Economic Local

A fost agent de curățenie în Italia, iar de curând a deschis o afacere în Iași, care se bucură de succes. Roxana: „Muncim cinstit și nu ne rușinăm cu asta”

Publicat: 13 feb. 2023
_____ Vizualizări 5 Comentarii
A fost agent de curățenie în Italia iar de curând a deschis o afacere în Iași care se bucură de succes. Roxana Muncim cinstit și nu ne rușinăm cu asta
Petrovici Roxana a deschis o afacere, în comuna natală

Roxana a deschis o afacere în Iași, în domeniul curățeniei, după ce a muncit 10 ani în Italia. Susține că a profitat de experiența de agent de curățenie în străinătate și și-a încercat norocul. După ce a participat la un concurs de prezentare a unor planuri de afaceri din mediul rural, a obținut o finanțare europeană, în valoare de 23.000 de euro. Are clienți atât din Scobinți, comuna sa natală, cât și din alte localități din jur

Roxana Nicoleta Petrovici, în vârstă de 34 de ani, este o altă tânără din Iași care a muncit din greu în străinătate și s-a întors acasă, unde a deschis o afacere. A reușit să atragă fonduri europene, în valoare de 23.000 de euro, și a înființat o firmă de curățenie în comuna natală, Scobinți.

Locuiesc în Scobinți și sunt beneficiara unui ajutor de minimis în cadrul proiectului POCU 5.2. – «Centru de zi Scobinți – dezvoltare locală prin furnizarea de servicii integrate în comuna Scobinți, jud. Iași». În anul 2021, în perioada mai – noiembrie, am participat la cursurile pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, susținute de GAL Microregiunea Belcești – Focuri, în calitate de partener al comunei Scobinți, în cadrul proiectului POCU 5.2. – «Centru de zi Scobinți – dezvoltare locală prin furnizarea de servicii integrate în comuna Scobinți, jud. Iași».

După finalizarea cursului, am participat la concursul «Planurilor de afaceri», unde, din cei 11 concurenți, eu am reușit să adun punctaj maxim pentru calitatea scrierii planului de afaceri și pentru expunerea corectă a afacerii pe care mi-am propus-o. Suma maximă ce putea fi alocată pentru fiecare proiect câștigător era de 25.000 de euro, iar valoarea proiectului meu, «Diversificarea serviciilor din comuna Scobinți prin înființarea unei unități de prestare a serviciilor de curățenie», a fost de 118.138,52 lei, aproximativ 23.000 de euro”, explică Roxana.

O tânără care a muncit în străinătate a deschis o afacere în Iași

Povestește că în străinătate o ducea mai bine din punct de vedere financiar, dar s-a întors acasă pentru a fi mai aproape de familie.

Începând cu anul 2010, am lucrat în Italia, ca agent de curățenie la domiciliul persoanelor fizice, ca majoritatea femeilor din mediul rural din Iași, pentru un trai mai bun. În acea perioadă nu am beneficiat de documente de angajare, nici de un statut privilegiat.

Am încercat să îmi câștig existența și să îmi ajut familia. După aproape 10 ani petrecuți în străinătate, am simțit nevoia de a ne întoarce acasă pentru că ne doream să fim aici când încep copiii școala, să se bucure și ei de bunici, și bunicii de nepoți. Chiar dacă, din punct de vedere financiar, în Italia ne era mult mai bine, în România ne mulțumește apropierea de familie.

La început am fost reticentă în ceea ce privește dezvoltarea unei afaceri aici, pentru că nu dețineam prea multe cunoștințe, dar am participat la o întâlnire de consiliere cu cei din GAL, unde m-au încurajat și m-au susținut să fac ceva pentru mine, mai ales că și cunoșteam acest domeniu. Ulterior am prins curaj, am frecventat cursul, am studiat puțin piața locală pentru identificarea de firme în zona cu același obiect de activitate și am găsit oportună această șansă.

Industria curățeniei este una generatoare de profituri pentru cei ce dezvoltă afaceri în acest domeniu, iar cererea de astfel de servicii este una în continuă creștere. Având în vedere că românii sunt din ce în ce mai ocupați, aceștia preferă să apeleze la servicii profesionale, de calitate, pentru a economisi timp și efort”, povestește antreprenoarea din Iași.

Un alt ieșean s-a întors acasă după 22 de ani de muncă în Canada.

Roxana Petrovici: Muncim cinstit și nu ne rușinăm cu asta”

Cu banii primiți de la Uniunea Europeană a achiziționat tot ce era necesar pentru desfășurarea activității.

După semnarea contractului de finanțare și încasarea grantului, am achiziționat echipamentele și ustensilele propuse prin proiect pentru activitatea pe care încerc să o dezvolt. Pentru curățenie interioară am cumpărat aspiratoare profesionale umed-uscate, aspiratoare-generatoare cu aburi, aspiratoare cu injecție-extracție, pentru curățarea canapelelor, mochetelor și tapițeriilor, aspiratoare geamuri, monodiscuri și detergenți profesionali. Pentru curățenie exterioară și întreținere a grădinilor am achiziționat mașina de tuns gazonul, suflantă-aspirator frunze, atomizor și motocoasă.

Am achiziționat și un container modular pentru depozitare, amplasat la sediul social din comuna Scobinți. O parte din suma de bani a fost alocată pentru fondul de salarii, pentru o perioadă scurtă, până reușim să ne facem un portofoliu de clienți. Mi-am asumat, prin acest proiect, două locuri noi de muncă și am angajat două persoane din comună, ambele din grupul țintă al proiectului”, mai spune Roxana.

Numărul de clienți a crescut constant

Are clienți atât din Scobinți, cât și din localitățile din jur, iar prețurile sunt mai mici decât cele de pe piața din Iași.

Principalii noștri clienți sunt persoanele fizice, pentru că ne bucurăm de o promovare «din gură în gură» de pe urma clienților mulțumiți. Fiind la început, încă lucrăm la partea de penetrare a pieței pentru a atrage și persoane juridice.

Într-o lună bună reușim să avem 15-20 de clienți. Avem și clienți din Scobinți, dar, în principal, clienții noștri sunt din afara comunei, avem clienți din Iași, Târgu Frumos, Hârlău sau comune limitrofe. Serviciile oferite de noi sunt de curățenie generală, curățenie după constructor, curățenie de întreținere, curățare canapele, tapițerii și mochete, curățenie birouri, scări de bloc, curățare mecanizată a pardoselii, curățenie exterioară, servicii de tăiere gazon și vegetație”, explică antreprenoarea din Iași.

Roxana: Am întâmpinat critici sau prejudecăți de tipul că am fi tineri și frumoși și că am ajuns să măturăm scările”

Chiar dacă unele persoane au descurajat-o când au aflat cu ce se ocupă, Roxana nu a renunțat la afacere și nici la meseria sa.

În general, feedback-ul comunității a fost unul pozitiv, dar am întâmpinat și critici sau prejudecăți de tipul că am fi tineri și frumoși și că am ajuns să măturăm scările, dar eu și familia mea muncim cinstit și nu ne rușinăm cu asta, suntem mândri de ceea ce facem, ne susținem.

În România, oamenii încă trăiesc cu prejudecăți, dar noi suntem convinși că vom avea, cu timpul, vizibilitate și îi vom convinge pe cei ce ne apelează cu încredere de calitatea serviciilor noastre. Suntem o familie serioasă ce încearcă să dezvolte o afacere serioasă. Momentan suntem o firmă mică, dar cu perspective de creștere, pentru că știm că este loc și pentru noi, pentru că, odată ce am oferit serviciile noastre, suntem solicitați și a doua oară.

Evident, ne dorim să atragem cât mai mulți clienți, persoane fizice sau juridice, ne deplasăm la domiciliu, costurile sunt transparente, avantajoase, folosim echipamente profesionale, ajutăm oamenii să economisească timp, efort și suntem persoane integre”, mai spune Roxana Petrovici.

În edițiile anterioare ale BZI au fost prezentat poveștile a 3 tineri din Iași care au muncit în străinătate și s-au întors acasă pentru a investi într-o asociație cu produse naturale.

Tânăra care a deschis o afacere în Iași, Roxana Petrovici, mai spune că produsele folosite pentru curățenie sunt de cea mai bună calitate, pentru rezultate optime.

Comentarii
  • Roxana este o fata foarte muncitoare, cei care o judeca pentru ceea ce face, sunt exact asistatele social, cele care stau la tigara si cafea si sotii le lucreaza prin strainatate, si ele nu se angajeaza ca pierd ajutoarele de caldura si alte alea date de primarie…

  • Bravo vouă, cu siguranța veți avea succes, sa găsește oameni care sa lucreze alături de tine la același standard ….este dificil in zilele noastre de găsit oameni dornici de munca ….

  • Mulțumim pentru apreciere.Este adevărat că nu putem găsi persoane „perfecte”,dar încercăm să învățăm, să ne adaptăm și cu puțină răbdare și încredere,vom reuși.

  • Nu aveti un Nr de Wazzap ?
    Avem lucrare in Iasi Nicolina.ap 1 camera curatenie dupa amenajare. Va sun eu daca dati un nr de tel
    Martin MXIMILIAN

Adauga un comentariu