Lipsa de fier la copii: simptome, cauze, diagnostic, tratament si preventie

Lipsa de fier la copii: simptome, cauze, diagnostic, tratament si preventie Lipsa de fier la copii: simptome, cauze, diagnostic, tratament si preventie

Ultima actualizare: 25 septembrie 2023

lipsa-de-fier-la-copii

Fierul este un nutrient esential pentru cresterea si dezvoltarea copiilor. Cu toate acestea, unii copii nu au nivel suficient de fier in organism.

De ce este fierul important pentru copii?

Fierul ajuta la transportarea oxigenului de la plamani in restul corpului si ajuta muschii sa stocheze si sa utilizeze oxigenul. Daca un copil nu consuma alimente care contin fier, acesta ar putea dezvolta o afectiune numita deficit de fier (lipsa de fier la copii).

Lipsa de fier la copii este o problema frecventa si poate avea mai multe niveluri, de la un deficit usor pana la anemie cu deficit de fier - o afectiune in care sangele nu are suficiente globule rosii sanatoase. O lipsa de fier netratata poate afecta cresterea si dezvoltarea copilului.

In tarile dezvoltate, bebelusii sanatosi primesc de obicei suficient fier prin laptele matern sau formulele de lapte. Nivelul de fier poate sa scada dupa ce micutii incep sa manance alimente complementare, in functie de alimentele pe care le consuma.

Laptele de vaca ingreuneaza de fapt organismul sa absoarba fierul. Lipsa de fier la copii poate aparea daca acestia beau prea mult lapte de vaca si nu mananca suficiente alimente bogate in fier, cum ar fi legumele cu frunze verzi si carnea rosie.

De asemenea, copiii mai mari care sunt pretentiosi la mancare pot sa nu aiba un nivel suficient de fier, in special cei care tin o dieta vegetariana.

Lipsa de fier este mai frecventa la fete decat la baieti, deoarece corpul lor nu este capabil sa stocheze atat de mult fier, pe langa faptul ca pierd sange in timpul menstruatiei.

La adolescenti, cresterea rapida asociata cu pubertatea poate duce la lipsa de fier.

 


Lipsa de fier la copii – cauze si factori de risc

Fierul este esential pentru dezvoltarea copilului, motiv pentru care lipsa de fier poate afecta sanatatea si cresterea celui mic – si poate duce chiar la anemie.

Anemia prin deficit de fier este relativ frecventa la copii si apare atunci cand hemoglobina din sange este mai mica decat nivelul optim. Lipsa de fier la copii apare de obicei din trei motive principale:

Alimentatia precara

Copiii sunt expusi unui risc mai mare de lipsa de fier din cauza nevoii lor mai mari de fier. Pur si simplu, o alimentatie saraca in surse de fier poate duce la lipsa de fier. Si, dupa cum mentionam, copiii nu trebuie sa exagereze cu laptele! O dieta care contine o cantitate excesiva de lapte, care este o sursa saraca de fier, poate expune copilul unui risc mare de lipsa de fier.

Naturalis Imunovit este un supliment alimentar, sub forma de jeleuri gumate, special creat pentru sustinerea bunei functionari a sistemului imunitar. Contine un amestec optim de nutrienti, vitamina C si zinc, care contribuie la intarirea organismului.

Pierderea de sange

Cauzele pierderii de sange pot varia de la un ulcer gastric (care nu este totusi o afectiune frecventa la copii) la inflamatia cronica a intestinului pana la o infestare parazitara.

Incapacitatea de a absorbi suficient fier din alimente

Aceasta problema poate fi cauzata de conditii precum boala celiaca sau boala Crohn.

Lipsa de fier la copii – simptome des intalnite

Lipsa de fier poate afecta capacitatea organismului unui copil de a functiona optim. Cu toate acestea, cele mai multe semne si simptome ale deficitului de fier la copii isi fac aparitia abia dupa ce apare anemia prin deficit de fier. Semnele si simptomele anemiei cu deficit de fier sunt:

  • pielea palida
  • oboseala
  • mainile si picioarele reci
  • cresterea si dezvoltarea incetinite
  • lipsa poftei de mancare
  • respiratia anormal de rapida
  • problemele de comportament
  • infectiile frecvente
  • poftele neobisnuite de substante nenutritive, cum ar fi gheata, vopsea sau amidon

Diagnosticul lipsei de fier la copii

Specialistii recomanda ca toti bebelusii sa fie supusi unor teste de sange in primul an de viata pentru a se verifica daca acestia sufera de anemie.

Unii bebelusi pot face aceste teste mai devreme decat altii, in functie de factorii de risc pentru anemie. In aceasta categorie intra bebelusii nascuti prematur sau bebelusii care au avut o greutate foarte mica la nastere.

lipsa-de-fier-la-copii-diagnostic

La copiii mai mari, medicul poate efectua un test de sange in functie de simptomele pe care le are copilul. De asemenea, specialistul poate solicita verificarea unei probe de scaun pentru a se asigura ca acesta nu pierde sange prin tractul gastrointestinal.

Testele de sange obisnuite care sunt utilizate pentru a verifica anemia feripriva sunt testarea hemoglobinei, hematocritul sau testarea nivelului de fier.

Lipsa de fier la copii – remedii si tratament

Tratarea deficitului de fier la copii presupune:

Administrarea de suplimente cu fier

Suplimentele cu fier trebuie administrate de obicei timp de cateva luni pentru a creste nivelul de fier din sange. Acestea trebuie luate pe stomacul gol sau cu suc de portocale pentru a creste absorbtia acestui nutrient. Suplimentele sunt mult mai eficiente decat schimbarile alimentare. Daca un copil nu poate lua picaturi sau pastile, poate fi nevoie de administrare intravenoasa, insa acest lucru este foarte rar.

lipsa-de-fier-la-copii-suplimente-fier

Dieta bogata in fier

O dieta cu alimente bogate in fier poate ajuta la tratarea lipsei de fier la copii. Sursele bune de fier sunt:

  • cerealele, painea, pastele si orezul imbogatite cu fier
  • carnea, cum ar fi carnea de vita, porc, miel, ficat si alte organe
  • carnea de pasare de curte, cum ar fi de pui, rata, curcan
  • carnea de peste, cum ar fi sardinele si hamsiile
  • legumele cu frunze verzi din familia verzei
  • leguminoasele, cum ar fi fasolea si mazarea verde

Sfaturi pentru preventie

Iata cateva recomandari generale:

  • Sugarii cu varsta mai mica de un an ar trebui sa bea numai lapte matern sau lapte praf care contine fier. Dupa ce incep sa manance alimente solide in jurul varstei de sase luni, alimentele ar trebui sa fie imbogatite cu fier.
  • Copiii cu varsta sub doi ani ar trebui sa bea maximum 700 ml de lapte integral pe zi.
  • Toti copiii ar trebui sa consume alimente care contin fier, cum ar fi carnea rosie, puiul, pestele, legumele cu frunze verzi si fasolea.

 

 

 

Referinte:

https://health.clevelandclinic.org/what-causes-iron-deficiency-in-your-child-and-how-to-spot-it/

https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/childrens-health/in-depth/iron-deficiency/art-20045634

https://www.cedars-sinai.org/health-library/diseases-and-conditions---pediatrics/i/iron-deficiency-anemia-in-children.html

https://www.mottchildren.org/posts/your-child/iron-deficiency-anemia

Farmacistul Catena va recomanda:

  • 3 la pret de 2
    Naturalis Imunovit gummy x 30 jeleuri

    Naturalis Imunovit gummy X 30 jeleuri

      Naturalis Imunovit gummy este un supliment alimentar, sub forma de jeleuri gumate, care contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar. Acesta nu contine zahar si este recomandat copiilor…