Îndrumar juridic elementar pentru cetăţeni Victor ZAHARIA, Nadejda HRIPTIEVSCHI, Ion GUZUN, Zinaida GUŢU, Sergiu CHIRUŢA, Violeta COJOCARU, Lilian DARII, Ludmila GONCEAR, Mariana BERBEC-ROSTAȘ, Nicolae ROȘCA, Mihaela VIDAICU, Vasile ROTARU, Diana TACU Îndrumar juridic elementar pentru cetăţeni 4 DR EPT CIVIL Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012. Tel./fax: 24 05 87, tel.: 24 01 95. E-mail: cartier@cartier.md www.cartier.md C rţ Că rţile ţile CARTIER pot fi procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. LIBRĂRIILE CARTIER Casa Cărţii, bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, Chișinău. Tel./fax: 34 64 61. E-mail: casacartii@cartier.md Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău. Tel./fax: 21 42 03. E-mail: librariadincentru@cartier.md Librăria din Hol Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel.: 24 10 00. E-mail: librariadinhol@cartier.md Librăria 9, str. Pușkin, nr. 9, Chișinău. Tel.: 22 37 83. E-mail: libraria9@cartier.md Colecţia Cartier juridic este coordonată de Oleg Efrim Editor: Gheorghe Erizanu Autori: Nadejda Hriptievschi (cap. 1); Victor Zaharia (cap. 2); Ion Guzun (cap. 3); Zinaida Guţu (cap. 4, 13); Sergiu Chiruţa (cap. 5); Violeta Cojocaru (cap. 6, 7, 8); Lilian Darii (cap. 9, 15); Ludmila Goncear (cap. 10); Mariana Berbec-Rostaș (cap. 11); Nicolae Roșca (cap. 12); Mihaela Vidaicu (cap. 14); Vasile Rotaru (cap. 16, 17), Diana Tacu (cap. 18). Lectori: Inga Druţă, Valentin Guţu, Dorin Onofrei Coperta seriei: Vitalie Coroban Coperta: Vitalie Coroban Design/tehnoredactare: Rodica Plămădeală Prepress: Editura Cartier Victor Zaharia, Nadejda Hriptievschi, Ion Guzun, Zinaida Guţu, Sergiu Chiruţa, Violeta Cojocaru, Lilian Darii, Ludmila Goncear Goncear, Mariana Berbec-Rostaș, Nicolae Roșca, Mihaela Vidaicu, Vasile Rotaru, Diana Tacu ÎNDRUMAR JURIDIC ELEMENTAR PENTRU CETĂŢENI © 2011, Victor Zaharia, Nadejda Hriptievschi, Ion Guzun, Zinaida Guţu, Sergiu Chiruţa, Violeta Cojocaru, Lilian Darii, Ludmila Goncear Goncear, Mariana Berbec-Rostaș, Nicolae Roșca, Mihaela Vidaicu, Vasile Rotaru, pentru prezenta ediţie. Aceasta publicatie este editata in cadrul Proiectului ”Asigurarea Bunei Guvernări prin Sporirea Participării Publice”, Componenta ”Abilitarea Juridică a Comunităţilor Rurale prin Intermediul unei Reţele de Parajuriști Comunitari”, implementat de Fundaţia Soros-Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei, care nu subscrie și nu răspunde pentru conţinutul acestei publicaţii. 5 CUPRINS Cuvânt-înainte ................................................................................................................... 36 1. DEMOCRAȚIA ȘI DREPTURILE OMULUI .......................................................... 41 1.1. DEMOCRAȚIA .................................................................................................... 41 1.1.1. Ce este democrația? ........................................................................................ 41 1.1.2. Care sunt principiile unei guvernări democratice? ..................................... 43 1.1.3. Acte normative şi surse utile de informație ................................................. 48 1.2. DREPTURILE OMULUI – DE CE ESTE BINE SĂ LE CUNOAȘTEM? ........... 48 1.2.1. Ce reprezintă drepturile omului? .................................................................. 49 1.2.2. Constituția Republicii Moldova și drepturile garantate ............................. 54 1.2.3. Principalele tratate internaționale la care Republica Moldova este parte ..... 58 1.2.4. Mecanisme de apărare a drepturilor omului ............................................... 63 1.2.5. Convenția și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului ....................... 70 1.2.6. Acte normative și surse utile de informație ................................................. 71 1.3. PARTICIPAREA CETĂȚENILOR LA PROCESUL DECIZIONAL .................... 72 1.3.1. De ce este important să ne implicăm în luarea deciziilor? .......................... 72 1.3.2. Cum are loc participarea cetățenilor la procesul decizional? ..................... 75 1.3.3. Participarea la guvernare la nivel central .................................................... 81 1.3.4. Participarea la guvernare la nivel local ........................................................ 83 1.3.5. Acte normative și surse utile de informație ................................................. 84 1.4. ACCESUL LA INFORMAŢIE ............................................................................. 85 1.4.1. Ce reprezintă informațiile oficiale? .............................................................. 85 1.4.2. Care este procedura pentru a obține informaţii oficiale? ........................... 91 1.4.3. Cum ne apărăm dreptul la informație? ........................................................ 95 1.4.4. Acte normative și surse utile de informație ................................................. 97 1.5. ALEGERI ............................................................................................................. 97 1.5.1. De ce este importantă participarea la alegeri? ............................................. 97 1.5.2. Principiile participării la alegeri ................................................................... 99 1.5.3. Tipurile de alegeri .......................................................................................... 99 1.5.4. Listele electorale. Soluțiile în cazul în care persoana nu este înscrisă în listele electorale ................................................................................................. 100 1.5.5. Procedura de votare ..................................................................................... 101 1.5.6. Contestațiile alegătorilor ............................................................................. 103 1.5.7. Acte normative și surse utile de informație ............................................... 104 1.6. SOCIETATEA CIVILĂ ...................................................................................... 105 1.6.1. Rolul societăţii civile .................................................................................... 105 1.6.2. Asociațiile obștești ....................................................................................... 107 1.6.3. Activitatea de voluntariat ............................................................................ 113 6 1.6.4. Acte normative și surse utile de informație ............................................... 115 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA ........................................................................................ 116 2.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE LEGI ȘI ALTE ACTE NORMATIVE .......... 116 2.1.1. Ce este legea? ................................................................................................. 116 2.1.2. Ce este un act normativ subordonat legii? .................................................. 117 2.1.3. De ce sunt necesare legile într-o societate democratică? ........................... 117 2.2. ELABORAREA LEGILOR ȘI CATEGORIILE DE LEGI .................................. 117 2.2.1. Cine adoptă legile în Republica Moldova .................................................... 117 2.2.2. Cum se elaborează și se adoptă o lege? ....................................................... 117 2.2.3. Categoriile de legi ......................................................................................... 118 2.2.3.1. Constituţia și legile constituţionale ........................................................ 118 2.2.3.2. Legile organice ......................................................................................... 119 2.2.3.3. Legile ordinare ......................................................................................... 119 2.3. ACŢIUNEA LEGII ȘI A ACTELOR NORMATIVE SUBORDONATE LEGII ...... 119 2.3.1. De când și până când acţionează o lege? ..................................................... 119 2.3.2. Asupra cui acţionează o lege? ..................................................................... 120 2.3.3. Cum acţionează un act normativ subordonat legii? .................................. 120 2.4. APLICAREA LEGII .......................................................................................... 120 2.4.1. Cum se implementează în viaţa cotidiană o lege? ..................................... 120 2.4.2. Cine aplică legea? ......................................................................................... 121 2.4.3. Cum se aplică legea? .................................................................................... 121 2.4.4. Supremaţia legii. Cum procedăm dacă un act normativ subordonat legii contravine legii? ..................................................................................................... 121 2.4.5. Cum procedăm dacă lipsește o lege sau dacă aceasta este incompletă? ........ 122 2.4.6. Asigurarea respectării legii ......................................................................... 122 2.5. ASISTENŢA JURIDICĂ. CINE ȘI CUM O ACORDĂ? .................................... 122 2.5.1. Avocatul ........................................................................................................ 123 2.5.1.1. Când ai nevoie de un avocat? .................................................................. 2.5.1.2. Unde găsești un avocat? .......................................................................... 2.5.1.3. Relaţiile avocatului cu clientul ............................................................... 2.5.2. Asistenţa juridică gratuită, garantată de stat ............................................ 2.5.2.1. Ce este asistenţa juridică garantată de stat? .......................................... 2.5.2.2. Asistenţa juridică primară ...................................................................... 2.5.2.3. Asistenţa juridică calificată, garantată de stat ...................................... 2.5.3. Organizarea sistemului de asistenţă juridică garantată de stat ................ 2.5.4. Cine mai acordă asistenţă juridică gratuită? ............................................. 123 123 124 124 124 124 126 126 128 3. OMUL ȘI ADMINISTRAŢIA DE STAT ................................................................. 129 3.1. PARLAMENTUL .............................................................................................. 129 7 3.1.1. Atribuţiile Parlamentului ............................................................................ 3.1.2. Colaborarea Parlamentului cu alte instituţii ale statului .......................... 3.1.3. Cum puteţi să contribuiți la activitatea Parlamentului? ........................... 3.1.4. Surse de informaţii recomandate ................................................................ 130 132 133 134 3.2. PREȘEDINTELE REPUBLICII ......................................................................... 134 3.2.1. Atribuţiile și competenţa Președintelui Republicii ................................... 135 3.2.2. Cum puteţi contribui la activitatea Președintelui Republicii? ................. 135 3.2.3. Surse de informaţii recomandate ............................................................... 136 3.3. GUVERNUL ȘI ALTE AUTORITĂŢI CENTRALE ......................................... 136 3.3.1. Atribuţiile și componenţa Guvernului ........................................................ 137 3.3.2. Ministerul Economiei .................................................................................. 139 3.3.3. Ministerul Justiţiei ....................................................................................... 141 3.3.4. Ministerul Construcţiilor și Dezvoltării Regionale ................................... 142 3.3.5. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare ...................................... 143 3.3.6. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei ...................................... 145 3.3.7. Ministerul Sănătăţii ..................................................................................... 150 3.3.8. Surse de informaţii recomandate ............................................................... 151 3.4. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ .......................................................... 152 3.4.1. Primarul ....................................................................................................... 153 3.4.2. Consiliul local .............................................................................................. 154 3.4.3. Comisiile administrative ............................................................................. 156 3.4.4. Secretarul consiliului local .......................................................................... 157 3.4.5. Consiliul raional .......................................................................................... 158 3.4.6. Președintele raionului ................................................................................. 159 3.4.7. Transparenţa în activitatea administraţiei publice locale ........................ 160 3.4.8. Surse de informaţii recomandate ................................................................ 161 3.5. CONTESTAREA ACTELOR ADOPTATE DE ADMINISTRAŢIA DE STAT (NIVEL LOCAL, RAIONAL ȘI CENTRAL) ........................................................... 162 3.5.1. Care acte ale administraţiei publice pot fi contestate? .............................. 162 3.5.2. Care este procedura de contestare a actelor administrative? ................... 162 3.6. POLIŢIA ............................................................................................................ 165 3.6.1. Structura și atribuţiile poliţiei .................................................................... 165 3.6.2. Aplicarea forţei, a mijloacelor speciale și a armei de foc .......................... 168 3.6.3. Cum pot fi sesizate încălcările poliţiștilor? ............................................... 168 3.6.4. Răspunderea disciplinară și penală a poliţiei ............................................ 169 3.6.5. Acte normative și bibliografie utilă ............................................................ 169 3.7. PROCURATURA ............................................................................................... 170 3.7.1. Structura și atribuţiile procurorului ........................................................... 170 3.7.2. Statutul și etica procurorului ...................................................................... 172 3.7.3. Consiliul Superior al Procurorilor .............................................................. 172 8 3.7.4. Răspunderea procurorului .......................................................................... 173 3.7.5. Acte normative și bibliografie utilă ............................................................. 174 3.8. ORGANIZAREA JUSTIŢIEI ............................................................................ 174 3.8.1. Cum se înfăptuiește justiţia? ....................................................................... 176 3.8.2. Statutul și etica judecătorului ..................................................................... 177 3.8.3. Consiliul Superior al Magistraturii ............................................................ 177 3.8.4. Răspunderea judecătorilor .......................................................................... 178 3.8.5. Acte normative și bibliografie utilă ............................................................ 179 3.9. NOTARUL ......................................................................................................... 180 3.9.1. Atribuţiile notarului ..................................................................................... 180 3.9.2. Răspunderea notarului ................................................................................. 181 3.9.3. Acte normative și bibliografie utilă ............................................................ 182 3.10. CENTRUL PENTRU DREPTURILE OMULUI DIN MOLDOVA. AVOCATUL PARLAMENTAR ................................................................................ 182 3.10.1. Atribuţiile avocatului parlamentar ........................................................... 182 3.10.2. Avocatul pentru protecţia drepturilor copilului ...................................... 184 3.10.3. Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii ......................................... 185 3.10.4. Acte normative și bibliografie utilă .......................................................... 187 3.11. CETĂŢENIA ȘI ACTELE DE IDENTITATE .................................................. 187 3.11.1. Cetăţenia ..................................................................................................... 187 3.11.2. Actele de identitate ..................................................................................... 188 3.11.3. Ieșirea și intrarea în ţară ............................................................................ 192 3.11.4. Aflarea cetăţenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova .................. 193 3.11.5. Acte normative și bibliografie utilă .......................................................... 193 4. DREPTUL DE PROPRIETATE ................................................................................. 195 4.1. PROPRIETATEA PUBLICĂ .............................................................................. 195 4.1.1. Dreptul cetăţenilor de a folosi bunurile cu destinaţie publică (care nu pot fi privatizate) ..................................................................................... 196 4.1.1.1. Clădirile și terenurile cu destinaţie publică ........................................... 197 4.1.1.2. Pășunile șii ffâneţele publice ..................................................................... 199 4.1.1.3. Sursele publice de apă (obiectivele acvatice) .......................................... 200 4.1.1.4. Pădurile (fondul silvic) ............................................................................ 203 4.1.1.5. Subsolul și resursele naturale .................................................................. 205 4.1.2. Dreptul cetăţenilor de a privatiza și a primi în folosinţă (locaţiune) bunurile publice ................................................................................. 206 4.1.2.1. Privatizarea terenurilor aferente ............................................................ 208 4.1.2.2. Transmiterea bunurilor publice în folosinţă prin locaţiune ..........................210 4.2. PROPRIETATEA PRIVATĂ ............................................................................. 211 4.2.1. Casa de locuit cu teren aferent în localităţile rurale .................................. 211 4.2.1.1. Obţinerea în proprietate a terenurilor ocupate de case, anexe gospodărești și grădini ............................................................................... 211 9 4.2.1.2. Atribuirea terenurilor noi pentru construcţia caselor de locuit ........... 215 4.2.1.3. Construcţia/reconstrucţia casei de locuit ............................................... 217 4.2.2. Terenul agricol (cota de teren echivalent) .................................................. 223 4.2.2.1. Dreptul de proprietate asupra terenului agricol (cota de teren echivalent) ..................................................................................... 223 4.2.2.2. Drepturile și obligaţiile proprietarului de teren agricol ...................... 228 4.2.2.3. Reamplasarea/consolidarea terenurilor agricole .................................. 230 4.2.3. Bunuri agricole privatizate (cota-parte valorică) ...................................... 233 4.2.3.1. Obţinerea și confirmarea dreptului de proprietate asupra cotei-părţi valorice ............................................................................................... 234 4.2.3.2. Folosirea bunurilor agricole comune atribuite la cota-parte valorică .... 236 4.2.4. Animalele domestice ....................................................................................... 239 4.3. DOBÂNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN POSESIUNE ÎNDELUNGATĂ ȘI ÎN ALTE CAZURI SPECIFICE ............................................... 240 4.3.1. Dobândirea dreptului de proprietate prin deţinerea (posesiunea) îndelungată a unui bun ......................................................................................... 241 4.3.2. Dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului fără stăpân (ocupaţiune) și asupra bunului găsit .................................................................... 243 4.4. ÎNREGISTRAREA BUNURILOR IMOBILE ................................................... 245 4.4.1. Registrul bunurilor imobile și sistemul organelor cadastrale .................. 245 4.4.1.1. Registrul bunurilor imobile .................................................................... 246 4.4.1.2. Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru ..................................................... 248 4.4.1.3. Registratorul din cadrul Întreprinderea de Stat „Cadastru” ................ 248 4.4.1.4. Registratorul din cadrul oficiului cadastral teritorial .......................... 249 4.4.2. Înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor asupra bunurilor imobile .... 250 4.4.2.1. Înregistrarea primară a caselor de locuit și a terenurilor în localităţile rurale .............................................................................................. 250 4.4.2.2. Înregistrarea modificărilor în registrul bunurilor imobile ................. 255 4.4.2.3. Taxe/tarife pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale .... 257 4.5. DREPTURILE SI OBLIGAŢIILE VECINILOR ................................................ 259 4.5.1. Stabilirea și respectarea hotarului între terenurile învecinate ................. 259 4.5.2. Drepturi legate de construcţiile ridicate pe terenurile învecinate ........... 261 4.5.3. Arborii si plantaţiile de pe terenurile învecinate ....................................... 262 4.5.4. Folosirea apelor ............................................................................................ 263 4.5.5. Influenţa de la miros, funingine, fum, zgomot etc. .................................. 264 4.5.6. Dreptul de trecere prin terenul vecin ......................................................... 265 4.5.7. Încălcarea hotarului la ridicarea construcţiilor pe două terenuri învecinate ............................................................................................................... 268 4.6. ÎNCETAREA NCETAREA (PIERDEREA) DREPTULUI DE PROPRIETATE. AP APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE. RĂSPUNDEREA PROPRIETARULUI ........... 269 4.6.1. Încetarea (pierderea) dreptului de proprietate .......................................... 270 10 4.6.1.1. Încetarea dreptului de proprietate din voinţa proprietarului ............... 271 4.6.1.2. Încetarea dreptului de proprietate fără voia proprietarului ................. 271 4.6.1.3. Încetarea dreptului de proprietate prin rechiziţie, confiscare, expropriere ............................................................................................................ 272 4.6.1.4. Gajul bunurilor ......................................................................................... 274 4.6.1.5. Sechestrul și vânzarea (înstrăinarea) bunurilor în legătură cu datoriile proprietarului ................................................................................... 277 4.6.2. Apărarea dreptului de proprietate ............................................................. 279 4.6.2.1. Dreptul proprietarului de a cere întoarcerea bunului său (revendicarea) ....................................................................................................... 279 4.6.2.2. Dreptul proprietarului de a cere încetarea acţiunilor ce împiedică folosirea bunului .............................................................................. 281 4.6.2.3. Dreptul victimelor represiunilor politice la restituirea bunurilor confiscate ............................................................................................. 283 4.6.2.4. Dreptul proprietarului de a cere compensarea daunelor cauzate bunurilor sale .......................................................................................... 284 4.6.2.5. Răspunderea proprietarului/posesorului pentru daunele cauzate de bunurile sale ....................................................................................... 287 5. CONTRACTE ...................................................................................................... 290 5.1. NOŢIUNI DESPRE ACTE JURIDICE ȘI CONTRACTE .................................. 290 5.1.1. Cine și când este în drept să încheie un contract ....................................... 290 5.1.2. Condiţiile de legalitate/valabilitate ............................................................. 293 5.1.3. Procura și Reprezentarea ............................................................................. 298 5.1.3.1. Reprezentarea ........................................................................................... 298 5.1.3.2. Procura ...................................................................................................... 301 5.2. CONTRACTUL DE V VÂNZARE-CUMPĂ NZARE-CUMP RARE .............................................. 303 5.2.1. Ce este important să se cunoască despre contractul de vânzare-cumpărare (elementele contractului de vânzare-cumpărare) ........ 303 5.2.1.1. Părţile contractului de vânzare-cumpărare .......................................... 303 5.2.1.2. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare (ce putem vinde și cumpăra) ........................................................................................................... 306 5.2.1.3. Preţul contractului de vânzare-cumpărare (arvuna, plata înainte, plata după) și cine achită cheltuielile de vânzare a unui bun ........................... 307 5.2.1.4. În ce formă putem încheia un contract de vânzare-cumpărare (recipisa, forma verbală, forma scrisă, forma autentică etc.) ............................. 310 5.2.2. Ce este important să se cunoască la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare ........................................................................................... 311 5.2.2.1. Cum are loc predarea-primirea bunului și verificarea acestuia ........... 311 5.2.2.2. Respectarea condiţiilor ce țin de cantitatea și calitatea bunurilor, termenul de garanţie și termenul de valabilitate ................................................ 314 5.2.2.3. Condiţiile cu privire la ambalaj, asortiment .......................................... 316 11 5.2.2.4. Dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat .......... 316 5.2.3. Tipurile contractului de vânzare-cumpărare ............................................. 317 5.2.4. Conflictele legate de contractul de vânzare-cumpărare ............................ 318 5.3. SCHIMBUL ....................................................................................................... 321 5.3.1. Diferenţierea contractului de schimb de instituţia preschimbării și de operaţiunea de schimb valutar; coraportul contractului de schimb cu contractul de barter; legătura contractului de schimb cu contractul de vânzare-cumpărare .......................................................................................... 321 5.3.2. Ce este sulta .................................................................................................. 323 5.3.3. Cine suportă cheltuielile contractuale în cazul schimbului ..................... 324 5.3.4. Momentul trecerii dreptului de proprietate a bunurilor schimbate (condiţii specifice) ................................................................................................. 324 5.3.5. Tipurile contractului de schimb ................................................................. 324 5.3.6. Conflictele ce decurg din relaţiile contractuale de schimb ...................... 325 5.4. DONAŢIA .......................................................................................................... 326 5.4.1. Ce este donaţia (forma contractului, tipurile de donaţie) ......................... 326 5.4.2. Cine nu este în drept să primească o donaţie ............................................ 327 5.4.3. Donaţia cu condiţie ...................................................................................... 327 5.4.4. Anularea donaţiei și efectele acesteia ......................................................... 328 5.4.4.1. Anularea donaţiei pentru cazuri de comportament neadecvat cu donatorul și rudele acestuia ............................................................................ 329 5.4.4.2. Anularea în caz de înrăutăţire a situaţiei financiare a donatorului ca rezultat al efectuării donaţiei .......................................................................... 330 5.4.4.3. Anularea în caz că nu s-a îndeplinit condiţia pusă de donator ............ 330 5.5. ÎNSTRĂINAREA UNUI BUN CU CONDIŢIA ÎNTREŢINERII PE VIAŢĂ .... 5.5.1. Ce reprezintă contractul de înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă (forma contractului) ............................................................ 5.5.2. Relaţiile dintre părţile contractului de înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă ............................................................................ 5.5.3. Când poate înceta contractul de înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă și care sunt rezultatele încetării acestui contract .............. 332 332 333 334 5.6. ARENDA, LOCAŢIUNEA, LEASINGUL ......................................................... 335 5.6.1. Noţiuni generale. Diferenţa dintre locaţiune, arendă și leasing ............... 335 5.6.2. Contractul de locaţiune ............................................................................... 337 5.6.3. Contractul de închiriere a spaţiului locativ ............................................... 346 5.6.4. Contractul de arendă a bunurilor și terenurilor agricole ......................... 347 5.6.4.1. Ce putem transmite sau prelua în arendă .............................................. 5.6.4.2. Relaţiile în cadrul contractului de arendă ............................................. 5.6.4.3. Forma contractului, consecinţele nerespectării formei ....................... 5.6.4.4. Modificarea, încetarea arendei și efectele acesteia ............................... 5.6.5. Contractul de leasing ................................................................................... 348 348 349 349 350 12 5.6.6. Acte normative de referinţă ........................................................................ 351 5.7. ÎMPRUMUTUL ................................................................................................. 352 5.7.1. Forma contractului, tipurile de împrumut (împrumut fără bani, împrumutul cu bani) ............................................................................................. 352 5.7.2. Obligaţiile părţilor și efectele nerespectării acestora ................................ 353 5.8. CONTRACTE BANCARE ................................................................................. 354 5.8.1. Creditul bancar ............................................................................................ 354 5.8.2. Depozitul bancar ......................................................................................... 359 5.8.3. Acte normative de referinţă: ....................................................................... 360 5.9. ASIGURĂRILE .................................................................................................. 361 5.9.1. Asigurările obligatorii .................................................................................. 361 5.9.1.1. Tipurile asigurărilor obligatorii (AORC, asig. medicală) ....................... 361 5.9.1.2. Accidentele rutiere și asigurarea ............................................................ 364 5.9.2. Asigurarea la dorinţă (facultativă) ............................................................. 367 5.9.3. Acte normative de referinţă ......................................................................... 369 5.10. COMODATUL ................................................................................................. 369 5.10.1. Ce este comodatul ....................................................................................... 369 5.10.2. Care sunt condiţiile contractului de comodat ......................................... 369 5.10.3. Cine și când poate desface un contract de comodat ................................ 371 5.11. CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILĂ ...................................................... 371 5.11.1. Ce reprezintă contractul de societate civilă .............................................. 371 5.11.2. Relaţiile principale în cadrul contractului de societate civilă ................ 372 5.11.3. Desfacerea contractului de societate civilă, efectele – dizolvarea societăţii civile ....................................................................................................... 373 6. CONSUMATORII – DREPTURI ȘI OBLIGAŢII .................................................. 375 6.1. NOŢIUNI PRINCIPALE ................................................................................... 375 6.2. CE DREPTURI AVEM ÎN CALITATE DE CONSUMATORI? ........................ 375 6.2.1. Înlocuirea bunurilor cu alte bunuri de calitate corespunzătoare ............ 377 6.2.1.1. Produsele alimentare ................................................................................ 378 6.2.1.2. Produsele nealimentare ........................................................................... 379 6.2.2. Nerespectarea termenelor de prestare a serviciului (executare a lucrării) ...... 381 6.2.3. Depistarea unor deficienţe la marfa procurată ......................................... 382 6.3. PARTICULARITĂŢILE UNOR CONTRACTE CU PARTICIPAREA CONSUMATORULUI .............................................................................................. 383 6.3.1. Contractul de antrepriză ............................................................................. 385 6.3.1.1. Antrepriza în construcţii ........................................................................ 6.3.1.2. Contractul de deservire curentă a cetăţenilor ....................................... 6.3.2 Contractul de transport de călători și bagaje .............................................. 6.3.2.1. Condiţiile de prezentare a pretenţiilor ................................................... 6.3.3. Contractul de prestări servicii .................................................................... 385 385 386 386 386 13 6.3.4. Contractul de servicii turistice ................................................................... 388 6.4. CUM PROCEDĂM ÎN CAZ CĂ NI SE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE CONSUMATOR ................................................................................................. 390 6.4.1. Termenul în care ne putem adresa, ce urmează să cerem ca rezultat al acestei adresări ................................................................................................... 390 6.4.2. Repararea prejudidciului (daunei) cauzat ................................................. 391 6.5. ORGANELE ÎMPUTERNICITE SĂ APERE DREPTURILE CONSUMATORILOR .............................................................................................. 392 6.6. ÎNAINTAREA RECLAMAŢIILOR (PRETENŢIILOR) ȘI SOLUŢIONAREA DISPUTELOR AP APĂRUTE ........................................................................................ 394 6.6.1. Cum depunem/expediem reclamaţiile ....................................................... 395 6.6.2. Soluţionarea amiabilă .................................................................................. 396 6.6.3. Soluţionarea litigiului în instanţa de judecată (proces judiciar) .............. 396 6.7. LISTA ACTELOR NORMATIVE RECOMANDATE ....................................... 397 6.8. INFORMAŢII UTILE ....................................................................................... 398 7. MOȘTENIREA ............................................................................................................. 401 7.1. CE ESTE MOȘTENIREA ȘI CINE POATE FI MOȘTENITOR ........................ 401 7.1.1. Noţiuni generale ........................................................................................... 401 7.1.2. Moștenitorii testamentari ............................................................................ 402 7.1.2.1. Tipurile de testament ............................................................................... 7.1.2.2. Întocmirea unui testament ...................................................................... 7.1.2.3. Cum anulăm sau modificăm un testament întocmit deja .................... 7.1.3. Moștenitorii legali ........................................................................................ 7.1.3.1. Clasele ....................................................................................................... 7.1.4. Reprezentarea succesorală ........................................................................... 7.1.5. Moștenirea vacantă ...................................................................................... 7.1.6. Moștenitorii nedemni .................................................................................. 405 406 408 409 409 410 410 411 7.2. TRANSMITEREA MOȘTENIRII ..................................................................... 7.2.1. Acceptarea sau renunţarea la moștenire .................................................... 7.2.2. Opţiunea succesorală (dreptul moștenitorilor de a alege acceptarea sau renunţarea la moștenire) ................................................................................ 7.2.3. Locul unde putem accepta sau renunţa la moștenire ................................ 7.2.4. Obţinerea certificatului de moștenitor ....................................................... 411 412 413 414 414 7.2.4.1. Acte necesare pentru obţinerea certificatului de moștenitor ................ 415 7.2.4.2. Taxe și plăţi pentru obţinerea certificatului de moștenitor .................. 416 7.3. CUM SE ÎMPARTE MOȘTENIREA ȘI OBLIGAŢIILE MOȘTENITORILOR ...... 416 7.3.1. Împărţirea moștenirii .................................................................................. 417 7.3.1.1. Rezerva succesorală .................................................................................. 417 7.3.1.2. Răspunderea pentru datoriile (obligaţiile) decedatului (defunctului) ......... 418 7.4. LISTA ACTELOR NORMATIVE RECOMANDATE ........................................ 419 14 7.5. CAZURI PRACTICE .......................................................................................... 419 7.6. MODELE DE ACTE ............................................................................................ 424 8. DREPTUL FAMILIEI .................................................................................................. 425 8.1. CĂSĂTORIA ....................................................................................................... 425 8.1.1. Ce este căsătoria ............................................................................................. 425 8.1.1.1. Caracterul civil ........................................................................................... 425 8.1.1.2. Caracterul religios ..................................................................................... 426 8.1.1.3. Concubinajul .............................................................................................. 426 8.1.2. Cum se încheie o căsătorie ........................................................................... 426 8.1.2.1. Condiţii de fond ......................................................................................... 426 8.1.2.2. Condiţii de formă ...................................................................................... 427 8.1.3. Drepturile și obligaţiile personale ale soţilor .............................................. 428 8.1.4. Regimul legal al bunurilor soţilor ................................................................ 428 8.1.4.1. Bunurile personale ..................................................................................... 429 8.1.4.2. Bunurile comune ....................................................................................... 430 8.1.4.3. Determinarea părţilor din proprietatea comună a soţilor în caz de împărţire a bunurilor ........................................................................................ 431 8.1.4.4. Actele de posedare, folosinţă și dispunere asupra bunurilor comune ........ 432 8.1.4.5. Sumele economisite și depuse la bancă .................................................... 432 8.1.4.6. Locuinţa construită ori cumpărată pe credit .......................................... 432 8.1.4.7. Construcţii efectuate de unul dintre soţi pe terenul proprietate comună ...... 433 8.1.4.8. Construcţiile efectuate de soţi pe terenul unuia dintre ei ...................... 433 8.1.4.9. Construcţii efectuate de soţi pe terenul proprietate a unui terţ ............. 434 8.1.5. Regimul bunurilor dobândite de concubini ................................................ 434 8.1.6. Contractul matrimonial ................................................................................ 435 8.2. ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI .............................................................................. 436 8.2.1. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă .............................................. 436 8.2.2. Desfacerea căsătoriei în instanţa de judecată .............................................. 437 8.2.2.1. Procedura divorţului ................................................................................. 437 8.2.2.2. Persoanele care pot introduce acţiunea de divorţ .................................. 440 8.2.2.3. Cererea de divorţ. Cereri accesorii ........................................................... 440 8.2.2.4. Efectele divorţului ..................................................................................... 440 8.2.2.5. Cui este încredinţat copilul în urma divorţului? .................................... 441 8.2.2.6. Cine datorează pensie de întreţinere și cum se stabilește aceasta ......... 442 8.2.3. Momentul încetării căsătoriei ..................................................................... 443 8.2.4.Declararea nulităţii căsătoriei ...................................................................... 443 8.3. RAPORTURILE JURIDICE DINTRE P PĂRINŢI ȘI COPII ............................... 444 8.3.1. Atestarea provenienţei copilului .................................................................. 444 8.3.1.1. Stabilirea maternităţii și paternităţii ........................................................ 444 8.3.1.2. Ce avantaje aduce stabilirea paternităţii ................................................. 446 8.3.2. Drepturile copiilor minori .......................................................................... 447 15 8.3.3. Drepturile și obligaţiile părinţilor .............................................................. 8.3.3.1. Decăderea din drepturile părintești ....................................................... 8.3.4. Obligaţia de întreţinere a membrilor familiei ........................................... 8.3.4.1. Contractul privind plata pensiei de întreţinere ..................................... 8.3.4.2. Modul de încasare și de plată a pensiei de întreţinere .......................... 8.3.4.3. Determinarea restanţei la pensia de întreţinere ................................... 8.3.5. Răspunderea pentru cauzarea de daune de către un minor ..................... 448 449 451 455 456 456 458 8.4. PROTECŢIA COPIILOR RĂMAȘI FĂRĂ OCROTIRE P PĂRINTEASCĂ ....... 458 8.4.1. Copilul declarat judecătorește abandonat .................................................. 459 8.4.2. Adopţia ......................................................................................................... 460 8.4.2.1. Copiii care pot fi adoptaţi ....................................................................... 8.4.2.2. Persoanele care au dreptul de adopţie ................................................... 8.4.2.3. Procedura adopţiei .................................................................................. 8.4.3. Tutela și curatela .......................................................................................... 8.4.3.1. Persoanele care pot fi numite tutori sau curatori .................................. 8.4.3.2. Plata indemnizaţiilor pentru copiii adoptaţi și cei aflaţi sub tutelă/curatelă ................................................................................................ 460 461 462 464 465 466 8.5. VIOLENŢA ÎN FAMILIE .................................................................................. 467 8.5.1. Subiecţii violenţei în familie ....................................................................... 468 8.5.2. Apărarea drepturilor victimei .................................................................... 468 8.5.2.1. Ordonanţa de protecţie-măsură de protecţie stabilită de lege .............. 471 8.6. RAPORTURILE FAMILIALE CU ELEMENT STRĂIN ................................. 475 8.6.1. Încheierea căsătoriei cu cetăţenii străini în Republica Moldova. Încheierea căsătoriei în afara hotarelor Republicii Moldova .............................. 475 8.6.2. Desfacerea căsătoriei cu cetăţenii străini. Desfacerea căsătoriei în afara hotarelor Republicii Moldova. ................................................................. 476 8.6.3. Transcrierea actelor de stare civilă .............................................................. 476 8.7. ACTE NORMATIVE DE REFERINŢĂ ............................................................. 477 8.8. INFORMAŢII UTILE ....................................................................................... 477 9. DREPTUL MUNCII ................................................................................................... 477 9.1. CE TREBUIE SĂ ȘTIŢI DESPRE DREPTUL LA MUNCĂ ȘI DREPTUL MUNCII ÎN GENERAL? .......................................................................................... 486 9.1.1. În ce constă dreptul la muncă? .................................................................... 486 9.1.2. Care este legislaţia care reglementează dreptul muncii? .......................... 487 9.1.3. Prin ce se deosebesc raporturile juridice de muncă de alte raporturi care au la bază prestația unei munci .................................................................... 488 9.2. CE TREBUIE SĂ CUNOAȘTEŢI DESPRE SUBIECTELE DREPTULUI MUNCII? ........................................................................................... 488 9.2.1. Cine este salariatul? ..................................................................................... 488 9.2.2. Ce este specific pentru salariaţii care nu au împlinit vârsta de 18 ani? ........ 489 16 9.2.3. Care sunt drepturile și obligaţiile de bază ale salariatului? ...................... 9.2.4. Cine este angajatorul? .................................................................................. 9.2.5. Care sunt drepturile și obligaţiile de bază ale angajatorului? .................. 9.2.6. Ce reprezintă sindicatele? ............................................................................ 9.2.7. Ce reprezintă patronatele? ........................................................................... 489 491 491 493 493 9.3. CE TREBUIE SĂ CUNOȘTI DESPRE OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ ȘI PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ? ........................................................................................ 494 9.3.1. În ce constă ocuparea forţei de muncă? ...................................................... 494 9.3.2. Care sunt subiecții care se ocupă cu procesul de organizare a activităţii de ocupare a forţei de muncă? .......................................................... 495 9.3.3. Cine este șomerul? ....................................................................................... 496 9.3.4. Care sunt condiţiile pentru a beneficia de ajutorul de șomaj? .................. 496 9.3.5. Ce este ajutorul de șomaj, cât și cum se acordă? ........................................ 498 9.3.6. Care este perioadă de acordare a ajutorului de șomaj? ............................. 498 9.4. CE TREBUIE SĂ CUNOAȘTEŢI DESPRE CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ? ............................................................................................................ 499 9.4.1. Ce este un contract individual de muncă? .................................................. 499 9.4.2. Cum se încheie un contract individual de muncă? ................................... 499 9.4.3. Care sunt actele necesare pentru angajarea în câmpul muncii? ............... 500 9.4.4. Ce este carnetul de muncă și ce conţine acesta? ........................................ 500 9.4.5. Cum se perfectează angajarea în câmpul muncii a unui salariat? ........... 501 9.4.6. Care este termenul pentru care se încheie contractul individual de muncă? ............................................................................................................... 501 9.4.7. Cum trebuie să procedeze persoana în cazul în care a fost refuzată nemotivat în angajare? .......................................................................................... 503 9.4.8. Ce este perioada de probă? .......................................................................... 503 9.4.9. Care este termenul de probă? ...................................................................... 504 9.4.10. În ce cazuri se interzice aplicarea perioadei de probă? ........................... 504 9.4.11. Care este conţinutul contractului individual de muncă? ........................ 505 9.4.12. Ce trebuie să știi tii despre modificarea contractului individual de muncă? ...... 506 9.4.13. În ce cazuri poate ave loc transferul la un alt loc de muncă? .................. 507 9.4.14. Ce nu se consideră transfer la un alt loc de muncă? ................................ 507 9.4.15. Ce trebuie să se cunoască despre detașare și deplasare în interes de serviciu? ............................................................................................................. 508 9.4.16. În ce constă suspendarea contractului individual de muncă? ................ 509 9.4.17. În ce constă încetarea contractului individual de muncă? ...................... 509 9.4.18. În ce cazuri are loc încetarea contractului individual de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa angajatorului și salariatului? .............. 509 9.4.19. În ce cazuri are loc încetarea contractului individual de muncă la iniţiativa salariatului (demisia)? ........................................................................ 510 17 9.4.20. În ce cazuri are loc încetarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului (concedierea)? ............................................................. 511 9.5. CE TREBUIE SĂ CUNOȘTI DESPRE CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ? ............................................................................................................ 513 9.5.1. Ce reprezintă contractul colectiv de muncă? ............................................. 513 9.5.2. Ce poate conţine un contract colectiv de muncă? ...................................... 514 9.5.3. Pe ce termen se încheie contractul colectiv de muncă? .............................. 514 9.5.4. Ce este convenția colectivă de muncă? ........................................................ 514 9.5.5. Cum acționează convenția colectivă de muncă asupra salariaților și angajaților? ......................................................................... 515 9.6. CE TREBUIE SĂ SE CUNOASCĂ DESPRE TIMPUL DE MUNCĂ ȘI (TIMPUL) DE ODIHNĂ? .................................................................................... 516 9.6.1. Ce este timpul de muncă? ............................................................................. 516 9.6.2. Care este durată timpului de muncă? .......................................................... 516 9.6.3. În ce cazuri pate fi redus timpul de muncă? ............................................... 517 9.6.4. Ce este timpul parţial de muncă? ................................................................ 517 9.6.5. Cum are loc munca în schimburi? ............................................................... 517 9.6.6. Care sunt regulile pentru munca în timp de noapte? ................................. 518 9.6.7. Ce este munca suplimentară și în ce cazuri poate avea loc? ....................... 518 9.6.8. În ce cazuri angajatorul nu poate atrage salariatul la munca suplimentară? ......................................................................................................... 519 9.6.9. Ce este timpul de odihnă? ........................................................................... 520 9.6.10. Ce trebuie să știi despre dreptul tău la pauză de masă și repaosul zilnic? ....... 520 9.6.11. Cât durează repaosul suplimentar? ........................................................... 521 9.6.12. Care sunt zilele de sărbătoare nelucrătoare? ............................................ 521 9.6.13. Care este durata concediului de odihnă anual? ....................................... 522 9.6.14. Care este modul de acordare a concediului de odihnă anual? ................ 522 9.6.15. Cum are loc programarea concediului de odihnă anual? ....................... 523 9.6.16. Ce este indemnizaţia de concediu? ........................................................... 523 9.6.17. Ce este concediul neplătit? ......................................................................... 524 9.6.18. Care sunt concediile sociale? ..................................................................... 524 9.7. CE TREBUIE SĂ SE ȘTIE DESPRE SALARIZARE? ....................................... 524 9.7.1. Ce este salariul și din ce se compune? ......................................................... 525 9.7.2. Ce este salariul minim garantat? ................................................................ 525 9.7.3. Care este modul de plată a salariului? ........................................................ 526 9.7.4. În ce cazuri angajatorul poate efectua reţineri din salariul angajatului? .... 526 9.8. CE TREBUIE SĂ SE CUNOASCĂ DESPRE DISCIPLINA MUNCII? ............. 527 9.8.1. Ce este disciplina muncii? ........................................................................... 527 9.8.2. Ce fel de stimulări poate aplica angajatorul pentru succesele în muncă a salariatului? ........................................................................................ 527 9.8.3. Ce sancţiuni disciplinare poate aplica angajatorului faţă de salariat? .......... 528 18 9.8.4. Care este modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare? .......................... 528 9.8.5. Care este termenul de validitate și care sunt efectele sancţiunilor disciplinare aplicate? .............................................................................................. 529 9.8.6. Ce este regulamentul intern al unităţii? ...................................................... 529 9.9. CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE RĂSPUNDEREA MATERIALĂ ÎN DREPTUL MUNCII? .......................................................................................... 9.9.1. În ce constă răspunderea materială în dreptul muncii? ............................. 9.9.2. În ce cazuri angajatorul repară prejudiciul cauzat salariatului? ............... 9.9.3. Ce trebuie să facă salariatul în cazul în care i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral de către angajatorul tău? ................................ 9.9.4. Ce răspundere poartă salariatul pentru prejudiciul cauzat angajatorului? .... 9.9.5. În ce cazuri salariatul nu va purta răspundere pentru prejudiciul cauzat? .... 9.9.6. În ce limite răspunde salariatul pentru prejudiciul cauzat angajatorului? .... 9.9.7. Cum se determină mărimea prejudiciul material cauzat de salariat? ....... 9.9.8. Cum se repară prejudiciul material cauzat de salariat? ............................. 9.9.8.1. Repararea benevolă a prejudiciul material cauzat de salariat ............... 9.9.8.2. Repararea silită a prejudiciul material cauzat de salariat ..................... 530 530 530 531 531 531 532 533 534 534 534 9.10. CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE SOLUŢIONAREA LITIGIILOR DE MUNCĂ? ............................................................................................................. 535 9.10.1. Ce este un litigiu individual de muncă? ..................................................... 535 9.10.2. Care este procedura de soluţionarea a litigiilor individuale de muncă? ...... 535 9.10.3. Ce este un litigiu colectiv de muncă? ......................................................... 536 9.10.4. Ce poate duce la apariţia unui conflict colectiv de muncă? ..................... 536 9.10.5. În ce constă procedura de conciliere? ........................................................ 537 9.10.6. În ce cazuri litigiile colective de muncă se examinează de către instanţa de judecată? ................................................................................ 537 9.10.7. Ce este greva și cum poţi recurge la ea? ..................................................... 538 9.11. CARE SUNT PARTICULARITĂŢILE DE REGLEMENTARE A MUNCII UNOR CATEGORII DE SALARIAŢI? ......................................................................... 538 9.11.1. În ce constau particularităţile de reglementare a muncii unor categorii de salariaţi?....................................................................................... 538 9.11.2. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii femeilor şi persoanelor cu obligaţii familiale? ...................................................................... 539 9.11.3. Care sunt particularităţile de reglementare a salariaţilor în vârsta de până la 18 ani? ...................................................................................... 539 9.11.4. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii prin cumul? ............................................................................................................... 540 9.11.5. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii salariaţilor angajaţi la lucrări sezoniere? ............................................................... 540 9.11.6. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii salariaţi lor angajaţi pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări? ............................541 19 9.11.7. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii domiciliu? .................................................................................................................. 542 9.11.8. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii salariaţilor care lucrează la angajatori persoane fizice? ........................................ 542 9.11.9. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii altor categorii de salariaţi? ................................................................................................ 543 10. PROTECŢIA SOCIALĂ ............................................................................................ 557 10.1. CE ESTE PROTECŢIA SOCIALĂ? .................................................................. 557 10.1.1. Sistemul asigurării sociale .......................................................................... 557 10.1.1.1. Sistemul organelor în domeniul asigurării sociale ............................... 10.1.1.2. Cine este persoana asigurată? ................................................................ 10.1.1.3. Ce este contribuţia de asigurări sociale? ............................................... 10.1.1.4. Ce este riscul social? ............................................................................... 10.1.1.5. Prestaţiile de asigurare socială .............................................................. 10.1.2. Sistemul de asistenţă socială ...................................................................... 10.1.2.1. Sistemul organelor în domeniul asistenţei sociale ............................... 10.1.2.2. Formele asistenţei sociale ...................................................................... 558 558 558 559 560 560 561 561 10.2. CE AR FI BINE SĂ SE CUNOASCĂ DESPRE STAGIUL DE COTIZARE (SC)? ................................................................................................ 561 10.2.1. Ce este stagiul de cotizare? ......................................................................... 562 10.2.2. .2.2. Conf Confirmarea și calcularea stagiului de cotizare ....................................... 563 10.3. PENSIILE ......................................................................................................... 566 10.3.1. Ce este necesar să se cunoască despre pensie? .......................................... 566 10.3.2. Pensia pentru limita de vârstă ................................................................... 567 10.3.2.1. Condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă pe baze generale ..................................................................................................... 567 10.3.2.2. Condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă pe baze de înlesniri ................................................................................................ 568 10.3.2.2.1. Pensia femeilor care au născut și au educat 5 și mai mulţi copii până la vârsta de 8 ani ..................................................................................... 569 10.3.2.2.2. Pensia persoanele ocupate la lucrări foarte nocive și foarte grele .................................................................................................... 569 10.3.2.2.3. Pensia participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl ................................................................................................... 570 10.3.2.3. În ce termen și unde se depune cererea pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârstă? ........................................................................................ 571 10.3.3. Pensia de invaliditate .................................................................................. 572 10.3.3.1. Ce este necesar de cunoscut despre invaliditate? ................................. 572 10.3.3.1.1. Cine constată invaliditatea? ........................................................... 572 10.3.3.1.2. Nu sunteţi de acord cu decizia Consiliului? .................................. 574 57 10.3.3.1.3. Termenul de invaliditate și reexaminarea dreptului la invaliditate ......... 574 57 10.3.3.2. Pensia de invaliditate în caz de boală obișnuită și în caz de invaliditate din copilărie (pentru persoanele cu vârsta mai mare de 18 ani) ................................ 575 20 10.3.3.3. Pensia de invaliditate în cazul accidetului de muncă sau al unei boli profesionale ....................................................................................... 576 10.3.3.3.1. Ce prestaţii (drepturi băneşti sau servicii) se mai acordă în afara pensiei? ............................................................................................... 577 10.3.3.4. Pensia de invaliditate cu sindromul „Ciornobâl” ................................ 579 10.3.3.4.1. Ce prestaţii (drepturi băneşti sau servicii) se mai acordă în afara pensiei? ............................................................................................... 581 10.3.3.5. În ce termen şi unde se depune cererea pentru stabilirea pensiei de invaliditate? ......................................................................................... 582 10.3.3.6. Pensia de invaliditate a persoanelor cu statut militar ......................... 584 10.3.3.6.1. În ce termen și unde se depune cererea pentru stabilirea pensiei de invaliditate pentru militari? ....................................... 586 10.3.4. Pensia de urmaș (pentru pierderea întreținătorului) ............................... 588 10.3.4.1. Pensia de urmaș în cazul decedatului civil ........................................ 588 10.3.4.1.1. În ce termen și unde se depune cererea pentru stabilirea pensiei de urmaș în cazul decedatului civil? .............................. 592 10.3.4.2. Pensia de urmaș în cazul decedatului militar ................................... 594 10.3.4.2.1. În ce termen și unde se depune cererea pentru stabilirea pensiei de urmaș în cazul decedatului militar? ........................................... 596 10.3.5. Calcularea pensiei ....................................................................................... 597 10.3.6. Recalcularea pensiei ................................................................................... 598 10.3.7. Indexarea pesiei ........................................................................................... 599 10.3.8. Plata pensiei ................................................................................................. 600 10.3.8.1. Plata pensiei neâncasate (neprimite) .................................................. 600 10.3.8.2. Plata pensiei beneficiarilor aflaţi în întreţinerea statului ................ 601 10.3.8.3. Reţinerile din pensie ............................................................................ 602 10.3.9. Transferul pensiei ........................................................................................ 603 10.4. INDEMNIZAŢIILE ADRESATE FAMILIILOR CU COPII ...................... 10.4.1. Indemnizaţia de maternitate (pentru perioada de graviditate) ............... 10.4.2. Indemnizaţia unică la nașterea copilului .................................................. 10.4.3. Indemnizaţia lunară pentru creșterea copilului ....................................... 10.4.4. În ce termen și unde se depune cererea pentru stabilirea indemnizaţiei unice și lunare adresate familiilor cu copii .................................. 10.4.5. Plata indemnizaţiei unice și lunare adresate familiilor cu copii ............. 10.5. INDEMNIZAŢIILE PENTRU INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ (IITM) .................................................................................................. 10.5.1. Categoriile indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă ......... 10.5.1.1. Confirmarea dreptului la indemnizație și consițiile de acordare a indemnizației ................................................................................................... 10.5.1.2. Perioada pentru care se acordă indemnizaţi ...................................... 10.5.1.3. Calcularea indemnizaţiei ..................................................................... 10.5.1.4. Stabilirea și plata indemnizației .......................................................... 604 604 606 607 609 610 612 612 613 614 614 615 21 10.6. PROTECȚIA SOCIALĂ A ȘOMERILOR .................................................... 10.6.1. Ajutor de șomaj și alocația de integrare sau reintegrare profesională .......... 10.6.1.1. Plata ajutorului de șomaj și a alocației de integrare și reintegrare profesională ................................................................................. 10.6.1.2. Întreruperea și încetarea ajutorului de șomaj și a alocației de integrare și reintegrare profesională ........................................................... 10.6.2. Formarea profesională ............................................................................... 10.6.3. Oganizarea lucrărilor publice ................................................................... 617 617 620 620 621 622 10.7. CE SUME BĂNEȘTI SE CUVIN LA DECESUL PERSOANEI? ............... 10.7.1. Ajutor de deces ............................................................................................ 10.7.1.1. Stabilirea și plata ajutorului de deces ................................................. 10.7.2. Ajutorul de deces în cazul decesului persoanei ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale ....................................... 10.7.3. Ajutorul de deces în cazul decesului persoanei ca urmare a avariei de la Ciornobâl ........................................................................................ 623 623 624 10.8. ALOCAȚIILE DE STAT .................................................................................. 10.8.1. Ce este alocația socială de stat? ................................................................. 10.8.1.1. În ce termen și unde se depune cererea pentru stabilirea alocației de stat? ................................................................................ 10.8.1.2. Plata alocațiilor sociale de stat ........................................................... 10.8.2. Ce este alocația lunară de stat? ................................................................. 10.8.2.1. Stabilirea și plata alocației lunare ...................................................... 10.8.3. Ce este alocația nominală? ........................................................................ 10.8.3.1. Stabilirea și plata alocației nominale ................................................. 626 626 627 628 629 630 631 631 10.9. PRESTAȚIILE BĂNEȘTI ACORDATE PERSOANELOR NEVOIAȘE ....... 10.9.1. Ajutorul social ............................................................................................ 10.9.1.1. Stabilirea și plata ajutorului social ..................................................... 10.9.2. Ajutorul material ........................................................................................ 10.9.3. Compensațiile nominative ......................................................................... 10.9.3.1. Plata compensațiilor nominative ....................................................... 10.9.4. Compensațiile sociale ................................................................................ 10.9.4.1. Stabilirea și plata compensației sociale .............................................. 10.9.5. Compensațiile pentru transport ............................................................... 10.9.5.1. Stabilirea și plata compensațiilor pentru transport .......................... 10.9.6. Idemnizația de reintegrare ........................................................................ 632 632 633 634 635 636 637 638 639 640 641 625 625 10.10. SERVICIILE SOCIALE .................................................................................. 641 10.10.1. Serviciile sociale primare ......................................................................... 641 10.10.2. Serviciile sociale specializate și cu specializare înaltă .......................... 642 11. OCROTIREA SĂNĂTĂŢII ȘI SISTEMUL MEDICO-SANITAR ..................... 645 11.1. SĂNĂTATEA ȘI DREPTUL LA SĂNĂTATE ................................................ 645 22 11.1.1. Sănătatea, aspectele și elementele constitutive ale acesteia ..................... 646 11.1.2. Promovarea sănătăţii şi sănătatea publică ................................................. 648 11.1.3. Dreptul la sănătate şi componentele sale .................................................... 650 11.2. SISTEMUL DE OCROTIRE A SĂNĂTĂŢII ÎN REPUBLICA MOLDOVA .......... 653 11.1.1. Descrierea sistemului sănătăţii publice în Republica Moldova.................. 654 11.2.2. Serviciile de sănătate – definiţie şi prestatori ............................................ 656 11.3. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PACIENŢILOR ....................................... 658 11.3.1. Definirea termenului „pacient” .................................................................... 656 11.3.2. Principalele drepturi ale pacienţilor şi garantarea lor .............................. 659 11.3.3. Obligaţiile principale ale pacienţilor ........................................................... 662 11.4. APĂ AP RAREA DREPTURILOR PACIENŢILOR ............................................ 663 11.4.1. Apărarea pe cale extrajudiciară .................................................................. 663 11.4.2. Apărarea pe cale judiciară ............................................................................ 664 12. DREPTUL AFACERILOR ............................................................................................... 675 12.1. ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR (AFACEREA) ........................... 675 12.1.1. Definiţia afacerii. Ce înseamnă afacere? ..................................................... 675 12.1.2. Ce activităţi economice nu sunt calificate drept afaceri? .......................... 676 12.1.3. Tipurile (genurile) de afaceri ....................................................................... 676 12.1.4. Care sunt activităţile ce ar aduce venit, dar sunt interzise?....................... 677 12.1.5. Au dreptul întreprinzătorii privaţi să desfășoare activităţi monopol de stat? ....................................................................................................... 678 12.1.6. Au dreptul întreprinzătorii privaţi să desfășoare afaceri calificate ca monopol natural? ................................................................................. 678 12.1.7. Ce afaceri se desfășoară doar în baza unei licenţe? .................................... 679 12.1.8. Care sunt afacerile practicate în baza patentei de întreprinzător și care e scopul instituirii patentei de întreprinzător? ........................................... 681 12.1.9. Care sunt cele mai răspândite afaceri în localităţile rurale?...................... 683 12.2. FORMA JURIDICĂ A AFACERII ................................................................... 683 12.2.1. Ce înseamnă formă juridică a afacerii? ....................................................... 683 12.2.2. Întreprinzătorul persoană fizică ................................................................. 684 12.2.2.1. Prin ce se deosebește statutul unui cetăţean obișnuit de cel care s-a înregistrat ca întreprinzător individual? .............................................. 684 12.2.2.2. De unde se iau banii pentru afacerea întreprinzătorilor individuali? ............................................................................ 684 12.2.2.3. Ce riscuri comportă activitatea întreprinzătorului individual? ........ 685 12.2.2.4. Ce trebuie să facă cetăţeanul pentru a dobândi calitatea de întreprinzător persoană fizică? ....................................................................... 685 12.2.2.5. Care este deosebirea dintre statutul întreprinzătorului persoană fizică care s-a înregistrat la Camera Înregistrării de Stat în calitate de întreprinzător individual și titularul patentei de întreprinzător? ................................................................................... 685 23 12.2.2.6. Care este deosebirea dintre întreprinzătorul individual și întreprinderea individuală? ............................................................................. 686 12.2.2.7. Gospodăriile ţărănești (de fermier) sunt și ele calificate ca întreprinzători individuali?............................................................................. 686 12.2.3.. Întreprinzător cu formarea unei persoane juridice (companii, întreprinderi) ......................................................................................... 686 12.2.3.1. Poate un cetăţean să formeze o persoană juridică? ............................. 686 12.2.3.2. Ce înseamnă societate comercială? ...................................................... 686 12.2.3.3. Ce înseamnă societăţi comerciale bazate pe parteneriat? .................. 687 12.2.3.4. Ce trebuie să facă iniţiatorii pentru a înregistra o societate în nume colectiv sau în comandită? .................................................................... 687 12.2.3.5. Care sunt avantajele și dezavantajele societăţii comerciale bazate pe parteneriat? ........................................................................................... 688 12.2.3.6. Ce înseamnă societăţi comerciale bazate pe capital? .......................... 688 12.2.3.7. Societăţile cooperatiste ..........................................................................689 12.2.3.8. Care companii (întreprinderi) sunt cele mai răspândite? ................. 689 12.2.3.9. Care întreprinzători (companii, întreprinderi sau întreprinzători individuali) poartă denumirea de microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii? ..................................................................................... 690 12.3. ALEGEREA FORMEI ÎN CARE SE VA DESFĂȘURA AFACEREA ........ 690 12.3.1. Ce formă de activitate este cea mai convenabilă? ...................................... 690 12.3.2. Poate pentru această afacere să obţină o patentă de întreprinzător? .................................................................................................... 691 12.3.3. Titularul patentei de întreprinzător ar putea desfășura afaceri împreună cu alte persoane? ........................................................................ 692 12.3.4. Care ar putea fi soluţia când iniţiatorul afacerii dorește să implice în afacere și alte persoane? .................................................................... 693 12.4. INIŢIEREA ȘI ÎNREGISTRAREA UNEI AFACERI .................................. 693 12.4.1. Întreprinzător persoană fizică .................................................................... 693 12.4.1.1. La ce dată persoana fizică devine întreprinzător și poate activa? ..................................................................................................... 693 12.4.1.2. Poate persoana fizică să devină întreprinzător individual până la vârsta de 18 ani? ...................................................................................... 693 12.4.1.3. Obţinerea patentei de întreprinzător. Cine poate obţine patentă de întreprinzător? ................................................................................... 694 12.4.1.3.1. Ce organ eliberează patenta de întreprinzător? .......................... 694 12.4.1.3.2. Ce documente sunt necesare pentru eliberarea patentei de întreprinzător? ........................................................................................... 694 12.4.1.3.3. Poate fi eliberată o patentă pentru mai multe activităţi? ........... 694 12.4.1.3.4. Pentru ce termen se eliberează patenta? ..................................... 695 12.4.1.4. Înregistrarea întreprinzătorului individual ....................................... 695 24 12.4.1.4.1. Cine poate să se înregistreze ca întreprinzător individual?....... 695 12.4.1.4.2. Ce documente sunt necesare pentru a te înregistra în calitate de întreprinzător indiviudual? .................................................... 695 12.4.1.4.3. Cum se demonstrează că persoana fizică a fost înregistrată în calitate de întreprinzător individual? ....................................................... 695 12.4.1.4.4. Poate fi refuzată înregistrarea persoanei în calitate de întreprinzător individual? ........................................................................ 695 12.4.1.5. Înregistrarea gospodăriei ţărănești .................................................... 695 12.4.1.5.1. Unde se înregistrează gospodăria ţărănească? ........................... 695 12.4.1.5.2. Ce documente trebuie depuse pentru înregistrarea gospodăriei ţărănești? .................................................................................... 696 12.4.1.6. Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică: ................... 696 12.4.2. Întreprinzător persoană juridică ................................................................ 696 12.4.2.1. Formalităţile de constituire a persoanei juridice ............................... 697 12.4.2.2. Ce se întâmplă după înregistrarea de stat a persoanei juridice? ....... 698 12.5. AUTORIZAREA DESFĂȘURĂRII AFACERII ȘI LICENŢIEREA AFACERII .................................................................................................................... 698 12.5.1. Autorizarea afacerii ..................................................................................... 698 12.5.1.1. Ce înseamnă autorizarea afacerii, când și de care organ se autorizează afacerile? ...................................................................................... 698 12.5.1.2. Ce tipuri de autorizări există? .............................................................. 699 12.5.1.3. Ce organ eliberează licenţa? ................................................................. 699 12.5.1.4. Ce documente sunt necesare pentru obţinerea licenţei? .................... 699 12.5.2. Autorizaţia de funcţionare a unităţilor comerciale și de prestare a serviciilor ....................................................................................... 699 12.6. ALTE PROBLEME LEGATE DE INIŢIEREA LEGALĂ A DESFĂȘURĂRII AFACERII ................................................................................. 701 12.6.1. Deschiderea unui cont bancar..................................................................... 701 12.6.2. Înregistrarea întreprinzătorului ca plătitor de asigurări sociale .................................................................................................... 701 12.6.3. Înregistrarea întreprinzătorului ca plătitor de asigurări medicale ................................................................................................................... 701 12.6.4. Încheierea unui contract de muncă ............................................................ 702 12.6.5. Ţinerea evidenţei contabile ......................................................................... 702 12.7. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINII STABILITE ÎN DESFĂȘURAREA AFACERII .................................... 12.7.1. Cu privire la răspunderea juridică în general ............................................ 12.7.2. Răspunderea penală pentru activitatea de întreprinzător ilicită ............ 12.7.3. Răspunderea contravenţională pentru activitatea de întreprinzător ilicită .......................................................................................... 12.7.4. Răspunderea civilă, inclusiv materială, pentru încălcarea normelor juridice de desfășurare a afacerilor ....................................................... 703 703 703 704 705 25 12.8.1. Lista actelor normative recomandate ..................................................... 705 12.8.2. Surse de informare practică (cărți, reviste, pagini web ale instituțiilor publice etc.) .................................................................................... 705 13. IMPOZITE şi PLĂŢI FISCALE ................................................................................. 720 13.1. ROLUL IMPOZITELOR ȘI AL ALTOR PLĂŢI FISCALE .......................... 13.1.1. Bugetul de stat .............................................................................................. 13.1.2. Bugetele locale ale satelor (comunelor) ..................................................... 13.2. IMPOZITELE ŞI TAXELE GENERALE DE STAT ...................................... 13.2.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice ................................................. 13.2.1.1. Impozitul pe venit al persoanei care lucrează într-un singur loc și nu are alte venituri ..................................................................................... 13.2.1.2. Impozitul pe venit al persoanei care lucrează în două sau mai multe locuri ............................................................................................ 13.2.1.3. Impozitul pe venit al persoanei care a vândut o casă sau un teren agricol ............................................................................................. 13.2.1.4. Impozitul pe venit al persoanei decedate ............................................ 13.2.2. Alte impozite și taxe .................................................................................... 13.2.2.1. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ........................................................ 13.2.2.2. Accizele.................................................................................................. 13.2.2.3. Taxele vamale ........................................................................................ 13.2.2.4. Taxele rutiere ........................................................................................ 13.3. SISTEMUL IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ................................. 13.3.1. Impozitul pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice ........................... 13.3.1.1. Impozitul pentru case, clădiri și construcţii din localităţile rurale ........ 13.3.1.2. Impozitul pentru terenul de lângă casă ............................................... 13.3.1.3. Impozitul pentru terenul agricol.......................................................... 13.3.1.4. Impozitul pentru bunuri imobile care sunt proprietatea comună a mai multor persoane .......................................................................... 13.3.1.5. Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare transmise în arendă ............................................................................................................... 13.3.2. Taxe locale .................................................................................................... 13.3.2.1. Taxa pentru amenajarea teritoriului ................................................... 13.3.2.2. Taxa pentru unităţile comerciale și/sau de prestări servicii de deservire socială ............................................................................................. 13.3.2.3. Taxa de piaţă ......................................................................................... 13.3.2.4. Taxa de organizare a licitaţiilor și loteriilor ....................................... 13.3.2. 5. Impozitul privat ................................................................................... 13.4. ORGANELE DE STAT CU ATRIBUŢII DE ADMINISTRARE FISCALĂ. RĂSPUNDEREA CETĂŢENILOR PENTRU NEEXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE .................................................... 720 721 722 723 723 726 726 727 729 730 730 731 731 732 733 733 735 735 737 738 739 740 741 741 741 742 742 742 26 13.4.1. Sistemul și atribuţiile organelor de administrare fiscală .......................... 743 13.4.1.1. Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei (SCITL) ................................................................................................ 743 13.4.1.2. Serviciul fiscal de stat ........................................................................... 746 13.4.2. Răspunderea cetăţenilor pentru încălcarea obligaţiilor fiscale ............... 746 13.4.2.1. Sancţiuni pentru nerespectarea de către cetăţeni a obligaţiilor fiscale ............................................................................................ 747 13.4.2.2. Sechestrarea bunurilor pentru executarea silită (forţată) a obligaţiilor fiscale ............................................................................................ 749 7 13.4.2.3. Vânzarea bunurilor pentru achitarea obligaţiilor fiscale ................. 752 14. METODE ALTERNATIVE DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR ........................ 754 14.1. CONFLICTUL .................................................................................................... 754 14.1.1. Ce este un conflict?....................................................................................... 754 14.1.2. Sursele și semnele de apariţie ale unui conflict ......................................... 755 14.1.3. Diferenţa dintre dezacord, problemă, conflict și litigiu ............................ 755 14.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE METODELE ALTERNATIVE DE SOLUŢIONARE IONARE A CONFLICTELOR .............................................................. 756 14.2.1. Ce reprezintă metodele de soluţionare alternativă a conflictelor? ........................................................................................................... 756 14.2.2. Avantajele utilizării MASC: ........................................................................ 756 14.2.3. Categoriile (tipurile) MASC ........................................................................ 757 14.2.4. Când și de cine pot fi utilizate MASC? ....................................................... 757 14.2.5. Rolul unei persoane neutre în procesul de aplicare a MASC .................... 758 14.3. NEGOCIEREA .................................................................................................. 758 14.3.1. Ce este negocierea? ....................................................................................... 758 14.3.2. Avantajele negocierii ................................................................................... 759 14.3.3. Scopul și etapele negocierii ......................................................................... 759 14.3.4. Rolul părţilor în procesul de negociere ...................................................... 760 14.3.5. Rezultatele negocierii................................................................................... 760 14.4. MEDIEREA ......................................................................................................... 761 14.4.1. Ce este medierea? ......................................................................................... 761 14.4.2. Avantajele medierii: ..................................................................................... 761 14.4.3. Categoriile de conflicte care pot fi mediate ............................................... 761 14.4.4. Cadrul juridic al medierii ............................................................................ 762 14.4.5. Rolul mediatorului ....................................................................................... 762 14.4.6. Etapele activităţii de mediere:..................................................................... 763 14.4.7. Rezultatele medierii ..................................................................................... 764 14.5. ARBITRAJUL ..................................................................................................... 765 14.5.1. Ce este arbitrajul? ......................................................................................... 765 14.5.2. Avantajele arbitrajului: ................................................................................ 765 27 14.5.3. Cadrul juridic al arbitrajului ....................................................................... 766 14.5.4. Rolul arbitrilor în procedura de arbitraj .................................................... 766 14.5.5. Etapele procedurale ale arbitrajului ........................................................... 766 14.5.6. Rezultatele arbitrajului: ............................................................................... 767 15. DREPTUL PROCESUAL CIVIL .................................................................................... 768 15.1. CE TREBUIE SĂ ȘTIŢI DESPRE INSTANŢELE JUDECĂTOREȘTI ȘI PROCESUL CIVIL ÎN GENERAL?..................................................................... 768 15.1.1. În ce constă calea judiciară de apărare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei în procesul civil?.......................................... 768 15.1.2. Care este legislaţia ce reglementează sistemul judiciar al Republicii Moldova? ............................................................................................ 769 15.1.3. Care este ierarhia instanţelor judecătorești în Republica Moldova? ............................................................................................ 769 15.1.4. Cum se determină corect instanţa competentă să judece cauza? ....................................................................................................... 770 15.1.4.1. Ce este competenţa materială a instanţelor judecătorești? ................ 770 15.1.4.2. În ce constă competenţa teritorială a instanţelor judecătorești? ....... 771 15.2. CE TREBUIE SĂ SE CUNOASCĂ DESPRE PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL?.............................................................................................. 772 15.2.1. Despre părţile în procesul civil ................................................................... 772 15.2.2. Cine este reclamantul? ................................................................................ 773 15.2.3. Cine este pârâtul? ......................................................................................... 774 77 15.2.4. Ce este coparticiparea procesuală? ............................................................. 774 77 15.2.5. Ce drepturi și obligaţii au părţile în procesul civil? .................................. 775 15.2.6. Poate cineva interveni într-un proces deja pornit alături de reclamant sau pârât? ........................................................................................... 777 15.2.7. Cine este intervenientul principal? ............................................................. 777 15.2.8. Cine este intervenientul accesoriu? ............................................................ 778 15.2.9. Cum are loc reprezentarea în procesul civil? ............................................. 779 15.2.10. Cine sunt reprezentanţii legali? ................................................................ 780 15.2.11. Cum pot fi reprezentate interesele într-un proces civil printr-un avocat? ..................................................................................................... 780 15.2.12. Poate participa procurorul la un proces civil? ......................................... 781 15.2.13. Cine mai poate solicita intentarea unui proces civil? .............................. 782 15.3. CE TREBUIE SĂ SE CUNOASCĂ CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ȘI ALTE ACTE PROCESUALE ÎNTOCMITE ÎN LEGĂTURĂ CU DESFĂȘURAREA UNUI PROCES CIVIL? ...................... 784 15.3.1. Ce este cererea de chemare în judecată? ..................................................... 784 15.3.2. Ce trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată? .......................... 784 15.3.3. Cum și unde se depune cererea de chemare în judecată? ......................... 785 28 15.3.4. Ce acte procesuale îndeplinește pârâtul în cadrul unui proces civil? Ce este referinţa? ...................................................................... 15.3.5. Ce este cererea reconvenţională? ................................................................ 15.4. CE TREBUIE SĂ ȘTIŢI DESPRE JUDECATA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE? ................................................................................................ 15.4.1. Care sunt etapele prin care trece un proces civil? ..................................... 15.4.2. Cum are loc intentarea procesului civil? ................................................... 15.4.3. În ce constă pregătirea pricinii pentru examinare? ................................. 15.4.4. În ce constă asigurarea acţiunii? ................................................................ 15.4.5. Cum are loc examinarea cauzei în cadrul dezbaterilor judiciare? .......... 15.4.6. Cum aflaţi despre faptul că sunteţi implicat într-un proces civil? ................................................................................................ 15.4.7. Cum trebuie să vă comportaţi în instanţa de judecată? ............................ 15.4.8. Care sunt temeiurile de recuzare a judecătorului? ................................... 15.4.9. Cum se poate cere recuzarea unui judecător? ............................................ 15.4.10. Cum și cine examinează cererea de recuzare a judecătorului? .............. 15.4.11. Ce trebuie să știţi cu privire la hotărârea judecătorească? ..................... 15.4.12. Ce trebuie să cuprindă o hotărâre judecătorească? ................................. 15.4.13. În ce termen se redactează hotărârea motivată? ..................................... 15.4.14. Cum și de ce poate avea loc amânarea procesului? ................................. 15.4.15. În ce constă suspendarea procesului? ...................................................... 15.4.16. Care sunt temeiurile de suspendare a procesului? .................................. 15.4.17. În ce cazuri procesul civil poate înceta fără a fi pronunţată hotărârea judecătorească? ...................................................................................... 15.5. CE TREBUIE SĂ CUNOAȘTEŢI DESPRE CHELTUIELILE DE JUDECATĂ, CUM ȘI CINE LE ACHITĂ? ...................................................... 15.5.1. Ce este taxa de stat și cum se calculează ea? .............................................. 15.5.2. Este posibilă scutirea de plată sau amânarea achitării taxei de stat? ..................................................................................................................... 15.5.3. Mai sunt și alte cheltuieli de judecată? ...................................................... 15.5.4. Cum are lor repartizarea cheltuielilor de judecată după încheierea procesului? ................................................................................... 15.6. CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE PROBELE FOLOSITE ÎNTR-UN PROCES CIVIL? ...................................................................................... 15.6.1. Ce sunt probele și de ce aveţi nevoie de ele? .............................................. 15.6.2. Cine are sarcina de a prezenta probe într-un proces? ............................... 15.6.3. Cum se dau explicaţiile în ședinţa de judecată? ........................................ 15.6.4. Ce trebuie să cunoașteţi despre martori și audierea lor în ședinţa de judecată? ............................................................................................ 15.6.5. Ce sunt înscrisurile și cum pot fi folosite ca probe? ................................. 15.6.6. Ce este expertiza judiciară? ........................................................................ 785 786 787 787 788 788 788 789 792 793 794 794 795 795 795 796 796 797 797 798 799 799 800 801 801 802 802 803 803 804 806 807 29 15.6.7. Pot fi folosite înregistrările audio-video ca probe? ................................... 15.7. CE TREBUIE SĂ CUNOAȘTEŢI DESPRE CĂILE DE ATAC? ................. 15.7.1. Cum pot fi exercitate căile de atac în cazul în care persoana nu este de acord cu hotărârea primei instanţe? ..................................................... 15.7.2. Ce este apelul? .............................................................................................. 15.7.3. Ce se poate contesta cu apel? ....................................................................... 15.7.4. Cine poate declara apel? .............................................................................. 15.7.5. Care este instanţa competentă să judece apelul? ....................................... 15.7.6. Care sunt temeiurile de declarare a apelului? ............................................ 15.7.7. În ce termen se declară apelul? ................................................................... 15.7.8. Ce trebuie să cuprindă cererea de apel și unde se depune? ...................... 15.7.9. Care este procedura de judecare a apelului? .............................................. 15.7.10. Ce este recursul împotriva deciziilor instanţei de apel? .......................... 15.7.11. Ce se poate contesta cu recursul împotriva deciziilor instanţei de apel? ..................................................................................................... 15.7.12. Care sunt temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel? .................................................................................... 15.7.13. Cine poate declara recursul împotriva deciziilor instanţei de apel? ..................................................................................................... 15.7.14. Care este instanţa competentă să judece recursul împotriva deciziilor instanţei de apel? .................................................................. 15.7.15. În ce termen se declară recursul împotriva deciziilor instanţei de apel? ..................................................................................................... 15.7.16. Ce trebuie să cuprindă cererea de recurs și unde o puteţi depune? ...................................................................................................... 15.7.17. Care este procedura de judecare a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel? .................................................................................... 15.7.18. Ce este recursul împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului și ce se poate contesta cu această cale de atac? ............................................................................................................. 15.7.19. Cine poate declara recursul împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului? ........................................................................... 15.7.20. Care este instanţa competentă să judece? ................................................ 15.7.21. În ce termen se declară recursul împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului? ....................................................... 15.7.22. Care sunt temeiurile de declarare a recursului împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului? ................................... 15.7.23. Ce trebuie să cuprindă cererea de recurs și unde o puteţi depune? ......................................................................................... 15.7.24. În ce constă revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive? ............. 15.7.25. Care sunt temeiurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești intrate în vigoare? ............................................................................ 808 808 809 809 809 809 810 810 810 811 811 812 812 812 812 812 813 813 813 814 814 815 815 815 815 816 816 30 15.7.26. Cine poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive? ................................................................................................................ 817 15.7.27. Care este termenul de depunere a cererii de revizuire? ........................... 817 15.7.28. Care este instanţa competentă să examineze cererea de revizuire? ............................................................................................................ 817 15.7.29. Ce se întâmplă dacă cererea de revizuire este admisă? ........................... 818 15.8. CE TREBUIE SĂ ȘTIŢI REFERITOR LA EXECUTAREA SILITĂ A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI? ................................................................ 818 15.8.1. În ce constă executarea silită? ..................................................................... 818 15.8.2. Cine efectuează executarea silită? .............................................................. 819 15.8.3. Ce trebuie să faceţi pentru a iniţia procedura de executare silită? ................................................................................................... 819 15.8.4. Ce sunt taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi spezele procedurii de executare?................................................... 820 15.8.5. Cine achită taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi spezele procedurii de executare?................................................... 821 15.8.6. Care sunt măsurile de asigurare a executării documentului executoriu? ...................................................................................... 822 15.8.7. Timpul efectuării actelor de executare şi termenul de executare ............................................................................................................. 822 15.8.8. Care sunt modalităţile de executare silită? ................................................ 822 15.8.9. Care este consecutivitatea urmăririi bunurilor debitorului? ................... 823 15.8.10. Care sunt bunurile ce nu pot fi urmărite de la debitor? .......................... 823 15.8.11. Care sunt veniturile ce nu pot fi urmărite de la debitor? ........................ 824 15.8.12. Cum pot fi contestate actele de executare întocmite de executorul judecătoresc? .................................................................................... 825 16. DREPTUL PENAL ȘI PROCEDURA PENALĂ ............................................................ 827 16.1. INFRACŢIUNEA............................................................................................... 827 16.1.1. Ce este dreptul penal? .................................................................................. 827 16.1.2. Ce este o infracţiune?................................................................................... 828 16.1.3. Persoane care pot fi acuzate de comiterea unei infracţiuni ...................... 829 16.1.4. Rolurile în comiterea unei infracţiuni........................................................ 830 16.1.5. Elementele constitutive ale unei infracţiuni .............................................. 831 16.1.6. Etapele săvârșirii unei infracţiuni .............................................................. 834 16.1.7. Fapte care pot fi invocate în favoarea celui care a comis o faptă considerată infracţiune ................................................................ 835 16.1.7.1. Legitima apărare ................................................................................... 836 16.1.7. 2. Reţinerea infractorului ........................................................................ 836 16.1.7.3. Starea de extremă necesitate ................................................................ 837 16.1.7.4. Constrângerea fizică sau psihică .......................................................... 837 16.1.7.5. Riscul întemeiat .................................................................................... 837 31 16.1.7.6. Executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului ............................. 838 16.1.8. Antecedentele penale ................................................................................... 839 16.2. EXEMPLE DE INFRACŢIUNI ...................................................................... 840 16.2.1. Omorul ......................................................................................................... 840 16.2.2. Infracţiuni de vătămare intenţionată a persoanelor ................................ 842 16.2.3. Sustrageri ale proprietăţii ........................................................................... 842 16.2.4. Alte infracţiuni contra proprietăţii ........................................................... 844 16.2.5. Violul ............................................................................................................ 845 16.2.6. Huliganismul ............................................................................................... 845 16.3. VICTIMELE INFRACŢIUNILOR ................................................................. 845 16.3.1. Cauzele infracţiunilor ................................................................................. 846 16.3.2. Cum să nu devii victimă? ........................................................................... 846 16.3.3. Ce să faci dacă devii victimă? ..................................................................... 848 16.3.4. Drepturile și obligaţiile victimelor ............................................................. 850 16.3.5. Ce să facă o victimă dacă organele competente nu întreprind măsuri? ............................................................................................ 850 16.4. NOŢIUNI GENERALE DESPRE PROCESUL PENAL .............................. 851 16.4.1. Ce este un proces penal? .............................................................................. 851 16.4.2. Prin ce etape trece un proces penal? .......................................................... 851 16.4.3. Cine este implicat într-un proces penal? ................................................... 852 16.4.3.1. Ofiţerul de urmărire penală ................................................................ 852 16.4.3.2. Procurorul ............................................................................................ 852 16.4.3.3. Judecătorul ............................................................................................ 852 16.4.3.4. Avocatul ................................................................................................ 853 16.4.3.5. Persoana acuzată .................................................................................. 853 16.4.3.6. Victima și partea vătămată .................................................................. 853 16.4.3.7. Partea civilă și civilmente responsabilă .............................................. 853 16.4.3.8. Martorul ............................................................................................... 854 16.4.3.9. Alte persoane ........................................................................................ 854 16.5. MĂSURI DE CONSTRÂNGERE ÎNTR-UN PROCES PENAL ................ 855 16.5.1. Reţinerea persoanei...................................................................................... 855 16.5.1.1. Ce este reţinerea persoanei bănuite? .................................................... 856 16.5.1.2. Reţinerea învinuitului ......................................................................... 856 16.5.1.3. Cum să te comporţi dacă ești reţinut? ................................................ 856 16.5.1.4. Ce urmează după reţinere? .................................................................. 857 16.5.1.5. Care sunt drepturile persoanei reţinute?............................................. 858 16.5.1.6. Ce să faci dacă ţi se încalcă drepturile când ești reţinut?................... 859 16.5.2. Măsuri preventive ....................................................................................... 860 16.5.2.1. Arestarea preventivă ............................................................................ 861 16.5.2.2. Ce înseamnă arestarea preventivă? ..................................................... 860 16.5.2.3. Încetarea arestării ................................................................................ 861 32 16.5.2.4. Liberarea pe cauţiune sau sub control judiciar .................................. 16.5.2.5. Alte măsuri preventive ........................................................................ 16.5.3. Sechestrarea averii ...................................................................................... 16.6. INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR ........................................................ 16.6.1. Pornirea urmăririi penale .......................................................................... 16.6.2. Colectarea probelor ..................................................................................... 16.6.2.1. Audierea persoanelor ........................................................................... 16.6.2.2. Percheziţia ............................................................................................ 16.6.2.3. Cercetarea la faţa locului ..................................................................... 16.6.2.4. Expertiza .............................................................................................. 16.6.2.5. Alte acţiuni de colectare a probelor .................................................... 16.6.3. Punerea sub învinuire ................................................................................ 16.6.4. Drepturile și obligaţiile persoanei acuzate ................................................ 16.6.5. Încetarea urmăririi penale ......................................................................... 16.6.5.1. Împăcarea părţilor și retragerea plângerii prealabile ........................ 16.6.6. Terminarea urmăririi penale ..................................................................... 16.6.7. Ce să faci dacă ţi se încalcă drepturile în cadrul diferitelor acţiuni procesuale? ................................................................................................. 16.7. JUDECAREA INFRACŢIUNILOR ............................................................... 16.7.1. Regulile de judecare a unei cauze penale ................................................... 16.7.2. Punerea pe rol a cauzei penale .................................................................... 16.7.3. Etapele procesului de judecată .................................................................... 16.7.3.1. Partea pregătitoare ................................................................................ 16.7.3.2. Cercetarea judecătorească .................................................................... 16.7.3.3. Dezbaterile judiciare și ultimul cuvânt al inculpatului ..................... 16.7.4. Atacarea sentinţelor judecătorești .............................................................. 16.7.4.1. Apelul ..................................................................................................... 16.7.4.2. Recursul ................................................................................................. 16.7.4.3. Căi extraordinare de atac ..................................................................... 16.8. PROCEDURI SPECIALE ÎN PROCESUL PENAL ...................................... 16.8.1. Ce este o procedură specială ....................................................................... 16.8.2. Procedura în cauze privind minorii .......................................................... 16.8.3. Acordul de recunoaștere a vinovăţiei ........................................................ 16.8.4. Suspendarea condiţionată a urmăririi penale și liberarea de răspunderea penală ............................................................................................ 16.8.5. Urmărirea și judecarea unor infracţiuni flagrante .................................. 16.9. PEDEPSIREA CELOR CARE AU SĂV ĂV ĂV VÂRȘIT INFRACŢIUNI ................. 16.9.1. Tipurile pedepselor penale .......................................................................... 16.9.2. Aplicarea pedepselor penale ....................................................................... 16.9.3. Liberarea de răspunderea penală ............................................................... 861 861 862 863 863 863 863 864 865 865 866 866 867 871 871 872 872 87 874 87 874 87 874 875 875 875 875 876 876 876 877 877 877 878 878 879 879 880 880 881 883 17. CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE ................................................................... 892 33 17.1. CONTRAVENŢIA ............................................................................................ 17.1.1. Ce este o contravenţie? ................................................................................. 17.1.2. Ce face ca o faptă să fie considerată contravenţie sau infracţiune? ....................................................................................................... 17.1.3. Persoane care pot fi acuzate de comiterea unei contravenţii ................... 17.1.4. Fapte care pot fi invocate în favoarea celui care a comis o contravenţie .......................................................................................................... 17.1.5. Cum poţi deveni infractor/contravenient fără voie ................................... 17.2. EXEMPLE DE CONTRAVENŢII ................................................................... 17.2.1. Contravenţii din domeniul sănătăţii .......................................................... 17.2.1.1. Eschivarea de la tratamentul tuberculozei (art. 76) ........................... 17.2.1. 2. Vătămarea integrităţii (art. 78) .......................................................... 17.2.1.3. Cultivarea plantelor care conţin substanţe narcotice (art. 87) .......... 17.2.1.4. Aducerea minorului în stare de ebrietate (art. 88) ............................ 17.2.1.5. Fumatul, consumul de alcool în locuri interzise și comercializarea către minori a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice (art. 91) ........................................................................ 17.2.2. Contravenţii din domeniul proprietăţii ..................................................... 17.2.2.1. Distrugerea sau deteriorarea bunurilor străine (art. 104) ................. 17.2.2.2. Sustragerea din avutul proprietarului (art. 105) ............................... 17.2.2.3. Cauzarea de daune prin înșelăciune sau abuz de încredere (art. 106) ............................................................................................................... 17.2.2.4. Conectarea neautorizată la sursele de energie electrică, termică sau la sursele de gaze (art. 108) ............................................................ 17.2.3. Contravenţii în domeniul protecţiei mediului .......................................... 17.2.3.1. Colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse în Cartea roșie a Republicii Moldova și în anexele la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariţie (CITES) (art. 140) ................................. 17.2.3.2. Cruzimea faţă de animale (art. 157) ................................................... 17.2.3.3. Încălcarea regulilor de întreţinere și plimbare a câinilor, pisicilor (art.158) ................................................................................................. 17.2.4. Contravenţii din domeniul agricol ............................................................. 17.2.4.1. Stricăciunea semănăturilor, a plantaţiilor sau a recoltei (art. 183) ...... 17.2.4.2. Defrișarea neautorizată a plantaţiilor (art. 186) ................................ 17.2.5. Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere ............................................. 17.2.5.1. Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis ...................................................................................... 17.2.5.2. Conducerea în stare de ebrietate ......................................................... 17.2.5.3. Conducerea fără centura de siguranţă sau casca de protecţie .......... 17.2.5.4. Purtarea convorbirilor radiotelefonice în timpul conducerii ........... 17.2.5.5. Depășirea vitezei regulamentare ......................................................... 892 893 893 893 895 895 896 896 896 896 897 897 898 898 898 898 899 899 900 900 901 902 904 904 904 905 905 906 909 909 909 34 17.2.5.6. Încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni ............................. 909 17.2.6. Contravenţii ce atentează la modul stabilit de administrare ................... 911 17.2.6.1. Nesubordonarea dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organului de drept (art. 336) ................................................ 911 17.2.6.2. Chemarea intenţionat falsă a serviciilor specializate (art. 342) ....... 912 17.2.6.3. Samavolnicia (art. 335) ........................................................................ 912 17.2.7. Contravenţii ce atentează la ordinea publică și la securitatea publică ....... 912 17.2.7.1. Huliganismul nu prea grav (art. 354) .................................................. 912 17.2.7.2. Consumul de alcool în locuri publice (art. 355) ................................. 913 17.2.7.3. Tulburarea liniștii ................................................................................. 913 17.3. PROCEDURA APLICATĂ ÎN CAZUL CONTRAVENŢIILOR ADMINISTRATIVE ................................................................................................. 914 17.3.1. Participanţii la procesul contravenţional .................................................. 914 17.3.2. Autorităţile competente să examineze cazurile cu privire la contravenţii .......................................................................................................... 915 17.3.3. Investigarea cazurilor cu privire la contravenţii ....................................... 915 17.3.3.1. Percheziţia ............................................................................................. 915 17.3.3.2. Ridicarea obiectelor și documentelor .................................................. 917 17.3.3.3. Procesele-verbale cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor și documentelor ................................................................................. 917 17.3.4. Măsuri de constrângere .............................................................................. 917 17.3.4.1. Reţinerea administrativă ..................................................................... 918 17.3.4.2. Aducerea silită ...................................................................................... 920 17.3.4.3. Înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport ....................... 920 17.3.5. Constatarea faptei contravenţionale ........................................................... 921 17.3.6. Judecarea cauzei contravenţionale în instanţă .......................................... 922 17.3.7. Ce să faci dacă nu ești de acord cu decizia cu privire la o contravenţie? ....... 923 17.4. PEDEPSIREA CELOR CARE AU SĂV ĂV ĂV VÂRȘIT CONTRAVENŢII ............. 925 17.4.1. Tipurile sancţiunilor contravenţionale ...................................................... 925 17.4.2. Aplicarea sancţiunii contravenţionale ........................................................ 927 18. ÎNREGISTRAREA, TRANSCRIEREA ŞI RECUNOAŞTEREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ ..................................................................................................................... 934 18.1. ÎNREGISTRAREA ACTULUI DE NAŞTERE ............................................. 18.1.1. Temeiul înregistrării actului de naştere .................................................... 18.1.2. Înscrierea numelui de familie şi prenumelui şi a datelor despre părinţii copilului în actul de naştere ......................................................... 18.1.2.1. Cum se înscrie numele de familie şi prenumele copilului la întocmirea actului de naştere? ....................................................................... 18.1.2.2. Cum se înscriu datele despre părinţii copilului la întocmirea actului de naştere? ............................................................................................... 18.1.3. Întocmirea actului de naştere al copilului găsit sau abandonat ............... 935 935 936 936 937 939 35 18.1.3.1. Cum se întocmeşte actul de naştere al copilului găsit? ...................... 939 18.1.3.2. Cum se întocmeşte actul de naştere al copilului abandonat? ........... 939 18.1.4. Întocmirea naşterii copilului născut mort sau decedat în prima săptămână după naştere ......................................................................... 939 18.1.5. Specimentul declarației privind stabilirea paternității în baza acordului comun al părinților, formularului actului și certificatului de naștere ............... 941 18.2. ÎNREGISTRAREA ACTULUI DE CĂSĂTORIE ........................................ 942 18.2.1. Temeiul înregistrării actului de căsătorie ................................................. 942 18.2.2. Modalitatea de încheiere a căsătoriei ........................................................ 944 18.2.3. Specimenul declaraţiei de căsătorie, formularului actului şi certificatului de căsătorie ................................................................................... 946 18.3. ÎNREGISTRAREA ACTULUI DE DESFACERE A CĂSĂTORIEI (DIVORŢ) ..................................................................................... 948 18.3.1. Temeiul înregistrării actului de desfacere a căsătoriei ............................. 948 18.3.2. Modalitatea de desfacere a căsătoriei ........................................................ 948 18.3.2.1. Cum se înregistrează actul de divorţ în baza declaraţiei comune a soţilor? ................................................................................................ 948 18.3.2.2. Cum se înregistrează actul de divorţ în baza cererii unuia dintre soţi? ........................................................................................................... 949 18.3.2.3. Cum se înregistrează actul de divorţ în baza hotărârii judecătoreşti ........................................................................................................ 950 18.3.3. Specimenul cererii privind desfacerea căsătoriei în temeiul declaraţiei comune a soţilor, formularului actului şi certificatului de desfacere a căsătoriei (divorţ) ........................................................................... 951 18.4. ÎNREGISTRAREA ACTULUI DE SCHIMBARE AL NUMELUI DE FAMILIE ŞI/SAU PRENUMELUI .................................................................... 952 18.4.1. Temeiurile şi restricţiile de schimbare a numelui şi/sau prenumelui ........ 952 18.4.2. Modalitatea de schimbare a numelui şi/sau prenumelui ......................... 953 18.4.3. Specimenul formularului actului şi certificatului de schimbare al numelui şi/sau prenumelui .................................................................................. 956 18.5. ÎNREGISTRAREA ACTULUI DE DECES ................................................... 957 18.5.1. Temeiul înregistrării actului de deces ....................................................... 957 18.5.2. Modalitatea de întocmire a actului de deces ............................................. 958 18.5.3. Specimenul formularului actului şi certificatului de deces ......................... 960 18.6. RECUNOAŞTEREA ÎN REPUBLICA MOLDOVA A ACTELOR DE STARE CIVILĂ ÎNTOCMITE PESTE HOTARELE ŢĂRII ........................ 961 18.7. TRANSCRIEREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ ELIBERATE PE NUMELE CETĂŢENILOR REPUBLICII MOLDOVA DE CĂTRE AUTORITĂŢILE COMPETENTE STRĂINE ...................................................... 965 18.7.1. Temeiul transcrierii actelor de stare civilă ................................................ 965 18.7.2. Modalitatea de transcriere a actelor de stare civilă .................................. 966 36 CUVÂNT-ÎNAINTE Cred că este mai simplu să încep prin a spune ce nu este această lucrare decât ce este. Și asta nu pentru că prezintă dificultăţi de înţelegere, confuzii și incoerenţe, ci, dimpotrivă, maniera accesibilă în care sunt prezentate chestiuni foarte complicate, din cele mai diverse ramuri ale dreptului, lasă impresia unei abordări inedite, orientate către un grup bine conturat de utilizatori, dar care, evident, nu sunt juriști practicieni. Așadar, această lucrare nu este un manual de drept, nu este un compendiu legislativ și nici o colecţie de articole sau o prezentare succintă a diverselor ramuri de drept. Dar ce este? Pentru a o cataloga cumva și a identifica grupul de indivizi căruia i se adresează, conţinutul ei trebuie filtrat prin ceea ce este denumit generic extinderea oportunităţilor juridice pentru categorii sociale defavorizate. În anul 2008, Comisia ONU pentru abilitarea juridică a oamenilor săraci a lansat un raport numit Legea în serviciul fiecăruia1. Acest document atestă că patru miliarde de oameni nu se bucură de beneficiile statului de drept, iar legea pentru ei nu înseamnă mai nimic și nu există o conexiune între garanţiile legale pe care le au și starea de sărăcie și marginalizare extremă pe care o trăiesc zi de zi. Apare de la sine concluzia că statul de drept, bazat pe supremaţia legii și pe legea însăși, cu toate beneficiile pe care le poate aduce unui individ sau unei comunităţi, este de natură să servească interesele exclusiviste, elitare ale unora, lăsându-i complet în afară pe cei săraci și marginalizaţi. Iar dacă realitatea e asta, atunci în pericol se află nu doar individul neprotejat și analfabet juridic, ci înseși eforturile de construire și consolidare a societăţii democratice. Scopul de bază al democraţiei este asigurarea drepturilor tuturor în mod coerent și exclusiv în baza legii. Pentru ca cei marginalizaţi să se bucure de protecţia legii, drepturile lor trebuie să fie deopotrivă prevăzute în acea lege, cunoscute de ei și utilizate. Legea este mediul unde coexistă și pe care se construiesc instituţiile și relaţiile sociale. Iar dacă ea se transformă în sau este percepută ca un impediment în calea celor săraci pentru îmbunătăţirea situaţiei lor sau ca un rău necesar, conţinutul căruia este ceva mistic, fără legătură cu lupta zilnică pe care acești oameni (majoritatea populaţiei!) o dau cu sărăcia și1 1 Comission on Legal Empowerment of the Poor, UNDP,Making the law work for everyone, 2008, disponibil la http://www.undp.org/legalempowerment http://www.undp.org/legalempowerment/. Traducerea titlului in limba română aparţine autorului. 37 marginalizarea – atunci avem toate șansele ca legea, cu tot cu instituţiile sale, să fie respinsă și nerespectată. Și invers, dacă oamenii înţeleg și văd legea ca pe un instrument real de protecţie și c pe un mijloc real de asigurare a oportunităţilor egale, de participare a lor în procesele decizionale și de debarasare de condiţiile sociale degradante, atunci legea și, implicit, statul vor fi respectate și apreciate. Or, oamenii nu pot respecta și aprecia ceea ce nu cunosc. Astfel, statul nu are doar obligaţia să se echipeze cu legi care garantează drepturi. Nici prezenţa instrumentelor de protecţie a acestor drepturi, oricât de sofisticate, nu este suficientă. Statul trebuie să se asigure de faptul că oamenii cunosc și utilizează legea. Astfel, abilitarea juridică a populaţiei este una din sarcinile imperioase ale statului, care însă este ignorată sau, în cel mai bun caz, abordată superficial. Abilitarea sau extinderea oportunităţilor juridice nu înseamnă altceva decât utilizarea legii direct și nemijlocit în scopul înzestrării celor dezavantajaţi și marginalizaţi cu abilităţi juridice, care să-i ajute să se debaraseze de acest „statut” sau cel puţin, să le consolideze deprinderile de luptă cu propria sărăcie si marginalizare. Deși nu este locul pentru disecţii terminologice, trebuie să reţinem că această încercare de a defini abilitarea juridică operează cu patru chestiuni sau elemente distincte. Ele constituie chintesenţa ideii de informare și abilitare juridică a oamenilor săraci: utilizarea legii într-un scop foarte clar definit ce vizează consolidarea puterilor (î ( nzestrarea)celor dezavantajaţi2. Numărul lucrărilor știinţifice în domeniul abilitării juridice a celor săraci este relativ mic, și noţiunea ca atare e nouă3. Necesitatea însă e evidentă și practica depășește chiar teoria în acest sens. Spre exemplu, aplicarea legii în sensul soluţionării unui litigiu se face de către instanţa de judecată. Apar însă și instituţii care vin sa contribuie la efectuarea justiţiei și la facilitarea accesului la justiţie ffără a se suprapune sau a interveni în actul de justiţie stricto senso: medierea. Mediatorii nu sunt judecători. Ei însă previn transformarea unui conflict în litigiu soluţionat pe care exclusiv judiciară. Medierea penală este și mai im- 2 3 Această concluzie se desprinde din definirea noţiuni de „Legal Empowerment”, dată de Stephen Golub în lucrarea Legal Empowerment: Practitioners, Perspectives, International Development Law Organization, 2010. Termenul de „Legal Empowerment” este tradus frecvent drept „abilitare juridică”. Fără a nega corectitudinea acestei traduceri dar și pentru a asigura o înţelegere mai buna a sensului plasat în spatele acestui termen, consider adecvată utilizarea acestuia alternativ cu noţiunile de „înzestrare cu cunoștinţe și deprinderi juridice” sau „extinderea oportunităţilor juridice”. 38 portantă, pentru că aceasta constituie o alternativă a procesului penal clasic. Deși este vorba de chestiuni novatorii pentru sistemul de drept moldovenesc, inserţia lor treptată întâlnește mai puţină rezistenţă decât se credea iniţial. Scopul și grupul aflat în vizor. Potenţialul pe care-l are legea pentru protecţia și lupta împotriva marginalizării și sărăciei este un teren neexplorat încă, dar, evident, de mare perspectivă. Nu trebuie să ne imaginăm că putem găsi câte un avocat pentru fiecare problemă, în esenţă juridică sau cvasijuridică, pentru fiecare persoană săracă. Dar, și aici, legiutorul moldovean a făcut dovada deschiderii, flexibilităţii și voinţei politice, care au permis crearea de auspicii legale pentru noţiunile de parajurist comunitar și de asistenţă juridică primară. În esenţă, societatea moldovenească deţine un șir de instrumente și ingrediente foarte utile, promiţătoare pentru a declanșa sau, mai bine zis, a identifica locul și dimensiunea a ceea ce am numit generic „abilitare juridică” în politicile și practicile juridice și sociale. Lipește însă dimensiunea practică, așa-numitele bune practici sau know-how-ul. Tocmai aici e cazul să răspund succint la întrebarea de mai sus: „Ce este această lucrare?” Dar, până atunci, este necesar să mai facem o precizare: când vorbim despre extinderea oportunităţilor juridice sau despre abilitarea juridică, trebuie să fim un pic mai inventivi și mai creativi. E cazul să ne desprindem puţin de imaginile care însoţesc veșnic discursurile despre drept și lege: indivizi în mantii, coduri voluminoase pe care doar iniţiaţii știu să le citească, dezbateri și retorică pe care doar juriștii le înţeleg și le apreciază. Utilizarea și invocarea legii doar de către iniţiaţi este o abordare depășită și chiar periculoasă, din moment ce se pretinde că ea, legea, guvernează totul, pe când marea majoritate a populaţiei se poziţionează cumva paralel și neangajat vizavi de această atotputernică autoritate. Fără a nega o clipă rolul justiţiei și al instituţiilor ei sau al diverselor instituţii de stat în aplicarea legii, este demult cazul să stratificăm și să lămurim lucrurile după modelul: „Daţi-i Cezarului ce-i a Cezarului!”. Popularizarea legii, informarea juridică și invocarea normei și de către ceilalţi membri ai societăţii, nu doar de către juriști, este un imperativ al dezvoltării societăţii democratice, deci, implicit, prospere. Este periculos și cumva arhaic să cunoaștem lanţul logic lege – litigiu – judecată – prejudiciu, ignorându-l pe altul: lege – instruire – cunoaștere – decizie – angajare –dezvoltare. Aceste două axe nu se suprapun. Mai mult, coexistenţa lor e una foarte importantă pentru dezvoltarea unei societăţi moderne, deschise, participative. Vom putea găsi soluţii de durată pentru reducerea marginalizării și, implicit, a sărăciei doar dacă reușim să obţinem o 39 acceptare angajată, nu formală, din partea autorilor de politici și a societăţii în general că aceste două dimensiuni sunt indispensabile și inalienabile procesului de democratizare a societăţii. Potenţialul abilitării juridice în sens practic este inestimabil și foarte promiţător în acest sens. Ea promovează o atitudine participativă pentru dezvoltare și oferă un vot de încredere societăţii civile și resurselor comunitare în angajarea vocilor celor săraci și marginalizaţi. Abilitarea juridică are patru piloni de rezistenţă bine identificaţi, care, și ei, trebuie înţeleși în sensul larg și în contextul celor scrise mai sus: accesul la justiţie și supremaţia legii, dreptul de proprietate, drepturile ce rezultă din relaţiile de muncă, drepturile ce ţin de activităţi economice și antreprenoriat4. Am spus că aceste fundamente trebuie înţelese în sens larg; accesul la justiţie, bunăoară, nu este doar accesul la serviciile unui avocat, prestate pentru protejarea intereselor justiţiabilului în faţa instanţei și a altor organe de drept. Este vorba despre informare juridică, ajutor și consultaţie juridică primară, întocmirea corectă a unei cereri (nu de chemare în judecată), direcţionarea corectă către instituţia abilitată să soluţioneze o anumită problemă, formularea corectă a întrebării și explicarea răspunsului, educaţia privind participarea individului la procese decizionale și la actul de guvernare, discursuri publice despre un anumit drept, locul și modul de invocare a acestuia, explicarea ierarhiei instituţiilor statului și mecanisme de responsabilizare a acestora și a funcţionarilor ș.a.m.d. Iată și răspunsul la întrebarea despre conţinutul acestei lucrări: pe de o parte, avem în faţă un instrument de lucru pentru parajuristul comunitar care să-l ajute să facă conexiunea între problema concretă a unui om împovărat de sărăcie și norma juridică destinată soluţionării acestei probleme. Pe de altă parte, este o încercare îndrăzneaţă de a descoperi acel coagulant care să facă priza între elementele prezente ale abilitării juridice prezentate mai sus. O pretenţie sonoră de pionierat în ceea ce privește suportul practic pentru edificarea lanţului doi de valori, a celui ignorat pe nedrept, care însă conectează individul la circuitul închis lege – instruire – cunoaștere – decizie – angajare –dezvoltare. La fel de important este să spun că această lucrare încearcă să „traducă” în cotidianul rural moldovenesc cele patru valori, piloni pe care, după cum afirmă Comisia ONU pentru abilitarea juridică a celor marginalizaţi, se ţine ferm abilitarea juridică. Criticilor acestei lucrări, care vor fi mulţi și savanţi, vreau să le spun să dea dovadă de toleranţă. Lucrarea nu pretinde a fi un model unic și ireproșabil, o sursă neegalată. Este vorba despre un instrument ce urmează a fi pilotat și, ul- 4 Vezi nota nr. 1. 40 terior, îmbunătăţit. Este suportul practic pentru aproximativ 32 de parajuriști comunitari ce au fost selectaţi și instruiţi în cadrul proiectului „Asigurarea bunei guvernări prin sporirea participării publice ”, implementat de către Fundaţia Soros – Moldova și susţinut financiar de către Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internaţională (SIDA). Componenta proiectului „Abilitarea juridică a comunităţilor rurale” prevede desfășurarea unei serii de activităţi îndreptate spre abilitarea juridică a comunităţilor rurale prin intermediul unei reţele de parajuriști ce activează la nivel comunitar. Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat nr. 128 din 26.07.2007 prevede crearea unei reţele de parajuriști. Scopul acestui proiect este să promoveze un sistem diversificat de acordare a asistenţei juridice primare în zonele rurale prin intermediul parajuriștilor amplasaţi la nivelul comunităţilor. Așadar, avem în faţă un instrument practic pe care parajuriștii comunitari îl vor folosi în activitatea lor de zi cu zi și care, abia după o pilotare îndelungată și după revizuire, va migra în interiorul coperţilor adevărate de carte. Până atunci, va servi de pe poziţiile unui suport pe hârtie, legat în plastic, pentru care însă avem așteptări dintre cele mai optimiste. Victor Munteanu Director al Programului de Drept, Fundaţia Soros – Moldova. Capitolul I 41 1. DEMOCRA DEMOCRAŢIA ȘI DREPTURILE OMULUI Crearea unui stat cu adevărat democratic durează și depinde de participarea tuturor celor implicați Democrația nu ține doar de cei care ne guvernează; pentru a construi un stat democratic, populația acestuia trebuie să creadă și să-și dorească să trăiască într-un stat democratic. Democrația nu înseamnă doar obligații ale autorităților statului, dar și responsabilități și implicare activă a populației în viața publică. Respectarea drepturilor omului este una dintre caracteristicile principale ale unui stat democratic. Respectarea drepturilor omului presupune în primul rând protecție din partea autorităților statului. Dar, cum drepturile omului sunt exercitate zilnic de către toate persoanele, respectarea acestora depinde nu în ultimul rând și de noi, de măsura în care cerem protecția sau protestăm atunci când ne sunt încălcate drepturile, și de măsura în care respectăm drepturile altor persoane. De aceea este bine să le cunoaștem, în primul rând pentru a ne proteja și a cere respectarea acestora. În acest compartiment sunt explicați termenii democrație și drepturile omului, legătura dintre aceste concepte și importanța lor în societatea modernă. 1.1. Democraţia În prezentul capitol se explică termenul democrație și principiile esențiale ale unei guvernări democratice, cum ar fi participarea populației la procesul de guvernare, organizarea de alegeri libere periodice, respectarea drepturilor și libertăților individuale ale omului, accesul la informații de interes public și rolul societății civile. 1.1.1. Ce este democraţia? Democrația reprezintă o formă de guvernare a unui stat, care se caracterizează prin participarea populației la procesul de conducere. Această participare se bazează pe principiul suveranității poporului unui stat, adică pe ideea că voința și puterea aparțin exclusiv poporului. Există diverse definiții ale democrației, esența acestora însemnând guvernarea de către popor pentru popor. Etimologic, cuvântul democrație provine de la cuvintele grecești demos, ceea ce înseamnă „popor”, și kratos, ceea ce înseamnă „putere”. Termenii democrație și democratic se utilizează de obicei cu referire la modalitatea de organizare și conducere politică a unei societăți. De asemenea, se folosesc și cu referire la modalitatea de organizare și conducere a unui colectiv, spre exemplu instituții publice, universități, sindicate, organizații necomerciale etc. În sens politic, democrația reprezintă regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale, care înseamnă că poporul deține puterea și guvernează prin intermediul reprezentanților aleși. 42 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Democrația poate fi: 1. directă – atunci când poporul participa direct la conducerea țării (spre exemplu, în Grecia antică); 2. reprezentativă – atunci când poporul alege reprezentanți pentru a conduce (guvernanți) și îi deleagă pentru o perioadă anumită în numele cetățenilor (guvernați). Democrația reprezentativă constituie cea mai utilizată formă de guvernare. Dar s-au păstrat și unele elemente ale democrației directe, și anume referendumul, prin intermediul căruia poporul participă la luarea unei decizii într-o problemă concretă prin vot direct. Esența democrației constă în faptul că poporul particiă la conducerea țării, deoarece puterea supremă într-un stat îi aparține acestuia. Poporul fie decide asupra unor probleme prin vot direct (democrație directă), fie alege – prin organizare de alegeri libere periodice – reprezentanți care să decidă în numele acestuia (democrația reprezentativă). Prin alegeri guvernanții obțin legitimitate, adică un fel de mandat de la cetățeni pentru a guverna țara. Acest mandat include puterea de a adopta legi și de a asigura implementarea sau respectarea acestora. La nivel central, legile sunt elaborate de Parlament – puterea legislativă – care trebuie să țină cont de principiile enunțate în Constituție, legea supremă a țării. La nivel local, puterea legislativă este exercitată de consiliile locale, care adoptă hotărâri în limitele competenței alocate acestora prin lege. La nivel central, legile sunt puse în aplicare de puterea executivă, împărțită de către președintele țării, guvernul și autoritățile publice centrale subordonate acestuia. La nivel local, primarul/primăriile și președintele raionului/aparatul acestuia reprezintă puterea executivă. În cazul conflictelor apărute, poliția și puterea judecătorească (instanțele de judecată) intervin pentru a le rezolva și a asigura respectarea legii. Cu toate că alegerile periodice reprezintă o condiție-cheie a democrației, aceasta nu se limitează doar la organizarea de alegeri. Democrația presupune o serie de responsabilități ale guvernanților față de guvernații în serviciul căruia de fapt se află. În cazul în care guvernanții nu respectă legea și nu respectă promisiunile pentru care au fost aleși, poporul își rezervă dreptul și are responsabilitatea să aleagă alți reprezentanți. Constituția Republicii Moldova enumeră democrația printre valorile supreme ale statului (preambulul și art. 1) și proclamă că suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative. Capitolul I 43 1.1.2. Care sunt principiile unei guvernări democratice? Principiile unei guvernări democratice nu sunt altceva decât elementele sau ideile esențiale pentru a considera o guvernare democratică sau nu. Acestea trebuie să fie prezente cel puțin ca deziderate spre care tinde un stat. Mai jos se prezintă o listă de principii și explicații succinte ale acestora, care nu reprezintă în niciun fel o listă exhaustivă. Așa cum societățile se schimbă în permanență, evoluează și lista principiilor, și conținutul acestora. Participarea populației Participarea populației la guvernarea țării este esențială într-o democrație, participarea fiind rolul principal al cetățeanului într-o democrație. Această participare se manifestă sub diferite forme și anume: participarea la alegeri și la referendum (a se vedea capitolul 1.5 pentru detalii); informarea; discutarea problemelor de interes public sau local; aderarea la partide politice; candidarea la alegeri; activitatea în societatea civilă, creând sau aderând la organizații de voluntari, organizații neformale sau organizații neguvernamentale (a se vedea capitolul 1.6 pentru detalii); plata impozitelor; participarea sau organizarea protestelor și a altor acțiuni publice; participarea la procesul decizional prin diverse metode (a se vedea capitolul 1.3 pentru detalii). Prin participarea cetățeanului la procesul decizional se realizează democrația (unii specialiști utilizează termenul democrație participativă), care diminuează distanța dintre cetățean și administrație și asigură o modalitate de interacționare continuă a alegătorilor cu cei aleși (nu doar înaintea alegerilor). Egalitatea Recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume (Declarația Universală a Drepturilor Omului, ONU). Toți oamenii trebuie tratați în mod egal și fără discriminare, indiferent de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, sex, apartenență politică, avere sau origine socială. Într-o democrație, oamenii, individual sau în grupuri, își mențin dreptul la cultura, limba, religia proprie. Toleranța Acceptarea diversității este indispensabilă unei democrații, atât la nivel individual, cât și la nivel de politici centrale sau locale. Toleranța nu este altceva decât acceptarea diversității, adică a altor opinii, culturi, etnii etc., fără a judeca pe cineva doar pentru că respectiva persoană împărtășește alte opinii, aparține unui anumit grup sau în baza altor criterii. 44 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Pentru că societatea este foarte diferită, toleranța este indispensabilă pentru a permite diferitor membri ai societății să conviețuiască în pace. Alegeri periodice, libere și corecte Cetățenii deleagă puterea de a guverna țara celor aleși prin intermediul alegerilor. Pentru a delega această putere în mod legitim și corect, alegerile trebuie să aibă loc ffără intimidări, corupție sau alte presiuni exercitate asupra cetățenilor. Alegerile periodice îi responsabilizează pe cei aleși să guverneze corect țara și să implementeze cele promise (a se vedea pentru detalii capitolul 1.5 din prezentul compartiment). Supremația legii Supremația legii este unul din principiile fundamentale ale unei democrații. Supremația legii înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege, care trebuie aplicată în mod egal și corect față de orice persoană. Astfel orice persoană, indiferent de poziția sa în societate, este obligată să respecte legea. Această obligație se bazează pe legitimitatea normelor juridice adoptate de reprezentanții poporului. Supremația legii asigură reguli clare și previzibile pentru toți locuitorii statului și, respectiv, posibilitatea de a conviețui împreună și de a cere sau pedepsi, după caz, pentru nerespectarea regulilor respective. Drepturile omului Democrația și drepturile omului sunt strâns intercalate. Drepturile omului constituie esența democrației pentru că derivă din conceptul de demnitate umană. Acestea sunt valorile care reflectă respectul pentru via viața omului și demnitatea umană. Un stat nu poate fi considerat democratic, dacă nu protejează demnitatea umană, respectiv drepturile omului. La fel, drepturile omului nu pot fi respectate într-o dictatură, unde nu este asigurată participarea popula populației la actul de guvernare (a se vedea pentru detalii capitolul 1.2 din prezentul compartiment compartiment). Pluralismul politic O democra democrație presupune existența mai multor forțe social-politice, care participă la guvernare și întrețin in rela relația individ – putere. Pluralismul asigură diversitatea de opinii și prin aceasta controlul asupra celor care guvernează pe moment. Diversitatea partidelor politice promovează valorile democratice şii pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice. Partidele participăă la alegeri prin înaintarea şi susţinerea candidaţilor, contribuie la constituirea autorităţilor publice, participând, prin reprezentanţii lor, la exercitarea în mod legal a puterii în stat și stimulează participarea cetăţenilor la alegeri. Existența mai multor partide politice dă posibilitatea alegătorului ăătorului să aleagă în mod informat pe cei în care are încredere căă vor conduce conform valorilor și opiniilor lui. Capitolul I 45 Nu toate partidele acced în parlament și de asemenea nu toate participă similar la actul de guvernare. În cadrul Parlamentului se creează diferite coaliții sau grupuri, în funcție de numărul, viziunile și calitatea partidelor politice care au trecut pragul electoral. Majoritatea parlamentară este considerată fracţiunea sau coaliţia fracţiunilor, anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi. Opoziţie parlamentară se consideră fracţiunea sau fracţiunile care nu fac parte din majoritatea parlamentară şi care s-au declarat în opoziţie faţă de aceasta. Astfel, partidele care au intrat în parlament, dar care nu dețin majoritatea în parlament sau nu au format o coaliție cu alte partide pentru a constitui majoritatea parlamentară și s-au declarat în opoziție față de majoritatea parlamentară, se numesc partide de opoziție. Partidele de opoziție sunt foarte importante într-o democrație pentru a critica constructiv acțiunile partidelor majoritare și a promova aspectele neglijate de acestea. Aceasta desigur poate avea loc atunci când partidele de opoziție sunt dedicate valorilor promovate și sunt profesioniste. Partidele care nu intră în parlament se numesc partide extraparlamentare. Partidele extraparlamentare, chiar dacă nu au reprezentanți în parlament, au un rol important în asigurarea guvernării democratice a țării prin continuarea monitorizării activității acestuia și propunerea diferitor inițiative. Transparența Democrația implică un proces transparent de luare a deciziilor, ceea ce presupune consultarea populației în procesul de adoptare a deciziilor de interes public și accesul publicului la informația de interes public. Transparența actului decizional se asigură prin informarea și implicarea publicului în adoptarea deciziilor. În Republica Moldova există o lege specială care consacră principiul transparenței actului decizional și obligă autoritățile publice și locale să activeze într-un mod transparent și să implice publicul în deciziile publice luate, cu anumite excepții (a se vedea pentru detalii Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional și capitolul 1.3. al prezentului compartiment). Accesul la informația de interes public se asigură prin publicarea informației despre activitatea autorităților publice, spre exemplu pe paginile web sau în mass-media, întocmirea rapoartelor de activitate etc. De asemenea, autoritățile publice sunt obligate să răspundă la solicitările despre o anumită informație, dacă aceasta nu are un caracter limitat (a se vedea pentru detalii Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație și capitolul 1.4 din prezentul compartiment). Un rol deosebit de important în asigurarea transparenței în guvernarea unui stat îl are mass-media. Astfel, într-o democrație este asigurată libertatea de exprimare prin intermediul mass-media, fiind asigurate condiții de acti- 46 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I vitate diferitor mijloace de informare în masă – presa scrisă, presa electronică, televiziunea, radioul. Deseori mass-media este numită puterea a patra sau polițistul statului, deoarece publică informații de interes public prin care se informează populația despre anumite probleme de importanță națională sau locală sau se informează despre anumite abuzuri în cadrul autorităților statului ș.a. Funcționarii publici sunt conștienți de puterea pe care mass-media o are în societate, pericolul difuzării unor informații despre abuzurile comise de aceștia fiind un mecanism de prevenire a eventualelor abuzuri. Astfel și se realizează acel rol deosebit de important al mass-mediei de „câine de pază” al democrației. În același timp, fiind conștiente de puterea mass-mediei într-un stat, deseori statul și/sau anumite partide politice și/sau grupuri de interes încearcă să o controleze pentru a manipula opinia publică. Astfel, deseori guvernul, partidele politice sau anumite grupuri de interes sunt proprietari ai unor mijloace de informare în masă, spre exemplu un ziar, o televiziune sau un post de radio, prin intermediul cărora încearcă să manipuleze opinia publică. De aceea populația trebuie să cunoască dacă un anumit mijloc de informare este independent sau controlat, pentru a putea filtra informația primită și a trage concluziile utile (a se vedea pentru detalii Codul nr. 260/2006 al audiovizualului, Legea nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare). Responsabilitatea Responsabilitatea este indispensabilă pentru o guvernare democratică. Guvernanții sunt responsabili în primul rând față de cetățenii care i-au ales. Ei sunt responsabili pentru corectitudinea legilor adoptate, cât și pentru mecanismul și rezultatul implementării acestora. Și cetățenii, la rândul lor, au responsabilitatea de a respecta legile și de a cere guvernanților să-și respecte cu exactitate obligațiile asumate. Separarea puterilor în stat Un sistem democratic de guvernare include diverse mecanisme pentru a preveni preluarea și exercitarea abuzivă a puterii de către un grup de persoane. Separarea puterilor în stat este unul din aceste mijloace. Astfel, conform principiului separării puterilor în stat, puterea legislativă (parlamentul), puterea executivă (președintele, guvernul și autoritățile publice subordonate acestuia) și puterea judecătorească (instanțele de judecată) sunt separate una de alta, ceea ce asigură o conlucrare între acestea, dar și posibilitatea de a se verifica reciproc și a limita posibilitatea abuzului de putere din partea uneia dintre acestea. Spre exemplu, parlamentul adoptă legi care determină competența instanțelor de judecată. În același timp, Curtea Constituțională poate verifica dacă o lege este sau nu conformă Constituției și o poate declara neconstituțională, ceea ce Capitolul I 47 obligă parlamentul să o modifice ulterior. Curtea Constituțională nu face parte din sistemul judecătoresc, ci este unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica Moldova independentă de orice altă autoritate publică. Rolul comunității internaționale Experiența celor două războaie mondiale a determinat comunitatea internațională să elaboreze un șir de mecanisme pentru a proteja drepturile omului. Astfel, au fost create un șir de organizații interguvernamentale cu scopul de a favoriza cooperarea dintre state, pentru a asigura pacea și bunăstarea statelor-membre. Aceste organizații poartă un caracter politic și modalitatea principală de activitate constă în adoptarea tratatelor semnate de statele-membre și asigurarea implementării acestora. Asigurarea drepturilor omului în statele-membre constituie o preocupare majoră a acestor organizații. Astfel, au fost elaborate o serie de tratate internaționale și au fost create organe care pot monitoriza și pedepsi statul în cazul în care acesta din urmă nu asigură respectarea tratatelor (a se vedea subcapitolul 1.2.3. pentru detalii despre principalele tratate internaționale la care Republica Moldova este parte). Cele mai importante organiza organizațții interguvernamentale la care Republica Moldova este parte sunt următoarele: – Organizația Națiunilor Unite (ONU – www.un.orgg ), creată după al Doilea Război Mondial, cu obiectivele principale de a promova drepturile fundamentale ale omului, a preîntâmpina declanşarea conflictelor violente, a garanta respectul pentru dreptul internaţional, precum şi de a ameliora standardele de viaţă la nivel global. Republica Moldova a devenit membru ONU pe data de 2 martie 1992; – Consiliul Europei ((www.coe.intt), înființat în 1949 cu scopul de a crea un spaţiu democratic şi legal comun pe întregul continent european, asigurând respectarea valorilor fundamentale: drepturile omului, democraţia şi statul de drept. Aceste valori constituie temelia unei societăţi tolerante şi civilizate şi sunt indispensabile stabilităţii europene, creşterii economice şi coeziunii sociale. Republica Moldova a devenit parte a Consiliului Europei la 13 iulie 1995; – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE – www. osce. org), creată în 1975 cu scopul de a depăși divizarea Europei după al Doilea Război Mondial şi a asigura securitatea printr-un forum de dialog şi negocieri multilaterale între Est şi Vest (la acel moment organizația se numea Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Mandatul actual al OSCE include diplomaţia preventivă, prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor, consolidarea respectării drepturilor omului, a 48 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I democraţiei şi statului de drept şi promovarea tuturor aspectelor societăţii civile. Republica Moldova a aderat la organizație la 30 ianuarie 1992; – Uniunea Europeană (UE – www.europa.in www.europa.int), creată după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a garanta pacea, prosperitatea şi stabilitatea pentru cetăţenii Europei. La moment aceasta este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, compusă din 27 de state, cu o populaţie de aproximativ 500 mil. de locuitori. Reprezentanţii UE au o influenţă mai mare la nivel mondial în momentul în care vorbesc cu o singură voce. Ţările UE cooperează îndeaproape în ceea ce priveşte schimburile comerciale şi politica pentru dezvoltare. UE dispune, de asemenea, de o politică de securitate şi apărare comună. Republica Moldova nu este parte a Uniunii Europene, dar integrarea europeană constituie prioritatea politicii interne şi externe a statului. Participarea Republicii Moldova la aceste organizații îi oferă posibilități de cooperare în vederea îmbunătățirii sistemului de guvernare șii a nivelului de viață din țară. În cazul unor încălcări grave ale drepturilor omului în țară, comunitatea internațională poate decide să se implice pentru a proteja populația. În afară de ajutorul direct acordat de aceste organizații, prezența în organizațiile menționate oferă și o asigurare pentru antreprenorii interesați să investească în Republica Moldova. În toate aceste organizații democrația și drepturile omului sunt priorități, de aceea este în interesul Republicii Moldova de a asigura un regim democratic de guvernare. În cazul în care Republica Moldova încalcă tratatele internaționale la care este parte și acordurile încheiate cu aceste organizații, țara riscă să fie izolată de comunitatea internațională, adică de beneficiile acordate de apartenența la această comunitate. 1.1.3. Acte normative şi surse utile de informaţie Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, cu modificările ulterioare; Programul de activitate al guvernului – disponibil la www.gov.md; Asociația pentru Democrație Participativă (Adept) – www.e-demo-cracy.md 1.2. Drepturile omului – de ce este bine să le cunoaștem? În acest capitol se explică ce reprezintă drepturile omului și se dau exemple ale acestora. Este explicat rolul Constituției și al tratatelor internaționale în proclamarea și apărarea drepturilor omului. Sunt enumerate căile principale de protecție a drepturilor omului și situațiile și condițiile în care drepturile unei persoane sau ale unui grup de persoane pot fi limitate în interesul public. Nu în ultimul rând, este important de știut că fiecare persoană pe lângă drepturi are și anumite obligații, respectarea cărora este esențială pentru a asigura buna conviețuire în societate. Capitolul I 49 1.2.1. Ce reprezintă drepturile omului? Drepturile omului reprezintă acele garanții ce aparțin oricărei ființe umane datorita simplului fapt de a fi om. Există diferite definiții ale drepturilor omului. Cel mai des se explică drepturile omului ca fiind „principii unanim recunoscute de echitate și justiție”, sau ca „garanții pe care nimeni nu le poate nega, limita sau refuza, ffără un proces echitabil în fața unui judecător sau a unei autorități cu putere de a judeca”, sau ca „prerogative garantate la nivel internațional vizavi de stat, care servesc pentru a proteja caracteristicile fundamentale ale ființei umane și demnitatea acesteia în timp de pace și război”. În legislație și în literatura de specialitate se utilizează termenul drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Drepturile și libertățile sunt termeni similari în esență. Libertățile se referă la: libertatea individuală – dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei; libertatea de conștiință – dreptul persoanei la opinie proprie, și libertatea de gândire și de expresie – dreptul de a exprima opiniile proprii verbal sau în scris. Nu există o definiție juridică unanim acceptată a drepturilor omului, și nici nu este necesară una. Contează nu o definiție strictă, ci înțelegerea a ceea ce reprezintă drepturile omului. Pentru aceasta este oportună definirea drepturilor omului prin prisma caracteristicilor acestora, și anume: – drepturile omului sunt: (1) inalienabile – nu pot fi refuzate sau alienate în mod arbitrar de la individ, (2) indivizibile – toate drepturile au o importanță egală și nu pot fi negate unele în favoarea altora, (3) interdependente – toate drepturile sunt legate între ele; garantarea unuia depinde de respectarea celorlalte, spre exemplu dreptul de a fi ales depinde direct de libertatea de exprimare, și (4) individuale – majoritatea drepturilor pot fi exercitate individual sau în grup, dar deținătorul dreptului este întotdeauna o persoană individuală; – drepturile omului creează anumite prerogative ale celor cărora le aparțin aceste drepturi – altfel spus, omul are dreptul la ceva, are dreptul să se aștepte de la cei din jur să-i respecte drepturile; – drepturile omului sunt garantate la nivel internațional – ceea ce înseamnă că statul nu poate adopta măsuri restrictive față de anumite drepturi, iar în cazul în care statul adoptă unele măsuri abuzive care restrâng anumite drepturi, persoana își poate realiza drepturile bazându-se pe prevederile tratatelor internaționale la care este parte; – drepturile omului sunt realizate vizavi de autoritățile statului sau autoritățile cvazistatale și vizavi de persoanele individuale prin intermediul autorităților statului; 50 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I – – drepturile omului sunt aplicabile, în principiu, pe timp de pace și conflicte armate, dar pot fi limitate în anumite circumstanțe pe o perioadă temporară; drepturile omului sunt recunoscute de state ca fiind necesare pentru dezvoltarea ființei umane și de aceea sunt considerate fundamentale pentru ființa umană. Istoric, drepturile omului au jucat un rol important în lupta împotriva absolutismului politic, în special la sfârșitul secolului al XVIII-lea și al XIX-lea. Deși se utiliza o altă terminologie, esența consta în protejarea libertății și egalității individuale. Abia după atrocitățile comise de regimul nazist din Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, comunitatea internațională a realizat importanța formalizării drepturilor omului, considerate fundamentale la moment. Astfel, a fost adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la 10 decembrie 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Declarația încorporează speranțele și doleanțele comune întregii umanități. Declarația a fost adoptată pentru a servi „un standard comun pentru a fi atins de către toate popoarele și națiunile”. Declarația include diferite drepturi și este utilizată ca un indicator pentru evaluarea măsurii în care statul implementează drepturile omului. Normele referitoare la drepturile omului încă sunt în proces de dezvoltare și elaborare la nivel internațional. Drepturile omului pot fi invocate în instanțele judecătorești sau în fața autorităților publice în cazuri concrete, pentru apărarea unui anumit drept. De asemenea, drepturile omului pot fi invocate pentru determinarea adoptării unei legi, decizii, inclusiv la nivel local. Sunt utilizate diferite criterii pentru clasificarea drepturilor omului. Cea mai frecventă clasificare se referă la conținutul drepturilor și reiese și din cronologia tratatelor internaționale în domeniu (a se vedea pentru detalii subcapitolul 1.2.4): – drepturi civile și politice – sunt acele drepturi care protejează libertățile inerente ființei umane și asigură participarea acesteia la viața publică, spre exemplu: dreptul la viață; dreptul la libertate și securitate; dreptul la întrunire pașnică; dreptul la viața privată și de familie; dreptul la căsătorie și de a întemeia o familie; dreptul la onoare și reputație; dreptul la inviolabilitatea domiciliului; dreptul la cetățenie al copilului; dreptul de a alege și de a fi ales; dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice; libertatea gândirii; libertatea conștiinței; libertatea de exprimare; libertatea sindicală; interzicerea torturii, a tratamentului inuman și degradant; interzicerea sclaviei; dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul minorităților de a avea viață culturală, religie și de a folosi propria limbă etc; Capitolul I – – 51 drepturi sociale, economice și culturale – sunt acele drepturi care asigură accesul la resurse indispensabile existenței și dezvoltării ființei umane din punct de vedere economic, social și cultural, spre exemplu: dreptul la securitate socială și la asigurări sociale; dreptul la muncă; dreptul la un salariu echitabil; dreptul la securitatea și igiena muncii; dreptul la odihnă și la timp liber; dreptul la un nivel de trai suficient pentru sine și familia sa, inclusiv de a beneficia de hrană, îmbrăcăminte și locuință suficiente, precum și la o îmbunătățire continuă a condițiilor de existență; dreptul de a fi protejat contra foamei; dreptul la sănătate fizică și mintală; dreptul la educație; libertatea părinților de a alege pentru copiii lor instituțiile de învățământ; dreptul de a participa la viața culturală; dreptul de a beneficia de progresul științific și de aplicațiile sale; dreptul autorului de a beneficia de protecția intereselor morale și materiale decurgând din orice producție științifică, literară sau artistică a sa; libertatea cercetării științifice și a activităților creatoare etc; drepturi ce țin de dezvoltare sau de solidaritate – drepturile care au fost consacrate în a doua jumătate a secolului al XX-lea și al căror conținut încă este elaborat, spre exemplu: dreptul la autodeterminare, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu curat și sănătos, dreptul la pace. Drepturile omului impun anumite obligații statului, și anume: – de a respecta drepturile omului, numite și obligații negative, adică statul trebuie să se abțină de la acțiunile care ar încălca drepturile, spre exemplu să nu tortureze, să nu împiedice organizarea de întruniri, să nu interzică anumite publicații (dreptul la libera exprimare) etc.; – de a proteja drepturile omului, numite și obligații pozitive, adică statul trebuie să protejeze drepturile unei persoane față de acțiunile terților, sau statul trebuie să întreprindă anumite acțiuni în vederea asigurării protejării drepturilor unei persoane sau ale unui grup de persoane, spre exemplu să apere persoanele care participă la o întrunire publică de atacurile altor persoane, să întreprindă măsuri față de părinții care nu îngrijesc copiii lor etc.; – de a facilita sau promova drepturile omului, ceea ce presupune, spre exemplu, facilitarea accesului cetățenilor la resurse pentru satisfacerea unui anumit drept, obligații ce depind într-o mare măsură de sursele financiare disponibile. Spre exemplu, obligații să instituie un sistem de învățământ primar, să instituie mecanisme pentru asigurarea calității de către avocații care acordă asistență juridică garantată de stat, să in- 52 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I stituie sisteme de protecție a copiilor rămașii ffără îngrijire părintească etc. În afară de drepturi, orice ființă umană are și anumite responsabilități sau îndatoriri de a nu încălca drepturile altei ființe umane și de a-i ajuta pe cei ale căror drepturi sunt încălcate. Obligația generală a tuturor oamenilor este de a-i respecta pe ceilalți și a-i trata cu respect, indiferent de diferențele dintre aceștia. Aceste îndatoriri reies din însăși natura drepturilor omului, fiecărui drept aparținându-i și îndatorirea celorlalte persoane de a nu-l încălca. Constituția Republicii Moldova prevede, la articolul 55, că „orice persoană își exercită drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință,, ffără să încalce drepturile și libertățile altora”. Constituția menționează următoarele îndatoriri fundamentale ale cetățenilor Republicii Moldova: – devotamentul față de țară – o îndatorire aplicabilă tuturor cetățenilor, iar în cazul cetățenilor care dețin anumite funcții publice, se depune jurământul și obligații speciale conform funcției. Spre exemplu, președintele țării, judecătorii, precum și militarii; – apărarea patriei – una din metodele de realizare a acesteia este satisfacerea serviciului militar; – plata impozitelor și taxelor stabilite conform legii – din acestea se formează bugetul de stat și local, orice persoană care are un venit trebuie să achite impozitele și taxele stabilite; – protecția mediului înconjurător, conservarea și ocrotirea monumentelor istorice și culturale – îndatorire care necesită a fi îndeplinită conștiincios în fiecare zi. Obligația de a respecta drepturile omului și a se abține de la orice interferență cu aceste drepturi este esențială conceptului drepturilor omului. Însă acestea totuși nu sunt concepte absolute și anumite drepturi în anumite situații pot fi supuse unor limitări: – nu pot fi supuse limitărilor un număr restrâns de drepturi, consacrate la nivel internațional și național, cum ar fi dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului inuman și degradant; de a nu fi supus sclaviei; de a nu fi pedepsit pentru o acțiune care nu constituia infracțiune la momentul comiterii acesteia; – unele drepturi, deși absolute prin natura sa, totuși pot fi limitate în cazuri excepționale, spre exemplu dreptul la viață este garantat și orice acțiune ce atentează la viața unei persoane este pedepsită. Totuși, acest drept poate fi limitat în timp de război, atunci când soldații nu sunt pedepsiți pentru omorurile comise în timpul serviciului militar; Capitolul I – 53 unele drepturi, cum este dreptul la viața privată și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și asociere, pot fi limitate de către stat pentru a nu dăuna intereselor altor persoane sau interesului public. Aceste limitări sunt permisibile conform tratatelor internaționale, dar trebuie să fie conform condițiilor prevăzute de acestea. Și anume, orice limitare trebuie să întrunească 3 condiții: (1) să fie prevăzută de lege (sau alt act normativ care este clar și accesibil pentru populație), (2) să servească un interes public (spre exemplu, ordinea publică, securitatea națională, prevenirea infracțiunilor sau protecția drepturilor altor persoane) și (3) să fie necesară într-o societate democratică (limitarea trebuie să fie conformă principiului de proporționalitate, adică metoda utilizată să fie adecvată pentru atingerea scopului urmărit, să fie cât de puțin posibil de ușoară și să fie proporțională interesului protejat). Într-o societate în unele cazuri apar conflicte între drepturile diferitor persoane. Un conflict dintre două sau mai multe drepturi sau interese urmează a fi soluționat prin compararea sau „punerea pe cântar” a intereselor în conflict. Dacă este necesar de a fi limitat dreptul unei persoane sau al unui grup de persoane în favoarea altuia sau pentru protejarea unui interes public, aceste limitări sunt posibile atât timp cât întrunesc condițiile stipulate în lege și sunt necesare într-o societate democratică. Astfel, limitarea respectivă trebuie să fie prevăzută de lege, să aibă un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică. În cazul în care apare un conflict între persoane, acesta poate fi soluționat prin înțelegerea dintre acestea (a se vedea compartimentul 14), de către administrația instituției care a emis actul în cauză (a se vedea compartimentul 3 pentru detalii cu privire la competența țțaa diferitor autorit autorităț ăți administrative, poliției și procuraturii), cu ajutorul avocatului parlamentar (a se vedea capitolul 1.2.4 din compartimentul 1, mai jos) sau prin intermediul instanței de judecată (a se vedea compartimentele 15 cu privire la procedura civilă, 16 cu privire la procedura contravențională și 17 cu privire la procedura penală). ă ă). Foarte des nu este posibilă implementarea tuturor drepturilor în aceeași măsură din cauza lipsei de bani în bugetul de stat și local. Guvernul (la nivel central) și primăria (la nivel local) în permanență analizează și aleg domeniile prioritare în care trebuie investite resursele statului. Apoi parlamentul, respectiv consiliul local, aprobă bugetele respective. Publicul are dreptul să participe la acest proces, prin diferite metode și în măsuri diferite, în funcție de tipul problemelor. Este important de reținut că posibilitatea de a implementa anu- 54 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I mite drepturi în funcție de disponibilitatea resurselor financiare nu se aplică în cazul drepturilor civile și politice. 1.2.2. Constituţia Republicii Moldova și drepturile garantate Constituția este legea supremă a statului, ceea ce înseamnă că orice lege și act normativ adoptate în Republica Moldova trebuie să fie conforme Constituției, adică să nu contrazică prevederile scrise în Constituție. Consacrarea drepturilor omului în Constituție este foarte importantă, deoarece acest lucru asigură un grad mai înalt de protecție a acestora, condiționând orice act adoptat ulterior să fie conform Constituției (a se vedea pentru detalii despre conținutul Constituției și procedurile speciale de adoptare și modificare în compartimentul 2). Constituția conține un compartiment special dedicat drepturilor omului – titlul II, intitulat „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. Constituția proclamă următoarele principii generale pentru aplicarea și interpretarea normelor ce țin de drepturile omului: – superioritatea normelor internaționale privind drepturile omului față de prevederile naționale – conform art. 4 al Constituției, dispozițiile constituționale privind drepturile omului se interpretează și se aplică în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului (a se vedea capitolul 1.2.3, mai jos), cu pactele și cu celelalte tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. În cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Moldova este parte și legile ei interne, se aplică prevederile tratatelor internaționale; – universalitatea – conform art. 15 și 19 din Constituție, toți cetățenii Republicii Moldova beneficiază de toate drepturile consacrate în Constituție și în alte acte normative. Cetățenii străini și apatrizii au aceleași drepturi și îndatoriri ca și cetățenii Republicii Moldova, cu excepțiile stabilite de lege. Unele norme se referă doar la cetățenii Republicii Moldova, acest lucru fiind menționat în actul/legea respectivă; – egalitatea – conform art. 16 din Constituție, toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială. Astfel, nimeni nu poate fi discriminat, adică tratat diferit în condiții similare, doar din cauza originii sociale, a limbii vorbite etc. Capitolul I 55 – Discriminarea reprezintă acea acțiune sau inacțiune, cu caracter predominant negativ, prin care o persoană sau un grup de persoane nu pot să acceseze niște drepturi prescrise de lege datorită faptului că aparțin acestui grup sau sunt prezumați că aparțin acestui grup. Discriminare poate fi orice act de excludere, deosebire, restricționare sau limitare, preferențiere sau omitere a accesului la un drept în baza unor criterii de apartenență la un grup cu caracteristici comune. Discriminarea poate apărea în orice domeniu al vieții – în relațiile publice, private, la serviciu, la școală etc. De obicei, persoana care discriminează fie refuză, fie limitează sau omite accesul la un drept fundamental. Discriminarea poate fi directă și indirectă. Discriminarea directă apare atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât o altă persoană în situații comparabile din cauza originii etnice sau apartenenței la o rasă, a religiei ori credințelor, vârstei, orientării sexuale sau stării de sănătate. Discriminarea indirectă se produce atunci când un anumit criteriu sau o procedură, o practică aparent neutră dezavantajează sau ar putea dezavantaja predominant persoane aparținând unui grup distinct conform criteriilor de mai sus și nu poate fi justificată în mod obiectiv obiectiv. Pentru a asigura egalitatea în fața legii, statul trebuie să interzică discriminarea. În același timp, interzicerea discriminării cere statului să aibă în vedere diferențele dintre diferitele grupuri care locuiesc pe teritoriul statului. În unele situații, statul poate lua măsuri pentru a mări egalitatea de șanse a unui grup discriminat sau exclus în trecut și numai ca o măsură cu caracter temporar. Astfel de măsuri se numesc măsuri pozitive sau afirmative, care sunt măsurile pe care statul sau o instituție privată le ia pentru a remedia efectele unei discriminări trecute sau prezente prin acordarea unor beneficii adiționale care favorizează membrii grupului respectiv. Aceste măsuri pot fi: beneficii fiscale pentru angajatorii persoanelor aparținând grupurilor dezavantajate; măsuri programe create pentru a atrage reprezentanți ai grupurilor dezavantajate vizate; tratament preferențial (spre exemplu, cote); și redefinirea criteriilor la angajare pentru a include un criteriu interzis de discriminare ca un criteriu pentru calificarea la un post. De asemenea, interzicerea discriminării presupune luarea măsurilor numite acomodarea rezonabilă, care reprezintă orice modificare sau ajustare a unui/unei post/poziții, a unei practici de angajare, mediul de lucru sau modalitatea în care o poziție este exercitată, care face posibilă acceptarea unei persoane calificate pentru a exercita poziția respectivă. Cerința referitoare la acomodarea rezonabilă a apărut cel mai des în contextul dizabilității. Spre exemplu, în cazurile particulare în care se impune, angajatorii trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite unei persoane cu dizabilități să aibă acces, să participe sau să promoveze la locul de muncă sau să beneficieze de instruire, cu excepția cazului în care astfel de măsuri ar presupune 56 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I un efort disproporționat din partea angajatorului. Fără astfel de măsuri care să răspundă nevoilor lor, persoanele cu dizabilități ar putea fi dezavantajate în asemenea măsură, încât n-ar putea să fie angajate. Exemplu practic: pentru a permite unei persoane cu deficiențe țțe de auz să aibă acces la training, angajatul trebuie să îi asigure un interpret. Sau, dacă după un accident de muncă, un angajat care prestează o muncă fizică este inapt pentru postul respectiv, angajatorul trebuie să îi ofere instruirea necesar necesară și un loc de muncă adecvat, la birou1. Orice persoană care crede că este discriminată în exercitarea drepturilor sale se poate plânge autorității care a discriminat-o sau în instanța de judecată, invocând tratatele internaționale relevante la care Republica Moldova este parte (a se vedea pentru detalii subcapitolul 1.2.3), articolul 16 și alte articole din Constituția Republicii Moldova. Dacă este vorba de discriminarea în baza sexului, este aplicabilă Legea nr. 5/2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. – accesul liber la justiție – conform art. 20 din Constituție, orice persoană are dreptul de a se adresa instanțelor de judecată competente pentru a fi remediată orice încălcare a drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Astfel, statul este obligat să creeze instanțe de judecată accesibile pe întreg teritoriul țării, capabile să examineze cererile depuse. Nu este rezonabil de a se adresa în instanța de judecată cu toate problemele, altfel instanțele ar fi mult prea încărcate și examinarea ar dura prea mult. Mai mult, soluționarea cauzelor prin intermediul instanțelor de judecată presupune o perioadă mai îndelungată, apariția în fața judecătorului de obicei mai mult decât o dată și costuri atât pentru persoana în cauză – cheltuielile de judecată (a se vedea pentru detalii compartimentul XIV) și onorariul avocatului (a se vedea compartimentul II), cât și pentru stat – întreținerea instanțelor de judecată. De aceea multe probleme prevăd calea obligatorie de soluționare prealabilă – ceea ce înseamnă procedura de soluționare a conflictului cu autoritatea care a comis pretinsa încălcare, și doar dacă această etapă nu este satisf satisfăcătoare, persoana se poate adresa în instanța de judecată. Stabilirea restricțiilor de așa gen pentru a se adresa în instanțele de judecată nu constituie o încălcare a accesului la justiție. Unul din obiectivele creării rețelei de parajuriști este de a ajuta populația să-și soluționeze problemele juridice simple rapid și să 1 Adaptate din www.antidiscriminare.ro și Non-Discrimination in International Law. A Handbook for Practitioners. Edited by Kevin Kitching. Interights, 2005. Capitolul I 57 prevină conflicte care ar putea fi pasibile doar de soluționarea în instanța de judecată. În cazul în care persoana decide sau trebuie să meargă în instanța de judecată pentru apărarea dreptului său, dar nu dispune de mijloace financiare pentru a angaja un avocat și interesele justiției cer ca respectiva persoană să fie asistată de un avocat, statul este obligat să-i acorde un avocat. De obicei, în orice cauză în care persoana riscă a fi privată de libertate, statul este obligat să-i acorde un avocat din contul statului. Costurile acestui avocat pot fi rambursate la sf sfârșitul cauzei, dacă persoana are mijloace financiare și a fost prevenită despre acest lucru. În Republica Moldova principiile generale de acordare a avocatului din contul statului sunt prevăzute în Legea nr. 198/2007 cu privire la asistența juridică garantată de stat și în actele adoptate de Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (www.cnajgs.m (www.cnajgs.md), autoritatea învestită fiind chemată să administreze sistemul de asistență juridică garantată de stat (a se vedea pentru detalii compartimentul II). – prezumția nevinovăției – conform art. 21 din Constituție, acest principiu înseamnă că nicio persoană nu poate fi considerată vinovată decât dacă vinovăția sa a fost confirmată în cadrul unui proces judiciar de către o instanță de judecată. Astfel, dacă persoana X a fost reținută de către polițistul de sector pentru că un vecin a informat polițistul că persoana X i-a furat vaca, persoana X nu poate fi considerată vinovată până când nu va fi găsită vinovată de instanța de judecată. În mod similar, atunci când în presă sau la televiziune o persoană se numește „infractor”, „criminal” sau cu alte cuvinte similare, dar persoana încă nu a fost adusă în fața judecătorului pentru a-i examina fapta imputată, utilizarea acestor cuvinte încalcă dreptul persoanei de a fi prezumată nevinovată. Este necesar să ne abținem de a utiliza astfel de etichetări față de persoanele care sunt doar bănuite sau învinuite de comiterea unei infracțiuni, în special trebuie să se abțină funcționarii publici și mass-media. – neretroactivitatea legii – conform art. 22 din Constituție, acest principiu înseamnă că nicio persoană nu poate fi condamnată pentru o faptă care la momentul comiterii nu constituia infracțiune. Spre exemplu, dacă persoana X a comis la 2 februarie 2010 un furt al unui obiect în valoare de 100 de lei, dar legea la acel moment prevedea ca obiect al furtului suma minimă de 500 de lei, atunci persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, chiar dacă la 3 februarie a fost adoptată o lege care prevedea suma minimă de 100 de lei pentru a fi considerată furt. De asemenea, acest principiu prevede că nu poate fi aplicată o 58 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I – pedeapsă mai aspră decât cea care era prevăzută pentru fapta comisă la momentul comiterii acesteia. Acest principiu reiese din umanismul dreptului penal și scopul pedepsei penale, care este în primul rând prevenirea comiterii de noi infracțiuni și pedepsirea pentru educarea persoanei, și nu doar pedepsirea persoanei ce a comis o infracțiune. dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle – conform art. 23 din Constituție, acesta este un drept foarte important, care obligă statul să publice toate legile, actele normative și deciziile (cu excepția unor decizii, cum ar fi cele care implică secret de stat) într-un mod clar și accesibil. Dreptul de a cunoaște drepturile și îndatoririle sale este un drept esențial, o condiție pentru realizarea celorlalte drepturi. Dar este și un drept specific, realizarea căruia depinde de interesul fiecărei persoane de a-și cunoaște drepturile. 1.2.3. Principalele tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte După cum s-a menționat mai sus, în subcapitolul 1.2.2, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, se aplică prevederile tratatelor internaționale. Aceasta înseamnă că atunci când legile naționale prevăd ceva care este contrar tratatelor internaționale, sau nu prevăd ceea ce este garantat de tratatul internațional la care este parte, persoana își poate revendica dreptul invocând tratatul internațional. Pentru aceasta este important să cunoaștem ce prevăd tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Pentru că sunt foarte multe tratate ce vizează diferite aspecte ale vieții și nu este posibil de calificat unele mai importante ca altele, mai jos sunt date doar câteva tratate ca exemple. Tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte pot fi găsite pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova: http://www.mfa.gov.md/tratateintern-md/. Tratatele încheiate în cadrul ONU: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, în vigoare pentru Republica Moldova din 28 iulie 1990. Declarația a fost primul document internațional politic care a proclamat în mod solemn drepturile și libertățile fundamentale care trebuie garantate oricărei ființe umane. Declarația nu este un tratat internațional ce ar implica consecințe juridice în cazul încălcării acesteia, fiind concepută ca un „ideal comun atins pentru toate popoarele și Capitolul I 59 națiunile”. Dar aceasta a devenit cu timpul un document de referință spre care tind statele și conform căruia se verifică cum se respectă drepturile omului în diferite state ale lumii, prevederile acesteia fiind ulterior preluate și extinse în diferite tratate internaționale. Printre drepturile garantate de declarație sunt drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică; politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri; drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală; drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs efectiv, la un proces echitabil; drepturi sociale – asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală, șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993, garantează cele mai importante drepturi civile și politice. Pactul a creat Comitetul pentru Drepturile Omului, care verifică respectarea de către statele-membre a drepturilor prevăzute de Pact. Statele depun rapoarte periodice despre faptul cum implementează Pactul la nivel național. Societatea civilă de asemenea are posibilitatea să depună rapoarte alternative despre starea de lucruri în statul respectiv. Rapoartele sunt examinate de Comitet și ulterior acesta prezintă statului concluziile șii observa observațiile sale, inclusiv recomandările pentru îmbunătățirea anumitor domenii. De asemenea, persoanele care se consideră victime ale încălcărilor drepturilor prevăzute de Pact pot depune plângeri individuale la Comitetul pentru Drepturile Omului, după epuizarea căilor interne de recurs. Drept rezultat, Comitetul face constatări pe care le trimite statului. În n ambele cazuri, observa observațiile Comitetului nu au valoarea de hotărâre judecătorească, pedeapsa pentru stat pentru ignorarea acestora fiind măsurile politice, inclusiv imaginea statului în comunitatea interna ională. Acestea sunt mecanisme importante prin care statele sunt încurainternaț jate să depună eforturi de protecție a drepturilor civile și politice. Printre drepturile proclamate de Pact se includ dreptul la via viață, libertate și securitate, dreptul la întrunire pașnică, dreptul la viața privată și de familie, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenț coresponden ei, onoarea și demnitatea deținuț inu ilor, libera circula inuț circulație, dreptul la căsătorie ă ătorie și întemeierea familiei, dreptul la onoare șii reputa reputație, dreptul la cetățenie al copilului, alegeri, dreptul la personalitate juridică, recurs efectiv, proces echitabil și dreptul la un nivel dublu de jurisdicție. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993, 60 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I prevede o serie de drepturi sociale, economice și culturale pe care statele semnatare se obligă să le respecte. Pactul respectiv de asemenea a creat un Comitet pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CDESC), similar Comitetului pentru Drepturile Omului menționat mai sus. Dreptul de a depune plângeri individuale la CDESC a fost prevăzut mai târziu și în acest moment nu este aplicabil pentru Republica Moldova până nu va fi ratificat de parlament protocolul prin care acest Comitet a fost creat. Printre drepturile garantate de Pact sunt dreptul la un salariu echitabil, securitate și asigurări sociale, dreptul la muncă, de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, dreptul la un nivel de trai decent, de a fi protejat contra foamei, dreptul la condiții de muncă prielnice, securitatea și igiena muncii, dreptul la grevă, dreptul de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică și mintală, dreptul la educație. Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 21 decembrie 1965, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Comitetul pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială este organul responsabil de monitorizarea implementării Convenției. În Convenție, expresia „discriminare rasială” are în vedere orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau a compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice. Prin aderarea la Convenția respectivă, statele-părți se angajează să interzică și să elimine discriminarea rasială sub toate formele și să garanteze dreptul fiecăruia la egalitate în fața legii fără deosebire de rasa, culoare, origine națională sau etnică, în folosința următoarelor drepturi: dreptul la un tratament egal în fața tribunalelor și a oricărui alt organ de administrare a justiției; dreptul la securitatea persoanei și la protecția statului împotriva violențelor sau a maltratărilor, fie din partea funcționarilor guvernului, fie a oricărui individ, grup sau instituție; drepturi politice, drepturi civile, economice, sociale și culturale, precum și dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice, cum ar fi mijloacele de transport, hoteluri, restaurante, cafenele, spectacole, parcuri. Convenția evidențiază o serie de drepturi civile, economice, sociale și culturale care urmează a fi respectate în mod special. Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei din 18 decembrie 1979, în vigoare pentru Republica Moldova din 31 iulie 1994. Comitetul pentru Eliminarea Discriminării față de Femei (CEDAW) este organul responsabil de monitorizarea implementării Convenției. Prin Convenția respectivă, statele-părți condamnă discriminarea față de femei sub orice formă Capitolul I 61 și își asumă responsabilitatea de a adopta măsurile necesare pentru eliminarea acestei discriminări sub toate formele și manifestările ei. Conform Convenției, discriminarea față de femei vizează orice diferențiere, excludere sau restricție bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze recunoașterea, beneficiul și exercitarea de către femei, indiferent de starea lor matrimonială, pe baza egalității dintre bărbat și femeie, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în domeniile politic, economic, social, cultural și civil sau în orice alt domeniu. Convenția împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante din 10 decembrie 1984, în vigoare pentru Republica Moldova din 28 decembrie 1995. Comitetul împotriva Torturii este organul responsabil de monitorizarea implementării Convenției. În Convenţie, termenul „tortură” desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea ori cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referă la durerea ori suferinţele rezultând exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele. Aderând la respectiva Convenție, statele-membre au acceptat: interzicerea absolută a torturii; responsabilitatea de a-i aduce în faţa justiţiei şi de a pedepsi torţionarii; responsabilitatea de a asigura dreptul victimelor torturii la reparaţie, inclusiv reabilitare complexă; responsabilitatea de a instrui şi a educa persoanele din grupul de risc, care ar putea comite acte de tortură. Convenția cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Comitetul pentru Drepturile Copilului este organul responsabil de monitorizarea implementării Convenției. În sensul Convenției, prin copil se înțelege orice ființă umană sub 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârstă. Convenția pornește de la premisa că, din cauza lipsei de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de o protecție specială și de îngrijiri speciale, în principal de o protecție juridică potrivită, înainte și după naștere. Convenția proclamă o serie de drepturi specifice copilului și indică măsurile necesare a fi luate de statele-părți pentru a le garanta. 62 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Convenția proclamă un principiu foarte important pentru protejarea copilului, și anume prevalarea intereselor copilului în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative. Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 13 decembrie 2006, ratificată de Republica Moldova la 9 iulie 2010. Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități este organul responsabil de monitorizarea implementării Convenției. Convenţia prevede o schimbare fundamentală în modul de gândire despre persoanele cu dizabilităţi, oferind un cadru legal internaţional pentru a înlocui un şir de tratamente şi abordări faţă de persoanele cu dizabilităţi. Convenţia are drept scop să elimine abordările „medicale” şi „caritabile” faţă de aceste persoane. Noua abordare, din perspectiva drepturilor omului, are drept scop să identifice domeniile de discriminare, precum şi alte bariere care împiedică participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi în societate, bariere care urmează ulterior să fie eliminate. Convenţia stabileşte cadrul juridic internaţional pentru schimbările fundamentale în legi, politici şi în societate, astfel încât âât persoanele cu dizabilităţi să fie tratate cu respect şi să participe în mod egal la dezvoltarea societăţii din care fac parte. Tratate încheiate în cadrul Consiliului Europei: Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şii a libert libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950, în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997 (a se vedea pentru detalii subcapitolul 1.2.5). Carta socială europeană revizuită revizuit din 3 mai 1996, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 ianuarie 2002. Comitetul de Experți a fost instituit pentru a revizui rapoartele statelor-părți referitoare la gradul de realizare a dispozițiilor Cartei și pentru a examina plângeri colective. Carta socială europeană revizuită include toate drepturile prevăzute de Carta socială din 1961, având unele amendamente și drepturi noi. Printre drepturile prevăzute de Carta socială europeană revizuită sunt dreptul la locuință, sănătate, educație, muncă, nediscriminare, dreptul la protecție socială, precum și o serie de drepturi specifice ce țin de protecția persoanelor cu dizabilități, protecția mamelor, protecția împotriva sărăciei și excluderii sociale, protecția în cazurile de eliberare de la locul de muncă, protecția împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă și a altor forme de hărțuire, drepturile lucrătorilor cu responsabilități de familie la oportunități egale și tratament egal etc. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 26 noiembrie 1987, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998. Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante este organul ce monitorizează implementarea Convenției. Una din funcțiile principale ale Comitetului este vi- Capitolul I 63 zitarea oricărui loc de detenție a persoanelor private de libertate de către autoritățile publice. Ulterior, rapoartele Comitetului se fac publice cu acordul statului. Convenţia-cadru pentru protecţia ia minorit minorităţilor naţionale, adoptată la 1 februarie 1995, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998. Convenția este primul instrument multilateral obligatoriu pentru statele părți, care reglementează protecția minorităților naționale în general. Convenția asigură egalitatea minorităților naționale prin crearea condițiilor adecvate pentru ca acestea să-și păstreze și să-și dezvolte cultura și identitatea proprie. Convenția stabilește principiile generale ce țin de participarea minorităților naționale la viața publică, și anume dreptul la întruniri pașnice, dreptul la asociere, libertatea de expresie, libertatea de gândire, conștiință și religie, accesul la mass-media, precum și în domenii ce țin de limba utilizată, educație, cooperare transfrontalieră etc. Convenția a creat un Comitet Consultativ din 18 experți independenți, care monitorizează aplicarea Convenției în statele-membre ale Consiliului Europei și consultă Comitetul de Miniștri al acestuia în domeniul Convenției. Carta europeană pentru autoadministrarea locală din 15 octombrie 1985, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998. Carta proclamă principiul autoadministrării locale. Congresul Autorităților Locale și Regionale monitorizează aplicarea prevederilor Cartei în statele-membre. Convenţia cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane din 16 mai 2005, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 2008. Convenția se bazează pe principiul că traficul de ființe umane constituie o violare a drepturilor omului și o infracțiune ce atentează la demnitatea și integritatea ființei umane. Convenția este un document comprehensiv ce are ca scop să prevină traficul de ființe umane, să protejeze drepturile victimelor traficului și să aducă în fața justiției persoanele vinovate de traficul de ființe umane. Implementarea Convenției este asigurată de un grup de experți independenți GRETA și de Comitetul Părților. 1.2.4. Mecanisme de apărare a drepturilor omului În cazul în care o persoană consideră că i-a fost încălcat un drept, aceasta are posibilitatea să fie repusă în drepturile sale. Pentru aceasta persoana trebuie să utilizeze metodele legale de apărare a dreptului sau drepturilor încălcate. Am menționat mai sus și reiterez că în primul rând este necesară cunoașterea drepturilor de către o persoană, aceasta fiind premisa pentru o apărare de succes. Doar o persoană informată poate sesiza/înțelege că i-a fost încălcat un drept. Atunci când cineva crede că un drept i-a fost încălcat, este mai bine să verifice cu specialiștii dacă e așa decât să renunțe la apărarea dreptului său. În al doilea rând, este important să se identifice ce drept a fost încălcat și care sunt căile de soluționare. Îndrumarul de față ar trebui să fie de folos în 64 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I primul rând pentru a înțelege dacă un drept s-a încălcat și pentru a identifica unde poate fi găsită soluția. În compartimentul III sunt enumerate principalele autorități publice și competența acestora, care ar trebui să ajute persoana să găsească autoritatea corectă la care ar trebui să se plângă și să caute soluție la problema sa. În situațiile în care este vorba de un atac asupra persoanei sau proprietății persoanei și, respectiv, este nevoie de ajutor urgent, se recomandă de apelat imediat la poliție (la inspectorul de poliție sau 911). Atunci când este vorba de o încălcare ce nu necesită o intervenție imediată, se recomandă de adresat pentru consultație parajuristului sau avocatului, în cazul în care nu este un parajurist în localitate sau persoana are mijloace financiare pentru a achita consultația. În unele localități pot exista organizații neguvernamentale (a se vedea capitolul 1.5 mai jos) care pot acorda consultații juridice. Consultația respectivă este importantă pentru a ajuta persoana să identifice corect problema și soluția eventuală. Adresarea în timp util și către instituția/organizația corectă este foarte importantă pentru a obține un rezultat pozitiv. Adresarea în timp util este importantă pentru că legea stabilește anumite termene pentru diferite situații și dacă persoana nu reușește în acel timp, pierde dreptul. Spre exemplu, termenul de 6 luni de acceptare a moștenirii, termenul de 30 de zile pentru a ataca un act administrativ, termenul de 15 zile pentru a contesta hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii etc. Dacă persoana nu întreprinde acțiunea în termenul stabilit, în exemplele de mai sus – nu depune la notar declarația de acceptare a moștenirii în termen de 6 luni din ziua deschiderii succesiunii, nu atacă în instanța de judecată actul administrativ în termen de 30 de zile de când a aflat rezultatul la cererea sa prealabilă, nu a atacat la Curtea de Apel hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii în timp de 15 zile de când i-a fost adusă la cunoștință – atunci persoana pierde dreptul respectiv. Sunt situații în care persoana poate fi repusă în drepturi, dar acest lucru poate fi ffăcut doar prin intermediul instanței de judecată și de obicei necesită implicarea unui avocat datorită complexității procedurii. Adresarea la instituția corectă este necesară pentru că, adresându-se la instituția care nu are competență să soluționeze problema/conflictul, persoana doar pierde timpul său și timpul funcționarului public care examinează petiția adresată incorect. În cazul în care problema poate fi soluționată doar pe cale judiciară, persoana poate pierde și termenul de a se adresa în instanța de judecată și, respectiv, calea de soluționare a problemei sale. Spre exemplu, atunci când o persoană nu este de acord cu hotărârea instanței de judecată, aceasta poate utiliza doar căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă sau penală. Adresarea către Președintele țării, prim-ministru sau un alt ministru este inutilă, deoarece acestea sunt autorități publice care nu pot să se implice în exercitarea puterii judecătorești. Capitolul I 65 Soluționarea conflictului prin intermediul instanței de judecată constituie mecanismul judiciar de apărare a drepturilor încălcate. Ca mecanism, soluționarea conflictului pe cale judiciară presupune o serie de reguli strict stabilite, care necesită cunoștințe juridice specifice, pe care nu toți le posedă. De aceea este recomandabilă adresarea pentru servicii juridice avocatului. Pe lângă aceasta, pentru că procesul în instanța de judecată necesită timp și cheltuieli atât pentru părți, cât și pentru bugetul statului, în multe domenii se impune parcurgerea etapelor de soluționare prealabilă a conflictului; spre exemplu, până a ataca un act administrativ, se cere depunerea cererii prealabile către instituția care a emis actul și doar în cazul nesoluționării conflictului, persoana se poate adresa în instanța de judecată. De asemenea, sunt prevăzute un șir de căi alternative de soluționare a conflictului, care sunt mai rapide și controlabile de părți decât instanța de judecată, spre exemplu negocierea, medierea, arbitrajul, împăcarea părților în procesul penal ((pentru detalii a se vedea compartimentul 14). În îndrumar sunt explicate competențele autorităților publice (a se vedea pentru detalii compartimentul III) și procesul de adresare în instanța de judecată (a se vedea pentru detalii compartimentul XV, precum și compartimentele IV-XII pentru probleme specifice), precum și metodele de soluționare a litigiilor f ră a apela la instanța de judecată (a se vedea compartimentul XIV). fă În Republica Moldova de asemenea avem o instituție specializată în apărarea drepturilor omului, și anume instituția avocaților parlamentari, care este o autoritate publică independentă, constituind un mecanism nejudiciar de apărare a drepturilor omului. Centrul pentru Drepturile Omului (CpDOM) este persoana juridică sau instituția ai cărei funcționari asigură asistenţa organizatorică, informaţională, ştiinţifico-analitică şi de altă natură a activităţii avocaţilor parlamentari. Activitatea avocaților parlamentari este menită să asigure garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile. CpDOM este format din 4 avocaţi parlamentari, egali în drepturi. Unul dintre avocații parlamentari este specializat în problemele de protecţie a drepturilor copilului (avocat al copilului). CpDOM are trei reprezentanţe amplasate în Bălţi, Cahul şi Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă Gagauz-Yeri), activând ca subdiviziuni teritoriale ale instituţiei. De asemenea, în urma semnării și ratificării de către Republica Moldova a Protocolului opţional la Convenţia ONU împo- 66 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I triva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, în vigoare din 24 iulie 2006, a fost creat un Consiliu consultativ în cadrul instituţiei avocaţilor parlamentari ca mecanism naţional de prevenire a torturii. Acesta vizează efectuarea vizitelor preventive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate (pentru detalii a se vedea compartimentul 2). Principalele forme de activitate a avocaților parlamentari 1. Examinează sesizările rile cet cetăţenilor Republicii Moldova, ale cet cetăţenilor stră str ini şi ale apatrizilor care locuiesc permanent sau se află temporar pe teritoriul ei, denumiţi în continuare petiţionari, ale căror drepturi şii libert libertăţi au fost încălcate în Republica Moldova. Avocaţii parlamentari examinează cererile privind deciziile sau acţiunile (inacţiunile) autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate, ale asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu funcţii de răspundere de toate nivelurile care, conform opiniei petiţionarului, au încălcat drepturile şi libertăţile sale constituţionale. Nu poate fi adresată o plângere avocatului parlamentar, dacă aceasta urmează a fi examinată conform legislației de procedură penală, civilă, legislaţia cu privire la contravenţiile administrative şi de legislaţie a muncii. Cererea adresată avocatului parlamentar se depune până la expirarea unui an din ziua încălcării presupuse a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale petiţionarului sau din ziua când petiționarul a aflat despre presupusa încălcare. Cererea trebuie să fie semnată de petiţionar, indicându-se numele, prenumele, domiciliul acestuia. Dacă acestea nu sunt indicate, atunci cererea se consideră anonimă şi nu se examinează. În cazul cererilor din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţie, aceasta nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă CpDOM-ului în decurs de 24 de ore. Petiționarul nu trebuie să plătească pentru cererea depusă. Petiționarul urmează să fie informat în decurs de 10 zile de la depunerea cererii despre faptul dacă cererea lui este acceptată spre examinare, este remisă organelor competente sau este respinsă, indicându-se motivele respingerii. Refuzul de a accepta cererea spre examinare nu poate fi atacat. Sesizarea repetată se acceptă spre examinare numai în cazul apariţiei unor circumstanţe noi. Dacă, în urma examinării cererii, s-a constatat că faptele expuse nu sau adeverit şi nu au fost încălcate drepturile şi libertăţile constituţionale ale petiţionarului, avocatul parlamentar ia o decizie argumentată privind respingerea cererii. 2. ÎÎntreprinde acțiuni din inițiativă proprie (autosesizare). Avocatul parlamentar este în drept să acţioneze din proprie iniţiativă, luând, în limitele Capitolul I 67 competenţei sale, măsurile corespunzătoare, inclusiv intentarea unui proces, în cazul când există informaţii veridice privind încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, în cazurile de o importanţă socială deosebită sau în cazul în care este necesar de a apăra interesele unor persoane ce nu pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare. În cazul primirii sesizării sau acțiunii din propria inițiativă, avocatul parlamentar poate efectua următoarele: – dacă se constată încălcarea unui drept, avocatul parlamentar prezintă organului sau persoanei cu funcţii de răspundere respective ale cărei decizii sau acţiuni (inacţiuni), după părerea sa, încalcă drepturile şi libertăţile constituţionale ale omului, un aviz care va conţine recomandări privind măsurile ce urmează a fi luate pentru repunerea imediată în drepturile încălcate a petiţionarului şi încunoştinţează despre aceasta petiţionarul; – se adresează organului superior pentru luarea măsurilor de executare a recomandărilor cuprinse în avizul prezentat, în cazul în care nu este de acord cu măsurile întreprinse; – adresează în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate; intervine pe lângă organele corespunzătoare cu un demers pentru intentarea unui proces disciplinar sau penal în privinţa persoanei cu funcţii de răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea considerabilă a drepturilor şi libertăţilor omului; – sesizează persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra cazurilor de neglijenţă în lucru, de încălcare a eticii de serviciu, de tărăgănare şi birocratism. 3. Efectuează vizite de monitorizare a locurilor de detenție Avocatul parlamentar, membrii Consiliului consultativ şi alte persoane care îi însoţesc efectuează periodic vizite preventive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, plasate la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimțământul său tacit. Scopul vizitelor este de a asigura respectarea drepturilor persoanelor deținute și a preveni tortura. În cazul în care avocatul parlamentar depistează anumite încălcări în timpul vizitei, acesta prezintă recomandările sale în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii instituției vizitate. În cazul în care avocatul parlamentar nu este de acord cu măsurile întreprinse, el este în drept să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru luarea măsurilor corespunzătoare în 68 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I vederea executării recomandărilor cuprinse în avizul său şi/sau să informeze opinia publică, inclusiv să divulge numele persoanelor autorizate să acţioneze în numele acelei autorităţi. În afară de vizite de monitorizare, CpDOM operează o linie fierbinte, unde poate apela orice persoană care a fost supusă torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane în instituțiile de detenție din Republica Moldova. Astfel, orice persoană poată suna între orele 8.00 și 20.00 la „linia verde” a Centrului pentru Drepturile Omului: 0-8001-2222. 4. Alte drepturi specifice ale avocaților parlamentari: Avocații parlamentari în permanență analizează nivelul de respectare a drepturilor omului în țară prin examinarea analizelor și sesizărilor primite, a vizitelor efectuate și a propriilor observații și analize. Pentru a îmbunătăți respectarea drepturilor omului în țară, avocații parlamentari pot întreprinde măsuri de reacție la sesizările primite, cât și măsuri orientate spre viitor pentru a anula cauzele care au determinat încălcările respective. Pentru ultimele avocații parlamentari sunt în drept: – să prezinte parlamentului propuneri în vederea perfecţionării legislaţiei în vigoare în domeniul asigurării drepturilor şi libertăţilor omului; – să remită autorităţilor publice centrale şi locale obiecţiile şi propunerile lor de ordin general referitoare la asigurarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, la îmbunătăţirea activităţii aparatului administrativ; – în cazul în care se constată încălcări în masă sau grave ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului, avocatul parlamentar are dreptul să prezinte un raport la una din şedinţele Parlamentului, precum şi să propună instituirea unei comisii parlamentare care să cerceteze aceste fapte; – să asiste şi să ia cuvântul la şedinţele parlamentului şi ale guvernului; – să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii legilor şi hotărârilor parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi dispoziţiilor guvernului, asupra corespunderii lor principiilor general acceptate şi actelor juridice internaţionale cu privire la drepturile omului. Astfel, avocații parlamentari au atribuții largi pentru a ajuta o persoană individuală, cât și pentru a contribui la găsirea unei soluții pentru cauzele ce generează un șir de probleme. Este recomandabilă apelarea la avocații parlamentari pentru găsirea soluțiilor la problemele atât individuale, cât și de sistem. Capitolul I 69 În afară de autoritățile publice abilitate cu funcția de apărare a drepturilor omului, există o serie de organizații neguvernamentale (ONG) create pentru a promova și a asigura respectarea drepturilor omului. În capitolul 1.5 se explică noțiunile de bază despre ce reprezintă și cum funcționează organizațiile neguvernamentale. Este bine de reținut că fiecare organizație are un mandat sau domeniul specific de activitate, de aceea e bine de cunoscut cu ce se ocupă diferite organizații neguvernamentale din localitate pentru a ști cui te poți adresa. Există și o serie de organizații internaționale, interguvernamentale sau neguvernamentale, care de asemenea pot să acorde asistență persoanelor în cazul încălcării drepturilor. De cele mai multe ori aceste organizații activează prin intermediul ONG-urilor locale sau al reprezentanțelor locale. Spre exemplu, în cazul în care o persoană este supusă maltratării sau cineva observă încălcări grave ale drepturilor omului, aceasta poate trimite informația la secretariatul Amnesty International, care ulterior poate investiga cazul. Amnesty International nu poate remedia direct situația, dar poate investiga și scrie apeluri către guvern pentru a stopa acțiunile ce încalcă drepturile omului. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) poate primi petiții de la locuitorii din Republica Moldova despre încălcări ale dreptului omului. La rândul său, OSCE poate verifica petiția și stabili dacă sunt motive de a interveni. În cazul în care sunt, aceasta poate adresa un apel către autoritatea care a încălcat drepturile omului, inclusiv poate adresa recomandări de remediere a încălcărilor. OSCE este o organizație inter-guvernamentală, în care Republica Moldova a intrat benevol. Respectiv, în cazul în care organizația denotă încălcări ale drepturilor omului în țară, aceasta face presiuni directe asupra statului. Organizațiile internaționale de asemenea pot elabora rapoarte și recomandări despre starea de lucruri în Republica Moldova referitor la respectarea drepturilor omului în general sau a unor drepturi specifice. Aceste rapoarte ulterior sunt ffăcute publice. Dacă sunt depistate încălcări ale drepturilor omului, aceasta știrbește din imaginea statului pe arena internațională. Imaginea proastă poate constitui și un motiv pentru reducerea investițiilor în stat și acordarea creditelor. Din aceste considerente statul este interesat să aibă o imagine bună la nivel internațional și astfel se manifestă eficacitatea rapoartelor și a altor constatări cu privire la respectarea drepturilor omului în țară. În unele situații, de asemenea este util a transmite informația despre încălcările comise către mass-media. Mass-media poate rapid să o facă publică, ceea ce uneori îi poate determina pe cei care au comis încălcările să le rectifice. În alte cazuri, faptul că despre caz și victima încălcării (pătimașul) se cunoaște 70 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I poate constitui o măsură de protecție a acestei persoane de eventuale atacuri din partea celor care au comis încălcările respective. 1.2.5. Convenţia și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (Convenția) poate fi pe drept numită cea mai importantă dintre convențiile internaționale la care Republica Moldova este parte. Importanța acesteia se explică prin trei aspecte principale: – Convenția asigură o gamă largă de drepturi indispensabile ființei umane într-o democrație; – Convenția este superioară legislației și practicii naționale, ceea ce înseamnă că nicio lege, act normativ ori hotărâre nu pot fi contrare Convenției; – Convenția are un mecanism judiciar de implementare și se aplică direct în Republica Moldova. Și anume, Convenția a creat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (Curtea Europeană), ă care poate exaă), mina plângeri de la orice locuitor din Republica Moldova referitor la o încălcare comisă de autoritățile statului și ulterior, dacă se constată o violare, Curtea Europeană poate aplica o sancțiune statului. Drepturile garantate de Convenție și de Protocoalele acesteia sunt dreptul la viață; dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante; dreptul de a nu fi ținut în sclavie; dreptul la libertatea și siguranța persoanei; dreptul la un proces echitabil; dreptul de a nu fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau o încălcare la momentul comiterii acesteia; dreptul la viața privată și de familie, libertatea de gândire, conștiință și religie; libertatea de exprimare și de întruniri pașnice; dreptul la proprietate; dreptul la educație; dreptul la alegeri libere; interzicerea privării de libertate pentru nerespectarea obligațiilor contractuale; dreptul la libera circulație; dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală; dreptul la reparații în caz de eroare judiciară; dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă; egalitatea în drepturi și responsabilități între soți; abolirea pedepsei cu moartea. Drepturile prevăzute de Convenție sunt aplicate de către Curtea Europeană, care prin jurisprudența sa explică drepturile, extinde aplicarea acestora și le interpretează în lumina situației curente. Astfel, Convenția nu este un text învechit, ci un instrument viu ce se dezvoltă odată cu noile realități. Existența Curții Europene servește ca o garanție importantă pentru a asigura respectarea corectă a drepturilor omului de către statele-membre ale Consiliului Europei. Dacă statul nu asigură căile necesare de a remedia problemele în țară, atunci locuitorii au posibilitatea de a se adresa la Curtea Europeană. Capitolul I 71 Deoarece statul este sancționat pentru încălcări, este în interesul acestuia să asigure respectarea întocmai a Convenției. În același timp, nu orice încălcare poate fi transmisă Curții Europene. Pentru că aceasta este unică pentru 47 de state-membre ale Consiliului Europei și primește foarte multe plângeri, Convenția prevede un șir de condiții stricte care trebuie întrunite pentru a admite examinarea plângerii. Aceste condiții sunt necesare pentru a asigura o anumită legalitate în rapoartele juridice. Condițiile principale de admisibilitate a unei plângeri sunt: – o plângere la Curtea Europeană poate fi depusă doar după ce problemele invocate au fost examinate de către organele competente și instanțele de judecată la nivel național; – nu poate fi depusă o plângere mai târziu de 6 luni din momentul adoptării ultimei hotărâri la nivel național; – persoana care depune plângerea trebuie să fie victima încălcării de care se plânge; – încălcarea trebuie să fie comisă de instituțiile care reprezintă statul sau îndeplinesc funcții publice delegate. Plângerea se poate referi și la încălcări comise de persoane particulare, dacă responsabilitatea statului poate fi angajată, spre exemplu, nu a luat măsurile necesare pentru a preveni încălcarea sau nu a efectuat o investigație promptă și efectivă pentru a descoperi infracțiunea, sau nu a asigurat executarea hotărârii etc. Depunerea plângerii necesită cunoștințe specifice referitoare la aplicarea Convenției, de aceea este recomandabil ca persoana care intenționează să depună o plângere să apeleze la serviciile unui avocat pentru a-i întocmi corect și în termen plângerea. – – – – – 1.2.6. Acte normative și surse utile de informaţie Lista tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, inclusiv data intrării în vigoare pentru Republica Moldova – disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova: www.mfa.gov.md/tratate-intern-md www.mfa.gov.md/tratate-intern-md. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor – fundamentale, disponibilă în română la http://lex.justice.md/ in-dex.php?action=view&view=doc&lang=1&id=285802. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului – www.echr.coe.int (în engleză și franceză). Legea nr. 1349/1997 cu privire la avocații parlamentari. Centrul pentru Drepturile Omului – www.ombudsman.md. 72 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I – Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” – www.lhr. md (publicații despre Convenția și Curtea Europeană în limba română). 1.3. Participarea cetăţenilor la procesul decizional Participarea cetățenilor la guvernare este o trăsătură esențială a unei democrații, unde cetățeanul este un participant activ și partener al autorităților publice. Pentru caracterizarea procesului respectiv se utilizează diferiți termeni, cum ar fi participarea populației, participarea publicului, participarea cetățenilor, care în esență sunt sinonime. Condiția esențială a unui cetățean activ este informarea acestuia, ceea ce este și o formă inițială de participare. La alegeri cetățenii își aleg liderii pentru a guverna țara. Reprezentanții aleși au dreptul de a lua decizii. Dar aceasta nu înseamnă că până la viitoarele alegeri cetățeanul nu mai participă la actul de guvernare. Cetățeanul trebuie să se implice în procesul de luare a deciziilor de diferite tipuri și niveluri pentru a îmbunătăți calitatea acestora. Aceasta se manifestă și prin aderarea la partide politice și promovarea scopurilor acestora, prin organizarea acțiunilor de interes public sau local, prin aderarea sau crearea de organizații formale sau neformale de promovare a anumitor drepturi, prin participarea la viața comunității. În prezentul capitol se analizează rolul participării populației la procesul decizional, condițiile și formele unei participări efective, responsabilitățile cetățenilor. Procesul decizional se referă la procedura de elaborare şi de adoptare a deciziilor de către autorităţile publice. Termenul cetățean se referă atât la cetățenii Republicii Moldova, cât și la cetățenii străini și la apatrizi, dacă nu este indicat altfel. Părți interesate pentru a fi consultate pot fi cetăţenii; asociaţiile obşteşti constituite în corespundere cu legea; sindicatele; asociaţiile de patronat; partidele şi alte organizaţii social-politice; mijloacele de informare în masă; reprezentanţii mediului de afaceri etc. Actul normativ de bază relevant este Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional. 1.3.1. De ce este important să ne implicăm în luarea deciziilor? Ce reprezintă participarea cetățenilor la procesul decizional? Participarea cetățenilor se referă la participarea la actul de guvernare, la activitățile societății civile și la responsabilitatea fa față de comunitate șii fa față de al alți cetățeni. Atunci când vorbim despre actul de guvernare, se are în vedere participarea cetățenilor la alegeri și la procesul decizional. Participarea la procesul decizional dă posibilitatea persoanelor la care se referă şi/sau care sunt interesate de a-şi apăra in- Capitolul I 73 teresele sau de a înainta cerinţele în timpul elaborării planurilor, programelor, politicilor sau actelor normative. Participarea populației, a publicului sau a cetățenilor sunt termeni general acceptați pentru a include un cerc deschis şi nelimitat de persoane, toţi membrii şi modalităţile organizaţionale ale societăţii. Astfel, la procesul decizional pot participa: • persoane individuale; • grupuri de persoane. Grupurile de persoane pot să se organizeze adhoc pentru un anumit motiv, spre exemplu un grup de inițiativă pentru un anumit proiect de lege, sau pot fi grupuri de persoane constituite pentru un scop de lungă durată. Astfel de grupuri sunt numite și „public organizat”. La acestea se referă organizațiile necomerciale ale societății civile, sindicatele, patronatele, organizații care reprezintă interesele diferitor grupuri din sectorul privat, organizații religioase. Prin decizie se înțelege orice act juridic (act legislativ, act normativ, act administrativ) adoptat de autoritățile publice centrale (Cancelaria de Stat, ministerele, alte autorităţi administrative centrale, serviciile publice deconcentrate ale acestora) și autoritățile administrației publice locale, inclusiv persoanele juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace financiare publice (în continuare, autoritatea publică), ă care pot avea impact social, economic, de ă), mediu (asupra modului de viaţă şi a drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, a serviciilor publice). Participarea cetățenilor la luarea deciziilor este importantă din următoarele motive principale: • contribuie la îmbunătățirea calității deciziei. Pentru cetățeni participarea este importantă ca să transmită mesajul lor și să fie siguri că părerea lor este luată în considerație. Cetățenii sunt „clienții” serviciilor publice, de aceea este important ca o autoritate publică să consulte clienții serviciilor sale pentru a evalua calitatea lor, cât și pentru a colecta idei și sugestii noi pentru îmbunătățirea acestora. Cetățenii pot oferi perspective foarte diferite de funcționarii publici; • sporește interesul șii acordul cet cetăț ățenilor ăț enilor cu decizia luat luatăă și, astfel, ridică gradul de respectare a acestora. Este un proces natural – atunci când persoana este consultată, aceasta este predispusă spre respectare mai mult decât atunci când opinia sa este ignorată; • duce la îmbunătățirea relațiilor din comunitate, deoarece cetățenii se întâlnesc și discută problemele de interes pentru comunitate, se ascul- 74 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I • • tă unii pe alții și în final ajung la anumite concluzii acceptate mai mult sau mai puțin de toți; sporește gradul de rrăspundere al autorităţilor publice faţă de cetăţeni şi față de societate, deoarece autoritățile publice știu că se află sub controlul strict al cetățenilor, care își exprimă acordul sau dezacordul cu deciziile luate de autorități; contribuie la creșterea încrederii acestora în autoritatea publică. Deseori deciziile sunt luate într-un context necunoscut de cetățeni. Spre exemplu, bugetul satului trebuie să corespundă anumitor limite și criterii stabilite la nivel central. Din această cauză primarul și consilierii trebuie să facă alegeri între ce este urgent și ce poate fi planificat mai târziu. Aceste alegeri uneori nu sunt înțelese de cetățeni, de aceea consultarea lor în procesul de planificare a bugetului este importantă. Astfel, participarea cetățenilor la procesul decizional este benefică pentru ambele părți – autoritatea publică și cetățean. Dar implicarea cetățenilor nu are loc de la sine. Pentru o implicare utilă, autoritatea publică trebuie să aloce suficient timp, resurse umane care să organizeze procesul de implicare și resurse financiare pentru organizarea procesului (spre exemplu, să multiplice proiectele de documente supuse discuțiilor, anunțurile, să aloce spații pentru întruniri etc). În funcție de problema pusă în discuție, aceasta poate să trezească opinii diferite și chiar conflicte în comunitate. Autoritatea publică care a inițiat procesul trebuie să fie capabilă să faciliteze discuții în contradictoriu, să motiveze decizia luată și să informeze persoanele ce au participat la procesul luării deciziei. Participarea publicului este recomandabilă în mod deosebit atunci când: • tema deciziei se referă la cercuri largi ale populaţiei sau acestea sunt interesate de ea; • tema ar putea să fie discutabilă, adică nu există un răspuns clar sau limite clare conform cărora să fie adoptată. Spre exemplu, strategii de dezvoltare a localității; • pentru realizarea abordărilor politice, a planurilor, programelor, actelor legislative e necesară colaborarea cu un cerc de persoane interesate; • există tendinţa pentru o largă înţelegere, acceptabilitate şi un rezultat de înaltă calitate. Nu toate deciziile trebuie să fie luate cu implicarea populației ț . Spre exemplu, sunt ției situații când deciziile trebuie luate urgent și implicarea cetățenilor este imposibilă. Le- Capitolul I 75 gea privind transparența în procesul decizional prevede, la art. 14, că în cazul „situaţiilor excepţionale, al căror regim este stabilit de lege, precum şi în cazul actelor ce urmează a fi adoptate de Comisia Electorală Centrală în perioada electorală, proiectele de decizii urgente pot fi supuse elaborării şi adoptării fără respectarea etapelor prevăzute de prezenta lege”, adică fără respectarea cerinței cu privire la consultarea publicului. Autoritatea care a adoptat o astfel de decizie trebuie să aducă la cunoștința publicului argumentarea necesității de a adopta o astfel de decizie în termen de cel mult 10 zile de la adoptare, prin plasare pe pagina web a autorităţii publice, prin afişare la sediul acesteia într-un spaţiu accesibil publicului şi/sau prin difuzare în mass-media centrală sau locală, după caz. În alte situații problema este foarte complicată pentru a fi discutată cu populația și, respectiv, este nevoie doar de implicarea specialiștilor, spre exemplu, metodologia de stabilire a tarifului pentru apă. Unele decizii nu pot fi luate după cum ar dori populația, spre exemplu, politica statului referitoare la tratamentul persoanelor condamnate, care trebuie să fie elaborată și implementată conform standardelor internaționale la care Republica Moldova a aderat și studiilor specializate în domeniu. Legea privind transparența în procesul decizional și Regulamentul de implementare a acesteia prevede că cetățenii nu sunt implicați în procesul de elaborare şi adoptare de către guvern şi autorităţile publice a proiectelor de decizii ce conţin informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, a proiectelor de acte normative şi administrative care au ca obiect modificarea actelor în vigoare sub aspect redacţional, fără a schimba conceptul sau impactul acestora şi a proiectelor de acte administrative cu caracter individual, care nu au impact economic, de mediu şi social. Autoritatea publică trebuie să ia decizia privind implicarea cetățenilor și forma cea mai potrivită în funcție de problema discutată. Și cetățenii, la rândul lor, nu trebuie să fie pasivi, ci să răspundă la invitațiile autorității publice și să vină ei înșiși cu propuneri de implicare. 1.3.2. Cum are loc participarea cetăţenilor la procesul decizional? Cetățenii pot participa la procesul decizional prin mai multe forme sau metode. Acestea pot fi clasificate în metode de informare și metode de consultare şi participare activă. De asemenea, acestea pot fi clasificate în metode deliberative și nondeliberative. În cele deliberative, participanţii au ocazia să dezbată opiniile exprimate și să participe la un dialog între ei şi autoritatea publică. În cele nondeliberative, participanţii doar îşi exprimă opinia, nu pot discuta contraargumente sau alte opinii și comunicarea este unidirecţională, dinspre participant spre autoritatea care colectează mesajele. Mai jos vom enumera și descrie unele metode de informare a cetățenilor și metode de consultare și participare a cetățenilor. 76 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I I. Informarea cetățenilor Informarea cetățenilor este condiția de bază pentru implicarea lor ulterioară și prima etapă de implicare a cetățenilor. De calitatea procesului de informare depind în mod direct și calitatea, și rezultatele implicării cetățenilor, pentru că cetățenii nu-și pot exprima opinii pertinente dacă sunt lipsiți de informaţia necesară pentru a formula opinii. În procesul de participare a publicului informarea se face într-o formă clară şi pe înţelesul tuturor. Acest lucru facilitează buna înţelegere şi permite de a evita tărăgănările, deziluzionarea sau alte complicări în colaborare. Există diferite metode de informare a cetățenilor, spre exemplu: • spaţii de afişaj din cadrul instituţiei – informaţiile sunt afişate în locul cel mai frecventat de către public din cadrul instituţiei. Din cauza spațiului limitat, se afișează doar anunţul despre informația ce se aduce publicului şi locul unde pot fi solicitate materiale adiționale (spre exemplu, proiectul de decizie, nota informativă etc), precum și persoana de contact; • publicaţii proprii tipărite – buletine informative ale autorității publice, ziare proprii sau pagini găzduite de ziarele locale; publicaţii electronice – buletinele informative ale autorității publice, în format electronic; • pagina web a autorității publice – pagina web conține informații despre activitatea autorității publice, de obicei are un compartiment special destinat transparenței în procesul decizional. Este cea mai răspândită și cea mai ieftină metodă de informare a cetățenilor; • centre de informare pentru cetăţeni – un birou amenajat într-un loc accesibil publicului. Dispune de personalul, logistica şi mecanismele de comunicare cu autoritatea publică respectivă; • transmiterea, în direct, a şedinţelor pe internet – o metodă ușor de implementat, dar mai puțin utilă dacă nu este însoțită de rezumate ale ședințelor și mecanisme ușoare de căutare a informației; • lucrul cu mass-media – autoritatea publică anunță publicul despre procesul inițiat prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Este o metodă eficientă pentru a ajunge la un public larg, utilizator al mijlocului respectiv de informare; • mijloace stradale de informare – postere, panouri etc. stradale; transmiterea directă de informaţii către organizaţiile nonguvernamentale, grupurile interesate, cetăţeni (părți interesate) – o metodă eficientă, pentru că este direcționată publicului interesat de subiect. Pentru aceasta este nevoie ca autoritatea publică să-și întocmească liste de Capitolul I 77 părți interesate de subiectul pus în discuție și să le actualizeze la un interval regulat de timp pentru a avea informația curentă. II. Consultarea și participarea activă a cetățenilor Consultarea şi participarea activă nu pot fi departajate foarte clar. Autoritățile publice pot implica cetățenii prin diferite metode de consultare și participare. Acestea pot fi deliberative și nondeliberative. Metodele deliberative favorizează discuţiile între participanţi, dezbaterile şi examinarea. Avantajul acestor metode constă în faptul că acestea fac posibilă atingerea consensului și educă în acelaşi timp participanţii. Metodele nondeliberative sunt importante pentru colectarea informaţiilor de la cetăţeni, examinarea atentă a diverselor aspecte ale problemei și pot fi mult mai structurate decât cele deliberative. Exemple de metode deliberative:2 1. ateliere de scenarii 2. ateliere, seminare, conferinţe 3. brainstorming 4. cafeneaua publică 5. celula de planificare 6. comisii tripartite 7. dezbateri publice 8. forumuri deliberative 9. grupuri de lucru comune 10. jurii cetăţeneşti 11. metoda spaţiului deschis 12. simpozionul cetăţenesc 13. summitul cetăţenilor 14. întâlnirile publice. Exemple de metode nondeliberative: 1. audieri publice 2. audieri la sediul instituţiei 3. comitetele consultative 4. focus-grupuri 5. forumul on-line 6. grupul cetăţenesc 7. metoda Delphi 2 A se vedea detalii pe pagina web a Centrului Acces-Info la http://www.acces-info.org. md/index.php?cid=225&lid=917 78 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I 8. 9. 10. 11. 12. ore deschise preluarea proiectelor de hotărâri de la organizaţii şi cetăţeni referendumul local sondajele de opinie sugestii în scris de la cetăţeni. Indiferent de metoda de consultare aleasă, este importantă informarea cetățenilor cu privire la inițierea procesului de adoptare a unei decizii. Legea privind transparența în procesul decizional (art. 9) și Regulamentul de implementare a acesteia (p. 19-23) stabilesc cerințele pentru anunțarea publicului despre inițierea procesului de adoptare a unei decizii și organizarea consultărilor publice. Autoritatea publică în mod obligatoriu face publică informația despre inițierea procesului de adoptare a unei decizii. Informația despre organizarea consultărilor publice referitoare la un proiect de decizie este redactată sub forma unui anunț. Anunțul include argumentarea necesităţii de a adopta decizia; data plasării anunţului; termenullimită de prezentare a recomandărilor; modalitatea prin care părţile interesate pot avea acces la proiectul de decizie; modalitatea consultărilor publice; modalitatea prin care părţile interesate pot prezenta sau expedia recomandări; numele şi informaţia de contact (numărul de telefon, adresa poştei electronice, adresa poştală) ale persoanelor responsabile de recepţionarea şi examinarea recomandărilor referitoare la proiectul de decizie supus consultării. Anunţul este însoţit de proiectul deciziei şi materialele aferente acestuia (note informative şi, după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.). Anunţul de organizare a consultării publice este făcut public cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de iniţierea procedurii de întocmire a variantei finale a proiectului deciziei. Legea privind transparența în procesul decizional și Regulamentul de implementare a acesteia reglementează mai detaliat următoarele metode de consultare a cetățenilor: – solicitarea opiniei cetățenilor – practic anunțul este difuzat de autoritatea publică prin care se solicită recomandări de la cetățeni. Recomandările cetățenilor se recepționează de persoanele responsabile indicate în anunț; – solicitarea opiniilor experților în domeniu – autoritatea publică solicită contribuția părților interesate (a se vedea îîn descrierea capitolului cine sunt părțile interesate) și recepționează recomandările conform indicațiilor din anunțul dat sau scrisoarea adresată; – organizarea dezbaterilor publice – dezbaterile publice reprezintă întrunirea reprezentanţilor autorităţii publice şi ai părţilor interesate Capitolul I – – 79 pentru exprimarea într-un cadru organizat a viziunilor privind proiectul deciziei. Autoritatea publică organizează dezbaterile publice, ceea ce presupune stabilirea subiectului dezbaterilor din timp șii contactarea părților interesate pentru a fi incluse în n ordinea de zi. Autoritatea informează părțile ile interesate cu cel pu puțin 3 zile până la dezbateri despre data, locul şi ordinea de zi propusă. Dezbaterile sunt de obicei moderate de un moderator care facilitează şi menţine dezbaterile în conformitate cu ordinea de zi. Autoritatea publică care iniţiază dezbaterile publice prezintă în cadrul discuţiilor punctul de vedere, îl argumentează şi îşi exprimă, după caz, acordul sau dezacordul asupra recomandărilor şi opiniei participanţilor la dezbaterile publice. Rezultatul dezbaterilor publice se fixează în procesul-verbal privind consultarea publică a părţilor interesate; organizarea audierilor publice – audierea publică reprezintă o modalitate de întrunire bine sistematizată a autorităţii publice, autor al proiectului de decizie, şi a părţilor ilor interesate. Spre deosebire de dezbaterile publice, în cadrul audierilor publice autoritatea publică, care iniţiază audierile publice, prezintă tema discuţiei, adresează, după caz, întrebări şi ia act de recomandările şi opiniile participanţilor la audieri, ffără a-şi exprima poziţia faţă de recomandările şi opiniile expuse. Audierile publice sunt organizate de o comisie de lucru, desemnată de către autoritatea publică, care stabileşte regulile de organizare şi desfăş desf urare a discuţiilor şi ordinea vorbitorilor. Regulile se aduc la cunoştinţa părţilor interesate la începutul audierilor publice. Anunţul despre desf desfăşurarea audierilor publice, în care se face referinţă la data, locul şi subiectele discuţiilor, se face public, de regulă, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită. Recomandările parvenite în cadrul audierilor publice se înregistrează în procesulverbal privind consultarea publică a părţilor interesate; organizarea grupurilor de lucru permanente sau ad-hoc cu participarea reprezentanţilor societății civile – grupurile de lucru sunt create de autoritatea publică în scopul iniţierii şi menţinerii unui dialog constant pe parcursul procesului decizional, în cazul celor permanente, și în scopul discutării proiectului de decizie supus consultării, obţinerii de consens în aspecte contradictorii, în cazul celui ad-hoc. Grupurile de lucru ad-hoc sunt deseori create, spre exemplu, pentru elaborarea unui proiect de lege. Rezultatele obținute în cadrul grupurilor se înregistrează în procese-verbale privind consultarea publică a părţilor interesate. Cetățenii care au un interes fa față de un anumit subiect discutat în cadrul unui grup de lucru pot prezenta direct recomandări referitoare la subiectul discutat sau prin intermediul unui membru, în cazul în care ultimul este de acord; 80 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I – – organizarea sondajului de opinie – sondajul de opinie este o procedură sociologică de consultare a opiniei cetăţenilor, menită să identifice atitudinea acestora faţă de intenţiile sau acţiunile planificate ale autorităţilor publice, stabilite prin proiectele de decizii elaborate. Pentru organizarea unui sondaj de opinie autoritatea publică propune un şir de întrebări tematice privind subiectul supus consultării, incluse întrun chestionar, care este implementat de o organizație specializată. Sondajul nu este, deocamdată, o metodă de consultare des utilizată în Republica Moldova; organizarea referendumului – referendumul reprezintă un instrument de consultare a opiniei cetăţenilor privind cele mai importante probleme ale statului şi societăţii şi se desfăşoară conform procedurilor stabilite de Codul electoral. Referendumul este rar utilizat în Republica Moldova, de obicei doar la nivel de țară. În afară de participarea la elaborarea deciziilor, cetățenii pot participa la ședinţele autorităţilor publice în cadrul cărora sunt examinate şi adoptate deciziile (a se vedea pentru detalii capitolul III al Legii prind transparența ț în procesul ța decizional). Ședințele respective sunt publice, cu excepţia cazurilor când în cadrul şedinţelor sunt examinate sau audiate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată ((pentru detalii referitoare la informație cu accesibilitate limitată limitat a se vedea capitolul 1.4 – art. 7 al Legii nr. 982/2000 privind accesul la informaţii). În orice caz în care ședința este închisă, autoritatea publică este obligată să facă publică argumentarea desf urării şedinţelor închise. desfăş Desf urarea şedinţei publice, data, ora şi adresa unde aceasta va avea loc, orDesfăş dinea de zi a şedinţei sunt anunţate de autoritatea publică în prealabil, de regulă, cu cel puţin 3 zile lucrătoare, ăătoare, prin plasarea unui anunț și/sau trimiterea informaț informa iei părților interesate. Fiecare autoritate publică stabilește modalitatea de organizare și participare la ședinț edin ele publice în regulile interne de organizare a procedurilor de edinț consultare publică în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. Regulile de organizare a ședinț edin ei publice sunt aduse la cunoştinţă edinț tin participanţilor la şedinţă, care tinţă sunt obliga obligaţi să le respecte. Participarea publicului se asigură în limitele locurilor disponibile din sala de şedinţe şi în n ordinea prioritară stabilită de persoana care prezidează şedinţa, în conformitate cu interesul fiecărei părţii interesate fa faţă de subiectele examinate în cadrul şedinţei publice. Rezultatele ședinț edin elor sunt ffăcute edinț publice prin publicarea acestora pe paginile web ale autorității publice. Autoritatea publică poate de asemenea să le facă publice prin afişarea la sediul său într-un ntr-un spa spaţiu accesibil publicului, prin difuzarea, după caz, a unui comunicat de presă în mijloa- Capitolul I 81 cele de informare centrale sau locale, sau prin informarea părților interesate care au participat la ședință. Ce urmează după consultarea publicului? Examinarea recomandărilor rilor cet cetăţ ăţenilor, ăţ enilor, a asociaţiilor constituite legal, a altor părţi interesate de procesul de elaborare a proiectelor de decizii – autoritatea publică care a inițiat consultarea publică privind un proiect de decizie înregistrează toate recomandările cetățenilor și părţilor interesate parvenite pe parcursul desfăşurării consultării publice a proiectului de decizie şi le include în sinteza recomandărilor. Sinteza recomandărilor este întocmită sub forma unui tabel și include recomandarea recepționată, autorul recomandării și poziţia autorităţii publice privind acceptarea sau respingerea recomandării şi argumentarea, în cazul respingerii recomandării. Informarea publicului referitor la deciziile adoptate – autoritatea publică informează publicul despre rezultatele consultării la finele acesteia, dar până la adoptarea deciziei, făcând publice rezultatele consultării (procese-verbale, sinteza recomandărilor), după aprobarea acestora de către conducerea autorităţii publice. Rezultatele se fac publice prin plasarea unui anunț și/sau prin informarea directă a părților interesate, în funcție de metoda de informare și consultarea aleasă de autoritate la inițierea procesului de consultare. Deciziile adoptate ale autorităţilor publice, supuse consultării publice, de asemenea sunt făcute publice prin inserarea acestora pe paginile web ale autorității publice. De asemenea, autoritatea publică poate să le facă publice prin afişarea la sediul său într-un spaţiu accesibil publicului, prin difuzarea, după caz, a unui comunicat de presă în mijloacele de informare centrale sau locale sau prin informarea părților interesate care au participat la consultări. Actele normative sunt publicate în mod obligatoriu în Monitorul Oficial pentru a avea forță juridică. 1.3.3. Participarea la guvernare la nivel central Metodele generale de implicare a populației la nivel central și local sunt similare, dar aplicarea acestora diferă datorită faptului că sunt diferite obiectele de reglementare și părțile interesate. Participarea directă a cetățenilor la nivel central este rară, dar nu este exclusă. Cel mai des la procesul decizional participă organizații specializate sau grupuri de persoane interesate de un anumit subiect. În 2010 guvernul a creat Consiliul Național de Participare (în continuare CNP) pentru a facilita participarea părţilor interesate la procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică. CNP este un organ consultativ al guvernului, fără statut de persoană juridică. Conform legii, CNP are drept scop dezvoltarea şi promovarea parte- 82 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I neriatului strategic între autorităţile publice, societatea civilă şi sectorul privat în vederea consolidării democraţiei participative în Republica Moldova, prin facilitarea comunicării şi participării părţilor interesate la identificarea şi realizarea priorităţilor strategice de dezvoltare a ţării la toate etapele şi crearea cadrului şi capacităţilor instituţionale de asigurare a implicării plenare a părţilor interesate în procesul de luare a deciziilor. CNP este format din 30 de membri, reprezentanţi ai grupurilor organizate ale societăţii civile, reprezentând diferite domenii de expertiză. Mandatul membrilor CNP este de 2 ani (a se vedea pentru detalii Hotărârea Guvernului nr. 11/2010 cu privire la crearea Consiliului Național de Participare, compartimentul Transparență decizională de pe pagina web a guvernului www.gov.m www.gov.md și pagina web a CNP – www.cnp.m www.cnp.md). Pe pagina web a CNP pot fi găsite informații despre inițiativele curente consultate cu cetățenii, evenimentele relevante și persoanele de contact. Doritorii se pot abona la noutățile trimise de CNP prin poșta electronică. Orice cetățean poate trimite sugestii sau comentarii CNP referitoare la inițiative și documente de politici ale statului. Pentru a facilita dialogul continuu între cetățeni eni şi autoritățile publice, a fost creată o pagină web dedicată participării rii popula populației la procesul de luare a deciziilor: www.particip.gov.m www.particip.gov.md, care este o platformă guvernamentală online care are ca scop încurajarea participării cetățenilor la procesul decizional. Proiectele de legi, hotărârile de guvern și strategiile sunt prezentate într-un limbaj accesibil tuturor. Orice persoană interesată poate lăsa comentarii pe pagina respectivă, care sunt examinate de administratorii paginii și adresate factorilor decizionali. Autorităţile publice centrale, inclusiv persoanele juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace financiare publice (autorități publice centrale) sunt obligate să facă publice programele (planurile) anuale de activitate, programele anuale (trimestriale) de elaborare a proiectelor de acte normative, cu indicarea proiectelor de decizii care urmează a fi supuse consultării publice. De obicei, informa informația este plasată pe pagina web a autorității publice în compartimentul „transparența în procesul decizional”, „proiecte de acte normative” sau altele de acest tip. De asemenea, orice autoritate publică trebuie să adopte regulile interne privind procedurile de informare, consultare şi participare la procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor și să numească o persoană responsabilă de coordonare şi monitorizare a asigurării transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a proiectelor de decizii din cadrul autorităţii respective – coordonatorul procesului de consultare publică. Orice cetățean poate urmări anunțurile plasate de autoritățile publice pe paginile web și poate trimite comentarii sau solicitări de a fi informat despre actul respectiv, totodată poate adresa întrebări coordonatorului procesului de consultare publică. Capitolul I 83 1.3.4. Participarea la guvernare la nivel local Unul din principiile de bază ale administrării publice locale în Republica Moldova este consultarea cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit. Autoritățile publice locale pot să elaboreze şi să aprobe regulile interne proprii de organizare a procedurilor de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor după modelul celor centrale. Proiectele de dispoziţii ale primarului în problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu, social (asupra modului de viaţă şi a drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, a serviciilor publice) se consultă public, cu respectarea procedurilor stabilite de către fiecare autoritate reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea, după caz. Consiliul raional dispune consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu şi social (asupra modului de viaţă şi a drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, a serviciilor publice), precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale. Aparatul președintelui raionului asigură consultarea publică a proiectelor de decizii ale consiliului raional şi de dispoziţii normative ale preşedintelui raionului şi informarea publicului referitor la deciziile adoptate şi la dispoziţiile emise. Consiliile locale sunt obligate să asigure informarea adecvată și în timp util asupra subiectelor dezbătute de consiliul local. Acestea sunt obligate să asigure publicarea programelor, strategiilor, agendei şedinţelor elor pe diverse suporturi informaţionale. Secretarul consiliului local are funcția de a asigura consultarea publică a proiectelor de decizii ale consiliului local şi de dispoziţii normative ale primarului, informarea publicului referitor la deciziile adoptate şii la dispozi dispoziţiile emise. Astfel, orice cetățean ean poate cere secretarului informa informații despre anumite decizii și despre modul cum se poate implica în procesul de elaborare a acestor decizii. Orice cetățean poate adresa autorității ii publice locale sugestii, comentarii referitor la probleme de interes local, fie legate de planul anunțat, fie inițiative noi. Acestea pot fi adresate prin intermediul coordonatorului procesului de consultare publică, dacă a fost creat un astfel de post în statele autorității, prin intermediul orelor de audiență la primar, viceprimar, președinți sau vicepreședinți de raion, consilieri locali sau raionali, sau să se implice într-un proces de consultare publică inițiat de autoritatea publică locală. Cetățenii pot participa la procesul de luare a deciziilor prin transmiterea sugestiilor și recomandărilor, cât și prin participarea la ședințele consiliului local (sătesc, comunal, orășenesc, municipal). 84 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Orice cetățean are dreptul de a propune iniţierea elaborării şi adoptării unor decizii, de a prezenta autorităţilor publice locale recomandări, în nume propriu sau în numele unor grupuri de locuitori ai colectivităţilor respective, privind diverse proiecte de decizie supuse dezbaterilor. Consiliul local este obligat să recepționeze și să examineze, în timp util, toate recomandările, sesizările, scrisorile, adresate de către cetăţeni la elaborarea proiectelor de decizii sau a programelor de activitate. Ședințele consiliului local sunt publice. Cetățenii pot participa la ședințele consiliului local, în limitele spațiului disponibil și dacă în cadrul şedinţelor nu sunt examinate sau audiate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată. Orice persoană interesată are dreptul de a avea acces la informații privind ordinea de zi a şedinţelor consiliului local şi ale primăriei. Pentru a implica publicul în elaborarea deciziei autoritatea publică locală poate utiliza una sau câteva din procedurile de consultare explicate mai sus în subcapitolul 1.3.2. Specific este dreptul primarului de a propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum în probleme locale de interes deosebit. În cazul raionului, președintele raionului propune consiliului raional să consulte, prin referendum, populaţia în probleme locale de interes deosebit şi, în temeiul deciziei consiliului, ia măsuri în vederea organizării referendumului. 1.3.5. Acte normative și surse utile de informaţie Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional. Hotărârea Guvernului nr. 96/2010 cu privire la acțiunile de implementare a Legii nr. 239XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional. Hotărârea Guvernului nr. 11/2010 cu privire la crearea Consiliului Național pentru Participare. Pagina web a Consiliului Național de Participare – www.cnp.m www.cnp.md Platforma guvernamentală online consacrată participării populației – www.particip.gov.md www.particip.gov.m Asociația Obștească Centrul de Promovare a Libertății de Exprimare și a Accesului la Informație „Access-Info” (Centrul „Acces-Info” în continuare) – www.acces-info.org.m www.acces-info.org.md, compartimentul Transparență și participare Asociația obștească Asociația pentru Democrație Participativă, care efectuează monitorizarea transparenței decizionale în cadrul organelor centrale de specialitate ale administrației publice, rapoartele căreia sunt publicate pe pagina web – http://www.e-democracy.m http://www.e-democracy.md Capitolul I 85 1.4. Accesul la informaţie Doar un cetățean bine informat poate să-și apere drepturile și să participe activ la viața politică și social-economică. Dreptul la informație este un drept fundamental, garantat de art. 10 al Convenției Europene și art. 34 al Constituției Republicii Moldova. Accesul la informație este un drept al cetățeanului, dar și o obligație a autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes public. Este important de reținut că dreptul de acces la informație nu se referă la toate tipurile de informație, ci la informația de interes public sau informațiile oficiale. În capitolul de față se explică ce reprezintă informațiile oficiale la care cetățeanul are dreptul, precum și tipurile de informație la care cetățenii nu au acces sau au acces limitat. Se explică procedura de obținere a informației necesare și procedura de contestare în caz de refuz. În Republica Moldova termenii de informație de interes public și informații oficiale sunt echivalente, așa cum reiese din interpretarea Curții Supreme de Justiție (Hotărârea nr. 1 din 2.04.2007). Pentru a utiliza terminologia folosită în legislația și practica din instanțe, în capitol se utilizează termenul informații oficiale. Dar pentru că avem termenul informație de interes public utilizat în Constituția Republicii Moldova și în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, nu este o greșeală dacă utilizăm și termenul informație de interes public. În acest capitol termenul cetățean se referă la cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini și apatrizii care au domiciliul sau reședința pe teritoriul Republicii Moldova. 1.4.1. Ce reprezintă informaţiile oficiale? Cetățeanul are dreptul la informația pe care o deține autoritatea publică, pentru că autoritatea publică activează pentru cetățeni, care achită impozitele ce permit activitatea autorităților publice. Astfel, cetățeanul are dreptul la informația pe care autoritatea publică o deține despre sine, cât și la informația pe care o deține autoritatea publică care nu se referă în mod direct la cetățean, dar care i-ar putea afecta bunăstarea ca membru al societății și/sau i-ar putea fi de folos în exercitarea drepturilor sale. Dreptul la informație are două componente majore: • elementul activ – obligația pozitivă a autorităților publice de a pune la dispoziție, a publica și a disemina informații despre activitățile lor principale, cum ar fi bugetul și politicile elaborate, astfel încât cetățenii să știe despre activitatea lor, să poate participa la procesul de elaborare a deciziilor și să fie în stare a controla comportamentul instituțiilor publice; 86 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I • elementul pasiv sau de reacție – dreptul oricărei persoane de a solicita informație de la autoritățile publice despre activitatea acestora, precum și orice document deținut de acestea și dreptul persoanei de a primi un răspuns la solicitarea sa. Autoritatea publică răspunde solicitării prin furnizarea informației pe care o deține, permite accesul la documentul în original sau trimite copii ale acestora. Majoritatea informației deținute de autoritățile publice trebuie să fie disponibilă, cu excepția informației care nu se face publică pentru a proteja viața privată, securitatea națională și interesele comerciale3. Informația de interes public sau informațiile oficiale includ o serie de domenii de interes, cum ar fi funcționarea unei autorități publice, viața politică, socială, educație, mediu, sănătate, economie, securitate, justiție, achiziții publice etc. Cu titlu de exemplu, cetățeanul are dreptul să cunoască: • ce se întâmplă în parlament – deputații sunt aleși de cetățeni și, respectiv, aceștia au dreptul să știe ce acte normative și ce politici adoptă deputații, cum parlamentul revizuiește activitatea executivului, care sunt planurile de noi acte normative și politici etc. Cetățenii sunt în drept să știe ce se petrece în parlament cel puțin pentru a ști mai departe pentru ce partid sau candidat independent să voteze; • ce se întâmplă în autoritățile publice – autoritățile publice implementează legile și politicile aprobate de parlament, care a fost ales de cetățeni. Autoritățile publice sunt în serviciul cetățenilor și, respectiv, aceștia au dreptul să știe despre activitatea lor. Deciziile adoptate de autoritățile publice de orice nivel – primărie, departament, agenție, minister etc. – pot afecta viața fiecărui cetățean, de aceea accesul la informația despre activitatea acestora trebuie să fie garantat. Mai mult, autoritățile publice trebuie să publice nu doar deciziile finale, dar și intențiile de a adopta decizii, pentru a asigura posibilitatea cetățenilor de a participa efectiv la procesul de luare a deciziilor respective; • ce se întâmplă în instanțele de judecată – justiția ia nu doar trebuie ffăcută, dar „trebuie să fie și văzută”. Accesul publicului la instanțele de judecată este o garanție că acestea vor activa adecvat și vor trata corect părțile; • nu în ultimul rând, parlamentul, autoritățile publice, instanțele de judecată funcționează datorită impozitelor plătite ăătite de cetățeni. De aceea cetățenii au dreptul să știe cum banii publici sunt cheltuiți de aceste instituții; 3 Adaptat după www.acces-info.org Capitolul I 87 • cetățenii au dreptul să cunoască adevărul despre încălcările comise în prezent și în trecut, indiferent dacă această informație este sau nu comodă pentru guvernare. Accesul la astfel de informații este esențial pentru a asigura tragerea la răspundere a celor care au comis încălcări grave ale drepturilor omului și pentru a reabilita moral persoanele care au suferit. Constituția Republicii Moldova prevede, la art. 34, că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Legea nr. 982/2000 privind accesul la informa informație definește te informa informația oficială (la care cetățenii enii au acces sau informa informație de interes public) „toate toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către ăătre alţi subiecţi de drept”. Hotărârea Curții Supreme de Justiție din 2.04.2007 prevede următoare ătoarele: „se ătoare atenţionează instanţele judecătoreşti asupra similitudinii noţiunilor de «informaţie oficială» și «informaţie de interes public», ambele noţiuni având semnificaţia prevăzută la art. 6, alin. (1) din Lege. Acest fapt rezultă atât din interpretarea sistematică a Legii, cât şi din jurisprudenţa CEDO (ex.: cazul Sârbu împotriva Republicii Moldova; cazul de Haes şi Gijsels împotriva Belgiei). Pentru consecvenţă, se recomandă aprecierea informaţiei sub aspectul «oficialităţii» ei în conformitate cu art. 6 din Lege, aceasta figurând în calitate de parte componentă a eventualului raport litigios”. De ce este important de a ne realiza dreptul de acces la informație? Într-un stat cu cetățeni activi, care în permanență verifică activitatea autorităților ilor publice, aceste institu instituții funcționeazăă responsabil și se reduce semnificativ probabilitatea oricărui abuz din partea autorităților. Atunci când instituțiile publice știu că sunt verificate de cetățeni, acestea comit mult mai puține încălcări. Cu cât controlul publicului este mai mare, cu atât mai mult scade corupția, deoarece instituțiile publice știu că încălcările lor pot deveni cunoscute. Accesul la informație duce la îmbunătățirea calității actului decizional și, respectiv, a politicilor statului. Atunci când cetățeanul în permanență întreabă de ce și pentru ce sunt cheltuiți banii publici, instituțiile statului se vor asigura pe viitor să adopte politici și decizii în favoarea cetățenilor. Accesul la informație contribuie la îmbunătățirea mediului de viață și a sănătății populației. Când cetățenii au informații corecte despre efectul diferitor activități și întreprinderi asupra mediului, ei sunt interesați să se implice 88 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I activ în procesul de monitorizare a activității acestora și de adoptare a deciziilor corecte. La fel, accesul la informația corectă despre efectul diferitor produse asupra sănătății cetățenilor îi va ajuta să ia decizii corecte cu privire la modul de alimentare. Sau accesul corect la informația despre modul de transmitere a unor boli și efectul acestora asupra organismului uman îi va ajuta pe oameni să adopte comportamentul corect. Șirul avantajelor poate fi continuat. Nu toată informația deținută de autoritățile și instituțiile publice trebuie să fie disponibilă. Legea privind accesul la informație reglementează un șir de informații la care accesul este interzis sau care au un caracter limitat. Accesul la informații oficiale poate fi supus unor restricţii reglementate prin lege organică pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului internaţional, și anume, respectarea drepturilor şi reputaţiei altei persoane și protecția securităţii naţionale, a ordinii publice, ocrotirea sănătăţii sau protecţia moralei societăţii. Accesul la informații oficiale nu poate fi îngrădit, cu excepția: • informaţiilor ce constituie secret de stat – acestea sunt reglementate prin lege organică (Legea nr. 245 din 27.11.2008), a căror divulgare neautorizată sau pierdere poate aduce atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova; • informaţiilor confidenţiale din domeniul afacerilor – informații care sunt prezentate instituţiilor publice cu titlu de confidenţialitate, reglementate de legislaţia privind secretul comercial, şi care ţin de producţie, tehnologie, administrare, finanţe, de altă activitate a vieţii economice, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate atinge interesele întreprinzătorilor; • informaţiilor cu caracter personal – informații a căror divulgare este considerată drept o imixtiune în viaţa privată a persoanei, protejată de legislaţie, accesul la care poate fi admis numai cu respectarea prevederilor art. 8 al Legii privind accesul la informație (accesul la informație cu caracter personal); • informaţiilor ce ţin de activitatea operativă şi de urmărire penală a organelor de resort – numai în cazurile în care divulgarea acestor informaţii ar putea prejudicia urmărirea penală, interveni în n desf desfăşurarea unui proces de judecată, lipsi persoana de dreptul la o judecare corectă şi imparţială a cazului său, ori ar pune în pericol viaţa sau securitatea fizică a oricărei persoane – aspecte reglementate de legislaţie; Capitolul I • 89 informaţiilor ce reflectă rezultatele finale sau intermediare ale unor investigaţii ştiinţifice şi tehnice şi a căror divulgare privează autorii investigaţiilor de prioritatea de publicare sau influenţează negativ exercitarea altor drepturi protejate prin lege. Legea stabilește reguli foarte importante pentru limitarea abuzului de către autoritățile publice referitor la posibilitatea de a declara o informație cu caracter limitat, și anume: • dacă accesul la informaţiile, documentele solicitate este parţial limitat, furnizorii de informaţii sunt obligaţi să prezinte solicitanţilor părţile documentului, accesul la care nu conţine restricţii conform legislaţiei, indicându-se în locurile porţiunilor omise una din următoarele sintagme: „secret de stat”, „secret comercial”, „informaţie confidenţială despre persoană”. Refuzul accesului la informaţie trebuie întocmit conform cerințelor legii; • accesul la informații poate fi limitat doar dacă furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este reglementată prin lege organică şi este necesară într-o societate democratică pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau pentru protecţia securităţii naţionale şi că prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decât interesul public în cunoaşterea informaţiei; nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a ffăcut publice anumite informaţii cu accesibilitate limitată, dacă dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu poate să atingă un interes legitim legat de securitatea naţională sau dacă interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informaţiei. Ce reprezintă informația cu caracter personal și care sunt regulile specifice aplicabile? Este important de știut că nu avem un drept nelimitat la informa informație despre orice persoană. În cazul în care ne interesăm m despre via viața privată a unei persoane, avem un conflict între ntre dreptul nostru la informa informație șii dreptul persoanei la via viața privată. În acest caz prevalează dreptul persoanei la via viața privată,, deoarece informa informația despre via viața privată sau personală a unei persoane nu afectează viaț via a noastră, iar dacă aflăm m informa informații pe care cealaltă persoană nu vrea să le cunoască alț al ii, atunci încălcăm dreptul acesteia. Doar în cazul în n care accesul la informa informații despre via viața privată a unei persoane servește un interes public, dreptul nostru la informa informație prevalează. De obicei, aceasta are loc în cazul persoanelor cu funcții publice. 90 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Legea privind accesul la informa informație definește în felul următor ăător tor informa informațția cu caracter personal: • datele ce se referă la o persoană privată identificată sau identificabilă, a cărei dezvăluire ar constitui o violare a intimităţii persoanei, fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoane. Nu constituie informaţţie confidenţţială datele ce ţin exclusiv de identificarea persoanelor (datele ce se conţin în buletinele de identitate). Furnizorii de informaţii, posesori de informaţie cu caracter personal, sunt obligaţi să protejeze confidenţialitatea vieţii private a persoanei. Protejarea confidențialității vieții private include: • dreptul la consimțământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de divulgare a informaţiei cu caracter personal; • dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală; • dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu – caracter personal, cu respectarea confidenţialităţii; • dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neactualizate, irelevante; • dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor asupra divulgării informaţiei; • dreptul de a se adresa în instanţele de judecată. Informaţiile cu caracter personal vor fi: – obţinute, colectate, prelucrate, păstrate şi utilizate corect, în scopuri legitime strict determinate; – veridice, adecvate, pertinente şi neexcesive în raport cu scopurile în care au fost obţinute; – conservate, într-o formă care să permită identificarea persoanei la care se referă, pe un termen nu mai mic de cel necesar realizării scopurilor pentru care au fost obţinute. Furnizorii de informaţii pot să divulge orice informaţii cu caracter personal în cazul când sunt solicitate conform legii doar în cazurile când: – persoana la care se referă consimte divulgarea lor; – informaţia solicitată, în integritatea sa, a fost pusă la dispoziţia publicului (publicată în conformitate cu legislaţia în vigoare), anterior datei solicitării; Capitolul I 91 – accesul la aceste informații este permis prin hotărârea instanţei de judecată, care a stabilit că divulgarea va fi în interesul public, adică se va referi la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului înconjurător, chiar dacă persoana la care se referă informaţiile cu caracter personal nu consimte divulgarea lor. Oricărei persoane i se asigură accesul la informaţiile cu caracter personal despre sine. Ea are dreptul: – să ia cunoştinţă de aceste informaţii personal sau în prezenţa altei persoane; – să precizeze aceste informaţii în scopul asigurării plenitudinii şi veridicităţii lor; – să obţină, dacă este cazul, rectificarea informaţiilor sau lichidarea lor atunci când ele vor fi tratate neadecvat; – să afle cine şi în ce scop a utilizat, utilizează sau intenţionează să utilizeze aceste informaţii; – să ia copii de pe documentele, informa informaţiile despre sine sau de pe unele părţi ale acestora. Furnizorii de informaţii vor aplica măsurile necesare pentru protecţia informaţiilor contra distrugerii sau pierderii lor, contra accesului, modificării sau difuzării neautorizate, dar aceste măsuri nu pot limita dreptul de acces la informaţiile oficiale în condiţiile stabilite de Legea privind accesul la informație. 1.4.2. Care este procedura pentru a obţine informaţii oficiale? Unde puteții adresa o solicitare de prezentare a informa informației oficiale? Conform Legii privind accesul la informație, solicitările de furnizare a informa iei se depun la „furnizorii informaț furnizorii de informa informații”, care sunt: – autorităţile publice centrale şi locale – autorităţile administraţiei de stat, prevăzute în Constituţia Republicii Moldova şi anume: parlamentul, Preşedintele edintele Republicii Moldova, guvernul, administra administraţia publică, autoritatea judecătorească; – instituţiile publice centrale şi locale – organizaţiile fondate de către stat în persoana autorităţilor publice şi finanţate de la bugetul de stat, care au ca scop exercitarea atribuţiilor de administrare, social-culturale şi a altor atribuţii cu caracter necomercial; – persoanele fizice şi juridice care, în baza legii sau a contractului cu autoritatea publică ori instituţia publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii publice şi colectează, selectează, posedă, păstrează, dispun de informaţii oficiale, inclusiv de informaţii cu caracter personal. 92 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Aspecte importante de reținut până la depunerea cererii În scopul asigurării transparenţei activităţii instituţiilor, eficientizării accesului la informaţie, creării condiţiilor pentru căutarea, identificarea operativă a documentelor şi informaţiilor, autorităţile publice, instituţiile publice vor edita, cel puţin o dată pe an, îndrumare ce vor conţine liste ale dispoziţiilor, hotărârilor, altor documente oficiale, emise de instituţia respectivă, şi domeniile în care pot furniza informaţii, vor pune la dispoziţia reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă date oficiale despre propria activitate, inclusiv despre domeniile în care pot furniza informaţii. Respectiv, până la solicitarea informației, verificați dacă aceasta nu este deja publicată, deoarece autoritatea publică nu este obligată să furnizeze informația deja publicată. Dacă nu sunteți siguri de formularea corectă a solicitării sau nu știți unde să o adresați, nu ezitați să cereți ajutorul autorității publice, care are obligația să acorde asistenţa şi sprijinul necesar solicitanţilor pentru căutarea şi identificarea informaţiilor. Mai mult, pentru facilitarea accesului la informație, orice furnizor de informații este obligat să facă publice sau să informeze direct solicitanții de informație despre: descrierea structurii instituţiei şi adresa acesteia; descrierea funcţiilor, direcţiilor şi formelor de activitate ale instituţiei; descrierea subdiviziunilor cu competenţele lor, a programului de lucru al acestora, cu indicarea zilelor şi orelor de audienţă a funcţionarilor responsabili de furnizarea informaţiilor, documentelor oficiale; deciziile finale asupra principalelor probleme examinate. Informațiile iile respective sunt ffăcute publice în afara procedurii de examinare a cererilor privind accesul la informaţie. Dacă informația care vă interesează lipsește, puteți solicita furnizorilor de informații, personal sau prin reprezentanții dvs., orice informații care se află în posesia acestora. Depunerea cererii privind accesul la informație – reguli principale Cererea poate fi depusă în scris sau formulată verbal. Cererea poate fi înaintată verbal în cazurile în care este posibil răspunsul pozitiv, cu satisfacerea imediată a cererii de furnizare a informaţiei. În cazul în care furnizorul intenţionează să refuze accesul la informaţia solicitată, el va informa solicitantul despre aceasta şi despre posibilitatea depunerii unei cereri scrise. Solicitantul de informație nu este obligat să-și motiveze cererea. Respectiv, nu trebuie să motivați pentru ce cereți informația. În cazul cererii scrise, aceasta trebuie să conțină: – detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau a unor părţi ale acesteia); Capitolul I – – 93 modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate; date de identificare ale solicitantului – la dorința solicitantului, cu excepția ia cazurilor de solicitare a informa informației cu caracter personal. Ce fel de informație țție ie solicit solicităăm? Autoritatea publică este obligată să furnizeze informa informația pe care o deține. Elaborarea şi furnizarea unor informaţii analitice, de sinteză sau inedite pot fi efectuate în baza unui contract între solicitant şi furnizorul de informaţii, contra unei plăţi negociabile, dacă furnizorul va fi disponibil şi în drept să realizeze o asemenea ofertă. Care este modalitatea de rrăspuns la solicitarea depusă? Solicitantul de informație poate primi răspunsul la solicitarea sa în una din următoarele forme: – audierea informaţiei pasibile de o expunere verbală; – examinarea documentului (unor părţi ale acestuia) la sediul instituţiei; – eliberarea copiei de pe documentul, informaţia solicitate (de pe unele părţi ale acestora); – eliberarea copiei traducerii documentului, informaţiei (unor părţi ale acestora) într-o altă limbă decât cea a originalului, pentru o plată suplimentară; – expedierea prin poştă (inclusiv poşta electronică) a copiei de pe document, informa informaţie (de pe unele părţi ale acestora), a copiei de pe traducerea documentului, informaţiei într-o altă limbă,, la cererea solicitantului, pentru o plată corespunzătoare; – extrasele din registre, documente, informaţii (unele părţi ale acestora), în conformitate cu cererea solicitantului, pot fi puse la dispoziţia persoanei date, într-o formă rezonabilă şi acceptabilă pentru aceasta, spre a fi: examinate la sediul instituţiei; dactilografiate, fotocopiate sau copiate într-o altă modalitate ce ar asigura integritatea originalului; înscrise pe un suport electronic, imprimate pe casete video, audio, alt suport rezultat din progresul tehnic. Informaţiile, documentele solicitate în conformitate cu dispozițiile egale sunt puse la dispoziţia solicitanţilor în limba de stat sau în limba în care au fost elaborate. În cazul în care informaţiile, documentele au fost elaborate într-o altă limbă decât cea de stat, furnizorul de informaţii este obligat să prezinte, la cererea solicitantului, o copie a traducerii autentice a informaţiei, documentului în limba de stat. 94 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Informaţiile oficiale, documentele, părţile acestora, extrasele din registre, copiile traducerilor, eliberate conform dispozițiilor legale, vor fi semnate de persoana responsabilă. Care este termenul de furnizare a informației solicitate? Informaţiile, documentele solicitate sunt puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care sunt disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie. Termenul de furnizare a informaţiei/documentului poate fi prelungit cu 5 zile lucrătoare de către conducătorul instituţiei publice dacă: – cererea se referă la un volum foarte mare de informaţii care necesită selectarea lor; – sunt necesare consultaţii suplimentare pentru a satisface cererea. Autorul cererii trebuie informat despre orice prelungire a termenului de furnizare a informaţiei şi despre motivele acesteia cu 5 zile înainte de expirarea termenului iniţial. Cererea de furnizare a informaţiei poate fi readresată altui furnizor, cu informarea obligatorie a solicitantului în decurs de 3 zile lucrătoare de la momentul primirii cererii şi cu acordul solicitantului, în următoarele cazuri: informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului sesizat; informaţia solicitată deţinută de alt furnizor ar satisface mai deplin interesul faţă de informaţie al solicitantului. Sunt percepute plăți pentru furnizarea informației solicitate? Pentru furnizarea informaţiilor oficiale pot fi percepute plăţi, cuantumul cărora nu va depăşi valoarea cheltuielilor suportate de către furnizor pentru efectuarea copiilor, expedierea lor solicitantului şi/sau pentru traducerea, la cererea solicitantului, a informaţiei/documentului. Plăţile pentru furnizarea informaţiilor analitice, de sinteză sau inedite, executate la comanda solicitantului, se vor stabili conform contractului dintre solicitant şi furnizorul de informaţii. Plățile pentru informația furnizată sunt vărsate în bugetul de stat. Nu sunt percepute plăți pentru informațiile oficiale care: – ating nemijlocit drepturile şi libertăţile solicitantului; – sunt expuse oral; – sunt solicitate pentru a fi studiate la sediul instituţiei; – prin faptul că au fost furnizate, contribuie la sporirea gradului de transparenţă a activităţii instituţiei publice şi corespund intereselor societăţii. Capitolul I 95 În cazurile în care informaţia pusă la dispoziţia solicitantului conţine inexactităţi sau date incomplete, instituţia publică este obligată să efectueze rectificările şi completările corespunzătoare gratuit, cu excepţia cazurilor în care completarea informaţiei implică eforturi şi cheltuieli considerabile care n-au fost prevăzute şi taxate la eliberarea primară a informaţiilor. Refuzul de a furniza informația solicitată Refuzul de a furniza o informaţie, un document oficial trebuie făcut în scris, indicându-se data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile, motivul refuzului, făcându-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul, numărul, data adoptării, sursa publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul, precum şi procedura de recurs a refuzului, inclusiv termenul de prescripţie. Furnizorii de informaţii nu pot fi obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate. 1.4.3. Cum ne apărăm dreptul la informaţie? Ce putem contesta? Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim poate ataca orice acţiune sau inacţiune a persoanei responsabile pentru primirea şi examinarea cererilor de acces la informaţii, dar în special cu privire la: – refuzul neîntemeiat de a primi şi a înregistra cererea; – refuzul de a asigura accesul liber şi necondiţionat la registrele publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţii; – încălcarea termenelor şi a procedurii de soluţionare a cererii de acces la informaţie; – neprezentarea sau prezentarea necorespunzătoare a informaţiilor solicitate; – refuzul neîntemeiat de a prezenta informaţiile solicitate; – atribuirea neîntemeiată a informaţiei la categoria informaţiilor care conţin secrete de stat, secrete comerciale sau la categoria altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată; – secretizarea neîntemeiată a unor informaţii; – stabilirea plăţii şi mărimii acesteia pentru informaţiile furnizate; – cauzarea unor prejudicii materiale şi/sau morale prin acţiunile ilegale ale furnizorului de informaţii. Unde putem contesta? – Calea extrajudiciară 96 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Persoana poate contesta acţiunile sau inacţiunea iunea furnizorului de informaţii la conducerea acestuia şi/sau la organul ierarhic superior al furnizorului în termen de 30 de zile de la data când a aflat sau trebuia să afle despre încălcare. Conducerea furnizorului de informaţii şi/sau organul ierarhic superior al acestuia va examina contestările solicitanţilor de informaţii în decurs de 5 zile lucrătoare şi va informa în mod obligatoriu petiţionarul despre rezultatele examinării în decurs de 3 zile lucrătoare. De notat că persoana nu este obligată să conteste acțiunea sau inacțiunea furnizorului de informa informații la conducerea acestuia și apoi în instanța de judecată, ci poate ataca direct în instanța de judecată. Avantajul de a ataca inițial la conducător ăător este posibilitatea de a obține ine o solu soluție mai rapidă decât ââtt prin intermediul instanței de judecată. Oricum, dacă se atacă la conducător, nu se pierde posibilitatea de a ataca ulterior în instanța de judecată (a se vedea mai jos pentru detalii). De asemenea, persoana se poate adresa pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime avocatului parlamentar. – Instanța de judecată În cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce priveşte te accesul la informa informaţie i-au fost lezate, precum şi în cazul în care nu este satisf satisfăcutăă de soluţia dată de către conducerea furnizorului de informaţii sau de către organul ierarhic superior al acestuia, ea poate ataca acţiunile sau inacţiunea furnizorului de informaţii direct în instanţa de contencios administrativ competentă. Sesizările, prin care sunt atacate acţiunile sau inacţiunea organizaţiilor care nu au organele lor superioare, sunt adresate direct instanţei de contencios administrativ competente. Termenul de sesizare a instan instanței de judecată este de o lună de la data primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în cazul în care nu a primit răspuns, de la data când trebuia să-l primească. Dacă solicitantul de informaţii a atacat anterior acţiunile furnizorului de informaţii pe cale extrajudiciară, termenul de o lună curge de la data comunicării răspunsului conducerii furnizorului de informaţii şi/sau organului ierarhic superior al acestuia sau, în cazul în care nu a primit răspuns, de la data când trebuia să-l primească (a se vedea pentru detalii despre contenciosul administrativ compartimentul II). Ce remedii prevede legea pentru încălcarea dreptului la informație? În funcţie de gravitatea efectelor pe care le-a avut refuzul nelegitim al funcţionarului public, responsabil pentru furnizarea informaţiilor oficiale, de a asigura accesul la informaţia solicitată, instanţa de judecată decide: – aplicarea unor sancţiuni în conformitate cu legislaţia; Capitolul I – – – – – – – – 97 repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nelegitim de a furniza informaţii sau prin alte acţiuni ce prejudiciază dreptul de acces la informaţii; satisfacerea neîntârziată a cererii solicitantului. 1.4.4. Acte normative și surse utile de informaţie Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat Legea nr. 171/1994 cu privire la secretul comercial Legea nr. 17/2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal Legea nr. 96/2007 privind achiziţiile publice O persoană activă este una bine informată. Ghidul cetățeanului, Centrul Access-Info, Chișinău, 2009, www.access-info.org.m www.access-info.org.md d (conține modele de: formular pentru solicitarea informațiilor oficiale; formular de reclamație administrativă; cerere de chemare în judecată; cerere de recurs). 1.5. Alegeri Organizarea alegerilor periodice, libere și corecte constituie un principiu de bază al unei democrații. În prezentul capitol sunt explicate câteva aspecte-cheie ce țin de alegeri, cum ar fi principiile participării la alegeri, tipurile alegerilor, procedura de votare și argumentarea necesității de a participa la alegeri. Mesajul principal al capitolului este apelul către toți cetățenii Republicii Moldova de a se informa despre programele propuse de candidații electorali și a participa la alegeri, alegându-i pe cei al căror program răspunde cel mai bine cerințelor și așteptărilor lor. În prezentul capitol termenul alegeri se utilizează ca și în Codul electoral și anume referindu-se, în cazul în care nu se face vreo specificare, la alegerile în parlament, în autorităţile ile administra administraţiei publice locale, precum şi la referendumuri. Aceeaşi noţiune vizează acţiunile cetăţenilor, partidelor şi ale altor organizaţii social-politice, blocurilor electorale, organelor electorale şi ale altor organe de stat, orientate spre întocmirea listelor electorale, desemnarea şi înregistrarea candidaţilor, efectuarea agitaţiei electorale, votarea şi constatarea rezultatelor votării, precum şi alte acţiuni electorale întreprinse în conformitate cu legislaţia în vigoare. 1.5.1. De ce este importantă participarea la alegeri? Alegerile reprezintă o oportunitate pentru cetățeni de a aprecia și a evalua aleșii (de a le da o notă), votându-i pe cei care răspund cel mai bine necesităților lor. Deși autoritățile publice implică populația în procesul decizional pe parcursul mandatului lor, această implicare nu înseamnă că cetățeanul ia decizia. Decizia este luată în final tot de autoritatea publică, care a fost învestită de către cetățeni să guverneze 98 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I țara în numele lor. Alegerile sunt unica șansă în care doar cetățenii iau decizia și determină cine va guverna țara pentru o perioadă anumită. De aceea participarea tuturor cetățenilor cu drept de vot la alegeri este foarte importantă pentru susținerea si promovarea democrației. Dacă cetățenii nu participă la alegeri, un mesaj eronat se transmite celor aleși, și anume că cetățenii nu sunt interesați să ia decizii, respectiv, autoritățile publice alese pot ulterior ignora voința cetățenilor cu ușurință. Cu timpul, aceasta poate avea consecințe grave, inclusiv abuzul puterii de stat. Alegerea propriu-zisă trebuie să fie una informată. Până în ziua alegerilor, cetățeanul trebuie să se intereseze de programul oferit de candidatul electoral (un partid, bloc electoral, candidat independent), de ceea ce a făcut respectivul candidat. Cetățeanul trebuie să cântărească aspectele pozitive și negative ale candidatului înainte de a-și face alegerea. Un cetățean care se respectă pe sine și căruia îi pasă de viitor ia o decizie bine documentată înainte de a face alegerea propriu-zisă. Cine are dreptul de a alege? Dreptul de a alege îl au cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani (art. 11 Cod Electoral). Nu au dreptul de a alege (alin. (1) art. 13 Cod Electoral) persoanele care: – nu au dreptul de a alege; – sânt recunoscute incapabile prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată. Despre existenţa unor astfel de cazuri, Ministerul Justiţiei informează primarul, iar după implementarea Registrului de stat al alegătorilor – Comisia Electorală Centrală. Nu pot fi aleși (alin. (2) art. 13 Cod Electoral): – militarii cu serviciul în termen; – persoanele care nu au dreptul de a alege; – persoanele care sânt condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă şi îşi ispăşesc pedeapsa în instituţii penitenciare, precum şi persoanele care au antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie. Organele electorale sânt informate despre existenţa antecedentelor penale de către organele Ministerului Afacerilor Interne; – persoanele private de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărâre judecătorească definitivă. Organele electorale sânt informate despre existenţa interdicţiei de către Ministerul Justiţiei şi/sau de către Ministerul Afacerilor Interne. Capitolul I 99 1.5.2. Principiile participării la alegeri Cetăţeanul Republicii Moldova participă la alegeri prin vot: – salitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială; – egal – în cadrul oricărui scrutin, fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Fiecare vot are putere juridică egală; – direct – alegătorul votează personal. Votarea în locul unei alte persoane este interzisă. În cazul în care alegătorul, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul de votare, biroul electoral al secţiei de votare desemnează, la cererea scrisă a acestuia, cel puţin 2 membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze. Cererile pot fi ffăcute în scris, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, rii, cererile pot fi ffăcute în scris până la ora 15.00 dacă se prezintă şi certificat medical (art. 55, alin. (4) Cod electoral); – secret – votarea la alegeri este secretă, excluzându-se astfel posibilitatea influenţării voinţei alegătorului. Nimeni nu este obligat să spună pentru cine a votat sau să fie verificat pentru cine a votat; – liber exprimat – nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului pentru a-l face să voteze sau să nu voteze, precum şi pentru a-l împiedica să-şi exprime voinţa în mod independent. Orice încercare de presiune asupra alegătorului încalcă acest principiu. Aceste principii sunt recunoscute în toate statele democratice sau în curs de dezvoltare a democrației. 1.5.3. Tipurile de alegeri În funcție de cine este ales sau ce subiect este pus spre discuție, avem următoarele: – alegeri locale generale – se referă la alegerea consiliilor raionale şi municipale, orăşeneşti şi săteşti, precum şi la alegerea primarilor; – alegeri parlamentare – se referă la alegerea parlamentului. Spre exemplu, alegerile din 5 aprilie și 29 iulie 2009; – alegeri prezidențiale – se referă la alegerea președintelui țării; – referendum – este scrutinul prin care poporul îşi exprimă opţiunea în cele mai importante probleme ale statului şi societăţii în ansamblu, având drept scop soluţionarea acestora, precum şi consultarea cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit. Referendumul poate fi republican și local. Exemplu de referendum republican – referendumul din 100 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I 5 septembrie 2010, care este primul referendum constituţional din Republica Moldova, în cadrul căruia alegătorii s-au pronunțat în problema alegerii directe a şefului statului. Alegătorilor li s-a propus să răspundă la întrebarea: „Sunteți pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”. Alegătorii au votat pentru una din opţiunile: „Pentru” sau „Contra”. În funcție de timpul alegerilor, avem următoarele: ă ătoarele: – alegeri generale, care reprezintă orice tip de alegeri care au loc într-o singură zi, de duminică sau în oricare altă zi indicată în actul de stabilire a alegerilor, pe întreg teritoriul ţării. Alegerile au loc conform normelor în vigoare, la expirarea mandatului pentru care a fost ales organul electiv (alegeri „ordinare”; spre exemplu, alegerile parlamentare din 2005; alegerile locale generale din 2007 etc.); – alegeri anticipate, care reprezintă alegerea organului electiv în cazul încetării înainte de termen a mandatului sau dizolvării acestuia ori în cazul reorganizării administrativ-teritoriale. Spre exemplu, alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009. 1.5.4. Listele electorale. Soluţiile în cazul în care persoana nu este înscrisă în listele electorale Lista electorală este o listă ce cuprinde toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază sau îşi au reşedinţa în raza unei secţii de votare. În cazul în care o persoană nu a fost înscrisă în lista electorală principală, organul electoral întocmește o listă list electorală suplimentară suplimentar , în care se înscriu persoanele care nu au fost înscrise în listele electorale principale (art. 1, Cod electoral). Listele electorale se întocmesc de către primărie, în două exemplare, pentru fiecare secţie de votare şi includ toţi cetăţenii cu drept de vot care, la momentul întocmirii listelor, domiciliază în raza acestora. După ce au fost întocmite, listele se verifică la domiciliul alegătorilor înscrişi în ele, se semnează de către primarul localităţii şi se aduc la cunoştinţă publică cel mai tîrziu cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor (alin. (1) art. 39 Cod Electoral). În cazul alegerilor parlamentare şi referendumurilor republicane, persoanele cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, şi-au schimbat locul de şedere sunt în drept, cel târziu cu 45 de zile înainte de următoarele alegeri, să-şi declare locul nou de şedere la organul administrării publice locale, pentru a putea fi înscrise în lista de alegători în secţia de votare corespunzător locului şederii. Autorităţile administraţiei publice locale, în fiecare an (după 1 ianuarie), precizează listele electorale la domiciliul alegătorilor şi, cel târziu la 1 martie, prezintă informaţia respectivă Comisiei Electorale Centrale (alin. 2, 3 art. 39 Cod Electoral). Capitolul I 101 Alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare în baza actelor ce atestă domiciliul acestora în perimetrul secţiei de votare respective. Alegătorul care are şi domiciliu, şi reşedinţă este înscris, în perioada valabilităţii reşedinţei, în lista electorală de la secţia de votare în a cărei rază teritorială acesta îşi are reşedinţa. În cazul în care alegătorul îşi schimbă domiciliul în perioada dintre data întocmirii listelor electorale şi data alegerilor, biroul electoral al secţiei de votare, la rugămintea acestuia şi pe baza buletinului de identitate, a paşaportului sau a unui alt act de identitate, îi eliberează un certificat pentru drept de vot. Alegătorul care a primit certificat pentru drept de vot confirmă primirea lui semnînd în lista electorală, în dreptul numelui său (alin. 8, 9 art. 39 Cod Electoral). (Notă – din 2015 vor fi aplicabile alte prevederi cu privire la listele electorale, a se vedea Codul Electoral.) Listele electorale se fac accesibile în localurile secţiilor de votare, totodată se plasează pe pagina web a Comisiei Electorale Centrale cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor. Un exemplar al listei se păstrează la primărie. Alegătorilor li se comunică, cel tîrziu cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor, prin toate mijloacele de comunicare disponibile (mass-media, telefon, afişe, internet), sediul secţiei de votare la care ei vor putea vota. Alegătorilor li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de listele electorale şi de a verifica corectitudinea întocmirii lor. Ei au dreptul să facă contestaţii împotriva neincluderii lor în listă sau excluderii din ea, precum şi împotriva altor erori comise la înscrierea datelor despre sine sau despre alţi alegători cel tîrziu în ziua precedentă zilei alegerilor. Contestaţiile se examinează de către organele electorale respective în decurs de 24 de ore, iar deciziile acestora pot fi contestate de subiecţii interesaţi în instanţa de judecată, după procedura stabilită, în cazul în care aceştia au primit refuz de corectare sau includere în listă (art. 40 Cod Electoral). Pentru a asigura o mai bună funcționare a procesului de votare, cetățenii sunt încurajați să verifice listele electorale până în ziua alegerilor (cel târziu cu 5 zile până la alegeri) și să solicite modificările necesare până la data alegerilor (art. 40, Cod electoral). 1.5.5. Procedura de votare Fiecare alegător votează personal. Votarea în locul altor persoane nu se admite. Procedura de votare este următoarea: – biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate; – la primirea buletinului, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui şi i se aplică în fişa de însoţire a buletinului de identitate 102 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I sau în actul în a cărui bază votează ştampila cu menţiunea iunea care confirmă votarea în ziua respectivă (art. 53, alin. (1) Cod electoral); – buletinul de vot se completează de către alegător numai în cabina pentru vot secret. Alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul are dreptul să invite în cabină o altă persoană, cu excepţia membrilor biroului secţiei de votare, reprezentanţii concurenţilor electorali şi ai persoanelor autorizate să asiste la operaţiile electorale. Aceste cazuri vor fi consemnate aparte în raportul biroului electoral al secţiei de votare (art. 54 alin. (1) Cod Electoral); – alegătorul aplică ştampila cu inscripţia „Votat „ ” în interiorul cercului unui singur patrulater din buletinul de vot, ceea ce înseamnă că a votat pentru concurentul electoral corespunzător. Cercurile din celelalte patrulatere trebuie să rămână curate (art. 54 alin. (2) Cod Electoral). Un alegător poate vota numai pentru un singur concurent electoral. Dacă alegătorul a completat greşit buletinul, la cererea lui biroul electoral al secţiei de votare anulează acest buletin şi îi eliberează imediat, o singură dată, un nou buletin de vot. Acest caz va fi menţionat în procesul-verbal cu privire la votare şi în lista electorală; – alegătorul pliază buletinul de vot şi îl introduce în urna de vot. Se interzice scoaterea din localul secţiei de votare a buletinului eliberat pentru vot (art. 54 Cod Electoral). Pentru a vota, alegătorul trebuie să prezinte unul din următoarele acte de identitate: – buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova, cu fişa de însoţire în care se indică domiciliul sau reşedinţa alegătorului pe teritoriul secţiei de votare; – paşaportul de tip ex-sovietic, modelul anului 1974, cu menţiunea privind cetăţenia Republicii Moldova, numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) şi înregistrarea la domiciliu; – paşaportul aportul de tip ex-sovietic, modelul anului 1974, ffără număr de identificare de stat (IDNP) cu menţiunile: „„valabil pe un termen nelimitat”, cetăţenia Republicii Moldova şi înregistrarea la domiciliu – pentru persoanele care au renunţat la actele de identitate ale Republicii Moldova din considerente religioase; – actul de identitate provizoriu de tip F-9 cu menţiunile privind cetăţenia Republicii Moldova, domiciliul titularului; – paşaportul pentru intrare-ieşire din ţară, livretul de marinar, în cazul alegerilor Parlamentare sau în cazul referendumului naţional, în secţiile de votare constituite peste hotarele Republicii Moldova; Capitolul I – 103 legitimaţia de serviciu pentru militarii în termen, livretul eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care-șii satisfac serviciul civil (de alternativă) (art. 53, alin. (3) Cod electoral). Votarea se efectuează în ziua alegerilor între orele 07.00 şi 21.00. Biroul electoral al secţiei de votare aduce la cunoştinţă publicului timpul şi locul votării cel târziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor. Biroul electoral decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor, care stau la rând la secţia de votare respectivă, să-și realizeze drepturile, informând despre prelungire Consiliul electoral de circumscripţie şi Comisia Electorală Centrală (art. 50 și 53, alin. (6) Cod electoral). 1.5.6. Contestaţiile alegătorilor Alegătorii pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărârile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Până a depune cererea în instanţa de judecată, alegătorul trebuie să depună o contestare prealabilă la organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor (art. 65 alin. (1) Cod Electoral). Dacă nu este de acord cu hotărârea acestui organ, alegătorul o poate ataca în instanța de judecată. Unde pot fi depuse contestațiile: – contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor se examinează de către organele electorale, respectându-se ierarhia acestora. Procedura detaliată de examinare a contestaţiilor în perioada electorală se aprobă prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale; – contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se examinează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova; – contestaţiile ce vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată; – în cazul alegerilor locale, hotărârile consiliilor electorale asupra contestaţiilor ce vizează acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali pot fi atacate în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află consiliul respectiv; – deciziile organelor electorale şi ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului asupra contestaţiilor pot fi atacate în instanţa de judecată; 104 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I – contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chişinău (art. 65 și 66, Cod electoral). Contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul contestaţiilor privind hotărârile organelor electorale, ultimele trebuie să dovedească că nu este corectă contestația (lor le revine sarcina probării legalităţii hotărârii atacate). Alegătorul depune contestația în termen de 3 zile calendaristice de la data săvârșirii acţiunii/identificării inacţiunii sau adoptării hotărârii. Termenul de depunere a contestației se calculează începând cu ziua următoare zilei în care a fost săvârşită acţiunea, a fost identificată inacţiunea sau a fost adoptată hotărârea (art. 66, alin. (1) Cod electoral). Termenul de examinare a contestațiilor (art. 67, Cod electoral): – contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor; – contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile consiliilor electorale de circumscripţie şi ale birourilor secţiilor de votare se examinează în termen de 3 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. La examinarea contestaţiilor şi litigiilor, organele electorale/instanţele de judecată vor acorda prioritate celor care se referă la corectitudinea întocmirii listelor electorale; – contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi, iar contestaţiile împotriva hotărârii organului electoral cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor se examinează de către instanţa de judecată concomitent cu confirmarea legalităţii şi validarea mandatelor. Hotărârea instanţei de judecată este definitivă şi executorie din momentul pronunţării. Împotriva hotărârii instanţei de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză (art. 67 și 68 Cod Elecroal). – – – 1.5.7. Acte normative și surse utile de informaţie Codul electoral, Cod nr. 1381/1997 Legea nr. 793/2000 privind contenciosul administrativ www.cec.md – pagina Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Republicii Moldova Capitolul I – – 105 www.voteaza.md – pagina menținută de CEC cu informație actualizată pentru fiecare scrutin www.alegeri.md – pagina Asociației pentru Democrație Participativă, www.alegeri.m cu informație despre alegerile din Republica Moldova și analize ale acestora 1.6. Societatea civilă Conceptul de societate civilă include diverse organizații și asociații care nu fac parte din stat și piața/sfera economică. Prezentul capitol explică conceptul de societate civilă și rolul acestuia într-o democrație. De asemenea, capitolul include informații de bază despre asociațiile obștești, acestea fiind una din cele mai răspândite forme de organizații ale societății civile din țară. Capitolul explică și noțiunea de voluntariat, datorită importanței acestei activități în societate în general și la nivel comunitar în special. 1.6.1. Rolul societăţii civile Ce reprezint reprezintă societatea civilă? Termenul societate civilă este utilizat foarte des în perioada actuală, deși semnificația acestuia variază de la utilizator la utilizator. Alți termeni semnificând în mare parte același sens sunt: sectorul trei în societate, sectorul nonprofit sau sectorul neguvernamental. Nu există o definiție strictă a conceptului „societate civilă”, diferite organizații utilizând diferite definiții. Spre exemplu, Banca Mondială a adoptat următoarea definiție a conceptului de „societate civilă”, elaborată de un grup de cercetători din domeniu: „Societatea civilă se referă la un ansamblu de organizații neguvernamentale și nonprofit care au o prezență în viața publică, exprimând interesele și valorile membrilor săi și ale altor persoane, formate în baza considerațiilor etice, culturale, politice, științifice, religioase sau filantropice. Organizațiile societății civile, respectiv, se referă la un set variat de organizații: grupuri comunitare, organizații-bază, organizații bazate pe credință, asociații profesionale și fundații””4. Școala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează următoarea definiţie de lucru: „Societatea civilă se referă la un ansamblu de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii nonprofit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică”5. 4 5 A se vedea http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/TOPICS/CSO/0,,-contentMDK:20101499~menuPK:244752~pagePK:220503~piPK:220476~theSiteP-K:228717,00.html A se vedea http://www.fndc.ro/comunitate/societatea_civila.html – Fundația Națională pentru Dezvoltare Comunitară, România. 106 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Deseori termenul de societate civilă se utilizează eronat ca reprezentând doar organizațiile înregistrate oficial – organizații formale (organizațiile neguvernamentale sau organizațiile necomerciale). Este important de reținut că organizațiile neguvernamentale sunt doar o parte a societății civile. Cetățenii se pot organiza în asociații formale (asociații obștești, fundații, organizații nonprofit – a se vedea detalii în subcapitolul următor), care se înregistrează de instituțiile de stat abilitate cu acest drept și care, respectiv, trebuie să îndeplinească anumite cerințe de formă și conținut, cum ar fi întocmirea statutului și stabilirea scopurilor care nu sunt interzise de lege. De asemenea, cetățenii se pot organiza în asociații neformale, care nu se înregistrează de nici o instituție statală, ai cărei membrii își organizează singur forma de activitate conform doleanțelor proprii. Spre exemplu, studenții pot crea anumite asociații sau inițiative. Astfel, societatea civilă se referă la orice formă de participare a cetățenilor – în mod individual sau asociat – în viața publică (la nivel național și/sau local). Organizațiile sau asociațiile pot reprezenta interesele unui anumit grup de persoane, spre exemplu o asociație a elevilor dintr-o anumită școală, sau pot promova anumite drepturi sau valori democratice, spre exemplu o asociație obștească ce promovează implementarea standardelor internaționale cu privire la drepturile omului în Republica Moldova. În primul caz, organizația reprezintă interesele membrilor sau ale constituenților săi. În cazul al doilea, organizația pledează pentru implementarea standardelor naționale în general, dar nu reprezintă interesele unui anumit grup identificabil de persoane pentru că nu a primit un „mandat” de la societate, așa cum, spre exemplu, guvernul primește mandatul la alegeri. Aspectul dat este important de reținut atunci când ne referim la faptul dacă o anumită organizație reprezintă membrii societății civile sau promovează anumite drepturi, valori, interese. Pentru ce este necesară societatea civilă? Mulți politologi, sociologi, președinți de țară, politicieni, activiști, donatori, cercetători etc. consideră societatea civilă un factor necesar și indispensabil unei democrații. În special după anii 1990 conceptul este utilizat și în regiunea noastră. Societatea civilă s-a dezvoltat îndeosebi în urma schimbării regimului politic, a procesului de privatizare, a reformelor în sfera economică și a reducerii rolului și întinderii statului în societate. Care este totuși rolul societății civile? Societatea civilă este importantă într-un stat democratic – în special în tranziție – pentru a asigura protejarea interesului public în deciziile politice și economice, care deseori sunt influențate de interesele promovate de unii politicieni sau oameni de afaceri. Astfel, deseori se subliniază că societatea civilă acționează ca mecanism regulator pentru societățile democratice. Capitolul I 107 Societatea civilă are de asemenea menirea de a contribui la îmbunătățirea calității actului de guvernare și, respectiv, la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Astfel, societatea civilă trebuie să colaboreze cu instituțiile de stat spre a găsi cele mai potrivite soluții pentru populație. Societatea civilă fiind foarte complexă, compusă din diferite grupuri, organizații și asociații, reprezentând un spectru foarte larg de puncte de vedere și interese, aduce opiniile și experiențele diferitor categorii de persoane la cunoștința instituțiilor publice pentru a îmbunătăți deciziile adoptate de acestea. Societatea civilă poate contribui la actul de guvernare și prin oferirea expertizei instituțiilor de stat pe care acestea nu o au, cât și prin criticarea deciziilor incorecte. Nu în ultimul rând, societatea civilă poate acoperi unele domenii pe care statul nu le acoperă; spre exemplu, oferirea de servicii pe care statul nu le prestează sau conlucrarea cu statul la oferirea unor servicii. Rolul societății civile este însemnat, dar nu trebuie exagerat. Este important de reținut că societatea civilă nu se substituie statului și nu este un ingredient determinant pentru constituirea unei democrații. Societatea civilă nu este un mediu omogen ce ar promova doar interesele general valabile ale populației, pentru că aceasta este compusă dintr-o serie de organizații, grupuri de interese, asociații, unele promovând dreptule omului și alte valori democratice, iar altele promovând interesele membrilor lor, care nu sunt neapărat în tandem cu valorile democratice. De aceea acțiunile reprezentanților societății civile trebuie privite sub spectrul responsabilității, corectitudinii și calității prestației. 1.6.2. Asociaţiile obștești Clarificări terminologice Organizațiile neguvernamentale sunt una din cele mai răspândite categorii ce formează societatea civilă. Acest termen este prezent în diferite state. În Republica Moldova se utilizează diferiți termeni care se referă în esență la același lucru: organizație neguvernamentală (spre exemplu, Legea nr. 263/2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului şi Legea nr. 5/2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi), organizație necomercială (art. 180 Cod civil), persoană juridică fără scop lucrativ (art. 55 alin. (2) Cod civil), organizație nonprofit (Legea nr. 263/2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, Legea nr. 837/1996 cu privire la asociaţiile obşteşti), organizație filantropică (Legea nr. 1420/2002 cu privire la filantropie şi sponsorizare), asociații obștești (Legea nr. 837/1996 cu privire la asociaţiile obşteşti). Conform Codului civil al Republicii Moldova (art. 180), organizații 108 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I necomerciale sunt organizațiile care nu au ca scop obținerea venitului, care pot avea una din următoarele forme de asociere: asociația obștească, fundația sau instituția. Utilizarea diferitor termeni este confuză și necesită modificări de rigoare. Nu intrăm în detalii pentru că nu este obiectul prezentului îndrumar, doar menționăm că în esență acești termeni sunt sinonimi și cei mai adecvați ar fi termenii de organizație neguvernamentală sau necomercială, ca termeni generici caracterizând organizațiile nonprofit, neafiliate statului și care promovează interesul public și/sau anumite drepturi. În prezentul capitol explicăm doar asociația obștească, aceasta fiind cea mai des întâlnită formă de organizare a organizațiilor necomerciale în Republica Moldova. Ce reprezintă asociația obștească? Conform art. 1 al Legii cu privire la asociațiile obștești (Legea AO în continuare), asociaţia obştească este o organizaţie necomercială, independentă de autorităţile publice, constituită benevol de cel puţin două persoane fizice şi/ sau juridice (asociaţii obşteşti), asociate prin comunitate de interese în vederea realizării, în condiţiile legii, a unor drepturi legitime. Ca asociații obşteşti se consideră: asociaţiile pacifiste; asociațiile de apărare şi de promovare a drepturilor omului; asociaţiile de femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii; societăţile ştiinţifice, tehnice, ecologiste, cultural-educative, sportive; uniunile de creaţie; comunităţile naţional-culturale; alte asociaţii ale persoanelor fizice şi/sau juridice (asociaţii obşteşti) legal constituite. Nu se consideră asociații obștești și, respectiv, sunt reglementate de alte acte normative următoarele formațiuni: – partidele şi alte organizaţii social-politice; – sindicatele; – asociaţiile de patronat; – organizaţiile religioase şi persoanele juridice create de acestea; – organizaţiile create de autorităţile publice; – organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii. În Republica Moldova, în funcție de aria de activitate, asociația obștească poate fi (art. 9 Legea AO): – republicană – asociaţia obştească a cărei activitate, în conformitate cu scopurile şi sarcinile statutare, se extinde asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova sau asupra majorităţii raioanelor, oraşelor şi Capitolul I – – 109 municipiilor ei ori care are fondatori sau structuri organizatorice în aceste unităţi administrativ-teritoriale; locală – asociaţia obştească a cărei activitate se extinde asupra teritoriului unei sau al câtorva unităţi administrativ-teritoriale; internațională – asociaţia obştească a cărei activitate se extinde asupra teritoriului unui sau al câtorva raioane, oraşe şi municipii ale Republicii Moldova sau asupra întregului ei teritoriu, precum şi asupra teritoriului unui sau al câtorva state străine, şi care are sau intenţionează să aibă, conform statutului, structuri organizatorice peste hotare. Pentru ce este creată o asociație obștească? Asociațiile obștești sunt constituite pentru diferite scopuri. Legea privind asociațiile obștești (art. 2) prevede diferite scopuri, cum ar fi realizarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime, dezvoltarea activismului social şi a spiritului de iniţiativă al persoanelor, satisfacerea intereselor profesionale şi de amatori în domeniul creaţiei ştiinţifice, tehnice, artistice; ocrotirea sănătăţii populaţiei, antrenarea acesteia în activitatea filantropică, în practicarea sportului de masă şii a culturii fizice; desf desfăşurarea activităţii de culturalizare a populaţiei; ocrotirea naturii, a monumentelor de istorie şi cultură; educaţia patriotică şi umanistică; extinderea contactelor internaţionale; consolidarea păcii şi prieteniei între ntre popoare; desf desfăşurarea altor activităţi neinterzise de legislaţie. Respectiv, lista nu este una exhaustivă, asociațiile putând fi constituite pentru diferite scopuri atât timp cât acestea nu sunt interzise de lege. În funcție de scopul urmărit, asociațiile obștești se clasifică în: – asociaţii ce urmăresc beneficiul public – asociaţiile al căror obiect de activitate este în exclusivitate apărarea drepturilor omului, învățământul, dobândirea şi propagarea cunoştinţelor, ocrotirea sănătăţii, asistenţa socială, cultura, arta, sportul de amatori, lichidarea efectelor calamităţilor naturale, protecţia mediului înconjurător şi alte domenii cu caracter social-util; – asociaţii obşteşti ce urmăresc beneficiul mutual – asociații care se constituie în vederea satisfacerii intereselor particulare şi corporative ale membrilor acestor asociaţii. Legea interzice expres constituirea asociațiilor care ar promova schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, propaganda războiului, a violenţei şi a cruzimii, ațâțarea urii sociale, rasiale, naţionale sau religioase, alte fapte pasibile de pedeapsă în conformitate cu legislaţia; a asociaţiilor obşteşti paramilitare şi a 110 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I formaţiunilor armate și a asociaţiilor obşteşti care atentează la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, la sănătatea oamenilor şi la morala publică. De asemenea, în art. 8, alin. (5) al Legii AO este prevăzut expres că asociaţiile obşteşti şi persoanele lor juridice nu au dreptul să utilizeze proprietatea acesteia pentru susţinerea partidelor politice, a organizaţiilor social-politice, a blocurilor şi a candidaţilor aparte în cadrul alegerilor autorităţilor publice. Cum se înființează o asociație obștească? Pentru a înființa o asociație obștească sunt necesare următoarele: – voința fondatorilor (cel puțin două persoane); – consemnarea acestei voințe în actul de constituire a asociației obștești; – formarea proprietății asociației obștești; – înregistrarea asociației obștești. Fondator al unei asociații obștești poate fi: – orice persoană fizică – care are capacitate deplină de exercițiu și/sau orice persoană juridică care sunt constituite ca asociație obștească. Nicio altă persoană juridică nu poate fi fondator al unei asociații obștești. Nu pot fi fondatori ai unei asociații obștești autoritățile publice. [Pentru că legea nu specifică ce reprezintă autoritatea publică, definiția acesteia poate fi preluată din Legea privind transparența în procesul decizional (a se vedea capitolul 1.3).] La constituirea asociației obștești, fondatorul devine membru al acesteia. Membru al unei asociații poate fi orice persoană fizică sau o asociație obștească. Persoana fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu și poate fi cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin sau apatrid. În cadrul unor asociații obștești membri pot fi și persoanele care nu au capacitate deplină de exercițiu, dar au vârsta minimă de: 14 ani – în asociațiile obștești de tineret, și 10 ani – în asociațiile obștești pentru copii. Asociaţiile obşteşti pot intra, cu drepturi de membru, în componenţa altor asociaţii obşteşti, dacă acest fapt este prevăzut de statutele asociaţiilor. Asociația obștească are doar un act de constituire – statutul asociației obștești. Acesta reprezintă temeiul juridic şi expresia consimţământului privind înfiinţarea asociației obștești. Conținutul statutului este stabilit de art. 16 din Legea privind asociațiile obștești. Organul suprem de conducere al aso- Capitolul I 111 ciaţiei obşteşti este congresul (conferinţa) sau adunarea generală. Organul de conducere permanent al asociaţiei obşteşti este un organ colegial, eligibil, subordonat congresului (conferinţei) sau adunării generale, care după înregistrarea asociaţiei obşteşti exercită drepturile persoanei juridice în numele asociaţiei obşteşti şi îndeplineşte obligaţiile acesteia în conformitate cu statutul. Proprietatea asociației obștești este foarte importantă, altfel aceasta nu poate exista și activa. La înființarea asociației obștești, fondatorii acesteia dotează asociația cu proprietate, de obicei prin depunerea taxei de fondare stabilită în statutul asociației, prin contribuirea cu anumite valori sau activități la formarea patrimoniului asociației obștești. Legea nu stabilește o mărime minimă sau obiectele necesare în proprietatea asociației obștești, stipulând la articolul 27 al Legii o gamă de obiecte ce pot constitui proprietatea asociației obștești, interzicând doar obiectele care, conform legislaţiei sau acordurilor internaţionale, se pot afla numai în proprietatea statului. Legea de asemenea stabilește o listă deschisă a surselor de formare a proprietății: – taxe de aderare şi cotizaţii; donaţii şi granturi; – încasări din organizarea lecţiilor publice, expoziţiilor, loteriilor, licitaţiilor, acţiunilor sportive şi de altă natură; – venituri realizate din activitatea economică; – venituri realizate din actele juridice civile; – venituri realizate din activitatea economică externă; – mijloace materiale şi financiare donate de sponsori şi filantropi în – conformitate cu Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare; – alte încasări neinterzise de legislaţie. Este important de reținut că proprietatea asociației obștești este doar a acesteia (când asociația este înregistrată și, respectiv, are personalitate juridică). Membrii acesteia nu au dreptul de proprietate asupra cotei de bunuri. Astfel, bunurile rămase după dizolvarea asociaţiei obşteşti şi executarea creanţelor creditorilor sunt folosite pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor statutare, iar în caz de lipsă a capitolelor respective în statut, sunt folosite pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor stabilite prin decizia de dizolvare adoptată de congresul (conferinţa) sau adunarea generală a membrilor asociaţiei sau prin hotărârea pronunţată de instanţa de judecată (art. 36, alin. (2) al legii AO). Bunurile asociaţiei obşteşti dizolvate prin hotărâre a instanţei de judecată, rămase după executarea creanţelor creditorilor, se trec, cu titlu gratuit, în proprietatea statului, pentru a fi utilizate în scopuri de caritate (art. 36, alin. (5) al legii AO). 112 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I Statutul asociației obștești se înregistrează de către: Ministerul Justiției – asociațiile obștești republicane și internaționale, organul de administrare publică locală în a cărui rază activează asociația – asociațiile obștești locale. Înregistrarea statutului este necesară pentru a obține capacitatea juridică a unei persoane juridice. Altfel, asociația rămâne o asociație neformală a persoanelor particulare, care nu este reglementată de Legea privind asociațiile obștești. Până la înregistrarea statului, fondatorii solicită eliberarea certificatului cu privire la denumirea asociației. Pentru înregistrarea statutului, asociaţia obştească prezintă, în termen de 1 lună de la data aprobării statutului, la organul de stat respectiv, următoarele documente (art. 17 al legii AO): a) cererea, semnată de toţi membrii organului de conducere al asociaţiei obşteşti, în care se va indica domiciliul fiecăruia; b) statutul, în două exemplare; c) două copii de pe procesul-verbal al congresului (conferinţei) de constituire sau adunării generale la care a fost adoptat statutul asociaţiei obşteşti; d) lista fondatorilor asociaţiei obşteşti, autentificată prin semnăturile acestora; e) în cazul folosirii în denumirea asociației a numelui unei persoane fizice – declaraţia prin care persoana respectivă consimte la folosirea numelui său în denumirea asociaţiei obşteşti; f) documentul prin care se adevereşte stabilirea sediului; g) documentul bancar care face dovada achitării taxei de înregistrare în mărime de 90 de lei; h) avizul organului de specialitate al administraţiei publice, în cazurile prevăzute de legislaţie. Lista actelor necesare pentru înregistrarea asociației obștești și forma acestora este disponibilă pe pagina web a Ministerului Justiției. Organul abilitat cu dreptul de a înregistra statutul unei asociații obștești trebuie, în termen de 1 lună de la depunerea statutului și a actelor aferente, să ia una din următoarele decizii: – să înregistreze statutul asociaţiei obşteşti şi să elibereze fondatorilor certificatul de înregistrare de stat; – să amâne înregistrarea statutului; – să refuze înregistrarea statutului. Amânarea înregistrării are loc dacă a fost încălcată procedura de constituire a asociaţiei pentru maxim 3 luni. Refuzul de înregistrare se poate fundamenta pe motivele indicate la art. 21 al legii și trebuie prezentat în scris de către Capitolul I 113 autoritatea publică. Refuzul de a înregistra statutul pe motivul inoportunităţii constituirii asociaţiei sau în legătură cu faptul că sediul pus la dispoziţia asociaţiei obşteşti este domiciliul unei persoane nu se admite. Persoanele care au primit refuz pot depune în mod repetat documentele pentru înregistrare sau pot ataca refuzul autorității publice în instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de refuz. Ministerul Justiţiei ţine Registrul de stat al asociaţiilor obşteşti. Datele din Registrul de stat al asociaţiilor obşteşti pe anul calendaristic precedent se publică în mod obligatoriu pe site-ul Ministerului Justiţiei până la sf sfârşitul trimestrului 2 al fiecărui an calendaristic. Astfel, oricine are dreptul să consulte registrul respectiv sau să ceară Ministerului Justiției prezentarea Registrului în cazul în care acesta nu este plasat pe pagina web a ministerului. Activitatea în cadrul asociațiilor obștești poate fi remunerată sau neremunerată (activitate de voluntariat – a se vedea pentru detalii subcapitolul următor În cazul angajării, lucrătorii aparatului asociaţiilor obşteşti cad sub incitor). denţa legislaţiei muncii, precum şi a legislaţiei cu privire la asistenţa socială şi la asigurarea socială (art. 7, alin. (7) al legii AO). Deși asociațiile obștești sunt separate de stat, fiind prin definiție neguvernamentale, aceasta nu exclude colaborarea dintre stat și asociațiile obștești. Din contra, parteneriatul între stat și asociațiile obștești este foarte important, pentru că asociațiile obștești pot acoperi unele goluri în activitatea statului și pot ajuta statul să-și îmbunătățească performanța. Statul poate să acorde sprijin asociaţiilor obşteşti prin: – finanţarea cu destinaţie specială, la cererea acestora, a unor programe sociale, ştiinţifice şi culturale; – încheierea unor contracte pentru executare de lucrări şi prestare de servicii; – plasarea, pe bază de concurs, a unor comenzi sociale de realizare a diferitor programe de stat unui număr nelimitat de asociaţii obşteşti; – promovarea unei politici fiscale preferenţiale față de asociaţiile obşteşti ce urmăresc beneficiul public. 1.6.3. Activitatea de voluntariat Legea nr. 121/2010 a voluntariatului definește următoarele: voluntariatul – participarea benevolă la oferirea de servicii, cunoştinţe şi abilităţi sau la prestarea unor activităţi în domenii de utilitate publică, din proprie iniţiativă, a persoanei denumită voluntar. Voluntariatul poate fi desf desfăşurat în baza contractului de voluntariat sau în afara acestuia conform definiției; – omenii de utilitate publică – social şi comunitar; de asistenţă şi protecţie socială; de protecţie a drepturilor omului; de ocrotire a sănătăţii; cultural; artistic; de protecţie a mediului; educaţional; ştiinţific; umanitar; religios; filantropic; sportiv; 114 DE MO C R AȚ I A ȘI DR E P T U R I L E OM U LU I de organizare a activităţii de voluntariat, precum şi alte domenii de utilitate publică; voluntar – orice cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid care, în sprijinul solidarităţii civice, se implică în activităţi de voluntariat organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat ffără scop lucrativ. Declarația universală cu privire la voluntariat6 explică foarte bine în preambul importanța și necesitatea promovării voluntariatului. Voluntariatul este o componentă fundamentală a societății civile. El însuflețește cele mai nobile aspirații ale omenirii – pacea, libertatea, oportunitatea, siguranța și justiția pentru toate persoanele. În această epocă a globalizării și a schimbărilor continue, lumea devine din ce în ce mai mică, mai interdependentă, mai complexă. Voluntariatul – la nivel individual sau de grup – reprezintă o modalitate prin care: pot fi întărite și susținute valorile legate de comunitate, de serviciul adus aproapelui și de atașamentul față de aproape; persoanele pot să își exercite drepturile și responsabilitățile de membri ai comunităților, în timp ce învață și se dezvoltă pe parcursul întregii vieți, realizându-și astfel întregul potențial uman. Se pot stabili puncte de legătură între diferențele care ne despart, astfel încât să putem trăi împreună în comunități sănătoase, puternice, și să lucrăm împreună la identificarea de soluții la provocările pe care le întâlnim și să conturăm destinul nostru comun. În zorii noului mileniu, voluntariatul reprezintă un element esențial al tuturor societăților. Voluntariatul transformă în acțiune declarația Națiunilor Unite conform căreia „Noi, oamenii, avem puterea de a schimba lumea”7. Activitatea de voluntariat se poate desf desfășura în baza unui contract de voluntariat, prevăzut de Legea voluntariatului, cât șii ffără contract sau altă formalitate. Avantajele semnării unui contract de voluntariat constau în faptul că acesta îi atribuie o formă cerută de lege acestei activități și permite reglementarea prestației voluntarului pentru a proteja voluntarul de cerințe sau așteptări nerezonabile de la beneficiar sau instituția-gazdă (persoana juridică de drept public sau persoana juridică de drept privat ffărăă scop lucrativ care administrează activitatea de voluntariat şi care încheie contracte de voluntariat). Contractul, certificatele nominale de voluntariat, scrisorile de recomandare şi carnetul de voluntar constituie dovezi ale activității de voluntariat, pe care persoana le poate utiliza pentru a beneficia 6 7 Universal Declaration on Volunteering, adopted by the Board of Directors of the International Association for Volunteer Effort (IAVE), January 2001, The Netherlands. “Traducere neoficiala realizata de o echipa de voluntari ai Centrului de Voluntariat Pro Vobis, Cluj-Napoca, disponibilă la http://www.voluntariat.ro/voluntariatul_in_lume. htm#a.” Capitolul I 115 de măsurile de stimulare a voluntariatului, prevăzute de Legea voluntariatului. Pentru instituția-gazdă, formalizarea relației cu voluntarul responsabilizează voluntarul, asigurând prestația așteptată de instituția-gazdă. 1.6.4. Acte normative și surse utile de informaţie Legea nr. 837/1996 cu privire la asociaţiile obşteşti http://www.justice.gov.md/ro/organizatii-necomerciale/ http://www.justice.gov.md/ro/organizatii-necomerciale Ministerul Justiției, direcția organizații necomerciale http://rson.justice.md/organizations http://rson.justice.md/organization Registrul de stat al organizațiilor necomerciale www.contact.md www.cntm.md Legea nr. 121/2010 a voluntariatului www.voluntariat.ro 116 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA În acest compartiment sunt descrise felurile de reguli ce reglementează conduita oamenilor, este explicat ce este o lege, care este importanţa legilor într-o societate democratică, cine și cum elaborează legile, ce tipuri de legi există, cum acţionează o lege, de când și până când acţionează o lege, asupra cui se răsfrânge legea, cine și cum aplică legile, ce este un act normativ subordonat legilor, cum procedăm dacă un act normativ subordonat legii contravine legii. De asemenea, sunt descrise situaţiile în care este nevoie de un avocat, cum poate fi găsit un avocat, cum o persoană poate beneficia de asistenţă juridică gratuită și cine oferă asemenea asistenţă. 2.1. Noţiuni generale despre legi și alte acte normative 2.1.1. Ce este legea? Conduita oamenilor este reglementată de diferite categorii de norme sociale: norme de morală, norme religioase, obiceiuri, norme juridice etc. Normele sociale prevăd ce trebuie făcut, ce este interzis de a face și ce se permite de a face. Din categoria normelor sociale fac parte și normele juridice. Normele juridice sunt deosebit de importante deoarece sunt obligatorii, fiind elaborate și aprobate de stat. Dacă sunt încălcate, normele juridice sunt garantate prin forţa de constrângere a statului (dacă nu sunt respectate din convingere, atunci sunt aduse la îndeplinire în mod forţat, prin constrângere). Normele juridice sunt incluse în diverse acte normative. Actele normative sunt adoptate de către autorităţile publice, având un caracter general și impersonal (se referă la toţi, se aplică într-un număr nedeterminat de situaţii similare). Ele sunt destinate de a apăra drepturile, libertăţile, interesele legitime ale persoanelor, egalitatea și echitatea socială. În categoria actelor normative un loc special îl ocupă legea. În sens larg, lege ar însemna orice act normativ. În sens îngust, legea este un act normativ care emană de la organul legislativ suprem – Parlamentul Republicii Moldova. Exerciţiul 1. Semnificaţia legii în ceea ce faci zilnic Întocmește o listă a activităţilor întreprinse pe parcursul zilei precedente (ex. igiena de dimineaţă, drumul spre serviciu, discuţia cu vecinul, îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pauza de masă, procurarea produselor alimentare etc). Stabilește care din aceste activităţi, în opinia ta, sunt reglementate de lege? Cum îţi influenţează legea comportamentul în aceste situaţii? Ce scop urmărește legea și ce așteaptă aceasta de la tine? Capitolul II 117 2.1.2. Ce este un act normativ subordonat legii? Legea nu prevede și nici nu poate să prevadă toate situaţiile care pot să apară în viaţa cotidiană. Pentru aducerea la îndeplinire a legilor, pentru detalierea conţinutului acestora, administraţia publică centrală și locală, pornind de la competenţa pe care o are, emite acte generale și obligatorii – acte normative subordonate legii. Din categoria actelor normative subordonate legii fac parte: hotărârile Parlamentului; decretele președintelui; hotărârile și ordonanţele Guvernului; regulamentele, instrucţiunile, regulile, hotărârile, deciziile, dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice centrale, ale autorităţilor și instituţiilor publice autonome, ale autorităţilor unităţilor teritoriale autonome cu statut special și ale altor autorităţi ale administraţiei publice locale. 2.1.3. De ce sunt necesare legile într-o societate democratică? Fiecare comunitate umană a recunoscut necesitatea unor reglementări clare, precise, care ar prevedea anumite modele de comportament obligatorii pentru toţi membrii comunităţii, prin aceasta garantându-le libertatea și limitând abuzurile. Fără legi viaţa socială ar însemna haos, confuzie și incertitudine. De regulă, legile includ spiritul de dreptate și echitate. Chiar dacă o lege poate provoca dubii din acest punct de vedere, atât timp cât are forţă juridică, ea trebuie respectată cu stricteţe. Exerciţiul 2. Importanţa legii pentru ordinea socială Pe cota de teren care îţi aparţine, ai crescut în acest an porumb. Recolta este bogată. Vrei să vinzi recolta și să acumulezi niște bani. Ce rol are legea în realizarea speranţelor tale? Cu ce te ajută aceasta? Ai fi la fel de sigur dacă nu ar exista legi? 2.2. Elaborarea legilor și categoriile de legi 2.2.1. Cine adoptă legile în Republica Moldova Legile sunt adoptate de unica autoritate legislativă – Parlamentul, în baza Constituţiei, conform procedurii stabilite de Regulamentul Parlamentului, de alte reglementări în vigoare și ocupă cea mai înaltă poziţie în ierarhia actelor normative din Republica Moldova. 2.2.2. Cum se elaborează și se adoptă o lege? Dreptul de iniţiativă legislativă (de a iniţia adoptarea unei legi) aparţine deputaţilor în Parlament, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia. 118 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA Procesul de elaborare și adoptare a unei legi are câteva etape: – investigaţii știinţifice – un proces de cercetare și documentare. Aici se includ: cercetări, constatări referitoare la situaţia de fapt, eventualele consecinţe ale legii în plan politic, social, economic, financiar, juridic, cultural, sanitar, psihologic; studiul practicii judecătorești și doctrinei juridice în domeniu etc.; – Parlamentul sau autorităţile abilitate instituie un grup de lucru din specialiști în materie, care întocmește proiectul iniţial de lege și o notă informativă; – proiectul de lege este transmis spre avizare/consultare autorităţilor și instituţiilor interne și internaţionale interesate și se supune procedurii de consultare publică. De asemenea, proiectul de lege urmează o expertiză juridică, anticorupţie, economică, financiară, știinţifică, ecologică și de alt gen, după caz; – proiectul de lege în varianta finală este transmis autorităţii care a decis elaborarea și/sau a instituit grupul de lucru; – examinarea proiectului de lege în conformitate cu programele legislative ale Parlamentului (planul de acte normative ce urmează a fi adoptate) și adoptarea legii; promulgarea legii de către Președintele Republicii Moldova. 2.2.3. Categoriile de legi Din punctul de vedere al forţei juridice, există trei categorii de legi: legi constituţionale, legi organice și legi ordinare. 2.2.3.1. Constituţia și legile constituţionale Constituţia este legea fundamentală, supremă a societăţii și a statului, este baza ordinii juridice. Constituţia stabilește drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale ale omului; principiile de instituire, exercitare și limitare a puterii publice; principiile de bază de organizare și funcţionare ale autorităţilor publice; principiile ordinii sociale într-un stat, inclusiv cele ale economiei și finanţelor publice. Constituţia are o procedură specială de adoptare. Normele constituţionale se adoptă cu votul a 2/3 din deputaţii aleși. Constituţia, de asemenea, este modificată după o procedură specială, care este mai complexă decât procedura de modificare a altor categorii de legi. Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la data de 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare pe 27 august 1994. Toate actele normative trebuie să fie conforme Constituţiei. Dacă un act normativ, inclusiv o lege, contravine Constituţiei, acesta nu poate produce efecte juridice. Capitolul II 119 2.2.3.2. Legile organice Legile organice sunt o categorie intermediară între legile constituţionale și cele ordinare. Prin legi organice se reglementează, de regulă, organizarea, funcţionarea și structura diferitelor organe ale statului, inclusiv: sistemul electoral; organizarea și desfășurarea referendumului; organizarea și funcţionarea Parlamentului; organizarea și funcţionarea Guvernului; organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătorești, a contenciosului administrativ; organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală; modul de stabilire a zonei economice exclusive; regimul juridic general al proprietăţii și al moștenirii; regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecţia socială; organizarea generală a învăţământului; regimul general al cultelor religioase; regimul stării de urgenţă, de asediu și de război; infracţiunile, pedepsele și regimul de executare al acestora, acordarea amnistiei și graţierii etc. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleși, dacă Constituţia nu prevede o altă modalitate. Codurile reprezintă o formă sistematizată a unor legi dintr-un anumit domeniu. 2.2.3.3. Legile ordinare Legile ordinare se adoptă pentru toate celelalte domenii ale relaţiilor sociale. Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi și sunt subordonate legilor constituţionale și organice. 2.3. Acţiunea legii și a actelor normative subordonate legii 2.3.1. De când și până când acţionează o lege? Legile intră în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial sau la data indicată în textul legii. În acest ultim caz, data indicată în textul legii trebuie să fie una ulterioară datei publicării. Nepublicarea legii înseamnă inexistenţa acesteia. Lega produce efecte numai pentru viitor (cu unele excepţii). Legea își încetează acţiunea dacă: – a fost abrogată (Parlamentul a scos din vigoare prevederile legii); a fost declarată nulă total sau parţial printr-o hotărâre a unei instanţe competente (Curtea Constituţională); a ajuns la termen (atunci când a fost aprobată pentru o anumită perioadă de timp); s-a consumat (au fost îndeplinite toate acţiunile prevăzute în lege); a căzut în desuetudine (aceasta ar însemna că, deși legea există, nu mai există relaţiile sociale pe care le reglementa). 120 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA 2.3.2. Asupra cui acţionează o lege? Legile pot fi: – generale (se aplică tuturor raporturilor sociale sau tuturor persoanelor/subiecților de drept); – speciale (se aplică exclusiv anumitor raporturi sociale sau subiecți strict determinate prin derogare/abatere de la regula generală). Dacă legea specială prevede altceva decât legea generală cu aceeași forţă juridică, se aplică legea specială. – de excepţie (se aplică în situaţii excepţionale). Dacă legea de excepţie prevede altceva decât legea generală sau cea specială cu aceeași putere juridică, se aplică legea de excepţie. Astfel, avem legi care se referă la toate persoanele, anumite legi care se referă numai la anumite categorii de persoane (ex: judecători, poliţiști, funcţionari publici etc.) și legi care se referă la un cerc restrâns de persoane (ex: doar la membrii Guvernului). 2.3.3. Cum acţionează un act normativ subordonat legii? Toate actele normative ale Guvernului și ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale se publică, sub responsabilitatea conducătorilor acestora, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. După publicare, actul normativ subordonat legii produce efecte (la fel ca și legea – numai pentru viitor). Actul normativ se aplică fă f ră limită de timp, dacă în textul lui nu este prevăzut altfel. Actul normativ sau o parte a lui poate avea aplicare temporară (în asemenea caz în text este indicat termenul de aplicare sau evenimentul la a cărui survenire încetează a acţiona actul normativ). Actul normativ se aplică cetăţenilor și persoanelor juridice din Republica Moldova, cetăţenilor străini și apatrizilor care se află pe teritoriul Republicii Moldova, persoanelor fizice străine cu sediul în Republica Moldova, persoanelor fizice care practică activitatea de întreprinzător etc. 2.4. Aplicarea legii 2.4.1. Cum se implementează în viaţa cotidiană o lege? Legea se transpune în viaţă (se implementează) atunci când noi respectăm o interdicţie (interzicere) sau executăm o obligaţie stabilită prin lege. Dacă în acest proces se implică organele competente ale statului, atunci are loc aplicarea legii. Aplicarea legii înseamnă transpunerea în viaţă a prevederilor legii de către organele competente ale statului. A aplica o lege înseamnă a trece de la prevederi generale și abstracte ale legii la situaţii și cazuri concrete. Aplicarealegii se referă la o anumită situaţie distinctă, cu subiecţi/persoane determinaţi/determinate. Capitolul II 121 2.4.2. Cine aplică legea? Fiecare organ de stat are anumite competenţe și atribuţii. Legea este pusă în aplicare de către organele de stat în limita competenţei pe care o au. Unele legi sunt puse în aplicare de către Parlament, altele de către Guvern, Ministere, Departamente și structurile teritoriale ale acestora, organele administraţiei publice locale, instanţele de judecată, alte organe de drept. Marea majoritate a actelor de aplicare a dreptului sunt cele ale organelor administraţiei de stat și ale instanţelor de judecată. 2.4.3. Cum se aplică legea? Organele de stat aplică legile după o procedură bine stabilită și clar definită. Procesul de aplicare a legilor (normelor juridice) are câteva etape: – stabilirea stării de fapt reconstituie ce s-a petrecut în realitate (ce? cine? când? unde? cum? de ce? ce a urmat?); – alegerea legii (normei juridice) care prevede acea situaţie (găsirea legii/normei, verificarea autenticităţii normei, stabilirea conţinutului/ înţelesului exact/adevărat/deplin al normei, verificarea faptului dacă norma/legea este în vigoare); – elaborarea și emiterea actului de aplicare presupune luarea unei decizii care va duce în mod necesar la apariţia, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice (relaţii sociale, drepturi și obligaţii). Este important ca actul de aplicare să fie adus la îndeplinire, să fie executat. Dacă o persoană nu este de acord cu modul în care a fost aplicată legea, atunci aceasta are posibilitatea de a face o contestare. Ca efect, este declanșată o procedură de control și verificare a modalităţii în care a fost aplicată legea. 2.4.4. Supremaţia legii. Cum procedăm dacă un act normativ subordonat legii contravine legii? Constituţia este legea fundamentală și toate legile (atât cele organice, cât și cele ordinare) trebuie să fie conforme Constituţiei. Dacă o lege contravine Constituţiei, aceasta nu poate produce efecte juridice (nu se aplică, nu are forţă/putere juridică). La rândul lor, legile sunt superioare altor acte normative prin puterea lor juridică, deoarece emană de la Parlament – organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova și unica autoritate legislativă a statului. Legile ordinare sunt subordonate legilor constituţionale (Constituţiei) și celor organice. Actele normative subordonate legii trebuie să fie în conformitate cu legile. Dacă un act normativ subordonat legii contravine prevederilor legii, acesta nu produce efecte juridice (nu se aplică, nu are forţă/putere juridică). În așa caz se aplică direct prevederile legii. 122 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA 2.4.5. Cum procedăm dacă lipsește o lege sau dacă aceasta este incompletă? Există situaţii în viaţa cotidiană când legislaţia nu prevede cum trebuie să procedăm într-un anumit caz. Juriștii numesc o asemenea situaţie lacună în drept. Lacunele pot apărea din cauze obiective (dezvoltarea rapidă a relaţiilor sociale și apariţia unor noi relaţii sociale pe care legislatorul încă nu a reușit să le reglementeze) sau din cauze subiective (legislatorul a considerat că anumite relaţii sociale nu trebuie reglementate prin norme juridice sau i-a scăpat din vedere necesitatea de reglementare a unei anumite relaţii sociale). Astfel, dacă legea nu prevede și nu interzice, persoana este liberă să aleagă orice comportament. În general, există o maximă: „Tot ceea ce nu este interzis este permis”. Când vorbim de organele de stat, cel care aplică legea (organele statului) caută o lege (normă juridică) care ar reglementa o relaţie socială asemănătoare (aplică legea prin analogie). Daca însă nu există o normă care ar reglementa o situaţie similară, atunci situaţia este soluţionată bazându-ne pe principiile generale ale dreptului (umanism, echitate, egalitate etc.). Această situaţie se numește analogie a dreptului. Analogia nu este posibilă în toate cazurile (ex. în dreptul penal). 2.4.6. Asigurarea respectării legii De cele mai multe ori, oamenii respectă legile benevol, din convingere. Uneori le respectă chiar fără a le cunoaște, deoarece deseori ceea ce ne obligă sau interzice legea ne obligă și interzic și alte norme din societate (morala, obiceiul, religia etc.). Uneori, legile sunt respectate din frica de pedeapsă. Este în sarcina statului să facă astfel ca oamenii să înţeleagă importanţa respectării legilor. Se întâmplă însă ca unii oameni să încalce legile. În asemenea cazuri, intervine statul, care prin imtermediul organelor sale impune respectarea legilor și aplică pedepsele necesare celora care nu le respectă. 