URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Martie 2024, 10:01

Incendiu la un bloc din Aleşd (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un apartament dintr-un bloc din oraşul bihorean Aleşd, de pe strada Ciocârliei, a fost distrus în mare parte, joi dimineaţa, în urma unui incendiu care a izbucnit în balconul imobilului.

Potrivit unui comunicat transmis de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana – Bihor, locotenent-colonel Camelia Roşca, incidentul a fost semnalat la 112 la ora 6.30, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii Staţiei Aleşd.

"Echipajele de pompieri au acţionat atât din interiorul, cât şi din exteriorul imobilului, reuşind să lichideze incendiul, care se manifesta în balconul închis al apartamentului, în aproximativ 15 minute, şi împiedicând propagarea acestuia la camerele locuinţei şi la celelalte apartamente", se arată în comunicat.

Flăcările au distrus, însă, ferestrele şi uşa balconului, mai multe materiale depozitate în acelaşi loc, precum şi fereastra unei camere.

Cel mai probabil focul a izbucnit din cauza unui coş de fum neprotejat termic.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Video: Alesdonline.ro


În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, ISU crişana reaminteşte măsurile de apărare împotriva incendiilor generate de coşurile de fum:

- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;

- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;

- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

- La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

- Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;

- În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;

- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);

- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON