Am incetat sa reactionez la subiectul “Revolutia romana” inca din anul 1998. Reactionez insa in ultimul timp la noile posturi de radio. Sunt cinic, dar un nou post de radio ma face sa tresar si pentru o buna bucata de timp devin fan (si monitor aproape) al acelui post. Drept urmare, ascult zilnic Radio Guerilla. Azi 22 decembrie, Radio Guerilla a avut o emisiune foarte frumoasa intre 13:00 si 14:00 cu subiectul “Revolutia din 1989 – amintiri despre…”. Subiectul nu este tocmai exact dar asta am dedus eu, dupa ce am ascultat cateva interpelari. Spun ca sunt cinic deoarece reactionez mai degraba la noile posturi de radio decat la subiectul revolutiei din 1989 la care am luat si eu parte. De fapt, care subiect? Revolutia de la 1989? De-a lungul timpului, acest eveniment s-a numit pe rand “Marea Petrecere”, “Marea pacalela” sau whatever…. “ Marea…CEVA” Marea CEVA Evenimentele s-au derulat rapid atunci si asta ne si doream. Ne-am imbratisat cu militarii fara sa stim ca armata facuse deja primele victime in randul revolutionarilor. Si totusi, ARMATA E CU NOI ! Am ajuns la Casa Radio unde un penibil ne-a spus ca se indreapta spre Bucuresti domnul Ion Iliescu, cel care s-a opus ca Elena Ceasescu sa-si cumpere un inel cu diamante din Anglia. Rumoare. In jurul meu multimea fremata:” Ce curaj a avut omul asta !”, :” Ce curaj a avut omul asta !” dar “ Cine este Ion Iliescu?”, “Nu conteaza, s-a opus !”. ILIESCU APARE, SOARELE RASARE ! Acestea sunt premisele unei revolutii reusite. BRATUL INARMAT si POLITICUL. Cine este BRATUL INARMAT in general se stie. Cine este POLITILCUL stim cu totii. Intrebarea care ramane este : Cine am fost NOI? Am urmarit in data de 21 decembrie 2004 un reportaj pe TVR2. Un tata care povestea mortea fiului sau. Acum 15 ani in Revolutie. Spunea domnia sa: “ L-am cautat la Spitalul Judetean. Nu era. Am colindat tot orasul si nu a fost de gasit. Un doctor mi-a sugerat sa merg la morga. Am mers la morga si… L-AM VAZUT ! EL ERA. Atunci doamna reporter, am muscat cu dintii din caramida morgii !!” Dupa 15 ani de la revolutie multe dosare s-au prescris. Criminalii care in ’89 au impuscat copii, femei sau luptatori in al 2-lea razboi mondial au scapat cu pedepse minime sau chiar fara pedepse. Unul dintre primii eroi cazuti in ’89, luptase in cel de-al 2-lea razboi mondial la Cotul Donului. A fost impuscat in cap de la cativa metri de catre un soldat roman. Asadar, cine am fost NOI? NOI prostimea. NOI carnea de tun. NOI idealistii. NOI fraierii. NOI manipulatii. NOI… nobody. Eu sunt cel caruia ii este rusine la fiecare 22 decembrie ca este roman. Eu sunt cel care ii va arata copilului sau ceea ce a fost INAINTE de ‘89 pentru ca el sa INTELEAGA. Eu sunt cel care isi va invata copilul ca revolutiile si razboaiele nu sunt ale lui, ci ale celor care le nasc. Eu sunt singurul penibil si patetic ce deschide un topic pe tema asta. Deci: ce dreq ati facut mah, pe 22 decembrie 1989?

He, he eram militar in termen , deci am fost cu arma in mana, dar nu am tras in popor:) Si am fost si pe la Targoviste zilele alea . Iti spune ceva?

Nu ... spune-ne tu.

Pentru siguranta ta, tine pentru tine! Nu stii cine dracu' se uita pe aici si nu e cazu' sa-ti reamintesc cam citi dintre cei prezenti la Tirgoviste in zilele alea mai sunt in viata!

Maska, au trecut 15 ani si o zi. Ce inseamna o zi ? Nimic important: doua crimpeie de lumina despartite de negura noptii, 8 ore de munca, citeva beri cu amicii, bucurie, nervi....nimic deosebit. Totodata poate insemna foarte multe: diferenta intre o lume innegurata de incrincenarea unei libertati stirbe si lipsite de orice fel de privilegiu si o lume luminata de de soarele unei libertati relative sperata si dorita mai mult decit orice, trecerea de la BT la Marlboro si de la Brifcor la Fanta, trecerea de la Sanda Taranu la Kitty Cepraga si de la Paul Solog la Lucian Mindruta.
Au trecut insa si 15 ani, lucrurile s-au mai asezat, euforia s-a potolit, entuziasmul a disparut. Te uitai in ochii oamenilor inainte de '89, desi cenusii, intrezareai o licarire de ceva, indiferent ca acel ceva era o ura indreptata impotriva celor care decretasera neputinta si blazarea ca stare generala a poporului roman sau o licarire de bucurie ca te vedea, ca existai , ca nu sufereau singuri. Acum, te uiti in jurul tau si vezi o lume cenusie, ochi plecati in pamint, blazare definitiva, nervii intinsi la maxim fiind gata in orice moment sa stirneasca un scandal din te miri ce prostie. Speranta ? Un cuvint sters din vocabularul multora. Saracie ? Din pacate un cuvint mult prea uzitat si care a capatat niste dimensiuni cunoscute doar in tarile lumii a treia, in tarile paupere din Africa.
Libertatea este inca relativa, desi a imbracat alte forme, tot la fel de constrictive au ramas.
Bucuria de-a trai ? Da, o regasesti la cei intorsi de prin strainataturi care vin sa-si revada familiile.
Ce ne-au adus acesti 15 ani si o zi ? Foame, saracie, cersetori, diferente imense intruchipate de alaturarea unei dacii rapciugite de prin '78 cu un Mercedes SL65 AMG din '04.
Ne-au facut cu ceva mai buni acesti 15 ani si o zi ? Nu, dimpotriva, ne-au inrait! Suntem mai rai unii cu altii, suntem mai rai cu noi insine, suntem mai rai cu tot ceea ce venim in contact!
Ne-au adus ceva acesti 15 ani si o zi ? Da, probabil ca ne-au adus. Ar fi absolut mirsav sa nu observi magazine stralucitoare, vitrine pline, limuzine luxoase, costume Armani, oameni nevoiasi zgaindu-se la vitrinele pline si la masinile luxoase, pensionari cumparind carne pentru caini, magazine second-hand.
Ce nu s-a schimbat in ultimii 15 ani si o zi ? Dorinta ca intr-o zi sa traim si noi ca "strainii de la tv". Sa nu mai avem ca obiectiv fix "ZIUA DE MAINE".
Am facut ce-am facut acu' 15 ani si o zi in speranta ca vom descoperi termenul de POIMAINE in toata splendoarea lui. Eram avizi de a cunoaste cum e sa vorbesti de POIMAINE, de stii ce inseamna POIMAINE, de a descoperi si ceea ce se ascunde dupa POIMAINE.
Am reusit, n-am reusit, va las pe voi sa decideti, sunteti cei mai in masura!

P.S.: Va rog sa lasati deoparte orice simpatii sau antipatii politice sau dorinte revanarde fata de ceilalti useri!

....eu nu am participat. Eram destul de mic pe vremea aia, iar parintii mei prea constienti incat sa ma duca pe strada...
Din ceea ce am realizat pe parcursul anilor nu pot sa spun ca imi pare rau ca nu am participat. Imi pare rau pentru cei care s-au jertfit... sau mai bine spus imi pare rau ca s-au jertfit pentru un vis politic al celor ce au venit la putewre. Imi pare rau ca Revolutia nu a fost ceva spontan ci a fost planuita in cele mai mici amanunte.
Pot sa spun ca mie imi e mai bine. Nu mult dar nici rau nu pot sa spun ca imi e. Pot sa spun ca datorita Revolutiei am sansa de a fi unde sunt acum. Ceea ce cred ca nu stia nimeni inainte e cat de grea poate fi viata in capitalism, cat de nesigure pot fi toate, mai ales daca valorile democratiei sunt prost intelese si alicate de fiecare dupa cum il taie capul.
Nu am primit niciodata nimic degeaba, am muncit pentru tot...si datorita celor care au murit atunci POT-- AM VOIE sa am ceea ce am acum. Totusi...sper sa pot avea si bunatatea si linistea sufleteasca de a trece peste toate rautatile, dusmania, calicia si toate celelalte de care suntem inconjurati de la Revolutie.
Daca noi nu ne amintim de cei care s-au dus atunci, nu o va face nimeni.

Adevarat graita-i Marty.
Insa pe mine tot ma macina faptul ca prieteni de-ai mei au fost impuscati la Otopeni, ca colegi de clasa s-au impuscat intre ei la Buzau, la unitatea de parasutisti.
Oameni la 18-19 ani care au fost nevoiti sa joace "hotii si vardistii", real, nu ca in spatele blocului, care au fost impinsi sa traga unii intr-altii fara sa stie acest lucru, oamenii care au fost tiriti prin tribunale militare pentru a da socoteala, oameni care au ramas traumatizati pentru tot restul vietii, care au renuntat la a-si mai construi un viitor, oameni care au platit toate astea pentru vina ca in acel moment faceau stagiul militar.
Si nici cei care sunt in viata sau fratii, parintii sau rudele celor disparuti nu stiu "Cine? si De ce?"
Daca se spunea macar un sfert din adevar, astazi eram mai curati, mai buni si poate nu ne mai gindeam doar la "ziua de miine".
Asa, cind fundatia e subreda (construita pe minciuna), viitorul Nu suna bine.

This post has been edited by bomicabomic: 23 Dec 2004, 10:40

In fiecare an pe data de 21 si 22 decembrie, retraiesc acele evenimente de acum 15 ani si ma gandesc la cei care au murit in acele zile pentru ca noi sa fim LIBERI. In fiecare an pe 23 decembrie imi aduc aminte ca la ora 22.50 puteam sa fiu mor de 1, 2, 3....... 15 ani. Totusi, in nebuina acelor zile, nu acceptam sa mor fara sa fiu LIBER.

Acum 15 ani lucram in CFR, la Gara de Nord. Pe 23 decembrie s-a infiintat o grupa (de voluntari) care avea ca misiune paza Garii de Nord. In cursul serii in jurul orei 22.30 la linia 14 a sosit un tren din Timisoara, la cateva minute dupa sosire in gara a inceput IADUL. Au fost morti, au fost raniti din randul calatorilor aflati pe peroane. Toata grupa a fost in gara, am simtit pe pielea noastra cu este sa treci pe langa moarte. Dar, toti eram "drogati" de portia de libertate pe care tocmai o primisem. Nu ne gandeam la moarte, ne gandeam la cum vom traii in LIBERTATE.

In aceste zile nu pot sa uit ca au fost romani care s-au jertfit pentru LIBERTATEA noastra. Din pacate, exista persoane care au profitat de acele zile sangeroase pentru a urca scara politicii, pentru a se infige bine intr-un loc cald. Cred ca au macar un pic de suflet in ei si multumesc celor care au murit pentru ca ei sa aiba asigurat un scaun cald.

Dumnezeu sa-i odihneasca pe EROII revolutiei

In urma cu 15 ani aveam 14 ani...
Am vrut sa ma duc in Piata Universitatii inca de pe 21, cand am vazut ca Ceasca a ramas cu microfonul in gat, insa ceva (ziceti-i lasitate, ziceti-i instinct de conservare, ziceti-i varsta sau pur si simplu noroc) m-a impiedicat sa fac asta.

Am stat toata noaptea lipit de geamurile de la camera mea, si am privit cu groaza la toate trasoarele alea care umpleau cerul dinspre Intercontinental.

Apoi m-am trezit dimineata in scandari anti-Ceausescu, si m-am repezit pe balcon sa vad cum trecea o coloana imensa de muncitori, bine organizati (suspect de bine organizati), pe Mihai Bravu, strigand "Veniti cu noi".

Din fericire, ai mei au stat acasa pe 22, asa ca nu m-au lasat sa plec nicaieri. Iar seara, am privit stupefiat cum incep sa piara oameni...

Nu pot sa cred nici acum ca acel om care aparuse vesel si surazator, pupat de toti, eroul revolutiei, era de fapt creierul malefic care a acceptat macelul dirijat din zilele care au urmat, cum acel locotenent sau capitan sau ce-o fi fost Mihai Lupoi, simpaticul militar care dadea ordine superiorilor sai, este astazi in PRM, si mesteca cu nerusinare regurgitarile lui Vadim, cum teroristii erau de fapt militari in termen care trageau de mama focului in alti teroristi, de fapt tot militari in termen, si mai ales NU POT UITA CUM AM FOST PACALITI PE FATA 15 ANI DE ATUNCI INCOACE!


Nu, cei care au murit atunci nu au murit cu un scop anume. Au murit degeaba. NU era nevoie de moartea lor, decat pentru a legitima un regim criminal. NU era nevoie sa moara nimeni dupa 22 decembrie. Acei care au murit dupa 22 decembrie au fost doar victime ale unui sistem odios, au fost zdrobiti de niste indivizi fara scrupule care doreau schimbarea unui regim dictatorial in folosul lor, cu ORICE pret.

Adevaratii eroi ai Revolutiei au murit pe 16-21 la Timisoara, si pe 21 la Bucuresti si in alte orase ale tarii.

Imi pare rau, dar ma umplu de furie amintindu-mi aceste lucruri, si mai ales amintindu-mi cat RAU au facut criminalii care i-au ucis pe nevinovatii de dupa 22 decembrie, cat RAU au facut atat lor, familiilor lor, cat si noua, in ultimii 15 ani!

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei care au murit, si sa le dea de 10 ori pe cat merita celor care au gandit uciderea lor, si care nu s-au cait nici astazi de aceasta fapta abominabila!

Necajit popor!! Multi oameni au murit din cauza prostiei in care am fost tinuti cu buna stiinta! Poate daca nu ar fi fost tampeniile alea cu "Veniti sa aparati televiziunea de sirieni","Comandanti ai unitatilor militare din Oltenia! Veniti in Bucuresti sa aparati armata de trupele Ministerului de interne!" "Aeroportul Otopeni este atacat de catre teroristi!" multi amarati care au murit fara nici o vina ar mai fi fost astazi printre noi!
Duceti-va la Muzeul militar! In aripa destinata Revolutiei veti vedea povestea trista a unor oameni de varsta noastra impuscati ca cainii, si mici obiecte care le-au apartinut, un pix "micro" o bricheta de plastic si alte nimicuri la care ne inchinam daca le vedeam pana in 89. Mici nimicuri ale unor amarati care trageau o caseta de 10 ori, decupau hartii lucioase din Qwele si le lipeau pe dulap, care dadeau 1000 de lei pe o pereche de blugi si se barbiereau cu lame proaste rusesti!
Dumnezeu sa-i odihneasca!

pe 22, la 9:30 dimineata am vazut o ceata de 50 de studenti care mergeau prin curtea politehnicii (multe fete) spre universitate cu cearceafuri vopsite deasupra capului si un steag fara stema...in acel moment mi-am zis ca nu apuca sa iasa pe poarta...oamenilor aceia le multumesc enorm... Apoi a a urmat Revolutia TV si teroristii si o sama de cuvinte, pana la urma...fiecare a facut revolutia de care a fost in stare si majoritatea poporului de atat a fost in stare...restul e tacere.

Daca aveam mai mult de 14 ani atunci nu stiu ce as fi facut, dar parintii nu ma lasau s amerg nici pana la colt pe 22.

Eu aveam 12 ani jumate in decembrie 89. Abia imi dadeau tuleiele cum s-ar zice. Si eram intr-un mic orasel de provincie.

Acolo s-a rezolvat simplu situatia in momentul in care armata a trecut de partea cealalta, fiind un orasel prins intre doua unitati militare. Mi-aduc aminte ca tata statea de paza la scara blocului (dupa ce facuse provizii ca nimeni sa nu iasa din casa) si mi-aduc aminte doar ca am auzit impuscaturi undeva departe.

Nu stiu daca inainte de 12 ani as fi avut ce face cu libertatea de expresie, insa stiu ce inseamna pentru mine acum, si cam asta ar fi barometrul pentru mine, dincolo de celelalte evolutii care amintiri copilaresti fiind nu stiu daca-si au rostul a fi enumerate.

Dumnezeu sa-i odihneasca. Iar pentru cei care inca-i considera naivi sau fraieri, mie mi se pare fenomenal ca au murit pentru ce au crezut ei ca e bine si sunt de mii de ori mai indreptatiti sa-si primeasca respectul decat cei care le radiografiaza azi gestul, punindu-l in tipare rationale, politice, sociale, externe sau de alta natura.

De asemeni, nu stiu cum sa respect mai bine memoria acelor oameni pe care nu i-am cunoscut dar carora le datorez mult de tot. Asa ca o sa va las pe voi, cei ce ati fost mai de aproape de ei, mai indreptatiti sa faceti asta.

Ma uitam aseara la "Nasu" cum CTP incerca sa dreaga busuiocul, cum el se gindeste la Romania si numai la Romania. Am vazut, iar un om fals, care incerca sa ne convinga ca Iliescu a fost bun pentru tara in perioada '90-92. De ce? Pentru ca fara el nu se putea asigura stabilitatea tarii. Si m-am intrebat care stabilitate? Cine genera aceasta instabilitate? Oare cine? Daca nu cumva tov. Iliescu.
Daca facem un banal exercitiu de memorie vedem urmatoarele:
1. Dupa 22 decembrie, mai multi morti ca pina atunci, cauze necunoscute, teroristi, ordine aiurea, nimeni nu stie nimic.
2. Ianuarie 90, societatea civila si partidele istorice ies in strada. Autoritatile auto-puse, faca apel la muncitori, mineri etc.
3. martie 90, evenimentele de la Tg. Mures. Romanii se bat cu ungurii. Scene de violenta si de groaza nemaintilnite. Autori necunoscuti.
4. se declanseaza manifestatia de protest din P-ta Universitatii. Ce se dorea acolo? Respectarea pct. 8 de la Timisoara, procesul comunismului, adevarul despre revolutie, alegeri libere etc. Reactii ale autoritatilor, huligani, derbedei, fascisti, golani, elemente reactionare. Cine participa in P-ta Universitatii? Tineri care au fost pe baricade, studenti, membrii ai societatii civile care si-au dat seama ca revolutia lor fusese furata. Sfirsit de cosmar. Securistii dau foc la autobuze; sediul MI incendiat. Iliescu cheama minerii. Iar securistii "acoperiti" in mineri, vandalizeaza sedii de partide , universitati, maltrateaza oameni.

Toate acestea au un om comun. Ion Iliescu. El a manipulat si a furat tot, in scopul asiguarii stabilitatii. Sa fim seriosi ca daca nu era acest personaj sinistru, nimic nu se intimpla, nici minerii nu bateau studentii, nici teroristii nu trageau in noi dupa 22, etc, etc.

Acum revenind la revolutie, copii nostri trebuie sa stie ce le spunem noi, nu ce li se va spune la istorie. Pina pe 22 a fost revolutie, si tot ceea ce s-a intimplat a tinut de vointa poporului. Iar cei care au platit cu viata, au avut ca singur crez, ca se va scapa de comunism, ca se va schimba tara, ca se va trai mai bine, mai demn si fara minciuna.Iar dupa aceea a fost o mascarada pusa la cale de oameni fara scrupule, care se simteau marginalizati de conducatorii vremii dar care vroiau cu orice pret sa aiba puterea.

Eu personal am participat la evenimente direct sau fortat de imprejurari intre 20 -23 decembrie, atit in Bucuresti cit si in Buzau.
Spun astea pentru ca in 20, am dat cu subsemnatu la secu, ca de altfel toata seria, pentru a explica in ce imprejurari o scrisoare a unui coleg a ajuns in paltonul unui prof. Colegul nostru era din Mehedinti si era la curent cu manifestatiile din Timisoara si avea o scrisoare prin care "timisorenii cereau sa fie sprijiniti de toata tara". Scrisoare a ajuns la prof. Cealera pentru cei care au facut TCM si profu a citit-o si au inceput tot felul de discutii de aprobare si sustinere(la ora de mate). In 2 ore nimeni n-a mai avut voie sa paraseasca sala.

De ce pina pe 23? Pentru ca ducindu-ma intr-un sat din Buzau, la 40 km de Buzau, unde era si o unitate militara, am vazut ceva descris doar in filmele din Vietnam. Case de tarani distruse si oameni morti, pentru simplul motiv ca in acele case erau teroristi. Si desi din sat nu se tragea, noaptea artileria unitati tragea intr-una. Atunci mi-am dat seama, ca totul e o minciuna iar dupa aceea mi-au confirmat banuielile colegii despre care am scris in postul anterior.

Si bine zicea Horatiu, "Daca noi nu ne amintim de cei care s-au dus atunci, nu o va face nimeni" pentru ca cei care au pus mina pe ciolan, au uitat ,si-au dat titluri de luptatori, si-au tras terenuri, s-au scutit de impozite s-au facut "gangsteri cu fata umana" si nici nu le mai pasa de cei raniti, de familiile celor ucisi. Pentru ei acestia sunt victime colaterale, inerente unor astfel intimplari. Ca deh, asa a fost si la Revolutia franceza, dar nu stiu citi din ei, au avut curiozitatea sa studieze aceasta revolutie. Avea dreptate Eminescu : e usor a scrie versuri, cind nimic nu ai a spune........"

Dumnezeu sa-i odihneasc-n pace ! si sa ne amintim intotdeauna de ei.

ah, uite exemplu de libertatea de expresie avuta pana in 89:

eram la o aniversare Craiova in vara lu' '89...si se ajunge si la momentul in care se spun bancuri...cercul parea ok, liberal de copii de intelectuali ce invatasera sa supravietuiasca vazandu-si parintii ascultand europa libera inainte de a merge la sedinta de partid a comitetului de bloc. Parintii deci, trec sa pufaie in sufragerie, alde copii de noi trec in camera a doua, unde se scote un pachet de carti sexy si ne punem pe jucat...si se glumeste si ne inprietenim si usor, usor se ajunses la bancuri cu miltieni...dar duricele, vine si Bula la rand cu bancuri semipolitice, so mi-am zis ca e cazul sa trec la o faza superioara si am spus un banc cu Ceasca ...da' asa...suav ca o boare...se termina cu "la noi e unul care cand da odata din mana se darama un cartier"...in acel moment tacere, nici un raset...nimic, sarbatorita (13 ani) s-a schimbat la fata, s-a ridicat in picioare si aproape a strigat catre mine "Vezi sa spui!". "Nu spun. Ce sa spun?" am intrebat, "Nu tu, Oana !" Oana era o pubera de langa mine destul de dragutica care a incuvintat spre usurarea gazdei: "Nu spun"...
Dupa ce Oana a iesit la buda, mi-au zis: "bai tampit mai esti, tat'so e la Secu"..."tampit mare in adevar, dar voi de ce nu mi-ati spus?"

De prisos sa spun ca nici eu nu am spus nimic la nimeni...dar cand a fugit Ceasca am simtit pentru prima data in viata ca mi s-a luat un bolovan de pe inima.

This post has been edited by mil: 23 Dec 2004, 13:39

Mda... Eram in armata la vremea aia, dar sunt cateva momente care mi-au ramas adanc intiparite in memorie, cateva din cauza spaimei , cateva din contra, din cauza ca nu mai simteam nici un fel de frica,
....
Prima mare spaima am avut-o pe 17 decembrie...Ma intorcem din permisie(neoficiala) pe la 4 dimineata, in gara Bacau patrule ca la balamuc, cobor, iau un taxi sa ma duc la sora-mea sa ma imbrac in uniforma, (mergeam pe tren in haine civile ca nu aveam intotdeauna hartie de permisie) , taximetristul imi spune ceva de niste huligani la Timisoara care au jefiut niste magazine,..prostii.. ma gandesc eu, nu are cum sa fie nebunia asta de militie pe strazi din cauza unor gainari.
Ma intorc pe strada cu unitatile militare, de asta data in uniforma, si inlemnesc de frica: strada era plina de tancuri, plutoanele de la unitatea de secu din apropiere stateau aliniate la gard, inarmate pana in dinti. Ma opreste patrula, zice sa ma grabesc ca e alarma generala, toate unitatile se pregatesc de urcare in trenuri, AU INTRAT UNGURII IN TRANSILVANIA !!!

A doua mare spaima: unitatea mea era GOALA. N-am vazut picior de om de la intrarea pe poarta pana in dormitor. Armele lipseau din rastel, la fel castiel si restul echipamentului. Am zis ca am belit-o. Daca a plecat unitatea, eu eram plecat fara permisie (doar cu acordul verball al capitanului) , deci dezertor curat. Si-i mai faceam necazuri si capitanului, care era un om painea lui Dumnezeu. Noroc ca am gasit in sfarsit pe cineva (un tehnician civil) care m-a dumirit ca toata unitatea plecase cu tunuri cu tot pe un deal la cativa kilometri. Am umplut ranita cu vreo 20 de pachete de Carpati-fara si am plecat dupa ei. N-am patit nimic, in imbulzeala creata, ma acoperisera colegii. Am stat pe deal doar cu Carpati si ceai cu pesmeti doua zile si o noapte.

Alt moment :
La o zi sau doua, anunta astia careu cu toata unitatea pe platou. Secretarul de partid, a tinut un discurs din ala scarbos cu "Strans uniti in jurul partidului si conducatorului"
La sfarsit trebuia sa urlam toti: "Vom munci si vom lupta, tara o vom apara!" Ca prin minune insa, cu cateva secunde inainte, a aparut in spatele nostru un curcubeu superb. Toti s-au intors cu spatele la unitate, inmarmuriseram de uimire, nu mai striga nimeni, se auzea doar o banda gajaita in difuzoare," vom munci si vom lupta....". Multi si-au facut cruce, inclusiv capitanul, care murmura in barba " o sa se intample ceva.....asta e semn ceresc...."

Pe 21 dupa amiaza, au inceput iar sa ma treaca naduselile de spaima. Fusesem chemat la cancelarie sa completez oride de chemare. Mai facusem asta, dar scriam de obicei 20-30 de bucati pentru cei chemati la perfectionari. De data asta completam de-a valma, pe masura ce scoteau astia balotii din arhiva, oameni de 50 -60 de ani, toti barbatii, erau chemati la incorporare. Am zis ca e inevitabil un razboi, indiferent cu cine-o fi el. Am completat in nestire, pana a doua zi cand am auzit afara, la statia de amplificare o frantura de fraza care m-a uimit profund in conditiille de atunci :" Cu voia lui Dumnezeu..." Dupa care statia a tacut din nou. Am iesit buimac afara din cancelarie, alergau toti ca potarnichile care-ncotro strigand: "La televizor! La televizor!." Am alergat in clasa, televizorul nu emitea nimic, dar toti tremurau si capitanul plangea. "A fugit Ceausescu..." mi-a soptit cineva intr-un tarziu.
......Dupa minute lungi de tacere, a vorbit capitanul, "-Orice s-ar intampla, nu trageti! " ne-a spus "- Daca va da cineva ordin sa trageti in oameni, il impuscati intai pe el , chiar daca voi fi eu acela!"

Dupa aia a inceput nebunia cu teroristii, cu paza la obiective, cu plutoane care erau trimise unul la un capat al podului celalalt la alt capat de trageau unii in altii de nebuni, cu elicoptere fantoma care se auzeau, dar nu le vedea nimeni, cu securisti pe care ii tot prindeam incercand sa dea foc la arhive, ii bagam la arest si dupa juma de ora iar ii prindeam iar si tot asa pana i-am legat cu centura de gard, cu oameni care ieseau tematori pe strada si ne aduca din rezervele lor de zile negre cate o kentana sau o cafea fierbinte... a fost frumos...
....A fost ciudat ca nu mai simteam nici un fel de frica. Eram in stare sa ma bat cu orice terorist din lume pentru libertatea vanzatoarei aceleia de la cofetarie care venea la miezul noptii sa ne aduca cate o savarina, pentru batranele care ne opreau pe strada sa ne ofere cate un pahar de socata, pentru toti care se simteau in sfarsit eliberati. N-a fost nevoie. In Bacau n-a fost atunci nici un "terorist". Dar probabil ca daca as fi fost in alta parte, as fi iesit fara sa clipesc la lupta.

Cam asta era pe atunci, sper ca nu v-am plictisit cu postul

Bucurati-va romani pentru revolutie . Ati scapat de comunism ca sa aveti parte de alegeri libere unde i-ati votat .... tot pe vechii comunisti . Iliescu , mana dreapta a lui ceausescu , a ajuns presedintele romaniei ....

De abia in 2004 putin mai mult din jumatatea populatiei romaniei s-a trezit la realitate si , drept urmare , a iesit presedinte Basescu .

Attached thumbnail(s)
1989_41.jpg ( Size: 86.58k ) Number of downloads: 160

eu sunt nascut in '85 asa ca nu stiu exact ce s-a intamplat atunci! dar imi aduc aminte cateva secvente de la televizor si ca am fost cu tata la primarie sa duc mancare pt soldati(stateam in Dobroesti-langa Bucuresti)si dupa parerea mea cei care au murit ca niste EROI atunci ar fi dezamagiti de cum arata Romania de astazi!depinde din ce unghi o vezi!mai bine sau mai rau?

ce a fost in 89?
a fost o lupta in care partea invinsa - "teroristii" - nu au lasat pe cimpul de lupta nici morti nici raniti - nu-i asa ca e logic
am avut o revolutie pt ca un om sa poata pune mina pe putere
si de 15 ani singurul raspuns la intrebarea "ce draq am patit in 89" e rinjetul ala sinistru

This post has been edited by paul_s: 26 Dec 2004, 10:47

S-au intamplat multe atunci, si nu avem voie sa le uitam. Gandul mi se indreapta acum catre luptatorii de la USLA ucisi in fata sediului MApN, de catre colegii lor din Armata ...

Ce am simtit in acele zile, fericirea libertatii si acel ceva ce te facea sa imbratisezi pe oricine trecea pe strada fara sa pari deplasat, doar cei ce au trait asta pot confirma....

In loc sa vorbesc prea multe, as vrea sa-mi permitezi sa postez aici un poem, care vorbeste mult mai bine decat as putea-o eu face vreodata:

poem cu disperări, aduceri aminte şi aşa-zise datorii faţă de patrie


pe atunci mâncam napolitane,
gândeam tricolor şi scriam pe ziduri cu creta salvaţi vulpile
încropeam fericiri primare din cosiţele alb_negre ale mihaelei
zisă şi 1000unadenopţi,
din când în când ne prosteau pe rând foamea, cozile,
răceala desuetă a caloriferelor, hai_să_dăm_mână_cu_mână,
ora 10 şi bezna din ecranele teveurilor
ce să mai, era mizerabil, un mare coş de gunoi,
o spălătorie de partid cu amestecuri agramate şi isterice
mai ţii minte ? ne iubeam pe ascuns în garsoniere mizere, citeam sabato la lumânări
in frigul unui decembrie ce se pregatea sa mearga la spovedanie,
când, dintr-o dată, bang !
au început să ne şuiere gloanţele prin colţurile camerei,
teveul a început să emită non-stop, s-au abrogat tîcerile de gips,
umilinţele încrustate în carnea noastră de miei roşiatici
şi am ieşit pe străzi să decorăm libertatea cu blugi, cu tricouri de import,
cu rochiţa ta albă imprimată cu avioane multicolore
ca nişte inocenţi cu trupurile din vată de zahăr
unii s-au lăsat ciuruiţi pentru dracu ştie ce
libertatea au ocupat-o alţii, noi doar am lansat-o pe piaţă – utopic produs –
o să o ducem mai bine, o să fie carne în magazine,
lapte,
brânză,
ouă,
unt
şi
măsline,
o să plouă cu bomboane şi cu praline
ninsori de jeleuri vor cădea peste noi,
vom avea kent, valută şi noi eroi
bla_bla-uri mai multe şi mai nuanţate
- democraţie – alegeri – libertate -
ne-am bucurat ca proştii, iubito, am făcut planuri,
visam o patrie de lapte şi caşcaval, o patrie cu oameni fericiţi şi săritori
tu îmi spuneai că o să fim mai buni
că o să pot scrie despre orice, fără nici o frică
şi uite, în parte, s-au adeverit toate,
doar că între timp au mai năvălit de câteva ori minerii să ne culturalizeze cu bâtele;
ce frumoasă erai în ziua aceea de toamnă
ai ieşit pe uşă cu fericirea în dinţi, cu ghetuţele gregorio rizzo
şi blugii levi’s mulaţi pe fund
cu tricoul “fruit of the loom” paravan pentru sânii tăi ofticanţi
a fost ultima mea imagine cu tine
o bâtă sănătoasă mânuită de un miner şi mai sănătos ţi-a oprit zborul …
dar nu mai contează, nu-i asa dragii noştri guvernanţi ?
nu mai contează...
în război, atunci când se termină şi se face contabilitatea,
astfel de lucruri sunt trecute la rubrica “pierderi colaterale”
dar măcar ăia au onoare sau bun simţ, nu mai ştiu,
îţi trag o salvă de tun în aer, îţi pun un steag împachetat tacticos în braţe
şiaşamaideparte
doar la noi ăia de atunci sunt aceiaşi cu ăştia de acum
proaspăt scoşi din reclama cu “mai uscat, mai curat”
nişte pampersi împuţiţi ce privesc lumea din spatele termopanelor
sau din merţane şi jeepuri cu girofar
uneori nici nu mai ştii când se schimbă povestea
şi treci din “alice în ţara minunilor” direct în “greunceanul”
e un carusel plin de zâmbete circulare în care se rotesc cucuvele
surprinse de meandrele concretului
la dracu ! astăzi aş vrea să mă îmbăt, să îmi revăd prietenii plecaţi departe,
să ne alienăm împreună,
astăzi aş vrea să fac dragoste cu ea, să îi aud râsul de porţelan,
să îi simt pe buze gustul sărat de iubire
mă învârt năuc, alienez, dau la maxim concertul din koln al domnului jarrett
în timp de vecina mea, isterică şi suferindă de nefe sindrom, urlă
mai trece o zi peste patria asta blegită
o noua zi în care ei au făcut ce au vrut şi noi n-am făcut nimic
am rămas aşa de puţini dragilor,
o mână de “verzi” într-o mare de abrutizaţi,
andrei mă întreabă dacă nu cumva noi suntem out şi ei in,
borges spunea odată că dacă soarta îl va pune în faţa unei alte lupte
va şti cum să se poarte,
eu nu mai vreau să lupt aici, nu mai vreau să trăiesc într-o veşnică stare de alertă,
nu mai vreau să fiu vigilent,
nu sunt dator cu nimic acestei patrii
în schimb ea îmi e datoare cu o viaţă , a ei,
m-am săturat de imbecili, de oligofrenii derulaţi pe sticla teveului,
de drapele tricolore, de permanentul zâmbet circular
şi de ouăle de găină ale unei bomboane,
în zare se vede canada acoperită de ninsoare,
lângă ea zăiunaitidsteitofamerica şi mai jos voluptosul el mexico
într-o zi mă voi urca fără nici un regret într-un avion
voi lua cu mine o valiză cu nimicuri, o ladă cu cărţi, pe maya,
ochelarii de soare, cedeurile cu keith jarrett şi counting crows,
voi înmana zâmbind paşaportul domnişoarei de la poarta 4 – check in –
voi zâmbi afabil stewardesei care îmi va indica locul şi randul
şi voi aştepta cuminte sa încep noua mea viaţă de emigrant
ei şi ?!
another one bites the dust,
încă unul care se duce dracului încotro vede cu ochii,
nu-i nici o branză, nici o pierdere,
ţara va produce cât de cenzuratând un alt alienat care îi va lua locul,
huooo ! huooo ! jos cu el !
patria are nevoie de inrolaţi nu de unicate
uite, până şi tânăra şi romantika kitty cepraga a consimţit la înrolare,
sânii ei calzi vor deveni fierbinţi la adăpostul sânilor atotputernici ai partidului,
nu, nu-mi mai e frică !
am pierdut demult tot ceea ce era esenţial de pierdut într-o viaţă,
acum am o singură grijă : să nu mă pierd pe mine,
să nu mă rătăcesc pe puntea ruginită a portavionului boo
să nu mă uit la poveşti cu scafandrul melancolic din adâncuri
sau cu bătrânul fumător de pipă,
diseară mă voi duce în club a, voi veni acasă, îmi voi face în linişte bagajul,
voi trage un ultim fum pe teritoriul patriei şi voi astepta în linişte viza.
acum e dimineaţă,
e frig şi mă bântuie toate tristeţile,
andrei şi ama s-au băgat în pat cu glugile pe cap,
un glugos şi o glugoasă. râd; poate din iubire, poate din disperare

le voi citi poemul şi apoi mă voi duce să vizitez
siteurile canadei.

but, who the faq will bless this country?
and when?

autorul se numeste Paul Ghighiu

corect tot ce s-a spus.. pai si atunci sa nu ma enervez cand se face apologia psd-ului de catre persoane scolite, informate??!?!?! sa nu pocnesc de nervi?

O intrebare, mai ales pentru cei mai batraniori.
A fost sau nu prezent, la procesul ceausistilor , Virgil Magureanu.

Da, a fost!

Confirm si io.

Nu stiu cum mi-a scapat topicul asta pana acum, superbe posturi, tre sa-mi fac timp sa scriu si eu.

Of, ce ma oftic, am pierdut pariul.

Poate ca erai in concediu pe 23 Dec.

Din pacate, visul libertatii romanilor s-a realizat, dar cu ce pret? Cu un pret imens, pe care il platim, il vom plati noi, si-l vor plati si generatiile viitoare...
Am ajuns ca-n visele noatre? Nu. S-a realizat CEVA in tara asta? Nu. Suntem multumiti de UNDE suntem? Eu unul NU. Suntem priviti altfel in afara (decat eram inainte)? NU.
Unde este castigul nostru? Cu ce ne este mai bine? Inainte nu puteam ajunge la bunataturi ca nu se aduceau in tara si macar nu le vedeam... Acum nu putem ajunge, ca nu avem bani...
Inainte tinerii beneficiau de o casa(apartament la bloc) si un servici dupa facultate... bun/rau, cum era, totusi ERA! Acum? ZERO!
Datorita SARACIEI in care am ajuns, s-a ajuns la o degradare morala fara precedent: "Romani care se fura unul pe altul, se bat, se omoara... Oameni care sunt in stare de ORICE pentru ceva (am trait sa aud si baieti/barbati care, dac-ar putea, s-ar duce sa se prostitueze in Italia, ca sa vina cu cateva zeci de mii de euro "Lasa bai, ca se coase si gaura K..rului"... fetele noastre? Avem fete frumoase... dar la ce bun, daca-s sarace?! Marea majoritate a fetelor frumoase de la noi, daca-s sarace, sunt curve (nu ma refer numai la prostituate pe bani... ma refer si la prostituatele morale, care stau cu cineva pentru banii lui...) nu spun ca acest fenomen nu era si-nainte... era, dar era cu MUULT mai redus... pe-atunci scoala era scoala, cultura era cultura... oamenii erau mai cultivati... (cei care au prins macar un crampei din scoala veche stiu despre ce vorbesc..).
Am vrut democratie, am vrut sa fim liberi... din pacate nimeni nu a fost sa ne spuna ca nu vom fi liberi niciodata... BA DA! am fost liberi! am fost liberi 4-5 ani dupa revolutie... dup-aia s-au strans chingile din nou... usor-usor a reinceput incorsetarea...
Parerea mea este ca acesti 15 ani, in loc s-aduca ceva bun, au adus mai mult rau... Oamenii care inainte munceau, puteau sa mearga in concediu macar o data pe an...batranii mergeau la tratament cu bilete de la sindicat... acum? Ii vedem pe toti cu cearcane la ochi... batranii??? o viata de mizerie, dup-o viata de munca...

Si acum va-ntreb: ASTA ESTE CE AM VRUT?! ASTA NE-AM DORIT?!

Asta visau oare cei care au murit pe strazi si aveau copii acasa? Asta visa un oarecare tata de fata, care atunci fiica lui avea 12-13 ani? Visa ca fiica-sa sa fie f*tuta la 17-18 ani pe bancheta din spate a unui Gip sau Mert de unu de 40-50 de ani?!?!?!

This post has been edited by MAS: 25 Aug 2005, 10:35

Si eu la fel! La Ploiesti!
Din pacate ce s-a intamplat aici vom afla de pe Discovery ca noi nu suntem in stare sa ne studiem istoria. Tot din pacate ma gandesc serios sa emigrez cu copil cu sotie si sa uit ultimii 15 ani din viata!

Nu frate, nu asta-i solutia. Le-am da nas la rapandulele astea sa ascunda definitiv adevarul despre ce s-a intimplat atunci si dupa.

Uite asta nu-mi place mie la romani (n-are nici o legatura cu ceea ce vrei tu sa faci, sa nu se creeze vreo confuzie), ca nu sunt uniti, ca uita prea usor lucruri oribile care le-au trait. Se multumesc ca si-au luat Mertan, ZKR si le-a mai dat un 3% la leafa si 4 bonuri de masa si gata a dat bunastarea peste ei.
Traim in minciuna si mocirla de atita timp si nu facem nimic sa iesim.....doar ne vaitam ca ce rau o ducem.