G4Media.ro

160 dintre oamenii cu cel mai ridicat nivel al IQ-ului din întreaga…

sursa foto: Facebook/Mensa Internaţional

160 dintre oamenii cu cel mai ridicat nivel al IQ-ului din întreaga lume sărbătoresc Revelionul la Cluj

Peste 160 dintre cei mai inteligenţi oameni ai lumii sărbătoresc revelionul la Cluj, în cadrul evenimentului Silvensa 2022. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Mensa România organizează Silvensa 2022, evenimentul de revelion oficial al Mensa la nivel european. După Marsilia, anul acesta Silvensa are loc la Cluj între 28 decembrie 2022 şi 1 ianuarie 2023 şi va găzdui peste 160 de persoane din peste 20 de ţări, relatează Agerpres.

„Mensa România este filiala locală a Mensa Internaţional, cea mai mare organizaţie din lume dedicată identificării şi punerii în contact a persoanelor cu un nivel ridicat al IQ-ului. Participanţii vor avea parte de patru zile de activităţi variate care le vor permite să se cunoască mai bine, să socializeze, şi să descopere cultura şi tradiţia locală. Printre aceste activităţi se numără tururi ghidate ale oraşului, vizite la muzee, dar şi la escape rooms, competiţii de şah şi alte jocuri de societate, workshop-uri de improvizaţie şi, desigur, petrecerea de revelion”, se precizează în comunicat.

Mensa este o societate fondată în Oxford, Marea Britanie, în 1946, cu scopul de a identifica şi pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligenţă. În momentul de faţă, Mensa Internaţional are peste 133.000 de membri în 100 de ţări de pe glob. Mensa România a fost fondată în anul 1991, iar la ora actuală numără peste 600 de membri din toate domeniile şi categoriile sociale. Accesul în organizaţie se realizează pe baza unui test de inteligenţă care le permite participanţilor să afle dacă sunt printre primii 2% dintre cei mai inteligenţi oameni de pe planetă. Misiunea organizaţiei este de a-i identifica pe aceştia şi de a crea o punte de legătură între ei, se arată în comunicatul amintit.

„Silvensa este un eveniment care ne arată perfect ce reprezintă Mensa – o comunitate diversă, plină de oameni curioşi, în permanentă căutare de noi experienţe şi de a învăţa unii de la ceilalţi. Este o onoare pentru noi să organizăm primul eveniment Mensa de anvergură din România şi cred că este o ocazie excelentă pentru mensani din toată Europa să descopere ospitalitatea şi spiritul româneşti,” a declarat preşedintele Mensa România, Andy Jugănaru, citat în comunicat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. Simplul fapt ca sarbatoresc la Cluj arata ca de fapt nu au IQ-ul prea mare. Probabil au intrat pe pile in MENSA.

  2. Sa rasturnat cruta cu…….destepti la Cluj .

    • Gramatica te halește…

  3. pazeste la poarta, ca in decembrie 1989

  4. Ați picat testul?

  5. Cu alte cuvinte, daca nu ești la Cluj, ești prost ! :))

  6. Dacă nu vine Elon Musk, măcar Veorica Dancila să ne onoreze cu prezența. Altfel este în van totul.
    La Mulți Ani!

    • 20-20 ….😂😂 si avem primul județ , Tilormsn , in …CIFRE 👀🤕😀😄😃🤣🤣🤣

  7. Au rezolvat toate problemele cu betze de chibrit si au IQ-ul mare, l-au depășit pe Einstein

  8. Mensa asta nu a făcut nimic practic pentru omenire.
    Doar o ocazie pentru cei care au câștigat loteria asta genetica sa se felicite unul pe altul.
    Cred ca ăștia se întâlnesc sa își dea teste de inteligenta unii altora.
    Si e nevoie de o combinație de inteligenta și munca pentru a obține rezultate.
    Zic și eu asta cu iq-ul meu sub 100.

    Fuziunea aia nucleara nu a fost rezolvata de ăștia, nici pacea în orientul mijlociu (deșii băieții aia din Israel au un iq mediu de invidiat).
    Bineînțeles ca dacă se întâlnesc băieții ăștia la Cluj și opresc războiul din Ucraina pana pe 5 ianuarie, îmi retrag cuvintele.

    • Mensa nu face politică și voi nu meritați sa fiți ajutați prefer sa lăsăm Darwinismul sa isi faca treaba mai departe. Vaxxul nu este bun va modifica ADN-ul original și defect, mașina electrică poluează mai mult…. Trebuie să fii masochist să își bată cineva capul cu voi oricum nu intelegeti și le știți voi deja mai bine.
      Nu meritați să fiți salvați sunteți prea defecți! 😂😂😂

  9. Ceva mai snob și mai ridicol de atât, nu știu când am mai auzit. Și-au ales bine orașul, Cluj, promovat masiv de snobi. Potrivire perfectă.
    Ce să fac și eu, pălmașul, amărâtul neinteligent, îmi dau cu părerea pe aici.

    • 👍 Tu ai spus nu eu…
      Dupa ce tot anul ai parte doar de oameni mediocri vrei sa poți discuta și cu oameni inteligenți.
      Da drumul mai tare la Tzanca Uraganul si nu iti mai face probleme de alții!

    • Alien , nu stiu cum o fi pe la voi, dar pe Terra nu dai dovada de prea mare inteligenta daca jignesti gratuit un om.

  10. 160 dintre cei mai deștepți. Nu dintre cei mai bogați. 😀

  11. temporar, ca maine pleaca :)))

  12. Daca folosesc cuvinte injurioasec sunt sanse mai mari sa intre comentariul?

  13. IQ,IQ…dar ce fel de IQ?
    …pentru ca un IQ ridicat nu garanteaza si un spirit evoluat.
    Se spune ca nu poti juca sah cu dracu, pentru ca are o experinta si o inteligenta mai mare decat omul, dar acestea nu l-au impiedicat sa ajunga in iad.

  14. Am facut si eu ieri seara testul de pe pagina lor de internet, cel care indica ce sanse ai sa intri in Mensa.
    Am obtinut scorul maxim posibil, 126 sau peste, cu acel test, ceea ce ar exprima faptul ca sunt intre primii 4% oameni dupa nivelul IQ. Ma indeamna sa particip la testul oficial fiindca as avea sanse sa intru in Mensa.
    Totusi am o dilema ; acel test este doar un test de logica, ar putea indica inteligenta in a sesiza logica in succesiunea unor figuri geometrice dar exista mai multe tipuri de inteligenta – logica matematica, lingvistica, emotionala, interpersonala, muzicala samd.
    Cred ca trebuia scris acolo ca doar in stabilirea unor legaturi logice vizuale ai IQ 126 si faci parte dintre cei 4% care sunt la fel cu tine.
    Hai, la multi ani, cu sanatate, fericire si impliniri depline in orice privinta ! 🍾🌲😁

    • La mulți ani! Ar putea scrie, dar ar fi redundant, deoarece cei care cunosc modul de definire al IQului știu deja că este o testare strict analitică, iar pentru cei care nu cunosc, subiectul este redundant, și o indicație că probabil ar testa sub prag.

    • @Aimee
      Am facut si testul de pe Mensa International, acela cu extensia org, si mi-a iesit IQ – ul 128. Hahahaha
      Am totusi o intrebare ? De ce se solicita plata pentru testul oficial Mensa ?