Tudor Calin Zarojanu Viata Lui Corneliu Coposudoc PDF Free

Viaţa lui Corneliu Coposu 1
Tudor Călin Zarojanu
Viaţa lui Corneliu Coposu

ediţia a II-a, revăzută şi completată
2 Tudor Călin Zarojanu
Coperta: Mihaela Şchiopu

Redactor: Domniţa Ştefănescu
Descrierea CIP a Biblitecii Naţionale a României

ZAROJANU, TUDOR CĂLIN
Viaţa lui Corneliu Coposu / Tudor Călin Zarojanu. –
Ed. a 2-a, rev. – Bucureşti : Maşina de scris, 2005
Bibliogr.
ISBN 973-8491-23-1
94(498)’’19’’ Coposu, C.
929 Coposu, C.
© Editura Maşina de scris, 2005

Viaţa
lui
Corneliu Coposu
ediţia a II-a, revăzută şi completată
Editura Maşina de scris

Bucureşti
2005
Rugă
de Corneliu Coposu
cerne Doamne liniştea uitării

peste nesfârşita suferinţă
seamănă întinderi de credinţă
şi sporeşte roua îndurării
răsădeşte Doamne dragostea şi crinul

în ogorul năpădit de ură
şi aşterne peste munţi de zgură
liniştea iertarea şi seninul
Zece ani fårå Senior

(prefa¡å la edi¡ia a doua)
Greu de crezut, dar au trecut zece ani… După ce, sub jumătatea
de secol de comunism, prea puţini dintre noi au ştiut de existenţa lui,
după ce ne-am lăsat prostiţi de intoxicările conform cărora şi-ar fi
petrecut acele decenii la Paris, mâncând caviar cu polonicul, după ce am
aflat în sfârşit adevărul şi am început să înţelegem cu cine aveam
privilegiul de a fi contemporani, după ce am apucat să ne bucurăm de
prezenţa lui ceva mai mult de cinci ani – iată, timpul scurs de la dispariţia
lui este deja aproape de două ori mai mare.
Prima ediţie a acestei cărţi s-a lansat atunci când se împlinea un
an de la despărţire. Printr-o coincidenţă semnificativă, momentul a căzut
între cele două tururi de scrutin la Preşedinţia României, adică în
efervescenţa primei victorii asupra unui regim împotriva căruia Corneliu
Coposu luptase cu o determinare rar întâlnită. Ar fi trebuit să fie triumful
lui, dar venea prea târziu.
Prea târziu şi, aşa cum avea să se vadă, prea devreme totuşi.
Lipsiţi de suportul Seniorului, dar şi de multe alte lucruri, inclusiv de
capacitatea de a-şi pregăti, înţelege şi întări victoria electorală,
moştenitorii lui politici au profitat prea puţin de succes. Sigur, guvernarea
1996-2000 n-a fost compusă doar din bâlbâielile pe care suntem
predispuşi a ni le aminti azi în exclusivitate. Dar nici n-a fost ceea ce ne
aşteptam, ceea ce cu siguranţă ar fi aşteptat Corneliu Coposu. Regimul
căruia îi fusese adversar neîmpăcat a revenit în forţă, profitând din plin de
uşile către lume deschise, totuşi, de către CDR şi PD. Şi astfel, România
a ajuns să intre în mileniul trei şi în NATO sub conducerea unui lider
comunist, în vreme ce, alături de covârşitoarea majoritate a fraţilor săi
întru credinţă, Corneliu Coposu trecuse pragul acestei lumi. Şi, ca
nedreptatea să fie completă, partidul pe care îl păstorise a ajuns în pragul
dispariţiei, departe de Parlament şi de viaţa politică. Atunci, Seniorul se
va fi întors în mormânt.
O nouă coincidenţă face ca ediţia a doua a acestei cărţi să iasă în
lume înainte de-a se fi scurs primul an al celei de-a doua breşe în prea
lunga epocă FSN-FDSN-PDSR-PSD. Nimeni nu poate garanta,

deocamdată, că ar fi vorba despre altceva decât o breşă – deşi ceva-ceva
pare altfel decât prima dată. Oricum, între timp s-a schimbat aproape
totul. Dintre cei trei monştri sacri ai politicii interbelice, nici unul nu se
mai află în scaunul de comandă. Sergiu Cunescu l-a urmat pe Corneliu
Coposu la cele veşnice, după ce trăise ruşinea ca PSDR să se aciuieze sub
pulpana anagramei sale, PDSR, iar venerabilul liberal Mircea Ionescu
Quintus s-a retras într-o poziţie onorifică, din care priveşte cu spaimă şi
indignare perspectiva ca partidul lui să-şi schimbe numele şi ideologia.
Pe de altă parte, marele adversar politic al Seniorului, Ion Iliescu, a ieşit
din istorie aşa cum intrase, adică pe uşa din dos.
Nu este locul – poate nici momentul – să ne punem problema cât
de mult seamănă prezentul şi proiectul politic al actualei puteri cu ceea ce
visa Corneliu Coposu, să ne întrebăm retoric ce comentarii ar fi avut de
făcut. Dar, din tot ceea ce am putut afla despre el, în scurtul răstimp cât
s-a aflat în viaţa publică, din tot ceea ce am citit şi am ascultat pentru a
putea construi această carte, îndrăznesc să afirm că, una peste alta, s-ar fi
bucurat şi ar fi fost mulţumit de drumul pe care ne aflăm noi, cei cărora
ne-a dăruit atât de mult, primind atât de puţin. Dacă la integrarea în
NATO nu s-a întâmplat asta, ar fi frumos ca măcar în discursurile care
vor înflori după aderarea la Uniunea Europeană, vreunul dintre politicieni
să-l pomenească şi pe Senior, aşa cum se cuvine unui om care a aruncat
totul în luptă şi n-a aşteptat nimic în schimb: nici vreun post de demnitar,
nici vilă, nici o maşină, nici măcar vreo diplomă de consolare.
P.S. După un deceniu, o căutare a lui Corneliu Coposu pe Internet

trimite la aproape 12.000 de link-uri. Majoritatea acestora se referă la
Strada, Bulevardul sau Piaţa Corneliu Coposu, fiind cereri şi oferte
imobiliare.
Mărturisire
(prefa¡å la edi¡ia I)
Motto: Corneliu Coposu se mişcă într-o sferă de mister.

(Dintr-o notă a Securităţii, nesemnată şi nedatată.)
Cartea de faţă este o încercare – aproape disperată – de a

reconstitui cât mai exact momentele semnificative din viaţa celei mai
importante personalităţi politice pe care generaţia mea, a celor născuţi în
anii ’50, a avut norocul să o vadă aievea. Spun „aproape disperată” din
mai multe motive. Întâi, pentru că martorii evenimentelor din prima
jumătate a secolului XX se împuţinează la număr pe zi ce trece, iar
amintirile lor nu sunt întotdeauna datate. În al doilea rând, pentru că
fondul documentar despre Corneliu Coposu este astăzi foarte sărac şi, nu
în puţine locuri, destul de confuz. Arhiva Partidului Naţional Ţărănesc,
de care o bună perioadă s-a îngrijit personal, s-a risipit în urma
confiscărilor din anii ’40-’50. Arhiva Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici
din România nu se mai află în posesia acestei organizaţii. În fine,
dosarele din arhiva Serviciului Român de Informaţii sunt departe de-a
avea rigurozitatea şi completitudinea la care te-ai fi aşteptat din partea
fostei Securităţi, iar Fişa individuală aflată la Direcţia Generală a
Penitenciarelor nu cuprinde decât câteva date disparate.
N-am reuşit să găsesc nicăieri, de pildă, succesiunea coerentă şi
integrală a perioadelor de detenţie, în numeroasele închisori şi lagăre prin
care a trecut, vreme de 15 ani, Corneliu Coposu.
Cu toate acestea, de comun acord cu Editura Maşina de scris –
căreia îi mulţumesc din tot sufletul pentru că mi-a oferit prilejul acestei
tulburătoare cercetări – am perseverat în ideea de a realiza nu o colecţie
de amintiri despre Corneliu Coposu – aşa cum s-au făcut şi se vor mai
face –, ci o biografie aproape tehnică, cu cât mai puţine comentarii.
Direct sau indirect, l-am cunoscut cu toţii pe Corneliu Coposu şi, deşi
este foarte puternic imboldul de a descrie ce a însemnat pentru fiecare
dintre noi – în primul rând, ca exemplu de moralitate –, nu cred că mai e
nevoie să spunem ce fel de om era. În schimb, pentru a-l înţelege cu
adevărat – şi nu numai pe el, ci şi perioada în care a trăit –, am pornit de

la ideea că ar fi binevenită o recapitulare a faptelor. Fie şi incomplet
datat, acest dramatic destin trebuia consemnat aşa cum s-a consumat el.
Acolo unde a fost posibil, am specificat data, iar unde nu – măcar luna
sau anul. În măsura în care ne vor fi semnalate alte mărturii sau
documente, o ediţie ulterioară a acestei biografii n-ar avea decât de
câştigat.
Mărturisesc că am rezistat cu greu tentaţiei de a comenta mult
mai amplu unele dintre episoadele prezente în aceste pagini. Dar nu cred
că era nevoie. Sunt convins că tot ceea ce am simţit eu – emoţie,
compasiune, admiraţie, indignare – veţi simţi şi dumneavoastră. Nu
lipsesc nici secvenţele de comedie amară.
Parcurgând evenimentele vieţii lui Corneliu Coposu, cel mai
şocant este să descoperi că a fost, practic, lipsit de libertate nu 15 sau 17
ani (socotind şi domiciliul obligatoriu), ci 42 de ani, până în decembrie
1989.
Cartea de faţă n-ar fi putut să existe fără ajutorul unor oameni
cărora îmi face plăcere să le mulţumesc aici. În afara autorilor menţionaţi
în bibliografie, este vorba de doamna Rodica Coposu, doamna Flavia
Bălescu, domnul Şerban Ghica, domnul Dan Amedeo Lăzărescu, domnul
Ioan Huiu, domnul Constantin Ticu Dumitrescu.
Datorez mulţumiri şi Serviciului Român de Informaţii, care mi-a
pus la dispoziţie numeroase şi extrem de importante documente. Nu pot
să nu remarc receptivitatea şi bunăvoinţa domnului director Virgil
Măgureanu, ale domnului Nicolae Ulieru şi ale doamnei Frusinica
Moraru.
Datorită tuturor celor de mai sus am putut să aduc acest modest
omagiu unui om care, pentru mine ca şi pentru atâţia alţii, nu are egal.
TCZ
Notă: În toate documentele citate am păstrat forma originală, nu

numai în ceea ce priveşte ortografia, dar şi erorile de dactilografiere sau
gramaticale, numele greşite, punctuaţia, majusculele etc.
1914
20 mai. În comuna Bobota, judeţul Sălaj (ulterior raion Şimleu, regiunea
Oradea), se naşte Corneliu Valentin Coposu.
Tatăl său, Valentin Coposu, era protopop greco-catolic al
Şamşodului, asesor consistorial şi arhidiacon, doctor în teologie,
specialist în limba arameică şi fruntaş ţărănist, preşedintele Ligii
antirevizioniste, prieten şi colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu.
Valentin Coposu era fiul protopopului Grigore Coposu şi al Ludovicăi,
născută Şuteu, fiică de protopop greco-catolic. A fost deputat în Marea
Adunare din 1918, din partea Cercului Şimleului. Ca urmare a luptei sale
pentru drepturile românilor din Transilvania, Valentin Coposu a fost
închis, alături de mama şi de sora lui Iuliu Maniu, de către autorităţile
austro-ungare, la Vaţ, Seghedin, Nirekhazo şi Budapesta, pentru „înaltă
trădare”, fiind eliberat de generalul Traian Moşoiu, o dată cu intrarea
trupelor româneşti în Budapesta, în 1919.
Grigore Coposu era prieten şi colaborator cu Ilie Măcelariu. A
fost „corteşul” (agent electoral) al lui Gheorghe Pop de Băseşti. În
campania electorală din 1905 a fost spitalizat în urma unei bătăi primite şi
a murit la scurt timp după aceea, la 50 de ani.
Mama lui Corneliu Coposu, Aurelia, era fiica protopopului
greco-catolic Iulian Ancean de Ciolt, paroh în Surduca-Sălaj, şi a
Corneliei, născută Vaida pe 3 mai 1893. Cornelia Ancean era fiica
protopopului Gavrilă Vaida de Glod şi a Terezei, născută Ciuca.
Fratele Aureliei, dr. Valer Ancean, magistrat şi notar public,
fusese închis tot pentru „înaltă trădare” faţă de imperiul austro-ungar.
Gavril Vaida de Glod era văr primar cu Alexandru Vaida
Voevod, membru de frunte al Partidului Naţional Român, organizator a
trei şedinţe ale Comitetului de conducere a PNR în Bobota.
Corneliu Coposu a avut patru surori: Steluţa Lucia Rodica –
născută pe 26 septembrie 1932, licenţiată a Institutului Politehnic
Bucureşti; Cornelia Veturia – născută pe 31 ianuarie 1911, licenţiată a
Facultăţii de Chimie din Cluj, decedată în 20 mai 1988; Doina Viorica
Marioara – născută pe 28 aprilie 1922, licenţiată a Facultăţii de
Farmacie din Bucureşti, decedată în 28 martie 1990; Flavia Lucia
Terezia (căsătorită Bălescu) – născută pe 6 decembrie 1924, licenţiată a
Facultăţii de Ştiinţe Economice din Bucureşti.
Familiile Coposu şi Maniu se vizitau adesea, inclusiv la locuinţa

părintească a lui Iuliu Maniu de la Bădăcin, astfel încât Corneliu Coposu
s-a aflat în anturajul marelui lider ţărănist încă din primii ani de viaţă, mai
ales că mătuşa lui, Elena Bărnuţiu, era verişoară primară cu Iuliu Maniu,
a cărui bunică era soră cu Simion Bărnuţiu. De asemenea, Corneliu
Coposu era rudă cu Zaharia şi Romulus Boilă.
Cred că am avut o copilărie fericită. Nu-mi aduc aminte decât

momente de mare încântare. Stăteam la ţară şi aveam un spaţiu nelimitat
de joacă. (Corneliu Coposu)
1918
18 octombrie. În parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida Voevod
dă citire „Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Imperiul
Habsburgic”.
Decembrie. Ion Mihalache fondează Partidul Ţărănesc.
1919
15 septembrie. Fiind cam neastâmpărat, şi în comună neexistând
grădiniţă, familia îl dă pe Corneliu Coposu la şcoală la doar 5 ani. Este
vorba de şcoala confesională în limba română, întreţinută de biserică.
Noiembrie. Partidul Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, câştigă 61 de
mandate la alegerile prin vot universal.
1923
28 martie. Corneliu Coposu absolvă şcoala primară. Pentru a putea intra
la liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj (pentru care vârsta minimă era de
12 ani), face clasa a cincea în particular şi obţine apoi o dispensă de
vârstă.
1924
Mai. Partidul Naţional Democrat fuzionează cu gruparea lui Constantin
Argetoianu, desprinsă din Partidul Poporului, rezultând Partidul
Naţionalist al Poporului.
17 iunie. Congresele Partidului Naţional Român şi PŢ aprobă în principiu

fuziunea celor două partide, care este însă amânată. Adaptând doctrina
„Statele Unite ale Europei”, lansată de Aurel C. Popovici, Iuliu Maniu
propune o confederaţie sud-est-europeană, ca un prim pas spre o Europă
unită.
1925
Martie. PN fuzionează cu Partidul Naţionalist al Poporului. Se păstrează
denumirea Partidul Naţional, programul şi statutul acestuia. Preşedinţi:
Nicolae Iorga şi Iuliu Maniu.
1926
4 ianuarie. Consiliul de Coroană al Regelui Ferdinand I decide
îndepărtarea de la moştenirea tronului a Prinţului Carol. Din exilul de la
Neuilly, Carol va negocia cu Iuliu Maniu, prin Aurel Leucuţia,
întoarcerea în ţară, acceptând trei condiţii cerute de liderul PNŢ: o
domnie constituţională, anularea divorţului de Elena (mama viitorului
rege Mihai) şi îndepărtarea curtezanei Elena Lupescu.
10 octombrie. PN şi PŢ fuzionează în Partidul Naţional Ţărănesc. Ostili
unificării, Nicolae Iorga şi Constantin Argetoianu se vor retrage din
partid.
1927
20 iulie. Regele Ferdinand se stinge din viaţă. Intră în vigoare regenţa lui
Mihai I.
1928
8 noiembrie. Iuliu Maniu e însărcinat cu formarea primului guvern al
PNŢ. Sub deviza Să nu devenim, din asupriţi – asupritori, el decide ca şi
foştii funcţionari maghiari, care au refuzat să depună jurământul faţă de
statul român, să aibă totuşi dreptul la pensie.
12 şi 15-19 decembrie. PNŢ câştigă alegerile anticipate cu 77,76% din
voturi.
1930
7 iunie. La numai o zi după întoarcerea în ţară, Carol îi transmite lui
Maniu că îşi retrage promisiunea asupra celor trei condiţii. Liderul PNŢ,
recunoscând că s-a înşelat în demersurile sale pentru întoarcerea lui
Carol, demisionează din funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri.
În 1934, el va începe o campanie susţinută împotriva „camarilei” din
jurul Elenei Lupescu.
8 iunie. Parlamentul îl proclamă rege pe Carol al-II-lea.
13 iunie. Primind noi asigurări de corectitudine din partea regelui, Iuliu
Maniu acceptă să redevină şef al guvernului.
8 octombrie. Întrucât Carol al II-lea nu-şi respectă angajamentele, Maniu
demisionează din nou. Se constituie un guvern PNŢ condus de Gh. Gh.
Mironescu.
La numai 16 ani, Corneliu Coposu intră la Facultatea de Drept şi
Ştiinţe de Stat din Cluj. După absolvire (1934), se înscrie la doctorat, pe
care îl va obţine peste 3 ani. În această perioadă, devine şi campion de
haltere la Clubul Sportiv Universitar.
1931
1 iunie. PNŢ ocupă locul al doilea în alegeri, cu 14,99% din voturi, după
PNL (47,49%).
1932
6 iunie. Alexandru Vaida Voevod formează un guvern de coloratură
naţional-ţărănistă.
17 şi 20-26 iulie. La alegerile generale, PNŢ obţine 40,3% din voturi.
20 octombrie. Cedând încă o dată insistenţelor şi promisiunilor lui Carol
al II-lea, Iuliu Maniu acceptă să formeze un nou guvern.
1933
Corneliu Coposu organizează filiala Cluj a PNŢ.
12 ianuarie. Maniu prezintă demisia guvernului, în semn de solidaritate
cu Ion Mihalache, ministru de Interne, aflat în dizgraţia anturajului regal.
20 ianuarie. Iuliu Maniu demisionează din funcţia de preşedinte al PNŢ.
6 mai. Comitetul Central Executiv al PNŢ îl numeşte preşedinte pe

Alexandru Vaida Voevod.
21 noiembrie. Alexandru Vaida Voevod demisionează. Preşedinte al PNŢ
este ales Ion Mihalache.
Decembrie. PNL câştigă alegerile (50,99%), în care PNŢ obţine 13,92%
din voturi.
1935
Corneliu Coposu este ales preşedinte al Uniunii Studenţilor
Democraţi din Universitatea Cluj şi preşedinte al Tineretului Naţional
Ţărănesc. Ca preşedinte al USD reuşeşte să impună controlul
democraţilor asupra Centrului „Petru Maior”, până atunci dominat de
extrema dreaptă. Este colaborator la ziarul “România Nouă”, condus de
Zaharia Boilă, “Mesajul” (Zalău), “Unirea” (Blaj) ş.a.
1937
La Cluj se desfăşoară „procesul Skoda”. Romulus Boilă a fost
acuzat că a luat un comision de 2,7 milioane lei în urma contractului de
armament cu această firmă, în timpul primei guvernări ţărăniste. Corneliu
Coposu a fost acuzat pentru posesia unor documente; după declaraţiile
sale ulterioare, acestea dovedeau că Regele Carol al II-lea a solicitat în
mod expres ca în proces să fie implicat şi Maniu, drept răzbunare pentru
campania dusă de acesta împotriva „camarilei”. Corneliu Coposu a fost
condamnat la trei luni şi o zi închisoare (până în 3 luni pedepsele erau cu
suspendare!) pentru „lezmajestate”. Şi-a ispăşit pedeapsa în condiţii
speciale: aşternut personal, îşi cumpăra mâncare de la restaurant, era
servit de un chelner în frac, uşa celulei nu era încuiată etc. Aici a
cunoscut-o pe Ana Pauker (închisă ca ilegalistă a PCR), care avea şi ea de
toate; totuşi, i-a dus portocale şi prăjituri şi au stat mult de vorbă.
Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente,

foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta
dialogul cu multă uşurinţă şi avea la îndemână argumente pe care ştia să
le valideze cu multă pricepere. (Corneliu Coposu).
În 1945 aveau să se revadă în cadrul unei recepţii de la Palat. Ana

Pauker i-a spus: Atunci eraţi condamnat pentru lezmajestate, acum vă
văd în anturajul suveranului. Să înţeleg că v-aţi schimbat convingerile?

Corneliu Coposu a răspuns: Nu, mi-am schimbat regele...
17 noiembrie. Este reformat medical, în evidenţa Regimentului 33
Artilerie, pentru obezitate cu tulburări funcţionale. La o înălţime de 1,87
m, avea 130 kg (din închisoare avea să iasă, în 1962, cu jumătatea acestei
greutăţi!), perimetrul toracic 118 cm şi cel abdominal de 132 cm. I se
eliberează certificatul medical nr. 582/937 al Corpului 6 de armată şi
ordinul de zi nr. 323/937 de ştergere din controale.
23 noiembrie. La propunerea lui Ion Mihalache, Iuliu Maniu redevine
preşedinte al PNŢ. Pe fondul pregătirii dictaturii regale, PNŢ semnează,
în campania electorală, un pact de neagresiune cu Mişcarea Legionară,
decizie pentru care ţărăniştii aveau să sufere o jumătate de secol.
20 decembrie. În alegerile parlamentare, PNL obţine 35,9% din voturi,
PNŢ – 20,4%, iar Totul pentru ţară, partidul legionar condus de Corneliu
Zelea Codreanu – 15,58%. În mod surprinzător, Carol al II-lea îl
însărcinează cu formarea guvernului pe Octavian Goga, al cărui Partid
Naţional Creştin obţinuse doar 9,15% dintre voturi.
Din 1937 până în 1940, Corneliu Coposu este secretar personal al
lui Iuliu Maniu, cu un salariu iniţial de 5.000 de lei. În 1944, câştigul său
lunar avea să fie de 20.000 lei, iar în 1947 ultimul salariu de la Clubul
PNŢ a fost de 7 milioane. Conform unui raport ulterior al Securităţii, ar fi
fost însărcinat şi cu securitatea personală a liderului ţărănist, datorită
forţei fizice pe care o are.
1938
10 februarie. Demisia guvernului de uniune naţională al lui Octavian
Goga. Carol al II-lea impune un guvern condus de patriarhul Miron
Cristea, din care fac parte 7 foşti premieri (nu şi Iuliu Maniu, care
refuză).
11 februarie. Se decretează starea de asediu şi se instaurează oficial
cenzura. Începutul dictaturii regale.
27 februarie. Este promulgată noua Constituţie.
30 martie. Regele dizolvă toate partidele.
29-30 noiembrie. Conflictul Legiunii cu regele Carol al II-lea duce la
lichidarea câtorva sute de legionari, inclusiv a “Căpitanului” Corneliu
Zelea Codreanu.
16 decembrie. Prin decret regal, se înfiinţează Frontul Renaşterii
Naţionale, ca partid unic.
1939
Lui Corneliu Coposu i se fixează domiciliu forţat în Bobota,
pentru propagandă contra Frontului Renaşterii Naţionale şi a Străjeriei
(acest episod, ca şi faptul că, după reprimarea rebeliunii legionare, ar fi
fost arestat în două rânduri de către Siguranţă – întâmplări relatate în
declaraţiile ulterioare către organele de anchetă şi în motivările cererilor
de recurs – nu au putut fi confirmate din alte surse, inclusiv familia
Coposu).
La rugămintea lui Nicolae Titulescu şi cu agrementul lui Iuliu
Maniu, Virgil Madgearu întocmeşte o lucrare economică în care acuză
tendinţa de subordonare a României faţă de interesele germane.
3-4 februarie, ora 2.30. La încheierea şedinţei de judecată în cazul
atentatului asupra rectorului Universităţii din Cluj, Ştefănescu Goangă,
avocatul stagiar Ioan Ciobanu primeşte de la acuzatul Ion Pop câteva
pagini cu note scrise de acesta în timpul procesului. Ca ziarist, Corneliu
Coposu este curios să vadă aceste însemnări, care se vor găsi asupra sa, la
percheziţie.
5 februarie. Percheziţia din str. Ciordaş nr. 17 descoperă, pe lângă notele
lui Ion Pop, şi un exemplar tipărit din „Memorandumul românilor din
Transilvania”, prezentat de Carol al II-lea, pe 15 decembrie 1938. Deşi
Corneliu Coposu precizează că nu a arătat nimănui notele şi nu le-a
multiplicat, el va fi considerat vinovat.
Conform unei declaraţii ulterioare a lui Corneliu Coposu, cu acel
prilej la domiciliul său au fost găsite şi un memoriu al domnului Maniu,
privitor la restauraţie, răspândit pe acea vreme dar prohibit de cenzură,
un pamflet împotriva Camarilei lui Carol II şi părţi cenzurate din
dezbaterile procesului Skoda, – pentru deţinerea cărora este condamnat
la 2 luni închisoare (...) Condamnarea stinsă prin reabilitarea legiferată
de d. Pătrăşcanu.
7 februarie. Este eliberat, pe numele lui Corneliu Coposu, mandatul de
arestare nr. 1684, pentru păstrarea de scrieri primejdioase pentru
siguranţa statului, prevăzută şi pedepsită de Art. I, pt. 12, şi Art. IV din
Ordonanţa 2/938.
9 februarie. Referatul nr. 1684 al Parchetului Tribunalului Militar C.G.A.
propune trimiterea direct în judecată a lui Corneliu Coposu şi Ioan
Ciobanu. În mod suspect, ordinul nr. 6976 de trimitere în judecată, emis
de Comandamentul Corpului 6 de Armată, e datat 7 februarie.
16 februarie. După o amânare în 13 februarie şi o audiere în 16,

Tribunalul Militar pronunţă sentinţa. Corneliu Coposu este condamnat la
2 luni închisoare. Amândoi acuzaţii vor declara recurs, pe care însă îl vor
recuza ulterior, pentru că – până să se ia o decizie în această privinţă – îşi
ispăşiseră pedeapsa.
7 martie. Urmare a decesului lui Miron Cristea, conducerea guvernului e
preluată de Armand Călinescu (exclus din PNŢ pentru că acceptase să
facă parte din guvernul Goga).
21 martie. În România se decretează mobilizarea generală.
23 martie. Pentru a neutraliza presiunile germane, premierul Armand
Călinescu semnează un tratat economic cu Germania: Dau petrol şi grâu,
ca să nu dau sânge şi pământ, se justifică el.
1 septembrie. Germania invadează Polonia. Începutul celui de-al doilea
război mondial.
21 septembrie. Armand Călinescu este asasinat de legionari.
1940
În urma Dictatului de la Viena, Corneliu Coposu se mută la Bucureşti şi
devine secretar politic al lui Iuliu Maniu. În această calitate l-a însoţit în
toate negocierile şi tratativele purtate cu occidentalii şi cu liderii
partidelor politice din coaliţia antihitleristă. I s-a încredinţat cifrul secret
al corespondenţei diplomatice prin care Opoziţia negocia ieşirea
României din Axă şi revenirea la aliaţii tradiţionali. Avea misiunea de a
întreţine relaţii confidenţiale cu reprezentanţii guvernului englez la
Liverpool, cu delegaţii opoziţiei române care duceau tratative la Cairo
(prinţul Ştirbei, Constantin Vişoianu), cu emisarii români de la Stockholm
şi cu comandamentul militar aliat din Italia.
Colaborează la săptămânalul “Ardealul”, publicaţia refugiaţilor
transilvăneni. Scrie de asemenea în “Zorile”, “Dacia”, “Saniter”, “Curen-
tul”, “Cuvântul Liber”, “Dreptatea” şi alte publicaţii. Semnează ocazional
cu pseudonimul “dr. C. Sălăjeanu”.
22 iunie. În locul Frontului Renaşterii Naţionale se înfiinţează Partidul
Naţiunii.
26 iunie. Franţa capitulează în faţa invaziei germane.
26-28 iunie. URSS ocupă Basarabia şi Bucovina de Nord.
28 iunie. Horia Sima, noul conducător legionar, este cooptat în guvernul
Gheorghe Tătărescu.
30 august. Dictatul de la Viena: România pierde nord-vestul

Transilvaniei (43.492 km2 şi 2,667 milioane de locuitori). Iuliu Maniu îi
sugerează lui Carol să abdice.
2 septembrie. Corneliu Coposu participă la întâlnira secretă dintre Iuliu
Maniu şi Ion Antonescu, prin care cel de-al doilea îşi ia angajamentul de
onoare că va cere abdicarea lui Carol al II-lea şi nu va accepta nici un
mandat din partea acestuia. Opinia lui Corneliu Coposu: Antonescu era
un mare patriot şi (...) împrejurarea că se bucura de o stimă deosebită
din partea lui Hitler a ferit România de foarte multe necazuri.
4 septembrie. Generalul Ion Antonescu este numit prim-ministru.
5 septembrie. Constituţia din 1938 este suspendată. Începutul dictaturii
antonesciene. Carol al II-lea abdică în favoarea fiului său, Mihai I.
7 septembrie. România cedează Bulgariei sudul Dobrogei.
14 septembrie. Prin decret regal, România este declarată stat naţional-
legionar.
Octombrie. Wehrmacht-ul se instalează în România sub forma unei
misiuni militare.
26-27 noiembrie. Legionarii îi asasinează pe Nicolae Iorga, Virgil
Madgearu şi – la Jilava – lichidează peste 60 de foşti demnitari.
27 noiembrie. Corneliu Coposu notează în jurnalul său:
Str. Vodă Caragea, 27. Telefon de la Dna Madgearu, care,

disperată, îmi spune că legionarii l-au ridicat pe Virgil, înainte cu cinci
minute. Este ora 14,10. Informez imediat pe Maniu, care – alarmat şi
îngrijorat se îmbracă, instantaneu, şi însoţit de mine, pleacă grăbit spre
locuinţa lui Madgearu din str. Vasile Conta nr. 5. Găsim în casa
profesorului, într-o explicabilă consternare îngrozită, pe D-na Madgearu
şi pe D-şoara Tuduri. D-na Madgearu ne relatează că în jurul orei 14, au
sunat la uşă trei tineri, îmbrăcaţi în cămăşi verzi, cu diagonale şi
pistoale, care au spus că fac parte din poliţia legionară şi l-au invitat pe
profesor să-i însoţească la Prefectura poliţiei Capitalei, pentru a da o
declaraţie. D-na Madgearu, prezentă şi ea, a intervenit, întrebând de
rostul invitaţiei şi cerând intruşilor să se legitimeze. Unul dintre
legionari a arătat un carnet de student, altul o carte de identitate, emisă
de „Poliţia Legionară”, pe care D-na Madgearu a văzut-o în mâna
soţului ei şi a reţinut numele de Datcu sau ceva asemănător. Madgearu i-
a întrebat dacă a adus vre-o citaţie sau vre-un mandat de înfăţişare,
pentru dânsul; unul din echipă a răspuns senin că nu e nevoie de aceste
forme, pentru o simplă declaraţie de rutină; că ei sunt veniţi cu maşina şi
că tot cu maşina îl vor readuce acasă pe profesor într-o jumătate de oră.

La protestele îngrijorate ale D-nei Madgearu, soţul ei a liniştit-o,
cerându-i să nu se alarmeze, s-a îmbrăcat şi a plecat, însoţit de cei trei
legionari. În faţa intrării, aştepta un automobil cu număr de Bucureşti, în
care se afla şoferul, îmbrăcat şi el în cămaşă verde. În timp ce Madgearu
se urca în maşină, a apărut în colţul străzii D-şoara Tuduri, care a văzut
scena şi a reţinut numărul automobilului: B. 6211.
Biroul lui Madgearu, în care am intrat, este aşa cum îl părăsise
profesorul, cu puţin timp înainte. Pe masa lui de lucru, lângă stilou, sunt
câteva file scrise, cu grafia mult înclinată şi cu direcţie descendentă,
care, aşa cum am constatat imediat, aruncându-mi ochii peste ele, fac
parte dintr-un studiu, în curs de elaborare, cu subiect economic şi cu
caracter polemic, în care se combate, cu argumente ştiinţifice, teza
hitleristă de organizare economică a sud-estului european. Îngrijorarea,
de abia mascată, a lui Maniu mi se transmite pe nesimţite. După
înregistrarea amănuntelor precizate de D-na Madgearu şi D-şoara
Tuduri, Maniu pune mâna pe telefon şi cheamă Prefectura poliţiei
Capitalei, declinându-şi identitatea şi dorinţa de a vorbi cu Prefectul
Poliţiei, Colonel Zăvoianu, sau cu ajutorul lui. La telefonul Prefecturii
răspunde un aşa zis „ajutor de comandant de poliţie legionară”, care
refuză să-şi spună numele. Întrebat de Maniu despre invitaţia făcută
fostului ministru Virgil Madgearu de către Prefectură, respectivul
răspunde că Prefectura nu a lăsat nici o invitaţie de acest fel şi că nu ştie
nimic de echipa de poliţie legionară sosită la Madgearu. Maniu cheamă
de la acelaşi telefon Ministerul de Interne şi cere să vorbească cu
secretarul general, Colonel Rioşianu. Acesta la rândul lui răspunde că
nu ştie nimic despre caz, bănuieşte că e vorba de un abuz sau un exces de
zel necontrolat şi roagă pe Maniu să trimită la dânsul pe cineva, care săi
relateze împrejurările şi amănuntele incidentului. Promite ferm că va da
imediat dispoziţiile de rigoare şi va lua măsuri. Maniu mă trimite la
Ministerul de Interne, după ce îl previne pe Rioşianu că în zece minute se
va prezenta, cu toate informaţiile, secretarul său.
Sunt primit imediat de Rioşianu, care dăduse dispoziţii la poartă.
Îngrijorarea manifestă de Rioşianu nu e de bun augur. Reproduc
întocmai, informaţiile culese de la D-na Madgearu şi D-şoara Tuduri,
comunic semnalmentele şi numărul automobilului cu care a fost luat
Madgearu, transmit rugămintea insistentă a lui Maniu de a se lua
măsuri. Rioşianu se pune în legătură cu biroul evidenţei autovehiculelor
şi în câteva minute află că automobilul vizat aparţine Institutului

Naţional al Cooperaţiei. La ordinul lui, pe care-l transmite pe loc, prin
şeful de cabinet, birourile sesizate din Ministerul de Interne, Siguranţa
Statului şi Prefectura Poliţiei Capitalei raportează, în prezenţa mea, că
nici o dispoziţie sau invitaţie referitoare la Madgearu nu a fost lansată
de către autorităţi. De la inspectoratul Jandarmeriei, întrebat în
continuare, soseşte acelaşi răspuns. Rioşianu ordonă telefonic, printr-o
dispoziţie circulară adresată Poliţiei, Siguranţei, Serviciului Secret şi
Jandarmeriei, să fie urmărită şi reţinută maşina cu nr. B. 6211, iar
ocupanţii ei arestaţi şi înaintaţi sub pază la Minister, şi să se raporteze
direct la Cabinetul lui orice informaţie în legătură cu aceasta. Cheamă
apoi un căpitan din subordine şi-i dă, cu ton scăzut, o dispoziţie pe care
nu o înţeleg, invitându-mă apoi să mai zăbovesc în cabinetul lui câteva
minute. Ofiţerul respectiv revine peste puţin timp, cu două revolvere noi
de buzunar, de tip „Browning” şi cu două permise speciale de port-armă,
semnate şi ştampilate în alb. Îmi predă revolverele şi autorizaţiile, cu
indicaţia să completez numele titularilor, specificând că unul este pentru
Domnul Maniu sau un apropiat al lui, iar celălalt pentru mine. Căpitanul
îmi înmânează o cutie cu cartuşe. Rioşianu mă roagă să comunic
Domnului Maniu că va face personal toate diligenţele pentru găsirea şi
recuperarea lui Madgearu şi ne va ţine la curent cu toate informaţiile
recepţionate. Adaugă cu vădită indignare că „dobitocii au început să-şi
facă de cap”, că trebuie să fim foarte atenţi, să nu-l lăsăm nici o clipă pe
Maniu singur, nici noaptea, deoarece ne putem aştepta la orice. În
continuare îmi spune că în cazul când ar apare, la Maniu sau la alţi
fruntaşi naţional-ţărănişti, legionari agresivi, sub orice titlu sau cu orice
pretext, „trageţi în ei, ca în câini, pe răspunderea mea!”. Îmi dă un
număr de telefon direct, la care răspunde dânsul, în permanenţă,
sfătuindu-mă să dau alarma imediat ce vom sesiza vre-o mişcare
anormală sau vre-o ameninţare de orice fel. Sugerează să fie puşi în
gardă Ion Mihalache, Doctorul Lupu şi ceilalţi fruntaşi politici din prima
linie, asupra pericolului pe care-l prezintă pentru viaţa şi securitatea lor
personală „debandada legionară”.
Mă întorc în strada Vodă Caragea, la locuinţa lui Maniu, plină
de obicei de prieteni politici şi comunic spusele Colonelului Rioşianu.
Aflu că între timp Maniu a încercat, fără rezultat, prin repetate apeluri
telefonice, să vorbească cu Ghica la Siguranţă şi cu Uniunea, la
Prefectură, pentru a lămuri ridicarea lui Madgearu. Se face ora 16.
Maniu telefonează la Preşedinţia Consiliului şi cere să vorbească cu
Horia Sima sau cu unul din adjuncţii săi. După o lungă aşteptare,
reuşeşte să-l prindă la telefon pe „Comandantul Mişcării Legionare”,
căruia îi cere, pe ton ferm, să primească imediat pe secretarul lui, care îi
va aduce la cunoştinţă un caz de o gravitate excepţională şi îi va solicita
o intervenţie de extremă urgenţă. Sima încuviinţează fără să mai ceară
explicaţii asupra obiectivului audienţei.
Ajung cu maşina, în câteva minute, la Palatul Cantacuzino.
Suportând o dublă percheziţie corporală riguroasă, pătrund în cabinet.
Din fericire lăsasem cele două revolvere, date de Rioşianu, în sertarul
biroului meu de la locuinţa lui Maniu. Sunt condus, printr-un cordon de
legionari înarmaţi, în biroul lui Sima (fostul cabinet al lui Tilea, de pe
vremea guvernării naţional-ţărăniste). Sima mă primeşte în picioare,
flancat de trei legionari, în „ţinută oficială” (el însuşi e îmbrăcat în
haine civile).
Relatez pe scurt, stând în picioare, că Profesorul Virgil
Madgearu, fost ministru, secretar general al partidului naţional-
ţărănesc, a fost ridicat, înainte cu trei ore, de către legionari care
pretindeau că reprezintă poliţia legionară şi transportat cu automobilul
nr. B. 6211, din dotaţia Institutului Naţional al Cooperaţiei, în loc
necunoscut. Nici Ministerul de Interne, nici Prefectura Poliţiei Capitalei,
cu care am luat legătura, nu au cunoştinţă de soarta prietenului său (al
lui Maniu – n.TCZ) şi, consternat de manierele abuzive şi anarhice care
s-au pus în practică, protestează şi cere să se ia măsuri pentru
respectarea legalităţii şi curmarea abuzurilor, iar în concret solicită
eliberarea imediată a lui Madgearu. În timpul acestei relatări, îl
surprind pe Sima, în mod repetat potrivindu-şi părul în „alură
revoluţionară” în oglinda fixată în peretele din faţă. Constat, fără să
vreau, că Sima nu aude bine, deoarece deşi îşi apropie urechea stângă de
mine, îmi cere în două rânduri să repet cele spuse, cu voce destul de
înaltă.
Sima, permanent încruntat, se arată surprins de cele ce-i
comunic. Schimbă priviri care mi se par interogative, cu legionarii din
birou. La sfârşit îmi spune că nu ştie să se fi dispus vre-o măsură
referitoare la Madgearu, că se va informa despre ce este vorba şi va
aviza. Mi se pare că maschează o oarecare enervare, scutură din cap
şi-mi dă să înţeleg că audienţa s-a terminat. Rămân cu impresia, poate
falsă, că Sima este într-adevăr surprins de relatarea făcută, poate pentru
că era devansată vre-o intenţie, poate pentru că „echipele” n-apucaseră
să raporteze isprăvile lor? În cazul când impresia mea nu acoperă
realitatea, de bună seamă că Sima joacă teatru cu talent apreciabil. Mă

întorc la locuinţa lui Maniu şi povestesc despre întrevedere. La ora 17
recepţionăm o primă informaţie, de la Interne. Automobilul incriminat a
fost reperat, în jurul orei 15, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în drum spre
Potigrafu. Chestorul (de carieră) din Ploieşti, avertizat de Rioşianu, a
raportat că automobilul respectiv nu a intrat în Ploieşti.
În jurul orei 18 aflăm, de la Ministerul de Interne, despre
asasinarea lui Madgearu, lângă lacul Snagov, pe liziera pădurii, la
punctul zis „coada lungă”, din raza Ocolului Silvic Ţigăneşti. Şeful
postului fix de jandarmi de la kilometrul 33 a fost alarmat de paznicul
pădurii Snagov, pe nume Chirilă, că între orele 15 şi 16 acesta a auzit
împuşcături în pădure, din direcţia punctului arătat. Suspectând prezenţa
unor braconieri care vânează păsări cântătoare, numitul a lansat
strigăte de avertisment, alergând spre locul cu pricina; a reuşit să
observe o maşină de culoare albă, care se îndepărta grăbită de marginea
lacului, spre drumul de pădure; apropiindu-se de lac, a găsit un cadavru
încă sângerând şi s-a repezit în fugă la postul fix de jandarmi, pentru
raportare. Patrula de jandarmi de la postul fix, însoţind paznicul de la
locul crimei, după constatarea decesului victimei, a identificat cadavrul,
după actele găsite asupra lui. Şeful postului, avertizat în prealabil prin
ordinul circular al Ministerului, a raportat imediat descoperirea.
30 noiembrie. În locul lui Virgil Madgearu, Ghiţă Pop este numit secretar
general al PNŢ.
1 decembrie. Iuliu Maniu dezvăluie că, având informaţii despre pericolul
ce plana asupra lui Virgil Madgearu, i-a propus acestuia să se pună la
adăpost. Iniţial acesta a refuzat, spunând că n-are ce să-şi reproşeze, dar,
la insistenţele lui Maniu, a acceptat să profite de o călătorie de studii în
Bulgaria, prevăzută pentru începutul lunii decembrie. Nu este exclus ca
această intenţie să-i fi grăbit sfârşitul.
1941
Împreună cu tatăl său, Valentin Coposu, cu Simion Bărnuţiu şi
Constantin Măleanu, Corneliu Coposu ia în arendă, de la M.A.T., Fabrica
de Spirt „Glück” din comuna Oarda de Jos – Alba Iulia. Arenda va expira
în 1944 şi ulterior va deveni cap de acuzare, pe motiv că fostul proprietar
al fabricii, evreu, fusese expropriat de guvernul Antonescu, într-o acţiune
care urmărea să consolideze administraţia română a unor întreprinderi din
Transilvania.
14 ianuarie. La Berlin, Ion Antonescu primeşte aprobarea lui Adolf

Hitler pentru înlăturarea legionarilor din guvern.
21-23 ianuarie. Urmare a acţiunii lui Antonescu, are loc rebeliunea
legionară, soldată cu numeroase victime, incendieri şi distrugeri.
22 iunie. Începutul războiului de reîntregire: alături de germani, România
intră în război cu Uniunea Sovietică şi armata română va trece Prutul.
Ulterior, trecerea Nistrului va provoca protestele principalilor lideri
politici şi distanţarea acestora faţă de Antonescu (căruia campania în Est
îi aduce gradul de mareşal).
Iulie. La Constanţa, însoţindu-l pe Iuliu Maniu, Corneliu Coposu o
cunoaşte pe cea care avea să-i fie soţie, Arlette Marcovici, fiica
generalului Marcovici, fost membru al cabinetului Maniu, în prima
guvernare a acestuia, şi a lui Jeanne Husser. Maniu mergea la odihnă la
hotelul francez ţinut de bunica lui Arlette.
28 iulie. Se stinge din viaţă Valentin Coposu.
1942
24 ianuarie. La Palat, Iuliu Maniu îi spune Regelui Mihai că România
trebuie să părăsească axa Roma-Berlin. Vor urma întâlniri conspirative pe
această temă, păcălind vigilenţa Siguranţei, fidelă mareşalului Antonescu.
Corneliu Coposu participă la realizarea culegerii “Cântece de pe
frontul rusesc”. Deşi numele său nu apare pe copertă, acţiunea va deveni
ulterior cap de acuzare, ca propagandă antisovietică.
24 octombrie. Corneliu Coposu se căsătoreşte cu Arlette Marcovici, fostă
dactilografă la Comisia pentru Aplicarea tratatului Româno-Bulgar,
demisionată din motive de sănătate, cu care va apuca să stea doar cinci
ani înainte de arestarea lui. Arlette este născută la Constanţa, la 1 mai
1915, catolică.
1943
Ianuarie. Premierul Churchill îi transmite lui Maniu temerea că România
va ajunge la discreţia URSS.
14-24 ianuarie. La Casablanca, aliaţii decid că nu vor accepta decât
capitulări necondiţionate.
5 iulie. Corneliu Coposu îi trimite lui Valer Popp o scrisoare deschisă prin
care îl acuză de trădare pentru că a sfătuit Regele şi guvernul să accepte
„arbitrajul” de la Viena, în 1940. Scrisoarea succede acţiunii judiciare

prin care Popp îl acuza pe Iuliu Maniu de calomnie şi injurie.
Noiembrie. La Moscova, miniştrii de Externe ai forţelor aliate stabilesc
ca orice tratative de pace să fie duse cu asentimentul tuturor – este
preludiul împărţirii lumii în zone de influenţă. După Acordul de la
Moscova, Iuliu Maniu a avut întâlniri secrete cu Harriman (SUA) şi cu sir
Archibald Clark Kerr (Marea Britanie), ultimul negând orice aranjament
cu sovieticii în dauna României.
Lucreţiu Pătrăşcanu se întâlneşte, în casa lui Corneliu Coposu, cu Iuliu
Maniu, pentru a discuta un eventual armistiţiu cu aliaţii.
20 decembrie. Corneliu Coposu îl vizitează la închisoarea Malmaison pe
Petru Groza, deţinut împreună cu grupul lui Vişan şi cu spionii sovietici.
Are regim bun, masă excelentă, tratament condescendent, vizite,
conversaţie, chiar ieşiri clandestine în oraş şi şampanie (Corneliu
Coposu). Îi promite că Maniu va interveni pe lângă Antonescu pentru
eliberarea lui.
Decembrie 1943. Grigore Niculescu Buzeşti îi transmite lui Maniu ştirea
senzaţională că ruşii ar fi dispuşi să negocieze armistiţiul cu mareşalul
Antonescu, iar Fred Nanu – că are promisiuni sovietice de înlesniri faţă
de varianta capitulării necondiţionate.
1944
Corneliu Coposu devine Preşedinte al filialei Sălaj a Partidului
Naţional Ţărănesc.
12 ianuarie. Însoţit de Corneliu Coposu, Iuliu Maniu îi cere lui
Antonescu să-l pună în libertate pe Petru Groza, considerând că
atitudinea lui Groza este benignă. Mareşalul promite că va lua măsurile
necesare.
12 aprilie. Guvernul sovietic cere oficial capitularea necondiţionată a
României. Mareşalul Antonescu refuză.
20 iunie. Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu, Titel Petrescu (Partidul Social-
Democrat) şi Lucreţiu Pătrăşcanu (PCR) semnează platforma Blocului
Naţional Democrat, în vederea armistiţiului cu aliaţii. Discuţiile din
cadrul PNŢ au loc la locuinţa lui Maniu din str. Sfinţilor nr. 10 (Corneliu
Coposu este prezent).
După înfiinţarea BND, Corneliu Coposu, alături de Aurel
Leucuţia şi Cezar Spineanu, este însărcinat să preia, să depoziteze şi să
distribuie – la momentul potrivit – 2.000 de pistoale primite de la
colonelul Cristea, în vederea eventualei răsturnări prin forţă a lui

Antonescu. Armamentul este depozitat la Cezar Simionescu.
20 august. La consfătuirea BND, Lucreţiu Pătrăşcanu propune un guvern
prezidat de Iuliu Maniu.
Regele Mihai se interesează dacă în PNŢ şi PNL există tineri care
ar fi dispuşi să asigure paza lui Antonescu, după arestarea sa (se pare că
nu avea încredere nici în Siguranţă, nici în Armată). Cele două partide
refuză această sarcină, care va reveni comuniştilor, prin Emil Bodnăraş.
Mareşalul avea să fie reţinut în strada Sighişoara, din cartierul Vatra
Luminoasă, şi ulterior predat sovieticilor.
23 august. La Palat, Ion Antonescu este demis şi arestat, după ce a
refuzat încă o dată întoarcerea armelor. Regele Mihai îi cere baronului
Manfred von Killinger retragerea imediată a trupelor germane din
România, fără vărsare de sânge. Este instalat guvernul Sănătescu.
Proclamaţia către ţară a regelui este transmisă la radio.
Corneliu Coposu este numit director de cabinet la preşedinţia
Consiliului de Miniştri – biroul lui Iuliu Maniu (va demisiona pe 11
noiembrie). Îşi petrece zilele de 23 şi 24 în Palatul Regal, alături de Iuliu
Maniu (în amintirile lui Corneliu Coposu, funcţia era de secretar general
al Consiliului de Miniştri, calitate în care se ocupa – prin colonelul
Finoghenov – de aprovizionarea cu alimente a soldaţilor sovietici din
România).
În aceeaşi zi, notează în jurnalul său:
Înainte de ora 7, Maniu se bărbiereşte. Apar, îmbrăcaţi în civil,

Generalul Sănătescu şi colonelul Dămăceanu, intraţi prin str. Basarab şi
curtea de lumină. Îi reţin câteva minute în hol. Sănătescu este nervos şi
agitat. Dămăceanu este sobru şi calm. Maniu îi pofteşte în dormitor.
Sănătescu, dinainte pregătit, începe un nou asediu, pentru a-l convinge
pe Maniu să accepte şefia guvernului, subliniind că, aseară târziu,
Regele, care este foarte contrariat, i-a cerut să mai facă o încercare.
[...] Maniu, foarte calm, îi răspunde: – „Domnule General, [...]
formula politică cea mai potrivită va fi, aşa cum am avut cinstea să
propun azi-noapte, în prezenţa Dvoastre, M.S. Regelui, un guvern
Sănătescu compus exclusiv din generali, pe care cei patru reprezentanţi
ai opiniei publice îl vor garanta politiceşte, pentru ţară şi străinătate,
prin prezenţa lor în guvern ca miniştri de Stat.
Dacă ultimile demersuri pe lângă Domnul Mareşal vor eşua, în

mod fatal va trebui să acţionăm la îndepărtarea şi eventual arestarea lui
Antonescu şi a principalilor săi colaboratori.
În locul vacant rămas prin demiterea d-lui Antonescu vom
constitui un guvern tranzitoriu de armistiţiu.
Armistiţiul este un act militar, deci guvernul care-l va încheia va
fi în mod logic un guvern de militari.
Pentru ca opinia publică din ţară şi din străinătate să aibă
certitudinea că ieşirea României din războiul declarat contra aliaţilor,
armistiţiul şi abandonarea dictaturii sunt făcute cu acordul întregii
noastre naţiuni, partidele politice care reprezintă azi aproape
unanimitatea naţiunii vor garanta politiceşte guvernul de armistiţiu
condus de Dvoastră, prin prezenţa reprezentanţilor lor, alături de Dv., ca
ministru de Stat în Guvern.
De altfel, Domnule General, repet că în urma refuzului categoric
al Moscovei de a accepta ca bază de discuţie frontierele de la 1938 şi în
urma comunicării exprese a negociatorilor Sovietici de la Stockholm şi
Cairo, că acceptarea frontierei de la 1940, pe Prut, este o condiţie „sine
qua non” a armistiţiului, – în calitatea mea de om politic mi-ar fi
imposibil să prezidez un guvern, care, prin forţa împrejurărilor, şi pentru
salvarea ţării, este constrâns să accepte această clauză, chiar şi
provizoriu. Aceasta cu atât mai mult cu cât eu (Maniu) am fost acela care
am iniţiat, cu ocazia ultimatum-ului sovietic, cel mai energic protest
împotriva cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi în toată activitatea
mea politică am susţinut, cu vigoare şi constanţă, drepturile noastre
asupra acestor provincii româneşti. Dvoastră, ca general, încheiaţi un
act cu caracter militar şi nu aveţi răspundere politică pentru consecinţele
lui.”
Sănătescu, deconcertat, pleacă cu Dămăceanu, tot prin curtea
interioară care duce în str. Basarab. Între timp, pe coridorul care duce la
garsonieră se adunase obişnuita „clientelă politică”: şefi de sector,
secţie, circumscripţie, care aduceau ştiri sau veneau după informaţii,
provocând o forfotă cu care eram obişnuiţi.
În jur de ora 10 plecăm (Maniu însoţit de mine) la Dinu Brătianu
în Calea Dorobanţi nr. 16. Maşina Siguranţei, nelipsită după noi,
parchează în faţa casei.
Ne aşteaptă Vâlsănescu. În birou, Dinu Brătianu. Vâlsănescu
capătă consemnul să nu primească alţi vizitatori, în afară de George
Brătianu, Titel Petrescu şi Pătrăşcanu. Între 10.1/2-11 soseşte Titel

Petrescu.
Titel Petrescu, comentând absenţa sau întârzierea lui
Pătrăşcanu, crede că s-ar putea datora orei nepotrivite, ori locului
nepotrivit (prea expus) care a fost stabilit pentru întâlnire, dată fiind
obligaţia lui de a nu se expune prea mult. „Dealtfel – subliniază Titel
Petrescu, – nici eu nu agreez acest mod de a risca. Nu este exclus ca
Pătrăşcanu să ne aştepte la Mănuilă, aşa cum era programarea, înainte
de a interveni încercarea cu George Brătianu. În orice caz după orele 11
ne vom regăsi.”
După un oarecare timp de aşteptare încep convorbirile în trei.
Eu stau în hol. În jurul orei 11 soseşte cu maşina, radios, George
Brătianu, venind de la Snagov. George Brătianu, plin de entuziasm,
relatează, cu voce puternică, pătrunsă de importanţa celor raportate, că
după un lung dialog, chibzuit şi calm, Antonescu i-a confirmat
convingerea lui că nemţii au abandonat Moldova, călcându-şi
angajamentul militar şi a admis că ţara noastră trebuie să iasă din
război. I-a spus în continuare (lui George Brătianu) că are intenţia să
discute, cu exponenţii militari şi diplomatici germani, cavalereşte,
situaţia disperată a României şi să-i convingă cu argumente peremptorii,
că ţara noastră trebuie să se retragă din război şi că ei trebuie să fie de
acord cu aceasta. El (Antonescu) va aprecia când şi cum trebuie să
procedeze. George Brătianu relatează în continuare că a trebuit să-i
transmită, cu foarte multe menajamente, cererea ultimativă a opoziţiei.
Antonescu s-a enervat la început, a calificat cu termeni duri amestecul
„aşa-zisei opoziţii”, dar în cele din urmă, calmat, a tăcut –
încredinţându-l pe George Brătianu să transmită celor care l-au trimis
următoarea contrapropunere: 1) Partidele de opoziţie ori măcar Maniu
şi Brătianu să îi înmâneze un memorandum prin care să-şi asume, în
mod expres, răspunderea istorică şi politică a armistiţiului; 2) Să i se dea
mână liberă, pentru a alege el (Antonescu) momentul cel mai favorabil şi
mai oportun, pentru tratarea armistiţiului, în orice caz după restabilirea
frontului şi oprirea ofensivei sovietice; 3) Să i se dea posibilitatea de a
obţine în prealabil asentimentul Nemţilor, pentru ieşirea României din
războiu. Antonescu crede că cei de la conducerea armatei sovietice, care
au avut ocazia de a verifica eroismul armatei române, sunt conştienţi de
dificultăţile pe care le-ar ridica ruperea unui front la Focşani-
Nămoloasa-Galaţi şi escaladarea Carpaţilor, în luptă cu armata română;
că în consecinţă sunt în măsură să aprecieze avantajul uriaş pe care l-ar
oferi retragerea din război a României, care va antrena prăbuşirea

frontului german din Balcani, că, în consecinţă, ispitiţi de această
perspectivă, vor oferi condiţii bune, care în schimb le vor asigura o
înaintare spectaculoasă, fără pierderi, de 3000 km.
Antonescu îi confirmă lui Brătianu că Nemţii au retras în
Polonia flota a 6-a aeriană, precum şi divizia blindată afectată pentru
apărarea Nistrului. Antonescu crede că, discutând cu Nemţii de la militar
la militar, va obţine acordul lor pentru ieşirea României din război.
Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu discută contra-propunerea.
Sunt de acord să semneze un memorandum în sensul solicitării lui
Antonescu. Nu sunt de acord cu punctele 2 şi 3. Îl roagă pe George
Brătianu să se înapoieze imediat la Snagov şi să-i comunice lui
Antonescu că partidele politice sunt de acord să-şi asume răspunderea
istorică şi politică a armistiţiului; că i se va înmâna memorandumul de
acoperire, în limita de timp necesară elaborării acestuia. În continuare
să i se comunice că armistiţiul trebuie încheiat imediat, fără nici o
aşteptare, şi că Nemţii nu trebuie să fie, în nici un caz, preveniţi de
acţiunea ce se pregăteşte. I se cere lui George Brătianu să aducă imediat
răspunsul lui Antonescu.
Este ora 12. Plecăm, Maniu cu mine într-o maşină, Titel cu alta.
Plecăm în Schitu Măgureanu, unde aşteaptă, probabil,
Pătrăşcanu. Urcăm la etajul 5. Eu mă opresc la etajul 4 (apartamentul
lui Mănuilă), intru prin spate şi găsesc în birou pe Lucreţiu Pătrăşcanu
însoţit de C. Agiu. Ne urcăm un etaj, prin scara de serviciu. În dormitorul
lui Maniu începe o convorbire între Maniu, Pătrăşcanu şi C. Agiu, Titel
Petrescu asistă. Se discută pe marginea rezultatelor înregistrate de
ultimele demersuri făcute, pe lângă Antonescu, de George Brătianu. Este
aşteptat al doilea demers şi întoarcerea lui Mihalache. [...] Pătrăşcanu şi
Agiu, precum şi Titel Petrescu, insistă la Maniu să-şi asume preşedinţia.
Maniu repetă argumentele deja prezentate Regelui şi lui Sănătescu, care
îl împiedică de a primi preşedinţia. Afirmă că guvernul format din
militari trebuie să fie prezidat de un militar.
Agiu crede că ar fi bine să fie un guvern civil, cu participarea
celor patru partide, şi cere ca partidul comunist să participe la guvern
măcar cu trei miniştri. Maniu crede că nu trebuie să se imprime
coloratură politică unui guvern de armistiţiu, urmând ca, după
perfectarea armistiţiului, guvernul provizoriu de militari să fie înlocuit.
Comuniştii cer să se stabilească din timp proporţia participării la guvern
a partidelor din B.N.D. Maniu răspunde că nu e cazul şi că de altfel nu
se poate lua o hotărâre concretă fără prezenţa lui Dinu Brătianu. Având
în vedere demersurile care sunt în curs şi al căror rezultat va fi cunoscut
în scurtă vreme, propune ca discuţiile să fie reluate la ora 20 în acelaşi
loc. Cei prezenţi sunt de acord. Pătrăşcanu şi Agiu urmează să aştepte
acolo sau să se strecoare neobservaţi mai târziu, după plecarea agenţilor
de siguranţă.
Ora 13. Soseşte Mihalache, deprimat. Conversaţie dură cu
Antonescu, fixat pe o poziţie de megalomanie. „El ştie ce trebuie să facă,
să nu fie învăţat. Nimeni nu e mai bun român decât el!” Nu tăgăduieşte
că Nemţii au pierdut partida. Dar revine cu argumentul că armistiţiul se
încheie cu arma la picior, de pe poziţii de forţă. Nu e tot una să
capitulezi, înghiţind condiţiile umilitoare ale învingătorului, sau să-i
smulgi clauze avantajoase, atunci când mai poţi să-l controlezi. Îşi
rezervă (Antonescu) libertatea şi dreptul de a aprecia, singur, cel mai
favorabil moment şi nu se arată dispus să primească sfaturi de la oameni
care nu cunosc tactica militară şi harta frontului. Mihalache se întoarce
la casa lui Nistor Badea.
Ora 14. Dinu Brătianu la telefon. Supărat, anunţă că George
Brătianu s-a întors de la Snagov, repezit de Antonescu, care între timp
şi-a revizuit atitudinea înţelegătoare manifestată în cursul dimineţii.
Enervat de insistenţele interlocutorilor (Brătianu şi Mihalache) şi de
cererea lor fermă de a accepta punctul lor de vedere, s-a înfuriat, ne mai
fiind dispus să mai tolereze nici un amestec în treburile pe care le
consideră de exclusiva lui competinţă. Între timp a renunţat şi la
audienţa la Rege, pe care o anunţase şi vrea să plece pe front sau în
Ardeal. Dinu anunţă că pleacă imediat spre Piteşti şi lasă om de legătură
pe C. (Bebe) Brătianu.
Ora 14.30. Plecăm (Maniu, Leucuţia, eu) la Palatul Ştirbey,
unde ne aşteaptă Niculescu-Buzeşti.
Maniu îl informează pe Buzeşti despre cele întâmplate în
ultimele patru ore: şedinţa de la Dinu Brătianu, convorbirile lui George
Brătianu cu Mareşalul (ultima înregistrată de câteva minute prin
telefon), întâlnirea dintre Mihalache şi Antonescu şi discuţiile cu
Pătrăşcanu, Agiu şi Titel Petrescu. În concluzie îşi manifestă
nemulţumirea pentru eşecul tentativelor făcute pe lângă Antonescu şi
îngrijorarea pentru eventualele gafe ce le-ar putea face Antonescu,
periclitând toată naţiunea. [...] Socoteşte că este imperios necesar să fie
împiedicat Antonescu să ia contact cu Nemţii, deoarece în momentul
când Nemţii vor avea confirmarea acţiunii ce se urmăreşte, vor preveni
prin măsuri brutale realizarea ei. Probabil că Antonescu nu-şi dă seama

că a trata cu Nemţii ideea armistiţiului, însemnează o adevărată
sinucidere. Buzeşti este de acord, că pentru a se asigura reuşita acţiunii,
trebuie să se acţioneze prompt şi fără amânări.
Buzeşti îl întreabă pe Maniu dacă îşi menţine refuzul de a
prezida guvernul şi Maniu confirmă. [...]
Buzeşti îi cere lui Maniu deslegare pentru aplicarea soluţiei a IIa,
în cazul când nu ar interveni, în ultimul moment o revenire a lui
Antonescu. Maniu îi răspunde că aşa cum s-a convenit, în cazul când
soluţia I eşuează definitiv în mod automat şi conform acordului în
prealabil stabilit, se va pune în aplicare soluţia a II-a.
Buzeşti transmite lui Maniu cererea Regelui şi a apropiaţilor lui
de la Palat, ca Maniu să fie de acord cu întrebuinţarea, în locuri de
răspundere, a foştilor ofiţeri „carlişti”, Generalul Mihail, Generalul
Dombrowski, care fuseseră îndepărtaţi din armată de Antonescu. Maniu
răspunde că Regele şi Sănătescu au din partea sa mână liberă în
alegerea oamenilor socotiţi utili.
Se stabileşte ca loc de comunicare şi corespondenţă Splaiul
Unirii Nr. 4, la locuinţa Dr. Romul Popp. Buzeşti raportează că a
transmis la Cairo telegrama încredinţată lui, prin care se cere deslegare
pentru declanşarea acţiunii. Apoi pleacă grăbit la Palat.
Ne întoarcem în Splaiul Unirii la orele 15.00.
Găsim acolo pe Nerva Elekeş, Victor Anca şi Camil Mănuilă.
După un sfert de ceas soseşte Romul Boilă.
Ora 17. Vine, de la Palat, trimis de Sănătescu şi Buzeşti,
prefectul Palatului, Iorgu Ghica. Este palid şi emoţionat. Anunţă că
Antoneştii (Ion şi Mihai) au fost arestaţi înainte cu o jumătate de oră şi
gărzile care îi însoţeau au fost dezarmate şi imobilizate. Comunică, în
grabă, demersurile făcute pentru neutralizarea, la Palat, a lui Piky
Vasiliu, Pantazi, Tobescu şi Elefterescu.
Buzeşti a dat prin Papadache dispoziţii de întreruperea
legăturilor telefonice şi a cablurilor germane, precum şi a legăturilor
jandarmeriei, Siguranţa Statului şi S. S. I.
Consemnul general: dispersarea şi adăpostirea până la
limpezirea situaţiei. Grupul de la Palat pregăteşte documentele şi
guvernul nou, după „reţeta” Maniu. [...]
24 august. Blocul în care se afla apartamentul său din Str. Dr. Marcovici
nr. 9 este bombardat şi distrus de incendiu.
27 august. Începând cu această dată, guvernul României lucrează vreme
de o săptămână în subsolul Băncii Naţionale, pregătind plecarea Comisiei
de armistiţiu.
15 septembrie. Corneliu Coposu participă la o şedinţă a Consiliului de
Miniştri înaintea căreia Lucreţiu Pătrăşcanu, vizibil afectat, îi relatează
că, la Moscova, Jdanov i-a dezvăluit că PCR va fi practic condus de Ana
Pauker şi Vasile Luca.
Pătrăşcanu avea o doză de sentiment patriotic şi de onestitate

faţă de ceilalţi (comunişti – n.TCZ), care însă nu îl achită de vinovăţie
(...) El a participat la desfiinţarea partidelor politice, la detronarea
regelui, la claustrarea tuturor şefilor opoziţiei şi la înfeudarea României
sovieticilor. (Corneliu Coposu)
22 septembrie. Corneliu Coposu susţine, la Sala Dalles, conferinţa cu

tema „Ţara Sălajului”, care va fi publicată în broşură şi va fi citită la
radio.
10 octombrie. Publică articolul polemic „Şi MADOSZ-ul vrea să intre în
guvern?” – viitor cap de acuzare (considerat şovin de către comunişti,
articolul nu făcea decât să observe că MADOSZ nu era un partid politic,
doctrinar).
11 octombrie. Ziarul „Dreptatea” publică o cuvântare a lui Corneliu
Coposu despre 23 august 1944, ţinută în cadrul întrunirii organizaţiilor
muncitoreşti PNŢ din Capitală.
12 octombrie. Se constituie Frontul Naţional Democrat, grupând
partidele din jurul PCR.
2 noiembrie. În articolul „Ce-i trebuie României?”, Corneliu Coposu
afirmă, ca o sumbră premoniţie: Îşi zic patrioţi şi se intitulează
democraţi, dar ceea ce vor să facă cu patria şi cu democraţia
românească e preferabil să nu aflăm niciodată...
2 decembrie. Iuliu Maniu refuză postul de prim-ministru, care va fi
ocupat de generalul Nicolae Rădescu. Comuniştii, se pare, au acceptat un
guvern de coloratură burgheză, în care şefii de partide erau miniştri de
stat, pentru a-i compromite; în perioada care a urmat, 70% dintre
germanii şi saşii din Transilvania au fost deportaţi în bazinul minier
Donbas, unde mulţi şi-au găsit sfârşitul.
12 decembrie. Corneliu Coposu este ales secretar al Delegaţiei

Permanente a PNŢ, organul de conducere a partidului.
1945
Corneliu Coposu este ales secretar general adunct al Partidului
Naţional Ţărănesc şi este delegat al acestei formaţiuni politice la
reinstalarea activităţii autorităţii româneşti în Transilvania de nord. De
asemenea, face parte din „Organizaţia M”, creată pentru a-l susţine pe
Iuliu Maniu şi pentru a încerca izolarea, în cadrul partidului, a lui Anton
Alexandrescu, de orientare comunistă (care va forma o disidenţă aliată cu
PCR).
11 februarie. F.D. Roosevelt, Winston Churchill şi I.V. Stalin semnează
Acordul de la Yalta, împărţindu-şi sferele de influenţă. În urma acestui
tratat, România trece în zona de dominaţie sovietică.
Martie. Alături de alte publicaţii, ziarul „Dreptatea” este interzis. El va
reapărea pentru scurt timp, în ianuarie 1946.
Petru Groza negociază cu PNŢ eventuala lor prezenţă în guvern.
Prezent la discuţii, Corneliu Coposu îl va descrie astfel: Era un om
simpatic, aproape neserios (...) Era departe de-a avea idei comuniste,
convingerile lui erau fluide, nu avea linie de conduită şi era capabil de
orice compromis.
5 martie. Demisionează din funcţia de director de cabinet la Ministerul
Economiei Naţionale (condus de Aurel Leucuţia), în al doilea guvern
Sănătescu.
6 martie. Andrei Vâşinski, prim-locţiitor al Comisarului Poporului
pentru afacerile externe al URSS, impune, sub presiunea Armatei Roşii,
instalarea cabinetului dr. Petru Groza, primul guvern comunist din
Europa de est.
Corneliu Coposu ajunge la Palat la câteva minute după plecarea
lui Vâşinski şi i se arată, deasupra unei uşi, crăpătura provocată de ieşirea
violentă a acestuia.
La instalarea guvernului Petru Groza a apărut o problemă de
protocol: Lucreţiu Pătrăşcanu i-a explicat mareşalului curţii regale,
Negel, că miniştrii nu pot jura – ca până atunci – pe cruce şi pe
Evanghelie, unii dintre ei fiind “liber-cugetători”…
22 aprilie. Regele Mihai adresează Occidentului un apel în care atrage
atenţia asupra perspectivelor nefaste ale României, semnalând faptul că a
refuzat să semneze unele hotărâri ale guvernului Groza – care vizau
desfiinţarea partidelor tradiţionale şi judecarea membrilor acestora.

Suveranul sesizează că este pus sub semnul întrebării viitorul monarhiei
în România.
9 mai. Capitularea Germaniei şi sfârşitul celui de-al doilea război
mondial.
4 iunie. Sentinţele procesului pentru lotul ziariştilor (început la 30 mai)
ajung până la detenţie pe viaţă şi chiar condamnare la moarte (Pamfil
Şeicaru), pentru crime de război. În general, pedepsirea „vinovaţilor”
avea să se facă după un plan riguros: foştii demnitari la Sighetul
Marmaţiei, „periculoşii” (inclusiv Corneliu Coposu) la Râmnicu Sărat,
muncitorii la Gherla, o parte dintre intelectuali la Ocnele Mari, iar
ceilalţi, împreună cu studenţii, la Piteşti, unde aveau să fie cobaii unui
experiment de „spălare a creierelor”. În total, au existat 30 de loturi de
arestaţi, din care 272.000 numai membri PNŢ (care, în 1947, avea
2.125.000 membri). Se estimează că în închisorile comuniste din Româ-
nia au murit circa 300.000 de deţinuţi politici.
21 august. Regele Mihai cere demisia guvernului. Petru Groza refuză.
Drept ultimă soluţie, Mihai I intră în grevă regală, refuzând să mai
contrasemneze decretele-legi.
8 noiembrie. Marea manifestaţie promonarhistă şi anticomunistă (circa
50.000 persoane) din Piaţa Palatului. Guvernul Groza trimite camioane
cu muncitori pentru o contra-manifestaţie. Rezultă grave incidente,
soldate cu morţi, răniţi, sute de arestaţi şi cu incendierea câtorva
camioane (de remarcat şocanta asemănare a acestui scenariu cu 28-29
ianuarie şi 13-15 iunie 1990). După miting (în cursul căruia a apărut în
balcon, împreună cu regina Elena, pentru a primi ovaţiile mulţimii),
Regele Mihai e sfătuit să plece la Sinaia, pentru a se evita alte incidente.
Dosarul „Afacerea 8 noiembrie” (nr. 44608) are 68 de pagini de opis, mii
de file şi menţionează 413 arestaţi. Corneliu Coposu se numără printre cei
reţinuţi de poliţie. Din declaraţia sa ulterioară rezultă că:
– pentru ziua de naştere a regelui Mihai, pe 26 octombrie, nu se
organizase nimic, degeaba au fost arestaţi pe 25 şefii organizaţiilor PNŢ
de sectoare. Cu sarcasm, Corneliu Coposu notează: Informaţia probabil
s-a datorat unui agent rău informat;
– pentru 8 noiembrie, PNŢ l-a refuzat pe ministrul de interne,
Teohari Georgescu, care le-a oferit săli pentru adunări (este evidentă
tentativă autorităţilor comuniste de a preveni ieşirea în stradă a
populaţiei);
– n-a existat nici o şedinţă a conducerii PNŢ dedicată zilei de 8

noiembrie, nu s-a dat nici un comunicat, nu s-au făcut apeluri etc. (au
existat totuşi nişte „fluturaşi”, rod al iniţiativei personale a câtorva
membri ai partidului);
– în ziua respectivă, Corneliu Coposu se afla la Iuliu Maniu
acasă, pe Bd. Schitu Măgureanu nr. 9, etaj V, de unde a plecat în Piaţa
Palatului după ce a auzit împuşcături şi a văzut fumul care se ridica;
Am oprit lângă coaforul Ionică de unde am văzut că ardeau două

camioane, lângă statuia Regelui Carol. Din timp în timp se mai trăgeau
rafale de arme. În acest timp, muzica gărzii de la Palat trecea spre Calea
Victoriei în sus. Lumea a aclamat-o şi a început să danseze hora. De
asemenea am văzut ofiţeri sovietici, englezi şi americani aclamaţi. La
întoarcere, am văzut un cetăţean, cu mâna însângerată, care ţipa: „Am
fost împuşcat pentru că am strigat Trăiască Regele!” (ceea ce rezumă
destul de bine evenimentele din acea zi – n.TCZ);
– după ora 14 a luat masa la Capşa, unde au fost discuţiuni – sau

mai bine zis causerie – despre manifestaţia de la Palat, cei prezenţi
manifestându-şi indignarea pentru apariţia şi încercarea de zădărnicire a
manifestaţiei de simpatie pentru Majestatea Sa Regală, de către
camioanele cu muncitori trimise în piaţa Palatului.
22 Noiembrie. La cererea procurorului de anchetă, Corneliu Coposu
compune o sinteză a evenimentelor. Textul este impecabil ca spirit de
observaţie, ordonare, grad de acoperire a evenimentelor, limpezime, stil şi
logică – pe scurt, demn de un doctor în Drept:
Pentru a putea trage o concluzie obiectivă privitoare la

vinovăţiile ce se desprind din incidentele de la 8 Noemvrie 1945, trebuie
să stabilim mai întâi antecedentele acestor incidente:
Ziua de 8 Noemvrie a anului 1944 şi a anilor premergători a fost
sărbătoare legală şi cu acele ocazii cetăţenii capitalei au ovaţionat cu
entuziasm şi în ordine perfectă, în piaţa Palatului, pe Suveran. În această
zi, pe lângă ziua numelui M.S. se sărbătoreşte şi ziua lui de naştere. La
această sărbătoare în anul trecut 1944 au luat parte şi şcolile, venite in
corpore în piaţa Palatului.
Nici un motiv serios nu a existat pentru a determina interzicerea
acestei manifestări omagiale. Nici unul din partidele de la guvern nu
s’au declarat antimonarhice sau republicane, nici nu au luat atitudine

oficială împotriva omagierii Suveranului.
Desigur că guvernul este în drept să ia măsuri preventive de
pază a ordinei publice, atunci când ea este ameninţată. În speţă, nici un
indiciu serios nu a existat pentru a face să se creadă în iminenţa unor
tulburări. Astfel, manifestările publice ale partidelor politice constituite
în FND au decurs în ordine şi fără incidente; sărbătorirea revoluţiei
Marei noastre vecine aliate U.R.S.S., din preziua onomasticei
Suveranului, de asemenea a decurs în ordine şi neconturbată. Dacă prin
absurd am admite că anumite cercuri politice ar fi avut interesul de a
provoca incidente, acestea puteau fi realizate de către partidele de
opoziţie la una din întrunirile convocate de adversarii politici ai
acestora, ceea ce nu s’a întâmplat.
Partidele politice populare ale ţării: Naţional Ţărănesc şi
Liberal au renunţat să utilizeze ziua M.S. pentru a o folosi ca prilej de
desfăşurare a forţelor lor politice. În ziua de 3 Noemvrie 1945 D-l Iuliu
Maniu a declarat la Clubul Partidului Naţional Ţărănesc că de ziua
Regelui nu se poate face nici o manifestaţie de partid, dar că membrii
partidului în calitatea lor de cetăţeni cu dragoste faţă de Rege pot să ia
parte, şi sunt chiar îndemnaţi să o facă, la omagierea Suveranului. Atât
secretarul general al P.N.Ţ., D-l N. Penescu, cât şi secretarul general
P.N.L., D-l. C. Brătianu, au comunicat D-lui Ministru al Internelor în
audienţa separată dela 4 Noemvrie 1945 că partidele respective nu au
convocat de ziua Regelui adunări politice. Domnul N. Penescu a refuzat
oferta D-lui Ministru de Interne, ca P.N.Ţ. să ţină în ziua de 8 Noemvrie
adunări politice în sălile pe care D-l. Ministru le-a pus la dispoziţie,
pentru a nu imprima unei sărbători naţionale un caracter de partid.
Prin urmare, adunarea de la Palat, care conform tradiţiei se ştia
că va avea loc, nu putea să producă îngrijorare sau perspective de
ciocniri. Căci dacă cetăţenii urmau să se adune pentru a omagia pe
Regele ţării, între ei era exclusă iscarea oricărui incident. Nu se puteau
presupune incidente decât între grupurile ce ar fi venit să manifesteze
pentru Suveran şi grupurile care ar fi avut intenţia să zădărnicească
această manifestaţie. Întrucât se putea presupune, şi pe drept, că nu
există cetăţean român care să aibă un interes, de orice natură să
zădărnicească o manifestaţie pentru Rege, şi întrucât nici guvernul nu a
interzis manifestaţiile pentru Rege şi nici nu a avut motive pentru a le
dezaproba, – nimeni nu putea să creadă în seriozitatea svonurilor care
prevesteau incidentele.
Cu toate acestea;
1/. Guvernul a arestat în noaptea de 24 spre 25 Octomvrie 1945
pe şefii de sectoare ai P.N.Ţ. şi P.N.L. din Capitală şi i-a reţinut la
prefectura Poliţiei Capitalei, până în seara zilei următoare, pentru ca
prin reţinerea lor să zădărnicească o eventuală manifestaţie de ziua M.S.
Regelui cu toate că după cum s’a dovedit nici nu a fost vorba de
pregătirea unei asemenea manifestaţii.
2/. Guvernul, – după ce în ajunul lui 25 Octomvrie 1945
hotărâse că ziua naşterii Regelui va fi sărbătorită odată cu ziua numelui
la 8 Noemvrie, – a hotărât de astă dată ca şi ziua de 8 Noemvrie să fie zi
de lucru. Prin urmare, şcolărimea, funcţionarii, muncitorii au fost
obligaţi prin dispoziţia oficială să-şi vadă de rosturile lor obişnuite. Prin
această măsură desigur că o parte însemnată din cetăţenii Capitalei au
fost împiedicaţi să ia parte la manifestaţie.
3/. Militarii au fost consemnaţi în cazărmi iar ofiţerii au primit
ordin să nu ia parte la manifestaţia pentru Suveran.
4/. Pe de altă parte Uniunea Patrioţilor, prin Ordin Circular (Nr.
3279 din 6 Novembrie 1945) semnat de D-nii Sebastian Ionescu şi E.
Mărculescu, a ordonat ca forţe puternice de muncitori să fie postate în
Piaţa Palatului, „care să împiedice o eventuală manifestaţie a reacţiunii
pentru M.S. Regele”. Totodată aceeaşi manifestaţie a dat cuvânt de
ordine acestor forţe, pentru „a nu face nici un fel de manifestaţie pentru
Rege”.
5/. Ziarul independent „Ardealul”, care din iniţiativă proprie a
publicat o chemare adresată bucureştenilor, să ia parte la omagierea
Regelui în ziua de 8 Noemvrie, a fost tipărit a doua zi fără învoirea
directorului, de către reprezentanţi ai guvernului (D-l. Ministru Ralea şi
D-l. director general Preoteasa), cu un anunţ care revoca chemarea
apărută în ajun. Aceasta după ce în prealabil directorul Ziarului refuzase
să publice anunţul de revocare.
6/. Domnul Ministru de Interne Teohari Georgescu a avertizat
mai întâi pe D-l. A.I. Mureşanu, Directorul ziarului „Ardealul”, apoi pe
D-l. secretar general N. Penescu şi C. Brătianu, că vor trebui să
răspundă pentru eventualele incidente care vor avea loc în ziua de 8
Noemvrie.
Din toate acestea rezultă că Guvernul, probabil socotind
manifestaţia ca o expresie a lipsei sale de popularitate, avea interes ca
manifestaţia să fie zădărnicită. Mai rezultă că în timp ce cetăţenii
Capitalei nu bănuiau nici măcar posibilitatea unor tulburări, organele
oficiale le prevedeau cu certitudine, iar anumite formaţiuni politice

indiscutabil afiliate guvernului, le pregăteau în mod sistematic.
După expunerea antecedentelor zilei de 8 Noemvrie trebuie să

înregistrăm faptele concrete dinainte de incidente.
Astfel este bine stabilit că:
1/. Batalionul „Ordine şi Pază”, Compania specială de la
Ministerul de Interne şi detaşamente din Diviziile Tudor Vladimirescu
precum şi numeroşi agenţi de poliţie şi gardieni publici au primit
însărcinarea de a menţine ordine;
2/. că s’au instalat cordoane de soldaţi cu consemnul de a
împiedica accesul cetăţenilor în Piaţa Palatului;
3/. că peste opreliştea de fapt, un număr mare de cetăţeni s’au
adunat în Piaţa Palatului şi au început să dea expresiune dragostei lor
pentru Regele Ţării;
4/. că aceşti cetăţeni care manifestau nu au dat adunării nici un
caracter politic (În afară de portretele M.M.L.L. Regelui şi al Reginei şi
de inscripţiile „Trăiască Regele” nu s’a văzut nici un alt portret şi nici o
altă pancartă);
5/. că nu s’a manifestat şi nu s’a strigat nici o lozincă cu
caracter de partid politic, nici o lozincă antisemită, nici o lozincă cu
caracter anti-aliat;
6/. că nu s’a manifestat în contra Guvernului sau a membrilor
lui, nici în contra F.N.D.-ului sau a fruntaşilor lui;
7/. că în afară de ovaţiuni adresate Suveranului, singura lozincă
ce s’a strigat a fost: „Libertate”, iar după începerea incidentelor: „Jos
teroarea”;
8/. că ofiţerii Aliaţi: Sovietici, Americani şi Englezi, care se
găseau în Piaţa Palatului, au fost ovaţionaţi de mulţime;
9/. că mulţimea din Piaţa Palatului era compusă din:
funcţionari, muncitori, liber profesionişti, militari, studenţi, elevi şi un
număr mare de ofiţeri şi femei; deci nu avea un caracter de partid;
10/. că nici un incident nu s’a înregistrat până la apariţia
camioanelor în jurul orei 10.
*
Odată stabilite aceste circumstanţe premergătoare incidentelor

se ajunge la punctul critic de începere a incidentelor.
Acest moment coincide cu apariţia camioanelor încărcate cu
echipe de şoc comuniste.
În legătură cu aceste camioane trebuie semnalat că:
a). ele aparţineau Statului (C.F.R., P.T.T.) ori Instituţiilor
(„Distribuţia”);
b). erau încărcate cu agenţi provocatori aparţinând politiceşte
Partidului Comunist ori grupărilor politice afiliate;
c). s’au concentrat în Str. Wilson la Sediul Confederaţiei Muncii,
de unde erau îndrumate, cu instrucţiuni, în Piaţa Palatului;
d). că agenţii din camioane nu au mers în Piaţa Palatului ca să
manifesteze pentru Suveran întrucât pe tot parcursul circular al
vehiculelor, printre masele de manifestanţi, ei strigau: „Petru Groza”;
e). că muncitorii disciplinaţi, ascultând de ordinele Guvernului
(care decretase ziua de 8 Noemvrie ca zi de lucru), trebuiau să fie la ora
aceea în fabrici şi că nu aveau ce să caute masaţi în camioane, în Piaţa
Palatului (după ce s’a văzut că nu aveau intenţia de a manifesta pentru
Rege);
f). că evoluţia camioanelor prin mulţime era aşa fel dirijată ca
să împrăştie grupurile de manifestanţi;
g). că persoanele din camioane au început să apostrofeze pe
manifestanţi, fapt care a dat loc la altercaţii, degenerate în încăerări.
Agenţii din camioane au început să înjure şi să scuipe pe manifestanţi şi
apoi să lovească pe cei din apropiere, cu ţevi de fier ascunse în mânecele
hainelor şi cu piese de maşină (manivele, crick-uri, chei etc.).
Manifestanţii indignaţi au replicat răsturnând două camioane şi dându-
le foc. Probabil cu această ocazie s’a iscat şi încăerarea de pe urma
căreia câţiva din ocupanţii camioanelor au fost bătuţi de mulţimea
provocată.
Rămâne stabilit că incidentele au fost provocate de apariţia
camioanelor încărcate cu echipe de şoc care aveau menirea concretă şi
evidentă de a împrăştia pe manifestanţii paşnici din Piaţa Palatului.
Prin urmare, răspunderea primelor incidente o poartă cei care
au ordonat intervenţia camioanelor încărcate cu agenţi, în mijlocul
manifestanţilor paşnici care ovaţionau pe suveran în Piaţa Palatului.
*
Faptele după deschiderea incidentelor, cu toată oroarea lor,

interesează cercetările numai din punctul de vedere al identificării
asasinilor.
Astfel: în timpul manifestaţiei a apărut o motocicletă, având
numărul (de Bucureşti) acoperit, ocupată de doi tineri îmbrăcaţi în haine
civile din care unul trăgea focuri de revolver la întâmplare. Câteva
persoane au fost împuşcate:
– Dinspre Ministerul de interne au început să tragă focuri de
armă cu repetiţie. La început rafalele s’au tras în aer, mai târziu s’a tras
şi în mulţime. Din nou au căzut morţi şi răniţi.
– Un grup de manifestanţi din apropierea clădirii noi a
Ministerului de Interne a fost înconjurat de agenţi de poliţie şi agenţi
politici şi împinşi cu forţa în curtea Ministerului de Interne. Acolo cei
sechestraţi au fost crunt bătuţi şi reţinuţi. Publicul care a încercat să-i
despresoare a fost primit cu focuri de arme.
– Manifestaţia a continuat şi în după amiaza zilei în grupuri
izolate, pe străzile din preajma Palatului, împiedicată însă de
detaşamente din Divizia Tudor Vladimirescu, care au tras focuri de
arme.
– Numărul mare al morţilor şi răniţilor se datoreşte în cea mai
mare parte gloanţelor. Or, în rândurile manifestanţilor nu erau oameni
înarmaţi. Prin urmare, cea mai mare parte a morţilor şi răniţilor au fost
împuşcaţi de echipele de şoc înarmate aduse pentru a zădărnici
manifestaţia şi de unităţile poliţieneşti şi militare cărora li s’a ordonat să
deschidă focul.
*
Pentru ca instrucţia tulburărilor de la 8 Noemvrie 1945 să fie
completă, nu este suficient să fie audiaţi fruntaşii încadraţi în P.N.Ţ şi
P.N.L., bănuiţi fără temei de a fi organizat o manifestaţie politică de
partid.
S’a dovedit, nu numai din cercetările întreprinse dar şi din
fotografiile luate la faţa locului, care arată componenţa publicului la
manifestaţie, că elementul predominant al adunării au fost muncitorimea,
militarii, femeile şi şcolarii. Or, nu aşa se prezintă o manifestaţie politică
de partid. Dar, chiar admiţând prin absurd că adunarea de la palat ar fi
fost o manifestaţie de partid camuflată, ceea ce nu e cazul, ce vină ar
avea partidul respectiv şi conducătorii lui pentru: camioanele cu agenţi
provocatori aduse în Piaţă, pentru focurile de armă trase de unităţi
înarmate, care unităţi, fie civile, fie militare nu au putut să acţioneze

decât cu ştirea şi din ordinul Guvernului?
Elementele de căpetenie pe care trebuie să le vizeze cercetările
sunt:
A – Numărul şi numele morţilor şi al răniţilor.
B – Stabilirea exactă a identităţii celor care au ordonat asaltul
echipelor de camioane.
C – Stabilirea identităţii celor care au ordonat deschiderea
nemotivată a focului asupra manifestanţilor, fără prealabilă somaţiune
legală.
D – Identificarea agenţilor politici comunişti şi a celor din
poliţie care au tras în mulţime fără nici un temei.
E – Identificarea conducătorilor şi membrilor din echipele
încărcate în camioane.
F – Identificarea celor care au bătut şi maltratat pe manifestanţi.
G – Arestarea celor dovediţi vinovaţi.
*
Desigur că pentru a realiza o documentaţie în această materie
este neapărat necesar să fie audiaţi:
1. Invalizii care au început manifestaţia pentru Rege.
2. Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul prezenţi la manifestaţie.
3. Răniţii care se află la spitale sau au trecut prin spitale, care
sunt cei mai în măsură să dea relaţii asupra agresorilor.
4. Ofiţerii, subofiţerii şi trupa Batalionului „Ordine şi Pază” şi a
companiei speciale de la Ministerul de Interne (între care maior Dr.
Wolski, Cpt. Bosiceanu, Lt. Târlea, Lt. Tomovici, Lt. Spineanu, Lt. Popa
Marius, Slt. Păunescu, plutonier Grama).
5. Medicii de serviciu şi chirurgii de la spitale care au operat
victimele.
6. Conducătorii Confederaţiei Generale a Muncii prezenţi la
sediu în ziua de 8 noemvrie.
7. Semnatarii circularei Nr. 3279/1945 a Uniunii Patrioţilor, şefii
şi subalternii lor.
8. Jandarmii din Compania 4-a a Batalionului „Ordine şi Pază”
(Sergentul Stan şi alţii).
9. Şefii echipelor de şoc aduse cu camioane (în frunte cu Ilie
Popa secretarul sindicatului, maestrul Ştefan Buzescu de la B.C.,
mecanicul Morărescu, Simionescu etc.),
10. Gazetarii Americani şi Englezi care au văzut, au fotografiat

şi filmat toate incidentele (Sam Brewer, Frank O’Brien, Mary Thayer,
Fodor, Mrkham, Rossing, Harrisson, Sally Brown) care să fie rugaţi să
pună la dispoziţia justiţiei materialul adunat cu prilejul incidentelor.
1946
Este promovat secretar al Delegaţiei Permanente, forul
conducător al partidului.
Ianuarie. Ambasadorii Harriman şi Kerr, sosiţi în România pentru a pune
în aplicare Acordul de la Moscova, îl asigură pe Maniu că vor fi
respectate libertăţile fundamentale şi libertatea alegerilor. Peste ani, Kerr
va mărturisi în memoriile sale: Cu multă strângere de inimă a trebuit să-l
mint în faţă pe acest om curajos şi iubitor de ţară.
6 februarie. SUA şi Marea Britanie recunosc oficial guvernul Petru
Groza, după cooptarea (formală), ca miniştri fără portofoliu, a lui Emil
Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL).
13 martie. Corneliu Coposu primeşte mandatul nr. 597 de înfăţişare în
instanţă pentru procesul lui 8 noiembrie 1945. Pe tabelul de martori citaţi,
întocmit de către procurorul de instrucţie al Cabinetului 6 de pe lângă
Curtea Marţială, figurează ultimul, la poziţia 55.
21 martie. Publică articolul „Libertatea pe care o aşteptăm”, polemic la
adresa lui Tătărescu, Călinescu şi alţi amatori de regimuri tari, care au
vândut drepturile naţiunii, la adresa legionarilor, a lui Antonescu şi a
FND (creat de către comunişti ca o replică la BND, pe care simţeau că
nu-l mai pot domina).
19 aprilie. Publică articolul „Datoria Guvernului este să fixeze fără
amânare data alegerilor”.
4 Maiu 1946 Corpul detectivilor

Nr.1127 din 4.V.946
Notă
Luni 6 Maiu 1946 orele 17 va avea loc în sala Dalles o

conferinţă ţinută de către CORNELIU COPOSU.
Subiectul conferinţei va fi următorul:
„Lupta Ardealului pentru libertate şi democraţie”.
Studenţii N.Ţ. au fost convocaţi în număr cât mai mare la

această conferinţă, rugaţi fiind să vină cât mai devreme ca să ocupe
locuri în sală.
De asemenea vor lua parte la conferinţă şi fruntaşi ai
organizaţiei Capitalei.
Sursă serioasă.
Ilfov
12 mai. În Referatul introductiv al Curţii Marţiale a Corpului II Armată

se precizează: În afară de cei 188, a căror cercetare a fost clasată din
lipsă de probe, au mai fost reţinuţi sau numai cercetaţi şi învinuiţii de
mai jos. Urmează o listă de 371 nume, în care Corneliu Coposu figurează
la nr. 224, cu specificarea Nu i s-a stabilit o participare efectivă. A luat
parte la manifestaţie, dar nu se stabileşte a se fi dedat la acte de violenţă.
Concluzia referatului: este cazul a se clasa cercetarea şi pentru acest lot
de învinuiţi.
29 mai. Publică articolul polemic „Omul zilei: «democratul» fenedist”,
viitor cap de acuzare împotriva sa. Într-un alt articol, „De vorbă cu un
comunist”, apare următorul dialog între reporter şi interlocutor: – Toţi vă
detestă. Nu veţi realiza nici cinci procente. – Recunosc că suntem
detestaţi (...) Dar vom realiza majoritatea electorală.
1 iunie. Execuţia mareşalului Ion Antonescu, a lui Mihai Antonescu, a
generalului Constantin (Piky) Vasiliu şi a lui Gheroghe Alexianu, după
procesul din 7-18 mai, desfăşurat sub presiunea sovieticilor. În ajunul
depoziţiei sale ca martor, Iuliu Maniu l-a trimis pe Şerban (Bani) Ghica la
preşedintele completului de judecată, Voitinovici, pentru a obţine zece
invitaţii. N-au primit decât două, pentru care Maniu i-a desemnat pe
Corneliu Coposu şi Ilie Lazăr. În sală a intrat însă şi Şerban Ghica, sub
motivul că îl sprijină pe Maniu, care şchiopăta puţin. În depoziţia sa, care
a durat peste şase ore, preşedintele PNŢ l-a caracterizat pe Antonescu
drept bun patriot, reproşându-i doar că nu a ţinut cont de opinia liderilor
politici atunci când s-a decis să treacă Nistrul. Când Maniu a precizat că,
la sfatul său, mareşalul a evitat deportarea evreilor din România, o parte
din public a reacţionat vehement, acuzându-l ca minte. La sfârşitul
depoziţiei, după ora 14, Iuliu Maniu s-a îndreptat spre boxa acuzaţilor şi
i-a strâns mâna mareşalului.
29 iunie-15 octombrie. Conferinţa de pace de la Paris.
15 Noembrie 1946 D.G.P.

Corpul Detectivilor
Nr. 8225 din 21. 09. 1946
Notă
Suntem informaţi că acum câtva timp CORNELIU COPOSU a

anunţat la redacţia ziarului DREPTATEA, că cu câteva zile înainte de
alegeri, ministerele de externe Britanic şi American vor înainta noi note
de protest Ministerului de Externe Român.
Prin aceste note nu numai că se va respinge argumentările Dlui.
TĂTĂRESCU din ultimul său răspuns, dar se vor da o serie de fapte noi
prin care vor dovedi că aceste guverne sunt perfect informate despre
culisele manevrelor politice în ajunul alegerilor din România.
Cu această ocazie a lăsat să se înţeleagă că notele anglo-
americane ce se primesc la ministerul de externe sunt redactate la
Bucureşti, în oficiile celor două partide de opoziţie (P.N.Ţ. şi P.N.L.) care
se predau apoi misiunilor anglo-americane.
Sursă serioasă
Bucur 4
19 noiembrie. Alegerile pentru Camera Deputaţilor aduc – prin fraude –

78,46% coaliţiei dintre PCR, PNL-Tătărescu, PSD şi PNŢ-Alexandrescu.
Cifrele reale erau de circa 70% pentru PNŢ şi 10% pentru PNL. Singurul
procent respectat a fost cel obţinut de MADOSZ (9%).
Corneliu Coposu candidează, al treilea pe lista PNŢ, în
circumscripţia Sălaj, fără a fi ales.
22 Noembrie 1946 Corpul Detectivilor

Nr. 8756 din 3 dec. 1946
Notă
COPOSU a afirmat că ruşii sunt foarte nemulţumiţi de modul

cum comuniştii au condus operaţiunile alegerilor.
Ei reproşează acestora că au făcut abuzurile prea pe faţă.
Sursă serioasă
Bucur 3.
26 Noembrie 1946 Corpul Detectivilor

Nr. 8618 din 29 noem. 1946
Notă
Coposu sosit dela Sălaj, după ce a raportat întreaga situaţie de

acolo, arătând că s’au furat ţărăniştilor 50.000 – voturi, a spus că atât
şeful liberalilor din Sălaj cât şi a P.N.Ţ., au fost terorizaţi de un colonel
de jandarmi şi forţaţi să dea o declaraţie publică că au demisionat din
partidele lor. – De aceia Ionel Pop cât şi şeful liberalilor şi-au înaintat
demisia şi au promis că nu vor mai face politică nici odată.
Sursă serioasă
Bucur 3.
16 Decembrie 1946 Corpul Detectivilor

Nr. 9085 din 16 dec. 1946
Notă
După cum declară Corneliu Coposu se degajează un val de

optimism în tabăra naţional-ţărănistă în urma expozeului făcut de către
Iuliu Maniu corespondenţilor presei străine, care se bazează pe o serie
de asigurări din partea anglo-americanilor.
Iuliu Maniu îndeamnă la răbdare căci în primăvară situaţia
partidelor din opoziţie se va schimba, aceasta datorită încheierii păcii
precum şi noilor alegeri parlamentare care se vor ţine, spune Coposu.
Maniu este informat că Ruşii sunt dispuşi la concesiuni şi în Sud-Estul
European.
Ei vor trebui să retragă până în Aprilie armatele şi vor fi
menţinuţi numai 5.000 soldaţi în România ca şi Ungaria pentru paza
liniei ferate până în Austria.
În urma retragerii grosului armatei ruseşti evaluată la 1.000.000
oameni se va creia în România o altă situaţie economică şi politică.
Există o strânsă legătură între acţiunea lui Maniu şi acţiunea anglo-
americană pe plan internaţional încheia Coposu.
Sursă serioasă.
Bucur 4.
1947
2 Ianuarie 1947 Corpul Detectivilor

Nr. 9467 din 3 ian. 1947
Notă
Corneliu Coposu a declarat la redacţia ziarului „Dreptatea” că

Maniu este foarte afectat de atacurile din „Graiul Nou” şi surprins prin
faptul că cu toate declaraţiile reprezentanţilor oficiali ai U.R.S.S. că nu
se vor amesteca în politica internă tonul şi atitudinea acestui ziar le
dezminte.
El a sugerat reprezentanţilor presei misiunei engleze şi
americane anumite întrebări pentru a fi desbătute de guvernele
respective referitor la rolul şi amestecul ziarului „Graiul Nou” în
politica internă a României.
Sursă serioasă.
Bucur 4.
3 Ianuarie 1947 Corpul Detectivilor

Nr. 9057 din 7 ian. 1947
Notă
Corneliu Coposu, într’o convorbire de presă la ziarul

„Dreptatea” fiind întrebat dacă se confirmă că până la 15 februarie va
trebui să se alcătuiască la noi un guvern reprezentativ al României, cu
participarea reprezentanţilor egali ai tuturor partidelor şi din opoziţia
care să semneze tratatul de pace, a răspuns astfel:
Maniu nu-şi va da adeziunea la semnarea tratatului de pace în
forma acceptată de actualul Ministru de Externe GH. TĂTĂRESCU la
Paris, care impune atâtea obligaţii financiare, economice catastrofale
pentru România, toate în favoarea Rusiei.
Marii aliaţi dacă voesc un guvern reprezentativ în România, care
să semneze tratatul de pace implicit trebuie să ia în considerare că acest
tratat de pace nefiind făcut cu asentimentul partidelor de opoziţie, nu li
se pot cere să pună iscălitura pe un tratat aprobat numai de un guvern
slugarnic faţă de Rusia. – Numai dacă tratatul acesta va fi revăzut şi
refăcut, îl vor semna şi delegaţii partidelor de opoziţie.
Sursă serioasă.
Bucur 3.
EXTRAS
din dosarele aflate la C.D. şi din care reiese activitatea lui
COPOSU CORNELIU.
(...) Din Dosarul 262, Vol. I, Notă B. 630 din 20 Iulie 1945,
semnalat că C. Coposu a declarat într’un cerc de prieteni că P.N.Ţ.
intenţionează achiziţionarea unei tipografii în capitală, care să fie
încadrată cu elemente de încredere şi care să poată fi utilizată pentru
tipărirea materialelor de propagandă naţional-ţărănistă.
Idem, Notă B. 815 din 27 iulie 1945, semnalat că C. Coposu a
arătat că reprezentanţilor presei străine li s’au împărţit de către P.N.Ţ. o
serie de memorii, prin care sunt solicitaţi să denunţe opiniei publice din
ţările lor, procedeele antidemocratice ale actualului Guvern.
Idem, Notă B. 931 din 2 August 1945, semnalat că C. Coposu
strânge material documentar împotriva D-lui Ministru ANTON
ALEXANDRESCU şi a colaboratorilor săi politici.
Idem, Notă B. 4147 din 29 Ianuarie 1946, semnalat că C.
Coposu a arătat că în cercurile conducătoare P.N.Ţ. creşte indignarea
din cauza faptulu că până acum Guvernul nu a dat nici o autorizaţie de
reapariţie pentru ziarele româneşti din Transilvania.
Idem, Notă J. 11.800 din 24 Februarie 1946 semnalat că C.
Coposu a afirmat că P.N.Ţ. a rămas foarte nemulţumit de declaraţiile
făcute ziariştilor de către Dl. Ministru L. PĂTRĂŞCANU, cu privire la
inamovibilitatea magistraţilor.
(...) Idem, Notă B. 4835 din 19 Martie 1946, semnalat că C.
Coposu şi Bocşa Mălin ar avea informaţii după care, la viitoarea
Conferinţă a Păcii, o parte din Ardealul de Nord va fi cedată Ungariei şi
că P.N.Ţ. vrea să exploateze această informaţie în propaganda electorală
ce proectează s’o facă în Ardeal.
Idem, Notă J. 12923 din 26. III. 1946, semnalat că Coposu
aflându-se la o masă la Capşa, în ziua de 22 Martie 1946, împreună cu
alţi gazetari şi politicieni simpatizanţi ai lui Maniu, şi-a exprimat
îngrijorarea că alegerile nu vor mai avea rezultatul scontat de P.N.Ţ.,
deoarece Dl. Prim Ministru PETRE GROZA, a apelat la ajutorul
U.R.S.S., sub motivarea de forţe noui pentru muncile agricole din
România şi că aceste forţe în realitate vor servi la zădărnicirea liberei
exprimări a alegătorilor, deci falsificarea rezultatului voturilor.
Din Dosarul 262, Vol. II, Nota B. 5373 din 29 Aprilie 1946,
semnalat că apariţia ziarului „Tribuna Transilvaniei” se bucură de
sprijinul lui Coposu, Domocoş şi M. Popovici
Idem, Notă B. 5498 din 8 Maiu 1946, semnalat că în urma
informaţiei dată de I. Pop, în sensul că în câteva zile Guvernul
intenţionează să facă unele arestări printre membrii P.N.Ţ., printre alţi
fruntaşi ai Partidului, Coposu a plecat la Sibiu.
Idem, Notă B. 5717 din 25 Maiu 1946, semnalat că C. Coposu
s’a prezentat, în cadrul unei delegaţii de „tineri” P.N.Ţ., la Maniu,
cerând şefului partidului să procedeze de urgenţă la o primenire de cadre
în favoarea tineretului, care nu poate promova din cauza mentalităţii
instaurate în jurul conducerii.
Idem, Notă B. 5759 din 29 Mai 1946, semnalat că C. Coposu a
afirmat că naţional-ţărăniştii şi liberalii vor începe o acţiune comună de
protestare împotriva acţiunii Guvernului în legătură cu ultimele arestări
efectuate printre membrii marcanţi ai partidului.
Idem, Notă B. 6485 din 17 iulie 1946, semnalat că C. Coposu
răspândeşte versiunea după care G-ralul RĂDESCU a fost delegat să
creeze un prim nucleu prin formarea unui guvern provizoriu român la
Londra, din care ar urma să facă parte deocamdată TILEA şi
CARANFIL.
Din Dosarul 262, Vol. IV, Notă B. 6903 din 20 August 1946
semnalat că P.N.Ţ. a dat o circulară în care se atacă modul cum înţelege
Guvernul să colecteze grâul de la ţărani, circulară semnată de Maniu şi
Corneliu Coposu.
Idem, Notă B din 19 Septembrie 1946, semnalat că Corneliu
Coposu a declarat că o prietenie sinceră cu U.R.S.S. nu poate să aibă loc
atâta timp cât această MARE PUTERE înţelege să abuzeze de
suveranitatea ţării, căutând în toate ocaziile dăunătoare imixtiuni în
viaţa politică internă.
Totodată, C. Coposu a cerut ca partidele istorice să redacteze
chiar un protest către Comisia Aliată de Control, prin care să ceară a se
pune capăt acestei situaţii, pe care el o consideră incalificabilă şi
profund dăunătoare viitoarelor relaţii dintre România şi U.R.S.S.
Din Dosarul 262, Vol. VII., Notă B. 7807 din 12 Noembrie 1946,
semnalat că la Şedinţa Biroului Politic P.N.Ţ. care a avut loc la
domiciliul lui M. Popovici, în ziua de 11 Noembrie 1946, în cadrul unor
discuţiuni în care se aduceau oarecari învinuiri lui Maniu în legătură cu
modul cum s’au întocmit colaborările electorale pe ţară şi în special în
Ardeal, Coposu a căutat să scuze atitudinea lui Maniu prin anumite

necesităţi care s’au ivit şi mai ales prin promisiunile ulterior neînfăptuite
ale Misiunilor străine.
(...) Din Dosarul 262 Vol. V, Notă J 4602 din 17 August 1946,
semnalat că C. Coposu a comunicat prietenilor săi că Maniu a primit
informaţii din izvor sigur că GAFENCU, fost Ministru de Externe, din
propria lui iniţiativă şi pe propria-i răspundere a înaintat Conferinţei de
la Paris un memoriu prin care cere ca Plenul Conferinţei să hotărască
retrocedarea Basarabiei şi Bucovinei. Deasemenea că un al doilea
memoriu a fost înaintat de TAŞCA PUCAREA semnat de 150.000
macedoneni din Dobrogea, prin care cere retrocedarea Cadrilaterului.
(...) Din Dosarul 262, Vol. VI., Notă J. 5328 din 5 Sept. 1946,
semnalat că COPOSU a prezentat lui PENESCU, un memoriu adresat
anglo-americanilor, prin care se protestează asupra existenţei ziarului
„GRAIUL NOU”, ziar care trebuia să apară numai în timp de războiu,
ca oficios al trupelor sovietice şi a cărui apariţie trebuia să înceteze
odată cu încetarea ostilităţilor. Ceva mai mult, se menţionează în acel
memoriu că acest ziar se amestecă în politica internă a ţării, făcând o
politică făţişe şi pătimaşe de grupare politică, în favoarea P.C.R.-ului, de
instigare şi intrigărie.
Idem, Notă J. 5608 din 13 Sept. 1946, semnalat că COPOSU a
afirmat că MARIA ANTONESCU, soţia Ex-mareşalului ANTONESCU,
nu a decedat după cum se spune, la Spitalul Colentina, ci trăieşte cu
domiciliul schimbat şi anume în Str. Arhiducesa Ileana Nr. 14, unde
poate fi vizitată de oricine, nefiind pusă sub pază. Se mai arată că
susnumita este vizitată chiar de COPOSU, din lumea politică, iar ca
prieten personal, o îngrijeşte Dr. NESTIANU, pentru o afecţiune de ochi.
Idem, Notă J. 6315 din 3 Octombrie 1946, semnalat că COPOSU
a fost delegat de către Maniu cu organizarea unui serviciu de poliţie
interioară în cadrul partidului, pentru a se constata cine face actele de
delaţiune a tuturor ce se întâmplă în interiorul partidului.
Idem, Notă J. 6788 din 15 Oct. 1946, semnalat că COPOSU a
declarat că a primit o ştire din Ardeal, după care ungurii care nu sunt
înscrişi în MADOSZ, nu vor da concursul sub nici o formă, la vot, B.P.D.
sau P.C.R., ci sunt gata să dea votul P.N.Ţ., deoarece vechii unguri îşi
dau seama că Ardealul rămâne definitiv românilor.
Din Dosarul 304, Notă J. 8016 din Noembrie 1946, semnalat că
COPOSU a scris un articol pentru „DREPTATEA”, articol plin de ironie
la adresa D-lui TĂTĂRĂSCU, cu privire la răspunsurile date de D-sa

notelor britanice şi americane.
În acest articol, COPOSU întreabă pe Dl. TĂTĂRĂSCU, că dacă
nu admite imixtiunea în treburile interne ale României din partea Angliei
şi Americei, de ce permite atunci o permanentă imixtiune directă în
afacerile României, din partea U.R.S.S.
Idem, Notă J. 9274 din 24 Decembrie 1946, semnalat că, în
legătură cu oprirea de la apariţie a Ziarului Dreptatea cu data de 17
Decembrie 1946, care publica manifestul intitulat „Către Naţiune” şi
care trecuse pe la cenzură, se arată că acest fapt se datoreşte lui C.
COPOSU, care după cenzurare a mai strecurat câteva pasagii în
manifest, pasagii în care se aduceau critici actualului Guvern.
(...) Din Dosarul 187, Vol. II. Notă B. 842 din 30 Iulie 1945,
semnalat că COPOSU este văzut regulat la dl. MENEMENCIOGLU,
unde ia masa şi se pune la cale toate svonurile cu caracter de diversiune.
Martie. Se înfiinţează Comitetul de asistenţă al PNŢ pentru membrii

arestaţi. Se strâng fonduri, se trimit alimente, se asigură asistenţă juridică.
Din comitet face parte şi Corneliu Coposu.
20 Martie 1947 Corpul Detectivilor

Nr. 11569 din 22 Mart. 1947
Notă
CORNELIU COPOSU unul din intimii lui IULIU MANIU,

pretinde că democraţia americană ar fi sugerat atât lui Maniu cât şi lui
Gh. Tătărăscu necesitatea unei noui orientări politice, – în senzul că
partidul liberal de sub preşedinţia dlui. Gh. Tătărăscu, să facă tot
posibilul pentru împăcarea cu ramura Brătienistă; că el să nu mai
rămână în actuala echipă guvernamentală decât în luna Martie, luna
Aprilie fiind aceia care va aduce schimbări hotărâtoare în situaţia
internaţională.
Aceeaşi diplomaţie americană, i-ar fi sugerat lui Iuliu Maniu, să
se abţină încă o lună de orice manifestări politice, întrucât numai luna
Aprilie poate aduce schimbări radicale în situaţia internaţională.
Sursă serioasă.
Bucur 4.
Aprilie. I.V. Stalin blochează intrarea României în Planul Marshall.

Mai. Împreună cu Maniu, Corneliu Coposu pleacă la Dobreşti, unde

liderul PNŢ îl convinge pe Ion Mihalache că trebuie să se salveze,
plecând din ţară. La întoarcerea în Bucureşti, aceeaşi muncă de lămurire
va fi dusă cu Nicolae Penescu. Din nefericire, acţiunea de evacuare a
liderilor ţărăneşti – ale cărei detalii Corneliu Coposu nu le-a cunoscut – a
fost rapid infiltrată de un agent al Siguranţei care s-a prezentat drept
nepot al lui Grigore Gafencu. Atât comandorul de aviaţie Anton cât şi
comandorul de marină Mocanu l-au avertizat pe Penescu asupra riscurilor
operaţiei. La un moment dat, în combinaţie se afla şi un pilot al lui
Bodnăraş, Chifulescu. Când Maniu a încercat să ia legătura cu el, acesta a
fost arestat. Corneliu Coposu, care se afla într-un turneu prin Cluj,
Timişoara, Oraviţa, Craiova, Oradea şi Satu Mare, pentru pregătirea
şedinţei Comitetului Central PNŢ programată pentru 24 iulie, a susţinut
mai târziu că, dacă ar fi fost în Bucureşti, l-ar fi convins pe Iuliu Maniu
să renunţe la o acţiune atât de riscantă.
27 Maiu 1947 Corpul Detectivilor

Nr. 1598 din 30 Mai 1947
Notă
CORNELIU COPOSU avea fixată o întâlnire în ziua de 18 Maiu

a.c. la orele 10 – în faţa Bisericii Albe din Calea Victoriei cu o persoană
anume Paul.
Această persoană trebuia să-i aducă la cunoştinţă unele
amănunte în legătură cu o chestiune discutată de ei cu o zi înainte.
Sursă serioasă.
X.
Iunie. Chinuit, probabil, de remuşcări, pentru alianţa cu PCR, Gh.

Tătărescu alcătuieşte un cuprinzător Memoriu (40 de pagini) despre
atrocităţile săvârşite de comunişti în România. Citindu-l, Petru Groza ar fi
exclamat: Oltene, ţi-ai semnat sentinţa la moarte!
3 iulie. Corneliu Coposu participă la ultima şedinţă a conducerii PNŢ, în
casa lui Vasile Serdici.
6 iulie. Împreună cu Şerban Ghica şi Iuliu Maniu, urma să plece la Sibiu,
unde preşedintele PNŢ făcea şedinţe de fizioterapie cu prof. Marius
Sturza şi doctorul Manta. Plecarea a fost amânată de mai multe ori, fără
ca Maniu să le spună celor trei că era ocupat cu organizarea plecării din
ţară a câtorva dintre liderii ţărănişti. Până la urmă, pe 12 iulie, la Sibiu a

plecat doar Şerban Ghica, împreună cu soţia.
11 iulie. Corneliu Coposu participă la şedinţa Biroului şi Consiliului de
administraţie ale ziarului „Dreptatea”, acasă la Romulus Boilă.
13 iulie. Descindere a armatei şi a poliţiei la Clubul PNŢ din str.
Clemenceanu nr. 9 (în unele documente din dosarul 16388 – referitor la
Constantin Hagea, Ion Domocoş şi Corneliu Coposu – apare numele
Clemensa), ulterior str. Gabriel Péri.
Corneliu Coposu îl vizitează pe Iuliu Maniu la sanatoriul
doctorului Jovin.
14 iulie. La Tămădău sunt arestaţi Ion Mihalache, Nicolae Penescu,
Nicolae Carandino şi Ilie Lazăr care – la sfatul lui Iuliu Maniu – încercau
să plece din ţară cu un avion.
Corneliu Coposu este arestat şi el, pentru fapte ce interesează
Siguranţa (conform mandatului de deţinere nr. 18111/15 iulie, pentru 30
de zile).
Din acest moment, va fi deţinut vreme de 8 ani fără nici un
proces (iar după proces, încă 7 ani). România adoptase sistemul juridic
sovietic, care permitea pedepse „administrative”, fără proces, de până la
60 de luni. Acest termen a fost oricum depăşit în cazul Corneliu Coposu
şi al altor arestaţi, care figurau totuşi în unele acte ca deţinuţi politici.
Corneliu Coposu apucase să telefoneze în strada Heleşteu, unde
locuiau mama şi surorile sale, spunându-le: Sunt la sediu, dacă termin,
trec pe la voi (trecea aproape zilnic, oricât de târziu). După aceea, sediul a
fost înconjurat de jandarmi şi agenţi ai Securităţii. Dus în subsolul
Ministerului de Interne (de unde avea să fie mutat la Malmaison, pe
Calea Plevnei, vizavi de Spitalul Militar Central), a fost introdus în
„garsoniera” nr. 12, în condiţii care – faţă de ceea ce avea să urmeze –
erau aproape acceptabile: pat de beton, două scaune de beton, duş şi
closet. Un perete era din sticlă dublat de sârmă ghimpată, iar pe cel opus
era uşa dublă: una din fontă şi cea exterioară din gratii.
Printre primii anchetatori s-au numărat Avram Bunaciu, secretar
general al preşedinţiei Consiliului de Miniştri, generalul Nicolski,
colonelul Dulgheru, Mişa Solomon, colonelul Enoiu, Mircea Lepădetescu
(doctor în Drept la Paris, fost preşedinte al PNŢ Dolj!), Pantiuşa
Botnarcenko, Serghei Mironov, colonelul Sepeanu (al cărui tată fusese
membru al PNŢ şi ajutor de primar în sectorul Negru!) şi, mai ales,
căpitanul Brânzaru, circa 150 kg, oligofren, care era chemat când ceilalţi
oboseau şi care era în stare să bată timp de 12 ore la rând.
Se utiliza bătaia la tălpi, bătaia cu capul în zid, atârnarea cu capul

în jos, electrocutarea (inclusiv obligând anchetatul să stea dezbrăcat într-o
celulă inundată şi trimiţând şocuri electrice prin apă), bătaia cu cearceaful
ud şi cu săculeţul de nisip, „manejul” (dezbrăcat, deţinutul era gonit în
cerc, cu biciul). La Jilava, fost fort, în subteran se aflau „Celularul” (12
celule) şi „Rotonda” (30 celule), în care, pe priciuri late de 30 cm,
suprapuse câte trei, se înghesuiau până la 80-100 de oameni într-o celulă,
unii dormind direct pe ciment.
Traseul urmat de Corneliu Coposu începând cu 1947, atât cât
poate fi reconstituit, a fost: Ministerul de Interne, Malmaison, Văcăreşti,
Snagov, Piteşti (din fericire, înainte de macabrul „experiment”), MI,
Craiova, Uranus, MI, Jilava, Malmaison, Midia, Ghencea, Bragadiru,
Popeşti-Leordeni, MI, Uranus, Jilava, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu
Sărat, MI, Rubla (domiciliu obligatoriu).
În fiecare puşcărie stăteam în funcţie de intenţia guvernului de a

mă implica în diverse procese care se succedau într-un ritm alert. Ori de
câte ori intra în cercetări şi numele meu, eram din nou adus la Ministerul
de Interne şi anchetat. O foarte severă anchetă s-a făcut în legătură cu
Pătrăşcanu. Când s-a hotărât eliminarea şi condamnarea lui la moarte,
s-a organizat o înscenare verosimilă pentru care era nevoie de mărturii
(...) După refuzul meu categoric de a mă preta la acest joc (...) am fost
chinuit în mod oribil, cu tot felul de mijloace torţionare (...) Printr-un
singur sistem de torţionare n-am trecut, cel despre care am auzit de la
ceilalţi deţinuţi: tentativă de electrocutare. (Corneliu Coposu)
17 iulie. Iuliu Maniu este arestat, împreună cu alţi fruntaşi ţărănişti.

19 iulie. Adunarea Deputaţilor ridică imunitatea parlamentară a tuturor
membrilor PNŢ.
23 iulie 1947
RAPORT
asupra supraveghierii din arest
Schimbul I. 7 – 15
CELULA Nr. 15. COPOSU CORNELIU. S’a sculat la orele 9.30
când s’a bărbierit şi a început să facă gimnastică. A cerut să i se
cumpere ţigări. Este foarte liniştit şi vrea să citească cărţi pentru a-şi
omorî timpul.
Schimbul II. 15 – 23
CELULA Nr. 15. COPOSU CORNELIU. Foarte calm, foarte
bine dispus. I-a spus agentului de serviciu că schimbul din seara zilei de
22. VII. 1947, de la orele 23 la orele 7 dim., a adormit pe scaun şi a
căzut jos, lucru ce nu se cade în exerciţiul funcţiunii. A mai spus
agentului că la cercetări un domn i-a pus întrebări în legătură cu
doctrina marxistă şi i-a propus să treacă şi el la marxism, însă i-a
răspuns că în România nu se poate aplica această doctrină, fiind o ţară
agricolă cu peste 82%.
24-25 Iulie 1947 Schimbul III. 23 –

7
CELULA Nr. 15 (Agent Roşu P.) COPOSU CORNELIU.
Tot timpul a dormit, până la eşirea sa din post.
Schimbul I. 7 – 15.
CELULA Nr. 15. (Agent Dinică Marin) COPOSU CORNELIU.
S’a sculat la ora 10,30 şi a stat tot timpul în pat. E liniştit şi cere
ţigări.
Schimbul II, 15 – 23.
CELULA Nr. 15 (Agent Almăşeanu D.) COPOSU CORNELIU.
Arestatul a dormit până la orele 20. A fost apoi vizitat de medic.
După ce a luat masa s’a plimbat prin celulă.
25 Iulie 1947 Schimbul I. 7 – 15

CELULA Nr. 15. (Agent Dragomir C-tin) COPOSU CORNELIU.
Ia cerut agentului un creion spre a face un inventar de rufele ce
le dă la spălat. Dar acesta ia spus că nu are.
Schimbul II. 15 – 23.
CELULA Nr. 15. (Comisar aj. Patriciu A.) COPOSU CORNELIU.
Vorbind despre doctrina marxistă, arată că la noi nu se poate
aplica. A afirmat că în una din nopţi un coleg poliţist s’a exprimat faţă
de el cu cuvintele: unde vă este poporul ca să vă scoată de aici? dacă noi
am fi închişi masele ne-ar elibera. De acum vă ţinem aici şi vă vom
executa ca pe nişte duşmani ai poporului.
Schimbul III. 23 – 7
CELULA Nr. 15. (Agent Stanciu) COPOSU CORNELIU.
S’a întreţinut în discuţiuni cu agentul asupra sportului
povestindu-i excursiuni făcute de el în ţară şi în străinătate. I-a spus apoi
că în timpul lui Antonescu a fost internat în lagărul de la Tg.-Jiu. La

orele 3 noaptea s’a culcat şi a dormit până dimineaţa.
26 Iulie 1947
Schimbul I. 7 – 15
CELULA Nr. 15. (Agent Strănutu F.) COPOSU CORNELIU.
A dormit până la orele 11. Sculându-se a început să-i vorbească
despre sport. La ora 14,30 a luat masa şi după 10 minute a fost scos la
cercetări.
CELULA Nr. 15. (Agent Telescu P.) COPOSU CORNELIU.
De la orele 15 la 18,30 a fost la cercetări. Înapoindu-se era
liniştit.
27 Iulie 1947 Schimbul III. 23 – 7

CELULA Nr. 15. (Agent Simion V.) COPOSU CORNELIU.
Arestatul s’a plimbat prin celulă. La orele 24 şi la orele 1 s’au
făcut inspecţii de către comisar şef Niculescu şi comisar şef Rădescu.
După inspecţii arestatul s’a plimbat nervos prin celulă şi după o oră s’a
culcat, dormind tot restul timpului.
Schimbul I. 7 – 15.
CELULA Nr. 15. (Agent Croitoru Ghe.) COPOSU CORNELIU.
La orele 10 a venit frizerul după care s’a culcat din nou după
orele 13,10. A luat apoi masa. Venind sanitarul, a spus că este bolnav. A
întrebat între timp pe agent dacă a făcut de serviciu la CARANDINO
neprimind însă răspuns din partea acestuia.
CELULA Nr. 15. (Agent Vlăşceanu Şt.) COPOSU CORNELIU.
Tot timpul nu a vorbit nimic, a afirmat numai că a fost luat de la
sediul partidului, el neavând nimic comun cu plecarea.
28 Iulie 1947 Schimbul III. 23 – 7.

CELULA Nr. 15. (Comis aj. Iţescu Max.) COPOSU CORNELIU.
Tot timpul a fost liniştit. S’a culcat după orele 1 noaptea.
29 iulie. Consiliul de Miniştri dizolvă PNŢ-Maniu.

15 august. Este eliberat un nou mandat de deţinere (fără număr), pentru
încă 30 de zile, pentru uneltire întru distrugerea statului.
18 august. Prima dare de seamă asupra anchetării lui Corneliu Coposu se

întemeiază pe 17 declaraţii şi 3 expuneri scrise. Ancheta a fost iniţiată de
comisarul şef Ştefan Niculescu şi continuată de directorii Petrescu şi
Separu, de inspectorul general Mazuru, referentul Diaconescu şi
comisarul şef Rădescu. Din declaraţii a rezultat despre Corneliu Coposu
că:
– n-a ştiut nimic de grupul de la Tămădău;
– în vara lui 1946, la Sinaia, Iuliu Maniu i-a dictat „Instrucţiuni
pentru străinătate”, cu două capitole: Probleme interne şi Probleme
externe (recuperarea Basarabiei, obţinerea clauzei naţiunii celei mai
favorizate din partea SUA, retragerea trupelor sovietice din România
etc.);
– a depus în apartamentul colonelului Wilcox, de la Misiunea
americană, care îi era vecin de imobil, o geantă cu acte ale PNŢ, pe care
ulterior a recuperat-o şi i-a înmânat-o lui Nicolae Penescu, secretarul
general al partidului;
– ştia că Iuliu Maniu l-a refuzat pe Dinu Brătianu, care propusese
ca toată opoziţia să ceară ajutor SUA, pe motiv că s-ar expune inutil unui
probabil refuz.
7 septembrie
DECLARAŢIE
Subsemnatul Corneliu Coposu, – în continuarea declaraţiei mele
de la 6 sept. 1947, privind rolul meu de secretar patricular al dlui Maniu
şi mai cu seamă secretar-adjunct (începând din toamna anului 1946), –
declar următoarele:
Am avut numeroase ocaziuni de a scrie, fie în casa dlui Iuliu
Maniu, fie ocazional cu prilejul anumitor deplasări din Capitală,
anumite lucrări din corespondenţa dlui Iuliu Maniu, după dictarea dsale.
Astfel, îmi amintesc că pe timpul ocupaţiei germane, mi s’au
dictat o parte din numeroasele memorii pe care d. Maniu le trimitea lui
Antonescu şi prin care, la diverse epoce, protesta împotriva măsurilor
politice, militare şi economice ale fostului dictator. Deasemenia ştiu că
mi-a dictat toată corespondenţa schimbată cu d. Valer Pop şi unele din
scrisorile care formează corespondenţa sau mai bine zis polemica cu d.
Gh. Tătărescu, efectuată prin intermediul dlui Cancicov, căruia atât d.
Maniu cât şi d. Tătărescu adresau scrisorile respective. Menţionez că
erau anumite lucrări pe care în acel timp d. Maniu nu le făcea la biroul
dsale, şi nici prin intermediul meu sau al celorlalţi funcţionari, – fără ca
aceste lucrări să aibe vreun caracter confidenţial, cum îmi amintesc că

au fost: Replica dată unei scrisori a lui Antonescu, prin care replică
(însemnând vre-o 50 pag.) d. Maniu făcea rechizitorul guvernării
acestuia şi dovedea cu documente şi date statistice că ţara se află, din
punct de vedere militar, politic şi economic, complet înfeudată Nemţilor.
Capitolul privind problemele economice era foarte vast şi strâns
documentat, cuprinzând date, planşe şi tablouri. Tot aşa, nu s’au lucrat
în biroul dlui Maniu memoriile pe care Dsa le-a înaintat lui Hitler şi
Mussolini, prin care protesta împotriva sfâşierii Ardealului, prin dictatul
dela Viena, pe temeiu istoric, politic, social, geografic şi economic. –
Aceste lucrări au fost apoi multiplicate şi difuzate şi am luat în scurt timp
cunoştinţă de ele.
În ce priveşte acţiunea întreprinsă de d. Maniu mai târziu, dar
sub acelaş regim, pentru realizarea condiţiunilor preliminare de
armistiţiu, cu toată scripturistica acestei acţiuni (scrisori, telegrame,
răspunsuri), aceasta nu s’a lucrat la biroul dlui Maniu, nici nu am avut
vre-o cunoştiinţă despre ea, nici eu şi cred că nici ceilalţi secretari.
Despre aceste am aflat ulterior.
Deasemenia nu am avut cunoştinţă, – nefiindu-mi comunicate, –
de audienţele dlui Maniu la Palat sau de convorbirile dintre d. Maniu şi
Antonescu, precum nici de rostul şi amănuntele legate de activitatea
grupului Rică Georgescu. Despre aceste m’am documentat cu diferite
ocazii, după 23 aug. 1944. Nu mi s’a spus nici de cuprinsul
întrevederilor pe care d. Maniu le avea, în preajma loviturii de stat – cu
dnii Niculescu-Buzeşti, Lucreţiu Pătrăşcanu, Pârvulescu, Dinu Brătianu,
Titel Petrescu.
După eliberarea ţării de sub Nemţi, d. Maniu a continuat să aibe
lucrări de corespondenţă, – pe care parte le lucra în biroul Dsale. În
această perioadă de timp încadrată între 23 august 1944 şi arestarea
mea, am lipsit mai multe epoci, timp mai îndelungat, din preajma dlui
Iuliu Maniu şi anume: dintre 23 august 1944 şi demisia primului guvern
Sănătescu, eu am lucrat la Preşedinţia Consiliului, ca şef de cabinet –
mergând numai rar pe la d. Maniu, care la rândul său venea la
Preşedinţie numai cu ocazia Consiliilor de Miniştri.
Începând cu al doilea guvern Sănătescu, de colaborare între
partide, şi până la 6 Martie 1945, am deţinut funcţia de director de
cabinet la Ministerul Economiei Naţionale, pe lângă d. Ministru Aurel
Leucuţia, în care interval de timp vedeam foarte rar pe d. Maniu şi nu mă
puteam ocupa de biroul Dsale.
În iarna anului 1946, după anul nou, am lipsit o lună de zile,

fiind plecat la Predeal, într’un concediu.
În toamna aceluiaş an, îmbolnăvindu-mă de septicemie, am lipsit
mai mult de o lună – în sept-oct. fiind reţinut la pat.
În luna Noemvrie a aceluiaş an am fost plecat în jud. Sălaj, unde
eram candidat al treilea pe lista P.N.Ţ.
Deasemenia, cu prilejul sărbătorilor (Crăciun, Paşte) şi a
vacanţei de vară, aveam concedii de 1-2 săptămâni, pentru a le petrece
în sânul familiei.
În afară de aceste absenţe, am mai lipsit din Capitală în mai
multe rânduri, pentru a pleca la Sinaia şi Sibiu – de data aceasta
însoţind pe d. Iuliu Maniu în deplasările Dsale. Uneori, d. Maniu era
însoţit de dnii Aurel Leucuţia, ori Liviu Venetu Gatterbusg, ori Emil
Ghilezan. Când absenţa dlui Maniu se prelungea, întovărăşirea lui (în
special la Sibiu la Sanatoriu) o făceam cu schimbul: 10-15 zile eu, tot pe
atât Ing. Şerban Ghica.
În intervalul de timp dela 23 august încoace, d. Iuliu Maniu mi-a
dictat mai multă corespondenţă. În afară de scrisorile obişnuite: de
mulţumiri, de scuză pentru absenţe, telegrame de condoleanţe, de
felicitări, bilete, mulţumiri pentru trimiteri de cărţi sau atenţii etc. Dsa
mi-a dictat corespondenţă în legătură cu viaţa de partid. Astfel îmi
amintesc, la întâmplare, că Dsa mi-a dictat: petiţiile mai recente, către
Ministerul Justiţiei şi al Afacerilor interne, relative la arestările
membrilor P.N.Ţ. – în trei rânduri (adrese diferite); o adresă înaintată
aceloraşi ministere, prin care se preciza că P.N.Ţ. nu a redactat nici un
fel de manifest, – şi dacă astfel de manifest s’ar pune în circulaţie, este
apocrif; o telegramă de protest, adresată M.S. Regelui, referitoare la
arestările masive de naţional-ţărănişti; două telegrame lungi (de câte 1-
2 pag.) adresate M.S. Regelui, la Săvârşin, înainte de alegeri, prin care
protesta impotriva agresiunilor care se săvârşiseră contra mai multor
fruntaşi naţional-ţărănişti, în diferite locuri din ţară: (N. Penescu –
Piteşti, D. Căpăţâneanu – Slatina, Cezar Spineanu – Târgovişte, Ioan
Pop – Alba Iulia, Ionel Pop – Tuzla); un proect de rezoluţie a Deleg.
Permanente, privitor la deblocările şi epurările de funcţionari publici;
un comunicat scurt, referitor la funcţionari publici din magistratură şi
Puterea Executivă, care din exces de zel se dedau la abuzuri contra
opoziţiei, o scrisoare de răspuns dlui Dinu Brătianu, referitoare la
ajutorul american (Sibiu); două adrese inaintate în timpul procesului lui
Antonescu Tribunalului Poporului, prin care se făceau precizări şi se
dădeau explicaţiuni referitoare la depoziţia dlui Maniu în proces; o altă

adresă, privind precizarea rolului Rică Georgescu, către acelaş for; o
scrisoare lungă prin care se respingea demisia din demnitatea de
preşedinte al org. Alba, înaintată de d. Ioan Pop; o adresă către
Ambasada Sovietică, privind atitudinea ziarului „Grai Nou”; instrucţiuni
pentru românii din străinătate (Sinaia); memoriu către guvern, privind
suspendarea libertăţilor şi a presei partidului; declaraţiile apărute în
„Dreptatea” în primele zile ale lui Martie 1945, privind situaţia internă;
interview dat presei străine, în legătură cu declaraţiile dlui ministru
Molotov, privind România; interview dat agenţiei Associated Press (mi se
pare), privitor la doctrina Truman; adresă de protest trimisă dlui Prim-
ministru, referitoare la furtul de acte, operat la locuinţa dlui Maniu;
comunicat relativ la comprimările de funcţionari.
În afară de aceste corespondenţe, cu prilejul şedinţelor
Delegaţiei Permanente, se întocmeau rezoluţiuni ori comunicate ale
acestui for. Proectele de rezoluţiuni ori comunicate, în prima lor formă,
le redacta fie d. Penescu, fie d. Veniamin, fie eu – când mi se dădea
această încredinţare. Ele cuprindeau rezumatul desbaterilor şi hotărârile
aduse.
C. Coposu
8 septembrie
DECLARAŢIE
Subsemnatul Corneliu Coposu declar în continuare următoarele:
Referitor la nota informativă confidenţială, dată de d. Tiberiu
Oprea Vornic la 30 Mai şi referitor la declaraţia ulterioară, făcută de d.
Tiberiu Oprea Vornic şi de un anume domn Maldin, cu totul necunoscut
mie, precizez:
Pe d. Tiberiu Oprea Vornic îl cunosc de mai multă vreme. Pe d.
Maldin nu-mi amintesc să-l fi văzut decât la anchetă, săptămâna trecută.
Cu d. Vornic m-am întâlnit în câteva rânduri, de obiceiu în mod
trecător şi am schimbat uneori câteva fraze. Convorbiri mai lungi, de
felul celei pe care dsa o relatează în notă şi declaraţie, nu am avut.
Întâlnirile ocazionale le aveam cu d. Vornic. Dsa era cel care vorbea tot
timpul, eu mărginindu-mă să ascult. Dsa este un om foarte talentat, cu
mult spirit şi cu multă vervă, un consilier admirabil, a cărui societate
face o reală plăcere – şi pe care nu l-am evitat, cu tot avertismentul ce-mi
era dat de prietenii mei care îl cunoşteau. Ştiu că a făcut pe vremuri
politică naţional-ţărănistă, şi în urmă politica regimului respectiv, de la
guvern. Este o persoană foarte simpatică şi după câte îl cunosc om cu

inimă bună cu toate că după cum însuşi declară este lipsit de scupule.
În privinţa pretinsei convorbiri ce dsa afirmă că ar fi avut cu
mine, declar că: atât cuprinsul notei informative, cât şi lămuririle din
declaraţia dlui Vornic, în ceea ce priveşte relatarea „spuselor”
subsemnatului, sunt de domeniul fanteziei. Nici odată în viaţa mea nu
mi-a trecut prin gând să cred, să bănuiesc sau să afirm ceea ce relatează
dsa. Dealtfel chiar în cuprinsul declaraţiei dsale, sunt o serie de
contradicţii, ca şi de altfel între nota iniţială şi declaraţia ulterioară.
Cuprinsul acestora, în partea care se ocupă de afirmativele „declaraţii”
ale mele este cu totul străin, nu numai de realitate dar şi de probabilitate.
Nu cred că d. Vornic să fi redactat nota ca o răzbunare contra
mea, deoarece eram în termeni cât se poate de buni. Mai curând cred că
pe vremea când acestor note nu li se dădea importanţă, ci erau trecute la
arhivă a redactat-o şi dsa, spre a-şi justifica activitatea, aşa cum se
întâmplă de obiceiu, departe fiind de intenţiunea de a-mi face vreun rău.
Ulterior, însă, presat să o confirme, în loc să recunoască netemeinicia ei,
a încercat să o prezinte în aparenţă de adevărată, instruindu-şi şi un
martor, în acest sens, pe numitul Maldin.
Pentru acest fapt nu port nici o supărare dlui. T. Vornic,
deoarece ştiu că viaţa dsale este foarte complicată – lucru dealtfel
cunoscut şi de notorietate.
În ce-l priveşte individul Maldin, care a venit de pe stradă să
depună mărturie împotriva subsemnatului, invenţii şi minciuni, cred că
vom avea ocazia şi prilejul să dovedesc, fără posibilitate de îndoială, că
acesta este sperjur iar declaraţia făcută este pe de-a întregul plăsmuită.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez.
C. Coposu
12 septembrie. Concluziile celui de-al doilea referat asupra anchetei,

bazat pe 26 declaraţii, plus expuneri scrise şi memorii, sunt următoarele:
Nu reiese decât foarte puţine şi cu totul neînsemnate chestiuni în

sarcina anchetatului. Nu reiese decât foarte puţine lucruri şi numai prin
deducţie cu privire la legăturile PNŢ cu organizaţii subversive; nu reiese
nimic cu privire la adevăratul scop al organizaţiei militare a PNŢ; reies
neînsemnate acuzaţiuni ce se pot aduce conducerii PNŢ cu privire la
legăturile cu străinătatea (...) S-a ajuns la concluzia că anchetatul se
menţine într-o atitudine studiată, de negare a tuturor chestiunilor
importante, pe care fără îndoială le cunoaşte, în legătură cu activitatea

subversivă a PNŢ. Propunem ca ancheta să continue cu noi metode şi
cu aplicarea unor măsuri de înăsprire a regimului actual la care este
supus anchetatul (s. TCZ).
15 septembrie. Arestarea este prelungită cu încă o lună, prin mandatul nr.
3024, pentru uneltire împotriva ordinii şi siguranţei naţionale (de
remarcat că acuzaţia era alta de fiecare dată – n.TCZ)
18 septembrie
DECLARAŢIE
Subsemnatul Corneliu Coposu, declar în continuare urmă-
toarele:
În legătură cu activitatea P.N.Ţ., ca partid de opoziţie, ştiu că
această activitate se desfăşura în cadru legal şi nu am nici o cunoştinţă
să fi existat tendinţa sau intenţia de răsturnare a guvernului pe cale
violentă.
Ştiu că în însăşi activitatea obişnuită a partidului, acesta era
împiedicat să se manifeste prin adunări, propagandă sau presă şi că,
cadrele ierarhice ale partidului, în afară de conducerea centrală, erau
deficiente, iar aderenţii, mai cu seamă cei din provincie, erau speriaţi de
măsurile politice luate de guvern.
Cred că, în condiţiunile actuale ale vieţii politice româneşti,
activitatea P.N.Ţ. aşa cum era îngrădită de dispoziţiunile sau măsurile în
vigoare, nu putea avea şansă de a reuşi să ajungă la guvernare, fără să
se asigure noui alegeri.
P.N.Ţ. şi conducerea lui, după cea mai bună cunoştinţă a mea,
nu s’a gândit să uzeze de mijloace ilegale, teroriste sau violente, în
activitatea sa politică.
Secţia profesională militară din partidul naţional-ţărănesc, după
ştiinţa mea, era o secţie de susţinere a intereselor forţelor militare. Nu
am nici o cunoştinţă ca această secţie să se fi ocupat cu planuri de
răsturnare a guvernului sau organizări teroriste. Am avut impresiunea că
vizitele anumitor domni pensionari militari, la dl. Maniu, nu îi făceau
dlui. Maniu prea multă plăcere şi când avea posibilitatea amâna acest fel
de audienţe.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o semnez.
C. Coposu
Octombrie/noiembrie. La Malmaison, Corneliu Coposu, plasat în celula

nr. 3, află de la un gardian mai milos că Iuliu Maniu era alături, la nr. 2.
Mai mult, într-o noapte, gardianul îi permite să meargă câteva minute la
Maniu, care îi spune cu limbă de moarte două lucruri: să nu lase partidul
să moară şi să ducă el la bun sfârşit promisiunea pe care Maniu i-o făcuse
lui Nicolae Titulescu, aceea ca – după moartea acestuia – osemintele să-i
fie aduse în ţară, la Braşov. În 1995, Doina Alexandru de la „Europa
Liberă” observă: V-aţi îndeplinit misiunea, la care Corneliu Coposu
răspunde doar atât: Am încercat.
6 noiembrie. Reprezentanţii PNL-Tătărescu din guvern sunt siliţi să
demisioneze.
29 noiembrie. Ziarul „Liberalul”, ultima publicaţie necontrolată de
comunişti, îşi încetează apariţia din proprie iniţiativă; deşi continuase să
existe, era cenzurat (de pildă, n-a avut voie să publice nimic despre
procesele intentate ţărăniştilor).
29 decembrie. Corneliu Coposu este vizitat de soţia sa, la Piteşti. Îl
găseşte extrem de slăbit.
30 decembrie. Regele Mihai e silit să abdice şi să părăsească ţara. Este
proclamată Republica Populară Română.
1948
4 februarie. Brigada mobilă a Ministerului Afacerilor Interne cere
Penitenciarului din Piteşti să-l pună pe Corneliu Coposu, „internat”
(acesta e e termenul folosit în toate documentele oficiale) cu nr.
50.000/47, la dispoziţia Inspectoratului de Siguranţă, pentru cercetări.
20 martie. Adresa Internelor către Penitenciarul Văcăreşti utilizează
formula Să ne fie restituit pentru cercetări.
21 iulie. Notă informativă: Soţia lui Corneliu Coposu îl vizitează adesea
pe Anthony Kendell, consulul general englez, având la vânzare către
acesta veselă şi argintărie, ca şi sora sa, France Marcovici. (Sursa:
Informator). Kendell le fusese vecin şi prieten. Soţia lui era bulgăroaică
şi, după intrarea Armatei Roşii în Bulgaria, în ciuda sfaturilor lui
Corneliu Coposu, soţii Kendell insistaseră să meargă la Sofia. Acolo au
descoperit că toată familia doamnei Kendell fusese exterminată.
30 august. În locul Siguranţei Statului se înfiinţează Direcţia Generală a
Securităţii Poporului, condusă de Teohari Georgescu.
11 septembrie. Corneliu Coposu este transferat la Penitenciarul din
Craiova, cu ordinul de internare nr. 41656. Aici va avea fişa de încadrare
nr. 1080, reţinut politic la SECRET (deşi, formal, era condamnat

administrativ). La Craiova, lui Corneliu Coposu îi este zidită uşa de la
celulă vreme de 8 luni, ca urmare a interpretării greşite a ordinului de
izolare totală! În acest timp, reuşeşte să sape o gaură în perete până la
celula profesorului Hudiţă, care se afla în aceeaşi situaţie, orificiu prin
care puteau sta de vorbă. După mărturisirea lui Corneliu Coposu, des-
zidirea a fost, paradoxal, o dezamăgire, pentru că astfel a fost descoperită
şi astupată calea de comunicaţie.
1949
4 februarie. Penitenciarul Jilava cere transferul lui Corneliu Coposu de
la Craiova, pentru Direcţia Generală a Securităţii Poporului.
5 februarie. Corneliu Coposu solicită obiectele personale rămase la
Craiova. Răspunsul – negativ (nu s-a găsit nimic) – va veni peste 5 ani.
1950
Arlette Coposu şi sora sa, France, sunt arestate şi întemniţate
întrun înscenat proces de spionaj. Arlette este condamnată de TMB,
Secţia II, prin sentinţa nr. 201/6 februarie 1951, la 20 de ani muncă
silnică, 10 ani degradare civilă şi 500 lei cheltuieli de judecată. Dupa
ispăşirea a 14 ani de pedeapsă, va ieşi grav bolnavă din închisoare,
decedând la scurt timp, în 1965.
25 mai 1950. Conform foii matricole nr. 3474, Corneliu Coposu este
internat în Peniteneciarul Bragadiru pentru 24 de luni, prin Decizia
170/1950.
14 noiembrie. Se emite transferul lui Corneliu Coposu la „Unitatea de
Muncă nr. 1 Cap Midia” (canalul Dunăre-Marea Neagră), în
Detaşamentul nr. 14, cu o pedeapsă administrativă de 2 ani, conform
Decretului MAI 170/950. Fişa personală specifică, între altele:
– limbi străine cunoscute: maghiară;
– călătorii în străinătate: Ungaria şi Cehoslovacia;
– prieteni: Aurel Leucuţia, avocat; Virgil Solomon, medic;
– vizita medicală: tahicardie – inapt pentru muncă grea (s.TCZ)
6 decembrie. De la Craiova (unde revenise după ancheta Securităţii la
Jilava), Corneliu Coposu este dus, împreună cu Iulică Ilescu, Radu
Câmpeanu şi alţii, la Cap Midia, într-un transport care aducea de la
Ocnele Mari alţi circa 60 de deţinuţi, printre care Şerban Ghica, Relu
Mărdărescu, Jenică Dumitrescu şi Tache Fundea.
8 decembrie. Sosirea în colonia de muncă. Noii veniţi sunt repartizaţi în
16 barăci, în interiorul unui ţarc de sârmă ghimpată, fără drept de a primi
pachete cu alimente, bani sau vizite la vorbitor. Ceilalţi din lagăr – circa
5.000 de persoane – sunt pedepsiţi dacă stau de vorbă cu „sârmiştii”.
Corneliu Coposu face parte din detaşamentul condus de deţinutul Bucur,
din Focşani.
9 decembrie. Sunt repartizaţi pe puncte de muncă. Corneliu Coposu va
lucra la acelaşi vagonet cu Şerban Ghica, îndeplinindu-şi norma lui şi
ajutându-şi şi prietenul (se cunoşteau din 1942, de la intrarea lui Ghica în
PNŢ). La punctul de lucru sunt transportaţi în vagoane de marfă, după
care sapă şi încarcă pământul timp de zece ore pe zi, cu o pauză de masă
de jumătate de oră, într-un frig de până la -250 C, cu mânile goale.
Corneliu Coposu va povesti mai târziu:
Munca era foarte grea, fiindcă norma reprezenta o cantitate

dublată faţă de normele oficiale ale Ministerului de Construcţii. (...)
Deţinuţii înnebuniţi de foame recurgeau la cele mai năstruşnice metode
de supraalimentare, şi anume: mâncau iarbă, mâncau câini, pisici vânate
de pe cuprinsul canalului sau din comuna învecinată, Năvodari. S-au
mâncat şi larve de cărăbuşi şi tot felul de plante şi vietăţi care erau
socotite nutritive pentru salvarea vieţii sau pentru prelungirea agoniei.
La Capul Midia, unde lagărul era condus de un comandant cu numele
Borcea, cam 70 de oameni au paralizat datorită supraefortului pe care îl
reclamau torţionarii ce stăteau cu biciul la spatele nostru, obligându-ne
să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam. Aproximativ 700 de
deţinuţi şi-au lăsat oasele numai la Midia.
Corneliu Coposu va fi pedepsit de mai multe ori la carceră, sub

diferite pretexte. Erau selectaţi cu precădere cei care jucaseră un rol
deosebit în partidele istorice. Deşi carcera era prevăzută pentru o singură
persoană (aproximativ 60x80 cm), el este închis împreună cu Şerban
Ghica, astfel încât n-aveau loc nici să se aşeze. În carceră, mâncarea
însemna 100 g pâine pe zi şi apă. Cea mai lungă pedeapsă, în aceste
condiţii, a fost de 15 zile. Majoritatea pedepselor erau provocate de
brigadierul Linte, care – fost prizonier şi deţinut în lagăr, în URSS –
încerca, prin exces de zel, să-şi scurteze propria internare.
1951
Martie. Prin inginerul Ionescu Călineşti, prieten din tinereţe, Şerban
Ghica, Radu Câmpeanu şi Corneliu Coposu primesc bani şi scrisori de
acasă (erau calificaţi mereu drept „codaşi”, motiv de a nu primi cei 100
de lei pe lună care, oficial, reprezentau 2% din valoarea muncii prestate).
Prin intermediul altor deţinuţi, reuşesc să-şi cumpere, de la punctul
alimentar din colonie, câte un kilogram de marmeladă (5 lei), zahăr şi
ţigări. Reţeaua de informatori aduce această faptă la cunoştinţa conducerii
lagărului şi urma să se declanşeze o anchetă pe tema: de unde au avut
bani, cine i-a ajutat etc., respectivii urmând să fie trecuţi şi ei „în sârmă”.
În aceeaşi zi, însă, la intervenţia lui Ionescu Călineşti, Corneliu Coposu şi
Şerban Ghica sunt scoşi de sub malul excavat (14 m înlăţime, fără taluz),
unde lucrau sub ameninţarea unei surpări. Reg – şeful informatorilor – se
oferă să-i înlocuiască el şi oamenii lui (7), clamând patriotic: Canalul
Dunăre-Marea Neagră trebuie făcut! Peste câteva minute, malul se
prăbuşeşte şi îi îngroapă de vii pe informatorii-voluntari. Din cauza
acestui accident, conducerea lagărului renunţă la proiectata anchetă.
25 decembrie. Notă informativă: Internaţii au început să cânte diferite
cântece (colinde), cu scopul de a ridica morarul legionarilor (Sursa:
Viorel).
1952
2 ianuarie. Informatorul „Busuioc” raportează despre Corneliu Coposu:
M-a felicitat de Anul Nou şi mi-a urat urgentă libertate, susţinând că
1952 este anul în care se va hotărî soarta omenirii pe 1000 de ani.
3 ianuarie. MAI, DGP, Serviciul Informativ solicită Coloniei Cap Midia
să-l încadreze informativ pe Corneliu Coposu, obţinând date despre
comportament, anturaj, ajutoare din afară (legale sau nu), evidenţa clară
a pachetelor şi scrisorilor etc. Notele informative (delaţiunile) trebuie
redactate în trei exemplare.
14 ianuarie. Conducerea coloniei alcătuieşte un „Plan de acţiune” pentru
încadrarea informativă a lui Corneliu Coposu, urmărind să cunoască,
între altele, şi moralul său.
22 ianuarie. Într-o declaraţie olografă, Copilu Cheatră Vasile spune că şi
pe el Corneliu Coposu l-a ameninţat că o să-l bage în închisoare.
(Cunoscându-şi delatorii, probabil că făcea haz de necaz cu asemenea

ameninţări. Nici după eliberarea sa, în 1962, nici după 1989, Corneliu
Coposu n-a schiţat cel mai mic gest de răzbunare, deşi s-a întâlnit cu unii
dintre foştii săi torţionari. Nici măcar nu a încercat să-şi consulte dosarul
de la Securitate. Mai mult, în diferite ocazii, a preferat să nu facă publice
numele celor de pe urma cărora a suferit.)
4 februarie. O notă informativă a lui „Frunză” susţine că se organizează
întâlniri secrete ale arestaţilor dimineaţa, la 4.30, la colţul cabanei 14.
23 februarie. Ion Pop, din zona coloniei, dă o declaraţie despre felul în
care arestaţii solicită ajutorul localnicilor pentru a primi pachete pe
adresele acestoara.
24 februarie. Notă informativă: O serie de colonişti sunt alimentaţi de
către chiaburi, foşti membri ai PNŢ. În ziua de 22, Ghica mânca
cozonac. La percheziţie, lui Coposu i s-a găsit 16 ţigări. Coposu are
ţigări mereu, chiar alimentează şi pe alţii (Sursa: Voinea).
2 martie. Nesesizând, probabil, ironia situaţiei, „Busuioc” raportează: A
stat de trei ori la carceră şi nu ştie pentru ce motiv. Crede că a dat note
despre el vreun codoş.
Colonia U.M. Capul Midia Nr. 75 din 5 Martie 1952

Biroul Inspecţii
Către,
D. G. P. Serviciul Inspecţii BUCUREŞTI
Ca urmare raportului sinteză înaintat de noi cu Nr. 32 din 30

Ianuarie 1952, referitor la modul cum se desfăşoară acţiunea
informativă asupra internatului Coposu Corneliu, căruia i s’a deschis
dosar de acţiune informativă conf. Ord. Dvs. Nr. 648/952, vă raportăm
următoarele:
Din materialul obţinut în cursul lunei Februarie a.c. de la
informatorii care încadrează informativ pe susnumitul internat reese
următoarele:
Internatul Coposu Corneliu a continuat a avea mai departe o
comportare indisciplinară faţă de Administraţia Coloniei.
Deşi susnumitul internat în munca de şantier dă rezultate
oarecum mulţumitoare, totuşi pentru a sabota [activitatea] de şantier
îndeamnă pe alţi internaţi prin diferite cuvinte ca să nu muncească,
căutând prin aceasta ca el să fie văzut bine de conducerea coloniei
pentru munca ce o depune socotind căci chiar în cazul că el munceşte

totuşi poate sabota pe cale indirectă (adică prin internaţi pe care îi
îndeamnă să nu lucreze atât cât li se cere).
În privinţa primirii de ajutoare pe cale legală şi ilegală,
menţionăm că în cursul lunei februarie a.c. a primit un pachet de
alimente pe adresa internatului Berindeanu Mihai, pachet care era
expediat de Elena Bărnuţiu din Bucureşti Strada Heleşteului Nr. 19
Raionul Stalin, care este verişoară cu susnumitul internat, pe adresa
internatului Pop Ioan, un pachet de alimente, expediate din Bucureşti
Strada Heleşteului Nr. 19 de o persoană oarecare cu numele de Angela
Haltner care nume după constatările noastre a fost pus numai de formă
ca expeditor, în schimb fiind tot de la Elena Bărnuţiu sau de la mama sa
care locuieşte tot la aceeaşi adresă, cu numele de Aurelia Coposu.
Aceste pachete nu au fost predate susnumitul de către internaţi
pe adresa cărora au venit, deoarece au fost descoperite de noi şi trimise
retur.
În interiorul coloniei internatul Coposu Corneliu mai primeşte
ajutoare prin internaţii: Hristea Radu şi Cioroiu Mircea; care îl ajută cu
diferite alimente din dreptul lor, bani sau ţigări.
Toate aceste legături cu internaţi din detaşamentele de chiaburi
arătaţi mai sus caută să nu le aibă direct el în persoană ci prin internaţi
Ghica Şerban, Câmpeanu Radu, Pavlov Ioan şi Surugiu Mihai, care se
află în acelaş detaşament cu internatul Coposu Corneliu, şi care sunt în
anturajul susnumitului internat, care au fost semnalaţi de noi şi în
raportul din ianuarie a.c.
În acest sens înaintăm alăturat materialul obţinut pe cale
informativă în cursul lunei Februarie a.c.
Şeful Biroului
Slt.Ioan D. Marin
19 martie. Notă informativă: Dl. Comandant a spus că dintre toţi numai

Coposu munceşte. Ce gândeşte el nu mă interesează, sunt alţii pentru
acest lucru, sunt mulţumit însă că munceşte. Ulterior, Corneliu Coposu a
comentat astfel spusele comandantului: Ce gândesc eu, ştiu ei. Dacă am
fost secretarul lui Maniu, nu pot gândi decât ce gândeam şi atunci. Vom
vedea mai târziu ce va mai fi (s.TCZ).
23 martie. „Busuioc” susţine că El vede în roz de tot situaţia
internaţională; nu se poate, tot trebuie să se întâmple ceva cât de curând.
28 martie. Într-o notă informativă, „Roşuleţ” îl vede pe Corneliu Coposu

conducând din umbră toată această acţiune de sabotaj.
Colonia U.M. Nr. 1 Capul Midia Nr. 124 din 4 Aprilie 1952
Biroul Inspecţii
Către,
D.G.P. Serviciul Inspecţii BUCUREŞTI
Ca urmare raportului nostru sinteză, înaintat la data de 5 Martie

a.c. cu Nr. 75, referitor cum se desfăşoară acţiunea informativă asupra
internatului criminal politic Corneliu Coposu căruia i s’a deschis dosar
de acţiune informativă conf. Ord. Dvs. cu nr. 648/952, raportăm
următoarele:
Din materialul obţinut în cursul lunei Martie, de la informatorii,
care încadrează informativ pe susnumitul internat reese următoarele:
Internatul Coposu Corneliu a continuat a avea mai departe
manifestări duşmănoase la adresa regimului actual, precum şi la unele
măsuri pe care le-a luat administraţia coloniei noastre în ceea ce
priveşte munca de şantier, în tot timpul deşi este destul de solid şi de
puternic ca fizic nu depune nici un interes în muncă şi în acelaşi timp
caută să ducă propaganda sa pentru sabotarea producţiei.
În afară de persoanele care au fost arătate de noi cu raportul
nostru Nr. 75, internatul Coposu Corneliu şi-a mai grupat în jurul lui o
serie de reacţionari, iar el fiind acela care îi dirijează întreaga muncă
reacţionară din colonia noastră. Aceşti internaţi sunt: Dumitrescu
Gheorghe şi Maldărăscu Aurel, persoane care au avut funcţiuni în
aparatul de stat burghez, toate aceste persoane semnalate şi în luna
februarie cât şi în luna ianuarie îl ajuta cu alimente şi ţigări din
pachetele lor pe care le primesc de acasă, iar referitor la mâncarea pe
care o dă colonia spune că aceasta nu este mâncare ci pur şi simplu este
pentru exterminarea oamenilor, fapt care a produs în detaşamentul său
din care face parte să provoace o stare de spirit agitată în rândurile
internaţilor şi producţia să scadă.
În privinţa primirii de ajutoare pe cale ilegală până în prezent nu
am putut stabili prin cine ar primi ajutoare din afară, iar pe cale legală
nu primeşte făcând parte din loturile speciale de legionari care aceştia
nu au dreptul la scrisori, pachete şi vorbitor.
În concluzie internatul Coposu Corneliu este un element
recalcitrant, toate acţiunile pe care le conduce, le conduce din umbră,
prin elementele lui pe care le are de încredere, iar el este fruntaşul
tuturor acţiunilor de uneltire din unitatea noastră, fapt pentru care am

cerut în sinteza de stare de spirit din luna Martie ca împreună cu
celelalte elemente de teapa lui să fie transferaţi într-un penitenciar de
executarea pedepsei cu un regim sever celular.
Anexăm în copie materialul obţinut pe linie informativă în
legătură cu activitatea sunumitului.
Şeful Biroului Inspecţii
Slt. Ioan D. Marin
28 aprilie. „Stejarul” raportează că Ghica şi Coposu lansează zvonuri de

eliberare. Despre Corneliu Coposu au mai scris delaţiuni „Oiţă”, „Jan”,
„Leu” şi alţii. Conţinutul “notelor informative” este uneori complet
nesemnficativ – de genul au stat de vorbă sau erau agitaţi –, iar
aprecierea lor de către cei cărora le erau destinate variază de la Sursă:
nesigură. Valoare: neverificată până la Sursă: sigură/serioasă. Valoare:
verificată.
Colonia U.M. Nr. 1 Capul Midia Nr. 166 din 9 Mai 1952
Biroul Inspecţii
Către
D.G.P.C.U.M. Serviciul Inspecţii BUCUREŞTI
În conf. cu Ord. Dvs. Nr. 648/952 şi ca urmare a raportului

nostru Nr. 124 din 4 Aprilie 1952, referitor la felul cum se desfăşoară
acţiunea informativă asupra internatului criminal politic Coposu
Corneliu vă raportăm următoarele:
Din materialul obţinut în cursul lunei Aprilie a.c. de la
informatorii ce încadrează informativ pe susnumitul internat, reese:
Internatul criminal politic Coposu Corneliu a continuat a avea
mai departe manifestări duşmănoase, conducând din umbră o serie
întreagă de internaţi pentru a sabota munca pe şantiere şi în special la
punctul de lucru „Luminiţa”, unde susnumitul a lucrat în ultimul timp.
Grupând în jurul său o serie de internaţi care au fost arătaţi de
noi în rapoartele anterioare a căutat în mod vădit să saboteze munca
prin lăsarea linii de cale ferată neburată (traversele) acoperindu-le cu
piatra cu scopul de a se produce o deraiere a trenului ce urma să treacă
pe această linie nou construită cu ocazia zilei de 1 Mai.
Având în permanenţă diferite întrevederi şi consfături cu o serie

de internaţi fruntaşi ţărănişti şi legionari din această colonie, acest fapt
ne-a determinat să propunem în diferite rânduri transferarea acestor
vârfuri într-un penitenciar de executarea pedepsei cu regim celular sever.
Neprimind un răspuns pozitiv şi cum situaţia se agrava prin scăderea
producţiei pe şantierele de lucru pusă la cale de internatul Coposu
Corneliu prin internaţi: Câmpeanu Radu, Ghica Şerban, Surugiu Mihai,
Pavlov Ioan şi alţii care au fost semnalaţi de noi şi în urma aprobări
Centrului de Coordonare Constanţa de a construi o serie de celule tip
Penitenciar în această colonie, la propunerea noastră făcută Tovarăşului
Comandant al Coloniei aceşti internaţi în frunte cu Coposu Corneliu a
fost izolaţi în celulele construite în acest scop, fapt care a fost raport de
noi atât în sinteza de stare de spirit pe luna Aprilie cât şi prin raportul
nostru Nr. 160 din 3 Mai a.c. astfel reuşind a mai îmbunătăţi oarecum
starea de spirit în această colonie şi în special în rândurile internaţilor
din loturile speciale de legionari.
Pentru a cunoaşte mai amănunţit toate manifestările
duşmănoase şi activitatea dusă de internatul criminal politic Coposu
Corneliu în această colonie anexăm un număr de 9 (nouă) note obţinute
de la informatorii noştri ce încadrează pe susnumitul internat cât şi de la
unii informatori care nu-l încadrează dar care sesizează activitatea sa
duşmănoasă.
În concluzie internatul criminal politic Coposu Corneliu
continuă a se menţine pe vechea sa poziţie reacţionară ducând în
continuare o activitate duşmănoasă faţă de regimul nostru, afirmând
chiar că ei vor suporta orice regim cât de aspru s’ar aplica pentru că nu
mai este mult şi vor scăpa de aceste suferinţe fiindcă în curând armatele
O.N.U. îi vor elibera.
Având în vedere faptul că o serie de internaţi din Det. de
legionari se manifestă că ar prefera să fie alături de internaţi Coposu
Corneliu şi celelalte vârfuri reacţionare izolaţi la celulă, propunem ca
totuşi aceşti internaţi vârfuri legionare şi ţărăniste care au fost
semnalate de noi în nenumărate rânduri să fie transferaţi la un
Penitenciar cu regim celular sever.
Faţă de cele de mai sus arătate vă rugăm să binevoiţi a dispune.
Şeful Biroului Inspecţii
Slt. Ioan D. Marin
8 iunie. Calificaţi drept instigatori (pentru că i-ar fi îndemnat pe ceilalţi

să nu-şi îndeplinească normele), Corneliu Coposu, Şerban Ghica şi alţii
sunt aduşi în lagărul de triere din Ghencea, de unde, peste circa trei
săptămâni, sunt trimişi la ferma Bragadiru, la cules de roşii.
10 iunie. Este emis transferul la Unitatea Militară nr. 4, Ocnele Mari,
conform ordinului DGP, Direcţia Pază şi Regim, nr. 11.776S/24.05.52,
pentru izolare şi regim celular (fie că datarea unora dintre documente este
dubioasă, fie că existau neconcordanţe între actele de transfer şi transferul
propriu-zis).
11 iunie. Biroul de Inspecţii al coloniei Cap Midia transmite către
DGPCUM, Serviciul Inspecţii, Bucureşti, adresa nr. 198, în care se
spune:
Urmare a raportului de sinteză 166/9.05.52, din acţiunea

informativă asupra internatului criminal politic Corneliu Coposu au
reieşit aceleaşi manifestări duşmănoase, căutând indirect prin diferite
persoane de teapa lui să saboteze munca pe şantierul unde a fost
repartizat (...) În permanenţă caută să-şi îndeplinească norma ca să-şi
ascundă întreaga sa activitate duşmănoasă (perlă de paranoia! – n.TCZ).
Propunem a fi urmărit în permanenţă.
14 noiembrie. Colonia Cap Midia semnalează că a expirat condamnarea,

dar la dosar nu apare până în prezent nici o majorare.
1953
Februarie. Corneliu Coposu se află în colonia de muncă Popeşti
Leordeni.
5 februarie. Puţin după miezul nopţii, în penitenciarul din Sighet se
stinge din viaţă, grav bolnav, Iuliu Maniu.
1 martie. Corneliu Coposu este transferat în închisoarea Rahova 3.
20 martie. Direcţia Generală a Securităţii Statului emite o notă de
căutare a lui Corneliu Coposu – care era închis de 6 ani!
9 aprilie. Corneliu Coposu este transferat în penitenciarul Văcăreşti.
Transferurile la închisorile din Bucureşti aveau loc, în majoritatea
cazurilor, pentru scurt timp. Deţinutul era anchetat în diverse procese,
după care se întorcea în închisoarea de unde venise.
25 mai 1953. Se întoarce la Bragadiru pentru o majorare de detenţie cu
încă 24 de luni, prin Decizia 523/1953, urmînd să fie eliberat pe 25 mai
1955. În realitate, pleacă de la Bragadiru pe 4 decembrie 1954, la U.M.

0123/O. Fişele matricole erau completate parţial, încît rămîn goluri de
perioade, iar identificarea penitenciarelor este deseori imposibil de făcut.
Despre “Căposu V.” aflăm că locuia pe Şos. Jianu la nr. 72, că a fost
avocat-ziarist, doctor în Drept, Origina (sic!) socială: mic Burghez, starea
materială: nimic (!)
6 August
DECLARAŢIE
Subsemnatul Coposu V. Corneliu, născut în 20 Mai 1914 în
comuna Bobota (fost jud. Sălaj) regiunea Oradea, fiu al lui Valentin
(decedat) şi Aurelia, în prezent internat în Penitenciarul 3 Rahova,
ultimul domiciliu Bucureşti, şos. Jianu 72.
Arestat la 14 Iulie 1947, de către Dir. Gen. a Siguranţei, Bucu-
reşti, cercetat şi trimis în lagăr de internare la Piteşti şi Craiova până la
6 Nov. 1950; internat administrativ pe timp de 2 ani cu condamnare
administrativă execută la U.M. 1 Midia până în Iunie 1952, apoi la
coloniile de muncă Bragadiru şi Popeşti Leordeni;
De profesiune fost avocat şi ziarist; Politică am făcut în cadrul
Partidului Naţional-Ţărănesc (Nu am fost înscris şi nu am activat în nici
o altă formaţiune de partid). Şcoala primară am urmat-o în com. Bobota
(Sălaj), Liceul teoretic la Blaj, Universitatea la Cluj (Facultatea de
Drept şi Ştiinţe de Stat) terminând frecvenţa în anul 1934.
Aparţin prin tradiţie P.N.Ţ. în care a activat şi tatăl meu, încă
înainte de unirea Ardealului (P. Naţional Român din Ungaria) şi bunicul
meu. Oficial am aderat la Organizaţia tineretului din P.N.Ţ. în anul 1935
şi am fost membru al P.N.Ţ. până la arestarea mea (14. VII. 1947). Am
făcut parte din Comitetul Democratic Studenţesc din Cluj, de la
înscrierea mea la Universitate (1930) până în 1935.
Am activat în presă, colaborând la ziarele democratice şi apoi la
ziarele de partid. Am scris articole în ziarele democratice şi apoi la
ziarele de partid. Am scris articole în ziarele şi revistele: „Adevărul”,
„Dimineaţa”, „Stânga”, „Cuvântul Liber”, „Democratul Român”,
„Lumea Românească”, „Zorile” – şi: „Patria”, „România Nouă”,
„Dreptatea”, „Curierul”, „Ţărănismul”, „Pământul Strămoşesc”.
În cadrul P.N.Ţ. am făcut parte din Organizaţia Tineretului
Universitar Cluj (1935-37) şi Org. Jud. Sălaj.
De la 1940 am activat la Bucureşti ca secretar al Preşedintelui
(1940-1946) şi ca secretar adjunct la Clubul Partidului (1946-1947). Am
candidat la alegerile din 1946 în Jud. Sălaj, însă nu am fost proclamat

reuşit.
Am fost cercetat de către organele Siguranţei Generale în Iulie-
Noembrie 1947, în legătură cu activitatea P.N.Ţ. Nu am avut nici un fel
de activitate clandestină sau interzisă, fiind arestat în timpul funcţionării
legale a P.N.Ţ. (care a fost dizolvat după arestarea mea). După
cercetările făcute de către organele siguranţei, neexistând nici un motiv
de urmărire pentru vreun fapt penal, – am fost trimis în lagăr la
Penitenciarul Piteşti. Readus la Siguranţă în 1948 pentru o cercetare
suplimentară, care s’a soldat cu constatarea lipsei mele de culpabilitate
am fost trimis în continuare în lagărul de la Penitenciarul Craiova de
unde în anul 1950 am plecat la muncă, la Canal (Punctul Capul Midia)
În cadrul administraţiei de stat nu am ocupat nici o funcţiune
publică.
În cadrul presei de partid, am fost redactor la ziarele ce
susţineau politica P.N.Ţ.
În cursul activităţii politice, am făcut parte din organizaţia
Naţional Ţărănistă din Jud. Sălaj şi am îndeplinit funcţiuni
administrative pe lângă Clubul P.N.Ţ. din Str. Clemenceanu.
Avere nu am, nici mobilă, nici imobilă, şi nu am avut niciodată.
Din ultima mea locuinţă (Bucureşti, str. Jianu 72) pe care o deţineam cu
chirie, am fost evacuat în August 1947 după arestarea mea.
Rudenii şi prieteni personali plecaţi în străinătate nu am. În ţară
am cunoştinţe în cercurile naţional-ţărăniste democratice, în care am
activat. Cunosc membrii din conducerea P.N.Ţ. şi Comitetul Central
Executiv al Partidului precum şi din organizaţiile regionale şi judeţene
(până la 1947).
Nu am desfăşurat nici o activitate interzisă sau îndreptată
împotriva siguranţei statului.
În raporturile cu Partidul Comunist, până la 1945 am militat şi
activat în cadrul unei politici de colaborare, având obiective comune şi
adversităţi comune. Între 1945 şi 1947 am desfăşurat o activitate pe linia
programatică a P.N.Ţ., în controversă ideologică cu guvernul F.N.D.
manifestată în presă.
În timpul ocupaţiei hitleriste atitudinea mea antifascistă am
manifestat-o în scris. Am colaborat şi cu modesta mea contribuţie
personală la efortul partidelor democratice, pentru realizarea actului de
la 23 August 1944.
Pe linia credinţelor mele ideologice, am militat în totul activităţii

mele pentru democraţie şi dreptate socială şi împotriva fascismului,
huliganismului şi antisemitismului, susţinând în regimurile de dictatură
de la 1938-1944 victoria forţelor democratice şi colaborarea armonioasă
cu naţionalităţile conlocuitoare.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez.
Bucureşti
Corneliu Coposu
Chiar dacă documentele vorbesc de la sine, câteva lucruri poate

că ar trebui să fie subliniate:
Rolul cu totul special pe care Corneliu Coposu îl juca în PNŢ
înainte de 1947. Nu numai că se afla mai tot timpul în preajma lui Iuliu
Maniu, dar pe el l-a trimis fruntaşul ţărănist să-i ceară socoteală lui Horia
Sima de dispariţia lui Virgil Madgearu, pe el l-a implicat în cele mai
secrete negocieri care au precedat 23 august, el a fost unul dintre cei doar
doi invitaţi din partea PNŢ la procesul lui Antonescu. Era, în acelaşi timp,
garda de corp, capul limpede şi juristul lui Maniu, care în mod evident îl
pregătea drept urmaş la conducerea partidului.
Abilitatea şi eleganţa cu care a ştiut să evite orice delaţiune,
fără a-şi înfuria anchetatorii. Departe de-a refuza să dea declaraţii,
Corneliu Coposu aşternea cuminte pagini întregi, ireproşabile stilistic, dar
şi moral, în care nu spunea decât lucruri care fie erau de mult publice, fie
nu prezentau nici un interes, necum să aducă vreu necaz cuiva.
Implacabila consecvenţă de principii şi ideologie. Dacă
declaraţiile sale nu puteau face rău nimănui şi dacă, pe de altă parte, le
redacta politicos – în schimb nici o clipă şi în nici un fel nu a abdicat de
la convingerile sale, nu a făcut nici un pas înapoi, nu s-a dezis de ceea ce
credea: „domnul Iuliu Maniu” era mentorul lui, PNŢ era partidul lui.
Seninătatea absolută a tuturor textelor scrise de mâna
Seniorului, indiferent de împrejurări. În mijlocul anchetelor marcate
de bătăi şi tortúri, aşternea pe hârtie, cu scrisul său ordonat, perfect lizibil,
fraze din care nu răzbate nici un accent de ură, durere ori măcar
nervozitate – de parcă le-ar fi scris acasă, la biroul personal. Doar, din
când în când, o notă de subtilă ironie.
Refuzul constant – manifestat şi după 1989 – de-a lua în
calcul vreo formă de răzbunare faţă de cei care i-au făcut rău. În
puşcărie, după ce îi este prezentată delaţiunea unui individ făcută
împotriva lui, are tăria să declare că Este o persoană foarte simpatică şi
după câte îl cunosc om cu inimă bună, adăugând doar, cu maliţiozitate:

cu toate că după cum însuşi declară este lipsit de scrupule. Despre
delaţiune în sine, spune senin: Nu cred (…) să fi redactat nota ca o
răzbunare contra mea, deoarece eram în termeni cât se poate de buni.
Mai curând cred că pe vremea când acestor note nu li se dădea
importanţă, ci erau trecute la arhivă, a redactat-o şi dsa spre a-şi
justifica activitatea, aşa cum se întâmplă de obiceiu, departe fiind de
intenţiunea de a-mi face vreun rău. (!)
Rectitudinea morală. Nimic n-a putut s-o clatine. A respins un
troc oferit de însuşi Dej – o slujbă gras plătită, chiar la Consiliul de Stat,
contra unei declaraţii – fără măcar să se uite pe declaraţie. A respins
propunerea de-a face parte dintr-un comitet de ademenire a diasporei,
invocând pur şi simplu demnitatea lui politică. A refuzat, în repetate
rânduri, să colaboreze la presa comunistă. A refuzat până şi plecarea din
ţară – temporară sau definitivă! Nu s-a sfiit să-şi caute foştii camarazi,
nici să-şi enunţe opiniile, în orice anturaj. Solicitat, de mai multe ori, să
povestească despre 23 august, a spus de fiecare dată exact ceea ce credea.
Patriotismul. Corneliu Coposu n-a confundat România cu
conducerea României. Călcat în picioare de un sistem social-politic
aberant şi concentraţionar, a continuat să lupte pentru ţara lui (în special
împotriva tendinţelor revizioniste ale Ungariei) de parcă nimic nu i s-ar fi
întâmplat în plan personal! Explicaţia o dă singur într-o scrisoare:
Regimurile politice sînt trecătoare şi puţin semnificative în raport cu
întinderea seculară a existenţei naţionale.
1954
8 ianuarie. O notă a Biroului din Penitenciarul Văcăreşti în Problema
PNŢ susţine că arestaţii au pregătit un proiect de guvern în care prim-
ministru ar urma să fie Gheorghe Zane, iar Corneliu Coposu – ministru de
Interne. Nota se bazează pe delaţiunea semnată Alexandru I. Bică.
14 aprilie. Penitenciarul Văcăreşti trimite către MAI un material în care
se afirmă că internatul Corneliu Coposu s-a manifestat duşmănos.
15 iulie. Penitenciarul Craiova comunică: nu s-a găsit nici unul din
obiectele personale solicitate de Corneliu Coposu, care rămăseseră acolo
la începutul lui 1949.
7 decembrie. Este trecut în arestul „A”. Procesul verbal de predare-
primire a obiectelor personale menţionează, între altele, două cecuri,
maşină de ras, perie de dinţi şi 100 ţigări mărăşeşti.
21 decembrie. Unul dintre primele interogatorii luate către de

locotenentul Gheorghe Blidaru, în cadrul anchetei care va duce – după 8
ani de detenţie – la proces. Interogatoriile vor dura până la 9 ore şi se vor
succeda până la 4 pe zi. De remarcat că un interogatoriu de 5-6 ore se
regăseşte într-un text de 3-4 pagini.
Republica Populară Română

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII STATULUI
PROCES-VERBAL DE INTEROGATOR
21 Decembrie 1954 Oraşul Bucureşti
Interogatoriul a început la ora 9 şi 15 minute.

Interogatoriul s’a terminat la ora 13 şi 10 minute.
(...) Întrebare: Ce probleme ai desbătut dumneata în cadrul
acelor articole publicate în ziarul naţional-ţărănist „Dreptatea”?
Răspuns: În cadrul acelor articole eu desbăteam probleme legate
de ordinea zilei. Deasemeni prin acele articole am atacat regimul
Democrat-popular, instaurat la 6 Martie 1945 şi combăteam diferite
articole care apăreau în „Scânteia”, „România Liberă”, precum şi
diferite acţiuni pe care le întreprindea regimul democrat popular.
Întrebare: Cu ce scop ai scris acele articole?
Răspuns: Eu fiind membru P.N.Ţ. Maniu am scris asemenea
articole pentru a apăra punctul de vedere şi doctrina susţinută de
partidul din care făceam parte, ducând luptă împotriva adversarului
politic de atunci, adică împotriva guvernului. (...)
Corneliu Coposu
24 decembrie. Căpitanul Gheorghe Alexandru, procuror, prevalându-se

de articolul 200 CP, punctul 9 şi articolul 193 CP, emite mandatul de
arestare nr. 85, prin care se cere să reţină şi să conducă la Penitenciarul
Jilava, pentru perioada 23 decembrie 1954-22 ianuarie 1955, pe Corneliu
Coposu (care era deţinut din 1947!).
1955
14 ianuarie. Interogatoriu de la 12.15 la 13.30 despre arenda fabricii
„Glück”. Mandatul de arestare e prelungit pe perioada 22 ianuarie-22
februarie.
19 ianuarie. Corneliu Coposu este trecut în celula nr. 29/1.

21 ianuarie. Interogatoriu de la 16.30 la 19.30, despre activitatea de
ziarist.
PROCES-VERBAL DE INTEROGATOR
Învinuit Coposu Cornel, născut la 20 Mai 1914, în com. Bobota,
Sălaj, fiul lui Valentin şi Aurelia, de profesie avocat şi ziarist cu ultimul
domiciliu în Bucureşti, Şoseaua Jianu Nr. 72.
21 Ianuarie 1955 Localitatea Bucureşti
Interogatoriul a început la ora 16 şi 30 min.
s’a terminat la ora 19 şi 20 min.
Întrebare: Într-un proces verbal de interogatoriu anterior ai
arătat că în calitate de ziarist ai scris la mai multe ziare. Arată dumneata
la ce ziare ai scris după 23 aug. 1944?
Răspuns: După 23 august 1944, eu am scris la următoarele
ziare: „Dreptatea” oficios al P.N.Ţ. Maniu şi la ziarul „Curierul”. Este
posibil să mai fi colaborat cu articole şi la alte ziare însă nu-mi mai
amintesc de acest lucru.
Întrebare: Ce probleme ai tratat dumneata în articolele pe care
le-ai scris la ziarul naţional-ţărănist „Dreptatea”?
Răspuns: Imediat după 23 august 1944, începând să apară din
nou ziarul „Dreptatea” eu am colaborat cu o serie de articole, prin care
atacam guvernul Antonescu pentru situaţia dezastruoasă în care adusese
ţara. Aceasta până în martie 1945, când ziarul „Dreptatea” a fost
interzis nemaiapărând până în ianuarie 1946.
În perioada ianuarie 1946-iulie 1947, respectiv până când am
fost arestat, eu am colaborat la ziarul „Dreptatea”, cu o serie de articole
în care tratam probleme legate de evenimentele zilnice, care aveau loc în
perioada respectivă.
Întrebare: Ce probleme anume ai desbătut dumneata în cadrul
acelor articole?
Răspuns: În cadrul acelor articole, eu am protestat împotriva
diferitelor măsuri luate de guvernul democrat-popular susţinând punctul
de vedere al P.N.Ţ Maniu, în special cu ocazia alegerilor din anul 1946.
După ce am citit prezentul proces verbal de interogatoriu, cuvânt
cu cuvânt şi am constatat că el corespunde întru totul cu cele declarate
de mine, îl susţin şi semnez.
Anchetator
Ghe Blidaru C. Coposu

31 ianuarie. Interogatoriu de la 11.00 la 14.30, despre Aurel Leucuţia.
11 februarie. Mandatul de arestare este prelungit până în 21 martie.
16 februarie. Interogatoriu de la 8.30 la 14.00, despre activitatea de
publicist şi conferinţele susţinute. Corneliu Coposu a debutat ca ziarist în
„Ardealul” lui Zaharia Boilă, la Cluj (organul refugiaţilor români din
Ardealul de Nord) şi a publicat (uneori sub pseudonimul C. Sălăjeanu)
articole în „Dreptatea”, „România Nouă” – unde a fost redactor între
1935 şi 1938, „Dimineaţa”, „ABC”, „Zorile”, „Cuvântul Liber”, „Viaţa
satelor”, „Ţărănistul”, „Stânga”, „Patria” (organ oficial al PNŢ) şi altele.
În afara articolelor din presă, Corneliu Coposu este autorul cărţilor Ţara
Transilvaniei, Ungaria ne cere pământrul, Istoria unui tribun (Iuliu
Maniu), Actualitatea lui Simion Bărnuţiu, Armistiţiul de la 23 August şi
implicaţiile lui (apărută în SUA în 1978), Retrospective asupra istoriei
contemporane (1991), Politica răsăriteană a României, şi a colaborat la
volumele Iuliu Maniu în faţa istoriei (1992), Ion Mihalache în faţa
istoriei (1993), Din gândirea creştin-democrată românească (1995).
17 februarie. Interogatoriu de la 12.30 la 14.30 despre activitatea sa în
cadrul PNŢ (s-a ocupat, între altele, cu salarizarea funcţionarilor clubului,
controlul economatului, verificarea gestiunii ziarului „Dreptatea”,
comunicarea cu organizaţiile locale, pregătirea şedinţelor, corespondenţa
şi întâlnirile lui Maniu cu diverse personalităţi, comunicate).
21 februarie. Interogatoriu de la 8.15 la 13.00, despre Comitetul de
Asistenţă pentru arestaţii PNŢ.
22 februarie. Interogatoriu de la 10.30 la 13.25, despre întâlnirile lui
Iuliu Maniu.
Serviciul Închisori semnalează Direcţiei a VIII-a că lui Corneliu Coposu
i-a expirat termenul de deţinere şi cere să se ia măsuri de prelungire.
2 martie. Interogatoriu de la 12.00 la 14.30, despre broşura Cântece de
pe frontul rusesc. Deşi numele său nu apare în culegere, Corneliu Coposu
precizează că a colaborat la elaborarea ei.
15 martie. Referatul de încheiere a cercetărilor solicită trimiterea direct
în judecată. Corneliu Coposu este acuzat de crimă împotriva păcii şi
activitate intensă împotriva clasei muncitoare, în cadrul dosarului nr.
16388, împreună cu Constantin Hagea şi Ion Domocoş, în principal
pentru o serie de articole şi alte materiale considerate antisovietice,
anticomuniste şi antidemocratice. Articolul „Pe cărarea întregirii” e
considerat instigare la război cu sovieticii, iar „Şi MADOSZ-ul vrea să
intre în guvern?” e văzut ca o dovadă de învrăjbire interetnică. Drept
martori sunt citaţi Constantin Hagea, Nicolae Penescu, Nicolae

Carandino şi Elena Serdici. Ca ultim domiciliu înainte de arestare este
menţionată adresa Şoseaua Jianu nr. 72 (ulterior şoseaua Generalissimul
Stalin).
17 martie. Este transferat din arestul „A” în arestul „C”, celula 48/I.
24 martie. Este emisă ordonanţa de sechestru pentru cei trei acuzaţi din
dosarul 16388.
28 aprilie. Secţiunea Financiară a Raionului I.V. Stalin, Inspectoratul de
impozite, comunică Unităţii Militare 0123/E; Corneliu Coposu nu
figurează înscris cu nici un fel de venit impozabil.
26 aprilie. La Tribunalul Municipiului Bucureşti are loc şedinţa
pregătitoare pentru trimiterea în judecată.
7 mai. Aurelia Coposu, mama lui Corneliu Coposu, dă o declaraţie
referitoare la faptul că nu posedă avere.
12 mai. Unitatea Militară 0123/E a MAI comunică Procuraturii
Municipiului Bucureşti că n-a avut ce să sechestreze.
19 mai. Procuratura Militară Teritorială Bucureşti înştiinţează Tribunalul
Militar Teritorial Bucureşti că din motive ce interesează securitatea
statului cei trei inculpaţi nu pot fi depuşi la penitenciarul Jilava, ci vor
rămâne în arestul MAI până la judecarea cauzei. Pe lista martorilor
solicitaţi de Corneliu Coposu figurează Mihai Beniuc, Zaharia Stancu şi
Tudor Teodorescu-Branişte, care ar fi trebuit să depună mărturie despre
activitatea sa ca ziarist.
8 iunie. Tribunalul respinge probatoriul cu martori şi cauza este amânată.
1 iulie. În urma unor dezbateri secrete, cauza este amânată din nou.
16 iulie. Prin sentinţa nr. 876, Tribunalul Militar teritorial Bucureşti îl
condamnă pe Corneliu Coposu la 15 ani detenţie grea, confiscarea totală
a averii şi 200 lei cheltuieli de judecată, pentru crima de activitate
intensă contra clasei muncitoare, conform Art. 1931/1, alineatul 3, Cod
Penal. Constantin Hagea e condamnat la 25 ani de muncă silnică şi 10
degradare civilă, iar Ion Domocoş la 9 ani închisoare corecţională.
25 iulie. Este emis mandatul de deţinere preventivă (în prelungire) nr.
24412.
27 iulie. Ajunge la Jilava (nr. dosar: 52) Conform fişei matricole de aici,
Corneliu Coposu avea 1,84 metri, bărbia ovală, faţa smeadă, ochii căprui,
fără semne particulare. Ieşirile de la Jilava (în realitate transferuri): 10 IX
1959 predat MAI U.M. 0123/H conf. Adv. 149347/9.9.59 – 23.11.959
readus la Rm. Sărat., la care se adaugă, pe verso, în rubrica Observaţiuni:
21 octombrie 1956 Gherla – 8.8 957 Aiud – 10.8.57 Rm. Sărat cu J.
149347/9.9.59 ord. de predare MAI U.M. 0123/H. Este menţionată o

pedeapsă cu trei zile de izolare şi avertizare în repetate rînduri pentru
atitudine necuviincioasă şi nerespectarea regimului. Fişa conţine şi
amprenta arătătorului de la mâna dreaptă.
28 iulie. Corneliu Coposu este mutat în camera nr. 13.
30 iulie. Cei trei inculpaţi din dosarul 16388 declară recurs.
12 octombrie. În recursul său, Corneliu Coposu solicită ca sentinţa să fie
casată sau măcar redusă. Avocatul său este Nicolae Ionescu.
13 octombrie. Tribunalul Militar pentru unităţile MAI admite recursul lui
Ion Domocoş, casează sentinţa, stinge infracţiunile prin amnistie, dispune
încetarea urmăririi penale şi eliberarea inculpatului Nu este un gest de
generozitate: pur şi simplu îşi îndeplinise deja, aproape integral,
condamnarea.
11 noiembrie. Corneliu Coposu este mutat în camera nr. 48.
15 noiembrie. Prin Deciziunea 2185 sunt respinse recursurile lui
Corneliu Coposu şi Constantin Hagea şi se impun cheltuieli judiciare de
câte 100 lei, invocându-se lipsa de utilitate a aducerii în instanţă a
martorilor lipsă. Corneliu Coposu va solicita revizuirea dosarului.
1956
France Marcovici, sora soţiei lui Corneliu Coposu, se stinge din
viaţă în închisoarea Jilava.
12 ianuarie. La Jilava, Corneliu Coposu este luat în anchetă de către
sublocotenentul Vasile Ivan şi locotenentul Năstase Tudorancea.
17 ianuarie. Executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Capitalei
comunică printr-un referat că nu i-a găsit pe soţii Coposu la adresa
indicată (!!) în vederea confiscării averii.
28 ianuarie. Este anchetat de Vasile Ivan şi Alex Ungureanu.
24 martie. Este anchetat de locotenentul major Gheorghe Puşcoci.
5 mai. Tribunalul Municipal Bucureşti admite excepţia de necompetenţă
invocată de procurorul militar şi îşi declină competenţa asupra revizurii
dosarului, în favoarea Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare.
6 iunie. Unitatea Militară 0123 solicită Direcţiei Penitenciarelor să
comunice urgent unde se află Corneliu Coposu şi dacă a fost eliberat (!).
18 iunie. După o amânare pe 8 iunie, cererea de revizuire este respinsă,
pe motiv că nu există probe noi.
22 iunie. Corneliu Coposu declară recurs la decizia de respingere a
revizuirii. Se stabileşte apărarea din oficiu: avocat Dumitru Ghiţescu. De
remarcat că, judecat în sfârşit, după opt ani de detenţie fără nici un temei
legal, fie el şi inventat, Corneliu Coposu a apelat – fără succes însă – la
toate formele posibile de atacare a sentinţei.
22 Iunie 1956 Jilava

Domnule Preşedinte,
Subsemnatul Coposu Corneliu, deţinut în penitenciarul Jilava,
condamnat prin sentinţa Nr. 876 din 16 Iulie 1955 a Trib. Militar M.A.I.,
rămasă definitivă, la 15 ani detenţiune grea, pentru fapta prev. şi penală
de art. 193 ind. 1 al. 3 C.P. prin prezenta cu onoare înaintez
recurs
împotriva sentinţei Onor. Tribunal Militar al Regiunii a II-a nr.
6800 din 18 Iunie 1956 de la Dos. Nr. 1110 – 1955 prin care se respinge
cererea de revizuire înaintată de subsemnatul şi judecată de Onor.
Completul de Fond al Trib. Teritorial, la 18 Iunie 1956. Recursul se
sprijineşte pe următoarele
motive:
1. Onorata instanţă a respins cererea mea de revizuire înainte de
a examina probele noui, depuse pentru înaintare la acest penitenciar în
urma împrejurării că fila a II-a a cererii mele de revizuire, cuprinzând
enumerarea acestor probe nu s’a găsit la dosar.
2. Onorata instanţă a binevoit a aprecia că întrucât la dosar
există probe necontestate de mine, pe care se întemeiază sentinţa
instanţei de fond – probele noui care erau de natură a scoate din uz o
parte din materialul reţinut de sentinţa de condamnare nu ar fi în măsură
de a schimba soluţia sentinţei. Subsemnatul socot că prin înlăturarea
unora din piesele de la dosar, pe care se sprijineşte condamnarea,
revizuirea poate fi solicitată, întrucât materialul incriminat ce îmi
aparţine nu este suficient pentru a justifica încadrarea faptei şi
severitatea pedepsei.
3. Onorata instanţă a înlăturat, fără motivare, probele noui
invocate de către subsemnatul şi care erau de natură a determina o altă
soluţionare a procesului.
Într-adevăr, după condamnarea mea am luat cunoştinţă de probe
noui, fundamentale, care justificau cererea de revizuire, probe
necunoscute la desbaterea în fond şi neexaminate de onorata Instanţă şi
anume:
a). Inexistenţa unui element constitutiv al infracţiunii prev. şi
penată de art. 193/1/al 3 C.P. şi anume a obligativităţii prevăzută de lege
de a face parte la data comiterii infracţiunii (activitate intensă contra

clasei muncitoare) dintr-un partid politic reacţionar. La acea dată
partidul (Naţional-Ţărănesc) din care făceam parte nu era socotit
reacţionar nici înăuntrul nici în afara ţării.
b). Elementele constitutive ale suszisei infracţiuni, indispensabile
încadrării în textul de lege (activitate intensă contra clasei muncitoare,
funcţiune de răspundere şi partid reacţionar) nu sunt întrunite
concomitent în cazul din speţă.
c). Articolele incriminate scrise de mine s’au publicat după 6
Martie 1945, deci după data la care clasa muncitoare a preluat
conducerea statului (între 1945 – 1946). Or în conformitate cu textul şi
economia legii penale şi cu jurisprudenţa sovietică activitatea contra
clasei muncitoare se socoteşte a fi desfăşurată în scopul de a împiedica
preluarea puterii de stat de către clasa muncitoare (superb argument! –
n.TCZ)
d). Prin îndepărtarea (ca străine de mine şi necunoscute) a unor
piese incriminate, aflate la dosar, cade parţial motivarea sentinţei de
fond care reţine în sarcina mea „activitate antisovietică” şi „instigare la
război antisovietic” justificată de texte care nu-mi aparţin.
e). Administrarea unor probe dovedind împrejurarea că
materialul incriminat a fost autorizat la apariţia lui de către onorata
cenzură a Comisiei Aliate de Control (Sovietice) este de natură a
schimba încadrarea faptului incriminat.
f). Prin noile probe propuse dovedesc că o parte din materialul
pe care se sprijineşte sentinţa de condamnare, aflat la Dosarul meu (Nr.
1110/1955, vol. II filele 66 şi următoarele), aparţine altor autori.
g). Broşura reţinută ca termen de condamnaţiune cu titlul
„Calendarul Ardealului” pe 1943, nu a fost răspândită, întrucât
autorităţile cenzurii au impus publicarea de material care a determinat
pe editori (între care subsemnatul) să retragă publicaţiunea, aşa cum pot
să probez cu nouile probe anunţate.
h). Piesele acuzatoare de la dosar sunt reproduse în foto-copii
parţiale şi trunchiate. Sensul adevărat al articolelor şi publicaţiunilor ar
rezulta din aprecierea întregului cuprins al originalelor.
i). Parte din afirmaţiunile socotite calomnioase pot fi
demonstrate şi explicate prin probe, ceea ce determină o reexaminare a
sentinţei.
j). Prin activitatea mea de presă, favorabilă clasei muncitoare şi
reformelor sociale, pe care o pot dovedi ca atare, cu material autentic,
martori şi chiar cu o sentinţă de condamnare a mea pentru activitate

antifascistă în 1938, se pot înlătura concluziile privind încadrarea mea
în prevederile art. 193/ ind. 1 al. 3.
Vă rog să binevoiţi a admite recursul şi cererea de revizuire, în
principiu înaintată de subsemnatul.
Corneliu Coposu
6 august. Recursul (judecat prin dosarul nr. 268/56) este respins prin
decizia nr. 267. Numele inculpatului este trecut greşit – Caposul.
15 septembrie. Corneliu Coposu face o nouă cerere de revizuire,
invocând trei noi martori: Ion Hudiţă, Mihai Popovici şi Gheorghe Zane.
Aceştia vor declara în scris că acuzatul nu a ocupat funcţii-cheie în
Partidul Naţional Ţărănesc.
9 octombrie. Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare respinge
cererea de revizuire.
12 octombrie. Corneliu Coposu înaintează recurs împotriva respingerii
revizuirii. Avocaţii săi sunt Vasile Grigore Cameniţa, Ion Ionescu şi Elena
Trandafir.
20 octombrie. Este transferat de la Jilava la Gherla.
27 noiembrie. Prin decizia nr. 452, Tribunalul Suprem al Republicii
Populare Române, Colegiul Militar, admite recursul şi casează Încheierea
din 9 octombrie (dosar nr. 465/956). Aceasta nu înseamnă decât că se
acceptă audierea martorilor solicitaţi de acuzat şi administrarea altor
probe. Mai multe amânări sunt provocate de imposibilitatea de a obţine
un exemplar din statutul PNŢ; MAI informează că nu are aşa ceva, iar
Biblioteca Academiei – că nu poate să-l scoată din arhivă. În final,
recursul este respins din nou.
14, 15 şi 28 decembrie. UM 0123 se interesează insistent dacă lui
Corneliu Coposu i s-a confiscat averea şi recomandă executorului
judecătoresc să le caute, în acest scop, pe soţia şi mama deţinutului,
domiciliate pe Calea Dudeşti nr.86.
1957
5 ianuarie, ora 10. Executorul judecătoresc comunică încă o dată că nu
are ce confisca de la Ceposu Cornel. Asemenea erori sunt frecvente în
documentele aflate în dosar. Într-un referat din 21 mai 1948, comisarul
care semnează se referă la Coposu Cercei, iar comuna natală, Bobota,
apare în variantele Dobota, Bibota, Balota şi „călătoreşte” din Sălaj în

judeţul Dolj sau Regiunea Craiova.
8 mai. Corneliu Coposu solicită recurs în supraveghere.
24 mai. Fişa medicală de la Spitalul penitenciarului Văcăreşti menţionea-
ză pentru Corneliu Coposu (celula 14, număr matricol 11):
Antecedente:
– reumatism cronic de la 20 de ani
– gastrită hiperacidă de la 18 ani
– apendicectomie la 10 ani
– amigdaloctomie la 33 ani
– spasm cerebral pe 17 februarie 1952
Concluzii:
– maladie hipertonică în fază neurogenă
– anemie
– apt pentru munci uşoare.
Printre numeroasele analize şi reţete prezente în dosare se
menţionează şi stări de leşin.
17 iulie. Tribunalul Suprem al RPR, Colegiul Militar, refuză recursul în
supraveghere.
7 august. Se emite ordinul prin care Corneliu Coposu este transferat de la
Gherla, Formaţiunea 0606, la Râmnicu Sărat, unde va ajunge pe 10
august, după un scurt tranzit la Aiud.
23 august. Face cerere pentru câteva haine mai groase şi „pat permanent”
(dreptul de a se aşeza pe pat în timpul după-amiezii). Cererea e înaintată
la DGPCM.
8 octombrie. Prin Decizia nr. 545, un nou recurs (Dosar 406/ 957) este
respins, după amânări succesive pe 12 august, 11 septembrie şi 4
octombrie, cu obligarea acuzatului la 25 lei cheltuieli de judecată.
1958
9 ianuarie. Un referat medical semnalează că n-a mai ieşit la aer de trei
luni.
14 ianuarie. Una din numeroasele solicitări ale medicului: odihnă şi
regim alimentar special de 60 de zile, plus tratament cu calciu gluconic şi
polivitamine. Se aprobă doar 15 zile.
1959
10 septembrie. Corneliu Coposu este predat MAI-UM 0123/H, conform
adeverinţei nr. 149347/9. IV. 59, pentru cercetări.
11 septembrie. Este transferat de la Râmnicu Sărat la Bucureşti, la UM
0123/H conform ordinului DGPCM nr. 149347/9 sept. 59.
26 noiembrie. Este trimis înapoi la Râmnicu Sărat.
1960
2 februarie. În penitenciarul Râmnicu Sărat se stinge din viaţă
Constantin Hagea, prin colaps cardio-vascular. Fişa sa medicală
menţionează:
– crize frecvente de epilepsie
– aortită cronică
– sclero-emfizem pulmonar
– rahi-pleurită
– reumatism cronic
– spondiloză cervicală şi lombară
– tulburări funcţionale cardiace
– anemie.
Cu aceste afecţiuni trăise vreme de 13 ani în închisoare. Merită
făcută o comparaţie cu unele persoane eliberate după 1989 pe caz de
boală.
După opinia lui Corneliu Coposu, Râmnicu Sărat a fost cea mai
dură dintre închisori. Aici au murit peste 90% dintre deţinuţii politici.
Mâncarea nu depăşea 5-600 calorii pe zi (supe de orz fiert, fără nici un
adaos), ceea ce, în afară de inaniţie, provoca frecvente avitaminoze (în
momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare –
51). Personalul era asiatic (n-a putut identifica limba), cu aspect
lombrosian, nu ştia cine sunt deţinuţii şi nu avea voie să vorbească deloc
cu aceştia, astfel încât, cât timp s-a aflat aici, Corneliu Coposu a fost
izolat într-o tăcere absolută, la ieşire manifestând dificultăţi de a vorbi şi,
pe de altă parte, leşinând dacă trebuia să stea mai mult de zece minute în
picioare. În general, Corneliu Coposu şi-a petrecut trei sferturi din cei 15
ani de detenţie singur în celulă. Paradoxal, această situaţie putea fi privită
şi ca un avantaj, pentru că alteori avea drept colegi de celulă nebuni sau
bolnavi de sifilis (ca să nu mai vorbim de informatori). La Râmnicu Sărat
deţinuţii reuşeau să comunice între ei prin alfabetul Morse (Ion
Mihalache îl învăţase acolo, în închisoare), utilizat prin bătăi în ziduri sau

prin tuse. Prin acest sistem, un deţinut i-a comunicat lui Corneliu Coposu
că i-a lăsat un mesaj în drum spre „baie” (un şopron în curte, unde se
mergea în pielea goală, inclusiv iarna). Mesajul – un fir de aţă de vreo doi
metri, însemnat cu cărbune în Morse – era următorul: Generalul Jienescu
solicită înscrierea în PNŢ. Jienescu avea să se prăpădească în închisore,
iar Corneliu Coposu va povesti:
De altfel, dacă nu mă înşel, am rămas doar vreo patru

supravieţuitori. Ajunseserăm, după doi-trei ani, să identificăm celula
care se deschide după scârţâitul specific. Aşa puteam să ne dăm seama
care dintre deţinuţi este bolnav, care a murit. Era un ritual specific când
murea câte unul. Era transportat pe un fel de targă în curtea interioară,
de unde era dus cu o căruţă şi aruncat într-o groapă de la periferia
cimitirului. Morţii erau îngropaţi în pielea goală, fiindcă îmbrăcămintea
de pe ei se afla în inventarul puşcăriei. Bineînţeles, nu le făcea nimeni
sicriu, îngroparea se făcea noaptea, iar groapa era săpată superficial.
Noi am încercat după Revoluţie să găsim rămăşiţele lui Ion Mihalache,
dar nu am reuşit.
În lungile perioade de izolare totală, pentru a-şi păstra mintea în

activitate, Corneliu Coposu a „scris” mii de poezii, inventa şi rezolva
mental probleme de matematică, făcea traduceri literare (una dintre ele,
„If”, de Rudyard Kypling, a reuşit după aceea să şi-o amintească),
atingând acea stare (staza) în care suferinţele trupului prilejuiesc,
paradoxal, o deosebită uşurinţă de gândire. Iar atunci când nu era singur
în celulă, proceda la o adevărată acţiune de alfabetizare a deţinuţilor de
drept comun, utilizând tot felul de improvizaţii (de pildă, scriind cu praf
de DTT pe fundul unei gamele unse cu săpun). Aşa cum se ştie, mulţi
deţinuţi intelectuali au recurs la aceste metode pentru a-şi salva mintea.
1962
6 aprilie. Raport de indisciplină (şi-a permis să cheme gardianul), soldat
cu cinci zile de carceră.
27 aprilie. Miliţia Regiunii Ploieşti (?!) raportează Serviciului „C” că nu
posedă decât o fişă personală şi o singură notă informativă despre
activitatea de până la arestare a lui Corneliu Coposu. Alte materiale
compromiţătoare nu mai posedăm.
12 iunie. Referatul nr. 14/774404 al Serviciului „C” susţine că În timpul

detenţiei nu a fost semnalat informativ (!!) Semnatarul, căpitan Ciumel,
propune ca, după eliberare, lui Corneliu Coposu să nu i se permită
stabilirea în Bucureşti, dar nici să nu i se fixeze domiciliu obligatoriu.
15 iunie. Este prins destrămând aţă din faţa de pernă, fapt care îi aduce
alte cinci zile de carceră. În închisorile comuniste era interzis, între altele,
ca deţinuţii să posede ac şi aţă, hârtie şi unelte de scris. În rarele ocazii în
care erau scoşi la plimbare în curte – o dată pe lună sau mai rar – era o
mare bucurie dacă găseau o bucăţică de tablă ori de sârmă din care, prin
ascuţirea pe cimentul celulei, îşi improvizau peniţe şi, dizolvând în apă
un medicament colorat, puteau să scrie, pe mici bucăţi de pânză, pe care
apoi le ascundeau în saltele. În felul acesta s-au învăţat limbi străine, s-au
scris poezii şi chiar s-au rezolvat probleme de matematică. Deşi era
interzis, preoţii întemniţaţi ţineau slujbe zilnice, în surdină, şi în general
exista o strădanie permanentă de a menţine o minimă viaţă spirituală.
Aceste „infracţiuni” erau pedepsite fie cu perioade de izolare (ceea ce
însemna mâncare o dată la patru zile), fie cu alte măsuri. De exemplu,
legarea strânsă a mâinilor de glezne, situaţie care, în afară de poziţia
chinuitoare, transforma actul de a mânca într-un calvar grotesc.
27 iunie. Prin decizia E/16450 a MAI, semnată de ministrul de interne
Vasile Negrea, lui Corneliu Coposu i se stabileşte domiciliul obligatoriu
pentru 24 de luni în comuna Rubla, raionul Brăila.
9 iulie. Corneliu Coposu este eliberat din penitenciarul Râmnicu Sărat,
efectuând integral anii de condamnare. În cei 15 ani de închisoare a fost
deţinut (în unele cazuri de mai multe ori) la Văcăreşti, Jilava, Piteşti,
Malmaison, Craiova, Aiud, Rîmnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia,
Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetul Marmaţiei.
Conform Bietului de eliberare din Penitenciarul Râmnicu Sărat,
Corneliu Coposu a fost depus ca condamnat de la 14.07.1947 pînă la
09.07.1962 (...) pentru faptul de crimă de activitate intensă contra clasei
muncitoare. Este pus în libertate (de fapt, trimis în domiciliu forţat)
conform ordinului DGPCM nr. 085912/962. Semnează şeful Grupei
Evidenţă, M. Ştefan.
În primele trei luni de domiciliu obligatoriu, din cauza epuizării,
nu a putut munci. Ulterior a făcut parte dintr-o grupă cu rezultate atât de
bune, încât a primit aprobarea să lucreze şi în afara localităţii, la Viziru şi
Însurăţei. Dispărut astăzi, satul era construit de către bănăţenii dislocaţi în
Bărăgan la începutul anilor ’50, cu case ridicate din stâlpi de lemn (era o
pădure de salcâmi în apropiere), între care se făcuseră împletituri din
crăci, „consolidate” cu pământ bătătorit pe ambele părţi. Acoperişurile

erau din paie, gardurile – acolo unde existau – din tulpini de floarea-
soarelui, iar uşile – cadre de lemn plus două rânduri de carton asfaltat. Au
locuit acolo câteva sute de foşti deţinuţi politici, la care se adăugau trei-
patru familii de foşti dislocaţi, care preferaseră să nu se mai întoarcă în
Banat, alţi sărmani care îşi găsiseră acolo un acoperiş şi câteva familii de
ţigani pripăşiţi în zonă. După declaraţiile celor care au trăit acolo, viaţa
era de o naturaleţe desăvârşită, nimeni nu se ferea de nimeni şi – în
condiţiile în care nu exista nici un lacăt – nu se fura nici un băţ de chibrit.
Corneliu Coposu a locuit vizavi de casa în care, spre sfârşitul anului, s-au
mutat Ion Diaconescu şi Ioan Huiu. La început era singur, apoi cu mama
sa şi, ocazional, cu surorile sale (care îşi „petreceau” acolo concediile).
Aprovizionarea se făcea de la familiile din sat, din „gospodăriile” proprii,
de la un Gostat aflat lângă şosea şi – atunci când era posibil – din Viziru
şi Însurăţei, la care se adăugau pachetele primite de acasă. Cei aflaţi în
domiciliu obligatoriu nu aveau buletin de identitate, singurul lor act fiind
foaia de eliberare, şi nu aveau voie să plece din sat decât cu aprobări
speciale, care se dădeau rar (de pildă, nici măcar pentru o înmormântare
în familie). Supravegherea lor era asigurată de miliţienii locali, peste care
domnea un locotenent-major de Securitate. Focul în sobe se făceau cu
coceni de porumb cumpăraţi de la Gostat, iar apa se aducea de la câteva
fântâni.
Despre perioada domiciliului obligatoriu, Corneliu Coposu
povesteşte:
Pentru mine şi pentru alţi deţinuţi a fost o binefacere, pentru că,

dacă am fi trecut de la regimul dur al puşcăriei direct la o viaţă normală,
probabil că ar fi fost un şoc greu de suportat. Acolo restricţia ne impunea
să nu părăsim comuna şi să ne prezentăm la apelul de la Securitate, dar
aveam dreptul să primim membrii familiei în vizită, pachete, şi să
lucrăm. Am lucrat în agricultură, o muncă sănătoasă, în aer liber, la
porumb, la graminee. Puteai să lucrezi şi în construcţii. Mă gândesc cu
foarte multă nostalgie la perioada petrecută în domiciliu obligatoriu,
deşi Rubla era expusă la toate intemperiile în timpul iernii. Erau zăpezi
îngrozitoare, care blocau circulaţia (...), eram ca în romanul „Satul
uitat”: o categorie de oameni fără contact cu civilizaţia comunistă, cu o
mentalitate diferită, care mai păstrau însemnele civilizaţiei şi ale bon-
ton-ului dinainte. Erau condiţii cu totul deosebite, pe care le sesizau
chiar membrii familiei, care, porniţi din lumea comunistă, ajungeau

acolo într-o altă lume.
Fiecare dintre cei aflaţi în domiciliu obligatoriu trebuia să

semneze un contract pentru exploatarea unui hectar de porumb. Gostat-ul
asigura însămânţarea, transportul de la câmp şi – la sfârşit – al ştiuleţilor,
iar lucrătorii, manual, restul operaţiunilor, de la prăşit până la depănuşat,
pentru care primeau o modestă plată în bani. Prin iulie 1963, Ioan Huiu şi
Ion Diaconescu, după ce lucraseră la instalarea reţelei electrice a unui fost
conac boieresc aflat acum în proprietatea Gostat-ului, au reuşit ca,
angajându-se în construcţii, să obţină rezilierea contractelor agricole, atât
pentru ei cât şi pentru Corneliu Coposu. În cadrul echipei astfel formate,
el îndeplinea muncile cele mai grele (amestecatul mortarului, căratul
materialelor), dar şi întocmirea actelor contabile şi administrative, care se
făcea chenzinal. Cu toţii au fost siliţi să se „specializeze la locul de
muncă” – de pildă, Ioan Huiu a devenit expert în ridicarea sobelor de
teracotă. Deplasarea spre Însurăţei sau Viziru şi înapoi se făcea cu
bicicletele, fiecare având permanent asupra sa două camere de rezervă,
căci ciulinii Bărăganului provocau frecvent pene de cauciuc.
Personalul Gostat-ului, cu care foştii deţinuţi politici se aflau în
relaţii de serviciu, avea faţă de ei o atitudine condescendentă, chiar
respectuoasă – cu unele excepţii. Miliţienii din comună păstrau o distanţă
politicoasă, iar locotenentul-major de Securitate chiar îi evita. Toate
acestea păreau să denote o uşoară schimbare de atitudine a oficialităţilor,
care anticipa decretul de amnistie din 1964. De altfel, încă înainte de
apariţia acestuia, prin aprilie 1964, foştii deţinuţi politici au început să fie
chemaţi, discret, câte unul, şi să fie trimişi la Brăila ca să-şi facă
fotografii de buletin. O dată cu înmânarea buletinului de identitate, erau
trimişi acasă. Câţiva, însă, au preferat să rămână în Rubla, unde – de bine,
de rău – îşi încropiseră o gospodărie, până când au fost obligaţi să plece,
iar satul a fost dezafectat, devenind teren agricol.
Atmosfera senină despre care povestesc cei care au trăit în acei
ani la Rubla se materializa şi în ocaziile sărbătoreşti, iar centrul acestor
întâlniri era casa familiei Coposu, unde, la Crăciunului din 1963, s-au
adunat vreo 20 de prieteni, colindând şi încercând să se simtă bine, chiar
dacă nu reuşiseră să-şi procure tradiţionalul brad. Pentru toţi aceştia,
mama lui Corneliu Coposu – pe care nimeni n-a văzut-o vreodată
supărată – era „Mami”, le făcea de mâncare şi îi îngrijea ca pe copiii ei.
1963
21 martie. Aurelia Coposu solicită să locuiască zece luni în Valea
Călmăţui (comuna de care ţinea satul Rubla), alături de fiul ei.
5 aprilie. I se aprobă solicitarea, dar numai pentru şase luni.
30 aprilie. Sub motiv că desfăşoară acţiuni duşmănoase, lui Corneliu
Coposu i se deschide dosar individual la Securitate.
18 septembrie. Serviciul „C” întocmeşte referatul de ridicare a
domiciliului obligatoriu. După cum se precizează, Corneliu Coposu
lucrează la GAS „J. Georgescu”, în sectorul de construcţii, unde are o
comportare corectă şi este bolnav de distrofie. Aprobarea ridicării
domiciliului obligatoriu va veni peste şase luni.
1964
14 ianuarie. Conform rapoartelor Securităţii, o serie de elemente (...)
urzesc o serie de planuri cu privire la reorganizarea fostului partid
naţional-ţărănesc.
28 ianuarie. Victor Anca şi Virgil Solomon îl vizitează pe Corneliu
Coposu în domiciliul obligatoriu, cel de-al doilea exprimându-şi părerea
că e mai bine că se află acolo: acasă, şi-ar fi expus familia la multe
necazuri.
14 martie. Prin decizia nr. 6249, lui Corneliu Coposu i se ridică
domiciliul obligatoriu. Va locui în Bucureşti, cu familia, pe Calea
Dudeşti, nr. 86.
302/1/BN/30 Martie 1964 Dosar 005043/5069

STRICT SECRET
Ex. nr. 1
NOTĂ-SINTEZĂ
În acţiunea inf. ind. nr. 2840

privind pe COPOSU CORNEL, cu
D.O. în comuna Rubla
La 9 iulie 1962, s-a eliberat din penitenciarul Rm. Sărat,

COPOSU CORNEL, unde a executat o condamnare de 15 ani detenţie
grea, după care i s-a fixat D.O. pe timp de 24 luni în comuna Rubla,
raionul Brăila. Acesta a fost membru P.N.Ţ.-Maniu avînd funcţia de

secretar general adjunct şi secretar personal al lui Iuliu Maniu.
După desfiinţarea P.N.Ţ.-ului a continuat activitatea sa
duşmănoasă împotriva regimului, împreună cu mai mulţi membrii
T.U.N.Ţ., redactînd şi multiplicînd manifeste cu conţinut
contrarevoluţionar, iar mijloacele de multiplicare le-au fost puse la
dispoziţie cu aprobarea lui COPOSU CORNEL.
Datorită funcţiei avută în P.N.Ţ. cît şi a relaţiilor ce le avea cu
elementele de conducere ale fostului P.N.Ţ., dintre care unele se află cu
D.O. în aceeaşi comună, la 30 Aprilie 1963, i s-a deschis dosar
individual. A fost încadrat informativ cu următorii agenţi „Eugen
Stănescu”, „Avocatul Mihail” şi „Preda Viorel”. (de subliniat că, în mod
logic, era vorba despre oameni oficial aflaţi şi ei în domiciliu obligatoriu,
poate chiar foşti colegi de partid – n.TCZ)
Venirea lui COPOSU CORNEL în comuna Rubla, în rîndul
celorlalţi D.O.-işti a produs interes, vizitîndu-l la domiciliu punîndu-i
diferite întrebări cu privire la executarea pedepsei în detenţie,
tratamentul la care era supus, cine din naţionali-ţărănişti se mai află în
penitenciarul Rm. Sărat, etc. Pentru început COPOSU CORNEL nu se
angrena în discuţii cu caracter politic, ci spunea celor care îl vizita că se
simte slăbit, vrea să se refacă, să se pună la punct cu toate problemele ce
au apărut în cei 15 ani cît a stat în detenţie, iar majoritatea timpului şi-l
petrecea citind diferite cărţi de literatură, ziare, reviste, etc.
Mai tîrziu, îşi schimbă această atitudine şi este semnalat că a
polarizat în jurul lui atît elemente ce au activat în P.N.Ţ. cît şi elemente
cu activitate duşmănoasă de altă natură.
(...) Din materialele informative furnizate de agentură se
desprind următoarele probleme, care consider că trebuiesc menţionate.
Astfel, agentul „Preda Viorel” în nota din 9 iunie 1963, îl caracterizează
pe COPOSU CORNEL că „este un tip inteligent, o fire comunicativă
uneori cam comod şi cam încăpăţînat”. Aceeaşi caracterizare îi face şi
agentul „Eugen Stănescu”.
Dacă în prima perioadă obiectivul adopta atitudine pasivă faţă
de elementele cu D.O., la începutul anului 1963 şi ulterior, COPOSU
CORNEL povesteşte celor cu care vine în contact întîmplări şi
evenimente politice din trecut, descrie persoane de politicieni din fostele
partide burghezo-moşiereşti, căutînd să scoată în evidenţă personalitatea
acestora, îndeosebi a lui Iuliu Maniu, iar evenimentele la ordinea zilei
după concepţiile şi vederile lui.
Toate aceste discuţii sînt ascultate cu interes, datorită faptului că

COPOSU CORNEL în relatările lui face şi unele glume, ironii, fapt ce
atrage atenţia celorlalţi.
În afară de acestea s-a stabilit că COPOSU CORNEL primind
pachete în mod regulat cît şi sume de bani, invită acasă la el elementele
enumerate mai sus, fapt ce face să fie vizitat şi apreciat de cei din
comună.
Agentul „Eugen Stănescu” caracterizează aceste stări de lucru
astfel: „în casa lui Coposu Cornel este un du-te vino şi nici odată nu este
singur”. Apoi menţionează: „COPOSU CORNEL se bucură de apreciere
bună în sat, fiind un om serios, este destul de «demn», a suferit mult, are
prestigiu încă din penitenciar. Nu se preocupă de bîrfa cronică din sat”.
(...) În ce priveşte atitudinea politică a lui COPOSU CORNEL se
poate aprecia că urmăreşte cu interes evenimentele care se desfăşoară şi
caută să insufle şi celorlalţi mult optimism. Astfel agentul „Gică Iordan”
în nota din 30 Mai 1963, arată că „Coposu Cornel fiind abonat la revista
«Timpuri Noi» a găsit un articol în care se vorbea de o nouă armă
secretă americană foarte puternică. Imediat s-a dus cu acest articol la
generalul Barbu Dumitru, cerîndu-i explicaţii militare şi făcînd totodată
comentarii defavorabile la adresa lagărului socialist, care, spunea el, nu
se poate compara cu americanii”.
Articolul a fost dat să fie citit şi de către ceilalţi naţionali
ţărănişti.
Referitor la articolele din presă ale unor foşti legionari care au
recunoscut că ideologia lor este falsă, COPOSU CORNEL în frunte cu
ceilalţi naţionali ţărănişti au luat atitudine numindu-l „act de oportunism
destul de frecvent în activitatea legionarilor”.
În general notele furnizate de agentura folosită în supravegherea
lui COPOSU CORNEL, vorbesc despre „grupul Coposu”, însă nu s-au
luat măsuri să se clarifice dacă această denumire (din note) este o
expresie uzuală, legată de faptul că respectivul a avut funcţia cea mai
mare în partidul P.N.Ţ. sau că într-adevăr sînt constituiţi într-un grup.
De altfel agentul „Cristescu Nica” în nota din16 martie a.c.
arată printre altele „grupul Coposu, continuă să umble cu capul în nori,
mai păstrează interes faţă de naţionali ţărănişti făcînd prozelitism şi
interesîndu-se de apartenenţa politică a unora şi a altora”. „În afară de
aceasta e cu ochi şi cu sprîncene că aşa cum se păstrează grupul lor lasă
impresia unuia de partid”.
Aprilie. Arlette Coposu este eliberată din închisoare. Două săptămâni

mai târziu, Corneliu Coposu se întoarce din domiciliul obligatoriu şi vor
locui împreună cu toată familia – opt persoane în două camere.
Succesiunea adreselor lui Corneliu Coposu în Bucureşti este următoarea:
str. Depărăţeanu, lângă Gara de Nord, între 1940 şi 1941; garsoniera din
str. Dr. Marcovici nr. 9 până în 23 august 1944 – distrusă de
bombardamentul german; garsonieră dublă în Şoseaua Iancu Jianu nr. 72,
de unde Arlette Coposu a fost evacuată la scurt timp după arestarea
soţului; mama şi surorile sunt evacuate, în două ore, din strada Heleşteu,
în 1952, pentru ca în casă să se mute ministrul Aurel Potop; familia se
mută în Calea Dudeşti nr. 86 şi, din 1975, în str. Mămulari nr. 19.
Demolările din anii ’80 pentru “centrul civic” s-au oprit exact înainte de
acest imobil!
22 aprilie. Conform unei note informative, Corneliu Coposu discută cu
elemente ce au deţinut funcţii în PNŢ şi (...) le duce anumite ştiri pe care
le comentează în mod duşmănos.
12 mai. Este angajat la Întreprinderea de Construcţii Montaj nr. 3 din
Şoseaua Giuleşti nr. 103, ca muncitor la Atelierul de Confecţii Metalice
(cu 820 de lei pe lună), unde va lucra până pe 17 iulie, când i se va pune
în vedere să-şi găsească un alt loc de muncă, în ciuda faptului că era bine
apreciat, ba chiar, unitatea ieşind fruntaşă în întrecerea socialistă, fusese
printre cei 30 nominalizaţi pentru o excursie-recompensă la Sofia (dar
fusese exclus ulterior).
15 Mai 1964
M.A.I UM 0123/y
M 52
12-06-64
Să se completeze în sinteza care se face cu Coposu;
– să cerem şi alte date;
– să fim atenţi cînd i se va da casă.
NOTĂ
CORNEL COPOSU a venit să mă vadă sîmbătă 9 Mai.

Convorbirea s-a prelungit de la orele 12 pînă dincolo de ora 15,
deoarece a fost reţinut la un aperitiv.
Înfăţişarea sa e surprinzător de bună. Arată „în avantaj”.
Înainte avea aspectul unui tînăr obez. Astăzi pare un tînăr înalt şi slab,
aproape distins. Şi-a păstrat părul şi dantura. E îmbrăcat curat, cu

hainele sale vechi. A stat în diverse închisori 15 ani; „de unde a ieşit pe
targă”; doi ani a stat pe Bărăgan; iar în primul an, mama sa l-a
întovărăşit dîndu-i toate îngrijirile. Una din surorile sale, care e
farmacistă, a fost de asemenea în măsură să-l ajute să-şi refacă
sănătatea.
Ultima oară a locuit la R. Sărat, unde a avut prilejul să-l vadă pe
Mihalache, care în acel timp trăia. COPOSU a rămas surprins cînd a
aflat că a murit, fiindcă – deşi îşi pierduse complet auzul –, părea încă în
putere.
MIHALACHE era tot timpul „rebarbativ şi protestator”. „S-a
purtat admirabil, răscumpărîndu-şi toate greşelile şi păcatele”.
COPOSU spune „că e conştient că a avut foarte mari neplăceri
din cauza lui BANI GHIKA”, care „cît timp a stat închis, iar apoi cînd a
fost eliberat prima oară – a spus că sînt un om cu calităţi extraordinare”
şi „singurul în stare să-i iau locul lui MANIU”.
„Înţelegi, foarte bine, că o asemenea apreciere mi-a făcut rău
din două părţi: într-o parte mi s-au exagerat în aşa fel calităţile, încît am
devenit foarte primejdios, iar între ai mei am fost privit ca un ambiţios
fără simţul măsurii, mulţi fiind convinşi că eu sînt înţeles cu BANI
GHIKA care să-mi facă această atmosferă”.
(...) „Ştii toate acestea la fel de bine ca şi mine. Vom mai avea
ocazia să vorbim despre trecut”.
„Acuma doresc să-mi fac un mic rost, dacă astfel exprimat nu e o
ironie. Vreau să lucrez”. „Dorinţa de a lucra, după 15 ani de pasivitate,
hărţuieli, mizerii şi toate celelalte, e explicabilă”.
„La canal m-am recalificat. Sînt zugrav şi zidar”.
„La nevoie, sînt gata să fac una din aceste meserii. În orice caz
nu mai vreau să fiu avocat sau «jure» la întreprinderi, nu vreau să fiu
nici funcţionar, în orice caz nu mă bag în nici o funcţie care comportă
răspunderi, care mă pot duce la alte buclucuri”.
„Sînt obosit şi m-am săturat de visuri şi pericole”.
„E timpul poate să şi trăiesc puţintel. Sînt un om care n-am trăit
(s.TCZ). Am plecat în puşcărie cînd aveam 33 de ani, m-am întors în
Bucureşti la 50 de ani”.
„Aflasem că Arlette a murit. Aşa se spunea prin puşcării”.
„În realitate, murise sora sa, Rose-France, care era o fată
admirabilă, dar ea e aceea care a fost «folosită în orb» de un nemernic
de la Legaţia Franţei şi a atras-o implicit şi pe Arlette care nu avea decît

vina de a fi soţia mea”.
(...) „N-am intenţia să plec în străinătate. Nu fiindcă n-am la
cine trage şi cui mă adresa, ci pentru că nu vreau să-mi părăsesc mama,
care e bătrînă şi a suferit atîta şi nici pe surorile mele care s-au purtat
atît de bine”.
„N-am intenţia de a relua politica de cafenea, care s-a făcut la
noi întotdeauna”.
„Sînt convins că sîntem şi vom fi urmăriţi, dar deosebit de
aceasta, n-are nici un rost. Nu-mi dau încă bine seama ce este cu această
destindere, nu înţeleg cum DEJ a ajuns favoritul occidentului, nici ce se
petrece azi în lume”. „Sînt lucruri foarte curioase pentru mine. Asta nu
înseamnă că nu mă voi informa şi ţine la curent ori că nu voi merge să
văd pe toţi prietenii noştri. Aceştia sînt în definitiv şi cercul meu social. A
o ascunde, ar fi o prostie. Cine ar crede-o?” „Am însă înainte de toate
de aranjat o serie de chestiuni presante: buletinul, slujba şi casa.
Locuiesc la ai mei, care stau îngrămădiţi unii peste alţii, adică 6
persoane (mama, surorile şi un cumnat) în două încăperi. Peste ei am
venit şi eu şi Arlette. Sîntem deci 8 persoane. Mi s-a promis că mi se va
da locuinţă, probabil o cameră. Asta e deocamdată lucrul principal”.
„Întîlnirea cu Arlette care a sosit de două săptămîni a fost
emoţionată. Arată mult mai prost ca mine şi e probabil foarte bolnavă.
Deocamdată sîntem fericiţi că ne-am regăsit”.
COPOSU s-a interesat de foarte multe persoane din ţară şi
străinătate. Din străinătate, avea informaţii vagi sau eronate.
A doua zi, duminică 10 Mai pe la orele 13, l-am vizitat pe MIHAI
POPOVICI. La POPOVICI se aflau în afară de soţia sa şi D.R.
Ioaniţescu şi Stan (nu cumnatul lui Madgearu, ci acel Stan al cărui fiu a
fost implicat în afacerea tînărului LUGOJANU). După 10 minute a sosit
COPOSU, soţia sa şi una din surorile lui COPOSU (farmacista).
Arlette e foarte schimbată. Nu mai păstrează din farmecul ei, e
foarte slabă, are obrazul veştejit. E însă tot atît de vioaie. Vrea să lase
impresia că e resemnată şi totul e în mîna sorţii. „Prin moartea surorii, a
tatălui şi a celorlalţi, ne-am plătit tributul nostru. Acuma vreau să lucrez
undeva. Vreau să-l ajut pe PUIU (COPOSU) să-şi refacă viaţa, adică
vreau să ne refacem viaţa. Nu-mi fac iluzii, mă mulţumesc cu puţin.
Poate e şi vîrsta. PUIU citeşte mult, mai ales literatură, pasiunea lui.
Vrea să se pună la curent. Eu citesc mult mai puţin, sînt încă foarte
obosită”.
Au urmat o serie nesfîrşită de întrebări reciproce între COPOSU

şi POPOVICI, în genere despre soarta unuia ori a altuia. Conversaţia a
fost stînjenită şi de emoţia continuă a lui POPOVICI care a plîns
aproape tot timpul.
(Este evident că acela care povesteşte Securităţii toate aceste
lucruri nu putea fi decât un apropiat, o persoană de încredere pentru
Coposu şi cei dragi lui…)
După întoarcerea în Bucureşti, un fost subaltern din PNŢ,

Grigore Geamănu, acum secretar general al Consiliului de Stat, îl cheamă
la Gheorghe Gheorghiu-Dej, care se scuză astfel pentru închisorile
politice: N-am putut face nimic, pentru că ruşii ne-au dirijat tot timpul. În
compensaţie, îi propune să devină jurist-consult al Consiliului de Stat, cu
4.800 lei pe lună (un inginer câştiga cam 800 lei), cu condiţia să semneze
o declaraţie. Corneliu Coposu refuză, fără măcar să se uite pe declaraţie.
De asemenea, Dej i-a propus reabilitarea sa şi a lui Iuliu Maniu, la care a
răspuns: Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comunişti.
În aceeaşi perioadă, Corneliu Coposu refuză să colaboreze la
„Glasul Patriei”, publicaţie pentru străinătate care preamărea „realizările”
epocii comuniste.
26 iunie. Abia întors în Capitală, în câteva rânduri a fost plimbat cu
maşina prin noile cartiere ale Bucureştiului, precum şi zone industriale
(pesemne, trebuia convins de „prefaceri”). I.C. Drăgan i-a trimis un bilet
de avion ca să conferenţieze în Italia, dar a refuzat. S-a încercat a se
discuta problema memoriului făcut din partea lui Vişoianu Constantin,
însă nu a relatat nimic. Măsuri: dacă întreabă, să i se spună că s-a aflat
de la Alexandru Bratu şi Victor Anca. Scontăm prin această discuţie la
crearea unor suspiciuni de neîncredere şi izolare a vârfurilor PNŢ.
(Dintr-un raport al Securităţii.)
29 iulie. Prin ultimul decret de amnistie, la Botoşani e eliberat un lot de
deţinuţi politici din care făcea parte, între alţii, Dan Amedeo Lăzărescu.
Din 3.500 de liberali arestaţi, circa jumătate muriseră în închisori.
Amnistiile fuseseră impuse (cam târziu!) de către Occident, ca o condiţie
pentru relaţiile economice.
14 octombrie. Raport de contactare: A fost luat din Piaţa Sf. Gheorghe şi
dus cu maşina pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Susţine că s-a acomodat şi
s-a refăcut fiziceşte. A cerut şi a primit aprobarea să-i viziteze pe Aurel
Leucuţia şi Ghiţă Pop, pe care nu i-a văzut din 1947, dar în mod indirect
i s-a dat de înţeles că vizite prea multe ar putea să-i dăuneze, careva
dintre ei să nu vorbească cine ştie ce despre Coposu.
1965
O scenă antologică: Un prieten îl invită la masă. Întrebând-o pe
fetiţa acestuia ce-a învăţat la şcoală, ea îi răspunde: „Despre Stalin!”. În
timpul dejunului, observând că adulţii discută liber despre comunism,
fetiţa izbucneşte în plâns: „Nu mi-aţi spus că nenea e de-al nostru şi o să
creadă că sunt tâmpită!”. (Altfel, Corneliu Coposu a numărat 47 de
cunoscuţi care i-au mărturisit că au fost obligaţi să dea note informative
despre el. Un prieten i-a spus disperat că operaţia de rinichi, în
străinătate, a fetei sale, e condiţionată de angajamentul său în acest sens.
Corneliu Coposu l-a încurajat să facă târgul dar, din nefericire, aprobarea
de plecare a venit prea târziu şi fetiţa a murit).
9 Feb. 1965
DIRECŢIA III-a STRICT SECRET
302/1/BN/385939 Ex. nr. 2
S.C. 16
M.I. – DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII
De către noi este urmărit prin dosar individual numitul

COPOSU CORNEL, născut în anul 1914, jurist, fost secretar general
adjunct al P.N.Ţ., condamnat la 15 ani T.G., după care i s-a fixat D.O. în
Valea Călmăţui – Brăila, restricţii ce i s-au ridicat în luna martie 1964,
stabilindu-se cu domiciliul în Bucureşti, Cal. Dudeşti 86, raion T.
Vladimirescu.
Din surse sigure, rezultă că obiectivul în jurul datei de 15. I. a.c.
a fost vizitat la locul de muncă de către două persoane, dintre care una
s-a legitimat ca fiind din partea CC-PMR, inspector de propagandă cu
numele de ŞERBAN DIONISE.
După unele discuţii privind locul unde s-ar putea discuta, au
convenit să meargă la restaurantul Ambasador.
COPOSU CORNEL susţine că a fost întrebat ce părere are
despre actualul sistem electoral, dacă în cercurile lui, acest sistem nu se
interpretează într-un anumit fel. După o introducere făcută de ŞERBAN
DIONISE în ce priveşte politica externă a R.P.R., i s-a pus problema de a
face parte dintr-un comitet care să desfăşoare propagandă ca „cei care

au părăsit ţara, conştienţi sau inconştienţi, să se reîntoarcă în patrie”.
COPOSU CORNEL a răspuns că refuză în mod categoric să facă parte
din acest comitet, în primul rînd fiind vorba de demnitatea lui politică, în
al doilea rînd acest organism este superflu.
Date fiind cele de mai sus, rugăm a ne comunica dacă din partea
organelor dvs. s-au întreprins măsuri de contactarea sus-numitului.
LOCŢ. ŞEF DIRECŢIE ŞEFUL SERVICIULUI

