Copilul la 3 ani: dezvoltare si sfaturi utile

13. 12. 2023 · 14 minute de citit

Au trecut deja 3 ani!? Copilul la 3 ani vrea sa stie cum functioneaza totul, isi cauta independenta si se bucura ca poate comunica si se poate juca dupa pofta inimii. La aceasta varsta, vei experimenta alaturi de cel mic o gama variata de comportamente, emotii si frustrari. Avem raspunsuri la toate intrebarile pe care le ai si sfaturi utile, pentru a intelege cum este mai bine sa procedezi, asadar, continua sa citesti pana la final acest material!

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Copilul la 3 ani: dezvoltare si sfaturi utile

Cum se dezvolta copilul la 3 ani

Dezvoltarea copilului la varsta de 3 ani este una fulminanta, in fiecare zi deprinde noi abilitati si cunostinte. Copilul la 3 ani devine mai activ, mult mai independent si mai curios decat copilul la 2 ani. Isi coordoneaza mai bine miscarile, dobandeste abilitatea de a alerga, sari si urca scari, singur. Poate merge cu tricicleta, deseneaza cu usurinta linii drepte si un cerc si se poate concentra pe sarcinile pe care i le dai de facut pentru cateva minute. (1)

Greutatea si inaltimea sunt diferite la aceasta varsta, unii copii cresc mai repede, altii mai incet. Acest lucru nu inseamna ca un copil care are o greutate sau inaltime mai mica nu se dezvolta normal. In aceasta perioada cei mici pot creste 4 - 6 cm pe an. Diferente de inaltime si greutate apar si intre sexe, fetele fiind mai mici, de regula, comparativ cu baietii, dar si in functie de zona de locuit.

Medicul pediatru este in masura sa stabileasca daca cel mic are greutatea optima sau daca sunt motive de ingrijorare. De aceea sunt si indicate controalele medicale periodice, care ii ofera medicului specialist informatiile necesare despre ritmul de crestere si dezvoltare, precum si despre unele posibile probleme de sanatate. (2)

Pe plan cognitiv, copilul de 3 ani este intr-o faza de invatare rapida. Incepe sa inteleaga concepte tot mai complexe, isi dezvolta abilitatile de gandire si isi imbunatateste memoria. Vorbirea trece prin transformari semnificative, in acest stadiu, copilul imbogatindu-si vocabularul si incepand sa construiasca propozitii complexe. 

Dezvoltarea sociala si emotionala este de asemenea importanta la varsta de 3 ani. Copilul incepe sa inteleaga mai bine emotiile, atat pe ale sale, cat si pe cele ale celor din jur. In plus, dezvolta abilitati de socializare, invata sa imparta jucarii si sa-si exprime nevoile si sentimentele. Acesta este un moment crucial pentru dezvoltarea empatiei si a abilitatilor de relationare. 

La varsta de 3 ani, copilul incepe sa-si doresca mai multa independenta. Incepe sa se imbrace singur, sa manance singur si sa-si exprime dorinta de a face lucrurile in propriul lui ritm. Aceasta dorinta de independenta este normala si sanatoasa si reprezinta un pas important in dezvoltarea sa. (3), (4)

Ce activitati poate avea copilul la 3 ani

In jurul varstei de 3 ani, copilul incepe sa exploreze lumea intr-un mod mult mai activ si curios. Dezvoltarea abilitatilor motorii devine o componenta esentiala a rutinei lui zilnice. O modalitate excelenta de a stimula copilul este prin joc. Folosirea blocurilor, puzzle-urilor si a altor jucarii similare ii permite copilului de 3 ani sa-si exerseze si imbunatateasca abilitatile motorii fine. Acestea implica utilizarea miscarilor mici si precise ale mainilor si degetelor.

Pe de alta parte, activitatile fizice, cum ar fi alergatul, saritul sau cataratul, ajuta la dezvoltarea abilitatilor motorii grosiere, care implica miscari coordonate ale corpului. Acestea sunt esentiale pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului si pentru imbunatatirea echilibrului si a fortei fizice.

In ceea ce priveste activitatile educationale, la varsta de 3 ani, copilul este pregatit pentru o invatare mai structurata. Jocurile de memorie, activitatile de numarare sau cititul reprezinta metode eficiente de a stimula dezvoltarea cognitiva si de a imbunatati abilitatile de comunicare.

Activitatile artistice si creative, precum desenul, pictura sau modelajul, sunt de asemenea importante la aceasta varsta. Nu numai ca imbunatatesc abilitatile motorii fine, dar ofera si o modalitate de exprimare a sentimentelor si ideilor. 

La 3 ani, copilul incepe sa interactioneze mai mult cu ceilalti si sa invete mai multe despre relatiile sociale. Activitatile de grup, cum ar fi jocurile de rol sau activitatile in aer liber, pot incuraja aceasta dezvoltare sociala. De altfel, jocurile de rol il pot ajuta pe copil sa inteleaga si sa navigheze prin complexitatea relatiilor sociale. Copilul invata sa imparta si totul devine mai usor, deoarece intelege conceptul „al meu” si „al tau”.

Copilul tau devine din ce in ce mai creativ in timpul jocului. Se poate juca jocuri de simulare cu prieteni imaginari sau jucarii. Tot acum este perioada in care se bucura sa-i pacaleasca pe altii si sa descrie ceea ce s-a intamplat. In acelasi timp, isi face griji ca este pacalit de altii. (1), (4)

Simturile copilului la 3 ani

La varsta de 3 ani, dezvoltarea simturilor copilului este intr-o etapa avansata, acesta avand acum capacitatea de a percepe si de a intelege lumea inconjuratoare intr-un mod mult mai complex. La aceasta varsta are dezvoltate deja toate simturile, iar acestea continua sa se rafineze. 

Prin intermediul simturilor, copilul exploreaza lumea inconjuratoare, invata despre mediu si dezvolta abilitati precum recunoasterea formelor si culorilor, distingerea sunetelor, intelegerea gusturilor si a texturilor. Pentru a stimula dezvoltarea simturilor la copilul de 3 ani, expertii recomanda o serie de activitati practice. In acest sens, copilul poate fi incurajat sa deseneze, sa picteze, sa se joace cu nisip sau apa, sa asculte muzica sau sa participe la unele treburi casnice usoare. Toate aceste activitati simple, dar eficiente, contribuie la dezvoltarea simturilor lui. (1), (4)

Care este programul de somn al unui copil la 3 ani

Cat doarme copilul la 3 ani? Are nevoie de aproximativ 10 - 13 ore de somn pe zi. Aceasta durata include atat somnul de noapte, cat si un pui de somn in timpul zilei, fiind esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.

La fel de importanta este si stabilirea unei rutine de somn. Copilul la aceasta varsta are nevoie de o structura bine definita care sa ii ofere siguranta si predictibilitate. Programul de somn pentru copilul de 3 ani ar trebui sa includa o ora fixa de culcare si de trezire, precum si o perioada de relaxare inainte de culcare. Aceasta din urma poate insemna activitati precum lectura unei povesti sau o baie calda, menite sa ajute copilul sa faca tranzitia de la activitate la somn. 

Calitatea somnului este si ea esentiala. Pentru a asigura un somn linistit si fara intreruperi, este recomandat ca in camera copilului sa fie intuneric, liniste si o temperatura confortabila. Limitarea timpului petrecut pe ecranele moderne, mai ales inainte de culcare, contribuie la realizarea unei rutine corecte de somn si la obtinerea odihnei de calitate. (1), (5)

Dieta copilului la 3 ani

Alimentatia copilului la 3 ani este vasta. Copilul incepe sa exploreze mai mult lumea culinara si are capacitatea de a consuma aproape orice tip de aliment. Totusi, este esential ca aceasta explorare sa fie ghidata de principiul diversificarii alimentatiei, pentru a asigura un aport echilibrat de nutrienti. Un copil de 3 ani ar trebui sa consume zilnic o varietate de fructe si legume, cereale, proteine (carne, peste, oua, leguminoase), produse lactate, precum si grasimi sanatoase, cum ar fi uleiul de masline sau avocado.

Desi diversitatea este importanta, nu trebuie uitat nici aspectul portiilor de mancare. Marimea acestora trebuie adaptata varstei si tipului de activitate realizat de copil, pentru a evita supraalimentarea.

Hidratarea reprezinta un alt aspect esential al dietei unui copil de 3 ani. Apa ar trebui sa fie principala sursa de hidratare, iar sucurile naturale sau ceaiurile neindulcite pot fi oferite ca varietate, daca sunt consumate in mod rezonabil. Este recomandat ca un copil de 3 ani sa consume mai bine de 1 litru de apa pe zi, pentru a evita deshidratarea

Un punct sensibil in alimentatia copiilor de orice varsta il reprezinta tentatia dulciurilor si a alimentelor procesate. Desi este normal ca un copil sa fie atras de acestea, este important sa existe limite. Obiceiurile alimentare nesanatoase se pot forma inca de la o varsta frageda si pot duce la probleme de sanatate pe termen lung, cum ar fi obezitatea sau diabetul. Vizita periodica la pediatru este foarte importanta si in acest context. (1), (5), (6)

Fetita si doctorita

Digestia copilului la 3 ani

Digestia copilului la 3 luni este o etapa cruciala in dezvoltarea sanatatii intestinale si a sistemului imunitar. In acest sens, pot aparea anumite particularitati precum intolerantele alimentare sau alergii, dar si digestie mai lenta.

Cate scaune are copilul la 3 ani

La aceasta varsta, copilul poate avea intre 1 si 3 scaune pe zi, in functie de dieta si ritmul propriu de digestie. Frecventa si consistenta scaunelor reprezinta un barometru important al starii de sanatate. In general, copiii la aceasta varsta ar trebui sa aiba cel putin un scaun pe zi, dar acest lucru poate varia. 

Cat urineaza un copil la 3 ani

In ceea ce priveste frecventa urinarii, majoritatea copiilor la varsta de 3 ani urineaza de 6 - 8 ori pe zi. Numarul de urinari poate fi diferit, in functie de cat de mult lichid consuma copilul si daca este sau nu deshidratat. Este important sa monitorizezi si culoarea urinei. Urina deschisa la culoare indica o hidratare adecvata, in timp ce o urina de culoare inchisa poate fi un semn de deshidratare. 

In timp ce unii copii de 3 ani sunt capabili sa se descurce singuri la toaleta, altii pot avea nevoie in continuare de ajutorul parintilor. Sunt si copii care la aceasta varsta invata sa renunte la scutec. In plus, copilul de 3 ani cu un frate sau o sora mai mică, este foarte posibil sa isi doreasca sa fie ajutat si sustinut, asa cum se intampla in cazul celor mai mici membrii ai familiei, adica vorbim un regres. Este un comportament ce poate fi combatut cu rabdare si intelegere. (6), (7)

Cum se comporta copilul la 3 ani

Copilul la aceasta varsta isi exprima sentimentele mai des si mai clar, fie ca este vorba de bucurie, tristete, furie sau frica. Isi manifesta independenta prin dorinta de a face lucrurile pe cont propriu, fapt care poate duce uneori la frustrare si tantrumuri. Incepe sa inteleaga conceptul de "rand" si sa se joace mai mult cu alti copii, dezvoltand astfel abilitati sociale importante.

Copilul de 3 ani devine mai vorbaret, incepe sa-si exprime ideile si sentimentele mai clar si vocabularul sau se extinde rapid. Cel mai probabil, este capabil sa formuleze propozitii de trei sau chiar patru cuvinte si spune o varietate de cuvinte. De fapt, este normal ca un copil de 3 ani sa aiba un vocabular de aproximativ 500 de cuvinte. In situatia in care copilul tau se balbaie, pronunta gresit cuvintele sau foloseste gresit cuvintele, probabil ca nu este un motiv de ingrijorare. Inca invata vorbirea corecta. 

Comportamentul in situatii noi la aceasta varsta poate fi variat. Unii copii pot fi entuziasmati, altii pot fi tematori sau pot avea o combinatie a acestor sentimente. De aceea, este important sa ii oferi copilului suficient timp pentru a se adapta la schimbari si sprijin emotional in aceste situatii.

La 3 ani, copilul pot incepe sa testeze limitele si sa se confrunte cu parintii. Acest comportament provocator este normal si face parte din dezvoltarea emotionala si sociala a copilului. Este important sa raspunzi cu calm si sa ai rabdare. Intelegerea motivului aparitiei lor poate ajuta la gestionarea eficienta a acestora.

De ce plange copilul la 3 ani? Ca sa se faca auzit si sa reuseasca sa isi impuna dorintele. Strategiile eficiente de gestionare a comportamentului provocator includ stabilirea unor limite clare si consecvente pentru comportamentele nedorite, oferirea de alegeri limitate pentru a le permite copiilor sa aiba un sentiment de control si utilizarea de recompense si laude pentru a incuraja comportamentele pozitive. (8), (9)

Semnale de alarma pentru copilul la 3 ani

In dezvoltarea copilului la 3 ani, exista unele semnale de alarma pe care ar trebui sa le iei in considerare. Este normal ca fiecare copil sa se dezvolte in ritmul sau, dar daca la varsta de 3 ani copilul nu este capabil sa urmeze instructiuni simple, daca nu se joaca sau daca prezinta intarzierea vorbirii si dificultati de intelegere, s-ar putea sa fie nevoie de o consultatie cu un medic sau un specialist.

Modificarile bruste sau neobisnuite in comportamentul copilului, precum pierderea apetitului, pierderea in greutate, starea de letargie, varsaturile frecvente sau febra persistenta, necesita vizita la medic. Daca copilul se plange frecvent de dureri sau daca observi leziuni, eruptii cutanate sau alte modificari fizice neobisnuite, este recomandat consulti un medic. (10)

Schimbarile in comportamentul copilului, cum ar fi retragerea din activitatile de care se bucura inainte, dificultatile de somn, sindromul pavor nocturn sau teroare noctura, comportamentul agresiv sau alte modificari de comportament pot indica necesitatea unei evaluari a sanatatii mintale a copilului.

Un semnal de alarma legat de comportamentul copilului este pierderea abilitatilor pe care le-a dobandit anterior, cum ar fi mersul sau vorbitul, sau comportarea in moduri care nu sunt adecvate pentru varsta sa. Daca sunt observate comportamente repetitive sau obsesive, este recomandat sa se solicite sfatul unui specialist.

Aceste semnale de alarma nu inseamna neaparat ca exista o problema, dar sunt un motiv bun pentru a discuta cu medicul, pentru a exclude orice posibile probleme sau pentru a incepe un tratament timpuriu, daca este necesar. (11), (12)

Alte recomandari pentru dezvoltarea copilului la 3 ani

Dezvoltarea educationala a copilului la 3 ani este esentiala si necesita stimulare activa. Abilitatile de baza precum identificarea culorilor, formelor si numerelor se dezvolta intens in aceasta perioada. O metoda eficienta de a le incuraja este prin intermediul jocurilor educative si al cartilor cu imagini colorate. Utilizarea acestora stimuleaza gandirea si creativitatea si poate imbunatati semnificativ dezvoltarea cognitiva a copilului.

Socializarea este, de asemenea, o componenta cruciala a dezvoltarii copilului la 3 ani. Interactiunea cu alti copii il ajuta sa isi dezvolte abilitatile sociale si emotionale. Organizarea intalnirilor cu alti copii de aceeasi varsta sau participarea la cursuri de joaca sunt moduri excelente de a stimula aceasta interactiune. Copiii care au oportunitati ample de socializare in primii ani de viata dezvolta abilitati sociale superioare pe termen lung.

Activitatea fizica este, de asemenea, esentiala pentru dezvoltarea musculara si coordonare. Este recomandat ca un copil de 3 ani sa aiba cel putin o ora de exercitii fizice sau de miscare, zilnic. Aceasta ar trebui sa includa atat jocuri in aer liber, cat si activitati mai structurate, cum ar fi gimnastica, dansul, sporturile individuale sau de echipa.

Vei avea tendinta de a proteja copilul la fiecare pas pentru a nu se rani, iar din aceasta dorinta, uneori, nu il vei lasa sa creasca si sa capete incredere in fortele proprii. De aceea, iti spunem ca trebuie sa te asiguri ca cel mic este in siguranta mereu, dar va trebui sa il lasi sa faca alegeri proprii, sa invete din greseli si sa constientizeze ca fiecare fapta are consecinte. (1), (6), (12)

Alte sfaturi pentru dezvoltarea armonioasa a copilului de 3 ani

  • Ofera-i copilului tau mult timp de joaca singur, dar trebuie sa va jucati si impreuna;
  • Petreceti timp jucandu-va in aer liber;
  • Fa-ti timp pentru joaca creativa si artistica;
  • Citeste impreuna cu prescolarul tau;
  • Incurajeaza conversatia si raspunde la fiecare intrebare a copilului;
  • Gateste impreuna cu cel mic;
  • Joaca alaturi de copilul tau jocuri care implica sa inveti sa imparti si sa faci activitati pe rand, va invata, astfel, sa respecte regulile si sa astepte randul sau. 

Dupa varsta de 3 ani, copilul poate intra in colectivitate, va merge la gradinita. Pentru aceasta noua etapa din viata sa, cel mic are nevoie de ajutor si sustine, incurajare si rabdare, mai ales daca pana la aceasta varsta a stat doar cu cei apropiati si nu a frecventat o cresa. (10)

Universul copilului la 3 ani este magic, plin de farmec si de provocari, deopotriva pentru cei mici si pentru adulti. Cu rabdare, atentie sporita acordata nevoilor copilului, cu infinita dragoste si incurajari, experienta va putea fi traita la maxim. Clipele de calitate petrecute alaturi de copil, sustinerea si dragostea sunt elemente importante pentru dezvoltarea armonioasa, fizica si psihica, a viitorului adult!

Surse de informare:

1. Development Milestones for Your 3-Year-Old Child - https://www.choc.org/primary-care/ages-stages/3-years/, Accesat 12.12.2023

2. Weight-for-length/height - https://www.who.int/tools/child-growth-standards/standards/weight-for-length-height, Accesat 12.12.2023

3. Important Milestones: Your Child By Three Years - https://www.cdc.gov/ncbddd/actearly/milestones/milestones-3yr.html, Accesat 12.12.2023

4. 3-4 years: preschooler development - https://raisingchildren.net.au/preschoolers/development/development-tracker/3-4-years, Accesat 12.12.2023

5. 3-Year-Old Child - https://www.whattoexpect.com/toddler/month-by-month/3-year-old-child, Accesat 12.12.2023

6. 36-Month-Old - https://www.thebump.com/toddler-month-by-month/36-month-old, Accesat 12.12.2023

7. Child development 3–4 years - https://www.healthywa.wa.gov.au/Articles/A_E/Child-development-3-4-years, Accesat 12.12.2023

8. Child development (7) - three to four years - https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/child-development-7-three-to-four-years, Accesat 12.12.2023

9. The Growing Child: 3-Year-Olds - https://www.stanfordchildrens.org/en/topic/default?id=the-growing-child-3-year-olds-90-P02296, Accesat 12.12.2023

10. Developmental Milestones: 3 to 4 Year Olds - https://www.healthychildren.org/English/ages-stages/preschool/Pages/Developmental-Milestones-3-to-4-Year-Olds.aspx, Accesat 12.12.2023

11. Development milestones - your child at 3 years - https://www.pregnancybirthbaby.org.au/development-milestones-3-years, Accesat 12.12.2023

12. 3-Year-Old Child Development Milestones - https://www.verywellfamily.com/3-year-old-developmental-milestones-2764712, Accesat 12.12.2023

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor