Ion Ratiu in Fine Acasa Note Zilnice În Fine, Acasă: Note Zilnice, Decembrie 1989-Decembrie 1990

Ion Ratiu
e d it ijm O um vers
De acelaşi autor:
Teoria generală a obligaţiunilor în Codul Civil Român, Cluj, 1936;

Succesiunea legală - ab Intestat - în Codul Civil Român (în colaborare
cu Aurel Chira), Cluj, 1937;
Policy for the West, London, Harvill, 1957;

Politică pentru Occident, Bucureşti, Editura Progresul Românesc,
1992;
Bassarabia - a Romanian Land, London, Arcada, 1968;
Contemporary Romania, London, Foreign Affairs, 1975;

La Roumanie d ’aujourd’hui, Paris, Grassin, 1975;
Rumunia wspolczesna, London, 1975;
România de astăzi, Londra, 1977;
România de astăzi, Bucureşti, Condor, 1990;
Cartea Memorandului, Londra, ARCADA, 1979;
Moscow Challenges the World, London, Sherwood, 1986;

Moscova sfidează lumea, Londra, „Românul Liber“, 1990 şi
Timişoara, Signata, 1990;
Cine mă cunoaşte în ţară aşa cum sunt?, Bucureşti, Progresul

Românesc, 1991;
Efortul ce faci e răsplata, Bucureşti, Progresul Românesc, 1991;
Templeton, piesă de teatru (în colaborare cu Jane Cobb), London, Arts

Theater Club, 1958;
d iv e şi Anna, piesă în două acte, traducere din limba engleză de Mihai
Popescu. Adaptare şi Cuvânt înainte de Dan C. Mihăilescu, Bucureşti,
Progresul Românesc, 1995.
ION RATIU
Note zilnice. Decembrie 1989 - Decembrie 1990
In fine,
acasa
EDÎTUKa J ) UNIVERS
Cuvânt înainte
ine a cunoscut experienţa exilului, ştie la fel ca mine, că nimic nu
C preţuieşte mai mult decât întoarcerea acasă. Timp de 50 de ani,

pentru că nu am vrut să cer o altă cetăţenie, statutul meu a fost
desemnat cu acest cuvânt de ocară: „apartid“. Iar principalul meu act de
identitate, care ţinea loc de paşaport şi de orice altceva, era aşa-zisul tnivel
document, titre de voyage, pe care era specificat între paranteze Convenţia
din 28 iulie 1951. Ceva asemănător plăcuţei matricole pe care o au asupra
lor soldaţii în război, deţinuţii şi prizonierii. Eram, eu şi asemenea mie, toţi
cei aflaţi în aceeaşi situaţie, soldaţii întârziaţi ai unui război pierdut, pri
zonieri în lumea liberă, deţinuţii propriei noastre conştiinţe, care se
încăpăţânează să creadă că Istoria mai putea fi revizuită şi omul poate ieşi
de sub vremuri. Acest document, paradoxal şi providenţial în acelaşi timp,
îmi dădea dreptul să călătoresc oriunde în lume, mai puţin acasă. Aşa încât,
timp de 50 de ani, acasă a însemnat la Londra sau la Paris, la Zermatt sau
la Savannah, dar niciodată la Turda, la Bucureşti sau la Cluj.
Strămoşilor mei le datorez probabil această dârzenie înceată a ardele
nilor, atât de des subiect de ironie în ochii iuţilor valahi. Şi, dacă mă gân
desc bine, tot ei mi-au trasat, într-o măsură importantă, calea de urmat în
viaţă: aceea de a sluji România. Traseul lor este exemplar, îtrucât este acela
al multor familii de români ardeleni, care pe timpul a două generaţii trec de
la meseria de preot la aceea de avocat, către o mai decisă implicare în viaţa
civică. Datoria mea era să le urmez exemplul. Pentru că, de fapt, diferitele
ocupaţii pe care le-am avut de la terminarea studiilor, gazetar în presa scrisă
sau la Radio, agent în diferite societăţi, om de afaceri sau patron, au însem
nat pentru mine un mijloc, şi nu un scop: un mijloc de cucerire a unei
anume independenţe economice şi, eventual, al unei poziţii de pe care să mă
fac ascultat. Scopul a fost întotdeauna acela de a contribui la scoaterea ţării
din fundătura în care o aruncase Istoria şi în care o menţineau profitorii ei
6 Ion Raţiu
de o clipă. O clipă cât o jumătate de secol. Cărţile pe care le-am publicat,

conferinţele pe care le-am dat, asociaţiile la care am fost fondator sau co-
fondator, contactele cu şefi de state sau oameni politici care aveau un cuvânt
de spus în treburile lumii erau menite să servească acest scop.
In toamna anului 1989, lucrurile au început să se precipite, un vânt de
dezgheţ a început să bată şi în direcţia ţărilor din Estul Europei, care hiber
nau, rupte de lume, şi nu mai păreau să iasă vreodată din lunga noapte
comunistă. Regimurile din aceste ţări au început să cadă, unul câte unul,
frontierele, etanşe, până atunci, să se fisureze, Zidul Berlinului să se clatine
şi în cele din urmă să se prăbuşească literalmente.
România era şi de această dată în întârziere, încremenită cum era în
nemişcare părea hotărâtă să „boicoteze istoria“. Şi apoi au venit zilele din
decembrie, Timişoara, Bucureşti, şi apoi toată ţara. Am început atunci o
intensă, febrilă activitate de sensibilizare a opiniei publice şi politice din
Occident. Pariul cel mai important era atunci, în opinia mea şi a celor care
au fost alături de mine, majoritatea membri ai Uniunii Mondiale a
Românilor Liberi, despre care va fi vorba în paginile ce urmează, pariul era,
aşadar, ca întorsătura pe care o lua Istoria - de fapt, revenirea ei la matca
părăsită cu o jumătate de secol în urmă - să fie ireversibilă. Apartamentul
meu din Paris a devenit un fel de cartier general de unde plecau şi spre care
soseau mesaje din şi către lume, din şi către, în sfârşit, România. Zi şi
noapte am organizat sau provocat sau cerut întâlniri cu ziarişti, oameni
politici, am dat zeci de interviuri pentru ziare, radiouri, televiziuni din
Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, am organizat conferinţe de presă, am
dat comunicate, am scris sau inspirat articole. Era vital în acele zile să se
vorbească despre România, pentru a elimina orice pericol de „restauraţie4*.
Monstrul avea, ca balaurul din poveste, mai multe capete,- şi nu puteai fi
sigur că ultima suflare era cu adevărat ultima.
Momentul întoarcerii acasă era mai aproape şi mai posibil ca oricând,
dar mai trebuia încă amânat. Voiam să mă asigur, la Paris şi la Londra, dar
mai ales la Washington, că marile democraţii occidentale sunt favorabile
democratizării României şi nu-i vor mai indica, aşa cum se întâmplase la
sfârşitul războiului, drept unic partener de dialog, vecinul din Răsărit.
Bineînţeles, în limitele permise de postura mea modestă de avocat pe cont
propriu al democraţiei în România.
M-am întors acasă în ziua de 24 ianuarie 1990. Primul drum l-am făcut
la Turda. Am revăzut casa părintească, am regăsit oameni şi locuri. Şi, într-
adevăr, nimic nu a fost în zadar: printre aceşti oameni şi în aceste locuri sunt
In fine, acasă 7
acasă. Chiar dacă locurile s-au mai schimbat, casa părintească aparţine alto
ra, oamenii cunoscuţi, câţi mai sunt în viaţă, sunt mai bătrâni, ca şi mine,
iar cei noi mă descumpănesc, uneori. Ciclul exilului a luat sfârşit pentru
mine, lucrurile au intrat în făgaşul normal. Căci exilul, fie el şi de 50 de ani,
este temporar, iar întoarcerea acasă, definitivă. Fericit ca Ulise... Da, cred că
pot să spun cu toată tăria că mă consider un om fericit: pentru că am avut
norocul să trăiesc destul pentru a vedea istoria reintrând în matca şi că mi
s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji ţara. Pe lângă asta,
toate celelalte neplăceri, înfrângeri, dezamăgiri le consider bâlbâieli ale
unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale să-şi vindece rănile şi să-şi
construiască sau reconstruiască o morală. Optimismul meu robust mă face
să cred astfel.
Şi acum, o lămurire pentru cititori. Din 1940, fără întrerupere, am ţinut
un jurnal. Am notat zi de zi, cu rare absenţe, întâmplările de peste zi,
oamenii întâlniţi, lucrurile mărunte din care este făcută o viaţă. La început,
pentru că aşa am promis bunicii mele, fiica lui Ion Codru Drăguşanu -
„Peregrinul Transilvan", care mi-o ceruse în mod expres. Apoi, pentru că a
devenit un exerciţiu şi o necesitate: aceea de a rămâne o clipă cu mine însu
mi. Acasă sau aiurea, în avion, mai ales, în tren, seara înainte de culcare,
dimineaţa devreme, oricând şi oricum, aceste caiete sunt condica mea de
prezenţă. Scriind, avem iluzia că putem întoarce timpul sau că trăim o dată.
Mă grăbesc însă să precizez că „ideile“ şi analizele politice, dacă se
poate spune astfel, le-am lăsat pentru cărţile şi articolele publicate. Nici
lucruri secrete, de interes strict personal, nu sunt de găsit aici, pentru că am
căutat să dau acestor note un stil cât mai impersonal. Obiectiv, cu alte
cuvinte. Nu m-am gândit niciodată că ele ar putea face obiectul publicării.
Din când în când îmi place să deschid marele safe în care le păstrez şi să
iau un carnet la întâmplare. Un notar anonim vorbeşte de cutare eveniment
din cutare an. Numai într-un târziu îmi dau seama că e vorba de mine. Aşa
încât îmi spun că publicarea lor ar putea constitui o mărturie despre timpul
şi lumea în care am trăit. Volumul de faţă, primul, conţine notele mele zil
nice cuprinse între decembrie 1989 - decembrie 1990. încep cu el pentru că
are această semnificaţie specială: evenimentele pe care la relatează au
schimbat faţa lumii şi mi-au schimbat viaţa. Este felul meu de a marca zece
ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi zece ani de când m-am întors
acasă.
I.R.
Sâmbătă şi Duminică 9-10 Decembrie 1989
La Peter şi Jennifer Blaker (Lordul şi Lady Blaker, fost ministru al
Apărării în guvernul Margaret Thatcher), la ţară, împreună cu Piers
Dixon, fost deputat, şi Ann cu care trăieşte. Conversaţie susţinută,
întotdeauna interesantă. Despre Toby Lowe (Lordul Aldington) şi
masacrarea repatriaţilor iugoslavi şi sovietici, imediat după război.
Piers a avut două scrisori publicate în Sunday Telegraph şi în Observer.
De fapt, Peter a fost cel care a dat publicităţii această ruşinoasă pa
gină a istoriei. Era ministrul Apărării la ora aceea. Băiatul lui Peter,
Adam, şi prietenul lui, Charles, care lucrează lâ N.M. Rothschild,
ambii mi-au declarat că ar vrea să meargă în România şi să ne ajute în
lupta noastră. Să tot aibă 30 de ani, nu mai mult.
Sâmbătă seara la cină, şi soţii Fairbaim.
Luni, 11 Decembrie 1989

Scriu lui Ianacopulos, un apropiat al Regelui. îi trimit fotocopii din
jurnalul meu de zi şi câte o copie după scrisoarea trimisă de Sugăr
Andrâs (de la televiziunea maghiară) Regelui împreună cu scrisoarea
de acoperire ce mi-a trimis mie. în ea îmi mulţumeşte pentru ajutorul
ce i-am dat ca să realizeze interviul cu Regele. I-am comunicat la tele
fon că-i expediez acest material ca să fie trecut mai departe.
Mă întreb dacă o să mai îndrăznească cineva să conteste faptul că eu
am fost cel care a sugerat ungurilor să-I ia un interviu Regelui.
Marţi, 12 Decembrie 1989

Scriu articolul de fond pentru Românul Liber. Iau masa cu Steffi.
(Baronul Bentinck, fiul Baronesei Gabriela Bentinck.) E în formă.
Miercuri, 13 Decembrie 1989

Danny Florea, fotbalist român în Belgia, îmi telefonează. Prietenul
lui s-a întors din România. Mi-a adus o scrisoare. Acum vrea 15.000
de dolari. Zice că i-a cheltuit în drumurile lui în România. întrebarea e
cum? Şi de ce să am încredere în el ?
Joi, 14 Decembrie 1989

Mulţumesc Preşedintelui Carter (Jimmy Carter, Preşedintele SUA -
10 Ion Raţiu
1974-1978) şi Lordului Callaghan pentru mesajele lor către români.

Trimit copii, cu o scrisoare de acoperire lui Chuck Percy (Senatorul
Charles H. Percy, R. Ohio) şi Bemard Braine (Lordul Braine of
Wheatley).
Scriu articolul de Anul Nou pentru Românul Liber, bazat pe expe
rienţa unui evreu român plecat din ţară, cu părinţii lui, la vârsta de 11
ani.
Dau un interviu gazetarului John Flint de la „Gloucester Echo“.
Un sat de lângă Cheltenham a adoptat comuna Pestra de lângă
Slatina, judeţul Olt.
Cina cu Lorri West, venită de la Oxford, unde face cercetări în pro
blema imunologiei transplantelor de inimă la copii. E o femeie intere
santă.
Vineri, 15 Decembrie 1989

Ziarele (Românul Liber şi The Free Romanian) au plecat azi
dimineaţă la tipografie. Cred că or să fie interesante. Ele sunt expresia
luptei noastre pentru idealul enunţat în titlu.
După masă, la noi la birou. Toată lumea. Să sărbătorim venirea
Crăciunului. Mergem, apoi, aproape toţi la „El Vino“. Vorbă multă,
animaţie, foarte plăcut. Rămânem apoi la cină, numai noi trei: Susan
Bond, Mihai Leu şi cu mine.
Sâmbătă, 16 Decembrie 1989

Plec la Paris.
Prind avionul la ora 9.00 dimineaţa, deşi n-am prea dormit noaptea
asta. Radu Roşeanu vine devreme la apartamentul meu din Paris. La
2.30 p.m. toţi erau prezenţi: Dr. Munteanu, Novacovici, Sandu
Pobereznic, Damian Vasile, membrii Comitetului director al U.M.R.L.,
plus Herlea şi Varlam. Ghika vine târziu, căci a avut şedinţă de Comitet
a Filialei UMRL Franţa.
Ca de obicei mici ciocniri, dar nu grave. Ghika, când a venit, s-a dat
la Varlam şi Herlea; de mai multe ori şi la mine ! Am să trec cu vede
rea.
Interesant că toată lumea vrea să întreprindem ceva în România.
Clar. E absolut necesar.
Novacovici ne-a adus copii după un „comunicat41 UMRL, sub sem
nătura mea şi a lui, care circulă printre români. „Comunicatul14declară
In fine, acasă 11
că, în urma întrevederii avute la Frankfurt, la 11 Noiembrie, a.c., cu Dl.

Dr. Tibor Hodicska, secretar de stat la Ministerul de Externe de la
Budapesta, UMRL susţine ideea unei Transilvanii independente „ca o
variantă tactică de moment, vizând scoaterea de sub influenţa comu
nismului, într-o primă fază, a unei părţi din România şi integrarea ei în
Europa Unită“.
E un fals, bineînţeles. Dar e inteligent compus acest „comunicat44,
pentru că e credibil, justificând inteligent „defalcarea temporară a unei
părţi din România. Mulţi ar putea să fie induşi în eroare, mai ales rău
voitorii şi cei ce mi se opun în exil. Şi nu m-ar mira dacă acest comu
nicat ar fi distribuit şi în ţară, pentru a mă defăima. în tot cazul, eu sunt
convins că trebuie să pornească de la Serviciul de Dezinformaţii al
Securităţii.
Am uitat să notez. Joi, 14 Dececembrie Cal McCrystal, de la
Independent on Sunday, mi-a luat un interviu la telefon. îmi închipui
că nu e pentru săptămâna asta. Timpul e prea scurt.
Duminică, 17 Decembrie 1989

Vine Jean Bernard primul. Punctual la 3 p.m., cum convenisem. îmi
vorbeşte de Ion Ghika. Dumneata ai nevoie de el. E un om foarte activ
şi capabil. El e pentru Dumneata cum e Pasqua pentru Chirac. Etc...
etc... Vroia chiar să intru într-o înţelegere secretă cu Ion Ghika, că vom
lucra împreună. Am tăiat-o scurt. îl apreciez foarte mult pe Ghika.
Doresc să lucrez cu el. îl voi susţine ori de câte ori face lucruri bune,
dar eu nu intru în înţelegeri secrete. Să nu uităm că toţi oamenii politi
ci au ambiţiile lor. Altfel n-ar intra în politică Apoi sunt permutaţii con
tinue, de prietenie, alianţe, ciocniri de personalitate, etc. Piesele se
schimbă pe tabla de şah după criterii de poziţie şi de utilitate, i-am
spus.
A venit, apoi, şi Ghika. Ieri a jucat teatru la şedinţa de Comitet, mi-a
spus. M-a atacat ca să-şi stabilească poziţia. Vrea să organizeze
Congresul, dar vrea delegaţie în scris. Ai fost rugat de Comitet să
accepţi acest lucru, i-am spus. Vorbeşte imediat cu ceilalţi membri din
Comitetul Filialei şi comunică-mi acceptarea voastră. îţi dăm, apoi,
imediat în scris, mandatul de care ai nevoie.
îmi va da şi un buget şi va trebui să vedem cum îl vom acoperi.
M i.a vorbit mult de tineretul care vine la UMRL. Nu se mai vor
beşte de legionari, Liga pentru Drepturile Omului, Kome. Toată lumea
12 Ion Raţiu
vorbeşte de UMRL. Trebuie să-i solidificăm. Am vreo câţiva tineri care

vor să lupte. Trebuie să-i antrenăm. Joseph Amsalem va face-o. Dar ne
trebuie bani. Avem toate legăturile necesare ca să pătrundem în
România, din Iugoslavia. Ar trebui să obţinem asentimentul guvernu
lui iugoslav. Odată în România, ei să obţină armele româneşti şi să
înceapă revolta, îmi zice Ghika.
L-am ascultat. E prea exaltat. Doar guvernul iugoslav tot comunist
rămâne. Dar am acceptat că e mai bine să încercăm destabilizarea
regimului Ceauşescu din Iugoslavia şi nu din Ungaria. Din nou e o
chestiune de finanţe. Să-mi facă un buget !! Am căzut de acord însă ca
din banii care se vor realiza din vinderea discului lui Zamfir, o bună
parte să fie alocată Filialei Franţa.
Bemard vrea ca eu să-i invit, împreună cu deputatul Godfrain
(Jaquer G., deputat RPR), la cină, pe ziua de 9 Ianuarie 1990. De
acord. Aşa îl vom obţine pe Chirac pentru Congres.
Mi-a confirmat, de asemenea, că programul înregistrat de mine, la
TF1, a fost transmis la orele 13.00, Joi 14 Decembrie Iar aseară,
Regele Mihai a apărut la Antenne 3. A fost cam „molâu“. Dar nu rău.
La telefon, Herlea vine cu o idee, care nu mi se pare total deplasată.
Dacă dumneavoastră sunteţi absolut hotărât să nu mai candidaţi la
Preşedinţie la viitorul Congres, UMRL se destramă. Singura şansă ar
fi să pregătim pe cineva să ia conducerea.
L-am asigurat că eu voi continua să susţin organizaţia, dar trebuie
să-şi dea seama, cu toţii, că voi avea 73 de ani în Iunie. Deci voi avea
76 de ani, dacă rămân în viaţă, la următorul Congres. De aceea ar fi
mai bine ca toată lumea să se gândească la acest aspect al problemei.
Dar la cine v-aţi gândit ? l-am întrebat. La Radu Câmpeanu. Da, nu e
rea alegerea. Dar ar trebui să se înscrie în UMRL de pe acuma. Să can
dideze şi să accepte votul Congresului. E imposibil ca el să vină aşa,
din afară, să intre direct la vârf.
Am mai continuat şi am mai repetat, ceea ce i-am spus şi lui Radu,
de altfel, că între poziţia lui politică şi a mea, nu e nici o deosebire fun
damentală, sau de principiu. De exemplu, aşa cum nu pot să fiu de
acord cu Kome şi ideile lui republicane, cu dezmembrarea ţării în
unităţi culturale şi politice autonome, Europa de la Urali la Atlantic
etc...
Dacă Radu Câmpeanu intră în UMRL, eu sunt_ fericit să-l accept în
orice poziţie i se încredinţează la viitorul Congres.
în fine, acasă 13
S-a dat ştirea, astă seară, la BBC World Service, că peste 10.000 de
oameni au demonstrat la Timişoara. Au fost imediat dispersaţi cu fur
tunul. Se pare că şi la Braşov s-a demonstrat. Lipsesc amănuntele.

Jean Bemard îmi telefonează să mă anunţe că mi se va lua un inter
viu, aici la mine, pentru Radio Luxembourg (RTL), la orele 13.00.
Vroia, de asemenea, să vorbesc cu Regele, ca să acorde un interviu la
Antenne 2.
Regele e de acord. Transmit acest lucru lui Francois Poncelet, prin
domnişoara Moli. îl informez pe Rege că şi BBC World Service îmi va
lua un interviu azi dimineaţă, la ora 9.00.
Interviul a fost organizat de Marc Gay şi mi-a fost luat de Peter
Hobday. Am dat toate informaţiile pe care le obţinusem de la Stoian,
Mititelu (BBC) şi Stroescu (Radio Europa Liberă). Am respins ideea
că ar fi o demonstraţie etnică. E o demonstraţie a populaţiei întregi, a
românilor în special, împotriva lui Ceauşescu. M-am referit şi la
demonstraţia pentru „hrană, căldură şi libertate14, care a avut loc în faţa
uzinelor „Steagul Roşu44 din Braşov, la 8 Decembrie crt.
Toată ziua interviuri. Antenne 2 (Jerome Bony) în primul rând.
Andrew McEwan de la Times, Patrick Worsnip de la Reuters. Andrew
Roy de la BBC, Martin MacColl, tot de la BBC, dar alt serviciu, şi de
la BBC din Scoţia, dar nu-mi mai aduc aminte de numele gazetarului.
Mi-a telefonat apoi Viorel Urmă din Viena (de la Associated Press).
La fel Peter Michalski care reprezintă mai multe ziare germane la
Londra.
între timp îmi telefonează fiul meu, Nicolae. M-a auzit la Radio 4,
azi dimineaţă. După el am fost excelent. Cum l-am căutat pe Nicklin,
de la Lupus Estates, mi-a confirmat că şi el m-a auzit. „Omul ăsta ştie
să vorbească44, ar fi zis colegului cu care era în maşină în drum spre
birou. Nicklin mi-a sugerat Harrods, ca să trimit nişte trandafiri de
acolo. Ceea ce am făcut, căci vroiam să-mi exprim admiraţia în urma
excepţionalei seri petrecute Vineri, înainte de a veni la Paris.
Gh. Zamfir a venit şi el. Michel, asistentul lui Jean Bernard, a stat
aici tot timpul interviului meu la Antenne 2 (organizator Franşois
Merlino). Philippe Ingram îmi telefonează. Pot să scriu un articol de
950 de cuvinte pentru ziarul Times? mă întreabă. Dar trebuie să ajungă
la Londra nu mai târziu de orele 5.00 ora Londrei. Era deja ora 1.30,
14 Ion Raţiu
ora Parisului. Zic, da, deşi aveam o serie de interviuri deja programate.
Parrott de la RFE Londra îmi cere să-i dau Declaraţia UMRL. Nici n
o făcusem încă !
Am stat de vorbă cu Zamfir. El vroia să fie făcut Preşedinte al unui
Comitet Cultural UMRL. Degeaba i-am atras atenţia că aşa ceva e
imposibil de realizat înainte de Congresul viitor. E contra Statutului
nostru. Să se înscrie acum în UMRL. Facem un anunţ special presei şi-l
cooptăm în Comitetul Coordonator. Apoi, la Congresul din Mai 1990,
propunem o rezoluţie pentru înfiinţarea postului de Preşedinte Cultural
etc. Mi-a lăsat impresia că e de acord, deşi era foarte reţinut. Mai târ
ziu, Michel mi-a spus că Zamfir s-a răzgândit. E mai bine să rămână în
afară de UMRL, dar să acţioneze în strânsă colaborare cu noi, şi cu
mine în special.
M-am închis apoi, la mine în birou, dându-i instrucţiuni precise lui
Jean Bemard să răspundă tuturor telefoanelor şi să nu mă mai între
rupă.
Tocmai sosise Izzambert, de la V.S.D. Magazine, să-mi ia un nou
interviu. L-am rugat să aştepte.
Am scris articolul pentru Times. L-am dictat ziarului pe la 4.30, ora
Parisului. Fără ca eu să fi numărat, fata dela TIMES care mânuia ordi
natorul, m-a informat că are 975 de cuvinte. Adică, aproape exact ceea
ce mi se propusese.
Izzambert intenţionează să publice două articole, faţă în faţă, pe
două pagini. Unul cu Regele Mihai, şi celălalt cu mine. Mi-a cerut să-i
vorbesc Regelui. Am refuzat, socotind că Regele, sau cei din jurul lui
vor trage concluzia că a fost ideea mea, ca să mă înalţ şi mai tare pe
mine însumi.
Vorbisem însă mai înainte Casei Regale, ca să-l întreb pe Rege dacă
e de acord ca UMRL să facă o Declaraţie. Era în baie. Am vorbit cu
Prinţesa Mărgărita. Foarte prietenoasă mi-a spus că toată familia a
ascultat, la orele 9.00 dimineaţa ca să înregistreze interviul meu la
World Service. De fapt, a fost la BBC Radio 4.
Telefoane de la ABC News Londra (Bogdanovic) şi Paris (Mrs.
Behrstock). Rezultatul: Vin aici la 7.00 p.m. să-mi ia un interviu ca să
fie transmis prin Londra (Peter Kent) la New York.
Tocmai terminasem o scurtă Declaraţie UMRL pentru presă. După
ce am dictat-o lui Mollie, la Londra, ca să fie imediat transmisă prin
FAX tuturor agenţiilor de presă, am făcut interviul. Dau, apoi, un inter
în fine, acasă 15
viu, prin telefon, lui Brezianu la VOA - Washington. De fapt, eu îl cău

tam pe Nicolae Dima ca lui să i se ia un interviu de către NBC, care
m-au căutat, dar n-au birou aici. Dima era în concediu şi Brezianu
mi-a declarat că el poate să vorbească, dar nu în numele UMRL. (De
fapt, el nici nu e membru.) Plecăm cu Joseph şi cu Jean Bernard la M6
şi RTL (Luxembourg). Au studiourile împreună. Primul îmi ia interviul
la Radio RTL, şi, apoi, la televiziunea M6, care dau ştiri foarte scurte,
oră de oră.
Se făcuse ora 9.10 p.m. încă tot nu mâncasem absolut nimic de la
micul dejun care a constat dintr-un ceai simplu, fără lapte, şi o jum ă
tate de grape-fruit Am sugerat să luăm masa împreună. Ar fi acceptat
ei invitaţia, dar trebuia în orice caz să ne întoarcem la apartamentul
meu, căci Bernard lăsase acolo codul ca să putem intra, la 11.20 p.m.,
în studiourile BBC. în cazul ăsta, prefer să mă întind puţin şi veniţi să
mă luaţi pe la 10.45, ca să ne întoarcem în centru, la studiourile BBC,
le-am spus. Ceea ce am făcut. Tot acest vârtej mediatic este o extraor
dinară oportunitate pentru România. Cu cât se vorbeşte mai mult în
Occident, cu atât e mai bine pentru cei de acolo.
Am sosit la timp, adică la 11.15 p.m. Programul la BBC-TV2 a
început la 11.30. Dessa Trevisan a relatat, de la Belgrad, că s-a tras la
Timişoara şi că sunt mulţi morţi.
Manifestările au început din cauza Pastorului Tokes, dar după aceea
au fost generale, mai ales ale românilor. Este ce am subliniat, după
aceea, arătând că revolta nu are nici un conţinut etnic. Dimpotrivă, toţi
manifestanţii, indiferent de naţionalitatea lor, au demonstrat sub lozin
ca „Jos Ceauşescu“.
A vorbit apoi Frank Stern, cu care am comentat asupra eveni
mentelor. Am fost în total dezacord cu el. A debitat teoria că românii
sunt ortodocşi, obişnuiţi să accepte autoritatea, n-au tradiţie de luptă şi
de revoluţie şi au un trecut „semifascist, de altfel“. Din păcate, nu mi
s-a dat nici o şansă să resping, în amănunt, analiza şi modelul constru
it de el. Parcă vorbeam de două ţări diferite.
Obosit, am ajuns acasă, în pat, târziu după miezul nopţii. Era
aproape 1.00 dimineaţa. Dar am fost mulţumit că am dat tot ce mi-a
stat în puteri. Zi memorabilă.

M-am sculat de mai multe ori în timpul nopţii, şi apoi iar m-am cui-
16 Ion Raţiu
cat. La 6.15 însă, am început să-mi scriu aceste note de jurnal.

Mi-a făcut mare plăcere ieri, când, în vâltoarea interviurilor, mi-a
telefonat un domn Weston, de la Times, să-mi spună că ziarul va pu
blica articolul meu şi că voi fi identificat ca „Preşedintele UMRL“.
La 6.30 ieri seară a avut loc demonstraţia în faţa Ambasadei RSR
din Paris. Ion Ghika îmi relatează: Am spus: domnilor Bush şi
Mitterrand, aţi vrut came de român. Acum o aveţi.
Abia aştept să vină să-mi dea amănuntele.
îmi telefonează Ana-Maria Tuduri. Să ştii că Regele vă apreciază
foarte mult. Am vorbit cu el chiar acum. Apreciază, de asemenea
Uniunea. Acum se mai termină cu „Preşedinţia" asta. Românii
recunosc că Uniunea e o organizaţie reprezentativă.
Aproape imediat după aceea, mi-a telefonat Principesa Mărgărita.
Regele vrea să-mi vorbească azi la prânz. El a avut foarte multe inter
viuri, toată ziua. De aceea nu mi-a telefonat. De fapt, eu trebuia să-I
telefonez, dar, pur şksimplu, n-am avut răgazul, i-am spus. Majestatea
Sa n-are o răspundere pentru poziţia pe care UMRL o ia. Aş fi vrut
însă, să-L informez despre Declaraţia ce am făcut-o. E foarte important
să fie o coordonare, a fost reacţia ei. Eu sunt foarte mulţumit că am sta
bilit ieri, în toate interviurile, că nu e vorba de o acţiune etnică.
Românii au manifestat. Românii s-au sacrificat.
Nicolae mi-a telefonat şi el. A auzit şi văzut discuţia mea de aseară
cu Frank Stern. Şi-a dat seama cât m-a înfuriat. Mihai Leu şi el a văzut
şi înregistrat interviul. Toţi l-am văzut şi suntem încântaţi. Acum ne
simţim şi noi mai mândri.
Nicky Stoian mi-a luat un interviu pentru BBC, în legătură cu pro
punerea UMRL, ca Occidentul şi Orientul (adică lumea liberă şi
Uniunea Sovietică) să se unească, ca să-l înlăture pe Ceauşescu. îmi
confirmă, de asemenea, că Times a publicat articolul meu în loc de
frunte, pe pagina articolelor de fond.
Michel, asistentul lui Jean Bemard, vine la 9 dimineaţa, dar Ghika
nu soseşte înainte de 10.30. Intrăm în subiect imediat. Au nevoie de
500.000 de franci francezi pentru promovarea vânzării discului Sept
Coeurs pour la Roumanie. Cu alte cuvinte, n-au făcut nimic. Doar
vorbe şi promisiuni. N-au găsit susţinători şi n-au obţinut aprobarea
firmei Phillips ca imprimarea să se facă în numele lor. Se vor face,
deci, pe cont propriu, 2000 de exemplare. Atât. Am rămas consternat,
înţelegerea mea a fost cu totul alta. Ei să facă totul. Imprimarea,
în fine, acasă 17
Phillips, obţinerea de susţinători pentru operaţia de promovare, dis

tribuirea şi vânzarea. Am fost de acord să se plătească o sumă impor
tantă lui Jean Bemard şi organizaţiei lui şi ca o bună parte din profitul
net să fie alocată Filialei UMRL Franţa.
Peter Johnson îmi telefonează să-mi confirme că s-a scris mult în
Times de astăzi despre România şi despre mine. Intr-un articol de fond
şi într-un mare reportaj semnat, printre alţii, de Andrew McEwan. Pe
pagina 14, a aceluiaşi ziar, a apărut şi un interviu al Regelui.
Telefonez Regelui, aşa cum mi-a sugerat Prinţesa Mărgărita, la
12.15. Foarte prietenos, s-a scuzat că nu mi-a telefonat ieri. I s-au luat
şi lui nenumărate interviuri. I-am spus că vroisem, doar, să-i citesc
Declaraţia ce UMRL dorea să facă şi pe urmă a şi făcut-o. I-am citit-o.
Să rămânem în legătură, mi-a zis.
O tânără de la NBC a venit să mă ia cu maşina la Studio, la 12.45.
La 1.30 a început To-day show, cu Brian Gumble. După ştiri, cu amă
nunte despre tragedia din Timişoara, mi-a zis: Timişoara e un oraş
unguresc ... L-am întrerupt: Iartă-mă domnule, dar nu e un oraş
unguresc. E românesc. Dar e un oraş cu o puternică minoritate
maghiară. Nicidecum. Minoritatea maghiarilor e mică... cea germană e
ceva mai mare. Dar vasta majoritate sunt români. Ungurii sunt impor
tanţi numeric în sud-estul Transilvaniei şi în Cluj, pe ungureşte
Kolozsvâr. Manifestanţii au fost la început unguri, care l-au apărat pe
Pastorul Tokes. Românii au ieşit să-i susţină, iar a doua zi, Duminică,
ei, românii, au demonstrat. Toate lozincile au fost româneşti, victimele
au fost români.
A trecut la alt subiect.
După interviu, cei care m-au ascultat s-au minunat: Nu se întâmplă
ca cineva să-l contrazică aşa de ferm pe Brian Gumble, mi-au zis.
Am rămas în studiou pe acelaşi scaun. Aceeaşi echipă mi-a pregătit
al doilea interviu, cu ITV News at One, din Londra. A mers bine. Mai
întâi, au dat imagini din Redacţia ziarului nostru. I-au luat un scurt
interviu lui Dinu Mussulis, redactorul-şef al Românului Liber. A fost
bine. Apoi mi-a venit rândul. De data asta întrebările au fost corecte şi
am putut să fiu răspicat şi ferm. După înregistrare m-a dus acasă, cu
maşina ei, Barbara Gray. Ea e căsătorită cu un francez. Are doi copii
şi-i place Parisul.
Peter Stevens de la Daily Miror mi-a luat un lung interviu. Mi-a plă
cut omul.
18 Ion Raţiu
La orele 5.00 dau un interviu doamnei Mutei, de la France Soir.

Ioana (Raţiu, nora mea) i-a dat numărul meu de telefon.
La 5.30 soseşte Patrick Bourrat de la TV1, cu echipa lui. Printre ei
un macedonean, crescut la Bucureşti, Mihail Narti. La sfârşitul inter
viului m-a întrebat ce aş face, dacă aş vedea România liberă? Aş accep
ta un post de conducere? Nu mai sunt om tânăr. Dar, dacă Bunul
Dumnezeu îmi dă sănătate, voi face tot ce-mi va sta în puteri ca să-mi
servesc naţiunea. Am stat mult de vorbă, după înregistrarea programu
lui. La plecare mi-a spus: Sunteţi un mare patriot. Cum era, evident, o
afirmaţie venită din inimă, mi-a făcut o mare plăcere.
Jean Bernard şi Jean-Franşois Colomb mi-au telefonat să-mi con
firme că filmul nostru, al Uniunii, va fi transmis, Vinerea asta, la orele
22.15, la Londra, Frankfurt şi Paris, şi repetat, Duminică, între 12.00 şi
13.00. Jean Bernard vrea să-i facilitez intrarea clandestină în România.
Vrea să meargă acolo, fără întârziere, cu un tehnician. Acelaşi lucru
mi-1 propune şi Dominique Aubert, de la agenţia Sygma. îmi cere
fotografii despre tragedia din Timişoara. El vrea să plece într-o echipă
de 4 persoane. Probabil va trebui să-i finanţez.
Maria Socol îmi mulţumeşte că i-am mărit salariul. Emil (Ghilezan)
i-a dat nişte amănunte despre cele întâmplate în Timişoara. Deşi e
bănăţean, informaţiile lui nu sunt prea bune: 600 morţi, 110 copii ucişi,
2500 răniţi şi revoltă plănuită în multe alte părţi ale Moldovei. Mai ales
la graniţa cu Rusia.
Mă întreb !!
Nicole (Mussulis, secretara mea din Londra) îmi spune: Au fost 7
echipe de televiziune să filmeze aici la noi. Am fost ca nişte vedete.
\ *
M -am instalat în trenul de mare viteză, Paris-Lausanne. Azi e Joi,
21 Decembrie, dar vreau să-mi însemnez cele trăite ieri. E ora 7.00 dar
ziua n-a început bine. Mă culcasem, devreme, Marţi seara, după
oboseala zilei mă odihnesc puţin. Urma ca Monique Behmstock, de la
televiziunea americană ABC, să mă ridice cu maşina la 4.45, ieri
dimineaţă, ca să iau parte în programul lui Ted Copple, „Nightline“.
Tot aranjamentul mi-a fost minuţios confirmat de Tracy Day, direct din
New York.
Ca să nu fiu întrerupt din somn, căci telefonul nu înceta să sune, am
pus receptorul deoparte, pe la 10.00 seara. Pe la 2.30 a.m. m-am trezit.
în fine, acasă 19
Nimeni n-o să-mi telefoneze, de-acum în colo, mi-am zis, punând

receptorul la locul lui. N-au trecut 10 minute şi-mi telefonează Tracy
Day. Ai auzit ştirea. N-o auzisem. Trupele noastre au invadat Panama.
Regretăm foarte mult, dar Nightline trebuie să se ocupe de această
problemă şi nu de România, cum fusese programat. Am înţeles. Dar
ghinionul e, cu adevărat mare. Problema românească este foarte puţin
înţeleasă în America. E văzută, mai ales, prin ochii ungurilor, care au
o mare priză în mass- media. Programul lui Copple are mare prestigiu,
întotdeauna tratează o singură problemă. în profunzime. De obicei
invita mai mulţi comentatori, dar eu fusesem programat să fiu princi
palul.
Dezamăgit, mi-am închis wăcker-ul, dar a trecut vreo oră până am
adormit.
Eram deja sculat când mi-au telefonat irlandezii din Belfast.
Programul BBC, la care am comentat situaţia din România, după ştiri,
a mers foarte bine. Asta a fost impresia mea, în tot cazul, căci ei nici
nu mi-au mulţumit. Era programul lor de dimineaţă, după ştirile de la
7.00 a.m. Mi-a luat interviul un domn Ben Geoghan.
Toată ziua multă agitaţie. Ioana Brătianu mă sună: Ţi-a telefonat
Radu Câmpeanu? Ne întâlnim Vineri seara. Vrem ca şi Uniunea să fie
reprezentată. Să facem o Declaraţie, împreună, asupra evenimentelor.
îi spun că noi am făcut deja şi vom mai face. Ştii foare bine că eu
am făcut tot posibilul ca să fim uniţi şi să activăm împreună. Voi n-aţi
vrut. Acum să facem o nouă organizaţie? Noi suntem deja recunoscuţi
în toată lumea. Nu văd unde şi cum ar folosi o nouă organizaţie, care
n-are nici o priză. Nu e vorba de o nouă organizaţie. Vrem să facem o
Declaraţie în jurul Regelui, mi-a precizat Ioana. Asta-i altceva. Din
păcate eu nu voi fi aici, căci trebuie să plec în Elveţia. Dar îl voi trimite
pe Novacovici să reprezinte Uniunea.
Am primit telefoane de la Herlea şi Ana-Maria Tuduri. Şi ei vor da
curs invitaţiei lui Câmpeanu. Cu titlu personal, le-am precizat.
Novacovici va vorbi în numele Uniunii.
Ion Ghika îmi cere, în repetate rânduri, şi foarte insistent, cum e
firea lui, să finanţez o expediţie în România. El ar avea o echipă „gata
să se sacrifice, dar ne trebuie bani grei, Domnule Raţiu“. Nu reuşesc
să-l calmez. Spune-mi, exact, cine şi cum va acţiona. Şi dă-mi un
buget. Eu nu sunt aventurier. Dacă planurile sunt sănătoase, DA. Altfel
nu. N-a vrut să-mi dea un răspuns precis. Face pe misteriosul. Dacă nu-i
20 Ion Raţiu
văd eu, personal, pe oamenii dumitale, nu mă interesează, i-am zis,

fără înconjur. M-a plictisit, de-a binelea, şi în chestiunea discului lui
Zamfir. Trebuie să-l finanţez. Zamfir nu vrea s-o facă. Dna Ursulescu,
care a făcut toată grafica, atât pentru coperta discului, cât şi pentru
ediţia specială a Românului L iberia limba franceză, trebuie plătită. Nu
le-am lăsat nici o îndoială. Cântecul de jale al lui Zamfir e foarte fru
mos şi ar merge perfect în momentele acestea tragice, dar eu nu-1 pot
finanţa. N-a fost niciodată vorba s-o fac!
Discut problema şi cu Jean Bemard. Nici lui nu-i dau nici o spe
ranţă. Dar nici el n-a îndrăznit să-mi ceară bani. Totul e absurd. Planul
a fost făcut astă vară. Discul, etc... trebuia să fie de mult pus la punct.
Nici astăzi problema cu Phillips nu e rezolvată. Şi-apoi, Zamfir vrea
să fie Preşedinte al unui Comitet Cultural, care să fie paralel, dar egal
cu Uniunea. I-am explicat lui Bernard că va trebui să schimbăm
Statutul pentru a-i face pe plac. Numai Congresul din Mai poate să ia
o decizie în chestiunea asta.
Ştefan Issărescu din Providence Rhode Island, SUA, ne telefonează
la Londra. II chem eu. Să facem declaraţii la toate posturile de radio
care transmit în România. Să cerem soldaţilor şi securiştilor să nu mai
tragă. Principesa Ileana va face asta la VOA. Mă surprinde că VOA
permite aşa ceva. încerc de nenumărate ori să vorbesc cu Stroescu la
Miinchen. Imposibil.
La 6.00 ne întâlnim la Assemblee Naţionale: Jaqueline Danno, Jean
Bemard, Ion Ghika şi cu mine. Ca să-i vorbim deputatului RPR,
Jacques GODFRAIN, un prieten al lui Jaqueline.
Discuţie bună şi fructuoasă.
Douglas Hurd şi Rocard au condamnat cele ce se întâmplă la
Timişoara - acum se vorbeşte de 3-4.000 de morţi. Nu e destul, i-am
spus, toţi liderii lumii trebuie să denunţe regimul lui Ceauşescu, aşa
cum am scris în articolul meu din Times. Cum Rocard nu l-a văzut şi
din moment ce el vorbeşte bine engleza, am cerut la telefon să mi-1
trimită prin FAX imediat, de la Londra. Ceea ce s-a făcut. După ce l-a
parcurs,"a scris el lui Gorbaciov, să-i ceară intervenţia. Textul e bun.
L-am tradus pe loc în englezeşte. Godfrain l-a expediat, tot prin FAX,
la Londra, ca să fie dat presei, ca venind din partea UMRL.
Bemard Braine îmi lasă un mesaj. Ce să scrie în legătură cu „exce
lentul" meu articol din Times? Să aplaude declaraţiile lui Douglas
Hurd, i-am spus secretarei lui Bemard, dar să arate că nu-i destul. Şefii
în fine, acasă 21
statelor - din Est şi din Apus - ei trebuie s-o facă.

întors acasă, telefoane peste telefoane. Mai ales pentru a aranja
intrarea în România, clandestin, pentru Jean-Francois Colomb, de la
TV5, care a făcut filmul despre mine ca Preşedinte UMRL, şi pentru
Dominique Aubert, de la Agenţia SIGMA. (Mai ales fotografii de la
Timişoara. Asta vor.) Ion Ghika, el poate s-o facă, îmi spune. Dar costă
bani, mulţi bani, Domnule Raţiu, îmi spune pe un ton sever. N-am
reacţionat, dar îmi dau seama de ce Varlam, Herlea etc. nu-1 pot înghiţi.
Am aranjat totul prin Sandu. îl vom utiliza pe omul căruia i-am
trimis nota ca să meargă la Taici Mezei, la Turda, să-mi aducă MS-u\
lui despre istoria familiei Raţiu. Colomb ar pleca după Crăciun, dar
Aubert vrea să meargă imediat. După multe telefoane confirmăm totul.
Poate să meargă îndată ce are o viză pentru Ungaria.
Novacovici, agitat, îmi cere să facem o nouă declaraţie UMRL, să
cerem ruperea relaţiilor cu România şi înlăturarea lui Ceauşescu. La
cererea mea, mi-a dictat sugestiile lui.
După ce am mâncat ceva în fugă, întrerupt fiind de telefoane tot tim
pul, încerc să-l găsesc pe Chuck Percy. Toată familia e plecată în
Hawaii. Telefonez la C.I.A. îl cer pe Kerr, Vicepreşedintele organiza
ţiei sub Webster. Mi se răspunde că e plecat din Washington.
M-am identificat. Nu e nimeni căruia aş putea să-i vorbesc?
Aşteptaţi un moment, mi se răspunde. După un timp destul de lung, o
voce calmă îmi spune că ştie de legătura mea cu cei doi de la CIA cu
care am vorbit în toamnă şi că urmăresc situaţia din România cu mult
interes. I-am vorbit cu urgenţă în voce. I-am arătat tragedia din
Timişoara care poate să devină mult mai dezastruoasă decât Budapesta
în 1956 sau Polonia în 1980-81. Şi mult mai gravă decât Praga. Ştiu
că aveţi mâinile ocupate, acum, în Panama. Dar poporul român e în
pericol de moarte. Nu pot să vorbesc cu Preşedintele Americii? El ar
trebui să-l denunţe pe Ceauşescu şi să-i ceară lui Gorbaciov să facă
acelaşi lucru. E ceea ce i-am indicat lui Ray Seitz, când s-a dus cu
Preşedintele american la Conferinţa din Malta. I-am vorbit de pericolul
unei băi de sânge. Durere, profeţia s-a împlinit.
I-am atras atenţia asupra articolului meu din Times. îl va citi, mi-a
spus, fără greş. Şi m-a asigurat că apelul meu şi mesajul vor fi prezen
tate Preşedintelui Bush. Noi nu determinăm politica Statelor Unite.
Noi informăm guvernul, pe Preşedinte, îmi spune. Dar, în executarea
unei decizii şi în formularea politicii, sunteţi consultaţi. Şi i-am rea
22 Ion Raţiu
mintit: Dacă omul ăsta nu e oprit, el e în stare să distrugă naţiunea. E

un nebun. (He is crazy). De bună voie Ceauşescu nu va abandona pute
rea. El, personal, a împuşcat, cu mitraliera, ţăranii care se împotriveau
naţionalizării pământurilor, când era General de Securitate, în 1951-52.
Am mai vorbit despre urgenţa mesajului către Preşedinte, ceea ce el
a acceptat, şi l-am întrebat:
Cu cine am onoarea? Please give me an indication who am I spea-
king to. Call me Joe. Well, thank you, Joe. 1 rely on your passing my
appeal to the President. You can rest assured, I will do it.
Impresia mea e că am vorbit chiar cu WEBSTER, Directorul CIA.
Dacă-i aşa, şansele sunt bune. Preşedintele Bush ar putea să treacă la
acţiune.Să facă Declaraţia lui de condamnare a lui Ceauşescu, şi să-i
ceară lui Gorbaciov să facă acelaşi lucru.
Lionel Bloch mi-a transmis felicitări pentru articolul meu din Times.
Bang on, i-a spus lui Mollie.
Ileana Cotrubaş mi-a telefonat şi ea. De la casa ei din sudul Franţei
să-mi spună, doar, că ea e gata să se alăture câtorva personalităţi de
renume mondial în sprijinul cauzei româneşti. Dar nu individual.
Acum, de exemplu, a fost invitată să dea un concert la Bochum; operă
de caritate pentru români. N-o s-o facă. N-am prea apreciat atitudinea
ei. M-a lăsat baltă la concertul ce organizasem, în Wigmore Hali, în
jurul ei. în ultimul moment n-a venit. A trebuit să găsim o înlocuitoare.
Rezultatul, n-am avut nici o cronică muzicală în ziarele din Londra.
După mine, fiecare român patriot trebuie să facă ce poate, acolo
unde e, şi în domeniul ce-şi alege, când i se oferă ocazia. Nu e patrio
tic să spui că dai mâna cu alţi români importanţi etc. pentru a servi
cauza. Faci ce poţi tu, dacă eşti, într-adevăr bun român, îţi aduci apor
tul, oricât de mic ar fi el, în fiecare zi. Am ascultat-o. N-am apostrofat-o,
deşi merita. Dar n-am zis nimic.
în tren, astăzi, între Lausanne şi Brig, am fost martorul unui episod
foarte interesant. M-am urcat în tren, în ultimul moment. TGV-ul a
sosit pe linia 5 şi trenul expres spre Milano era gata să plece, de pe ace
laşi chei, linia 4. M-am urcat direct în vagonul restaurant, căci îmi era
foame. Abia aşezat, îl întreb pe chelner dacă pot să deschid sticluţa de
vin ce era deja pe masă. Răspunsul a fost, da. Am deschis-o etc. Am
mâncat un singur fel căci nu mă interesa meniul. M-am uitat la lista
preţurilor şi am constatat că vinul consumat de mine era extrem de
scump. L-am întrebat dacă găseşte că e onest să pună numai o singură
în fine, acasă 23
sticlă pe masă, pe cea mai scumpă? Arogant, mi-a răspuns că el nu e

responsabil pentru decizia călătorului. De ce nu v-aţi uitat la preţ?
Masa n-a fost fantastică. înainte de Lyon un tânăr de la altă masă a
luat-o repede să coboare. Nu vă grăbiţi. Mai întâi vă rog să plătiţi pen
tru masă, i-a zis chelnerul. Discuţie, acuzaţii reciproce. Nu vrea să
rămână în tren, căci e gara lui. Dar eu am anunţat că vine Lyon.
Scandal. Sunteţi necinstit, Domnule! a afirmat, în cele din urmă chel
nerul, şi l-a forţat să plătească.
Târziu, când a venit să-mi dea şi mie nota de plată, l-am întrebat:
Fără supărare. M-ar interesa foarte mult să vă întreb ceva. Aţi avut
perfectă dreptate, în incidentul cu neplatnicul. Dar, pe o scară, de la 1
la 10, unde vă plasaţi dumneavoastră?
M-a privit aproape jignit, dar jenat. A scăldat-o. Eu îmi fac datoria,
mi-a răspuns, în cele din urmă. Dar şi-a dar seama că mă refeream la
sticla de vin scumpă, de pe masă.

Dimineaţa o petrec dând interviuri şi organizând plecarea lui
Dominique Aubert în România. El e de la SYGMA, agenţia care mi-a
luat fotografiile utilizate în presa franceză, VSD etc.
M-am înţeles, în cele din urmă, direct cu „Sani“ (Alexandru Dull)
din Budapesta. îl va primi pe Aubert la Aeroportul din Budapesta, cu
un placat. Se vor duce de acolo cu maşina şi vor trece graniţa, pe jos,
lângă Satu Mare. (El e din regiune.) Aubert va avea bani la el ca să
poată plăti pentru închirierea unei maşini, etc. şi să călătorească peste
tot în România. Mai ales la Timişoara şi la Turda, să aducă MS-ul lui
Taici.
Scriu apoi o declaraţie pe care o dau presei, în numele UMRL.
Cerem suspendarea relaţiilor diplomatice şi culturale cu România.
Şi o cerem tuturor ţărilor din lume: occidentale, din „lagărul socialist41
şi din lumea a treia. E scrisă în termeni aspri şi mă refer la Ceauşescu
dându-i calificativul de „animal sălbatic44 şi „câine turbat44.
Primul interviu la BBC. Apoi la Agence Centrale de Presse
(Ahkim), Honor Wilson de la Radio 4.
Evenimentele se precipită. împuşcături în Bucureşti. Ceauşescu iese
pe balcon şi începe să atace „huliganii şi fasciştii44 care au cauzat tul
burări. Mulţimea a început să strige „Jos Ceauşescu44 etc. şi un grup de
manifestanţi, împreună cu mulţi soldaţi înarmaţi, au intrat în Piaţa
24 Ion Raţiu
Palatului. Elena l-a tras pe Nicolae de mânecă şi au dispărut. Pe urmă

s-a anunţat dispariţia lor cu elicopterul. Prinderea lor la aeroport. Nouă
dispariţie. Recapturarea lor la Târgovişte şi, iarăşi dispariţia cuplului
Ceauşescu. între timp se anunţase căderea lui Ceauşescu şi formarea
unui nou guvern, sub Comeliu Mănescu.
Interviuri cu duiumul: Richard Kay de la Daily Mail, Vincent
Perrault de la Agence France Presse, Brezianu de la Vocea Americii,
care o pune pe Elena Lazăr Velizan să-mi înregistreze reacţiile. Mike
Kerr, de la Sunday Times, cineva de la RTL, dar în grabă n-am reţinut
numele lui, Pat Prentice de la Sunday Telegraph, care a pus-o pe
Wendy Holden să-mi ia un interviu în profunzime, Mike Earley de la
Unistar Radio NetWork, James Carr de la BBC-Belfast, Juliet Stone de
la Sunday Mirror, Larry Harres de la BBC World Tonight, Eve-Ann
Prentice de la Sunday Telegraph.
De asemenea, Mark Dulmage, de la CNN, m-a ţinut la telefon ca să
mi se ia un interviu, dar, în timp ce auzeam comentariul lor asupra situ
aţiei din Panama şi a Zidului de la Berlin, n-au reuşit să mă introducă
în program.
Tracy Day îmi telefonează din New York. Ea e în echipa lui Ted
Copple, „Nightline“, a postului ABC. îi pare rău că n-au posibilitatea
de a transmite din Elveţia. Ce cred de Corneliu Bogdan, fostul
ambasador RSR la Washington? Un dezastru. Nici nu e adevărat
român. Are nume de împrumut. Mare comunist până mai alaltăieri.
I-am recomandat pe Ştefan Issărescu, Andrei Brezianu, dar în
primul rând pe Nicolae Dima.
Mai mulţi prieteni mi-au telefonat să mă felicite şi să-şi ofere ser
viciile. Marc Burcă, directorul revistei Boardroom, mi-a spus printre
altele, că şi Prinţul Paul Lambrino a fost la demonstraţia românilor în
faţa Ambasadei de la Paris, Jackie Rolo, Douglas şi Rosemary Law,
prieteni de acum 40 de ani, când şi noi şi ei eram proaspăt căsătoriţi.
Ei locuiesc în Scoţia unde au o mare moşie.
Mi-au telefonat şi diverşi cunoscuţi ca să-şi ofere serviciile. Dr.
Victor Dimitriu, fostul ambasador RSR la Paris, care a ales libertatea
acum 20 şi ceva de ani, Alexandru Vladimir Mănăila (Vlad M.), din
Statele Unite şi Constantin Câmpeanu din Canada şi mulţi alţii.
Godfrey şi David, cumnaţii mei de la Londra, din Paris etc.
Telefonul n-a încetat să sune toată ziua. Peter şi Paula Beckwith mi-au
trimis o telegramă. La fel Peter şi Ann Johnson. Arthur Butler mi-a
în fine, acasă 25
telefonat de mai multe ori.

Securiştii s-au regrupat şi luptă împotriva populaţiei şi armatei, deşi
Generalul care-i comandă le-a cerut să se predea. îşi dau seama de ce-i
aşteaptă. Ceauşescu a dispărut. Nu se ştie dacă e în ţară sau nu. Nicu a
fost prins la Sibiu.
S-au anunţat câţiva din membrii guvernului: Comeliu Mănescu, Ion
Iliescu, Dumitru Mazilu, toţi foşti comunişti, Mircea Dinescu, Doina
Comea şi Laszlo Tokes, pastorul care, indirect, a declanşat revolta
populaţiei împotriva regimului Ceauşescu. Noua formaţie îşi spune
„Frontul Salvării Naţionale". Au anunţat că luptă să introducă
democraţia şi vor ţine alegeri libere în Aprilie.
Problema se pune ce facem cu UMRL în noua situaţie creată. Doina
Comea e membră UMRL. Ce rol mai are UMRL, în forma actuală?
Trebuie desfiinţat ? Nu e cazul să merg în ţară, să pregătim alegerile?
Prof. Stoica a anunţat un „Front Democrat Român“. Deci, până
acum, avem două formaţiuni politice. Partidele ? Se reorganizează, sau
nu ?
Ion Iliescu a definit patru, puncte din programul noului guvern: 1)
Numele ţării e ROMÂNIA. Cade „Republica Socialistă R.“. 2) Se va
promulga o nouă Constituţie. 3) PCR nu mai are locul unic şi nici pre
cumpănitor în societate. 4) Alegeri libere în Aprilie.
I-am telefonat lui Liţi Faina. Vroiam să-i vorbesc despre UMRL şi
ce rost ar putea să aibă acum. N-a fost chip. Mi-a vorbit cu atâta ură,
şi m-a insultat atât de tare, încât l-am ascultat şi am terminat conver
saţia urându-i mult succes. Am rămas tare amărât.
Rând pe rând, iarăşi telefoane şi interviuri. Bob Seely şi Juliet Stone
de la Sunday Mirror, Carole Dawson de la Sunday Telegraph, Ariana
Melamed de la Tel Aviv, Cari McCrystal de la Sunday Correspondent,
Tony Halpin de la Associated Press.
Lungă conversaţie cu Dinu Daponte. Acum redevine român.
Examinăm, pe îndelete, alternativele ce se deschid pentru UMRL. El
nu găseşte că ar fi bine să ne desfiinţăm. Să mai aşteptăm.
Bill McKee ne telefonează felicitări din St. Louis, Prof. Alexandru
Rădulescu, care a fost la mine împreună cu Horaţiu Comaniciu mă
imploră să nu accept intrarea ruşilor (Efectele falsei declaraţii) în ţară.
L-am asigurat că nu e nici un pericol. De la 1711 încoace, moscoviţii
26 Ion Raţiu
au invadat România, sau, mai bine zis, teritoriul locuit de români, de

13 ori. De fiecare dată, au adus mizerie, suferinţă şi lacrimi. Multe
lacrimi.
Aseară, la demonstraţiile de la Paris, Ion Ghika „a sărit peste cal“.
Au venit oamenii lui Le Pen să demonstreze. El s-a opus. Ciocnire
între ei. Teatral, s-a întins pe jos şi le-a spus să treacă peste el, cum au
trecut tancurile peste români, la Timişoara. Poliţia a intervenit, televizi
unea a filmat etc... Astfel de gesturi nu ne aduc nici un serviciu.
Separat, Novacovici, Varlam şi Herlea îmi dau aceeaşi informaţie.
Novacovici a fost, aseară, la adunarea convocată de Câmpeanu. La
fel şi Ana Maria Tuduri. Mare treabă n-au făcut. Nici nu puteau să facă.
Pentru reuşită, toată lumea a fost de acord că ne trebuie o personalitate
reprezentativă. Nimeni n-a zis-o, dar toată lumea s-a gândit la dum
neata, mi-a comunicat Ana-Maria Tuduri.
Varlam şi Herlea au o idee care mi se pare bună. Vor să se adreseze
Ambasadei din Paris, pentru că Ambasadorul Gigea a anunţat că întreg
personalul Ambasadei s-a pus la dispoziţia guvernului Mănescu. Dacă
e aşa, să ne dea Ambasada posibilitatea să comunicăm cu ţara prin
curierul diplomatic. E adevărat că, la ambasade, 80% din personal sunt
securişti. Se poate avea încredere în ei? Sigur că nu. Dar să încercăm
să obţinem aceleaşi facilităţi şi noi la Londra. Ambasadorul Soare a
încercat deja, să se distanţeze de Ceauşescu.
In fine, Herlea îmi mai spune că Ceauşescu a depus sume enorme
de bani în Elveţia, prin Lt.Col. Constantin Anghelache. Contul ar avea
numărul 47-21 427-300-2. Nu se ştie dacă acest număr e cel de la
Banca de Comerţ Exterior din Bucureşti sau al Băncii elveţiene care
trebuie identificată. Freddy Bourquin îmi spune şi el că, atunci când
cade un dictator, toate fondurile sunt blocate automat. M-a sfătuit să
scriu la Ministerul de Externe şi la Association des Banquiers în Basel.
La orele 17.51, ora României, soţii Ceauşescu au fost arestaţi şi se
găsesc sub paza armatei. Aşa, cel puţin, a anunţat Ion Iliescu.
Jimmy Crăciun mă informează din Cleveland că se formează un
Comitet de ajutor pentru România (International Romanian Relief
Committee). Cei doi episcopi români, şeful Bisericii Baptiste,
Părintele Calciu-Dumitreasa şi cu mine, dacă accept. Plus Bompa.
I-am dat acordul meu.
Trebuie să intrăm în legătură cu un oarecare Livianu, care pretinde
că este susţinut de State Department pentru o operă similară. I s-ar
în fine, acasă 27
pune la dispoziţie un birou chiar la Ambasada SUA din Bucureşti.

Jacqueline Danno vrea să invităm pe toţi gazetarii, care au scris
despre UMRL şi despre mine, la cina pe care vreau s-o dau lui Jacques
Godfrain pe ziua de 9 Ianuarie. Sunt de acord. Va avea loc la hotelul
Warwick, la Paris.

Trimit Regelui o telegramă cu urări de Sf. Sărbători. Yanacopulos şi
Pari Troianos îmi confirmă că Regele aşteaptă să vorbească cu mine.
După multe încercări, sistematic ratate, reuşesc. Răspunde Regina:
V-am căutat peste tot, după ce aţi vorbit cu Mărgărita, Miercuri
dimineaţa.
Eu îi lăsasem Regelui un mesaj să mă sune când îi convine. Şi
Regele, când a venit la telefon, a început conversaţia scuzându-se.
Foarte prietenos. I-am spus că am declarat presei că mă întorc în ţară
şi că Daily Telegraph a publicat informaţia, pe ziua de ieri. (Trebuie să
spun că Wendy Holden m-a prezentat în articolul ei foarte favorabil.)
M-am referit la presiunile la care sunt supus să declar în numele
UMRL, că vrem intervenţia Sovietelor pentru a înfrânge Securitatea.
N-am pomenit interviul lui la TV. 1 Franţa, în care şi el a afirmat acest
lucru. După mine, i-am spus, ar fi o mare greşeală. Românii au dat
dovadă de atâta curaj şi armata s-a alăturat poporului, în întregimea ei.
Cu siguranţă că vor reuşi să-i dezarmeze pe securişti în cele din urmă.
In nici un caz, noi nu putem să fim pentru intrarea ruşilor în România.
Vin repede şi pleacă încet. Şi întotdeauna aduc mizerie şi lacrimi.
A părut să fie de acord cu mine. Dar, aşa cum e el. Cam incoerent.
Jean Bemard şi Joseph Amsalem mi-au trimis tot felul de sugestii
de Declaraţie ce ar trebui să facă Regele „în complet acord cu Ion
Raţiu“. Să cerem ajutor Franţei şi Franţa să intervină pe lângă
Gorbaciov, ca intervenţia în România sa fie făcută de ambele ţări.
M-am opus şi acestei idei. Altă idee a fost să se constituie un corp
expediţionar, de 600 de oameni, români şi francezi, care să intre în
România imediat. Armaţi, gata să lupte cu rămăşiţele Securităţii. Am
avea bună publicitate, pentru că s-ar face sub egida UMRL, dar am
rezistat tentaţiei. Ei au suferit acolo. Ei s-au sacrificat, cu un eroism
neegalat. Tot meritul trebuie să rămână al lor. Neştirbit şi neîmpărtăşit
cu nimeni.
Am vorbit şi cu Bompa, în Canada. I-am exprimat bucuria mea pen
28 Ion Raţiu
tru înfiinţarea International Romanian Relief Fund. La Londra, noi am

făcut, tot sub egida UMRL, asociaţia „Medical Aid for Free
Romania“.
Eve-Ann Prentice mă pune să vorbesc cu tatăl ei, Lordul Whaddon.
El e Preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei „RINDAL-
BOURNE“. Au mari interese în România. Afaceri de textile. Mi-a ofe
rit ajutor financiar pentru români.
Sanda Budiş şi fata ei, Sandra PRALONG, de la Newsweek, mi-au
telefonat din New York, ca să-şi exprime solidaritatea cu noi.
îmi telefonează Wade Davies din Hawaii. Sunt acolo cu toată fami
lia lui Chuck Percy. între timp se transmite la Radio (BBC World
Service), că James Baker a declarat că Preşedintele Bush va susţine
intervenţia Sovietelor în România. Guvernul Mănescu a cerut deja aju
tor Sovietelor. Din fericire, armata a declarat că nu au nevoie de ajutor
armat. Gorbaciov a indicat că nu va interveni. îmi exprim totalul deza
cord cu declaraţia lui James Baker. Cred că Chuck a înţeles. îi trimit
prin FAX articolul din Daily Telegraph şi-i spun că voi veni la
Washington înainte de a mă întoarce în România.
îm i soseşte de la Londra şi comunicatul Ambasadei RSR. Conţine
formarea noului guvern Mănescu, programul politic pentru viitorul
apropiat, adeziunea întregului personal diplomatic din Anglia şi un
apel pentru ajutoare. Majoritatea celor numiţi în guvern sunt comu
nişti.
Novacovici vine cu ideea să apelăm la Naţiunile Unite să trimită tru
pele lor. O altă greşeală. Mă opun.
Printre cei care au ţinut să-şi exprime solidaritatea a fost şi Dinu
(Gustav Heinrich) Ghezzo. El e şeful Bisericii Ortodoxe din OFFEN-
BACH, controlată de Patriarhia din Bucureşti. O să-l surprindă pe
Roşeanu. (Radu Roşeanu, vicepreşedinte UMRL.)
„Danny“ (Dan Mihai Florea) îmi telefonează din Belgia. Am vorbit
cu Comandorul? mă întreabă. Nu, i-am răspuns. Mi-a dat numărul lui
la Bucureşti. îl cheamă Radu Nicolae. (Este cel care mi-a scris în
Aprilie, în numele organizaţiei „ 0 “. Mi-au cerut sprijin logistic şi de
arme pentru incapacitarea celor vizaţi, nu uciderea lor. Se avea în
vedere o lovitură de Palat. Am temporizat.)

Pe la 4.45 sună telefonul. E Radu Nicolae. încântat să-mi vorbească.
în fine, acasă 29
Sunt mulţumiţi. întreaga armată a fost solidară cu poporul. M-a între

bat dacă am citit scrisorile lui. Cele pe care mi le adusese prietenul
Danny, curier special trimis de mine în ţară să le aducă. Cum nu le
citisem, n-am putut comenta. Le voi citi, i-am răspuns. După ce-mi
deschid curierul, care, cu evenimentele în curs, aşteaptă. Danny nu tre
buia să trimită scrisorile prin poştă. Trebuia să le predea personal.
Sunteţi mulţumiţi cu situaţia actuală? Da. E bine. Să rămânem în legă
tură.
Mare emoţie după convorbire. Nu găseam scrisorile. Le-am căutat
peste tot. în fine, le-a găsit Elisabeth, căci fata de casă le-a pus în holul
chalet-ului.
FMR (Frontul Militar Român, cu ramificaţii până la nivelul com
paniilor) are următoarele scopuri (mi se scrie): (a) anularea actului de
abdicare a Regelui, (b) legalizarea partidelor politice (c) relegalizarea
Bisericii Unite, (d) alegeri libere. Examinează, apoi, cum se poate face
acţiunea, mijloacele necesare lor şi stabilirea unui contact sigur,
încheie, cerându-mi să transmit MS Regelui „asigurarea stimei şi
devotamentului nostru". Radu Nicolae îmi trimite, de asemenea,
„Scrisoarea CMR adresată opiniei publice româneşti şi internaţionale".
Pe la 10.30 telefonez la Versoix. îmi vorbeşte Regina. Excitată. Se
trimit camioane de ajutoare în ţară. Să punem mesagii în ele - bilete -
din partea Regelui. N-am reacţionat, căci mi se pare puerilă ideea. Dar
nici n-am contrazis-o. Regele e încântat să audă că armata e cu el. Din
scrisoarea comandorului Radu Nicolae rezultă că ei ar fi putut face o
lovitură de stat, cu ajutorul nostru. Revoluţia, însă, a fost declanşată de
incidentul cu Preotul Tokes la Timişoara. Păcat, căci, îmi închipui,
Ceauşescu ar fi fost răsturnat cu mai puţină vărsare de sânge. Aşa cum
s-a întâmplat, a adus glorie nemuritoare poporului român. Curajul
tinerilor care au manifestat pentru libertate şi au înfruntat mitralierele,
tancurile şi elicopterele cu mâinile goale, e greu de întrecut.
Menţionez Regelui că nu e bine să cerem ajutor Sovietelor şi nici
altora. Am cerut lui Gorbaciov, dar şi Doamnei Thatcher, Mitterrand şi
Bush, mi-a răspun Bush. N-am insistat, dar şi-a dat seama că nu e bine
să-i aducem pe ruşi în ţară. Am repetat ceea ce i-am spus, deja, ieri.
îmi telefonează Jacques Godfrain. Merge în România cu un convoi
de camioane. Se va duce cu avionul la Budapesta (stă la Soti), ca să
ajungă Sâmbătă la Bucureşti. Ne înţelegem ca el să-l contacteze pe
Comandorul Radu Nicolae şi să-i ceară să-mi trimită un reprezentant
30 Ion Raţiu
al lor (F.M.R.). Să-i avanseze banii necesari călătoriei. S-o contacteze,

apoi, pe Doina Comea şi să-i ceară să intre imediat în contact cu mine.
Aseară, Doctorul Florescu, nou ales în Comitetul UMRL Franţa,
mi-a recomandat-o pe avocata Păun Amelia. îmi telefonează azi
dimineaţă. Atât ea, cât şi soţul ei, elveţian, sunt avocaţi cu specialitatea
problem elor bancare şi de blocare a fondurilor. Fondurile lui
Ceauşescu au fost imediat blocate de guvernul federal. Dar e greu să fie
identificate şi, până ce se găseşte evidenţa, la Bucureşti, cei care le-au
deschis etc. pot să sustragă sume importante. Ea ar vrea să obţină un
mandat din partea Doinei Cornea. Deci, din partea noului guvern de la
Bucureşti. Altfel, va pleca în Yemen, unde are altă treabă.
O asigur că eu nu pot să-i dau mandat decât din partea UMRL
Doinea Comea e membră a noastră, dar ... membră a guvernului
mulţumită nouă şi nu ca reprezentantă a noastră. Şi o informez că încă
n-am reuşit să intru în legătură cu Doina. A renunţat la ideea ei. Pentru
moment, în tot cazul.
Sani (Alexandru Dull) mă cheamă din Budapesta. Au fost 4 în total:
Dominique Aubert şi alţi 3 gazetari. I-a dus până la Seghedin şi, de
acolo, au mers ei singuri în România. Sani îmi propune acum să
meargă cu un convoi de camioane. Să se oprească la Turda. Să împartă
acolo ajutoare, chiar în faţa Statuii Dr. Ion Raţiu. Să-mi aducă MS-ul
de la Taici Mezei. Sunt de acord cu toate. Convoiul e format din 26 de
camioane, îmi spune. Mi-a vorbit de zvonurile care circulă: holeră la
Timişoara; Securiştii care s-au retras în munţi, la Miercurea Ciuc, ca să
organizeze un contraatac; Zoe Ceauşescu avea, în apartamentul ei,
tablouri de Grigorescu, obiecte de aur şi lingouri de aur; peste 2000 de
unguri au trecut frontiera în Ungaria, de când a început Revoluţia
românească. Sani va trece în România, de data asta, prin PETEA, un
punct nou pe frontieră.
Lorri .West şi-a oferit serviciile de medic. La fel, Michou Daponte
va ajuta prin contactele ei de la Crucea Roşie.
Novacovici a stat 3 ore de vorbă cu Gigea la Ambasadă. A cerut 3
camere pentru activitatea UMRL. Găseşte că ar fi bine să facem o con
ferinţă de presă la care să explicăm poziţia noastră. Cădem de acord
pentru ziua de 4 Ianuarie.
Vasile Damian vrea să meargă în România şi să citească la radio
Bucureşti o Proclam aţie din partea UMRL. Nu sunt încântat.
Personalitatea lui jenează. Vine cu alte două idei, Novacovici. Să-l uti
în fine, acasă 31
lizăm pe Alexandru Bârlădeanu, fiul lui Bârlădeanu. Să-l trimitem pe

el. Şi să-l trimitem pe fiul meu, Indrei. M-am tot gândit. în cele din
urmă am decis că nu e bine. Indrei, din păcate, e bolnav. Deşi e fiul
meu şi vorbeşte bine româneşte, n-ar fi în stare să facă serviciile de
care avem nevoie.

Fac legătura telefonică cu Comandorul Radu Nicolae imediat. Păcat
că nu ne-aţi trimis materialul de care aveam nevoie atunci când vi l-am
cerut. Se puteau evita multe lucruri. Trimiteţi-mi originalele scrisorilor
ca să rămână la arhivă. Prin Danny. Ne-am înţeles să-i trimit copii după
originale; certificate de mine. Dar să le trimit tot prin Danny.
Peter Blaker îmi telefonează din Recife, Brazilia. Mă susţine din
plin, şi-mi recomandă să intru în legătură direct cu Ministrul de Exter
ne, Sir Douglas Hurd. Eu protestez împotriva faptului că circa 80% din
personalul ambasadelor, în Anglia în special, sunt securişti. Lor n-ar
trebui să li se acorde azil politic şi nici să fie acceptaţi de Guvernul ac
tual, care tocmai a fost anunţat sub conducerea lui Ion Iliescu. Doina
Comea face parte din acest guvern. S-au anunţat şi nişte partide: De
mocrat şi Naţional Ţărănist Creştin. Din acesta ar face parte şi Doina.
Mari presiuni din partea lui Jean Bemard să merg, mâine, la Paris.
Seara, la 6.30 p.m., va avea loc serviciul de comemorare a celor sacri
ficaţi pentru libertate în România.
Cornel Velţian, şi el, ţine foarte mult să ne vedem, m-am decis să mă
duc eu la Paris, imediat. îi confirm lui Cornel şi, apoi lui Liţi, că voi
dedica toată ziua, Joi 28 Decembrie, planurilor ce trebuie să facem.
Cornel, mai ales, vroia să ştie ce voi face eu, acum. Răspunsul a fost
clar. Eu sunt Naţional-Ţărănist şi mă voi afirma ca atare.
îmi telefonează John Kampsner, de la Daily Telegraph. Am criticat
justiţia sumară şi execuţia soţilor Ceauşescu. Mi-am exprimat nemul
ţumirea că puterea a rămas în mâinile comuniştilor, şi am subliniat
necesitatea introducerii de reforme reale. în primul rând, libertatea pre
sei şi dreptul de liberă asociere. Altfel nu mergem spre democraţie. Am
criticat, de asemenea, pripa cu care se merge la alegeri. Mi-a spus că
vrea să vină cu mine în România, când mă decid să merg.

Sunt în trenul TGV de la Lausanne la Paris. Azi dimineaţă m-am
32 Ion Raţiu
sculat la orele 4.00 plin de idei, cum ar trebui să mergem în România

şi cum să procedăm.
E frig astăzi. Ceaţă. Deci umezeală în aer. Toţi arborii, toate cren
guţele, firele de telegraf şi de telefon etc. sunt albe. Feeric. Tot ieri:
Nicolae, al doilea fiu al meu, şi el e decis să meargă cu mine în
România. Intenţionează să înveţe intensiv limba română, imediat. Mi-ar
fi de mare folos. Mi-a spus, printre altele, că Sandu Pobereznic
Worships the ground you tread on. Mă bucură faptul, dar, un astfel de
devotament e periculos. Dacă-1 dezamăgesc în ambiţiile lui, această
„adoraţie" riscă să se transforme în ură.
Titus Doctor şi fetele lui îmi telefonează din Atlanta. El e de părere
că trebuie să dăm pământ ţăranilor şi acţiuni muncitorilor. Parte din
acţiuni în toate întreprinderile să rămână în mâna statului şi restul să
fie oferite publicului; străinilor, mai ales, pentru că românii nu prea o
să aibă capital de investit.
N-a pus problema în aceşti termeni, dar astea sunt concluziile la
care am ajuns eu. Conversaţia m-a ajutat să-mi clarific ideile.
Trimit copiile scrisorilor de la Frontul Militar Român Regelui şi lui
„Danny“, ca să le ducă în ţară, lui Radu Nicolae.
Stinghe îmi telefonează. La fel Ivor Porter şi Dorn Braia. Se pare că
la Bonn suntem acuzaţi de un domn, Liviu Tolfan, că ne-am dat cu
comuniştii. Asta, pentru că Braia a cerut ca Ambasada să ne pună la
dispoziţie facilităţi de comunicare.
Ana Maria Tuduri, care pleacă acum în Germania să stea cu Lia
Constantinescu (secretara Regelui), mă informează că putem comuni
ca la Bucureşti prin francezi. Ei au acolo un „poşte d’expansion
economique", şi sunt gata să ne pună FAX-ul lor la dispoziţie.
Sunt informat că s-a alcătuit şi un Partid al Tineretului Liber, căci
„ei au murit pentru libertate". Au dreptate, dar îi califică sacrificiul lor
să guverneze ţara? Ar trebui să intre în toate formaţiunile de partid ce
se vor ivi acum. Nu să acţioneze, independent, ca partid al tineretului.
Va trece cam multă apă pe Dâmboviţa până să învăţăm şi noi, românii,
ce înseamnă democraţia.
Nicolae Lupan îmi telefonează. îi spun că voi activa ca PNŢ-ist în
ţară. Vin şi eu. Mergem împreună. Sunt atâtea probleme de rezolvat,
îmi zice.
Seara îmi telefonează şi Stoian. îi dau un interviu exact în acest
sens. UMRL organizează, acum, convoaie cu ajutoare pentru România.
în fine, acasă 33
Dar, ajuns acolo, voi milita în Partidul în care m-am născut. Partidul
strămoşilor mei, al Memorandistului şi al lui Maniu. Partid cu mare
tradiţie în serviciul neamului.
Stoian pleacă mâine în România.
Abia sosesc în apartamentul meu din Paris şi mă sună BBC-ul
Home Service, la telefon. îmi ia un interviu. Mă pronunţ împotriva
guvernului actual Ion Iliescu - Roman. (Fiul lui Walter Roman, mare
comunist în ilegalitate, voluntar în Spania în timpul războiului civil.)
Poporul român nu vrea comunism. Nici măcar un comunism cu faţă
umană. Poporul român vrea democraţie. Şi, când mi-a sugerat că
românii n-au o tradiţie de democraţie în viaţa lor politică, i-am
răspuns: Cunosc şi eu puţin istoria Angliei şi nici democraţia Angliei,
la începutul secolului trecut, n-a fost tocmai perfectă. Dar românii
luptă pentru, şi vor să aibă o democraţie aşa cum e practicată în
Occident.
Seara, cu Novacovici în faţa Bisericii Ortodoxe din rue Jean de
Beauvais. Multă lume. Foarte multă lume, deja, când am sosit noi, la
6.45. Mi-au fost prezentaţi notabilii francezi, primarii, consilieri
municipali, cu eşarfe şi insigne. Şi mulţi români au venit să-mi strângă
mâna. Toate posturile de televiziune prezente. Mi-a luat un interviu
„Antenne 2“. Am lăudat curajul celor care s-au sacrificat pentru liber
tate şi am mulţumit poporului francez pentru solidaritatea lor cu cauza
românească. Când mi s-a sugerat că rostul UMRL s-a terminat, am
răspuns: Nu tocmai. Ceea ce se petrece în România e foarte îngrijoră
tor. Şi am tras concluzia: Noi vom continua să luptăm pentru libertate
şi democraţie în România până când vor fi devenit un fapt acolo. Şi
vom continua să trimitem în ţară convoaie de ajutor material.
La 7.15 a început procesiunea, toţi cu lumânări aprinse. Ajunşi în
Bulevard, ne-am întors la dreapta, blocând toată circulaţia. Trebuie că
am fost peste o mie de oameni. De pe Bulevardul St. Germain ne-am
întors la stânga pe o străduţă îngustă, până am ajuns pe cheiul stâng al
Senei. Am trecut Pont au Double ca să ajungem în faţa Catedralei
Notre Dame. Câţiva tineri cercetaşi francezi ne-au întâmpinat, cu
steagul lor, la intrarea pe pod, după care s-au alăturat cortegiului care
avea în cap 6 drapele mari în tricolorul românesc.
Demni, încet, cu scurte opriri de reculegere, intrăm în Catedrală,
până în faţa altarului. Novacovici m-a ţinut tot timpul de braţ. Aşa n-au
putut să ne despartă, deşi presiunea şi îmbulzeala, de altfel foarte
34 Ion Raţiu
demnă, a fost enormă. Ne-am plasat în faţă, la mijlocul navei. Preotul

- le cure - a fost puţin contrariat când am refuzat sugestia lui să ne
aşezăm pe scaune. Cei din jurul meu au rămas tot timpul în picioare,
ca mine. Obositor, e adevărat, dar era un gest pentru eroii din România.
Slujba, impresionantă, m-a mişcat profund.
Ne-am regăsit, cu toţii, într-o braserie, lângă Catedrală. Ion Ghika
ne-a explicat planurile lui. Pleacă în România mâine, la 7.00. Cu
avionul. Va sta în apartamentul lui din Bucureşti. Ion Iliescu a declarat
că vrea pluralitate, nu partide. Noi suntem pluralitatea. Noi suntem o
organizaţie care luptă pentru democraţie. E ceea ce au declarat că vor
şi ei, guvernanţii de astăzi.
Va crea o Filială UMRL la Bucureşti. Va avea nevoie de dotări mo
deme ca să poată comunica instantaneu cu noi.
Ceilalţi prezenţi: Novacovici, Herlea, Varlam, Ricci (care mi-a făcut
o bună impresie - nu-1 cunoscusem mai înainte), Dr. Florescu şi alţii.
La o masă vecină Jean Bemard, Joseph şi Michel („garde de corp44),
Jacqueline Danno şi Gh. Zamfir (care a cântat cu naiul lui fermecat la
slujbă - inclusiv „O ce veste minunată14 şi „Domn, Domn să’nălţăm44).
A fost momentul să definitivăm lucrurile. Noi nu suntem partid.
Când vom candida la alegeri, vom candida în culorile partidului ce
fiecare din noi îşi alege. Eu voi candida ca Naţional Ţărănist. Până
atunci însă, UMRL va rămâne în viaţă şi va fi cât mai activ posibil.
Toată lumea e de acord.
Ion Ghika va comunica acestea Doinei Comea şi lui Comei Coposu.
Eu vreau să candidez la Turda.
Coposu tocmai a anunţat, astăzi, existenţa PNŢ-ului. (încă nu ştim
lista aderenţilor.)

în timpul nopţii mi-a telefonat Ghika. Să-şi ia rămas bun. Ai toată
dragostea mea, i-am spus, urându-i drum bun şi succes. Ceea ce face e
într-adevăr curajos, pentru că nu le va conveni guvernanţilor să aibă o
Opoziţie astăzi, chiar acolo în România. Până când se introduc
reformele necesare pentru ţinerea de alegeri cu adevărat libere, noi,
UMRL, suntem chemaţi să forţăm guvernul actual să se ţină de cuvânt
şi să adopte democraţia în ţară. Noi, şi nimeni altcineva, avem o audi
enţă în exil, în Occident. Deci noi trebuie să continuăm lupta. Altfel,
în fine, acasă 35
sacrificiul miilor de tineri care au făcut Revoluţia va fi în zadar.

Jean Bemard îmi telefonează, din nou, îngrijorat. Nu vreau să vă
lăsaţi cenuşa aici. Avem informaţii precise că s-a trimis o echipă să vă
asasineze.
De unde?
Chiar de la Serviciile Secrete franceze. Le-am cerut să vă acorde
protecţie. Evident, nu pot s-o facă. Eu nu sunt şef de stat.
Trebuie să vă daţi seama că, nu au fo st o „armată întreagă“ cei care
v-au asigurat protecţia. Toţi cei care mergeam înaintea
Dumneavoastră, după şi pe lângă stegari, erau oamenii noştri. Trebuie
să aveţi grijă foarte mare. Ei pe Ion Raţiu vor să-l elimine. Am căutat
să-i arăt că exagerează şi l-am asigurat că n-am nici o intenţie să mă
sinucid!! Voi avea grijă. Dar să păstrăm proporţiile.
Dau un interviu lui Jan Riebesehl, de la Die Welt, care acum e publi
cat la Bonn. El locuieşte la Endingen. Vorbeşte o englezească excelen
tă.
Stroescu mă asigură că Radio Europa Liberă a dat pe post toate
comunicatele noastre şi e gata să transmită orice îi dau. I-am spus că
am anunţat deja, la BBC, că voi candida pe lista PNŢ la Turda. Voi face
o declaraţie în acest sens, poate chiar astăzi.
Charlotte Eager de la Evening Standard îmi cere un interviu. 1-1 dau
pe loc.
Pe la 11.00 a.m. vin Liţi Faina şi Cornel Velţian. Pierdem mult timp
cu recriminări. Nu eu; Faina. Am fost însă foarte reţinut şi, cred că, în
cele din urmă, am reuşit să-l liniştesc. Am stat împreună până la 5.00
p.m., când a venit Herlea să-i ia cu maşina. Ne-am înţeles să mergem
în ţară, Liţi şi cu mine, şi să candidăm la alegeri. Eu mă angajez să duc
o tipografie modernă în ţară. Velţian se ocupă de schimbarea banilor
acolo. El zice că e prea bătrân. Nu se mai întoarce în ţară.
Liţi a fost primit de Rege. A stat cu el timp de 2 ore. S-au înţeles
de minune.
Examinăm lista anunţată de Cornel Coposu, pe care îl consideră
„ambiţios", iubitor de viaţă uşoară şi bănoasă; bun ca executant, talen
tat gazetar.
Alătur lista, cu notele scrise de mână, chiar de Cornel Velţian. (Vezi
pagina 36.)
Roşeanu îmi spune că Aurel Gulan din România (Bucureşti) are un
important grup în jurul lui. Vrea să-mi audă vocea la telefon. La fel,
36 Ion Raţiu
Cornel Coposu - ultimul

secretar al lui Maniu, ambiţios,
iubitor de viaţă uşoară şi
&
bănoasă, Bun ca executant, ta
■fer*
lentat gazetar;
Şerban Ghica
/ Ion Puiu - fost legionar,
.Xlfk-t.Cr ambiţios, entuziast, devotat;
_J_'§Y\r L/ Ion Diaconescu - distins
VW>' cu: inginer, nepot al lui Mihalache.
3&5&U ( U w , Pat-«
eminent politician, gânditor;
- P*~ Ion Bărbuş - ginerele lui
Anca, fost între noi cei izolaţi la
Râmnicul Sărat. PNŢ lot pentru
exterminare;
Ion Lup - avocat, judeţul
JfyuX/Vn ^ Năsăud;
• ' y Sergiu Macarie - om al lui
Mihalache, fricos;
Nicolae Ionescu-Galbeni -
/v -v turnător?
Ion Sima - un om de perfec
tă încredere;
Maria Achim - tânăr care
_____ _ n-a făcut studii;
*J}^r£ (/<,
Costel Conatantinescu-
Klaps - fiul generalului, ambi
f< W
ţios;
Inginer Secară
j L — __ — — -----------------
Aurel Mărdărescu - om
foarte onorabil, fost secretar al
lui Maniu. La moşia lui s-au
XSrt'jL
\ -
fb f— ) trimis de Maniu documente im
portante;
#Vvi
......... .................-U~ Paul Lăzărescu - redactor
Dreptatea.
c. X a c>q v o
Lista liderilor PNŢ întocmită de Cornel Veţian, comentată de Liţi

Faina pe 28 Decembrie 1989, la Paris
In fine, acasă 37
Jean Dinu îmi telefonează din Dallas, Texas. El a reuşit bine în viaţă.
Vrea să se alăture acţiunii mele şi să contribuie financiar. Avem mare
nevoie de aşa ceva. Manea de la Budapesta are mulţi care vor să
meargă în ţară, îndată ce le dau eu indicaţia s-o facă. Să aştepte puţin,
i-am spus.
Sani (Alexandru Dull) merge mâine în ţară cu camioanele. Se va
opri la Turda.
Tim Barlass, de la Evening Standard, vrea să publice articolul
despre Sandu Grigore pe care l-am publicat în The Free Romanian pe
luna Ianuarie 1990, sub titlul „33 lonely years“. De acord.
Seara, târziu, vorbesc cu Tracy Day, de la Nightline din New York.
îi expun situaţia gravă din România şi de ce este un risc ca glorioasa
Revoluţie din 17-22 Decembrie să fie utilizată de comunişti ca să-şi
consolideze puterea prin Ion Iliescu, deci pe linia Gorbaciov, România
rămânând în sfera de influenţă moscovită.
Va căuta să programeze o seară pentru România.

Cicerone Ioniţoiu pleacă în România. îi dau un „Xerox“ (multipli
cator). Costă 16.635 franci francezi. îi dau un cec făcut direct firmei
care livrează aparatul, împreună cu 20 de pachete de hârtie. Adică
80.000 de exemplare. Numele firmei: SODIME, 35, rue du Cardinal
Lemoine.
Abia pleacă Cicerone Ioniţoiu şi vine Ilie Ion Brie. El lucrează la
Radio Solidamosc. Prieten de-al Corneliei Bodea, era la Boston când
mi-a vorbit la telefon în Washington. Pe el îl interesează acţiunea cul
turală. Ministrul de Cultură, în acest guvern provizoriu, este Andrei
Pleşu, discipol al lui Dinu Noica şi, bineînţeles, prieten cu Gabriel
Liiceanu. Ar fi cazul să înfiinţăm o „bursă Constantin Noica“. Apoi, să
aducem cât mai mulţi preoţi clandestini greco-catolici la studii, în
Occident. La Roma, în special. El, Brie, înfiinţează o societate
S.A.R.L., adică o „Limited Company“ în englezeşte. Pentru activitate
culturală, poate cu ajutorul noului guvern de la Bucureşti. Mi-a luat,
apoi, un lung interviu asupra situaţiei actuale. îmi va trimite şi mie o
bandă.
în timp ce eram cu el, Velţian îmi telefonează să mă informeze că
Ionel Stârcea i-a cerut, din partea Regelui, să meargă în ţară. Vrea s-o
facă. N-au bani. îi trebuie 1000 de lei pe zi. E mult, căci vrea să meargă
38 Ion Raţiu
pentru 3 luni. N-am discutat. Nu m-am târguit. îi dau 100.000 de lei,

în valută, acum. După ceva calculaţii, mi-a indicat 1.200 dolari. De
acord, am zis.
Pe măsură ce se precipită evenimentele, vor în primul rând banii
mei, mi-am zis. N-are importanţă. Poate vor recunoaşte şi meritele
mele „ne-financiare“.
Varlam şi Herlea au venit la mine după ce am vorbit la TV5 în
numele Partidelor Creştin-Democrat şi Naţional-Ţărănesc. Varlam a
lansat o invitaţie Primului Ministru Petre Roman, să ia parte la o masă
rotundă tot la Televiziunea franceză TV5. Ceilalţi participanţi ar fi
Radu Câmpeanu, pentru Partidul Liberal, Ştefan Catona-Niculescu,
pentru Partidul Social-Democrat şi Alexandru-Ion Herlea, pentru PNŢ.
în afară de Ion Varlam, binînţeles.
Scriu şi înregistrez pe bandă, la RFE Miinchen, declaraţia mea, că
doresc să candidez la alegerile din Aprilie 1990, pe lista PNŢ.
Iată textul:
Salut, cu bucurie, declaraţia guvernului provizoriu că toate par
tidele politice au dreptul să participe la viitoarele alegeri programate
să aibă loc în Aprilie 1990.
In calitatea mea de membru al Partidului Naţional-Ţărănesc, prin
convingere şi tradiţie de familie, doresc să anunţ candidatura mea la
aceste alegeri. Cu condiţia, bineînţeles, ca ea să fie acceptată de con
ducerea Partidului.
UMRL, organizaţie care a militat intensiv în lumea liberă, pentru
Libertate şi Democraţie în România, se va autodizolva, în mod
automat, în momentul în care se va constata că alegerile cu adevărat
libere pot să aibă loc în România.
In acest caz, este important de menţionat că, momentan, condiţiile,
sine qua non, ale unor alegeri libere, nu sunt încă îndeplinite în
România. O presă liberă şi o aprovizionare cu hârtie, pentru ziare,
broşuri şi fo i volante etc., adecvată şi în măsură egală tuturor fo r
maţiunilor ce contestă alegerile, trebuie asigurată.
Afişarea pancartelor cu lozinci, şi cu prezentarea candidaţilor, tre
buie îndrituită. Accesul egal, la televiziune şi radio, trebuie garantat
tuturor formaţiunilor. Dreptul de asociere şi liberă întrunire, în case
particulare, sau săli, sau locuri publice, trebuie garantat.
UMRL, în numele membrilor ei, români democraţi, răspândiţi în 24
de ţări şi toate continentele, exprimă dorinţa ferm ă ca guvernul provi-
în fine, acasă 39
zor iu să realizeze aceste deziderate imperative şi să faciliteze, astfel,

alegeri cu adevărat libere.
Numai astfel vom afla noi, românii, adevărata voinţă naţională.
Numai astfel vom merita noi, românii, respectul lumii civilizate.
Trăiască România eliberată! Glorie martirilor care s-au jertfit pen
tru libertatea neamului!
ION RAŢIU
Am trimis, apoi, textul şi la BBC şi am încercat să-l trec Ambasadei

franceze din Bucureşti prin FAX-ul ce mi-a dat Ana-Maria Tuduri. Dar
n-am reuşit. Probabil numărul e greşit. In acest FAX, îl rugasem pe
Cornel Coposu să anunţe el primirea adeziunii mele.
Convorbire cu John Moldovan, din Oakland, California. Vrea să
vină să mă vadă. Din moment ce eu mă duc în România, vrea să vină
cu mine.
Dominique Aubert, de la Sygma, s-a întors din România. E încântat
de ce a făcut acolo. Fotografiile lui au apărut în toată presa franceză şi
în cea mondială, în mare parte. Acum vrea să i se faciliteze inspectarea
lagărelor de concentrare din Dobrogea. îmi spune că i-a dat lui Sani
150 de dolari americani, şi Sani s-a declarat mulţumit.
Sunt informat că ambasadorul RSR în Franţa, Gigea, a fost înlocuit
cu Alecu Paleologu, prieten de-al lui Paul Dumitriu.
Seara, mare teatru, Jean Bemard, Joseph Amsalem, şi cu prietenul
lor fotograf au venit să mă ia din apartamentul meu. Acum mă găsesc
în Hotelul „PARROTEL", 3, Place de la Porte de Champeret, 75017,
Paris (tel: 45.72.56.03). Poate nu trebuia să accept. Insistenţele lor,
însă, au fost aşa de mari, şi atât de precise, încât am cedat. Fără exage
rare, nu simt nici o frică. Ei, însă, afirmă categoric că nu mai puţin de
4 oameni au venit să mă ucidă. Ar fi înarmaţi cu mitraliere UZI.
De unde ştiţi ?, i-am întrebat. De la serviciile de resort franceze, a
fost răspunsul. Am acceptat. Dar numai pentru o singură noapte.

Am dormit bine. La 10.30, azi dimineaţă, l-am chemat pe Joseph
Amsalem să vină să mă aducă la apartamentul meu.
Ideile mi se clarifică.
Constat că mesajul meu, înregistrat pe bandă ieri, n-a fost transmis.
Nici la Radio Europa Liberă şi nici la BBC. Ruxandra Obreja mi-a
40 Ion Raţiu
promis că va transmite măcar extrase din el. Şi m-a informat că Iuliu

Boilă a telefonat din Cluj să-şi exprime respectul şi admiraţia pentru
mine. Trebuie să fie băiatul lui Puiu.
Am reînregistrat la Radio Europa Liberă. Sper că l-au transmis
acum. Doamna Elise Zwolfter a făcut înregistrarea.
Ii telefonez şi lui Brezianu de la Radio Vocea Americii. El îmi cori
jează, pe bună dreptate, două inadvertenţe gramaticale. Le accept ime
diat. Dar vroia, apoi, să specific la ce alegeri mă refer. în mod
intenţionat am lăsat-o vag. Guvernul provizoriu pregăteşte o nouă
Constituţie. Au promis alegeri. Orice formă vor lua aceste alegeri, eu
voi candida. Discuţii, căci el întotdeauna vrea să aibă dreptate. Am
găsit totuşi o formulă. înregistrez mesajul aşa cum e, dar VOA va trans
mite un comentariu şi va intercala pasagii cu vocea mea. Aşa vor putea
să explice la ce fel de alegeri mă refer.
Telefonez lui Chuck Percy. îi spun că mă întorc în România, să iau
parte la alegeri. I-am explicat, puţin, ce înseamnă PNŢ, căci habar n-avea.
A înţeles că vreau să discut situaţia din România, cu ei, înainte de a mă
întoarce acolo.
La mai puţin de două ore îmi telefonează Miss Green de la State
Department. Marţea viitoare îmi va da de ştire cine mă va primi şi
când. Eu le-am oferit oricând, între 9-14 Ianuarie 1990. E foarte pro
babil că Ray Seitz mă va primi. E cel cu care am vorbit înainte de
Conferinţa la Vârf de lângă Malta. Am vorbit cu Dinu, cu Sandu şi cu
Mihai. Nicolae, băiatul meu, m-a chemat şi el de mai multe ori la tele
fon. Toată lumea este încântată de ce facem. Năstase (Ilie) şi Ileana
Cotrubaş şi-au oferit serviciile. Ilie a fost la birou, şi a ajutat toată ziua
ieri. Astăzi a fost şi „Prinţul Carol“ (Mircea Lambrino). Mi-a fost frică,
mi-a spus Nicolae, ca nu cumva să se ofere să intre în comitetul de
onoare pentru „Ajutor Medical României".
Bemard Braine mi-a dat nişte sugestii. Să-i invităm pe Lordul
Shackleton (Eddi, pe care-1 cunosc bine), pe Lordul Ennals şi pe
Baronesa Phillips. De asemenea, pe Sir Russel Johnston şi pe David
Steel, chiar acum creat cavaler. în fine, pe David Owen, ca şef al micu
lui Partid Social- Democrat. Sunt tot atât de „excitat", cât trebuie să fii
Dumneata, mi-a zis, când i-am dat ştirea că voi candida la alegerile din
Aprilie, 1990.
Mâine, la miezul nopţii, se transmit mesajele de Anul Nou, la Radio
Europa Liberă. Am scris şi eu ceva şi am făcut înregistrarea pe banda
In fine, acasă 41
automată. Trebuie să verific că a fost primită. Să nu mi se întâmple ca

şi cu cealaltă.

Vorbesc cu Ioana la Zermatt. Ar fi bine să recuperăm casa lui Buşilă
în care a crescut Tutu. El a avut şi o a doua casă, cu trei etaje, poate
chiar mai potrivită pentru activitatea mea în România. Rămâne de
văzut cum putem s-o obţinem. Fie una, fie alta. Tutu e plină de infor
maţii.
Herlea îşi ia în serios calitatea de purtător de cuvânt PNŢ în Franţa.
L-a numit Liţi, probabil. Mie nu mi-a spus nimic de acest lucru.
Vorbesc cu Lemonidis şi-i explic situaţia cu cele două mesagii pen
tru ţară. Ceva mai târziu îmi telefonează Stroescu. N-au trimis primul
mesaj încă. II programaseră să meargă, în noaptea asta după mesajul
Regelui, al postului de Radio Europa Liberă etc. Al doilea mesaj al
meu, înregistrat pe automat abia aseară, încă nu l-a ascultat. Cred că e
important ca ambele să fie transmise, dacă e posibil, am zis. Am dis
cutat alternativele. Ne-am înţeles ca mesajul meu expres pentru Anul
Nou să fie dat mai la urmă, ca un fel de informaţie. Nu e rău nici aşa.
Aş fi preferat ca cel cu alegerile- să fi fost dat alaltăieri, când am
reacţionat imediat la anunţul că partidele politice vor putea lua parte la
alegeri.
Stroescu m-a informat, de asemenea, că Regele îi trimisese un
mesaj în care cerea armatei să se răscoale. Nu l-au transmis. Trebuia să
obţină aprobarea din partea americanilor etc. Bine că n-au făcut-o.
Putea să fie counter-productive, îmi spune Stroescu. Şi sunt şi eu de
acord.
Dna Zwolfter (Elise) îmi înregistrează, din nou, mesajul meu de
Crăciun.
George Lecca îmi spune că Costel Constantinescu-Klaps mă caută
de urgenţă. Reuşesc să obţin numărul imediat, dar n-am răspuns.
Vorbesc cu Jovin însă. Coposu face nişte greşeli foarte grave. Ne-a
făcut o încurcătură din care nu ştim cum să scăpăm. A făcut o fuziune
cu un oarecare Alexandrescu - „Pocăiţii14, mă informează. I-am spus că
va veni Liţi Faina să facă ordine. Nici Velţian şi nici Faina n-au
încredere în Coposu. -
Julian Amery mi-a telefonat, lung. Vroia să ştie cum stau lucrurile.
Şi-a oferit serviciile. El poate să-mi fie de ajutor.
42 Ion Raţiu
Mi-a telefonat Ion Troacă din Stockholm. Se raliază partidului.

Rodica Creasey din Anglia îmi cere să vorbesc cu vărul ei din
Bucureşti, Victor Hazan. Şi el vine cu PNŢ.
Ştiri bune. Am reuşit să transmitem mesajul meu lui Coposu prin
Ambasada franceză, îmi spune Mihai Leu. Iar Novacovici tocmai a
auzit că „Securitatea" a fost formal desfiinţată.
Când îl găsesc, Constantinescu-Klaps îmi explică situaţia. Coposu e
cel care a făcut „fuziunea" cu baptiştii şi-i spune partidului Naţional
Ţărănesc Creştin şi Democrat. Mi-a vorbit de Valuşescu şi de Costel
Dumitrescu care a venit de pe Bărăgan, unde a stat de când l-au bătut
securiştii cu domiciliu obligatoriu.
Gh. Bratu din New York s-a oferit să se întoarcă la fel şi Horezu din
Los Angeles, fost secretar al lui Mihalache.
Cei din ţară mă aşteaptă. Veniţi măcar pentru câteva zile. Le explic
tuturor intenţiile mele. încerc întâi să întâlnesc cât mai mulţi lideri
occidentali, pentru a-i câştiga de partea trecerii ireversibile a României
la democraţie pluralistă. Apoi vin. în ţară. Dar vine Faina acum imedi
at, săptămâna viitoare. Mi-a cerut ca Europa Liberă şi BBC-ul să le ia
interviuri şi lor, nu numai lui Coposu. Trebuie să rămânem uniţi, i-am
spus. Liţi poate să stea chiar la el acasă, sau la Ionel Jovin.
Luni, 1 Ianuarie 1990

Am început Anul Nou cu bine. Singur. Mi-a telefonat Elisabeth din
Zermatt şi Ileana de la Londra. Ea auzise de la Pari Troianos că eu mă
duc în America să găsesc fonduri pentru a scoate Dreptatea. De unde
a aflat acest lucru, Pari ?
Azi dimineaţă m-am trezit la orele 4.00, mi-am adus aminte, cu
plăcere, că Elisabeth, când mi-a urat An Nou Fericit, s-a declarat împă
cată cu ideea că mergem în România.
Am vorbit cu Lalescu în California. El n-ar putea veni imediat în
ţară. Dar fraţii lui sunt acolo şi se poate conta pe ei. Influenţa lor e în
regiunea Orşova-Caransebeş. Vasile Moldovan va veni. El poate s-o
facă. Elsa, soţia lua, se va ocupa de interesele şi proprietăţile lor.
Ion Troacă din Stockholm e inginer constructor, originar din Iaşi.
Are 44 de ani. El vine cu mine, când merg spre sfârşitul lunii Ianuarie.
Fratele lui e cel care a organizat asociaţia „Dacia Românească" în
Suedia, în 1979.
I-am cerut lui Ion Rusu să pregătească un plan şi un deviz pentru a
în fine, acasă 43
face postul nostru de televiziune în România. De asemenea, un post

emiţător de radio. Din punct de vedere tehnic, îmi spune, nu este nici
un impediment insurmontabil.
Vorbesc cu Regina şi cu Regele Mihai. Când i-am spus Reginei că
am petrecut revelionul de unul singur, mi-a zis: „Trebuia să vii la noi,
am fost numai noi, în familie".
I-am expus Regelui situaţia. Aşa cum e. Fără înfrumuseţări. I-am
descris mai ales, dezorientarea şi lipsa totală de organizare. I-am
descris, apoi, planurile mele. Faina pleacă acum. Eu trebuie să mă duc
la Washington, de îndată ce mi se dă o întrevedere. Apoi la Bonn şi
Londra. După aceea vreau să mergem în România toţi, cu utilaj cu tot,
şi cu gazetari occidentali. Ca să vadă ce se întâmplă acolo.
La Washington va trebui să stabilesc că nu există o înţelegere
secretă între Bush şi Gorbaciov, prin care să se lase România în sfera
de influenţă a Moscovei. Ăsta e marele pericol, Majestate, i-am spus.
A înţeles. Ar trebui să vă întoarceţi cât mai mulţi. Oameni care aveţi
experienţă, mi-a spus. Cum V-am indicat deja, guvernul ăsta provizo
riu a declarat România republică. Noi nu putem face nimic, până nu
suntem aleşi. Atunci abia vom putea să facem o nouă Constituţie, sau
să revenim la Constituţia din 1923. Poziţia noastră rămâne aceeaşi.
Vrem restaurarea monarhiei ca să realizăm stabilitate şi continuitate.
Cred că s-a bucurat să mă audă vorbind aşa. Lia Constantinescu, cu
care vorbisem câteva minute mai înainte, îmi spusese că Regele era
foarte deprimat, pentru că n-au fost manifestări pentru readucerea lui
pe tron.
îi comunic toate astea lui Liţi. El nu vrea să stea la Klaps. Şi nici la
Jovin. Vrea să-şi ia un apartament ca să primească lume. Va trimite
telegrame tuturor, telefoane etc. Să avem legături în toată ţara.
Pamela Nusseley, acum Mrs. Cooper, văduvă, mi-a telefonat la
Zermatt, îmi spune Elisabeth. A very la-di-da voice. I asked her ifh e r
name was Mrs... or Lady Cooper. She saw your name in the paper &
remembered youfrom your CESYS days, during the war. (E vorba de
„Centrul European Student & Youth Society“, organizaţie pe care eu
am creat-o, cu sprijin polonez.)
I-am telefonat. Interesant, mi-am adus perfect de bine aminte de ea,
deşi au trecut aproape 50 de ani! Locuieşte acum la ţară, lângă
Cambridge. Când era tânără, a lucrat în Foreign Office şi era în
Bulgaria, când au luat comuniştii puterea.
44 Ion Raţiu
Am vorbit şi cu Ioniţoiu. I-am spus, fără înconjur, că XEROX-ul pe

care-1 trimit nu este pentru un Partid Naţional Ţărănesc Creştin
Democratic, sau ori cum şi-ar spune. Este exclusiv pentru uzul PNŢ.
Adică vechiul nostru partid din Ardeal, şi Naţional Ţărănist, cum a fost
sub Maniu. Ioniţoiu crede că Ion Puiu merge cu Coposu. Deci ei sunt
pentru noua formulă, în fuziune cu „creştinii", baptişti, penticostali,
adventişti ş.a.m.d.
Zbiszek Racieski (redactor la RFE, secţia poloneză, Secretar
General al Fundaţiei Internaţionale a Jurnalişilor Liberi) îmi tele
fonează din Londra. A văzut articolul lui Andrew McEwn din Times în
care scrie clar că mă întorc în ţară ca să iau parte la alegeri pe listă
PNŢ. Nimeni nu a fost atât de consistent, în acest exil, decât ai fost tu.
Şi eu te cunosc mai bine decât oricine altul. Guvernul nostru din exil
nu se poate compara cu tine. Ei au avantaje şi onoruri. Tu ai numai
muncă şi sacrificii. Şi finanţezi singur munca ta în slujba patriei. Eu nu
vreau să mă amestec în treburile voastre româneşti. Dar tu ştii că eu
sunt monarhist. Dacă tu îl convingi pe Regele Mihai să mergeţi acum
în România, El va fi Rege şi tu Prim Ministru, şi-a terminat Zbiszek
lunga lui peroraţie.
Nu e aşa de simplu, a fost reacţia mea, şi i-am explicat temerele
mele că Ion Iliescu îşi consolidează regimul. Pentru că el e acceptabil
lui Gorbaciov. Aici e tăria lui adevărată.
Arthur Butler, care a citit articolul, a avut impresia că toate partidele
trebuie să-şi prezinte programul în următoarele 5 zile. Aşa ceva e
imposibil. Trebuie să protestezi. M-am gândit să-mi schimb planurile
şi să merg imediat la Londra. Să dau o conferinţă de presă. Dinu
Mussulis însă, care a fost de serviciu la BBC astă noapte, nu e de
acord. Nu este un termen fatidic. înregistrarea partidelor şi pro
gramelor poate fi făcută, de acum încolo. Nu e specificat până când.
Dar tribunalul trebuie să decidă asupra datei în 5 zile. Şi apoi, există
un drept de apel în 3 zile, după aceea.
Marţi, 2 Ianuarie 1990

Mă înţeleg cu Liţi, la telefon. îi termin cartea şi o paginez. Pe urmă
i-o trimit în ţară, urgent. Va găsi el, acolo, o tiparniţă ca s-o scoată.
Doru Novacovici îmi aduce ciorna Declaraţiei UMRL. El vroia să
afirm în ea că Românul Liber va continua să apară la Bucureşti. L-am
lămurit. Eu voi scoate un ziar dar nu ştiu dacă i se va spune Românul
în fine, acasă 45
Liber. Depinde de noi, PNŢ-iştii, ce decidem. Probabil se va chema

DREPTATEA, numele tradiţional al organului PNŢ. Lansăm de la
Londra invitaţiile pentru Conferinţa de Presă de Joi, aici. Pentru a nu
crea confuzii, am scos acest paragraf din „Declaraţie".
Pe scurt, anunţăm că UMRL se va autodesfiinţa de îndată ce se vor
ţine alegeri libere în România. Dar, până atunci vom continua să lup
tăm pentru libertate şi democraţie în România.
Tutu Georgescu îmi lasă o scrisoare pentru vărul ei, Prof. în Drept
Mihai Oroveanu. El ştie unde să găsească toate documentele relativ la
casele lui Buşilă. Ii cere să facă tot ce e necesar ca să mi se pună una
din ele la dispoziţie. Oroveanu e solicitat pentru elaborarea unei
Constituţii.
Pe la 7.00 seara vine Dan Dima cu Vintilă Corbul, care mi-a fost
camarad la Şcoala de Artilerie din Craiova, în 1938/9. Şi-a adus aminte
că am fost şef de promoţie. „Erai inteligent şi aveai un aer nonşalant.
Parcă nu-ţi păsa de ce se întâmplă. Erai, aşa, deasupra tuturor. Eu eram
dintr-o familie de militari. Tatăl meu era general. Aveam un mare
respect pentru Gradele înalte. Tu îi tratai pe toţi, elegant, dar ca egali.
Maiorul Voripale, cu biciuşca lui, Colonelul Lucescu şi ceilalţi
Am depănat amintirile. Am vorbit şi de manevrele din Banat, lângă
Caransebeş. Ne-am dus la 12 km pe jos etc.... Le-am povestit şi eu,
cum, în toamna anului 1939 eram concentrat cu Regimentul meu, 31
Artilerie din Cluj, pe zonă, la Săcăşeni.
Toate regimentele de artilerie au luat parte la un concurs de tragere,
pe baterii. Se introdusese o nouă metodă. I se spunea „furcuţa". Nu era
complicată, dar era nouă şi cerea puţină concentrare ca s-o stăpâneşti.
Eu devenisem un fel de expert. La concurs, i-am sugerat Căpitanului
meu Vacila. I-am sugerat să facă tragerea „cu furcuţa". După o mică
ezitare, m-a lăsat să conduc eu tragerea. Complet. Am câştigat con
cursul. Am fost primii care am lovit obiectivul cu cel mai mic număr
de ghiulele.
Seara, cină pe Regiment şi, ca de obicei la aceste mese, toţi ofiţerii
şi elevii plutonieri au cam băut. Spre sfârşit Colonelul, comandant al
Regimentului, a ridicat un pahar, mai în glumă, mai în serios
„Căpitanului Raţiu şi pluto ni eralui - elev... (nu-mi mai aduc aminte de
numele lui, dar, după seara aceea, nu mă mai putea suferi!) pentru
onoarea ce a adus Regimentului".
Vintilă Corbul e de statură mijlocie. Zvelt. Voce vioaie. Evident,
46 Ion Raţiu
foarte inteligent. E cu un an mai tânăr ca mine. A fost magistrat. A stu

diat şi istoria. în cele din urmă a devenit scriitor. în felul meu am reuşit
în viaţă. Cărţile mele se vând în ediţii de 100.000, sau chiar mai mult,
mi-a zis. Sunt publicate şi în Franţa. Mi-a dedicat şi mie două exem
plare din ele: Le Conquerant şi Roxelane et Soliman. Prima a fost
aleasă Le Prix du Figaro. Mi-a făcut plăcere dedicaţia lui: „Prietenului
preţios şi fost coleg de şcoală militară Ion Raţiu, căruia i se poate
atribui laconica expresie «Iată un om», în toată splendoarea ei“.
Am vorbit de prietenii comuni. Mihnea Romalo a fost în aceeaşi
Baterie la Şcoala din Craiova. Apoi Limbăşeanu, Bote, Mircea Ciulei,
Gologan etc. Corbul s-a exilat acum 10 ani. Pentru moment nu se
întoarce în ţară. Din toată protipendada comunistă numai Ştefan
Andrei şi Cornel Burtică sunt, după părerea lui, oameni cu adevărat
culţi. Şi se poate avea încredere în ei.
Te rog să spui tuturora că sunt cu tine. Voi scrie despre tine. Poate
chiar în Le Figaro. Am nevoie de aşa ceva. Ca să se schimbe imaginea
pe care unii au căutat să mi-o creeze: că aş vrea să mă impun cu orice
preţ ca şef al exilului. M-ai cunoscut în tinereţe. Ştii bine cum eram. Să
sperăm că o va face. I-am dat şi eu cartea mea Moscow Challange the
World (Moscova sfidează lumea).
Corbul m-a avertizat să n-am absolut nici o încredere în guvernul
provizoriu. Ei vor să păstreze comunismul la putere. Ion Iliescu e omul
lui Gorbaciov.
Miercuri, 3 Ianuarie 1990

Vorbesc cu Bărbuş la Bucureşti.
Joi, 4 Ianuarie 1990

Sunt în avion spre Londra. E ora 4.30 după-amiază. Ieri şi astăzi n-am
avut un moment liber. Am dat mai multe interviuri, ieri, la telefon. Mi-1
reamintesc doar pe cel dat lui Duval, de la FM3, 93.3 m. Se pare că e
un post de radio foarte ascultat. Fotograful de la Les Dinasteurs a luat
poze timp de o oră la mine în apartament.
De la State Department, Becker, de la Desk-ul românesc mă
informează că Ray Seitz mi-a fixat o întrevedere la 3.30 p.m. Marţea
viitoare.
Cina cu Ioana. Dar, înainte de a pleca la restaurant, am stat la mine
în apartament cu Ion Rusu. El mi-a făcut un deviz de 2 milioane lire
în fine, acasă 47
sterline pentru un post de televiziune complet. Am găsit o soluţie feza-

bilă. Să cumpărăm un „car“, cu toată aparatura necesară şi să-l ducem
în România. Să cerem, apoi, autorităţilor, adică guvernului provizoriu,
să ne dea voie să transmitem, pe reţeaua televiziunii române, în orele
în care ei nu transmit. Dacă ne refuză, facem un scandal imens în presa
occidentală.
N-am soluţionat, încă, problema ziarului. Cei din ţară vor să scoată
DREPTATEA peste vreo câteva zile. Dar nu prea au hârtie. Soluţia care
mi se pare cea mai potrivită: Cumpărăm aparatele necesare, telefon
etc., ca să putem transmite, instantaneu, şpaltul făcut la Bucureşti. II
tipărim, apoi, în străinătate şi-l trimitem la Bucureşti şi Cluj cu avionul.
Iarăşi trebuie să obţinem aprobare din partea guvernului provizoriu.
Dar să le sugerăm că noi plătim cu valută forte, dacă ei tipăresc ziarul
la tipografia Scânteii. Iarăşi facem scandal, dacă nu acceptă nici una,
nici alta din aceste alternative.
Ioana e foarte îngrijorată. Eşti obişnuit să trăieşti într-o ţară civi
lizată. Acolo, pot să te împuşte şi să spună că a făcut-o un nebun. I-am
mulţumit. Dar n-aş mai avea respect faţă de mine însumi dacă nu m-aş
duce acum în ţară să candidez la alegerile din Aprilie. Orice s-ar întâm
pla. Şi, adevărul este că nu mi-e frică de moarte, pe cât îmi pot da eu,
acum, seama.
Căsătoria lor nu merge deloc. Indrei s-a dus în Munţii Himalaia.
Poate-şi găseşte acolo busola pierdută. E tragic pentru ei toţi. Dar, mai
ales, pentru Alexandru.
Astăzi m-am sculat înainte de 3.00 dimineaţa. Mi s-au limpezit
ideile. Mi-am făcut note pentru Conferinţa de presă.
Joseph Amsalem vine cu maşina la 6.45 a.m. Greşeşte drumul, se
încurcă etc. Sosim, totuşi, la studioul din 15, rue Cognac Jay, la 7.15.
Pustiu. Ajung în cele din urmă în studio, ca să aflu că era 7.15 ora
Londrei. Deci sosisem cu o oră întreagă prea devreme. Am citit ziarele,
am ascultat programul de televiziune etc..
Interviul a fost live în canalul 4, de la Londra. Mi-a făcut mare
plăcere. Mergem, apoi, cu toţii, la restaurantul Le Fouquet’s, de pe
Champs Elysees. Alt interviu, de data asta mult mai amplu şi deconec
tat. Pretindeam că stăm de vorbă la micul dejun.
La Conferinţa de Presă, 45 de persoane. Cred că toate posturile de
televiziune au fost prezente.
Dorn citeşte Declaraţia noastră şi eu o comentez. Amplu. Pe urmă
48 Ion Raţiu
nenumărate întrebări. Atac guvernul provizoriu. Resping teoria că re

voluţia a fost organizată, sau orchestrată. A fost spontană, am declarat.
Lui Ion Iliescu i se spune, deja, Ceauşescu al II-lea. Şi gluma circulă.
Au ucis câinele, dar au păstrat lanţul, am declarat. UMRL are mai
multă legitimitate decât guvernul provizoriu. Dar şi ei, şi noi declarăm
că vrem democraţie în România. Semnele nu sunt bune, însă. Le-am
dat exemple pentru a dovedi că ei nu oferă şanse egale tuturor formaţi
unilor politice.
Am cerut ca Frontul Salvării Naţionale şi Guvernul Provizoriu să
declare, răspicat, că nu se vor prezenta la alegeri. Să o facă în numele
unui partid. Să-şi spună comunişti, ex-comunişti, neo-comunişti,
socialişti, sau ce vor ei. Dar să se prezinte ca partid. Nu ca Front.
Fronturile sunt totalitare. Partidele sunt democratice.
Multe, foarte multe întrebări. După aceea am dat interviuri separat
mai multor canale de TV franceze şi, apoi, într-o altă încăpere, la
World Service, News at 1.00, şi Reuters.
Masa am luat-o cu Cornel Velţian, cumnatul lui Alexandru Herlea,
şi Liţi Faina. I-am dat lui Liţi 1.200 de dolari. El pleacă Sâmbătă în
România. Cornel pleacă Miercurea viitoare. Liţi va încerca să pună
ordine în Partid. El n-are încredere în Coposu. I-am cerut să meargă la
Iliescu să obţină autorizaţie pentru postul nostru de televiziune şi pen
tru ziar.
Paul Târ (coleg în Comisia Est-Europeană a Mişcării Europene. Mai
târziu, ambasadorul Ungarei la Vatican) a fost la Conferinţa de Presă.
La întrebarea lui am declarat că într-o Românie democrată toţi
cetăţenii români, indiferent de originea lor etnică sau de apartenenţă
religioasă, vor avea aceleaşi drepturi. în toate aceste interviuri mi-am
exprimat convingerea mea profundă că, în alegeri libere, PNŢ va câşti
ga. Am cerut ca guvernul să garanteze ieşirea din ţară a exilaţilor re-
întorşi acasă şi supravegherea alegerilor de o Comisie Internaţională,
sau de o instituţie respectabilă, ca „Hansard Society“. Franţuzeasca
mea n-a fost fantastică, dar, mi s-a spus, perfect inteligibilă.
Sosit la Londra, mă culc pe la ora 7.00 p.m., BBC-TV2 vrea să-mi
ia un interviu mâine dimineaţă, iar Canadian Broadcasting Corp vrea
să facă acelaşi lucru astă seară, înainte de a mă duce la L.B.C. (London
Broadcasting Corp), la orele 10.30 p.m.
Eram obosit. Ca să nu fiu sculat din somn, am ridicat receptorul, aşa
că nimeni nu mai putea să-mi telefoneze. Cum m-am sculat, astăzi, la
în fine, acasă 49
ora 2.00 a.m., ora Londrei, am dormit tun. Portarul m-a trezit la 10.30,
când a venit maşina să mă ducă la studioul L.B.C. Deci n-am mai putut
fi contactat nici de BBC 2 şi nici de CBC. Păcat, dar inevitabil în cir
cumstanţele date.
Discuţia la L.B.C. Nightline a fost condusă de Roby Vincent. Foarte
bine. Celălalt participant a fost Preşedintele „Asociaţiei de Prietenie
Româno-Britanică“, J.G. Ballantyne. Vorbeşte bine româneşte căci e
căsătorit cu o româncă şi merge des în România. în general, am fost de
acord. Mai ales când am avut ocazia să răspund afirmaţiei aberante că
în România se practică genocid împotriva ungurilor. Programul a durat
vreo 50 de minute. A constat dintr-o scurtă discuţie asupra situaţiei
actuale în care am arătat că Guvernul Provizoriu caută să fure
Revoluţia. Restul a constat din întrebări prin telefon, din partea publi
cului şi răspunsurile noastre.
Am învăţat multe astă seară. A fost ca o lecţie, ne-a declarat Robby
Vincent, la sfârşitul programului. Ballantyne vrea să rămânem în legă
tură. Are textul comunicatului guvernului provizoriu şi al ultimei
cuvântări rostite de Ceauşescu.
Vineri, 5 Ianuarie 1990

Un tânăr gazetar, de la Boardroom Magazine, a venit să-mi ia un
interviu. Vor să-mi pună fotografia mea pe copertă în numărul pe luna
viitoare.
Le Quoîidien de Paris a publicat pe larg conferinţa noastră de presă.
Varlam spune că am fost foarte bine. Mă bucură, pentru că el e un spi
rit foarte critic şi eu n-am fost deloc mulţumit de calitatea francezei
mele! Se pare, însă, că acest lucru a fost trecut cu vederea. Conţinutul
a contat şi le-a plăcut alegoria cu câinele şi lanţul. La fel şi Le Figaro.
Daily Telegraph a publicat de asemenea temerile noastre şi fabula.
Sandu citea ziarul în metroul ticsit de lume. Când a izbucnit în râs, a
creat senzaţie.
Dau un scurt interviu la BBC pentru România (Doamna Lungescu).
Repet afirmaţiile făcute la Conferinţa de Presă din Paris. Mă refer şi la
transmisiunea L.B.C. de ieri seara. Am fost de acord cu Preşedintele
Asociaţiei de Prietenie Româno-Britanică că nu există genocid în
Transilvania şi că n-a existat niciodată. Am dat cazul tatii, bătut de
Colonelul Hegediis şi cel al lui Mircea, înlocuit la Politehnică de un
comunist ungur. Ce discriminare a fost asta?, am întrebat retoric.
50 Ion Raţiu
Conferinţă la Iain Mclntyre în birou, Gerry Burton fiind de faţă.

Mi-am pus la punct afacerile în aşa fel încât să pot lipsi mai mult
din Londra.
întors la birou cu Gerry, finalizăm structura societăţii Blenheim
Estates cu Susan şi Helen. Primesc 1/3 din acţiuni în numele societăţii
Bellerive, Ltd. Le împrumut £40.000 fără dobânzi şi le dau biroul pe 2
ani, fără chirie.
Sâmbătă, 6 Ianuarie 1990

Varlam şi Herlea, apoi Michaloux, îmi confirmă că Ion Ghika a
prim it două telefoane pentru apartam entul lui. Vrea un FAX.
Michaloux i-1 va trimite.
Primii doi afirmă că Ghika ar fi declarat că UMRL sprijină guver
nul provizoriu. Mai mult, că el vrea să fie numit ambasador la Paris,
Michaloux însă e de altă părere. Ghika a reuşit să convingă guvernul
provizoriu să recunoască UMRL ca observator la alegeri şi să-şi orga
nizeze filiala în România. Dacă asta a făcut e foarte bine. Dacă s-a unit
cu Brucan - Iliescu - Roman, trebuie să-l scoatem din UMRL.
Vorbesc cu cumnatul lui Velţian şi cu Liţi Faina. Călătoria lui a fost
amânată pe Luni dimineaţa. I-am comunicat că sora lui Coposu mi-a
vorbit cu câteva minute mai-nainte, că tinerii se îmbulzesc să se înscrie
în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Liţi are aceeaşi
reacţie ca şi mine. Noi nu putem să acceptăm denumirea de Creştin,
îmi spune chiar că Jovin şi alţii au înfiinţat, acum, un alt Partid
Naţional-Ţărănesc-Maniu. Noi să-i spunem simplu PNŢ. Fără nici o
codiţă, am zis. Liţi n-are încredere în Coposu. Face jocul comuniştilor.
Al lui Brucan, care vorbeşte de pluralitate, dar numai în cadrul
Frontului Salvării Naţionale. Ne vom opune. Poziţia noastră a fost clar
definită la Conferinţa de Presă de la Paris.
John Scott vine să mă vadă. E prieten cu Grindea (Miron Grindea,
redactorul revistei ADAM, de mare prestigiu), care l-a trimis la mine.
Vrea să scrie o carte despre revoluţia românilor. Ii dau tot ce am. Nu
mi-a făcut o impresie deosebită. Dar cine ştie?
Răspuns la mesajul meu, Peter Blaker îmi sugerează să-i scriu şi să
cer să fiu primit, oficial, de Margaret Thatcher şi de Douglas Hurd.
La Fundaţie, adunare mare a organizaţiei „Relief Fund for
Romania". Marc Burcă prezidează. Foarte multă lume în jurul mesei.
Fotograful Ledoux, care a venit special de la Paris, începe să-şi facă
în fine, acasă 51
datoria. Trebuie să ia poze pentru „marele“ articol ce vor să publice

despre mine în revista Les Dinasteurs. Burcă îi spune că şi el ar vrea o
poză de-a mea - un fel de bust - pentru articolul despre mine ce vor
publica luna viitoare în Boardroom Magazine. Ledoux acceptă să ia el
mai multe poze ca, apoi, Burcă să decidă ce vrea să utilizeze pentru
coperta magazinului Boardroom.
Discuţii şi planuri, cu Dinu în primul rând. El vrea să scoatem un
număr special al Românului Liber, pentru România. Sunt de acord.
Trebuie ca el să-l compună. Eu îmi voi exprima doar punctul de vedere
şi îi voi scrie opinia, când mă voi întoarce la Londra pe ziua de 17
Ianuarie, după voiajul la Washington.
Mihai Leu îmi prezintă propunerea obţinută de el pentru montarea
unei tipografii în Bucureşti, care să producă ziarul nostru. Fie
Dreptatea, fie Românul Liber.
Toţi, inclusiv Anca Panter, vor să meargă cu mine în România.
Nicolae ţine să-mi vorbească „serios“. Au fost perioade în viaţa noas
tră în care ne-am suspectat reciproc, mi-a zis, referindu-se, pe bună
dreptate, la anumite situaţii traumatice din viaţa noastră. Eu vreau să te
acompaniez în România. Dar trebuie să avem încredere totală unul în
celălalt şi trebuie să mi se asigure existenţa, mi-a spus. Am fost de
acord. Aş fi foarte fericit dacă ar veni cu mine. S-ar putea ocupa de
„Baierele pungii“. Mari sume se vor cheltui. Cineva trebuie să ţină cont
de ce se întâmplă, cum le-am explicat, lui Iain Mclntyre şi lui Gerry
Burton. Va trebui să cheltuiesc sume de ordinul unui milion de lire ster
line pe an ca să am adevărată eficacitate. Voi căuta, bineînţeles, să gă
sesc şi sprijin occidental, dar, în ultima analiză eu va trebui să găsesc
banii de care vom avea nevoie, chiar dacă toţi ies din punga mea.
Nicolae învaţă româneşte de zor. îmi face o bucurie nemaipomenită.
Ne-am înţeles. Mergem în România pentru a servi cauza naţională.
Vom respecta integritatea noastră, a fiecăruia dintre noi, fără nici un
semn de întrebare.
Dau o masă lui Ledoux, la Manzis. Patroana vine să mă sărute şi ne
oferă un cognac. Ledoux obţine instantanee despre viaţa mea în
Londra.
Mergem, apoi, la Arlington House. E impresionat de atmosferă şi de
tablourile româneşti. Face multe fotografii pentru Les Dinasteurs şi,
apoi, două filme întregi, special expuse, pentru Boardroom Magazine.
După plecarea lui, vine Sandu Pobereznic. Aceeaşi poveste. Iolanda
52 Ion Raţiu
Strănescu se îmbulzeşte peste tot. E ahtiată după putere, îmi spune. Şi

e interesant că şi Nicolae mi-a spus că nu e pentru tine; să n-ai
încredere în ea.
Sandu trebuie şi el să-şi aibă existenţa asigurată. La fel cu Gigi
Tecuceanu, care şi el vrea să vină cu mine în România. Trebuie să gă
sesc soluţia pentru întreaga echipă. .
Duminică, 7 Ianuarie 1990

Telefoane. Multe telefoane. Cu sora lui Cornel Coposu. Cu Liţi
Faina, Velţian, Doru Novacovici, Varlam, Herlea, Dinu Daponte, şi nu
mai ştiu câţi alţii.
La birou facem ultimele pregătiri pentru avionul ce am obţinut de la
„Air Europe“ pentru transportul ajutorului pentru România. Va pleca
Miercuri. Să punem la bord aparatele de care are nevoie Ion Ghika,
pachetele pentru populaţie, exemplarele mai vechi din Românul Liber,
din broşurile şi cărţile mele şi materialul de bază, pentru a stabili un
centru UMRL (Filială) în România: hârtie, pixuri, agrafe etc. etc.
Toate pachetele să fie pavoazate şi identificate ca venind din partea
UMRL. Din nou se iveşte problema Iolanda. Ea ţine ca totul să fie si
din partea ACARDA. Deşi efortul ei e minim, am acceptat, dar i-am
telefonat Iolandei, de faţă fiind şi Sandu, că e o greşeală din partea ei
să insiste aşa de mult. Să facă treabă bună. Meritele i se vor recunoaşte.
Mare speranţă nu-mi fac. Ea e cum e. Are această nevoie, cum îmi afir
mă Sandu, să demonstreze că ea poate să facă tot ce pot eu, sau chiar
mai bine decât mine. Personal, sunt încântat. Dar s-o facă.
Masă la Arthur şi Evelyn Butler. Cu Peter şi Anne Johnson. Caroline
a fost şi ea la un pahar de şampanie, dar nu la prânz. Discuţia foarte
interesantă. Acceptă că eu am avut dreptate de-a lungul anilor. Chiar şi
atunci când - Peter mai ales - nu erau deloc convinşi, pentru că întrea
ga presă occidentală îl găsea „independent" şi „liberal" pe Ceauşescu
şi susţinea că el ar fi lansat sistematizarea satelor în România pentru a
distruge minoritatea maghiară.
Facem planuri de viitor. E un fel de Comitet de Redacţie pentru The
Free Romanian. Scoatem numărul din Februarie, centrat pe Declaraţia
UMRL la Conferinţa de Presă de la Paris. Eu voi scrie „OPINIA", ca
de obicei. Cu alte cuvinte, noi respingem „Frontul Salvării Naţionale"
şi cerem ca el să nu candideze la viitoarele alegeri. Nici el, şi nici
guvernul provizoriu.
In fine, acasă 53
Arthur va merge în România, Miercurea viitoare. La fel şi Anne

Johnson. Nu însă Evelyn şi nici Peter.
N-am luat nici o decizie finală în ce priveşte continuarea publicării
The Free Romanian în viitor. Românul Liber îşi va înceta publicarea
de îndată ce ne întoarcem în România. Dar, poate, ar fi bine să conti
nuăm să publicăm varianta engleză (The Free Romanian) câteva luni,
încă, în tot cazul.
După prânz mă întorc la birou. Rezolv mormanul de scrisori adunat
pe masa mea. Sunt tare deprimat. Foarte multe scrisori, deşi merită un
răspuns din partea mea, trebuie lăsate, cu o mică notă indicativă,
Nicoletei. Ea să scrie răspunsul. Ştiu că lumea mă va critica şi pentru
asta. Dar n-am ce face. E, pur şi simplu, imposibil să răspund tuturor,
eu personal.
I-am răspuns, însă lui Emil Ghilezan, care iar mi-a trimis o scrisoare
plină de vitriol. Iarăşi plină de invective, neadevăruri şi de obişnuita lui
declaraţie, de sus în jos, că „trebuie să mă tragă de urechi“. I-am trimis
doar câteva recente articole despre mine, cu o foarte scurtă notă de
acoperire, în care l-am felicitat ce bine scrie, chiar dacă e cu vitriol!
Scriu, apoi, cu multă grijă, lui Peter Blaker. Ii dau un rezumat, pe o
pagină, a situaţiei actuale. îi cer să facă tot posibilul ca Margaret
Thatcher şi Douglas Hurd să mă primească.
Pun eu, atât scrisoarea, cât şi „resume“-ul, pe ordinator. Nu strică să
învăţ şi eu cum să mânuiesc aparatele astea ultramoderne. Eficacitatea
lor e extraordinară. Dacă mai repet experienţa, nu m-aş mira să cad şi
eu pradă tentaţiei de a scrie direct pe ordinator. E extrem de simplu,
rapid şi eficace.

Sunt în avion spre Washington. Dinu Daponte mi-a confirmat, azi
dimineaţă, că suedezii sunt gata să semneze un contract pentru pro
ducerea unui ziar în România. La început se va tipări în Ungaria. Mai
târziu, după instalarea tiparniţelor rotative, la Bucureşti. Costul tipăririi
la Budapesta e foarte favorabil. Ei au tipografia lor acolo.
Articole bune în presa de astăzi. Se semnalează protestul public al
studenţilor din Bucureşti împotriva guvernului provizoriu. Ei nu mai
vor comunişti, de nici un fel, la conducerea statului românesc. Ei vor
democraţie. Se semnalează şi protestul Partidului Naţional Ţărănesc şi
unul din ziare vorbeşte de Partidul Liberal care s-a pronunţat pentru
54 Ion Raţiu
restaurarea monarhiei.
Prof. Norman Stone scrie un mare articol în Daily Telegraph.
Concluzia lui e bună. El vrea o reconciliere româno-maghiară. Dar
toată argumentarea e complet eronată. Fac imediat o ciornă de răspuns.
Din păcate nu prea văd cum pot să fiu succint. Adică publicabil. Dacă
refuză ziarul să publice scrisoarea mea, trebuie s-o publicăm noi, în
The Free Romanian, pentru a nu lăsa argumentele lui fără răspuns.
Am vorbit şi cu Babsi Pop la telefon. Gicu e în România. Situaţia
lui e chiar mai bună, acum, mi-a spus, decât era înainte. Dar ăştia n-au
nici o intenţie să introducă o democraţie adevărată. Trebuie susţinut
Frontul Salvării Naţionale, a fost concluzia ei. N-am insistat şi nici
argumentat. Sunt curios să văd reacţia lui Gicu. Ar trebui să-mi dea o
importantă contribuţie bănească. Nu s-a ţinut de promisiunea lui să mă
ajute sistematic cu publicarea Românului Liber. Ce mi-a dat, a fost
doar o fracţiune din ce îmi promisese. A sosit timpul s-o facă acum. El
a făcut avere de pe urma legăturilor comerciale cu regimul comunist.
Vinerea trecută, după-amiază, a fost şi Harry Phibbs la mine să-mi
ia un interviu „în adâncime14. El e cel care va scrie articolul cu
fotografia mea pe copertă. Sper că va fi pentru luna Februarie. Dar nu
se ştie niciodată, ceva nou, mai interesant se iveşte şi articolul despre
mine va fi abandonat, fără nici o ezitare. Har Domnului, nu mă
afectează aşa ceva. Cum nu m-a afectat abandonarea de ABC Nightline
a programului cu mine, în ultimul moment, pentru că americanii au
invadat Panama! Evident, mult mai interesant pentru publicul din
Statele Unite decât situaţia din România. Dar tocmai acesta e scopul
tuturor acestor apariţii în presă, radio, televiziune etc.: să se vorbească
despre România. Cât mai mult. Aşa fel încât o întoarcere la ce a fost să
nu mai fie posibilă.
îndată ce am sosit la Chuck şi la Loraine Percy am făcut un inter
viu, la telefon, cu Dale Goldhawk pentru Canadian Broadcasting
Corporation, în cadrul unui program ce poartă titlul „As it happens“,
organizat de Mechthild Furlani. Am vorbit despre alegerile care vor
avea loc în Aprilie,.dacă nu se amână. I-am dat şi numele lui Ion Ghika,
să intre în legătură cu el, la Bucureşti. C.B.C. ar vrea să ia interviuri
direct studenţilor care se opun guvernului provizoriu.
Nicolae mi-a telefonat din Londra să-mi vorbească de Jack Lunzer,
care vrea să mă ajute „să scăpăm de comunişti". Lunzer ar fi a doua
societate de diamante ca mărime, din lumea întreagă. E un om de 65
In fine, acasă 55
de ani, enorm de bogat. Lunzer îmi spune că e englez, deşi are un

accent curios. A fost consul General la Londra al Statului Guineea
(Sekou Toure). Are, evident, strânse legături cu România. Ştefan
Andrei vroia să-l ajut să scape de dumneata, de publicaţia dumitale, de
opoziţia dumitale ... Gliga mă pisa atât că nu mai puteam suporta.
Merg acum la Bucureşti. Mă întorc Marţi 17 Decembrie. Să stăm de
vorbă. Vreau să ajut să scăpaţi de comunişti odată pentru totdeauna.
Curioasă convorbire. De unde l-a găsit pe Nicolae? De ce n-a venit
direct la mine? Ce vrea acum, căci doar el singur indică legăturile lui
strânse cu guvernanţii de ieri sub Ceauşescu ?! Trebuie să verific.
Telefonul lui la Londra: 458-1230.
Cina cu Chuck, Loraine, Wade, Gail, Daniel şi Judith Terra. Daniel
a fost ambasadorul pentru Arte al Preşedintelui Reagan. A ctitorit un
muzeu la Chicago, „The Terra Museum of American Art“ şi face,
acum, acelaşi lucru şi în Franţa la Givemy. E undeva, lângă Muzeul
Monet, la vreo 50 km de Paris. Colecţia lui e de tablouri pictate de
artişti americani care au fost foarte influenţaţi de impresionişti. Mulţi
din ei au trăit şi murit în Franţa.
S-a vorbit mult despre România, bineînţeles. Mare entuziasm şi căl
dură pentru mine. Vor să mă vadă Preşedinte sau Prim-Ministru. I-am
asigurat că tot ce vreau e să candidez la Turda, sediul familiei. La cere
rea lor le-am explicat puţin din istoria PNŢ, şi rolul familiei noastre. E
o cină istorică, a tras concluzia Daniel Terra. Auzindu-mă vorbind,
Terra a devenit insistent. Trebuie, neapărat, să scriu o carte despre
Revoluţie. Aşa cum ai văzut-o dta, fiind angajaţi în ea. De acord, tre
buie. Dar când? Mi-a vorbit şi de necesitatea unei edituri pentru
România. Mă ajuţi să facem una în România? Da, categoric.

Micul dejun cu Chuck şi Brian DUFF. Vechi prieteni din Chicago
şi-au depănat amintirile din luptele lor politice. I-am vorbit lui Brian şi
despre situaţia în România. El e „Judge of the Federal District Court“.
Dinu Mussulis, la telefon, mi-a citit un mesaj pentru cetăţenii
români, ce exprimă în esenţă neîncrederea în guvernul provizoriu.
Punctul meu de vedere, în întregime. Cam prea lung, pentru gustul
meu, dar just. Autorizez tipărirea unei foi volante care să meargă
mâine, cu avionul, 10.000 de exemplare. Mai târziu, revine Dinu la
telefon. Novacovici e de părere să nu atacăm guvernul, deocamdată.
56 Ion Raţiu
Novacovici are dreptate: Să trimitem deci foaia volantă, dar să-i dăm
latitudinea lui Ion Ghika să decidă dacă şi când să distribuie mesajul.
La Wade şi Gail Davis. Wade tot ar vrea să scrie o carte despre
România. îşi dă seama că e prea târziu. Ar fi trebuit s-o fi scris după ce
văzuse filmul lui Sue Lloyd Roberts cu comentariul meu despre dis
trugerea satelor. Wade vorbeşte acum de o biografie a mea. S-o facă.
Va trebui să vină în România, după sosirea mea acolo, şi la Londra, să
vadă materialul meu documentar. Dacă mă omoară în România, spun
eu în glumă, dar cu un sâmbure de adevăr, ar deveni un mare succes de
librărie. Nu e ce doresc, dar aşa ar fi, a remarcat Wade, cu pragma
tismul tipic american.
Mi-am împachetat hainele ce voi lua cu mine. Am lăsat multe altele
acolo. La fel, cărţi, dosare şi Dumnezeu mai ştie ce. La National
Endowment for Democracy o aşteptam pe Nadia Duik. Vine Tale
Richmond. Dar trece pe lângă mine, fără să mă recunoască. Eu l-am
recunoscut, deşi barba lui devenise mai încrustată cu alb. Dar n-am zis
nimic. După vreo două minute, nu mai mult, se întoarce şi mă opreşte:
„Eu vă cunosc de undeva". I-am explicat, şi-a adus aminte, imediat.
Am vorbit de ce facem, de situaţia din România etc. Omul e bine
intenţionat, dar nu cunoaşte problemele româneşti. Nadia, ca de obicei,
simpatică, prietenoasă. Cred că are autentică simpatie pentru cauza
românească. Ea fiind ucraineană, la origine.
Nu mai intru în amănuntele discuţiei noastre. N.E.D. n-are fonduri,
decât atunci când le primeşte. în consecinţă, e o mare luptă, întotdeau
na, înainte de a se decide cine primeşte fonduri. I-am vorbit de un mini
mum de un milion de dolari. Categoric, nu. N-am astfel de bani la
îndemână. E esenţial, am zis, să se prezinte românilor alternativa
democratică. A fost de acord, dar trebuie să vorbească peste tot. La
State Department, la Congres, şi, dacă pot, la National Security
Council. în tot cazul, ea va face un raport favorabil, asupra întrevederii
noastre.
De acolo, de la restaurantul unde am luat masa, am plecat pe jos
către Departamentul de Stat. Vreo 14 minute, ca să fiu exact. Cum încă
nu reuşisem să parcurg distanţa, până la State Department, am luat un
taxi. Oameni de treabă. Gata să se sacrifice pentru un ţel de bună cre
dinţă, şi care va rămâne istoria mea, aşa cum e. Pentru mine e o mare
plăcere că putem să lucrăm împreună.
La Departamentul de Stat, absolut punctual, vine să mă ia din hol
în fin e, acasă 57
^ ------------------------------------------------------------------------------------------------------
; Rick Becker, şeful secţiei româneşti, însoţit de Dennis L. Curry,
• Secretar al 2-lea şi Viceconsul la Ambasada SUA din Bucureşti (Strada
; Tudor Arghezi 7-9, tel: 10.40.40.) Rick a rămas la fel, cum mi-1
aminteam de când a luat masa cu mine anul trecut în Georgetown.
Uscăţiv, mustaţă neagră „pe oală“, şi neprietenos. Curry, în schimb, cu
barbă mare, neagră, zâmbitor, faţă deschisă.
; Ray Seitz vine de la o conferinţă departamentală câteva minute mai
‘ târziu. îşi cere scuze etc. şi începem. Prezint argumentarea mea.
; Revoluţia e pe cale de a fi „furată“. Sovieticii susţin guvernul provizo-
; riu din plin. Ca să menţină comunismul. Acum şi SUA fac acelaşi
' lucru. Vreau să pun şi eu o întrebare. A fost România abandonată
Sovietelor la Malta? Nu înţeleg cum lumea trage astfel de concluzii,
mi-a răspuns Seitz. Mai ales în Europa. Politica americană e una şi
: aceeaşi. Susţinem înaintarea spre democraţie şi o economie de schimb
'■ liber (market economy). Atunci, de ce Secretarul de Stat (Jim Baker) a
■ făcut extraordinara declaraţie că Statele Unite aprobă o intervenţie
armată sovietică în România. Da, e adevărat. Dar a retractat-o imediat,
mi-a zis. în orice caz, am remarcat că nu mi-a dat o dezminţire cate-
‘ gorică. Nu mi-a spus: N-a fost nici o abandonare a României în mâinile
■ Moscovei.
. Le-am cerut ajutor practic. Trebuie să contestăm alegerile. Avem
: nevoie de ziar, acces la TV şi Radio etc. Să ne dea sprijin financiar.
: Cel puţin 1 milion de dolari. Noi câştigăm alegerile. Dacă sunt într-
| adevăr libere. Vrem sprijinul lor pentru supravegherea alegerilor. Ţara
i nu mai vrea să audă de comunism. Vrea democraţie. Guvernul provi-
| zoriu e respins de populaţie. Brucan şi Roman nu sunt acceptaţi de
[ români.
; Pentru că sunt evrei?, m-a întrebat Rick Becker. Pentru că sunt
* comunişti; mari comunişti. Chiar dacă acuma o neagă. Şi comunismul
: a fost dominaţia străinului. Toţi şefii comunişti până la Ceauşescu, în
afară de Cristescu, au fost străini. Roman e fiul marelui comunist ne
: român, Walter Roman, erou al Internaţionalei în războiul civil din
Spania. Nici un român nu uită acest lucru.
Le-am atras atenţia că ar fi un dezastru ca, acum, SUA să susţină
guvernul provizoriu - pe comuniştii ăştia camuflaţi - după ce l-au
susţinut pe Ceauşescu ani de zile. Dacă profesează democraţia să ne
susţină pe noi.
La despărţire l-am invitat pe Seitz să ne revedem la Bucureşti.
58 Ion Raţiu
Becker şi Curry m-au condus până jos, în hol. Am vorbit tot timpul.
La despărţire iarăşi am avut sentimentul că Becker e pentru susţinerea
guvernului provizoriu, deci a Frontului.
Dacă am necazuri cu autorităţile, sper că o să mă ajutaţi, am zis. Am
primit asigurări că voi putea să mă refugiez la ambasada lor.
M-am culcat puţin, la înapoiere, acasă. Cam o jumătate de oră, în
camera de la etajul al 3-lea al casei lui Chuck.
Lynda J. Kastle, de la C.I.A., a venit, de data asta cu un tânăr. Mi s-a
prezentat sub numele de Paul. Lynda mi-a dat şi un număr de telefon.
Şi-a cerut scuze că nu m-au contactat după întrevederea noastră din 6
Octombrie. (Când am mers să examinăm propunerea organizţiei „O" -
Radu Nicolae.) Dacă aţi fi făcut-o, multă vărsare de sânge ar fi fost evi
tată, le-am spus. Le-am explicat şi lor situaţia şi am tras concluzia. Nu
sprijiniţi acest regim. Românii nu mai vor comunism. Sub nici o formă.
Guvernul actual e considerat tot comunist şi aliat Moscovei. Dacă nu
va fi înlăturat şi nu va da drum democraţiei adevărate, se va ajunge la
o nouă revoluţie. Alţi morţi, alte sacrificii.
Discuţia a fost lungă şi amănunţită. Vroiam să ştie totul.
Nenumărate întrebări. M-am asigurat că raportul lor va ajunge sus de
tot.
La despărţire, Paul mi-a adresat câteva fraze în româneşte. Destul de
corect pronunţate. Cu un accent cam evreiesc. Am tras concluzia că
trebuie să fie român din Israel, sau că a învăţat româneşte acolo, mai
ales când şi-a luat rămas bun cu cuvintele: Hai să ne revedem!
De la Damelle McPheron (Mason) o scrisoare foarte caldă, expres,
cu o copie după un articol al ei apărut la 1 Ianuarie 1990, în ziarul The
Sun din San Bemardino. E un „salut Românilor Liberi", Salute to Free
Romanian, Scrie Damelle, adresându-mi-se, printre alţii:
To you, Ion Raţiu, your ceaseless pursuit in uniting Romanians
worid wide in an active resistance movement.
Vorbesc cu Dima (Nicolae) la telefon. El nu merge încă în ţară. Va
deveni mai activ. Mă va sprijini. Vrea să unească exilul, după
întoarcerea mea în România. Am ceva împotrivă? Dimpotrivă, am zis.
Sunt pentru. El îşi dă seama, mi-a zis, că Părintele Calciu nu e pentru
mine. Că e chiar contra mea.
Mainlant, şeful la VOA, a lipsit tot timpul revoluţiei din România.
Probabil că a fost şi el acolo.
Brezianu, plin de teorii. Nu e pentru regimul actual din ţară, dar nu
In fine, acasă 59
i există nici o „alternativă11. Americanii tind să-l susţină. Nicaragua e

susţinută, în definitiv. Ziarul din Madrid, El Pais (9.1.90), a publicat un
■ articol extrem de semnificativ, sub titlul Tentaţia sandinistă. Guvernul
’ provizoriu întrebuinţează numai retorică totalitară. Guvernează prin
: decrete-legi etc. Şi mi-a dat un amănunt interesant: Dumitru Mazilu,
' Vice-premierul de la Bucureşti, a fost Directorul Institutului Superior
al Şcoalei de Pregătire a Securităţii, de la Băneasa. Deci mare comu
nist. Asta, prin 1970-75.
Brezianu e de părerea că ar fi bine să se facă un Bloc al Partidelor
Democrate. Altfel, Frontul va câştiga alegerile. Cum a fost un Bloc la
alegerile din 1946, dar pe dos. Atunci Blocul Partidului Democrat a
[ fost format din Partidului Maghiar, Frontul Plugarilor, cel Ţărănist al
lui Anton Alexandrescu etc. Deci un pluralism interior. Frontul de
! astăzi vrea acelaşi lucru. Un Bloc al Partidului Democrat, acum, ar
putea, teoretic, să câştige la alegeri. Individual, nici unul din partide nu
va putea s-o facă.
Mihai Speriosu, prof. la Universitatea Statului Georgia, din Athens,
îmi telefonează. îmi solicită semnătura pentru o declaraţie comună
româno-maghiară. E făcută la iniţiativa lui George Soros, ungurul mili
onar foarte activ. Mi-o citeşte. Sunt de acord, căci nu văd nimic rău în
a declara că luptăm pentru drepturi egale şi reconciliere româno-
maghiară.
Traian Lalescu crede că poate să ne obţină FAX-uri de la o fabrică
; taiwaneză. Foarte bine. Avem nevoie de ele. Obosit, mă duc să mă culc,
deşi am fost invitat la o cină foarte interesantă.
Miercuri, 10 Ianuarie 1990

, Micul dejun cu Chuck şi Loraine Percy. Le povestesc cum au mers
: interviurile mele la Departamentul de Stat şi cu reprezentanţii CIA.
: Trebuie să vorbeşti şi la National Security Council. Webster nu e în
Washington. Dar, să vedem. A luat telefonul şi mi-a aranjat o
[ întrevedere peste 20 de minute. M-a condus chiar el până la Executive
1 Building, Casa Albă.
> M-a primit Adrian A. Basora. El e Directorul „European Economic
Affairs“ . Om tânăr. Vreo 40 de ani. Vorbeşte puţin şi româneşte, căci a
trecut prin Ambasada de la Bucureşti pentru o perioadă. Mi-a plăcut.
I-am explicat lucrurile. De data asta am fost foarte clar. Avem nevoie
de sprijin moral şi material. Altfel sacrificiul miilor de vieţi tinere în
60 Ion Raţiu
România va fi fost în van.

Cred că m-a înţeles. La plecare mi-a spus: Eşti un om foarte cura
jos. îţi doresc tot succesul. Şeful lui Basora e Robert Hutchings.
Acasă, la Chuck Percy, telefonez la Londra. Aflu de povestea cu
avionul. Cum Marc Burcă a insistat să-l trimită pe Paul Lambrino în
avionul pentru Bucureşti. Degeaba ai noştri, Leu etc. s-au opus. Marc
i-a oferit lui Paul biletul lui. în zbor, gazetarii toţi să vorbească cu Paul.
îi cer lui Nicolae să expedieze, atât lui Seitz, cât şi lui Basora câte
va reproduceri din ziare. Articolul meu din Telegraph şi celelalte
despre întoarcerea mea în România, din Sunday Times, Observer etc.
Şi să adauge mesajul:
„Thank you fo r seing me and look forward îo having your answer
soouest. I trust you agree that the matter is o fth e utmost urgency“.
Sper că, în felul acesta, nu le mai dau şansa să tacă, cum au făcut
cei de la C.I.A., după întrevederea noastră din 6 Octombrie anul trecut.
Norman Siderow, din Los Angeles, îmi telefonează. Vrea să facă un
film ca să dramatizeze situaţia din România. întoarcerea fraţilor Ion şi
Constantin Cantemir în ţară să fie punctul central, căci unul din ei a
fost împuşcat în spate. îl voi ajuta.
Joi, 11 Ianuarie 1990, Bruxelles

Călătoria a fost fără evenimente. Foarte confortabilă. Cu Pan Am la
aeroportul Kennedy şi cu Sabena de acolo aici, la Bruxelles.
Am sosit la Dinu Daponte, acasă, pe la 9 dimineaţa, am stat de
vorbă puţin şi m-am culcat.
Curând după 12.00 vine gazetarul Michel ROSTEN, de la Libre
Belgique. îmi ia un interviu, care continuă, apoi, tot timpul mesei, la
care au luat parte şi Elisabeth (Betty) Le Hodet şi fiul ei, Patrice Le
Hodet, directorul ziarului. Le-am explicat şi lor situaţia din România.
Le-am cerut şi lor ajutor. Familia Coppee deţine un control asupra
ziarului. (Betty e născută Coppee, fabrici de ciment etc.) Le Soir, con
trolul căruia e în mâna lui Hersant, e mai mare, ca circulaţie. La Libre
Belgique însă, are o mare influenţă în ţara asta. Patrice Le Hodet mi-a
dat nişte sfaturi practice foarte bune. El are experienţa necesară căci
tocmai instalează tehnologia modernă pentru publicarea ziarului.
După-am iază vin reprezentanţii grupului suedez „Industrial
Developments AB“, Lars Kesthely şi Ulf Winkler. Primul e la
Budapesta unde am instalat o tipografie pentru publicarea unui ziar. Al
în fine, acasă 61
doilea e din Spanga, în Suedia. Cu ei a venit şi Herbert Vystavel, direc

torul societăţii Stockinova SIB, de aici. Ei lucrează împreună.
Le spun de ce am nevoie. Cădem de acord că formularul cel mai bun
ar fi cel mic de „tabloid11. Mi-au descris diversele aparate de care am
avea nevoie. îmi vor da un deviz foarte curând. Le-am cerut să-mi dea
şi nişte cifre ca să pot face o comparaţie, dacă ne-am decide să tipărim
ziarul la Budapesta, sau la Bucureşti şi Budapesta. De acolo s-ar putea
uşor răspândi în România; în Transilvania, în special.

încep să telefonez pe la 5 dimineaţa. Reuşesc să-l găsesc pe Ion
Ghika. Chiar astăzi va înfiinţa, formal, filiala România a UMRL.
Discuţie mare cu el. în mare parte suntem de acord. UMRL luptă pen
tru democraţie, dar nu va intra în alegeri. Suntem respectaţi de guvern,
îmi spune. Nu trebuie să-i atacăm. Ei ne ajută. Mazilu, în special, care
ţine foarte mult ca eu să mă întorc în ţară cât mai curând. Ei, guvernul,
ne-au facilitat importul materialului ce i-am trimis, Miercuri. Să nu
atacăm guvernul, care, în orice caz, se va destrăma foarte curând.
Doina Cornea nu s-a retras încă din Frontul Salvării Naţionale.
Noi nu putem, ca indivizi, să nu candidăm la alegeri. Eu voi candi
da pe listele PNŢ Noi trebuie să căutăm să-i scoatem pe „Frontiştii" de
astăzi de la guvern. Altfel nu e democraţie. Trebuie să o facem pe bază
de partide.
Da, ştim. Dumneavoastră veţi candida la Turda. Toată lumea e infor
mată şi acceptă acest lucru. Dar UMRL are un mare rol de jucat.
Opoziţia faţă de Front e foarte slabă. Neorganizată. Nu va putea câşti
ga alegerile. Noi însă câştigăm în prestigiu tot timpul, pentru că noi
ajutăm pe toţi cei care vor ca democraţia să izbândească în România.
Lumea vine la noi. Să lăsăm Frontul să conducă pentru moment. Ei tot
controlează mediile de masă şi funcţionarii de stat. Nimeni nu şi-a
pierdut încă postul. Deci să nu atacăm Frontul. Să lucrăm cu el. De ata
cat trebuie să-i atacăm. Nu UMRL-ul. Partidele de opoziţie s-o facă.
Eu în calitatea mea de candidat PNŢ.
Ghika nu crede că „Frontul" ar putea să piardă alegerile. S-a gândit
ca UMRL-ul să i se opună. Cum eu nu sunt de acord, să constituim un
Bloc al partidelor de opoziţie, îmi propune Ghika. Nu sunt de acord
nici cu aşa ceva. Fronturi şi Blocuri, nu merge. Astea sunt formule
totalitare. Noi trebuie să ne opunem guvernului provizoriu ca partide.
62 Ion Raţiu
în cazul meu, în numele PNŢ. Dacă contestăm alegerile ca partide şi

nici un partid nu obţine o majoritate absolută, atunci, da. Atunci putem
să constituim un guvern de coaliţie. Dar nu înainte. O colaborare poate
fi necesară şi bună, însă numai după, nu înainte de alegeri.
I-am cerut să aibă grijă de maşinile ce i-am trimis. Sunt scumpe. Să
nu le stricaţi. Vom veni noi curând şi vom avea nevoie de ele. A trebuit
să-i cer acest lucru căci Mihai Leu era foarte îngrijorat.
L-am blocat pe Paul de Hohenzollem, îmi mai spune. L-am împie
dicat să dea interviu la TV etc. Declaraţia mea a fost în numele UMRL
şi a familiei Ghika. încântat n-am fost. Declaraţie în numele UMRL e
bine că s-a făcut. Dar în numele Familiei G!? Nu înţeleg de ce?
Principesele ar trebui să vină în România. Să le vadă lumea. Să sară
în ajutor, în aceste momente grele, mi-a zis.
Constantinescu-Klaps din nou mă cheamă să vin „de urgenţă41 în
ţară. Faina va merge astăzi la Coposu. S-ar putea ca el să formeze un
alt partid Naţional Ţărănesc. I-am cerut lui Klaps să vorbească cu
amândoi. E enorm de important să ne înţeleagă. Să nu rupă partidul. Să
găsească un compromis. Oamenii cei noi, care sunt foşti comunişti, să
rămână în partid, de acord, dar numele să revină la forma originală.
Adică, simplu PNŢ. Să cadă „Creştin şi Democrat44. Klaps vrea să-i
aduc ceva de la fratele lui din Londra când mă întorc. Lecca de la Paris
mă va ţine la curent.
Danny Florea îmi comunică ultimele noutăţi. Comandorul vine
astăzi să-l vadă. Să aducă ceva pentru mine. Vrea să mi se predea totul
mie, personal. I-am promis că-1 aştept. El soseşte mâine.
La micul dejun vine Manfred Womer, Secretarul General NATO.
De aceeaşi statură ca mine. Spătos. I-am explicat situaţia. Avem nevoie
de ajutor, i-am spus şi i-am cerut sfatul. A înţeles că e o problemă
urgentă. Dacă guvernul provizoriu câştigă alegerile, va fi foarte greu
să-i dislocăm pe urmă. Trebuie să câştigăm noi alegerile. A venit ime
diat cu sugestii. în Germania au trei fundaţii: Ebert Stifftung, Adenauer
Foundation şi Naumann Stifftung. Respectiv socialiştii, creştin-
democraţii şi liberalii. El merge acum la înmormântarea lui Schroder.
Va vorbi de această problemă lui Stoltenberg, Vicepreşedinte CDU.
Mi-a sugerat, de asemenea, să cer acelaşi lucru partidelor din Anglia şi
America. Nu guvernelor, ci partidelor. De aceea a vrut să ştie dacă PNŢ
e un partid conservator sau nu. Am răspuns că da, într-un anumit sens.
Ceea ce e adevărat. Dar e şi radical, în alte sensuri. Un partid din fami-
In fine, acasă 63
' lia creştin-emocrată.

t Toată dimineaţa şi, apoi, prânzul, cu Dinu. Discutăm pe îndelete
[ problema. Trebuie să ne asigurăm o comunicaţie uşoară şi sigură cu
i Occidentul, prin satelit. Restul timpului îl petrecem studiind problema
[■ difuzării mesajului PNŢ în ţară. Adică să lămurim publicul că PNŢ
; poate să ia puterea şi să guverneze ţara. Să o ducă la prosperitate.
Atunci vom câştiga,
t Ce se va întâmpla dacă pierdem alegerile?, mă întreabă Dinu. In
* primul rând nu cred că le vom pierde. Poate va trebui să intrăm într-o
coaliţie. De ce nu? Dar, dacă le pierdem, eu nu cred că eu personal nu
, voi reuşi să fiu ales deputat, la Turda. Campania mea va fi simplă.
: Vreau să-mi servesc naţiunea cum au servit-o toţi înaintaşii mei.
: Oriunde te uiţi, ori unde te întorci în Turda, vezi dovezi de acest lucru.
: Biserica Unită din Turda Veche, şcolile - primele şcoli româneşti, casa,
; strada şi statuia lui Ioan Raţiu, căminul de meseriaşi şi popicăria lui,
i construite de tatăl meu etc. etc. Dacă sunt cu adevărat alegeri libere,
cine mă va învinge?
! Dar, indiferent dacă eu voi fi sau nu voi fi ales, dacă PNŢ pierde, voi
1 potenţa activitatea UMRL. Ca să educăm populaţia României în ce
\ priveşte funcţionarea unei democraţii. Prestigiul nostru e bun şi în
[ creştere. Putem face multe.
| Duminică, 14 Ianuarie 1990

: Am sosit, aici la Paris, aseară, cu trenul. Ieri dimineaţă am avut o
şedinţă de lucru cu Herbert Vystavel, la Dinu acasă. El e cel care,
împreună cu Dinu, se va ocupa de organizarea publicării ziarului şi
înfiinţarea unui Post de Radio şi un altul de Televiziune. Dacă primim
permisul necesar, bineînţeles. Rămâne ca ei să pună la punct o soci
etate comercială prin care toate astea să fie realizate. îi fac să înţeleagă
că eu nu pot să particip în nici un fel la beneficii.
Conversaţie lungă cu Ion Ghika. Eu îi trimisesem o foaie volantă,
miercurea trecută, cu avionul nostru, pentru a fi distribuită. Defineam
poziţia UMRL şi atacam „Frontul" şi guvernul provizoriu. Aseară au
avut loc, din nou mari demonstraţii. Mai ales la Bucureşti, unde Ion
Iliescu şi Petre Roman au trebuit să facă mari concesii. Inclusiv să des
fiinţeze Partidul Comunist. Ar fi fost foarte bine ca noi să fi anticipat
acest lucru prin distribuirea foii volante, mi-a spus Dinu Mussulis.
Numele Uniunii ar fi fost în gura tuturor acum. Nici Ion Ghika şi nici
64 Ion Raţiu
Novacovici n-au demonstrat flair-ul politic potrivit pentru situaţia de

astăzi, a continuat Dinu.
în lumina celor întâmplate aseară, i-am spus lui Ghika la telefon:
Nu crezi că ar fi fost bine dacă ai fi distribuit totuşi foile ce ţi-am tri
mis (10.000 exemplare)? S-a supărat teribil. Mi-a vorbit aproape o oră
întreagă. N-a fost mare lucru, aseară. Ceva peste o mie de oameni şi
mulţi beţivi printre ei. El trebuie să lucreze cu Frontul Salvării
Naţionale. Numai astfel poate obţine ce ne trebuie: permisiuni, conce
sii, import de utilaj din străinătate etc. Va trebui să ia parte la consfă
tuirile Frontului etc. L-am oprit. Nu se poate să iei parte la consfătui
rile Frontului. Noi nu facem parte şi nu vrem să facem parte din Front.
Mare opoziţie. Iritat peste măsură, îmi spune că ăsta a fost mandatul ce
i-am dat. Resping interpretarea. îmi citeşte scrisoarea semnată de mine
şi de Novacovici, ca să dovedească că el are dreptate. Scrisoarea con
firmă poziţia mea. El ne reprezintă în România, poate să vorbească în
numele nostru şi să negocieze cu Frontul Salvării Naţionale, dar nu să
participe în Front, sau cu Frontul la acţiunea acestuia.
Dezacord util, căci acum nu mai poate să interpreteze greşit man
datul ce are. Rămâne pe poziţia că nu e momentul să atacăm Frontul
care e pe cale să se desfiinţeze. Pentru moment trebuie să obţinem toate
avantajele de pe urma lor, crede el.
în timp ce vorbeam cu Ghika soseşte danny Florea de la Bucureşti,
îmi aduce o scrisoare de la Nicolae Radu. Ne cere broşuri, bani etc.
Dar sa nu ne întoarcern în ţară. Nici Regele şi nici eu.
îl caut la telefon, dar nu răspunde. îl găsesc pe Contraamiralul
Bogdan Victor. îi spun acestuia că dorim să ştim ce, cum şi când vor să
acţioneze. L-am lăsat, apoi, şi pe Danny să-i vorbească la telefon. îi
dau o masă bună lui Dinu, la un mic restaurant din apropiere şi dis
cutăm. Are idei interesante. Socoteşte că e absolut necesar să-i vorbesc
Regelui. Să-i explic, mai ales, situaţia creată de Paul Lambrino, mier
curea trecută. Să-i comunic ceea ce am primit din România şi să
comentez asupra intervenţiei armatei, Vineri seara, la Timişoara, Iaşi
şi, se pare, şi în alte oraşe.
Aleg altă cale. Fac o fotocopie după scrisoarea primită de la Radu
Nicoale şi i-o trimit Regelui pin poştă. Cu o scrisoare din partea mea
în care-i dau câteva explicaţii şi despre incidentul cu Paul lambrino şi-i
minimalizez importanţa. îl voi chema la telefon pe Rege abia după ce
va fi avut răgazul să citească tot ce i-am trimis.
în fine, acasă 65
Velţian îmi confirmă că Liţi Faina s-a înţeles cu Cornel Coposu. L-au
făcut imediat Vicepreşedintele Partidului. Am un sentiment neplăcut.
Faina va fi împotriva mea în sânul PNŢ. Pentru că nu i-am dat tot ce
vroia el.
Am rămas deprimat toată ziua. Aşa e politica. Planurile cele mai
bune se încurcă. Cum a ieşit prost transportul în România miercurea
trecută. Sunt deprimat însă, în special, pentru că nu văd, încă, exact
care trebuie să fie rolul meu în partid. Va trebui să merg la Bucureşti,
cu ochii închişi. Vom vedea pe urmă.
Jean Bernard vine aici la orele 5.00 p.m. Vorbim de toate, dar mai
ales de programul la radio de astă seară. Voi sta de vorbă, timp de o oră
întreagă, cu Jean-Noel şi Mirende la postul de radio „Solidaritatea11
care aparţine Grupului Chirac din RPR. îmi vorbeşte, apoi, de impre
sia foarte negativă pe care a dat-o Regele şi Principesa Mărgărita la
Antenne 2 (TV). Tânărul Mitterrand le-a luat interviul. Un gazetar
excelent, îmi spune Bernard. Dar Regele a dat impresia unui om bol
nav, bătrân, care se exprima foarte greu şi care nu-şi putea mişca bine
mâna dreaptă. Iar pe Mărgărita au dat-o şezând pe sofa cu picioarele
crăcănate. De ce au făcut lucrul ăsta, dacă nu, expres, ca să le strice?,
întreabă retoric Bernard. Interviul la radio, cu Jean-Noel, Mirende,
Radio „Solidaritatea11 (Chirac RPR) merge foarte bine. Franţuzeasca
mea e departe de a fi perfectă. Bernard îmi spune însă că tocmai accen
tul meu englez face bună impresie. De când cu evenimentele din
România, toţi românii s-au repezit la radio şi televiziune. Toţi vorbesc
foarte repede ca să spună cât mai mult. Felul cum spun eu lucrurile,
răspicat, mai încet, după reflecţie, atrage atenţia, crede el.
L-am atacat pe Roland Dumas (Ministrul de Externe) pentru că n-a
văzut pe nici un singur membru al Opoziţiei, când a fost, recent, în
România şi am menţionat nedumerirea mea pentru ce Societatea
Thompson, parţial controlată de Statul francez, a livrat un post de radio
FM guvernului provizoriu de la Bucureşti...!? Doar ei au radioul româ
nesc la dispoziţia lor şi Opoziţia n-are nimic, şi nici acces egal la
microfon!!!, antenă ! Am fost însă foarte pozitiv în ce priveşte impor
tanţa legăturilor franco-române şi ce mult contăm noi, românii
democraţi, pe sprijinul Franţei.

îl scol pe Cornel Coposu la 5.00 dimineaţa. Deci la 6.00 a.m., ora
66 Ion Raţiu
Bucureştiului. Stăm de vorbă pe îndelete. Discutăm amănunte.

Formatul „tabloid“ pentru ziar merge. Dreptatea veche n-a fost mult
mai mare. A fost exact cum e Stindardul lui Pantazi. Nu vrea camioane
pentru distribuirea ziarului. Maşini mici, cu 3 roţi. Pentru restul ţării nu
trebuie să ajungă ziarul în aceeaşi zi. Nu e urgent. Important e să
ajungă. Au nevoie de tot felul de maşini şi aparate „mici“ de birou. N-au
nimic. Ioniţoiu n-a spus nimănui că eu le-am trimis aparatul de copiat
XEROX. Extraordinar ce necinstiţi pot să fie oamenii ăştia. A pretins
chiar că el l-a obţinut „prin colectă“. Fără comentarii. Pot trimite hâr
tie pentru gazetă. Au unde s-o înmagazineze. Toate importurile sunt
acum scutite de vamă.
II va vedea pe Ion Iliescu astăzi. îi va cere local pentru tipografie.
De asemenea, pentru un post al nostru de radio. Post de televiziune e
mai greu. Armata ar putea ridica obiecţiuni. Se va interesa totuşi. I-am
sugerat ca postul nostru să fie pus la dispoziţia şi celorlalte partide, ca
să se conformeze cerinţei de acces egal tuturora. Va ridica şi această
problemă.
Liberalii au scos deja ziarul lor pentru că Lăzărescu e, chiar el,
tipograf.
Mi-am exprimat bucuria că s-a înţeles cu Liţi Faina. De ce nu? Doar
am fost chiar colegi la Blaj. N-am insistat.
Mi-a sugerat să-i spun lui Emil Ghilezan să trimită aparate. Nu e
nevoie de prezenţa lui, căci „e beteag“ şi nu poate lucra efectiv. El,
Coposu, e la sediu de la 8 a.m. până la 12 p.m. Se înscriu cca 1.000 pe
zi. Mai toţi tineri. Dacă eşti în legătură cu Ghilezan, bineînţeles.
Sigur că sunt în legătură cu el. Mă critică întotdeauna, dar sfârşeşte
scrisorile, transmiţându-mi îmbrăţişări, am adăugat râzând. Mi-a cerut
să-i spun lui Ghika să pună şi la dispoziţia PNŢ-ului aparatele ce i-am
trimis.
Toată ziua, adevărat pelerinaj la mine. Novacovici şi Damian
Vasile. Ultimul a fost la Bacău. A făcut excelente contacte acolo. Cu
reprezentanţa locală a „Frontului Salvării Naţionale14. Ni s-a oferit să
tipărim Românul Liber pe tiparniţa lor antică. Nu mă tentează câtuşi de
puţin.
Ion Brătianu a venit şi el. S-a văzut cu ceilalţi Brătieni şi liberali. Nu
prea îl vor. El ar vrea să-l susţinem ca el să candideze la alegeri în cir
cumscripţia 23 August din Bucureşti, unde a funcţionat ca muncitor
necalificat în 1964. Mi-a dat o copie după Carnetul lui de Muncă. L-am
66 Ion Raţiu
Bucureştiului. Stăm de vorbă pe îndelete. Discutăm amănunte.

Formatul „tabloid“ pentru ziar merge. Dreptatea veche n-a fost mult
mai mare. A fost exact cum e Stindardul lui Pantazi. Nu vrea camioane
pentru distribuirea ziarului. Maşini mici, cu 3 roţi. Pentru restul ţării nu
trebuie să ajungă ziarul în aceeaşi zi. Nu e urgent. Important e să
ajungă. Au nevoie de tot felul de maşini şi aparate „mici“ de birou. N-au
nimic. Ioniţoiu n-a spus nimănui că eu le-am trimis aparatul de copiat
XEROX. Extraordinar ce necinstiţi pot să fie oamenii ăştia. A pretins
chiar că el l-a obţinut „prin colectă41. Fără comentarii. Pot trimite hâr
tie pentru gazetă. Au unde s-o înmagazineze. Toate importurile sunt
acum scutite de vamă.
II va vedea pe Ion Iliescu astăzi. îi va cere local pentru tipografie.
De asemenea, pentru un post al nostru de radio. Post de televiziune e
mai greu. Armata ar putea ridica obiecţiuni. Se va interesa totuşi. I-am
sugerat ca postul nostru să fie pus la dispoziţia şi celorlalte partide, ca
să se conformeze cerinţei de acces egal tuturora. Va ridica şi această
problemă.
Liberalii au scos deja ziarul lor pentru că Lăzărescu e, chiar el,
tipograf.
Mi-am exprimat bucuria că s-a înţeles cu Liţi Faina. De ce nu? Doar
am fost chiar colegi la Blaj. N-am insistat.
Mi-a sugerat să-i spun lui Emil Ghilezan să trimită aparate. Nu e
nevoie de prezenţa lui, căci „e beteag44 şi nu poate lucra efectiv. El,
Coposu, e la sediu de la 8 a.m. până la 12 p.m. Se înscriu cca 1.000 pe
zi. Mai toţi tineri. Dacă eşti în legătură cu Ghilezan, bineînţeles.
Sigur că sunt în legătură cu el. Mă critică întotdeauna, dar sfârşeşte
scrisorile, transmiţându-mi îmbrăţişări, am adăugat râzând. Mi-a cerut
să-i spun lui Ghika să pună şi la dispoziţia PNŢ-ului aparatele ce i-am
trimis.
Toată ziua, adevărat pelerinaj la mine. Novacovici şi Damian
Vasile. Ultimul a fost la Bacău. A făcut excelente contacte acolo. Cu
reprezentanţa locală a „Frontului Salvării Naţionale44. Ni s-a oferit să
tipărim Românul Liber pe tiparniţa lor antică. Nu mă tentează câtuşi de
puţin.
Ion Brătianu a venit şi el. S-a văzut cu ceilalţi Brătieni şi liberali. Nu
prea îl vor. El ar vrea să-I susţinem ca el să candideze la alegeri în cir
cumscripţia 23 August din Bucureşti, unde a funcţionat ca muncitor
necalificat în 1964. Mi-a dat o copie după Carnetul lui de Muncă. L-am
în fine, acasă 67
asigurat că voi face ce voi putea dar că nu depinde de mine.

Herlea şi Varlam vor să le dau un certificat că sunt corespondenţi ai
Românului Liber. Ei merg în ţară şi le va fi de folos.
Seara la Warwick Hotel. Dau o recepţie pentru Jacques Godfrain şi
vreo 10 gazetari. Toţi au scris despre UMRL sau despre mine. Godfrain
a venit special din sudul Franţei cu avionul. Mi-a confirmat că ei
donează o ambulanţă spitalului indicat de mine. De ce nu TURDA? am
întrebat. Foarte bine, a fost răspunsul.
La sfârşitul cinei le-am adresat câteva cuvinte, cred, simţite şi le-am
cerut sprijin şi ajutor ca să pot realiza ceea ce mi-am propus să fac în
România. Reacţia a fost neaşteptat de favorabilă.

Ultimele 3 zile la Londra, adevărat coşmar. Nici un moment liber.
Dar am luat masa cu Steffie, care mi-a spus la telefon după aceea că
mă admiră foarte mult.
Am luat cina şi cu Dinu Daponte. El e convins că voi reuşi în ţară.
Să dea Dumnezeu!, dar eu am rezervele mele.
Am luat prânzul alaltăieri cu David Walsh şi Graham Bowes, şi ieri,
cu ei doi, plus John şi Heather Beckwith. Am rezolvat diverse pro
bleme legate de AVON şi de Matt Lowe.
Am vorbit pe lung cu Regele azi dimineaţă, la telefon. Foarte afabil.
Prinţesele sunt la Bucureşti (Mărgărita şi Sofia).
Pregătim gazeta pe Februarie, Nicolae a făcut eforturi foarte mari
pentru pregătirea avionului cu care mergem în România, miercurea
viitoare.
Mi se ia un interviu pentru Evening Standard. Vor să publice un
mare „profile". Un alt mare articol despre mine se va publica în
Boardroom Magazine. Portretul meu va apărea pe copertă.
La Libre Belgique a publicat, pe ziua de 15 Ianuarie, interviul meu
cu Michel Rosten, sunt foarte mulţumit pentru că mi-a prezentat just
opiniile. A făcut doar o singură gafă, confundându-1 pe Comeliu
Mănescu, cu Manea Mănescu. Grav nu e!
Semnez, astăzi, contractul pentru livrarea unei tipografii la
Bucureşti. Să fie într-un ceas bun. Dar îmi dau seama că sunt multe
probleme la orizont.
Mama lui Judith Pali, spastica pe care am ajutat-o, e la Cambridge
cu fata ei. A tinut să-mi mulţumească si vrea să scrie la România
68 Ion Raţiu
Liberă, ca ţara să audă de gestul meu. Frumos din partea ei, chiar dacă
România Liberă nu publică scrisoarea. I-am cerut să-mi trimită şi mie
o copie.
Sâmbătă, 20 Ianuarie, Londra

Miron Grindea a ţinut să vină să mă vadă. Pentru mine numele de
Raţiu are rezonanţă. Vreau să scriu. Dă-mi amănunte. Arborele
genealogic. Material şi de la Viorel Tilea. Ştii cât m-a apreciat. Am un
nepot, pe David Lasserson. Foarte deştept, şi el vrea să scrie. Am
acceptat complimentele etc. ..., dar mare încredere în el n-am. E poate
un semn că lucrurile iau o întorsătură favorabilă mie.
Indrei s-a întors de la Katmandu. A făcut o expediţie în Himalaia.
Şi-a lăsat barbă şi pare mai liniştit. M-am bucurat mult că şi el vrea să
vină în România.
Dinu Daponte mă duce la un specialist care fabrică haine de pro
tecţie împotriva armelor de foc. Am acceptat o vestă pentru tors.
Celelalte sunt mult prea grele şi se poate ghici ce sunt. Ceea ce nu-mi
place. Mi-am cumpărat şi un palton din piele cu blană înăuntru.
La birou cu Marc Yadin. Vrea să ajute să strângem bani. Partidele,
potrivit legii din 1923, nu pot să primească ajutoare financiare din
străinătate. Guvernul provizoriu va reveni la această lege. Dar UMRL
poate s-o facă. Crearea UMRL-ului a fost o idee minunată, mi-a spus.
Am redactat un APEL, pentru a fi distribuit astă seară. ACARDA
sărbătoreşte Ziua Unirii. Foarte multă lume. Mai mult decât niciodată.
Vorbesc Iolanda, George Ross şi Dan Strănescu. Toţi destul de bine,
Ross mai ales! Dan face un mic istoric ACARDA şi se referă la orga
nizarea femeilor ortodoxe române şi la mine ca întemeietorul ACAR
DA. Ceea ce nu e strict adevărat. Am fost o mână de oameni care am
făcut-o împreună. Eu am fost doar primul preşedinte.
M-a invitat apoi Iolanda să vorbesc şi eu. Am făcut-o cu entuziasm
şi le-am cerut să se angajeze în lupta pentru democraţie în România
„care abia acuma începe cu adevărat", să vină cu noi în ţară, sau să
răspundă apelului pe care-1 au în faţa ochilor. Să doneze cât mai mult
ca să ne cumpărăm aparatele, tipografia şi în general utilajul de care
avem nevoie, ca să lămurim poporul întreg de cum stau lucrurile.
Titinica, în mare parte refăcută, a ţinut să-mi aducă mari laude: ai
acum o voce care pătrunde şi o cadenţă impresionantă. Tu, Iancule, ai
devenit un adevărat lider. Mi-a făcut plăcere, bineînţeles, dar ea n-a
în fine, acasă 69
fost întotdeauna sută-în-sută pentru mine. Prea mult, poate, n-a exage
rat, căci şi Elisabeth - criticul meu cel mai aspru şi mai obiectiv - s-a
declarat foarte mulţumită: Ai spus ceea ce toată lumea aştepta de la
tine. Toţi te-au ascultat cu multă atenţie.
Duminică, 21 Ianuarie 1990

Multe telefoane. Ana-Maria Tuduri mă informează că vizita
Principeselor în România a fost un dezastru. Nu vorbesc româneşte, nu
cunosc situaţia şi nu ştiu cum să mânuiască o conferinţă de presă. Ioana
Brătianu a fost instigatoarea şi organizatoarea vizitei. Păcat că s-a
făcut. îmi spune însă că Partidul Liberal e cel mai bine organizat. Şi
mulţi Naţional-Ţărănişti se înscriu în el (?!).
Manuela Tilea vrea să mă interesez de casele lui Viorel. Susţine că
Viorel n-a vândut casa lui din Bucureşti guvernului britanic. A primit
de la ei doar o compensaţie (Pentru ce?) şi Ambasada britanică a plătit
chirie guvernului RSR tot timpul. Chiar dacă e adevărat ce spune
Manuela, asta nu înseamnă că proprietăţile lui Viorel pot fi restituite.
Ileana e una caldă, una rece. La început mi-a spus că vine cu noi la
Bucureşti. Ieri mi-a comunicat, prin Elisabeth, că nu poate să vină.
Scuză caraghioasă. E ziua de naştere a băiatului ei, Ion Alexandru, ca
şi cum nu-1 vede tot timpul !!? Astăzi însă, după ce am criticat ati
tudinea ei, a revenit. Merge cu noi. Sunt bucuros că o face, doar tatăl
ei m-a adus la Londra. Aş vrea să fie cu mine când mă întorc în ţară,
după 50 de ani.
David Hart vrea să mă ajute. I could not help you si six months ego.
But you did it by yourself. But I want to help you now. I-am mulţumit
şi i-am cerut aparate de birou, tipografie şi bani.
Discuţie mare între noi. El zice că sovieticii au jucat un rol impor
tant în revoluţie. I-am cerut argumente, dovezi. Nu poate să-mi dea.
îmi zice: Cu ce ne-au ajutat sovietele? Au putut ei face pe români să
înfrunte tancurile şi mitralierele, cu mâna goală? Absurd!, am zis. Mi-a
vorbit de Lallay Weymonth, fiica Katherinei Graham, proprietara ziaru
lui Washington Post. I-am spus că am cerut Dnei Thatcher să mă
primească, ca să-i mulţumesc pentru ospitalitatea ce am primit în toţi
aceşti ani în Marea Britanie şi să-mi iau rămas bun. Va interveni, mi-a
zis.
Dinu Daponte îmi relatează că Ianis Ţunis, deputatul grec din
Parlamentul Pieţei Comune, născut în România, a fost la Bucureşti. L-a
70 Ion Raţiu
însoţit pe Primul Ministru Mitsotăkis şi i-a văzut pe Mazilu şi pe

Celac. Aceştia ar afirma că Frontul nu va candida la alegeri, dar că tot
felul de partide se înscriu, pe rupte. Numai Joi, săptămâna care a tre
cut, s-au înscris nu mai puţin de 7. îl găsesc pe Cornel Coposu. Ne
înţelegem că eu vin ca „fruntaş PNŢ“, nu ca Preşedinte UMRL şi că le
voi aduce lor aparatură de birou. Mă informează că Liţi e grav bolnav.
Poate nici nu mai scapă. în tot cazul nu va putea funcţiona luni de zile.
David Selboune a scris trei mari articole despre România în Sunday
Times (astăzi). îl felicit la telefon. E încântat să vină şi el la Bucureşti,
miercurea viitoare.
Bemard Braine a menţionat doamnei Thatcher că merge cu mine în
România. De asemenea liderului Partidului Conservator în parlament
(Chief Whip). Nu numai că n-au nimic împotrivă, i-au urat bun voiaj.
I-am vorbit lui Anthony Pilkington de plecarea mea în România.
I-am cerut ajutor şi am vorbit despre posibilitatea unei colaborări cu
industria sticlei din România.

Lungă conversaţie la telefon cu Ion Ghika. îmi spune că Prinţesele
au făcut o impresie excepţională, peste tot. Interesant că relatarea lui
contrazice total ce mi-a spus Ana Maria Tuduri. Eu pe ea o cred mai
mult. Ion n-a avut niciodată prea multă judecată şi nici obiectivitate.
I-am cerut ca transportul actual să fie împărţit între UMRL şi PNŢ.
Nici vorbă. Aşa ceva nu acceptă. Tot trebuie să fie pentru UMRL. Şi-mi
face, apoi, teoria că există o incompatibilitate între Preşidenţia mea la
UMRL şi candidatura la alegeri pe lista PNŢ. Ca să văd ce gândeşte, i-am
spus: Eu am anunţat deja că voi candida ca PNŢ. Dacă e vorba de o
incompatibilitate, voi înainta demisia mea de la Prezidenţia UMRL.
Da, asta trebuie să faceţi! Discutăm noi totul, la Bucureşti, am închis
eu discuţia.
E clar: el se vede deja şeful UMRL. Poate e bine să-mi dau demisia,
ca imaginea mea să fie ne-echivocă în ţară, ca să nu se iste confuzie în
mintea oamenilor. Dar nu Ghika trebuie să fie numit provizoriu ca
Preşedinte-delegat UMRL. Cel mai potrivit va fi Novacovici, nu
Ghika. Şi, apoi, Preşedintele va fi ales la Congresul viitor UMRL,
dacă Congresul nu va decide ca organizaţia să se autodizolve.
Masa cu Lucky Horowitz şi Lionel Bloch, la Connaught Hotel.
Foarte bună. Vrea să ajute. Cum? îl întreb. Prin legăturile lui inter
în fine, acasă 71
naţionale etc. El e „commodity dealer“. Se pare că a făcut foarte mulţi

bani.
Nu e destul să stimulezi organizaţiile internaţionale etc. Trebuie să
facem noi ceva. Să găsim o bancă comercială care să ne dea un credit
de 5 milioane lire sterline, să zicem. Această bancă să aibă prioritate,
apoi, în a aranja finanţele externe ale României, şi să recupereze aşa
„investiţia". Deci va câştiga comisioane, legitim în concurenţă cu alte
bănci, dar având o prioritate. Pentru ca să facem această operaţie, avem
nevoie de oameni gata să garanteze băncii că banii nu vor fi pierduţi.
Eu, de exemplu, sunt gata să garantez cu un milion de lire sterline. Cât
poţi dumneata garanta?
Sunt încântat să am de-a face cu un om care înţelege finanţele.
Trebuie să ne gândim la astfel de soluţie. Să intre în legătură cu Dinu
Daponte. El a început deja să negocieze aşa ceva cu o bancă engleză.
I-am dat toate coordonatele lui Dinu. Să vedem ce vor face împreună.
Lionel i-a vorbit de Comemorarea ce am făcut în Ianuarie 1971 pen
tru victimele fascismului în România. La anul se împlinesc 50 de ani
de la măcelul de la Jilava şi răscoala legionară. Ar trebui s-o comemo
răm la Ierusalim, a zis Lionel. Ideea nu e rea. Pentru mine, toţi românii
sunt buni români sau răi români, indiferent ce religie au. Şi eu fac
parte, doar, dintr-o religie minoritară.
Seară foarte plăcută cu Susan Bond. Societatea ei, Blenheim
Estates, în care am luat 30% din acţiuni, se va ocupa de proprietăţile
noastre, Regent House, Cranegrove şi Strikeways. îmi place femeia.
Am încredere în ea.
23 Ianuarie 1990
Mesajul de la Margaret THATCHER
I am sorry îhaî my very fu ll diary makes me impossible to see Mr.
Raţiu. But I should be grateful if you would tell him that I share his
concern that Romania should develop into a genuinely free & demo
cratic society. With this in mind the government are monitoring the
action o f the National Salvation Front very closely.
Primit prin PETER BLAKER

De când m-am urcat în avion, alaltăieri dimineaţă, la Gatwick, n-am
72 Ion Raţiu
avut un moment liber. în timpul zborului la Paris şi de la Paris la

Bucureşti, nenumărate interviuri. Emoţii. Mai ales când am ajuns dea
supra ţării mele.
La Otopeni m-au aşteptat toată conducerea partidului şi nenumăraţi
prieteni şi tineri naţional-ţărănişti. Am dat o conferinţă de presă la care
au participat şi Sir Bernard Braine şi Paul Flynn, deputaţi, conservator
şi laburist, care mi-au făcut onoarea să mă însoţească.
Prima oprire la sediul PNŢ, după ce am depus 3 coroane de flori în
trei diferite locuri unde mulţi eroi şi-au dat viaţa în timpul revoluţiei.
Prima la Televiziune. Ultimele două - Piaţa Romană şi în faţa
Universităţii - deosebit de impresionante. Cu multe coroane de flori şi
sute de lumânări aprinse.
Telegrama primită de la Mircea Sabău di Orlando, Florida
ROMANIA
Otopeni - Bucureşti
Miercuri 24 Ianuarie 1990 - orele 15.30
Domnului lancu
Iancului mare, Iancului tare...!
Doamne ajută!
SABĂU
La sediul PNŢ, Cornel Coposu mi-a făcut o excelentă recepţie. A
vorbit atât el, cât şi încă cineva. Extrem de elogios la adresa familiei
Raţiu şi a mea personală. Am luat şi eu cuvântul, şi deputaţii britanici
(Bemard e englez, Paul e din Ţara Galilor).
Stopul următor la sediul UMRL. E casa lui Ion Ghika care i-a fost
pusă la dispoziţie. A vorbit, pe lângă Ghika, Preşedintele Filialei,
Enescu, şi Doru Braia, care se cam vâră peste tot. De asemenea, foarte
bine şi sobru, Sandu Pobereznic, în numele Filialei Anglia.
Din nou, primire entuziastă.
Ajunşi, în sfârşit, la hotel, conferinţe de presă, interviuri, fără înce
tare.
Ceilalţi au mers la cină. Am sosit pe urmă şi eu. La masa noastră:
Elisabeth, Indrei, Nicolae şi soţia lui, Fifi, Dinu Daponte, nepoata mea
Pusa şi fiul ei Dănuţ Dan, şi prietenul lui Nicolae, Eric Politzer, Ileana
(Tilea) la o altă masă cu verişoarele ei Myra şi Poruţiu, care au venit
special de la Cluj şi, la a 3-a masă, Sandu Pobereznic, Gigi Tecuceanu,
Mihai Leu cu nu mai ştiu cine. La o masă vecină, Gicu Pop cu
Ministrul de Finanţe, Stănculescu, soţia lui, şi un alt cuplu. I-am salu
în fine, acasă 73
tat când Gicu m-a agrăit şi prezentat, dar n-am acceptat să mă aşez. Nu
era momentul.
Toată ziua, ieri, interviuri. Au dat buzna peste mine, fără ca să mă
întrebe, mulţi prieteni vechi. Miron loanid a venit să mă vadă şi să-mi
ofere serviciile. Truţia, care arăta foarte bine, mi-a oferit şi bani.
Drăghicescu mi-a adus fotografia absolvenţilor Liceului Regele
Ferdinand, în 1934, şi a comitetului de redacţie al Revistei Literare ce
scoteam atunci. Şi uitasem că eu am fost secretar de redacţie.
Constantinescu-Klaps mi-a explicat situaţia din Partid. Pe Faina nu
l-au primit cum m-au primit pe mine. Faina-1 critica aspru pe Coposu.
II considera chiar agent. S-au întâlnit în cele din urmă. Nu pe teren
neutru, cum vroia Faina, ci la sediul Partidului, clădire frumoasă, fost
sediu PCR, aşa cum a insistat Coposu. Totuşi Faina a acceptat să fie
Vicepeşedinte. Klaps şi Jovin nu-1 stimează. Drept să spun, nici eu,
după experienţa ce am avut cu el. Klaps ştia de eforturile ce am făcut
eu pentru Faina şi de felul cum m-a răsplătit, pierzându-şi vremea cu o
acţiune paralelă, cu încercările lui sortite eseului, de a crea adevărata
reprezentanţă românească în exil, bazată de Consiliul Partidelor. PNŢ,
PNL şi PSD. Klaps îmi sugerează să accept să fac parte din conducere.
Eu mă bucur de mare prestigiu în ţară şi în Partid. Să se facă un
Consiliu Director, format din 3 oameni: Coposu, Doina Comea şi eu.
Accept să servesc, indiferent de poziţia din partid. Formula ce suge
raţi e bună, mai ales că trebuie să fim prezentaţi în ordine alfabetică.
Astfel eu voi fi ultimul şi nu se vor isca animozităţi. Să ştii că Coposu
e foare sensibil la avantaje financiare. Vezi ce poţi să faci, mi-a zis
surâzător.
Eu nu vreau să fac machiavellisme. Mi-am examinat conştiinţa.
Doresc să servesc. In orice post sau rang. Atât.
Prinţesele Mărgărita şi Sofia tronau la o masă mare într-unul din
marile apartamente ale hotelului. Când i-am agrăit, toţi s-au declarat
membri UMRL.
Mărgărita şi Sofia au ţinut să-mi vorbească separat. Nu mare lucru.
Sunt foarte mulţumite. Ion Ghika mi s-a alăturat şi el. Pare foarte
obosit. Mărgărita i-a cerut în faţa mea să se îngrijească, să se menajeze,
dându-mi impresia că Ghika e un fel de servitor, iubit, al Coroanei. Dar
servitor. Nu mi-a lăsat bună impresie. Ea e simpatică, inteligentă.
Evident, are mare respect pentru mine şi mă tratează cu totul altfel. La
plecare, m-a însoţit Ghika până la ascensor. Am împlinit primul punct
74 Ion Raţiu
din programul nostru UMRL, mi-a spus. Care e ? ! Restabilirea

monarhiei, mi-a răspuns.
Cu trenul de noapte am ajuns la Cluj, la 5.47 dimineaţa.
Ne-au aşteptat mulţi: Puiu Boilă, înalt, distins, Alexandru Gherman,
Emil Maior, Paulian Tiberiu Marinescu, nepoatele lui Emil Sabău,
Silvia şi Dana, şi alţii. Ne-au dus la hotelul Transilvania, pe Cetăţuie.
Ne-am odihnit puţin. Mi-am pus cămaşa de protecţie, am luat micul
dejun şi am pomit-o la drum cu autobuzul procurat de Dana Sabău,
căci ea lucrează acolo. Printre cei care au venit a fost Prof. Mircea
Mihăilescu şi Nicolae Barbul (bolnav, a ţinut să iasă din clinică ca să
ne primească). Apoi, presa şi televiziunea locală.
Drumul spre Turda mi-a răscolit amintirile, deşi Gherman a ţinut să-mi
vorbească aproape tot timpul, căci el are divergenţe de opinie cu ceilalţi
conducători PNŢ de aici.
La biserica familiei ne-au aşteptat Preotul şi mai mulţi membri ai
familiei „din Românime", şi diverşi prieteni. Biserica e nou decorată în
interior. Portretele lui Basil Raţiu, Dr. Ioan Raţiu, şi „Moşul“ meu,
Nicolae P. Raţiu, sunt în cămăruţă la dreapta altarului. Cu o mulţime
de alte obiecte, icoane pe lemn etc. din biserică, aşa cum erau înainte
de re-decorare. Toate prăfuite, dar au fost măcar păstrate. Am aprins
lumânări la pietrele mortuare din spatele bisericii. Singurele care au
mai rămas. Celelalte, la dreapta şi la stânga bisericii, au dispărut. Mya
a refuzat să intre în casa Preotului, nou construită pe pământul „ţinti-
rimului“. Casa lui „Moşu“ (Părintele Nicolae P. Raţiu) a fost înlocuită.
Cea a Cantorului e tot acolo. Probabil renovată.
Cu autobuzul la mormintele familiei, sus pe deal. Dar ne-am
coborât de sus în jos. Nu invers, cum mergeam pe vremuri. Pe jos,
bineînţeles. Printre morminte, căci tot dealul e acum un cimitir. Când
eram copil, mormintele noastre erau chiar pe drumul nepietruit din vâr
ful dealului. Am aprins lumânări. La mormântul tatălui şi bunicului
meu şi le-am spus alor mei că şi eu aş vrea să fiu înmormântat cu ei.
Apoi, la cel al mamei mele şi a lui Pica; la cel al bunicii mele,
Ludovica, şi la cel al lui Gligor şi copilul de 4 ani, Ioan, tatăl şi fiul
Memorandistului.
De acolo, l-am ridicat pe Taici Mezei, de la casa lui. împreună ne-am
dus la grădiniţa de copii din casa Tăicuţului. Am împărţit cadouri copi
ilor şi m-am fotografiat cu Dica, venită special să ne vadă.
Atmosferă mişcătoare.
In fine, acasă 75
La casa de lângă pod, unde am copilărit, au venit mulţi prieteni şi

cunoscuţi. Am vizitat camerele casei noastre, acum împărţite în multe
încăperi minuscule. Patru familii locuiesc acolo. Plus o a cincea, în
camerele de la parter, unde era camera mea de burlac.
Printre prieteni a fost şi Niţu Rusu, prietenul meu cel mai bun, ală
turi de Daghi Mureşan, acum decedat.
Pe jos, la statuie. S-au strâns foarte mulţi oameni. Spontan. Le-am
vorbit. Nicolae a înregistrat totul pe „video“.
Iarăşi pe jos până la sediul Partidului Naţional Ţărănesc. Aproape
de Biserica Catolică, de lângă cinematograful-teatru ce aveam pe vre
mea aceea. A fost un alai. Lumea ne privea cu mult interes. Abia aştept
să mă întorc să le vorbesc acestor oameni.
După atâţia ani, o viaţă, s-ar putea spune, trăiţi în lume, locurile
acestea sunt ale mele, iar oamenii de aici sunt de-ai mei. Timpul ne
poate schimba, la fel, traiul într-o altă geografie sau altă cultură, dar
ceva rămâne în noi neschimbat. Şi acest ceva iese cu putere la iveală
când ne gândim sau când revenim în locurile natale.
Şi atunci vedem că noi, cei de acum, suntem legaţi cu un fir subţire
dar tenace de noi, cei de la început şi dintotdeauna. Ceva care rămâne
poate o vreme ascuns, invizibil, subteran, dar care nu dispare.
Niciodată.
La întoarcere, la Cluj, ne-am oprit la Doina Cornea. Simpatică. Aş
spune naivă. Vrea ca toate partidele să facem bloc împotriva Frontului.
Imposibil, după mine. în felul acesta legitimăm Frontul. Lupta trebuie
să fie condusă pe partide.
Seara, la sediul PNŢ. Le vorbesc. Mă urmăresc cu atenţie. Puiu
Boilă mă prezintă.
Sâmbătă dimineaţa, la Biblioteca Universităţii. Mă prezintă Prof.
Mircea Mihăilescu. Sala arhiplină. Atmosferă ca la biserică, mi-am zis.
La Tanti Renee, la Cimica Sabău, fotografii pentru Figaro
Magazine, cu Francois, care mi-a devenit adevărat prieten, după toate
zilele astea.
Interviuri etc. ... Mi se dă o cină la hotelul Transilvania, pe Cetăţue,
unde stăm. Sunt multe probleme PNŢ la Cluj. Descendenţii Vardiştilor,
şi ei au probleme. îi sfătuiesc pe toţi să fie înţelepţi şi să se unească.
Mircea Varda, pe care Virgil Stelea îl lăuda aşa de mult, îmi ia un inter
viu. De asemenea diverşi tineri şi bătrâni. Apoi norvegienii şi alţii. Nici
nu mai ştiu cine.
76 Ion Raţiu
Duminică, 28 Ianuarie 1990. Cluj-Bucureşti.

Ziua marii manifestaţii
Sosim cu trenul de noapte. N-am nici un moment de răgaz căci sunt
asaltat de presă. Mergem cu toţii până la sediul PNŢ. Pornim de acolo
pe la 12.00. încet, încet, ajungem în capul coloanei. Coposu, eu,
Petrina şi alţi câţiva.
La Palatul prezidenţial, fostul Minister de Externe, mulţime enor
mă. Demonstraţia noastră paşnică e contracarată de un mic grup FSN,
dar înfipt în faţa Palatului. Mare îmbulzeală, cordon de soldaţi. în fine,
după lungi negocieri, o delegaţie suntem acceptaţi în sala lungă.
Aşteptăm aproape o oră. în cele din urmă, 12 reprezentanţi PNŢ, PNL
şi PSD intrăm într-o sală cu o mare masă rotundă. Stau între Coposu
şi Petrina.
Discuţia s-a învârtit în jurul „trădării" din partea manifestanţilor,
adică a partidelor tradiţionale. Abil, Iliescu, asistat de Roman, a pus
vina pe Coposu, mai ales. Cu o zi înainte s-a căzut de acord să se nego
cieze. Acum, sub presiunea masei de demonstranţi, guvernul nu accep
tă să negocieze. Acuzaţii şi contraacuzaţii. Am intervenit şi eu o sin
gură dată. Am zis: Am venit în ţară ca să aduc obolul meu la crearea
democraţiei. Prin anunţul că Frontul Salvării Naţionale s-a transformat
în Partid şi contestă alegerile, s-a ajuns la o situaţie imposibilă. Nu poţi
să fii arbitru şi, în acelaşi timp, jucător. în accepţiunea occidentală a
cuvântului, un „front" este un concept totalitar. E de la extrema stângă,
la extrema dreaptă. E un evantai politic complet. în cazul nostru nu e
nici corect şi nici înţelept. Frontul Salvării Naţionale nu include pe toţi
românii care vor să salveze naţiunea. Dacă-mi permiteţi să vă sugerez,
ar fi bine ca Frontul să se transforme în Partid şi să-şi ia un nume oare
care. Dar să nu candideze la alegeri ca „Front". Şi, în tot cazul, nu poţi
să fii şi arbitru şi jucător.
Iliescu a argumentat imediat. Nu avem nevoie de sfaturi din străină
tate... Şi în Occident se intră în alegeri sub diferite nomenclaturi etc.
La rândul meu, l-am întrerupt ca să zic că eu sunt român, că întot
deauna am fost român... A explicat, Iliescu, că se referea nu la mine ca
străin, ci la exemplul instituţiilor din Occident. Ne-am dus pe balcon.
Mare vacarm. Au vorbit cu toţi. Iliescu, Coposu, Petrina, Roman.
Aşteptaţi liniştiţi, a zis Coposu. Extraordinar...! Vacarm în mulţime,
confuzie pe balcon. La un moment dat Iliescu şi Roman s-au dus în
cealaltă parte a balconului ca să se adreseze „trupelor" FSN.
în fine, acasă 77
înapoi în clădire. De data asta, în sala cu o foarte lunga masă. Ore

întregi, discuţii. Nenumăraţi au luat cuvântul în numele unor partide-
fantomă: Liberal Socialist, Grupul Democraţilor şi Noua Democraţie.
Partidul Ecologic şi fel de fel de altele. Toate, însă, susţinătoare ale
Frontului.
Nu s-a ajuns la o soluţie. Iliescu n-a cedat. Singura concesie: să se
reînceapă negocierile joia viitoare, la orele 10.00 a.m.

Demonstraţii continue. Grupuri, grupuri. Toate contra noastră.
Toate, FSN, venite din fabrici şi provincie. Lozinci şablon. Printre ele:
„Coposu la azil“, „Nu ne vindem ţara“, „Noi suntem muncitori şi nu
vrem s-avem patroni".
Sediul PNL a fost invadat. Sediul PNŢ încercuit de oameni înarmaţi
cu răngi şi târnăcoape.
Telefonez la Preşedinţie la ora 11,15 a.m. Fusese convenit ca Iliescu
să mă primească la 12.00 a.m. Vreau reconfirmare. Mi se promite un
răspuns. Cum n-am auzit nimic până la 11.55 a.m., dau un nou telefon.
De ce nu veniţi? Dl Preşedinte vă aşteaptă. Au pretins că mi-au lăsat
mesaj cu Petrina, la sediul PNŢ. La ce bun? A fost imposibil pentru
mine să intru în legătură cu sediul încercuit al PNŢ-ului. Legătura tele
fonică, evident, a fost tăiată.
La cererea mea m-au dus la întrevedere cu o maşină militară, însoţit
de doi soldaţi cu puşcă mitralieră şi de un ofiţer. Sandu şi Frangois,
fotograful, ne urmează într-un taxi. Pe ei nu-i lasă să intre pe uşa late
rală pe care am fost introdus.
Discuţia cu Iliescu, bună. I-am mulţumit că a recunoscut UMRL-ul.
Cum să ieşim din impas? Asta a fost tema principală. Am apelat la el
să facă concesiile necesare ca să se evite vărsare de sânge, poate chiar
un război civil. I-am vorbit de momentul istoric, de răspunderea ce are.
Puteţi să rămâneţi un om mare în istoria neamului, dacă daţi posibili
tate poporului român să-şi exprime liber voinţa. Şi, cu emfază, să nu
lase România să lâncezească în obscurantismul din Răsărit. Să o lase
să reintre în Europa unde i-e locul. Celelalte ţări, Polonia, Ungaria,
Cehoslovacia, toate se îndreaptă spre Occident. Noi riscăm să
rămânem sub dominaţia Moscovei. Forţe mari militează chiar pentru
dezmembrarea României. Transilvania să fie desprinsă etc. Şi am con
chis: Să nu provocăm Sovietele, dar să ne asigurăm un viitor în cadrul
78 Ion Raţiu
Europei civilizate...
M-a ascultat cu atenţie. El, probabil, e un pion al Moscovei, dar am
ţinut să-i prezint alternativele. Mi-a explicat cum vede el separarea de
puteri. Consiliul FSN să înglobeze reprezentanţii partidelor. Guvern de
tehnocraţi. FSN să fie Partid, cu totul aparte. De ce aşa mulţi comu
nişti? Roman e om inteligent, bărbat frumos. Nimic împotriva lui, dar
ar fi bine să fie înlocuit de un ne-comunist.
Am vorbit şi de obţinerea unei case şi de banii ce mi-au fost confis
caţi în Dec. 1987 (Radu Ferdinand, Ion Puiu, Florin Rusu). I-am pro
pus tipografie modernă, Post de Radio şi de TV. N-a acceptat nimic,
dar va studia problema.
Seara, dau mare conferinţă de presă. Camera de la hotel
(Intercontinental) arhiplină. Explic situaţia.

La sediul PNŢ şi UMRL. Peste tot sunt primit cu mare entuziasm.
Interviuri {Le Figaro etc.) Nicolae, Elisabeth, Gigi Tecuceanu, Fifi,
Indrei, Sandu Pobereznic şi, mai târziu Ion Ghika. Toţi vor să mă afirm
ca Preşedinte UMRL. Am mult mai mare prestigiu în felul acesta.
Delegaţii din Iaşi şi Constanţa. N.S. Dumitru, secretar sau şef de
cabinet la Preşedinţie, îmi trimite fotografia în care apar strângând
mâna lui Ion Iliescu, după întrevederea noastră.
Miercuri, 3 l Ianuarie 1990

Nepoata mea Sanda Turcu vine să mă vadă de la Sibiu. Ea e fata lui
Titică. Are 19 ani. Are şi o soră, Diana, de 15 ani. Ioana Niţescu îmi ia
un interviu pentru Glasul Patriei. Văd că interviul ce mi-a luat ieri,
Brudariu pentru România Liberă, n-a apărut. Preşedintele Liberalilor,
Dan Lăzărescu, vine aici.
Joi, 1 Februarie 1990

Mihai Oroveanu îmi dă proiectul de Constituţie. Va face demer
surile ca să obţin una din casele lui Tutu.
Masă cu Truţia. Interviuri cu Karen Breslau de la Newsweek.
Nu sunt inclus în delegaţia PNŢ la continuarea negocierilor. Merg
Coposu, Petrina şi Rădoiu. Sunt încântat.
Se ajunge la un acord. 50% din Consiliul Unităţii Naţionale este
numit de FSN şi 50% de cele 30 de partide. Schimbare cosmetică, dar
In fine, acasă 79
e o concesie. Depinde de buna credinţă a lui Iliescu, în care nu cred, şi

de cât de independente vor fi partidele minore,
Vineri, 2 Februarie 1990

Mă iau cu maşina Comandorul Radu Nicolae, Gaşpar şi Amiralul
Bogdan la ultimul acasă. Vor să răspândească material explicativ
incriminatoriu la adresa guvernului provizoriu. Vor să începem de
asemenea, o revistă cu Ana Blandiana, Octavian Paler, Liiceanu.
Mircea Sântimbreanu. Aupuncte de sprijin în Constanţa, Bacău, Iaşi,
Timişoara, Sibiu, Craiova şi mai ales Deva. Ion Iliescu a făcut parte din
„ 0 “. Mă informează că la 26 Ianuarie, Militam s-a întâlnit cu doi gene
rali KGB pentru a reactiva Securitatea, iar Miercuri, 31 Ianuarie toţi
şefii de Securitate au fost convocaţi ca să reactiveze supravegherea
populaţiei.
La Ambasadorul britanic Atkinson. M-a primit foarte bine. I-am
explicat situaţia şi i-am cerut ajutor să aducem tipografia în ţară. S-o
aduc şi, dacă Iliescu n-o lasă să intre în ţară, va fi mare scandal. M-a
sfătuit să vorbesc cu ceilalţi ambasadori ai Comunităţii Europene.
La Cimitirul eroilor. Scenă sfâşietoare. Mare mulţime, nenumăraţi
preoţi. Depunem şi noi o frumoasă coroană de flori. Vine o delegaţie a
televiziunii clandestine din Timişoara. îmi iau un interviu. Dovedesc
iniţiativă. Braia, lăudăros, îmi spune că i-a organizat pe cei de la TV
într-un sindicat liber.
Cornel Coposu îmi aduce pe soţii George şi Rodica lonescu, care
vor să scrie repede o broşură despre Revoluţie. De acord s-o finanţez,
dar trebuie să se grăbească. S-o distribuim cel puţin cu patru săptămâni
înainte de alegeri.
De asemenea, pe Lucian Stanciu, care a obţinut o serie de scrisori
inedite din arhiva Tăicuţului. Cred că sunt cele vândute sau împrumu
tate de Viorel comuniştilor. Parte din ele, în tot cazul. Accept să
finanţez şi publicarea acestora.
La Televiziunea Română Liberă. Fac prima meâ cuvântare către
întreg poporul român. Am fost emoţionat, dar stăpân pe mine. Am vor
bit pe şleau, fără ca să atac, însă. Reacţia tinerilor din jurul meu - Gigi,
Dragoş şi Dan Stoica - admirabilă. Părinţii lui Gigi ţin să-mi telefoneze
din Galaţi, să mă felicite. Cea mai bună cuvântare politică din câte am
auzit vreodată, mi-a spus Tecucianu. Lumea mă recunoaşte. Pe stradă,
la restaurant.
80 Ion Raţiu
Sâmbătă, 3 Februarie 1990

Mihai Cârciog, nepotul lui Mişu Cârciog de la Londra, vine să mă
vadă. Scoate săptămâna viitoare publicaţia lui, EXPRES. La început,
săptămânal. Apoi cotidian. Vrea şi un ziar, SEARA şi un magazin. Are
deja aprobare de la Ministerul Educaţiei, Sora.
Coposu stă vreo 2 ore şi jumătate cu mine. îmi aduce nişte medalii
cu chipul lui Maniu. De la o doamnă din buna familie Cantacuzino. I-am
dat $100. Mi-a explicat compromisul la care s-a ajuns ieri. El e oarecum
mulţumit. 19 din cele 30 de partide s-au declarat, în general, indepen
dente de FRONT.
M-am dus la Ion Puiu, la Spitalul Carol Davilla. Mi-a explicat cum
s-au petrecut lucrurile cu Florian Rusu. El a fost agentul Securităţii.
(I-am dat circa 1 milion de lei pentru Partid, sumă fabuloasă în 1986.
Rusu i-a predat lui Puiu în toaleta din Parcul Cişmigiu, ca, la ieşire,
Puiu să fie arestat de Securitate.) Şi-a arătat mâhnirea că nu l-am aju
tat în ultimii doi ani. Că l-am abandonat.
De fapt, eu nu l-am abandonat niciodată, dar nu mai primisem nimic
de la el şi n-a fost chip să-l contactez.
Văluşeanu a venit şi el acolo. Mi-a plăcut omul. Toţi, inclusiv soţia
lui Puiu, mi-au vorbit foarte elogios despre cuvântarea mea la televizi
une, aseară. Am vorbit în programul „Actualităţi41, între 7.30 şi 8.30.
După ştiri a vorbit Ion Iliescu. Am urmat eu şi, ceva mai târziu, Doina
Comea. Studioul a fost acelaşi unde s-a declarat răsturnarea lui
Ceauşescu.
Interviuri, mulţi vizitatori, seara la Karen Breslau în Cameră la un
pahar de vin, cu Elisabeth. Karen e corespondenta revistei Newsweek.
Avea pe un tânăr român la ea, pe un nepot al poetului Minulescu.
Duminică, 4 Februarie 1990

Ilie Bumbac îmi aduce mai multe fotografii luate de el, Duminică
28 Ianuarie, în marea sală unde am avut şedinţa cu Ion Iliescu şi Petre
Roman. îi dau 1000 de lei.
Sperasem să am linişte azi dimineaţă. N-a fost chip. Adevărată pre
siune aici. Din Iaşi (Ioan Guţu), din Timişoara (Lupşan), din Cluj
(Ciprian Banciu) şi seara târziu, iar din Cluj (tinerii care au scos primul
număr din revista NU, în care au publicat interviul ce le-am dat
Sâmbăta trecută când am fost la Cluj).
După masa, însă, am petrecut-o la Pitu Pop. Scene emoţionante,
în fine, acasă 81
căci îi dau uşor lacrimile.

Au venit colegi de la Universitate: Aurel Chira, Râul Petrescu,
Florian Rădulescu, Ştefi Popa, Stelică Cristescu, Traian Ianculescu şi
Gaby Teodorescu, M. Catona. Am fost în total nouă. Florian, diligent
ca întotdeauna, a venit cu teza lui de doctorat, cu fotografii de la reuni
unile clasei noastre de-a lungul anilor şi cu un panegiric, scris de el, la
adresa Profesorului nostru George Strat. Ni l-a citit, foarte bun. Mi-a
dat şi copia unei scrisori adresate de el lui Ion Iliescu.
Am depănat amintiri. Florian a adus câteva sticle din vinul făcut de
el. (Cum?) Ne-au servit şi de-ale mâncării, dar mie mi-a fost imposi
bil să mănânc. Am stat până la 6.45 când Gaby m-a dus, cu maşina
condusă de fiul ei, inginer, înapoi la Hotel.
înainte de a merge la Pitu, am mers la amiralul Bogdan. Am pus la
cale publicarea unei reviste, tip Paris Match. Comandorul Radu,
împreună cu Gaspar ne-au dus, apoi, la casa soţilor Ştefan şi Angela
Toncescu (lucrează la Navlomar). Ni s-a servit o masă românească
excepţional de bună. Am vorbit şi ceva politică.
Peste tot, mi s-au adus adevărate elogii pentru intervenţia mea, de
vineri seara, la televiziune. îmi face mult bine. Am nevoie să mi se con
firme că eforturile şi patriotismul meu sunt apreciate. Am fost 10 la
masă.
De-acolo, înapoi la hotel ca să merg cu Elisabeth şi Sandu să văd
casa care aparţinuse mamei lui Tutu, în strada Rozelor, Nr. 7, şi o casă
mare, frumoasă în strada Mântuleasa, nr. 10. Pe asta aş vrea-o.
De la Pitu am vorbit cu prof. Amelian Ionaşcu la Cluj, unul după
altul. E în pat săracul, că şi-a fracturat şira spinării. Are 88 de ani, dar
are o minte perfect lucidă. I-a făcut mare plăcere.
Pitu mi-a dat o medalie Maniu de bronz. Acum am 3. Două - una
aurită, cealaltă de argint de la Smaranda Cantacuzino, mi-au fost
aduse de Coposu. Mi-a dat şi o fotografie veche, din Viena. Numai
Iuliu Maniu şi Vaida Voevod. Amândoi, probabil studenţi, arată foarte
bine. Maniu mai interesant decât Vaida. Ceea ce mă surprinde. Vaida,
mai târziu, cu mustaţa lui, ochelarii etc. era, fizic mai impresionant.
Luni, 5 Februarie 1990

Iarăşi presiune azi dimineaţă. Deşi dădusem indicaţii să nu fie pri
miţi decât cei absolut inevitabili ! Sunt în avion spre Viena. Am zbu
rat peste Sibiu. Am avut sentimentul că mi-am împlinit soarta. De la
82 Ion Raţiu
miliţianul, care inspecta maşinile la intrarea în aeroport, până la ulti

mul funcţionar, toţi m-au făcut să înţeleg că mă recunoşteau. La ieşire,
la controlul paşapoartelor, ofiţerul de serviciu mi-a completat el formu
larul, fără să-i spun un cuvânt. Eu uitasem să-l fac. II fac eu, mi-a zis.
Doar bunul Dumnezeu ştie ce va urma. Sunt hotărât însă. Mă întorc
cât mai curând posibil, să lupt în alegeri.
I-am trimis, apoi dimineaţă, 200$ lui Coposu. Prin cel de la Liga
pentru apărarea Drepturilor Omului în România. Am vorbit cu Nicolae
Radu şi cu Nistorescu. Ultimul e deja în ligă cu Mihai Cârciog. E vorba
de scoaterea unei reviste, tip Paris-Match.
Aurel Lepădatu mi-a telefonat de la sediul PNŢ. Sunt cu Coposu,
pregătim venirea delegaţiei guvernului de la Bonn. Ar trebui să ne
vedem înainte ca dumneata să mergi la Bonn. Sincer, n-am un moment
liber. în orice caz, nu e nevoie să încurcăm borcanele. Dumneata
lucrezi cu ai dumitale. Eu cu ai mei.
O să fii propus pentru Presidenţia României. Aşa scrie Die Welî.
Accepţi? Problema nu se pune. Eu nu pot să fac altceva decât ceea ce
mi se propune de alţii. Eu nu candidez.
Dar dacă eşti propus, cum scrie Die Welî, accepţi? Toate astea sunt
speculaţii. Am venit în ţară să-mi servesc naţiunea. Atât. Ce va surveni,
e voia Domnului.
Mi-a ridicat osanale. Va vorbi cu Coposu şi cu Iliescu. Poate ar fi
bine să candidez. Etc. etc. N-am marşat. Ar fi adevărată ironie ca el,
Lepădatu, om atât de nestabil, să fie cel care să genereze un curent în
favoarea mea. Mie nici prin minte nu mi-a trecut să candidez la
Preşedinţie. Eu vreau să candidez la Turda. Vreau să fiu deputat de
Turda. Şi-apoi, o candidatură se aranjează aşa la telefon? Şi asta, pen
tru că scrie în Die Weltl
Ne apropiem de Bruxelles. Mi-a făcut bine să fiu singur câteva ore
şi să pot citi ziare occidentale. E prima oară că o fac de zece zile!!
Dinu Mussulis mă primeşte acasă surprins că n-am luat maşina ce-mi
trimisese la aeroport. De unde să ştiu eu c-a făcut-o.
Un sfert de oră mai târziu vine şi Michael Leigh (Member of
Cabinet, spune cartea lui de vizită). E mâna dreaptă a lui Andriessen,
înalt Comisar al Pieţei Comune pentru Europa Răsăriteană. Am stat de
vorbă, intrând direct în subiect şi am luat cina împreună. în total 2 ore
şi jumătate. Har Domnului că am venit! Erau deja decişi să satisfacă
toate cerinţele României pentru că avansează spre democraţie. Iliescu
In fine, acasă 83
a cerut 3 lucruri:
(a) Stabilirea de relaţii diplomatice între Uniunea Europeană şi
România.
(b) Extension of G.24“ ca să se reactive acordul din 1980 care
prevede sporirea importurilor României din Uniunea Europeană. Aici
intră ajutorul pentru România.
(c) Instituirea unui comitet mixt Româno-European pentru
îmbunătăţirea relaţiilor.
I-am explicat situaţia şi l-am convins că Iliescu nu urmăreşte
democraţia în România, ci menţinerea puterii în mâna lui cu orice preţ.
Rezultatul obţinut de mine:
(a) Schimbul de ambasadori trebuie să aibă loc, Uniunea
Europeană a cerut acest lucru de multă vreme. Acum nu poate să-i
refuze când ei sunt de acord s-o facă. Mi-a promis că-mi va da numele
ambasadorului indicat, chiar mâine. Eu i-am sugerat să insiste ca
ambasadorul să fie un om al Opoziţiei. Cred că va fi greu.
(b) Să nu se acorde nici un ajutor înainte de alegeri. Dacă ar fi
posibil să se distribuie ajutorul direct populaţiei, atunci da. Altfel nu,
căci ar funcţiona ca argument electoral pentru Front.
Ei au ajuns la o concluzie favorabilă asupra caracterului regimului
Iliescu după discuţiile avute la Bucureşti de Andriessen, acum 3 săp
tămâni. Au văzut pe Roman, Iliescu, Nicolae Nicolae, Celac, Ştefan
Nicolae şi pe câţiva lideri ai Opoziţiei la Ambasada italiană. Aceasta,
pentru că Irlanda, care deţine Preşedinţia Uniunii Europene, nu are
ambasadă în România. Evident, Opoziţia nu a reuşit să-i convingă.
Sugestiile lui Michael Leigh:
- Să facem presiuni („lobby") în Parlamentul European. (Durează
mult, şi avem legătura bine stabilită, rezultatele vor veni, dacă vin,
numai după alegeri.)
- Să dăm exemple concrete că Opoziţia nu-şi poate prezenta ideile
şi programul. Aici am discutat în amănunt problema tipografiei pe care
vreau să o instalez la Bucureşti.
- Să utilizăm the „Brussels network of the 24“. Adică ţările care vor
să ajute la dezvoltarea democraţiei în Europa Răsăriteană.
Marţi, 6 Februarie 1990

Michael Leigh mă informează că ambasadorul numit la Uniunea
Europeană este Constantin Pârvuţoiu, născut la 31.10.1921, economist
84 Ion Raţiu
cu diverse misiuni diplomatice. Ultima, la Haga, 1980-1990.

împreună cu Dinu mergem la Siegburg lângă Bonn, la Konrad
Adenauer Stiztung. Ne primeşte, cu întârziere, Josef Thesing, şeful
Institului Internaţional. Recepţie complet negativă, deşi civilizată.
Prioritatea lor e unificarea Germaniei. Apoi Polonia şi Ungaria.
Degeaba i-am indicat că din punct de vedere economic, România a fost
întotdeauna şi este, potenţial şi acum, mult mai interesantă pentru
Germania. Da, dar Polonia e mai interesantă politic.
N-au bani, acum, mi-a adăugat. Şi ei nu se ocupă decât de proiecte
educative. Degeaba i-am indicat că e vorba de a educa şi asigura
democraţia în România. Discurs interminabil. Rezultat, în aparenţă,
nul. Mi-a făcut plăcere, însă, un indian (sik). Turban şi barbă, arătos,
m-a auzit cerând informaţii la ghişeul staţiei din Siegburg, cum ajung
la Fundaţia Adenauer. Vă duc eu, mi-a zis. Maşină elegantă. E în tex
tile. Evident, foarte prosper. îl cheamă Baljit Walia. Credeam că e
semn bun, dând peste el. Dar n-a fost!
Seara vorbesc Regelui Mihai la telefon. Ca de obicei nu zice mai
nimic. Ea mi-a spus însă, că m-a văzut la televiziune la Bucureşti, şi
mi-a vorbit de întrevederea mea acolo cu Prinţesele Mărgărita şi Sofia.
Mircea Cocorăscu îmi telefonează din New York. îmi oferă un
Xerox şi o maşină de scris. Să le trimită pe adresa mea, îi spun.
Maximilian Rusescu îmi lăsase un mesaj. Când îl sun, îmi vorbeşte
de soţia lui, Marlene Vermorken, care e sus de tot în Uniunea
Europeană, în problema unificării monetare în 1992.
Rusescu ne ia, pe mine şi Dinu, la ei acasă, după cină. Ea e olan
deză, dar vorbeşte foarte bine româneşte. A scris mai multe rapoarte
despre România. Toate excelente. Ei au aflat de prezenţa mea la
Bruxelles de la Michael Leigh cu care sunt foarte buni prieteni.
Miercuri, 7 Februarie 1990

Toată dimineaţa lucrez la „un raport asupra situaţiei din România41
sub formă de scrisoare adresată lui Frans Andriessen, Vicepreşedinte al
Comunităţii Europene. Dacă ajutorul economic de care România are
mare nevoie e trimis guvernului, victoria Frontului e asigurată, spun în
esenţă. Şi ofer ca UMRL să asigure distribuirea ajutorului sub
supraveghere internaţională. îl bat la maşină eu însumi, deşi claviatura
nu e cea englezească, ceea ce m-a încetinit enorm de mult. Prin FAX
lui Michael Leigh, care-i comunică lui Dinu că a fost foarte apreciat de
în fine, acasă 85
Andriessen şi că va fi transmis la nivelul cel mai înalt tuturor guver

nelor Comunităţii. Sunt autorizat, de asemenea, să-l dau presei.
Mergem, apoi, la Parlamentul European. Steven Billor, de la
Secretariatul Grupului Democrat, ne aşteaptă deja. După formalităţile
de securitate, care sunt foarte stringente, stăm de vorbă într-un fel de
cantină-bar. Vine şi deputatul W. Newton-Dunn.
Mare lucru n-am realizat. Să scriu lui Keneth Baker, cu o copie lui Sir
James Spicer, MP, ca să ne consoleze în problema alegerilor. Şi să indicăm
că suntem gata să plătim pentru aceste servicii. De unde? N-avem nici un
ban. Eu sper ca dumneavoastră să ne ajutaţi cu finanţarea. Răspunsul a fost
categoric. Partidul Conservator nu va acorda nici un ban, pentru că se
finanţează din contribuţii voluntare.
Un alt sfat mai bun de astă dată e să cerem observatori la alegeri. Să
adresăm scrisoarea Preşedintelui Parlamentului care la ora aceasta este
Enrique Baron Cresps.
Joi, 8 Februarie 1990, Londra

Dau un interviu mare ziarului Sunday Telegraph (Christopher
Booker).
Cu Nicolae şi Rupert Allason, deputat conservator, la William
Waldegrave. Explic situaţia din ţară. Waldegrave era anturat de şeful
desk-ului românesc, de un alt funcţionar şi de secretara lui. Am vorbit
numai noi doi, Walldegrave şi eu. I-am explicat poziţia UMRL şi am
cerut ca să se facă distribuţia ajutoarelor prin noi, sau cu ajutorul nos
tru. Fiind personalitate juridică recunoscută în România, avem cali
tatea oficială să o facem. Noi putem să asigurăm o distribuţie echitabilă
tuturor, guvernul, NU. Dacă se lasă distribuţia în mâna guvernului, ea
se va face prin FSN şi FSN va culege roadele generozităţii occidentale,
acordate pentru realizarea democraţiei. Şi FSN nu va duce la
democraţie ci la o dictatură Iliescu, bazată pe PCR, acum transformat
în „Frontul Salvării Naţionale".
întrevederea a fost extrem de cordială. La despărţire i-am spus: I f
anything happens to me, I Trust y o u ’ll help m e out, jumătate în glumă,
jumătate în serios. A înţeles partea serioasă foarte bine. I-am dat
scrisoarea mea către Andriessen etc.
îmi telefonează seara, acasă, Alvar Alsterdal, diplomat suedez. E în
post aici în Londra, dar va merge în România. Avea numărul meu de
telefon de la Miron Grindea. Alvar are o afecţiune adevărată pentru
86 Ion Raţiu
poporul român. S-a oferit să mă ajute. Mi-a vorbit de ambasadorul

Suediei la Bucureşti, Niels Rosenberg, care mi-ar putea fi de folos.

Probleme cu alocarea celor 1000 tone de hârtie. Jessica Douglas-
Home s-a băgat pe fir şi a făcut un aranjament cu Brucan la Bucureşti.
N-am înţeles de ce a intervenit?! Noi - UMRL - am obţinut hârtia.
Noi o distribuim.
Discuţie cu Jessica la telefon. Ea e de părerea că nu e bine ca eu să
fac distribuirea, pentru că sunt fruntaş PNŢ. Mi-a subliniat cât de mult
admiră ceea ce fac etc., dar se menţine pe poziţie. Din păcate încurcă
iţele şi îmi strică strategia. Eu vreau să dau dovadă că pot şi vreau să
fiu adevărat democrat imparţial. Să dau hârtie - care e destinată exclu
siv pentru campania electorală - tuturor partidelor. Este o acţiune la
care ţin foarte mult. Păcat că se amestecă unde nu-i fierbe oala. E ca
Iolanda Strănescu, mi-a zis Nicolae, vrea să fie peste tot.
Dinu îmi dă toate amănuntele primei faze a ajutorului Uniunii
Europene sau al Comunităţii Europene pentru România.
Soseşte Elisabeth, seara, de la Zermatt. E îngrijorată de soarta ce mă
aşteaptă. Acceptă însă, că asta e viaţa mea. Trebuie să lupt pentru
democraţie în România.

Sunt, pentru prima dată, într-un avion TAROM. E un Tupolev.
In timpul nopţii Elisabeth a început să plângă. Nu vrea să mă piardă,
mi-a zis. Am mângâiat-o pe cât am putut. E adevărat însă că, dacă arti
colul apare mâine în Sunday Telegraph, intru în gura lupului.
Bineînţeles, nu i-am zis nimic din toate astea. „Am trecut Rubiconul“ !
Nicolae mă duce la aeroport în maşina lui. Constatăm că mi-am
uitat sacoşa din piele, în care de obicei ţin hârtii, cărţi ziare. etc. După
câteva telefoane, descopăr că am lăsat-o la birou. Jamie (nepotul lui
Fifi) e rugat să mi-o aducă la aeroport. Aştept până în ultimul moment.
Degeaba. Ştiam că aveam nişte note acolo, dar nu-mi mai aminteam
ce. Mă resemnez.
La intrarea în avion, însă, mă aşteaptă Radu Grigoriu, reprezentan
tul TAROM la Londra. Cu sacoşa mea în mână. Am fost încântat. Radu
e un tip bine, înalt, cu mustaţă neagră, pe oală. El s-a ocupat, de altfel,
şi de cartonul nostru mare cu aparate Walkie-talkie, şi altele pentru
în fine, acasă 87
birourile noastre UMRL şi PNŢ. Altfel ar fi trebuit să plătim în plus din

cauza greutăţii. Foarte prietenos.
încă tot n-am decis ce strategie trebuie să urmez. Să-i cer lui Iliescu
să mă primească, sau să aduc, pur şi simplu, tipografia fără ca să zic
ceva.
Christopher Booker mi-a telefonat, azi dimineaţă, să mă informeze
că articolul e lung şi că va fi publicat. E inevitabil. Iliescu, şi mai ales
Brucan, vor reacţiona. Brucan răspândeşte ideea că numai Frontul
poate să guverneze România. Altă alternativă nu există. Partidele sunt
fără nici o importanţă. Este, deci, un vid politic în România.
Resping ideea. Noi, PNŢ, putem forma un guvern. N-o să fie uşor,
totuşi, chiar dacă ni s-ar da ocazia.
La Otopeni mi se spune că n-am viza de intrare. Cea cu care am
intrat la 24 Ianuarie nu mai e valabilă pentru că am epuizat-o. A fost
pentru o singură intrare. Puţină discuţie. Ofiţerul comandant, chemat în
grabă, i-a dat instrucţiuni subalternului - toţi sunt în uniformă şi nu
cunosc gradele - să-mi dea o viză de şedere de 30 de zile. Atâta pot,
Domnule Raţiu. Toţi mă cunosc. Când aşteptam bagajele, mulţi au
venit să-mi vorbească. Să-şi exprime bucuria că m-am întors.
Sandu, Gigi şi Mihai mă aşteptau.
La vamă mi-au deschis un geamantan. Aveam multe cocarde
UMRL. Toţi vameşii din jur - şi ei în uniformă - interesaţi. Le-am dat
câte una fiecăruia. N-am făcut-o intenţionat, dar, în felul acesta atenţia
lor s-a îndepărtat de la marele carton, plin de walkie-talkies. Se pare că
aşa ceva nu e acceptabil. Numai securiştii aveau astfel de aparate.
Cina cu băieţii mei. Dan Stoica şi Dragoş Şerban printre ei. Vine
apoi, şi Aurel Lepădatu. Ca de obicei, a vorbit tot timpul. E evident
pentru mine că încă n-a obţinut nici un ajutor financiar de la germani.

Iarăşi multă lume, cum se poate vedea din condica mea de zi, ce
intenţionez să ţin de-acum încolo. Reţin vizita soţilor Crăciun Pantiş,
veniţi din Adelaide. Vor să ajute la organizarea alegerilor.
Masa cu Ioan de Hondol. Are mine de cărbuni în West Virginia.
Vrea să facă afaceri aici în România. Şi să mă ajute.
Aseară, Gicu Pop era la o masă în celălalt colţ al restaurantului. A
pus-o pe cântăreaţă să intoneze balada noastră ardelenească „Iancule“.
Acum vine să mă vadă. Păcat că n-ai venit la noi la masă. Eram cu
88 Ion Raţiu
Generalul Stănculescu, Ministrul Economiei. îmi spune apoi, că se

zvoneşte: (a) că am plecat din ţară pentru că sunt dezamăgit; (b) că m-am
certat cu conducerea PNŢ.
De Hondol vine cu soţia lui Victor Crăciun să mă ia la ei. Acolo,
vreo zece persoane. Printre ele Florenţa Scaleţchi, soţia lui Ştefan
Andrei, basarabeanul Emil Loteanu care a făcut multe filme la
Moscova, o nepoată a lui Ţuculescu, un Dr. Moruzan, Dr. Tuţă-
Popescu Florin etc.. Interesant. Ei abia se aşezau la masă. A trebuit să
mănânc şi eu ceva, din nou. Am fost primit şi adulat, cam exagerat. Ei
sunt „politicienii", cum se autointitulează, de la Liga Culturală a
Românilor de Pretutindeni. Când a fost Victor Crăciun la mine, acum
vreo săptămână, i-am dat 100 de dolari. Văzând opulenţa locuinţei şi a
belşugului mesei, nu trebuia s-o fac. La negru, i-am dat 10.000 de lei,
adică plata unui muncitor necalificat pe 4 luni!!
Coposu îmi telefonează. Să dau $100 lui Negară şi Rădoi, cei doi
emisari la Roma. M-am executat. Pe la 6.00 seara, multă lume în
salonul „Intim“ din hotelul nostru. Deputaţii din delegaţia franceză şi
reprezentanţi ai partidelor. A fost un fel de briefing. Le-am descris şi
eu cum Iliescu mi-a refuzat ziarul sau montarea unui post de Radio şi
Televiziune. De asemenea, povestea celor 1.000 tone de hârtie. Şeful
delegaţiei, un deputat MYON. Alţi doi care mi-au lăsat cărţile lor de
vizită: Dr. Denis JACQUAT şi Maurice DOUSSET.
Ion Puiu vrea să-mi vorbească „5 minute11. Să-mi spui, da sau nu! A
stat o oră şi mai bine. Din fericire au fost şi 3 din băieţii mei aici în
apartament: Gigi, Sandu şi Dragoş. Toţi mai cred că eu aş fi venit pen
tru afaceri. „Propunerea mea e ă compte perdu“, îmi zice Puiu. îţi cer
să dai o sumă de bani ca să publicăm manifeste. Noi avem şi
imprimerie, tot. Doar ne lipsesc banii. Eu tot o fac. Dar vreau să-ţi
propun ţie, să faci acest lucru. Vreo sută de mii de lei ar ajunge. Poate
ceva mai mult, dar mult mai puţin decât eşti gata să cheltuieşti. Voi, cei
veniţi din afară, aveţi planuri grandioase. Noi facem altfel. Noi ştim
cum stau lucrurile aici. L-am liniştit puţin, dar el e un exaltat.
Nu m-am dus la cina dată de francezi.

Zi imposibilă, aş spune. Reţin vizita, cu Cornel Coposu, la văduva
lui Visa. Masa cu Truţia care e Vicepreşedinte al Partidului Ţărănesc,
Preşedinte fiind Pantea.
In fine, acasă 89
Radu Nicolae mă aşteaptă cu nişte tineri să scoatem o revistă bi

lunară. Ei voiau să-i spună IMPERIU. Eu am fost pentru PER1SCOP,
din lunga listă de alternative propusă de ei (vezi condica).

Presiunea se repetă. N-am o secundă liberă. Dau două interviuri.
Lui Teodor Bucure, pentru Alba Iulia (îi dau şi o maşină de scris) şi lui
Alexandru Lăzescu, pentru Opinia Studenţilor de la Iaşi.
Şedinţă UMRL, cu Ion Ghika, sosit ieri dimineaţă de la Paris,
George Costaforu, Sandu şi Gigi. Mare presiune din partea lui Ghika
să cerem demisia lui Iliescu. Deschis. Oricare ar fi consecinţele.
Frontul pierde teren, spune Enescu, dar nu partidele „geriatrice“ ci cele
de centru câştigă. îşi spun democrate cu ceva calificativ. Nu cele
socialiste căci aşa ceva nu merge.
Mă culc, obosit, pe la 6 seara. Pe la 9 seara vine Vulpoi cu nişte
gazetari. Vulpoi a fost Ministrul Turismului până acum 3 zile. Ne-a
povestit cum a fost numit şi cum a părăsit guvernul. Sunt alarmaţi.
Paraşutiştii au fost înlocuiţi la Televiziune de Securişti, îmi spune, şi
adaugă prăpăstios că Petre Roman îşi pregăteşte o armată specială în
munţi. Soluţia e o coaliţie a tuturor partidelor. Resping ideea, căci ea
ar opune o concepţie totalitară Frontului totalitar.
II aduc pe Christopher Walker de la Times. Ia nota şi pleacă apoi cu
un taxi să vadă el cum stau lucrurile. Târziu îmi confirmă înlocuirea
paraşutiştilor şi manifestaţia din Piaţa Victoriei.
Nicolae îmi telefonează alarmat, Valentin Gabrielescu a făcut tot
felul de declaraţii antisemite lui Peter Willmore, de la Observer.
Articolul arată mai ales că Petre Roman e neacceptabil pentru că e
evreu. în Financial Times, Judy Dempsey zice că PNŢ e de acord cu
Frontul să nu li se dea ungurilor şcoli de-ale lor în limba maghiară!!?

Dau interviuri (Libertatea) lui Sorin Roşca-Stănescu (fotograf,
Lucian Simion şi (24 ore din Iaşi), soţilor Julian şi Liliana Ciomagă
(ambii avocaţi). Apoi, lui Christopher Walker de la Times.
Tony Con, de la Ambasada SUA, vine. îi dau tot felul de informaţii
despre diaspora românească.
Constantin Dumitrescu, prieten de-al lui Ion Puiu, şi tinerii Dragoş
Popescu (strănepotul lui Mihalache) şi Gabriella Ruseu, îmi descriu
90 Ion Raţiu
situaţia extrem de nesatisfăcătoare a tineretului PNŢ. Sunt împotriva

lui Rădoi, actualul preşedinte şi-l vor pe nepotul lui Ilie Lazăr, fiul lui
Lia Gherasim.
Principesa Sofia e aici. Drăguţă, dar tare bondoacă, picioare groase
de tot, grasă, mică de statură. Faţă rotundă, ca Mihai, altfel toate carac-
teristicele atavice negative, săraca de ea. Picioarele străbunicii Maria,
statura lui Ferdinand, grăsimea lui Mignon (Marioara a Iugoslaviei).
Ca om însă mi-a plăcut. Am băut un pahar de vin în apartamentul meu,
cu Ion Ghika şi cu un tânăr care-i serveşte de „aide-de-camp“. II
cheamă Romulus Corveanu.
Scriu un text ca să repar gafele lui Valentin Gabrielescu. II trimit
direct lui Dinu ca să-l predea lui Andriessen înainte de dezbaterea din
Parlamentul European asupra ajutorului pentru România. I-am comu
nicat alarma mea lui Cornel Coposu şi i-am sugerat ca şi el să facă o
declaraţie. Mi-a promis că va face-o, dar n-a revenit.

E prima zi, de când m-am întors în România, că pulsul mi-a revenit
la normal. Sunt plin de idei. încep să văd cum trebuie să procedez.
O altă zi arhiplină. Har Domnului că ţin acum o condică în care-mi
fac note chiar în timpul întrevederilor mele. Astfel rămâne ceva în
scris. Aici notez doar ce mi se pare deosebit de important.
Cu Sandu Pobereznic la Ambasada Americană. Discuţie de o oră cu
Howard Steers. Cred că acceptă analiza mea. Apelez la ajutorul
Americii. Ţara noastră vrea democraţie. Să ne sprijine efortul acum.
Cheltuiala e minimă în comparaţie cu ce cheltuiesc în Nicaragua, de
exemplu. Şi, aici, vor avea victorie sigură. Ei n-au putere la State
Department. N-au bani, totul depinde de Congres. E un proces lung
etc. Argumentele obişnuite. N-au bani de cheltuit!! Să obţinem fonduri
de la diversele instituţii NED, AFL-CIO, Ford Foundation etc.
Faceţi un raport asupra situaţiei. Explicaţi ce vă spun acum.
Recomandaţi ca Preşedintele Bush să mă primească. Eu sunt gata să
mă urc în primul avion direct la Washington. Fără ajutor, acum, şanse
le noastre de reuşită sunt foarte slabe. Şi am adăugat: Eu cred că voi fi
ales în circumscripţia mea, la Turda. Voi rămâne, chiar dacă voi face
parte dintr-o mică Opoziţie numai.
Libertatea a publicat un foarte bun interviu cu mine, semnat de
Sorin Roşca-Stănescu. îi mulţumesc la telefon.
în fine, acasă 91
Masa cu Truţia. Trebuie să-l aduc pe Dinu Daponte, să discute ei

afaczeri. Eu nu trebuie să mă amestec, chiar dacă de afacere benefici
ază ţara.
Lupoi vede o influenţă a Masoneriei la conducerea statului.
Câmpeanu a acceptat să fie Vicepreşedinte, al Consiliului Unităţii
Naţionale (CPUN), alături de Cristian Ionescu, Karol Kiraly. Mânzatu.
Corneliu Mănescu şi Bârlădeanu. Loja Masonică din Armată e puter
nică. Tot masoni sunt şi Silviu Brucan, Mihai Bujor şi Petre Roman. Ei
trebuie că-1 au la mână cu ceva pe Ion Iliescu. Trebuie să aflăm cu ce!
Omul ăsta e tare prăpăstios, vede numai comploturi peste tot. Acum
Masoneria, mai zilele trecute armata în munţi a lui Petre Roman.
Seara, la Televiziune. Uşor peste o mie de oameni. Când m-au
recunoscut, au început să scandeze Raţiu, Raţiu. Le-am mulţumit de pe
treptele de la intrare. Să nu cedaţi! Să nu vă lăsaţi păcăliţi de Iliescu
etc. Mare entuziasm. Nenumăraţi au venit să-mi strângă mâna.
Tecuceanu era cu mine. Şi el foarte impresionat.
Răzvan Theodorescu a început menţionând că o cunoaşte pe
Doamna Raţiu (Ioana) de când era copil şi tânăr. Are vreo 8 ani mai
mult ca ea. M-a întrebat şi de Tutu etc. Vorbeşte mult. E profesor la
Academia de Arte Frumoase. Cam unsuros, dar nu neplăcut. Are capul
complet ras. Chilug. Să le vorbesc despre exil. Şi s-o fac răspunzând la
întrebările ce-mi vor pune doi corespondenţi ai postului de TV. De
acord, dar numai dacă mi se dă posibilitatea să vorbesc puţin la început
de problemele care preocupă pe români astăzi. Da, dar nu prelungire.
Am rămas înţeleşi. Voi aduce eu vorba în discuţie şi de astfel de
probleme. Nu puteau să refuze să vorbiţi la Televiziune. Dar nu vor să
vă lase să spuneţi românilor ce-i doare. Să nu acceptaţi dacă nu se
transmite direct, a comentat Tecuceanu. Are dreptate.
La ieşire, iarăşi primire frumoasă deşi lumea începuse să se
împrăştie. Cum n-aveam maşină, un tânăr ne-a oferit să ne ducă la
Intercontinental. Mare încurajare pentru mine, reacţia aceasta spontană,
în timpul cinei o altă bucurie. Vine un domn să-mi spună cât m-a admi
rat când l-am corectat, politicos dar ferm, pe Brian Gumble în progra
mul Today Show a postului N.B.C., când i-am spus că Timişoara nu e
oraş unguresc şi că nu sunt mulţi unguri acolo.

Aceeaşi îmbulzeală la mine. Unul după altul. Mă obosesc.
92 Ion Raţiu
Reuşesc să ajung la timp, la Atkinson, Ambasadorul Marii Britanii,

îi spun că Jessica Douglas Home nu trebuia să se amestece în
chestiunea distribuirii hârtiei ce am obţinut în Anglia. Mă refer la cele
1.000 de tone. Noi, UMRL, trebuie să le distribuim. Nimeni altul. Doar
guvernul Angliei poate să intervină, ca să se asigure o distribuire
echitabilă, pentru că ei plătesc cheltuielile de transport. A înţeles. îl va
vedea pe Corneliu Mănescu, şi vrea să-i menţioneze problema. De
acord, i-am zis. Dar să nu ascundă faptul că UMRL a obţinut hârtia.
Dacă asiguraţi prezenţa UMRL la distribuirea hârtiei, ideea
democraţiei va repurta o victorie. Noi vom fi absolut corecţi. Şi vom
distribui această hârtie în mod echitabil, deşi eu sunt PNŢ“.
După masă a venit Dinu Daponte de la Bruxelles şi, curând după
aceea, Principesele Mărgărita şi Sofia. Ambele foarte prietenoase.
Cina cu Bubi Truţia şi Dinu Daponte. Sper că vom putea pune la
punct operaţia sugerată de Bubi, cu Israelul. Eu nu vreau să mă
amestec, decât să facilitez lucrurile. Bubi ne-a dat o cină la
Restaurantul „Ambasador14. Nu e rău. Mult tineret. Au dansat. Totul la
un nivel mult sub ceea ce există în Occident. Dar tineretul e tineret. Au
dansat. S-au amuzat. Muzica mult prea tare. Ceea ce mi-a dat răgazul
să observ atmosfera, în timp ce Dinu şi Bubi discutau afaceri.
Imposibil, pentru mine, să aud ce-au discutat.
Ion Geamănu mi-a adus adeziunea a 6.000 de persoane, plus mineri
din Rovinari/Gorj.

Voisem să am o zi liberă. Mare glumă.
Dau două interviuri. Lui Nestorescu-Bălceşti (Horia) pentru
Universul. Şi lui Florin Negulescu, secondat de Medelina Mincu, de la
Dreptatea, organul nostru PNŢ.
La prânz, Dinu e absolut sigur. Trebuie să candidezi la Preşedinţie.
Nimic altceva. Şansele tale sunt bune, mi-a spus.
După-amiaza mai puţin încărcată, pentru că secretarii noi au început
să înţeleagă că trebuie să am şi puţină linişte şi refuză multitudinea de
oameni care-mi cer doar ajutor şi bani!!
Sorin Roşca-Stănescu îmi ia un nou interviu. Despre privatizare.
Lupoi vine cu Mânzatu şi cu încă vreo câţiva acoliţi. Mânzatu mi-a
explicat cum stau lucrurile. El ştie. Noi, habar n-avem. Dialogul e
extrem de interesant şi de util. Atâta timp cât nu devine monolog. A
In fine, acasă 93
înţeles oare ce-am zis? Nu prea. Nu mi-a plăcut omul. Prea ritos. Prea
sentenţios. Prea sigur de sine. Ceea ce denotă o îngustime de minte.
La cină, tot cu Dinu. A repetat ideea lui. De data asta cu multe amă
nunte. După masă, astăzi, şi-a petrecut ziua cu doi prieteni de-ai Iui din
copilărie: Filoti şi nu mai ştiu cine.
Nepoatele mele Sabău au venit la masa noastră, cu ..primaşul". să
ne cânte „Iancule, Iancule!“. Evident, mi-au făcut plăcere.

După ce-1 depunem pe Dinu la Otopeni, Dan mă duce la Sinaia.
Toată călătoria m-a încântat. Pământul negru, mănos, salcâmii şi plopii
ce lanchează şoselele, dealurile subcarpatice şi, apoi. munţii.
Indiscutabil, România e o ţară frumoasă. La Sinaia am luat funicularul
la cota 1400 de unde am admirat crucea de pe Omul. Caraimanul nu se
vedea din cauza ceţii. Doar poluarea enormului combinat de lângă
Ploieşti m-a zguduit şi întristat.
La întoarcere, înaintarea ne-a fost încetinită de un convoi de
nenumărate tractoare, toate împodobite cu brazi. Iar în direcţia con
trarie, şi aproape neîntrerupt, de maşini din Bucureşti.
Am sosit cu 15 minute întârziere la hotel. Principesa Mărgărita nu
s-a supărat. A venit din nou, imediat. Ne-am instalat pe balcon, ca să
fim siguri că nimeni nu ne înregistrează. A început, transmiţându-mi
un mesaj din partea Regelui şi a Reginei. Dificultăţile dintre noi au fost
cauzate de intriganţi. Ei n-au decât admiraţie şi apreciere pentru mine.
Cine au fost intriganţii?, am întrebat. Nicolette Frank e unul; dar nu
mai face parte din anturajul familiei. Apoi vroia să ştie dacă ar fi bine
sau nu ca să vină Ei în ţară. Regele, da, dar această posibilitate nu
există acum, în circumstanţele de azi. Ca particular? Trebuie să ne
gândim cu multă grijă. în momentul de faţă, n-aş îndrăzni să dau un
sfat.
Am examinat, apoi, scenariile posibile. Se merge înainte pe drumul
actual. Uiescu are majoritate automată în Consiliul Unităţii Naţionale.
Dar a făcut anumite concesii. Dacă alegerile sunt cât de cât „libere",
vom avea membri în Parlament. Alegerea Preşedintelui e prin vot
direct al populaţiei, nemijlocit. S-a propus ca eu să candidez împotriva
lui. Dacă partidul meu adoptă aceste sugestii, dacă mi se face oferta,
dacă o accept şi candidez, e aproape sigur că voi fi învins de Iliescu.
Totuşi voi face un efort suprem ca să mă prezint bine. Presupunând
94 Ion Raţiu
însă că aş fi ales, atunci aş convoca o Adunare Constituantă, precedată

de un plebiscit. Vreau, sau nu vreau, restaurarea Monarhiei? Eu întot
deauna răspund la o astfel de întrebare că sunt pentru, ca să asigurăm
continuitatea şi stabilitatea statului. Şi referindu-mă la ea, zâmbind, i-am
spus: Ai fi o foarte prezentabilă Regină.
Alternativa a 2-a. Iliescu reuşeşte să se instaleze solid şi să fie ales
la alegeri, ce vor face militarii?, m-a întrebat. Care este perspectiva
unei lovituri de stat militare? Nu e în tradiţia noastră. „ 0 “, de care l-am
informat pe Rege, nu e suficient de tare, îmi dau aici seama, în orice
caz. Pentru moment nu văd soluţia aici.
Ne-am dus împreună la casa ce ne-a fost oferită de Liberali (Dan
Lăzărescu). Pe drum, i-am spus că eu prefer să candidez la Turda, unde
sunt convins că voi câştiga. II voi ţine informat pe Rege de tot ce se
petrece, de-acum încolo.
La masă la Vasile Gionea. Cu adevărat o adunare de gerontocraţi!
Toţi peste 70 de ani. Am sărbătorit aniversarea naşterii lui Gionea. A
câta? n-am aflat. Prezenţi: Ioan Lup, Barbu Piţigoi, Ion Diaconescu,
Paul Lăzărescu, Ioan Barbuş, Gabriel Ţepelea, şi şeful PNŢ de la
Ploieşti, soţii Gionea, Cornel şi eu.
Coposu ne-a povestit cum a decurs conversaţia de 3 ore ce a avut cu
Iliescu. „Mi-a propus un pact de neagresiune. L-am respins.“ Restul,
amănunte neinteresante politic. S-au depănat amintiri. Multe din
război. Lup, mai ales, este foarte volubil. Deşi e mai bătrân ca mine, el
a terminat Dreptul cu un an în urma mea, la Cluj. Mi-a plăcut nepotul
lui Mihai Popovici.
M-au pus la dreapta lui Coposu, care era în capul mesei. Lângă
mine, Ţepelea. îmi place omul ăsta. Şi el a fost la căminul Avram
Iancu, pe vremea mea. Schimb de informaţii util. începem să ne
cunoaştem puţin mai bine. Le-am atras atenţia asupra articolelor în
care PNŢ e descris ca antisemit şi antimaghiar (Gabrielescu).
Explicaţii nesatisfăcătoare. A fost o mare gafă!
Am acceptat invitaţia să mergem la Teatrul Naţional din partea lui
Dărău. Se joacă piesa lui Goldoni „Bădăranii". M-am dus cu echipa
noastră - 5 la număr. Ne-a primit regizorul Victor Moldovan, şi, după
spectacol, am mulţumit şi felicitat pe actori în cabinele lor. Am vorbit
cu Mihai Fotino, Marian Hudac şi Simona Bondoc. Era şi Florin
Piersic într-una din camere. S-a arătat foarte entuziast pentru revenirea
mea în ţară.
în fine, acasă 95
Seara reuşesc să-l găsesc pe Chuck Percy la Washington. îi spun că

situaţia, aici, e touch and go. îi cer sprijinul ca Bush să mă primească.
Cu toată francheţea îmi indică: Nu cred că pot să te ajut. Sunt 160 de
ambasadori în Washington şi toţi vor să fie primiţi. Voi face ce voi
putea.

Ion Puiu vine foarte devreme şi vorbeşte cam o jumătate de oră la
telefon cu Victor Gaetan din New York. îi spun că-şi pierde vremea
căci Gaetan nu e serios. Se ceartă cu toată lumea. în măsura în care
poate trimite ajutoare din SUA, foarte bine. Tănăsescu N.Y. S-a făcut
o organizaţie în acest scop sub preşedinţia lui Valmy. De la
Washington sub Petre Nicolae. Nu ştiu cine e.
Domnii Pană, Cristea şi Hărădău, fost campion de tenis al
României, au venit să-mi ofere Preşedinţia de Onoare a ..Asociaţiei
Campionilor de Tenis Români“. Mi-au confirmat că nu intră în con
curenţă cu Federaţia Română de Tenis, după care am acceptat.
Masa cu Alee Mally şi Booth de la Secţia economică a Ambasadei
SUA. Cred că i-am convins să intervină pentru obţinerea de sprijin
financiar canalizat prin UMRL. De asemenea, să se acorde burse
românilor.
Ambasadorul britanic Atkinson e gata să susţină cererea noastră ca
să se dea vize gratuite ansamblului care merge la Londra. E vorba de
orchestra RTV, Rapsodia Română şi Doina Bucureşti. în total, 45 de
persoane. în mod normal viza costă 800 de lei. E un adevărat test al
dorinţei britanicilor de a mă ajuta.
Spectacolul va avea loc la London Palladium, sub titlul: „Gala
Festival for Romania". Gigi Tecuceanu a organizat totul. Va trebui să
merg şi eu la Londra, să ţin un discurs. Petula Clark, The Drifters etc.
vor contribui şi ei. Totul sub egida „UMRL - ajutor pentru România".
Mally şi Booth vor căuta să ajute prin N.E.D. şi C.I.P.E. (Council for
International Private Enterprise.)
La cină, la Petrina. Cu Bărbuş, Coposu, Diaconescu, poetul „creştin
democrat" Ioan Alexandru şi un tânăr, Marius Lupuţiu. Ultimii doi mi-au
făcut o foarte bună impresie. Lupuţiu a pledat pentru organizarea eficace
a Partidului şi Alexandru a citit poezii de-ale lui. Patriotice, dar subtile.
Mare agitaţie. Minerii au demonstrat toată ziua împotriva intrării cu
forţa, ieri, în palatul prezidenţial. Telefoane peste telefoane ca să-l
96 Ion Raţiu
înduplece pe Coposu să meargă la o şedinţă extraordinară a Consiliului

Unităţii Naţionale, convocată de Ion Iliescu. Petrina i-a informat că nu-1
pot găsi. Har Domnului că a refuzat să meargă. La şedinţă, la televizor,
am văzut ce abil a fost Iliescu. I-a asociat pe toţi la denunţarea celor
care au demonstrat şi manifestat împotriva lui, împotriva guvernului
provizoriu, împotriva Securităţii. Toate cauze bune pe care şi noi, par
tidele istorice, le împărtăşim. Adevărată mascaradă, Ioan Lup, Secretar
General PNŢ, s-a dus şi a vorbit. Nu rău, dar nu trebuia să se ducă la
şedinţă.

Bubu Cutuş, cu care am copilărit, a venit să mă vadă, cu fata lui,
Corina. I-am dat o recomandaţie ca să obţină o viză de intrare în
Anglia. Şi-a reamintit de petrecerea noastră, a colegilor de la Liceul
Regele Ferdinand, cred că în 1933, de ziua mea de naştere. Mulţi din
tre ei au ţinut cuvântări. Pista Szent-Kirâly a zis: „Io nu vorbesc bine
româneşte: Da, să ajute Iancu pe Dumnezeu!"
Grigore Rada, tânăr PNŢ-ist, îmi vorbeşte, lung, despre nevoia de a-i
înlocui pe bătrânii din Partid. A revenit, ceva mai târziu, împreună cu
Vasile Rus, electronist, şi Constantin Arambaşa, profesor uniersitar,
ambii în jur de 40 de ani. De ăştia avem nevoie.
Enescu e de altă părere: Domnule Raţiu, Dumneavoastră sunteţi un
simbol al democraţiei pentru care aţi luptat 50 de ani. Staţi aşa! El vrea
ca UMRL să se dezvolte. Vrea chiar să renunţ la calitatea de membru
PNŢ.
La cină, Ionel şi Lia Jovin. Ei sunt de părere că eu ar trebui să fiu
Preşedintele PNŢ. I-am asigurat că nu urmăresc aşa ceva, dar mă voi
supune deciziei colegilor mei de partid.
La 11,30, azi dimineaţă, am fost la Păţan, Ministrul de Finanţe.
Discuţie utilă. Să dea drumul la bănci şi să mă lase să obţin o casă şi
să public un ziar. Dinu Daponte i-a făcut o bună impresie.

Ziua începe prost. BBC-ul nu reuşeşte să-mi ia un interviu, cum fu
sese programat.
Directorul Combinatului de Fibre din Iaşi (8.000 de muncitori) vrea
să-i ajut să obţină credite în Occident ca să-şi modernizeze utilajele.
Mi-a fost trimis de Ţepelea. Era cu un alt delegat. Le-am spus că e o
în fine, acasă 97
problemă politică, nu economică. Atâta timp cât guvernul provizoriu

nu merge spre democraţie, occidentalii nu vor avea încredere în
România şi nu vor investi şi nici susţine cu împrumuturi economia
română.
Cornel Coposu vine cu soţii Popescu. Ea are un post important în
serviciul de informaţii al guvernului. Vor să scrie un studiu indepen
dent despre actuala situaţie din ţară. îmi dau sumarul, care e bun. Când
va apărea studiul, ea îşi va pierde postul, cu siguranţă, pentru că
Frontul va fi denunţat în cartea ei. Să-i caut eu un post de reprezentan
tă a unei societăţi străine. Ea e economist calificat. Accept principiul.
Să-mi dea indicaţii la ce firme occidentale ar trebui să intervin.
Iau masa cu Cornel. îmi povesteşte cum Maniu a insistat ca el să-l
acompanieze la Felicia Raţiu (fiica memorandistului), prin anii trei
zeci. Eu nu vroiam să merg pentru că urma să joc bridge în seara aceea,
dar Maniu a insistat. „Nu pot să mă duc singur la o domnişoară nemări-
tată“, i-a declarat Maniu. S-au dus şi, continuă să-mi relateze Coposu,
am asistat la o conversaţie extraordinară. „Cum se simte Domnişoara
Felicia?“, a întrebat-o Maniu. După răspunsul de rigoare, Felicia i-a
zis: „Văd că dl Maniu a avut probleme politice în ultimul timp, dar sper
că o duce bine cu sănătatea etc.“.
Conversaţia a continuat aşa, la persoana 3-a tot timpul. Extrem de
afectuoasă.
îmi dă Cornel explicaţia. Sora lui Maniu era măritată cu preotul
Pop, care a murit când avea doar vreo 34 de ani. Văduva a rămas cu
patru copii. Maniu fusese numit, după un concurs riguros, avocat al
Mitropoliei din Blaj. Avea casă mare. Era burlac. îi făcea curte Feliciei
Raţiu, dar nu asiduă. Ea era însă probabil cea mai bună partidă în
Ardeal la ora aceea. Când i-a murit cumnatul, însă, a socotit de datoria
lui s-o ia la el pe soră-sa, cu copiii: Ionel Pop, tatăl lui Pitu, şi Clara,
mama lui Puiu (Iuliu) Boilă, doi din ei. Concluzia lui Coposu e că nici
Maniu şi nici Felicia nu s-au căsătorit niciodată. O fi fost adevărată
dragoste între ei, nimeni nu poate să ştie.
Am vorbit politică. El se teme de o victorie a noastră la alegeri. Eu
nu. Facem un guvern fără nici o dificultate. Şi sunt sigur că voi obţine
sprijin masiv în Occident. Dar eu aş prefera să fim aleşi vreo 60-70
deputaţi în Parlament. Frontul să câştige. Vor duce ţara de râpă şi
guvernul va cădea. Atunci ne va veni rândul.
Mi-a indicat că eu aş putea fi cap de listă la Cluj, deşi Turda e cir
98 Ion Raţiu
cumscripţia mea electorală. Dar listele vor fi pe judeţe. PNŢ nu vrea să

conteste alegerea de Preşedinte. Vrea însă următorul scenariu: alegeri
parlamentare, consultarea naţiunii prin plebiscit: monarhie sau repu
blică, adoptarea unei Constituţii moderne. Alegere prezidenţială abia
atunci, dacă poporul alege forma de republică.
îm i exprim credinţa că ar trebui să-i opunem un contracandidat lui
Iliescu, la Preşedinţie, chiar dacă ştim bine că va pierde. Asta, în cazul
că CPUN reuşeşte să-şi impună punctul de vedere şi să facă alegerile
prezidenţiale în acelaşi timp cu cele parlamentare.
Am aflat că ultimul transport de Românul liber venit din Anglia a
fost oprit la Otopeni de Generalul Rozloveanu. Şeful Serviciului de
Paşapoarte, Director Mihai Ştefan.

Dau interviuri la BBC, VOA şi ziarelor II Messagero şi Uunita. Mai
ales despre demonstraţia şi intrarea cu forţa în palatul prezidenţial de
Duminică şi demonstraţia minerilor de Luni. Totul bine regizat de
„Front“, Iliescu apare „huliganilor14 benevolent şi împăciuitor.
După masă vine Elisabeth, în acelaşi avion cu Gicu Pop.
Suntem invitaţi la cină, la Casa Lido, de Alee Mally, cu Steven B.
Rogers, Directorul „Grants Administration11 şi cu Donald R. Norland,
„Program Enterprise11 (CIPE). Don a fost ambasador în vreo două ţări
din Africa. Discutăm pe larg situaţia din România. Sunt gata să facă
raport favorabil, ca fonduri americane să ne fie puse la dispoziţie ca să
încurajăm antrepriza privată în România. Mi-au plăcut oamenii. în spe
cial Don Norland, care a acceptat că UMRL poate să devină instru
mentul ideal prin care „dimensiunea economică a libertăţii11 să fie spri
jinită şi încurajată în România.
în timpul mesei un mic incident, care mi-a făcut mare plăcere. Fără
îndoială americanii au rămas foarte impresionaţi. Un domn vine la
mine, îşi cere scuze că mă deranjează, şi-mi oferă o sticlă de şampanie
frumos învelită într-un şerveţel. „în semn de admiraţie pentru tot ce
faceţi11, îmi spune. Şi, ca să sublinieze autenticitatea sentimentelor lui,
elegant refuză să-mi spună cine e. îi strâng mâna, bineînţeles, şi-i
mulţumesc. înainte de plecare, totuşi, îl rog pe ospătar să afle cine e.
în cele din urmă, vine domnul şi mă informează că e economist de pro
fesie şi lucrează la ROMEXPORT. O mai bună recomandaţie faţă de
americani nici nu se putea. Le-am atras atenţia chiar că nu eram vino
în fine, acasă 99
vat de aranjarea incidentului!

Altă zi extrem de grea. începe cu Petrina care vine, neanunţat, ca să-mi
ceară $700, pentru bilete de avion de la Frankfurt la Paris, pentru reprezen
tanţii PNŢ la o Conferinţă acolo. Merg Coposu şi alţi doi al căror nume
îmi scapă. îi dau banii, dar numai după ce-i spun lui Cornel, la telefon, că
eu nu vreau să devin bancherul Partidului. Nu pentru asta am venit în
ţară!, i-am spus.
Ioan de Hondol şi Victor Crăciun vin să-mi vorbească de 4 publi
caţii ce vor să scoată. în primul rând, Neamul Românesc, România
Viticolă şi Hercules, o revistă de turism şi sănătate. Trebuie să le dau
un mesaj pentru prima publicaţie.
Rada, Cărbunaru, Rus, Arambaşa şi Dobrin vin să-mi ceară să intru
în noul „Partid Naţional Român“, ce vor să înfiinţeze. Le spun că eu
sunt pentru găsirea unei soluţii pentru împăcare. De altfel, devotamen
tul meu pentru PNŢ este profund. Ei argumentează că Partidul
Naţional Român e partidul căruia îi aparţin prin tradiţie de familie.
Oamenii sunt în plină vigoare, iritaţi că locurile de conducere le sunt
blocate de bătrâni în PNŢ. De aceea vor să plece.
Diana Setlacec îmi ia un lung interviu pentru Phoenix. Ea vrea să
prezinte, împreună, interviuri cu mine şi cu Ion Iliescu. „Sunteţi de
acelaşi calibru şi aveţi amândoi o priză în imaginaţia populaţiei14. Mă
întreb în ce măsură are dreptate!? Apoi, în alt număr, vrea să facă, tot
împreună, interviuri cu Coposu şi Brucan. Ideea nu e rea. I-am cerut
să-mi arate textul înainte de a-1 publica.
De la Iaşi, o delegaţie, de la Convorbiri Literare. Ei ar vrea o
tipografie. Mi-a plăcut Directorul revistei, Alexandru Dobrescu. Mă
invită să le vorbesc la Iaşi, la Universitate.
Vin, apoi, nişte tineri, care vor să meargă la Paris, pe jos. Vor avea
un camion în care să doarmă şi să-şi ducă merindele. Vor bani.
Puiu Boilă, aici pentru şedinţa şefilor organizaţiilor judeţene PNŢ,
vine cu prietenii lui. Toţi îmi vorbesc de nevoia ca eu să candidez la
Preşedinţie, împotriva lui Iliescu. Traian Cărbunaru îmi face o bună
impresie. Le spun că eu nu caut aşa ceva. Eu vreau să candidez la
Turda, deci la Cluj, de care Turda aparţine astăzi. Voi accepta însă
onoarea de a candida la Preşedinţie, chiar dacă prea bune şanse nu am
să câştig contra lui Iliescu. Dar numai dacă sunt solicitat insistent de
100 Ion Raţiu
Partidul nostru să fac acest lucru, şi de majoritatea celorlalte partide în

afară de Front. De Partidul Liberal, în primul rând. îi dau o maşină de
scris modernă, care tocmai mi-a sosit de la Cocorăscu din New York.
(Mi-a trimis 7.) Puiu Boilă vrea să organizeze o mare adunare la Blaj,
la 6 Mai. Ţine neapărat ca eu să fac o cuvântare acolo. Tot în Ardeal e
tăria noastră, mi-a zis. Şi are dreptate.
Dau încă un interviu, la Flacăra (Constantinescu Dumitru). Revistă
mult timp sub direcţia poetului Adrian Păunescu, notoriu prin amora
litatea lui politică. Când ditirambic sicofant al lui Ceauşescu, când,
alungat în dizgraţie, subtil critic al „geniului carpatin".
Părintele Calciu Dumitreasa a făcut o slujbă, azi după-amiază, la
crucile din Piaţa Universităţii. Foarte multă lume. A venit, apoi, să mă
vadă la mine la hotel. Enescu era şi el aici. Printre cei din garda lui, era
şi un teolog care m-a invitat să mă adresez preoţilor ortodocşi. Ei vor
avea o mare întrunire, veniţi din toată ţara, între 4-7 Martie. Fixăm, în
principiu, să le vorbesc la 6 Martie „Despre Democraţie".
Ziua se termină cu o insistentă pledoarie din partea tânărului Gabriel
Bugnar-Andrei, să începem un post de televiziune. Prieteni de-ai lui au
deja permisiune s-o facă. De unde acoperirea cheltuielilor? îl întreb. Din
reclamele firmelor occidentale. Nici o şansă, atâta timp cât instabili
tatea continuă sub regimul actual. Ne trebuie 6 milioane DM.
Calciu vroia să confirm că UMRL va susţine ROMFEST-ul lor la
Washington. Sigur că da, i-am zis. Dacă UMRL apare printre organi
zatori şi nu i se mai spune ROMFEST. „Festival Românesc", sau orice
alt nume vor ei, e acceptabil.

Scriu un mesaj pentru Neamul Românesc, pe care „Societatea
Culturală a Românilor de Pretutindeni" îl vor scoate peste câteva zile.
E vorba de renaşterea Ligii Culturale şi a ziarului lui Nicolae Iorga.
Corectez apoi, interviul ce soţii Ciomagă au scris pentru Convorbiri
Literare din Iaşi.
Ei sosesc punctual, la ora 10.00 dimineaţa, dar îi ţin până aproape
la 11.00, căci era mult de corectat. Iulian e bărbat frumos şi ea, Liliana,
e bine. Ambii, tineri avocaţi, dar cu aspiraţii de scriitori. Ei vor să-mi
scrie o biografie. îmi plac oamenii, dar - ea în special - prea mă ridică
în slavă. Ceea ce mă jenează. Pe de altă parte, nu văd de ce ai vrea să
scrii biografia unui om încă în viaţă, dacă nu-1 admiri!
în fine, acasă 101
La ora 1.00 p.m. precis vine Patrick Leigh Fermour. Luăm masa
împreună, cu el şi cu Elisabeth. Remarcabil om. Are o memorie extra
ordinară. Ne-a citat mai multe versuri româneşti la perfecţie şi cu un
accent foarte bun. Arată foarte bine, deşi are, deja 75 de ani.
In timp ce beam un pahar de pălincă, în apartamentul meu, vine şi
Bubi Truţia. Dinu mi se plângea, la telefon, că n-a primit nimic de la
el. Bubi e cam nepunctual.
Patrick a venit să scrie două articole despre situaţia din România
pentru Daily Telegraph. Are toată libertatea. Mâine pleacă în
Transilvania să se informeze, să simtă atmosfera la faţa locului. Vorbim
de toate. Explic situaţia. îi dau şi scrisoarea ce Elisabeth a trimis-o pri
etenilor ei. îi va da impresiile ei de felul cum am fost primit în
România după un exil de 50 de ani.
M-am culcat puţin şi sunt întrerupt, imediat de Ion Ghika. îmi aduce
mesajul Regelui adresat membrilor „Consiliului Provizoriu de Uniune
Naţională". (N.B. Ar fi fost bine să-i spună pe nume, corect, adică
„Consiliul Unităţii Naţionale"). E, evident, scris de Ionel Stârcea. Nu e
rău, deşi vorbeşte numai de Constituţia comunistă din 1948, fără ca s-o
menţioneze pe cea din 1965. Probabil că Stârcea a uitat de ea. Punctul
principal e just. Numai reprezentanţii aleşi ai naţiunii pot să hotărască
asupra Constituţiei. Asta zice în esenţă. îi atrag atenţia lui Ghika că nu
e înţelept ca el să înceapă să mă atace în faţa altora, cum a făcut-o când
era sub impresia că m-am dus să-l văd pe Ambasadorul sovietic. A
scăldat-o. A sugerat chiar că Dan Stoica ar putea fi un agent. Ceea ce
eu nu cred. Ghika zice că Dan i-a dat informaţia!? De fapt, e imposi
bil. Dan ne-a dus, pe mine şi pe Tecuceanu, la Atkinson, Ambasadorul
britanic. Pe urmă mi-a explicat că ieşirea lui împotriva mea, în faţa
tuturor la sediul UMRL, a fost o stratagemă ca să vadă reacţia celor
lalţi. Mi se pare cusută cu aţă albă toată povestea.
La orele 5.00 vine Dragoş Popescu să ne ia cu maşina la unul din
sediile PNŢ, la o întrunire. •
Nu mă prezintă nimeni. Vreo 40 de persoane. începem cam la 5.30
şi terminăm după 8.00 Le-am vorbit despre democraţie, cu trimiteri şi
ilustrări din situaţia noastră actuală. N-am atacat însă, aspectul eco
nomic al democraţiei. Mulţi tineri au luat cuvântul.
Roman Lucian a filmat adunarea.
Trebuie să văd ce a realizat, pentru că va fi imperios necesar să fac
o casetă pentru campania electorală. Roman vrea să lucreze cu mine
102 Ion Raţiu
dacă reuşim să începem un post de TV al meu.

Ne-am dus, cu Dan Stoica şi soţia lui, la Snagov şi Căldăruşani. Zi
frumoasă, senină. E mult, foarte mult soare. Ne-am oprit la vila 23,
care acum e restaurant, dar pe vremuri era doar pentru uzul lui
Ceauşescu şi al ortacilor lui. Am ajuns şi la ferma din Ghermăneşti. O
ţărancă de-acolo, din spatele porţii, ne-a informat că de la această
fermă era aprovizionat Ceauşescu cu came, ouă, lapte etc. Pe dram,
oamenii m-au recunoscut ori de câte ori am întrebat cum să mergem
mai departe. De-asemenea, când am ieşit din frumoasa biserică a
mănăstirii. Am stat la slujbă până după citirea evangheliei.
Gaspar ne-a dus cu maşina la familia Toncescu. Nicolae Radu era
acolo. De asemenea Ministrul Transporturilor. La despărţire ne-a dat
două sticle de vin. Eu i-am dat bătrânului Toncescu cartea mea, Policy
fo r the West.
Discuţia n-a fost suficient de interesantă. Doar că ministrul şi-a
exprimat dispreţul pentru Petre Roman. Nimeni n-a fost impresionat de
felul cum s-a comportat în Franţa. Mi-au dat toţi sfaturi. Am nevoie de
ele pentru transmisiunea la televiziune, mâine seară. N. Radu e sigur
că Frontul va avea în curând mari dificultăţi. Vor avea loc demonstraţii
din partea familiilor victimelor revoluţiei. Ca să nu fie sacrificiul lor în
van.

Ziua începe bine. Patrick Leigh-Fermor vine cu un tânăr gazetar de
la Daily Telegraph, Alee Russell, şi cu o tânără fotografă, care-şi face
pozele pe balcon. Patrick pleacă, dar eu mă folosesc de ocazie ca să-l
înduplec pe Alee să scrie despre ceea ce ne preocupă. Intr-adevăr, sun
tem alarmaţi că se răspândeşte zvonul că PNŢ ar fi antisemit şi
antimaghiar. Cred că l-am convins. Vroia, însă, să vorbească el cu
vreun membru evreu PNŢ şi cu lideri ai partidului maghiar.
După multe încercări, am reuşit să-l găsesc pe Ion Rus. Am avea noi
un membra evreu, pe un oarecare Kuhn, dar n-a fost chip să dăm de el.
Apoi, mi l-a pomenit pe Paul Steinberg, redactor la Vocea Huşiului.
Reuşesc să vorbesc cu sediul PNŢ de-acolo, îl căutăm pe Steinberg, dar
nici pe el nu-1 găsim. Intru însă în legătură, tot după multe încercări, cu
Andor Horvâth. I l-am trecut la telefon lui Alee Russell, dar limbă
comună n-au avut. L-am localizat şi pe Domokos, şeful partidului

maghiar, dar nici pe el nu l-am putut contacta. Cu toate acestea, cred
că l-am convins că atacurile contra noastră constituie pură dezinfor
mare. Şi l-am numit pe Sergiu Brucan drept iniţiatorul ei.
Vine Dumitru Giuglea, Preşedintele PNŢ din Turda. Mi-i numeşte
şi pe ceilalţi membri ai comitetului de-acolo. îmi spune că se caută
intimidarea lor. Se lipesc afişe cu zvastice pe sediul din Piaţa Mihai
Viteazul şi o bandă de ţigani îi ameninţă cu cuţite. „Eu, seara, nu
îndrăznesc niciodată să ies în stradă", îmi spune.
Doru Novacovici s-a întors din Buzău, unde a întemeiat o filială. E
furios că nu-1 ţinem informat de tot ce facem şi e mai ales contra lui
Ion Ghika, cu care s-a ciocnit. Ghika vrea ca toate filialele din
România să depindă de Bucureşti, adică de el, pentru că noi i-am dat
împuternicire scrisă să ne reprezinte în România. Trebuie să anulăm
împuternicirea. Acum că Preşedintele UMRL e în România, nu mai
avem nevoie să fim reprezentaţi, îmi zice Novacovici. Are dreptate,
dar, trebuie, mai întâi, să avem un sediu al nostru, unde să instalăm
Centrala România, după cum avem Centrala Londra şi Centrala Paris.
Enescu să conducă Filiala Bucureşti, Mihăilescu pe cea din Cluj etc.
Pe la orele 12.00 vine Radu Petrescu. Are legături strânse cu Ion
Iliescu. îmi spune că Iliescu nu poate să ia masa cu mine mâine, pen
tru că pleacă la Ploieşti. Dar va fi încântat să iau micul dejun cu el, la
orele 9.00 dimineaţa. Prânzul cu Bubi Truţia. Se va pune pe treabă să
aducă ziarele străine la Bucureşti. Va trebui să finanţez, cred, această
iniţiativă. Vrea un land rover cu care să străbată Transilvania. Va face
propagandă printre unguri pentru mine. Trebuie să te cunoască. Eu le
vorbesc în ungureşte.
Interviul meu urma să aibă loc la programul „Actualităţi", după şti
rile de la 7.00. Au dat însă dezbaterile mini-Parlamentului.
La 9.30 a venit Emanuel Valeriu să mă ia. Sandu Pobereznic vine cu
mine. La Televiziune fac cunoştinţa celuilalt gazetar programat pentru
interviul meu. îl cheamă Vartan Arachelian. E armean, născut în
România.
După ştirile de la 10.00 ne vine nouă rândul. Citesc textul meu. Aşa,
pe jumătate liber. N-au fost încântaţi ce doi reporteri. Au făcut ceva
comentarii cam aspre: că nu mai e nevoie de ei căci am vorbit deja
despre punctele principale etc. Emanuel, apoi, mi-a adresat prima
întrebare. Veţi candida la alegeri? Da, la Turda. Vorbesc de Preşedinţie:
104 Ion Raţiu
Veţi candida la Preşedinţia României? A urmat un joc de-a ascunselea,

el revenind la întrebare, eu declinând să răspund. în cele din urmă am
zis: E o mare onoare să candidezi la Preşedinţie, dar pentru asta trebuie
să fiu ales. Nu numai de partidul meu, ci de mai multe alte partide.
Cuvintele nu sunt exact redate, dar ăsta a fost sensul. Am însă filmul
întreg.
Nu mă aşteptasem la întrebarea asta. Acasă, Elisabeth, Dănuţ şi
soţia lui, Oprea cu un prieten (de la ansamblul care merge la Londra)
şi Dragoş, toţi încântaţi de cum a mers interviul.
Iau cina în restaurantul hotelului. La o masă vecină patrona Gicu
Pop. Am strâns mâna tuturor deputaţilor britanici invitaţi la Bucureşti.
Mâine seară vor fi invitaţii mei.

Mă scol pe la 5 dimineaţa. Scriu. Anulez programul până la 10.30.
La 8.40 soseşte Radu Petrescu cu Măgureanu, Consilierul lui Iliescu.
El e din Cehul Silvaniei, de lângă Zalău. Conduce el maşina. îl iau pe
Sandu cu mine. Sunt invitat, cum am spus, pentru micul dejun la
Iliescu.
Sosim la timp, dar Iliescu îşi cere iertare. O să întârzie cam o jum ă
tate de oră, căci s-a culcat după ora 1.00 azi dimineaţă. Ne servesc nişte
virşli, cum le spunem noi în Ardeal. Şi beau o ceaşcă de ceai.
Zâmbitor, afabil, Iliescu, foarte prietenos. îi ofer un exemplar din
Policy for îhe West (Politică pentru Occident) şi-i dau o dedicaţie. Sper
că n-o consideraţi impertinentă, i-am zis. „Domnului Ion Iliescu,
Preşedintele României, în dorinţa fierbinte că-şi va îndeplini rolul
istoric ce-i revine“. Şi pun data. A citit-o şi ochii ni s-au întâlnit, o
clipă.
Pentru mine, întoarcerea în ţară este urmarea unui profund devota
ment. Voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a aduce democraţia în
România. I-am atras atenţia că-mi lipsesc mijloacele. N-am casă,
UMRL n-avem sediu, vrem să publicăm un ziar şi să înfiinţăm un post
de televiziune. Le-a acceptat pe toate. Tacit. Cu excepţia televiziunii,
unde a fost de acord să avem noi canalul nostru, în cadrul Televiziunii
Române Libere. Dar să fie sub administraţia noastră integral.
Petrescu a făcut o lungă peroraţie. Trebuie să păstrăm o legătură
pentru binele ţării. Eu am atâtea calităţi, atâtea legături în Occident. El,
Iliescu, are nevoie de competenţele mele. Mai ales în problema ireden
tismului maghiar, care-şi ridică ameninţător capul.

Iliescu a vorbit mai ales de schimbările care trebuie să aibă loc.
Privatizarea e greu de realizat. Va dura foarte mulţi ani. L-am contrazis.
Sunt convins că se va putea face remarcabil de iute. „Eu sunt un om
practic. Nu aplic nici o doctrină. Ţin seama de realităţi", mi-a zis. Mă
bucur să aud astfel de sentimente din partea unui fost comunist, i-am
spus, râzând. A râs şi el şi Sandu era cât pe ce să izbucnească în hohot.
Eram pe dealul Patriarhiei. Acolo locuieşte. Ne-am dus să vedem
Camera unde au loc dezbaterile CPUN şi în Catedrala Patriarhiei. Era
multă lume la rugăciune şi vreo două slujbe erau în curs. Măgureanu
mi-a promis să-mi trimită extrase dintr-o nouă carte iredentistă
maghiară despre Ardeal. I-am cerat s-o facă în traducere englezească.
Voi interveni. M-a invitat, apoi, să-mi arate ce a construit Ceauşescu.
Palatul Republicii şi clădirile bulevardului „Victoria Socialismului".
Omul ăsta a suferit de gigantism, i-am zis. A suferit de multe.
Ne-am gândit de multe ori să apelăm la dumneavoastră să ne scăpaţi de
el. De ce n-aţi făcut-o?, l-am întrebat. Ne-am despărţit, Măgureanu
referindu-se la lealitatea ardelenească etc.
L-am asigurat că eu voi continua să lupt pentru democraţie, cu orice
preţ şi că voi fi fericit dacă şi ei, adică Iliescu, vor face acelaşi lucru.
Revenit la hotel, iarăşi un du-te-vino neîncetat. (Vezi condica)
Cină cu delegaţia parlamentară britanică în restaurantul „Balada" al
hotelului. Atmosferă bună. Cred că le-am schimbat puţin ideile pre
concepute. Mi-a plăcut Paul Chanon în special, cu care am stat mai
mult de vorbă şi după cină, în barul hotelului. Cu el şi cu gazetarul
Bruce Anderson. Ultimul, cam plictisit.
Toate discuţiile m-au lăsat, însă, foarte îngrijorat. Imaginea noastră,
a PNŢ, este foarte slabă. Bătrâni, incapabili, numai Frontul poate
guverna. Ceea ce e mai grav e că toţi îmi afirmă că această concluzie e
împărtăşită de toate ambasadele occidentale, de englezi şi de americani
în special.

Grupul Rada-Cărbunaru etc. (vezi 23 Februarie) vin să-mi vor
bească. Ei ar vrea să formeze un nou partid cu mine în fruntea lor.
Refuz categoric. Accept însă sugestia lor, să facem un film care să
schimbe imaginea PNŢ de babalâci. Interviuri etc. Din nou nici un
moment liber.
106 Ion Raţiu
La orele 11.00 plec la sediul partidului. Sunt primit din nou

excepţional de prietenos de toţi tinerii şi bătrânii care nu sunt la con
ducere - căci ăştia nu prea mă au drag.
La 12.00 sosesc parlamentarii englezi: le fac eu o mică disertaţie.
Explic situaţia actuală: lipsa de acces la Radio şi TV în egală măsură,
şicanele, intimidarea, brutalitatea, cele două omoruri împotriva unor
membri ai partidului nostru la Bacău şi dezinformarea. Insist mai ales
asupra acestui aspect şi resping acuzaţiile că PNŢ ar fi antimaghiar şi
antisemit. Cred că am reuşit să-i conving.
Vine Ion Puiu. Ia comanda şedinţei. Anunţă că este numărul 2 în
partid. îşi cere iertare că a venit cu întârziere, care se datorează unei
situaţii extrem de serioase şi grave. Aseară, statuia lui Avram Iancu,
eroul nostru naţional, din Târgu Mureş, a fost acoperită de vopsea şi i
s-a pus un placard, în ungureşte, cu vorbele: Luaţi-v-o, şi căraţi-vă cu
ea. Peroraţia nu s-a mai oprit, după asta. Atât Winston Churchill, cât şi
Julian Amery şi Paul Channon, au încercat, în diverse feluri, să
schimbe subiectul, să sugereze că trebuie să uităm trecutul, să avem o
reconciliere ca cea franco-germană. N-a fost chip. Puiu s-a întors la
aceeaşi temă, de fiecare dată. în cele din urmă, Amery ne-a mulţumit
pentru primire. Aveau un angajament la prânz! Şi au plecat. I-am con
dus la automobilele în care au venit şi pe drum, am explicat că Puiu a
suferit 18 ani de închisoare şi mulţi ani de arest la domiciliu. But he is
your leader, mi-a spus Winston. Adevărat dezastru. Eram la stânga lui
Puiu şi i-am tot făcut semn cu piciorul să-l fac să înceteze. Imposibil.
Am fost aşa de amărât că e greu să o pun în cuvinte.
A fost un dezastru, i-am spus lui Bani Ghica, căci am luat masa cu
el şi cu soţia lui. Adevărată plăcere pentru Elisabeth căci amândoi
vorbesc foarte bine englezeşte. Bani a fost educat la Universitatea din
Birmingham, a jucat rugby şi a ajuns să fie căpitan al echipei
României. E foarte trist. Omul ăsta, cu care am suferit atât în închisori
şi la munca silnică, e depăşit. Nu poate să facă faţă situaţiei. Se referea
la Puiu Coposu. Şi el, ca şi Jovin, vede necesitatea unei schimbări la
şefia partidului. Găseşte că numai eu am calităţile şi prestigiul necesar
pentru o asemenea responsabilitate. Sincer, eu n-o vreau. Situaţia e
prea fluidă. Intrarea mea în conducerea PNŢ, în orice funcţie, nu e
dorită, pentru că cineva se va simţi lezat şi micşorat în importanţa lui.
Seara, la recepţia dată de ambasadorul britanic, Michael Atkinson,
pentru J.A. Redwood, „M inister for Corporate A ffairs“ în
Departamentul Comerţului şi Industriei (D.T.I.). Multă lume, în afară

de delegaţia britanică. Ministrul de Externe Adjunct Mitran, Aurel Ion,
Subsecretar de Stat la Ministerul Comerţului Exterior, Ghica, fost
ambasador la Londra etc. Mulţi mi-au vorbit şi toţi s-au referit la inter
viul meu de luni, la TV.
La cină, Atkinson m-a plasat la o masă cu Redwood, Amery şi Sir
Mark Russell. Deci, la masa principală. Şi Radu Câmpeanu, Ion Puiu,
Cunescu şi încă vreo câţiva lideri ai Opoziţiei au fost prezenţi. Am vor
bit cu ei, dar prea puţin. Gicu Pop e, evident, foarte influent. Toată
lumea vorbeşte despre posibila mea candidatură la Preşedinţia
României.
Joi, 1 Martie 1990

Ziua începe cu mărţişoare. De la Dragoş Şerban, Dana Sabău-Boroş
etc. ... Frumos obicei.
Prima şedinţă cu „echipa" mea. Fifi a venit aseară cu maşina şi cu
cele două camionete, aduse din Germania. Are idei foarte precise, de
cum ar trebui să acţionăm de-acum încolo. Urmează ca ea să
mânuiască toate fondurile. Sunt încântat. Toţi să ştim, unii de alţii şi ce
face fiecare. Din păcate, acest plan de lucru, care e excelent, nu poate
fi pus în aplicare înainte de a avea locuinţa noastră particulară şi sediul
UMRL.
Dau un interviu televiziunii scandinave, pe balconul apartamentului
nostru din hotel. Interviul începe: Se afirmă că veţi candida la
Preşedinţia ţă rii... etc. Apoi, impresiile mele după 50 de ani, PNŢ, pla
nuri concrete pentru ţară ş.a.m.d.
Gaşpar vine să mă ia la ora 11.00 a.m. Mă duce la amiralul Bogdan
acasă. Comandorul Nicolae Radu e, evident, omul de rigoare. îi asigur
că acum şansele par bune pentru publicarea revistei Periscop. Imediat
ce instalăm tipografia îi dăm drumul.
Amiralul ţine foarte mult să scoată şi o revistă a Ligii Navale.
Mi-a arătat cum arăta revista înainte de război. Absolut de acord, i-am
zis, dar trebuie să ţinem seama de enorm de multe probleme ce-şi
aşteaptă soluţia care au o mai mare prioritate. A înţeles, dar ...
Voi face tot posibilul ca să le satisfac şi această dorinţă. Mai degrabă
sentimentală.
Amiralul şi Gaşpar se retrag apoi. Rămaşi singuri, Radu intră direct
în subiect. „ 0 “ este în măsură să schimbe situaţia. Tot printr-o mişcare
108 Ion Raţiu
de masă. Situaţia actuală nu este acceptabilă. Nici ţării şi nici Armatei.

Guvernul provizoriu va fi înlocuit. Avem nevoie de un Preşedinte.
Dumneavoastră aţi câştigat enorm în prestanţă şi popularitate, prin
felul cum v-aţi prezentat la televizor. Să vă spun drept, ezitam între
Radu Câmpeanu şi dumneavoastră. Acum l-aţi depăşit covârşitor în
opinia noastră. Acceptaţi să jucaţi acest rol?!!
I-am explicat şi lui că nu vreau să mă impun etc.... Dar, dacă PNŢ
şi alte partide se declară pentru mine voi candida, am zis.
Nu e vorba de alegeri. Acceptaţi Preşedinţia, dacă vi se oferă?
Cu aceleaşi rezerve, da, i-am răspuns, mai mut din curiozitate. Ei au
nevoie de devize, pentru a-şi procura materialele electronice, mai ales,
ce au indicat în lista pe care mi-au trimis-o prin Dan Florea, toamna
trecută. Le trebuie 3000 de dolari. Am acceptat să le dau suma. Noi
avem bani. N-avem devize. Ne-am înţeles să le dau devizele la
întoarcerea mea de la Londra, unde plec astăzi.
La aeroport Doina Moga Belmore vine să-mi vorbească. E cea care
a lucrat pentru mine, dar a trebuit să o concediez pentru că avea legă
turi continue cu Ambasada RSR şi făcea naveta Bucureşti-Londra.
„Special Branch“, din Scotland Yard, mi-a indicat că nu se poate avea
încredere în ea. Mi-a vorbit de impresia excelentă ce am făcut la tele
vizor luni seara etc. de şansele mele de a deveni Preşedinte, şi şi-a ofe
rit serviciile, căci ea e critic de artă.
Ştii că mi-ai luat un interviu ca să scrii despre mine. M-ai întrebat
şi despre legătura ce aş fi avut cu o doamnă care ar fi dat naştere unui
copil, al meu. Eu aveam un dosar „BENTINCK“, care a dispărut.
Dumneata l-ai luat?“, am întrebat-o direct, fără nici un înconjur. A
protestat. Categoric, nu. De fapt, dosarul conţinea doar o corespon
denţă cu doamna în cauză. Legătura dintre noi a fost deschisă, de noto
rietate publică, acceptată pe faţă, de toţi.
Când ne-am îmbarcat în autobuzul care ne-a dus la avion, o doam
nă Raţiu mă invită să stau pe scaunul de lângă şofer. Lucrează pentru
aeroport. Conversaţie foarte plăcută cu amândoi. Nu ne-am găsit rude.
Abia aşezat în locul meu în avionul Swissair, către Ziirich, o tânără
îmi cere un autograf. Imediat după aceea o româncă, Domide, care e
angajată la Swissair, îmi aduce un articol vechi despre înaintaşul ei,
memorandist, colaborator al lui Ioan Raţiu. Evident, ştiuse că iau acest
zbor şi-şi pregătise totul.
După decolare, experienţă semnificativă. Eu eram la fereastră.
Lângă mine Sandu Pobereznic. în locul din centru vine Florentin

Scaleţchi. El e din Front, dar şi important membru PNŢ. Acum merge,
cu delegaţie scrisă din partea lui Ion Puiu, să prezinte situaţia noastră
în Elveţia, Firanţa, Germania şi Italia. A făcut 5 ani de puşcărie.
Condamnat la moarte pentru că şi-a dus vaporul la Istanbul să denunţe
pe Ceauşescu. Pedeapsa i-a fost schimbată în 20 de ani temniţă grea
mulţumită intervenţiei „Amnesty Intemational“. Scaleţchi, şi el mi-a
vorbit tot timpul despre candidatura mea la Preşedinţia ţării. Ion Iliescu
o doreşte. El nu poate să candideze pentru că e şef de Partid. O spune
cu atâta convingere, că sunt gata să-l iau în serios. Ce să mai crezi de
aceşti oameni.
L-am descusut pe Scaleţchi. Evident, îl cunoaşte bine pe Iliescu. Mi
s-a oferit, chiar, ca el, Scaleţchi, să-mi rezolve problema locuinţei, a
sediului UMRL etc. la întoarcerea lui România peste două săptămâni.
E greu să desluşesc ce se petrece. încerc să recapitulez: Radu
Petrescu îi dă să înţeleagă lui Sandu Pobereznic că Iliescu doreşte o
legătură cu mine. îi comunic lui Petrescu că şi eu doresc să-l văd ca să-i
cer rezolvarea problemelor care mă împiedică în activitatea mea şi în
realizarea opţiunii pentru care am venit în România. La câteva ore după
aceea, vine răspunsul. Iliescu nu poate să ia masa cu mine, a doua zi,
pentru că trebuie să plece la Ploieşti. Dar să vin la micul dejun. Totul
e înscris în acest jurnal de zi, după aceea.
Comandorul Radu îmi dezvăluie, implicit, că era la curent cu cele
întâmplate şi discutate la întrevederea mea cu Iliescu. Dar el nu-1 vrea
Preşedinte pe Iliescu, ci pe mine! Scaleţchi îmi afirmă categoric, că
Iliescu mă vrea pe mine Preşedinte! Scaleţchi însă, sunt sigur, nu era la
curent cu întrevederea mea cu Iliescu.
Intrigă bizantină, sau plan bine chibzuit pentru compromiterea mea.
E posibil, însă, ca să fie o încercare autentică de a rezolva problema
naţională în momentele acestea. Natura mea mă îndeamnă să cred că şi
ceilalţi gândesc ca mine. Oare nu mă las înşelat de disimularea valahă?
Prestigiul şi legăturile mele în Occident să fie utilizate pentru a se
asigura o credibilitate rezultatului alegerilor din 20 Mai, la care, cu
siguranţă, Frontul va ieşi victorios? Dacă acest scenariu e just, eu sunt
de acord să-mi îndeplinesc rolul, cu condiţia ca Frontul, ieşit victorios
la alegeri, să meargă rapid şi fără nici o întrerupere la democratizarea
ţării. Altfel, nu.
Scaleţchi iar ne-a găsit. Noi trei, Sandu, Doina şi cu mine, aşteptam
110 Ion Raţiu
să ne îmbarcăm pe aeroportul Kloten (Zurich) spre Londra. A venit să-mi

ceară să predăm o scrisoare de mulţumire organizaţiei „Amnesty
Intemational“. Cum era într-o englezească deprimantă, pe alocuri
imposibil de înţeles, i-am rescris-o. A însemnat ce i-am pregătit eu şi
iarăşi s-a oferit să-mi rezolve problemele în România. Chiar, poate, tot
ce pretinde că poate?
Vineri, 2 Martie 1990 .

Dau două interviuri. Primul la L.B.C. Al doilea la BBC - Scotland.
Explic situaţia din România. Revoluţia continuă. „Sinuciderea"
judecătorului care a prezidat la procesul sumar al lui Ceauşescu n-a
fost după mine, sinucidere. El trebuia eliminat ca să nu fie martor mai
apoi împotriva lui Iliescu şi ortacii lui.
Richard Bassett scrie un lung articol ca „să dovedească" că revoluţia
se datorează unui grup de „turişti sovietici" etc. etc. Pură speculaţie,
care face, însă, mult rău imaginii românilor în Occident.
Masa cu Robert Temple, Jessica Douglas-Home şi Nicolae, la
M anzi’s. Le explic şi lor cum stau lucrurile la Bucureşti şi mă revolt
împotriva articolului lui Bassett din Times de astăzi. Cum poate el să
afirme că mii de oameni au înfruntat gloanţele şi tancurile, cu mâna
goală, pentru că un grup de turişti sovietici i-au instigat? E cu adevărat
absurd. Bassett afirmă că Grigore Corpăcescu, care încearcă să facă un
film al Revoluţiei, a descoperit cheia începutului ei. Pentru că o pagină
din condica oaspeţilor hotelului Athenee Palace lipseşte. Adică cea în
care „turiştii sovietici" se înregistraseră la hotel. Se pune întrebarea:
câţi „turişti" pot fi înscrişi pe o pagină, sau, hai să zicem, pe două pagi
ni, pe o foaie întreagă ? 50? 60? Ăştia au declanşat sacrificiul de sânge
al miilor de tineri? Puteau ei, cât or fi fost ei de specialişti, să facă aşa
ceva? Să-i determine pe tineri să-şi ridice copiii în braţe şi să-i invite
pe soldaţi să tragă în ei? Bassett scrie foarte bine, interesant. Dar inven
tează. Are imaginaţie fertilă.
Jessica pleacă devreme. Robert Temple e sută la sută cu noi. E sigur
că poate să ne obţină hârtie pentru publicarea ziarului la Bucureşti.
Am început ziua, de fapt, cu nişte telefoane. Mai întâi lui Peter
Blaker şi, apoi lui David Hart. Le-am explicat care e situaţia în
România şi le-am cerut să intervină ca Margaret Thatcher să mă
primească şi, dacă se poate, să fiu fotografiat cu ea. îmi promit că vor
face totul, dar sunt sceptici. Mai ales David. She will not do it, mi-a zis,
şi mi-a explicat că i-a cerut să facă acelaşi lucru pentru Gaspar Miklos
Tamâs, şi n-a vrut. Ca să nu intervină în afacerile interne într-o ţară
străină.
Telefonez secretarului Primului Ministru, Charles Powell. Şi-a adus
perfect de bine aminte de cine sunt. Şi i-am subliniat că am venit pen
tru „spectacolul de gală“ care va avea loc la Londra Palladium şi că aş
vrea să mulţumesc Doamnei Thatcher pentru ajutorul ce publicul bri
tanic acordă poporului român. Deci să mă primească în calitatea mea
de Preşedinte al UMRL. Şansele sunt foarte mici, aproape nule, dar va
comunica totul Doamnei Thatcher.
Cină cu Susan Bond. Societatea noastră, Blenheim Estates, merge
foarte bine. Are mari calităţi tânăra asta.
Sâmbătă, 3 Martie 1990

Dau un interviu la BBC în programul lor de dimineaţă, Today.
întors acasă îmi telefonează Bernard Braine. M-a auzit la radio.
Discutăm situaţia. Your time has come. You must go fo r the Presidency.
Mi-a povestit, apoi, cum l-a scos din închisoare pe Vaclav Havel, care
acum e Preşedintele Cehoslovaciei. I-am pomenit că am cerut Primului
Ministru să mă primească şi de ce e atât de important pentru şansa
noastră la alegeri. Legăturile mele cu Margaret Thatcher sunt foarte
bune. Am să vorbesc şi eu cu Charles Powell, mi-a zis.
O jumătate de oră după aceea îmi telefonează din nou. De fapt, e o
dificultate tehnică pentru că Doamna Thatcher e foarte ocupată. Dar
asta s-ar putea rezolva, căci şi 5 minute ar fi de- ajuns. Foreign Office
însă, a luat o poziţie foarte fermă, ca să nu se demonstreze nici o
favorizare între candidaţii la alegeri, sau între partide. Eu cred că e o
atitudine greşită şi i-am spus acest lucru lui Charles Powell. E foarte
important ca să se trimită un mesaj de simpatie şi de încurajare poporu
lui român care suferă atât, în aceste grele momente. Powell mi-a
promis că-i va comunica acest lucru şi i-a confirmat că şi alţi deputaţi
au intervenit deja ca să mă primească.
Bernard îmi sugerează să-i trimit Doamnei Thatcher o scrisoare în
care să-i arăt situaţia din România şi să sugerez că voi reveni la Londra,
data fiind flexibilă pentru a fi aici când poate să mă primească.
înainte de a mă duce la BBC, pe la 7.00 dimineaţa, i-am telefonat
lui Mihai Botez, aşa cum mi-a sugerat Comandorul Nicolae Radu.
Botez n-a fost invitat să se întoarcă în ţară de nimeni din Front, în mod
112 Ion Raţiu
oficial. „Ca să vin, aşa, să cerşesc un post, e total greşit pentru mine.
Pe Roman îl cunosc bine. Iliescu nu e inteligent, cum crezi Dumneata",
mi-a zis. I-am discutat pe toţi ceilalţi, din toate partidele. Nu vrea să se
înscrie în nici unul. Are păreri foarte proaste despre ei, deşi pe Puiu l-a
admirat pentru curajul lui. Cum, de altfel, o admiră şi pe Doina Comea.
Dar anii de închisoare nu te califică ca om politic, a adăugat. Merge
acum la Washington la Congres, să vorbească la subiectul dacă
Revoluţia Română înseamnă sfârşitul independenţei României.
Extraordinar. Cât de neinformaţi sunt oamenii ăştia, din State
Department. Ştii că au fost alte două poziţii adoptate de State
Department, pe care, din fericire, am putut să le opresc. Prima era pen
tru Ceauşescu în timpul revoluţiei „ca să facă ordine!" A doua a fost o
grijă exagerată pentru soarta familiei Ceauşescu!? De ce?
Botez mi-a spus că se întoarce în România dacă e invitat de guver
nul ales, nu de cel provizoriu. în orice caz, mi-a confirmat că vrea să
lucreze cu mine.
E ceea ce mi-a indicat Radu Nicolae, care mă vrea pe mine
Preşedinte şi pe Botez prim-ministru. Radu mi-a pomenit, de aseme
nea, de Costin Murgescu guvern adus la putere acum, înainte de
alegeri, prin voinţa poporului şi sprijninul armatei.
înlăturarea guvernului provizoriu este un lucru bun. Dar eu nu sunt
pentru un regim militar, chiar dacă ar fi numai patemalist, nu dictatură.
Mă voi opune categoric unei astfel de soluţii pentru România. Aş
colabora însă la instituirea unui regim, tot provizoriu, care să
pregătească alegerile în mod imparţial. în ultima analiză eu vreau să fiu
ales, nu numit, şi nu autoimpus, cu, sau fără ajutorul armatei. N-am
luptat pentru democraţie o viaţă întreagă ca, acum, să fac un compro
mis, să-mi abandonez principiile, pentru a ajunge să fiu Preşedintele
României! în această chestiune nu încape nici o târguială, nici o raţio
nalizare şi nici o justificare. Rămân autentic democrat până la sfârşitul
vieţii mele.
Susan Câine îmi telefonează. Şi ea m-a auzit azi dimineaţă la Radio.
La fel Evelyn Butler. Evident, am făcut impresie bună.
Duminică, 4 Martie 1990

Lidl Johnson vine la mine, la Arlington. Vrea să mă ajute. Da, zic
eu. Mai ales în legăturile mele cu minorităţile maghiară, germană şi
minuscula comunitate evreiască. De asemenea, în legătură cu turismul.
Sugerez acelaşi lucru lui John Beckwith. Va veni, împreună cu Peter,

să vadă ce se poate întreprinde în „the leisure industry“ în România.
Adică hoteluri, curse de golf, chalet-uri, resorturi balneare şi de schi
etc. ...
Seara spectacolul de la Londra Palladium. Vreo 8-900 spectatori.
Urma ca, la sfârşit, să fiu invitat pe scenă să rostesc câteva cuvinte.
David Stone, fără ca să se consulte cu cineva, a respins ideea.
Programul a fost bun. Prea lung în prima parte, în care au apărut diverşi
şi buni artişti britanici. în a doua au fost numai ansamblul românesc
sub direcţia lui Paraschiv Oprea şi Viorel Cioacă.
Am dat o cină pentru 11 persoane după spectacol, la restaurantul
„Caprice“.
Nicolae şi ceilalţi organizatori sunt furioşi pe David Stone, pentru
că nu m-a invitat pe scenă. în definitiv, eu am avansat toţi banii, fără
de care spectacolul n-ar fi fost posibil. Şi n-a reuşit să umple teatrul.
Publicitatea lui, deci, a lăsat mult de dorit.
Ieri şi azi am dat diverse interviuri la BBC, LBC, în englezeşte şi la
BBC în româneşte.
Luni, 5 Martie 1990

înregistrez o prezentare a mea pentru a fi transmisă la televiziune.
La birou mă aşteaptă Tim Bell cu un asistent al lui şi cu Nicolae.
Tim e cel care a pregătit campania electorală care a adus prima victo
rie a Margaretei Thatcher. După o amplă discuţie, în care reiese că el a
organizat alegeri prezidenţiale în 8 state diferite, declară că ar vrea să
se ocupe de a noastră. You are peifect Presidential material, au fost
vorbele lui. Urmează să-mi conceapă un plan de acţiune şi un deviz.
Nu va fi ieftin, mă avertizează.
Marţi, 6 Martie 1990

La 9.40 a.m. exact sosesc la Downing Street. Charles Howell mă
duce într-o mică sală de aşteptare, împodobită cu portretele lui
Baldwin, al Baronului Kelvin, Isaac Newton, Rudyard Kipling şi
Johannes Casparus (Lord Bothmen), consilier al „Sacri Rom. Imp“ etc.
De asemenea, cu o placă oferită Primului Ministru britanic de
N.A.S.A., care încorporează minusculul steag britanic (Union Jack)
care a împodobit misiunea spaţială „Skylab“, în 1973-74.
Abia am terminat de notat toate astea şi a venit Powell să mă ducă
114 Ion Raţiu
la Margaret Thatcher. M-a primit foarte cordial. Mi-a indicat că mi se

vor face nişte fotografii, executate pe loc. Ne-am aşezat, apoi, pe nişte
sofale în sala ei de recepţie. Nu mare, dar plăcută. Am început mulţu-
mindu-i pentru sprijinul dat nouă, UMRL-ului, când ne-am înfiinţat la
Geneva, în 1984, şi României acum din partea ţării sale. Ea a trecut,
apoi, la situaţia de la noi. Mi-am exprimat îngrijorarea şi i-am explicat
că informaţiile ce-i vin de la Ambasada din Bucureşti, care susţine
Frontul, nu sunt juste. Ţara nu-i vrea. Sunt comunişti, convertiţi, în cel
mai bun caz. Dar tot comunişti. Ţara vrea să meargă spre democraţie.
Partidele de centru să rămână împreună, mi-a zis. I-am vorbit de supre
ma noastră nevoie. De privatizare. Ea are multă experienţă în acest
domeniu.
Să ne utilizeze pe noi, UMRL, în tot ce se face. Noi avem legitimi
tate şi suntem democraţii autentici.
M-a ţinut mult mai mult decât cele 10 minute alocate iniţial, cu
stricteţe. La ieşire, tot Cabinetul era în hol. Douglas Hurd, Ministrul de
Externe, a venit să mă agrăiască foarte cordial. Trebuie să notez, de
asemenea, că Primul Ministru mi-a cerut Please keep me informed how
things progress. I-am sărutat mâna la plecare. Am avut impresia că i-a
făcut plăcere.
De altfel trebuie să notez că e foarte machiată. Aşa i se ascund toate
ridurile, e clar! Dar arată foarte bine.
Masa cu Nicolae. Vroisem să mă odihnesc puţin după aceea.
Imposibil. Telefoane, interviuri cu Simpson de la Guardian. Apropo, la
ieşirea din Downing Street m-a aşteptat Andrew McEwen, de la Times.
I-am dat un interviu.
La 5 după-amiază, la Hulse de la F.C.O. Şi el cu aceeaşi impresie.
Frontul trebuie susţinut. Resping aprecierea. De-acolo la Camera
Comunelor. Mai multă lume în sala de comitet No. 11. Explic situaţia
la acest all party comettee on Romania. Paul Flynn, deputatul laburist
care a fost cu mine în România la 24-25 Ianuarie, m-a prezentat.
Răspund întrebărilor diverşilor deputaţi prezenţi şi celor puse de Lady
Ellis. Patrick Cormack, deputat conservator, ne invită la un pahar de
vin în barul Parlamentului. El merge în România. Vinerea aceasta, invi
tat de Fundaţia Eminescu, organizată de Jessica Douglas-Home.
Printre gazetarii prezenţi: Edith Lederer de la A.P., şi Anton Guardia
de la Daily Telegraph.
Zoe Storm mă pune în legătură cu Laszlo Morâ şi cu Constantin
Jâsek. Ambii unguri. Sunt gazetari în Budapesta, dar vorbesc bine

româneşte. Jâsek e la Miinchen acum. Mi-ar putea aduce mari servicii
în legăturile mele cu partidele minoritare.
Miercuri, 7 Martie 1990

Ziarele Times, Daily Telegraph şi Guardian, toate scriu despre vizita
mea în Anglia şi de faptul că am fost primit de Margaret Thatcher.
Articolul din Times, mai ales, scris de Andrew McEwen, e foarte favo
rabil.
Sunt foarte mulţumit.
Julian Amery îmi telefonează să-mi spună că a văzut-o pe Doamna
Thatcher ieri după-masă, când i-a spus că vizita mea i-a făcut plăcere.
Julian mi-a confirmat că la Timişoara nici n-au găsit măcar un sediu al
Frontului.
Bemard Brain şi Peter Blaker mi-au telefonat şi ei. Bemard i-ar fi
spus Primului Ministru că trebuie să mă vadă. Fără îndoială eu voi juca
un rol important în situaţia politică din România. Le-am mulţumit, şi
unuia şi celuilalt, pentru intervenţia lor în favoarea primirii mele la 10,
Downing Street. în fine, David Hart îmi telefonează din Budapesta. E
şi el încântat că am fost primit.
Horowitz mă găseşte câteva minute înainte de a-mi părăsi biroul. îi
spun că-1 socotesc foarte potrivit pentru un post reprezentativ, chiar la
Londra. Dacă voi avea o influenţă după alegeri voi recomanda numirea
dumitale. De garantat însă, bineînţeles, nu pot garanta nimic. Noi, însă,
avem nevoie de ajutor acum. Urgent. Gândeşte-te cum poţi s-o faci şi
înţelege-te cu Daponte. Dar trebuie să fie un ajutor substanţial. Pe de
altă parte, nu e nevoie să vorbeşti de plătirea tuturor cheltuielilor
ambasadei la care vei fi numit. Statul va plăti, ceea ce plăteşte în mod
normal. A înţeles. Să vedem acum ce va face.
Sunt în avionul TAROM, un Iliuşin. A avut o avarie care a trebuit
pusă la punct. încă n-am pornit. Tocmai încarcă ultimele bagaje. E clar,
însă, că vom avea o întârziere de cel puţin 3 ore. Plictiseală, dar nu
mare. Tot ansamblul se întoarce acum. Deci mergem împreună, ceea
ce-mi place.
Ieri dimineaţă, după ce m-am întors de la 10, Downing Street, a
venit o delegaţie la mine la birou: două fete drăguţe în costum, stilizat
din păcate, din Sălişte, cu un mare buchet de flori. Mi-au mulţumit, etc.
şi mi s-a luat un interviu pentru Televiziunea Română de un domn
116 Ion Raţiu
Moroşan. Şi azi, când aşteptam la aeroport, Televiziunea Română a

continuat să filmeze. Mi-au promis şi mie o casetă când va fi gata pen
tru transmisiune, probabil marţea viitoare.
Tot ieri am primit ştirea bună de la Fifi, din Bucureşti, că mi s-a
oferit o casă foarte potrivită. Mare, cu multe băi, 3 camere de recepţie
şi vreo 8 de dormit. Cu piscină şi sală de cinematograf!? Nu arată
grozav pe dinafară, dar în interior, e foarte potrivită şi gata mobilată.
Confirmarea a venit, de asemenea, că în ziarul Universul, al cărui
prim număr tocmai a apărut, se publică un mare interviu cu mine.
Ediţia a 2-a a României de Astăzi a apărut. O ducem la Bucureşti.
Revista Dynasteurs din Paris publică un mare articol, al lui Michel
Derenbourg, sub titlul Un Roumain sur le Retour. Foarte interesant, dar
nu în întregime favorabil mie.
La aeroport, la Otopeni, ne aşteaptă Dan Stoica, Dănuţ, băiatul lui
Pusa şi Fifi, care-mi dă vestea proastă că Primul Ministru Roman s-a
opus alocării casei. Ni s-a oferit o altă casă, tot mare, dar era o cursă.
Casa aparţinea lui Valentin Ceauşescu. Ar fi o mare greşeală s-o luăm
noi. Sosiţi la hotel, ne aşteaptă Dragoş. Ne dă vestea că, în ciuda opo
ziţiei lui Roman, casa tot ne va fi dată. Nicolae Radu ar fi omul influ
ent în această problemă.
Joi, 8 Martie 1990

Un nou sondaj al opiniei publice mă pune al 4-lea în lista populari
tăţii în România. După Iliescu, Radu Câmpeanu şi Petre Roman.
Vizităm Ministerul Sănătăţii pe care am vrea să-l luăm pentru
UMRL. Ministrul, Dan Enăchescu, ne primeşte foarte cordial. Pe Radu
Nicolae, Fifi şi pe mine. Peste tot sunt recunoscut. Oferte de servicii
şi tot felul de cereri.
Masa cu Ion Ghika.
La 3.00 p.m. dau o Conferinţă de Presă aici, la hotelul
Intercontinental. Multă lume, inclusiv Asociated Press şi Reuters. Mai
ales gazetari români. După mine, totul a mers foarte bine. Am discutat
situaţia actuală din România şi le-am relatat întrevederea mea cu
doamna Thatcher. Am respins, de asemenea, afirmaţia lui Mânzatu, că
ar vrea să vând televiziunea ce voi aduce în România!? Nu m-am refe
rit la el pe nume, bineînţeles. Am declarat, chiar, că probabil e vorba
nu de rea-credinţă, ci de o neînţelegere.
Spre seară iarăşi ne vine o veste proastă. Nu, nu putem s-o avem.
Roman e hotărât contra. Casa nu e de vânzare. Dezamăgire generală.
Vineri, 9 Martie 1990

O delegaţie de la Nautic Club Român vine să-mi ofere Preşedinţia
de Onoare. Preşedinte e Gheorghe Olărescu. Ceilalţi: Daniel Serghi.
Dr. George Rareş şi ing. Ovidiu Blăjan. Am acceptat cu plăcere.
Cu Radu Nicolae şi Dumitru Beşchea mergem din nou să vedem
nişte case. Una din ele e enormă, cu alte edificii în grădină. E fru
moasă, într-un stil clasic românesc, dar ca locuinţă, imposibilă. Ne-ar
trebui un personal de cel puţin 10 oameni. Plus şofer etc. Radu tot mai
speră să obţinem casa pe care Roman ne-o refuză.
Iliescu mă va primi luni, fără greş, mi se spune.
Necazuri cu nepoata mea Dana Sabău Bors. Vin toţi să mă vadă.
Adică soţul ei Istvân (toată lumea-i spune Boris) şi Silvia. îi liniştesc,
cred, şi o sfătuiesc pe Dana să se întoarcă la Cluj, să activeze acolo
pentru UMRL. Câteva ore mai târziu vin şi delegaţii din Constanţa,
unde încearcă Dana să se stabilească. Ţin mult să merg la ei, să le fac
o expunere. Teoretic am căzut de acord pentru 19 crt.
Ion Ghika mi-1 aduce pe Dr. Simionică. El afirmă că poate să
denunţe Securitatea astăzi. Unde sunt, cine sunt etc.
Nici unul din ziarele reprezentate ieri la conferinţa de presă n-a
publicat fotografia mea cu Margaret Thatcher, cu excepţia ziarului nos
tru al PNŢ, Dreptatea.

După o noapte cam nedormită mă scol foarte deprimat.
Vine Ciomagă de la Iaşi să continuăm interviul. Nu pot. Stau puţin
de vorbă cu el şi-l amân până Sâmbăta viitoare. îm i lasă o poezie tristă
pentru că m-a văzut atât de îngrijorat. Am să le păstrez pe amândouă.
Prima, atât de optimistă. Adevărat suflet de poet, Ciomagă. A detectat,
fără greş, starea mea sufletească în cursul întâlnirilor noastre.
Au venit, în delegaţie, Profesorii Vasile Grosu şi Constantin
Cruceanu de la Galaţi. Le-am dat un pachet cu ziare şi câteva exem
plare din România de Astăzi.
Prânzul cu Nicolae, Gigi, Dragoş şi Sandu, care tocmai a sosit de la
el de acasă din, Bacău, căci acolo s-a dus direct, când a venit cu
camionul din ţară. Mă folosesc de ocazie, când am putut vorbi numai
noi doi, să-i explic lui Nicolae că nu-mi pot lua riscul s-o iau pe Fifi în
118 Ion Raţiu
echipa noastră. Dacă spune o singură dată, în gura mare, cum a făcut-o
aseară, dar numai între noi, campania mea electorală va fi în ruină. Mă
refer la ieşirea ei, când, furioasă, nu s-a mai contenit: Whaî the hell am
doing in îhis bloody country?, a exclamat. Ea are destule alte pre
ocupări. Să se ocupe de ele. Să vină aici, din când în când, ca oaspete
binevenit. Dar permanent? NU. Cred că a înţeles. Trebuie să rezolv
problema asta, în primul rând.
Iarăşi mi se oferă case. Alte case. Nici nu vreau să le mai văd.
După plecarea celorlalţi vine Mihai Cârciog. Vrea să colaborăm!
Sunt de acord, în principiu. îmi exprim nedumerirea de ce Expres-ul lui
a publicat declaraţiile în care m-a atacat Mânzatu? M-a asigurat că
Nistorescu, redactorul lui şef, a avut semnătura lui Mânzatu, pe şpalt.
Deci Mânzatu a vroit să mă atace. Se pare că e un fel de triumvirat.
Iliescu, Câmpeanu şi Mânzatu. Preşedinte şi doi Vicepreşedinţi,
CPUN. Mihai Cârciog are planuri mari. Editură, ziar etc. Mişu îl va
ajuta cu finanţe, vrea să particip şi eu. Dar societatea se va numi
„Mihai Cârciog". I-am spus că accept finanţă din partea lui Mişu şi
colaborare, dar trebuie să spunem întreprinderii altfel. Eu nu vreau
numele de Raţiu, dar nici Cârciog nu e acceptabil. Să-mi facă o propu
nere scrisă. La plecare îi dau un exemplar din ediţia nouă din România
de Astăzi. Ar putea-o trage într-o ediţie de 100.000 de exemplare în
timp de două săptămâni!
înainte de masă am dat o fugă până la Hotelul Bucureşti la
Conferinţa organizată de Jessica Douglas Home (Fundaţia Mihai
Eminescu) despre democraţie. Deputatul Patrick Cormack îmi dă
cuvântul. Vorbesc în englezeşte. Le strâng mâna, lui Patrick şi lui
Gerald Frost, Directorul Institute for European Defence & Strategie
Studies. Televiziunea mi-a dat multă atenţie.
Seara mă invită tineretul PNŢ la ei la sediu. Sala plină. Le vorbesc
răspicat. Mi se acordă aplauze furtunoase. Plecăm apoi, să-l primim pe
Coposu la aeroport. Cum mă vede, îmi spune că a văzut fotografia mea
cu Margaret Thatcher în Dreptatea, la Roma!
Am stat la sediu, mai întâi cu 13 studenţi elveţieni, cărora le-a vor
bit indiferent, sau chiar prost, Ion Puiu. Apoi, după venirea lui Coposu,
i-am ascultat raportul peregrinărilor lui la Paris, Berna şi Roma. Totul
a mers bine.
E plin de optimism. Noi suntem partidul care va ieşi victorios la
alegeri.
Duminică, 11 Martie 1990 *

La sediul PNŢ. Aceeaşi primire exuberantă. Dau un interviu unei
gazetăriţe din Cluj. Timişorenii vor să mă duc la ei. Alee Russell de la
Daily Telegraph şi el îmi prezintă pe larg subiectele unui interviu pen
tru mâine sau poimâine.
între timp am pus România de Astăzi în vânzare în Pasajul
Universităţii. Nenumăraţi au venit să-mi ceară autografe. (De unde au
aflat că eram la PNŢ?). De altfel, e remarcabil. Tot stocul de 2.500 de
cărţi s-au vândut în mai puţin de 3 ore.
Masa la Ionel şi Lia Jovin, cu băiatul şi nora lor. Foarte plăcut,
foarte măgulitor pentru mine. Au toată încrederea că eu pot să reprezint
aspiraţiile naţiunii cel mai bine astăzi. Comparaţii cu Maniu etc.
Ieri dimineaţă m-am dus cu Ioan Corneliu Popa, din Săcalul de
Câmpie de lângă Tăul Luduş (Turda) să o vizităm pe sora Ionela Maria.
Ea are stigmatele Domnului şi sângerează în fiecare Vineri. Nu era
acasă. Ne-a primit Episcopul Iustin Ştefan Paven de Baia Mare. Mi-a
plăcut omul, dar el nu e recunoscut de Todea. Maica Constantina a fost
şi ea prezentă. Am îngenuncheat într-o capelă mică, o cămăruţă.
Episcopul a rostit nişte rugăciuni. Apoi, mişcat până la lacrimi, le-am
cerut să mă lase singur. Am rostit şi eu un Tatăl nostru.
Seara a venit la mine o delegaţie americană, reprezentând „National
Democratic Institute (NDI) for International Affairs“; Walter Mondale
e „Chairman“, Madeleine Albright, Vice-Chairman, Brian Atwood,
Preşedinte şi Kenneth Wollack, Executive Vice-President, adică el e
şeful activ. El conduce delegaţia care a venit să mă vadă şi care e com
pusă din Karen Clark, Tim King, Charles Baker, Christopher Clark,
Dalena Wright (asistenta deputatului Chester Atkins) şi Mark Siegel.
Wollack a condus discuţia. Am căutat să-i conving că România poate
să meargă spre democraţie mult mai repede decât celelalte ţări din
Europa Răsăriteană. Pentru că noi nu am avut niciodată comunişti
autentici indigeni.
Ei au căutat să mă convingă să facem toţi din opoziţie o coaliţie
antifront. Cred că nu ne-am lăsat convinşi, nici ei şi nici eu. Am atacat
însă rapoartele diplomaţilor occidentali care afirmă că nu există alter
nativă la Front. Am cerut ajutor şi observatori la alegeri. Mai ales gaze
tari. Am evitat să răspund întrebării dacă, sau nu candidez la
Preşedinţie.
Cum a remarcat Elisabeth după întrevedere: „ceva n-a mers“. Ei
120 Ion Raţiu
vroiau neapărat să facem-o coaliţie. Eu le-am răspuns: Da, dar după

alegeri, în caz de pluralitate, pentru a guverna. Am socotit însă că
opoziţia faţă de Front s-ar putea manifesta căzând de acord asupra unui
singur candidat contra lui Iliescu.
Luni, 12 Martie 1990

Zi imposibil de grea. Nu-1 găsesc acasă pe Virgil Măgureanu, con
silierul lui Iliescu. Radu Petrică însă afirmă sus şi tare că el
soluţionează problema casei. Ii dau scrisoarea de care are nevoie,
adresată lui Iliescu.
Mergem - Elisabeth, Fifî şi eu - cu Oroveanu - la casa în care a cres
cut Tutu, construită prin 1934 de Buşilă. E la numărul 1, Strada Rabat,
fostă Modrogan. Foarte frumoasă. Acum e sediul unei agenţii maritime
sovietice.
Interviuri, japonezi (N.H.K.), englezi (WTN) etc. Sunt chemat
insistent la sediul PNŢ. Să fiu prezent căci vin deputaţi italieni, apoi
francezi să ne viziteze.
Mă izolez în biroul lui Coposu. Vin unul după altul. Ţepelea îmi dă
un text care ar vrea să fie politica economică a PNŢ, ca să-l comentez.
Truţia are nevoie de traducerea textului FAX de la Daponte. Tineri din
Timişoara îmi iau un interviu.
Pe la orele 2.00 p.m. întreb ce e cu deputaţii. „Au fost şi au plecat“.
Sandu Pobereznic, care era şi el în anticameră, a auzit când Petrina n-a
vrut să mă cheme să fiu şi eu prezent la discuţiile cu deputaţii. Las că-i
vedem noi. E ceea ce s-a întâmplat cu o seară- două mai înainte, când
studenţii elveţieni au vrut să mă vadă. Ion Puiu a insistat ca el să le vor
bească.
Ai mei - Nicolae, Gigi, Sandu şi Dragoş - sunt convinşi că sunt
boicotat de şefii PNŢ. Toţi se tem de mine. Sondajul din România
Liberă, publicat astăzi, mă pune al 3-lea, după Iliescu şi Radu
Câmpeanu.
Dr. Pompei Groza (Pupi), care se trage din familia Coroianu, mi-a
fost prieten la Cluj, dar nu prea apropiat. îmi spune că i-au dat lacrimi
le când am repetat că m-am întors - „acasă“ - în prima mea apariţie la
televiziune. Are un fotoliu, moştenit de la Dumitru Coroianu, fratele lui
Iuliu, în care a şezut Dr. loan Raţiu, când a semnat Memorandul. Vrea
să mi-1 dea mie. Mi-a vorbit mult de popularitatea mea crescândă. Dar
nu poţi câştiga Preşedinţia. Are dreptate, cred. Eu n-o caut asiduu. Dar
dacă sunt ales, voi accepta să lupt pentru ea. Să fiu mielul sacrificat.
Nu mă deranjează. Voi putea însă, să caut să definesc românismul şi
aspiraţiile noastre ca popor.
Cina cu Mihai Cârciog. Ne înţelegem. El se gândeşte să publicăm
România de Astăzi în 200.000 de exemplare. Mi-a oferit 80.000 de lei
drept de autor. Mi-o finanţez eu. Nu e o problemă pentru mine. Dar
prefer s-o faci, dacă împărţim profitul după acoperirea cheltuielilor, i-am
spus. A acceptat.
Editura lui poartă numele fetei lui, „Editura Ioana“.
Vorbim şi de planurile lui. Vrea să înfiinţeze un trust. Ziarul lui,
Expres, să fie separat, dar să achiziţioneze terenuri, imobile, să con
struiască case moderne, societate export-import etc.
De ce ai nevoie de mine? l-am întrebat. Pentru că îţi vine tipografia,
a fost răspunsul lui. Mă informează că aseară tineretul a scandat Ion
Raţiu-Preşedinte în Piaţa Victoriei.
Gicu Pop s-a oprit la masa noastră. Era nemulţumit că Stănculescu
e atacat în Expres. Discuţie. Urmează să aranjăm o masă cu noii
patroni.

îmi telefonează, la 6.30 dimineaţa, Gorun din Israel. Am încercat de
nenumărate ori, se scuză, dar n-am putut pătrunde. De aceea îndrăz
nesc să vă chem aşa de dimineaţă. Şi-a oferit serviciile. Le accept, cu
dragă inimă, i-am spus, dar numai ca voluntar, fără plată. Va veni.
Iarăşi interviuri etc.
La 10.00 merg cu Gaspar şi Grigore Iorgu, la Doctorul Toncescu.
Frumoasă bibliotecă. Nenumărate cărţi elegant legate.
Seara, cina cu Ion Ghika şi Gheorghe Simionică. El vrea să scrie o
carte „senzaţională" despre conducătorii actuali ai Frontului. Dar vrea
s-o facă la Paris. Să-i finanţez drumul, şederea etc. Şi să finanţez şi
deplasarea acolo a m artorilor principali de care are nevoie.
Nemaipomenit. Nu văd de ce n-o face aici? E prea periculos. Totul tre
buie să fie foarte secret etc. I-am cerut să-mi pregătească un proiect, nu
pot lua o hotărâre cu ochii închişi.

Cu camionul - Ion Mircea Enescu şi Sandu Pobereznic, - dis-de-
dimineaţă. Trecem Carpaţii pe la Pârâul Rece, Ţara Barsei, Oltul,
dacă sunt ales, voi accepta să lupt pentru ea. Să fiu mielul sacrificat.
Nu mă deranjează. Voi putea însă, să caut să definesc românismul şi
aspiraţiile noastre ca popor.
Cina cu Mihai Cârciog. Ne înţelegem. El se gândeşte să publicăm
România de Astăzi în 200.000 de exemplare. Mi-a oferit 80.000 de lei
drept de autor. Mi-o finanţez eu. Nu e o problemă pentru mine. Dar
prefer s-o faci, dacă împărţim profitul după acoperirea cheltuielilor, i-am
spus. A acceptat.
Editura lui poartă numele fetei lui, „Editura Ioana“.
Vorbim şi de planurile lui. Vrea să înfiinţeze un trust. Ziarul lui,
Expres, să fie separat, dar să achiziţioneze terenuri, imobile, să con
struiască case modeme, societate export-import etc.
De ce ai nevoie de mine? l-am întrebat. Pentru că îţi vine tipografia,
a fost răspunsul lui. Mă informează că aseară tineretul a scandat Ion
Raţiu-Preşedinte în Piaţa Victoriei.
Gicu Pop s-a oprit la masa noastră. Era nemulţumit că Stănculescu
e atacat în Expres. Discuţie. Urmează să aranjăm o masă cu noii
patroni.

îmi telefonează, la 6.30 dimineaţa, Gorun din Israel. Am încercat de
nenumărate ori, se scuză, dar n-am putut pătrunde. De aceea îndrăz
nesc să vă chem aşa de dimineaţă. Şi-a oferit serviciile. Le accept, cu
dragă inimă, i-am spus, dar numai ca voluntar, fără plată. Va veni.
Iarăşi interviuri etc.
La 10.00 merg cu Gaspar şi Grigore Iorgu, la Doctorul Toncescu.
Frumoasă bibliotecă. Nenumărate cărţi elegant legate.
Seara, cina cu Ion Ghika şi Gheorghe Simionică. El vrea să scrie o
carte „senzaţională" despre conducătorii actuali ai Frontului. Dar vrea
s-o facă la Paris. Să-i finanţez drumul, şederea etc. Şi să finanţez şi
deplasarea acolo a m artorilor principali de care are nevoie.
Nemaipomenit. Nu văd de ce n-o face aici? E prea periculos. Totul tre
buie să fie foarte secret etc. I-am cerut să-mi pregătească un proiect, nu
pot lua o hotărâre cu ochii închişi.

Cu camionul - Ion Mircea Enescu şi Sandu Pobereznic, - dis-de-
dimineaţă. Trecem Carpaţii pe la Pârâul Rece, Ţara Bârsei, Oltul,
122 Ion Raţiu
Făgăraş, Agnita (de unde-i trimit o ilustrată lui George Serdici),

Mediaş, Târnăveni. Greşim puţin drumul şi o luăm spre Blaj. Ceea ce
ne duce pe lângă Cetatea de Baltă, ce aparţinuse, din timp în timp
Domnilor Români, cu sau împreună cu Ţara Almaşului şi Făgăraşului.
Apoi mult schimbată Câmpia Turzii, Turda.
Am sosit foarte târziu. Mă aşteptau la sediu. Mi-au dat amănunte de
ce aveam nevoie. Le-am lăsat 10.300 lei. Atât aveam. Aud povestea cu
ambulanţa. S-a dat la ziar că a fost adusă de nişte francezi şi dată
Spitalului de către Front. Ba s-a răspândit zvonul că vreau să cumpăr
nu numai un spital, dar şi fabricile de ciment şi sticlă! II căutăm pe
Doctorul Costin, Directorul spitalului, dar nu-1 găsim.
La Cluj, şedinţa de constituire UMRL. Iarăşi multă lume în Aula
Bibliotecii Universităţii. Lia Gherasim îmi trimite vorbă că e bolnavă,
dar aflu că, întrebându-1, Cornel Coposu i-a spus să nu vină. Nu mai
înţeleg nimic. Le vorbesc. Multe şi pregnante întrebări. Suntem mulţu
miţi. Interviuri cu Stefano Mensurati, de la Secolo d ’Italia, în
franţuzeşte.
Gheorghe Astileanu e paralizat. E pictor. Trebuie să-l ajut.
De acolo la sediul PNŢ. Tot Comitetul prezent. Mă numesc în una
nimitate cap de listă la alegerile parlamentare. îmi dau o listă de ce au
nevoie. Dotarea şi aici e în mare suferinţă. Am acceptat să le dau
$2.500. Pot să schimbe dolarul chiar la 120 lei. Să-şi cumpere o rota
tivă. De asemenea, le dau unul din camioanele mele să-şi aducă o
tipografie din Ungaria.
Joi, 15 Martie 1990

Interviu cu TV locală. Mulţi vin să mă vadă. Vizităm şi sediul
UMRL, chiar în mijlocul Pieţei Unirii. A fost, evident, casa unui nobil
ungur, judecând după tablouri, armuri, mobilă etc. Totul de cea mai
bună calitate.
Scriu în „Cartea de Aur“ ce UMRL a inaugurat cu inscripţia mea:
Sunt fericit că lupta pentru instaurarea democraţiei în România a luat
un nou şi impresionant avânt prin înfiinţarea, astăzi, a Filialei UMRL
Cluj.
Pentru mine Clujul are o deosebită semnificaţie. Alături de urbea
mea natală, Turda, Clujul e adânc înscris în sufletul meu. Aici mi-am
petrecut ani de liceu şi universitate şi aici a rostit străbunul meu, mem-
orandistul Dr. Ioan Raţiu, nemuritoarele cuvinte: Existenţa unui popor
nu se discută, ci se afirmă. Urez Filialei UMRL-Cluj, viaţă lungă şi

realizări depline spre propăşirea neamului românesc.
Plecăm la drum curând după ora 1.00 p.m. Prin Uioara, Aiud, Alba
Iulia. Ne oprim la Lancrăm, să aducem prinos la mormântul lui Lucian
Blaga. E frumos, înconjurat de iederă, ca să fie întotdeauna verde, aşa
cum şi-a dorit el. Un simplu basorelief îl înfăţişează pe un bloc, cred,
de granit. Am descoperit şi mormântul tatălui său, preotul Izidor Blagă,
mort în vârstă de 57 ani, la 1908. Lucian avea doar 13 ani atunci. A
murit în 1961.
Ajungem la Sibiu exact la ora 4.00 p.m., cum fusese programat. La
5.15 şedinţă de re-constituire a ASTRA-ei, desfiinţată prin decret în
1948. Mă fac primul membru de onoare, după ce le-am vorbit despre
spiritul de sacrificiu al strămoşilor noştri.
Şedinţa de constituire provizorie a Filialei UMRL a mers foarte
bine. Binişor, peste 100 de persoane. Aceeaşi formulă. Cuvânt de
deschidere al preşedintelui ad-hoc localnic, cuvântări din partea mea şi
a lui Enescu şi întrebări adresate mie.
Vărul meu, Titi Turcu, vine cu fata lui, Doina, de 16 ani. E foarte
emoţionat. Ea e frumoasă, înaltă. Apoi cina cu organizatorii de aici.
Stau lângă o doamnă Bampu, nepoată de-a Eleonorei Bampu-Roth,
care mi-a fost colegă la Universitate.

Cu 3 maşini la Păltiniş. Peisajul feeric. Şoseaua de la Sibiu mică,
mică, printre brazi stufoşi, cu o panoramă de dealuri şi coline în vale.
Ca nişte valuri. Toate împădurite. Staţiune de schi. Puţine piste, dar
mari posibilităţi. Vor începe o nouă pârtie cu sistem de gondole, care
promite mult, chiar anul acesta. Coborâşul, în slalom, e deja defrişat.
Abia aştept să mă încumet şi eu.
Cabana în care Dinu Noica îşi petrecea o mare parte a anului e mo
destă. Camera lui, de sihastru. Două paturi. Unul lângă perete, cu cărţi
pe el. Celălalt cam la mijloc, unde dormea. în faţa ferestrei - unica, şi
mică, un mic brăduleţ, cu lumânări pe el. Altceva nimic. Absolut nimic.
El nu păstra nici o scrisoare. Discuta, doar. Explica. Lui Adrian
Păunescu i-a atras atenţia că ar dăinui mai mult poeziile lui dacă ar fi
dedicate brazilor şi luncilor, spiritului românesc, aşa cum Blaga l-a
înţeles, mi-a povestit o doamnă de vreo 50 de ani, care, se pare, a fost
prietena lui în ultimii săi ani. Cel mai mare filozof al românilor a trăit
124 Ion Raţiu
aşa, mi-a zis. Şi m-am gândit la Diogene care trăia într-un butoi.
Ne-am dus la schit. Frumoasă biserică din bârne de lemn. Alături,
mormântul lui Noica. Sufla vântul. Ca să pot aprinde lumânarea şi să
feresc flacăra, a trebuit să îngenunchez cu ambele picioare. Şi să mă
aplec, adânc, la căpătâiul prietenului înglodit acolo pe veşnicie. Dar
spiritul lui va rămâne, luminos, etern, mi-am zis.
Maica stareţă (îmi închipui) ne-a arătat noile construcţii, elegante şi
de bun gust, ale „Prea înaltului11. Mi-a trebuit puţin timp să-mi dau
seama că se refereau la Mitropolitul Plămădeală. Pot să adăpostească
60 de persoane. Sunt proiectate mai ales pentru feţe bisericeşti din
Consiliul Ecumenic. N-o duc rău ierarhii ortodocşi, mi-am zis.
Atmosfera, şi mai ales aerul curat, de munte, curat şi învigorător, e ca
o gură de şampanie pentru omul însetat.
Am făcut marea greşeală să accept invitaţia la masă. Dezastru. Ne-au
ţinut interminabil, deşi era vorba doar de „o gustare“. Rezultatul: am
pierdut şansa ca Titică Turcu să ne ducă la mormintele lui Ion Codru
Drăguşanu şi a fiicei lui, Eugenia Turcu, bunica mea. E cea care m-a
făcut să scriu acest jurnal de zi toţi aceşti ani. Dar e vina mea. Trebuia
să fiu ferm şi să refuz. Le-am dat un interviu la ziarul local, dar am
insistat să merg la mormântul memorandistului. Părintele a venit
afară, cu toţi enoriaşii, mai ales femei bătrâne, şi a făcut o slujbă pen
tru cei răposaţi întru Domnul. Foarte frumoasă. înălţătoare. I-a
pomenit pe toţi, la rând: Ioan, Dorina, Emilia şi Felicia. Le-am strâns
mâna şi le-am mulţumit fiecăruia în parte. Preotului i-am dat 100 de
dolari. Sper că se va îngriji de mormânt, care de altfel, arăta foarte fru
mos acolo lângă cel unde doarme Gheorghe Bariţiu. E pe partea dreap
tă a bisericii „dintre brazi". Tot acolo e înmormântat şi Şterca şi alţi
mari români din secolul trecut.

Cred că am rupt cercul vicios. Am acceptat o casă ce mi s-a oferit
în Strada Armindenului, No. 4. Trebuie renovată, dar merge. Şi are o
mică şi frumoasă grădină. Mergem şi la Ministerul de Externe ca să-mi
depun cererea de restaurare a naţionalităţii mele române. Nicolae, fiul
meu, face acelaşi lucru. Sunt încântat.
Petrec restul zilei în compania soţilor Ciomagă din Iaşi. Completăm
interviul ce-mi iau, ca să fie publicat în Convorbiri Literare şi, apoi, ca
broşură pentru alegeri. E un fel de curriculum vitae prezentat în formă
de întrebări şi răspunsuri. Când am terminat, le-am dat o cină, aici la

Hotelul Intercontinental. Toţi chelnerii şi şefii mi-au cerut cartea
România de Astăzi. Toţi văzuseră coada imensă în faţa hotelului, când
am pus-o în vânzare azi după-amiază. S-a vândut imediat.
Timişorenii au fost să mă vadă şi să mă invite la ei. în forţă. Mai
întâi tinerii de la Gazeta de Vest (Talpoş şi Ferchiu). Apoi bătrânii de
la Vestul vor să facă o mare adunare publică de „cel puţin 20.000 de
oameni“ !?
I-am dat lui Coposu 4.000 DM la un schimb favorabil lui. Dar o să
am nevoie de bani româneşti pentru amenajarea şi mobilarea casei.
Printre altele, soţii Ciomagă mi-au confirmat ceea ce auzisem şi de
la alţii: Ion Iliescu s-a referit la averea mea care mă situează avantajos
în alegeri. Au un tupeu oamenii ăştia!

Oltea Lupu îmi propune publicarea cărţii România de Astăzi.
Accept, dar îi spun că nu i-o dau în exclusivitate. 100.000 de exemplare
la 25 de lei.
Cu Nicolae Radu, Iorgu Grigore şi Sandu Pobereznic în Cişmigiu,
la plimbare. îmi vorbesc de KGB, GRU, Mossad şi Deuxieme Bureau.
Vor să ţină România sub Front. CIA nu e eficace. M l6 e discret. Nu se
ştie ce carte joacă. Radu e de părere că ar trebui deschis un club de
noapte, care să aibă misiunea unui birou de informaţii. Atât timp cât nu
sunt personal implicat accept. Atât Radu, cât şi Grigore, sunt siguri că
dificultăţile mele cu casa etc. au fosi intenţionat create pentru a mă
descalifica la alegeri. Radu îmi spune că grupul lui doreşte revenirea
lui Botez din California. Botez e cumnatul lui Celac, Ministrul de
Externe care vrea să mă vadă. Grigore mi-a aranjat o întrevedere cu el
pentru Joia viitoare. Nu înţeleg, exact, cum intenţionează oamenii ăştia
- grupul „ 0 “ - să acţioneze. Un lucru e sigur. Nu mă voi abate de la
regulile şi procedeele democratice. Maşinaţiile şi complotul bizantin
nu-mi sunt accesibile. Si nu le vreau.
Mihai Cârciog vrea două exemplare în plus din România de Astăzi,
ca să le trimită simultan la cules. îi spun că nu-i pot da exclusivitate.
Cine va fi primul pe piaţă, va câştiga mai mult. Acceptă. Va publica
200.000 de exemplare.
Radu Petrescu vine cu Directorul Stanciu de la TV. îmi citeşte
proiectul pentru un post independent TV. Va costa foarte mult şi vor
126 Ion Raţiu
trece câţiva ani ca să fie pus la punct. Să-l facem împreună! Statul
român şi cu mine. Fără străini. Fără Rupert Murdoch. Da, dar ăsta să
fie planul de lungă durată. Ce ne facem însă până la alegeri Trebuie să
obţinem posibilitatea de a transmite programe obiective, în care să vor
bim despre democraţie, şi să explicăm situaţia reală din ţară, acum.
Altfel, Frontul are un avantaj colosal, ceea ce este negarea democraţiei.
Rămâne să încercăm obţinerea unei ore, sau o oră şi jumătate, pe
Canalul 1, care transmite, deja, pe ţara întreagă. Stanciu e din Alba
Iulia.
Luni, 19 Martie 1990. Astăzi în program Constanţa

Pornim imediat după ora 7.00 dimineaţa. Bărăganul e imens,
pământul nou arat şi grăpat, gras şi negru. Semănătura de astă toamnă
deja verde. Mergem pe drumul Urziceni, Slobozia, Tăureni, trecem
Dunărea înainte de Hârşova. E lată aici. Cele două braţe, ca nişte ve
rigi lunguieţe, atât la sud, cât şi spre nord, se unesc, chiar aici, sub pod.
Imagine unică. De pe vârful podului vezi clar, cum apele sunt strânse
laolaltă, ca într-o chingă, ca să se împartă din nou spre miazănoapte.
Greşim drumul la intrarea în Constanţa. Ar fi trebuit să intrăm prin
comuna Ovidiu. Am luat-o pe drumul camioanelor. Eram aşteptaţi la
intrarea normală. Ne întoarcem şi iar ne încurcăm. Iritat, ies din maşină
şi mă plimb pe stradă. Un domn de la Comandatura Portului opreşte
maşina. Mă recunoaşte. Ne ducem la Poşta centrală şi ne descurcăm în
cele din urmă, mergând chiar pe strada Ion Raţiu (nu Ioan!!), ca să
ajungem la sediul UMRL din str. Ion Adam.
Primarul Rădulescu, geolog de meserie şi Preşedintele CPUN -
Constanţa, Barbu Dănescu, ne primesc. Primul afabil, vorbăreţ. Al
doilea, nu prea. Cu siguranţă „frontist“. Masă prea copioasă. La
Căpitănia Portului ne primeşte Căpitanul Gafencu, bucovinean de ori
gine, din familia lui Grigore, îmi spune.
La Clubul marinarilor, vreo 60-70 de oameni. Le răspund la între
bări. îi preocupă efectul privatizării în industria transporturilor mari
time. Vor definirea obligaţiilor lor fiscale dacă se angajează pe vase sub
pavilion străin. Aflu că pescajul Constanţei a ajuns la 36 de picioare.
Marina comercială română consistă, astăzi, din 274 de vase, cu un
GRT (gross register tonnage) de 5 milioane de tone. Cum nu mai
exportă îngrăşăminte artificiale, n-au de lucru în port. Totul din cauza
megalomaniei lui Ceauşescu, care vroia o marină comercială.
In fine, acasă 127
La 5.30 la Casa de Cultură. Sala de 1.000 de persoane complet

plină. Vreo 200 de persoane n-au putut intra căci nu mai era loc, mi se
spune. Un fel de masă rotundă. Moderatorul foarte bun. întrebările
interesante, unele impertinente. („Se spune că sunteţi z g â r c i t . . „ C â t
de bogat sunteţi?" etc. ...) Şi iarăşi dacă sau nu voi candida la
Preşedinţie. După câte ştiu, nici unul din cei ce şi-au anunţat candi
datura timpuriu, n-a ajuns să fie Preşedinte al Statelor Unite. Cel puţin
în secolul ăsta. Tot ce ştiu e că am fost adoptat în unanimitate să fiu cap
de listă la Cluj, le-am spus. Le-a plăcut răspunsul meu, după cum le-am
declarat „Sigur că sunt“, când m-au întrebat de zgârcenie.
Atmosfera a fost extraordinar de caldă şi de prietenoasă.
Când am vorbit de importanţa respingerii Frontului ca să putem să
ne instaurăm democraţia şi să nu fim abandonaţi, poate încă 50 ani
Răsăritului, m-au aplaudat furtunos, în picioare. A urmat, după o scurtă
pauză, un program artistic. Un sextet a cântat o compoziţie omagiu
Revoluţiei. Premieră. Corpul de balet a interpretat coregrafia lui Oleg
Danovschi. Foarte interesant. De mare calitate. îi vizitez în culise şi-i
felicit pe fiecare în parte.
Cină somptuoasă. Mult prea mult. Dar m-am simţit bine. Mai ales
discuţia cu chirurgul, vecin cu mine. Mi-a plăcut enorm. Are multe idei
bune. De exemplu, comasarea proprietăţii agricole în loturi de 100 ha
deservite de un SMT, care să fie şi el părtaş.
Mai toţi erau PNŢ-işti. Liberalii sunt mai bine organizaţi, îmi spun.
De ce creştin şi democrat? Sunt vreo 70.000 de turci în Dobrogea.
Tradiţional ei votau PNŢ. Acum se întreabă de ce sunt excluşi!? Vor
schimbarea conducerii Partidului. Nimeni nu-1 agreează pe Pelxina.
Nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Când ne-am ridicat să
plecăm era ora 1.00 noaptea. Habar n-aveam că se făcuse aşa de târ
ziu. Pe moderator îl cheamă Nicolae Spirescu. E membru UMRL. Cri
tic de artă. Căpitanul portului Constanţa e (CPT II Port) Ioan Mihăi-
lescu. Constanţa e al doilea oraş din România cu 450.000 de locuitori!

Conferinţă de presă la Constanţa. Foarte reuşită. I-am rugat pe toţi
să-mi trimită ce vor scrie.
Aud ştiri proaste din Transilvania. La Tg. Mureş, Miercurea Ciuc şi
Sf. Gheorghe, ciocniri între unguri şi români. Au fost mai mulţi morţi.
Vizităm Mamaia. Complet schimbată de când am petrecut eu acolo
128 Ion Raţiu
o vară, prin 1935. Masă excelentă cu ciorbă de peşte, cum mi-am dorit.
Ne oprim la Murfatlar. Cea mai mare întreprindere din ţară şi a treia
din Europa, mi se spune. Inginerul Prelipcianu ne explică „totul“ şi ne
arată butoaiele enorme etc. Directorul Ionescu, foarte afabil, ne orga
nizează o degustare. Vinuri foarte bune. Majoritatea dulcegi. Mie mi-a
plăcut „Premiat“-ul lor. E aproape sec şi uşor. La plecare mi-a dat un
carton cu 12 sticle.

Numai necazuri. Complicaţii pentru că „nu sunt cetăţean român“.
Aşa, cel puţin, mi se spune. Ceea ce eu resping. Pentru că nu sunt
cetăţean român nu mi s-a dat casa. Ajung, în cele din urmă, să-l con
tactez pe Bălcescu, Consilierul lui Ion Iliescu, care se va ocupa de
problema mea. Aşa-mi spune Radu Petrescu. Dar acum sunt foarte
sceptic. Nu mai pot să cred nimic. Dacă nu se rezolvă chestiunea, îi
declar lui Petrescu, voi face un scandal imens în presa mondială.
Evident, e o maşinaţie ca să mă împiedice să particip la alegeri. Pentru
„a deveni" cetăţean român mi se cere un certificat de naştere. Silvia
Sabău s-a dus de la Cluj la Turda, dar acolo funcţionarul i-a spus să nu
se bage în treburile astea că o s-o păţească! In fine, seara târziu, Puiu
Boilă îmi confirmă că-1 va trimite pe Marinescu, Preşedintele CPUN,
să meargă el la Turda să rezolve problema.
Bălcescu îmi promite rezolvarea şi el. Ii spun că aş prefera casa din
str. Armindenului, 4, sau pe amândouă. Numai să nu mă mai încurce.
Oltea Lupu, de la Editura „Citadela", finalizează ediţia lor a cărţii
România de Astăzi. Se duc la Letea să obţină hârtie.
Dau două interviuri lui Jansen Radu Constantin, venit din
Germania. Unul pentru Germania şi altul, în franţuzeşte, pentru
Antenne 2.
Pe la 4.30 vine Cornel Coposu. îmi dă diverse comisioane, cereri de
ajutor etc. Mă întreabă, apoi, dacă accept să candidez la Preşedinţie. Eu
nu pentru asta am venit în ţară. Dar dacă tu mi-o ceri, în numele par
tidului, atunci da. Va trebui să ridic problema la următoarea şedinţă a
Delegaţiei Permanente, şi sigur te vom susţine. Dar nu poţi să fii PNŢ-
ist. Aşa-i regula acceptată. Trebuie să fii independent. Eu nu mă pot
dezice de apartenenţa mea la PNŢ. Dar am calitatea de independent,
fiind Preşedinte UMRL.
Am lăsat totul în suspensie, până îmi confirmă el că PNŢ e de acord
In fine, acasă 129
să mă susţină. îmi afirmă că ei au o influenţă asupra 14 partide. Radu

Câmpeanu va putea să candideze şi el. El lucrează cu Iliescu. E, oare,
o înţelegere între ei? S-a scris deja aşa în America. Nici Radu nu-1
atacă pe Iliescu şi nici Iliescu nu-1 atacă niciodată pe Radu.
Pe la 10.10 p.m., îmi telefonează Marius Lupuţiu, din partea lui
Coposu. Ciuglea din Târgu Mureş ţine neapărat să-mi vorbească oricât
de târziu. Când reuşesc să pătrund la numărul indicat (954) 14234 mi
se răspunde că e casa familiei Kăssony!?
Joi, 22 Martie 1990

Iarăşi interviuri. Cu Vestul din Timişoara, cu Zig-Zag şi, acasă la
Ionel Jovin, cu Petre Mihai Băcanu. M-am înţeles cu ultimul. E auten
tic pentru democraţie.
Ziarele Adevărul şi Libertatea au început să mă atace. Reproduc
articole din Stindardul lui Pantazi şi din N. Y. Spectator al lui
Andronescu. E greu să rezist tentaţiei de a răspunde.
Novacovici îmi citeşte, la telefon, declaraţia noastră în legătură cu
tulburările de la Târgu Mureş. O accept. Cer lui Răzvan Theodorescu
să-mi dea posibilitatea să vorbesc la televiziune.
Braia vrea să facem „o echipă“ împreună, „noi doi“. îi mulţumesc,
dar sunt contra oricărei alianţe formale „secrete11. Vom lucra împreună
pentru că vrem acelaşi lucru şi suntem amândoi membri UMRL.
Constantin Pană, de la Asociaţia Campionilor de Tenis, vrea să fiu
prezent la match-ul cu Anglia, în Cupa Davis. Să fac un speech. Va
avea loc la începutul lunii Aprilie.
Ploieştenii şi timişorenii ţin neapărat să-i vizitez. Ultimii vor o
adunare de masă în aer liber, cu ocazia vizitei unor somităţi occiden
tale.
Seara sosesc camioanele cu ajutoare din Anglia. încercăm să le
găsim un hotel însoţitorilor căci erau obosiţi morţi şi constănţenii ple
caseră deja. Trebuia să fac ceva. I-am găzduit aici, la Intercontinental.
Mă costă peste o mie de dolari. Ce să-i fac. Sunt 12 persoane dar mulţi
împart camera. Vor pleca mâine dimineaţă la Constanţa, cu Mihai Leu.
John Russell e şeful lor.

Foarte deprimant toată ziua. Bălcescu, consilierul lui Iliescu, nu mai
telefonează. Adunarea cu muncitorii de la „Optica Română“ n-are loc
130 Ion Raţiu
pentru că Ministrul de resort i-a vizitat tocmai când trebuia să vin şi eu.
Grigore Rada, care a pregătit adunarea, îmi declară că muncitorii vor
intra în grevă.
Doi PNŢ-işti vin să mă vadă. Primul, Popovici, nepotul lui Mihai,
vrea să-l văd pe Ministrul Electrotehnicii şi să ajut la producerea unui
film despre Revoluţie. Constantin Ardeleanu din Şimleu Silvaniei vrea
să merg la Zalău şi Bădăcin.
în fine, Mirel Iavorschi mă duce la Primărie unde mă aşteaptă tot
CPUN-ul Capitalei. Discutăm problema cetăţeniei şi a domiciliului
meu. De asemenea, locuinţa mea. Preşedintele CPUN, sociologul Sorin
Botnaru, vorbeşte mult. Primarul Dan Predescu mai puţin. Social-
Democratul Dincă mă susţine. Destulă discuţie. în cele din urmă Rodica
Minodora Ilie îmi vorbeşte între patru ochi. Ea organizase întrunirea,
îmi spune cum Consiliul vrea ca eu să candidez la Preşedinţie. Formal
nu mi-au cerut-o. Totul se face pe culoar şi între patru ochi?
Nicolae îmi trimite raportul favorabil Frontului, pregătit pentru
Andriessen de o delegată a Consiliului Europei, care a vizitat România
la 16-17 Martie. Trebuie să-l contracarez.
Am dat 60.000 de lei Grupului Independent care publică o nouă
revistă, al cărei Director-Fondator sunt eu. E pentru ARTA. Sper s-o
scoată. I se spune ARTE 26 Petru Comarnescu. Promotorii sunt
Nicolae Godonshi-Ţepeş şi Ioan Rodean.

Cu Rodica Minodora Ilie şi Social-Democratul Dincă la Frăsinaru,
la Ministerul des Externe. Ne spune că totul a fost aprobat, că mi s-a
recunoscut cetăţenia. Trebuie să aştept până Marţi. Rodica a insistat:
Vin Luni s-o iau.
Prânzul cu Radu Bogdan, redactorul-şef de la Dimineaţa. Mi l-a
adus Gabriela Stanciu de la Libertatea. El e evident pentru Front. Şi tot
atât de evident că e îndrăgostit de Gabriela. Să vedem dacă de dragul
ei îşi va schimba convingerile politice! Nicolae Costel, preşedintele
Partidului Radical Democrat, a venit să mă vadă. Om tânăr, inteligent,
îmi poate pune elicoptere la dispoziţie. Cum?! Mister.

La Cimitirul Bellu pentru Iuliu Hossu. Ajung târziu pentru că am
uitat că s-a schimbat ora. Mă dirijează lumea lângă Coposu. Nu stau
mult căci trebuie să mă pregătescpentru cuvântarea ce urmează să o

adresez Adunării din Piaţa Unirii. E organizată de Grupul Independent
pentru Democraţie. Pe la 12.30 vine o echipă întreagă să mă ia.
Mergem pe jos. Vreo 300 de metri. Toată lumea mă recunoaşte pe
traseu şi mulţi mă agrăiau. îndată după sosire m-am adresat mulţimii.
Eu am estimat-o cam la 8000 de persoane. Mi s-a spus că au fost cel
puţin 10.000. M-am simţit bine. Atmosferă caldă. Scandau Ra-ţiu. Le-am
vorbit de atacurile din Adevărul şi din Libertatea şi le-am explicat cum
stau lucrurile. Reacţia mulţimii a fost excelentă. Mi s-au dat multe,
multe flori. Şi am sărutat primul „meu“ copilaş al campaniei electorale.
Tactică americană.
Masa cu Ianacopulos. Nici el nu vede bine revenirea Regelui ime
diat. N-a găsit suficient sprijin pentru monarhie. Se gândea să orga
nizeze ceva la 10 Mai, de ziua naţională de altădată. Cred că
Ianacopulos înţelege că pe mine mă interesează numai continuitatea şi
stabilitatea statului român.
Cina cu Răzvan Theodorescu şi Radu Petrescu. Trei alternative, îmi
propune primul:
Să-mi cedeze partidele parte din timpul alocat lor la TV. (Nerealist.
De ce s-o facă?) -
Să fac eu un târg cu televiziunea. Să le dau ceva utilaj modem şi să-mi
dea, în schimb, o oră, în afara celor alocate partidelor (120 minute pe zi).
Trebuie să vină de la Iliescu personal, dar cu aprobarea CPUN.
La despărţire cade de acord să mi se ia un interviu pe baza „top“~
ului de popularitate. Eu fiind al 3-lea pe listă. Acceptă, de asemenea,
transmiterea Declaraţiei noastre în problema Târgu Mureş.
Lung interviu cu Sygma din Paris. Lia Trandafir lucrează cu ei.
Luni, 26 Martie 1990

Iarăşi mari probleme. PNŢ-iştii din Mehedinţi mă solicită să vin ur
gent la ei. Interviuri (Dan Brudaşcu din Cluj), Florian, Ilie Puia (Sem
nal). Iar seara, prin telefon direct de la Paris, cu Figaro Magazine etc.
Mă ia Rodica Minodora Ilie, împreună cu senatorul democrat Dincă
(Vicepreşedinte CPUN, Bucureşti) la Viceprimarul Zmeu?. Nu se
poate face nimic fără adeverinţa că sunt cetăţean român. Mergem la
Ministerul de Externe, Serviciul Consular. Frăsinaru ne primeşte. Totul
s-a aprobat, dar să venim mâine. Rodica e hotărâtă: Nu plec de aici fără
hârtie. Telefoane, discuţii etc. Celac nu e disponibil. Trebuie să plec la
132 Ion Raţiu
Ministerul Tehnologiei-Electronica. Mă duce Popovici. întrevedere

interesantă, discuţie bună. Conducea masa rotundă de vreo 10 oameni,
bărbaţi şi femei, un inginer Isac, din Turda. Cornel Moldovan, unu
Dumitrescu etc. Toţi foarte bine informaţi. Vroiau să ştie ideile mele şi,
mai ales, cum să intre în circuitul mondial de producţie.
De-acolo val-vârtej, înapoi la Ministerul de Externe. Minodora
(Rodica) Ilie ne aştepta afară, fluturând atestaţia că mi-am redobândit
cetăţenia. Ne-am fotografiat cu toţii, împreună cu certificatul la mijloc.
înapoi la Primărie să-mi iau contractul pentru casă, Armindenului 4.
Dan Predescu plecat la Chişinău. Rodica ne duce la Viceprimarul
Zmeu. Iarăşi discuţii. Cheamă un funcţionar, nu prea săritor. Rămâne
să ne întoarcem mâine.
Mergem, apoi, la Poliţia Sectorului 1, unde aparţine casa mea. Să-mi
iau un buletin de populaţie. Iarăşi probleme. Să-mi aduc un certificat de
naştere etc. Dincă intervine. Se legitimează că este Vicepreşedinte al
CPUN pe Bucureşti, şi-i zice: Invitaţi-ne măcar în birou - eram aşa într-
un mic hol ce mirosea a closet. Am venit cu misiunea să rezolvăm acest
caz. S-a schimbat atmosfera. Ne-a trimis la Bulevardul Ana Ipătescu.
O doamnă ne primeşte. „Da, dar fotografiile nu sunt bune. Prea mari.“
Am plecat hotărâţi să ne întoarcem mâine, cu actele în regulă!
Doamne, Doamne, de aceea nu merg lucrurile în ţara asta!! De fapt,
este ceva extraordinar ce mi se întâmplă. Timp de 50 de ani nu am vrut
să cer cetăţenia britanică pentru că mi se părea - just sau greşit, asta e
o altă chestiune - că aş fi trădat calitatea mea de român. Timp de 50 de
ani, aşadar, am fost în actele cancelariilor britanice şi occidentale şi în
propriul meu „titlu de călătorie" ce ţine loc de paşaport, „apatrid".
După 50 de ani mă întorc în patrie, şi, ceea ce ar fi trebuit să fie poate
un act simbolic şi chiar solemn, pe măsura a ceea ce trăiam eu însumi,
a luat forma vodevilului pe care l-am descris în câteva linii. Oameni
politici, înalţi funcţionari şi mici funcţionari, mediatori şi mediatori ai
mediatorilor sunt, cu sau fără voia lor, autori într-o comedie de prost
gust, cu răsturnări de situaţii la tot pasul. Ce e trist e că în această
comedie se joacă viaţa oamenilor şi ea exprimă tipul de relaţii din soci
etate. Câtă energie consumată pentru a produce ceva derizoriu. Oare
Iliescu s-a confruntat vreodată cu o asemenea realitate, ca să ştie cât de
adânc trebuie să fie reformată România? Am văzut că foarte puţini mai
percep anomaliile şi mai puţini pot să le şi numească. Cu toate că toţi
suferă din cauza lor. Nu vor să renunţe la suferinţe? Au omorât câinele
In fine, acasă 133
dar au păstrat lanţul. Eu am venit în România ca să ajut la instalarea

democraţiei. îmi dau seama însă că trebuie început mult mai de jos.
Adversarii mei se bucură de confuzia care domneşte, în timp ce eu
vreau s-o demasc şi s-o lichidez. Ei au şanse în imediat, eu am drep
tate. îmi trebuie rezistenţă la uzură. N-am de gând să mă dau bătut.
Ne oprim şi la Constantinescu-Klaps. îl liniştesc puţin. Dar el tot
vorbeşte de Doina Comea. Dacă ea nu vrea să candideze la Preşedinţie,
eu aş fi favoritul.
Dau un interviu amplu lui Dan Brudaşcu de la Cluj. în scris, la o
seamă de întrebări şi oral, pentru Radio Cluj, înregistrat pe bandă. El
îmi spune că e oarecum înrudit cu mine prin Mariana Popa, născută
Raţiu. Habar n-aveam. Cum?!
Seara la UMRL. Mă întâlnesc cu Mazilu, care-mi mulţumeşte pen
tru tot ce am făcut de 50 de ani. După el, e esenţial ca principalele par
tide să ceară amânarea alegerilor şi, dacă nu se poate, să le boicoteze.
Altfel alegerile vor fi furate.
Ion Ghika a făcut o conferinţă de presă la Paris. Prin telefon răspund
direct întrebărilor gazetarilor francezi. Sper că n-a fost rău. Am fost
ferm. Am denunţat obstrucţia de care mă lovesc la tot pasul.

Tot mulţumită tenacităţii Rodicăi Minodora Ilie am reuşit să obţin,
azi dimineaţă „Buletinul de Identitate", cu adresa Strada
Armindenului, No. 4, Sectorul 1, Bucureşti, Circumscripţia 1. N-am
putut să intru în posesie şi nici să semnez contractul de închiriere. Dar
sunt mulţumit. Am acum cetăţenia română şi domiciliul la Bucureşti,
adică în România. Deci nimic nu mă mai împiedică să candidez la
alegeri.
Am dat un interviu lui Gyârmâth Jânos, care a venit aici cu Român
Gyozo pentru ziarul lor, Magyar Szo, sau o fi Szabad Szo, nici nu mai
ştiu! Le-am vorbit deschis despre activitatea mea pentru o federaţie est-
europeană (CESYS) din timpul războiului şi despre apelul meu la raţi
une, la o reconciliere istorică româno-maghiară. Care nu se poate rea
liza decât într-o democraţie adevărată. Le-am dat extrase din Românul
Liber şi le-am vorbit de cum i-am apărat pe toţi cei persecutaţi în
România, indiferent de naţionalitatea sau apartenenţa lor etnică. Le-am
atras atenţia că ar fi o tragedie dacă ungurii ar susţine o formă nouă de
comunism, astăzi, cum a susţinut Guvernul Groza în 1945, organizaţi
134 Ion Raţiu
în MADOSZ.
Am dat un lung interviu Gabrielei Ionescu, fosta soţie a lui Paul
Barbăneagră pentru Studioul Alexandru Sahia. în fine, am dat un inter
viu lui Tipuriţă Liviu de la ziarul Dimineaţa din Sibiu. Am respins fal
sul comunicat UMRL în care au aş fi făcut un acord secret cu un minis
tru ungur pentru o Transilvanie independentă. Aşa cum prevăzusem,
ideea şi-a făcut drum.
Adevărat tur de forţă. Numai adrenalina mă mai ţine în picioare.
La cină i-am avut pe toţi: Ilie, Dincă Social-Democratul, Mircea
Stănescu şi Gigi Tecuceanu, aici la hotel. M-am înţeles foarte bine cu
ei. Cred că Dincă şi Minodora ar fi extrem de utili într-o echipă pentru
campania electorală.
Mircea Stănescu îmi spune că există deja un acord între PNŢ şi
PSD. Au înregistrat astăzi semnul electoral comun. De liberali încă nu
se ştie. Radu Câmpeanu, probabil, va candida la Preşedinţie. Toţi vor
ca eu să candidez ca independent. Eu mă menţin pe poziţie. Vreau ca
PNŢ şi sper ca şi PSD, cel puţin, să mă numească pe mine candidatul
lor. Şi, apoi, cât mai multe din celelalte partide. Atmosferă foarte plă
cută. Mircea mi se ataşează mult. Vrea să mă ducă la şeful lor spiritu
al, Adrian Dimitriu. Deşi are 84 de ani şi a suferit enorm în închisoare,
e complet lucid, are mare prestigiu şi a fost bun prieten cu Cornel
Coposu.
I-am primit pe minerii din Rovinari - pe Geamănu şi pe secretarul
lor - în cursul dimineţii. Ei vor să înceapă o listă în favoarea mea.

Crezusem că totul era aranjat. O luăm pe Rodica Minodora la 8.15
cum convenisem şi mergem la biroul lui Sandu, să ne dea cheia casei,
sau să luăm noi lăcătuşul. Cheia se găsise însă şi mergem la casa din
Str. Armindenului 4. Apropo, Armindenul e o expresie veche
românească care înseamnă începerea primăverii. E de bun-augur, abia
a început primăvara.
Intrăm în casă, vine un reprezentant al ICRAL-ului de la Herăstrău
şi hai să facem contractul de închiriere. Trebuie însă să avem avizul
prim arului Sectorului 1, căruia îi aparţineam. Ajungem acolo.
Primarul, un om foarte tânăr. Un alt reprezentant al DEGEDAL-ului
(?) se opune total. Nu poate să se dea avizul pentru că autorizaţia e pen
tru a se da o casă, or No.4, str. Armindenului, e o casă, dar sunt două
apartamente. Degeaba argumentăm că vom locui acolo două familii, a

mea şi a lui Nicolae, secretara mea. Imposibil să curmăm argumentarea
acrimonioasă. Neînduplecaţi, ne asigură că totul e o chestiune tehnică
care se va rezolva în câteva zile. Deci suntem din nou blocaţi.
Rodica însă, determinată să reuşească. Ne întoarcem la Zmeu, la
Primăria Bucureştiului. Ne primeşte afabil şi înscrie cu mâna lui că
ambele apartamente trebuie să mi se dea mie. Iarăşi la Primăria
Sectorului 1. Iritat, primarul, în picioare, tot întoarce hârtia. N-avea
încotro. îşi dă şi el avizul dar subliniază de două ori „potrivit dispo
ziţiilor legii“ şi semnează. Cu alte cuvinte, dacă un altul tot vrea să ne
blocheze, să invoce el legea.
Dar n-a mai mers. Am ajuns la casă, am văzut că se făceau măsură
torile ca să mi se fixeze chiria şi ne-am dus la ICRAL. De data asta am
fost primiţi curtenitor Ni s-au oferit scaune. Am semnat tot felul de hâr
tii şi am obţinut contractul de închiriere pe 5 ani. Chiria e mare pentru
România. Puţin sub 4.000 de lei pe lună. între timp ţeava spartă fusese
reparată, dar robinetul din grădină ne-a fost furat. Ce să spun? De
necrezut. Dar acum nu mă mai pot împiedica. Am cetăţenia şi am
domiciliul aici.
La 6.00 seara vine Gaspar, trimisul Comerţului Maritim, sau aşa
ceva. Ne plimbăm în Herăstrău. Parcăm maşina lângă restaurantul
„Pescăruş". Plimbarea e o adevărată plăcere. Arborii încep să înflo
rească, flori cam peste tot.
Ei vor să-i ajut:
1. Să recondiţioneze vasele lor avariate la nişte şantiere occi
dentale şi să acopere costul cu contracte time charter.
2. Să le găsesc vase container cu o capacitate de 1.000 de
unităţi pentru transportul lor transatlantic (pentru America).
Cred că pot să fac şi una şi alta. Le-am declarat că eu am venit în
România nu pentru afaceri, ci pentru politică. Dar îi voi pune în legă
tură cu oameni care pot să realizeze aceste afaceri. Le-am povestit
cum, cu ani în urmă, consilierul Vasilică (?) din Londra, originar din
Turda, a încercat să mă convingă să construiesc vase în România,
dându-mi-se credit 100 la 100. Dacă atunci am refuzat, le-am spus,
acum nu pot să accept nici un beneficiu pentru mine.
Seara vine Nicolae din Londra. îmi aduce Românul Liber din
Aprilie. Excelent, cu o fotografie în culori, a mea cu Margaret Thatcher
la 10, Downing Street.
136 Ion Raţiu
Joi, 29 Martie 1990

Fac cererea de paşaport, cumpăr mobilă şi descopăr că în timpul
nopţii cineva (cine?) a încercat să scoată mobilierul din casa ce mi-a
fost dată, str. Armindenului nr. 4. Noroc că Minodora a avut inspiraţia
să inspecteze casa, seara târziu. A găsit toate uşile deschise, inclusiv
uşa garajului şi cineva a tulit-o pe uşa din dos, când a intrat ea. îl sus
pectează pe un oarecare Tocaciu, rudă de-a Doinei Comea.
Dau interviu la TVRL ca să răspund la acuzaţia că am avut o
înţelegere secretă cu Ministrul ungur Hodicska, la 11 Noiembrie 1989,
ca să facem Ardealul ţară independentă. Demonstrez că scrisoarea e un
montaj şi-i fac ridicoli pe cei care au interesul să mă facă trădător de
ţară. Exact cum a făcut şi prietenul lui Ceauşescu, Iosif Constantin
Drăgan, când mi-a apărut versiunea în limba franceză a cărţii mele
România de Astăzi, care va apărea în curând, într-o nouă ediţie aici, în
România.
întâlnire cu marinarii din Constanţa şi cu un delegat din Piteşti.
Cu Mircea Stănescu la Adrian Dimitriu acasă. Sergiu Cunescu şi el
prezent. Ne-am înţeles bine. Dimitriu e un om foarte distins, absolut
compos menti la 84 de ani! Doar picioarele l-au părăsit - o artroză
gravă. Urmează să lucrăm împreună PNŢ şi PSD. Poate şi liberalii, dar
nu e clar ce vrea Radu Câmpeanu.
La Pitu cu colegii mei. Le-am cerut să mă ajute. Dau un interviu de
acolo unui post de radio canadian.
Michlaoux şi Herlea mă aşteaptă la întoarcerea mea acasă. Ghika îi
atacă, Novacovici, prieten cu Paleologu, noul ambasador la Paris, nu e
de acord cu Ghika etc. Dezastru în toate părţile, îmi spun ăştia. Ca
Napoleon, zic şi eu: Nu-i nimic, mergem înainte. E păcat totuşi, că nu
e o mai mare unitate între noi.

Primesc primul sprijin oficial pentru candidatură din partea unui
partid. Marinescu vine în numele Partidului Ţărănesc, partidul lui Bubi
Truţia. Petre Georgescu din Focşani vrea să înfiinţeze o filială UMRL
acolo.
Sculptorul Felix Pe truse din Turda îmi aduce o statuie a lui Avram
Iancu. O machetă, dar nu e rea. Cam prea tradiţională pentru gustul
meu.
La 3.00 p.m. la Politehnică. Adunare mare. Le vorbesc serios despre
democraţie. Interesant. Nicolae şi Gigi cred că am fost prea didactic,

prea academic. De fapt, am făcut-o intenţionat, pentru că vroiam să
încrustez prima mea cuvântare serioasă în această campanie elec
torală. Eu am cam fost de acord cu ei. N-am stârnit mare entuziasm.
Ion Ghika însă, care a luat şi el cuvântul ca să mă laude, a găsit că a
fost exact ce trebuia spus la o întrunire de studenţi şi profesori la o uni
versitate.
Gabriela Stanciu, care mi l-a adus pe Radu Bogdan, de la
Dimineaţa, la cină, vine să-şi ofere serviciile. E foarte jenată pentru că
Dimineaţa, ziar al Frontului, m-a atacat feroce două zile la rând.

Mai rău ca oricând. Manea din Budapesta mă asigură că el poate să
aducă „tot Ardealul şi alte părţi ale ţării“, pentru mine.
Rada şi sindicatul I.O.R. la mine. îmi explică cum întrunirea noas
tră, deunăzi, a fost zădărnicită de vizita unui ministru din actualul
guvern provizoriu. Nimeni nu pretinde că a fost un accident. Rămânem
de acord să facem întrunirea într-o altă zi. Au 7500 de angajaţi.
Alte multe întrevederi. Apoi cu Lia Lazăr Gherasim şi cu Minodora
Ilie la înmormântarea Doinei Coposu. Ceremonie afară, impresionan
tă. Vorbesc cu Lup, care îmi spune că turdenii nu mă vor candidat la ei.
Sunt sigur că e o dezinformare. Dar de ce o răspândeşte Lup? Trebuie
să iau mai multă notă de manipulările astea din culise.
Dau interviu lui Nicolae Rotaru pentru revista lui, Pentru Patrie. E
o publicaţie militară. De asemenea, lui Tim Judah de la Times.
Braia vrea să intre în echipa noastră. Accept în principiu. Vorbeşte
bine. Radu Câmpeanu dă o conferinţă de presă. Caută să minimalizeze
UMRL-ul, dar nu reuşeşte. Nicolae a fost prezent. Accept să fiu mem
bru fondator al renăscutului Atheneu Român.
Cu Michaloux, Ricci şi Ion Ghika. Primii vor să rezolve conflictul
dintre Ghika şi Novacovici. Nu e prea greu. Ghika anunţă că
Principesele vor sosi aici pe ziua de 9 Aprilie şi Regele, la 12 Aprilie,
îmi cere sprijinul.
Românul Liber pe Aprilie a ieşit deja. Nu-1 putem schimba. Dar, cu
titlu personal, eşti perfect liber să faci ce vrei, i-am spus. Ceilalţi au
fost de acord.
Copil Gavrilă îmi cere să caut eliberarea unui prizonier din
Afghanistan. El a fost soldat sovietic acolo, dar e moldovean get-beget.
138 Ion Raţiu
E în mâna rebelilor acum. Deci, americanii ar putea să-l salveze. Ţur-

canu mi-a cerut să intervin.
Dau un interviu lui Tim Judah de la Times. Cina cu Nicolae. Foarte
utilă. I-am indicat cum vreau eu să conduc campania electorală.
După prohodul, concelebrat de 6 preoţi, al Doinei Coposu, Ion Puiu
m-a luat la o parte. Ne-am plimbat pe o alee a cimitirului vreo 15
minute. Vrea neapărat să ne vedem. Mi-am exprimat nedumerirea că
sunt atacat chiar în sânul conducerii PNŢ. Eu, care i-am susţinut întot
deauna şi care, când m-am întors în ţară, n-am cerut nimic.
Duminică, 1 Aprilie 1990

Zi neagră. Ion Puiu vine peste mine să mă asigure că partidul nu mă
vrea candidat. Vine şi Coposu. Sunt 6 candidaţi: Lupan, Lup, Varlam,
Ioan Alexandru, Diaconescu şi cu mine. Puiu i-a afirmat că eu nu vreau
să candidez. Extraordinar, doar vorbisem cu el abia câteva minute
înainte. Am greşit, mi-a spus Coposu, că nu m-am ocupat de cei 42 de
membri ai Delegaţiei Permanente care decid. Trebuia să le dau o masă,
să-i văd etc. Liţi Faina mă urăşte, îmi spune.
Seara sosesc experţii lui Tim Bell din Londra. Le explic puţin cum
stau lucrurile.
Importantă a fost şi plimbarea în parc cu Comandorul Nicolae
Radu, avocatul Iorgu Grigore şi Gaşpar. Cu mine a fost Gigi
Tecuceanu. Delegaţia liberală din Constanţa, cu Preşedintele ei, au tre
cut din întâmplare pe lângă noi şi m-au recunoscut. Au ţinut să se
fotografieze cu mine şi mi-au urat succes la Preşedinţie. A fost singu
ra notă încurajatoare. Eram tocmai în mijlocul unor discuţii decisive,
oarecum. Radu sugera să lupt cu armele cu care luptă adversarul. în
primul rând în sânul partidului. Sunt denigrat şi minimalizat de con
curenţii mei. Să dau şi eu în vileag slăbiciunile lor. Ion Lup, de exem
plu, a fost securist, deşi a trecut prin închisoare. Ion Puiu, pe care l-am
ajutat atâta, a fost vinovat de moartea lui Gogoneţ, căci el l-a turnat
Securităţii, după afirmaţiile categorice ale lui Cicerone Ioaniţoiu. Radu
şi Grigore vor neapărat să candidez la Preşedinţie. Chiar dacă Partidul
nu mă numeşte. Voi găsi, cu uşurinţă, cele 100.000 de semnături de
care am nevoie, pretind ei.
Le-am explicat că aşa ceva nu pot să fac. Dacă PNŢ numeşte un alt
candidat, eu mă retrag. Este vorba de Partidul în care m-am născut,
care a fost conceput în casa Memorandistului, partidul în care cred,
In fine, acasă 139
indiferent de slăbiciunile lui de astăzi. înţeleg să-l servesc, oricare ar fi

deciziile conducerii actuale, deşi e provizorie şi nu exact bună. De
aceea am respins întotdeauna încercările de a diviza partidul.
Luni, 2 Aprilie 1990

La micul dejun vin şi experţii englezi. Dogaru îmi vorbeşte pe larg
despre nevoia de organizare. Are sugestii foarte bune.
La Ploieşti ne aşteaptă o mare mulţime de oameni la intrarea în
Institutul Petrolului. Vreo 60 de membri din profesorat şi adminis
traţie. Răspund la întrebări. Rectorul şi unul din decanii prezenţi mă
conduc apoi prin diverse laboratoare. O scurtă vizită la Muzeul ceasu
lui. Interesant, dar nu excepţional. Ei pretind că ar fi unicul astfel de
muzeu în lume. N-am timp să verific, dar m-aş mira. Masa plăcută,
după care mă odihnesc în casa familiei Ştefănescu, vechi PNŢ-ist,
familie de fost prefect etc.
Sala, la întrunire, arhiplină. Uşor peste 1.000 de persoane. Vorbesc,
pe rând, Gionea, Piţigoi, primul despre Legea electorală, al doilea
despre politica PNŢ la învăţământ. Urmează Cicerone Ioniţoiu despre
suferinţele în închisori şi organizarea încropită de Penescu şi continu
ată, în exil, de el. Nu prea exact. A dat mult prea mare importanţă,
nemeritată, efectului organizaţiei astfel create. în realitate, cam nimeni
nu i-a luat în considerare.
Ion Lup a vorbit lung, foarte lung, despre istoria partidului. Dar
bine. Ştie să manipuleze o audienţă, s-o facă să râdă, din când în când.
Eu am fost ultimul. M-am concentrat asupra viitorului. Le-am vorbit
de cumpăna de ape de la Banff din creierul Munţilor Stâncoşi ai
Canadei. Dacă votăm Frontul nu ne mai putem întoarce la democraţie.
Precum şovoiul din dreapta al pârâului, care merge spre Pacific nu se
mai poate vârsa în Atlantic.
Conferinţă interesantă de presă şi o cină bună de vreo 60 de per
soane.
A fost un triumf personal. Indiscutabil pe mine m-au vrut. La cină am
stat între Gionea şi Lup. Primul e categoric de partea mea. Lup mi-a su
gerat să ne facem per tu. Am acceptat. Dacă-1 numesc pe el candidat,
eu îl voi servi, i-am zis. „Oricare am fi ales, Preşedintele va putea numi
un Vicepreşedinte", mi-a zis.
Este asta în Legea electorală? „Nu, dar se poate crea“, a fost ripos
ta lui.
140 Ion Raţiu
N-am reacţionat, pentru că nu-mi dau seama cum s-ar putea crea un
astfel de post în mod legal. Un lucru e sigur. Oricare din noi ar fi ales
Preşedinte, şi chiar dacă postul de Vicepreşedinte s-ar putea crea, el ar
trebui atribuit unui om mai tânăr.
Channel 4 de la TV engleză a filmat totul. Ei mă vor însoţi peste
tot. Vor să realizezve un film documentar al campaniei mele electorale.
Situaţie paradoxală: partidul nu şi-a desemnat candidatul, dar campa
nia electorală continuă.
Marţi, 3 Aprilie 1990. Din nou la Bucureşti

La şedinţa de dimineaţă, adică micul dejun, echipa începe să devină
reală. Vine şi Lupoi. Doru Braia a fost arestat, bătut şi expulzat din
România, ieri după-amiază. Dăm un comunicat de presă din partea
UMRL.
Atât Pompiliu Groza, cât şi Bani Ghika, au vorbit foarte frumos
despre mine la şedinţa Delegaţiei Permanente PNŢ. Petrina a fost cel
mai contra mea. L-a susţinut pe poetul Ioan Alexandru, din branşa lor
„creştină". înţelept, Cornel Coposu a amânat luarea deciziei până după
ce toţi candidaţii la Preşedinţie ne putem prezenta în faţa lor. Şedinţa
va avea loc Vineri 6 Aprilie.
Cu Gigi la Minodora Ilie, la Primărie, dar rămân numai cu ea. A
vorbit cu Iliescu. într-adevăr au avut o înţelegere Câmpeanu şi Iliescu.
Să se susţină reciproc, Iliescu la Preşedinţie şi Câmpeanu Prim-
Ministru. Anunţându-şi candidatura, Radu a călcat-o în picioare.
Iliescu îmi propune mie o înţelegere. Dacă încerc să devin Preşe
dinte, nu voi reuşi, şi voi rămâne fără nimic. Dacă accept să candidez
pe lista PNŢ de la Cluj-Turda, pot să am orice post vreau. Preşedintele
Senatului, sau al Camerei Deputaţilor. Frontul, evident, va da Prim-
Ministrul ţării. în tot cazul, Iliescu vrea să mă vadă, îmi spune
Minodora. O rog să-l informeze că decizia mea depinde de decizia par
tidului meu. Dacă sunt numit, voi candida şi perspectiva că voi fi sigur
învins nu mă deranjează. Atâta timp cât alegerile sunt cu adevărat
libere, eu îl voi servi pe viitorul Preşedinte al României, oricare ar fi
el. îl voi servi pe el, pe Iliescu, dacă poporul îl vrea. Am destule de
făcut. Am cărţi de scris. îmi va fi mai uşor s-o fac, dacă rămân cetăţean
de rând, i-am spus. Dacă Iliescu tot vrea să mă vadă, eu îi stau la dis
poziţie.
Cu John, Jane şi Stewart, de la Channel 4, televiziunea britanică, la
Galaţi.
S-a înscenat o diversiune. S-au pus afişe, azi dimineaţă, care au
indicat o a doua sală pentru „întâlnirea cu Ion Raţiu“.
Am plecat cam târziu din Bucureşti şi ne-am mai şi încurcat puţin
pe drum. Ne-am oprit la un restaurant la marginea Buzăului şi am mân
cat, la restaurantul „Brotăcelu" în aer liber, mititei, făcuţi la grătar în
faţa noastră. Am băut vin alb, uşor, şi apă minerală. La mesele vecine
ţărani simpli, agricultori. Foarte plăcut. Dar, din cauza aceasta, nu ne-am
mai dus la sediul UMRL, cum ne înţelesesem. Ne-am dus direct la sala
indicată pe afiş. Vreo 60 de oameni, într-o sală mare, pe trei sferturi
goală. Abia m-am instalat la masa de pe podium, că vine, agitat, un
membru UMRL, să mă lămurească şi să-i lămurească pe cei prezenţi
că „întâlnirea" are loc, de fapt, într-o cu totul altă sală.
Aventură adevărată. în fme, ne-am dus unde trebuia. Enescu vorbea
sălii despre UMRL-România. Sunt bine primit, dar sugerez ca el să
continue. Mihai Tusak, Preşedintele UMRL Galaţi, începe să mă pre
zinte foarte elocvent şi poetic, cum se cuvine unui moldovean. Sosesc
şi cei de la TV. Şi mi se dă cuvântul. Extraordinar. Sala mică, arhiplină
- vreo 300-350 de persoane - era divizată, aveam impresia. întrebările,
primele întrebări ostile. Cred că i-am dezarmat. I-am făcut să râdă şi la
urmă am fost înconjurat de un val de simpatie. Marea majoritate
oameni tineri.
Sediul UMRL încăpător. Fosta Securitate. Ne-au servit de-ale
mâncării şi băutură. De-acolo la cină, un restaurant pe un vapor anco
rat permanent pe Dunăre. Prea multă mâncare. Altfel căldură, afecţi
une, sentiment de sprijin total din partea lor. Mi-am luat două garoafe
cu mine, care mi-au fost prezentate de două frumoase tinere la intrarea
pe vapor.
Când am sosit la hotel mi s-a spus că e semn rău. De ce?, am între
bat. Trebuie să fie fără soţ. Cu soţ înseamnă moarte!
Nu mai scap de ameninţări. Nu sunt superstiţios.
Miercuri, 4 Aprilie 1990

Luăm micul dejun tot pe vasul ancorat pe marginea Dunării. Ca să
ajungem acolo mergem de-a lungul falezei. E plină de statui modeme.
Am identificat-o pe cea a lui Ingo Glass. Echipa de la „Canalul 4“ ne-a
fotografiat, pe mine şi pe Gigi Tecuceanu, discutând în jurul ei. E
impresionantă şi plină de semnături din toată lumea, zgâriate pe
142 Ion Raţiu
vopseaua roşietică ce acoperă structura de oţel.

Iniţial, iactul fusese construit, în Anglia, pentru un prinţ indian, prin
1926-28. Avea numele de „Nahlin“. Dar nu i-a plăcut şi l-a refuzat. A
rămas în patrimoniul statului. După război, Regina Angliei l-a dat
cadou Regelui Mihai. După abdicare, „Luceafărul1*, căci aşa fusese
rebotezat, urma să plece, plin, în exil. A fost oprit însă la Sulina şi
declarat, cu tot ce era în el, proprietatea statului. Acum are numele de
„Libertatea".
Zi frumoasă, soarele încă jos la orizont, strălucitor, reflectat de
apele Dunării, ce curge majestuos spre mare. Spre Apus, în sesul flu
viului, portul. Nenumărate vase, de toate soiurile, mai ales mineraliere.
La Bucureşti, „biroul“ meu plin de lume. Ioan Moise îmi aduce
invitaţia Timişoarei să devin cetăţean de onoare a oraşului-erou, ca
apoi, să mă proclame Primar de Onoare. Facem planul. El ne va lua cu
maşina de la Cluj. Recepţia va avea loc când sosim la Timişoara,
Sâmbătă seara.
Cu Sedan (PNŢ) facem planul pentru Duminică. Vor pregăti o
coroană de flori pe care o voi depune la cenotaful eroilor. Va urma o
adunare de masă, dimineaţa la orele 11.00. La 5.00, adunarea UMRL,
urmată de o conferinţă de presă şi, seara, voi da eu un banchet pentru
100 de persoane.
Au venit marinarii, conduşi de Gheorghe Domeanu. El vrea să
facem un fel de târg. Să vorbesc de ei, acum, şi ei să susţină, public,
candidatura mea la Preşedinţie. N-am acceptat. „V-am dat dovada că
acţionez imediat. Am aranjat ca cel numit de voi, suferind, să meargă
la Centrul de Cancer din Bristol şi să stea acolo timp de două săp
tămâni. Vă promit că, după ce voi fi numit candidat la Preşedinţie,
atunci voi vorbi şi de problemele m arinei comerciale. De
Dumneavoastră şi de semnăturile ce-mi puteţi obţine, e nevoie acum,
până la 16 ale lunii, cel mai târziu“.
L-am văzut şi pe Mircea Todor, cu care am fixat programul pentru
Cluj. '
Val-vârtej la aeroport, s-o primim pe Elisabeth. Ea sosea de la
Savannah prin Geneva. „Canalul 4“ a filmat totul, inclusiv discuţia
noastră în maşină, de la Otopeni la hotelul Intercontinental.
Cina cu Elisabeth şi Nicolae. La Geneva, Elisabeth a fost primită la
aeroport de Ianacopulos, dusă la Versoix, unde a stat de vorbă cu
Regina Ana şi cu Principesele Mărgărita şi Sofia. Regele a apărut şi el,
In fine, acasă 143
câteva minute. Au vorbit de Fundaţia ce au înfiinţat pentru dotarea de

spitale în România. I s-a cerut să contribuie. îmi va comunica totul, le-a
spus.
Joi, 5 Aprilie 1990

Manevre în culise. Aud că Matei Boilă e contra mea. Adrian Sârbu,
de la PNŢ, e pentru mine şi contra aripii „PCR“-iştilor din rândurile
noastre: Petrina, Iftine Pop, Suianu şi Negară. Văluşescu o trimite pe
Antigona Grecu. Klaps vine personal. Găseşte că şansele mele s-au
îmbunătăţit.
La I.O.R. E prima dată că mă adresez muncitorilor. Sunt mulţumit,
deşi am fost oarecum atacat prin întrebări „impertinente". Cam o mie
de oameni. Vroiau să ştie ce pot face pentru ei în mod practic. L-am
contactat imediat pe Antony Pilkington. Ei (Pilkington, familia lui
Elisabeth) au o poziţie importantă în lume în domeniul sticlei industri
ale.
Vineri, 6 Aprilie 1990

Mă scol pe la 5.00 dimineaţa.
îmi sistematizez gândirea, scot şi două citate din Eugene Brote,
referitor la respectul nostru faţă de drepturile tuturor cetăţenilor ţării, a
ungurilor în special.
Pupi Groza vine să mă ia. încă nu terminasem şedinţa noastră de
dimineaţă (eEchipa campaniei electorale). Vine însoţit de Marian de la.
Cluj. Ni se alătură şi alţii şi mergem, pe jos, la sediul partidului. Mare
mulţime. Sunt primit, ca de obicei, cu aplauze în curte. Stăm de vorbă
în camera lui Coposu. Vine şi el vreun sfert de oră mai târziu.
Curând după 10.00 mergem în sala de întrunire. Coposu face apelul
Delegaţiei Permanente. Sunt 68 prezenţi. Dă, apoi, cuvântul candi
daţilor, în ordine alfabetică. Vorbeşte întâi Ion Lup. Bine. După el,
Lupan. Mai bine, elegant, poetic chiar, urmat de Nor care-i face un
adevărat panegiric al realizărilor lui. Foarte elocvent, a făcut o impre
sie favorabilă, realizările şi importanţa scrierilor lui Lupan fiind
exagerat prezentate.
Mi-a dat mie cuvântul (Vezi notele mele). După mine a urmat
Petrina care a citit adresa lui Ioan Alexandru. Frumoasă, dar... cineva
din fundul sălii, nu mai ştiu cine, a zis tare: „Ce, alegem pe Papa?".
Coposu a invitat pe toţi cei prezenţi să pună întrebări candidaţilor.
144 Ion Raţiu
Mie mi-au pus următorii:

Liti Faina 1) A plecat IR în Anglia numit de Tilea, cel care a rupt
Partidul? 2) A cerut (la BBC) armatei române, care lupta în Rusia, să
depună armele? 3) A fost IR exclus din Partid de Nicolae Penescu? 4)
A refuzat IR să semneze reconstruirea partidului în exil pe care am
iniţiat-o? 5) A avut IR relaţii extraconjugale? 6) A refuzat IR să publi
ce un articol al meu în care condamnam „Declaraţia celor 6“ făcută la
Budapesta de Kome, Berindei, Ariadna Combes etc...?
Nor: Care va fi rolul armatei? Va apăra integritatea ţării şi va lupta
pentru realipirea Basarabiei la patrie?
Antoniu: 1) L-a finanţat IR pe Faina? Şi cât? 2) Care este ati
tudinea lui IR în problema monarhică?
Ilie Păunescu a început prin a declara că e bine să se ştie tot ce am
făcut, şi bine şi rău. Tot se va afla, de acum încolo. întrebarea afirma
tivă. Nu ştiam că IR a fost unul din cei 2 co-fondatori ai Amnesty
International. Trebuie să spunem lumii acest lucru.
Victor Isac: Câte PNŢ-uri erau în exil?
Simu: Avem mijloace materiale, ce ne poate da IR?
Vetisan: Nu transpiră în întrebările domnului Faina relaţii de ordin
personal? Dar de putere?
Popovici: Care a fost rolul lui Tilea şi relaţiile lui cu Maniu în tim
pul şi la sfârşitul războiului?
în răspunsurile mele am fost franc, fără ocolişuri şi precis. Am
descris cum am fost numit în Ministerul de Externe şi trimis la Londra,
că n-am cerut niciodată depunerea armelor, ci, dimpotrivă, am explicat
şi justificat de ce lupta armata română împotriva Rusiei. Am povestit
episodul excluderii mele de Nicolae Penescu, Ghilezan, Contele de
Gatterburg şi George Serdici de Golobârdo. Am explicat de ce n-am
socotit nici înţeleaptă şi nici utilă ultima lui încercare de a reconstrui
Partidul („Era a şaptea11) şi am arătat că n-am dat curs numirii mele ca
purtător de cuvânt PNŢ, ca să nu creez încă un nou grup. Ion Puiu a
protestat imediat. Eu nu i-am trimis împuternicirea lui IR din partea
mea. Am făcut-o din partea Partidului. '
în ce priveşte legătura mea extramaritală ... am început. Proteste din
toate părţile sălii. Chiar am auzit. „Şi Ştefan cel Mare a avut mulţi copii
...“. Tot Ion Puiu a zis: E intolerabil să discutăm viaţa privată etc. Eu
sunt gata să vă dau toate amănuntele. Cum a spus domnul Păunescu:
Toate se vor afla de acum încolo ... Nu m-au lăsat să explic. Categoric,
In fine, acasă 145
nu. în ce priveşte „Declaraţia Celor 6“, la Budapesta, eu am con

damnat-o la posturile de radio. La BBC, VOA şi Europa Liberă . Am
răspuns apoi lui Nor. Da, armata română va apăra frontierele
României. Dar noi suntem semnatarii Acordurilor de la Helsinki. O
schimbare de frontieră nu poate să aibă loc fără acordul părţilor con
tractante, direct interesate.
Lui Păunescu i-am răspuns că nu vreau nici un merit special din
succesul Amnesty International. Toţi cei care ne-am dat mâna la Apelul
iniţial pentru fondare trebuie să fie trataţi pe picior de egalitate. Să nu
fiu descris, deci, în calitate de co-fondator, adică unul din doi, ai aces
tei instituţii.
Le-am explicat că revista Boardroom a trebuit să scoată - la cererea
mea - expresia de co-founder cu care m-au onorat când m-au prezentat
pe mine pe coperta lor din Martie, a.c. I-am dat lista PNŢ-ului în exil
în răspunsul meu la întrebarea lui Victor Isac. Am remarcat cum Cornel
Coposu a adăugat listei 7 organizaţii PNŢ; „şi multe altele". Ioaniţoiu,
lângă care stăteam pe scaun, a zis: Şi totuşi, noi am avut o organizaţie
PNŢ în exil. M-am întors spre el, şi am zis: Dintre toate, cea a dlui
Ioniţoiu a fost cea mai reală. L-am asigurat pe Simu că-mi voi asuma
toate cheltuielile necesare pentru campania electorală la Preşedinţie.
Când m-am referit la Popovici, am vorbit de marele patriot Viorel
Tilea, „de care m-a despărţit un singur lucru: De ce s-a rupt el de
Maniu, omul care a înfăptuit idealul bunicului său?!“ Şi am confirmat
că Tilea a fost acceptat de Maniu în ultima fază a războiului şi că el,
Tilea, a jucat un rol important, alături de Gafencu şi de Creţianu, la
Conferinţa de Pace din 1946/7, de la Paris. Cu totala aprobare a lui
Maniu.
Cât despre întrebarea lui Vetişan, am zis, nu cred că este semnifica
tivă. Mai bine să n-o discutăm. (Aprobare generală). Vetişan indica, pe
bună dreptate, că e vorba de un resentiment de ordin personal.
Să nu uit, am răspuns şi întrebării lui Antoniu: îndată ce Faina a
sosit în exil, m-am repezit să-l văd în Germania. I-am dat ceva bani.
Vreo 200-300 de dolari. Nu-mi aduc aminte exact. Dar i-am dat după
aceea 10.000 de franci francezi şi 1.200 de dolari, când a venit în
România. în ce priveşte chestiunea monarhiei, eu am adoptat în
întregime poziţia partidului nostru: Dacă naţiunea îl vrea pe Rege, eu
sunt de acord.
Şedinţa a fost suspendată după aceea. Am petrecut vreo jumătate de
146 Ion Raţiu
oră în curte etc. până ne-au convocat din nou. Interesantă scenă.
Coposu la mijloc. Flancat de Diaconescu la dreapta, şi Lupu la stânga.
Coposu citea voturile, unul după altul. Citea, adică, singurul nume
neşters de pe buletin. Primul vot a fost pentru Lupan. Al doilea şi al
treilea pentru Ioan Alexandru. Apoi, au început, multe, tot mai multe
pentru mine. Presărate cu altele.
Rezultatul final: 44 pentru mine, 15 pentru Ioan Alexandru, 7 pen
tru Lup şi 3 pentru Lupan.
Prietenii mei îmi făceau semne din sală. Coposu, cred, a fost mulţu
mit. Lup şi Lupan, eleganţi. Ieşiţi pe culoar i-am spus lui Liţi: Să ştii
că nu sunt supărat. E bine că am vorbit deschis. (De fapt, el n-a fost
loial. Dar n-are importanţă. Mi-a dat, într-adevăr, şansa să explic tutu
ror ce s-a întâmplat în exil.)
Am băut un pahar de vin alb în biroul lui Nor şi am plecat la hotel
pe jos. înconjurat de susţinătorii şi prietenii mei. Toţi care au putut.
M-au felicitat. în curte era o mare mulţime. Aplauze şi îmbrăţişări.
Sunt sigur că bucuria a fost autentică.
La hotel, alte celebrări. Au deschis o sticlă de şampanie. Interviuri
cu Judah de la Times şi o tânără pentru o revistă spaniolă, EFE, cred!?
întrerupt, apoi, de nenumărate ori de telefoane, inclusiv de la BBC.
Sâmbătă, 7 Aprilie 1990

Sosim la Cluj cu trenul de noapte: eu, Elisabeth, Nicolae şi Gigi. Ne
aşteaptă vreo 5 PNŢ-işti, inclusiv Puiu Boilă. Şedinţă dimineaţa, multă
lume la sediul nostru. în mijlocul ei vine şi Ion Lup, de la Bucureşti.
Conduită impecabilă faţă de „alesul Partidul ui îmi aduce numai
laude.
După-masă şedinţă de Comitet. Ei se tot certau între ei. Cine să fie
pe listele candidaţilor şi în ce ordine. Toţi vorbeau deodată. Cu spiritul
blândeţii, le-am explicat regulile democraţiei. Cel mai greu a fost să-i
fac să mi se adreseze mie, adică Preşedintelui. Niciodată unul altuia.
Dar am reuşit. Am stabilit listele şi ordine prin vot secret.
La conferinţa de presă multă lume. Am atacat dezinformarea şi fal
sul practicat de ziarele Frontului. Se face mare vâlvă mai ales în jurul
întâlnirii între mine şi Ministrul ungur Hodicska. Se afirmă, de aseme
nea, că soţia mea e unguroaică etc. ... Dau faptele. Indic „greşelile"
făcute de falsificatorii scrisorii „semnate11 de mine şi de Doru
Novacovici. „Noi am publicat-o fără comentarii", a fost reacţia zia
In fine, acasă 147
riştilor, pentru că noi nu avem experţi care să ne arate că e vorba de un

fals. Extraordinar! Metode balcanice.

Mare slujbă greco-catolică în Piaţa Libertăţii (fostă Unirii) în faţa
statuii lui Matei Corvinul. Tertulian Langa a oficiat, asistat de un sobor
de preoţi. Foarte impresionant, mai ales văzută din locuinţa doctorului
Paţiu, de la etajul întâi. Chiar alături de fosta casă a doctorului Stanca,
tatăl lui Zoe.
Gheţie îmi cere 350.000de lei, pentru punerea la punct, cu vorbele
lui, a „Discursului de la Blaj“, al lui Simion Bămuţiu. îmi dă şi o intro
ducere pe care eu urmează să o semnez. Nici prin minte nu-mi trece s-o
fac. Stilul este foarte întortocheat. E imposibil să-l amendez. Ar trebui
să rescriu introducerea eu însumi. Dar n-o voi face dacă nu-şi mode
rează pretenţiile. 80.000-100.000 de lei ar fi normal. Hai să zicem că
am merge până la 150.000 de lei. Dar nu mai mult. îi explic lui
Mihăilescu că eu nu pot să-mi dau numele unei astfel de mistificări a
publicului. Mai curând sau mai târziu se va afla de acest lucru. Nimeni
nu mă va ierta şi duşmanii politici mă vor ataca.
După-masă la „Vatra Românească", împreună cu câţiva din şefii
PNŢ-işti. Urma să dureze o oră, o oră şi jumătate. A durat 4. Ei sunt
foarte naţionalişti şi îngrijoraţi de propaganda şovină maghiară din
străinătate. Unii din ei m-au acuzat, chiar, că eu aş fi pentru unguri şi
pentru independenţa Transilvaniei. Cred că i-am liniştit. Avocatul
Cârlănaru m-a prezentat foarte frumos, ca „venit din istorie, nu din
Anglia".
A vorbit de Gh. Raţiu, ambasadorul lui Mihai Viteazul, de sem
natarii unirii cu Roma, de preotul Nicolae Raţiu, care l-a îmbrăţişat pe
Horia, pe roată, şi de Basil Raţiu, prepozitul Blajului în 1848 şi, evi
dent, despre Ioan Raţiu şi formarea „Partidei Naţionale" în 1881, ca
urmare a înţelegerii dintre conducătorii români cu ocazia Congresului
ASTREI. Renee mă primeşte cu aceeaşi afecţiune pe care întotdeauna
mi-a arătat-o. Mi-a dat portretul lui Ion Codru Drăguşanu. Mi-a făcut
mare plăcere.

Dau două interviuri: la Televiziune şi la Radio. Gigi zice că toată
lumea, în studio, aşteaptă cu sufletul la gură răspunsurile mele.
148 Ion Raţiu
Cărbunarii ne duce cu maşina. Frumoasă regiune. Drumul duce la

sudul Munţilor Metaliferi. Nu intrăm în Deva. De la Arad mergem
repede şi ajungem la Timişoara pe la 7.20 seara. Exact cum fusese pro
gramat. Deşi vremea era proastă, ceaţă şi frig, o mare mulţime ne
aşteaptă la intrarea în Timişoara. Preşedintele Magheţ (PNŢ) şi alte
somităţi. Prieteni de-ai lui Mircea. Ne dau o frumoasă cină la Hotelul
Continental şi mi se ia un interviu la Radio. Postul TV Canalul 4, din
Londra, e aici şi filmează de zor.
Marţi, 10 Aprilie 1990

Ziua începe cu un mic dejun de lucru. Echipa s-a înmulţit acum la
14 oameni. Urmează o discuţie cu Oficiul de Turism. Va trebui să-i ajut
să dezvolte o leisure industry. John Beckwith mi-ar putea fi de mare
folos.
La Catedrală ne aşteaptă un preot. Intrăm. E foarte frumoasă, ter
minată în 1936. Afară, în faţa unei imense troiţe de lemn, depunem
două coroane şi se rosteşte o slujbă pentru morţi. Tot timpul suntem fil
maţi.
Urmează o discuţie la oficiul de turism. De astă dată, cu reprezen
tanţii Societăţii „Timişoara" şi mulţi gazetari. Răspund la întrebări
vreo 2 ore şi jumătate. La sfârşit, tinerii care vroiseră un dialog pe tema
„Proclamaţiei" lor, s-au anunţat că vor veni şi ei - cu întreaga lor orga
nizaţie - la adunarea în aer liber de mâine. Păcat că plouă.
Dau un interviu exclusiv gazetarului de la Neue Banater Zeitung.
Apoi Televiziunea din Arad şi Radio-ul Timişoara vin la mine la hotel
să-mi mai ia interviuri. Scriu, la repezeală, o notă introductivă pentru
Moscow Challenges îhe World în limba română. O publică Ioan Iancu.
Primesc tot felul de oameni care solicită să mă vadă. Ai mei, însă,
Nicolae şi Gigi, au început să-i îndepărteze pe indezirabili. Altfel ar fi
imposibil să răzbesc.
La 5.00 p.m., la Librăria Eminescu, unde se lansează cartea mea,
România de Astăzi. In stradă, o mare mulţime de oameni, deşi plouă,
dar nu tare. înăuntru absolut ticsit.
Magheţ, Preşedintele PNŢ de aici, rosteşte vreo câteva cuvinte.
După care Mircea Stănescu Bellu vorbeşte despre carte mai bine de o
jumătate de oră. Mult prea lung. în fine, îmi vine şi mie rândul.
Le mulţumesc că au venit. Laud cuvântarea, amplă şi favorabilă
cărţii şi mie personal. „Are doar un singur cusur. Acum că ştiţi ce
conţine, n-o s-o mai citiţi“. Le promit să le vorbesc mâine, la mitingul

public. Păcat că plouă, dar interesul ţării trebuie să primeze întotdeau
na. Şi ţara are mare nevoie de ploaie, le-am zis.
La hotel, după ce am primit lume multă la sediul PNŢ. E în curs de
reparare, căci abia l-au primit. Iarăşi interviuri şi cina, toţi împreună.
John şi Stuart filmează din nou discuţia în jurul evenimentelor ce
aveam în fiecare seară. Nicolae, Gigi şi cu mine.
în timpul cinei l-am avut pe John lângă mine la masă. Am discutat
diverse planuri. Cum trebuie să mă prezint electoratului. Ideea lui
Cârlănaru e acceptată: „Raţiu nu vine de la Londra. El vine din isto-
rie“. Cealaltă idee rămâne de încercat. E vorba de o declaraţie ce mi-a
făcut-o unul dintre interlocutorii mei, astăzi: „Dumnezeu ne-a dat
Revoluţia. Providenţa ni l-a adus pe Ion Raţiu acasă“.
După ce toţi mă lasă, în fine, să mă culc, pe la 11.30 p.m. John bate
la uşă. I must tell you something, în private with nobody around. Tim
Bell had dinner with Margaret Thatcher. She sends you her good wish-
es & wants you to have complete victory.

La Episcopul Nicolae Comeanu. Palat frumos. Justifică, oarecum,
pasivitatea ierarhilor ortodocşi. Vorbim de bisericile din exil şi de „pre-
oţii“ misionari. îmi dă cadou o frumoasă Biblie cu textul original în
litere chirilice şi transliterarea lor. La Universitate doar profesori, în
frunte cu Rectorul Todoran. Amestecaţi. La Institutul de Arhitectură
am fost într-o sală mare. Vreo 500 de persoane. Mai ales tineri. Cred
că i-am cucerit, mai ales că a trebuit să răspund unor întrebări destul de
grele.
Interviu cu Geier L. de la Neue Banater Zeitung. Vroia să-mi atragă
atenţia asupra nedreptăţii comise împotriva saşilor şi şvabilor noştri.
Din 1945-1950, nu mai puţini de 100.000 au fost deportaţi în Rusia. în
1952 alţi 20.000 au fost duşi şi lăsaţi în Bărăgan.
La 5.00 seara, pe balconul din Piaţa Unirii. Să tot fi fost 15.000 de
oameni. Nu ştiu cât de mult am reuşit să-i inspir. Expertul nostru
englez pare mulţumit. It was great, mi-a zis. Mulţi alţii, la fel. Gigi
spunea că ar fi trebuit să le vorbesc mai mult de ce-i doare. De suferin
ţele şi sacrificiul lor. Poate are dreptate. Au scandat tot timpul „Ra-ţiu,
Ra-ţiu“ şi „Domnul Raţiu, preşedinte41. Ai mei au distribuit cocarde, au
lipit afişe, au distribuit baloane. Toate cu inscripţia „Votaţi Raţiu
150 Ion Raţiu
Preşedinte".
Seara am dat o masă pentru 80 de persoane. Alese de Preşedintele
PNŢ, dar invitaţi de mine. Am ţinut ca printre ei să fie şi reprezentanţii
minorităţilor. Au venit. După felul întâi, m-am dus de la masă la masă.
Am ciocnit un pahar cu fiecare invitat, dar numai după ce am stat de
vorbă cu mesenii vreo 10 minute. La masa unde era Tokes şi şeful
comunităţii maghiare m-am oprit mai mult. Le-am atras atenţia să nu
facă greşeala din 1946, când MADOSZ-ul a votat pentru Groza. Numai
sub un regim cu adevărat democratic vor avea drepturi egale, le-am zis.
Şi le-am amintit că UMRL i-a apărat întotdeauna pe cei persecutaţi,
indiferent de naţionalitate. Pe el, pe Tokes, în special.
Am vorbit la telefon cu prof. Mihăilescu şi am căzut de acord să
scoată cartea despre Simion Bămuţiu, iar Chindriş să primească
150.000 de lei. Nimic mai mult. A acceptat. îi trimit, prin Cârlănaru, o
scurtă notă introductivă, semnată de mine. Mihăilescu vrea ca eu să
apar pe copertă. „Asta va vinde cartea", mă asigură. Oricum, eu cred
că prefaţa scrisă de Chindriş să rămână aşa cum este, semnată de el. Nu
de mine. Cârlănaru îmi cere 14.000 ca să lucreze, trup şi suflet, de-
acum încolo, pentru campania electorală. Nicolae, cum am aflat mai pe
urmă, îi dăduse deja 4.000 de lei. Cam lacom, dar cred că poate fi util.
Joi, 12 Aprilie 1990

Cu avionul la Bucureşti. Din păcate ceaţă şi nori. Foarte rău mi-a
fost dat să văd pământul.
Mare forfoteală în casa din str. Armindenului, No. 4. Abia ne
mutasem.
Dogaru îmi aduce alţi susţinători. Confederaţia Frăţia, Sindicatul
învăţământului Preuniversitar şi Academia de Ştiinţe Agricole şi
Silvice.

Foarte mulţi la şedinţa de dimineaţă. Ghika vorbeşte foarte mult. Se
fac diverse sugestii în legătură cu adunarea semnăturilor pentru candi
datura mea (Dogaru responsabil). Numesc pe Tana Roşea Stănescu
Press oficer. Nu-mi place cum decurge întrunirea. Ghika găseşte nod în
papură peste tot.
Facem un lung interviu pentru BBC în biroul meu. (TV -
Nightline?!)
Cei din Partidul Naţional Român vin să-mi vorbească şi să mă

adopte candidatul lor la Preşedinţie: Ion Di Cesare, Constantin
Cătănescu şi Ion Soflete.
La orele 12.00 la PNŢ. Şedinţa însă nu începe decât foarte târziu.
Ion Puiu e foarte dificil. Coposu propusese să-i onorăm pe cei căzuţi în
Revoluţie. Puiu, nu, nu, trebuie să-i onorăm pe toţi cei care au fost vic
timele comunismului din 1945 încoace. Discuţie nesfârşită. Dau să
plec. Coposu mă opreşte. In fine, discutăm finanţarea campaniei elec
torale. Puiu vorbea de 5 milioane de lei. Alţii de 30 de milioane. Le-am
spus că eu voi cheltui direct pentru partid 10 milioane, dar voi finanţa
complet campania la Preşedinţie de care va beneficia şi partidul. Căci
este una şi aceeaşi. Mă va costa cel puţin 200 de milioane de lei. După
asta i-am lăsat.
întrunire cu „Occident 16-22 Timişoara-Bucureşti“: Silvia Bădescu
şi Radu Vlad. Ea locuieşte la Paris. Vor să organizeze ceva de 1 Mai, în
Cişmigiu. Mă fac membru de onoare.
Silvia Stevens, recomandată mie de ambasadorul Stork (olandez),
vine să mă vadă din partea lui Peter Benenson. îi dau un interviu şi
accept sugestia lui Peter să pornim o nouă campanie contra torturii.
Trebuie să aştepte până după alegeri. Fie că voi fi ales, fie că nu, voi
susţine această nouă iniţiativă, de care, de altfel, Peter mi-a vorbit deja
acum vreun an.
La Sectorul 1, la sediul PNŢ-cd. Mă duce Truţia acolo şi mă
primeşte Bani Ghika. Atmosferă plină de entuziasm. Cred că încrede
rea în victorie ce le-am arătat, le-a folosit. Adevărat tonic, de care
aveau nevoie.
Bertie Way nu e mulţumit de cum merg lucrurile. Vrea să ne
debarasăm de George Dicu şi de Ion Ghika. Primul e cu totul neac
ceptabil. Ghika va înlătura pe mulţi prin comportarea lui. Şi mulţi ne
vor părăsi din cauza lui.

Conferinţă de Presă pentru candidatura Silviei Bădescu şi a Iui
Radu Vasile, pentru Parlament.
Vorbesc Sectorului 2 (Kaps). Entuziasm. Ion Lup mă susţine. La fel
Diaconescu. Nor îmi dă o icoană pictată de el.
Masa la Lupoi. De-acolo ne urmăreşte o maşină de securişti. Mi-a
dovedit-o Lupoi, conducându-şi maşina foarte dibaci.
152 Ion Raţiu
învierea la Biserica Sfântul Silvestru, lângă Grădina Icoanei.

Părintele Galeriu, cu un sobor de preoţi, foarte impresionant.
Principesele Silvia şi Irina lângă noi, pe scaunele rezervate la dreapta
altarului. Le-am strâns mâna etc. dar n-am făcut caz de ele. Viza
Regelui a fost anulată, deunăzi, în ultimul moment. I-au făcut cel mai
mare serviciu. înainte nimeni nu vorbea de el, sau de monarhie. Acum,
da. Foarte multă lume. Slujba, după înviere, după „Christos a înviat“,
afară în aer liber. Toată piaţa plină. Au fost şi Iolanda Strănescu,
George Ross şi încă vreo câţiva din străinătate. Am fost însoţiţi de
Marinescu (P. Tănăsescu) şi Grama (Uniunea Creştin-Democrată) şi de
alţii.

Sf. Paşti. Cu Mircea Enescu la Spitalul de Copii din str. Caraiman.
Directorul Dr. Octavian Popescu. Mai ales pentru canceroşi. E foarte
slab dotat, deşi, la origine, a fost creaţia Rockefeller Foundation.
Masa la Pusa, ca să-i fac plăcere Elisabethei. îmi telefonează Ion
Puiu să-mi spună că s-au furat peste 20.000 de semnături pentru
Preşedinţia mea, de la sediul PNŢ!!! Mai rar auzi de aşa ceva. îl trimit
imediat pe Gigi Tecuceanu să se ocupe el de problemă. îi dau puteri
depline să întreprindă ce e necesar ca să completeze suta de mii nece
sară.

Toată ziua, ieri, necazuri. Să încropim o soluţie pentru criza de sem
nături. Doar o singură notă bună. Reuşesc să vorbesc cu Frank Silverts,
de la Foreign Relations Comettee a Senatului american. îi transmit
salutări lui Claiboume Pell, Preşedintele Comitetului şi îi cer ajutor la
supravegherea alegerilor. Foarte prietenos. îmi promite că va face tot
ce-i cer.
Azi mă scol la 4.30 a.m. Pregătesc materialul pentru Conferinţa de
Presă şi pentru campania electorală. îi scriu şi lui Jimmy Carter să-i cer
să supravegheze alegerile.
Pe la 7.45 vine echipa Canalului 4 de la televiziunea britanică.
Filmează un lung interviu cu Mark Almond. Fac o baie, în pripă, şi
ajung la sediul PNŢ pe la 10.30 a.m. Lămurim problema semnăturilor.
I-au alertat pe toţi. Atât în Bucureşti, cât şi în provincie. Ne-am face de
râs în lumea întreagă dacă ne-am împotmoli chiar acum, ca ţiganul la
mal.
La Conferinţa de Presă enorm de multă lume. Aproape 400, în sala
cea mare a Hotelului Bucureşti. Le spun chiar, că adunarea aduce mai
mult a întrunire politică decât Conferinţă de Presă. Dau cuvântul celor
lalte partide şi organizaţii care susţin candidatura mea. încep cu Ion
Lup şi termin cu Pupi Truţia. Toţi vorbesc bine. îi sărut pe fiecare în
parte. Apoi, răspund întrebărilor. Multe şi interesante. Inclusiv de la
corespondentul TASS, despre Basarabia şi Bucovina de Nord şi a
relaţiilor cu ţările vecine. Mare entuziasm. De nenumărate ori se ridică
întreaga audienţă în picioare. Lup şi ceilalţi, încântaţi de reuşită.
Depunem pe PNŢ-işti la sediul lor şi ne oprim la Intercontinental
să luăm masa. Era deja ora 14.15. Eram cu Gigi. La ieşire, un mare
grup de oameni adunaţi. M-au recunoscut. M-au făcut să le vorbesc.
Mi-au dat un megafon. Le-am spus să nu le fie frică. Să voteze potri
vit conştiinţei, fiecare în parte. Vom birui, le-am spus.
Acasă nou interviu, de Paşte, cu Diaconescu şi Lup. îl facem de
două ori. Prima dată, prea solemn. A doua oară bine, cu mulţi tineri şi
tinere în spatele nostru. Ciocnim ouă roşii.
îl angajez pe Igor Butnaru să ia conducerea Românului Liber. Acum
câştigă 8.000 de lei pe lună. îi ofer 15.000. Să facem un ziar care să le
bată pe toate celelalte. îl pun în legătură cu Dinu Mussulis care tocmai
a sosit cu Nicolae şi cu maşina lor plină cu calculatoare.

Survine o schimbare. Urma să-i dau un interviu de 20 de minute lui
Stark, la TV, astă seară. Coposu îmi telefonează. Să vin imediat la se
diul PNŢ. Facem interviul 4 inşi: el, Diaconescu, Lupu şi eu. N-am
avut încotro. M-am dus. Nu mi-a plăcut rezultatul. Eu am vorbit de
reconciliere cu foştii comunişti; nu de răzbunare, nici chiar împotriva
securiştilor care n-au comis crime ce le pot fi direct atribuite. De
asemenea, pentru o refacere rapidă a economiei naţionale.
Ar fi fost mai bine să insist să fac singur programul, sau deloc. Era
greu să-i refuz. Era din timpul alocat partidului, nu mie, în calitatea
mea de candidat la Preşedinţie.
Sunt foarte deprimat. Abia de avem 15.000 de semnături. Cum
putem ajunge la 100.000? De asemenea, nu găsesc contractul original
de închiriere a casei. Cum a dispărut? E un mister.
Tipografia e instalată. Săptămâna viitoare putem să publicăm ziarul.
154 Ion Raţiu

Am dormit bine. Mă scol odihnit şi plin de dorinţi de luptă. Miron
Ioanid vine să mă ajute. E un foarte bun prieten al meu de la Craiova.
Se va ocupa el să-mi pună casa la punct. Un alt prieten, Călin Daia, tot
de pe vremea serviciului militar la Şcoala de Artilerie, a fost la mine,
ieri, să-mi ofere serviciile. Locuieşte în apropiere. Se va ocupa de gră
dină.
Gaşpar îmi aduce aminte de discuţia cu Ministrul Transportului
Maritim, Plăviciosu. Uite, Roman a vorbit la Televiziune cu reprezen
tantul Mercedez Benz. Lumea vede şi aprobă. Ar trebui ca şi eu să fac
ceva pentru flota comercială română.
Mi-a plăcut un citat, adus mie la cunoştinţă de Mihail Montanu, fost
FSN-ist, care vrea să ne ajute: „Centralismul creează apoplexia cen
trului şi paralizia periferiilor".
Toată dimineaţa telefonez, unul după altul, tuturor organizaţiilor
PNŢ de judeţ. Să-i fac să strângă semnături. Merg la sediul PNŢ. Le
vorbesc de seriozitatea situaţiei. Le cer să pună toţi umărul. Adusesem
camionul nostru cel mare. Am încărcat patru mese, am găsit voluntari
şi i-am trimis, conduşi de Lupoi, să se plaseze în centre de mare circu
laţie. Să strângă semnături. II dau afară pe Dogaru şi cer tuturor să nu-i
mai dea nici o listă de semnături.
Ion Puiu încearcă să se bage pe fir. îl resping politicos, dar ferm.
Dau eu instrucţiuni tuturor şi sunt ascultat.
După terminarea operaţiilor de încărcare a meselor, găsirea de
voluntari etc..., mă duc la biroul lui Puiu. îmi spune că Stănculescu îmi
cere să-l primesc. Ne e un bun prieten, mă asigură Puiu. Dar cum stau
cu Timişoara? A fost, sau nu, Stănculescu care a dat ordinul să se tragă.
Minodora Ilie, la noi, acasă. îmi confirmă că Dogaru e un mic
escroc, cu cazier penal şi că se punea la cale un atac în presa Frontului.
Să se arate, cu fotografie, cine e în jurul lui Ion Raţiu. Trebuie să
scriem noi de el. Noi să-l denunţăm fără întârziere.
Importantă întrevederea cu Verestoy Attila, pe care mi-1 aduce Ion
Lup. Discutăm despre Târgu Mureş şi-l citez pe memorandist, despre
faptul că şi noi, şi secuii suferim la fel. Sistemul e de vină, etc. De pe
vremea proceselor urbariale.
Au început să vină semnăturile. Vreo 9.000, numai astăzi. Abia aş
tept să vedem ce ne vine din provincie. Sunt mai liniştit, mai ales că s-a
prelungit prezentarea listelor până Duminică, 22 Aprilie, orele 18.00.
In fine, acasă

Aceeaşi poveste. Interviuri, vizite - nenumărate vizite - ale celor
care dau buzna peste tine. Ion Mitroi, Ardeleanu şi Marinescu de la
Partidul Ţărănesc vor bani! îmi promit 15.000 de voturi (semnături
pentru Preşedinţie). Ion Ghika mă ia în grădină şi-mi arată o înţelegere
semnată cu un grup de asociaţii care mă asigură de 150.000 de semnă
turi. Abia seara târziu, când merg la culcare, Nicolae îmi spune că-mi
cer 1,8 milioane lei şi 25.000 de dolari ca să mi se livreze. De
necrezut!
They’re bustards“, zice Nicolae. They collect names & signatures
fo r you &, then, they will noî deliver without you paying fo r them. I
understand Puiu does the same. He has a lot o f signatures, it seems.
(Sunt oameni de nimica“, zice Nicolae. „Ei adună nume şi semnături
pentru tine şi, apoi, nu ţi le dau dacă nu plăteşti pentru ele Mi se spune
că şi Puiu face acelaşi lucru. El are multe semnături, se pare".)
Sunt contra acestui procedeu. Dar au ei, într-adevăr, atâtea semnă
turi adunate deja? Mă îndoiesc?
Ambasadorul Franţei, Jean-Marie Le Breton, vine să mă vadă, la
cererea lui. Să ne cunoaştem. Stă 45 de minute. Facem un tur de ori
zont. Politică internă şi externă. îi explic cum văd eu situaţia şi care
sunt puterile mele, dacă sunt ales. După plecarea lui pregătim un
comunicat de presă. Apoi un film pentru televiziune. Trebuie să-I fac
de vreo 4 ori, până ce rămân relativ mulţumit.
Seara la o recepţie-cină, la Ambasada Germaniei. Ne primeşte
Ambasadorul şi doamna Terfloth. Deputatul Klaus Franke mă ia într-o
cameră separată. Vorbesc de nevoile noastre. Maşini, automobile,
maşini de scris şi de copiat. Sute. Apoi hârtie. Rabinul Rosen îmi
spune că pleacă la Londra. George Weidenfeld îi publică memoriile. îl
rog să-i transmită salutări din partea mea. A rămas surprins să audă că
Lionel Bloch e român. Evident, auzise de Lionel, care-1 atacă întot
deauna. Pe bună dreptate, bineînţeles. „Am înţeles, mi-a zis Rosen.
Bloch a adăugat un „1“, la începutul numelui." Aşa e. Rabinul e un tip
scund. Solid făcut, cu barbă mare, albă. Faţă rotundă, ochi încercănaţi.
„Comunitatea noastră nu trece mult peste 20.000, dar menţinem insti
tuţiile. Cam jumătate sunt în Bucureşti. Restul în ţara întreaga", m-a
informat.
Fulger din Germania, revenit acum în ţară, critică ce am publicat în
ultimul număr din Românul Liber. El face parte din „Uniunea
156 Ion Raţiu
Democrat-Creştină“, care susţine Preşedinţia mea. Grama îmi cere

bani. îi promit şi lui.
Vorbesc şi cu Celac, într-un grup mai mare de oameni. Mă aduce
Coposu acasă, în maşina lui.
Radu Câmpeanu a fost şi el la recepţie, dar n-a stat mult.
Secretarul comercial Jiirgen M ertens vorbeşte foarte bine
româneşte.
Deprimat, mai ales după ce-mi spune Nicolae, mă duc la culcare cu
gândul că va trebui să abandonez lupta. Sârbu de la PNŢ - om de ome
nie, cinstit, hotărât de partea mea - nu crede că vom putea aduna şi
prezenta la timp cele 100.000 de semnături. Rămân calm. Voi face tot
ce-mi stă în puteri, dar, dacă nu reuşim, voi accepta inevitabilul. Am
destule de făcut tot restul vieţii mele.
I-am dat lui Miron Ioanid 5.000 de lei, să-mi găsească de ce am
nevoie în casă.

Ghika îmi spune că Nicu Stănescu a renunţat la candidatură în
favoarea mea. El reprezintă Partidul Unităţii Democratice. Are 200.000
de semnături. Te pomeneşti că vrea să le vândă. Târgul sugerat de Ion
Ghika a fost semnat din partea PNŢcd de Ion Simion, secretar general
adjunct şi de Ion Itu, din partea grupului ăsta, de penticostali, adven
tişti etc. Ghika e furios împotriva PNŢ-iştilor. Peste tot ne bagă beţe în
roate. Nu vor să colaboreze cu UMRL-ul. Ne sabotează.
Ion Puiu la mine. De-ale lui. Vrea să-l văd pe Stănculescu. Ar fi de
partea noastră.

Azi, la orele 18.30, mi-am depus candidatura la Preşedinţia
României.
Ieri, dis-de-dimineaţă, am plecat cu Gigi etc. la Galaţi. La PNŢ,
apoi şedinţă bună într-o mare sală a sindicatelor, conferinţă de presă,
cină - pe care eu am dat-o la vreo sută de persoane. Azi dimineaţă o
nouă adunare publică PNŢ şi întrunire cu şefii portului Galaţi, la sediul
UMRL. Totul a decurs excelent de bine.
Ajunşi înapoi la Bucureşti, tocmai se termina marea adunare PNŢ
din Piaţa Aviatorilor. Lupoi mă sfătuia să nu mă duc. Nicolae spunea
da. Abia am apărut pe marginea Pieţei, că lumea m-a înconjurat şi a
început să strige Ra-ţiu, Ra-ţiu. Apoi, Raţiu Preşedinte.

M-am urcat pe podiumul improvizat şi le-am vorbit. Entuziasm de
nedescris. Mi-am cerut scuze pentru întârziere, dar a trebuit să mă
înscriu la Colegiul Alegerilor ca să poată să voteze pentru mine, le-am
spus, aşa în glumă. Şi i-am asigurat de victorie. Au venit mulţi cu mine,
până la poarta casei mele. Scandându-mi numele fără încetare. La
urmă le-am mulţumit că m-au însoţit. Au cântat „La mulţi Ani!“
Mă aşteptau Coposu, Ionuţ Gherasim şi Sârbu. Aflu buna ştire că
aveau toate semnăturile şi că le pregăteau sub supravegherea lui
Grigore. Ceremonia a fost impresionantă, simplă.
Sârbu mi-a prezentat candidatura în numele PNŢ. Eu am semnat
acceptarea mea, în trei exemplare. Acolo în faţa lor. Erau 7 în total.
Le-am strâns mâna celor 6 bărbaţi. Eu am fost crescut să sărut mâna
doamnelor, i-am spus, când am fost prezentat singurei doamne.
Am dat interviuri. La BBC, la Daily Telegraph şi la Radio
Bucureşti.
Make me fit to ser-ve my people (Fă-mă, Doamne, capabil să-mi
servesc neamul), a fost rugăciunea ce am rostit, seară de seară, toată
viaţa mea de om matur. Poate bunul Dumnezeu îmi va da prilejul s-o
fac. _
Luni, 23 Aprilie 1990, Braşov

întorşi la hotel de la marea adunare din piaţă, am găsit bujorii cam
pleoştiţi. Mi-au dat un mare buchet când am sosit azi dimineaţă.
Femeia i-a pus într-o vază. Dar cu apă rece. Cam frig aici la Braşov.
I-am pus îndată în apă fierbinte. Abia aştept să văd dacă-şi revin.
Eu am venit mulţumit. Piaţa a fost arhiplină. Vasta majoritate, cu
siguranţă peste vreo 12.000, era cu mine. Dar unii strigau-tot timpul
Iliescu. Am vorbit, totuşi. Stimulat de atmosferă. Cred că am reuşit să
mă fac auzit. La Conferinţa de presă a fost chiar mai bine. O sală mare,
la hotelul Carpaţi, arhiplină. Am răspuns la tot felul de întrebări de la
7.00 la 8.30 p.m.
De acolo la cina pe care eu am dat-o. Circa 100 de persoane. Nici
primarul şi nici Preşedintele CPUN n-au venit. Şi n-a venit nici
Directorul I.C.A., continuatoarea Industriei Aeronautice Române
(I.A.R.). La I.C.A. am fost azi dimineaţă. Am vorbit întâi cu direcţia
fabricii de planoare, moto-planoare şi elicoptere. Directorul, un om
tânăr, foarte bine. La fel, Preşedintele sindicatului, Lucian Beştea. Din
158 Ion Raţiu
partea noastră Alexandru Herlea (Dicu) şi Ion Varlam au pus toate

întrebările. Eu am ascultat. Am făcut, apoi, un tur al fabricii. într-un
colţ erau mai mulţi muncitori. I-am agrăit. Am început o discuţie foarte
satisfăcătoare pentru mine. Pe urmă m-am prezentat în faţa muncito
rilor. Vreo 300, poate chiar 400, căci erau foarte mulţi în picioare, la
spate, şi chiar urcaţi pe mese, acolo, în cantină. N-au fost toţi cu mine.
Dar, mi s-a spus pe urmă, că şi cei puţini, montaţi dinainte contra mea,
m-au găsit „om simpatic41.
De fapt, ziua a început cu o vizită la Biserica Sf. Nicolae, unde e sta
tuia lui Coresi şi la Biserica Neagră. Splendidă. Cred că e cea mai fru
moasă construcţie gotică din tot sud-estul Europei. Impresionantă co
lecţia de covoare orientale şi multe alte obiecte unice. Pastorul luthe-
ran a fost plăcut impresionat că i-am vorbit nemţeşte.
Mi-am exprimat regretul că saşii au părăsit România în mare număr.
„Am aşteptat prea mult schimbarea. Şi a venit prea târziu", mi-a zis.
Mare păcat.
„Casa Mureşenilor" e bine pusă la punct. Iacob Mureşan, înteme
ietorul Gazetei de Transilvania., Andrei, al cărui tablou trona în salonul
nostru la Turda, al doilea Iacob, compozitorul etc. ... toţi apar în
această restaurare. Aşa ceva trebuie să fac şi eu pentru Familia Raţiu.

La Buzău, FSN-ul a organizat să fiu huiduit, atacat şi ameninţat să
fiu de-a dreptul linşat. Amănuntele au fost date presei, din ţară şi din
străinătate.
Cristian Tiberiu Popescu, purtătorul meu de cuvânt pentru presă, la
un moment dat mi-a zis: „Vom fi norocoşi dacă scăpăm cu viaţă“.
S-au discutat tot felul de alternative. Să ne scoată cei de la Poliţie.
Inclusiv un elicopter, ceea ce am refuzat categoric. Am rămas tot tim
pul absolut calm. M-a surprins chiar. Bună experienţă.

Interviuri cu AP, Reuters, AFP, BBC limba română şi Vocea
Americii, direct cu Washington. De asemenea, cu Alee Russell de la
Daily Telegraph. Despre cele întâmplate, ieri, la Buzău.
Alarmaţi, soţii Mussulis şi Mihai Leu vin să mă vadă. Tipografia e
gata, dar n-au cerneală, hârtie şi nu li se dă electricitate decât cel mult
2 ore pe zi. Le spun că pot să meargă la Londra să scoată următorul
în fin e, acasă 159
număr, imediat, acolo. Nicolae crede că problema va fi rezolvată faiă

întârziere. Nicoleta însă m-a informat că unul din mecanicii cane
lucrează la încălzirea noastră centrală a auzit o convorbire între direc
torii Teatrului Naţional din care reiese că mi se vor pune tot felul de
beţe în roate ca să nu pot scoate ziarul la timp.
Seara, târziu, mergem toţi la cină. E ziua de naştere a lui Mihai Leu.
Când întreb unde e maşina noastră, aflu că a distrus-o idiotul care m-a
adus de la Buzău. Cine i-a dat cheile să utilizeze maşina? Eu mi-am dat
seama, deja ieri, că nu ştie să conducă bine.
Ca să mi se umple paharul amărăciunii, Laurenţiu Babchiu vine cu
Daniela Georgescu să-mi afirme că i s-a oferit să mă omoare contra
unei plăţi de 500.000 de lei. Oferta vine direct de la Iliescu, bine ştiut
fiind că el a fost mercenar, mi-a afirmat Babchiu.

Conferinţă de presă. Foarte multă lume. Am arătat că 4 din cele 5
condiţii pentru acordarea de ajutor economic României nu sunt
îndeplinite.
N-am fost la înălţime. Coposu a venit peste mine, dimineaţa, tocmai
când îmi rezervasem o oră să mă pregătesc. M-a ţinut atâta timp încât
am putut să mă uit la notele mele doar în maşină, în drum spre Hotelul
Intercontinental, unde a avut loc conferinţa.
Am vorbit prea monoton, prea încet. Doar în perioada de întrebări
şi răspunsuri m-am trezit puţin. Dar a fost prea scurtă, căci introdu
cerea mea a fost prea lungă.
Seara vine Dinu. îmi spune că Horowitz vrea să mă ajute, cu o con
tribuţie, după ce îl numesc ambasador la Londra!? Omul e caraghios.
M ă miră că Dinu s-a gândit că eu aş putea lua în considerare o astfel
de propunere.
Acum am nevoie de ajutor. Acum se văd prietenii: cei care acceptă
riscul că nu voi fi ales şi totuşi vor să-mi dea sprijin. O dată ce sunt
ales, sugestia lui Horowitz e un târg. Adică să-i vând, pe bani peşin,
postul de ambasador la Londra. Cantitatea de absurd din lume e
inepuizabilă.
Vineri, 2 7 Aprilie 1990

înregistrăm primul film pentru TV. îl reface de nenumărate ori. Mai
ales din cauza lui Mircea Ploaie, cel care mi-a distrus maşina. în cele
160 Ion Raţiu
din urmă acceptăm versiunea, deşi trebuie să tăiem ultima frază, dis
trusă de nepriceperea ăstuia.
Zbora de la „alianţa muncitorească Libertatea" îmi spune că ei vor
să ceară ca să avem un candidat unic împotriva lui Iliescu. Pe mine.
Foarte bine, dar Câmpeanu nu va accepta aşa ceva.
Horowitz, care a sosit la Bucureşti cu Dinu Daponte, aseară, îmi
spune că Ministrul însărcinat cu afaceri de la Ambasada SUA locuieşte
în casa familiei lui de pe vremuri. îl cheamă Napper şi e total pentru
Iliescu. Halal sprijin pentru democraţie. Horowitz spune că poate să-mi
ofere o scrisoare de credit la Companie Generale. Un milion de lire
sterline e o sumă prea mare pentru mine, îmi spune. Să zicem 1,5 mili
oane de dolari. Dar îi vrem bani peşin, aici, nu prin scrisoare de credit.
Uite ce a trebuit să distribui astăzi. Şi-i dau lista, care arăta 4.500 de
dolari şi 351.000 de lei. Se va mai gândi. Nu cred că va reveni.
Dinu a venit cu tot felul de idei. Să publicăm Românul Liber în
Bulgaria. De ce nu? Mai bine în Ungaria, aş zice. Nicolae e de părere
că e mai bine să-l publicăm la Londra.

E prima zi ceva mai bună, după dezastrele din ultima vreme. S-a dat
aseară, chiar de două ori, mesajul meu la Televiziune. Astăzi am dat un
interviu, cam la fel, dar mai amplu, şi la Radio. I-am dat şi lui Grama,
de la Uniunea Democrat-Creştină, 2.000 de dolari.
Eugen Zaharia îmi telefonează din Germania. Vrea să strângă voturi
pentru mine. Ar trebui să facem acelaşi lucru în Franţa, Austria,
Ungaria şi SUA. Astea sunt ţările care au mulţi cetăţeni români cu
drept de vot.
Necaz cu serbarea proiectată pentru Blaj. Nu se va ţine. Blăjenii n-o
vreau. Liţi Faina e contra. PNŢ, aici la Centru, n-o vrea. Puiu Boilă mă
informează că localnicii sunt timoraţi. Muncitorii îi ameninţă să atace
Câmpia Libertăţii, dacă îndrăznim să punem piciorul acolo. Cum le-am
dat deja 180.000 pentru tipărirea cărţii lui Chindriş (Cuvântarea de la
Blaj a lui Simion Bărnuţiu) şi i-am promis lui alţi 150.000 când va fi
gata, cred că banii se vor cheltui cam degeaba. Numai la o mare
adunare, acolo la Blaj, s-ar fi putut lansa o carte despre Simion
Bărnuţiu. Sper că prezenţa mea va recupera puţin situaţia. Dar mari
speranţe nu-mi fac.
Michael şi Veronica Atkinson ne invită la un pahar de vin. îi explic
situaţia cum o văd eu. Şi-i arăt optimismul meu. Că am o şansă.

Ia m notplacing any beîs (Nu fac nici un pariu.), reacţionează el. Eu
ştiu, însă, că el îl favorizează pe Câmpeanu dar crede că Iliescu va
câştiga Preşedinţia.
Sugerez lui Mihăilescu să facem o demonstraţie la Turda, la mor
mântul lui Mihai Viteazul. Sigiliul lui e şi emblema noastră, a UMRL-
ului. Va fi în judeţul nostru. Lumea va putea veni acolo din toate
părţile. Şi nu trebuie să fim foarte mulţi. Să se dea la televiziunea
locală. Asta e important.

Valuşescu găseşte „catastrofală" situaţia PNŢ. Pune vina pe Petrina,
Suianu şi Diaconescu „care a reapărut după o absenţă totală de 15 ani“.
Mă imploră să am grijă.
Partidul Naţional Român - Ion di Cesare, Preşedinte şi Ion Albeanu
- mă susţin la Preşedinţie.
Seara la Constanţa. Cinăm la „Calul Bălan" din Neptun. Plin de
tineret. M-au primit cu afecţiune şi aplauze. Am dansat şi eu, invitat
fiind de tânăra pe care am cunoscut-o la Galaţi - şi era la Neptun cu pri
eteni veniţi pentru week-end. Nu-mi amintesc numele ei, din păcate.

La Eforie vedem toate noile hoteluri dar stăm mai mult la
Costineşti, la tabăra tineretului. A fost foarte bine. Am împărţit
baloane, am dat autografe şi am înregistrat filme.
Seara la Ginny Carson Young, Consulul General SUA. Recepţie
pentru Richard Schifter. I-am spus că impresia aici e că ei susţin
Frontul şi pe Iliescu. I-am povestit cum stau lucrurile şi ce am păţit la
Buzău. Nu părea deloc impresionat. M i-a plăcut Alan Green,
ambasadorul SUA, William Ross Newland III, primul secretar şi
Gordon Hellwig,Viceconsulul. Tinerii vorbesc bine româneşte.
Courtney Kennedy, fata lui Robert şi Ethel Kennedy, e aici să ajute.
M-am înţeles foarte bine cu ea. Am vorbit de Jack (John F. Kennedy,
fostul Preşedinte) şi de Stas Radziwill.
Revenit acasă, discut mai pe larg situaţia noastră cu Petrina şi Iftene
Pop. Ei nu sunt prieteni, după câte îmi dau seama.
Cina cu Bertie Way, Nicolae, Dinu Daponte şi Elisabeth la
Intercontinental. în Piaţa Universităţii o mare mulţime de tineri, deşi
162 Ion Raţiu
ploua încontinuu.
La Ginny Young acasă am discutat mult şi cu Pantelie Cornel, şi mai
ales cu Teodor Mărieş, despre „Alianţa" Grupul Independent pentru
Democraţie, Mişcarea 21, „16-21“ (Grupul pentru Dialog Social şi
Liga Studenţească). Sunt hotărâţi să stea în Piaţa Universităţii, până
cade guvernul.
Marţi, 1 Mai 1990

Interviuri. Silvia Bădescu îmi aduce doi deputaţi francezi (RPR) şi
doi gazetari (Le Figaro şi France Soir). Diaz Reunion, proprietarul
ziarului mexican Excelsior.
Tănăsescu mă asigură că ungurii din Harghita vor vota pentru mine
şi Generalul Kosteal (ungur) îmi povesteşte viaţa lui şi comploturile
ţesute între ei (Iliescu era într-unul din cele două grupuri) contra lui
Ceauşescu.
în mijlocul dimineţii, înregistrăm un nou mesaj de-al meu, adresat
tinerilor. Am terminat peroraţia mea citând inscripţia de la intrarea la
tabăra tinerilor din Costineşti: „La Costineşti tristeţea e strict
interzisă". Şi am adăugat: „în România ce vom crea fericirea va fi
obligatorie".
Dinu mi-a dat un raport amănunţit asupra activităţilor lui. S-a căzut
de acord să se înfiinţeze o bancă comercială, guvernul român luând
20% din acţiuni. Urmează să se acorde băncii licenţa de funcţionare.
Cristian Popescu îmi dă tot felul de indicaţii, despre ce ar trebui să
vorbesc la interviul proiectat cu Emanuel Valeriu pentru mâine. Avem
apoi o discuţie în patru: Bertie, Nicolae, Doina şi cu mine. îmi pun
întrebări „dificile". Discutăm răspunsurile posibile.
Miercuri, 2 Mai 1990

Interviul cu Emanuel Valeriu şi Victor Ionescu. A durat o oră. Cred
că a mers destul de bine. Susţinătorii mei, care au fost prezenţi,
socotesc că am fost „excepţional". în fine. întotdeauna poate să fie mai
bine. Poate n-am fost destul de incisiv la fiecare întrebare. Dar am dat
răspunsuri precise, nu evazive.
Restul zilei, ca de obicei. Interviuri, întrevederi, nenumărate tele
foane insultătoare. Tot voci de femei, de o vulgaritate rară.
Elisabeth s-a dus la Spitalul de psihopaţi Gheorghe Marinescu. La
ieşire, cele două maşini în care au fost acolo, au fost atacate de un grup
In fine, acasă 163
de oameni, conduşi de o infirmieră în uniformă, cu o rangă de fier. Au

spart ferestrele şi parbrizul maşinii lui Călin Daia, camaradul meu de
la Craiova, care a însoţit-o. Am dat totul presei. Am cerut şefului
Poliţiei Bucureştiului să investigheze agresiunea şi să identifice pe
agresori. Mai ales pe infirmieră, care să fie interogată, ca să ştim cum
s-a organizat acest atac împotriva unei opere de caritate.
Ion Brătianu nu vrea să facă declaraţie publică în sprijinul
Preşedinţiei mele. Găseşte tot felul de scuze. Pe de altă parte, Bichi
Apostolescu îmi telefonează să-mi spună că partidul lor, „Liberal al
Libertăţii", a votat azi după-amiază să mă susţină. Preşedinte este
Bogdan Dumitrescu, un om tânăr şi, se pare, foarte bine.
Generalul Stănculescu mi-a telefonat. Fixăm un rendez-vous, aici la
mine, la Armindenului, Nr.4, Luni 4 Mai, la 5.00 p.m.
Joi, 3 Mai 1990

Reprezentanţii Partidului Libertăţii şi Demnităţii Naţionale vin să-şi
dea adeziunea la candidatura mea. Preşedinte e un om bine, tânăr,
Constantin Cărbunaru. Scot ziarul Naţiunea. Suferă şi ei de lipsă de
fonduri. Mişcarea Ecologistă mă face membru de Onoare, în urma dis
cuţiilor ce am avut la Ginny Young, Consulul General SUA, deunăzi cu
Preşedintele lor, Toma George Maiorescu.
Ion Lup şi Diaconescu vin să-mi propună, drept tactică, să nu mai
ţinem alegeri prezidenţiale. Numai parlamentare. Toţi cei 3 candidaţi la
Preşedinţie să ne retragem. Probabil şi Câmpeanu se va retrage, dacă
mă retrag eu. Iliescu însă nu, ceea ce îl va arăta în faţa ţării că el ţine
neapărat să rămână Preşedinte. Dacă acceptă, şi toţi ne retragem, a
tunci Preşedintele, potrivit propunerii noastre, va fi ales de Parlament.
Eu accept orice decide Partidul nostru. Dar, după mine, noi n-avem
mare şansă să câştigăm majoritatea absolută în Parlament. Probabil
Frontul va câştiga o majoritate relativă, poate chiar absolută. Dar noi
avem o bună şansă să capturăm Preşedinţia, dacă ajung pe locul doi, în
prima rundă. Dacă Parlamentul îl alege pe Preşedinte, e aroape sigur că
Iliescu va deveni Preşedinte. Dacă eu ajung Preşedinte, eu nu pot să
numesc pe orice Prim-Ministru, atât timp cât Frontul are o majoritate
absolută. In formula actuală, deci, avem o şansă la Preşedinţie şi la for
marea noului guvern.
în formula propusă de dumneavoastră acum, ne tăiem noi înşine,
orice şansă. Cam acestea au fost cuvintele şi argumentarea mea. Dar în
164 Ion Raţiu
cursul conversaţiei nu, aşa, dintr-o dată. Ion Lup, a înţeles. Ai dreptate.
Aşa e. Aşa trebuie să mergem.
La prânz, Andrei Bărcan mă duce la Rompres. Vreo 10 gazetari,
inclusiv directorul general. Le dăm platforma mea politică: libertate,
prosperitate, demnitate. La cererea lor, apoi, le povestesc viaţa mea
răspunzând la întrebări. Nu le-am ascuns nimic. Le-am spus că ade
vărata educaţie politică mi-am făcut-o în pat, când eram bolnav. Atunci
i-am citit pe Toynbee, Burkhardt, Oswald Spengler etc. ...
Am discutat şi ideile mele politice şi analiza mea din Moscow
Challeges The World. Cred că i-am convins că sunt un om cult, gaze
tar autentic din înclinaţie. Ceea ce le-a plăcut. Suntem, doar colegi!
La 6 seara, Minodora Ilie îi aduce pe Sorin Butnaru, Preşedinte
CPUN Bucureşti şi pe Octav Stănăşilă, Ministrul adjunct al Educaţiei.
Caută să obţină colaborarea mea ca să ieşim din impasul actual. Să
încercăm un dialog. Le-am vorbit de agresiunile ce se fac împotriva
noastră. Nici nu auziseră de atacul împotriva Elisabethei în cursul
vizitei ei de ieri, la Spitalul Gheorghe Marinescu. Le-am citit ce s-a
publicat în AZI, atât despre acest atac, cât şi despre „faptul“ că nu sunt
din familia memorandistului Dr. Iuliu (sic) Raţiu. Extraordinar!! I-am
asigurat că nici dezinformarea şi nici atacurile nu mă vor intimida.
După vreo oră de discuţii am fost de acord să se intre într-un dialog. Ei
se tem că alegerile vor fi boicotate. Eu voi urma linia Partidului meu,
le-am spus. Dar o declaraţie-instrucţie fermă din partea lui Iliescu, ca
să se oprească agresiunile din partea Frontului, şi o amânare a
alegerilor, să zicem cu o lună, ar putea duce la o situaţie mai bună. Voi
cere neapărat ca să nu mi se mai pună beţe în roate cu ziarul. Să pot să-l
public. Pe la 8.45 seara se dă interviul, timp de o oră, cu Emanoil
Valeriu şi Victor Ionescu. Eram vreo 18 în jurul televizorului. I-am
observat pe ceilalţi, şi m-am bucurat de ce am văzut. Şi, apoi, au izbuc
nit spontan în râs, de mai multe ori şi în aplauze. Sunt sigur că n-au
făcut-o doar ca să mă flateze. A fost o zi arhiplină.
Vineri, 4 Mai 1990

Dau un interviu lui George Pană, care-mi telefonează de la
Melbourne. Cer tuturor românilor din Australia să mă voteze. L-am
cunoscut când am fost acolo, anul trecut. Pe soţia lui, care e scriitoare,
o cheamă Irina Grigorescu Pană.
Serghei Mesaroş şi Alexandru Grigorescu, de la Gruparea
In fine, acasă 165
Democratică de Centru, vin să mă vadă. Vor să le public ziarul. Spun

DA, dacă voi putea să pun tiparniţa, în funcţiune. Ei sunt pentru
alianţă, îmi spun, dar nu se pot pronunţa pe faţă acum. Abia dacă se
ajunge la a zdoua rundă, atunci mă vor susţine pe faţă. Sunt dezamăgit.
Ei consideră că toate partidele care m-au susţinut pe faţă, n-au nici o
greutate. Ei sunt mult mai importanţi.
Conferinţa de presă n-a fost rea, dar nici prea reuşită. Se pare că
gazetarii au fost informaţi că nu se mai ţine, sau că se ţine la Hotelul
Bucureşti.
Nu m-am dus la match-ul „Cupa Davis“, România-Anglia, cum fu
sese programat. S-a dus Elisabeth cu Anthony şi Margaret Godson, de
la Ambasada britanică, adică No. 2. N-am făcut-o, pentru că situaţia
prezentă e gravă. Corturile au fost livrate la manifestanţi.
Mi-a luat un interviu Martin Bell de la BBC, apoi alţii de la Die
Welt, Le Monde, Figaro şi l-am avut la masă pe Christopher Walker de
la Times. Alee Russell de la Daily Telegraph şi Tim Judah au fost la
conferinţa de presă. M-am plâns peste tot că nu mi se permite să-mi
public ziarul. Ministrul Culturii, Pleşu, ne-a informat chiar astăzi că
trebuie să scoatem tipografia noastră din subsolul Teatrului Naţional.
Ne-a dat 30 zile s-o facem.
M-am plâns la Ministerul Comunicaţiilor de felul în care telefonul
meu e complet blocat. Injurii şi înjurături, care mai de care. De o
obscenitate dezgustătoare. Şi sună fără încetare, i-am spus. Ministrul
era plecat, dar Ministrul adjunct, Andrei Chirică, a luat măsuri şi mi-a
trimis nişte ingineri să-mi verifice şi FAX-ul. Am cerut, de asemenea,
să-mi dea o linie directă cu Occidentul. Mi-a promis, dar nu cred că se
va executa. Instrucţiunile de a mă bloca vin de sus de tot. De la Iliescu?
Sâmbătă, 5 Mai 1990

Suntem foarte îngrijoraţi. Camionul cu materialul nostru publicitar,
afişele etc., n-a sosit încă. Ne e frică să nu fi fost oprit înadins la fron
tieră, sau dirijat, în mod intenţionat, greşit.
Interviuri. Fotografii pentru Paris Match.
Mergem apoi la match-ul de dublu, Cupa Davis. Sunt primit cu flori
şi mi se cer multe autografe. După al 3-lea „ghem“ plecăm să înre
gistrăm adresa mea către naţiune: muncitorilor. Text mult prea lung
pentru cele 3 minute alocate nouă. în sfârşit, după mai multe încercări
reuşim. Dar nu perfect. Păcat.
166 Ion Raţiu
în fugă la Băneasa. Plecăm la Târgu Mureş. Decolajul întârzie puţin

din cauza unei furtuni. în biroul şefului aeroportului, Dl Sandu, toată
funcţionărimea vine să mă vadă, rând pe rând.
De la Târgu Mureş mergem cu maşinile noastre la Odorhei. în avion
mi s-a ataşat un domn înalt, distins, cu păr alb, creţ, tăiat scurt. îl cheamă
Doja-Fodoreanu. Mi-a arătat fotografia lui Lani (Sabău) la vârsta de 75
de ani şi 50 de ani de preoţie. Aceeaşi pe care o am şi eu în Chalet-ul
„Lani“ din Zermatt. El, Lani, de care s-a îngrijit în ultimele lui zile, i-a
inspirat dorinţa de a studia problemele memorandistului Ioan Raţiu.
Fodoreanu nu ne e rudenie, dar tot de lângă Turda e.
Am notat că multe sate aveau deja denumirea în două limbi.
Câteodată cea românească deasupra, alteori pe dos. Am văzut doar un
singur sat indicat numai în ungureşte.
în Bodogaia / Also Bodog Falva, am văzut o mireasă în alb. Trecea
drumul. Am oprit autobuzul. Am trecut drumul şi i-am dat 1.000 de lei,
explicându-i cum am putut, în ungureşte, că e un obicei şi că-i doresc
multă fericire. Au venit toţi din jur la mine. Au insistat să beau un pahar
de vin tare, foarte bun. Pe urmă a trebuit să mă duc unde era ospăţul.
Cred că era sau în sala de cultură sau în sala cea mare a şcolii. Vreo
300 de oameni aşezaţi la masă. Le-am spus că aş dori să le vorbesc în
ungureşte, dar că am cam uitat. Am vorbit însă cum m-am priceput în
ungureşte. Pe urmă le-am mulţumit şi am luat-o din loc, însoţit de căl
dura şi prietenia promovate de gestul meu spontan.
Seara, cină la Odorhei. Frumos oraş. A venit şi Preşedintele CPUN,
Kolumbăn Găbor. Am stat până după 11.00 seara.
Duminică, 6 Mai 1990

Am vizitat biserica franciscană, liceul Petru Groza, pe care-1 vor
reboteza Tamăsi Aron, mi-a spus Directorul Kovâcs Ârpâd, am asistat
la slujba catolică într-o biserică arhiplină, am avut o şedinţă cu CPUN-
ul local, la care gazetarul Verestoy mi-a pus tot felul de întrebări şi am
vorbit în marea lor sală de întruniri. Să tot fi fost vreo 800 de persoane.
Din nou cu maşinile la Miercurea Ciuc. Masă cu notabilităţile şi
întrunirea publică în marea piaţă a oraşului. Vreo 3.000 de oameni, mi
s-a-spus. Le-am spus şi lor o frază în ungureşte, cum am făcut-o şi la
Odorhei. A stârnit mult entuziasm şi aplauze, dar şi fluierături. Am
aflat pe urmă că au fost din partea moldovenilor transplantaţi aici de
Ceauşescu.
In fine, acasă 167
înainte de adunare m-au dus la o frumoasă catedrală închinată

Maicii Domnului. Se spune că e făcătoare de minuni şi te urci pe o
scară în dosul altarului ca să te rogi ei. De ambele părţi ale statuii vezi
plăci de marmură, ofrande din partea celor care au considerat că rugă
ciunea lor a fost ascultată. M-am rugat şi eu. Make me fit to serve my
people, am zis, şi i-am cerut să-mi încredinţeze soarta naţiunii, dacă
mă socoteşte că merit această mare responsabilitate.
Conferinţă de presă şi cină pentru notabilităţile locale. M-am înţe
les bine cu secuii. I-am găsit un popor cald, deschis. Deloc cum mi-am
închipuit înainte de a-i cunoaşte. Le-am vorbit pe şleau. Să recunoască,
o dată şi pentru totdeauna, că Transilvania e pământ românesc, şi că
noi trebuie să le recunoaştem drepturi absolut egale, din toate punctele
de vedere.
Luni, 7 Mai 1990

Adunare cu notabilităţile oraşului şi CPUN. Vizită la Troiţa pentru
victimele Revoluţiei. Depun coroana special pregătită din partea mea.
Multă lume priveşte ceremonia. Am stat drepţi, respectuos. Dar la
sfârşitul minutului de reculegere, mi-am făcut cruce. Să se vadă că sunt
creştin. Au respectat silenţiul, marea majoritate. Dar la plecare am
auzit voci: „Unde ai fost la 22 Decembrie?" şi „Pleacă de unde ai venit
întoarce-te în Franţa".
La hotel, masă pentru notabilităţi. Dar înainte de masă ne-am oprit
la sediul partidelor, căci toate sunt în aceeaşi clădire. Le vorbesc despre
cumpăna de ape de la Banff şi importanţa alegerilor care vin. înapoi la
Primărie. Dialog cu reprezentanţii marilor industrii de aici. Cea mai
mare e de îngrăşăminte artificiale. Le explic absurditatea ideii lui
Roman de a trece treptat la privatizare prin crearea de monopoluri
autonome pentru industria grea. Tot felul de întrebări. Le-am răspuns,
direct, cu soluţii practice.
După masă m-am odihnit puţin. Cum am aflat după aceea, organi
zatorii au trebuit să schimbe locul întrunirii de două ori, ca să-i
deruteze pe FSN-işti. Vroiau să împiedice adunarea. Aşa m-am trezit
într-o piaţă mare. Am vorbit de pe balcon. Vreo 3000 de persoane.
Chiar Ia mijloc, un grup compact de vreo 3-500 de oameni au strigat
tot timpul: „Nu te vrem“ etc... „Iliescu". Un mare placat negru declara
din mijlocul grupului „Vatra e cu FSN“. M-a surprins. Am căutat să-i
liniştesc. Le-am arătat ce caraghioşi sunt, cum presa mondială îi vede
168 Ion Raţiu
şi-i condamnă pentru că neagă democraţia. Pentru că demonstrează că

nu sunt civilizaţi; nu sunt în stare să asculte şi-i împiedică şi pe ceilalţi
să asculte. N-a fost chip. Au urlat tot timpul. Calm, mi-am rostit
cuvântarea. Le-am spus care e programul meu. Am vorbit şi aici în
„ungureşte": Kedves barătoim, akartam volna Magyarul es beszelni,
de reg ota nem gyakorâltam a magyar njelveî (Iubiţi prieteni, aş fi dorit
să vă vorbesc şi în ungureşte, dar de mult n-am mai practicat această
limbă.). Şi am continuat în româneşte. Le-am spus să voteze după
conştiinţa lor şi le-am repetat că eu nu m-am convertit la democraţie pe
data de 22 Decembrie anul trecut.
Poliţia m-a dus printr-o poartă din dos, direct la aeroport. Acolo mi
s-a prezentat un document adresat Ministrului Chiţac, în care laud
organizarea întrunirii, „care a mers perfect, fără nici un incident". Aşa
ceva nu semnez. Daţi-mi o foaie de hârtie şi vă scriu eu cum au mers
lucrurile. L-am lăudat pe Colonel, care a reuşit să mă protejeze
împotriva unei bande de FSN-işti care au făcut tot posibilul să
împiedice întrunirea. Le-am cerut să-mi facă o fotocopie. Un ofiţer mai
tânăr s-a oferit să meargă în oraş pentru aceasta, căci aeroportul n-avea
maşină de copiat. Nu mi-a adus-o.
Am dat două interviuri. Primul, unei gazetăriţe din Budapesta
despre voiajul meu în secuime. Al doilea, programului „Panorama" la
postul TV din Budapesta. Au vrut să ştie mai ales poziţia mea faţă de
„Vatra Românească". Am evitat s-o condamn. Am vorbit de drepturi
absolut egale pentru toate naţionalităţile sub Preşedinţia mea şi de fap
tul că eu condamn, fără nici o rezervă, şovinismul oriunde şi de oricine
s-ar practica. Le-am citat cuvintele lui Ioan Raţiu în timpul proceselor
urbariale.
în avion, Adrian Vasilescu, de la Adevărul îmi ia un interviu. M-a
ascultat peste tot, astăzi, şi se întreabă de ce imaginea mea în ţară nu
este justă. Din cauza Dumneavoastră, i-am răspuns. Din cauza dezin
formării. Din cauză că nu mi s-a permis să înfiinţez un post de TV şi
altul de radio, iar tipografia, gata instalată, cu contract în toată regula,
a fost interzisă să funcţioneze chiar de Ministrul Culturii. Am mai dis
cutat mult. El consideră că Adevărul e acum un ziar independent. „Să
vedem ce veţi scrie despre acest interviu, i-am zis. Până acum aţi scris
tot felul de bazaconii despre mine".
A fost şi un alt gazetar, care mi-a cerut un mesaj pentru ziarul său,
Libertatea Tineretului, sau aşa ceva, din Craiova. Le-am vorbit despre
minunatul lor oraş, unde mi-am făcut serviciul militar la Şcoala de

Ofiţeri de Rezervă de Artilerie. Şi le-am dorit succes.
Acasă, toată lumea încântată. A sosit camionul cu materialul publi
citar. Afişele sunt foarte bune. La fel şi pliantele. Coposu vine curând.
Liţi Faina a murit. Dumnezeu să-l ierte. Cartea Popeştilor e gata. Vor
60% din încasări după acoperirea cheltuielilor de producţie, pe care eu
trebuie să le avansez. îi dau 400.000 de lei. îi dau şi 10.000 de dolari
pentru PNŢ.
Partidele l-au somat pe Iliescu să oprească agresiunile şi să amâne
alegerile.
Cina cu Elisabeth şi Nicolae. E ziua lui de naştere. A împlinit 42
ani. îmi este de mare folos.
Marţi, 8 M ai 1990
Zi supraîncărcată. De notat vizita la Casa Armatei, aranjată de
Stănculescu, Ministrul de Resort. Ne-am înţeles, cred. întrunirea a fost
cu vreo 20 de ofiţeri superiori. Mi-au pus întrebări. Am răspuns.
Armata să menţină integritatea ţării şi ordinea în stat. Să nu se
amestece în politică.
Interesant că Stănculescu a dat la Televiziune tocmai schimbul de
idei, unde s-a declarat de acord cu mine.
Miercuri, 9 M ai 1990
Filmăm toată dimineaţa. După-amiaza vine Diaconescu cu Sârbu să
semnez o declaraţie că mă retrag de la alegerile prezidenţiale, dacă
ceilalţi doi candidaţi fac acelaşi lucru. Câmpeanu în Declaraţia lui, a
sugerat că Parlamentul ar putea alege pe Preşedinte. Eu nu accept acest
lucru. S-ar putea, foarte uşor, să fie o cursă. FSN, plus PNL, ar avea cu
siguranţă o majoritate în Parlament. Dacă Radu Câmpeanu s-a înţeles
cu Iliescu, retragerea noastră, a celor trei, mă va elimina pe mine, şi ei
doi îşi vor împărţi rolurile: unul va fi Preşedinte, celălalt Prim-
Ministru. Coposu e sigur că nu există un asemenea complot. Toţi ai mei
sunt absolut hotărâţi contra Declaraţiei.
O accept totuşi, modificându-o în aşa fel, încât, dacă Iliescu şi
Câmpeanu sunt înţeleşi între ei, eu voi putea totuşi să repudiez
renunţarea mea şi să insist la ţinerea alegerilor şi la candidatura mea.
Ion Ghika a dus declaraţia mea în Piaţa Universităţii. A fost citită
înainte de cea a lui Câmpeanu, cum a fost şi la televizor. A fost primi
170 Ion Raţiu
tă de „golani“ cu mare entuziasm.

A fost o delegaţie UDMR la mine, formată din Domkos Geza,
Szocs Geza, Balăzs şi Bodo Bama. Cred că sunt bine dispuşi faţă de
mine.
Joi, 10 Mai 1990

Ungurii au revenit azi dimineaţă. Aceiaşi. Cred că s-au lămurit de
sentimentele mele.
Iarăşi nenumăratre interviuri. Discut platforma economică cu Dicu.
Nu mi se pare bună. Mult prea detailată. înregistrez, însă, pentru TV, 3
minute pe această temă. Până şi Ion Oroveanu m-a aplaudat. îm i place
omul acesta pentru că e un critic foarte sever. Dacă ceea ce filmăm are
cea mai mică greşeală, insistă să o facem din nou.
Vine M inodora Ilie cu Dumitru Croitoru. El e D irector al
învăţământului şi Preşedintele Sindicatului din Ministerul lor. Ea vrea
s-o ducă pe Elisabeth la un spital de handicapaţi nevăzători şi la şcoala
lor. Mă asigură că a făcut propagandă în toată ţara pentru mine. Prin
şcoli, universităţi etc. L-a văzut pe Iliescu, care e „încântat", spune ea,
că eu am apărut primul la TV cu propunerea să ne retragem toţi 3 din
lupta pentru Preşedinţie. El nu se va retrage. Şi comentează Minodora:
El vă va numi într-un post foarte important - Preşedintele Constituantei
sau al Camerei - şi probabil, şi dumneavoastră veţi face acelaşi lucru.
N-am comentat. I-am pomenit, apoi, problema ce avem cu tipografia.
Nu atât Pleşu, cât Hegediis e cel care ne opreşte să o utilizăm.
Minodora crede că ea poate să ne rezolve problema. Să o facă!
La Ambasada americană ne primeşte Napper, Ministrul, căci Punch
Green, ambasadorul, a fost rechemat pentru consultări. E semn bun,
totuşi. Ginny Young, consulul general, mi-a vorbit. Foarte prietenoasă.
Recepţia a fost dată în onoarea „National War College Group". Am
vorbit cu mulţi din ei.
De acolo la Ambasada italiană. Banchet în onoarea Ministrului de
Externe. Stăm de vorbă cu el în cerc restrâns: Coposu, Diaconescu, el
şi eu, plus câţiva adjuncţi. îi explicăm agresiunile împotriva noastră. Şi
Radu Câmpeanu prezent, cu Dina. Ne-au fotografiat împreună,
strângându-ne mâna, Radu şi cu mine.
Reîntors acasă, văd filmul interviului cu Ion Iliescu. Mie mi s-a
părut anost. Dar sunt, evident, subiectiv. De altfel, Valeriu şi Ionescu,
n-au insistat asupra trecutului lui comunist. Au vorbit mai ales, de situ
aţia prezentă. Cum va ghida ţara, ca s-o scoată din grava criză eco
nomică în care ne găsim, n-a explicat.
Ştefan Isărescu îmi telefonează să-mi spună că Bush nu mă poate
primi. Jim Baker ar face-o. Nu mă interesează.
Vineri, 11 Mai 1990

în avion spre Oradea Mare. Am văzut Negoiul în toată splendoarea
lui, acoperit de zăpadă.
Szocs Geza călătoreşte şi el cu noi. îmi spune că şi Iliescu a primit
delegaţia maghiară. N-au rămas satisfăcuţi. Radu Câmpeanu s-a eschi
vat, pledând că n-are când să-i primească. El avusese mulţi susţinători
printre liderii noştri, mi-a spus Szocs, dar aseară au cam tăcut.
Adunarea noastră a decis să nu votăm pentru Front, astfel, să ne
ghidăm fiecare după conştiinţa noastră. Cred însă că Radu Câmpeanu
a pierdut acum foarte mult.
Tocmai am urcat în avionul ce ne-a fost trimis special de la
Bucureşti. E un Antonov 24 şi are echipaj militar. Suntem 9 oameni din
echipa noastră.
Iată cum au mers lucrurile. La sosire, primire caldă, multe flori, pri
marul şi prieteni de partid, inclusiv Viorel, omul nostru.
Mergem la CPJUN. întâlnire cu somităţile oraşului, cu reprezen
tanţi ai întreprinderilor şi sindicatelor, plus membri din administraţaia
locală şi PNŢ-işti. întrebări la care răspund. Totul merge excelent. De
acolo la catedrala ortodoxă. Mă primesc 4 preoţi, dar episcopul nu
apare. La biserica catolică în care se face şi slujbă greco-catolică mă
primeşte Vasile Hosu, care va fi sfinţit episcop prin 24-25 Mai, deci
după alegeri. Episcopul Tămâianu a murit acum câteva zile. Preotul
Mârţ e romano-catolic. Casa lui. Era emoţionat. Am vorbit de calvarul
bisericii noastre şi despre ce am scris eu în toţi aceşti ani, în Eastern
Churches Quarterly, The Tabiet etc... şi am pomenit şi de proclamaţia
Papei din Ianuarie 1982.
Trebuie să intrăm în posesia bisericilor şi instituţiilor noastre, ne-am
spus.
La noul episcop Tokes Lâszlo. El e calvinist. E temporar instalat
într-o casă parohială, dar a făcut deja primii paşi să intre în posesia
Palatului episcopal. Martin Bell de la BBC apare cu echipa lui. Ne ia
un interviu împreună. Suntem fotografiaţi împreună etc.
Mergem şi la episcopul catolic. Un om foarte civilizat. îl cheamă
172 Ion Raţiu
Templfy. Ne-a dat un pahar de vin bun, dar a oferit de toate: ţuică,
whisky, campari etc... I-am sărutat inelul, spunându-i că sunt credin
cios catolic. Imediat şi, cred, instinctiv, mi-a sărutat mâna. M-a luat
prin surprindere. L-am îmbrăţişat. Vorbea mai puţin bine româneşte
decât Tokes, dar absolut curent. Mi-a plăcut omul.
Ne-am dus la Băile Felix. Am aşteptat o delegaţie condusă de
Gilbert Jaegek, Preşedintele Comitetului belgian pentru refugiaţi. A
fost o greşeală. în loc de a începe masa la orele 13.00, am început-o
abia la 14.40. Eu m-am odihnit într-o cameră, dar toţi ceilalţi au trebuit
să aştepte. Au venit deci, împreună cu Tokes şi cu mai mulţi alţi
unguri, din Ungaria. Masa s-a desfăşurat bine, dar încet. Vreo sută de
invitaţi.
La 3.40 Kocsis vine să-şi ia rămas bun, căci ei aveau alt program.
M-am folosit de ocazie, să dau un interviu la „News at 10“. Am spus
totul pe şleau. Sfârşitul interviului a fost cam înecat de un mare strigăt
de masă. Probabil că cineva a câştigat proba de 100 metri înot, am glu
mit eu. Tehnicienii de la TV au vrut să înregistreze, din nou, ultima
întrebare. Abia am început să răspund, un alt strigăt. Mi-am dat seama
că e vorba de un protest contra prezenţei mele la Felix. Ne-am mulţu
mit cu ce am înregistrat. Fără explicaţii, i-am lăsat să tragă ei con
cluziile.
Strigătele au continuat. Au devenit vacarm. Au început, apoi, să
scandeze „Iliescu“, „Jos Raţiu“. Gigi, îngrijorat, îmi spune că nu mai
mergem la Oradea să mă odihnesc la hotel, acolo, înainte de adunarea
publică. Stăm pe loc, mi-a zis. Am acceptat şi m-am culcat. Afară se
scandau sloganuri contra mea tot timpul. Am adormit.
Pe la 16.55 mă scoală Gigi. Au făcut un plan ca să ieşim pe o uşă
laterală. Ne va aştepta un ARO la vreo 15 metri de ieşire. Aşa am făcut,
îndată ce am apărut afară din hotel, mai mulţi indivizi au alergat spre
mine, strigând în gura mare. Am ajuns însă în ARO, cu Gigi, cu Moise
şi Sămuilă, cei doi ofiţeri însărcinaţi cu securitatea mea şi cu Lt.
colonelul Strava, Comandantul Poliţiei Municipiului.
Ajunşi la Casa Culturală din Oradea, mare mulţime de oameni. între
timp a tunat şi fulgerat, furtună adevărată, ploaie mare. Atunci s-a
comis greşeala capitală. Au fost invitaţi să intre în sală, ca să-i scape de
ploaie. Peste o mie au intrat unde nu încăpeau decât 800. Cel puţin de
două ori mai mult au rămas afară. Era deja vacarm. S-au spart ferestre.
I-au scos din nou afară. Eu sosisem între timp şi am intrat pe poarta
laterală. Vroiam să ies pe balcon. Oamenii mei de securitate erau

hotărât contra. In sala în care am intrat m-a interpelat un „artist-cân-
tăreţ“, să-i răspund cum am vândut planurile lui Antonescu, de la
Cotitura Donului şi de la Stalingrad, englezilor?! Cum am aflat meii
târziu, un ziar local, Phoenix, a publicat, cu data de ieri, un interviu cu
Onaca, care a afirmat că eu am fost agent al Serviciului Secret englez
din 1937, că am făcut bani pe pielea românilor etc...
în fine, am acceptat să plecăm când mi s-a spus că este un mare
pericol ca lumea să se încaiere. Dacă iese cu moarte de om? Care va fi
consecinţa? Ne-am dus direct la aeroport. A trebuit să aşteptăm vreo
două ore, căci n-aveam loc în cursa obişnuită. Ni s-a trimis un avion
militar de la Bucureşti.
în timp ce aşteptam sosirea acestuia, iarăşi am insistat să se verifice
situaţia. L-am trimis şi pe Viorel să vadă cum stau lucrurile, căci tare
doream să mă întorc, să le vorbesc oamenilor, totuşi. Răspunsul lor,
când s-au întors, a fost categoric. Acum sunt mult mai mulţi. Au
început să se bată între ei. Nici vorbă de întoarcere. Un gazetar era cu
mine. I-am dat un amplu interviu. Sper că-1 va publica înainte de
alegeri.
Am abordat în sfârşit, avionul la 8.50 seara. Numai noi. Eram nouă,
în total. Foarte mâhnit. Mai ales că nu m-am adresat mulţimii. N-am
avut nici o secundă sentimentul fricii. A fost ca la Buzău. Cei din jurul
meu, foarte agitaţi. în ce mă priveşte, parcă nu mi se întâmpla mie.
Curios! Nu e vorba de curaj. N-am avut, pur şi simplu, senzaţia că mi
se poate întâmpla ceva grav.

Iarăşi interviuri. Reuters, Judy Dempsey de la Financial Times,
David Page, de la NBC, Alina Ungureanu de la Tineretul Liber etc.
etc...
Minodora Ilie a venit. Vizita Elisabethei ieri, la şcoala de nevăzători,
a fost un mare succes. O vrea pe Elisabeth Preşedinte de Onoare a
Organizaţiei Femeilor din România. Minodora e Preşedintă. Iarăşi îmi
spune că Iliescu vrea ca eu să accept un post important după alegeri.
N-am reacţionat. Dacă ar merge spre democraţie, da. Dar eu vreau să
câştigăm alegerile. Adunarea lui Câmpeanu a fost un eşec. Aici, în
Piaţa Aviatorilor. Vreo 5.000 de oameni.
Seara la sediul PNŢ. Emil Ghilezan a venit şi el cu Melio Colombo,
174 Ion Raţiu
fost Prim-Ministru al Italiei, fost Ministru dQ Externe, acum Preşedinte

Demo-Creştinilor din lumea întreagă.
Kaps e agitat. Crede că va fi un dezastru la alegeri. Ar trebui să le
boicotăm. Ar fi o mare greşeală. Trebuie să intrăm în Parlament. Câţi
om fi. Să luptăm acolo pentru democraţie, chiar dacă Frontul şi Iliescu
câştigă atât majoritatea absolută în Parlament, deci şi în guvern, cât şi
Preşedinţia.

Mă scol bine odihnit. îmi pregătesc cuvântarea pentru marea
adunare PNŢ de astăzi. Dar schiţez doar punctele principale. Pregă
tesc, apoi, textul ce trebuie să înregistrez pentru Televiziune, în cadrul
programelor de 3 minute ce mi se acordă. Aici încep dificultăţile. întâ
iul e prea lung. Apoi, asta nu merge. Ba, aia. Când am socotit eu că
totul a mers perfect, tehnicienii n-au fost de acord. Cum filmăm în faţa
ferestrei, nişte trecători din stradă au apărut în film. Cam iritat, a tre
buit să abandonez încercarea. Am dat un interviu însă la FR2 - (tele
viziunea franceză).
Ne-am dus cu toţii, pe jos. Piaţa Aviatorilor nu e departe. Mare
mulţime de oameni. Aproape de zece mii îmi închipui. Când m-au
văzut apropiindu-mă, m-au dus în alai. Peste tot portretele, placardele
şi baloanele mele. Galbenul predomina, mai bine zis, domina piaţa.
Mare ovaţie când am apărut la tribună. Tocmai vorbea Melio Colombo.
Ne-am îmbrăţişat când a terminat. Au vorbit, apoi, doi deputaţi bri
tanici Paul Howell, Bryan Cassidy, şi unul suedez. Toţi au cerut
mulţimii să mă voteze Preşedinte. Au vorbit mulţi alţii, după aceea.
După Coposu, Diaconescu mi-a dat mie cuvântul. Ion Puiu voia
însă, să vorbească el. A urmat o altercaţie, pe care am curmat-o luând
eu microfonul: Să-l ascultăm pe eroul nostru Ion Puiu, am zis. A vor
bit. Prea lung. Şi n-a zis nimic de mine. L-am îndemnat şi pe Klaps să
vorbească. El a fost scurt şi la locul lui.
Mi-a venit, în fine, mie rândul. Am mulţumit mulţimii şi colegilor
de la conducerea Partidului pentru marea onoare ce-mi fac numindu-
mă candidatul lor la Preşedinţie. Restul, ideile mele cunoscute şi o
mică glumă la adresa lui Iliescu. Am o noutate pentru dumneavoastră.
Eu nu am încredere în Ion Iliescu. Şi, cum am spus-o foarte solemn, s-a
declanşat un hohot de râs şi furtunoase aplauze, subliniate de obişnui
tul: Jos Iliescu. Am încercat de două ori să închei. De două ori mi
s-a cerut să le mai vorbesc încă.

Toată lumea mulţumită, entuziastă. M-au dus într-un adevărat alai,
acasă, în strada Armindenului. Câteva sute de oameni, care nu încetau
să strige: „Raţiu Preşedinte". Le-am vorbit de la balcon. M-au chemat
de cel puţin 8 ori. Am ieşit şi cu Elisabeth şi, apoi şi cu Nicolae. Au
cântat „La mulţi Ani“ şi „Deşteaptă-te Române". Au dansat Hora
Unirii în stradă. Am făcut şi noi o mică horă pe balcon. Minunată
atmosferă.
Dau imediat un interviu lui Edward Bishop de la Daily Telegraph şi
un altul francezilor. De data asta TF1.
Masă frugală - piftie - cu Elisabeth şi Nicolae.
O frază mi se tot învârteşte în cap: „Drepturile democratice nu se
cerşesc. Trebuie să lupţi pentru ele". Ar fi bine să o utilizez cândva. La
o ocazie potrivită. Am spus aşa ceva unui tânăr gazetar, acolo, la tri
bună, după ce mi-am terminat cuvântarea. Mă întrebase ce voi face
dacă FSN-ul şi Iliescu vor câştiga alegerile. Voi rămâne aici şi voi lupta
pentru democraţie, i-am răspuns.
Zi memorabilă şi pentru că seara PNŢ a dat un banchet în onoarea
lui Melio Colombo, la Hotelul Flora. Am început lângă el, la masă,
dându-mi-se oarecum locul de frunte.Dar, curând ,am făcut ceea ce fac
întotdeauna în asemenea ocazii: am tot schimbat locul ca să vorbesc cu
toţi cei prezenţi. Cred că i-am convins - căci toţi şefii partidului nostru
erau de faţă - să nu boicotăm alegerile. Indiferent câţi vom fi aleşi, vom
avea o reprezentanţă în Parlament. Şi de-acolo vom avea o altă audi
enţă şi în ţară şi în străinătate.
Guvernul actual, dacă va fi ales, ceea ce toţi au ajuns, acum, să
creadă, n-are soluţii pentru criza economică prin care trece ţara. în
această perioadă ne vom reorganiza Partidul. Vreau să-l facem eficace,
stil occidental, cu reprezentanţi în fiecare sat fără excepţie. Şi totul pe
calculator. Să ne formăm echipe de studii, să elaborăm proiecte şi pro
grame; poziţia noastră ca Partid în toate problemele naţionale.
M-au ascultat. Până şi Diaconescu a fost de acord.
Luni, 14 Mai 1990

Ion Florea vine din partea manifestanţilor din Piaţa Universităţii.
Nu vor ceda, deşi Iliescu a declarat că-i mătură de-acolo cu forţa pe
ziua de 18 Mai, când decretul-lege cere sistarea oricărei activităţi
politice; două zile înaintea alegerilor.
176 Ion Raţiu
Venera Barna, din Constanţa, îmi cere să mă duc la pocăiţi, Joia

viitoare. Să mă ridic şi eu, când se pune întrebarea: „Cine este pentru
Christos?“ Astfel voi câştiga votul tuturor „fraţilor", cel puţin 800.000
de oameni. Am asigurat-o că eu cred deja, că sunt credincios adevărat.
E bine să se ştie şi de noi, a fost reacţia ei. Mă voi mai gândi.
A venit, apoi, delegaţia Senatului francez: Jacques Golliet, Husson
Roger, Henri Revol, Serge Vincon şi Catherine Bougenaux.
La 5.00 seara vorbesc reprezentanţilor sindicatelor PNŢ. Sala
arhiplină. încântaţi de performanţa mea.
Interviuri cu Antenne 2 şi Channel 4, din Londra, pentru „News“.
Călin Daia însă, mi-a făcut o foarte mare bucurie. I-a adus pe foştii
mei camarazi de arme de la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie de Rezervă
de la Craiova. Pe Ilie Limbăşeanu, Ion F. Georgescu, Nicolae Haraga,
Petru Marinescu, Cristian Dumitrescu şi Constantin Ghighilicea. Am
stat de vorbă, ne-am fotografiat, am băut un pahar împreună şi am
mâncat un grătar excelent pregătit de Călin Daia. O adevărată mărturie
de prietenie, apreciere a faptului că m-am întors în ţară şi de solidari
tate. Nici unul din ei n-a fost membru de partid. Niciodată. Dacă mă
întrebi ce am făcut toţi aceşti ani, răspunsul meu e că AM TRĂIT. Fără
ca să mă compromit vreodată, mi-a zis Bebe Haraga.
Ziua a fost însă marcată de ultima mea conferinţă de presă. Exact la
ora 12.15 am intrat în sala arhiplină de la Athenee Palace. Am fost
răspicat. Am declarat alegerile şi mai ales campania electorală lipsită
de cel mai elementar element al democraţiei. N-am avut posibilitatea
să arătăm platforma noastră politică. A mers bine.
Marţi, 15 Mai 1990

înregistrăm pentru TV - Programul care începe: Peste câteva zile
veţi alege, în mod liber pentru prima dată - 45 de ani. A treia înregis
trare a fost viu aplaudată de toţi cei prezenţi. Când te gândeşti că am
făcut-o cel puţin de 8 ori, alaltăieri, şi de fiecare dată i s-a găsit un
cusur!!
închiriem un avion. Plecăm la orele 13.00 la Cluj. Vin şi gazetarii
cu noi. Jumbo Tumbull din echipa de la BBC vine şi el. Ne primeşte o
mare mulţime de prieteni chiar pe „tarmac“ şi mulţi alţii la ieşirea din
aeroport. Mergem direct la televiziunea şi radio-ul clujean. La TV doar
4 minute. La radio vreo 12. Totul merge perfect.
în drum spre piaţa din faţa Bibliotecii Universitare începe o ploaie
torenţială. Mai rău ca la Oradea. Ploua foarte tare şi când am ajuns în

clădirea casei de cultură. Am aşteptat vreo zece minute, dar degeaba.
Ploua fără încetare. în piaţă însă, jos, multă, foarte multă lume. Cu
umbrele, dar şi fără. Manolescu vroia să mă prezinte. Am decis să ies
pe balcon. Fără nici o introducere le-am spus: Dacă voi staţi în ploaie
ca să mă ascultaţi, apoi şi eu vin în ploaie să vă vorbesc. Şi am început
îndată ce ovaţiile cu Raţiu-Preşedinte s-au mai potolit. Era şi un
grupuleţ FSN-ist. Dar vasta majoritate a celor cca 10.000 de oameni au
fost pentru mine.
Totul a mers bine. Ploaia a încetat. Lumea a umplut piaţa, venind
din toate părţile. Spre sfârşit a ieşit şi soarele. I-am întrebat, pe rând,
dacă ei cred că eu am vândut Ardealul, că sunt căsătorit cu o
unguroaică, că vreau să măresc serviciul militar la 3 sau 5 ani, şi că eu
aş fi fost agent secret al Intelligence Service din 1937 (acuzaţia lui
Onaca). După fiecare întrebare a venit un mare val de NUUU şi „Jos
comunismul14. Am respins şi acuzaţia că aş aduce şomaj în ţară şi le-am
exprimat hotărârea mea de a merge rapid către prosperitate şi demni
tate. N-a fost adunare populară. A fost o celebrare. Un adevărat triumf,
portretul meu, afişele şi baloanele galbene peste tot,
Am ieşit din nou pe balcon. Lumea s-a întors şi mari urale au
răsunat. Şi au început să cânte „Iancule mare, Iancule tare, cu noi să
fii44, în timp ce eu am coborât. La poalele scărilor mă aştepta Doina
Comea. Nu mă mai cunoşti, mi-a zis. Cum să nu te cunosc. Te iubesc,
draga mea, şi am strâns-o în braţe. Vroia să mă reţină, dar n-am stat.
Maşina era afară, gata să plece imediat ca să nu avem nici o surpriză.
Ne-a condus un ofiţer de Poliţie. La aeroport, alţi doi maiori. Le
mulţumesc tuturor. într-adevăr totul a mers perfect.
La Bucureşti mă aşteaptă o altă bucurie. „Timişorenii41 au reuşit să
publice cartea mea Moscova sfidează lumea. E bine prezentată şi intro
ducerea, scrisă de Ciomagă, excelentă. Cred că nu exagerez când spun
că această etapă din campania electorală a fost un adevărat triumf. Bă
trânul Memorandist, tata şi chiar şi Viorel Tilea ar fi fost mândri de mi
ne. Orice s-ar întâmpla, de acum încolo, pot să spun că mi-am îndeplin
it rolul de a fi un inel într-un lung lanţ de servitori ai neamului meu.
Miercui, 16 Mai 1990

Iarăşi interviuri. Toată ziua. Channel 4 - din Londra, olandezii, fin
landezii si nu mai stiu cine.
178 Ion Raţiu
La biserica Sf. Visarion. Părintele Dimoftache, la 90 de ani, remar

cabil. Voce splendidă, chiar dacă se mişcă foarte greoi. Barbă splen
didă, absolut albă. Slujbă pentru toţi cei care au murit sub urgia comu
nistă. Foarte frumoasă, mişcătoare. Cor splendid. La sfârşit mi s-a
adresat mie direct: Excelenţă, aici s-au rugat lui Dumnezeu, Goga,
Iorga ... etc. A vorbit frumos, direct şi s-a rugat pentru o conducere a
ţării creştinească. Mi-a vorbit şi de redecorarea bisericii şi de nevoia de
a pune noi trepte de piatră la intrare. I-am promis că voi face-o eu.
Să-mi trimită, doar, socoteala.
Am mâncat ceva, frugal, apoi i-am primit pe reprezentanţii
„National Republican Institute for International Affairs“: Deborah
Hanger şi Robert Henderson. Probleme cu ziarul Românul Liber,
publicat în Bulgaria. A sosit, dar n-a fost acceptat la vamă la Călăraşi.
Am căutat să-i vorbesc lui Iliescu la telefon. N-am putut. în fine, am
vorbit cu un domn Paşcu. I-am lăsat un mesaj, dar n-a revenit.
Programul nostru, de 3 minute, a intrat la TV, astă seară. Păcat că
România a fost scrisă ,,RomXnia“. A mai fost o greşeală, dar nu gravă.
Numele Sergiu Celac s-a scris „SERGUI“. Când am văzut filmul,
prima dată, nici n-am observat greşelile.
Copiii de jur-împrejur s-au adunat în faţa casei noastre. Li s-au dat
baloane, bineînţeles. Nu ştiu care din ei a început-o, dar nu mai conte
neau „Raţiu Preşedinte, Raţiu Preşedinte", strigau tot timpul.
Televiziunea olandeză tocmai îmi lua un interviu. Ca să fac liniştea
necesară, m-am dus pe balcon, să le mulţumesc etc. Nici vorbă. Mai
abitir strigau „Raţiu Preşedinte". Când au înţeles cei de la televiziune,
au filmat toată scena. Am ţinut şi eu după aceea să mă duc în stradă.
Erau mulţi, cel puţin 30, cam între 6-11 ani. I-am strâns în braţe, le-am
dat mâna, i-am sărutat pe cei mai mici. Mai mare entuziasm nu puteam
să-mi doresc. Păcat că n-au drept de vot, dar părinţii lor vor auzi. Şi, e
interesant, pe aici, în cartierul ăsta, majoritatea locuitorilor sunt, sau au
fost, membri ai protipendadei comuniste!!
Am tot aşteptat să aud de la Iliescu (Paşcu sau Bujor fiind consilierii
lui) în chestia cu Românul Liber, tipărit în Bulgaria şi care nu mai
soseşte. Nimic. Noi am depus plângeri atât la Iliescu, cât şi la Roman.
Joi, 17 Mai 1990. Ziua marii dezbateri televizate

Mă scol devreme. Citesc diverse note şi sfaturi, din toate părţile.
Vine Varlam, personal, să-mi dicteze câteva întrebări ce ar trebui să-i
pun lui Iliescu. Apoi o lungă discuţie cu Bertie Way şi Nicolae, după
care mănânc ceva şi mă duc să mă odihnesc. De obicei, îndată ce pun
capul pe pernă, eu adorm. Nu de data asta. îmi trec prin minte tot felul
de fraze şi posibile răspunsuri la cele mai complicate întrebări. Totuşi
am rămas întins vreo 2 ore, fără întrerupere.
A venit, apoi, Nicolae şi mi-a adus textul înregistrat pe bandă, al
rezoluţiei prezentate, ieri, în Parlamentul European. Fifi i-a citit-o la
telefon. Dacă va fi adoptată, România nu va primi ajutor economic,
dacă alegerile nu vor fi libere. Şi mi-a dat cifra cât câştigă şomerul bel
gian, în comparaţie cu salariatul român. Luând ca bază 2.500 de lei pe
lună, la schimbul oficial, belgianul ia 10.000 de lei, iar la negru 40.000
de lei.
Am sosit cu câteva secunde înaintea lui Radu Câmpeanu. Era flan
cat de doi ofiţeri şi de alte 6 persoane din suita lui. Ne-am strâns mâna.
La câţiva paşi ne-au luat în primire Emanoil Valeriu şi Răzvan
Theodorescu. Ceva mai încolo a venit şi Victor Ionescu. Am intrat cu
toţii în studioul lor mare. Pe o estradă 3 fotolii şi, în faţa lor, la vreo 6
metri, şi jos, o masă cu trei scaune. Ne-au machiat, a venit şi Iliescu,
care, afabil, mi-a spus că a auzit că l-am căutat la telefon, şi-am aştep
tat să treacă minutele.
Pe la 7.50 ne-am instalat. Noi, candidaţii, în fotolii. Gazetarii la
masa lungă, din faţa noastră. Exact la 8.06 p.m. a început Răzvan
Theodorescu. „Moment istoric, prima alegere în istoria noastră,
istorică dezbatere, unică etc.“ Nu mai termina cu istoria. Dar n-a fost
rău.
Au început, apoi, întrebările. La mijloc era Iliescu, la dreapta Radu
Câmpeanu şi eu la stânga. Mă bucur să mă găsesc la stânga Dumitale,
i-am spus, râzând. Două ore şi 40 de minute a durat dezbaterea. E, evi
dent, înregistrată, aşa că n-o mai descriu. Remarc, doar, că pe ce trecea
timpul tot mai doritor deveneam să-mi confrunt ideile cu ale lor. Când
am terminat ne-am strâns mâna. La ieşire, ne-au fotografiat gazetarii,
împreună, dar nu pozând. în grup, aşa cu mulţi alţii în jurul nostru. Pe
drum, omul meu de pază m-a felicitat. Acum ştiu că meritaţi să fiţi
Preşedinte.
Acasă, jubilare. Care mai de care. Praf i-aţi făcut: La urmă,
Câmpeanu parcă nu mai era concurent. Iliescu vi se adresa
Dumneavoastră. Iliescu vorbeşte în sloganuri învăţate pe de rost. Etc...
Am cinat cu Elisabeth şi Nicolae. Nu eram obosit, dar m-am culcat.
180 Ion Raţiu
Nu însă fără să-i las un cuvânt, la telefon, lui Bani Ghica, să-i
mulţumesc pentru ajutorul ce mi-a dat ca să fiu ales candidat de către
Delegaţia Permanentă a PNŢ. El se culcase. Am vorbit cu nepotul lui.
Interesant că 3 din cei menţionaţi în filmul nostru de aseară mi-au
telefonat azi dimineaţă. Nici nu erau prea supăraţi. Mi-au explicat,
doar, că ei nu au făcut parte, cu adevărat, din nomenclatură. Că au fost
tehnicieni. Fie. Ca să-i împac, le-am trimis, prin Ciomaga cartea mea,
Moscova sfidează lumea. E vorba de Teofil Pop, Adrian Georgescu şi
Mihnea Marmeliuc.
A doua oară când s-a dus Ciomaga la A. Georgescu, era şi Jimmy
Carter acolo, pretinde el. Venind vorba de mine, Carter i-ar fi spus:
„John Raţiu, OK“. Abia aştept să-l revăd pe fostul preşedinte.
Vineri, 18 Mai 1990

Interviuri: RFE, Satoka Akio (Japonia), SKY, Pierre Benoist
(Franţa), Independent, ABC, Israel şi King Yung II (Coreea), spaniolii
etc.
La orele 14.00 urma să avem întâlnirea în Parlament cu National
Democratic şi Naţional Republican Institutes for International Affairs.
Ambele au venit să discute cu cei 3 candidaţi la Preşedinţie cum s-au
desfăşurat alegerile. Radu Câmpeanu n-a venit. Mă întreb de ce? Scuza
lui nu e valabilă: i-a venit fiul de la Paris.
Printre cei prezenţi, cei trei şefi ai Delegaţiei Internaţionale de
Observatori pentru alegerile din România: Joseph I. Lieberman,
Senator, Roy Hattersley (Anglia) şi Harrison Schmidt (fost senator
SUA). Ăştia, plus Iliescu şi cu mine, ne-am aşezat pe estrada
Parlamentului. Vreo 70 de persoane, membri ai delegaţiei, au fost în
aula Parlamentului.
A vorbit întâi Iliescu: Au fost, regretabil, incidente, dar el a fost ata
cat tot timpul, FSN a fost atacat etc. Când mi-a venit rândul am zis: N-a
existat deloc libertate de expresie, cu excepţia dezbaterii din seara tre
cută... Am dat dovezi: circulaţia ziarelor, agresiunile, cele două asasi
nate la Bacău, experienţa mea şi a Elisabethei, oferta mea TV, Radio,
ziar.
Am stat de vorbă, cu toţi, după aceea, până a terminat presa cu lua
tul fotografiilor, filmat etc... L-a întrebat Hattersley pe Iliescu, de ce nu
permite Domnului Raţiu să publice ziarul. Cu zâmbetul lui fix: Pentru
că ar fi un avantaj pentru Dumnealui, pe care noi nu-1 avem, pentru că
In fine, acasă 181
Domnia Sa are bani. Extraordinar tupeu. Va trebui să aibă dreptul să-l

publice, dacă e democraţie, i-a zis nu numai Hattersley, dar şi
Lieberman. Vom vedea, după alegeri, a fost răspunsul lui Iliescu.
Nenumărate telefoane toată ziua ca să mi se arate simpatie, aprobare
şi admiraţie pentru dezbaterea de aseară. Doar Bertie Way are reţineri:
80% right. But you looked like three civilised gentlemen having a chat
in a London Club. I was praying to hearyou wade into Iliescu. (A fost
80% bine. Dar arătaţi ca trei domni civilizaţi, stând de vorbă într-un
club londonez. Mă rugam la Dumnezeu să te aud agresându-1 pe
Iliescu.)
Poate are dreptate. E greu să-mi dau seama. Dacă aş fi făcut-o, mi-aş
fi consolidat şi strâns rândurile celor care mă susţin deja. Poate aş fi
influenţat pe câţiva, dar nu mulţi, din cei nedecişi. Dar, de schimbat
opinia celor care sunt pentru Iliescu nu cred că aş fi reuşit s-o fac. Şi
pe ei trebuie să-i câştig. Căci ei sunt majoritatea ţării, din păcate.
Comportându-mă elegant, atacându-1 elegant dar ferm şi arătându-le
că eu ştiu cum să duc ţara la prosperitate, am sentimentul că, poate,
poate, o să le schimb ideile greşite. Doar Dumnezeu ştie! în orice caz,
violenţa, nici chiar cea verbală, nu e în natura mea. Ar fi fost falsă.
Dacă am fost convingător, se datoreşte doar faptului că am fost eu, au
tentic, aşa cum sunt. Nu după cum m-au instruit alţii.
Cei din Piaţa Universităţii - “golanii"- m-au aplaudat tot timpul.
Programul a fost transmis, acolo, pe un mare ecran.
Aflu că n-a fost Jimmy Carter, ci un asistent al lui, cu care a vorbit
Ciomaga. Sunt furios. Nu se poate avea, oare nici o încredere în
oamenii ăştia?! I-am cerut să facă o dezminţire, dar la mare lucru nu
foloseşte!

Mai rău ca oricând. Din interviuri n-am mai ieşit. Sunt toate încrus
tate în condica mea de zi, aşa că nu le mai menţionez aici.
Grama şi Fulger de la UDC au venit să mă felicite pentru con
fruntarea de la TV de alaltăieri. Le-am mulţumit pentru sprijinul lor
foarte categoric în cele 3 minute alocate lor. Au fost eleganţi. M-au
declarat drept singurul Preşedinte valabil la ora aceasta. .
Ştire bună: Institutul Politehnic, de aici, a pus o bandă mare, citân-
du-mă: „Nu ne omorâţi zeul viitorului". Senatorul francez Andre
Bettancourt vine să-şi prezinte omagiile lui.
182 Ion Raţiu
Lungă discuţie cu Thoamas A. Christensen, din partea Comunităţii

Europene. I-am explicat cum s-au desfăşurat lucrurile până acum în
campania electorală. O coaliţie cu Frontul va fi posibilă sub Preşedinţia
mea. Dar eu nu voi participa într-o coaliţie sub Preşedinţia lui. Pentru
bunul motiv că el nu vrea şi nici nu ştie cum s-o facă, chiar dacă ar vrea
să instaureze o adevărată democraţie în România, i-am declarat la
întrebarea directă ce mi-a pus.
Lucru curios. Cristian Popescu mi-1 aduce pe Petre Motoi din Con
stanţa. El are două filime care arată complotul în care şi Comandorul
Nicolae Radu era implicat. într-unul din ele se referă chiar la mesajul
ce mi-a trimis printr-un tânăr din Belgia. Cu 5 zile prea târziu. Motoi
îmi cere să-i dau indicaţii dacă vreau, sau nu vreau ca ambele filme să
fie transmise la TV. Unul din ele a fost deja prezentat „golanilor41 din
Piaţa Universităţii. Faceţi ce vreţi. E adevărat că Radu m-a contactat,
dar e prima dată că aud că Ion Iliescu era şi el amestecat în acest com
plot. Cât despre transmiterea filmelor la TVR, eu n-am nici o putere,
le-am spus. Popescu e de părere să nu se mai dea din nou în Piaţa Uni
versităţii. Numele meu nu trebuie asociat nicicum cu cel al lui Iliescu.
Mă întreb dacă Radu Nicolae n-a fost doar unul din cei care m-au
dus cu vorba?! Ca să întârzii cu obţinerea cetăţeniei („recunoaşterea44
ei, e mai corect zis) şi a domiciliului în România. Mi-au tot promis,
marea şi sarea. Dar n-au obţinut nimic pentru mine. Poate ăsta e motivul
pentru care nu mai dă pe la mine în ultimul timp. Pentru că ini-am rezol
vat problemele de unul singur.
Aflu, dezgustat, cum cocardele, cărţile chiar şi afişele mele, pe care
le-am dat PNŢ-ului, sunt vândute pe bani. Eu vroisem ca ele să fie dis
tribuite tuturor sediilor partidului, în ţara întreagă. Se pare că Ion Puiu
a „prezidat44 asupra acestei operaţii. Telefonez imediat la Centrul PNŢ.
Toţi sunt plecaţi, dar reuşesc să vorbesc cu Ion Manea, care-mi confir
mă că acest lucru se întâmplă. Ruşinos. Sunt indignat. După ce le-am
dat atâta ajutor şi atâţia bani!

Baia noastră are pereţi de marmură şi e pardosită cu frumoase
pătrăţele de faianţă. Din, păcate, când au vopsit tavanul alb, au stropit
cam peste tot. Vopsea de ulei. De spălat, imposibil. Cum e prima zi că-s
liber dimineaţa, de când ne-am mutat aici, m-am pus în genunchi şi am
ridicat pată cu pată toată stropitura. Arată splendid! Mi-a dat mare
satisfacţie. „Dacă te-apuci de-o treabă, trebuie s-o faci bine“, i-am spus
Elisabethei, când a râs puţin de mine: Aşa-ţi începi tu ziua
alegerilor!?!! N-a fost uşor. Mi-au trebuit vreo două ore. .
Astă noapte am citit un excelent articol despre străbunicul meu, Ion
Codru Drăguşanu. Mi l-a trimis autorul, Mircea Popa, cu o frumoasă
dedicaţie. A fost publicat în Revista de Istorie şi Teorie Literară (Tom
27, 1, 1978). Scoate în evidenţă nu numai talentul lui de scriitor, ci şi
ideile lui avansate, de adevărat democrat şi republican. Cred că ar tre
bui să-l citez mai des în cuvântările mele.
Secretara lui Nicolae soseşte de la Londra. îmi aduce scrisori cu
bune urări de la Fifi, David şi Eve (Pilkington) care îl semnează şi pe
Godfrey, bineînţeles! Dar ideea cu siguranţă a fost a ei. De asemenea,
un FAX de la Rupert Allason, care mi-a făcut mare plăcere: Many con-
gratulation on a well fought campaign and your magnificent eforts to
overcome such appaling odds. From Rupert NIKKI and all your friends
in Zermatt and Westminster. «Good luck!» “ (Multe felicitări pentru o
bine-cunoscută campanie electorală şi pentru minunatul tău efort de a
învinge un îngrozitor handicap. De la Rupert, Nikki şi de la toţi pri
etenii tăi din Zermatt şi Westminster - Parlamentul Marii Britanii.)
Am dat nişte interviuri, azi dimineaţă: irlandezii, Monte Carlo,
grecii etc.
Masa cu Elisabeth şi Nicolae. Iar interviuri; la Televiziune, mai ales.
Pe la orele 3.00 p.m. ne-am dus pe jos până la Centrul de Votare Nr.
82, din Str. Grădina Bordei, Nr. 2. Vreo 40 de oameni, printre care,
majoritatea gazetari, mai ales de la diverse posturi de televiziune.
Coadă mare, când am ajuns. M-am înşiruit ca toţi ceilalţi. Am stat de
vorbă cu oamenii dinaintea mea. Fotografii nu m ai conteneau. După
vreo jum ătate de oră, de activitate fără întrerupere din partea
fotografilor şi a gazetarilor care-mi luau interviuri, a venit un membru
al Centrului de Votare. Vă rugăm să veniţi, fără ca să mai aşteptaţi. Nu,
fac cum face toată lumea. Doar aşa e drept. Am mai discutat. Mi-a
cerut să vin pentru că tot centrul de votare e plin de fotografi care mă
aşteaptă. Prezenţa lor încetează grozav votarea. Vă rog să veniţi.
Am întrebat pe cei din faţa mea, dacă-mi permit s-o fac. Răspunsul
aproape unanim, DA. Dar nu tocmai.
în sala de votare, o adevărată baterie de fotografi şi aparate de tele
viziune. Unii peste alţii. Trei rânduri: în picioare, pe scaune şi pe mese.
M-am legitimat, mi-au dat buletinul de vot şi o ştampilă. în cămăruţa
184 Ion Raţiu
cu perdea am votat pentru prima dată în viaţa mea. Am avut un senti

ment de satisfacţie, deşi îmi dau seama că şansele de a avea alegeri cât
de cât libere sunt aproape nule.
întoarcerea acasă, un fel de marş triumfal. Fotografii, televiziunea,
reporterii, m-au însoţit.
Sculptorul Ioan Pampu îmi aduce un panou cu Sf. Ion, cioplit în
lemn, ca o icoană. A venit cu fetiţa lui pe care am sărutat-o. Când copi
ii scandau în gura mare, „Ra-ţiu Pre-şe-din-te“, deunăzi.
Mi-a făcut mare plăcere.
Comeliu Coposu a venit cu Lupuţiu. L-am felicitat căci e ziua lui de
naştere şi i-am dat Moscova sfidează lumea. încântat de felul cum m-am
prezentat la dezbaterea cu Iliescu şi Câmpeanu la TV. Toţi cu care a
vorbit au avut aceeaşi apreciere, mi-a spus.
După miezul nopţii se dau primele rezultate după un sondaj făcut de
o societate germană, la ieşirea din centrele de votare: Iliescu are 38%,
Câmpeanu 11% şi eu 6%.
Toată lumea e teribil de deprimată. Dau două interviuri la ITN şi la
TV română. Resping cifrele. Dacă se dovedesc corecte, atunci e vorba
de o fraudă masivă, de un furt al alegerilor.
Luni, 21 Mai 1990

Iarăşi interviuri. Vine o delegaţie parlamentară belgiană, adusă la
mine de ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Jan Hellemans. Prezenţi:
dnii Destoulle, de Cooman, Fălise, Wintoens, Scharf, Domnul şi
Doamna Van Rompuy şi domnul Geeraets.
Dau un interviu şi lui John Simpson de la BBC şi celor de la CNN.
Plec, apoi în grabă în Piaţa Palatului. Acolo dăm interviuri. Radu
Câmpeanu şi cu mine, francezilor. Antenne 2 şi FR 3. Am notat că
Radu n-a fost categoric în a declara că nu va lua parte într-o coaliţie cu
Iliescu. Eu am dat un interviu şi canadienilor, în franceză şi în engleză.
înainte de asta - la ora 12.00 ca să fiu exact - m-am dus la reşedinţa
ambasadorului american. Guvernatorul Garry Carruthers (New
Mexico) a dat o conferinţă de presă. A găsit alegerile bune, şi-a expri
mat bucuria să vadă că România se îndreaptă spre democraţie şi a salu
tat spiritul democratic al poporului român. Peste 90% au votat. Dacă
70% votează în America e cu totul excepţional. Mulţi gazetari m-au
recunoscut. M-au filmat, mi-au pus întrebări. Ceea ce a spus Domnul
Carruthers, le-am declarat, e un non-sens. Nici campania electorală şi
în fine, acasă
nici alegerile n-au fost complet libere.

După interviurile mele în Piaţa Palatului, acolo pe gazonul unde şi-au
instalat corturile posturile de televiziune franceze, lumea care se
strânsese în mare număr, în afara gardului viu, m-a aplaudat. M-am dus
să le strâng mâna. Toţi s-au îmbulzit. Mare entuziasm. Ceea ce m-a
mişcat a fost întrebarea ce mi s-a pus de atâtea ori: Nu ne părăsiţi?!!
1-am asigurat că stau aici să luptăm până la urmă. Până când? m-au
întrebat, cu insistenţă. Până împământenim democraţia în ţara noastră,
le-am spus. Sosit acasă, am ştiri mai bune. Numărătoarea voturilor
arată o proiecţiune de 66%, 18% şi 16% pentru mine. Dacă voturile
pentru Iliescu continuă să scadă, atunci se va ajunge la o a doua alegere
prezidenţială. întrebarea se pune dacă, sau nu, pot eu să ajung să fiu al
2-lea în cazul acesta.
La 5.00 p.m. Conferinţă de Presă, la Athenee Palace. Enorm de
multă lume. îmbulzeală extraordinară. Arătăm filmul pregătit special în
cursul prânzului, în care văd nenumărate neregularităţi, inclusiv con
struirea de urne de vot. Vroiau gazetarii să ştie de ce urnele nu erau
goale şi legitim făcute pentru centrele de votare. Foarte multe urne
umplute de cu seară apar în timpul zilei în centrele de votare. Am
repetat porţiunea filmului şi le-am atras atenţia asupra unor detalii. Am
tradus cuvintele distinct auzibile. Ai noştri sosiseră tocmai când încăr-
cau nişte urne, afară, în stradă. Au alertat Poliţia. Imediat discuţia a
început. Ce facem? Le ducem înăuntru. Le băgăm în curte. Şi aşa au
făcut. După sosirea Poliţiei atelierul a fost inspectat. Foarte mult mate
rial disponibil pentru construirea de multe urne, peste tot.
Comentariul meu, adresat gazetarilor: Dacă operaţia a fost legitimă,
de ce au oprit-o? De ce n-au spus, pur şi simplu, că e nevoie de noi urne
la secţiile de votare, cutare şi cutare. De ce n-au continuat să le livreze?
Urnele erau sau pline cu buletine de voturi false, sau urmau să fie duse
pentru a fi umplute cu voturi pentru Front, şi apoi livrate Centrelor
Electorale pentru a fi numărate.
Alte neregularităţi: mai mulţi în aceeaşi cabină, membri ai Comisiei
de votare, cu banderola FSN, sau cu trandafirul FSN pe piept, arătând
unor femei mai bătrâne cum să voteze, chiar în cabină, nici măcar cu
perdeluţa trasă. Alte cabine înfăţişate cu mai multe perechi de picioare
distinct vizibile sub perdeluţa trasă; mormane de buletine de vot pe
podea, într-un colţ al camerei, aşa că oricine putea să ia din ele etc.
etc... şi un ţăran care zicea: De ce să votez? Aştia-s toţi comunişti.
186 Ion Raţiu
Fraudă masivă, le-am declarat gazetarilor, dacă cifrele indicate de

sondajul firmei germane se dovedesc corecte. Le-am făcut câteva cal
cule simple. Mie mi se atribuie 6% din voturile exprimate. Partidul
meu a primit 4,5%, UDMR (maghiarii) au votat solid. Au 6%.
Ecologiştii au obţinut 5%. Nici unii nici alţii n-au avut candidat la
Preşedinţie. Dintre cei 3 doar eu am făcut campanie electorală în
secuime. Am fost foarte bine primit de secui şi în discuţii deschise de
liderii lor, ecleziastici şi laici, la Odorhei, Miercurea Ciuc şi Târgu
Mureş. Le-am adresat câteva cuvinte şi în ungureşte, ca să le arăt că le
înţeleg păsurile şi limba. Le-am declarat că sunt pentru principiile
enunţate la 1 Decembrie 1918 de Iuliu Maniu, care garantează abso
lută egalitate de drepturi. Ecologiştii, la rândul lor, au acceptat faptul
că am apărat, în articolele mele, Delta Dunării, de exemplu, şi am con
damnat poluarea la Turda, Copşa Mică, Galaţi, Ploieşti, etc. şi, în gene
ral, a râurilor şi fluviilor noastre. Deci, atât ungurii, cât şi ecologiştii
care m-au făcut membru de onoare al organizaţiei lor erau bine dispuşi
faţă de mine. Apoi, Proclamaţia de la Timişoara a strâns nu mai puţin
de 6 milioane de voturi. Eu am declarat că susţin această Proclamaţie.
Şase milioane reprezintă cam 30% din electorat. Dacă aş fi primit doar
jum ătate din voturile ungurilor şi numai jum ătate din cele ale
ecologiştilor, mi-ar fi dat alte 5,5%. Dacă aş fi primit numai un sfert
din voturile semnatarilor Proclamaţiei, aş fi avut alte 7,5%. în total,
deci, 4,5% + 5,5% + 7,5% înseamnă 17,5%, nu 6% cât mi se acordă de
sondaj. în plus, eu sunt susţinut de mai multe alte partide minore. Toate
s-au declarat pentru Preşedinţia mea. Un total de cel puţin încă 2,5%.
Unde au dispărut toate voturile astea?
Un domn Mailat a luat cuvântul. A fost prezent la Timişoara, când
am fost eu acolo. Iliescu şi Roman nici nu pot să îndrăznească să vină
la Timişoara. Câmpeanu a primit o foarte bună recepţie. Pentru
Domnul Raţiu a fost un entuziasm extraordinar. Acum s-a anunţat că
Iliescu a primit, la Timişoara, 57%, Câmpeanu 30% şi Raţiu 11% din
votul timişorenilor. Asta-i imposibil, a spus Mailat.
Foarte multe întrebări. Am atacat declaraţiile lui Carruthers care s-a
referit la alegerile noastre, calificându-le the process was solid, we are
very encouraged by what we ’ve seen, we are very proud to have been
here at these free elections şi, ultima perlă: This was a good election.
Between 90-95 percent o f the people turned out to vote. They waited,
patiently, som efor 4 hours, or more. I f we get anywhere near 70% o f
the people to voîe in the United States, we think it extremely good.

(Desfăşurarea a fost solidă. Suntem încurajaţi de ce am văzut. Suntem
foarte mândri c-am fost prezenţi la aceste alegeri libere - şi, ultima
perlă. Au fost bune aceste alegeri. Intre 90-95% din electorat a votat.
Dacă în jur de 70% din electorat votează în Statele Unite, noi consi
derăm rezultatul extrem de bun.)
La ieşire dau mai multe interviuri, aşa, în fugă. Unor unguri din
Timişoara le spun că voi lupta pentru drepturi egale şi dacă nu sunt ales
Preşedinte, potrivit tradiţiei familiei mele.
La întoarcere un taxi ne face semn să ne oprim. II cheamă Nicolae
Lef. In chioşcul din grădina noastră îmi explică cum el a făcut parte
din al 2-lea guvern format în timpul Revoluţiei, primul fiind făcut de
Verdeţ, la orele 12.00 în ziua de 22 Decembrie. Abia al 3-lea a fost
făcut de Iliescu. Cer amănunte, şi-l pun pe Cristian să stea de vorbă cu
el.
Coposu mi l-a trimis pe Victor Ionescu şi pe Dorin Marinescu. Doi
tineri deştepţi, plini de informaţii asupra acţiunii Securităţii, care a înfi
inţat o „Reţea pentru dezagregarea partidelor şi organizaţiilor demo
cratice (inclusiv UMRL)“. Şi asta trebuie luată cu prudenţă. Prea sunt
mulţi cei gata să furnizeze informaţii esenţiale, numai de ei deţinute.
Adevărată boală.
Duşmanu Petre, Preşedinte, şi Maria Predescu, Secretar General al
Partidului Creştin şi al Libertăţii, vin să mă asigure de sprijinul lor.
Seara, la 9.15 Păltin Nottara. Ne ducem în Piaţa Palatului. „La 5“
face o discuţie de o oră, transmisiune directă. Urma ca cei 3 candidaţi
să ia parte. Iliescu n-a venit. în locul lui l-au adus pe Antohi de la
Dialog Social. Sufla un vânt siberian. Har Domnului, Elisabeth insis
tase să-mi pun o vestă de lână. Discuţie bună, despre revoluţie, despre
alegeri şi despre viitor. Radu Câmpeanu, ca de obicei, vine, fără ca să
spună, prea mult. Când a venit întrebarea, dacă, sau nu, acceptăm să
intrăm într-o coaliţie cu Frontul, Radu iar a scăldat-o: Cu o majoritate
covârşitoare, de aproape 90%, Iliescu n-are nevoie de o coaliţie!
Eu am răspuns textual: Eu doresc o coaliţie, pentru că vreau o re
conciliere reală a întregii naţiuni. Dar numai dacă eu sunt Preşedinte.
Resping categoric să colaborez cu Iliescu ca Preşedinte. Eu aş duce
România la o democraţie adevărată. El nu doreşte şi nu ştie cum s-o
facă; chiar dacă ar dori-o. Hohote de râs.
La ultima întrebare, „Ce-mi doresc pentru România anului 2000“,
188 Ion Raţiu
am răspuns: în tinereţea mea eram fericiţi. Din cauza multor încercări

prin care naţiunea a trecut, toţi aveam bucuria de a trăi. Trăiam în
prezent. Nu în trecut şi nu în viitor, cum am descoperit, apoi, că se
întâmplă în Occident. Vreau ca poporul român să-şi recâştige această
bucurie de a trăi. Pentru anul 2000 vreau dreptate socială (justiţie
socială).
Spontan, au izbucnit aplauze susţinute. Mulţimea care făcuse un
cerc în jurul nostru, a dat năvală, apoi, să ne ia autografe. Mai ales pe
bancnote şi pe cocardele „Eu votez pe Ion Raţiu Preşedinte".
Iarăşi mi-au cerut - mulţi, foarte mulţi - să nu-i abandonez, să nu
plec din nou în Occident. întotdeauna mă mişcă profund când mi se
cere asta.
Giuglea îmi telefonează din Turda. Mi-a povestit cum a decurs
vizita lui Iliescu, la Turda. Adunarea a fost în Piaţa din faţa statuii. El
era în balcon. Un ţigan s-a urcat pe statuie, a pus o funie în jurul gâtu
lui, ca pentru a-1 spânzura pe memorandist şi a făcut gesturi obscene,
vârându-i degetul în gură. Iliescu şi anturajul lui râdeau din toată
inima foarte amuzaţi. Giuglea a încercat să-mi asigure şi mie un bal
con la banca de-acolo. I s-a refuzat.
Azi a primit o înştiinţare că trebuie să abandoneze sediul PNŢcd pe
care-1 are în Piaţa Mihai Viteazul de la întreprinderea Comercială de
Stat pentru Mărfuri Industriale. E foarte îngrijorat. Autorităţile au
început să-şi arate colţii.
Marţi, 22 Mai 1990

Nicolae e îngrijorat. The re will be a crack-down. That’s why îhey
announced, last nighî. Thaî the landslide is greaîer îhan anticipated.
(Va fi o represiune. De aceea au anunţat, aseară târziu, că majoritatea -
alunecarea de teren - a fost mai mare decât s-a anticipat.)
Iarăşi interviuri. Cel mai important e cel dat lui Mihai Pruteanu care
transmite la VOA sub numele de Rosetti. M-aţi mişcat până la lacrimi,
mi-a spus când mi-am terminat peroraţia. Nu grozavă, dar am sublini
at faptul că trebuie să luptăm ca să ne cucerim drepturi democratice.
„Golanul" Florea vine să mă vadă cu Gigi. Am refuzat să dau orice,
tocmai pentru ca nu numva să pot fi acuzat vreodată de complicitate.
La 6.00 seara la UMRL. Multă lume. Toţi confirmă că rezultatele
alegerilor au fost măsluite. Acolo unde au putut funcţiona observatori
eram invariabil, al 2-lea. Le-am vorbit. I-am încurajat şi cred că am
în fine, acasă
reuşit să-i fac să accepte că lupta noastră e dreaptă. Trebuie să mergem

înainte. Să luptăm pentru democraţie. Am terminat spunând că, în ce
mă priveşte, adrenalina abia a început să mi se verse în sânge. Ciulei
Enescu a intervenit. Asta-mi aduce aminte de o anecdotă. Doi
exploratori, unul francez, celălalt englez, au căzut în mâna unui mic
trib de canibali. Şeful lor purta joben. Probabil aparţinuse ultimei lor
victime. Cunoştea, deci, ceva din obiceiurile albilor. înainte de-a vă
omorî, care e ultima voastră dorinţă? Francezul, calm, resemnat, zice:
Vreau să fumez o ţigară, în linişte. Şi o fumează, tacticos, în văzul
tuturor.
Dar, Dumneata? îl întreabă şeful pe englez.
Vreau să-mi tragi o palmă, a venit răspunsul.
O palmă?, zice şeful tribului, contrariat.
Da, o palmă, răspunde englezul.
Dac-aşa vrei, bine, şi-i trage englezului zdravăn peste faţă.
Englezul pune mâna în buzunar, scoate un pistol, îl ucide pe loc, şi
începe să-i împuşte pe ceilalţi, până s-au răspândit ca potârnichile.
Bine, măi. Dac-aveai un pistol încărcat, de ce n-ai tras din capul
locului? l-a întrebat francezul.
Nu fusesem suficient de provocat, a venit răspunsul.
Ne-am despărţit, cu toţii, plini de voie bună, înţeleşi să facem un
Congres al filialelor din România, cât mai curând posibil, la Constanţa.
Codruţ Popa merge să pregătească lucrurile, fără întârziere.

Interviurile continuă, dar mai puţine. Doi medici din Târgu Mureş,
Dr. Florea Dana şi Dr. Jimboreanu Ovidiu, sunt foarte îngrijoraţi. Ei au
scos ziarul Glasul Mureşului în care i-au atacat pe cei din „Vatra
Românească", organizaţi în Partidul Uniunii Naţionale a Românilor
din Transilvania. Sunt conduşi de securişti şi de oameni din fosta
nomenclatură, mi-au zis. Acum se consideră în mare pericol. Ei se vor
răzbuna pe noi, mi-au spus. Vor să-i ajut să plece în străinătate. Nu pot
să fac aceasta. Regret foarte mult, dar eu invit, cer tuturor românilor
patrioţi să vină în ţară, nu să plece. Trebuie să luptăm pentru
democraţie. A venit şi un ţigan, preşedintele Partidului Progresist al
Romilor. îl cheamă DUMITRU Alexandru. Civilizat, de altfel, vrea
bani, să-i ajut să organizeze festivaluri muzicale, căci au mulţi lăutari.
N-au fonduri.
190 Ion Raţiu
Ştirea proastă e că mi s-a telefonat, alarmat de la UMRL, că a venit

o familie să ceară sediul din str. Gen. Praporgescu. Ceva mai târziu,
aud că şi sediul central PNŢ va avea aceeaşi soartă. Li s-a cerut să-l
evacueze.
Gigi Tecuceanu mă ţine la curent. El ar vrea să plec din Bucureşti,
mâine toată ziua. „Golanii14 sunt împărţiţi în două tabere. Unii vor să
atace, mâine, Televiziunea. Alţii vor să continue ocuparea Pieţei
Universităţii. Doina Cornea va vorbi în contra oricărei violenţe. Dar,
probabil, nu va reuşi să-i înduplece pe cei hotărâţi să atace. De aceea e
mai bine să nu fiţi aici, îmi zice Gigi. Vi se va pune în cârcă această
acţiune. Dumneavoastră veţi fi acuzat că aţi instigat-o şi finanţat-o.
Absurd. Eu sunt total împotriva oricărei violenţe. Dacă plec din
Bucureşti se va spune că am făcut-o tocmai ca să acopăr „complici-
tatea“ mea. De altfel trebuie să apar la conferinţa de presă PNŢ, la
Hotelul Bucureşti. Va avea loc la orele 12.00, la amiază.
Da, dar Televiziunea e foarte aproape de noi aici, la Armindenului,
şi FSN-iştii sunt alertaţi că „golanii" pregătesc ceva. Au schimbat deja
gărzile la Televiziune. Cu trupe speciale. Dacă se întâmplă ceva, s-ar
putea să fim atacaţi, aici.
E un risc pe care trebuie să-l luăm, i-am răspuns. Nu vreau să am
nimic de-a face cu nici o acţiune violentă. Ar fi negarea întregii mele
vieţi.
Joi, 24 Mai 1990

Am dormit bine, fără întrerupere până la 6.00 dimineaţa.
Ideile încep să mi se clarifice. Dacă sunt ales în Parlament şi dacă
pot să scot ziarul, fără probleme prea mari, voi denunţa, acum, ilegali
tatea alegerilor, dar voi accepta, apoi rolul de opoziţie în Parlament. Va
trebui să-mi iau o casă la Cluj, poate şi la Turda.
La 8.00 dimineaţa a venit poetul Ion Iuga. El vrea să înceapă o edi
tură „Capricorn". Ii dau un mesaj pentru scriitorii români, în care-mi
exprim regretul că n-am putut participa la ultimul lor Congres. Ei au o
adunare azi dimineaţă, a poeţilor şi mâine, a prozatorilor.
Victor Mitraşcă îmi descrie situaţia deplorabilă a PNŢ-ului la Turda.
Giuglea va pleca. E un oarecare Udrea care vrea să devină acum
preşedinte, cu tot preţul. îi sfătuiesc să aibă răbdare până vin şi eu
acolo. Rămâne de văzut dacă mă lasă să devin deputat de Cluj. Dacă
da, voi veni la Cluj şi la Turda, ca să ne organizăm cum trebuie. Atunci
în fine, acasă m
să-i punem pe cei 400 de membri PNŢ, ce avem înscrişi la Turda, ca ei
să aleagă conducătorii. Abia aştept.
Oprea Elena din Hăşnaş, jud. Arad, îmi povesteşte situaţia de la ei
din sat. Femeie simplă, entuziastă, plină de încredere în mine.
Minodora mi-a vorbit din nou de colaborare cu Iliescu. Vrea să
obţin din partea lui Klaps un loc în Parlament. Klaps e de acord. El tot
nu vroia să-şi menţină locul. Doar să facă act de prezenţă şi, apoi, să
părăsească ostentativ.
Vineri, 25 Mai 1990

Foarte deprimat. Numai ştiri rele. E clar că nu voi obţine mandat la
Cluj. Pleacă Elisabeth şi Nicolae la Londra. Scriu Iui Margaret
Thatcher şi lui Chuck Percy.
Coposu vine pe la 9.30 seara. Tocmai terminam masa. Discutăm
situaţia politică în general. Rămâne să decidem dacă intrăm în
Parlament sau nu. Avem doar 10 locuri, în total. Şi un loc pe ţară. Eu
exprim din nou credinţa mea că ar fi bine să definim poziţia noastră de
pe băncile Parlamentului. Părerile sunt împărţite, a fost reacţia lui
Coposu.
Gheorghe Stănescu îmi aduce un portret pe care mi-1 dăruieşte. Nu
acceptă nici un ban. Din admiraţie pentru Dumneavoastră, mi-a zis. E
pe sticlă, ca icoanele. Nu e grozav, dar e un gest semnificativ.
Doina Bâscă îmi spune că Radu Câmpeanu va intra în coaliţie ca
Prim-Ministru. Lucru confirmat, de altfel, şi de ceea ce i-a spus Radu
lui Coposu: „Intrăm în coaliţie în anumite condiţiuni“.
Ieri am avut conferinţă de Presă PNŢ, Coposu, Diaconescu, eu. A
încheiat Lup. La Hotelul Bucureşti. Foarte multă lume.
M-am dus, apoi, la mormântul eroilor. Am depus o coroană de
garoafe roşii. O tânără m-a invitat insistent, să mă duc la coliva unui
tânăr, care tocmai ar fi împlinit 20 de ani. Am îmbrăţişat-o pe mama
decedatului. Mi-au dat un pahar de vin. Am luat colivă şi am acceptat
flori: două garoafe, din partea unor fetiţe. Una albă, cealaltă roşie. Un
copilandru, de vreo 12 ani, mi-a oferit un trandafir roz. Simbolul FSN-
ului. Hai să te sărut şi pe tine, i-am spus şi am acceptat trandafirul. Să
ştiţi că acest gest va fi comentat favorabil peste tot, mi-a spus „securis-
tul“ meu în maşină, când am plecat.
Mi-a făcut mare plăcere să citesc cele două articole scrise de Patrick
Leigh Fermour pentru Weekend Telegraph (12 şi 19 Mai). Excelente,
192 Ion Raţiu
ca de obicei. Sunt foarte flatat de pasajul inclus de el: The only politi-
cal figure I had met before was Ion Raţiu, who had been President o f
îhe World Union o f Free Romanians ever since the county became
comunist. Refusing to adopt any nationality but Romanian, although
he had been based in London fo r many years, he is back in Romania
now, leader o f the National Peasant Party - one o f the important his-
torical groupings to re-emerge - and a candidate fo r the Presidency.
He seemed a bulwark o f sanity in a world where slander, rumour and
death threats abound. (Singurul personaj politic pe care l-am cunoscut
dinainte a fost Ion Raţiu, care a fost Preşedintele Uniunii Mondiale a
Românilor Liberi, după ce ţara a devenit comunistă. Refuzând să
adopte vreo altă naţionalitate decât cea română şi, deşi centrul lui de
activitate, de mulţi ani, a fost Londra, Ion Raţiu e acum în România, e
lider în Partidul Naţional Ţărănesc - unul dintre renăscutele fomaţiuni
istorice importante - şi candidat la Preşedinţie. Raţiu mi s-a părut o
stâncă de sanitate într-o lume în care calomnia, zvonurile şi
ameninţările cu moartea, abundă.)

Tizul meu, Ioan Raţiu, vine din Cluj. Cartea Moscow Challanges
The World se vinde la 150 de lei; cocarda la 25 de lei. I-am dat 5 pli
curi cu câte 15 dolari fiecare pentru tipografii care au tipărit pe Simion
Bămuţiu.
Lungă discuţie cu Ion Puiu în chioşcul din grădină. Vrea să-i ajut pe
„golani“ cu bani. Spun că n-o fac. Să ne întâlnim regulat, în viitor. El
are simţul, pulsul naţiunii. Eu nu. După câtă reclamă ţi-am făcut ...
etc... Nu i-am spus că cei mai apropiaţi prieteni ai mei consideră că el
m-a sabotat, sistematic. Neagă că el a vândut cărţile, insignele,
pungile, afişele mele pe bani. Uneori la exorbitant de mari preţuri. Vrea
să mă gândesc la organizarea PNŢ. De acord, e absolut necesar să se
facă acest lucru.
Se confirmă că am fost ales deputat la Cluj. Era cam în dubiu.
Doina Hossu a fost la mine. Ea mi se pare foarte serioasă, capabilă.
Vrea să ajute şi ea la organizarea PNŢ. Ea scoate revista Renaşterea şi
face parte din „Alianţa anticomunismului". Ţine foarte mult să se facă
trierea membrilor PNŢ. Are dreptate.
Alex. Herlea merge la Paris. Simina Mezincescu în Elveţia. Trimit
mesagii lui Novacovici şi Regelui.
In fine, acasă
Delegaţie care merge la Chişinău. Le dau o mulţime de exemplare

Moscow Challenges The World.
„Grupul de Veghe“ din Piaţa Universităţii vin şi ei să mă vadă, 9 la
număr. Totul se destramă acolo. N-au nici o şansă. Declaraţiile făcute
de Margareth Tuttweiler, la State Department, sunt foarte clare.
Alegerile n-au fost corecte dar guvernul SUA recunoaşte noul guvern
şi-i cere să meargă spre democraţie. Atât. Un fel de a-şi spăla mâinile.
Har Domnului că am putut să rezist. Nu le-am promis nimic tine
rilor.

Cei din Arad vin să mă vadă. Situaţia PNŢ acolo e foarte serioasă.
Preşedintele Ştefănuţ îşi face de cap. Lorena Sava a fost aleasă secre
tar, dar e, acum, dată afară.
Gheorghina Stănescu vine cu soţul ei Adrian şi cu Măciucă Ion. îmi
confirmă cum Cristian Duma e agent FSN. I-am găsit prin hărţile lui 4
legitimaţii sub diferite nume şi una ca membru CPUN, pe numele lui
adevărat. De asemenea, liste întregi ale participanţilor în Piaţa
Universităţii. A fost o noapte rece, furtunoasă. Trebuie că a fost foarte
greu pentru ei. Dar tot acolo sunt. Mi-e milă de ei. De făcut nu pot face
absolut nimic.
Joia trecută am trimis prin Nicolae scrisori pentru Margaret
Thatcher şi Chuck Percy. Să le spun că a fost vorba de o fraudă masivă
la alegeri şi că voi rămâne în România să lupt pentru democraţie. Azi
dimineaţă Nicolae îmi spune la telefon că scrisorile erau în geaman
tanul lui. încă tot nu i-a sosit la Londra. Luase Lufthansa. Cu alte
cuvinte, n-a livrat scrisoarea la Downing Street şi nici n-a pus la poştă
pe cea adresată lui Charles Percy.
I-am telefonat ambasadorului britanic, Michael Atkinson. We are
both grass-widowers (Suntem amândoi văduvi de iarbă. Expresie pen
tru atunci când soţiile sunt plecate.), m-a întâmpinat, când am sosit la
câteva minute după aceea. Discuţia a fost foarte interesantă şi la obiect.
I-am dat copia scrisorii către Margaret Thatcher. Cu anexele respective.
De asemenea, o copie a articolului din AZI, organul FSN, în care se a
rată că la secţia 782 Bucureşti, eu am avut mai multe voturi decât
Iliescu, Câmpeanu fiind al treilea. Va trimite totul la Londra prin cu
rierul diplomatic, care, din nefericire, pleacă numai Joia viitoare. L-a
impresionat faptul că aşa de multă lume a ţinut să voteze. „Românii vor
194 Ion Raţiu
democraţie", a zis.
El îi crede pe actualii guvernanţi când spun că trebuie să exportăm
spre Soviete şi spre lumea a treia. I-am demonstrat, fără ca să-l conving
în întregime, că trebuie să ne specializăm în aşa fel încât să putem con
cura pe piaţa mondială. Atunci leul va deveni valută forte, i-am spus,
cum a fost leul-aur, dinainte de primul război mondial.
I-am prezis că Radu Câmpeanu va intra într-o coaliţie. De asemenea
ungurii. Eu ar trebui să intru în guvern. Poate ministru al Comerţului
Exterior, mi-a spus Atkinson. L-am asigurat că n-am nici o intenţie să
fac compromisuri. Voi continua să lupt pentru o adevărată democraţie.
Iliescu n-o poate aduce, i-am zis. Era îngrijorat de soarta celor din
Piaţa Universităţii. De asemenea, de tipografia mea. Are opinie bună
despre „Dialogul Social": Pleşu, Şora etc... Ce vor? mă întreb. Nici nu-1
susţin din plin pe Iliescu şi nici nu ies împotriva lui sau pentru mine.
I-am pomenit de îngrijorarea Elisabethei. Să am o viză de intrare în
Anglia pe paşaportul meu românesc. îmi va da el formularul necesar,
ca să-l completez: And I have to ask you for 800 lei. Şi a adăugat:
Incidentally, did you have the money backfor îhe Romanian Ensemble
who performed at the London Paladium? It was quite a tidy sum.
Someting like 42.000 lei. It was approved, so you should have had it
back. (Şi trebuie să-ţi cer să-mi dai 800 de lei. Apropo, ai primit banii
înapoi, cei pentru ansamblul românesc care au performat la London
Pavilion. A fost o sumă respectabilă. Circa 42.00 lei. S-a aprobat, aşa
că ar fi trebuit să-i fi primit.)
M-am plimbat prin cartier, azi după-amiază. Aici locuieşte nomen
clatura. Casa lui Ceauşescu e enormă, cu teren vast în jurul ei şi cu un
fel de popicărie pe malul lacului, de cealaltă parte a străzii.
Luni, 28 Mai 1990

De la Partidul Unităţii şi Demnităţii Naţionale vine Cărbunaru; de
la Uniunea Democrată a Romilor, altul. Apoi Sanda Budiş şi Mircea
Todor din Cluj. îi dau o scrisoare către Szocs Geza, să-i mulţumesc
pentru ajutorul ce mi-au dat ca să fiu ales deputat de Cluj. Se pare că
lipseau vreo 2.000 de voturi şi a fost UDMR care mi le-a oferit din
restul lor.
Masă excelentă cu Loraine Percy la Restaurantul Bucureşti. I-am
trimis prin ea tot materialul pentru Chuck Percy. între timp aflasem că
Nicolae a reuşit să-şi găsească geamantanul. Deci scrisorile către
Margaret Thatcher şi Chuck Percy au fost livrate. I-am explicat

Lorainei îngrijorarea mea în ce priveşte atitudinea Americii. Ne-au
abandonat Sovietelor? în schimbul retragerii lor din Angola şi
Nicaragua? E posibil că şi Afghanistanul a fost abandonat în acest târg.
La sediul PNŢ. Intrăm la redacţia ziarului Dreptatea. Bădăran,
Marian Bălaşa, Eugen Mihăescu şi Amelia Neacşu. Toţi vor să mă vadă
mai des. îmi chiar reproşează că-i ocolesc.
Şedinţa Biroului Partidului a început la 5.30 şi s-a terminat la 9.00
p.m. Mai toţi au dorit să vorbească. I-am notat în condica mea, pe o
foaie volantă, pe care am lipit-o, apoi, ca să nu se piardă. Am decis să
ne luăm locurile în Parlament. Categoric contra au fost doar Ion Puiu,
Klaps şi Bărbuş. Primul e un caz trist. Atitudinea lui n-are nici în clin,
nici în mânecă cu politica. Se complace în postura de martir. Evident,
tot respectul meu pentru suferinţele lui, dar trebuie să ne îndeplinim
rolul ce ne revine în conjunctura politică actuală.
De acolo la Bani Ghica, Graţiela ne-a primit foarte bine. A fost şi
Viorel cu mine. Ne-au dat nişte ţuică bună şi un vin petillant. Mi-a
făcut legătura, la telefon, cu Mihai Rădulescu, cel care a scris articolul
din Dreptatea despre genealogia familiei Raţiu.
Marţi, 29 Mai 1990 '

Nicolae Radu mă asigură că postura ce am adoptat eu e cea mai
bună. Silviu Brucan, Petre Roman şi Sergiu Celac sunt oamenii KGB-
ului. Armata şi Poliţia, mai ales elementele tinere sunt cu noi. Ei rămân
pe poziţia restaurării unei monarhii constituţionale. Se aşteaptă la o
serie de greve, de acum încolo. Să acţionez prin UMRL. PNŢ nu este
agreat în ţară. Militam e un mare patriot, îmi spune. Vrea să-i dau
xerox-uri pentru Iaşi, Constanţa, Deva, Timişoara.
Sorin Roşea Stănescu şi Băcanu vin să mă vadă. Vorbesc de un post
de televiziune independent pe care ei l-ar putea monta cu Berlusconi.
Să o facem împreună, le-am zis. Eu cu olandezii mei etc. Dau, apoi, un
interviu lui Roşea. La Minodora Ilie, care mă aşteaptă afară în stradă.
Vrea să fie ridicată în grad. Să devină Ministru adjunct al Educaţiei.
„Şedinţă“ foarte plăcută cu Preşedintele CPUN-Bucureşti, Butnaru.
Acum vom fi colegi în Camera Deputaţilor. Mai avea şi alţi asistenţi pe
lângă el. Le-am dat o mică lecţie de democraţie. Cum inamicii politici
pot să fie prieteni, sub titlu personal.
La Ministrul Educaţiei, Mihai Sora, cam încuiat. I-am vorbit însă,
196 Ion Raţiu
despre nevoia de a avea o oră de religie pe săptămână. Nu era încântat.

Ridica problema acordării de statut privilegiat religiei majoritare.
Nicidecum, se poate avea ora de religie, aceeaşi pe toată şcoala. Aşa se
vor găsi suficiente săli şi pentru religiile minoritare, căci instrucţia reli
gioasă nu depinde de vârstă. Adventiştii sau lutheranii, de pildă, pot să
aibă un grup mic, pentru toate vârstele, într-o sală disponibilă pentru
că, să zicem, ortodocşii au mers în alte clase. In teorie, pare destul de
complicat. în practică va fi foarte simplu pentru că preoţii, sau pastorii
respectivi îşi vor da toată silinţa ca totul să funcţioneze bine.
Minodora îmi spune că Iliescu nu se simte deloc sigur. FSN-ul
începe să se destrame, oarecum, pentru că e format din tot felul de
oameni, nu numai din foşti comunişti. El ar vrea colaborarea mea,
poate chiar la Preşedinţia Camerei. Deputaţii s-o ceară, nu el. Asta pare
să fie lozinca. Câmpeanu va fi făcut Preşedintele Senatului. Asta e
sigur.
La ieşire mă aşteaptă Cătălin Croitoru. El e Preşedintele
Sindicatului învăţământului pe universităţi. A fost pus în disponibili
tate. Sunt şocat. Doar sindicate libere ne trebuie, nu roboţi. Va trebui
să ridic cazul lui în Parlament.

Cu Minodora Ilie şi ing. Voiculescu la Dinu Opreanu. Ultimul e un
om foarte important în industria construcţiilor. E în puterea lui să ne
ofere spaţiu adecvat pentru tipografia noastră. îl socotesc potrivit, deşi
nu ideal. Voiculescu ne arată, apoi, un loc viran ce putem obţine pen
tru o societate străină, contra chirie. Să construim acolo ceva impre
sionant. Sunt de acord să-l luăm. S-ar putea construi un întreg com
plex. Hotel, fundaţie, palatul Românul Liber, editură şi bineînţeles,
tipografia. E foarte bine situat, tocmai în faţa ministerelor, alături de
bulevardul Victoria Socialismului. Ca să am o privelişte mai bună, m-am
urcat pe un parapet, după ce am trecut printr-o fâşie de noroi, căci a plouat
tare ultimele zile. Pământ bun, românesc, am zis, cu ghetele complet
acoperite de noroi.
Sosiţi acasă, am reintrat în şuietă. Nu mai prididesc. Cum îmi era
foame, m-am dus în bucătărie. N-am vrut s-o las pe Lili să-mi facă
grătarul. Totdeauna-1 face prea mult. Tocmai întorsesem carnea pe
cealaltă parte, când a început să danseze podeaua sub picioarele mele.
Dar tare, nu legănat. Din toate părţile. Cutremur. E cutremur de
în fine, acasă
pământ. îmi dădusem deja seama ce se întâmplă. E prima dată că tră

iesc aşa ceva. M-am postat şi eu sub o uşă, căci nu acolo se prăbuşeşte
plafonul în primul rând. Afară în curte. Trebuie să ieşiţi afară. M-am
supus. Dar, din nou trebuie să o spun, fără nici o emoţie. Doar că totul
era extrem de interesant. N-a durat prea mult. Dar au avut dreptate.
După vreo câteva minute, când eram deja cu toţii în curte şi eu în gră
dină, s-a mai mişcat pământul dar, de astă dată, nu violent. M-am întors
în bucătărie, şi mi-am terminat de gătit friptura. Tot prea făcută. Dar nu
din cauza lui Lili, de astă dată.
Vreo oră mai târziu s-a anunţat la TV că a fost un cutremur de
ordinul 6.50-7 grade pe scara Richter.
Am vorbit cu Aurelian Ionaşcu. E paralizat, dar m-a urmărit tot tim
pul la televizor. E foarte încântat de mine, mai ales de felul cum m-am
comportat la dezbaterea în trei (la 17 Mai). Pe Renee eu am chemat-o.
Şi toţi ai ei au votat cu mine, mândri de felul cum mi-am condus cam
pania electorală.
Mariana, secretara mea, îmi spune că o femeie i-a telefonat acum
vreo zece zile să-i spună că vom avea un cutremur şi că în 3 zile, 3 săp
tămâni sau 3 luni (sau ceva cu 3) după aceea Ion Iliescu va fi asasinat
din cercul lui de susţinători. Azi, aceeaşi femeie i-a telefonat, după
cutremur.
Vezi că am avut dreptate, i-ar fi spus. Azi e 30. Deci cu 3.
Joi, 31 Mai 1990

E ora 3.20 noaptea. Iar am avut un cutremur. Ferestrele au zăngănit.
Nu ştiu ce forţă a avut, dar a fost suficient ca să mă trezească. Nu i-am
dat mare atenţie. Bombardamentul de noapte, la Londra, în toamna
anului 1940, a fost incomparabil mai rău. Şi tot dormeam liniştit,
noapte de noapte, în patul meu.
La 7.00 dimineaţa am auzit la Radio Bucureşti că şi acest cutremur
s-a ridicat la gradul 6 pe scara Richter. Deci tot serios a fost.
Toată dimineaţa extrem de iritat. Am dat un document unei tinere
să-l traducă în limba engleză. Sub orice nivel. Totală pierdere de
vreme. Trebuie să rescriu eu în întregime, căci n-am pe nimeni capabil
aici să scrie bine englezeşte.
Iarăşi interviuri. Mai ales că România Liberă a publicat un interviu
de-al meu, semnat de Roşea Stănescu, asupra atitudinii mele, acum
după alegeri. Toţi vor să ştie dacă voi colabora sau nu, cu guvernul
198 Ion Raţiu
FSN-işt.
La PNŢ, la şedinţa Biroului Central. O pierdere de vreme catastro
fală. Timp de patru ore am luat decizia doar asupra a trei puncte din
ordinea de zi: 1) Să facem o Comisie care să elaboreze un proiect de
Constituţie, care să fie al nostru. Am reuşit să introduc şi numele lui
Aurel Chira, pentru că Lup îl cunoaşte ca eminent jurist; 2) Să consti
tuim o Comisie care să elaboreze Statutul partidului nostru; 3) Să dis
cutăm gravele acuzaţii care se aduc tineretului PNŢ - ramura Rădoi
(creştin-democrată). Au făcut chefuri, au sedus fete tinere, chiar acolo,
la sediu, unde dormeau claie peste grămadă, noapte de noapte, şi că au
furat multe aparate de birou, xerox, fax (10 aduse de noi din Anglia),
un televizor în culori etc...
PNŢ-iştii suntem 13 în Parlament, mari şi tari: ARAD - Petru
Ştefănuţ, BIHOR - Ţepelea, BRAŞOV - Adrian NICOARĂ,
BUCUREŞTI - Ion Diaconescu, Constantin Constantinescu-Klaps,
Nicolae Ionescu-Galbeni, CARAS-SEVERIN - Nichita Dumitrescu,
CLUJ - Ion Raţiu, HUNEDOARA - Ioan Alexandru, PRAHOVA -
Vasile Gionea, SIBIU - Petru Maior, TIMIŞ - Valentin Gabrielescu.
Toţi deputaţi. Avem un singur Senator, la BUCUREŞTI, pe Caius
Iacob.
Vineri, 1 Iunie 1990

Florea Nadoleanu merge la Budapesta să facă greva foamei pentru
televiziune şi ziar aici. Băiatul lui, Marian, face greva foamei acum.
aici, în Piaţa Universităţii.
îi comunic lui Howard Steers de la Ambasada SUA exact care este
situaţia tipografiei şi a ziarului. Asta, la cererea lui. This is the area
where we can be active. And about an independent televizion channel.
(Acesta e domeniul în care putem fi activi. Şi în ce priveşte un canal de
televiziune independent.) I-am pomenit că voi începe să creez eu între
prinderi particulare la care toţi muncitorii să fie acţionari.
Mai puţine interviuri. Cel mai important cu Mititelu, de la BBC. Am
declarat clar, că eu nu voi intra în nici un fel de coaliţie cu guvernul
format de FSN.
Mi-a făcut o bună impresie Gheorghe Pompiliu. Ar putea să-mi fie
util, ca cercetător. I-am cerut să-mi sugereze două mici întreprinderi -
una în Cluj şi una în Turda - pe care aş putea să le organizez eu aşa, ca
să dovedesc valabilitatea ideilor mele. Adică să-i fac pe muncitori
acţionari etc...
Minodora Ilie, Butnaru şi Carmen Firan vin să mă vadă. Vroiau să
afle despre tipografia mea şi dacă pot să tipăresc şi publicaţia ei.
Tatonări. Carmen e, se afirmă, foarte aproape de Ion Iliescu. E scri
itoare. Explicaţii idioate, de ce Pleşu nu m-a lăsat să utilizez tipografia.
Seara am discuţie serioasă cu Rodeanu, Grigore, Dragoş Şerban şi
Codruţ Popa. Le explic că scopul meu principal e politic şi cultural.
Numai în al 3-lea rând, economic.
Era necesar pentru că Rodean insista ca toată aparatura noastră
tehnică - în special calculatoarele - să fie sub controlul societăţii „I.R.“,
adică al lui. Există un contract semnat de el care demonstrează că
tipografia aparţine societăţii „Regent House Properties Ltd.“, dar mă
întreb dacă este sau nu valabil.
Aflu că Ploaie, cel care a distrus maşina noastră (Ford Sierra), a dis
părut cu o cameră de luat vederi etc... Toată lumea pare să fure, aici. E
de necrezut. Aflu, de exemplu, că fetele care primesc un salariu mai
mult decât dublu faţă de media salariilor astăzi, vin abia câteva ore pe
zi. Astăzi, n-au venit deloc. Vroisem să-l fac pe Viorel Delcă un fel de
Office Manager. îi vorbesc în felul acesta, după ce Nicolae a fost de
acord s-o fac când am vorbit cu el, la telefon.
Mariana Stavilă, secretara mea, care este, sunt sigur, leală mie, îmi
spune că îşi dă demisia. Abia după lungi discuţii reuşesc să o fac să-mi
dea explicaţii. Toată lumea trage foloase de pe urma mea. Dar o fac
neloial. Doar Gigi Tecuceanu pare autentic devotat mie. Viorel e un
adevărat „bişniţar“. Numai de asta vorbeşte. Cum să facă mici afaceri.
Trebuie să am grijă.
Sâmbătă, 2 Iunie 1990

Recepţie şi masă rotundă în Casa lui Titulescu pentru Max Ambiihl,
reprezentantul lui Giscard d ’Estaing pentru Mişcarea Europeană. Au
luat pe rând cuvântul, după Ambiihl, Radu Câmpeanu, Coposu,
Cunescu etc. Am vorbit şi eu despre absenţa elveţienilor în toţi anii în
care am luat parte activă în Comisia Est-Europeană a Mişcării
Europene sub preşedinţiilesenatorului belgian de la Vallee Poussins,
Sir Edward Beddington-Behreus şi Lordul St. Oswald. Am încheiat:
Eu locuiesc de ani de zile în Zermatt. 1 August, Ziua independenţei
Elveţiei din 1291, e celebrată acolo cu mare fast. Procesiuni pe stradă,
petrecere cu tot felul de mâncări calde şi reci vândute din corturi spe
200 Ion Raţiu
cial amenajate, muzică populară elveţiană şi cuvântări. Scurte, dar în

toate cele 4 limbi ale Elveţiei şi în engleză. în ultimii ani însă, am
remarcat că s-a adăugat şi... japoneza. Eu sper că nu peste mulţi ani se
va adăuga şi limba română. Toată lumea a râs cu poftă. Ambiihl, care
aparţine Partidului Socialist, crede că Elveţia va deveni membră a
Comunităţii Europene în anul 2000, cel mai târziu. Seara cină în
onoarea lui Ambiihl la Hotelul Intercontinental, dat de noi, de PNŢ.
Ieri s-a decis suspendarea comitetului judeţean PNŢ din Cluj. Se tot
ceartă între ei şi Puiu Boilă face nişte gafe extraordinare. Ion Lup a fost
însărcinat să rezolve situaţia.
I-am dat un interviu lui Stoian despre postul de televiziune inde
pendent ce vreau să înfiinţez. Confirm, de asemenea, că mi-au dat
autorizaţia să scot Românul Liber, numărul pe Iunie, tipărit la Sofia,
din vama de aici. îl vom pune acum pe piaţă. Scriem pe 3 rânduri, cu
litere foarte mari:
ALEGERILE
AU FOST
MĂSLUITE
Un basarabean, pe nume Viorel Tutunaru, îmi cere să-i ajutăm. Le-am

promis că le vom trimite Românul Liber. Avem vreo câteva sute de mii
de exemplare rămase din luna Mai.
Partidul Socialist elveţian e condus de Jean Ziegler. Nu e comunist,
cum este adeseori acuzat. E profesor de sociologie şi e contra băncilor.
Obţine cam 18% din voturi, mai puţin de cele 25% în alegerile prece
dente. „Verzii“ iau 7%. Partidul Popular Agrarian, 12%, Radicalii,
35% şi Democraţii-Creştini restul. Am vorbit şi de tragedia doamnei
Elisabeth Kopp, prima femeie din Consiliul celor 7 care guvernează
Elveţia. A trebuit să-şi dea demisia pentru că a făcut o indiscreţie a
secretului de stat ca să-şi protejeze soţul.
Mi-a plăcut Dr-ul Corneliu Zeana, preşedintele Mişcării Europene
din România, cardiolog. E pe jumătate macedonean, şi săliştean după
mamă. Are bune legături cu Nifon (Episcopul ortodox) şi aprobă rein
stalarea Patriarhului Teoctist. Explicaţia acestuia: Dacă soborul a decis
să mă re-instaleze, e inspiraţie divină. E voia lui Dumnezeu. Ar fi fost
mult mai decent să rămână călugăr „după ce l-a felicitat pe Ceauşescu
In fine, acasă 201
pentru măsurile luate contra timişorenilor", îmi spune Zeana.

La întrunirea PNŢ, la sediu, după masa rotundă cu Ambiihl. Cornel
Coposu a primit vizita unui Colonel de Securitate, care a vrut să
rămână anonim. I-a dat instruncţiunile primite pentru alegerile din 20
Mai 1990, deja de la 2.IV. 1990.
- fără coordonate;
- fost colonel contrainformaţii;
- pensionat 1986 (informatician);
- rechemat în Ianuarie
FSN 70%
UDM 8%
Partide + independenţi 22%
unguri, liberali, ecologişti, romi, PNŢ

5 persoane din conducere
N.B.: Singura greşeală s-a făcut cu romii. Ei au votat trandafirul, nu
numai la Preşedinţie, ci şi la Cameră şi Senat. Din prostie, n-au realizat
că aveau partidul lor la ultimele două.
Duminică, 3 Iunie 1990

Vine Gicu Pop. Şi-a înfiinţat societatea „Anglo-Română, Corp“.
Prima cu capital în întregime străin. Stănculescu e bun prieten al lui.
Vrea să-i publicăm la tipografia noastră ziarul armatei. Se pare că ar
avea foarte bune sentimente pentru mine. El e un fel de arbitru. Armata
îi este leală.
Seara vin soţii Ilie. Rămân cu Minodora în chioşcul din grădină. Aţi
fost formidabil. I-aţi dat toate răspunsurile cum trebuie. Ei acum nu
mai vor să mutaţi tipografia. Şi-au instalat între timp sistemele lor de
detectare. Preferă să fiţi acolo sub ochii lor. Trebuie să vă mutaţi, însă.
O să vi se ofere un minister. Nu important. Nici Externele şi nici Inter
nele. Pe de altă parte, mulţi FSN-işti v-ar accepta acum să fiţi Preşe
dintele Parlamentului. De altfel, ei au început să se separe în mai multe
tabere. Ea, Minodora, vrea neapărat să fie făcută Ministru adjunct al
Educaţiei.
Luni, 4 Iunie 1990

Sosim la Cluj cu trenul de noapte. Ne aşteaptă Puiu Boilă, Victor
202 Ion Raţiu
Marian şi încă vreo câţiva, deşi trenul a avut o oră întârziere. Mergem
direct la restaurantul hotelului Transilvania, de pe Cetăţuie. Vagoanele
astea de dormit, clasa I, sunt jalnice. Nu au nici apă caldă şi nici lumină
la pat. Călătorii, care fac acest traseu regulat, vin cu becul lor în buzu
nar!
După micul dejun mergem cu toţii la Prefectură. Ne aşteaptă pri
marul judeţean, Ranga, şi cu un viceprimar. Vine, apoi, şi Senatorul
Moţiu ales pe lista AUR, adică (Vatra Românească), acronim pentru
Asociaţia Unită a Românilor. El e profesor universitar la cristalografie.
Mai puţin de o jumătate de oră mai târziu soseşte şi un judecător de la
Tribunalul Cluj, doamna Valentina Deleanu, preşedinta Biroului
Electoral. Urmează o scurtă ceremonie. Vorbeşte de alegerile libere,
primul Parlament, datoria de a ne servi ţara şi judeţul etc. ...
Răspund notând că am devenit deputat pentru circumscripţia elec
torală Nr.13. Trebuie să vă spun că am părăsit ţara acum 50 de ani, la
13 Aprilie 1940. Dacă n-aş fi făcut-o atunci, probabil astăzi nu m-aş
mai număra printre cei vii şi, aproape sigur, nu aş fi devenit acum dep
utat de Cluj, precum mi s-a permis să fiu. Am încheiat promiţând că voi
servi judeţul, Clujul, locurile mele natale, unde am copilărit şi petrecut
anii studenţiei, cu toată energia; că eforturile mele vor fi neprecupeţite,
între timp venise şi un viceprimar ungur, Somagy, care m-a informat
că ei au 3 deputaţi la Cluj (UDMR). Unde am ajuns!
„Certificatul1‘ meu de deputat mi-a fost prezentat într-un plic roz.
Cel al senatorului Moţiu în unul albastru. Sper că n-are semnificaţie
politică, am zis spre amuzamentul tuturor. Ba, poate că da. Al meu
denotă, probabil, situaţia actuală, a adăugat Moţiu.
A venit şi Lia Gherasim. Ne-am dus cu toţii s-o conducem acasă.
Ion Lup i-a explicat situaţia creată de Puiu Boilă, în special. Mandatul
lui e să-l suspende, cu întreg Comitetul lor, până la alegerea unui nou
Comitet de către reprezentanţii PNŢ din toate centrele-oraşe şi sate din
judeţ.
La sediul PNŢ, multe probleme. Puiu nici nu vrea să audă. Petrina
să mă suspende pe mine. El, securist. Eu, nepotul lui Maniu, fost la
Canal... Era furios, plin de indignare. Pregătise o contestaţie şi o res
pingere a deciziei Biroului Central PNŢ, semnată de Comeliu Coposu,
Ion Diaconescu şi Petrina. Am discutat mult. în cele din urmă s-a găsit
soluţia ca eu să fiu Preşedinte, el, Puiu Boilă, Vicepreşedinte. Şi să
pregătim Congresul PNŢ pe judeţ, cât mai repede.
Lup încântat de rezultat.

Le-am dat o masă, lor şi lui Victor Marian. Prea copioasă. Puiu a
încercat să promoveze şi ideea organizării Partidului pe întreaga
Transilvanie de la Cluj. I-am declarat categoric: Eu sunt pentru descen
tralizare, dar nu pentru regionalism. Maniu întotdeauna a regretat, cel
mai mult, desfiinţarea Consiliului Dirigent. Noi trebuie să ne adminis
trăm noi înşine în Ardeal, a fost reacţia lui Puiu. Nu ştiu cât de ade
vărată e afirmaţia lui.
Ilie Făgădar îmi aduce o cerere de la Asociaţia Sportivă Sticla
„A rieşul“, Turda. Vor să-i înzestrez cu echipam ent de fotbal.
Preşedinte e Liviu Bozdoc, descendent de-al lui Bozdoc, care era
procuror, dacă bine-mi aduc aminte. Sau aşa ceva.
Situaţia PNŢ, la Turda, e gravă. Doar Mitraşcă Victor şi Coţa Ivan ar
părea să fie oameni de treabă. Giuglea şi-a dat demisia. Pe urmă şi-a
retras-o. Acum situaţia e foarte neclară. Dar el a fost închis pentru luare
de mită!
Marţi, 5 Iunie 1990

Florea Nadoleanu merge la Budapesta să facă greva foamei acolo,
pentru un post de TV şi Radio independent. Fiul lui face greva foamei
aici, la Bucureşti, pentru acelaşi lucru.
Interviu cu Owen Bennett-Jones de la BBC. Discutăm situaţia eco
nomică din România.
Simina Mezincescu îmi aduce mesagii de sprijin şi admiraţie din
partea Regelui şi a restului familiei regale. Regina şi Principesa
Mărgărita vroiau să ştie dacă Elisabeth a primit scrisoarea lor de
mulţumiri. (Ea le dăduse ceva bani pentru Fundaţia Principesei
Mărgărita.) Regele vrea să vină aici prin 20 Iunie. Să vină cu un ARO
cu 4 uşi. Să aibă înregistrare românească. Mai are nevoie de $1.500.
Ni-i cere împrumut. Am acceptat. Vrea să sosească pe la 20 Iunie.
Ioana Iancu de la Editura Signata vine de la Timişoara. îmi dă toate
explicaţiile în mod satisfăcător. îi dau o nouă prefaţă („Cuvânt
înainte41) pentru ediţia a 2-a. Şi 600.000 de lei avans pentru cheltuielile
de producţie (Moscova sfidează lumea).
Consilierul britanic Bob House îmi aduce banii pe care i-am avansat
pentru vizele românilor care au dat spectacolul de la London Pavilion.
Mi-a făcut plăcere să scriu noua prefaţă. Am pus la îndoială pro
centajul foarte scăzut ce mi s-a acordat la alegeri. Dacă nu foarte sub
204 Ion Raţiu
til, elegant, sper!

La recepţia Ambasadorului american Punch Green pentru Senatorul
Christopher Dodds (Dem. Connecticutt). Foarte multă lume. Vorbesc
cu cei din Comisia Electorală, în frunte cu Zămescu. Toţi foarte pri
etenoşi. Mai ales doamna judecător al cărei nume îmi scapă acum.
Lungă discuţie cu Emanuel Valeriu. Vroia să ştie dacă sunt disponibil
pentru o coaliţie cu FSN-ul. Problema nu se pune, i-am spus. A insis
tat. Tot nu i-am răspuns direct. L-am autorizat să le transmită salutul
meu şi că voi susţine în Parlament toate măsurile care vor duce ţara
spre o democraţie adevărată.
Discuţia cu Christopher Dodds a fost cum nu se putea mai bună. I-am
cerut sprijin pentru ziarul şi postul de TV independent ce îmi propun.
You’ve got two friends now in Washinghton, mi-a zis referindu-se la
Chuck Percy. (Acum ai doi prieteni în W shington.)'Alee Mally mi-a
prezentat-o şi pe Ruth Hansen care ia postul de şef al desk-ului româ
nesc la State Department. Cu Alee trebuie să pun la punct câteva pro
grame pentru a dezvolta iniţiativa particulară în România.
Mulţi alţii au venit să mă vadă, să-mi vorbească, să-mi strângă
mâna. Ginny Young, Consulul General al Statelor Unite, mi-a zis, când
i-am spus imediat pe nume: You’re a true politician. You remember
names. Adevărul e că n-am o memorie foarte bună pentru nume. Mai
ales aici, de când m-am întors în România. Mii de oameni, aş putea
zice zeci de mii, au venit în orbita mea în aceste aproape cinci luni.
Cum aş putea să le memorez numele? Imposibil. Pe-al ei, însă, l-am
reţinut.
Adrian Manolache, Vicepreşedintele Partidului Ecologist Român,
vrea să stăm de vorbă. De acord. Acad. Cajal, Vicepreşedintele
Academiei Române, vrea să-mi vorbească. De acord. Etc. etc.
O seară de satisfacţii. Morale, bineînţeles. Dar bine venite.
Doina Bâscă mi-a dat o carte minunată, The Silk Road, by Land and
Sea. Condiţii tehnice splendide. Probabil că au publicat-o japonezii. E
cadou de ziua mea de naştere.
Miercuri, 6 Iunie 1990

împlinesc 73 de ani.
Remus Murzea, de la Alianţa Evanghelică - baptişti, adventişti, pen
ticostali etc. 45.000 de evanghelişti au votat cu dumneavoastră. Unde
au dispărut aceste voturi?
S-a constituit, Luni la Cluj, un comitet PNŢ care să pregătească

alegeri pe judeţ. A fost decizia luată la şedinţa de după masă, după ce
m-am întors la Bucureşti. Puiu Boilă a fost făcut Preşedinte de onoare.
Votul secret a dat 15 membri în acest comitet pregătitor al alegerilor.
In fruntea listei, cu 31 de voturi fiecare, am fost eu şi Ion Boilă,
medicul, fiul lui Zachi. Numai Victor Marian din vechiul comitet a fost
ales.
Marinei Raţiu vine să-mi ceară ajutor ca să primescă o viză pentru
America. îi dau un To whom it may concern şi un mic bilet pentru
Ginny Carson Young. Marinei şi Ioan Raţiu, amândoi vor să cutreiere
satele în numele meu. Sunt de acord. Trebuie să ne pregătim terenul.
Călin Daia şi Miron Ioanid stau cu mine când luăm masa; la un pahar
de vin bun, adus de Marinei Raţiu într-o damigeană. Mi-a făcut mare
plăcere să ne uităm la fotografiile manevrelor din Caransebeş, cu
şcoala de la Craiova, în vara anului 1939.
Numai necazuri după-amiază. Mariana Stavilă face o criză de nervi,
pentru că Viorel a insultat-o, şi-şi părăseşte postul. Sunt dezolat. Mi-a
fost de mare folos. Sper că va reveni. în ea am absolută încredere. (Şi
pleacă tocmai astăzi, când venise, dimineaţa, cu fata ei, Corina, să mă
felicite de ziua naşterii.) _
Am primit flori. Multe, multe flori. E ca o florărie la noi în casă. De
asemenea, telegrame şi telefoane.
Mare scandal la sediul PNŢ. Tinerii din jurul lui Ion Puiu au ocupat
clădirea în timpul nopţii şi au organizat un „putsch“. Rădoi e şeful lor.
Au dat un anunţ la radio. L-au făcut pe Ioan Alexandru Preşedinte etc...
Au avut loc ciocniri. Lăzărescu însă îmi telefonează să-mi spună că
Dreptatea a putut să fie scoasă; apare un comunicat semnat de Coposu
şi Lup, că grupul tinerilor a fost cenzurat pentru indisciplină, incorec
titudine şi imoralitate. Criza, deci, pare rezolvată.
Seara, la Athenee Palace, ai mei îmi dau o cină festivă. Am fost vreo
20 de persoane. Mi-au oferit multe cadouri etc. M-am simţit destul de
prost însă, pentru că Mariana n-a fost cu noi. Cred în lealitatea lor, dar
mă întreb în ce măsură sunt ei în stare de adevărat devotament. Şi după
aceea?!
I-am lăsat să petreacă mai departe, pe la 11.30 p.m.
Am primit de la Mya, sora mea, o cărticică de rugăciuni pe care
mama a trimis-o tatii, cum scrie ea, din „Sibiu anul îngrozitor 1915“:
„Iubite Guşti, scrie Mama, închină-te Maichii Prea Curata Născătoare
206 Ion Raţiu
de Dumnezeu cu credinţă. Ea te va ocroti şi te va feri de toate relele,

şi-ţi va ajuta întru toate. Roagă-te la Ea şi crede în Ea“. Şi semnează
EDrR.
E prima dată că am ceva de la ea; că văd scrisul ei de m ână!!
Joi, 7 Iunie 1990

Mariana n-a venit la lucru. Va trebui să mă descurc fără ea. Regret.
Nagy Rozalia vine cu una din cele 3 fete ale ei. Vrea să înfiinţeze
„Societatea simpatizanţilor dlui Ion Raţiu“. E din Topliţa. Ii dau tot
sprijinul. Să vedem ce vor putea face şi care va fi reacţia în ţară, mai
ales printre unguri. Eu trebuie să câştig voturile lor la alegerile viitoare.
Ion Ghika îmi aduce pe un căpitan Constantinescu Liviu de la
Institutul de Fizică Atomică, care-mi afirmă convingerea lui că noi,
românii, avem arma atomică. După el, cutremurul din 1977 a fost
declanşat de o explozie subterană atomică în Transfăgărăşan. încep să
fiu imun la senzaţional.
Ion Lup îmi confirmă că, la Cluj, Comitetul provizoriu PNŢ este
următorul: Ion Raţiu, Preşedinte, Dr. Ion Boilă, Dr. Bogdan Cerghizan,
Şerban Olteanu, Liviu Conarovici şi Victor Marian. Deocamdată avea
probleme pentru că Puiu Boilă nu vrea să dea cheile sediului.

Accept să finanţez cumpărarea navei „Codlea“. Va fi rebotezată Ion
Raţiu. E pentru transportul de turişti etc. pe Dunăre. Omul- cheie e
Căpitanul navei, Ivan Mărgulescu. E un risc. Dar nu prea mare.
Cu Paul Lăzărescu la sediul PNŢ. Ne întâlnim deputaţii aleşi:
Gionea, Diaconescu, Ţepelea, Klaps, Gabrielescu, Ionescu-Galbeni,
Ştefănuţ, Nicoară, Maior, Dumitrescu şi eu. Doar poetul Ioan
Alexandru lipseşte şi senatorul Iacob. Ion Lup participă la întrunire tot
timpul. Diaconescu citeşte un fel de rechizitoriu pe care trebuie să-l
prezentăm în Parlament. Să cerem invalidarea alegerilor etc. Toţi
vorbesc. Aştept. La urmă le spun că eu aş proceda alt fel. Că apreciem
faptul că FSN a declarat că merge spre democraţie - ceea ce vrem şi noi
- şi să le promitem că-i vom sprijini. Dar că-i vom ataca dacă introduc
măsuri necorespunzătoare acestui înalt scop. M-au ascultat. în cele din
urmă, am adoptat un text prezentat de Ţepelea. Mult mai bun, mult mai
moderat. Voi avea multe probleme cu colegii mei în Parlament. Nu s-a
discutat deloc problema liderului parlamentar PNŢ. Diaconescu a luat
In fine, acasă
conducerea fără nici o discuţie.

Pe la 8.40 sosesc la sediul PNŢ. îl iau pe Petru Maior din Sibiu cu
mine în maşină. Multă lume, coadă lungă, la intrarea în Parlament,
acolo lângă Patriarhie. Mulţi mă recunosc şi mă salută. Klaps ne
aşteaptă. Pe urmă vin şi ceilalţi. Formalităţile de înscriere destul de
anevoioase, dar nu excesiv de lungi. Ni se face o poză şi carte de iden
titate, tipic americană, cu un lănţişor ca s-o poţi purta la gât. Sunt
recunoscut şi tratat cu respect peste tot. Trebuie să facem coadă de trei
ori ca să completăm formalităţile de înscriere, etc. Prima dată am
acceptat oferta unui deputat FSN-ist, necunoscut mie, să fiu propulsat
în fruntea cozii. Toată lumea a acceptat, chiar a încurajat acţiunea. Pe
urmă am refuzat. Mulţumesc, dar rămân cu colegii mei, căci eram un
grup de vreo şase PNŢ-işti.
Vechiul Parlament, elegant, dar cu totul nepotrivit condiţiilor
actuale, arhiplin. Rândurile scaunelor foarte strânse. Nu microfoane,
nu sistem de votare electronic, nici o tehnică modernă. Şi scaunele
teribil de neconfortabile. Cum o să putem să aţipim în ele din când în
când?!
Preşedintele de vârstă, Rene Radu Policrat, un liberal născut în
1910, deschide Parlamentul cu o cuvântare, cam lungă, dar bine pusă
la punct. Trecem, apoi, la primul punct din ordinea de zi: actul preli
minar Norme Preliminare de constituire. Ni se distribuie fiecăruia.
Şedinţa se întrerupe o oră ca fiecare grup să se constituie şi să ia po
ziţie faţă de acest document, pregătit, bineînţeles, de FSN. înainte de a
părăsi sala, mă uit la galerii. Noi eram în rândul al 3-lea. în galerie,
direct în spatele meu, i-am văzut pe Michael şi pe Virginia Atkinson.
Mă salutau cu efuzie.
Ni s-au dat, nouă, PNŢ-iştilor, camerele 35-36 de la subsol. Ne-am
formulat obiecţiunile şi am căzut de acord ca Ţepelea să le prezinte în
Cameră. Am trecut apoi la alegerea Preşedintelui grupului parlamentar
PNŢ. Nu mai e nevoie. Coposu mi-a indicat să iau eu conducerea, a zis
Diaconescu, care din tot începutul ne dirija pe toţi. Nimeni n-a reacţion
at. Poate e mai bine să votăm. E foarte simplu, am zis. Toţi au fost de
acord. Am împărţit o foaie de hârtie în 12 bucăţele egale şi le-am
împărţit. Am căzut de acord să scriem doar un nume. Cel care iese al
doilea devine, automat, Vicepreşedinte. Nicoară soseşte şi el, tocmai
208 Ion Raţiu
când a început colectarea voturilor. Scrie şi el un nume, repede, şi se

dă citire. Rezultatul: 7 pentru mine, 5 pentru Diaconescu. I-am oferit
imediat mâna. Mi-a strâns-o, dar era furios. Mi-am făcut un inamic,
mi-am zis. Adevărul e că nu mi-a fost nicicând prieten. El e unul din
cei care mi s-au opus întotdeauna. De aceea n-am fost cooptat la con
ducere. De aceea nu mi s-a oferit nici un post la conducerea partidului.
în cursul dezbaterilor am luat şi eu cuvântul. Se vorbea prea mult şi
nu la obiect şi se făceau retrimiteri, fie la articolul în discuţie, fie la
amendamentele prezentate. Confuzie totală. Am cerut şi eu cuvântul.
Ca să mă duc la tribună a trebuit să intru în culoarul central. Petre
Roman era în scaunul prim al aceluiaş rând, de partea cealaltă a
Camerei.
Sunt Ion Raţiu, reprezint Circumscripţia Nr.13, Cluj, pe lista
PNŢcd, am început. Intervenţia mea e exclusiv în legătură cu procedu
ra ce trebuie urmată. Orice amendament sau rezoluţie trebuie întâi
pusă la vot, după terminarea discuţiei asupra ei. Dacă e respinsă, se
pune la vot articolul respectiv în întregimea lui. Este singurul fel de a
proceda în mod democratic. Şi am plecat imediat. Am fost aplaudat din
toate părţile sălii. Prima mea intervenţie, deci, a fost tehnică, scurtă, şi
bine primită. E de bun-augur.
L-am dus pe Petru Maior cu maşina până la mine, ca să-i arăt unde
locuiesc, şi-am dat instrucţiuni şoferului meu să-l ducă la Hotelul
Flora, unde stă. Cred că vom putea lucra bine împreună.
Curând începe meciul de fotbal România-Uniunea Sovietică.
Câştigăm cu 2-0. Toţi ai mei încântaţi. Grupul nostru a început, deci,
cu două surprize, căci ieri, favoriţii, Argentina, a fost bătută de echipa
Perului. Antrenorul echipei noastre, lenei, s-a exprimat foarte înţelept,
moderat şi într-o românească aproape fără nici o umbră de accent
străin. Vorbeşte, poate, mai bine româneşte decât mine, sau de cum
vorbesc eu englezeşte. Remarcabil om. Mi-a plăcut enorm prezenţa şi
atitudinea lui în cursul scurtului interviu, imediat după meci.
Seara, pe la 8.40 vin 3 evanghelişti să mă viziteze: Nancy
McKenzie, din Maryland şi doi români, Elena Bogdan şi Victor
Negară. Le-am vorbit de Vasile Taroş, Preşedintele lor, care m-a asigu
rat că Alianţa Evanghelistă pe mine m-a votat ca Preşedinte al Ţării.
Frauda comisă e evidentă. Ei sunt foarte disciplinaţi. Ar fi trebuit să
am, numai de la ei, cel puţin 400.000 de voturi, mi-au spus. Nancy vrea
să ajute ţara. Familia ei este în afaceri şi ar putea plasa comenzi de ţevi
plastice de tot felul.

îi prezint pe Romulus Murg, Elisabethei. Afirmă că are o cură pen
tru diverse boli, inclusiv pentru cancer. îi las împreună căci vine
Florian Radulescu. îmi aduce scrisoarea ce au trimis ziarului AZI ca să
respingă afirmaţia că eu am fost legionar în tinereţe. E semnată de
Gabriela Teodorescu-Catona, Aurel Chira, Râul Petrescu şi Florian
Rădulescu, toţi colegi de an cu mine, la Facultatea de Drept din Cluj,
1934-1938. N-au publicat-o, încă, deşi a fost expediată la 29 Mai. îi
dau instrucţiuni lui Grigore să o ducă personal la redacţie. Şi dacă n-o
publică în ciuda intervenţiei noastre, să o publicăm în România Liberă
şi în Dreptatea. Şi, în final, să dăm redacţia ziarului AZI în judecată
pentru calomnie. Sunt foarte îngrijorat. Cel care a insistat, în primul
rând, să plasăm tipografia în subsolul Teatrului Naţional, a ţinut să-mi
vorbească strict confidenţial. Mi-a „demonstrat" că Grigore a fost
securist. Că a fost prieten cu Mariana Stavilă. Interesant că, după
alegeri, şi unul şi altul au decis să mă părăsească. Explicaţiile ce mi-au
dat n-au fost convingătoare. Deci, şi-au îndeplinit misiunea! Asta pare
să fie concluzia. Nu mai ştiu ce să cred. Intrigi peste tot.
Luni, 11 Iunie 1990

Ionel şi Lia Jovin la mine. Le dau Moscow Challenges the World
pentru care este mare cerere. Ionel îmi sugerează să iau conducerea
PNŢ. De asemenea, să mă plasez în Parlament în banca I, ca să fiu
văzut lider al Opoziţiei.

Vizită la Vicarul Patriarhiei, Episcopul Nifon, la Antim. Merg cu
Doina Bâscă. Suntem foarte bine primiţi. Preşedintele Mişcării
Europene în România e prezent. De fapt, el a organizat întrevederea.
Discuţie susţinută timp de o oră. Preoţii sunt de acord, Biserica Unită
trebuie să reintre în drepturile ei, dar o restitutio in integrum nu e posi
bilă şi să iau notă de protestul episcopului ortodox al Europei
Occidentale împotriva articolului scris de Radu Roşeanu în Românul
Liber. îmi dă o copie. Mi-a fost expediată pe ziua de 5 Martie. Roşeanu
a dat lista preoţilor „securişti" din lumea liberă. Nifon s-a referit la
cazul Părintelui Găină din Melbourne, care i-a dat în judecată pe cei
210 Ion Raţiu
care l-au scos din biserică. A câştigat procesul şi, acum, aceştia trebuie
să-i plătească 52.000 de dolari. Mi-a vorbit şi de preotul ortodox
misionar din Miinchen, care e gata să ridice problema în instanţele
judiciare germane şi cele internaţionale, dacă e nevoie. El se simte
calomniat.
I-am mulţumit pentru sprijinul preoţimii ortodoxe, l-am asigurat că
la noi în familie n-a fost nici o deosebire între uniţi şi ortodocşi, mama
mea, nepoata lui Ion Codru-Drăguşanu fiind ortodoxă. Băieţii au fost
botezaţi după Tată, sora mea după Mamă, deci ortodoxă şi ea. Cât
despre preoţii misionari, mi-am exprimat dorinţa mea fierbinte să se
ajungă la o veritabilă reconciliere naţională, pe toate planurile.
în holul din faţa sălii de primire neaşteaptă Daniel, noul ales
Mitropolit al Moldovei. înalt, ascetic, foarte tânăr. Mi-a făcut o bună
impresie. Nu cred că era acolo din întâmplare. I-am vorbit şi lui de re
conciliere şi amândoi ierarhii şi-au exprimat admiraţia lor faţă de felul
cum am vorbit în discuţia celor trei candidaţi la Preşedinţie, la 17 Mai.
Mi-a plăcut mult biserica Antim. Ctitorită de Antim Ivireanul, în 1713,
are fresce latine. Cele bizantine au fost deteriorate pe la sfârşitul se
colului.

Azi dimineaţă, la orele 4.00, „forţele de ordine“ au curăţat Piaţa
Universităţii. S-au efectuat peste 100 de arestări.
Nadoleanu Florea vine să-mi spună că a fost la Budapesta. Nu i s-a
dat voie să facă greva foamei, „ca să nu se creeze un conflict diplo
matic". Vrea să meargă acum în Austria, fiind ajutat de Nicodim Sica
din Perth (Australia). îmi cere să-i schimb ceva lei căci are nevoie de
valută. Nu schimb niciodată. Nimănui. Dacă dau, dau pentru că vreau
s-o fac. Aşa cum ţi-am dat dumitale, când ai venit la mine pe ziua de 5
Iunie.
Toată ziua ciocniri cu Poliţia şi securiştii, care au reapărut în civil,
în cele din urmă Piaţa Universităţii a fost reocupată de studenţi. Ai mei
au filmat scenele. Prost, dar avem un documentar. în Piaţă, studenţii au
dat foc camioanelor şi autobuzelor pe care Poliţia le-a răsturnat ca să o
blocheze, din ambele părţi ale şoselei. S-au dus la Ministerul de Interne
şi la Poliţie. Au dat foc clădirilor şi de acolo s-au dus la Televiziune.
Au intrat cu forţa, au spart geamurile, au răvăşit birourile etc. Timp de
2 ore, seara, Televiziunea a fost întreruptă. Când a reînceput difuzarea,
In fine, acasă 211
Emanuel Valeriu şi Răzvan Theodorescu au explicat evenimentele.

„Legionarii4' au atacat. Ca în Decembrie. Şi au prezentat un tablou cu
totul diferit de ce au văzut oamenii mei, şi în general cei care au fost
de faţă.
Eu sunt atacat mereu că i-am finanţat pe cei din Piaţa Universităţii.
Chiar astăzi Dimineaţa atacă violent pe „Mister Raţiu“.
Sandu Pobereznic vrea să mă duc la Puşa. S-ar putea ca FSN-iştii să
vină să mă atace, să dea foc casei, sau să mă aresteze. Nu accept. Nici
Elisabeth nu intră în panică.
Pe la 1.00 noaptea s-au auzit împuşcături, îmi spune Elisabeth când
a venit să se culce la 2.30 a.m.
Joi, 14 Iunie 1990

Eu dormeam, căci m-am culcat pe la 11.30 p.m.
Grigore şi Dragoş Şerban sunt tot treji. Vor să stea aşa, de pază,
toată noaptea.
Am ţinut să-mi notez toate astea. Mă culc acum, din nou.
E ora 9.50 a.m. Am sosit în apartam entul lui D an Stoica, în
D rum ul Taberei.
Ziua a început rău. în tim pul nopţii am scris în jurnalul m eu până
după ora 3.00 dimineaţa. Apoi m -am culcat din nou. Cum Elisabeth
nu poate să suporte m usculiţele şi ţânţarii, răspândise un insecticid
foarte puternic şi rău mirositor. Ferestrele erau închise, obloanele
trase. A m dorm it tun.
L a 7.30 a.m. bate Sandu Pobereznic la uşă. Trebuie să ne grăbim.
S ediile PN Ţ şi PN L au fost distruse în tim pul nopţii.
D um neavoastră sunteţi cel vinovat. D e aceea au cerut greviştii înfi
inţarea unui post independent de TV. Dumneavoastră, i-aţi plătit pe
m anifestanţii din Piaţa Universităţii. A şa se afirmă peste tot. Cel
puţin 7000 de mineri, înarm aţi cu securi şi ciomege m erg peste tot.
Vor veni şi aici. Nu mai puteţi sta.
A m discutat alternativele. Să m ergem la Puşa, la nepoata mea.
Telefonează-i lui M ichael A tkinson, i-am spus lui Elisabeth. Vezi
dacă poate să m ă prim ească pentru câteva minute. M i-am îm pa
chetat ce era m ai important. Condicele m ele de zi, cu toate angaja
m entele ce am avut aici, aproape de la început. Apoi, cutia cu bani,
câteva documente, jurnalul meu de zi, necesarul meu, The O xford
D ictionary şi cartea m ea de adrese. M -am dus cu ele la ambasadorul
212 Ion Raţiu
britanic, care-mi este vecin. Erau la micul dejun. M i-au oferit o

ceaşcă cu cafea. Eu beau ceai. Aşa m -am obişnuit în Anglia, le-am
zis. Le-am explicat cum stau lucrurile. Da, va accepta cele două
mici bagaje. Au discutat, între ei, unde să le pună, etc. Pentru că şi
ei au personal rom ânesc şi n-au casă de fier în locuinţă. Le-am spus
însă că am şi bani, dar n-am spus câţi. Ar trebui să fie vreo... Şi am
plecat mai liniştit. în acest timp, ai mei au strâns câteva documente
şi dosare ce au putut din biroul meu şi le-au încărcat în cam ioneta
albastră, cum părată de la Sandu. ;
A m luat, în bagajul meu, şi fotografia lui Iuliu M aniu cu Vaida
Voevod, când erau tineri studenţi la Viena, dar, din nefericire, am
uitat să iau m iniatura lui Ion Codru-Drăguşanu. Renee (văduva
Doctorului Profesor Universitar Titus Turcu, fratele m am ei mele)
mi-o dăduse, spre m area m ea bucurie. D ar n-am uitat să le spun
băieţilor să ia şi pictura cu flori făcută de m am a în 1911, semnată
GENI. După mine, e foarte bună.
întors la Arm indenului nr. 4, toţi sunt foarte alarmaţi. Rodeanu
tocmai se întorsese de la Teatrul Naţional. Acolo, dezastru. Au
intrat peste tot minerii. Au distrus tot ce le-a căzut în mână. în spe
cial, bineînţeles, tiparniţa mea. Iscoadele m ele s-au întors şi ele.
M are m ulţim e se adună la capul m etroului din Piaţa Aviatorilor.
Trebuie să plecăm la reşedinţa ambasadorului britanic. îi explic
situaţia. Scot ceva bani din servieta mea şi “Titlul meu de voiaj“.
Paşaportul meu rom ânesc e la A m basada britanică. G odson vine şi
el. M ichael îi cere să-mi dea o viză imediat. Valabilă, doar, pentru
o singură intrare, dar asta nu m ă supără. Im portant e să pot pleca,
legal, din România, dacă e cazul.
Veronica A tkinson foarte alarmată. E gata s-o accepte pe
Elisabeth. Ziua Reginei. Vor veni şi m em bri din Guvern. Va fi o
bună ocazie să le vorbesc. Veronica (o fi Virginia, nici nu m ai ştiu,
căci n-o cunosc prea bine), reacţionează: Va fi im posibil. D acă vin
aici... Abia am trecut peste amintirea Revoluţiei din Decembrie,
când reşedinţa noastră a fost com plet distrusă. E im posibil să
răm âneţi aici. A m acceptat, bineînţeles. Rodean era afară. Foarte
aferat, cu ochi m ari, speriaţi. Pe m ine m ă caută peste tot. Să rămân
aici. îi explic. E imposibil. Nici pe m ine nu mă acceptă, îi spun.
Ne strânsesem toţi în faţa reşedinţei. Ce facem? îl văd şi pe Dan
Stoica. Venise să-mi spună că se răspândesc foi volante semnate
M ihai Băcanu. Eu apar Preşedinte şi Radu Câm peanu prim-minis-

tru, într-un Guvern ce se va forma după lovitura de stat.
Deci, totul e clar. M ai ales că s-au dat la Radio şi alte dezinfor
m ări grave, foarte dăunătoare. S-ar fi găsit droguri, arme, bombe
incendiare etc. în beciurile PNŢ. A stfel acţiunea de distrugere exe
cutată de m ineri apare ca o reacţie justificată a celor care „vor să
apere Revoluţia44. Şi la Radio s-a afirmat că legionarii au fost con
ducătorii m anifestaţiei şi tulburărilor de ieri.
E clar acum şi de ce A zi şi Dimineaţa, m ai ales, dar şi alte ziare
guvernam entale m-au atacat sistematic. D e ce au afirmat, prin arti
cole scrise de un oarecare N em oianu şi de profesorul universitar
Iosif Pop. Primul afirmă sub semnătura lui că i-am fost camarad
„întru Legiune44, şi al doilea, că am fost legionar pentru că am făcut
parte din Com itetul Centrului „Petru M aior44, în întregim e form at
din legionari.
Pop (cel care m -a atacat în presă ca legionar), îm i spune Chira
(Aurel Chira, jurist eminent, fost coleg de an cu Ion Raţiu, 1934
1938, decedat), a fost cu doi ani m ai m are ca noi. înainte de a pu
blica scrisoarea deschisă ce mi-a adresat în ziarul Azi, Pop i-a tele
fonat, sperând, bineînţeles, că va găsi în Chira un susţinător al afir
m aţiilor lui. Chira a fost să m ă vadă, ieri seară. L-a apostrofat pe
Pop şi i-a explicat ce bine m ă cunoaşte etc. ... Pop n-a ţinut seama
de nimic şi şi-a publicat minciuna.
Viorel Delcă, constănţeanul, va răm âne în casă. Va căuta să-i
convingă pe mineri, dacă vin, că el îndeplineşte rolul de a apăra
casa din ordinul lui Voican. Viorel e ofiţer de marină. Deci, plauzi
bil oarecum, căci nu e în interesul lui Iliescu să fie distrusă casa
mea. Chiar dacă au instrucţiuni precise în acest sens.
Cineva a avut ideea bună să mă duc la prietenul meu Călin Daia.
El locuieşte în împrejurimi. Rodean a intrat în una din casele din
strada care se deschide chiar în faţa reşedinţei. A fost respins. De
altfel, nu ştiu cum i-a vorbit femeii care i-a deschis uşa. Nu-i aveam
nici adresa şi nici telefonul. Viorel s-a dus la el cu maşina, urmând
să-l aşteptăm.
între timp, au început să se adune câţiva cetăţeni în stradă. A
venit şi o camionetă, deschisă la spate. De două ori a trecut pe lângă
noi. Foarte probabil că m -a recunoscut. Cu siguranţă m-a recunos
cut, ar trebui să scriu.
214 Ion Raţiu
M ichael A tkinson opreşte m aşina cu steagul Union Jack: Cred că

ar fi înţelept să plecaţi de aici cât mai curând, mi-a spus. Avea drep
tate. N e-am urcat în două m aşini şi am luat-o spre Herăstrău. Intre
tim p toate celelalte maşini, de obicei parcate în faţa casei m ele pe
am bele părţi ale străzii, au dispărut.
Greu de decis. Unde să mergem? M ică discuţie. Veniţi la mine,
îmi spune Dan Stoica. Pe drum m i-am scos papionul. Dar lum ea tot
m -a recunoscut. Aici sunteţi sigur. Toţi de pe aici au votat pentru
dumneavoastră, m i-a spus Dan. Şi m ai toţi sunt PNŢ-işti.
în apartam entul lui de la etajul 8, m are dezordine. îl pun pe
Dragoş Şerban să telefoneze corespondentului AP de la Intercon
tinental. O bţine ocupat. Reuşeşte însă legătura cu John Rogers de
la Reuters.
îi fac o declaraţie scurtă: M ă găsesc în România. Tipografia m ea
a fost distrusă. Sediile partidelor la fel. A dastardly act (un act
abom inabil) am zis. N egarea democraţiei. Eu i-am declarat lui
Iliescu că-1 voi susţine în to ate acţiunile care vor prom ova
dem ocraţia în România, dar că voi denunţa ceea ce o neagă. A m ter
m inat cred cu vorbele. Ib eca m e a refugee to fig h t totalitarism o fth e
right. I continued to fig h t the totalitarism o fth e left. I w i l l continue
to fig h t fo r democracy, as long as I live. (Am devenit refugiat ca să
lupt îm potriva totalitarism ului de dreapta. Am continuat să lupt
împotriva totalitarism ului de stânga. Voi continua să lupt pentru
dem ocraţie cât voi trăi.) Thank you Mr. Ratiu, mi-a zis. M -a între
bat unde m ă găsesc. I-am spus că nu-i pot da adresa.
N e-am urcat în maşini. D e data aceasta m i-am scos şi haina. Am
îm brăcat o scurteică de piele, de-a lui Dan. A m găsit şi şapca lui
M ihai Leu, pe care o lăsase acolo. O uitase, de fapt. Trebuie să-mi
ascund pletele albe.
Scriu toate astea sus, deasupra Câm pulungului M uscel. Sunt
aşezat pe iarbă, pe un versant pieziş al muntelui. La vrea 500-700
de metri, pe o potecă, ce o ia la stânga de la şoseaua principală. Mi-
am găsit un loc potrivit, la um bra unui copac. în faţa mea, o prive
lişte încântătoare. De o frum useţe rară. Suntem în regiunea sub
carpatică. M unte peste munte, toţi îm păduriţi, se ridică pe cealaltă
parte a văii. Şi cu cât te apropii mai m ult de orizont, cu cât cresc
m unţii în înălţime.
A m colindat lumea. A m văzut multe, excepţional de frumoase
peisaje la munte. în Canada, în M unţii Stâncoşi, cu gheţarii lor

spectaculoşi, la Banff, de exemplu. Sau la lacul gheţarului Louise.
în N oua Zeelendă, în jurul m untelui Tasman, sau la M ilford Haven,
unde am coborât din nori, într-un mic avion de 4 locuri, fără nici un
radar sau alt aparat de bord, pentru a putea şti cât de aproape eram
de m unţi la coborâre nu aveam decât instinctul pilotului. M ă întorc
aici, la stânga, şi num ăr până la opt. Apoi pierd înălţim ea, rapid,
până ce ajung la 12 şi gata, terenul de aterizare trebuie să fie în faţa
mea, m i-a explicat, după aterizare, pilotul. Fusese m are as în aviaţia
britanică, în “B ătălia pentru A nglia” , în 1940. Şi în acest golf, în
Insula de Sud a Noii Zeelande, peisajul de m unte e pur şi simplu
grandios. Dar frum useţea peisajului, acum, ce se întinde în faţa
ochilor mei, e m ai im presionantă. în Elveţia, ţară ce o cunosc poate
m ai bine decât oricare alta, m ulte locuri sunt fantastic de frumoase.
Evident, eu sunt subiectiv. Pentru mine, însă, ceea ce văd eu acum
nu poate fi întrecut. M unţii sunt mai domoli, dar, în succesiunea lor,
m ai strânşi între ei. Lum ina se îm bină şi se îm pleteşte cu um bra
oarecum m ai armonios.
Ce dureros, m i-am zis. Ţara asta, atât de frumoasă, atât de înzes
trată de Dum nezeu cu bogăţii naturale, ce a devenit ?! Nim eni nu e
fericit. Toată lum ea suferă. A tât oprimatorii, cât şi oprim aţii. Atât
nom enclatura, cât şi vasta m ajoritate a gloatei. Căci întreaga naţi
une a devenit o gloată sub comunism. Li se spune ce trebuie să facă,
cum să se comporte, ce trebuie să creadă, cum să voteze!
Iată unde a dus comunismul. Aşteptam să se întoarcă Sandu. S-a
dus la un prieten de-al lui care a locuit în A nglia vreo trei ani.
Lucrează îm preună la dezvoltarea afacerii POBERTOM . El e omul
de legătură la uzinele unde se fabrică autom obilele de teren ARO.
Să vadă dacă putem sta la ei vreo noapte, două. Până trece furtuna
dezlănţuită de venirea m inerilor la Bucureşti.

A m ajuns la Opran acasă pe la 3 p.m. La telefon, nevasta
ambasadorului A tkinson îmi confirmă că Elisabeth tocm ai plecase
spre aeroport. La vreo 10 m inute după plecarea voastră, au sosit
minerii. Au intrat, peste gard, în grădină. Au stat m ult acolo, mi-a
spus Veronica. Vorbesc apoi la telefon cu Petre Roman. Tipografia
nu a fost distrusă, îi spun. A m trimis pază pentru casă. D oar suntem
216 Ion Raţiu
vecini, m i-a zis prim ul ministru. M ă întorc atunci, acum, şi ne

vedem, mâine, în Parlament, a fost reacţia mea.
Conversaţie foarte plăcută, foarte civilizată. Când l-am asigurat
că niciodată nu i-am susţinut, că nu le-am dat nici un leu m anifes
tanţilor din Piaţa Universităţii, reacţia lui Rom an a fost pozitivă:
M ă bucur că-mi declaraţi acest lucru. Băiatul dumneavoastră a
declarat că aţi fost ridicat de la dom iciliu şi dus la o destinaţie
necunoscută şi că tipografia a fost distrusă. N -am fost deloc în legă
tură cu el. Nefiind în stare să mă găsească, căci numai el poate să
ne telefoneze, noi nu, e clar că din îngrijorare a spus ce a spus. Dar
din bună credinţă. De asta sunt sigur, a fost reacţia mea. I-am
promis că voi ţine seama de asigurările ce-mi dă, în ce voi spune
presei la prim a ocazie.
Ne-au servit o m asă foarte bună şi am privit, întristaţi, cum
echipa Cam erunului ne-a bătut cu 2-1, la Cam pionatul M ondial de
Fotbal.
Târziu, ne telefonează M ihai Leu. Au distrus totul. Casa e un
dezastru, ne-a spus. Ce facem? i-am întrebat pe ai mei. Diverse
alternative. înclinau să stăm acolo, la Câm pulung, cel puţin peste
noapte. M -am gândit să merg direct la Cluj, căci între timp se
anunţase că Parlam entul se întruneşte abia luni dim ineaţă şi eu tre
buia să fiu la Cluj, pentru sfinţirea episcopului greco-catolic
Henţiu, dum inică dimineaţă. S-a sugerat, de asemenea, să m ergem
la Timişoara. A colo vom fi în siguranţă. D e acolo putem trece, clan
destin, frontiera, la nevoie. Am respins ultim a sugestie. Dacă noi,
românii, liderii, nu îndrăznim , cum s-o facă poporul? Trebuie să
luptăm pentru democraţie. Cu orice risc. A m decis, deci. Ne
întoarcem acum, le-am zis.
A m plecat pe la 8 seara. Am ajuns pe la ora 23.00. Doi indivizi,
cu pistol la brâu, în faţa casei. N-au vrut să intre în casă, deşi i-am
invitat insistent.
Jalnic. Vandalism pur. Tot discutam dacă să dorm sau nu în casă
şi vine Rodean. Ne-au înconjurat din toate părţile. Se referea la
mineri. Au început să escaladeze gardul spre grădină. N e-am refu
giat pe acoperişul bucătăriei ca să ieşim prin spate.
Intraseră. Strigăte. Dragoş Şerban, cu o rangă de fier în mână, s-a
repezit spre vreo cinci mineri, tăind aerul. A şa s-au retras. Dragoş a
tras zăvorul spre curtea casei. Bătălie mare, strigăte. Rodean sare,
Sandu Pobereznic sare. Eu răm ân pe acoperiş. îi prind pe toţi. Pe

M ihai Leu l-au prins în casă, căci el nu a îndrăznit să iasă pe fereas
tra de la etaj, ca să ajungă pe acoperişul unde ne refugiasem . Răm as
singur, m -am întins în umbra casei. Poate nu m ă găsesc, m i-am zis.
D ar asta nu se poate, tot eu m i-am dat răspunsul. Pentru m ine au
venit, nu pentru ai mei. Nu voia mea, ci voia Ta să fie, Doamne, mi-am
repetat nem uritoarea frază de acceptare a puterii divine, a soarţii.
Bineînţeles, m-au găsit. “Criminalule... etc...”, mi s-au adresat,
strigând. Aveau tot felul de ,,arme“ :sârmă îm pletită, cabluri,
ciomege. Nu sunt criminal. U itaţi-vă la mine. Arăt eu a criminal?
Nu-1 lovi, a spus unul dintre ei, când un altul era să mă plesnească.
Eram calm. D acă m i-a venit ceasul, aşa să fie. M -au ajutat să cobor,
“încet, încet” . Da, sunt cam bătrân, le-am zis. “Ia mai las-o”, a
vociferat unul dintre ei.
M -au trecut din m ână în mână. De două ori, până am ajuns la
pământ. Erau încântaţi. Jubilau. M -au prins. Afară, în stradă, mulţi.
I-am văzut şi pe ceilalţi. Pe Dragoş, Sandu, M ihai - el era cu m ult
înainte, fiind capturat prim ul - pe Rodean. Nu m -au lovit. M-au
busculat. Când am sosit în stradă, unde erau parcate cam ioanele
minerilor, m -au tras ba într-o parte, ba în alta. Senatorul D an Iosif
a insistat: „Trebuie să-l duc la Guvern” . M inerii erau decişi să mă
ducă cu ei, la Târgu Jiu. Să m ă judece acolo. Sau să m ă căsăpească
pe drum.
“Eu am instrucţiunile mele. Lasă-mă! Trebuie să-l duc la
Guvern” . Au căzut de acord, în învălmăşeală. Doi mineri s-au suit
cu noi trei, în aceeaşi maşină, unul în poalele celuilalt, la dreapta
mea. Au vorbit tot timpul. Erau băuţi.
Nu mai descriu celelalte amănunte. Cazimir Ionescu, unsuros şi
fals, ca de obicei. “Noi regretăm cele întâmplate. Dar pe mineri nu-i
poţi opri. Ei au venit spontan la Bucureşti” . M ichael Atkinson mi-a
cerut să-l chem la telefon. Era după m iezul nopţii. M i-au dat voie
s-o fac. I-am telefonat lui Celac, im ediat ce am fost sigur de fapte,
m i-a spus am basadorul britanic.
A m fost duşi acasă, Dragoş şi cu mine, pe la 1.00 dimineaţa. Am
stat m ult de vorbă pe Strada Primăverii. Noi venisem în două m aşi
ni de la Guvern, din Piaţa Victoriei. Pe Primăverii am găsit o altă
m aşină de Poliţie care patrula cartierul. Toţi cu talkie-walkie.
M inerii puteau să se întoarcă oricând. Erau peste tot. Nimeni nu-i
218 Ion Raţiu
m ai putea controla. Alternativele examinate: întoarcerea în clădirea

G uvernului, hotel, la nepoata mea, Puşa Dan, sau la m ine acasă.
A m optat pentru ultima, în cele din urmă. In faţa casei, mare
m ulţim e de poliţişti în uniformă. Vor sta toată noaptea, m -au asigu
rat. A m lucrat până la 4.30 dimineaţa, ca să aranjez lucrurile, cât de
cât, în dorm itorul meu. Dragoş m -a ajutat tot timpul. Obosit, am
adorm it tun, până la 7 dimineaţa. Eram în halat când a venit tele
viziunea BBC. Toată ziua am dat interviuri.
D e m ulte ori, m -am întrebat ce trebuie să fac. M ihai Leu vrea să
plece. Nu-1 m ai ţin nervii. A ranjez să vină consulul britanic Hulse,
să-I vadă. îi dau 150 de dolari lui M ihai, căci i s-au luat toţi banii.
Salvează ce poate din bagajul lui, dar hainele i-au fost tăiate, rupte,
intenţionat. Pleacă pe la 4.00 p.m. Sandu se gândeşte şi la M aria.
Să cerem trei bilete la avion. Cât mai curând. M ă gândesc şi la
nepotul meu, la Dragoş. Dacă-1 lăsăm aici, viaţa lui va fi foarte
grea, chiar în pericol. Am putea m erge cu un ARO până în Banat şi
să trecem acolo, clandestin, frontiera. Avem pe cineva care ştie cum
s-o facem. La UM RL: D acă plecaţi, s-a term inat cu dem ocraţia în
Rom ânia, m i-a spus Grigore. Acum trebuie să fim tari. Să nu dăm
înapoi. Ei vor ceda.
Cu avionul vine şi Gigi de la Londra. M -am bucurat să-l văd.
„Securiştii“ noştri - Theo şi M arius - încuie uşa. Vor să-mi vor
bească în linişte.
Au auzit că îi vor concedia. Aţi făcut mare greşeală, când aţi
acceptat acest lucru. Noi am fost angajaţi de Nicolae. A mers bine
cu Gigi. A cum Sandu nu mai vrea să lucreze cu noi. Nu trebuia să
acceptaţi trecerea staţiei de am plificare dem onstranţilor din Piaţa
Universităţii. Nici n-am ştiut că s-a făcut acest lucru. Da, dar dum
neavoastră vi se va reproşa. Nu lui Gigi. Nu altuia. Ei vor să-i ţin
m ai departe potrivit înţelegerii cu Nicolae. Interesant că M arius, de
obicei foarte tăcut, ia rolul de purtător de cuvânt în ocazii ca aces
tea. Nu sunt înam orat de ei şi prim esc mulţi prea m ulţi bani. în fine,
a necessary evil, it seems!. (în fine, un rău necesar.)
Seara vine şi Viorel D elcă cu m aşina ce o luase aseară. Ne
povesteşte cum, ca ofiţer, le-a explicat m inerilor că îi vor face rău
lui Iliescu dacă m ă omoară. D ar de asta am venit aici, a ripostat un
fel de conducător al lor, şi dădeau cu toţii cu barele lor de sârmă de
oţel cu răsunet de caldarâm. Venise şi Doina Bâscă cu com unicatul
In fine, acasă 219
PNŢ. D e asemenea, Ştefan. Apoi Cristian Ionescu şi nevasta. I-am

cerut şi lui să pregătească o declaraţie a mea. A venit şi M ariana
Stavilă, cu flori şi îm brăţişări. Şi Lili, sora lui Rodean, începe să
facă puţină curăţenie în bucătărie şi cămară. O să fie greu. M ai
greu, de acum încolo. Nu condamn pe nim eni, dacă vrea să se
retragă. M ihai Leu a plecat. Eu vreau să rămân, oricare ar fi con
secinţele.
M ichael A tkinson a venit să m ă vadă. A m discutat m ai ales posi
bilitatea ca eu să fiu arestat. Să-mi pregătesc apărarea. Să-mi iau
avocaţi buni. S-a discutat cu W aldegrave şi posibilitatea ca să mi se
dea azil la am basada britanică. Nu văd cum, pentru că eu sunt decis
să accept să mi să facă proces şi să fiu acuzat de crim e de drept
comun. D acă noi, liderii, nu acceptăm lupta, cum s-o facă alţii.
C ând a sosit A tkinson, tocm ai vorbeam cu N icolae la telefon. SUA,
M area B ritanie, U niunea Europeană, toate vor suspendarea
acordării de ajutor econom ic României.
Trebuie să ne ţinem tari.

M -am sculat la 5.00 dimineaţă. Aici, la Pusa, unde m-au adus
Gigi, Dragoş Popescu, şoferul şi Dragoş Şerban, aseară. A m auzit
şi povestea celor întâm plate lui Dănuţ jo i seara. Un m iner i-a pus
chiar cuţitul la beregată ca să afle dacă eram sau nu în casă. Am
văzut trei. Pe Raţiu nu l-am văzut. I-a restituit actele, cartea de
identitate etc. D ar nu cheile maşinii. A trebuit să vină acasă pe jos.
Şi e departe. Avea alte chei, însă.
Toată dimineaţa, interviuri. Pe la 1.30 îm i telefonează Iliescu.
M ă invită. “Veniţi acum, dacă vreţi” . Cei de la Channel 4 şi alţi
gazetari erau prezenţi. Peste o oră vă convine? Perfect. Gazetarii
mi-au cerut voie să vină cu mine. N -am acceptat. M ă aşteptau la
sediul G uvernului în Piaţa Victoriei. M -am dus cu Sandu şi cu Gigi
şi cu Cristian Popescu, consilierul meu de presă, care intră cu mine
la Iliescu.
Am stat până la 4.00 p.m. Discuţie amplă. “Eu vă stimez, dom
nule Raţiu, de aceea v-am invitat.” Apoi, “A rătaţi bine!” etc. Vroia
nepărat să-mi arate că am făcut declaraţii incorecte presei. Avea
team ă de depeşe. S-a referit, în special, la declaraţia lui N icolae că
am fost răpit şi dus la o destinaţie necunoscută.
220 Ion Raţiu
Eu am fost gazetar, domnule Preşedinte. O ricât de obiectiv ar fi,

gazetarul poate să schimbe sensul lucrurilor. Chiar neintenţionat.
D eclaraţiile m ele făcute presei au fost întotdeauna corecte. Am ară
tat cele două versiuni ale evenim entelor din 13-14 iunie.
D um neavoastră afirmaţi că studenţii şi manifestanţii, pe care i-aţi
scos în dim ineaţa zilei de 13 cu brutalitate din Piaţa Universităţii,
au dat foc autobuzelor M inisterului de Interne şi Poliţiei. Aţi mai
răspândit inform aţia că eu i-am plătit pe manifestanţi, care erau
conduşi de elem ente legionare şi, în ultim ele 3-4 săptămâni afirmaţi
în ziarele dumneavoastră - Dimineaţa, Azi, Adevărul - că eu am fost
legionar în anii studenţiei. V ersiunea m anifestanţilor e alta.
D um neavoastră aţi creat provocarea, scoţându-i cu forţa din Piaţă.
Ei au căutat să se întoarcă acolo în tim pul zilei. Au fost opriţi de
Poliţie şi de oamenii dumneavoastră care au dat foc autobuzelor şi
clădirilor, ca astfel să „justifice" represaliile la care v-aţi dedat. I-aţi
adus pe m ineri etc. Eu nu pot să afirm categoric care este versiunea
corectă. Ştiu doar precis că versiunea dum neavoastră este complet
falsă în ce mă priveşte. Eu n-am dat nici un leu manifestanţilor şi n-am
fost niciodată legionar. Trebuie să se instituie o com isie parlam en
tară care să facă cercetări m inuţioase ca tot adevărul să fie dat în
vileag. Cei vinovaţi să fie aspru pedepsiţi. Dumneavoastră aţi ares
tat peste 200 de m anifestanţi în ziua de 13. Câţi m ineri aţi arestat în
ziua de 14?
A zâm bit cu zâmbetul lui şiret.
A m trecut în revistă atacul îm potriva mea. Poliţiştii în uniform ă
din faţa casei m ele n-au reacţionat când le-am spus că sunt deputat,
că am im unitate parlamentară. Le-am cerut să intervină, să-i
oprească pe m inerii care mă duceau spre autobuzul lor. A fost deci
coliziune.
“Asta, nu.”Atunci, ce-a fost? Iarăşi zâm betul lui şiret. Aş putea
să vă dau în judecată, i-am spus. “Cum, pe m ine?” Da, ca autorul
moral, instigator al distrugerii locuinţei m ele şi pentru atentat la
viaţa mea. De data asta am spus-o râzând, şi toţi au înţeles bine
implicaţia.
La un m om ent dat, a avut o interesantă peroraţie ca să dem on
streze că el nu ne-a atacat niciodată în cam pania electorală. “Ştiţi
care a fost diferenţa dintre dumneavoastră şi m ine la alegeri?” Da,
dumneavoastră le-aţi câştigat şi eu nu. Cum aţi făcut-o, e altă
în fine, acasă 221 -
poveste. Toată lum ea a râs. El îl avea pe Bujor şi pe alţi doi con

silieri. Pe urm ă şi-a dezvoltat teoria. M -a asigurat că vrea
democraţie. A m cerut respectul unei opoziţii puternice. A fost de
acord, dar nu m i-a spus cum o s-o facă.
A r fi trebuit să-i cer, formal, să mă lase să-mi fac postul inde
pendent de televiziune. Regret că n-am făcut-o. Şi n-am obţinut
nici asigurări că presa va fi liberă.
Cristian Popescu a fost încântat de felul în care a avut loc dis
cuţia. Eu nu. Victorie m orală am avut, cred. D ar n-am cerut şi n-am
obţinut lucruri precise: ziar, post de televiziune, daune pentru
pagubele ce am suferit şi pază masivă, permanentă.
La ieşire m ă aşteptau reporterii. Le-am făcut o declaraţie în sen
sul celor discutate. N-o să-l m ulţum ească nici pe Iliescu şi nici pe
prietenii mei, pentru că îi dau din nou o şansă lui Iliescu să dem on
streze că vrea dem ocraţie în România. N-o merită. Şi e evident că
nici nu vrea să o instaureze. El vrea să păstreze puterea în mâinile
lui. Atât.

L-am văzut pe M ichael Atkinson aseară. îm i spune că Punch
Green, am basadorul SUA, se întoarce astăzi din Washington. Va
trece să m ă vadă, m ai spre seară.
A m venit la Cluj cu avionul de cursă. Am aterizat aici, la aero
dromul din Someşeni, pe la 9.15 dimineaţă. Sunt cu Viorel Delcă şi
Doina Bască. Ne aşteaptă doi Raţiu - Ioan şi M arinei, tatăl Cameliei
- şi ne duce la el acasă, unde m âncăm şi nişte slănină afumată cu
roşii.
Sosim la Stadion pe la 10.40, unde se găseau, aş zice vreo
14.000-15.000 de oameni. M ă aşază în tribuna oficialităţilor. Slujba
era în toi. Interminabilă. îl hirotonisesc episcop pe George Guţiu. A
făcut 17 ani de puşcărie sub comunişti. Are 67 de ani, m i se pare.
C am plouă. Nu tare, mărunt. La o distanţă de 3 kilometri, pe cât
îm i dau eu seama, ploua tare. Chiar furtună, căci m ulţum ită
întârzierii bubuitului după fulger m i-am dat seama de distanţă. S-a
m ai lum inat cerul, dar tot în nori a rămas soarele. Corul bun. M ultă
lum e m -a prim it cu aplauze şi entuziasm. Pe la prânz m -am ridicat
în picioare şi m-am apropiat de balustrada ce separa tribuna oficială
de restul stadionului. Im ediat au dat năvală peste mine. M ic şi mare
222 Ion Raţiu
voiau autografe. M -am executat, până m i-a venit vorbă - chiar de la

episcopul Todea - că mă roagă să nu întrerup slujba.
A m vorbit cu Lia Gherasim, cu Nelu Boilă. Cu m ulţi alţii. C hiar
şi cu Puiu Boilă, pe care l-am sfătuit să accepte com itetul provizo
riu al organizaţiei judeţene PNŢcd şi să le dea banii ce i-au mai
rămas.
S-a făcut târziu. A m socotit că nu e bine să stau la banchet. îm i
pare rău, căci aş fi vrut să transm it salutările m ele Sfântului Părinte,
la Vatican. Episcopul venit a fost tot polonez şi a rostit predica în
poloneză. Todea e orator. Vorbeşte bine, inspirat. D ar m ult prea
lung, pentru mine.
înapoi, la M arinei, ne dă o m asă fata lui, Lăcrăm ioara. La rândul
ei are tot o fată - Ioana - de vreo 7 ani, foarte drăguţă.
Sunt în avionul LA R pe care l-am închiriat ca să ajung din nou
la Bucureşti astă seară. C ât aşteptam avionul în casa lui M arinei,
m i-am dat seama ce im portant e să fiu doar prezent. Se zvoniseră
tot felul de lucruri.
Zi sacrificată. M ulţi bani cheltuiţi, dar cred că foarte m ulţi au
fost fericiţi să m ă vadă. M ulţi dintre ei credeau că am plecat din
ţară, după agresiunea minerilor. M ulţi au venit, cu lacrim i în ochi,
să m ă îm brăţişeze, să m ă sărute. Sute de m âini m i-au fost întinse,
atât în tribună, în drum spre locul meu, cât şi la plecare.
Adunare la Liviu Petrina, la 6 seara. Ne întâlnim , acolo, im ediat
după întoarcerea m ea la Bucureşti. Coposu, Klaps şi m ulţi alţii. îi
avertizez că aş putea fi chem at de urgenţă. Abia am com parat câte
va note şi chem area m i-a venit. Gigi Tecuceanu îm i cere să nu stau
la Petrina care e com prom is, se pare justificat. Nu ştiu exact de ce.
D ar s-ar putea să fie arestat dintr-un m om ent într-altul. Şi n-ar fi
bine să fiu găsit la el acasă când se face descinderea Poliţiei. Klaps,
şi el, mă ia la o parte. Trebuie să ne întâlnim la 7.30 Ia el acasă, în
Aleea Caragiale, nr. 8, fă r ă Petrina. Doi senatori unguri au fost
bătuţi de mineri. Când s-au plâns Poliţiei, iar au fost bătuţi. Vor
protesta mâine în Parlament. Apoi, s-ar putea să se retragă întreg
U D M R-ul şi să boicoteze şedinţele de acum încolo.Vor sprijinul
nostru. Gigi vine cu maşina. Plec. “Se va încerca să vă invalideze
alegerea în Parlam ent” , îm i spune.
La Klaps, aşa cum se convenise, eram toţi liderii prezenţi.
Inclusiv şase dintre deputaţii noştri. D iscuţii lungi. C ădem de acord
asupra textului scrisorii de protest pentru Televiziune şi asupra

poziţiei ce trebuie să luăm în Parlament. N u ne retragem. Ii vom
susţine pe unguri, dar numai implicit, vorbind de atacurile îm potri
va liderilor noştri, Coposu şi eu, şi îm potriva sediului nostru din
Capitală. Ciorna textului e scrisă de Ţepelea. O am endăm şi adop
tăm. Sunt ales, după o scurtă discuţie, ca eu s-o prezint de la tribuna
Parlam entului. D obrescu a sugerat să o facă Diaconescu, pentru că
e vorba de m ine personal în text. Ceilalţi nu au fost de acord. Textul
să fie modificat. Să zic “Coposu şi eu însum i am suferit“ etc. ...
A ccept onoarea. îm i dau seama că, din păcate, D iaconescu e foarte
gelos pe mine. E a doua oară că sunt preferat lui, de m ajoritatea
conducerii partidului.
Se ridică problem a excluderii m ele din Parlam ent pentru că am
cetăţenie dublă. Dobrescu are un docum ent redijat de un m are jurist
ca să dau răspunsul potrivit, bazat pe legile noastre. Cetăţenia dublă
e acceptată. Le scot şi eu o copie din buzunar a aceleiaşi “opinii” .
Nu e cazul, le spun. Eu nu m i-am pierdut niciodată naţionalitatea şi
nici cetăţenia română, pentru că n-am renunţat niciodată la ea şi
niciodată n-am cerut o altă cetăţenie. D eci problem a nu se pune aşa.
în legea engleză eu am fost, chiar întotdeauna, dom iciliat în
Rom ânia, centrul preocupărilor şi al activităţii mele. Ştefan
M am ulea a fost tot timpul prezent. Ne întoarcem acasă la 10.15
p.m.
M ă aşteaptă m ajoritatea colaboratorilor mei. I-am numărat: 12.
Cu mine, eram 13. Gigi mă inform ează că s-a cerut mandat ca
dom iciliul meu să fie percheziţionat. Procuratorul general, Bobu, ar
fi refuzat. Toţi, însă, vor să nu dorm acasă noaptea asta. S-ar putea
să se încerce ceva care să zădărnicească validarea m ea ca deputat.
Ca să nu obţin, formal, im unitate parlam entară. Ezit: Faceţi m ult
prea m ult caz de pericolul în care m -aş găsi. “Da, aşa credeţi?, îm i
zice Gigi. Citiţi asta.” Şi-mi dă un fluturaş în care sunt atacat ca
inam ic al poporului, străin, legionar etc. şi se cere expulzarea mea
din ţară. Tot ezit. N-o să facă aşa ceva, tocm ai acum, în preziua
învestiturii lui Iliescu în funcţia de Preşedinte al ţării, îm i spun.
M ănânc ceva, căci aveam timp până Ştefan M am ulea pregăteşte
declaraţia ce urm ează să o citesc în Parlament. Stau cu Harry. A fost
în SAS. Mi l-a trimis Nicolae ca să m ă apere. E bun prieten cu Julia
Pilkington şi cu soţul ei, Orick Bashirov, arheologul. Şi el e de
224 Ion Raţiu
părere că trebuie să plec. Puşa e gata să m ă găzduiască. Sosim pe la

12.30 noaptea.
Luni, 18 Iunie 1990

E ora 7.05. M -am trezit curând după 5.00. De atunci am cântărit
puţin lucrurile şi m i-am făcut însem nările întrerupte ieri, când am
aterizat la Băneasa.
în faţa intrării în clădirea Parlam entului, lângă Patriarhie, dau un
amplu interviu echipei tv - ITN.
C ând m ă înregistrez, la intrare, Gheorghe Răducanu e şi el acolo.
R eprezintă U niunea D em ocrată a Romilor. Sunt foarte prost
reprezentaţi, căci au votat “trandafirul” , peste tot, nu num ai pentru
Preşedinţie. Adică au votat pentru FSN şi nu pentru candidaţii lor la
Cam eră şi la Senat. S-au păcălit ei pe ei înşişi. M i s-au plâns că au
fost bătuţi şi m altrataţi de mineri. D acă l-aţi votat pe Iliescu. ...
D acă m ă susţineaţi pe m ine ar fi fost altfel. M i-a spus ce m ult
admiră familia lui cartea m ea Moscova sfidează lumea. M i-a adus-o,
în cursul zilei, să-i dau un autograf.
D ecanul de vârstă Rene Policrat a vorbit foarte bine. M oderat,
înţelept. A fost ales Dan M arţian, dar s-a făcut o spărtură în FSN,
pentru că 92 de voturi au fost date lui Adrian Severin. Şi noi l-am
votat, la sugestia lui Geza Domokos, care mi-a confirmat că cei din
sediul lor, din str. Herăstrău, au văzut cum toată ziua s-au cărat
lucruri din casa mea. Asta, joi 14 iunie, după ce a fost vandalizată
de mineri.
D an Lăzărescu, pe care şi noi l-am propus, pe lângă PNL, a
prim it abia 9 voturi. D eci nici m em brii partidului său nu l-au votat
toţi. D e altfel, a fost o candidatură simbolică. Tot în acest sens, am
anunţat că PNŢ depune candidatura m ea ca vicepreşedinte şi a lui
Vasile Gionea, ca secretar. N -am nici o şansă pentru că nu întrunim
num ărul cerut de mandate, căci reprezentarea la aceste funcţii - trei
vicepreşedinţi şi patru secretari - se face pe bază proporţională.
Deci, doi vicepreşedinţi şi doi secretari vor fi numiţi de Opoziţie
împreună, dacă reuşesc să creeze o coaliţie suficient de mare. Noi
nici n-am încercat s-o realizăm. Candidăm, deci, doar simbolic.
înainte de a se trece la constituirea organelor Parlam entului s-a
dat cuvântul celor care au înaintat m oţiuni în legătură cu eveni
m entele din 13-15 Iunie. M i-a venit rândul. Am vorbit limpede,
In fine, acasă 225
răspicat şi foarte ferm. A m pom enit despre intrarea cu forţa în

locuinţa lui Coposu şi despre pagubele create acolo, şi de van-
dalizarea locuinţei mele.
îndepărtându-m ă de text, am zis: Şi, dacă mi se perm ite o paran
teză. ... Eu am obiceiul, când apar la o ocazie festivă, cum e cazul
acum, în faţa acestei auguste Camere, am obiceiul să pun o cămaşă
albă. îm i cer iertare. N -am putut s-o fac, pentru că toate cămăşile
m ele albe m i-au fost furate!
Râsete peste tot şi aplauze.
Şi, poate vă interesează. ...
Proteste... aprobări etc....
“Să-l ascultăm pe dom nul Raţiu.”
M ă bucur, dom nule Preşedinte, căci e un fel de indicaţie cum ar
trebui să ne conducem dezbaterile... Interesant că m inerii au
dem onstrat o subtilitate sartorială, sau, poate, o com pasiune pentru
mine. Şi, după o m ică pauză: M i-au lăsat toate ... papioanele!
A fost o adevărată izbucnire de râsete în întreaga sală. M i-am zis
că cel mai bine la ora aceea era să creez destindere. Era o m ai bună
bază pentru dezbatere şi conciliere, decât o ambianţă încordată.
întors acasă, văd trei m ari maşini am ericane parcate în faţa ei. Pe
Punch Green îl găsesc în m icuţa noastră cam eră de mixaj. Acolo ne
făceam filmele în tim pul cam paniei electorale. A văzut totul. S-a
edificat. I-am explicat de ce n-au distrus biblioteca de sticlă din
biroul meu şi nici aparatura m ea electronică, Apple M achintosh şi
IBM . La întrebarea m ea directă, m i-a confirmat că l-a văzut pe Ray
Seitz. Nu există nici o înţelegere între Bush şi Gorbaciov. Rom ânia
n-a fost „cedată“ sferei de influenţă sovietică.
La plecare Punch Green mi-a zis: What are we, a couple o f millio-
naires, doing in this country? (Ce căutăm noi, doi milionari, în ţara
asta?) I am spending money (Eu cheltuiesc bani), i-am răspuns, râzând.

Toată ziua în Parlament. Candidăm şi noi, PNŢ-iştii, simbolic.
Eu pentru postul de vicepreşedinte şi Gionea pentru acela de secre
tar al Cam erei Deputaţilor. Am prim it 34 de voturi; Gionea, 37.
Deci şi alţii ne-au votat, căci noi suntem abia 12, cu totul. Atât Radu
Câmpeanu, la Senat, cât şi Quintus, la noi, la Cam era Deputaţilor,
au fost aleşi vicepreşedinţi. Cu votul FSN-iştilor, evident.
226 Ion Raţiu
Poetul Ioan Alexandru s-a întors din B asarabia şi Cernăuţi.

“Toată lum ea m ă întreabă despre dumneavoastră” . îm i dă lista con
ducerii Republicii moldoveneşti: preşedinte M ircea Ioan Snegur,
vicepreşedinte Ion Hadârcă, prim -ministru M ircea Druc, m inistrul
Cultelor Ion U ngureanu. Redactorul de la Literatură şi Artă,
N icolae Ungureanu. Radio şi TV M atei Valeriu, Leonida Lari,
Grigore Vieru şi M ihai Cimpoi, care a venit de la M oscova căci este
deputat şi în Sovietul Suprem. Toţi mi au transmis salutări. M i-a
făcut m are bucurie, căci aici n-am decât dezam ăgiri şi grave pro
bleme.
în tim pul când se num ărau voturile, şefii grupurilor parlam entare
- suntem opt - s-au adunat sub preşedinţia lui Dan M arţian. E vorba
de constituirea Com isiei Parlamentare de anchetă asupra eveni
m entelor din 13-15 Iunie. Am cerut ca FSN-ul să răm ână în m inori
tate. N um ai astfel se va linişti opinia publică internaţională şi cea
din interiorul ţării, am zis. Domokos Geza a cerut paritate, deci
fiecare grup parlam entar să aibă exact aceeaşi reprezentare în
Comisie. N-a fost chip. Atât M arţian, dar m ai ales Dum itru, au in
sistat să se respecte principiul proporţionalităţii. Adică, pe bază de
complicate, dar exacte calcule (algoritm), FSN să aibă peste 2/3 din
totalul membrilor.
în cele din urm ă s-a căzut de acord să avem 15 membri: 8 FSN
şi câte unul din fiecare celelalte grupări. Cum în Senat s-a căzut
deja de acord să fie 5 FSN şi 3 din celelalte grupări, vom avea o
comisie parlam entară form ată din 13 m em bri FSN şi 10 ne-FSN-
işti. Nici o şansă ca să se ajungă la concluzii obiective. FSN-iştii,
pur şi simplu, nu vor semna aşa ceva.

D ick Clerk, fost senator de Ohio, Senior Fellow of the Aspen
Institute for Foreign Policy and Defence, vine să m ă vadă. îi explic
situaţia. îi cer sprijin moral. Avem o m are bătălie în faţă.
La depunerea jurăm ântului lui Ion Iliescu, întâm plarea face ca
Petre Rom an şi cu m ine să stăm unul lângă altul în balconul
Ateneului. Frum oasă sală, îi spun. Când a fost construită? E prim a
dată când o văd. în 1881. Ziua Regatului. Sper că Iliescu nu
intenţionează să fondeze o dinastie. Nici o şansă. Pe urmă, exam i
nând bolta Rotondei, am văzut că, de fapt, a fost inaugurată în
1888. A fost extrem de prietenos. A m venit - căci eram înconjurat

de PN Ţ-işti - ca să dem onstrăm că respectăm unitatea statului
rom ân. D ar eu nu mă ascund după deget. Sunt încântat că
am basadorul SUA n-a venit la cerem onie în mod ostentativ, ca să
condam ne ce s-a petrecut săptăm âna trecută. A m vorbit m ult îm pre
ună. A m ascultat, apoi, ceremonia, jurăm ântul, cuvântarea lui
Iliescu.
Când a terminat, toată lum ea s-a sculat în picioare şi a aplaudat.
Eu nu. Nu e din lipsă de curtoazie, i-am spus lui Roman. Nu mă
scol, pentru că n-a spus adevărul despre evenim entele de săptăm â
na trecută.
La ieşire, toate televiziunile, corespondenţii de radio şi de presă,
la m ine au venit. Le-am spus că m i-au plăcut sentimentele şi pro
gramul exprimate de Iliescu. M ai ales pasagiile despre drepturile
omului. D ar dacă afirm aţiile lui despre cum s-au desfăşurat
lucrurile în zilele de 13-15 Iunie, reprezintă dovada sincerităţii şi
obiectivitătii lui, atunci m ă văd nevoit să nu am încredere în el. Dar,
vreau să accept că e de bună credinţă. D e dragul ţării. De dragul
viitorului poporului român. Dar acum vreau fapte, nu vorbe. Şi am
repetat că voi sta în Rom ânia să lupt pentru democraţie. Am repetat
că nicăieri şi nicicând dem ocraţia n-a fost instaurată fără luptă.
Pură coincidenţă. Spre sfârşitul cuvântării lui, Iliescu l-a numit
pe Petre Rom an prim-ministru. Aplauze. S-a sculat în picioare.
Când s-a aşezat din nou pe scaun, era, evident, încântat. I-am întins
mâna şi l-am felicitat. Curios, dar sunt prim ul să te felicit, i-am
spus. I-a plăcut.
La orele 4.00 p.m., la Cameră. D iscutăm regulamentul. Merge
încet. Intervin doar de două ori. Scurt, precis. Să le dau experienţa
mea, în Occident, în problem ele de procedură. M -au aplaudat deja
la prim a intervenţie. Dar la a doua, când m -am referit la audierile
din Congresul American despre acordarea Clauzei naţiunii celei
mai favorizate, m-au aprobat din plin şi FSN-iştii. Klaps a rem arcat
chiar: “Să ştii că-ţi câştigi sim patizanţi în Cameră.”
Joi, 21 Iunie 1990

Am introdus o moţiune: Nu num ai G uvernul şi grupurile parla
mentare, dar şi deputaţii, în m od individual, să aibă dreptul să pre
zinte un proiect de lege în Parlament.
228 Ion Raţiu
M -am folosit de ocazie ca să explic m area discuţie din secolul

trecut, în care Edm und Burke a jucat un rol hotărâtor. Deputatul,
odată ales, nu reprezintă num ai circum scripţia electorală care l-a
trimis în Parlament, nu num ai partidul pe lista căruia a candidat, ci
şi conştiinţa sa. A legătorii i-au dat m andat pentru că au încredere în
judecata lui. El trebuie, deci, să răm ână de sine stătător, ca om.
A m fost încântat când şi FSN-iştii au votat pentru m ine în m are
număr. E o m ică victorie.
A venit Elisabeth. M i-a adus două cămăşi albe. Stăm la hotel
(Intercontinental). Gicu Pop vine la noi la masă. Nu îl înţeleg. îm i
spune că el mă “apără” faţă de toţi cei din “guvern”, pentru că sunt
un “bun rom ân” . D răguţ din partea lui. Condescendent. D ar mă
bagă în aceeaşi ciorbă cu Iliescu, cu Radu Câmpeanu. Probabil că
aşa e, dar eu nu vreau să fiu asem uit nici lui Radu Câm peanu şi, cu
atât m ai puţin, lui Iliescu. Ei vor puterea. Eu vreau să servesc naţi
unea. Ei au avantaje de pe urm a activităţii lor politice. Eu fac sacri
ficii enorme. L-am tot întrebat ce ar trebui să fac acum. Nu m i-a dat
un răspuns, deşi am form ulat întrebarea m ea în zeci şi zeci de forme
diferite.

începem la 8.20 în Parlam ent şi term inăm la 10.15. M ă duc cu
Petru M aior şi Ţepelea să depunem o frum oasă coroană de flori la
C im itirul Eroilor. Azi s-au îm plinit 6 luni de la Revoluţie.
Timişorenii, bineînţeles, consideră ziua de 16 decem brie, drept
Ziua Revoluţiei. La 22 decem brie a căzut Ceauşescu. A sta e dife
renţa.
D au interviuri televiziunii australiene, la sediul partidului şi
seara, o tânără am ericancă, Carolina Salguero, îm i ia m ulte
fotografii, tot la sediul PNŢ, pentru magazinul LIFE.
Elisabeth m i-a adus şi o scrisoare din partea lui George Serdici.
A văzut şi el program ul la televizor, cu casa noastră distrusă. Nu
casa, propriu-zisă, ci tot interiorul ei complet vandalizat.
“îţi scriu aceste rânduri pentru ca să ştii că suntem niţel îngrijo
raţi.”
O mul ăsta n-are nici o consistenţă în com portarea lui. D upă ce
m -a atacat ani de-a rândul, şi foarte vulgar, cu înjurături de m am ă
etc., acum vrea să fim prieteni. “Când vii din nou la Londra, poate
eşti drăguţ şi-mi telefonezi. Poate putem dejuna îm preună” , îm i

scrie!?

Vorbesc cu Petre Rom an despre M inodora Ilie. O recom and ca
ministru adjunct la Educaţie. “O să introducem sistemul occidental,
cu un deţinător al portofoliului.” In orice caz, m i-a promis că va ţine
seama de recom andarea mea. “Vreau s-o cunosc, bineînţeles.”
I-am com unicat totul M inodorei. Am luat m asa cu M ichael şi
Veronica A tkinson. A fost şi M arry Younger, deputat, fost ministru.
Ea se ocupă de “copiii dezavantajaţi”. (D eprived children). Sunt
gata să construiască peste o sută de case de lemn, fiecare pentru 6
copii, plus “părinţii adoptivi” , cu condiţia ca Guvernul să aprobe un
schimb favorabil pentru lira sterlină. L-a văzut pe Rom an chiar
astăzi.
Gicu Pop îm i explică că societatea “Associated A erospace” de
sub conducerea lui Sir Geoffrey Pattie e gata să com ande 50 de
avioane Rombac!!! Guvernul însă le-a indicat precauţie în urm a
evenim entelor din 13-15 iunie. Acelaşi lucru şi fabricii Rover care
ar vrea să construiască Landrover-ul lor aici în România.
Sergiu Celac i-ar fi spus că are de num it 84 de ambasadori.
Pentru Londra m -ar fi vrut pe mine. L-am asigurat că nu mă intere
sează. Un altul potrivit, zice Gicu, ar fi dr. Ioan Paşcu, economist.
E l însă nu e disponibil pentru că a devenit consilier personal al lui
Iliescu.

A laltăieri şi ieri în Parlament. Aseară trăgeam la sorţi locurile
Opoziţiei. PN Ţcd cădem ultimii. Nimic de făcut. Vom fi cam la fun
dul sălii.
A stăzi dau delegaţie lui Ion Diaconescu să se ocupe de partici
parea noastră în Com isiile parlamentare.
Dau 6 exem plare din M oscova sfidează lumea, în româneşte,
bibliotecii Cam erei. Le semnez pe toate. Dan M arţian, preşedintele
A dunării Deputaţilor, îm i cere să-i dau în scris notificarea că voi
lipsi câteva zile din Parlament. O fac foarte succint.
Plec la Berlin. La aeroport (Otopeni) nu-mi deschid bagajele, dar
îmi pun întrebări. “Ce vrei, doar ştii că e deputat, dom nul R aţiu!” îi
230 Ion Raţiu
spune colegul. “Toţi trebuie să fim egali. D e aceea am făcut revo

luţia”, răspunde al meu ritos. Ai absolută dreptate, i-am spus şi i-am
strâns mâna. încruntarea i-a dispărut de pe faţă.
E prim a dată că utilizez un paşaport românesc. Avantajul e mare.
M -a costat biletul vreo 900 de lei. N -am făcut coadă, nimic. La fel
la paşapoarte. M -au invitat să trec im ediat peste coadă şi mi-au adus
paşaportul, gata m arcat câteva m inute mai târziu, acolo unde eram,
în sala de aşteptare. M ultă lume a venit să-mi ia autografe. Ceea ce
s-a întâm plat şi în avion. De asemenea, la sosirea în Berlinul de Est.
Eram într-un avion rusesc, al liniei Interflung. Deci patru oameni
la o masă, doi câte doi, faţă în faţă. Lângă m ine l-am avut pe gaze
tarul japonez Toru Yasui de la Nion Dempa News şi în faţă pe Victor
M avrodineanu cu prietena lui nemţoaică, A strid Hensel. El face
filme pe cont propriu la M unchen. Ea locuieşte în Berlin. Discuţie
interesantă. El s-ar întoarce în ţară, “dacă dem ocraţia ar avea o
şansă” . Opinie deprimantă, dar pentru m om ent justificată.
Vorbesc cu Nicolae. M ă inform ează că Richard Lewis de la
Comisia Europeană merge la Bucureşti cu o misiune formată dintr-un
deputat italian şi unul din Luxembourg. Soseşte dum inică şi se
întoarce luni.
Joi, 28 Iunie 1990, Berlin

Scriu versiunea m ea a evenim entelor 13-15 Iunie. I-o trim it prin
fax lui Nicolae, după ce vorbesc cu el la telefon. Vorbesc şi cu Dinu
Daponte. Să pregătească tot ce e necesar pentru stabilirea băncii şi
să exam ineze din nou înfiinţarea postului nostru de televiziune.
îm i cum păr nişte cămăşi de la superm arketul Wertheimer.
Găseşti de toate. M arfa debordează. Prosperitatea e de necrezut.
Seara, prim a adunare a organizaţiei “The C ercle” . A fost înfi
inţată de Pinay, fostul prim -ministru francez şi e condusă acum de
Julian Amery, care m -a invitat şi pe mine.
Participanţi interesanţi, aşezaţi la diverse m ese mici. La a mea,
Frank Steele cu soţia (el e bancher), Ted Shackley cu soţia (el e
petrolist, face afaceri cu Polonia şi Ungaria), Fatim a Garlani care
reprezintă gruparea roialistă din cele şapte care luptă în Afganistan
îm potriva omului M oscovei, Najibulah, şi I.W. Landon (general,
acum la pensie). A vorbit Jurgen Aretz, ministru adjunct la Interne,
despre unificarea Germaniei. Foarte bine, dar nim ic special. A
pom enit determ inarea lor de a răm âne în NATO, de frontiera cu

Polonia, dar şi de drepturile m inorităţii germane în oraşe în care
acum 45 de ani aveau o m ajoritate zdrobitoare.
Au luat cuvântul şi Bruce A nderson, redactorul-şef de la Sunday
Telegraph, am basadorul B ach, care e şi secretarul grupului
„W inston Churchill“, sosit aici direct din Moscova, unde a văzut o
slăbire a sprijinului de care s-a bucurat Gorbaciov. Apoi, am basa
dorul Venezuelei, al cărui num e îm i scapă, Vicontele Cranbom e,
deputatul german Ortwin Low ack şi Jam es Lucier, american m i se
pare.
Vineri, 29 Iunie 1990, Berlin

D um itru Cucu la m icul dejun. V rea să lucrăm îm preună. îm i
m ultiplică Cartea A lbă şi Post Scriptum -ul ce am pregătit despre
alegeri şi evenimentele de la 13-15 Iunie. El colaborează foarte bine
cu fiul meu Nicolae. Paler, A na B landiana şi alţii au fost aici. Păcat
că nu i-am văzut şi eu.
Dimineaţa, la Prim ăria Berlinului Occidental. Eberhard Diepgen
ne vorbeşte despre unificarea Capitalei şi a ţării. Foarte convins că
totul va merge bine şi că inflaţia va li neglijabilă. Poate 1-1,5%.
M asa în Berlinul de Est. Ne vorbeşte Dr. Lassing. M uzeul
Pergam on şi Iştar (Babilon) excepţional. M ai ales ultimul, cu
faianţă colorată.
La prânz am stat lângă Lordul Thom as de Swinnerton. E istoric,
şef al “Think Tank”-ului doam nei Thatcher ani de zile. A cum e
activ în Cam era Lorzilor.
Prin Julian Amery m ă îm prietenesc cu Cranbom e. E m oşteni
torul M archizului de Salisbury. Are 43 de ani. îm i place omul.
N ouă întrunire în Prim ăria B erlinului de Est cu Elm ar Pieroth,
coordonatorul problem elor econom ice şi financiare inevitabile
acum cu unificarea Germaniei.
Şi el foarte bine. A tât Diepgen, cât şi Pieroth pot să-mi fie de
foarte m are folos.
Facem turul Berlinului de Est cu autobuzul. Clădiri im punătoare.
Toate cam dărăpănate, iar casele particulare într-un hal fără de hal.
U nele mai rău decât cele din Bucureştiul vechi.
D upă-am iază vorbesc eu, urm at de Vane Ivanovic. Discuţie ani
mată. Foarte multe întrebări. Sper că voi putea obţine ajutor.
232 Ion Raţiu
Sâmbătă 30 Iunie 1990, Berlin

Karl H einz Narjes, fost vicepreşedinte al Com isiei Europene
arată dificultăţile integrării cu m ulte amănunte şi cifre precise. Fritz
Ermarth, de la CIA, susţine im portanţa ideii democratice. Vorbeşte
C ranbom e ca să respingă ideea că socialismul nu m ai există. Şi
mulţi alţii. E cu adevărat un grup extrem de interesant.
Pentru m ine ziua a început cu m icul dejun. Klaus Rettel, şeful
administrativ al Partidului Creştin Democrat, aici în Berlin, mi-a
indicat că sunt gata să ne ajute. I-am vorbit în special despre un post
independent de televiziune.
D upă m asă Jam es Lucier, directorul Com itetului Pentru Relaţii
Externe (Republican) al Senatului, ne-a arătat intenţia Statelor
Unite de a-şi m icşora activitatea şi de a se concentra asupra em is
ferei occidentale. O re-definire va vea loc, cu siguranţă, o dată ce,
după 1992, Europa Occidentală se va afirma aşa cum este. Adică
cea mai m are putere din lume.
La masă l-am avut pe C harles Pasqua musafir. M -a întâm pinat cu
vorbele: “Vă cunosc de la televiziune. Aţi condus o cam panie elec
torală foarte curajoasă.” Vorbeşte bine. Amuzant. A devărat corsi-
can. Acceptă să vină în Rom ânia oricând îl invităm. N e-a explicat
cum vor alege candidatul la Preşedinţie, de acum încolo.
Ultimii au fost sud-africanii Rae Killin şi A.E. van Njekerk.
Problem ă eternă. Bruce A nderson a intervenit foarte tare ca să cri
tice viteza cu care se transform ă apartheid-ul. D iscuţia personală ce
am avut cu Ermarth, de la CIA, şi cu Nicholas Elliott - separat şi
confidenţial, bineînţeles - m i-a dat speranţe.
La masă, Kata Eszterhazi, nevasta lui I.W. Landon, s-a aşezat
lângă mine. N e-am înţeles foarte bine. II cunoaşte foarte bine pe
Paul Odescalchi. I-am spus că Elisabeth stă cu ei pentru nunta fetei
lor şi că N ina ne e bună prietenă. Bob Knight, avocat din New York,
mi-a vorbit foarte pozitiv despre im presia eroică ce dau eu
Occidentului, care trebuie valorificată pentru binele Rom âniei şi al
democraţiei în general.
Duminică, 1 Iulie 1990

Fatima Garlani a vorbit despre Afghanistan. Kabul răm âne în
m âna lui Najil pentru că nu există un singur lider al celor şapte
grupuri de luptători pentru libertate. Pakistanul doreşte să con
In fine, acasă 233
troleze mişcarea, ceea ce nu convine m ajorităţii afghanilor. Tatăl ei

conduce grupul pro-monarhist.
S-a făcut un tur de orizont. Castro nu m ai are m ult până ce va fi
înlăturat. Poate cu vărsare de sânge, dar M oscova nu mai are intere
sul să-l susţină cu atâţia bani; ceea ce nu-şi poate permite, în tot
cazul. M enghistu are şi el o problemă. Va fi răsturnat. S-a căzut de
acord ca urm ătoarea întrunire a “C ercle”-lui să aibă loc la
W ashington, între 29 noiembrie şi 2 decem brie a.c.
D upă cina de seară, a vorbit generalul Cane (Kahn) care
com andă garnizoana franceză aici, la Berlin. A fost foarte bine,
foarte realist. >
Vorbesc la telefon cu Regina A na şi cu Regele Mihai. Le explic
situaţia din ţară. îm i mulţumesc pentru că am protestat că li s-a anu
lat viza de intrare în ţară. La rândul meu, le m ulţum esc pentru
m esajele de simpatie şi sprijin ce mi-au transmis prin Sim ina
M ezincescu şi prin Elisabeth. îi spun Regelui că sunt atacat siste
m atic în presa guvernam entală că aş fi fost legionar şi că s-ar putea
să se pregătească un proces îm potriva mea. în care caz, sper că va
vorbi pentru mine.
Luni, 2 Iulie 1990, Londra

în ain te de m asă vine Lionel B loch. A ranjăm problem ele
Fundaţiei Raţiu. Vreau să se plătească toţi banii care se datoresc
Fundaţiei de la înfiinţarea ei. D upă cât îm i amintesc, e vorba de
60.000 de lire sterline pe an. Vreau, de asemenea, să fac un nou
“covenant” pentru Fundaţie, pe o durată de 4 ani.
Telefonez, apoi, lui Harley Balzer în W ashington şi-l pun în legă
tură cu Lionel. D iscută cele de cuviinţă ca să se poată pom i acţiu
nea necesară pentru înfiinţarea Catedrei de studii rom âneşti la
U niversitatea din Georgetown.
M asa cu Dinu D aponte şi Nicolae. Dinu e gata să pornească
Banca de Investiţii din România. Va avea un capital de 5 milioane
de dolari, din care statul român va deţine 20%. Restul să fie al nos
tru, al societăţii Hayworth. Eu ar urma să găsesc cei 4 m ilioane de
dolari de care are nevoie. Să-i punem împreună, i-am zis. “Eu fac
treaba. Tu aduci banii. Aşa ne-a fost înţelegerea”, a fost reacţia lui
Dinu. N icidecum . M ergem jum ătate, jum ătate. “Şi lucrul, munca
m ea?!” Bine, dacă insişti să fie rem unerată special, să pui m ai pu
234 Ion Raţiu
ţini bani decât mine, dar de pus trebuie să pui. Altfel nu merg.
N e-am tot învârtit în jurul problemei. In cele din urmă, i-am dorit
succes, să facă totul cu alte instituţii financiare. Cum e, de pildă,
M organ Grenfell şi nu mai ştiu care, căci a m enţionat mai multe.
Nu-m i place schema lui. El vrea să finanţeze activitatea Guvernului
cu bani occidentali. “Dacă n-o facem noi, o fac francezii şi ita
lienii” , m -a “am eninţat” . Să fie sănătoşi. Eu nu vreau să ajut
G uvernul ăsta. După mine, banca trebuie să finanţeze, direct, doar
întreprinderi private. Să dem onstrăm aşa viabilitatea privatizării, în
mic. A tunci m eritul e al nostru. Al ideilor noastre. Şi nu va conso
lida Guvernul ăsta comunist.
Marţi, 3 Iulie 1990, Londra

La Foreign Office, la 10.00 dimineaţă. în biroul lui Alain
Lidington, asistent special al lui D ouglas Hurd. Era şi un alt expert,
consilierul M aurice Frager, şi apoi, din p artea Foreign
Com m onw ealth Office, Christopher Hulse şi Robin Hoggard. Le-
am explicat situaţia. Le-am dat Cartea Albă, cuvântarea m ea din
Parlament din 18 Iunie şi România - an assessment, versiunea lăr
gită a “post-scriptum ”-ului pregătit de Cristian Popescu. De data
aceasta n-am avut nici o dificultate. I-am ream intit lui Hulse că, la
ultim a noastră întrevedere, el credea că Frontul va duce ţara la
democraţie. Nu mai e cazul. A r fi o adevărată tragedie dacă
Occidentul ar repeta greşeala făcută cu Ceauşescu, le-am spus. Să
nu se m ai convingă pe ei înşişi că dorinţa lor e o realitate. Ei vor să
vadă dem ocraţie în România. Dar nu Frontul va aduce-o. Şi, cu sig
uranţă, nu Iliescu. M -am declarat susţinător al ajutorului um anitar
de care avem m are nevoie în România. Nu însă de ajutor econom
ic. D acă se dă ţării, adică Guvernului, regim ul actual, nedem ocrat
ic, va fi consolidat. Şi nu se va obţine nici o schim bare reală.
Birocraţia şi corupţia se vor întări. Le-am vorbit de ziar şi de pos
tul de televiziune.
La m asă m-au invitat fetele de Ia Blenheim Estates, Susan şi
Helen. Afacerea lor merge bine. N icolae îm i atrage atenţia asupra
unui articol în Evening Standard, în care Sandu Pobereznic s-a
prezentat ca mare antreprenor de construcţii şi că el a pus la punct
scoaterea ziarului nostru în România. El a obţinut noul local, a sem
nat contractul etc. Nu e de mirare că nu prea are admiratori printre
ceilalţi m embri ai echipei mele.

Gorbaciov spune răspicat la Congresul partidului com unist din
URSS că, dacă situaţia econom ică nu se îm bunătăţeşte în timp de
doi ani, îşi va da demisia. Ligaciov a fost mai aplaudat la acest con
gres, decât oricare alt lider.
Să nu uit. Ieri dim ineaţă am dat un interviu la ITN. Tot în legă
tură cu prom isiunea lui Petre Roam n că ceea ce s-a întâm plat la 14
15 Iunie, nu se va repeta niciodată. Im posibil de crezut. în România
nu există democraţie, a fost com entariul meu. N icolae m i-a obţinut
textul interviului.
M andela e în Anglia. M ult m ai im portant decât un lider român!
Nici M argaret Thatcher şi nici Douglas Hurd nu m-au primit. Pe
M andela, da.
Miercuri, 4 Iulie 1990

Toată ziua la aeroportul Heathrow. Zborul nostru TAROM amâ
nat, oră după oră. în cele din urm ă a fost anulat. Pierdere de vreme
enormă, cu repartizarea şi cazarea pasagerilor la hotelurile din
apropierea Aeroportului.
După vreo 2 ore abandonez ideea şi m ă întorc acasă. Seară plă
cută cu Elisabeth, dar m -a întristat faptul că echipa engleză de fot
bal a fost învinsă de cea a Germaniei, prin tragerea de la llm .
M eritau să câştige, cred, deşi şi germanii au jucat foarte bine.
Joi, 5 Iulie 1990

Cam acelaşi lucru. Ar fi trebuit să decolăm la 11.00 a.m. Am
decolat la 14.19. M ă întreb de ce aceste enorme întârzieri.
Stewardesa mi-a reţinut un loc foarte bun lângă fereastră, unde
am loc pentru picioare. D eci m ă bucur totuşi de un tratam ent pri
vilegiat! Acelaş lucru la paşapoarte, când am sosit la Otopeni. Mi l-au
luat imediat, ducându-m ă la un ghişeu neutilizat. Gigi m -a prim it cu
cei doi băieţi, M arius şi Teo. Pe ei i-am trimis să aducă bagajele.
Noi am plecat im ediat cu Nicu, şoferul nostru, la volan. La vamă nu
mi-au inspectat nimic.
Sârbu de la PN Ţ mă aştepta acasă. “Situaţia e dezastruoasă în
partid. Nu mai daţi nimic. Coposu e plecat în străinătate, la
Bruxelles. Trebuie să facem ceva. Altfel dispărem.” Grigore mă
inform ează că şi liberalii s-au rupt: Câmpeanu şi ceilalţi. Probabil e
236 Ion Raţiu
o acţiune de fărâm iţare totală a Opoziţiei. Nu num ai în Parlament,

ci şi în afara lui. D ar şi de lipsă de coeziune în interior.
A m călătorit cu Ilinca Bossy, Sally Laird şi Stephen Davies. Ea
are un plan de publicare de cărţi didactice pentru învăţarea limbii
engleze. N egociază cu M inisterul Educaţiei. Sally e D irectoarea
“Central East European Publishing Project”. Organizaţia e ataşată
la St. A ntony’s College, Oxford. în fine, Stephen, care şi-a luat un
doctorat în Rom ânia, despre epoca fanariotă, are acum o societate
proprie. îi spune “D ragom an Sound G uides” . Om interesant.
Cunoaşte bine istoria noastră, mai ales între anii 1711-1821.
Un israelian, Efri Pedatsur, şi un palestinian, acum în Liban, fac
afaceri cu România. Şi ei au căutat să-mi vorbească şi să m ă pom
peze. Am fost politicos, dar n-am angajat o discuţie. Caramitru mi
s-a prezentat. El e m are m ahăr al FSN. Nu ştiu exact ce şi cum.
Interesant, însă, ce idei circulă. Un inginer, de vreo 35-38 de ani,
mi s-a declarat adept etc. ... Era cu soţia, cu m am a lui şi cu un
băieţel de 6 ani, care are m âna dreaptă nedezvoltată. Aşa, răm asă
chircită. Lucian îl cheamă. Au fost la Oxford la un m are specialist
care-1 va opera peste vreo 3-4 ani, mi-au spus. “Poporul rom ân n-a
înţeles ce propuneaţi la alegeri. Nimeni nu înţelege privatizarea. Să
vie Regele. Pe el îl vor accepta.”
M erg cu Gigi la cină, la hotelul Bucureşti. O m asă m are de tineri
nu departe de a noastră. Vine o fată frum oasă să m ă asigure de
adm iraţia lor etc. M erg şi le strâng mâna. Erau vreo 20.
Sir Jam es şi Lady Ackers îmi trim it o notă: „Sir J&L.A., from
England present their com pliments and best wishes. “ Mă duc şi la
m asa lor să schim băm câteva cuvinte. El face afaceri în România.

De când am venit, num ai probleme.
PNŢ. Sunt şi astăzi diverse adunări. Comploturi. Un grup, care
pretinde că are asentim entul a 12% din delegaţii PNŢ pe judeţe, vor
înlăturarea m ultora din conducerea actuală. Pe Coposu vor să-l
reţină ca un fel de consilier onorific. D ar pe Klaps, Bărbuş,
D iaconescu etc. pe toţi îi vor înlăturaţi. Eu nu sunt vizat. îl vor pe
Ioan Alexandru preşedinte. Informaţiile astea îmi vin prin Cristian
Popescu şi Doina Bâscă. Secretarul adjunct al partidului, Sârbu,
însă, are alte idei. Evident, nu ştia de aceste “com ploturi” . El vede
o reorganizare cu m ine şi Coposu, co-preşedinţi şi înlăturarea celor

lalţi bătrâni. Cum a fost pe vrem ea când M aniu şi M ihalache con
duceau îm preună partidul. El vrea sprijinul meu pentru “Federaţia
A sociaţiilor de întrajutorare AGRONOM ” . O va înregistra chiar
luni, 9 Iulie.
Grama, de la UDC (Uniunea Dem ocrat-Creştină), vine şi el. “Ion
Puiu a venit să facă o alianţă cu noi” , m i-a spus. Dar nu se grăbeşte.
Toate partidele din Opoziţie, cu excepţia liberalilor, se vor apropia
de UDC. “Este cea mai m are structură politică în Occident, azi.”
D upă el, Puiu şi Rădoiu i-ar aduce 50.000 de tineri. “D ar Puiu e un
sm intit” , a adăugat. PNŢ-ul şi nici PNL-ul nu mai au credibilitate.
Patriciu, care a fost dat afară din PNL, a înfiinţat “Partidul Liberal
al Tineretului” .
Gram a ţine foarte m ult să nu se afle că i-am dat nişte bani.
D iscut cu Doina Bâscă. Planuri cu ziarul. Ţin m ult să reuşească.
Cei doi “securişti” ai mei, Teo şi M arius, sunt adevăraţi m erce
nari. Vor foarte mulţi bani. Pretind că fiecare dintre ei ar fi îndrep
tăţit la 1625$ pe lună. A m să le ofer 500 la fiecare şi bună ziua.
îm i reorganizez puţin, ce am putut salva după vizita minerilor.
A stăzi vine Iosif Urcan. E originar din Turda. D iscutăm pro
blem ele locale. în ordinea priorităţii: 1. Controlul poluării; 2. Casa
de cultură, care trebuie terminată; 3. Băile trebuie dezvoltate.
N ăm olul e m ai bun, mai sărat decât cel de pe Litoral; 4. Exploatarea
apei m inerale Bor sec.
Au idei foarte precise, el, Rom ulus M arta şi Sabin Sasu. îi spun
să vină cu propuneri concrete. V reau să-i ajut.
Petrina şi Iftene Pop îm i pun o bandă. Primele trei m inute e
retractarea la Televiziune a acuzaţiilor aduse lui Petrina. Apoi o
jum ătate de oră discuţie între Petrina şi Voican, care i-a sugerat să
m ă expulzeze imediat. “M andatul lui n-a fost validat... Ce perspec
tive politice aveţi cu domnul Raţiu? E bătrân. Sacrificaţi-1. Cauza
este el. El e inspiratorul şi autorul m oral” (al m anifestaţiilor din
Piaţa Universităţii şi al zilei de 13 Iunie). M i-au promis să-mi dea
o transcriere a pasajelor respective.
Vorbind de partid, mi-au spus că ei patru sunt solidari: Ioan
Alexandru, Suianu, Iftene Pop şi Petrina.
“D acă ne m ai atacă Klaps, noi plecăm. Şi cu noi, vor pleca foarte
mulţi. Căci suntem mulţi.”
238 Ion Raţiu
Luni, 9 Iulie 1990

îi concediez pe cei doi securişti, Teo şi M arius. Le dau 500 de
dolari fiecăruia. Generos, dar nu voiam să le dau prea puţin. Chiar
şi aşa, nu m -ar surprinde dacă ar încerca să se răzbune pe mine.
De la 12.00 încolo, în Parlament, până seara târziu. O bosit mort,
nu prea dorm bine. Prea m ulţi ţânţari. Trebuie să dorm cu geamurile
închise. N -am încotro!
Marţi, 10 Iulie 1990

D im ineaţa, la C om isia D repturilor O m ului, C ultelor şi
M inorităţilor. Discuţie aprigă între reprezentanţii AUR şi m inori
tari, pe chestia vicepreşedinţilor. Prea m ulţi m inoritari: un ungur, un
neam ţ şi un lipovean. A m intervenit şi eu ca să-i acceptăm . Petru
M aior a fost cel care a declanşat discuţia, de fapt. D eşi vorbeşte
foarte bine ungureşte, sau, poate, tocm ai de aceea, e foarte pornit
contra ungurilor. N-are nici o încredere în declaraţiile lor de loiali
tate faţă de statul român.
La prânz, la Gerry Falwell, la Intercontinental. El e baptistul care
predică la televiziune în Statele Unite. Are un succes enorm.
Strânge sume enorme. Predică pe 8 canale de televiziune şi are
Universitatea lui. I-am descris situaţia din România. I-am povestit
ce s-a întâm plat la 13-15 Iunie. M -a întrebat ce poate să facă pen
tru noi. Roagă-te lui Dumnezeu, i-am răspuns. Şi ajută-ne cum poţi.
Cu de toate. N e-am fotografian îm preună. Eram cu Paul Lăzărescu,
redactorul de la Dreptatea, Doina Bâscă, Ştefan M am ulea şi Victor
Găetan. Era înconjurat de mai m ulţi rom âni baptişti. Fallwell e mai
înalt ca mine. Bine făcut. Va predica astă seară aici, la Bucureşti.
Când am sosit la Parlament, l-am văzut pe Năstase, noul ministru
de Externe. Ne-am strâns m âna şi l-am felicitat. Vrea neapărat să-mi
vorbească, mi-a spus.
La şedinţa din Parlam ent m -am folosit de orice ocazie să vorbesc
despre practica parlam entară în dem ocraţiile occidentale. Prezenţa
la dezbaterile Camerei este facultativă. Numai la vot trebuie să fii
prezent. I-am făcut să râdă, căci m -am plâns. Scaunele sunt necon
fortabile şi rândurile prea strânse laolaltă. Nu poţi să dormi, le-am
spus. Le-am vorbit de spiritul ce se degajă din apartenenţa la acest
club select. Cât de im portant este ca oamenii să se cunoască şi să se
aprecieze reciproc peste ideile de care sunt anim aţi şi indiferent de
In fine, acasă 239
partidul căruia-i aparţin.

Şedinţa preşedinţilor celor opt grupări parlam entare. îl propun
pe Râul Petrescu consilier pentru redactarea Constituţiei şi pe
Vasile Gionea din partea PNŢcd. M ă duce, apoi, m aşina lui Stăncu-
lescu la M inisterul Apărării. Victor Stănculescu era încă cu Iliescu.
“Cinci m itropoliţi au fost în audienţă. Toţi au ţinut să vorbească.” Şi
a continuat să se scuze pentru întârziere.
A m \o s t foarte direct. De ce m-au ales pe mine, singurul om
politic a cărui casă a fost vandalizată? Ce vrea Iliescu ? Agresiunea
împotriva m ea m -a făcut cunoscut în toată lumea. Ce vrea acum? Să
m ă facă martir, şi erou? I-am vorbit şi de cei 100.000 de dolari ce
mi-au fost furaţi. A dat un telefon lui Ursu, noul m inistru de
Interne. 20.000 de dolari i-au fost înm ânaţi de unul dintre mineri.
Ursu vrea să-mi vorbească. Stănculescu e de acord că întreaga acţi
une a fost o înscenare.
Ce va face Iliescu dacă regimul com unist se prăbuşeşte în Rusia,
sau dacă Gorbaciov este susţinut din plin de occidentali, care-i vor
cere ca preţ abandonarea influenţei M oscovei în Europa Răsări
teană? Se va putea el m enţine, singurul şef neocom unist în întreaga
Europă? Până şi Bulgaria s-a schim bat şi A lbania e în curs de
schimbare. Vrea el să ajungă la stâlpul infam iei? “I-am spus că
dacă-i invită pe m ineri a treia oară, Arm ata nu va mai sta la o parte”,
mi-a declarat Stănculescu.
Când îm i aşteptam m aşina, în faţa Parlam entului, pe la 6.10
p.m., M ăgureanu a venit să m ă vadă. A fost vădit flatat că i-am ros
tit im ediat num ele când m -a întrebat dacă ştiu cine e. “Şi ştiţi ce
sunt acum a?!” Da, şeful Securităţii. “Nu trebuie să rostim cuvântul
ăsta, şi mi-a explicat etc. E SRI.” L-am întrebat de ce această cam
panie contra mea în ziare, ca să m ă facă legionar, că am finanţat
dem onstraţiile din Piaţa Universităţii etc. Ca să fiu eu autorul lovi
turii de stat?, l-am întrebat. Când a protestat, i-am zis: A m înregis
trat pe bandă o conversaţie, care afirmă clar că ăsta a fost scopul.
“A cui?“ A lui Voican. Foarte clar. Vroia ca eu să fiu ţapul ispăşitor.
“D acă o ai, fă-o publică.” M ă voi gândi. Şi el vrea să m ă vadă. “Dar
num ai noi doi, discret.” De acord.

La prim a şedinţă a Constituţiei. Prezidează Bârlădeanu cu Dan
240 Ion Raţiu
M arţian şi R adu Câm peanu, în m area sală construită în tim pul lui
Dej.
Cuvântările, nu prea interesante. Liber-schim bistul nostru a mai
reuşit să m eşteşugească nişte fraze frumoase. Are talent. Altfel,
destul de previzibil şi anost. D ar s-au perindat m ulţi la tribună.
Evident, vroiau să se asculte şi să fie văzuţi la televizor. D upă o
scurtă pauză am votat Regulam entul de funcţionare. A fost puţină
dezbatere ca să avem vot secret, când votăm ansam blul Constituţiei,
măcar. Diaconescu a vorbit în sensul ăsta. Bineînţeles, n-am reuşit.
Pentru m ine nu e important. Eu sunt chiar gata să se voteze nom i
nal. D acă nu e o Constituţie bună, voi vorbi împotriva ei, pe faţă. Şi
tot pe faţă sunt gata să votez împotriva ei.
A m sosit, cu o m ică întârziere, la Com isia A facerilor Externe.
Tot Bârlădeanu prezida. Vreo 40 de deputaţi şi senatori erau deja
adunaţi. M -am dus direct la Bârlădeanu şi i-am strâns mâna. In
sfârşit, ne cunoaştem. Era vorba că am încheiat un acord secret
acum vreo câţiva ani. Dar până acum n-am avut onoarea. A spus şi
el ceva, să confirm e că nu ne-am cunoscut niciodată.
Klaps s-a supărat că nu l-am num it pe el în Comisia de redactare
a Constituţiei din partea PNŢ. II num isem pe Vasile Gionea, aşa
cum ne înţelesesem .
La 5.30 p.m. la noul ministru de Externe, A drian Năstase. Sunt
prim it de tot biroul lui. Strâng m âna fiecăruia şi simt sim patia de
care m ă bucur. Facem obişnuitul tur de orizont. Legături strânse cu
Europa. Vom găsi sprijin în “brâul latin” (Spania, Franţa, Italia).
Situaţia nu e excelentă, dar se va schim ba până-n septembrie. “Vom
da semnale că m ergem spre dem ocraţie” , a zis. I-am indicat ce sem
nale ar trebui: eliberarea im ediată a celor arestaţi la O Iunie şi re-
arestarea, num ai după ancheta parlam entară, a celor vinovaţi; înfi
inţarea postului de televiziune independent şi să m ă lase să-mi pu
blic ziarul. La sugestia m ea a reluat ideea schim bării şi retragerii
securiştilor din diplomaţie. A început s-o facă, treptat. Are mare
nevoie de diplom aţi calificaţi. “M aliţa ar fi bun, dar l-a servit pe
Ceauşescu.” Legături cu Am erica Latină şi cu piticii puternici din
Extrem ul Orient: Hong Kong, Taiwan, C oreea de Sud şi Singapore.
Relaţiile cu China sunt foarte bune. Trebuie întărite. Im portăm mai
ales bumbac de acolo şi produsele noastre fabricate sunt accepta
bile. Nu se va urm ări obţinerea Clauzei N aţiunii Celei mai
Favorizate din partea SUA, iar U zina nucleară de la Cernavodă se

va realiza cu Canada. Va înfiinţa un Institut al D repturilor Omului
şi a acceptat sugestia m ea de a se crea un Ombudsman.
M i-a vorbit despre propaganda şovină m aghiară şi-şi dă seama
de pericolul ce ne paşte.
Nu ne dorim dem ocraţie şi nu ştim să respectăm drepturile
minorităţilor, iar Transilvania aparţine altei tradiţii. “Cred că toţi
vrem să apărăm Transilvania. Contez pe ajutorul dum neavoastră” ,
m i-a zis. De altfel, s-a arătat tot tim pul extrem de doritor să discute
cu mine.
El vede o realiniere a puterii. Rusia propriu-zisă, fără statele
periferice ale Uniunii Sovietice şi Germania Unită. “Ca întotdeau
na, ele se vor înţelege şi vor colabora” . Nu ca la Rapallo, în 1925.
Nu state ostracizate, care se îm prietenesc, i-am zis. “Vor fi cele mai
puternice în Europa”, a fost reacţia lui. Cum ne afectează pe noi?
“Trebuie să mergem spre o Europă U nită“ şi a repetat ideea
avansată de m ine în timpul cam paniei m ele electorale. Să m ergem
toate statele foste comuniste îm preună spre Europa. Suntem în peri
col să răm ânem pe drum, aşa cum m ergem acum.
L a plecare, îl aştepta şi Stark în anticameră. Şi din nou tot cabi
netul. A m vorbit de M oscova sfidează lumea. “O am şi eu. Păcat că
n-o am aici să vă cer un a u to g ra f’, m i-a zis Năstase.
A rm ata n-a prea fost afectată de comunism, i-am spus, provoca
tor, căpitanului care m -a condus la maşină. “Ba da, a fost. Prim eam
ordine. Trebuia să le executăm.”
Un tânăr din Dej, turdean la origine, Ioan Colceriu, vrea să-l ajut
să-şi perfecteze o invenţie. îi spune: “Vehicul inerţial cu recuperare
de energie cinetică” . Ar m erge pe şine şi ar funcţiona perfect ori
unde sunt dealuri, fără nici un fel de carburant etc... Ideea e intere
santă. Se apropie de “perpetuum m obile”, i-am spus. Nu ştiu cine
spunea că românii au dat un m are num ăr de căutători ai acestei
iluzii. “Nu chiar. Invenţia constă în înm agazinarea şi conservarea
energiei create când vehiculul merge în vale.” Nu vrea nici să-l per
fecţioneze, nici să-l vândă Occidentului. De ce n-o facem aici, la
noi în ţară?
N e-am înţeles să-mi dea copii după calculele şi desenele lui, să
le trim it fratelui meu M ircea. D acă el e de acord, îl voi susţine. Va
fi nevoie de mulţi bani, bineînţeles.
242 Ion Raţiu
Joi, 12 Iulie 1990

Vine m aiorul Ilie Ion, de la Procuratura M ilitară. Vrea o
Declaraţie de la mine asupra celor petrecute în ziua de 14 Iunie.
A sistă şi Ciomagă, parte din timp. Se anunţă Brucan. II trim it pe
Costache pe scara din dos şi-l primesc pe Brucan cu Răsvan
M ăgureanu. îm i propune să form ăm o Comisie N aţională Neguver
nam entală pentru investiţii în România. Radu Câm peanu este deja
de acord. Noi să form ăm un trio, eu fiind preşedintele Comisiei.
Văd ce vrei să cumperi, dar ce vinzi?, l-am întrebat. A explicat,
coerent de altfel, că Guvernul n-are nici o şansă să restabilească
încrederea O ccidentului în România. “Aveţi o şansă unică să
prestaţi un serviciu m are ţării.” M i-a dat să înţeleg că cei de la
Guvern sunt de acord. A subliniat că e iniţiativa lui. în afară de noi
trei să mai fie doar oam eni din afară, bine cunoscuţi: Ion Ţiriac,
George Pop, Stoleru, Georgescu-Roegen, Anghel R ugină şi alţii. Să
dăm o conferinţă de presă. Să m ă gândesc, i-am răspuns. “Faceţi-o
repede, căci e urgentă problema.” A m râs. Eu sunt ardelean, gânde
sc foarte încet, n-am agilitatea m inţii dumitale.
L-am întrebat însă, de ce, dintre toţi conducătorii politici români,
mie mi s-a făcut “onoarea” de a fi ales victim ă a mineriadei. Numai
casa m ea a fost vandalizată. Şi mi s-au furat şi 100.000 de dolari.
“Trebuia să ai carte de credit” , mi-a zis. D ar a condam nat “poziţia”
celor care au făcut acţiunea.
La M ăgureanu, şeful Serviciului R om ân de Inform aţii, în
birourile lui din clădirea Parlamentului. (Se vor m uta de acolo.) îl
întreb şi pe el de ce am fost ales ca victim ă a minerilor. N -a răspuns.
I-am explicat cu câtă grijă clădirea în care locuiesc n-a fost distrusă.
Sticla intactă peste tot. D oar portretele m ele oficiale şi pictura mea
pe sticlă com plet distruse. “V ă vorbesc acum ca ardelean...” e felul
în care începe, vrând să fie convingător, să m ă câştige de partea lui.
“Dumneavoastră sunteţi acela care l-aţi ales pe dom nul Iliescu
preşedinte. Cu prestigiul dumneavoastră, nepotul m emorandistului,
primul ardelean candidat la cea mai m are m agistratură a poporului
român, ar fi trebuit să câştigaţi. Dar l-aţi atacat pe domnul Iliescu,
aţi atacat comunismul. Toţi foştii m em bri şi fam iliile lor l-au votat
pe el. Să se apere. Şi m ai are foarte mulţi oam eni care-1 iubesc în
ţară.”
Nu m-aţi lăsat să explic ţării ce vreau, cine sunt, cum sunt. în
schimb, m -aţi denunţat, atacat, prezentat drept moşier, străin de

ţară, aducător de şomaj, vânzător de ţară, spion occidental, legionar.
Şi câte şi m ai câte. De ce nu m i-aţi dat voie să public ziarul meu?
Să am un canal de televiziune? D oar ai fost prezent când am avut
înţelegerea cu Iliescu să o fac. I-am şi prezentat cererea, formală, şi
a acceptat-o dându-ţi-o dum itale pentru execuţie. D e ce nu s-a ţinut
de cuvânt? D e ce nu ne-aţi dat casa în care eu şi soţia mea am fi
dorit să locuim ? Păcat că am pom enit casa. Asta i-a dat şansa să nu
răspundă la întrebările cu ziarul şi tv. “A m fost foarte jenat. M ai
m ult ca oricând în viaţă...” etc., dar nu m i-a dat o explicaţie con
cludentă.
Restul conversaţiei s-a concentrat pe două subiecte:
1. Să public tot m aterialul incrim inant despre cele petrecute l
14-15 Iunie. “O să vedeţi dosarul nostru, din care va rezulta că s-a
încercat o lovitură de stat.” A fost de acord deci, să public conver
saţia Petrina-Voican. Eu i-am spus că e vorba de Voican, dar nu l-am
pom enit pe Petrina.
2. Să aduc contribuţia mea atât de necesară ca să se refacă
im aginea Rom âniei în Occident. N -a spus-o, dar era vorba de aju
tor econom ic din Occident. Ei îşi dau acum seama că eu am mare
influenţă. Nu num ai potenţial, ci efectiv.
La 14.00 vine Chivulescu cu doamna Berechet, care trăieşte în
Elveţia. El e cum natul lui Velţian. îm i spune că nevasta lui Velţian
a decedat. Foarte optimişti, amândoi. Ţara a început să înţeleagă.
O ccidentul la fel. Un gazetar francez, Castex, a scris un articol
extraordinar, sub titlul “Cea m ai m are m inciună a secolului”.
La ora 5.00 p.m. precis apar la m inistrul de Interne, Viorel Ursu.
A ceeaşi poveste. A cceptă plângerile m ele asupra pagubelor cauzate
mie şi banilor ce mi s-au furat. Rem arcă doar că cei nedreptăţiţi nu
se adresează autorităţilor imediat. Pentru că nu au încredere că
autorităţile le vor face dreptate. Nu credeţi? Este norm al după atâţia
ani de comunism! Să nu com parăm situaţia din ţara noastră cu cea
din Anglia. Dar şi noi avem un sistem de legi, o legalitate a noastră.
Peroraţii. Eu nu pot să cunosc ce s-a petrecut în toţi aceşti ani, mi-a
sugerat. B a da, i-am răspuns. D acă-m i citiţi cărţile, veţi vedea că
sunt com plet la curent cu situaţia. E adevărat însă că am rămas sur
prins şi îndurerat. Omul e corupt. S-a petrecut ceva în sufletul
românului. Ethosul lui a fost alterat.... M -a asigurat că dreptate se
244 Ion Raţiu
va face. Toţi vor fi pedepsiţi. Vă fac o propunere. D acă vă aduc o

bandă care-1 incrim inează pe un im portant membru al Guvernului,
îl veţi pedepsi? “M ărturia înregistrată pe bandă nu e adm isibilă în
instanţele din Rom ânia etc...” . Partea cea mai mare a conversaţiei a
fost consacrată rolului meu în ţară.
“Să nu fiţi un Cato. Să fiţi părintele neamului. Aveţi admiratori
în ţară. Dar, mai ales, aveţi o poziţie în Occident. Puteţi face foarte
m ult pentru ţară. în Occident sunteţi bine cunoscut etc.“ .
Aceeaşi poveste. Parcă s-au înţeles. Toţi vor să ajut Guvernul
actual să-şi schim be imaginea. Dar nu schim bându-se el, ci ca eu
să afirm pentru uzul Occidentului, că s-a schimbat.
Toate se leagă între ele, în ultim ele zile. Caricatura care a apărut
în Adevărul din 8 Iulie e grăitoare. Să fi prim it ei toţi, ordin de sus?
Sau toţi gândesc la fel?
încep să înţeleg şi să-mi explic o serie de lucruri. Oam enii aceş
tia au un trecut în comun, mici sau mari compromisuri. Pe m ine nu
m ă percep ca fiind de-al lor. Nici chiar cei care sunt de aceeaşi parte
a baricadelor cu mine. Gândul acesta îm i dă târcoale, dar eu prefer
să-l alung.
Vineri, 13 Iulie 1990

Plim bare în Parcul Herăstrău cu A rtur Silvestri. El e responsa
bilul pentru publicaţiile lui Iosif Constantin Drăgan din România:
Naţiunea (50.000 ex.), M ileniul III şi Dacia Literară (ambele cca.
20.000 ex.). A re şi o Editură, Europa Nova. Vroia să ştie dacă pot
să conteze pe sprijinul meu, dacă se desprind de Drăgan. “S-au ivit
unele divergenţe”, m i-a spus. M -a asigurat că vor avea o linie inde
pendentă şi nu m ă vor ataca. Negocieri sau formă m ascată de şan
taj? Tot ce mă interesează e să m ă prezentaţi aşa cum sunt. Cu toate
tarele mele, a fost reacţia mea. îi voi susţine, dar nu pot s-o fac pţi-
blic, atâta timp cât Drăgan e redactor-şef sau Director al publicaţi
ilor. “S-ar putea să fie îndepărtat. Publicaţiile se autofinanţează” .
Toată dimineaţa, adevărată procesiune de oameni. Ţurcanu, noul
purtător de cuvânt al PNŢ în locul lui Gabrielescu, are interesante
sugestii de afaceri aici. Ca să vezi, cu Nissan, din Spania! Trebuie
să-l întreb pe Taila. (Octav Botnar, concesionar unic Nissan în
M area Britanie, foarte bun prieten al meu.)
Eram la masă. “Ţi-am adus o scrisoare de la primul m inistru” ,
m i-a zis M ichael Atkinson. L-am invitat să stea jos, să ia un pahar

măcar. De altfel, trebuie să-ţi vorbesc. Pleacă, astăzi, la Londra şi
nu se întoarce decât la 20 august. I-am povestit cum au decurs
întrevederile m ele cu m em brii G uvernului în ultim ele zile.
Scrisoarea de la M argaret Thatcher e excelentă. Nu putea să fie mai
bună. N -am s-o public, cred!
“Poţi s-o laşi aşa ca lum ea s-o vadă. (You can leave it lying
about.) E de acord că eu pot să fac m ult pentru Rom ânia în
Occident. îm i dă telefoanele lui în România.
Doina Bâscă îi aduce pe Victor şi Eleonor Gaetan. Vin cu
băieţelul lor. îm i transm it invitaţia pentru RO M FEST-ul ce
pregătesc. Nu s-au ţinut de cuvânt. Au inversat titlurile. “Festivalul
R om ânilor de Pretutindeni” , care trebuia să apară ca frontispiciu, a
fost pus în litere mici sub ROM FEST ‘90.
Victor îmi confirmă că s-au distribuit peste un m iliard de dolari
în România. Beneficiari: „Frăţia” , „D ialog” , 22, „Em inescu“,
„Agora”, România Liberă şi Biblioteca pentru Democraţie. Toţi sunt
disidenţi, a zis Gaetan. Nu tocmai. Dar, în fine. D e ce nu ni s-a dat
şi nouă ceva?
Sâmbătă, 14 Iulie 1990

Obişnuitele vizite. De rem arcat cea a Episcopului (Hosu?), care
o protejează pe sora Ionela, “făcătoare de m inuni” . A venit cu
Părintele D anca Dionisie. Ei vor să cum păr o casă la Breaza, lângă
Câmpina, pentru copii. M ă va costa 8000$. Va răm âne proprietatea
mea, însă.
Prin Eugenia Chicoş localizez, în fine, unde sunt calculatoarele
noastre îm prum utate U M RL-ului Bucureşti. Sunt la Liviu Tăutu şi
D aciana Osipov. Gigi Tecuceanu găseşte aparatele la redacţia ziaru
lui “Frăţiei” , Argument. Aceştia au prim it sume im portante de la
National Endoum ent Democracy, prin sindicatul AFL-CIO. Au
avut, totuşi, neobrăzarea să încerce acapararea aparaturii noastre. Şi
asta, după ce eu le indicasem că suntem gata să pregătim zaţul
ziarului lor, contra cost. Nu num ai atât. Au utilizat aparatele noas
tre ca să concureze cu noi pe piaţă. Deci aparatele noastre de aici
concurau cu aparatele noastre deţinute ilegal de ei. Lipsa de corec
titudine e de-a dreptul şocantă.
La plim bare în Parcul Herăstrău. Gigi îm i spune: „Nu regretaţi
246 Ion Raţiu
că v-aţi întors în R om ânia?” Nu aşa se pune problema. îi spun că

viaţa m ea e m ult m ai bună în Occident. Ceea ce am făcut, trebuia
făcut. Noi, românii, trebuie să ne sacrificăm pentru binele neam u
lui. Regretul meu e că Elisabeth e descum pănită, acum. Pentru ea e
foarte greu să accepte să trăiască în Rom ânia, în condiţiile acestea.
„Dar chiar dacă aţi fi fost ales preşedinte, tot greu ar fi fost pentru
ea.”
Seara, la A mbasada Franţei. Enorm de m ultă lume. E seara
Bastiliei. N-am intrat. M -am întors la clădirea Radioului şi am făcut
m asa rotundă cu Chebeleu din partea M inisterului de Externe şi cu
M ititelu (C ristofor M ureşan), m oderator fiind A drian Velicu.
Ultim ii doi, în studioul BBC, la Londra.
A m ers bine, cred. Evenim entele din 13-15 iunie n-au fost cauza
ostracizării României. Ele au fost ultim a picătură care a revărsat
paharul, am zis, în esenţă.

Bani G hica m -a văzut la televizor în Grecia. Era acolo invitat de
Chrisoveloni. „Erai în pijama, în m ijlocul dezastrului. A sta ţi-a tre
buit. Cât te costă voiajul în Rom ânia?” , m -a întrebat cu un zâmbet
pe buze, căci eu îl priveam amuzat în timp ce vorbea. M ilioane, i-am
spus. „Şi tot mai ţii“. Nici vorbă, i-am spus. Trebuie să luptăm. E
mai greu pentru Elisabeth. „Săraca de ea!”
G aspar a venit pe la prânz. „V-am spus noi, când aţi venit. Ăştia
sunt răi. V-am spus să aveţi grijă să nu vă otrăvească. Sunt în stare.
Pe m ine m ă urm ăresc pretutindeni. Acum, când am venit aici, au
fost după mine.”
Zi bună. Pregătesc o cuvântare pentru Parlament. Şi m ă ocup,
puţin, de corespondenţă, deşi am lucrat toată ziua.
Luni, 16 Iulie 1990

Cei din axa „16-21” vor să părăsească ţara: Ioan Neamţiu,
Dum itru Jam ea şi Petre M oraru. Vor ca eu să-i ajut. Le spun că nu
pot. Eu m -am întors aici şi-i sfătuiesc pe toţi bunii rom âni să se
întoarcă. Aici trebuie să luptăm.
Sim ina M ezincescu vrea 2300 de dolari pentru m aşina pe care a
adus-o Regelui. Va veni în august în România.
Col. Valentin Popescu a fost de faţă la şedinţa organizată de
Stănculescu la Casa Armatei. „Ar fi trebuit să ne întrebaţi ce vrem

noi. Ce problem e avem” . Altfel, le-a plăcut cum m -am prezentat. A r
fi vrut ca întregul film să fie dat televiziunii. Nu num ai micul
extract. N icolae îm i telefonează. M argaret Thatcher e de acord să
public scrisoarea ce m i-a trimis-o, cu excepţia a două fraze în care
vorbeşte de instrucţiunile ce a dat Ambasadorului britanic de la
Bucureşti. Sunt încântat.
Fusesem, de fapt, îm preună cu Com andorul Radu Nicolae şi cu
Gaspar. Le-am com unicat şi lor această bună ştire. Com andorul
„ştie” că FSN -ul se va îm părţi în trei:
1. N eoliberalii, cu Petre Rom an în frunte;
2. Partidul Dem ocrat A grar cu Surdu în cap;
3. Partidul Social D em ocrat cu Iliescu, Brucan şi ceilalţi.
Liberalii lui Radu Câm peanu vor fi anihilaţi, iar PNŢcd va rămâne
„o em blemă, o relicvă” . Toată această operaţie s-ar face sub direcţia
unui grup compus din Iliescu, Roman, N.C. Dumitru, Surdu,
M ăgureanu etc. N icolae Radu vrea să-i facilitez un contact la cel
m ai înalt nivel occidental pentru trim isul organizaţiei lor. A m s-o
fac, deşi eu nu m ai am încredere în eficacitatea lor.

A urora Sasu şi Felicia Roseanu vin im ediat după ce am term inat
întrevederea cu Eastwood şi încă o persoană. Ei vin de la Paris. Au
legătură cu Navlomar. Sunt avocaţi. I-am dat num ele lui Plăviciosu.
A urora lucrează la Radio Cluj. Felicia e secretara A sociaţiei
R om ânilor Greco-Catolici. M i-a vorbit de Augustin Ciungan,
Vicarul nostru, aici la Bucureşti. I-am cerut să-l contacteze. Vreau
să fac o sfeştanie în casa asta.
Toată ziua dificultăţi. Tot n-am reuşit să obţin autorizaţia lui
Rom an pentru tipografia mea. Lefter, prim -consilierul lui, găseşte
cele mai puerile scuze. Birocraţia pre şi postrevoluţionară: fata lui
e în toiul exam enelor (!!), peste câteva zile se va putea ocupa şi de
această problemă.
D au un lung interviu lui M ărculescu de la România Liberă şi un
altul pentru Televiziunea de la Cluj. îm i spune că va fi program at
acest film şi la Chişinău.
A pare astăzi în D reptatea com unicatul meu de presă că donez
salariul m eu de deputat „şcolii de am bliopi” . A m anunţat acest
248 Ion Raţiu
lucru pentru că deunăzi am fost atacat că am uitat prom isiunea mea

să donez în întregim e toată rem uneraţia mea, în caz că voi fi ales
preşedinte. N -am zis niciodată nim ic despre ce aş prim i în caz că aş
fi ales deputat, dar nu mă deranjează. Ar fi ridicol să reţin 10.000
de lei pe lună, când cheltuiesc peste 250.000 pe lună cu întreţinerea
prezenţei m ele în România: casă şi personal.
Baricada publică o foarte reuşită caricatură. Un căţeluş urinează
pe un trunchi de copac pe care se găseşte afişul FSN cu trandafirul.
Cetăţeanul spectator zice: „Şi pe ăsta îl plăteşte domnul Raţiu.”

în Parlam ent vine Radu Nicolae. El e preşedintele Com isiei de
A nchetă asupra evenim entelor din 13-15 iunie. M ai este cineva cu
acelaşi num e - Comandorul de M arină. „El e Nicolae R adu” . Sunt
m ulţi rom âni astăzi care au num e de familie exact ca un oarecare
num e de botez. Interesant că fenom enul în Statele Unite este exact
pe dos. Nu-1 cunoscusem înainte decât din vedere. I-am dat cererea
m ea să fiu audiat şi i-am spus că mai mulţi din apropiaţii m ei doresc
să depună mărturie.
D iaconescu şi Gionea citesc cuvântarea ce propun să fac asupra
proiectului de Lege asupra schim bărilor unităţilor econom ice de
stat. Primul îmi atrage atenţia că PNŢ acceptă regiile autonome.
Virgil M adgearu a fost cel care a dezvoltat teoria acceptabilităţii
acestora, deşi operau întotdeauna deficitar. Doar m onopolurile de
sare, tutun, chibrituri etc. erau profitabile. Schimb în locul potrivit
cuvântarea. Nu PNŢcd, ci eu, Ion Raţiu, fac analiza şi atrag atenţia
asupra diferitelor aspecte ale chestiunii.
A bia întors acasă, vine Gaspar. KGB şi chinezii, în special, vor
să consolideze puterea lui Iliescu aici, la noi în ţară. E vorba de
forţele anti-Gorbaciov. Când trupele sovietice se vor retrage din
Cehoslovacia şi Ungaria, vor face-o prin România. Vor lăsa aici
cuiburi de oameni bine pregătiţi pentru acţiune de forţă şi subversi
une. Printre acestea - şi cu ajutorul lor - cei veniţi şi cei aflaţi deja
în ţară, m em bri ai Securităţii, vor fi consolidaţi. Negrii şi arabii lui
Ceauşescu, care vorbesc bine româneşte. Se vor organiza incendii
şi alte acţiuni împotriva Guvernului. Vina va fi pusă pe mine, per
sonal. Se vor înscena procese. Trebuie să fiu gata să plec pe loc,
când va veni momentul. Toată lumea vede numai comploturi, dacă
In fine, acasă 249
se poate la scară mondială.

Larry N apper m ă prim eşte imediat. La el acasă, căci locuieşte
lângă Televiziune. Le povestesc cum m i s-a indicat de Năstase,
Ursu şi M ăgureanu - chiar şi de Stănculescu - că aş putea ajuta la
restabilirea unei bune imagini a Rom âniei în străinătate. Şi le-am
dat am ănuntele inform aţiilor primite de la Gaspar. Vor transmite
informaţia la W ashington. „Am nevoie de binocluri infra-red şi de
camere de luat vederi în timpul nopţii”, m i-au zis. Eu nu mă
amestec în aceste operaţii. Eu lupt deschis, pe faţă. Cu armele
democraţiei. Tot ce pot să fac e să vă pun în legătură cu ei. Să vă
întâlniţi undeva, în Europa: Viena, Paris, oriunde. Le-am explicat,
de asemenea, planul lui Brucan. Ce părere au ei? A r fi bine să
accept preşedinţia acestui trio, cu Brucan şi Radu Câmpeanu?
Politica noastră de diferenţiere înseam nă, astăzi, susţinerea
guvernelor care merg spre democraţie, îm i spune diplomatul am e
rican. De aceea Punch Green nu s-a dus la inaugurarea lui Iliescu.
La 4 iulie, nici un mem bru al Guvernului n-a venit la recepţia
dată de A m basada americană. N um ai generali etc. ...
Joi, 19 Iulie 1990

Vorbesc în Parlament. Definesc poziţia PNŢ, dar, mai ales, a mea
personală, faţă de Legea pentru schim barea statutului unităţilor
econom ice de stat. M -au ascultat cu atenţie.
Ieri a apărut şi interviul meu în Rom ânia Liberă în legătură cu
scrisoarea ce m i-a trimis-o M argaret Thatcher. Azi a fost reprodusă
cu „en-tete” , în facsimil, în Dreptatea.
Seara, cină la Doina Bâscă. Cu D oina C ornea şi fiul ei Juhas. Dă
o im presie de mironosiţă. Are un zâm bet sau semizâm bet, perm a
nent. M i-a vorbit ca şi cum guvernanţii de astăzi ar putea să mă
atragă într-o form ă de colaborare. Cred că va accepta să-şi dea
num ele ziarului nostru, cum doreşte Doina Bâscă. Eu nu sunt toc
mai sigur că e bine aşa. Ea e mem bră a G rupului de Dialog Social.
M enţionez că intelectualii nu pot să răm ână pe tuşă, la infinit.
C om ea îl socoteşte pe Paleologu, fostul am basador la Paris, lider
potenţial al „partidului” intelectualilor!!!?

Fac cunoştinţă lui Ungureanu, m inistrul Culturii în guvernul
250 Ion Raţiu
Republicii M oldoveneşti.
A Z I m ă atacă pentru cuvântarea m ea din Parlament. Nu pentru
ultima. Pentru cea în care sugeram că prezenţa în Parlam ent ar tre
bui să fie facultativă.
S-a încercat să-i ia pe unguri prin surpriză, astăzi, cu o m oţiune
despre predarea istoriei etc. ... în şcoli, în lim ba română. A m rămas
şocat. Slavă Domnului, s-a obţinut am ânarea dezbaterii. Când se va
dezbate problema, trebuie să iau şi eu cuvântul.
Altfel, dim ineaţa parlam entară a constat dintr-o discuţie puerilă,
total depăşită de stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţei economiei,
în ju ru l felului în care trebuie organizate regiile autonom e,
bineînţeles. N -am intervenit. Tăvălugul m ajorităţii copleşitoare
FSN se afirmă, articol cu articol. Chiar şi îm potriva m icilor am en
dam ente sugerate de Opoziţie. A deseori de Gionea, care-1 relua pe
M adgearu, PN Ţ-istul nostru din anii ‘30. Cum a explicat el, ieri, că,
cu regret, nu poate să fie de acord cu colegul său Ion Raţiu. îi voi
lăsa să continue această discuţie, după mine, sterilă. Voi lua mai
târziu cuvântul, ca să atac întreaga idee protecţionistă.
La D oina Cornea cu Doina Bâscă. M ă avertizează ca nu cumva
să sugerez G rupului de Dialog Social o colaborare sau o încorpo
rare în PNŢ. Nu vor aşa ceva. Ei se consideră m ult superiori „politi
cienilor” . Cum a spus pictorul Sorin Dum itrescu. „Puterea noastră
aparţine unei alte lumi. Ca a lui Christos, dacă vreţi. Din ea ne
inspirăm.”
D oam na Celac (M ariana) a vorbit de incom patibilitatea dintre
om ul politic şi adevăratul intelectual. A m respins ideea. Le-am dat
exem ple. D in cauza vicisitudinilor istoriei noastre a fost o
dedublare. Şincai, Maior, M icu Klein, Văcărescu şi generaţia de la
‘48, apoi Bălcescu, toţi au fost scriitori nu num ai oameni politici.
Le-am vorbit şi de strămoşul m eu direct Ion Codru-Drăguşanu,
Peregrinul Transilvan, care, întorcându-se acasă, a fost deputat în
D ieta Transilvaniei. Şi care a scris foarte frumos.
Sâm bătă, 21 Iu lie 1990

Cu avionul la Cluj. Gigi trim ite un ARO la Turda. De asemenea,
un Renault la Cluj cu Nicu şi cu cei doi băieţi. Face asta fără să mă
întrebe. M are plictiseală.
La Cluj suntem aşteptaţi la aeroport de foarte m ultă lume. M asa
o luăm la Ursu Raţiu. Sim patic om. D răguţă familie.

Şedinţa la sediul PNŢ. întâi cea de comitet. Au nevoie de un
cotidian. E im portant. Apoi, o m ică instruire. Vreo 40 de oameni.
Le vorbesc. îi îm bărbătez. Nelu Boilă e vicepreşedinte. Vorbeşte şi
el. Buduşanu se ridică şi-l atacă. Pe el şi pe ceilalţi Boileşti. îi
calm ez pe toţi cum pot mai bine. M ultă discuţie. U nde m ergem
mâine. Eu vreau să m ergem la Târgul Vitelor de la M untele Găina.
Ceilalţi se opun. Răm âne totul nedecis. Diverse alternative.
Cu D oina Bască la Doina Com ea. Ea nu mai vine. D iverse scuze.
H urezeanu de la R FE urm ează să-i ia un interviu, mâine. E o ju sti
ficare.
Cina la „Ursu” Raţiu. Soţia lui îm i spune „tata R aţiu” . Fata lor,
Lăcrăm ioara, îm i spune „unchiule” . Fetiţa ei, Ioana, care are abia 7
ani, îm i tot dă flori...!
în timpul cinei un vecin ungur vrea să m ă cunoască. Vine, apoi, şi
soţia lui, Ildiko. Foarte emoţionaţi. îm i spun că au votat pentru mine,
ca şi toţi ceilalţi unguri de pe strada lor, deşi, de la centru, le-a venit
indicaţia să-l voteze pe Câmpeanu.

Sosim la Turda curând după orele 9.00 dimineaţa.
La sediu aflăm că Giuglea a sustras sume im portante şi că n-a
m ai făcut absolut nimic, de la alegeri încoace. Avem confirm area că
ARO i-a fost predat, aşa cum aranjasem la telefon. D ecidem să
m ergem la Cheile Turzii.
M ergem, în m ic alai, pe jos, de-a lungul Pieţei M ihai Viteazul.
Ne oprim la „catedrala” ortodoxă. M ă închin şi stăm vreo 10
minute. Sosiţi pe trotuarul vis-a-vis de casa părintească, îm i vine
m esajul preoţilor. Slujeau doi. Vroiau să-mi vorbească. M -am
întors şi i-am vizitat în altar. N im ic deosebit. Vroiau doar să-şi
exprim e bucuria să m ă vadă, sprijinul lor etc...
Tot pe jos, până la statuie. E înconjurată de arbori. Nu se mai vede.
Perspectiva trebuie schimbată radical. Diverşi oameni vin să-mi vor
bească. Inclusiv un ţigan care locuieşte într-o parte a casei noastre.
V roia să ştie dacă vreau să-mi redobândesc casa. L-am asigurat că
nu. Deocamdată.
Iar la sediu. Iar pe jos. Slujba greco-catolică începuse deja la
orele 10.00. în faţa bisericii romano-catolice. Slujeau trei preoţi.
252 Ion Raţiu
Am stat şi noi, în spatele lor. Vreo 10 minute. Enoriaşii dădeau

răspunsurile. Am cântat şi eu.
. Toată ziua la Cheile Turzii. A m intrat, nu de la cabană, ci din
celălalt capăt. Pe jos. Aveam pantofi noi, cu talpă de piele, fără căl
câi de cauciuc, nici m ăcar parţial. Alunecau teribil pe pietrele
lucioase. D ar am reuşit să fac tot traseul fără nici o problemă. E un
adevărat spectacol. M i-am adus aminte de fiecare pod, de fiecare
cotitură şi de fiecare băltoacă ce se formează, ici colo, în Valea
Hăşdăţii. Peştera Balica, peretele de stâncă, pietrişul în avalanşă...
De toate m i-am adus aminte.
Sosiţi la cabană, am aşteptat să vină m aşinile cu mâncarea. M ulţi
au venit să-mi vorbească. Făgădău, Cadar şi m ai ştiu eu cine. Trif,
de exemplu. Toţi descendenţi de-ai fam iliilor ce-mi fuseseră bine
cunoscute. Au întins pături pe iarbă. A m început să m âncăm , toc
mai când începuse şi să picure, mai susţinut.
Retraşi la restaurantul de jos al cabanei, am avut o m asă bună şi
excelentă atm osferă. L e-am explicat de ce trebuie să avem
încredere, de ce suntem îndrituiţi să fim optimişti. Le-am cerut să
m ă ajute să organizăm un partid puternic, să avem un reprezentant
PN Ţcd în fiecare sat şi comună. Toţi vor schim barea lui Giuglea.
Taici M ezei s-a ţinut la o parte până acum. H ar D om nului, şi-a
schim bat atitudinea. în el aş avea încredere. M -am bucurat, în mod
special, că au venit aşa de mulţi tineri şi bătrâni să mi se prezinte şi
să-mi vorbească. Toţi să-şi exprime susţinerea ce mi-au dat la
ultim ele alegeri, sau să-mi spună că am avut dreptate. „Iliescu ne-a
minţit, aşa cum aţi spus dumneavoastră la 17 m ai” . C am ăsta a fost
mesajul ce m i-a parvenit în ureche. Asta am reţinut.
întorşi la Cluj, luăm cina în trei: Doina Com ea, eu şi Doina
Bâscă. în cam era acesteia, căci Doina C om ea a preferat să nu apară
în restaurant.
O întrerupere de vreo 20 de minute, când l-am prim it pe
M ihăilescu, la mine în cameră. A sosit un transport de ajutoare din
Anglia, îm preună cu Rom ânul Liber. Am dispus ca medicamentele,
m aşinile de scris, să fie date turdenilor. Dar să se facă propagandă.
Să audă turdenii că au prim it de la mine: ambulanţa, 100.000 pen
tru echipa de fotbal „Arieşul” , bani daţi lui Giuglea, cărţi, ziare,
m ateriale publicitare pentru cam pania electorală etc... Autoturism ul
ARO a sosit ieri şi a fost predat lui Giuglea. Le-am pus în vedere,
însă, că este cadoul partidului. Deci se va preda preşedintelui, care

va dispune de utilizarea lui.
D iscuţia cu D oina Cornea a durat de la 8.30 până la 12.00
noaptea. Cu întreruperea deja indicată, ne-am înţeles. Avem aceeaşi
atitudine. înregistrăm un interviu com un cu Doina Bâscă. A m vor
bit de „dăruire” . Asta trebuie să facem. Să ne dăruim. Doina Cornea
a reluat ideea şi a susţinut-o puternic.
Luni, 23 Iulie 1990

La întreprinderea „Som eşul” . Au 4000 de muncitori, mai ales
femei. D irectorul m i-a făcut o im presie excelentă. La fel, preşedin
tele sindicatului. E o filatură de lână, bum bac, fire sintetice etc. pen
tru confecţionarea de articole finisate. Cam 50% pentru export.
Sunt gata să ajut la privatizarea întreprinderii. A r fi vorba de o
investiţie de circa 200 de m ilioane lei în valută. Bună întrevedere.
La partid am o discuţie concludentă cu un francez. E contactul
lui Puiu Boilă. Cu el vrea ca noi să facem o bancă populară. îi
prezint lui problem a întreprinderii „Som eşul” . Să aducă el materii
prim e contra articolelor finisate. Ar fi interesant dacă reuşeşte.
Avionul ne zgâlţâie foarte rău.

Parlament. Teribil de cald. C om eliu M ănescu, preşedintele
Comisiei A facerilor Externe, cere - fără ca să fie prezent m ăcar - să
se reducă num ărul m em brilor. K laps protestează violent.
Vicepreşedintele Timiş, împăciuitor. Va căuta să-l accepte pe Klaps
şi pe al doilea reprezentant al grupării unde sunt ecologiştii şi
agrarienii.
Plec din Parlam ent câteva m inute înainte de 8.00 seara, deşi
şedinţa nu fusese încă terminată. A casă Gigi Tecuceanu îmi confir
m ă că Brucan vine peste câteva minute.
„Nu eşti om politic, spre m arele m eu regret” , îm i spune Brucan.
Era ultim a lui reacţie. încercase, de altfel, să m ă convingă să lan
săm „apelul” îm preună cu el şi cu Radu Câmpeanu. I-am vorbit de
ataşam entul meu real ideii democratice. Să ne dea nişte semnale că
vor să m eargă spre democraţie. Atunci aş avea conştiinţa împăcată.
Aş putea să notez, public, acest lucru. D ar aşa? Aici nu există
dem ocraţie şi nu am nici un motiv să cred că Iliescu şi Roman vor
254 Ion Raţiu
să m eargă spre democraţie. M i-a spus că acum este poate ultim a

m ea şansă să fac ceva pentru poporul român. „Iliescu a făcut trei
m ari greşeli: 1. A introdus săptăm âna de 40 de ore, fără ca s-o
pregătească. Oamenii nu se schim bă aşa de uşor. I-a făcut să nu mai
lucreze... 2. A permis ca oricine să poată deţine valută. Toţi ţiganii
au câţiva dolari, m ăcar în buzunar, şi 3. A dat o am nistie aşa de
largă, că ţara e plină de borfaşi.“
El, Brucan, nu e contra Frontului. E contra conducerii lui. Nu-i
place o conducere în m âna a doi oameni.
Se făcuse orele 9.00 seara. L-am condus pe Brucan până la
poartă şi i-am dorit succes şi l-am rugat să-i transm ită acelaşi lucru
şi lui Radu Câmpeanu.
In Parcul Herăstrău, Radu N icolae şi Gaspar ne aşteptau. Radu
vrea legătura cu americanii. Pe francezi nu se poate conta. Ei îl vor
susţine pe Roman. Prevede schim bări radicale. Au nevoie de
aparatura ce m i-au indicat deja. Presa americană, îm i spune Radu,
va da publicităţii disensiunile din Guvernul actual. Va fi o luptă
pentru putere. M ăgureanu va fi cu Iliescu. Noi să nu avem încredere
în Stănculescu. Care, în cele din urm ă îl va susţine pe Iliescu.
Rom an va utiliza circuitul israelian şi evreii din Occident. Cu spri
jinul lui M itterrand. „Ei” sunt bine organizaţi. „Ei” au nevoie doar
de asigurări că familiile lor vor putea em igra în Occident, dacă va
fi nevoie. M i-a vorbit m ult de M ilitaru. „în care se poate avea
încredere. E un foarte bun rom ân.” îm i sugera, apoi, că Hurezeanu,
de la Europa Liberă, are un rol în serviciile de inteligenţă străine.
Nu ştie exact ce.

Lucrez două ore înainte de a ajunge la Com isia Parlam entară
asupra evenim entelor din 13-15 iunie.
A m aşteptat m ai bine de o jum ătate de oră până s-au întrunit:
Radu Nicolae, Dr. Gh. M unteanu, Solcanu şi M ircea Cupşa. Toţi
senatori FSN. Apoi, N icolae Olteanu, deputat FSN - Argeş.
/\
II aveam pe Viorel Delcă cu mine. Timp de trei ore, le-am depă

nat experienţa noastră. Am stabilit că, în opinia mea: 1. Atacul
asupra m ea şi a casei m ele a fost prem editat, bine plănuit şi execu
tat sub im periul unor directive precise, date la faţa locului de „alţii” ,
pretinzând că sunt mineri. 2. C ă au vrut sau să mă omoare, sau să
m ă sperie aşa de tare, încât, scăpat cu viaţă, aş fi plecat din ţară im e

diat. (De aceea n-au distrus aparatura supertehnică de calculatoare.
Odată plecat, sau decedat, ar fi fost a lor, pe gratis) 3. Că eu am fost
singurul om politic aşa „onorat” . De ce?, am întrebat. U rm ează să
le dau o listă a pagubelor ce am suportat, cu preţurile de cost, pre
cis indicate. Apoi o copie a scrisorii lui M ărgărit, care confirmă
cazarea şi hrănirea m inerilor pe cheltuiala statului.
Pe la 12.50, în clădirea principală a Senatului. Şedinţa Comisiei
P arlam entare pentru A facerile Externe. C orneliu M ănescu
prezidează. îm i strânge m âna când intră în sală. N um ai mie. D e ce?
Eram aşezat aproape de el prin forţa lucrurilor. Acolo găsisem un
loc liber, căci şi eu sosisem în ultim ul moment. De fapt credeam că
era coada mesei. Discuţiile, nu prea interesante. Com pletarea
Biroului Com isiei şi câteva poziţii m inore de adoptat. M -am bucu
rat să-l văd pe Chebeleu reprezentant permanent, pe lângă Com isia
Parlam entară a M inisterului A facerilor Externe.
La încheierea şedinţei, M ănescu a venit la mine. „Avem o
cunoştinţă în comun.” Trebuie să fie multe în lum ea politică din
Occident, i-am răspuns. „Nu, nu. E Tutu Georgescu. L-am cunos
cut bine pe Gogu.”
întors acasă, am luat m asa în fugă, asaltat fiind de oam eni, fără
întrerupere. în faţa Parlam entului un deputat îm i spusese zâmbind:
„Ştii care e ultim ul banc?”
???!
„De unde vine a m anipula?”
???!
„Money vine de la Raţiu. Restul, de la Iliescu!”
Trebuie să spun că m -a am uzat enorm. Pe urmă şi alţii m -au aco
stat cu acelaşi banc. Gigi Tecuceanu mi-a am intit că după ce am
fost „arestat” de mineri, circula bancul.
„De ce l-au prins m inerii pe Raţiu?”
???
„Pentru că nu avea ADIDAS torsion.”
O reclam ă în vogă la televizor.
Necazuri, interviuri, probleme. Aici, la Cluj şi la Turda. D ar s-a
întors Elisabeth şi sunt încântat. Ea îmi spune că la Otopeni, a fost
întâm pinată în englezeşte: We are very glad to see you back, Mrs.
Ratiu! („Suntem foarte bucuroşi să vă vedem din nou aici“.)
256 Ion Raţiu
Excelentă scrisoare de la Chuck Percy. Trebuie să-l văd când mă

duc la Washington.
Ieri am fost cu Ion Diaconescu la Prim ăria Bucureştiului.
M inodora Ilie ne-a prezentat lui Ştefan Ciurel. Sim patic om. Va
avea un cuvânt de spus în problem a clădirii ce ne-a fost dată pentru
tipografie.
Joi, 26 Iulie 1990

Vorbesc în Parlament. Nu voiam s-o fac, dar trebuia ca cineva să
explice im plicaţiile articolului 23 din Legea privatizării între
prinderilor de stat. Din nou, am avut acelaşi sentiment. Lum ea m-a..
ascultat.
Ziua a început la 7.30 a.m., când a venit Oprean la mine. Vrea să
facă o societate m ixtă de construcţii. Sunt de acord. El să aibă 49%,
eu, sau cel pe care-1 num esc eu, 51%. U rm ează să investesc 2 m ili
oane de lei.
Seara vine caricaturistul Octavian M ardale la mine, cu o tânără,
A nca Boca. M i-a adus caricatura publicată în ziarul Caţavencu.
M arius Raicu, dar mai ales soţia lui, M ihaela, m -au im presionat
foarte mult. Ea a plâns de emoţie când m -a văzut. Eugen Cândea,
M ihai Ţuchel etc. vin cu idei bune. Toţi vor ajutor pentru a demara
economic.

Cu Victor M arian, care-mi aduce tot m aterialul de care am
nevoie pentru filatura „Someşul” din Cluj. D escoperim că lui
Făgădaru-i dădusem 100.000 de lei pentru echipa de fotbal
„A rieşul” .
Şedinţă com ună a Parlamentului. în Sala Palatului, Petru M aior
mă propune ca eu să fiu preşedintele Com itetului de 25 de m embri
care vom participa la Uniunea Interparlam entară şi la alte organi
zaţii internaţionale. A vorbit neaşteptat de bine. Interesul ţării, să
voteze fiecare după conştiinţă etc. A fost ales Viorel Faur, istoric,
FSN -ist din Bihor. Bârlădeanu a utilizat o şm echerie ca să evite un
vot secret. L-a pus la vot pe Faur. Fiind ales, nu m ai era nevoie să
m ă pună şi pe mine. Am căzut, deci, fără vot.
După masă, la Cameră. Apoi la recepţia dată de ambasadorul
O ’C onnor al Perului. Am vorbit cu am basadorii Venezuelei,
In fine, acasă 257
: M ongoliei, Norvegiei, Finlandei şi cu însărcinaţii cu afaceri ai

| A ustriei şi Suediei (Lindgren?). Lui Punch Green, ambasadorul
î SUA, i-am spus: Ai intrat în istoria poporului român pentru că nu
| te-ai prezentat la inaugurarea lui Iliescu. Evident, a fost încântat.
i;
Sâmbătă, 28 Iulie 1990

Vorbesc în Parlament în legătură cu legea pentru adoptarea
Convenţiei EUTELSAT. încep printr-un scurt citat din Em inescu:
A ltul este al tău suflet,
A lţii ochii tăi acum,
Num ai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.
Şi am pus întrebarea cheie: Poate o persoană română, fizică sau
juridică, să închirieze serviciile de telecom unicaţii asigurate prin
satelit, fără necesitatea unei aprobări prealabile din partea
Guvernului? Am povestit păţaniile m ele cu încercarea de a înfiinţa
un post de televiziune independent. Au răspuns m inistrul Chirică şi
Dan M arţian, preşedintele Cam erei. Neconcludent. Alte amânări
până adoptăm o nouă lege etc.... A m fost însă, aplaudat. De două
ori: după recitarea versurilor şi la sfârşitul intervenţiei mele. D e alt
fel, tot mai mulţi m em bri ai Parlam entului vin să-mi vorbească şi
să-mi ceară autografe pe cărţile mele. E un fel de a „vota” pentru
mine, cel puţin. Un semn că apreciază contribuţia mea politică, căci
cărţile m ele sunt strict politice.
A m avut şi alte m inunate satisfacţii. Un anonim îmi lasă un plic
în Parlament. Găsesc doar bileţelul acesta înăuntru:
„Este un lucru extraordinar să ai putere şi astfel pe cât posibil să-ţi
ajuţi semenii.
Vă m ulţum esc pentru tot ce a făcut domnia voastră."
Vasile Gionea îm i vorbeşte de o studentă în ultimul an: Sorina
Şincanu, Şoseaua Iancului 4... Se roagă în fiecare seară pentru sănă
tatea dom nului Raţiu şi i-a pus poza în loc de icoană. O întâlnesc,
îm preună cu el. în faţa Bisericii de la Patriarhie. Fata, enorm de
emoţionată. îi dau cartea m ea (M oscova sfidează lum ea) cu dedi
caţie şi o îmbrăţişez.
M arian Bia, originar din Iara, deputat FSN din Turda (Cluj), îmi
cere autograful pe carte. Stăm de vorbă. Potenţial, e un sprijinitor al
meu. Câţi or fi ca el? M -a contactat pentru că voia să-i dau un auto-
258 Ion Raţiu
graf pe cartea m ea {Moscova sfidează lumea). M -am executat. îl

caut pe Petre Rom an la telefon. E plecat în străinătate. Iliescu îmi
răspunde. „Să ne vedem m arţi dim ineaţă”, îm i zice.

Vine Pupi Truţia. Pune vina pe Dinu Daponte. Era vorba de
100.000 de tone zahăr din Brazilia. „Am cheltuit o grăm adă de bani
degeaba” .
Silviu Brucan publică o carte, D emocraţia în Rom ânia începe cu
dem ocraţia în FRONT. T itlul e totul. A rgum entare slabă,
neconvingătoare. în concluzie, afirmă că toţi rom ânii sunt afectaţi
de faptul că „două generaţii” n-au cunoscut deloc democraţia.
„Poate dl Raţiu, care a trăit cinci decenii departe de ţară, să fie
imun la aceasta. (Toţi suntem m arcaţi de m oştenirea ceauşistă.)”
Luni, 30 Iulie 1990

în Parlament, de la prânz încolo, legiferăm salarizarea prim a
rilor şi prefecţilor, a judecătorilor etc. şi adoptăm Legea contra
speculei. Până astăzi încă n-am adoptat o singură lege care să poată
scoate ţara din m arasm ul econom ic în care se găseşte. Privatizarea
a încetinit. A m adoptat legea prin care toate transferurile de propri
etate de la începutul anului 1989 şi până astăzi sunt nule şi neaven
ite. Se spune că s-a introdus contra acaparării de terenuri în secuime
de către ungurii din Ungaria, dar mai ales din Occident!
Delegaţie din Sibiu - M arinescu Valeria. Ei sunt contra lui Petru
Maior.
Seara vine Coposu la mine. îm i face un fel de raport al voiajului
său în străinătate, la Bruxelles, Luxembourg şi Paris. Nu suntem
acceptaţi în U niunea Europeană Creştin D em ocrată din cauza lui
Franke, care e căsătorit cu o unguroaică. El e adjunctul lui Fischer,
secretarul Com itetului pentru Relaţiile Străine CDU. Căutăm să-l
influenţăm direct pe cancelarul Kohl şi pe consilierul său, Egor
Kleptsch. Coposu are relaţii foarte bune cu italienii: Colombo,
Orsini şi Andreotti.
Vrea să reorganizeze partidul. Să m ă facă pe m ine vicepreşe
dinte responsabil cu Relaţiile Externe. Sunt însă obiecţii, îm i spune,
pentru că nu le-am dat destui bani. Ei se aşteptau la 10 m ilioane de
lei şi au prim it abia 3 milioane. De fapt, eu am cheltuit direct pen
tru partid cca 5 m ilioane şi apoi o sumă enorm ă pentru cam pania
prezidenţială, de care, bineînţeles, a beneficiat şi partidul.
D iscutăm problem ele ce trebuie să ridic când îl văd m âine pe
Iliescu.

Cu Cristian Popescu şi Gigi Tecuceanu la Ion Iliescu. E instalat
în Palatul Cotroceni. A m înregistrat tot pe bandă. Voi putea scoate
un ziar, Nici o dificultate. Cu televiziunea e m ai com plicată proble
ma. Iliescu nu crede că ar putea fi cu totul independentă. „Va fi tele
viziunea lui Raţiu.” Nicidecum, i-am spus. Va avea un consiliu de
adm inistraţie şi un com itet de redacţie. în ţările dem ocratice cel
care furnizează finanţele nu are control. Autoritatea televiziunii
independente e de sine stătătoare.
A m discutat problem a în am ănunt şi am rămas înţeleşi că-m i va
da un răspuns înainte de plecarea m ea în străinătate. Propunerea
m ea e să-mi dea o licenţă de emisie pentru Canalul 3, pe un an de
zile. G uvernul să aibă reprezentantul lor în C onsiliul de
A dm inistraţie. Evident, dacă postul nu răm âne absolut indepen
dent, licenţa nu va fi reînnoită la expirare.
La ieşire am dat un interviu pentru Radio.
în Parlament, după term inarea program ului legislativ, banca
m in isterială plină. U rm ează m ai m ulte interpelări. Ţ epelea
pregăteşte în grabă două întrebări. Unde e Securitatea şi dacă se mai
ascultă în m od secret. Şi a doua, ce s-a făcut cu bunurile partidului
com unist şi cu fondul „Libertatea” . E vorba de fonduri foarte mari.
A răspuns Ursu, din partea M inisterului de Interne. A scăldat-o.
Noi trebuie să continuăm.
A tât Lăzărescu, cât şi Policrat m i-au vorbit de o colaborare mai
strânsă.
Seara dau o cină celor 12 deputaţi PNŢ, la restaurantul B ucu
reşti. Klaps vine cu Silvia Bădescu şi Piţigoi.
A tm osferă foarte plăcută. M ultă lume din restaurant vine să-mi
vorbească.
Miercuri, 1 August 1990

Zi deprim antă. La Banca Com erţului Exterior fac aranjamente
satisfăcătoare. Plasez 50.000 lire sterline la o dobândă de 14%. Pe
260 Ion Raţiu
o lună, cu re-înnoirea plasam entului în m od autom at pe încă o lună.

Dau D oinei Bâscă 17.000 lei şi 100 dolari pentru biletul de avion
la New York şi să aibă ceva bani de buzunar când soseşte acolo.
Pupi Grozea vine să-mi vorbească despre partid. Coposu e sin
gurul care poate să-l conducă. Accept să fiu vicepreşedinte? Eu nu
vreau nici un post. Vreau doar să servesc. A şa cum am făcut-o şi
până acum.
E clar că trebuie să avem un Congres al partidului. Să-l ţinem în
noiembrie.
Joi, 2 August 1990

La M inodora Ilie, la Primărie. îm i am inteşte de nevoia de a
obţine voturile foştilor comunişti, adică m em bri de partid, cum e
cazul ei. Sunt, în m area lor majoritate, oamenii cei m ai calificaţi
astăzi, pentru că au deţinut, şi m ajoritatea deţin şi astăzi funcţii
im portante în adm inistraţia de stat şi în întreprinderile industriale,
com erciale sau agricole. Deci oameni calificaţi. Reprezentanţii lor
se vor întâlni, acum, la Căciulata. Vor form a un nou partid, Partidul
Um anist Democrat. Vor sprijinul meu. Nu pe faţă. Sprijinul meu
moral. Ei m ă vor pe mine preşedinte. Voi răm âne în PNŢ, orice s-ar
întâm pla, i-am spus. Sigur că da. Nici nu voim să ne susţineţi pe
faţă. La alegeri, sau după alegeri ne vom uni, sau vom face o coali
ţie. Ei m ă vor pe m ine preşedinte, dar m ă dau im ediat la o parte ca
să vă fac dumneavoastră loc, dacă aşa va fi bine, a declarat
M inodora.
N e-am dus apoi la M arinache. El e fiul lui Ion M ihalache. Şi-a
schim bat num ele în timpul prigoanei. E bătrân, nu de ani, dar fizi
ceşte. îi trem ură m âinile şi merge cu greutate. Nu ştiu exact cât şi
cum a suferit ca să ajungă aşa. D ar m intea-i e absolut lucidă. A
analizat situaţia partidului. L-a analizat pe Coposu. Corect, după
părerea mea. Apoi pe ceilalţi. „Domnule Raţiu, de m ult am vrut să
vă cunosc. Să stăm de vorbă. V-am urm ărit la televizor. Avem
nevoie de dumneavoastră. Trebuie să deveniţi preşedintele partidu
lui nostru. N-avem altă alternativă/1A m vorbit mult. I-am declarat
şi lui că eu nu vreau nici o poziţie de conducere. Eu sunt m ulţum it
să servesc. M i l-a citat pe nu mai ştiu cine: „Cu cât vrei o poziţie de
conducător cu atât şansa de a fi ţi se îndepărtează. Cu cât n-o cauţi,
cu atât m ai mari sansele de a o avea” . M arinache socoteste că tre
buie să accept vicepreşedinţia partidului. „La Congresul partidului

vei fi ales Preşedinte” .
Cu Doina Bâscă şi cu Cristian Popescu. Plănuim ziarul. Să-i
spunem România, dacă ni se permite.
Vineri, 3 August 1990

La M inodora Ilie, la Primărie. Primarul Ciurel ne prim eşte după
ce term ină de dat un interviu Televiziunii Române. Ii arăt ordinul
scris, cu data de 15 iunie, ca edificiul în care urm ează să m utăm
tipografia să fie demolat. Nu e nevoie de mare explicaţie. Ciurel se
execută şi scrie imediat, cu m âna lui, că dem olarea nu poate fi
începută înainte de 31 decem brie 1993. D eci am trei ani.
Corespondentul postului de Radio Bucureşti era prezent. M i-a luat
im ediat un interviu.
La A mbasada am ericană ne aşteaptă consilierul politic Adrian
Flore, la poartă. A bia instalaţi, vine Punch Green. Foarte cordial:
How are you, Ion? li explic situaţia. M enţionez întrevederile ce am
avut cu Stănculescu, Ursu, N ăstase şi M ăgureanu şi, în amănunt
apoi, discuţia m ea cu Iliescu. Nu ştia că M arian M unteanu a fost
pus în libertate, astăzi. „Am cerut acest lucru, când ne-am văzut
deunăzi”, îm i spune Punch. Trebuie să-ţi fiu recunoscător. Punerea
lui în libertate e rezultatul eforturilor noastre, ale tuturor. (I-am spus
asta, pentru că şi noi i-am cerut lui Iliescu s-o facă! De ce să nu-i
atribui lui meritul.) Va com unica la W ashington dorinţa m ea să fiu
prim it la nivel cât m ai ridicat. Evident, posibilitatea ca Bush să mă
vadă nu există. „Jim Baker e foarte ocupat cu invazia Kuweitului de
către Irak. Ray Seitz e probabil omul cel mai potrivit” , m i-a zis.
Sunt mulţumit, dar voi încerca, totuşi, să-l văd pe Bush.
înainte de plecare îi zic: N-aş vrea să se interpreteze greşit, dar
cred că ar fi bine să merg la Moscova. N-am vrut s-o fac fără să vă
informez. „E normal. Aveţi doar o frontieră com ună de o mie de
m ile şi mai bine.” You credentials are well establisched. There is no
possibility o f m isinterpretation, a adăugat consilierul politic.
(Poziţia dumitale e bine definită. Nu există nici o posibilitate de a
vă interpreta greşit.)
Acasă dau un telefon la A m basada sovietică. A m basadorul e în
vacanţă la Moscova. Sosesc la prânz cum se convenise. Sunt primit
la poartă şi condus im ediat la însărcinatul cu Afaceri, Pozduiakov.
262 Ion Raţiu
Prezent la întrevedere, Maleşev, consilierul-şef al Consulatului şi

Vladim ir Sprincean. Ultimul, evident secretar, căci lua note tot tim
pul.- Gigi Tecuceanu era cu mine.
N -am fost niciodată în Uniunea Sovietică. Am fost cam prin tot
restul lumii. V reau s-o văd. Apoi, ca om politic doresc să-i cunosc
pe liderii sovietici. La sugestia lui am căzut de acord că ar fi bine
să fiu invitat în m od oficial. „Să vedem cum. Poate din partea
Parlam entului, din m om ent ce sunteţi deputat.” M ă gândeam să
intru prin Vladivostok, să văd lacul Baical, deci Irkuţia, Samarkand,
Moscova, Leningrad şi Kiev, înainte de a mă întoarce în România.
„Un program care va dura cam mult.” Cu avionul ar merge repede!?
„Chiar şi aşa...” . N e-am înţeles să ne concentrăm asupra vizitei
politice. Va transm ite totul la Moscova.
A m discutat situaţia din URSS. „Dificilă, dar Gorbaciov câştigă.
M ai este şi problem a etnică, nu num ai cea economică, m i-a zis.
Rom ânia are o bună şansă. M ai bună ca celelalte ţări, pentru că
procedează m ai încet. în tot cazul U niunea Sovietică nu se
amestecă în treburile interne a nici unuia din statele est-europene” ,
a continuat el. Fără ca să-l contrazic, i-am arătat, treptat, că politi
ca econom ică a actualului regim n-are nici o şansă de reuşită.
M ă întreb dacă a înregistrat dezacordul meu total cu vederile lui.
Poate am fost prea subtil. D ar nu cred, căci vorbeşte bine
rom âneşte.
A m vorbit şi de M argaret Thatcher şi m i-a confirm at că a văzut
dezbaterea prezidenţială din 17 mai, la televizor. D e altfel, toţi trei
o văzuseră.
D upă o jum ătate de oră m -am sculat şi i-am m ulţum it pentru
prom ptitudinea cu care m-a prim it la această prim ă luare de con
tact. Tot G igi Tecuceanu a fost însoţitorul meu.
înainte de m asă B BC W orld Service îm i ia un interviu.
Laura K om e la prânz. îm i vorbeşte mult. R eacţiile i se par în
general foarte favorabile mie. Nu toate, dar m ulţi îi spun că, la
început au fost îm potriva mea. A cum s-au schimbat. îi im pre
sionează, în special, faptul că eu nu am nim ic de câştigat. „Are
curaj, omul, în orice caz” , e comentariul cel m ai obişnuit.
în drum spre aeroport, am avut pentru prim a dată sentimentul că
merg în străinătate!! D eci perioada de aclim atizare s-a săvârşit.
Bine, rău, aşa cum e. A sta e ţara mea.
în sala de aşteptare diplom atul american Curry, cu barbă m are şi

ochelari, s-a aşezat lângă mine. L-am cunoscut când l-am văzut pe
Ray Seitz, la State Departm ent, în ianuarie. Curry se ocupă de pro
blem a drepturilor om ului. Schim b util de vederi, dar nim ic
excepţional.
La îm barcare mi-au dat tratam ent special. M ultă lum e m-a
recunoscut şi a ţinut să-mi vorbească. „N otorietatea” nu m ă supără,
dar nici nu m ă încântă. N-ai un m om ent liber, căci nu poţi să
bruschezi oamenii.
înainte de Belgrad, am trecut Dunărea. Face tot felul de zvârco
liri, m eandre, şi înainte şi după Belgrad. Casele sunt mici, uni
forme, în toate satele şi orăşelele din jur. Au acoperişuri roşii, de
ţiglă şi sunt spoite alb. Fiecare cu ograda ei. Nu m are, dar destul să
i se dea individualitate. Din aer dau im presie de curăţenie şi pros
peritate. C ând am ajuns în m unţi peisajul e remarcabil. Coam ă după
coamă, înzăpezite. M unţi după munţi, acoperiţi de gheţari. Frumos.
Crestele sunt paralele. M ă întreb unde suntem?!
B elgrad - Paris, în linie dreaptă, pe unde trece lanţul alpino-
carpatic? Căci nu-m i închipui că Alpii D inarici au creste cu zăpadă
eternă. în avion aceeaşi solicitudine şi atenţie. Un tânăr, apoi
M ichael Nalpas, gazetar de provincie, din M arcq en Baroeul. în
fine, doam na M argareta Suciu, din Deva. Toţi vin să-mi vorbească
sau să-mi ia un interviu. Ea locuieşte acum la Paris şi e prietenă cu
Celestin Duca. Cel care a devenit mem bru UM RL îm preună cu Liţi
Faina.
îi ascult pe toţi. Toţi au ceva interesant să-mi spună. Chiar şi
atunci când îm i trebuie m ultă răbdare până ajung să descopăr
esenţialul valoros.
Sâmbătă, 4 August 1990, Paris

Piaţa nu funcţionează în rue St. Charles. E vacanţă. Cumpăr,
totuşi, nişte paste, carne ett. din prăvălii. E rem arcabil câtă difer
enţă între lum ea de aici şi a noastră, acolo, sub egida Răsăritului.
Trebuie că a fost un adevărat blestem asupra poporului nostru. Cu
bogăţiile noastre naturale, cu inteligenţă înnăscută a cetăţeanului de
rând, cum e posibil să avem o viaţă atât de săracă şi anevoioasă?
Toată dimineaţa, după ce mi-am făcut cumpărăturile, am reparat
lucruri. Un scaun la m asa din bucătărie. Un alt scaun-tamburină,
264 Ion Raţiu
căci cineva i-a rupt o cariatidă laterală. Şi mai ales uşa frigiderului.
Un fel de soluţie â la Heath Robinson. Probabil nu va da rezultate
satisfăcătoare. D ar m-a amuzat. Iată ce fac eu în vacanţa m ult aştep
tată. In plus, am spălat m asa de pe terasă. Era de o m urdărie
nemaipomenită. Şapte luni de zile!! Construcţiile în fostul teritoriu
Andre Citroen avansează rapid. E clar, acum, că mare parte din
priveliştea nestânjenită ce aveam spre Sena va fi blocată de un m are
şi înalt hotel. Au term inat deja fundaţia din beton armat.
M ănânc bine. îm i gătesc singur un somon şi pulpe de găină.
Păcat că noi, românii, nu ştim să facem un vin tip „Sancerre” .
La orele 12.00 exact, Regele îm i telefonează, aşa cum îi indica
sem Principesei Elena. N e-am înţeles să merg să-l văd, marţi la ora
2.00 p.m.
Saddam Hussein declară că trupele lui se vor retrage din Kuwait,
că se găsesc acolo doar la cererea com itetului de eliberare. Reacţia
m arilor puteri foarte anevoioasă. îl condamnă, dar nu prea. Trebuia
să-l am eninţe cu represalii armate! Aşa, Hussein îşi va consolida
autoritatea asupra Kuweitului. Şi vom asista pe urm ă la alte agre
siuni, la alte aventuri. Interesant că Iordania s-a pronunţat deja:
„Acţiunea Irakului a fost justificată” ?!?
Vintilă Corbul, fostul meu cam arad la Craiova, acum scriitor
recunoscut, în ţară şi aici, îm i vorbeşte tare urât de români. „N-au
nici o demnitate. Fiecare după interesul lui meschin. Un oarecare,
Virgil ... a organizat o asociaţie de sprijin a dem ocraţiei rom âneşti
cu Iliescu în frunte. S-a recom andat ca scriitor. Eu n-am auzit nicio
dată că există. A strâns m ulţi români în jurul lui. Un altul, Dan
Dima, se laudă că ţi-a dat m aşină de scris, de copiat, ordinator cu
ecran, hârtie etc.” Toate sunt invenţii. N -am auzit niciodată de exis
tenţa lui, am ripostat. „Eu mă feresc de români. Nu m erită” . Şi a
continuat pe tonul ăsta. Aici e tragedia. Cei buni, când pot, se dau
la o parte. Cei răi dom ină elem entele active. De aceea trebuie să
continuăm lupta, să ne angajăm în politică.
Varlam, şi apoi, Herlea, m ă pun la curent cu ce se petrece aici.
Radu Câm peanu e com plet desconsiderat. Tocmai pentru că l-a
felicitat aşa de tare pe Iliescu la instaurarea lui. Ionescu-Quintus a
făcut o im presie detestabilă la Paris, unde a susţinut nevoia de aju
tor economic României. Ambii sunt consideraţi „colaboraţionişti".
Varlam l-a atacat pe Câm peanu şi în scris. Varlam mi-a dat şi un
In fine, acasă 265
„Contra-proiect de C onstituţie”, redactat de el. Tocmai astăzi îl ter

m inase de scris.
Organizaţia ACCER (Association pour la coordination et
cooperation en Roum anie) a fost form ată în februarie. Filoti e
preşedinte. Vintilă Brătianu, Emil Ghilezan şi G abriel Bădărău sunt
personalităţile care-i dau legitimitatea „istorică” . Cuvântul de
ordine, aici, e opunerea totală oricărui ajutor econom ic României.
II găsesc pe Steffie la Londra. M -a văzut la televizor. Preocuparea
lui rămâne centrată asupra problemelor lui. Restul nu-1 prea intere
sează. îm i povesteşte cu lux de amănunte intrigile şi aranjamentele
financiare ale familiei. Toată discuţia asta s-a desfăşurat, cu lux de
amănunte, atunci când i-am.spus că, în Rom ânia se încearcă elim i
narea m ea fizică. Fie că m ă căsăpesc, fie că m ă forţează să iau din
nou calea exilului. „Ne găsim în aceeaşi situaţie, a fost reacţia lui.
Şi pe m ine vor să mă elim ine” . Şi m i-a dat amănuntele. Curios, toţi
aceşti tineri sunt egoişti. Se gândesc la interesul lor personal, în
primul rând. Eu nu cred că sunt aşa. Soarta neam ului meu
primează. Sau, poate, m -am convins cândva, că în felul acesta,
servindu-mi neamul, m ă servesc pe mine, în prim ul rând!! Oricare
ar fi explicaţia, lupta ce m ă aşteaptă în Rom ânia e parte din desti
nul meu. E bine că am venit la Paris, să fiu singur-singurel, astăzi.
Am citit, am dorm it şi am cugetat, cum spunea M aniu. „El nu citea;
el cugeta”, a fost felul în care mi l-a descris Ionel Jovin.
Căldura e aproape insuportabilă. A m toate ferestrele şi uşile
deschise, ca să creez un curent de aer în apartament. Fără prea mare
reuşită. Tot la 2-3 ore m ă scufund în vana de baie plină cu apă rece
ca să mă răcoresc. E m ult m ai cald decât la Bucureşti. D ar nu avem
ţânţari aici, har Domnului!
Construirea com plexului Andre Citroen a avansat enorm în aces
te luni. Din păcate, văd că se construieşte chiar în faţa clădirii noas
tre un bloc de birouri. D upă înălţim ea m acaralelor e clar că ne va
bloca mare parte din priveliştea de care ne-am bucurat toţi aceşti
ani. Sper că nu în întregim e. Vederea deasupra Senei va fi distrusă.
Asta e sigur. Nu s-a întâmplat! Ce ne va răm âne spre Sud-Vest e
greu de ghicit şi foarte puţin spre Vest-Nord-Vest. Vederea e exce
lentă spre Invalides, St. Sulpice, N otre D am e, Pantheon şi
M ontparnasse.
Când voi mai avea plăcerea să stau aici? M i-am rearanjat unele
266 Ion Raţiu
din tablouri, ca să fac loc celor două Victor Brauner, florilor pictate
de m am a mea, surprinzător de bine pentru o pictoriţă amatoare,
vedere deasupra Senei pictată de Valentin Popa la cererea mea,
ţăranul albastru de Bernea şi Icarus în cădere al lui Ion Vlad. Plus
o acuarelă, cu o pădure al lui Sigfrid.
Tare-mi plac tablourile mele. A m răsfoit prin cataloagele picturii
lui Grigorescu. Şansele ca tabloul ce am cum părat la Bucureşti, cu
2.500 de dolari, să fie un Grigorescu autentic, nu sunt mari. D ar e
un tablou din acea perioadă. Sem nătura e cam grosolană şi nu e în
roşu. G rigorescu semna în roşu, m igălos şi subţire. Altfel, atm os
fera dansului şi casa din spate ar putea să fie ale lui. Lipseşte însă
delicateţea cu care Grigorescu picta aijiănuntele imaginilor.
Duminică, 5 August 1990, Paris

La biserica noastră din rue Ribera. Slujeşte părintele Goia, cu un
tânăr preot basilitan din Cluj. Răspunde un mic cor, m ai ales de
fete, din Cluj. Ei se găsesc aici într-o excursie. Vor vizita şi Londra.
O lună întreagă. La sfârşitul slujbei au cântat Ave Maria. Foarte fru
mos, cu o solistă contra-alto. M i-a plăcut. I-am sărutat pe toţi, la
„paharul” oferit de părintele Cosma. O m ică ciocnire cu legionarul
Rotariu. De obicei nu-i răspund. De data asta, când apela la unirea
tuturor forţelor contra com unism ului, i-am spus să vină în ţară.
Acolo se dă lupta. Şi am criticat ROMFEST-ul, care va avea loc
acum, în august, la Washington. De ce n-au făcut invitaţiile aşa cum
convenisem. N u în num ele ROMFEST, ci din partea tuturor organi
zaţiilor rom âneşti, în ordinea alfabetică. Şi să nu-i mai spunem
ROMFEST, ci „Festivalul rom ânilor de pretutindeni” .
înainte chiar decât ora convenită - 1.00 p.m. - vine Henri Weill,
de la TV 5. Luăm m asa îm preună la „Le Ham eau d ’A uteuil”, lângă
staţia de m etrou M irabeau. Discuţie lungă, excelentă. întorşi la
m ine acasă, reuşesc să vorbesc cu Doru la Bucureşti. M arian
M unteanu a dat o conferinţă de presă după eliberarea sa. A declarat
că niciodată nu m -a atacat. Deci ceea ce s-a publicat în Adevărul a
fost un fals atribuit lui.
Câteva m inute m ai târziu, au venit tehnicienii Canalului 5 şi au
înregistrat un interviu de 11 minute. Sunt mulţumit. Sper că şi ei.
La Ribera, azi dimineaţă, au fost Catona şi Racoviţan. U ltim ul e
purtătorul de cuvânt al „Vetrei R om âneşti” . „AUR nu m ai există” ,
m i-a spus. E o ruşine că ungurii au devenit al doilea partid în

Rom ânia, a adăugat. E vina voastră că aţi fărâm iţat opoziţia faţă de
Front, a fost riposta mea. Va intra în legătură cu mine. M onseniorul
Cosma, la sfârşitul slujbei, s-a referit la m ine şi la lupta ce duc eu
în România. La m are recunoştinţă nu m ă aştept. D ar îm i face bine
să aud astfel de aprecieri. „G a-ga, cum e, b ătrân cum e,
M onseniorul Cosm a are m ultă înţelepciune” , îm i spune cineva.
Inginerul de la TV 5, specialist la sunet, m i-a ream intit că a fost
la m ine în casă la Bucureşti, în ziua de 14 iunie. Sper că va m ai
reveni, i-am spus, dar nu în circum stanţe similare.
N u m ai e aşa de înăbuşitor de cald, astăzi. Stau în salonul nos
tru, cu fabuloasa privelişte deasupra Senei, şi m ă gândesc. E, oare,
posibil să sm ulgem poporul rom ân din ghearele O rientului? A cum
ne-a dom inat şi ne dom ină Rusia. Prin com unism ul lor, Iliescu şi
cei care-1 susţin, nu fac altceva decât să-şi salveze şi consolideze
principiile şi să evite, eventual, soarta ştreangului. Toţi sunt vino
vaţi. E i au adus ţara la dezastrul în care se găseşte. D ar cum putem
să-i facem pe rom âni să înţeleagă situaţia? E foarte greu. D acă aş
şti cum, aş deţine piatra filozofală.
A m vorbit cu Peter Johnson şi cu A rthur Butler la Londra. Ei
sunt cei care m ă ajută cu ediţia în engleză The Free Romanian.
Apoi, am vrut să-i m ulţum esc lui M arie-Lize Ruhem an pentru
scrisoarea ce a scris, şi a fost publicată în ziarul Times. A m găsit-o
doar pe Sanda Cantacuzino, m am a M arie-Lizei. Conversaţie lungă.
M are plăcere. M i-a povestit cum s-a naţionalizat m oşia lor de lângă
Bacău. A m ănunte interm inabile. Interesante, de altfel. I-am propus
să le sorteze. M ai ales că îmi com unică că are un caiet, jurnal de zi
din acea perioadă. I-am spus că eu organizez o editură şi că sunt
gata să public lucruri interesante.
Aici m i-a făcut o m are bucurie: „Viorel (Tilea) mi-a spus, când
ne-am cunoscut, că are un nepot remarcabil. Care va avea un viitor
excepţional. Se va putea avea încredere în el”, şi-a ream intit Sanda.
Nu ştiu dacă am reprodus exact cuvintele Sandei. Cred că aproape.
A m vorbit m ult cu verişoara m ea Ileana Tilea. E clar că ea admiră
ceea ce fac. Am încurajat-o să se ocupe de problem a copiilor orfani
din România.
Elisabeth m i-a telefonat. Totul merge bine la Bucureşti. A
cum părat ceva m obilă şi, m âine, va merge să cum pere covoare,
268 Ion Raţiu
scoarţe. Vrea să cumpere nişte tablouri. Accept, deşi preţul e mare.

