Sfaturi privind reducerea consumului de sare

Sfaturi privind reducerea consumului de sare Sfaturi privind reducerea consumului de sare

Ultima actualizare: 28 august 2023

sare

Sarea, cunoscuta si sub denumirea de clorura de sodiu (NaCl), contine aproximativ 40% sodiu (Na) si aproximativ 60% clor (Cl). In gastronomie, se foloseste pentru a aromatiza mancarurile, dar sarea se foloseste si drept stabilizator si conservant alimentar. Pentru a functiona eficient si corespunzator, organismul are nevoie de sodiu. Acest mineral este implicat intr-o gama variata de procese fiziologice esentiale: excitabilitatea nervoasa, contractia si relaxarea musculara, dar si in mentinerea homeostaziei interne, controlul volemiei si, implicit, al tensiunii arteriale, dar si in alte procese esentiale vietii. Cu toate acestea, aceasta cantitate necesara este destul de mica.

Doza zilnica maxima de sare recomandata pentru un adult este de aproximativ 2.400 de miligrame. In schimb, ca urmare a faptului ca foarte multe produse din comert contin sare in exces, dar si a stilului de viata haotic, un numar deosebit de mare de persoane consuma cu mult peste cantitatea recomandata. Aproape toate alimentele procesate contin sare, in primul rand ca parte a faptului ca acest compus actioneaza si drept conservant alimentar. Consumul excesiv de sare poate duce in timp la probleme de sanatate, motiv pentru care este esential sa se reduca pe cat posibil, si cat mai repede, consumul exagerat de sare.

Pentru persoanele care isi doresc sa piarda in greutate si pentru o detoxifiere eficienta a organismului, farmacistii Catena recomanda Naturalis Aquaslim. Acest produs are in compozitie zinc, crom si 9 extracte din plante cu o actiune complexa, care pe langa favorizarea procesului de slabire si eliminare a toxinelor, ajuta si la eliminarea excesului de apa din organism.


Impactul consumului mare de sare asupra sanatatii

In cazul consumului unei cantitati mari de sare, efectele pe termen scurt vor fi vizibile chiar in perioada imediat urmatoare: umflarea mainilor, umflarea picioarelor si a fetei, senzatia de balonare, care apar ca urmare a faptului ca are loc retentia de apa. Efectele acestea nu dureaza foarte mult, ci dispar dupa ce organismul elimina excesul de sodiu, de obicei pe cale urinara. Aportul excesiv de sodiu poate cauza si probleme cu somnul, senzatia generala de oboseala, transpiratie in exces si necesitatea de a mictiona frecvent. Studiile epidemiologice indica si faptul ca persoanele care au un aport ridicat de sare in dieta tind sa aiba, in timp, si probleme cu greutatea.

Reactii adverse mai grave pot aparea in momentul in care consumul de sare in exces are loc pe perioade deosebit de lungi. Nivelul crescut de sodiu reduce capacitatea rinichilor de a elimina apa, crescand astfel volemia si, implicit, presiunea exercitata asupra vaselor de sange. Hipertensiunea arteriala este principala patologie asociata consumului excesiv de sare. In mod evident, complicatiile care pot aparea din cauza hipertensiunii arteriale – infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral, insuficienta cardiaca congestiva – nu ar trebui trecute cu vederea, evenimentele cardiace reprezentand una dintre principalele cauze ale mortalitatii globale.

Intrucat rinichii sunt nevoiti sa lucreze suplimentar pentru a elimina excesul de sare si pentru a se redobandi homeostazia interna, in timp pot aparea patologii de functie si de structura care ar putea compromite functionarea normala a acestora. Consumul de prea multa sare, pe perioade indelungate, poate duce la acumularea de lichid in tesuturile si cavitatile corpului. A mai fost observat si faptul ca o dieta bogata in sodiu poate determina organismul sa excrete cantitati mici de calciu, ceea ce, odata cu trecerea timpului, poate creste riscul de osteoporoza, fracturi si demineralizare. Acestea sunt principalele boli asociate consumului de sare in exces.

Pentru a va ajuta sa eliminati surplusul de apa din organism, farmacistii catena va recomanda sa folositi Apuretin Slim. Este un aliat important in mentinerea unei greutati corporale normale, fiind util in procesul de detoxifiere a organismului si accelerand metabolismul. De asemenea, contribuie la mentinerea unui apetit normal si la arderea grasimilor excedentare, precum si la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ.

Cum sa reduceti consumul de sare?

Totusi, exista alternative si strategii viabile prin care, incet dar sigur, puteti reduce la minimum consumul de sare din alimentatie. Este important de stiut ca sodiul este un element esential, de nelipsit pentru buna functionare a organismului. Astfel, nu trebuie eliminat in totalitate, ci doar consumat in cantitatile recomandate. In continuare, iata care sunt sfaturile pe care le puteti avea in vedere pentru a reduce incetul cu incetul consumul de sare din alimentatie, pana cand ajungeti sa faceti o obisnuinta din acest lucru.

Optati pentru alimente integrale si neprocesate

Primul pas pe care il puteti face este de a renunta la alimentele procesate (mezeluri, carnati sau salamuri), intrucat contin cantitati exagerate de sare. Optati pentru alimente integrale, care nu au sare adaugata, si pentru fructe si legume. Cand faceti cumparaturile, umpleti-va caruciorul intr-un procent de aproximativ 50% cu fructe si legume proaspete, conservate sau congelate. Nu uitati sa scurgeti saramura din conservele cu legume, inainte de a le consuma.

Verificati intotdeauna etichetele alimentelor

In conformitate cu reglementarile actuale, fiecare produs ar trebui sa aiba inscris pe eticheta si continutul de sare. Atunci cand cumparati un produs, verificati etichetele si alegeti optiuni care contin cantitati reduse de sare. Comparati produsele si alegeti-l pe cel care contine cea mai mica cantitate de sare adaugata.

Reduceti tabieturile nesanatoase

Poate v-ati obisnuit sa serviti anumite feluri de mancare alaturi de diferite sosuri – barbeque si mustar, maioneza sau ketchup. Toate acestea contin cantitati mari de sare. In schimb, ati putea incerca sa serviti felurile respective fara aceste sosuri, poate alaturi de o salata. Poftele alimentare trebuie educate treptat, pana veti reusi sa va reduceti pofta pentru aceste sosuri.

Folositi ierburi, condimente, usturoi si citrice in loc de sare

Mancarurile nu au nevoie neaparata de sare pentru a avea gust. Chiar daca cea mai mare parte a excesului de sare provine din alimentele procesate consumate, puteti adauga savoare si gust meselor folosind ierburi, condimente, citrice si diferite tipuri de otet in loc de sare. Mai mult decat atat, puteti prepara anumite sosuri chiar in casa, cum ar fi sosul de rosii, pentru a va asigura ca nu contine prea multa sare adauga (puteti folosi alt conservant pentru acesta). Odata cu trecerea timpului, va veti obisnui cu noile gusturi si arome.

Reduceti consumul de carne procesata si alimente afumate

Carnurile procesate, sunca, carnatii, conservele, pateurile si alte produse pe baza de carne sunt deosebit de bogate in sare. Drept alternativa, puteti incerca sa faceti astfel de preparate chiar in confortul propriei case. Incercati retete noi si, la nevoie, inlocuiti carnea procesata cu alternative mai sanatoase, cum ar fi puiul si pestele. Spre exemplu, sosurile bogate in sare pot fi inlocuite cu hummus, un aliment delicios si hranitor.

Alte sfaturi pentru a reduce consumul de sare

Pentru a reduce cat mai mult consumul de sare – insa fara a renunta in totalitate la aceasta – ati putea avea in vedere si urmatoarele sfaturi:

  • optati pentru carne proaspata in detrimentul celei ambalate;
  • alegeti fructe si legume proaspete, deoarece au un continut redus de sodiu;
  • cumparati legume congelate care nu contin condimente sau sosuri adaugate;
  • aveti grija la produsele care nu sunt deosebit de sarate, dar care contin cantitati mari de sodiu, cum ar fi branza de vaci;
  • daca luati masa in oras, puteti solicita personalului sa nu adauge sare in mancarea dumneavoastra;
  • aveti rabdare: este nevoie de 6-8 saptamani pentru a va obisnui sa consumati mancaruri cu un continut redus de sare, insa beneficiile sunt semnificative.

 

Surse:

  1. https://www.nhlbi.nih.gov/sites/default/files/publications/TipsToReduceSodium.pdf
  2. https://www.cdc.gov/salt/reduce_sodium_tips.htm
  3. https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/salt-and-sodium/
  4. https://www.kidney.org/newsletter/top-10-tips-reducing-salt-your-diet
  5. https://www.heartfoundation.org.nz/about-us/news/blogs/salt-in-everyday-foods
  6. https://www.bumrungrad.com/en/health-blog/november-2015/dangers-consuming-too-much-salt-effect
  7. https://www.webmd.com/diet/ss/slideshow-too-much-salt

 

Farmacistul Catena va recomanda: