Dan Voiculescu a depus jurământul de senator. Ce se întâmplă cu dosarul său

Dan Voiculescu a depus jurământul de senator. Ce se întâmplă cu dosarul său
Publicat: 22/01/2013, 16:29
Actualizat: 02/02/2019, 06:37

Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a depus, marți, jurământul de credință în Senat, după ce inițial invocase probleme de sănătate. El a fost ales senator pe 9 decembrie, în colegiul 8 București.

Unul dintre efectele preluării mandatului este și faptul că dosarul de corupție al senatorului va fi judecat la Curtea Supremă pe 25 aprilie.

În iunie, Dan Vociulescu și-a dat demisia din Parlament, spunând că nu i-a fost aprobat un amendament care prevedea dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală. În realitate, această demisie a însemnat mutarea dosarului său de la Înalta Curte la Tribunalul București.

Dosarul lui Voiculescu a fost judecat de Tribunalul București șase luni fără a se emite o sentință. La termenul din 20 decembrie Tribunalul București a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă. În iunie, acest dosar fusese trimis de la Curtea Supremă la Tribunalul București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Bărbat de 33 de ani, răpit din parcarea unui bloc din Capitală! Acesta a fost...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
DECIZIE DRASTICĂ pentru toți posesorii de mașini. Abia acum S-A AFLAT ce s-a întâmplat: A...
Surpriză la pompă, înainte de Paște. Prețurile carburanților
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
André-Marie Ampère, unul dintre fondatorii științei electromagnetismului clasic