Kodrit Kadir

M-am intors de la tara, ca de fiecare data, cu un pachet… si ce mai PACHET!? Cu bunatati de-ale gurii, normal! Cum laptele si ouale sunt la discretie la noi in familie, am decis sa fac ceva cu ele pana nu e prea tarziu.

Asadar, am rasfoit putin internetul si am gasit acest desert MI-NU-NAT! Iar cand am aflat ca se face destul de repede am fost incantata. Dorindu-mi sa fiu inventiva, am ales o forma de copt pentru guguluf. Deci, sa trecem la treaba!

 

Ingrediente Tort Kodrit Kadir:

Pentru caramel:

  • 5-6 linguri de zahar

Pentru crema de zahar ars:

  • 6 oua
  • 800 ml lapte
  • 180 g zahar
  • 1 esenta de vanilie

Pentru blatul de cacao:

  • 100 g faina
  • 100 g zahar
  • 1 ou
  • 100 ml lapte
  • 100 ml ulei
  • 3-4 linguri cacao
  • 1 esenta de rom
  • 1 lingurita praf de copt
  • un praf de sare

 

Mod de preparare Tort Kodrit Kadir:

 

Punem zaharul la caramelizat, la foc mic intr-o cratita. Nu amestecam in el, doar scuturam cratita din cand in cand sa nu se arda.

 

◊ Puteti pune de la inceput 1-2 linguri de apa peste zahar sa nu se arda.

 

Folosim o forma de copt mai inalta, iar cand zaharul s-a caramelizat si a devenit fluid il turnam in ea si inclinam forma sa se prelinga si pe peretii acesteia. Lasam deoparte sa se raceasca putin.

Pentru crema, amestecam cu un mixer la viteza mare ouale cu zaharul pana cand acestea se albesc.

Turnam putin cate putin din lapte si micsoram viteza sa nu stropim. Dupa ce am pus tot laptele adaugam si esenta de vanilie, si punem crema deoparte pana facem si blatul.

Intr-un castron mixam oul cu zaharul si un praf de sare. Adaugam pe rand uleiul, laptele, esenta de rom, cacao, iar la final faina si praful de copt.

Peste zaharul caramelizat din forma de copt turnam crema de zahar ars, iar peste crema, adaugam din blatul de cacao in mai multe locuri sa se distribuie uniform.

 

◊ Nu va speriati, blatul se va lasa la fund initial, iar dupa coacere o sa revina in partea de sus a tortului.

 

Coacem tortul la bain-marie (punem forma noastra de copt intr-o tava mai inalta umpluta cu apa calda). Lasam la cuptor, la 180°C pentru aprox. 40-45 de minute.

Dupa ce s-a copt lasam tortul in forma de copt sa se raceasca cca. 1 ora, apoi il rasturnam pe un platou.

Nu scoatem foarma, punem platoul cu totul la frigider pana in momentul servirii. Recomand sa stea la frigider cel putin 4 ore pentru un gust deosebit.

 

Kodrit Kadir