Actualitate

Un scenariu care aruncă în aer liniștea oamenilor din Merei: deschiderea unei cariere de piatră

Poză cu caracter ilustrativ(Sursă-Cosmin Crăciun)
Poză cu caracter ilustrativ(Sursă-Cosmin Crăciun)

Intenția unei companii mari din România de a deschide o carieră de piatră pe Dealul Ciuhoiu de la Sărata Monteoru a pus pe jar comunitatea din această zonă. În ultimele zile, mai multe instituții, începând cu primăria din localitate și continuând cu Consiliul Județean și Instituția Prefectului, au fost sesizate cu privire la această intenție care ar putea atenta la mediul înconjurător, incluzând aici siguranța alimentării cu apă sau cea a locuințelor din vecinătatea căilor de acces către punctul în care s-ar putea deschide cariera. Și redacția noastră a primit o serie de sesizări din care reiese îngrijorarea locuitorilor din Merei  cu privire la o acțiune care ar arunca în aer nu doar liniștea lor, ci și sănătatea oamenilor.

Calcar de la Ciuhoiu pentru Autostrada A 7

Ceea ce a aprins discuțiile este o intenție manifestată de reprezentanții UMB, companie care construiește 10 din cele 13 tronsoane ale Autostrăzii Moldovei A 7. La ultima ședință a Consiliului Local Merei, desfășurată în 28 februarie, s-a prezentat directorul UMB Spedition, Corneliu Bunghiuz, care a luat cuvântul la momentul în care s-a ajuns la capitolul Diverse. Acesta a explicat că firma pe care o reprezintă a achiziționat un teren pe Dealul Ciuhoiu, de 7 hectare și ar dori concesionarea, din domeniul public al UAT Merei, a încă 15 hectare de pășune comunală, în vederea exploatării  pietrei. Se știe că în zona Năeni, Pietroasele, Merei, calitatea calcarului este una foarte bună. Este vorba despre masive calcaroase formate din cochilii de soici, în decursul a mii de ani. Piatra extrasă din aceste cariere este foarte bună atât pentru construcții trainice (fiind folosită pe șantierele de la Casa Poporului, metroul bucureștean, etc), cât și pentru producerea de var sau de decorațiuni din piatră. Discuția care se naște este dacă, în zona menționată, se poate exploata acest calcar fără un impact negativ asupra mediului înconjurător. Iar, la o primă vedere, răspunsul este negativ.

Sursele de apă trebuie protejate

Zona Ciuhoiu este cea din care pornesc izvoare subterane captate la baza masivului, acestea constituind cea mai importantă din cele trei surse de alimentare cu apă potabilă a localității Merei. Printr-un studiu de specialitate, s-a făcut o delimitare care extinde zona de protecție sanitară a acestei surse până la suprapunerea cu perimetrul hidrogeologic, delimitat de 13 puncte. Nu se știe dacă suprafața vizată de intenția de exploatare, deținută și solicitată spre concesionare pentru extracția de piatră se suprapune cu acest perimetru, întrucât acest aspect nu a fost analizat. Totuși, studiul menționat mai sus, realizat la solicitarea Companiei de Apă, arată că în acest perimetru este interzisă ”mplasarea de cariere de piatra”. 

“Potrivit studiului realizat de experți în studii hidrogeologice, o suprafață de 116 ha din Bazinul Ciuhoiu este zonă de protecție sanitară cu regim sever care se suprapune peste perimetrul de protecție hidrogeologic și, în această zonă, nu poate exista niciun fel de activitate care să pună în pericol stabilitatea surselor de apă. Deci, o lucrare de genul exploatări cariere de piatră sau altfel de activități de această natură  sunt interzise cu desăvârșire.  Din suprafața totală a acelui amplasament, o zonă de 116 ha este cea de protecție sanitară cu regim sever. Nu știu dacă perimetrul investiției care se intenționează se suprapune pe perimetrul acesta de 116 ha.  Poate că exploatarea se intenționează să fie făcută în afara zonei de protecție sanitare severă dar, din câte am înțeles din informațiile care există în spațiul public, nu ar fi în afara zonei de protecție sanitară severă și ar fi chiar în interiorul acesteia, lucru care este total interzis”, a explicat, la solicitarea șansanews.ro, directorul Companiei de Apă Buzău, Simona Săvulescu.

Cererea de exploatare, în același perimetru, refuzată de două ori

Mai mulți consilieri locali în fața căruia s-a prezentat reprezentatul firmei care are intenția deschiderii carierei de piatra ne-au explicat că astfel de încercări au existat și în trecut. Există chiar o licență emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, licență care, potrivit unor surse din administrația locală, ar fi fost preluată de UMB. La discuțiile care au avut loc la ședința din februarie a Consiliului Local Merei, solicitantului i s-a cerut să vină cu o propunere clară din care să reiasă care sunt intențiile (inclusiv cum s-ar amenaja drumul pentru acces la zona de exploatare) și cum va fi protejată zona , respectiv locuințele, plantațiile din zonă, dar și sursele de apă. Potrivit procesului verbal al ședinței, mai mulți consilieri s-au exprimat împotriva exploatării calcarului din zona Ciuhoiu, ținând cont de impactul asupra mediului înconjurător. Potrivit procesului verbal al ședinței, consilierul local Claudel Tomiță Ionașcu a semnalat că a mai existat o intenție, în trecut, de exploatare a pietrei, în același perimetru, ocazie cu care s-a deplasat personal în zona Ciuhoiu. Cu această ocazie, alesul local a constatat că:

”Sunt multe izvoare de suprafață, iar prin lucrări de decopertare a zonei pentru a ajunge la zăcământul de calcar, izvoarele vor dispărea.”

În cadrul acelorași discuții, consilierul Poliana Partal, care deține o pensiune la Sărata Monteoru, a susținut cauza turismului local arătând că:

”Praful produs de exploatarea calcarului va conduce la poliarea mediului înconjurător. Un alt inconvenient vor fi și mașinile de mare tonaj care vor afecta drumurile de acces din comuna Merei.”  Discuțiile au fost oprite de intervenția primarului Ștefan Chircă care a propus societății solicitante să depună o ”documentație completă cu privire la impactul asupra mediului înconjurător, asupra locuințelor și asupra drumurilor comunale și, nu în ultimul rând, metodele prin care ar urma să fie extras calcarul.”

Între timp, solicitarea de eliberare a unui certificat de urbanism, de către Primăria Merei, la solicitarea firmei care vrea să exploateze piatra, este în curs de soluționare. Cu acest certificat, solicitantul va merge să obțină autorizațiile de mediu în vederea începerii exploatării. Certificatul de urbanism a fost solicitat pentru cele șapte hectare pe care firma le-a cumpărat după ce a preluat o licență de exploatare eliberată de ANRM.

”Așteptăm să vedem avizele pe care le va da arhitectul șef pentru acea suprafață de 7 ha, și cealaltă suprafață, de 15 hectare, nu știu, firma respectiva se va adresa către cetățeni pentru a cumpăra sau închiria terenul. Există doua căi de acces, prin Dobrilesti și pe un drum de exploatare dinspre satul Izvoru Dulce spre Pietroasele. Sper ca discuția să fie pentru drumul de exploatare, sa poată coborî pe acel drum mașinile încărcate cu piatră. În primul rând, ne gândim sa nu afectăm cetățenii, adică sa nu afectăm drumul pietruit. Noi vom pune condiție sa pietruiască drumul, dar suntem la stadiul de discuții cu firma”, a declarat primarul Ștefan Chircă.

În cursul documentării acestui material, jurnaliștii șansanews.ro au încercat să contacteze și conducerea UMB Spedition pentru a afla dacă planul de deschidere a unei cariere de piatră a luat în calcul modul de protejare a mediului înconjurător. Până la ora publicării acestui material nu s-a reușit obținerea unui punct de vedere, dar în măsura în care va fi obținut, vom reveni cu acesta.

Planul de exploatare a pietrei îi îngrozește pe localnici

Intenția de deschidere a unei cariere de piatră la Monteoru a inflamat spiritele nu doar la nivelul simplilor locuitori care se tem pentru siguranța caselor, dar și pentru liniștea zonei, ci și la nivelul antreprenorilor. Operatorii din turism se gândesc cu groază la priveliștea pe care ar oferi-o turiștilor camioanele cu piatră care vor traversa localitatea. Nu e de neglijat nici praful care ar produce impact la nivelul exploatațiilor de viță de vie din zonă. În aceste condiții, presiunea pentru o dezbatere publică pe subiect, care să lămurească lucrurile, este din ce în ce mai mare și vine atât dinspre locuitori, cât și dinspre unii aleși locali. Aspectul cel mai important și care trebuie lămurit de specialiști este impactul pe care deschiderea unei cariere de piatră îl va avea asupra vieților oamenilor, dar și asupra altor activități economice existente în zonă. Pentru că dacă, sub pretextul nevoii de material pentru autostradă, autoritățile locale și județene vor accepta distrugerea unor afaceri din turism sau viticultură, atunci, lucrurile nu mai sunt acceptabile.