Col. de securitate, Lt. Col. de securitate,
Olimpiu A. Toader D-tru.
Corneliu Coposu este angajat pe un şantier de construcţii de pe

lângă Casa Scânteii, în vreme ce soţia sa funcţionează la serviciul de
evidenţă a bolnavilor dintr-un spital. Mama lui se confesează, fără să ştie,
unei „surse”: Este greu, dar Puiu nu vrea să accepte anumite oferte care i
s-au făcut în schimbul unor servicii cerute, căci prea mult a suferit în
trecut. Puiu este demn.
18 martie. Decesul lui Gh. Gheorghiu-Dej. Va fi înlocuit, la preşedinţia
Consiliului de Stat, pe 24 martie, de către Chivu Stoica.
22 martie. Plenara CC al PCR alege în funcţia de prim secretar al CC al
PCR pe Nicolae Ceauşescu.
Mai. Arlettei Coposu i se diagnostichează un cancer diseminat. La aflarea
ştirii, soţul ei leşină.
21 august. Republica Populară Română devine Republica Socialistă
Română.
27 decembrie. Arlette Coposu se stinge din viaţă.
1967
Walter Roman, director la Editura Politică, îi propune lui
Corneliu Coposu să colaboreze la elucidarea evenimentelor din preajma
lui 23 August 1944. Acesta acceptă doar o relatare verbală, şi numai după
ce obţine o adeverinţă care să-l asigure că nu va avea necazuri ulterioare.
21 februarie. Parastas pentru Arlette Coposu, la care au fost foarte multe
persoane din rândul celor care au activat în PNŢ, indiferent că au
cunoscut familia Coposu sau nu. Aşa cum reiese şi din alte împrejurări
similare, înmormântările, parastasurile şi slujbele religioase erau
adevărate mine de aur pentru Securitate, pentru că se adunau multe
„obiective” la un loc. Filajul făcea fotografii chiar şi în biserică şi îşi nota

nu numai numele participanţilor, ci şi numerele maşinilor cu care aceştia
veneau, ulterior precizând adresele, „antecedentele” etc.
9 decembrie. Nicolae Ceauşescu devine preşedinte al Consiliului de Stat.
1968
21 martie. Notă informativă: Veniamin George, frate cu Veniamin Virgil
din Franţa, consideră pe Coposu Cornel ca reprezentant şi exponent
autentic al PNŢ, atât la tineret cât şi la bătrâni. Această ideie este
vehiculată şi de emigraţie. (informatorul „Vladimir”)
30 decembrie. Notă informativă: Coposu a făcut afirmaţia că
evenimentele din Cehoslovacia este începutul sfârşitului comunismului în
general. Că el este convis că falimentul economic şi ideologic al
comunismului este total şi că forţele care îl vor răsturna se vor naşte din
mijlocul lui şi nu vor veni de afară. (Inf. „Sultan” fost inf. „Mihăescu”)
1969
23 Mai
CONSILIUL SECURITĂŢII STATULUI Dosar 50504/00064
D.G.I.I. – DIRECŢIA I-a 131/BN/ 23.05.1969
STRICT SECRET Ex. nr. 1
NOTĂ
privind pe COPOSU CORNEL, fost secretar general- adjunct al
PNŢ
COPOSU CORNEL este în etate de 55 ani, de profesie jurist, în

prezent normator la Intreprinderea de Construcţii şi Montaje nr. 1 –
Atelierele Confecţii metalice, domiciliază în Bucureşti, Cal. Dudeşti, nr.
86, sectorul IV.
(...) În timpul cît a stat cu D.O., COPOSU CORNEL a venit în
contact cu persoane ce au deţinut funcţii în P.N.Ţ. şi aveau aceleaşi
restricţii şi a fost semnalat pe linie informativă că manifesta multă
prudenţă.
Venirea în Bucureşti a lui COPOSU CORNEL a stîrnit interes din
partea persoanelor care au activat în P.N.Ţ., vizitîndu-l la domiciliu,
invitîndu-l să facă vizite sau să meargă împreună la diferite spectacole şi
manifestări sportive.
(...) O altă preocupare a lui COPOSU CORNEL a fost aceea de

a ajuta unele persoane bolnave şi internate în spital. Acest ajutor a
constat în alimente şi diferite sume de bani, pe care le colecţiona de la
foştii membrii ai P.N.Ţ. Medicamentele le procura prin LIVIU VINETU
GATERBURG zis Contele, mare om de afaceri, plecat ilegal din ţară în
1947, ce se află în Elveţia. De fapt, acesta după punerea în libertate a lui
COPOSU CORNEL şi pînă în prezent, întreţine relaţii prin
corespondenţă, îi trimite pachete cu articole de îmbrăcăminte, pentru el
şi membrii familiei.
Tot relaţii de corespondenţă, COPOSU CORNEL întreţine şi cu
alte persoane din străinătate ca: VIRGIL VENIAMIN, BOILĂ
ROMULUS şi STURZA MIHAI – toţi aflaţi la Paris; EMIL GHILEZAN şi
AUGUSTIN POPA – la Roma – Vatican; RICĂ GEORGESCU şi
VIŞOIANU CONSTANTIN din SUA; SERDICI VASILE din Canada;
TILEA VIOREL din Londra şi NILĂ AUGUSTIN din Brazilia – foşti
membri P.N.Ţ.
Menţionăm că atît cît a fost cu D.O., cît şi după ridicarea
restricţiilor domiciliare, COPOSU CORNEL a fost contactat de către
D.G.I.E., şi solicitat în repetate rînduri – ultima dată în anul 1967 luna
iulie – să scrie articole la ziarul „Glasul Patriei”, însă a refuzat
categoric, afirmînd că... „mai bine rămîn cu un salariu mic, să muncesc,
decît să colaborez la acest ziar, nu vreau să arunc cu noroi în foştii
conducători şi în partidul din care am făcut parte”.
De asemenea în anul 1967 a fost solicitat de către ziarul
„Scînteia”, să scrie un articol la suplimentul ce urma să apară cu ocazia
zilei de 23 August, dar şi de această dată a refuzat, spunînd că nu vrea să
apară semnătura sa în publicaţiile actuale.
(...) Trebuie menţionat că din materialele informative, cît şi din
discuţiile purtate cu COPOSU CORNEL în perioada cînd era în
contactarea noastră s-a stabilit că nu are nici o intenţie de a pleca din
ţară, deşi are la cine merge, însă nu vrea să facă astfel de lucruri, să-şi
părăsească mama şi restul familiei, care a suferit atît de mult de pe urma
sa.
Menţionăm că despre relaţiile sale cu organele securităţii, nu a
vorbit nimănui.
Fiind urmărit în continuare, nu s-au stabilit probleme deosebite
privind atitudinea şi preocupările sale, însă s-au obţinut materiale din
care rezultă că diferite persoane ce au deţinut funcţii în P.N.Ţ., îl
apreciază ca pe un om integru, considerîndu-l viitor conducător al P.N.Ţ.
Avînd în vedere cele raportate mai sus, cît şi ordinul rezolutiv al

conducerii Direcţiei, privind contactarea şi cooperarea cu organele
D.G.I.E. în vederea unei eventuale scoateri în afară a lui COPOSU
CORNEL,
PROPUNEM:
1). Să luăm legătura cu cel în cauză, cu care ocazie să discutăm
pe marginea problemelor personale şi familiale şi care îi este starea
morală după decesul soţiei. Aceste probleme să fie discutate la prima
contactare.
2). Să discutăm eventual la a doua contactare – despre
persoanele care îl vizitează şi în deosebi pe cele care nu le agreiază.
Această discuţie ne-ar ajuta să clarificăm dacă în rîndul acestora se fac
afirmaţii de scoaterea sa din ţară pe diferite căi (în nota informativă se
vorbeşte despre ŞERBAN GHICA zis BANY, care intenţionează să-l
scoată din ţară).
3). În cazul în care se vor verifica cele semnalate privind
plecarea sa în străinătate, vom discuta cine i-a propus, scopul şi
modalitatea.
Dacă se ajunge la concluzia că este oportună scoaterea sa în
afară, atunci considerăm că este cazul să se ia legătura cu D.G.I.E. şi
împreună să se întocmească un plan de măsuri comun.
Cpt. de securitate,
Bică N.
1970
Conform rapoartelor Securităţii, Corneliu Coposu a elaborat un
program de reorganizare a PNŢ, motiv pentru care a fost avertizat,
conform Art. 181 CP, dar ulterior a continuat să aibe manifestări duşmă-
noase, drept care au fost iniţiate măsuri de neutralizare şi descurajare
prin cercetare informativă, percheziţii domiciliare sub acoperirea
organelor de miliţie (s. TCZ) şi contactare periodică.
27 februarie. Notă informativă: Coposu a primit de la C-tin Drăgan
bilete pentru a merge în Italia însă a refuzat, iar biletele le-a vîndut cu
suma de 3.500, la agenţia Sabena. (Inf. „Lupu Ion”)
1971
14 octombrie. Notă informativă: Coposu a făcut afirmaţia faţă de sursă

că în anul 1947 cu ocazia afacerii Tămădău el se afla împreună cu
Maniu în casă la dr. Jovin încercuiţi de organele de stat. Maniu l-a
însărcinat să iasă din casă şi să ia legătura cu Leucuţia şi Gigi Solomon,
cu ocazia plecării. Maniu între patru ochi i-a spus „tu eşti ca şi copilul
meu, poate într-o zi şi în locul meu, prin orice vom trece să nu te gîndeşti
o clipă să-ţi părăseşti ţara. Eu sînt sigur că voi sfîrşi întemniţat la
comunişti”. Coposu afirmă, legămîntul l-am făcut şi îi voi fi fidel toată
viaţa. (Sursa: „Ghioca”).
1972
Iulie. Tudor Vornicu şi Alexandru Stark îl vizitează ca să le dea un
interviu despre 23 August 1944, spunându-i că vin din ordinul lui Cornel
Burtică, la recomandarea lui Dumitru Popescu. Corneliu Coposu nu
acceptă decât după ce redactorii se întorc cu o declaraţie de la Burtică.
Interviul durează o jumătate de oră şi consumă 1.700 m de peliculă. El
urma să facă parte dintr-un serial documentar dar, după vizionarea lui,
secţia de presă a CC al PCR respinge tot serialul, care ajunge în Arhiva
Muzeului de Istorie a PCR.
11 iulie
STRICT SECRET 131/BC/11.07.1972
Ex. unic
Nr. 005043/0032
NOTĂ
Sursa comunică:
M-am întîlnit cu COPOSU CORNEL pe 07.07.1972, la locuinţa
lui IONEL POP din Str. Căderea Bastiliei, 19.
În ce priveşte chestiunea organizării, reorganizării sau
reactivizării partidului naţional-ţărănesc, respectiv a fostelor cadre ale
acestui partid, COPOSU a spus că nu are nici o cunoştinţă că, dintre
vechile cadre, cineva s-ar ocupa măcar în gînd – cu atît mai puţin cu
obiective practice – cu această problemă. El personal nu ţine legătură,
numai incidental, cu anumiţi „foşti”.
De altfel, cei cîţiva care mai trăiesc şi care se numărau printre
aşi, foşti membri ai delegaţiei permanente a P.N.Ţ.-ului (PAN HALIPA, I.
HUDIŢĂ, ILIE LAZĂR, IONEL POP), după cîte ştie el, nu se ocupă cu
probleme de organizare şi sînt prea bătrîni ca să activeze. (PAN HALIPA

are 90 de ani, ILIE LAZĂR la Cluj, HUDIŢĂ angajat la Academie,
IONEL POP are 83 de ani, bolnav).
Venind vorba de organizare, l-am întrebat pe COPOSU ce este
adevărat din demonstraţia care a avut loc cu ocazia parastasului Tache
Ionescu, angajat de TITI TĂNĂSESCU, COPOSU m-a lămurit
următoarele: Am fost la acel parastas, dar în momentul cînd a început să
vorbească VASILE NETEA, am părăsit biserica, deoarece îl detest pe
Netea, care nu are prestigiul moral să vorbească despre oamenii politici
din trecut, de cînd a scris „o lucrare despre Unire”, unde nici măcar nu
pomeneşte de Iuliu Maniu. După ce am ieşit eu din biserică au ieşit după
mine vreo 30-40 de persoane, în mod demonstrativ.
29 octombrie
FN/131/BC/29.10.1972 Ex. unic.
STRICT SECRET Dos. nr. 005043/0031
NOTĂ
În ziua de 26. 10. a.îc., sursa a făcut o vizită lui MARIA ACHIM
la domiciliul acestuia din Balta Albă.
Cu această ocazie MARIA ACHIM a spus sursei că a botezat
copilul la data de 14 oct. a.c., avînd ca naş pe ing. PUIU ION.
Din cauză că familia BĂRBUŞ ION era naş de drept al lui
ACHIM MARIA – i-a cununat şi botezat primul copil –, a avut pretenţia
să boteze şi pe cel de al doilea, astfel că a refuzat să participe la botez.
Nu a fost prezent nici ANCA VICTOR şi nici NELU DIACONESCU.
Au participat mai multe rude din Ardeal, iar dintre foştii fruntaşi
ai fostului P.N.Ţ. au participat următorii: CORNELIU COPOSU,
VELTEANU CORNEL, PUIU ION, MARINACHE ION, COCONET V. şi
alţii.
În timpul mesei, cei de mai sus au trecut la un moment dat într-o
altă cameră pentru discuţii politice ca între bărbaţi.
ACHIM pretinde că discuţiile au fost foarte interesante, mai ales
că s-a discutat foarte mult despre evenimentele politice din activitatea
fostului partid.
Cu această ocazie, COPOSU C. a spus multe lucruri interesante,
din tot ceea ce a făcut MANIU pînă la arestarea din 1947, relaţii cu
străinii şi mai ales un anumit aranjament cu foştii conducători ai
partidelor ţărăneşti din Bulgaria, Polonia, Ungaria.
S-au amintit şi despre anumite „perspective” de viitor în lumina

unor evenimente interne şi internaţionale, pe care COPOSU le intuieşte.
S-au trecut în revistă „cadrele” partidului, care mai sînt în viaţă şi locul
unde se află aceştia. COPOSU şi-a exprimat dorinţa de a mai vedea pe
unii dintre ei, mai ales pe cei din Ardeal. ACHIM pretinde că COPOSU
are multe surse de informare.
Sursa nu a putut aprofunda bine problema, din cauză că a venit
în vizită un prieten al lui ACHIM să cumpere miere de albine.
31 octombrie
131/BC/31.10.1972 Ex. nr. 1
STRICT SECRET Dos. nr. 005043/0030
NOTĂ
În ziua de 30 oct. a.c., sursa a făcut o vizită la serviciu la

BĂRBUŞ ION la POLICOLOR.
Referitor la PUIU COPOSU, BĂRBUŞ ION i-a spus că ar fi
oarecari tatonări pentru legalizarea unor foste grupări politice. PUIU a
discutat chestiunea aceasta cu o persoană de la Ambasada Franţei şi
cred că într-un an de zile s-ar putea să se treacă la realizare.
„Să ştii că PUIU COPOSU a rămas un om integru şi are multe
şanse să ajungă în postura de şef de partid, dacă acest lucru va fi posibil.
Eu am foarte multă încredere în posibilităţile lui intelectuale.”
În continuare, BĂRBUŞ ION a menţionat: „Cred că în ianuarie
va veni cineva de-ai noştri, din apus, în vizită în ţară, o figură ştearsă, în
fond, din punct de vedere politic; el nu a făcut politică dar ne va aduce
veşti bune de la cei de pe acolo.
Este un om de cca. 64 ani acum, stă în Anglia, dar circulă peste
tot. Cred că are el unele aranjamente de alt ordin.”
27 decembrie. Corneliu Coposu îi mărturiseşte lui Alexandru Bratu (în

prezenţa unei „surse”) că românii din străinătate sînt foarte suspicioşi şi
grijulii de a nu fi tapaţi, deoarce au o experienţă foarte tristă,
determinată de faptul că ăştia trimit diverşi agenţi provocatori care trag
de limbă, iar pe de altă parte sînt foarte mulţi români muritori de foame,
care umblă cu cerşetoria.
1973
Februarie. Corneliu Coposu este promovat de la gradaţia 5 la 6, clasa 22

de salarizare, primind 2.300 lei pe lună.
20 septembrie. Corneliu Coposu dă o declaraţie despre: 1. Intenţia de a-i
face (pe 5 februarie) un parastas de 20 de ani lui Iuliu Maniu; 2.
Discuţiile cu prietenii (despre sănătate, teatru, probleme profesionale şi
alte asemenea); 3. Memoriul adresat de imigraţia română lui Richard
Nixon (spune că n-a ştiut nimic, precizând: Ilie Lazăr este un om integru,
de caracter, loial şi îl apreciez ca atare. Dacă dînsul afirmă că cele
relatate mai sus eu le-aşi cunoaşte dintr-o corespondenţă, probabil face o
confuzie (strategia Securităţii de a-i face pe cei urmăriţi să se suspecteze
reciproc nu dădea roade cu oricine!).
12 decembrie. Conform unei note informative, în vizită lui Corneliu
Coposu, Bratu Alexandru spune bancuri cu substrat politic.
1974
28 martie. Nicolae Ceauşescu devine Preşedinte al RSR (funcţie nou
instituită).
Aprilie. Corneliu Coposu este anunţat că va conduce un colectiv de
producţie industrială şi auxiliară. A doua zi, însă, se schimbă conducerea
unităţii şi, în loc să fie promovat, Corneliu Coposu este anunţat să-şi
caute de lucru.
29 mai. Filajul lui Corneliu Coposu depune o cerere de decont pentru 84
lei, valoarea consumaţiei la Restaurantul „Dacia” (Casa Oamenilor de
Ştiinţă), unde s-a ascultat şi înregistrat lucrarea prezentă de „COLTAN”
(D.U.I. 12515)”. DUI = Dispozitiv de Urmărire Informativă.
1975
25 ianuarie. În conformitate cu prevederile art. 18 a (sic!) legii 12/1971,
salariatul TESA Corneliu Coposu, încadrat drept tehnician la ICM 1,
Atelierul de confecţii metalice, primeşte Aprecierea anuală, cu foarte
bine pe linie, de la Rezultate obţinute la îndeplinirea sarcinilor de
serviciu până la Preocupare faţă de bunul mers al unităţii, grija pentru
apărarea proprietăţii socialiste şi aprecierea legilor... Mici ironii ale
sorţii.
3 iunie. Conform notei trimise de UM 0672 către UM 0610 (acesta este
traseul filajelor şi al notelor informative), Corneliu Coposu, fiul lui Petre
şi Margareta (?!), nu se vizitează cu vecinii.
1976
15 ianuarie MINISTERUL DE INTERNE
Direcţia I-a
STRICT SECRET Ex. 1
130/001000684 din 15 ian. 1976
NOTĂ
privind unele aspecte rezultate din lucrarea lui COPOSU
CORNEL, economist principal la I.C.M. 1, fost secretar general adjunct
al P.N.Ţ., asupra căruia este începută urmărirea penală.
Din măsuri speciale, s-a obţinut un material din care rezultă că

în ziua de 4. I. 1976, sus-numitul a fost vizitat la domiciliu de către
scriitorul IVASIUC ALEXANDRU, fost condamnat, în prezent membru al
Uniunii Scriitorilor, de curînd întors dintr-o călătorie făcută în Suedia şi
R.F. Germania, lucrat prin dosar de urmărire informativă de Serviciul V,
membru P.C.R.
Din discuţiile avute cu COPOSU CORNEL şi surorile sale
RODICA şi DOINA, IVASIUC ALEXANDRU s-a referit la modul cum
este apreciată ţara noastră, pe plan extern, afirmînd că aici nu trebuie să
se creadă nici măcar 1% din ceea ce se spune oficial, deoarece Romînia
nu are nici un fel de prestigiu internaţional, politica pe care o duce nu
interesează pe nimeni, fiind considerată dezorientată.
COPOSU CORNEL emite ideea că, comuniştii, au făcut o mare
greşeală că în ţara noastră s-a trecut la industrializare forţată, măsură
pe care IVASIUC ALEXANDRU o consideră aberaţie. Tot aberaţii – a
completat IVASIUC sînt şi propunerile politice prezentate de delegaţii
romîni la toate congresele internaţionale, unde se spun „minciuni”. Din
această cauză – afirmă el – în străinătate, românii peste tot sînt
consideraţi ridicoli, nebăgaţi în seamă, neserioşi, pentru că nu-şi
respectă contractele. Românii fac prietenie cu toţi, dar îi şi înşeală pe
toţi.
În comparaţie cu ungurii, care – după părerea lui – se bucură de
mult prestigiu în străinătate şi nu se bat cu pumnul în piept – IVASIUC
ALEXANDRU este sigur că ruşii pot, oricînd, să intervină ca
Transilvania, să fie dată ungurilor şi ştie că opinia publică mondială este
pregătită să accepte acest lucru, datorită intensei şi abilei propagande
făcută în străinătate.
Comentînd politica internă a statului nostru, IVASIUC
ALEXANDRU afirmă că în ultima perioadă de timp au fost elaborate un
număr mare de hotărîri ale Consiliului de Miniştrii, exprimîndu-şi
părerea că aceasta demonstrează neputinţă şi instabilitate în conducere.

După aceste discuţii, a proferat calomnii la adresa politicii partidului şi
statului nostru.
În total de acord cu cele spuse de IVASIUC ALEXANDRU,
COPOSU CORNEL s-a referit la recenta condamnare a lui
DEMETRESCU CAMILLE, fost membru P.N.Ţ., în procesul căruia a fost
martor, zicînd că sentinţa dată de instanţă, este lipsită de esenţă juridică.
COPOSU CORNEL este de părere că ar trebui să se facă opinie la postul
de radio „Europa Liberă”, că DEMETRESCU CAMILLE a fost
condamnat pentru că a spus adevărul, iar ceea ce a făcut el, nu prezintă
pericol social. Măsura luată împotriva lui DEMETRESCU CAMILLE,
dovedeşte că în ţară nu se respectă libertatea de gîndire.
COPOSU CORNEL i-a mărturisit apoi lui IVASIUC
ALEXANDRU că, în ultimul timp, şi el a fost anchetat de organul de
securitate, manifestîndu-se deosebit de îngrijorat, în sensul că ar putea fi
arestat şi condamnat.
COPOSU CORNEL, pretextînd că în ancheta ce i s-a făcut, a
fost întrebat şi de relaţiile pe care le-ar avea cu ambasadorul S.U.A. la
Bucureşti, ca urmare a acestei afirmaţii, IVASIUC ALEXANDRU
recunoaşte că se află în relaţii apropiate cu BARNES, că este „curtat” de
unii funcţionari ai ambasadelor U.R.S.S. şi Poloniei, dar afirmă că nu a
avut cu niciunul legături care să contravină intereselor statului.
A rezultat, de asemenea, că IVASIUC ALEXANDRU, împreună
cu BREBAN NICOLAE, au fost contactaţi în R. F. Germania, de fugarul
legionar ACRIVU, cu toate că ei au căutat să evite acest contact, dar nu
au reuşit pentru că ACRIVU i-a aşteptat la hotel pînă la orele 2 noaptea.
IVASIUC ALEXANDRU arată că, în scurta notă prezentată la
Uniunea Scriitorilor, la înapoierea din călătorie, nu a scris nimic despre
acest contact, evident considerîndu-l compromiţător.
ŞEFUL SERVICIULUI,
Lt. Colonel,
Derscanu Gheorghe
Relatarea este rodul implantării de microfoane în casă. Pentru
comparaţie, într-o declaraţie ulterioară dată Securităţii Corneliu Coposu
va afirma: În schimburile de idei pe care le făceam cu Ivasiuc, numitul se
situa, întotdeauna, fără excepţie şi fără concesii, pe o poziţie strict
marxistă. (!) Este o mostră a felului în care Corneliu Coposu înţelegea să
„colaboreze” cu anchetatorii…
15 februarie. Conform unui raport al Securităţii, Ca urmare a

intensificării măsurilor informativ-operative în rîndul foştilor membri ai
partidelor burgheze, în 1975 au fost condamnaţi Alexandru Bratu şi
Camille Demetrescu la 10, respectiv 6 ani închisoare, ceea ce i-a
determinat pe unii dintre ceilalţi să întrerupă legăturile pe care le
întreţineau frecvent. (...) Considerînd că Demetrescu Camille a fost
victima unei înscenări, Corneliu Coposu s-a preocupat de a comunica
acest lucru cît mai multor persoane (...) în speranţa că măcar de la una
din aceste persoane să se audă la postul de radio Europa Liberă. Pe 5
februarie, Camille Demetrescu e pus în libertate din dispoziţii superioare
şi declară că, cu toate că Corneliu Coposu a fost martor al acuzării
(stratagemă prin care Securitatea urmărea să-l compromită – n.TCZ), el
continuă să aibă încredere în acesta, spunînd că nu poate crede capabil
pe Corneliu Coposu a fi delator.
20 mai. Despre Leonid Brejnev, Corneliu Coposu le spune anchetatorilor:
N-a turnat singur apă în propriul pahar cu vin.
16 iulie. Se înfiinţează „Asociaţia de Istorie Comparată a Instituţiilor şi
Dreptului din RSR”. În 1979, când Corneliu Coposu devenise membru al
acesteia, taxa de înscriere era de 10 lei şi cotizaţia anuală de 50 lei. Din
cei 114 membri, 20 erau foşti membri ai PNŢ, 5 foşti liberali şi – conform
Securităţii – 15 foşti legionari. Despre conferinţele AICID, Corneliu
Coposu îi spunea lui Ion Diaconescu că sînt prezentate cu „schepsis”, iar
subiectele se afişează într-o manieră destul de frapantă.
În consecinţă, Securitatea intră în acţiune: Printr-o sursă a
organizaţiei noastre, cu funcţie de conducere în cadrul asociaţiei, s-au
întreprins măsuri să nu mai fie invitaţi numiţii Corneliu Coposu şi alţii.
21 septembrie
Sursa: HODIŞ LIVIU STRICT SECRET
21. IX. 1976 Ex. nr. 1
NOTĂ INFORMATIVĂ
Sursa a întîlnit pe Corneliu Coposu la Tohanul-vechi judeţul

Braşov, în după amiaza unei zile de duminică, din luna august, cînd
Corneliu Coposu, care se găsea la Braşov a venit să facă o vizită sursei.
În cursul discuţiilor purtate s-a precizat, între altele, următoarele:
Corneliu Coposu se găsea la Bran-Poartă împreună cu aceleaşi
persoane cu care a petrecut concediul în anul trecut, tot la Bran. Între
aceştia sursa îşi aminteşte de familia Carandino. Aici au rămas 10-14
zile în raport de bani şi vreme. Au făcut plimbări prin împrejurimi şi
Braşov. C.C. se găsea în concediu care şi l-a luat pentru acoperirea
restanţelor din anii trecuţi şi va rămînea pînă la data intrării în pensie.
C.C. a cerut unele aspecte dela înmorîntarea lui Zaharia Boilă precum şi
persoanele care au participat. Conchizionînd după înşiruirea numelor
că: au fost numai oameni bătrîni puţini care mai sînt în viaţă. Sursa i-a
descris cîteva aspecte. C.C. a precizat că familia Boilă a aşteptat ca şi el
să fie prezent, dar nu a putut să obţină o permisiune în acest timp.
Dealtfel, pe lîngă tristeţea aceea crede că nu-i făcea o plăcere să
întîlnească oameni care voiau sau aşteptau să le spui lucruri care le-ar
conveni şi despre care el nu vrea să vorbească pentru că nici nu e bine şi
apoi nici nu prea ştie multe. Sursa l-a întrebat dacă ştie ceva de Ionel
Pop. Răspunsul a fost că este bine încă dar nu se ştie încă cîtă vreme.
Sursa a avut impresia că C.C. sau era obosit sau se găsea într-o
stare de apatie. Nu era vioi şi nici dispus spre vorbă. Aştepta şi asculta
mereu cele spuse de cei din jur.
HODIŞ
N.O. Cel semnalat este lucrat de Dir. I-a Bucureşti unde se va
înainta o copie.
Inf. a plecat la Bucureşti pe data de 22.IX.1976 şi a fost instruit
să-i facă o vizită cu care ocazie să stabilească cu cine a fost la Bran în
perioada concediului precum şi modul în care acesta interpretează
evoluţia evenimentelor politice externe.
22 septembrie. Corneliu Coposu îi avertizează pe anchetatori: Se face o

mare greşeală cu Ilie Lazăr că nu i se asigură o pensie de stat de 1.000-
1.500 lei. Pentru amatorii de coincidenţe stranii – unul dintre anchetatori

era căpitanul Soare.
1 octombrie. Un anchetator face cerere de decont în valoare de 76 lei
întrucât l-a tratat pe Corneliu Coposu cu un cognac, cafea şi ţigări,
urmărind al cointeresa la realizarea întîlnirilor ce le stabilim şi continua
lui apropiere de organele noastre.
În legătură cu atitudinea lui Corneliu Coposu faţă de Securitate, după
1964, Constantin Ticu Dumitrescu spune: Coposu, cu structura lui de
ardelean, când îl oprea pe stradă un securist, zicea: „No, domnule, ce-i?
– Ce-aţi făcut ieri? – Păi, nu ştiţi, nu m-aţi urmărit? – Puteţi să scrieţi
ce-aţi făcut? – Păi, de ce să nu scriu?” Şi scria: „În ziua cutare m-am
plimbat pe strada cutare şi m-am întâlnit cu cutare, cu care am vorbit
despre medicamente”. Declaraţiile din dosar confirmă acest tip de
atitudine.
22 decembrie. Despre vizita lui Brejnev în România, Corneliu Coposu
afirmă într-un cerc de prieteni că s-a făcut o tocmeală: câtă lume să iasă
la întâmpinarea lui. Noi dacă am spus că vor ieşi 80.000 de oameni, el cu
siguranţă a răspuns: puţin, vreau minimum 200.000. Informatorul
precizează: Nu prea m-am lămurit dacă vorbea foarte serios sau glumea,
ori era ironic.
1977
8 martie. Corneliu Coposu participă la înmormântarea lui Alexandru
Ivasiuc (victimă a cutremurului din 4 martie), cu care avusese, conform
Securităţii, relaţii foarte apropiate şi discuţii de pe poziţii duşmănoase
orînduririi noastre sociale.
31 martie-4 aprilie. La Londra are loc „Instruirea românilor liberi” şi
este editată Cartea memorandumului.
23 aprilie. Masă la Gheorghe Mocanu, cu amiralul Horia Măcelaru, Ion
Bănică, Tudor Popescu, colonelul Ion Ştefănescu, Dan Manolescu şi alţii.
Cu umor, Nicolae Carandino declară de la început: După masa de anul
trecut am fost chemat la Securitate şi mi s-a repetat tot ce se vorbise, aşa
că acum o să vorbesc numai despre curve. În consecinţă, notează sursa,
nu s-a discutat nimic despre politică.
12 august
MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Direcţia I 132/DN/00315840 din 12. 08. 1977
Ex. 8
NOTĂ
O sursă sigură a unităţii noastre, a semnalat recent că CORNEL

COPOSU, fost secretar general adjunct al P.N.Ţ., urmărit de noi,
discutînd cu prof. pensionar BRĂNESCU BUCUR din Bucureşti, fost
condamnat pentru activitate în organizaţia subversivă „MOMENTUL
POTRIVIT”, cuprins în evidenţă de I.M.B., i-a spus următoarele:
„Am început să scriu din memorie, toate momentele politice
cruciale, legate de atitudinea lui IULIU MANIU – fost preşedinte al
P.N.Ţ., decedat. Capitolul cu 23 August este terminat şi acum lucrez la
pregătirea perioadei 1940-1944, tot ce s-a făcut atunci.”
(...) COPOSU CORNEL s-a mai exprimat că, pentru a nu fi
surprins de organele de securitate cu o percheziţie domiciliară, în timpul
redactării acestor momente, în fiecare seară, ceea ce scrie ziua, le trimite
de acasă, neprecizînd unde, astfel că – în eventualitatea unei percheziţii
– să-i găsească numai ce a scris în ziua respectivă.
(...) La despărţire, COPOSU CORNEL i-a oferit lui BUCUR
BRĂNESCU – pentru lecturare – o carte scrisă de GIRAS, precizîndu-i
că subiectul cărţii este „cel mai teribil rechizitoriu anticomunist, pe care
l-a citit vreodată”. Tot COPOSU, i-a promis că în perioada următoare îi
va oferi o carte tot aşa de interesantă, de SOLJENITIN.
Faţă de această situaţie, se vor întreprinde următoarele măsuri:
1. Identificarea şi verificarea celorlalte persoane ce apar în
prezenta notă (VIDRIGHIN, DANILA, IVANUS – fiul lui POPESCU
PRUNDENI).
2. Punerea în filaj a lui COPOSU CORNEL, pentru a stabili la
cine anume se deplasează şi dacă în aceste ocazii lasă sau nu scrierile
sale şi de la cine anume primeşte cărţi cu conţinut duşmănos.
3. Persoanele suspecte ce vor fi contactate de COPOSU
CORNEL, vor fi verificate şi după caz, se vor iniţia măsuri combinative
şi efectuare de percheziţii secrete.
4. Prin I.M.B – Securitate, se va organiza urmărirea informativ-
operativă a lui BRĂNESCU BUCUR, pentru a stabili dacă acesta
desfăşoară sau nu vreo activitate duşmănoasă, sub influenţa lui

COPOSU CORNEL.
5. În cazul în care vom intra în posesia înscrisurile sau a altor
cărţi cu conţinut duşmănos, difuzate de COPOSU CORNEL, vom trece
de îndată la cercetarea lui, în scopul neutralizării.
1978
28 februarie. Descoperire a unui agent: Am aflat că pe Coposu îl cheamă
pe pronume, Cornel, şi că nu este maghiar de origine, ci român.
19 aprilie
Departamentul Securităţii Statului Ex. 1
Direcţia I
NOTĂ
Din ultimele date pe care le deţinem despre principalele

elemente de vîrf din fostele partide burgheze lucrate prin dosare de
urmărire informative şi cei care au activat în organizaţiile de tineret ale
acestora, rezultă următoarele concluzii:
– Tot mai frecvent, sub influenţa şi a emisiunilor posturilor de
radio străine, persoanele din această categorie sînt preocupate şi
urmăresc evoluţia unor evenimente politice interne şi externe, pe
marginea cărora fac comentarii la adresa orînduirii comuniste, susţinînd
existenţa aşa-zisei lipse de drepturi şi libertăţi în ţara noastră.
– De asemenea, unii dintre aceştia continuă să scrie memorii cu
caracter P.N.Ţ., materiale pe care le au în atenţie de a le face cunoscute
şi emigraţiei reacţionare, cu care menţin legătura în scop de
propagandă.
De menţionat, anturajul dr. JOVIN ION din Bucureşti, semnalat
că polarizează în jurul său persoane cu sau fără antecedente politice
care, cu ocazia unor consultaţii medicale, poartă discuţii duşmănoase,
culege date asupra convingerilor politice ce le au faţă de orînduirea
socialistă din ţara noastră.
(...) Un alt anturaj, tot din Bucureşti, este al lui COPOSU
CORNEL, format din: HUDIŢĂ ION, RADOCEA CORNEL, PETCU
ŞTEFAN, DEMETRESCU CAMILLE, ŞERBAN GHICA, DIACONESCU
ION, CERNAVODEANU DAN, HUIU IOAN din Arad, BOILĂ MATEI,

din Cluj – cunoscuţi la rîndul lor – cu poziţie duşmănoase faţă de
politica statului şi partidului nostru. Legătura cu aceştia, COPOSU
CORNEL o realizează de regulă, individual, în cerc restrîns, cu diferite
ocazii, însă cu destulă prudenţă. În anturajul acestuia s-au făcut
aprecieri pozitive asupra curajului şi acţiunilor ostile ale lui PAUL
GOMA, dar au regretat faptul că o astfel de activitate nu a fost
întreprinsă de o persoană cunoscută cu trecut politic.
Se cunoaşte că şi RADOCEA CORNEL, ajutat de COPOSU,
lucrează la întocmirea unei lucrări tot cu caracter P.N.Ţ., pe care vor s-o
trimită în străinătate (...).
10 iunie. Cu seninătate, Corneliu Coposu trimite prin poştă o scrisoare

către Excelenţa Voastră D-le Ministru al Afacerilor Externe, prin care
solicită întreprinderea demersurilor necesare pentru aducerea în ţară a
osemintelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu.
5 august. Este vizitat de Ion Beza, discuţiile fiind interceptate cu
mijloace speciale.

Departamentul Securităţii Statului Ex. 2
Direcţia I 130/SI/ Nr. 00410882 din
14 august 1978
NOTĂ
Din materialul obţinut prin mijloacele speciale instalate la

domiciliul lui CĂLINESCU (unul dintre numele de cod date
„obiectivului” Corneliu Coposu – n.TCZ) din Bucureşti, rezultă că acesta
– la data de 5.08.1978 – a fost vizitat de către numitul BEZA ION – fost
membru P.N.Ţ. şi condamnat, în prezent stabilit definitiv în Franţa, venit
ca turist împreună cu soţia în ţara noastră.
Raportăm, în urma discuţiilor purtate:
– BEZA ION a relatat lui CĂLINESCU, că el este în relaţii de
prietenie cu RAŢIU ION, stabilit la Londra, cu care se vizitează şi
colaborează la o revistă ce apare în Anglia.
CĂLINESCU i-a relatat lui BEZA ION că, foştii politicieni – în
ţară – sînt veşnic în supravegherea securităţii şi sunt sîcîiţi tot timpul. Că
securitatea, din cînd în cînd, fără nici un fel de justificare, îl cheamă şi îl
întreabă cu cine s-a mai văzut.
(...) CĂLINESCU susţine că o propagandă cuminte, se

întemeiază pe argumente, pe dovezi şi documente, ce nu pot fi refuzate.
Afirmă că emigraţia română a greşit, deoarece a dat apă la moară
ungurilor, prin nişte exagerări făcute în trecut, privind secui.
CĂLINESCU îi sugerează lui BEZA ION să transmită emigraţiei
române, exact ce i-a spus el, în sensul de a face defalcarea interesului
istoric al României de interesele momentane, propagandiste, ale
Partidului Comunist.
BEZA ION ştie că 66 de senatori americani au semnat o moţiune
în favoarea revindecărilor maghiare asupra Transilvaniei, accentuînd că
nici un senator american, nu a semnat vreo moţiune în susţinerea tezei
româneşti (...).
10 octombrie. Notă-raport a Direcţiei I despre planul aprobat de

destrămare a anturajului format din unele elemente care au deţinut
funcţii în fostul PNŢ.
1979
Martie. Corneliu Coposu susţine, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, două
conferinţe, despre Nicolae Titulescu şi Gheorghe Şincai.
8 mai
130/GE/8. V. 1979 STRICT SECRET
dos. nr. 00454/00251 Ex. 2
NOTĂ
(...) la orele 12,30, pe str. C.A. Rosetti, CORNELIU COPOSU,

întîlnit întîmplător a spus că în România, la ora actuală, cam cu nimeni
nu se mai poate înjgheba vreo acţiune pentru combaterea sau dărîmarea
regimului comunist.
(...) Norocul este că C. Coposu este sigur că acest regim se va
dărîma singur, îmbătrînind şi uzîndu-se poate mai repede decît credem,
ca de altfel toate regimurile totalitare, bazate pe forţă. Dacă aceasta se
va realiza, atunci se va instaura un adevărat regim democratic care este
cel ideal pentru guvernarea unei ţări. Deşi acesta, cel puţin la început,
va avea multe lipsuri, căci fiind egali pentru toată lumea de a ajunge la
conducere, am avea un parlament de o aşa amestecătură, că nu s-ar
putea legifera nimic.
(...) N-a mai asistat nimeni la convorbire, iar dînsul s-a dus şi a
intrat în Biblioteca Academiei Române din Cal. Victoriei, unde probabil
că avea acces special, căci fiind sărbătoare legală, trebuia să fie închisă.
2 august. La una din numeroasele percheziţii, i se confiscă 51 de file de

manuscris, volumul Iuliu Maniu, un discurs al lui Maniu şi mai multe
poezii dactilografiate de Corneliu Coposu, dintre care unele au un
conţinut interpretativ (consideră Securitatea), cum sunt fabulele Vulpea şi
corbul, Lutul şi cărămida, Eterna tragedie şi altele.
Noiembrie. La Paris, Nicolae Popescu publică în „România democrată”,
Testamentul lui Iuliu Maniu şi Mesajul de Anul Nou al Regelui Mihai.
1980
21 mai. Corneliu Coposu se întâlneşte cu Ion Diaconescu şi Dumitru
Ionescu, avocat, fost secretar particular al lui Nicolae Penescu. Contactat
ulterior de către Securitate, Dumitru Ionescu se dovedeşte – apreciază un
anchetator – a fi recalcitrant, sfidător, a refuzat să dea declaraţii,
invocând drepturile omului. Drept urmare, se propune suspendarea
călătoriei pe care acesta urma să o facă în străinătate şi retragerea
paşaportului (este un bun exemplu că o colaborare cu Securitatea putea fi
ferm refuzată – chiar dacă, evident, se plătea un preţ pentru aceasta). Tot
în luna mai, Corneliu Coposu primeşte de la Dina Câmpeanu procesul-
verbal al conferinţei de presă pe tema „Yalta şi consecinţele ei”,
organizată de Comitetul de legătură al reprezentanţilor organizaţiilor
libere ale ţărilor din Europa centrală şi orientală – preşedinte era Arthur
Conte –, şi al cărei cuvânt de deschidere fusese rostit de Radu Câmpeanu,
preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
3 decembrie. La Casa de cultură „Mihai Eminescu”, Corneliu Coposu
participă la şedinţa cenaclurilor „Gheorghe Şincai” şi „Vasile Cândea”, pe
tema 1 decembrie 1918.
17 decembrie. Este prezent la o întâlnire cu aromânii din Bucureşti.
1981
21 ianuarie. Partidă de bridge la Tita Eremia. Corneliu Coposu nu a
participat la nici o discuţie, el fiind ca de obicei prins în joc,
neinteresîndu-l altceva. (Comentariu dintr-o notă informativă).
25 martie. Corneliu Coposu îi expediază lui Dean Milhovan o scrisoare
pe tema propagandei iredentiste maghiare în Occident.
În cele 16 volume ale Dosarului 11519 pe care Securitatea i l-a

întocmit lui Corneliu Coposu pentru perioada 1962-1989, se găsesc cópii
după sute de scrisori, cărţi poştale, felicitări, mandate poştale etc. –
probabil toate cele primite şi expediate de familia Coposu în acest
interval de timp. Fiecare document este însoţit de o Notă de relaţii în care
se precizează:
Limba folosită: română
Caracterul legăturii: amical (în majoritatea cazurilor).
Mod de trimitere: direct
Măsuri specifice: xerox
Esenţa: legături cu persoana ...., care se află în atenţia
organelor de securitate.
Pe verso, Nota de relaţii conţine un rezumat al scrisorii, după
care urmează copia, iar despre original se precizează că ulterior a fost
reintrodus în circuitul poştal. Pe copie sunt subliniate şi uneori adnotate
eventualele pasaje „semnificative” (de genul: Ce mai face cutare? –
evident că nimeni nu avea naivitatea să scrie ceva mai grav decât atât!).
De remarcat că se fotocopiau inclusiv desenele felicitărilor de sărbători!
În dosar se află şi câteva ilustrate în original, care aşadar n-au mai ajuns
la destinaţie.
25 Martie Bucureşti
Stimate Domnule Milhovan,

Scrisoarea D-tale trimisă (prin avion) la 4 Martie, am primit-o
deabia azi (25 Martie) şi mă grăbesc să-ţi răspund:
1. Nu am primit nici un exemplar din ziarul pe care îmi scrii că
mi-l trimiţi.
2. Consider că propaganda deşănţată (plină de calomnii şi
confabulaţii) pe care o desfăşoară în Occident revizioniştii maghiari,
pentru realipirea Transilvaniei la Ungaria, trebuie energic contracarată;
toate publicaţiile (cărţi de istorie, monografii, articole de revistă şi ziar,

conferinţe) cu caracter documentar, istoric sau propagandistic, pe care le
elaborează exponenţii campaniei revizioniste, pentru refacerea
„Ungariei milenare” şi pentru denunţarea „persecuţiilor crunte” ale
minoritarilor din România, ar trebui să fie urmate de replici prompte,
concrete şi fără echivoc (sprijinite pe date certe, documente autentice şi
concluzii ştiinţifice oneste). Dreptatea cauzei româneşti este evidentă şi
nu este îngăduit să se permită insinuări, care (rămase nespulberate) ar
putea stîrni îndoieli între oamenii de bună credinţă.
3. Socotesc total greşită expectativa acelor români de peste
hotare, care se abţin de la polemica cu ungurii, cu motivarea că
propaganda revizionistă ar fi o „diversiune”, manevrată prin intermediul
unor elemente periferice şi iresponsabile.
4. Dacă aşa-zisul „Comitet Naţional Maghiar”, al ungurilor
expatriaţi (şi anti-guvernamentali) nu are nici o contingenţă cu
organizarea propagandei anti-româneşti din Occident, – pentru care
motiv nu procedează la dezavuarea impostorilor? În cazul cînd, printr-o
asemenea dezavuare (care nu intervine însă!) s-ar clarifica poziţiile, în
acest domeniu, – agitaţiile revizioniste şi propaganda anti-românească s-
ar demasca şi s-ar demonstra că este vorba doar de intrigi pendante
exclusiv de guvernul de la Budapesta sau de manevrele oculte ale unor
terţe puteri duşmănoase românilor.
Cred că toţi românii de bine, din ţară sau din străinătate,
indiferent de crezul sau adversităţile lor politice, au obligaţia morală de
a acţiona constant şi fără derogare, pentru apărarea drepturilor
imprescriptibile ale integrităţii, independenţei şi suveranităţii noastre
naţionale şi de a promova, fără reticenţe, permanenţele istorice ale
neamului românesc.
Cu cele mai bune urări şi asigurarea consideraţiunii mele.
Corneliu Coposu
(Ar fi cazul să reflectăm puţin la atitudinea acestui om, căruia

atâta amar de suferinţe nu-i tociseră nicicum patriotismul.)
25 septembrie. Sărbătorirea zilei de naştere a Rodicăi Coposu face şi ea
obiect de notă informativă, cu inventarul complet al celor prezenţi.
18 decembrie. La sediul „Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii
Internaţionale” are loc prima şi ultima) discuţie – înainte de decembrie
1989 – despre evenimentele din august 1944 la care sunt invitaţi şi
supravieţuitori ai partidelor istorice. Corneliu Coposu relatează cu acest
prilej că Maniu credea că îl convinsese pe Antonescu să semneze

armistiţiul cu aliaţii. Ca şi Dan Amedeo Lăzărescu, el face cunoscut că
liderii partidelor istorice au primit numeroase asigurări din partea Angliei
şi SUA, ai căror reprezentanţi la Bucureşti le cereau să nu producă
agitaţii politice, promiţându-le că nu vom fi lăsaţi în mâna sovieticilor.
Cu aceeaşi ocazie, Corneliu Coposu a dezvăluit că Partidul Naţional
Ţărănesc dispunea de trei aparate de emisie-recepţie cu cifru (utilizate
chiar de el), primite de la englezi, prin care se ţinea legătura cu Cairo,
Ankara şi Liverpool. Datorită acestui fapt, el a fost printre primii care au
aflat, de pildă, că prinţul Ştirbei, aflat la Cairo cu Constantin Vişoianu,
era dezamăgit de poziţia anglo-americanilor, iar cel de-al doilea a
transmis că armistiţiul e condiţionat de subordonarea faţă de sovietici.
Simpozionul a fost organizat de directorul ştiinţific Nicolae
Fotino şi de secretarul secţiei de teorie Dan Berindei. Au mai fost invitaţi
dr. Ion Jovin, dr. Ştefan Milcoveanu, Vasile Netea şi alţii. Corneliu
Coposu a povestit cum a fost bătut, în închisoare, cu saci uzi de nisip,
pentru a declara că Lucreţiu Pătrăşcanu ar fi fost omul PNŢ şi agent
anglo-american. Evident, a refuzat o astfel de declaraţie.
Conform familiei, Coposu a mai afirmat răspicat, cu acel prilej,
că n-a fost vorba despre nici o “insurecţie armată”, ci despre o lovitură de
palat, al cărei merit principal revine Regelui Mihai. Vorbitorul ar fi fost
întrebat de Dan Berindei cum îndrăzneşte să contrazică varianta oficială a
evenimentelor.
Aşa cum era de aşteptat, dialogul inedit de la ADIRI a fost urmat
de anchete şi interogatorii ale Securităţii, vizând majoritatea participan-
ţilor.
1982
13 februarie. Participă la şedinţa de comunicări a Asociaţiei istoricilor şi
jurnaliştilor, la „Casa Oamenilor de Ştiinţă”. Un informator notează de-a
dreptul poetic: Învăluindu-şi comentariul într-o atmosferă de mister,
Coposul a luat cuvântul (nu ştiu în ce calitate, dar i s-a dat).
24 martie. Înmormântarea profesorului Ioan Hudiţă, la cimitirul „Şerban
Vodă”. Rostesc discursuri funebre cinci foşti elevi ai acestuia, printre care
şi Corneliu Coposu.
27 mai. Un alt exemplu despre ce fel de declaraţii dădea Corneliu
Coposu Securităţii: despre Gheorghe Mocanu „dezvăluie” că: Mi-a
relatat programul lui de vizitare a muzeelor şi monumentelor într-o vizită

în străinătate!
27 Mai
Declaraţie
Subsemnatul Corneliu Coposu domiciliat în Bucureşti, Str.
Mămulari, nr. 19 sector 3 (tel. 21.53.33) născut la 20.V.1914 în com.
Bobota, jud. Sălaj, fiul lui Valentin şi Aurelia, declar următoarele:
La întrebarea cu cine din foştii membri ai Partidului Naţional
Ţărănesc sau Naţional Liberal am cunoştinţă şi întreţin relaţii (precum şi
cu foşti condamnaţi politici sau membri ai altor formaţiuni), răspund:
Iniţial precizez că nu întreţin raporturi pe criteriul apartenenţei
oamenilor la partidele politice din trecut şi că întreţin raporturi bune şi
cu oameni care fac politică comunistă şi cu cunoştinţe care în trecut au
militat în alte partide. Preocupările mele prezente sînt limitate la lectură,
probleme de bridge şi de şah.
Dintre foştii aderenţi ai partidelor politice desfiinţate, cunosc şi
mă întîlnesc la bridge sau şah cu următorii: Gheorghe Mocanu (fost
comandor de marină, care a făcut politică P.N.Ţ.), Const. Brătianu, care
este fiul lui Dinu Brătianu (liberal), dar care după cîte ştiu n-a făcut
politică, Bucur Brănescu, care a făcut politică cu Goga. Pe aceştia i-am
întîlnit în cursul anului curent, la partidele de bridge şi şah. Din P.N.Ţ.
mai am relaţii cu Ing. Diaconescu Ion, Ing. Puiu Ion, pe care-i întîlnesc
uneori întîmplător. Ing. Ion Diaconescu obişnuieşte să facă 2-3 vizite
anuale familiei mele pe care o cunoaşte (...).
Corneliu Coposu
1983
23 februarie. Se stinge din viaţă Aurelia Coposu.
1984
4 mai. Notă informativă: Coposu Corneliu trăieşte singuratic, evită foştii
lui prieteni şi colaboratori politici din cauza cercetărilor la care este
supus permanent. (Afirmaţia poate fi corectă cel mult pentru o perioadă.
În general, din contră, a dat foarte mult de muncă Securităţii prin
nenumăratele vizite pe care le făcea şi le primea – vezi lista filajelor – şi

prin sutele de misive pe care le primea şi le expedia).
20 iunie. Corneliu Coposu rosteşte un discurs funebru la înmormântarea
lui Ion V. Popescu Mehedinţi.
12 iulie. Solicită să-i fie înapoiate casetele înregistrate cu texte de interes
personal.
1985
6 Aprilie 1985
INSPECTORATUL JUDEŢEAN SĂLAJ Exemplar unic
– Securitate – Serv. I.
NOTĂ RAPORT
Sursa „I.C. Drăgan” mi-a relatat că a fost în Bucureşti zilele

trecute, ocazie cu care l-a vizitat acasă pe CORNEL COPOSU fost
secretar al P.N.Ţ. Acesta l-a primit bine, ca şi de alte ori, împreună cu
ceilalţi membri ai familiei. După obişnuitele discuţii în grup sursa
împreună cu COPOSU CORNEL au continuat discuţiile singuri, ocazie
cu care s-au abordat mai multe probleme şi anume:
1. Alegerile pentru M.A.N. şi consiliile populare au fost apreciate
de CORNEL COPOSU ca un simulacru de alegeri, voturile ar fi fost
manevrate şi falsificate în majoritatea judeţelor, dar în special la Sălaj
unde n-au fost voturi împotriva candidaţilor M.A.N. În acest context a
abordat în sens duşmănos şi alegerea preşedintelui ţării care a fost ales
prin vot deschis fără ca preşedintele M.A.N., Nicolae Giosan să întrebe
deputaţii dacă au obiecţiuni sau sînt împotrivă. A avut cuvinte
denigratoare la adresa familiei prezidenţiale.
2. CORNEL COPOSU fiind întrebat de sursă cu privire la
declararea lui ca lider al P.N.Ţ de către emigraţia română şi comunicatul
făcut pe această temă de către postul de radio „Europa Liberă”, a arătat
o totală nemulţumire, dar fără să precizeze că este sau nu lider cu
adevărat. A spus că acest lucru i-a creat greutăţi şi că a fost chemat din
nou de către securitate, respectiv de către fostul colonel, acum probabil
general-maior Angelescu, fiind anchetat detaliat despre această
problemă, el negînd că are vreo implicaţie cu cei ce au difuzat ştirea,
afirmînd răspicat că în condiţiile actuale nu se poate face nici un fel de
opoziţie în ţară şi că a încerca să realizeze aşa ceva este o iluzie, lucru
care, se pare că îi scapă emigraţiei române, dar şi celor de la „Europa

Liberă”, însă acestora din urmă le convine să difuzeze ştiri de acest gen.
La întrebarea sursei dacă există în viaţă persoane care au fost
secretari particulari ai lui IULIU MANIU, CORNEL COPOSU a spus că
nu sînt, însă în diferite împrejurări unii foşti P.N.Ţ.-işti au afirmat că ar fi
fost secretari ai lui IULIU MANIU, sens în care a citat mai multe nume,
fără ca sursa să fi reţinut pe cineva. Sursa a întrebat acest lucru în urma
discuţiei purtate cu un prieten de-al său din Zalău, care fiind într-o
împrejurare la Arad ar fi contactat întîmplător un pensionar care a
afirmat că în 1918 ar fi fost secretarul lui IULIU MANIU, el apărînd nu
de mult la televiziune cu un interviu.
CORNEL COPOSU i-a spus sursei că ştie că este urmărit
permanent, lucru ce i s-a spus şi la tov. Angelescu de la securitate. Din
ultimul pachet primit din străinătate înaintea sărbătorilor de iarnă i s-au
luat mai multe cărţi. Pachetul i-a fost expediat de către fostul acreditat al
U.P.I. la Bucureşti în anii 1948-1949 şi care a scris cîteva cărţi despre
perioada stalinistă din România, cărţi ce i-au fost reţinute la vamă. El a
primit lista cărţilor trimise şi a ştiut care au lipsit.
I-a spus sursei că de circa 3 (trei) săptămîni n-a mai fost chemat
la securitate, probabil securiştii aflînd că a fost bolnav.
De la IANCU RAŢIU, a spus că nu avea veşti de mai mult timp.
A făcut scurte referiri la disensiunile existente între grupările emigraţiei
române şi mai ales între I.C.Drăgan şi Iancu Raţiu liderii acestora.
I-a spus sursei că a fost vizitat de cineva din Sao Paolo –
Brazilia, care-i mai aduce cîte o carte.
De asemenea îi mai aduce cărţi din străinătate un oarecare
IONESCU, care lucrează la Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă şi care
periodic se deplasează în străinătate.
CORNEL COPOSU i-a dat sursei pentru lectură trei cărţi scrise
de Simone Weil, deputată în Parlamentul European, candidată la
preşedinţia Franţei în viitoarele alegeri, de Krafcenko, un rus şi de
FÜTÖ o carte despre configuraţia sistemului socialist după moartea lui
Stalin.
CORNEL COPOSU şi-a exprimat nedumerirea faţă de tăcerea
directorului Filialei Sălaj a Arhivelor Statului, IONEL PENEA în
legătură cu preluarea documentelor şi cărţilor de valoare pe care le
posedă.
(Multe dintre turnătoriile acelei perioade vizau fapte de relevanţă

discutabilă – de genul “spune bancuri politice” – care puteau să nu-i
aducă mari necazuri celui turnat, mai ales dacă era deja în atenţia
Securităţii. Cu greu, însă, s-ar putea imagina acuzaţii mai grave decât cele
prezentate în punctul 1 al Notei de mai sus. Gheorghe Ursu a plătit cu
viaţa aşa ceva).
Iulie. La Londra apare „Românul Liber”, editat de Uniunea Mondială a
Românilor Liberi, condusă de Ion Raţiu. Rugăm dispuneţi măsuri pentru
a preveni intrarea în ţară a acestei publicaţii (...) în conformitate cu
sarcinile din planul de acţiune „UTOPIA”, aprobat de conducerea
Direcţiei Securităţii Statului. (Raport al Securităţii).
13 noiembrie. Sursa „I. C. Drăgan” a fost trimisă cu sarcini informative
la obiectivul „CORNEL” (al doilea nume de cod al lui Corneliu Coposu –
n.TCZ), despre care sursa raportează că s-a manifestat în mai multe
rânduri duşmănos la adresa conducerii superioare de partid şi a
membrilor familiei prezidenţiale.
Alte nume de surse care s-au ocupat de Corneliu Coposu sunt:

Doina, Prager, Iliescu, Dobrescu, Olteanu, Violeta, Pădure, Pavel A.,
Cazacu, Crăciun, Sandu, Hodiş Liviu, Poiana, Eugen Stănescu, Avocatul
Mihail, Preda Viorel, Cristescu Dorin, Gică Iorda, Cristescu Nica, Ovidiu,
Bucurescu, Mihăescu, Vladimir, Emil, Sulta, Mihai, Hodoş, Lupu Ion,
Mihăilescu, Lascu, Giorgica, Ghioca, Grecu, Stelescu, Marian. E posibil
ca o parte dintre aceste nume să fie reale, dar în general se utilizau
codificări.
În afara notelor informative ale acestora – care erau probabil
retribuiţi – există în dosar şi câteva declaraţii, semnate cu numele
adevărat, care îi aduc acuzaţii mai mult sau mai puţin grave
“obiectivului”. Întrucât nu se poate şti în ce condiţii au fost obţinute
declaraţiile, am preferat să nu menţionez numele respective. Mai ales că,
dacă aş fi făcut-o, erau şanse mari să pun într-o lumină proastă un om
care a cedat o dată, în vreme ce turnătorii cu acte rămân ascunşi în spatele
numelor de cod.
13 noiembrie
INSPECTORATUL JUDEŢEAN SĂLAJ Exemplar nr. 1
– Securitate – Nr. 1/I.I./005233/13N 1985
CĂTRE
MINISTERUL DE INTERNE
DEPARTAMENTUL SECURITĂŢII STATULUI
Direcţia I – Serviciul III
Bucureşti
Raportăm următoarele:
Sursa „I. C. Drăgan” a fost trimisă cu sarcini informative la
obiectivul Dv. „Cornel”, ocazie cu care acesta i-a relatat o serie de
probleme dintre care mai semnificative sînt cele referitoare la:
1. Excursia pe care a efectuat-o la sfârşitul lunii iunie şi în luna
iulie a.c. în ţară.
Momentul principal ar fi avut loc la Blaj unde a avut loc o
„întâlnire colegială” în 29 iunie a.c. Acolo, ca şi pe întreg traseul,
organele de securitate au fost permanent în apropierea lui, respectiv la
Cluj-Napoca, unde a vizitat rudenii apropiate, apoi la Dej, Baia Sprie şi
Baia Mare.
Organele de securitate ar fi contactat toate persoanele vizitate
de către el în fiecare din localităţile menţionate şi chestionate asupra
părerilor lui „Cornel” despre actuala etapă pe care o parcurge
societatea noastră, despre grupările politice româneşti din străinătate,
situaţia internaţională şi alte probleme pe care le-ar mai fi discutat.
La Baia Mare ar fi fost vizitat personal de către colonelul
„Dogaru”, iar în urma discuţiilor purtate, acesta i-ar fi sugerat să-şi
întrerupă voiajul prin ţară, lucru pe care l-ar fi şi făcut, aşa se explică
faptul că n-a mai venit în Sălaj, la Zalău, Şimleul-Silvaniei şi Bobota –
localitatea sa de naştere.
Întreruperea voiajului său nu ar fi făcut-o de teama securităţii, ci
din dorinţa de a nu crea neplăceri prietenilor şi rudelor sale care, fără
excepţie, sînt contactate şi anchetate de securitate după discuţiile cu el.
Aşa se întîmplă şi cu persoanele care-l vizitează la domiciliu în
Bucureşti. În context, a sfătuit sursa ca în viitoarele convorbiri telefonice
să nu se prezinte cu numele de familie, ci cu prenumele pentru a se feri
de contactul cu securitatea.
De la Baia Mare ar fi plecat la Vatra Dornei, Suceava şi
Bucureşti.
I-a vorbit sursei despre o nepoată a sa din comuna Bobota,

judeţul Sălaj, profesoară în aceeaşi localitate, care ar fi fost contactată
în această vară de către un ofiţer de securitate, care i-ar fi solicitat să-i
furnizeze date despre „Cornel”, aceasta refuzîndu-l. „Cornel” era
dezamăgit pentru refuzul nepoatei sale, care ar fi trebuit să accepte
colaborarea întrucît ar fi ştiut şi el despre ce probleme se mai interesează
securitatea.
I-a relatat sursei despre vizita şi întîlnirile pe care i-ar fi făcut-o
în primăvara acestui an scriitorul ROMULUS ZAHARIA pentru a discuta
la solicitarea scriitorului, despre perioada anilor 1940-1947 şi despre
faptul că „băieţii” (securiştii) l-au interogat după aceea şi pe acesta.
S-a manifestat în mai multe rînduri duşmănos la adresa
conducerii superioare de partid şi a membrilor familiei prezidenţiale.
Situaţia actuală a economiei româneşti ar fi dezastruoasă, iar „din criza
actuală nu se poate ieşi cu o astfel de cîrmă”. „Nu vom ajunge decât la
disperare!”
De la IANCU RAŢIU, care călătoreşte foarte mult, primeşte
aproape săptămînal ilustrate. RAŢIU i-a scris odată că i-a trimis şi
cîteva numere dintr-un buletin pe care-l editează el la Stocholm, însă nu
le-a primit, acestea fiind reţinute de securitate. Evident, au un conţinut
care deranjează.
A fost de părere că emigraţia română ar aduce mult mai multe
servicii ţării dacă n-ar servi interesele înguste şi orgoliul liderilor lor,
respectiv I.C.Drăgan – omul guvernului român şi Iancu Raţiu opozantul
său şi al regimului nostru socialist, care menţin în rivalitate permanentă
românii din emigraţie. În acest fel pierde şi emigraţia, pierde şi ţara.
S-a interesat despre directorul Arhivelor Statului din Zalău, în
sensul că acesta n-a mai finalizat acţiunea de a-i prelua o serie de
documente pe care le mai păstrează „pe ici pe colo”, arătîndu-se în
continuare interesat de predarea lor la arhiva din Zalău-Sălaj.
15 noiembrie. Corneliu Coposu le scrie lui “John” Raţiu şi lui Gabrielle

Ionescu, cerându-le să facă publică replica sa la o emisiune despre Celei
trei greşeli ale lui Iuliu Maniu, prezentată la „Europa Liberă” de către
Vlad Georgescu.
1986
2 februarie. Întrucât scriitorul Dumitru Savu îi ceruse date despre fosta

publicaţie „Ardealul”, îi trimite detalii despre aceasta (Corneliu Coposu a
fost de multe ori solicitat – inclusiv de către autorităţile comuniste –
pentru completarea unor date istorice).
Mai. Insistând să-l disculpe pe Iuliu Maniu, îi scrie de data aceasta direct
lui Vlad Georgescu la „Europa Liberă”. Scrisoarea va fi citită pe post.
30 iunie. Îi trimite lui Florin Constantiniu – care îi solicitase opinia –
observaţiile sale la lucrarea „August 1944. Repere istorice”. (Inutil să
precizăm că în toate aceste intervenţii Corneliu Coposu releva rolul
adevărat jucat de către regele Mihai, partidele istorice şi, respectiv, PCR).
13 august. Notă-raport a Securităţii (Direcţia I, Serviciul III) despre
faptul că Dennis Deletant, profesor de română la Şcoala slavonă din
Londra, l-a contactat pe Corneliu Coposu în legătură cu 23 August 1944.
20 octombrie. O criză de lombosciatică îl împiedică să participe la
sfinţirea bisericii din Bobota, comuna natală, dar îi trimite profesoarei
Valerica Ciocan un material intitulat „Laudă clerului”.
Sute de persoane au intrat în atenţia Securităţii în urma faptului

că au avut o legătură – fie şi ocazională – cu Corneliu Coposu. Nu numai
prietenii, vecinii, foştii colegi de partid, care erau oricum urmăriţi, ci şi
colegi de serviciu, străini aflaţi în trecere prin Bucureşti sau un barman de
la „Inter” care i-a făcut rost de ţigări! Iată, în continuare, lista – probabil
incompletă – a acestora, a cărei publicare o consider un omagiu adus
celor care au avut de suferit, direct sau indirect, din cauza unei adevărate
paranoia generalizate. Poate că unii dintre ei, aflaţi în viaţă, sau familiile
lor, vor avea abia acum confirmarea unor bănuieli de atunci – este o
minimă reparaţie morală la care poate contribui această carte. De precizat
că lista cuprinde doar persoanele despre care Securitatea s-a interesat în
mod special, alcătuind fişe biografice, nu şi pe cei amintiţi în treacăt – de
pildă, dacă „obiectivul” intra într-un imobil necunoscut filajului, în dosar
apare lista tuturor locatarilor! De asemenea, nu am inclus în listă
personajele principale, care sunt menţionate oricum, în diverse locuri, în
aceste pagini. Acolo unde apar, numele între ghilimele reprezintă
poreclele date de Securitate.
Jean Ardeleanu, Andrei Albert, Flora Aparu, Vasile Alexandru,

Ioan Andrieş, Victor Anca, Călin Alimăneşteanu, Niculae Antohi, Elsa
Floranie Valeria Anca („Nina”), Carmen Maria Ardeleanu, Ionel Anton,
Mihai Angheloiu, Dan Alecu, Elena Nina Atanasiu/Anastasiu, Cătălin
Horia Ardelean, Matei Boilă, Georgeta Virginia Băbeanu, Alexandru

Bărbuş, Georgeta Bogdan, Dan Bratu, Alexandrina (Emma) Bratu,
Alexandru Bratu, Sorin-Radu Borconi, Bucur Brănescu, Ecaterina Balaci,
George Beza, Mina Bărbuş(i), Radu Budişteanu, Letiţia Bobeş, Alex
Barzan Dinescu, Ioan Ovidiu Borcea, Ioan Bâlcoi, Maria Botez, Aglaia
Bebe, Odette Graziela Balaban, Dumitru Bivolaru, Ioana Gabriela Basiu,
Marin Cârstea, Valeri(c)a Ciocoianu/Ciocian/Ciocan, Ioan Catargiu,
Aftanase Comşulea, Ion Cucu, Dinu Câmpeanu, Mihnea Columbeanu,
Alexandru Constantin, Constantin Constantinescu, Michel Alexis Catargi,
Şerban Cantacuzino, Maria Cazacu, Mircea/Marin Cioroiu, Teodor
Creţan, Lucia Ruxandra Ciogolea, Ioan Conţan, Peter Canisius, Gheorghe
Cosmescu, Ionel Ciobanu, Valentin Dărăban, Dennis Deletant, Camil(le)
Demetrescu, Doina Dan, Constantin Dumitrescu, Natalia Dragomirescu,
Alexandru Petrică Dinescu, Anca Duca, Victor Dumitrescu, Silvia-Dana
Dumitriu, Nicolae Delibatov, Mircea Dobran, Doina Dobrin, Marin
Dumitru, Gheorghe Dumitru, Nicolae Drăgulescu, Maria Lydia (Tita)
Eremia, Anca Elsa, Sever Fulep („Filip”), Licinius Faina, Gheorghe
Fulea, Constantin Farmazov, Florica Florescu, Vasile Florescu, Aurel
Fleancu, Nicolae Groşan, Livius J. de Gatterburg, Giovanni Gabaldi,
Emilia Gheorghiu, Mariana-Viorica Gurău, Lache Gheorghe, Radu
Georgescu, Iorgu Grădinaru, Victoria Gheorghiu, Silviu Gherghel,
Aurelia Gheorghiu, Axente Gogonea, Marcus Graţian, Victor Gheţie,
Mihai Şerban (Bani) Constantin Ghica („Gore”), Constantin Generalu,
Lucian Grigoriu, Ioana-Maria-Elisa Ghica, Rică Georgescu, Larisa
Giugea, Ion Grigoroiu, Florica Georgescu, Toutou Georgescu, Marius
Ghilezan, Victor Gheorghiu, Florian Gupu, Constantin Horezeanu, Io(a)n
Hui(u), Augustin Hilă, Eugen Hulea, Rosmaria Hermina Hilă, Romulus
Helju, Maria Hill, Ecaterina Ivasiuc, Rodica Iliescu, Tudor Iancu,
Constantin Iliescu, Marin Ilie, Alexandru Ivasiuc, Florian Ionescu,
Sergiu-Grigore Ionescu, Oprişan Ionescu, Ion Ionescu, Gheorghe
Ionescu, Nicolae Ionescu-Galbeni, Cristian Ionescu, Ioan Ivănescu,
Margareta Ilie, Cicerone Ioaniţ(o)iu, Dumitru Ionescu, Victor Iancu, Ioan
Jovin, Ion Lăncrănjan, Teodora Lupu, Nicolae Lică, Ecaterina Livia
Munteanu, Nicolae Miulescu, Carola Marcovici, Adela Manea, Ionela
Marghescu, Eliza Manea, Eugen-Lucian Mayer, Marian Gastelo Merta,
Lucreţiu Mândroiu, Nicoleta Mateescu, Liliana-Sorina Mărculescu, Dean
Milhovan, Constantin Mareş, Ana Macaria, Vasile Munteanu, Ştefan
Manciulea, Simion Man, Milica Marinescu, Olimpia Matichescu, Anton
Ionel Mureşanu, Gheorghe (Gogu) Mocanu, Constantin Mintulescu, C.
Ion Mărculescu, Ştefan Mamulea, Constantin Bogdan Murgescu,

Gabriela Emilia Murgescu, Constantin Muche, Petre Năstăseanu, Nicolae
M. Niţă, Petronela Negoianu, Adrian Naidiu, Tudorache Neagu, Valentin
Nedelcu, Stela Nunweiller, Victoria Niculescu, Constantin Oancea, Dan
Oncia, Mihai Oroveanu, Emilia Oprescu, Alexandrina Ortinschi,
Ecaterina (Tincuţa) Pop(p), Stelian Popa, Ilie Popescu, Amos Romulus,
Zeno Pop („Popa”), Ecaterina Popescu, Gheorghe Popescu, Ioan Pandea,
Vasile Petrovici, Constantin Pavelescu, Eugen Pap, Ionel Pop, Istrate
Papuc („Păun”), Mihai Papilian, Eugenia-Lucia Pîrvulescu, Nicolae
Ştefan, Mihail Papilian, Mihai Puşcaşu, Dumitru Popescu (nu este vorba
despre teolog şi, evident!, nici despre “Dumnezeu”), Carmen Unirea
Popescu, Ştefan Petre, Anghel Pavelescu, Nae Popa, Nicolae Popescu-
Grădiştea, Felicia-Valeria Papaionidis-Olteanu, Maria-Ana Pomârleanu,
Ion Puiu („Pop”), Marinică Rusu, Ion Raţiu, Ica Romanoai, Marieta
Radu, Petre Răceanu, Cornel Radocea, Mircea-Virgil Riga, Leonida
Romanos, Clara Romanos, Ioan Simu, Virgil Solomon, Ştefan Soare,
George(s) Serdici, Nina Stroescu, Ştefan Surtea, Valeriu Sima, Monica
Stela Surtea, Gheroghe Simu, Eugen-Constantin-Ion Suceveanu, Florin
Stoicescu, Ioan Spiciu, Graziela-Doina Stoichiţă, Emilian Ion Sădeanu
(„Savu”), Emil Ştefănescu, Vasile Ştefănescu, Alexandru Şarlea („Sică”),
Flaviana Ştefan, Mihai Ţârţea, Ioan Talpeş, Paulina (Polly) Teodosiu,
Maria Teodorescu, Ion Toma, Traian Ursuleanu, Rodica Loreta
Ungureanu, Mihail Udrescu, Mihai Vieru, Liviu Voronca, Ana Voicu,
Vladimir Vasilescu, Ig(h)or Vârlan, Grigore Vieru, Duiliu Vinograschi,
Adam Gheorghe Visrighin, Vasile Vetişanu, Cecilia Valeriu („Cici”),
Gheorghe Zamfir (nu e vorba despre muzician), Ioan Zane, Ştefania
Zanfirescu, Gheorghe Zane.
Am avut două reacţii la această listă, după publicarea primei

ediţii a cărţii. În memoriile sale, venerabila Toutou Georgescu, văduva
marelui muzician George Georgescu, menţionează emoţia cu care şi-a
descoperit numele în “Viaţa lui Corneliu Coposu”. În schimb, o altă
doamnă m-a sunat (nu ştiu cum a făcut rost de numărul meu) să-mi
spună, în mod evident speriată, că nu l-a cunoscut în mod direct pe
Coposu, doar soţul ei i-a fost coleg. I-am explicat că, iată, atît de aberant
lucra Securitatea, dar acum nu mai contează, nu-i aşa?, faptul că numele
dumneai e pe listă e, ca să zic aşa, de bine, nu de rău. N-am reuşit s-o
calmez. Femeia era panicată. Mă întreb acum dacă spaima sa chiar era
exagerată…
1987
6 februarie. Profitând de prezenţa la Bucureşti a vicepreşedintelui
Uniunii Europene Creştin-Democrate, Jean Marie Doyer, şi reuşind să-l
întâlnească, Corneliu Coposu solicită aderarea PNŢCD (denumit astfel
pentru prima dată) la Uniunea Europeană Creştin Democrată, cu
rugămintea ca aceasta să nu fie făcută publică decât atunci când condiţiile
din România vor fi favorabile – ceea avea să se întâmple pe 1 februarie
1990, la Congresul UECD de la Bruxelles.
20 martie. În tabelul care însoţeşte dosarul de Securitate al lui Corneliu
Coposu apare, la această dată, singura notificare a unei consultări a
dosarului. Scopul: P61.
15 iunie
Dragă Puiule,
(...) Îţi răspund „deschis” pentru că, după cum vezi, cele ce-ţi
scriu îţi ajung (ceea ce mă surprinde), dar desigur sunt cenzurate de
prietenii de la Securitate, aşa cum va fi cenzurată şi prezenta!... Cartea
ta poştală de la 25 Mai crt. mi-a ajuns Sâmbăta trecută, ceea ce este
destul de rapid. Vom vedea dacă şi când îţi vor parveni aceste rânduri!...
Scrisoarea mea de la 28 Mai 1986 ţi-a ajuns doar la 6 Martie anul
acesta, adică după aproape un an!... între timp, „prietenii” au făcut
copii pe care le-au distribuit cam peste tot însoţite de un comentariu al
lor!
(...) Pentru mine, ce-i important este că, până la urmă, totuşi ai
primit scrisoarea mea – sper întreagă, şi ştii ceea ce gândesc. Deci, când
îţi scriu aceste rânduri sunt perfect conştient că „prietenii” o vor
intercepta şi ceti, etc. Ştiu că eşti constant subt observaţia lor şi că nu
poţi face nimic. Deasemenea, ştiu că, prin diferiţii lor agenţi de pe aceste
meleaguri, sunt la curent cu toate cari se petrec pe aceste meleaguri, aşa
că nu ezit să-ţi scriu „deschis”!
(...) În scrisoarea ta de la 7 Martie crt. ne critici că nu ne
ocupăm destul de Ardeal!... eşti greşit!... desigur, nu putem fi peste tot,
dar nu-i prilej când unul sau altul dintre noi nu răspunde. Asta este
valabil pentru Transilvania, cât şi desigur pentru Basarabia, Bucovina şi
Dobrojia de sud!... Nu prea se poate face mai mult, dat fiind că aici, între
streini, aceste probleme nu prea interesează şi trebuie aşteptate anumite
ocazii când poţi sesiza un ziar sau altul. Dar, rămâi asigurat, nu-i ocazie
când nu răspundem şi când nu apărăm cauzele prime ale Neamului!
(...) Americanii n’au schimbat nimic şi îşi duc în tihnă mai
departe politica lor de diferenţiere. Nici măcar nu mă mai obosesc ca să-
i scriu lui Ronald Reagan ca să protestez etc... acum ei, mai ales Reagan,
vrea ca negocierile de dezarmare de la Geneva să reuşească. Nici ei şi
nici ruşii nu fac nimic ca să strice atmosfera generală. Poate că Papa pe
asta s’a bazat?!...
În ceeace îl priveşte pe Gorbacev, ştim că nu-l are la inimă pe
Ceauşescu. Dar a făcut „faţă”, probabil ca să nu-i distrugă lui
Ceauşescu aşa zisa lui imagine de independent... zilele lui NC sunt însă
numărate (s.TCZ) şi în fond nu prea are importanţă cine va urma!
Pentru noi, orice înţelegere între Americani şi Soviete este o
catastrofă!... deşi, nici nouă nu prea ne place să vedem miile de arme
nucleare prin Europa, etc.
Cam asta pentru moment!
Suntem cu toţii trişti şi desperaţi când avem ştiri din Ţară, dat
fiind că sunt tragice... Lumea şi în special americanii ar putea poate face
ceva, dar, cum ţi-am scris deja, cei de la Departamentul de Stat îşi duc
politica lor nefastă de diferenţiere, pe care în ciuda tuturor eforturilor,
până acum, încă n’am putut-o schimba. Totuşi, continui să lupt!
Georges Serdici
31 iulie
Dragă Puiule
Câteva rânduri, pentru aţi da un mic semn de viaţă!
M’am bucurat ca să primesc semnul tău de viaţă de la 8 Iulie
crt., înţelegând că ai primit rândurile mele de la 15 Iunie. După cum
vezi, câte odată poştele funcţionează şi, ceace probabil este tot atât de
important, „prietenii” nu opresc scrisorile pentru prea lungă vreme!
Sper că şi aceasta îţi va parveni fără prea mare întârziere!
(...) Aceste zile, Americanii şi Sovietele discută la Geneva
posibilităţile reducerii numărului de misile de-o parte şi de alta, şi se
pare că până la urmă vor încheia un acord. Aceasta mă îngrijorează,
pentru că dacă vor semna un astfel de acord, apoi cred că americanii vor
face totul pentru a-l respecta, ceace implicit înseamnă că soarta ţării
noastre va continua în status-quo-ul prezent pentru încă foarte mulţi ani
în colo! Americanii deja aplică României o politică (aşa zisă de
diferenţiere) care pentru mine este nefastă şi n-am reuşit până acum s’o
schimbăm. Singurul lucru, neschimbat, este retragerea temporară a

clauzei naţiunii celei mai favorizate, dar asta au făcut-o doar ca un mic
avertisment şi nu modifică politica de bază a Departamentului de Stat.
Cum gândesc aceşti domni este greu de înţeles, dar aşa-i. Rămâne de
văzut dacă administraţia unui nou Prezident va aduce vreo modificare
sau nu. Până atunci, nu văd ce pot face, deşi îl cunosc personal pe
Reagan, şi-am fost primit de el de vreo trei ori până acum!
Mă bucur că-ţi aminteşti de prietenul tău Vasile!... la epoca
procesului, au avut nevoie ca să-l facă ca să se „desolidarizeze”, asta
fiind conform cadrului sistemului sovietic. Apoi, au lansat o campanie de
dezinformare, zicând că-i beţiv, slab etc. Desigur, toate astea erau false şi
cu dichis. Însă mulţi, mai ales mulţi din închisori, au luat-o bună şi apoi
l-au acuzat pe Vasile de trădare etc. Ceace era cu totul nemeritat!...
Georges Serdici
27 noiembrie. Primeşte vizita lui „Filip” (Sever Fulep), din Reghin, care
a deţinut funcţii de conducere în fostul partid naţional-ţărănesc şi îşi
păstrează concepţiile reacţionare – după cum notează „sursa”.
1988
28 ianuarie. Notă informativă: vizitat de Valentin Dărăban, din Zalău,
Corneliu Coposu l-a întrebat dacă pe-acolo n-a fost nici o manifestaţie.
Cum răspunsul e negativ, trage concluzie ironică cu caracter de incitare,
în sensul că „în Sălaj viaţa oamenilor ar fi plină de fericire şi
îmbelşugată”...
18 februarie. Corneliu Coposu declară anchetatorilor: Nu am nici o
cunoştinţă despre banii care ar fi fost trimişi lui Puiu de Raţiu.
6 martie. Notă de măsuri: Ca tactică i se vor citi pasaje din T.O. (adică
transcrierea înregistrărilor – n.TCZ) sau alte măsuri ca fiind din
declaraţiile lui Puiu, din care să rezulte că el a ştiut de toate acestea.
8 aprilie. Din date certe – deţinute de Securitate – rezultă că în ziua de 8
aprilie 1988 Coposu Corneliu s-a exprimat ironic: a spus că nu are
nevoie să asculte „Europa Liberă”, întrucât are un vecin, fost ofiţer de
Securitate, care o ascultă şi dă radioul atât de tare încât se aude şi la el.
Vecinul respectiv a fost repede identificat ca fiind într-adevăr lt. col. (r)
de Securitate Bogyo Ladislau, trecut în rezervă pentru că îi fugise un frate
în străinătate.
8 Aprilie Porto Rico – San Juan

Stimate domnule Coposu
De la noi, veşti f. f. proaste.

Nu mai încape îndoială că „cineva” plăteşte foarte mulţi bani
pentru discreditarea României, a politicei şi intereselor ei.
(...) Tragedia este că, de pe urma acestei propagande
duşmănoase, revizionismul unguresc cîştigă în mod inexplicabil teren şi
reconsiderarea Problemei Transilvaniei pare tot mai inevitabilă.
Însuşi anumite grupuri evreieşti, care pînă acum erau favorabile
Preşedintelui Ceauşescu, par aşi fi schimbat atitudinea şi, de necrezut,
par aşi pregăti omul lor de mîine – Silviu Brucan – fostul delegat la
ONU.
L-am cunoscut şi eu în treacăt, la Columbia University, unde a
ţinut o conferinţă proastă. Impresia mea despre el şi cultura sa nu a fost
deloc bună. Mai ales că la puţin timp după aceea s-a auzit svonul că a
fost asociat la redactarea olografă a „Autobiografiei lui Hruşciov”, cu
care s-a încercat să se facă vîlvă şi bani. După aceea a dispărut după
piaţa americană, deşi noi îl ştiam stabilit la Los Angeles.
Ţi-aş rămîne foarte îndatorat dacă mi-ai comunica ceva date
despre el, fiindcă i se face mare reclamă de patriot român. Din cîte ştiu
eu, el a fost unul din protejaţii Anei Pauker şi al perioadei staliniste.
Încercarea susţinută de a fi promovat din nou, după părerea mea pare
destul de semnificativă.
De curînd a apărut aici cartea d. Nicolae Baciu (Bran), “Agonia
României (1944-1947)” ce face mare vîlvă prin dezvăluirea unor
documente uluitoare, privind vînzarea României. Am rugat ca ea să fie
trimisă d-lor Candea, Ştefan Andrei, Antonie şi altora. Ţi-aşi fi trimis-o
şi d-tale dar ştiu că nu-ţi va ajunge. Sper totuşi ca unul din ei să ţi-o dea
să o citeşti, fiindcă mata îi poţi ajuta mult la înţelegerea ei.
Ea complectează de minune lucrarea d-tale “Armistiţiul din 1944
şi implicaţiile lui.”
Încerc şi sper să vin cît mai curînd la Bucureşti şi să discutăm pe
larg despre această carte şi documentele lui.
Al dumitale cu deosebită stimă
Dean Milhovan-Mitu
(Unii dintre românii din diaspora păstrau scrierea cu “â” şi
“sunt”, în vreme ce alţii adoptaseră normele oficiale ale vremii, cu “î” şi
“sînt”. Am păstrat grafia originală a fiecărui document.)
15 aprilie. Vizitat de Ion Bărbuş şi Lupu, în discuţiile purtate a adus

critici severe emigraţiei române. (Notă informativă.)
28 aprilie
Corneliu Coposu Str. Mămulari Nr. 19 sector 3
Bucureşti. Cod. 70468
Mult Stimate şi iubite Domnule Măcărescu,

Scrisoarea D-tale din 6 Aprilie, primită la 27 Aprilie crt., este
reconfortantă şi mi-a făcut o plăcere deosebită. Preocuparea D-voastră
remarcabilă de a contracara, prin replica românească, propaganda
revizionistă maghiară şi noianul ei de calomnii şi exagerări la adresa
ţării noastre şi a istoriei româneşti, – este lăudabilă, vă onorează şi
merită preţuirea şi gratitudinea românilor de pretutindeni. Vă asigur de
aprecierea deosebită a tuturor celor care au luat cunoştinţă de acţiunea
D-Voastră patriotică şi vă felicit călduros pentru străduinţele Dvs. de a
vă face datoria de români. Din păcate, atari preocupări, dedicate
intereselor noastre naţionale, deşi ar trebui să stăruiască în inima
tuturor expatriaţilor noştri din Occident, se ivesc cu o raritate şi
zgîrcenie demoralizante. (Am salutat bucuros broşura cu unele replici
binevenite ale prietenului Emil Ghilezan, la tezele lipsite de temei
elaborate, sub egidă oficială, de către un conclav statal de istorici
maghiari autorizaţi, care au publicat, în viziune subiectivă ungurească,
în anul trecut, „Istoria Transilvaniei”, la Budapesta).
Eu am recomandat, consecvent, în repetate rînduri, prin
corespondenţa întreţinută cu cei din diasporă, o solidarizare a tuturor
românilor, fără deosebire de crez şi orientare politică, pe linia unor
principii comune tuturor, care să constituie o platformă minimală de
acţiune prioritară unanim însuşită şi generatoare a manifestărilor
româneşti de combatere a propagandei intense, dezlănţuită de duşmanii
ţării. Principiile de bază ale respectivei platforme, după opinia mea ar
trebui să fie: independenţa şi suveranitatea deplină a ţării; integritatea
frontierelor de la 1938; libertăţile fundamentale şi drepturile omului,
pentru toate naţionalităţile conlocuitoare, asigurate de instituţiile
democratice. Adeziunea la platforma care ar îngloba aceste postulate nu
ar afecta cu nimic nici facultatea nestingherită de acţiune desfăşurată pe
planuri paralele, nici obiectivele sau orientările ideologice şi doctrinare
deosebite, nici programul sau statutele diferenţiate ale grupărilor
româneşti rivale. Se pare că drumul acestei solidarizări atît de necesare
este obstaculat, pe deoparte de interese şi orgolii personale şi de dorinţe

arzătoare de afirmare cu orice preţ, iar pe de altă parte de nesocotirea
sau subaperecierea primejdiei pe care o reprezintă pentru permanenţele
naţionale ale comunităţii româneşti şi pentru istoria noastră, apatia şi
discordia care lasă nespulberate calomniile şi falsurile înjghebate de
către o propagandă ostilă, inteligent regizată, bine desfăşurată şi perfect
realizată. Această propagandă, pe nedrept minimalizată de unii, a reuşit
să se infiltreze prin abilitate şi persuasiune în opinia publică a ţărilor
occidentale, în dauna intereselor româneşti.
În vreme ce vecinii noştrii expatriaţi consideră că în primul rînd
au obligaţia morală de a se afirma, pe toate căile, ca patrioţi maghiari şi
luptători neosteniţi pentru o cauză pe care (fără îndreptăţire) o socotesc
salutară pentru ţara lor, – compatrioţii noştri (cu puţine excepţii ale unor
patrioţi conştienţi, în rîndul cărora am satisfacţia de a te număra şi pe
Domnia ta), – se arată preocupaţi de propriul lor prestigiu, de dorinţa de
afirmare pe alte planuri şi de îmbogăţire a etichetei de militanţi
anticomunişti. Patria românească este eternă şi lupta pentru promovarea
viitorului ei istoric şi pentru onorabila supravieţuire în lumea de mîine
este o datorie primordială, de la care nu pot fi justificate amînări, scutiri
sau dispense. Prezenţa la această permanentă luptă nu exclude
desfăşurarea, cît de extinsă şi viguroasă, a celorlalte obiective.
Regimurile politice sînt trecătoare şi puţin semnificative în raport cu
întinderea seculară a existenţei naţionale. Confruntările dintre concepţii
contradictorii şi metode diferenţiate sînt justificate şi utile, după cum sînt
şi străduinţele de liberă afirmare a ideologiilor. Ierarhizarea postulatelor
politice ale naţiunilor nu poate fi inversată, decît în paguba intereselor
primare.
Mă întrebi dacă este cazul să-mi trimiţi extrase din „Holocaustul
uitat”, volumul ostil ţării noastre, scos recent în Israel, de un fost gazetar
expatriat. Aş fi bucuros dacă l-aş primi, pentru a putea combate
învinuirile injuste şi fără acoperire, aduse (cu ingratitudine) poporului
român. Nădăjduiesc să le primesc.
Îmi ceri permisiunea de a utiliza în activitatea Dtale antirevi-
zionistă articolele şi precizările semnate de mine. Ţi-o dau, cu dragă
inimă, convins fiind că aduc un modest serviciu unei cauze mari. Regret
că nu pot face deocamdată să-ţi parvină cîteva elaborate mai ample şi
mai documentate privind problemele de bază ale României, pe care le am
în manuscris. Într-o corespondenţă viitoare (mai îndepărtată în timp) aş
dori să-ţi relatez, într-o descriere succintă, activitatea meritorie
desfăşurată între 1940-1947 de regretatul Dtale părinte, prietenul meu

Gică Măcărescu, politicianul nobil, loial şi devotat ţării, regiunii
Neamţului şi prietenilor de ideologie.
Deocamdată sînt blocat nu numai de grijile diurne şi frecvente,
dar şi de perspectiva supărătoare a demolării care mă paşte şi care-mi
stînjeneşte preocupările.
Nu ştiu dacă mai ţii legătura cu prietenul meu de nădejde Costel
Marş din Hanau am Main (Karlsbadenstrasse 17)?
Te rog, iubite domnule Măcărescu, să fii încredinţat de
consideraţiunea mea deosebită.
Cu multă prietenie.
Corneliu Coposu
5 mai. Securitatea Municipiului Bucureşti comunică Serviciului

Independent „D” că Dean Milhovan îi cere lui Coposu Cornel date
privind pe numitul Silviu Brucan pentru a contracara propaganda
favorabilă pe care unele cercuri evreeşti i-ar face-o acestuia din urmă în
SUA.
11 mai. UM 0682 se adresează SMB: Pentru a contracara propaganda
iredentistă maghiară rugăm aprobaţi ca un ofiţer din unitatea noastră să
se documenteze asupra cazului Corneliu Coposu, în scopul stabilirii
posibilităţilor concrete de care dispune acesta pe linie de influenţă şi
dezinformare.
20 mai. În ziua de naştere a lui Corneliu Coposu se stinge din viaţă sora
sa Cornelia Veturia.
23 mai. Corneliu Coposu este filat şi la înmormântarea surorii sale.
Iată lista tuturor filajelor menţionate în dosarul 11519, cu câteva

precizări:
– se nota absolut totul, inclusiv micile cumpărături;
– în cazul unei urmăriri cu maşina, nu se nota doar destinaţia, ci
tot traseul, stradă cu stradă;
– cei care executau filajul ştiau foarte puţine despre „obiectiv”:
văzându-l pe Corneliu Coposu la căpătâiul unei bolnave, au presupus că e
soţia lui, care în realitate decedase de mult;
– e probabil că nu îi cunoşteau nici numele, ci doar codul,
întrucât sintezele de filaj, dactilografiate, au spaţii libere pentru nume,
completate ulterior de către cei care ştiau ce se ascunde în spatele fiecărui
cod;
– e greu de precizat un număr de persoane, dar socotind echipele

de filaj, interceptarea telefoanelor şi a corespondenţei, informatorii plătiţi
şi cei ocazionali, anchetatorii, echipele de percheziţie şi ofiţerii care,
deasupra tuturor acestora trăgeau concluzii şi stabileau măsuri, reiese că o
mică armată s-a ocupat numai de Corneliu Coposu şi a trăit de pe
urma lui. În mod evident, Securitatea organiza o asemenea desfăşurare
de forţe nu pentru a afla care sunt părerile foştilor deţinuţi politici (pe
care le cunoştea oricum), ci pentru a fi permanent la curent care este
cercul lor de cunoştinţe, care dintre ei se întâlnesc şi de ce. Întrebându-l
odată pe anchetatorul său care este miza tuturor acestor acţiuni, lui Ioan
Huiu i s-a răspuns că e vorba de o supraveghere preventivă. În acelaşi
timp, filajele şi anchetările aveau şi un caracter de intimidare, pentru a
descuraja orice tentativă de organizare, de acţiune, din partea foştilor
deţinuţi politici. Mai trebuie spus că, din relatările lui Constantin Ticu
Dumitrescu (care şi-a văzut, după 1989, dosarul de Securitate) reiese că
existau filaje care – întrerupte din cauză că se pierdea urma „obiectivului”
– erau reluate, jumătate de oră mai târziu, în cu totul alt punct al oraşului,
ceea ce atestă că aceeaşi persoană era cunoscută, căutată şi urmărită de
mai multe echipe de filaj.
Filaje:
1972: 18 iunie (parastasul de 50 de ani de la moartea lui Tache Ionescu)
1973: 3-4 februarie (C.C. joacă şah la sala de sport a Asociaţiei sportive
„Fulgerul”), 1-3 martie.
1974: 19-25 iunie (este pierdut din filaj din cauza vitezei excesive a
taxiului; vizitează o pacientă în clinica de endocrinologie a Spitalului
Brâncovenesc), 24 iulie.
1975: 11 octombrie.
1976: 18-23 august (a călătorit fără bilet în autobuzul 35).
1977: 26 mai, 17-19, 28 iulie, 17-19 septembrie, 3, 23-25 octombrie (a
chemat „Salvarea”), 2 noiembrie, 2, 10, 20, 23-25 decembrie.
1978: 10-12 ianuarie, 6 aprilie, 4, 11 mai, 13-14 iulie, 3-5 august, 25
noiembrie (e vizitat de Şerban Ghica).
1980: 14-15, 19, 21, 22 aprilie, 5-9 mai (În timpul deplasării pe jos cât şi
cu mijloacele de transport în comun, obiectivul a manifestat unele
momente de autoverificare: întoarceri bruşte, oprirea după colţuri de
stradă, schimbarea în mod repetat a mijloacelor de transport în comun),
17, 26-27, 30 iunie (întâlniri cu Ghica şi Jovin), 1-4, 12-14, 18-19 iulie
(vizită la sora sa, Cornelia Veturia, la Spitalul de Urgenţă, camera 315, pe
3 iulie – în această perioadă a fost mai mult preocupat de rezolvarea

unor probleme familiare [sic!]), 1, 19, 27-28 august, 10, 30 septembrie, 6-
10, 13, 17, 21, 24, 26, 29 octombrie, 5, 10-11, 26 noiembrie.
1981: 16, 22, 26, 31 ianuarie, 4, 27 februarie (a văzut piesa „Măseaua de
minte”), 10-11, 14, 21, 23 aprilie, 1, 6, 21 iulie, 13-31 august, 2-5, 7
septembrie, 12, 14, 16, octombrie, 9, 27, 29 decembrie.
1982: 7-8 ianuarie, 9, 15 februarie (are aceeaşi preocupare de a se
autoverifica şi de a studia persoanele din imediata apropiere, iar în
mijloacele de transport în comun se urcă printre ultimii călători), 23-25
martie (înmormântarea lui Ion Hudiţă), 7, 14, 21 (întâlnire cu Ion Puiu),
24-26, 28 mai, 20, 22, 30-31 iulie, 2 august, 14, 16-17, 20, 27-30
septembrie, 1-6, 16-17, 22 noiembrie, 17, 20, 22, 24-25 decembrie.
1983: 13, 24-25, 30 ianuarie, 1-2, 8-11, 15, 18-19, 24, 26 februarie (la
înmormântarea mamei sale participă aproximativ 80 de persoane), 29-30
martie, 11, 16, 20-22, 25 aprilie, 9-11 mai, 17-18, 24 iunie, 7, 12, 18, 20
iulie, 1, 3-4, 12, 22 august, 2, 16, 26-27 septembrie, 10-15 (a vizitat
Muzeul Satului, l-a aşteptat la aeroport pe Ion Vasile Constantinescu), 25,
29, 31 octombrie, 1-2, 4, (slujbă religioasă la mormântul mamei), 18
noiembrie, 2-3, 6, 9-10, 12-14, 21, 23 decembrie (s-a oprit la mormântul
lui Nichita Stănescu)
1984: 10, 17-19, 20, 30-31 ianuarie, 1 februarie, 4 martie, 4, 5, 10-11
aprilie, 10, 23-27, 31 iulie, 3, 15, 19-21 august, 10 octombrie, 1, 23
(vizită la Şerban Ghica), 31 noiembrie, 11, 24, 25, 28 decembrie (La
cutia poştală de pe Calea Văcăreştilor a depus mai multe felicitări – s-au
luat măsuri speciale).
1985: 14-15, 17, 23-24, 26, 29 ianuarie, 1, 8, 21 februarie, 5 martie (Nu a
apărut în raza posturilor), 11-12, 14, 26 iunie, 18-20 septembrie, 1, 30
octombrie, 2 (a mers la mormântul soţiei), 3 noiembrie, 27 decembrie.
1986: 7-8, 11-21 august, 23-24 (înmormântarea lui Gheorghe Mocanu),
25-27 (vizită la Nicolae Carandino), 28, 31 octombrie, 2-3 (a cumpărat
ţigări şi „Luceafărul”), 29 noiembrie (Acţiunea „Crucea” organizată de
Securitate la parastasul lui Gheorghe Mocanu se soldează cu 34 de
fotografii), 1 decembrie.
1987: 4 (a cumpărat 1 kg. de mere), 27 (nu a plecat de la domiciliu)
februarie, 26 martie, 14-15 mai, 7 iulie (şi-a luat cafea şi ţigări de la
„Inter”), 12 (s-a uitat insistent după un taxi însă nereuşind să oprească
vreunul a continuat pe jos), 15, 20-23 septembrie, 2, 27, noiembrie, 12-16
decembrie.
1988: 1 aprilie, 23 mai (înmormântarea Corneliei Veturia Coposu).
1989: 11, 17 ianuarie, 4 martie, 1-2 aprilie, 4, 23 mai, 29 iulie (Între orele
mai sus menţionate obiectivul nu a fost vizitat la domiciliu de nici o
persoană. Filajul s-a terminat.), 11 august.
24 mai
SECURITATEA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Serviciul Independent F/C. 5 Exemplar unic
Nr. F/DT 00198156 din 24. 05. 1988
Către,
SERVICIUL 110
NOTĂ
privind filajul obiectivului COPOSU CORNEL –
„CĂLIN” domiciliat în str. Mămulari, nr. 19, efectuat în
ziua de 23.V.1988 între orele 14,00-15,30.
La orele 14,30 din Capela Cimitirului „ŞERBAN VODĂ”, a fost

scos sicriul defunctei COPOSU CORNELIA-VETURIA, sora obiectivului
„CĂLIN”, care a fost transportat la poziţia F 26, unde a fost
înmormântată.
La ceremonie au participat circa 40 de persoane, predominând
femeile, unii din participanţi folosind următoarele autoturisme:
1. Dacia 1300 albă cu nr. 15-B-6177, înmatriculată pe numele
ONCIA DAN, domiciliat în str. Av. Nicolae Vellescu, nr. 4, ap. 4, telefon
acasă 79.59.00, la servici 121970/224, inginer proiectant la Institutul de
Studii şi Proiectări Energetice; a plecat la ora 15,30 cu patru individe.
2. Dacia 1300 gri cu nr. 1-B-3596, ce aparţine numitului
CONSTANTIN ALEXANDRU, din str. SABINELOR nr. 108, bl. 113, sc. 1
ap. 12, sector 5. A plecat cu patru individe la ora 15,15.
3. Dacia 1300 roşie cu nr. 9-B-5286, ce aparţine numitului
POPESCU DUMITRU din str. Ştirbei Vodă, nr. 92, ap. 12, sector 1,
telefon acasă 13.16.14, şef de secţie la trustul „Plafar”.
4. Dacia 1300 galbenă cu nr. 19-B-5554 ce aparţine numitului
ARDELEANU CĂTĂLIN HORIA, din str. Olari, nr. 40, sector 2, salariat
la Institutul de Proiectări Investiţii pentru Construcţii de Maşini, tel. la
serviciu 50.20.94/319. A plecat cu patru individe la ora 15,20.
5. Dacia 1300 roşie cu nr. 11-B-8643, ce aparţine numitului PAP

EUGEN, din str. Ilfov, nr. 1, bl. B, sc. A, ap. 2, sect. 5, tel. acasă
13.49.64. A plecat cu patru individe la ora 15,10, după care a revenit, iar
la ora 15,30 a plecat din nou, în autoturism fiind şi „CĂLIN”.
Filajul s-a terminat.
Anexăm 57 fotografii şi 4 negative.
23 iulie
INSPECTORATUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ
SERVICIUL SPECIAL „F” Exemplar unic
Nr. 009584 din 23. 07. 1988
Către
SERVICIUL LOCO
NOTĂ
privind filajul cu intermitenţă a numitului COPOSU CORNELIU,
poreclit „CĂLIN”, pensionar cu domiciliul temporar în Baia-Sprie str.
Gutinul nr. 1, efectuat în perioada 19-21. 07. 1988
La cererea dvs. F.N. din 19.07.1988 prin care solicitaţi stabilirea

activităţii obiectivului, identificarea legăturilor şi stabilirea adreselor pe
perioada şederii sale în Baia-Sprie şi Baia Mare, vă comunicăm
următoarele.
ACTIVITATEA OBIECTIVULUI
În ziua de 19.07.1988. La orele 18,15 obiectivul, avînd în mînă
un geamantan şi o pungă de plastic plină, a coborît din trenul rapid ce
venea din dircţia Bucureşti. Pe peron a stat cca. 3’ căutînd pe cineva care
trebuia să-l aştepte, apoi văzînd că nu este nimeni a coborît în faţa gării.
Aici s-a întîlnit cu un individ, poreclit de noi „CAROL” şi o
fetiţă, s-au sărutat, după care au mers la autoturismul 1-MM-8487 în
care au urcat şi s-au deplasat pînă la str. K. Marx şi s-au oprit în faţa
imobilului cu nr. 14. Aici a coborît fetiţa şi a intrat la scara A a
imobilului mai sus menţionat, de unde a ieşit imediat a venit la maşina în
care a urcat şi cu toţi s-au deplasat în Baia - Sprie şi au intrat în curtea
imobilului cu nr. 1 de pe str. Gutinul orele fiind 13,50. Pînă la orele 21,00
cînd filajul a fost întrerupt obiectivul nu a părăsit această adresă.
În ziua de 20.07.1988. La orele 10,00 obiectivul a fost văzut în

curtea imobilului din Baia-Sprie îmbrăcat în pijama, iar după 30’ a fost
văzut servind micul dejun împreună cu legătura „CAROL”.
În după masa zilei, obiectivul a fost văzut în curtea imobilului cu
gazdele adresei şi doi indivizi care au sacrificat un porc. La orele 17,55
obiectivul a ieşit de la adresa de mai sus şi s-a plimbat prin P-ţa
Libertăţii pînă în faţa cinematografului, privind la vitrinele magazinelor,
pînă la orele 13,05 cînd a reintrat la adresă. După 25’ a ieşit din nou şi a
mers pînă în parc, apoi s-a reîntors la adresă unde a intrat la orele
18,40.
Pînă la orele 21,00 cînd filajul a fost întrerupt, obiectivul nu a
părăsit imobilul unde a fost cazat.
În ziua de 21.07.1988. Pînă la orele 9,45 cînd filajul a fost
întrerupt la ordin, obiectivul nu a fost văzut să părăsească imobilul unde
a fost cazat.
Filajul s-a terminat.
REZULTATUL IDENTIFICĂRILOR.
1. Legătura „CAROL” se identifică în persoana numitul
COSTEA CORIOLAN, cunoscut de către Dvs.
Alăturat anexăm 3 fotografii şi 14 cm. peliculă fotografică.
30 iulie. La Blaj, Corneliu Coposu participă la aniversarea liceului.

30 august. La Baia Mare, îl vizitează pe Ioan Simu: S-au retras în
camera sa şi au prestat discuţii (...) Coposu este un element inofensiv
întrucît este bătrîn. Singura lui pasiune este fumatul avînd la el ţigări
bune – notează sursa „Petraru”.
22 septembrie. UM 0800/Securitate Bucureşti informează UM 0200 că
Mariana Sidonia Bochisin intenţionează să scoată în exterior o scrisoare
destinată emigraţiei ostile, provenită de la Coposu Corneliu.
24 septembrie. Dean Milhova scrie din SUA:
Pe aici se aude numai de rău. Pe data de 13 iulie 1988,

Preşedintele Reagan a semnat Proclamaţia Săptămînii Naţiunilor
Captive. Românii au fost reprezentaţi de Ion Raţiu, Nicolae Cârje şi Dr.
Ştefan Isărescu – fostul soţ al Prinţesei Ileana. N. Cârje este cel ce a fost
martor în Procesul Maniu, cel ce a declarat mincinos că (Maniu –
n.TCZ) „a făcut spionaj pentru Americani”. Categoric că nu i s-au
cunoscut antecedentele, dar a fost luat de Raţiu şi Isărescu. Problema cu
Raţiu nu este ignoranţa sa, cum d-ta ştii prea bine. El nu are scrupule şi
se lasă plătit împotriva neamului său. A fost coleg de clasă în liceu cu

Cârje şi i-a cunoscut trecutul (...) Am trimis proteste, împreună cu
organizaţiile Româneşti de aici. Organizăm deasemenea o întrunire a
intelectualilor fruntaşi din America.
12 noiembrie. Notă a Securităţii: foştii membri ai PNŢ bănuiesc că

„Dreptatea” din New York e infiltrată cu securişti.
30 Decembrie
Dragă Puiule,
Îţi mulţumesc pentru bunele urări de Sf. Sărbători şi de Anul
Nou.
La rândul nostru îţi dorim ţie şi Familiei tale un An Nou 1989
plin de Sănătate, Noroc şi împlinirea tuturor speranţelor şi dorinţelor
voastre!...
(...) Din Iunie crt., tot vreau să-i scriu lui Mikhail Gorbachev,
dar vreau ca să iscălească şi Emil. În Novembrie, am fost special la
Roma în acest scop. Emil a găsit că textul meu era niţel prea tare şi l-a
modificat. Apoi a insistat ca să fie semnat şi de Vintilă Brătianu precum
şi de un socialist. Nu prea vedeam de ce, dar m’am înclinat. Rezultatul
este că nici până acum n’am primit ciorna pe care Vintilă a promis ca s’o
facă!... asta-i democraţia noastră!... astfel că, f. curând, voi scrie eu
această scrisoare...
(...) După mine, Gorbachev vorbeşte multe, dar face puţine.
„Glasnost”-ul e bun şi trebuie utilizat, „Perestroika” e altă poveste...
lumea Occidentală însă e gata ca să joace jocul lui, şi vom vedea cele ce
se vor petrece!
... Dacă vreau să-i scriu lui G. este pentru că, trecând prin
Americani sau Englezi, este treabă de mâna a doua. Însă eu socot că
trebuie ca să-i spunem adevărul pe şleau şi să nu facem pe diplomaţii...
Emil vrea ca să luăm seama de anumite sensibilităţi etc.
Înfine!... încă va trece multă apă subt pod!...
Cu tot dragul
La Mulţi Ani!
Georges Serdici
1989
28 ianuarie. UM 0620 cere UM 0800/S să le comunice date despre
Corneliu Coposu, necesare în aprecierea obiectivă a situaţiei operative
create de legătura sa cu Pop Ecaterina, farmacistă la Otopeni. Pe această

cerere, rezoluţia, scrisă de mână, e următoarea: Se clasează. A vorbit tov.
general cu tov. col. Ardeleanu. Ajunge ce le-am scris anterior pentru a o
da afară (dacă vor).
18 Martie 1989 STRICT SECRET

Ex. nr. 1
NOTĂ
MILOVAN îi mulţumeşte lui „U.II” (al patrulea nume de cod al

lui Corneliu Coposu – n.TCZ) pentru mărţişoarele trimise.
În continuare au următorul dialog:
(„U”) COPOSU – Vă aşteptăm să veniţi încoace. Cam pe când?
„M” – La vară.
„U” – Prietenul nostru e destul de rău, Nico.
„M” – Îmi pare rău.
„U” – E obosit rău de tot. Îţi mulţumesc că mi-ai telefonat.
„M” – Stai, că vreau să vă cer nişte relaţii.
„U” – Spune dragă!
„M” – În primul rînd aveţi influenţă. Ajută-l pe Raţiu domne!
(...)
„U” – I-am scris o dată şi ajunge. Altceva?
„M” – Eu săptămîna cealaltă plec la Paris pentru o săptămînă. Doctorul
Jovin este acasă?
„U” – Aşteaptă şi el să plece dar prin septembrie.
„M” – Da. Dv. aţi auzit de Grabovshi?
„U” – Am auzit, dar nu cunosc personal.
„M” – Eu am informaţii că ăsta a fost ofiţer S.S. Şi e aici la noi mare
preot, sau e altceva.
„U” – Nu ştiu. Îl ştiu numai după nume, dar are o atmosferă foarte
dubioasă. Nu ştiu exact ce reprezintă, numai din auzite.
„M” – E preot aici, a fost unul din locotenenţii lui Trifa.
„U” – Da, da, că e în legătură cu verzii de acolo, am auzit ceva despre
el, dar nu relaţii bune.
„M” – Păi îl ridică ăştia în slăvi şi el a fost ofiţer S.S..
„U” – Nu ştiu, dar nu ar fi exclus, mai ales că s-a refugiat în Germania,
în timpurile de criză.
„M” – Ştiu precis. În altă ordine de idei – doctorul ISĂRESCU, fostul soţ
al ILEANEI – îl cunoaşteţi?
„U” – Nu. Numai din auzite. Nu-l cunosc şi nu l-am cunoscut.

„M” – Ăsta acuma, cu prilejul unei manifestaţii la Washington, pe timpul
administraţiei Reagan, acum cîteva luni în urmă a reprezentat pe români,
el, IANCU RAŢIU şi cu CÂRJE, cel care a fost martor în...
„U” – În procesul nostru, da.
„M” – NICOLAE CÂRJE.
„U” – Da, bine, ăla era un pungaş. Am auzit ceva, mi se pare la radio.
„M” – Ăsta acum e omul lui HORA SIMA, un beţiv, un alcoolic ordinar.
„U” – Păi, ăla trebuie să fie complet epuizat, că trebuie să aibe peste 80
de ani.
„M” – Cine? CÂRJE?
„U” – Nu. Şeful lui.
„M” – Da, dar e deosebit de activ. Văd că scoate cu regularitate (e
întrerupt N.R.).
„U” – Bine, dar poate are ceva păduchi în jurul lui, dar el personal
trebuie să fie epuizat complet, şi orb şi surd.
„M” – Îmi dau seama că el scrie. Şi normal, are posibilităţi nelimitate.
„U” – Da. Are bază materială.
„M” – Da. Şi este foarte influent. Îl urmează ăştia orbeşte. Şi şi-a făcut
pui în rîndul tinerilor de aici.
„U” – Totuşi cred că un reviriment pe linia lui nu este posibil. Nici aici,
nici dincolo.
„M” – Sigur că nu este posibil, dar au paralizat totul. În fine încercaţi şil
mai ajutaţi pe RAŢIU.
„U” – Dragă, în afară de o scrisoare pe care i-am scris-o şi în care l-am
admonestat pentru chestia ungurească, eu alta nu i-am scris-o, dar nici
nu mi-a răspuns. Nici măcar de sărbători nu a făcut-o.
„M” – Potrivit unei afirmaţii căreia eu nu i-am dat crezare – mi s-a spus
acum câţiva ani asta, înainte de a începe activitatea asta febrilă – el
primeşte bani. E plătit pentru tot ce face.
„U” – Mă îndoiesc, că eu zic că are destui, dar nu-l ajută capul.
„M” – Nu, nu, nu. Ăştia cu cît au mai mult, cu atît vor mai mult. Mie mi
s-a spus precis şi să vezi ce o să înceapă dl. RAŢIU acuma. Mi s-a spus
în urmă cu 4-5 ani de zile.
„U” – Văd că acuma, în ultima vreme, a tăcut complet.
„M” – Cum a tăcut! Nu-i adevărat. Alaltăieri am primit ziarul lui.
„U” – Păi nu ştiu că la noi nu servesc din astea.
„M” – Alaltăieri am primit ziarul şi de aia v-am telefonat. Bun. Rămîneţi

cu bine şi ne vedem la vară.
„U” – Cam pe cînd?
„M” – Cred că la începutul lui iulie.
(Evident, este vorba desre interceptarea unei convorbiri

telefonice).
11 aprilie. SMB transmite Serviciul 1 Securitate din Cluj: Deţinem date
din care rezultă că numitul Boilă Matei din Cluj-Napoca foloseşte pentru
corespondenţă adresa din str. Lăcrămioarelor nr. 3 sau 7, pe care crede
că autorităţile n-ar cunoaşte-o.
23 mai. Răspunsul istoricului Gheorghe Buzatu la eseul Hitler şi Stalin,
pe care i-l trimisese Corneliu Coposu: Ar fi cât se poate de nimerit ca să
fie publicat şi cu acceptul Dv. aş putea încerca acest lucru.
3 iunie. La Bobota, Corneliu Coposu participă la dezvelirea statuii lui
Gheorghe Şincai. Pe parcursul şederii în comună şi în alte localităţi din
judeţ a fost anturat de trei surse din legătura noastră, specifică raportul
Securităţii.
28 august. Sursa „Petrescu” raportează că la masa dată de profesoara
Valeria Ciocian la Bobota în cinstea unchiului ei, Corneliu Coposu, acesta
a fost rugat de către Grigore Vieru să-i facă legătura cu Ion Raţiu pentru
a-i solicita ajutorul în vederea procurării unei tipografii
15 septembrie. În vizită în Franţa, cu prilejul Congresului de istorie
dedicat dublului centenar al Revoluţiei, Dan Amadeo Lăzărescu află,
conform propriei declaraţii, despre intenţiile lui Mihail Gorbaciov de a
înlătura de la putere liderii ţărilor din estul Europei, în următoarea ordine
(verificată ulterior): Eric Honecker, Gustav Husak, Tudor Jivkov, Nicolae
Ceauşescu.
22 noiembrie. Securitatea din Bucureşti transmite celei din Maramureş
că Ionel Simu l-a vizitat pe Corneliu Coposu şi i-a spus: Am zece oameni
la Baia Mare cu care am hotărât să facem o acţiune. Corneliu Coposu l-a
sfătuit să stea liniştit.
3 decembrie. La Malta, George Bush şi Mihail Gorbaciov poartă discuţii
despre prăbuşirea sistemului comunist.
4 decembrie. La Moscova, Gorbaciov îi informează pe liderii statelor din
Tratatul de la Varşovia despre discuţiile de la Malta şi reformele din
URSS.
12 decembrie. Corneliu Coposu este arestat şi anchetat pentru ultima
oară, vreme de trei zile. Ultima anchetă la Securitate a avut drept subiect
banii trimişi în ţară de către Ion Raţiu foştilor colegi de partid. Anchetaţi
în paralel, Corneliu Coposu şi Şerban Ghica reuşeau să se pună de acord
asupra declaraţiilor, cu excepţia unei zile în care, convocat la ora 9, Ghica
a fost ridicat de acasă la ora 7 (doi colonei au venit la cele două uşi ale
locuinţei), fără a mai apuca să treacă pe la Corneliu Coposu. Grupul de
prieteni din jurul lui Corneliu Coposu a trăit permanent, după 1964, cu
convingerea că, mai devreme sau mai târziu, lucrurile vor reveni la
normal şi Partidul Naţional Ţărănesc va reintra în legalitate (de altfel,
încă din perioada în care se aflau în închisoare, oficialităţile lansau
intenţionat zvonuri în acest sens, pentru a urmări reacţia deţinuţilor). Deşi
ştiau că sunt urmăriţi permanent, că sunt infiltraţi cu informatori, iar
majoritatea erau anchetaţi periodic de către Securitate, menţineau
permanent legăturile, atât între ei cât şi cu cei care reuşiseră să plece din
ţară. În felul acesta, decembrie 1989 i-a găsit pregătiţi şi au reacţionat cu
o promptitudine care a descumpănit autorităţile nou instalate. În total,
după eliberarea din 1962, suportase 27 de percheziţii la domiciliu şi zeci
de convocări la Securitate, în cursul cărora i se cereau declaraţii inclusiv
despre croitoreasa surorii sale sau despre vânzătorii din cartier. După
decembrie 1989 a încercat să-şi recupereze filele lipsă (confiscate) din
jurnalul personal. Răspunsul a fost că nu se găsesc.
16 decembrie. Începutul revoluţiei de la Timişoara.
21 decembrie. Declanşarea revoluţiei şi la Bucureşti.
21-22 decembrie. În casa lui Corneliu Coposu este elaborat Apelul
PNŢCD, semnat iniţial de 10 persoane, atâtea câte putuseră fi găsite,
printre care: Ion Diaconescu, Ion Puiu, Ion Bărbuş, Sergiu Macarie,
Nicolae Ionescu-Galbeni, Ioan Lup.
22 decembrie. În cartea sa, “Libertatea ca datorie”, Petre Roman
relatează următorul episod, petrecut în noaptea de 22 decembrie 1989: La
un moment dat a fost anunţată sosirea lui Corneliu Coposu. (...) „Să
plece!” au strigat, aproape simultan, Bârlădeanu şi Iliescu. (...) Acum
sunt convins că, exact în momentul acela, ceva din revoluţia română a
luat o turnură greşită, al cărei preţ l-am plătit şi îl mai plătim şi azi.
26 decemrbrie. Corneliu Coposu îi telefonează la Cluj lui Ion Andrei-
Gherasim, nepot al lui Ilie Lazăr, pentru a-i propune să-i fie şef de
cabinet, ceea ce s-a şi realizat.
27 decembrie. Îi telefonează la Arad lui Ioan Huiu, chemându-l la
Bucureşti pentru reorganizarea partidului. Cum vremurile erau tulburi,
Ioan Huiu nu i-a spus decât soţiei (pe care o cunoscuse la Rubla, în
domiciliu obligatoriu) unde pleacă. Întâlnirea naţional-ţărăniştilor a avut
loc în Casa Memorială “Nicolae Titulescu”, pe Şoseaua Kiseleff, în 27

decembrie şi în zilele următoare, până când partidul a primit actualul
sediu central din Piaţa Rosetti.
1990
8 ianuarie. Reînfiinţarea oficială a Partidului Naţional Ţărănesc-Creştin
şi Democrat, al cărui preşedinte este Corneliu Coposu şi a Partidului
Social Democrat Român, condus de Sergiu Cunescu.
12 ianuarie. Miting anticomunist în Piaţa Victoriei. Se cere
reintroducerea pedepsei cu moartea, scoaterea în afara legii a PCR şi
prezenţa observatorilor ONU la proiectatele alegeri. Urmează prima
sosire a minerilor la Bucureşti.
15 ianuarie. Reînfiinţarea Partidului Naţional Liberal, cu Radu
Câmpeanu ca preşedinte.
28-29 ianuarie. Miting în Piaţa Victoriei, ca urmare a deciziei FSN (creat
ca o uniune a tuturor forţelor democrate) de a participa în alegeri: ca şi
când naţionala de fotbal ar juca în Divizia A. Contra-miting organizat de
FSN. Incidente violente, devastarea sediilor partidelor istorice. A doua
venire a minerilor la Bucureşti. În urma negocierilor, Consiliul FSN va fi
înlocuit de CPUN, “pe principiul parităţii”: unul de la FSN, unul de la
restul lumii. Un grup de tineri simpatizanţi ai FSN aduc în Piaţa Victoriei
o maşină cu un sicriu pe care scrie „Pentru Corneliu Coposu”. Un câine
jigărit este ridicat deasupra capetelor mulţimii şi se strigă „Ăsta e
Coposu!”. Se scandează „Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!” şi
„Coposu la azil!”. Asediat în sediul PNŢCD din Piaţa Rosetti, Corneliu
Coposu – despre care mulţi manifestanţi sunt convinşi că şi-a petrecut
ultimele decenii în străinătate – este evacuat de către primul-ministru,
Petre Roman, într-un TAB, după ce premierul, adresându-se mulţimii,
strigase că partidele istorice „S-au demascat!”. Corneliu Coposu a fost
dus cu TAB-ul până la televiziune, unde a înregistrat o declaraţie care nu
s-a difuzat niciodată.
Atât sintagma “criptocomunişti”, cât şi ideea că puterea a fost
preluată de către cadrele comuniste din eşalonul al doilea sunt lansate de
către Corneliu Coposu, atrăgându-i reacţiile previzibile. În acelaşi timp,
devine practic liderul opoziţiei şi, pe cale de consecinţă, ţinta unei
virulente campanii de presă prin care se lansează zvonuri pentru
compromiterea lui.
În urma evenimentelor din 28-29 ianuarie, una dintre surorile lui

Corneliu Coposu, Doina, bolnavă de cardiopatie ischemică, suferă o
fibrilaţie cardiacă şi se va stinge din viaţă în martie.
30 ianuarie. Corneliu Coposu declară presei:
Demonstraţia făcută de partidul nostru, la care au participat, pe

lângă liberali şi social-democraţi, şi alte trei partide noi, precum şi
cetăţeni neangajaţi politicieneşte, a fost paşnică, civilizată şi
disciplinată. Nu am admis pancarte cu atacuri la persoană (...) Luni a
fost organizată o demonstraţie de intimidare (de către FSN – n.TCZ) cu
lozinci calomnioase chiar la adresa mea, prin care se pretindea că aş fi
[fost] plecat din ţară, cu toate că din 1938 nu am trecut peste frontieră;
că aş fi deţinut moşii, deşi nu am avut nici o sfoară de pământ; că aş fi
plin de dolari şi că aş fi cumpărat participarea oamenilor la
demonstraţie, cu toate că se ştie bine că n-am nici un fel de situaţie
materială.
Februarie. Trimite ziarului Adevărul un drept la replică, urmare a unui

articol semnat de Ion Băieşu. Textul este acid (Am aflat din “Dicţionarul
de literatură română contemporană (1977)” despre domnul Ion Băieşu,
fost redactor la “Scânteia Tineretului", că a debutat în literatură cu
poezia “Ileana tractorista”, în 1951, şi că a fost serios preocupat de
colectivizarea agriculturii. Văd că, de data aceasta, domnia sa se arată
preocupat de trecutul meu şi al Partidului Naţional-Ţărănesc) şi
demontează legendele aberante care circulau în epocă, din păcate însuşite
şi de către regretatul scriitor:
1. În anii când “Arghezi vindea cireşe”, eu nu mă aflam la Paris,

ca să beau acolo “cafeluţe cu cornuleţe croissant”, ci mă aflam aici, în
ţară, unde ispăşeam, în condiţii infernale, cincisprezece ani de puşcărie,
urmaţi de o deportare în Bărăgan. Ulterior am fost târât în anchete,
însoţite de percheziţii domiciliare, presiuni şi ameninţări. Nu puteam
figura, deci, printre “dezertorii politici“, de vreme ce nu am părăsit ţara,
din anul 1938! Nu mă număr nici printre cei trimişi de dictatura
comunistă în delegaţii prin ţările străine. Nici printre cei care au avut
permisiunea de a scrie şi de a publica în presa dictaturii. Numele meu nu
a apărut în ziarele comuniste decât împletit cu injurii şi cu epitete de
“duşman al comunismului” şi de “contrarevoluţionar”.
2. Domnul Băieşu, în mod surprinzător, scrie că Iuliu Maniu ar fi

declarat în 1918 că Ardealul nu ar trebui să se unească cu Ţara! Nu ştiu
de unde a cules domnia sa o asemenea enormitate, pe care nu au
îndrăznit să o formuleze nici Roller, nici scribii dirijaţi ai monografiilor
istorice tipărite de dictatura comunistă! Cred că domnul Băieşu ar fi
trebuit să cunoască, din tot ce s-a scris înainte şi chiar în timpul tiraniei,
puţină istorie adevărată, chiar dacă unele capitole ale trecutului
apropiat nu s-au predat la “Şcoala de Literatură”! Dacă s-ar fi ostenit
să răsfoiască tratatul (tipărit în epoca dictaturii comuniste) scris de
academicianul Ştefan Pascu, ar fi aflat că, în iunie 1892, cu prilejul
Congresului Studenţilor Români, ţinut la Roman, studentul Iuliu Maniu,
trecut clandestin în România liberă, din Transilvania asuprită, a semnat
jurământul că îşi va închina viaţa ţelului suprem de a lupta pentru unirea
Ardealului cu Ţara. Şi de atunci nu s-a abătut de la acest ţel, moştenit de
la generaţiile care s-au stins purtând în suflete chinuite jalea dorului
neîmplinit. Pentru realizarea visului de veacuri al naţiunii române
oprimate a luptat Maniu în Parlamentul de la Budapesta, a respins orice
compromis cu stăpânirea împilatoare, a organizat pe soldaţii români în
armata naţională, a decretat că singurul obiectiv al românilor asupriţi
este “desfacerea totală” de imperiul asupritor şi a organizat, în calitate
de principal artizan al Unirii, plebiscitul de la Alba Iulia, din 1
Decembrie 1918. Unirea s-a făcut fără condiţii, în entuziasmul delirant
al tuturor românilor, şi nimeni nu are dreptul să întineze acest eveniment
crucial. Observ că, în dorinţa de a injuria, domnul Băieşu îşi insultă şi
propriul tată, despre care scrie că era “ţărănist asiduu”. Mă întreb: cum
a putut răposatul aderent al lui Maniu să fie devotat unui om care s-ar fi
opus la unirea Transilvaniei cu România?
3. Domnul Băieşu mai are un dinte contra expatriaţilor politici,
care ar fi revenit “carevasăzicătelea la de-a gata”. Poate că s-au găsit,
dintre aceştia, oameni care nu s-au ridicat la înălţimea obligaţiilor
patriotice impuse de situaţie, dar a-i situa pe toţi sub nivelul polonezilor
şi ungurilor exilaţi şi a-i considera “dezertori politici” însemnează o
dezinformare de rea-credinţă. Se ştie câţi dintre ei au propagat în ţările
străine ideea de libertate şi au dus o luptă neostenită împotriva dictaturii
comuniste. Mă întreb pentru care motiv au fost aleşi membri de onoare ai
Uniunii Scriitorilor români Eugen Ionescu, Emil Cioran, Virgil Ierunca,
Monica Lovinescu? Probabil că nu pentru dezertare de la datorie!
4. O propagandă excesivă şi condamnabilă antrenează pe
neofiţii democraţiei să lovească în unii adversari politici potenţiali ai
confruntării politice în perspectivă. Pentru a distrage atenţia de la

adevăraţii oameni cu vocaţie de a îndreptăţi reproşuri, pocăiţi de ultimă
oră sau camuflaţi în diferite comitete; pentru a feri de incriminări pe
slujitorii dictaturii căzuţi în dizgraţia tiranilor; pentru a acoperi pe cei
care şi-au nenorocit palmele în aplauze bezmetice, vendeta opiniei
publice trebuie savant îndreptată în alte direcţii. Diversiunea momentului
impune să nu se mai caute complicii tiraniei doborâte. Loviturile
“democratice” să se îndrepte spre foştii deţinuţi politici, spre victimele
tiraniei, spre cei care îndrăznesc să spună că nu au avut contingenţe cu
regimul de opresiune. Domnul Băieşu s-a integrat, din păcate, poate că
deliberat, poate că din uşurinţă şi pripeală, în această diversiune.
Invitat în Franţa de primarul Parisului, Jacques Chirac, Corneliu

Coposu se supune unui control medical care nu relevă nici o afecţiune
deosebită.
6 februarie. Înregistrarea ca partid a FSN.
8 februarie. Corneliu Coposu răspunde scrisorii deschise a unui cititor al
ziarului „Adevărul”, care susţine că vechiul Partid Naţional Ţărănesc
impunea, când se afla la putere, apartenenţa la partid pentru ocuparea
unui post oarecare. De remarcat ironia subţire a preşedintelui PNŢCD:
Invocaţi cazul tatălui dumneavoastră, despre care afirmaţi că,

refuzând să adere la partidul nostru, cu zeci de ani în urmă, ar fi fost
obligat să-şi ocupe un loc de muncă în Basarabia. Permiteţi-mi să mă
îndoiesc de veridicitatea acestei afirmaţii. Nu pot să cred că un guvern
ar fi putut să facă ingerinţe asupra unui inginer agricol spre a-l încadra
în post. De altfel, nu înţeleg pentru ce incriminaţi funcţionarea tatălui
dumneavoastră într-o regiune atât de frumoasă şi bogată, unde a avut
fericirea să cunoască pe distinsa şi inegalabila dumneavoastră mamă.
28 februarie. Miting în Piaţa Victoriei, încheiat cu pătrunderea în forţă a

unui grup violent în clădirea guvernului.
15 martie. Înfiinţarea Patidului Unităţii Românilor din Transilvania
(devenit ulterior PUNR).
15-20 martie. Grave incidente între români şi maghiari, culminând cu
evenimentele de la Târgu Mureş.
28 martie. Moartea Doinei Coposu, a doua soră pe care o pierde.
11 aprilie. Regele Mihai este împiedicat de către autorităţile româneşti să
vină în ţară de Paşti.
22 aprilie. În urma unui miting electoral al Blocului Naţional al

Partidelor de Centru (în Piaţa Unirii) şi al PNŢCD (în Piaţa Aviatorilor), o
parte dintre manifestanţi ocupă pe termen lung Piaţa Unversităţii,
denunţând deturnarea idealurilor revoluţiei din decembrie de către
puterea nou instalată.
20 mai. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale sunt câştigate de FSN şi
Ion Iliescu.
Iunie. Luând parte, la Luxemburg, la Congresul Internaţional al
Partidelor Creştin-Democrate, Corneliu Coposu lansează pentru prima
dată ideea unificării forţelor de opoziţie din România.
6 iunie. Declaraţie de presă a lui Corneliu Coposu: Pe 31 mai a.c., în
partidul nostru a fost identificat un grup de tineri care făcuseră mai
multe nereguli de disciplină şi moralitate. Urmarea a fost dizolvarea
grupului şi, în replică, un comunicat prin care Ion Rădoi susţinea că se va
schimba conducerea PNŢCD, după care – cu sprijinul lui Dumitru Dincă
– a blocat, vreme de de câteva ore, intrarea şi ieşirea din sediul partidului.
Acest incident – minor, după cum s-a dovedit a fi până la urmă – a fost
exacerbat de ziarele ostile PNŢCD, care s-au străduit să susţină că în
rândurile acestuia se va produce o scindare de proporţii.
13-15 iunie. În urma acţiunii de evacuare a Pieţei Universităţii, în
Capitală au loc grave incidente soldate cu morţi, răniţi şi zeci de arestaţi.
A treia venire a minerilor în Bucureşti, cea mai gravă dintre toate.
În noaptea de 13 spre 14, în faţa casei familiei Coposu a fost
aruncat un cocteil „Molotov”, după care s-au primit două telefoane: Ca
nişte şobolani o să ardeţi, ticăloşilor! şi Vin minerii, plecaţi de-acasă! A
doua zi, minerii au spart uşa cu o rangă şi au percheziţionat casa.
3 iulie. Regele Mihai devine (în lipsă) membru de onoare al Academiei
Române.
1 decembrie. La prima sărbătorire a noii zile naţionale, discursul lui
Corneliu Coposu este huiduit de către simpatizanţii FSN. Din ianuarie
1990 şi până la stingerea sa din viaţă, Corneliu Coposu a fost considerat
de către toată lumea – adversari şi simpatizanţi – liderul neîncoronat al
întregii opoziţii. Iată câteva din cuvintele lui Corneliu Coposu care au
fost huiduite:
Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de

viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care
nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice,
naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe
drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte

în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni.
15 decembrie. Ia fiinţă Convenţia Naţională pentru Instaurarea

Democraţiei (CNID), leagănul viitoarei Convenţii Democratice din
România (CDR).
25 decembrie. Venit în ţară de sărbători, Regele Mihai este întors de pe
autostrada Bucureşti-Piteşti şi silit să se întoarcă în Elveţia, sub motiv că
ar fi trecut ilegal frontiera (la Otopeni obţinuse o viză provizorie).
1991
Aprilie. Corneliu Coposu este prezent la dezvelirea bustului lui Iuliu
Maniu de la Bădăcin.
13-15 aprilie. La sediul Partidului Social Democrat Român se desfăşoară
a III-a Convenţie a Frontului Democratic Antitotalitar din România. În
legătură cu selecţia candidaţiilor proprii pentru alegerile următoare,
Corneliu Coposu precizează:
S-a hotărât, în principiu, de comun acord, că se va opta pentru

persoana care are vocaţia de a polariza cele mai multe simpatii şi care
prezintă cele mai multe garanţii de seriozitate şi fermitate în lupta
anticomunistă. Hotărârea va aparţine fiecărui partid politic şi va fi luată
la momentul oportun.
6 mai. După convorbirile de la Cotroceni dintre preşedintele Iliescu şi

liderii partidelor din CNID, Corneliu Coposu declară presei:
Am stat de vorbă cu domnul Ion Iliescu, sugerându-i măsurile

care trebuie luate pentru o stabilizare şi normalizare a situaţiei, care sunt
în funcţie de schimbarea guvernului, de schimbarea structurilor
administrative până la nivelul comunelor, pentru ca opinia publică, care
aşteaptă un reviriment, să primească satisfacţie, iar Ţara Românească să
dobândească credibilitatea determinată de un guvern stabil, care să
beneficieze de încrederea străinătăţii.
Iulie. Corneliu Coposu se află în vizită la Versoix, la Regele Mihai.

27 august. Republica Moldova îşi declară independenţa.
27 septembrie. Corneliu Coposu este reales preşedinte al Partidului

Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat. În cuvântul său, spune:
Considerăm că numai poporul suveran are căderea să opteze

pentru sistemul constituţional pe care-l doreşte şi că voinţa lui nu poate
fi suplinită de veleităţile unor potentaţi vremelnici nereprezentativi.
Suntem adepţii reconcilierii naţionale. Urmărim concentrarea tuturor
energiilor româneşti pentru depăşirea solidară a impasului prin care
trece ţara.
28 septembrie. De câteva zile din nou în Bucureşti, minerii terorizează

Capitala şi fac să cadă guvernul Petre Roman. Urmăriţi de scutieri, o
parte dintre mineri pătrund în Teatrul Naţional, unde se desfăşura
Congresul PNŢCD. După discuţii, se permite unei mici delegaţii să intre
în sală pentru a comunica în ce situaţie se află.
26 noiembrie. Se înfiinţează CDR, din partidele componente ale CNID şi
alte formaţiuni din Forumul Democratic Antitotalitar Român.
30 noiembrie. Întrucât un ziar de limbă română din SUA publicase o
presupusă delaţiune a lui Corneliu Coposu despre Alexandru Bratu, Dan
Costescu, de la „Lumea Liberă”, îl contactase telefonic pe Bratu, care
declarase: Nota cu pricina nu-i altceva decât o declaraţie pe care Coposu
a dat-o, pentru că i s-a cerut, dar nu înainte de a vorbi cu mine şi a
stabili împreună, de comun acord, ce şi cum să scrie. Reporterul urma să
se întâlnească în această zi cu Alexandru Bratu, pentru mai multe detalii,
dar află cu stupoare că, în cursul dimineţii, acesta decedase în urma unui
accident de maşină.
1992
9 februarie. Alegerile locale dau câştig de cauză – cel puţin în oraşele
mari – Convenţiei Democratice din România.
25-27 aprilie. Vizita Regelui Mihai în România. Se estimează că la
Bucureşti ar fi ieşit circa un milion de oameni în stradă.
29 aprilie. După Congresul la care Petre Roman câtigase preşedinţia
partidului, FSN se rupe în două: aripa Iliescu înfiinţează Frontul
Democrat al Salvării Naţionale (FDSN, ulterior PDSR), în vreme ce aripa
Roman păstrează vechea denumire (ulterior PD).
August. Suferind, în Elveţia, o hernie inghinală strangulată, Corneliu
Coposu va fi operat în Germania, cu sprijinul doctorului Baican.
Nerefăcut complet, va pleca în SUA, unde era invitat la Convenţia

Partidului Republican.
Am făcut această deplasare în urma invitaţiei autorităţilor de la

Washington şi a Institutului Republican din SUA. Am avut la New York,
Washington şi Huston întâlniri până la cel mai înalt nivel. Am avut o
discuţie lungă şi fructuoasă cu noul secretar de stat american,
Eagelburger, am avut întrevederi cu vicepreşedintele SUA, dl. Quayle, cu
preşedintele Congresului Republican, cu un număr foarte mare de
senatori şi membri ai Congresului american (...) Au afirmat fără
reticenţe dorinţa de a se implica în economia românească şi de a ajuta la
instaurarea democraţiei. Clauza naţiunii celei mai favorizate şi fondurile
pentru România depind de onestitatea şi libertatea alegerilor din ţara
noastră.
Chestionat asupra apropiatului Congres Mondial al Maghiarilor,

de la Budapesta, unde urma să se discute despre Transilvania,
preşedintele PNŢCD spune:
Ca şi cum am face noi, la Budapesta, congres pentru Westfalia!

Cred că nimeni n-a avut năstruşnica idee să-şi închipuie că ar putea
începe o campanie pentru dezlipirea Transilvaniei. Transilvania a fost,
este şi va fi românească, este pilonul unităţii româneşti, şi trebuie să fie
nebun de legat omul care se gândeşte că ar putea fi desprinsă din trupul
ţării noastre.
PNL părăseşte Convenţia Democratică. Partidul Alianţei Civice

cere ca formaţiunile civice (AC şi AFDPR) să nu aibă drept de participare
la decizii, ca preşedinţia CDR – deţinută de Corneliu Coposu – să fie
ocupată prin rotaţie de toate partidele, iar participarea la alegeri să poată
fi făcută şi pe liste separate. Aceste propuneri vor fi reluate în cursul
anilor 1994-1995, când PAC şi PL 93 vor părăsi Convenţia din cauza
neacceptării celor propuse, şi în 1999, când partidele amintite vor reveni
în Convenţie prin absorbirea lor de către PNL.
Corneliu Coposu, membru în Consiliul Uniunii Europene
Creştin-Democrate şi în Internaţionala Creştin-Democrată, participă la
congrese ale partidelor omoloage PNŢCD din Marea Britanie,
Luxemburg, Suedia, Grecia, Franţa şi Elveţia, precum şi la un turneu de
prezentare al candidatului prezidenţial al CDR, Emil Constantinescu, în

Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Germania şi Anglia.
Septembrie. Expoziţie despre “Rezistenţă şi victimele comunismului”,
organizată de Alianţa Civică în “casa arsă” a fostei Direcţii a 5-a a
Securităţii; la deschidere vorbesc Corneliu Coposu, Elisabeta Rizea şi
Ana Blandiana.
27 septembrie. Alegerile parlamentare sunt câştigate de PDSR. Corneliu
Coposu este ales senator, pe listele CDR.
30 septembrie. Camera Reprezentanţilor SUA respinge acordarea clauzei
naţiunii celei mai favorizate pentru România. PDSR susţine că vinovaţi
sunt oameni precum Doina Cornea şi Corneliu Coposu, care “au vorbit de
rău” ţara – de parcă occidentalii ar lua decizii pe baza unor informaţii
indirecte. Sintagma “Coposu e de vină” intră în folclor (va fi folosită, de
pildă, de regizorul Mircea Daneliuc, pe un banner, la lansarea filmului
“Patul conjugal”).
11 octombrie. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale este câştigat de
Ion Iliescu.
Octombrie-noiembrie. Perioadă de conflicte puternice în CDR: PAC
acuză felul în care s-a făcut campania electorală şi cere imperativ lui
Corneliu Coposu să cedeze altcuiva locul la preşedinţia Convenţiei.
Corneliu Coposu demisionează (27 noiembrie), propunându-l pe Emil
Constantinescu, iar PAC şi PL ’93 îi cer acestuia din urmă, în schimbul
acordului, să demisioneze din structurile AC (unde era vicepreşedinte),
pentru a-şi păstra neutralitatea.
23 decembrie. Regele Mihai renunţă la o nouă vizită în România, din
cauza condiţiilor impuse de autorităţi, care îi vor refuza sistematic, în
viitor, intrarea în ţară.
1993
4 ianuarie. În cadrul emisiunii TVR “Prim-plan”, Ion Iliescu îl acuză pe
Corneliu Coposu că ar fi furnizat Statelor Unite argumente împotriva
acordării clauzei. În replică, liderul PNŢCD precizează: pe 7 iulie 1992 a
trimis în America un comentariu critic la adresa Legii electorale. Acest
comentariu a fost publicat în revista Congresului american, folosindu-se
unele dintre argumentele sale în sprijinul tezei conform căreia România
n-ar trebui să i se acorde clauza. În consecinţă, Corneliu Coposu i-a cerut
preşedintelui Iliescu să-şi retragă acuzaţia – lucru care nu s-a petrecut
niciodată.
23 februarie. În urma faptului că în cadrul Uniunii Europene Creştin

Democrate Corneliu Coposu criticase revizionismul maghiar, liderul
PNŢCD este atacat în emisiunea „Panorama” a televiziunii de stat din
Ungaria.
11 martie. Este aproape împiedicat să ajungă la microfonul Camerelor
reunite ale Parlamentului pentru a anunţa moţiunea de cenzură împotriva
guvernului Văcăroiu.
6 iunie. Cele 18 partide şi asociaţii componente semnează Protocolul
privind organizarea CDR.
7 iunie. Corneliu Coposu declară că s-a întâlnit cu Ion Iliescu pentru a
discuta apropiata vizită a lui Daniel Atkinson, preşedintele Comisiei
pentru ţările nemembre ale Adunării Parlamentare a CE, invitat de
PNŢCD pentru a-l convinge de necesitatea admiterii României în acest
for.
8 iunie. Referitor la o eventuală schimbare de guvern, Corneliu Coposu
declară: PNŢCD nu va participa la o coaliţie guvernamentală dacă nu va
avea asigurate pârghiile puterii politice şi posibilitatea de a pune în
aplicare programul său. Nu vrem să facem figuraţie.
10 iunie. Dă publicităţii o declaraţie care acuză tăcerea Occidentului faţă
de arestarea liderului opoziţiei din Serbia, Vuk Draşkovici.
11 iunie. „Procesiunea cuştii” încearcă să atragă atenţia opiniei publice
internaţionale asupra soartei grupului lui Ilie Ilaşcu, patriot din Basarabia,
întemniţat la Tiraspol şi judecat într-o cuşcă. Corneliu Coposu se numără
printre personalităţile politice şi culturale care străbat străzile
Bucureştiului, simbolic, între gratii.
13 iunie. Corneliu Coposu primeşte “Premiul Flacăra”, ca o recunoaştere
a înaltei sale ţinute morale. Diploma, însă, este furată în timpul
festivităţii. O va primi prin poştă, fără explicaţii şi fără numele
expeditorului, o lună mai târziu.
19 iunie. Referindu-se din nou la posibila participare a opoziţiei la
guvernare, Corneliu Coposu precizează: Suntem dispuşi să negociem
tactici şi strategii. Nu suntem dispuşi să negociem principii.
20 iulie-5 august. Corneliu Coposu face un turneu european (Austria,
Germania, Elveţia), invitat de Partidul Popular Austriac, Partidul Creştin
Social Bavarez şi Partidul Creştin Democrat din Elveţia.
Am profitat de ocazie pentru a susţine interesele României de a

intra în Comunitatea Europeană, în Consiliul Europei, şi de a trece cu
succes ultimul examen, din toamnă, de la începutul lui octombrie, pentru
integrarea în instituţiile politice şi financiare europene. În sensul acesta,

am avut un schimb de vederi cu parlamentari din ţările pe care le-am
vizitat şi care ne-au promis, la insistenţele mele, că vor sprijini
solicitările româneşti (...) Sigur că nu puteam veni să combat
argumentele pe care se întemeiază reticenţele lor faţă de România
spunînd nişte neadevăruri. Însă am încercat să le demonstrez că
încadrarea României în instituţiile europene ar prilejui posibilitatea ca,
pe cale de presiuni morale, România să fie ajutată să îndeplinească, la
standard european, clauzele obligatorii pentru această încadrare. Şi aici
au fost de acord cu argumentele mele (...) Este o politică greşită să
conteşti nişte adevăruri pe care occidentalii le cunosc. (s.TCZ) E mai
bine, aşa cum am făcut noi, să solicităm cu insistenţă încadrarea
României în aceste instituţii, luîndu-se angajamentul că, pe parcurs, în
măsura posibilului, se vor îndeplini toate clauzele (...) De aceeaşi
manieră am procedat, de altfel, şi în ce priveşte insistenţele pentru
acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate de către Congresul
Statelor Unite. Şi acolo am cerut, chiar prin scrisori particulare adresate
tuturor congresmenilor pe care i-am cunoscut, nu numai să fie de acord,
dar chiar să susţină acordarea acestei clauze care va fi benefică pentru
interesele poporului român, chiar dacă de pe urma acordării clauzei sau
de pe urma intrării României în instituţiile europene vor bate monedă
domnii de la guvern. Asta e o chestiune secundară.
4 octombrie. Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei aprobă aderarea

României, ca membru cu drepturi depline, la acest organism.
2 noiembrie. Bill Clinton semnează acordarea clauzei naţiunii celei mai
favorizate pentru România.
25 noiembrie. La ora 22.42, programul postului Radio România
Actualităţi este întrerupt pentru a se difuza un comunicat al lui Ion Iliescu
în care se afirmă, între altele: Corneliu Coposu nu mai are curajul de a
recunoaşte public poziţia pe care a adoptat-o în cadrul întâlnirii cu şeful
statului (e vorba de faptul că liderul PNŢCD ar fi apreciat drept
inoportună vizita în România a Regelui Mihai cu ocazia Zilei Naţionale).
30 noiembrie. Discursul lui Corneliu Coposu în şedinţa comună a celor
două Camere ale Parlamentului, dedicată Zilei Naţionale:
Domnilor preşedinţi,
Doamnelor şi domnilor,
Se împlinesc trei sferturi de veac de la Unirea cea Mare.

Rostul aniversărilor este acela de a folosi răgazul care ni se
oferă pentru a ne întoarce o clipă cu gândul spre trecut şi pentru a ne
chibzui cu adâncă înţelepciune viitorul.
Trecutul ne aminteşte de străduinţele inegalate ale înaintaşilor
noştri care, înfruntând obstacole grele şi primejdii de moarte, au înălţat
o ţară mândră, o ţară pe care nimeni nu o va putea înfrânge.
Prin graţia providenţei şi prin vitejia luptătorilor ei am adunat,
din 3 împărăţii cotropitoare, întinderile de moşie strămoşească, pe care
osânda vremii şi întâmplările nedrepte ce ne-au brăzdat istoria vreme de
două milenii le-au desprins samavolnic din ţară.
Frontierele vechi n-au despărţit niciodată sufletul, tradiţia şi
vorba românească. Fiecare palmă de pământ din graniţele României este
a noastră, prin spiritul ei, prin numărul locuitorilor, este a noastră prin
tradiţie, prin izbânzi şi înfrângeri, prin morminte de eroi şi martiri.
Integritatea unui pământ plin de vieţi sacrificate pe altarul
idealului naţional nu se poate negocia. Ştirbirile lui nu sunt şi nu pot fi
veşnice. Stăpânirile şi domniile sunt aşezări vremelnice. Ţara este eternă.
România este eternă şi indestructibilă.
Îndreptăm gânduri evlavioase, pline de gratitudine către toţi cei
care ne-au ajutat în lupta noastră de-a lungul mileniului de năzuinţe ale
poporului român. Sunt marii făuritori ai Unirii: regele Ferdinand, regina
Maria, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Take Ionescu, Nicolae Filipescu,
Ion Mihalache, Vintilă Brătianu, Nicolae Titulescu, mareşalul Prezan,
mareşalul Averescu – din ţara veche; Pantelimon Halippa, Ion Inculeţ,
Constantin Stere – din Ţara Basarabilor; Iancu Flondor, Ion Nistor,
Teofil Sauciuc Săveanu – din Bucovina; Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de
Băseşti, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte, Alexandru
Vaida Voevod, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, patriarhul Miron Cristea,
Cardinalul Iuliu Hossu, Vasile Lucaci, Octavian Goga, Sever Bocu – din
Transilvania.
Ne închinăm la mormintele sutelor de mii de ostaşi căzuţi în
bătăliile drepte ale naţiunii, purtate pentru libertate şi neatârnare.
Istoria românilor este luminată de precursorii Unirii şi de cei
care au aprins flacăra revoluţiilor naţionale, de vlădicii şi cărturarii
noştri, care s-au stins cu jalea dorului neîmplinit, de glorioşii stegari ai
vremurilor noastre, domnitori ca Mihai Viteazul, tribuni ca Tudor
Vladimirescu şi Avram Iancu, iobagi ca Horea şi, nu în ultimul rând, de
eroii Revoluţiei din Decembrie 1989. Ei vor trăi de-a pururi în conştiinţa
noastră, ca îndreptar şi ca binecuvântare.
Urmând pilda înălţătoare a ziditorilor de ţară, suntem datori,
prin înălţarea noastră peste toate vicisitudinile, să ne adunăm cu toţii
frăţeşte şi, desprinşi de prejudecăţi, să întronăm pe toată întinderea buna
înţelegere, sfânta libertate, egalitate şi bunăvoirea tuturor.
Trăiască România!
3 decembrie. La Bucureşti se desfăşoară Conferinţa Uniunii Europene

Creştin-Democratice. În cuvântul său, Corneliu Coposu spune: Procesul
de tranziţie prin care trec toate ţările din Europa Centrală şi de Est
reprezintă tranziţia de la starea care atestă că tot ceea ce nu e explicit
permis a fost interzis – la starea în care tot ceea ce nu este explicit
interzis este permis.
În alocuţiunile lor, Wilfried Martens şi Wim Van Velzen îl
consideră pe Corneliu Coposu un erou.
Una din calităţile speciale ale lui Corneliu Coposu era aceea că
reuşea să comunice pe înţelesul tuturor, simplu şi concis, cu orice fel de
interlocutor, în orice tip de societate. Îmbinând inteligenţa cu moralitatea,
dar şi cu umorul, Corneliu Coposu era un „causeur” care polariza atenţia
tuturor (în domiciliul obligatoriu, de pildă, a devenit imediat „Mecca”
celor din jur, deşi se aflau acolo şi colegi de partid mult mai vârstnici).
Ziariştii ştiu foarte bine că – spre deosebire de alţi lideri politici –
Corneliu Coposu putea fi deranjat, fără să se supere, la orice oră din zi şi
din noapte, inclusiv acasă, şi nu refuza vreodată să stea de vorbă cu
cineva. Multe dintre interviuri le-a acordat noaptea – de altfel, nu prea
ajungea acasă înainte de ora 23 şi nu se culca decât după 1-2, deşi se
trezea în zori, pe la 6.
8-10 decembrie. Corneliu Coposu participă, la Bruxelles, la Congresul al
X-lea al Partidului Popular European, despre care va declara:
Vreau să subliniez două lucruri. Mai întîi, prezentarea pe care

am ţinut-o în cadrul acestui congres în sprijinul patrioţilor români de la
Tiraspol. Este semnificativ anunţul pe care preşedintele PPE, Wilfried
Martens, l-a făcut de următoarea manieră: “Un reprezentant autentic al
poporului român face apel la Congres pentru solidarizare în tendinţa de
a amortiza un abuz absolut intolerabil care se întîmplă într-o provincie
românească.” Ce este important aici este sublinierea apartenenţei, cel

puţin spirituale, a Basarabiei la ţara românească. În al doilea rînd,
faptul că personalităţi de mare prestigiu participante la acest congres
internaţional, şi enumăr pe Valery Giscard d’Estaig, pe cancelarul
Helmut Kohl, şapte prim-miniştri, miniştrii de externe ai 20 de ţări, şefii
opoziţiei din toată Europa, şi-au luat angajamentul, pe care l-au pus
imediat în aplicare, de a trimite telegrame de protest la Moscova, Kiev şi
la Chişinău, pentru salvarea lui Ilaşcu şi eliberarea patrioţilor români.
Cu aceaşi ocazie, Corneliu Coposu lansează propunerea ca

România să se bucure de prioritate şi să fie primul dintre statele ex-
comuniste care să beneficieze de protecţia şi de asigurarea securităţii
naţionale şi a frontierelor de către NATO.
9 decembrie. La Tiraspol, Ilie Ilaşcu este condamnat la moarte.
24 decembrie. În „Tineretul Liber”, Corneliu Coposu apreciază că
„Războiul rozelor” (PDSR-PD – n.TCZ) e doar o spălare a rufelor în
familie (...) impresia mea e că aceste contradicţii dintre ei se opresc la un
anumit nivel, peste care nici unii nici ceilalţi nu trec.
1994
3 ianuarie. Corneliu Coposu îi adresează preşedintelui Iliescu o scrisoare
prin care îl invită să nu promulge legea privind abilitarea guvernului de a
emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare, chiar dacă aceasta va fi
acceptată de Curtea Constituţională. Legea a fost promulgată.
14 ianuarie. Declaraţie comună a CDR şi PD (FSN), care îşi afirmă
disponibilitatea de a guverna.
24 ianuarie. O delegaţie a PNŢCD condusă de Corneliu Coposu pleacă
într-un turneu european, pentru întâlniri cu Partidul Popular Austriac, cel
Bavarez şi cel Elveţian. În finalul acestui periplu, Corneliu Coposu îl
vizitează la Versoix pe Regele Mihai.
26 ianuarie. România este primul stat care semnează Parteneriatul Pentru
Pace cu NATO.
21-23 februarie. În intervenţia sa, în cadrul simpozionului despre
Parteneriatul Pentru Pace, cu tema “Rolul NATO în menţinerea păcii”
(organizat de Fundaţia Hans Seidel şi PNŢCD), Corneliu Coposu spune:
Prăbuşirea comunismului a surprins Occidentul nepregătit, dezorientat,
ca înainte de cel de al doilea război mondial. Reacţiile la semnalele
noastre de alarmă sînt slabe.
28 februarie. Alegerile parlamentare de la Chişinău sunt câştigate de

Partidul Democrat Agrar din Moldova, ostil reunificării.
8 martie. Adrian Păunescu afirmă în plenul Senatului că liderul PNŢCD
a fost informator al Securităţii după eliberarea sa din închisoare. La prima
sa apariţie în faţa Parlamentului, directorul SRI, Virgil Măgureanu, va
dezminţi acest lucru, arătând că e vorba de declaraţii care erau obligatorii
pentru foştii deţinuţi politici şi care – în cazul lui Corneliu Coposu – nu
conţineau informaţii de natură să aducă prejudicii vreunei persoane. Întrun
interviu din cotidianul „Libertatea”, după ce rememorează pe scurt
avatarurile sale şi ale familiei, Corneliu Coposu conchide:
Dacă în aceste împrejurări, cineva poate trage concluzia că aş fi

putut colabora cu Securitatea cred că nu poate fi vorba decât de un caz
clinic. Sunt întrebat de cititorii dv. de ce nu am reacţionat la acţiunea
concertată de defăimare, insultă, calomnie? Pentru că m-aş degrada
intrând în polemică cu nemernicii şi mişeii care şi-au făcut profesiune de
mercenari ai unor cauze pierdute şi care s-au pretat la acţiunea de
terfelire, dirijată în mod centralizat, împotriva persoanelor incomode
puterii politice. Activitatea acestora nu poate fi tratată decât cu dispreţul
pe care-l merită netrebnicii şi ticăloşii. Nu oricine este dispus să
combată trivialitatea şi vulgaritatea. Ce-aş fi putut să le răspund celor
care m-au acuzat că am împuşcat ţărani în răscoalele de la 1907 sau că
sunt vinovat de represiunea de la Lupeni din 1929? Calomniatorii nu s-
au obosit să se informeze că în 1907 Ardealul, patria mea, era încorporat
în Monarhia Habsburgică (iar Corneliu Coposu nu se născuse încă! –
n.TCZ) şi că în timpul grevei de la Lupeni aveam doar 15 ani”.
10 martie. Ziarul „Vremea” publică “Turnătoriile lui Corneliu Coposu”,

în care sunt incriminate presupuse delaţiuni ale acestuia către Securitate.
În aceeaşi zi, la conferinţa de presă a PD, George Stancov spune: Virgil
Măgureanu a declarat sub prestare de jurământ, în faţa Comisiei
parlamentare de anchetare a mineriadei din septembrie ’91, că atacurile
la adresa lui Corneliu Coposu jignesc un martir al poporului român.
29 martie. Virgil Măgureanu declară presei: Toate referirile la activitatea
de informator a domnului Corneliu Coposu sînt gratuite.
10 aprilie. În plenul Senatului, răspunzând interpelării lui Constantin
Ticu Dumitrescu, Virgil Măgureanu arată că documentele care par să-l
incrimineze pe Corneliu Coposu sînt nerelevante, întrucât foştii disidenţi

dădeau declaraţii, nu note informative.
28 aprilie. În cadrul unei mese rotunde organizate de ziarul „Cotidianul”,
la care au participat şi Petre Roman, Dinu Patriciu şi Virgil Măgureanu,
Corneliu Coposu spune:
Regimul comunist, prelungit în România vreme de patru decenii

şi jumătate, a avut ca principal efect nociv asupra populaţiei din ţară
imprimarea complexului relei credinţe, complexul minciunii. Este foarte
greu pentru persoane care s-au născut, au trăit şi au exercitat profesiuni
în comunism să se emancipeze de această concepţie (...) Acestui fapt se
datoreşte şi încercarea de culpabilizare generală pe care o imprimă şi
caută să o lărgească puterea politică, pentru a solidariza în răspundere
pe toţi cei patru milioane de foşti membri ai PCR, care nu au altă vină
decît aceea a pragmatismului care i-a determinat să opteze pentru
înscrierea în PCR, unde erau simpli cotizanţi (...) Această campanie a
avut un obiectiv precis, pe care l-a dus la finalizare, şi anume terorizarea
foştilor membri ai PCR şi îndrumarea lor la solidarizarea cu cele câteva
sute de nemernici care s-au făcut vinovaţi de crime, de dezastrul ţării, de
torţionări şi de sprijin activ al dictaturii comuniste (...) După ce nişte
oameni care în primele momente postrevoluţionare s-au ascuns de furia
mulţimii, o dată cu consolidarea puterii criptocomuniste a celor care au
confiscat din mâna generaţiei tinere revoluţia şi s-au prezentat ca
„emanaţi” ai acestei revoluţii, o dată cu consolidarea puterii lor politice,
au scos capul rând pe rând şi se manifestă prin nostalgia faţă de trecut,
pe de o parte, pe de altă parte prin încercarea de demolare a democraţiei
incipiente şi de organizare sistematică a unei campanii de calomnii
împotriva celor care au fost victimele persecuţiei comuniste în trecut şi
care continuă să fie victimizate de către nişte oameni lipsiţi de statură
morală şi care, pentru a-şi diminua răspunderea pentru crimele şi
vinovăţiile majore pe care le-au acumulat în timp ce au servit dictaturile
anterioare, sigur că împroaşcă cu noroi pe toată lumea. Eu, personal, am
reacţionat printr-un total dispreţ, fără să mă angajez într-o polemică,
care m-ar degrada, cu oameni lipsiţi de răspundere şi care au colaborat
efectiv la dezastrul ţării.
31 mai. Întors de la Paris, unde se întâlnise cu diaspora românească,

Corneliu Coposu declară ziarului „Ora”: PNŢCD este împotriva actualei
Constituţii, deşi o respectă şi că, dacă va veni la putere, va propune

reinstaurarea monarhiei.
Iulie. După o suită de viroze respiratorii îngrijorătoare, Corneliu Coposu
se supune unui control care relevă existenţa unei pungi de puroi la
plămânul drept. Este operat în Germania, intrevenţie încheiată cu succes.
Controalele ulterioare vor confirma reuşita operaţiei. Din cauza
afecţiunilor pulmonare, Corneliu Coposu este silit să renunţe brusc şi
total la fumat.
Octombrie. Corneliu Coposu urmează, în Germania, un tratament
recuperatoriu după operaţie. Starea post-operatorie este bună dar, la
sfârşitul lunii, se declanşează o Zona Zoster la mâna dreaptă, care va
amâna întoarcerea în ţară.
8 noiembrie. În timp ce liderul PNŢCD se afla în Germania la tratament,
Ion Raţiu declară săptămânalului „Expres Magazin”: Dacă preşedintele
Corneliu Coposu e patriot, va lăsa locul unui om mai energic. În aceeaşi
perioadă, ziarul „Dimineaţa” publică articolul “Operaţiunea învierea
mortului”, referitor la Corneliu Coposu.
18 noiembrie. Corneliu Coposu revine în ţară după patru luni de
tratament medical (inclusiv operaţie de neoplasm) în Germania: M-am
întors acasă cu dorinţa de a pune umărul pentru instaurarea democraţiei
şi pentru dărîmarea Guvernului. Îi dezamăgesc pe cei care au crezut că
au scăpat de mine. Lui Ion Raţiu îi spune: Iancule, iartă-mă că n-am
murit!
24 noiembrie. După ce eşuaseră demersurile lui Corneliu Coposu către
Ion Iliescu pentru a se permite intrarea în ţară a Regelui Mihai (inclusiv
în varianta în care se evita ziua naţională), 24 noiembrie a fost stabilită ca
dată limită până la care CDR aştepta un răspuns oficial. Întrucât acesta nu
a venit, Corneliu Coposu decide să întrerupă orice legături directe cu Ion
Iliescu.
5 decembrie. Corneliu Coposu declară cotidianului „Ziua”: Partidul de
guvernămînt se va spulbera în momentul în care va părăsi puterea.
6 decembrie. Reprezentanţii Partidului Conservator din Marea Britanie
care îl vizitează declară: Suntem bucuroşi să-l vedem pe domnul Coposu
din nou la treabă.
10 decembrie. Corneliu Coposu pleacă din nou în Germania, pentru
analize, până pe 14 decembrie.
23 decembrie. Proaspăt instalat, noul ambasador al SUA, Alfred Moses,
îl vizitează pe Corneliu Coposu la sediul PNŢCD.
26 decembrie. Ion Iliescu susţine, în faţa Comisiei parlamentare de

cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, că o delegaţie a PNŢCD
s-a prezentat în primele zile ale revoluţiei la Ambasada URSS. În
realitate, asemenea vizite protocolare au avut loc în ianuarie, şi anume la
ambasadele tuturor marilor puteri: SUA, Franţa, Marea Britanie, URSS.
Corneliu Coposu va aştepta zadarnic scuze pentru această dezinformare,
refuzând să mai meargă la Cotroceni.
1995
24 ianuarie. Despre problema maghiară, Corneliu Coposu declară
„României libere”: Nu cu urlete, ci prin dialog raţional îi poţi convinge
pe maghiari de netemeinicia unor revendicări.
28 ianuarie. Comentariul lui Corneliu Coposu la acţiunea procurorului
Vasile Manea Drăgulin, care declanşase acţiunea de reabilitare şi achitare
a sa: N-am cerut, nici nu mă interesează. De fapt, n-are cine să mă
reabiliteze. Mai degrabă eu ar trebui să reabilitez pe o mulţime.
Februarie. Analizele medicale repetate continuă să ateste o stare bună de
sănătate. Vor urma însă două viroze care agravează brusc starea sănătăţii
lui Corneliu Coposu.
Între timp efectuează un nou turneu american, în cadrul căruia
participă la micul-dejun spiritual (Prayer Breakfast) oferit de preşedintele
Bill Clinton şi poartă discuţii cu un mare număr de congresmeni
americani, dar şi personalităţi politice europene: Lordul Ashborn şi
Lordul Griffith, invitaţi din partea Camerei Comunelor, respectiv Camera
Lorzilor, dl. Lane, preşedintele Confederaţiei Sindicale a Transporturilor,
David Funderburk, fost ambasador al SUA la Bucureşti, John Aschroft,
senator, fost guvernator de Missouri, senatorii Wolf şi Smith etc. Cum
tocmai se dezbătea în Congresul american Legea 57, privind securitatea
SUA, care – la punctul 6, articolul 11 – enumera statele care trebuie
ajutate pentru a întări echilibrul mondial (grupul de la Vişegrad, ţările
baltice şi Ucraina), Corneliu Coposu insistă pe lângă senatorii cu care stă
de vorbă ca şi România să fie nominalizată în această listă. De asemenea,
vizitează Muzeul Holocaustului, unde constată cu regret şi indignare că
sunt preluate datele furnizate de regimul comunist, informaţii care
denaturează realitatea: abia opt români sunt menţionaţi (...) Bineînţeles
că erau puse în contul României şi victimele hitlerismului, din
Transilvania de pildă, din perioada ’40-’44, cât a fost sub ocupaţie
maghiară.
7 februarie. Se întoarce din SUA.

14 februarie. La sediul organizaţiei „21 Decembrie”, Corneliu Coposu
oferă o recepţie în onoarea oamenilor de cultură. Primele sale cuvinte
adresate oaspeţilor sunt: Apa trece, pietrele rămân.
Martie. Efectuează o nouă vizită în SUA (la invitaţia Congresului) şi în
Germania.
13 martie. Corneliu Coposu se întoarce în ţară, anunţând că primul
ministru al landului Saxonia, dl. Bidenkoff, i-a promis să susţină un
program de ajutorare a economiei româneşti.
Mai. Este numit Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze, distincţie pe care
o va primi la Bucureşti, în octombrie.
15 mai. Aflat în vizită la Bucureşti, preşedintele Germaniei, Roman
Herzog, se întâlneşte cu Corneliu Coposu şi acceptă cu entuziasm
propunerea acestuia de mărire a numărului de burse acordate studenţilor
români, ca şi aceea de susţinere a integrării României în NATO.
Iunie. Pentru prima dată, analizele medicale relevă existenţa unor noduli
pulmonari, dar nu la plămânul drept, operat în 1994, ci la cel stâng.
Urmează un tratament care pare să dea rezultate bune, dar o nouă răceală
va agrava situaţia.
8-22 iunie. Corneliu Coposu efectuează o vizită de două săptămâni în
Bavaria, la invitaţia primului ministru al landului.
August. Se află din nou la tratament în Germania, găzduit de doctorul
Mihai Baican, la Wikenberg. După tratament, are o serie de întâlniri
politice cu lideri creştin-democraţi din landurile Bavaria şi Saxonia şi cu
românii din diaspora germană.
3 septembrie. Corneliu Coposu participă, vreme de 7 ore, la şedinţa
Comitetului lărgit de conducere al PNŢCD. Pentru prima dată, intuind
probabil criza de timp în care intrase, impune schimbări radicale în
structurile PNŢCD. De asemenea, este tulburător să constatăm că nu
foloseşte persoana întâi plural atunci când spune: Dacă nu veţi reuşi să
cîştigaţi alegerile, aveţi „şansa” să trăiţi încă zece ani sub comunism,
adăugând că Nimeni nu este indispensabil în PNŢCD, indispensabilă e
doar valoarea şi că Mandatul lăsat de Maniu – să nu laşi partidul să
moară – a fost îndeplinit. O piatră luată de pe inimă, în ultimul său
discurs politic.
8 septembrie. Într-un interviu din „Ziua”, Corneliu Coposu pronosti-
chează că în alegerile legislative din 1996 Convenţia va obţine majo-
ritatea relativă, cu circa 30%, iar PDSR – 25% din voturi. Părerea mea
este că o organizare ideală a alegerilor pentru doborârea cripto-
comunismului ar fi alinierea Opoziţiei le un singur nivel, cu un singur

candidat (la Preşedinţie – n.TCZ) şi o singură listă.
18 septembrie. Se întâlneşte cu Patriarhul României, despre care declară
că i-a lăsat o impresie excelentă, aceea a unui om înţelept, echilibrat, cult
şi foarte dispus la dialog (...) S-a mirat de bucuria fruntaşilor Uniunii
Europene Creştin-Democrate, pe care i-am tălmăcit-o eu, pentru
prezenţa partidelor din ţările ortodoxe (în Uniune – n.TCZ) (...) În
partidul nostru există cîţiva fruntaşi care, cu toată interdicţia mea, au
încercat să promoveze confesionalismul de partid. Or, partidul nostru nu
este exponentul unei confesiuni, în speţă cea greco-catolică. Toată lumea
ştie că această confesiune a fost nedreptăţită, şi noi suntem de acord cu
repararea nedreptăţilor, dar nu suntem exponenţii acestui cult.
19 septembrie. În „Cronica Română”, Corneliu Coposu apreciază că
radicalizarea UDMR este regretabilă, făcând ca dialogul cu Uniunea să
devină imposibil.
2 octombrie. O declaraţie din „Curierul de Argeş” care dă măsura
presupusei înverşunări de care l-au acuzat unii adversari politici:
Cel mai important eveniment (al perioadei respective – n.TCZ)

este plecarea lui Iliescu la New York. Sigur, ne bucură că s-a obţinut în
sfârşit această invitaţie, chiar dacă este de gradul IV, pentru că aşteptăm
de la ea ameliorarea relaţiilor cu SUA şi anumite beneficii, între care şi
deblocarea fondurilor care ne sunt promise de către Banca de Investiţii şi
fără de care economia românească e blocată.
6 octombrie. În numele preşedintelui Jacques Chirac, Corneliu Coposu

este decorat de către Bernard Boyer, ambasadorul Franţei la Bucureşti, cu
Legiunea de Onoare, în gradul de ofiţer. Dintre români, doar Vintilă
Brătianu, Eugen Ionescu şi Ion. I.C. Brătianu au mai primit această înaltă
distincţie. Contrar uzanţelor, decoraţia a fost acordată la Bucureşti, în
urma rugăminţii lui Corneliu Coposu, care a dorit să devină ofiţer al
Legiunii de Onoare în mijlocul compatrioţilor săi. În discursul rostit cu
acest prilej, Bernard Boyer a spus, între altele:
N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al
armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut
nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat
pretutindeni (...) Într-o zi, fără a-l căuta, aţi întîlnit destinul, sub o formă
pe care o îmbracă frecvent de cînd cunoaştem istoria, şi aţi reacţionat la
fel cu alţi câţiva oameni care au întâlnit acelaşi destin: Iosif, care refuză
să recunoască divinitatea faraonului, personajele tragediei greceşti, care
refuză să accepte injustiţia, sau primii creştini, care refuză sacrificiul
pentru împărat (...) Destinul pe care l-aţi întâlnit a fost cu siguranţă unul
din cele mai redutabile care ar putea să apară în calea unui om, pentru
că stalinismul, în forma lui cea mai sinistră, a adăugat la suprimarea
victimelor plăcerea perversă a înjosirii preliminare (...) Dumneavoastră
aţi spus „Nu”. Aceasta v-a costat foarte scump: 17 ani de detenţie,
marcaţi de rele tratamente şi presiuni de tot felul, urmaţi de un regim de
supraveghere. Aţi lăsat acolo cei mai buni ani ai vieţii, dar aţi câştigat
ceva ce numai câţiva oameni pot aprecia: respectul faţă de sine şi faptul
de a putea fi în acord total cu propria conştiinţă. Era normal ca după
Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (...) pentru care sunteţi un punct
de referinţă (...) Putem gândi, dar nu am avea dreptate, că purtarea dv. şi
a unora dintre prietenii dv. este, pentru cei care nu au avut ocazia să
treacă prin ceea ce aţi trecut, un fel de reproş în viaţă. Eu cred că este
exact contrariul (...) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni,
România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi
orice ar fi făcut, se recunosc în dumneavoastră.
Corneliu Coposu a declarat: Sunt recunoscător guvernului

francez pentru aprecierea modestei mele activităţi şi voi căuta să
corespund tuturor argumentelor pe care se întemeiază această decoraţie
franceză. Ceremonia a fost urmată de o recepţie la Casa Oamenilor de
Ştiinţă.
21 octombrie. Ultima apariţie în public a lui Corneliu Coposu are loc la
Conferinţa Naţională a Femeilor din PNŢCD.
20 octombrie. Deşi starea sănătăţii sale se agravase, refuză să se
interneze, preferând să aştepte sosirea în ţară a doctorului Mihai Baican
(fiul unui prieten din tinereţe). Pe 10 octombrie ar fi trebuit să fie la
Wilkenberg, pentru controlul periodic, dar nu s-a mai putut pune
problema unei deplasări.
30 octombrie. Se simte atât de rău încât surorile sale şi dr. Maria Cristina
Moisin îl duc de urgenţă la Spitalul Filaret, unde se constată pierderea
cunoştinţei (sufocare produsă de insuficienţa respiratorie). Este transferat
la Spitalul Municipal, la Reanimare. Recăpătându-şi cunoştinţa, Corneliu
Coposu spune celor din jur: Gata, trebuia să vină şi momentul ăsta. Numi
mai faceţi nimic. Se instituie o comisie multidisciplinară, condusă de
directorul spitalului, Sorin Oprescu, care – vreme de 11 zile – va încerca

tot ceea ce era omeneşte posibil pentru a-l ţine în viaţă.
1 noiembrie. Printre cei care îl vizitează la spital se numără şi Virgil
Măgureanu.
11 noiembrie. Corneliu Coposu se stinge din viaţă. Decesul se
înregistrează la ora 9 şi 22 de minute, prin deteriorarea progresivă a
funcţiilor vitale, determinată de boala de bază: neoplasm pulmonar
drept, operat în 1994 (lobectomie medie şi inferioară) şi recidivat,
metastaze multiple, insuficienţă cardio-respiratorie severă.
La catafalcul său aveau să vină, vreme de trei zile, zeci de mii de
oameni, şirul acestora întinzându-se pe câteva sute de metri.
Consiliul local al municipiului Bucureşti declară zi de doliu în
Capitală.
14 noiembrie. Ceremonia funerară a scos aproape tot Bucureştiul în
stradă, dar înmormântarea – la Cimitirul Bellu catolic – s-a desfăşurat cu
discreţie, conform dorinţei familiei. O confuzie din timpul vieţii se
perpetuează şi după moarte: pe cruce este înscris, eronat, 1916 drept an al
naşterii, în loc de 1914.
Chiar şi în această tragică împrejurare, autorităţile române au
interzis din nou intrarea în ţară a Regelui Mihai.
La scurt timp după dispariţia lui Corneliu Coposu, în rândurile
opoziţiei, s-au reaprins luptele de orgolii, care, în ciuda câştigării
alegerilor, un an mai târziu – sau poate tocmai de aceea! – aveau să ducă
la pulverizarea Convenţiei, drept care CDR plus PD au rămas la putere un
singur mandat, deşi ajunseseră acolo pe valul unor frustrări populare
uriaşe şi al unei încrederi aproape necondiţionate.
Mai mult decât atât, la scrutinul din 2000, PNŢCD rămâne în
afara Parlamentului, lucru fără precedent în lunga sa istorie – în
perioadele de democraţie, fireşte. La conducerea tărăniştilor îşi succed,
într-un balet politic din care nu se mai înţelege nimic, Ion Diaconescu,
Andrei Marga, Victor Ciorbea, Gheorghe Ciuhandu. Ultimul dintre
aceştia propune şi obţine schimbarea numelui partidului – demers
disperat, rămas fără vreun efect palpabil. La un deceniu după moartea
Seniorului, partidul pe care îl făcuse să renască misterios, îndeplinind
testamentul moral al lui Maniu, nu mai există.
2000
15 noiembrie. Juriul UNESCO, avându-l ca preşedinte pe acad. Nicolae
Cajal, decernează Memorialului de la Sighet şi colecţiei “Analele Sighet”
Premiul pentru toleranţă interetnică şi interconfesională „Corneliu

Coposu”. Premiul este înmânat de Laurenţiu Ulici (ultima apariţie
publică a scriitorului, care avea să moară în chip tragic).
2004
14 noiembrie. La Blaj, la finalul Liturghiei arhiereşti celebrate în
Catedrala Mitropolitană “Sfânta Treime”, Înaltpreasfinţia Sa Mitropolitul
Lucian Mureşan celebrează un parastas de pomenire a lui Corneliu
Coposu. Alături de numeroasa asistenţă sunt de faţă Gheorghe Ciuhandu
şi Vasile Voicu Bora – preşedintele, respectiv vicepreşedintele PNŢCD,
Simion Băcilă, primarul municipiului, împreună cu viceprimarul, alte
oficialităţi. Înaltul Ierarh spune: “Celebrăm astăzi parastasul de pomenire,
la nouă ani de la trecerea din lumea aceasta la Tatăl cel ceresc, a unui
vrednic fiu al poporului român şi al Bisericii Române Unite cu Roma:
Corneliu Coposu. A trebuit să treacă din lumea aceasta pentru ca toţi,
chiar şi adversarii de altădată, să-i recunoască virtuţile, să se încline în
faţa staturii unui vrednic bărbat care nu şi-a trădat crezul, nici cel creştin
şi nici cel politic, chiar dacă a trebuit să îndure chinuri cumplite. Şi acum
îmi aduc aminte cu mare emoţie de ziua înmormântării, când, în inima
Capitalei ţării noastre au răsunat puternic dulcile şi caldele cântări de
înmormântare, aşa cum le-a cântat şi le cântă Biserica noastră (…)
Statura demnă a lui Corneliu Coposu se impune ca un exemplu de urmat
nu numai pentru orice cetăţean al acestei ţări ce-şi tot testează, de ani şi
ani, liderii «aleşi» pentru o viaţă mai bună şi mai demnă, cât mai ales
pentru omul politic al zilelor noastre, care, cu orice preţ, trebuie să
promoveze principiile moralei creştine, într-o Europă în care creştinismul
a contribuit la înrădăcinarea acestor valori.”
2005
7 iunie. În celula nr. 2 din fostul Penitenciar politic Râmnicu Sărat, unde
a fost închis Corneliu Coposu, este lansată lucrarea “Experimentul
Râmnicu Sărat”, semnată de ziaristul Dorin Ivan. Autorul prezintă
“infernul care a funcţionat în acest penitenciar după înfrângerea revoluţiei
din Ungaria”. Deşi în anul 1999 Consiliul Judeţean Buzău a declarat
fostul penitenciar drept monument istoric, Fundaţia Corneliu Coposu nu
a reuşit încă să-l recupereze de la actualul proprietar, o firmă privată,
clădirea construită la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind în prag de

prăbuşire.
Un tezaur pe hârtie
Pe faţă scrie Caiet. Pe liniile punctate, o mână caligrafică a

aşternut Aforisme şi cuvinte potrivite (extrase). Pe spate: F.M.C.
STĂRUINŢA – Bucureşti, Tip IV – 48 file velină (sic!) – STAS 2019-56,
lei 1,10, XI-66. (noiembrie 1966?) Totul sub un desen cu trei copilaşi care
ridică pancarte pe care sunt scrise numele revistelor preferate: Arici
Pogonici, Luminiţa, Cravata Roşie.
Sunt trei asemenea caiete – ale căror aspect grafic variază de la
unul la altul – plus câteva zeci de file disparate.
Însemnările lui Corneliu Coposu. Jurnalul i-a fost confiscat de
către Securitate şi doar câteva dintre paginile lui se regăsesc în dosarele
din Arhiva SRI. Dar aceste caiete au rămas, miraculos, în posesia
familiei. Atunci când surorile Seniorului mi-au îngăduit să iau acasă
paginile ordonat scrise, nu mi-am crezut urechilor. În acelaşi timp, m-am
simţit apăsat de o răspundere sufocantă.
Felul în care Coposu a reuşit să aştearnă pe hârtie critica

societăţii comuniste este sclipitor. Iată, de pildă, reproducerea unui
fragment din presa occidentală:
Castele privilegiate ale conducerii şi birocraţia de stat au luat

locul vechilor clase exploatatoare, al proprietarilor funciari şi al
capitaliştilor. Noii stăpîni ai ţării înoată în opulenţă şi nesocotesc
poporul căruia nu pot şi nici nu vor să-i cunoască şi să-i amelioreze
suferinţele. Drepturile democratice cele mai elementare sînt inexistente.
Nici o urmă de viaţă politică sau de alegeri libere. Se votează obligatoriu
pentru candidaţii numiţi. Grevele sînt interzise. Sindicatele sînt în
serviciul statului. O cenzură absolută sufocă orice libertate de
exprimare. Se difuzează doar informaţii conforme cu interesele unei
propagande mincinoase. Drepturile fuindamentale ale omuli sînt călcate
în picioare. Disidenţii, neconformiştii, religioşii putrezesc în puşcării şi
lagăre. Libertăţile elementare de gîndire şi creaţie sînt refuzate
intelectualilor şi artiştilor.
Până aici – suficiente temeiuri pentru mari necazuri, în cazul în

care Caietul ar fi fost descoperit de către Securitate. Dar mai urmează o
propoziţie:
Acesta este tabloul sumbru al situaţiei din Chile.
În numeroase locuri apar, obsedante, imagini din închisoare,

punctate de superbe metafore, precum: Cei mai mulţi îşi petrec zilele ca
rentieri ai memoriei, trăind din amintirile agonisite, dar şi de dezvăluirea
amuzată a unor „perle”: Cauza morţii: a încetat din viaţă. Serg. Maj.
Mustăciosu.
Majoritatea notelor sînt fulguraţii de cîteva cuvinte: imagini
(Surîs bogat în dinţi), idei (Ura se combate prin toleranţă), descrieri
(Legat cu făgăduinţa de a nu uita niciodată) care îi aparţin în mod
evident lui Corneliu Coposu. Acolo unde este vorba despre un citat, sursa
este precizată, cel puţin pentru cele de dimensiuni mai mari. Textele
aparţinând unor autori străini sunt reproduse, majoritatea, în traducere,
dar câteva sunt în franceză, germană, engleză, latină şi chiar greacă. Între
paginile Caietului se găsesc şi câteva file desprinse din diferite cărţi,
precum Extrait du journal de N. S. Roubachof (jurnal de închisoare). Mai
este citat pe larg Alvin Toffler.
Cu sarcasm, probabil şi cu un soi de curiozitate ştiinţifică,
Seniorul colectează şi capodoperele lingvistice ale vremii, de pildă o listă
de Expresii frumoase: ctitor de epocă istorică, întemeietor de ţară pe
rosturi noi, dinamizator al virtualităţilor creatoare, demiurgul României
noi etc., alături de însemnări care trebuie să fi zăpăcit de tot securiştii,
precum: Activitate neobosită: Tov. Ceauşescu a făcut între 1965-1977
vizite de prietenie în 64 de ţări; s-a întîlnit cu şefi de stat şi guvern din 99
de ţări; a avut convorbiri cu peste 300 de delegaţii; Doctor Honoris
Causa a 11 universităţi.
În Caiete, care par a fi organizate după un anumit sistem şi cu
anumite intenţii, care vor rămâne în veci necunoscute, mai găsim o listă a
Curentelor sociale contemporane, Expresii din România Literară (şi nu
numai), liste cu titluri de cărţi (de citit?), pseudonime ale unor colegi de
suferinţă din închisori, o listă de membri marcanţi ai PNŢCD, o
bibliografie dedicată acordurilor postbelice internaţionale şi... un scenariu
de scurt-metraj! În acesta, fără titlu, o primă secvenţă de film mut cu
efecte sonore este urmată de o secvenţă în color, sonorizată, cu dialoguri.
Povestea: în prima variantă, oamenii (dintr-un autobuz) se comportă
minunat de civilizat, în a doua – care dezvăluie că prima a fost visul unui

personaj – se îmbrâncesc, se înjură şi ţipă „Avansaţi inainte!”... Final: La
a doua staţie, călătorii care vor să coboare trebuie să escaladeze pe cei
care blochează uşa şi ies din autobuz şifonaţi, semi-dezbrăcaţi...
Unele însemnări sînt tulburătoare tocmai prin laconismul lor

indescifrabil. Deseori este vorba despre un singur cuvînt, notat pe un colţ
de hîrtie ruptă. E limpede că pentru C.C. trebuiau să fie punctele de
pornire ale unor texte care n-au mai fost scrise:
secoritate (sic!)
rezultate dezamăgitoare
anti-justiţie anul 1947
potenţial de nelinişte socială
despersonalizare
colectivizare
consum fizic nervos
privaţiuni de tot felul
lipsa de perspective
elucidarea petelor albe din istorie
abjecţia
tensiunile sociale la paroxism
refuzul dialogului
Iată câteva alte fragmente din acest tezaur pe hârtie:

 Nimeni nu scapă de frică. Frica poate fi nu numai un
sentiment, dar şi o instituţie. Ea reglementează raporturile dintre oameni
şi instituţiile învestite cu atributele puterii.
 În orice impostură rămâne ceva autentic.
 Teroriştii de extremă dreapta au măcar scuza de a acţiona
conform cu doctrina lor. Teroriştii de extremă stînga nu au această scuză
(Maurice Duverger).
 Timpul e cea mai lungă distanţă între două locuri (Tenessee
Williams).
 Nu poţi să explici cît de mult ne-am dus dorul. Iubiri ca ale
noastre nu se află pe lume.
 Plecînd spre nu ştiu unde, cu valize grele de vise.
 N-am fost în viaţă ce am vrut să fiu. N-am fost decît ce sînt:
ceva prea devreme şi ceva prea tîrziu.
 Aplecat peste o balustradă ideală din spaţiile interplanetare.
 Vîrsta te face să nu mai fii o cauză, ci un efect.

 Robii de bunăvoie produc mai mulţi tirani decît cîţi robi de
bunăvoie produc tiranii (Mirabeau).
 În viaţă este ceva mai rău decît de a nu fi reuşit: faptul de a
nu fi încercat (Roosevelt).
 Pentru toate deciziile cu caracter politic se găsesc scuze în
trecut, justificări în prezent şi sancţiuni în viitor (Rostand).
 Singura limită a libertăţii noastre este libertatea altora
(Jacques Ruffie, L’̉histoire naturelle de nos libertées, din care Coposu
transcrie multe citate).
Şi, deodată, renunţă la orice prudenţă şi orice perifrază aluzivă,

scriind acest pasaj cutremurător:
...înainte de a cădea cortina peste puterea aducerii aminte...
...pentru cunoaşterea, de către urmaşi, a unor fapte...
...portrete care leagă vieţile trecute de ale celor care n-au trecut
încă şi au nevoie de pilda lor...
...să ni se înfrăţească cenuşa cum ni s-a înfrăţit viaţa.
Mulţimile furioase sînt cuprinse de mînie revendicativă. Cei
săraci îşi trăiesc spiritul de competiţie şi identificare cu gloria, ieşirea
din anonimat, distrîndu-se la meciurile de fotbal sau box.
...Există forţe care nu emană din masa omului, ci din energia lui
dezlănţuită de frică sau de curaj (Canal).
Într-o epocă de cumplită teroare, cel mai mic gest de curaj cere
un eroism atît de mare încît justifică toate laşităţile.
Oamenii cu aspect de brute care se dedau la violenţe nu au
sentimentul realului, al existenţei lumii. Ei sînt capabili de orice, chiar de
distrugerea unor existenţe, fără să gîndească, dînd frîu liber instinctelor
şi agresivităţii, canalizată de de disciplina oarbă şi supunerea zilnică
cărora le sînt subordonaţi. Inexpresivitatea feţelor lor are ceva
ameninţător (Rîm. Sărat)
(...) Limitele individului pot fi distruse prin frică (Reeducarea).
(...) De vreme ce tot trebuie să mori, e mai bine să mori pentru o
cauză.
Am păstrat la urmă o însemnare care cu siguranţă i s-ar potrivi

drept epitaf:
Nu plîngem un om, ci salutăm un nemuritor.

Din tran¿eele memoriei
Lucia Hossu Longin:

“Mărturia lui părea pentru mine opera unui regizor nebun”
– Ştiaţi despre existenţa lui Corneliu Coposu înainte de

decembrie 1989?
– Nu! Primele informaţii le-am avut în 1990, în perioada în care
filmam principalele mitinguri ale acelei perioade. Atunci i-am văzut
prima dată pe liderii opoziţiei: Raţiu, Coposu, Câmpeanu şi cei care erau
în jurul lor.
– Aţi căzut în capcana dezinformărilor: Coposu a fost la
Paris, mânca icre negre cu polonicul…?
– Nu, pentru că, deşi pare lipsit de modestie, trebuie să spun că
am fost o rebelă şi înainte de 1989. Deşi lucram într-o instituţie profund
politizată, gândeam altfel şi aşteptam ceea ce s-a întâmplat în Decembrie,
când, de altfel, am fost pe stradă. Nu, n-am crezut prostiile care erau
lansate – dar era o necunoscută: nu ştiam despre suferinţe, despre
închisori… O singură dată, când lucram la “Scânteia tineretului”, am
văzut când au fost reţinuţi trei colegi de-ai noştri pentru că părinţii lor
avuseseră legături cu rezistenţa din munţi. Am întrebat “Ce e rezistenţa
din munţi?” şi mi s-a spus că era o acţiune teroristă, subversivă,
legionară… Aveam chiar în familie două persoane care făcuseră închi-
soare politică, rude ale tatălui meu, dar nu ştiam dimensiunile feno-
menului şi nu ştiam nici cine sunt aceşti oameni – doar că erau într-un fel
ostracizaţi de familie, pentru că tot răul venea de la ei, erau “oile negre”
de la care ni se trăgeau problemele…
– Cînd l-aţi cunoscut pe Senior?
– În 1991 am demarat “Memorialul durerii”, dar nici atunci nu
am început cu el! Serialul fusese conceput pentru şase episoade, dar miam
dat repede seama că reconstituirea acestui infern concentraţionar este o
operă de lungă durată. Atunci au început să mi se ceară sumare: “De ce
vrei să continui? Ce cauţi la Sighet, acum când vin alegerile îl premărim
pe Maniu, pe ţărănistul ăla!?” – aşa se vorbea cu voce tare! E bine să ne
amintim! La un moment dat, într-o împrejurare publică, i-am fost
prezentată lui Corneliu Coposu şi atunci i-am propus să facem un
interviu, care a devenit episodul cinci din “Memorial”. Am stabilit să ne

întîlnim la Râmnicu Sărat, unde fusese adus tot “lotul de la Tămădău”.
Echipa noastră a ajuns cu o zi înainte, pentru pregătiri, iar Corneliu
Coposu a zoua zi, cu “Puiu”, adică Ion Diaconescu. Primul lucru care m-
a impresionat a fost că părea să nu simtă frigul, deşi cred că erau minus
30 de grade, era decembrie 1991, îmi scoteam mănuşile şi le strecuram în
ghete ca să-mi încălzesc mîinile, era îngrozitor! Închisoarea era
conservată aşa cum fusese la vremea când funcţiona, populată însă de
porumbei, dintre care unii muriseră acolo şi i-am filmat, pentru că era o
imagine simbolică. A doua zi, eu vroiam să-l filmez doar pe Corneliu
Coposu, care îmi atrăgea tot timpul atenţia: “Filmează-l şi pe Puiu!”
Alerga prin închisoare, încât nu ne puteam ţine după el, avea o alonjă
impresionantă, deschidea uşile, căuta anumite încăperi, părea mânat de-
un demon al amintirii…
– Se întorcea pentru prima dată acolo?
– Da! Până la urmă s-a oprit şi a început să-şi aprindă ţigară după
ţigară. Nu părea să simtă gerul, în timp ce noi muream de frig, făcuserăm
şi un foc din vreascuri, iar aparatul se bloca din cauza temperaturii
scăzute. Mărturia lui, că într-o celulă de la etaj stătuse ani de zile izolat,
fără să vorbească, pentru mine părea opera unui regizor nebun. N-auzise
nimeni dintre noi aşa ceva! La întoarcere, am început să pregătesc filmul,
când m-am trezit chemată la conducerea televiziunii, unde mi s-a spus:
“Prezentaţi un om politic!?” Zic: “De ce, este interzis?” “Nu, dar n-avem
voie să facem politică!” “Păi, eu nu fac politică! Eu nu-l prezint pe preşe-
dintele PNŢCD, ci pe omul care a suferit vreme de 17 ani şi jumătate!”
Filmul a produs o mutaţie spectaculoasă. Până atunci, figura lui Coposu
era antipatizată. Aerul lui hieratic, cu pomeţii marcaţi, buzele subţiri,
privirea ca o sabie, principiile enunţate public îl făceau să pară dur – în
asociere şi cu toată intoxicarea mediatică. Oamenii nu erau dispuşi să-i
acorde nici o picătură de înţelegere sau de compasiune. Or, Corneliu
Coposu mi-a zis că a doua zi după difuzarea episodului a ieşit în oraş şi s-
a trezit înconjurat de oameni care doreau să-i strângă mâna şi să-l
îmbrăţişeze! Serialul avea atunci o audienţă foarte mare şi a avut un
impact extraordinar. Lumea a văzut o altă faţă, cea a unui om care a
suferit pentru ideile lui, a cărui familie a fost distrusă… Chiar şi figura lui
plinuţă din tinereţe a contat în această schimbare de perspectivă!
– Aţi filmat şi acasă la Corneliu Coposu.
– Da, ne-a zis că ajunge târziu de la Parlament, să venim după 11
seara! Aşa am descoperit casa aceea, rămasă nedemolată, şi comentariul
meu a fost că omul, ca şi casa, s-a opus regimului – două mărturii vii. Pe
pereţii exteriori încă se vedeau vestigiile de la mineriadă, cu îndemnuri de

“Moarte!” şi urmele incendiului. Înăuntru, am căutat un loc bun pentru
filmare. Nu-mi imaginasem că locuinţa unui lider politic de anvergura lui
poate arăta atât de modest: fotolii cojite de timp, câteva tablouri,
icoane… Parcă te aflai într-o chilie, iar surorile lui parcă erau două
călugăriţe! Până la urmă am găsit un loc lângă fereastra cu muşcate, unde,
pe o tavă, am pus două mere încreţite. “Obrazul” lor semăna izbitor cu
aspectul feţei lui Corneliu Coposu, care însă, neştiind ce urmăresc, a luat
merele de-acolo! Eu le-am pus la loc, m-a întrebat de ce, şi i-am zis că,
aşa, să fie martori discuţiei noastre… Mai târziu, un mare realizator
francez de festivaluri de televiziune, Pierre Henri Deleau, mi-a spus că l-a
fascinat apropierea dintre cele două imagini. Dar în clipa în care am
început interviul, afară a început să duduie un utilaj – excavator sau ce-o
fi fost – chiar sub fereastră!
– La 11 noaptea!
– Da! Şi a mers în tot timpul interviului. Oricum, nu era nici un
şantier acolo! Atunci am înţeles că era pus special. Cu toate astea, am
reuşit să facem interviul, până pe la două şi jumătate noaptea. Când a
venit vorba despre Iuliu Maniu, ceva s-a îndoit în Corneliu Coposu, era în
mod vizibil tulburat… Eu cred că acel film a deschis calea înţelegerii
mărturiilor din serial. Inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunile suferinţei.
Până atunci se zicea: “Ei, 17 ani! Sunt exagerări! Au stat şi ei doi-trei ani
în puşcărie!”
– Ce ecouri aţi avut?
– Tot felul. De pildă, Alexandru Mironov mi-a zis chiar a doua zi:
“Să ştii că domnul Iliescu a văzut filmul şi i-a plăcut foarte mult. Nu crezi
că şi el ar merita o asemenea prezentare?” I-am răspuns că o să-i trimit
domnului Iliescu o copie a casetei, cu fundiţă roz, ca să vadă că serialul
are drept subtitlu “Din infernul închisorilor comuniste”. Ce infern
cunoscuse Iliescu!? Era un film anticomunist! La care Mironov mi-a
răspuns: “Păi, şi el a fost anticomunist!”
– Fără îndoială… Care au fost următoarele întîlniri cu
Corneliu Coposu?
– În total, am făcut trei interviuri. Al doilea, când i s-a decernat
Legiunea de Onoare, chiar în clădirea Ambasadei Franţei. A fost aproape
ca un testament, din care ulterior s-au reprodus fragmente fără să fie
menţionată sursa… Noi suntem cei cărora Seniorul le-a spus că, dacă ar fi
să-şi ia viaţa de la început, ar face aceleaşi lucruri, cu aceleaşi riscuri şi
pătimiri. Ultimul interviu l-am făcut cu o lună înainte de a muri, la el
acasă. Era foarte grav bolnav, zicea că are o răceală sau o pneumonie, se
retrăsese într-o cameră micuţă şi era total schimbat, jumătate din omul
care fusese. M-am speriat cînd l-am văzut. După părerea mea, boala lui a
fost tratată atunci cu puţină uşurinţă… Acel interviu a intrat în filmul:
“Un destin: Corneliu Coposu”. Iar ultima oară l-am văzut în noaptea în
care a murit. La 12 noaptea, dintr-un impuls interior, am plecat să-l văd.
Fusesem de mai multe ori la spital, dar atunci m-a “chemat” ceva în
miezul nopţii. Acolo erau tot timpul ziariştii care aşteptau moartea sau
viaţa… Remus Opriş m-a întrebat: “Vrei să-l vezi?” şi mi-a deschis uşa:
murise de câteva momente… Când am ieşit, oamenii plângeau şi a venit
un mare chirurg care mi-a zis că vrea să stăm de vorbă şi m-a întrebat:
“Doamnă, cine l-a adus aici!? Că aici a fost omorât!” (lăcrimează, vocea
i se frânge – n. TCZ) “Nu trebuia adus aici, pe mîna lui Sorin Oprescu!
Nu ştiţi că aici e un cuib de securişti?”… Era o halucinaţie, era un
adevăr? Nu ştiu… Vreau să vă spun că am mai fost cu Coposu în
nenumărate drumuri prin ţară, la el acasă în Sălaj, la casa lui Maniu, la
Timişoara, când a primit Premiul “Societăţii Speranţa” – de câte ori avea
de făcut ceva mai important ne chema şi pe noi. Şi îmi pare atît de rău că
nu m-am gândit să-l înregistrez! Era un ocean de informaţii! Ar fi trebuit
să am un reportofon… stăteam de vorbă pînă la trei-patru noaptea şi ne
povestea din întâmplările sale… Dar atunci mi se părea că e nemuritor, că
nu e grabă… La Timişoara l-am întrebat de ce nu-i schimbă pe cei foarte
vârstnici din jurul lui, ar fi fost atâţia tineri care ar fi venit după el! Mi-a
răspuns: “Nu pot, sunt tovarăşii mei de suferinţă! Au intrat în puşcării
pentru convingerile lor, nu pot să-i scot din viaţa politică acum, când şi-
au recâştigat dreptul la ea!” “Bine, dar puneţi-i consilieri, uite, e aici un
amfiteatri de tineri care vă aclamă, ei ar trebui să aibă funcţii executive!”
“Dar ei n-au făcut puşcărie!” Era sclavul camaraderiei din închisoare, al
prietenilor, al celor care-i cereau totul – deşi era conştient că nu e bine
aşa. Lucrul ăsta cred că a fost fatal partidului… La începutul anilor ’90
atâta lume susţinea PNŢCD! Eu m-am dus să fac filme despre
cooperativizare şi am descoperit sate în care 80% erau ţărănişti! Acum nu
mai găseşti nici unul, oamenii s-au ascuns… Până şi Marcel Ţundrea,
omul care a făcut atâţia ani de închisoare degeaba, mi-a spus că îl
ameninţase cineva: “Las’ că-i arăt eu ţărănistului ăsta!” – aşa a ajuns
condamnat, a fost o vendetă politică! În Vadu Roşca, satul distrus acum
de inundaţii, 90% erau ţărănişti, mulţi făcuseră ani grei de teminţă
politică…
– Au trecut zece ani de la moartea lui Corneliu Coposu,

şaisprezece ani de la revoluţie, şase decenii de la aruncarea acelor
oameni în puşcării. Mai avem nevoie să discutăm despre repere
morale precum Seniorul sau ţin deja de istorie, ca Ştefan cel Mare?
– Cred că e foarte important să aducem aceste modele în faţa
tinerilor. Lumea “Memorialului” era populată de o elită politică pe care
noi n-am cunoscut-o. Azi, din zece, unul dacă este cât de cât aproape de
asemenea repere. Pentru mine lumea aceea este una în care îmi place să
mă retrag, să o privesc şi să mă mângâi astfel că trăim în cu totul alt fel
de vecinătăţi… Eu cred că se va ajunge să avem din nou o asemenea
galerie de oameni politici – dar se va ajunge foarte greu! Aşa că e bine,
din când în când, să ne amintim ce oameni au existat. Câtă lume ştie că,
înainte de război, 80% dintre membrii Academiei făceau parte din
Parlamentul României? Legile le făceau cărturarii… Sigur, nu se pune
problema să ne întoarcem în timp, dar dacă nu ne raportăm la oamenii
aceia, n-avem la ce să ne raportăm! E greu şi după 1989 să fii vertical…
Eu m-am retras în această tranşee care este memoria.
Ana Blandiana:
“Am fost suficient de naivă să cred că mai există şi alţii ca el”
– Ce ştiaţi despre Corneliu Coposu până în decembrie 1989?

– Nimic! Iar după 1989 prima oară l-am văzut la prima venire a
minerilor în Bucureşti, când s-au întâlnit cu reprezentanţii partidelor. Am
văzut discuţia la televizor. Atunci i-am descoperit pe dl Coposu şi dl
Cunescu. Se vedea atât de bine că erau adevăraţi oameni politici, spre
deosebire de ceilalţi, care erau doar activişti de partid!
– Dacă nu ştiaţi nimic despre el până în decembrie 1989, aţi
căzut şi dv. în plasa legendelor despre caviarul de la Paris?
– După cum ştiţi, am demisionat din CFSN în ianuarie şi, din
clipa aceea, s-a declanşat împotriva mea o campanie de linşare mediatică,
în care m-am aflat alături de oameni pe care nu-i cunoşteam, printre care
şi Corneliu Coposu – aşa încât am înţeles pe propria piele cum funcţionau
mecanimsele de dezinformare. De alfel, le ştiam dinainte de decembrie
1989. Îmi amintesc cum, o dată, pentru a se masca interdicţia de
publicare, se lansase zvonul că am plecat din ţară! O cunoştinţă întâlnită
pe stradă m-a întrebat: “Ce faci aici!? Mi-a zis cineva că te-a întâlnit pe
aeroportul din Lisabona!” M-am enervat şi, cum începea Festivalul
Enescu, mi-am cumpărat bilete la câte concerte am putut, ca să fiu văzută
în public în Bucureşti! Atunci zvonul s-a adaptat: nu eram plecată, dar
cerusem plecarea definitivă din ţară! La asta nu mai aveam cum
reacţiona…
– Când l-aţi întâlnit prima oară pe Corneliu Coposu?
– După ce s-a lansat Alianţa civică, în noiembrie 1990, înainte de
marele miting din 15, se formaseră cozi lungi la înscriere, într-o holul
unei case particulare, pe care ni-l pusese la dispoziţie un nepot al lui
Horia Bernea. Era ca un stup, lume până-n stradă, îngrămădeală,
entuziasm, romantism… Ei, bine, în aglomeraţia de acolo au apărut doi
domni pe care în prima clipă nu i-am recunoscut: Corneliu Coposu şi Ion
Diaconescu. A fost pur şi simplu o întâlnire existenţială, între generaţia
celor care stătuseră la închisoare şi generaţia celor cu “origine
nesănătoasă”… Veniseră să ne propună o colaborare – era un gest care
dovedea calitatea lor de oameni politici: simţiseră imediat ce forţă
populară avea să fie Alianţa civică! Atâta timp căt a trăit domnul Coposu,
colaborarea a fost perfectă, iar Convenţia Democrată a fost rodul acestei
colaborări, bazată pe un fel de consens al dezinteresării: nici el, nici eu
nu vizam vreun un post de demnitate publică. Nu vroiam decât să reuşim
să schimbăm ceva. Şi mai aveam ceva comun: lipsa de timp. La mine –

pentru că vroiam să mă întorc la scris, la domnul Coposu – pentru că
simţea că nu-i mai rămăsese… Asta ne-a ajutat să dăm la o parte lucrurile
neesenţiale şi să nu avem orgolii.
– Ce s-a întâmplat ulterior, după câştigarea alegerilor din
1996?
– Alianţa Civică şi-a păstrat dreptul inalienabil de a privi cu ochi
atenţi şi, când era cazul, critici actul de guvernare, iar cei ajunşi la
puteres-au simţit deranjaţi. Dl Coposu nu mai era, iar o dată cu el
dispăruseră şi dezinteresarea, şi dialogul.
– Cât de strânsă era colaborarea directă Coposu-Blandiana?
– Foarte strânsă. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi fost Convenţia
fără această colaborare. Nu numai că ne vedeam tot timpul în şedinţe, dar
domnul Coposu, care era un noctambul – spre deosebire de mine şi de
soţul meu! – ne suna pe la 11 seara: “Trec pe la voi, să stăm de vorbă”…
– Cu toată diferenţa de vârstă, nu avea pretenţia să-l vizitaţi
dv. pe el?
– A!, nu se punea problema asta! Era extraordinar de mobil! Şi
ştia să creeze asemenea relaţii încât ne simţeam cu toţii de parcă am fi
fost cândva colegi de liceu!
– Cum se purta în momentele tensionate?
– Nu se enerva niciodată! Exista între noi o diferenţă de
perspectivă asupra istoriei şi l-am invidiat întotdeauna pentru asta: eu
eram mereu neliniştită de evoluţia lucrurilor, el privea totul ca printr-un
ochean întors. De aici, o linişte extraordinară, în vreme ce eu eram mereu
agitată. Avea o detaşare în care nimic nu i se părea catastrofal, o încredere
în evoluţia pozitivă a istoriei pe care eu n-o aveam. Nu sunt sigură că, în
detalii, avea dreptate. Umblând foarte mult prin ţară, colectam inclusiv
nemulţumiri de la ţărănişti, i le transmiteam şi nu reacţiona. Explicaţia
mea este că ştia că nu avea suficient timp să coboare la amănunte. Pe de
altă parte, în vreme ce noi chiar credeam că, într-un moment dificil, toată
lumea o să lase de o parte interesele proprii, domnul Coposu era conştient
de limitele naturii omului politic.
– Corneliu Coposu a fost perceput ca un om sever. Avea
umor?
– Avea enorm de mult umor! Dar era, într-adevăr, şi sever. A fost,
de exemplu, extrem de supărat după alegerile din 1992, când, din motive
bizare, campania Convenţiei se defăşurase separat pentru Preşedinţie şi
Parlament. În 1995, când era deja bolnav, l-am întâlnit în Germania, unde
el era la tratament, iar eu aveam lecturi publice, şi i-am transmis

rugămintea lui Emil Constantinescu, pe atunci preşedintele CDR, de a fi
de acord cu anunţarea oficială a candidaturii lui la Cotroceni. Domnul
Coposu a spus că este de acord, cu două condiţii: campania să fie unică,
iar din anturajul domnului Constantinescu să dispară o anumită persoană,
despre care considera că “nu aparţine ideilor noastre”. Acasă, i-am
transmis domnului Constantinescu mesajul, darpuţin îmblânzit… Când s-
a întors şi Corneliu Coposu în România, într-o seară ne-am trezit la uşă
cu el, însoţit de Emil Constantinescu.
“I-aţi transmis domnului profesor ceea ce v-am rugat?” (când era de bine
era “Emil”, când era de rău era “domnul profesor”). “Da…”, am răspuns
noi cam încurcaţi. “Exact cum v-am spus?” – “Da, sigur…” Atunci, s-a
întors spre Emil Constantinescu şi i-a spus încă o dată, cu cuvintele lui
fără menajamente. La care, spre marea noastră jenă, “domnul profesor”
s-a dezis complet de persoana incriminată: nu e nici o problemă, n-o s-o
mai vedeţi… De multe ori m-am gândit că ruptura lui de Alianţă a fost
cauzată şi de acel moment: era foarte greu să nu se simtă umilit în faţa
unor oameni care asistaseră la acea scenă, mai ales că, după aceea, şi-a
încălcat promisiunea.
– Sunteţi scriitoare, deci şi un pic psiholog. Cum vă explicaţi
că un om care trecuse prin ce-a trecut el putea să fie senin şi să aibă
umor?
– Cu siguranţă, una dintre explicaţii este credinţa în Dumnezeu.
Ne-a povestit odată cum, într-o zi de pe vremea comunismului, intrând pe
o stradă mică şi pustie, din sens opus venea un fost torţionar al lui. S-au
recunoscut unul pe altul şi torţionarul a intrat în panică, în timp ce
domnul Coposu a traversat la el şi l-a întrebat “De ce ţi-e frică?”
– Corneliu Coposu era poet?
– El n-a pretins asta, dar cele două strofe mai cunoscute (Ruga)
din sutele pe care le-a compus, dovedesc că era. În Memorialul de la
Sighet am dedicat o sală poeziei din închisori şi acolo se pot auzi, în
semnale Morse, cuvintele din Ruga… Corneliu Coposu rămâne în
memoria literaturii şi prin extraordinara traducere a poemului If, de
Rudyard Kipling, care pare să fie rezumatul vieţii lui! O viaţă în care
ideile au contat mai mult decât interesele şi care şi-a asumat faptul că
pentru idei se plăteşte.
– Avea memorie bună?
– Cunoştea toate familiile importante din Ardeal, cu istoria lor!
Spuneai un nume şi el zicea: “A! Este nepotul lui cutare, care a fost
căsătorit cu cutare, care a fost închis la Viena în anul cutare”! O poveste

pe trei-patru generaţii! Întotdeauna m-a fascinat asta! Dacă există un
regret al meu, enorm, şi o mare pierdere a istoriei noastre, este faptul că
ultimii ani de viaţă i-au fost “mâncaţi” de lupta politică şi n-a reuşit să-şi
facă două ore pe zi în care să-şi dicteze memoriile, aşa cum îl imploram.
– A fost o vreme când Coposu era de vină pentru orice…
– Da! Cunoşteam un ţăran care, în anii ’90, îl susţinea pe Iliescu,
dar zicea că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis: “Nea
Marine, nu poţi să-i iubeşti pe amândoi, că Iliescu l-a omorât pe
Ceauşescu!” La care Nea Marin a rămas o clipă tăcut, după care a oftat
şi-a zis: “Bietul domnul Iliescu! Păi, dacă l-a obligat Coposu!” Mi s-a
părut extraordinar ca aberaţie. Dar vreau să vă spun ceva: mai târziu
m-am gândit că, în fond, Nea Mărin intuia că Nicolae Ceauşescu murise
pentru că istoria luase cursul lui Corneliu Coposu, iar Ion Iliescu nu făcea
decât să încerce să se adapteze acestui curs! Există victorii şi victorii.
Maniu însuşi a fost foarte puţin timp la putere, dar este un mare om al
istoriei. În acest sens, Coposu este un învingător.
– Aţi spus undeva că este singurul om de la care aţi învăţat
mai mult decât din cărţi. Care este cel mai important lucru pe care
l-aţi învăţat de la Corneliu Coposu?
– Ceea ce încerc să fac acum: să iau distanţă faţă de istorie. Ştiţi,
printr-o ciudăţenie a opticii, vezi mai puţin bine un obiect pe care-l duci
prea aproape de ochi. De altfel – sper să nu vă şochez – deşi îi sunt
recunoscătoare din foarte multe puncte de vedere, întâlnirea cu el a fost,
prin ricoşeu, şi nenorocirea unui deceniu al vieţii mele: dacă nu îl
cunoşteam, nu m-aş fi apropiat de politică – lucru care s-a întors
împotriva mea. Dar am fost suficient de naivă să cred că mai există şi alţii
ca el…
Addenda
Dintre sutele de texte scrise de sau despre Corneliu Coposu, am

considerat că ar merita inserate în această carte măcar câteva fragmente
mai puţin cunoscute.
Suplimentul de marţi – Observator, Constanţa, 3 iulie 2001

Spre vânătoarea de oameni
- anii '90, undeva în Est
Cînd a sunat telefonul, eu am fost cea care a răspuns. Era o oră

foarte tîrzie, aproape de miezul nopţii. Nu putea fi un telefon de
curtoazie. “Bună seara,” am auzit de la capătul celălalt al firului, “sînt
Corneliu Coposu, aş dori să vorbesc cu domnul general Suceavă.” Vocea
se auzea de foarte departe, se auzea pierdută, ca şi cum transmisia
telefonică ar fi fost foarte proastă, deşi interlocutorul comunica din
Bucureşti. Era seara de 14 iunie 1990. I-am răspuns că cel pe care-l caută
se află în Transilvania. Atunci nu i-am spus mai mult, dar era vorba
despre o misiune de intermediere a unui conflict interconfesional la Blaj.
După ce coordonase în primăvara acelui an asigurarea protecţiei primului
congres al UDMR la Tîrgu Mureş, după ce în ianuarie şi februarie 1990
se străduise să restabilească funcţionalitatea şi credibilitatea poliţiei în
Sibiu, tatăl meu, Ion Suceavă, primise mai multe misiuni în Transilvania.
“Şi cînd se întoarce?” a întrebat Corneliu Coposu. I-am răspuns ceea ce
ştiam eu atunci. “Cred că atît sediul central al PNŢCD, cît şi casa mea,
sînt în pericol de a fi devastate, şi cred că nu toată lumea din MI îşi face
datoria. De aceea aş dori să vorbesc cu domnul general. Aveţi vreun
număr de telefon unde l-aş putea găsi?” Ca niciodată, în seara aceea nu
aveam. Întotdeauna am ştiut minut cu minut unde l-aş putea găsi pe tata,
dar atunci, în vremea plecării la Blaj, nu am ştiut nimic. Anul 1990 ne
schimbase toate bunele obiceiuri şi se dovedea foarte dificil. Mi-am cerut
scuze că nu-i pot oferi legătura directă şi l-am întrebat dacă numărul de
telefon i-ar putea fi util mai tîrziu, în eventualitatea în care tata ar fi sunat.
“Ar putea să fie prea tîrziu,” a răspuns Corneliu Coposu, cu un calm care
contrasta cuvintelor, “aş fi avut nevoie să discut cu dînsul acum. Am şi
alte numere de telefon din MI şi cred că o să-i sun.” N-am să uit niciodată
regretul meu de atunci că nu i-am putut fi de folos. M-a impresionat tonul

vocii lui în faţa violenţelor. Era calm şi foarte stăpînit în faţa unei situaţii
cînd violenţa părea oarbă, iraţională (...)
Anda Moculescu, East Lansing, 22 iunie 2001
Gardianul, 17 iunie 2005

Alex Stoenescu a dezinformat opinia publică:
Armata l-a ascultat pe Iliescu şi a tras în manifestanţi
(…) Alex Stoenescu a susţinut că sintagma folosită de Ion Iliescu

– “contrarevoluţie legionară” – ar putea avea o acoperire în faptul că,
potrivit cercetărilor sale, la PNŢCD s-ar fi organizat o reţea de tip
legionar, condusă de Ion Puiu. Şi această informaţie este categoric
contrazisă de fruntaşii ţărănişti. Mai mult, Alex Stoenescu şi-a permis să
afirme că Seniorul Corneliu Coposu ar fi căzut la înţelegere cu Ion Iliescu
pentru a-l da afară pe Ion Puiu din PNŢCD. Liderii ţărănişti susţin că
adevarul este cu totul altul. Ion Puiu, care fusese întemniţat, în 1947, 17
ani alături de Ion Diaconescu, a luat pe cont propriu protestul în Piaţa
Universităţii, fără a avea vreo legatură cu PNŢCD. În momentul în care
conducerea de atunci a partidului, în frunte cu Seniorul Corneliu Coposu,
i-a pus în vedere lui Puiu să părăsească Piaţa, şi acesta a refuzat, ţărăniştii
l-au exclus din partid. Puiu nu organizase nici un fel de structură
“legionară”, iar el a fost dat afară din partid înaintea evenimentelor din
13-15 iunie (…)
Gabriel Stănescu
Agenda Timişoara, 7 mai 2005

Amintirile unui absolvent al celei dintâi promoţii de
paraşutişti militari
(…) Începutul detenţiei – 30 decembrie 1947 – a fost ziua

proclamării Republicii Populare Române. Vasile Cosma, veteran de
război, “privat de libertate prin act administrativ” timp de câţiva ani (fără
condamnare), l-a întîlnit pe Coposu la Ocnele Mari. A fost în aceeaşi
celulă de 70-80 de paturi cu Corneliu Coposu; celebrul industriaş Ionel
Mociorniţă, fostul patron al echipei de fotbal Carmen Bucureşti; fruntaşul
ţărănist Mihail Popovici, fost ministru de finanţe, acum la venerabila
vârstă de 90 de ani – o veritabilă enciclopedie ambulantă; Mihai
Gheorghiu, fostul director general al CEC-ului; prinţul Şerban Ghica; iar

în turnul cu creneluri l-a văzut pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Într-o dimineaţă se
face că se împiedică cu roaba şi cade grămadă. Peste zi stă pe nişte
cojoace ale colegilor, pentru că nisipul era umed. Ajunge seara la barăci,
cărat în roabă pe rând de Corneliu Coposu şi prinţul Ghica (…)
Pagină realizată de Vali Corduneanu
Mihai Rădulescu, “Tragedia lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Convor -

biri cu omul politic Corneliu Coposu”, Bucureşti, Editura Ramida, 1992,
pp. 56-63
Un om, noaptea, la uşă
(…) “În 31 martie 1990, pe la ceasurile 2 dinspre zi, mă aflam la

masa de scris. Deodată, a sunat careva la uşa de la stradă. M-am gândit că
era o farsă. Nu m-am grăbit să las stiloul din mână. Ţârâitul clopoţelului
s-a făcut iarăşi auzit. M-am desprins anevoie din preocupările mele, m-
am ridicat şi am deschis. În faţa mea, un bărbat matur, necunoscut,
prezentabil. «Domnule Coposu – mi s-a adresat politicos, deci pe mine
mă căuta –, aş vrea să vă comunic un lucru ce v-ar putea interesa.» –
«Poftiţi – l-am îndemnat –, intraţi.» Tocmai a trecut pragul şi a împins uşa
îndărătul său, că l-am văzut ridicându-şi ambele braţe-n sus, de parcă l-aş
fi ameninţat cu pistolul şi voia să mă convingă că se preda de bună voie.”
Domnul Corneliu Coposu, al cărui haz – aşa cum am menţionat –
nu-l cunoşteam, l-a întrebat pe străin asupra rostului acestui gest. Reacţia
intrusului a fost insistentă şi umilă: “Vă rog să mă percheziţionaţi. Poate
că am vreo armă, un microfon…” – “Nu am obiceiul să-mi controlez
oaspeţii. De altfel, casa asta a mea bănuiesc că-i plină de microfoane…”
Privindu-l mai bine, stăpânul casei a adăugat: “Cred că nu vă cunosc.” –
“Sunt colonel de Securitate!” – a răsunat prezentarea. „Tot nu vă inspir
bănuieli?“ – „Nu! Am avut de-a face cu nenumăraţi colonei de Securitate.
Am fost anchetat de sute de ori. Aş dori, însă, să aflu obiectul vizitei
dumneavoastră.” – “Să ştiţi – a continuat musafirul – că v-am spus
adevărul: sunt colonel de Securitate. Pensionat în 1986, rechemat în
serviciu în 1990. Am lucrat în contra-informaţii. Dar sunt un bun român
şi n-am crezut niciodată în comunism. Am ezitat, întrebându-mă dacă e
bine să vin la dumneavoastră. Până la urmă, am socotit că am datoria
morală să vă avertizez de planul care se pregăteşte în vederea alegerilor
viitoare. Vreau să vă comunic rezultatele lor.” – “Le ştiţi de pe acum?” –
“Nu le ştiu, însă aceia care le organizează au elaborat un plan a cărui

schiţă v-am adus-o, pentru a fi prevenit.” Vizitatorul nepoftit a continuat:
“Iată rezultatul alegerilor din mai!” – îl cita mai departe domnul Coposu.
“A depus în faţa mea”, mi-a explicat naratorul neaşteptata întâmplare, “o
hârtie cu nişte cifre. Din privirea omului, mi-am dat seama că nu era
vorba de o glumă.” (…)
“Nu pot crede că…” (…) “Să credeţi (…) Nu e joacă. Rezultatele
pe care le aveţi în faţa ochilor au fost notate de către factorii de decizie
din ţara aceasta. Păstraţi nota şi veţi avea prilejul s-o verificaţi când se
vor comunica rezultatele alegerilor.”
Colonelul anonim (pentru mine, căci domnului Corneliu Coposu
îi arătase legitimaţia de serviciu) era o fiinţă de onoare. A plecat cu
conştiinţa datoriei împlinite. Lista predată preşedintelui naţional-
ţărăniştilor, pe care l-a socotit demn de avertizare cu privire la manevrele
din umbră ce ameninţau democraţia la alegerile din mai 1990, avea
următorul cuprins: “FSN 74%; UDMR 8%; PNL 6%; MER şi PER 5%;
Romii 4%; PNŢCD 3%; Independenţi 0%.”
Rezultatele alegerilor din 20 mai, m-a atenţionat domnul Coposu,
s-au deosebit foarte puţin de acest consemn. Romii nu şi-au realizat
programarea. La voturile UDMR-ului, poate şi ale PNL-ului, nu s-a
“umblat”. Este evident că s-a urmărit demonetizarea Partidului Naţional
Ţărănesc – Creştin şi Democrat.
Mă gândeam la soarta acestui partid care a realizat Întregirea
Neamului şi tratativele pentru ieşirea României din al doilea război
mondial, partid ale cărui sufragii “acordate” de regim, la alegeri,
reprezintă mai puţin de jumătate din numărul aderenţilor săi la data de 20
mai 1990.
– Ce aţi făcut cu lista, domnule Coposu? Aţi publicat-o? Aţi
protestat? Aţi dezvăluit ce se pregătea?
– Nu. Am arătat-o doar. N-am crezut în seriozitatea ei.
Mă pun în situaţia domniei sale. Într-adevăr, cum să-ţi închipui că
numai la trei luni după Revoluţia din Decembrie, se va reedita tocmai
scenariul alegerilor din noiembrie 1946, prin care s-a instaurat o dictatură
de aproape o jumătate de secol?! Cum să-ţi bănuieşti adversarii politici de
atâta lipsă de loialitate? Eventual, cum să nu te temi de o provocare, cu
osebire când dezvăluitorul se şi recomandase ca lucrând pentru
Securitate? Chiar dacă impresia lăsată îi era favorabilă; ba cu atât mai
mult. Aceia care l-ar fi putut trimite ştiau că domnul Coposu era departe
de a fi fost un începător; aşadar, era cazul să-l fi dat pe mâna unui

maestru într-ale disimulării.
Îmi admir conlocutorul cu atât mai mult, cu cât nu i-a fost frică
de înşelăciune. (…) În numai patru ani de detenţie, mie mi-a fost răpită
orice încredere în semeni. A întâlni personalităţi ca domnul Corneliu
Coposu simt că mi-ar putea-o reclădi în suflet. Şi ce nevoie avem cu toţii
să ne bizuim din nou pe caracterele acelora care ne conduc vieţile, ne
asigură hrana, ne vor prosperitatea, luptă pentru dreptul nostru la
libertatea de opinie, de mişcare, de cuvântare, ne apără de mizerie, de
corupţia atât de înrădăcinată în viciul pământului nostru, de hoţia
oficializată, de minciuna dogmatizată, de dictatură şi de mafia ei.
Am ajuns cu discuţia la pricinile pierderii alegerilor, la
calomniere, ameninţare, la întoarcerea lor pe dos din pornire, prin
violenţă, dezinformare şi la măsluirea rezultatelor.
Domnul Corneliu Coposu m-a lămurit că, din douăzeci de
întruniri electorale, programate pentru campania premergătoare
confruntării populaţiei cu urnele, nu a putut realiza decât trei.
– Eram obligaţi să anunţăm traseul şi orarul stabilit. Pasămite,
pentru a ni se asigura securitatea şi condiţiile propice reuniunilor. Cu
jumătate de ceas înainte de sosirea noastră, un autocamion şi un tractor cu
remorcă, înţesate cu bătăuşi, ne întâmpinau în comună.
– Cine erau? Doar nu avem încă batalioane de bătăuşi pregătite în
toate colţurile ţării, pentru orice ocazie s-ar ivi… Sau n-o fi vorba despre
cei eliberaţi din temniţe, cu decretul acela...?
– Exact. Scoşi din închisori, prin decret de graţiere, anume pentru
campania electorală. Era limpede: toţi erau tunşi. Nu cred că a interesat
pe careva fapta pentru care fuseseră condamnaţi – omor, hoţie, tâlhărie
sau cine ştie ce alt delict. Dezbrăcaţi de zeghe, au apărut „în civil“, în
costume identice, de doc cenuşiu; mulţi ţigani alături de ei. Am auzit că
„operaţia“ era plătită cu un salariu lunar de 5.000 de lei de ins. Înarmaţi
cu bâte, rude şi securi, ne aşteptau în tot locul. Când apăream, ne
întâmpinau cu: “Dacă nu vă-ntoarceţi de unde aţi venit, vă omorâm!”
Sătenii localnici nici nu apucau să afle ce se petrecea la marginea
aşezărilor lor. Am avut, în timpul campaniei electorale, doi morţi; o sută
şaizeci şi şapte de grav răniţi spitalizaţi; peste patru mii de oameni
maltrataţi. Au fost distruse o sută şaizeci şi opt de sedii ale partidului. Mii
de alegători înfricoşaţi s-au ascuns, în ziua votării, de groaza
ameninţărilor.
Ce erau să facă naţional-ţărăniştii? Să contra-atace? Să-şi asume

riscul unui război civil? România a preţuit mai mult, în cugetul lor, decât
dreptul de a lămuri oamenii care urmau să voteze. Nădăjduiau că bunul
simţ şi omenia românului vor triumfa, că cetăţenii ţării vor pricepe
adevărul din constatarea celor ce se petreceau. Erau fapte dincolo de orice
limită admisibilă. Naţional-ţărăniştii credeau că românii îşi vor apăra
viitorul, că vor distinge răul de bine.
– Deci nu v-aţi putut întâlni cu electoratul…
– Ba da. De trei ori. Seara târziu. Când inşii din “echipele de şoc”
erau atât de turmentaţi de băutura ce li se oferea din abundenţă de către
oficialităţi, pentru “menţinerea moralului”, încât nu mai erau în stare să
se mişte. Până şi două maşini ale poliţiei, care ne însoţeau în vederea
“pazei” noastre, au fost distruse de excesul de zel al angajaţilor. Ce să
mai vorbesc de ameninţări, de agresiuni, bombardamente cu bolovani…
– Cel puţin, poliţiştii aceia au dobândit convingeri naţional-
ţărăniste de nezdruncinat, surâd fără tragere de inimă. Cu adevărat
victime ale datoriei… În valul bălos de propagandă ce s-a revărsat peste
România, ei, săracii, au fost printre puţinii martori cinstiţi care s-au
convins, pe propria lor piele, asupra metodelor “democratice originale”
ale noii vechi puteri. (Deşi mai curând cred că victimele dintre poliţişti au
fost negociate cu sloboziţii din gherle, satisfacţia de a-i “mardi” pe
oamenii legii – care lege?! – constituind “preţul” suplimentar solicitat
pentru a-şi ţine dumnealor gura asupra rolului jucat de ei în “stabilizarea
ţării”.)
Mihai Rădulescu
Declaraţii ale lui Corneliu Coposu

(op.cit., pp. 15-16):
„Am încercat, din toate puterile noastre, fără rezultat, să
determinăm obţinerea unor despăgubiri din partea statului nostru pentru
toţi aceia care au fost păgubiţi prin măsurile abuzive ale dictaturii
comuniste. N-am reuşit. Am insistat pentru restituirea bunurilor urbane
confiscate. N-am reuşit. Am militat de la început pentru unificarea
opoziţiei, pentru lupta comună a opoziţiei anticomuniste împotriva puterii
politice care a confiscat Revoluţia din România, datorată generaţiei
tinere, ce s-a sacrificat pentru a doborî comunismul. Această revoluţie se
încearcă să fie transformată ca un fel de revoltă împotriva lui Nicolae
Ceauşescu. Aţi văzut că toate procesele intentate celor responsabili de
dezastrul ţării se limitează la epoca lui Ceauşescu. Noi am cerut şi cerem
în continuare să se facă procesul comunismului, nu procesul dictatorului.
Aşa cum acest criminal a sacrificat mii de vieţi româneşti pentru
păstrarea puterii, tot aşa şi dictatura dinaintea lui, a lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, a fost la fel de vinovată, deoarece a sacrificat în închisori,
numai din partidul nostru, peste 280 de mii de deţinuţi politici, din care
două treimi şi-au lăsat oasele în temniţele, în lagărele, în minele, în
câmpurile de concentrare comuniste. Printre cei care s-au făcut vinovaţi
de crimele acestea, îi găsim pe unii care apar şi astăzi ca reprezentanţi ai
puterii politice, lucru care este de neimaginat pentru o ţară civilizată care
are conştiinţa răspunderii faptelor din trecut. Atitudinea noastră faţă de
puterea politică este categorică. În urma hotărârii unanime a Comitetului
de conducere al partidului nostru, s-a stabilit: nici un fel de colaborare cu
Frontul Salvării Naţionale. Am discutat vreme de două luni şi mai bine
cu ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei, din care unii erau dispuşi să facă
unele compromisuri, să accepte anumite oferte de colaborare. Am
susţinut cu fermitate teza că, atâta vreme cât există un guvern
iresponsabil, incapabil să facă faţă obligaţiilor economice, politice,
sociale şi morale ale ţării, guvern care a dat faliment, care îşi
demonstrează el singur incapacitatea, noi nu putem să sprijinim şi să
legitimăm abuzurile sale. De aceea, suntem împotriva oricărei colaborări.
Suntem disponibili pentru o alternativă de guvernare fără FSN. Afirmaţia
care s-a făcut, că acest guvern, care ne conduce astăzi, cuprinde un
mănunchi de unicate de cea mai înaltă valoare profesională, este gratuită.
Mai sunt mii de oameni la fel sau mai capabili decât cei aleşi în guvern,
ca să conducă şi să soluţioneze problemele economice. Avem, în toate
domeniile de manifestare a vieţii publice româneşti, oameni mult mai
capabili decât cei care formează echipa guvernamentală. Lozinca ce s-a

lansat, că nu există alternativă, este o gogoriţă, o calomnie la adresa
poporului român, care jigneşte însăşi capacitatea sa de a produce
elemente capabile să-şi asume răspunderile politice şi economice în ţara
noastră. Am refuzat şi invitaţiile de dialog făcute de preşedintele ţării. Nu
avem ce să dialogăm. Categoric. Singura soluţie pentru ieşirea din impas
este demisia guvernului şi dizolvarea Parlamentului“.
(op.cit., pp.19-20)
„Noi am afirmat şi ne menţinem punctul de vedere că suntem
categoric împotriva comunismului. Această atitudine a fost interpretată,
de către oameni mai puţin informaţi, ca o atitudine împotriva
comuniştilor. Nu avem nimic de împărţit cu foştii membri ai PCR. Am
comentat şi chiar am arătat că, din sondajele pe care le-am făcut,
adeziunea la PCR şi obligaţia unora de a plăti cotizaţii şi de a deţine un
carnet nu a fost fructul unei orientări ideologice, ci au fost tendinţe de
prezervare a situaţiei profesionale sau fructe ale unor presiuni exercitate
de familie, de societate, de locul de muncă şi chiar de organele represive.
Nu socotim această înscriere în partid ca un capitis diminutio al celor care
au acceptat-o, dar nu au desfăşurat activitate politică propriu-zisă în
cadrele partidului. Nu le facem acestora un reproş; dimpotrivă, am primit
foşti membri de partid în partidul nostru. Sigur că altfel îi privim pe cei
care au făcut parte din nomenclatură, care s-au pretat la crime, la abuzuri
împotriva poporului. Nici cu aceştia noi nu avem nimic de împărţit, ci
lăsăm justiţia să se pronunţe asupra activităţii lor. Sigur că acţiunea de
dezinformare a prins, mai cu seamă pentru că oamenii, complet rupţi de
realităţile politice, sunt timoraţi şi îşi tem situaţia şi viitorul. Noi am fost
arătaţi, în mod deliberat, ca oameni care vor exercita acţiuni de răzbunare
împotriva foştilor membri de partid. Sigur că este vorba de o calomnie.
Noi avem toate principiile născute din doctrina moralei creştine. În
calitatea asta, nu putem fi răzbunători şi nu putem urmări oameni care au
fost adversarii noştri politici şi nici măcar nu avem intenţia de a ne
implica în urmărirea celor care s-au făcut vinovaţi de grave transgresiuni
împotriva poporului român. În ce ne priveşte, nu am făcut nici un fel de
obstacole celor care vor să se integreze în noua societate românească şi îi
considerăm cetăţeni onorabili, care pot să-şi desfăşoare activitatea fără
nici o reticenţă din partea noastră şi fără restricţii. Aceeaşi atitudine am
adoptat-o şi faţă de oamenii oneşti care şi-au făcut datoria lor patriotică,
aparţinând vechilor structuri represive ale dictaturii comuniste”.
(op.cit., pp. 23-24)

„În perioada campaniei electorale din primăvara anului 1990 am
fost victima unei campanii de dezinformare şi calomnii, dirijată în mod
sistematic de la centru, cu scopul evident de a stârni în rândurile
populaţiei adversitate şi ură împotriva celor care erau consideraţi ca
oponenţi implacabili ai comunismului şi ai tendinţelor totalitare. S-au
lansat prin presă, manifeste şi afişe fel de fel de minciuni, bârfe şi
neadevăruri scornite de adversarii politici.
S-a spus că aş fi fugit în Occident – minciună. N-am părăsit ţara
nici o zi după anul 1938, până la Revoluţie. De altfel, în perioada
dictaturii comuniste, am fost închis vreme de cincisprezece ani şi trimis
apoi cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Am fost urmărit pas cu pas,
hăituit, prigonit de Securitate, până în Decembrie 1989.
S-a mai lansat ideea că aş fi venit cu sacul plin de dolari, să
cumpăr ţara.
S-a lansat calomnia că aş avea intenţia să-mi recuperez moşiile
mele (inexistente), care s-ar afla în toate judeţele ţării. N-am avut şi nu
am nici un stânjen de pământ. S-a spus că am palate şi castele. N-am nici
măcar un apartament.
S-a spus că aş fi căsătorit cu Doina Cornea. Invenţie.
S-a spus că aş fi colaborat cu Ceauşescu şi cu Securitatea lui.
Împrejurarea că am stat cincisprezece ani în puşcării şi că, până la
Revoluţie, am fost permanent şicanat cu chemări şi reţineri, anchete la
Securitate, cu percheziţii nenumărate şi continuă urmărire, ar fi trebuit să
dea de gândit nemernicilor care au lansat asemenea zvonuri şi să-i facă să
inventeze alte minciuni mai credibile.
Am mai fost acuzat de către patriotarzii şovini şi extremişti că aş
fi trădat interesele Transilvaniei, pactizând cu maghiarii, ponegrire care a
putut fi crezută de anumiţi naivi cu totul neinformaţi, care nu-mi
cunoşteau biografia”.
Bibliografie
1. Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Ioan Scurtu “Enciclopedia

partidelor politice din România (1862-1994)”. Editura Mediaprint, Bucureşti,
1995.
2. Arhiva SRI, Fond Penal, Dosarele 16388 (11 volume), 100601, 44608 (14
volume).
3. Arhiva SRI, Fond Documentar, Dosarul 11519 (16 volume).
4. Roxana Badralexi şi Roxana Iordache, suită de interviuri în „România
Liberă”.
5. Ion Bulei. “Scurtă istorie a Românilor”. Editura Meronia, Bucureşti, 1996.
6. Corneliu Coposu. “Confesiuni – dialoguri cu Doina Alexandru”. Editura
Anastasia, Bucureşti, 1996.
7. “Corneliu Coposu în faţa istoriei”. Institutul pentru analiză şi strategie politică
Iuliu Maniu şi Fundaţia Hans Seidel. Editura Metropol, Bucureşti, 1996.
8. Corneliu Coposu. “Dialoguri cu Vartan Arachelian”. Editura Anastasia,
Bucureşti, 1992.
9. Constantin C. Giurescu, Dinu. C. Giurescu. “Scurtă istorie a românilor”.
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
10. PNŢCD, Direcţia departamentelor de studii, doctrine şi programe. “PNŢCD
– scurt istoric”, Editura Gândirea Românească, Bucureşti, 1994.
11. Petre Roman. “Libertatea ca datorie”. Editura Dacia, 1994.
12. Ioan Scurtu. “Din viaţa politică a României (1926-19470) – Studiu critic
privind istoria Partidului Naţional Ţărănesc”. Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
13. Domniţa Ştefănescu. “Cinci ani din istoria României: 1989-1994”. Editura
Maşina de scris, Bucureşti, 1995.

Tudor Calin Zarojanu Viata Lui Corneliu Coposudoc PDF Free

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor Calin Zarojanu Viata Lui Corneliu Coposudoc PDF Free

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Viaţa lui Corneliu Coposu 1

Tudor Călin Zarojanu

Viaţa lui Corneliu Coposu

Coperta: Mihaela Şchiopu

Descrierea CIP a Biblitecii Naţionale a României

© Editura Maşina de scris, 2005

Tudor Călin Zarojanu

Editura Maşina de scris

cerne Doamne liniştea uitării

răsădeşte Doamne dragostea şi crinul

Zece ani fårå Senior

lunga epocă FSN-FDSN-PDSR-PSD. Nimeni nu poate garanta,

Tudor Călin Zarojanu

P.S. După un deceniu, o căutare a lui Corneliu Coposu pe Internet

Motto: Corneliu Coposu se mişcă într-o sferă de mister.

Cartea de faţă este o încercare – aproape disperată – de a

adevărat – şi nu numai pe el, ci şi perioada în care a trăit –, am pornit de

Notă: În toate documentele citate am păstrat forma originală, nu

Familiile Coposu şi Maniu se vizitau adesea, inclusiv la locuinţa

Cred că am avut o copilărie fericită. Nu-mi aduc aminte decât

17 iunie. Congresele Partidului Naţional Român şi PŢ aprobă în principiu

6 mai. Comitetul Central Executiv al PNŢ îl numeşte preşedinte pe

Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente,

În 1945 aveau să se revadă în cadrul unei recepţii de la Palat. Ana

văd în anturajul suveranului. Să înţeleg că v-aţi schimbat convingerile?

16 februarie. După o amânare în 13 februarie şi o audiere în 16,

30 august. Dictatul de la Viena: România pierde nord-vestul

Str. Vodă Caragea, 27. Telefon de la Dna Madgearu, care,

că tot cu maşina îl vor readuce acasă pe profesor într-o jumătate de oră.

şi în câteva minute află că automobilul vizat aparţine Institutului

realitatea, de bună seamă că Sima joacă teatru cu talent apreciabil. Mă

14 ianuarie. La Berlin, Ion Antonescu primeşte aprobarea lui Adolf

„arbitrajul” de la Viena, în 1940. Scrisoarea succede acţiunii judiciare

colonelul Cristea, în vederea eventualei răsturnări prin forţă a lui

Înainte de ora 7, Maniu se bărbiereşte. Apar, îmbrăcaţi în civil,

Dacă ultimile demersuri pe lângă Domnul Mareşal vor eşua, în

Brătianu, Titel Petrescu şi Pătrăşcanu. Între 10.1/2-11 soseşte Titel

oferi retragerea din război a României, care va antrena prăbuşirea

prin măsuri brutale realizarea ei. Probabil că Antonescu nu-şi dă seama

Pătrăşcanu avea o doză de sentiment patriotic şi de onestitate

22 septembrie. Corneliu Coposu susţine, la Sala Dalles, conferinţa cu

12 decembrie. Corneliu Coposu este ales secretar al Delegaţiei

desfiinţarea partidelor tradiţionale şi judecarea membrilor acestora.

– n-a existat nici o şedinţă a conducerii PNŢ dedicată zilei de 8

Am oprit lângă coaforul Ionică de unde am văzut că ardeau două

– după ora 14 a luat masa la Capşa, unde au fost discuţiuni – sau

Pentru a putea trage o concluzie obiectivă privitoare la

s’au declarat antimonarhice sau republicane, nici nu au luat atitudine

oficiale le prevedeau cu certitudine, iar anumite formaţiuni politice

După expunerea antecedentelor zilei de 8 Noemvrie trebuie să

Odată stabilite aceste circumstanţe premergătoare incidentelor

Faptele după deschiderea incidentelor, cu toată oroarea lor,

înarmate, care unităţi, fie civile, fie militare nu au putut să acţioneze

10. Gazetarii Americani şi Englezi care au văzut, au fotografiat

4 Maiu 1946 Corpul detectivilor

Luni 6 Maiu 1946 orele 17 va avea loc în sala Dalles o

Studenţii N.Ţ. au fost convocaţi în număr cât mai mare la

12 mai. În Referatul introductiv al Curţii Marţiale a Corpului II Armată

15 Noembrie 1946 D.G.P.

Suntem informaţi că acum câtva timp CORNELIU COPOSU a

19 noiembrie. Alegerile pentru Camera Deputaţilor aduc – prin fraude –

22 Noembrie 1946 Corpul Detectivilor

COPOSU a afirmat că ruşii sunt foarte nemulţumiţi de modul