2.5. Asistenţa juridică. Cine și cum o acordă? Fiecare om are dreptul să reacţioneze (se să apere) independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăţilor sale. Datorită complexităţii reglementărilor și procedurilor legale, oamenii apelează adesea la servicii de asistenţă juridică. Asistenţa juridică constă în îndrumarea și ajutarea unei persoane de către o altă persoană cu calificare juridică și profesională corespunzătoare, având ca efect sporirea posibilităţilor de realizare a drepturilor și intereselor legitime ale celui asistat. În funcţie de complexitatea problemei/si- Capitolul II 123 tuaţiei, asistenţa juridică poate fi acordată de către avocaţi, parajuriști, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale specializate, precum și de către alte persoane. 2.5.1. Avocatul 2.5.1.1. Când ai nevoie de un avocat? Avocatul este persoana cu pregătire juridică, ce are dreptul, conform legii, de a acţiona în numele clienţilor săi și de a-i consulta și reprezenta în materie juridică. Avocat este doar persoana care are licenţă de avocat. Registrul licenţelor eliberate pentru exercitarea profesiei de avocat se ţine de către Ministerul Justiţiei (vezi http://www.justice.gov.md/ro/avocat http://www.justice.gov.md/ro/avocati). Fiecare avocat depune jurământ la primirea licenţei și dispune de legitimaţie. Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova reunește toţi avocaţii din republică. De obicei, persoanele se adresează avocatului când au o problemă pe care doresc să o rezolve pe cale judiciară; uneori însă, este util de a consulta un avocat înainte de a acţiona, de ex: înainte de a încheia un contract sau înainte de a porni o procedură judiciară (pentru a evita consecinţe juridice negative, pierderi sau chiar cheltuieli suplimentare, dat fiind faptul că vocabularul juridic complex nu este cunoscut și înţeles de către toţi). Avocaţii acordă asistenţă juridică calificată prin: – consultaţii și explicaţii; concluzii cu privire la problemele juridice; informaţii verbale și în scris referitoare la legislaţie; – întocmire a documentelor cu caracter juridic: cereri de chemare în judecată, petiţii, plângeri, contracte etc.; – reprezentare a intereselor clienţilor în instanţele de judecată, în relaţiile cu autorităţile publice, notarii, executorii judecătorești; – reprezentare a intereselor clienţilor în materie juridică în relaţiile cu alte persoane fizice și juridice; – participare la urmărirea penală și la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile și al martorilor (cine sunt aceste persoane vezi secţiunea 16.4.3.6-16.4.3.8). 2.5.1.2. Unde găsești un avocat? Avocaţii își exercită profesia (lucrează) în cadrul unui birou asociat de avocaţi (mai mulţi avocaţi) sau în cadrul cabinetului avocatului (un singur avocat). Cabinetele avocaţilor și birourile asociate de avocaţi se înregistrează de către Ministerul Justiţiei. În fiecare centru raional, există cel puţin un birou asociat de avocaţi sau un cabinet al avocatului. 124 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA 2.5.1.3. Relaţiile avocatului cu clientul Asistenţa juridică acordată de avocat trebuie să fie calificată, profesionistă. Avocatul acordă asistenţă juridică în baza contractului încheiat cu clientul său, stabilind, totodată, și mărimea onorariului perceput. În relaţiile cu clientul, avocatul trebuie să se conducă de lege și să respecte interesele clientului său. Avocatul este liber în alegerea poziţiei (tacticii) sale și nu este obligat să o coordoneze cu nimeni, în afară de client. Avocatul nu are dreptul să acţioneze contrar intereselor legitime ale clientului. Avocatul nu este în drept să declare vinovat clientul, dacă acesta nu-și recunoaște vinovăţia. În cazul în care clientul își recunoaște vina, avocatul poate totuși să ceară achitarea clientului. Informaţiile confidenţiale (secrete), comunicate avocatului de către client, nu pot fi divulgate de către acesta, avocatul fiind obligat să păstreze secretul profesional. Dacă clientul consideră că avocatul a avut un comportament inadecvat sau a încălcat codul deontologic, a manifestat neglijenţă sau ignoranţă în rezolvarea cazului sau a folosit metode ilegale pentru a atinge rezultatul așteptat, el poate formula o petiţie, în termen de un an, adresată Comisiei pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaţilor, care va examina faptele reproșate și va lua măsurile corespunzătoare (dacă este cazul, va aplica sancţiuni). 2.5.2. Asistenţa juridică gratuită, garantată de stat 2.5.2.1. Ce este asistenţa juridică garantată de stat? Uneori se întâmplă că cei care au probleme juridice nu au bani să plătească serviciile juridice. În anumite situaţii prevăzute de lege, ei pot obţine asistenţă juridică plătită din banii statului (garantată de stat). Asistenţa juridică garantată de stat constă în: – oferire de informaţii, prin consultaţii și explicaţii în probleme juridice; – întocmire de acte juridice; – reprezentare în faţa autorităţilor administraţiei publice; – apărare a intereselor în procesul penal și în cadrul procedurii în cauze contravenţionale; – apărare și reprezentare a intereselor persoanei în cadrul procesului civil și în instanţa de contencios administrativ. 2.5.2.2. Asistenţa juridică primară Unele problemele juridice pe care le are populaţia nu sunt complicate. De exemplu, problemele cu vecinii ar putea fi soluţionate și fără sesizarea instanței, prin intermediul unei împăcări cu ajutorul unei persoane care ar putea să ajute Capitolul II 125 vecinii să găsească soluţia sau să le dea o consultaţie. Asistenţă juridică primară înseamnă: – furnizarea de informaţii privind sistemul de drept al Republicii Moldova, privind legile și actele normative în vigoare, drepturile și obligaţiile persoanelor (subiecţilor de drept); – furnizarea de informaţii privind modalitatea de realizare și de valorificare a drepturilor pe cale judiciară și extrajudiciară; – acordare de consultanţă în probleme juridice, precum și explicarea drepturilor persoanelor interesate în privinţa problemei invocate, a posibilităţii de soluţionare a problemei pe cale extrajudiciară, a drepturilor și obligaţiilor persoanei în cadrul procesului, a competenţei instanţelor judecătorești, a posibilităţilor de executare a deciziilor judecătorești definitive etc., dar fără reprezentare în instanţa de judecată sau în organe și instituţii de stat; – acordare de asistenţă în vederea întocmirii actelor juridice, cu excepţia actelor procesuale; – acordare a altor forme de asistenţă, care nu intră în categoria de asistenţă juridică calificată. Asistenţa juridică primară poate fi acordată prin diverse mijloace: organizaţii neguvernamentale, secretarii primăriilor, echipe mobile în teritoriu, parajuriști etc. Parajuriștii sunt oameni dintr-o anumită comunitate rurală, cu o reputaţie ireproșabilă (înaltă), care după o instruire specială acordă gratis asistenţă juridică primară membrilor comunităţii. Parajuristul este independent de orice organ al statului (cu excepţia Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de către Stat). În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu parajuristul se conduce numai de lege și de interesele comunităţii. În caz că unui parajurist i se adresează o persoană aflată în conflict cu autorităţile statale, parajuristul va acorda asistenţa juridică necesară, pornind de la prevederile legii. Poate obţine asistenţă juridică primară persoana care întrunește cumulativ (împreună) următoarele condiţii: – are o problemă de natură juridică; – domiciliază (trăiește) pe teritoriul Republicii Moldova; – este cetăţean al Republicii Moldova sau cetăţean străin sau apatrid, dar cauza ţine de competenţa autorităţilor administraţiei publice sau a instanţelor judecătorești ale Republicii Moldova. Pentru a obţine asistenţă juridică primară, persoana se va adresa parajuristului sau organizaţiilor obștești specializate în acordarea de asistenţă juridică 126 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA din raza domiciliului său (locului de trai). Asistenţa juridică primară se acordă imediat, la momentul adresării. Dacă nu este posibil ca persoana să primească imediat răspunsul, acesteia i se comunică data și ora următoarei întâlniri, ce urmează să aibă loc în cel mult 3 zile de la data adresării. În cazul în care, în procesul de acordare a asistenţei juridice primare, se constată că este nevoie de asistenţă juridică calificată (a unui avocat), persoana va fi informată despre condiţiile obţinerii acestei asistenţe și, dacă va solicita (cere), ea va fi ajutată la întocmirea cererii de asistenţă juridică calificată. Asistenţa juridică primară este totdeauna total gratuită pentru solicitant. În anumite situaţii, parajuristul poate recomanda persoanei în cauză să se adreseze la o organizaţie neguvernamentală, după caz. 2.5.2.3. Asistenţa juridică calificată, garantată de stat Uneori, persoana are nevoie de servicii juridice profesioniste (calificate), dar nu are suficiente resurse financiare ca să le achite. În anumite situaţii prevăzute de lege, se poate obţine asistenţă juridică calificată, garantată de stat (plătită din banii statului). Felurile de asistenţă juridică calificată garantată de stat sunt similare serviciilor pe care le oferă avocaţii în bază de contract, cu anumite excepţii. De asemenea, calitatea acestor servicii trebuie să fie la același nivel. Asistenţa juridică calificată se acordă de către avocaţi publici și avocaţi la cerere (privaţi). Avocat public este avocatul care acordă doar asistenţă juridică garantată de stat. Avocatul la cerere este avocatul cu care statul, prin intermediul organelor sale specializate, are încheiat un contract ca să acorde asistenţă juridică garantată de stat în anumite cauze. În prezent, asistenţa juridică garantată de stat este gratuită pentru cei care o obţin. Condiţiile de obţinere a asistenţei juridice garantate de stat sunt descrise în Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, anumite referinţe pentru cauze penale fiind la secţiunea 16.4.3.4, și pentru cauze civile – în secţiunea 15.2.11. 2.5.3. Organizarea sistemului de asistenţă juridică garantată de stat Principalul organ de administrare a sistemului de acordare a asistenţei juridice garantate de stat îl reprezintă Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat și oficiile lui teritoriale, la care se alătură Ministerul Justiţiei și Uniunea Avocaţilor. Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public, format din 7 membri. Din componenţa Consiliului Naţional fac parte: 2 membri desemnaţi de Ministerul Justiţiei, 2 membri desemnaţi de Baroul Capitolul II 127 Avocaţilor, un membru desemnat de Ministerul Finanţelor, un membru desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii, un membru din partea asociaţiilor obștești sau a mediului academic. Asistenţa tehnico-materială și activitatea de secretariat ale Consiliului Naţional sunt asigurate de Ministerul Justiţiei de la bugetul de stat și din alte surse neinterzise de lege. Consiliul Naţional îșii desf desfășoară activitatea în ședinţe, întâlniri și vizite de monitorizare a oficiilor teritoriale și a subiecților ce acordă servicii de asistenţă juridică de stat, precum și prin alte forme de lucru neinterzise de lege. Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Naţional adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor lui. Hotărârile Consiliului Naţional sunt obligatorii pentru toate oficiile sale teritoriale, pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică garantată de stat, pentru parajuriști și alţi subiecţi autorizaţi să acorde asistenţă juridică garantată de stat. Acordarea asistenţei juridice garantate de stat în teritoriu este asigurată de către Oficiile Teritoriale ale Consiliul Naţional. Oficiile Teritoriale ale Consiliului Naţional funcţionează în orașele (municipiile) de reședinţă ale curţilor de apel (Chișinău, Bălţi, Cahul, Comrat, Bender (Căușeni) și exercită următoarelor funcţii: – organizează acordarea de asistenţă juridică garantată de stat; încheie contracte cu avocaţii care acordă asistenţă juridică garantată de stat; – examinează cererile și documentele prezentate de solicitanţii de asistenţă juridică garantată de stat, decid asupra acordării unei astfel de asistenţe; – numesc avocaţii care să acorde asistenţă juridică calificată, inclusiv asistenţă juridică de urgenţă; încheie contracte de colaborare cu para știi și cu asociaţiile obștești care acordă asistenţă juridică gaparajuri rantată de stat; – îndeplinesc alte funcţii, în conformitate cu legea. Date de contact: Oficiul Teritorial Chișinău: MD – 2068, mun. Chișinău, str. Alecu Russo, nr. 1, bl. ”A1”, bir. 301, 302, tel. / fax: (022) 49-69-53, 49-63-39, e-mail: ot_chisinau@cnajgs.md; Oficiul Teritorial Bălţi: mun. Bălţi, str. Mihail Sadoveanu, nr. 2 , tel. / fax (0231) 61-316; e-mail: ot_balti@cnajgs.md; Oficiul Teritorial Cahul: or. Cahul, Str. Independenţei, nr. 6, tel. / fax (0299) 204-13; e-mail: ot_cahul@cnajgs.md Oficiul Teritorial Comrat: or. Comrat, str. Tretiakov, nr. 42, tel. / fax (0298) 28-853, e-mail: ot_comrat@cnajgs.md; 128 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE SISTEMUL JURIDIC AL REPUBLICII MOLDOVA Oficiul Teritorial Bender (Căușeni): or. Căușeni, str. Ștefan cel Mare, nr. 6, în incinta Judecătoriei raionului Căușeni, tel. / fax (0243) 24-159, e-mail: ot_ bender@cnajgs.md. 2.5.4. Cine mai acordă asistenţă juridică gratuită? În diferite localităţi ale Republicii Moldova, pot exista și alte persoane care acordă asistenţă juridică gratuită, în special organizaţiile neguvernamentale specializate, inclusiv clinicile juridice. Datorită diversităţii prevederilor statutare ale acestor organizaţii, serviciile de asistenţă juridică oferită sunt diferite. Este de menţionat că, în cazul organizaţiilor care nu fac parte din sistemul de asistenţă juridică garantată de stat, responsabilitatea pentru calitatea serviciilor acordate aparţine în exclusivitate acestor prestatori de servicii juridice. Dacă organizaţiile neguvernamentale specializate în acordarea serviciilor juridice gratuite sunt active, probabil parajuriștii cunosc despre activitatea lor. Capitolul III 129 3. OMUL ŞI ADMINISTRAŢIA DE STAT Cetăţeanul deţine puterea în stat. Acesta alege în mod direct, prin alegeri, reprezentanţii săi – primari, consilieri, consiliile raionale, parlamentari ş.a. În mod indirect, cetăţenii sunt reprezentanţi de preşedinţi de raion, Guvern şi alte instituţii. În capitolul „Omul şi administraţia de stat” sunt descrise atribuţiile principalelor instituţii de stat – Parlament, Preşedinte, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor, Notarul, Avocatul parlamentar ş.a. Cunoaşterea atribuţiilor instituţiilor statului va contribui la dezvoltarea, creşterea, educarea unui cetăţean activ, iar în caz de necesitate apt de a se apăra şi împiedica orice abuz din partea instituţiilor de stat. 3.1. Parlamentul Parlamentul Republicii Moldova este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate a statului care adoptă legi. Cetăţenii Republiсii Moldova, care au vârsta de cel puţin 18 ani, aleg prin vot direct membrii Parlamentului o dată la patru ani. Alegerile parlamentare pot avea loc mai devreme de patru ani în cazul dizolvării Parlamentului şi pot interveni în următoarele cazuri: 1) este imposibil de format Guvernul (alin. (1) art. 85 al Constituţiei); 2) nu s-a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură (alin. (2) art. 85 al Constituţiei); 3) este blocată procedura de adoptare a legilor timp de 3 luni (alin. (1) art. 85 al Constituţiei); 4) nu este ales preşedintele republicii, după alegerile repetate de către Parlament (alin. (5) art. 78 al Constituţiei). Parlamentul poate fi dizolvat de preşedintele republicii. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război. Pentru detalii referitor la condiţiile pentru a putea vota şi specificul alegerilor parlamentare, vezi Capitolul I, § 1.3.2. IMPORTANT! Cei 101 deputaţi, aleşi în mod direct, sunt în serviciul poporului, deci se află acolo pentru a vă apăra şi promova drepturile şi interesele. 130 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT 3.1.1. Atribuţiile Parlamentului. Deputaţii activează în parlament prin intermediul fracţiunilor parlamentare, formate din membrii partidelor politice. Preşedintele Parlamentului este ales cu votul a 52 de deputaţi. El poate fi revocat în orice moment, prin vot secret, de către Parlament cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile tuturor deputaţilor. Comisiile permanente sunt organe de lucru ale Parlamentului, care au un rol deosebit în pregătirea lucrărilor acestuia, în exercitarea funcţiilor parlamentare, în special a celei legislative şi a celei de control. Comisiile sunt specializate pe ramuri de activitate, fiind legate de diferite domenii ale responsabilităţilor guvernamentale, după cum urmează: − − − − − − − − − Comisia administraţie publică, mediu şi dezvoltare regională Comisia agricultură şi industrie alimentară Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media mass-medi Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice Comisia economie, buget şi finanţe finanţ Comisia juridică, numiri şi imunităţi Comisia politică externă şi integrare europeană european Comisia protecţie socială, sănătate şi familie Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică public Pentru elaborarea unor legi complexe, Parlamentul poate constitui comisii speciale şi comisii de anchetă. Biroul permanent propune Legislativului spre aprobare componenţa nominală a comisiei şi termenul în care va fi depus raportul acesteia. Comisia de anchetă poate fi constituită la cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de cel puţin 5 % din numărul deputaţilor aleşi. IMPORTANT! Ca urmare a prezentării rapoartelor comisiilor parlamentare, instituţiile de stat indicate sunt obligate să prezinte informaţii suplimentare Parlamentului. Şedinţele Parlamentului sunt publice, ceea ce înseamnă că ordinea de zi este publică, iar reprezentanţii presei pot avea acces şi pot transmite cetăţenilor discuţiile şi hotărârile adoptate prin televiziune, radio ş.a. Parlamentul îşi desfăşoară activitatea în plen, în comisii şi în fracţiuni, de regulă, conform următorului program: a) luni – lucrul cu alegătorii (zi de audienţă, deplasări în teritoriu); Capitolul III 131 b) marţi – şedinţe ale fracţiunilor parlamentare; c) miercuri – şedinţe ale comisiilor permanente; d) joi şi vineri – şedinţe în plen. IMPORTANT! Nici un deputat nu poate lipsi de la şedinţele Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte decât din motive întemeiate. Pentru încălcarea Regulamentului Parlamentului, deputaţilor li se pot aplica următoarele sancţiuni: a) avertisment; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) lipsirea de cuvânt pe o durată de până la 5 şedinţe; e) eliminarea din sala de şedinţe; f) interzicerea participării la şedinţele plenare pe o durată de până la 10 şedinţe. Principalele atribuţii ale Parlamentului sunt: − adoptă legi, hotărâri şi moţiuni; − declară referendumuri. IMPORTANT! Cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt supuse referendumului. Hotărârile adoptate prin referendum republican au putere juridică supremă, deci sunt mai presus de orice lege. − − − − − − exercită controlul parlamentar asupra puterii executive; aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui; iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii; suspendă activitatea organelor administraţiei publice locale, în cazurile prevăzute de lege; adoptă acte privind amnistia; îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Constituţie şi legi. Datele de contact ale Parlamentului: Adresa: MD 2073, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162 Secţia petiţii şi audienţe – Telefon/Fax: +373 (22) 23-32-29 Adresa internet – www.parlament.md 132 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Parlamentul Republicii Moldova Adresa: MD-2073, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162 www.parlament.md Aparatul Parlamentului Adresa: MD-2073, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162, Tel. (22) 26-82-35 e-mail: admin@parlament.md Preşedintele Republicii Guvernul Republicii Curtea Supremă de Justiţie Curtea Constituţională Preşedintele Parlamentului Vicepreşedinţii Parlamentului Director General Curtea de Conturi Procuratura Generală Serviciul de Informaţii şi Securitate Biroul Permanent Consilieri Fracţiunile parlamentare Consultanţi Secţii şi direcţii Comisii permanente Comisii speciale Comisii de anchetă 101 deputaţi 3.1.2. Colaborarea Parlamentului cu alte instituţii ale statului Fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guvernului sau conducătorilor altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. Aceştia din urmă sunt obligaţi să prezinte răspunsurile la informaţiile şi documentele cerute de deputaţi. Răspunsurile la întrebările deputaţilor pot fi oferite imediat (în formă verbală) sau în termen de 15 zile. În exercitarea atribuţiilor sale, Parlamentul colaborează cu următoarele instituţii: Curtea Constituţională, Guvern, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, Academia de Ştiinţe etc. Capitolul III 133 3.1.3. Cum puteţi să contribuiţi la activitatea Parlamentului? Puteţi contribui la adoptarea unor legi mai bune şi o activitate mai bună a Parlamentului prin: – participarea la alegeri şi votarea celui mai bun candidat; – sugestii cu privire la modificarea legilor care consideraţi că vă încalcă drepturile, care pot fi adresate deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia; – informarea despre activitatea defectuoasă a reprezentanţilor APL sau a oricărei instituţii de stat; – orice alte propuneri şi sugestii ce ţin de atribuţiile Parlamentului, indicate la Capitolul III, §3.1.1. IMPORTANT! Pentru ca iniţiativele dumneavoastră să fie luate în serios şi/sau discutate în şedinţele Parlamentului, apelaţi ONG-urile sau mass-media. Experienţa acestora va contribui la accelerarea luărilor de decizii şi, posibil, la determinarea Parlamentului de a discuta în public problemele invocate, care sunt de interes naţional sau local. Mai mult, în cadrul emisiunilor sau interviurilor, jurnaliştii ar putea să adreseze parlamentarilor întrebările dumneavoastră sau ale comunităţii din care faceţi parte. Puteţi obţine informaţii ce ţin de activitatea şi atribuţiile Parlamentului, după cum urmează: – Secţia petiţii şi audienţe a Parlamentului, poate fi contactată prin poştă la adresa: MD 2073, Mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 162 sau la tel. +373 (22) 23-32-29. – Comisiile parlamentare, care pot fi contactate direct prin telefon: Nr. Numele comisiei Contact 1 Economie, buget şi finanţe Tel: +373 (22) 26-85-73 2 Politică externă şi integrare europeană Tel: +373 (22) 23-75-08 3 Drepturile omului şi relaţiile interetnice Tel: +373 (22) 26-83-90 4 Protecţie socială, sănătate şi familie Tel: +373 (22) 26-85-07 5 Securitate naţională, apărare şi ordine publică Tel: +373 (22) 23-34-85 6 Agricultură şi industrie alimentară Tel: +373 (22) 23-33-59 7 Administraţie publică, mediu şi dezvoltare regională Tel: +373 (22) 26-83-75 134 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT 8 Cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media Tel: +373 (22) 23-22-71 9 Juridică, numiri şi imunităţi Tel: +373 (22) 26-82-90 IMPORTANT! În petiţiile adresate trebuie să descrieţi doar faptele/informaţiile ce ţin de atribuţiile Parlamentului indicate la § 3.1.1. În cazul în care veţi menţiona alte pretenţii/fapte (de ex. nu sunteţi de acord cu hotărârea unei instanţe judecătoreşti), petiţia nu va fi examinată. Ba mai mult, îndeplinirea unei asemenea cerinţe ar putea fi considerată ca o imixtiune a Parlamentului în activitatea instanţelor judecătoreşti. Puteţi obţine răspunsuri la orice informaţii publice ce ţin de activitatea şi atribuţiile parlamentului, invocând Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţii. Vezi mai multe detalii în Capitolul I § 1.4. – – – – – – 3.1.4. Surse de informaţii recomandate Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 797 din 02.04.1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 07.04.2007; Codul Electoral nr. 1381 din 21.11.1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 08.12.1997; Legea nr. 39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în Parlament, publicată în Monitorul Oficial nr. 59-61 din 15.04.2005; Legea nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, publicată în Monitorul Oficial nr. 42-44: din 29.02.2008; www.parlament.md. www.parlament.m 3.2. Preşedintele republicii Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlamentul Republicii Moldova pentru un mandat de 4 ani, care este exercitat de la data depunerii jurământului. Şeful statului îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către preşedintele nou-ales. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este validat (aprobat) de Curtea Constituţională. După validarea mandatului de către Curtea Constituţională, Preşedintele depune jurământ, care are următorul conţinut: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Capitolul III 135 Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.” Datele de contact ale Preşedinţiei: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 75 Serviciul petiţii şi audienţă – +373 (22) 25-10-16 Adresa internet – w.w.w.prm.md 3.2.1. Atribuţiile şi competenţa preşedintelui republicii Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea sa de şef al statului, reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele ţării este comandantul suprem al armatei şi este responsabil personal de securitatea statului. IMPORTANT! Termenul de „şef al statului” desemnează persoana care este chemată să reprezinte la cel mai înalt nivel statul, personificând întreaga naţiune şi teritoriul ţării. Preşedintele Republicii Moldova se bucură de imunitate. El nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Preşedintele Republicii Moldova are următoarele atribuţii: – emite decrete şi promulgă legile; – conferă decoraţii şi titluri de onoare; – soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic; – acordă graţiere individuală; – poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional; – conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorilor şi altor categorii de funcţionari; – poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice ş.a. În exercitarea funcţiilor, activitatea Preşedintelui este asigurată de aparatul Preşedintelui. 3.2.2. Cum puteţi contribui la activitatea preşedintelui republicii? Puteţi contribui la activitatea Preşedintelui prin propunerea de persoane pentru a fi decorate cu distincţii şi ordine de stat, oferirea diferitor sugestii şi informaţii despre activitatea sau inactivitatea diferitor instituţii ale statu- 136 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT lui, dar în limitele competenţei Preşedintelui, indicate la Capitolul III, §3.2.1. Acestea pot fi adresate în timpul audienţei, fie prin expedierea unor scrisori în adresa Preşedintelui. IMPORTANT! Pentru ca iniţiativele dumneavoastră să fie luate în serios şi/sau discutate de Preşedinte cu alte instituţii ale statului, puteţi apela la ONG-uri sau mass-media. Experienţa şi suportul lor vor contribui la accelerarea luărilor de decizii şi, posibil, determinarea Preşedintelui de a discuta în public problemele invocate, care sunt de interes naţional sau local. Mai mult, în cadrul emisiunilor sau interviurilor, jurnaliştii ar putea să adreseze Preşedintelui întrebările dumneavoastră. Puteţi contribui cu orice alte propuneri şi sugestii ce ţin de atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova, indicate la Capitolul III, §3.1.2, dar şi solicita informaţii referitor la activitatea Preşedintelui la Serviciul petiţii şi audienţe a Preşedintelui: Mun. Chişinău, str. Sfatul Ţării 53 sau la tel. +373 (22) 25-10-16. IMPORTANT! Puteţi obţine răspunsuri la orice informaţii publice ce ţin de activitatea şi atribuţiile Preşedintelui Republicii, invocând Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţii. Vezi mai multe detalii în Capitolul I § 1.4. – – – 3.2.3. Surse de informaţii recomandate. Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 1234 din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 139140 din 02.11.2000; Legea nr. 797 din 02.04.1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 07.04.2007. 3.3. Guvernul şi alte autorităţi centrale Pentru ca oamenii să trăiască împreună sunt necesare anumite reguli. Lucrând pentru oameni, Guvernul decide ceea ce este mai bun pentru ei şi cum trebuie utilizate resursele lui pentru a asigura o viaţă mai bună pentru comunitate. Astfel, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului, exercită conducerea generală a administraţiei publice (centrale şi locale) şi este responsabil în faţa Parlamentului. Capitolul III 137 Guvernul oferă servicii importante şi este responsabil de: • protecţia cetăţenilor prin intermediul poliţiei şi forţelor de ordine; • asigurarea activităţii serviciilor de pompieri şi asistenţei medicale urgente; • construcţia drumurilor; • adoptarea actelor prin care stabileşte comportamentul cetăţenilor şi al funcţionarilor publici; • stabilirea standardelor prin care legile să fie mai bine aplicate; • protecţia proprietăţii ş.a. Datele de contact ale Guvernului: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1 Serviciul petiţii: +373 (22) 25-03-83 E-mail: petitii@gov.m petitii@gov.md Adresa internet – www.gov.md 3.3.1. Atribuţiile şi componenţa Guvernului După consultarea majorităţii parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Numirea Guvernului de către Parlament se face în baza programului de guvernare pentru care a fost investit. Guvernul răspunde în faţa Parlamentului pentru activitatea sa. IMPORTANT! Fără Guvern nu este posibilă funcţionarea normală a instituţiilor statului. Prim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui Republicii Moldova jurământ, care are următorul conţinut: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.” Activitatea Guvernului este asigurată de către Cancelaria de Stat, condusă de un ministru de stat şi un aparat al acestuia. O dată în decursul unei sesiuni, Parlamentul audiază Guvernul în probleme ce ţin de activitatea acestuia. O dată pe an, în luna aprilie, Guvernul prezintă, în şedinţa în plen a Parlamentului, raportul anual al activităţii sale. 138 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Membrii Guvernului sunt obligaţi să răspundă la întrebările formulate de deputaţi referitor la activitatea Guvernului şi a organelor din subordinea lui. Principalele competenţe ale Guvernului sunt: − asigură populaţia republicii cu un nivel de trai decent; − ia măsuri pentru creşterea locurilor de muncă, crearea condiţiilor pentru ridicarea nivelului de trai, a unor condiţii normale de muncă şi odihnă, asistenţa socială; − creează o bază tehnico-materială şi fonduri speciale pentru dezvoltarea învăţământului public, tineretului, culturii, ocrotirii sănătăţii, protecţiei mediului ambiant; − elaborează direcţiile de dezvoltare a urbanismului, a gospodăriei comunale şi de locuinţe; − dirijează activitatea de ocrotire a monumentelor de istorie şi cultură; − asigură dezvoltarea turismului, gospodăriei de agrement; − întreprinde măsuri pentru asigurarea libertăţii comerţului şi activităţii de întreprinzător; − ia măsuri în vederea apărării intereselor producătorilor autohtoni; − ia măsuri în vederea ocrotirii şi folosirii raţionale a pământului subsolului, a resurselor de apă, a faunei şi florei; − repartizează mijloace pentru acordarea de ajutor zonelor din republică şi ramurilor economiei ei care se află în condiţii dificile sau care necesită o dezvoltare accelerată; − elaborează programele de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice, pornind de la limitele mijloacelor prevăzute pentru aceste scopuri în legea bugetară anuală ş.a. IMPORTANT! Despre acţiunile abuzive ale organelor de control puteţi scrie pe adresa Prim-ministrului – abuzcontrol@gov.m abuzcontrol@gov.md sau pe adresa: MD 2012, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1 La propunerea a cel puţin o pătrime din deputaţi, Parlamentul poate exprima oricând vot de neîncredere Guvernului. Capitolul III 139 Guvernul Republicii Moldova Adresa: MD-2033, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr. 1 www.gov.md Biroul Naţional de Statistică Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru Biroul Relaţii Interetnice Serviciul Grăniceri Agenţia „Moldsilva” Agenţia Turismului Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei Cancelaria de Stat Adresa: MD-2033, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr. 1, Tel. (22) 250-104 Fax: (22) 242-696 e-mail: petitii@gov.md Parlament Preşedintele Republicii Curtea Supremă de Justiţie Curtea Constituţională Curtea de Conturi Serviciul de Informaţii şi Securitate Procuratura Generală Ministere: Ministerul Economiei Ministerul Finanţelor Ministerul Justiţiei Ministerul Afacerilor Interne Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Ministerul Apărării Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Ministerul Mediului Ministerul Educaţiei Ministerul Culturii Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Ministerul Sănătăţii Ministerul Tineretului şi Sportului Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor; 3.3.2. Ministerul Economiei Ministerul Economiei este organul central al administraţiei publice responsabil de activitatea întreprinzătorilor, dezvoltarea mediului de afaceri, dezvoltarea tehnologică şi asigurarea competitivităţii. 140 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT IMPORTANT! Linia Verde - (+373 22) 25-05-00 Telefonul de încredere: (+373 22) 2505-35 Protecţia consumatorului: (+373 22) 74-14-64 Programul de abilitare a tinerilor: (+373 22) 25-57-99 Principalele atribuţii ale Ministerului Economiei sunt: − monitorizează şi evaluează tendinţele evoluţiei sărăciei în Republica Moldova; − atrage investiţii autohtone şi străine; − contribuie la adoptarea actelor normative şi reducerea birocraţiei pentru facilitarea activităţii mediului de afaceri; − asigură condiţiile pentru finanţarea mediului de afaceri la un cost rezonabil; − contribuie la optimizarea activităţii comerciale, tipizarea reţelei de comerţ ambulant şi în pieţe, protejarea drepturilor consumatorilor, eficientizarea activităţii întreprinderilor de comerţ şi alimentaţie publică şi prestări de servicii; − promovează implementarea noilor tehnologii, echipamente, aparate, maşini, mecanisme performante; − elaborează şi promovează politica statului în domeniile protecţiei consumatorilor, supravegherii pieţei şi securităţii industriale ş.a. În subordinea Ministerului Economiei sunt următoarele instituţii principale: Denumirea instituţiei Date de contact 1. Agenţia Proprietăţii Publice +373 (22) 23 43 50 2. Camera de Licenţiere +373 (22) 27 22 21; 54 21 14 3. Inspectoratul Principal de Stat pentru Supraveghe- +373 (22) 23-77-04; rea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor +373 (22) 25-06-87; 4. Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase +373 (22) 74 85 88 5. Inspectoratul Energetic de Stat +373 (22) 22 33 20 Datele de contact ale Ministerului Economiei: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr. 1 Secretariat +373 (22) 23-74-48 Fax. +373 (22) 23-40-64 Web: www.mec.gov.m www.mec.gov.md Capitolul III 141 3.3.3. Ministerul Justiţiei Ministerul Justiţiei este organul central al administraţiei publice care asigură realizarea politicii de stat în sfera justiţiei. Principalele atribuţii ale Ministerului Justiţiei sunt: – elaborarea proiectelor de legi şi hotărâri ale Guvernului în domeniul justiţiei; – îmbunătăţirea legislaţiei; – contribuirea la funcţionarea instanţelor judecătoreşti (de ex., alocarea sumelor de bani pentru reparaţii); – asigurarea procedurilor de înregistrare (de ex., asociaţiile obşteşti de nivel naţional, licenţele avocaţilor şi notarilor ş.a.); – realizarea activităţii de armonizare a legislaţiei cu recomandările Consiliului Europei ş.a. IMPORTANT! Ministerul Justiţiei nu este competent să examineze: Legalitatea hotărârilor judecătoreşti; Pedeapsa aplicată deţinuţilor; Condiţiile de detenţie; Petiţiile sau plângerile ce ţin de competenţa altor instituţii (de ex., Consiliul Superior al Magistraturii, Centrul pentru Drepturile Omului, Baroul Avocaţilor ş.a.). – – – – În subordinea Ministerului Justiţiei se află următoarele instituţii principale: Denumirea instituţiei Date de contact 1. Departamentul instituţiilor penitenciare (+373 22) 55-15-21 2. Centrul naţional de expertize judiciare (+373 22) 23-84-22 3. Departamentul de administrare judecătorească (+373 22) 26-11-06 4. Serviciul Starea Civilă (+373 22) 25-71-25 5. Camera Înregistrărilor de Stat (+373 22) 27-44-06 6. Direcţia de justiţie a UTA Găgăuzia (+373 298) 22-53-37 Datele de contact ale Ministerului Justiţiei: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, str. 31 August 1989, 82 Secretariat – (+373 22) 23-47-95 Fax (+373 22) 23-47-97 142 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT E-mail: secretariat@justice.gov.m secretariat@justice.gov.md Web: www.justice.gov.m www.justice.gov.md 3.3.4. Ministerul Construcţiilor și Dezvoltării Regionale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor este organul central de specialitate care elaborează şi promovează politica statului în domeniul amenajării şi planificării teritoriului, arhitecturii, urbanismului, construcţiei, producerii materialelor de construcţie, locuinţelor şi dezvoltării regionale. – – – IMPORTANT! Agenţia de Dezvoltare Regională Nord: Nord MD-3100 mun. Bălţi, Piaţa Vasile Alecsandri, 8A, Tel./Fax (+373 231) 6 19 80Email: office@adrnord.m office@adrnord.md Agenţia de Dezvoltare Regională Centru: Centru MD-6801 or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, 33, Tel. (+373 268) 2 26 92, Email: office@adrcentru.m office@adrcentru.md Agenţia de Dezvoltare Regională Sud: Sud MD-4101 or. Cimişlia, bd. Ştefan cel Mare, 12, Tel. (+373 241) 2 62 86, Email:office@adrsud.m office@adrsud.md Principalele atribuţii ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor: − elaborează acte normative în domeniile amenajării şi planificării teritoriului, arhitecturii, proiectării, urbanismului, construcţiilor, industriei materialelor de construcţie, locuinţelor şi dezvoltării regionale; − asigură calitatea construcţiilor sub aspectul securităţii faţă de toate categoriile factorilor de risc – natural, tehnogen şi antropogen –, precum şi sub aspectul eficienţei economice şi tehnologice (consum redus de materiale, energie, forţă de muncă la realizarea şi exploatarea obiectivelor); − elaborează, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, programe naţionale şi regionale de reabilitare a fondului locativ, implementând principiile de eficienţă energetică a clădirilor; − atrage mijloace financiare suplimentare pentru implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională (vezi de asemenea Legea nr. 438-XVI din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova); − acordă asistenţă informaţională, metodologică şi consultativă tuturor autorităţilor administraţiei publice interesate de problemele din competenţa sa (de ex. planul de dezvoltare a localităţii, amenajarea teritoriului şi construcţiilor, informaţii referitoare la calitatea solurilor pentru construcţii şi culturi agricole etc.). Capitolul III 143 În subordinea Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale se află următoarele instituţii principale: Denumirea instituţiei 1. Inspecţia de Stat în Construcţii Date de contact (+373 22) 23-80-24 2. Î.S. Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări în Domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi (+373 22) 24-21-64 Arhitecturii „URBANPROIECT” (cu funcţii teritriale) 3. Î.S. Institutul de Stat de Proiectare RURALPROIECT� (+373 22) 22-19-22 4. Î.S. Serviciul de Stat pentru Verificare (+373 22) 24-22-27 Datele de contact ale Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale: Adresa: MD 2005, mun. Chişinău, str. Cosmonauţilor, 9. Secretariat (+373 22) 20-45-69 Fax. (+373 22) 22- 07-48 Telefonul de încredere: (+373 22) 20-45-76 E-mail: mcdr@mcdr.gov.m mcdr@mcdr.gov.md Web: www.mcdr.gov.m www.mcdr.gov.md 3.3.5. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este organul central de specialitate care elaborează şi promovează politica statului în domeniul agriculturii şi industriei alimentare. Principalele atribuţii ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare: − dezvoltă piaţa produselor agroalimentare, inclusiv de producţie ecologică prin intermediul programelor şi granturilor oferite fermierilor; − asigură securitatea alimentară a ţării (calitatea, cantitatea şi accesibilitatea alimentaţiei); − susţine activitatea agenţilor economici din sectoarele agrar şi agroindustrial ale ţării; − promovează folosirea raţională a parcului existent de maşini şi tractoare, în scopul implementării tehnologiilor moderne în agricultură şi sporirii eficienţei producţiei agricole; − asigură folosirea raţională a resurselor energetice, inclusiv prin utilizarea pe larg a surselor regenerabile de energie; − promovează extinderea suprafeţelor de terenuri agricole irigate, precum şi contribuie la modernizarea infrastructurii sistemelor de irigaţie, cu excepţia reţelelor magistrale de distribuţie a apei; 144 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT − − − − − − − − repartizează mijloacele financiare din fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli; asigură dezvoltarea bazei reproductive a agriculturii în sfera semenologiei şi pepinieritului, de producere şi comercializare a seminţelor şi a materialului săditor; asigură dezvoltarea reproducerii animalelor de prăsilă; asigură sănătatea şi protecţia animalelor, prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, siguranţa produselor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale, protecţia mediului în raport cu creşterea animalelor, identificarea şi înregistrarea animalelor; asigură sănătatea plantelor; asigură controlul semincer, eliberează certificate, monitorizează şi supraveghează agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor; asigură sporirea producţiei de calitate superioară prin perfecţionarea resurselor de soiuri în baza testării soiurilor de plante de selecţie autohtonă sau străină; consultă organizaţiile neguvernamentale pe parcursul procesului de luare a deciziilor, încurajează dialogul social ş.a. În subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare se află următoarele instituţii principale: Denumirea instituţiei Date de contact 1. Comisia de Stat a RM pentru Testarea Soiurilor de Plante (+373 22) 21 15 37 2. Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer (+373 22) 21 05 36 3. Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară r-nul Anenii Noi, s. Maximovca, tel. (+373 22) 359 351 2. Întreprinderea de Prăsilă şi Însămânţare Artificială a or. Sângerei, str. InAnimalelor din Sângerei dependenţei, 233 3. Întreprinderea de Stat pentru Reparaţii şi Exploatare mun. Chişinău, str. Auto Burebista, 17 4. Staţia de Stat pentru Încercarea Maşinilor, Chişinău mun. Chişinău, str. Vadul lui Vodă, 100 Capitolul III 145 5. Centrul de Standardizare şi Stabilire a Calităţii Nutreţurilor şi Produselor Cerealiere mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162 6. Centrul de Standardizare şi Experimentarea Calităţii mun. Chişinău, str. Producţiei de Conserve Uzinelor, 19 7. Centrul de Stat pentru Certificarea Materialului Semincer mun. Chişinău, str. M. Manole, 4 Datele de contact ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare: Adresa: MD-2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162 Telefon de încredere – (+373 22) 23 23 90 Fax. (+373 22) 21 02 04 Web: www.maia.gov.m www.maia.gov.md E-mail: adm_maia@maia.gov.m adm_maia@maia.gov.md 3.3.6. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este organul central de specialitate care este abilitat să elaboreze, promoveze şi să asigure realizarea politicii statului în domeniul muncii, protecţiei sociale, persoanelor cu dizabilităţi, protecţia familiei şi drepturilor copilului, prevenirii traficului de fiinţe umane. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei are următoarele atribuţii principale: În domeniul raporturilor de muncă, retribuirii muncii, sănătăţii şi securităţii în muncă, precum şi a parteneriatului social: – controlează şi asigură respectarea prevederilor legislaţiei muncii şi Legii securităţii şi sănătăţii în muncă prin intermediul Inspecţiei Muncii (de ex., calculul corect al tuturor drepturilor salariale, corectitudinea înscrierilor în carnetul de muncă a datelor ce ţin de funcţia, locul şi remunerarea ş.a.); – analizează informaţia privind respectarea legislaţiei muncii, condiţiile de muncă şi de salarizare ş.a. În domeniul dezvoltării resurselor umane şi ocupării forţei de muncă: – coordonează activităţile de orientare şi formare profesională, plasare în câmpul muncii şi protecţie socială a şomerilor; – elaborează şi aplică măsuri speciale de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu risc sporit de a fi traficate, în special, a femeilor şi a persoanelor marginalizate social; – elaborează mecanisme de stimulare a agenţilor economici pentru crearea locurilor noi de muncă în scopul angajării şomerilor ş.a. 146 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă: Adresa: MD-2009, mun. Chişinău, str. Vasile Alecsandri, Informaţii despre piaţa muncii: 0 8000 1000 (din străinătate + 373 22 838414) http://www.anofm.md Web: http://www.anofm.m E-mail: anofm@anof anofm@anofm.gov.md În domeniul migraţiei forţei de muncă: – negociază şi încheie acorduri bilaterale ce vizează reglementarea fluxurilor migraţiei forţei de muncă şi protecţia lucrătorilor migranţi; IMPORTANT! Dacă totuşi aţi decis să plecaţi în străinătate, informaţivă. Privind plecarea peste hotare şi asistenţa în cazuri de trafic, apelaţi la 0-800-77777 (apel gratuit). – – asigură evidenţa lucrătorilor migranţi, prin înregistrarea contractelor individuale de muncă încheiate între cetăţenii Republicii Moldova şi angajatorii străini; monitorizează activitatea agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă peste hotare ş.a. În domeniul asigurărilor sociale: – determină mecanismele la stabilirea dreptului la pensii, altor drepturi de asigurări sociale şi a drepturilor acordate prin legi speciale; – coordonează şi monitorizează implementarea politicilor de asigurări sociale de către Casa Naţională de Asigurări Sociale; – coordonează sistemele de securitate socială cu statele de destinaţie a lucrătorilor migranţi originari din Republica Moldova ş.a. În domeniul asistenţei sociale: – coordonează funcţionarea sistemului naţional de asistenţă socială; – dezvoltă programe, măsuri, activităţi de suport şi protecţie a persoanelor defa defavorizate; – elaborează standarde minime de calitate pentru serviciile sociale; – inspectează calitatea serviciilor sociale prestate de instituţiile publice şi private, organizaţiile neguvernamentale, în conformitate cu standardele minime de calitate; – creează parteneriate sociale cu organizaţiile neguvernamentale în vederea implementării programelor în domeniul asistenţei sociale ş.a. Capitolul III 147 În domeniul protecţiei familiei şi drepturilor copilului: – elaborează şi monitorizează aplicarea standardelor minime de calitate pentru diverse tipuri de servicii sociale adresate familiilor cu copii şi copilului în dificultate; – asigură dezvoltarea mecanismelor de protecţie socială a familiei cu copii, accesul copilului şi familiei la servicii de asistenţă socială de calitate; – monitorizează activitatea serviciului de asistenţă parentală profesionistă şi a caselor de copii de tip familial; – coordonează activitatea autorităţilor de tutelă şi curatelă; – coordonează şi monitorizează activităţile în domeniul adopţiei; – promovează măsuri de prevenire a violenţei faţă de copil ş.a. În domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi: – asigură dezvoltarea mecanismelor de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi; – coordonează activitatea de expertiză medicală a vitalităţii şi asigurarea cu articole protetico-ortopedice; – creează parteneriate sociale cu organizaţiile neguvernamentale în vederea implementării programelor în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi ş.a. În domeniul asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prevenirii violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane: – promovează valorile familiale axate pe respectarea principiilor drepturilor egale şi comportamentului nonviolent; – elaborează şi promovează standardele minime de calitate pentru toate tipurile de servicii sociale adresate victimelor violenţei în familie, agresorilor şi victimelor a traficului de fiinţe umane; – creează parteneriate sociale în domeniile promovării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prevenirii violenţei în familie şi în bază de gen, traficului de fiinţe umane; – asigură repatrierea şi protecţia adulţilor, victime ale traficului de fiinţe umane, traficului ilegal de migranţi şi a migranţilor aflaţi în dificultate ş.a. În domeniul recepţionării şi distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova: – exercită controlul asupra recepţionării şi distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova; 148 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT – – în comun cu comisiile teritoriale pentru ajutoarele umanitare, identifică beneficiarii care au nevoie de astfel de ajutoare în mod prioritar; depistează încălcările comise la recepţionarea, distribuirea şi utilizarea ajutoarelor umanitare şi ia măsuri pentru lichidarea acestora ş.a. Datele de contact ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei: Adresa: MD-2009, mun. Chişinău, str. Vasile Alecsandri, 1. Tel. (+373 22) 26-93-01; 26-93-60; Telefon de încredere – (+373 22) 26-93-00 Fax. (+373 22) 26-93-10 E-mail: secretariat@mmpsf.gov.m secretariat@mmpsf.gov.md Adresa internet: www.mmpsf.gov.m www.mmpsf.gov.md În subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei se află următoarele instituţii principale: a. Inspecţia muncii exercită controlul de stat asupra respectării legilor în domeniul muncii la orice întreprindere, instituţie şi organizaţie (de stat sau privată), la persoane fizice care angajează salariaţi, precum şi în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare angajatori; verifică inclusiv: − contractul individual şi contractul colectiv de muncă; − carnetele de muncă; − timpul de muncă şi timpul de odihnă; − retribuirea muncii; − disciplina muncii; − munca minorilor şi a femeilor; − protecţia muncii şi alte condiţii de muncă; − cercetează accidentele de muncă ş.a. IMPORTANT! În cazul accidentelor de muncă, sunaţi la telefonul de încredere: +373 (22) 49-94-00 Inspecţia Muncii este în drept să aplice amenzi, pentru încălcarea de către angajator a condiţiilor de muncă şi protecţie a salariaţilor (de ex., angajatorul nu v-a eliberat sau nu a completat carnetul de muncă, la şantierul de construcţii angajatorul refuză să echipeze muncitorii cu echipament de protecţie, va micşorat nejustificat salariul, nu v-a achitat pentru orele suplimentare sau munca în zilele de odihnă ş.a.). Capitolul III 149 Datele de contact ale Inspecţiei Muncii: Adresa: MD-2068, mun. Chişinău, str. Miron Costin, 17/2. Telefon (+373 22) 49-94-02 Web: www.inspectiamuncii.m www.inspectiamuncii.md b. Consiliul Republican de Expertiză Expertiz Medicală a Vitalităţ ăţii – determinarea şi evaluarea dereglărilor funcţionale şi structurale ale organismului uman, însoţite de reducerea activităţii şi capacităţilor individului cu vârstă aptă de muncă. Datele de contact ale Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii: Adresa: MD-2028, mun. Chişinău, str. Gheorghe Tudor, 3. Telefon (+373 22) 72-87-98 (anticamera) (+373 22) 24-01-90 (registratura) c. Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare – asigură cu articole de protezare, ortopedie (proteze, orteze, corsaje, pansamente, încălţăminte ortopedică specială, cârje, bastoane etc.) şi mijloace de locomoţie. În cadrul Centrului se află Policlinica şi Staţionarul, înzestrate cu utilaj modern şi computerizat, pentru efectuarea operativă şi eficientă a investigaţiilor în vederea stabilirii unui diagnostic cât mai exact, dar şi pentru tratarea cu succes a pacienţilor. Aici se efectuează reabilitarea medicală a tuturor veteranilor de război. Datele de contact ale Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare: Adresa: MD-2005, mun. Chişinău, str. Romană, 1. Telefon (+373 22) 22 77 51 E-mail: anticamera@crepor.or anticamera@crepor.orgg web: www.crepor.or www.crepor.orgg d. Centrul Republican de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor „Speran Speranţţa” – de profil cardiologic, găzduieşte invalizi şi pensionari, preponderant pentru tratarea maladiilor aparatului locomotor. Datele de contact ale Centrul Republican de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor „Speranţa”: Adresa: MD-2046, oraşul Vadul lui Vodă, municipiul Chişinău, str. Balneară, 11. Telefon +373 (22) 41-62-93 150 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT e. Azilul Republican pentru Invalizi şi Pensionari – aici sunt cazate temporar sau permanent persoane somatice, ffără susţinători legali. Instituţia oferă servicii de întreţinere completă, asistenţă medicală şi socială. Datele de contact ale Azilului Republican pentru Invalizi şi Pensionari: Adresa: MD-2070, municipiul Chişinău, str. Valea Rădiului, 16. Telefon +373 (22) 72-53-77 (anticamera) f. Centrul de Asistenţă ţă şi ş Protecţţie este deschis pentru persoanele traficate şi copiii lor, minori neînsoţiţi şi potenţialele victime (persoanele expuse riscului de a fi traficate). Se oferă сazare temporară, consiliere psihologică, suport social, asistenţă medicală, asistenţă juridică şi alte activităţi. Datele de contact ale Centrului de Asistenţă şi Protecţie Adresa: MD-2062, municipiul Chişinău, str. Burebista, 93. Telefon +373 (22) 55-84-41 3.3.7. Ministerul Sănătăţii Ministerul Sănătăţii este autoritatea publică centrală abilitată cu menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin asigurarea accesului la servicii de sănătate de calitate şi cost-eficiente, prin susţinerea şi promovarea intervenţiilor de prevenţie, protecţie şi promovare a sănătăţii. Principalele atribuţii ale Ministerului Sănătăţii sunt: − aprobă următoarele liste: a. ale profesiilor şi factorilor de producţie nocivi, precum şi ale lucrărilor pentru executarea cărora se efectuează examene medicale la angajare şi examene periodice; b. ale bolilor transmisibile supuse înregistrării şi notificării; c. ale bolilor infecţioase contra cărora se aplică vaccinarea profilactică sistematică şi lista grupurilor de risc; − asigură monitorizarea finanţelor în domeniul sănătăţii, inclusiv a policlinicii sau a spitalului din localitatea dumneavoastră; − asigură calitatea serviciilor de sănătate şi a securităţii dumneavoastră în calitate de pacient. Fiecare instituţie medico-sanitară este obligată să afişeze într-un loc accesibil pentru public informaţia cu privire la drepturile pacienţilor, modul şi termenele de depunere a petiţiilor şi sugestiilor; Capitolul III 151 IMPORTANT! Medicii, alţi lucrători medico-sanitari, farmaciştii sunt obligaţi să păstreze secretul informaţiilor referitoare la boală, la viaţa intimă şi familială a pacientului de care au luat cunoştinţă în exerciţiul profesiunii, cu excepţia cazurilor de pericol al răspândirii maladiilor transmisibile, la cererea motivată a organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti. − − − − aplică măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale acordate de instituţiile medico-sanitare şi întreprinderile farmaceutice; aprobă preţurile de producător la medicamente; examinează petiţiile cetăţenilor, organizează audienţa cetăţenilor referitor la calitatea serviciilor prestate în instituţiile medico-sanitare; colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, ONG-urile pentru exercitarea funcţiilor şi pentru îndeplinirea atribuţiilor ş.a. IMPORTANT! Lista ONG-urilor care colaborează cu Ministerul Sănătăţii – http://www. ms.gov.md/ministry/links/neguvernamentale/ 2. Informaţii referitoare la educaţie pentru sănătate – http://www.ms.gov. md/ public/ policies/ 1. Datele de contact ale Ministerului Sănătăţii: Adresa: MD 2009, mun. Chişinău, str. Vasile Alecsandri, 2 Telefonul verde: 0 800 71010 Tel: (+373 22) 26-88-18 Fax: (+373 22) 73-87-81 E-mail: office@ms.gov.md Web: www.ms.gov.md – – – – 3.3.8. Surse de informaţii recomandate Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 64-XII din 31.05.1990 cu privire la Guvern, publicată în Monitorul Oficial nr. 131-133: din 26.09.2002; Legea nr. 25-XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funţionarului public, publicată în Monitorul Oficial nr. 74-75 din 11.04.2008; Legea nr. 438-XVI din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 21-24 din 16.02.2007; 152 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT – – – – – – Hotărârea Guvernului nr. 657 din 06.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea, structurii şi efectivului-limită ale Cancelariei de Stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 162 din 10.11.2009; Hotărârea Guvernului nr. 690 din 13.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, publicată în Monitorul Oficial nr. 166-168 din 20.11.2009; Hotărârea Guvernului nr. 662 din 10.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 163164 din 13.11.2009; Hotărârea Guvernului nr. 793 din 02.12.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, publicată în Monitorul Oficial nr. 174-176 din 04.12.2009; Hotărârea Guvernului nr. 691 din 17.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, publicată în Monitorul Oficial nr. 166-168 din 20.11.2009; Hotărârea Guvernului nr. 397 din 31.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 07.06.2011. 3.4. Administraţia publică locală Fiecare dintre noi trăieşte într-o localitate, mai mare sau mai mică. Ea este gospodărită, mai bine sau mai puţin bine, de primari şi consilieri. Toate instituţiile care există – primăria, şcoala, biserica, spitalul, poliţia, pompierii, ziarele locale – constituie comunitatea dumneavoastră locală. Problemele comunităţii sunt rezolvate de însăşi comunitatea în care locuiţi şi activaţi, doar dacă sunteţi activ şi ajutaţi administraţia publică locală cu soluţii de rezolvare a acestora. Atunci când este nevoie, în situaţii dificile, cum ar fi inundaţiile, secetele, incendiile mari, comunitatea locală este sprijinită din exterior – de Ministere, Guvern, ş.a. Capitolul III 153 Sub aspect administrativ teritoriul Republicii Moldova este organizat în sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În activitatea lor, autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de autonomie. Ele decid care sunt cheltuielile necesare, adoptă singure decizii şi hotărâri pentru a garanta dezvoltarea comunităţii şi răspund pentru gestionarea banilor publici. IMPORTANT! Dacă consideraţi că autorităţile publice locale au adoptat anumite hotărâri sau dispoziţii contrare legii, sau care vă încalcă un drept, vă puteţi adresa acestor instituţii pentru ca ele să-şi anuleze actul propriu, puteți contacta reprezentantul Cancelariei de Stat din raionul în care locuiţi sau să-l contestaţi în instanţa de judecată. 3.4.1. Primarul Primarul este şeful administraţiei publice locale care este ales direct de locuitorii localităţii pentru un mandat de patru ani. El îşi exercită atribuţiile de la data validării mandatului până la data validării următorului mandat de primar. Orice persoană poate deveni primar dacă întruneşte următoarele condiţii: 1. are peste 18 ani, 2. are capacitate deplină de exerciţiu, 3. este ales de 50% + 1 vot din totalul cetăţenilor care locuiesc în localitatea dumneavoastră. În funcţia de viceprimar poate fi aleasă orice persoană, inclusiv din rândul consilierilor. Primarul participă la şedinţele consiliului local, are dreptul să se pronunţe asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii şi are următoarele atribuţii principale: − asigură executarea deciziilor consiliului local; − răspunde, administrează şi ţine evidenţa bunurilor localităţii; − supraveghează şi ia măsuri pentru buna lor funcţionare a târgurilor, pieţelor, parcurilor, spaţiilor verzi, locurilor de distracţie şi agrement; − asigură întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor rutiere; − înregistrează şi sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti care intenţionează să activeze în localitate; − supraveghează activitatea tutorilor şi a curatorilor; − coordonează activitatea de asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulţi copii, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile; − ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri, care atentează la ordinea şi liniştea publică; 154 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT − − propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum în probleme locale; ia măsuri de prevenire şi diminuare a consecinţelor calamităţilor naturale, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor şi mobilizează, după caz, populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din localitate ş.a. 3.4.2. Consiliul local Consiliul local este ales de cetăţeni în vederea soluţionării problemelor de interes local. El activează şi ia decizii prin şedinţele de lucru, care sunt publice. Orice persoană poate asista la şedinţele consiliului local. Consiliul local are următoarele atribuţii principale: − stabileşte şi modifică impozitele şi taxele locale, termenele de plată şi acordarea de facilităţi pe parcursul anului bugetar; − ţine evidenţa bunurilor localităţii; − decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor localităţii; − decide atribuirea şi propune schimbarea destinaţiei terenurilor care sunt proprietate a localităţii; − decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, infrastructurii economice, sociale şi de agrement de interes local; − decide asupra tăierii, defrişării arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale şi/sau asupra strămutării lor; − decide asupra regulilor de asigurare a curăţeniei în localitate; − decide stabilirea de legături de colaborare, cooperare, inclusiv transfrontalieră, şi de înfrăţire cu localităţi din străinătate; − aprobă limitele admisibile de utilizare a resurselor naturale de interes local; − aprobă simbolica unităţii administrativ-teritoriale, atribuie sau schimbă denumirile de străzi, conferă cetăţenilor Republicii Moldova şi celor străini cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al localităţii; − contribuie la organizarea de activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de interes local; − formează comisii administrative (vezi detalii la Capitolul III § 3.4.8); − adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local; Capitolul III − − − − – – – – 155 contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; decide trecerea la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; audiază dările de seamă şi informaţiile primarului, ale conducătorilor de subdiviziuni, întreprinderi municipale şi instituţii publice din subordine; dispune consultarea publică a proiectelor de decizii în problemele de interes local care pot avea impact asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice, precum şi în alte probleme care preocupă populaţia. IMPORTANT! Consiliile locale sunt obligate să: informeze în timp cât mai restrâns posibil asupra subiectelor dezbătute de consiliul local; recepţioneze şi să examineze, în timp util, toate recomandările, sesizările, scrisorile adresate, la elaborarea proiectelor de decizii sau a programelor de activitate; promoveze o politică de comunicare şi dialog cu cetăţenii; publice programe, strategii şi alte informaţii utile pentru locuitorii comunităţii. Consiliul local îşi exercită mandatul de la data declarării ca legal constituit până la data constituirii legale a consiliului nou-ales. − − − − − IMPORTANT! Puteţi contribui la activitatea consiliilor locale prin: participarea la alegeri şi votarea pentru cel mai bun candidat; participarea la luarea deciziilor şi hotărârilor; verificarea modului de utilizare a resurselor bugetului local; propunerea de iniţiere a elaborării şi adoptării unor decizii; recomandarea de adoptare a deciziilor sau hotărârilor de interes local, în nume propriu sau în numele mai multor locuitori. Numărul de consilieri se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, conform datelor statistice, după cum urmează: 156 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale Numărul de consilieri până la 1500 9 între 1501 şi 2500 11 între 2501 şi 5000 13 între 5001 şi 7000 15 între 7001 şi 10000 17 între 10001 şi 20000 23 între 20001 şi 50000 27 între 50001 şi 100000 33 între 100001 şi 200000 35 peste 200000 43 3.4.3. Comisiile administrative Comisia administrativă se instituie de către consiliul local în scopul examinării şi aplicării unor sancţiuni administrative. Din componenţa comisiei administrative fac parte preşedintele, vicepreşedintele, secretarul responsabil şi 4-7 membri (cetăţeni sau membri ai ONGurilor locale). Preşedintele, vicepreşedintele, secretarul şi membrii comisiei administrative pot fi remuneraţi la decizia consiliului local. Remunerarea se face individual pentru participarea la fiecare cauză examinată. Valoarea remunerării pentru o cauză este stabilită de consiliul local. Comisia administrativă examinează următoarele contravenţii: – Divulgarea informaţiei confidenţiale privind examenul medical de depistare a contaminării cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) ce provoacă maladia SIDA (art. 75 CCA); – Eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la tratament sau încălcarea regimului prescris (art. 76 CCA); – Conectarea neautorizată la sursele de energie electrică, termică sau la sursele de gaze (art. 108 CCA); – Deconectarea neautorizată a energiei electrice (art. 161 CCA); – Deteriorarea intenţionată a conductelor de gaz la efectuarea de lucrări (art. 167 CCA); – Conectarea neautorizată la sistemul de alimentare cu apă şi la sistemul de canalizare (art. 170 CCA); – Deteriorarea intenţionată a sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare la efectuarea de lucrări (art. 171 CCA); Capitolul III – – 157 Încălcarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale (art. 181 CCA); Nerespectarea regulilor de întreţinere, de reparaţie şi de reconstrucţie a drumurilor (art. 227 CCA) ş.a. Deciziile comisiei administrative (de sancţionare sau nesancţionare) se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor comisiei prezenţi la şedinţă. Comisia administrativă examinează cauza contravenţională în termen de 30 de zile de la data înregistrării de către secretarul consiliului local. La examinarea cauzei, comisia administrativă clarifică şi ţine cont de următoarele aspecte: – existenţa veridică a contravenţiei; – existenţa cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei; – vinovăţia persoanei în privinţa căreia a fost intentat procesul contravenţional; – gradul de responsabilitate al acesteia; – existenţa circumstanţelor atenuante sau agravante; – necesitatea sancţionării şi, după caz, caracterul sancţiunii ş.a. Hotărârea comisiei administrative se pronunţă imediat în şedinţă publică şi se înmânează sub semnătură contravenientului şi agentului constatator. În cazul examinării cauzei în lipsa contravenientului, copia hotărârii comisiei se expediază acestuia în mod obligatoriu, în termen de 3 zile de la data pronunţării hotărârii. Mai multe detalii referitoare la contravenţii, vezi Capitolul XVII § 17.1.2., § 17.1.3., § 17.1.4, § 17.2.1.1. 3.4.4. Secretarul consiliului local Secretarul consiliului este ales pe bază de concurs de consiliul local şi are următoarele atribuţii principale: − pregăteşte materialele pe marginea problemelor supuse dezbaterii în consiliul local; − asigură consultarea publică a proiectelor de decizii ale consiliului local şi de dispoziţii ale primarului, informarea publicului referitor la deciziile adoptate şi la dispoziţiile emise; − eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, extrase şi copii de pe actele de stare civilă (mai multe detalii referitor la actele de stare civilă vezi Capitolul XVIII); − organizează, coordonează, poartă răspundere pentru activitatea serviciilor de stare civilă, de protecţie socială şi exercită, după caz, atribuţiile respective; − ţine evidenţa gospodăriilor ţărăneşti (de fermier); 158 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT − − − păstrează şi aplică, după caz, sigiliul; eliberează certificate de proprietate privată ce confirmă dreptul de proprietate asupra cotelor-părţi valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole; înregistrează contractele de locaţiune sau, după caz, contractele de arendă a bunurilor imobile pe un termen mai mic de 3 ani ş.a. IMPORTANT! Secretarul consiliului local îndeplineşte următoarele acte notariale: a. legalizează semnături de pe documente; b. legalizează copii de pe documente şi a extraselor din ele; c. ia măsuri de pază a bunurilor succesorale; d. autentifică testamente; e. autentifică procuri pentru primirea pensiilor, indemnizaţiilor, precum şi pentru primirea sumelor indexate din depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii; f. autentifică contracte de înstrăinare (vânzare-cumpărare, donaţie, schimb) a bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor cu destinaţie agricolă. 3.4.5. Consiliul raional Consiliul raional este ales pe un mandat de patru ani şi este autoritatea reprezentativă a populaţiei raionului. Acesta coordonează activitatea consiliilor săteşti şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes raional. Consiliul raional se compune din consilieri, care sunt aleşi de locuitorii raionului respectiv. Numărul de consilieri se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai raionului. Consiliul raional are următoarele atribuţii principale: − aprobă bugetul raional şi modul de utilizare a fondurilor speciale; − decide administrarea bunurilor domeniilor public şi privat ale raionului; − decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori locaţiune a bunurilor domeniului public sau privat al raionului, precum şi a serviciilor publice de interes raional; − decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, precum şi altor obiective din domeniul economic, social, comunal şi de agrement de interes raional; − decide organizarea serviciilor publice de interes raional şi aprobă tarifele la serviciile cu plată, prestate de acestea; − alege din rândul consilierilor preşedintele raionului; Capitolul III − − − 159 desemnează, pe bază de concurs, secretarul consiliului raional şi conducătorii instituţiilor şi subdiviziunilor din subordine; decide organizarea şi desfăşurarea de activităţi ştiinţifice, instructiveducative, cultural-educative, sportive şi de tineret, de interes raional; contribuie la formarea şi buna activitate a comisiilor locale de monitorizare a locurilor de detenţie; IMPORTANT! Monitorizarea condiţiilor de detenţie ale deţinuţilor şi a tratamentului aplicat acestora se efectuează de către Comisiile de monitorizare, instituite în fiecare unitate administrativ-teritorială unde există instituţii care asigură detenţia persoanelor (de ex. penitenciar, Instituţiile de Detenţie Preventivă, Instituţiile psihiatrice etc.). Membrii Comisiilor de monitorizare sunt reprezentanţii societăţii civile (ONG). Pentru detalii, vezi Legea nr. 235-XVI din 13.11.2008 privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor şi Hotărârea Guvernului nr. 286 din 13 aprilie 2009, cu privire la activitatea Comisiei de monitorizare a respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor. − dispune consultarea publică a proiectelor de decizii în problemele de interes raional care pot avea impact asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia raionului ş.a. 3.4.6. Preşedintele raionului Consiliul raional alege preşedintele raionului cu votul majorităţii consilierilor aleşi, la propunerea a cel puţin o treime din consilieri. În activitatea sa, preşedintele raionului este asistat de vice-preşedinţi şi de aparatul preşedintelui raionului. Preşedintele raionului are următoarele atribuţii principale: − convoacă şedinţele consiliului raional şi asigură prezenţa consilierilor; − asigură executarea deciziilor consiliului raional; − înregistrează asociaţiile obşteşti de interes raional; − verifică încasarea mijloacelor la bugetul raional şi cheltuirea lor, informează operativ consiliul raional despre situaţia existentă; − audiază rapoartele şi informaţiile şefilor acestor servicii şi propune soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii acestora; − contribuie la desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor; 160 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT − − asigură colaborarea raionului cu alte unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv din alte ţări; raportează despre activitatea sa şi a serviciilor publice din subordine ş.a. Consiliul raional îl poate elibera din funcţie pe preşedintele raionului înainte de termen cu votul a două treimi din numărul consilierilor aleşi. 3.4.7. Transparenţa în activitatea administraţiei publice locale În republică activează zeci de instituţii de stat – Parlament, Guvern, Ministere, Agenţii de Stat ş.a., care adoptă în mod continuu un mare număr de acte normative. Tot acest volum de acte normative apare şi este frecvent modificat fără implicarea directă a cetăţenilor. E bine să ştiţi! Pe paginile oficiale din internet ale Parlamentului, Preşedinţiei, ministerelor şi altor instituţii de stat puteţi găsi proiectele de legi şi hotărâri. Oricine poate trimite recomandări pentru îmbunătăţirea legilor, hotărârilor, altor documente oficiale sau atenţiona despre neexecutarea acestora. De exemplu, pe pagina web www.ms.gov.m www.ms.gov.md, la compartimentul „Transparenţa decizională”, puteţi găsi proiectele care sunt examinate la moment de Ministerul Sănătăţii. La nivel local, primarul, consilierul local şi cetăţeanul sunt partenerii care conduc comunitatea. La adoptarea hotărârilor, primarul şi consilierul local şiau asumat responsabilitatea să îmbunătăţească calitatea vieţii din localitate. Ei trebuie convinşi că problemele comunităţii sunt importante pentru ei personal şi pentru partidul pentru care va candida mai devreme sau mai târziu. IMPORTANT! Lipsa consultărilor face ca legile, actele normative şi deciziile să fie frecvent modificate sau înlocuite. Consultarea, informarea şi implicarea cetăţenilor la luarea deciziilor ar duce la o mai mare încredere în legi şi instituţiile de stat. Legea privind transparenţa în n procesul decizional stabileşte că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi celelalte instituţii publice care utilizează resurse financiare publice, au obligaţia de a face publice proiectele de acte normative înainte ca acestea să fie adoptate. Persoanele fizice sau juridice au posibilitatea de a formula sugestii şi recomandări. Sugestiile formulate vor fi analizate de către autorităţi care vor decide asupra necesităţii includerii în textul final. Capitolul III 161 IMPORTANT! Beneficiile legii privind transparenţa în procesul decizional pentru APL: obţine informaţii suplimentare cu privire la domeniile care vor fi reglementate în documentele oficiale; explică necesitatea adoptării documentului propus; evită eventualele probleme la implementarea documentelor oficiale; câştigă încrederea opiniei publice. Beneficiile legii privind transparenţa în procesul decizional pentru cetăţeni: i-au cunoştinţă de proiectele de reglementări propuse de administraţia publică; îşi exprimă punctele de vedere cu privire la calitatea proiectelor. – – – – – – În cazul situaţiilor excepţionale, proiectele de decizii urgente pot fi supuse elaborării şi adoptării fără respectarea etapelor prevăzute de Legea privind transparenţa în procesul decizional. Argumentarea necesităţii de a adopta decizia în regim de urgenţă fără consultarea cetăţenilor şi asociaţiilor va fi adusă la cunoştinţa publicului în termen de cel mult 10 zile de la adoptare, prin plasare pe pagina web a autorităţii publice, prin afişare la sediul acesteia într-un spaţiu accesibil publicului şi/sau prin difuzare în mass-media centrală sau locală. – – – – – – – 3.4.8. Surse de informaţii recomandate Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, publicată în Monitorul Oficial nr. 32-35 din 09.03.2007; Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, publicată în Monitorul Oficial nr. 230-232 din 23.12.2008; Legea nr. 239 din 13.11.2008 privind transparenţa în procesul decizional, publicată în Monitorul Oficial nr. 215-217 din 05.12.2008; Legea nr. 768 din 02.02.2000 privind statutul alesului local, publicată în Monitorul Oficial nr. 34 din 24.03.2000; Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă, publicată în Monitorul Oficial nr. 29-31 din 02.03.2007; Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 25.03.2010 privind aprobarea Regulamentului comisiei administrative, publicată în Monitorul Oficial nr. 78-80 din 21.05.2010. 162 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT 3.5. Contestarea actelor adoptate de administraţia de stat (nivel local, raional şi central) 3.5.1. Care acte ale administraţiei publice pot fi contestate? Dacă consideraţi că o hotărâre, decizie sau alt document emis de o autoritate publică (acte administrative) vă încalcă vreun drept recunoscut de lege, le puteţi contesta la instituţia care le-a emis sau în instanţa de judecată. Pot fi contestate şi cererile nesoluţionate în termenul de 15 sau 30 de de la depunere. IMPORTANT! Termenul de 15 zile se aplică cererilor depuse în baza legii nr. 982 din 11.05.2000 cu privire la accesul la informaţii (publicată în Monitorul Oficial nr. 88-90 din 28.07.2000). Detalii referitor la accesul la informaţii vezi la Capitolul I § 1.4. Termenul de 30 de zile se aplică tuturor petiţiilor şi cererilor care nu ţin de accesul la informaţii. Nu pot fi contestate: − actele exclusiv politice şi actele administrative cu caracter individual ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului; − legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ; − actele de comandament cu caracter militar; − actele administrative referitoare la securitatea naţională a Republicii Moldova, la exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în vederea combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor şi altor fenomene de aceeaşi natură; − actele administrative emise pentru executarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile. 3.5.2. Care este procedura de contestare a actelor administrative? În termen de 30 de zile de la data comunicării, veţi depune o cerere prealabilă autorităţii publice care a emis actul administrativ care consideraţi că vă încalcă drepturile. În cererea prealabilă veţi solicita autorităţii publice care l-a emis revocarea în tot sau în parte a actului administrativ. După recepţionarea cererii prealabile, autoritatea publică: – va respinge cererea prealabilă; – va admite cererea prealabilă şi, după caz, va revoca sau modifica actul administrativ. Capitolul III 163 Dacă aţi depus cererea prealabilă la organul ierarhic superior, acesta: – va respinge cererea prealabilă; – va admite cererea prealabilă şi va anula actul administrativ în tot sau în parte. Totodată, va obliga organul ierarhic inferior să vă repună în drepturi ori să revoce actul administrativ. Dacă nu aţi primit nici un răspuns în termen de 30 de zile sau nu sunteţi de acord cu hotărârea autorităţii publice care a emis actul sau organul ierarhic superior, puteţi sesiza instanţa de judecată. Cererea de chemare în judecată trebuie depusă în termen de 30 de zile după ce aţi primit refuzul sau trebuia să primiţi răspuns la cererea prealabilă. În cererea de chemare în judecată puteţi solicita: – anularea actului administrativ contestat; – obligarea autorităţii publice să emită actul administrativ solicitat; – obligarea autorităţii administrative să recupereze daunele (materiale şi morale) cauzate. La cererea de chemare în judecată veţi depune copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de către autoritatea publică, actul administrativ contestat ori, după caz, răspunsul autorităţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile. Luând în considerare nivelurile diferite ale autorităţilor care adoptă acte administrative – local, raional şi central –, trebuie să depuneţi cererea de chemare în judecată după cum urmează: – Judecătoria de sector: examinează litigiile ce țin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt constituite şi activează pe teritoriul satului, comunei sau oraşului; – Curţile de Apel: examinează litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului, actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile de specialitate ale administraţiei publice centrale, de autorităţile publice autonome constituite de către autorităţile publice centrale şi de funcţionarii publici din cadrul acestor organe; – Curtea Supremă de Justiţie: exercită controlul asupra legalităţii actelor administrative cu caracter individual adoptate şi/sau emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern. Pentru mai multe detalii referitoare la competenţele judecătoriilor de sector, Curţilor de Apel şi Curţii Supreme de Justiţie, vezi Capitolul 15 § 15.1.3. Judecătorul decide primirea cererii de chemare în judecată sau respingerea acesteia în termen de 3 zile de la data depunerii, citarea părţilor pentru ziua primei înfăţişări, care trebuie fixată în cel mult 10 zile de la data punerii cererii pe rol. 164 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Judecând acţiunea, instanţa adoptă una din următoarele hotărâri: – respinge acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie; – admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă să fie emis actul administrativ cerut; – admite cererea şi constată circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului local sau a consiliului raional, după caz. Actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: – este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; – este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; – este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite (de ex., nu a fost adoptat cu votul majorităţii consilierilor aleşi). Actul administrativ care vă încalcă drepturile În 30 de zile depuneţi cerere prealabilă pentru a fi anulat Autoritatea publică Respingerea cererii Organul ierarhic superior Admiterea cererii Nu ați primit răspuns În termen de 30 de zile, depuneți cerere de chemare în judecată Instanţa de judecată Respingeți acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie Admiteți acţiunea şi anulați, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligați să fie emis actul administrativ cerut Dacă nu sunteţi de acord, puteţi contesta hotărârea la instanţa ierarhic superioară Admiteți cererea şi constatați circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului local sau a consiliului raional, după caz. Capitolul III 165 3.6. Poliţia Poliţia Republicii Moldova este un organ armat de drept, aflat în componenţa Ministerului Afacerilor Interne, chemat să apere viaţa, sănătatea şi libertăţile cetăţenilor, interesele societăţii şi ale statului de atentate criminale şi de alte atacuri nelegitime. IMPORTANT! Puteţi contribui la activitatea poliţiei şi prinderea infractorilor sunând la: 902 sau 112 – pentru orice infracţiune (sunetul este gratuit, de la orice tip de telefon); (+373 22) 25-49-98 – cazuri de trafic de persoane şi organizare a migraţiunii ilegale; (+373 22) 93-04-19 – cazuri de consum şi trafic de droguri; (+373 22) 26-11-12 – cazuri de corupţie din partea angajaţilor MAI; (+373 22) 57-72-38 – cazuri de corupţie, mituire şi abuz de putere sau abuz în serviciu. 3.6.1. Structura şi atribuţiile poliţiei Poliţia se divizează în poliţie de stat şi poliţie municipală. Poliţia de stat îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi poliţia municipală, pe teritoriul municipiului. Poliţia de stat se subordonează Ministerului Afacerilor Interne. Poliţia municipală se subordonează concomitent Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţilor administraţiei publice locale. Departamentul Poliţie din cadrul MAI are următoarea structură: – Direcţia generală poliţie ordine publică; – Direcţia poliţie rutieră; – Direcţia poliţiei transporturi; – Direcţia generală pază de stat; – Direcţia investigare a fraudelor; – Direcţia misiuni speciale; – Direcţia tehnico-criminalistică; – Direcţia operativă ş.a. Datele de contact ale Ministerului Afacerilor Interne: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 75 Unitatea de gardă a MAI: 25-53-46, 25-57-78 Web – http://www. mai.md/audienta_cet 166 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Atribuţiile principale ale poliţiei sunt: – apărarea vieţii, sănătăţii, drepturilor, libertăţilor, intereselor şi averii cetăţenilor de atentate criminale şi de alte atacuri nelegitime; – constatarea şi descoperirea infracţiunilor, urmărirea persoanelor care le-au săvârşit; – menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice; – acordarea de ajutor cetăţenilor, autorităţilor administraţiei publice, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor; – efectuarea măsurilor de protecţie de stat faţă de persoanele care acordă ajutor în procesul penal. – – – – IMPORTANT! Nici un fel de limitări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor nu sunt admise decât în temeiul şi în modul stabilit de lege. Cetăţenii sunt în drept să primească de la colaboratorii de poliţie explicaţii privind limitările drepturilor şi libertăţilor lor. Poliţia asigură dreptul la apărare juridică şi alte drepturi ale persoanelor reţinute şi puse sub stare de arest, comunică locul lor de aflare rudelor, administraţiei de la locul de lucru sau de învăţătură. În caz de necesitate, ia măsuri pentru a le acorda asistenţă medicală urgentă. Este interzis ca poliţia să destăinuie informaţiile ce ţin de viaţa personală a oricărei persoane şi denigrează onoarea şi demnitatea acesteia sau pot prejudicia interesele ei legitime. Poliţia este obligată: – să controleze respectarea ordinii publice pe străzi, pieţe, artere rutiere, în grădini publice şi în alte locuri publice pentru a asigura securitatea personală şi publică; – să examineze în măsura competenţei cauze privind contravenţiile administrative; – să înfă nf ptuiască controlul asupra comportamentului persoanelor arestanfă te la domiciliu, liberate provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune; – să acorde sprijin persoanelor care au ispăşit pedeapsa la adaptarea lor socială; – să controleze respectarea de către cetăţeni şi persoanele oficiale a regimului de paşapoarte, având pentru acest scop dreptul de intrare în locuinţele cetăţenilor de la ora 6.00 până la ora 22.00; – să verifice respectarea de către cetăţenii statelor străine sau de persoanele fără cetăţenie a regulilor de intrare şi de ieşire din Republica Moldova; Capitolul III 167 – să acorde prim ajutor persoanelor care au suferit de pe urma infracţiunilor şi accidentelor; – să asigure aducerea în instanţa judecătorească a persoanelor care se eschivează să se prezinte; – să contribuie la aducerea în autorităţile sau instituţiile publice respective a persoanelor care se sustrag de la prezentare benevolă şi care suferă de alcoolism cronic, de narcomanie sau de toxicomanie, sunt afectate de boli psihice sau venerice, în privinţa cărora există temeiuri suficiente de a presupune că sunt contaminate de virusul imunodeficitar al omului (HIV); – să controleze permisele de conducere a autovehiculelor şi a actelor tehnice la mijloacele de transport pentru identificarea persoanelor şi a vehiculelor care se află în căutare ş.a. Poliţia are dreptul: – să întocmească procese-verbale de constatare a contravenţiilor administrative; – să aducă la poliţie sau în alte localuri de serviciu şi să reţină până la trei ore persoanele care au săv ă ârşit contravenţii administrative, să le ăv supună controlului corporal, să le controleze obiectele pe care le au cu ele; – să reţină persoanele bănuite sau învinuite de comiterea infracţiunii, persoanele care se ascund de urmărirea penală şi de judecată, precum şi persoanele faţă de care a fost aplicată arestarea preventivă; – să reţină minorii până la 24 de ore; – să intre în orice timp al zilei în locuinţe şi în alte încăperi ale cetăţenilor, pe loturile de pământ ce le aparţin, pe teritoriul şi în localul întreprinderilor şi instituţiilor, să le cerceteze în scopul prevenirii infracţiunilor sau contravenţiilor, urmăririi persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor, persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală şi de judecată, se sustrag de la executarea pedepsei penale sau contravenţiilor, de la arestul administrativ, de la tratamentul obligatoriu de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie; – să ia decizii privind reducerea termenului de şedere şi să întocmească dosare de expulzare a cetăţenilor străini sau a apatrizilor. În activitatea sa poliţia mizează pe respectarea personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al apărării demnităţii, drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. 168 – – – – – OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT IMPORTANT! Poliţia trebuie să respecte cetăţenii. Poliţia îi apără pe cetăţeni indiferent de situaţia lor socială, patrimonială, de apartenenţa naţională, de rasă, de sex şi vârstă, de studii şi limbă, de atitudinea faţă de religie, de convingerile politice şi de altă natură. Cetăţenii sunt în drept să primească de la colaboratorii de poliţie explicaţii privind limitările drepturilor şi libertăţilor lor. Este interzis ca poliţia să destăinuie informaţiile ce ţin de viaţa personală a unui cetăţean şi denigrează onoarea şi demnitatea acestuia sau pot prejudicia interesele lui legitime. Despre toate cazurile în care colaboratorii poliţiei sunt impuşi de circumstanţe să pătrundă în locuinţe şi în alte încăperi ce aparţin cetăţenilor judecătorul de instrucţie este înştiinţat despre aceasta în timp de 24 de ore. 3.6.2. Aplicarea forţei, mijloacelor speciale şi a armei de foc Poliţia are dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc. Aplicarea forţei, mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment. În toate cazurile când aplicarea forţei nu poate fi evitată, colaboratorii poliţiei sunt datori să aducă o daună cât mai mică sănătăţi cetăţenilor şi să asigure acordarea asistenţei medicale victimelor. IMPORTANT! Arma de foc nu se aplică contra femeilor şi minorilor, persoanelor de vârstă înaintată, precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. 3.6.3. Cum pot fi sesizate încălcările poliţiştilor? Dacă poliţistul v-a încălcat drepturile sau interesele legitime, puteţi depune o plângere la conducătorul instituţiei unde acesta activează sau contactaţi Direcţia Investigaţii şi Securitate Internă – (+373 22) 26-11-12. – – – – – IMPORTANT! Dacă aţi fost supus torturii sau altor tratamente inumane de către poliţie: Încercaţi să reţineţi orice ar putea ajuta la identificarea ulterioară a celor care v-au torturat – încăperile sau birourile, îmbrăcăminte, numele etc.; Imediat depuneţi o plângere la procuratură; Descrieţi cele întâmplate, cine şi în ce circumstanţe v-au reţinut, arestat, motivele; Descrieţi ce vi s-a întâmplat în local – dacă aţi fost ameninţat, torturat sau supus relelor tratamente; Cereţi şi insistaţi să fiţi supus examinării medico-legale. Capitolul III 169 3.6.4. Răspunderea disciplinară şi penală a poliţiei Pentru activităţi ilegale colaboratorul poliţiei poartă răspundere în conformitate cu legislaţia şi cu Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne. Colaboratorilor de poliţie pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare: – avertisment; – mustrare; – mustrare aspră; – retrogradarea în gradul de calificare; – retrogradare în funcţie; – retrogradare în gradul special cu o treaptă; – concedierea din organele afacerilor interne. Sancţiunile disciplinare se aplică numai după efectuarea anchetei de serviciu. Ancheta de serviciu se efectuează în termen de până la 30 zile. IMPORTANT! Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată, dacă din ziua săvârşirii încălcării a trecut mai mult de şase luni. În cazul în care nu veţi depune plângerea la timp, nu va mai fi posibil să fie dispusă efectuarea anchetei de serviciu şi nici atragerea la răspundere a colaboratorului de poliţie pentru acţiunile ilegale invocate în plângere. Colaboratorul de poliţie care a săvârşit infracţiuni poartă răspundere potrivit dispoziţiilor legii penale. – – – – 3.6.5. Acte normative și bibliografie utilă Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 416 din 18.12.1990 cu privire la poliţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 17-19 din 31.01.2002; Legea nr. 110 din 18.05.1994 cu privire la arme, publicată în Monitorul Oficial nr. 4 din 08.09.1994; Hotărârea Guvernului nr. 2 din 04.01.1996 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne şi Regulamentului consiliilor de onoare ale efectivului de trupă şi corpului de comandă ale organelor afacerilor interne, publicată în Monitorul Oficial Nr. 2324 din 18.04.1996. 170 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT 3.7. Procuratura Procuratura este o instituţie care apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile persoanelor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată. 3.7.1. Structura şi atribuţiile procurorului Sistemul organelor Procuraturii cuprinde Procuratura Generală, procuraturile teritoriale şi procuraturile specializate. Procurorul General Consiliul Superior al Procurorilor Procuratura Generală a Republicii Moldova Procuratura anticorupţie Procuratura militară Chişinău Procuratura de transport Adjuncţii Procurorului General Aparatul Procurorului General Procuraturile teritoriale: (Procuratura UTA Găgăuzia, ale municipiului Chişinău, ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi sectoarelor. Direcţiile Procuraturii Generale - Direcţia conducere a urmăririi penale - Direcţia exercitare a urmăririi penale - Direcţia control al urmăririi penale - Direcţia judiciară - Direcţia investigaţii generale - Direcţia resurse umane - Direcţia administrativ-economice - Procurorii pentru misiuni speciale În scopul exercitării atribuţiilor care îi revin Procuraturii, procurorul este în drept: − să citeze orice persoană şi să solicite explicaţii verbale sau scrise în cazul urmăririi penale sau al lezării drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi în cazul încălcării ordinii de drept; Capitolul III − − − − − − − − − 171 să solicite persoanelor juridice şi fizice prezentarea de documente, materiale, date statistice, informaţii de altă natură; să dispună organelor abilitate efectuarea controlului, a reviziei privind activitatea agenţilor economici şi a altor persoane juridice; să aibă acces liber în localurile instituţiilor publice, ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice, precum şi la documentele şi materialele lor; să dispună efectuarea unor controale asupra materialelor, informaţiilor, comunicărilor primite de organele Procuraturii şi să ceară prezentarea rezultatelor acestor acţiuni; să sesizeze instanţele de judecată în vederea judecării cauzelor penale; să participe, în condiţiile legii, la examinarea cauzelor civile şi contravenţionale în calitate de participant la proces; să efectueze controlul asupra legalităţii aflării persoanelor în instituţiile care asigură detenţia, inclusiv în spital în cazul acordării de asistenţă psihiatrică fără liberul consimţământ al persoanei; să ia măsuri pentru repunerea persoanelor în drepturile în care au fost lezate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală; să solicite organelor de urmărire penală să ia măsuri pentru protejarea vieţii şi pentru siguranţa martorilor, a victimelor infracţiunii şi a membrilor lor de familie, precum şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal ş.a. IMPORTANT! În cazul în care procurorul depistează că o persoană este deţinută ilegal, ea este eliberată imediat prin ordonanţa procurorului, care urmează a fi executată necondiţionat şi imediat. Vezi mai multe detalii referitor la drepturile procurorului în cadrul urmăririi penale în Capitolul XVI în special §16.4.3.2., §16.5.1.4., §16.6.2.1, §16.6.3., §16.6.4., §16.6.5. şi §16.6.6. Procurorului îi este interzis: − să participe în proces de judecată, dacă se află cu judecătorul, cu avocatul sau cu un alt participant la proces în relaţii de căsătorie, de rudenie sau de afinitate de până la gradul II inclusiv; − să desfăşoare ori să participe la activităţi cu caracter politic, iar în exercitarea atribuţiilor să exprime sau să manifeste în orice mod convingerile sale politice; 172 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT − − − să-şi exprime public opinia cu privire la dosare, la procese, la cauze aflate în curs de desfăşurare sau cu privire la cele despre care dispune de informaţie în legătură cu funcţia exercitată, altele decât cele care sunt în gestiunea sa; să desfăşoare activitate de întreprinzător sau activitate comercială, direct sau prin alte persoane; să acorde consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase ş.a.; 3.7.2. Statutul şi etica procurorului Procurorul General este numit prin Hotărârea Parlamentului. Procurorii ierarhic inferiori sunt numiţi de Procurorul General şi îi sunt subordonaţi. Mandatul procurorilor este de 5 ani. Pe parcursul mandatului acesta îşii desf desfăşoară activitatea în mod autonom, imparţial şi se supune numai legii. Poate fi numită în funcţia de procuror persoana care întruneşte următoarele condiţii: – deţine cetăţenia Republicii Moldova şi este domiciliată pe teritoriul ei; – are capacitate de exerciţiu deplină; – este licenţiată în drept; – are vechimea în muncă necesară pentru a fi numită în funcţia respectivă şi se bucură de o bună reputaţie sau a absolvit cursurile de formare iniţială a procurorilor la Institutul Naţional al Justiţiei; – nu are antecedente penale; – cunoaşte limba de stat; – este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor. După numirea în funcţie, procurorul depune următorul jurământ: „Jur să respect cu stricteţe Constituţia, legile Republicii Moldova, să apăr ordinea de drept, drepturile şi libertăţile omului, interesele generale ale societăţii, să îndeplinesc conştiincios obligaţiile ce îmi revin”. IMPORTANT! Obligaţia de imparţialitate rezultă din textul jurământului procurorului. Încălcarea obligaţiei de imparţialitate constituie o abatere disciplinară şi o încălcare gravă a eticii procurorului. 3.7.3. Consiliul Superior al Procurorilor CSP este un organ reprezentativ şi de autoadministrare a procurorilor – garantul autonomiei, obiectivităţii şi imparţialităţii procurorilor. CSP este constituit din 12 membri şi este alcătuit din Procurorul General, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrul Justiţiei, 5 procurori şi 4 profesori titulari. Durata mandatului este de 4 ani. Capitolul III 173 CSP are următoarele competenţe: – examinează petiţiile cetăţenilor în probleme ce ţin de etica, comportamentul procurorilor; – organizează concursuri pentru ocuparea funcţiei de procuror; – face propuneri Procurorului General de numire, promovare, transferare, delegare, detaşare, încurajare, suspendare, eliberare din funcţie a procurorilor, sistare a demisiei; – examinează contestaţiile la hotărârile (avizele) emise de Colegiul de calificare şi de Colegiul disciplinar ş.a. Datele de contact ale Consiliului Superior al Procurorilor: Adresa: MD 2009, mun. Chişinău, str. Bănulescu-Bodoni, 26 Tel.: (+373 22) 21-20-42, 21-23-48 Adresa internet – http://www.procuratura.md/md/CSP/ 3.7.4. Răspunderea procurorului Procurorii pot fi traşi la răspundere disciplinară pentru abatere de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportament care prejudiciază interesele de serviciu şi discreditează imaginea Procuraturii. Procurorii pot fi traşi la răspundere disciplinară, administrativă şi penală ca şi orice persoană, în condiţiile legii. Colegiul disciplinar pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor este instituit pentru examinarea cazurilor de răspundere disciplinară a procurorilor, examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a procurorilor şi aplică, după caz, sancţiuni disciplinare. Abateri disciplinare ale procurorilor pot fi: – îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu; – interpretarea sau aplicarea incorectă sau tendenţioasă, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă, a legislaţiei; – imixtiunea în activitatea altui procuror sau intervenţiile de orice natură pe lângă autorităţi, instituţii sau funcţionari pentru o soluţionare a unor cereri (alta decât în limitele prevederilor legale); – pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei sale; – încălcarea intenţionată a legii, dacă aceasta nu atrage răspundere penală, civilă sau contravenţională; – participarea la activităţi publice cu caracter politic; – refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu; 174 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT – – – – absenţele nemotivate de la serviciu, întârzierea ori plecarea înainte de program; atitudinea nedemnă, în exerciţiul funcţiei, faţă de colegi, judecători, avocaţi, experţi, martori sau faţă de alţi participanţi la proces; încălcarea normelor din Codul de etică al procurorului; folosirea statutului de procuror în scopul obţinerii de foloase sau de avantaje necuvenite ş.a. IMPORTANT! Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile comise de procurori în exerciţiul funcţiei. În cazul în care un procuror a comis asemenea încălcări, puteţi depune plângere adresată CSP, la care trebuie anexate şi dovezi. După ce va fi examinată plângerea, CSP va adopta o hotărâre prin care poate să nu constate acţiunile sau va valida aplicarea următoarelor sancţiuni: − avertismentul; − mustrarea; − mustrarea aspră; − retrogradarea în funcţie; − retrogradarea în grad de clasificare sau în grad militar special; − concedierea din organele Procuraturii ş.a. – – – – 3.7.5. 7 7.5. Acte normative și bibliografie utilă Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 294 din 25.12.2008 cu privire la Procuratură, publicată în Monitorul Oficial nr. 55-56 din 17.03.2009; Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.2-2d-1/10 din 16.02.2010 – http://procuratura.md/file/Regulamentul%20CSP.pdf Codul deontologic al procurorului, aprobat prin ordinul Procurorului General nr. 192/22 din 28.10.2004. 3.8. Organizarea justiţiei Puterea judecătorească este una dintre cele trei puteri în stat, iar justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel, judecătorii. Capitolul III 175 Curtea de Apel Economică: (10 judecători) Judecătoria Economică de Circumscripţie (12 judecători) Curtea de Apel Chişinău: (35 de judecători) Adresa: mun. Chişinău, Str. Teilor, nr. 4 Tel: (22) 768833 e-mail: cac@justice.md Curtea Supremă de Justiţie: (49 de judecători) Adresa: mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, nr. 70 e-mail: info@csj.md Judecătoriile: Botanica, mun. Chişinău, Buiucani, mun. Chişinău, Centru, mun. Chişinău, Ciocana, mun. Chişinău, Râşcani, mun. Chişinău, Basarabeasca, Călăraşi, Cimişlia, Criuleni, Hânceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni. Guvern Preşedintele Republicii Curtea Constituţională Curtea de Apel Comrat: (6 judecători) Adresa: mun. Comrat, Str. Lenin, nr. 177 Tel./fax (298) 2 34 46 e-mail: caco@justice.md Curtea de Apel Bălţi: (20 de judecători) Adresa: mun. Bălţi, Str. Ștefan cel Mare, nr. 54 tel: (231) 6 07 45 Judecătoria Militară (3 judecători) Parlament Curtea de Apel Bender: (10 judecători) Adresa: or. Căuşeni, str. Ştefan cel Mare, nr. 86 Tel: (243) 27616 e-mail: cabe@justice.md Judecătoriile: Bender, Anenii Noi, Căuşeni, Dubăsari, Grigoriopol, Râbniţa, Slobozia, Ştefan-Vodă, Tiraspol. Judecătoriile: Bălţi, Briceni, Donduşeni, Drochia, Edineţ, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Soroca, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni. Curtea de Apel Cahul: (6 judecători) Adresa: mun. Cahul, str. Ștefan cel Mare, nr. 30 Tel: (299) 2-55-85; e-mail: cach@justice.md Judecătoriile din localităţile aflate în componenţa UTA Găgăuzia Judecătoriile: Cahul, Cantemir Leova, Taraclia 176 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT 3.8.1. Cum se înfăptuieşte justiţia? Justiţia se înfăptuieşte în strictă conformitate cu legea şi nici o instituţie a statului (de ex. Guvernul Parlamentul, Preşedintele Republicii ş.a.), persoană fizică sau juridică nu poate influenţa adoptarea hotărârilor judecătoreşti. IMPORTANT! Exercitarea de presiune asupra judecătorilor cu scopul de a împiedica judecarea completă şi obiectivă a cauzei sau de a influenţa emiterea hotărârii atrage răspundere administrativă sau penală. Orice persoană se poate adresa cu o cerere în instanţa de judecată pentru a-şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. După ce este primită cererea, se va stabili data şedinţei de judecată. Persoana care a depus cererea de chemare în judecată (reclamantul) şi persoana care se presupune că i-a încălcat drepturile (pârâtul) vor primi citaţii de la judecătorie. În caz de necesitate, citaţiile pot fi înmânate şi altor persoane, de exemplu martor, expert ş.a. Citaţiile trebuie să cuprindă următoarele informaţii/date: – Instanţa de judecată care examinează cazul; – Numărul dosarului; – Data şi ora şedinţei de judecată; – Denumirea/Numele, prenumele părţilor în proces; – Indicarea calităţii procesuale a persoanei citate (de ex. reclamant, pârât ş.a.); – Propunerea de a prezenta probe; – Numele, prenumele şi semnătura judecătorului/judecătoarei. Citaţia se înmânează cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării. Oricine este în drept să ceară amânarea procesului, dacă citaţia nu i s-a înmânat în termen. Persoana care refuză să primească citaţia se consideră înştiinţată despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea ei în instanţă nu împiedică judecarea pricinii. Şedinţele de judecată sunt publice, deci orice persoană poate să participe la şedinţele de judecată. În condiţiile legii, judecătorul poate dispune ca şedinţele să fie închise. Participanţii la procesul de judecată au dreptul să fie însoţiţi de un avocat şi/sau traducător. În cazul în care persoana doreşte să angajeze un avocat, însă nu are bani, poate solicita acordarea asistenţei juridice gratuite. Mai multe detalii vezi la Capitolul II § 2.5. Capitolul III 177 Dacă părţile în proces doresc să facă obiecţii, să-şi exprime opiniile sau să dea careva explicaţii, ei trebuie să se adreseze judecătorului – „Onorată instanţă”. Mai multe detalii referitor la comportamentul în instanţa de judecată vezi la Capitolul XV § 15.4.5. În cadrul tuturor şedinţelor de judecată părţile trebuie să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea probelor pe care le deţin, să combată probele aduse de cealaltă parte, să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei pentru examinarea într-un termen redus, stabilirea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice. Judecătorul poate adresa întrebări, în cazul în care nu-i este clar sau doreşte să clarifice anumite chestiuni. În cazul în care persoanele nu sunt de acord cu decizia adoptată de judecător, aceştia o pot ataca la Curtea de Apel sau la Curtea Supremă de Justiţie. Mai multe detalii la apel şi recurs vezi la Capitolul IX § 15.7.1. - §15.7.23. Respectarea şi executarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti sunt obligatorii. 3.8.2. Statutul şi etica judecătorului Judecătorii, judecătorii de instrucţie şi judecătorii curţilor de apel se numesc în funcţie, din numărul candidaţilor selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii se numesc iniţial pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii pot fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. La numirea în funcţie, judecătorul este obligat să depună următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şii ffără r părtinire atribuţiile ce-mi revin”. Pe tot parcursul examinării cauzei, judecătorul trebuie să dea dovadă de independenţă, imparţialitate şi respect faţă de toate persoanele. IMPORTANT! Obligaţia de imparţialitate rezultă din textul jurământului judecătorului. Încălcarea obligaţiei de imparţialitate constituie o abatere disciplinară şi o încălcare gravă a eticii judiciare. 3.8.3. Consiliul Superior al Magistraturii CSM este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. CSM este constituit din 12 membri şi este alcătuit din judecători, profesori, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ministrul Justiţiei şi Procurorul General. Durata mandatului membrilor CSM este de 4 ani. 178 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT CSM are următoarele competenţe: − examinează petiţiile cetăţenilor în problemele ce ţin de etica judecătorilor; − selectează candidaturi pentru funcţia de judecător; − aplică măsuri de încurajare şi sancţiuni disciplinare în privinţa judecătorilor; − examinează contestaţiile împotriva hotărârilor (avizelor) emise de Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar; − asigură controlul efectuării pregătirii profesionale a judecătorilor în funcţie şi a colaboratorilor instanţelor judecătoreşti; − solicită organelor fiscale efectuarea controlului veridicităţii declaraţiilor despre veniturile familiei judecătorului ş.a. În cadrul CSM activează două colegii: – Colegiul disciplinar pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii este instituit pentru examinarea cazurilor de răspundere disciplinară a judecătorilor; el examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor şi aplică, după caz, sancţiuni disciplinare; – Colegiul de calificare pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii organizează un examen de capacitate pentru funcţia de judecător, dă avize privind posibilitatea propunerii candidatului pentru funcţia de judecător, organizează atestarea judecătorilor şi le stabileşte gradul de calificare. Datele de contact ale Consiliului Superior al Magistraturii: Adresa: MD 2009, mun. Chişinău, str. M. Kogălniceanu, 70 Cancelaria/fax – (+373 22) 22-38-40 Adresa internet – www.csm.md 3.8.4. Răspunderea judecătorilor Judecătorii sunt traşi la răspundere disciplinară pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului şi prestigiului justiţiei. Abateri disciplinare ale judecătorii pot fi: − încălcarea obligaţiei de imparţialitate; − intervenţiile de orice natură pe lângă autorităţi, instituţii sau funcţionari pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei; − activităţile publice cu caracter politic; − încălcarea intenţionată a termenelor de examinare a cauzelor aflate în procedură; Capitolul III − − − − 179 încălcarea termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti şi de transmitere a copiilor participanţilor la proces; absenţele nemotivate de la serviciu, întârzierea ori plecarea de la program; atitudinea nedemnă, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau alţi participanţi la proces; încălcarea sistematică sau încălcarea gravă a eticii judiciare. În cazul în care un judecător a comis asemenea încălcări, puteţi depune plângere adresată Consiliului Superior al Magistraturii, la care trebuie anexate şi dovezi. IMPORTANT! În plângerea adresată CSM trebuie să descrieţi doar abaterile disciplinare sau încălcarea eticii judecătoreşti. În cazul în care veţi menţiona alte pretenţii (de ex., nu sunteţi de acord cu hotărârea adoptată) plângerea voastră nu va fi examinată. După ce va fi examinată plângerea, CSM va adopta o hotărâre prin care poate să nu constate faptele descrise de dumneavoastră sau va valida aplicarea următoarelor sancţiuni: a) avertisment; b) mustrare; c) mustrare aspră; d) retrogradare; e) eliberare din funcţie; f) eliberare din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte. – – – – – 3.8.5. Acte normative și bibliografie utilă Constituţia Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 18.08.1994; Legea nr. 544 din 20.07.1995 cu privire la Statutul judecătorului, publicată în Monitorul Oficial nr. 117-119 din 15.08.2002; Legea nr. 514 din 06.07.1995 cu privire la Statutul judecătorului, publicată în Monitorul Oficial nr. 117-119 din 15.08.2002; Legii nr. 789–XIII din 26.03.1996 privind organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial nr. 58 din 19.10.1995; Legea nr. 950 din 19.07.1996 cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 182-185 din 19.08.2003; 180 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT – – – Legea nr. 947 din 19.07.1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 186-188 din 22.08.2003; Codul de etică al judecătorului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 366/15 din 29 noiembrie 2007; Regulamentul privind soluţionarea petiţiilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/10 din 27.06.06. 3.9. Notarul 3.9.1. Atribuţiile notarului Notarul este persoana autorizată de stat să presteze servicii publice în baza licenţei eliberate de Ministerul Justiţiei. În activitatea sa el este independent şi se supune numai legii. Orice imixtiune în activitatea notarului este interzisă. Notarul depune solemn următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile Republicii Moldova, să-mi îndeplinesc cu onoare şi credibilitate publică, conştiincios şi imparţial obligaţiile ce îmi revin şi să păstrez secretul profesional”. Notarul întocmeşte următoarele documente: − autentifică testamente, procuri, contracte (de ex. vânzare-cumpărare, donaţie ş.a.); − deschide procedura succesorală şi eliberează certificatul de moştenitor; − eliberează certificate de proprietate; − legalizează semnăturile de pe documente; − legalizează copiile de pe documente şi ale extraselor din ele; − efectuează şi legalizează traducerea documentelor; − primeşte documente la păstrare; − eliberează duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit ş.a. IMPORTANT! Dacă notarul refuză neîntemeiat să întocmească anumite acte notariale, refuzul lui poate fi atacat în instanţa de judecată, conform procedurii menţionate la Capitolul III § 3.5.2. Anumite acte notariale pot fi întocmite de secretarul consiliului local. Mai multe detalii vezi Capitolul III § 3.4.9. Actele notariale pot fi întocmite şi de oficiile consulare şi misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate. Capitolul III 181 Actele notariale acordarea consultaţiilor notariale, redactarea proiectelor de documente şi prestarea altor servicii notariale, se efectuează contra plată. Plata achitată notarului este compusă din: – taxa de stat, se stabileşte de lege şi nu poate fi modificată. De ex., pentru autentificarea testamentelor – 5 lei; pentru eliberarea certificatelor de succesiune (moştenitorilor de gradul I) – 0,1% din preţul averii moştenite; pentru autentificarea contractelor de înstrăinare a mijloacelor de transport – 1% din preţul contractului; pentru legalizarea copiilor de pe documente şi a extraselor din ele – 0,5 lei pentru o pagină ş.a. – plata pentru serviciul notarial este mult mai mare decât taxa de stat şi se stabileşte de notar. Unele categorii de persoane beneficiază de reduceri la plăţile pentru serviciile notariale. Notarul are dreptul: − să solicite de la persoane fizice şi juridice documente şi informaţii necesare pentru îndeplinirea actelor notariale; − să aibă acces la informaţiile şi documentele autorităţilor publice, inclusiv ale organelor cadastrale, necesare pentru îndeplinirea actelor notariale; − să ia cuvântul în judecată în nume propriu; − să încaseze plată pentru îndeplinirea actelor notariale; − să încheie contracte cu personalul tehnic şi cu alt personal pentru asigurarea activităţii sale ş.a. Notarul este obligat: − să acorde persoanelor fizice şi juridice asistenţă, să explice persoanelor menţionate conţinutul actului notarial şi drepturile şi obligaţiile lor, să-i avertizeze despre consecinţele actelor notariale îndeplinite; − să păstreze în taină informaţiile care i-au devenit cunoscute în exerciţiul funcţiunii ş.a. 3.9.2. Răspunderea notarului Notarul poartă răspundere pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale. În cazul în care din vina notarului au fost cauzate daune persoanelor, toate pagubele vor fi restituite, deoarece fiecare notar este obligat să încheie contract de asigurare de răspundere civilă. Colegiul disciplinar activează pe lângă Ministerul Justiţiei şi examinează, la cererea ministrului Justiţiei şi a notarilor, sesizările privind încălcarea de către notari a obligaţiilor profesionale şi/sau a Codului deontologic al notarilor. 182 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT În funcţie de gravitatea faptelor, se aplică următoarele sancţiuni disciplinare: − avertizarea; − mustrarea; − suspendarea din funcţie pe o durată maximă de 6 luni; − retragerea licenţei. Notarul care a săvârşit o infracţiune poartă răspundere potrivit dispoziţiilor legii penale. – – 3.9.3. Acte normative și bibliografie utilă Legea nr. 1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat, publicată în Monitorul Oficial nr. 154-157 din 21.11.2002; Legea nr. 1216 din 03.12.1992 taxei de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 53-55 din 02.04.2004. 3.10. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Avocatul parlamentar. Avocaţii parlamentari împreună cu funcţionarii angajaţi, formează o instituţie independentă, numită Centrul pentru Drepturile Omului (CpDOM). CpDOM este format din 4 avocaţi parlamentari, egali în drepturi, şi are trei Reprezentanţe amplasate în Bălţi, Cahul şi Comrat, activând ca subdiviziuni teritoriale ale instituţiei. Sediul central se află în mun. Chişinău. Datele de contact ale Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, str. Sfatul Ţării, 16 Tel. +373 (22) 23 48 00 Fax: +373 (22) 22 54 42 E-mail: cpdom@mdl.net Adresa internet – www.ombudsman.md Reprezentanţele Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova: Mun. Bălţi, str. Independenţei 1. Tel. +373 (231) 2 81 49 Mun. Cahul, str. Republicii 6, bir. 415 (Sediul Primăriei). Tel. +373 (299) 2 17 81 Mun. Comrat, str. Lenin 204 „A”. Tel. +373 (298) 2 51 05 3.10.1. Atribuţiile avocatului parlamentar Avocaţii Parlamentari sunt numiţi de Parlament cu votul majorităţii, pe un mandat de 5 ani. La investirea în funcţie depune următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios atribuţiile de avocat parlamentar, să apăr drepturile şi libertăţile omului, călăuzindu-mă de Constituţie şi de legile Republicii Moldova, de actele juridice internaţionale cu privire la drepturile omului la care Republica Moldova este parte”. Capitolul III 183 IMPORTANT! Avocatul parlamentar NU este în serviciul Parlamentului sau pentru parlamentari. În alte ţări, avocatul parlamentar este numit „avocat al poporului”. Totuşi, ca şi în alte ţări, el apără drepturile şi interesele oricărei persoane – cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi care locuiesc permanent sau se află temporar pe teritoriul ţării. Avocatul parlamentar contribuie la apărarea drepturilor omului prin prevenirea încălcării acestora şi repunerea în drepturi a omului, la perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul apărării drepturilor omului, la instruirea juridică a populaţiei. În exerciţiul mandatului, avocaţii parlamentari sunt independenţi faţă de deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova, autorităţile publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile. Avocaţii parlamentari nu pot fi traşi la răspundere penală sau administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi controlului personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă. Avocaţii parlamentari: – examinează sesizările persoanelor, ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate; – examinează cererile privind deciziile sau acţiunile (inacţiunile) autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate, asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu funcţii de răspundere de toate nivelurile care, conform opiniei petiţionarului, au încălcat drepturile şi libertăţile sale constituţionale; – sesizează Curtea Constituţională dacă legile şi hotărârilor Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului nu corespund actelor internaţionale cu privire la drepturile omului. În termen de 10 zile de la recepţionarea sesizărilor (petiţiilor), avocatul parlamentar: – acceptă cererea spre examinare; – respinge cererea, explicând petiţionarului procedura pe care poate să o urmeze; – remite cererea organelor competente pentru a fi examinată. Refuzul de a accepta cererea spre examinare nu poate fi atacat în instanţa de judecată. 184 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT În cazul în care se constată încălcări în masă sau grave ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului, avocatul parlamentar are dreptul să prezinte un raport la una din şedinţele Parlamentului, precum şi să propună instituirea unei comisii parlamentare care să cerceteze aceste fapte. În situaţiile în care se constată unele încălcări ale drepturilor petiţionarului, avocatul parlamentar prezintă un aviz care va conţine recomandări privind măsurile ce urmează a fi luate pentru repunerea imediată în drepturile încălcate a petiţionarului şi înştiinţează petiţionarul despre aceasta. În cazul în care avocatul parlamentar nu este de acord cu măsurile întreprinse, el este în drept să se adreseze organului ierarhic superior pentru luarea măsurilor de executare a recomandărilor cuprinse în aviz. IMPORTANT! Avocaţii parlamentari NU examinează plângerile al căror mod de examinare este prevăzut de legislaţia de procedură penală, legislaţia de procedură civilă, legislaţia cu privire la contravenţiile administrative şi de legislaţia muncii. 2. Cererea trebuie să fie semnată de petiţionar, indicându-se numele, prenumele (prenumele şi patronimicul), domiciliul acestuia. În cazul în care aceste date lipsesc, cererea se consideră anonimă şi nu se examinează. 3. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţie nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore. 1. 3.10.2. Avocatul pentru protecţia drepturilor copilului Avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului reprezintă Centrul pentru Drepturile Omului în relaţiile cu alte autorităţi şi cu instituţii din ţară şi din străinătate care promovează şi asigură protecţia drepturilor copilului. Avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului examinează petiţii privind protecţia drepturilor copilului şi este în drept să acţioneze din proprie iniţiativă. În activitatea sa, avocatul copilului este susţinut de Serviciul protecţie a drepturilor copilului, care are următoarele atribuţii: − informează avocatul copilului asupra cazurilor care pot constitui obiect de autosesizare; − acumulează şi analizează informaţii privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor copilului; − propune perfecţionarea legislaţiei, pregăteşte avize la proiectele de acte normative privind drepturile copilului ş.a. Capitolul III 185 IMPORTANT! Dacă consideraţi că vi s-au încălcat drepturile copilului apelați la avocatul copilului la telefonul – 0 800 111 16 (sunetul este gratuit, accesibil doar la telefonul fix). Anual, până la 20 ianuarie, avocatul copilului prezintă directorului CpDOM informaţie despre respectarea drepturilor copilului în anul calendaristic expirat. Informaţia se include ca un capitol în raportul anual al Centrului. 3.10.3. Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii În scopul asigurării protecţiei persoanelor împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, CpDOM creează un consiliu consultativ. Avocatul parlamentar, membrii consiliului consultativ şi alte persoane care îi însoţesc efectuează periodic vizite preventive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, plasate la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia (de ex. penitenciar, instituţiile de detenţie preventivă, instituţiile psihiatrice etc.). Membrii consiliului consultativ nu au dreptul să dezvăluie informaţii confidenţiale şi date cu caracter personal despre o persoană privată de libertate fără acordul acesteia, în situaţia în care informaţiile au fost obţinute în cadrul vizitelor preventive. Membrii Consiliului consultativ sunt împuterniciţi: − să aibă acces nelimitat la orice informaţie privind tratamentul şi condiţiile de detenţie ale persoanelor private de libertate; IMPORTANT! Membrii Mecanismului Naţional de Prevenire a torturii pot efectua vizite fără înştiinţare şi permisiunea prealabilă a vreunei autorităţi. În timpul vizitelor preventive pot fi utilizate aparatele audio sau video, cu consimţământul persoanei care urmează a fi înregistrată. − să aibă acces liber la instituţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, asociaţii obşteşti, în comisariate de poliţie şi locurile de detenţie din cadrul acestora, în instituţii penitenciare, în izolatoare de detenţie provizorie, în unităţi militare, în centre de plasament al imigranţilor sau al solicitanţilor de azil, în instituţii care acordă asistenţă socială, medicală sau psihiatrică, în şcoli speciale pentru minori cu devieri de comportament şi în alte instituţii similare; 186 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT − − − să aibă întrevederi nelimitate şi convorbiri personale, fără martori, iar în caz de necesitate, prin intermediul traducătorului, cu persoana aflată în locurile de detenţie, precum şi cu oricare altă persoană care, în opinia sa, ar putea oferi informaţiile necesare; să solicite şi să primească de la autorităţile publice centrale şi locale, de la persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile informaţiile, documentele şi materialele necesare pentru exercitarea atribuţiilor; să atragă, la efectuarea vizitelor preventive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, specialişti şi experţi independenţi din diferite domenii, inclusiv jurişti, medici, psihologi, reprezentanţi ai asociaţiilor obşteşti ş.a. IMPORTANT! Dacă cunoaşteţi un caz de tortură, tratament inuman sau degradant, contactați Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii – 0 800 122 22 (sunetul este gratuit, accesibil doar la telefonul fix). În urma încălcărilor depistate în cadrul vizitelor preventive de către membrii Consiliului consultativ, avocatul parlamentar este în drept: − să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate; − să intervină cu un demers pentru intentarea unui proces disciplinar sau penal în privinţa persoanei cu funcţii de răspundere care a comis sau a încălcat drepturile şi libertăţile omului; − să sesizeze persoane cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra cazurilor de neglijenţă în lucru, de încălcare a eticii de serviciu, de tărăgănare şi birocratism; − să prezinte Parlamentului propuneri în vederea perfecţionării legislaţiei în vigoare în domeniul asigurării drepturilor şi libertăţilor omului ş.a. Ca urmare a vizitei şi documentării încălcărilor depistate, avocatul parlamentar va prezenta autorităţii sau persoanei cu funcţie de răspundere recomandările sale în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii. În cazul în care avocatul parlamentar nu este de acord cu măsurile întreprinse, el este în drept să se adreseze unui organ ierarhic superior în vederea executării recomandărilor cuprinse în avizul său şi/sau să informeze despre aceasta opinia publică. Organul sau persoana cu funcţii de răspundere care a Capitolul III 187 primit avizul este obligată să-l examineze în termen de o lună și să comunice avocatului parlamentar în scris despre măsurile luate. Avocatul parlamentar periodic face publice rapoartele întocmite în urma vizitelor în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, precum şi răspunsurile autorităţilor corespunzătoare. Datele de contact ale Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii: Adresa: MD 2012, mun. Chişinău, str. Sfatul Ţării, 16. Tel. +373 (22) 23 48 00 Fax: +373 (22) 22 54 42 Adresa internet – www.ombudsman.md – – − 3.10.4. Acte normative şi bibliografie utilă Legea nr. 1349 din 17.10.1997 cu privire la avocaţii parlamentari, publicată în Monitorul Oficial nr. 82-83 din 11.12.1997; Legea nr. 338 din 15.12.1994 privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 013 din 02.03.1995; Hotărârea Parlamentului nr. 57 din 20.03.2008 de aprobare a Regulamentului Centrului pentru Drepturile Omului, a structurii, a statului de funcţii şi a modului de finanţare a acestuia. 3.11. Cetăţenia şi actele de identitate 3.11.1. Cetăţenia Cetăţenia Republicii Moldova se dobândeşte prin: − naştere; − recunoaştere; − înfiere; − redobândire; − naturalizare (a acorda unui străin cetăţenia statului în care locuieşte). Cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care posedă legal şi cetăţenia unui alt stat beneficiază în egală măsură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova. IMPORTANT! Dacă deţineţi şi cetăţenia altor state, decât a Republicii Moldova, puteţi activa în calitate de poliţist, judecător, funcţionar public etc. Dacă anterior aţi fost transferat la un alt loc de muncă sau eliberat din funcţie din cauza deţinerii cetăţeniei altui stat, sunteţi în drept, în baza unei cereri scrise, să fiţi reîncadrat la locul de muncă precedent sau la un loc de muncă similar. 188 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT Dobândirea de către cetăţeanul Republicii Moldova a cetăţeniei altui stat nu atrage pierderea cetăţeniei Republicii Moldova. Totuşi, unele state impun la momentul dobândirii cetăţeniei lor, ca persoana să renunţe la cetăţenia Republicii Moldova (de ex. Federaţia Rusă). 3.11.2. Actele de identitate Actele de identitate ale persoanei sunt: certificatul de naştere, buletinul de identitate, paşapoartele, permisele de şedere, documentele de călătorie, permisul de conducere ş.a. Pentru eliberarea acestor documente, cetăţenii se pot adresa în funcție de domiciliu la secţia (biroul) de evidenţă şi documentare a populaţiei în vederea obţinerii actului de identitate solicitat. Buletinul de identitate Cetăţenii Republicii Moldova sunt obligaţi să deţină buletine de identitate. Buletinul de identitate al cetăţeanului RM se eliberează cetăţenilor de la momentul naşterii pentru întrebuinţare pe teritoriul republicii sau peste hotarele ei, în conformitate cu acordurile internaţionale. Buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova se eliberează: − de la naştere până la 10 ani; − de la 10 până la 16 ani; − de la 16 până la 25 ani; − de la 25 până la 45 ani; − de la 45 ani – pe viaţă. În buletinele de identitate cu termen de valabilitate de la naştere pînă la 10 ani nu sunt necesare fotografia şi semnătura personală a titularului. Documente necesare pentru perfectarea buletinului de identitate: Copiii până la 16 ani: − certificatul de naştere; − buletinul de identitate (dacă-l deţine); − actul de identitate al unuia din părinţi, tutore, înfietor; − certificatul sau menţiunea instituţiei medicale privind grupa sangvină în certificatul de naştere. Pentru eliberarea buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova copiii se prezintă cu unul din părinţi, tutore pentru identificare, stabilirea statutului juridic şi a domiciliului. Persoane de la 16 ani: − actul de identitate; − certificatul de naştere; − certificatul de căsătorie/divorţ (după caz); − certificatele de naştere ale copiilor până la 16 ani; Capitolul III − − − − 189 livretul militar sau adeverinţa de recrut; diploma de studii superioare şi de confirmare a gradului ştiinţific (după caz); certificatul de schimbare a numelui/prenumelui (după caz); dovada spaţiului locativ, înregistrării la domiciliu sau avizul S(B)EDP. Categoria de cetăţeni ai Republicii Moldova cărora li se eliberează gratuit documentul: − invalizii de gradul I, II, III; − participanţii la Marele Război pentru Apărarea Patriei şi persoanele lor egalate; − copiii orfani şi elevii şcolilor internat, elevii şcolilor profesionale tehnice, aflaţi în asigurarea statului la documentarea iniţială la vârsta de 16 ani; − participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl; − persoanele care au primit mutilări în urma conflictului armat din Transnistria; − cetăţenii din localităţile din stânga Nistrului, înregistraţi la domiciliu pe teritoriul dat până la 10.09.2005, o singură dată; − cetăţenii care au atins vârsta de 16 ani, la prima documentare; − copiii, rămaşi fără ocrotirea părintească, aflaţi la documentarea iniţială la vârsta de 16 ani; − copiii din familii cu mulţi copii (de la 5 şi mai mulţi copii), la documentarea iniţială la vârsta de 16 ani. În perioada schimbării actelor de identitate, cetăţenii Republicii Moldova care s-au născut sau au înregistrat căsătoria până în anul 1945 (inclusiv) şi ale căror acte de stare civilă nu s-au păstrat completează o cerere de model stabilit. Cetăţenii enii se pot adresa pentru schimbarea buletinului de identitate, ffără a prezenta actele de stare civilă, dacă nu au survenit schimbări în statutul persoanei şi în datele personale (numele, prenumele, patronimicul, data şi locul naşterii), în caz de expirare a termenului de valabilitate al buletinului de identitate (la 25 şi 45 ani) sau deteriorare. IMPORTANT! Cetăţenii moldoveni nu vor mai putea perfecta acte de identitate prin procură. Buletinele de identitate şi paşapoartele pot fi perfectate doar dacă posesorul se prezintă personal la Secţia de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei sau la Ambasada din ţara în care se află. 190 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT În cazul furtului sau pierderii buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova vă puteţi adresa la Secţia de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei din raza de domiciliere. În cazul în care Secţia de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei din raza de domiciliere nu acordă servicii în regim de urgenţă (8 ore, 24 ore) pentru perfectarea buletinului de identitate sau fişei de însoţire în caz de pierdere/furt, cetăţenii se pot adresa la Biroul de primire şi eliberare a documentelor urgente nr. 1 (mun. Chişinău, str. Alexandru cel Bun 56) şi Biroul de primire şi eliberare a documentelor urgente nr. 3 (mun. Chişinău, str. Ştefan Neaga 19). În cazul pierderii/furtului buletinului de identitate este necesar să prezentaţi următoarele acte: – certificatul de naştere; – certificatul de căsătorie/divorţ (după caz); – certificatele de naştere ale copiilor până la 16 ani; – livretul militar sau adeverinţa de recrut; – diploma de studii superioare şi de confirmare a gradului ştiinţific (după caz); – certificatul de schimb al numelui/prenumelui (după caz); – dovada spaţiului locativ, înregistrării la domiciliu. Paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova se eliberează cetăţenilor pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova. Paşaportul poate fi eliberat de la naştere. Minorilor şi persoanelor declarate de către instanţa de judecată incapabile li se eliberează paşaport numai în temeiul cererii unuia dintre reprezentanţii legali. Paşaportul se eliberează de la naştere şi conţine următoarele date biometrice suplimentare în format electronic: grupa sanguină, amprentele digitale, fotografia digitală. Paşaportul se eliberează pe un termen de 7 ani, iar pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani – pe un termen de 4 ani. Includerea amprentelor digitale în paşaportul copilului cu vârsta de până la 12 ani nu este obligatorie. Începând cu 1 ianuarie 2011 în paşapoartele părinţilor nu se includ datele despre copii. Pentru persoane peste 18 ani: – buletinul de identitate; – certificatul de naştere; – livretul militar sau adeverinţă de recrut; – certificatul de căsătorie/ de divorţ (după caz); – certificatul de naştere a copiilor minori (după caz); – certificatul de schimbare a numelui, prenumelui; Capitolul III – – 191 diploma de studii superioare; carnetul de pensionar. În cazul depunerii cererii repetate pentru eliberarea paşaportului: – se depune paşaportul precedent pentru anulare; – se depune declaraţie de pierdere a paşaportului precedent (nemijlocit la secţia de documentare); – se depune cerere pentru deţinerea a două paşapoarte valabile (dacă nu au fost modificate datele personale şi permite termenul valabilităţii). Pentru persoane sub 18 ani (minori): – cererea unuia dintre reprezentanţii legali ai minorului – părinţii sau tutela (curatela); – buletinul de identitate (cu fişa de însoţire) al reprezentantului legal; – buletinul de identitate al copilului care a împlinit vârsta de 16 ani; – certificatul de naştere al copilului (actele de stare civilă ale solicitanţilor, eliberate de autorităţile ile unui stat str străin după 17 august 2001, urmează a fi trecute în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova); – acordul unuia din părinţi sau al ambilor părinţi, tutelei sau curatelei (după caz) privind eliberarea paşaportului pe numele minorului, autentificate de notar; – certificat medical cu indicarea grupei sanguine; – certificatul de căsătorie/divorţ al părinţilor (după caz); – decizia organelor administraţiei publice locale despre instituirea tutelei (după caz). În cazul perfectării paşaportului pentru minor, ai cărui părinţi se află în divorţ, la depunerea cererii se prezintă hotărârea instanţei de judecată cu privire la divorţ. În cazul depunerii cererii repetate pentru eliberarea paşaportului: − paşaportul precedent se depune pentru anulare; − se depune declaraţie de pierdere (nemijlocit la secţia de documentare); − se depune cerere pentru deţinerea a două paşapoarte valabile (dacă nu au fost modificate datele personale şi permite termenul valabilităţii). Cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi temporar şi în condiţii legale peste hotare se adresează la misiunile diplomatice şi oficiile consulare în ţara de şedere pentru eliberarea paşaportului. 192 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT IMPORTANT! Puteţi comanda perfectarea documentelor indicate mai jos prin intermediul portalului serviciilor electronice www.e-services.md sau la telefonul (+373 22) 25-70-70: − − − − − − − − − − Direcţia de Documentare a Populaţiei Al doilea paşaport al cetăţeanului RM Adeverinţă privind apartenenţa etnică Adeverinţă privind confirmarea eliberării paşaportului cetăţeanului RM Adeverinţă privind confirmarea depunerii cererii de renunţare la cetăţenia RM Adeverinţă privind confirmarea plecării cu domiciliul stabil peste hotare RM Adeverinţă privind apartenenţa la cetăţenia RM Adeverinţă privind confirmarea înregistrării la domiciliu Adeverinţă privind confirmarea eliberării buletinului de identitate al cetăţeanului RM Direcţia Înregistrare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto Certificat cu privire la posesia unui autovehicul în conformitate cu datele din RST. Certificat de confirmare a eliberării permisului de conducere cu categoriile corespunzătoare. 3.11.3. Ieşirea şi intrarea în ţară Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova în baza paşaportului, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară – în baza documentului de călătorie. Minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie. În cazul în care minorul pleacă să se domicilieze în străinătate, este necesar consimţământul, exprimat prin declaraţie, al ambilor părinţi ale căror semnături se legalizează notarial, iar în cazul altor reprezentanţi legali – consimţământul acestora, exprimat prin decizie a autorităţii tutelare. Minorii (elevii şi studenţii) care au împlinit vârsta de 14 ani şi sunt înmatriculaţi la studii în instituţii de învăţământ din alte state, la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, prezintă actul de înmatriculare la instituţia de învăţământ respectivă şi declaraţia eliberată de unul dintre părinţi, autentifi- Capitolul III 193 cată notarial, care conţine consimţământul acestuia pentru ieşirea şi intrarea minorului în Republica Moldova, cu indicarea ţării de destinaţie, scopului călătoriei, perioadei de aflare a minorului în ţara de destinaţie, iar în cazul altor reprezentanţi legali – consimţământul acestora, exprimat prin decizia autorităţii tutelare. Declaraţia este valabilă pe o perioadă de un an de studii. 3.11.4. Aflarea cetăţenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova Evidenţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care intră în Republica Moldova se efectuează la momentul trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova, prin introducerea informaţiei din actele de identitate în Registrul de stat al populaţiei. Drept temei pentru şederea legală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni, serveşte prezenţa în actele de identitate naţionale a menţiunilor aplicate de Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova, cu privire la trecerea frontierei de stat. Cetăţenii străini şi apatrizii care intră în Republica Moldova prin segmentul de frontieră moldo-ucraineană necontrolat de autorităţile moldoveneşti sunt obligaţi, în termen de 72 de ore din momentul trecerii frontierei de stat a Ucrainei, să declare despre aceasta la orice secţie (birou) de evidenţă şi documentare a populaţiei a Ministerului Dezvoltării Informaţionale convenabil solicitantului, prezentând actul de identitate naţional pe baza căruia i se permite intrarea în Republica Moldova, pentru a fi luat în evidenţă. Ministerul Dezvoltării Informaţionale va elibera acestor persoane o anexă la actul de identitate naţional, care va servi drept temei pentru şederea lor legală pe teritoriul Republicii Moldova. Cetăţenii străini şi apatrizii care au intrat în Republica Moldova pe un termen de peste 90 de zile se pot stabili cu traiul, temporar sau permanent, numai după obţinerea adeverinţelor de imigrant sau a confirmărilor de repatriere, în baza cărora se perfectează permisele de şedere sau buletinele de identitate pentru apatrizi. – – – 3.11.5. Acte normative și bibliografie utilă Legea nr. 1024 din 02.06.2000 cetăţeniei Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 10.08.2000; Legea nr. 273 din 09.11.1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, publicată în Monitorul Oficial nr. 9 din 09.02.1995; Legea nr. 269 din 09.11.1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din 26.01.1995; 194 OM U L ȘI A DM I N I S T R AȚ I A DE S TAT – – Hotărârea Guvernului 376 din 6 iunie 1995 cu privire la măsurile suplimentare de realizare a Sistemului naţional de paşapoarte (Regulamentul cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte şi Regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova), publicată în Monitorul Oficial nr. 47 din 24.08.1995; www.registru.md. Capitolul IV 195 4. DREPTUL DE PROPRIETATE Cunoașterea celor mai esenţiale prevederi ale legilor referitoare la dreptul de proprietate este necesară fiecărui cetăţean pentru a putea beneficia de bunurile publice și a folosi cât mai bine bunurile care-i aparţin sau care ar trebui să-i revină după lege lui și familiei sale. Proprietarul trebuie să știe când și cum bunurile lui pot fi luate forţat și vândute, cum se poate apăra în cazul în care cineva ilegal îi ia bunul sau îl împiedică să folosească liniștit bunurile sale. În același timp, este necesar ca cetăţeanul să știe cine și cum răspunde pentru încălcarea dreptului său de proprietate și cum răspunde proprietarul pentru daunele cauzate de bunurile sale altor persoane. Orientarea corectă în legislaţie îl ajută pe proprietarul unui bun să evite conflictele cu alţi proprietari, cum ar fi statul, rudele, vecinii. Următoarele capitolele includ explicaţii la prevederile legale de bază referitoare la dreptul de proprietate și exemple de aplicare a normelor comentate: – în capitolul 4.1 este reflectat subiectul privind dreptul de proprietate al statului și al localităţilor; – capitolul 4.2 cuprinde explicaţii privind dreptul de proprietate privată al cetăţeanului asupra casei, terenurilor, bunurilor agricole privatizate; – în capitolul 4.3 se vorbește despre dobândirea dreptului de proprietate prin folosirea îndelungată a bunului și în alte cazuri specifice; – în capitolul 4.4 sunt comentate prevederile legii cu privire la registrul bunurilor imobile (cadastru); – capitolul 4.5 include explicarea celor mai esenţiale reguli pe care trebuie să le respecte vecinii; – capitolul 4.6 este dedicat prevederilor legale ce ţin de apărarea dreptului de proprietate și răspunderea proprietarului. 4.1. Proprietatea publică În acest capitol sunt explicate prevederile legislaţiei referitoare la dreptul de proprietate publică – bunurile ce aparţin statului Republica Moldova sau structurilor teritoriale ale statului (sate, raioane, orașe etc.). Anumite bunuri și resurse naturale, descrise în subcapitolul 4.1.1, sunt ale societăţii și sunt excluse din circuitul civil, adică aceste bunuri nu pot fi privatizate, nu pot trece în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice. Aceste bunuri sunt denumite bunuri ale domeniului public, iar cetăţenii pot avea acces la aceste proprietăţi și resurse naturale și le pot folosi, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. 196 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Bunurile ce aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale (sat, raion, oraș, municipiu) care nu au o destinaţie publică strictă nu fac parte din categoria celor din domeniul public. În privinţa acestor bunuri, descrise în subcapitolul 4.1.2, legea permite privatizarea, adică cetăţeanul poate beneficia personal de dreptul de a cumpăra aceste bunuri. În legislaţie aceste bunuri sunt denumite bunurile domeniului privat ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale. În privinţa unor bunuri publice, descrise în subcapitolul 4.1.3, legea permite transmiterea lor în folosinţă în baza contractelor de arendă/închiriere. Drepturile și obligaţiile organelor publice și ale cetăţenilor cu privire la bunurile publice sunt reglementate printr-un șir de legi, principalele fiind următoarele: – Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1 din 12.08.1994, art. 127 127, consfinţește dreptul de proprietate asupra bunurilor publice; – Codul civil, Legea 1107/06.06.2002, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002, stabilește modul de dobândire și de realizare a dreptului de proprietate, inclusiv asupra bunurilor publice; – Legea 121/04.05.2007 privind administrarea și deetatizarea proprietăţii publice, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 90-93/401 din 29.06.2007 29.06.2007, prevede atribuţiile organelor publice centrale și locale legate de administrarea bunurilor publice și transmiterea acestor bunuri în proprietatea sau folosinţa persoanelor fizice și juridice; – Legea 436/28.12.2006 privind administraţia publică locală, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32-35/116 din 09.03.2007, include prevederi referitoare la atribuţiile consiliului local și ale primăriei ce ţin de bunurile publice de interes local. 4.1.1. Dreptul cetăţenilor de a folosi bunurile cu destinaţie publică (care nu pot fi privatizate) Potrivit legii, statul Republica Moldova este unicul proprietar al bunurilor care au o destinaţie strictă, de interes general pentru toată societatea, numite bunuri ale domeniul public. Din această categorie de bunuri fac parte bogăţiile subsolului, spaţiul aerian, apele și pădurile publice, drumurile etc. În aceeași categorie de bunuri intră și clădirile cu terenurile aferente, care sunt destinate pentru activitatea instituţiile publice, obiectivele necesare pentru apărarea statului și a ordinii publice. De asemenea, sunt bunuri ale domeniului public un șir de întreprinderi și instituţii de interes deosebit pentru interesele statului și ale cetăţenilor (reţele și centrale electrice, gări și aeroporturi, institu- Capitolul IV 197 te știinţifice, teatre, poștaetc.). Doar Parlamentul este în drept să includă un obiectiv sau altul în lista bunurilor domeniului public care aparţin statului Republica Moldova sau să excludă un obiectiv din această listă. Bunurile din domeniul public ale statului se află în grija și gestiunea Guvernului și a autorităţilor administraţiei publice centrale. În sate (comune) bunurile cu destinaţie publică (pentru care este interzisă privatizarea) cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcţiile de interes public local, anumite porţiuni de subsol, unele drumuri, străzile, pieţele, iazurile separate, parcurile publice, monumentele, muzeele, precum și alte obiective. Aceste bunuri sunt denumite în lege bunuri ale domeniului public de interes local. Bunurile cu destinaţie publică de interes local se află în grija autorităţilor administraţiei publice locale (consiliul local), care trebuie să asigure evidenţa separată a acestor bunuri. Toate bunurile domeniului public din sate (comune) sunt supuse inventarierii în fiecare an, iar consiliul examinează rapoartele privind situaţia acestor bunuri. Consiliul local poate decide, potrivit legii, privind lărgirea listei bunurilor cu destinaţie publică de interes local. Bunurile domeniului public ale statului și cele de interes local trebuie folosite strict după destinaţia lor, iar vânzarea/privatizarea lor este interzisă prin lege. Persoanele private, cetăţenii și persoanele juridice nu pot obţine în proprietatea lor privată prin cumpărare/privatizare bunurile cu destinaţie publică, nici ale statului și nici ale subdiviziunilor teritoriale (sat (comună), raion etc). Persoanele private pot doar folosi limitat unele proprietăţi publice, în modul stabilit. Legea prevede că orice contract sau alt act juridic este nul de la naștere, adică nu are nicio valoare juridică, dacă prin acest act o persoană privată obţine în proprietatea sau în folosinţa sa gratuită un bun cu destinaţie publică pentru care este interzisă privatizarea. Astfel, statul sau organul administraţiei publice locale oricând poate cere înapoi un bun cu destinaţie publică care se află la o persoană privată, indiferent cât timp a trecut de la întocmirea actului juridic ilegal. Este important deci ca cetăţeanul să cunoască legea și să poată contribui la buna administrare a bunurilor publice în localităţile lor, astfel încât cetăţeanul însuși și întreaga comunitate să poată beneficia de proprietatea publică. 4.1.1.1. Clădirile și terenurile cu destinaţie publică Clădirile cu destinaţie publică, cum ar fi clădirile Parlamentului, Președinţiei și Guvernului, și terenurile aferente acestor edificii nu pot fi vândute/privatizate. La fel nu pot fi privatizate/vândute obiectivele din fondul cultural naţional care sunt înscrise în registrul monumentelor ocrotite de stat, precum și terenurile aferente acestor obiective. Nu pot fi privatizate terenurile din domeniul public al statului (terenurile zonelor naturale protejate de stat, terenurile agricole des- 198 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E tinate cercetărilor știinţifice, terenurile pe care se află pădurile și obiectivele acvatice publice ale statului, terenurile ocupate de drumurile naţionale, terenurile necesare pentru securitatea statului etc). Legea prevede unele excepţii când este permisă privatizarea unor încăperi din clădirile în care sunt amplasate autorităţi publice (subsolurile ori parterul acestor clădiri, în cazul în care, conform proiectului, este prevăzută amplasarea unor obiective de menire socială). În sate (comune) nu pot fi privatizate/vândute clădirile unde se află primăria, școala, grădiniţa, biblioteca și alte instituţii publice locale, precum și terenurile pe care sunt amplasate aceste construcţii de interes public local. Nu pot fi privatizate terenurile împădurite care sunt în proprietatea localităţii, terenurile ocupate de pieţe, străzi, pasaje, terenurile ocupate de parcuri, grădini publice, terenurile folosite pentru cimitire și pentru alte necesităţi locale. Consiliul local din sate (comune) decide privind transmiterea clădirilor și terenurilor cu destinaţie publică în folosinţa și administrarea întreprinderilor fondate de consiliul local și instituţiilor publice din teritoriu (școli, grădiniţe etc). Exemplu În 2008, Consiliul Comunal C. a adoptat o decizie privind vânzarea unui teren împădurit cu suprafaţa de 30 de ari. Terenul a fost cumpărat de un agent economic privat pentru construirea unui obiectiv comercial. Procurorul raionului G. a depus cerere în judecată pentru anularea deciziei Consiliului Comunal C. și a contractului de vânzare-cumpărare pentru că terenul vândut este pământ din domeniul public de interes local (teren împădurit) și nu putea să fie înstrăinat. Prin hotărârea judecăţii au fost anulate decizia Consiliului Comunal C. și contractul privind vânzarea terenului public. Consiliul Comunal C. a depus cerere de recurs. Instanţa judecătorească superioară a respins recursul și a constatat că terenul cu pricina se află în proprietatea publică a comunei, este ocupat cu plantaţii silvice. Potrivit legii, acest teren este un obiectiv de interes public și nu putea fi inclus în circuitul civil, adică nu putea fi vândut unei persoane private. Reglementări speciale privind terenurile publice se conţin inclusiv în următoarele legi: – Codul funciar, Legea 828/25.12.91, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 107/817 din 04.09.2001; – Legea 91/05.04.2007 privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor lor, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 70-73/316 din 25.05.2007 25.05.2007; Capitolul IV – – 199 Legea 591/23.09.99 cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane și rurale, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 133-134/649 din 02.12.1999; Legea 1538/25.02.98 privind fondul ariilor naturale protejate de stat stat, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 66-68/442 din 16.07.1998. 4.1.1.2. Pășunile și fâneţele publice Potrivit legii (Codul funciar, art. 12), în procesul de privatizare a terenurilor agricole, până la atribuirea cotelor de teren echivalent, comisiile funciare urmau să stabilească suprafeţe de terenuri care rămân în proprietatea publică a satului (comunei) pentru a fi folosite ca pășuni obștești. Aceste terenuri se află în folosinţa cetăţenilor pentru pășunat și fâneţe. Cetăţenii trebuie să cunoască regulile de folosire a pășunilor, astfel încât aceste terenuri să fie folosite cât mai raţional. Sectoarele de teren rezervate pentru pășunat și termenele în care este permis pășunatul sunt stabilite de organele administraţiei publice locale (consiliul local), care trebuie să informeze cetăţenii cu 10 zile înainte despre data și locul unde este permis pășunatul vitelor. Nu este voie să fie scoase animalele la pășunat imediat după topirea zăpezilor. Pășunatul poate începe doar după 20 aprilie sau la începutul lui mai, când solul s-a zvântat și temperatura aerului noaptea este de +5°C și mai mult. Plantele de pe sectoarele destinate pășunatului trebuie să aibă înălţimea minimă de aproximativ 10 cm pentru plantele joase și de aproximativ 15 cm pentru plantele înalte. În alte locuri (pante, terenuri cu pericol de eroziune etc.) pășunatul trebuie să înceapă după 20 mai sau până la 10 iunie. Perioada de pășunat trebuie să se încheie până la 10 noiembrie sau cu o lună înainte de coborârea temperaturii medii sub 0°C. Pentru pășunatul vacilor și al altor bovine trebuie să fie repartizate terenurile cu anumite ierburi, în luncile râurilor și în partea de jos a dealurilor. Pentru viţei până la vârsta de cinci luni trebuie să se repartizeze terenuri cu plante mustoase. Pentru oi și caprine trebuie să fie rezervate terenuri cu plante joase de pe vârfurile dealurilor. Sectoarele de pășuni trebuie să fie folosite pentru pășunat și fâneţe după rotaţie, pe parcele. Organele administraţiei publice locale trebuie să elaboreze Planul lucrărilor de întreţinere, ameliorare și exploatare raţională a pășunilor publice, conform cerinţelor legislaţiei cu privire la pășunat și cosit. Parcelele pentru pășunat trebuie să fie îngrădite, să fie amenajate ocoale și terenuri pentru adăpatul vitelor. Amenajarea ocoalelor pentru vite se permite la o distanţă de cel puţin 300-500 m de la bazinele de apă. La Prut, Nistru și Dunăre distanţa trebuie să fie mai mare de un kilometru. 200 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Nu este voie să fie scoase animalele la pășunat imediat după ploaie. Se interzice pășunatul în primul an de înfiinţare a pășunilor. Nu se permite pășunatul comun al diferitelor specii de animale, pășunatul animalelor bolnave. Cositul fâneţelor se permite la o înălţime nu mai mică de 5 cm de la suprafaţa solului. Durata cositului nu trebuie să depășească 10 zile. O dată la 2-3 ani se cosește mai târziu, pentru a da posibilitate plantelor să formeze seminţe. Ultimul cosit se efectuează între 20 septembrie și 10 octombrie, cu cel puţin trei săptămâni înainte de perioada îngheţurilor. Agenţiile și inspecţiile ecologice, serviciile sanitar-veterinare de stat și autorităţile administraţiei publice locale (consiliul local, primăria) efectuează controlul asupra îndeplinirii cerinţelor cu privire la pășunat și cosit. În afară de Codul funciar, drepturile și obligaţiile cetăţenilor privind folosirea terenurilor publice pentru pășunatul vitelor și cositul ierbii este reglementat prin: – Legea zootehniei 412/27.05.1999, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994; – Legea regnului vegetal 239/08.11.2007 239/08.11.2007, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 667 din 23 iulie 2010 pentru aprobarea Regurâ lamentului cu privire la pășunat și cosit, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994. 4.1.1.3. Sursele publice de apă (obiectivele acvatice) Apa este o resursă (bogăţie) naturală, se află în proprietate publică exclusivă și poate fi atribuită doar în folosinţă, în modul stabilit de lege. Obiectiv acvatic este considerată orice sursă de apă (râu, lac, iaz etc.), natural sau artificial (creat de om). Obiectivele acvatice se pot afla sau în proprietatea publică a statului Republica Moldova, sau în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale (sat (comună), oraș etc.). Potrivit legislaţiei, în proprietatea publică a statului Republica Moldova se află: – Obiectivele acvatice de la suprafaţă care sunt amplasate în două sau mai multe raioane (spre exemplu, râurile Nistru și Prut.); – Obiectivele acvatice de la suprafaţă care sunt amplasate pe teritoriul unui raion, dar au o destinaţie specială pentru funcţionarea unor sisteme de stat (apărarea statului, sistemul energetic, domeniul transporturilor, telecomunicaţii, serviciul meteorologic etc.); – Obiectivele acvatice de la graniţa statului; Capitolul IV 201 – – Obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat; Obiectivele acvatice din componenţa staţiunilor de odihnă și tratament de importanţă naţională; – Apele subterane. Pescuitul în bazinele acvatice naturale, cum ar fi fluviile Nistru și Prut, este strict reglementat și pe anumite sectoare este interzis pe tot parcursul anului. Pescuitul este de asemenea interzis prin lege în majoritatea obiectivelor acvatice timp de trei luni (de regulă, de la 1 aprilie până la 30 iunie). Legea interzice pescuitul unor specii de pește și permite doar pescuirea peștilor care au atins o anumită dimensiune. De asemenea este interzisă confecţionarea și folosirea unor tipuri de unelte și metode periculoase de pescuit. Pescuitul de amator în bazinele acvatice naturale (râuri) se efectuează în baza permiselor speciale eliberate cetăţenilor de către Serviciul Piscicol din cadrul Ministerului Mediului, contra unei taxe (300 de lei pentru un an și 30 de lei pentru o zi; pentru pensionari - 150 de lei pentru un an și 15 lei pentru o zi; pentru pensionarii care au o pensie mai mică decât coșul minim de consum - 30 de lei pentru un an și 2 lei pentru o zi). În proprietatea publică a satului (comunei) se află toate obiectivele acvatice care sînt situate în întregime pe teritoriul localităţii respective și care nu sînt în proprietatea publică a statului și nu sunt în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice. Consiliile locale sunt competente să decidă asupra chestiunilor ce ţin de administrarea obiectivelor acvatice de interes public local. În multe sate există iazuri care au fost construite pe timpuri din contul fostelor gospodării agricole colective (colhozuri). După privatizarea și lichidarea acestor întreprinderi au apărut situaţii de conflict legate de folosirea apei din iaz, a terenurilor de sub iaz și din jurul iazului. Exemplu Conform procesului-verbal al comisiei de privatizare al fostului colhoz din satul R., barajul de protecţie a iazului a fost transmis la cotă valorică grupului de cotași în număr de 442 de persoane, din care face parte și cetăţeanul D.S., lider al Gospodăriei Ţărănești „D.S.”. În 2004 cetăţeanul D.S. a încheiat cu Primăria un contract privind arendarea bazinului acvatic din satul R. pe un termen de 3 ani. În 2008 Consiliul Sătesc R., prin licitaţie, a încheiat un alt contract cu SRL „CM” privind arendarea terenului de sub iaz (17, 55 ha) pe un termen de 3 ani. Cetăţeanul D.S. a sesizat instanța de judecată și a cerut anularea deciziei Consiliului Sătesc R. și a contractului de arendă încheiat cu SRL „CM”. Prin hotărârea Judecătoriei C., cererea a fost admisă integral și au fost anulate decizia Consiliului Sătesc R. și contractul de arendă a terenurilor încheiat cu SRL „CM”. Hotărârea a fost menţinută prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie. 202 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Judecata a constatat că pe terenul de sub iaz se află un dig de protecţie. La privatizare digul a fost transmis grupului de 442 de persoane. Art. 28 al. (7) din Legea privind fondul piscicol prevede că dreptul de folosinţă a terenurilor de sub iazuri (fondul apelor) aparţine anume coproprietarilor care au în proprietate construcţia hidrotehnică – digul iazului. Iazul este un obiectiv unic și nu poate fi dat în arendă terenul de sub iaz unui agent economic atunci când digul iazului aparţine altor persoane. Este important să reţinem că la folosirea unui obiectiv acvatic (râu, lac, iaz etc.) se aplică un complex de diverse norme juridice referitoare la apa propriuzisă, la pescuit, la zonele de odihnă din preajma apelor, la terenurile de sub ape și din jurul apelor, precum și la construcţiile hidrotehnice (dig, deversor etc.). După cum vedem din exemplul de mai sus, cel care are în proprietate construcţia hidrotehnică a iazului are prioritate la folosirea terenului de sub iaz, dar terenul va rămâne proprietate publică și apa din iaz tot este proprietate publică a întregului sat. Dacă prin decizia consiliului va fi dat în arendă un iaz (mai bine zis, terenul de sub iaz), pentru a crește pește, asta nu înseamnă că arendașul ar avea dreptul să interzică folosirea apei din iaz. Apa din iazurile care aparţin satului este un bun public și trebuie să fie la dispoziţia tuturor cetăţenilor din sat. Agenţia „Apele Moldovei”, subordonată Ministerului Mediului, este autoritatea administrativă responsabilă de implementarea politicii de stat în domeniul gospodăririi resurselor de apă: http://www.apelemoldovei.gov.md/ Drepturile și obligaţiile organelor publice și ale persoanelor fizice și juridice legate de folosirea apelor sunt reglementate prin legislaţia specială, inclusiv: – Codul apelor, adoptat prin Legea 1532/22.06.93, Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 10/287 din 30.10.1993; – Legea 149/08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura, Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 126-130/597 din 11.08.2006; – Legea 272/10.02.1999 cu privire la apa potabilă, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 39-41/167 din 22.04.1999; – Legea 171/09.07.2010 cu privire la asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţie, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 160-162/588 din 07.09.2010; – Legea 440/27.04.95 cu privire la zonele șii ffâșiile de protecţie a apelor r urilor și bazinelor de apă, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 43/ râ 482 din 03.08.1995; Capitolul IV – 203 Hotărâ r rea Guvernului nr. 888 din 06.08.2007 privind autorizarea pesrâ cuitului în obiectivele acvatice piscicole naturale, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 127-130/933 din 17.08.2007. 4.1.1.4. Pădurile (fondul silvic) P Pădurile au o importanţă deosebită pentru mediul înconjurător, viaţa și sănătatea oamenilor, iar statul deţine dreptul prioritar de a stabili și de a administra modul de folosire a pădurilor, a terenurilor împădurite, a vânatului și a altor produse pe care le dă pădurea. Cetăţenii au dreptul de acces liber și gratuit în păduri pentru a se odihni, pentru a recolta fructe și pomușoare sălbatice, nuci, ciuperci și alte produse ale pădurii pentru consum personal. Populaţia are dreptul la recoltarea cioturilor, cojilor, a altor produse lemnoase auxiliare. Recoltarea fructelor și pomușoarelor sălbatice pentru producţie sau vânzare poate fi permisă doar în baza autorizaţiilor (permiselor) speciale. Circulaţia mijloacelor de transport pe teritoriul fondului forestier se permite numai pe drumuri publice, iar parcarea lor este permisă numai în locuri special repartizate. În unele situaţii accesul cetăţenilor în păduri și recoltarea produselor pot fi limitate sau interzise (pericol de incendii, stabilirea unui regim special în rezervaţii și alte păduri etc.). În păduri nu se permite amenajarea stânelor și a adăposturilor pentru animale domestice. Pășunatul caprelor și al oilor în păduri este interzis. Pășunatul vitelor este permis doar pe unele terenuri din fondul silvic (pădurile degradate, unde se prevăd tăieri masive, printre salcâmii bătrâni de peste 15 ani ș.a.). Însă pășunatul vitelor este permis numai în prezenţa păstorilor. Perioada pășunatului vitelor în păduri se stabilește de la 1 mai până la 1 octombrie al anului. Cetăţenii interesaţi sa obţină acces pentru pășunatul vitelor sau recoltarea ierbii în pădure trebuie să se adreseze întreprinderilor (ocoalelor) silvice sau primăriilor pentru a se informa care sunt terenurile de pădure în care pășunatul vitelor este interzis, unde se permite pășunatul și recoltarea ierbii pentru ffân, cum pot obţine acces în pădure în aceste scopuri. Cetăţenii care participă la lucrările de reînnoire și la alte lucrări silvice beneficiază de priorităţi la atribuirea terenurilor pentru recoltarea ierbii și pășunatul vitelor. Întreprinderile silvice eliberează permise de exploatare a pădurii aflate în gestiunea statului (autorizaţii, bilete și bonurile silvice). Bonul pentru lemn (până la 5 m3) este acordat persoanelor fizice de către ocolul silvic. Biletul silvic se eliberează persoanelor fizice la recoltarea produselor auxiliare, folosirea pădurilor în scopuri culturale, sportive și turistice. Guvernul reglementează modul de folosire a pădurilor pentru vânat, stabilește termenele de vânătoare după specii de animale, interzice vânatul la 204 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E unele specii de animale și aprobă limitele la vânat. Dreptul la vânătoare îl are doar persoana fizică, membru al unei societăţi de vânători care deţine carnet de vânător și permisul sau autorizaţia de vânătoare. Cetăţenii sunt obligaţi să respecte în păduri regulile de apărare împotriva incendiilor, să nu comită tăierea și vătămarea arborilor și arbuștilor, distrugerea și deteriorarea mușuroaielor de furnici și a cuiburilor de păsări, să recolteze produsele pădurii așa ca să nu împiedice reînnoirea. Legea prevede peste 20 de tipuri de încălcări (contravenţii) legate de folosirea pădurilor, inclusiv: – tăierea ilicită sau vătămarea arborilor; – cauzarea incendiilor; – colectarea sau nimicirea plantelor; – capturarea sau nimicirea animalelor incluse în Cartea roșie a Republicii Moldova și în convenţiile internaţionale; – aruncarea deșeurilor de construcţie, a gunoaielor ș.a. În afară de amenzi administrative pentru contravenţii la folosirea pădurilor, cei vinovaţi compensează pagubele (a se vedea capitolul XVII). Organul autorităților publice centrale este Agenţia „Moldsilva” din subordinea Guvernului, care colaborează cu organele autorităţilor publice locale în domeniul silviculturii. Pădurile din zonele de frontieră sunt administrate cu participarea comandamentului trupelor de grăniceri. În teritoriu activează întreprinderi teritoriale și ocoale silvice subordonate Agenţiei „Moldsilva”. Mai multe informații despre fondul silvic pot fi găsite pe pagina web a Agenţiei „Moldsilva”: – http://www.moldsilva.gov.md/ Drepturile și obligaţiile organelor publice și ale cetăţenilor legate de folosirea pădurilor sunt reglementate prin legislaţie specială, inclusiv: – Codul silvic, Legea 887/21.06.1996, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 4-5/36 din 16.01.1997; – Legea regnului animal 439/27.04.1995, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 62-63/688 din 09.11.1995; – Legea regnului vegetal 239/08.11.2007 239/08.11.2007, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-41/114 din 26.02.2008; – Legea 325 325///15.12.2005 15.12.2005 cu privire la Cartea roșie a Republicii Moldova, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 21-24/95 din 03.02.2006; – Legea 1041/15.06.2000 pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 141-143/1015 din 09.11.2000; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 27 din 19.01.2004 pentru aprobarea Regurâ lamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier și ve- Capitolul IV – 205 getaţia ia forestier forestieră din afara fondului forestier forestier, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 19-21/155 din 30.01.2004; Hotărâ r rea Guvernului 740/17.06.2003 pentru aprobarea actelor normarâ tive vizând gestionarea gospodăriei silvice, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 126-131/778 din 27.06.2003, prin care au fost aprobate: Regulile de eliberare a lemnului pe picior în păduri; Regulamentul securităţii antiincendiare în păduri; Regulamentul privind recoltarea ierbii și pășunatul vitelor pe terenurile fondului forestier; Regulamentul privind folosinţele silvice în scopuri de recreere și cercetare știinţifică; Regulamentul privind protecţia pădurilor împotriva bolilor și dăunătorilor; Regulamentul cu privire la modul de determinare și recuperare a pagubelor și pierderilor gospodăriei silvice. 4.1.1.5. Subsolul și resursele naturale Bogăţiile minerale de orice natură care se găsesc în subsolul Republicii Moldova, precum și spaţiile subterane se află în proprietatea exclusivă a statului. Adică, dreptul de proprietate al unei persoane asupra terenului este limitat asupra stratului de sol și nu se răsfrânge asupra bogăţiilor din subsol de sub porţiunea de teren respectivă. Sectoarele de subsol nu pot fi vândute, ele pot fi date numai în folosinţă pentru cercetări geologice, extragerea substanţelor minerale utile, inclusiv a apelor subterane, construirea și exploatarea construcţiilor subterane etc. Resursele naturale care pot fi extrase din subsol pentru a fi folosite ca materie primă și materiale, care au importanţă pentru întreaga populaţie, sânt resurse naturale naţionale și aparţin statului (gazele naturale, substanţele minerale solide). Aceste resurse naturale se dau numai în folosinţă, contra unei plăţi, agenţilor economici. Resursele naturale care au importanţă pentru populaţia unui teritoriu limitat sânt resurse naturale locale. Aceste resurse includ apele freatice (pânza de apă care se află pe primul strat de la suprafaţa Pământului), substanţele minerale utile solide larg răspândite, cum ar fi lutul, argila, nisipul, prundișul și piatra calcaroasă. Însă legea limitează volumul acestor materiale care pot fi extrase pentru necesităţile satului (comunei) – cel mult 500 m3 pe an de la o adâncime de până la 2,5 m. Deciziile privind folosinţa resurselor locale se adoptă de consiliile locale în coordonare cu Agenţia pentru Geologie și Resurse Minerale, subordonată Ministerului Mediului. 206 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Guvernul, Ministerul Mediului și Agenţia pentru Geologie și Resurse Minerale din cadrul acestui Minister au atribuţii de reglementare în domeniul folosirii resurselor naturale. Informații utile pot fi găsite pe pagina web: http://www.mediu.gov.md/md/asg/ Drepturile și obligaţiile ce ţin de folosirea resurselor naturale din pământ sunt reglementate prin legislaţie specială, inclusiv: – Codul subsolului, aprobat prin Legea 3/02.02.2009 3/02.02.2009, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 75-77/197 din 17.04.2009; – Legea 1102/06.02.97 cu privire la resursele naturale, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40/337 din 19.06.1997 19.06.1997; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 570 din 11.09.2009 cu privire la aprobarâ rea unor acte normative în vederea implementării prevederilor Codului subsolului, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 144-47/633 din 18.09.2009. 4.1.2. Dreptul cetăţenilor de a privatiza și a primi în folosinţă (locaţiune) bunurile publice După cum am menţionat mai sus, pot participa la circuitul civil (pot fi privatizate) doar bunurile din domeniul privat ale statului sau ale satului (comunei), adică acele bunuri care nu au o destinaţie publică strictă, nu fac parte din categoria celor din domeniul public. Organele administraţiei publice centrale și consiliile locale pot decide în privinţa acestor bunuri publice tot așa cum un cetăţean decide cum să folosească mai bine bunul său, cum să-l vândă, să-l dea cu chirie etc. Totodată, organul sau instituţia publică ce decide să vândă, să dea cu chirie un bun public altor persoane trebuie să asigure respectarea unor condiţii și proceduri obligatorii. În caz contrar, atât decizia organului respectiv, cât și contractul semnat cu o persoană privată privind privatizarea sau închirierea unui teren sau a unei clădiri nu vor fi legale, ar putea fi anulate prin judecată. Doar în unele cazuri cetăţeanul poate obţine gratuit în proprietatea sa un bun din domeniul privat al statului sau al satului (comunei): – persoana fizică primește gratuit de la stat bunuri pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale; – persoana fizică primește gratuit un teren pentru construcţia unei case individuale. Bunurile publice pot trece în proprietatea cetăţenilor doar prin cumpărarea lor contra unui preţ, cu respectarea unor proceduri stabilite prin lege. Privatizarea bunurilor statului este administrată de Guvern și Agenţia Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei (fosta Agenţie Privatizare). Capitolul IV 207 În sate (comune) consiliul local îndeplinește împuternicirile de proprietar și administrează procedura de privatizare. Privatizarea bunurilor statului și ale satului (comunei) trebuie să fie efectuată în conformitate cu procedura prevăzută de legile adoptate de Parlament și actele normative emise de Guvern în domeniul privatizării. Procesul de privatizare este organizat de către o comisie de privatizare. Bunurile publice scoase la privatizare trebuie să fie incluse într-o listă specială. Pentru bunurile statului această listă este aprobată de Guvern, iar pentru bunurile satului (comunei) lista este aprobată de consiliul local. Lista bunurilor supuse privatizării se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și, după caz, în presa locală. În același mod urmează să fie publicat comunicatul informativ privind condiţiile scoaterii bunului la privatizare. De regulă, privatizarea are loc prin organizarea unor licitaţii publice sau concursuri publice, ceea ce permite mai multor doritori să participe la privatizare. Câștigă licitația acel cumpărător care a oferit cele mai convenabile condiții și cel mai bun preț (a se vedea, spre exemplu, Hotărâ r rea Guvernului râ nr. 136 din 10 februarie 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare și cu reducere). Consiliul local are obligaţia să informeze comunitatea locală despre iniţierea privatizării bunurilor proprietate a satului (comunei) și despre rezultatele privatizării. Procedura de privatizare finalizează cu întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare. Informații utile privind administrarea bunurilor publice pot fi găsite pe pagina web a Agenţia Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei: http://www.app.gov.md/ http://www.app.gov.md Drepturile și obligaţiile organelor publice și ale cetăţenilor cu privire la privatizarea bunurilor publice sunt reglementate printr-un șir de legi și hotărâri ale Guvernului, principalele fiind următoarele: – Legea 121/04.05.2007 privind administrarea și deetatizarea proprietăţii publice, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 90-93/401 din 29.06.2007; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 932 din 14 august 2007 cu privire la privatirâ zarea terenurilor proprietate publică a statului, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 127-130/966 din 17.08.2007; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 468 din 25 martie 2008 cu privire la privatirâ zarea încăperilor ăăperilor nelocuibile date în locaţiune, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 66-68/442 din 01.04.2008; 208 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E – – – Hotărâ r rea Guvernului nr. 919 din 30 iulie 2008 cu privire la organizarea râ șii desf desfășurarea concursurilor comerciale și investiţionale de privatizare a proprietăţii publice, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 143-144/924 din 05.08.2008; Hotărâ r rea Guvernului nr. 945 din 20 august 2007 cu privire la măsurile râ de realizare a Legii nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietăţii publice, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 131-135/981 din 24.08.2007; Hotărâ r rea Guvernului nr. 136 din 10 februarie 2009 cu privire la aprorâ barea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare și cu reducere, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 41-44/185 din 24.02.2009. 4.1.2.1. Privatizarea terenurilor aferente În prezent atribuirea terenurilor aferente caselor de locuit și a terenurilor agricole în sate (comune) a luat sfârșit, deși în unele localităţi mai există probleme nesoluţionate. În afară de aceste terenuri care au fost atribuite în proprietate gratuit, cetăţenii sunt în drept să procure de la stat sau de la autoritatea publică locală și alte terenuri care sunt scoase la privatizare prin concurs sau la licitaţie. De asemenea cetăţenii au dreptul să privatizeze terenurile aferente bunurilor imobile privatizate la cota-parte valorică (a se vedea subcapitolul 4.2.3). Terenuri aferente se consideră terenurile pe care sunt amplasate staţii și garaje (brigăzi) de mașini și tractoare, arii de păstrare și prelucrare a cerealelor, încăperi frigorifice pentru păstrarea fructelor și legumelor, sere, staţii de purificare a reziduurilor animaliere, depozite, ateliere de reparaţii, de prelucrare a materiei prime, ferme zootehnice etc. Privatizarea acestor terenuri nu are loc prin licitaţii, deoarece legea garantează procurarea terenurilor în cauză anume persoanelor care sunt proprietarii clădirilor amplasate pe aceste terenuri. Deoarece zeci și chiar sute de persoane sunt coproprietari pe cote-părţi ai construcţiei, terenul aferent de asemenea va fi dobândit în proprietate comună pe cote-părţi. Dacă între timp cineva a cumpărat cotele-părţi valorice în clădire, cumpărătorul (noul proprietar al clădirii) va fi cel care va privatiza terenul aferent clădirii cumpărate. Astfel, în exemplul de la subcapitolul 4.2.3, secţiunea 4.2.3.2, cetăţeanca B. a procurat toate cotele-părţi din casa mecanizatorilor, deci tot ea va fi în drept să privatizeze terenul aferent acestei clădiri. Privatizarea (vânzarea-cumpărarea) terenurilor aferente clădirilor privatizate se efectuează astfel: – Proprietarii clădirii privatizate depun la primăria satului (comunei) o cerere de cumpărare a terenului cu anexarea documentelor necesare Capitolul IV – – – – – 209 (copia buletinului de identitate sau a pașaportului, planul cadastral al terenului, extrasul din Registrul bunurilor imobile privind înscrierea în Registru a dreptului de proprietate asupra clădirii amplasate pe terenul solicitat spre cumpărare, alte acte după caz); Primăria satului (comunei) este obligată să înregistreze cererea și, în termen de 30 de zile din data depunerii cererii, pregătește materialele dosarului de privatizare (completează borderoul de calcul al preţului de vânzare-cumpărare a terenului, întocmește proiectul contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent în patru exemplare) și prezintă consiliului local documentele necesare pentru adoptarea deciziei privind vânzarea terenului respectiv; După adoptarea deciziei de către consiliul local, primarul semnează contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent și transmite contractele semnate cetăţenilor-cumpărători; Contractul de vânzare-cumpărare se autentifică din contul cetăţenilor-cumpărători la secretarul consiliului local sau la un notar; Cetăţenii-cumpărători prezintă contractele de vânzare-cumpărare și planul terenului la oficiul cadastral teritorial pentru înregistrarea dreptului de proprietate în registrul bunurilor imobile. Cheltuielile de înregistrare sînt suportate de cumpărători; În termen de o lună, cetăţenii-cumpărători achită preţul normativ al terenului. Preţul de vânzare a terenului aferent se determină în conformitate cu prevederile Legii privind preţul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, ținând seama de suprafaţa terenului aferent, bonitatea medie a solului, tariful pentru o unitate grad-hectar, coeficientul pentru gradul de amenajare a terenului. La cererea cumpărătorilor și din contul lor, poate fi stabilită bonitatea exactă a solului pentru terenul respectiv. Preţul poate fi achitat integral sau pe etape, în rate. Tariful pentru o unitate grad-hectar este stabilit în anexa la Legea 1308/25.07.97 1308/25.07.97privind preţul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 147-149/1161 din 06.12.2001. Exemplu Conform procesului-verbal al Comisiei de privatizare a fostului colhoz din satul X., un grup de cotași în număr de 400 de persoane au primit la cotă valorică câteva sere pentru creșterea legumelor și a răsadului, care erau într-o stare proastă. În primii ani de după privatizare acești coproprietari nu au avut posibilitate să restabilească serele. 210 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E În 2009 câţiva coproprietari, cetăţenii A., B. și C., au hotărât să repare serele și au mers la primărie să vadă ce fac cu terenul pe care erau serele și cum ar putea cotașii să cumpere acest teren aferent. La primărie au fost informaţi că în 2008 terenul de sub sere a fost vândut unui agent economic, SRL „D”. Cetăţenii A., B. și C. au sesizat instanța de judecată și au cerut anularea deciziei Consiliului Sătesc X. și a contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent încheiat cu SRL „D”. Astfel, în cazul în care primăria (consiliul local) va refuza vânzarea terenului aferent clădirilor și construcţiilor atribuite la cota valorică, precum și în cazul în care aceste terenuri vor fi vândute altor persoane, care nu sunt coproprietari ai construcţiei privatizate, cetăţenii sunt în drept să se adreseze instanței de judecată (a se vedea Capitolul XV). La fel, prin judecată vor trebui soluţionate litigiile în cazul în care terenurile vor fi vândute doar unor persoane din grupul de cotași. Pe lângă actele normative cu caracter general care reglementează privatizarea bunurilor publice, există legi și acte normative destinate special privatizării terenurilor aferente, inclusiv: – Legea 1308/25.07.97 privind preţul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului,Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 147-149/1161 din 06.12.2001; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 1428 din 16.12.2008 pentru aprobarea Regurâ lamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 226-229/1437 din 19.12.2008. 4.1.2.2. Transmiterea bunurilor publice îîn folosinţă prin locaţiune În afară de privatizare, bunurile publice pot fi transmise altor persoane în folosinţă temporară. „Locaţiune” este termenul juridic folosit în legislaţie pentru situaţiile când o persoană, de regulă proprietarul, transmite bunurile sale în folosinţă altor persoane contra unei plăţi, numite chirie. În limbajul uzual pentru locaţiune se folosește și noţiunea de „chirie”. Pot fi date în locaţiune bunurile public neutilizate (încăperile care nu pot fi folosite pentru locuit, utilajele, mijloacele de transport etc.). Astfel, cetăţenii sau persoanele juridice pot beneficia de dreptul de a încheia contract de locaţiune și de a folosi bunurile publice. Contractul de locaţiune a bunurilor publice neutilizate ale satului (comunei) este legal numai dacă până la semnarea contractului a fost obţinut acordul prealabil al consiliului local care este în drept să decidă soarta bunurilor publice. Darea în locaţiune a bunurilor proprietate a satului (comunei) are loc, de regulă, prin licitaţie publică. Mărimea chiriei care se plătește pentru bunu- Capitolul IV 211 rile publice neutilizate nu poate fi mai mică decât cuantumul minim al chiriei calculat conform legii. Plata chiriei pentru activele neutilizate se efectuează exclusiv în mijloace bănești. Pe lângă actele normative cu caracter general privind administrarea și privatizarea bunurilor publice, locaţiunea bunurilor publice este reglementată prin: – Hotărâ r rea Guvernului nr. 483 din 29.03.2008 pentru aprobarea Regurâ lamentului cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 69-71 din 04.04.2008. 4.2. Proprietatea privată Acest capitol cuprinde comentarii la prevederile legale privind dreptul de proprietate privată a cetăţenilor cu referinţă la casa de locuit, lotul de pe lângă casă, terenurile agricole, bunurile atribuite la cota-parte valorică. Este important ca proprietarul casei să știe care sunt drepturile sale privitoare la aceste bunuri importante, care sunt cerinţele legislaţiei privind construcţia/ reconstrucţia casei și a anexelor gospodărești, care sunt documentele ce confirmă dreptul de proprietate asupra casei atunci când cetăţeanul cumpără o casă sau o moștenește. La fel este bine ca cetăţeanul să știe cum ar putea folosi legea pentru a dobândi dreptul de proprietate în urma posesiunii și folosirii îndelungate a unor bunuri. Aceste subiecte sunt abordate în continuare la subcapitolele 4.2.1-4.2.4. 4.2.1. Casa de locuit cu teren aferent în localităţile rurale Legea reglementează în mod diferit drepturile cetăţenilor privind terenurile ocupate de case și anexe gospodărești, în funcție de faptul dacă aceste terenuri au fost atribuite până la sau după 1 ianuarie 1992, atunci când a intrat în vigoare noul Cod funciar din 25.12.1991. Despre terenurile care au fost în folosinţa cetăţenilor de la sate până la 1 ianuarie 1992 se vorbește în secţiunea 4.2.1.1. În secţiunea 4.2.1.2. sunt date explicaţii privind atribuirea terenurilor noi pentru construcţia caselor potrivit noului Cod funciar. Normele legale privitoare la construcţia/reconstrucţia caselor de locuit sunt comentate în secţiunea 4.2.1.3. 4.2.1.1. Obţinerea în proprietate a terenurilor ocupate de case, anexe gospodărești și grădini Reforma funciară a început în Republica Moldova odată cu atribuirea terenurilor ocupate de case și anexe gospodărești în proprietatea locuitorilor de la sate. Astfel, înainte de adoptarea actualului Cod funciar din 25.12.1991 a fost adoptată Concepţia reformei agrare și a fost modificat articolul 82 din Codul 212 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E funciar vechi din 1970, prin care a fost legiferată transmiterea fără plată a loturilor de pe lângă case în proprietatea cetăţenilor de la sate. Ulterior art. 82 din Codul funciar vechi, din 1970, a fost abrogat, dar loturile în cauză continuă să fie identificate drept terenuri atribuite conform articolului 82. Legile menţionate mai sus au prevăzut că lotul de lângă casă se repartizează în următoarele mărimi: – 30 de ari pentru o familie de 1-3 persoane și suplimentar câte 10 ari pentru fiecare membru al familiei cu un număr mai mare de 3 persoane (familii care trăiesc și lucrează permanent în localităţi sătești, care lucrează permanent în agricultură sau în silvicultură și locuiesc în orașe și orășele, pe ale căror teritorii sunt situate sovhozuri sau alte întreprinderi agricole); – 15 ari pentru o familie formată dintr-un singur pensionar sau invalid și 30 de ari pentru familia pensionarilor și invalizilor din 2 și mai multe persoane care locuiesc în localităţi rurale, dar nu lucrează. Totodată, legea a prevăzut că organele locale sunt în drept să stabilească altă mărime a lotului atribuit, în cazurile în care condiţiile concrete nu permit să se repartizeze un sector de mărimea indicată în lege. Codul funciar nou, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1992, art. 11, alineat 1) prevede că consiliile (primăriile) sunt obligate să elibereze cetăţenilor documentele de proprietate pentru aceste terenuri. În anii 1991-1992 prevederile legale referitoare la terenul ocupat de case, anexe gospodărești și grădini au fost puse în aplicare practic în fiecare localitate rurală, precum și în orășelele unde au activat colhozuri și alte întreprinderi agricole. Începând cu 1992, în Republica Moldova circa 983 de mii de familii au primit în proprietate 316 mii ha de terenuri-loturi pe lângă casă. Consiliile locale și primăriile au fost responsabile de atribuirea loturilor de lângă casă în proprietatea cetăţenilor: – Consiliile locale (fostele soviete sătești) au adoptat decizii prin care, ținând seama de posibilităţile fiecărei localităţi, a fost stabilită mărimea concretă a terenurilor atribuite ca lot de pe lângă casă. În multe sate aceste terenuri au fost atribuite cu suprafaţa de 30 de ari. – Fiecărei familii i-a fost eliberat un singur document, titlu provizoriu ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune șii beneficiere funciar funciară sau certificat provizoriu, în care a fost indicată doar suprafaţa totală concretă atribuită familiei, fără planul (configuraţia) terenului. De regulă, în titlu este menţionată decizia consiliului (sovietului sătesc) prin care au fost atribuite loturile de lângă casă. Capitolul IV – – 213 În cazul în care lotul pe care se afla casa și anexele gospodărești era mai mic decât suprafaţa indicată în titlul provizoriu, erau atribuite loturi lângă sat, pentru grădini. Informaţia privind titlul eliberat și mărimea lotului atribuit fiecărei familii urma să fie indicată în Registrul cadastral al deţinătorilor de teren și în Registrul gospodăriilor. Aceste registre pot fi găsite la primării sau la arhivă. Prin anul 2000, în cadrul primăriilor au început să fie elaborate și aprobate planurile fiecărui teren de lângă casă care a fost atribuit conform art. 82 Cod funciar vechi. În multe sate , în loc de titlul provizoriu, fiecare familie a primit titluri de formă nouă – titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren (de culoare albastră). Aceste titluri au fost eliberate pentru fiecare parcelă de teren – pentru terenul de lângă casă și pentru terenul de grădină. De regulă, aceste titluri au fost eliberate pe numele soţului (capul familiei) și au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile (cadastru). Dacă proprietarul lotului de pe lângă casă a decedat până la eliberarea titlurilor de formă nouă și moștenitorii au prezentat la primărie certificat de moștenitor, atunci moștenitorilor trebuiau să le fie eliberate titluri noi și pentru terenurile moștenite. La acest subiect este important să reţinem următoarele: – Loturile atribuite pentru case, anexe gospodărești și grădini au fost atribuite ffără plată întregii familii. Respectiv, toţi membrii familiei, inclusiv copiii, sunt în drept să folosească aceste terenuri. – Noile titluri pentru lotul de lângă casă și grădini trebuie să fie eliberate de primărie, de regulă fă f ră plată. Tot primăria urmează să explice de ce încă nu a eliberat titlurile, când și cum pot fi obţinute aceste documente care confirmă dreptul de proprietate asupra terenurilor de pe lângă casă. – Titlurile eliberate pentru lotul de lângă casă și titlurile nou-eliberate pentru terenurile agricole arată la fel. Pentru a identifica anume titlurile emise pentru lotul de lângă casă trebuie să acordăm atenție punctului 3 din titluri, unde este descris scopul repartizării terenurilor. Pentru lotul de lângă casă acest punct din titlu ar putea indica următoarele scopuri: ‘‘‘‘pentru construcţii’’; ‘‘lot pentru construcţie locativă’’, ă’’ ‘‘gră ă’’, gr dini’’; ‘‘gră gră gr dini (lot de lângă gră ng casă) ngă ă ’’ etc. Dacă identificaă) rea titlurilor este dificilă, persoana interesată ar putea apela la ajutorul inginerului cadastral din localitate pentru a clarifica situaţia. – Pierderea titlului provizoriu nu poate cauza pierderea dreptului asupra lotului atribuit pentru că atribuirea acestor terenuri poate fi confirmată prin alte documente. Pentru a verifica dacă familia a primit de 214 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E la primărie titlurile pentru toată suprafaţa lotului de pe lângă casă, este necesar de a confrunta informaţia din decizia sovietului sătesc, care a stabilit mărimea concretă a lotului atribuit locuitorilor din localitatea respectivă, cu informaţia din titlul provizoriu și din titlurile noi, cu înscrierile din Registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri (Registrul titularilor funciari), Registrele de evidenţă a gospodăriilor. Aceste registre pot fi găsite la primărie sau la arhivă. În cazul în care informaţia din documentele verificate nu coincide, persoana interesată urmează să se adreseze la primărie pentru a obţine explicaţiile necesare. De asemenea, situaţia ar putea fi clarificată cu ajutorul informaţiei din cadastru (a se vedea capitolul 4.4). Exemplu Cetăţeanul A. și cetăţeanul B. sunt locuitori ai comunei C., r-nul D., și sunt vecini. La 12 martie 1992, în localitate au fost atribuite loturi de pe lângă case în mărime de 30 de ari pentru familia cetăţeanului A. și 30 de ari pentru familia cetăţeanului B. Fiecare familie a primit câte un titlu provizoriu, unde era indicată suprafaţa loturilor. Suprafaţa reală a terenului ocupat de casă și anexe gospodărești a cetăţeanului A. este de 21 de ari, iar a terenului învecinat folosit de cetăţeanul B. este de 6 ari. Gardul dintre aceste două terenuri învecinate este instalat în conformitate cu aceste date. Însă la întocmirea în anul 2006 a noilor titluri de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, pe numele cetăţeanului A. au fost emise două titluri, un titlu pentru suprafaţa de 11 ari (teren ocupat de casă și anexe gospodărești) și un titlu pentru suprafaţa de 19 ari (teren pentru grădini). Adică, terenul ocupat de casă confirmat pentru cetăţeanul A. era cu 10 ari mai mic decât suprafaţa reală a terenului folosit de acest proprietar. Drepturile cetăţeanului A. au fost înregistrate la cadastru în conformitate cu aceste titluri. În același timp, pe numele cetăţeanului B. au fost emise două titluri, un titlu pentru suprafaţa de 16 ari (teren ocupat de casă și anexe gospodărești) și un titlu pentru suprafaţa de 14 ari (teren pentru grădini). Adică, terenul ocupat de casă confirmat pentru cetăţeanul B. era cu 10 ari mai mare decât suprafaţa reală a terenului folosit de acest proprietar. Drepturile cetăţeanului B. au fost înregistrate la cadastru în conformitate cu aceste titluri. Vecinul A. s-a consultat cu un avocat și s-a adresat la primăria din localitate, care a efectuat controlul, a constatat greșeala comisă la perfectarea titlurilor, iar consiliul sătesc a emis o decizie prin care a fost dispusă emiterea unor alte titluri în conformitate cu suprafeţele corecte ale terenurilor cu pricina. Vecinul B. și-a dat acordul în scris pentru corectarea acestei greșeli. În cazul în care vecinul B. și/sau primăria (consiliul) ar fi refuzat să corecteze greșeala comisă, cetăţeanul A. urma să sesizeze instanța de judecată pentru a-și restabili dreptul încălcat. Capitolul IV 215 Cele mai importante acte legale care conţin dispoziţii privitoare la loturile de pe lângă casă sunt: – Concepţia reformei agrare și a dezvoltării social-economice a satului (Hotărârea Parlamentului 510 a /19.02.91), Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 5, 1991; – Legea nr. 514-XII din 20.02.1991 cu privire la modificarea articolului 82 din Codul funciar al R.S.S. Moldova din 22 decembrie 1970, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-4-5-6/28 din 30.06.1991 (abrogată); – Legea 369/10.02.95 pentru modificarea și completarea Codului funciar care a abrogat art. 82 Cod funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514XII din 20.02.1991, art. III III, Monitorul Oficial al Republicii. Moldova nr. 13/133 din 02.03.1995; – Codul funciar, Legea 828/25.12.91, Monitorul Oficial al Republicii. Moldova nr. 107/817 din 04.09.2001,art. 11; – Legea 1308/25.07.97 privind preţul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, Monitorul Oficial al Republicii. Moldova nr. 147-149/1161 din 06.12.2001. 4.2.1.2. Atribuirea terenurilor noi pentru construcţia caselor de locuit Codul funciar nou (Legea 828/25.12.91), art. 11, alineat 1), subalineat 2, prevede dreptul locuitorilor de la sate de a primi în proprietate sectoare de teren pentru construcţia caselor de locuit, a anexelor gospodărești și grădini. Din conţinutul acestei norme desprindem următoarele condiţii principale pentru aplicarea acestui drept al cetăţenilor de la sate: – Terenul pentru construcţia caselor de locuit poate fi atribuit doar prin decizia consiliului local și nu prin dispoziția primăriei. – Terenul pentru construcţia caselor de locuit este atribuit în proprietatea cetăţenilor, fără plată. – Terenul pentru construcţia caselor de locuit poate fi atribuit doar familiilor nou-formate. Tradiţional, aceste sectoare sunt atribuite tinerilor căsătoriţi. Deși orice persoană care atinge vârsta majoratului ar fi în drept să plece de la părinţi și să locuiască separat, acest fapt ar putea să nu fie suficient pentru ca consiliul local să atribuie persoanei singure un teren pentru construcţia casei. – Terenul pentru construcţia caselor de locuit poate fi atribuit doar din rezerva intravilanului, numită uneori și rezerva primăriei, atâta timp cât această rezervă mai este. Intravilan este noţiunea folosită în legislaţie pentru teritoriul propriu-zis al satului (comunei) unde este am- 216 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E plasat fondul de locuinţe, loturile de pe lângă case. Acest teritoriu este marcat pe planul (harta) localităţii, iar consiliul local are dreptul să atribuie terenuri pentru construcţia caselor de locuit numai în limita acestui teritoriu. În cazul în care toate terenurile din intravilanul localităţii au fost deja repartizate, consiliul va refuza atribuirea terenurilor, dată fiind lipsa rezervelor care pot fi folosite în acest scop. – Terenul pentru construcţia casei de locuit poate fi atribuit doar în mărimea stabilită de lege: până la 12 ari în localităţi rurale, iar în orașe de la 4 până la 7 ari. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc de către consiliul local. Legea, art. 11 Cod funciar nou, alineat 2) și alineat 3), prevede unele restricţii pentru atribuirea terenurilor pentru construcţii: – Doar primul teren pentru construcţia casei de locuit este atribuit unei familii ffără plată; – Se admite atribuirea repetată,, ffără plată, a terenurilor pentru construcţia caselor de locuit doar cetăţenilor ale căror pământuri au fost distruse în urma calamităţilor naturale; – În alte cazuri atribuirea repetată în proprietate privată a terenurilor pentru construcţia caselor de locuit se efectuează contra plată prin vânzare la licitaţie, iar preţul iniţial de vânzare a terenului nu poate fi mai mic decât preţul normativ al pământului. Persoanele interesate să primească fă f ră plată un teren pentru construcţia casei de locuit urmează să depună o cerere adresată consiliului local. În cazul în care în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii la secretarul consiliului local solicitantul nu va primi niciun răspuns sau dacă va fi informat că cererea a fost respinsă, cetăţeanul va fi în drept să se adreseze instanţei de judecată (a se vedea capitolul XV). Exemplu În 1992 cetăţeanul A. din comuna B., r-nul C., a primit pentru familia sa, compusă din 4 persoane (soţul, soţia și 2 copii minori), 40 de ari cu destinaţia lot de pe lângă casă și grădini, dintre care 30 de ari de teren se află în sat și pe acest teren se află casa și anexele gospodărești. Unul din copiii cetăţeanului A. a plecat la oraș, iar al doilea, cetăţeanul B., s-a căsătorit și a rămas să locuiască în sat. În anul 2010 soţia cetăţeanului A. (mama cetăţeanului B.) a decedat, iar cetăţeanul B. a moștenit prin testament 1/2 din casa părintească și 1/2 din lotul de pe lângă casă (20 de ari). În anul 2008 cetăţeanul B. a depus cerere la primărie și a solicitat să i se atribuie teren pentru construcţia unei case pentru familia sa. Prin decizia consiliului local cererea a fost respinsă din următoarele motive: – rezervele primăriei practic s-au epuizat, din care cauză, încă în anul 2006, consiliul local a decis că rezervele rămase vor fi folosite doar pentru con- Capitolul IV 217 strucţia obiectivelor de menire publică și pentru atribuirea loturilor pentru construcţie familiilor tinere care nu au unde locui; – cetăţeanul B. a primit prin moștenire 1/2 din casă și din teren și deci are unde locui; – lotul atribuit cetăţeanului A. include 10 ari care au fost atribuiţi pentru copii și deci cetăţeanul B. este în drept să-și construiască o casă pe același teren unde se află casa părintească, dacă dorește să aibă o casă separată. La prima vedere, în cazul dat motivele de refuz nu corespund întocmai cu interdicţiile prevăzute de lege menţionate în comentariile de mai sus. În cazul în care cetăţeanul B. nu este de acord cu motivele refuzului, el este în drept să conteste decizia consiliului în judecată. 4.2.1.3. Construcţia/reconstrucţia casei de locuit Potrivit legii, dreptul de proprietate asupra unui bun nou aparţine celui care a creat bunul. Astfel, cel care construiește o casă dobândește dreptul de proprietate asupra casei construite. Însă legea obligă proprietarii de terenuri și construcţii să ţină cont de interesele localităţii, stabilite prin documentaţia de urbanism și amenajare a teritoriului atunci când realizează un proiect de construcţii. La construirea unui bun imobil trebuie să se ţină cont de planurile administraţiei publice locale privitoare la amenajarea și dezvoltarea teritoriului sătesc (comunal). Pentru ca o casă construită să fie recunoscută drept proprietate a cetăţeanului, acesta din urmă este obligat să respecte anumite reguli pentru ca obiectivul să fie construit calitativ, să se încadreze mai reușit în structura localităţii, să aibă un aspect estetic și să nu afecteze drepturile vecinilor. Ținând seama de interesele comunităţii, în procesul de construire a unei case sau a unei anexe gospodărești legislaţia din domeniul construcţiilor prevede anumite cerinţe esenţiale, iale, de principiu, ffără respectarea cărora persoana nu poate obţinere toate drepturile asupra obiectivului construit. Pentru construcţia sau reconstrucţia unei case sau a unei anexe gospodărești, persoana interesată este obligată să obţină un șir de documente, cele mai importante fiind următoarele: – Certificatul de urbanism pentru proiectare este un act (document) eliberat de primărie care conţine informaţii despre datele juridice, economice, tehnice și arhitecturale ale casei și/sau ale terenului, unde urmează să fie efectuate lucrări de construcţie. – Autorizaţia de construire este un act (document) eliberat de primărie, prin care se autorizează (se permite) efectuarea lucrărilor de construcţie în conformitate cu certificatul de urbanism pentru proiectare, proiectul construcţiei și alte documente. 218 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E – Autorizaţia de desfiinţare (dărâ r mare) este un act (document) eliberat râ de primărie, prin care se autorizează (se permite) executarea lucrărilor de demolare (dărâmare), totală sau parţială, a unei construcţii, dacă construcţia este înregistrată în registrul bunurilor imobile. Anumite lucrări de construcţii pot fi efectuate fără certificat de urbanism pentru proiectare șii ffără autorizaţie de construire: – construcţii auxiliare, anexe cu suprafaţa construită de până la 15 m2; – reparaţii pentru împrejmuiri, acoperișuri, învelitori sau terase, dacă nu se modifică forma; – înlocuiri și reparaţii la uși, ferestre, dacă se păstrează forma și dimensiunile; – lucrări de finisări interioare; – lucrări de finisări exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă; – înlocuiri sau reparaţii ale sobelor, instalaţiilor, sistemelor, echipamentului și utilajului tehnico-sanitar din interiorul clădirilor; – amenajarea terenului aferent construcţiei ș.a. Pentru a primi certificatul de urbanism pentru proiectare persoana interesată depune la primărie o cerere tip, conform unui model stabilit de Guvern, cu anexarea documentelor prevăzute de lege: – extrasul din registrul bunurilor imobile (în original și în copie), eliberat de către oficiul cadastral teritorial, însoţit de planul cadastral și/sau planul imobilului (a se vedea capitolul 4.4); – buletinul de identitate (în original și în copie); – raportul de expertiză tehnică, în cazul în care are loc reconstruirea imobilului existent, elaborat de către experţi tehnici atestaţi; – în cazul în care casa este împărţită și aparţine mai multor coproprietari, la cerere se anexează un acord autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese ar putea fi afectate în procesul executării lucrărilor de construcţie. Cererea privind eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare trebuie să fie examinată în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. În cazul în care primăria nu deţine documentaţie de urbanism și de amenajare a teritoriului, certificatul trebuie să fie elaborat în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare. În acest termen primăria conlucrează cu structurile statului în domeniul arhitecturii și construcţiilor. Capitolul IV 219 Certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează în 2 exemplare – un exemplar se eliberează solicitantului (beneficiarului), iar altul se păstrează în arhiva primăriei. Pentru a primi certificatul, solicitantul (beneficiarul) trebuie să prezinte dovada privind achitarea plăţii. Mărimea plăţii pentru emiterea certificatului de urbanism pentru proiectare este stabilită prin decizia consiliului local, dar nu poate fi mai mare de 50 de lei. Certificatul de urbanism pentru proiectare este valabil timp de 24 de luni. Acest termen poate fi prelungit o singură dată cu cel mult 12 luni. În cadrul acestui termen solicitantul (beneficiarul) elaborează documentaţia de proiect pentru construcţia planificată. Trebuie să avem în vedere că elaborarea proiectului nu este obligatorie pentru clădirile de locuit din localităţile rurale care au un singur nivel (etaj) și o suprafaţă mai mică de 150 de metri pătraţi. Înainte de a începe lucrările propriu-zise de construcţie sau reconstrucţie a casei, persoana interesată este obligată să obţină autorizaţie de construire. În acest scop solicitantul (beneficiarul) depune la primărie o cerere conform unui model stabilit de Guvern, cu anexarea documentelor prevăzute de lege: – extrasul din registrul bunurilor imobile, eliberat de către oficiul cadastral teritorial, cu anexarea planului cadastral și/sau a planului imobilului; – certificatul de urbanism pentru proiectare; – buletinul de identitate; – extrasul din documentaţia de proiect, în cazul în care proiectul este obligatoriu; – avizele de verificare a documentaţiei de proiect sau raportul unic de verificare a proiectului, în cazul în care proiectul este obligatoriu; – contractul privind supravegherea procesului de construire de către autorul proiectului, în cazul în care proiectul este obligatoriu. Cererea privind eliberarea autorizaţiei de construire trebuie să fie examinată în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării. Autorizaţia de construire se elaborează în 2 exemplare – un exemplar se eliberează solicitantului (beneficiarului), iar altul se păstrează în arhiva primăriei. Pentru a primi autorizaţia de construire solicitantul (beneficiarul) trebuie să prezinte dovada privind achitarea plăţii în mărimea stabilită prin decizia consiliului local, dar care nu poate fi mai mare de 100 de lei. În cazul în care primăria nu a respectat termenul de 10 zile și nu a informat în scris solicitantul (beneficiarul) despre refuzul de a elibera autorizaţia de construire, solicitantul (beneficiarul) este în drept să înceapă executarea lucrărilor, dar trebuie să informeze în scris primăria și Inspecţia de Stat în Construcţii. 220 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Autorizaţia de desfiinţare (dărâ r mare) trebuie să fie solicitată de la primărie râ pentru dărâmarea unei construcţii care este înregistrată în registrul bunurilor imobile sau a unei părţi din construcţie. La cererea pentru eliberarea acestui act se anexează următoarele documente: – extrasul din registrul bunurilor imobile, eliberat de către oficiul cadastral teritorial, cu anexarea planului cadastral și/sau a planului imobilului; – proiectul de organizare a executării lucrărilor de desfiinţare; – buletinul de identitate; – expertiza tehnică, în cazul în care va fi demolată doar o parte din mobil; – în cazul în care casa este împărţită și aparţine mai multor coproprietari, la cerere se anexează un acord autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese ar putea fi afectate prin demolarea parţială a construcţiei. Autorizaţia de desfiinţare (dărâ r mare) trebuie să fie eliberată în termen de râ 10 zile de la înregistrarea cererii. Pentru a primi acest permis, solicitantul (beneficiarul) trebuie să prezinte dovada privind achitarea plăţii. Mărimea plăţii este stabilită prin decizia consiliului local, dar nu poate fi mai mare de 100 de lei. În cazul în care primăria nu a respectat termenul de 10 zile și nu a informat în scris solicitantul (beneficiarul) despre refuzul de a elibera autorizaţia de desfiinţare (dărâ r mare), solicitantul (beneficiarul) este în drept să înceapă râ dărâmarea, dar trebuie să informeze în scris primăria și Inspecţia de Stat în Construcţii. În cazul în care primăria respinge cererea de eliberare a certificatului de urbanism pentru proiectare sau a autorizaţiei de construire, sau a autorizaţiei de desfiinţare (dărâ r mare), după înlăturarea neajunsurilor care au cauzat refurâ zul, persoana interesată poate depune o nouă cerere. În cazul în care nu este de acord cu refuzul, cetăţeanul este în drept să se adreseze instanţei de judecată. Lucrările de construcţie trebuie să fie executate calitativ, deoarece orice construcţie prezintă un potenţial pericol pentru cei din jur. La finalizarea lucrărilor urmează să fie întocmite actele de recepţie finală a lucrărilor de construcţie. Pentru locuinţele cu un nivel și anexele gospodărești, precum și pentru construcţiile provizorii cu suprafeţe mai mici de 150 de metri pătraţi recepţia finală se efectuează de către o comisie alcătuită din proprietar și reprezentantul primăriei. Recepţia finală se fixează într-un act, numit procesverbal de recepţie, conform unui model aprobat de Guvern. În baza actelor de recepţie noua construcţie urmează a fi înregistrată în registrul bunurilor imobile (cadastru). Capitolul IV 221 În unele cazuri proprietarul ar putea avea nevoie să înregistreze la cadastru o construcţie nefinalizată. Legea permite o astfel de înregistrare. Pentru aceasta persoana interesată va depune o cerere la oficiul cadastral teritorial la care va anexa titlul ce confirmă dreptul asupra terenului, autorizaţia pentru construire și actul de constatare pe teren privind gradul de finalizare a construcţiei. Trebuie să avem în vedere că legislaţia prevede răspundere administrativă pentru încălcarea legislaţiei și a normelor în vigoare privind autorizarea și executarea construcţiilor. În afară de plata unor amenzi, nerespectarea cerinţelor actelor normative în domeniul construcţiilor poate cauza alte dificultăţi serioase nu numai proprietarului, dar și moștenitorilor lui. Exemplu În 2004 a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile casa cetăţeanului A. cu suprafaţa de 60 m2, casă bătrânească cu un nivel, precum și anexele gospodărești. În 2006, alături de casa bătrânească cetăţeanul A. a construit o casă nouă, cu un nivel, cu suprafaţa de 120 m2. Peste doi ani cetăţeanul A. a hotărât să dăruiască feciorului său, proaspăt căsătorit, casa nouă și o porţiune de teren pe lângă casă, iar el cu soţia să se stabilească în casa bătrânească. Însă atunci când a mers la notar să se consulte referitor la acest plan, cetăţeanul A. a aflat că încheierea actului de donaţie nu este posibilă pentru că imobilul nu este înregistrat la cadastru, iar la cadastru i s-a explicat că înregistrarea nu este posibilă ffără actul de recepţie a casei. Astfel, cetăţeanul A. s-a pomenit în faţa unei probleme pe care nu știe cum să o soluţioneze mai bine. Unul din vecini i-a spus să aibă mare grijă ca nu cumva autorităţile să-l oblige pe cetăţeanul A. să demoleze casa construită ilegal. Alt vecin îl sfătui să lase lucrurile așa cum sunt, căci nimeni nu are dreptul să-l scoată pe fecior din casa dăruită. La urma urmei, cetăţeanul A. poate merge la secretarul consiliului local și să facă un testament pentru casa nouă pe numele feciorului. Soţia insistă ca cetăţeanul A. să facă actele pe casa nouă cum se cuvine, pentru că ea nu ar vrea ca în viitor nora să pretindă că are parte în casă. Cetăţeanul A. s-a adresat la primărie, unde i s-a explicat că dânsul a încălcat legea privind construcţia caselor de locuit și că ar putea fi amendat. Cetăţeanul A. a mers la un avocat, care i-a explicat că există mai multe argumente de ce documentaţia privind casa construită ar trebui pusă la punct, chiar dacă există riscul de a plăti o amendă pentru construcţie neautorizată. Dacă casa nu va fi înregistrată mult timp, această problemă ar rămâne ca moștenire după decesul cetăţeanului A. Chiar dacă cetăţeanul A. ar face testament pe casă, feciorul său nu va putea obţine certificat de moștenitor și, probabil, 222 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E va trebui să meargă în judecată pentru a confirma care casă a fost scrisă în testament și că anume cetăţeanul A. a fost stăpânul acestei case. Însă, dacă duce la bun sf sfârșit legalizarea casei, cetăţeanul A. ar putea despărţi casa nouă și o bucată de teren de casa veche, astfel ca în cadastru fiecare casă să fie înregistrată ca bun aparte (a se vedea capitolul 4.4.). După aceasta poate fi întocmit contractul de donaţie și feciorul va deveni gospodar independent după toate regulile, iar cetăţeanul A. va fi liniștit că a așezat lucrurile la locul lor. După multe frământări, cetăţeanul A., susţinut de fecior, a mers la primărie și a început procesul de legalizare a construcţiei. Trebuie să reţinem deci că edificarea unor construcţii neautorizate nu împiedică folosirea lor de către proprietar și membrii familiei sale, atâta timp cât nu sunt încălcate drepturile altor persoane. Dar aceste construcţii neautorizate nu vor putea fi înregistrate în registrul bunurilor imobile (cadastru), ceea ce face imposibilă încheierea actelor de donaţie, vânzare, precum și eliberarea certificatului de moștenitor asupra construcţiilor nelegalizate. Respectarea regulilor legate de construcţia caselor și anexelor gospodărești este, evident, o necesitate pentru toţi cetăţenii interesaţi. Dacă autorizaţiile necesare nu au fost obţinute înainte de începerea lucrărilor, se recomandă ca proprietarul să iniţieze cât mai curând posibil procedurile de obţinere a autorizaţiilor, chiar dacă construcţia este de fapt finalizată. În practică astfel de cazuri sunt foarte frecvente. De regulă, în asemenea situaţii proprietarul va plăti o amendă și, dacă construcţia corespunde cerinţelor, primăria va aproba întocmirea actelor necesare așa încât construcţia să poată fi legalizată și înregistrată în registrul bunurilor imobile. Informații utile privind Inspecţia de Stat în Construcţii sunt pe pagina web http://mdrc.gov.md/?pag=subdiviziuni&opa=view&id=49&start=. Pe pagina web http://arhitectura.md/ puteți găsi mai multe informații despre construcții și serviciile raionale de arhitectură. Cele mai importante legi și acte normative din domeniul construcţiilor sunt: – Legea 163/09.07.2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 155-158 din 03.09.2010; – Legea 721/02.02.96 privind calitatea în construcţii, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25 din 25.04.1996; – Legea 835/17.05.96 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-2 din 02.01.1997; Capitolul IV – – – 223 Hotărâ r rea Guvernului nr. 361 din 25.06.96 cu privire la asigurarea calirâ tăţii construcţiilor, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 52-53 din 08.08.1996; Hotărâ r rea Guvernului Republicii Moldova nr. 285 din 23.05.96 cu privirâ re la aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor și instalaţiilor aferente, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42 din 28.06.1996; Hotărâ r rea Guvernului nr. 499 din 30.05.2000 despre aprobarea Regurâ lamentului-cadru privind activitatea organelor locale de arhitectur arhitectură și urbanism, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 65-67 din 08.06.2000. 4.2.2. Terenul agricol (cota de teren echivalent) Privatizarea terenurilor agricole a provocat multe discuţii controversate despre cum anume ar trebui realizată aceasta, cine anume ar trebui să beneficieze de dreptul de a primi în proprietate aceste terenuri. În instanţele de judecată au fost soluţionate ionate multe litigii legate de dreptul la cota de teren echivalent. În prezent acest proces practic este finalizat. Astfel, în perioada 1998-2000 au fost eliberate peste un milion de titluri de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren, iar dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile. Or, în momentul actual apar multiple litigii legate de identificarea terenurilor atribuite, stabilirea pe loc a hotarelor etc. Acest subiect este discutat în secţiunea 4.2.2.1 a prezentului subcapitol. Legislaţia privind realizarea dreptului de proprietate asupra terenurilor destinate pentru agricultură are anumite particularităţi, dat fiind faptul că aceste bunuri servesc nu numai interesul proprietarului. Terenurile agricole constituie baza economică pentru securitatea alimentară a ţării și din aceste considerente legea prevede anumite restricţii și reguli speciale privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole, folosirea lor raţională și conform destinaţiei, protejarea solului etc. Aceste aspecte sunt reflectate în secţiunea 4.2.2.2 a prezentului subcapitol. În secţiunea 4.2.2.3 sunt explicate prevederile legii privind reamplasarea/ consolidarea terenurilor agricole și drepturile proprietarilor în acest proces. 4.2.2.1. Dreptul de proprietate asupra terenului agricol (cota de teren echivalent) Categoriile de cetăţeni care au beneficiat de dreptul de a primi în proprietatea lor terenuri agricole (cota de teren echivalent) sunt enumerate în art. 12 din Codul funciar. Drepturile fiecărui pretendent la cota de teren echivalent au fost 224 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E stabilite conform situaţiei de la 1 ianuarie 1992, adică au primit terenuri cei care erau în viaţă la această dată și cei care au decedat după această dată. De asemenea, unele categorii de persoane au obţinut dreptul de a primi terenuri agricole în baza Legii 173/22.10.98 pentru modificarea și completarea Codului funciar. Comisiile funciare, consiliile locale și primăriile au fost responsabile de atribuirea terenurilor agricole în proprietatea cetăţenilor, de întocmirea planurilor (proiectelor) de organizare a câmpurilor, de eliberarea titlurilor, de înregistrarea terenurilor și a drepturilor deţinătorilor de teren în registrul bunurilor imobile (cadastru). În momentul actual procesul de atribuire a terenurilor agricole (cota de teren echivalent) în proprietatea cetăţenilor este finalizat. Legea 173/22.10.98 pentru modificarea și completarea Codului funciar, art. II (3), a stabilit că toate pretenţiile persoanelor referitoare la atribuirea terenurilor agricole cu titlu de cotă de teren echivalent urmau să fie soluţionate până la 1 ianuarie 1999 și că după expirarea acestui termen pretenţiile nu vor mai fi examinate. Respectiv, cetăţenii care din anumite motive nu au fost incluși în lista persoanelor care au obţinut în proprietate terenuri agricole (cota de teren echivalent) nu mai pot pretinde la realizarea acestui drept. După cum arată practica, în cazul primirii unor astfel de pretenţii, primăriile refuză examinarea cererilor tocmai pe motiv că a fost omis termenul. În cazul primirii unui astfel de refuz, persoana interesată nu este lipsită de dreptul de a se adresa instanţei de judecată, însă șansele de a obţine pe această cale un teren agricol (cota de teren echivalent) sunt foarte mici. Exemplu În anii 2005-2008, cetăţeanca A. a înaintat Consiliului Comunal B. cereri de atribuire a terenului agricol, deoarece, potrivit art. 12 din Codul funciar, ea ar fi avut dreptul să primească teren în proprietate. Însă toate aceste cereri au fost respinse prin decizia Consiliului Comunal și cetăţeanca A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Comunal B. cu privire la atribuirea în proprietate privată a cotei de teren echivalent. Prin hotărârea Judecătoriei C. din 2009 acţiunea a fost respinsă. Cetăţeanca A. a depus apel, dar Curtea de Apel C. a respins apelul și cetăţeanca A. a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Recursul însă nu a fost admis spre examinare pe motiv că cetăţean ca A. a făcut sesizarea prea târziu. Or, potrivit Articolului II al Legii pentru modificarea și completarea Codului funciar nr. 173 din 22 octombrie 1998, pretenţiile înaintate după anul 1999 privind atribuirea cotei de teren echivalent nu se mai examinează. Curtea Supremă de Justiţie a subliniat că cetăţeanca A. nu a prezentat niciun fel de probe ce ar dovedi că ea a fost împiedicată să depună cererile în termen. Capitolul IV 225 Persoanele care au primit terenuri agricole atribuite drept cotă de teren echivalent ar trebui să știe cum să verifice dacă actele lor sunt în regulă. În acest scop ar putea fi utilă informaţia de mai jos, care redă sumar istoria și procesul (etapele) de privatizare a terenurilor agricole. Terenurile agricole (cota de teren echivalent) au fost atribuite ffără plată, nominal pentru fiecare deţinător de teren. Iniţial (prin anii 1994-1995) fiecărui proprietar i-a fost eliberat un singur document, titlu provizoriu ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune șii beneficiere funciar funciară (certificat provizoriu), în care a fost indicată doar suprafaţa totală atribuită drept cotă de teren echivalent, ffără planul (configuraţia) terenului. De regulă, cota de teren echivalent a fost divizată în câteva parcele, în funcție de calitatea (bonitatea) solului, amplasare, plantaţii (vii, livezi) etc. Deși art. 13 din Codul funciar a stabilit clar că terenurile urmau să fie atribuite în cel mult 3 parcele (teren arabil, vie și livadă), în foarte multe localităţi, din anumite considerente, proprietarii au primit cota de teren echivalent amplasată în 4 și mai multe parcele. În anii 1998-2000 au fost elaborate și aprobate proiectele de organizare a teritoriului ocupat cu terenuri agricole și planurile fiecărui sector de teren agricol repartizat cetăţenilor. În conformitate cu aceste proiecte, fiecare proprietar a primit titluri de formă nouă – titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren (de culoare albastră), iar titlurile provizorii, de regulă, au fost luate de la titulari. Terenurile agricole și dreptul de proprietate asupra acestor terenuri au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile (la cadastru). În cazurile în care deţinătorul titlului provizoriu a decedat până la eliberarea titlurilor de formă nouă și moștenitorii au prezentat la primărie certificat de moștenitor, atunci, de regulă, terenurile personale ale beneficiarului și terenurile moștenite au fost comasate (unite). În unele cazuri suprafaţa de teren indicată în titlurile provizorii ar putea să fie mai mică decât cea pentru care au fost eliberate titlurile definitive, de formă nouă. Exemplu Cetăţeanca A. a fost împroprietărită cu cotă de teren echivalent, care, conform titlului provizoriu, avea suprafaţa de 2 hectare. În anul 2000 cetăţeanca A. a decedat, iar fiica ei, cetăţeanca B., a moștenit în baza testamentului terenul agricol și a constatat că în natură mamei sale i-au fost repartizate nu 2 hectare de teren agricol, ci doar 1,77 hectare, adică cu 23 de ari mai puţin. Moștenitoarea B. a depus cerere la Consiliul Sătesc C. și a cerut să i se atribuie 226 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E încă 23 de ari. Deoarece Consiliul Sătesc i-a respins cererea, moștenitoarea B. a depus cerere în judecată. Judecătoria C. a respins acţiunea și cetăţeanca A. a depus apel, dar Curtea de Apel B. i-a respins apelul. Moștenitoarea B. a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, care nu i-a admis recursul spre examinare. Instanţa a constatat că după decesul cetăţencei A. a fost modificat Codul funciar și a fost lărgită substanţial lista persoanelor care au avut dreptul la cota de teren echivalent. Prin decizia Primăriei C. din 1998, înainte de eliberarea titlurilor noi, a fost modificată mărimea cotelor de teren echivalent atribuită proprietarilor din sat, fiind micșorată până la 1,7689 ha. Situaţia în cauză s-a referit la toţi cetăţenii, inclusiv la terenul atribuit mamei moștenitoarei B. Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren a fost eliberat pentru fiecare parcelă de teren care constituie cota de teren echivalent. Titlul a fost întocmit în două exemplare pentru fiecare parcelă. Primul exemplar, cu ștampila oficiului cadastral, trebuia să fie transmis proprietarului. Al doilea exemplar se păstrează la dosarul cadastral, ceea ce permite restabilirea primului exemplar al titlului, în cazul în care acesta ar fi pierdut. Amplasarea în câmpuri a terenurilor atribuite în calitate de cote de teren echivalent a fost efectuată de primăria ria satului (comunei) ffără cererea proprietarilor, în baza proiectelor de organizare a câmpurilor. Trebuie însă să facem deosebire între amplasarea în câmpuri a terenurilor și stabilirea hotarelor terenurilor în natură (pe loc). Amplasarea terenului conform hărţilor cadastrale se limitează la marcarea hotarelor generale ale terenurilor pe hârtie, astfel încât să fie desenat planul cadastral al terenului. Formarea hotarelor generale are loc ffără coordonarea acestor hotare cu proprietarii terenurilor învecinate. La întocmirea planului cadastral în hotare generale, suprafaţa terenului se consideră aproximativă și poate fi precizată atunci când are loc fixarea hotarului în natură, la faţa locului. Stabilirea hotarelor terenurilor în natură (pe loc) are drept scop fixarea hotarului la faţa locului prin puncte (borne) de hotar. Hotarul fix se stabilește în baza actului de constatare pe teren, coordonat împreună cu proprietarii terenurilor învecinate. La stabilirea hotarului fix se întocmește în mod obligatoriu planul geometric al terenului. Hotarul fix se stabilește la cererea și din contul proprietarului de teren. Capitolul IV 227 Exemplu Cetăţeanca A. a primit cotă de teren echivalent, inclusiv un teren arabil de 0,7 ha, care, conform planului de organizare a teritoriului, a fost amplasat pe o pantă abruptă. Cetăţeanca A. nu a fost de acord cu amplasarea terenului și a depus cerere la primărie, apoi în judecată, solicitând atribuirea altui teren. Însă instanţele de judecată au respins cererea, deoarece în localitatea respectivă sunt multe terenuri pe povârnișuri și nu există posibilităţi de a repartiza tuturor beneficiarilor sectoare pe loc drept. Conform documentelor prezentate de primăria din localitate, pe aceeași pantă au fost amplasaţi alţi peste 50 de proprietari. Pentru a verifica dacă persoana deţine la mână toate titlurile pentru toate terenurile ce formează cota de teren echivalent, este necesar de a consulta informaţia din deciziile comisiei funciare, ale primăriei (consiliului) privind numărul de parcele în care a fost divizată cota de teren echivalent în localitatea dată. Respectiv, proprietarul trebuie să deţină la mână atâtea titluri câte parcele au fost aprobate. Aici este foarte important să menţionăm că proprietarul trebuie să deţină titlurile indiferent de faptul dacă lucrează terenurile sau dacă le-a transmis în arendă. După cum am menţionat mai sus, fiecare titlu trebuie să aibă ștampila oficiului cadastral ce confirmă înregistrarea în registrul bunurilor imobile. În cazul în care proprietarul nu are la mână titlurile sau dacă are unele îndoieli privind titlurile pe care le deţine, persoana interesată urmează să se adreseze la primărie pentru a obţine explicaţiile necesare. Deasemenea, situaţia ar putea fi clarificată cu ajutorul datelor din cadastru (a se vedea capitolul 4.4). În mare parte parcelele de terenuri agricole nu au fast atribuite proprietarilor în natură, prin stabilirea hotarelor fixe pe loc, dat fiind faptul că de la bun început mulţi proprietari, mai ales cei în vârstă, au dat terenurile în arendă. În prezent cele mai multe litigii apar anume la stabilirea hotarelor terenurilor în natură (pe loc) în legătură cu rezilierea unor contracte de arendă și încheierea altor contracte, în cazul în care moștenitorii doresc să lucreze individual terenurile, precum și din alte motive. Aceste situaţii de conflict continuă să apară și se pot isca și în viitor. Sunt și cazuri în care proiectarea terenurilor a fost efectuată necalitativ, cu greșeli, ceea ce a cauzat prejudicii proprietarilor, dar și primăriilor. Exemplu Cetăţeanca A. a fost împroprietărită cu cotă de teren echivalent, inclusiv un teren de livadă cu suprafaţa de 30 de ari, care timp de 10 ani a fost dat în arendă. În anul 2009 cetăţeanca A. a decedat, iar fiica ei, cetăţeanca B., a 228 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E moștenit terenul de livadă și a hotărât să nu mai dea terenul în arendă, încercând să îngrijească terenul. Moștenitoarea B. a depus cerere la primărie și a solicitat stabilirea hotarelor pe loc. Însă la măsurarea terenului s-a constata că sectorul de livadă este mai mic decât suprafaţa totală conform titlurilor eliberate. Din această cauză terenurile moștenitoarei B. și al unui alt proprietar de la margine nu „încăpeau” în sectorul de livadă unde au fost proiectate. Primăria a recunoscut că greșeala urmează a fi reparată și a trebuit să găsească un alt sector de livadă unde au fost amplasate parcelele celor doi proprietari. De asemenea primăria a trebuit să aprobe un alt proiect pentru sectorul de livadă cu pricina. Deci, în cazul dat problema a fost soluţionată fără intervenţia instanţelor de judecată. Atribuirea cotei de teren echivalent este reglementată în principal de următoarele legi și acte normative: – Codul funciar, Legea 828/25.12.91, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 107/817 din 04.09.2001, art. 12, art. 13, art. 20; – Legea 173/22.10.98 pentru modificarea și completarea Codului funciar, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 108 din 03.12.1998; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 449 din 29.06.92 despre aprobarea modelelor râ unice ale documentelor, ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune și beneficiere funciar funciară, Monitorul Parlamentului nr. 630 din 06.1992. 4.2.2.2. Drepturile și obligaţiile proprietarului de teren agricol Proprietarul terenului agricol este în drept să lucreze de sine stătător terenul și să dispună de toate drepturile asupra producţiei obţinute, respectând proiectul de organizare a teritoriului și drepturile altor proprietari, păstrând bornele de hotar. Proprietarul terenului agricol este în drept să dea terenul în arendă, să-l vândă, să-l doneze, să-l lase moștenire. Însă legea interzice vânzarea-cumpărarea terenurilor cu destinaţie agricolă cetăţenilor străini, apatrizilor (persoanelor care nu deţin cetăţenia vreunui stat), precum și persoanelor juridice al căror capital social conţine investiţii străine. Proprietarul terenului agricol este obligat să folosească terenul conform destinaţiei – pentru obţinerea producţiei agricole și agroindustriale, să respecte normele agrotehnice la exploatarea terenurilor, să-și organizeze asolamentul culturilor, să nu folosească abuziv îngrășămintele chimice și preparatele fitosanitare. În grija proprietarului este luarea măsurilor de protecţie a solului, de sporire a fertilităţii, de prevenire și combatere a eroziunilor, a alunecărilor de teren. Se interzice scoaterea stratului fertil cu scopul de a-l vinde. Capitolul IV 229 În cazul în care deţinătorul nu-și îndeplinește obligaţiile stabilite prin lege, organele din domeniul protecţiei mediului sunt în drept să constate faptul comiterii contravenţiei administrative prevăzute în art. 115- 118 din Codul contravenţional și să aplice sancţiuni administrative (a se vedea capitolul XVII). Proprietarul poate solicita schimbarea destinației terenului agricol pentru a-l folosi pentru construcții și alte activități neagricole. Schimbarea destinației se confirmă prin hotărârea Guvernului, adoptată la propunerea consiliilor locale, în temeiul cererii proprietarului şi cu acordul organelor pentru protecţia mediului înconjurător. În cazul în care calitatea solului scade și este mai mică de 40 grade, terenul agricol poate fi trecut în fondul silvic prin decizia consiliilor raionale, la propunerea consiliilor locale, în temeiul cererii proprietarului (art. 71 Cod Funciar). De asemenea, potrivit art. 73 Cod Funciar prorprieatrul poate solicita schimbarea modului de folosinţă a terenurilor agricole, cum ar fi plantarea livezilor pe terenuri arabile și invers, trecerea livezilor în categoria terenurilor arabile. Trecerea terenurilor arabile în altă formă de folosinţă agricolă are loc cu autorizarea autorităţilor administraţiei publice locale. Casarea (scoaterea, defrișarea) viilor şi livezilor se face cu autorizarea autorităţilor administraţiei publice locale în modul stabilit prin Hotărâ r rea Guvernului nr. 705 din 20 ocrâ tombrie 1995 „Privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare şi defrişare a plantaţiilor perene” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 073 din 28.12.1995). Legea (art. 74 Cod funciar) prevede retragerea (luarea) temporară a unor terenuri agricole pentru executarea unor lucrări geologice, pentru instalarea unor linii de telecomunicaţii, de transport electric sau conducte de gaz, apeducte şi alte instalaţii similare, dar numai cu acordul deţinătorilor de terenuri. În cazul unor avarii şi lucrări de urgenţă pentru întreţinerea instalaţiilor de telecomunicaţii, transport electric, gaz etc., terenurile pot fi ocupate fără permisiunea proprietarilor, care în astfel de cazuri trebuie să primească despăgubiri. Legea 124/23.12.2009 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 23-24 din 12.02.2010) conține prevederi mai detaliate privind folosirea terenurilor din apropierea liniilor de transport electric. Astfel, art. 22 din Lege prevede obligația întreprinderilor care administrează astefl de rețele de a notifica (informa) în scris proprietarul terenurilor despre efectuarea lucrărilor la reţelele electrice. La finisarea lucrărilor întreprinderile respective sunt obligate să degajeze (elibereze) terenul, să-l s -l repună repun (aduc (aducă)) în situaţţia iniţţialăă și ș să pl plătească proprietarului de teren despăgubirea desp gubirea cuvenită cuvenit pentru 230 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E pagubele pricinuite. În unele cazuri, dacă proprietarul împiedică efectuarea lucrărilor legate de construirea și exploatarea reţelelor electrice, terenurile pot fi expropriate (luate de la proprietar cu plata contravalorii terenului). Regulamentul cu privire la protecţia reţelelor electrice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 514 din 23 aprilie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 59-61 din 02.05.2002) stabilește anumite reguli care trebuie respectate de către proprietarii terenurilor în zona de protecție a liniilor electrice aeriene. Aceste zone sunt stabilite la o anumită distanță de la 2 la 40 de metri, în funcție de tensiune. Proprietarii terenurilor aflate în aceste zone sunt obligaţi să întreprindă măsurile necesare pentru a nu afecta liniile electrice și să permită accesul în aceste zone personalului tehnic și mijloacelor de transport pentru efectuarea lucrărilor la liniile electrice. Legisla gislațția prevede anumite reguli care trebuie respectate privind terenurile din apropierea perdelelor (f (fâș âșiilor) forestiere. Potrivit art. 5 din Codul silvic 887/21.06.96 plantarea, îngrijirea, ngrijirea, folosirea şi paza acestor plantaţ plantaţii forestiere este de competenţ competenţa autorităţ ăţilor administraţţiei publice locale. Hotărâ r rea Gurâ vernului 1157/13.10.2008 cu privire la aprobarea Reglementării Reglement tehnice „MăM surile de protecţ protecţie a solului în n cadrul practicilor agricole” agricole” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 193-194 din 28.10.2008) prevede că c distanţţa dintre perdeaua de protecţ protecţie şi câmpurile mpurile protejate este maximum de 20 de ori mai mare decît înălţţimea perdelei de protecţ protecţie. În cazul în n care proprietarul terenului consideră că perdeaua forestieră forestier împiedic mpiedică folosirea terenului, el este în drept să s solicite compensarea pagubelor pagubel de la APL. Drepturile și obligaţiile proprietarilor de terenuri agricole sunt reglementate în următoarele acte de bază: – Codul funciar, Legea 828/25.12.91, art. 24 -art. 33, art. 96; – Codul contravenţional, Legea 218/24.10.2008, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6 din 16.01.2009; – Legea 1515/16.06.93 privind protecţia mediului înconjură onjur tor, onjură tor Monitorul Parlamentului nr. 10 din 01.10.1993. 4.2.2.3. Reamplasarea/consolidarea terenurilor agricole Privatizarea terenurilor agricole a dus la fragmentarea terenurilor deoarece persoanele care au avut dreptul de a primi terenuri agricole în proprietate au dorit să primească și terenuri arabile, și terenuri plantate cu vii și livezi. În acești peste 10 ani de la finalizarea privatizării terenurilor agricole multe terenuri au fost vândute, moștenite, iar noii proprietari s-au pomenit că au terenuri în diferite câmpuri. Astfel, proprietarii care au procurat mai multe terenuri Capitolul IV 231 au interes să le vadă la un loc, așa ca să poată folosi mai eficient tehnologiile agricole și tehnica. De asemenea, agenţii economici care doresc să investească în agricultură, să planteze noi vii și livezi, au interesul de a avea terenuri amplasate compact. Exemplu În satul A. cota de teren echivalent a fost atribuită în trei parcele, un teren arabil de 1 hectar, un teren cu vie de 20 de ari și un teren de livadă de 30 de ari. 100 de proprietari au primit câte 30 de ari în livada de meri de vară, care are suprafaţa totală de 30 de hectare. Alţi 150 de proprietari au primit câte 30 de ari în livada de meri de toamnă. În 2008, 80 de proprietari ai terenurilor din livada de meri de vară au vândut terenurile lor unui agent economic privat, care planifică să planteze o livadă nouă pe același loc. Însă ceilalţi 20 de proprietari din livada de meri de vară nu doresc să vândă terenurile lor, ceea ce face imposibilă realizarea acestui proiect. Totodată, mai mulţi proprietari ce-și au terenurile în livada de meri de toamnă doreau să-și vândă terenurile. Agentul economic a început negocierile cu cei 20 de proprietari care nu doresc să vândă terenurile lor din livada de meri de vară și le-a propus să schimbe terenurile lor cu terenurile din livada de meri de toamnă. După ce lea fost explicată metodologia de consolidare a terenurilor, cei 20 de proprietari au schimbat terenurile lor din livada de meri de vară cu terenuri din livada de meri de toamnă. După aceasta agentul economic a cumpărat celelalte 20 de terenuri din livada de meri de vară și a început realizarea planului său de a sădi o livadă nouă pe masivul de 30 de hectare, care datorită consolidării nu mai era fragmentată în 100 de sectoare mici, ci a devenit un sector unic. Soluţionarea situaţiilor de genul celor descrise în acest caz este posibilă datorită unor norme legale speciale privind consolidarea terenurilor, care este un proces îndreptat spre optimizarea suprafeţelor, a dimensiunii, amplasamentului terenurilor și organizării teritoriului. Consolidarea reprezintă una din metodele care permit combaterea mai eficientă a eroziunii solului și sporirea fertilităţii lui, creează condiţii favorabile pentru activitatea economică a gospodăriilor ţărănești (de fermier) și a altor întreprinderi agricole de producţie. Statul susţine iniţiativele de consolidare a terenurilor agricole pentru că acest proces este în folosul economiei naţionale și în folosul proprietarilor de terenuri. Potrivit legii, consolidarea poate cuprinde terenuri agricole situate în limitele unei singure localităţi. Consolidarea terenurilor agricole poate fi efectuată prin mai multe modalităţi. Spre exemplu: – În baza contractului de activitate în comun mai mulţi proprietari se pot înţelege pentru a folosi compact terenurile. De exemplu, dacă 232 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E – – – – într-un câmp sunt 100 de hectare, proprietarii se înţeleg ca să semene aceeași cultură într-un an, o altă cultură în alt an. Prin cooperare, proprietarii se pot organiza pentru a ara împreună, a semăna și a lucra împreună, împărţind cheltuielile și recolta. Acest fapt le permite să utilizeze metode agrotehnic moderne și să sporească productivitatea. Prin unirea (comasarea) terenurilor mici se formează sectoare mari. Astfel dacă un proprietar are mai multe terenuri alăturate, el poate forma și înregistra la cadastru un singur teren, care va include toate terenurile mici; Prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. Spre exemplu, într-o livadă sunt 150 de parcele a câte 5 ari. Unul din proprietari a cumpărat 100 de parcele, una lângă alta, și astfel s-a format un teren mare de 5 hectare; Prin schimbul benevol al sectoarelor de teren. De exemplu, într-un câmp sunt 50 de parcele. Iniţial în acel câmp au fost 50 de proprietari, dar treptat au rămas 5, pentru că aceștia au cumpărat celelalte terenuri. Însă terenurile acestor 5 proprietari sunt amplasate haotic, adică nici unul nu-și are terenurile unul lângă altul. În acest caz, prin schimbarea terenurilor între ele se poate obţine ca fiecare proprietar să aibă terenurile amplasate delaolaltă. Proprietarii care participă la schimb trebuie să se înţeleagă referitor la recoltarea producţiei de pe terenurile schimbate; Prin combinarea metodelor. Așa cum vedem din cazul descris în această secţiune, consolidarea a avut loc prin combinarea schimbului de terenuri cu vânzarea-cumpărarea terenurilor. Este important să menţionăm că, potrivit legii, consolidarea terenurilor agricole are loc benevol și orice proprietar de teren poate decide să participe la acest proces și este în drept să renunţe în orice moment, dacă proiectul de consolidare nu a fost încă finisat. Metoda de consolidare a sectoarelor de teren agricol o aleg proprietarii de terenuri. Totodată, trebuie să avem în vedere că odată ce a depus cerere de a participa la un proiect de consolidare, în registrul bunurilor imobile (la cadastru) se va face o menţiune specială privind consolidarea începută și deci participanţii la procesul de consolidare nu vor putea să vândă, să doneze, să pună în gaj terenul propus spre consolidare până la finalizarea procesului dat. Proprietarul care decide să se retragă din procesul de consolidare a terenului trebuie să anunţe în scris primarul. Atunci când un proiect de consolidare a terenului agricol a fot iniţiat cu sprijinul și participarea primăriei, o mare parte din cheltuieli sunt achitate de Capitolul IV 233 la bugetul de stat sau de la bugetul local. Legea permite consiliilor locale să cumpere terenuri și să le consolideze, apoi să le vândă la un preţ bun. Drepturile și obligaţiile proprietarilor de terenuri agricole în procesul de consolidare sunt reglementate în următoarele acte de bază: – Codul funciar, Legea 828/25.12.91, art. 70 1-70 5; – Hotărâ r rea Guvernului nr.1075 din 1 octombrie 2007 privind aprobarea râ Regulamentului privind consolidarea terenurilor agricole, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 161-164 din 12.10.2007. 4.2.3. Bunuri agricole privatizate (cota-parte valorică) Privatizarea bunurilor agricole ale fostelor întreprinderi agricole colective a fost efectuată masiv în anii 1998-2001. În prezent practic nu mai există gospodării agricole colective, iar bunurile acestora (tehnica agricolă, clădirile și alte bunuri) se află în proprietatea privată a cetăţenilor. Procesul și principiile divizării și atribuirii bunurilor întreprinderilor agricole la cota-parte valorică sunt descrise succint în secţiunea 4.2.3.1, iar în secţiunea următoare, 4.2.3.2, sunt comentate prevederile legale privind drepturile și obligaţiile coproprietarilor legate de folosirea, administrarea și înstrăinarea bunurilor agricole privatizate. În secţiunile 4.2.3.1 și 4.2.3.2 vor fi explicate prevederile esenţiale ale următoarelor legi și acte normative privind bunurile agricole privatizate ale fostelor întreprinderi agricole: – Codul civil, Legea 1107/06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86 din 22.06.2002, art. 344-365, 1355-1370; – Legea 1217/25.06.97 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 59-60 din 11.09.1997. Această lege a acţionat până la 31 decembrie 2006. Deși actualmente această lege nu funcţionează, ea se aplică pentru toate actele întocmite și acţiunile care au fost efectuate conforma acestei legi în perioada când legea a fost în vigoare; – Legea restructur restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare 392/13.05.99, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 73-77 din 15.07.1999. Această lege a acţionat până la 1 iunie 2002. Deși actualmente această lege nu funcţionează, ea se aplică pentru toate actele întocmite și acţiunile care au fost efectuate conform acestei legi în perioada când legea a fost în vigoare; – Legea 387/25.11.2004 privind transmiterea valorilor mobiliare și a cotelor de participare nesolicitate în condiţiile Legii nr. 392-XIV din 234 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E – – – 13 mai 1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 5-12 din 14.01.2005; Legea cadastrului bunurilor imobile 1543/25.02.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 44-46 din 21.05.1998, art. 59; Legea 436/28.12.2006 privind administraţia publică locală, art. 39, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.03.2007; Ordinul Ministerului Economiei nr. 29 din 19.04.2006 cu privire la aprobarea modelului Certificatului de proprietate privată asupra cotelor-părţi valorice, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 66-69 din 28.04.2006. 4.2.3.1. Obţinerea și confirmarea dreptului de proprietate asupra cotei-părţi valorice Potrivit Legii 1217/25.06.97 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, bunurile fostelor întreprinderi agricole au fost atribuite participanţilor la privatizare – lucrătorilor și pensionarilor întreprinderii. O parte nesemnificativă din aceste bunuri au fost atribuite și lucrătorilor din învăţământ, cultură și celor din sfera socială care locuiesc pe teritoriul localităţii unde a activat gospodăria. Bunurile întreprinderilor agricole au fost divizate numai în baza coteipărţi valorice, care a fost calculată individual pentru fiecare participant la privatizare, conform unor recomandări metodologice ale fostului Departament al Privatizării. Metodologia concretă de calculare a cotei-părţi valorice în fiecare întreprindere agricolă a fost aprobată la adunarea generală a lucrătorilor și pensionarilor. Comisiile de privatizare a bunurilor întreprinderii agricole au organizat inventarierea și evaluarea bunurilor întreprinderii agricole care au fost privatizate și au calculat cota-parte valorică pentru fiecare lucrător și pensionar, fiind întocmit un proces-verbal special. De asemenea, comisiile de privatizare au completat pentru fiecare participant la privatizare câte un certificate de proprietate privată conform unui model special, în care urma si fie indicată cota-parte valorică atribuită. De regulă, repartizarea și atribuirea bunurilor agricole a fost efectuată în două etape. În prima etapa (primul concurs) au fost atribuite tehnica agricolă, fondul semincer și alte active necesare pentru lucrarea terenurilor agricole privatizate. După aceasta a avut loc procesul de stingere (achitare) a datoriilor întreprinderii agricole faţă de stat, bănci și alţi creditori în conformitate cu Legea restructur rii întreprinderilor agricole în procesul de privatizare 392/13.05.99. restructură O parte din bunurile întreprinderii au fost transmise contra datoriilor, iar bu- Capitolul IV 235 nurile care au rămas după achitarea datoriilor au fost iarăși transmise la cotaparte valorică (concursul doi). Deoarece bunurile privatizate erau foarte diferite după costul lor și după starea lor calitativă, nu a fost posibil de a împărţi în natură fiecărui proprietar câte un bun sau câteva bunuri, adică nu a fost posibil ca un proprietar să primească o combină întreagă, altul să primească un tractor, altul o clădire etc. Din aceste motive obiective proprietarii au format grupuri, au împuternicit o persoană (lider) ca să le reprezinte interesele la privatizare și această persoană a primit bunuri pentru întregul grup. În unele sate aceste grupuri au fost mai mici, iar în altele au ajuns la câteva sute de persoane (cotași). Certificatul de proprietate privată asupra cotei-părţi valorice este documentul care confirmă suma totală în bani a cote-părţi valorice atribuite fiecărei persoane, precum și repartizarea acestei sume pe grupuri de bunuri (tehnica agricolă, clădiri, plantaţii etc). Certificatul se eliberează în baza anexelor la procesele-verbale ale comisiei de privatizare a bunurilor întreprinderii agricole. În cazul în care persoana nu a primit acest certificat sau l-a pierdut, documentul dat poate fi solicitat de la secretarul consiliului local. Potrivit Legii 436/28.12.2006 privind administraţia publică locală, art. 39,secretarul are funcţia de a întocmi acest certificat după modelul aprobat de Ministerul Economiei, Ordinul nr. 29 din 19.04.2006 cu privire la aprobarea modelului Certificatului de proprietate privată asupra cotelor-părţii valorice. Certificatul este absolut necesar pentru ca proprietarul să poată vinde cota sa, să o dăruiască, să o schimbe, să o dea în arendă. În baza acestui certificat moștenitorul va putea obţine certificat de moștenire pentru cota-parte valorică. Exemplu În anul 2000, un grup de 500 de persoane l-a împuternicit pe cetăţeanul A. să participe la privatizarea bunurilor agricole ale gospodăriei agricole „X”. În etapa a doua de privatizare (concursul II) acest grup a primit mai multe bunuri, inclusiv clădirea casei mecanizatorilor, care a fost evaluată conform actului de inventariere la preţul de 150 000 de lei. Pentru a verifica dacă o persoană deţine o cotă-parte în casa mecanizatorilor și pentru a determina care este mărimea acestei cote, urmează a fi consultat procesul-verbal al comisiei de privatizare (concursul II) prin care a fost aprobată atribuirea bunurilor pe grupuri de participanţi la privatizare, inclusiv pentru grupul condus de cetăţeanul A. (lider). La acest proces-verbal trebuie să fie anexate un șir de documente, inclusiv: Lista de 500 de persoane care au participat la privatizare în grupul condus de cetăţeanul A. (lider). Această listă conţine date despre cota-parte valorică a fiecărei persoane și repartizarea acestei cote în bunurile atribuite grupului 236 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E respectiv, inclusiv în casa mecanizatorilor; actul de transmitere a bunurilor atribuite la concursul II grupului condus de cetăţeanul A., în care trebuie să fie indicată casa mecanizatorilor și valoarea acestui bun (150 000 de lei). Aceste documente (procesele-verbale ale comisiei de privatizare cu anexe) se găsesc la persoana care a condus grupul în procesul de privatizare: cetăţeanul A. (lider). De asemenea, aceste documente urmau să fie transmise spre păstrare la primărie sau la arhiva raională. Trebuie să avem în vedere că odată cu lichidarea fostelor gospodării colective toată bunurile acestor gospodării au fost împărţite participanţilor la privatizare (cotașilor), astfel încât persoanele care nu se regăsesc în listele persoanelor care au beneficiat de cota-parte valorică nu mai pot obţine acest drept. De asemenea, ar fi foarte dificilă corectarea unor greșeli legate de mărimea cotei-părţi valorice reflectată în documentele întocmite de comisiile de privatizare. Astfel de schimbări ar fi posibile doar cu acordul tuturor cotașilor din grup sau prin judecată. 4.2.3.2. Folosirea bunurilor agricole comune atribuite la cota-parte valorică Potrivit modelului aprobat, cota-parte valorică urmează a fi indicată în Certificatul de proprietate privată atât în lei, cât și în procente (%). Acest procent (%) este numit în lege cotă ideală, pentru că partea cotașului în bunurile comune nu are formă fizică, adică clădirea sau alt bun nu sunt împărţite pe bucăţele în natură. Deoarece fiecare bun atribuit la cota-valorică aparţine mai multor persoane, acestea sunt coproprietari ai bunului comun, iar folosirea acestui bun are loc prin înţelegerea și cu participarea tuturor coproprietarilor, fie că e vorba de paza sau reparaţia bunului, de darea lui în arendă sau de vânzarea bunului. Exemplu În anul 2000, un grup de 500 de persoane l-a împuternicit pe cetăţeanul A. să participe la privatizarea bunurilor agricole ale gospodăriei agricole „X”. În etapa a doua de privatizare (concursul II) acest grup a primit mai multe bunuri, inclusiv clădirea casei mecanizatorilor, care a fost evaluată conform actului de inventariere la preţul de 150 000 de lei. Conform actelor aprobate de comisia de privatizare, toţi cei 500 de cotași au cotele egale și le revine în clădirea dată câte 300 de lei (150 000 de lei : 500), iar în procente fiecărui cotaș îi revine câte 0,2 %, ceea ce constituie cota-parte ideală a fiecărui cotaș (100%: 500). În cazul dat toţi cei 500 de cotași sunt coproprietari ai clădirii respective. Capitolul IV 237 Cetăţeanca B. este membră a grupului de 500 de persoane și a înregistrat o gospodărie ţărănească, semnând contracte de arendă a terenurilor agricole cu o mare parte din cotași. De asemenea, după privatizare, din anul 2000 și până în 2005, cu acordul celorlalţi coproprietari, cetăţeanca B. a folosit casa mecanizatorilor, a asigurat paza bunului, l-a reparat substanţial. În anul 2006 cetăţeanca B. a hotărât să cumpere casa mecanizatorilor. La o adunare a grupului ea a propus să cumpere acest bun la preţul de privatizare – 150 000 de lei. Fiecare coproprietar a obţinut de la secretarul consiliului local certificate noi privind cota-parte valorică ce le aparţine. Cetăţeanca B. a semnat contracte cu persoanele care au dorit să vândă cotele lor, contractele fiind autentificate de secretarul consiliului local. În decursul unui an cetăţeanca B. a cumpărat cotele de la 400 de cotași, fiecare persoană primind suma de bani proporţional cotei sale, câte 300 de lei (150 000 de lei x 0.2%). În total cetăţeanca B a achitat suma de 120 000 de lei (300 de lei x 400 de cotași). Cetăţeanca B. a prezentat la oficiul cadastral teritorial contractele de vânzare-cumpărare, certificatele de privatizare, documentele întocmite de comisia de privatizare și a înregistrat în registrul bunurilor imobile clădirea casei mecanizatorilor și dreptul său pentru 80% din acest imobil. Alţi 100 de coproprietari mai întâi au fost de acord să vândă cotele lor cetăţencei B., dar apoi s-au răzgândit. Aceste 100 de persoane au vândut cotele altei persoane, cetăţeanul C., care nu este membru al grupului de 500 de persoane și nu are cotă în casa mecanizatorilor. Cetăţeanul C. a obţinut prin cumpărare în proprietatea sa 20% din casa mecanizatorilor și a înregistrat în cadastru acest drept al său. Cele 100 de persoane care au vândut cotele lor cetăţeanului C. nu au anunţat-o pe cetăţeanca B. despre faptul că se vând cotele lor. Astfel, cetăţeanca B. a obţinut prin cumpărare 80% din casa mecanizatorilor, iar cetăţeanul C. a obţinut prin cumpărare 20% din casa mecanizatorilor. Din motivul că împărţirea imobilului în natură este imposibilă, fiecare din ei dorește să fie proprietar unic al clădirii. Pentru că nu au putut să se împace între ei, în 2008 au mers în judecată. Cetăţeanca B. a cerut să i se dea ei toată clădirea, iar cetăţeanul C. a cerut ca întreaga clădire să-i fie dată lui. În anul 2010 cetăţeanca B. și cetăţeanul C. au ajuns cu judecata până la Curtea Supremă de Justiţie. Hotărârea finală în acest caz a dat dreptate cetăţencei B., deoarece ea este membră a grupului de coproprietari, adică are cotăparte în casa mecanizatorilor, iar cetăţeanul C. nu are cotă-parte în acest bun. Potrivit legii, cetăţeanca B. are dreptul preferenţial de a cumpăra cotele care se vând. Cetăţeanul C. ar avea dreptul să cumpere și el cotele vândute, dar numai dacă cetăţeanca B. ar fi refuzat să le cumpere. În baza exemplului descris mai sus vom reţine câteva reguli principale prescrise de lege privind drepturile și obligaţiile coproprietarilor unui bun comun pe cote-părţi. 238 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Coproprietarii, proporţional cotelor-părţi, vor împărţi între ei cheltuielile necesare pentru paza, reparaţia și întreţinerea bunului, de asemenea vor împărţi veniturile pe care le dă bunul (plata de arendă, fructele pomilor etc.). În cazul în care un coproprietar suportă cheltuieli pentru a menţine bunul în stare satisfăcătoare, el este în drept să ceară de la ceilalţi coproprietari compensarea părţii lor de cheltuieli. Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul conform acordului comun dintre coproprietari. În caz de neînţelegere, modul de folosinţă este stabilit prin hotărâre judecătorească. Atunci când un coproprietar nu poate folosi real bunul comun, el este în drept să ceară plata unei compensaţii de la coproprietarii care posedă și folosesc de fapt bunul comun. Această plată poate fi cerută inclusiv în cazul în care unul sau mai mulţi coproprietari folosesc bunul fără acordul celorlalţi coproprietari. Dacă bunul este transmis în arendă, plata de arendă este repartizată între cotași. Un coproprietar poate fi exclus din rândul coproprietarilor unui bun comun prin decizia instanţei de judecată atunci când acest proprietar încalcă în mod grav drepturile celorlalţi coproprietari. În acest caz excluderea are loc prin vânzarea cotei, benevol sau prin decizia judecătorească, adică coproprietarul exclus are dreptul să primească costul cotei sale. Coproprietarul poate să doneze cota sa parte, să o lase moștenire prin testament. Coproprietarul poate vinde cota sa parte în baza unui contract semnat personal de el și cumpărător. Însă, la vânzarea cotei vânzătorul are obligaţia să informeze ceilalţi coproprietari despre vânzare. Ceilalţi coproprietari au dreptul preferenţial să cumpere cotele ce se vând. Dacă timp de o lună niciunul din coproprietari nu va cumpăra cota propusă spre vânzare, vânzătorul este în drept să înstrăineze cota oricărei persoane. În cazul în care nu este respectat acest drept de preempţiune, coproprietarul care a aflat despre vânzare este în drept să sesizeze instanța de judecată pentru a lua locul cumpărătorului. Așa s-a întâmplat în exemplul descris mai sus. În cazul în care toţi coproprietarii, până la unul, doresc să vândă cotele lor, atunci poate fi încheiat un contract privind vânzarea bunului în întregime, și în acest caz poate fi încheiat un singur contract, care va fi semnat de toţi coproprietarii, iar preţul obţinut va fi împărţit între cotași proporţional cotelor. În caz contrar, acest contract poate fi anulat prin judecată. În cazul în care toţi coproprietarii, până la unul, doresc să împartă între ei în natură bunurile comune, poate fi încheiat un acord de împărţire care trebuie semnat de toţi coproprietarii. În caz contrar, acest acord poate fi anulat prin judecată. Dacă bunul proprietate comună nu poate fi partajat în natură, atunci, cu acordul coproprietarilor, bunul poate fi atribuit unui sau mai multor Capitolul IV 239 coproprietari, care vor trebui să plătească o compensaţie bănească, numită sultă, acelor coproprietari care se dezic de cotele lor în bunul comun. De asemenea, împărţirea poate avea loc prin vânzarea bunului (prin înţelegerea dintre coproprietari sau la licitaţie), iar preţul obţinut se distribuie între coproprietari proporţional cotelor lor. Niciun coproprietar nu poate cere altor coproprietari, sau liderului, sau primăriei, ca în locul cotei-părţi valorice să-i fie achitată o sumă în bani. Obţinerea unei sume de bani pentru cota-parte valorică este posibilă numai prin vânzarea cotei-părţi valorice sau prin vânzarea întregului bun. Este foarte important să reţinem că legea (Legea cadastrului bunurilor imobile 1543/25.02.98, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 44-46 din 21.05.1998, art. 59) conţine prevederi speciale privind înregistrarea la cadastru a contractelor privind înstrăinarea bunurilor imobile privatizate ale întreprinderilor agricole, precum și vânzarea cotelor-părţi în aceste bunuri. Aceste prevederi specifice au fost necesare pentru că, spre deosebire de terenurile agricole, dreptul de proprietate al cetăţenilor asupra clădirilor și construcţiilor nu a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile în mod organizat. Respectiv, spre deosebire de alte bunuri imobile, încheierea primelor contracte de înstrăinare a acestor bunuri (donaţie, vânzare-cumpărare, schimb) este posibilă fă f ră înregistrarea bunului imobil în registrul bunurilor imobile șii ffără extrasul din registrul bunurilor imobile. Totodată, după încheierea contractelor, persoana care a obţinut în proprietate bunul sau cotele-părţi din bunul imobil privatizat are obligaţia să efectueze înregistrarea. Coproprietarii unui bun imobil privatizat sunt în drept să procure în condiţii mai favorabile terenul aferent conform procedurilor stabilite la capitolul 4.1, subcapitolul 4.1.2, secţiunea 4.1.2.1. În afară de proprietatea comună pe cote-părţi există și proprietatea comună în devălmășie ie (f (fără stabilirea cotelor-părţi ideale), cum ar fi bunurile comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei. Acest subiect este reflectat în compartimentul 8. 4.2.4. Animalele domestice Legea obligă deţinătorul de animale domestice cum ar fi bovinele, ovinele, caprinele, porcinele, cabalinele, asinii, să respecte anumite reguli privind identificarea (însemnarea) și înregistrarea acestor animale. Potrivt Legii nr. 231-XVI din 20 iulie 2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 126-130 din 11.08.2006) orice deținător de animale are obligaţia de a prezenta informaţia privind animalele pe care le are pentru a fi incluse în Registrul de stat al animalelor. 240 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E În termen de 15 zile de la naşterea animalului deţinătorul de animale are obligaţia de a prezenta informaţia respectivă direcţiei raionale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală. Identificarea (însemnarea) animalelor se face prin aplicarea unor mijloace de identificare (semne) speciale. Deţinătorul de animale are obligaţia de a declara medicului veterinar oficial, în cel mult 7 zile, cumpărarea sau înstrăinarea animalelor. În caz de moarte, dispariţie şi sacrificare a animalelor, deţinătorul de animale are obligaţia de a declara aceste fapte direcţiei raionale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală. Prevederile Legii nr. 231-XVI din 20 iulie 2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor explicate mai sus vor fi puse în aplicare de la 01 ianuarie 2012. Agenţia Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală este autoritatea publică naţională ce reglementează, coordonează şi controlează implementarea Legii nr. 231-XVI din 20 iulie 2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor. Informații despre Agenția dată sunt pe pagina web http://www.asv.gov.md http://www.asv.gov.md/ Legea (Codul civil, art. 341) prevede situaţii aparte când unui proprietar i se pot lua animalele. În particular, în cazul în care proprietarul unor animale domestice dă dovadă de cruzime deosebită sau încalcă grav regulile de comportare cu animalele stabilite, prin lege, orice persoană are dreptul să ceară predarea animalelor prin răscumpărarea lor. Preţul de răscumpărare se stabilește prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească. 4.3. Dobândirea dreptului de proprietate prin posesiune îndelungată și în alte cazuri specifice Legea, în particular Codul civil, art. 320, stabilește modul sau calea pe care o persoană poate obţine în proprietatea sa un bun. Una din aceste modalităţi este crearea unui bun nou, cum ar fi construcţia unei case, despre care s-a spus mai sus în subcapitolul 4.2.1, secţiunea 4.2.1.3. Moștenirea și încheierea contractelor civile, despre care se va discuta în alte compartimente ale prezentului Îndrumar, este o modalitate foarte des folosită pentru obţinerea bunurilor în proprietate. De asemenea, privatizarea gratuită a terenurilor și a altor bunuri reprezintă o altă cale legală pentru dobândirea bunurilor. În unele cazuri dreptul de proprietate poate fi obţinut prin hotărâre judecătorească. În afară de aceste modalităţi, care sunt întâlnite foarte frecvent, dreptul de proprietate poate fi dobândit și pe alte căi legale, care sunt mai noi în legislaţie sau mai puţin cunoscute de cetăţeni. Una din aceste modalităţi este deţinerea sau posesiunea îndelungată a unui bun, denumită în lege uzucapiune, care a Capitolul IV 241 fost introdusă doar odată cu adoptarea noului Cod civil. Despre acest subiect se vorbește la subcapitolul 4.3.1. La subcapitolul 4.3.2. este reflectat subiectul privind dobândirea ndirea dreptului de proprietate asupra bunului mobil ffără stăpân, denumită în lege ocupaţiune, și privind soarta bunului pierdut de un proprietar și găsit de un alt proprietar. Aceste două subcapitole conţin comentarii la următoarele norme legale de bază: – Codul civil, Legea 1107/06.06.2002, art. 296, 320-336; – Legea cadastrului bunurilor imobile 1543/25.02.1998, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 44-46 din 21.05.1998, art. 401. 4.3.1. Dobândirea dreptului de proprietate prin deţinerea (posesiunea) îndelungată a unui bun Potrivit legii (Codul civil, art. 332-336), o persoană poate deveni proprietar al unui bun dacă l-a posedat (deţinut) pe parcursul unei perioade îndelungate ca un adevărat proprietar. Această cale de dobândire a dreptului de proprietate este identificată în lege prin noţiunea de uzucapiune. Prima condiţie este ca posesiunea să dureze neîntrerupt pe parcursul unei perioade de timp stabilite prin lege, și anume: – Termenul de minimum 15 ani este necesar pentru ca o persoană să poată obţine prin uzucapiune în proprietatea sa o casă, un teren și alt bun imobil; – Termenul de minimum 5 ani este necesar pentru ca o persoană să poată obţine prin uzucapiune în proprietatea sa un bun mobil, cum ar fi o mașină și alte bunuri care pot fi mișcate ușor din loc. Totodată, legea prevede anumite condiţii pentru ca posesiunea îndelungată să servească drept temei pentru recunoașterea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune. Regulile și condiţiile esenţiale pentru uzucapiunea clădirilor și a altor bunuri imobile sunt aceleași și pentru uzucapiunea bunurilor mobile. Astfel, posesiunea trebuie să fie de bună-credinţă, adică cel care deţine un bun nu știe și nici nu poate ști că bunul pe care îl posedă aparţine altei persoane sau că posesiunea sa este ilegală. De asemenea, legea permite uzucapiunea doar dacă pretendentul la dreptul de proprietate asupra unui bun a deţinut bunul în mod deschis și netulburat. Din moment ce adevăratul proprietar înaintează pretenţii și cere bunul său de la posesor, cel care posedă (deţine) bunul nu mai este posesor de bună-credinţă și devine posesor de rea-credinţă. Din exemplul descris în continuare vom deduce cum se calculează termenul posesiunii care dă dreptul unei persoane să pretindă la dreptul de proprietate asupra unei case, a unui teren și altui bun. 242 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Exemplu Cetăţeanul A. și cetăţeanul B. locuiau în casele lor individuale învecinate (peste gard). În 1981 cetăţeanul A. a decedat. În legătură cu faptul că cetăţeanul A. nu a avut moștenitori și nimeni nu a venit să se instaleze în casă, din anul 1982 cetăţeanul B. s-a mutat cu familia în casa care a aparţinut cetăţeanului A., unde a locuit fără întrerupere timp de 10 ani, a reparat casa de două ori, a achitat impozitele. În anul 1992 a decedat cetăţeanul B., iar peste 3 ani a decedat și soţia lui. În casa care a aparţinut cetăţeanului A. a rămas să locuiască cetăţeanul C., feciorul cetăţeanului B., cu familia sa. În 2005 cetăţeanul C. a depus cerere în judecată pentru a i se recunoaște dreptul de proprietate asupra casei, dobândit prin uzucapiune. Cererea a fost admisă. Astfel, cetăţeanul A. a dobândit dreptul asupra unei case care a aparţinut altei persoane datorită faptului că timp de 23 de ani el și părinţii lui au locuit în acest imobil, l-au folosit și l-au deţinut ca niște proprietari. În cazul descris casa a fost posedată neîntrerupt pe parcursul a 23 de ani. Tatăl lui C. a locuit 10 ani în casa cu pricina și însuși B. a locuit în aceeași casă timp de 13 ani, în total 23 de ani. Astfel, legea permite ca aceste două perioade să fie unite. Pentru a obţine dreptul asupra unui bun imobil prin uzucapiune, persoana interesată trebuie să depună cerere în judecată pentru constatarea faptului uzucapiunii. În temeiul hotărârii judecătorești, dreptul dobândit prin uzucapiune se înregistrează în registrul bunurilor imobile. Este de menţionat că legea interzice în mod expres obţinerea dreptului de proprietate prin uzucapiunea bunurilor din domeniul public despre care s-a vorbit la subcapitolul 4.1.1. Exemplu Cetăţeanul A. deţine în proprietate o casă cu teren aferent în satul X. De la casa cetăţeanului A. până la drumul central este o hudiţă (un drum îngust) cu lungimea de vreo 6 metri. În 1991, cetăţeanul A. a pus poartă între hudiţă și drumul central. Prin 2009, cetăţeanul A. a depus cerere în judecată să i se recunoască dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra porţiunii de teren care a servit cândva drept cale de acces (drum) de la gospodăria cetăţeanului A. spre drumul central. Însă, deși termenul posesiunii a fost de 18 ani, cererea a fost respinsă de judecată pe motiv că porţiunea de drum este teren public de interes local și, potrivit art. 296 Cod civil, nu poate fi dobândită în proprietate prin uzucapiune. Capitolul IV 243 4.3.2. Dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului fără stăpân (ocupaţiune) și asupra bunului găsit Un bun mobil ffără stăpân devine proprietatea persoanei care îl deţine și îl posedă, această modalitate având în lege denumirea de ocupaţiune. Astfel: – pot fi dobândite prin ocupaţiune doar bunurile mobile, afară de clădiri, terenuri și alte bunuri fixate solid de pământ; – pot fi dobândite prin ocupaţiune iune doar bunurile ffără stăpân, adică acele bunuri mobile care au fost părăsite, al căror proprietar a renunţat expres la dreptul de proprietate. Exemplu Cetăţeanul A. din satul X. a hotărât să înnoiască mobilierul din casă și a scos în stradă lângă poartă mai multe piese din mobilierul vechi. La întrebările vecinilor și ale trecătorilor, cetăţeanul A. spunea că el nu mai are nevoie de aceste lucruri. Deci este evident că cetăţeanul A. nu mai pretinde că este proprietarul mobilierului scos la poartă. În aceste condiţii, oricine, în principiu, ar putea lua aceste lucruri, iar proprietarul nou va fi acea persoană care va lua prima aceste obiecte în posesie (le va duce acasă sau în alt loc pentru păstrare). Trebuie să facem deosebire între bunul părăsit (abandonat) și bunul pierdut de cineva și găsit de altcineva. În privinţa acestor lucruri, legea (Codul civil, art. 324) stabilește un șir de reguli pentru cel care a pierdut bunul său, pentru cel care l-a găsit și pentru alte persoane/organizaţii. Potrivit legii (Codul civil, art. 324-326), bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său. Cel care a găsit bunul este obligat să-l întoarcă proprietarului/posesorului. Dacă proprietarul/posesorul nu poate fi identificat, persoana care a găsit bunul trebuie să-l predea autorităţilor administraţiei publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit bunul. Bunul găsit într-o încăpere publică sau în transportul public se predă organizaţiei de stat sau proprietarului mijlocului de transport. Organizaţiile care au primit bunul găsit trebuie să afișeze la sediul lor un anunţ despre bunul găsit și au obligaţia de a păstra acest bun timp de 6 luni. Dacă păstrarea bunului va duce la deteriorarea lui sau dacă păstrarea este prea scumpă, bunul găsit este vândut înainte de expirarea termenului de 6 luni. În cazul în care, timp de 6 luni, proprietarul nu a cerut bunul mobil pierdut, acest bun devine proprietatea persoanei care l-a găsit. Dacă cel care a găsit bunul refuză să-l ia, bunul trece în proprietatea statului. Dacă bunul găsit este un animal, atunci fostul proprietar poate să-l ceară înapoi dacă animalul ţine în mod deosebit la fostul stăpân sau dacă noul stăpân are un comportament crud faţă de animalul găsit. 244 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Proprietarul bunului găsit este obligat să compenseze cheltuielile legate de păstrarea bunului său. În afară de aceasta, proprietarul bunului găsit este obligat să plătească celui care l-a găsit o recompensă în proporţie de cel mult 10% din preţul bunului. Dacă mărimea recompensei nu a putut fi stabilită pe cale amiabilă, cel care l-a găsit are dreptul la o sumă stabilită de instanţa de judecată. Exemplu Cetăţeanul A. din satul X. a pierdut un viţel de vreo 4 luni, pe care l-a găsit cetăţeanul B. Cetăţeanul B. a dus viţelul la el acasă și a mers la primărie să anunţe găsirea viţelului. Secretarul consiliului a afișat un anunţ despre viţelul găsit, însă cetăţeanul A. nu a dat de știre că el ar fi proprietarul animalului, pentru că era plecat din sat și a revenit doar peste 8 luni după dispariţia viţelului. Când a revenit în sat, cetăţeanul A. a aflat că animalul lui este la cetăţeanul B. și a mers la acesta să ceară viţelul. Însă cetăţeanul B. a refuzat să-i dea viţelul, care era deja de câteva ori mai mare, spunând că el a cheltuit mult pentru a hrăni viţelul, pentru a-l îngriji și a-l lecui cu medicamente scumpe. Acum viţelul găsit este animalul iubit al întregii familii și el nu ar dori să întoarcă animalul fostului stăpân. Cetăţeanul A. a mers la primărie, iar acolo l-au trimis la parajurist să clarifice care sunt drepturile lui asupra animalului pierdut. Parajuristul i-a explicat prevederile legii expuse mai sus, după care cetăţeanul A. a calculat că ar ieși cam scump să se judece cu cetăţeanul B. și să-i achite cheltuielile pentru că a ţinut și a crescut viţelul timp de 8 luni. În final, cetăţeanul A. a renunţat la viţel după ce cetăţeanul B. i-a plătit pentru viţel, sumă cât ar fi costat la momentul când l-a găsit. Printre bunurile găsite, legea (Codul civil, art. 327) reglementează într-un mod aparte situaţiile de noroc cum ar fi găsirea unei comori – orice bun mobil ascuns sau îngropat al cărui proprietar nu este. Cel care a găsit o comoară are dreptul la o parte din ea. În cazul în care într-un bun imobil (casă, teren) se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate proprietarului bunului imobil și pe jumătate celui care a descoperit comoara. În cazul în care comoara are valoare istorico-culturală, ea este transmisă în proprietatea statului, dar 50% din preţul comorii trebuie plătite în mod egal celui care a descoperit comoara și proprietarului bunului imobil în care a fost găsită comoara. Capitolul IV 245 4.4. Înregistrarea bunurilor imobile Potrivit legii (Codul civil, art. 321), dreptul de proprietate al unei persoane asupra bunurilor imobile (case și alte construcţii, terenuri etc.) nu este recunoscut dacă nu estre înscris (înregistrat) în registrul bunurilor imobile. Respectiv, înregistrarea corectă în registrul bunurilor imobile (cadastru) a dreptului de proprietate asupra acestor bunuri importante pentru fiecare familie este absolut necesară, pentru ca cetăţeanul să fie sigur că are actele în regulă și că nu vor apărea probleme atunci când bunurile imobile vor fi transmise prin moștenire, sau donate, sau vândute. La subcapitolul 4.4.1. sunt incluse informaţii succinte privind registrul bunurilor imobile și relaţiile cetăţenilor cu organele cadastrale. Subcapitolul 4.4.2 conţine comentarii la procedurile de înregistrare a bunurilor imobile. Informaţiile din subcapitolele 4.4.1. și 4.4.2. sunt bazate pe prevederile legilor și actelor normative de bază cu privire la înregistrarea bunurilor imobile: – Codul civil, Legea 1107/2002, art. 496-511; – Legea cadastrului bunurilor imobile 1543/25.02.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 44-46 din 21.05.1998, art. 59; – Legea 393/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor la serviciile prestate de ÎÎntreprinderea Specializată în Cadastru și filialele acesteia, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 18-20 din 09.02.2007; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 1030/1998 despre unele măsuri privind crearâ rea cadastrului bunurilor imobile, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 96 din 22.10.1998; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 770/2007pentru aprobarea tarifelor la servirâ ciile prestate de ÎÎntreprinderea de Stat „Cadastru” și filialele acesteia, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 98-102 din 13.07.2007; – Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru, Instrucţiune din 22.06.2005 cu privire la înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 142 din 28.10.2005; – Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru, Instrucţiunea din 27.05.2003 cu privire la modul de elaborare și actualizare a planurilor cadastrale și geometrice, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 177 din 15.08.2003. 4.4.1. Registrul bunurilor imobile și sistemul organelor cadastrale La acest subcapitol, în secţiunea 4.4.1.1. sunt explicate prevederile legale privind registrul bunurilor imobile în partea ce ţine de bunurile imobile înregistrate ale cetăţenilor și informaţiile din registru de care poate avea nevoie 246 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E cetăţeanul. În secţiunea 4.4.1.2. se descrie succint sistemul organelor cadastrale și al persoanelor care acordă servicii cetăţenilor: registratorul din cadrul oficiilor cadastrale teritoriale, registratorul din cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru (Î.S. „Cadastru”), Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru. 4.4.1.1. Registrul bunurilor imobile Cadastrul bunurilor imobile este un sistem complex unic care are rolul de a lua în evidenţă, prin înregistrarea de stat, toate bunurile imobile și drepturile asupra bunurilor imobile care aparţin cetăţenilor, persoanelor juridice, statului. Registrul bunurilor imobile este un sistem de înscriere a datelor, efectuată conform legii, cu privire la bunurile imobile, la primii deţinători (proprietari) ai acestor bunuri, precum și la transmiterea ulterioară a drepturilor legale asupra bunurilor imobile prin vânzare, donaţie, moștenire etc. Registrul conţine date cu privire la fiecare bun imobil separat. Spre exemplu, dacă una și aceeași persoană deţine 3 terenuri agricole, un teren de grădină și o casă cu teren pe lângă casă, în registrul bunurilor imobile va fi înregistrat separat fiecare dintre aceste 5 obiecte. Registrul se păstrează permanent și se ţine pe hârtie și în formă computerizată (bază de date). Extrasul din registrul bunurilor imobile este un document ce confirmă înregistrarea în registru a drepturilor cetăţenilor asupra bunurilor imobile ce le aparţin. Extrasul reflectă informaţia din registru cu privire la un bun concret și va fi deci eliberat pentru fiecare bun imobil înregistrat. Modelul extrasului este aprobat de Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru. Acest document este împărţit în capitole identificate cu litere (A,B,C) și conţine informaţii divizate în trei subcapitole principale. ÎÎn subcapitolul I se înscriu datele despre bunul imobil: – despre teren: (numărul cadastral, adresa, destinaţia de folosinţă (pentru construcţii, agricol etc.), suprafaţa, tipul hotarelor (generale sau fixe); – despre fiecare construcţie aflată pe teren: (numărul cadastral, adresa, destinaţia de folosinţă (casă de locuit, construcţie accesorie etc.), suprafaţa. Î subcapitolul II se înscriu datele referitoare la dreptul de proprietate: În – despre teren: (numărul cadastral, mărimea cotei-părţi (1.0, 1/2, 1/3 etc.), numele proprietarului, data nașterii, codul personal, domiciliul, temeiul înscrierii dreptului de proprietate (titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. data, certificatul de moștenitor nr. data, contractul de vânzare-cumpărare nr. data etc.), data înregistrării; – despre fiecare construcţie aflată pe teren: (numărul cadastral, mărimea cotei-părţi (1.0, 1/2, 1/3 etc.), numele proprietarului, data nașterii, nu- Capitolul IV 247 mărul codului personal, domiciliul, temeiul înscrierii dreptului de proprietate (actul de recepţie a construcţiei, certificatul de moștenitor nr. data, contractul de vânzare-cumpărare nr. data etc.), data înregistrării. ÎÎn subcapitolul III se înscriu datele referitoare la grevarea dreptului de proprietate, adică referitor la gaj și la interdicţiile aplicate faţă de bunul ce aparţine proprietarului. – De regulă, în acest capitol găsim o menţiune că nu sunt înscrieri, ceea ce înseamnă că bunul nu a fost pus în gaj și nu există alte drepturi ale altor persoane asupra bunului. Referitor la interdicţii, găsim aceeași menţiune despre lipsa înscrierilor, ceea ce înseamnă că asupra bunului nu a fost aplicat sechestru sau o altă interdicţie. – În cazul în care la acest capitol sunt menţiuni privind gajul, sechestrul, etc., extrasul va face referinţă la documentul care a stat la baza înscrierii (contractul de gaj, încheierea instanţei de judecată etc.). Prezenţa acestor înscrieri îl împiedică pe proprietar să încheie acte juridice în privinţa bunului imobil. Extrasul este semnat de registrator și conţine ștampila oficiului cadastral teritorial. Extrasul trebuie să fie eliberat de oficiul cadastral teritorial din locul de aflare a bunului imobil înregistrat, în termen de 3 zile lucrătoare, la cererea scrisă a persoanei interesate. În afară de datele confirmate prin extrasul din registrul bunurilor imobile, registrul bunurilor imobile conţine informaţii privind valoarea bunului imobil, care are importanţă, în particular, pentru calcularea impozitului pentru bunul imobil (teren și casă). Aceste date sunt confirmate prin eliberarea, după achitarea unei plăţi stabilite, a unui certificat privind valoarea bunului imobil. Acest certificat este necesar și în cazul întocmirii certificatului de moștenitor asupra bunurilor înregistrate. Este important să reţinem că, în principiu, cetăţeanul are nevoie de extrasul din registrul bunurilor imobile numai dacă acest document este necesar pentru vânzarea bunului, pentru întocmirea certificatului de moștenitor, adică atunci când are loc schimbarea proprietarului. Extrasul eliberat în aceste scopuri este valabil doar timp de două luni de la data eliberării. În alte cazuri, dacă cetăţeanul dorește să se informeze referitor la bunurile și drepturile sale înregistrate în cadastru, el poate veni la registratorul oficiului cadastral, unde poate lua cunoștinţă de informaţia din registru cu privire la bunul său, precum și privind alt bun imobil care-l interesează. De asemenea, cetăţeanul poate solicita eliberarea unui certificat informativ despre înscrierile existente referitor la oricare bun imobil și drepturile asupra bunului. 248 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Refuzul neîntemeiat de a elibera informaţii din cadastru poate fi atacat la Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru, iar decizia Agenţiei poate fi contestată în instanţa de judecată. 4.4.1.2. Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru este un organ administrativ central, subordonat Guvernului, care conduce activităţile de creare și administrare a cadastrului bunurilor imobile. Aceste funcţii ale Agenţiei sunt îndeplinite prin intermediul Întreprinderii Specializate în Cadastru (Î.S. „Cadastru”) și a filialelor acestei întreprinderi – oficiile cadastrale teritoriale care sunt amplasate în centrele raionale, în municipii și în orașe. De regulă, cetăţenii nu au nevoie să se adreseze direct Agenţiei Relaţii Funciare și Cadastru în probleme ce ţin de înregistrarea bunurilor imobile, deoarece procedurile de înregistrare sunt efectuate direct la filialele Î.S. „Cadastru” la locul de aflare a caselor și a terenurilor. Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru nu intervine direct în aceste proceduri. În cazul în care cetăţeanul consideră că în cadrul procedurilor de înregistrare i-au fost încălcate drepturile, el este în drept să se adreseze direct la Î.S. „Cadastru” sau în judecată. În cazul în care cetăţeanului i se refuză eliberarea informaţiilor cadastrale, acest refuz poate fi contestat la Agenţie, iar decizia Agenţiei poate fi atacată în instanţa de judecată. Totodată, cetăţenii nu sunt lipsiţi de dreptul de a se adresa la Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru cu cereri și petiţii legate de activitatea Î.S. „Cadastru” sau a filialelor. Informații utile despre Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru sunt plasate pe pagina web http://www.arfc.gov.md/ http://www.arf 4.4.1.3. Registratorul din cadrul Întreprinderea de Stat „Cadastru” Întreprinderea Specializată în Cadastru (Î.S. „Cadastru”) este o întreprindere de stat care se află la Chișinău, dar are filiale în fiecare centru raional. Activitatea de bază a Î.S. „Cadastru” constă în formarea și păstrarea informaţiei cadastrale, inclusiv a datelor despre casele și terenurile cetăţenilor. În cadrul Î.S. „Cadastru” activează un registrator care deţine prin lege dreptul de a controla activitatea registratorilor din cadrul oficiilor cadastrale teritoriale. Deci nu este necesar ca cetăţenii să se adreseze registratorului din cadrul Î.S. „Cadastru” pentru a înregistra un drept. Cetăţenii sunt în drept de a se adresa registratorului din cadrul Î.S. „Cadastru” doar atunci când nu sunt de acord cu modul în care cererea lor a fost soluţionată de registratorul oficiului cadastral teritorial. Capitolul IV 249 Registratorul din cadrul Î.S. „Cadastru” este o persoană cu funcţii de răspundere, are atribuţii de supravegherea acţiunilor registratorilor din cadrul oficiilor cadastrale teritoriale și este în drept: – să examineze cazurile de respingere a cererii cetăţeanului de înregistrare a bunului imobil atunci când cererea nu se înregistrează și nu se examinează; – să examineze legalitatea deciziilor registratorilor din cadrul oficiilor cadastrale teritoriale prin care cererea de înregistrare a fost examinată, dar a fost refuzată efectuarea înscrierilor în registrul bunurilor imobile; – să decidă privind corectarea unor greșeli din registrul bunurilor imobile etc. În cazul în n care nu este satisf satisfăcut de modul în care problema lui a fost soluţionată de registratorul din cadrul Î.S. „Cadastru”, cetăţeanul poate contesta decizia acestui registrator în instanţa de judecată. Informații despre activitatea Î.S. „Cadastru” sunt plasate pe pagina web http://www.cadastre.md/ 4.4.1.4. Registratorul din cadrul oficiului cadastral teritorial Oficiile cadastrale teritoriale amplasate în centrele raionale, în municipii și în orașe sunt filiale ale Î.S. „Cadastru”. Aceste oficii efectuează nemijlocit lucrările cadastrale, întocmesc dosarul cadastral al fiecărui bun imobil și documentele necesare pentru ţinerea cadastrului, efectuează înregistrarea drepturilor cetăţenilor asupra bunurilor imobile, prezintă informaţii din cadastru privind bunurile imobile și drepturile înregistrate asupra acestor bunuri. Toate cererile ce ţin de înregistrarea bunurilor imobile sunt adresate direct registratorului din cadrul oficiului cadastral teritorial. Registratorul este o persoană cu funcţii de răspundere care este în drept să examineze documentele și să decidă privitor la înregistrările (înscrierile) necesare prevăzute de lege. În procesul înregistrării, registratorul din cadrul oficiului cadastral teritorial: – solicită de la cetăţean documentele necesare pentru a include în cadastru datele despre bunul imobil și drepturile cetăţenilor asupra bunurilor; – adoptă decizii privind efectuarea sau modificarea înscrierilor în registrul bunurilor imobile; – este în drept să refuze efectuarea sau modificarea înscrierilor; – eliberează extrase din registrul bunurilor imobile etc. În cazul în care nu este de acord cu acţiunile registratorului din cadrul oficiului cadastral teritorial, cetăţeanul poate contesta decizia acestui registrator 250 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E la registratorul din cadrul Î.S. „Cadastru” sau în instanţa de judecată. Mai detaliat, acest aspect este reflectat în continuare la secţiunea 4.4.2.2. Informații despre sistemul oficiilor cadastrale sunt plasate pe pagina web http://www.cadastre.md/?lang=ro&menu_id=191 4.4.2. Înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor asupra bunurilor imobile Până nu demult, casele și gospodăriile cetăţenilor de la sate erau luate la evidenţă de primării într-un registru special: Registrele de evidenţă a gospodăriilor (foste gospodării colhoznice, gospodării ţărănești (de fermier)). Aceste registre au continuat evidenţa bunurilor în gospodăriile individuale în localităţile rurale existente și în perioada de până la anii ‘90 (în perioada sovietică). În prezent însă legea recunoaște doar înregistrarea bunurilor și drepturilor cetăţenilor care este efectuată la oficiile cadastrale teritoriale. Este obligatorie înregistrarea la oficiile cadastrale teritoriale a caselor și a terenurilor, precum și a drepturilor cetăţenilor asupra acestor bunuri. Doar în unele cazuri, legea permite amânarea înregistrării. Din punct de vedere legal, ffără înregistrarea în cadastru, drepturile cetăţenilor asupra bunurilor imobile pe care le deţin nu există. Legea prevede că trecerea înregistrării caselor și a anexelor gospodărești din sate în sistemul organelor cadastrale are loc prin înregistrarea primară (iniţială). Informaţia actuală din Registrul de evidenţă a gospodăriilor stă la baza înregistrării primare (iniţiale) a caselor în registrul cadastral al bunurilor imobile. Cunoașterea procedurilor esenţiale ale acestui proces le va ajuta cetăţenilor să își protejeze mai bine proprietăţile în cazul unor eventuale greșeli sau inexactităţi. Aceste aspecte sunt reflectate în secţiunea 4.4.2.1. După înregistrarea primară, cetăţeanul intră în relaţii cu oficiile cadastrale teritoriale în legătură cu înregistrările curente, adică atunci când datele din Registrul bunurilor imobile trebuie să fie modificate în legătură cu vânzarea, moștenirea bunurilor etc. Relaţiile cetăţeanului cu oficiile cadastrale teritoriale în procesul înregistrărilor curente privind casele de locuit, terenurile de lângă casă, terenurile agricole și alte bunuri imobile sunt explicate în secţiunea 4.4.2.2. 4.4.2.1. Înregistrarea primară a caselor de locuit și a terenurilor în localităţile rurale Înregistrarea primară presupune efectuarea primului înscris în Registrul bunurilor imobile privitor la case, terenuri și la drepturile cetăţenilor asupra Capitolul IV 251 acestor bunuri, cu reflectarea datelor și a informaţiei care este prevăzută de lege. Înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor se efectuează de către oficiile cadastrale teritoriale raionale în locul unde se află bunurile imobile: – terenurile agricole; – terenurile de lângă casele de locuit; – clădirile și construcţiile solid legate de pământ (orice construcţie ridicată pe pământ sau în pământ, care este legată de pământ prin fundament, stâlpi etc.), adică construcţia care nu poate fi mutată din loc în loc. Înregistrarea primară a terenurilor agricole a fost efectuată odată cu atribuirea în natură a cotelor de teren echivalent și este confirmată prin titlurile pe care le deţin proprietarii. Acest subiect a fost discutat în subcapitolul 4.2.2. secţiunea 4.2.2.1. În această secţiune vor fi explicate doar prevederile legii privind înregistrarea primară a terenurilor de lângă casă, a caselor și construcţiilor amplasate pe aceste terenuri. Pentru moment, în multe sate din republică s-a efectuat înregistrarea primară masivă, în mod organizat. Înregistrarea primară masivă s-a efectuat în mod gratuit pentru cetăţeni, conform unui Program de stat special de creare a cadastrului bunurilor imobile. Dat fiind faptul că în acest proces a fost efectuat un volum mare de lucru, în unele cazuri, datele înregistrate privind bunurile imobile nu corespund întocmai situaţiei reale și corecte, în opinia proprietarilor. Anume așa s-a întâmplat în cazul descris la subcapitolul 4.2.1. secţiunea 4.2.1.1, când cetăţeanul s-a pomenit că după înregistrarea primară masivă, lotul lui de lângă casă s-a micșorat cu 10 ari, iar lotul vecinului s-a mărit cu 10 ari. O altă situaţie este descrisă în următorul exemplu. Exemplu Familia A. din s. C. raionul N. deține un teren aferent casei de circa 12 ari pe care îl posedă și îl folosește în hotarele moștenite după bunica unuia din soții A. Terenul lor se mărginește dintr-o parte cu un drum public central, iar în capăt a fost întotdeauna învecinat cu terenul vecinului B. Din altă parte terenul are hotar cu terenul vecinului C. cu suprafața de peste 30 de ari. Vecinul C. avea poarta principală la un alt drum lateral. Prin anul 1982 soții A. au permis nuntașilor să treacă prin grădina lor la nunta fiicei vecinului C. După nuntă, cu permisiunea vecinilor A., vecinul C. folosea ocazional grădina pentru a ieși la drumul principal. În 1997 vecinul C. a decedat, casa acestuia revenind unei nepoate, care nu a venit să locuiască în casa bunelului. Soții A. au făcut înapoi gardul dintre grădina lor și grădina vecinului C. și au scos poarta instalată cu ocazia nunții din anul 1982. 252 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E În anul 2003 în localitate au început lucrările cadastrale pentru înregistrarea primară masivă. Moștenitoarea vecinului C. a intrat în conflict cu soții A. insistând la dreptul ei asupra porțiunii din grădina soților A. pentru a avea o cale suplimentară de ieșire la drumul principal. Primăria cunoștea că între vecinii A. și C. există un conflict cu privire la hotar. Conflictul dintre vecini s-a agravat, astfel încît în anul 2005 soții A. au hotărât să se adreseze în judecată. În procesul judecății soții A. au luat cunoștință de titlul de autentificare din august 2003 eliberat de primărie pentru terenul lor de lângă casă. De asemenea, soții A. au luat cunoștință de planul terenului vecinului C. și au constatat că după planul aprobat de consiliul local și care era înregistrat la cadastru terenul lor nu mai are hotar cu terenul vecinului B. Între aceste două terenuri a fost proiectat un mic sector care face parte din grădina terenului vecin moștenit de nepoata lui C. Acest teren formează un drum suplimentar de la grădina vecinului C. spre șosea. Exemplul de mai sus ar putea fi util pentru evitarea greșelilor și încălcărilor în procesul de înregistrare primară masivă a bunurilor imobile. În acest scop ne vom referi în continuare la specificul acestor lucrări cadastrale. O particularitate importantă a înregistrării primare masive este faptul că bunurile au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile fără cererea și fără participarea activă a proprietarilor, în principal în baza documentelor pe care le deţin primăriile, inclusiv: datele din Registrele de evidenţă a gospodăriilor; deciziile privind atribuirea loturilor de lângă casă; actele privind recepţia construcţiilor noi etc. Totodată, primăriile urmau să informeze populaţia despre începerea înregistrării primare masive, astfel încât cetăţenii să poată lua cunoștinţă de documentaţia elaborată pentru înregistrare și să propună modificarea și precizarea acestor documente. Informarea cetăţenilor despre mersul înregistrării primare masive contribuie la reflectarea corectă a informaţiei în cadastru, la evitarea greșelilor din documentaţia cadastrală care stă la baza înregistrării terenurilor și caselor. Însă, în unele localităţi, autorităţile locale nu au avut nici grijă și nici interes să colaboreze cu populaţia pentru a evita încălcarea drepturilor cetăţenilor. Din cazul descris mai sus rezultă că primăria a lucrat insuficient cu populaţia (titlurile cu indicarea planului terenului au fost aprobate în 2003, dar au fost eliberate cetăţenilor abia în 2005). Proiectul de organizare a teritoriului din intravilan (harta teritoriului) este un document cadastral de bază în care sunt arătate străzile (drumurile) satului, hotarele fiecărui teren separat și construcţiile amplasate pe terenuri (case și anexe gospodărești). Din acest proiect se vede care sunt terenurile Capitolul IV 253 învecinate. Elaborarea acestei hărţi necesită efectuarea măsurărilor pe teren. Deţinătorii de teren sunt obligaţi să permită examinarea bunului imobil persoanelor împuternicite de a efectua lucrările cadastrale. De regulă, inginerii cadastrali din cadrul primăriilor au participat la aceste lucrări. Proiectul de organizare a teritoriului poate fi elaborat doar de către întreprinderile ce deţin licenţe în domeniul executării lucrărilor cadastrale. Acest document trebuie să fie aprobat prin decizia consiliul local și, în corespundere cu acest plan, sunt întocmite titlurile de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren cu indicarea planului (configuraţiei) terenului. Dosarul cadastral pentru fiecare bun imobil conţine: fragmentul planului cadastral al terenului (o parte din planul general); extrasul din registrul de evidenţă a gospodăriilor sau certificatul eliberat de primărie privind datele tuturor membrilor gospodăriei; exemplarul doi al titlurilor de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren; copiile deciziilor de atribuire a terenului adoptate de consiliul local; actul de dare în exploatare a construcţiei; alte documente, după caz. Dosarul cadastral este întocmit de oficiul cadastral teritorial și are un număr cadastral – o combinaţie de cifre ce reprezintă elemente specifice ale cadastrului (raion, zonă, masiv, sector cadastral etc.). Numărul cadastral este identic cu numărul din titlul de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren. În baza dosarului cadastral, registratorul înregistrează în Registrul bunurilor imobililor terenurile și construcţiile de pe terenuri și dreptul de proprietate al cetăţenilor asupra bunurilor imobile. Faptul înregistrării se confirmă prin aplicarea unei ștampile speciale, numită parafa de înregistrare a drepturilor. Parafa de înregistrare se aplică pe toate exemplarele de documente, inclusiv pe titlul de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren care este înmânat proprietarului. Înregistrările se fac atât în fișierele de hârtie, cât și în varianta computerizată a registrului. O altă prevedere legală specifică privind înregistrarea primară masivă spune că terenurile ocupate de case și anexe gospodărești au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile în baza hotarelor generale ale terenului. Astfel, înregistrarea primară masivă a avut loc fără stabilirea (fixarea) hotarelor la faţa locului. Din cazul descris mai sus rezultă că reprezentanţii primăriei (consiliului) aveau cunoștință de conflictul de hotar dintre vecinii A. și C. Deci autorităţile locale au putut refuza sau amâna aprobarea planului cadastral și a hotarelor generale dintre aceste terenuri până la împăcarea părţilor sau până la soluţionarea cazului în judecată. Vecinii puteau fi ajutaţi să ajungă la o înţelegere care să împace ambele părţi. Spre exemplu, vecinul A. putea să cedeze partea din grădina lor vecinei C. pentru ieșire la drumul principal, iar vecina C. putea să cedeze o ffîșie 254 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E din grădina sa pentru ca vecinii A. să nu fie așa de strâmtoraţi, având în vedere că terenul vecinilor A. este de aproape 3 ori mai mic decât terenul vecinei C. Apariţia litigiilor de genul celui existent dintre vecinii A. și C. este posibilă atâta timp cât hotarele nu sunt fixate pe loc. La solicitarea persoanei interesate și din contul acesteia poate fi efectuată fixarea hotarelor la faţa locului și întocmirea actelor privind stabilirea hotarelor. Acest proces trebuie să aibă loc cu participarea proprietarului terenului pentru care are loc fixarea hotarelor și a proprietarilor terenurilor alăturate. În cazul de mai sus, fixarea hotarelor putea fi ffăcută doar în prezenţa vecinilor A., B. și C. Vecinii trebuie înștiinţaţi prin aviz special, înmânat prin recipisă, despre ziua când va avea loc fixarea hotarelor. Rezultatele stabilirii și coordonării hotarelor se reflectă în actul de stabilire a hotarelor fixe întocmit conform unui model aprobat de Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru. Actul dat se semnează de către proprietarul terenului, vecini și executantul lucrărilor de stabilire a hotarelor (de regulă, specialistul în lucrări cadastrale de la oficiul cadastral). De asemenea, se întocmește dosarul tehnic al bunului imobil și planul geometric al terenului (desene și schiţe care arată dimensiunile terenului, locul de amplasare a casei pe teren; planul casei în interior, după caz). Acest plan geometric al terenului poate fi schimbat doar prin acordul tuturor proprietarilor terenurilor învecinate. Modificarea planului poate fi efectuată prin hotărârea instanţei de judecată, dacă vecinii nu ajung la o înţelegere privind stabilirea hotarelor. Este important să reţinem că, în cadrul efectuării înregistrării primare masive, de regulă cetăţenii nu au primit extrasele din registrul bunurilor imobile la care ne-am referit mai amănunţit în secţiunea 4.4.1.1. a prezentului capitol. După cum am menţionat mai sus, cetăţenilor trebuie să le fie eliberat titlul de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren pentru sectorul pe care sunt amplasate casa și anexele gospodărești, care să aibă aplicată parafa de înregistrare. Totodată, orice proprietar este în drept să meargă la oficiul cadastral teritorial și să solicite extrasul (informația) privind bunurile sale înregistrate. Greșelile din cadastru, comise în cadrul înregistrării primare masive, pot fi corectate. Cetăţeanul care consideră că la înregistrarea primară au fost admise greșeli trebuie să meargă la oficiul cadastral teritorial și să se adreseze registratorului. Registratorul va studia cazul și va decide care este modalitatea în care este posibilă corectarea greșelii comunicate. Greșelile din cadastru se corectează numai în temeiul deciziei registratorului. Corectarea greșelilor tehnice (litere, cuvinte, cifre, calcule aritmetice etc.) are loc prin decizia registratorului. Alte greșeli din registrul bunurilor imobile (indicarea greșită a proprietarului, a suprafeţei terenului, a cotelor-părţi din proprietatea comună, a hotare- Capitolul IV 255 lor etc.) pot fi corectate doar cu acordul în scris al fiecărei persoane interesate. În cazul în care persoanele interesate nu dau acordul lor pentru schimbarea datelor din registru, greșeala va putea fi corectată doar prin hotărârea instanţei judecătorești. În studiul de caz de mai sus, vecinii A. au considerat că înregistrarea terenurilor lor era greșită, dar, deoarece vecina nu avea aceeași părere, corectarea hotarelor nu este cu putinţă prin decizia registratorului. Este important să reţinem că, în astfel de situaţii, fără acordul vecinilor interesaţi, nici primăria (consiliul) nu mai poate schimba nimic, nu poate anula sau modifica titlurile eliberate sau planul terenurilor. În concluzie, cetăţenii care nu au primit încă titluri pe care este arătat planul terenului de lângă casă și casa de locuit sunt în drept să meargă la primărie și să precizeze: – dacă în localitatea lor înregistrarea primară masivă a avut loc, sau este de abia pornită, sau urmează încă să înceapă; – unde sunt titlurile lor pentru terenurile de lângă casă și când ar putea să le primească. În cazul în care înregistrarea primară masivă gratuită nu a fost efectuată în localitate din anumite cauze, cetăţenii sunt în drept să meargă la oficiul cadastral teritorial și să depună cerere pentru efectuarea înregistrării primare din contul lor. 4.4.2.2. ÎÎnregistrarea modificărilor îîn registrul bunurilor imobile După înregistrarea primară, ar putea apărea situaţii când cetăţenii vor trebui să apeleze la oficiile cadastrale teritoriale pentru a modifica înscrierile referitoare la bunul imobil ce le aparţine. Astfel, este obligatorie modificarea datelor din registru în cazul în care proprietarul și-a lărgit casa prin construcţia unor anexe, ori și-a micșorat construcţiile prin demolarea unor părţi etc. În aceste cazuri, proprietarul va trebui să prezinte documentele de construire (autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor etc.), despre care s-a scris mai sus la subcapitolul 4.2.1, secţiunea 4.2.1.3. Fără modificarea datelor din registru, nu va fi recunoscută drept legală schimbarea suprafeţei terenurilor și/sau modificarea hotarelor dintre terenuri, chiar dacă schimbarea a avut loc cu acordul proprietarilor. Spre exemplu, până la urmă, vecinii A. și C. din cazul descris mai sus ar putea ajunge la o înţelegere cum să instaleze între ei gardurile astfel ca să le fie convenabil. Însă aceste schimbări trebuie confirmate prin documente și trebuie înregistrate în registrul bunurilor imobile. De asemenea, modificarea înscrierilor din registrul bunurilor imobile este necesară atunci când proprietarii terenurilor învecinate cedează unul altuia 256 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E porţiuni de teren. Spre exemplu, vecinii A. și C. din cazul descris mai sus ar putea conveni ca vecina C. să cedeze o parte din terenul său pentru a mări grădina vecinilor A. În acest caz, vecinii A. și C. vor trebui să încheie un contract prin care vecina C. va înstrăina vecinilor A. o parte din terenul ei (prin vânzare sau donaţie) și această porţiune de teren va fi alipită la terenul vecinilor A., fiind modificate planurile ambelor terenuri. În lege, această procedură se numește formarea bunului imobil prin combinare. Modificarea înscrierilor din registrul bunurilor imobile este necesară atunci când proprietarul a format bunuri noi prin divizarea, separarea sau unirea (comasarea) bunurilor imobile existente. Spre exemplu, în legătură cu divorţul, foștii soţ și soţie au hotărât să împartă în natură gospodăria și terenul astfel, încât fiecare să aibă intrare separată și spaţiu separat. În acest caz, dacă foștii soţi vor găsi limbă comună, ei pot apela la oficiul cadastral teritorial să le facă planul și alte documente pentru împărţire, după care vor încheia un contract autentificat la notar și vor înregistra în registrul bunurilor imobile două obiecte noi în locul celui înregistrat până la împărţire. Astfel, bunul va fi împărţit atât în natură (fizic), cât și din punct de vedere juridic. În cazul în care după înregistrarea primară dreptul de proprietate trece de la primul proprietar la altă persoană în legătură cu vânzarea, schimbul, donaţia bunului imobil, precum și în cazul moștenirii bunului imobil, noul proprietar este obligat să înregistreze dreptul său în registrul bunurilor imobile (a se vedea Capitolul V și Capitolul VII). Înregistrarea modificărilor în registru sau a drepturilor noilor proprietari are loc în baza cererii care se depune în două exemplare. Cererea urmează a fi înregistrată într-o condică specială. Un exemplar al cererii cu documentele anexate se transmite registratorului, iar al doilea exemplar de cerere se restituie solicitantului, cu indicarea pe cerere a datei primirii cererii. Termenul de examinare a cererii nu trebuie să depășească 7 zile lucrătoare din data înregistrării ei. Acest termen poate fi prelungit, la decizia registratorului, cu cel mult 40 de zile, în cazul în care este necesară înlocuirea documentelor sau primirea unor documente suplimentare. După examinarea cererii de înregistrare a modificărilor în registru sau a drepturilor noilor proprietari, registratorul emite decizia de înregistrare a dreptului sau refuză satisfacerea cererii de înregistrare. Decizia privind refuzul înregistrării drepturilor se aduce la cunoștinţa solicitantului în scris. Decizia de refuz poate fi atacată în instanţa de judecată sau la registratorul din cadrul Î.S. „Cadastru”. Decizia registratorului Î.S. „Cadastru” poate fi atacată în instanţa de judecată. Capitolul IV 257 Trebuie să ținem seama că depunerea cererii direct în judecată ar putea să nu fie cea mai bună soluţie, deoarece registratorul din oficiul cadastral teritorial ar putea, într-adevăr, avea motive pentru a nu satisface cererea de înregistrare. În plus, cererea în judecată trebuie formulată competent, deci persoana interesată va avea nevoie de bani pentru a apela la un avocat. Din aceste considerente, ar fi mai raţional ca solicitantul înregistrării să apeleze mai întâi la registratorul din cadrul Î.S. „Cadastru”, care va examina cazul și va propune soluţii pentru depășirea situaţiei de conflict. În ultimă instanţă, această cale ar putea fi și mai ieftină (adresarea la Î.S. „Cadastru” este fără plată) și mai rapidă (registratorul va examina cazul în cel mult o lună). 4.4.2.3. Taxe/tarife pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale Legea prevede încasarea plăţilor pentru serviciile prestate de Î.S. „Cadastru” la înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor cetăţenilor asupra bunurilor imobile, la modificarea înscrierilor din registrul bunurilor imobile, pentru obţinerea informaţiei din registru etc. Tarifele pentru aceste servicii, în marea lor parte, se aprobă de Guvern. La moment sunt în vigoare tarifele aprobate prin Hotărârea nr. 770 din 02.07.2007 pentru aprobarea tarifelor la serviciile prestate de Întreprinderea de Stat „Cadastru” şi filialele acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 98-102 din 13.07.2007). Unele tarife sunt stabilite în sumă fixă, altele se calculează pornind de la valoarea bunului imobil. În tabelul de mai jos sunt prezentate selectiv unele tarife, care sunt aplicate în prezent pentru cele mai frecvente servicii solicitate de cetăţeni. Tipul bunului imobil și serviciul solicitat Cuantumul tarifelor Teren cu destinaţie agricolă și/sau plantaţie perenă: înregistrarea primară selectivă 0,20%, dar nu mai puţin de 84 lei și nu mai mult de 420 lei înregistrarea curentă 0,20%, dar nu mai puţin de 83 lei și nu mai mult de 415 lei înregistrarea dreptului de proprietate al aceluiași titular asupra a două sau mai multe terenuri cu destinaţie agricolă și/sau plantaţii perene 40 lei pentru fiecare bun imobil 258 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă consolidate, în conformitate cu art. 701 din Codul funciar 40 lei pentru fiecare bun imobil Casă de locuit cu accesorii, alt bun imobil (cu sau fără teren): înregistrarea primară selectivă 0,06%, dar nu mai puţin de 99 lei și nu mai mult de 495 lei înregistrarea curentă 0,05%, dar nu mai puţin de 96 lei și nu mai mult de 480 lei Înregistrarea primară selectivă a dreptului de proprietate comună asupra bunului imobil privatizat în contul cotelor valorice din patrimoniul întreprinderilor agricole: pentru un grup de până la 10 coproprietari 80 lei pentru un grup de la 11 coproprietari până la 50 220 lei pentru un grup de la 51 coproprietari până la 100 400 lei pentru un grup mai mare de 100 coproprietari Înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil în temeiul certificatului de moștenire 3 lei pentru fiecare cotă-parte 40 lei Eliberarea informaţiei din registru: eliberarea extrasului din registrul bunurilor imobile eliberarea certificatului privind înscrierile din registrul bunurilor imobile, eliberarea certificatului asupra bunului imobil format 51 lei eliberarea copiilor documentelor din dosarul cadastral: pentru un document 23 lei pentru fiecare filă ulterioară 4 lei eliberarea extrasului din capitolul-supliment al registrului bunurilor imobile eliberarea informaţiei privind valoarea bunului imobil, eliberarea altei informaţii nesistematizate din cadastru. 40 lei Capitolul IV 259 La cererea cetăţeanului care a plătit tariful, plata achitată pentru serviciile solicitate se restituie, integral sau parţial, în cazul în care: – a fost achitată o plată mai mare decât tariful stabilit; – a fost respinsă cererea de înregistrare; – a fost adoptată decizia registratorului privind refuzul înregistrării dreptului; – cetăţeanul și-a retras cererea de prestare a serviciului; – nu a fost respectat termenul prevăzut de legislaţie pentru prestarea serviciilor; – în alte cazuri prevăzute de legislaţie. 4.5. Drepturile si obligaţiile vecinilor Dreptul de proprietate presupune nu numai dreptul proprietarului de a stăpâni liber și nestingherit bunurile sale. Stăpânul unor bunuri are și anumite obligaţii, pe care și le asumă de bună voie sau care sunt prevăzute direct de lege, care au menirea de a apăra drepturile altor persoane (terţe), de a nu încălca drepturile altor persoane. Legea (Cod civil, art. 377) spune că proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate trebuie să respecte drepturile și obligaţiile prevăzute de lege și să se respecte reciproc. Codul civil art. art. 377-394 este principala lege care stabilește drepturile și obligaţiile vecinilor. În localităţile rurale este foarte important ca proprietarii să cunoască și să respecte drepturile și obligaţiile specifice relaţiilor dintre vecini, despre care se vorbește în acest capitol: – stabilirea și respectarea hotarului dintre vecini (subcapitolul 4.5.1.) – drepturi legate de construcţiile ridicate pe terenurile învecinate (subcapitolul 4.5.2.) – plantarea arborilor pe terenurile învecinate (subcapitolul 4.5.3.) – folosirea apelor de pe terenurile învecinate (subcapitolul 4.5.4.) – obligaţia de a suporta mirosul, zgomotul etc. (subcapitolul 4.5.5.) – dreptul de trecere prin terenul vecin (subcapitolul 4.5.6.) – încălcarea hotarului la ridicarea construcţiilor pe două terenuri învecinate (subcapitolul 4.5.7). 4.5.1. Stabilirea și respectarea hotarului între terenurile învecinate Ca între vecini (studiu de caz) Partea 1 Ion și Maria M. din satul X. sunt gospodari vrednici, au o casă bună, ogradă și gradină mare, animale și păsări. Alături au trăit nănașii lor, pe care i-au respectat și care i-au susţinut. Împreună au construit o baie în ograda 260 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E nănașilor, un perete fiind chiar pe hat și servind drept gard între gospodării. Dar, mai în fundul grădinii, gard nu aveau, căci au făcut o fântână în grădină la Ion și Maria M., de unde ambii gospodari luau apă. În toamnă, găinile ambilor gospodari ciuguleau împreună ce mai rămânea prin grădini. Toate au mers bine până când nănașii au trebuit să se mute în alt sat și au vândut gospodăria unei familii tinere, Ileana și Grigore L. Aceștia, de cum sau instalat, au început să gospodărească pe placul lor. În primul rând, vecinul Grigore a început să aducă vorba de gard, la care Ion a zis că nănașul a stricat gardul, deci Grigore ar trebui să-l facă înapoi. Și pe urmă așa le era mai bine, fără gard, căci Ion și Maria M. mergeau să strângă nucile căzute în grădina nănașilor, iar nănașii luau apă din fântâna lor. Vecinul Grigore ar vrea un gard ca lumea și crede că vecinii ar trebui să împartă costurile, lucru care nu prea i-a plăcut lui Ion, care i-a zis vecinului că poate să-și facă singur gard de care-i place. Peste o vreme, vecinul Grigore a adus niște stâlpi și l-a chemat pe vecinul Ion să-l ajute să-i îngroape. Însă, când au vrut să vadă unde anume va fi gardul, vecinii nu au putut ajunge la o înţelegere pentru că vecinul Ion crede că hotarul e cu o jumătate de metru mai spre vecinul Grigore. În cazul vecinilor Ion și Grigore există o neînţelegere privind linia corectă a hotarului dintre grădinile lor, pentru că nu există semne clare după care ar trebui să se conducă. În acest caz, legea (Cod civil, art. 394) prevede că se ține seama de posesiunea de fapt a vecinilor. Adică hotarul se pune după cum fiecare vecin folosește terenul. Dacă posesiunea de fapt nu poate fi determinată cu precizie, atunci porţiunea de teren cu pricina se împarte în jumătate (în cazul vecinilor Ion și Grigore este vorba de vreo jumătate de metru de teren care ar trebui împărţit în două jumătăţi). Dacă prin stabilirea hotarului se schimbă mărimea stabilită a terenului, hotarul definitiv se stabilește, la cererea unuia dintre vecini, de către instanţa de judecată. În studiul de caz de mai sus am văzut, de asemenea, că vecinii Ion și Grigore nu puteau conveni cu privire la instalarea gardului. Pentru astfel de situaţii, legea (Cod civil, art. 393) prevede că vecinii sunt obligaţi să participe la instalarea unui hotar stabil între terenurile ce le aparţin. Cheltuielile legate de punerea hotarului, de regulă, se împart între vecini în mod egal. Despre procedura de stabilire (fixare) a hotarelor s-a spus mai sus în capitolul 4.4., subcapitolul 4.4.2., secţiunea 4.4.2.1. Cât privește înălţimea și tipul gardului instalat, vecinii trebuie să ajungă la un numitor comun. Capitolul IV 261 4.5.2. Drepturi legate de construcţiile ridicate pe terenurile învecinate Ca între vecini (studiu de caz) Partea 2 După ce au vorbit cu parajuristul din sat, vecinii Ion și Grigore au convenit unde pun stâlpii pentru gard. Acum Grigore a adus vorba că ar fi bine ca gardul să fie din plasă mai înaltă, ca să nu sară păsările. Ion, la rândul lui, a spus că nu vede de ce ar trebui irosiţi bani în plus. Grigore ar face mai bine dacă ar vedea ce-i cu anexa pentru păsări care-i lipită de baie, căci peretele care dă în ograda lui Ion a ffăcut burtă și e gata să cadă drept peste trandafirii Mariei, și atunci… Vecinul Grigore a zis că vede el ce face și cu plasa, și cu anexa. Într-o vineri, vecinul Grigore l-a anunţat pe Ion că sâmbătă are de gând să facă o mică clacă pentru a construi o anexă nouă pentru păsări tot acolo, lângă baie. A doua zi, vecinul Ion a sărit și el să dea o mână de ajutor la acoperiș. Și vecina Ileana nu s-a lăsat. I-a spus vecinei Maria că are de gând să vină în ograda lor ca să muruiască și să văruiască frumos peretele băii și al anexei pentru păsări, că degrabă e Duminica Mare și așteaptă musafiri. Vecina Maria nu s-a arătat tare încântata de planurile Ilenei și i-a răspuns că nu știe când va fi acasă ca să o primească pe vecină în ograda ei pentru mai mult timp. Ea a sădit deja flori sub peretele băii și Ileana o să-i strice grădiniţa. În plus, Maria crede că vecinii ar trebui să facă ceva, că apa de ploaie curge de pe streașina băii drept în flori și se face șanţ. Potrivit legii, vecinii sunt obligaţi să respecte o distanţă minimă de la hotar pentru ridicarea construcţiilor. Această distanţă minimă pentru localităţile rurale nu este stabilită prin lege, dar trebuie respectată conform obiceiului locului, astfel încât să nu aibă de suferit drepturile proprietarului vecin. În cazul vecinilor din studiul de caz de mai sus vedem că baia și anexa pentru păsări a vecinilor Grigore și Ileana a fost ridicată chiar pe hotarul dintre gospodării, lucru care se întâmplă des în sate. În acest caz, potrivit legii (Cod civil, art. 391), Ion și Maria au obligaţia să permită vecinei Ileana să vină pe terenul lor pentru îngrijirea pereţilor construcţiilor. În același timp, vecina Ileana ar avea obligaţia să aducă în ordine locul unde ar fi lucrat (să sădească florile distruse). În același mod, un vecin ar trebui să permită altui vecin să intre pe terenul său pentru a-și lua un bun al său care a nimerit la vecin (un animal, o pasăre). La fel, vecinul poate cere altor vecini să-i permită utilizarea terenurilor lor pentru instalarea conductelor de apă, a firelor de energie electrică, a conduc- 262 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E telor de gaze ș.a. Vecinul care permite folosirea terenului său are dreptul la o despăgubire în bani. Din studiul de caz de mai sus am văzut că vecinul Ion i-a cerut lui Grigore să ia măsuri ca să nu se prăbușească peretele anexei pentru păsări. Acest drept al vecinului este prevăzut și în lege (Cod civil, art. 380). Pretenţia vecinei Maria cu privire la apa din streașină are, de asemenea, soluţie legală. Legea (Cod civil, art. 386) prevede că acoperișul de pe construcţiile vecinilor trebuie ridicat astfel, încât apa, zăpada sau gheaţa să cadă numai pe teritoriul proprietarului construcţiei. 4.5.3. Arborii si plantaţiile de pe terenurile învecinate Ca între vecini (studiu de caz) Partea 3 Vecinul Grigore a cumpărat plasa și l-a rugat pe vecinul Ion să-l ajute să o pună. Când au ajuns la sfârșitul gardului, Ion a zis că ar fi bine să lase o portiţă, că în toamnă va avea nevoie să vină să-și strângă nucile. Grigore, la rândul lui, a zis că nucul e prea mare și bătrân și ar trebui scos, căci o jumătate din ramuri vin peste grădina lui Grigore, iar rădăcinile ajung deja la gardul celuilalt vecin. Vorba vecinului l-a cam supărat pe Ion. Iar Grigore îi tot da zor cu gospodăria. A chitit un loc unde nu ajungea nucul vecinului și a sădit o mică livadă de caiși la mai puţin de un metru de la hotarul cu grădina vecinilor săi Ion și Maria. Legea (Cod civil, art. 388) îi dă dreptate vecinului Grigore, pe care îl deranjează rădăcinile și crengile bătrânului nuc de pe terenul vecin al lui Ion și Maria. El ar putea să taie și să-și ia lui rădăcinile și ramurile copacului care sunt în terenul și de asupra terenului lui. Grigore însă nu a procedat după lege când a plantat caișii la mai puţin de un metru de hotar, pentru că legea (Cod civil, art. 389) spune că arborii mai mari de doi metri trebuie sădiţi la o distanţa de cel puţin 2 metri de la linia de hotar. În cazul în care caișii vor crește peste 2 metri, vecinii Ion și Maria ar putea cere scoaterea ori tăierea arborilor la înălţimea cuvenită. Potrivit legii (Cod civil, art. 387), nucile căzute din pomul vecinilor Ion și Maria pe terenul vecin se consideră fructe de pe terenul vecinilor Ileana și Grigore, deci numai cu acordul vecinilor Ion și Maria ar putea trece în grădina vecinilor ca să-și strângă nucile. Capitolul IV 263 4.5.4. Folosirea apelor Ca între vecini (studiu de caz) Partea 4 Din explicaţiile primite de la parajurist, vecinul Ion s-a lămurit că vecinul Grigore ar avea dreptate în privinţa nucului, dar nu avea de gând să-l taie, că era încă bun de rod. La urma urmei, Grigore poate strânge el nucile care-i cad în grădină, dacă tot sunt ale lui după lege. Și vecinul Grigore a înţeles că a dat greș cu puieţii de caiși, dar s-a gândit că pomii sunt încă mici, până una-alta, s-or așeza ele lucrurile între vecini. Și poarta o să-i prindă bine, se duce mâine la vecinul Ion să vorbească să pună un motoraș în n ffântână ca să poată uda puieţii și ceva legume pe care le-a sădit Ileana. A doua zi, vecinul Grigore l-a văzut pe vecinul Ion la ffântână și l-a întrebat ce crede dacă ar pune el un motoraș să ia apă din ffântână pentru udat. Vecinul Ion i-a spus că el nu ar avea nimic împotrivă, dar apa a scăzut tare. În ultimii trei ani, ei și nănașii luau apă mai mult pentru gătit și pentru spălat, că e moale apa. Nănașii mai luau apă și de la altă fâ f ntână ce se află la trei case de casa care acum e a lui Grigore. Pentru udat, nănașul lua apă din pârâul ce curge prin râpa de sub celălalt gard. Drept că acum și acolo nu-i apă, pentru că Vasile, vecinul de mai în n deal, a ffăcut un iaz și se ocupă cu grădinăritul. Grigore s-a dus la vecinul Vasile, care s-a arătat bucuros că noul vecin a ajuns și la el. I-a arătat iazul și rândurile frumoase de zarzavat. Anul acesta a pus multă ţelină și pătrunjel și udă mereu. Dar, mă rog, Grigore poate lua apă chiar din iazul ffăcut de el. De la una la alta, au ajuns cu vorba la Ion și Maria, despre care Vasile crede că sunt niște mahalagii de treabă, numai că-s cam morocănoși acum, pentru că tânjesc după nănașii lor – tot satul știe cât de bine se împăcau pe când erau vecini. Legea (Cod civil, art. art. 381-385) stabilește drepturile și obligaţiile proprietarilor terenurilor învecinate referitor la folosirea apei. Astfel, apa care trece prin mai multe terenuri învecinate nu poate fi împiedicată să curgă spre alte terenuri și nu poate fi folosită doar de un vecin în dezavantajul altui vecin. Contrar acestor prevederi ale legii, vecinul Vasile din studiul de caz de mai sus a oprit apa pârâului în iazul lui și i-a lipsit de apă curgătoare pe ceilalţi vecini, inclusiv pe vecinii Ileana și Grigore. Probabil, vecinul Vasile știa că nu a procedat după lege, astfel încât i-a dat voie fă f ră vorbă lui Grigore să ia apă chiar din iazul ffăcut de el. Însă, dacă ar fi și alţi vecini interesaţi să ia apă din același pârâu, Vasile ar putea fi obligat să strice iazul sau sa facă o scurgere ca apa să meargă mai departe. Referitor la refuzul vecinului Ion de a-i permite lui Grigore să pună o pompă în fântână pentru a lua apă ca să-și irige terenul, menţionăm că legea nu-l 264 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E obligă în mod cert să facă acest lucru. Legea obligă proprietarul care are mai multă apă decât i-ar trebui pentru necesităţile sale curente să ofere apa care-i rămâne proprietarului vecin, dar ar putea cere pentru aceasta o despăgubire, adică o plată. 4.5.5. Influenţa de la miros, funingine, fum, zgomot etc. Ca între vecini (studiu de caz) Partea 5 Grigore i-a spus soţiei că apa din fântâna vecinilor e tare bună la spălat și că ar fi bine să fie mai atenţi cu Ion și Maria, pentru că aceștia nu sunt prea bucuroși că li s-au schimbat vecinii. Chiar a doua zi, Ileana a mers la fântână unde a găsit-o pe vecina Maria, care avea deja căldările pline și s-a arătat bucuroasă de întâlnire. Vecina Ileana a spus că a lăsat muruitul pe la toamnă, când s-or mai trece florile. Acum, vrea să încerce apa la spălat rufe albe. I-a zis vecinei că și-a mutat sfoara pentru întins rufele mai în fundul ogrăzii și o roagă pe Maria să aibă grijă ca funinginea de la cuptorașul de vară al Mariei să nu-i strice albiturile. Maria, la rândul ei, a menţionat că ea și nănașa spălau rufele în aceeași zi și atunci se înţelegeau să nu facă fum și funingine. Nănașul folosea șișcorniţa dimineaţa, când toată lumea se trezește la treabă, nu noaptea, cum face Grigore, când lumea se duce la odihnă după o zi de lucru. Iar Ileana a zis delicat că vecinii ar trebui să rânească mai des la porc, că miroase rău când e căldură. Astea fiind spuse, vecinele s-au despărţit. Maria s-a gândit să-i amintească lui Ion că e timpul să taie porcul, că le vin nănașii de Duminica Mare, la hram, iar Ileana era necăjit ă ă că nu i-a reușit discuția cu vecina. ăjit Legea (Cod civil, art. 378) stabilește că vecinii trebuie să suporte reciproc deranjul care provine de la abur, miros, funingine, fum, zgomot, căldură, vibraţie sau o altă influenţă de acest fel care vine de pe terenul vecin. Acest deranj este considerat drept un lucru obișnuit, dacă nu împiedică proprietarul în folosirea bunului și dacă deranjul este nesemnificativ. Dacă însă deranjul trece limitele obișnuite pentru localitatea respectivă, vecinul care suferă acest deranj poate cere ca proprietarul terenului vecin să-i plătească o compensaţie în formă bănească. Din cazul descris vedem că între vecini nu există conflicte serioase legate de miros, funingine, fum, zgomot etc. și că deranjul de la aceste lucruri este în limitele obișnuite ale unei localităţi rurale. Deci am putea presupune că, de Duminica Mare, când au venit nănașii, toţi vecinii s-au întâlnit bucuroși la masă. Ion și Maria ar putea să-i laude pe Grigore și Ileana că au ffăcut multe la gospodărie, iar Grigore și Ileana ar putea spune că au noroc de vecini buni. Capitolul IV 265 4.5.6. Dreptul de trecere prin terenul vecin În acest capitol sunt explicate principalele prevederi ale legii referitor la cazuri specifice când proprietarul unui teren nu poate folosi terenul său u ffără a avea acces la un alt teren. Primul teren este numit teren dominant, adică principal, deoarece proprietarul acestui teren are nevoie de acces la un alt teren, iar ffără acest acces el nu poate folosi terenul său după destinaţie și necesităţi. Cel de al doilea teren este numit teren aservit, deoarece proprietarul acestui teren are obligaţia de a permite folosirea terenului său de către proprietarul terenului dominant sau de a se abţine de la anumite acţiuni care ar pune piedici proprietarului terenului dominant. Servitutea este termenul juridic folosit în lege referitor la drepturile și obligaţiile proprietarilor acestor două terenuri, care sunt stabilite în Codul civil, art. art. 428-442. În studiul de caz de mai jos este descrisă o situaţie caracteristică raporturilor de servitute. Studiu de caz: Familia A. din s. X. raionul Y. deține un teren de lîngă casă de circa 30 de ari, care dinspre deal se mărgine te cu un drum public central, iar de la vale are hotar cu terenul vecinului B. cu suprafața de circa 12 ari. Terenul vecinului B. este înfundat, pentru că are ieșire doar la un drum lateral (hudiță) și acest drum, din toamnă și până în primăvară, nu poate fi folosit pentru că se adună apă și este mereu glod. Din timpurile cele mai vechi vecinul B. folosea când ieșirea spre hudiță, când ieșirea la drumul principal, trecând prin grădina și ograda vecinului A. Începând cu anii 1980, când s-a făcut șosea, vecinul B., cu voia vecinului A., folosea mai mult trecerea prin terenul vecinului A. (a se vedea Schema nr. 1). În 1997 vecinul B. a decedat, casa ecesteia revenind unei nepoate, care a venit să locuiască în casa bunicului cu familia sa, dar în anul 2004 vecinii de pe terenul B. au plecat peste hotare, iar părinții lor veniau doar din când în când să vadă ce se mai face pe lângă casa copiilor plecați. Schema nr. 1 Hotarele dintre vecinii A. și B. până în anul 2004 Poarta vecinului A. Poarta vecinului B. Grădina vecinului A. Trecere Grădina vecinului B. Trecere Drum lateral (hudiță) Drum principal (șosea) 266 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E În anul 2005 în localitate au început lucrările cadastrale pentru înregistrarea primară masivă. Cineva le-a spus vecinilor A. că o parte din terenul lor ar putea fi dat vecinilor B. Atunci vecinii A. au hotărât să închidă ieșirea prin terenul lor și au pus gard pe porțiunea de hotar dintre terenurile A. și B. și de la șosea, acolo unde a fost poartă veche intalată cu mulți ani în urmă. astfel, vecinii de pe terenul B. au rămas doar cu ieșireaspre durmmul lateral (hudiță). În anul 2006 au fost eliberate titlurile pentru terenurile de lângă casă care au arătat hotarele dintre vecinii A. și B. anume așa cum vecinii A. au pus gardurile (a se vedea Schema nr. 2) Schema nr. 2 Hotarele dintre vecinii A. și B. după anul 2005 Poarta vecinului A. Grădina vecinului A. Trecere Grădina vecinului B. Casa vecinului B. Drum lateral (hudiță) Drum principal (șosea) În anul 2007 vecinii de pe terenul B. au venit acasă pentru vreo câteva luni și au vrut să reconstruiască casa, da s-au trezit că le este foarte greu să se folosească numai de ieșirea spre drumul lateral, nu pot aduce materiale, căci transportul trece cu greu prin glod. Vecinii de pe terenul B. ar vrea să tragă gaz și apă de la rețelele care vin pe șosea, dar este prea departe și i-ar costa prea scump. Ei au mers la primărie ă se plângă că veciinii de pe terenul A. nu le mai dau voie să treacă prin terenul lor. Primarul le-a spus să se împace cu vecinii, iar dacă nu vor ajunge la o înțelegere, vor trebui să meargă în judecată. Vecinii A. și B. au mers la parajurist să le spună ce prevede legea pentru cazul lor. În cazul descris, există mai multe semne care vorbesc despre faptul că terenul B. este teren dominant, adică principal, deoarece proprietarul acestui teren are nevoie să folosească un alt teren, terenul A. Lipsa accesului prin terenul A. nu-i dă voie vecinului de pe terenul B. să folosească normal terenul său pentru casă. Terenul A. este teren aservit, deoarece proprietarul acestui teren trebuie să permită folosirea terenului său de către proprietarul terenului Capitolul IV 267 B. Pentru astfel de cazuri, legea a introdus norme despre servitute care prevăd că proprietarul terenului A. este obligat să permită proprietarului terenului B. folosirea terenului său. Astfel: – proprietarul terenului B. are nevoie să treacă prin terenul A., deoarece drumul lateral (hudiţa) nu poate fi folosit, din cauza glodului; – proprietarul terenului B. are nevoie să folosească terenul A. pentru a trece pe deasupra terenului ţevile pentru gaz, deoarece, conform proiectului, așa ar fi cel mai raţional; – proprietarul terenului B. are nevoie să folosească terenul A. pentru a trece pe sub pământ ţevile pentru apă, deoarece aceasta ar fi calea cea mai scurtă. Proprietarul terenului A. este obligat să nu-i împiedice pe vecinii B. în folosirea dreptului de a trece prin terenul lui și nu va putea schimba locul de trecere în alt loc. În același timp, legea îi permite proprietarului terenului A. să ceară periodic plăţi de la proprietarul terenului B. La rândul său, proprietarul terenului B. trebuie să respecte interesele proprietarului terenului A. Legea îl obligă să creeze cât mai puţine piedici și incomodităţi proprietarului terenului A. În cazul în care pe porţiunea de teren care servește drept trecere sunt careva construcţii și plantaţii ale vecinilor A., proprietarul terenului B. nu are niciun drept asupra acestor bunuri și este obligat să repare pagubele aduse proprietarului terenului A. În unele cazuri, servitutea poate să apară prin uzucapiune dacă durează timp de 15 ani și mai mult, în același mod cum apare dreptul de proprietate prin uzucapiune (despre care s-a vorbit la capitolul 4.3.). În cazul de mai sus se spune că proprietarii terenului B. s-au folosit de dreptul de trecere prin terenul A. din cele mai vechi timpuri, adică mai mult de 15 ani. Ei s-au folosit de acest drept în mod deschis, aveau și o poartă fă f cută de bunici în gardul vecinului, iar vecinii A. niciodată nu s-au opus acestui mod de folosinţă. Faptul că în 1997 a decedat bunicul actualei stăpâne a terenului B. nu are nici o importanţă, pentru că, potrivit legii, schimbarea proprietarului terenurilor sau împărţirea terenurilor nu atinge dreptul de servitute. În afară de aceasta, după lege, dacă timp de cel puţin 3 ani vecinii A. au respectat benevol șii ffără obiecţii dreptul de trecere al vecinilor B., atunci, în cazul apariţiei unor litigii între vecini, această modalitate de folosinţă poate fi o dovadă importantă la soluţionarea litigiului. Servitutea poate să apară și în baza unui contract între vecinii A. și B., cu condiţia ca acest document să fie autentificat la notar și să fie înscris în registrul bunurilor imobile. Să admitem că vecinii au revenit în sat nu în anul 2007, ci în anul 2015, adică tocmai peste 11 ani (ei au plecat în anul 2004). În acest caz, vecinii ar putea 268 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E să nu mai recunoască dreptul vecinilor B. de a trece prin terenul lor, pentru că, potrivit legii, dreptul de servitute se stinge (nu mai este valabil) dacă nu este folosit timp de 10 ani. În cazul în care vecinii A. vor refuza să restabilească benevol dreptul vecinilor B. de a trece prin terenul lor, litigiul ar putea ajunge în judecată și ambii vecini vor avea nevoie de avocaţi pentru a beneficia de asistenţă calificată în acest caz. 4.5.7. Încălcarea hotarului la ridicarea construcţiilor pe două terenuri învecinate De cele mai multe ori, atunci când vorbim despre o casă sau despre o altă construcţie, presupunem că proprietarul casei și proprietarul terenului pe care este ridicată clădirea este una și aceeași persoană. Însă legea nu interzice ca proprietarul unei clădiri să fie o persoană, iar proprietarul terenului pe care se află clădirea – o altă persoană. În fapt, astfel de situaţii se întâlnesc destul de des. De asemenea, sunt cazuri în care proprietarul unui teren construiește pe terenul său o construcţie și, din greșeală sau din neatenţie, ar putea trece hotarul, ocupând o parte din terenul ce aparţine altui proprietar. Pentru astfel de situaţii, legea a stabilit anumite reguli, astfel încât fiecare proprietar să-și poate realiza dreptul asupra bunului său câtt mai cu folos, ffără ca unul din acești doi proprietari să facă abuz de drepturile sale. Drepturile și obligaţiile proprietarilor în astfel de cazuri sunt stabilite în Codul civil, art. art. 329,390, 443-453. În continuare, vom urmări evoluţia evenimentelor dintre vecinii A. și B. din studiul de caz de mai sus, în legătură cu planurile familiei B. de a reconstrui casa. Studiu de caz: Vecinii de pe trenul A. au scos gardurile, astfel încât vecini de pe trenul B. au obținut iar trecere pe terenul A., plătind vecinilor o sumă de bani. Timp de 6 luni vecinii de pe terenul B. au lucrat cu mare zor ca să renoveze casa bătrânească. Au făcut-o practic din nou, au lărgit-o până la 120 de metri pătrați, i-au pus acoperiș nou, uși și ferestre noi. Când au luat sfârșit lucrările și s-a luminat în jurul casei nou nouțe, vecinilor de pe terenul A. li s-a părut că vecinul, mai bin zis casa vecinului, trecut hotarul dintre cele două terenuri, fiind cu vreo doi metri mai spre șosea, pe porțiunea de teren care servea drept trecere. Când au chemat inginberul de la oiciul cadastral să facă măsurările, acela a confirmat bănuiala vecinilor. O parte din casa vecinilor B. (vreo 20 de metri pătrați) se află pe terenul vecinilor A. Capitolul IV 269 Drum principal (șosea) Trecere Drum lateral (hudiță) Terenul vecinului A. Casa vecinului B. Terenul vecinului B. Vecinii de pe terenul A. au mers la primărie să se plângă că vecinii de pe terenul B. au cumpărat o parte din terenul lor. Primarul le-a spus să se împace cumva, că doar nu vor dărâma casa omului, iar dacă nu vor ajunge la o înțelegere, vor trebui să meargă în judecată. Vecinii A. și B. au mers la parajurist să le spună ce prevedea legea pentru cazul lor. Din cazul descris rezultă că vecinii A. nu au prea avut grijă să urmărească dacă nu cumva construcţia vecinilor B. le trece hotarul. Pentru astfel de situaţii, legea (Codul civil, art. 390) spune că vecinul care vede că alt vecin ridică o construcție și a trecut hotarul ar trebui să-i spună imediat acestui vecin dacă nu este de acord cu construcţia. În cazul în care vecinul vede și nu spune nimic, el va trebui să rabde situaţia în continuare. Totodată, vecinii A. ar putea cere o plată în bani de la vecinii B. pentru folosirea terenului lor sau pot cere ca vecinii B. să cumpere porţiunea de teren ocupată de construcţie. În cazul descris, doar o parte mică din casa vecinilor B. se află pe terenul vecinilor A. Dacă mai mult de jumătate din casa vecinilor B. ar trece hotarul și s-ar afla pe terenul vecinilor A., atunci drepturile și obligaţiile vecinilor ar trebui clarificate conform altor reguli stabilite de lege (Codul civil, art. 329). Astfel, proprietarul terenului pe care se află mai mult de jumătate din casa vecinului ar putea pretinde toată casa, plătind vecinului care a construit casa o despăgubire. La rândul său, cel care a construit casa va avea dreptul să primească o plată pentru partea din terenul său ce se află sub casa care a trecut în proprietatea vecinului. 4.6. Încetarea (pierderea) dreptului de proprietate. Apărarea dreptului de proprietate. Răspunderea proprietarului Dreptul cetăţeanului asupra bunurilor sale este protejat de Constituţie (art. 46), care prevede: 270 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E „Articolul 46 Dreptul la proprietate privată și protecţia acesteia (1) Dreptul la proprietate privată, precum și creanţele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. ă ăgubire. (3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă...” Statul Republica Moldova are obligaţii internaţionale privind apărarea dreptului de proprietate al cetăţeanului. Aceste angajamente sunt prevăzute și în Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăţilor Fundamentale, Articolul 1 din Protocolul Adiţional: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condiţiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internaţional.” Principiile fundamentale privind respectarea dreptului de proprietate al cetăţeanului sunt aplicate în practică cu ajutorul multor norme din legi și din alte acte normative. Cele mai importante prevederi legale la acest subiect vor fi explicate în continuare în acest capitol: – În subcapitolul 4.6.1. vor fi explicate prevederile legii privind încetarea (pierderea) dreptului de proprietate din voinţa proprietarului și fără voia proprietarului, încetarea dreptului de proprietate prin rechiziţie, confiscare și expropriere, precum și referitor la urmărirea (vânzarea) bunurilor pentru datoriile proprietarului. – În subcapitolul 4.6.2. vor fi explicate prevederile legii privind apărarea dreptului de proprietate: întoarcerea (revendicarea) bunului; înlăturarea piedicilor în folosirea bunului; dreptul victimelor represiunilor politice la restituirea bunurilor confiscate; dreptul proprietarului de a cere compensarea daunelor cauzate bunurilor sale; răspunderea proprietarului/posesorului pentru daunele cauzate de bunurile sale. 4.6.1. Încetarea (pierderea) dreptului de proprietate Potrivit legii (Codul civil, art. 337), proprietarul unui bun poate pierde drepturile sale doar în cazurile prevăzute de lege și în conformitate cu procedurile stabilite de lege. Astfel, de cele mai dese ori, anume proprietarul este acela care decide cum și când va înceta dreptul său asupra bunurilor pe care le are. La acest subiect ne vom referi în secţiunea 4.6.1.1. În unele cazuri însă proprietarul poate pierde bunurile fără voia sa, așa cum se întâmplă când bunurile Capitolul IV 271 sunt distruse de forţele naturii, sau împotriva voinţei sale, cum se întâmplă când bunurile sunt luate în mod forţat de la proprietar pentru a fi transmise altor persoane. Aceste aspecte vor fi explicate în secţiunea 4.6.1.2. 4.6.1.1. Încetarea dreptului de proprietate din voinţa proprietarului De regulă, numai proprietarul poate decide soarta bunurilor sale, adică proprietarul își exprimă voinţa dacă să obţină un bun în proprietate sau dacă să înceteze de a mai fi proprietarul unui bun. Astfel, proprietarul poate încheia acte juridice (contracte) prin care bunul va trece la alte persoane, contra unor sume de bani sau gratuit. În acest caz încetează dreptul de proprietate al persoanei care vinde sau donează bunul și apare dreptul de proprietate al altei persoane asupra aceluiași bun. Despre încheierea contractelor se vorbește detaliat în Capitolul V. Proprietarul este în drept să renunţe la dreptul de proprietate asupra unui bun ffără a indica cui anume îi revine bunul. Însă, pentru ca renunţarea să fie legală, să aibă rezultat, legea (Codul civil, art. 338) prevede anumite reguli pe care trebuie să le respecte cel care nu mai dorește să fie proprietarul unui bun. Exemplu Cetăţeanul A. a primit cotă de teren echivalent, inclusiv un teren de livadă bătrână, cu suprafaţa de 5 ari, care în prezent nu mai aduce rod. Cetăţeanul A. nu mai folosește sectorul de livadă de vreo 3 ani și nici nu poate vinde acest teren, pentru că este prea costisitor să scoţi pomii și să aduci terenul în ordine. În același timp, s-au adunat restanțe la impozite și cetăţeanul A. ar dori să scape de această povară. Cineva i-a spus că ar trebui să meargă la primărie și să depună cerere că renunță să mai răspundă pentru acest sector. Este adevărat că cel care renunţă la dreptul său de proprietate trebuie să depună o declaraţie (nu cerere). Însă declaraţia nu se depune la primărie. În cazul terenurilor, declaraţia se întocmește la notar și se înregistrează în registrul bunurilor imobile (la oficiul cadastral teritorial). Însă trebuie să ținem seama că cetăţeanul A. va fi eliberat de obligaţiile sale legate de terenul cu pricina, inclusiv de impozite, doar după ce terenul va obţine un alt proprietar (statul, spre exemplu). Până la urmă, s-ar putea întâmpla că cetăţeanul A. ar câștiga mai mult dacă ar transmite terenul drept cadou unei persoane care ar găsi ce să facă cu acest bun. 4.6.1.2. Încetarea dreptului de proprietate fără voia proprietarului În unele situaţii, bunurile, pur și simplu, dispar, nu mai există din punct de vedere fizic, pentru că sunt consumate de proprietar sau pentru că sunt di- 272 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E struse în urma unor calamităţi naturale (îngheţ, inundații, cutremure, furtuni etc.). În astfel de cazuri, dispariţia fizică a bunului duce la pierderea (încetarea) dreptului de proprietate și din punct de vedere juridic, adică un bun care nu există nu poate fi vândut, donat etc. În cazul în care un bun imobil (casă, teren) este distrus (demolat), acest fapt (încetarea existenţei bunului) trebuie înregistrat în registrul bunurilor imobile. Proprietarul poate însă construi o altă casă, dar o va înregistra din nou, ca un bun nou (despre construcţia/reconstrucţia caselor s-a scris la subcapitolul 4.2.1. secţiunea 4.2.1.3.). 4.6.1.3. Încetarea dreptului de proprietate prin rechiziţie, confiscare, expropriere În unele situaţii de urgenţă, excepţionale, bunurile pot fi luate de la proprietar în interes public. În corespundere cu Codul civil, art. 341, și cu Legea 1384/ 11.10.2002 cu privire la rechiziţiile de bunuri și prestările de servicii în interes public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 178-181din 12.2002) bunurile pot fi luate prin rechiziţie. Acest drept aparţine organelor statului: – Parlamentul sau Președintele Republicii Moldova, în caz de război; – Parlamentul, în caz de stare de asediu sau de urgenţă; – Guvernul, în caz de concentrări militare, exerciţii de mobilizare, în caz de calamităţi naturale, avarii și catastrofe. În caz de rechiziţie, bunurile sunt luate doar vremelnic. După ce lucrurile revin la normal, bunurile trebuie întoarse, iar proprietarii trebuie să primească o despăgubire pentru bunurile rechiziţionate care nu mai sunt. Legea (Codul civil, art. 343) prevede, de asemenea, confiscarea bunurilor, adică luarea lor pentru totdeauna de la cetățean și transmiterea în proprietatea statului. Aceste măsuri sunt luate în special dacă bunurile au fost utilizate la comiterea crimelor sau au fost dobândite prin crime. Confiscarea are loc, de regulă, prin hotărâre judecătorească, fără a compensa proprietarului costul bunului confiscat. Bunurile proprietate privată a cetăţenilor pot fi luate în folosul statului prin expropriere, cu respectarea cerinţelor unei legi speciale – Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488/1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 042 din 20.04.2000). Exproprierea poate avea loc în interes naţional sau în interes local, dar numai după ce proprietarul primește o despăgubire dreaptă pentru bunurile luate. În primul rând, trebuie să existe o necesitate (utilitate) publică, fapt care este confirmat în rezultatul studierii prealabile a problemei de către o comisie specială. Acest studiu se efectuează în corespundere cu Hotărâ r rea Guvernurâ Capitolul IV 273 lui nr. 660/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare prealabilă pentru declararea utilităţii publice a obiectului exproprierii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 95-97 din 23.06.2006.). În baza cercetării prealabile, un organ de stat competent trebuie să adopte o hotărâre/decizie: – Parlamentul decide privind declararea necesităţii publice de interes naţional; – Guvernul decide privind declararea necesităţii publice în interesul mai multor raioane, dacă consiliile acestor unităţi administrative au divergenţe între ele legate de expropriere; – Consiliul local al satului (comunei) decide privind declararea necesităţii publice în interes local. Hotărârea/decizia privind declararea utilităţii publice se aduce la cunoștinţă populaţiei prin afișare la sediul consiliului local unde este situat obiectul exproprierii și prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Proprietarii bunurilor expropriate trebuie să fie informaţi în scris despre condiţiile care li se propun pentru compensarea bunurilor supuse exproprierii. Proprietarul interesat este în drept să accepte propunerea făcută sau poate înainta propria sa propunere, numită întâmpinare, referitor la condiţiile transmiterii bunului său, în termen de 45 de zile de la primirea propunerii organului de stat competent. Comisia specială care se ocupă de expropriere trebuie să soluţioneze propunerea (întâmpinarea) proprietarului în termen de 30 de zile și să adopte o decizie motivată. În cazul în care proprietarul este de acord cu decizia comisiei, condiţiile convenite vor fi stabilite într-un acord autentificat notarial. Exemplu 20 de cetăţeni din satul X., raionul X. au aflat că o parte din terenurile lor vor fi luate de primărie (consiliul local) pentru a face un drum nou prin centrul satului. După respectarea procedurilor stabilite prin lege, 15 proprietari au fost de acord să primească în loc sectoare de teren lângă sat și au semnat documentele necesare. Ceilalţi 5 proprietari de terenuri nu au fost de acord cu condiţiile propuse, deoarece, în opinia lor, sectoarele propuse lor sunt prea departe și de o calitate mai joasă decât terenurile oferite în schimb celor 15 cetăţeni. În afară de aceasta, pe terenurile acestor 5 proprietari sunt pomi fructiferi care acum dau cele mai multe fructe. Deci acești 5 proprietari doresc să li se dea terenuri într-un loc bun și să li dea și câte o sumă de bani. Însă comisia specială care se ocupă de această problemă nu a fost de acord cu propunerea celor 5 proprietari. 274 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E În cazul descris, dacă părţile nu ajung la o înţelegere, procedura de expropriere poate fi terminată numai prin hotărâre judecătorească, care va numi o comisie de experţi, cu participarea reprezentanţilor consiliului local și a proprietarilor. Experţii vor determina despăgubirile ce se cuvin proprietarului, care trebuie plătite proprietarului în cel mult 30 de zile de la data când hotărârea judecătorească a devenit definitivă. În orice caz, luarea de fapt a terenurilor poate avea loc numai după ce a fost strânsă recolta (dacă despăgubirea nu a inclus și costul producţiei de pe terenurile expropriate). 4.6.1.4. Gajul bunurilor În prezent, sunt frecvente cazurile când cetăţenii iau bani cu împrumut de la bănci și de la alte persoane pentru diferite necesităţi, cum ar fi procurarea unor bunuri importante, construcţia/reconstrucţia caselor etc. Cel care ia bani cu împrumut este numit în legi debitor, sau împrumutat. De regulă, cel care dă banii, numit creditor sau împrumutător, vrea să fie sigur că banii vor fi întorși, pentru că viaţa este viaţă și multe se pot întâmpla. În acest scop, creditorul îi poate cere debitorului să pună drept gaj un bun și, în acest mod, cel care a dat banii va avea dreptul să obţină banii daţi din valoarea bunului gajat și va avea prioritate faţă de oricare alt creditor care ar pretinde o altă datorie de la același debitor. Deci, gajul este un drept special asupra unui bun care îi dă creditorului o garanţie, un drept de a urmări (a vinde) bunul gajat pentru a obţine plata unei datorii. Drepturile și obligaţiile proprietarului bunului pus în gaj și ale persoanei care deţine dreptul de gaj sunt reglementate prin Codul civil, art. 454 -495, Legea 449/2001 cu privire la gaj (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 120 din 02.10.2001) și alte legi. Studiu de caz (Partea 1) Cetăţeanul A. a avut nevoie de bani că să plece peste hotare și a împrumutat 5000 EURO de la cetăţeanul B. pentru un termen de 1 an. Contractul de împrumut a fost încheiat și autentificat la notar. Conform contractului cetăţeanul A. trebuia să-i întoarcă cetăţeanului B. în total suma de 14 000 EURO (adică suma împrumutată de 5000 EURO și 9000 EURO ca dobândă). Cetăţeanul B. i-a cerut cetăţeanului A. să ofere un gaj. Însă cetăţeanul A. avea doar un apartament mic într-un centru raional, care ar costa mai puţin decât 14 000 EURO, și atunci cetăţeanul A. a rugat-o pe mama sa, cetăţeanca C., să pună în gaj casa sa, cu terenul aferent, care era bună și ar fi costat cam 15 000 EURO. Cetăţeanca C. a mers și ea la notar, împreună cu fiul său și cu cetăţeanul B., și a semnat contractul de împrumut care prevedea punerea în gaj a casei sale. Contractul a fost înregistrat la oficiul cadastral teritorial. Capitolul IV 275 După cum vedem din cazul de mai sus, cel care ia bani cu împrumut poate pune în gaj chiar și un bun care nu-i al lui. În cazul dat, mama cetăţeanului A. a garantat pentru fiul său cu bunul său. Astfel, cetăţeanul B. are dreptul să obţină înapoi banii daţi cu împrumut din contul casei ce aparţine cetăţencei C. În gaj pot fi puse mai multe bunuri și de mai multe persoane. Potrivit legii, cetăţeanul B., care deţine dreptul de gaj, este numit creditor gajist, iar persoana care a dat bunul său în gaj, în cazul dat cetăţeanca C., este debitor gajist. În cazul descris mai sus a fost încheiat un singur contract cu privire la împrumut și cu privire la gaj, ceea ce este corect, deși, potrivit legii, puteau fi semnate două contracte, unul de împrumut (între cetăţenii A. și B.) și altul de gaj (dintre cetăţenii A., B. și C. ). Este important să reţinem că, în cazul dat, contractul de gaj a fost semnat numai de cetăţeanca C., deoarece ea este unica proprietară a casei. Dacă soţul ei sau altă persoană era coproprietar al casei, atunci contractul urma să fie semnat și de alţi coproprietari, sau cu acordul lor în scris. Un alt moment esenţial prevăzut de lege este că, dacă contractul de împrumut nu este legal, atunci nu este legal nici contractul de gaj. De cele mai multe ori, se pun în gaj case și terenuri, și acest fel de gaj se numește ipotecă. Contractul dintre cetăţenii A., B. și C. privind împrumutul cu gaj (ipotecă) a fost încheiat la notar (în formă autentică), altfel nu ar fi fost valabil, adică ar fi fost nul de la început. Contractul dintre cetăţenii A., B. și C. a fost înregistrat la oficiul cadastral teritorial așa cum prevede legea și, astfel, se consideră că faptul punerii în gaj este cunoscut tuturor. De regulă, cel care a pus în gaj o casă sau un teren continuă să folosească bunul său, dar nu este în drept să-l vândă, să-l doneze, să-l dea cu chirie (arendă) fără acordul creditorului gajist. Deci cetăţeanca C. ar putea încheia contracte privitor la casa pusă în gaj numai dacă, în prealabil, cetăţeanul B. va da acordul său. În fapt, cetăţeanca C. nici nu va putea încheia astfel de contracte, pentru că extrasul din registrul bunurilor imobile va conţine înscrieri privind gajul. În orice caz, dacă cineva ar procura casa pusă în gaj, dreptul de gaj al cetăţeanului B. ar rămâne valabil. Totodată, cetăţenii B. și C. se pot înţelege să schimbe bunul gajat, adică, în loc de casă, să fie pus în gaj un alt bun. De asemenea, legea permite ca un bun care este deja gajat să fie iarăși pus în gaj pentru garantarea unei alte sume de bani. Însă cel de-al doilea creditor gajist va putea obţine bani din vânzarea bunului gajat numai după ce primul creditor gajist va primi toată datoria. Trebuie să ținem seama că punerea bunurilor în gaj este un drept, nu o obligaţie, deci nimeni nu este în drept să oblige o persoană să dea în gaj bunurile sale. Dacă însă proprietarul a hotărât să pună bunul său drept gaj, el 276 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E trebuie să înţeleagă, să fie conștient de faptul că ar putea pierde bunurile sale transmise în gaj, pentru că orice gaj înseamnă că bunul gajat poate fi luat dacă nu se plătește datoria garantată cu acest bun. Cel mai fericit sfârșit în cazul gajului este atunci când creditorul gajist primește datoria sa și confirmă că nu mai are pretenţii faţă de cel ce a luat bani cu împrumut. În acest caz, creditorul gajist și/sau debitorul gajist se prezintă la oficiul cadastral teritorial și solicită radierea (ștergerea) înscrierii din registru privind gajul, prezentând documentul ce confirmă că datoria a fost plătită. În cazul cetăţenilor A., B. și C. nu a fost să fie așa. Studiu de caz (Partea 2 ) După ce a trecut anul și a venit vremea să întoarcă datoria, cetăţeanul A. nu a putut aduna toată suma de 14 000 EURO, pentru că și-a găsit cu greu de lucru peste hotare. El i-a propus cetăţeanului B. să-i întoarcă mai întâi datoria de bază de 5000 EURO, suma care a fost primită de fapt, și apoi să-i plătească dobânda. Cetăţeanul B. nu a fost de acord și a venit la cetăţeanca C, spunând că o va da în judecată și-i va lua casa dacă nu primește toţi banii după cum s-au înţeles, lucru pe care l-a și făcut. Între timp, cetăţeanca C. a început să caute bani să-i plătească cetăţeanului B. în locul fiului său. Fiica ei, sora cetăţeanului A., a hotărât să-și ajute mama ca să nu i se ia casa părintească. A găsit bani și a încheiat contract cu un avocat. Cetăţeanului B. i s-a propus datoria de 5000 EURO și dobândă în sumă de 2500 EURO. Însă cetăţeanul B. a refuzat și a mers mai departe cu judecata. La judecată s-a hotărât mai întâi că datoria cetăţeanului A. faţă de cetăţeanul B. este de 14 000 EURO, plus taxa de stat, în sumă de 420 EURO, și plus 1000 EURO pentru serviciile avocatului care i-a acordat servicii cetăţeanului B. În total, suma datoriei a ajuns la 15 420 EURO. Aceasta ar fi fost suma pe care urma să o primească cetăţeanul B., având dreptul să vândă casa cetăţencei C. Dar au urmat judecata la Curtea de Apel Chișinău și judecată la Curtea Supremă de Justiţie, care au hotărât că datoria cetăţeanului A. faţă de cetăţeanul B. este de numai 5000 EURO, pentru că în contractul de împrumut nu era clar pentru ce trebuie să fie plătită suma de 9000 EURO (despre dobândă puteţi afla mai mult la compartimentul 5). Cetăţeanca C., cu ajutorul fiicei, a achitat banii după cum a hotărât judecata. Gajul asupra casei a fost stins și a fost radiat (șters) din registrul bunurilor imobile. În cazul de mai sus, cetăţeanca C. a început să caute bani pentru a plăti datoria luată nu de ea, ci de fiul ei, cetăţeanul B., ca să salveze casa. Acest drept Capitolul IV 277 este prevăzut de lege și poate fi realizat oricând, dar numai până la vânzarea bunului gajat. În cazul în care nu primește banii, creditorul gajist, în cazul de mai sus cetăţeanul B., are dreptul să se folosească de dreptul său asupra bunului gajat, respectând procedurile prevăzute de lege. Potrivit legii, cetăţeanul B., care nu a primit la timp datoria, are dreptul de a urmări, adică de a vinde bunul gajat. Vânzarea poate fi benevolă, atunci când debitorul gajist, în cazul de mai sus cetăţeanca C., semnează la notar un acord prin care transmite bunul gajat creditorului gajist, în cazul dat cetăţeanului B., pentru ca bunul să fie vândut. În cazul în care nu este de acord cu suma datoriei sau cu alte momente legate de contractul de gaj, debitorul gajist nu va semna acordul, și atunci urmărirea, adică vinderea bunului gajat, poate avea loc numai prin judecată. În cazul de mai sus, creditorul gajist, cetăţeanul B., a mers direct la judecată, pentru că el cerea 14 000 EURO, iar cetăţeanca C. nu era de acord cu suma datoriei și nu dorea să rămână fără casă. Apare întrebarea cum ar fi mers lucrurile dacă cetăţeanca C. și fiica sa nu plăteau banii conform hotărârii judecătorești. În acest caz, bunul gajat, casa cetăţencei C., urma să fie vândut. Legea spune că vânzarea trebuie să aibă loc la cel mai bun preţ posibil. Astfel, după vânzarea casei, cetăţeanul B. urma să primească exact suma pentru care a garantat cetăţeanca C. cu bunul său, sumă stabilită de instanţa de judecată, precum și cheltuielile legate de vânzare și de judecată. Dacă din vânzarea bunului gajat mai rămâneau ceva bani, suma rămasă se transmitea debitorului gajist, în cazul dat cetăţencei C. O altă întrebare este cum ar fi procedat cetăţeanul B. dacă banii obţinuţi din vânzarea casei nu ar fi ajuns pentru a acoperi toată datoria contractată de cetăţeanul A. În acest caz, cetăţeanul B. ar fi putut pretinde încasarea sumei rămase anume de la cetăţeanul A., inclusiv prin urmărirea (vânzarea) bunurilor acestui proprietar. Despre aceasta vom discuta în secţiunea următoare. 4.6.1.5. Sechestrul și vânzarea (înstrăinarea) bunurilor în legătură cu datoriile proprietarului Orice creditor, indiferent de faptul dacă are sau nu drept de gaj asupra unui oarecare bun care aparţine unui debitor (persoana care este datoare cu bani), are dreptul să urmărească bunurile proprietarului datornic, adică să ceară vânzarea bunurilor. Procedura de urmărire (vânzare) depinde de faptul cine este creditorul, cine este persoana care are dreptul de a cere plata datoriilor. Spre exemplu, în cazul în care statul este creditor, pentru că proprietarul nu achită impozitele și s-a acumulat o datorie, urmărirea (vânzarea) bunurilor 278 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E va avea loc conform unor proceduri speciale, despre care se vorbește la capitolul 13.4., secţiunea 13.4.2.3. din prezentul Îndrumar Îndrumar. ndrumar. În alte cazuri, creditorul va trebui să apeleze la instanţa judecătorească. În cazul descris în secţiunea precedentă, cetăţeanul B., care pretinde de la cetăţeanul A. o datorie, a depus cerere în judecată pentru încasarea sumei de 14 000 EURO. Atunci când a depus cererea, sau mai târziu, când merge judecata, cetăţeanul B. are dreptul de a solicita ca instanţa de judecată să aplice sechestru pe bunurile care aparţin cetăţeanului A. Acest sechestru este aplicat de judecată pentru ca, între timp, bunurile cetăţeanului A. să nu fie vândute sau transmise altcuiva. Spre exemplu, sechestrul poate fi aplicat asupra apartamentului ce aparţine cetăţeanului A. Sechestrul este înscris în registrul bunurilor imobile, ceea ce va împiedica efectuarea oricăror schimbări privind apartamentul sechestrat. Astfel va putea fi executată hotărârea judecăţii prin care se va stabili dacă cetăţeanul A. trebuie să plătească cetăţeanului B. o datorie și care este suma concretă pe care trebuie să o plătească. Dacă judecata va stabili că cetăţeanul A. nu are de plătit cetăţeanului B. nicio datorie, atunci sechestrul este ridicat (șters) din registru și bunul devine iar liber, astfel încât proprietarul poate face ce dorește cu bunul său. În cazul analizat, judecata a stabilit definitiv că datoria cetăţeanului A. faţă de cetăţeanul B. este de 5000 EURO. Dacă această sumă nu ar fi fost plătită de mama și de sora cetăţeanului A., precum și în cazul în care vânzarea casei gajate nu ar fi acoperit toată datoria, atunci cetăţeanul B. ar fi fost în drept să obţină de la judecător un document special, numit titlu executoriu, în care să fie indicată datoria pe care trebuia să o plătească cetăţeanul A. Îndeplinirea acţiunilor legate de încasarea datoriei intră în atribuţiile executorilor judecătorești, care activează în baza unei legi speciale – Legea 113/2010 privind executorii judecătorești (Monitorul Oficial al Republicii Molodva nr. 126-128 din 23.07.2010). Executorii judecătorești au dreptul să urmărească (să vândă) bunurile proprietarului conform procedurilor speciale stabilite de Codul de executare al Republicii Moldova, aprobat prin Legea 443/2004 (Monitorul Oficial al Republicii Molodva nr. 214-220 din 05.11.2010). Urmărirea bunurilor debitorului are loc prin sechestrare, ridicare și vânzare. Potrivit legii, poate fi vândut aproape orice bun al debitorului și atâtea bunuri câte ar fi de ajuns ca să fie acoperită toată datoria. Anumite bunuri ale proprietarului nu pot fi vândute (unele bunuri personale din haine, mobilă, bunuri ale copiilor, seminţe etc.). Casele și terenurile pot fi urmărite (vândute) dacă, pentru achitarea datoriei, nu sunt de ajuns alte bunuri pe care le are Capitolul IV 279 debitorul (bani și alte bunuri mobile). În cazul în care proprietarul decedează, urmărirea (vânzarea) bunurilor continuă. De regulă, vânzarea bunurilor sechestrate are loc prin licitaţie. Dacă din vânzarea unei părţi din bunuri a fost obţinută suma necesară pentru achitarea datoriei și a cheltuielilor de executare, vânzarea bunurilor încetează și se ridică sechestrele aplicate. În concluzie, ţinem să menţionăm că proprietarul poate evita vânzarea bunurilor sale numai plătind datoria, personal sau prin alte persoane, așa cum a fost în cazul cetăţeanului A. 4.6.2. Apărarea dreptului de proprietate Din subcapitolul precedent am aflat când și cum legea permite statului și altor persoane de a lua bunurile de la un proprietar. În acest subcapitol vom învăţa cum proprietarul poate folosi legea atunci când alte persoane încalcă drepturile proprietarului. În secţiunea 4.6.2.1. vom vorbi despre dreptul proprietarului de a cere întoarcerea bunului său de la o persoană care îl deţine nelegitim, iar în secţiunea 4.6.2.2. vor fi comentate prevederile legale privind apărarea dreptului de proprietate atunci când cineva îl împiedică pe proprietar să folosească liniștit bunul său. În continuare, în secţiunea 4.6.2.3. vor fi explicate drepturile speciale ale persoanelor care au suferit în urma represiunilor politice. Despre răspunderea pentru prejudiciile aduse bunurilor proprietarului prin acţiunile altor persoane se vorbește în secţiunea 4.6.2.4., iar la final, în secţiunea 4.6.2.5. ne vom opri la răspunderea proprietarului pentru pagubele pricinuite de bunurile sale, subiect care încheie și întreg compartimentul cu privire la dreptul de proprietate. 4.6.2.1. Dreptul proprietarului de a cere îîntoarcerea bunului său (revendicarea) Cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui proprietar este deposedarea lui, adică luarea bunului său de către o persoană care nu are niciun temei legal, niciun drept asupra bunului. În astfel de cazuri, legea prevede că proprietarul care nu mai are la el bunul pe care l-a avut este în drept să meargă la persoana care nu este proprietar, dar care deţine (posedă) de fapt bunul, și să ceară întoarcerea bunului său. Acest drept al proprietarului este numit în lege dreptul de a revendica bunul din posesia nelegitimă a altuia. Pentru a aduce un exemplu, ne vom aminti de viţelul pierdut despre care am vorbit la capitolul 4.3., subcapitolul 4.3.2., dar vom admite că istorioara a avut o altă întorsătură. 280 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Studiu de caz Cetăţeanul A. din satul X. a pierdut un viţel de vreo 4 luni, pe care l-a găsit cetăţeanul B. Cetăţeanul B. a dus viţelul la el acasă și a început să-l crească, ffără a spune cuiva că a găsit animalul. Vecinii l-au întrebat de unde are viţelul și cetăţeanul B. a trebuit să spună adevărul, și anume că a găsit viţelul, dar nu știe al cui este și îl ţine la el. Cetăţeanul A. nu a găsit animalul în primele zile și a trebuit să plece din sat pentru puţin timp. La întoarcere, cineva i-a spus că viţelul lui ar putea fi la cetăţeanul B. Cetăţeanul A. a venit la cetăţeanul B. și a cerut viţelul, dar cetăţeanul B. a refuzat să dea animalul, spunând că nu știe dacă viţelul este al acestui cetăţean. Cetăţeanul A. a mers la primărie, iar de acolo a fost trimis la parajurist să clarifice care sunt drepturile lui asupra animalului. Parajuristul i-a explicat prevederile legii privind revendicarea bunului, după care Cetăţeanul A. a venit din nou la Cetăţeanul B. și i-a spus că îl dă în judecată dacă nu-i întoarce viţelul de bună voie. El are martori, medicul veterinar și o întreagă mahala, care pot confirma că acest viţel este al lui. Cetăţeanul B. a întors viţelul cetăţeanului A., care, la rândul său, i-a mulţumit pentru că a avut grijă de bunul lui. După cum s-a menţionat în capitolul 4.3., subcapitolul 4.3.2, când a găsit viţelul, cetăţeanul B. urma să declare acest lucru la primărie. În caz contrar, se consideră că cetăţeanul B. și-a însușit bunul găsit, deci a acţionat cu rea-credinţă. Potrivit legii, în astfel de situaţii, proprietarul poate cere oricând bunul său înapoi. Situaţia se complică însă în cazul în care viţelul s-ar afla nu la cetăţeanul B., ci la o altă persoană, cetăţeanul C., care a primit bunul de la cetăţeanul B. și care habar nu avea că viţelul nu este al cetăţeanului B. În astfel de cazuri, legea dă diferite soluţii, în funcție de situaţia concretă. Spre exemplu: dacă viţelul ar fi fost dăruit de cetăţeanul B. cetăţeanului C, cetăţeanul A. ar avea dreptul de a revendica bunul său în orice caz; dacă viţelul ar fi fost vândut de cetăţeanul B. cetăţeanului C, cetăţeanul A. ar avea oricum dreptul de a revendica bunul său pentru că el l-a pierdut; dacă viţelul ar fi fost furat de la cetăţeanul A. de cetăţeanul B. și apoi vândut cetăţeanului C, cetăţeanul A. ar avea dreptul de a revendica bunul său pentru că i-a fost furat. Revendicarea bunului imobil este mai complicată, pentru că, de regulă, o altă persoană poate obţine dreptul asupra casei, asupra unui teren prin act juridic scris, care, de cele mai multe ori, este autentificat la notar și care, mai devreme sau mai târziu, este înregistrat în registrul bunurilor imobile. În astfel de cazuri, nu poţi veni la noul proprietar ca să ceri bunul, pentru că noul proprietar va prezenta titlul său de proprietate, un contract sau alt act juridic, și atunci, fostul proprietar trebuie să demonstreze că documentul pe care îl Capitolul IV 281 deţine noul proprietar este unul ilegal, nul. Altfel, el nu poate obţine înapoi bunul care i-a aparţinut. Studiu de caz (Partea 1 ) În anul 2000, un grup de 50 de persoane au participat la privatizarea bunurilor agricole ale gospodăriei agricole „X”. În etapa a doua de privatizare (concursul II), acest grup a primit mai multe bunuri, inclusiv o clădire amplasată în livada de meri de pe malul unui iaz, numită în documente „căsuţă de livadă”, care a fost evaluată la preţul de 100 000 lei. În cazul dat, „căsuţa de livadă” are 100 de coproprietari, fiecare având o cotă-parte. Toţi cei 50 de coproprietari s-au înţeles că unul dintre coproprietari, cetăţeanul V., va avea grijă de „căsuţa de livadă” și va avea și dreptul să o folosească. Alţi coproprietari au primit în grija lor alte bunuri. În anul 2005, cetăţeanul V. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SRL „X”, prin care a vândut „căsuţa de livadă” la preţul de 45 000 lei. Acest lucru a ieșit la iveală numai în anul 2009, când noul stăpân al SRL „X” a început să renoveze clădirea. Majoritatea coproprietarilor nu au fost de acord cu ceea ce a făcut cetăţeanul V. și au mers la judecată împotriva cetăţeanului V. și împotriva SRL „X”, cerînd anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 2005 ca fiind ilegal. Instanţa de judecată a constatat că, la încheierea contractului de vânzarecumpărare, a fost încălcată grav legea, pentru că bunul „căsuţă de livadă” este proprietate comună a tuturor celor 50 de coproprietari, dar a fost înstrăinat fără consimţământul tuturor proprietarilor, și deci contractul de vânzarecumpărare este ilegal. Judecata a constatat că contractul este lovit de nulitate, adică nu are niciun efect, nicio valoare juridică, din care cauză părţile care au încheiat acest contract trebuie să revină la poziţia iniţială. Adică, deoarece contractul este ilegal, bunul a fost întors celor 50 de coproprietari, iar SRL „X” a primit înapoi banii plătiţi cetăţeanului V. Ţinem să menţionăm că anularea prin judecată a contractelor, a certificatelor de moștenitor și a altor acte juridice necesită o pregătire calificată în jurisprudenţă. Deci persoanele interesate vor trebui să apeleze la un avocat pentru a primi consultaţii și asistenţă juridică calificată. 4.6.2.2. Dreptul proprietarului de a cere încetarea acţiunilor ce împiedică folosirea bunului În multe alte cazuri, proprietarul nu este lipsit de bunul său, dar, prin acţiunile nelegitime ale altor persoane, este împiedicat să-l folosească liniștit. 282 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E Studiu de caz: Cetăţeanul O. este proprietarul unui teren agricol de 1,7 ha, amplasat în extravilanul comunei C., raionul C. În iarna anului 2009, el a observat că, pe terenul lui, o altă persoană, cetăţeanul P., efectuează lucrări tehnice de montare a unor piloni de alimentare cu energie electrică. Cetăţeanul O. i-a cerut cetăţeanului P. să înceteze lucrările, însă acesta a refuzat, spunând că el lucrează după un proiect coordonat cu primăria pentru construcţia unei linii electrice. După ce a fost la primărie, cetăţeanul O. s-a lămurit că cetăţeanul P. lucra pentru un agent economic, SRL «N», care avea documentele eliberate în modul stabilit pentru construcţia unei linii electrice necesare pentru activitatea întreprinderii. Însă SRL «N» nu a cerut acordul cetăţeanului O. pentru a efectua astfel de lu crări pe terenul lui. Cetăţeanul O. a depus cerere în judecată împotriva SRL «N». Judecata a stabilit că agentul economic SRL «N» este responsabil pentru încălcarea dreptului de proprietate al cetăţeanului O., pentru că a început construcţia unei instalaţii electrice pe un teren proprietate privată și, fără acordul proprietarului, a ocupat o parte din teren (0,41 ha), cauzându-i inconveniente (incomodităţi) și împiedicând folosirea terenului ce-i aparţine după destinaţie. Judecata a admis cererea cetăţeanului O. și a hotărât: – SRL «N» a fost obligată să înceteze încălcările admise pe terenul agricol care aparţine cu drept de proprietate cetăţeanului O.; – SRL «N» a fost obligată, pe cheltuielile proprii, să ridice și să scoată în afara hotarului pilonii de beton montaţi pe terenului agricol ce-i aparţine cetăţeanului O.; – SRL «N» a fost obligată să scoată în afara hotarului pilonii de beton, în termen de 20 zile de la data când hotărârea judecătorească va deveni definitivă; – a fost încasat de la SRL «N» în folosul cetăţeanului O. prejudiciul material cauzat în mărime de 3000 lei, pentru că proprietarul nu a putut cultiva nimic pe porţiunea de teren ocupată, precum și cheltuielile de judecată și cheltuielile pentru avocat, în total peste 5000 lei. În acest caz, cetăţeanul O. a depus cerere pentru apărarea dreptului său de proprietate printr-o cerere (acţiune), în scopul ca judecata să interzică efectuarea unor acţiuni nelegitime în privinţa bunului. Astfel de cereri pot fi depuse și în cazul în care încălcarea încă nu s-a produs, dar există un pericol real că ar putea să se întâmple. Spre exemplu, în cazul vecinilor din capitolul 4.5., subcapitolul 4.5.2., dacă vecinul Grigore nu ia măsuri cu privire la peretele gata să se prăbușească, atunci vecinul Ion are dreptul să depună cerere în judecată pentru a-l obliga să prevină prăbușirea (să consolideze peretele sau să reconstruiască anexa). Capitolul IV 283 4.6.2.3. Dreptul victimelor represiunilor politice la restituirea bunurilor confiscate Potrivit legii, victimele represiunilor politice care și-au pierdut bunurile în urma confiscării lor au dreptul de a primi înapoi bunurile în natură sau de a primi o compensaţie în bani. În cazul în care victimele represiunilor politice nu mai sunt în viaţă, acest drept îl au moștenitorii lor. Studiu de caz Cetăţeanca M. este fiica unor persoane supuse represiunilor politice. În anul 1944, tatăl ei a fost condamnat la 10 ani de închisoare, cu interdicţia drepturilor pe 5 ani și confiscarea averii, și a decedat în 1945, în locul de detenţie. În august 1949, mama cetăţencei M. a fost arestată și condamnată la 10 de ani închisoare, cu interdicţia drepturilor pe 5 ani, cu confiscarea averii. După condamnarea mamei sale, cetăţeanca M. a rămas copil orfan, fiind confiscată toată averea. După eliberare, mama cetăţencei M. a decedat în 1976. Prin hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a RM din 26 decembrie 1994, părinţii cetăţencei M. au fost reabilitaţi, post-mortem. În anul 2007, cetăţeanca M. a depus cerere la Consiliul raional S. pentru compensarea prejudiciului material cauzat în urma represiunilor politice în sumă de 1 200 000 (un milion două sute de mii) lei, dar cererea a fost respinsă. Cetăţeanca M. a depus cerere la judecătoria din raion, care a încasat de la Consiliul raional S. în beneficul cetăţencei M. prejudiciul material cauzat în urma confiscării averii, în sumă de 150 000 lei: casa – 52 000 lei; 4 cai – câte 5000 lei fiecare; 6 vaci – câte 6 mii lei fiecare; 2 boi a câte 6 mii lei fiecare; 60 oi a câte 300 lei fiecare; 10 porci a câte 1200 lei fiecare. Judecata a respins cererea cetăţencei M. privind încasarea valorii terenurilor, 23 hectare de pământ, în sumă de 850 000 (opt sute cincizeci mii) lei, deoarece, conform legii, cetăţenilor supuși represiunilor politice și reabilitaţi nu li se restituie terenurile, pădurile, plantaţiile multianuale etc. Cetăţeanca M. nu a fost de acord și s-a adresat la Curtea de Apel care a lăsat în vigoare hotărârea judecătoriei raionale. Astfel, pentru a primi compensarea bunurilor confiscate, persoana interesată trebuie să depună cerere la comisiile speciale create de autorităţile raionale unde persoanele reabilitate își aveau locul de trai în momentul confiscării averii. La cererea de restituire a bunurilor se anexează documentele necesare: – buletinul de identitate, care confirmă cetăţenia Republicii Moldova; – decizia de reabilitare; – actele privind confiscarea, naţionalizarea bunurilor; – certificatul de moștenitor și actele ce confirmă relația de rudenie cu persoana supusă represiunii politice, dacă cererea este depusă de moștenitorii persoanei supuse represiunii politice; 284 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E – actele de evaluare a bunurilor, conform preţurilor de piaţă în vigoare la data examinării cererii. Valoarea bunurilor confiscate se determină în felul următor: – casele și alte bunuri imobiliare se evaluează în baza calculelor efectuate de oficiul cadastral teritorial, conform preţurilor de piaţă; – costul animalelor domestice, al păsărilor și al altor bunuri se stabilește la preţ de piaţă (de regulă, conform certificatelor eliberate de piaţa locală). Cererea de restituire a bunurilor confiscate se examinează în termen de cel mult 6 luni de la depunerea documentelor necesare. Comisia specială va emite o decizie privind restituirea bunurilor în natură sau privind compensarea valorii bunurilor. În cazul în care comisia refuză restituirea bunurilor sau dacă solicitantul nu este de acord cu decizia comisiei speciale, această decizie poate fi contestată în instanţa judecătorească. Drepturile persoanelor îndreptăţite să primească compensarea bunurilor confiscate în urma represiunilor politice sunt reglementate în următoarele acte legale de bază: – Legea 1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 241-246 din 10.12.2010; – Hotărâ r rea Guvernului nr. 627/2007 pentru aprobarea Regulamentului râ privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, precum și achitarea compensaţiei în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 78-81 din 08.06.2007; – Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru, Ordin nr. 136/2008 despre aprobarea Metodologiei de evaluare a bunurilor imobile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia persoanelor supuse represiunilor politice, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 197 din 04.11.2008. În Republica Moldova există Asociaţia Victimelor Represiunilor Staliniste, unde persoanele interesate ar putea primi susţinere în ce privește apărarea drepturilor lor garantate prin lege. 4.6.2.4. Dreptul proprietarului de a cere compensarea daunelor cauzate bunurilor sale Potrivit legii, Codul civil, art. 1398-1424, proprietarul care a suferit prejudiciu (daune) prin faptul că bunurile lui au fost distruse sau stricate prin acţiu- Capitolul IV 285 nile ilegale ale unei persoane are dreptul la despăgubiri. Cel care l-a păgubit pe proprietar poate fi obligat, prin judecată: – să-i dea proprietarului un alt bun, de același fel și de aceeași calitate; – să repare bunul pe care l-a stricat; – să compenseze paguba în echivalent bănesc. Studiu de caz Soţii A. și consătenii B. și C. din satul X. au vite mari cornute, care sunt păscute pe rând de fiecare proprietar. La 23 august 2008 a fost rândul consătenilor B. și C, iar în locul consăteanului B. a fost trimis fiul lui minor de 13 ani. Dimineaţa, la 23 august 2008, soţii A. au transmis consătenilor B. și C. bovina sănătoasă, însă seara a fost întoarsă bolnavă. A fost chemat medicul veterinar. Consătenii B. și C. nu au spus adevărul, și anume că bovina a fost alimentată cu porumb. La 24 august 2008, animalul a pierit. Conform procesului-verbal privind autopsia animalului din 25 august 2008, bovina a pierit din cauza intoxicaţiei furajere, deoarece a mâncat porumb. Soţii A. i-au dat în judecată pe consătenii B. și C. și au cerut: 7000 lei – costul bovinei, în vârstă de 4 ani, nr. 000000156167, rasa „Roșie de stepă”; 9700 lei – venitul pe care nu o să-l primească pentru lapte (vaca era bună de lapte și dădea zilnic câte 18 litri de lapte, preţul unui litru fiind de 6 lei). Prin hotărârea judecătoriei X. a fost admisă cererea soţilor A. Judecata a încasat în beneficiul soţilor A. total suma de 16 700 de lei, pe care consătenii B. și C. sunt obligaţi să o plătească în mod solidar (ei vor trebui să plătească împreună; dacă unul din ei nu are bani, va plăti cel care are). Consătenii B. și C. au apelat la Curtea de Apel, care a hotărât că consătenii B. și C. vor plăti doar costul unei vaci de aceeași rasă, în sumă de 7000 lei. Cazul a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie, care a recunoscut dreptul soţilor A. de a primi costul bovinei în sumă de 7000 lei, deoarece consătenii B. și C. nu și-au îndeplinit obligaţiile cu bună-credinţă, în conformitate cu legea și în corespundere cu înţelegerea pe care au avut-o cu soţii A., precum și în concordanță cu normele morale din societate. Însă venitul pierdut de la lapte a fost micșorat de la 9700 lei la 2000 lei. Judecata a menţionat că trebuie să se ia în calcul că, după cum au confirmat specialiștii, de la pășunat se obţine mai puţin lapte (vreo 10 litri pe zi). În afara de aceasta, trebuie să fie scăzute și cheltuielile pe care le-ar fi avut gospodarii pentru a obţine laptele (hrana, plata la impozite, vaccinurile etc). În afară de cheltuielile de judecată, consătenii B. și C. urmează să achite soţilor A. în total suma de 9000 lei, și dacă nu vor achita această datorie în termen de 90 de zile, vor plăti și penalități. 286 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E În cazul de mai sus, vedem că proprietarii bovinei pierite au obţinut costul bunului și alte pagube. Prejudiciul cauzat bunurilor trebuie să fie reparat de făptaș, adică de persoana care a cauzat paguba, în cazul de mai sus consătenii B. și C. În anumite cazuri însă răspunderea o poartă alte persoane. În cazul în care făptașul este o persoană adultă (care a împlinit vârsta de 18 ani) care nu este capabilă să răspundă pentru acţiunile sale (este lipsită de capacitate de exerciţiu), răspunderea faţă de proprietar o poartă tutorele sau instituţia care sunt de vină că nu au avut suficientă grijă de persoana incapabilă. În unele cazuri, dacă făptașul are bani și bunuri suficiente pentru acoperirea pagubei, judecata poate hotărî ca paguba să fie compensată din bunurile făptașului incapabil. Despre tutela asupra persoanelor adulte a se vedea Capitolul VIII VIII). În unele cazuri, judecata poate elibera de răspundere făptașul care a cauzat prejudiciul fiind într-o stare în care, temporar, nu putea dirija acţiunile sale. Însă această eliberare nu se referă la făptașii care au ajuns în astfel de stare din propria lor vină, din cauza consumului de alcool, de droguri și de alte substanţe. De asemenea, legea stabilește reguli speciale referitor la compensarea pagubelor cauzate de către copiii minori. În cazul de mai sus, la păscut vacile a fost trimis copilul consăteanului B., dar el este de numai 13 ani și nu răspunde pentru paguba adusă, răspunderea revenindui părintelui lui. Legea prevede că, în cazul copiilor mai mici de 14 ani, paguba este plătită de părinţi (adoptatori) sau de tutori, dacă au fost găsiți vinovaţi că nu au avut grijă să educe și să supravegheze copilul. Despre tutela asupra copiilor a se vedea Capitolul VIII VIII. În cazul copiilor care au împlinit 14 ani, legea prevede altfel. Studiu de caz În mai 2009, elevul A. din satul X., care are 16 ani, a stricat un geam mare și scump de la veranda casei cetăţeanului B. Paguba este de circa 3000 lei. Cetăţeanul B. a mers la părinţii elevului A. și a cerut repararea pagubei în bani, la care părinţii băiatului au spus că ei nu au bani. Cetăţeanul B. a mers la oficiul cadastral teritorial să vadă ce bunuri au părinţii făptașului și a stabilit că, în ianuarie 2009, elevul A. a primit prin moștenire de la bunici o casă și terenuri agricole. Cetăţeanul B. s-a adresat parajuristului, care i-a explicat prevederile legii în cazul dat și privind revendicarea bunului, după care cetăţeanul B. a venit din nou la părinţii elevului A. După ceva vorbă, părinţii elevului A. au fost de acord să plătească cetăţeanului B. 2000 de lei pentru reparaţia geamului. Capitolul IV 287 Astfel, în cazul de mai sus, făptașul, elevul A., a împlinit 14 ani și, după lege, răspunde personal pentru prejudiciul cauzat dacă are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea pagubei. În cazul dat, minorul are bunuri și, în principiu, cetăţeanul B. putea cere ca anume elevul A. să repare paguba. În cazul în care un minor de 14 ani nu are bunuri sau are bunuri puţine, care nu sunt de ajuns pentru acoperirea pagubelor cauzate, părinţii sau curatorul vor răspunde în faţa proprietarului. Ei pot fi eliberaţi de răspundere numai dacă vor demonstra că nu au nicio vină pentru cauzarea prejudiciului. 4.6.2.5. Răspunderea proprietarului/posesorului pentru daunele cauzate de bunurile sale Dreptul de proprietate presupune că proprietarul trebuie să folosească bunurile sale astfel încât să nu facă rău altor persoane sau bunurilor altor persoane. În cazul în care, din cauza bunurilor unui proprietar, suferă alte persoane, potrivit legii, Codul civil, art. 1398-1424, proprietarul este obligat să repare pagubele pricinuite. În localităţile rurale, deseori se întâmplă ca animalele unui proprietar să aduă prejudicii semănăturilor și plantaţiilor unui alt proprietar. În acest caz, de regulă, răspunde proprietarul, pentru că el este obligat să asigure paza animalului său. Dacă, în baza unei înţelegeri, o altă persoană are obligaţia de a supraveghea animalul, această persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat, dacă nu va dovedi că nu este vinovată. Studiu de caz În martie 2003, gospodăria ţărănească GŢ „CAV” a sădit pe un teren agricol cu suprafaţa de 0,80 ha din satul M. seminţe de ceapă pentru a cultiva arpagic. Prin octombrie 2003, cireada satului, în care erau vreo 150 de vaci, păștea pe aproape, și câteva vaci au rămas mas ffără supraveghere, au intrat pe terenul GŢ „CAV” și au distrus semănăturile. La 10 octombrie, GŢ „CAV” a descoperit paguba și a informat Primăria, care a întocmit un act despre cele întâmplate. GŢ „CAV” a încercat să clarifice cine era cu rândul în acea zi și a stabilit că cetăţenii F. și O. se fac vinovaţi de pagubele aduse semănăturilor. În octombrie 2004, GŢ „CAV” i-a dat în judecată pe cetăţenii F. și O. și a cerut: 4910 lei – cheltuieli pentru prelucrarea terenului; 4300 dolari SUA – costul a 150 kg seminţe de ceapă „Halcedon”; 1500 lei – cheltuieli de judecată (asistenţa avocatului). care a trimis cauza pentru o nouă judecare la Curtea de Apel, iar Curtea de Apel a trimis cauza pentru o nouă judecare la judecătoria X. În 2006, judecătoria X. a emis o nouă hotărâre, în care a decis că cetăţenii F. și O. nu trebuie să plătească nimic. GŢ „CAV” a apelat la Curtea de Apel, 288 DR E P T U L DE PROPR I E TAT E care a mai trimis o dată dosarul la judecătoria X. În 2008, judecata a hotărât din nou că cetăţenii F. și O. nu trebuie să plătească nimic. GŢ „CAV” a apelat iarăși la Curtea de Apel, care a lăsat în vigoare hotărârea judecătoriei X. În 2009, cazul a ajuns iarăși la Curtea Supremă de Justiţie, care a pus capăt judecăţilor, spunând că cetăţenii F. și O. nu trebuie să plătească nimic, pentru că GŢ „CAV” nu a dovedit că întâmplarea a avut loc anume la 10 octombrie, că anume acești cetăţeni se fac vinovaţi de paguba pretinsă și nu a dovedit că pagubele lor ar fi anume de 4910 lei și 4300 dolari SUA. La examinarea cauzei au fost chemaţi o mulţime de martori pentru a ajuta la clarificarea situaţiei. Vreo 4 martori au depus mărturie în favoarea GŢ „CAV”. Trei martori au spus că treceau cu mașina și au văzut animalele în câmpul de ceapă, au sărit și le-au alungat de acolo. Ei nu ţin minte exact în ce zi din octombrie 2003 ar fi avut loc întâmplarea, dar ţin bine minte că nu i-au văzut pe cetăţenii F. și O. cu cireada. Alţi 5 martori au declarat că cetăţenii F. și O. ar fi fost cu rândul tocmai în noiembrie 2003. În cazul descris, proprietarul terenului GŢ „CAV” este îndreptăţit prin lege să obţină despăgubiri pentru prejudiciul avut, dar aceste pagube trebuie să fie compensate anume de persoana vinovată, adică nu poţi da în judecată toată cireada sau toţi proprietarii vitelor din cireadă. GŢ „CAV” a avut obligaţia de a dovedi când anume au avut loc faptele și cine anume era atunci cu cireada. În cazul dat, judecata a considerat că GŢ „CAV” nu a adus probe destule ca să răspundă anume cetăţenii F. și O. Accidentele rutiere sunt deseori cauza deceselor, a daunelor cauzate sănătăţii unor cetăţeni, precum și a distrugerii bunurilor ce aparţin cetăţenilor. Pentru aceste daune răspunde proprietarul sau posesoriul automobilului (mijlocului de transport), care în lege este numit izvor de pericol sporit. Studiu de caz În anul 2008, cetăţeanul C.V. conducea camionul GAZ care aparţinea cetăţeanului G.L. pe traseul B. – Ch. Pe același traseu se deplasa automobilul de model Opel care aparţinea cetăţeanului V.S., dar era condus, în acel moment, de cetăţeanul O.V. Cetăţeanul C.V. a încălcat Regulamentul circulaţiei rutiere și a comis tamponarea camionului cu automobilul Opel. Cetăţeanul C.V. a fost găsit vinovat, în baza Codului penal, de comiterea accidentului rutier. În urma accidentului rutier, automobilul Opel a fost deteriorat, iar conform raportului de constatare tehnică, paguba materială rezultată din accident a constituit 32 882 lei. Cetăţeanul V.S., proprietarul automobilului Opel, s-a adresat la Capitolul IV 289 judecată și a cerut încasarea prejudiciului. Judecata a încasat prejudiciul material în sumă de 32 882 lei de la Cetăţeanul C.V., care conducea camionul, și nu de la Cetăţeanul G.L., care este proprietarul camionului GAZ, pentru că dauna cauzată se repară nu de proprietarul automobilului, dar de cel vinovat de cauzarea prejudiciului produs în procesul de exploatare (folosire) a mijlocului de transport. Un alt temei de răspundere a proprietarului pentru pagubele pricinuite de bunurile sale îl costituie situaţiile în care construcţiile proprietarului sunt în stare avariată și se prăbușesc, parţial sau în întregime. Să ne amintim iar de cazul vecinilor Grigore și Ion din subcapitolul 4.5.2. Dacă se întâmplă că peretele cade peste trandafirii vecinei, consecinţele vor fi minore, dar dacă se întâmplă ceva mai grav, atunci și răspunderea va fi pe măsură. Proprietarul construcţiei răspunde, de asemenea, în cazul când din construcţie a căzut un obiect, o piatră etc., ori a curs ceva, provocând daune unor trecători sau unor bunuri. La acest subiect este important să reţinem că orice proprietar trebuie să ia în serios situaţiile în care pretinde despăgubiri pentru daunele aduse lui sau bunurilor sale, precum și situaţiile în care este răspunzător pentru pagube aduse altor persoane. Cea mai bună soluţie ie este, ffără îndoială, cea de a avea grijă și de a preveni problemele de genul acesta. Atunci însă când lucrurile s-au întâmplat, cea mai bună soluţie este ca părţile implicate să dea dovadă de înţelepciune și să se împace. Or, după cum vedem din cazurile descrise, judecarea pretenţiilor costă timp și bani, iar finalul proceselor nu este întotdeauna cel așteptat. 290 C ON T R AC T E 5. CONTRACTE 5.1. Noţiuni despre acte juridice şi contracte În capitolul dat ne propunem să ne axăm pe o serie de probleme de ordin general ce ţine de contractele şi actele juridice. Considerăm necesar să definim, înainte de toate, aceste noţiuni pentru a putea face o diferenţă clară între noţiunile de act juridic şi de contract, care au o serie de elemente comune, dar şi unele caracteristici ce le diferenţiază. Nu în ultimul rând, vom pune accentul pe situaţii concrete legate de persoanele care au dreptul să încheie un contract şi de vârsta la care pot face acest lucru, mai bine zis, cine poate fi considerat subiect al unui contract. De asemenea, vom descrie condiţiile care urmează a fi respectate pentru a considera un contract încheiat conform legii, sau, altfel spus, pentru ca un contract săă fie legal încheiat. Tot în acest capitol vom vorbi şi despre două acte juridice foarte des întâlnite în perioada actuală, am spune chiar cel mai des utilizate de către cetăţenii ţării noastre, şi anume procura şi reprezentarea. Deci o să încercăm să descriem astfel de momente: cum trebuie întocmite aceste acte, ce trebuie să conţină ele şi, nu în ultimul rând, unde pot fi utilizate acestea. 5.1.1. Cine şi când este îîn drept să îîncheie un contract În funcţie de necesităţile sale, omul, ca persoană fizică şi subiect de drept, poate participa la diverse relaţii sociale ce sunt prevăzute de legislaţie (acestea fiind denumite raporturi juridice); luând parte la aceste relaţii, persoanele obţin în cadrul acestora o serie de drepturi, dar şi de obligaţii. Persoana juridică, de asemenea, este un subiect de drept participant la raporturi juridice; prin acest lucru, statul a permis colectivelor de indivizi să se manifeste în raporturile juridice ca şi persoanele fizice. Cu alte cuvinte, părţi ale raportului juridic sunt persoana fizică şi persoana juridică (un colectiv de oameni, care sunt organizaţi într-o anumită formă stabilită de lege şi acţionează ca o persoană fizică). Pentru a putea încheia diferite acte juridice, atât persoana fizică, cât şi persoana juridică trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de actualul Cod Civil al RM. Dacă vorbim de persoana fizică simplu cetăţean, trebuie să accentuăm că persoana poate ori nu poate încheia acte juridice în funcţie de vârsta la care se află. Altfel spus, poţi să închei anumite contracte sau acte juridice doar dacă ai vârsta cuvenită sau, după cum este menţionat în art. 20 din CC RM, „capacitatea deplină de exerciţiu”. Numai persoana fizică ajunsă la o anumită maturitate psihică poate încheia în mod valabil, conştient şi sigur acte juridice. Capitolul V 291 Maturitatea psihică se dobândeşte odată cu atingerea unei vârste anumite. Până la împlinirea vârstei de 18 ani, persoana fizică, conform legii, este considerată minoră; prin urmare, fie că este limitată în încheierea anumitor acte juridice, fie că i se interzice să încheie anumite acte juridice. Deci putem concluziona că, odată cu atingerea vârstei de 18 ani, se permite să închei orice acte juridice ffără careva obstacole. De la această regulă există două abateri permise de lege, şi anume: – – o abatere de la această regulă este cazul în care minorii se căsătoresc; odată cu căsătoria, ei dobândesc şi dreptul de a încheia diferite acte juridice, asemenea persoanelor majore; a doua abatere este cazul când minorul este emancipat; cu alte cuvinte, minorul care a atins vârsta de 16 ani şi este angajat în câmpul muncii sau practică o activitate de întreprinzător cu acordul părinţilor, curatorului, adoptatorului, dobândeşte dreptul de a încheia acte juridice, asemenea persoanelor majore. Această permisiune (emanciparea) se efectuează printr-o hotărâre a autorităţii tutelare cu acordul părinţilor, curatorului, adoptatorului sau, dacă o asemenea hotărâre lipseşte, prin intermediul instanţei de judecată, care emite o hotărâre în acest sens. Totodată, mai există o altă categorie de persoane, cum ar fi minorii care nu au atins vârsta de 18 ani. Legea prevede că şi minorii pot participa la încheierea actelor juridice şi a contractelor, dar numai în anumite situaţii şi numai anumite tipuri de acte şi contracte, care sunt prevăzute concret în lege. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, cu acordul părinţilor, adoptatorului, curatorului, în unele cazuri al autorităţii tutelare, poate încheia orice acte juridice. Conform legii, există însă şi cazuri când minorul poate încheia singur anumite acte juridice concrete, care sunt enumerate în CC RM în art. 21, alin. (2), şi anume: – să dispună personal de bursă, salariu şi alte venituri obţinute din activitatea proprie (indiferent de suma pe care o obţine); în plus, la acest capitol ţinem să menţionăm că minorul este în drept să dispună liber şi de bunurile pe care le procură cu banii din bursă, salariu etc., deoarece aceste obiecte, de asemenea, fac parte din categoria „alte venituri obţinute din activitatea proprie”; – poate exercita dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare, invenţii executate de el, precum şi să folosească banii primiţi ca rezultat al acestuia; 292 C ON T R AC T E – – – – este în drept să depună bani într-o instituţie financiară (bancă) şi să dispună liber de aceşti bani; poate încheia acte juridice de mică valoare ce se execută la momentul încheierii (de exemplu, să cumpere o pâine, un bilet la transportul în comun, o carte); poate încheia acte juridice cu scopul de a obţine gratuit anumite profituri pentru care nu este nevoie de acţiuni suplimentare, cum ar fi să meargă la notar pentru a autentifica notarial acest act sau o înregistrare de stat (de exemplu, să primească ca donaţie o bicicletă); poate încheia acte de conservare (de exemplu, să execute o reparaţie). Minorul cu vârsta de la 7-14 ani poate încheia de sine stătător următoarele acte juridice: – acte juridice de mică valoare ce se execută în momentul încheierii acestora (de exemplu, să cumpere o pâine, un bilet la transportul în comun, o carte); – să încheie acte juridice cu scopul de a obţine gratuit anumite beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrare de stat (să primească o donaţie); – să încheie acte de conservare, adică acte ce duc la menţinerea unui bun (executarea unei reparaţii). Orice alte acte juridice sunt încheiate în numele minorului cu vârsta de 7-14 ani de către părinţi, adoptatori, tutori (persoanele stabilite de autoritatea tutelară ca să aibă grijă de aceşti copii). În cazul în care actele juridice sau contractele care urmează să fie încheiate atât de către minorii cu vârsta de 14-18 ani, cât şi de către persoanele majore, au drept rezultat încălcarea legii, ordinii publice şi a bunelor moravuri (bunele deprinderi cu care trăiesc oamenii în acea societate), acestor persoane le poate fi interzis de lege să încheie asemenea acte juridice. Dacă vorbim despre persoana juridică, aceasta încheie acte juridice prin intermediul administratorului – a organului executiv. Administratorul poate fi una sau mai multe persoane fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, și care, odată ce au fost alese în această calitate conform legii, întru exercitarea funcţiei obţin şi dreptul de a încheia acte juridice în numele persoanei juridice. Legea privind societăţile pe acţiuni prevede că calitatea de administrator o poate avea şi o persoană juridică. Capitolul V 293 5.1.2. Condiţ Condi iile de legalitate/valabilitate Pentru a putea fi valabil, a putea produce efectele dorite, actul juridic trebuie să îndeplinească anumite condiţii stabilite de lege, iar uneori şi o serie de condiţii la care părţile au convenit. Condiţiile prevăzute de lege care trebuie în mod obligatoriu respectate sunt următoarele: Consimţământul, adică la încheierea actului juridic trebuie să existe acordul (dorinţa) persoanei de a încheia actul juridic. Acest acord trebuie, în mod obligatoriu, să fie, după cum ne spune CC RM în art. 199, alin. (1); exteriorizat. Aceasta înseamnă că: persoana, înainte de a încheia un act juridic sau un contract, trebuie să aibă dorinţa de a face acest lucru, şi anume, această dorinţă a sa trebuie să fie adusă la cunoştinţa altor oameni care o înconjoară. Aceasta poate fi efectuată pe diferite căi: verbal, în formă scrisă sau prin acţiuni ce demonstrează dorinţa de a încheia actul juridic. Trebuie avut în vedere faptul că, pentru unele acte juridice, CC RM prevede obligatoriu forma scrisă sau forma autentică (autentificarea notarială): de exemplu, emiterea unei procuri de vânzare a unui apartament. Un alt aspect foarte important legat de consimţământ este faptul că acordul de voinţă trebuie să provină de la o persoană ce conştientizează acţiunile sale, îşi dă seama de urmările lor şi le doreşte, cunoscând efectele ce se vor produce (altfel spus, de la o persoană cu discernământ – art. 199 alin. (2) CC RM al RM). Nu în ultimul rând, acordul de voinţă trebuie să fie exprimat astfel încât să reprezinte o intenţie reală, clară, ca actul juridic care va fi încheiat să aibă anumite urmări prevăzute de lege (efecte juridice). Deci putem concluziona că, la încheierea actului juridic, acordul de voinţă nu trebuie să fie influenţat de situaţii din exterior, cum ar fi: – eroarea (greşeala) în încheierea actului juridic: persoana crede că încheie un anumit act juridic (un contract de vânzare-cumpărare), pe când, de fapt, încheie un altul (un contract de donaţie), sau crede că încheie un act juridic (un contract de schimb), iar cealaltă parte crede că încheie alt act juridic (un contract de donaţie); dolul (persoana a fost indusă în eroare în mod intenţionat pentru a încheia un act juridic pe care, în alte condiţii, nu l-ar fi încheiat); violenţa (când persoana este silită fie să încheie actul juridic, fizic cu aplicarea forţei fizice, fie psihic – este ameninţată atât ea, cât şi rudele acesteia cu scopul de a încheia un act juridic care nu este în folosul acesteia). Obiectul actului juridic constituie acele acţiuni sau inacţiuni, la care se obligă persoana la încheierea actului juridic. Obligaţia poate consta în: a da (a 294 C ON T R AC T E da o sumă de bani), a face (a transporta ceva) ori a nu face (a nu dona un bun pentru o anumită perioadă). Obiect material al actului juridic poate fi orice bun ce se află în circuitul civil (este permis de lege ca acesta să fie obiect la încheierea unor asemenea acte juridice). Prin urmare, menţionăm că bunurile scoase din circuitul civil nu pot servi ca obiect al unui act civil, iar art. 286 din Codul Civil al RM stabileşte că bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor când circulaţia acestora este fie limitată, fie chiar interzisă prin lege (drept exemplu ar servi armele de foc, a căror circulaţie este limitată şi, în anumite cazuri, interzisă, sau substanţele narcotice etc.) De asemenea, obiectul trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic, adică să existe în natură, deşi nu este exclus ca obiect al unui act juridic să fie un bun care urmează să apară în viitor (cum ar fi încheierea unui contract care ar avea ca obiect o anumită cantitate de cereale ce urmează a fi recoltate). Obiectul trebuie să fie legal (să fie permis de lege). Nu în ultimul rând, obiectul trebuie să fie determinat sau, cel puţin, determinabil, cu alte cuvinte, trebuie să se cunoască caracteristicile bunului: culoare, cantitate, număr ş.a., pentru a fi clar despre ce bun concret este vorba în momentul încheierii actului juridic. Cauza actului juridic, adică scopul pe care îl are persoana la încheierea actului juridic, interesul pe care doreşte să-l satisfacă în rezultatul încheierii acestui act juridic sau contract. Pentru a putea fi valabilă, cauza trebuie să existe la încheierea actului juridic (în caz contrar, actul juridic încheiat nu va produce niciun efect (rezultat)), să fie una reală (să exprime dorinţa reală a persoanei şi să nu fie falsă), să fie permisă de lege şi de bunele moravuri. Forma actului juridic, adică modul în care se exprimă acordul de voinţă la încheierea actului juridic. Cu alte cuvinte, forma reprezintă haina pe care o îmbracă actul juridic ca rezultat al încheierii sale. Prin urmare, CC RM permite următoarele forme de încheiere a actelor juridice: Forma verbală (atunci când părţile se înţeleg vorbind), art. 209 CC RM al RM. Astfel, la acest capitol menţionăm că pot fi încheiate în formă verbală următoarele acte juridice: – actele juridice pentru care legea sau înţelegerea dintre părţi nu prevede forma scrisă sau autentică; – actele juridice care se execută chiar la încheierea lor, indiferent de valoarea obiectului; important e ca actul juridic respectiv să fie încheiat şi executat în acelaşi moment, cu alte cuvinte, momentul încheierii şi momentul executării să coincidă. Astfel, în caz că are loc încheierea unui contract de vânzare-cumpărare care are valoarea obiectului 30 Capitolul V – 295 000 lei, acesta poate fi încheiat în formă verbală, cu condiţia că bunul şi banii urmează a fi transmise în acelaşi moment; actele juridice în care valoarea obiectului este mai mică de 1000 de lei, iar momentul încheierii şi momentul executării acestuia nu coincid (ca exemplu ar servi situaţia când este înstrăinată o carte în valoare de 800 lei, dar cumpărătorul nu are banii cu el şi urmează să-i transmită ulterior; în asemenea situaţii nu este necesar de a întocmi un contract în vederea documentării acestei situaţii, deşi legea nu interzice acest lucru, lăsând la discreţia părţilor să decidă ce formă urmează să îmbrace actul juridic respectiv). De asemenea, tot din cadrul formelor verbale face parte şi situaţia când un act juridic este considerat încheiat ca rezultat al unor acţiuni (acţiuni concludente) care demonstrează intenţia clară de a încheia actul juridic (extragerea banilor de la bancomat sau introducerea unei monede într-un automat ce exprimă o voinţă clară în vederea procurării unui bun). În anumite cazuri, şi tăcerea este considerată ca un accept de a încheia un act juridic. În asemenea situaţie este nevoie ca legea să prevadă în mod expres acest lucru. Totuşi există situaţii cînd între comercianţi care practică o activitate comercială o durată îndelungată se instituie anumite reguli, care sunt respectate cu stricteţe; una din aceste regului ar fi că prin tăcere (ceea ce presupune că părţile nu exprimă nici acceptul, nici refuzul de a încheia contractul) se subînţelege că persoanele au acceptat să încheie un anumit contract în mod tacit. Forma scrisă presupune situaţia când, ca rezultat al încheierii unui act juridic, se întocmeşte un document în scris. La rândul său, forma scrisă este de mai multe feluri, şi anume: forma scrisă simplă şi forma autentică. În formă scrisă simplă urmează a fi încheiate următoarele acte juridice: – actele juridice încheiate între persoanele juridice, cu excepţia acelor acte juridice în care momentul executării coincide cu momentul încheierii; – actele juridice încheiate între persoanele juridice şi persoanele fizice, cu excepţia acelor acte juridice în care momentul executării coincide cu momentul încheierii; – actele juridice încheiate între persoanele fizice care au un obiect a cărui valoare depăşeşte 1000 de lei, dacă momentul încheierii nu coinci de cu momentul executării. Însă această regulă nu este obligatorie şi reprezintă o condiţie necesară mai mult pentru actele juridice pentru care legea prevede în mod direct încheierea acestora în formă scrisă. 296 C ON T R AC T E În caz că nu sunt respectate condiţiile enumerate mai sus, survin două situaţii: – în cazul când între părţi apare un conflict în faţa unei instanţe de judecată, şi anume în cazul când actul juridic sau contractul nu a fost încheiat în formă scrisă, părţile nu vor putea să aducă martori în favoarea sa în faţa instanţei de judecată în apărarea poziţiei sale sau în scopul de a dovedi existenţa unui asemenea act juridic. Aceasta constituie deci mai mult o condiţie de probare (ad probationem) decât de valabilitate (ad validitatem), ceea ce presupune cu certitudine că chiar dacă părţile nu au încheiat contractul în forma scrisă, iar în CC al RM nu este indicat direct că contractul trebuie să fie încheiat în formă scrisă, aceasta nu va duce la nulitatea (nevalabilitatea) acestui contract, însă în caz de un eventual litigiu în instanţa de judecată părţile nu vor putea utiliza proba cu martori pentru a demonstra că un oarecare contract a fost încheiat (ad probatione – din latină – a proba). În caz că în lege este indicat concret că un anumit contract în anumite situaţii trebuie să fie încheiat în formă scrisă, Ex: art. 876 alin. (1): „Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris”; 912 CC al RM. În aceste situaţii legiuitorul a impus forma dată ca o condiţie de valabilitate pentru a atenţiona părţile contractante despre importanţa contractului, dat şi asupra consecinţelor pe care le poate avea contractul dat. În asemenea situaţii aceste prevederi urmează a fi respectate, în caz contrar contractele vor fi nevalabil încheiate şi în această situaţie forma scrisă joacă rol – ad validatem – a valida, adică de forma în care este încheiat contractul depinde valabilitatea contractului. – nerespectarea formei scrise face ca actul juridic încheiat să fie considerat nevalabil doar în cazurile când legea ne indică direct acest lucru. În cazul încheierii unui act juridic în formă scrisă, urmează să fie întocmit un document fie într-un singur exemplar, fie în două exemplare. Pentru ca actul să fie considerat valabil, acest document trebuie să fie semnat de ambele părţi. În cazul persoanelor fizice, în anumite situaţii, unele părţi nu au posibilitatea să semneze personal, din anumite considerente (boală, deplasare); în astfel de cazuri în locul acesteia poate semna o persoană împuternicită, însă semnătura persoanei împuternicite trebuie în mod obligatoriu certificată de notar sau de o altă persoană împuternicită (secretarul primăriei). Capitolul V 297 Forma autentică presupune autentificarea unui document care dovedeşte încheierea unui act juridic de către notar. Respectarea formei autentice este obligatorie doar în două situaţii: – când legea prevede acest lucru; – când părţile au stabilit acest lucru. Forma autentică se utilizează cel mai des pentru actele juridice de o importanţă mare. Diferenţa dintre forma autentică şi forma scrisă simplă este doar în faptul că semnăturile părţilor se autentifică de către notar, astfel putem spune că prezintă o valoare mai mare ca probă în cadrul unei judecăţi şi insuflă mai multă siguranţă părţilor în vederea faptului că actul juridic încheiat este legal. Spre deosebire de forma scrisă simplă, nerespectarea formei autentice duce mereu la nulitatea actului juridic. Un alt aspect destul de important legat de forma actului juridic vizează situaţiile când este necesară înregistrarea anumitor acte juridice, pentru ca acestea să dea posibilitate părţilor să se bucure de scopurile urmărite ca rezultat al încheierii acestor acte şi nimeni să nu poată să îngrădească exercitarea normală a drepturilor dobândite în rezultatul încheierii actului juridic dat (să fie opozabil terţilor). Astfel, CC RM menţionează în art. 214 că toate actele juridice care au ca obiect bunuri imobile (terenuri, case) urmează a fi înregistrate în registrul bunurilor imobile. De asemenea, se menţionează că prin lege pot fi stabilite anumite condiţii de înregistrare a acestor acte. Totodată, menţionăm că nerespectarea acestei condiţii nu atrage după sine nulitatea actului juridic, ci doar în anumite situaţii poate crea impedimente unei părţi în utilizarea pe larg a dreptului său. Astfel că prin opozabilitatea faţă de terţ se înţeleg o serie de acţiuni, formalităţi care trebuie îndeplinite pentru a ocroti interesele unor persoane, altele decît părţile contractului. După cum am observat, de regulă legiuitorul impune aceste formalităţi în cazul unor drepturi mai importante pentru titulari, cum ar fi dreptul de proprietate a unur imobile, ceea despre ce ne vorbeşte art. 214 CC al RM cît şi 290 CC al RM. „Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariţia, modificarea şi încearea lor sunt supuse înregisrării de stat”, deci aceste formalităţi urmează a fi respectate (pe lîngă faptul că se încheie un contract în scris, care se autentifică notarial), pentru ca actul juridic respectiv să fie cunoscut şi terţilor, astfel că de fiecare dată cînd cineva urmează să încheie un contract care are ca obiect un bun imobil, el poate verifica care este soarta acestui bun în registrul bunurilor imobile, ceea ce exclude la minim posibilitatea ca persoana să fie indusă în eroare în mod intenţionat. 298 C ON T R AC T E 5.1.3. Procura şi Reprezentarea În subcapitolul respectiv ne vom axa cu prioritate pe două instituţii ale dreptului civil, larg întâlnite şi utilizate. Importanţa acestora este enormă, fapt ce va fi expus în continuare. Urmează să ne expunem asupra avantajelor şi dezavantajelor acestor instituţii, cât şi asupra elementelor şi condiţiilor principale ce urmează a fi respectate în vederea utilizării acestor instituţii civile. 5.1.3.1. Reprezentarea De regulă, actul juridic se încheie personal de către persoana care doreşte nemijlocit să încheie acel act, prin urmare, ea doreşte să survină urmările actului juridic. Sunt însă cazuri când persoana care doreşte să încheie actul juridic, din anumite motive (se află în străinătate etc.), nu poate participa la încheierea acestuia. În asemenea situaţii, apare necesitatea înlocuirii persoanei ce doreşte încheierea actului juridic cu o altă persoană (reprezentant), care ar putea încheia respectivul act juridic pentru persoana (reprezentat) ce doreşte să încheie actul juridic. Prin această operaţie, actul juridic produce efectele asupra reprezentatului, ca şi cum acesta ar fi participat la încheierea actului juridic, deoarece actul juridic se încheie în numele şi pe socoteala lui. Cât priveşte reprezentantul (cel care reprezintă), acesta acţionează ca un intermediar (ca o persoană care face legătura) între părţile care încheie actul juridic şi, în asemenea situaţie, actul juridic încheiat nu se răsfrânge în niciun fel asupra reprezentantului. Reprezentarea îndeplineşte un rol important şi are o deosebită utilitate în raporturile juridice. Astfel, dacă n-ar exista reprezentare, persoanele care nu pot încheia personal un act juridic valabil nu s-ar putea bucura de niciun avantaj al vieţii juridice. Prin acest procedeu juridic, CC RM protejează incapabilii, dându-le un reprezentant legal care, cu voinţa sa, înlocuieşte voinţa neconştientă a celor lipsiţi de maturitatea psihică (vârsta) necesară pentru încheierea actelor juridice şi încheie acte juridice în numele şi pe socoteala acestora din urmă, care, astfel, vor dobândi drepturi şi îşi vor asuma obligaţiile spre folosul lor, ca titulari de drepturi şi obligaţii. Însă utilitatea reprezentării se prezintă şi în cazul persoanelor cărora li se permite să încheie ncheie acte juridice (f (fără a lua parte, în persoană, la formarea lor) prin reprezentant, uşurând astfel relaţiile economice între persoane aflate la mare distanţă unele de altele, permiţând o însemnată economie de timp şi de efort şi asigurând, totodată, folosirea de către cei interesaţi a persoanelor cu pregătire de specialitate într-un anumit domeniu etc. Tot prin procedeul reprezentării, persoanele juridice pot încheia acte prin împuterniciţii (organele) lor. Capitolul V 299 Reprezentarea poate fi: convenţională (care se face la voinţa părţilor) şi legală (care este impusă de lege), specială (care se referă la o anumită situaţie), generală (ce se referă la toate situaţiile posibile). Reprezentarea este legală atunci când legea împuterniceşte o persoană să săvârşească anumite acte juridice în numele şi pe socoteala altei persoane. În această situaţie, cazurile şi întinderea împuternicirilor reprezentantului (cel care reprezintă) sunt stabilite prin lege. Reprezentarea este convenţională atunci când împuternicirea se acordă de către reprezentat (cel care doreşte să încheie actul juridic) reprezentantului (cel care reprezintă) printr-un contract. Reprezentarea este generală atunci când reprezentantul (cel care reprezintă) va reprezenta persoana ce doreşte să încheie acte juridice în toate cazurile şi situaţiile, pe când reprezentarea specială se referă doar la un anumit act juridic pe care reprezentantul îl va încheia pentru persoana ce doreşte să încheie actul juridic respectiv. Dacă, faţă de persoana ce doreşte să încheie actul juridic, actul juridic încheiat îşi produce toate consecinţele juridice, atunci, faţă de reprezentant (cel care reprezintă), actul juridic încheiat nu are nicio consecinţă. Nu toate actele juridice pot fi încheiate prin reprezentant, deoarece anumite acte juridice precum: căsătoria, testamentul, adopţia şi alte acte juridice, au o natură personală, au o mare importanţă atât pentru cel care le încheie, cât şi pentru întreaga societate. Aceste acte ţin de persoana ce doreşte să încheie asemenea acte juridice. Acest caracter personal este stabilit în art. 242 alin. (5) din CC RM, unde se prevede expres că actul juridic ce urmează a fi încheiat se încheie personal de persoana ce doreşte acest lucru. Un exemplu ar fi faptul că testamentul nu poate fi încheiat prin intermediul unui reprezentant. Persoanele juridice vor putea fi reprezentanţi cu condiţia ca activitatea de reprezentare să nu contravină actelor de formare şi scopului în vederea căruia au fost create. Pentru ca actul juridic încheiat de reprezentant să-şi producă efectele direct asupra persoanei reprezentatului (cel care doreşte să încheie respectivul act juridic), este necesar: – ca reprezentantul să aibă o împuternicire în acest sens, fie din partea reprezentatului însuşi (reprezentare convenţională), fie numai din partea legii (reprezentare legală); – ca cel care reprezintă să aducă la cunoştinţa persoanei cu care încheie actul calitatea sa de reprezentant, pentru ca acea persoană să ştie că acel 300 C ON T R AC T E act juridic nu se formează între ea şi reprezentant, ci între ea şi persoana reprezentată. Dacă persoana care reprezintă nu aduce faptul la cunoştinţa celeilalte părţi sau dacă ea ignoră calitatea sa de reprezentant, există riscul ca actul juridic pe care îl încheie să-şi producă efectele asupra sa, el asumându-şi obligaţiile care vor apărea. Sunt însă cazuri când persoana reprezentată creează condiţii pentru ca cealaltă parte ce încheie actul juridic să creadă că persoana care reprezintă este împuternicită de persoana reprezentată să încheie acel act juridic. Cu alte cuvinte, dacă persoana reprezentată a împuternicit persoana ce reprezintă să împrumute o anumită sumă de bani uitând să specifice în procură că ea este valabilă numai pentru un singur împrumut, ea va fi obligată să suporte şi consecinţele altor împrumuturi mprumuturi ffăcute de persoana care reprezintă, chiar dacă ea nu a împuternicit-o pentru aceste împrumuturi; – un alt moment important ce ţine de reprezentarea persoanei este faptul că, pentru a putea fi reprezentant (să încheie acte juridice pentru cineva), este necesar ca reprezentantul (persoana fizică) să aibă maturitatea psihică necesară pentru a încheia respectivul act juridic, adică vârsta de 18 ani. De asemenea, cei cu vârsta de 14-18 ani pot reprezenta când acest lucru este permis de lege pentru actul juridic ce urmează a fi încheiat. În conformitate cu CC RM art. 244, persoana care reprezintă poate transmite împuternicirile sale de a reprezenta unei alte persoane, cu condiţia să-i aducă la cunoştinţă persoanei reprezentate transmiterea împuternicirilor. Persoana reprezentată (A) poate să-i permită persoanei care reprezintă (B) transmiterea (dacă doreşte) împuternicirilor de reprezentare unei a treia persoane (C). În această situaţie, persoana care reprezintă (B) va purta răspundere în faţa persoanei reprezentate (A) pentru toate acţiunile pe care le va efectua persoana (C), căreia i-au fost transmise împuternicirile sale, doar în cazul când persoana (C) a fost aleasă de către (B) şi nu va purta răspundere dacă persoana (C), căreia i-au fost transmise împuternicirile, a fost aleasă de însăşi persoana reprezentată (A). Împuternicirile se pot acorda prin exprimarea voinţei faţă de persoana care este împuternicită sau faţă de persoana în a cărei privinţă va avea loc reprezentarea. Exprimarea voinţei poate fi sub forma unui act juridic fie autentificat notarial, fie sub semnătură privată, sub forma unei scrisori etc., ori poate fi făcută chiar şi în mod verbal. Capitolul V 301 Art. 247 din CC RM prevede durata împuternicirilor de reprezentare, care se stabileşte în momentul în care persoana reprezentată îşi exprimă voinţa de a fi reprezentată la încheierea actelor juridice. De asemenea, este posibil ca persoana reprezentată să manifeste dorinţa de a retrage împuternicirile sau să le modifice, în acest caz ea trebuind să anunţe persoanele cu care doreşte să încheie acte juridice despre modificările apărute (art. 248 CC RM). Legea interzice, totodată, persoanei care reprezintă să încheie acte juridice în numele persoanei reprezentate cu sine însuşi, atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant al altei persoane, fără acordul persoanei reprezentate, pentru a se evita conflictele ce pot apărea datorită interesului în încheierea actului juridic sau pentru a nu favoriza pe una din persoanele pe care le reprezintă, art. 251 CC RM. 5.1.3.2. Procura Procura este un înscris ce confirmă împuternicirile pe care le acordă persoana reprezentată unei sau mai multor persoane care o reprezintă de a încheia acte juridice în numele ei. Cu alte cuvinte, procura este un document în formă scrisă care conţine voinţa persoanei reprezentate de a fi reprezentată şi limitele împuternicirilor acordate persoanei care reprezintă. În procură se poate înscrie tot ce doreşte să se realizeze persoana reprezentată la încheierea actelor juridice de către persoana care o reprezintă. Persoana reprezentată poate împuternici mai multe persoane să o reprezinte; în acest caz, este necesar ca numele persoanelor care o vor reprezenta să fie incluse în procură, de asemenea şi modul în care vor acţiona persoanele care o vor reprezenta. Procura este un document în formă scrisă, care, în anumite cazuri, trebuie autentificat notarial. În conformitate cu art. 252, alin.(2) CC RM, procura trebuie autentificată notarial când împuternicirile cuprinse de ea se referă la încheierea unor acte juridice ce trebuie autentificate notarial. De exemplu: procura de vânzare a unui teren. Dacă procura nu va fi autentificată notarial, atunci ea nu are nicio valoare juridică, este nulă. Pe lângă notari, dreptul de a autentifica procuri îl au şi consulii şi secretarii de primărie. Ca şi procurile autentificate notarial, au aceeaşi putere juridică şi procurile eliberate de: – şefii instituţiilor medicale şi ai sanatoriilor, medicii-şefi, medicii de gardă, în cazul în care persoana reprezentată se află în aceste instituţii; comandantul unităţii militare, pentru militari şi familia acestora, în punctele în care se află unităţile militare; 302 C ON T R AC T E – – şeful instituţiilor de detenţie, când persoana reprezentată se află în închisoare; conducătorul organului de protecţie socială, când persoana reprezentată se află în instituţia de protecţie socială. Procurile eliberate pentru primirea salariilor sau pentru alte acte ce se referă la locul de muncă, pensii, burse, indemnizaţii, colete, corespondenţă pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă, de instituţia medicală în care se află persoana care eliberează procura. Procura poate fi de două feluri: generală şi specială. Prin procură generală, persoana care o eliberează împuterniceşte persoana care va reprezenta să încheie orice fel de acte juridice. Prin procură specială, persoana care o eliberează împuterniceşte persoana care va reprezenta să încheie doar acte concrete, de exemplu, a vinde un bun, a dona un bun. Dacă persoana care a eliberat procura doreşte să o anuleze, ea este obligată să aducă la cunoştinţă acest lucru persoanei împuternicite, precum şi persoanelor cu care urma să încheie acte juridice. Procura este valabilă pentru perioada indicată în ea, dar nu mai mult de trei ani. Dacă în procură nu este indicat un termen de valabilitate, atunci acea procură va fi valabilă timp de un an. De asemenea, conform art. 255 CC RM, valabilitatea procurii va înceta: – când expiră termenul ei; – când persoana care a eliberat procura o anulează, adică o declară nevalabilă; – când persoana care reprezintă pe cineva în baza unei procuri renunţă să execute împuternicirile cu care a fost însărcinată; – odată cu moartea, dispariţia persoanei care eliberează procura sau a persoanei împuternicite prin procură; – în cazul dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura sau care este împuternicită prin procură de a reprezenta. La încetarea valabilităţii procurii, persoana care reprezintă sau urmaşii acesteia sunt obligaţi să înapoieze procura. Capitolul V 303 5.2. Contractul de vânzare-cumpărare Vânzarea-cumpărarea este unul din cele mai utilizate contracte din viaţa de zi cu zi a oamenilor. Datorită acestui tip de contract, oamenii îşi pot satisface practic toate necesităţile materiale şi spirituale; de exemplu, de a cumpăra produse alimentare, îmbrăcăminte, case de locuit şi altele. De asemenea, persoanele îşi pot vinde bunurile de care nu mai au nevoie. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract necesar. Considerăm necesar de a descrie, în primul rând, contractul de vânzarecumpărare, deoarece anume acest contract conţine o serie de elemente asemănătoare şi specifice altor contracte, care se aplică direct în anumite cazuri. În capitolul dat se va discuta despre elementele cele mai importante legate de conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, cum ar fi părţile contractului, ce lucruri pot fi vândute sau cumpărate (obiectul contractului), preţul şi modul de achitare a preţului, precum şi formele în care poate fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare. Nu în ultimul rând, vom menţiona şi importanţa unor situaţii la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, şi anume ale acelor legate de predarea-primirea şi, totodată, verificarea bunului, de momentul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat, de condiţiile ce trebuie respectate referitor la calitate, ambalaj sau cantitate. 5.2.1. Ce este important să se cunoască despre contractul de vâ v nzare-cumpărare (elementele contractului de vvânzare-cumpărare) Secţiunile prezentului subcapitol conţin o serie de chestiuni importante, cum ar fi: cine poate încheia un contract de vânzare-cumpărare şi ce condiţii trebuie să întrunească persoanele respective; un alt aspect va fi legat de categoriile de bunuri ce pot fi vândute şi, respectiv, cumpărate. Nu în ultimul rând se vor stabili elementele principale ale preţului şi modul în care urmează a fi achitat acesta. Și, în final, vor fi expuse formele în care urmează a fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în funcţie de anumite situaţii. 5.2.1.1. Părţile contractului de vânzare-cumpărare Contractul de vânzare-cumpărare se încheie între vânzător, de o parte, şi cumpărător, de cealaltă parte. În calitate de părţi ale contractului, pot fi atât persoanele fizice, cât şi cele juridice. În cadrul acestui contract, vânzătorul are obligaţia de a vinde ceva, un bun pe care îl are în proprietate, pe care îl va transmite în proprietatea cumpărătorului, primind pentru acest bun o sumă de bani (preţul). Odată ce bunul a fost pus la dispoziţia cumpărătorului, vânzătorul are dreptul de a primi suma de bani (preţul) cu care se cumpără bunul. 304 C ON T R AC T E Cumpărătorul este persoana ce cumpără bunul ce se vinde, pentru care achită o sumă de bani (preţul). Odată ce are la dispoziţie bunul pe care doreşte să-l cumpere, el este obligat să plătească vânzătorului preţul bunului. Indiferent de faptul dacă, în calitate de subiecţi ai contractului de vânzare-cumpărare, apar persoane fizice sau persoane juridice, acestea trebuie să întrunească unele cerinţe legale, şi anume: – să aibă capacitatea de a contracta; – să fie proprietarii bunului ce se vinde. Important atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător este faptul ca părţile să fi ajuns la maturitatea psihică (vârsta), să fie capabili de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar persoanele juridice să fie legal constituite (a se vedea subcapitolul 5.1.1.). O altă condiţie pentru vânzător ar fi că el trebuie să fie proprietarul bunului, însă legea prevede şi cazuri când, în calitate de vânzător, pot apărea şi alte persoane decât cele care au dreptul de proprietate asupra bunurilor care urmează a fi vândute. Aceste persoane sunt împuternicite să vândă în baza legii, a contractului sau a unui alt act legal care le permite să vândă bunuri ce nu le aparţin. Asemenea situaţii avem şi în cazul cumpărătorului, care nu devine proprietar al bunului dacă cumpără bunul pentru o altă persoană. De exemplu, în cazul vânzării unui bun în temeiul executării contractului de comision, parte în contractul de vânzare-cumpărare este comisionarul, care acţionează în nume propriu, dar pe cheltuiala comitentului (art. 1061 (1) CC RM). Tot astfel, administratorul fiduciar (persoana care fie în baza unui contract, fie în baza unei hotărâri judecătoreşti este împuternicită să administreze anumite bunuri, sau, altfel spus, să poarte de grijă unor bunuri) poate încheia în nume propriu contracte de vânzare-cumpărare în privinţa patrimoniului pe care l-a primit în administrare fiduciară. Potrivit prevederilor art. 1056(2) CC RM, în raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. De regulă, vânzătorul trebuie să prezinte documentele care confirmă că are în proprietate acel bun. În unele cazuri, însăşi legea stabileşte documentele necesare pentru a fi prezentate. De exemplu, în cazul în care prin contract de vânzare-cumpărare se vinde un teren de pământ, vânzătorul trebuie să prezinte documentul ce confirmă dreptul de proprietate asupra terenului de pământ, precum şi extrasul din registrul bunurilor imobile. De asemenea, la vânzarea bunului se vor prezenta şi documente care ar atesta că bunul ce se vinde este de calitatea prevăzută în contract. În cazul în care obiect al contractului de vânzare-cumpărare este un bun ce aparţine mai multor persoane (proprietate comună pe cote-părţi), la vânzarea acestui bun este necesar acordul de voinţă al tuturor persoanelor care sunt pro- Capitolul V 305 prietari ai bunului. Dacă vânzătorul care este proprietar asupra unei părţi dintrun bun doreşte să-şi vândă partea, el este obligat să înştiinţeze ceilalţi proprietari ai părţilor bunului despre oferta de vânzare, cu excepţia cazului când partea din bun se vinde la licitaţie. Conform art. 351 CC RM, în privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decât cu acordul tuturor coproprietarilor (această situaţie poartă denumirea de respectarea dreptului de preemţiune). Astfel, când nd cota-parte se vinde ffără respectarea dreptului de preemţiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a trei luni, acţiune în instanţa de judecată pentru a declara contractul dat nevalabil, cu scopul să-i fie atribuite drepturi şi obligaţii de cumpărător (art. 352 CC RM). În cazul vânzării unui bun de către o persoană care nu are dreptul să-l vândă, de regulă, dreptul de proprietate asupra acestui bun nu trece la cumpărător. În anumite condiţii însă cumpărătorul vrednic (de bună-credinţă), care nu cunoştea această situaţie, poate deveni proprietar al bunului cumpărat de la persoana care nu a avut dreptul de a-l înstrăina. Astfel, potrivit art. 375 CC RM, dacă un bun a fost dobândit cu titlu oneros (cu bani) de la o persoană care nu a avut dreptul să-l înstrăineze, proprietarul poate să-l revendice (să-l ia înapoi) de la dobânditorul de bună-credinţă numai în cazul în care bunul a fost pierdut de proprietar ori de persoana căreia bunul i-a fost transmis de proprietar în posesiune, sau dacă i-a fost furat unuia sau altuia, sau dacă a ieşit în n alt mod din posesiunea acestuia, ffără voia lui. Trebuie să menţionăm că legea mai prevede anumite situaţii când unele persoane nu au dreptul să fie părţi ale contractului de vânzare-cumpărare, şi anume: potrivit art. 801 CC RM, judecătorii, avocaţii, notarii, procurorii şi executorii judecătoreşti nu pot dobândi drepturi litigioase sub sancţiunea nulităţii absolute, adică nu pot încheia contracte de vânzare-cumpărare dacă acestea sunt legate nemijlocit de serviciul lor. Tot astfel, tutorele şi curatorul, soţul şi rudele acestora până la gradul al patrulea inclusiv nu au dreptul să încheie contracte cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă (art. 43 alin. (3) CC RM). Reprezentantul nu are dreptul, cu excepţia cazurilor în care nu îi este permis în mod expres, să încheie acte juridice în numele reprezentantului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ (art. 251 CC RM). În ordinea celor menţionate, putem concluziona următoarele: parte a contractului de vânzare-cumpărare poate fi orice persoană fizică sau juridică, recunoscută ca subiect de drept. Obţinând un lucru de la vânzător în baza contractului de vânzare-cumpărare, partea respectivă, în baza regulii generale, devine proprietar al acestui lucru. Şi, în sfârşit, nu devin proprietari ai bunului dobândit în urma contractului de vânzare-cumpărare persoanele fizice sau jusau juridice, împuternicite să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în baza contractului de comision sau a contractului de administrare fiduciară. 306 C ON T R AC T E 5.2.1.2. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare (ce putem vinde şi cumpăra) Ca obiect al contractului de vânzare-cumpărare apare bunul transmis de vânzător cumpărătorului. Obiect al contractului de vânzare-cumpărare poate fi orice bun mobil ori imobil. Pentru valabilitatea contractului, bunul vândut, în sensul obiectului material al contractului, trebuie să întrunească anumite condiţii legale. Astfel, bunul trebuie să fie licit, să se afle în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului, să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa, şi să reprezinte o prestaţie posibilă. Bunul vândut este ilicit dacă actul juridic în privinţa lui încalcă dispoziţiile legale privind ordinea publică sau contravine bunelor moravuri, art. 220 alin. (2) CC RM, conform cărora actul juridic sau clauza care contravine ordinii publice sau bunelor moravuri sunt nule. Prin condiţia că bunul trebuie să fie determinat înţelegem următoarele: se vinde apartamentul 53 din strada Ion Creangă, or. Ungheni, adică este clar despre care bun se vorbeşte. Prin condiţia că bunul este determinat generic înţelegem situaţia: se vinde 1 kg de grâu, adică noi cunoaştem că se vând cereale şi, mai concret, grâu în cantitate de 1 kg. În orice contract de vânzare-cumpărare este necesar să se stabilească denumirea bunului şi cantitatea bunului, în caz contrar contractul este nul, adică nu are putere juridică. De asemenea, pentru ca bunul să poată fi vândut, este necesar ca legea să permită acest lucru. Astfel, nu toate bunurile pot fi obiect al contractului de vânzare-cumpărare, şi anume bunurile care aparţin statului (de exemplu, spaţiul aerian, apele, pădurile). Potrivit art. 127 al Constituţiei Republicii Moldova, sunt excluse din circuitul civil bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţii, precum şi alte bunuri stabilite de lege care sunt în proprietatea exclusivă a statului. Pot face obiectul contractului de vânzare-cumpărare numai bunurile aflate în circuitul civil. În funcţie de criteriul admisibilităţii în circuitul civil, bunurile pot fi împărţite în trei categorii, după cum urmează: bunuri excluse din circuitul civil; bunuri admise condiţional în circuitul civil (bunuri pentru a căror participare la circuitul civil este necesară îndeplinirea unor condiţii legale); bunuri admise ffără restricţii în circuitul civil. După cum am menţionat, obiecte ale contractului de vânzare-cumpărare pot fi şi bunurile pentru a căror participare la circuitul civil este necesară îndeplinirea unor condiţii legale. În unele cazuri, pentru vânzarea anumitor bunuri, precum armele, unele sub- Capitolul V 307 stanţe chimice, este necesară o autorizaţie specială eliberată de organul competent. Aceste cerinţe se instituie de către legiuitor din motive de respectare a ordinii publice. Categoriei acestora se atribuie, de exemplu, armamentul, muniţiile, substanţele explozive etc. În această ordine de idei, menţionăm că comercializarea tuturor tipurilor de armament şi muniţii aferente constituie monopolul statului şi se exercită de magazinele de stat specializate în baza licenţelor şi autorizaţiilor Ministerului Afacerilor Interne1. Bunul obiect material al contractului de vânzare-cumpărare trebuie să existe în momentul încheierii contractului. Contractul se consideră valabil încheiat şi în cazul când obiectul contractului, adică bunul, nu este la momentul încheierii acestuia, dar poate exista în viitor (de exemplu, utilajul ce urmează a fi executat, opera literară comandată, fructele viitoare etc.), art. 206 alin. (3) CC RM. Însă nu toate bunurile viitoare pot constitui obiectul unui contract. Excepţie sunt bunurile ce formează o moştenire nedeschisă. Astfel, potrivit prevederilor art. 675 alin. (1) CC RM, contractul asupra moştenirii unui terţ încă în viaţă este nul. Nul este şi contractul asupra cotei-părţi legale sau a legatului din succesiunea unui terţ încă în viaţă. Toate condiţiile referitoare la obiectul contractului analizate mai sus, precum şi interesul părţilor faţă de acesta, sunt condiţionate de posibilitatea existenţei lui. Menţionăm că obiectul contractului trebuie să fie posibil. Un obiect imposibil atrage după sine nulitatea contractului, dar numai în cazul când imposibilitatea dată se răsfrânge asupra tuturor persoanelor. De altfel, obiectul trebuie să fie imposibil pentru oricine în mod absolut. În cazurile când obiectul este imposibil pentru o singură parte contractantă, contractul este valabil. La fel, imposibilitatea obiectului trebuie să existe chiar în momentul încheierii contractului. Imposibilitatea ulterioară încheierii contractului nu constituie un temei pentru invocarea nulităţii acestuia. 5.2.1.3. Preţul contractului de vânzare-cumpărare (arvuna, plata îînainte, plata după) ă şii cine achit achită cheltuielile de vvânzare a unui bun Un alt element important al contractului de vânzare-cumpărare este preţul pe care îl achită cumpărătorul vânzătorului pentru bunul cumpărat. Pentru ca contractul de vânzare-cumpărare să fie considerat valabil, preţul acestuia trebuie să întrunească două condiţii: – preţul trebuie să fie în formă bănească, deoarece orice alt mod de plată ar face din contract, după caz, un contract de schimb, dacă în locul 1 Legea privind Controlul asupra armelor individuale din 18.05.1994, MO al RM, nr.4 din 08.09.94. 308 C ON T R AC T E preţului este un alt bun, sau un contract de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, în cazul când, în locul preţului, se promite prestarea unei întreţineri; – preţul trebuie să fie stabilit sau cel puţin determinabil la încheierea contractului, deoarece cumpărătorul trebuie să cunoască la ce se obligă el când încheie contractul. După cum vedem, în art. 756 CC RM este menţionat clar că părţile trebuie să stabilească în contract care este preţul bunului; în caz că preţul nu este indicat direct în contract, aceasta nu este o problemă, deoarece părţile pot stabili modul de determinare a preţului (spre exemplu, preţul mediu pe piaţă al unui asemenea bun în perioada când va trebui să fie achitaţi banii sau, în funcţie de cursul valutar, al unei valute concrete într-o anumită perioadă). De regulă, în contractul de vânzare-cumpărare, preţul bunului se achită vânzătorului odată cu primirea bunului, însă la dorinţa părţilor, printr-o dispoziţie inclusă în contract, preţul poate fi achitat vânzătorului atât înainte, cât şi după primirea bunului în proprietate. De multe ori întâlnim în practică situaţii când, pentru a cumpăra bunul, cumpărătorul achită o arvună vânzătorului pentru a-i arăta intenţia de a cumpăra bunul. În conformitate cu art. 631 CC RM în vigoare, arvuna ar constitui o sumă de bani care ar demonstra încheierea unui contract şi ar garanta executarea unei obligaţii. Arvuna poate să constea atât din sume de bani, cât şi din alte bunuri. Este important să ţinem cont de următoarele reguli legate de arvună, în vederea excluderii unor conflicte ce pot aparea în legătură cu instituţia respectivă: Arvuna poate servi ca dovadă în instanţa de judecată referitor la faptul că încheierea contractului a avut loc, în caz că una din părţi nu recunoaşte că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, atunci când nu există înscrisuri sau alte dovezi în acest sens. Astfel, în caz că apare un conflict în faţa unei instanţe de judecată şi una din părţi nu recunoaşte că a încheiat un contract de vânzarecumpărare, cealaltă parte care susţine că un asemenea contract a fost încheiat poate dovedi acest lucru dacă are la sine un înscris, o recipisă în care este indicat faptul că ea a achitat ca arvună o anumită sumă de bani în vederea procurării unui bun. Prin urmare, concluzionăm că arvuna trebuie să fie în formă scrisă, pentru ca, în caz de neînţelegeri, să poată constitui un mijloc de probă. O altă funcţie a arvunei este stimularea părţilor să execute obligaţiile, deoarece, dacă cel care primeşte arvuna nu-şi execută obligaţia, el va fi obligat să înapoieze suma arvunei dublu; iar dacă cel care plăteşte arvuna nu-şi execută obligaţia, pierde suma arvunei achitate celeilalte părţi. Capitolul V 309 Studiu de caz Malai I. a vândut un televizor la preţul de 1500 lei lui Cotruc G. În momentul vânzării, Malai I. a cerut o arvună în sumă de 300 lei, pe care Cotruc a achitat-o, iar restul sumei de 1200 lei urma să o achite peste trei zile, după cum a fost înţelegerea. Peste două zile, Cotruc G. s-a răzgândit să mai procure televizorul de la Malai I. şi i-a cerut acestuia să-i întoarcă suma de 300 lei, lucru pe care Malai I. l-a refuzat. Prin urmare, în această situaţie, Malai I. era în drept să facă acest lucru şi să reţină suma de 300 lei achitată ca arvună, pe motiv că legea era de partea lui. Alta ar fi fost situaţia dacă Malai I. ar fi refuzat să-i dea lui Cotruc G. televizorul, atunci Cotruc G. ar fi fost în drept să solicite de la Malai I. o sumă de 600 lei, ceea ce reprezintă dublul arvunei achitate în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Suma arvunei va fi inclusă în suma preţului pe care cumpărătorul îl va achita vânzătorului. (Astfel, dacă preţul constituie 2000 lei, iar arvuna achitată a fost de 500 lei, atunci cumpărătorul va trebui să mai achite 1500 lei pentru a procura bunul.) Acesta şi este aspectul care deosebeşte arvuna de plata în avans, deoarece: – plata în avans poate fi restituită la cerere; – plata în avans nu confirmă încheierea unui contract; – plata în avans nu garantează executarea obligaţiilor ce rezultă din contract; – dacă există careva dubii cu privire la arvună, atunci suma de bani achitată se consideră ca fiind un avans la preţul bunului cumpărat. Dacă vorbim despre vânzarea-cumpărarea comercială, atunci, în cazul în care în contract nu e stipulat preţul, se consideră că părţile contractului au convenit în mod tacit asupra preţului, adică se ia preţul bunului existent pe piaţă în acel moment. Contractul de vânzare-cumpărare comercială se încheie pentru exercitarea unei activităţi de comerţ, adică activitatea întreprinderii date. În partea ce ţine de cheltuielile de vânzare a unui bun, trebuie să diferenţiem două situaţii. Cheltuielile de vânzare a unui bun mobil, şi anume: – cheltuielile de predare a unui bun mobil, de măsurare, cântărire, ambalare sunt suportate de către vânzător; – cheltuielile de primire şi transportare a bunului mobil sau încheierea contractului de vânzare-cumpărare în alt loc decât cel care a fost sta- 310 C ON T R AC T E – – – – bilit de vânzător sunt achitate de către cumpărător dacă în contract nu este prevăzut altfel. Cheltuielile de vânzare a unui bun imobil prevăd altă regulă, şi anume: în sarcina persoanei ce cumpără un teren sau un alt bun imobil sunt puse cheltuielile ce ţin de: întocmirea; autentificarea notarială; înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare în registrul bunurilor imobile; preluarea documentelor necesare. 5.2.1.4. În ce formă putem încheia un contract de vânzare-cumpărare (recipisa, forma verbală, forma scrisă, forma autentică etc.) Deoarece legislaţia nu prevede o anumită formă pentru contractul de vânzare-cumpărare, forma contractului va fi dirijată de bunul ce este obiectul contractului. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare poate fi încheiat în formă verbală dacă obiectul contractului nu necesită forma scrisă, autentificare notarială, înregistrare (de cele mai multe ori sunt bunuri cu o valoare mai mică de 1000 lei). Contractul de vânzare-cumpărare poate fi încheiat în formă scrisă, dacă legea prevede expres acest lucru sau la voinţa părţilor. Contractul de vânzare-cumpărare va fi autentificat notarial în toate cazurile când legea stipulează expres acest lucru şi atunci când părţile vor dori autentificarea notarială a contractului, autentificarea notarială ţinând mai mult de specificul bunului ce este obiect al contractului. De exemplu, contractul de vânzare-cumpărare ce are ca obiect un bun imobil urmează a fi autentificat notarial, iar pentru ca cumpărătorul să obţină dreptul de proprietate asupra acestui imobil şi să poată să se folosească de el în mod liber, acest contract trebuie înregistrat în registrul bunurilor imobile (a se vedea subcapitolul 5.1.2. referitor la forma actului juridic). O altă formă a contractului de vânzare-cumpărare este recipisa, care este un înscris ce cuprinde o anumită informaţie care ar putea demonstra că a avut loc o vânzare-cumpărare a unui bun, de exemplu, preţul care a fost achitat vânzătorului pentru procurarea bunului. Recipisa cuprinde un minimum de informaţie, tocmai acest lucru şi o deosebeşte de contract, care, de regulă, conţine o serie de clauze ce ar expune detaliat esenţa acelui contract. Vorbind despre forma scrisă, ţinem să menţionăm că, pentru ca înscrisul dat (recipisa), ce confirmă încheierea unui contract, să fie valabilă, ea trebuie să conţină următoarea informaţie: – data întocmirii recipisei (data, luna, anul, locul); – de cine este întocmită, după caz, numele/prenumele, datele din buletinul de identitate; Capitolul V – – – 311 suma care este transmisă în calitate de arvună; bunul care urmează a fi procurat; după caz: când urmează a fi achitată suma rămasă, care este suma rămasă. Exemplu 01.01.2006 mun. Chișinău Eu, Andrei P., a.n. 12.05.1978, dom._________________, IDNP______ _____ confirm prin prezenta că la data de 23.04.2006 am transmis lui Craiu A., a.n.13.09.1977, dom.____________, IDNP_________, suma de 150 000 lei, ca rezultat al procurării automobilului de marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare C KX 110. Andrei P. am transmis 150 000 lei semnătura_______________ Craiu A. am primit 150 000 lei semnătura_______________ 5.2.2. Ce este important să se cunoască la îîncheierea unui contract de vvânzare-cumpărare În conţinutul subcapitolului dat ne vom referi la o serie de situaţii de ordin practic legate de contractul de vânzare-cumpărare. Deci urmează să ne expunem referitor la modul de primire-predare şi verificarea bunului ce urmează a fi vândut. Nu în ultimul rând, ne vom referi la condiţiile legate de calitate, cantitate, ambalaj şi sortiment. Şi, desigur, ne vom expune poziţia referitor la momentul când are loc dobândirea dreptului de proprietate a bunului procurat. 5.2.2.1. Cum are loc predarea-primirea bunului şi verificarea acestuia Una din obligaţiile vânzătorului este predarea bunului, care se află în legătură cu dreptul cumpărătorului de a primi bunul cumpărat. Predarea bunului poate avea loc fie la data stipulată în contract, fie întrun termen apropiat de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, vânzătorul se obligă să transmită bunul cumpărătorului la data prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare, iar în cazul când părţile nu au stabilit data în contract, transmiterea bunului trebuie să se facă la data care poate fi dedusă din contract sau într-un termen rezonabil, calculat din data încheierii contractului, în celelalte cazuri. Mai mult, odată cu transmiterea bunului, vânzătorul este obligat să transmită şi documentele referitoare la bun (de exemplu: documentaţia tehnică, poliţa de asigurare), după cum este menţionat în art. 753 alin. (2) CC RM. Documentele respective sunt incluse în clauzele contractului, iar dacă în contract nu sunt prevederi referitoare la documente, 312 C ON T R AC T E aceasta nu înseamnă că ele nu trebuiesc prezentate, ci, din contra, se prezintă acele documente ce sunt prevăzute de lege ca obligatorii pentru prezentare. Lista documentelor referitoare la bunurile supuse vânzării-cumpărării, de cele mai multe ori, se specifică în contract. La acestea se referă atât documentele de caracterizare a bunurilor (paşapoartele tehnice, instrucţiunile de utilizare, certificatele de calitate etc.), cât şi, după caz, documentele de însoţire (poliţele de asigurare, scrisorile de trăsură, conosamentele etc.). Există cazuri când contractul conţine clauze prin care obligă la executarea strict la o anumită dată, iar neexecutarea ar dezinteresa cumpărătorul în ce priveşte cumpărarea acelui bun. În asemenea situaţii, este recomandabil vânzătorului care are ca scop vinderea bunurilor sale să respecte cu stricteţe această condiţie; în caz contrar, aceasta se poate răsfrânge negativ asupra preţului contractului şi poate pune în pericol, în general, încheierea contractului. Există o serie de reguli care trebuie respectate ca rezultat al predării bunului vândut. Astfel, momentul executării obligaţiei de transmitere a bunului de la vânzător la cumpărător poate fi stabilit în mai multe moduri: – dacă vânzătorul torul se oblig obligă prin contract să transporte bunul către cumpără r tor, predarea-primirea bunului va fi executată atunci când bunul ră este primit de cumpără r tor sau de persoana împuternicită de el; ră – dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării acestuia, obligaţia se va considera executată în momentul punerii la dispoziţia cumpărătorului sau a reprezentantului acestuia. În această ordine de idei, trebuie concretizat faptul că se consideră pus la dispoziţie bunul care întruneşte următoarele condiţii: bunul este individualizat prin marcare sau în alt mod (adică este distinct de alte bunuri, dându-i cumpărătorului posibilitatea să stabilească în mod clar care este bunul ce urmează a fi preluat şi atribuit în proprietatea sa); totodată, bunul trebuie să fie pregătit de predare în termenul stabilit (adică cumpărătorul, care trebuie să preia bunul, să nu mai fie obligat să înfăptuiască acţiuni suplimentare sau să mai aştepte, ci să-l preia deodată). O altă condiţie pentru ca bunul să fie considerat pus la dispoziţie ar fi ca cumpărătorul să fie informat despre faptul punerii la dispoziţie a bunului, potrivit prevederilor din contract (adică, odată ce vânzătorul pune bunul la dispoziţie şi a executat toate condiţiile necesare predării, urmează, în mod obligatoriu, să-l înştiinţeze despre acest lucru pe cumpărătorul ce urmează să preia bunul, deoarece faptul respectiv este important în cazul preluării riscului pieirii fortuite a bunului). Capitolul V – – 313 riscul pieirii sau deteriorării fortuite (reprezintă cazurile când nimeni nu poartă nicio vină pentru faptul că un bun s-a stricat; aceasta are loc în urma unei calamităţi naturale sau a unei situaţii care nu depinde de voinţa omului) este transferat cumpărătorului din momentul în care vânzătorul şi-a executat obligaţia privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului, aceasta fiind regula generală. Există însă şi situaţia când bunul este vândut pe parcursul transportării; în această situaţie, riscurile sunt transferate cumpărătorului din momentul când s-a încheiat contractul. Dacă contractul se încheie după predarea bunurilor, răspunderea pentru deteriorarea fortuită a bunurilor rămâne pe seama vânzătorului. de asemenea, dacă vânzătorul nu este obligat să transporte bunul până la cumpărător, atunci obligaţia vânzătorului de a preda bunul se consideră executată la data predării bunului oficiului poştal spre transportare către cumpărător. De regulă, cheltuielile de măsurare, cântărire, ambalare vor fi suportate de vânzător, iar cheltuielile ce ţin de primirea bunului, transportarea bunului dintr-un loc în alt loc vor fi suportate de cumpărător (art. 760 CC RM ). Cumpărătorul este obligat să ia în primire bunul cumpărat în termenul în care vânzătorul este obligat să-l predea. Astfel, cumpărătorul este obligat să îndeplinească o serie de operaţiuni care ar asigura şi uşura predarea bunului de către vânzător (să indice adresa unde bunul va fi preluat, să pună la dispoziţie mijlocul de transport necesar etc.). Dacă cumpărătorul nu recepţionează sau refuză să recepţioneze bunul, vânzătorul este în drept să refuze executarea contractului, conform normei prevăzute de art. 761 CC RM. „Referitor la obligaţia cumpărătorului de a verifica bunul, menţionăm că acesta trebuie să verifice calitatea şi cantitatea bunului în conformitate cu datele indicate în marcaj; actele de transport şi de însoţire a mărfii care confirmă calitatea şi cantitatea etc.”2 Dacă cumpărătorul nu l-a informat pe vânzător într-un termen rezonabil după momentul în care a constatat sau trebuia să constate viciul (defectul), el va pierde dreptul de a cere să fie reparat bunul sau să i se întoarcă o sumă de bani, sau chiar să desfacă contractul, cu excepţia cazului când vânzătorul nu a spus în mod intenţionat că bunul are defecte. De asemenea, dacă se constată 2 În acest sens, a se vedea: Regulamentul cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova, adoptat prin Hotărârea Guvernului RM din 20 octombrie 2000, Monitorul Oficial al RM, nr.137-138, 2000. 314 C ON T R AC T E că cumpărătorul ştia la momentul încheierii contractului de defecte, acesta nu mai poate avea careva pretenţii faţă de vânzător. În caz că este depistat un defect, cumpărătorul este în drept să ceară fie repararea defectului, solicitând înlăturarea defectului, fie un bun fără defecte, fie desfacerea contractului. 5.2.2.2. Respectarea condi condiţţţiilor iilor ce ţţin de cantitatea şi calitatea bunurilor, termenul de garanţie şi termenul de valabilitate În cadrul contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea şi calitatea prevăzută în contract, această obligaţie rezultând din prevederile art. 744 CC RM. Prin urmare, părţile au obligaţia de a stipula în contract cantitatea bunului sau modul de determinare a acesteia. Nerespectarea acestei prevederi din CC RM va atrage după sine nevalabilitatea contractului. Astfel, din cele menţionate mai sus, putem deduce faptul că condiţia cu privire la cantitate este una obligatorie. Obligativitatea acesteia se stabileşte prin faptul că, dacă părţile nu se expun asupra acesteia în contractul de vânzare-cumpărare, acesta din urmă nu este valabil. De aici rezultă două situaţii legate de condiţiile cu privire la cantitate. Dacă vânzătorul i-a transmis cumpărătorului bunuri într-o cantitate mai mică, cumpărătorul poate refuza să primească bunul. Iar dacă vânzătorul transmite o cantitate de bunuri mai mare, cumpărătorul este în drept să aleagă: fie primeşte doar cantitatea de bunuri prevăzută în contract, fie primeşte toate bunurile şi achită preţul respectiv. Studiu de caz Pagu I. s-a înţeles să-i vândă lui Ilaşcu A. 2 tone de grâu la preţul de 1000 lei tona. În momentul transmiterii grâului s-a stabilit că Pagu I. a transmis 2,5 tone de grâu, cerând o sumă de 2500 de lei. La rândul său, Ilaşcu A. a preluat doar 2 tone de grâu, aşa cum le-a fost înţelegerea, şi a achitat 2000 lei. Deşi era în drept să preia toate cele 2,5 tone, Ilaşcu A. ar fi fost obligat să achite suma respectivă de 2500 lei. În ceea ce ţine de calitatea bunurilor vândute, există următoarele reguli principale de care trebuie să se ţină cont: – dacă părţile nu au stabilit în contract care trebuie să fie calitatea bunului, se consideră că ele s-au referit la calităţile de utilizare obişnuită ale acelui bun; – dacă vânzătorul vinde bunul după un model sau o descriere, atunci el este obligat să transmită cumpărătorului bunul care corespunde modelului sau descrierii. Pentru anumite bunuri, în special cele alimentare, legea prevede anumite calităţi obligatorii pe care trebuie să le aibă Capitolul V – – – 315 bunul, de la care vânzătorul nu se poate abate; de exemplu, termenul de valabilitate al produselor alimentare. O altă problemă legată de calitatea bunului predat ar fi predarea acestuia fără vicii de ordin material; astfel, în art. 763 alin. (2) CC RM, este prevăzută obligaţia vânzătorului de a transmite bunul fără defecte (vicii) materiale. Putem vorbi despre defecte de ordin material în cazul: când vânzătorul sau persoana împuternicită de către acesta a efectuat asamblarea unui bun în baza celor indicate în contract cu defecte; în cazul când vânzătorul predă numai o parte a bunului sau un alt bun, sau bunul într-o cantitate mai mică decât cea convenită; când este cu defect numai o parte a bunului, cu excepţia cazurilor când defectul nu influenţează prea mult folosirea bunului (art. 763 alin. (4) CC RM). În unele cazuri, odată cu vânzarea bunului, se transmite şi o garanţie cu privire la caracteristicile bunului. În perioada de garanţie, cumpărătorul beneficiază de toate drepturile stipulate în garanţie; astfel, dacă cumpărătorul descoperă în perioada de garanţie careva neajunsuri ale bunului, el poate pretinde vânzătorului să i se schimbe bunul sau să fie reparat. Termenul de garanţie începe să curgă din momentul predării bunului de către vânzător dacă în contract nu este prevăzut altfel. De asemenea, trebuie să menţionăm că garanţia se aplică atât pentru bunurile principale, cât şi pentru bunurile accesorii, dacă contractul nu prevede altfel. Prin urmare, dacă în decursul termenului de garanţie, cumpărătorul a descoperit defecte la bunul sau accesoriul transmis, vânzătorul, la cererea primului, va fi obligat să înlocuiască bunul vândut sau accesoriul, stabilind pentru bunul respectiv un termen de garanţie egal cu termenul pentru produsul vândut iniţial, dacă contractul nu prevede altfel. De asemenea, trebuie să fim foarte atenţi când procurăm un bun, pentru a stabili clar pentru ce este stabilit termenul de garanţie: pentru bunul principal sau pentru accesorii. Astfel: dacă termenul de garanţie se referă la bunul principal, el se răsfrânge şi asupra accesoriilor. Dacă termenul de garanţie pentru accesorii este mai mic decât pentru bunul principal, cumpărătorul poate să înainteze pretenţii referitoare la defectele accesoriilor în interiorul garanţiei bunului principal. Dacă termenul de garanţie pentru accesorii este mai mare decât pentru bunul principal, atunci cumpărătorul poate să înainteze pretenţii referitor la defectele accesoriilor în interiorul garanţiei prevăzute pentru bunurile accesorii (art. 784 CC RM). 316 C ON T R AC T E Termenul de valabilitate a calităţii bunurilor este stabilit prin lege, standarde sau alte dispoziţii obligatorii. După expirarea termenului de valabilitate, bunul este considerat nesusceptibil de utilizare. Legiuitorul, în art. 773 alin. (2) CC RM, prevede obligaţia vânzătorului de a transmite bunul în privinţa căruia este stabilit un termen de valabilitate, astfel încât cumpărătorul să-l poată utiliza după destinaţie până la expirarea acestui termen. 5.2.2.3. Condi Condiţiile cu privire la ambalaj, asortiment În conformitate cu art. 776 din CC RM, vânzătorul trebuie să transmită bunul în asortimentul prevăzut în contract, iar în cazul în care clauza cu privire la asortiment nu este inclusă în contract, vânzătorul este obligat să transmită bunuri în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului. Dacă vânzătorul transmite bunuri în alt asortiment decât cel prevăzut în contract, cumpărătorul are dreptul să refuze să achite preţul, să refuze să primească bunul, să ceară reducerea preţului, însă trebuie să anunţe despre aceasta vânzătorul în termenul stipulat în contract sau în cel mult 6 luni din ziua predării bunului mobil şi 1 an pentru bunul imobil (de exemplu, terenurile, casele). De asemenea, dacă bunul este transmis cu garanţie, atunci cumpărătorul trebuie să anunţe vânzătorul despre neajunsurile depistate în perioada de garanţie. De regulă, vânzătorul trebuie să predea bunurile împachetate corespunzător, pentru a putea fi utilizate conform destinaţiei. Reprezintă excepţie cazurile când, după caracterul lor, anumite bunuri nu necesită ambalare. În funcţie de tipul bunurilor, există diferite cerinţe referitoare la ambalare, care pot fi stabilite în contract sau sunt stabilite de uzanţe (norme obişnuielnice). Reguli referitoare la ambalaj mai pot fi stabilite şi de standarde (cum ar fi că produsele de panificaţie urmează a fi comercializate doar ambalate fie în pachete de hîrtie, fie de polietilenă). Însă, în contractul de vânzare-cumpărare, părţile pot stipula ca ambalajul să fie de orice fel. În cazul în care vânzătorul transmite bunul neambalat sau ambalat necorespunzător, cumpărătorul poate cere ambalarea bunului, reambalarea bunului sau reducerea preţului. 5.2.2.4. Dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat Dacă vânzătorul nu are dreptul de proprietate şi vinde bunul, iar cumpărătorul cunoaşte acest lucru, atunci dreptul de proprietate nu trece la cumpărător; însă dacă cumpărătorul nu cunoaşte acest fapt, cumpărătorul se consideră de bună-credinţă, adică a acţionat considerând că încheie un contract valabil din punct de vedere juridic. Capitolul V 317 Studiu de caz: Iurie G. a scos la vânzare un dormitor care nu-i aparţine cu drept de proprietate, ci i-a fost transmis spre păstrare de un vecin. Anunţul a fost citit de către Andrieş V., care nu cunoştea acest fapt şi a procurat de la Iurie G. dormitorul la preţul de 1000 lei. La rândul său, vecinul lui Iurie G. a aflat de faptul că dormitorul său a fost vândut şi i-a cerut lui Andrieş V. să-i întoarcă dormitorul, lucru pe care Andrieş V. l-a refuzat, spunând că el nu a ştiut că acesta este dormitorul lui şi că credea că-i aparţine lui Iurie G., adăugând că, dacă ştia, nu avea să procure acest lucru. Prin urmare, în asemenea situaţii, chiar dacă adevăratul proprietar va cere înapoierea dormitorului, acesta va rămâne totuşi la cumpărător. La rândul său, vecinul, adevăratul proprietar, va fi în drept să se adreseze către Iurie G. în vederea reparării pagubei care i-a fost provocată, şi anume lipsirea de dormitor. El va putea solicita fie un dormitor asemănător, fie costul real al dormitorului. Din moment ce cumpără r torul a cumpărat bunul, el devine proprietar al ră acestuia, şi tot ce se va întâmpla cu bunul, din moment ce el este proprietarul, r mâne ră ne pe rrăspunderea cumpără r torului. De regulă, dreptul de proprietate ră trece la cumpără r tor odată cu bunul, însă părţile în contract pot prevedea o ră dată anumită când se va transmite dreptul de proprietate. Astfel, chiar dacă bunul se va afla la cumpără r tor, iar în contractul de vânzare-cumpărare este ră prevăzută o dată ulterioară ulterioar , vânzătorul torul va rrăspunde pentru riscul deterior deteriorării bunului sau al pierderii bunului ffără r vinovăţie (a se vedea secţiunea 5.2.2.1. referitor la Riscul pieirii fortuite). 5.2.3. Tipurile contractului de vânzare-cumpărare Datorită faptului că prin contract de vânzare-cumpărare se pot vinde majoritatea bunurilor existente, pentru unele bunuri ce au anumite caracteristici specifice, contractul de vânzare-cumpărare se prezintă ca un model de contract aparte. Astfel, există: – contract de vânzare-cumpărare a bunurilor pentru consum, care se referă la bunurile pe care le procură persoanele pentru necesităţile zilnice de consum, de exemplu: produse alimentare, cărţi, caiete; – contract de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile. Prin bun imobil se înţelege acel bun care nu poate fi mişcat dintr-un loc în altul fără a fi deteriorat, de exemplu: case, terenuri; – contract de vânzare a unei întreprinderi; prin acest contract se vând atât drepturile şi obligaţiile pe care le are acea întreprindere – activitatea acesteia, tranzacţiile încheiate –, cât şi clădirile, terenurile. 318 C ON T R AC T E 5.2.4. Conflictele legate de contractul de vânzare-cumpărare De cele mai multe ori, conflictele care apar în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare sunt cele referitoare la calitatea bunului, deoarece deseori se întâmplă că la puţin timp după ce bunul a fost cumpărat, el nu mai funcţionează la fel de bine ca în momentul cumpărării. Vânzătorul poate ascunde unele nereguli ale bunului, totuşi, chiar dacă bunul a fost cumpărat, cumpărătorul poate să înainteze pretenţii vânzătorului dacă nu a ştiut de aceste neajunsuri, în decurs de 6 luni pentru bunul mobil (televizor, automobil, canapea etc.) şi 1 an pentru bunul imobil (casă, apartament etc.) din momentul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, conflicte apar şi în momentul transmiterii bunului, deoarece se întâmplă cazuri când vânzătorul întârzie cu transmiterea bunului, iar datorită acestei întârzieri, cumpărătorul îşi pierde interesul faţă de cumpărarea bunului. Exemplu Cumpărătorul doreşte să cumpere brazi înainte de Anul Nou, iar vânzătorul transmite brazii după Anul Nou, astfel, cumpărătorul nu mai are ce face cu acei brazi şi nu mai doreşte să-i cumpere. În astfel de cazuri, trebuie stipulat cât mai clar în contract momentul când are loc predarea-primirea bunului. Un alt conflict ar fi situaţia când, de exemplu, cumpără r torul a cumpărat ră un maiou, dar, ajung ajungând acasă, a constatat că are nevoie de o altă mărime (culoare, model). ÎÎn astfel de situaţii, cumpără r torul, cu cecul care i-a fost dat la ră cumpărare şi cu maioul neutilizat, poate să schimbe la vânzător maioul pe un alt maiou sau un alt model, achitând după caz diferenţa de preţ.. V Vânzătorul este obligat să-i dea cumpără r torului maioul pe care îl solicită. Această instiră tuţie poartă denumirea de preschimbare şi este descrisă în Compartimentul 4. Model de contract de vânzare-cumpărare a imobilului (lot de pământ) Contract de vânzare-cumpărare a lotului de pamânt ___________________ „___”______________200__ (localitatea) Noi, semnatarii__________________________________________, numiţi în continuare „Vânzător”, activând în baza_________________, pe de o parte, şi_____________________________________________, numit în continuare „Cumpărător”, pe de altă parte, au încheiat prezentul contract despre următoarele: 1. Obiectul contractului Capitolul V 319 1.1. Vânzătorul a vândut, iar Cumpărătorul a procurat lotul de pământ cu nr. cadastral_________________________, _____________________ (cu situarea pe dânsul a bunurilor imobiliare sau fără dânsele) în limitele planului (desenul tehnic), anexat la prezentul contract, cu suprafaţa de __ ______________________m.p., situat pe terenurile______________ ________________ aflate în administrarea____________________ (destinaţia de bază) (denumirea administraţiei publice locale) propus pentru___________________________________________. (folosirea lotului de pământ) 2. Plata conform contractului 2.1. Preţul lotului de pământ propus spre vânzare_____________________ __________________________________________________, este (la acord, în rezultatul concursului, licitaţiei...) de ___________________________________________________, (suma în lei) inclusiv costul estimativ al bunurilor imobiliare pe lotul de pământ_____ ______________________________________________________. (suma în lei) 2.2. Cumpărătorul a transferat: 2.2.1. Vânzătorului, pe contul nr._________________________________ _______________________ în banca________________________ (rechizitele bancare) (suma în lei) conform documentului de plată____________________________. (denumirea documentului de plată, numărul lui şi data plăţii) 2.2.2. Creditorului gajist (în cazul în care obiectul contractului este grevat prin gaj)________________________ (denumirea creditorului gajist) pe contul nr.___________________ în banca________ ________, (rechizitele bancare) conform cerinţei anexate la prezentul contract, a creditorului gajist în privinţa datoriei, pentru efectuarea stingerii obligaţiei ipotecare în privinţa obiectului contractului, confirmat de către Vânzător. 2.3. Cumpărătorul a transmis Vânzătorului o sumă în mărime___________ ______________________________________________________ (suma în litere) în numerar (în cazul achitării depline sau parţiale a preţului lotului în numerar). 2.4. Alte forme de achitări: a) s-au transferat__________________________________________ în calitate de gaj, pentru participarea la (suma în lei) licitaţie (concurs) conform documentului de plată ______________________________ (denumirea, numărul lui şi data plăţii) 320 C ON T R AC T E b) _______________________________________________________ ______________________________________________________ 3. Grevările lotului de pământ 3.1. O parte din lotul de pământ, aflat în proprietatea Vânzătorului şi procurat de către Cumpărător, este grevată de drepturile altor persoane pe suprafaţa de __________________________(m.p., ha) şi pe suprafaţa de ______ _______________________(m.p., ha) se dispune de folosinţă limitată. Graniţele pământurilor, grevate de drepturile altor persoane şi conţinutul acestor drepturi, precum şi posesia folosinţei limitate sunt indicate în planul (desenul tehnic) al lotului de pământ anexate la prezentul contract. 4. Obligaţiile părţilor 4.1. Vânzătorul a vândut, iar Cumpărătorul a procurat, conform prezentului contract, un lot de pământ liber de orice (în afară de cele indicate în capitolul 2 p.2.2.2. şi capitolul 3 al prezentului contract) drepturi patrimoniale şi pretenţii ale persoanelor terţe, despre care la momentul încheierii contractului Vânzătorul sau Cumpărătorul nu au putut să nu ştie. 4.2. Responsabilităţile şi drepturile părţilor, neindicate în prezentul contract, se stabilesc în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova. 5. Clauzele finale 5.1. Contractul intră în vigoare din momentul înregistrării de către organul cadastral şi funciar raional (orăşănesc) a contractului autentificat notarial. 5.2. Prezentul contract este întocmit în ____________________ (cantitatea) exemplare. Primul este transmis Cumpărătorului, cel de-al doilea – Vânzătorului. 5.3. La prezentul contract se anexează: – planul lotului de pământ sau desenul graniţelor lotului de pământ (se anexează în toate cazurile); – lista generală a estimării construcţiilor, clădirilor şi încăperilor, situate pe lotul de pământ (se anexează în cazul includerii construcţiilor, clădirilor şi încăperilor în obiectul contractului); – condiţiile de cumpărare a lotului de pământ prin concurs (se anexează în cazul vânzării lotului de pământ prin concurs); – cerinţa (creanţa) în privinţa datoriei creditorului gajist (se anexează în cazul în care obiectul contractului este grevat prin gaj); – procura persoanei, împuternicită de către Vânzător să-l reprezinte la încheierea contractului (se anexează în cazul semnării contractului de către persoana împuternicită de Vânzător); – procura persoanei, împuternicite de către Cumpărător să-l prezinte din numele lui la încheierea contractului (se anexează în cazul semnării contractului de către persoana împuternicită de Cumpărător). Capitolul V 321 6. Data şi semnăturile Părţilor: Înscrisul autentificat al biroului notarial ______________________________________________________. Înregistrarea de către organul teritorial funciar şi cadastral ______________________________________________________. 5.3. Schimbul Contractul de schimb reprezintă unul dintre cele mai vechi contracte. În practică însă, chiar şi după apariţia monedei, schimbul a fost folosit într-o importantă măsură. În momentul de faţă utilizarea acestui contract este mai rară, din motivul că tot mai des sunt utilizaţi banii ca mijloc de plată. În capitolul dat ne-am propus să facem o mică descriere a relaţiilor ce apar în urma încheierii unui asemenea contract şi vom discuta în special despre asemănările schimbului cu contractul de vânzare-cumpărare şi despre diferenţele dintre aceste două contracte; unde putem utiliza cel mai des schimbul şi când este mai convenabil să utilizăm schimbul. De asemenea, ne vom axa şi pe cele mai des întâlnite conflicte legate de contractul de schimb. 5.3.1. Diferenţierea contractului de schimb de instituţia preschimbării şi de operaţiunea de schimb valutar; coraportul contractului de schimb cu contractul de barter; legătura contractului de schimb cu contractul de vvânzare-cumpărare Prin contract de schimb, părţile îşi transmit reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun. Cu alte cuvinte, fiecare parte devine proprietar al bunului primit în schimbul bunului pe care l-a dat. Deseori, denumirea de schimb se confundă cu denumirea de barter, creându-se impresia că aceste două denumiri au acelaşi sens. Însă barterul semnifică schimbul de mărfuri pe mărfuri, de servicii pe servicii, pe când contractul de schimb se referă la orice se poate schimba, astfel poate fi schimbată o marf marfă atâtt pe o marf marfă, cât şi pe un serviciu. De asemenea, dacă prin contractul de schimb poate fi transmisă şi o sumă mică de bani care ar egala valoarea bunurilor ce se schimbă, în contractul de barter nu se poate transmite nicio sumă de bani. Contractele de barter se întâlnesc cel mai des în comerţul internaţional, ele trebuie să fie întocmite în formă scrisă şi să conţină data şi numărul contractului. Astfel, contractul de schimb se deosebeşte de barter prin următoarele: în primul rând, barterul presupune un cerc mai larg de obiecte în legătură cu care se efectuează schimbul (mărfuri, lucrări, servicii, rezultate ale activităţii inte- 322 C ON T R AC T E lectuale), pe când schimbul prevede ca obiect doar bunul ce aparţine cu drept de proprietate părţilor schimbului. În al doilea rând, în cadrul contractului de schimb este posibil schimbul unor bunuri de valoare diferită, pe când barterul prevede doar un schimb egal, el excluzând plăţile în bani sau alte mijloace. Încă una dintre condiţiile principale pe care le întruneşte contractul de barter este că aceasta se întocmeşte în forma unui singur document, pe când contractul de schimb se realizează în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Este foarte important să nu confundăm schimbul cu preschimbarea, deoarece, chiar dacă au unele caracteristici în comun, ele se deosebesc totuşi prin următoarele: – preschimbarea ţine de contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor pentru consum. Atunci când cumpărătorul cumpără un bun de care fie că nu e mulţumit, fie că şi-a schimbat brusc părerea despre necesitatea unui asemenea bun, fie că vrea un bun cu aceeaşi destinaţie dar cu alte proprietăţi (o persoană cumpără o bicicletă, dar, ajungând acasă, constată că nu îi este pe plac culoarea roşie a bicicletei, astfel persoana este în drept să solicite de la vânzător înlocuirea bicicletei de culoare roşie pe o bicicletă de altă culoare), îl poate schimba la vânzătorul care i l-a vândut. – preschimbarea bunului poate avea loc în termen de 15 zile din momentul primirii bunului de către cumpărător. O altă diferenţă constă în faptul că prin contractul de schimb se schimbă orice bunuri, pe când la preschimbare – doar bunul care a fost cumpărat de la vânzătorul respectiv, cu proba care dovedeşte acest fapt (cecul), iar bunul trebuie să nu fi fost utilizat şi să nu-şi fi pierdut calităţile de consum. Nu toate bunurile procurate pentru consum pot face obiectul preschimbării sau restituirii. Lista bunurilor nealimentare de calitate adecvată ce nu pot fi preschimbate cu o marfă similară (de exemplu, metale preţioase) sunt specificate în anexa la Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul, adoptate prin Hotărâ r rea Guvernului RM râ nr.1467/2003. Aşadar, spre deosebire de vânzare, care implică în mod necesar darea unui lucru contra unei sume de bani, schimbul presupune, în mod necesar, darea unui lucru în schimbul altui lucru. Combinaţiile de schimb pot fi dintre cele mai diverse: un apartament pentru un autoturism, o cantitate de fructe pentru o cantitate de cereale. Dacă ceea ce urmează a fi schimbat constă în sume de bani (de exemplu, se schimbă o hârtie de 1000 lei contra 10 bancnote de 100 lei), operaţiunea este considerată tot un schimb. Însă acest fapt nu trebuie confundat cu schimbul Capitolul V 323 valutar, care este o operaţiune de tip bancar şi se realizează de anumiţi subiecţi de drept: banca ce deţine licenţa Băncii Naţionale a Moldovei pentru desfăşurarea activităţii financiare, care, printre altele, permite şi activitatea de cumpărare/vânzare a valutei străine; casa de schimb valutar constituită conform legii. Astfel, schimbul valutar nu este un schimb, ci un act de vânzare-cumpărare ce are ca obiect instrumente de plată străine (valută străină). Din punct de vedere juridic, schimbul nu poate fi analizat ca o varietate de vânzare şi nici ca o dublă vânzare însoţită de compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea se face nu pentru preţ, ci pentru un alt lucru. Astfel, contractul de schimb se deosebeşte de contractul de vânzare-cumpărare datorită faptului că schimbul are loc între bunuri, şi nu un bun contra unei sume de bani (preţul). La acest capitol este important de menţionat că asupra contractului de schimb se aplică cu prioritate toate regulile de la contractul de vânzare-cumpărare, art. 824 CC RM. Prin urmare, menţionăm că, în conţinutul prezentei lucr ri, informaţia inclusă în capitolul 5.2. se referă şi la capitolul 5.3., cu unele lucră excepţii care vor fi descrise direct în conţinutul capitolului 5.3. (a se vedea cuprinsul şi conţinutul capitolului 5.2.) 5.3.2. Ce este sulta În cazurile în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani numită sultă. Cu alte cuvinte, sulta este acea sumă de bani pe care o achită persoana al cărei bun are o valoare mai mică, însă sulta nu poate depăşi valoarea bunului, deoarece, atunci când sulta depăşeşte valoarea bunului, are loc un contract de vânzare-cumpărare şi nu un contract de schimb. Ca rezultat, părţile urmează să stabilească direct în contract condiţiile cu privire la sultă; în caz contrar, pune că bunurile au aceeaşi valoare. Dacă are loc schimbul bunurilor cu valoare diferită şi în contract este prevăzută sulta, faţă de aceasta se aplică regulile de la contractul de vânzare-cumpărare cu privire la preţ (art. 756 CC RM). Exemplu Aurel B. s-a înţeles să schimbe căruţa sa în valoare de 3500 lei pe motocicleta lui Leahu C., care valorează 4500 lei. Leahu C. a acceptat această înţelegere, cu condiţia ca Aurel B. să mai achite diferenţa de valoare dintre bunurile schimbate (o sultă) în sumă de 1000 lei, pentru a putea face schimbul dat. Prin urmare, conform art. 825 CC RM, Leahu C. este în drept să solicite această plată suplimentară, iar Aurel B. este obligat să o achite, dacă doreşte să aibă loc schimbul. 324 C ON T R AC T E 5.3.3. Cine suport suportă cheltuielile contractuale îîn cazul schimbului Părţile în contractul de schimb sunt, în acelaşi timp, vânzători ai bunului pe care îl dau şi cumpărători ai bunului pe care îl primesc, astfel contractului de schimb îi pot fi aplicate şi regulile ce se aplică contractului de vânzarecumpărare. Datorită acestui fapt, în contractul de schimb, cheltuielile ce ţin de schimbarea obiectelor se suportă în mod egal de ambele părţi, deoarece ambele părţi au atât calitatea de vânzător, cât şi calitatea de cumpărător. Chiar şi în cazul schimbului de imobile, aceasta constituie o diferenţă faţă de contractul de vânzare-cumpărare. Deşi părţile pot conveni şi asupra altei modalităţi de repartizare a cheltuielilor contractuale. 5.3.4. Momentul trecerii dreptului de proprietate a bunurilor schimbate (condi (condiţii specifice) După cum am menţionat anterior, regulile de la contractul de vânzarecumpărare se aplică cu prioritate faţă de schimb, la fel este şi în cazul momentului trecerii dreptului de proprietate asupra bunurilor care se schimbă ca rezultat al încheierii contractului de schimb. Contractul de schimb se consideră încheiat din momentul când părţile şi-au exprimat acordul de voinţă asupra condiţiilor principale ale contractului. Însă momentul încheierii contractului poate să nu coincidă cu momentul când are loc predarea bunurilor. Dreptul de proprietate asupra bunului trece odată cu primirea acestuia, astfel dreptul de proprietate este transmis celeilalte părţi în momentul transmiterii bunului. În caz că legea sau contractul de schimb nu prevede momentul trecerii dreptului de proprietate asupra bunului schimbat, dreptul de proprietate trece la părţi în acelaşi moment pentru ambele părţi, după executarea obligaţiei de predare a bunurilor de către ambele părţi. Părţile pot însă stipula în contract un alt moment la care se va produce trecerea dreptului de proprietate. Pentru unele bunuri, cum ar fi terenurile, legea stabileşte expres că dreptul de proprietate trece la cealaltă parte din momentul înregistrării acestui drept în registrul bunurilor imobile. Importanţa trecerii dreptului de proprietate se prezintă prin faptul că, din acel moment, proprietarul va purta răspundere pentru ceea ce se întâmplă cu bunul său. 5.3.5. Tipurile contractului de schimb Prin contractul de schimb se pot schimba orice bunuri doresc părţile; astfel, în funcţie de aceasta, pot exista contracte de schimb de locuinţe, de schimb de terenuri, de schimb al bunurilor mobile, care presupun aceleaşi reguli ca şi la contractul de vânzare-cumpărare de acest tip etc. Capitolul V 325 5.3.6. Conflictele ce decurg din relaţiile contractuale de schimb Una dintre situaţiile de conflict este momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului schimbat, deoarece schimbul de bunuri poate să nu aibă loc în acelaşi moment şi, prin urmare, cel care are bunul său şi primeşte şi celălalt bun va fi proprietarul celor două bunuri. Pentru a se evita astfel de situaţii, este bine ca schimbul de bunuri să se realizeze simultan. O altă confuzie creează aplicarea la contractul de schimb a regulilor contractului de vânzare-cumpărare, deoarece aceste contracte au totuşi caractere diferite. În primul rând, la schimb are loc schimbul unei proprietăţi pe alta, nepermiţându-se plata în bani. Faţă de schimb nu se aplică regulile cu privire la preţ de la vânzare-cumpărare (deşi, referitor la sultă, există unele analogii). În al doilea rând, la contractul de schimb nu pot fi aplicate regulile referitoare la vânzarea în credit a bunurilor. În al treilea rând, la contractul de schimb se aplică norme speciale referitoare la momentul transmiterii dreptului de proprietate. De asemenea, este necesar de menţionat că, în practică, apar o serie de litigii în legătură cu calitatea bunurilor ce urmează a fi schimbate, mai concret, referitor la defectele acestor bunuri. Astfel, propunem următorul Studiu de caz M.R., proprietara unui apartament, a încheiat un contract de schimb cu N.B., proprietara unei case de locuit, contractul fiind înregistrat la organul cadastral conform prevederilor legislaţiei. Ulterior, M.R. a înaintat o acţiune în judecată împotriva lui N.B. pe motiv că a fost indusă în eroare de către pârât la încheierea contractului, deoarece casa unde ea a trecut cu traiul are multe vicii, cum ar fi umiditate sporită, necesitatea schimbării ferestrelor şi uşilor şi altele. Instanţa de fond a admis acţiunea, pe când instanţa de apel a admis apelul declarat de N.B., casând hotărârea primei instanţe şi emiţând o hotărâre nouă prin care acţiunea a fost respinsă. La rândul său, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a decis respingerea recursului declarat de M.R., cu menţinerea deciziei instanţei de apel. Ca temei pentru instanţa de recurs a servit faptul că, până la încheierea contractului de schimb, M.R. a luat cunoştinţă de starea casei de locuit, a cunoscut starea uşilor, ferestrelor, pereţilor casei şi alte circumstanţe care au interesat-o. În plus, imediat după încheierea contractului de schimb, M.R. s-a instalat cu traiul în acea casă şi a şi demolat una din construcţiile auxiliare, în locul căreia a dorit să-şi edifice o altă construcţie. Prin urmare, instanţa a decurs din faptul că reclamanta a ştiut din start toate condiţiile contractului (adică defectele casei) şi le-a acceptat ffără pretenţii, iar conform art. 756, alin. (1) CC RM, instanţa a dispus întemeiat respingerea acţiunii. Deci, la acest capitol, putem concluziona următoarele: drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor imobilului în contractul de schimb sunt excluse, dacă în momentul încheierii contractului el cunoştea aceste vicii (art. 756 alin. (1) CC RM). 326 C ON T R AC T E 5.4. Donaţia Capitolul dat este dedicat contractului de donaţie, care am spune că este cel mai des utilizat de cetăţenii statului nostru după contractul de vânzare-cumpărare. În special este folosit în cazul donării bunurilor imobile, deoarece este mai puţin costisitor decât contractul de vânzare-cumpărare. Aşa că urmează să descriem, în primul rând, ce reprezintă acest contract, care sunt tipurile lui. De asemenea, ne vom referi şi la cazurile când o donaţie poate fi cu condiţie, precum şi la categoriile de persoane care, prin lege, nu pot primi anumite daruri în anumite situaţii concrete. Nu în ultimul rând, vom descrie cazurile când o donaţie poate fi desfăcută şi de către cine poate fi efectuat acest lucru. 5.4.1. Ce este donaţia (forma contractului, tipurile de donaţie) Donaţia are loc atunci când o persoană dăruieşte ceva (bunuri, bani, acţiuni, drepturi) altei persoane, ffără a cere beneficii pentru aceasta, adică transmite gratuit un bun altei persoane. Anume faptul că obiectul contractului este transmis gratuit ţine de esenţa acestui contract. Pentru ca donaţia să-şi poată produce efectele, trebuie să existe şi acordul celui care urmează să primească darul. Uneori, cel care dăruieşte stabileşte un anumit termen în decursul căruia cel care urmează să primească darul poate accepta sau refuza să primească donaţia. Persoana care dăruieşte trebuie să specifice concret ce dăruieşte, altfel contractul de donaţie nu este valabil. Dacă prin contract de donaţie se dăruieşte un bun imobil (de exemplu, un teren, o casă), ă), acest contract de donaţie trebuie să fie autentificat notarial ă şi înregistrat în registrul bunurilor imobile (a se vedea subcapitolul 5.1.2., forma actului juridic). Neautentificarea notarială face ca contractul de donaţie să nu fie valabil. Astfel, forma contractului se află în legătură cu obiectul ce se dăruieşte. Deseori întâlnim în practică situaţii când persoana face promisiunea că va dărui în viitor un bun; astfel, pentru aceste contracte, această promisiune impune şi autentificarea notarială. Prin urmare, dacă cel care promite nu-şi respectă promisiunea, şi aceasta nu este autentificată notarial, cel căruia i-a fost promis bunul nu va putea pretinde la bunul respectiv. Donaţia este un contract prin care o persoană transmite un dar cu titlu gratuit altei persoane. Însă tot printr-un contract de donaţie se poate transmite un dar unei persoane în schimbul îndeplinirii de către aceasta din urmă a anumitor acţiuni (donaţia sub condiţie). În acest caz, tot ceea ce depăşeşte valoarea acelor acţiuni pe care trebuie să le îndeplinească persoana ce primeşte darul va fi considerat donaţie. Capitolul V 327 5.4.2. Cine nu este îîn drept să primească o donaţie Pentru a proteja persoanele de diferite abuzuri şi a le asigura o protecţie maximă a drepturilor şi intereselor, legea nu permite tuturor persoanelor să fie părţi ale contractului de donaţie. – Este interzisă donarea în numele persoanelor incapabile (care nu au maturitatea psihică necesară) sau care sunt declarate incapabile de instanţa de judecată, cu excepţia unei donaţii neînsemnate, realizate pentru unele obligaţii morale ale incapabilului. Însă persoanele incapabile pot primi donaţii atât de sine stătător, cât şi prin reprezentantul lor legal. – O altă interdicţie este chemată să lupte cu abuzurile angajaţilor din sfera socială. Ea interzice proprietarilor, administratorilor şi lucrătorilor din instituţiile medicale (clinici, laboratoare, spitale, profilactorii şi altele care oferă servicii medicale), educative (instituţii de învăţământ preşcolar, liceal, universitar, postuniversitar etc.), de asistenţă socială (case de copii, case de bătrâni etc.) şi din alte instituţii similare (sanatorii, case de odihnă, centre de reabilitare) să accepte donaţii din partea: – persoanelor fizice care se află în instituţiile respective, care beneficiază de serviciile medicale, educative, sociale sau altele oferite de instituţiile menţionate; soţului sau rudelor persoanelor beneficiare ale serviciilor oferite de instituţiile menţionate. Această regulă nu se va aplica donaţiilor neînsemnate, efectuate pentru realizarea obligaţiilor morale (de ex., donarea unui buchet de flori); Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 158-XVI din 04.07.2008, Monitorul Oficial nr. 230-232/840 din 23.12.2008, interzice funcţionarilor publici să primească daruri pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu excepţia normelor de politeţe şi ospitalitate recunoscută; – – nu se admit donaţiile între persoanele juridice care au fost create pentru a realiza beneficii (scop lucrativ). Această interdicţie are menirea să evite abuzurile şi să protejeze interesele persoanelor faţă de care întreprinderea trebuie să-şi execute obligaţiile. 5.4.3. Donaţia ia cu condi condiţie Donaţia este considerată cu condiţie dacă persoana care donează dăruieşte în schimbul unui beneficiu. 328 C ON T R AC T E De exemplu, cel care dăruieşte o maşină, cu condiţia ca persoana care va primi darul să ajute donatorul să-şi strângă roada în acel an. Astfel, dacă cel care va primi automobilul va ajuta la strângerea roadei, acest lucru înseamnă că el îşi îndeplineşte sarcina; însă dacă el nu va ajuta la strângerea roadei, cel care dăruieşte este în drept să anuleze donaţia. Sarcina impusă de donator nu poate fi imposibilă (să poată fi realizată de cel care primeşte darul), ilegală (acea acţiune să nu fie interzisă de lege) şi imorală (să corespundă moralei existente în societate). În caz contrar, contractul de donaţie condiţionată va fi considerat nul. Sarcinile pot fi de mai multe feluri şi pot fi stipulate: – în folosul persoanei care donează (achitarea unei datorii a donatorului etc); – în folosul persoanei ce primeşte darul (să utilizeze donaţia pentru procurarea unei locuinţe, să-şi achite studiile etc); – în folosul unei a treia persoane (de exemplu, să primească pe cineva în gazdă). Dacă cel care primeşte darul nu execută sarcina impusă, atunci persoana care dăruieşte poate anula donaţia. În cazul donaţiei condiţionate, legea recunoaşte drept donaţie doar acea parte a bunurilor care a depăşit cheltuielile necesare pentru îndeplinirea condiţiei de către cel care primeşte donaţia. Astfel, dacă cineva primeşte o donaţie în valoare de 10 000 lei, iar drept condiţie serveşte achitarea unei datorii în valoare de 5000 lei pe care o are persoana care donează faţă de un terţ, donaţia constituie doar 5000 de lei. Dacă sarcina nu este îndeplinită, cel care donează este în drept să anuleze donaţia, dar pentru aceasta, este necesar ca cel care dăruieşte să anuleze donaţia în scris faţă de cel care a primit darul, iar darul, la rândul său, să fie întors celui care l-a donat. Dacă persoana care donează a decedat, moştenitorii acesteia pot cere persoanei care primeşte darul să execute sarcina. 5.4.4. Anularea donaţiei şi efectele acesteia Legea prevede mai multe posibilităţi de desfacere a unei donaţii pentru cel care face donaţia, deoarece el este cel care transmite un bun către cineva fără să primească vreun profit. Iată de ce el este mai favorizat în această situaţie. Donaţia poate fi anulată în mai multe cazuri. Capitolul V 329 5.4.4.1. Anularea donaţiei pentru cazuri de comportament neadecvat cu donatorul şi rudele acestuia Donaţia este un contract prin care se dăruieşte cu titlu gratuit, totuşi persoana care dăruieşte aşteaptă de la persoana care primeşte darul respect faţă de ea, recunoştinţă, un comportament adecvat. Pentru a menţine aceste relaţii, legea protejează persoana care donează, pentru ca, în cazul în care persoana care primeşte darul se comportă fără recunoştinţă, persoana care donează să poată anula donaţia şi să primească darul înapoi. CC RM, în art. 835, stabileşte cazurile în care, din cauza comportamentului persoanei care primeşte darul, persoana care dăruieşte poate anula contractual de donaţie. Astfel: – – – se va anula donaţia când persoana care primeşte darul atentează la viaţa persoanei care dăruieşte sau a rudelor acesteia (de exemplu, le loveşte, le ameninţă cu moartea). Faptul că persoana care a primit darul a comis un atentat la viaţa persoanelor sus-numite reprezintă o abatere gravă de la datoria de recunoştinţă pe care o are şi este firesc ca donatorul, în acest caz, să fie în drept să anuleze donaţia; un alt temei de anulare a donaţiei pentru nerecunoştinţă reprezintă comiterea de către persoana ce primeşte darul a altor fapte ilegale faţă de persoana care donează sau rudele apropiate ale acesteia care atestă o nerecunoştinţă gravă. Aici vorbim despre orice faptă ilegală, sub formă de atentat la sănătatea sau integritatea corporală, injurii, insulte, jigniri la adresa persoanei ce dăruieşte sau a rudelor menţionate, care demonstrează o ingratitudine gravă; un alt motiv pentru anularea donaţiei este refuzul nemotivat al persoanei care primeşte darul de a oferi persoanei care dăruieşte întreţinerea datorată. Se consideră că ţine de obligaţia de recunoştinţă a persoanei care primeşte darul de a oferi persoanei care dăruieşte întreţinere (alimente, haine, îngrijire etc.) în limita valorii bunurilor donate, atunci când persoana care dăruieşte este lipsită de mijloace pentru propria întreţinere. Refuzul de a oferi întreţinere se va considera drept o nerecunoştinţă, atunci când persoana care dăruieşte a avut nevoie de întreţinere şi a cerut-o de la persoana care a primit darul, dar ultima, deşi a avut posibilitatea, a refuzat să o ofere ffără vreun motiv serios. Însă, dacă persoana care donează are rude sau persoane care trebuie să o întreţină, ea nu va putea anula donaţia pentru acest temei de nerecunoştinţă. Termenul în care cel care donează poate anula donaţia este de un an din momentul când a cunoscut faptele de nerecunoştinţă pe care le-a efectuat persoana care primeşte darul. Doar cel care dăruieşte poate ierta faptele persoanei 330 C ON T R AC T E care primeşte darul, însă dacă persoana care dăruieşte a înaintat acţiunea de anulare a donaţiei şi a decedat, moştenitorii acesteia pot cere mai departe anularea donaţiei. 5.4.4.2. Anularea în caz de înrăutăţire a situaţiei financiare a donatorului ca rezultat al efectuării donaţiei În cazul în care persoana donează, iar după ce dăruieşte, nu se mai poate întreţine corespunzător, sau nu mai poate întreţine persoanele pe care este obligată să le întreţină, donatorul poate cere de la persoana care a primit darul să-i înapoieze ceea ce i-a mai rămas din dar. Important în această situaţie este ca starea de nevoie în care a ajuns persoana care donează (după ce a executat contractul de donaţie) să nu fie cauzată de comportamentul său intenţionat. Dacă persoana care dăruieşte şi-a provocat intenţionat sau prin indiferenţă starea de nevoie, desfacerea contractului de donaţie, pe motiv că şi-a înrăutăţit starea financiară, nu va fi posibilă. De asemenea, persoana care dăruieşte poate pretinde doar asupra bunurilor care i-au mai rămas persoanei care primeşte darul din respectiva donaţie. 5.4.4.3. Anularea în caz că nu s-a îndeplinit condiţia pusă de donator Dacă cel care primeşte darul nu execută sarcina impusă, atunci persoana care dăruieşte poate anula donaţia. Desfacerea donaţiei trebuie să fie făcută printr-o declaraţie scrisă din partea persoanei care donează către persoana care primeşte darul. În cazul în care părţile nu se pot înţelege, desfacerea donaţiei se va efectua în instanţa de judecată. Pe lângă persoana care donează, dreptul de a anula donaţia pentru neexecutarea sarcinii o au şi persoanele faţă de care donatorul trebuie să-şi execute careva obligaţii, şi moştenitorii săi legali care beneficiază de efectele anulării. Model de contract de donaţie: CONTRACT DE DONATIE Încheiat astăzi .............. la .................................. I. PĂRȚILE CONTRACTANTE 1.1. D .........................................................................., domiciliat în ................ .................................., str. .................................. nr. .............., apartament ......., localitatea ..........................., născut la data de (ziua, luna, anul) ...... ....................................... în (localitatea) ....................................................... .........., fiul lui ............................. și al ........................, posesorul buletinului de identitate seria ............ nr. ........................, eliberat de ....................., IDNP ....................................., în calitate de donator, pe de o parte, și Capitolul V 331 1.2. D ........................................................., domiciliat în ........................................ ............................., str. ..................................... nr. .............., apartament ......, născut la data de (ziua, luna, anul) .......................................... în (localitatea) ............................. , fiul lui .......................................... și al .............................., posesorul buletinului de identitate seria .......... nr. ......................, eliberat de ......................, IDNP ................................., în calitate de donatar, donatar pe de altă parte, au convenit să încheie prezentul contract de donație, cu respectarea următoarelor clauze: II. OBIECTUL CONTRACTULUI 2.1. a) Eu, donatorul, donez donatarului apartamentul nr. ............. din blocul ........., scara ........, etajul ..........., situat în localitatea ........................................, compus din ........................ camere b) Odata cu apartamentul se transmite donatarului și dreptul de folosință asupra terenului aferent locuinței în suprafața de ........ mp, pentru toata durata existenței construcției. c) Acest apartament a intrat în proprietatea mea astfel: ...................................... ................................................................... ............................................................ ...................................................... ............................................................................ e) Apartamentul care se donează este liber de orice sarcini și urmări de orice natură, nu a fost scos din circuitul civil prin trecere în proprietate publică, fiind în mod legal și continuu în proprietatea și posesia mea, de la data dobândirii și pâna în prezent. f) Impozitele și taxele aferente apartamentului, care face obiectul prezentului contract, sunt achitate la zi de către donator, așa cum rezultă din certificatul nr. ..................... din .................. eliberat de ................., urmând ca de astăzi, data autentificarii să treacă în sarcina donatarului, care suportă plata taxelor și onorariul notarului public, pentru autentificarea prezentului contract. g) Transmiterea proprietății asupra apartamentului se face astăzi, data autentificarii contractului, ffără îndeplinirea altei formalități, donatarul urmând a dobândi și posesia apartamentului la data decesului donatorului. 2.2. Evaluăm prezenta donație la ......................... lei, exclusiv cu scopul stabilirii taxei de stat. 2.3. a) Eu, donatarul, primesc cu recunostință, donația ia ffăcută de ....................... având ca ....................... obiect apartamentul descris mai sus, proprietatea sa, si sunt intru totul de acord cu prezentul inscris. b) Cunosc situația juridică și de fapt a apartamentului, ca fiind cea descrisă mai sus de către donator. 332 C ON T R AC T E III. CLAUZE FINALE 3.2. Prezentul contract a fost redactat intr-un numar de ....................................... exemplare, la Biroul Notarului Public ............................................... . 3.3. S-au eliberat partilor ................ exemplare, un exemplar pastrandu-se in arhiva biroului notarial. DONATOR _________________ DONATAR ________________ 5.5. Înstrăinarea unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă Acest tip de relaţii este tot mai des întâlnit în viaţa de zi cu zi, deoarece bătrânii care au rămas singuri sunt tot mai mulţi, iar tinerii care nu au o locuinţă sunt şi ei mulţi, acesta fiind însă doar un specific al contractului de înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Specificăm acest lucru, deoarece nu numai o locuinţă poate fi obiect al acestui contract, ci orişicare alt imobil şi chiar şi un bun mobil deoarece legea nu stabileşte careva interdicţii în acest sens. Capitolul dat urmează să stabilească elementele de bază ale contractului de înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi aspectele de care trebuie să ţinem cont în cazul când suntem parte a unui asemenea contract, care, la prima vedere, pare a fi unul simplu şi destul de profitabil, dar, totodată, poate impune o serie de surprize neplăcute pentru ambele părţi. 5.5.1. Ce reprezint reprezintă contractul de înstr înstră nstrăinare a unui bun cu condi condiţia î între ţinerii pe viaţă (forma contractului) Prin înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă se înţelege faptul că o parte (beneficiarul întreţinerii) transmite un bun mobil sau imobil în proprietate celeilalte părţi (dobânditorul bunului) cu condiţia ca acesta (dobânditorul bunului) să-i ofere întreţinerea necesară pe viaţă. Ce trebuie să înţelegem prin întreţinerea necesară pe viaţă: aceasta presupune că dobânditorul bunului se obligă să asigure beneficiarului întreţinerea în natură, şi anume locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cât va trăi, precum şi înmormântarea. Clarificarea acestor condiţii este foarte importantă, deoarece anume în legătură cu aceste condiţii apar cele mai multe probleme, întrucât dobânditorul bunului nu întotdeauna satisface aceste cerinţe în interesul beneficiarului de întreţinere, iar ultimul, la rândul său, în asemenea situaţii, este în drept să desfacă contractul încheiat pe motiv că nu sunt satisf satisfăcute condiţiile negociate la început. Capitolul V 333 Menţionăm deci că, în acest contract, sunt două părţi: prima, care transmite bunul şi primeşte întreţinerea pe viaţă necesară necesar , şi a doua parte, care primeşte bunul şii ofer oferă întreţinerea pe viaţă primei părţi. Important este de menţionat că, în calitate de beneficiar al întreţinerii, poate fi doar o persoană fizică. De asemenea, beneficiarul trebuie să dispună de capacitatea de a încheia un asemenea contract. De cele mai multe ori, persoanele care necesită întreţinere sunt persoane în vârstă care nu-şi mai pot acoperi singure necesităţile. În scopul protecţiei drepturilor persoanelor care necesită întreţinere, legea prescrie încheierea contractului în formă scrisă (art. 840 CC RM). Doar astfel este posibil să se dovedească relaţiile dintre persoana care necesită întreţinere şi persoana care primeşte bunul şi oferă întreţinerea necesară. Totuşi, în funcţie de bunul care se transmite, contractul va necesita sau nu autentificare notarială, în caz contrar, contractul nu va fi valabil. Specific pentru acest contract este faptul că termenul acţiunii acestuia se extinde pe durata vieţii persoanei care necesită întreţinere. Studiu de caz Anatol P. a încheiat un contract de înstrăinare a unui bun cu condiţia întreţinerii pe viaţă cu Mihai E., care are vârsta de 65 de ani. Astfel, Anatol P. a stabilit că el va avea grijă de Mihai E. pe o durată de 10 ani, iar Mihai E. va transmite, la expirarea acestui termen, apartamentul său în proprietate lui Anatol P. Prin urmare, constatăm că termenul de 10 ani al contractului a fost stabilit incorect de către Anatol P., deoarece din însăşi denumirea contractului rezultă clar că durata acestuia este până la moartea beneficiarului de întreţinere. 5.5.2. Relaţiile dintre părţile contractului de înstr înstră nstrăinare a unui bun cu condi condiţia între î ţinerii pe viaţă Relaţiile dintre părţile acestui contract trebuie să se bazeze pe înţelegere şi respect, deoarece acest contract va dura pe toată viaţa persoanei care necesită întreţinere, iar cel care acordă întreţinerea primeşte pentru aceste servicii un bun cu drept de proprietate. Astfel, persoana care primeşte întreţinerea este obligată să transmită cu drept de proprietate bunul persoanei care va acorda întreţinerea pe viaţă. La rândul său, persoana care acordă întreţinerea pe viaţă, executându-şi această obligaţie, primeşte gratis un bun în proprietate. 334 C ON T R AC T E În practică, persoanele în vârstă transmit deseori apartamente, case celeilalte părţi, pentru a primi în schimb întreţinerea necesară pe viaţă. Important este de menţionat că, la libera voinţă, părţile pot stipula în contract în ce va consta întreţinerea, adică ei sunt în drept să menţioneze concret ce urmează să facă persoana care datorează întreţinerea, şi anume: îmbrăcămintea pe care urmează să o procure, medicamentele şi alte necesităţi pe care le are persoana care primeşte întreţinerea, sau poate fi o anumită plată efectuată periodic de către persoana ce efectuează întreţinerea. Pentru a garanta respectarea intereselor persoanei ce primeşte întreţinerea, legea interzice persoanei care dobândeşte bunul să înstrăineze (să vândă, să doneze, să schimbe) acest bun, pe toată durata contractului. De asemenea, pentru a proteja beneficiarul de întreţinere, legea îi dă posibilitatea să desfacă contractul în orice moment, cu condiţia ca el să poată dovedi că întreţinerea sa nu corespunde înţelegerii părţilor sau nu este caracteristică unui trai normal. Încă un aspect important este faptul că, în caz că bunul ce urmează a fi transmis în urma întreţinerii este distrus, acest lucru nu eliberează persoana ce întreţine de obligaţia sa de întreţinere (art. 843 CC RM). 5.5.3. Câ C nd poate îînceta contractul de înstr înstră nstrăinare a unui bun cu condi condiţia între î ţinerii pe viaţă şi care sunt rezultatele încet încetă ncetării acestui contract De regulă, contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă încetează odată cu decesul persoanei care primeşte întreţinerea, aceasta fiind regula de bază. În cazul în care sunt mai multe persoane care primesc întreţinere, contractul încetează odată cu decesul ultimei persoane care primeşte întreţinerea. De asemenea, acest contract poate înceta prin acordul ambelor părţi. Dacă persoana care oferă întreţinerea decedează, obligaţiile acesteia trec la moştenitorii ei care au acceptat moştenirea, respectiv şi obligaţia dată. Dacă persoana care acordă întreţinerea nu-şi execută obligaţia corespunzător, adică nu oferă întreţinerea de care partea care transmite bunul are nevoie, atunci partea care transmite bunul poate desface contractul. În această situaţie, persoana care primeşte bunul va fi obligată să întoarcă bunul persoanei care primea întreţinerea. Se consideră că persoana care primeşte bunul nu-şi execută corespunzător obligaţia dacă, de exemplu, întârzie să ofere întreţinerea, acordă întreţinerea în volum mai mic, sau nu o acordă deloc, insultă persoana ce necesită întreţinere. Felul în care a fost acordată întreţinerea va fi apreciat de instanţa de judecată competentă. Capitolul V 335 Chiar dacă, la anularea contractului, persoana care primeşte bunul este obligată să-l întoarcă, ea nu poate cere de la persoana care a primit întreţinerea returnarea acestei întreţineri sau a cheltuielilor care s-au făcut pentru oferirea acelei întreţineri. Această regulă vine să protejeze beneficiarii de întreţinere. Un alt mod în care poate fi anulat acest contract este atunci când persoanei care a primit bunul i s-a înrăutăţit situaţia materială, astfel fiind în imposibilitate de a mai acorda întreţinerea la care s-a obligat. Aceasta este unica situaţie când cel ce este obligat să întreţină este în drept să desfacă contractul din iniţiativa sa proprie. 5.6. Arenda, locaţiunea, leasingul În capitolul respectiv urmează să descriem trei tipuri de contracte care prezintă o serie de asemănări. Prin aceasta se şi explică faptul că aceste trei contracte – arenda, locaţiunea şi leasingul, sunt tratate într-un capitol unic. De asemenea, ţinem să menţionăm şi faptul că aceste contracte sunt foarte des folosite de către locuitorii satelor, în special contractul de arendă, dar şi contractul de leasing care a apărut ca o posibilitate reală pentru cei ce se ocupă cu prelucrarea terenurilor agricole să poată procura tehnica agricolă şi alte utilaje, chiar dacă nu dispun de toată suma la momentul procurării, dar au nevoie de această tehnică. Nu în ultimul rând, şi contractul de locaţiune este foarte des întâlnit în oraşele mari, şi anume la închirierea spaţiului locativ (una din problemele cele mai importante la moment pentru o mulţime de oameni). Anume informaţia despre aceste trei contracte urmează să fie prezentată în capitolul dat. 5.6.1. Noţiuni generale. Diferenţa dintre locaţiune, arendă şi leasing Contractul de arendă se încheie între persoana care deţine în proprietate, foloseşte sau deţine în alt mod legal terenuri şi bunuri agricole şi cealaltă persoană (arendaşul), care doreşte să folosească aceste terenuri sau bunuri agricole pe o perioadă de timp determinată şi la un preţ la care părţile s-au înţeles. Specific pentru acest tip de contract este faptul că el se poate încheia doar asupra bunurilor şi terenurilor agricole. Părţile acestui contract sunt arendatorul (cel care deţine terenurile şi bunurile agricole şi care ca rezultat al încheierii contractului de arendă urmează să le transmită în folosinţă pe o anumită perioadă de timp unei alte persoane) şi arendaşul (cel care ia pe o anumită perioadă de timp bunurile şi terenurile agricole în schimbul plăţii unei sume de bani către cel care i-a dat bunurile şi terenurile agricole). Astfel, o dată ce am stabilit, în baza legii, cine este arendaş şi arendator, trebuie să mai menţionăm că părţi ale contractului de arendă pot fi atât persoanele fizice, cât şi cele juridice. 336 C ON T R AC T E Dreptul de arendă a terenului se extinde şi asupra construcţiilor, instalaţiilor, amenajărilor, inclusiv asupra plantaţiilor multianuale de pe terenul respectiv, dacă contractul nu prevede altfel. Astfel că, în caz că o persoană ia în arendă un teren pe care se află o casă şi o mică livadă de caise, această persoană poate să se folosească în mod liber nu numai de teren, dar şi de casa dată; precum şi să culeagă roada din livada respectivă, cu condiţia că arendatorul nu i-a interzis acest lucru. Cu alte cuvinte, dacă la momentul încheierii contractului de arendă părţile nu au discutat decât despre terenul care s-a dat în arendă, atunci arendaşul poate să se folosească liber şi de construcţia care se află pe teren, şi de livada plantată pe acest teren. Prin contractul de locaţiune, o persoană (locator) se obligă să dea celeilalte persoane (locatar) un bun pentru a-l folosi, a-l deţine (poseda) pe o perioadă de timp, pentru care primeşte o plată numită chirie. Contractul de locaţiune se aseamănă foarte mult cu contractul de arendă, această asemănare vine din trecut. La etapa actuală, avem practic aceleaşi consecinţe şi anume: cetăţenii nu fac deosebire dintre arendă şi locaţiune şi cel mai des vedem că, în cazul când este vorba despre un contract de locaţiune, oamenii de multe ori folosesc cuvântul arendă (chiar şi în oraşele mari vedem deseori diferite afişe în care se menţionează că se dau în arendă spaţii de locuit sau pentru oficii, ceea ce din punct de vedere legal nu este corect, deoarece este vorba de relaţii de locaţiune). Una din diferenţele principale dintre aceste două contracte este că în contractul de locaţiune nu se transmit bunuri şi terenuri agricole, ci orice alte bunuri. O altă diferenţă ar fi că în cazul contractului de arendă se arendează bunuri şi terenuri agricole, iar în cazul contractului de locaţiune se închiriază alte bunuri (cu excepţia celor agricole). Prin contract de leasing o parte (locator) va transmite un bun cumpărat sau produs de el în posesie şi folosinţă pentru un anumit timp unei alte persoane (locatar) contra unei plăţi care se va achita la anumite perioade de timp (rate de leasing). Cu alte cuvinte, o parte care cumpără sau produce un bun va putea transmite acel bun unei alte persoane pentru a-l poseda (deţine) şi folosi pentru un anumit timp, contra unei plăţi ce se va achita de către persoana care primeşte bunul la anumite intervale de timp. Capitolul V 337 Important aici este de menţionat că la sf sfârşitul contractului, când persoana a achitat periodic suma de bani stabilită pentru deţinerea şi folosirea bunului respectiv, ea poate să dobândească dreptul de proprietate asupra acestui bun (cu condiţia că a respectat toate clauzele contractului şi a achitat toate plăţile stabilite). Atât contractul de arendă, cât şi contractul de locaţiune şi contractul de leasing au în comun următoarea acţiune: transmiterea unui bun în folosinţă şi posesie pe o perioadă determinată de timp, în schimbul unei plăţi. Totuşi aceste contracte au anumite caracteristici proprii, şi anume: – contractul de arendă are ca obiect terenuri şi bunuri agricole; – contractul de locaţiune are ca obiect orice bun în afara terenurilor şi bunurilor agricole; – contractul de leasing are ca obiect un bun cumpărat sau produs de locator, în afară de bunurile care se pot consuma, bunurile agricole, bunurile scoase din circuitul civil şi lucrările de creaţie. De asemenea, dacă în contractul de arendă şi contractul de locaţiune la încetarea contractului bunul se restituie, atunci în cazul contractului de leasing persoana care se foloseşte de bun (locatarul) poate să dobândească dreptul de proprietate asupra bunului. Faţă de contractul de locaţiune şi contractul de arendă, unde se pot transmite în chirie şi bunuri imobile, în contractul de leasing se pot transmite în chirie doar bunurile mobile care nu se consumă (spre exemplu, un automobil şi în nici un caz produse alimentare: pâine, carne etc.). 5.6.2. Contractul de locaţiune Prin contractul de locaţiune, o persoană (locator) se obligă să dea celeilalte persoane (locatar) un bun concret pentru a-l folosi, poseda pe o perioadă de timp, pentru care primeşte o plată numită chirie. Obiectul (bunul care se transmite în posesie şi folosinţă) acestui contract trebuie să fie determinat, adică stabilit concret; de exemplu, un apartament, o maşină. Transmiterea bunului se realizează pe o perioadă concretă de timp. Dacă această perioadă de timp a expirat, iar părţile nu mai doresc să continue relaţiile, bunul trebuie returnat. De asemenea, persoana care posedă şi foloseşte acel bun este obligată să achite persoanei care transmite bunul (de cele mai multe ori această persoană este proprietar al acestui bun) o plată care se numeşte chirie. 338 C ON T R AC T E Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în formă scrisă. Contractul de locaţiune care are ca obiect un bun imobil ce se dă în chirie pe un termen mai mare de 3 ani trebuie să fie înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Exemplu Dacă se dă în chirie o casă de locuit, atunci părţile sunt obligate să întocmească un contract în formă scrisă. În cazul în care casa se dă în chirie pe o durată, spre exemplu, de 4 ani, atunci părţile sunt obligate să întocmească contractul în scris şi apoi să înregistreze acest contract în registrul bunurilor imobile ţinut de către Oficiile Cadastrale Teritoriale (OCT). În conformitate cu CC RM, art. 877, termenul unui contract de locaţiune nu poate depăşi 99 ani, cu alte cuvinte părţile contractului de locaţiune pot să se înţeleagă şi să indice în contract orice termen, dar să nu depăşească 99 de ani. Care sunt relaţiile dintre părţi în cadrul unui contract de locaţiune? Persoana care transmite bunul are următoarele obligaţii de bază: să transmită bunul în posesie şi folosinţă; să transmită bunul în starea care permite folosirea lui conform destinaţiei; să aibă grijă ca bunul să poată fi folosit pe tot termenul contractului; să transmită toate actele necesare pentru folosirea bunului şi, după caz, cele care dovedesc dreptul de proprietate a bunului respectiv; să repare bunul când acesta s-a stricat sau să repare bunul periodic, pentru ca să poată fi folosit; să asigure locatarul că nimeni nu va cere de la el acest bun. De asemenea, persoana care primeşte bunul trebuie să verifice starea în care se află bunul în momentul primirii, şi dacă găseşte unele defecte, să anunţe cealaltă parte. În cazul în care persoana care închiriază bunul a văzut anumite nereguli (defecte, stricăciuni), ea poate cere să-i fie micşorat preţul pentru chirie. Defectele trebuie să fie ascunse, ca ele să nu se vadă cu ochiul liber şi să poată fi depistate la prima vedere de oricine. Este important ca aceste defecte să nu apară din vina celui ce închiriază bunul. Dacă au fost găsite defecte, persoana care închiriază bunul poate cere, pe lângă reducerea preţului, şi repararea pagubei care s-a produs din cauza bunului. De asemenea, persoana care închiriază bunul poate să repare ea însăşi bunul, în acest caz ea poate să ceară banii cheltuiţi pentru reparaţie de la persoana care a dat bunul în chirire. Dacă persoana care închiriază bunul ştia, atunci când a încheiat contractul, despre faptul că bunul are defecte, ea nu va putea cere reducerea preţului şi nici repararea pagubei care s-a produs din cauza bunului. Capitolul V 339 Pe tot parcursul contractului de locaţiune, nici persoana care dă în chirie, nici persoana care închiriază nu poate schimba forma sau destinaţia bunului şi să-l folosească altfel. La încetarea contractului de locaţiune, persoana care închiriază bunul trebuie să-l restituie în aceeaşi stare în care l-a luat. Pe parcursul contractului de locaţiune, chiria la care au convenit părţile la încheierea contractului poate fi modificată în următoarele condiţii: – dacă părţile hotărăsc schimbarea mărimii chiriei; – persoana care dă bunul în chirie poate cere mărirea plăţii nu mai des decât o dată pe an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca suma chiriei să fie neînsemnată pentru locator, astfel că el pierde interesul să mai dea în locaţiune bunul său, deoarece poate să aibă mai multe cheltuieli pentru a întreţine acest bun decât venituri din urma faptului că bunul este dat în chirie; – persoana care închiriază bunul poate cere reducerea chiriei, dacă starea bunului închiriat s-a înrăutăţit foarte mult. Acelaşi bun poate fi dat în chirie mai multor persoane, de exemplu o vioară poate fi dată în chirie pentru diferite ore mai multor persoane. În acest caz, fiecare persoană care închiriază vioara are dreptul de a folosi vioara fără a fi deranjat de celelalte persoane care o închiriază. De faptul ca locatarul să poată folosi vioara fără ca cineva să-i încurce (adică folosinţa viorii să nu fie tulburată) trebuie să aibă grijă persoana care dă vioara în chirie. Persoana care închiriază bunul poate da acest bun în chirie unei alte persoane ((sublocaţiunea art. 894-896 CC al RM), însă pentru aceasta trebuie să aibă acordul (locatorului) persoanei care i-a dat bunul în chirie. Acordul se stabileşte: – prin contract (o clauză concretă care fie permite locatarului, fie interzice să dea bunul în locaţiune); – prin acord ulterior (care presupune încheierea unui act în scris prin care locatorul permite locatarului să dea bunul în locaţiune altei persoane (sublocatar). Astfel în acestă situaţie locatarul solicită în formă scrisă de la locator permisiunea de a da bunul în sublocaţiune. N.B. Dacă în termen de 15 zile persoana care dă bunul în chirie nu i-a dat un răspuns cu privire la darea în sublocaţiune, atunci se consideră că prin tăcerea sa locatorul şi-a dat acordul la sublocaţiune. 340 C ON T R AC T E N.B. Locatarul răspunde pentru toate acţiunile sublocatarului faţă de locator (în cazul sublocaţiunii locatarul devine locator pentru sublocatar). N.B. Termenul sublocaţiunii nu poate depăşi termenul locaţiunii principale. Persoana care închiriază bunul poate da acest bun în chirie unei alte persoane (sublocaţiunea), însă pentru aceasta trebuie să aibă acordul persoanei care i-a dat bunul în chirie (locatorului). Dacă în termen de 15 zile persoana care dă bunul în chirie nu i-a dat un răspuns cu privire la darea în sublocaţiune, atunci se consideră că prin tăcerea sa locatorul şi-a dat acordul la sublocaţiune. Contractul de locaţiune încetează în următoarele cazuri: când a expirat termenul contractului; – în cazul în care bunul dat în chirie s-a deteriorat şi nu mai poate fi folosit; – în cazul decesului persoanei care închiriază bunul, dacă bunul a fost dat în chirie pentru măiestria pe care o posedă; spre exemplu, în pictură (de exemplu, un atelier a fost dat în chirie unui pictor, iar pictorul a murit. Prin urmare, contractul se desface, deoarece nimeni în afară de pictor nu mai are vreun interes să folosească acest atelier, şi nici urmaşii acestuia, dacă nu sunt şi ei pictori). Model de contract de locaţiune CONTRACT DE LOCAŢIUNE nr. _________ /2007 Mun. Chişinău _________ 2007 ______________________________________________________ ________________, reprezentată prin Directorul ________________ __________________, în calitate de „Locator”, şi ________________ _________, în calitate de „Locatar”, în continuare fiind numite împreună Părţi, au convenit asupra fiecărui termen, cât şi asupra conţinutului în ansamblu al prezentului contract de locaţiune. 1. OBIECTUL CONTRACTULUI 1.1. Locatorul se obligă să transmită Locatarului în folosinţă temporară bunurile, indicate în pct. 1.2. al prezentului contract, iar Locatarul se obligă să achite în favoarea Locatorului chiria şi alte plăţi prevăzute de prezentul contract în condiţiile şi termenele stabilite de prezentul contract. 1.2. Locatorul transmite următoarele bunuri: oficiul nr. ___, amplasat la etajul ___ al clădirii din __________, ___ (planul – schemă al oficiului nr. ___ se anexează la prezentul contract ca Anexa nr. 1) numite în continuare Capitolul V 341 – „Bunul închiriat”, utilate în conformitate cu actul de predare-primire al Bunului închiriat (Anexa nr. 2 la prezentul contract). 1.3. Locatarul va utiliza Bunul închiriat exclusiv pentru oficiu. Modificarea destinaţiei Bunului închiriat poate avea loc doar prin acordul scris al Părţilor. 1.4. Prezentul contract intră în vigoare în ziua semnării lui. Locaţiunea începe la _____________ şi încetează la _______________. 2. CHIRIA ŞI MODUL DE ACHITARE 2.1. Chiria pentru Bunul închiriat se plăteşte lunar. 2.2. Chiria lunară pentru Bunul închiriat constituie echivalentul în lei MD a _____________ Euro, inclusiv TVA. 2.3. Chiria lunară se plăteşte lunar prin virament până la data de 20 (douăzeci) a lunii premergătoare lunii pentru care se efectuează plata. 2.4. Chiria lunară se plăteşte de către Locatar Locatorului la contul de decontare indicat în prezentul contract sau la altul, comunicat în prealabil de către Locator. 2.5. Chiria lunară se plăteşte în lei MD conform cursului oficial al BNM la momentul efectuării plăţii. 2.6. Chiria lunară poate fi modificată de către Locator în cazul schimbării preţurilor, tarifelor, plăţilor sau normelor de amortizare (uzură) reglementate de stat, impozitelor şi taxelor generale de stat şi locale, precum şi în alte cazuri, prevăzute de legislaţie, iar Locatarul este obligat să accepte şi să plătească chiria lunară modificată. 3. PLATA DE GARANŢIE 3.1. Locatarul plăteşte în favoarea Locatorului plata de garanţie în cuantum de ___ Euro în termen de cinci zile din ziua semnării prezentului contract. 3.2. Plata de garanţie se plăteşte prin virament în lei MD conform cursului oficial al BNM la momentul efectuării plăţii 3.3. La încetarea locaţiunii sau la rezilierea prezentului contract de către Locator, dacă Locatorul nu are careva reclamaţii (pretenţii) către Locatar, plata de garanţie se restituie în termen de cinci zile bancare din ziua încetării locaţiunii sau rezilierii prezentului contract. Plata de garanţie se restituie prin virament în lei MD conform cursului oficial al BNM la momentul efectuării plăţii. 3.4. În cazul în care Locatorul are careva reclamaţii (pretenţii) faţă de Locatar, prejudiciul cauzat de către Locatar Locatorului va fi reparat din contul plăţii de garanţie. În cazul în care plata de garanţie nu va acoperi prejudiciul cauzat, repararea totală a acestuia se efectuează de Locatar în termen de 5 zile din ziua înaintării reclamaţiei de către Locator. 3.5. Pentru repararea prejudiciului cauzat Locatorului din contul plăţii de garanţie nu sunt necesare careva acorduri, aprobări etc. din partea Locatarului. 342 C ON T R AC T E 3.6. În cazul în care plata de garanţie a fost utilizată în totalitate sau în parte pentru repararea prejudiciului cauzat, valoarea utilizată se va plăti de Locatar Locatorului în termen de cinci zile din ziua utilizării sumei respective, dar nu mai târziu de ziua încetării locaţiunii sau rezilierii prezentului contract. 3.7. Părţile pot stabili printr-un acord suplimentar la prezentul contract utilizarea plăţii de garanţie achitate ca chirie pentru ultima lună a locaţiunii. 4. CONDIŢII SPECIALE PRIVIND FOLOSIRE A BUNULUI ÎNCHIRIAT 4.1. Locatarul acceptă Bunul închiriat în starea lui actuală. 4.2. Locatarul va amenaja interiorul Bunului închiriat, doar după obţinerea unei autorizări scrise de la Locator. 4.3. Locatorul este în drept să viziteze Bunul închiriat în limite rezonabile cu scopul de a lua cunoştinţă de starea acestuia şi utilizarea lui. 4.4. Locatarul nu este în drept să intervină în reţelele inginereşti, care sânt amplasate în interiorul sau exteriorul Bunului închiriat, fără coordonarea în scris a Locatorului. 4.5. Locatarul va utiliza __ numere de telefon ale reţelei telefonice orăşeneşti (numerele de telefon se vor indica în actul de predare – primire al reţelelor telefonice (Anexa nr. 3 la prezentul contract)). Convorbirile telefonice, abonamentul etc., se plătesc de către Locatar prin virament la contul de decontare al Locatorului în termen de 5 (cinci) zile din ziua înaintări de către Locator a facturii, întocmite în temeiul contului de plată al organizaţiei ce prestează serviciile respective. În cazul în care Locatarul nu plăteşte în termenul stabilit plăţile indicate în factura înaintată, numerele de telefon ale reţelei telefonice orăşeneşti se vor deconecta. 4.6. Locatorul va asigura posibilitatea staţionării a _____ unităţi de transport auto şi acordarea serviciilor comunale (energia electrică, încălzirea şi răcirea aerului, apeductul şi canalizarea spaţiilor comune) în funcție de posibilităţile tehnice ale Locatorului şi în funcție de parametrii normativi, condiţiile tehnice şi posibilităţile organizaţiilor ce furnizează serviciul respectiv. 5. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIUNILE LOCATORULUI 5.1. Locatorul transmite Locatarului Bunul închiriat în conformitate cu actul de predare-primire al Bunului închiriat (Anexa nr. 2 la prezentul contract). 5.2. Locatorul nu este obligat să efectueze reparaţia capitală a Bunului închiriat. 5.3. Locatorul este în drept să limiteze accesul Locatarului, precum şi persoanelor cărora Locatarul le-a permis folosinţa Bunului închiriat sau accesul la el (angajaţilor, clienţilor, vizitatorilor etc.), să stopeze livrarea serviciilor expuse în pct. 4.5., 4.6. ale prezentului contract, precum şi să ia alte Capitolul V 343 măsuri, în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare de către Locatar a careva din obligaţiile asumate prin prezentul contract. 5.4. Locatorul nu este în drept să intervină în activitatea economică a Locatarului. 6. DREPTURILE ŞI OBLIGAȚIUNILE LOCATARULUI 6.1. Locatarul se obligă să folosească Bunul închiriat exclusiv conform destinaţiei stabilite în pct. 1.3. al prezentului contract, să-l întreţină în condiţii funcţionale bune şi să-l restituie Locatorului în aceleaşi condiţii în care l-a primit, luând în consideraţie uzura normală pe parcursul locaţiunii, conform actului de predare-primire, în ziua încetării locaţiunii sau rezilierii prezentului contract. 6.2. Locatarul se obligă să repare prejudiciul cauzat Bunului închiriat în termen de cinci zile din ziua survenirii acestuia. 6.3. Locatarul este obligat să repare prejudiciul cauzat bunurilor Locatorului, altor decât Bunul închiriat, de către persoanele cărora le-a permis folosinţa Bunului închiriat sau accesul la el (angajaţii, clienţii, vizitatorii etc.) în termen de cinci zile din ziua survenirii acestuia. 6.4. Locatarul este obligat să respecte şi să asigure respectarea de către persoanele cărora le-a permis folosinţa Bunului închiriat sau accesul la el (angajaţii, clienţii, vizitatorii etc.) a normelor tehnice, sanitare, antiincendiare, etc., regulamentelor interne stabilite de Locator pentru uz general. 6.5. Locatarul este obligat să plătească chiria lunară şi alte plăţi prevăzute de prezentul contract în termenele şi condiţiile stabilite de prezentul contract. 6.6. Locatarul este obligat în cazurile de forţă majoră să ia măsuri urgente pentru lichidarea urmărilor acestora, cu informarea în termen cât mai restrâns a organelor de resort şi a Locatorului despre survenirea acestora. 6.7. Locatarul nu este în drept să ceară compensarea valorii îmbunătăţirilor Bunului închiriat nchiriat ffăcute de acesta sau restituirea a careva cheltuieli ffăcute în scopul reparaţiei curente sau întreţinerii Bunului închiriat. 6.8. Locatarul nu este în drept să ceară restituirea a careva cheltuieli ffăcute în scopul reparaţiei capitale. 7. DECLARAŢII ŞI GARANŢII 7.1. Locatarul declară şi garantează că: • persoana care semnează prezentul contract este împuternicită să reprezinte Locatarul în relaţiile cu Locatorul; • nu sunt necesare acorduri, aprobări sau acceptări din partea organelor colegiale, unipersonale sau persoanelor terţe pentru validarea prezentului contract; • clauzele prezentului contract nu vor fi în contradicţie cu actele sale de constituire, cu oricare convenţie, act normativ sau administrativ; • prezentul contract nu este afectat de vicii juridice. 344 C ON T R AC T E 8. REZILIEREA CONTRACTULUI ȘI ÎNCETAREA LOCAŢIUNII 8.1. Prezentul contract poate fi reziliat prin acordul ambelor Părţi, în conformitate cu legea sau prevederile stabilite în prezentul contract. 8.2. Locatorul este în drept să rezilieze prezentul contract, în cazul în care Locatarul nu plăteşte chiria lunară sau alte plăţi prevăzute de prezentul contract în cuantum de 100% pe parcursul a 10 zile calendaristice după expirarea termenului de plată. 8.3. Locatorul este în drept să rezilieze prezentul contract, în cazul în care Locatarul sau persoanele cărora Locatarul le-a permis folosinţa Bunului închiriat sau accesul la el (angajaţii, clienţii, vizitatorii etc.) încalcă o singură dată careva din normele tehnice, sanitare, antiincendiare etc., sau careva din regulile stabilite în regulamentele interne de uz general ale Locatorului. 8.4. Locatorul este în drept să rezilieze prezentul contract în cazul în care Locatarul nu foloseşte Bunul închiriat la destinaţia stabilită în pct. 1.3. al prezentului contract. 8.5. În cazurile expuse în pct. 8.2., 8.3., 8.4., 11.2. ale prezentului contract Locatorul va înştiinţa Locatarul cu cinci zile înainte privind rezilierea prezentului contract. În lipsa situaţiilor expuse în pct. 8.2., 8.3., 8.4., 11.2. ale prezentului contract, Locatorul este în drept să rezilieze prezentul contract, cu condiţia înştiinţării Locatarului cu 30 (treizeci) de zile înainte privind rezilierea prezentului contract. 8.6. Prezentul contract va fi reziliat după expirarea termenului de înştiinţare. 8.7. Locaţiunea încetează: - la expirarea termenului indicat în pct. 1.4. al prezentului contract; - în cazul în care Locatorul încetează să presteze servicii de locaţiune; - în cazul în care Locatarul nu acceptă majorarea chiriei lunare, în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă; - în alte cazuri prevăzute de lege. 9. RESPONSABILITATEA P PĂRŢILOR 9.1. Pentru încălcarea termenului de plată a chiriei lunare sau a altor plăţi prevăzute de prezentul contract, Locatarul este obligat să plătească în favoarea Locatorului penalitate în mărime de 2 (două) % din suma neplătită pentru fiecare zi de întârziere. 9.2. Pentru încălcarea termenului de restituire a Bunului închiriat stabilit în pct. 6.1. al prezentului contract, Locatarul este obligat să plătească în favoarea Locatorului penalitate în mărime de 5 (cinci) % din chiria lunară pentru fiecare zi de întârziere. 9.3. Pentru încălcarea termenului de reparare a prejudiciului cauzat stabilit în pct. 6.2., 6.3. ale prezentului contract, Locatarul este obligat să plătească în favoarea Locatorului penalitate în mărime de 5 (cinci) % din chiria lunară pentru fiecare zi de întârziere. Capitolul V 345 9.4. În cazul în care prezentul contract este reziliat de către Locator în temeiul pct. 8.2., 8.3., 8.4., 11.2. ale prezentului contract, Locatarul va plăti în favoarea Locatorului penalitate în cuantum de trei chirii lunare. Penalitatea se va plăti cel târziu în ziua rezilierii prezentului contract. 9.5. În cazul în care prezentul contract este reziliat de către Locatar, Locatarul va plăti în favoarea Locatorului penalitate în cuantum de trei chirii lunare. Penalitatea se va plăti cel târziu în ziua rezilierii prezentului contract. 9.6. În cazul în care prezentul contract este reziliat de către Locatar sau în cazul în care prezentul contract este reziliat de către Locator în conformitate cu pct. 8.2., 8.3., 8.4., 11.2. ale prezentului contract, plata de garanţie nu se restituie şi rămâne în proprietatea Locatorului. 9.7. Locatarul poartă responsabilitate totală şi este obligat să repare Locatorului prejudiciul cauzat în cazul în care declaraţiile şi garanţiile nominalizate în pct. 7.1. al prezentului contract sunt false. 9.8. Penalităţile stabilite în prezentul contract pot fi încasate de către Locator din contul plăţii de garanţie, ie, Locatorul fiind abilitat pentru aceasta ffără careva acorduri suplimentare din partea Locatarului. 9.9. Pe lângă sancţiunile prevăzute de prezentul contract, Locatarul este obligat să repare Locatorului prejudiciul cauzat în partea neacoperită de penalitate, inclusiv venitul ratat. 10. FORŢA MAJORĂ 10.1. Nici una dintre părţi nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător – total sau parţial – a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră, şi anume: calamităţi naturale, incendiu, inundaţii, stare de război, actele puterii publice, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către persoanele terţe a obligaţiilor sale faţă de Locator, avarii, accidente etc. a utilajului Locatorului oricare alt eveniment sau împrejurări care face imposibil executarea obligaţiilor conform prezentului contract. 10.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de trei zile bancare, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui. 10.3. Dacă în termen de 10 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice rezilierea prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese. 11. DISPOZIŢII FINALE 11.1. Prin derogare de la pct. 2.3. al prezentului contract, chiria lunară pentru ___________ se plăteşte în termen de cinci zile bancare din ziua semnării prezentului contract. 346 C ON T R AC T E 11.2. În cazul în care plata de garanţie nu se plăteşte în termenul stabilit de pct. 3.1. al prezentului contract, sau nu se plăteşte chiria lunară pentru ____________ în termenul stabilit de pct. 11.1. al prezentului contract, termenul de începere a locaţiunii se va stabili de părţi printr-un acord suplimentar. Totodată, în cazul numit Locatorul este în drept să rezilieze prezentul contract. 11.3. Chiria lunară şi alte plăţi prevăzute de prezentul contract se consideră achitate în momentul înregistrării sumei corespunzătoare în contul de decontare al Locatorului. 11.4. Locatarul este în drept să dea Bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimţământul prealabil în scris al Locatorului. 11.5. Prezentul contract poate fi modificat doar prin acordul scris semnat de reprezentanţii împuterniciţi ai părţilor. 11.6. Prezentul contract conţine toate condiţiile asupra cărora au convenit părţile. 11.7. În cazul în care vreo prevedere a prezentului contract este considerată invalidă sau ilegală, sau nu poate fi executată în conformitate cu orice reglementare legală sau de ordine publică, toate celelalte prevederi ale prezentului contract vor rămâne totuşi în deplină vigoare şi efect. În momentul stabilirii faptului că una din prevederi este invalidă, ilegală sau nu poate fi executată, părţile vor negocia, cu bună-credinţă, modificarea într-o cât mai mică măsură a prezentului contract, astfel încât respectiva prevedere să devină legală, valabilă şi executorie şi să reflecte cât mai fidel posibil intenţia iniţială a Părţilor, într-un mod reciproc acceptabil. 11.8. Toate anexele la prezentul contract constituie parte integrantă ale acestuia. 11.9. Litigiile aferente prezentului contract se soluţionează în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova. 11.10. Prezentul contract este întocmit în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. Pentru Locator: Pentru Locator: 5.6.3. Contractul de îînchiriere a spaţiului locativ În baza contractului de închiriere a spaţiului locativ, persoana care dă în chirie se obbligă să transmită în folosinţă chiriaşului şi membrilor familiei Capitolul V 347 acestuia încăperea de locuit amenajată, iar chiriaşul se obligă să folosească încăperea pentru locuit şi să achite persoanei care dă în chirie plata pentru chirie. Pentru închirierea spaţiului locativ din fondul de locuinţe de stat şi obştesc, până la încheierea contractului, persoana care doreşte să închirieze trebuie mai întâi să fie inclusă în listele persoanelor ce necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai, lucru care se face la organele de administrare locală. Aceste persoane însă trebuie să aibă nevoie de spaţiu locativ, să aibă viza de domiciliu şi să do-micilieze permanent în acea localitate. CC RM şi Codul cu privire la locuinţe în vigoare (a se vedea subcapitolul 5.6.6.) prevăd care sunt persoanele ce necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai, modul în care se examinează cererile, care sunt avantajele şi ce persoane beneficiază de acele avantaje pentru a înainta pe listele persoanelor ce necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Dacă persoanei i s-a oferit spre închiriere spaţiu locativ, atunci i se eliberează şi un bon de repartiţie în baza căruia se va încheia contractul de închiriere a spaţiului locativ. Contractul constă dintr-un formular pe care părţile îl îndeplinesc. În cadrul bonului de repartiţie se includ toţi membrii familiei care vor locui în acel spaţiun locativ. Obiect al spaţiului locativ sunt doar încăperile care pot fi folosite pentru a locui în ele. Aceste locuinţe nu trebuie să fie în case dărâmate, avariate. De asemenea, nu se poate da în chirie doar o parte din cameră, sau o cameră ce are o intrare comună cu altă cameră. Cât priveşte plata pentru chirie în fondul de locuinţe de stat sau obştesc, aceasta se stabileşte de Guvern. În prezent aceste tarife sunt stabilite în Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării/reconectării acestora de la sistememele de încălzire şi alimentare cu apă (a se vedea subcapitolul 5.6.6.). În cazul în care persoanele private doresc să dea în chirie anumite camere din spaţiul lor locativ, părţile urmează să-şi exprime acordul asupra acestui fapt. 5.6.4. Contractul de arendă a bunurilor şi terenurilor agricole O dată ce au fost menţionate deja diferenţele dintre locaţiune, arendă şi leasing, urmează să descriem şi care sunt problemele principale legate de contractul de arendă, şi anume: cum trebuie încheiat un contract de arendă, 348 C ON T R AC T E la ce trebuie să atragem atenţia când încheiem un asemenea contract şi care sunt principalele relaţii ce apar în cadrul acestui contract. Pâ P nă a recurge la descrierea în particular a celor mai principale caracteristici ale contractului de arendă consideră consider m necesar de a accentua încă o dată conţinutul art. 911 alin.(3) CC al RM „Contractului de arendă se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la locaţiune în măsura în care prezentul capitol (Capitolul IX CC al RM) nu prevede altfel”, ””, astfel că regulile care au fost descrise în conţinutul subcapitolului locaţiune iune se refer referă şi la la contractul de arendă cu unele excepţii care sunt expuse clar în art. 911-921 CC al RM şi în Legea cu privire la arendă în n agricultur agricultură din 15 mai 2003. 5.6.4.1. Ce putem transmite sau prelua în arendă Contractul de arendă presupune transmiterea în posesie şi folosinţă temporar doar a bunurilor şi terenurilor agricole. Terenurile agricole care pot fi porară obiectul arendei pot fi de orice categorie şi destinaţie, inclusiv dreptul asupra cotei de teren echivalent (astfel, poţi lua în arendă terenuri de la vecini, sau chiar terenuri de la primărie, cum ar fi păşuni, sau teren arabil etc.). O dată ce ai luat în arendă un teren, dreptul de arendă asupra acestui teren se extinde şi asupra construcţiilor, instalaţiilor, amenajărilor, inclusiv asupra plantaţiilor multianuale de pe terenul respectiv, dacă contractul nu prevede altfel. Dacă vorbim despre bunurile agricole, atunci acestea pot fi: maşini, utilaje şi instalaţii destinate lucrărilor agricole. 5.6.4.2. Relaţiile în cadrul contractului de arendă Pe parcursul contractului de arendă, persoana care dă în arendă bunul sau terenul are dreptul să verifice modul în care persoana care arendează foloseşte bunul sau terenul arendat. Pentru a-şi asigura primirea plăţii pentru bunul sau terenul transmis în arendă, persoana care transmite în arendă are dreptul de a reţine bunurile şi ceea ce s-a produs pe terenul arendat de la persoana care arendează bunul sau terenul agricol. Exemplu Cociu I. a dat în arendă 10 ha de teren arabil lui Vasilachi E. Plata pentru arendă a fost stabilită în sumă de 3500 lei pe an şi urma să fie achitată la sfârşitul fiecărui an, dar nu mai târziu de 25 ianuarie. Pentru a se asigura că Vasilachi E. va achita suma de 3500 lei, Cociu I., în fiecare an după ce avea loc recoltarea roadei, depozita în hambarul său tot grâul recoltat de pe acest lot de pământ. Capitolul V 349 În cazul când termenul stabilit pentru contractul de arendă s-a terminat, persoana care arendează bunul sau terenul agricol are dreptul să ceară ca ea să fie prima în cazul în care se încheie un nou contract de arendă asupra acelui bun sau teren agricol. Însă pentru a beneficia de acest drept, persoana care a arendat bunul trebuia să-şi fi executat obligaţiile din contractul de arendă anterior încheiat şi să accepte noile condiţii ce se propun la încheierea contractului de arendă nou. În cazul în care fructele obţinute din contractul de arendă se pierd fără vinovăţia vreunei părţi, atunci persoana care arendează bunul poate cere reducerea plăţii pentru arendă. De asemenea, persoana care arendează are dreptul să cumpere acel bun sau să-l dea în arendă unei alte personae, însă numai cu acordul persoanei care i-a dat bunul în arendă. Contractului de arendă îi este specifică graţie naturii juridice a obiectului acestui contract (terenurile şi bunurile agrigole) relaţiile de subarendă, ceea ce des se întâlneşte între agricultori. Capitolul IX din CC al RM nu conţine nicio prevedere referitor la acest tip de relaţii, astfel venim cu o remarcă şi anume art. 911 alin.(3) CC al RM „Contractului de arendă se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la locaţiune în măsura în care prezentul capitol (Capitolul IX CC al RM) nu prevede altfel”, prin urmare menţionăm că relaţiile de subarendă urmează a fi reglementate de prevederile referitoare la contractul de locaţiune sau mai precis de cele referitoare la sublocaţiune: art. 894-896 CC al RM (vezi subcapitolul 5.6.2). 5.6.4.3. Forma contractului, consecinţele nerespectării formei Contractul de arendă se încheie în scris. Contractul de arendă a unui teren, încheiat pe un termen ce depăşeşte trei ani, trebuie să fie înscris în registrul bunurilor imobile. Contractul de arendă a terenului pe un termen mai mic de trei ani se înregistrează de către primăria satului (comunei), oraşului, municipiului, pe al cărei teritoriu este situat terenul şi care va ţine registrul unor asemenea contracte de arendă. Nerespectarea formei scrise a contractului nu va putea proba existenţa contractului în caz de neînţelegeri. 5.6.4.4. Modificarea, încetarea arendei şi efectele acesteia Părţile unui contract de arendă pot oricând modifica sau înceta un contract de arendă, dacă au ajuns la aceasta de comun acord. Însă în cazul când o parte doreşte să modifice contractul, ea trebuie să înştiinţeze cealaltă parte şi să primească un răspuns în termen de 30 de zile referitor la modificarea contractului. 350 C ON T R AC T E În caz că părţile sunt de acord să modifice contractul, ele trebuie să încheie un acord adiţional (un act în scris în care să menţioneze ce doresc să modifice în contract) şi să-l anexeze la contract. Contractul de arendă poate înceta: – dacă a expirat termenul arendei; – dacă acest contract a fost declarat nul; – dacă bunurile care au fost arendate s-au distrus, deci nu mai pot fi folosite; – dacă contractul a fost desfăcut de părţi; – în alte cazuri despre care s-au înţeles părţile. Efectele încetării contractului de arendă În cazul în care contractul de arendă a încetat, persoana care a arendat bunul sau terenurile agricole trebuie să înapoieze obiectul arendei. În cazul în care persoana care dă bunul sau terenul în arendă doreşte să desfacă contractul de arendă înainte de încetarea anului agricol, ea trebuie să achite persoanei care arendează pământurile sau bunurile agricole valoarea roadelor care, deşi nu sunt separate de teren sau bun, vor putea fi separate înainte de sfârşitul anului agricol în condiţiile unei gospodăriri normale. 5.6.5. Contractul de leasing Prin contract de leasing o parte (locator) va transmite un bun (cumpărat sau produs de el) în posesie şi folosinţă pentru un anumit timp unei alte persoane (locatar) contra unei plăţi care se va achita la anumite perioade de timp (rate de leasing). Cu alte cuvinte, o parte care cumpără sau produce un bun va putea transmite acel bun unei alte persoane pentru a-l poseda şi folosi pentru un anumit timp, contra unei plăţi ce se va achita de către persoana care primeşte bunul, la anumite intervale de timp (pe etape). Contractul de leasing se încheie, de obicei, pe un termen anumit. Acest termen trebuie să includă deplina amortizare a bunului (răscumpărarea totală a bunului), care corespunde cu termenul efectiv de exploatare a obiectului contractului. După expirarea termenului contractului, dreptul de proprietate asupra bunului se transmite locatarului, ffără achitarea preţului rezidual al bunului (preţul real-iniţial). În cazurile în care contractul nu încetează prin deplina amortizare a bunului, locatarul poate fi obligat prin contract să cumpere bunul la un preţ rezidual, sau să continuie întreţinerea raporturilor contractuale pâna la achitarea definitivă a bunului. Capitolul V 351 Cerinţa de bază, înaintată de lege, faţă de forma contractului de leasing este respectarea formei scrise drept condiţie de a putea dovedi existenţa contractului de leasing. Obiectul contractului de leasing este un bun mobil determinat, de exemplu, o maşină. Persoana care dă în chirie (locatorul) rămâne proprietarul bunurilor transmise în leasing pentru întreaga perioadă de acţiune a contractului de leasing, şi doar după achitarea tuturor sumelor de bani (ratelor) stabilite în contract cel ce procură bunul în leasing devine proprietarul bunului. De ce în anumite situaţii este mai convenabil să procuri un bun în leasing? Specificul acestui contract se lămureşte astfel: în caz că o persoană doreşte să procure un bun, dar nu are toată suma de bani la moment, ea poate să achite preţul pentru acest bun pe părţi, în decursul unei perioade de timp stabilite (în rate), însă procurând un bun în leasing, persoana achită un preţ mai mare decât dacă ar procura acest bun în baza unui simplu contract de vânzare-cumpărare, achitând toată suma la momentul procurării bunului. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 5.6.6. Acte normative de referinţă Constituţia RM, din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994 CC RM, nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002 Legea cu privire la arenda în agricultură din 15 mai 2003, nr. 198-XV din 15.05.2003, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 163-166/650 din 01.08.2003 Lege Codul cu privire la locuinţe, al R.S.S. Moldoveneşti, nr. 2718-X din 03.06.83, Veştile nr. 6/40, 1983 HOTĂRÂREA SOVIETULUI MINIȘTRILOR AL RSS MOLDOVENEȘTI despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în R.S.S. Moldoveneacă nr. 405 din 25.11.87, Veştile nr. 12/154, 1987 Hotărâre privind aprobarea Regulilor provizorii de exploatare a locuinţelor, întreţinere a blocurilor locative şi teritoriilor aferente în Republica Moldova, nr. 1224 din 21.12.98, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 3-4/28 din 14.01.1999 Legea RM cu privire la leasing din 15.02.2005, nr. 59-XVI din 28.04.2005, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 92-94/429 din 08.07.2005 352 C ON T R AC T E 8. Hotărâre despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, nr. 191 din 19.02.2002, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 29-31/263 din 28.02.2002 5.7. Împrumutul Contractul de împrumut este unul necesar în viaţa contemporană. Însă de cele mai multe ori oamenii dau cu împrumut mprumut ffără a înţelege că în acel moment ei încheie un contract, fie chiar în formă verbală, deşi legea prevede anumite cerinţe pentru astfel de înţelegeri, care vin cu scopul de a ajuta părţile contractului de împrumut să evite o serie de probleme ce pot apărea ulterior. O altă situaţie ce apare este că cel mai des oamenii, atunci când vorbesc de împrumut, se referă doar la anumite sume de bani, ceea ce nu este corect, deoarece poţi să dai şi, respectiv, să iei cu împrumut şi alte bunuri. 5.7.1. Forma contractului, tipurile de împrumut î (îîmprumut (î mprumut ffă ără r bani, îîmprumutul cu bani) Prin contractul de împrumut, partea care dă cu împrumut transmite în proprietate celeilalte părţi (care împrumută) bani sau alte bunuri fungibile (care în executarea obligaţiei de împrumut pot fi înlocuite cu altele), iar persoana care împrumută se obligă ca, la încetarea contractului, să restituie banii sau bunurile de acelaşi tip, calitate şi cantitate. Părţi ale contractului de împrumut pot fi atât persoane fizice, cât şi persoana juridică. Lombardurile şi asociaţiile de economii şi împrumut sunt persoane juridice cu o formă organizatorică şi activitate în corespundere cu legea. Împrumutul acordat de lombard sau de asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor este întotdeauna oneros (adică presupune un venit suplimentar pentru cei ce dau cu împrumut), adică pe lângă faptul că persoana care împrumută trebuie să restituie împrumutul, ea trebuie să mai achite şi un anumit procent la care s-a înţeles la încheierea contractului. Pentru încheierea unui contract de împrumut, legea nu prevede o formă obligatorie, astfel dacă părţile s-au înţeles asupra condiţiilor pricipale din contract, contractul se consideră încheiat. De asemenea, la dorinţa părţilor, contractul de împrumut poate fi încheiat cu titlu gratuit (f (fără r un anumit procent la care s-au înţeles la încheierea contractului) sau cum mai putem să-l numim – împrumut mprumut ffără r bani. Cu alte Capitolul V 353 cuvinte, la expirarea termenului contractului persoana care a împrumutat întoarce ceea ce a împrumutat înapoi, cu asta finisându-se relaţiile de împrumut. Însă în cazurile când părţile încheie un contract de împrumut oneros – împrumutul cu bani, persoana care a împrumutat, pe lângă restituirea împrumutului, mai trebuie să achite şi o sumă de bani numită procent. Asupra mărimii procentului părţile se înţeleg la încheierea contractului. 5.7.2. Obligaţiile părţilor şii efectele nerespect nerespectării acestora Încheind contractul de împrumut, persoana care împrumută se obligă: să transmită suma de bani sau bunurile pe care le împrumută, aici existînd o excepţie: În cazul în care situaţia materială a persoanei care se împrumută se înrăutăţeşte astfel încât există riscul ca să nu poată întoarce împrumutul, persoana care acordă împrumutul poate refuza să transmită banii sau bunuri spre împrumut. – – – în momentul în care persoanei care acordă împrumutul i s-a restituit împrumutul sau i s-a achitat şi dobânda, atunci cel care a acordat împrumutul trebuie să elibereze chitanţa şi titlul original al contractului de împrumut persoanei care a solicitat împrumutul. Principalele obligaţii ale persoanei care împrumută, de care aceasta trebuie să ţină cont în mod obligatoriu, sunt: dacă persoana care se împrumută nu a mai primit împrumutul, ea poate cere de la persoana care trebuia să transmită împrumutul repararea pagubei care a fost creată ca urmare a neacordării împrumutului; persoana care a împrumutat trebuie să restituie ceea ce a împrumutat înapoi la expirarea termenului pentru care a fost acordat împrumutul, însă dacă ea întârzie să restituie, atunci va fi obligată să achite persoanei care acordă împrumutul o dobândă de întârziere care nu poate depăşi cu mult rata de refinanţare a BNM (această rată de refinanţare este o plată de întârziere prevăzută de lege, pe care o stabileşte Banca Naţională a Republicii Moldova). Pentru a spori încrederea persoanei care acordă împrumutul, ambele părţi pot conveni ca contractul de împrumut să fie garantat cu un bun. Astfel persoana care acordă împrumutul poate pretinde asupra bunului garantat (să dobândească dreptul de propeitate asupra bunului respectiv), în cazul în care persoana care a împrumutat întârzie să restituie împrumutul. 354 C ON T R AC T E 5.8. Contracte bancare Foarte des întâlnim în activitate şi o altă categorie de contracte şi anume contractele bancare. Capitolul dat este dedicat acestui tip de contracte şi anume elementelor principale. De asemenea, ne vom axa cu prioritate şi asupra situaţiilor principale care trebuie să fie luate în consideraţie la momentul când încheiem asemenea contracte. 5.8.1. Creditul bancar Prin contractul de credit bancar, o parte (banca) acordă un împrumut (credit) unei persoane (debitor), iar această persoană care ia credit se obligă să întoarcă suma creditului şi să plătească dobânda şi alte cheltuieli referitoare la contract. Reieşind din această definiţie, deducem clar că creditul bancar se aseamănă foarte mult cu contractul de împrumut, astfel că şi în CC RM la art. 1236 alin. (3) se menţionează că faţă de contractul de credit bancar se aplică regulile de la împrumut, cu unele excepţii. Totuşi există câteva diferenţe, şi anume: în cazul creditului bancar, una din părţi în mod obligatoriu este o bancă, iar obiect al împrumutului pot fi doar bani, pe când la împrumut, subiecţi ai contractului pot fi orice persoane atât fizice, cât şi juridice, iar obiect al împrumutului pot fi banii şi alte bunuri fungibile (a se vedea subcapitolul 5.6.7.). Contractul de credit bancar se încheie în formă scrisă. Legea instituţiilor financiare nr. 550/1995, art. 3 prevede că în acordul încheiat de o instituţie financiară (bancă) cu o altă persoană se indică: suma şi destinaţia creditului, rata dobânzii, termenele de întoarcere şi alte condiţii. După cum am menţionat anterior, părţile acestui contract sunt, pe de o parte, în mod obligatoriu, o bancă, şi pe de altă parte, atât persoana fizică, cât şi persoana juridică. Obiectul acestui contract este suma de bani pe care banca o împrumută unei persoane. La acordarea împrumutului, banca transferă suma de bani în contul curent al persoanei care solicită împrumutul în banca dată sau într-un alt cont în oricare altă bancă, indicat de persoana care solicită împrumutul; prin deschiderea liniei de credit în cazul creditului în cont curent; prin eliberarea sumei respective în numerar. Creditul se acordă pentru un anumit termen, la expirarea căruia persoana care a solicitat creditul trebuie să-l întoarcă, plus dobânda şi alte cheltuieli în legătură cu contractul. Dacă în contract nu este stabilit termenul întoarcerii creditului, atunci persoana care solicită creditul va fi obligată să-l restituie la prima cerere a băncii. Capitolul V 355 Remuneraţia pentru creditul acordat se exprimă sub formă de dobândă şi alte plăţi aferente, care se compun din comisionul pentru serviciile prestate în legătură cu utilizarea creditului, comisionul de neutilizare, alte sume convenite de părţi. În practică, dobânda se calculează pentru fiecare zi de utilizare a creditului, împărţindu-se suma dobânzii anuale la numărul de zile ale anului. Părţile pot conveni asupra modalităţii de plată a dobânzii. În cazul în care părţile omit să stabilească în contract prevederi referitor la dobândă (situaţie puţin probabilă în practică), banca poate pretinde plata dobânzii legale, adică a unei dobânzi egale cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale. Contractul de credit bancar se va încheia în formă scrisă, de obicei prin semnarea unor formulare tipizate. Băncile tind să însereze în fomularele tipizate propuse clienţilor o condiţie privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobânzii, adică la decizia băncii, ncii, ffără a cere părerea debitorului, să modifice mărimea dobânzii stabilite la momentul încheierii contractului. CC RM în art. 1237 alin. (2) stabileşte că în cazul în care contractul prevede acest drept al băncii, modificarea se va face în funcţie de anumiţi factori exteriori, independenţi de voinţa băncii: modificarea ratei de refinanţare a Băncii Naţionale sau a ratei inflaţiei, evoluţia pieţei. În asemena situaţie este important de ştiut că, în cazul în care banca are dreptul să modifice unilateral mărimea dobânzii, ea este obligată să anunţe în scris persoana care solicită creditul despre aceasta, cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Dacă persoana care a solicitat creditul nu este de acord cu noua mărime a dobânzii, ea poate cere încetarea contractului, anunţând despre aceasta banca în termen de 7 zile. De regulă, la încheierea contractului de credit bancar va fi necesară documentaţia ce confirmă situaţia financiară a persoanei care solicită credit; o descriere a modului în care se va garanta creditul (adică cum asigură debitorul banca că el va putea să întoarcă banii împrumutaţi) ş.a. Există situaţii când banca este în drept să refuze unui client acordarea unui credit şi anume: – în caz că, după încheierea contractului, persoana care solicită creditul nu a prezentat documentaţia cu privire la situaţia financiară, sau cu ce se va garanta întoarcerea creditului (spre exemplu, informaţia despre un bun care urmează a fi gajat pentru a obţine un credit), atunci banca poate refuza să acorde suma creditului persoanei care solicită credit; – chiar şi după încheierea contractului de credit bancar, dacă situaţia materială a persoanei care solicită credit se înrăutăţeşte, atunci banca 356 C ON T R AC T E are dreptul să refuze să-i acorde creditul solicitat. O latură importantă a contractului de credit bancar este gajul. Pentru a spori încrederea băncii că va putea întoarce creditul, persoana care solicită credit va garanta acest credit cu un bun (gajul). Astfel, în cazul în care persoana nu a restituit creditul, banca va putea să devină proprietar al acestui bun şi să-i hotărască soarta: să-l vândă sau să-l dea în chirie sau arendă pentru a putea să întoarcă banii pe care i-a dat în baza contractului de credit. În această situaţie, debitorul pierde dreptul de proprietate asupra bunului pe care l-a pus în gaj în schimbul creditului obţinut. În funcţie de bunul depus ca garanţie, forma actului prin care se depune garanţia poate fi în scris şi autentificată notarial (un imobil: casă, apartament, lot de pământ etc.), sau numai în scris (automobil, utilaj). De asemenea, ca garanţie a creditului poate servi şi promisiunea, angajamentul altei persoane care ar garanta cu bunurile sale că creditul va fi întors băncii de persoana care a solicitat credit (altfel spus, garanţia personală). În cazul în care creditul nu a fost rambursat de persoana care a solicitat credit, atunci banca se va adresa persoanei care a garantat pentru întoarcerea creditului, deci atunci când o persoană se pune ca garant pentru cineva că acesta din urmă va întoarce creditul în întregime şi la timp, garantul trebuie să fie ferm convins că această persoană se va ţine de cuvânt, altfel pot apărea o serie de probleme. Pe parcursul executării contractului de credit, persoana care solicită creditul este obligată să menţină garanţiile şi să utilizeze suma creditului în conformitate cu condiţiile incluse în contractul de credit bancar. Model de contract de împrumut: Contract de împrumut _________________ 20 mun. Chişinău __________________________________________, numită în continuare „Împrumutător”, în persoana _______________________ ______________________________________________ activând în baza (statutului, procurii ...), pe de o parte, şi___________________ ___________ __________________________________________, numită în continuare „împrumutatul”, în persoana _______________ ________________ activând în baza (statutului, procurii ...), pe de altă parte, numite în continuare „Părţi” au încheiat prezentul acord despre următoarele: 1. Obiectul contractului 1.1. Împrumutătorul transmite în condiţiile prezentului contract în proprietate Împrumutatului mijloace băneşti în sumă de ___________________ ______________________ lei (în cifre şi litere), pentru ___________ Capitolul V 357 ______________________________________________________ ________________________________________, iar Împrumutatul se obligă să restituie împrumutătorului aceeaşi sumă de bani (suma împrumutată). 1.2. Suma împrumutului indicată în p.1.1. se oferă împrumutatului pe un termen de _____________ . 2. Drepturile şi obligaţiile Părţilor 2.1. Împrumutătorul se obligă să-i transmită împrumutatului mijloacele băneşti indicate în p.1.1. al prezentului contract în termen de ___________ ______ zile din momentul semnării prezentului contract, prin virament pe contul împrumutatului (sau în numerar). 2.2. În termen de ______________ zile din momentul parvenirii mijloacelor băneşti pe contul împrumutatului (sau din momentul recepţionării banilor), Părţile întocmesc şi semnează actul de primire a mijloacelor băneşti. 2.2. Data de acordare a împrumutului se consideră data parvenirii mijloacelor băneşti pe contul împrumutatului (data recepţionării banilor). 2.3. Împrumutătorul este în drept să verifice modul de folosire de către împrumutat a mijloacelor băneşti primite în conformitate cu scopurile indicate în p.1.1. al prezentului contract. 2.4. În scopul verificării folosirii conform destinaţiei a mijloacelor băneşti, Împrumutatul este obligat: 2.4.1. să-l înştiinţeze pe împrumutător despre fiecare act juridic efectuat în vederea ______________________________ ; 2.4.2. să prezinte documente (contracte, acte de primire-predare, facturi etc.) ce confirmă executarea actelor juridice în vederea ______________; 2.4.3. să prezinte împrumutătorului spre informare documentaţia financiară şi contabilă. 2.5. În cazul neîndepiinirii de către Împrumutat a condiţiilor prezentului contract în vederea folosirii conform destinaţiei a sumei împrumutului, inclusiv cazurile de încălcare a obligaţiilor prevăzute în p.2.3. al prezentului contract, împrumutătorul este în drept să ceară de la împrumutat restituirea anticipată a sumei împrumutului şi plata dobânzii cuvenite. 2.6. La expirarea termenului indicat în p.1.2., Împrumutatul se obligă să restituie împrumutătorului suma primită conform prezentului contract în ordinea şi în condiţiile indicate în p.2.6. al prezentului contract, precum şi să achite împrumutătorului dobânda ce-i revine. 3. Restituirea sumei împrumutului 3.1. Nu mai târziu de ziua următoare după expirarea termenului de împrumut, indicat în p.1.2. al prezentului contract, împrumutatul trebuie să transfere pe contul împrumutătorului 100% din suma împrumutului; 358 C ON T R AC T E 3.2. Odată cu transferarea sumei împrumutului, împrumutatul transferă şi suma dobânzii din calculul ______% anuale din suma împrumutului pentru termenul integral de folosinţă a mijloacelor băneşti. 3.3. Data de executare de către împrumutat a obligaţiei de restituire a sumei împrumutului împrumutătorului se consideră data încasării mijloacelor băneşti pe contul împrumutătorului. 3.4. Împrumutatul este în drept cu acordul împrumutătorului să restituie suma împrumutului până la expirarea termenului de restituire (anticipat), stabilit în contract; în acest caz, odată cu suma împrumutului, împrumutatul achită împrumutătorului şi dobânda la suma împrumutului, reieşind din termenul de folosinţă a mijloacelor băneşti. 4. Alte condiţii 4.1. Prezentul contract este întocmit în două exemplare, câte unul fiecărei Părţi. 4.2. Contractul poate fi modificat şi completat cu acordul Părţilor. Toate modificările şi completările la contract urmează să fie întocmite în scris şi semnate de către Părţi. 4.3. Litigiile, care pot apărea cu privire la prezentul contract şi din prezentul contract, Părţile le vor soluţiona pe calea negocierilor. În cazul imposibilităţii de soluţionare a litigiilor pe calea negocierilor, ele vor fi soluţionate în judecătoria economică. Adresele juridice, rechizitele de plată, semnăturile şi ştampilele Părţilor. Recipisă Despre recepţionarea sumei împrumutate locul şi data emiterii recipisei, cu litere__________________________ __________________ Subsemnatul (a) (împrumutatul) _____________________________ ____ conform contractului de împrumut nr. _____din „ _______________ 200_, am primit de la (împrumutător)_____________________________ _____________________________ lei (cu cifre şi litere) (sau USD/EURO, echivalentul a ______________________________________ lei (cu cifre şi litere). Suma dată mă oblig s-o restitui în termenele prevăzute în contract. Împrumutatul _____________________ data şi semnătura __________________ Recipisă Despre recepţionarea sumei datorate de la împrumutat locul şi data emiterii recipisei, cu litere _________________________ _________________________________________________________ Subsemnatul (a) (împrumutătorul) ____________________________ ___________ conform contractului de împrumut nr. _____din „ ________ Capitolul V 359 ___________________ 200_, am primit de la (împrumutat)___________ _______________________________________________ lei (cu cifre şi litere) (sau USD/EURO, echivalentul a _______________________ lei (cu cifre şi litere). Pretenţii în legătură cu executarea contractului de împrumut nr. ____ din ________________________________ nu am. Împrumutătorul _____________________ data şi semnătura ____________________ 5.8.2. Depozitul bancar Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară înfiinţată conform legii va primi o sumă de bani de la persoana care va face depunerea (deponent, depuneri se pot face din numele unei persoane pentru altă persoană), obligându-se ca după un anumit termen sau la cerere să înapoieze suma de bani deponentului. Actul juridic prin care o persoană efectuează depuneri băneşti la bancă în favoarea altei persoane poate fi săv ă ârşit, de exemplu, ăv în baza unui contract de donaţie. Cu alte cuvinte, persoana va transmite o sumă de bani băncii, pe care îi va primi înapoi în funcţie de înţelegerea avută: fie oricând va cere persoana care a depus banii, fie după un anumit termen concret stabilit în contract. Obiectul depozitului sunt banii. De regulă, pentru suma de bani primită ca depozit, banca va achita o dobândă persoanei care a depozitat banii. Părţile sunt libere să stabilească prin acordul lor mărimea dobânzii. Dacă în contract nu va fi nici o înţelegere cu privire la dobândă, în acest caz mărimea dobânzii va reprezenta 5% peste rata de refinanţare a Băncii Naţionale în contractele cu participarea consumatorului şi de 9% peste rata de refinţare a Băncii Naţionale – în contractele la care nu participă consumatorul (prin consumator se înţelege persoana fizică care nu practică activitatea de întreprinzător). Există cazuri când banca nu va achita dobândă persoanei care a ffăcut depunerea, şi anume: atunci când în contract va fi inclusă condiţia prin care banca se eliberează de achitarea dobânzii. Dobânda pentru banii depuşi ca depozit se calculează începând cu următoarea zi din ziua efectuării depunerii şi până în ziua restituirii depozitului. Persoana care a făcut depunerea bănească poate solicita oricând suma dobânzii sau, în cazul în care nu o cere, suma dobânzii va fi adunată la suma de bani depusă ca depozit. 360 C ON T R AC T E Părţile sânt libere să stabilească de comun acord modul şi termenele de plată a dobânzii. De exemplu, părţile pot conveni ca dobânda să se plătească lunar, trimestrial sau anual. Astfel, la restituirea sumei de bani, banca va achita şi suma dobânzii calculate până la acel moment. Contractul de depozit bancar se încheie în formă scrisă, iar la depunerea banilor se eliberează un certificat de depozit, sau orice document care demonstrează că a avut loc depunerea banilor. La primirea banilor, banca va deschide persoanei care depune banii un cont de depozit. În cadrul contractului de depozit bancar, depunerea banilor poate fi pe un anumit termen sau la cerere. În cadrul depunerii pe un anumit termen, banca va fi obligată să întoarcă banii la expirarea acelui termen despre care părţile s-au înţeles în contract. În cazul depozitului la vedere, banca va fi obligată să întoarcă banii la cererea persoanei care a ffăcut depunerea. Un moment important ce ţine de contractele bancare este faptul că banca nu are voie să divulge informaţii care au devenit cunoscute băncii în cadrul relaţiilor de afaceri cu clientul său, referitor la client, la conturile deschise de el în bancă, la operaţiunile efectuate în aceste conturi. Această interdicţie nu operează în cazul când informaţia dată este necesară în vederea combaterii criminalităţii economice. Dacă informaţiile au fost divulgate, atunci persoana care face depunerea bănească poate cere băncii repararea pagubei care a fost pricinuită ca urmare a divulgării respectivei informaţii. 1. 2. 3. 4. 5. 5.8.3. Acte normative de referinţă: Constituţia RM, din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994 CC RM, nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002 Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, nr. 548-XIII din 21.07.95, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 56-57/624 din 12.10.1995 Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei privind deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor la Băncile autorizate din RM din 03.12.2004; [Denumirea modificată prin Hot.BNM nr. 145 din 31.07.2008, în vigoare 16.09.2008], nr. 297 din 25.11.2004, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 218-223/474 din 03.12.2004 Regulamentul BNM cu privire la acordarea de către băncile comerciale a creditelor în consorţiu; din 03.02.1995, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 38-39/11 din 14.07.1995 Capitolul V 361 6. Legea instituţiilor financiare, nr. 550-XIII din 21.07.95, Republicat: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 110-113/334 din 02.07.2010, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1/2 din 01.01.1996 7. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, nr. 190-XVI din 26.07.2007, Monitorul Oficial al R. M. nr. 141-145/597 din 07.09.2007 5.9. Asigurările După cum se ştie, în viaţa cotidiană există o serie de situaţii pe care nu poţi să le prevezi din timp. Anume în aceste situaţii oamenilor le pot fi aduse o serie de daune, fie vieţii, sănătăţii personale, fie proprietăţii lor. Pentru a putea compensa măcar puţin pierderile suportate, a fost creată instituţia asigurării, care dă posibilitate persoanei să se asigure din timp, în caz că are unele temeri că se poate întâmpla ceva, sau pur şi simplu să se asigure pentru o eventuală situaţie care poate să-i provoace daune ei sau familiei sale, sau bunurior sale. După cum vom vedea în capitolul dat, în unele cazuri, statul este cel care poate să oblige persoana să se asigure (asigurarea obligatorie), ceea ce ţine deja de politica protecţionistă a tuturor cetăţenilor săi, iar în alte cazuri, persoana decide dacă doreşte sau nu să-şi asigure viaţa, sănătatea, rudele sau chiar bunurile proprii. Totodată, nu vom lăsa fără abordare şi relaţiile principale, şi acele elemente de bază care necesită a fi luate în vedere în cazul implicării unei persoane în semnarea contractului de asigurare. 5.9.1. Asigură Asigur rile obligatorii Acest tip de asigurare este anume acea situaţie de care vorbeam puţin mai sus, când statul este cel care dictează, în anumite sfere, regulile cu privire la asigurări. Statul face acest lucru prin intermediul pârghiilor sale legislative (legi, hotărâri de guvern), iar nerespectarea acestor reguli impuse atrage după sine o serie de sancţiuni (ex. lipsa asigurării pentru automobil RCA – asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto – se pedepseşte cu plata unei amenzi). 5.9.1.1. Tipurile asigurărilor obligatorii (AORC, asigurarea medicală) Prin contractul de asigurare, persoana care se asigură plăteşte prima de asigurare (o sumă de bani) persoanei care o va asigura (asigurătorul), pentru ca, în cazul în care va apărea riscul pentru care s-a asigurat, asigurătorul să-i achite suma asigurării sau despăgubirea asigurată. Suma asigur asigurării sau despăgubirea ăgubirea poate fi achitată, în funcţie de situaţie, ă persoanei care a avut de suferit ca urmare a apariţiei riscului, adică victimei. 362 C ON T R AC T E Î conformitate cu Legea cu privire la asigur În asigurări (a se vedea subcapitolul 5.9.3.), contractele de asigurare pot fi încheiate atât la libera voinţă a părţilor, cât şi impuse de lege. În cazul asigurărilor obligatorii, părţile contractului, drepturile şi obligaţiile acestora, mărimea plăţilor de asigurare, termenul de achitare a acestora sunt stabilite de lege şi nu la voinţa părţilor. Asigurarea obligatorie poate fi de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă. O modalitate de asigurare obligatorie este asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători. Acest tip de asigurare este obligatoriu în efectuarea transportului aerian, auto, feroviar şi fluvial. Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători se încheie anual între transportator şi asigurător. Prima de asigurare pe care transportatorul o va achita asigurătorului va fi stabilită în mărime de până la un procent din suma volumului anual de transportare a călătorilor. Cât priveşte suma despăgubirilor, atunci aceasta, conform legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători, nu trebuie să fie mai mare decât echivalentul a 10 mii de dolari SUA, în cazul în care victima decedează sau a suferit vătămări corporale, iar în cazul deteriorării bunurilor – echivalentul a 20 de dolari SUA pentru 1 kg de greutate, dar nu mai mult de 1000 de dolari SUA. Un alt tip de asigurare obligatorie este asigurarea obligatorie de asistenţă medicală. Asistenţa medicală este un sistem creat de stat pentru a apăra interesele populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii. Asigurătorul în contractul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este Compania Naţională de Asigurări în Medicină, iar persoana care se asigură încheie acest contract prin instituţia/organizaţia la care s-a angajat în câmpul muncii. Asistenţa medicală şi volumul acordării acesteia este prevăzut în Programul Unic al Asigurării Obligatorii de Asistenţă Medicală. În cazul copiilor cu vârsta preşcolară, elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală, elevilor din învăţământul secundar profesional, studenţilor din învăţământul superior universitar cu frecvenţa la zi, invalizilor, pensionarilor şi şomerilor înregistraţi oficial, calitatea de asigurator o deţine Guvernul RM (ceea ce presupune că statul, prin intermediul Guvernului, urmează să asigure gratis sănătatea persoanelor enumerate mai sus, iar în cazul în care sănătatea lor este în pericol, toate serviciile medicale urmează să fie acordate din contul bugetului de stat, ceea ce presupune acordarea unor servicii medicale gratis). Capitolul V 363 Mărimea primei de asigurare în cadrul acestui tip de asigurare obligatorie se achită în formă de contribuţie procentuală la salariu, iar modul şi termenele de achitare se stabilesc anual prin lege. Astfel fiecare cunoaşte că un anumit procent care urmează să fie reţinut din salariul primit constituie aşa numita reţinere pentru asigurarea medicală. Prin această pârghie, statul controlează şi totodată asigură fiecare salariat, lucru care la prima vedere parcă ar fi un act nu prea convenabil, impus din partea statului, dar care în anumite situaţii – în caz că persoana are nevoie, spre exemplu, de primul ajutor, fiind asigurată medical prin faptul că achită un anumit procent din venitul său în fondul asigurărilor medicale de stat, ca rezultat dispunând de o poliţă medicală – asigură ajutorul medical solicitat. Se ştie însă că la capitolul asigurare cu asistenţă medicală gratuită în baza poliţei de asigurarea statul nostru rămâne cu mult în urmă faţă de ţările dezvoltate şi urmează să depună multe eforturi pentru ca acest sistem dat să fie la un nivel înalt. Încă un tip de asigurare obligatorie foarte des întâlnit în viaţa noastră este asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicole şi a transportului urban electric (cu alte cuvinte RCA). Scopul acestei asigurări este protejarea persoanei păgubite în urma accidentelor de circulaţie, prin repararea daunelor suferite de către aceasta. Exemplu Culai N. a asigurat automobilul său la compania de asigurări X. Ulterior din vina lui Culai N. s-a produs un accident rutier, în urma căruia a fost deteriorat grav un alt automobil care aparţinea lui Nicolae V. Nicolae V. a cerut de la Culai N. să-i repare automobilul, deoarece ea este vinovată de comiterea accidentului. La rândul său, Culai N. s-a adresat către compania de asigurări X la care s-a asigurat de răspunderea civilă auto (adică s-a asigurat că în caz că Culai N. va cauza cu automobilul său daune cuiva, compania respectivă se obligă să repare aceste daune din contul său). În rezultat, automobilul lui Nicolae V. a fost reparat de către compania X din surse proprii. Calitatea de asiguraţi o au persoanele care deţin autovehicule supuse înmatriculării de către organele poliţiei rutiere a RM şi persoanele străine care tranzitează teritoriul statului nostru cu autovehicule înregistrate în străinătate, având ca destinaţie un alt stat. Dacă acestea nu deţin asigurare internaţională acceptată pe teritoriul RM, atunci vor fi obligate se se asigure de răspundere civilă pe teritoriul RM. De regulă, aceste contracte se încheie pe o durată între 15 zile şi 12 luni. Contractul de asigurare atestă existenţa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto. Încheierea contractului de asigurare obligatorie de răspundere 364 C ON T R AC T E civilă auto internă se dovedeşte cu poliţa de asigurare RCA, iar încheierea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă se dovedeşte cu poliţa de asigurare „Carte Verde”. După achitarea primei de asigurare, compania care asigură va elibera persoanei care se asigură poliţa şi certificatul de asigurare. Primele de asigurare variază în funcţie de caracteristicile tehnice ale automobilului (de exemplu: capacitatea motorului la automobilele simple, nr. de persoane la automobilele destinate pentru transportarea pasagerilor, tonaj la automobilele destinate pentru transportarea mărfurilor). Riscul asigurat în cadrul acestui tip de asigurare obligatorie este survenirea accidentului rutier. 5.9.1.2. Accidentele rutiere şi asigurarea Astfel, la survenirea accidentului rutier, asigurătorul va fi obligat să achite despăgubirea. Legea stabileşte cazuri când asigurătorul nu va achita despăgubirea, de cele mai multe ori atunci când accidental a fost produs din cauza că persoana care s-a asigurat a fost neatentă, neglijentă în acţiunile sale, deşi trebuia să fie mai responsabilă. De ce trebuie să ţinem cont în caz că avem o asigurare RCA şi suntem implicaţi într-un accident rutier: Asiguratul: – – – – – – dacă accidental rutier s-a produs, atunci asiguratul, mai întâi de toate, trebuie să anunţe organele de poliţie; dacă accidentul rutier s-a produs, atunci în termen de 48 de ore din momentul producerii accidentului persoana implicată în accident (asiguratul) trebuie să anunţe asigurătorul care a emis poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto; totodată, asiguratul este obligat să nu întreprindă de sine stătător măsuri de reparare a pagubelor. În caz că această regulă nu este respectată, nu însemană că asigurătorul nu va trebui să achite despăgubirea cuvenită, ci poate influenţa la mărimea acesteia; asiguratul trebuie să comunice persoanei cu care a fost ffăcut accidentul la ce companie de asigurări este asigurat; asiguratul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a micşora cât mai mult paguba pricinuită; după ce au venit organele de poliţie, urmează ca în mod obligatoriu să se întocmească un proces-verbal de constatare a accidentului şi o schemă care va da o apreciere celor întâmplate; important este ca asiguratul şi persoana păgubită să asiste la momentul când se întocmeşte procesul-verbal de constatare a pagubelor de către asigurător, deoarece aici persoana păgubită sau asiguratul pot fi Capitolul V – – 365 induşi în eroare de către asigurător, prin micşorarea sau mărirea sumei pentru despăgubire. De aceea, în anumite situaţii când pare ceva straniu în paguba cauzată şi mărimea despăgubirii calculate de către asigurător, ar fi de dorit ca persoana păgubită să apeleze la serviciile experţilor independenţi sau ale unităţilor de specialitate pentru constatarea pagubelor, ffără a prezenta asigurătorului bunurile avariate; în caz că se întocmeşte procesul-verbal de constatare a pagubelor, iar persoana păgubită sau asiguratul nu este de acord cu cele indicate în el, ele au dreptul la obiecţii care urmează a fi indicate în acest document; foarte important este de ştiut că, dacă în timpul demontării sau reparaţiei bunului avariat se descoperă şi alte pagube produse de accident, care nu au putut fi constatate iniţial, se încheie un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea persoanelor antrenate la constatarea iniţială. Asigurătorul: – – – este obligat să se prezinte la locul unde s-a produs accidentul pentru a lua cunoştinţă cu actele întocmite, să examineze bunurile avariate şi să încheie, în termen de 5 zile lucrătoare din data primirii informaţiei despre producerea accidentului de autovehicul, un proces-verbal de constatare a pagubelor; să solicite informaţia necesară pentru cercetarea cazului de la poliţie, pompieri; este obligat să soluţioneze cererea şi să achite despăgubirea de asigurare în cel mult 3 luni din data informării despre cazul asigurat şi după ce este închis dosarul de daune. Cum are loc plata despăgubirilor? Suma pentru despăgubiri poate fi stabilită fie prin înţelegerea părţilor, fie printr-o hotărâre a instanţei de judecată. Despăgubirile se compun din următoarele cheltuieli: – legate de acţiunile de limitare a pagubelor; – de transport al bunurilor la locul de reparaţie, parcare sau depozitare; – legate de accident, suportate în proces civil de către asigurat sau păgubit în rezultatul adresării în instanţa de judecată; – de efectuarea expertizei în vederea stabilirii încă o dată care e valoarea prejudiciului cauzat; – de valoarea pagubei propriu-zise. 366 C ON T R AC T E Valoarea pagubei reprezintă costul reparaţiei părţilor componente sau a pieselor stricate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, pentru lucrările de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate. La stabilirea valorii pagubei se ia în consideraţie o serie de condiţii, de exemplu: marca automobilului, vârsta (pentru a stabili procentul de uzură care ulterior se scoate din valoarea pagubei etc.). Un factor destul de important care trebuie luat în considerare de asigurat la momentul producerii unui accident sunt situaţiile în care pagubele pricinuite nu se repară de asigurător. Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: – partea din prejudiciu care depăşeşte limitele despăgubirilor de asigurare stabilite de lege, la data producerii accidentului, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de cel al persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei; – pagubele produse la locul de muncă de dispozitivele sau instalaţiile montate pe autovehicul, utilizate ca utilaje sau instalaţii de lucru; – pagubele produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi descărcare, aceste accidente constituind riscuri ale activităţii profesionale; – pagubele produse ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, inflamabile, explozive), acestea din urmă determinând sau agravând producerea de pagube, dacă riscul transportării unor astfel de produse este supus asigurării obligatorii; – prejudiciul legat de poluarea mediului din cauza unui accident; – reducerea valorii bunurilor după reparaţie; – pagubele produse prin exploatarea autovehiculelor în cadrul întrecerilor şi antrenamentelor sportive, organizate în locuri special prevăzute; pagubele produse în situaţiile în care răspunderea asigurătorului nu începuse ori încetase; – prejudiciile produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice asigurate de răspundere civilă auto, dacă au fost provocate de un autovehicul aflat în posesia lor. Astfel, în cazul când asigurătorul nu este obligat să repare prejudiciul cauzat, apare întrebarea: de la cine să ceară despăgubirile persoana păgubită? În caz că asiguratorul nu este obligat să repare prejudiciul cauzat, persoana păgubită este în drept să se adreseze în instanţa de judecată cu o acţiune civilă împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului (care a cauzat prejudiciul), în vederea recuperării daunelor cauzate. Capitolul V 367 Tot la capitolul dat menţionăm şi prevederile legate de limitele răspunderii asigurătorului şi anume: – de 500 000 lei – la avarierea sau distrugerea de bunuri, indiferent de numărul persoanelor păgubite într-un accident; – de 350 000 lei – pentru fiecare persoană păgubită, în caz de vătămări corporale sau deces, dar nu mai mult de 700000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite într-un accident. Despăgubirile prevăzute de contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se plătesc indiferent de numărul cazurilor de accidente care au avut loc în termenul de asigurare. Dacă întinderea pagubelor cauzate în unul şi acelaşi accident mai multor persoane, inclusiv cheltuielile suportate de ele în proces civil depăşeşte limita stabilită, despăgubirile se acordă în limita stabilită, pentru fiecare persoană păgubită, proporţional raportului dintre limita maximă şi totalul prejudiciilor. În cazul în care întinderea prejudiciului depăşeşte limitele răspunderii stabilite, păgubitul are dreptul, în conformitate cu legislaţia civilă în vigoare, să intenteze persoanei răspunzătoare de producerea accidentului o acţiune de recuperare a sumei care depăşeşte aceste limite. Posesorul de autovehicul are dreptul să încheie contract de asigurare benevolă de răspundere civilă pentru acoperirea pagubelor ce depăşesc limitele examinate mai sus, doar că în cazul dat prima de asigurare care urmează să fie achitată de către asigurat va fi mai mare. 5.9.2. Asigurarea la dorinţă (facultativă (facultativă) ă) În cadrul asigurării facultative, condiţiile şi modul încheierii contractului se realizează la libera voinţă a părţilor. Asigurarea facultativă poate fi de persoane, de bunuri şi răspundere civilă. În cazul asigurării de persoane, asigurarea se referă la viaţa, sănătatea, capacitatea de muncă, atingerea unei anumite vârste a persoanei care se asigură. În caz de deces al persoanei care se asigură, asigurătorul va achita despăgubirea de asigurare persoanelor indicate de persoana ce se asigură în contract, sau moştenitorilor acesteia. Despăgubirea de asigurare, în acest caz, are mai mult forma unor acumulări de mijloace băneşti, deoarece viaţa unui om nu poate fi calculată în bani. Asigurarea de persoane poate fi asigurare temporară pentru deces şi asigurare viageră pentru deces. 368 C ON T R AC T E În cazul asigurării temporare pentru deces, asigurătorul va achita despăgubirea de asigurare numai în cazul în care persoana care se asigură a decedat înainte de expirarea termenului contractului. În cazul asigurării viagere pentru deces, asigurătorul va achita despăgubirea de asigurare la decesul persoanei care s-a asigurat, indiferent de termenul contractului. De asemenea, există şi asigurarea persoanei în caz de accident, când asigurătorul va achita despăgubirea de asigurare, dacă accidentul s-a produs, iar persoana asigurată a decedat sau a rămas invalidă. Suma de asigurare va depinde de gradul de invaliditate a persoanei asigurate. Totuşi nu toate riscurile pot fi asigurate prin contract de asigurare de persoane, şi anume: cazurile de îmbolnăvire, ăăvire, intoxicaţii prin utilizarea substanţelor toxice, toate accidentele ce ţin de acţiunile militare, instituirea stării de război, dezordini la care participă mulţi oameni, acţiunea energiei nucleare. De asemenea, asigurătorul nu va achita suma de asigurare, dacă persoana care s-a asigurat s-a sinucis în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare. În cazul contractului de asigurare de bunuri, asigurătorul va achita persoanei care se asigură despăgubirea de asigurare pentru daunele produse bunurilor în urma calamităţilor naturale, accidente ş.a. Prin acest contract se pot asigura atât bunuri prezente la data încheierii contractului, cât şi bunuri care vor apărea în viitor; bunuri care se consumă, cât şi bunuri care nu se consumă. Însă în cadrul acestui tip de asigurare, persoana care se asigură este obligată să păstreze în bune condiţii bunul pentru a evita apariţia riscului pentru care s-a asigurat. Iar asigurătorul, cu voia persoanei care se asigură, poate verifica modul în care bunul asigurat se întreţine. Dacă a avut loc riscul pentru care s-a asigurat (de exemplu, o ploaie torenţială), persoana care se asigură trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a micşora mărimea pagubei şi să informeze asigurătorul conform clauzelor din contractul de asigurare încheiat. Mărimea despăgubirii de asigurare se va stabili în funcţie de starea bunurilor asigurate în momentul producerii riscului asigurat. Dacă bunului persoanei care s-a asigurat i-a fost pricinuită careva pagubă de către o altă persoană, atunci persoana care s-a asigurat poate cere repararea pagubei produse fie persoanei care a pricinuit-o, fie asigurătorului, însă nu de la ambii. Dacă persoana care se asigură se adresează asigurătorului, atunci asigurătorul se poate adresa ulterior persoanei care a pricinuit paguba pentru recuperarea cheltuielilor suportate ca urmare a achitării despăgubirii de asigurare. Capitolul V 1. 2. 3. 4. 5. 369 5.9.3. Acte normative de referinţă Constituţia RM CC RM, nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002 Legea cu privire la asigurări, nr. 1508-XII din 15.06.1993, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 5/53 din 15.09.1994 Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr. 414-XVI din 22.12.2006, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32-35/112 din 09.03.2007 Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători, nr. 1553-XIII din 25.02.98, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 38-39/270 din 30.04.1998 5.10. Comodatul Deseori avem nevoie de anumite bunuri doar pentru moment, iar procurarea lor doar pentru că avem nevoie pe un moment nu este cea mai bună soluţie. Astfel, prin contractul de comodat noi putem primi acest bun de la o altă persoană, pentru a-l folosi pentru necesităţile noastre, după care întoarcem acest bun. Deci important este să cunoaştem care sunt priorităţile acestui contract pentru a cunoaşte când şi unde putem să-l folosim. Iată de ce ne-am propus să dedicăm un capitol şi contractului de comodat, unde ne vom axa în special pe sensul, condiţiile acestui contract şi pe faptul când şi cum un asemenea contract va putea fi modificat. 5.10.1. Ce este comodatul? Prin contractul de comodat, o persoană (comodant) dă gratis un bun în folosinţă persoanei care are nevoie de acest bun (comodatar), iar persoana care a avut nevoie de bun se obligă să-l restituie la expirarea termenului la care s-au înţeles. Părţile acestui contract sunt: persoana care dă bunul pentru a fi folosit gratis şi persoana care primeşte bunul şi se obligă să-l întoarcă la expirarea termenului pentru care i-a fost dat. Chiar dacă bunul se transmite spre folosinţă gratis, totuşi persoana care îl transmite poate cere o plată în bani pentru faptul folosirii bunului. Asupra acestei plăţi părţile trebuie să se înţeleagă în momentul încheierii contractului. 5.10.2. Care sunt condiţiile contractului de comodat De regulă, prin contract de comodat se pot transmite bunurile care nu se consumă (adică nu fructe, legume, cereale, ci căruţe, tractoare etc.), deoarece 370 C ON T R AC T E persoana care primeşte bunul în folosinţă trebuie să-l întoarcă la expirarea termenului contractului. Însă părţile pot stabili ca obiect al contractului să fie şi bunurile care se consumă. Dacă în contractul de comodat nu este indicat termenul de întoarcere a bunului, atunci persoana care primeşte bunul spre folosinţă este obligată să-l întoarcă în termen de 7 zile din momentul în care l-a cerut persoana care l-a transmis. Contractul de comodat poate fi încheiat în orice formă, forma scrisă fiind obligatorie doar în cazurile când acesta se încheie între persoanele juridice şi persoanele fizice, şi dacă valoarea bunului depăşeşte suma de 1000 lei, pentru a se putea dovedi încheierea contractului în caz de neînţelegeri. În cadrul contractului de comodat, persoana care primeşte bunul în folosinţă este obligată: – să îngrijească acest bun ca şi cum ar fi bunul său propriu, sau chiar mai bine decât bunurile sale, deoarece bunul a fost transmis în interesul său; – să folosească bunul numai în scopul stabilit de la început (spre exemplu, cu căruţa primită persoana trebuie să ducă doar paie, dar nu şi alte obiecte grele cum ar fi pietrele sau lutul care pot deteriora căruţa); – persoana care a primit bunul în folosinţă nu poate transmite acest bun în folosinţă unei alte persoane ffără acordul celui care i-a transmis bunul. Astfel, dacă persoana care a primit bunul în folosinţă l-a transmis unei alte persoane, ea va răspunde în faţa persoanei care i-a dat bunul în folosinţă pentru tot ceea ce se va întâmpla cu bunul (adică pentru toate acţiunile celeilalte persoane); – să suporte toate cheltuielile legate de folosirea şi întreţinerea bunului; – să întoarcă la terminarea contractului bunul primit în folosinţă gratuită; – să întoarcă bunul odată ce s-a atins scopul pentru care acesta a fost luat, în caz că contractul nu prevedea un termen concret. Reieşind din obligaţiile comodatarului, trebuie să menţionăm o situaţie care apare deseori, ca rezultat al neînţelegerii părţilor, şi anume: dacă persoana care primeşte bunul nu va îngriji acel bun şi îl va folosi în alte scopuri, atunci persoana care a transmis bunul poate cere întoarcerea bunului şi o plată în bani pentru pagubele pricinuite în urma neîngrijirii bunului. De asemenea, în cazul în care bunul transmis în folosinţă necesită careva reparaţii ii ffără de care bunul nu poate fi utilizat, şi cheltuielile sunt suportate de Capitolul V 371 persoana care primeşte bunul în folosinţă, atunci aceasta poate cere persoanei care i-a dat bunul restituirea cheltuielilor suportate. În cazul în care persoana care a transmis bunul în folosinţă nu restituie cheltuielile, persoana care a primit bunul poate să ţină acest bun la el şi să se folosească de el în continuare până i se vor întoarce cheltuielile suportate. 5.10.3. Cine şi când poate desface un contract de comodat Contractul de comodat poate înceta: – în cazul în care, din cauza unor circumstanţe neprevăzute, persoana care a transmis bunul are nevoie de acel bun; – persoana care primeşte bunul în folosinţă nu foloseşte acest bun după cum a fost înţelegerea; – persoana care primeşte bunul în folosinţă transmite bunul unei alte persoane ffără acordul celui care i l-a dat; – persoana care foloseşte bunul a decedat; – când persoana care foloseşte bunul este o persoană juridică şi îşi încetează activitatea. De cele mai multe ori, încetarea contractului o cere persoana care transmite bunul, însă părţile pot să înceteze contractual încheiat de comun acord. 5.11. Contractul de societate civilă Acest contract este mai puţin întâlnit în practică. Cauza o găsim în aceea că majoritatea oamenilor nu cunosc care sunt elementele pozitive ale acestui contract şi unde ar putea fi folosit acesta. La prima vedere nu este clar dacă este vorba de un contract sau de o persoană juridică, o societate comercială. Iată de ce ne-am propus să facem o mică descriere referitor la acest contract, care considerăm că ar putea fi preluat cu succes de o serie de cetăţeni, în vederea satisfacerii necesităţilor lor personale. 5.11.1. Ce reprezint reprezintă contractul de societate civilă Prin contractul de societate civilă, două sau mai multe persoane îşi unesc eforturile pentru atingerea diferitor scopuri economice comune. Cu alte cuvinte, mai multe persoane se înţeleg să-şi pună bunurile sau industria lor în comun ca să profite de rezultatele ce vor apărea. În cadrul acestui contract fiecare persoană urmăreşte obţinerea unor beneficii, însă nu de pe seama celorlalţi membri ai societăţii civile, ci în urma activităţii pe care o desfăşoară societatea civilă şi, respectiv, toţi membrii în comun. Persoana care a adus o contribuţie la formarea societăţii civile este în drept să primească partea ei de venit, rezultată din activitatea societăţii. Contrac- 372 C ON T R AC T E tul de societate civilă se bazează pe o mare încredere reciprocă a membrilor societăţii; astfel, un membru al societăţii nu poate da drepturile sale unei alte persoane fără acordul celorlalţi membri ai societăţii. Deoarece toţi asociaţii au acelaşi scop şi întreprind aceleaşi acţiuni comune, ei vor împărţi egal atât beneficiile, cât şi pierderile societăţii. Contractul de societate civilă poate fi încheiat în scris sau oral, însă dacă contribuţia unui membru este transmiterea dreptului de folosinţă asupra unui imobil, atunci contractul de societate trebuie încheiat în scris şi înregistrat în registrul bunurilor imobile. 5.11.2. Relaţiile principale îîn cadrul contractului de societate civilă La încheierea contractului de societate civilă, membrii acesteia sunt obligaţi să transmită un aport (cotă de participare), care poate consta în bani, bunuri, prestaţii în muncă, alte drepturi. Nici un membru nu poate fi scutit de obligaţia de a transmite acest aport. În funcţie de aportul transmis va fi şi mărimea profitului pe care fiecare membru al asociaţiei îl va primi. În cazul în care ca aport se transmit bunuri, acestea urmează a fi evaluate, şi de soarta lor va răspunde proprietarul, care poate fi: fie societatea, fie persoana care a depus ca aport bunul. Dacă bunul este adus doar cu drept de folosinţă, atunci persoana care a adus bunul în calitate de aport doar pentru a fi folosit rămâne proprietar în continuare al acestui bun. Membrul societăţii va datora dobânda şi repararea pagubei pricinuite, dacă nu a transmis la timp ca aport suma de bani promisă de el. Deoarece societatea civilă se formează pentru atingerea unor scopuri comune, atunci şi acţiunile membrilor societăţii trebuie să fie aceleaşi. Membrii societăţii pot delega drepturile lor unor anumiţi membrii ai societăţii care să conducă societatea. Dacă administrarea societăţii a fost încredinţată mai multor membri, ffără a se specifica care sunt acţiunile lor, atunci fiecare dintre ei poate acţiona de unul singur în numele societăţii. Însă la încheierea diferitor acte, fiecare membru al societăţii poate obiecta dacă ceva nu este pe placul lui. Dacă cel care a încheiat actul juridic nu a ţinut cont de acest fapt, se consideră că a încheiat actul juridic pentru sine şi nu pentru societate. Capitolul V 373 Fiecare membru al societăţii civile răspunde pentru orice pagubă produsă societăţii prin acţiunile sale. Dacă membrul societăţii foloseşte bani din capitalul societăţii în interes propriu, atunci el este obligat să achite societăţii dobânzile corespunzătoare (ca în cazul unui credit bancar sau al unui contract de împrumut). Important este de reţinut că: Contractul de societate civilă nu dă naștere unei persoane juridice, astfel, faţă de alte persoane, membrii societăţii răspund împreună pentru obligaţiile societăţii. 5.11.3. Desfacerea contractului de societate civilă, ă ă, efectele – dizolvarea societ societăţii civile Desfacerea contractului de societate civilă se realizează în funcţie de faptul dacă societatea a fost formată pentru un termen anumit sau nu. Astfel, dacă contractul de societate a fost încheiat pe un termen determinat, atunci membrul care doreşte să desfacă contractul trebuie să-i înştiinţeze pe ceilalţi membri despre aceasta în timp de 3 luni. Însă în acest caz desfacerea trebuie să se producă ca urmare a unor motive întemeiate ca: faptul că ceilalţi membri nu-şi îndeplinesc obligaţiile; imposibilitatea continuării activităţii din motiv de boală. Deci dacă este prevăzut în contract că retragerea unui membru nu duce la dizolvarea societăţii, membrul care cere desfacerea contractului va primi valoarea în bani a aportului (cotei de participare) depus la încheierea contractului, iar societatea îşi va continua activitatea. ÎÎn caz că în momentul în care un membru doreşte să se retrag retragă, iar societatea are datorii pe care nu le poate achita, atunci din plata bănească care se achită membrului care iese din societate se va lua o anumită sumă pentru acoperirea datoriei, deoarece această datorie a fost acumulată în perioada când el era încă membru al societăţii. Indiferent de condiţiile stabilite în contractul de societate, societatea civilă se va dizolva dacă: – a expirat termenul pentru care a fost formată; – aşa au decis membrii societăţii; – scopul avut de membrii societăţii este imposibil de urmărit; – patrimoniul societăţii a fost lichidat prin instanţa de judecată. Ca rezultat al dizolvării, societatea urmează a fi lichidată. Astfel membrii societăţii trebuie să finalizeze activităţile care se mai desfăşoară în legătură cu societatea şi să întocmească inventarul societăţii, care este format din totali- 374 C ON T R AC T E tatea beneficiilor şi datoriilor societăţii. Dacă pentru acoperirea datoriilor nu sunt suficiente beneficiile societăţii, datoriile vor fi achitate de membrii societăţii (din surse proprii), proporţional cu cota-parte ce-i revenea din societate. Persoana faţă de care nu este achitată datoria poate cere oricărui membru al societăţii achitarea datoriei. La încetarea contractului de societate, în cazul în care ca aport s-a transmis un bun imobil, acel bun se întoarce membrului care l-a transmis. Capitolul VI 375 6. CONSUMATORII – DREPTURI ȘI OBLIGAŢII Informarea şi educarea cetăţenilor nu este deplină dacă nu cuprinde și minime informaţii cu privire la drepturile pe care le au în calitate de consumatori de bunuri și servicii. Consumăm alimente, folosim frigidere și televizoare, plătim bilete de odihnă sau de transport și alte servicii. Tot ce se produce are ca scop consumul. Dar, adeseori, problemele noastre, în calitate de consumatori, apar abia dupa ce am cumpărat. Toate aceste probleme necesită a fi rezolvate. Trebuie să obţinem un produs sau un serviciu corespunzător pentru preţul plătit. Mulţi dintre noi nu-și exprimă nemulţumirea, din variate motive nu știm dacă avem dreptul la despăgubire; nu credem că se poate rezolva ceva; nu știm cui să ne adresăm; credem că „la omul sărac nici boii nu trag”; poate nici nu merită atâta alergătură pentru câteva sute de lei… Acest compartiment are drept scop să răspundă la cele mai frecvente întrebări din domeniul protecţiei consumatorilor. Ce drepturi avem în calitate de consumatori? Care sunt particularităţile unor contracte cu participarea consumatorului? Cum procedăm în caz că ni se încalcă drepturile de consumator? Care sunt organele împuternicite să apere drepturile consumatorilor? Cum are loc înaintarea reclamaţiilor (pretenţiilor) și soluţionarea disputelor apărute? 6.1. Noţiuni principale În acest capitol vom prezenta termenii de bază folosiţi de legiuitor la tratarea acestui subiect. Fiind un domeniu mai puţin cunoscut, dar foarte util fiecăruia, cunoașterea noţiunilor va facilita înţelegerea textului. În cazul în care durata de funcţionare nu este prevăzută în documentele tehnice de vânzare, aceasta se va calcula în decurs de 10 ani de la data vânzării. Dacă data vânzării nu poate fi determinată, durata de funcţionare se calculează de la data fabricării. 6.2. Ce drepturi avem în calitate de consumatori? Capitolul are ca scop de bază promovarea intereselor economice și legale ale consumatorilor, creșterea gradului de protejare a consumatorului prin informare și educare, ridicarea capacităţii consumatorului de a se autoproteja împotriva riscului de a achiziţiona produse sau servicii care ar putea să-i prejudicieze sănătatea, securitatea, viaţa, sau să-i afecteze drepturile și interesele legitime. În sensul Legii privind protecţia consumatorilor, noţiunea de consumator are următoarea semnificaţie: consumator – orice persoană fizică 376 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională Elemente constitutive ale noţiunii de consumator: • orice persoana fizică – persoana juridică nu poate beneficia de protecţia specială a Legii privind protecţia consumatorilor; • inclusiv persoana ce intenţionează să comande sau să procure – noţiunea de „consumator” nu este identică celei de „cumpărător”, prima fiind mai largă, datorită elementului de „intenţie”; • pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională – produsele trebuie să corespundă unor necesităţi individuale sau familiale, cele pentru interes profesional fiind exceptate de la protecţia dată. Satisfacerea cerinţelor esenţiale de viaţă cuprinde dreptul la bunuri și servicii care garantează supravieţuirea: – dreptul la siguranţă – dreptul de a fi protejat împotriva produselor, proceselor sau serviciilor care pun în pericol sănătatea sau viaţa oamenilor; – dreptul de a fi informat – dreptul de a avea elemente necesare pentru a lua o decizie, pentru a face o alegere; – dreptul de a fi protejat împotriva informaţiei, publicităţii, etichetării sau a altor practici frauduloase, înșelătoare sau false; – dreptul de a alege – dreptul de a avea acces la o varietate de produse și servicii, la preţuri stabilite pe baza concurenţei; – dreptul de a fi ascultat – se rezumă la posibilitatea consumatorilor de a-și exprima nemulţumirile legitime referitoare la bunuri și servicii și la condiţiile de cumpărare ale acestora; – dreptul la despăgubire – cuprinde dreptul rezolvării echitabile a revendicărilor (cerinţelor) justificate; – dreptul la educare – dreptul de a obţine cunoștinţele și abilităţile prime care formează un consumator informat; – dreptul la un mediu ambiant sănătos – dreptul la un mediu natural care să îmbunătăţească ceea ce se definește drept „calitatea vieţii”. Pentru a concretiza încălcările frecvente ale drepturilor consumatorilor, vom exempleifica: • pentru comercializarea de produse, care prezintă abateri de la caracteristicile calitative sau care pot pune în pericol viaţa: Exemplu: Capitolul VI • • • • • 377 a) o cană din sticlă – mânerul este spart; b) conserva de pește – cu termenul de garanţie expirat. sănătatea sau securitatea consumatorilor: Exemplu: a) jucării din tablă care pot duce la rănirea consumatorilor (copiilor); b) vin – ambalarea necorespunzătoare (în sticle necorespunzătoare). comercializarea de produse falsificate sau contraf contrafăcute: Exemplu: a) votcă, rom; b) ceasurile ROLEX (cele chinezești și cele originale). păstrarea și depozitarea produselor destinate comercializării în condiţii care nu asigură menţinerea caracteristicilor de calitate ale acestora: Exemplu: a) carnea de mici – nu este depozitată în vitrina frigorifică la temperatura corespunzătoare; b) bicicleta depozitată într-un loc cu umiditate ridicată. comercializarea produselor cu elementele de identificare incomplete: Exemplu: a) mirodenii – fă f ră ingredientele trecute pe ambalaj; b) cuptor cu microunde ffără instrucţiuni de folosire. prezentarea prin publicitate a altor valori ale caracteristicilor produselor și serviciilor decât cele reale: Exemplu: a) șampon contra căderii părului; b) uleiul alimentar „ULEI ULEI DE LA BUNICA BUNICA”, mass-media spune că nu are colesterol, dar procentajul de colesterol este mult peste limită. 6.2.1. Înlocuirea bunurilor cu alte bunuri de calitate corespunzătoare Potrivit art. 13 din Legea privind protecia consumatorilor, drepturile consumatorului în cazul produselor necorespunzătoare sunt: 1. Remedierea gratuită sau repararea; 2. Înlocuirea produsului; 3. Restituirea contravalorii totale; 4. Reducerea preţului; 5. Rezilierea contractului. În următoarele condiţii: – deficienţele nu sunt din vina consumatorului; 378 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I – – reclamaţia este depusă în termenul de garanţie/termenul de valabilitate; existenţa legăturii de contractare între vânzător/prestator şi consumator: bonul de plată, talonul de garanţie, cartea tehnică, ambalajul, chitanţa, tichet, factură, bilet, recipisă etc. Procedura: – se face necondiţionat de către vânzător, prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei; – în caz de refuz, agentul economic urmează să petreacă o expertiză neutră din contul său pentru a demonstra calitatea produsului. ! Fiecare din aceste drepturi este la alegerea consumatorului, dar nicidecum la indicaţia agentului economic. Potrivit art. 14 din Legea privind protecia consumatorilor, drepturile consumatorului în cazul produselor corespunzătoare sunt: 1. înlocuirea produsului; 2. restituirea contravalorii totale. În următoarele condiţii: – Dacă un produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din alte cauze; – Consumatorul se adresează într-un termen de până la 14 zile din momentul cumpărării; – Produsul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum; – Existenţa probelor că produsul a fost cumpărat de la vânzător pentru înlocuire, iar în cazul restituirii contravalorii – prezentarea obligatorie a bonului de casa. Procedura: – se face necondiţionat de către vânzător la cererea consumatorului cu respectarea condiţiilor de mai sus. ! Fiecare din aceste drepturi nu este la alegerea consumatorului, şi se execută succesiv şi anume doar dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte; consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar vânzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului. 6.2.1.1. Produsele alimentare La produsele cu un grad ridicat de perisabilitate (alterare) din punct de vedere microbiologic, termenul de valabilitate se înscrie astfel: „expiră la ...” cu menţionarea zilei, lunii, anului și orei (după caz). Capitolul VI 379 Produsele trebuie să fie păstrate conform indicaţiilor înscrise de producător pe ambalajul produsului (temperatura de păstrare, umiditatea etc.), deoarece numai în aceste condiţii producătorul garantează calitatea produsului și păstrarea caracteristicilor lui. Nu procuraţi produse alimentare ușor alterabile (carne, pește, unt, lapte etc.) de la oricine și oriunde, expuse în vânzare în locuri neautorizate și în condiţii neadecvate. Produsele alimentare pot conţine aditivi alimentari, prezenţa cărora trebuie să fie indicată pe ambalaj sau pe etichetă. Consumatorul, înainte de a procura un produs, trebuie să se informeze personal asupra calităţii și autenticităţii produselor respective, criteriilor de identificare și recunoaștere a falsurilor. Este important să stabiliţi denumirea produsului, numele și adresa producătorului, compoziţia, modul de întrebuinţare, condiţiile de păstrare, termenul de valabilitate, aditivii alimentari utilizaţi și alte informaţii prezentate care vă vor ajuta să faceţi alegerea potrivită în conformitate cu necesităţile dumneavoastră. Verificaţi integritatea ambalajelor produselor alimentare: aceasta reprezintă una din garanţiile păstrării adecvate a produselor. Verificaţi senzorial (organoleptic) calitatea produselor alimentare pe care intenţionaţi să le cumpăraţi (culoare, miros, aspect, gust etc.). Exemplu Produse alimentare expirate şi lipsa marcării în limba de stat La un magazin alimentar din localitate, o bătrânică a procurat mai multe produse alimentare destinate pentru consum individual. Unele produse erau autohtone, pe care se indica data limită de consum, însă un produs, şi anume, o conservă de peşte (producător Ucraina) nu conţinea o informaţie clară pentru bătrânică, deoarece toată marcarea era în limba ucraineană şi cu litere minuscule. Cu toate acestea, bătrânica a consumat peştele, după care a suferit o intoxicaţie. Calificaţi statutul victimei şi încălcările admise de administraţia magazinului alimentar. Răspuns: statutul victimei – consumator, persoană fizică în etate (art.1 al Legii nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor); încălcările – lipsa informaţiei în limba de stat, lipsa informaţiei privind termenul limită de consum (art. 20 alin. (5), (6) al legii menţionate). 380 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I 6.2.1.2. Produsele nealimentare Citiţi atent informaţiile cu privire la produsele care sunt oferite de către agenţii economici (denumirea produsului, cantitatea, preţul, termenul de garanţie sau de valabilitate, riscuri previzibile, contraindicaţii, modul de utilizare etc.). Nu vă lăsaţi impresionaţi de anunţul „marfa vândută nu se schimbă!” întrucât aveţi dreptul legal la schimbarea produsului necorespunzător sau restituirea contravalorii acestuia (și după caz, la despăgubire), cu excepţia produselor care nu se supun înlocuirii: – articole de bijuterie; – articole de lenjerie de corp, lenjerie de pat; – articole de igienă personală; – articole de parfumerie și cosmetică; – mărfuri textile; – cabluri; – materiale de construcţie, alte mărfuri comercializate la metraj; – produse și materiale din mase polimerice ce au contact cu produsele alimentare: veselă, ambalaje, butelii, butoaie; – produse chimice de uz casnic, pesticide și preparate agrochimice; – mobilă: garnituri și seturi; – autoturisme și alte mijlioace de transport; – mărfuri tehnice complexe de uz casnic pentru care sunt stabilite termene de garanţie; – articole pentru profilaxia și tratamentul unor boli în condiţii de domiciliu; – jucării. Cereţi de la vânzător documentul care să confirme faptul efectuării cumpărăturii cu indicarea datei cumprării, denumirii agentului economic, denumirii produsului și costul lui (bonul de casă sau alt document care confirmă faptul efectuării cumpărăturii). Pentru produsele de folosinţă îndelungată cereţi de la vânzător instrucţiuni de utilizare și certificat de garanţie (în limba de stat, chiar dacă sunt de import) și solicitaţi vânzătorului să vă demonstreze modul de funcţionare și utilizare a produsului respectiv. Exemplu În apartament au fost instalate ferestre termopan. În bază de contract termenul de garanţie este de 12 ani. Un geam a crăpat. D. s-a adresat de mai multe ori la oficiul firmei respective. Prima adresare a avut loc la telefon acum o lună, dar deficienţa nu a fost înlăturată. Ce pași urmează să întreprindă D.? Capitolul VI 381 Conform Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare și a termenelor de garanţie, p. 19, consumatorii depun reclamaţiile referitor la produsele necorespunzătoare, iniţial, vânzătorului spre remediere, înlocuire gratuită sau obţinerea contravalorii lor în perioada termenului de garanţie sau a termenului de valabilitate. 1. Vă adresaţi în formă scrisă, către directorul firmei, de unde aţi comandat producerea și instalarea ferestrelor din termopan, pentru înlocuire, reducere a preţului și/sau restituirea contravalorii ferestrelor, la care, conform legislaţiei în vigoare, în termen de 14 zile, firma dată este obligată și trebuie să vă satisfacă cerinţele (sau să demonstreze vina Dvs. în cele întâmplate, prin efectuarea unei expertize). 2. În caz contrar aveţi dreptul la penalităţi stabilite în mărime de 5% din suma totală, pentru fiecare zi de nesoluţionare a cererii (conform art. 27 din Legea Nr.105-XV). 3. Puteţi înainta acţiune de chemare în judecată, în care veţi cere repararea prejudiciului material adus de către administraţia firmei date, în urma nerespectării legislaţiei. 6.2.2. Nerespectarea termenelor de prestare a serviciului (executare a lucrării) Ce e de făcut dacă servicul a fost prestat necalitativ sau nu la timpul indicat în contract? Dacă prestatorul (executantul) nu a început la timp prestarea serviciului (executarea lucrării) sau dacă în timpul prestării serviciului (executarea lucrării) a devenit clar că serviciul (lucrarea) nu va fi îndeplinită în termenul stabilit, sau dacă termenul de prestare a serviciului (executare a lucrării) a expirat, consumatorul este în drept, opţional: – să fixeze prestatorului (executantului) un nou termen, în cadrul căruia el trebuie să înceapă și să finalizeze prestarea serviciului (executarea lucrării) și să ceară reducerea preţului pentru serviciu (lucrare); – să anuleze contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării) și să ceară repararea daunei cauzate prin încălcarea termenelor de începere sau finalizare a prestării serviciului (executării lucrării). Termenile noi de prestare a serviciului (executare a lucrării) stabilite de consumator se scriu în contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării). Prestatorul (executantul) achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depășită o penalitate în mărime de 10 % din preţul serviciului (lucrării). 382 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I De asemenea, art. 633 al Codului civil al RM prevede că: – dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămâne celeilalte părţi; – dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei. Exemplu Prestări servicii – confecţionarea unei sere pentru cultivarea castraveţilor cu încălcarea termenilor prescrişi în contract Cetăţeanul P. la data de 01.03.2011 a comandat de la SRL „A” A un set de A” echipament pentru confecţionarea unei sere în mărime de 12 m2 în valoare de 15.000 lei. În contract a fost stabilit de părţi termenul de executare 30 de zile. La data de 01.04.2011 comanda nu a fost executată, cu toate că sezonul oportun de cultivare începuse deja. Respectiv, consumatorul s-a adresat către agentul economic cu o reclamaţie scrisă, fiind înmânată la data de 03.04.2011. Timp de 14 zile, consumatorul nu a primit nici un răspuns din partea companiei, respectiv nefiind executată comanda. Estimaţi responsabilitatea prestatorului pentru încălcarea termenelor de executare şi apreciaţi mărimea prejudiciului material? Răspuns: Prestatorul va răspunde cu amendă în baza Codului Contravenţional pentru lipsa unui răspuns în scris către consumator. Prejudiciul material se va aprecia de art. 27 al legii menţionate, şi anume pentru încălcarea termenilor de răspuns va răspunde cu o penalitate de 5% din preţul serviciului, iar pentru încălcarea termenelor de executare a serviciului va achita consumatorului pentru fiecare zi o penalitate în mărime de 10% din preţul lucrării. 6.2.3. Depistarea unor deficienţe la marfa procurată În cazul în care au fost găsite deficienţe ale produselor, despre care consumatorul nu a fost informat și care nu s-au produs din vina lui, consumatorul, în cadrul termenului de garanţie, termenului de valabilitate sau pe durata de funcţionare, prin depunerea reclamaţiei către vânzător poate cere: – înlăturarea gratuită a deficienţelor produsului, în termen de 14 zile, pe costul vânzătorului; – înlocuirea gratuită a produsului necorespunzător cu un produs similar de aceeași calitate; – înlocuirea cu un produs similar de alt model, cu recalcularea preţului de cumpărare; – reducerea preţului produsului, care se face cu acordul vânzătorului și cumpărătorului; – restituirea preţului produsului; – recuperarea prejudiciului, inclusiv moral, în instanţa de judecată. Capitolul VI 383 În cazul în care este necesară expertiza produsului, vânzătorul o va efectua din contul său. Consumatorul poate participa la expertiză personal sau prin reprezentant. Exemplu F. a procurat un aspirator cu termen de garanţie un an. După 8 luni de funcţionare au apărut deficienţe. S-a adresat vânzătorului și a fost redirecţionată în scris către firma de service-centru pentru repararea aparatului pe baza garanţiei. Peste o lună a primit concluzia firmei, precum că prin expertiză s-a constatat că ea a încălcat normele de folosire a aspiratorului, deficienţele au apărut din vina ei și aspiratorul este scos din garanţie. Ce pași urmează să întreprindă? 1. Vânzătorul prezintă consumatorului refuzul de a satisface pretenţiile acestuia în formă scrisă, anexând copia rezultatelor expertizei. Expertiza se efectuează la solicitarea vânzătorului de către: Camera de Comerţ și Industrie și subdiviziunile ei teritoriale; laboratoarele din cadrul Sistemului Naţional de Certificare, în conformitate cu lista aprobată prin hotărârea Serviciului Standardizare și Metrologie. Produsele reclamate nu pot fi expertizate de laboratorul care a efectuat încercările produsului sau serviciului respectiv, în scopul evaluării conformităţii. Deci, în urma celor relatate de către F., reiese că dacă expertiza a fost efectuată de service-centrul menţionat, atunci ea nu produce efecte juridice. 2. Cumpărătorul solicită efectuarea unei noi expertize, iar dacă aceasta a fost efectuată la un laborator licenţiat cum prevede legislaţia, dar în absenţa lui F., atunci se poate cere efectuarea unei noi expertize. Indiferent de situaţia creată, nimeni nu este în drept să scoată bunul de pe garanţie, respectiv, garanţia curge în continuare. 6.3. Particularităţile unor contracte cu participarea consumatorului Consumatorii încheie un șir de contracte caracteristice. Orice contract încheiat între un antreprenor (vînzător sau prestator de servicii) şi consumator (persoana fizică), ce are ca obiect un produs pentru consum individual sau prestare de serviciu (executare de lucrări) constituie contract de consum. Conform art. 666 din Codul civil al RM contractele pot fi negociate sau de adeziune. Conform practicii aplicării contractelor de consum, contractele negociate cu consumatorii sunt mai puţin răspândite în domeniul de consum şi sunt mai frecvent întâlnite în domeniul executorilor lucrărilor individuale. Prin lucrare înţelegem ansamblu de acţiuni prin care se obţine un produs sau se modifică caracteristicile acestuia, de exemplu: producerea şi confecţionarea ferestrelor 384 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I din PVC, mobilei, uşilor din diferite materiale, executarea lucrărilor foto şi video la comanda individuală etc. Contractul de adeziune poate fi definit ca o totalitate de condiţii generale sau clauze tipice contractuale încheiate de către o persoană cu un grup de persoane. Astfel, aceste clauze se întâlnesc atunci când o persoană (antreprenorul), destul de puternică în activitatea sa, impune clauze identice tuturor contractanţilor (consumatorilor) în domeniul de prestări servicii. Prin serviciu înţelegem activitate, alta decît cea din care rezultă produse, desf desfăşurată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor; de exemplu: raporturile între client şi bancă, între client, bancă şi compania de leasing (în cazul contractului de leasing). Cerinţele faţă de forma contractului de consum: – Părţile contractului – datele juridice de identificare a agentului economic (denumirea, adresa juridică, codul fiscal, rechizitele bancare); – Obiectul contractului – ceea ce ni se propune pentru utilizare sau consum individual (apă, gaz, lumină sau prestări servicii de construcţie, turism şi odihnă, de creditare sau depozit); – Termenul de executare – cu indicarea exactă a datei, lunei și a anului; – Răspunderea în caz de neexecutare – penalitatea pentru întâziere (10% minim). În acest capitol vom tratata următoarele: contractul de antrepriză, antrepriza în construcţii, contractul de deservire curentă a cetăţenilor, contractul de transport de călători și bagaje, contractul de prestări servicii și contractul de servicii turistice. Conform art. 11 din Legea privind protecţia consumatorilor, consumatorul, la încheierea contractelor, are dreptul: a) de a lua liber decizii la achiziţionarea ionarea produsului, serviciului, ffără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive, de natură a influenţa opţiunea acestuia; b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor; c) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate; d) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate; e) de a i se asigura deservirea tehnică necesară şi piese de schimb pe toată durata de funcţionare a produsului; Capitolul VI 385 f) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului. Posibile cazuri de clauze abuzive (prevederi în defavoarea consumatorului) în contractele de consum pot fi atunci când: – agentul economic își rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral anumite clauze contractuale, fără a avea scrisă în contract o motivaţie clar exprimată și acceptată de consumator, prin semnătură; – consumatorul este impus să se supună unor condiţii de care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștinţă la data semnării contractului; – consumatorul este impus să îndeplinească obligaţiile contractuale chiar în situaţiile în care agentul economic nu și le îndeplinește pe ale sale; – se limitează sau se anulează dreptul consumatorului de a pretinde despăgubiri în caz de prejudiciu. 6.3.1. Contractul de antrepriză Contractul de antrepriză face parte din grupul de contracte civile de executare a lucrărilor și prestare a serviciilor. În principiu, contractul se încheie personal. 6.3.1.1. Antrepriza în construcţii În calitate de antreprenor poate apărea orice persoană fizică sau juridică care efectuează lucrări de construcţii. Pentru a activa, antreprenorul are nevoie de licenţă și de un set de documente care permit efectuarea lucrărilor de construcţii. Urmează trei etape: întocmirea documentelor de proiectare și devizul de cheltieli, antecontractul (înţelegerea prealabilă) sau proiectul contractului și semnarea contractului. În contract se va include termenul de executare (orarul de executare), tipul construcţiei, calitatea construcţiei, volumul, costul obiectului, termenele de garanţie etc. 6.3.1.2. Contractul de deservire curentă a cetăţenilor Cetăţenii încheie contractul pe baza ofertelor prezentate, prin afișarea de către prestator a principalelor tipuri de lucrări și prestări servicii și a tarifelor (costurilor). În calitate de client apare numai persoana fizică. În calitate de prestator activează agenţii economici. Este nevoie de un document-contract, chitanţă, recipisă, dar sunt admise și alte semne ce confirmă încheierea contractului. Plata se efectuează în baza acordului părţilor, după prestarea serviciilor sau în avans. Este importantă perioada de executare: în contractul de deservire 386 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I curentă termenul poate fi general, intermediar și de finisare; comanda poate fi executată și în regim de urgenţă, în prezenţa clientului. De exemplu, repararea fermoarului la încălţăminte. 6.3.2. Contractul de transport de călători și bagaje De fiecare dată când se procură un bilet de călătorie, se încheie, în formă verbală, un contract de transport de călători și bagaje, prin achitarea plăţii taxei de transport. Preluarea bagajelor pentru transport este confirmată prin chitanţă sau tichet de bagaj. Bagajele sunt bunurile și obiectele pe care le ia o persoană cu sine în călătorie și pot fi înregistrate sau neînregistrate. Biletul poate fi individual sau de grup. Obligaţiile transportatorului depind de tipul de transport, a se vedea Codul transportului feroviar (Legea nr. 309-XV/2003) pentru transportul pe cale ferată. Pentru transportul auto, Regulamentul transportului auto de călători și bagaje (HG 854/2006). Pentru transportul maritim, Codul navigaţiei maritime comerciale (Legea nr. 599-XIV/1999). Pentru transportul aerian, Legea nr. 12371237-XIII/1997 a aviaţiei civile. Călătorul este obligat să respecte regulile de transportare a călătorilor și bagajelor, ordinea publică, să păstreze biletul până la punctul de destinaţie, să-l prezinte organelor de control. 6.3.2.1. Condiţiile de prezentare a pretenţiilor Dacă locul călătorului conform biletului este ocupat, transportatorul este obligat să acorde alt loc, chiar și unul de clasă superioară. În cazul neefectuării rutei, întârzierii, poate interveni repararea prejudiciului atât material, cât și moral (recompensa). Transportatorul poartă răspundere patrimonială pentru: – pierderea sau lipsa bagajelor – în mărimea valorii totale sau parţiale a bagajelor; – deteriorarea (alterarea) bagajelor – în mărimea valorii totale sau parţiale a bagajelor; – pierderea bagajelor predate pentru transport – în mărimea valorii declarate. 6.3.3. Contractul de prestări servicii Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească preţul convenit. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. Capitolul VI 387 Obligaţia prestatorului este de a întreprinde acţiunile sau activitatea la care s-a obligat cu bună-credinţă, în locul și în momentul stabilit. Obligaţia beneficiarului constă în achitarea serviciilor prestate. Termenul în contractul de prestări servicii reprezintă perioada în decursul căreia prestatorul este dator să întreprindă acţiunile sau să desfă desf șoare activitatea la care s-a obligat. Durata se stabilește de comun acord de către părţi. Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte. Asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor: – beneficiarul, în cazul în care este răspunzător, trebuie să amenajeze și să întreţină astfel spaţiile, echipamentele sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor și să reglementeze astfel prestarea serviciilor care trebuie efectuate sub conducerea și în conformitate cu dispoziţiile sale, încât prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţă și sănătate în măsura în care natura serviciului prestat o permite. Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii: – raporturile din contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost stabilite; – în cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul. Raporturile din contractul de prestări servicii pot fi anulate: – zilnic, începând nd cu sf sfârșitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi; – cel mai târziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămâni, începând nd cu sf sfârșitul următoarei zile de sâmbătă, dacă plata se calculează pe săptămână; – cel mai târziu pe data de 15 a lunii, începând nd cu sf sfârșitul lunii calendaristice, dacă plata se calculează pe lună; – cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămâni, începând cu sf rșitul unui trimestru calendaristic, dacă plata se calculează pe trisfâ mestre sau pe perioade mai mari; – oricând, dacă plata nu se face în funcție de intervale de timp. În cazul în care relaţiile privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptămâni; – în cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioade mai lungi de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni. 388 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I Anularea contractului de prestări servicii din motive întemeiate: – în cazul în care, după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări servicii se anulează din motive întemeiate conform art. 748 din Codul civil al RM, prestatorul este îndreptăţit să ceară o parte din plată pentru serviciile prestate până în momentul anulării; – dacă prestatorul anulează contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul anulează contractul din cauza că prestatorul nu respectă prevederile contractului, prestatorul nu are dreptul la onorariu în măsura în care serviciile sale de până atunci nu prezintă interes pentru cealaltă parte. Dacă s-a efectuat plata serviciilor în avans, prestatorul este obligat să restituie sumele conform art. 738 din Codul Civil al RM; – dacă anularea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractului de către beneficiar, acesta este obligat să suporte costurile pentru paguba cauzată prin anularea contractului. Exemplu Doamna B. a transmis la o curăţătorie SRL „S” pentru vopsire o geacă. Termeul executării lucrării a fost stabilit 7 zile din momentul întocmirii facturii de recepţie. Între timp în incinta sălii chimice a curăţătoriei a avut loc un incendiu, astfel fiind deteriorată parţial geaca transmisă de dna B. Apreciaţi răspunderea SRL „S” faţă de consumator pentru încălcarea termenilor de prestare a serviciilor, inclusiv obligaţiile prestatorului faţă de consumator pentru deteriorarea parţială a bunului transmis de consumator. Răspuns, în baza art.16 din Legea privind protecţia consumatorului: 1. Prestatorul va acorda consumatorului prejudiciu material în mărime de 10% din costul serviciului pentru fiecare zi întârziere. 2. Pentru deteriorarea parţială a bunului transmis de consumator, prestatorul este obligat cu acordul consumatorului să-l înlocuiască, în termen de 10 zile, cu un material (obiect) similar de aceeaşi calitate, iar dacă acesta lipseşte – să restituie consumatorului costul dublu al materialului (obiectului), precum şi cheltuielile suportate. 6.3.4. Contractul de servicii turistice Fiind unul din contractele la care participă consumatorul, contractul de servicii turistice are clauze care sunt redactate de agentul turistic și, de regulă, nu pot fi negociate, iar condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului sunt obligatorii pentru agentul turistic. Capitolul VI 389 Turist poate fi doar o persoană fizică ce consumă produsul turistic în scopuri personale. Contractul va conţine: itinerarul, locul de destinaţie și termenele de aflare cu indicarea datelor; data plecării și data sosirii, vehiculele cu care se va efectua deplasarea, caracteristicile și clasele lor; clauzele cu privire la locul cazării, nivelul de confort și condiţiile alimentare; serviciile suplimentare incluse în costul călătoriei; denumirea și adresa organizatorului și a asiguratorului; preţul călătoriei, costul serviciilor suplimentare neincluse în preţ; posibilitatea de modificare a preţului; modul și termenele de achitare a preţului și a celorlalte costuri. Părţile pot negocia și asupra altor prevederi ale contractului de servicii turistice. Agenţii economici care desfășoară activitate de turism sunt obligaţi: – să repare prejudiciile cauzate turiștilor în cazuri de încălcare a prevederilor contractului turistic; – să organizeze astfel călătoria încât aceasta să aibă calităţile promise și să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obișnuită; – să pună la dispoziţia turiștilor informaţii complete despre programul turistic propus, drepturile și obligaţiile lor, regulile de conduită, condiţiile de asigurare, modul de reparare a prejudiciilor, condiţiile de renunţare la servicii, precum și regulile de trecere la frontieră; – să informeze turiștii, corect și adecvat, asupra serviciilor turistice pe care le prestează; – până la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la dispoziţia clientului, în scris sau în orice altă formă, o informaţie despre regimul de vize și pașapoarte, precum și despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei. De asemenea, până la începerea călătoriei, organizatorul este obligat să prezinte clientului, în scris sau în orice altă formă, o informaţie despre: – timpul și locul staţionărilor intermediare și al schimbării mijloacelor de transport, precum și detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc.); – numele, adresa și numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului sau, în absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate. În cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţii, clientul urmează să fie informat despre datele de contact cu organizatorul; 390 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I – – în cazul călătoriei unor minori, datele de contact direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie; posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală, responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum și alte cheltuieli. Exemplu Un cuplu cazat la hotel este victima unui furt din cameră, suferind prejudicii materiale. Prejudiciul material suportat are ca izvor „acţiunea” serviciului hotelier necorespunzător, prestat de același agent hotelier, și anume hotelierul are obligaţia de supraveghere în privinţa bunurilor depozitate de clienţii săi în camere. Dacă agentul economic la momentul încheierii contractului de prestări servicii (de cazare) a exclus obligaţia sa de a purta răspundere pentru lucrurile depozitate de clienţii săi în hotel și a pus această obligaţie în seama consumatorilor, respectiva prevedere se va considera ca fiind abuzivă, sub consecinţa nulităţii contractului. 6.4. Cum procedăm în caz că ni se încalcă drepturile de consumator Ce facem atunci când ne sunt încălcate drepturile? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să știm cui să ne adresăm și cum să ne apărăm drepturile: – de sinestătător, prin depunerea de reclamaţii către vânzător sau prestatorul de servicii; – prin intermediul organizaţiilor obștești pentru protecţia consumatorilor, care sunt în drept să înainteze în instanţele judecătorești acţiuni pentru protecţia drepturilor consumatorilor, să organizeze efectuarea expertizei produselor și serviciilor; – apelând la Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie și Protecţie a Consumatorilor, care, la rândul lui, oferă consultaţii, efectuează controlul asupra corespunderii produselor și serviciilor, aplică sancţiuni; – în instanţa de judecată, posibil și cu ajutorul birourilor de consultanţă juridică, unde va fi stabilită mărimea prejudiciului cauzat. 6.4.1. Termenul în care ne putem adresa, ce urmează să cerem ca rezultat al acestei adresări Consumatorul este în drept, în termen de 14 zile de la data procurării produsului, să solicite vânzătorului înlocuirea cu altul similar. Dacă produsul Capitolul VI 391 necesar pentru înlocuire lipsește, consumatorul are dreptul să solicite de la vânzător contravaloarea produsului. În cazul în care consumatorul nu este de acord cu rezultatul examinării reclamaţiei de către vânzător sau i s-a refuzat satisfacerea ei, sau nu a primit nici un răspuns în scris în decurs de 14 zile, el este în drept să se adreseze organelor împuternicite să apere drepturile consumatorilor. Termenul stabilit pentru depunerea reclamaţiilor pentru produsele pentru care nu este stabilit un termen de garanţie este de 30 de zile de la data vânzării acestora. Termenul de prezentare a reclamaţiilor în baza contractului de transport de pasageri și bagaje este de la 7 la 21 de zile, în funcţie de temei. Pretenţiile împotriva căii ferate pot fi înaintate în termen de 6 luni, iar reclamaţiile la amenzi și penalităţi în termen de 45 de zile. 6.4.2. Repararea prejudidciului (daunei) cauzat Consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile necorespunzătoare indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relaţii contractuale cu vânzătorul, prestatorul (legătura directă şi legătura indirectă cu produsul, serviciul necorespunzător). Consumatorul poate suporta mai multe tipuri de prejudicii, și anume: – produsul achiziţionat este defect, fiind însuși prejudiciat; de exemplu, mașina de spălat rufe nu spală conform indicaţiei de la programarea manuală; – produsul defect cauzează prejudicii proprietăţii consumatorului; de exemplu, mașina de spălat rufe cauzează un scurt circuit la instalaţia electrică din locuinţa consumatorului, drept rezultat producându-se un incendiu; – este prejudiciată sănătatea, integritatea corporală sau chiar viaţa consumatorului; de exemplu, în rezultatul incendiului cauzat de mașina de spălat rufe, consumatorul suferă arsuri de gradul II și III. Prejudiciul se repară de către vânzător, prestator şi în cazul în care livrarea produsului, prestarea serviciului se fac în mod gratuit sau la preţ redus. Prejudiciul material, inclusiv cel moral, se repară de vânzător, prestator, dacă a fost cauzat pe parcursul: – termenului de valabilitate – la produsele pentru care se stabileşte acest termen; – duratei de funcţionare – la produsele de folosinţă îndelungată; – a 2 ani – la produsele pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de valabilitate sau duratei de funcţionare. 392 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I Pentru încălcarea termenelor prevăzute la art. 13 alin. (1), vânzătorul, prestatorul achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depăşită o penalitate în mărime de 5% din preţul produsului, serviciului în vigoare la data examinării reclamaţiei consumatorului. În cazul încălcării termenelor stabilite, conform art. 16, de începere şi finalizare a prestării serviciului (executării lucrării) sau termenelor noi fixate de consumator, prestatorul (executantul) achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depăşită o penalitate în mărime de 10% din preţul serviciului (lucrării). Prin contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării) se poate stabili o penalitate mai mare. Plata penalităţilor şi repararea prejudiciului nu exonerează vânzătorul, prestatorul (executantul) de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin faţă de consumator. Pretenţiile consumatorului privind repararea prejudiciului şi achitarea penalităţilor, prevăzute de prezenta lege sau de contract, se soluţionează de vânzător, prestator pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform legislaţiei. În cazul pierderii (deteriorării) totale sau parţiale a materialului (obiectului) preluat de la consumator, prestatorul (executantul) este obligat, cu acordul consumatorului, să-l înlocuiască, în termen de 10 zile, cu un material (obiect) similar de aceeași calitate, iar dacă acesta lipsește – să restituie consumatorului costul dublu al materialului (obiectului), precum și cheltuielile suportate. Prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vânzător, prestator prin încălcarea drepturilor lui prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanţa judecătorească. Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului. Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada prejudiciului. 6.5. Organele împuternicite să apere drepturile consumatorilor Ministerul Economiei ca organ public central specializat are rolul de a coordona și realiza strategia și politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionând pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii sau intereselor economice ale consumatorilor și evaluează efectele pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor și serviciilor destinate acestora. Ministerul are în subordinea sa Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie și Protecţie a Consumatorilor. În cadrul Inspectoratului este înfiinţată Secţia relaţii cu consumatorii și mass-media, prin intermediul căreia se oferă consultaţii telefonice și, totodată, Capitolul VI 393 posibilitatea de a depune, la sediu, reclamaţii sau sesizări referitor la produse și servicii necorespunzătoare. Articolul 23 din Legea privind protecţia consumatorilor prevede că organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, de asemenea, sunt: • în domeniul protecţiei vieţii şi sănătăţii consumatorilor – Ministerul Sănătăţii; • în domeniul transportului interurban şi internaţional – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor; • în domeniul construcţiilor – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor; • în domeniul turismului – Agenţia Turismului; • în domeniul energeticii – Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică; • în domeniul telecomunicaţiilor – Agenţia Naţională în Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; • în domeniul asigurărilor – Comisia Naţională în Asigurări; • în domeniul serviciilor bancare – Banca Naţională. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale: • să informeze consumatorii şi să le acorde consultaţii, să examineze, în limita competenţei lor, reclamaţiile acestora referitor la: – transportul local; – serviciile comunale; – activităţile pentru care, conform legislaţiei, se acordă autorizaţii şi licenţe; • să readreseze reclamaţiile către organul abilitat cu funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul respectiv; • să informeze neîntârziat autorităţile competente despre cazurile de constatare a produselor, serviciilor falsificate (contrafăcute) sau periculoase; • să retragă, în mod obligatoriu, la sesizarea organelor indicate la art. 22 şi 23, autorizaţia sau licenţa, eliberată de către autorităţile administraţiei publice locale agentului economic; • să contribuie prin mijloace posibile la înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiilor obşteşti de consumatori. În partea ce ţine de calitatea serviciilor comunale și cele de transport, la nivelul autorităţii publice locale competenţa le revine primăriilor locale. 394 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I Exemplu Prestări servicii de alimentare şi aprovizionare cu apă potabilă şi menajeră. De 2 ani în satul Pelivan (r-nul Orhei) a fost trasă conducta de apă. Toţi doritorii de a avea apă potabilă şi menajeră au încheiat contracte cu furnizorul de apă SA „Apă-Canal Orhei”. Respectiv, conform contractului toţi locuitorii achită lunar pentru serviciile SA „Apă-Canal Orhei” în baza indicilor contorului de apă. Însă, de exemplu, pe lângă 10 m3 de apă ce le consumă lunar o familie, de două luni consecutiv i se transmit spre plată sub indicele „cotaparte” plăţi suplimentare variabile (pentru iulie 57 lei, pentru august 23 lei). Ţinând cont că HG nr. 191 din 19.02.2010 prevede clar că consumatorii achită pentru apa potabilă doar în baza indicelor de pe contor, decideţi în adresa cărui organ public urmează să depună plângere consumatorul lezat? Răspuns: Plângerea urmează a fi depusă în adresa organului public local, adică în adresa Primăriei. 6.6. Înaintarea reclamaţiilor (pretenţiilor) și soluţionarea disputelor apărute Soluţionarea cerinţelor consumatorului se face de către cel ce produce sau de către cel ce vinde sau prestează? Responsabilitatea agentului economic faţă de consumator pentru vînzarea produsului necorespunzător este evaluat conform prejudiciului solicitat: 1. În cazul recuperării prejudiciului material (costul produsului sau serviciului) – consumatorul se va adresa nemijlocit vânzătorului sau prestatorului, datorită legăturii directe (conform bonului de casă sau contractului încheiat); 2. În cazul încasării prejudiciului moral (suferinţele psihice şi fizice: maladii, lipsa îndelungată de la serviciu, incomodităţi de trai prin absenţa energiei electrice sau termice, a apei, gazului) – consumatorul se poate adresa atât către producător, datorită legăturii indirecte, cât şi către vânzător, prestator (furnizor), datorită legăturii directe. Exemplu Cu ocazia sărbătorilor de iarna, un agent economic a comandat pentru salariaţii săi un banchet la un restaurant. Drept rezultat o mare parte din persoane ce au consumat produsele oferite pentru consum au suferit intoxicaţii, fiind internaţi în spital. Apreciaţi dacă victimele au dreptul să beneficieze de prevederile Legii privind protecţia consumatorilor, cu statut special de consumator. Capitolul VI 395 Răspuns: Având în vedere că banchetul organizat de prestatorul de servicii (restaurant) a fost comandat de angajator ca persoană juridică, victimele nu se bucură de calitatea de consumator, deoarece nu au achitat nemijlocit consumaţia, având de fapt o legătură indirectă cu restaurantul. Litigiul urmează a fi soluţionat în ordine civilă. Când este vorba de viaţa, sănătatea, integritatea corporală a consumatorului sau de proprietatea acestuia, alta decât produsul defect în sine, daunele cresc în importanţă și soluţionarea litigiilor individuale pe cale amiabilă sau prin intermediul Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie și Protecţie a Consumatorilor este greu de realizat. Astfel, calea de urmat este acţiunea în justiţie. 6.6.1. Cum depunem/expediem reclamaţiile La depistarea deficienţelor la produsele procurate sau serviciile comandate, consumatorul, pentru a beneficia de drepturile sale, trebuie să acţioneze corect și anume: iniţial, reclamaţiile referitor la produsele sau serviciile necorespunzătoare se depun vânzătorului sau prestatorului (în formă scrisă) pentru remedierea, înlocuirea gratuită sau obţinerea contravalorii lor în perioada lor de garanţie sau a termenului de valabilitate. Odată cu depunerea reclamaţiei, consumatorul prezintă copia bonului de casă sau oricare alt document care confirmă efectuarea cumpărăturii cu indicarea cerinţei respective (repararea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii sau reducerea preţului, anularea contractului de vânzare-cumpărare sau de prestare a serviciilor). Unităţile de comerţ și prestări servicii trebuie să înregistreze reclamaţiile consumatorilor în Registrul de reclamaţii (numerotat, cusut și sigilat), iar autorităţile publice locale să exercite controlul asupra respectării corectitudinii ţinerii acestuia în unităţile din teritoriu. În unităţile de comerţ și de prestări servicii, Registrul de reclamaţii urmează a fi ţinut la fiecare etaj și în locurile unde se achită plata pentru cumpărături. De asemenea, în pavilioane și gherete acest Registru urmează să fie ţinut la loc vizibil și accesibil. Administratorul unităţii este obligat ca, în termen de două zile, să examineze reclamaţiile și să întreprindă măsurile necesare pentru lichidarea lor. De asemenea, va scrie pe versoul reclamaţiei o notă despre măsurile luate și, în termen de cinci zile, va informa reclamantul despre acest lucru. În cazul depunerii de către consumator a reclamaţiei cu privire la neconformităţile produselor, termenul de soluţionare este de 14 zile calendaristice de la data depunerii reclamaţiei. 396 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I În cazul în care pentru întreprinderea măsurilor de lichidare a neajunsurilor sunt necesare mai mult de 5 zile, conducătorul unităţii va stabili termenul necesar, dar nu mai mare de 14 zile și va face în Registru nota respectivă. În cazul în care consumatorul nu este de acord cu rezultatul examinării reclamaţiei de către vânzător sau i s-a refuzat satisfacerea ei, sau nu a primit niciun răspuns în scris în decurs de 14 zile calendaristice, el este în drept să se adreseze Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie și Protecţie a Consumatorilor pentru iniţierea unui control de stat sau, conform procedurii civile, în instanţa de judecată, anexând copia răspunsului vânzătorului. Consumatorul trebuie să depună, odată cu reclamaţia către Inspectorat, mijloacele de probă pe care se bazează, ca: facturi, bonuri, tichete, contracte și chiar produsul defectuos sau lucrarea necalitativă (dacă este posibil), din care să rezulte data, locul și obiectul achiziţiei. Pentru transportul feroviar, reclamaţiile se examinează în termen de 30 de zile, pentru transportul maritim – de la 3 la 6 luni. 6.6.2. Soluţionarea amiabilă Prima modalitate pentru soluţionarea disputelor este pe cale amiabilă. Astfel, la cererea individuală a consumatorului, litigiile pot fi soluţionate pe cale amiabilă, agentul economic fiind interesat să-și păstreze clientela și o imagine nepătată pe piaţa produselor pe care le comercializează. Dacă, totuși, agentul economic refuză să dea satisfacţie consumatorului, acesta se va adresa organului administraţiei publice, care primește și soluţionează sau, după caz, transmite spre soluţionare celor competenţi sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor sau ale consumatorilor individuali. A se vedea compartimentul 14.2.4. Când și de cine pot fi utilizate MASC? pentru metodele alternative de soluţionare a conlflictelor. 6.6.3. Soluţionarea litigiului în instanţa de judecată (proces judiciar) Dacă reclamaţia nu a fost soluţionată în termenul stabilit, a fost soluţionată parţial ori respinsă, reclamantul (consumatorul) este în drept să se adreseze în instanţa de judecată. Desigur, adresarea în judecată se poate face șii direct, ffără a face demersuri la instituţiile abilitate și a aștepta decizia lor – dacă, desigur, un atare demers are temei juridic. Respingerea acţiunii din motiv că reclamanţii nu au respectat calea prealabilă de soluţionare a litigiului nu poate fi luată în consideraţie deoarece Legea Capitolul VI 397 nr. 105-XV/2003 privind protecţia ia consumatorilor nu prevede procedura prealabilă extrajudiciară obligatorie de soluţionare a cerinţelor consumatorilor. Acţiunile privind protecţia drepturilor consumatorilor pot fi depuse la instanţa judecătorească de către consumatorii înșiși sau reprezentanţii lor legali, de către autorităţile administraţiei publice abilitate sau de către asociaţiile obștești de consumatori. Organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor pot reprezenta interesele consumatorilor în instanţa de judecată în scopul protecţiei drepturilor consumatorilor. A se vedea compartimentul 15.3 Ce trebuie să se cunoască cu privire la cererea de chemare în judecată și alte acte procesuale întocmite în n le leggă gătură cu desfășurarea unui proces civil? Exemplu Produs de folosinţă îndelungată – pompa de apă electrică Cetăţeanul G. a procurat o pompă de apă electrică de la magazinul SRL „M” pentru irigarea unui teren agricol. Peste 18 luni se atestă că pompa nu mai funcţionează din cauza unor defecţiuni a motorului. Consumatorul intenţionează să reclame produsul necorespunzător, însă la momentul depunerii reclamaţiei către vânzător se stabileşte că nu deţine talonul de garanţie, deoarece de fapt nu i s-a eliberat iniţial acesta. Având doar bonul de casă, reprezentantul SRL „M” refuză să primească reclamaţia. Cum urmează a fi soluţionat litigiul dat de consum în favoarea consumatorului? Răspuns: Reclamaţia poate fi depusă şi în baza talonului de garanţie, iar litigiul urmează a fi soluţionat amiabil prin formularea unei plângeri în Registru de reclamaţii, iar în caz de refuz să se adrese cu o reclamaţie Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor. 6.7. Lista actelor normative recomandate În Republica Moldova raporturile în domeniul protecţiei consumatorilor se reglementează prin: Codul Civil al RM (art. 712-720), Monitorul Oficial al RM nr. 82-86/661 din 22.06.2002; Legea nr. 105-XV/2003 privind protecţia consumatorilor, Monitorul Oficial al RM nr. 126-131/507 din 27.06.2003; Legea nr. 136-XIV/1998 cu privire la gaze, Monitorul Oficial al RM nr. 111-113/679 din 17.12.1998; Lege nr. 78-XV/2004 privind produsele alimentare, Monitorul Oficial al RM nr. 83-87/431 din 28.05.2004; 398 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I Legea nr. 520-XIII/1995 telecomunicaţiilor, Monitorul Oficial al RM nr. 56 din 23.04.2002; Legea nr. 284-XV/2004 privind comerţul electronic, Monitorul Oficial al RM nr. 138-146/741 din 13.08.2004; Legea nr. 422-XVI/ 2006 privind securitatea generală a produselor, Monitorul Oficial nr. 36-38/145 din 16.03.2007; Legea nr. 257-XVI/2006 privind organizarea și funcţionarea pieţelor produselor agricole și agroalimentare, Monitorul Oficial nr. 142-145 din 08.09.2006; Legea nr. 137-XIV/1998 cu privire la energia electrică, Monitorul Oficial al RM nr. 111-113/681 din 17.12.1998; Legea nr. 190-XIII/1994 cu privire la petiţionare, Monitorul Oficial al RM nr. 4/47 din 08.09.1994; Legea nr. 1525-XIII/1998 cu privire la energetică, Monitorul Oficial al RM nr. 50-51/366 din 04.06.1998; Legea nr. 272-XIV/1999 cu privire la apa potabilă, Monitorul Oficial al RM nr. 39-41/167 din 22.04.1999; Legea nr. 134-XIII/1994 cu privire la vânzarea de mărfuri, Monitorul Oficial al RM nr. 17/177 din 08.12.1994. 6.8. Informaţii utile În scopul informării consumatorilor despre drepturile lor legitime și acţiunile pe care urmează să le întreprindă în cazul în care se confruntă cu unele situaţii dificile, în cadrul Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie și Protecţie a Consumatorilor a fost creat Oficiul Relaţii cu Consumatorii, care oferă posibilitate consumatorilor de a beneficia de consultaţii, inclusiv juridice, şi anume: mun. Chişinău la tel. 74-14-64, sau să adresaţi interpelarea sau plângerea în formă scrisă la adresa: mun. Chişinău, str. Coca 28; e-mail: consumator@standard.m @standard.md fax: 218-522 site: www.consumator.gov.md Capitolul VI 399 Anexe Anexa nr. 1. RECLAMAŢIE privind calitatea produsului (serviciului) nr.___________ din „_______„________________2011 1. Numele și prenumele consumatorului Adresa Telefon ________________________ 2. Denumirea și adresa agentului economic ce a comercializat produsul (a prestat serviciul) ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 3. Produsul (serviciul) reclamat (producător, data fabricării, termen de valabilitate, ambalaj, masa) ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 4. Data achiziţionării produsului (prestării serviciului) ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Bonul de plată (de garanţie), chitanţa ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 5. Detalii privind deficienţele produsului (serviciului) reclamat ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 6. Revendicările consumatorului ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 7. Anexe ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 8. Semnătura consumatorului Semnătura reprezentantului Secţiei relaţii cu consumatorii și mass-media ___________________________ __________________________ Data”_____„ ________________2011 9. Decizia cu privire la examinarea reclamaţiei ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 10. Concluzia cercetării și măsuri aplicate ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 400 C ONSU M AT OR I I – DR E P T U R I ȘI OBL IG AȚ I I ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 11. Nr. și data documentului ce concluzionează examinarea (act de control, informaţie) ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 12. Date referitoare la informarea consumatorului, soluţionarea reclamaţiei ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Șef Secţia relaţii cu consumatorii și mass-media ___________________________ (Semnătura) data „_____ „ _________________ 200___ Capitolul VII 401 7. MOȘTENIREA 7.1. Ce este moștenirea și cine poate fi moștenitor? Moștenirea constituie una din modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate, care include transmiterea patrimoniului (drepturile patrimoniale (activul succesoral) și obligaţiile succesorale (pasivul succesoral)) unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, sau stat. Transmiterea moștenirii constituie o transmitere de drepturi pentru cauză de moarte. Moștenirea, după izvorul ei, poate fi de două feluri: testamentară (succesiune testamentară) și legală (succesiune legală). Persoanele care au vocaţie succesorală (pot fi moștenitori) se numesc succesori. Prin moștenirea testamentară se recunoaște dreptul oricărei persoane de a dispune liber pentru cauză de moarte, prin manifestarea ultimei voinţe, de totalitatea bunurilor sale sau o parte din ele. Moștenirea testamentară are prioritate faţă de moștenirea legală, normele celei din urmă fiind aplicabile în cazul în care persoana nu a dispus prin testament cu privire la bunurile sale. 7.1.1. Noţiuni generale Moștenirea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată. Deschiderea moștenirii coincide cu momentul morţii celui care lasă moștenirea, iar momentul morţii se stabilește după ziua calendaristică și chiar ora sau minutul survenirii ei. Dovada decesului se face, după caz, prin certificatul de deces sau prin hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă, care cuprinde și data stabilită de judecată ca fiind cea a morţii. Stabilirea momentului deschiderii moștenirii are o importanţă deosebită, deoarece în funcție de momentul deschiderii moștenirii se stabilește cercul de moștenitori, se determină patrimoniul succesoral și începe să curgă termenul de acceptare sau renunţare la moștenire. În ce privește locul deschiderii succesiunii, conform art. 1443 al Codului civil al RM, acesta este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moștenirea. În cazul în care domiciliul defunctului nu este cunoscut, se aplică competenţa notarului din locul aflării bunului, iar în cazul bunurilor moștenite aflate în diferite locuri se va aplica competenţa notarului din locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor (mobile sau imobile). Potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 1453-XV/2002 cu privire la notariat, procedura succesorală notarială este de competenţa notarului care își desf șoară activitatea pe teritoriul unde defunctul a avut ultimul domiciliu. desfă 402 MOȘTENIR EA În cazul moștenirilor în lanţ, moștenitorii pot alege pe oricare din notarii care desf șoară activitate pe teritoriul unde defunctul a avut ultimul domiciliu. desfă Potrivit art. 1556 al Codului civil al RM persoanele recunoscute ca moștenitori pot cere notarului de la locul deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moștenitor. Competenţa notarială în procedura succesorală este strict delimitată prin Legea nr. 1453-XV/2002 cu privire la notariat: – Secretarul consiliului local autentifică testamente; – Secretarul consiliului local poate îndeplini acţiuni notariale pentru paza averii succesorale. – Notarul deschide și administrează procedura succesorală; – Notarul primește cereri de acceptare și de renunţare la moștenire; – Notarul eliberează certificatul de moștenitor. ! În scopul păstrării averii celui ce a lăsat moştenirea, secretarul consiliului local inventariază averea şi o transmite în grijă moştenitorului sau unui custode numit de el. În cazul în care averea trebuie administrată sau creditorii moştenitorului înaintează o acţiune, notarul numeşte un custode al averii succesorale. Nu se numeşte custode, dacă cel puţin unul dintre moştenitori a intrat în posesiunea averii sau este numit executor testamentar. 7.1.2. Moștenitorii testamentari Potrivit art. 1433 al Codului civil al RM, pot fi moștenitori: în cazul succesiunii testamentare, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moștenirea, precum și cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moștenirea și s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sunt copiii lui, precum și persoanele juridice care au capacitate juridică la momentul decesului celui ce a lăsat moștenirea. Persoanele care au capacitate succesorală: 1. Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii. Dovada existenţei fizice a persoanei se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moștenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii moștenirii cu certificatul (actul) de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din care rezultă moartea moștenitorului, după deschiderea succesiunii. Potrivit art. 54 din Legea nr. 100-XV/2001 privind actele de stare civilă, decesul se înregistrează în temeiul: Capitolul VII 403 – certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară; – actului, eliberat de către organele competente, prin care se constată decesul persoanei supuse represiunilor și ulterior reabilitate conform legislaţiei respective; – hotărârii instanţei judecătorești privind constatarea decesului sau privind declararea persoanei ca fiind decedată. 2. Persoanele dispărute au, de asemenea, capacitate succesorală dacă nu a intervenit o hotărârire declarativă de moarte rămasă definitivă. Potrivit art. 1523 alin. (1) al Codului civil al RM, dacă moștenitorul a decedat după deschiderea succesiunii și până la acceptarea moștenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moștenitorii săi. Succesorii moștenitorului decedat trebuie să accepte moștenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungește până la 3 luni. În situaţia în care o persoană declarată absentă fă f ră de veste întrunește termenul prevăzut în art. 1523 alin. (1) al Codului civil al RM, pentru declararea acesteia ca fiind moartă, moștenitorii fiind în raportul de întârziere și imposibilitatea de a înainta în instanţa de judecată o cerere de declarare a morţii, au posibilitate de a fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va considera cauzele omiterii termenului ca fiind întemeiate (art.1523 alin. (2) din Codul civil al RM). Însă dacă data celor două cazuri este anterioară datei morţii celui care lasă moștenirea, tot ce s-a primit în moștenire în numele dispărutului va trebui restituit moștenitorilor care au fost înlăturaţi de la moștenire sau ale căror cote-părţi din moștenire au fost astfel micșorate. 3. Persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii. Cu toate că existenţa persoanei fizice începe din ziua nașterii, Codul civil al RM recunoaște existenţa copilului din ziua conceperii cu singura condiţie de a se naște viu (art.18, alin. (3) din Codul civil al RM). În acest sens, pentru ca să fie recunoscută capacitatea succesorală a unui copil nenăscut la momentul deschiderii succesiunii, este important de stabilit cu precizie data conceperii. Termenul general este de 300 de zile prin care se poate stabili prezumtiv conceperea copilului, cu toate că termenul în cauză servește pentru stabilirea provenienţei copilului. De asemenea, el prezintă interes în vederea stabilirii paternităţii tatălui decedat până la nașterea copilului, este vorba despre nașterea copilului cel mult la 300 de zile după decesul soţului mamei. Potrivit art. 57, alin. (1) din Codul familiei al RM, copilul este proprietar al bunurilor moștenite. 404 MOȘTENIR EA 4. Persoanele juridice de a dobândi corespunzător testamentului întocmit de defunct ce coincide cu: – momentul înregistrării de stat – este vorba despre persoanele juridice de drept privat; – momentul intrării în vigoare a actului normativ prin care se aprobă regulamentul ori statutul ei sau în momentul indicat în act. Persoanele care nu au capacitate succesorală: Persoanele fizice decedate înaintea defunctului și persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă. Comorienţii – persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care au murit ffără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteoia (art. 1441 al Codului civil al RM). Dacă două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală au decedat în circumstanţe datorită cărora nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia, se prezumă că ele au decedat concomitent. Astfel, moștenirea va fi culeasă de proprii moștenitori ai fiecăreia. Exemplu În accident rutier au decedat mama și fiica ei, nefiind posibil de a stabili cine a supravieţuit pe cealaltă. Mama mai avea doi feciori, iar fiica avea doar soţ. În acest caz, moștenirea mamei va fi culeasă de feciori, iar moștenirea fiicei va fi culeasă de soţul supravieţuitor. În ce privește moștenirea lăsată de comorienţi, ea va fi culeasă de propriii moștenitori. Vorbind despre vocaţia reciprocă ca o condiţie a conceptului de comorienţi existentă între soţi și având moștenitori legali – decedează în aceleași împrejurări ri ffără a se stabili care dintre ei a supravieţuit celuilalt, în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moșteni în urma celuilalt, fiindcă nu se poate dovedi „existenţa”, deci capacitatea succesorală a unuia dintre ei în momentul morţii celuilalt. Codecedaţii – moartea survine în aceeași zi și oră, dar nu survine „în aceleași împrejurări”, ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele în cauză, iar minutul morţii nu poate fi stabilit. Dacă se constată decesul numai al unuia dintre soţi, atunci el va moșteni, în concurs cu părinţii soţiei, jumătate din moștenirea ei, bunuri care s-ar transmite, în cadrul moștenirii lăsate de el, părinţilor lui. Potrivit art. 1441, alin. (2) al Codului civil al RM, din cauza imposibilităţii de a dovedi supravieţuirea comorienţilor sau codecedaţilor, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute și, corespunzător, lipsește capacitatea succesorală. Capitolul VII 405 7.1.2.1. Tipurile de testament Conform art. 1449 al Codului civil RM, testamentul este un act juridic solemn, unilateral, irevocabil și personal prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Testamentul este un act pentru cauză de moarte, act unilateral și își produce efectele juridice din momentul decesului testatorului. Deci, la momentul întocmirii testamentului, testatorul este în viaţă și are dreptul de a hotărî asupra bunurilor de care dispune prin testament. Însă momentul decesului pune capăt acestui drept și produce efecte juridice în favoarea celui care moștenește. Libertatea testamentară este principiul conform căruia orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimonial său pentru cauză de moarte. Astfel, testatorul este liber de a dispune prin testament de întreg patrimonial său sau de o parte din acesta, de a testa bunurile sale unei sau mai multor persoane, de a stabili cota parte a fiecărui moştenitor sau de a determina bunul care va trece în proprietatea moştenitorului. Reieşind din faptul că uneori dispoziţiile testamentare nu sunt destul de clare şi precise, posibil a fi înterpretate nterpretate ffără a stabili adevărata intenţie a testatorului Codul civil a reglementat anumite reguli de interpretare a unor clause testamentare (art. 1450 Codul civil al RM). Libertatea testamentară poate fi limitată: 1. În cazul când testatorul a desemnat câţiva moştenitori, tenitori, ffără a indica cota-parte a fiecăruia, se consideră că toţi moştenitorii desemnaţi dispun de cote-părţi egale. Uneori cotele părţi şi sumele acestora desemnate de testator pot depăşi valoarea patrimoniului succesoral, în aceste cazuri cotele-părţi se diminuiază proporţional cotelor care le revin moştenitorilor. Dacă cotele-părţi sunt mai mici decât patrimoniul succesoral, reieşind din intenţia testatorului de a testa întreg patrimoniu, cotele-părţi ale moştenitorilor desemnaţi pot fi proporţional majorate. 2. Dacă din câţiva moştenitori numai unuia îi este determinată cota, ceilalţi moştenitori vor primi partea testată rămasă în cote-părţi egale. În cazul când toată moştenirea a fost împărţită în cote-părţi, însă unui moştenitor nu i-a fost determinată cota, aceste cote-părţi trebuie diminuate, astfel încât moştenitorul tenitorul desemnat ffără atribuirea cotei-părţi să primească atât cât a primit moştenitorul căruia i-a fost atribuită cea mai mică cotă-parte. Potrivit art. 1458 al Codului civil al RM, testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme: – olograf – scris în întregime personal, datat și semnat de testator. Limba utilizată va fi una din limbile pe care le posedă testatorul, indiferent de 406 MOȘTENIR EA – – felul caracterelor folosite: de mână sau de tipar, indiferent de alfabet: latin, chirilic sau alfabetul pentru orbi etc. Suportul material poate fi: hârtie, pânză, lemn, piatră, sticlă etc. și cu orice instrument utilizat: creion, cerneală, mină, vopsea, cărbune, cretă etc. Testamentul poate fi scris pe mai multe foi separate, cu condiţia că filele ce urmează să alcătuiască un singur testament, să nu suscite careva îndoieli în privinţa integrităţii acestuia. Nu este admisă dactilografierea testamentului. Datarea testamentului olograf cuprinde: anul, luna și ziua întocmirii lui. Din punct de vedere al calităţii semnăturii, aceasta poate fi executată în diferite modalităţi, important fiind ca aceasta să permită identificarea autorului. Testamentul olograf poate fi păstrat de către testator sau transmis spre păstrare notarului; autentic – autentificat notarial, precum și asimilat cu cel autentificat notarial. Testamentul autentic este tradiţional în Republica Moldova. Secretarul consiliului local este în drept să autentifice acest tip de testament; mistic – scris în întregime, datat și semnat de testator, strâns și sigilat și apoi prezentat notarului, care aplică girul de autentificare pe plic și îl semnează împreună cu testatorul. Testatorul poate întocmi testamentul mistic (secret), fără a permite altor persoane, inclusiv notarului, de a face cunoștinţă cu conţinutul acestuia. Strângerea și sigilarea testamentului are drept scop asigurarea secretului testamentar și face imposibilă deschiderea plicului și substituirea testamentului cu alte testamente sau hârtii. Prin sigilare se înţelege lipirea plicului, astfel încât să nu poată fi deschis decât prin distrugerea lui. ! Avantajele testamentului – moștenitorii vor obţine certificate de moștenitor direct pentru terenuri integre și proprietăţi, astfel pot fi evitate mai ușor conflictele dintre moștenitori și cheltuielile suplimentare. 7.1.2.2. Întocmirea unui testament Pentru a avea calitatea de testator, persoana trebuie să dispună de capacitate de exerciţiu deplină. Minorul care a atins vârsta de 16 ani poate avea calitatea de testator doar dacă a dobândit capacitate deplină de exercițiu prin căsătorie. Persoana declarată incapabilă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă nu poate dispune prin testament. La fel, persoana fizică limitată sau restrânsă în capacitate de exerciţiu nu poate dispune prin testament personal și nici prin reprezentantul său legal, tutore sau curator. Persoana care nu poate aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voinţă din cauza dereglărilor Capitolul VII 407 psihice, alienaţiei sau debilităţii mintale, stării vremelnice de inconștienţă, hipnozei, beţiei alcoolice, folosirii de stupefiante etc, deși nu este recunoscută incapabilă, nu poate dispune prin testament. ! Nu se permite semnarea și autentificarea testamentului pentru altă persoană în baza unei procuri (art. 242, alin. (5) și art. 1449, alin. (3) din Codul civil al RM). ! Nu se permite întocmirea testamentului în numele a două sau mai multe persoane (testatori). Testamentul este un act personal – art. 1449 din Codul civil al RM. ! Nu se permite întocmirea testamentului în n numele persoanei ffără capacitate de exerciţiu – art. 1449, alin. (2) din Codul civil al RM. Pot fi indicate ca moștenitori una sau mai multe persoane care sunt în viaţă și copiii care au fost concepuţi, însă nu s-au născut. Trebuie să fie indicat corect numele de familie și prenumele moștenitorului, domiciliul persoanei. Potrivit art. 1459 și art. 1462 al Codului civil al RM, dacă testatorul, din cauza unor defecte fizice, a unei boli sau din alte motive, nu poate semna cu propria mână testamentul, atunci la rugămintea lui îl poate semna, în prezenţa notarului sau a unei persoane cu funcţii de răspundere, care are dreptul de a autentifica testamentul, și a cel puţin doi martori, un alt cetăţean cu capacitate de exerciţiu, nefiind moștenitor testamentar, cu indicarea cauzelor, în virtutea cărora testatorul nu a putut să semneze. Moștenitorul indicat în testament nu este în drept să semneze în locul testatorului (art. 44, alin. (3) al Legii nr. 1453-XV/2002 cu privire la notariat notariat). În acest caz, testamentul se autentifică în prezenţa a cel puţin doi martori, care vor semna, de asemenea, testamentul (art. 1460 din Codul civil al RM). Dacă testatorul este analfabet, testamentul se întocmește în prezenţa a doi martori, care vor semna, de asemenea, testamentul (art. 1461 din Codul civil al RM). Nu pot fi martori testamentari (art. 1462 din Codul civil al RM): – persoanele minore; – persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu; – moștenitorii testamentari (persoanele indicate în testament); – rudele moștenitorilor testamentari, inclusiv soţul (soţia); – legatarul (persoana în favoarea căreia este prevăzut un drept în testament). Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească, cu titlu gratuit, întregul său patrimoniu sau o fracţiune din acesta ori anumite bunuri 408 MOȘTENIR EA determinate. Desemnarea legatarului trebuie să fie facută prin testament, în sensul că elementele necesare pentru identificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul testamentului. Notarul este obligat să respecte condiţiile necesare pentru autentificarea actelor notariale, să verifice identitatea și capacitatea de exerciţiu a persoanei și să aplice pe plic inscripţia de autentificare, care va conţine numele, prenumele, domiciliul, declaraţia, data și semnăturile testatorului și a notarului respectiv. Prezenţa martorilor la aplicarea girului de autentificare nu este necesară. După aplicarea girului de autentificare, testamentul se restituie testatorului, iar ultimul poate să transmită testamentul spre păstrare notarului. ! Autentificarea testamentelor prin reprezentant este interzisă. La autentificarea testamentelor nu se cere testatorului să prezinte dovezi pentru confirmarea dreptului lui de proprietate asupra bunurilor testate. Pe teritoriul Republicii Moldova testamentele pot fi autentificate de către notari și de către secretarii consiliilor locale ale satelor, comunelor, orașelor și municipiilor. Testamentele cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în străinătate pot fi autentificate de către consulii misiunilor diplomatice. 7.1.2.3. Cum anulăm sau modificăm un testament deja întocmit î Testamentele întocmite în una din formele legale au valoare juridică egală. Prin urmare, anularea sau modificarea unui testament poate fi ffăcută prin orice formă testamentară. Testamentul poate fi anulat sau modificat prin depunere de cerere de către testator sau prin întocmirea unui testament nou. Semnătura de pe cererea de anulare sau modificare a testamentului va fi autentificată notarial. Modificările ulterioare, de asemenea, trebuie să fie scrise, semnate si datate de către testator. Menţiunile sau modificările operate în conţinutul testamentului de către terţe persoane sunt lovite de nulitate. Testatorul poate întocmi câteva testamente, toate fiind valabile (art. 1467 din Codul civil al RM). Testamentul vechi își păstrează puterea legală, în măsura în care nu a fost modificat prin testamentul mai nou. Anularea testamentului autentificat poate fi efectuată prin depunerea unei cereri la secretarul consiliului local. Semnătura de pe cerere trebuie legalizată de secretar. Cererea, împreună cu testamentul anulat, se anexează la arhiva notarială. Menţiunile despre anularea (modificarea) testamentului se fac: – în registrul centralizat, creat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 38 din 03.02.2006; – în Registrul actelor notariale; – în Opisul alfabetic al testamentelor; Capitolul VII – – 409 pe exemplarul testamentului din arhiva notarială; pe exemplarul testamentului care se păstrează la testator, dacă acesta îl prezintă. 7.1.3. Moștenitorii legali Potrivit art. 1433 al Codului civil al RM, pot fi moștenitori: În cazul succesiunii legale – persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moștenirea, precum și copiii celui ce a lăsat moștenirea, concepuţi în timpul vieţii lui și născuţi vii după decesul acestuia. Potrivit legislaţiei civile, au dreptul la vocaţie succesorală persoanele care se află într-un anumit raport cu defunctul, și anume în raport de familie sau rudele lui – din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie și, corespunzător, soţul supravieţuitor. 7.1.3.1. Clasele Pot avea vocaţie succesorală legală rudele în limitele claselor legale. Moștenitorii legali sunt chemaţi la moștenire în ordinea stabilită de art. 1500 din Codul Civil. Moștenitorii legali se împart în trei clase. Astfel, din clasa întâi fac parte: descendenţii (fiii și fiicele celui ce a lăsat moștenirea, la fel și cei născuţi vii după decesul lui, precum și cei adoptaţi), soţul supravieţuitor și ascendenţii privilegiaţi (părinţii, adoptatorii) celui ce a lăsat moștenirea. Moștenitori de clasa a doua sunt colateralii privilegiați (fraţii și surorile) și ascendenţii ordinari (bunicii, atât din partea tatălui, cât și din partea mamei) ai celui ce a lăsat moștenirea. Ei sunt chemaţi la moștenire dacă nu sunt moștenitori de clasa întâi sau dacă aceștea nu au acceptat moștenirea, sau au fost decăzuţi din dreptul de a moșteni prin dispoziţie testamentară, ori prin hotărâre judecătorească au fost recunoscuţi succesori nedemni. Ascendenţii ordinari culeg moștenirea în ordinea proximităţii (apropierii gradului de rudenie cu cel ce a lăsat moștenirea), respectiv bunicii îi înlătură pe străbunici etc. Din clasa a treia de moștenitori fac parte colateralii ordinari, adică unchii și mătușile celui ce a lăsat moștenirea. Moștenirea legală a terenurilor agricole are unele dezavantaje atunci când mai mulți moștenitori primesc cote ideale în câteva parcele de teren. Spre exemplu, decedatul a avut în proprietate 5 parcele de teren agricol pe care le moștenesc 5 moștenitori legali. În acest caz, fiecare moștenitor va primi câte 1/5 din fiecare sector. 410 MOȘTENIR EA 7.1.4. Reprezentarea succesorală Potrivit art. 1504 al Codului civil al RM, în cadrul reprezentării succesorale, partea din moștenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate, cu condiţia că ar fi fost în viaţă la data deschiderii moștenirii, va putea fi culeasă – în cadrul moștenirii legale – de descendenţii săi. Instituţia reprezentării în materie succesorală are ca scop înlăturarea unor consecinţe injuste ale principiului proximităţii gradului de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad. Spre exemplu, dacă defunctul avea doi copii, dintre care unul a decedat înainte de deschiderea succesiunii, lăsând şi el moştenitori, conform celor două principii mai sus menţionate, ar trebui să moştenească numai copilul rămas în viaţă, deoarece copilul decedat este considerat a nu exista. Rezultatul negativ al aplicării principiilor este că moştenitorii copilului decedat sunt înlăturaţi de la moştenire, fără să existe un temei pentru aceasta. În acest sens, reprezentarea succesorală este ca un beneficiu acordat unui moştenitor legal, în virtutea căruia acesta urcă în locul, gradul şi drepturile care i s-ar fi cuvenit autorului său dacă ar fi fost în viaţă. Într-un alt caz, dacă autorul ar avea doi descendenţi predecedaţi, iar aceştia ar lăsa un copil, respectiv doi copii, dacă s-ar aplica regulile proximităţii, fiecare nepot ar trebui să moştenească în cotă egală. Fiind însă admisă reprezentarea, nepoţii, primul, respectiv cei doi împreună, vor moşteni ceea ce s-ar fi cuvenit fiecăruia dintre autorii lor. Unicul copil va moşteni jumătate, iar cei doi copii vor moşteni cealaltă jumătate din masa succesorală. Legea admite reprezentarea succesorală numai pentru două categorii de moştenitori: descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii din fraţi şi surori (adică nepoţii din copii şi nepoţii de frate/soră). Din cauza naturii speciale a reprezentării, prevederea cu privire la clasele pentru care se admite reprezentarea este de strictă interpretare, nici o altă categorie de moştenitori neavând acest drept. 7.1.5. Moștenirea vacantă Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum și de capacitate succesorală asupra unui patrimoniu succesoral viu (art. 1433 din Codul civil al RM). Succesiunea (moștenirea) este vacantă, adică trece la stat, dacă: nu există nici moștenitori testamentari, nici moștenitori legali sau nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau toţi succesorii sunt privaţi de dreptul la succesiune. Terenurile proprietate privată care au trecut în posesia statului în baza dreptului succesoral sunt predate de către Inspectoratul fiscal de stat cu Capitolul VII 411 titlu gratuit autorităţii administraţiei publice locale în administrarea căreia se află aceste terenuri. ! Neacceptarea succesiunii, în modul prevăzut de lege, poate constitui temei pentru ca bunurile să treacă la stat. 7.1.6. Moștenitorii nedemni Pentru a dispune de posibilitatea de a veni la moștenire, persoana, pe lângă condiţia dispunerii de vocaţie succesorală generală, trebuie să întruneas că încă o condiţie, și anume, să nu fie nedemnă de a moșteni. Nedemnitatea, ca și condiţie, este specifică moștenirii legale ce constă în decăderea moștenitorului cu vocaţie succesorală din dreptul de a moșteni un patrimoniu succesoral determinat, la fel și la rezerva la care ar avea dreptul din acest patrimoniu, purtând vina de a fi făcut o faptă gravă faţă de cel care lasă moștenirea: a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moștenirea, dacă aceste circumstanţe sunt constatate de instanţa de judecată; a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moștenirea și a contribuit, astfel, la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale ale tuturor acestora. Nu pot fi succesori ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părintești care, la data deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste drepturi și nici părinţii (adoptatori) și copiii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moștenirea, dacă această circumstanţă este constatată de instanţa de judecată. Potrivit prevederilor art. 1434 din Codul civil al RM, atât moștenitorii legali, cât și cei testamentari pot fi recunoscuţi nedemni și înlăturaţi de la moștenire pentru fapte săv ă ârșite împotriva celui ce lasă moștenirea, confirmaăv te prin hotărâre judecătorească. Totuși, succesorul nedemn poate fi chemat la moștenire, în cazul în care, după săv ă ârșirea faptelor prevăzute de lege, a fost ăv iertat de către cel ce lasă moștenirea. tenirea. Iertarea trebuie ffăcută expres de către cel ce lasă moștenirea, adică prin dispoziţie testamentară (art. 1436 al Codului Civil al RM). 7.2. Transmiterea moștenirii Instituţia transmiterii moștenirii reprezintă o formă de trecere a activului sau pasivului succesiunii la moștenitor sub statut de transmitere a posesiunii moștenirii și a dreptului de proprietate, și a altor drepturi cuprinse în moștenire sau legat. 412 MOȘTENIR EA În conformitate cu legislaţia noastră civilă, dobândirea posesiunii moștenirii se face diferit, în funcție cum sunt succesorii, legali sau testamentari. În ceea ce privește succesorii legali, aceștia dobândesc posesiunea de drept a moștenirii prin trimiterea în posesiune. Legatarii dobândesc posesiunea prin predarea legatului, respectiv a obiectului legatului (art. 1487 al Codului civil al RM). Succesorii legali, ffără a-i deosebi, dobândesc dreptul de proprietate și devin titulari ai celorlalte drepturi cuprinse în moștenire, de drept, de la data deschiderii succesiunii. În același fel, legatarii dreptului cuprins în legat. Dar dacă transmisiunea activului se face în temeiul legii, la data deschiderii succesiunii, ea nu este definitivă, nici obligatorie. Succcesorii și legatarii au un drept de opţiune, în temeiul căruia pot să accepte pur și simplu sau să accepte sub beneficiu și să renunţe la succesiune sau legat. Deci, atât în cazul moștenirii legale, cât și în cazul moștenirii testamentare, transmiterea bunurilor succesorale operează de drept din momentul deschiderii succesiunii. Cu toate că transmiterea succesiunii se produce de drept din momentul deschiderii, succesorul are dreptul de a alege între a accepta (art. 1516 din Codul civil al RM) sau a renunţa la aceasta, în condiţiile prevăzute de art. 1526 al Codului civil al RM. Acceptarea moștenirii este condiţia principală pentru obţinerea drepturilor asupra bunurilor moștenite. Pentru a accepta succesiunea, moștenitorul poate intra de fapt în posesia terenurilor și a altor bunuri moștenite și/sau poate depune la notar o declaraţie scrisă de acceptare. Acceptarea moștenirii prin intrarea în posesiune poate include acţiunile prin care moștenitorul prelucrează terenul sau administrează contractul de arendă a terenului, achită impozitele și plăţile cuvenite pentru terenuri și alte bunuri imobile moștenite etc. 7.2.1. Acceptarea sau renunţarea la moștenire Cele două modalităţi de acceptare a succesiunii sunt, în mod egal, recunoscute de lege. Totuși, depunerea la notar în termenul stabilit a cererii de acceptare a succesiunii permite evitarea unor eventuale complicaţii la etapa când se solicită eliberarea certificatului de moștenitor. În acest termen moștenitorii pot depune la notar renunţarea în scris la moștenire. Primăria poate elibera certificate privind acţiunile moștenitorilor de acceptare a moștenirii. Mai mulţi moștenitori interesaţi pot întocmi la notar procură pentru a împuternici o singură persoană să efectueze toate acţiunile necesare pentru legalizarea drepturilor de moștenitori, inclusiv înregistrarea la oficiul cadastral teritorial și, după caz, obţinerea extraselor din registru. Capitolul VII 413 ! Acceptarea succesiunii trebuie să aibă loc timp de 6 luni după decesul proprietarului. Art.1523 al Codului civil al RM, referindu-se la transmiterea dreptului de acceptare a succesiunii, stabilește că dacă moștenitorul chemat la succesiunea legală sau testamentară a decedat după deschiderea ei, fără a reuși s-o accepte în cursul termenului stabilit de art. 1517 al aceluiași cod, dreptul de a accepta partea ce i se cuvine de succesiune se transmite moștenitorului lui. Dacă termenul prevăzut a fost depășit, i se acordă recunoașterea în calitate de succesor al moștenitorului decedat, prin instanţa de judecată. 7.2.2. Opţiunea succesorală (dreptul moștenitorilor de a alege acceptarea sau renunţarea la moștenire) Potrivit legislaţiei în vigoare, atât moștenirea legală, cât și cea testamentară poate fi acceptată în aceeași ordine. Succesiunea se consideră acceptată când moștenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie (cerere) de acceptare a succesiunii sau intră în posesiea patrimoniului succesoral. Se consideră că moștenitorul a intrat în posesiea moștenirii atunci când prin acţiunile sale a luat măsuri de a păstra și gestiona bunurile succesorale cu scopul de a le dobândi prin moștenire. Acceptarea moștenirii prin intrare în posesie poate fi dovedită prin probe scrise sau prin orice alt mijloc de probă, inclusiv prin proba cu martori. Drept dovadă a acceptării moștenirii prin intrare în posesiea patrimoniului succesoral pot fi prezentate: certificate de la autorităţile publice locale ce confirmă că moștenitorul după decesul celui ce a lăsat moștenirea s-a instalat în imobil sau a gestionat bunurile, sau a luat măsuri de pază a bunurilor succesorale; certificatul de la organele financiare despre plata impozitelor, contracte de dare în chirie a spaţiilor etc. În cazul în care moștenitorul nu poate prezenta probe scrise sau notarul i-a refuzat eliberarea certificatului de moștenitor din insuficienţă de probe, el poate înainta în judecată, în ordinea procedurii speciale, o cerere cu privire la stabilirea faptului acceptării moștenirii. Aceste acţiuni trebuie să fie săv ă ârșite în decurs de 6 luni de la data deschiăv derii moștenirii. În cazul în care cei din primele clase nu acceptă moștenirea, moștenitorii din clasele posterioare trebuie să accepte moștenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungește cu 3 luni. Moștenitorul care a omis termenul de acceptare a moștenirii nu poate fi repus în termen, însă acest termen poate fi prelungit cu cel mult 6 luni de 414 MOȘTENIR EA către instanţa de judecată, cu acordul celorlalţi moștenitori care au acceptat moștenirea în termen. Moștenitorul legal sau testamentar poate renunţa la moștenire în termen de 6 luni de la data deschiderii moștenirii. Dacă moștenitorul a acceptat moștenirea prin depunerea unei cereri la notarul de la locul deschiderii moștenirii, ulterior, chiar și în interiorul termenului de 6 luni, el nu va mai putea renunţa la moștenire, dar în cazul în care moștenirea a fost acceptată prin intrare în posesiea patrimoniului succesoral, poate renunţa la moștenire până la expirarea termenului de 6 luni de la data deschiderii moștenirii. Moștenitorul poate renunţa la moștenire în folosul altor moștenitori legali sau testamentari. Renunţarea la moștenire tenire ffără a indica în folosul cui se renunţă echivalează cu neacceptarea moștenirii. Nu se admite renunţarea parţială la moștenire, sub condiţie sau pe un anumit termen, iar în cazul în care persoana are vocaţie succesorală în baza ambelor temeiuri (testamentară și legală), el poate renunţa la moștenire în baza unui temei și accepta moștenirea în baza altui temei. De asemenea, nu se admite renunţarea la moștenire în beneficiul persoanei private de dreptul la moștenire, declarate moștenitor nedemn sau private de dreptul la moștenire expres printro dispoziţie testamentară. Moștenitorul care a renunţat la moștenire prin depunerea unei asemenea cereri la notarul de la locul deschiderii moștenirii nu poate, ulterior, să accepte moștenirea. Acceptarea sau renunţarea la moștenire poate fi contestată în instanţa de judecată. 7.2.3. Locul unde putem accepta sau renunţa la moștenire Locul deschiderii succesiunii, de regulă, este ultimul domiciliul al celui care a lăsat moștenirea. Persoana al cărei domiciliul nu va putea fi stabilit cu certitudine se va considera domiciliată la locul reședinţei sale, care cuprinde locul unde își are locuinţa temporară sau secundară. Domiciliul persoanei minore sau a persoanei lipsite de capacitatea de exerciţiu se va determina în conformitate cu art. 31 din Codul civil al RM. Stabilirea locului deschiderii moștenirii are importanţă, deoarece cererea de acceptare sau renunţare la moștenire se depune la notarul de la locul deschiderii moștenirii, care este obligat să elibereze și certificatul de moștenitor. Notarul de la locul deschiderii moștenirii, de asemenea, este obligat să asigure paza patrimoniului succesoral. 7.2.4. Obţinerea certificatului de moștenitor Certificatul de moștenitor se eliberează, de regulă, după 6 luni din ziua deschiderii moștenirii. Însă, în cazul în care notarul dispune de dovezi sufi- Capitolul VII 415 ciente că alţi moștenitori nu există, el poate elibera certificatul de moștenitor până la expirarea acestui termen. Certificatul de moștenitor se eliberează moștenitorilor care au acceptat succesiunea pe numele tuturor moștenitorilor sau, la dorinţa lor, fiecărui în parte. Moștenitorii care au omis termenul de acceptare a succesiunii pot fi incluși în certificatul de moștenitor cu consimţământul tuturor celorlalţi moștenitori care au acceptat succesiunea în termen. 7.2.4.1. Acte necesare pentru obţinerea certificatului de moștenitor Dreptul la moștenire se confirmă prin certificatul de moștenitor eliberat moștenitorilor sau statului, în baza cererii scrise, de către notarul de la locul deschiderii moștenirii. Conform legii cu privire la notariat, moştenitorii sunt obligaţi să prezinte toate documentele justificative, care sunt: • certificatul de deces eliberat de către Oficiul Stării Civile; • actele care confirmă dreptul de proprietate asupra terenului şi asupra construcţiei (certificatul de moştenitor, autorizaţia de construcţie sau actul de predare-primire etc.); • extrasul din Registrul Bunurilor Imobile deţinut de către Oficiul Teritorial în a cărui rază se află bunul imobil; • actul eliberat de către OT prin care este evaluată valoarea bunurilor imobile; • certificatul de la Inspectoratul Fiscal prin care se confirmă lipsa restanţelor la bugetul de stat; • actele de identitate şi certificatul de naştere care confirmă relaţiile de rudenie; • certificatul de căsătorie şi buletinul de identitate a soţiei; • dovada de la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi comunicaţiilor cu privire la ultimul domiciliu a defunctului; • alte documente, după caz. Dacă notarul refuză eliberarea certificatului, moștenitorii pot obţine refuzul în scris și pot să se adreseze în judecată. În baza certificatului de moștenitor, moștenitorii își înregistrează drepturile la oficiul cadastral teritorial. Certificatul de moștenitor confirmă dreptul moștenitorului asupra terenurilor. Indiferent de data decesului, succesorii pot solicita eliberarea certificatului, deoarece legea nu stabilește un termen limită pentru eliberarea acestui act. Certificatul de moștenitor trebuie să fie prezentat pentru înregistrare la 416 MOȘTENIR EA oficiul cadastral teritorial (art. 28, alin. 1, lit. (c) din Legea nr.1543-XII/1998 a cadastrului bunurilor imobile). Notarii eliberează certificatele de moștenitor atunci când nu există îndoieli referitoare la cercul de moștenitori și la faptul acceptării moștenirii. Sunt foarte dese cazurile de moștenire în lanţ (intervin în cazul în care două sau mai mlute succesiuni sunt consecutive), când primul moștenitor nu obţine certificatul de moștenitor. În astfel de cazuri, notarul poate să-i ceară moștenitorului să confirme faptul acceptării moștenirii, iar moștenitorii, deseori, se adresează la primărie pentru a solicita un certificat care ar confirma faptul acceptării moștenirii. Legea nu prevede, dar nici nu interzice eliberarea unui astfel de certificat. 7.2.4.2. Taxe și plăţi pentru obţinerea certificatului de moștenitor Conform legislaţiei în vigoare, la eliberarea certificatului de moștenitor, plata pentru moștenitorii de clasa I se stabilește în proporţie de 0,7 din valoarea moștenirii. Pentru ceilalţi moștenitori – în proporţie de 1,5 din valoarea moștenirii. Potrivit Legii nr. 1216-XII/1992 taxei de stat, persoanele fizice nu plătesc taxă de stat pentru eliberarea certificatului ce confirmă dreptul de moștenire a terenului agricol inclus în proiectul de consolidare. 7.3. Cum se împarte moștenirea și obligaţiile moștenitorilor Potrivit legislaţiei civile (art. 1516, 1526 și 1540 ale Codului civil al RM), opţiunea succesorală constă în posibilitatea celui care primește moștenirea de a alege trei posibilităţi: – acceptarea pură și simplă a moștenirii (răspunde și cu activul din moștenire pentru datoriile defunctului); – renunţarea la moștenire (succesibilul renunţă cu efect retroactiv la vocaţia sa succesorală); – acceptarea sub beneficiul de inventar (va răspunde de pasiv în limita activului moștenit). Deci, prin moștenire se transmite nu numai activul, dar și pasivul succesoral. În ipoteza în care la moștenirea unei persoane vine un singur moștenitor, acesta va stăpâni în continuare bunurile succesorale. Dacă însă la moștenire vin mai multe persoane cu vocaţie succesorală, patrimoniul succesoral se va transmite în indiviziune. Potrivit art. 1564 al Codului civil al RM, dacă prin înţelegerea tuturor moștenitorilor care acceptă moștenirea nu se stabilește altfel, averea al cărei partaj în natură va avea drept consecinţă pierderea sau diminuarea destinaţiei sale economice nu se supune partajului și devine proprietate Capitolul VII 417 comună pe cote-părţi ideale respective. Împărţirea sau partajul moștenirii este o operaţiune juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune succesorală prin împгăţirea în natură sau prin echivalent al bunurilor. Împăţirea bunurilor succesorale este reglementată de dispoziţiile art. 1560 al Codului civil al RM, conform căruia partajul averii succesorale se face prin actul moștenitorilor după primirea certificatului de moștenitor, corespunzător cu cotele-părţi ce li se cuvin. Dacă nu se ajunge la o înţelegere, partajul se face pe cale judecătorească (art. 1571 al Codului civil al RM). Împărţirea moștenirii poate interveni numai în cazul în care defunctul a lăsat mai mulţi succesori universali sau cu titlu universal. 