Într-una dintre reşedinţele aristocratice din Saxa, în Loschwitz, într-o lume liniştită şi aşezată, s-a născut în anul 1876 prinţesa Nadejda, părinţii ei fiind principele George G. Bibescu şi prinţesa Marie-Henriette-Valentine de Riquet de Caraman-Chimay. Aristocraţia europeană îşi trăia ultimele decenii de strălucire şi, ceea ce este foarte important, aristocraţia românească era de peste două sute de ani aspirată în familiile din înalta societate europeană.
În consecinţă, Nadejda Ştirbey (1876-1955) a copilărit în Imperiul German pentru a cunoaşte în tinereţe România, ţara tatălui, dar şi a soţului său, iar la maturitate să iubească foarte mult Franţa şi Parisul. În anul 1895 s-a căsătorit cu vărul ei de gradul al II-lea, principele Barbu A. Ştirbey (1872-1946). În Bucureşti, Nadejda a locuit fie la reşedinţa familiei Ştirbey de pe Calea Victoriei, fie la reşedinţa din Buftea, pe care o prefera celei din Bucureşti.
Nadejda nu a trăit departe de problemele ţării adoptive, fiind la Bucureşti în timpul Primului Război Mondial şi retrăgându-se apoi la Iaşi, în Moldova, odată cu administraţia românească între anii 1916 şi1918. Aparticipat ca voluntară în corpul surorilor medicale pentru îngrijirea răniţior de război şi a refugiaţilor. Nu a părăsit România, toate întâmplările fiind trecute într-un jurnal pe care l-a ţinut în toţi aceşti an. Nadejda fiind de cultură germană, obişnuia să scrie în această limbă. Tot ea descrie şi revenirea la Bucureşti în toamna anului 1918: „Călătoria pe o ploaie torenţială, care nu a împiedicat primirile minunate în toate gările şi, în fine, sosirea la Bucureşti. Întâi la gară, chipul mare şi bun al lui Berthelot, pe care se prelingeau lacrimi de bucurie, toate acele feţe strălucitoare, începând cu cea a Reginei noastre în costumul de colonel de roşiori. Niciodată nu voi uita frenezia, entuziasmul spontan, nebun, al poporului, Şoseaua străjuită de trupele engleze şi franceze şi române, bucuria de a le vedea defilând împreună. …Acestea sunt momente care se întipăresc adânc în inimă şi pe care nimic nu poate să le şteargă. Întoarcerea în vechea noastră casă de la Bucureşti, oamenii plângând de bucurie că ne văd, în sfârşit, în această reşedinţă străveche, prima noastră cină cu şampanie, bunătăţi, bucuria de a ne vedea îmbrăcaţi de gală în jurul unei mese, stând de vorbă voioşi şi cu ofiţerii francezi… Mi se părea că visez punând fiecare obiect la locul lui, apoi când totul a fost instalat, mi s-a părut că nu părăsisem niciodată locurile acestea”.
Primele două decenii din viaţa cuplului s-au derulat în spaţiul vastei moşii de la Buftea, palatul bucureştean din Calea Victoriei nefiind locuit decât cu ocazia unor invitaţii în oraş sau a unor evenimente de familie (baluri, nunţi). Aşa cum reiese din corespondenţa purtată cu membrii familiei, Buftea a reprezentat căminul, Nadeja criticând atât clima, cât şi societatea bucureşteană, ea preferând un mod de viaţă retras.
Apreciată de familie şi prieteni ca o soţie şi mamă devotată creşterii celor patru fiice, Nadeja s-a dedicat total unor activităţi creative în spaţiul căminului ei: pictează, brodează, croieşte, ascultă muzică simfonică, cântă la pian şi vioară, scrie poezii, poveşti şi piese de teatru, comandă şi cultivă diferite plante în grădina sa, călăreşte, se ocupă de întregul complex de la Buftea.
Personalitatea lui Barbu Ştirbey, de om extrem de rafinat, cult, manierat, bărbat frumos, cu părul bogat şi negru, de o ţinută tipic englezească, i-a adus supranumele de „Prinţul alb”. Fiicele lui îl divinizau, spunându-se că, întrebate fiind cu cine vor să semene viitorii lor soţi, ele ar fi răspuns în cor: „Cu tata!”, ceea ce nu s-a întâmplat, desigur.
Barbu Ştirbey a fost pentru regina Maria consilier politic şi economic, prieten, nu doar iubit. Între 1907 şi 1927, până la moartea lui Ferdinand, lumea politică românească era dominată de axa Brătianu (cumnat cu prinţul Barbu) – Ştirbey – Maria – Ferdinand. Barbu Ştirbey era şi administratorul Domeniilor Coroanei, funcţie prin care administra practic averea Casei Regale.
Regina se îndrăgostise de domeniul de la Buftea. Îi plăcea în mod special să se plimbe prin parcul de 30 de hectare, azi şi el categorisit drept monument istoric. Soţia lui Barbu, Nadejda, se făcea că nu observă, ba chiar se plimba cu regina pe aleile domeniului. Fiindcă Maria se considera „Regină-jucătoare”, multe dintre deciziile de influenţare ale vieţii politice româneşti interbelice au fost luate după ce se sfătuia cu prinţul Barbu în budoarul de la etajul doi al palatului.
Nadeja a fost singura din familie care a rămas în ţară după venirea comuniştilor. Ea i-a supravieţuit lui Barbu încă vreo 14 ani, ultimii fiindu-i umbriţi de suferinţa provocată de paralizia picioarelor. Fetele au plecat toate în străinătate, nici una din ele nu mai trăieşte. Palatul din Buftea a fost administrat de Nadeja până în 1949, la naţionalizare, după care întreaga avere a intrat în proprietatea statului.
Înalta societate nu se ascundea publicului obişnuit. Era vie, dinamică şi deloc preţioasă. Exista pur şi simplu.
Drumul spre înalta societate până la 1945 era presărat cu adevărate iniţieri privind comportamentul, vestimentaţia, măsura cuvintelor în tonalităţi rezonabile şi în gesturi cât mai discrete cu putinţă. Puteai accede către înalta societate prin puterea spiritului şi cu sprijinul unei persuasiuni abia simţite, deloc agresivă.
Înalta societate investea în propria-i spiritualizare, ajutându-i adesea şi pe alţii fără mijloace, cu ajutorul unor accesorii precum contul bancar, vila suplimentară de la Şosea transformată ocazional în cenaclu literar, club pentru artişti, societate filantropică etc. Intrarea în lumea bună a adolescentului se realiza tot cu discreţie la primul bal, către vârsta de 15-16 ani, când părinţii îl prezentau rudelor mai îndepărtate, prietenilor de diferite ranguri, apropiaţilor din lumea afacerilor. La rândul lor, adulţii intrau pe scena publică, prin baluri de binefacere, pentru strângerea fondurilor necesare stingerii unor suferinţe cotidiene, în faţa cărora societatea reacţiona cu greutate.
Înalta societate a fost întotdeauna o poveste legată de putere şi de export al modelelor. Dar, nouă, celor de azi, ne scapă un amănunt semnificativ. Punctul de plecare. Cum s-a născut de fapt această poveste? Dintr-o necesitate, ar putea fi răspunsul. Este vorba mai degrabă de o atitudine “în trend” cu istoria şi întotdeauna pregătită cu schimbările peisajului. Nu este nimic “glossy” şi nici vreo urmă de “glamour”. Vechii greci au definit fundamental această atitudine în trend cu istoria. Dacă nu o mai puteau păstra, atunci nu mai exista high life. Iar punctul de plecare al poveştii noastre se află chiar în etimologia celui mai uzitat cuvânt, care defineşte înalta societate: “aristocraţia”. Avem un cuvânt compus din “aristos” (mai bun, mai înţelept, mai luminat) şi cratos (putere). Aşadar, pentru vechii greci şi întreaga antichitate, era esenţial ca puterea să rămână în mâinile celor mai buni.
Nobleţea care obligă înseamnă mai multe obligaţii decât drepturi. Când aceia care joacă rolul unei demografii superioare consideră că deţin mai multe privilegii decât obligaţii, încetează să fie ceea ce grecii defineau prin aristocraţie. Privind chipul Nadejdei realizat de pictorul Alfred Schwarz, putem observa discreţia distincţiei şi modestia eleganţei. Iar în spatele lor, uşor ascunsă de gesturi delicate, se află foarte multă putere de luptă şi perseverenţă. Toate aceste însuşiri dobândite erau folosite pentru împlinirea unui proiect de viaţă, care nu era diferit de proiectul pe termen lung al României.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.