News

Este posibilă reîncarnarea? Cum funcționează terapia prin regresie cu ajutorul căreia îţi aminteşti vieţile anterioare

Adepții religiei Druze cred că fiecare ființă umană este reîncarnată. Corpul este o cochilie, iar spiritul poate revendica o altă formă de viață pe care să trăiești la nesfârșit.
26.09.2021 | 12:30
Este posibila reincarnarea Cum functioneaza terapia prin regresie cu ajutorul careia iti amintesti vietile anterioare
Este posibilă reîncarnarea? Cum funcționează terapia prin regresie cu ajutorul căreia îţi aminteşti vieţile anterioare Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Jurnalista Sara Aridi relatează experiența conviețuirii cu sora sa, specializată în terapia prin regresie în viața anterioară, și cum a reuși să înțeleagă și să accepte convingerile acesteia.

Oamenii cu amintiri dintr-o încarnare trecută

„Când eram mai mici, sora mea mai mare, Heba, păstra o fotografie pe șifonierul ei în dormitorul nostru, care mi-a atras întotdeauna atenția”, povestește Sara Aridi pentru The New York Times.

ADVERTISEMENT

”Heba a spus că sunt tânăra fată cu părul roșu din imagine, dar eu mă născusem cu bucle blonde și la momentul respectiv aveam părul șaten deschis. Fata din imagine se numea Sara, ca și mine, și aveam să aflu mai târziu că povestea completă a fotografiei era prea năucitoare pentru ca eu să o înțeleg atunci.”

Familia jurnalistei este Druze, o religie veche de o mie de ani, ai cărei adepți locuiesc în cea mai mare parte în Liban, Siria, Israel și Iordania. Printre perceptele credinței este că fiecare ființă umană este reîncarnată. Corpul este o cochilie, iar spiritul poate revendica o altă formă de viață pentru a trăi la nesfârșit. Mulți adepți Druze spun că anumite persoane își pot aminti detalii despre viețile lor trecute. Potrivit Sarei Aridi, sora sa este una dintre ele.

ADVERTISEMENT

Deși se declară mai sceptică decât Heba când vine vorba de spiritualitate, Aridi relatează că nu i-a negat niciodată experiența. Motivul fiind că fusese expusă altor povești despre oameni din orașul său natal din Liban, care au murit, dar „au revenit la viață” în trupuri noi.

Totuși, spune Aridi, abia după ce a început să locuiască cu sora mea în New Jersey în timpul pandemiei, a învățat să-și suprime cinismul și să îmbrățișeze convingerile ei.

ADVERTISEMENT

Jurnalista spune că a început să pună la îndoială religia la 12 ani. În acea perioadă familia sa tocmai se mutase din New Jersey înapoi în Liban și a fost șocată de sectarismul agresiv.

Când Sara Aridi avea 16 ani, tatăl ei a murit de cancer context în care a tot auzit expresia arabă „maktub” – „este scris”. Deși înțelegea rostul acestui principiu (a accepta soarta), considera că făcea inutile toate eforturile noastre umane.

ADVERTISEMENT

În același sens, spune ea, părinții au învățat-o că sufletele trăiesc după moarte, însă această credință nu a lăsat-o să vadă viața ca fiind prețioasă. Așa a ajuns să caute confort în cărți despre ateism, filosofie și știință. Credința că timpul nostru pe Pământ este limitat a ajutat-o să trăiască viața la maximum.

Amintiri dintr-o altă viață

Pe de altă parte, sora ei Heba, care este cu opt ani mai în vârstă, a fost înclinată întotdeauna mai mult către spiritual. Ceea ce a dat sens vieții sale a fost credința, nu neapărat în Dumnezeu, ci în ceva mai mare, care a inclus credința ei în viețile trecute.

Avea doar 3 ani când a declarat pentru prima dată că se numea Nada și s-a prefăcut că pregătește sandvișuri pentru ca „soțul” ei, Amin, să se bucure când a venit acasă de la serviciu.

Când mama jurnalistei a povestit acest lucru, o prietenă i-a spus că știe despre o femeie pe nume Nada, care trăia la o jumătate de oră cu mașina de orașul familiei jurnalistei. Nada murise, dar fusese căsătorită cu un bărbat pe nume Amin.

Câteva zile mai târziu, mama și sora Nadei au bătut la ușa familiei jurnalistei și au spus că au auzit de Heba. Au întrebat dacă Heba le va vizita casa pentru a vedea dacă poate recunoaște ceva, poate camera Nadei sau colțul ei preferat. Din politețe, mama jurnalistei a fost de acord cu prudență.

Ajunsă acolo, Heba a întrebat despre o femeie mai în vârstă care obișnuia să stea într-un colț într-unul dintre dormitoare. Probabil că se referea la bunica Nadei, care murise între timpi, a spus familia.

