Un reputat medic român atrage atenția asupra „POSTULUI cu apă”. Ce riscă cei care urmează o astfel de cură de slăbire

Un reputat medic român atrage atenția asupra „POSTULUI cu apă”. Ce riscă cei care urmează o astfel de cură de slăbire
Sursa Foto: Profimedia Images
Publicat: 22/06/2023, 11:00

Dr. Adina Rusu, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în nutriție-dietetică din Iași, vorbește despre avantajele și dezavantajele „postului cu apă” și ale metodelor de slăbit, cum ar fi „intermittent fasting”, în care oamenii mănâncă într-o fereastră de 8 ore și nu consumă nimic timp de 16 ore.

În ceea ce privește „postul cu apă”, dr. Adina Rusu afirmă că există puține dovezi științifice care să susțină beneficiile acestuia asupra sănătății sau greutății corporale. Deși mulți oameni îl practică după bunul plac, medicul recomandă să nu fie urmat fără supraveghere medicală atentă, chiar și din considerente religioase.

„Este evident că pierderea în greutate este inevitabilă atunci când nu consumăm nimic, însă adoptarea unui stil de viață sănătos se realizează prin pași mici și schimbări realiste care pot fi menținute pe termen lung. Mai mult, pierderea în greutate se datorează consumului depozitelor de glicogen din ficat și mușchi, care conțin și o cantitate semnificativă de apă. Prin urmare, o mare parte din pierderea în greutate obținută prin acest post provine din eliminarea apei și din pierderea masei musculare”, explică dr. Adina Rusu.

De asemenea, ea subliniază faptul că postul cu apă poate avea efecte nocive asupra organismului, inclusiv, dar fără a se limita la schimbări ale dispoziției, migrene, tulburări de alimentație, epuizare fizică și mentală.

În cazul femeilor însărcinate, a celor care suferă de diabet de tip 1 sau care urmează anumite tratamente medicamentoase ce trebuie administrate doar împreună cu alimente, „postul cu apă” poate fi extrem de periculos.

Situația este mai echilibrată în ceea ce privește postul intermitent, o dietă folosită de unele persoane pentru a slăbi, care implică consumul de alimente într-o fereastră de 8 ore și repaus alimentar de 16 ore. Dr. Adina Rusu afirmă că beneficiile acestei metode provin din fiziologia și ritmul biologic al organismului uman.

„Organismul uman este un organism diurn, conceput să fie activ în timpul zilei, iar coordonarea acestuia se realizează în urma acțiunii luminii solare asupra unui nucleu din hipotalamus numit nucleu suprachiasmatic.

Prin urmare, chiar și funcțiile digestive, inclusiv sinteza de enzime și hormoni, precum și peristaltismul intestinal (mișcările intestinale), sunt coordonate astfel încât alimentele consumate să fie corect procesate pe parcursul zilei.

Distribuirea meselor într-un interval orar de 6-8 ore, începând dimineața când funcțiile digestive sunt la cote maxime și terminând cu câteva ore înainte de seară când funcțiile digestive încetinesc, contribuie la restabilirea ritmului biologic al organismului”, subliniază dr. Adina Rusu, potrivit Ziarul de Iași.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
FOTO. Cum s-a lăsat pozată Simona Halep de Paște, la câteva ore după ce a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
“Am plâns pentru Vlad Pascu. Este o victimă!”. Elena Merișoreanu a șocat și tulburat România...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Lando Norris a obținut prima victorie din carieră în Formula 1. Pilotul britanic l-a învins...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Codrin Ștefănescu, mărturii șocante. Și-a organizat înmormântarea, pas cu pas
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care forță naturală doboară orice copac?