De ce să continui să ții dieta chiar și în post?

Ai vrea să intri în programul nostru de slăbire, Psiho-Dieta, dar te frământă că e perioadă de post? Sau, poate, te gândești că oricum vin Sărbătorile Pascale și posibil să iei în greutate, pentru că mâncarea tradițională și mesele în familie, minunate de altfel, vor îngreuna efortul tău?

Avem trei vești minunate pentru tine. Prima este că Psiho-Dieta recomandă multe preparate potrivite postului, mai mult chiar, sunt multe preparate hrănitoare și gustoase gătite fără foc. A doua veste bună este că poți să îți permiți să petreci sărbătorile alături de cei dragi și să mănânci pe cât îți pică bine. Și este și o a treia veste bună: pentru că începi programul Psiho-Dieta, îți vei face din hrană aliat. 

Pentru multe persoane dieta se oprește în momentul în care intrăm în Postul Paștelui sau al Crăciunului. Totuși, apare un paradox: cu toate că ar trebui să fie o perioadă în care tentațiile lipsesc, se aleg cu multe kilograme în plus. De ce se întâmplă acest lucru? Chiar dacă elimini din alimentație multe produse, trebuie să știi că și produsele vegetale pot să te îngrașe, mai ales dacă faci o serie de combinații nefaste. Mai mult chiar, creierul reacționează la interdicția de mâncare ca la o pedeapsă și tinzi să mănânci progresiv mai mult. Iar aici intervine în mod util Psiho-Dieta: îți vei educa creierul să mănânce ce corpul tău are nevoie, fără ca tu să te simți privat(ă) de hrană sau frustrat(ă) de interdicție.  

Chiar dacă este post, este bine să îți continui dieta și misiunea de a slăbi eficient și sănătos, dacă acum ai motivația de a slăbi. Atunci când ții post este la fel de ușor să te îngrași ca atunci când nu îl ții. Motivul? Tentația este la fel de mare să mănânci ca atunci când nu ții post. 

De ce să continui dieta în post? 

Poate să fie destul de greu să te menții pe linia de plutire și să ții dieta chiar și în post, dar acest lucru nu este inutil, deoarece trebuie să te gândești că sărbătorile țin trei zile, dar dacă ai întrerupt dieta atunci trebuie să iei totul de la capăt. Adevărul e că este doar o pauză și nu trebuie să iei cura de slăbire de la capăt. 

Urmărește video cu mine despre post și dietă:

Postul nu înseamnă să te saturi cu un borcan de dulceață pe pâine sau să consumi grăsimi vegetale în exces. Postul este o perioadă de purificare și o detoxifiere a corpului și spiritului, de a cărei semnificație nu trebuie să uiți nici un moment. Este, de fapt, ce îți propune și Psiho-Dieta. 

Iar dacă simți că poți încălca dieta în post, te invit mai înainte să te gândești ce înseamnă postul cu adevărat. Postul este despre cumpătare, este un detox al gândurilor și al organismului. Eliberarea de frustrarea privării sau, mai degrabă, înlocuirii unor anumite tipuri de mâncare poate fi chiar o parte a postului. 

Slăbirea unui număr de kilograme are efecte benefice. Doar când este făcută în aliniere cu tine. 

Dacă este făcută corect, pierderea în greutate poate avea efecte minunate. Dar, atunci când nu te informezi corect, poate avea o serie de efecte negative asupra sănătății tale. Internetul este plin cu povești de succes ale celor care au slăbit prin intermediul unor cure de slăbire cu pastile minune sau soluții drastice. Însă aceste povești sunt fabricate și nicidecum nu pot să îți aducă succesul să pierzi kilogramele în plus așa cum îți și dorești să se întâmple. Pierderea kilogramelor în plus trebuie să fie făcută treptat, cu răbdare și, mai ales, cu mentalitatea adecvată. 

Atunci când vrei să slăbești trebuie să îți stabilești mental rezultatul la care vrei să ajungi și să îți aduci aminte de motivarea ta ori de câte ori simți că ești pe cale să eșuezi. E, dacă putem spune așa, important ca tu să te vezi acolo, la greutatea ideală. De la acel punct încolo, în dieta în post sau de sărbători este doar o călătorie. 

De ce este Psiho-Dieta diferită de alte cure de slăbire și se aplică și în perioadele de post?

Dieta este și la nivel mental și acest lucru îl pune în evidență Psiho-Dieta. Aceasta este o transformare a corpului cu ajutorul minții. În concepția colectivă există convingerea că doar alimentația și, eventual,  sportul intens trebuie combinate pentru a obține rezultatele dorite. Dar slăbirea este un proces pe care trebuie să îl pregătești și mental, pentru că mintea noastră este cea care conduce corpul. Și, după cum spune numele, Psiho-Dieta, face acest lucru. 

Totul începe cu eliberarea de blocaje legate de alimentație, apoi cu educarea creierului să aleagă doar hrana esențială pentru corp, hrana sănătoasă. Iar postul, ancestral vorbind, despre aceasta este – nu despre mâncăruri de post foarte preparate, ci despre simplitate. 