Heba a recunoscut și dormitorul Nadei și și-a amintit cum îi plăcea să petreacă timpul în grădina familiei. Aceste indicii au fost luate ca o confirmare a faptului că sora jurnalistei avea amintiri din viața Nadei, își amintește Sara Aridi.

Familia a emigrat în Statele Unite la scurt timp, dar amintirile Nadei au rămas la Heba. Ani mai târziu, în timp ce era în vacanță în Liban cu tatăl său în 2000, ea a întrebat dacă poate să revadă familia Nadei.

În timpul celei de-a doua întâlniri, a aflat că, în momentul morții sale, Nada avea o fetiță pe nume Sara – roșcata din fotografie – și avea 16 ani, aproape aceeași vârstă cu Heba. Familia Sarei i-a spus despre sora mea și au acceptat să se întâlnească.

Ambele fete, a spus Heba, s-au simțit incomode.

„Deci tu ești mama mea?”, a întrebat Sara sarcastic. S-a plâns de mama vitregă, despre care Sara a spus că a încercat să scape de orice urmă a Nadei. Uneori, Sara i se adresa Hebei de parcă ar fi fost Nada: „Ți-au ars puloverul și doar asta îmi rămăsese de la tine”, a spus Sara. În realitate, Heba era elevă la liceu, locuia în New Jersey, și avea afișe cu Mariah Carey pe perete.

Aceasta a spus că s-a simțit ca și cum ar fi forțat familia Nadei să retrăiască o traumă nerezolvată și aceasta a cântărit asupra ei. În următorii câțiva ani, a încercat să lase în urmă întreaga experiență.

Familia Nadei îi dăruise câteva suveniruri: o brățară, un colier de aur și poza Sarei. În cele din urmă, Heba a trecut peste experiență. A mers la facultate în Liban câțiva ani mai târziu, iar Sara a apărut la ușă neanunțată pentru a o invita pe Heba la nunta ei. Heba nu s-a dus. Timp de aproape un deceniu, Nada a reapărut doar ca personaj dintr-o poveste interesantă, nimic mai mult.

Terapia prin regresie în viața anterioară

Apoi, în 2015, în timp ce locuia în Los Angeles, Heba a descoperit terapia prin regresie în viața trecută, care folosește hipnoza pentru a ajuta oamenii să-și acceseze amintirile din viețile trecute. Ideea, spun practicienii, este că, dacă vă confruntați cu traume în această viață, este posibil să puteți găsi rădăcina problemei în tipare sau personaje recurente din viețile anterioare.

Heba și-a dat seama că există oameni în toată lumea, nu doar în micul său oraș din Liban, care credeau și în reîncarnare. Ea a devenit rapid certificată în regresia în viața trecută și, după ani de încercări de a nu se gândi la reîncarnare, a găsit confort în capacitatea acesteia de a vindeca.

De cealaltă parte a țării, Sara începea o carieră în jurnalism și era ambivalentă cu privire la noua profesie a Hebei. Se întreba de ce îi acceptase experiența cu Nada atât de clar, fără să o analizeze mai departe.

Jurnalista era chinuită de întrebări precum: Cum explic ceva ce nu înțeleg? Amintirile altcuiva sunt suficiente dovezi ale faptului că au un suflet reîncarnat? Abia anul trecut, spune ea, în timp ce ea și sora ei locuiau din nou sub același acoperiș, a început să reconcilieze viziunile lor despre lume.

Pași către acceptare

În decembrie anul trecut, în timpul marii conjuncții dintre Jupiter și Saturn – pentru prima dată în 800 de ani, cele două planete s-au aliniat incredibil de aproape una de cealaltă și erau vizibile pe cer – Sara s-a alăturat Hebei și unui cerc de prieteni apropiați pentru o ceremonie în casa unui prieten.

S-au așezat într-un cerc, au tras cărți dintr-un pachet de „previziuni” și și-au notat reflecțiile și speranțele în încercarea de a-și realiza obiectivele pentru 2021.

Prima carte trasă de Sara vorbea despre „Creștere” și a menționat că lasă în urmă relații, credințe sau sisteme vechi.

„Am încă întrebări – multe întrebări – despre terapia de regresie din viața trecută, dar o susțin pe Heba și munca ei. Unii dintre cei mai apropiați prieteni ai mei au devenit clienții ei. Ea s-a oferit în repetate rânduri să organizeze o ședință cu mine, dar nu cred că cred în terapie suficient. Și dacă o fac, mă tem de ceea ce aș descoperi. Această viață a fost destul de provocatoare uneori, nu știu că aș putea purta amintirile alteia”, scrie jurnalista.

„Poate că nu sunt pregătită să-mi confrunt viețile trecute, dar cel puțin sunt mai deschisă să am experiențe mai complete în viața aceasta”, concluzionează Sara Aridi.

ADVERTISEMENT