URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Martie 2011, 15:21

Holcim investeşte 28 milioane euro pentru modernizarea fabricii de ciment din Aleşd

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania Holcim România, unul din cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate, a anunţat o investiţie de 28 milioane euro pentru modernizarea tehnologiilor utilizate la fabrica de ciment din Aleşd.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi, cea mai mare parte a acestei investiţii vizează un proiect de recuperare a energiei termice reziduale, menit să reducă emisiile de dioxid de carbon, şi care reprezintă o premieră pentru întreaga Europă de Est. "Aceste investiţii sunt o dovadă a angajamentului nostru puternic pentru a menţine fabricile la un nivel ridicat de productivitate şi eficienţă, dar şi pentru a proteja mediul înconjurator", a declarat Markus Wirth, managerul general al Holcim România.

"Grupul Holcim a ales fabrica de ciment din Aleşd pentru implementarea unui proiect în premieră în Europa de Est în ceea ce priveşte tehnologia de recuperare a energiei termice reziduale, o investiţie similară fiind demarată şi în Elveţia. Această investiţie va avea un impact ridicat asupra comunităţii locale, deoarece o parte importantă a proiectului va fi realizată prin colaborarea cu furnizori locali", a declarat Roman Menz, managerul fabricii de ciment din Aleşd.

Proiectul de recuperare a energiei termice reziduale are ca ţintă înlocuirea a circa15% din electricitatea consumată de fabrica din Aleşd din reţeaua publică, cu energie ecologică, obţinută prin utilizarea gazelor reziduale rezultate din arderea şi răcirea clincheturului pentru producţia de abur. Practic, aburul este utilizat într-o turbină care generează energie, fără a mai consuma conmbustibili fosili.

Valoarea acestui proiect este de 14 milioane euro, iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru al doilea trimestru al anului viitor.

Pe lângă aceasta, conducerea Holcim şi-a propus să continue fabricarea de produse cu amprentă redusă de carbon, motiv pentru care la fabrica din Aleşd vor fi instalate echipamente noi care să ducă la creşterea capacităţii de co-generare, ceea ce va duce la o scădere suplimentară a consumului de cărbune. Valoarea totală a acestei investiţii este de 6 milioane euro, urmând să fie finalizată până în decembrie 2011.

Totodată, Holcim a mai demarat un proiect pentru creşterea capacităţii de expediţie şi măcinare, obiectiv pentru care până la finele anului se vor investi alte 3,3 milioane euro.

De asemenea, încă 4,8 milioane euro vor fi investiţi în fabrica de ciment din Aleşd pentru modernizarea şi întreţinerea echipamentelor de producţie.

Holcim România SA face parte dintr-un grup care operează în 70 de ţări, la noi deţinând două fabrici de ciment, una la Aleşd, alta la Câmpulung, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţiie cologice de preparare a betoanelor, cinci staţii de agregare şi un terminal de ciment în Bucureşti. Numărul total al angajaţilor Holcim România se ridică la 1.100 persoane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Rahat
O companie de *, care spala banii in Romania
Postat 10 Mai 2011, 20:19 de bebe
Vindem tara pe bucati
Dupa ce am cumparat tara si o vindem pe bucati (resursele naturale exploatate de HOLCIM)si acum intra in saci. Dupa profiturile exorbitante obtinute , nu-i asa domnule Mentz? restul este praf in ochii tampitilor de romani care oricum fac parte din lumea a treia (fapt confirmat de sporurile de "pericol" pe care le luati pt. faptul ca lucrati in Romania). Resurse ioc, salariati cu media pe economie, exploatare la maxim... ROMANIA , ROMANI ... SA TRAITI BINE!!!!!
Postat 29 Martie 2011, 23:53 de Misu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON