Un cocktail sănătos din fructe şi legume (Reţete)

646x404 (2)Cercetările efectuate de specialiştii în nutriţie arată că, la persoanele care beau zilnic un pahar şi jumătate de suc proaspăt de legume şi fructe, canti­tatea substanţelor protectoare din sânge se du­blează. Ceea ce înseamnă: un sistem imunitar puternic şi dimi­nuarea riscului de îmbolnăvire (este vorba mai ales de boli de inimă, de circulaţie sau de cancer).

separator

Vezi mai jos câteva reţete de cocktailuri din fructe şi legume preparate cu storcătorul.

Cocktail de măr + ţelină
Pentru un pahar (0,2 l): Se amestecă 100 ml suc na­tural de mere cu 100 ml suc de ţelină şi o lingură de sa­la­tă verde (creaţă) tăiată mărunt. Este un puternic ener­gizant, datorită conţinutului bogat în vitaminele B şi C.

sucuri-fructe

svekolnyj_sok_1Cocktail de sfeclă + portocale
Pentru un pahar: Se amestecă 100 ml suc de por­tocale cu 50 ml suc de sfeclă şi 50 ml zeamă de varză (acră) şi se adaugă o linguriţă de miere şi o lingură de germeni de grâu. Este un suc răcoritor şi tonifiant, da­torită vitaminelor şi substanţelor vegetale vitale pe care le conţine.

Cocktail de caise + iaurt
Pentru un pahar: Se amestecă 50 ml suc de caise cu 200 ml iurt şi un vârf de cuţit de vanilie rasă (ba­ton). Rezultatul: mai multă vitalitate, datorită betaca­rotenului şi vitaminei C şi – în plus – albumină şi calciu (pentru oase).

Suc de fructeCocktail de legume + hrean
Pentru un pahar: Se amestecă 100 ml suc de legume (diferite) cu 1/2 rădăcină de hrean (ras), o lingură de codiţe de ceapă verde (tăiate rondele) şi 100 ml zer. Conţine substanţe vegetale bioactive, energizante pen­tru întregul organism.

Atenţie! Combinaţia trebuie consumată imediat după preparare, fiindcă substanţele nutritive se degradează extreme de repede.

Sursa

Nu faceți abuz de mâncare în perioada sărbătorilor!

Sărbătorile Pascale sunt adesea asociate cu un consum abundent de alimente și cu trecerea bruscă de la alimentația vegetariană, de post, la cea animalieră. Acest fapt poate avea consecințe neplăcute, precum acutizarea bolilor cronice, în special, a celor digestive (gastrite, colecistite, pancreatite, etc), dar și creează un teren favorabil pentru dezvoltarea, sau agravarea bolilor netransmisibile, precum diabetul zaharat,  bolile de inimă, dat fiind faptul că în această perioadă există riscul acumulării kilogramelor în plus, dar și a variațiilor mai accentuate ale glicemiei.

Pentru a preveni apariția acestor consecințe, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) vine cu următoarele recomandări:

