Un strop de sănătate: A doua șansă cu Stelian Fulga

Isabela Susanyi

Pe fondul unui motto semnat de Stelian Fulga, terapeut român școlit de călugării șaolin: „Nu există nici boli și nici bolnavi. Toate bolile vin de la o alimentație necorespunzătoare”, am purtat discuții cu mai mulți hunedoreni, foști siderurgiști, pe tema „Sănătatea – cel mai de preț dar al vieții”.

Din vorbă în vorbă, aflată lângă noi, prof. Isabela Susanyi (foto), ne-a sugerat ideea să citim cartea lui Stelian Fulga intitulată „A doua șansă cu Stelian Fulga”.

Rugând-o să ne facă totuși o prezentare succintă a acestei cărți, cu bunăvoința ce-o caracterizează, ne-a onorat dorința.

Așa că, ne-a oferit o scurtă recenzie a cărții amintite.

Receptiv la suferințele neamului său, înzestrat cu har divin, cunoaștere și empatie față de semeni, dl. Stelian Cătălin Fulga vine în întâmpinarea noastră cu o carte salvatoare „A doua șansă cu Stelian Fulga/ Alimentele leacuri sau otrăvuri?”

Deși se naște în Oltenia (Bistreț, jud. Dolj), tânărul Fulga se instruiește departe de hotarele țării, în America, la San Francisco, și urmează cursurile Facultății de Parapsihologie din California. Însetat de cunoaștere, timp de 4 ani se inițiază în conceptele și misterele călugărilor shaolin, retras în toposul sacru tibetan. Captivat de miracolele naturii, de plantele magice, de armonie și de echilibru, valorifică învățăturile dobândite și se consacră vindecării suferinzilor de pretutindeni.

În opera de față, dl. Stelian Fulga expune argumente științifice, vorbește detaliat despre importanța alimentației în funcție de grupele sanguine, explică procesele biologice care se desfășoară în organism, modul de funcționare corectă a acestuia, analizează, oferă soluții. Însuși titlul cărții sintetizează conținutul și dezvăluie secretul celei de-a doua șanse pe care o primim, dacă alegem alimentația corectă.

Limbajul ghidului terapeutic este simplu, pe înțelesul oricărui cititor, pentru  o înțelegere totală și imediată a mesajului, dar și pentru a se evita confuziile.

Cartea debutează cu implementarea detaliilor care alcătuiesc „cura de dezintoxicare” (repetată după 14 zile). Tot aici lecturăm „Ciorba de legume fără foc”, pentru mine, recunosc, o noutate și o curiozitate.

Absorbită de ineditul informațiilor, mi-am dat seama/ am conștientizat că mă aflu pe un teritoriu necunoscut. Am învățat că este obligatoriu să ne hrănim sănătos și am avut revelația multor greșeli de alimentație, datorate ignoranței.

Granița dintre „leacuri” și „otrăvuri” este una subțire, invizibilă, pentru neinițiați, iar fără documentare, fără înțelegere și cercetare, trendul de consumerism ne transformă în victime sigure.

Vă recomand cu drag o carte care ne apără de primejdii, de boli și de moarte. O carte a speranței. Țineți cont de faptul că bolile încep și se sfârșesc cu regimul alimentar, un regim sănătos, pe care îl găsim în învățăturile acestui OM deosebit, trimis de Dumnezeu să ne ajute.  

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.