Apoi îți educi gândurile. În momentul în care la nivel mental începi să transmiți instrucțiuni corecte și clare, atunci rezultatele vor începe să se vadă și la nivel fizic. Așadar, o persoană care dorește să slăbească trebuie mai întâi să își stabilească o motivație puternică pe care să o aibă în minte pe tot parcursul dietei ținute. 

Psiho-Dieta este o metodă de slăbit care nu pune presiune asupra persoanei care dorește să slăbească și poate să fie ținută de oricine chiar și atunci când ține post sau, dimpotrivă, se pregătește de o masă festivă. Pentru că în Psiho-Dietă te hrănești să trăiești, nu trăiești să mănânci. 

Metoda nu se bazează pe respectarea unor reguli stricte, ci mai degrabă pe un proces de autocunoaștere și autoexplorare a minții și corpului, care durează 8 săptămâni, și poți slăbi până la 10 kg. 

Este un tip de dietă care poate să fie ținut cu ușurință chiar și în post. Este bine să nu întrerupi programul de slăbire și să îți stabilești mental un țel clar de care să te ții. 

Și totuși, ce faci dacă nu mai poți continua dieta în post?

Poți să ții Psiho-Dieta cu lejeritate în post. Aceasta pentru că Psiho-Dieta este o metodă de slăbire care nu se bazează pe înfometare și, odată ce ai început programul de slăbire, îți recomand să nu te oprești, mai ales dacă ai deja un progres semnificativ. Nu trebuie să uiți de faptul că postul nu este o perioadă în care poți să fii ferită de tentații. Și, până la urmă, postul este tocmai calea de educare a tentațiilor. 

Trebuie să îți amintești de scopul pe care îl ai și, chiar dacă e post și urmează sărbătorile, cel mai important este să nu te abați de la țelul tău. 

Sunt foarte multe beneficii ale unei diete, în locul unei cure de slăbire, iar aceasta nici nu îți afectează sănătatea, ci dimpotrivă. Psiho-Dieta nu se concentrează pe numărarea caloriilor și pe privarea organismului de nutrienții esențiali. Dacă ai decis să ții post, atunci aceasta este o metodă foarte bună prin care să ții o pauză de la carne și de la alte alimente. Însă este important să reții că în perioada postului trebuie să îți asiguri nutrienții esențiali pentru organismul tău, iar eu îți voi fi alături să alegi hrana potrivită. 

Dacă vrei să ții post intermitent lung, precum de 72 de ore, sau să elimini produse animale din dietă, îți recomand totuși să te hrănești, dar cu alimente esențiale. Și, poate, să ții post și dietă poate părea o provocare, însă dacă la nivel mental te pregătești pentru acest lucru. În această perioadă este bine să te odihnești cât mai mult și să elimini stresul pe cât posibil. Atunci când ești stresată se degajă o cantitate mare de cortizol, iar acest lucru te poate ,,ajuta” să poftești la tot felul de mâncăruri. Așadar, dacă observi, totul are legatură cu mintea și de tine depinde să reușești să te ții de scopul tău, acela de a slăbi. În plus, postul este despre pace cu tine și alții, așadar, păstrarea armoniei în post te ajută să atingi două obiective: să fii bine cu tine și să slăbești. 

De asemenea, dacă ții Psiho-Dieta trebuie să ții cont de faptul că nu îți va oferi rezultate imediate și nu este o metodă de slăbit fulger, care îți topește ca prin minune, peste noapte, kilogramele în plus, dar este o cură de slăbire rapidă și eficientă pe termen lung. De fapt, e mai mult de atât: e un stil de viață. Iar dacă postul este singurul motiv pentru care amâni dieta, doar gândește-te că, de fapt, atingi două obiective, iar un nou stil de viață echilibrat conduce chiar spre pacea cu tine, acea pace pe care o cauți și în perioada de postire.

De ce să ții Psiho-Dieta și în post? Pentru că ții o dietă care se potrivește organismului tău și care poate să îți ofere beneficii atât la nivel fizic, cât și mental. Sărbătorile vin și pleacă. Tu rămâi cu corpul tău, cu tine, cu stilul tău de viață. De aceea, prinde sărbătorile cu bine și gânduri bune despre tine și obiectivele tale și vei simți cu adevărat sărbători fericite!

Și da, poți începe Psiho-Dieta în post. 

Poți începe ACUM! 

Articole asemănătoare

Cum înlocuiesc pofta de dulce?

Pofta de dulce ascunde multe lipsuri și, din păcate, unele dintre ele sunt emoționale. Dulcele este prietenul din farfurie care ne aduce un strop de fericire de la prima înghițitură. Dar oare așa e? Sunt mulți factori care susțin și

Vezi articol...
Ai găsit piesa lipsă din puzzle-ul slăbitului? 🧠
Dacă nu, sunt aici să te ajut 💜

E-Book Gratuit