Mădălin Ionescu - Cristina Șișcanu, despărțire: ''Plângeai foarte mult, voiai să mă menajezi''

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu

Cristina Siscanu a fost invitată la „Mădălin Ionescu Show”, emisiune moderată de soțul vedetei pe pagina sa de Facebook, unde a vorbit despre depresia prin care a trecut, moment ce a dus la separarea celor doi.

Subiectul depresiei a pornit în momentul în care un internaut a întrebat-o pe Cristina Șișcanu dacă este adevărat că a vrut să se despartă de Mădălin Ionescu.

„Cred că se referă la perioada în care am trecut eu prin acea depresie. A fost un moment în care eu te rugam să mă lași singură, să stăm o perioadă separați. Dar noi nu aveam probleme în relația de cuplu. Depresia mea de atunci a fost cauzată de alți factori, nicidecum din interiorul familiei.

Eu atunci l-am rugat pe Mădălin să stăm separați câteva zile pentru că îl vedeam că îi este foarte greu să gestioneze partea profesională care îl solicita foarte mult și problemele mele", a spus Cristina.

„Și tu o făceai tot dintr-un fel de sacrificiu personal, pentru că plângeai foarte mult și voiai să mă menajezi", a adăugat Mădălin.

Îți era foarte greu și nu mai voiam să mă vezi în starea aceea", a răspuns Cristina.

„Nu a fost nici un compromis, nu a fost o pauză, eu n-am putut să plec, n-am lăsat-o pe Cristina, chiar dacă începusem să fiu afectat și eu. Am avut și eu depresia mea atunci și a continuat o perioadă. Nu ai cum să te incarci cu tot felul de lucruri fără să intri în niște momente depresive. Însă lucrurile au fost depășite, le-am depășit amândoi", a mărturisit Mădălin Ionescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel