Focurile de artificii, pericol pentru sănătate. Avertisment: Cantitatea de bariu crește de până la 580 de ori. Ploaie toxică

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
focurile de artificii. FOTO: DCMedical
focurile de artificii. FOTO: DCMedical

Focurile de artificii sunt spectaculoase, însă pot afecta ecosistemul și sănătatea mintală. Ce variante se caută pentru viitor.

Focurile de artificii sunt spectaculoase și însoțesc o serie de evenimente de amploare, precum Jocurile Olimpice sau Campionate Mondiale, de la noaptea de Anul Noul la Zile Naționale, dar și pentru a puncta evenimentele private, cum ar fi nunțile.

Pe cât de spectaculoase, pe atât de periculoase sunt acestea pentru ecosistem sau sănătatea mintală, având un impact major, după cum avertizează oamenii de știință sau medicii.

În acest sens, cercetătorii de la Academia de Științe din Cehia trag un semnal de alarmă și cer interzicerea acestora, susținând că focurile de artificii care luminează cerul sunt ”o ploaie toxică” pentru oameni și pentru mediu, notează Expats.

Mai mult decât atât, riscurile pentru sănătate generate de emisiile provenite de focurile de artificii sunt enorme, dar oamenii le subestimează sau le ignoră.

”Smogul provocat de artificiile de focuri de artificii reprezintă un amestec foarte ciudat de compuși cu un mare risc pentru sănătate, care altfel nu ar putea să apară deloc în atmosferă”, a declarat Petr Kluson, de la Institutul de Procese Chimice al Academiei de Ştiinţe.

Vezi și: Ianuarie uscat, ce este și cum te poate ajuta. De ce îți poate prinde bine o pauză de la alcool

Substanțe chimice toxice, în aer

Astfel, pe baza consumului de articole pirotehnice, oamenii de știință au calculat că aproximativ 12,5 tone de magneziu, 0,8 tone de titan și 1,2 tone de rubidiu sunt eliberate în atmosferă în fiecare an.

Bariul, care este folosit pentru a obține culoarea verde, eliberează aproximativ 10,5 tone, la fel ca și 1 tonă de stronțiu, folosit pentru culoarea roșie, și aproximativ 0,5 tone de cupru pentru efectul de culoare albastră.

Fosforul roșu, sulful, zincul sub formă de pulbere și alte substanțe sunt, de asemenea, prezente în rachete.

”Cantitatea de bariu crește de până la 580 de ori în timpul unui foc de artificii de 45 de minute față de fondul normal din aer în condiții meteorologice nefavorabile. Pentru cupru, aceste valori sunt ceva mai mici, creșterea este de șaptezeci până la nouăzeci de ori, la fel ca și pentru stronțiu și rubidiu”, a declarat Kluson, potrivit sursei menționate.

Focurile de artificii, schimbare în timp

Emil Boc susține că ”încet, dar sigur se va renunța la focul de artificii”, urmând să se treacă spre un alt tip de spectacole, aceasta fiind ”practic noua tendință care se va impune încet, dar sigur, în Europa și în lume”.

De altfel, acesta susține că autorizatea locală clujeană a făcut deja primii pași ai acestei tranziții. 

”Deocamdată vom avea și foc de artificii și spectacol de drone, urmând ca în viitor lucrurile să se ducă spre aceste tipuri de spectacole care sunt, repet, au și mai multe avantaje decât dezavantajele focurilor de artificii. Veți vedea.

Cel puțin impresia pe care am avut-o la Zilele Clujului și pe care alții au avut-o a fost una foarte pozitivă, ceea ce ne-a încurajat să mergem în această direcție. În concluzie, deocamdată mergem în paralel cu amândouă.

Vom avea ambele tipuri de spectacol, dar pe termen mediu ne vom duce spre spectacole cu drone sau alte tipuri de tehnologii moderne utilizate în prezent: mappingurile, joc de lasere, jocuri de lumini bazate pe aceste elemente. Sunt lucruri care țin de tehnologia prezentului și viitorului. Suntem primul oraș din România care dăm un asemenea ton”, a declarat primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, în cadrul unei emisiuni radio, potrivit presei locale.

Vezi și: Avalanșă de cazuri extrem de avansate de cancer. Primul SEMN al cancerului. Georgescu: Cu cât se vede mai mult, cu atât șansa ta de supraviețuire e mai mică. E trist, dar adevărat!

Focurile de artificii, traumatizante

La rândul său, psihiatrul Gabriel Diaconu a făcut recent o postare cu privire la impactul pe care îl au focurile de artificii, dar și petardele, asupra refugiaților ucrainieni.

”Vă rog frumos...Deși trag puține speranțe. În fapt, la cea mai recentă ședință privind asistența refugiaților ucraineni cu colegi din Guvern, societate civilă, agenții internaționale, majoritatea au fost sceptici că un astfel de mesaj ar avea, sau va avea, efect. Unul dintre noi a spus povestea unui copil cazat la Constanța. Ieșiseră la un târg de Crăciun cu clasa (în România deja sunt câteva mii de copii care beneficiază de astfel de programe) și, în spatele lui, cineva a spart - în glumă - un balon. Băiețelul s-a aruncat fulgerat la pământ, a început să respire repede, nu s-a putut liniști după aceea ore în șir. Era din Harkov, oraș care a fost supus bombardamentelor armatei ruse.

Cum o să fie, de Crăciun sau de Anul Nou, când românii folosesc materiale pirotehnice din belșug? Ar trebui să facem ceva, să le explicăm cumva oamenilor că, fără să le ia nimeni din ”bucuria sărbătorilor”, ar merita să aibă considerație față de oamenii de lângă ei. Mai ales în orașe/ zone unde există o densitate mai mare de refugiați. (...)

Cum putem face asta? Nici să le spui oamenilor de oriunde, din România, să se abțină de la petarde și artificii nu se poate. Oricum e foarte probabil că, în zilele care vin, câteva zeci vor ajunge la UPU cu răni auto-provocate de folosirea idioată a pirotehnicilor: mâini arse, degete zburate, uneori ochi pierduți. Dar acestea sunt excepții.

Majoritatea au să bea, au să mănânce, și-au să se simtă bine că dau cu pocnitoare, sau că piuie ”artificea” la miezul nopții. Când eram copii n-aveam decât mizeriile ălea chinezești cu magneziu care făceau steluțe albe, unele nici nu puteau fi aprinse de cât erau de vechi, sau umede. Azi nu. Azi se luminează cerul...

Tot ce-aș putea spera e, din două una:Oricum o să-i informăm pe cei aflați sub protecție temporară de acest obicei al românilor, măcar să fie avertizați. Dar măcar de-ar fi un pic umani, un pic mai informați, măcar să fie oameni și românii. Din cei peste 100 de mii de ucraineni de pe teritoriul României, acum (și numărul este în creștere), aproape jumătate sunt copii.

Deja cei mai mulți au fost expuși atacurilor cu rachete, sirene, și - din chestionare privind starea lor de sănătate mintală - au semne și simptome de stress post-traumatic. Deci, Vă rog eu frumos. Că nu muriți fără pocnitorile ălea...Măcar anul ăsta. Sărbători fericite”, a scris psihiatrul pe contul său de socializare.

Vezi și: Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), balaurul zilelor noastre. Leca: Nu vă lăsați manipulați! Până în 2018 aveau 5% dintre români, acum au peste 50%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel