Leustean

Leustean

Leusteanul este o planta foarte cunoscuta si utilizata de peste 500 de ani, atat in gastronomie, cat si ca planta medicinala. Este des folosita pentru aromatizarea ciorbelor si tocanitelor, dar are si numeroase beneficii pentru sanatate.

Numeroase simptome ale mai multor afectiuni sunt ameliorate cu ajutorul leusteanului. Acesta poate fi utilizat sub forma de tincturi, uleiuri esentiale, infuzii, otet sau decocturi.

Despre importanta leusteanului ca planta medicinala se stie inca din secolul I dupa Hristos. Calugarii benedicteni au fost cei care au mentionat pentru prima data leusteanul in scrierile lor.

Ca aliment, leusteanul a fost folosit pentru prima data in Italia. De atunci aroma leusteanului s-a raspandit cu usurinta aproape peste tot in lume.

Despre leustean

Despre leustean

Leusteanul, intalnit cu denumirea stiintifica Levisticum officinale, este o planta perena a carei inaltime poate sa ajunga pana la doi metri.

Face parte din familia Apiaceae, fiind inrudit cu o multime de alte plante medicinale, printre care telina, patrunjelul sau mararul.

Frunzele leusteanului sunt dintate, dispuse in ramificatii. Leusteanul are o radacina pivotanta, de mari dimensiuni. Perioada de inflorire a leusteanului este vara.

Florile pe care le are sunt galbene, dispuse sub forma unei umbrele. In interiorul acestora se formeaza semintele mici si bombate.

Leusteanul isi are originea in zona mediteraneana, insa poate fi gasit in toata Europa, estul SUA si sud-estul Asiei.

Aria sa de raspandire este mare, deoarece nu este o planta pretentioasa. Rezista atat in zonele cu caldura excesiva, cat si in zonele reci, predispuse la inghet.

Perioada de recoltare incepe vara si poate continua pe tot parcursul toamnei, pana cand frunzele incep sa se ofileasca.

Frunzele de leustean pot fi pastrate intreaga iarna in saci de panza sau in borcane.

De asemenea, mai pot fi pastrate prin presarea puternica in borcane si adaugarea unei cantitati consistente de sare de bucatarie.

Fiind o planta aromata, se foloseste drept condiment, in special pentru supe si ciorbe. In acest sens, se folosesc frunzele proaspete sau uscate; si tulpina ofera un gust deosebit mancarurilor.

In scop terapeutic, se foloseste intreaga planta: radacina, tulpina, frunze si semintele.

Ce contine leusteanul?

In momentul de fata, exista putine studii si cercetari legate de compozitia exacta a leusteanului.

Totusi, se stie despre el ca este o planta aromatica, medicinala si contine numeroase vitamine si minerale.

Pentru a-ti face o idee mai clara asupra acestui fapt, te informez ca 100 g de leustean proaspat contine 42 de calorii, astfel:

  • carbohidrati – 5 g
  • proteine – 3 g
  • lipide – 0 g
  • vitamina A – 83% din DZR
  • vitamina C – 45% din DZR
  • sodiu – 80 mg
  • potasiu – 400 mg
  • magneziu – 57 – 69 μg
  • calciu – 980 – 1100 μg
  • zinc – 38 – 45 μg

Pe langa aceste valori nutritive, leusteanul mai contine anumite substante active, care ii confera urmatoarele proprietati curative:

  • antivirale
  • antibacteriene
  • antiinflamatoare
  • antifungice
  • antiparazitare
  • sedative
  • cicatrizante
  • auticoagulare
  • diuretice
  • expectorante
  • hipotensive
  • emoliente

Leustean beneficii

Datorita mineralelor, vitaminelor si celorlalti compusi pe care ii contine, leusteanul ofera o serie de beneficii organismului.


In cele ce urmeaza vei descoperi de ce este important si benefic sa consumi leustean.

Lupta impotriva bacteriilor

Se pare ca uleiul esential din radacina de leustean este un foarte bun antibacterian natural. El are proprietati antibacteriene mai puternice decat multe alte uleiuri esentiale.


Acest lucru il face eficient in lupta impotriva mai multor bacterii, combatand atat bacteriile gram-pozitive, cat si pe cele gram-negative.


Coloratia gram este o metoda care se foloseste microscopic in microbiologie si ajuta la clasificarea bacteriilor cu ajutorul unor solutii care coloreaza peretele celular bacterian.


Bacteriile de tip gram-pozitive se coloreaza in albastru-violet, pe cand cele gram-negative in roz-rosu.


Prin urmare, consumul de leustean  poate fi benefic pentru a combate anumite bacterii si agenti patogeni, inclusiv Salmonella si E.coli.


De altfel, poate sa previna riscul aparitiei de enterocolita si alte boli infectioase.

Te scapa de durerile de cap

Frunzele de leustean au proprietati analgezice, la fel ca aspirina.


Astfel, durerile de cap sau chiar si migrenele puternice pot fi ameliorate cu ajutorul frunzelor proaspete de leustean.


Tot ce trebuie sa faci este sa mesteci indelung cateva frunze de leustean. Impreuna cu migrena se elimina si senzatia de voma, cauzata frecvent de aceasta.


Leusteanul poate ajuta si la calmarea durerilor articulare, amelioreaza durerile menstruale, crampele abdominale, balonarile si alte tipuri de durere.


In perioada menstruala, se pare ca are un efect usor energizant, crescandu-ti buna dispozitie in acea perioada stresanta a lunii. 

Trateaza sindromul de colon iritabil

Sucul din frunze proaspete de leustean te poate scapa de constipatie, indigestie sau dispepsie.


In cazul acestor afectiuni, este necesar sa urmezi o cura de zece zile. In tot acest timp trebuie sa consumi cate doua lingurite de suc inainte de mesele principale.


De asemenea, frunzele proaspete de leustean combat sindromul colonului iritabil si a colitei. Vezi ce alt tratament naturist pentru colon iritabil mai poate fi benefic.

Contribuie la mentinerea sanatatii pielii

Leusteanul are proprietati cicatrizante, ceea ce il face sa fie potrivit si pentru a trata afectiunile cutanate.


Leusteanul este un excelent remediu naturist in cazul infectiilor si a altor ulceratii ale pielii.


In acelasi timp, proprietatile emoliente si calmante amelioreaza simptomele psoriazisului si ale acneei.


In aceste cazuri, poti folosi leusteanul sub forma de crema, dar poti si sa aplici frunzele plantei direct pe piele, in zonele afectate.


Mai trebuie mentionat si faptul ca proprietatile antifungice si antimicrobiene actioneaza eficient pentru a preveni infectiile de la nivelul pielii.

Adjuvant pentru sanatatea rinichilor

Consumul de leustean sustine buna functionare a rinichilor.


Datorita proprietatilor diuretice, leusteanul stimuleaza urinarea fara o pierdere prea mare de electroliti. In acest fel riscul de aparitie a pietrelor la rinichi este redus semnificativ.


De altfel, leusteanul este util pentru buna functionare a intregului sistem urinar.


Asemenea multor alimente diuretice, ajuta la curatarea tractului urinar de toxine fara sa deshidrateze organismul.


Stimuleaza urinarea, inlaturand infectiile tractului urinar si sporind sanatatea acestuia. Vezi si alte ceaiuri pentru rinichi si infectii urinare.

Benefic pentru descongestionarea cailor respiratorii

Se spune despre leustean ca are in compozitia sa un agent calmant, numit eucaliptol, care reduce iritatia de la nivelul plamanilor si ajuta la vindecarea mai rapida.


In acelasi timp, ajuta la vindecarea unor afectiuni respiratorii, precum pleurezia.


Leusteanul mai actioneaza si ca expectorant. In acest sens, ajuta la eliminarea flegmei si a mucusului din gat.

Cum poate fi consumat leusteanul?

Inca din cele mai vechi timpuri leusteanul a fost folosit sub diferite forme: ceai, decoct, tinctura sau cataplasma.

Vom discuta despre fiecare in parte, pentru a vedea cum poti sa te bucuri de beneficiile fiecaruia.

Ceai de leustean               

Pentru a prepara ceai de leustean poti folosi atat frunze proaspete, cat si uscate.

Pentru o cana de 250 ml cu apa clocotita ai nevoie de 2 lingurite de frunze de leustean.

Amestecul se lasa la infuzat pentru 10 – 15 minute, apoi ceaiul trebuie sa fie strecurat. Se poate consuma atat cald, cat si rece, pe tot parcursul zilei.

Daca decizi sa consumi regulat ceai de leustean, trebuie sa stii ca te va ajuta la detoxifierea organismului. De asemenea, mai este benefic in tratarea indigestiilor, a tusei convulsive sau a edemelor cardiace.

Ceaiul de leustean poate deveni un laxativ natural, daca este consumat seara. Daca te confrunti cu constipatia, incearca si ceai de hibiscus.

Decoct de leustean

Pentru a prepara decoct de leustean trebuie sa folosesti radacina uscata a plantei. Ai nevoie de o lingurita de radacina uscata de leustean si 200 ml de otet.

Aceste ingrediente se amesteca si se pun la fiert.

Este necesar sa fiarba 15 – 20 de minute. Decoctul obtinut este extrem de folositor pentru combaterea problemelor articulare.

In acest sens, poti masa zonele articulare dureroase, fiindca decoctul are un efect calmant. Acelasi efect il are si daca este adaugat in apa din cada, inainte de a face baie.

Tinctura de leustean

Prepararea tincturii de leustean necesita mai mult timp, deoarece, ca orice tinctura, trebuie lasata la macerat (in acest caz timp de 14 zile).

Pentru a prepara tinctura de leustean trebuie sa folosesti radacina plantei.

Pentru un efect mai bun se recomanda recoltarea radacinii cand planta este inca tanara, adica in perioada primavara-vara.

Dupa ce este culeasa, radacina de leustean se spala bine, pentru a elimina orice urma de pamant. Apoi se da pe razatoare si se amesteca cu o jumatate de litru de alcool alimentar de 50 de grade.

In toata perioada de macerare vasul in care este pusa tinctura trebuie agitat de doua ori pe zi. Dupa ce perioada de macerare a trecut, tinctura se strecoara si poate fi folosita.

Tinctura de leustean este recomandata in caz de afectiuni gastrice.

Se stie ca poate avea efecte vindecatoare, insa utilizarea ei se recomanda doar dupa recomandarea medicului.

Cataplasma

Cataplasma cu leustean poate fi facuta din frunzele proaspete ale plantei.

Acestea se toaca foarte marunt si peste ele se adauga apa calda. Aceasta compozitie se amesteca pana cand se transforma intr-o pasta cremoasa.

Cataplasma cu leustean poate fi foarte benefica pentru diverse afectiuni ale pielii.

Totusi, daca faci alergie la patrunjel, telina sau alte plante inrudite cu leusteanul, ar fi bine sa nu aplici cataplasma direct pe piele.

Pentru a evita contactul direct cu pielea, o poti pune intr-o carpa curata de bumbac.

Contraindicatii

Adaugat in mancare, leusteanul face parte din categoria plantelor aromatice sigure, care nu provoaca probleme la nivelul organismului.

Totusi, femeile insarcinate sau cele care alapteaza, ar trebui sa consume leustean doar la recomandarea medicului.

In timpul sarcinii este cu atat mai periculos cu cat poate provoca contractii ale uterului sau aparitia menstruatiei. In cele mai multe cazuri, acest lucru atrage dupa sine un avort spontan.

Leusteanul ar trebui evitat si de catre persoanele care au probleme cu rinichii sau cu hipertensiunea arteriala.

Cantitatea mare de sodiu din leustean va duce la cresterea tensiunii arteriale.

De asemenea, mai trebuie sa stii ca leusteanul interfereaza cu anumite medicamente, precum anticoagulantele sau antidiureticele.

Nu in ultimul rand, iti atrag atentia asupra faptului ca leusteanul aplicat direct pe piele poate creste sensibilitatea la soare.

Acest lucru duce la arsuri solare si cresterea riscului de aparitie a unei iritatii la nivelul pielii.