Alimentatie specială pentru cazuri medicale

Regimul alimentar pe perioada unei boli

Generalități

Vechiul dicton “eşti ceea ce mănânci” este cu atât mai adevărat atunci când o persoană nu se simte bine. În această perioadă trebuie ca regimul alimentar să fie unul corespunzător pentru păstrarea forței, a imunității organismului și pentru a-l ajuta în lupta împotriva bolii.

Dar, pentru unii oameni aflați în bătălia cu artrita, cancerul, depresia sau alte afecțiuni este mult mai ușor să fie de acord cu un anumit regim alimentar, decât să-l respecte. În ajutorul acestor persoane, medicii au completat un regim alimentar care conține toți nutrienții necesari pentru ca recuperarea să fie mult mai rapidă.

Puterea proteinelor

O zicală spune că cel mai important nutrient, atunci când o persoană se simte slăbită, este proteina. Proteinele sunt necesare pentru păstrarea forței musculare, pentru menținerea masei corporale.

Dacă o persoană suferă de cancer și nu are poftă de mâncare și, în concluzie, nu mănâncă, se poate ajunge ca organismul să fie atât de slăbit încât tratamentul medicamentos să fie amânat. Pentru a evita acest scenariu trebuie ca aceste persoane să conștientizeze că regimul alimentar este o parte foarte importantă a tratamentului.

Atunci când o persoană se simte prea rău ca să mai mănânce, trebuie avută în vedere o băutură hipercalorica. Sau se poate prepara, într-un blender, dintr-o pudră ce conține proteine ușor digerabile împreună cu lapte de migdale (ușor digerabil și el) și fructe congelate, băutură ce se poate bea rece. Pot fi adăugate bucăți de banană sau iaurt pentru ca băutura să fie mult mai cremoasă. Această băutură conține 21 grame de proteine care echivalează cu 85 de grame de pui, conține unul sau două feluri de fructe și e bogată în calciu.

O altă variantă bună, sănătoasă este consumarea fructelor bogate în proteine cum ar fi nucile, alunele; acestea fiind, de asemenea, bine tolerate în cazul persoanelor ce prezintă greață. Untul de migdale sau cel de acaju pe biscuiți, sau o supă preparată cu boabe de fasole, reprezintă alte variante bune pentru aport de proteine.

Alți medici recomandă oul. Aceștia spun că se pierde multă energie mixând diferitele alimente, de aceea ei sugerează prezența oului în alimentație, pentru că el conține proteine de foarte bună calitate și este ușor de mâncat.

Aportul de calciu

Calciul este un element esential, necesar femeilor incă din adolescenta. Pentru a avea oase sănătoase, mai ales persoanele care iau tratament cu corticosteroizi, ce scad densitatea osoasă, necesarul de calciu este de 1200-1500 mg calciu/zi, atât din alimentație cât și din suplimente. Iaurtul este bogat în calciu și ușor de procurat, el reprezentând alimentul recomandat de specialiști.

Vitaminizarea zilnică

Mulți nutriționiști spun că ar fi bine ca populația să-și ia vitaminele din mâncarea zilnică. Mâncarea conține numeroase vitamine și minerale, iar efectul lor sinergic este mult mai important decât orice beneficiu dat de suplimentele de vitamine.

Dar, până la urmă, nimeni nu poate avea un regim alimentar perfect. Unii medici recomandă o tabletă de multivitamine pe zi. Alții recomandă tratament zilnic cu multivitamine celor învârsta sau celor ce au o afecțiune cronică. Medicii recomanda vitaminizarea zilnică pentru vârstnici, deoarece apetitul scăzut reprezintă o problemă obișnuită la această vârstă. Ei nu pot mânca bine datorită dentiției, oboselii și a scăderii acuității mentale.

Fibrele în regimul alimentar

Majoritatea populației are nevoie de 21-38 de grame de fibre pe zi în funcție de sex și vârstă. Pentru ca fibrele să fie prezente permanent în alimentația populației trebuie știut că un aport adecvat de fibre poate preveni apariția unor forme de cancer și a unor boli cardiovasculare. În general, fibrele se pot lua din fructe, legume, cereale integrale. Dar dacă o persoană are un apetit scăzut, aceasta poate încerca un supliment cu fibre sau să mănânce cereale mixate cu lapte și fructe.

Fructele proaspete reprezintă o sursă importantă de fibre. De asemenea, făina de porumb sau de ovăz preparată sub formă de băutură sau batoane conține fibre. Anumite medicamente pentru calmarea durerii sau cele folosite în terapia anticanceroasa pot da constipație iar fibrele pot fi folositoare deoarece pot rezolva această problemă. Dar este foarte important ca populația să fie atentă la faptul că fiecare nutrient în parte este folositor, umplerea stomacului cu tărâțe nu este o variantă, fiind necesar să se obțină un aport caloric eficient și din alte alimente.

 Aportul de lipide

Unii medici încurajează pacienții să consume grăsimi, cum ar fi cele din avocado sau chiar din înghețată. Nu este foarte important tipul de lipide atâta timp cât acestea aduc caloriile necesare unei persoane ce a slăbit în greutate datorită unei boli. Aceasta nu are doar o pierdere de grăsime ci și de masă musculară și este foarte greu să revină la greutatea anterioară. Cel mai important este ca un aport caloric adecvat, iar lipidele (grăsimile)  bogate  calorii.

 Sucurile de fructe

Fructele au mai multe calorii decât legumele iar dacă o persoană  nu poate mânca fructe proaspete, poate   încerca variant cu fructe conservate. Sucurile de fructe reprezintă o bună alternativă deoarece este mult mai ușor pentru o persoană care nu se simte bine să bea sucul obținut dintr-un fruct decât să-l mestece.

Când dintr-un fruct se obţine sucul, acesta nu mai conţine fibre, de aceea este preferabil să se mănânce un măr sau o portocală decât să se bea sucul acestora. Dar în acelaşi timp, în cazul persoanelor cu probleme severe de sănătate, este mai bine să bea sucul de fructe deoarece se poate administra mult mai uşor, aducând o serie de nutrienţi foarte necesari.

Familia legumelor crucifere

Unii medici recomandă, o dată pe zi, legume crucifere pentru o imunitate cât mai bună. Din familia acestor legume fac parte varza de Bruxelles, varza, brocolli, varza sălbatică, varza China, conopida, ridichea; acestea fiind unele din cele mai bogate legume în fitonutrienti. Aceste legume conţin substanţe bogate în antioxidanţi, fibre, vitamine şi minerale. Ele ar trebui consumate o dată pe săptămâna, nu în fiecare zi, punându-se în salate sau în sandwich-uri.

Alte sfaturi utile

Păstrarea unui jurnal alimentar

Primul pas este păstrarea unui jurnal alimentar pentru cel puţin două săptămâni, pentru a putea vedea câte calorii şi nutrienţi conţine mâncarea din fiecare zi şi apoi transmis acest lucru medicului. De asemenea se pot nota şi câteva observaţii (de exemplu cum se simte persoană respectivă după fiecare masă); de asemenea, în acest jurnal, pot fi notate şi medicamentele administrate în acea perioadă.

Atenţie la nutrienţii furaţi

Atenţie la alimentele tip fast-food care sunt ieftine, uşor de procurat şi pot fi foarte mari, ca dimensiune. Aceste alimente conţin o cantitate crescută de grăsimi, zahăr şi privează organismul de nutrienţi importanţi. Feriţi-vă de fast-food!

Mese mici şi dese

Persoanele bolnave consumă mici cantităţi de mâncare şi, majoritatea, nu pot respecta cele 3 mese principale pe zi. Pentru cei cu apetitul scăzut, 3 mese pe zi reprezintă o cantitate mare de alimente. Persoanele bolnave trebuie să se odihnească suficient deoarece cei obosiţi, slăbiţi nu au poftă de mâncare.

Ar fi bine ca aceste persoane să facă o serie de exerciţii fizice uşoare cum ar fi plimbarea, deoarece efortul fizic îmbunătăţeşte apetitul şi ameliorează starea de oboseală.

Comentariile sunt închise.