  1. Trecerea de la alimentația vegetariană la cea animalieră, în special la persoanele care au ținut post va fi treptată:
  • pentru reajustarea proceselor digestive la carne, ouă, lapte și grăsimile animaliere, organismul are nevoie de 7-14 zile;
  • introduceți produsele animaliere în meniu treptat – inițial produsele lactate fermentate, ouă și pește, apoi carnea de pasăre, iepure sau vită slabă, iar la sfârșitul săptămânii luminoase se poate opta pentru carnea de porc, miel.
  1. Favorizarea digestiei se va realiza prin practici de cumpătare și de echilibru alimentar:
  • 50% din meniul de sărbătoare urmează să fie alcătuit din legume și fructe proaspete, verdețuri de sezon, iar salata se va asezona cu ulei presat la rece, nu cu maioneză;
  • aportul de alimente se va limita la 350-400 grame la o singură masă și va fi urmat de efort fizic ușor și hidratarea corespunzătoare (2-2,5 l apă/zi);
  • se recomandă separarea aportului alimentar zilnic în 5-6 reprize, cu un interval de 3-4 ore;
  • evitați să petreceți sărbătorile într-un mod sedentar, doar la masa de sărbătoare;
  • băuturile dulci se vor exclude, iar consumul de mezeluri, sosuri, conserve sau dulciuri se va limita;
  • cozonacul se va consuma în cantități limitate, de 100-150 g/zi.
  1. Produsele tradiționale se vor pregăti și alege cu precauție:
  • ouăle, vopseaua pentru ouă, carnea, produsele din carne și cozonacii se vor cumpăra doar din locuri autorizate;
  • ouăle trebuie să fie proaspete, marcate corespunzător și să fie cu coaja curată, intactă și uniformă;
  • ouăle se vor fierbe tari și se vor păstra la frigider timp de maxim șapte zile, iar vopsirea acestora se va realiza în mod prioritar prin metode naturiste;
  • se va asigura ca termenul maxim la care se vor consuma ouăle nu va trece de 28 de zile;
  • se va opta pentru cozonacul cu ingrediente naturale, fără margarină sau ulei de palmier în compoziție și decor din nuci sau fructe uscate, fără grăsimi vegetale sau glazură/zahăr pudră la vârf;
  • alegeți cozonacul sau pasca cu un termen scurt de valabilitate.
  1. Asigurarea bunelor practici de siguranță alimentară va preveni intoxicațiile alimentare: cei cinci pași recomandați de Organizația Mondială a Sănătății în acest sens sunt:
  • menținerea mâinilor și a suprafețelor curate înainte și în timpul preparării alimentelor;
  • separarea produselor crude de cele preparate – la transportare, pregătire sau depozitare;
  • prepararea termică corespunzătoare a alimentelor, cu atingerea temperaturii interne a produsului de minim 70 grade Celsius;
  • refrigerarea potrivită a produselor, la 4-6 grade Celsius;
  • utilizarea apei și a ingredientelor sigure pentru consum.

Astfel, bucatele pregătite se vor păstra la frigider timp de maxim 48 de ore, iar produsele cu maioneză sau cremă – maxim 24 de ore. Orice tip de bucate – crude sau preparate se păstrează la temperatura camerei  MAXIM două ore.

  1. Evitați consumul excesiv de alcool! OMS atenționează că limita sigură de consum al alcoolului este ZERO grame/zi. Astfel, pentru sănătatea Dvs., cea mai bună opțiune este evitarea consumului de alcool.

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaț, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

Moldovenii, îndemnați să fie precauți de sărbători, pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare

În perioada sărbătorilor de Paște, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează consumatorii despre riscul comercializării produselor alimentare neconforme, în locuri neautorizate (străzi, portbagajele mașinilor etc.).

ANSA recomandă oamenilor să fie vigilenți, să ceară de la operatorii economici și vânzătorii de produse alimentare certificate care confirmă calitatea, țara de origine a materiei prime și termenul de valabilitate al produselor.

Consumatorii sunt în drept să solicite actele de conformitate și să verifice minuțios produsele achiziționate, întru evitarea toxiinfecțiilor alimentare:

  • aspectul exterior al produsului: mirosul, culoarea, consistența și lipsa caracteristicilor unui produs alterat (lipicios, țesuturi intacte, suprafețe deteriorate etc.);
  • produsele preambalate, cu  ambalajele deteriorate și care prezintă suspiciunea deteriorării conținutului, nu trebuie procurate!
  • mențiunile făcute pe eticheta produsului trebuie să fie clare, lizibile, în loc vizibil pentru consumatori, în condițiile normale de cumpărare și utilizare, să nu fie acoperite sau separate prin alte inscripții sau desene. Atenție la termenul de valabilitate!
  • în unități comerciale (piețe, magazine), alături de produsele lactate, se vând și produse alimentare ce au în componența lor grăsimi vegetale. Consumatorii pot solicita informații suplimentare cu privire la proveniența, calitatea și trasabilitatea produselor pe care doresc să le procure;
  • produsele de patiserie neambalate se vor comercializa în recipiente curate, în spații curate, fiind servite numai cu ustensile speciale. Pentru produsele de patiserie preambalate, termenul de valabilitate este stabilit de producător și se va inscripționa pe etichetă/ ambalaj;
  • carnea trebuie să fie elastică, de o culoare roz pal spre roșu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma inițială şi să nu aibă suprafața lipicioasă, urât mirositoare. Atrageți atenția la ștampila de control sanitar-veterinar!
  • la procurarea ouălor examinați aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, poroasă, fără pete și miros.

ATENȚIE! Vânzarea ouălor în unitățile de desfacere se realizează numai în locurile separate sau împreună cu produsele preambalate. Verificați informația despre data durabilității minimale, indicată pe produs, după cum urmează DDM:  xx.yy.zz (ziua, luna și anul). Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimente care se consumă fără a fi supuse unui proces termic.

Totodată, recomandăm consumatorilor să nu procure vopsea pentru ouă cu ambalaj nemarcat sau neambalat (la lingură), deoarece acestea pot fi cu alte destinații – tipografică sau textilă – şi poate prezenta pericol pentru sănătate.

Ouăle vopsite trebuie păstrate la frigider, maximum șapte zile!

REȚINEȚI! Comercianții care vând produse în locuri neautorizate nu au posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare. Aceștia nu pot elibera bon de casă, cu care să justificați tranzacția comercială, în cazul unui produs neconform.

Totodată, ANSA recomandă cetățenilor să consume alimente moderat, fără a face risipă. Fiecare om are un rol important în reducerea risipei alimentare prin consumul moderat de alimente, planificarea, pregătirea și stocarea lor. Este o metodă în plus de a economisi bani și de a menține un mediu curat și sănătos!

Intoxicația la un restaurant din Capitală continuă cu noi victime

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunţă despre înregistrarea unui caz de toxiinfecţie alimentară în grup, asociat consumului unor produse într-un local de alimentație publică din municipiul Chișinău. Până în prezent, au solicitat asistenţă medicală 19 persoane, cu vârste cuprinse între 8-48 de ani, ce manifestau semne clinice de toxiinfecţie alimentară.

Dintre acestea, la moment, sunt spitalizate opt persoane în instituții medicale din mun. Chișinău, iar celelalte primesc îngrijiri medicale la domiciliu, fiind supravegheate de medicul de familie. La internare, persoanele prezentau slăbiciune generală, febră 38 – 40 ℃, frisoane, dureri abdominale, greţuri, vomă, scaune lichide multiple. Gradul de severitate al bolii la persoanele afectate a fost apreciat ca fiind grav-mediu.

În cadrul investigațiilor de laborator ale probelor biologice de la persoanele bolnave și ale angajaților rețelei de alimentație publică s-a depistat Salmonella enteritidis.

Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, inclusiv din cadrul Centrului de Sănătate Publică Chișinău, de comun cu asistența medicală primară și reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au desfășurat anchetarea epidemiologică și realizarea măsurilor antiepidemice în focar pentru limitarea răspândirii bolii.

Salmoneloza este o infecție bacteriană comună omului și animalelor, care afectează tractul intestinal. Oamenii, cel mai frecvent se infectează în urma consumului de carne, ouă sau produse din ouă crude (ex. maioneza) contaminate primar și insuficient preparate termic. De asemenea, alimentele pot fi contaminate secundar, atunci când în procesul de preparare a produselor alimentare sunt implicate persoane bolnave.

ANSP atenţionează populaţia că, pentru prevenirea bolilor diareice acute și a toxiinfecțiilor alimentare, inclusiv a izbucnirilor de grup este necesar DE RESPECTAT CINCI REGULI DE BAZĂ:

  • Spălarea mâinilor cu săpun după utilizarea WC-ului şi înainte de masă;
  • Separarea produselor gata şi a materiei prime în frigider;
  • Respectarea regimului de prelucrare termică a produselor alimentare;
  • Păstrarea alimentelor gata în frigider și nu la temperatura camerei;
  • Utilizarea apei și materiei prime la prepararea bucatelor din surse sigure.

Trend alert: geanta tip rucsac!
Articolul anterior
Cât costă nunta Biancăi Drăgușanu?
Articolul următor