Iaca ba beieti, ce de treaba sunt semenii nostri romani. Cum spuneam si in alt post, un egoism si o lipsa de constiinta crasa. Daca astia sunt taranii aia pe care io ar trebui sa-i stimez...

<<<<

MARTORII au gasit macelari si comercianti dispusi sa cumpere, fara sa
clipeasca, animale moarte - porci, vite sau chiar magari
Toxiinfectiile alimentare care au bagat in spital mii de oameni in ultimii
ani ridica serioase semne de intrebare referitoare la buna-credinta a
multora dintre comerciantii de alimente din Romania. Stim cu totii ca mielul
jupuit vindut in piata poate fi usor inlocuit cu un ciine maidanez. Sau ca
micii atit de apetisanti vinduti in tirguri pot contine carne stricata sau,
mai rau, provenita de la animale necomestibile. Pariem insa ca niciodata nu
v-a trecut prin minte ca exista posibilitatea sa fi mincat, fara sa stiti,
carne de animal mort! In reportajul realizat de MARTORI veti vedea ca in
Romania exista comercianti, macelarii, abatoare dispuse sa cumpere animale
moarte: porci, vite si chiar magari. Reporterii nostri au negociat vinzarea
de hoituri unor intreprinzatori carora nici nu le-a trecut prin cap sa ceara
certificatul medico-sanitar sau macar sa intrebe daca nu cumva animalele au
fost rapuse de vreo molima. In aceasta seara, de la ora 22.30, in emisiunea
"Reporter Incognito", la Prima TV, veti vedea un reportaj despre
"surprizele" pe care ni le pot oferi comerciantii de carne din Romania.
Daca inca mai visati ca, in trei-patru ani, Romania va putea emite pretentii
de tara europeana, va recomandam un tur pe la tirgurile saptaminale din
jurul Bucurestiului. Un astfel de raid va va aduce cu picioarele pe pamint
mai repede decit orice discurs al unui oficial european.
La Roata, la Bolintin, in tirg gasesti mizerie, manele, ciini vagabonzi,
amatori de chilipiruri, comercianti dubiosi, tarani saraci, blugi turcesti,
ciorapi (doua perechi la 10.000), fleici de carne pe aceeasi taraba cu
rulmenti si garnituri de WC.
De toate pentru toti, la preturi negociabile. Inclusiv alimente. Am vazut
halci de carne expuse in conditii sordide - pe mese improvizate, asezate
chiar linga sosea -. si tarani prost imbracati, cu miini murdare, care le
vindeau. Carnea putea proveni de la orice animal: vita, porc, oaie sau, de
ce nu, magar ori cal. Am intrat in vorba cu unul dintre taranii care vindeau
carne dubioasa, usor vinata:
Carne de magar aveti?
Aducem doar la comanda!
Serios?
Da. Bani sa iasa.
Pai, carnea de magar se maninca?
O cunosti matale ca e de magar?
N-o cunosc...
Da' ai mincat?
Nu. N-am mincat.
Nici nu stii tu! Ai mincat mici?
Da.
Aia mari si ieftini sa stii ca sint din carne de magar! Daca ii intrebi
pe-aia care vind mici, spun ca au carne de vita si de oaie... Toti magarii
ii taie! Aia batrani!
Discutia purtata cu taranul din tirgul de la Bolintin ne-a dat ideea sa
vedem, cu ochii nostri, daca exista macelari care ar cumpara carne de magar.
Dar, mai bine, ne-am zis, de ce n-am incerca sa vindem un magar mort? Sa
vedeti ce-a iesit.
"Voi sinteti sanatosi la cap?"
"Inarmati" cu un hoit de magar recuperat de la o stina, am mers, pentru
inceput, in comuna Calinesti, din Teleorman. Cind au auzit ca avem un animal
de vinzare oamenii ne-au trimis la nea Cristi, un satean care se ocupa cu
taierea animalelor si care si-a improvizat un abator chiar linga sediul
politiei. Ghinion insa: macelarul nu era acasa. Intrebind din om in om, am
aflat ca am putea plasa magarul unui anume Costel a lui Jolea. Omul insa
ne-a spus ca urecheatii nu sint specialitatea lui si ne-a recomandat sa
mergem la un alt macelar vestit, din localitatea Maldaieni. In drum spre
satul cu pricina, ne-am oprit sa facem o incercare si la abatorul Cicalex
din Alexandria. Ne-am prezentat la poarta societatii si am intrat in
discutie cu angajatii. Unul dintre ei, de profesie inspector veterinar, a
fost dispus sa ne dea chiar si niste sfaturi.
Avem si noi de predat un animal.
Ce aveti?
Magar!
Vedeti-va de treaba! Numai aia pe la Peretu si pe la Maldaieni (n.r. -
localitati din judetul Teleorman) va cumpara asa ceva.
La Maldaieni? Dar ce este acolo?
Pai, sint din astia... macelari particulari, samsari.
Dar dumneavoastra de ce nu cumparati? Pai, carnea de magar nu se foloseste
la salam?
Cum dracu' sa se foloseasca magarul la salam? Voi sinteti sanatosi la cap?
Si aia de la Maldaieni unde vind carnea de magar?
Nu sint autorizati, lucreaza la negru. O vind la Bucuresti.
"Se face salam bun din magar"
Am urmat sfaturile primite de la veterinar si am plecat spre Maldaieni,
localitate situata foarte aproape de orasul Rosiori. Aici am aflat ca
macelarul pe care-l cautam, Costel Chivu, locuia chiar la intrarea in
Rosiori. Individul era cunoscut in toata zona, asa ca nu ne-a fost greu sa
ajungem la poarta abatorului sau. Afacerea lui nea' Costel mergea destul de
bine, judecind dupa vila care-i crescuse linga abator.
Buna ziua!
Ia spuneti, care-i treaba?
Avem un magar!
Si unde va e magarul?
La Peretu. Nu stiu ce are.
Si e mort?
Nu mai misca. Ne dai ceva pe el?
Pai, ce vreti? Eu stiu ce are magarul?
Cit ne dai pe el?
Magarul e mare?
E bunicel. Maricel.
Pai, si cam ce pret vrei pe el? Ca sa-mi dau eu seama daca merg pina acolo.
Nu, ca-l aducem noi. Il luam cu o caruta. Cu un prieten. Il aducem intr-o ora.
Pai, spune cit vreti pe el ca sa-mi dau seama daca e treaba serioasa.
Ne dai sapte-opt sute de mii, acolo?
Ba, sa-l vad cum este!
Ne intelegem, nu?
Da.
Negocierile iesisera bine, asa ca nu mai trebuia decit sa-i aducem magarul mort.
In citeva ore ne-am intors, de data asta cu hoitul in portbagaj. Nea Costel
a inceput sa numere bubele de pe magar.
Fir-ar al dracu', ce are el acolo! Vrei sa-ti arat ce are acolo?
Nu! Nu!
Stii ce are? Puroi are! Pai, citi am taiat eu, ma, din astia!
Multi?
Vezi? De aia nu-i bine!
Da' ies mici buni din magar?
Salam bun... Iese salam bun din el! Pai, vrei sa-ti tai si tie o bucata
acasa? Iti dau si tie o pulpa, sa o iei acasa? E magarul vostru. Mincati si
voi deseara o frigare.
Ei, pe dracu'!
Costel incerca sa ne pacaleasca, sa traga de pret cit de mult se poate. De
la 7-800 de mii de lei, magarul nostru ajunsese sa pretuiasca doar 400 de
mii de lei. Numai ca noi nici nu aveam de gind sa-i lasam mortaciunea.
Ne-am prefacut nemultumiti de pret si am batut in retragere. Nu de alta, dar
individul din fata noastra chiar avea de gind sa bage magarul la mici.
L-am lasat bombanind si ne-am vazut de drum. Experimentul cu magarul mort ne
socase intr-o oarecare masura.
Ne-am gindit insa ca am reusit sa-l vindem doar pentru ca abatorul lui nea
Costel era intr-un orasel mic de provincie. Intr-o zona calcata mai rar de
inspectorii veterinari. De aceea, urmatorul pas a fost sa incercam sa vindem
mortaciuni abatoarelor si comerciantilor de carne din marile orase. Si de
data aceasta am avut succes.
"Taiati mortaciunea si dati carnea la vecini!"
Abatorul Diana din Tirgoviste. Am mers la sectia de achizitii animale. Am
incercat sa le convingem pe angajate sa ne cumpere un vitel care tocmai
murise.
Nu-l primim daca e mort.
Aaa! Da' de ce?
Pai, bine ma, maninc si eu de aici. Daca nimeresc din vitelul tau mort? Noi
primim mortaciuni aici? Eu zic asa, daca tot e al vostru, puneti mina,
taiati-l si dati carnea la vecini!
Pai, vecinii o sa ne cumpere carnea, asa, fara sa stie din ce cauza a murit
vitelul sau daca era viu inainte de a-l taia?
Sigur o sa cumpere.
Am repetat acest scenariu de mai multe ori. La Zimnicea, Gaesti sau Giurgiu.
De fiecare data refuzurile au fost de conjunctura. De pilda, la un abator de
stat ni s-a spus ca nu se fac taieri decit lunea. In alta parte am fost
refuzati pentru ca nimeriseram tocmai in timpul unui control al Directiei
Sanitar-Veterinare. Am constatat insa ca nici unul dintre macelarii sau
comerciantii cu care am negociat vinzarea hoitului nu s-a mirat de
propunerea noastra, desi, sincer vorbind, eram tocmai buni de dat pe mina
politiei.
Hoit de vitel, plasat in halele de carne din Obor
Comuna Stefanesti, linga Bucuresti. Am intrebat un localnic unde am putea
vinde un vitel. "Cum unde? La Bucuresti, in piata", ne-a lamurit omul. Ne-am
incercat, asadar, norocul chiar la halele din Piata Obor. Am vrut sa vedem
daca exista vreun comerciant indeajuns de iresponsabil sa cumpere un vitel
mort. Foarte repede am realizat insa ca, in halele de carne din Obor, nebun
esti atunci cind nu mirosi o afacere care trasneste de la o posta a
chilipir. Cum adica, sa refuzi niste oameni care vin si-ti spun ca iti vind
mult sub pretul pietei un vitel, fie el si mort? Si, in plus, ce conteaza de
ce boala a murit animalul, atita vreme cit nu maninci tu din carne, ci le-o
dai fraierilor care vin la cumparaturi? Ne-am prezentat oferta primului
macelar intilnit in cale.
Avem si noi un vitel de vinzare. A cazut jos. Cred ca a mincat sirma..
Doamne fereste! Cred ca era bolnav!
Ei, na!
A mincat sirma si a murit? Si s-a umflat?
Da.
Si nu l-ai taiat, ma?
L-am taiat la git, da!
Si cit e? Mare?
500 de kile.
Mergem sa vorbiti cu patronul, la magazin, sa vedem ce zice. Ati inteles?
Macelarul se cam ingrozise cind a auzit ca hoitul era umflat. Se vedea pe
fata lui ca nu prea crezuse povestea cu inghititul sirmei. Din descrierile
noastre reiesea clar ca vitelul murise, de fapt, de vreo boala.
Omul mirosise insa ca este rost de o afacere buna, care nu ar trebui ratata
din cauza unor probleme de constiinta. Am mers la patron. (Pe individ l-am
gasit in spatele unei tarabe deasupra carei scria Argemit SRL.) Din doua
cuvinte, macelarul i-a prezentat situatia, spunindu-i ca ni s-a umflat un
tauras.
L-ai taiat la git, poti sa-l aduci aici? Unde stai?
In Magurele.
Poti sa-l tai tu, sa mi-l aduceti, sa-l vad cum e?
Da. Il urc intr-un papuc si ti-l aduc imediat!
In discutie se baga insa angajatul.
N-are cine sa-l jupoaie. Mai bine ma duc eu sa-l jupoi. Il tai frumos in
patru, asa cum stiu eu. Dar trebuie sa ma asteptati cinci minute, ca mai am
niste treaba.
Pai, atunci, apuca-te de treaba acolo si venim noi in cinci minute.
Treaba se aranjase rapid si, dupa toate aparentele, hoitul nostru - daca ar
fi existat - trebuia sa ajunga in aceeasi zi la vinzare.
Grataragii pentru o zi
Dupa aceste negocieri reusite am realizat ca in domeniu nu exista, practic,
nici un control al statului. Macelarii nu dadeau semne de stres, ca ar putea
sa fie nevoiti sa ofere vreo explicatie Inspectiei Sanitar-Veterinare sau
Protectiei Consumatorului. In aceste conditii, am vrut sa vedem pina unde
merge aceasta ignoranta a autoritatilor. Intr-o dimineata, cu noaptea in
cap, inarmati cu un gratar, carbuni, vreo zece caserole cu mici (cumparate
de la supermarket), mustar si piine, ne-am infiintat in tirgul de la Roata,
linga Bucuresti. Ne-am asezat intr-un loc cu vad bun si ne-am apucat sa
preparam si sa vindem mici. Nu a venit nimeni sa ne ceara actele de
provenienta a carnii sau macar autorizatia de functionare a firmei. Singurul
stres l-a reprezentat un politist care ne-a rugat frumos sa plecam din acel
loc. Nu de alta dar, chipurile, eram asezati chiar la strada si incurcam
circulatia. De fapt, dupa cum ne-a spus un comerciant de linga noi,
ocupaseram locul altui negustor. Nici un inspector veterinar nu ne-a
incurcat insa afacerile. De altfel, dupa cum ne-au informat ceilalti
grataragii din tirg, nici nu avea sens sa ne facem vreo problema. Daca venea
vreun control, scapam doar cu o mica spaga. Vreo zece mici.
>>>>