Dr. Oz: 5 gustări care nu-ţi sabotează cura de slăbire. Alege sănătos!

Ţi se întâmplă adesea să ai poftă de o gustare între mesele principale? Află de la celebrul Dr. Oz care sunt cele mai potrivite alegeri pe care le poţi face fără să-ţi pui în pericol silueta!
Ţi se întâmplă adesea să ai poftă de o gustare între mesele principale? Află de la celebrul Dr. Oz care sunt cele mai potrivite alegeri pe care le poţi face fără să-ţi pui în pericol silueta!

Dacă vrei să slăbeşti trebuie să ai grijă la alimentele pe care le consumi în fiecare zi, nicidecum să te înfometezi, doar să îţi organizezi meniul cu o zi înainte. Acest lucru te va împiedica să faci alegeri nesănătoase şi care pot să-ţi saboteze dieta.

Încearcă să ai mereu la îndemână câteva opţiuni pentru a servi o gustare sănătoasă şi hipocalorica atunci când simţi nevoia. Dr. Oz propune să faci un test înainte de alege la întâmplare şu de poftă un anumit produs. Astfel pune-ţi următoarele întrebări:

  • Îmi este într-adevăr foame? Aş mânca un măr sau o banană? Dacă răspunsul este "NU", înseamnă că nu îţi este foame, ci doar poftă de ceva.
    De regulă facem acest lucru după masa de prânz din pură obişnuinţă, iar de cele mai multe ori fără să ne fie deloc foame şi prin urmare facem şi cele mai nesănătoase alegeri (în general, dulciuri).

  • Gustarea la care poftesc îmi ajută în vreun fel organismul? Dacă este vorba despre un produs procesat, care nu expiră prea curând şi care are ingrediente despre care nu ai nici cea mai vagă idee ce sunt, înseamnă că nu are nicio valoare nutritivă pentru corpul tău.

  • Gustarea la care poftesc conţine calorii goale? Analizează puţin eticheta, căutând cu atenţie cantitatea de zahăr şi grăsimi din acel produs. Sau, mai bine uită de acel produs procesat şi alege alimente sănătoase precum fructe, legume, unt vegetal de migdale, arahide, cocos făcut în casă.

După cum probabil ştii deja, nu este atât de uşor să alegi gustările sănătoase şi le respingi pe cele care nu-ţi hrănesc corpul.


Iată care sunt recomandările lui Dr. Oz pentru a alege gustări sănătoase şi nutritive pentru organism:



1. Nucile şi seminţele crude

Pentru a asigura energie organismului este esenţial să consumi în fiecare zi un pumn mic de diverse nuci şi seminţe crude. Păstrează în poşetă o punguţă cu un amestec de migdale, nucă, seminţe de susan, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleac, seminţe de in, alune şi fistic. Această gustare asigură nutrienţii necesari pentru buan funcţionare a organismului şi va împiedica pofta de gustări sărate (de genul chipsurilor).


2. Pastă de năut cu pâine crocantă din făină integrală

Pasta de năut (humus) se poate consuma cu tot felul de crudităţi (morcovi, ţelină beţe, castrveţi, ardei, broccoli, conopidă) sau pe o felie de pâine crocantă, dar neapărat din făină integrală. Ca să prepari pasta de năut se fierbe năutul, se scurge şi se pune în robotul de bucătărie.
Se combină cu ulei de măsline, puţin usturoi, piper, sare, apă, ardei roşu, zeamă de lămâie şi verdeaţă proaspătă (mărar, pătrunjel). Opţional poţi să adaugi tahini (pastă de susan) care face pateul mai cremos şi îi oferă un gust aparte. Năutul este o sursă bogată de fibre vegetale care scad colesterolul rău şi împiedică creşterea bruscă a glicemiei.


3. Iaurt

Alege iartul pentru a gustare delicioasă şi sănătoasă între mesele principale! Îl poţi amesteca cu fructe uscate, nuci şi seminţe crude sau amarant/quinoa expandate.


4. Baton homemade energizant

Pune în robotul de bucătărie 1 cană migdale crude sau nucă, 1 cană seminţe de floarea soarelui crude, 1 cană seminţe de dovleac crude, 1 pumn de curmale/miere de albine, cacao pudră, puţină sare de mare, fulgi de nucă de cocos, esenţă de vanilie/rom şi puţină apă pentru a obţine o consistenţă lipicioasă. Se întinde pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se lasă la frigider 2-3 ore, apoi se taie in batoane şi se ambalează separat in folie de plastic.



5. Un măr cu unt de arahide

Untul de arahide este o combinaţie delicioasă de dulce şi sărat care te poate scăpa de pofta de dulce şi sărat. Combină o linguriţă de unt de arahide combinată cu un măr sau o banană mică.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod