Teste pentru Capricorn și Fecioară. Alte două zodii își pot îndeplini dorințele până anul viitor

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Sursa: pixabay.com
EXCLUSIV
Sursa: pixabay.com

Iată ce le așteaptă pe următoarele patru semne din zodiac! La ce trebuie să fie atente?

În acest an, dar și anul viitor, există șanse pentru două zodii să își materializeze dorințele, în timp ce alte două vor avea ceva de furcă. Iată despre ce este vorba!

În primul rând, această materializare despre care vorbeam poate fi realizată grație tranzitului lui Jupiter în semnul Taurului. Acesta a debutat la 16 mai și va dura până la anul în mai, când va poposi în semnul Gemenilor. 

De asemenea, tranzitul lui Saturn în Pești discută și despre dizolvarea unor părți nefaste ale egoului nostru. De aceea, unele zodii pot să profite de mai multe oportunități, în timp ce altele trebuie să treacă prin niște teste, care să îi mai călească.

Iată pe cine au astrele în vizor!

Leu/Ascendent în Leu

De la 16 mai, Jupiter a intrat la tine în Casa carierei. De cât timp ai așteptat acest tranzit, mai ales că este un motiv de bucurie. Ai avut o instabilitate crescută în ultimii ani și probabil, frustrări pe măsură. Pot să apară și alte momente neplăcute, însă Jupiter reușește să le mai îndulcească un pic. 

Cu Jupiter în Casa a zecea, nu ai neapărat un noroc chior din punct de vedere profesional, dar acest tranzit îți aduce multă încredere. Totodată, s-ar putea să vezi că, deși nu este totul excelent la locul de muncă, o să ai ceva pe care să te bazezi. De asemenea, Jupiter îți permite să îți demonstrezi calitățile, creativitatea și toate abilitățile. Pentru anumiți nativi, există șansa de a-și găsi un nou loc de muncă, mai bine plătit. Siguranța financiară devine importantă.

Alți nativi pot să avanseze. Însă, trebuie să fie recunoscători și răbdători. Aceste două atribute îți vor face bine până în 2024. Cu cât Jupiter se apropie de Uranus la sfârșitul tranzitului său în Taur, pe 21 aprilie 2024, aici se pot întâmpla lucruri neașteptate.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

La tine, Jupiter este de pe 16 mai în Casa relațiilor. Așa că nativii care sunt singuri pot să întâlnească o mulțime de oportunități, deci posibili parteneri cu care să se înțeleagă. În 2023, nativii care aparțin acestei zodii au ocazia de a începe cele mai autentice relații din viața lor!

Unii se pot căsători ori pot avea momente pe care nu le vor uita niciodată, alături de persoana iubită. Totuși, există un amendament din partea astrelor. Cei care nu au avut curajul să iasă dintr-o legătură destul de toxică, au ocazia să o facă, pentru că Jupiter aduce încredere. Tu o să iubești acest tranzit, fiindcă o să fii unul dintre cei mai bine aspectați din tot zodiacul. 

În plus, Jupiter reușește să stabilizeze relații care au început recent, dar care nu s-au stabilizat. Poate să producă și despărțiri acest tranzit, dar și un partener ideal din neant, de acolo de unde te aștepți mai puțin. Vor conta și parteneriatele de afaceri. Poți întâlni oamenii care să te susțină, care vor să investească în tine, ori persoane care să te împingă de la spate și să te valideze. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Este un an în care poți să afli că relațiile serioase nu se pot baza doar pe dragoste și pe fluturii din stomac. Dar nici pe chimie sau spontaneitate. Nu o să mai poți să vezi ceva ideal într-o persoană.

Ba din contră, o să fii nevoit să vezi că ai nevoie de angajamente cât se poate de serioase. Să ne amintim un lucru la nativii Fecioară. Saturn, planeta maturizării și a timpului, se află în Casa relațiilor și a parteneriatelor. Și ce vrea să înveți? Că o relație stabilă, construită pe principii solide, presupune și sacrificii, muncă, efort, răbdare și testarea limitelor. În permanență.

Chiar dacă ai și tranzite favorabile în acest an, 2023 poate aduce și frustrare, care bineînțeles că nu o să îți convină. Ai face bine să nu mai alergi după năluci. 

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Încă de luna trecută, probabil ți-ai dat seama de evoluția interioară pe care ai avut-o în ultimii ani. O să vrei mai mult de la viață în acest an, dar astrele te pot testa serios. Și tu trebuie să depui eforturi pe măsură. Poți să înveți din asta că există și nuanțe de gri, nu doar de alb sau negru. Poți să fii mai tot timpul pe drumuri.

Guvernatorul tău, Saturn, este în Casa a treia. Poate să aducă numeroase scenarii. Fie familia o să aibă nevoie de ajutorul tău și o să fie nevoie să o vizitezi și timpul devine o problemă foarte serioasă. 

Pluto s-a întors și el în semnul tău și tot ce s-a întâmplat din 2008 încoace este precum ultima picătură care a umplut paharul. Când Pluto va ieși din nou din Capricorn, anul viitor, îți revii și o iei de la capăt. 

Poți să vezi și: Frustrări și neînțelegeri pentru Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel