Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atenție (ADHD)

CE ESTE ADHD?

ADHD este o tulburare caracterizată prin prezenţa celor 3 probleme comportamentale principale: deficit de atentie, hiperactivitate, impulsivitate, în mai mult de o situaţie (la şcoală, acasă, în clinică), mai importantă decât pentru vârsta cronologică sau dezvoltarea mentală, de la o vârstă fragedă (sub 7 ani).

Orice copil poate avea lipsă de concentrare, distractibilitate, impulsivitate, hiperactivitate câteodată, dar copilul cu ADHD prezintă aceste simptome şi comportamente mai frecvent şi mai sever decât alți copii de aceeași vârstă sau cu acelaşi nivel de dezvoltare.

ADHD apare la 3-5% din copii de vârstă școlară.

La aproximativ 50% din copii tulburarea se remite la adolescenţă, iar la 25% din adolescenţi se remite la vârsta adultă. Pentru aproximativ 25% din copii, tulburarea are o evoluţie cronică, putând necesita tratament pe tot parcursul vieţii.

CAUZE

1. influenţe genetice puternice
2. influenţe de mediu:
   – prenatal – alcool, tutun, benzodiazepine, anticonvulsivante
   – suferinţă perinatală
   – inconsecvenţa figurii primare de ataşament în mica copilărie
   – reacţia unor copii la anumite alimente (făină de grâu, lapte de vacă, citrice)

CLASIFICARE

Există trei tipuri de ADHD.

1. Unii oameni au doar probleme cu atenția și organizarea. Acesta este ADHD subtipul neatent.
2. Alte persoane au doar simptome de hiperactivitate și impulsivitate . Acesta este subtipul hiperactiv.
3. Al treilea tip, și cel mai frecvent este format din acei oameni care au dificultăți cu atenție și hiperactivitate, sau subtipul combinat.

CRITERII DE DIAGNOSTIC

Grupa 1 de criterii: Inatenţia

Cel puţin 6 din următoarele:

1. adesea face erori pentru că nu acordă atenţie detaliilor: greşeşte la şcoală, la joacă sau în alte activităţi
2. nu reuşeşte să aibă o atenţie susţinută în timpul lecţiilor sau chiar la joacă
3. adesea pare că nu ascultă ceea ce i se spune
4. nu reuşeşte să fie atent la instrucţiuni şi să-şi termine lecţiile, sau îndatoririle (acest fapt nu se datorează opoziţiei sau incapacităţii de a înţelege)
5. adesea este incapabil să-şi planifice şi să-şi organizeze activitatea
6. adesea evită îndatoririle care necesită efort şi atenţie susţinută
7. adesea îşi pierde obiectele personale sau obiecte necesare în activităţi: pixuri caiete, jucarii etc.
8. este adesea distras de stimuli externi
9. este uituc în cea mai mare parte a zilei

Grupa 2 de criterii: Hiperactivitate

Cel puţin 3 din următoarele:

1. adesea dă din mâini sau din picioare, şi se foieşte pe scaun
2. se ridică de pe scaun, nu are răbdare să stea aşezat
3. se caţără sau ţopăie şi aleargă în situaţii în care ar trebui să stea liniştit
4. nu se poate juca în linişte, este gălăgios
5. dovedeşte un pattern motor excesiv de activ şi care nu este explicat de modificările din mediu

Grupa 3 de criterii: Impulsivitate

Cel puţin 1 criteriu dintre următoarele:

1. adesea răspunde înainte ca întrebarea să fie formulată
2. adesea nu are răbdare în a-şi aştepta rândul
3. adesea întrerupe sau intervine în jocul sau conversaţia celorlalţi
4. adesea vorbeşte prea mult

INTERVENŢII TERAPEUTICE

Fără un tratament adecvat, copilul poate rămâne în urmă la școală, iar relaţiile sale de prietenie pot suferi. Copilul traieşte mai mult eşecul decât succesul și este criticat de către profesori și familie care nu recunosc o problemă de sănătate.

Abordarea cu cele mai bune rezultate este de tip multimodal, îmbinând tratamentul medicamentos, terapia comportamentală şi metodele educaţionale specifice. Vor fi în principal abordate simptomele ţintă (cele pe care familia sau profesorii le consideră importante şi cele care perturbă în mod constant funcţionalitatea copilului).

Este necesară sfătuirea şi consiliera familiei pentru a înţelege natura acestei afecţiuni şi pentru a participa la programele educaţionale. Psihoeducaţia, tehnicile de parenting, instruirea şi terapia familială au un rol foarte important.

Cercetările demonstrează clar că tratamentul medicamentos poate ajuta la îmbunătăţirea atenției, concentrării, comportamentului orientat către scop și aptitudinilor organizatorice. Medicamentele de primă linie sunt stimulante (metilfenidat) și non – stimulante (atomoxetină). Pentru tulburările comorbide se pot asocia şi alte categorii de substanţe, în doze adaptate pe kilogram corp şi pe vârstă.

Alte metode de tratament pot include terapie cognitiv-comportamentală, antrenarea abilităților sociale, precum și modificările programului educaţional al copilului.

Terapia comportamentală poate ajuta copilul să controleze agresivitatea, să moduleze comportamentul social și să fie mai productiv.

Terapia cognitivă poate ajuta copilul să-şi construiască stima de sine, reduce gândurile negative și îmbunătățeşte capacităţile de rezolvare a problemelor.

Modificările educaționale se pot adresa simptomelor ADHD şi dizabilităților de învățare coexistente. Este nevoie de sprijin educational suplimentar, remedierea tulburărilor de învatare, pedagogie diferenţiată.

Principiile intervenţiilor comportamentale nu diferă de cele folosite în terapia altor probleme de comportament în copilărie, dar:

1. consecinţele trebuie aplicate foarte rapid (dacă sunt întârziate nu vor avea un impact asupra comportamentului copilului)
2. o atenţie deosebită trebuie acodată explicaţiilor date copilului asupra comportamentului recompensat sau sancţionat
3. recompensele îşi pot pierde rapid efectul, de aceea trebuie înnoite , variate, trebuie să existe o noutate
4. copiii cu tulburări hiperkinetice nu înţeleg relaţia dintre acţiunile lor şi felul în care ceilalţi se poartă cu ei, deci trebuie făcute corelaţii verbale, la început pasiv (explicându-le), mai apoi activ (încurajându-i să verbalizeze sau să scrie motivele…)

Concepte legate de disciplinare

„Un copil cu comportamente indezirabile este un copil descurajat”
(Rudolf Dreikurs)

Comportamentele copilului sunt motivate întotdeauna de o nevoie

Nevoile emoţionale: dragoste, onestitate, respect, înţelegere, acceptare, răbdare, corectitudine, timp – atenţie.

Cele mai eficiente căi de a ajuta un copil să-şi îmbunătăţească comportamentul sunt să reduceţi utilitatea comportamentului indezirabil şi să-l ajutaţi pe copil să se simtă mai bine cu sine şi să obţină îndeplinirea nevoilor emoţionale prin mijloace mai adecvate

Copiii învaţă din acţiunile adulţilor mult mai multe lucruri decât din cuvintele lor

Vorbiţi cu copiii într-o manieră respectuoasă („mulţumesc”, „te rog” etc)

Nu ţipaţi. Mânia nu este, practic, niciodată productivă

Nu recompensaţi material un copil pentru un comportament bun

Încurajaţi copiii arătându-le utilitatea sau inutilitatea comportamentului lor

Ajutaţi copiii să-şi cunoască resursele şi calităţile prin comentariile dvs.

Încercaţi să vă apropiaţi copiii care vor putere; le va fi mai greu să se lupte cu un prieten.

Încurajaţi copiii, invitându-i să aibă o contribuţie sau să joace un rol de ajutor. Copiilor le place să se simtă utili, responsabili

Ascultaţi copiii în mod activ, oferind răspunsuri deschise, care arată că le înţelegeţi sentimentele

Învăţaţi limbajul încurajării

Uneori, deşi copilul ştie ce aşteptaţi dumneavoastră de la el, nu vrea să facă acel lucru. În astfel de situaţii puteţi folosi metoda consecinţelor logice şi naturale

Criticaţi comportamentul, nu persoana, folosiţi principiile de comunicare eficientă, mesaje asertive, la persoana I. De ex.: „Mă deranjează când te comporţi ……………………..,pentru că ……………………….”

Când unui copil i se cere să părăsească un grup, spuneţi clar faptul că este binevenit înapoi atunci când este pregătit să coopereze

Spuneţi-vă “STOP” când sunteţi furios/furioasă şi frustrat(ă) – staţi jos, aşteptaţi, relaxaţi-vă, în loc să vă certaţi

Încurajaţi-vă reciproc, împărtăşiţi idei utile şi căutaţi idei de la colegi atunci când aveţi nevoie de ajutor.

PROGNOSTIC

Hiperactivitatea tinde să fie persistentă în timp şi îşi pune amprenta asupra dezvoltării copilului.

Comparativ cu copiii cu dezvoltare tipică, cei cu tulburare hiperkinetică prezintă o rată mult mai mare de tulburări de conduită.

Alte riscuri: probleme în adaptarea socială – lipsa prietenilor, lipsa activităţilor recreaţionale constructive; activităţi antisociale, accidente.

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să afli mai multe, poți descărca această broșură plină de informații utile și ușor de înțeles. Te rugăm să o distribui și cunoscuților tăi pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine patologiile din sfera psihiatrică. Îți mulțumim!

Vezi și varianta veche a broșurii.

Material realizat de echipa medicală a Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică