Năut

8,00 lei

Năutul este originar din Asia și se numește științific Cicer arietinum, denumirea derivând din forma seminței sale, rotundă cu câteva margini, asemănându-se cu un „cap de berbec”. Năutul este ideal pentru a fi cultivat pe terenuri fără apă sau în grădini cu soluri aride și uscate. De asemenea, la fel ca alte leguminoase, are calitatea de a îmbogăți solul cu azot natural.

În stoc

Livrare gratuită la comenzi de peste 200 lei

  • Livrare în 1-2 zile lucrătoare prin Curier
  • Livrare în 3-4 zile lucrătoare prin Poștă
Plătește cu Cardul și ai reducere 10 lei !

Năutul este originar din Asia și se numește științific Cicer arietinum, denumirea derivând din forma seminței sale, rotundă cu câteva margini, asemănându-se cu un „cap de berbec”. Planta de năut este o leguminoasă anuală cu creștere nedeterminată, care ajunge de obicei la aproximativ jumătate de metru înălțime, formând un tufiș ramificat pe care se nasc florile. După fertilizarea florilor, planta formează păstăi care conțin una sau două semințe. Rădăcinile năutului sunt foarte adânci, din acest motiv nu se teme de secetă, mai ales când planta este bine dezvoltată. Năutul este, prin urmare, ideal pentru a fi cultivat pe terenuri fără apă sau în grădini cu soluri aride și uscate. De asemenea, la fel ca alte leguminoase, are calitatea de a îmbogăți solul cu azot natural.

Boabele de năut care conţin 18-28% proteină, 46-48% amidon şi 6-7% grăsimi se folosesc în alimentaţie, fierte, coapte sau prăjite, ca înlocuitor pentru cafea, precum şi în furajarea animalelor. Este superior boabelor de cafea

Mod de utilizare a semințelor

Lucrările de bază ale solului sunt arătura de toamnă, la adâncimea de 22-25 cm, apoi înainte de plantare, solul se va mărunți și nivela. Este indicat să se semene la începutul lunii martie, plantele proaspăt răsărite rezistând la temperaturi de -7 grade Celsius. Semințele se semănă la o adâncime de 3-4 cm, cu o distanță între rânduri la 50 cm și 20-25 cm între plante pe rând, astfel se va asigura o densitate de aproximativ 10 plante pe metru pătrat. Năutul are nevoie de 10 grade Celsius pentru a germina. Lucrarea de îngrijire principală este prăşitul, care trebuie repetat de 2-3 ori, aşa fel încât cultura să rămână tot timpul curată de buruieni, iar solul să se menţină afânat la suprafaţă.

Se recoltează când păstăile sunt galbene şi frunzele scuturate, manual sau direct cu combina. Întârzierea recoltării, conduce la seminţe tari, care fierb mai greu.

Observații: Semințele pe care le achiziționați sunt produse într-un sistem organic, ecologic, unde plantele NU au fost tratate cu pesticide.

Un plic conține: 10 grame.

Originea semințelor: Comuna Secuieni, jud. Neamț.

Informații suplimentare

Greutate5 g

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Năut”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *