Pe unele harti turistice, lânga Densus veti vedea un X mare, de culoare rosie, adica: “loc misterios".

Ca de obicei, grupul nostru de calatori prin tara sau aiurea, îsi planificase din timp traseul mini-vacantei de 1 Mai. Era unul din cele mai “bogate” trasee, având în vedere ca urma sa calatorim timp de patru zile (ulterior, cele patru zile s-au transformat în trei, într-o goana nebuna dupa obiective de vizitat). Tintele principale erau: Pestera Polovragi, Mânastirea Horezu, Targu-Jiu, Hunedoara, Sarmizegetusa Regia, Deva, Sibiu.
Insa, pe masura ce parcurgeam tintele propuse, traseul s-a modificat, incluzând Alba-Iulia, Medias si… Sighisoara. Pai, Sibiul ? Il lasam pentru alta data.

Poposisem o noapte în Hateg si eram morti de oboseala. Fusese o zi plina de vizitat:
- Pestera Polovragi: aici, ca de obicei (cam în toate pesterile din Romania) ghidul ne-a turnat vrute si nevrute despre…Zalmoxis (oriunde te-ai duce prin tara, pâna si prin Maramures sau Delta Dunarii, afli de la ghidul oricarei pesteri ca Zalmoxe a disparut 3 ani în pestera respectiva. Realitatea o stie toata lumea: Pestera Ialomicioara (oare ?) este cea în care a disparut marele preot si zeu.
- Mânastirea Horezu – plus cumparari de farfurii si cocosei cu trilu-lilu de la mesterii din Horezu; mânastirea este vizitata frecvent de familia Basescu.
- Targu-Jiu cu sculpturile esoterice ale lui Brâncusi: Coloana Infinitului, Poarta Sarutului si Masa Tacerii.
- Traversarea Vaii Jiului, salbatica si frumoasa, însa solicitanta pentru soferi .
- Cazare în orasul Hateg.

Pentru refacerea fortelor ne asteptau tuica de Razvad si berile din lazile frigorifice . A doua zi, speriati de numarul obiectivelor pe care urma sa le vizitam dar si de faptul ca timpul era limitat, am hotarât sa o tinem “întinsa” catre Sarmizegetusa. Totusi, n-as fi vrut sa ratez Densus-ul, abatându-ne de la traseul stabilit initial, având în vedere formatia mea “intelectuala”, de “ciudat”, creata în cei sapte ani de nebunie (vezi un articol pe care-l voi scrie ulterior). Am iesit din Hateg, am renuntat sa vizitam si rezervatia de zimbri, în mintea noastra fiind doar drumul foarte lung de parcurs în acea zi, drum care ducea la Sarmizegetusa Regia, apoi la Castelul Huniazilor, în Hunedoara si pe urma la Cetatea Devei, cocotata pe un deal, inexpugnabila (nu a fost cucerita niciodata !).

Trecusera cam 10-15 de minute de când parasisem Hategul. Clio-ul lui Florione se afla în fata, cu GPS-ul, eu la mijloc iar Mihai cu Supernova în spate. Brusc a aparut în partea dreapta indicatorul: “Densus 4 km” si din instinct am luat-o la dreapta, desi toti eram hotarâti sa mergem înainte. In spatele meu, Mihai a ezitat apoi a luat-o dupa Florione. “Ce faci ?” ma întreba nevasta-mea. “Nimic. O iau spre Densus”, i-am raspuns.
Hop si telefonul:
- Ai gresit drumul ! Sarmizegetusa se afla în fata !
- N-am gresit ! Trec si pe la Densus. Luati-o înainte, va prind din urma.
- Ce naiba mai e si Densus-ul asta ? aud în telefon, însa întrebarea nu-mi era adresata. Sa nu întârziati prea mult ! mai adauga Florione.

Am lasat în urma câteva case iar în fata s-a asternut faimosul drum care-mi place de când lumea. Stiti voi, ala cu Ferrari-ul si cu blonda în dreapta, cu salul fluturându-i în vânt (o fi dintr-un film cu Mastroianni si Anita Ekberg ?). Posibil… Sau dintr-un film cu James Dean si Elisabeth Taylor . Iarasi posibil… Adaug vorbele bardului Adrian Paunescu: ”Nu tinta este importanta ci drumul este important; tinta este cuprinsa în drum.” Citatul îl gasiti pe unul din cele trei discuri vinil, originale, ale Cenaclului Flacara.
In fine, sa revenim la oile noastre: drum bun, îngust, cu suisuri si coborâsuri line, doi-trei copaci, o casa ici-colo. Matizul se legana ca un elefant, ba la dreapta, ba la stânga.
Iar suna telefonul:
- Asteptati-ne ! Venim si noi !

Dintr-o data, aparu un monstru urias, care ne bloca calea: un tractor.
Drumul fiind îngust, apare si dilema: cine cedeaza primul ? Matizul sau tractorul ? Ma hotarasc sa aplic forta Micului Gigant si apas pe butonul pentru Transformers: piticul meu se ridica la 20 metri înaltime, pe suspensiile MacPherson si se umfla ca un balon, pentru a parea mai mare si mai puternic. Imi pregatesc fazerele, în eventualitatea ca voi fi nevoit sa folosesc razele laser . Insa se stie, inteligenta învinge întotdeauna forta bruta. Tractoristul ma priveste cu mila, îsi da seama ca n-am nicio sansa în fata noroiului de alaturi si trage pe dreapta, în plin noroi, lasându-l pe Micul Gigant sa treaca în siguranta. Suna telefonul:
- Pe unde sunteti ? striga Florione.
- Veniti mai repede ! îi strig si eu în telefon. Drumul a fost blocat de un tractor. Acum, problema s-a rezolvat.
Imediat ce tractoristul s-a dat la o parte, apare o alta dilema: drumul se… bifurca. “Pisici !”, zice nevasta-mea. “Pe unde o luam ? La dreapta sau la stânga ?” Scot capul pe fereastra si vad în departare celelalte doua masini. Nu apuc sa deschid gura, ca tractoristul, ghicindu-mi dilema, îmi spune: “La stânga !”
Intre timp, ne ajunge grupul din urma. O luam la stânga, apare un fost CAP, o luam la dreapta, trecem pe lânga bustul lui Ovid Densusianu (în fata bisericii, in parcare, se afla si bustul lui Nicolae Densusianu), apoi iar la stânga si printre plopii înalti apare vârful tuguiat si ciudat al bisericii.

Poposim în parcarea din fata salasului de cult si avem norocul sa-l vedem pe parintele care slujeste aici si care tocmai vroia sa se urce într-o Dacie combi, prapadita. Când ne-a vazut, a ezitat putin, apoi a iesit din masina si s-a îndreptat spre noi.
- Buna dimineata ! Unde platim ? am întrebat.
- Ce sa platiti ? întreba dumnealui.
- Taxa de vizitare !
- Nu se plateste intrarea în Casa Domnului. Adevarul este ca cei de la Cultura au vrut sa impuna o taxa, însa eu m-am opus. Primim destui bani din donatii.

Inca de la intrarea în curtea bisericii apar primele lespezi, întregi sau sparte, cu inscriptii latine. In timp ce ne îndreptam spre biserica, parintele Alexandru Gherghel, cu o barba mare, alba, ne explica câte ceva despre istoria lacasului de cult, cu glas puternic, apasat, în care i se citeste si blândetea dar si rabdarea de a spune acelasi lucru zecilor de turisti care ajung zilnic aici. Si, mai ales, are rabdarea sa raspunda la toate stupizeniile noastre (vrajitori si vrajitoare, celti, daci, preotese etc) : .

Daca aveti rabdare sa cititi, continuarea o veti gasi aici:
http://florjnbad.blogspot.com/2010/04/dens...-misterios.html