Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a declarat că litoralul românesc este pregătit să primească turişti, aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, cu lucruri bune, foarte bune, dar şi cu lucruri mai puţin bune. Ministrul a precizat că există un buget pentru promovarea turistică, la minister, în jur de 3 milioane de lei.

Ce se întâmplă pe litoralul românesc?

„Am văzut litoralul pregătit să primească turiști, așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, cu lucruri bune, foarte bune și cu lucruri mai puțin bune. Am fost la comandamentul ANPC, am fost împreună la pas prin Mamaia și zona Năvodari și am constatat că sunt lucruri care pot fi îndreptate foarte repede și unele mai complicate.

Este important să țintim pe baza unor analize, strategii de turism au fost, nu prea știm să ne ținem de ele sau să fructificăm știința oamenilor care s-au ocupat de ele.

Am discutat cu colegii cum putem cheltui acești bani. Urmează niște târguri de turism importante și este obligatoriu să participăm, să convingem cât mai mulți operatori să meargă cu noi la standurile pe care ministerul le plătește.”, a spus ministrul Ștefan Radu Oprea.

Șase plaje din România au obținut certificatul de Blue Flag

De asemenea, ministrul Șefan Radu Oprea a mai spus că avem şase plaje astăzi care au obţinut acel certificat de calitate Blue Flag.

”Sunt foarte multe criterii pe care trebuie să ne îndeplinească o plajă pentru această certificare, cred că 33 la număr, de la accesibilitate, preţuri scăzute, accesibilitate pentru persoane cu dizabilităţi, avem doar 6 plaje care nu au o lungime foarte mare.

Împreună cu operatorii putem veni cu această etichetă de calitate pe mai multe plaje, pentru că face bine turismului. Ne-am propus să facem discuţii cu operatorii de pe litoral pentru a avea mai multe plaje”, a arătat ministrul.

Ştefan Radu Oprea a mai afirmat că a constatat că plajele sunt închiriate pe un timp foarte scurt.

”A fost o perioadă de provizorat dacă în fiecare an autorizaţia e provizorie, ca antreprenor nu îţi poţi face un plan de bussines, şi preţurile vor fi foarte mari pentru că ştii că ai un singur sezon” a explicat ministrul Turismului.