7.3.1. Împărţirea moștenirii Libertatea persoanei de a dispune prin testament este limitată doar în partea în care se încalcă interesele categoriei de moștenitori, prevăzute la art.1505 din Codul civil al RM, materializată în rezerva succesorală, parte indispensabilă a succesiunii. Succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moșteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală. Împărţirea și înstrăinarea terenurilor (cotelor ideale) moștenite este posibilă numai după primirea certificatului de moștenitor și înregistrarea dreptului de proprietate la oficiul cadastral. Terenul agricol poate fi împărţit în natură în cazul în care partea de teren repartizată fiecărui moștenitor asigură existenţa unei gospodării viabile (art. 1565 din Codul civil al RM). Moștenitorii ar trebui îndrumaţi să folosească în comun terenul moștenit până vor determina care moștenitor dorește să se ocupe de agricultură, sau până vor hotărî să înstrăineze terenul unei alte persoane. 7.3.1.1. Rezerva succesorală Mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea legatului. Exemplificăm prin dispoziţiile legii despre rezerva succesorală (art.1505, art. 1508 din Codul civil al RM), adică cota obligatorie din moștenire, care este de cel puţin 1/2 din cota pe care persoana ar fi moștenit-o în caz de moștenire conform legii. Au dreptul la rezerva succesorală: fiii și fiicele inapte de muncă ale persoanei decedate; soţul/soţia, inapţi de muncă, al(a) persoanei decedate, inclusiv pensionarii; părinţii (adoptatorii), inapţi de muncă, ai persoanei decedate, inclusiv pensionarii. 418 MOȘTENIR EA ! Termenul de „inapt de muncă”, condiţie obligatorie pentru succesorii rezervatari, poate fi confirmat prin: – carnetul de pensie, – certificat de invaliditate, – hotărârea instanţei de judecată prin care o persoană se declară incapabilă; – certificatul de naştere a minorului etc. Exemplu Testatorul a testat toate bunurile sale unei terţe persoane, însă la data deschiderii moștenirii aveau vocaţie succesorală 4 copii, dintre care unul este minor. Astfel, în cazul în care nu ar fi existat testamentul, la moștenire ar fi fost chemaţi cei 4 copii. Cota fiecăruia, în acest caz, ar fi constituit câte ¼ din patrimoniul succesoral; оr, dat fiind faptul că patrimoniul succesoral este testat, fiul minor va putea pretinde la ½ parte din cota sa parte, (1/2 din ¼, ceea ce constituie 1/8.) Prin urmare fiul minor va culege 1/8 din întreg patrimoniul, iar moștenitorul testamentar 7/8. 7.3.1.2. Răspunderea pentru datoriile (obligaţiile) decedatului (defunctului) Potrivit art. 1540 al Codului civil al RM, moștenitorul care a acceptat succesiunea răspunde pentru datoriile celui ce a lăsat moștenirea, în limitele valorii reale a bunurilor succesorale care au trecut la el. După aceeași regulă, răspunde și statul, în cazul când au fost transmise bunuri potrivit art. 1515 al Codului civil al RM. Dacă există mai mulţi moștenitori, ei răspund pentru datoriile celui ce a lăsat moștenirea, fiecare proporţional cotei succesorale primite. Spre exemplu, numai succesorii universali și cei cu titlu universal sunt ţinuţi de datoriile și sarcinile succesiunii. Legatarii cu titlu particular nu au această îndatorire (art. 1490 al Codului civil al RM). ! Legatul cu titlu particular este acea dispoziţie testamentară care conferă legatarului vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate, privite izolat. Stingerea restanţelor la impozitele aferente terenurilor agricole moștenite este pusă pe seama fiecărui moștenitor proporţional părţii de moștenire (art. 86 din Codul fiscal al RM). Capitolul VII 419 7.4. Lista actelor normative recomandate: – – – – – – Codul Civil al RM, Monitorul Oficial al RM nr. 82-86/661 din 22.06.2002; Codul Familiei al RM, Monitorul Oficial al RM nr. 47-48/210 din 26.04.2001; Legea nr. 1453-XV/2002 cu privire la notariat, Monitorul Oficial al RM nr. 154-157/1209 din 21.11.2002; Legea nr. 100-XV/2001 privind actele de stare civilă, Monitorul Oficial al RM nr. 97-99/765 din 17.08.2001; Legea nr. 1543-XII-1998 cadastrului bunurilor imobile, Monitorul Oficial al RM nr. 44-46/318 din 21.05.1998; Legea nr. 1216-XII-1992 taxei de stat, legea a fost republicată în Monitorul Oficial al RM nr. 133-134/654 din 02.12.99. 7.5. Cazuri practice Succesiunea loturilor de pe lângă case atribuite în temeiul art. 82 al Codului Funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514-XII din 20.02.1991. Multe litigii legate de succesiunea loturilor de pe lângă casă sunt generate de faptul că dreptul de proprietate asupra caselor de locuit a apărut, de regulă, înainte de transmiterea în proprietate a loturilor de pe lângă case. În aceste condiţii, deoarece legislaţia nu prevede o conexiune dintre dreptul de proprietate asupra unui teren și dreptul de proprietate asupra unei clădiri construite pe acest teren, succesiunea acestor bunuri decurge, în principiu, independent și moștenitorii trebuie să obţină atât acte doveditoare privind dreptul decedatului asupra casei, cât și acte privind dreptul decedatului asupra terenului. După cum vom vedea din cazul următor, situaţiile când pe lotul de pe lângă casă atribuit decedatului este amplasată o construcţie pentru care decedatul nu are titlu de proprietar ar putea fi destul de frecvente. 1. Spre exemplu, M.P., decedat în 1975, soţia lui M.P., decedată în 1983 și fiul lor M.N., au locuit în s. B., mun. Chișinău. După moartea părinţilor, M. N. a continuat să locuiască permanent în casa părintească. În 1992 locuitorii acestui sat au obţinut loturi de pământ. Însă în 2005, titlul de autentificare a dreptului deţinătorului terenului aferent casei a fost emis de primărie și înregistrat în registrul bunurilor imobile pe numele lui M. P., decedat în 1975, tatăl lui M.N., iar titlul pentru terenul de grădină a fost emis pe numele lui M.N. În martie 2006 M.N. a decedat și moștenitorul lui întâlnește dificultăţi la întocmirea actelor. Moștenitorul a depus cerere în judecată în procedură specială pentru a constata faptul că sectorul aferent casei de locuit a fost atribuit decedatului 420 MOȘTENIR EA M.N. și nu decedatului M.P., solicitând corectarea înscrierii din registrul bunurilor imobile. Deși, nu a existat litigiu în privinţa obiectului cererii, prima instanţă a respins acţiunea pe motiv că primăria a emis corect titlul pe numele persoanei care era trecută în registru drept proprietar al casei care se află pe terenul în litigiu. Moștenitorul a depus apel și a indicat că în cazul dat nu este niciun dubiu că la data atribuirii loturilor anume M.N. era în viaţă, era cu traiul permanent în localitatea dată și a avut drept de posesie și folosinţă asupra terenului cu pricina. Art. 82 din Codul Funciar în redacţia Legii nr. 514/1991 a dispus atribuirea loturilor nu în funcție de dreptul de proprietate asupra caselor de locuit, ci în legătură cu locul de trai și ocupaţia potenţialului beneficiar funciar. Respectiv, în titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren urma să fie indicat numele lui M.N., tot așa cum pe numele lui au fost emise titlul pentru terenul de grădină și titlul pentru terenul agricol (cota echivalentă de teren). Instanţa de apel a reţinut argumentele invocate, a casat hotărârea primei instanţe și a admis cererea petiţionarului. Prin urmare, M.N., care a moștenit casa după părinţii săi, a acceptat moștenirea, dar nu a ridicat certificatul de moștenitor, astfel casa a rămas înregistrată după decedatul tată M.P. Deoarece dosarul succesoral a fost deschis pentru moștenirea lăsată de M.N., moștenitorii trebuie să prezinte notarului un act care să confirme dreptul asupra terenului pentru M.N. și nu pentru M.P., care nici nu putea fi titular al lotului, fiind decedat cu mult înainte de 1991. 2. Persoana T.E. este locuitoare a mun. Chișinău, satul Ghidighici și a avut o soră A. și un frate B. în s. G.C. raionul F. În 1983 sora A. care a locuit de una singură a donat casa sa lui T.E. În 2006 sora A. a decedat. Fratele B. a renunţat la succesiune în folosul lui T.E. Bunurile succesorale includ un teren agricol și două terenuri din lotul de pe lângă casă (terenul aferent casei și grădinii). Toate titlurile pe aceste terenuri au fost emise pe numele decedatei A., deși casa de locuit a fost la evidenţă drept proprietatea persoanei T.E. În acest caz, decedata soră A. locuia permanent în s. G.C. și a fost în drept să beneficieze de lotul de pe lângă casă, chiar dacă la momentul atribuirii casa aparţinea altei persoane. În același timp, T.E. care a obţinut prin donaţie casa în proprietate, nu locuia permanent în localitatea rurală respectivă și nu a fost îndreptăţită să obţină în proprietate lotul de pe lângă casă conform art. 82 al Codului Funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514/1991. Să admitem însă că actele decedatului privind dreptul asupra lotului aferent casei nu pot fi găsite sau dobândite, în timp ce actele decedatului permit de a întocmi ntocmi ffără dificultăţi certificatul de moștenitor asupra casei de locuit. Capitolul VII 421 În aceste situaţii, la prima vedere, ar putea exista mai multe opţiuni pentru moștenitorul unei case de a obţine în proprietate terenul aferent. Spre exemplu, apare întrebarea dacă moștenitorul, după ce a ridicat certificatul de moștenitor și și-a înregistrat dreptul în registrul bunurilor imobile asupra casei de locuit, ar fi în drept să obţină terenul aferent în proprietate, cu titlu gratuit, pe numele său în calitate de proprietar al casei. În opinia noastră, dacă terenul a fost atribuit decedatului în proprietate privată, el constituie un bun privat aflat în circuitul civil și, deci, după privatizarea iniţială dobândirea sau transmiterea ulterioară a dreptului de proprietate privată asupra bunului privatizat este posibilă doar prin acte juridice civile între vii sau prin moștenire. În cazul următor persoana Iu.V. întâlnește dificultăţi la întocmirea certificatului de moștenire a casei părintești și a titlului pentru terenul aferent casei. 3. Persoana Iu.V. locuiește în fostul satul D., mun. Chișinău în casa părintească, împreună cu soţul ei cu care este în căsătorie din 1988, și cu unul din fraţii ei. Aceste persoane au viză de reședinţă în acest imobil încă de până la 1990. Mama lor M.M. a decedat în 1983 și tatăl lor M.F. a decedat în 1990. Casa părintească bătrânească nu este la evidenţă la oficiul cadastral teritorial. Aceste persoane au primit în 1992 loturi de grădină. Titlul pentru terenul aferent casei nu a fost eliberat, nici provizoriu, nici actual. În acest caz avem situaţia când decedatul a fost titularul casei și deci Iu.V. și alţi fraţi ai acesteia moștenesc casa. Cât privește terenul aferent casei, el nu poate fi moștenit, pentru că decedatul nu a fost și nu putea fi titular al lotului de pe lângă casă, care putea fi atribuit doar lui Iu.V. și celor care locuiau împreună cu ea permanent în casa moștenită. 4. Persoana H.E. este locuitoare a fostului sat D., mun. Chișinău, are casă proprie, teren aferent privatizat și lot de grădină. Mama lui H.E., H.N. locuia gard în gard cu fiica într-o casă amplasată pe un teren de circa 6 ari. În 2005, H.N. a decedat și moștenitorii, copii decedatei H.E. și H.Gh., au întâlnit dificultăţi la întocmirea actelor. Există un titlu provizoriu emis pe numele decedatei H.N. pentru 5 ari de teren arabil și 2 ari de vie. Nu există un titlu provizoriu pentru terenul aferent casei de locuit. Casa moștenită este la evidenţă ca fiind înregistrată pe numele persoanei S.Gh. decedat în 1975, tatăl biologic al moștenitorilor H.E. și H.Gh. cu care H.N. nu a avut căsătorie înregistrată. S.Gh. nu este indicat în certificatele de naștere ale moștenitorilor H.E. și H.Gh. drept tată. Moștenitorii H.E. șii H.Gh. au ffăcut mai multe încercări de a obţine acte care ar fi fost acceptate de notar pentru eliberarea certificatului de moștenitor 422 MOȘTENIR EA asupra casei și terenului aferent casei. Ei au apelat la serviciile biroului de avocaţi cu intenţia de a porni un proces pentru recunoașterea raporturilor de rudenie cu tatăl lor S.Gh., decedat în 1975, crezând că pe această cale ei ar fi putut moșteni casa, după care să obţină și terenul prin privatizare. O altă părere a fost că moștenitorii ar fi putut depune cerere de recunoaștere prin judecată a dreptului de proprietate al mamei lor asupra casei moștenite. Însă aceste soluţii au fost abandonate din următoarele considerente: moștenirea casei nu atrage după sine dreptul de moștenire asupra terenului aferent, iar acest teren nu va putea fi privatizat, deoarece moștenitoarea H.E. a obţinut deja în proprietate propriul lot învecinat cu terenul moștenit. Chiar dacă moștenitorul nu ar avea propriul teren, privatizarea gratuită a terenului aferent casei de locuit ar putea fi posibilă doar în limita stabilită în localitatea respectivă pentru terenurile ce se atribuie pentru case și anexe gospodărești. În plus, casa moștenită este avariată și moștenitorii vor trebui să o demoleze și să construiască o casă nouă și deci nu merită efort și cheltuieli pentru a obţine documente pe o casă care se dărâmă. Astfel a fost abordată soluţia care ar asigura moștenirea directă a terenului aferent casei. Moștenitorii au depus cerere prealabilă (prin poștă, deoarece cancelaria a refuzat să înregistreze cererea) și au solicitat primăriei din localitate eliberarea titlului pe numele decedatei H.N. pentru terenul aferent casei de locuit. Primăria a respins cererea (nu a dat nici un răspuns) și moștenitorii au depus cerere în contencios administrativ privind obligarea primăriei la eliberarea documentului. În ședinţă de judecată primăria nu a negat faptul că decedata a beneficiat de lot pe lăngă casă, dar și-a motivat refuzul prin următoarele: – casa nu este înregistrată pe numele decedatei; – este interzisă eliberarea titlului pe numele decedaţilor; – titlul va fi eliberat pe numele moștenitorilor în baza certificatului de moștenitor. În fapt, din cauza imperfecţiunilor reglatorii, în cazul dat s-a format un cerc vicios: moștenitorii nu aveau un act privind dreptul decedatei asupra terenului, pe care să-l poată prezenta notarului, iar primăria cerea prezentarea certificatului de moștenitor de la notar pentru a elibera titlul pe numele moștenitorilor. Nu există temei legal pentru ca autorităţile administraţiei publice locale să condiţioneze întocmirea actelor necesare pentru moștenirea terenului atribuit cu statut de lot pe lângă casă prin moștenirea casei propriu zise. Art. 82 din Codul Funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514/1991 s-a referit expres la Capitolul VII 423 persoane (familii) și la locul lor de trai, și nu la proprietarii caselor de locuit. În multe cazuri au beneficiat de loturi pe lângă casă familii care locuiau în apartamente care au putut rămâne neprivatizate, ceea ce nu împiedică locatarii acestor apartamente să fie titulari ai loturilor de pe lângă casă, dacă ei întruneau condiţiile stabilite de lege. Faptul că pe numele decedatei a fost emis titlu provizoriu pentru grădini și menţiunea din titlu la decizia organului local din decembrie 1993 privind atribuirea terenurilor au confirmat dreptul decedatei la terenul aferent casei în corespundere cu art. 82 din Codul Funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514/1991. Din lista prezentată de primărie s-a constatat că decedata H.N. este înregistrată în registrul cadastral al deţinătorilor de teren drept proprietar unic al unui teren aferent casei de locuit de 0, 0572 ha. Instanţa a obligat primăria să elibereze moștenitorilor titlul de autentificare a dreptului decedatei asupra terenului atribuit. 5. Persoana M.N. este locuitor al fostului sat D., mun. Chișinău, are casă proprie, deţine titluri pentru un teren aferent casei și un lot de grădină. Mama lui M.N. care locuia gard în gard cu feciorul a decedat în 1994. Casa decedatei (avariată) este amplasată pe un teren de peste 0, 08 ha. Cei trei moștenitori ai decedatei au ridicat certificate de moștenitori pentru terenul agricol și pentru lotul de grădină atribuit decedatei, după care primăria a eliberat titluri pe numele moștenitorilor în cotele stabilite prin actul notarial cu menţiunea că titlul are la bază certificatele de moștenitor. Pentru a argumenta, reţinem că titlurile iniţiale eliberate beneficiarilor au fost concepute drept acte provizorii care vor trebui schimbate cu titlurile actuale. Atât titlul provizoriu, cât și titlul de modelul actual confirmă atribuirea terenului în baza unui act administrativ adoptat întru executarea art. 82 al Codului Funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514/1991 și deci titularul acestui document poate fi numai și numai persoana (persoanele) care a fost în drept să primească acest lot în proprietate. Or, după cum prevede art. 20 din Codul Funciar, în cazul atribuirii terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat de autorităţile administraţiei publice locale este documentul ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren. Actele juridice civile (contractul de vânzare-cumpărare, contractul de donaţie, contractul de schimb, contractul de arendă și altele) confirmă dreptul titularului care a obţinut terenul de la alt titular, iar certificatul de moștenire confirmă dreptul obţinut prin succesiune. Un alt aspect important privind moștenirea lotului de pe lângă casă atribuit în baza art. 82 al Codului Funciar din 22.12.70 în redacţia Legii nr. 514/ 424 MOȘTENIR EA 1991 ţine de faptul dacă este sau nu suficient ca titlurile provizorii să stea la baza eliberării certificatelor de moștenitor. După cum am menţionat anterior, titlurile provizorii sunt utile pentru referinţă, în principal, pentru confirmarea faptului atribuirii lotului și în ce privește suprafaţa totală a lotului atribuit. În multe cazuri, moștenitorii obţin certificate de moștenitor în baza unui titlu provizoriu pentru un teren cu suprafaţa aproximativă, care ulterior nu va corespunde cu suprafaţa exactă înregistrată în registrul bunurilor imobile, ceea ce va crea dificultăţi în circuitul civil de mai departe al acestui teren. Din aceste considerente și având în vedere că procesul de eliberare a titlurilor actuale de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, în mod organizat, va mai dura câţiva ani, considerăm că moștenitorii care doresc să ridice certificate de moștenitor tenitor ar trebui sf sfătuiţi să întocmească din cont propriu titlul pe numele decedatului pentru a-l prezenta notarului. 7.6. Modele de acte: Testament Subsemnatul ............................, domiciliat în .................., str. .................... nr. ......, bloc ......, scara ....., etaj ...., apart. ....., posesor al ................ seria .................... număr ......................... eliberat la data de ....................... de către ............. ...................., de bună voie şi nesilit de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mintale, pentru cazul morţii mele dispun următoarele: Las întreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul meu la data decesului, lui .........................., domiciliat în ......................, str. ....................... nr. ......, bloc ......, scara ....., etaj. ....., apart. ....., posesor al .............. seria ........... număr ............... eliberat la data de ............................. de către ............................. Declar că nu am moştenitori rezervatari. Numesc executor testamentar pe ................................................, domiciliat în........................................, str. ...................... nr. ......, bloc ......, scara ........, etaj ...., apart. ....., posesor al .......................... seria ............. numar ................... eliberat la data de ........................................ de către .............................. cod numeric personal .......................... . Redactat şi dactilografiat în .......................... exemplare, la Biroul Notarului............................., astăzi, data autentificării. S-au eliberat părţii .............. exemplare. TESTATOR Capitolul VIII 425 8. DREPTUL FAMILIEI Dreptul familiei este reprezentat de totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopţie și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii și întăririi familiei. Acest compartiment va trata cele mai importante momente din viaţa de zi cu zi a fiecărui om, formulând răspunsuri la cele mai frecvente întrebări și dând sfaturi utile. Vom vorbi despre modul în care se încheie o căsătorie și momentul când încetează, despre drepturile și obligaţiile personale ale soţilor, despre regimul legal al bunurilor soţilor. Vom aborda două teme de interes pentru momentul de față, datorită realităţilor din ziua de azi, schimbului de valori și de generaţii: contractul matrimonial și concubinajul. Vom examina raporturile juridice dintre părinţi și copii și unele aspecte ce ţin de obligaţia de întreţinere a membrilor familiei; formele de protecţie a copiilor rămașii ffără ocrotire părintească. Un capitol aparte va fi dedicat violenţei domestice. 8.1. Căsătoria Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale. Căsătoria este actul juridic încheiat de cei care vor să-și unească destinele pentru a-și clădi propria familie. În acest capitol veţi găsi noţiunile de căsătorie și concubinaj, modul în care se încheie o căsătorie și condiţiile ce trebuie respectate de viitorii soţi, avantajele și dezavantajele acestei forme de convieţuire, dacă privim prin prisma regimului legal al bunurilor soţilor și concubinilor. Vom diviza bunurile mobile și imobile, bunurile personale și comune ale soţilor. Dar, să nu uităm că obligaţiile personale ale soţilor (egalitatea soţilor în relaţiile familiale, alegerea numelui de familie de către soţi, relaţiile nepatrimoniale ale soţilor – soţii îşi datorează reciproc sprijin moral şi fidelitate conjugală) nu sunt mai puţin importante decăt cele patrimoniale. 8.1.1. Ce este căsătoria 8.1.1.1. Caracterul civil Încheierea căsătoriei se face numai în faţa unei autorităţi de stat. Înregistrarea căsătoriei se realizează în registrul de stare civilă. 426 D R E P T U L FA M I L I E I 8 .1.1.2. Caracterul religios Soţii pot să încheie o căsătorie religioasă, dar numai după cea civilă. Ea nu produce niciun efect juridic, având semnificaţia binecuvântării spirituale a căsătoriei de către biserică. 8.1.1.3. Concubinajul Legea nu recunoaște concubinajul ca formă de convieţuire. Potrivit prevederilor Codului familiei, statul ocrotește căsătoria și familia, apără interesele mamei și ale copilului, și recunoaște căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare civilă. Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul, mai ales din cauza numărului mare de copii, ce provin din cupluri necăsătorite. Pe locul întâi se află Islanda, cu 65% de copii proveniţi din relaţii de concubinaj, urmată de Danemarca și Suedia, cu 55%, în timp ce în Marea Britanie proporţia este de 40%. În ultimii ani, concubinajul este forma modernă de convieţuire preferată formei clasice a căsătoriei, adesea invocându-se motivele economice, dar nu numai. Deși relaţia de concubinaj nu este recunoscută de lege, nimic nu mai împiedică un cuplu necăsătorit să locuiască și să dobândească bunuri împreună, să contracteze datorii sau să dea naștere copiilor. Deși în relaţia de concubinaj nu există drepturi și obligaţii de genul celor reglementate prin lege pentru căsătorie, adesea traiul în comun pune pe cei doi parteneri în faţa unor situaţii ce fac parte din viaţă. Din punct de vedere juridic, pe planul relaţiilor personale nu există probleme. Fiecare își poate părăsi partenerul de viaţă atunci când consideră necesar, dar se pune problema care este regimul bunurilor dobânidite în comun. Dintr-o astfel de relaţie pot rezulta şi copii. În legătură cu situaţia copiilor născuţi în afara căsătoriei, aceştia se bucură de acelaşi regim de ocrotire ca şi orice copil rezultat din căsătorie, legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. Copilul născut în afara căsătoriei beneficiază de relaţiile de rudenie şi faţă de rudele părinţilor săi, are dreptul să vină la moştenirea ambilor părinţi sau la moştenirea altor rude. Dacă copilul este din afara căsniciei, el va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită, ulterior numele poate fi schimbat. 8.1.2. Cum se încheie o căsătorie 8.1.2.1. Condiţii de fond Condiţii pozitive: trebuie dovedite de viitorii soţi la încheierea căsătoriei, potrivit art. 11, 13 ,14 Codul familiei al RM: Capitolul VIII – – – 427 Aptitudinea fizică: diferenţa de sex dovedită cu certificatul de naștere; vârsta matrimonială, minimum 18 ani, care poate fi micșorată cu 2 ani, cu permisiunea autorităţii tutelare, nu există o limită maximă de vârstă; soţii trebuie să-și dovedească reciproc sănătatea fizică cu analize medicale amănunţite. Condiţii pentru o căsătorie liber consimţită. Consimţământul este răspunsul afirmativ „DA” DA , în formă autentică și solemnă, în faţa ofiţeruDA” lui de stare civilă. Consimţământul trebuie să fie actual, personal și simultan. Atitudinea morală. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii prin certificate medicale înainte de încheierea căsătoriei. Scopul urmărit este ca viitorii soţi să conștientizeze existenţa unor boli care ar prezenta riscuri pentru viitoarea familie și copii. Pentru încheierea căsătoriei, în mod valabil, este necesară lipsa impedimentelor (condiţii negative) ce pot fi invocate de către soţi pe calea opunerii la căsătorie, în baza art. 15 Codul familiei al RM. – Existenţa unei căsătorii torii nedesf nedesfăcute. – Rudenia: este interzisă căsătoria pe linie directă, indiferent de gradul de rudenie, pe linie colaterală până la gradul IV inclusiv: între fratesoră, nepot-mătușă, văr-vară etc. ! Nu se ţine cont de faptul dacă este vorba de persoane din căsătorie sau din afara căsătoriei, sau dacă este vorba de adopţie. – – Căsătoria este interzisă între tutore și copilul minor aflat sub tutela sa. Alienaţia și debilitatea mintală. Impedimentul se extinde și asupra persoanei lipsite vremelnic de facultăţile mintale, cât timp această stare există. 8.1.2.2. Condi Condiţii de formă Condiţii de formă – formalităţile premergătoare, care au ca scop împiedicarea încheierii căsătoriei în cazul unor impedimente, prevăzute de art. 9, 10, 12 Codul familiei. Declaraţia de căsătorie se face în scris la oficiul stării civile. Procedura de încheiere se face într-o anumită localitate, într-un anumit loc, în faţa ofiţerului de stare civilă, în prezenţa martorilor, toate aceste elemente asigurând solemnitatea căsătoriei. Momentul încheierii căsătoriei este atunci când se exprimă consimţământul. Pentru detalii cu privire la: temeiul înregistră nregistr rii actului de căsătorie, monregistră dalitatea de încheiere a căsătoriei, specimenul declaraţiei de căsătorie, formu- 428 D R E P T U L FA M I L I E I larului actului şi certificatului de căsătorie, a se vedea compartimentul 1.2 ÎnÎ registrarea actelor de stare civilă. 8.1.3. Drepturile și obligaţiile personale ale soţilor Relaţiile personale sunt la fel de importante ca și cele patrimoniale, reprezentând un element de armonie și progres în familie (art. 16-18 Codul familiei al RM). Obligaţiile morale constau în prietenie și afecţiune, dublate fiind de drepturi și îndatoriri cuprinse în normele de drept ce protejează, totodată, și drepturile soţilor faţă de terţi. Între soţi există egalitate deplină, chiar și în privinţa exercitării drepturilor părintești. Obligaţiile personale sunt: – obligaţia de sprijin moral reciproc, care constă în acordarea de îngrijiri cerute de infirmitate, starea de sănătate sau vârstă; – obligaţia de fidelitate, care nu este prevăzută expres, dar are la bază bunele moravuri și respectul reciproc; – îndatoririle conjugale, ce constau în respectul și dragostea reciprocă, în promovarea unor interese comune izvorâte din satisfacerea nevoilor individuale ale ambilor soţi. 8.1.4. Regimul legal al bunurilor soţilor Principiul de bază al regimului legal al bunurilor soţilor (art. 19-26 Codul familiei al RM) este că bunurile obţinute de către oricare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Fac excepţie bunurile prevăzute expres de lege, cum ar fi bunurile dobândite printr-o moștenire sau donaţie. Neînţelegerile dintre soţi în privinţa relaţiilor patrimoniale se soluţionează de comun acord sau se apelează la instanţa de judecată. Bunul poate fi imobil sau mobil. Din categoria bunurilor imobile fac parte terenurile, porţiunile de subsol, plantaţiile prinse de rădăcini, clădirile, construcţiile și orice alte lucrări legate solid de pământ. Bunurile care nu sunt raportate la categoria bunurilor imobile, inclusiv banii, sunt considerate bunuri mobile. Dreptul de proprietate este supus înregistrării de stat. Înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile este publică. Organul cadastral teritorial care efectuează înregistrarea de stat este obligat să ofere oricărei persoane informaţii despre toate drepturile și grevările înregistrate asupra oricărui imobil. Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze, la cererea persoanei al cărei drept este înregistrat, un document ce ar confirma înregistrarea. Dreptul de proprietate este transmis dobânditorului în momentul predării bunului mobil, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Capitolul VIII 429 În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândește la data înscrierii în registrul bunurilor imobile. În ţara noastă, soţii au două categorii fundamentale de bunuri: – bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi; – bunuri comune ale ambilor soţi. 8.1.4.1. Bunurile personale Bunurile proprii ale soţilor sunt prevăzute, limitativ, în Codul familiei al RM. Acestea reprezintă excepţia de la regula comunităţii de bunuri. Determinarea bunurilor ca fiind proprii se face și în funcţie de data dobândirii lor (care este anterioară căsătoriei), avându-se în vedere legătura acestor bunuri cu persoana soţului dobânditor. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire sau donaţie sunt bunuri proprii, afară de cazul în care dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. Bunurile dobândite prin moștenire sau donaţie în timpul căsătoriei devin bunuri proprii datorită caracterului personal al dobândirii lor. Astfel, bunurile dobândite prin donaţie sunt bunuri proprii, întrucât se ţine cont de voinţa dispunătorului. Dacă dispunătorul precizează, în mod expres, că bunul este comun sau este destinat obţinerii unui alt bun comun (de exemplu, când se donează o sumă de bani în vederea cumpărării unui apartament pe care dispunătorul îl dorește comun), atunci bunul donat este comun. Dacă dispunătorul nu face o asemenea precizare, atunci bunul donat este bun propriu. Darurile de nuntă sunt considerate bunuri comune ale soţilor, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei. Această situaţie este întâlnită în cazul în care darurile de nuntă sunt obișnuite. Dacă darurile de nuntă constau în sume mari de bani sau în bunuri de valoare (de exemplu, o casă) donate de către părinţi,i, ffără să se precizeze că sunt pentru ambii soţi, atunci bunurile sunt proprii. Lucrurile de uz personal devin proprii având în vedere destinaţia lor. Pentru a fi bunuri proprii, bunurile de uz personal trebuie să întrunească anumite condiţii: – bunul să aparţină unuia dintre soţi, să fie destinat, în mod efectiv, uzului exclusiv și personal al unuia dintre soţi (de exemplu, îmbrăcămintea); – bunul devine propriu soţului care-l folosește, te, ffără să se facă distincţie între modurile de dobândire (de exemplu, bunul dobândit de soţul care-l folosește pentru uzul său personal devine propriu chiar dacă a fost cumpărat cu bani comuni); 430 D R E P T U L FA M I L I E I – bunurile de lux (de exemplu, bijuteriile), fiind lucruri de valoare, sunt bunuri comune, chiar dacă sunt folosite de către un singur soţ. 8 .1.4.2. Bunurile comune Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt proprietatea lor comună dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit altfel. Orice bun dobândit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmășie până la proba contrară. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei se poate face la cererea oricăruia dintre soţi sau la cererea creditorilor personali ai oricăruia dintre soţi. Condiţiile sunt apreciate de instanţa judecătorească (de ex.: abandonarea forţată a domiciliului comun din cauza relelor tratamente, vârsta avansată și starea de boală a unuia dintre soţi). Împărţirea bunurilor comune se face în timpul căsătoriei, adică în intervalul cuprins între momentul încheierii căsătoriei și momentul în care oricare dintre soţi a introdus o acţiune de divorţ. Dacă unul dintre soţi a intentat acţiunea de divorţ, partajul are loc în cadrul acestei acţiuni. Împărţirea bunurilor comune se poate face, pentru motive temeinice, numai prin hotărâre judecătorească, este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul comun al soţilor, unde sunt și bunurile supuse partajului. Dreptul de acţiune al soţilor pentru împărţirea bunurilor comune are caracter personal, ceea ce înseamnă că poate fi exercitat numai de către aceștia. Acţiunea pornită de către un soţ nu poate fi continuată, după decesul acestuia, de către moștenitori. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei are caracter definitiv. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii, iar bunurile rămase neîmpărţite, ca și cele care se dobândesc ulterior, sunt bunuri comune. Soţii pot avea două categorii de datorii: personale și comune. În consecinţă, există două categorii de creditori: personali și comuni. Creditorii personali nu pot urmări bunurile comune, ci numai bunurile proprii ale soţului. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanţelor (datoriilor) creditorilor personali, aceștia pot cere împărţirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanţei. Acţiunea creditorilor personali pentru împărţirea bunurilor comune are caracter subsidiar. Acţiunea în justiţie se introduce împotriva ambilor soţi, astfel încât hotărârea să le fie opozabilă. Împărţirea privește numai bunurile comune prezente ale soţilor, nu și pe cele viitoare. Bunurile atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin bunuri proprii. Capitolul VIII 431 Exemplu Soţia a cumpărat înainte de încheierea căsătoriei o casă. Dorește să divorţeze după ce au trecut mai mult de 5 ani de la încheierea căsătoriei. Are soţul acestei persoane dreptul la jumătate din casă? Faptul că au trecut 2, 5, 7 ani de la încheierea căsătoriei nu afectează în niciun fel calitatea de bun propriu a acestei case. Casa cumpărată de unul dintre soţi înainte de căsătorie este bun propriu al acestuia. 8.1.4.3. Determinarea părţilor din proprietatea comună a soţilor in caz de împărţire a bunurilor În cazul împărţirii bunurilor proprietate comună a soţilor, părţile lor se consideră egale. Bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei sunt supuse regimului proprietăţii în devălmășie, adică sunt considerate bunuri comune, chiar dacă sunt înregistrate pe numele doar unuia dintre soţi. Dreptul la proprietate în devălmășie se extinde și asupra soţului care nu a avut un venit propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor, sau din alte motive temeinice. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobândite de către el în perioada cât soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia. Împărţirea proprietăţii în devălmășie a soţilor ilor poate fi ffăcută atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea ei, la cererea oricăruia dintre soţi. Proprietatea în devălmășie poate fi împărţită în baza acordului dintre soţi, printr-un contract autentificat la notar. În caz de neînţelegere, determinarea cotei-părţi a fiecărui soţ în proprietatea în devălmășie, precum și împărţirea acesteia în natură, se face pe cale judecătorească. La împărţirea proprietăţii în devălmășie, instanţa judecătorească, la cererea soţilor, stabilește bunurile ce urmează să fie transmise fiecăruia dintre ei. Dacă unuia dintre soţi îi sunt transmise bunuri care depășesc cota ce-i revine, celuilalt soţ i se poate stabili o compensaţie bănească sau de altă natură. Bunurile procurate pentru copiii minori (îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite școlare, instrumente muzicale, jucării etc.) se transmit gratuit soţului cu care locuiesc împreună copiii. Pentru împărţirea bunurilor proprietate în devălmășie a soţilor a căror căsătorie torie a fost desf desfăcută, se stabilește un termen de prescripţie de 3 ani. Prin urmare, oricare dintre soţi poate cere partajarea bunurilor și după divorţ, dar într-un termen de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ. Instanţa judecătorească este în drept să diferenţieze cotele-părţi din proprietatea în devălmășie a soţilor, ţinând cont de interesele unuia dintre soţi și/sau de interesele copiilor minori. 432 D R E P T U L FA M I L I E I Exemplu În timpul căsătoriei s-a născut un copil, în prezent minor. Soţii au divorţat și doresc să facă partajul. Este vorba despre un singur bun comun: un apartament cu două camere. În urma divorţului, copilul a fost încredinţat unuia dintre părinţi spre creștere și educare. Poate obţine în acest caz acest părinte mai mult de jumătate din bunurile comune în urma procesului de partaj? Răspuns: Bunul este comun, prin urmare fiecare dintre cei doi soţi are o cotă de 1/2 din acest bun. Nu are nicio relevanţă asupra modului de împărţire a acestor cote faptul că unul dintre părinţi are în îngrijire și educare copilul minor rezultat din căsătorie. Acest din urmă soţ poate solicita atribuirea în natură a casei, dar nu va obţine decât cota de 1/2 sau, dacă a avut o contribuţie mai mare la dobândirea acestui bun, o cotă majorată. În cazul partajului locuinţei comune sau numai parţial comune, dreptului de folosinţă i se va aplica aceeași soluţie ca și dreptului asupra locuinţei. 8.1.4.4. Actele de posedare, folosinţă și dispunere asupra bunurilor comune Potrivit principiului egalităţii dintre soţi, ei hotărăsc de comun acord și în deplină egalitate cu privire la administrarea, folosinţa și dispunerea asupra bunurilor comune. Fiecare dintre soţi este în drept să dispună (să vândă) bunurile comune, acordul celuilalt soţ fiind presupus că există, cu excepţia bunurilor imobile pentru vânzarea cărora este necesar acordul expres al celuilalt soţ. Unul dintre soţi nu poate, fără consimţământul expres al celuilalt, să rezilieze contractul de închiriere a spaţiului de locuit, să înstrăineze casa sau apartamentul ori să limiteze prin acte juridice dreptul la locuinţă al celuilalt soţ. 8.1.4.5. Sumele economisite și depuse la bancă Deși, în raporturile dintre bancă și soţi, titular al sumelor depuse este soţul indicat ca posesor de cont, depunerea unor sume de bani la bancă nu schimbă caracterul comun sau propriu al acestora. Astfel, sumele de bani bunuri comune își păstrează acest caracter prin depunerea la bancă, chiar dacă apare ca titular un singur soţ. 8.1.4.6. Locuinţa construită ori cumpărată pe credit Se identifică următoarele situaţii: – când numai o parte din rate au fost achitate în timpul căsătoriei, locuinţa este bun comun numai în măsura achitării acestor rate; – dacă toate ratele au fost achitate în timpul căsătoriei, locuinţa este bun comun; Capitolul VIII – 433 dacă soţii s-au înţeles ca o locuinţă construită pe numele unuia dintre ei, dar cu contribuţia ambilor (predarea locuinţei facându-se anterior încheierii căsătoriei), să devină bun comun, atunci locuinţa respectivă dobândește acest caracter în momentul celebrării căsătoriei. 8.1.4.7. Construcţii efectuate de unul dintre soţi pe terenul proprietate comună Dacă mijloacele sunt bunuri proprii și există consimţământul celuilalt soţ, construcţia va fi bun propriu, iar constructorul devine și superficiar (dreptul de superficie – constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numite superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări ce se află pe un teren proprieatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosinţă accesoriu dreptului de proprietate asupra construcţiilor, plantaţiilor etc.). Dacă mijloacele folosite la construcţie sunt doar în parte bunuri proprii, construcţia va fi bun propriu în măsura în care încorporează bunuri proprii și bun comun, numai dacă există consimţământul celuilalt soţ. 8.1.4.8. Construcţiile efectuate de soţi pe terenul unuia dintre ei În situaţia în care unul dintre soţi construiește cu mijloace comune pe terenul proprietate a celuilalt soţ, cu acordul acestuia, soţul proprietar al terenului nu va deveni și proprietar al construcţiei, aceasta fiind bun comun în devălmășie al ambilor soţi. Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmășie prezintă unele particularităţi, determinate de natura relaţiilor dintre titularii acestui drept, relaţii întemeiate pe deplina egalitate a celor doi soţi, care hotărăsc de comun acord în tot ce privește căsătoria. Așadar, soţul constructor având un drept de superficie, soţul proprietar al terenului rămâne mai departe proprietar al acestuia, dar dreptul său de proprietate este grevat de dreptul de folosinţă al celuilalt soţ. Aceeași soluţie este valabilă și în cazul construcţiilor alăturate, învecinate sau suprapuse unei construcţii vechi, aparţinând numai unuia dintre soţi. Noile construcţii devin proprietate comună a ambilor soţi, iar cele vechi, la fel ca și terenul, rămân în proprietatea exclusivă a soţului titular al dreptului de proprietate, dreptul său de proprietate fiind grevat de dreptul de folosinţă al celuilalt soţ. În cazul în care construcţia este edificată de soţi împreună, cu mijloace comune, pe terenul proprietate a unuia dintre ei, în mod evident construcţia este bun comun al celor doi soţi, soţul neproprietar asupra terenului având un drept de superficie, respectiv drept de proprietate comună în devălmășie asupra construcţiei și un drept de folosinţă asupra porţiunii din teren aferente construcţiei. 434 D R E P T U L FA M I L I E I În cazul în care construcţia este edificată de un soţ, cu mijloace care sunt bunuri proprii, pe terenul proprietate a celuilalt soţ, cu consimţămăntul acestuia, soţul constructor dobândește un drept de superficie, celălalt soţ rămânând proprietarul terenului, care continuă a fi bun propriu, dar va fi grevat de dreptul de folosinţă cuprins în dreptul de superficie al soţului constructor. În cazul în care construcţia este edificată de unul dintre soţi cu mijloace proprii pe terenul proprietate comună a ambilor soţi, dacă a existat și consimţământul celuilalt soţ, construcţia rămâne bun propriu al soţului constructor. Dacă nu a avut consimţământul celuilalt soţ sau a construit împotriva acestui consimţământ, proprietarul pamântului are dreptul de a cere ridicarea construcţiei și plata daunelor. 8.1.4.9. Construcţii efectuate de soţi pe terenul proprietate a unui terţ Se identifică următoarele situaţii: – dacă soţii-constructori au fost de bună-credinţă (au permisiunea proprietarului terenului, chiar obţinută ulterior), ei devin proprietari ai construcţiei și superficiari asupra terenului; – dacă nu au permisiunea proprietarului terenului, acesta din urmă poate invoca accesiunea imobiliară artificială și poate deveni proprietar al construcţiei, cu obligaţia de a plăti constructorilor valoarea lucrului și a materialelor. De asemenea, poate cere dărâmarea construcţiei și plata de daune. În cazul în care terenul a fost atribuit de stat în folosinţa soţilor pentru ridicarea locuinţei, construcţia este bun propriu, iar dreptul de folosinţă asupra terenului este accesoriu faţă de construcţie. În ceea ce privește dreptul de folosinţă asupra unui asemenea teren, acesta este bun comun sau bun parţial comun și parţial propriu. 8.1.5. Regimul bunurilor dobândite de concubini În cazul bunurilor dabândite de concubini se va avea în vedere fiecare bun în parte. Astfel, dacă la cumpărarea unui automobil cei doi au contribuit în proporţie egală, atunci tot în această proporţie vor avea dreptul să ia în cazul partajului. Dacă un anumit bun dobândit nu poate fi împărţit, iar foştii concubini nu se înţeleg, atunci obiectul respectiv poate fi vândut şi suma de bani obţinută va fi împărţită conform părţii ce-i revine fiecăruia. Se întâmplă ca cei doi concubini să dobândească, în comun, un imobil şi ulterior să încheie o căsătorie. În practică, este valabilă înţelegerea soţilor ca de la data căsătoriei bunul să devină comun, şi nu în proprietate comună pe cote-părţi. O altă situaţie întâlnită în practică a fost aceea în care un bun este dobândit de cei doi parteneri de viaţă, dar în actul de cumpărare e scris numai Capitolul VIII 435 unul dintre ei. Contribuţia şi a celuilalt partener fiind o situaţie de fapt, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori. Concubinii, spre deosebire de soţi, nu au vocaţie reciprocă la moştenirea celuilalt. Este vorba de moştenirea legala, deoarece nimic nu îi împiedică să lase un testament prin care să-l instituie moştenitor pe partenerul său. 8.1.6. Contractul matrimonial Contractul matrimonial este convenţia încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească sau între soţi în care se determină drepturile și obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei și/sau în cazul desfacerii acesteia. Soţii sunt în drept să determine în contractul matrimonial drepturile și obligaţiile privind întreţinerea reciprocă și modul de participare a fiecăruia la veniturile obţinute de fiecare dintre ei și la cheltuielile comune, bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz de partaj, precum și să stabilească alte clauze patrimoniale, inclusiv sancţiuni patrimoniale pentru soţul vinovat de desfacerea căsătoriei. Acordul privind întocmirea, modificarea și rezilierea contractului matrimonial se întocmește în scris și se autentifică notarial (art. 28-32 Codul familiei al RM). Contractul matrimonial poate fi încheiat până la înregistrarea căsătoriei sau, în orice moment, în timpul căsătoriei. Fiind încheiat până la înregistrarea căsătoriei, intră în vigoare la data înregistrării acesteia. Se încheie în formă scrisă și se autentifică notarial. Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea contractului. În conţinutul contractului matrimonial poate fi stabilit că toate bunurile dobândite de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, indiferent de forma de dobândire, sunt proprietate personală a soţului care le-a dobândit sau proprietate comună. La fel, poate conţine drepturi și obligaţii de întreţinere reciprocă, felul în care fiecare dintre soţi participă la veniturile obţinute de fiecare dintre ei și la cheltuielile comune, bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz de împărţire a acestora. Nu în ultimul rând, poate conţine sancţiuni patrimoniale pentru soţul vinovat de desfacerea căsătoriei. Contractul matrimonial poate fi modificat sau anulat în orice moment, în baza acordului dintre soţi. Acordul privind modificarea sau anularea contractului matrimonial se întocmește în scris și se autentifică la notar. La autentificarea contractului matrimonial părţile vor prezenta: – actele de identitate a soţilor; – certificatul de căsătorie a soţilor; – în cazul încheierii contractului înainte de căsătorie, dovada că soţii au depus declaraţia de căsătorie la Oficiul de stare civilă – un astfel de contract va avea efect numai în cazul încheierii căsătoriei. 436 D R E P T U L FA M I L I E I Potrivit prevederilor alin. (3) art. 29 din Codul familiei, contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei nu are acţiune retroactivă. Bunurile dobândite până la încheierea contractului sunt supuse regimului legal prevăzut de prezentul cod. Astfel, în cazul desfacerii căsătoriei, bunul imobil dobândit până la încheierea contractului matrimonial va fi supus partajului în condiţiile legii şi nu conform prevederilor contractului. Prin contractul matrimonial soţii pot modifica regimul legal al proprietăţii în devălmăşie stabilit de art. 20 din Codul familiei. Contractul matrimonial poate stabili că toate bunurile dobândite de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt proprietate personală a soţului care le-a dobândit. Astfel, efectul esenţial al contractului matrimonial va fi schimbarea regimului juridic al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei; dacă în lipsa contractului bunurile se impart în mod egal între soţi, atunci când există un contract matrimonial, partajul se va face în modul stabilit de acesta. 8.2. Încetarea căsătoriei În conformitate cu Codul familiei al RM(art. 33-40), conform regulii generale, căsătoria încetează în urma decesului (morţii) sau declarării pe cale judiciară a decesului unuia dintre soţi. Căsătoria poate înceta, de asemenea, prin divorţ (desfacere), în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori a tutorelui soţului declarat incapabil. ! În lipsa acordului soţiei, soţul nu poate cere desfacerea căsătoriei în timpul gravidităţii acesteia, precum și timp de un an după nașterea copilului, dacă acesta s-a născut viu și trăiește. Încetarea căsătoriei intervine în următoarele situaţii: – în cazul în care soţii nu se mai înţeleg din diverse motive și doresc ca fiecare să-și continuie viaţa în mod separat; – legea sancţionează căsătoria pentru nerespectarea cerinţelor legale (recăsătorirea soţului celui ce fusese declarat mort); – declararea judecătorească a morţii celui dispărut; – decesul unuia dintre soţi. Efectele se produc pentru viitor. 8.2.1. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă Căsătoria toria poate fi desf desfăcută de către oficiul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi sau la acel oficiu de stare civilă Capitolul VIII 437 unde a fost înregistrată căsătoria, în următoarele cazuri și cu participarea obligatorie a ambilor soţi: – în baza acordului comun al soţilor care nu au copii minori comuni (inclusiv adoptaţi de ambii soţi); – când între soţi nu există litigii referitoare la împărţirea bunurilor comune sau la întreţinerea soţului inapt de muncă. La cererea unuia dintre soţi, căsătoria toria poate fi desf desfăcută de către Oficiul de stare civilă dacă alt soţ: – a fost declarat incapabil; – a fost declarat dispărut; – a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani. În cazul apariţiei litigiilor între soţi, desfacerea căsătoriei se face pe cale judecătorească. Dacă asemenea litigii apar după desfacerea căsătoriei de către oficiul de stare civilă, acestea, de asemenea, se soluţionează pe cale judecătorească. 8.2.2. Desfacerea căsătoriei în instanţa de judecată Conform Codului familiei al RM, căsătoria toria poate fi desf desfăcută pe cale judecătorească în următoarele cazuri: – dacă soţii au copii minori comuni (inclusiv adoptaţi de ambii soţi), cu excepţia cazurilor când unul dintre soţi a fost declarat incapabil, a fost declarat dispărut ori a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani sau nu-și dă acordul la divorţ, precum și în lipsa acordului pentru divorţ al unuia dintre soţi; – există acordul pentru divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la Oficiul de stare civilă. Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor și păstrarea familiei în continuare este imposibilă. Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-și dă acordul pentru divorţ sau împrejurările denotă că păstrarea familiei este posibilă, instanţa judecătorească va amâna examinarea, stabilind un termen de împăcare de la o lună pâna la șase luni. La desfacerea căsătoriei, soţii pot prezenta instanţei judecătorești: – un acord privind împărţirea bunurilor lor proprietate în devălmășie (comună); – un acord privind plata pensiei de întreţinere a copiilor sau a soţului inapt de muncă ce necesită sprijin material, indicând mărimea acesteia; – un acord privind determinarea părintelui cu care vor locui împreună copiii minori comuni. 438 D R E P T U L FA M I L I E I În cazul lipsei acordului indicat sau dacă se va dovedi că acest acord știrbește drepturile și interesele copiilor minori sau ale unuia dintre soţi, instanţa judecătorească este obligată: – să împartă, la cererea soţilor (a unuia dintre ei), bunurile lor proprietate în devălmășie; – să determine care dintre părinţi va plăti pensia de întreţinere a copiilor minori și mărimea acesteia; – să stabilească, la cererea soţului inapt de muncă, care are dreptul la pensia de întreţinere de la celălalt soţ, mărimea și modul de plată a acestei pensii; – să stabilească cu cine dintre părinţi vor locui copiii minori după divorţ. ! Litigiile, altele decât cele expuse mai sus, nu pot fi soluţionate în procesul de desfacere a căsătoriei, cu excepţia acţiunii de contestare a paternităţii la cererea soţului. Dacă la împărţirea bunurilor proprietate în devălmășie a soţilor vor fi atinse interesele persoanelor terţe, instanţa judecătorească este în drept să dispună examinarea cererii respective într-un proces aparte. 8.2.2.1. Procedura divorţului Divorţul se va pronunţa numai în cazuri justificate, deoarece temeinicia motivelor de divorţ implică o anumită gravitate și durată a neînţelegerilor dintre soţi, în care sens instanţa de judecată este îndreptăţită și datoare să depună străduinţele necesare pentru cunoașterea adevăratelor motive de divorţ. Divorţul se poate pronunţa pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative: – până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin 1 an de la încheierea căsătoriei; – nu există copii minori rezultaţi din căsătorie. În practică au fost calificate ca motive de divorţ următoarele împrejurări: – părăsirea nejustificată a domiciliului conjugal din vina pârâtului; – adulterul (infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți); – violenţa; – nepotrivirea fiziologică; – boala incurabilă a unuia dintre soţi, ascunsă celuilalt soţ la încheierea căsătoriei; – lipsa nejustificată a consimţământului la raportul sexual; Capitolul VIII – – – – – 439 atitudinea necorespunzătoare a unuia dintre soţi manifestată prin violenţă fizică sau de altă natură; boala incurabilă gravă de care suferă unul dintre soţi, necunoscută celuilalt soţ la încheierea căsătoriei, toriei, ffăcând imposibilă convieţuirea acestora; pedeapsa privativă de libertate a unuia dintre soţi; destrămarea vieţii de familie datorită unor manifestări imorale; separaţia în fapt din vina pârâtului. Cererea de chemare în judecată pentru divorţ poate să cuprindă, pe lângă cererea de a desface căsătoria și cererea de a stabili domiciliul copilului minor, obligarea la plata pensiei de întreţinere, revenirea la numele anterior, dar și cererea de a partaja bunurile comune. ! Recomandabil însă e ca cererea de divorţ să fie depusă separat de cererea de partajare a bunurilor, dat fiind faptul că cererea de divorţ, de regulă, se soluţionează mai repede decât cea de partaj, soluţionarea căreia poate dura mult mai mult. De aceea, aceste două cereri pot fi depuse în instanţa de judecată simultan, sau cererea de partaj ulterior celei de divorţ. Divorţul se pronunţă prin hotărâre judecătorească, din culpa soţului pârât sau din vina ambilor soţi, iar în cazul divorţului prin acord, precum și în situaţiile în care divorţul este cerut pentru motiv de boală survenită înainte sau în timpul căsătoriei (alienaţie mintală ori debilitate mintală cronică sau pentru o altă maladie gravă și incurabilă), instanţa urmează să constate desfacerea căsătoriei toriei ffără a mai pronunţa divorţul din vina soţului pârât. Acţiunea se poate stinge în orice fază prin împăcarea soţilor. Pe durata procesului, instanţa poate lua măsuri vremelnice care se pot referi la raporturile personale sau patrimoniale dintre soţi. Data la care se consideră desfă desf cută căsătoria este data când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă. Competenţa în materie de divorţ aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuiește în raza teritorială a judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este cea de la domiciliul pârâtului. În cazul în care pârâtul nu are domiciliul în ţară, competenţa aparţine judecătoriei de la domiciliul reclamantului. Pentru detalii cu privire la: temeiul înregistră nregistr rii actului de desfacere a căsănregistră toriei, modalitatea de înregistrare a actului de divorţ şi specimenul cererii pri- 440 D R E P T U L FA M I L I E I vind desfacerea căsătoriei în temeiul declaraţiei comune a soţilor, formularului actului şi certificatului de desfacere a căsătoriei (divorţ), ţţ), a se vedea compartimentul 1.3. ÎÎnregistrarea actului de desfacere a căsătoriei (divorţ). ţ ţ). 8.2.2.2. Persoanele care pot introduce acţiunea de divorţ Acţiunea de divorţ are un caracter strict personal, motiv pentru care ea nu poate fi introdusă decât de către soţi sau de către un mandatar care, într-un proces de divorţ, trebuie să fie avocat sau rudă până în gradul IV cu una din părţi și licenţiat în drept. Soţia minoră poate introduce singură acţiunea de divorţ, deoarece ea dobândește prin căsătorie capacitatea deplină de exerciţiu, pe care nu o pierde în cazul în care divorţul se pronunţă înainte de împlinirea vârstei majoratului. Soţul alienat sau debil mintal, atâta timp cât nu se face dovada că nu a avut discernământul necesar pentru a avea reprezentarea actelor pe care le îndeplinește, poate introduce singur acţiunea de divorţ și poate figura și ca pârât. 8.2.2.3. Cererea de divorţ. Cereri accesorii Cererea de divorţ întemeiată pe acordul părţilor trebuie să fie semnată de ambii soţi. Cererea de divorţ trebuie să conţină numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau a acelora care au aceeași situaţie legală, iar dacă nu exisă copii, se va face o menţiune în acest sens. La cererea de divorţ se vor anexa copii legalizate ale certificatului de căsătorie și ale certificatului de naștere al copiilor minori. În acţiunea de desfacere a căsătoriei pot fi cuprinse și alte cereri, unele cu caracter suplimentar, care sunt referitoare la numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, la pensia de întreţinere plătită de un soţ celuilalt și la atribuirea locuinţei (a beneficiului contractului de închiriere sau a folosinţei provizorii până la partaj). Au caracter accesoriu și cererile de încredinţare a copiilor minori, precum și stabilirea pensiei de întreţinere pentru aceștia, la soluţionarea cărora instanţa va ţine cont de interesele copiilor minori, dispunând citarea autorităţii tutelare, precum și ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani. 8.2.2.4. Efectele divorţului Faţă de terţi, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează din data când s-a ffăcut menţiunea despre hotărârea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau din data când ei au cunoscut divorţul pe altă cale. Capitolul VIII 441 Hotărârea de divorţ care se pronunţă pe baza acordului ambilor soţi este definitivă și irevocabilă, astfel încât nu sunt posibile nici apelul, nici recursul, dar pot fi atacate cu apel sau recurs numai în ceea ce privește cererile accesorii divorţului. În cazul în care părţile nu convin ca, după divorţ, soţia să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie, ea urmează să-și reia numele avut anterior. Dacă în timpul căsătoriei a intervenit adopţia, urmată de schimbarea numelui unuia dintre soţi și de eliberarea unui nou act de naștere, soţul respectiv va purta după divorţ numele din noul său act de naștere. Împărţirea bunurilor comune la desfacerea căsătoriei poate avea loc fie prin învoiala soţilor, fie pe cale judecătorească, atunci când soţii nu se învoiesc asupra împărțirii. ! Regula este ca, la divorţ, bunurile comune să se împartă potrivit învoielii soţilor, iar în lipsa învoielii acestora, împărţirea să se facă pe cale judecătorească. Învoiala părţilor poate avea loc, potrivit legii, în următoarele moduri: – concomitent cu intervenţia hotărârii de divorţ; – în cursul procesului de divorţ, fie că învoiala se face în faţa instanţei, fie printr-un act întocmit în faţa notarului public; – în perioada imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii de divorţ; – după înregistrarea hotărârii de divorţ pe marginea actului de căsătorie. 8.2.2.5. Cui este încredinţat copilul în urma divorţului? În cazul în care din căsătoria ce se desface au rezultat copii minori, hotărârea de divorţ trebuie să arate, chiar în lipsa unei cereri exprese a soţilor, cui se vor încredinţa copiii spre creștere și educare și care este contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creștere și educare a minorilor. Dacă soţii au copii minori, instanţa va dispune citarea și ascultarea autorităţii tutelare, iar dacă minorii au împlinit vârsta de 10 ani, instanţa îi va asculta obligatoriu, în vederea încredinţării lor. Copilul minor poate fi încredinţat și soţului din a cărui vină s-a desf desfăcut căsătoria, dacă interesele acestuia sunt în acest sens, deoarece „un soţ rău nu este neapărat și un părinte rău”. Printre factorii care se vor lua în considerare pentru a decide în ce privește încredinţarea copilului minor va fi culpa soţului, chiar dacă aceasta nu prezintă importanţă în sine sub acest aspect. Obligaţia părinţilor de a-i întreţine pe copiii lor minori nu este stinsă prin desfacerea căsătoriei, ci persistă independent de legătura de căsătorie a părin- 442 D R E P T U L FA M I L I E I ţilor și indiferent cui au fost încredinţaţi copiii spre creștere, unuia dintre părinţi, unei alte persoane ori unei instituţii de ocrotire, întreţinerea copiilor însă nu va putea suplini eficienţa educativă a unei familii unite, care să ofere acestora stabilitatea și dragostea de care au nevoie. Deși soţii au dreptul de a se învoi cu privire la încredinţarea copiilor minori în caz de divorţ, creșterea și educarea acestora nu poate fi lăsată la discreţia părinţilor, în situaţia în care căsătoria lor s-a destrămat din motive temeinice. Copiii trebuie să fie încredinţaţi spre creștere și educare unuia dintre părinţi, deoarece este în interesul copiilor să continue a se bucura de îngrijirea părinţilor, chiar și în această situaţie în care părinţii sunt despărţiţi. Dreptul de a avea legături personale cu copilul este necesar câtă vreme părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul nu a fost decăzut din drepturile părintești, iar măsura luată este efectul divorţlui dintre soţi și nu rezultatul relaţiilor dintre părinţi și copiii lor minori. Aceste drepturi părintești se exercită exclusiv în interesul copiilor minori. Încredinţarea copilului depinde de mai mulţi factori: vârsta acestuia; situaţia materială a părinţilor; comportamentul moral al părinţilor; mediul în care fiecare părinte ar urma să crească copilul; atitudinea fiecărui părinte faţă de copil în perioada anterioară introducerii acţiunii de divorţ; opţiunea copilului, când acesta are mai mult de 10 ani. Rolul judecătorului este de a încredinţa copiii părintelui care le poate asigura cele mai bune condiţii de creștere și educare. 8.2.2.6. Cine datoreaz datorează pensie de între î ţinere și cum se stabilește aceasta Pensia de întreţinere se datorează copiilor minori rezultaţi din căsătorie sau celuilalt soţ în condiţiile prevăzute de lege. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăși jumătate din venitul net din muncă al soţului obligat la plată. După încredinţarea copilului unuia dintre părinţi, la solicitarea acestuia, celălalt va fi obligat de către instanţă la plata unei „pensii alimentare”, obligaţie care va dura până la majoratul copilului, iar dacă acesta își continuă studiile, până la terminarea acestora, însă cel târziu până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Mărimea acesteia se stabileşte procentual din salariul părintelui care datorează pensia, iar procentul depinde de numărul de copii, astfel: pentru un copil – cel mult un sfert din venitul net al părintelui obligat la plata pensiei; pentru doi copii – cel mult o treime din venitul net al părintelui respectiv, iar în cazul în care este vorba de mai mulţi copii – cel mult jumătate din venitul net. În toate cazurile, dreptul la întreţinere încetează după recăsătorirea soţului îndreptăţit să o primească. Capitolul VIII 443 La stabilirea pensiei de întreţinere, se ţine cont de situaţia materială și familială a soţilor (foștilor soţi), de alte circumstanţe importante. Instanţa judecătorească este în drept să-l elibereze pe unul dintre soţi (fostul soţ) de obligaţia de întreţinere sau să limiteze această obligaţie la un anumit termen dacă: – incapacitatea de muncă a soţului (fostului soţ) inapt de muncă, care necesită sprijin material, este rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau substanţe stupefiante ori al unei infracţiuni premeditate; – soţul (fostul soţ) care necesită sprijin material a avut o comportare imorală în familie; – soţii (foștii soţi) s-au aflat în relaţii de căsătorie cel mult 5 ani; – s-a dovedit, pe cale judecătorească, că căsătoria toria a fost desf desfăcută din vina fostului soţ care necesită sprijin material. Cu referire la competenţa în materie de divorţ şi procedura de divorţ, ţţ, consultaţi compartimentul 15.1.4 Cum se determină corect instanţa competentă să judece cauza? şi 15.4 Ce trebuie să știţi despre judecata în faţa primei instanţe? 8.2.3. Momentul încetării căsătoriei În cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua când hotărârea instanţei judecătorești a devenit definitivă. Căsătoria încetează în urma decesului unuia dintre soţi sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi. În cazul apariţiei soţului declarat decedat sau dispărut și al anulării hotărârii respective a instanţei judecătorești, Oficiul de stare civilă poate restabili căsătoria, la cererea comună a soţilor, dacă celălalt soţ nu a încheiat o nouă căsătorie. Bunurile dobândite în perioada de absenţă a unuia dintre soţi aparţin soţului care le-a dobândit. 8.2.4. Declararea nulităţii căsătoriei Nulitatea căsătoriei este o sancţiune a nerespectării unor cerinţe legale (art. 41-44 Codul familiei al RM). Există două tipuri de nulităţi: nulităţi absolute şi nulităţi relative. Nulităţile absolute: prin acestea se încalcă condiţiile de fond ale căsătoriei. Poate fi cerută sau invocată de orice persoană şi este imprescriptibilă. Cauze de nulităţi absolute: – vârsta matrimonială; – căsătoria cu o persoană care este deja căsătorită; – căsătoria între rude; 444 D R E P T U L FA M I L I E I – căsătoria între adoptator și adoptat; – căsătoria încheiată cu un alienat sau debil mintal; – lipsa consimţământului; – incompetenţa ofiţerului de stare civilă; – căsătoria fictivă; – căsătoria între persoane de același sex. Nulităţi relative: pot fi confirmate sau acceptate ulterior. Vicii de consimţământ: eroarea, dolul (ascunderea unei boli grave), violenţa. Nulitatea poate fi pronunţată numai de instanţa de judecată. Efectele nulităţii atrag de facto considerarea unei căsătorii ca și cum nu s-ar fi încheiat niciodată. 8.3. Raporturile juridice dintre părinţi și copii 8.3.1. Atestarea provenienţei copilului În legătură cu situaţia copiilor născuţi în afara căsătoriei, aceștia se bucură de același regim de ocrotire ca și orice copil din căsătorie, iar legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. Ambii părinţi au obligaţia de a se îngriji de buna creștere și dezvoltare a copilului lor minor, iar soţul căruia nu îi este încredinţat spre creștere și educare trebuie să plătească pensie de întreţinere în raport cu veniturile sale în cotele prevăzute de Codul familiei al RM (art. 45-50). ! Copilul născut în afara căsătoriei beneficiază de relaţiile de rudenie și cu rudele părinţilor săi, are dreptul să vină la moștenirea ambilor părinţi sau la moștenirea altor rude. 8.3.1.1. Stabilirea maternităţii și paternităţii Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabilește în baza documentelor care confirmă nașterea copilului de la mamă într-o instituţie medicală. În cazul când copilul nu este născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabilește pe baza documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau pe baza altor probe. Dacă sunteţi căsătorit, se prezumă că orice copil născut de soţia dvs. este și copilul dvs. La fel și pentru doamne, orice copil născut de o femeie căsătorită se prezumă a fi copilul soţului ei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei sau dacă, fiind conceput înainte de căsătorie, s-a născut în timpul acesteia. Aţi putea răsturna această prezumţie prin intermediul unui proces, dar numai într-un termen limitat, calculat de la nașterea copilului, respectiv de la data când soţul mamei a aflat de nașterea acestuia. Capitolul VIII 445 Dacă nu sunteţi căsătorit, puteţi recunoaște de bunăvoie copilul, printr-o declaraţie la Oficiul de stare civilă competent. Dacă aveţi dubii privind paternitatea unui copil (fie că sunteţi mama acestuia, fie că sunteţi presupusul tată), puteţi rezolva această situaţie prin efectuarea testelor de paternitate. Paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe cale judecătorească de către persoanele înscrise drept tată sau mamă sau de către persoanele care sunt mama sau tatăl natural al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului sau tutorele părintelui declarat incapabil. Cererea privind contestarea paternităţii (maternităţii) poate fi depusă timp de un an din momentul când persoana a aflat sau trebuia să fi aflat despre înscrierea privind paternitatea (maternitatea) sau din momentul atingerii majoratului, în cazul unui minor. Nu au dreptul să conteste paternitatea: – soţul care și-a dat acordul scris la însămânţare artificială; – persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a acesteia și a mamei copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii acesteia știa că nu este tatăl firesc al copilului. Dacă copilul este din afara căsniciei, el va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. În cazul în care filiaţia a fost ulterior stabilită și faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă. În cazul în care copilul a fost recunoscut în același timp de ambii părinţi, copilul va purta numele de familie al unuia dintre părinţi ori numele lor reunite, dacă părinţii se înţeleg cu privire la acest aspect. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî după ce îi va asculta și pe părinţi. ! Aveţi nevoie de un avocat care să vă sprijine în demersuri și să vă asiste/ reprezinte în faţa instanţei de judecată atunci când fie doriţi ca un copil care presupuneţi că este al dvs. să facă parte din viaţa dvs., fie doriţi stabilirea paternităţii copilului când tatăl îi refuză această recunoaștere copilului său. Pentru admiterea acţiunii de stabilire a paternităţii, trebuie să se dovedească: nașterea copilului, relaţiile intime în timpul concepţiei dintre pretinsul tată și mamă, precum și faptul că din aceste relaţii a rezultat copilul. Dovada paternităţii se face prin orice mijloc de probă: martori, înscrisuri, prezumţii. Prezumţia de paternitate se întemeiază pe faptul naşterii copilului în timpul căsătoriei şi are în vedere două situaţii: aceea obişnuită în care copilul a 446 D R E P T U L FA M I L I E I fost conceput şi născut în timpul căsătoriei şi aceea, mai rar întâlnită, în care copilul născut în timpul căsătoriei a fost conceput, prezumţia legală stabileşte că tatăl copilului este soţul mamei. În prima situaţie, prezumţia legală se justifică atât prin prezumţia de fapt că soţul şi soţia au avut relaţii sexuale în timpul căsătoriei, corespunzătoare îndatoririi lor conjugale, cât şi prin prezumţia de fapt că soţia şi-a respectat obligaţia de fidelitate şi a avut relaţii sexuale numai cu soţul ei. În cea de-a doua situaţie, prezumţia legală se justifică prin recunoaşterea tacită pe care o face bărbatul care se căsătoreşte cu femeia însărcinată, în sensul că el este autorul sarcinii, căci este de presupus că, dacă n-ar fi așa, el nu s-ar căsători cu femeia respectivă. Un rol deosebit îl reprezintă expertiza medico-judiciară, care, deși are caracter relativ ca probă pozitivă, ca probă negativă are caracter absolut, dând astfel un raspuns categoric, în sensul că cel adus în faţa justiţiei nu este tatăl copilului. Pentru detalii cu privire la înregistrarea actului de naştere, a se vedea compartimentul 1.1.2. ÎÎnscrierea numelui de familie şi prenumelui şi a datelor despre părinţii copilului în actul de naştere. 8.3.1.2. Ce avantaje aduce stabilirea paternităţii – – – – Copilul va avea trecut numele tatălui în actele de stare civilă, în locul unei liniuţe. Copilul poate beneficia de pensie de întreţinere de la părintele faţă de care s-a stabilit paternitatea, dacă se solicită acest lucru în instanţă. Tatăl poate beneficia de prezenţa copilului, de program de vizitare, în cazul în care mama îi refuză contactul cu acest copil. În anumite situaţii, tatăl a cărui paternitate s-a stabilit poate solicita și obţine încredinţarea copilului. Stabilirea paternităţii aduce astfel nu numai obligaţii, dar și drepturi ale tatălui, drepturi de care nu s-ar bucura în lipsa stabilirii acesteia. Pe de o parte, o mamă care dă naștere unui copil nerecunoscut de către tată sau faţă de care nu s-a stabilit recunoașterea este considerată a avea „în exclusivitate” drepturile și responsabilităţile părintești, în timp ce tatăl apare ca un străin faţă de acest copil. Pe de altă parte, din momentul stabilirii paternităţii copilului din afara căsătoriei, drepturile și responsabilităţile revin în mod egal atât tatălui, cât și mamei. Capitolul VIII 447 Exemplu S. este căsătorit de aproximativ 10 ani și despărţit în fapt de 2 ani. Soţia are un copil cu un alt bărbat. Din punctul de vedere al legii, al cui este acest copil? Copilul născut în timpul căsătoriei îl are ca tată pe soţul mamei. Pentru a se răsturna această prezumţie, trebuie introdusă o acţiune de contestare a paternităţii și, în urma procesului, se poate stabili situaţia acestui copil ca fiind copil din afara căsătoriei. Exemplu Reclamanta D.D. a chemat în judecată pe pârâtul V.P. contestând recunoaşterea paternităţii acestuia faţă de minorul V.A., arătând că minorul a rezultat din relaţia de concubinaj avută cu numitul D.V. (actualul soţ) în timpul căsătoriei cu pârâtul V.P., care a recunoscut copilul ca fiind al său. Mai arată reclamanta că pârâtul V.P. a arătat în declaraţia autentificată depusă la dosar că nu recunoaşte ca minorul să fie al său şi este de acord ca acesta să poarte numele de „D.” 8.3.2. Drepturile copiilor minori O persoană este considerată copil din momentul nașterii până la vârsta de 18 ani. Copilul se bucură de anumite drepturi, care sunt expuse în cap. 10 din Codul familiei al RM. Dreptul la muncă al copilului Cu acordul părinţilor sau al tutorilor legali, copiii sunt admiși la muncă în măsura puterilor, îmbinând munca cu învăţătura, de la vârsta de 14 ani. Organele de stat creează servicii speciale pentru angajarea copiilor. Drepturi familiale Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-și cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu aceștia, cu excepţia cazurilor în care despărţirea de un părinte sau de ambii părinţi este necesară în interesul copilului. Dacă ambii părinţi sau unul dintre ei, precum și persoanele subrogatorii legale (prin „persoane subrogatorii legale” trebuie de înţeles persoanele care, în virtutea legii, îi înlocuiesc pe părinţi în exercitarea unor drepturi sau obligaţii; de exemplu, adoptatorii, tutorele, curatorul), nu-și îndeplinesc obligaţiunile faţă de copil sau abuzează de drepturile lor paterne, copilul are dreptul de a sesiza organele de tutelă și curatelă, precum și pe cele de drept, pentru a-și apăra drepturile și interesele. 448 D R E P T U L FA M I L I E I Copiii membri ai familiei locatarului au aceleași drepturi ca și ceilalţi membri ai familiei la folosirea spaţiului locativ, iar copiii membri ai familiei proprietarului locuinţei au aceleași drepturi la folosirea și moștenirea acesteia. Drepturile copilului la educaţie Educaţia stă la baza societăţii din ziua de azi, iar copiii, la începutul vieţii lor, au dreptul la o educaţie bună din partea părinţilor, fiindcă astfel ei au să înveţe cum să se comporte pe viitor. Această educaţie din partea părinţilor este cea care formează caracterul și definește personalitatea, așa că nu trebuie aplicate metode violente, deoarece copilul poate să înţeleagă că violenţa este un mod de viaţă și va crede că e ceva normal, întrucât el a avut parte de asta. Dezvoltarea capacităţilor intelectuale Dezvoltarea intelectuală este determinată, în mare măsură, de capacităţile părinţilor sau ale persoanelor ce se ocupă de educarea copilului. Datorită unei educaţii adecvate, copilul dvs. își va demonstra aptitudinile intelectuale la un nivel foarte înalt. Este necesară deprinderea copilului de a-și forma și expune părerea proprie referitor la viziunea asupra lumii și evenimentelor ce se petrec în acest mod, el va fi capabil să-și apere punctul de vedere. De asemenea, un aspect important pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale copilului este abilitatea de a conștientiza propriile greșeli și formarea concluziilor corespunzătoare, care îl vor ajuta să-și planifice acţiunile pe viitor. Ocrotirea drepturilor copilului în cazul tragerii la răspundere a acestuia Statul apără dreptul copilului la libertate personală. Reţinerea sau arestarea copilului sunt aplicate doar ca măsuri excepţionale și numai în cazurile prevăzute de legislaţie. În cazul reţinerii sau arestării copilului, părinţii sau tutorele legal al acestuia sunt informaţi de îndată. Copiii reţinuţi sau arestaţi sunt ţinuţi sub arest separat de adulţi și de copiii condamnaţi. Închisoarea pe viaţă nu poate fi aplicată pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de 18 ani. În procesul dezbaterilor judiciare în care figurează copii, este obligatorie participarea apărătorului și a pedagogului. La examinarea de către instanţa de judecată a litigiilor ce se referă la modul de educare a copilului, este obligatorie participarea autorităţii tutelare. 8.3.3. Drepturile și obligaţiile părinţilor Părinţii au drepturi și obligaţii (art. 58-66 Codul familiei al RM) egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sunt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat. Capitolul VIII 449 Domiciliul copilului care nu a atins vârsta de 14 ani se stabilește prin acordul părinţilor. Dacă un asemenea acord lipsește, iar copilul a atins vârsta de 10 ani, domiciliul acestuia se stabilește de instanţa judecătorească, ţinânduse cont de interesele și părerea copilului. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare atașamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi și surori, vârsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile dintre fiecare părinte în parte și copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia și dezvoltarea copilului (îndeletnicirile și regimul de lucru, condiţiile de trai etc.). La stabilirea domiciliului copilului minor, instanţa judecătorească va cere și avizul autorităţii tutelare (Secţia/Direcţia raională asistenţă socială și protecţie a familiei, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului Chișinău) în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi. Părintele care locuiește împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil și celălalt părinte care locuiește separat decât dacă comportamentul părintelui nu este în interesul copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică și psihică. Părinţii poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a copiilor și au prioritate în ce privește educaţia lor faţă de oricare alte persoane. Părinţii sunt obligaţi să asigure frecventarea de către copil a școlii până la sfârșitul anului de învăţământ în care acesta atinge vârsta de 16 ani. Instituţia de învăţământ și forma de instruire sunt alese de către părinţi, cu luarea în considerare a opiniei copilului. Părinţii poartă răspundere, în modul stabilit, pentru exercitarea drepturilor părintești în detrimentul intereselor copilului. Bunicii, fraţii și surorile copilului au dreptul să comunice cu acesta. Dacă părinţii copilului (unul dintre ei) le refuză acest drept, autoritatea tutelară îi poate obliga să-l respecte. ! Părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părintești de către părintele care locuiește separat de copil. Conflictele apărute sunt soluţionate de autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărârea respectivă. 8.3.3.1. Decăderea din drepturile părintești În conformitate cu dispoziţiile Codului familiei (art. 67-73), drepturile părinţilor nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinţii nu pot 450 D R E P T U L FA M I L I E I prejudicia sănătatea fizică și psihică a copilului. Metodele de educaţie a copilului alese de părinţi vor exclude comportamentul abuziv, insultele și maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică și fizică, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea substanţelor stupefiante și psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerșitul și alte acte ilicite. Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părintești dacă: – nu-și exercită obligaţiile lor părintești, nu plătesc pensia de întreţinere; – refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă (de exemplu, de la grădiniţă, de la școală), dintr-o instituţie de asistenţă socială; – fac abuz de drepturile părintești, se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicând violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului; – prin comportare imorală, au o influenţă negativă asupra copilului; – suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie; – au săvârșit infracţiuni contra vieţii și sănătăţii copiilor sau a soţului; – în alte cazuri când aceasta o cer interesele copilului. ! Decăderea din drepturile părintești are loc numai pe cale judecătorească și poate fi cerută de celălalt părinte, de tutorele copilului, de autoritatea tutelară sau de procuror. Moştenitorul legal şi testamentar poate fi decăzut din dreptul la succesiune pentru savârşirea faptelor culpabile îndreptate împotriva persoanei ce a lăsat moştenirea sau împotriva succesorilor ei, ori împotriva voinţei acestei persoane exprimate în testament, provocând prin aceasta chemarea lui la succesiune, dacă aceste circumstanşe sunt confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Moştenitorul legal poate fi considerat nedemn de a succede şi exclus de la succesiune, de asemenea, şi în cazurile în care a fost decăzut din drepturile părinteşti printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi nu a fost repus în aceste drepturi până la momentul deschiderii succesiunii. Pentru detalii, a se vedea compartimentul 7.1.6 Moștenitorii nedemni. Copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sunt decăzuţi din drepturile părintești are dreptul să locuiască în locuinţa părinţilor săi și să-i moștenească pe aceștia. Părinţii decăzuţi din drepturile părintești pot avea întâlniri cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii tutelare. Aceste întâlniri nu se permit dacă ele pot cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, dacă este evident că Capitolul VIII 451 părinţii nu sunt capabili de aceste întâlniri, dacă ele contravin intereselor copilului sau dacă copilul, în timpul ședinţelor de judecată, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi. ! Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului, dacă au dispărut împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi și dacă acest lucru este în interesul copilului. Persoana care dorește restabilirea drepturilor sale părintești trebuie să depună o cerere în instanţa judecătorească. La acest proces participă obligatoriu autoritatea tutelară. Restabilirea în drepturile părintești faţă de copilul care a atins vârsta de 10 ani se acceptă, ţinându-se cont de părerea copilului. 8.3.4. Obligaţia de întreţinere a membrilor familiei În cadrul raporturilor de rudenie, potrivit dispoziţiilor Codului familiei (art. 74-91) deosebim mai multe modalităţi de întreţinere a membrilor familiei, cum ar fi: obligaţia părinţilor de a-și întreţine copiii, obligaţia copiilor majori de a-și întreţine părinţii, obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc, obligaţia de întreţinere dintre fraţi și surori, obligaţia bunicilor de a-și întreţine nepoţii, obligaţia nepoţilor de a-și întreţine bunicii, obligaţia copiilor vitregi de a-și întreţine părinţii vitregi etc. Obligaţia părinţilor de a-și întreţine copiii Părinţii sunt obligaţi să-și întreţină copiii minori și copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material. Modul de plată a pensiei de întreţinere se determină în baza unui contract încheiat între părinţi sau între părinţi și copilul major inapt de muncă. Dacă lipsește un atare contract și părinţii nu participă la întreţinerea copiilor, pensia de întreţinere se încasează pe cale judecătorească, la cererea unuia dintre părinţi, a tutorelui copilului sau a autorităţii tutelare. ! Pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul și/ sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4 – pentru un copil, 1/3 – pentru 2 copii și 1/2 – pentru 3 și mai mulţi copii. Cuantumul acestor cote poate fi micșorat sau majorat de instanţa judecătorească, ţinându-se cont de starea materială și familială a părinţilor, de alte circumstanţe importante. În cazul în care unii copii rămân cu un părinte, iar alţii cu celălalt, pensia de întreţinere plătită în favoarea părintelui mai puţin asigurat se stabilește la o sumă bănească fixă. Încasarea pensiei de întreţinere pentru copilul minor stabilită la sumă bănească fixă are loc în cazurile când părintele care datorează întreţinere copilu- 452 D R E P T U L FA M I L I E I lui său are un salariu și/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori primește salariu și/sau alte venituri, total sau parţial, în natură, ori nu are un salariu și/sau alte venituri, precum și în alte cazuri când, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere sub forma unei cote din salariu și/sau alte venituri este imposibilă, dificilă sau lezează substanţial interesele uneia dintre părţi. Instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere la o sumă bănească fixă plătită lunar sau, concomitent, la o sumă bănească fixă și sub forma unei cote din salariu și/sau alte venituri. Cuantumul sumei bănești fixe încasate se determină de instanţa judecătorească, ţinându-se cont de starea materială și familială a părţilor, de alte circumstanţe importante și păstrându-se, dacă este posibil, nivelul anterior de asigurare materială a copilului. Încasarea și folosirea pensiei de întreţinere pentru copilul minor rămas fără ocrotire părintească Pensia de întreţinere a copilului minor care a rămas fără ocrotire părintească se plătește tutorelui (curatorului) acestuia. Dacă copilul se află într-o instituţie educațională, curativă, de asistenţă socială sau în altă instituţie similară, 50 la sută din pensia de întreţinere încasată de la părinţi se transferă pe contul instituţiei respective și se ţine evidenţa pentru fiecare copil în parte, depunerile folosindu-se pentru întreţinerea copilului. Restul de 50 la sută se transferă într-un cont deschis pe numele copilului la o instituţie financiară. Dreptul copiilor majori inapţi de muncă la pensie de întreţinere Părinţii sunt obligaţi să-și întreţină copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material. În caz de litigii privind achitarea pensiei de întreţinere, instanţa judecătorească stabilește cuantumul acesteia pentru copiii majori inapţi de muncă la o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinându-se cont de starea materială și familială, de alte circumstanţe importante. Obligaţia copiilor majori de a-și întreţine părinţii Copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-și întreţină și să-și îngrijească părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin material. Dacă nu există un contract privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă care necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale judecătorească. Cuantumul pensiei de întreţinere se stabilește de instanţa judecătorească la o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinându-se cont de starea materială și familială a părinţilor și a copiilor, de alte circumstanţe importante. La stabilirea Capitolul VIII 453 cuantumului pensiei, instanţa judecătorească este în drept să ţină cont de toţi copiii majori ai părintelui respectiv, indiferent de faptul dacă acţiunea a fost pornită faţă de unul, față de câţiva sau față de toţi copiii. Copilul poate fi eliberat de obligaţia de a-și întreţine părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin material, dacă instanţa judecătorească va stabili că aceștia s-au eschivat de la îndeplinirea obligaţiilor părintești faţă de acest copil. Copiii ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părintești sunt scutiți de obligaţia de întreţinere a acestora. Obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc Soţii își datorează întreţinere materială reciprocă. În cazul refuzului de a acorda întreţinere și dacă între soţi nu există un contract privind plata pensiei de întreţinere, dreptul de a porni o acţiune în instanţa judecătorească privind încasarea acesteia de la celălalt soţ îl au: – soţul inapt de muncă (care a atins vârsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau III) și care necesită sprijin material; – soţia în timpul gravidităţii; – soţul care îngrijește copilul comun timp de 3 ani după nașterea acestuia; – soţul care îngrijește până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijește un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează și copilul necesită îngrijire. Pensia de întreţinere se plătește numai în cazul când persoanele enumerate mai sus nu au un venit propriu suficient, iar soţul care datorează întreţinere are posibilitatea de a o plăti. Dreptul fostului soţ la întreţinere după divorţ Dreptul de a pretinde întreţinere de la fostul soţ pe cale judecătorească îl are: – – – – – fosta soţie în timpul gravidităţii; fostul soţ care are nevoie de sprijin material, fiind ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după nașterea acestuia; fostul soţ care are nevoie de sprijin material, fiind ocupat cu îngrijirea copilului comun invalid până la vârsta de 18 ani sau a copilului comun invalid de gradul I din copilărie; fostul soţ care are nevoie de sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau în decurs de un an după desfacerea acesteia; fostul soţ care are nevoie de sprijin material și a atins vârsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soţii au fost căsătoriţi cel puţin 15 ani. Cuantumul pensiei de între- 454 D R E P T U L FA M I L I E I ţinere încasate de la un soţ (fost soţ) în favoarea celuilalt soţ se stabilește de către instanţa judecătorească la o sumă bănească fixă plătită lunar. La stabilirea sumei pensiei de întreţinere, se ţine cont de situaţia materială și familială a soţilor (foștilor soţi), de alte circumstanţe importante. Instanţa judecătorească este în drept să-l elibereze pe unul dintre soţi (fostul soţ) de obligaţia de întreţinere sau să limiteze această obligaţie la un anumit termen dacă: – incapacitatea de muncă a soţului (fostului soţ) inapt de muncă care are nevoie de sprijin material este rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau de substanţe narcotice ori al unei infracţiuni premeditate; – soţul (fostul soţ) care are nevoie de sprijin material a avut o comportare imorală în familie; – soţii (foștii soţi) s-au aflat în relaţii de căsătorie cel mult 5 ani; s-a dovedit, pe cale judecătorească, că această căsătorie torie a fost desf desfăcută din culpa fostului soţ care are nevoie de sprijin material. Obligaţia de întreţinere a fraţilor și surorilor Fraţii și surorile minore care au nevoie de sprijin material, în cazul imposibilității întreţinerii lor de către părinţi, au dreptul la întreţinere din partea surorilor și fraţilor majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente. Același drept îl au surorile și fraţii majori inapţi de muncă care au nevoie de sprijin material, dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii acestora de către copiii lor majori apţi de muncă, de către soţi (foștii soţi) sau de către părinţi. Obligaţia bunicilor de a-și întreţine nepoţii Nepoţii minori care au nevoie de sprijin material, în cazul imposibilității întreţinerii lor de către părinţi, au dreptul la întreţinere din partea bunicilor care dispun de mijloace suficiente. Același drept îl au și nepoţii majori inapţi de muncă care au nevoie de sprijin material, dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii lor de către soţi (foștii soţi), copiii majori apţi de muncă sau de către părinţi. Obligaţia nepoţilor de a-și întreţine bunicii Bunicii inapţi de muncă care au nevoie de sprijin material, în cazul imposibilității întreţinerii lor de către copiii majori apţi de muncă sau de către soţi (foștii soţi), au dreptul la întreţinere din partea nepoţilor majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente. Obligaţia copiilor vitregi de a-și întreţine părinţii vitregi Părinţii vitregi inapţi de muncă care au nevoie de sprijin material, în cazul imposibilității întreţinerii lor de către copiii lor naturali majori apţi de muncă Capitolul VIII 455 sau de către soţ (fostul soţ), au dreptul la întreţinere din partea copiilor vitregi majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente. Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii vitregi de obligaţia de a-și întreţine părinţii vitregi, dacă aceștia i-au întreţinut și educat mai puţin de 5 ani sau nu și-au onorat obligaţiile. Obligaţia copiilor de a-și întreţine educatorii Persoanele inapte de muncă care au nevoie de sprijin material și care au întreţinut și educat copii minori (denumiţi în continuare educatori) au dreptul la întreţinere din partea acestora, dacă ultimii au atins vârsta majoratului, sunt apţi de muncă și dispun de mijloace suficiente și dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii educatorilor de către propriii lor copii majori apţi de muncă sau de către soţ (fostul soţ). Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii de obligaţia de a-și întreţine educatorii, dacă aceștia i-au întreţinut și educat mai puţin de 5 ani sau nu și-au onorat obligaţiile. Persoanele care s-au aflat sub tutelă (curatelă) sau în casele de copii de tip familial sunt scutite de aceste obligaţii de întreţinere. Cuantumul și modul de încasare a pensiei de întreţinere pentru categoriile de persoane menţionate mai sus pot fi stabilite printr-un contract între părţi. Dacă nu există un contract între părţi, pensia de întreţinere se stabilește de către instanţa judecătorească la o sumă bănească fixă achitată lunar, ţinându-se cont de starea materială și familială a persoanei care datorează întreţinere și a persoanei care are dreptul la întreţinere. Dacă unul dintre membrii familiei are dreptul la pensie de întreţinere concomitent de la mai multe persoane, instanţa judecătorească determină cuantumul acesteia pentru fiecare dintre cei ce o datorează, ţinând cont de starea lor materială și familială. Instanţa judecătorească este în drept să ia în considerare toate persoanele care datorează întreţinere, indiferent de faptul dacă acţiunea a fost pornită faţă de una, față de câteva sau față de toate persoanele în cauză. 8.3.4.1. Contractul privind plata pensiei de între î ţinere Contractul privind mărimea, condiţiile și modul de plată a pensiei de întreţinere (art. 92-96 Codul familiei al RM) poate fi încheiat între persoana care datorează întreţinere (debitorul întreţinerii) și persoana care are dreptul la întreţinere (creditorul întreţinerii). În cazul când debitorul întreţinerii și/sau creditorul întreţinerii sunt declaraţi incapabili, contractul este încheiat de către reprezentanţii legali ai acestora. Persoanele cu capacitatea limitată de exerciţiu încheie contractul cu acordul curatorului. 456 D R E P T U L FA M I L I E I Contractul privind plata pensiei de întreţinere se întocmește în scris și se autentifică notarial. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului. 8.3.4.2. Modul de incasare șii de plat plată a pensiei de între î ţinere În lipsa unui acord referitor la întreţinere, membrii familiei menţionaţi mai sus pot porni în instanţa judecătorească o acţiune privind încasarea pensiei respective, chiar și în cazul când aceasta se plătește benevol (art. 97-111 Codul familiei al RM). Persoana care are dreptul la întreţinere poate porni o acţiune privind încasarea pensiei de întreţinere, indiferent de termenul care a trecut de la momentul apariţiei dreptului respectiv. Pensia de întreţinere se încasează începând din data adresării în instanţa judecătorească. Pensia de întreţinere poate fi încasată pentru perioada anterioară adresării în instanţa judecătorească, dacă se va stabili că în perioada respectivă s-au întreprins măsuri de acordare a întreţinerii, dar debitorul întreţinerii s-a eschivat de la plata pensiei. Angajatorul celui obligat la plata pensiei de întreţinere este dator să reţină lunar, în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, autentificat notarial, sau a titlului executoriu, sau a cererii debitorului întreţinerii, pensia de întreţinere din salariul și/sau din alte venituri ale debitorului întreţinerii și să o transmită sau să o transfere, din contul acestuia, creditorului întreţinerii într-un termen de cel mult 3 zile de la data fixată pentru plata salariului și/ sau a altor venituri. Reţinerea pensiei de întreţinere din salariu și/sau din alte venituri în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, autentificat notarial, se admite și în cazul când suma reţinerilor, în baza contractului și a altor titluri executorii, depășește 50 la sută din salariul și/sau din alte venituri ale debitorului întreţinerii. Dacă debitorul întreţinerii nu are salariu sau alte venituri, ori dacă acestea sunt insuficiente pentru a-și onora obligaţia, pensia de întreţinere se va încasa din mijloacele bănești depuse de către debitor în instituţiile financiare sau transmise organizaţiilor comerciale și necomerciale, cu excepţia cazurilor când aceste mijloace le-au fost transmise în proprietate, și din contul tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului care pot fi urmărite. 8.3.4.3. Determinarea restanţei la pensia de întreţinere î Pensia de întreţinere se încasează pentru perioada anterioară în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere sau a titlului executoriu, în limitele a cel mult 3 ani din momentul prezentării contractului sau a titlului executoriu respectiv. Capitolul VIII 457 Suma restanţei se determină pornindu-se de la cuantumul pensiei de întreţinere, stabilit de instanţa judecătorească sau de contractul corespunzător. Suma restanţei la pensia de întreţinere pentru copiii minori se determină pornindu-se de la salariu și/sau de la alte venituri ale debitorului. Dacă debitorul nu a lucrat în perioada în care s-a acumulat restanţa sau nu a prezentat actele ce confirmă salariul și/sau alte venituri ale sale, cuantumul restanţei la pensia de întreţinere se determină de către executorul judecătoresc, pornindu-se de la salariul mediu pe ţară la data determinării restanţei. Dacă părţile nu sunt de acord cu suma restanţei calculate sau situaţia financiar-materială a debitorului nu permite achitarea în forma stabilită anterior, ele sunt în drept să se adreseze cu o cerere în judecată pentru a se stabili suma concretă a restanţei. Dacă restanţa la pensia de întreţinere a rezultat din vina persoanei obligate s-o achite în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, persoana în cauză va purta răspunderea în modul prevăzut de acest contract. Dacă restanţa la pensia de întreţinere a rezultat din culpa persoanei obligate s-o achite în baza hotărârii instanţei judecătorești, persoana în cauză va plăti creditorului întreţinerii o penalitate în mărime de 0,1% la sută din suma restanţei pentru fiecare zi de întârziere. Creditorul întreţinerii este în drept să ceară repararea daunei cauzate prin întârzierea executării obligaţiei de întreţinere din culpa debitorului dacă aceasta nu a fost acoperită prin plata de penalităţi. Debitorul întreţinerii care își stabilește domiciliul în străinătate este în drept să încheie cu creditorul întreţinerii un contract privind plata pensiei de întreţinere. În cazul în care nu se ajunge la un acord, persoana interesată poate porni în instanţa judecătorească o acţiune privind stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere la o sumă fixă și achitarea acesteia printr-o plată unică, sau privind transmiterea anumitor bunuri în contul pensiei, sau privind determinarea unui alt mod de plată a acesteia. Exemplu Ce trebuie de făcut pentru pornirea procedurii de recuperare a pensiei de întreţinere neplătite, în special a sumei integrale până la vârsta de 18 ani pentru doi copii minori, deoarece tatăl se află peste hotare, are altă familie, nu are venit declarat. Cum pot fi urmărite bunurile mobile, imobile, financiare după lege. Cine are acest drept? 458 D R E P T U L FA M I L I E I Răspuns: În cazul în care pensia de întreţinere a fost stabilită prin decizie judecătorească care nu se execută, trebuie să vă adresaţi la executorul judecătoresc. Dacă nu este o decizie judecătorească cu privire la plata pensiei de întreţinere, trebuie să vă adresaţi cu o astfel de cerere în instanţa de judecată. Faptul că fostul soţ are o altă familie în prezent nu îl scuteşte de obligaţiile pe care le are faţă de cei 2 copii minori pe care îi are cu Dvs. Acest fapt poate doar să micșoreze suma pensiei de întreţinere pe care trebuie să o plătească. Urmărirea bunurilor se face prin instanţa de judecată, care trebuie întâi să recunoască dreptul copiilor de a primi pensia de întreţinere, să stabilească suma ei, şi apoi prin intermediul executorului să asigure executarea deciziei. ! Vă recomandăm să vă adresaţi la un avocat care să studieze bine toate circumstanţele cauzei şi să vă apere interesele Dvs. în faţa instanţei de judecată şi a executorului judecătoresc. 8.3.5. Răspunderea pentru cauzarea de daune de către un minor Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se repară de către părinţi (adoptatori) sau de către tutorii lui dacă aceștea nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în ceea ce privește supravegherea sau educarea minorului. Minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, iar în cazul în care el nu are bunuri suficiente sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat integral sau în partea nereparată de către părinţi (adoptatori) sau curator, dacă aceștia nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Pentru o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze, dacă nu se demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. 8.4. Protecţia copiilor rămașii ffără ocrotire părintească Copilul rămas mas ffără ocrotire părintească se bucură de protecţie și de asistenţă în realizarea deplină și în exercitarea corespunzătoare a drepturilor sale (art. 112-115 Codul familiei al RM). Orice copil lipsit temporar sau definitiv de mediul său familial, sau care, în interesul său, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie și la ajutor special din partea comunităţii locale. Apărarea drepturilor și intereselor legitime ale copiilor se pune pe seama autorităţii tutelare în cazurile de: – deces al părinţilor; Capitolul VIII 459 – – – – – decădere a lor din drepturile părintești; abandon; declarare a părinţilor ca fiind incapabili; boală sau absenţă îndelungată a părinţilor; eschivare a părinţilor de la educaţia copiilor, de la apărarea drepturilor și intereselor lor legitime; – refuz al părinţilor de a-și lua copiii din instituţiile educaționale, curative sau din alte instituţii în care se află. Autoritatea tutelară asigură menţinerea sau reintegrarea copilului rămas f ră ocrotire părintească: în familia biologică – familia în care s-a născut; în fă familia extinsă – rudele lui de până la gradul IV inclusiv (în cazul când nu este posibil plasamentul în familia biologică). În cazul imposibilităţii de aplicare a măsurilor menţionate, copilul rămas f ră ocrotire părintească va beneficia de următoarele forme de protecţie, acorfă dându-se prioritate formelor de protecţie de tip familial faţă de cele rezidenţiale: adopţia; tutela (curatela); asistenţa parentală profesionistă; plasamentul într-o casă de copii de tip familial; plasamentul într-o instituţie rezidenţială de orice tip; alte forme de protecţie, în condiţiile legii. La alegerea formei de protecţie, se va lua în considerare cu prioritate interesul superior al copilului; de asemenea, se va ţine cont, în mod obligatoriu, de provenienţa etnică, de apartenenţa la o anumită cultură, de religia, limba, starea de sănătate și dezvoltarea copilului în vederea creării unor condiţii de viaţă care să asigure continuitatea în educaţia lui. Autoritatea tutelară monitorizează și evaluează, nu mai rar decît o dată în 6 luni, situaţia copilului rămas mas ffără ocrotire părintească, căruia i s-a aplicat o formă de protecţie. Până la determinarea formei adecvate de protecţie a copilului rămas mas ffără ocrotire părintească, responsabil de acesta este autoritatea tutelară. 8.4.1. Copilul declarat judecătorește abandonat Declararea judecătorească a abandonului de copii este o sancţiune specifică dreptului familiei. Potrivit dispoziţiilor normative, copilul aflat sub îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituţii private de ocrotire legal constituită, sau încredinţat în condiţiile legii unei persoane fizice, poate fi declarat abandonat prin hotărâre judecătorească dacă părinţii s-au dezinteresat de el în mod vădit pentru o perioadă mai mare de 6 luni. Condiţiile cumulative în care poate fi declarat abandonul de copii sunt următoarele: 460 D R E P T U L FA M I L I E I – – – copilul minor se află în grija unei instituţii de ocrotire socială sau medicală, sau a fost încredinţat spre creștere și educare altei persoane decât părintele său; părinţii manifestă un dezinteres vădit faţă de minor; prin noţiunea de „dezinteres” se înţelege încetarea oricăror legături de natură să dovedească existenţa unor relații normale între părinţi și copil; dezinteresul vădit al părinţilor durează o perioadă mai mare de 6 luni. ! Nu orice sistare a legăturilor dintre părinţi având exerciţiul drepturilor părintești și copilul încredinţat unei instituţii sau persoane fizice implică ideea de „părăsire a minorului, ci doar încetarea determinată de cauze subiective și imputabile părinţilor”. Dezinteresul părinţilor trebuie să fie vădit, să rezulte ffără echivoc din împrejurările concrete ale cazului; fiind vorba de o împrejurare de fapt, dovada dezinteresului vădit se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege. Instituţiile care au în îngrijire copii sunt obligate să ţină o evidenţă strictă a numărului de vizite efectuate de părinţi, să consemneze orice fapte ale părinţilor care pot servi la caracterizarea comportamentului acestora faţă de copil și să comunice toate aceste aspecte autorităţii tutelare sau instanţei de judecată, la cererea acestora. 8.4.2. Adopţia Definiția noțiunii în cauză poate fi diferită: pentru omul de rând, ea presupune că copiilor adoptivi li se oferă un climat familial, ca și celor naturali; pentru un specialist și practician în drept, ea reprezintă un concept și un raport juridic familial ca rezultat al căruia apar anumite drepturi și obligaţii; pentru un sociolog, ea înseamnă un fenomen, de obicei, complex și variabil etc. Adopţia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale adoptatului. Adoptatorul își asumă, prin încheierea adopţiei, răspunderile ce revin părintelui. 8.4.2.1. Copiii care pot fi adoptaţi Persoana poate fi adoptată doar până la împlinirea vârstei de 18 ani. Persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu până la vârsta de 18 ani poate fi adoptată numai în cazul în care adoptator este persoana sau familia care a crescut-o, dacă a convieţuit cu aceasta nu mai puţin de 3 ani până la depunerea cererii de adopţie. Separarea fraţilor prin adopţie, precum și adopţia acestora de către persoane sau familii diferite, este interzisă, cu excepţia cazurilor când această cerinţă contravine interesului superior al copilului sau când unul dintre fraţi nu poate fi adoptat din motive de sănătate. Capitolul VIII 461 După epuizarea tuturor măsurilor de (re)integrare în familia biologică sau extinsă a copilului orfan sau rămas mas ffără ocrotire părintească, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului emite decizia privind stabilirea statutului de copil adoptabil. Măsurile de (re)integrare a copilului în familia biologică sau în familia extinsă se efectuează potrivit unui plan individual de asistenţă care se realizează în termen de 6 luni din data la care a fost luat în evidenţă în condiţiile prevederilor Codului familiei al RM ca fiind copil orfan sau copil rămas mas ffără ocrotire părintească. Copilului găsit ai cărui părinţi nu sunt cunoscuţi i se stabilește statutul de copil adoptabil după epuizarea tuturor investigaţiilor în vederea identificării părinţilor, care se efectuează în termen de 6 luni. Adopţia între fraţi este interzisă. Adopţia unui copil de către mai mulţi adoptatori este interzisă, cu excepţia cazului în care aceasta se face de către ambii soţi simultan. 8.4.2.2. Persoanele care au dreptul de adopţie Adopţia este permisă numai persoanelor care au capacitate deplină de exerciţiu, au atins vârsta de 25 de ani și sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani. Prin excepţie de la cele expuse, instanţa de judecată poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre copil și adoptator este mai mică de 18 ani, dar în niciun caz mai mică de 16 ani. În cazul adopţiei, este suficient ca doar unul dintre soţi să aibă împlinită vârsta de 25 de ani. Nu pot adopta copii persoanele: decăzute din drepturile părintești; care suferă de boli psihice și de alte maladii ce fac imposibilă îndeplinirea drepturilor și obligaţiilor părintești; care se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere a copiilor biologici; care au adoptat anterior copii, însă nu și-au exercitat corespunzător obligaţiile părintești și sunt decăzuţi din exerciţiul acestor drepturi (sau copilul a fost luat din grija lor în temeiul unei hotărâri judecătorești, ti, ffără decădere din drepturi); exonerate de obligaţiile de tutore sau de curator din cauza îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor; care au prezentat documente sau informaţii false pentru încuviinţarea adopţiei; care au fost condamnate pentru săv ă ârșirea unor infracţiuni intenăv ţionate: contra vieţii și sănătăţii persoanei; contra libertăţii, cinstei și demnităţii persoanei; referitoare la viaţa sexuală; contra familiei și copiilor. Adoptatorii trebuie să îndeplinească garanţiile morale și condiţiile materiale necesare dezvoltării multilaterale și armonioase a personalităţii copilului. Adopţia copilului de către soţi este permisă numai în cazul în care căsătoria lor durează de cel puţin 3 ani în momentul depunerii cererii de adopţie. 462 D R E P T U L FA M I L I E I Tutorele sau curatorul, părintele educator din casa de copii de tip familial, asistentul parental profesionist au dreptul prioritar de a adopta copilul pe care îl au în îngrijire sau în plasament, cu excepţia cazurilor în care el este adoptat de rudele sale de până la gradul IV inclusiv. 8.4.2.3. Procedura adopţiei În Republica Moldova, autorităţile competente în domeniul protecţiei copilului prin adopţie sunt: – autoritatea centrală în domeniul adopţiei, care este Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei; – autorităţile teritoriale în domeniul adopţiei, care sunt secţiile/direcţiile de asistenţă socială și protecţie a familiei și Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului Chișinău. Evidenţa adoptatorilor naţionali se realizează de către autoritatea teritorială prin emiterea unei decizii, a cărei copie se transmite autorităţii centrale pentru includerea în Registrul de Stat al adopţiilor. Evidenţa copiilor adoptabili se realizează de către autoritatea teritorială în baza emiterii unei decizii, a cărei copie se transmite autorităţii centrale pentru includerea în Registrul de Stat al adopţiilor. Autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului evaluează corespunderea garanţiilor morale și a condiţiilor materiale ale adoptatorului necesităţilor de dezvoltare ale copilului. În baza rezultatelor evaluării, autoritatea teritorială emite o decizie prin care eliberează sau refuză eliberarea atestatului de adoptator. După stabilirea statutului de copil adoptabil, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului întreprinde măsuri de selectare a adoptatorului potrivit pentru copilul adoptabil, ţinând cont de interesul superior al copilului și de cererea adoptatorilor. În cazul în care copilul adoptabil se află într-o instituţie socială sau întrun serviciu de tip familial, potrivirea lui cu adoptatorul se face de către autoritatea teritorială de la domiciliul copilului împreună cu managerul de caz. Autoritatea teritorială de la domiciliul copilului verifică și constată compatibilitatea copilului cu adoptatorul, în acest sens luându-se în considerare necesităţile copilului, dorinţele și opiniile exprimate de acesta. În termen de 5 zile de la procedura de potrivire, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului încredinţează copilul în vederea adopţiei în grija adoptatorului pe o perioadă de 90 de zile, pentru adaptarea copilului cu adoptatorul și pentru stabilirea compatibilităţii acestora. Încredinţarea se face printr-o decizie motivată emisă de către autoritatea teritorială în baza rezultatelor procesului de potrivire. Capitolul VIII 463 Capacitatea de adaptare fizică și psihică a copilului la mediul familial va fi analizată de către autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorilor, în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie și cu orice alte elemente caracteristice locului în care trăiește copilul în perioada încredinţării și care ar putea avea relevanţă pentru aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării adopţiei. Cererea de adopţie depusă la autoritatea teritorială trebuie să conţină: – numele, anul, luna și ziua nașterii adoptatorilor, adresa de la domiciliu și de reședinţă; – motivele pentru care adoptatorul dorește să adopte; – eventuala disponibilitate de a adopta mai mulţi copii, inclusiv fraţi sau surori. La cererea de adopţie se anexează: – copia actului de identitate al adoptatorului; – copia certificatului de căsătorie al adoptatorilor, în cazul adopţiei de către un cuplu căsătorit; – certificatul de la locul de muncă al adoptatorului despre funcţia deţinută și despre cuantumul salariului, sau copia declaraţiei veniturilor, sau un alt act similar, pentru perioada ultimelor 12 luni; – copia autentificată a actului ce confirmă dreptul de folosinţă sau dreptul de proprietate al adoptatorului asupra unui spaţiu locativ; – cazierul judiciar al adoptatorului; – certificatul medical al adoptatorului, în care se confirmă că acesta nu suferă de boli psihice și de alte maladii ce fac imposibilă îndeplinirea drepturilor și obligaţiilor părintești, eliberat de instituţia medicală de la domiciliul său; – copia certificatului de naștere al adoptatorului și, după caz, copia certificatului de divorţ, în cazul adopţiei de către o persoană necăsătorită; – datele biografice ale adoptatorului și alte acte admise de lege. Adoptatorul depune cererea de încuviinţare a adopţiei în instanţa de judecată competentă de la domiciliul copilului adoptabil pentru care a fost declarat potrivit, în vederea examinării în fond a cauzei. Cererea de încuviinţare a adopţiei depusă în instanţa de judecată trebuie să conţină: – numele, anul, luna și ziua nașterii adoptatorului, adresa de la domiciliu; – numele, anul, luna și ziua nașterii copilului adoptabil, locul unde se găsește acesta; 464 D R E P T U L FA M I L I E I – – – solicitarea despre schimbarea numelui și/ sau prenumelui copilului, cu indicarea numelui pe care îl va purta copilul, dacă adoptatorii poartă nume diferite; numărul, data emiterii și autoritatea care a emis atestatul de adoptator, cu anexarea acestuia; alte date și informaţii la solicitarea instanţei de judecată. 8.4.3. Tutela și curatela Tutela și curatela se instituie pentru ocrotirea drepturilor și intereselor persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, sau limitate în capacitatea de exerciţiu. Tutorii și curatorii apără drepturile și interesele persoanelor tutelate de ei în relaţiile cu persoane fizice și juridice, inclusiv în instanţa de judecată, fără mandat. Tutela sau curatela asupra minorului (art. 142-147 Codul familiei al RM) se instituie în cazul în care el nu are părinţi ori adoptatori, sau când instanţa de judecată a stabilit decăderea părinţilor lui din drepturile părintești, sau când el a rămas fără ocrotire părintească din alte motive. Tutela se instituie asupra persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu și asupra minorilor în vârstă de până la 14 ani, după caz, de până la 10 ani. Tutorele este reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă și încheie ffără mandat în numele și în interesul ei actele juridice necesare. Curatela se instituie asupra minorilor cu vârsta de la 14 la 18 ani, precum și asupra persoanelor fizice limitate în capacitatea de exerciţiu de către instanţa de judecată, din cauza consumului abuziv de alcool, de droguri și de alte substanţe psihotrope. Curatorul își dă consimţământul la încheierea actelor juridice pe care persoana fizică ce se află sub curatelă nu are dreptul să le încheie de sine stătător. Curatorul ajută persoana care se află sub curatelă la realizarea drepturilor și îndeplinirea obligaţiilor și o protejează împotriva abuzurilor unor terţi. Autorităţi tutelare sunt autorităţile administraţiei publice locale. Autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei care se află sub tutelă supraveghează activitatea tutorelui sau a curatorului ei. Autoritatea tutelară este obligată să hotărască asupra instituirii tutelei sau curatelei în termen de o lună de la data primirii informaţiei despre necesitatea instituirii. Până la numirea tutorelui sau curatorului, atribuţiile lor sunt exercitate de autoritatea tutelară. Capitolul VIII 465 8.4.3.1. Persoanele care pot fi numite tutori sau curatori Poate fi tutore sau curator o singură persoană fizică sau soţul și soţia împreună, dacă nu corespund vreunuia din cazurile de incompatibilitate prevăzute mai jos și au consimţit expres. Atribuţiile de tutore și de curator asupra persoanei internate într-o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţământ, de tratament sau într-o altă instituţie similară sunt exercitate de aceste instituţii, cu excepţia cazului în care persoana are tutore sau curator. Tutorele sau curatorul este desemnat de autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei asupra căreia trebuie instituită tutela sau curatela. Nu poate fi tutore sau curator: – minorul; – persoana lipsită de sau limitată în capacitatea de exerciţiu; – cel decăzut din drepturile părintești; – cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate; – cel căruia, din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator, i s-a anulat atestatul de adoptator; – cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu purtări nedemne; – cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă; – cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, ocrotirea părintească; – cel care, exercitând o tutelă sau curatelă, a fost îndepărtat de la ele; – cel care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela. Obligaţiile tutorelui și ale curatorului sunt: – să locuiască împreună cu cel pus sub tutelă și să comunice autorităţii tutelare schimbarea domiciliului. Curatorul și persoana aflată sub curatelă care a atins vârsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare; – să aibă grijă de întreţinerea persoanei puse sub tutelă sau curatelă; – să apere drepturile și interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă. Tutorelui și curatorului le revin drepturile și obligaţiile de părinte în educarea minorului. 466 D R E P T U L FA M I L I E I Tutorele nu are dreptul să încheie acte juridice cu titlu gratuit, iar curatorul nu are dreptul să-și dea acordul la încheierea actelor juridice cu titlu gratuit prin care cel pus sub tutelă sau curatelă se obligă sau renunţă la drepturi. Odată cu atingerea de către minorul pus sub tutelă a vârstei de 14 ani, tutela asupra lui încetează, iar persoana care a exercitat funcţia de tutore devine curatorul lui, ffără a fi necesară o hotărâre suplimentară în acest sens. Curatela încetează odată cu dobândirea sau restabilirea capacităţii depline de exerciţiu. ! Obligaţiile de tutelă și curatelă se îndeplinesc gratuit! 8.4.3.2. Plata îndemnizaţiilor pentru copiii adoptaţi și cei aflaţi sub tutelă/curatelă Pentru copiii adoptaţi și pentru cei aflaţi sub tutelă/curatelă, părinţilor adoptatori, tutorilor/curatorilor li se plătesc lunar îndemnizaţii pentru alimentaţie, procurarea îmbrăcămintei/încălţămintei, obiectelor de igienă personală etc. La stabilirea și plata îndemnizaţiilor pentru întreţinerea copiilor adoptaţi și a celor puși sub tutelă/curatelă nu se ia în considerare cuantumul altor pensii și indemnizaţii de care beneficiază copilul (pensie alimentară, pensie de urmaș, alte prestaţii). Îndemnizaţiile se stabilesc și se plătesc în temeiul cererii depuse de către solicitant (părinte adoptator, tutore/curator) la primăria orașului (municipiului), satului (comunei) de domiciliu al copilului și la Comitetul executiv al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri), în cazul în care copilul domiciliază pe teritoriul acesteia. Îndemnizaţiile pentru copiii adoptaţi și pentru cei aflaţi sub tutelă/curatelă se stabilesc și se achită de către autoritatea administraţiei publice locale până la atingerea de către copil a vârstei majoratului. În cazul copiilor adoptaţi și al celor aflaţi sub tutelă/curatelă care au atins vârsta majoratului, dar își continuă studiile în instituţiile de învăţământ secundar general (școli medii de cultură generală și licee), îndemnizaţiile se achită până la finalizarea studiilor. Plata îndemnizaţiei către părintele adoptator încetează în cazurile anulării sau recunoașterii ca nule a adopţiei. Plata îndemnizaţiei încetează și în cazurile: – îndepărtării tutorelui/curatorului de la îndeplinirea obligaţiilor, pe baza cererii acestuia; – eliberării tutorelui/curatorului de la îndeplinirea obligaţiunilor; – întoarcerii copilului la părinţi; Capitolul VIII – – – – – – – – 467 adopţiei copilului; plasării copilului într-o instituţie de plasament (de educaţie, de învăţământ, de tratament, de asistenţă socială publică sau într-o instituţie similară); înregistrării căsătoriei copilului adoptat sau pus sub tutelă; schimbării locului de trai al copilului adoptat sau pus sub tutelă; declarării pe cale judiciară a copilului adoptat sau pus sub tutelă/curatelă ca dispărut fără veste sau decedat; declarării pe cale judiciară a părintelui adoptator sau a tutorelui/curatorului ca dispărut fără veste sau decedat; decesului copilului adoptat sau pus sub tutelă/curatelă; decesului părintelui adoptator sau al tutorelui/curatorului. 8.5. Violenţa în familie Violenţă în familie este orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum și contra proprietăţii comune sau personale. Violenţă fizică – vătămare intenţionată a integrităţii corporale ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, prin otrăvire, intoxicare, alte acţiuni cu efect similar. Violenţă sexuală – orice violenţă cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul familiei sau în alte relaţii interpersonale, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii metodelor de contracepţie, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală nedorită, impusă; obligarea practicării prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de familie minor, inclusiv prin mângâieri, sărutări, pozare a copilului și prin alte atingeri nedorite cu tentă sexuală; alte acţiuni cu efect similar. Violenţă psihologică – impunere a voinţei sau a controlului personal, provocare a stărilor de tensiune și de suferinţă psihică prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire, șantajare, distrugere demonstrativă a obiectelor, prin ameninţări verbale, prin afișare ostentativă a armelor sau prin lovire a animalelor domestice; neglijare; implicare în viaţa personală; acte de gelozie; impunere a izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială; izolare de familie, de comunitate, de prieteni; interzicere a realizării profesionale, in- 468 D R E P T U L FA M I L I E I terzicere a frecventării instituţiei de învăţământ; deposedare de acte de identitate; privare intenţionată de acces la informaţie; alte acţiuni cu efect similar. Violenţă spirituală – subestimare sau diminuare a importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, prin interzicere, limitare, luare în derâdere sau pedepsire a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase; impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile; alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare. Violenţă economică – privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate; abuz de variate situaţii de superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune; control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune; refuz de a susţine familia; impunere la munci grele și nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv a unui membru de familie minor; alte acţiuni cu efect similar. Prejudiciu moral – cauzare de suferinţe unui membru de familie, inclusiv unui copil, în cadrul familiei sau al unor alte relaţii interpersonale, care duce la umilire, frică, înjosire, incapacitate de apărare împotriva violenţei fizice, la sentimente de frustrare. Prejudiciu material – daune materiale, ce pot fi evaluate sau estimate financiar/bănesc, rezultând din orice act de violenţă în familie, în concubinaj, precum și costurile pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie. 8.5.1. Subiecţii violenţei în familie Subiecţi ai violenţei în familie sunt: agresorul și victima. Agresor – persoană care comite acte de violenţă în familie, în concubinaj. Victimă – persoană (adult sau copil) supusă actelor de violenţă în familie, în concubinaj. În cazul locuirii împreună, subiecți ai violenţei în familie sunt persoanele aflate în relaţii de căsătorie, de divorţ, de concubinaj, de tutelă și curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soţii rudelor, alte persoane întreţinute de acestea. În cazul locuirii separate subiecți ai violenţei în familie sunt persoanele aflate în relaţii de căsătorie, copiii lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuţi în afara căsătoriei, cei aflaţi sub tutelă sau curatelă, alte persoane aflate în întreţinerea acestora. 8.5.2. Apărarea drepturilor victimei Victima are dreptul la asistenţă pentru recuperare fizică, psihologică și socială prin acţiuni speciale medicale, psihologice, juridice și sociale. Acordarea Capitolul VIII 469 serviciilor de protecţie și asistenţă nu este condiţionată de dorinţa victimei de a face declaraţii și a participa la procese de urmărire în justiţie a agresorului. Dreptul la viaţa privată și confidenţialitatea informaţiei privind victima sunt garantate. Autorităţile abilitate cu funcţii de prevenire și combatere a violenţei în familie sunt obligate să reacţioneze prompt la orice sesizare și să informeze victimele despre drepturile lor, despre autorităţile și instituţiile cu funcţii de prevenire și combatere a violenţei în familie; despre tipul serviciilor și organizaţiile la care se pot adresa după ajutor; despre asistenţa disponibilă pentru ele; unde și cum pot depune o plângere; despre procedura ce urmează după depunerea plângerii și rolul lor după asemenea proceduri; cum pot obţine protecţie; în ce măsură și în ce condiţii au acces la consultanţă sau asistenţă juridică; dacă există un pericol pentru viaţa sau sănătatea lor în cazul eliberării unei persoane reţinute sau condamnate; dacă a fost anulată ordonanţa de protecţie. Cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii, la cererea părţilor. Medierea se efectuează de către mediatori atestați, iar în lipsa acestora, de către comisiile pentru probleme sociale, cu participarea, după caz, a asistentului social. Victima are dreptul la asistenţă juridică primară și calificată gratuită, conform legislaţiei cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. Victimei i se acordă asistenţă medicală de instituţiile medico-sanitare, în conformitate cu Legea nr. 1585-XIII/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală. Viaţa privată și identitatea victimei sunt protejate. Înregistrarea, păstrarea și utilizarea datelor cu caracter personal privind victima se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 17/2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. Persoanele care pot depune cerere despre comiterea actelor de violenţă în familie sunt: – victima; – în situaţie de criză, membrii de familie; – persoanele cu funcţie de răspundere și profesioniștii care vin în contact cu familia; – autoritatea tutelară; – alte persoane care deţin informaţii despre pericolul iminent de săv ă ârșire a unor acte de violenţă sau despre săv ăv ă ârșirea lor. ăv Cererea despre comiterea actelor de violenţă în familie se depune: – la organul afacerilor interne; – în instanţa de judecată; 470 D R E P T U L FA M I L I E I – – la organul de asistenţă socială și de protecţie a familiei și copilului; la autoritatea administraţiei publice locale. Cererea se depune la locul: – de domiciliere al victimei; – temporar de reședinţă al victimei, dacă aceasta a părăsit domiciliul pentru a evita continuarea violenţei directe; – de reședinţă al agresorului; – în care victima a căutat asistenţă; – în care a avut loc actul de violenţă. ! Pentru depunerea în instanţa de judecată a cererii despre comiterea actelor de violenţă în familie nu se plătește taxă de stat. Pași practici! Dacă sunteţi victimă a violenţei sau sunteţi ameninţat cu o asemenea violenţă, sau fie că a fost săv ă ârșită orice infracţiune împotriva dvs. și vreţi să traăv geţi agresorul la răspundere penală/administrativ-contravenţională: /administrativ-contra /administrativ-contravenţională: 1. Scrieţi o plângere la Comisariatul de poliţie de la locul unde a fostsăvârșită fapta de violenţă în familie. Plângerea trebuie să fie în două exemplare. ! Cereţi colaboratorului de poliţie căruia îi prezentaţi plângerea să o înregistreze. Un exemplar al plângerii îl depuneţi la comisariatul de poliţie, iar celălalt rămâne la dvs. Cereţi ca și pe exemplarul care rămâne la dvs. să fie aplicat numărul și data de înregistrare a plângerii. Acest lucru dovedește că aţi depus această plângere la poliţie. Puteţi scrie și depune plângerea personal sau printr-un reprezentant împuternicit de dvs., prin procură întocmită la notar. Plângerea ngerea ffăcută oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de către persoana care declară plângerea și de organul de urmărire penală. Plângerea ngerea poate fi ffăcută și de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. 2. Relataţi colaboratorilor de poliţie sau procurorului despre cele întâmplate. De asemenea, numiţi martorii actelor de violenţă, instituţia medicală la care v-aţi adresat pentru a constata leziunile corporale pricinuite prin săv ă ârșirea actelor de violenţă. ăv Citiţi cu atenţie toate explicaţiile și procesele-verbale scrise de colaboratorii de poliţie. Dacă credeţi că în aceste acte informaţia nu corespunde celor Capitolul VIII 471 menţionate de dvs., spuneţi acest lucru poliţiei sau procurorului. Doar după ce această informaţie a fost corectată, semnaţi. 3. Cereţi colaboratorilor de poliţie să vă dea îndreptare pentru efectuarea expertizei medico-legale. Puteţi să mergeţi însă șii ffără îndreptare la Centrul de Medicină Legală (str. Corolenco 8, mun. Chișinău), deoarece experţii medico-legali determină și argumentează în scris gradul vătămărilor cauzate victimelor, care ulterior vor fi utilizate în proces în calitate de dovezi. Toate celelalte certificate medicale sunt considerate drept dovezi ale agresiunii doar dacă sunt prezentate împreună cu raportul de expertiză medicolegală, care este unica probă admisă de judecător care dovedește că loviturile ar fi putut cauza leziunile corporale constatate în circumstanţele descrise de victimă, precum și gravitatea leziunilor corporale. ! Dacă din cauza leziunilor corporale cauzate în rezultatul actelor de violenţă aţi fost nevoit să urmaţi tratament medical sau să lipsiţi de la lucru, precum și în cazul în care agresorul v-a distrus bunuri în timpul urmăririi penale sau judecării cauzei de către instanţa judecătorească, aveţi dreptul să porniţi o acţiune civilă pentru repararea prejudiciului material și moral cauzat prin actele de violenţă la adresa sănătăţii, proprietăţii și demnităţii dvs. Acţiunea civilă poate fi intentată și separat după finalizarea procesului penal în cauză. 4. Prezentaţi colaboratorului de poliţie certificatul medical care demonstrează existenţa vătămărilor corporale. Aduceţi-le la cunoștinţă numele și adresele martorilor. 8.5.2.1. Ordonanţa de protecţie – măsură de protecţie stabilită de lege Ordonanţa de protecţie este, pe de o parte, o măsură de protecţie pentru victimă împotriva agresorului, iar pe de altă parte este o măsură de restricţie pentru agresor. Cererea despre săv ă ârșirea actelor de violenţă în familie se depune la inăv stanţa judecătorească, la organul de poliţie sau la organul de asistenţă socială. Dacă cererea este depusă la organul de poliţie sau la organul de asistenţă socială, aceasta va fi ulterior transmisă instanţei de judecată. Instanţa de judecată emite în 24 de ore de la primirea cererii o ordonanţă de protecţie prin care poate oferi protecţie victimei, aplicând agresorului următoarele măsuri: – obligarea acestuia de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţaa victimei, ffără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor; 472 D R E P T U L FA M I L I E I – – – – – – – – – obligarea de a sta departe de locul aflării victimei; obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea; interzicerea de a vizita locul de muncă și de trai al victimei; obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima; obligarea de a plăti cheltuielile și daunele cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuielile medicale și cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate; limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune; obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere, dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa judecătrească ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei; stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori; interzicerea de a păstra și purta armă. Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de până la 3 luni. Ele încetează odată cu dispariţia pericolului care a determinat luarea acestor măsuri și pot fi prelungite în cazul unei cereri repetate sau al nerespectării condiţiilor prevăzute în ordonanţa de protecţie. Responsabilitatea de a informa agresorul despre ordonanţa de protecţie și de a o aplica revine inspectorului de sector, în comun cu asistentul social. Datele de contact ale centrelor prestatoare de servicii pentru victimele violenţei în familie. 1. CHIŞINĂU Ă ĂU Asociaţia obştească „Refugiul Casa Mărioarei” Şos. Hînceşti 4 Tel/fax.: 72 58 61 e-mail: caps@mail.m caps@mail.md 2. CAHUL Asociaţia Familiilor MonoParentale (AFMP) Centrul de informare şi consiliere pentru victimele violenţei Str. Republicii 35, bir.6 Tel.: 2 09 84/ 079191203 e-mail: ao_afmp@yahoo.co ao_afmp@yahoo.com Capitolul VIII 473 3. BĂLŢ L I LŢ Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei Domestice Str. 31 August 63 Tel. (231) 2 63 57 Datele de contact ale Centrelor Maternale înfiinţate prin intermediul proiectului „Oportunităţi mai Bune pentru Tineri şi Femei” şi gestionate de ONG-uri partenere locale. 1. CĂU Ă ŞENI ĂU Asociaţia Psihologilor „Tighina” Centrul Maternal „Pro Familia” Str. Ana și Alexandru 18 Director:Tatiana Osadci: (0243) 267.21 Coordonator servicii: Ludmila Afteni Tel. Centru (0243) 268.35, GSM. 0 794 36300 / (0243) 224.50 e-mail: ap_tighina@yahoo.co ap_tighina@yahoo.com 2. CAHUL Asociaţia Obştească ÎNCREDERE Centrul Maternal „Încredere” Preşedinte: Elena Bacalu Tel. (0299) 229.18, GSM. 0 692 43704 e-mail: elenabacalu@yahoo.co elenabacalu@yahoo.com Tel. centru (0299) 234.87 As. Social:, Caisân Rodica, Maria Niculiţă 3. DROCHIA Asociaţia Obştească ARTEMIDA Centrul Maternal „Ariadna” Preşedinte: Simion Sârbu Tel. centru (0252) 21.032, 21.033, GSM. 0 798 24900 e-mail: simionsirbu@yahoo.co simionsirbu@yahoo.com Coordonator Servicii: Câşlari Ina – GSM. 069488982; cislari_ina@mail. md As. Social: Prodan Liudmila; prodan_ludmila@yahoo.co prodan_ludmila@yahoo.com 474 D R E P T U L FA M I L I E I Centrul Maternal este un serviciu de protecţie materno-infantilă de tip rezidenţial care asigură dreptul fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale. Aceasta se realizează oferind mamei în dificultate (care se confruntă cu dificultăți de natură materială, socială, profesională sau relaţională) suportul necesar pentru ca ea să-şi asume exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce-i revin faţă de copil. O altă componentă a Centrului Maternal este şi Serviciul de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane – destinat persoanelor, victime ale infracţiunii de trafic de persoane, cu scopul oferirii de protecţie fizică şi asistenţă psiho-socială în vederea reintegrării socio-profesionale în comunitate. În Centrul Maternal beneficiază de complexul de servicii cupluri mamăcopil, în care copilul nu depăşeşte vârsta de 3 ani (fac excepţie cazurile de fraţi, când mama în dificultate mai are un copil de vârsta mai mare de 3 ani). a) Cuplu mamă-copil aflat în risc de degradare/ruptură a legăturii familiale: • mame cu copii nou-nascuţi cu intenţie de abandon (în general mame singure, mame minore, mame provenind din familii marginalizate, sărace etc.); • mame cu copii care temporar nu (mai) au locuinţă sau/şi care se confruntă cu mari probleme (financiare, profesionale, relaţionale), fiind în imposibilitate de a asigura copiilor un trai decent; b) Cuplu mamă-copil abuzat sau neglijat: • cazuri în care mama este abuzată în familie; • cazuri în care copilul a fost victima unui abuz din partea tatălui sau a altui membru al familiei; • cazuri în care copilul este maltratat fizic/psihic prin neglijare, părinţii nefiind capabili să îi asigure un minim de bunăstare (din neştiinţă sau/şi din imposibilitate materială); • cazuri în care atât mama, cât şi copilul (copiii) sunt abuzaţi sau neglijaţi de tată; c) Gravide în dificultate (aflate în una/mai multe din situaţiile prezentate anterior) pe parcursul ultimului trimestru de sarcină; d) Cuplu mamă-copil inclus intr-un program de restabilire a legăturii familiale: • cazuri în care copilul a trecut printr-o formă de protecţie (plasament familial sau rezidenţial) şi este necesară o etapă intermediară de asistenţă complexă şi suport pentru mamă în vederea reintegrării familiale definitive a copilului. Capitolul VIII 475 e) Femei, victime ale traficulu, după ce au trecut de faza iniţială de recuperare. 8.6. Raporturile familiale cu element străin Creșterea terea ffără precedent a raporturilor familiale cu element străin ridică un șir de întrebări de natură juridică. Aria ţărilor este foarte variată: țări cu diverse culturi, religii și legislaţii. Codul familiei reglementează aceste raporturi în art. 154-164. 8.6.1. Încheierea căsătoriei cu cetăţenii străini în Republica Moldova. Încheierea căsătoriei în afara hotarelor Republicii Moldova Cetăţenii străini, cu domiciliul în afara teritoriului Republicii Moldova, încheie căsătoria pe teritoriul Republicii Moldova conform legislaţiei noastre, dacă au dreptul la încheierea căsătoriei în conformitate cu legislaţia statului ai cărui cetăţeni sunt. Căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice și oficiile consulare străine sau oficiile consulare ale Republicii Moldova sunt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova. Căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova și căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova și cetăţenii străini ini sau persoane ffără cetăţenie încheiate în afara Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia ţării în care a fost încheiată căsătoria sunt recunoscute în Republica Moldova doar în cazul dacă au fost respectate condiţiile de fond și nu sunt impedimente. Încheierea căsătoriei are loc la organele de stare civilă, în baza declaraţiei comune a viitorilor soţi. Pentru încheierea căsătoriei unui cetăţean străin cu un cetăţean al Republicii Moldova urmează a fi depuse următoarele acte: – declaraţia de căsătorie depusă de ambii soţi; – actele de identitate a viitorilor soţi şi fotocopiile acestora; – certificatele de naştere ale viitorilor soţi (sau duplicatele certificatelor de naştere) şi copiile xerox ale acestora; – certificatul medical prenupţial; – actele ce confirmă încetarea căsătoriei anterioare (certificatele sau duplicatele certificatelor de divorţ sau de deces ale soţului din căsătoria precedentă, hotărârile judecătoreşti privind divorţul emise în străinătate) şi copiile după acestea (după caz); – dovada eliberată de autorităţile statului străin din care să rezulte că cetăţeanul străin îndeplineşte condiţiile cerute de statul său şi poate încheia o căsătorie cu un cetăţean al Republicii Moldova. Actele de identitate ale cetăţenilor străini şi ale apatrizilor cu domiciliu în străinătate trebuie să conţină ştampila privind intrarea în Republica Moldova 476 D R E P T U L FA M I L I E I şi viza, după caz, precum şi o anexă privind domiciliul stabilit în Republica Moldova. Toate actele eliberate de autorităţile statului străin urmează a fi legalizate, exceptând ţările cu care Republica Moldova are semnate tratate internaţionale ce anulează procedura de legalizare. Dacă unul din miri are reședinţa în statele din zona Schengen sau SUA, se poate pleca pe viza miresei, cerută de mire. Viza este valabilă 3 luni. ! Ca modalitate de încheiere a căsătoriei, contractul matrimonial este cel mai recomandat. Este o practică răspândită în multe ţări. 8.6.2. Desfacerea căsătoriei cu cetăţenii străini. Desfacerea căsătoriei în afara hotarelor Republicii Moldova Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la desfacerea căsătoriei în instanţele judecătorești ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia și domiciliul celuilalt soţ. Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria toria poate fi desf desfăcută de oficiul de stare civilă, această problemă poate fi soluţionată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova. Este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei în afara Republicii Moldova dacă, la soluţionarea acestei probleme, au fost respectate cerinţele legislaţiei statului respectiv, privind competenţa organelor care au adoptat hotărârea privind desfacerea căsătoriei. 8.6.3. Transcrierea actelor de stare civilă În conformitate cu Legea nr.100-XV/2001 privind actele de stare civilă, actele de stare civilă (de naștere, de căsătorie, de schimbare a numelui etc.) ale cetăţenilor Republicii Moldova întocmite de către organele competente ale ţărilor străine au putere doveditoare în Republica Moldova numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova. Actele de stare civilă înregistrate de către autorităţile unui stat străin după 17.08.2001 urmează a fi transcrise în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova. Această procedură presupune perfectarea certificatului moldovenesc de stare civilă. Cetăţeanul Republicii Moldova este obligat să declare transcrierea, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului de stare civilă ori a copiei sau extrasului de pe actul de stare civilă. Înregistrarea și transcrierea actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului ţării se efectuează de către organele de stare civilă din Republica Moldova sau de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. Capitolul VIII 477 Cererea de transcriere urmează a fi soluţionată în termen de 2 luni din ziua depunerii, iar pentru motive temeinice, termenul poate fi prelungit. Pentru detalii privind temeiul transcrierii actelor de stare civilă și modalitatea de transcriere a actelor de stare civilă,, a se vedea compartimentul 2.2 Transcrierea actelor de stare civilă. 8.7. Acte normative de referinţă – – – – – – – – – – – – Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la 27 august 1994, Monitorul Oficial al RM, nr. 1/1994 ; Codul Familiei al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000, în vigoare la 26.04.2001, Monitorul Oficial al RM, nr. 47-48/2001; Codul de procedur procedură civilă, adoptat la 30.05.2003, Monitorul Oficial al RM, nr. 111-115/451 din 12.06.2003; Legea nr.338-XIII/1994 privind drepturile copilului, Monitorul Oficial al RM, nr. 13/127 din 02.03.1995; Legea nr. 45-XVI/2007cu privire la prevenirea și combaterea violenţei– în familie, Monitorul Oficial al RM, nr. 55-56/178 din 18.03.2008; Legea nr. 1453-XV/2002 cu privire la notariat, Monitorul Oficial al RM, nr. 154-157/1209 din 21.11.2002; Legea nr. 100-XV/2001 privind actele de stare civilă, Monitorul Oficial al RM, nr.97-99/765 din 17.08.2001; Legea nr.99/2010 privind regimul juridic al adopţiei, Monitorul Oficial al RM, nr. 131-134/441 din 30.07.2010; Legea nr. 1585-XIII/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, Monitorul Oficial al RM nr. 38-39/280 din 30.04.1998; Legea nr. 17/2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, Monitorul Oficial al RM, nr. 107-111/468 din 27.07.2007; Hotărâ r rea Guvernului RM nr. 1478 din 15.11.2002, Monitorul Oficial râ al RM nr. 154/1612 din 21.11.2002; Hotărâ r rea Guvernului RM nr. 581 din 25.05.2006, Monitorul Oficial al râ RM nr. 083/624 din 02.06.2006. 8.8. Informaţii utile Pentru informaţii și asistenţă juridică fă f ră plată contactați: 1. A. O. „Europa TIME”, ””, Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab 42, ap. 11, tel. 22 39 78, 079688450. 478 D R E P T U L FA M I L I E I 2. Centrul de Drept Căușeni, str. Ștefan ce Mare 1/2, tel. (243) 2-36-80, 2-42-91. 3. Clinica juridică Bălţi, str. Pușkin 38, Facultatea de Drept, bloc 5, tel. (231) 2-44-79. 4. Clinica juridică Comrat, str. Lenin 160, oficiul 8, tel. (298) 2-94-80. 5. Clinica juridică Cahul, piaţa Independenţei 1, oficiul 107, tel. (0796) 80-834. 6. Clinica juridică Tiraspol, Promuzeul „Octeabrskii”, AOZT „Tirotex”, tel. (+373533) 2-73-. Instituţii și organizaţii competente în caz de violenţă în familie: 1. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 1, tel.: (22) 26 93 01. 2. Ministerul Afacerilor Interne, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 75. Telefonul de încredere: Unitatea de gardă a MAI: (22) 25-53-46, 25-5778; 3. Procuratura Generală a Republicii Moldova, mun. Chișinău, str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni 26, tel. (22) 22-50-75. 4. Centrul de Medicină Legală: – mun. Chișinău, str. Corolenco 8, tel.: 73-82-96, 72-79-33; – mun. Bălţi, str. Decebal 101/V, tel. (231) 7-04-25; – Comrat: str. Odesscaia 2, tel. (298) 3-11-40. 5. Dispensarul de Narcologie, mun. Chișinău, str. I. Pruncul, tel. 29-3685, 72-78-56. 6. Direcţia Municipală Chișinău pentru Protecţia Drepturilor Copilului, str. Al. Vlahuţă 3, tel. 24-27-02. MODELE DE CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ Cerere de desfacere a căsătoriei, stabilire a domiciliului copilului, partaj, stabilire a pensiei de întreţinere pentru copilul minor, revenire la numele avut anterior căsătoriei Către Președintele Judecătoriei ________________ Reclamant: ________________________________ Domiciliu: ________________________________ Telefon: __________________________________ Pârât: ____________________________________ Domiciliu:_________________________________ Capitolul VIII 479 Cerere de chemare în judecată Prin prezenta, eu, subsemnata ________, chem în judecată pe soţul meu ________ pentru divorţ, urmând ca pe baza probelor ce vor fi administrate instanţa să hotărască: 1. În baza art. 37 al C.F. desfacerea căsătoriei înregistrată sub numărul _____ din _____ la Primăria _____________ din vina pârâtului. 2. În baza art. 63 C.F. să-mi fie încredinţat spre creștere și educare copilul minor _________, născut la data de _________, conform certificatului de naștere nr.________, înregistrat la Primăria ___________. 3. În baza art. 75 C.F. obligarea pârâtului să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învăţătură și pregătire profesională a copiilor. 4. În baza art. 25 C.F. împărţirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. 5. În baza art. 25 alin. 3, C.F. să-mi fie recunoscut mie și copiilor mei minori dreptul de abitaţie în casa din s. ________unde am eu și copii domiciliul. 6. În baza art. 17 alin. 4 C.F. să reluăm numele avute înainte de căsătorie. 7. În baza art. 85 C.P.C. să fiu scutită de plata taxei de stat (în cazul în care sunteţi invalid sau șomer). omer omer). 8. Rog ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată pe care le voi face în proces. Motivele acţiunii: Î fapt, ne-am căsătorit la data de __________, iar din căsătorie au rezulÎn tat ____ copii. De trei ani sunt agresată fizic și psihologic de către soţul meu, dar am considerat că în timp el se va schimba, eu dorind să păstrez familia și depunând orice efort pentru a avea o familie normală. În prezent convieţuirea cu soţul meu a devenit imposibilă, atât pentru mine, cât și pentru copii. Soţul meu este foarte agresiv. Starea lui de agresivitate se agravează și mai mult, în special când consumă băuturi alcoolice, iar el le consumă foarte des. Soţul meu nu participă la întreţinerea și educarea copiilor noștri minori, de creșterea și îngrijirea acestora mă ocup doar eu. Prin urmare, raporturile dintre noi doi sunt grav și iremediabil vătămate, încât continuarea căsătoriei este vădit imposibilă. ÎÎn drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 37, 63, 75, 25, 17 C.F. Pentru dovedirea acţiunii voi face uz de proba cu acte și proba cu următorii martori (aici se vor scrie numele șii adresele martorilor martorilor). Anexez la prezenta acţiune, pe care o depun în două exemplare, unul pentru instanţă și unul pentru pârât, următoarele acte: 480 D R E P T U L FA M I L I E I – – – Certificatul de căsătorie; Copia certificatului de naștere a copilului minor; Copia titlului de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, certificat de privatizare); – Copia contractului de închiriere; – Copia buletinului de identitate; – Copia raportului de expertiză medico-legală; – Copia certificatului de salariu; – Lista bunurilor pentru partaj; – Copia raportului de examinare psihologică; – Copia chitanţei cu privire la plata taxei de stat. Data depunerii Semnătura Cerere de chemare în judecată pentru stabilirea pensiei de întreţinere pentru copilul minor Către Președintele Judecătoriei ________________ Reclamant: ________________________________ Domiciliu: ________________________________ Telefon: __________________________________ Pârât: ____________________________________ Domiciliu: ________________________________ Cerere de chemare in judecată pentru obligarea la plata pensiei de întreţinere pentru copilul minor Prin prezenta eu, subsemnata______________, rog instanţa de judecată ca în baza probelor ce vor fi administrate: 1. Să-mi fie încredinţat spre creștere și educare copilul nostru minor____ ________. 2. Să-l oblige pe pârât la plata pensiei de întreţinere pentru copilul minor în proporţie de ________ din salariul pârâtului (sau suma fixă de_________ de lei pe lună, atunci când nu are venituri stabile). 3. Să-l oblige pe pârât la plata tuturor cheltuileilor de judecată pe care le voi face în proces. Motivele acţiunii: ÎÎn fapt, eu și pârâtul, __________, nu suntem căsătoriţi (sau am divorţat la data de ______), dar am locuit împreună________ani, din relaţia noastră de concubinaj a rezultat un copil,_________, născut la data de__________. Capitolul VIII 481 Pârâtul mă agresează psihologic în mod continuu, mă umilește și mă jignește, și nu participă la întreţinerea copilului nostru minor. În prezent locuim separat, dar starea mea financiară este precară, eu fiind angajată în calitate de____________, având un salariu de doar doar___________ lei pe lună. Așadar, rog instanţa să-l oblige pe pârât la plata pensiei de întreţinere pentru copilul minor în valoare de _____________din salariul lui (sau suma fixă de de________ lei). ÎÎn drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile pe art. 63, art. 75 C.F. Anexez la prezenta acţiune, pe care o depun în două exemplare, unul pentru instanţă și unul pentru pârât, următoarele acte: – Copia certificatului de naștere a copilului – Copia buletinului meu de identitate – Copia certificatului de salariu (sau certificat de șomer). Data depunerii:__________ Semnătura:____________ Cerere de chemare în judecată pentru decăderea din drepturile părintești Către Președintele Judecătoriei ________________ Reclamant: ________________________________ Domiciliu: ________________________________ Telefon: __________________________________ Intervenient: Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului Pârât: ____________________________________ Domiciliu: ________________________________ Telefon: __________________________________ Cerere de chemare în judecată pentru decăderea din drepturile părintești Prin prezenta, eu, subsemnata____________, rog instanţa de judecată: 1. Să-l decadă pe pârât din drepturile părintești vis-a-vis de copilul nostru comun minor_______________, născut la _________________. 2. Rog să introducă ca intervenient Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului din or. _____________ 3. Să-l oblige pe pârât la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care le voi avea în proces. ÎÎn fapt, eu și pârâtul am divorţat la data, din această relaţie a rezultat copilul nostru comun. Pârâtul nu participă la întreţinerea și educarea copilului nostru minor, neavând niciun aport financiar sau educativ vis-à-vis de copilul nostru. În cadrul 482 D R E P T U L FA M I L I E I procesului de divorţ fostul meu soţ a declarat că va participa la întreţinerea copilului nostru benevol, fără a fi necesară stabilirea unei pensii de întreţinere pentru copil, însă nu a făcut-o niciodată (sau pensia de întreţinere a fost stabilită prin hotărâ r re judecătorească, însă acesta nu o plătește). Ba mai mult, el ne râ vizitează, fiind în stare de ebrietate, agresându-ne verbal, având o influenţă negativă asupra mea și a copilului. Atât eu, cât și copilul meu suntem într-o permanentă stare de frică faţă de el. Luând în consideraţie faptele expuse mai sus, rog instanţa de judecată să-l decadă pe pârât din drepturile părintești, dat fiind faptul că nu își îndeplinește obligaţiile de părinte, ci chiar mai mult, e un factor continuu de stres și pericol grav pentru mine și copil, și influenţează negativ dezvoltarea acestuia. ÎÎn drept, îmi întemeiez pretenţiile pe art. 51, 53 alin. 4, 60, 62, 63, 67 lit. b, e, f, h, art. 68 C.F. Prezenta cerere o depun în trei exemplare, unul pentru instanţă, unul pentru pârât și unul pentru intervenient, precum și copii de pe următoarele acte care susţin această acţiune: – Copia certificatului de naștere a copilului; – Copia certificatului de divorţ; – Copia hotărârii judecătorești de divorţ; – Copia buletinului meu de identitate. Prezenta acţiune o voi susţine și cu proba cu martori, chemând în judecată următorii martori: 1. __________, domiciliat/ă _________________ 2. __________, domiciliat/ă _________________ Data depunerii:______________ Semnătura:_________________ Cerere de chemare în judecată pentru partajarea averii comune Către Președintele Judecătoriei ________________ Reclamant: ________________________________ Domiciliu: ________________________________ Telefon: __________________________________ Pârât: ____________________________________ Domiciliu: ________________________________ Cerere de chemare în judecată pentru partajul averii comune Prin prezenta, eu, subsemnata________________, chem în judecată pe soţul meu, ___________, pentru partajul averii comune dobândite în timpul Capitolul VIII 483 căsătoriei, urmând ca pe baza probelor ce vor fi administrate instanţa să hotărască: 1. În baza art. 25, art. 26 C.F. partajarea bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei: a) Casa din localitatea__________________ și terenul aferent. b) Bunurile mobile prevăzute în lista cu bunuri mobile anexată la aceasta cerere. 2. Rog ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată pe care le voi face în proces. Motivele acţiunii: Î fapt, ne-am căsătorit la data de___________, iar din căsătorie au reÎn zultat doi copii_________, care deja sunt majori. În prezent, sunt în divorţ cu pârâtul. Prin urmare, prin prezenta cerere rog instanţa de judecată să-mi atribuie cota-parte din imobilul pe care l-am procurat în timpul căsătoriei (teren și o casă), precum și divizarea în natură a acestui imobil, pentru a-mi putea face curte și intrare separată (anexez la această cerere copia de pe planul-schiţă elaborat de către un specialist autorizat cu privire la împărţirea în natură a imobilului în cauză). La fel, rog instanţa să-mi atribuie în natură bunurile mobile prevăzute în lista cu bunuri mobile anexată la prezenta cerere. ÎÎn drept, îmi intemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 25, art. 26 C.F., art. 371, art. 373 Cod Civil. Pentru dovedirea acţiunii voi face uz de proba cu actele următoare pe care le anexez: – Copia certificatului de divorţ; – Copia de pe buletinul de identitate; – Copia contractului de vânzare-cumpărare sau a certificatului de privatizare; – Copia de pe planul-schiţă de partajare a bunului imobil în natură; – Lista bunurilor mobile; – Copia de pe chitanţa de plată a taxei de stat. Data depunerii:____________ Semnătura:_______________ Cerere de eliberare a ordonanţei de protecţie Către Președintele Judecătoriei ________________ De la: ____________________________________ 484 D R E P T U L FA M I L I E I Domiciliu: ________________________________ Telefon: __________________________________ Demers pentru eliberarea ordonanţei de protecţie pentru victimele violenţei în familie Prin prezenta, rog să luaţi măsuri într-un caz grav de violenţă continuă în familie, pentru a opri încălcarea arbitrară a drepturilor mele, ale copilului meu minor, care constă în violenţă fizică și psihică parvenită din partea soţului meu, ____, domiciliat ________, (sau cu care mă aflu în proces de divorţ) și să dispuneţi aplicarea măsurilor de protecţie în termen de 24 de ore, în conformitate cu cele prevăzute de Legea pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie din 01.03.2007, pentru a mă apăra pe mine și pe copilul nostru minor de agresiunea din partea soțului meu. Rog ca ordonanţa de protecţie să fie dispusă pentru perioada maximă pentru care legiuitorul a prevăzut-o, și anume pentru 3 luni, și să fie dispuse următoarele în ordonanţa de protecţie: 1. Evacuarea soţului meu din locuinţa comună. 2. Obligarea lui de a sta departe de mine și de copilul nostru minor, instanţa să hotărască asupra distanţei la care vom fi consideraţi în siguranţă. 3. Obligarea acestuia de a nu ne contacta prin nicio metodă. 4. Interzicerea de a vizita locul de trai, al meu sau al părinţilor mei, precum și locul de muncă. ÎÎn fapt, eu și _________________ne-am căsătorit la data de ________ ____, din căsătorie a rezultat un copil, _________ (a.n. ). Ca urmare a comportamentului soţului meu, am hotărât să depun plângere la poliţie și să cer eliberarea unei ordonanţe de protecţie împotriva lui, plecând de acasă de frica soţului meu, în special și pentru faptul că agresiunile soţului meu influenţează negativ dezvoltarea psihică a copilului nostru minor, căruia îi este frică de el. ______________________________________________________ ______________________________________________________ ______________________________________________________ Faptele descrise mai sus sunt dovedite cu probele anexate la prezenta cerere. De altfel, rog instanţa, după eliberarea acestui ordin de protecţie, să îl expedieze imediat poliţiei de sector și asistentului social de sector de la locul de trai al soţului pentru supravegherea respectării de către soţul meu a acestui ordin de protecţie. Capitolul VIII 485 Anexez la prezenta: – copia certificatului de naștere a copilului; – copia certificatului de căsătorie; – copia buletinului meu de identitate; – copia raportului de expertiză medico-legală; – certificatul de la poliţie care confirmă ultima agresiune a soţului meu din data de__________. Data depunerii:______________ Semnătura:_________________ 486 DR EPTUL MU NCII 9. DREPTUL MUNCII Viaţa omului este de neconceput fără muncă. Omul, prin muncă, se reintegrează în societate, se afirmă printre semeni, se realizează din punct de vedere material și spiritual, creează premisele generaţiilor viitoare. Munca, fiind o activitate prezentă în orice societate și care influenţează într-o anumită măsură relaţiile în cadrul acestei societăţi, este necesar să fie guvernată de anumite reguli acceptate unanim la nivelul societăţii. Dreptul muncii este o ramură de drept care reglementează relaţiile sociale de muncă, apărute în legătură cu exerciţiul dreptului la muncă, condiţiile de muncă, salarizarea, angajarea, concedierea, organizarea și protecţia muncii, jurisdicţia muncii etc. Compartimentul dedicat dreptului muncii conţine o vastă informaţie cu privire la principalele instituţii ale acestei ramuri de drept, făcându-se referinţă la subiectele raportului de muncă: salariatul și angajatorul, contractul individual și colectiv de muncă, timpul de muncă și cel de odihnă, salarizarea, disciplina muncii, răspunderea pe care o poartă salariatul și angajatorul și procedura de soluţionare a litigiilor de muncă. 9.1. Ce trebuie să știţi despre dreptul la muncă și dreptul muncii în general? 9.1.1. În ce constă dreptul la muncă? Dreptul la muncă este unul din drepturile fundamentale ale omului, garantat de multiple acte internaţionale și de Constituţia Republicii Moldova. Astfel, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecţia împotriva șomajului (art. 43 din Constituţia Republicii Moldova). Această normă constituţională se conţine și în art. 6 al Codului muncii. Sub noţiunea de orice persoană se au în vedere cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini sau apatrizi care se află legal pe teritoriul Republicii Moldova și au permis de muncă de la organele abilitate, pot pretinde la funcţiile neinterzise de legislaţie și întrunesc condiţiile stipulate în art. 46 al Codului muncii. În conţinutul dreptului la muncă, ca elemente definitorii, se includ: – Neîngră ngr direa dreptului la muncă și libertatea muncii. Astfel, libertangră tea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova. Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea. Capitolul IX – – – – 487 Interzicerea muncii forţate (obligatorii). Constituţia Republicii Moldova și multiple acte internaţionale interzic folosirea sub orice formă a muncii forţate (obligatorii). Prin urmare, munca nu poate fi folosită ca mijloc de influenţă politică sau educaţională, în calitate de pedeapsă sau ca mijloc de menţinere a disciplinei, ori ca mijloc de discriminare pe criterii de apartenenţă socială, naţională, religioasă sau rasială. Interzicerea discriminării în sfera muncii și egalitatea în drepturi și în posibilităţi a salariaţilor. În cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a salariatului pe criterii de sex, vârstă, rasă, culoare a pielii, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, handicap, infectare cu HIV/SIDA, apartenenţă sau activitate sindicală, precum și pe alte criterii nelegate de calităţile sale profesionale este interzisă. Legea garantează asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, inclusiv la condiţii de muncă ce corespund cerinţelor protecţiei și igienei muncii, și a dreptului la odihnă, asigură egalitatea salariaţilor, ffără nicio discriminare, la avansare în serviciu, luându-se în considerare doar productivitatea muncii, calificarea și vechimea în muncă în specialitate, precum și la formare profesională, recalificare și perfecţionare. Nu constituie discriminare stabilirea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi ale salariaţilor, care sunt determinate de cerinţele specifice ale unei munci, stabilite de legislaţia în vigoare, sau de grija deosebită a statului faţă de persoanele care necesită o protecţie socială și juridică sporită (salariaţii care nu au atins vârsta de 18 ani, femeile gravide, invalizii ș.a.). Dreptul la salarizare sau dreptul de a fi plătit pentru munca prestată. Garantarea dreptului fiecărui salariat la achitarea la timp, integrală și echitabilă a salariului care ar asigura o existenţă decentă salariatului și familiei lui constituie un element indispensabil al dreptului la muncă. Protecţia împotriva șomajului și asistenţa statului la plasarea în câmpul muncii. Statul urmărește realizarea pe piaţa muncii a următoarelor obiective: prevenirea șomajului și combaterea efectelor sale sociale; achitarea ajutorului de șomaj; încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă; sprijinirea ocupării persoanelor defavorizate; asigurarea egalităţii șanselor. 9.1.2. Care este legislaţia ce reglementează dreptul muncii? Raporturile de muncă și alte raporturi legate nemijlocit de acestea sunt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, de Codul muncii, adoptat prin 488 DR EPTUL MU NCII Legea nr. 154 din 28.03.2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 159-162 din 29.07.2003, de alte legi, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, și anume: hotărârile Parlamentului, decretele Președintelui Republicii Moldova, hotărârile și dispoziţiile Guvernului, actele referitoare la muncă emise de Ministerul Economiei și Comerţului, de alte autorităţi centrale de specialitate, în limita împuternicirilor delegate de Guvern, actele autorităţilor publice locale, actele normative la nivel de unitate, contractele colective de muncă și convenţiile colective, precum și de tratatele, acordurile, convenţiile și alte acte internaţionale la care Republica Moldova este parte. 9.1.3. Prin ce se deosebesc raporturile juridice de muncă de alte raporturi care au la bază prestaţia unei munci? Nu orice relaţie care are la bază prestarea unei munci constituie raporturi juridice de muncă reglementate de Codul muncii. De exemplu: − Ion Vărzaru s-a înţeles cu Vasile Botnaru ca acesta din urmă să vopsească gardul pe tot perimetrul gospodăriei familiei Vărzaru, în schimbul sumei de 800 de lei; − Mihai Cojocaru s-a înţeles cu Petru Olaru, lemnar de profesie, ca acesta din urmă să îi confecţioneze 4 ferestre şi 3 uşi din lemn, contra unei sume de 8000 de lei în termen de 10 zile; − Ana Macarie s-a înţeles cu 6 consăteni ca aceştia din urmă să culeagă strugurii din via al cărui proprietar este, contra unei sume de 700 de lei fiecare; − Nicolae Bontea l-a angajat pe avocatul Ion Popescu, pentru a-i fi reprezentate interesele în instanţa de judecată în legătură cu judecarea unui proces privind anularea testamentului lăsat de tatăl său. În toate aceste cazuri, deşi se prestează o muncă, raporturile juridice stabilite nu sunt reglementate de legislaţia muncii, ci de cea civilă, subiecții implicați nu au statut de salariat şi angajator, iar înţelegerea dintre persoanele respective nu constituie contract individual de muncă. 9.2. Ce trebuie să cunoașteţi despre subiecţii dreptului muncii? 9.2.1. Cine este salariatul? Salariatul este persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă. Capitolul IX 489 Persoana poate avea calitatea de salariat dacă dispune de capacitate de muncă, adică posibilitatea oferită de lege pentru încheierea unui contract individual de muncă. Potrivit art. 46 din Codul muncii, persoana dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă în urma activităţii în muncă nu va fi pusă sub pericol sănătatea, dezvoltarea fizică și psihică, instruirea și pregătirea profesională, parte a contractului individual de muncă poate fi și persoana fizică ce a împlinit vârsta de 15 ani. Pentru a dobândi calitatea de salariat, nu este suficient să dispui de capacitate de muncă, dar mai este necesar să semnezi un contract individual de muncă cu angajatorul tău. De reţinut: se interzice angajarea în muncă a persoanelor în vârstă de până la 15 ani, precum și angajarea persoanelor private de instanţa de judecată printr-o hotărâ r re de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anurâ mită activitate în funcţiile și activităţile respective! 9.2.2. Ce este specific pentru salariaţii care nu au împlinit vârsta de 18 ani? Trebuie să știţi că persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani sunt angajate numai după ce au fost supuse unui examen medical preventiv, dar ulterior vor fi supuse examenului medical obligatoriu în fiecare an până la împlinirea vârstei de 18 ani. Cheltuielile pentru examenele medicale vor fi suportate de angajator (a se vedea art. 253 al Codului muncii). De asemenea, angajatorul va fi obligat să respecte normele timpului de muncă prevăzute pentru această categorie de salariaţi: – 24 de ore pe săptămână pentru salariaţii cu vârsta de la 15- pănă la 16 ani și 35 de ore pentru salariaţii cu vârsta de la 16 până la 18 ani; – să nu admită persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani la munci grele, vătămătoare și/sau periculoase, la lucrări subterane, precum și la lucrări care pot să aducă prejudicii sănătăţii sau integrităţii morale a minorilor (jocurile de noroc, lucrul în localurile de noapte, producerea, transportarea și comercializarea băuturilor alcoolice, a articolelor din tutun, a preparatelor narcotice și toxice; – să nu admită ridicarea și transportarea manuală de către minori a greutăţilor care depășesc normele maxime stabilite pentru ei (art. 255 din Codul muncii). 9.2.3. Care sunt drepturile și obligaţiile de bază ale salariatului? Salariatul are dreptul: – la informare deplină și veridică despre condiţiile de muncă și cerinţele faţă de protecţia și igiena muncii la locul de muncă; 490 DR EPTUL MU NCII – – – – – – – – – – – – la un loc de muncă, în condiţiile prevăzute de standardele de stat privind organizarea, protecţia și igiena muncii, de contractul colectiv de muncă și de convenţiile colective; la achitarea la timp și integrală a salariului, în conformitate cu calificarea sa, cu complexitatea, cantitatea și calitatea lucrului efectuat; la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii și categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite; la modificarea, suspendarea și desfacerea contractului individual de muncă, în modul stabilit de lege; la adresare către angajator, patronate, sindicate, organele administraţiei publice centrale și locale, organele de jurisdicţie a muncii; la formare profesională, recalificare și perfecţionare, în conformitate cu Codul muncii și cu alte acte normative; la libera asociere în sindicate, inclusiv la constituirea de organizaţii sindicale și aderarea la acestea pentru apărarea drepturilor sale de muncă, a libertăţilor și intereselor sale legitime; la purtare de negocieri colective și încheiere a contractului colectiv de muncă și a convenţiilor colective, prin reprezentanţii săi, la informare privind executarea contractelor și convenţiilor respective; la apărare, prin metode neinterzise de lege, a drepturilor sale de muncă, a libertăţilor și intereselor sale legitime; la soluţionarea litigiilor individuale de muncă și a conflictelor colective de muncă, inclusiv dreptul la grevă, în modul stabilit de Codul muncii și de alte acte normative; la repararea prejudiciului material și a celui moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de Codul muncii și de alte acte normative; la asigurarea socială și medicală obligatorie, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare. Totodată, salariatul este obligat: – – – – să-și îndeplinească conștiincios obligaţiile de muncă prevăzute de contractul individual de muncă; să îndeplinească normele de muncă stabilite; să respecte regulamentul intern al unităţii; să respecte disciplina muncii; Capitolul IX – – – – – – – 491 să respecte cerinţele de protecţie și igienă a muncii; să manifeste un comportament nedesriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi şi cu angajatorul; să respecte dreptul la demnitate în muncă al celorlalţi salariaţi; să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului și ale altor salariaţi; să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre orice situaţie care prezintă pericol pentru viaţa și sănătatea oamenilor sau pentru integritatea patrimoniului angajatorului; să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în modul stabilit; să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare, de contractul colectiv de muncă și de convenţiile colective. 9.2.4. Cine este angajatorul? Angajatorul este persoana care angajează salariaţi în baza unui contract individual de muncă. În calitate de angajator poate fi orice persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, care utilizează munca salariată. Angajatorul persoană juridică poate încheia contracte individuale de muncă din momentul dobândirii personalităţii juridice, adică din momentul înregistrării acesteia. Angajatorul persoană fizică poate încheia contracte individuale de muncă din momentul dobândirii capacităţii depline de exerciţiu. Angajatorul persoană fizică este obligat: – să întocmească, în formă scrisă, contractul individual de muncă cu salariatul și să-l înregistreze la autoritatea administraţiei publice locale, – să achite primele de asigurări sociale de stat şi alte plăţi obligatorii în modul şi în mărimile prevăzute de legislaţia în vigoare, – să perfecteze documentele necesare înregistrării, în modul stabilit, în calitate de contribuabil în sistemul public de asigurări sociale, a salariatului angajat pentru prima dată (art. 283 din Codul muncii). 9.2.5. Care sunt drepturile și obligaţiile de bază ale angajatorului? Angajatorul are dreptul: – – să încheie, să modifice, să suspende și să desfacă contractele individuale de muncă cu salariaţii în modul și în condiţiile stabilite de Codul muncii și de alte acte normative; să ceară salariaţilor îndeplinirea obligaţiilor de muncă și manifestarea 492 DR EPTUL MU NCII – – – – unei atitudini gospodărești faţă de bunurile angajatorului; să stimuleze salariaţii pentru munca eficientă și conștiincioasă; să tragă salariaţii la răspundere disciplinară și materială în modul stabilit de Codul muncii și de alte acte normative; să emită acte normative la nivel de unitate; să creeze patronate pentru reprezentarea și apărarea intereselor sale și să adere la ele. Totodată, angajatorul are următoarele obligaţii: – – – – – – – – – – – – – – – să respecte legile și alte acte normative, clauzele contractului individual și colectiv de muncă; să aprobe anual statele de personal ale unităţii; să acorde salariaţilor munca prevăzută de contractul individual de muncă; să asigure salariaţilor condiţiile de muncă corespunzătoare cerinţelor de protecţie și igienă a muncii; să asigure salariaţii cu utilaj, instrumente, documentaţie tehnică și alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă; să asigure o plată egală pentru o muncă de valoare egală; să asigure egalitatea de şanse şi de tratament tuturor persoanelor la angajare potrivit profesiei, la orientare şi formare profesională, la promovare în n serviciu, ffără niciun fel de discriminare; să aplice aceleaşi criterii de evaluare a calităţii muncii, de sancţionare şi de concediere; să întreprindă măsuri de prevenire a hărţuirii sexuale la locul de muncă, precum şi măsuri de prevenire a persecutării pentru depunere la organul competent a plîngerilor privind discriminarea; să asigure condiţii egale, pentru femei şi bărbaţi, de îmbinare a obligaţiilor de serviciu cu cele familiale; să introducă în regulamentul intern al unităţii dispoziţii privind interzicerea discriminărilor după oricare criteriu şi a hărţuirii sexuale; să asigure respectarea demnităţii în muncă a salariaţilor; să plătească integral salariul în termenele stabilite de lege, de contractul colectiv de muncă și de contractele individuale de muncă; să poarte negocieri colective și să încheie contractul colectiv de muncă în modul stabilit de Codul muncii; să examineze sesizările salariaţilor și ale reprezentanţilor lor privind încălcările actelor legislative și ale altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, să ia măsuri pentru înlăturarea lor, informând despre aceasta persoanele menţionate în termenele stabilite de lege; Capitolul IX – – – – 493 să asigure salariaţilor condiţiile social-sanitare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă; să efectueze asigurarea socială și medicală obligatorie a salariaţilor în modul prevăzut de legislaţia în vigoare; să repare prejudiciul material și cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de lege; să îndeplinească alte obligaţii stabilite de Codul muncii, de alte acte normative, de convenţiile colective, de contractul colectiv și de cel individual de muncă. 9.2.6. Ce reprezintă sindicatele? Sindicatele sunt niște organizaţii obștești constituite pe principii benevole, în scopul apărării drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor lor. Membru de sindicat poate fi orice persoană: salariat, șomer, pensionar, student etc. Cetăţenii Republicii Moldova, precum și cetăţenii străini și apatrizii care se află legal pe teritoriul ei sunt în drept, la propria alegere, de a întemeia și de a se înscrie în sindicate, în n conformitate cu statutele acestora, ffără autorizaţia prealabilă a autorităţilor publice. Persoanele care nu sunt angajate sau care și-au pierdut locul de muncă, precum și cele care exercită legal o activitate de muncă în mod individual, se pot organiza în sindicat sau înscrie, la propria alegere, întrun sindicat în conformitate cu statutul acestuia, sau își pot păstra apartenenţa la sindicatul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei în care au lucrat. Principala funcţie a sindicatelor este de a reprezenta și apăra drepturile și interesele profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor lor în faţa autorităţilor publice de toate nivelurile, instanţelor judecătorești, a asociaţiilor obștești, în faţa patronilor și asociaţiilor acestora. Întemeierea şi activitatea sindicatelor este reglementată de Legea sindicatelor nr. 1129 din 07.07.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 130-132 din 19.10.2000, și de alte acte normative. 9.2.7. Ce reprezintă patronatele? Patronatele sunt niște organizaţii necomerciale, neguvernamentale, independente și apolitice, constituite în baza liberei asocieri și egalităţii în drepturi a patronilor (angajatorilor) din diverse domenii de activitate. Patronul este persoana juridică sau persoana fizică, înregistrată în modul stabilit, care administrează și utilizează capital, indiferent de forma acestuia, și folosește munca salariată în scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă. Scopul constituirii patronatelor constă în asistarea membrilor acestora în capacitatea lor de angajatori (patroni) prin acordarea de servicii și consultaţii, 494 DR EPTUL MU NCII protecţia drepturilor și reprezentarea intereselor membrilor lor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele, precum și cu oricare alte organizaţii neguvernamentale pe plan naţional și internaţional. Astfel, patronatele: – reprezintă, promovează, susţin și apără interesele comune economice, tehnice și juridice, precum și acţiunile de cooperare ale membrilor lor; – susţin, conform legislaţiei, deplina libertate de acţiune în promovarea de către patroni a programelor de dezvoltare ale unităţilor economice, asigurând o maximă eficienţă a activităţii economice; – promovează o concurenţă loială în activitatea economică și în relaţiile dintre membrii lor, care să asigure condiţii egale fiecăruia; – acordă consultanţă în problemele vizând rezilierea contractelor de management; – participă la iniţierea, elaborarea și promovarea programelor de dezvoltare, restructurare, privatizare și lichidare a întreprinderilor, precum și de cooperare economică a acestora; – participă, în colaborare cu partenerii de dialog social, la elaborarea proiectelor de acte legislative și alte acte normative, contribuie la elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare a economiei naţionale și a activităţilor economice, precum și a strategiilor în domeniile salarizării și protecţiei muncii, învăţământului profesional și sănătăţii; – asigură membrilor lor informaţii utile, facilitează relaţiile dintre aceștia, precum și relaţiile cu alte organizaţii, promovează interesul managerial, prestează servicii de consultanţă și asistenţă de specialitate, inclusiv în domeniul pregătirii și folosirii forţei de muncă în scopul sporirii productivităţii muncii; – exercită alte atribuţii conform prevederilor statutelor proprii și legislaţiei în vigoare. Activitatea patronatelor este reglementată de Legea patronatelor nr. 976 din 11.05.2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 141-143 din 09.11.2000, și de alte acte normative. 9.3. Ce trebuie să cunoști despre ocuparea forţei de muncă și protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă? 9.3.1. În ce constă ocuparea forţei de muncă? Ocuparea forţei de muncă reprezintă un indicator economic ce exprimă gradul de participare a persoanelor apte pentru muncă, ce doresc să lucreze și Capitolul IX 495 sunt disponibile de încadrare, la desfășurarea activităţilor din ţară. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât este mai mic șomajul în ţară. Pentru a asigura acest indicator la cote maxime, statul întreprinde următoarele măsuri: – previne șomajul și asigură un nivel cât mai înalt al ocupării forţei de muncă; – ajută la încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă; – sprijinirea ocupării persoanelor din categoriile defavorizate ale populaţiei; – asigură egalitatea de șanse pe piaţa forţei de muncă; – stimulează angajatorii pentru încadrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă; – susţine material șomerii și îi stimulează pentru a ocupa un loc de muncă; – informează populaţia despre cererea și oferta forţei de muncă, ținând o evidenţă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a locurilor de muncă disponibile; – acordă asistenţă persoanelor neangajate în procesul de selectare și plasare a forţei de muncă în ţară și/sau peste hotare în procesul de mediere între potenţialul salariat și angajator. Principalul act normativ care reglementează acest domeniu este Legea nr. 102-XV din 13.03.2003 privind ocuparea forţei de muncă și protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 70-72/312 din 15.04.2003. 9.3.2. Care sunt subiecţii ce se ocupă cu procesul de organizare a activităţii de ocupare a forţei de muncă? Politicile, strategiile, planurile și programele privind piaţa forţei de muncă se realizează, în principal, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de pe lângă Ministerul Economiei și Comerţului (în continuare – Agenţia Naţională). Pentru organizarea și coordonarea activităţii de ocupare a forţei de muncă și de protecţie socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, se instituie, la nivel teritorial, în subordinea Agenţiei Naţionale, agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă cu statut de persoană juridică, în baza oficiilor forţei de muncă. Totodată, legea prevede posibilitatea activităţii agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă. Agenţia privată desfășoară activitatea de selectare și plasare a forţei de muncă în ţară și/sau peste hotare prin prestarea serviciilor 496 DR EPTUL MU NCII de mediere a muncii. Agenţia privată acordă servicii de mediere a muncii persoanelor în mod gratuit. Agenţia privată își poate desfășura activitatea dacă întrunește cumulativ următoarele condiţii: – dispune de licenţă pentru desfășurarea activităţii de selectare și plasare a forţei de muncă în ţară și/sau peste hotare; – dispune de spaţiu și de dotările tehnice și tehnologice necesare pentru buna desfășurare a activităţii; – a creat o bancă de date veridice referitoare la ofertele și solicitările de locuri de muncă din ţară și/sau de peste hotare, la condiţiile de ocupare a acestor locuri, la calificările și aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţă la agenţia privată; – a încheiat cu angajatorii persoane juridice și fizice din ţară și/sau de peste hotare contracte ce conţin oferte veridice de locuri de muncă. De reţinut: atunci când apelezi la o agenţie privată, interesează-te dacă ea întrunește toate aceste condiţii, pentru a evita în viitor situaţii neplăcute, mai ales când este vorba de o angajare în străinătate! 9.3.3. Cine este șomerul? Șomer este persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiţii: – are vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta stabilită de lege pentru pensionare; – este aptă, după starea de sănătate și capacităţile fizice și psihice, pentru prestarea unei munci; – nu are loc de muncă șii nu desf desfășoară activitate în scopul obţinerii de venituri; – caută activ un loc de muncă și este disponibilă să înceapă lucrul; – nu studiază la secţia cu frecvenţă la zi la o instituţie de învăţământ; – este înregistrată la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul. De reţinut: înregistrarea la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă este o condiţie esenţială pentru a dobândi oficial statutul de șomer! 9.3.4. Care sunt condiţiile pentru a beneficia de ajutorul de șomaj? Șomerii beneficiază de ajutor de șomaj dacă întrunesc cumulativ următoarele condiţii: 1. Au încetat activitatea de muncă în următoarele circumstanţe: – deces al angajatorului persoană fizică, declarare a acestuia decedat sau dispărut fără urmă prin hotărâre a instanţei judecătorești; Capitolul IX – 497 retragere, de către autorităţile competente, a autorizaţiei (licenţei) de activitate a unităţii; – expirare a termenului contractului individual de muncă încheiat pe o durată determinată – de la data prevăzută în contract, cu excepţia cazurilor când raporturile de muncă continuă și niciuna dintre părţi nu a cerut încetarea lor; – finalizare a lucrării prevăzute de contractul individual de muncă, încheiat pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări; – încheiere a sezonului, în cazul contractului individual de muncă pentru îndeplinirea lucrărilor sezoniere; – forţă majoră, confirmată în modul stabilit, care exclude continuarea raporturilor de muncă; – lichidare a unităţii sau încetare a activităţii angajatorului persoană fizică; – reducere a numărului sau a statelor de personal din unitate; – constatare a faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în baza certificatului medical; – constatare a faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente, confirmate prin hotărâre a comisiei de atestare; – schimbare a proprietarului unităţii – în privinţa conducătorului de unitate, a adjuncţilor săi, a contabilului-șef; – restabilire la locul de muncă, conform hotărârii instanţei judecătorești, a persoanei care a îndeplinit anterior munca respectivă, în cazul când permutarea sau transferul salariatului la o altă muncă nu sunt posibile; – refuz al salariatului de a fi transferat la o altă muncă din motive de sănătate, în baza certificatului medical; – refuz al salariatului de a fi transferat în altă localitate în legătură cu mutarea unităţii în această localitate; – salariatul a demisionat, a căutat activ de lucru, s-a aflat în evidenţă la agenţie ca șomer cel puţin 3 luni calendaristice și, din lipsa locurilor de muncă corespunzătoare, nu s-a putut angaja în câmpul muncii; – renunţare la autorizaţia (licenţa) a) pentru desf desfășurarea unei activităţi de întreprinzător sau pe bază de patentă; – încetare a activităţii de muncă peste hotare – în condiţiile încheierii anticipate a unui contract individual de asigurări sociale de stat. 2. Sunt înregistraţi la agenţia în a cărei rază teritorială își au domiciliul. 498 DR EPTUL MU NCII 3. Au lucrat și au un stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat de cel puţin 6 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării. 4. Nu obţin venituri impozabile conform legii. 9.3.5. Ce este ajutorul de șomaj, cât și cum se acordă? Ajutorul de șomaj reprezintă o sumă neimpozabilă, stabilită în mod diferenţiat în funcţie de circumstanţele în care a încetat activitatea de muncă a persoanei, achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru a beneficia de acest ajutor, persoana înregistrată în calitate de șomer trebuie să depună în acest sens o cerere la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă. Ajutorul de șomaj se acordă, de regulă, începând cu a opta zi de la data înregistrării cererii la agenţie. Pentru anumite cazuri prevăzute de lege, acordarea ajutorului de șomaj poate avea loc după expirarea a trei luni de zile de la data concedierii sau de la data înregistrării cererii la agenţie. Mărimea ajutorului de șomaj diferă în funcţie de circumstanţele în care a încetat activitatea de muncă a persoanei și poate constitui 30, 40 sau 50 % din salariul mediu pe economie din anul precedent, la data stabilirii plăţii. 9.3.6. Care este perioada de acordare a ajutorului de șomaj? Persoanele îndreptăţite beneficiază de ajutor de șomaj o perioadă care se stabilește diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează: – 6 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani, – 9 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 10 ani; – 12 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare de peste 10 ani. Nu beneficiază de ajutor de șomaj persoanele care refuză neîntemeiat un loc de muncă corespunzător sau participarea la servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de agenţii. Ajutorul de șomaj și alocaţiile de integrare sau de reintegrare profesională se acordă șomerilor lunar, prin intermediul băncilor. Perioada de primire a ajutorului de șomaj și a alocaţiei de integrare sau de reintegrare profesională constituie stagiu de cotizare și se fixează în carnetul de muncă de către agenţii. În tot acest răstimp, beneficiarii de ajutor de șomaj au obligaţia să întreprindă de sine stătător măsuri în vederea plasării lor rapide în câmpul muncii; să participe activ la serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă, oferite de agenţie; să comunice, în termen de 3 zile, agenţiei la care sunt înregistraţi orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea ajutorului. Capitolul IX 499 9.4. Ce trebuie să cunoașteţi despre contractul individual de muncă? Din acest capitol se poate afla ce este contractul individual de muncă, cum se încheie și ce conţine acesta. De asemenea, este prezentată informaţia cu privire la modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă. Posedarea acestei informaţii îi poate oferi persoanei posibilitatea de a cunoaște cum trebuie să se comporte în faza încheierii unui contract de muncă, a modificării, suspendării sau desfacerii acestuia, fiind atrasă atenţia asupra unor aspecte importante care s-ar putea produce sau urmează neapărat a fi clarificate de către salariat la timpul potrivit. 9.4.1. Ce este un contract individual de muncă? Contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat și angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de Codul muncii, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum și să achite la timp și integral salariul. 9.4.2. Cum se încheie un contract individual de muncă? Contractul individual de muncă se încheie obligatoriu în baza negocierilor dintre salariat și angajator. Încheierea contractului individual de muncă poate fi precedată de circumstanţe specifice, precum susţinerea unui concurs, alegerea în funcţie etc. Contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă. Propunerea angajatorului privind perfectarea contractului individual de muncă în formă scrisă se aduce la cunoștinţa salariatului, sub semnătură, prin ordinul angajatorului. Propunerea salariatului privind perfectarea contractului individual de muncă în formă scrisă se aduce la cunoștinţa angajatorului prin depunerea și înregistrarea cererii lui scrise. Refuzul motivat al uneia dintre părţi privind perfectarea contractului individual de muncă în formă scrisă se comunică celeilalte părţi prin răspunsul său scris în decurs de 5 zile lucrătoare. Contractul individual de muncă se întocmește în două exemplare, se semnează de către părţi și i se atribuie un număr din registrul unităţii, aplicându-i-se ștampila unităţii. Un exemplar al contractului individual de muncă se înmânează salariatului, iar celălalt se păstrează la angajator. Contractul individual de muncă își produce efectele din ziua semnării, dacă contractul nu prevede altfel. În cazul în care contractul individual de muncă nu a fost perfectat în formă scrisă, acesta este considerat a fi încheiat pe o durată 500 DR EPTUL MU NCII nedeterminată și își produce efectele din ziua în care salariatul a fost admis la muncă de către angajator sau de către o altă persoană cu funcţie de răspundere din unitate, abilitată cu angajarea personalului. Dacă salariatul dovedește faptul admiterii la muncă, perfectarea contractului individual de muncă în forma scrisă va fi efectuată de angajator ulterior, în mod obligatoriu. În cazul angajării rii ffără respectarea formei scrise corespunzătoare, angajatorul este obligat, de asemenea, în baza procesului-verbal de control al inspectorului de muncă, să perfecteze contractul individual de muncă cu salariatul respectiv. 9.4.3. Care sunt actele necesare pentru angajarea în câmpul muncii? La încheierea contractului individual de muncă, persoana care se angajează prezintă angajatorului următoarele documente: – buletinul de identitate sau un alt act de identitate; – carnetul de muncă, cu excepţia cazurilor când persoana se încadrează în câmpul muncii pentru prima dată sau se angajează la o muncă prin cumul; – documentele de evidenţă militară – pentru recruţi și rezerviști; – diploma de studii, certificatul de calificare ce confirmă pregătirea specială – pentru profesiile care cer cunoștinţe sau calităţi speciale; – certificatul medical, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare. De reţinut: se interzice angajatorilor să ceară de la persoanele care se angajează alte documente decât cele enumerate mai sus! 9.4.4. Ce este carnetul de muncă și ce conţine acesta? Carnetele de muncă se ţin pentru toţi salariaţii care lucrează în unitate mai mult de 5 zile lucr lucrătoare. În carnetele de muncă se înscriu datele cu privire la salariat, la activitatea lui de muncă și la stimulările pentru succesele realizate în unitate. Nu se înscriu în carnetul de muncă doar sancţiunile disciplinare. Înscrierile cu privire la motivele încetării contractului individual de muncă se efectuează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, indicându-se articolul, alineatul, punctul și litera corespunzătoare din lege. În cazul încetării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, pentru motive de care legislaţia leagă posibilitatea acordării unor înlesniri și avantaje, înscrierea cu privire la încetarea contractului individual de muncă se efectuează cu indicarea acestor motive. Modul de completare, păstrare și evidenţă a carnetelor de muncă este stabilit de Guvern (vezi Hotărârea Guvernului nr. 1449 din 24.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 5-7 din 11.01.2008). Capitolul IX 501 De reţinut: la încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se restituie salariatului în ziua eliberării din serviciu. ÎÎn cazul în care angajatorul nu va restitui în termen carnetul de muncă și din această cauză salariatul nu se va putea angaja la un alt loc de muncă, legea prevede dreptul salariatului de a cere în instanţa de judecată obligarea fostului angajator în eliberarea carnetului de muncă și repararea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea de angajare, inclusiv prin achitarea unei compensaţii bănești pentru perioada în care salariatul nu s-a putut angaja. 9.4.5. Cum se perfectează angajarea în câmpul muncii a unui salariat? Angajarea se legalizează printr-un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre) emis de angajator în baza contractului individual de muncă negociat și semnat de părţi. Ordinul de angajare trebuie adus obligatoriu la cunoștinţa salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucr lucrătoare de la data semnării de către părţi a contractului individual de muncă. La cererea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să-i elibereze acestuia o copie a ordinului în termen de 3 zile lucrătoare. De asemenea, la angajare angajatorul este obligat: – să-l pună la curent cu munca ce i se încredinţează, cu condiţiile de muncă, cu drepturile și obligaţiile sale; – să-i aducă la cunoștinţă regulamentul intern al unităţii și contractul colectiv de muncă; – să-l familiarizeze cu tehnica securităţii, igiena muncii, măsurile de securitate antiincendiară și cu alte reguli de protecţie a muncii. 9.4.6. Care este termenul pentru care se încheie contractul individual de muncă? De regulă, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată, fapt care servește drept garanţie pentru salariat că nu își va pierde locul de muncă, dacă își va onora obligaţiile sale de serviciu în modul cuvenit. Totodată, contractul individual de muncă poate fi încheiat și pe o durată determinată, dar nu mai mare de 5 ani, în unul din cazurile enumerate în art. 55 din Codul muncii. În particular, contractul poate fi încheiat pe o durată determinată: – pentru perioada îndeplinirii unor lucrări temporare cu o durată de până la 2 luni, precum și în cazul unor lucrări sezoniere care, în virtutea condiţiilor iilor climaterice, se pot desf desfășura numai într-o perioadă anumită a anului; – pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului al cărui contract de muncă este suspendat, cu excepţia aflării acestuia în grevă; 502 DR EPTUL MU NCII – – – – – – – – – – – pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului care efectuează un stagiu sau o instruire profesională la o altă unitate; în legătură cu alegerea, pe o perioadă determinată, a salariaţilor în funcţii elective în autorităţile publice centrale și locale, precum și în organele sindicale, patronale, ale altor organizaţii necomerciale și ale societăţilor comerciale; cu persoanele detașate la lucru peste hotarele Republicii Moldova; cu persoane care își fac studiile la instituţiile de învăţământ la cursurile de zi; cu persoanele pensionate pentru limită de vârstă (pe o perioadă de până la 2 ani); cu cadrele didactice și rectorii instituţiilor de învăţământ superior universitar, precum și cu directorii colegiilor, în baza rezultatelor concursului desf desfășurat în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu colaboratorii știinţifici din instituţiile de cercetare-dezvoltare; cu conducătorii unităţilor, adjuncţii lor și contabilii-șefi ai unităţilor; pentru perioada îndeplinirii de către șomeri a lucrărilor publice remunerate, în modul stabilit de Guvern, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; cu lucrătorii de creaţie din artă și cultură; cu salariaţii asociaţiilor religioase; în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare. De reţinut: dacă în contractul individual de muncă nu este stipulată durata acestuia, contractul se consideră încheiat pe o durată nedeterminată, iar dacă, la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, niciuna dintre părţi nu a cerut încetarea lui și raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se consideră prelungit pe durată nedeterminată! De exemplu: Ecaterina Iosip a fost angajată în calitate de bucătar la una dintre cantinele din localitate pe o perioadă de 3 luni, această condiţie fiind fixată în contractul individual de muncă. După expirarea a 7 luni de activitate, Ecaterina Iosip a fost concediată pe motiv că a expirat termenul ei de angajare. În speţa dată concedierea salariatei este considerată ilegală, deoarece, după expirarea termenului convenit în contract, continuarea de facto a prestării muncii de către salariat şi acceptarea tacită de către angajator a dus la prelungirea contractului individual de muncă pe o perioadă nedeterminată,, astfel ffăcând imposibilă invocarea drept temei de concediere expirarea termenului de 3 luni. Capitolul IX 503 9.4.7. Cum trebuie să procedeze persoana în cazul în care i-a fost refuzată nemotivat la angajarea? Trebuie să se cunoască faptul că refuzul neîntemeiat de angajare este unul din cazurile privării ilegale a persoanei de posibilitatea de a munci. Potrivit art. 47 din Codul muncii, este interzis refuzul neîntemeiat de angajare în serviciu, iar persoana căreia i s-a refuzat angajarea dispune de dreptul la acţiune de contestare a actului de refuz în instanţa de judecată. Nu se admite refuzul de angajare pe motive discriminatorii (în funcție de sex, rasă, etnie, religie, domiciliu, opţiune politică sau origine socială), precum și pentru motive de graviditate sau de existenţă a copiilor în vârstă de până la 6 ani, a persoanelor plasate în câmpul muncii de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă conform cotei stabilite de Guvern. De exemplu: Svetlana Cărăuş a adresat directorului Întreprinderii „Foişor” o cerere de a fi angajată în calitate de contabil. Directorul, deşi a recunoscut că această funcţie este vacantă, a refuzat angajarea, motivând că Svtalana Cărăuş este însărcinată. Un asemenea refuz de angajare este considerat ilegal şi poate fi contestat în instanţa de judecată. Refuzul angajatorului de angajare se întocmește obligatoriu în formă scrisă. În cazul nerespectării obligaţiei de întocmire în formă scrisă a actului de refuz, acesta va putea fi dovedit prin orice mijloc de probă. Dacă se va constata netemeinicia refuzului, instanţa va dispune obligarea angajatorului de a încheia cu reclamantul un contract individual de muncă. Acesta urmează a fi încheiat din ziua adresării către administraţia unităţii cu cerere de angajare, iar perioada dintre ziua depunerii cererii și încheierea efectivă a contractului se va considera absenţă forţată de la serviciu cu toate efectele juridice produse în această situaţie juridică, inclusiv compensarea salariului pentru perioada neangajării. Dacă instanţa de judecată va stabili că angajatorul a refuzat angajarea în serviciu pe motiv că candidatul nu corespunde calităţilor profesionale (de exemplu, nu are specialitatea sau calificarea cuvenită) și personale (de exemplu, starea sănătăţii, experienţă în domeniu), un astfel de refuz se va considera întemeiat. 9.4.8. Ce este perioada de probă? Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariatului, la încheierea contractului individual de muncă, acestuia i se poate stabili o perioadă de probă. 504 DR EPTUL MU NCII De reţinut: clauza privind perioada de probă trebuie să fie prevăzută în contractul individual de muncă. În lipsa unei astfel de clauze, se consideră că salariatul a fost angajat fără perioadă de probă! În cazul în care rezultatul perioadei de probă este nesatisfăcător, acest lucru se constată în ordinul cu privire la concedierea salariatului, ce se emite de către angajator până la expirarea perioadei de probă,, ffără plata indemnizaţiei de eliberare din serviciu. Salariatul are dreptul să atace concedierea în instanţa de judecată. Dacă, pe durata perioadei de probă, contractul individual de muncă nu a încetat, acţiunea contractului continuă și încetarea lui ulterioară va avea loc în baze generale. 9.4.9. Care este termenul de probă? Termenul general al perioadei de probă este de cel mult 3 luni, iar în cazul persoanelor cu funcţie de răspundere lista cărora se aprobă de către angajator cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor – de cel mult 6 luni. În cazul angajării muncitorilor necalificaţi, perioada de probă se stabilește ca excepţie și nu poate depăși 15 zile calendaristice. Salariaţii angajaţi în baza contractului individual de muncă pe durată determinată pot fi supuși unei perioade de probă care nu va depăși: – 15 zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 și 6 luni; – 30 de zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni. În perioada de probă nu se include perioada aflării salariatului în concediu medical și alte perioade în care el a absentat de la lucru din motive întemeiate, confirmate documentar. Pe parcursul perioadei de probă, salariatul beneficiază de toate drepturile și îndeplinește obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, de regulamentul intern al unităţii, de contractul colectiv și de cel individual de muncă. De reţinut: pe durata contractului individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă! 9.4.10. În ce cazuri se interzice aplicarea perioadei de probă? Codul muncii interzice aplicarea perioadei de probă în cazul încheierii contractului individual de muncă cu: – tinerii specialiști; – persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani; – persoanele angajate prin concurs; Capitolul IX 505 – – – – – persoanele care au fost transferate de la o unitate la alta; femeile gravide; invalizii; persoanele alese în funcţii elective; persoanele angajate în baza unui contract individual de muncă cu o durată de până la 3 luni. De exemplu: Petru Cimpoi, proaspăt absolvent al Universităţii „Ion Creangă”, a adresat o cerere de angajare în calitate de profesor la şcoala din localitate. Cererea acestuia a fost admisă, însă cu condiţia susţinerii unei perioade de probă pe un termen de 3 luni. După expirarea a 6 luni de activitate, Petru Cimpoi a fost concediat pentru rezultatele nesatisfăcătoare ale perioadei de probă, în locul său fiind angajată o altă persoană. În speţa dată sunt vădite încălcările comise de către angajator la angajarea persoanei şi aplicarea perioadei de probă, care au culminat cu concedierea ilegală a acesteia. 9.4.11. Care este conţinutul contractului individual de muncă? Conţinutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părţilor, ţinându-se cont de prevederile legislaţiei în vigoare, și include obligatoriu: – numele și prenumele salariatului; – datele de identificare ale angajatorului; – durata contractului; – data de la care contractul urmează să-și producă efectele; – specialitatea, profesia, calificarea, funcţia și atribuţiile funcţiei; – drepturile și obligaţiile salariatului; – drepturile și obligaţiile angajatorului; – condiţiile de retribuire a muncii, inclusiv salariul funcţiei sau cel tarifar și suplimentele, premiile și ajutoarele materiale (se recomandă indicarea salariului real); – compensaţiile și alocaţiile, inclusiv pentru munca prestată în condiţii grele, vătămătoare și/sau periculoase; – locul de muncă; – regimul de muncă și de odihnă. Contractul individual de muncă poate conţine și alte prevederi ce nu contravin legislaţiei în vigoare. Totodată, este interzisă stabilirea pentru salariat, în 506 DR EPTUL MU NCII contractul de muncă, a unor condiţii sub nivelul celor prevăzute de actele normative în vigoare, de convenţiile colective și de contractul colectiv de muncă. În cazul în care salariatul urmează să-șii desf desfășoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i pune la dispoziţie, în timp util, toată informaţia prevăzută mai sus și, suplimentar, informaţii referitoare la: – durata perioadei de muncă în străinătate; – moneda în care va fi retribuită munca, precum și modalitatea de plată; – compensaţiile și avantajele în numerar și/sau în natură aferente plecării în străinătate; – condiţiile specifice de asigurare. În afara clauzelor generale, părţile pot negocia și include în contractul individual de muncă clauze specifice, cum ar fi: clauza de mobilitate, clauza de confidenţialitate, clauze referitoare la compensarea cheltuielilor de transport, la compensarea serviciilor comunale, la acordarea spaţiului locativ, alte clauze care nu contravin legislaţiei în vigoare. 9.4.12. Ce trebuie să știi despre modificarea contractului individual de muncă? Modificare a contractului individual de muncă se consideră orice schimbare sau completare ce se referă la: – specialitatea, profesia, calificarea, funcţia salariatului (de exemplu: în cazul transferului la un alt loc de muncă); – specificul muncii (de exemplu: condiţii grele, vătămătoare și/sau periculoase); – durata contractului; – cuantumul retribuirii muncii; – regimul de muncă și de odihnă; – înlesniri și modul lor de acordare dacă acestea sunt prevăzute în contract. De reţinut: ţinând cont de faptul că modificările vizează condiţiile esenţiale ale contractului și soarta salariatului poate fi schimbată simţitor, se cere obligatoriu acordul salariatului, iar contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la contract și este parte integrantă a acestuia! Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală de către angajator a altor clauze ale contractului individual de muncă decât cele specificate mai sus este posibilă numai în cazurile și în condiţiile prevăzute de Codul muncii. Capitolul IX 507 9.4.13. În ce cazuri poate avea loc transferul la un alt loc de muncă? Prin transferul la un alt loc de muncă se produce modificarea locului de muncă ori a funcţiei (specialităţii, calificării, postului), salariatului fiindu-i încredinţată executarea unei noi munci cu posibile modificări ale salariului, regimului de muncă, înlesnirilor ș.a. Astfel, în unele cazuri situaţia salariatului poate fi îmbunătăţită, iar în altele dimpotrivă. Din aceste considerente, transferul la un alt loc de muncă se poate produce numai cu acordul scris al salariatului! Transferul se poate realiza prin două modalităţi: transferul salariatului la o altă muncă permanentă în cadrul aceleiași unităţi sau prin angajarea la o muncă permanentă într-o altă unitate, ori transferarea într-o altă localitate împreună cu unitatea. În caz de transfer, părţile vor opera modificările necesare în contractul individual de muncă, în temeiul ordinului emis de angajator, care se aduce la cunoștinţa salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucrătoare. La transferarea salariatului la muncă într-o altă localitate, angajatorul este obligat să-i compenseze acestuia cheltuielile legate de mutarea într-o altă localitate a salariatului și a membrilor familiei sale (cu excepţia cazurilor când angajatorul asigură transportarea persoanelor respective și a bunurilor lor) și cheltuielile de stabilire la noul loc de trai. 9.4.14. Ce nu se consideră transfer la un alt loc de muncă? Nu se consideră transfer și nu necesită consimţământul salariatului: – permutarea lui în cadrul aceleiași unităţi la un alt loc de muncă, în altă subdiviziune a unităţii situată în aceeași localitate. În caz de permutare, angajatorul emite un ordin care se aduce la cunoștinţa salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucrătoare; – însărcinarea de a îndeplini lucrul la un alt mecanism ori agregat în limitele specialităţii, calificării sau funcţiei specificate în contractul individual de muncă. În cazul necesităţii de efectuare a lucrărilor necesare pentru apărarea ţării, pentru preîntâmpinarea unei avarii de producţie ori pentru înlăturarea consecinţelor unei avarii de producţie sau a unei calamităţi naturale, sau pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situaţii care ar putea periclita buna funcţionare a serviciilor de aprovizionare cu apă și energie electrică, de canalizare, poștale, de telecomunicaţii și informatică, a căilor de comunicaţie și a mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului, a unităţilor medico-sanitare, angajatorul poate schimba temporar, pe o perioadă de cel mult o lună, locul și specificul muncii 508 DR EPTUL MU NCII salariatului ffără consimţământul acestuia șii ffără operarea modificărilor respective în contractul individual de muncă. 9.4.15. Ce trebuie să se cunoască despre detașare și deplasare în interes de serviciu? Locul de muncă mai poate fi schimbat temporar de către angajator prin deplasarea în interes de serviciu sau detașarea salariatului la alt loc de muncă. Prin deplasare în interes de serviciu se înţelege delegarea salariatului, conform ordinului angajatorului, pe un anumit termen, pentru executarea obligaţiilor de muncă în afara locului de muncă permanent. Călătoriile de serviciu ale salariaţilor a căror activitate permanentă are caracter mobil sau ambulant nu sunt considerate deplasări în interes de serviciu dacă angajatorul acordă transportul de serviciu necesar. Trimiterea salariatului în deplasare în interes de serviciu poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice. Salariaţilor deplasaţi în interes de serviciu li se garantează menţinerea locului de muncă (a funcţiei) și a salariului mediu, precum și compensarea cheltuielilor legate de deplasarea în interes de serviciu. Detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. Detașarea poate fi dispusă numai cu acordul scris al salariatului pentru o perioadă de cel mult un an și se efectuează în temeiul unui contract individual de muncă distinct, pe durată determinată. În caz de necesitate, perioada detașării poate fi prelungită, prin acordul părţilor, cu încă cel mult un an. Salariatul detașat are dreptul la compensarea cheltuielilor de transport și a celor de cazare, precum și la o indemnizaţie specială în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv și/sau cu cel individual de muncă (vezi Hotărârea Guvernului nr. 336 din 24.06.2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 01.07.2002). Prin detașare se poate modifica și specificul muncii, dar numai cu acordul scris al salariatului. Salarizarea, în caz de detașare, va fi efectuată de unitatea la care va lucra salariatul. În cazul în care aceasta se află în imposibilitate de plată, obligaţia de retribuire a muncii prestate revine unităţii care a dispus detașarea, cu dreptul la acţiune de regres împotriva unităţii în care a fost detașat salariatul. Dacă, la noul loc de muncă, condiţiile de salarizare sau timpul de odihnă diferă de cele de care beneficia salariatul la unitatea care a dispus detașarea, salariatului i se vor aplica condiţiile mai favorabile. De reţinut: pe durata deplasării în interes de serviciu sau a detașării la alt loc de muncă, salariatul își menţine funcţia, salariul mediu și alte drepturi prevăzute de contractul colectiv și de cel individual de muncă! Capitolul IX 509 9.4.16. În ce constă suspendarea contractului individual de muncă? Suspendarea contractului individual de muncă presupune suspendarea prestării muncii de către salariat și a plăţii salariului de către angajator. Suspendarea contractului individual de muncă se face prin ordinul angajatorului, care se aduce la cunoștinţa salariatului, sub semnătură, cel târziu la data suspendării. Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni: 1. În circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (cazurile sunt enumerate în art. 76 din Codul muncii); 2. Prin acordul părţilor (cazurile sunt enumerate în art. 77 din Codul muncii); 3. La iniţiativa uneia dintre părţi (cazurile sunt enumerate în art. 78 din Codul muncii). 9.4.17. În ce constă încetarea contractului individual de muncă? Încetând, contractul individual de muncă nu mai produce efecte juridice, părţile fiind eliberate de drepturile și obligaţiile lor de muncă, astfel având loc și încetarea relaţiilor de muncă dintre salariat și angajator. De aceea, ziua încetării contractului individual de muncă se consideră ultima zi de muncă. Contractul individual de muncă încetează în temeiul ordinului emis de angajator, care se aduce la cunoștinţa salariatului, sub semnătură, cel târziu la data eliberării din serviciu. Contractul individual de muncă poate înceta: 1. în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (vezi art. 82, 305 și 310 din Codul muncii); 2. la iniţiativa uneia dintre părţi (vezi art. 85 și 86 din Codul muncii). 9.4.18. În ce cazuri are loc încetarea contractului individual de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa angajatorului și a salariatului? Contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de: 1. Expirare a termenului contractului individual de muncă pe durată determinată – de la data prevăzută în contract, cu excepţia cazului când raporturile de muncă continuă de fapt şi niciuna dintre părţi nu a cerut încetarea lor, precum şi a cazului prevăzut la art.83 alin.(3) al Codului muncii. 2. Finalizare a lucrării prevăzute de contractul individual de muncă încheiat doar pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări. 510 DR EPTUL MU NCII 3. Încheiere a sezonului, în cazul contractului individual de muncă semnat pentru îndeplinirea lucrărilor sezoniere. 4. Deces al salariatului, declarare a acestuia decedat sau dispărut fără urmă în baza unei hotărâri a instanţei de judecată. 5. Deces al angajatorului persoană fizică, declarare a acestuia decedat sau dispărut rut ffără urmă prin hotărârea instanţei de judecată. 6. Constatare a nulităţii contractului prin hotărârea instanţei de judecată – de la data rămânerii definitive a hotărârii respective. 7. Retragere, de către autorităţile competente, a autorizaţiei (licenţei) de activitate a unităţii (angajatorului) – de la data retragerii acesteia. 8. Aplicare a pedepsei penale salariatului, prin hotărârea instanţei de judecată, care exclude posibilitatea de a continua munca la unitatea sau funcţia respectivă – de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. 9. Atingere a vârstei de 65 de ani de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat. 10. Forţă majoră, confirmată în modul stabilit, care exclude posibilitatea continuării raporturilor de muncă. 11. Pentru anumite categorii de profesii legea prevede și alte temeiuri specifice de încetare a contractului de muncă. 9.4.19. În ce cazuri are loc încetarea contractului individual de muncă la iniţiativa salariatului (demisia)? Salariatul are dreptul la demisie, adică la desfacerea contractului individual de muncă din proprie iniţiativă, anunţând despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. Curgerea termenului menţionat începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea. Angajatorul este obligat să accepte demisia în termen redus sau în termenul indicat în cererea depusă de către salariat, în caz de demisie a salariatului în legătură cu: – pensionarea; – stabilirea gradului de invaliditate; – concediul pentru îngrijirea copilului; – înmatricularea într-o instituţie de învăţământ; – trecerea cu traiul în altă localitate; – îngrijirea copilului până la vârsta de 14 ani (a copilului invalid până la vârsta de 16 ani); – alegerea într-o funcţie electivă; – angajarea prin concurs la o altă unitate; Capitolul IX – 511 încălcarea de către angajator a contractului individual și/sau colectiv de muncă, a legislaţiei muncii în vigoare. Conducătorul unităţii, adjuncţii lui și contabilul-șef sunt în drept să demisioneze până la expirarea duratei contractului individual de muncă în cazurile stipulate de contract, anunţând despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu o lună înainte. După expirarea termenului, salariatul are dreptul să înceteze lucrul, iar angajatorul este obligat să efectueze achitarea deplină a drepturilor salariale ce i se cuvin salariatului și să-i elibereze carnetul de muncă și alte documente legate de activitatea acestuia în unitate. De reţinut: până la expirarea termenelor indicate, salariatul are dreptul oricând să-și retragă cererea sau să depună o nouă cerere, prin care să o anuleze pe prima. În acest caz, angajatorul este în drept să-l elibereze pe salariat numai dacă, până la retragerea (anularea) cererii depuse, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat! Dacă, după expirarea termenelor indicate, salariatul nu a fost de fapt eliberat din funcţie și el își continuă activitatea de muncă fără să-și reafirme în scris dorinţa de a desface contractul individual de muncă, eliberarea acestuia nu se admite. 9.4.20. În ce cazuri are loc încetarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului (concedierea)? Concedierea este desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și a celui pe durată determinată. Concedierea se admite de lege numai pentru următoarele motive: 1. Rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă (vezi: art. 63 alin.(2) din Codul muncii). 2. Lichidarea unităţii sau încetarea activităţii angajatorului persoană fizică. 3. Schimbarea proprietarului unităţii (în privinţa conducătorului unităţii, a adjuncţilor săi, a contabilului-șef). 4. Reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate. 5. Constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în conformitate cu certificatul medical. 6. Constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente, confirmate prin hotărâre a comisiei de atestare. 512 DR EPTUL MU NCII 7. Încălcarea repetată de către salariat, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare. 8. Absenţa fără motive întemeiate de la lucru a salariatului mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă. 9. Prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut la art. 76 lit.(k) din Codul muncii. 10. Săvârșirea de către salariat la locul de muncă a unei sustrageri (inclusiv în proporţii mici) din patrimoniul unităţii, stabilite prin hotărâre a instanţei de judecată sau a organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor administrative. 11. Comiterea de către salariatul care mânuiește nemijlocit valori bănești sau materiale a unor acţiuni culpabile dacă aceste acţiuni pot servi temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv. 12. Încălcarea gravă repetată, pe parcursul unui an, a statutului instituţiei de învăţământ de către un cadru didactic (vezi art. 301 din Codul muncii). 13. Comiterea de către salariatul care îndeplinește funcţii educative a unei fapte imorale incompatibile cu funcţia deţinută. 14. Aplicarea, chiar și o singură dată, de către un cadru didactic a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli. 15. Semnarea de către conducătorul unităţii (filialei, subdiviziunii), de către adjuncţii săi sau de către contabilul-șef a unui act juridic nefondat care a cauzat prejudicii materiale unităţii. 16. Încălcarea gravă, chiar și o singură dată, a obligaţiilor de muncă de către conducătorul unităţii, de către adjuncţii săi sau de către contabilul-șef. 17. Prezentarea de către salariat angajatorului, la încheierea contractului individual de muncă, a unor documente false, fapt confirmat în modul stabilit. 18. Încheierea, vizând salariaţii ce prestează munca prin cumul, a unui contract individual de muncă cu o altă persoană care va exercita profesia, specialitatea sau funcţia respectivă ca profesie, specialitate sau funcţie de bază (vezi: art. 273 din Codul muncii). 19. Restabilirea la locul de muncă, conform hotărârii instanţei de judecată, a persoanei care a îndeplinit anterior munca respectivă, dacă permutarea sau transferul salariatului la o altă muncă conform Codului muncii nu sunt posibile. Capitolul IX 513 20. Transferarea salariatului la o altă unitate cu acordul celui transferat și al ambilor angajatori. 21. Refuzul salariatului de a continua munca în legătură cu schimbarea proprietarului unităţii sau reorganizarea acesteia, precum și cu transferarea unităţii în subordinea unui alt organ. 22. Refuzul salariatului de a fi transferat la o altă muncă pentru motive de sănătate, conform certificatului medical. 23. Refuzul salariatului de a fi transferat în altă localitate în legătură cu mutarea unităţii în această localitate. 24. Pentru alte motive prevăzute lege. Reţineţi: nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, în perioada îndeplinirii obligaţiilor de stat sau obștești, precum și în perioada detașării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii! 9.5. Ce trebuie să cunoști despre contractul colectiv de muncă? În acest capitol este prezentată, pe scurt, informaţia cu privire la contractul colectiv de muncă, procedura de încheiere și conţinutul acestuia. Orice salariat trebuie să cunoască, iar în caz de necesitate să asupra posibilității de a încheia un asemenea document cu angajatorul, dat fiind faptul că prin contractul colectiv de muncă pot fi îmbunătăţite simţitor condiţiile de muncă și de salarizare. 9.5.1. Ce reprezintă contractul colectiv de muncă? Contractul colectiv de muncă este actul juridic care reglementează raporturile de muncă și alte raporturi sociale în cadrul unităţii (întreprinderii, organizaţiei, instituţiei), încheiat în formă scrisă între salariaţi și angajator de către reprezentanţii acestora. Contractul colectiv de muncă poate fi încheiat atât pe unitate în ansamblu, cât și în filialele și reprezentanţele acesteia. În contractul colectiv de muncă pot fi prevăzute, în funcţie de situaţia economico-financiară a angajatorului, înlesniri și avantaje pentru salariaţi, precum și condiţii de muncă mai favorabile în raport cu cele prevăzute de legislaţia în vigoare și de convenţiile colective. Sub incidenţa contractului colectiv de muncă încheiat pe unitate în ansamblu cad toţi salariaţii unităţii, ai filialelor și ai reprezentanţelor acesteia. 514 DR EPTUL MU NCII 9.5.2. Ce poate conţine un contract colectiv de muncă? Conţinutul și structura contractului colectiv de muncă sunt determinate de părţile acestuia, în urma negocierilor. În contractul colectiv de muncă pot fi prevăzute angajamente reciproce ale salariaţilor și angajatorului privind: – formele, sistemele și cuantumul salariului, plata indemnizaţiilor și compensaţiilor; – timpul de muncă și cel de odihnă, precum și chestiunile ce ţin de modul acordării și de durata concediilor; – îmbunătăţirea condiţiilor de muncă și a protecţiei muncii salariaţilor, inclusiv ale femeilor și tineretului; – securitatea ecologică și ocrotirea sănătăţii salariaţilor în procesul de producţie; – garanţiile și înlesnirile pentru salariaţii care îmbină activitatea de muncă cu studiile; – recuperarea sănătăţii, odihna salariaţilor și a membrilor familiilor lor; – controlul executării clauzelor contractului colectiv de muncă, procedura de modificare și completare a acestuia; – asigurarea unor condiţii normale de activitate pentru reprezentanţii salariaţilor; – răspunderea angajatorului și a salariaţilor pentru prejudiciul cauzat unul altuia; – renunţarea la grevă în cazul îndeplinirii clauzelor contractului colectiv de muncă; – alte angajamente determinate de părţi. 9.5.3. Pe ce termen se încheie contractul colectiv de muncă? Durata contractului colectiv de muncă se stabilește de către părţi și nu poate fi mai mică de un an. La expirarea termenului contractului colectiv de muncă, acesta continuă să-și producă efectele până la momentul încheierii unui nou contract sau până când părţile nu vor decide asupra prelungirii acestuia. Contractul colectiv de muncă intră în vigoare din momentul semnării de către părţi sau de la data stabilită în contract. Contractele colective de muncă se depun de către una dintre părţile semnatare, în termen de 7 zile calendaristice de la data încheierii, pentru înregistrare la inspectoratul teritorial de muncă. 9.5.4. Ce este convenţia colectivă de muncă? Convenţia colectivă de muncă este un act juridic care stabileşte principiile generale de reglementare a raporturilor de muncă şi a raporturilor social- Capitolul IX 515 economice legate nemijlocit de acestea, care se încheie de către reprezentanţii împuterniciţi ai salariaţilor şi ai angajatorilor la nivel naţional, teritorial şi sectorial, în limitele competenţei lor (art. 35 din Codul muncii). Deosebirea contractului colectiv de muncă faţă de convenţia colectivă de muncă ţine de nivelul la care se încheie aceste acte. Astfel, contractul colectiv de muncă se încheie la nivel de unitate, iar convenţia colectivă de muncă se încheie de către reprezentanţii împuterniciţi ai salariaţilor şi ai angajatorilor la nivel sectorial, teritorial şi naţional. Conţinutul şi structura convenţiei colective se stabilesc prin acordul reprezentanţilor părţilor, care sunt liberi în alegerea cercului de probleme ce urmează a fi negociate şi incluse în convenţie. În convenţia colectivă de muncă pot fi incluse clauze privind: − retribuirea muncii; − condiţiile de muncă şi protecţia muncii; − regimul de muncă şi de odihnă; − dezvoltarea parteneriatului social; − alte chestiuni determinate de părţi. 9.5.5. Cum acţionează convenţia colectivă de muncă asupra salariaţilor şi angajatorilor? Convenţia colectivă de muncă de nivel naţional nu este supusă înregistrării. Convenţia colectivă încheiată la nivel naţional (convenţia generală) intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Celelalte convenţii colective intră în vigoare la data înregistrării lor sau la o altă dată indicată în textul convenţiei respective, dar care nu poate precede data înregistrării acesteia. Convenţiile colective de nivel sectorial şi teritorial se depun de către una dintre părţile semnatare, în termen de 7 zile calendaristice de la data încheierii, pentru înregistrare la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Modul de publicare a convenţiilor colective încheiate la nivel sectorial şi teritorial se stabileşte de către părţi. Termenul convenţiei colective este stabilit de către părţi şi nu poate fi mai mic de un an. Sub incidenţa convenţiei colective cad salariaţii şi angajatorii care au împuternicit reprezentanţii lor să participe la negocierile colective, să elaboreze şi să încheie convenţia colectivă în numele lor, autorităţile publice în limitele angajamentelor asumate, precum şi salariaţii şi angajatorii care au aderat la convenţie după încheierea acesteia. În cazul în care salariaţii cad sub incidenţa 516 DR EPTUL MU NCII concomitentă a mai multor convenţii colective, prioritate au dispoziţiile mai favorabile ale acestora. Sub incidenţa convenţiei colective cad toţi angajatorii membri ai patronatului care a încheiat convenţia. Încetarea calităţii de membru al patronatului nu eliberează angajatorul de obligaţia respectării prevederilor convenţiei încheiate în perioada aflării sale, ca membru, în patronat. Angajatorul care a aderat la patronat în perioada acţiunii convenţiei colective este obligat să îndeplinească prevederile convenţiei în cauză. 9.6. Ce trebuie să se cunoască despre timpul de muncă și (timpul) de odihnă? Capitolul respectiv conţine informaţia cu privire la timpul de muncă și durata normală a acestuia, cazurile în care se poate stabili timpul redus de muncă și condiţiile de atragere a salariatului la munca suplimentară. De asemenea, este redată informaţia cu privire la timpul de odihnă, fiind precizate regulile cu privire la acordarea concediilor. 9.6.1. Ce este timpul de muncă? Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul intern al unităţii, cu contractul individual și cu cel colectiv de muncă, îl folosește pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă. 9.6.2. Care este durata timpului de muncă? Potrivit Codului muncii, durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăși 40 de ore pe săpt ă ămână. Repartizarea timpului ăpt de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă și constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu 2 zile de repaus. Totodată, legea, ca excepţie, permite stabilirea săptămânii de lucru de 6 zile cu o zi de repaus. Deci, durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore. Pentru salariaţii în vârstă de până la 16 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăși 5 ore, iar pentru salariaţii în vârstă de la 16 la 18 ani și salariaţii care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăși 7 ore. Pentru invalizi, durata zilnică a timpului de muncă se stabilește conform certificatului medical, în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă. Pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore. Tipul săptămânii de lucru, regimul de muncă – durata programului de muncă (al schimbului), timpul începerii și terminării lucrului, întreruperile, Capitolul IX 517 alternarea zilelor lucrătoare și nelucrătoare – se stabilesc prin regulamentul intern al unităţii și prin contractul colectiv și/sau prin contractele individuale de muncă. 9.6.3. În ce cazuri poate fi redus timpul de muncă? Pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vârstă, de starea sănătăţii, de condiţiile de muncă și de alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare și contractul individual de muncă, se stabilește durata redusă a timpului de muncă. Durata săptămânală redusă a timpului de muncă constituie: – 24 de ore pentru salariaţii în vârstă de la 15 la 16 ani; – 30 de ore pentru invalizii de gradele I și II (dacă aceștia nu beneficiază de înlesniri nlesniri mai mari), ffără diminuarea drepturilor salariale și a altor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare; – 35 de ore pentru salariaţii în vârstă de la 16 la 18, pentru salariaţii care activează în condiţii de muncă vătămătoare, conform nomenclatorului aprobat de Guvern și pentru anumite categorii de salariaţi a căror muncă implică un efort intelectual și psioemoţional sporit. 9.6.4. Ce este timpul parţial de muncă? Timpul parţial de muncă este o parte a duratei timpului de muncă. Prin acordul dintre salariat și angajator se poate stabili, atât la momentul angajării în serviciu, cât și mai târziu, ziua de muncă parţială sau săptămâna de muncă parţială. La rugămintea femeii gravide, a salariatului care are copii în vârstă de până la 14 ani sau copii invalizi (inclusiv aflaţi sub tutela/curatela sa) ori a salariatului care îngrijește de un membru al familiei bolnav, în conformitate cu certificatul medical, angajatorul este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parţială. De asemenea, timpul parţial de muncă poate fi acordat și salariaţilor care lucrează prin cumul la unitatea dată. Spre deosebire de timpul redus de muncă, în asemenea cazuri, retribuirea muncii se efectuează proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului ffăcut, totodată, activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial nu implică limitarea drepturilor salariatului privind calcularea vechimii în muncă, inclusiv a stagiului de cotizare, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, durata concediului de odihnă anual sau a altor drepturi de muncă. 9.6.5. Cum are loc munca în schimburi? Munca în schimburi, adică lucrul în 2, 3 sau 4 schimburi, se aplică în cazurile când durata procesului de producţie depășește durata admisă a zilei de muncă, precum și în scopul utilizării mai eficiente a utilajului, al sporirii volumului de producţie sau de servicii. În condiţiile muncii în schimburi, fiecare 518 DR EPTUL MU NCII grup de salariaţi prestează munca în limitele programului stabilit. Durata întreruperii în muncă între schimburi nu poate fi mai mică decât durata dublă a timpului de muncă din schimbul precedent (inclusiv pauza pentru masă). Programul muncii în schimburi se aprobă de către angajator de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, ţinându-se cont de specificul muncii. Programul muncii în schimburi se aduce la cunoștinţa salariaţilor cu cel puţin o lună înainte de punerea lui în aplicare. De reţinut: munca în decursul a două schimburi succesive este interzisă! 9.6.6. Care sunt regulile pentru munca pe timp de noapte? Se consideră muncă de noapte munca prestată între orele 22.00 și 6.00. Durata muncii (schimbului) de noapte se reduce cu o oră, cu excepţia salariaţilor pentru care este stabilită durata redusă a timpului de muncă, precum și a salariaţilor angajaţi special pentru munca de noapte, dacă contractul colectiv de muncă nu prevede altfel. Nu se admite atragerea la munca de noapte a salariaţilor în vârstă de până la 18 ani, a femeilor gravide, a femeilor aflate în concediu postnatal, precum și a persoanelor cărora munca de noapte le este contraindicată conform certificatului medical. Invalizii de gradele I și II, unul dintre părinţii (tutorele, curatorul) care au copii în vârstă de până la 6 ani sau copii invalizi, persoanele care îmbină concediile prevăzute pentru îngrijirea copilului cu activitatea de muncă și salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav în baza certificatului medical pot presta muncă de noapte numai cu acordul lor scris. Totodată, angajatorul este obligat să informeze în scris salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza munca de noapte. Orice salariat care, într-o perioadă de 6 luni, prestează cel puţin 120 de ore de muncă de noapte va fi supus unui examen medical din contul angajatorului. 9.6.7. Ce este munca suplimentară și în ce cazuri poate avea loc? Se consideră muncă suplimentară munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă prevăzut de contractul de muncă. Din acest considerent, atragerea la muncă suplimentară se admite doar cu acordul scris al salariatului. Atragerea la muncă suplimentară se efectuează de către angajator cu acordul scris al salariatului: 1. pentru finalizarea lucrului început care, din cauza unei reţineri neprevăzute legate de condiţiile tehnice ale procesului de producţie, nu a putut fi dus până la capăt în decursul duratei normale a timpului de muncă, iar întreruperea lui poate provoca deteriorarea sau distrugerea Capitolul IX 519 bunurilor angajatorului sau ale proprietarului, a patrimoniului municipal sau de stat; 2. pentru efectuarea lucrărilor temporare de reparare și restabilire a dispozitivelor și instalaţiilor, dacă deficienţele acestora ar putea provoca încetarea lucrului pentru un timp nedeterminat și pentru mai multe persoane; 3. pentru efectuarea lucrărilor impuse de apariţia unor circumstanţe care ar putea provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor unităţii, inclusiv a materiei prime, materialelor sau produselor; 4. pentru continuarea muncii în caz de neprezentare a lucrătorului de schimb, dacă munca nu admite întrerupere. În aceste cazuri, angajatorul este obligat să ia măsuri urgente de înlocuire a salariatului respectiv. Totodată, potrivit art. 104 din Codul muncii, angajatorul este în drept să atragă salariatul la muncă suplimentară fă f ră acordul salariatului în următoarele cazuri: 1. pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru apărarea ţării, pentru preîntâmpinarea unei avarii de producţie ori pentru înlăturarea consecinţelor unei avarii de producţie sau a unei calamităţi naturale; 2. pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situaţii care ar putea periclita buna funcţionare a serviciilor de aprovizionare cu apă și energie electrică, de canalizare, poștale, de telecomunicaţii și informatică, a căilor de comunicaţie și a mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului, a unităţilor medico-sanitare. Atragerea la muncă suplimentară se efectuează în baza ordinului motivat al angajatorului, care se aduce la cunoștinţa salariaţilor respectivi sub semnătură. În cazul în care solicită prestarea muncii suplimentare, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii normale de muncă, inclusiv cele privind protecţia și igiena muncii. La solicitarea angajatorului, salariaţii pot presta munca în afara orelor de program în limita a 120 de ore într-un an calendaristic. În cazuri excepţionale, această limită, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, poate fi extinsă până la 240 de ore. Totodată, efectuarea muncii suplimentare nu poate avea ca efect majorarea duratei zilnice a timpului de muncă peste 12 ore! 9.6.8. În ce cazuri angajatorul nu poate atrage salariatul la munca suplimentară? Nu se admite atragerea la muncă suplimentară: – a salariaţilor în vârstă de până la 18 ani; 520 DR EPTUL MU NCII – – – a femeilor gravide; a femeilor aflate în concediu postnatal; a persoanelor cărora munca suplimentară le este contraindicată conform certificatului medical. Invalizii de gradele I și II, unul dintre părinţii (tutorele, curatorul) care au copii în vârstă de până la 6 ani sau copii invalizi, persoanele care îmbină concediile prevăzute pentru îngrijirea copilului cu activitatea de muncă și salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot presta muncă suplimentară numai cu acordul lor scris. Totodată, angajatorul este obligat să informeze în scris salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza munca suplimentară. 9.6.9. Ce este timpul de odihnă? Timpul de odihnă este timpul în decursul căruia salariatul poate să fie liber de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Acest timp este folosit de către salariat pentru repaus, restabilirea forţelor sau pentru alte ocupaţii la dorinţa acestuia. Dreptul la odihnă este consfinţit în art. 43 din Constituţie și reglementat de Codul muncii în articolele 107 – 127. Timpul de odihnă cuprinde în sine mai multe tipuri de odihnă: 1. pauză de masă și repausul zilnic; 2. repausul săptămânal; 3. zilele de sărbătoare nelucrătoare; 4. concediile anuale și cele sociale. 9.6.10. Ce trebuie să știi despre dreptul tău la pauză de masă și repausul zilnic? În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin 30 de minute. Durata concretă a pauzei de masă și timpul acordării acesteia se stabilesc în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii. Pauzele de masă, de regulă, nu se includ în timpul de muncă. La unităţile cu flux continuu, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii pentru luarea mesei în timpul serviciului la locul de muncă. Femeilor care au copii în vârstă de până la 3 ani li se acordă, pe lângă pauza de masă, pauze suplimentare pentru alimentarea copilului. Pauzele suplimentare vor avea o frecvenţă de cel puţin o dată la fiecare 3 ore, fiecare pauză având o durată de minimum 30 de minute. Pentru femeile care au 2 sau mai mulţi copii în vârstă de până la 3 ani, durata pauzei nu poate fi mai mică de o oră. Capitolul IX 521 Pauzele pentru alimentarea copilului se includ în timpul de muncă și se plătesc pornindu-se de la salariul mediu. Durata repausului zilnic, cuprinsă între ntre sf sfârșitul programului de muncă într-o zi și începutul programului de muncă în ziua imediat următoare, nu poate fi mai mică decât durata dublă a timpului de muncă zilnic, adică din cele 24 de ore trebuie să muncești 8 ore, iar 16 ore trebuie să te odihnești. 9.6.11. Cât durează repaosul suplimentar? Repausul săptămânal se acordă timp de 2 zile consecutive, de regulă, sâmbăta și duminica. În cazul în care un repaus simultan pentru întregul personal al unităţii în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau ar compromite funcţionarea normală a unităţii, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al unităţii, cu condiţia ca una din zilele libere să fie duminica. În unităţile în care, datorită specificului muncii, nu se poate acorda repausul săptămânal în ziua de duminică, salariaţii vor beneficia de două zile libere în cursul săptămânii și de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă. Durata repausului săptămânal neîntrerupt, în orice caz, nu trebuie să fie mai mică de 42 de ore, cu excepţia cazurilor când săptămâna de muncă este de 6 zile. În mod normal, munca în zilele de repaus este interzisă. Prin excepţie, angajatorul poate dispune atragerea salariaţilor la muncă în zilele de repaus. Acest lucru se admite în modul și în cazurile prevăzute la art. 104 alin.(2) și (3) din Codul muncii. Nu se admite atragerea la muncă în zilele de repaus a salariaţilor în vârstă de până la 18 ani, a femeilor gravide, a femeilor aflate în concediu postnatal și a femeilor care au copii în vârstă de până la 3 ani. Invalizii de gradele I și II, femeile care au copii în vârstă de la 3 la 6 ani (copii invalizi în vârstă de până la 16 ani), persoanele care îmbină concediile pentru îngrijirea copilului prevăzute la art. 126 și 127 alin.(2) cu activitatea de muncă și salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot presta munca în zilele de repaus numai cu acordul lor scris. Totodată, angajatorul este obligat să informeze în scris salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza munca în zilele de repaus. 9.6.12. Care sunt zilele de sărbătoare nelucrătoare? În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sunt: • 1 ianuarie – Anul Nou; • 7 și 8 ianuarie – Nașterea lui Iisus Hristos (Crăciunul); 522 DR EPTUL MU NCII • • • • • 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii; prima și a doua zi de Paște, conform calendarului bisericesc; ziua de luni la o săptămână după Paște (Paștele Blajinilor); 1 mai – Ziua Internaţională a Solidarităţii Oamenilor Muncii; 9 mai – Ziua Victoriei și a Comemorării Eroilor Căzuţi pentru Independenţa Patriei; • 27 august – Ziua Independenţei; • 31 august – sărbătoarea „Limba Noastră”; • ziua hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, orașului, comunei, satului. În scopul utilizării optime de către salariaţi a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, Guvernul este în drept să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile. În zilele de sărbătoare nelucrătoare se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice și de producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum și lucrările urgente de reparaţie și de încărcare-descărcare. În cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămânal, salariul mediu pentru aceste zile nu se menţine. 9.6.13. Care este durata concediului de odihnă anual? Trebuie să cunoști că orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă beneficiază de dreptul la concediu de odihnă anual. Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat pentru toţi salariaţii. Orice înţelegere prin care se renunţă, total sau parţial, la acest drept este nulă. Tuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 28 de zile calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Pentru salariaţii din unele ramuri ale economiei naţionale (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, serviciul public etc.), prin lege se poate stabili o altă durată a concediului de odihnă anual (calculată în zile calendaristice). 9.6.14. Care este modul de acordare a concediului de odihnă anual? Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă. Înainte de expirarea a 6 luni de muncă la unitate, concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă, în baza unei cereri scrise, următoarelor categorii de salariaţi: – femeilor – înainte de concediul de maternitate sau imediat după el; – salariaţilor în vârstă de până la 18 ani; Capitolul IX 523 – salariaţilor transferaţi dintr-o unitate în alta; – altor salariaţi, conform legislaţiei în vigoare. Concediul de odihnă pentru primul an de muncă poate fi acordat salariatului şi înainte de expirarea a 6 luni de muncă la unitate. Concediul de odihnă anual pentru următorii ani de muncă poate fi acordat salariatului, în baza unei cereri scrise, în orice timp al anului, conform programării stabilite. Concediul poate fi acordat integral sau, în baza unei cereri scrise a salariatului, poate fi divizat în părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile calendaristice. Concediul de odihnă anual se acordă salariatului în temeiul ordinului emis de angajator. 9.6.15. Cum are loc programarea concediului de odihnă anual? Programarea concediilor de odihnă anuale este obligatorie atât pentru angajator, cât și pentru salariat. Programarea concediilor pentru anul următor se face de către angajator, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, cu cel puţin 2 săptămâni înainte nainte de sf sfârșitul fiecărui an calendaristic. La programarea concediilor de odihnă anuale se ţine cont atât de dorinţa salariaţilor, cât și de necesitatea asigurării bunei funcţionări a unităţii. Salariaţilor ale căror soţii se află în concediu de maternitate li se acordă, în baza unei cereri scrise, concediul de odihnă anual concomitent cu concediul soţiilor. Salariaţilor în vârstă de până la 18 ani, părinţilor care au 2 și mai mulţi copii în vârstă de până la 16 ani sau un copil invalid și părinţilor singuri care au un copil în vârstă de până la 16 ani concediile de odihnă anuale li se acordă în perioada de vară sau, în baza unei cereri scrise, în orice altă perioadă a anului. Salariatul trebuie să fie prevenit, în formă scrisă, despre data începerii concediului cu cel puţin 2 săptămâni înainte. 9.6.16. Ce este indemnizaţia de concediu? În timpul concediului, salariatul nu muncește, respectiv nu este nici remunerat. Totuși, legea garantează salariaţilor dreptul la indemnizaţia de concediu. Astfel, pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea salariului mediu lunar pentru perioada respectivă. Modul de calculare a indemnizaţiei de concediu este stabilit de Guvern. Indemnizaţia de concediu se plătește de către angajator cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu. În caz de deces al salariatului, indemnizaţia ce i se cuvine, inclusiv pentru concediile nefolosite, se 524 DR EPTUL MU NCII plătește integral soţului (soţiei), copiilor majori sau părinţilor defunctului, iar în lipsa acestora – altor moștenitori, în conformitate cu legislaţia în vigoare. 9.6.17. Ce este concediul neplătit? Din motive familiale și din alte motive întemeiate, în baza unei cereri scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimţământul angajatorului, un concediu neplătit cu o durată de până la 60 de zile calendaristice, în care scop se emite un ordin. Unuia dintre părinţii care au 2 și mai mulţi copii în vârstă de până la 14 ani (sau un copil invalid), părinţilor singuri necăsătoriţi care au un copil de aceeași vârstă li se acordă anual, în baza unei cereri scrise, un concediu neplătit cu o durată de cel puţin 14 zile calendaristice. Acest concediu poate fi alipit la concediul de odihnă anual sau poate fi folosit aparte (în întregime sau divizat) în perioadele stabilite de comun acord cu angajatorul. 9.6.18. Care sunt concediile sociale? Codul muncii reglementează următoarele concedii sociale de care pot beneficia salariaţii: 1. Concediul medical plătit, care se acordă tuturor salariaţilor în baza certificatului medical eliberat potrivit legislaţiei în vigoare (vezi art. 123 din Codul muncii). 2. Concediul de maternitate, care se acordă femeilor salariate și ucenicelor, precum și soţiilor aflate în întreţinerea salariaţilor, ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice și concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul nașterilor complicate sau al nașterii a doi sau mai mulţi copii – 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii. În baza unei cereri scrise, după expirarea concediului de maternitate, se poate acorda un concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani cu achitarea indemnizaţiei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit opţional, în baza unei cereri scrise, şi de tatăl copilului, bunică, bunic sau altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi de tutore (vezi art. 124 din Codul muncii). 3. Concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani (vezi art. 126 din Codul muncii). 4. Concediile pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă (vezi art. 127 din Codul muncii). 9.7. Ce trebuie să se știe despre salarizare? Dreptul de a fi remunerat pentru munca prestată este unul din drepturile fundamentale ale salariatului, căci prin remunerarea muncii acesta se Capitolul IX 525 deosebește de un sclav. De aceea este foarte important ca orice salariat să cunoască din ce se compune salariul lui, care sunt regulile stabilite de lege cu privire la achitarea acestuia și ce reţineri din salariu pot avea loc. O asemenea informaţie se conţine în prezentul capitol. 9.7.1. Ce este salariul și din ce se compune? Salariul reprezintă orice recompensă sau câștig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. Retribuirea muncii salariatului depinde de cererea și oferta forţei de muncă pe piaţa muncii, de cantitatea, calitatea și complexitatea muncii, de condiţiile de muncă, de calităţile profesionale ale salariatului, de rezultatele muncii lui și/sau de rezultatele activităţii economice a unităţii. La stabilirea și achitarea salariului nu se admite nicio discriminare pe criterii de sex, vârstă, handicap, origine socială, situaţie familială, apartenenţă la o etnie, rasă sau naţionalitate, opţiuni politice sau convingeri religioase, apartenenţă sau activitate sindicală. Salariul include: 1. Salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei). 2. Salariul suplimentar (adaosurile și sporurile la salariul de bază). 3. Alte plăţi de stimulare și compensare. Angajatorul este obligat să îi comunice salariatului despre mărimea salariului, forma de remunerare, modul de calculare a salariului, periodicitatea și locul de plată, reţinerile, alte condiţii referitoare la salariu și modificările acestora. Legislaţia în domeniul salarizării se bazează pe Constituţia Republicii Moldova și include Codul muncii (art. 135-165), Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002 (Monitorul Oficial nr. 50-52 din 11.04.2002) și alte acte normative. 9.7.2. Ce este salariul minim garantat? Salariul minim reprezintă mărimea minimă a remunerării, stabilită de către stat pentru o muncă simplă, necalificată, sub nivelul căreia angajatorul nu este în drept să plătească pentru norma de muncă pe lună sau pe oră îndeplinită de salariat. Orice salariat are dreptul la un salariu minim garantat. În salariul minim nu se includ adaosurile, sporurile, plăţile de stimulare și compensare. Cuantumul salariului minim se garantează salariaţilor numai cu condiţia executării de către ei a obligaţiilor (normelor) de muncă în orele de program stabilite de legislaţia în vigoare. Salariul minim se stabilește prin hotărâre de Guvern, după consultarea patronatelor și sindicatelor, în funcţie de condiţiile economice concrete, de 526 DR EPTUL MU NCII nivelul salariului mediu pe economia naţională, de nivelul prognozat al ratei inflaţiei, precum și de alţi factori social-economici. De reţinut: cuantumul salariului minim este obligatoriu pentru toţi angajatorii care utilizează munca salariată. Acest cuantum nu poate fi micșorat nici prin contractul colectiv de muncă, nici prin contractul individual de muncă! 9.7.3. Care este modul de plată a salariului? Salariul se plătește în monedă naţională. Cu acordul scris al salariatului, se permite plata salariului prin instituţiile bancare sau oficiile poștale, cu achitarea serviciilor respective din contul angajatorului. Plata salariului în natură este interzisă. Salariul se plătește periodic, nemijlocit salariatului sau persoanei împuternicite de acesta, în baza unei procuri autentificate, la locul de muncă al salariatului, în zilele de lucru stabilite în contractul colectiv sau individual de muncă, dar: – nu mai rar decât de două ori pe lună pentru salariaţii remuneraţi pe unitate de timp sau în acord; – nu mai rar decât o dată pe lună pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare ale funcţiei; – plata salariului pentru o lucrare ocazională, care durează mai puţin de 2 săptămâni, se efectuează imediat după executarea acesteia. De reţinut: la achitarea salariului, angajatorul este obligat să informeze în scris fiecare salariat despre părţile componente ale salariului ce i se cuvine pentru perioada respectivă, despre mărimea și temeiurile reţinerilor efectuate, despre suma totală pe care urmează să o primească, precum și să asigure efectuarea înscrierilor respective în registrele contabile! În caz de deces al salariatului, salariul și alte plăţi ce i se cuvin se plătesc integral soţului (soţiei), copiilor majori sau părinţilor defunctului, iar în lipsa acestora – altor moștenitori, în conformitate cu legislaţia în vigoare. 9.7.4. În ce cazuri angajatorul poate efectua reţineri din salariul angajatului? Reţinerile din salariu se pot face numai în cazurile prevăzute de lege. Reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaţilor faţă de angajator se pot face în baza ordinului acestuia doar în următoarele cazuri: – pentru restituirea avansului eliberat în contul salariului; – pentru restituirea sumelor plătite în plus în urma unor greșeli de calcul; Capitolul IX – – 527 pentru acoperirea avansului necheltuit și nerestituit la timp, eliberat pentru deplasare în interes de serviciu sau transferare într-o altă localitate ori pentru necesităţi gospodărești, dacă salariatul nu contestă temeiul și cuantumul reţinerilor; pentru repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina salariatului. Salariul plătit în plus salariatului de către angajator (inclusiv în cazul aplicării greșite a legislaţiei în vigoare) nu poate fi urmărit, cu excepţia cazurilor unei greșeli de calcul. 9.8. Ce trebuie să se cunoască despre disciplina muncii? Din acest capitol se poate afla în ce constă disciplina muncii, ce drepturi și obligaţii au salariatul și angajatorul în acest sens, ce fel de stimulări pot fi aplicate de către angajator pentru succesele în muncă ale salariatului și căror sancţiuni disciplinare poate fi supus salariatul pentru încălcarea disciplinei. 9.8.1. Ce este disciplina muncii? Disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu Codul muncii, cu alte acte normative, cu contractele colective și cu cele individuale de muncă, precum și cu regulamentul intern al unităţii. Disciplina de muncă se asigură în unitate prin crearea de către angajator a condiţiilor economice, sociale, juridice și organizatorice necesare prestării unei munci de înaltă productivitate, prin formarea unei atitudini conștiente faţă de muncă, prin aplicarea de stimulări și recompense pentru muncă conștiincioasă, precum și de sancţiuni în caz de comitere a unor abateri disciplinare. 9.8.2. Ce fel de stimulări poate aplica angajatorul pentru succesele în muncă ale salariatului? Pentru succese în muncă, angajatorul poate aplica stimulări sub formă de: 1. mulţumiri; 2. premii; 3. cadouri de preţ; 4. diplome de onoare; 5. alte modalităţi de stimulare a salariaţilor. Pentru succese deosebite în muncă, merite faţă de societate și faţă de stat, salariaţii pot fi propuși la distincţii de stat (ordine, medalii, titluri onorifice), lor li se pot decerna premii de stat. De asemenea, salariaţilor care își îndeplinesc conștiincios și eficient obligaţiile de muncă li se acordă, în mod prioritar, avantaje și înlesniri în domeniul deservirii social-culturale, locative și de trai 528 DR EPTUL MU NCII (bilete în instituţii balneosanatoriale, case de odihnă etc.). Acești salariaţi beneficiază, de asemenea, de dreptul prioritar la avansare în serviciu. Stimulările se consemnează într-un ordin, se aduc la cunoștinţa colectivului de muncă și se înscriu în carnetul de muncă al salariatului. 9.8.3. Ce sancţiuni disciplinare poate aplica angajatorul faţă de salariat? Pentru încălcarea disciplinei de muncă,, anga angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: 1. avertismentul; 2. mustrarea; 3. mustrarea aspră; 4. concedierea (în temeiurile prevăzute la art. 86, alin.(1), lit. g)-r) din Codul muncii). Legea poate prevedea pentru unele categorii de salariaţi și alte sancţiuni disciplinare, însă este interzisă aplicarea amenzilor și a altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă. La aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea abaterii disciplinare comise și de alte circumstanţe obiective. Este de reţinut că pentru aceeași abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune! 9.8.4. Care este modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare? Până la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului și un reprezentant al salariaţilor. În funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze și o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-și explice atitudinea și să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele și justificările pe care le consideră necesare. Sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de o lună din ziua constatării ei, ffără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical. De reţinut: sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare, iar în urma reviziei sau a controlului activităţii economico-financiare – după expirarea a 2 ani de la data comiterii. În n termenele indicate nu se include durata desf desfășurării procedurii penale! Capitolul IX 529 Sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin, în care se indică în mod obligatoriu: temeiurile de fapt și de drept ale aplicării sancţiunii, termenul în care sancţiunea poate fi contestată și organul în care sancţiunea poate fi contestată. Ordinul de sancţionare se comunică salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii, iar în cazul în care acesta activează într-o subdiviziune interioară a unităţii (filială, reprezentanţă, serviciu desconcentrat etc.) aflată în altă localitate – în termen de cel mult 15 zile lucrătoare și produce efecte de la data comunicării. Refuzul salariatului de a confirma prin semnătură comunicarea ordinului se fixează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului și un reprezentant al salariaţilor. De reţinut: ordinul de sancţionare poate fi contestat de către salariat în instanţa de judecată! 9.8.5. Care este termenul de validitate și care sunt efectele sancţiunilor disciplinare aplicate? Termenul de validitate a sancţiunii disciplinare nu poate depăși un an din ziua aplicării. Dacă pe parcursul acestui termen salariatul nu va fi supus unei noi sancţiuni disciplinare, se consideră că sancţiunea disciplinară nu i-a fost aplicată. Totodată, angajatorul care a aplicat sancţiunea disciplinară este în drept să o revoce în decursul unui an din proprie iniţiativă, la rugămintea salariatului, la demersul reprezentanţilor salariaţilor sau al șefului nemijlocit al salariatului. În interiorul termenului de validitate a sancţiunii disciplinare, salariatului sancţionat nu i se pot aplica stimulări. 9.8.6. Ce este regulamentul intern al unităţii? Regulamentul intern al unităţii este un act juridic care se întocmește în fiecare unitate, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, și se aprobă prin ordinul angajatorului. Regulamentul intern al unităţii trebuie să conţină următoarele prevederi: – protecţia și igiena muncii în cadrul unităţii; – respectarea principiului nediscriminării, eliminarea hărţuirii sexuale şi a oricărei forme de lezare a demnităţii în muncă; – drepturile, obligaţiile și răspunderea angajatorului și ale salariaţilor; – disciplina muncii în unitate; – abaterile disciplinare și sancţiunile aplicabile potrivit legislaţiei în vigoare; – procedura disciplinară; 530 DR EPTUL MU NCII – – regimul de muncă și de odihnă; alte reglementări privind raporturile de muncă în unitate. Regulamentul intern al unităţii se aduce la cunoștinţa salariaţilor, sub semnătură, de către angajator și produce efecte juridice pentru aceștia de la data încunoștinţării. Obligaţia familiarizării salariaţilor, sub semnătură, cu conţinutul regulamentului intern al unităţii trebuie îndeplinită de angajator în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării regulamentului. Regulamentul intern se afișează în toate subdiviziunile structurale ale unităţii. 9.9. Ce trebuie să știi despre răspunderea materială în dreptul muncii? 9.9.1. În ce constă răspunderea materială în dreptul muncii? Codul muncii impune obligaţia uneia dintre părţile contractului individual de muncă (angajator sau salariat) de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părţi. Astfel, angajatorul sau salariatul care a cauzat, în legătură cu exercitarea obligaţiilor sale de muncă, un prejudiciu material și/sau moral celeilalte părţi repară acest prejudiciu conform prevederilor Codului muncii și altor acte normative. Răspunderea materială a angajatorului faţă de salariat nu poate fi mai mică, iar a salariatului faţă de angajator – mai mare decât cea prevăzută de lege. Încetarea raporturilor de muncă după cauzarea prejudiciului material și/sau a celui moral nu presupune eliberarea părţii contractului individual de muncă de repararea prejudiciului prevăzută de lege. 9.9.2. În ce cazuri angajatorul repară prejudiciul cauzat salariatului? Angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material și cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci. Angajatorul este obligat să compenseze salariatului salariul pe care acesta nu l-a primit, în toate cazurile privării ilegale de posibilitatea de a munci. Această obligaţie survine, în particular, în caz de: – refuz neîntemeiat de angajare; – eliberare ilegală din serviciu sau transfer ilegal la o altă muncă; – staţionare a unităţii din vina angajatorului, cu excepţia perioadei șomajului tehnic; – reţinere a eliberării carnetului de muncă; – reţinere a plăţii salariului; – reţinere a tuturor plăţilor sau a unora din ele în caz de eliberare din serviciu; Capitolul IX – – 531 răspândire, prin orice mijloace (de informare în masă, referinţe scrise etc.), a informaţiilor calomnioase despre salariat; neîndeplinire în termen a hotărârii organului competent de jurisdicţie a muncii care a soluţionat un litigiu (conflict) având ca obiect privarea de posibilitatea de a munci. În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului, a indemnizaţiei de concediu, a plăţilor în caz de eliberare sau a altor plăţi prevăzute de Codul muncii, cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen. 9.9.3. Ce trebuie să facă salariatul în cazul în care i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral de către angajatorul său? Angajatorul care, în urma îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor sale prevăzute de contractul individual de muncă, a cauzat un prejudiciu material salariatului repară acest prejudiciu integral. Mărimea prejudiciului material se calculează conform preţurilor de piaţă existente în localitatea respectivă la data reparării prejudiciului, conform datelor statistice. Prin acordul părţilor, prejudiciul material poate fi reparat în natură. Pentru a-i fi reparat prejudiciul, salariatul va trebui să depună o cerere scrisă privind repararea prejudiciului material și celui moral angajatorului. Angajatorul este obligat să înregistreze cererea respectivă, s-o examineze și să emită ordinul corespunzător în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducându-l la cunoștinţă salariatului sub semnătură. Dacă nu va fi de acord cu ordinul angajatorului sau dacă ordinul respectiv nu va fi emis în termenul stabilit, salariatul este în drept să adreseze o cerere instanţei de judecată pentru soluţionarea litigiului individual de muncă apărut. 9.9.4. Ce răspundere poartă salariatul pentru prejudiciul cauzat angajatorului? Salariatul este obligat să repare prejudiciul material cauzat angajatorului, dacă legea nu îl scutește de această obligaţie. La stabilirea răspunderii materiale, în prejudiciul ce urmează a fi reparat nu se include venitul ratat de angajator ca urmare a faptei săv ă ârșite de salariat. Dacă prejudiciul material a fost ăv cauzat angajatorului printr-o faptă ce întrunește elementele constitutive ale conținutului infracțiunii, răspunderea se stabilește potrivit Codului penal. 9.9.5. În ce cazuri salariatul nu va purta răspundere pentru prejudiciul cauzat? Salariatul este eliberat de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat: 1. În caz de forţă majoră, confirmată în modul stabilit de lege; 532 DR EPTUL MU NCII 2. În caz de extremă necesitate; 3. În caz de legitimă apărare; 4. În caz de executare a unei obligaţii legale sau contractuale, precum și în limitele riscului normal de producţie. Important este să știţi că salariaţii nu răspund pentru pierderile legate de procesul de producţie, care se încadrează în limitele prevăzute de normele tehnologice sau de legislaţia în vigoare, pentru prejudiciile materiale provocate în circumstanţe neprevăzute care nu puteau fi înlăturate, precum și în alte cazuri similare. Totodată, ţinând cont de circumstanţele concrete în care a fost cauzat prejudiciul material, legea îi acordă dreptul angajatorului să renunţe, integral sau parţial, la repararea acestuia de către salariatul vinovat. 9.9.6. În ce limite răspunde salariatul pentru prejudiciul cauzat angajatorului? Legea impune ca regulă generală răspunderea limitată a salariatului pentru prejudiciul cauzat angajatorului. Potrivit art. 336 din Codul muncii, pentru prejudiciul cauzat angajatorului, salariatul poartă răspundere materială în limitele salariului mediu lunar lunar, dacă legea nu prevede altfel. Prin excepţie, salariatul poate purta și răspundere materială deplină. Răspunderea materială deplină a salariatului constă în obligaţia lui de a repara integral prejudiciul material cauzat. Salariatul poate fi tras la răspundere materială deplină pentru prejudiciul material cauzat doar în cazurile prevăzute la art. 338 din Codul muncii. Salariaţii în vârstă de până la 18 ani poartă răspundere materială deplină doar pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului material, precum și pentru prejudiciul cauzat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică ori toxică sau în urma comiterii unei infracţiuni. Salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului doar în cazurile când: 1. între salariat și angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor și a altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri (art. 339 din Codul muncii); 2. salariatul a primit bunurile și alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice; 3. prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărâre judecătorească; 4. prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut de lege; Capitolul IX 533 5. prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării lor, precum și a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie și a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă; 6. în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă; 7. prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.Conducătorii unităţilor și adjuncţii lor, șefii serviciilor contabile, contabilii-șefi, șefii de subdiviziuni și adjuncţii lor poartă răspundere materială în mărimea prejudiciului cauzat din vina lor dacă acesta este rezultatul: 1. consumului ilicit de valori materiale și mijloace bănești; 2. irosirii (folosirii nejustificate) a investiţiilor, creditelor, granturilor, împrumuturilor acordate unităţii; 3. ţinerii incorecte a evidenţei contabile sau al păstrării incorecte a valorilor materiale și a mijloacelor bănești; 4. altor circumstanţe, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare. De reţinut: contractul scris cu privire la răspunderea materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vârsta de 18 ani și care deţine o funcţie sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise. Nomenclatorul funcţiilor și lucrărilor menţionate, precum și contractul-tip cu privire la răspunderea materială individuală deplină sunt aprobate de Guvern (vezi Hotărârea nr. 449 din 29.04.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 73-76 din 07.05.2004)! 9.9.7. Cum se determină mărimea prejudiciului material cauzat de salariat? Mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidenţă contabilă. În cazul sustragerii, pierderii, distrugerii sau deteriorării bunurilor angajatorului atribuite la mijloacele fixe, mărimea prejudiciului material se calculează pornindu-se de la costul de inventar (preţul de cost) al valorilor materiale, minus uzura, conform normelor stabilite, iar în cazul altor valori materiale prejudiciul se stabilește pornindu-se de la preţurile din localitatea respectivă la data cauzării prejudiciului, conform datelor statistice. Este important să cunoști că, până la emiterea ordinului privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat de 534 DR EPTUL MU NCII lege să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit și a cauzelor apariţiei lui. Pentru efectuarea anchetei de serviciu, angajatorul este în drept să creeze, prin ordin, o comisie cu participarea specialiștilor în materie. Pentru stabilirea cauzei apariţiei prejudiciului material este obligatorie solicitarea unei explicaţii în scris de la salariat. Refuzul de a o prezenta se consemnează într-un proces-verbal semnat de către un reprezentant al angajatorului și, respectiv, al salariaţilor. Salariatul are dreptul să ia cunoștinţă de toate materialele acumulate în procesul anchetei de serviciu. 9.9.8. Cum se repară prejudiciul material cauzat de salariat? 9.9.8.1. Repararea benevolă a prejudiciului material cauzat de salariat Salariatul vinovat de cauzare angajatorului a unui prejudiciu material îl poate repara benevol, integral sau parţial. Dacă salariatul și angajatorul au ajuns la un acord, se permite repararea prejudiciului material cu achitarea în rate. În acest caz, salariatul prezintă angajatorului un angajament scris privind repararea benevolă a prejudiciului, cu indicarea termenelor concrete de achitare. Dacă salariatul care și-a asumat acest angajament a încetat raporturile de muncă cu angajatorul, datoria neachitată se restituie în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Cu acordul scris al angajatorului, salariatul poate repara prejudiciul material cauzat substituindu-l printr-un echivalent sau reparând ceea ce a deteriorat. 9.9.8.2. Repararea silit silită a prejudiciului material cauzat de salariat În cazul în care salariatul nu a reparat benevol prejudiciul cauzat, angajatorul este în drept să dispună reţinerea din salariu în vederea stingerii datoriei. Reţinerea de la salariatul vinovat a sumei prejudiciului material care nu depășește salariul mediu lunar se efectuează prin ordinul angajatorului, care trebuie să fie emis în termen de cel mult o lună din ziua stabilirii mărimii prejudiciului. Dacă suma prejudiciului material ce urmează a fi reţinută de la salariat depășește salariul mediu lunar sau dacă a fost omis termenul menţionat, reţinerea se efectuează conform hotărârii instanţei de judecată. La fiecare plată a salariului, cuantumul total al reţinerilor nu poate să depășească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare – 50 la sută din salariul ce i se cuvine salariatului. De reţinut: în cazul în care angajatorul nu respectă modul stabilit pentru repararea prejudiciului material, salariatul este în drept să sesizeze instanţa de judecată. Iar în caz de apariţie a divergenţelor privind modul de reparare a prejudiciului material, părţile sunt în drept să sesezeze instanţa de judecată în termen de un an din ziua constatării mărimii prejudiciului! Capitolul IX 535 9.10. Ce trebuie să știi despre soluţionarea litigiilor de muncă? 9.10.1. Ce este un litigiu individual de muncă? Litigiile de muncă sunt acele divergenţe apărute între salariat și angajator în legătură cu încheierea, executarea sau desfacerea contractului individual de muncă. Deosebim litigii individuale de muncă și litigii colective de muncă. Se consideră litigii individuale de muncă divergenţele dintre salariat și angajator privind: 1. încheierea contractului individual de muncă (de exemplu: refuzul nemotivat de angajare în muncă) ă; ă) 2. executarea contractului individual de muncă (de exemplu: refuzul angajatorului de a crea condiţii normale de muncă sau încălcarea normelor de protecţie a muncii); 3. modificarea contractului individual de muncă (de exemplu: în caz de transfer nelegitim al salariatului la o altă muncă) ă; ă) 4. suspendarea contractului individual de muncă (de exemplu: în caz de refuz nemotivat al angajatorului de a acorda concediul de odihnă anual); 5. încetarea și nulitatea, parţială sau totală, a contractului individual de muncă (de exemplu: în caz de concediere ilegală a salariatului); 6. plata despăgubirilor în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de către una din părţile contractului individual de muncă; 7. neeliberarea în termen a carnetului de muncă sau înscrierile incorecte efectuate în acesta; 8. alte probleme ce decurg din raporturile individuale de muncă. 9.10.2. Care este procedura de soluţionare a litigiilor individuale de muncă? Cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată: – în termen de 3 luni de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său; – în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului. Cererile depuse cu omiterea, din motive întemeiate, a termenelor prevăzute la alin.(1) pot fi repuse în termen de instanţa de judecată. Instanţa de judecată va convoca părţile litigiului în timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, va examina cererea de soluţionare a litigi- 536 DR EPTUL MU NCII ului individual de muncă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia și va emite o hotărâre cu drept de atac conform Codului de procedură civilă. Instanţa de judecată va remite hotărârea sa părţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii. Angajatorul este obligat să execute imediat, conform Codului de procedur civilă, hotărârea (decizia) instanţei de judecată despre restabilirea drepturiră lor salariatului ce decurg din raporturile de muncă și din alte raporturi legate nemijlocit de acestea. Neexecutarea actelor atrage efectele prevăzute de Codul de executare. Despre procedura de examinare a litigiilor individuale de muncă şi executare silită a hotărârilor judecătoreşti se poate afla mai mult din capitolul 15. De reţinut: salariaţii sau reprezentanţii acestora care adresează instanţelor de judecată cereri de soluţionare a litigiilor și conflictelor ce decurg din raporturile de muncă (inclusiv pentru a ataca hotărârile și deciziile judecătorești privind litigiile și conflictele vizate) sunt scutiţi de plata cheltuielilor judiciare (a taxei de stat și a cheltuielilor legate de judecarea pricinii)! 9.10.3. Ce este un litigiu colectiv de muncă? Prin conflicte colective de muncă se înţeleg divergenţele nesoluţionate dintre salariaţi (reprezentanţii lor) și angajatori (reprezentanţii lor) privind: 1. stabilirea și modificarea condiţiilor de muncă (inclusiv a salariului); 2. purtarea negocierilor colective, încheierea, modificarea și executarea contractelor colective de muncă și a convenţiilor colective; 3. refuzul angajatorului de a lua în considerare poziţia reprezentanţilor salariaţilor în procesul adoptării, în cadrul unităţii, a actelor juridice ce conţin norme ale dreptului muncii; 4. divergenţele referitoare la interesele economice, sociale, profesionale și culturale ale salariaţilor, apărute la diferite niveluri între partenerii sociali. 9.10.4. Ce poate duce la apariţia unui conflict colectiv de muncă? În toate cazurile în care într-o unitate există premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă, reprezentanţii salariaţilor au dreptul să înainteze angajatorului revendicările lor privind stabilirea unor noi condiţii de muncă sau modificarea celor existente, purtarea negocierilor colective, încheierea, modificarea și executarea contractului colectiv de muncă. Aceste revendicări ale salariaţilor se înaintează angajatorului (reprezentanţilor acestuia) în formă scrisă și trebuie să fie motivate și să conţină referiri concrete la normele încălcate ale legislaţiei în vigoare. Capitolul IX 537 Angajatorul este obligat să primească revendicările înaintate, să le înregistreze în modul stabilit și să răspundă în scris reprezentanţilor salariaţilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării revendicărilor. Momentul declanșării conflictului colectiv de muncă reprezintă data la care a fost comunicată hotărârea angajatorului (reprezentanţilor săi la diferite niveluri) privind refuzul, total sau parţial, de a îndeplini revendicările salariaţilor (reprezentanţilor lor) ori data la care angajatorul (reprezentanţii săi) sau autoritatea publică respectivă urma să răspundă la aceste revendicări, ori data întocmirii procesului-verbal privind divergenţele în cadrul negocierilor colective. 9.10.5. În ce constă procedura de conciliere? Prin procedură de conciliere se înţelege examinarea conflictului colectiv de muncă, în scopul soluţionării lui, în cadrul unei comisii de conciliere. Comisia de conciliere se constituie dintr-un număr egal de reprezentanţi ai părţilor conflictului, la iniţiativa uneia din ele. Comisia de conciliere se constituie „adhoc”, ori de câte ori apare un conflict colectiv de muncă. Drept temei pentru constituirea comisiei de conciliere servesc ordinul angajatorului (reprezentanţilor acestuia) și hotărârea (decizia) respectivă a reprezentanţilor salariaţilor. Președintele comisiei de conciliere este ales cu majoritatea voturilor membrilor comisiei. Dezbaterile comisiei de conciliere sunt consemnate într-un proces-verbal întocmit în 2 sau mai multe exemplare, după caz, în care se vor indica măsurile generale sau parţiale de soluţionare a conflictului, asupra cărora au convenit părţile. În cazul în care membrii comisiei de conciliere au ajuns la o înţelegere asupra revendicărilor înaintate de reprezentanţii salariaţilor, comisia va adopta, în termen de 5 zile lucrătoare, o decizie obligatorie pentru părţile conflictului, pe care o va remite acestora în termen de 24 de ore din momentul adoptării. Dacă membrii comisiei de conciliere nu au ajuns la o înţelegere, președintele comisiei va informa în scris despre acest lucru părţile conflictului în termen de 24 de ore. 9.10.6. În ce cazuri litigiile colective de muncă se examinează de către instanţa de judecată? În situaţia în care părţile conflictului nu au ajuns la o înţelegere sau nu sunt de acord cu decizia comisiei de conciliere, fiecare din ele este în drept să depună, în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei sau primirii informaţiei, o cerere de soluţionare a conflictului în instanţa de judecată. Instanţa de judecată va convoca părţile conflictului în timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii și o va examina în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, emiţând o hotărâre cu drept 538 DR EPTUL MU NCII de atac conform Codului de procedur procedură civilă. Instanţa de judecată va remite hotărârea sa părţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii. Cererile privind soluţionarea conflictelor colective de muncă referitoare la constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă, a convenţiei colective sau a unor clauze ale acestora pot fi depuse de părţi la instanţele de judecată începând cu data semnării contractului colectiv de muncă sau a convenţiei colective. Cererile privind soluţionarea conflictelor colective de muncă referitoare la constatarea legalităţii grevei pot fi depuse de părţi la instanţele de judecată începând cu data declarării grevei. 9.10.7. Ce este greva și cum poţi recurge la ea? Greva reprezintă refuzul benevol al salariaţilor de a-și îndeplini, total sau parţial, obligaţiile de muncă, în scopul soluţionării conflictului colectiv de muncă declanșat. Greva poate fi declarată doar în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic și social ale salariaţilor și nu poate urmări scopuri politice. Participarea la grevă este liberă, nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă. Greva poate fi declarată dacă în prealabil au fost epuizate toate căile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă în cadrul procedurii de conciliere. Hotărârea privind declararea grevei se ia de către reprezentanţii salariaţilor și se aduce la cunoștinţa angajatorului cu 48 de ore înainte de declanșare. Copiile hotărârii privind declararea grevei pot fi remise, după caz, și organelor ierarhic superioare ale unităţii, patronatelor, sindicatelor, autorităţilor publice centrale și locale. De reţinut: participarea la grevă sau organizarea ei cu respectarea prevederilor legii nu constituie o încălcare a obligaţiilor de muncă și nu poate avea consecinţe negative pentru salariaţii aflaţi în grevă! Pe durata grevei salariaţii își menţin toate drepturile ce decurg din contractul individual și cel colectiv de muncă, cu excepţia drepturilor salariale. 9.11. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii unor categorii de salariaţi? 9.11.1. În ce constau particularităţile de reglementare a muncii unor categorii de salariaţi? Particularităţile de reglementare a muncii reprezintă un ansamblu de norme care specifică aplicarea faţă de anumite categorii de salariaţi a reglementă- Capitolul IX 539 rilor generale referitoare la muncă sau stabilesc pentru aceste categorii reguli suplimentare ce vizează domeniul menţionat. Categoriile de salariaţi cărora li se aplică particularităţile de reglementare a muncii sunt: – femeile, – persoanele cu obligaţii familiale, – salariaţilor în vârstă de până la 18 ani, – conducătorii de unităţi, – persoanele care prestează muncă prin cumul, – precum şi alte categorii de salariaţi. 9.11.2. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii femeilor şi persoanelor cu obligaţii familiale? Acestor categorii de salariaţi le sunt stabilite un şir de particularităţi de reglementare în diverse domenii ale dreptului muncii, precum: – Garanţii la angajare pentru femeile gravide şi persoanele cu copii în vârstă de până la 6 ani (a se vedea art. 247 al Codului muncii); – Lucrările la care este interzisă utilizarea muncii femeilor (a se vedea art. 248 al Codului muncii); – Limitarea trimiterii în deplasare a unor categorii de salariaţi (a se vedea art. 249 al Codului muncii); – Transferul la o muncă mai uşoară al femeilor gravide şi al femeilor care au copii în vârstă de până la 3 ani (a se vedea art. 250 al Codului muncii); – Interzicerea concedierii femeilor gravide şi a salariaţilor care îngrijesc copii în vârstă de până la 6 ani (a se vedea art. 251 al Codului muncii); – Garanţii pentru persoanele care îngrijesc copii lipsiţi de grijă maternă. 9.11.3. Care sunt particularităţile de reglementare a salariaţilor în vârsta de până la 18 ani? Pentru salariaţii în vârsta de până la 18 ani Codul muncii stabileşte următoarele particularităţile de reglementare: – Examenele medicale obligatorii preventive şi ulterioare până la atingerea vârstei de 18 ani (a se vedea art. 253 al Codului muncii); – Norma de muncă redusă (a se vedea art. 254 al Codului muncii); – Lucrările la care este interzisă utilizarea muncii persoanelor în vârstă de până la 18 ani (a se vedea art. 255 al Codului muncii); – Interzicerea trimiterii în deplasare a salariaţilor în vârstă de până la 18 ani (a se vedea art. 256 al Codului muncii); 540 DR EPTUL MU NCII – Garanţii suplimentare la concedierea salariaţilor în vârstă de până la 18 ani (a se vedea art. 257 al Codului muncii). 9.11.4. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii prin cumul? Munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lângă munca de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual de muncă distinct. Contractele individuale de muncă prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare. Munca prin cumul poate fi prestată atât în cadrul aceleiaşi unităţi, cât şi în alte unităţi. Pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere consimţământul angajatorului de la locul de muncă de bază. În contractul individual de muncă se va indica, în mod obligatoriu, că munca respectivă se prestează prin cumul. Durata concretă a timpului de muncă şi a timpului de odihnă la locul de muncă prin cumul se stabileşte în contractul individual de muncă. Salariaţii care prestează muncă prin cumul beneficiază de un concediu de odihnă anual, plătit conform funcţiei sau specialităţii cumulate, care se acordă concomitent cu concediul de odihnă anual de la locul de muncă de bază. Pe lângă temeiurile generale de încetare a contractului individual de muncă, contractul încheiat cu salariatul care prestează muncă prin cumul poate înceta şi în cazul încheierii unui contract individual de muncă cu o altă persoană care va exercita profesia, specialitatea sau funcţia respectivă ca profesie, specialitate sau funcţie de bază (art.86 alin.(1) lit.s) din Codul muncii). 9.11.5. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii salariaţilor angajaţi la lucrări sezoniere? – – – – – – – Exemplu Se consideră munci sezoniere: Exploatarea, întreţinerea şi repararea sistemelor de încălzire (centralele termice), profesiile - fochist, operator în sala de cazane; Recoltarea culturilor de câmp; Recoltarea plantelor pentru producerea vinului, fânajului; Pregătirea nutrețului însilozat; Recoltarea, sortarea şi ambalarea frunzelor de tutun; Recoltarea legumelor, fructelor; Altoirea viţei-de-vie şi plantarea butaşilor altoiţi în pepinieră; Capitolul IX 541 – – – Culesul strugurilor; Plantarea puieţilor de pomi fructiferi; Ambalarea producţiei finite în lăzi etc. Lucr ri sezoniere - se consideră lucrările care, în virtutea condiţiilor cliLucră materice şi a altor condiţii naturale, se efectuează într-o perioadă concretă a anului calendaristic, ce nu depăşeşte 6 luni. Nomenclatorul lucrărilor sezoniere se aprobă de Guvern (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1273 din 19.11.2004, publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 212-217 din 26.11.2004). Caracterul sezonier al muncii trebuie să fie specificat în contractul individual de muncă. La angajarea salariaţilor la lucrări sezoniere, termenul de probă nu poate fi mai mare de 2 săptămâni calendaristice. Salariatul angajat la lucrări sezoniere este obligat să prevină, în scris, angajatorul despre desfacerea contractului individual de muncă înainte de termen cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte. Iar angajatorul este obligat să-l preavizeze, sub semnătură, pe salariatul angajat la lucrări sezoniere despre încetarea contractului individual de muncă în legătură cu expirarea termenului cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte. 9.11.6. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii salariaţi lor angajaţi pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări? Încheind contractul individual de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări, salariatul se obligă să efectueze pentru angajator lucrarea stipulată în contract, conform unei anumite profesii, specialităţi, calificări, primind pe parcursul perioadei de efectuare a lucrării respective o recompensă lunară sub formă de salariu. Contractul individual de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări se încheie în cazul când stabilirea unui termen exact pentru finalizarea acesteia nu este posibilă. Părţile contractului pot conveni asupra unui termen general de executare, precum şi asupra termenelor de executare a unor părţi din lucrare. În cazul în care timpul necesar efectuării unei anumite lucrări depăşeşte perioada de 5 ani, contractul individual de muncă se va considera încheiat pe durată nedeterminată. Salariatul este obligat să înştiinţeze în scris angajatorul despre finalizarea lucrării nu mai târziu decât în ziua imediat următoare celei în care lucrarea a fost finalizată. La primirea înştiinţării, angajatorul este obligat să stabilească şi să comunice salariatului, prin aviz, data recepţionării lucrării. Lucrarea finalizată este recepţionată de angajator (sau de reprezentantul acestuia) la locul şi în modul stipulate în contract. Faptul recepţionării lucrării se fixează în actul de recepţionare 542 DR EPTUL MU NCII întocmit de angajator şi semnat de părţi, o copie de pe acesta înmânându-se în mod obligatoriu salariatului. Ziua recepţionării lucrării se consideră ultima zi de muncă a salariatului, dacă părţile nu au încheiat un nou contract individual de muncă. Încetarea înainte de termen a contractului individual de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări are loc în cazurile şi în modul prevăzute de Codul muncii pentru încetarea înainte de termen a contractului individual de muncă pe durată determinată (art.83). 9.11.7. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii la domiciliu? Salariaţi cu munca la domiciliu sunt considerate persoanele care au încheiat un contract individual de muncă privind prestarea muncii la domiciliu cu folosirea materialelor, instrumentelor şi mecanismelor puse la dispoziţie de angajator sau procurate din mijloace proprii. În cazul folosirii de către salariatul cu munca la domiciliu a instrumentelor şi mecanismelor proprii, acestuia i se plăteşte o compensaţie pentru uzura lor. Plata acestei compensaţii, precum şi compensarea altor cheltuieli legate de prestarea muncii la domiciliu se efectuează de angajator în modul stabilit de contractul individual de muncă. Modul şi termenele de asigurare a salariaţilor cu munca la domiciliu cu materie primă, materiale şi semifabricate, de efectuare a achitărilor pentru producţia finită, de restituire a contravalorii materialelor aparţinând salariaţilor cu munca la domiciliu, precum şi de preluare a producţiei finite, se stabilesc de contractul individual de muncă. Lucrările puse în sarcina salariaţilor cu munca la domiciliu nu le pot fi contraindicate conform certificatului medical şi trebuie să se execute în condiţii de respectare a normelor de protecţie şi igienă a muncii. Încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariaţii cu munca la domiciliu are loc în temeiurile generale prevăzute de prezentul cod. 9.11.8. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii salariaţilor care lucrează la angajatori persoane fizice? La încheierea contractului individual de muncă cu angajatorul persoană fizică, salariatul se obligă să îndeplinească o muncă neinterzisă de legislaţia în vigoare, prevăzută de contract. Contractul individual de muncă, încheiat în formă scrisă, va include, în mod obligatoriu, toate clauzele prevăzute la art. 49 al Codului muncii şi poate fi încheiat atât pe o durată nedeterminată, cât şi pe una determinată. Angajatorul persoană fizică este obligat: a) să întocmească, în formă scrisă, contractul individual de muncă cu salariatul şi să-l înregistreze la autoritatea administraţiei publice locale, care remite o copie a acestuia inspectoratului teritorial de muncă; Capitolul IX 543 b) să achite primele de asigurări sociale de stat şi alte plăţi obligatorii în modul şi mărimile prevăzute de legislaţia în vigoare; c) să perfecteze documentele necesare înregistrării, în modul stabilit, în calitate de contribuabil în sistemul public de asigurări sociale, a salariatului angajat pentru prima dată. Durata timpului de muncă nu poate fi mai mare, iar durata concediului de odihnă anual – mai mică decât cele stabilite de regulile generale. Despre modificarea clauzelor contractului individual de muncă angajatorul persoană fizică previne salariatul, în formă scrisă, cu cel puţin 14 zile calendaristice înainte. Salariatul care a încheiat un contract individual de muncă cu un angajator persoană fizică este obligat să-l prevină pe acesta despre demisia sa cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte. Angajatorul este obligat să-l preavizeze pe salariat, în formă scrisă, sub semnătură, despre apropiata eliberare din serviciu (art.82 lit.f) şi art.86) cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte. Ca document ce confirmă munca la angajatorul persoană fizică serveşte contractul individual de muncă încheiat în forma scrisă şi înregistrat la autoritatea administraţiei publice locale. Angajatorul persoană fizică nu are dreptul să facă înscrieri în carnetele de muncă ale salariaţilor şi să perfecteze carnete de muncă pentru persoanele care se angajează pentru prima dată. Perfectarea şi înscrierile în carnetele de muncă ale salariaţilor respectivi se fac de către organul care a înregistrat contractul individual de muncă. 9.11.9. Care sunt particularităţile de reglementare a muncii altor categorii de salariaţi? Codul muncii conţine reglementări specifice şi pentru alte categorii de salariaţi: – Munca salariaţilor cu contractul individual de muncă încheiat pe un termen de până la 2 luni (a se vedea art. 275 -278 din Codul muncii); – Munca salariaţilor din sfera transporturilor (a se vedea art. 293 -295 din Codul muncii); – Munca salariaţilor din sfera învăţământului (a se vedea art. 296 -301 din Codul muncii); – Munca salariaţilor din cadrul misiunilor diplomatice (a se vedea art. 302 -305 din Codul muncii); – Munca salariaţilor din asociaţiile religioase (a se vedea art. 275 -278 din Codul muncii); – Munca în tură continuă (a se vedea art. 317 -322 din Codul muncii); – ş.a. 544 DR EPTUL MU NCII ANEXE: Anexa nr. 1: Modele de cereri de angajare în câmpul muncii Domnului Mihai Rotaru, Primarul comunei Codreanca, raionul Strășeni Cerere de angajare în câmpul muncii Subsemnatul, Ion Negură, rog să fiu angajat în funcţia de inginer cadastral cu începere din 28 martie 2007. La cerere anexez următoarele acte: 1. Fișa personală de evidenţă a cadrelor. 2. Curriculum vitae (CV). 3. Copia diplomei. 4. Carnetul de muncă. ____ ____________ 200__ _________________ (semnătura) Domnului Director al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Dumitru Movileanu Cerere de angajare în câmpul muncii Subsemnata, Olga Ungureanu, domiciliată în or. Ialoveni, str. Luceafărul, nr. 3, rog să fiu angajată în funcţia de profesoară de chimie. La cerere anexez următoarele acte: 1. Fișa personală de evidenţă a cadrelor. 2. Curriculum vitae (CV). 3. Copia diplomei. 4. Carnetul de muncă. ____ ____________ 200__ _________________ (semnătura) Anexa nr. 2: Model de contract expus în anexă la Convenţia colectivă (nivel naţional) nr.4 din 25 iulie 2005 cu privire la modelul Contractului individual de muncă Capitolul IX 545 CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ nr.____ (model) „____”____________200__ _______________________ (localitatea) ______________________________________________________ (denumirea unităţii sau numele, prenumele angajatorului –persoană fizică) denumit(ă) în continuare „Angajator”, în persoana ________________ _____________________________________________________, (numele, prenumele, funcţia) pe de o parte, și dl (dna) ___________________________________, (numele, prenumele) denumit(ă) în continuare „Salariat”, pe de altă parte, conducându-se de prevederile articolelor 45-94 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr.154-XV din 28 martie 2003, au încheiat prezentul Contract individual de muncă, convenind asupra următoarelor: 1. Salariatul este angajat în calitate de _________________________ ___________________________________________________ (funcţia, profesia, meseria, specialitatea, calificarea) 2. Locul de muncă _______________________________________ (denumirea subdiviziunii unităţii) 3. Munca este: a) de bază; b) prin cumul. 4. Durata Contractului este: a) nedeterminată; b) determinată ______________________________________ (termenul concret) 5. Perioada de probă (dacă părţile au convenit) _________________ ___________________________________________________ (termenul concret) 6. Prezentul Contract individual de muncă își produce efectele din: a) ziua semnării; b) ________________________________________________ (data negociată de părţi) 7. Riscurile specifice funcţiei _______________________________ ___________________________________________________ (muncă în condiţii grele, vătămătoare și/sau periculoase etc.) 546 DR EPTUL MU NCII 8. Salariatul are următoarele drepturi: a) drepturi prevăzute în alin. (1) al art. 9 din Codul muncii; b) alte drepturi ______________________________________ ___________________________________________________ (se specifică drepturile suplimentare negociate de părţi) 9. Salariatul este obligat: a) să îndeplinească obligaţiile prevăzute în alin. (2) al art. 9 din Codul muncii; b) să îndeplinească alte obligaţii __________________________ ___________________________________________________ (se specifică obligaţiile suplimentare negociate de părţi) ___________________________________________________ 10. Angajatorul are următoarele drepturi: a) drepturi prevăzute în alin. (1) al art. 10 din Codul muncii; b) alte drepturi ______________________________________ ___________________________________________________ (se specifică drepturile suplimentare negociate de părţi) 11. Angajatorul este obligat: a) să îndeplinească obligaţiile prevăzute în alin. (2) al art. 10 din Codul muncii; b) să îndeplinească alte obligaţii stabilite de Codul muncii, de alte acte normative, de convenţiile colective, de contractul colectiv de muncă și prezentul Contract individual de muncă, printre care ___________________________________________________ (se specifică obligaţiile suplimentare) 12. Condiţiile de retribuire a muncii salariatului ______________ ___________________________________________________ (salariul funcţiei sau cel tarifar, suplimentele, sporurile, ___________________________________________________ adaosurile, premiile, ajutoarele materiale, compensaţiile ___________________________________________________ și alocaţiile, inclusiv pentru munca prestată în condiţii grele, ___________________________________________________ vătămătoare și/sau periculoase, intensitatea muncii etc.) 13. Regimul de muncă _____________________________________ ___________________________________________________ (durata normală sau redusă a timpului de muncă, tipul săptămânii Capitolul IX 547 ___________________________________________________ de muncă, durata zilnică a timpului de muncă, timpul de muncă ___________________________________________________ parţial, munca în schimburi, munca de noapte etc.) 14. Regimul de odihnă ____________________________________ ___________________________________________________ (repaosul zilnic, repaosul săptămânal etc.) 15. Concediile anuale: a) concediul de odihnă anual ____________________________ (durata) b) concediul de odihnă anual suplimentar __________________ (durata) 16. Asigurarea socială a salariatului se efectuează în modul și mărimea prevăzute de legislaţia în vigoare. 17. Asigurarea medicală a salariatului se efectuează în modul și mărimea prevăzute de legislaţia în vigoare. 18. Clauze specifice (dacă părţile au convenit) _________________ ___________________________________________________ (mobilitatea, confidenţialitatea, alte clauze care nu contravin ___________________________________________________ legislaţiei în vigoare) 19. Înlesniri, avantaje, indemnizaţii și/sau alte drepturi de care va beneficia Salariatul în schimbul respectării clauzelor specifice prevăzute la pct.18 _____________________________________ ___________________________________________________ 20. Prezentul Contract individual de muncă nu poate fi modificat (completat) decât printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la contract și este parte integrantă a acestuia. 21. Va fi considerată drept modificare (completare) a prezentului Contract individual de muncă orice schimbare ce se referă la: a) durata contractului; b) locul de muncă; c) specificul muncii (condiţii grele, vătămătoare și/sau periculoase, introducerea clauzelor specifice conform art. 51 din Codul muncii etc.); d) cuantumul retribuirii muncii; e) regimul de muncă și de odihnă; f) specialitatea, profesia, calificarea, funcţia; g) caracterul înlesnirilor și modul de acordare a acestora. 548 DR EPTUL MU NCII 22. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală de către angajator a prezentului Contract individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condiţiile prevăzute de Codul muncii. În aceste cazuri, salariatul va fi prevenit despre necesitatea modificării Contractului individual de muncă cu 2 luni înainte. 23. Locul de muncă al salariatului poate fi schimbat temporar de către angajator prin deplasarea în interes de serviciu sau detașarea la alt loc de muncă în conformitate cu art. 70 și 71 din Codul muncii. 24. În cazul apariţiei unei situaţii prevăzute de art. 104 alin. (2) lit. a) și b) din Codul muncii, angajatorul poate schimba temporar, pe o perioadă de cel mult o lună, locul și specificul muncii salariatului fără consimţământul acestuia și fără operarea modificărilor respective în prezentul Contract individual de muncă. 25. Transferul salariatului la o altă muncă și permutarea lui pot avea loc în strictă corespundere cu prevederile articolelor 68 și 74 din Codul muncii și punctelor 20 – 21 din prezentul Contract individual de muncă. 26. Suspendarea prezentului Contract individual de muncă poate surveni: a) în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (art. 76 din Codul muncii); b) prin acordul părţilor (art. 77 din Codul muncii); c) la iniţiativa uneia dintre părţi (art. 78 din Codul muncii). 27. Prezentul Contract individual de muncă poate înceta: a) în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (art. 82, 305 și 310 din Codul muncii); b) la iniţiativa uneia dintre părţi (art. 85 și 86 din Codul muncii). 28. Litigiile individuale de muncă care vor apărea pe durata acţiunii prezentului Contract individual de muncă vor fi soluţionate în modul stabilit de Codul muncii și de alte acte normative. 29. Prezentul Contract individual de muncă este întocmit în două exemplare având aceeași putere juridică, unul dintre care se păstrează la Angajator, iar cel de-al doilea – la Salariat. Datele de identificare a părţilor Contractului: Angajatorul Salariatul Adresa ____________________ Adresa ______________________ Cod fiscal __________________ Buletin de identitate ____________ eliberat _____________________ Semnătura _________________ cod personal _________________ Cod personal de asigurări Capitolul IX 549 sociale________________________ _____________________________ Semnătura _____________________ Locul pentru ștampilă Anexa nr. 3: Model de contract expus în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004 CONTRACT-TIP cu privire la răspunderea materială individuală deplină Nr.____ «___»___ ______200_ În scopul asigurării integrităţii _______________________________ ___________________________________________________ (denumirea valorilor transmise) și conform art. 339 din Codul muncii (Legea nr.154-XV din 28 martie 2003), _____________________________________________, (denumirea unităţii) denumit în continuare Angajator, în persoana ____________________ ___________________________________________________ __________________________________________________, (numele, prenumele, funcţia) acţionînd în numele unităţii, pe de o parte, și salariatul _____________ ___________________________________________________ ___________________________________________________ (numele, prenumele, funcţia) denumit în continuare alariat, pe de altă parte, au încheiat prezentul Contract cu privire la următoarele: 1. Salariatul își asumă răspunderea materială individuală deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor transmise lui de către Angajator și se obligă: a) să aibă o atitudine gospodărească faţă de valorile transmise și să ia măsuri de prevenire a prejudiciului; b) să informeze la timp Angajatorul despre toate circumstanţele care ameninţă integritatea valorilor ce i-au fost transmise; c) să ţină în evidenţă, să întocmească și să prezinte, în modul stabilit, dările de seamă financiar-materiale și alte dări de seamă cu privire la circulaţia și soldurile valorilor ce i-au fost transmise; 550 DR EPTUL MU NCII d) să participe la efectuarea inventarierii, reviziei, a altor controale asupra integrităţii valorilor ce i-au fost transmise. 2. Pentru asigurarea de către Salariat a integrităţii valorilor ce i-au fost transmise, Angajatorul se obligă: a) să creeze Salariatului condiţii normale pentru muncă și pentru asigurarea integrităţii valorilor transmise acestuia; b) să aducă la cunoștinţa Salariatului legislaţia în vigoare cu privire la răspunderea materială a salariaţilor pentru prejudiciul cauzat Angajatorului, precum și regulamentele de ordine interioară referitoare la modul de păstrare, recepţionare, prelucrare, vânzare (livrare), transportare, folosire în procesul muncii și efectuare a altor operaţiuni cu valorile ce i-au fost transmise Salariatului; c) să efectueze, în modul stabilit, inventarierea, revizia, alte controale asupra integrităţii și stării valorilor ce i-au fost transmise Salariatului. 3. Stabilirea mărimii și repararea prejudiciului cauzat Angajatorului de către Salariat se efectuează în modul prevăzut de legislaţia în vigoare. 4. Salariatul nu poartă răspundere materială dacă prejudiciul nu s-a produs din vina lui, precum și în cazul existenţei circumstanţelor prevăzute de art. 334 din Codul muncii. 5. Prezentul Contract își începe acţiunea din data semnării lui. 6. Acţiunea prezentului Contract se extinde asupra întregii perioade în care Salariatul lucrează cu valorile transmise lui de Angajator. 7. Prezentul Contract este întocmit în două exemplare, având aceeași putere juridică, unul dintre care se păstrează la Angajator, iar cel de-al doilea – la Salariat. 8. Modificarea condiţiilor prezentului Contract, completarea sau rezilierea lui se efectuează printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la Contract și este parte integrantă a acestuia. 8. Modificarea condiţiilor prezentului Contract, completarea sau rezilierea lui se efectuează printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la Contract și este parte integrantă a acestuia. Angajator Adresa______________________ Semnătura___________________ L.Ș. Salariat Capitolul IX 551 Adresa_________________________ Semnătura______________________ Anexa nr. 4: Model de contract expus în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.449 din 29 aprilie 2004 CONTRACT-TIP cu privire la răspunderea materială colectivă (de brigadă) deplină Nr.____ „___”_________ 200_ În scopul asigurării integrităţii__________________________ și conform (denumirea valorilor transmise) art. 340din Codul muncii (Legea nr.154-XV; din 28 martie 2003), _______, ________________________________________________________ (denumirea unităţii) denumit în continuare Angajator, în persoana ______________________, (numele, prenumele, funcţia) acţionînd în numele unităţii, pe de o parte, și membrii colectivului (brigăzii) ___________________________________________________________, (denumirea secţiei, direcţiei, departamentului, altei subdiviziuni) denumiţi în continuare Colectiv (brigadă), în persoana _______________, (numele, prenumele, funcţia) pe de altă parte, au încheiat prezentul Contract cu privire la următoarele: I. Obiectul contractului Colectivul (brigada) își asumă răspunderea materială colectivă (de brigadă) deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor transmise lui de către Angajator, iar Angajatorul se obligă să creeze Colectivului(brigăzii) condiţii normale pentru muncă și pentru asigurarea integrităţii valorilor ce i-au fost transmise. II. Dispoziţii generale 1. Hotărârea Angajatorului privind instituirea răspunderii materiale colective (de brigadă) depline se perfectează prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre) și se aduce la cunoștinţă Colectivului (brigăzii). Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) Angajatorului privind instituirea răspunderii materiale colective (de brigadă) se anexează la prezentul Contract. 2. Colectivul (brigada) se completează în baza principiului liberului consimţământ. La includerea în componenţa Colectivului (brigăzii) a 552 DR EPTUL MU NCII salariaţilor nou-angajaţi se ia în considerare părerea Colectivului (brigăzii). 3. Conducerea Colectivului (brigăzii) este exercitată de către conducătorul Colectivului (brigadierul). Conducătorul Colectivului (brigadierul) se desemnează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) Angajatorului, după consultarea prealabilă cu Colectivul (brigada). În cazul când conducătorul Colectivului (brigadierul) lipsește temporar, îndeplinirea obligaţiilor lui se pune de către Angajator în sarcina unuia dintre membrii Colectivului (brigăzii). 4. În cazul schimbării conducătorului Colectivului (brigadierului) sau al ieșirii din Colectiv (brigadă) a mai mult de 50% din membrii lui, prezentul Contract urmează a fi reîncheiat. 5. Prezentul Contract nu se reîncheie în cazul ieșirii din componenţa Colectivului (brigăzii) a unor salariaţi aparte sau al primirii în Colectiv (brigadă) a unor noi salariaţi. În aceste cazuri, în dreptul semnăturii membrului Colectivului (brigăzii) care a ieșit se indică data ieșirii lui, iar salariatul care a fost primit semnează Contractul și indică data intrării în Colectiv (brigadă). III. Drepturile și obligaţiile Colectivului (brigăzii) și ale Angajatorului 6. Colectivul (brigada) are dreptul: a) să participe la recepţionarea valorilor transmise și să efectueze controlul reciproc asupra păstrării, prelucrării, vânzării (livrării), transportării sau folosirii în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise; b) să participe la inventariere, revizie, la alte controale asupra integrităţii și stării valorilor ce i-au fost transmise; c) să ia cunoștinţă de dările de seamă cu privire la circulaţia și soldurile valorilor transmise; d) să ceară de la Angajator, în caz de necesitate, efectuarea inventarierii valorilor transmise; e) să înainteze Angajatorului propuneri de recuzare a conducătorului Colectivului (brigadierului), precum și a unor membri ai Colectivului (brigăzii), care, după părerea lui, nu pot asigura integritatea valorilor transmise. 7. Colectivul (brigada) este obligat: a) să aibă o atitudine gospodărească faţă de valorile ce i-au fost transmise și să ia măsuri de prevenire a prejudiciului; Capitolul IX 553 b) să ţină în evidenţă, să întocmească și să prezinte, în modul stabilit, dările de seamă cu privire la circulaţia și soldurile valorilor ce i-au fost transmise; c) să informeze la timp Angajatorul despre toate circumstanţele care ameninţă integritatea valorilor transmise. 8. Angajatorul este obligat: a) să creeze Colectivului (brigăzii) condiţiile necesare pentru asigurarea integrităţii valorilor transmise; b) să ia la timp măsuri de depistare și înlăturare a cauzelor care împiedică asigurarea de către Colectiv (brigadă) a integrităţii valorilor ce i-au fost transmise, să identifice persoanele vinovate de cauzarea prejudiciului și să le tragă la răspundere, conform legislaţiei în vigoare; c) să aducă la cunoștinţă Colectivului (brigăzii) actele legislative în vigoare cu privire la răspunderea materială a salariaţilor pentru prejudiciul cauzat Angajatorului, precum și regulamentele de ordine interioară referitoare la modul de păstrare, prelucrare, vânzare (livrare), transportare, folosire în procesul muncii și efectuare a altor operaţiuni cu valorile ce i-au fost transmise; d) să creeze Colectivului (brigăzii) condiţiile necesare pentru ţinerea evidenţei și prezentarea la timp a dărilor de seamă cu privire la circulaţia și soldurile valorilor transmise; e) să examineze chestiunea privind temeinicia cererii Colectivului (brigăzii) de a efectua inventarierea valorilor ce i-au fost transmise; f) să examineze, în prezenţa salariatului, recuzarea înaintată acestuia și, dacă ea este motivată, să excludă salariatul respectiv din componenţa Colectivului (brigăzii) și să decidă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, asupra activităţii lui ulterioare; g) să examineze comunicările Colectivului (brigăzii) cu privire la circumstanţele care ameninţă integritatea valorilor ce i-au fost transmise și să ia măsuri pentru înlăturarea lor. IV. Modul de ţinere a evidenţei și de prezentare a dărilor de seamă 9. Recepţionarea valorilor transmise, ţinerea evidenţei și prezentarea dărilor de seamă cu privire la circulaţia acestor valori se efectuează, în modul stabilit, de conducătorul Colectivului (brigadier). 10. Inventarierea planificată a valorilor transmise Colectivului (brigăzii) se efectuează în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare. Inventa- 554 DR EPTUL MU NCII rierea neplanificată se efectuează în cazul schimbării conducătorului Colectivului (brigadierului), în cazul ieșirii din Colectiv (brigadă) a mai mult de 50% din membrii lui, precum și la cererea a cel puţin 1/3 din membrii Colectivului (brigăzii). 11. Dările de seamă cu privire la circulaţia și soldurile valorilor transmise Colectivului (brigăzii) sunt semnate de conducătorul Colectivului (brigadierul) și, în ordinea de succesiune, de un membru al Colectivului (brigăzii). Conţinutul dării de seamă se aduce la cunoștinţă tuturor membrilor Colectivului (brigăzii). V. Repararea prejudiciului 12. Motiv pentru tragerea la răspundere materială a membrilor Colectivului (brigăzii) servește prejudiciul cauzat Angajatorului nemijlocit de către Colectiv (brigadă). 13. Colectivul (brigada) și/sau un membru al Colectivului (brigăzii) se eliberează de răspunderea materială dacă se stabilește că prejudiciul nu s-a produs din vina membrilor (membrului) Colectivului (brigăzii), precum și în cazul existenţei circumstanţelor prevăzute de art. 334 din Codul muncii. 14. Stabilirea mărimii prejudiciului cauzat Angajatorului de către Colectiv (brigadă) și repararea acestuia se efectuează în modul stabilit de legislaţia în vigoare. 15. Prezentul Contract își produce efectele din data semnării și acţiunea lui se extinde asupra întregii perioade în care Colectivul (brigada) lucrează cu valorile transmise lui de către Angajator. 16. Prezentul Contract este întocmit în două exemplare, având aceeași putere juridică, unul dintre care se păstrează la Angajator, iar cel de-al doilea – la conducătorul Colectivului (brigadier). 17. Modificarea condiţiilor prezentului Contract, completarea sau rezilierea lui se efectuează printr-un acord scris semnat de părţi, care este parte integrantă a prezentului Contract. Angajator Adresa __________________ Semnătura _______________ L.Ș. Colectiv (brigadă) Adresa conducătorului Colectivului (brigadierului) ____________________________ Semnătura conducătorului Colectivului (brigadierului) ________________________________ Adresele membrilor Colectivului (brigăzii) Capitolul IX 555 _______________________________ _______________________________ _______________________________ _______________________________ Semnăturile membrilor Colectivului (brigăzii) _______________________________ _______________________________ _______________________________ _______________________________ Anexa nr. 5: Model de cerere de acordare a concediului de odihnă anual Domnului director al SRL „BUTOIAȘ” Ion CIOBANU Cerere de acordare a concediului neplătit Subsemnatul Mihai PERJU, salariat al SRL „BUTOIAȘ”, având funcţia de paznic, rog sa-mi aprobaţi efectuarea concediului de odihnă pentru perioada 1 iulie 2010 – 28 iulie 2010. Data _________ Semnătura:______________________ Anexa nr. 6: Model de cerere de acordare a concediului neplătit Domnului director al SRL „BUTOIAȘ” Ion CIOBAN Cerere de acordare a concediului de odihnă neplătit Subsemnatul Mihai PERJU, salariat al SRL „BUTOIAȘ”, având funcţia de paznic, în temeiul art. 120 din Codul muncii rog sa-mi aprobaţi efectuarea concediului neplătit pentru perioada 1 iulie 2010 – 8 iulie 2010. Data _________ Semnătura:______________________ 556 DR EPTUL MU NCII Anexa nr. 7: Model de cerere de demisie Domnului director al SRL „BUTOIAȘ” Ion CIOBANU Cerere de acordare demisie Subsemnatul Mihai PERJU, salariat al SRL „BUTOIAȘ”, având funcţia de paznic, în temeiul art. 85 din Codul muncii, rog sa-mi aprobaţi demisia, începând cu data de 1 septembrie 2010. Data _________ Semnătura:______________________ Capitolul X 557 10. PROTECŢIA SOCIALĂ 10.1. Ce este protecţia socială? Protecţia socială reprezintă totalitatea acţiunilor, întreprinse de sistemul instituţiilor statale şi nestatale competente în domeniu, cu scopul de a crea condiţii normale de viaţă pentru toţi memebrii unei societăţi, în special pentru cei cu venituri mici şi cu capacităţi reduse de muncă. Pentru a asigura un nivel de trai decent membrilor societăţii, protecţia socială este realizată prin dou sisteme: – sistemul de asigurare socială şi sistemul de asistenţă socială. Prin sistemul de asigurări sociale sunt acordate prestaţii în formă de pensii, indemnizaţii sau de altă natură, cu finanţare de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Beneficiari de prestaţii din sistemul de asigurări sociale sunt persoanele asigurate. Prin sistemul de asistenţă socială sunt acordate prestaţii băneşti în formă de alocaţii, indemnizaţii, compensaţii, ajutoare, facilităţi sau scutiri de anumite plăţi, sau sunt prestate anumite servicii sociale după necesităţile solicitantului, cu finanţare de la bugetul de stat, bugetul local şi alte surse de finţare benevolă. Beneficiari de servicii sociale şi prestaţii băneşti din sistemul de asistenţă socială sunt persoanele nevoiaşe, cu venituri foarte mici, cu cheltuieli sporite din cauza situaţiei de dificultate în care se află şi nu sunt în stare să înfrunte situaţia de dificultate cu forţele proprii. Persoana poate fi comcomitent beneficiar de prestaţii băneşti şi servicii sociale atât din sistemul de asistenţă socială cât şi din sistemul de asigurări sociale. 10.1.1. Sistemul asigurării sociale Sistemul asigurării sociale este bazat pe transferuri băneşti pentru formarea bugetului asigurărilor sociale. În temeiul art. 4 al Legii privind sistemul public de asigur ri sociale nr. 489 – XIV din 08.07.1999, persoanele obligate la transferuri asigură băneşti sunt angajatorii şi salariaţii, membrii societăţilor economice, familiale, persoanele care activează independent în bază de licenţă sau patentă, persoanele care activează în funcţii elective sau sunt numite în autorităţile executive, legislative sau judecătoreşti pe perioada mandatului. Din bugetul de stat se vor transfera, în bugetul asigurărilor sociale, sumele prevăzute conform Legii bugetului de asigur asigurări sociale de stat pentru anul corespunzător tor1 şi partea prestaţiilor de asigurări sociale finanţate de la bugetul de stat. Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, iar controlul administrării bugetului conform destinaţiei este asigurat de Guvern. 1 Legea Bugetului de asigurări sociale de stat se adoptă în fiecare an. 558 PROTECȚIA SOCIA LĂ Beneficiari de prestaţii din sistemul asigurărilor sociale sunt persoanele aflate în situaţie de risc asigurat, care posedă statutul de persoană asigurată. 10.1.1.1. Sistemul organelor îîn n domeniul asigurar asigurară ării sociale Asigurarea socială este înfă nf ptuită de un sistem de instituţii, existente la nfă nivel central şi local, care îşi exercită atribuţiile în colaborare, şi în conformitate cu legea. Aceste instituţii sunt: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), care activează la nivel central, şi Casele Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS), care activează la nivel local, existente în centrele raionale. Conform regulamentului de activitate, CTAS este subdiviziune teritorială instituită de CNAS, care funcţionează sub conducerea şi controlul său. În orele de primire organizate, CTAS acordă consultaţii, înregistrează cererile şi verifică documentele prezentate de persoanele din teritoriu, privind stabilirea pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor şi a altor prestaţii de protecţie socială. CTAS stabileşte şi întocmeşte dosarul pentru plata pensiei, indemnizaţiei sau a altei prestaţii şi îl expediază la CNAS, pentru control şi înfă nf ptuirea plăţii. De asemenea, CTAS colectează informaţia de la nfă angajatori privind plata contribuţiilor de asigurări sociale. Notă. Adresa şi telefonele Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi ale Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale pot fi găsite site la sf sfârşitul acestui compartiment. 10.1.1.2. Cine este persoana asigurat asigurată? Conform art. 1 al Legii privind sistemul public de asigur asigurări sociale nr. 489 – XIV din 08.07.1999, asigurat este persoana fizică aptă de muncă, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, obligată să achite contribuţii de asigurări sociale pentru ca ulterior la apariţia riscurilor sociale să beneficieze de pensie, indemnizaţii sau alte prestaţii prevăzute de lege. Îi este recunoscut statutul de asigurat persoanei care confirmă că a achitat contribuţii de asigurări sociale. Perioada de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale, necesară pentru ca persoana fizică să fie încadrată în statutul de persoană asigurată, este diferită pentru fiecare situaţie de risc. 10.1.1.3. Ce este contribuţia de asigurări sociale? Contribuţia de asigurări sociale este suma bănească transferată în Bugetul Asigurărilor Sociale (fostul fond social) de către persoanele obligate prin lege. Legea bugetului de asigur asigurări sociale pentru anul 2011 nr. 54 din 31.03.2011 prevede cotele de contribuţii. Capitolul X 559 Mărimea contribuţiei şi baza de calcul pentru anul 2011 » Pentru angajatori: – 23 % lunar, la fondul de salarizare şi la alte recompense; – 33% lunar, la fondul de salarizare şi la alte recompense – 22% lunar, la fondul de salarizare şi la alte recompense dintre care 6% se vor achita din mijloacele bugetului de stat. – } } ai căror salariaţii desf desfăşoară activitate în condiţii speciale (grele) de muncă; angajatorii din agricultură; » Pentru persoanele care activează în baza licenţei sau a patentei de întreprinzător: – 4368 de lei pentru un an. » Pentru persoanele care nu lucrează, dar au încheiat contract individual cu CNAS: – 4368 de lei pentru un an. » Pentru proprietarii sau arendaşii de terenuri agricole, care lucrează terenurile individual: – 1080 de lei pentru un an. » Pentru salariaţi: – 6% lunar, din salariul angajatului (leafă). Notă. În fiecare an, prin lege, cota contribuţiei de asigurări sociale se poate modifica. 10.1.1.4. Ce este riscul social? Temeiurile principale care îndreptăţesc persoana să beneficieze de protecţie socială sunt apariţia riscurilor sociale prevăzute de lege. 560 PROTECȚIA SOCIA LĂ Riscul social reprezintă situaţiile sau împrejurările care pot duce la pierderea sursei de venit (de exemplu: decesul părintelui, pierderea locului de muncă, îmbolnăvirea ăăvirea persoanei) sau creşterea cheltuielilor pentru îngrijirea membrilor de familie (de exemplu: naşterea şi îngrijirea copilului). Legislaţia specială în domeniu enumeră următoarele riscuri sociale: naşterea şi îngrijirea copilului, incapacitatea temporară de muncă (aflarea persoanei în concediu medical), pierderea întreţinătorului (decesul părintelui), pierderea locului de muncă, piederea totală sau parţială a capacităţii de muncă (constatarea invalidităţii), accidentul de muncă sau boala profesională, atingerea vârstei de pensionare, situaţia de nevoie (persoană nevoiaşă, săracă), decesul. 10.1.1.5. Prestaţiile de asigurare socială Prestaţiile de asigurare socială sunt achitate numai în sume băneşti, fiind acordate persoanelor în formă de pensii şi indemnizaţii. Fac excepţie prestaţiile acordate în temeiul Legii asigur asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr. 756 – XIV din 24.12.1999, acordate sub formă de bilete de tratament balneosanatorial sau alte servicii de reabilitare. 10.1.2. Sistemul de asistenţă socială Sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutoare şi servicii, finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, pentru persoanele care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului. Prin sistemul de asistenţă socială statul îşi onorează obligaţia potrivit art. 47 al Constituţiei Republicii Moldova, de a-i asigura fiecărui cetăţean un nivel de trai decent în ce priveşte sănătatea, bunăstarea lui şi a membrilor familiei sale cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală şi serviciile sociale necesare, astfel acordând persoanelor nevoiaşe, aflate în dificultate, ajutoare băneşti sau diferite servicii gratuite sau parţial plătite, în scopul prevenirii sau minimalizării efectelor negative asupra persoanei, cauzate de riscul social. Sprijinul material în sistemul de asistenţă socială poate proveni şi din contribuţiile (donaţiile, sponsorizările) voluntare ale persoanelor fizice şi juridice. Scopul principal al sistemului de asistenţă socială este de a proteja persoanele care, din motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu pot să-şi asigure nevoile sociale şi să-şi dezvolte capacităţile pentru integrare în societate. Beneficiari de prestaţii din sistemul asistenţei sociale sunt persoanele aflate în situaţie de risc, indiferent dacă au sau nu statutul de persoană asigurată. Actele normative principale care reglementează acest domeniu sunt: – Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr. 499 ––XIV din 14.07.1999; Capitolul X – – – 561 Legea asistenţei sociale nr. 547- XV din 25.12.2000; Legea cu privire la ajutorul social nr. 133 ––XVI din 13.06.2008; Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123 din 18.06.2010. 10.1.2.1. Sistemul organelor în domeniul asistenţei sociale Instituţiile de asistenţă socială asigură protecţie, îngrijire, activităţi de recuperare şi reintegrare socială pentru copii, persoane cu handicap, persoane vârstnice şi alte categorii de persoane, în funcţie de nevoile speciale. Asistenţa socială este înfăptiuită de un ansamblu de instituţii statale, în limitele competenţei de care dispun. Aceste instituţii sunt: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care activează la nivel central, şi Direcţiile Teritoriale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, care activează la nivel teritorial. Legiuitorul învesteşte cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale şi alte instituţii publice, cum ar fi Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Organul public local (Primăria). Direcţiile Teritoriale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei lucrează nemijlocit cu familiile şi persoanele aflate în dificultate. Ele evaluează situaţia persoanelor şi, în funcţie de gradul de necesitate, acordă prestaţii de asistenţă socială. Notă. Direcţiile de asistenţă socială îşi au sediul în Primăria din localitate. 10.1.2.2. Formele asistenţei sociale Prestaţiile de asistenţă socială sunt acordate sub diferite forme recunoscute de lege. Prestaţiile pecuniare (băneşti) sunt acordate sub formă de indemnizaţii, compensaţii, alocaţii şi ajutoare băneşti. Prestaţiile nepecuniare (nebăneşti) sunt acordate sub formă de bunuri materiale (ajutorul umanitar), prestare de servicii gratuite sau parţial plătite sau alte prestaţii de deservire socială (asistenţa socială la domiciliu, deservirea cu prânz gratuit, plasamentul în întreţinerea integrală a statului, tratamentul balneo-sanatorial ş.a). 10.2. Ce ar fi bine să se cunoască despre stagiul de cotizare (SC) (vechimea în muncă)? După reforma în domeniul protecţiei sociale, care a început în 1999, cunoaştem un nou termen: „stagiul de cotizare”, şi tot mai rar folosim în vocabularul nostru termenul de „vechime „ în muncă”. Vechime în muncă se consideră perioada în care o persoană a muncit. Importanţa acestui termen este evidenţiată mai mult în Dreptul muncii şi se utilizează la determinarea sporului la salariu pentru vechime în muncă, la de- 562 PROTECȚIA SOCIA LĂ terminarea dreptului şi acordarea concediului anual şi suplimentar sau în alte situaţii de ordin administrativ, de exemplu, de confirmare a experienţei într-o profesie/specialitate, care determină posibilitatea realizării unui drept. Noţiunea de „stagiu de cotizare” are o conotaţie preponderent financiară, sugerând o perioadă de timp în care s-a plătit ceva în scopul obţinerii a altceva şi ponderea importanţei ei îşi găseşte reflectare în Dreptul protecţiei sociale. Stagiul de cotizare reprezintă perioadele de timp în care o persoană a cotizat (a plătit o sumă de bani) pentru a putea beneficia de anumite prestaţii de asigurări sociale (pensii, indemnizaţii etc.). 10.2.1. Ce este stagiul de cotizare? Stagiul de cotizare (vechimea în muncă) este perioada de activitate a persoanei, precum şi perioada în care persoana nu a lucrat, dar în baza Contractului2 a transferat individual contribuţia anuală prevăzută de lege sau a îndeplinit anumite activităţi pentru care este eliberată de plata contribuţiei (perioada de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu termen redus, perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani, perioada în care persoana a beneficiat de ajutor de şomaj, de alocaţie pentru integrare sau reintegrare profesională). ă 3 ă). Stagiul de cotizare general reprezintă însumarea tuturor perioadelor contributive ((perioada pentru care s-au achitat contribuţii), a perioadelor de activitate (indiferent de condiţiile de muncă, funcţia deţinută, durata muncii şi temeiul de concediere) şi a perioadelor necontributive prevăzute de lege. Stagiul de cotizare special este perioada de activitate îndeplinită în anumite condiţii speciale, grele de muncă (cu factori nocivi) sau perioada de activitate în care persoana a deţinut o anumită funcţie în autorităţile publice statale. Lista activităţilor speciale cu condiţii grele de muncă este specificată în: – Hotărâ r rea Guvernului cu privire la aprobarea Listei nr. 1 şi a unităţirâ lor de producţie, ie, lucr lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase nr. 822 din 15.12.1992; – Legea bugetului de asigur asigurări sociale pentru anul 2011 nr. 54 din 31.03.2011 (anexa 6); 2 3 Contractul se încheie individual cu CNAS în temeiul art. 6 al Legii privind sisitemul public de asigurări sociale nr. 489 – XIV din 08.07.1999, la dorinţa persoanei. Aceste activităţi legiuitorul le numeşte perioade necontributive. Capitolul X – 563 H ărâ Hot r rea Guvernului cu privire la aprobarea funcţiilor râ iilor care asigur asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă şi a Modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant nr. 527 din 06.08.1992. La funcţiile speciale deţinute în autorităţile publice se referă activitatea: Preşedintelui statului, a membrilor de Guvern şi a deputaţilor în Parlament, a funcţionarilor publici, a aleşilor locali, a judecătorilor, procurorilor şi militarilor. Important! – – – – – – Dacă persoana a îndeplinit următoarele activităţi: activitatea de creaţie a membrilor uniunii de creaţie; activitatea în calitate de slujitor şi lucrător al cultelor începând cu 01.04.1992; perioada îngrijirii unui invalid de gradul 1; perioada îngrijirii unui invalid sub vârsta de 16 ani; perioada îngrijirii unei persoane care a depăşit vârsta de 75 de ani; perioada de studii în instituţiile de învăţământ universitar cu frecvenţa la zi, acestea se vor include în stagiul de cotizare numai până la 01.01.1999. 10.2.2. Confirmarea şi calcularea stagiului de cotizare Confirmarea stagiului de cotizare înseamnă a dovedi cu documente perioada de activitate, de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale sau alte perioade, care, conform legii, se includ în stagiul de cotizare. Documentele de bază care confirmă stagiul de cotizare sunt: – Carnetul de muncă; – Certificatul de asigurare socială. Carnetul de muncă este principalul document care confirmă stagiul de cotizare. În cazul în care carnetul de muncă se pierde, stagiul de muncă (de cotizare) poate fi dovedit cu extrasele din ordinele de angajare şi de eliberare din serviciu, cu contractul de muncă în formă scrisă sau cu adeverinţele de salariu, eliberate de angajatorul (întreprinderea) la care a fost angajată persoana.4 4 Mai multe detalii despre carnetul de muncă puteţi găsi în pct. 9.4.4. din prezentul îndrumar. 564 PROTECȚIA SOCIA LĂ Important! Dacă întreprinderea nu mai există, este desfiinţată, documentele care confirmă vechimea în muncă pot fi primite din arhivă. Pentru a afla la care arhivă au fost depuse documentele, informaţia poate fi obţinută de la Oficiile Teritoriale ale Camerii Înregistrării de Stat a Întreprinderilor din regiunea în care s-a aflat întreprinderea. Certificatul de asigurare socială este documentul care confirmă activitatea desf desfăşurată în bază de licenţă sau de patentă sau perioada în care persoana a achitat contribuţia anuală de asigurări sociale, stabilită de lege, în baza contractului individual încheiat cu CNAS5, precum şi activitatea cu contract de muncă, îndeplinită după 01.01.1999. Certificatul de asigurare socială se eliberează de către Casa Teritorială de Asigurări Sociale din teritoriul unde persoana care solicită certificatul are domiciliul stabil. Perioadele care se includ în stagiul de cotizare pot fi confirmate şi prin alte documente corespunzătoare ce conţin informaţii referitoare la stagiul de cotizare, şi anume: Perioada de satisfacere a serviciului militar Perioada îngrijirii a unui invalid de gradul I A unei persoane cu vârsta de peste 75 de ani A unui copil invalid sub vârsta de 16 ani – – – se confirmă de CTAS de la domiciliul persoanei îngrijite în baza următoarelor documente: cererea și buletinul de identitate al persoanei care a efectuat îngrijirea; confirmarea depusă de persoana îngrijită sau de către membrii ei de familie; certificat medical. Perioada studiilor 5 } } livretul militar sau adeverinţele de recrutare. eliberate de către centrele militare. } diploma sau extrasul din ordin care confirmă perioada de studii, eliberat de instituţia de învăţământ sau de arhivă. Pot încheia astfel de contracte persoanele care lucrează, fără acte, peste hotare, plecate pe cont propriu, persoanele care lucrează în ţară – la piaţă, în construcţii sau care îndeplinesc alte activităţi fără contract de muncă. Capitolul X Activitatea în calitate de slujitor și lucrător al cultelor (preot, dascăl la biserică) Activitatea de creaţie a membrilor uniunilor de creaţie Perioada de îngrijire a copilului în vârstă de până la 3 ani 565 } } } certificatul eliberat de Mitropolie. se confirmă prin adeverinţele eliberate de, secretariatele comitetelor de direcţie ale uniunilor de creaţie. adeverinţa de naștere a copilului. Important! Munca îndeplinită pe teritoriul fostei URSS până la 01.01.1992 se echivalează cu munca îndeplinită în Republica Moldova şi se ia în calcul la stagiul de cotizare. Până în anul 1965 activitatea în colhoz se include în calculul stagiului de cotizare în mărime de 12 luni pentru un an, indiferent de zilele lucrate. Începând cu 1965 a fost introdus minimul de zile-muncă ce urmau să fie îndeplinite într-un an calenderastic, dacă acest minim nu a fost îndeplinit din motive neîntemeiate, în calculul stagiului de cotizare se ia perioada efectiv lucrată. Dacă persoana a lucrat concomitent în două sau în mai multe locuri de muncă, în stagiul de cotizare se vor calcula nu mai mult de 12 luni în anul calendaristic. Confirmarea şi calcularea stagiului de cotizare este reglementată de următoarele acte normative: – Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Ciornobâl nr. 909-XII din 30.01.1992(art.17); – Hotărâ r rea Guvernului care pune în aplicare Regulamentul privind morâ dul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei nr. 417 din 03.05.2000; – Hotărâ r rea Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu privire la râ modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei şi sistemului penitenciar nr. 78 din 21.02.1994; 566 PROTECȚIA SOCIA LĂ – Hotărâ r rea Guvernuluicu cu privire la aprobarea funcţiilor râ iilor care asigur asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă şi a modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant nr. 527 din 06.08.1992. 10.3. Pensiile 10.3.1. Ce este necesar să se cunoască despre pensie? Pensia este o sumă bănească acordată lunar persoanelor inapte de muncă, care întrunesc condiţiile de pensionare prevăzute de lege, ca urmare a atingerii vârstei de pensionare, a încadrării într-un grad de invaliditate, a piederii întreţinătorului sau a confirmării unui stagiu special într-o anumită funcţie sau specialitate. Legislaţia în vigoare enumeră următoarele categorii de pensii: – pensia pentru limita de vârstă; – pensia de invaliditate; – pensia de urmaş; – pensia pentru unele categorii de persoane. În prezentul compartiment vor fi examinate doar categoriile de pensie care îşi găsesc aplicare practică în cadrul acestui proiect. Dacă persoana întruneşte condiţiile pentru a beneficia de mai multe categorii de pensii, poate alege să primească doar una dintre aceste categorii. Dreptul la altă categorie de pensie poate fi realizat din data depunerii cereri şi a documentelor necesare. Exemplu Dna Iulia Boicu primeşte pensie de invaliditate de gradul II. La 20.08.2010 ea a împlinit vârsta de pensionare (57 de ani), iar la 30.09.2010 i-a decedat soţul. În această situaţie, I. Boicu are dreptul la trei categorii de pensii: pensie de invaliditate, pensie de vârstă şi pensie de urmaş, însă nu poate să le primească pe toate, ci poate alege doar una dintre ele la dorinţa sa. Pentru aceasta v-a depune o cerere în care va indica ce pensie alege să primească. Important! Dacă după stabilirea pensiei pensionarul continuă să lucreze, el are dreptul să primească şi pensia, şi salariul. Pensia nu este considerată venit şi din pensie nu se reţin impozite. Dacă persoana a întârziat să depună cererea pentru srabilirea pensiei, în termenul stabilit de lege, dreptul la pensiei se păstrează şi cererea poate fi depusă oricând. Capitolul X 567 10.3.2. Pensia pentru limita de vârstă Pensia pentru limita de vârstă este o sumă bănească, plătită lunar, până la finele vieţii, persoanelor care au atins vârsta de pensionare şi confirmă stagiul de cotizare necesar, stabilit de lege. Pensia pentru limita de vârstă se stabileşte în baza condiţiilor generale, şi în baza condiţiilor cu înlesniri. 10.3.2.1. Condiţ Condi iile pentru acordarea pensiei pentru limita de vvârstă rst pe baze generale Dreptul la pensie pentru limita de vârstă pe baza condiţiilor generale, apare din momentul când persoana îndeplineşte condiţiile obligatorii, în temeiul art. 41 şi art. 42 ale Legii privind pensiile de asigur asigurări sociale de stat nr. 156 ––XIV din 14.10.1998. condiţiile obligatorii Vârsta de pensionare este: pentru femei – 57 de ani pentru bărbaţi – 62 de ani Stagiul de cotizare necesar începând cu 01.07.2011: pentru femei – 30 de ani și 6 luni pentru bărbaţi – 30 de ani și 6 luni În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului de mai jos, până la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Anul 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 Stagiul de cotizare necesar 31 de ani 31 de ani și 6 luni 32 de ani 32 de ani și 6 luni 33 de ani 33 de ani și 6 luni 34 de ani 34 de ani și 6 luni 35 de ani Notă. Dacă una din condiţiile obligatorii nu este îndeplinită, dreptul la pensie nu apare. 568 PROTECȚIA SOCIA LĂ Dacă la momentul stabilirii pensiei persoana confirmă un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani, atunci i se va stabili o alocaţie socială în temeiul Legii privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr. 499-XIV din 14.07.1999, Monitorul Oficial nr.106-108 din 30.09.1999. Important! În cazul în care asiguratul la atingerea vârstei de pensionare confirmă un stagiu de cotizare mai mic decât cel necesar, dar nu mai mic de 15 ani, se stabileşte o pensie pentru limita de vârstă parţială (incompletă). În cazul când persoana confirmă un stagiu de cotizare mai mare de cel necesar, la pensie se calculează un adaos de 2% din venitul asigurat pentru fiecare an de muncă peste stagiul de cotizare necesar. Exemplu Ana Edu, la data stabilirii pensiei, confirmă stagiul de cotizare de 40 de ani şi 6 luni – cu 10 ani mai mult decât stagiul necesar. Atunci înmulţim 10 ani cu 2% şi obţinem 20%. Deci la calcularea pensiei din venitul asigurat (salariu) se vor calcula suplimentar încă 20%. 10.3.2.2. Condiţ Condi iile pentru acordarea pensiei pentru limita de vvârstă rst pe baze de înlesniri î Dreptul la pensie pentru limita de vârstă în condiţii avantajoase apare în funcţie de anumite criterii referitoare la condiţiile de muncă, condiţiile climaterice, care determină pentru unele categorii de persoane anumite înlesniri (avantaje) în realizarea dreptului la pensie. Aceste înlesniri se referă la reducerea vârstei de stabilire a pensiei şi la reducerea stagiului de cotizare necesar pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârstă. Legea privind pensiile de asigur ri sociale de stat nr.156-XIV din 14.10.1998, în art.41, 42 şi 56 şi alte legi gură speciale enumeră următoarele categorii de persoane: – femeile care au născut şi au educat 5 şi mai mulţi copii până la vârsta de 8 ani; – persoanele ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele; – participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Ciornobâl; – unele categorii de angajaţi din aviaţia civilă; – unele categorii de angajați din domeniul culturii. Notă. Pensiile pentru angajaţii din aviaţia civilă și a angajaților din domeniul culturii nu vor fi descrise în prezentul compartiment. Capitolul X 569 10.3.2.2.1. Pensia femeilor care au născut şi au educat 5 şii mai mul mulţi copii până la vvârsta de 8 ani Pentru femeile care au născut şi au educat 5 şi mai mulţi copii până la vârsta de 8 ani dreptul la pensie apare odată cu atingerea vârstei de 54 de ani şi confirmarea stagiului de cotizare de 30 de ani şi 6 luni. Notă. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează anual cu 6 luni până la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani. Dacă una din condiţiile obligatorii nu este îndeplinită, dreptul la pensie nu apare. 10.3.2.2.2. Pensia persoanelor ocupate la lucr lucrări foarte nocive şi foarte grele Pentru persoanele ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele dreptul la pensie apare odată cu îndeplinirea următoarelor condiţii obligatorii: condiţiile obligatorii Vârsta de pensionare este: pentru femei – 49 de ani pentru bărbaţi – 54 de ani Stagiul de cotizare general: pentru femei – 30 de ani și 6 luni pentru bărbaţi – 30 de ani și 6 luni Stagiul de cotizare special: pentru femei –7 ani și 6 luni pentru bărbaţi – 10 ani Notă. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare general se majorează anual cu 6 luni până la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani. Dacă una din condiţiile obligatorii nu este îndeplinită, dreptul la pensie nu apare. Important! Lista specialităţilor cu condiţii de muncă foarte nocive şi foarte grele o găsiţi în Hotărâ r rea Guvernului cu privire la aprobarea Listei nr. 1 şi a unităţirâ lor de producţie, ie, lucr lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor, în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limita de vârstă în condiţii avantajoase nr. 822 din 15.12.1992, Monitorul Oficial nr. 12 din 30.12.1992. Stagiul special se ia în considerare la determinarea dreptului la pensie, atunci când persoanele au fost antrenate în lucrările respective cu ziua de muncă completă. 570 PROTECȚIA SOCIA LĂ 10.3.2.2.3. Pensia participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Ciornobâl Pentru participanţii la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Ciornobâl dreptul la pensie apare în temeiul Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Ciornobâl nr. 909-XII din 30.01.1992, Monitorul Oficial nr.1 din 30.01.1992, republicată în Monitorul Oficial nr. 80-82 din 21.05.2004. • Pentru participanţii la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la Ciornobâl în perioada 1986 – 1987; • Pentru participanţii care s-au îmbolnăvit ăăvit de o boală profesională legată de iradierea în timpul participării la lucrările de lichidarea consecințelor avariei dreptul la pensie apare din momentul îndeplinirii condiţiilor obligatorii Vârsta de pensionare este: pentru femei – 45 de ani pentru bărbaţi – 50 de ani • Stagiul de cotizare necesar: pentru femei – 15 ani pentru bărbaţi – 20 de ani Pentru participanţii la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la Ciornobâl în anul 1988 dreptul la pensie apare din momentul îndeplinirii condiţiilor obligatorii Vârsta de pensionare este: pentru femei – 50 de ani pentru bărbaţi – 55 de ani Stagiul de cotizare necesar: pentru femei – 20 de ani pentru bărbaţi – 25 de ani Notă. Dacă una din condiţiile obligatorii nu este îndeplinită, dreptul la pensie nu apare. Important! Pensia se stabileşte cetăţenilor care au fost trimiși temporar sau în delegaţie în zona respectivă, indiferent de durata lucrului efectuat în zona de înstrăinare. Pensia calculată spre achitare se majorează cu 18 lei lunar sau cu 20 de lei lunar (după caz), conform art.19 al Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Ciornobâl nr. 909-XII din 30.01.1992. Capitolul X 571 10.3.2.3. În ce termen şi unde se depune cererea pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârstă? În conformitate cu art. 31 şi 32 ale Legii privind pensiile de asigur asigurări sociale de stat nr. 156-XIV din 14.10.1998, cererea pentru stabilirea pensiei se depune la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, personal, în raza căreia se află domiciliul solicitantului. Cererea este un formular tip, care se eliberează de CTAS și se completează în baza actului de identitate (buletinul de identitate sau pașaportul de tip sovietic) al solicitantului. În cerere se indică toate actele care se prezintă la stabilirea pensiei. La cerere se anexează următoarele documente: » Carnetul de muncă (în original şi copie); Livretul militar (în original şi copie); Certificatele de naştere ale copiilor (în original şi copie); Certificate de salariu (din 1984 –până la data stabilirii pensiei, în original); Diploma de studii superioare (în original şi copie); Certificatul de căsătorie sau de divorţ (în original şi copie); Alte documente ce confirmă stagiul de cotizare. » Cererea cu documentele necesare se depune, personal, la CTAS de la domiciliul solicitantului în termen de 30 de zile de la data apariţiei dreptului. După înregistrarea cererii, solicitantul pensiei va primi o recipisă care conţine numărul de înregistrare și data primirii cererii. Important! Dacă din cauza sănătăţii persoana nu se poate deplasa personal pentru a depune cererea, setul de documente şi cererea de solicitare a pensiei vor fi primite de către persoana competentă angajată în CTAS la domiciliul solicitantului. Dacă persoana a depăşit termenul de 30 de zile, pensia se va stabili nu din momentul apariţiei dreptului, ci din data depunerii cererii sau din data prezentării ultimului document anexat la cerere. 572 PROTECȚIA SOCIA LĂ Exemplu Elena Guţu a împlinit vârsta de pensionare (57 de ani) la 25 august 2010. Cererea pentru stabilirea pensiei a depus-o la 2