De ce nu?, îm i zic.
Luni 6 August 1990, Paris

Prinţesa M ărgărita îm i telefonează să m ă invite la masă. Vine ea
să mă ia de la gara din Geneva când soseşte TGV-ul din Paris.
TV 5 dă interviul meu la ora 1.00 p.m. Atât Tutu, cât şi Vintilă
Corbul îmi telefonează. Sunt încântaţi de cum am pus eu problema.
A m vorbit cu Doina Bâscă azi dim ineaţă la telefon. I-am cerut să
scrie în Dreptatea despre declaraţiile lui M arian M unteanu. Este
im portant să se ştie că el nu m -a atacat niciodată şi că ceea ce s-a
publicat în Adevărul a fost o invenţie.
Marţi, 7 August 1990

La Geneva m ă aşteaptă Regina Ana. Prietenoasă, dar nu prea.
Conversaţie susţinută, însă. Când sosim la ei acasă, în Versoix,
Regele şi Prinţesele au venit toţi afară în curte să ne întâm pine. El
n-avea cravată, M i-am scos-o şi eu pe a mea. Era cald, aşa că am
stat în cămaşă tot timpul. Deci de la 11.30 până la 2.45, când
Principesa M ărgărita m -a dus la gara din Nyon. La despărţire am
sărutat-o pe amândoi obrajii.
Conversaţia n-a lâncezit nici o clipă. Le-am dat toate am ănuntele
evenim entelor din România, răspunzând la toate întrebările lor. Au
prim it ARO-ul. M i-au m ulţumit. El vrea să-1 conducă singur şi să
facă prim a escală lângă Timişoara. Are acolo ceva susţinători. A
am ânat însă sine die proiectata vizită de Sf. M ăria Mare.
Iată punctele mai importante:
1. Va veni în Rom ânia când va socoti el că e un m om ent propice.
Eu am refuzat să-i dau vreun sfat în această chestiune. In tot cazul,
publicul trebuie pregătit şi educat. Rolul m onarhiei în istoria nea
mului nu e cunoscut.
2. Coposu i s-a părut tim orat „din cauza lungilor ani de
închisoare”, m i-a spus. Prea bună im presie n-a făcut.
3. A fost contrariat de faptul că m -am dat la o parte de la con
ducerea UMRL. „Deci Novacovici e preşedinte interim ar” , m i-a zis
nedumerit. UM RL era doar legat de numele meu. Am rămas sur
prins. Eu nu ştiusem că m-aş fi dat la o parte.
Ajuns acasă, la Zermatt, m ă aşteaptă Ioana, Alexandru, prietena
ei, Chrîstine cu fetiţa ei tot de 4 ani şi cu o altă fetiţă, fină de-a

Ioanei.
Citesc ziarul România Liberă pe Iulie-A ugust şi descopăr
şm echeria lui Dorn Novacovici. Pe ultim a pagină se publică un
Anunţ că, fiind deputat şef al grupului PNŢ din Parlament,
„Domnul Ion Raţiu a luat decizia de a învesti până la viitorul
Congres M ondial al UM RL, în funcţia de preşedinte interimar, pe
dl Doru Novacovici.” M ussulis îm i explică cum s-au petrecut
lucrurile. Novacovici a venit la Londra şi ei trei au decis num irea
lui D oru Novacovici. M ussulis şi N icolae fiind siguri că eu am fost
cel care luasem decizia. Doru le-a dat textul unei scrisori despre
care pretindea că eu i-am dictat-o la telefon. Au trimis-o tuturor
m em brilor Com itetului Coordonator. Au publicat, deja, reacţia po
zitivă din partea lui Alexandru M ircea M unteanu şi a lui Liviu
Cosm a din Venezuela.
Extraordinar. M ie nu mi-au spus absolut nim ic de toate astea. Au
pus ştam pila cu semnătura mea pe scrisori, fără ca să-mi dea m ăcar
de ştire. Vorbesc cu Radu Roşeanu. El e indignat. Ceruse lui
Novacovici să se convoace Comitetul C oordonator pe ziua de 6
iulie. A refuzat. Totul era îm potriva Statutului. în absenţa preşedin
telui girează unul dintre vicepreşedinţi, nu se num eşte un preşedinte
interimar. N ovacovici vrea, pur şi simplu, să-şi asigure succesiunea.
Va trebui să acţionez cu m ultă grijă şi fără ca să produc o ruptură
cu Novacovici.
Miercuri, 8 August 1990, Zermatt

E clar că Hussein nu cedează presiunilor, deşi Bush e decis să-l
înlăture. A început izolarea econom ică a Irakului. Toată ziua, acasă
cu ceilalţi. Aseară, Gherman şi M artha Zum tangwald, la un pahar
de vin, sunt plini de com plim ente la adresa mea. M -au văzut la tele
viziune. Sunt foarte mândri că suntem prieteni. Şi alţi localnici m
au văzut. A m devenit un „Einheim ischer” de care se mândresc. Nu
strică. Scriu Reginei să-i mulţum esc pentru ospitalitate şi-i trim it
două flori. Floarea Reginei, bineînţeles. Frum os presate.
Joi, August 1990

Schiez. îm i face mare plăcere căci nu m i-am pierdut tehnica. Dar
• obosesc uşor. De trei zile n-am mai luat m edicam entul COR-
270 Ion Raţiu
DARONE, pentru că inim a îm i batea perfect normal. Sus, Ia munte,

iregularitatea a reapărut, dar nu alarmant. E greu de ştiut dacă e
bine, sau dacă nu e bine să iau acest m edicam ent. D octorul Nixon
e contra. El vrea să m ă odihnesc. Să dorm cel puţin 8 ore pe zi.
Zece ar fi m ai bine.
Radu, săracul, încetase să m ai ia m edicam entele când a murit.
Sunt afară pe terasă. A devărata pace în acest colţ al lumii.
Gândul întotdeauna m ă frământă. Cum putem şi noi, rom ânii, să
ajungem să avem o viaţă fericită, cu îndestulare, fără ură, fără nici
o violenţă? Gânditu-s-au minerii, m ăcar un mom ent, că ceea ce
făceau nu este admisibil? M i-e team ă că nu! De aceea avem un
drum atât de lung de parcurs.
Vorbesc din nou cu Roşeanu. Pobereznic şi el îm i telefonează.
Le cer să fie înţelepţi. Să nu-1 punem pe Novacovici pe banca
acuzaţilor.
R oşeanu avea totală încredere în el, îmi spune. Acum, nu m ai are
deloc. Pobereznic nu-şi putea explica de ce nu-i vorbisem deloc de
această problem ă la Bucureşti!? C ând a sosit la Londra a găsit
scrisoarea lui de preşedinte interimar. Asta l-a nedumerit.
Vineri, 10 August 1990, Zermatt

D inu D aponte vine la prânz şi stă până la 6 seara. D iscutăm atât
problem a furnizării firm ei „Som eşul” din Cluj cu m aterii prim e, cât
şi B anca pe care vrea s-o înfiinţeze în România. Voi garanta plata
în devize a costului m ateriilor prim e, dar nu-m i iau nici un angaja
m ent în ce priveşte găsirea de fonduri pentru asigurarea capitalului
social de care Banca are nevoie.
B anca R om ână de Com erţ Exterior va investi 20% din capital.
Restul va fi oferit de diverse bănci occidentale şi m ie m i se vor oferi
aceleaşi condiţii de investire.
Problem a de căpetenie, care trebuie rezolvată, este cum se va
face distincţia între interesul poporului rom ân şi interesul
G uvernului actual neocomunist. Eu nu pot participa, în nici un fel
la consolidarea regimului actual.
L-am condus la gară. La întoarcere îl găsesc pe Olivier Grivat de
la 24 Heures la poarta châlet-ului (casa noastră din Zermatt). îi dau
un interviu amplu. M ă fotografiază pe balconul nostru cu
M atterhom -ul în spate.
In fine, acasă 271
Luni, 13 August 1990

Tocmai m -am urcat în trenul care m ă duce, de aici, din Brig, la
aeroportul din Ziirich.
Am fost la schi de două ori. M i-a făcut m are plăcere. Cu o mică
excepţie. Coborând de la Cim a di Jazzi trebuie că m i-am smucit
cumva braţul stâng la o întorsătură. A m sim ţit o durere ascuţită, dar
m are grijă nu m i-am făcut. Numai, mai târziu, când am examinat
nodul ce m i s-a form at în partea exterioară a bicepsului, m-am
întrebat dacă nu cumva m i-am rupt un tendon. Sper că nu, căci
m asând locul dureros, „nodul” se diminuează. M i-ar părea tare rău
dacă ar trebui să abandonez şi schiatul. Cel m ai m are regret al meu
e că am abandonat tenisul acum 20 de ani.
Trenul e acum în mişcare. C am zgâlţâie, nu e ca TGV-ul.
Scena politică e dom inată de criza din Orientul M ijlociu. Aseară,
Saddam a făcut un pas de la care nu m ai poate da înapoi. A lansat
un apel la războiul sfânt contra „infidelului", contra Occidentului.
E echivalentul m odem a desfăşurării steagului verde al Profetului.
A m plecat din châlet-ul nostru cu inima grea. Poate n-o să-l mai
văd niciodată. Dar m i-a făcut m are plăcere să-l cunosc ceva mai
bine pe Alexandru. E foarte deştept, sfătos, şi plin de vioiciune, de
şarm. E un copil excepţional de reuşit. I-am spus Ioanei că ţin
neapărat să înveţe rom âneşte, că m ă voi îngriji de el, dar num ai cu
condiţia asta. Trebuie să fie în stare să vorbească bine, curent, limba
română. Patriot nu-1 pot face şi nici nu vreau să-l influenţez. Dar să
i se dea ocazia să-şi cunoască originea. Pe urmă va fi treaba lui. S-a
oferit să vină la Washington să m ă ajute cu contactele mele acolo.
Sper că va face-o.
Bună conversaţie cu Stroescu. Facem şi un lung interviu. Ne
înţelegem, de asem enea, ca să transm ită conversaţia Voican-Petrina,
în care prim ul cerea ca eu să fiu făcut ţap ispăşitor. Stroescu vrea
ca, de acum încolo, să m ă sune tot la 2-3 zile. D e asemenea, să-i
trim it sugestii prin m esager, ori de câte ori doresc să se adopte o ati
tudine specifică. D acă reuşim să punem la punct o astfel de colabo
rare, consecinţele ar fi enorm de importante. S-ar putea coagula o
opoziţie autentică în jurul meu, ca port-drapel.
în avion,.deasupra Atlanticului. M asă bună. Servicii excelente. E
doar un avion de linie elveţiană. Şi elveţienii, chiar dacă n-ar fi
încântaţi să fie aşa identificaţi, sunt cei m ai buni chelneri din lume.
272 Ion Raţiu
E un adevărat miracol. Oricând zbor deasupra Atlanticului,

mintea-m i e extrem de fertilă. Oceanul nu e com plet acoperit de un
covor de nori albi, sau cenuşii. Ceea ce e regulă, dacă judec după
experienţa mea. E doar estompat. Şi pe alocuri, m ari spărturi albas
tre: apele oceanului.
D e ce n-am luat cuvântul când Petru M aior a propus
Constituantei ca eu să fiu preşedintele Com isiei parlam entare pen
tru A facerile Externe? D e ce? Timid n-am fost. Ideea m-a preocu
pat chiar în timpul şedinţei. Totuşi, nu am făcut-o. Poate e bine aşa.
Poate ocazia se va ivi şi contribuţia m ea va fi m ai bine gândită, şi,
sper, m ai eficace.
Trebuie neapărat să am enajez o casă capabilă să prim ească nu
num ai Corpul D iplom atic, ci şi conducătorii de astăzi ai României.
Primul pas e ziarul. Al doilea, postul de televiziune independent.
Dar, şi în perioada în care va trebui să lupt pentru aceste mijloace
de com unicare, nu m ai e permis să tergiversez. Trebuie să acţionez.
Să-i dau drumul. Chiar dacă totul e imperfect. Rezultatele vor veni.
Sunt sigur. Riscul de căpetenie e că voi deveni prea influent. Ceea
ce va putea aduce exterm inarea m ea fizică. Dar, acest risc nu e
nimic nou pentru mine. L-am acceptat când m -am întors în ţară, şi,
mai ales, când am acceptat să candidez la Preşedinţie. Situaţia nu
trebuie niciodată dramatizată. D ar riscul e real. Iliescu n-are nici o
intenţie să abandoneze puterea. D e-abia s-a instalat la Cotroceni,
restaurat de Ceauşescu, pentru uzul său personal. îi place „palatul” .
E îndrituit să spună că e dreptul lui să fie acolo. N -a prim it el votul
a 86% din electorat? Cum a făcut-o, e altă problemă. D ar lumea
întreagă ştie că el e alesul poporului.
în ordinea de priorităţi:
‘1. Legături vizibile pentru guvernanţii de astăzi (Iliescu, Roman
etc.). Că eu am legături solide cu Occidentul;
2. B ază electorală puternică în judeţul Cluj (Turda);
3. Echipă de lucru, pe subiecte, pentru a dem onstra incapacitatea
regimului actual de a aduce prosperitatea în România.
M asa a fost bună. Am dormit bine. A cum ne apropiem de coas
ta americană. E prim a dată că voi pune picior în Statele Unite ca
reprezentant ales al poporului român. Să vedem ce voi putea rea
liza. Sunt, însă, plictisit că eu n-am fost încă niciodată ajutat în mod
oficial de americani. Alţii au fost. Dorin Tudoran, cu „Agora” lui.
„Frăţia” de la sindicatul CIO-AFL, „Dialogul Social” etc. în total,

sume m ari au fost distribuite. Nu mie, însă, şi nu acţiunilor legate
de mine. Poate asta e o tărie. Pentru că pot realiza ceva, fără aju
torul lor. D ar aş avea nevoie de el.
întotdeauna m i-a plăcut peisajul ăsta, unde cerul şi oceanul se
îm pletesc prin şuviţe albe-albăstrii, într-un azur subtil nuanţat. îm i
aduce aminte de pictura mamei, care picta şariota m ânată deasupra
norilor. N im eni nu m i-a explicat niciodată, ce, exact, exprim a ea. O
fi fost legenda soarelui, purtat în galop, în jurul păm ântului? Sau ce
altceva? Era deasupra m arilor uşi, cu sticlă aburită, ce despărţeau
sufrageria noastră festivă de odaia Picăi. Unde-o fi acum, dacă mai
există? A m însă două din tablourile ei. A m bele cu flori. Cel de la
Paris reprezintă floarea-soarelui. Pictat în 1911, semnat Geni. Deci,
avea atunci, 21 de ani. M i-a dat-o fam ilia lui Radu, după m oartea
lui.
A doua pictură e la Bucureşti. O am de la Pusa şi aşa a vrut soar
ta ca s-o salvez de urgia minerilor. D e fapt, crezusem că a fost şi ea
distrusă, ca să descopăr că o dădusem, înadins, să fie evacuată,
îm preună cu m are parte din arhiva mea, înainte de plecarea noastră
la Câm pulung Muscel.
La aeroportul din Savannah ies din avion cu părinţii lui A lbert
Scardino. M are bucurie. Aflu că Albert a intrat în politică la New
York şi funcţionează pe lângă prim arul oraşului. în drum spre dis
tribuirea bagajelor m ă aşteaptă ai mei: Nicolae, Fifi, Dănuţ şi Rex.
Toţi cu tricouri galbene cu inscripţia:
NU UCIDEŢI
ZEU L VIITORULUI
Televiziunea locală şi corespondentul Savannah M orning News
au înregistrat scena.
Marţi, 14 August 1990, Savannah

Savannah M orning N ew s publică un m are şi corect articol
despre mine, cu fotografie cu tot. M i-a făcut mare plăcere.
Issărescu îm i confirmă ştirea că şase senatori merg în România:
D ole (Kansas), D ’Amato (New York), Gary (Utah), Connie M ack
(Florida), Don N icknel (Oklahoma) şi Steven Syms (Indiana).
Doam na Valmy va merge cu ei. Ea ar dori să ajungă am basador
SUA în România. Tot ea a dat o m asă m are în onoarea lui Radu
274 Ion Raţiu
Câm peanu. Trebuie să-i văd, oarecum. Ei sosesc la Bucureşti pe

data de 31 august. Eu trebuie să fiu la Londra joi, 30 august. Deci
im posibil să fiu cu ei la Bucureşti.

în avion Savannah - W ashington.
M i-a făcut bine statul în Savannah. Am luat prânzul cu Ray
Forker şi cina cu ai m ei (Nick, Fifi, Dan şi Rex) la restaurantul
Esposito unde servesc raci de m are şi crevete, proaspăt fierte, aşter
nute pe ziare. Când term ini masa, se îm păturesc ziarele peste
răm ăşiţe şi, gata, totul e din nou curat.
M -am simţit foarte bine. Rex, care e m ai în vârstă decât Dănuţ,
e o fată foarte drăguţă.
Postul de televiziune din Savannah W TOC m i-a luat un interviu
şi l-au transmis ieri la ora ştirilor de seară. (Theresa M inor)
Situaţia în Orientul M ijlociu se agravează. Regele Hussein n-a
cedat presiunilor lui B u s h ş i n-a promis să închidă portul A caba
tuturor m ărfurilor destinate Irakului. M -ar surprinde, totuşi, dacă
s-ar ajunge la un război.
încercările m ele de a-mi stabili un program pentru W ashington
n-au prea dat rezultate. Voi fi prim it la State Departm ent, dar nu la
un nivel important.
M iron Butariu îşi exprim ă adm iraţia pentru tot ce am făcut. M ă
inform ează că Em il O naca a fost într-un azil de nebuni de mai
m ulte ori. L a Spitalul ..Belle View” din New York. Prietenul lui,
Anton Drăgan, poate să-mi dea amănuntele. M -a sfătuit să-l con
tactez prin Părintele Sassu, de la Biserica Sf. Dumitru.
La W ashington nu prea reuşesc să fac contact cu m ultă lume.
Frank Sieverts, secretarul Com itetului pentru relaţiile externe ale
S enatului, vine la m ine în casa lui Gail Percy D avis din
Georgetown, unde stau. îm i explică situaţia. Există fonduri im por
tante pentru sprijinirea dem ocraţiei din Europa Răsăriteană. După
el, ar fi foarte im portant ca eu să-i lămuresc pe senatorii care merg
la 31 august în România. D ar s-o fac acolo, la Bucureşti.
Nici un semn de la Doina Bâscă, deşi am lăsat vorbă celor care
iau m esajele la num ărul meu.
Vorbesc cu Părintele Calciu şi cu George Cucu. Le doresc suc
ces, dar de participat, nu pot să particip la ROMFEST-ul lor.
In fine, acasă 275
Sâmbătă, 18 August 1990

Am citit bună parte din Satanic Verses a lui Salman Rushdie,
aseară. Ca să treacă timpul. A m m ai şi aţipit, din când în când.
Curând după m iezul nopţii, m -am culcat.
D upă m ultă bătaie de cap şi nenum ărate telefoane am descoperit
că avionul cu care venise D oina la New York, direct de la Viena, a
avut m are întârziere. Pe urmă şi m icrobuzul din New York la
W ashington a mers foarte prost. Au sosit fo'arte târziu şi au fost găz
duiţi la Victor Gaetan. Cu ea e şi M ihai Cârciog, cel de la Expres,
şi soţia lui. I-am invitat pe toţi la masă. Pe urm ă pot să meargă la
ROMFEST-ul lor.
A m m âncat bine la C lyde’s.
Cu m aşina şi, de la Dupont Circle, cu m etroul până la congresul
ROMFEST, ce a avut loc în sala de convenţii de la Holyday Inn.
Când am intrat în sală am fost im ediat recunoscut. Viu aplaudat,
fotografiat. Ceilalţi patru, cu care am venit, au dispărut. Am înain
tat, încet, pe aleea centrală şi am dat să mă aşez undeva, unde era
un loc liber.
H alm aghi prezida. A întrerupt şedinţa. „Suntem fericiţi să-l
vedem pe Iancu Raţiu în mijlocul nostru. Iancu Raţiu e deputat de
Cluj şi, cum toţi o ştim, a fost candidat la Preşedinţia României.” A
mai continuat. A vorbit de activitatea m ea din exil şi de întoarcerea
mea în ţară. A pom enit şi de ataşam entul meu pentru democraţie,
„care nu e întru totul justificat” etc.
M i-a dat cuvântul.
A m cerut dăruire. întoarcere acasă. Suntem aici, în exil, pentru
lupta care acolo trebuie să se dea. Drepturile dem ocratice nu se
cerşesc. Nu se oferă cadou, pe tavă. Trebuie să luptăm ca ele să de
vină o realitate. Altfel nu le putem câştiga. A m vorbit şi de inspi
rata acţiune a tuturor forţelor de Opoziţie de la Cluj, din 9 august:
PNŢcd, PNL, UDM R, PSD, UM RL - mai ales U M RL - , Forumul
Independent Rom ân (Brucan) şi AUR-ul. Toţi, îm preună, au m ani
festat ca „Forumul D em ocratic Antitotalitar R om ân” să fie sub
egida simbol a Doinei Cornea.
Rostirea m ea a fost bine primită. L-am ascultat, apoi, pe Ioan
Alexandru, poetul şi colegul meu din Parlament. A vorbit foarte
înflăcărat. Bine. Patetic, emotiv. Deloc stilul meu. Dar a plăcut
foarte mult. A fost întrerupt de nenum ărate ori cu aplauze susţinute.
276 Ion Raţiu
A urmat, apoi, un profesor Rusu. Foarte bine. Contribuţie solidă

despre nevoia la care m -am referit eu: studii aprofundate asupra
m ăsurilor ce trebuie să luăm pentru a redresa situaţia României.
N -am m ai stat. Am dat, însă, două interviuri la ieşirea din sală:
primul, corespondentului ziarului Universul Liber din New York
(Buhoiu) şi al doilea, lui Puşcaşiu pentru VOA. (Vocea Americii.)
M -am întors singur acasă, cu m etroul şi de la Foggy Bottom am
luat un taxi. Pe la 7.25 vine şi Doina, adusă de Radu Eugene Ivan.
Până se schim bă ea pentru Balul ROMFEST-ului, stau de vorbă cu
Ivan. O m interesant. Venit din ţară acum 10 ani, a reuşit deja în
afaceri. E din Sălişte. Vrea să lucreze cu noi.
S-au dus la bal împreună. Eu am ţinut, expres, ca apariţia m ea la
ROM FEST să fie minimă. C hiar cât am făcut, nu sunt sigur că a
fost bine!!!

Ieri, Dum inică, am avut o zi foarte liniştită. A m citit ziarele,
Doina s-a dus la ROMFEST. Citesc Versetele Satanice.
Seara, A lexandroaie de la Europa Liberă o aduce pe Doina de la
ROMFEST.
Şi-au cam dat poalele peste cap. Au vorbit de rom âni „verzi”,
adevăraţii patrioţi etc. Halmaghi a făcut o figură tristă. Noroc că a
fost şi Vişoianu acolo. în felul acesta nici eu nu voi fi acuzat că m-am
dat cu ei.
La 7.15 p.m. exact, vine Harley B alzer să ne ducă cu m aşina la
ei la cină. Casa lor e în M aryland, la vreo 15 m inute de aici. Foarte
plăcut. M ultă discuţie politică. A lfred Friendly, de la Washington
Post, extrem de bine informat. Le-am povestit cum merg lucrurile
în România. Sunt lămuriţi. Harley îm i dă toate am ănuntele în
legăură cu Catedra „Ion R aţiu” de Studii Rom âneşti (Romanian
Studies). El şi M argie, care e născută M andelstam , au fost la noi la
Londra şi au admirat ce am creat acolo. S-a înţeles foarte bine cu
Lionel Bloch. I-am povestit cum am organizat cerem onia pentru
victim ele fascism ului în România, în 1971, cu ajutorul lui Lionel.
A stăzi a fost o zi extrem de plină.
La 10.30, la W alter Raym ond, directorul adjunct al USIA. Mi-a
dat m ulte inform aţii utile. Prom isiuni nu m i-a făcut. Să iau legătu
ra cu „International M edia Fund” . I-am vorbit de Chuck Percy şi de
Dan Tara. El i-a m enţionat pe prietenul meu Jim m y G oldsm ith şi pe

R upert M urdoch. USIA ne va putea ajuta cu pregătirea şi instruirea
personalului de care avem nevoie. I-am cerut să ne ajute cu m ărirea
capacităţii tipografiei noastre, aşa ca să putem publica şi în culori.
A m subliniat im portanţa unui post de televiziune independent. A
fost de acord. De aceea am vorbit de toate aceste organizaţii şi per
sonalităţi. M i-a plăcut omul. Era secondat de Lisa Ellis care lua
note.
M asa cu Nadia D uik Karatnycki. Ea nu poate face m are lucru,
după cât m i-am dat seama. M i-a confirmat că Băcanu a prim it vreo
350.000 de dolari; că D ialogul Social, „Agora” , „Frăţia” toţi sunt
beneficiari ai ajutoarelor NED. Nu ei vor schim ba regimul. Partidul
nostru trebuie ajutat. îm i sugerează să intru în legătură cu
am basadorul Rob Barry de la State D epartm ent şi cu „Agency for
International Development“. Să-l contactez, de asemenea, pe Soros,
ungurul milionar foarte activ în acest domeniu. M ă întreb dacă ne-ar
ajuta şi pe noi, nu numai pe polonezi, cehi şi unguri, bineînţeles.
L a orele 3.00 exact vine Pacepa cu soţia. Pe faţă, e foarte pentru
mine. „Singurul care poate face ceva ...” . Avusese speranţe cu Radu
Câmpeanu. E acum com plet decepţionat.
Ce trebuie făcut?
1. Să se arate adevărata faţă a celor de la Putere. Iliescu a făcut
parte din cei patru ingineri pregătiţi la Moscova; îm preună, deci, cu
A ndrei Ştefan, Burtică şi Pacoste. De aceea a fost înlăturat de
Ceauşescu. Nu voia rival. Petre Roman, fost am ant al Zoei
Ceauşescu şi al lui Carmen Dumitrescu. A cum n-a uitat-o pe Zoe.
A pus-o în libertate.
2. Să arătăm ce se întâm plă în celelalte ţări vecine: Polonia,
Cehoslovacia, U ngaria etc.
3. Să arătăm că FSN n-are nici program şi nici structură;
4. Să luăm contact cu serviciul de spionaj. Pe vrem ea lui se
ocupa aproape exlclusiv de spionaj economic în Occident.
Cina la Churck şi Loraine Percy. Ca să mă ajute mi-au sugerat să
intru în legătură cu Churck Savit, prieten de-al lui Gail, care ad
m inistrează „M ellow Press”, şi cu Joe Allbertton, care este preşe
dintele Băncii Riggs şi interesat în televiziune. Nu vede nici o
soluţie fără ca să se facă dreptate şi arabilor din Palestina. M i-a ară
tat o scrisoare de la Henry Kissinger, care-i aplauda atitudinea.
278 Ion Raţiu
Marţi, 21 August 1990

Steffî îm i telefonează din Formentor. Are iar dificultăţi financia
re. Vrea să-l ajut. L-am trimis la Bain M clntyre. Să necogieze cu el.
îm i telefonează Ed Feulner. Era în Chicago şi se întoarce abia la
28 august. îi explic că am nevoie de tipografie şi de post de tele
viziune. îm i cere să-i fac o notă în acest sens.
M asa la cantină, la Washington Post. Cu Stephen R osenfeld şi
Mary McGrory. Ea merge în România. Le-am dat m ai m ulte exem
plare din Dreptatea, inclusiv cel în care s-a publicat articolul lui
Bill M cPherson, care e acum în Rom ânia şi scrie o carte despre
situaţia de acolo. Le-a plăcut pagina 4. Le-am dat şi num ărul Iulie-
august din Rom ânul liber. Şi le-am dat o caricatură cu Saddam
Hussein care se îneacă într-o m are de ţiţei. Stephen m i-a cerut per
m isiunea s-o publice. Sigur că da, va indica însă autorul: Alee
M acri, caricaturistul de la Dreptatea. Le-am vorbit de frauda
masivă, de la alegeri etc. Cred că s-au lămurit.
„Mai este antisem itism în România?” , m-a întrebat Stephen. I-am
explicat că sovieticii au fost primiţi cu flori când au ocupat
Basarabia. D e către evreii de acolo. Că a fost antisem itism ul Gărzii
de Fier în anii ‘30, m ai ales, că nu m ai există astăzi. Bineînţeles,
Stephen e evreu şi lucrează pentru un ziar care, în ultim a analiză,
este evreiesc. Indiscutabil, evreii au o mare influenţă în m ass-m edia
americană.
Alexandroaie, A rachelian şi fiul acestuia vin la noi, la orele 4.40
p.m. îm preună cu Doina, mergem la Vişoianu. M ă prim eşte cu
afecţiune. Lung interviu cu Vişoianu, făcut de Televiziunea
Rom ână, RFE şi Dreptatea. Despre experienţele personale ale lui
Vişoianu în legătură cu 23 august 1944. Eu am stat deoparte.
Interesant, deşi nu precis în amănunte. Asta, în biblioteca, sau,
biroul lui. N e-am aşezat, apoi, cu toţii pe sofaua din salonul lor şi
am fost fotografiaţi împreună. Am vorbit de Ialta şi de târgul
Churchill-Stalin cu cele 90%-10% din 8 octom brie 1944. Aici am
intervenit şi eu. Ne-a oferit un pahar de vin. A m vorbit puţin despre
Rege. Numai noi doi, Vişoianu şi cu mine. E de acord că nu e bine
să m eargă în ţară fără ca să i se pregătească sosirea. „Nu ştiu cine
îl sfătuieşte” , m i-a spus. Ionel Styrcea, cred eu.
“Principesa Ileana merge acum în ţară cu M ărgărita” , m -a infor
mat.
A m luat cina cu Doina la Blues Jazz Alley, aici, în Georgetown,

aproape de intersecţia W isconsins Ave şi “M ” Street.

La „Center for International Private Enterprise” . M ă prim eşte
Steve Rogers. Bărbos, roşcovan, îm i face im presia unui om în care
se poate avea încredere. O aduce pe Ilka Schoelimann în birou. Ea
e „program assistant” . Le explic ce vreau să fac cu “Som eşul” la
Cluj şi cu O prean la Bucureşti. M ergem , apoi, îm preună la W illiam
Archey, vicepreşedintele International Division US Cham ber of
Com m erce şi cu Thaddens C. Kopinski, director Europa Centrală şi
Orientală.
La State D epartm ent m -a prim it Ruth Hanson, îm preună cu
Curtis K amman şi cu James R. Hooper.
La W ashington Times m -a prim it pe lângă A rnaud de
B orchgrave, D avid Jones (D eputy Foreign Editor), A ndrew
Borowiec (C hief Foreign Correspondent) şi M artin Sieff, care mi-a
luat un interviu şi la Bucureşti.
Tot la D epartam entul de stat i-am văzut pe Keith Smith şi
Jeremy Curtin. Ei lucrează sub am basadorul Robert Barry care se
va ocupa de „International M edia Fund” . Ei sunt oamenii care îm i
dau o şansă să înfiinţăm un post de televiziune independent.
Seara la Gabriela Lăzărescu Rhodes şi soţul ei, la un grătar de
mititei. L-am cunoscut pe ungurul Csongos de la UPI.
Plecăm însă, devreme, curând după 10.10 p.m., pentru ca D oung
Col şi W allace E. Haines Urman să fie aduşi la noi acasă de Radu
Ivan. Ei fac parte din organizaţia aceasta esoterică “Fellow ship” .
Au legături în cercurile cele m ai influente din toată lumea. Aflu că
Doung îl cunoaşte foarte bine pe C huck PerCy, care şi el face parte
din organizaţie. Se întâlnesc o dată pe săptăm ână la m icul dejun şi
o dată pe an la un “m are” m ic dejun, la care întotdeauna participă
şi preşedintele SUA. M ă sfătuiesc să iau legătura cu Dr. Aloins
M och, m inistrul de Externe austriac (pe care-1 cunosc bine de la
organizaţia ,,CERCLE“), care este preşedintele Uniunii Democrate
Europene.
Joi, 23 August 1990

Cu D oina la agenţia W ashington Post - Los Angeles Times.
280 Ion Raţiu
D iscutăm posibilitatea ca noi să lucrăm cu ei în viitor. Vom face o

încercare im ediat prin M ihai Leu şi, dacă merge, ne-am înţeles ca
după o perioadă de probă, să ne abonăm la serviciul lor.
M ary-Beth, secretara lui Frank Sieverts, m ă prim eşte în biroul ei
la Com itetul „Foreign R elations” al Senatului. Lucrez acolo, fără
întrerupere până la 4.00 p.m. îm i fac toate scrisorile de m ulţum iri
celor care m-au prim it aici şi trim it un fax lui N ick M inden la
Lausanne. El îm i sugerează să cer să m i se acorde un îm prum ut de
200 m ilioane de dolari pentru PNŢcd. Dobânda ar fi fost derizorie,
3%, şi capitalul nu ar trebui restituit. Doar dobânda ar fi fost să fie
plătită timp de 10 ani minim um , 20 de ani m aximum , potrivit
înţelegerii. Răspunsul, din păcate, a fost negativ pentru că nu sunt
la putere. „încearcă să faci ceva cu guvernul de la Bucureşti” , mi-a
sugerat Nick. Nici prin m inte nu-m i trece.
„De ce nu, dacă îi convingi să ai o influenţă asupra felului în care
banii sunt întrebuinţaţi.” Pentru asta va trebui să ajung la Bucureşti
să văd ce pot să fac acolo. în tot cazul, nu vreau să consolidez
Guvernul.

îmi uitasem, ieri, umbrela în clădirea Dirksen (a Senatului). Ne-am
dus acolo, Doina şi cu mine, ca s-o luăm. Am intrat apoi în rotonda
principală a Capitoliului. A m adm irat tablourile, începând cu debar
carea lui Columb. Lum e multă, forfoteală. A m ericanii au un ade
vărat cult pentru istoria lor. A m ieşit, apoi, pe terasă şi am adm irat
„M all”-ul. Obeliscul lui W ashington se vedea bine, deşi era ceaţă,
dar templul lui Lincoln abia se distingea în depărtare.
Ruth Hansen şi Jim H ooper de la State vin foarte punctual. Le
dăm un pahar de vin şi o m asă la Clydes. A m insistat să ne ajute în
m od practic. Situaţia politică se dezvoltă de la sine. Trebuie să
dovedim că privatizarea funcţionează şi să înfiinţăm un post de tele
viziune independent. La plecare s-a m enţionat şi eventualitatea
refugiului în am basada lor. We have thougt o f that and w e ’d look
after you, a fost com entariul lui Hooper. (Ne-am gândit la asta şi ne
vom îngriji de dumneata.)
A m vorbit cu Yvonne Zecca de la Annanberg Communications.
Nu pot face nimic pentru televiziune. Ei dau doar consultaţii.
Liviu Turcu, securistul, a venit să m ă vadă la orele 4.00 p.m. A
In fine, acasă 281
stat până la 5.30 p.m. M i-a vorbit fără întrerupere. D e ce am eşuat

la alegeri:
1.Ţinuta vestim entară - papionul;
2. Am apărut paternalist - m -am adresat publicului cu „copiii
m ei” ;
3. Avem securişti în PNŢ - Petrina, Şuianu şi Iftene Pop. Cu
ultim ul a fost coleg la N aţiunile Unite;
4. N -am prezentat privatizarea bine. Şomajul. Ei sunt profesio
nişti. Au ştiut cum să m ă atace. N -am răspuns. M are greşeală.
El afirm ă că-i cunoaşte pe toţi cei din jurul lui Iliescu şi Roman:
Năstase, Paşcu, Secăreş, Virgil M ăgureanu (care a fost cu doi ani
înaintea lui la Academ ie) şi Dan M arţian (care a fost m inistrul
tineretului comunist).
Turcu are 42 de ani. M -a întrebat dacă cunosc program ul eco
nomic elaborat de Postolache?! A cesta ar fi specialistul lor.
Turcu a „defectat" în ianuarie 1989. Şeful lui, Stamatoiu, era
im ediat sub Vlad, iar Vlad răspundea direct lui Ceauşescu. D eci el
a fost pe o pârghie foarte importantă, direct sub Ceauşescu.
O ultim ă critică. Ziarul Rom ânul liber e foarte slab. Trebuie să-l
îmbunătăţim.
Cină la fam ilia Percy. M am a lui, care are 98 de ani, a venit şi ea.
M âncare excepţională chinezească.
D iscutăm interviul, la TV, al senatorului M cGovem . C huck e de
acord că ar fi trebuit să se convoace o conferinţă la care să se dis
cute toate problem ele Orientului M ijlociu, inclusiv Israelul şi
Palestina.
Sâm bătă, 25 A u g u st 1990

Cei de la State D epartm ent îmi dau o m asă excelentă la unul din
restaurantele din faţa Herritage Foundation. Cred că i-am convins
că e esenţial să ne susţină partidul şi pe mine personal. A m dez
voltat teoriile mele.
Cină la dom nul N icolae Filipescu. El e un tip foarte bine.
Profesor la Universitatea George W ashington, obstetrician.
D um inică, 26 A u g u st 1990
Ziua întreagă acasă. Am m âncat prânzul în grădină. Cu soţii
B alzer am avut o bună discuţie, ieri, în problem a Fundaţiei m ele şi
282 Ion Raţiu
a Catedrei „Ion R aţiu“ de Studii Rom âneşti, la Universitatea

Georgetown.
Seara ne-am plimbat. Portul e foarte frumos. Puţină ceaţă. Peisaj
plăcut, estompat. Un cârd de gâşte, în form aţie caracteristică de
“V ”, cu braţele inegale. Iahturi m ulte şi, din când în când, auto
buzul acvatic, plin de turişti. Eram la o m asă pe terasa a treia. Deci
vedere excelentă.
La întoarcere am descoperit că nu aveam cheia casei. Voi fi pier
dut-o, sau n-o luasem de acasă. Soţii Percy foarte săritori. Să stau
la ei peste noapte. Nici prin m inte nu-m i trece. M -am descurcat.
Am găsit un lăcătuş gata să vină. A sosit la 11.30 p.m. Au lucrat
aproape o oră. Era cu soţia lui, franţuzoaică. A m bii specialişti. In
fine, au reuşit să deschidă.

Sunt în avionul British Airways spre Londra.
Z iua a în cep u t bine. Au venit cei doi de la A llbritton
Com munications. Ei cred că ne trebuie 20 de m ilioane dolari ca să
înfiinţăm un nou post de televiziune în România. Nu 7 milioane, cât
am indicat eu. Au devenit foarte interesaţi când le-am sugerat că
Guvernul am erican ar putea să garanteze o porţiune a investiţiei.
Cât m ai ridicată, bineînţeles. După ei a venit Keats, australianul de
la UPI. „Veniţi tocmai bine, ne-a zis. începem în octombrie
difuzarea ştirilor direct prin satelit. Puteţi să le aveţi direct pe ecra
nul calculatoarelor voastre. Costul e de 200 de dolari pe Iună.“
Doina, entuziasmată: „Dar să facem legătura şi cu Washington Post.
N e-ar fi foarte utilă.” Are dreptate, dar obţinerea ştirilor va costa
prea mult, în felul acesta.
D upă m asă vin W allach şi K arin C lark, de la Partidul
Democratic. Karin vorbeşte româneşte. îi critic pentru atitudinea
lor îm potriva partidelor şi pentru grupul D ialogului Social, Frăţia
etc. D em ocraţie fără partide nu se poate. Loraine a venit cu şoferul
lor chinez. Le-am predat casa. Vorbisem cu Wade şi Gail la telefon.
N ouă zile, rupte din calendar. Cât am realizat răm âne de văzut.
Problem e, însă, voi avea. Cu siguranţă.

Sunt în avion spre Frankfurt, de unde iau un altul, tot Lufthansa,
In fine, acasă 283
spre Bucureşti.
Ieri, la Londra, am discutat situaţia UM RL cu Doru Novacovici.
M i-a făcut teoria chibritului. Că el a făcut totul cu „împuternicitul
meu, N icolae” . Degeaba i-am atras atenţia că eu n-am îm puternicit
pe nim eni şi că în nici un caz, n-aş fi nesocotit statutul UMRL. A
protestat, s-a plâns, m -a asigurat că a anunţat „num irea” lui de
preşedinte interim ar num ai pentru binele meu etc. şi, dacă eu tot
obiectez, îşi dă demisia. A fost o greşeală. Eu nu m ă supăr. Cred că
ai făcut-o pentru a-mi fi util, dar tot greşeală rămâne. Trebuie s-o
corectăm. Foarte greu să discuţi cu el. Abia deschizi gura şi sare
peste tine.
L-am m uştruluit şi pe M ussulis. Cum ai putut publica că eu am
decis num irea lui Novacovici ca preşedinte interimar, fără ca să mă
întrebi? „M i-a spus că dum neavoastră i-aţi dictat textul com unica
tului. Eu am publicat exact ceea ce m i-a dictat el, crezând că vine
de la dumneavoastră prin el“ .
Sandu Pobereznic a venit cu Peev, cel care face vânzarea-
cum părarea cam ioanelor ruseşti. El poate să facă şi cum părarea
materialului de care are nevoie filatura „Someşul” . D acă obţine
toate aprobările necesare eu sunt gata să avansez banii.
Un tânăr gazetar de la European mi-a luat un interviu. Apoi, o
echipă de trei tineri de la televiziunea BBC.
Cina cu Graham Bowes şi David Bates, la restaurantul Caprice.
I-am dus la m ine sus, să vedem ştirile BBC. N-au dat interviul cu
mine, din păcate. Program ul a fost complet dominat de situaţia din
O rientul M ijlociu. Saddam H ussein a decis să dea drumul tuturor
fem eilor şi copiilor. N um ai bărbaţii vor răm âne acum ostatici.
Joi, 30 August 1990

Sosim la Frankfurt cu m are întârziere, ieri, la prânz. Avionul spre
Bucureşti plecase deja. La început am fost extrem de plictisit. M -au
găzduit aici, la aeroport, în hotelul Sheraton. Foarte confortabil. Am
dorm it aproape toată după-am iaza, am cinat şi iarăşi am dormit
până azi dimineaţă, la 7.30. Un total de vreo 10 ore. C eea ce e
foarte bine pentru inima mea.
Telefonez lui Coposu, azi dimineaţă. M i se spune că e în baie.
Las mesaje peste tot că trebuie neapărat să ne vedem astăzi după-
amiază, sau seara. Sora lui îm i spune că are un angajam ent la 7.00
284 Ion Raţiu
p.m. cu nişte prieteni, pe care nu-1 va putea schimba.

Punch Green era în şedinţă. A venit, însă, la telefon, Larry
Napper. Echipa D ole a Senatului soseşte la Bucureşti mâine
dim ineaţă la 9.45. Şedinţa cu şefii partidelor va avea loc la reşedinţa
am basadorului Green, la orele 3.30 după-am iază. Din partea
PNŢcd a fost invitat Coposu. Eu voi fi binevenit.
Reuşesc să-i vorbesc şi lui Corneliu Coposu. Ii explic situaţia.
Să-i dau un telefon îndată ce sosesc şi va veni el la m ine să vorbim.
La 7.00 seara are deja o întâlnire cu „nişte prieteni” americani, aşa
cum m i-a spus deja sora lui.
N ick M inden m ă găseşte la telefon. De la Lausanne. îm i spune
că n-au m ai rămas decât 100 de m ilioane dolari, dar trebuie să ne
grăbim. E esenţial să obţin acordul autorităţilor ca acest „îm pru
m ut” să fie distribuit de autorităţi de comun acord cu mine. Deci, să
avem două semnături. El a vorbit cu Temeşan de la Banca Română
de Comerţ Exterior. Tot ce a prim it e o confirmare că discuţiile au
fost începute.
Chem num ărul de telefon al lui Iliescu, la Cotroceni. Nu prim esc
nici un răspuns. D in păcate, nu m ai am tim pul necesar să-i tele
fonez lui Roman. Poate e m ai bine aşa. D ecât să încep o colaborare
pe care aş putea-o regreta pe urmă.
îl găsesc însă pe Cium pi Enescu. D iscutăm situaţia creată de
publicarea anunţului cu num irea lui Novacovici preşedinte interi
mar. Şi el e contrariat de ce nu l-am informat. Cum puteam s-o fac.
Nici eu n-am ştiut nim ic de acest lucru. Doru Novacovici a făcut-o
de unul singur şi s-a acoperit, spunând că avea acordul lui Nicolae,
fiul meu!!? Vom publica nu o dezminţire - ca să nu-1 dezavuăm pe
Novacovici - ci o lămurire, o clarificare. El m ă va reprezenta doar
în activitatea din exil. D e altfel, de acum încolo, .centrul activităţii
UM RL trebuie să fie în România.
Am rămas înţeleşi să ne vedem cât mai curând ca să pregătim
bine Conferinţa conducătorilor filialelor din România, care va avea
loc la Sibiu, la m ijlocul lunii septembrie.
Alte problem e la aeroport. Mi se face un adevărat interogatoriu,
când am îm pachetat bagajul, dacă tot conţinutul îm i aparţine? Când
l-am îm pachetat? S-a m ai atins cineva de el, de atunci? Cine sunt?
etc. De ce nu mă întrebi câţi dinţi mi-au mai rămas în gură?, i-am
spus râzând, dar şi iritat. Nu mulţi, ţi-aş răspunde. Ceea ce a produs
destinderea scontată.
Avionul PANAM şi el are întârziere pentru că trebuie să aştep
tăm vreo 70 de pasageri care vin de la New York.
în fme, iată-m ă instalat la clasa I. E exact ora 13.00. Teoretic ar
fi trebuit să decolăm la 12.15. D ar sunt m ulţumit. M i-au oferit un
pahar de şampanie. Abia aştept să facem escala la Praga. N -am mai
fost acolo de aproape 60 de ani. Eram elev la Cluj şi m are cercetaş
sub prof. Goia. Corturile noastre au fost instalate în Parcul Vista,
Viste, cam aşa ceva. Era m area jam boree de la Praga. Toate am inti
rile ce m i-au rămas sunt superlative.
Ieri am trăit o zi tristă, plină de îndoieli. D ar am dorm it m ult şi
bine.
A m intirile pozitive din copilărie sunt, în m ulte privinţe, salutare.
D e altfel, îm i dau seama că tăria m ea lăuntrică - dacă i se poate
spune aşa - se datoreşte naturii. Nu unui act de voinţă al meu.
Desigur, aprecierea raţional-intelectuală joacă un rol. D ar secundar.
Instinctiv, eu ştiu că cele mai adânci dezamăgiri, cele m ai profunde
căderi, sunt num ai trecătoare. Că sunt rezultatul unei aprecieri
subiective, denaturate a realităţii.
A m plecat cu regret, dezamăgiri, probleme, de la W ashington şi
Londra. Acum, aşteptând decolarea acestui avion, din Frankfurt,
încep să am speranţe. Din păcate, căpitanul avionului tocm ai anunţă
că bagajele încă n-au sosit. V a trebui să mai aşteptăm vreo 15-20 de
m inute până la decolare. Doar Bunul D um nezeu m ai ştie când se va
term ina această odisee, începută luni seara, la W ashington.
La orele 3.00 p.m. aterizam în Praga. M -au intrigat malurile
abrupte ale fluviului Vâltava, foarte evidente când ne apropiam de
aterizare. Şaptezeci şi patru din pasageri au rămas aici. N im eni n-a
abordat, aici, avionul pentru Bucureşti. A m început să fiu recunos
cut, deşi nu port papionul meu obişnuit. Un domn Şapiro - „înainte
m ă chem a Şapira” - a venit să-mi vorbească. Locuieşte în Florida.
„Rom ânia trebuie să devină din nou ce a fost. Parisul Orientului.”
M ircea Toma de la Caţavencu îm i ia un interviu. Vorbesc mai
m ult despre un post de televiziune independent. M -am dus la ROM-
FEST ca să fac act de prezenţă, dar eu nu sunt pentru ei. Patrioţi
rom âni sunt şi ei, dar nu reprezintă lupta pentru democraţie.
U M RL o face în exil. Soţia lui M ircea Toma, Nicoleta, a ţinut să
vină să m ă vadă. Fată drăguţă, subţire, distinsă.
286 Ion Raţiu
Guvernul ăsta nu mai poate să supravieţuiască. Se vorbeşte deja

despre M ihai Botez. El ar putea să-l înlocuiască pe Roman. A ristide
Buhoiu i-a luat un mare interviu în Universul Liber. M -ar bucura.
Cu M ihai Botez m-aş înţelege bine. N um irea lui ar deschide cu
totul alte perspective.
M .L. Burke (Nick) s-a şezat, apoi, lângă mine. N ăscut la 1925,
em igrat în A m erica în 1939. Vorbeşte încă bine rom âneşte, dar con
versaţia noastră, e în engleză. E bun prieten cu Pat Hillings (aso
ciatul lui D ick Nixon). Face mari afaceri cu România. Plin de sim
patie, admiraţie. Ce vrei!!
Seara, cina cu Mărie, prietena lui Elisabeth din Bristol, care a
locuit aici la noi, îm preună cu H ugh şi Phoebe Boyle.

Zi plină de dezamăgiri. George Paler vine să-mi dea legitimaţia
soţiei lui, Georgeta Valentina Paler, deputat ecologist. Ea a plecat în
A m erica unde îşi va lua un doctorat. îm i cere s-o predau lui
Cevdarie sau lui Tudor M arius, ca unul din ei să prezinte dem isia ei
din Cam era Deputaţilor. D acă va fi atacată, m ă roagă să iau şi eu
cuvântul şi s-o apăr. E bună româncă. Ea crede că va putea face mai
m ult pentru România, studiind în Occident.
Corneliu Coposu e punctual. M are surpriză să-l văd exact la ora
10.00. îi explic ce am făcut în America. îi aduc aminte că m i-a cerut
bani, când ne-am văzut ultim a dată şi că mi-a propus să devin
vicepreşedinte, responsabil cu problem ele externe. I-am zis: Eu nu
ţi-am cerut niciodată absolut nimic. Tu m i-ai oferit. A m lucrat cât
am putut mai bine. M ai ales în relaţiile cu Occidentul şi cred că am
fost foarte eficace. La Bruxelles (EEC) mai ales, în A nglia şi
America. A cum toţi prietenii şi colaboratorii m ei m ă asaltează.
N -am fost num it nici în Comitetul Coordonator şi nici responsabil
pentru externe.
M -a întrerupt: „Dar ai fost pus în locul cel mai. important.
P rivatizarea e problem a de căpetenie. Tu eşti în fruntea
Departam entului de Studii şi D octrină pentru Strategia Reform elor
Econom ice. Comitetul Coordonator e un fel de grup fără răspun
dere de resort. Doar nu vrei să fii şi tu printre cei bătrâni!?”
D ar şi eu sunt bătrân. Prietenii m ei nu înţeleg că eu n-am fost
inclus acolo.
In fine, acasă 287
A tot vorbit. Fără nici o noimă. Era jenat, dar a ascuns-o destul
de bine. L-am întrebat: Tu ce ai face în locul meu? Nu m i-a răspuns.
A făcut o lungă şi încâlcită divagaţie. Ba că sunt acuzat de asta şi
de aia. Că nu le-am dat 100 de mii de dolari cum le-am promis; că
nu vorbesc de PNŢ în interviurile mele; că sunt vedetist.
A m să-ţi dau o listă cu banii pe care i-am cheltuit cu partidul.
„Ştiu. Peste 100 m ilioane de lei. M i-ai spus.”
Pe urm ă am discutat ce atitudine trebuie să luăm Ia întâlnirea cu
americanii. Eliberarea deţinuţilor din 13-15 iunie, daune şi reparaţii
pentru pagubele ce mi s-au pricinuit, televiziune independentă.
A venit Părintele Cătălin din Roma. M i-a arătat m ultă afecţiune.
Reuşesc să vorbesc cu Iliescu şi cu Rom an despre cele 100 m ili
oane de dolari oferiţi prin N ick M inden. A m bii încântaţi. Acceptă
ca eu să fiu co-sem natarul pentru utilizarea fondurilor. Curând după
aceea, îmi telefonează Voloseniuc, directorul Băncii Com erţului
Exterior. M ă înţeleg cu M inden asupra textului ce trebuie să-i parv
ină ca să poată obţine fondul.
Sosesc la timp pentru întrevederea cu senatorii am ericani con
duşi de Bob Dole (i-am notat în carnet la timpul său). D upă o mică
introducere Dole ne dă cuvântul printr-o prim ă întrebare declara
tivă: „Acum aveţi dreptul să vă m anifestaţi public!?” D a şi nu, i-am
răspuns eu im ediat şi i-am explicat că aşa ceva nu există în
România. Orice m anifestaţie neviolentă ar trebui să fie permisă.
Nu e cazul. Deunăzi s-a anunţat chiar că dem onstraţii şi adunări
publice nu mai pot să aibă loc decât numai în anumite locuri, prin
parcuri. I-am arătat, apoi, situaţia adevărată, şi i-am citat cele cinci
puncte din declaraţia com unităţii europene care sunt nesocotite.
Prim ele patru, total!!
N e-au întrebat dacă am aproba statutul de naţiune cea mai
favorizată, dacă lucrurile răm ân cum sunt. Tot eu am răspuns. Noi
avem mare nevoie de ajutor economic umanitar, dar acordarea
Clauzei ar consolida regimul. „Cine este de aceeaşi părere?” , a
întrebat unul din senatori. Toţi au fost de acord. D oar Cunescu a
spus că ar aproba acordarea Clauzei, dacă s-ar declara public că se
face m ulţum ită cererii făcute expres de Opoziţie. M i s-a părut o
mare greşeală.
întors acasă, alte dezamăgiri. Unele mai mici, altele foarte mari.
Aflu că Făgădaru, căruia i-am dat 100.000 de lei pentru echipa
288 Ion Raţiu
m entul necesar echipei de fotbal Arieşul, n-a făcut absolut nimic.

I-am telefonat. A recunoscut. I-am cerut să-mi aducă mâine banii.
Şansele sunt nule. Gigi îm i aduce ştirea că ne-a venit hârtie pentru
gazetă din Franţa. Enorm de scumpă şi taxă vamală exorbitantă.
Am vorbit cu Jovin, cu Pitu şi Dana Pop şi cu Bani Ghica. Să
m ă mai rem ontez puţin. Ei sunt prieteni adevăraţi. Vorbesc de ero
ism ul meu etc. Num ai erou nu m ă simt!
Amărât, m ă voi duce să mă culc.
Sâmbătă, 1 Septembrie 1990

Ionel şi Lia Jovin, la mine. Total indignaţi de ce a făcut Coposu.
îm i aduce m ai multe caricaturi făcute de Dragoş oam enilor politici
dintre cele două războaie mondiale. De asemenea, copia unei
scrisori ce Varlam i-a trimis-o lui Coposu. Foarte critică.
în tim pul m esei vine şi Bubi Truţia. Şi el şocat de ce s-a făcut la
PNŢcd.
Seara, dna Frătoaica Carmen îm i vorbeşte de dosarul autentic al
Revoluţiei. Soţul ei Gheorghe, şi Popescu Dorin l-au întocm it sau
au acces la el. De aceea, sunt acum persecutaţi şi vor fi alungaţi din
Ploieşti, unde locuiau. Se gândesc să dispară în O ccident pentru un
an, doi.
Preşedintele Partidului Progresist al Rom ilor Spoitori, Dumitru
Alexandru, vine cu vicepreşedintele său, să-mi declare loialitate
„eternă” . Aflu că ţiganii sunt îm părţiţi în cinci partide şi două
Uniuni. M i le-am însem nat pe toate în agenda de zi.
M -am dus cu Cristian Popescu, la C ongresul gazetarilor. Prezida
Băcanu, secondat de Roşea şi de încă doi. Roşca-Stănescu m-a
salutat public. M ari aplauze când m -am ridicat în picioare. Şi m ulte
interviuri pe culoare.
Duminică, 2 Septembrie 1990

Dumitru Grigoraş din Adelaide, Australia, vine cu Gajban Cecilia,
vara lui de aici. E prieten cu Bob Hawke, zice, şi poate să-mi aducă
sprijinul lui.
Fata lui M ircea Fodoreanu, vărul meu din Turda, vine cu băiatul
lui Viki Fodoreanu. De asemenea, fata şi nepoata ei. D eci toţi rude
de sânge. Ei locuiesc la Brăila.
La masă, B ani Ghica. îm i place omul ăsta foarte mult. Discutăm
In fine, acasă 289
situaţia partidului. Şi el e indignat. N -are soluţie.

M ergem la Pitu Pop şi Dana. Nicu Hodoş era şi el acolo. Era
ceva m ai tânăr decât noi la Cluj, dar a fost în aceeaşi baterie cu
m ine la Craiova. Aceeaşi discuţie. Toată lum ea indignată de ce face
Coposu. N im eni nu oferă o soluţie. Eu răm ân la ideea că trebuie să
resping, în scris, num irea m ea ca şef al strategiei economice.
Victor M arian a venit de la Cluj. M âine va avea şedinţa secreta
rilor PNŢ pe judeţe. Va protesta. Cum se poate ca judeţul Cluj să nu
aibă pe nim eni în Com itetul C oordonator?!
întotdeauna îm i place să-l văd pe Pitu, dar bea m ult prea mult,
săracul.
G aspar vine cu vestea proastă că sunt pe lista celor care urm ează
să fie elim inaţi. Nu vrea să m ă înspăimânte, îm i zice, „dar să ştii că
ăştia sunt diabolici. Trebuie să-ţi asiguri o pază bună.”
Luni, 3 Septembrie 1990

Gigi are confirmarea că suntem supravegheaţi tot timpul. Două
maşini, una din ele parcată lângă Parcul Herăstrău. Fotografiază cu
obiectiv telescopic pe toţi cei ce intră şi ies de la noi din casă. I-a
fotografiat şi el pe ei. Tot el îm i dă vestea proastă că Comandorul
R adu N icolae e categoric: soţia lui Viorel D elcă e securistă. Ştie
Viorel asta? Oricum, nu putem continua cu un asem enea risc în
casă.
Finalizez scrisoarea către Com eliu Coposu în care-i mulţumesc
pentru numire, dar o refuz. Am făcut-o cât am putut mai elegant.
în fine, dăm în judecată pentru calom nie şi defăim are urm ă
toarele publicaţii: AZI, Independentul din Craiova şi Phoenix din
Oradea.
Interviu cu Alee Russell de la D aily Telegraph. D escopăr că vor
beşte rom âneşte, spre m area m ea bucurie.
La 6.00 seara, la şedinţa Com itetului UM RL. Vorbeşte M ircea
Enescu. Despre situaţia actuală din ţară şi dă am ănunte despre noile
filiale recent înfiinţate. Vorbeşte, apoi, despre Conferinţa de la
Păltiniş pe care toată lum ea o susţine. Când ajunge să vorbească
despre Conferinţa proiectată de Doru Novacovici pe data de 1-4
Noiem brie la Bucureşti, încep să se exprim e îndoieli. Ce scop se
urm ăreşte? Putem, oare, să pregătim o astfel de conferinţă de anver
gură într-un timp atât de scurt? Cine va face m unca zi de zi?
290 Ion Raţiu
Organigrama, foarte judicios întocm ită de Enescu, indică peste o

sută de voluntari necesari pentru această Conferinţă. „Pur şi simplu
nu-i avem. M ajoritatea m em brilor sunt în câmpul muncii. Prea m ult
timp liber n-au.”
Le explic şi eu cum stau lucrurile şi de ce a trebuit să neglijez
activitatea UMRL. Am găsit înţelegere şi foarte m ultă simpatie. Se
decide ca să nu m ai ţinem această conferinţă, pe care Doru o voia
cu participarea filialelor U M RL din lum ea întreagă. Doru a cerut o
audienţă la Petre Roman. O voi susţine. Eu nu vreau ca el să fie
dezonorat în nici un fel, deşi el a convocat această conferinţă, fără
ca să m ă consulte şi pe mine.
Acasă găsesc m aşina m ea cea mai bună, nouă-nouţă, com plet
distrusă. Bineînţeles Nicu, şoferul, spune că n-a fost vina lui. D ar
niciodată nu m i-a plăcut cum conduce. M ult prea repede, nervos şi
totdeauna iritat de ceilalţi conducători auto de pe drum. E a doua
m aşină nouă ce mi s-a distrus de când am venit în ţară. H ar
D om nului, că nim eni nu a fost ucis în acest teribil accident. M aşina
e ca o armonică!
Victor M arian, secretarul PN Ţcd Cluj, vine la orele 8.00 p.m.
exact, cum convenisem. L-am invitat la masă.
Şedinţa delegaţilor organizaţiilor judeţene PNŢ a început la orele
13.20 şi s-a term inat la 7.30 seara. De la conducere au fost
Diaconescu, Lupu, Ţepelea, Piţigoi şi nu mai ştiu care. Coposu n-a
fost prezent. M arian le-a spus-o pe şleau. Cum de judeţul Cluj n-are
pe nimeni la conducerea partidului? La Cluj eu am fost cel care le-a
făcut activitatea posibilă. Noi, Clujul, am realizat Forumul tuturor
forţelor de Opoziţie, m ulţum ită ultim ei m ele vizite la Cluj, când
m-am întâlnit cu Doina Com ea. Deşi nu m-a numit, a indicat că eu
sunt cel care le-a dat foarte m ulţi bani şi lor, şi la centru. în tot
cazul, ne-am prezentat bine la Cluj. Am fost cei m ai disciplinaţi.
Raportul nostru a fost am ănunţit şi documentat.
M i-a vorbit de dem isia lui N elu Boilă. I-am telefonat imediat.
I-am indicat că în politică aşa e. Şi eu am avut dezamăgiri profunde.
Şi eu am fost atacat şi tratat rău pe nedrept. D ar am înghiţit. S-o
facă şi el. L-am im plorat să-şi retragă demisia. Să m ă aştepte. Să
stăm de vorbă, poate chiar sâm băta asta. A acceptat.
Victor a fost foarte im presionat de scrisoarea m ea către Coposu.
O va da tuturor ziarelor locale pentru publicare.
In fine, acasă 291
Convorbirea cu M arian m -a făcut să mai uit de toate necazurile

mele. Tot sacrificiul, toate problemele ce se ivesc, totul trebuie
acceptat. E drum ul cel bun pentru ţară. Trebuie să luptăm.
Azi dim ineaţă am dictat vicepreşedintelui Băncii Române de
Comerţ Exterior textul faxului ce trebuie să transm item lui Nick
M inden la Lausanne. A revenit pe la 5.30 p.m. să m ă invite să merg
mâine la Bancă. Voia să ştie originea celor 100 m ilioane de dolari
oferiţi la 3,5% dobândă pentru o perioadă între 10-20 de ani, fără
replătirea capitalului.
I t ’s clean money, i-am spus. Le era frică să nu se expună la vreun
efort şi să nu piardă prestigiu. (Sunt bani curaţi.)
E mai important pentru mine ca eu să nu pierd din prestigiu, i-am
zis. Am vorbit englezeşte, căci cunoaşte limba foarte bine.
Marţi, 4 Septembrie 1990

Inginerul Valentin Popescu, cel cu nava “Transilvania” , vine la
Arm indenului 4. Ei sunt acum gata să dem areze cosocietatea lor pe
acţiuni. Preţul vaporului a scăzut la 1,4 m ilioane lei. Vor să-l
reboteze „Ion R aţiu” . N -am nim ic împotrivă, dar nu e necesar, îi
spun. Eu tot îi voi ajuta să-l cumpere şi exploateze. Pentru turism şi
pentru m arfă pe Dunăre. Ei sunt bazaţi la Turnu Severin. Ii spun
însă că n-are nici un rost să înceapă operaţiunea acum. E prea târ
ziu. Până se finalizează totul, ne apucă iarna. A acceptat în final şi
vor cum păra vaporul abia la începutul prim ăverii anului 1991.
La B anca R om ână de C om erţ E xterior m ă prim eşte Dan
Pascariu şi, curând după aceea, preşedintele Vasile Voloşeniuc.
D iscutăm am ănuntele tranzacţiei propuse de N ick M inden. Ei nu
vor să dea m andat în alb, aşa, oricui. Lungă discuţie. Convorbire cu
N ick M inden, în care se precizează că suma totală de 100 m ilioane
de dolari, minus 5% este plătibilă pentru jo in t account la Societe de
B anque Suisse, care să aibă sem nătura B ăncii în num ele
Guvernului şi a mea. Banii vor fi utilizaţi pentru telecomunicaţii,
televiziune şi şosele, în această ordine. Stabilim că până la uti
lizarea lor, banii vor fi investiţi. U tilizarea acestor dobânzi, minus
cei 3,5% plătibili iniţial, se va face iarăşi de comun acord. A r putea
să form eze subiectul unui codicil.
Pe la orele 4.00 p.m., Pescariu îmi confirmă că au trimis faxul.
Vine Doina Bâscă, proaspăt sosită din America. Plină de ştiri.
292 Ion Raţiu
M ai ales de la Eve Garrison, care a ţinut-o toată după-amiaza ca să-i

dea sfaturi cum să procedeze. Să sem neze un contract cu mine, la
caz că m ă curăţ peste noapte; să-l ţină constant inform at pe
am basadorul SUA etc. Radu Ivan i-a dat planurile unui post de tele
viziune oferit Egiptului prin organizaţia „Fellowship” (Wallace
Haines, D oung Coe, Chuck Percy etc.). Deci, de la ei am putea
obţine ceva.
D oina n-a reacţionat favorabil scrisorii mele către Coposu, în
care am refuzat oferta lui.
„Nu, pentru că e o ruptură: ei şi noi”, mi-a zis.
Gigi, după plecarea Doinei, mi-a atras atenţia că ea e, în prim ul
rând, pentru Coposu.
Doina m i-a adus The European, săptăm ânalul lui Bob M axwell,
„îţi fac m are curte. Uite ce m are articol au scris despre dum nea
voastră.” E interviul dat lui Rom an Rollnik im ediat după sosirea
m ea de la W ashington, marţi dimineaţă, 28 august. M i l-a luat la
Arlington House, în baie, la mine, în timp ce m ă rădeam.
Au sosit Prinţesele Ileana, M ărgărita şi Sofia. Ileana e la
M ănăstirea Pasărea. Celelalte două, la Simina M ezincescu.
N ick M inden îm i telefonează seara târziu. îm i confirm ă că a
prim it faxul de la Banca Română de Comerţ Exterior, dar el are
nevoie de o sem nătură din partea Guvernului. îi cer ca el să dea un
răspuns în acest sens, tot prin fax. Am pierdut deja enorm de m ult
timp cu treaba asta. A m obţinut acordul lui Iliescu şi al lui Roman.
Instrum entul lor e banca. D acă vrei altceva, descurcă-te singur.
Mercuri, 5 Septembrie 1990

Lisbeth-Christine Stanei din M iinchen îm i propune un interviu şi
Justine de Lacey m i se impune. Fără nici o reticenţă. Aş spune,
chiar, cu o im pertinenţă crasă. D ar am rezistat. Când a auzit că
principesele vin la m ine la cină, m -a pisat o jum ătate de oră să o
invit şi pe ea.
între timp s-a întâm plat ca N icolae să-mi telefoneze din Londra.
M -am folosit de ocazie să-i cer să inform eze presa că, din nou, sunt
am eninţat să m i se interzică publicarea ziarului. Cu o jum ătate de
oră mai înainte, Rodean m -a inform at că a fost căutat la tipografie.
Un general, pe nume M ircea Zice, i s-a prezentat. I-a spus că edifi
ciul aparţine Arm atei şi l-a somat să-l părăsească până pe data de
15 septembrie. L-am inform at pe Nicolae, de asemenea, că am

aprobare scrisă de la Roman, prim -m inistrul Rom âniei, că putem
utiliza edificiul pentru tipografie. La 31 iulie, Iliescu m -a asigurat
că nu mi se va pune nici un obstacol ca să public ziarul şi am obţi
nut din partea prim arului Ciurel asigurarea că edificiul nu va fi
dem olat în urm ătorii trei ani. Avem, bineînţeles, un contract în toată
regula cu Opran de la întreprinderea „Carpaţi” ca să utilizăm clădi
rea pentru tipografie.
Să vedem ce va apărea în ziare.
Dau un interviu lui Stoian, la BBC, ca să vorbesc despre num irea
m ea ca purtător de cuvânt al m arinarilor grevişti din Constanţa. De
asemenea, despre situaţia din Parlam ent şi despre felul în care am
respins num irea m ea ca şef al Departam entului strategiei econom
ice PNŢcd pentru ţară.
Lui Stark îi dau un interviu la Televiziunea Rom ână despre felul
în care funcţionează Cam era Deputaţilor. L-am felicitat, dar l-am şi
criticat pe Dan M arţian pentru felul cum conduce dezbaterile. Ca şi
cum am fi şcolari. Rolul lui e să fie im parţial şi nu să-şi exprime
opiniile personale.
Săracul Ioan Opriş din Sighetul M armaţiei. A venit, recom andat
de Ion Lup. Să-mi ceară bani şi sprijin pentru studii în străinătate.
A m refuzat net. I-am arătat sim patia m ea şi l-am sfătuit să-i spună
lui Lup să-mi telefoneze el, direct. Sunt poate peste o m ie de
oam eni care mi-au fost trimişi de corifeii partidului - Coposu, Puiu,
Lup, Klaps şi alţii - şi pe toţi i-am ajutat cu zeci de mii, chiar sute
de mii de lei. Cu toate acestea sunt acuzat că nu le-am dat destui
b a n i!! Omul n-a m eritat această ieşire a mea. Dar partidul, m ai ales
Lup, cu siguranţă a meritat-o.
D upă m asă a fost Viorel Faur şi Liviu M ureşan la mine, preşe
dintele şi secretarul general al G rupului rom ân pentru Uniunea
Interparlam entară. Voiau să ştie care este deosebirea între acest
grup şi Comisia Parlam entară rom ână pentru afacerile externe.
A m bele reprezintă Cam ere ale Parlam entului Român. D rept să
spun, le-am zis, nici eu nu ştiu deosebirea. Decât că gruparea noas
tră are menirea să-şi croiască legături cu toate parlam entele lumii.
Cum nu suntem prea mulţi, ar fi bine să ni se perm ită să facem parte
din cel puţin două grupări de prietenie bilaterală: anglo-română,
franco-rom ână, nigeriano-rom ână, sau neo-zeelandezo-rom ână.
294 Ion Raţiu
N e-am înţeles şi am căzut de acord că ar fi bine ca purtătorul de

cuvânt al Parlam entului rom ân să vorbească una din limbile de cir
culaţie. I-am asigurat, după ce m i s-a indicat că aş putea eu să
îndeplinesc acest rol, că voi găsi întotdeauna m odalitatea să fac
auzită atitudinea guvernam entală română, nu numai cea a partidu
lui meu.
La cină Principesele M ărgărita şi Sofia, plus Andrew Kelly şi doi
români, Romulus Corneanu şi Petrică Danciu.
M âncare excelentă, atm osferă chiar m ai bună, dacă se poate aşa
ceva!! Le-am explicat, dar num ai im plicit şi după cină, la un pahar
de porto, că Regele trebuie să decidă singur dacă şi când să se
întoarcă în ţară.
Au stat de la 8.00 seara exact, până la orele 11.40. S-a vorbit
foarte deschis şi interesant.
Joi, 6 Septembrie 1990

Delegaţie de cinci oam eni din Suceava. Să-i ajut să m eargă la
lucru în Canada sau orisunde. Să câştige ceva bani. Vor veni în ţară,
cu siguranţă.
Şedinţa începe la 11.20 la Senat. Preşedinţia e luată de Corneliu
M ănescu. Bine, calm. Are prestanţă. Intervin şi eu în dezbatere.
Problem a de căpetenie: cine să fie trimis să reprezinte Rom ânia în
străinătate şi cine ia decizia. S-a vorbit mult. S-a decis, în cele din
urmă, pe la orele 14.20, să se form eze o subcomisie care să sta
bilească anumite reguli. Să nu i se spună nici Regulam ent de
funcţionare şi nici Directive. Noi suntem legaţi de felul în care
atribuţiile noastre au fost definite de cele două Cam ere ale
Parlamentului, fiind, doar, Com isia parlam entară pentru afacerile
străine. A vorbit şi Viorel Faur. Cam lung, dar bine.
Subcomisia e form ată din: cei doi secretari FSN, Popescu Aurică
(Senat) şi Rădulescu Cătălin (Cameră). Apoi, Buduruja M ăricel,
FSN, Policrat Radu Rene, PNL, Nica Cornel, Partidul Agrar,
M ureşan Liviu, FSN, Raţiu Ion , PNŢ.
A venit Pupi Grozea la m ine acasă. M i-a vorbit foarte m ult să mă
convingă să nu se mai publice scrisoarea în Dreptatea. Să mă
convingă că postul ce mi s-a dat e cel mai importantă. N -am accep
tat. Şi n-am acceptat nici intervenţia, la telefon, a Doinei Bâscă. Şi
ea voia să mi-o retrag.
Sunt încântat s-o văd pe Elisabeth.

Recepţie m are la Intercontinental dată de Frankfurt Bukarest
Bank, AG. N e-a prim it Dr. G unther Schm itt - Weyland, preşedintele
băncii venit special din Germania. A fost încântat să constate că
vorbesc bine nemţeşte. Am vorbit mai ales cu cei de la Banca pen
tru agricultură: preşedintele Ruşinaru, Stănel Ghencea, Irina Luca.
Apoi cu cei de la Banca pentru M ica industrie şi libera iniţiativă,
Em il Radu. D e asemenea, m inistrul subsecretar de stat Petru Rareş,
de la A genţia pentru încurajarea investiţiilor străine în ţară. în fine,
cu consilierii lui Iliescu: M ircea Paşcu şi alţii.
în tim pul zilei m i-a venit şi scrisoarea către N ick M inden, sem
nată de Pescariu şi de m ine. Iar pentru G uvern sem nează
D ijmărescu. A m vorbit cu Pescariu şi cu Voloşeniuc la recepţia
Băncii. „N-avem nimic de pierdut. încercarea moarte n-are.”
Vineri, 7 Septem brie 1990

Şedinţă a subcom itetului Comisiei A facerilor Externe, la Senat.
Ni s-a dat acolo şi o cam eră a noastră, pentru viitor. Stabilim com
petenţa noastră şi anumite reguli de procedură. Totul va trebui
supus, bineînţeles, Comisiei întregi.
D oam na Bam pu îmi aduce un m are portret în care sunt înfăţişat
după fotografia de pe coperta revistei Boardroom. Nu-m i place. Nu
vrea să-mi spună cât vrea pe tablou. D upă insistenţe, însă, Viorel
D elcă află că vrea 900 de dolari. Am să renunţ la el.
Vine şi D oina Bâscă. îm i aduce D reptatea de mâine, cu
scrisoarea m ea publicată pe pagina 4. „Nu-mi place că aţi spus că
sunteţi prea ocupat. Că de aceea nu acceptaţi poziţia ce vi s-a con
ferit.” Poate ai dreptate. Poate am făcut o greşeală. Dar nu cred.
Politica e plină de surprize. Să vedem!
Seara la Hotelul Continental. Gigi a dat o m asă mare. Peste 40
de persoane. M ai toţi cei asociaţi cu mine, într-un fel sau altul. Plus
o prietenă de-a lui, fată frumoasă, Andreea. La început eram enorm
de obosit. încetul cu încetul, însă, m -am refăcut. Am dansat.
Fotografii, m ulte fotografii. Nişte evrei vânjoşi, şi alţi turişti m-au
invitat să mă fotografiez cu ei. Toţi vorbeau româneşte. A m accep
tat. Jan A uerbach din Brooklyn, New York, mi-a trimis o sticlă de
şampanie şi m -a asigurat că „toţi studenţii de la stomatologie m-au
votat pe m ine preşedinte” . O tânără, M ariana Vătafu, m-a invitat la
296 Ion Raţiu
dans, aşa cum se face în Româna, schim bând parteneri. Elisabeth

m i-a spus pe urm ă că partenerul ei dansa foarte bine.
Azi, după şedinţa subcom itetului m -am dus la Radu Rene
Policrat. A venit, separat, şi colegul nostru, deputatul liberal Radu
Ciuceanu. El e în Com isia de Anchetă. M i-a confirm at că banii m ei
s-au găsit. Au şi num ele celor care-i deţin. Trei generali: Take,
Cristescu şi Rozoleanu. Unde am ajuns!?
M i-a cerut să intervin pe lângă Coposu. Ca să-l oprească pe
PN Ţ-istul Ticu Dumitrescu, care face tot ce poate ca să distrugă
A sociaţia Foştilor D eţinuţi Politici.

A m plecat cu puţină întârziere de la Băneasa. La Cluj ne-a aştep
tat m ultă lum e cu flori etc.
D irect la „Ursu” Raţiu (M arinei). El e în America, la fata lui, în
Los Angeles. „Vulpea” şi Lăcrăm ioara au fost printre cei care ne-au
aşteptat la aeroport. Ne-a dat un mic dejun copios şi ne-am retras
într-o cam eră din una din cele trei case m ici ce ei au, una lângă alta,
acolo la m arginea Clujului: Nelu Boilă, Victor M arian, Cerghizan,
Cosmovici.
A vorbit m ai ales Nelu. S-a plâns că organizaţia de partid n-are
conducere fermă. Im plicit şi explicit critică la adresa m ea pentru că
trim it instrucţiuni şi dau m andat direct prin „Ursu” sau Cerghizan.
D e aici tot felul de certuri. Cerghizan s-a apărat liniştit, dar foarte
bine. El mă informează că Boileştii de fapt mă critică şi N elu e
foarte ambiţios. El ar vrea să fie preşedintele organizaţiei. I-am
îm păcat, în cele din urmă. Să răm ânem uniţi, m ăcar până la
alegerile pe judeţ, care vor avea loc pe 21 octombrie. A m decis să-l
excludem din partid pe Buduşan şi să-l m enţinem pe Hossu, în
funcţia de secretar plătit al sediului, deşi el a făcut nişte nereguli
financiare în favoarea lui.
A m reuşit s-o îm pac şi pe doam na Lupşa, care nu voia să aban
doneze camerele ce are la subsol. Partidul vrea să facă un sediu
pentru tineret acolo. Posibilităţile sunt excelente. Loc destul, neuti
lizat. A r putea să realizeze un adevărat club, care să aibă şi rentabi
litate. D oam nei Lupşa i se va da o cam eră la etaj. N e-am sărutat şi
toată lum ea a fost mulţumită. Ca în Caragiale.
Prim esc delegaţii şi dau interviuri. Celor care fac greva foamei
pe problem a admiterii la Universitate (Facultatea de M edicină şi

Stom atologie), unii care vor să facă acum ulatoare (Klein), celor de
la „Som eşul” (Leanca) etc. Fără întrerupere până pe la 4.00 după-
amiază.
D escopăr atunci că m i-a dispărut acest jurnal de zi. Am fost lite
ralm ente disperat. A m atâtea note im portante şi multe secrete
încrustate aici. Când ne-am dat jos din avion, Stewart-ul m i-a cerut
perm isiunea să ne fotografiem împreună cu soţia şi copiii lui, care-1
aşteptau. „Vulpea”, ca să-mi fie de folos, m i-a luat docum entele şi
acest jurnal, căci scrisesem în avion - ca de obicei - şi le aveam în
mână. N -am vrut să m ă despart de ele, dar, la insistenţa ei, am
făcut-o, spunându-i: Dacă le pierzi, să ştii că te omor!, râzând,
bineînţeles. Când am descoperit lipsa, am dat alarma. Agitaţie
multă. Căutăm peste tot. în cele din urmă ne dăm seama că de la
„Vulpe“, hârtiile m ele au ajuns la „Lăcrăm ioara41, care le-a uitat în
taxiul cu care venise de la aeroport la casa în care locuieşte mătuşa
mea, Renee Turcu. De ce acolo? Pentru că-i adusesem un aparat de
televiziune de la Bucureşti.
M i-am continuat activitatea de deputat. A m văzut m ultă lume.
A m stabilit cu Puiu B oilă să facem Banca Albina. N u i-am promis
nim ic în ce priveşte o tipografie, decât că voi ajuta şi eu. L-am văzut
pe M arino şi am dat un interviu unui gazetar italian.
între timp toată lum ea în căutarea acestui jurnal de zi. „Vulpea11
s-a dus la Turda, căci de acolo era taxiul. A găsit docum entele şi mi
le-a adus, dar nim ic altceva, nu jurnalul de zi. A m insistat. Enorm ă
emoţie. Gigi şi Cristian Popescu merg din nou la Turda. Eu necon
solat. Târziu, pe la orele 11.00 seara, îm i telefonează Gigi. L-au
găsit. Fusese lăsat în taxi, şoferul închipuindu-şi că era un caiet de
şcolar al copilului său! M are uşurare.
Epuizat, stors de orice vlagă, în fine, m ă duc la culcare.
„Oamenii politici se nasc în vremuri grele, tulburi. Ei se aşteap
tă să nu reuşească. D ar speră să se înalţe”, a scris W inston Churchill
în cartea lui, The Great Contemporaries. Şi continuă: „Perseverarea
într-o direcţie politică, ce apare multora, şi uneori chiar lui însuşi,
ca fără viitor, cere tărie de caracter excepţională, grefată pe o per
sonalitate plină de sensibilitate şi dem nă mândrie.”
E foare greu să te ridici pe asemenea culmi, când totul pare pier
dut, şi în van.
298 Ion Raţiu

Plecăm pe la 9.00 dim ineaţa în mai multe maşini.
în satul Coruş ne prim eşte fam ilia Damian. Gospodari cu vază.
Casă frumoasă, grajd etc. M ă pun la curent cu problem ele lor. Vin
şi vecinii. Se întinde o masă. Ţuică, mezeluri, pui fript. Atmosferă
extraordinar de prietenoasă.
D e acolo la Săliştea Nouă. A m intrat în biserica lor arhiplină.
D ar e foarte mică. Din lemn. A dusă din Bobâlna, în bucăţi. Preotul
Cosma, de 84 de ani. Vorbeşte frumos. Fruntaşii satului spun că am
venit să aduc şi eu o contribuţie, căci vor să construiască o biserică
nouă, m ai încăpătoare. Ce au acum e o bijuterie şi vor păstra-o.
Le-am dat 20.000 de lei.
In timp ce m âneam în casa lui Viorel Bindos, M ihai, cel care-i
antrenează la carate pe băieţii care-mi asigură paza, m i-a făcut o
boacănă enormă. Un adevărat dezastru. A luat m aşina lui M arinei
Raţiu, cu aprobarea Lăcrăm ioarei Raţiu, ca să-i facă plăcere fetiţei
ei. E greu de ştiut exact ce s-a întâm plat. D upă spusele fetiţei, Mihai
a condus prea repede. Cu o singură mână. M aşina nu era bună, asta e
adevărat. Dar o explicaţie satisfăcătoare n-am primit. A intrat într-un
stâlp, a distrus, se pare, com plet m aşina şi micuţa, săraca de ea, a
fost tăiată deasupra sprâncenelor şi în jurul gurii. Probabil va fi des
figurată toată viaţa. Consecinţele pot să fie grave. Gigi Tecuceanu
s-a ocupat de criză. Competent, socotesc eu. N oi nu aveam nici o
idee de toate astea. Stăteam de vorbă în casă. A m m âncat ceva slă
nină bună cu nişte ardei verzi şi mezeluri. Ne-au dat şi un pahar de
ţuică de care abia de m -am atins. A m vorbit m ult cu Părintele
Cosma, sfinţit preot de episcopul Ion Suciu la Blaj. E unul din pre
oţii noştri uniţi, trecut la ortodoxie.
Gigi a mers la spital să-i coasă faţa fetiţei şi l-a liniştit pe Mihai,
care „voia să-şi taie venele, aşa era de disperat” , m i-a relatat el.
Situaţia e gravă şi pentru că el e şoferul, sau paza mea. D acă se află,
se va face vâlvă în ziare. Cum va acoperi reparaţiile, asigurarea?
Care vor fi cheltuielile la spital? Va trebui, apoi, să acopăr o ope
raţie plastică pentru fetiţă, la timpul său. Numai complicaţii. I-am
tot aşteptat pe Gigi şi pe ceilalţi la sediul partidului cum ne înţele
sesem. Eram program aţi să plecăm spre Turda, cu echipa de fotbal
„U” la orele 14.00. La 14.45 ne-am decis să nu mai aşteptăm.
La Turda ne aşteptau toţi în faţa sediului partidului. E la etajul
restau ran tului principal din centrul oraşului. E lisabeth îm i

pom enise ceva de accident înainte de plecarea noastră de la Cluj,
dar abia atunci, la Turda, m i-am dat seama că s-a petrecut ceva
serios.
C am era sediului e frumoasă, mare. D ar nu grozavă. Şi e una sin
gură. Le-am aprobat utilizarea a 8000 de lei pentru mobilier. Le-am
cerut însă să indice în docum entaţia PNŢ-Turda de unde vin toate
aceste ajutoare. De exemplu, nu se spune nicăieri că ARO-ul ce au
este donaţia pe care i-am dat-o lui Giuglea. Nu apare nicăieri.
M eciul de fotbal Universitatea Cluj-Potaisa, cum i se spune
clubului născut din cenuşa „A rieşului” , a fost amical. Le-am
adresat câteva cuvinte la m icrofon, le-am vorbit de tradiţiile turde-
nilor, de victoria repurtată în 1961, când echipa turdeană a învins
Rapidul din Bucureşti pentru a câştiga Cupa Românei. M ai im por
tant, le-am anunţat că dau 100.000 delei pentru echipam ent şi am
am intit că le-am dat deja prin Ilie Făgădaru, care, sunt sigur, am zis,
că fiind de omenie, le va transmite şi această sumă. M ăcar aşa sper
că unul din nenum ăraţii oam eni care m-au înşelat şi exploatat de
când am revenit în ţară, va fi pedepsit, m oraliceşte cel puţin. Le-am
predat banii, acolo, la centrul terenului. N e-am fotografiat cu ofi
cialităţile, cu echipele şi am dat pasa de începere a jocului.
A m prim it adevărate şi, evident, sincere ovaţii.
Cina la H otelul Transilvania (Belvedere) cu Nelu Boilă, Victor
M arian, Bogdan Cerghizan şi Cosnarovici. N e-am înţeles ca să se
îm partă rolurile în mod precis: Operaţie foarte greu de realizat, pen
tru că fiecare, dar m ai ales Nelu, vrea să vorbească num ai în mare,
principii, scheme fabuloase etc. Eu vreau realizări mici, precise,
concrete.
1. Nelu să se ocupe de organizarea intelectualilor şi muncitorilor,
în m unicipiu şi în celelalte oraşe.
2. Cerghizan acelaşi lucru la sate.
3. Victor M arian, pe lângă secretariat, să facă legăturile de afa
ceri cu societatea .„Someşul” , în prim ul rând. De asemenea, cu
Robert Klein, cel cu acumulatoarele.
4. Cosnarovici, cu tineretul. Să bată fierul cât e cald. Să orga
nizeze sediul şi clubul tineretului în subsolul clădirii evacuate de
doam na Lupşa. Să i se amenajeze, bine, o cam eră la etaj.
D upă m asă în Parlament, după ce dau un interviu lui Aurelian
300 Ion Raţiu
Pavelescu şi Dan Ţânţu de la revista Europa.

Toată ziua în Parlament. Seara la Senat. Subcomisia pentru afa
ceri străine a Parlam entului întreg. Stabilim m etodele prin care ne
îndeplinim atribuţiile.
Miercuri, 12 Septembrie 1990

A m basadorul Filipinelor, prinţesa Alicia Ramos, îm i face o vizi
tă de curtoazie. Fem eie tânără, frumoasă, inteligentă. D upă obişnu
itul tur de orizont al situaţiei politice din Rom ânia, mă asigură de
interesul ce ne poartă. Filipinele sunt îndatorate Rom âniei şi vor
plăti în produse alimentare.
La Ionel Jovin. L-a vizitat Coposu chiar azi dim ineaţă. „El vrea
să m ă introducă în Comitetul de Conducere, dar e depăşit. Ţine la
tine”, îm i spune Ionel. îm i oferă vila lui de la Sinaia. A re 7 camere.
A r trebui însă, s-o pun la punct. Reparaţii, m obilier etc. D ar nu vrei
s-o laşi fiului tău?
“El are proprietatea de aici. Nu-i mai trebuie altă bătaie de cap.”
Vine B ăcanu, cum ne-am înţeles. Pledează pentru A RD
(Alternativa Rom ână pentru Democraţie). Să sem năm 200 de per
soane, indiferent de unde provenim. Toate partidele şi toate organi
zaţiile să fim reprezentate. Să ne pregătim pentru noile alegeri pe
liste unice.
Tipografia lui a sosit la Constanţa. Cumpără acum cam ioane, ca
să asigure distribuirea ziarelor. Vrea să-i vorbesc lui Coposu.
La 5.00 şedinţa grupului pentru U niunea Interparlam entară (UI),
sub conducerea lui Viorel Faur. A condus bine. Toţi parlam entarii să
se înscrie pe grupuri de prietenie bilaterală. Vom începe cu cele 8
ţări cu care avem deja legături. Să ne înscriem doar la un singur
grup. în etapa a doua să luăm în considerare toate cele 33 de ţări din
cele 113 mem bre ale UI şi să ne exprim ăm opţiunile. Ar fi de dorit
ca astfel de grupuri de prietenie să se stabilească cu fiecare stat
m em bru al UI. D iscuţia s-a învârtit în mare parte în jurul problemei:
Cum ne prezentăm în această activitate a UI. M ulţi, în frunte cu
deputatul liberal Botez, au pledat pentru diversitate: de a ne
înfăţişa, deci, aşa cum suntem. După el, suntem ostracizaţi pentru
că am pretins că totul e perfect în România, ţară absolut dem ocra
tă. Alţii, FSN-iştii, au m ilitat pentru o reprezentare monocromă, de

dragul patriotismului!!
A m plecat la 8 fără 10 minute, explicând, într-o notă trim isă lui
Faur, că am m usafiri la cină. Ceea ce e adevărat, pentru că soseşte
Dinu de la Bruxelles.
A bia sosit acasă, vin doi de la Procuratura Generală, Olteanu
Ionel şi Ivan Virgil. îm i atrag atenţia asupra unui articol din
Rom ânia Mare a lui Vădim Tudor. Aş fi m ituit Procuratura. Ceea ce
fac ei e m ult mai grav decât calomnia. Se încadrează în Codul Penal
la articolul 238 ca „ofensă adusă autorităţii” . Eu, ca deputat, şi ca
fost candidat la Preşedinţie, reprezint o dem nitate şi autoritate în
ţară, îm i spun. Le-am promis că voi trece la acţiune.
Cina cu Dinu decurge foarte plăcut. C om eliu Coposu vine cu
Lupuţiu. Vorbim de invitaţia ce m i-a trim is-o Iliescu, de a m ă duce
să-l văd. Să cer sediu pentru partid şi pentru redacţia Dreptatea. îi
pom enesc că i-am propus îm prum utul N o p a y back (neram
bursabil) de 100 m ilioane de dolari, pentru telecom unicaţii, televi
ziune şi am enajarea de drumuri. N-a reacţionat. Deci acceptă să fac
acest lucru. I-am indicat, bineînţeles, că nimic nu se va putea face
fără sem nătura mea. A cceptă şi sugestia ARD a lui Băcanu. Şi el,
Coposu, îşi asum ă paternitatea ideii cu strângerile rândurilor. Râde
de Câm peanu, pentru că la început respinsese ideea, dar când a
văzut că s-a făcut la Cluj, a fost pentru. A insistat, chiar, că el a
lansat ideea. D e fapt, realizarea a fost la Cluj, în urm a discuţiei ce
am avut cu Doina Com ea. M anifestaţia de la Cluj, din 6 august, a
fost repetată, se afirmă, deja în 11 oraşe. N-are im portanţă a cui a
fost ideea fost. Să facem liste unice la alegerile viitoare. E tot ce ne
trebuie. E de acord, de asemenea, să accept să-i reprezint pe m ari
narii care vor privatizarea celor trei mari întreprinderi.
în încheiere, îi spun că nu-mi voi putea îndeplini sarcina de par
tid dacă nu iau parte la şedinţele lor. M ăcar în ce priveşte pro
blem ele de A faceri Străine şi de Economie.
„Am prim it protestul tău subtil. Te asigur că eu am vrut să intri
în conducere. Ceilalţi n-au vrut. S-au ridicat unul după altul, pentru
că nu ţi-ai ţinut prom isiunea de a da până la 100 de m ilioane lei.
D ar 20 de m ilioane ţi-au fost furate. Cel puţin! Te-ai înconjurat de
oameni necinstiţi. îţi prom it solemn că te voi aduce la conducere
foarte curând. Am eu un plan precis.”
302 Ion Raţiu
A m mai vorbit de Ticu Dum itrescu, pe care-1 apreciază mai m ult

decât pe Ciuceanu. “E un om integru, serios.” Ciuceanu mi se
plânsese că D um itrescu distruge A sociaţia Foştilor D eţinuţi
Politici.
După plecarea lui Cornel, Dinu, care asistase la ultim a parte a
conversaţiei noastre, explodează: „M etoda ta poate să fie bună, sub
tilă. Eu aş fi fost brutal. I-aş fi spus că toţi trebuie să se dea la o
parte, să-ţi lase ţie locul să organizezi partidul pentru binele ţării. Să
ştii că im aginea ta devine tot m ai im presionantă în Occident.”
Nu e felul meu, i-am replicat. Eu vreau să m enţin unitatea par
tidului. Dacă-i „pensionez11 pe aceşti „eroi11 ai partidului, e sigur că
partidul se va fărâm iţa şi m ai m ult decât o face deja.

Notez doar evenim entele cele mai importante. In Parlament, un
deputat FSN -ist vine să-mi vorbească. „Iar v-am atacat în AZV.' Şi-
mi dă ziarul. II citesc. E o transcriere adecvată şi favorabilă mie a
ceea ce am spus eu în Parlament, când l-am apărat pe Keynes şi am
dem onstrat că nu poate fi vorba de un antagonism alb-negru.
Capitalist sau com unist (Socialist). Că e un adevărat evantai, cu
toată gama interm ediară între dictatorul economic al unei economii
dirijate şi sistem ul laissez-faire, de absolută permisivitate, care, de
fapt, n-a existat niciodată. I-am m ulţumit. Omul se apropie de mine.
Nu ştiu de ce.
La orele 13.00, la Iliescu. N e-a făcut să aşteptăm vreun sfert de
oră. Eram cu Cristian Popescu şi Gigi Tecuceanu. M -a prim it foarte
cordial. A m înregistrat toată convorbirea. I-am dat o copie după
articolul sem nat de Peter Johnson din 1986, în care spuneam că el
trebuie să fie succesorul lui Ceauşescu. Şi i-am m ulţum it pentru că
nu ne mai plictisesc la Cluj. Că nu ne mai cer să vacăm sediul PNŢ.
I-am dat, apoi, am ănuntele presiunilor ce am la tipografie (gen.
M ircea Zice etc.) şi am discutat propunerea lui N ick Minden. Cei
100 de m ilioane de dolari să fie utilizaţi pentru telecom unicaţii,
televiziune şi drumuri, şosele etc.
I-am cerut, de asemenea, eliberarea tuturor deţinuţilor de la 13
15 iunie, restituirea banilor ce mi-au fost furaţi şi obţinerea casei
Ghica pentru redacţia ziarului Dreptatea. Am notat, mai ales, ce am
cerut eu. El nu s-a pronunţat definitiv asupra postului de televi
ziune, deşi l-am som at s-o facă.

Petru M aior e foarte dezam ăgit de Coposu. A m avut o lungă dis
cuţie.
Cristian Popescu mă face să-i ascult o analiză a situaţiei într-o
plim bare în Parcul Herăstrău. Gigi era prezent. Cristian vrea să
lansez o U niune N aţional C reştin D em ocrată, acum . D upă
Congresul PNŢ va fi prea târziu, pentru că acolo voi fi m arginalizat
şi, dacă voi face-o după aceea, toată lumea va zice că o fac din
această cauză. A cum însă, eu urm ez tradiţia partidului nostru şi
vreau unitatea lui, unirea tuturor forţelor PNŢ-iste. Toate cele patru
fracţiuni să se unească.
Seara, la Teatrul Naţional. Andrei Şerban a prezentat trilogia
antică Medeea, Elena, Electra. Excepţional de frumoasă.
Cină cu ai mei la Intercontinental. Acasă m ă aşteaptă Peier,
Sandu Pobereznic şi Ciomaga. Peier îşi pierde firea. îi strâng mâna
şi-i declar că sunt de acord să nu m ai pierdem vremea.
La orele 6.00, punctual, înainte de teatru, a venit Sergiu Celac să
m ă vadă. A fost acreditat şi acceptat am basador la Londra. Vrea
ajutorul şi sfatul meu. L-am asigurat că voi acţiona ca patriot român
şi că, sper, el va reprezenta întreaga Românie şi nu num ai pe
preşedintele Iliescu, al cărui reprezentant oficial va fi.
între timp, venise M arinescu cu un mare grup de susţinători ai
„instituţiei” lor pentru întreprinderile private. A m stat de vorbă şi cu
ei.
Dan M arţian îm i telefonează. îm i cere să fac parte din delegaţia
de 10 care reprezintă Parlam entul român la Strasbourg (CSCE) şi
Paris între 26 septembrie - 2 octombrie. A ccept în principiu.
Trebuie să-l consult şi pe Coposu, dar nu-1 găsesc la telefon.
Vineri, 14 Septembrie 1990

Cu 6 maşini, conduşi de M ircea Enescu pentru Conferinţa
F ilialelo r U M R L din R om ânia. încercăm să m ergem prin
Transfăgărăşan. Suntem însă opriţi pe drum de mai m ulte maşini.
Şoseaua e blocată de zăpada recent căzută. Ne-am oprit la Biserica
D om nească din Curtea de Argeş. O doamnă Teodorescu, extraordi
nar de erudită şi entuziastă, ne-a dat amănunte interminabile.
Extrem de interesant, dar n-aveam timp. în cele din urmă, am reuşit
s-o opresc. Interiorul e remarcabil. Construcţia e, s-ar putea zice,
304 Ion Raţiu
unică. Splendidă. E, probabil, prim a biserică autentic rom ânească

în stil original bizantin. E interpretarea românilor, cu sau fără
experţi din Constantinopol. D ar e o creaţie rom ânească de la
m ijlocul sec. al XlV-lea. Care dintre Basarabi a fost ctitorul ei, nu
se ştie nici acum cu exactitate. D ar asta nu e atât de im portant. Ca
estetică, B iserica Sf. N icolae e unică.
M i-a plăcut vizita la biserica M eşterului M anole. Era plină, căci
era Sf. Cruce. A m reuşit să ajung la icoană. M -am închinat. A m stat
puţin. Stareţul a venit după mine. Voise să rostească câteva cuvinte
despre mine, m i-a spus. în orice caz, m -am bucurat de solicitudinea
lui. A m scris în condica de la intrare. Sper că nu rău. Ceva despre,
datoria noastră faţă de naţiune.
L a Sibiu, ne-am oprit la sediul UMRL. Trei camere, încă goale.
D ar au prim it o tipografie din Germania. îm i plac cei care o con
duc.
D rum ul spre Păltiniş, pe Valea Oltului până la Sibiu, şi apoi, prin
adevăratul spaţiu mioritic, pur şi simplu fantastic. Elisabeth a
com entat chiar cât de excepţional de frum oasă e această regiune
carpatică. Pacea şi arm onia ce degajă.
Peste 100 de oam eni la recepţie şi cină. Vorbeşte preşedintele
Suceveanu şi M ircea Enescu. Apoi îm i vine m ie rândul. Le vorbesc
de im portanţa luptei pentru realizarea dem ocraţiei - a adevăratei
democraţii. I-am făcut să râdă şi să m ă aplaude cu autentic entuzi
asm, îm i confirmă Elisabeth, care este criticul m eu cel m ai aprig.
M ă simt bine, m ulţum it de afecţiunea cu care sunt înconjurat.
Scriu toate astea în vila lui Nicu Ceauşescu, care m i s-a alocat mie
şi echipei mele. Ce ciudate sunt căile istoriei!

Şedinţa începe pe la 9.30 dimineaţa. într-o sală de gheţar. Am
stat acolo cu o m ică întrerupere de vreo 15 minute, până la orele
13.30.
O filială după alta şi-a făcut raportul. Foarte interesant şi instruc
tiv. Toţi m ergem apoi la m orm ântul lui Dinu N oica. M ulte
lumânări, slujbă simplă, frumoasă Părintele Valeriu, tânăr, tip de
ascet. M i-a plăcut.
M asă comună. R eîncepem conferinţa pe la 4.45 p.m. Terminăm
cu rapoartele, ultim a filială înfiinţată acum câteva zile fiind cea din
Turda.
D iscuţie liberă. Se lim pezesc unele idei preconcepute. Se eli
m ină temeri. Vorbesc, apoi, Novacovici, Damian Vasile şi M ircea
Enescu. Fac ultim a cuvântare, după ce stabilim că lăsăm conferinţa
tuturor m em brilor UM RL din ţară pentru prim ăvara viitoare.
Subliniez rolul im portant ce trebuie să joace UM RL în România.
Tocmai pentru că nu luptă pentru putere. Pentru că dă, nu primeşte
şi nu cere.
Cină m are, festivă. Lum ea încropeşte un cor, condus de clujeni
şi de focşeneanul Petre Georgescu. Cântă „Iancule mare, Iancule
tare” .
Elisabeth şi cu mine ne-am retras la 11.30 p.m. Au rămas toţi
acolo cântând. „Nu plecăm acasă până nu ne îm bătăm !”
Seară foarte plăcută, după o zi rem arcabil de pozitivă, serioasă.

Interviuri cu R adio Rom ânia şi D im ineaţa din Sibiu. M i-a plăcut
cel de-al doilea, m ai ales. O discuţie, aş putea spune filozofică,
despre „mitul R aţiu” care se creează. Nici nu-m i dădusem seama că
este cazul şi nici acum nu sunt convins. D ar e interesantă ideea.
Tineretul, mai ales, îmi conferă motivaţia de a restaura nu numai
prosperitate în ţară, dar şi fericire şi iubire în ţară.
La 11.30 exact sosim la Prefectura judeţului Sibiu. Pe drum însă,
ne-am oprit la o nuntă la Răşinari, aşa cum prom isesem socrului
mare. Ca să urăm tinerilor m iri viaţă lungă şi fericire. Sunt am ân
doi studenţi la M edicină veterinară. G ospodărie frumoasă, mare. Le
dau 10.000 de lei cadou. La M uzeul Octavian Goga n-am putut
intra. Era închis.
La Prefectură ne aşteptau prefectul, deputatul Petru M aior şi alţi
câţiva notabili. Discuţie foarte plăcută. Vine şi Doru Novacovici cu
D am ian Vasile. M ergem cu toţii la m orm ântul lui Ion Codru-
D răguşanu în cim itirul bisericii „din groapă” . Neglijat. Vorbesc cu
preotul Aurel Răduleţ. Biserica e ctitoria lui Hagi Constantin Pop în
1789. îm i prom ite să se ocupe de mormânt.
De acolo m ergem cu toţii, prefectul N. Nan şi subprefectul
M acarie Popa, la morm ântul m em orandistului. Am aprins lumânări
şi la unul şi la altul.
Călătorie minunată. N e oprim la Schitul Cornet, pe m alul
306 Ion Raţiu
Oltului. Ctitorie din 1666. Apoi la m ănăstirea Cozia. Extraordinar

ce bine e prezervată această frum oasă biserică ce dăinuieşte de mai
bine de 600 de ani. N um ai în pronaos a rămas pictura originală de
la sfârşitul sec. al XlV-lea. Restul e de p e vrem ea lui Constantin
Brâncoveanu.
Am luat m asa cu toţii - eram opt - la un restaurant din
Calimăneşti.
Seara, la Bucureşti, îl chem pe Cristian Unteanu, purtător de
cuvânt al Guvernului. Rom an m ă invită să devin unul din patronii
unui Com itet de binefacere pentru copii şi handicapaţi. II găsesc pe
Coposu. E de acord să accept atât propunerea lui Dan M arţian, cât
şi pe cea a lui Rom an. M arţian îm i propusese să reprezint
Parlam entul român la Strasbourg şi Paris, între 26 septembrie şi 2
octombrie. „Ei vor să ne atragă. Să dem onstreze Occidentului că se
înţeleg cu Opoziţia. Trebuie să avem grijă, dar, sigur, e bine să
mergi. Altul mai potrivit nu e în Parlament.”
M i-a cerut să-i vorbesc lui Petru Maior. Să nu mai insiste să-l
dea afară pe Dej eu şi grupul lui din PNŢ.

Interviu cu Eva Erikson din Stavanger, Norvegia. I-am spus că
am cum părat un vapor acolo, prin anii ‘60. Gicu Pop vine să-mi
propună să lucrez cu M ânzatu şi Patriciu. La telefon M ânzatu vor
beşte de un „Forum” , ca şi cum ar fi fost ideea lui.
Şedinţă de Com itet în Casa Republicii. Cu Petru Maior. Cum
n-avem cvorum, am ânăm şedinţa, la sugestia preşedintelui, turcul
Achim. M aior îm i dă toate am ănuntele disputei lui cu grupul Dejeu.
Printre ei şi Boitoş, care m i-a afirm at că M aior m -a boicotat în tim
pul alegerilor. Va fi greu să găsesc o soluţie.
La orele 5.00 p.m. exact sosesc la sediul Guvernului în Piaţa
Victoriei. Vorbesc cu Teoctist, cu m inistrul Educaţiei lângă care
sunt plasat şi cu Răzvan Theodorescu, şeful Televiziunii, la dreapta
mea. Vine Roman, strânge m âna tuturor. Eram vreo 15. îm i
m ulţum eşte că am acceptat să patronez acest Comitet de Binefacere
pentru copiii orfani şi handicapaţi. D upă o scurtă introducere, nein
spirată, căci n-are talent oratoric, dă citire listei patronilor. A m notat
că num ele m eu a fost al treilea. D upă M ihai Drăgănescu, preşedin
tele Academiei şi Andrei Şerban, regizorul revenit în ţară după vreo
12 ani de mari succese în Occident. D upă el a vorbit Tomescu,

secretar de stat la M inisterul Sănătăţii. Sunt 9420 de copii orfani.
Au fost aproape 11.250. M ulţi au fost adoptaţi în străinătate, în
Franţa, în special. Din celelalte nume citite am reţinut pe Elina
Cârje, A ugustin Buzura, Cristian Ţopescu, Ion Ţiriac, Lia Manoliu,
Daniela Crăsnaru şi pe ceilalţi, deja menţionaţi aici.
Seara vine Coposu cu Lupuţiu şi Gabrielescu. D iscutăm m ai ales
C om isia Parlam entară de A nchetă (evenimentele din 13-15 iunie).
Coposu va fi audiat mâine. Eu voi urma după aceea. N icolae Radu,
preşedintele Comisiei, vrea să trimită la Strasbourg un raport care
să exonereze Guvernul. Gabrielescu n-are nici o intenţie să cedeze.
El vrea tot adevărul.
Elisabeth le serveşte o cină foarte simplă. Somn pane şi struguri
pentru desert.
Am fost întrerupţi de două ori. întâi de Phillips de la Bulk
Shipping care vine cu Gaspar. Greva a fost declarată de sindicatele
m arinarilor din Constanţa. Bulk Shipping e gata să investească
sume im portante pentru a privatiza întreaga flotă com ercială
rom ânească. îm i pare rău că marinarii n-au ascultat de mine. Acum
va fi mai greu, într-un sens. D ar m ai uşor dacă s-ar apela la mine,
nu ca purtător de cuvânt al marinarilor, ci ca arbitru în dispută.
Primul secretar de la A mbasada sovietică, Popov, îmi tele
fonează. Vădim Zagladin, consilierul lui Gorbaciov, preşedinte al
Com itetului Sovietic pentru Securitatea Europeană şi deputat, va
veni în România. M ă invită la ceai joi, 20 septembrie.

Dinu D aponte îmi aduce amănuntele Băncii „First Private
Investment B ank & Trust of R om ania”. El va reţine 20% „Founders
Shares” . Vor fi A Shares şi ordinary shares. M ie îmi oferă ultima
categorie. îi spun că e zgârcit, „ca întotdeauna” . Râzând, bineînţe-
Ies, dar e adevărat. El ştie prea bine că eu nu vreau nimic personal,
: ci pentru activitatea m ea politică de dragul democraţiei.
; Ion M ânzatu vine cu Dan Enescu, consilierul lui. Partidul lui,
r Republican, s-a unit cu U niunea Republicană (Ioana) şi cu Partidul
!• Naţional Republican (Chiseliţă din Cluj) şi se „întăreşte pe zi ce
[ trece”. Vrea să ştie atitudinea mea faţă de „Form ula R om an” . Un
[ neoliberalism de centru dreapta. Roman are sprijinul Franţei şi „al
308 Ion Raţiu
celor care stau în spatele ei” . Stoleru a fost aici. Vor da tot ce-i tre
buie lui Rom an să-şi consolideze puterea. D e aceea, restricţiile
im puse de Com isia Europeană au fost ridicate. El e pentru această
formulă. Tinerii liberali, cu Patriciu, sunt şi ei de acord. M ă voi
gândi, i-am spus.
Dinu D aponte mi-a vorbit în acelaşi fel. A tât britanicii, cât şi
olandezii, care erau cei m ai hotărâţi, au fost de acord să ridice
obiecţiile şi restricţiile faţă de guvernul României.
La recepţia de la A m basada Chiliană. îl inform ez pe am basador
că am petrecut câteva zile m inunate în insula Robinson Crusoe
(Mas aTierra, mas a Fuera). „Noi le spunem Islas San Fem andez” ,
a fost reacţia lui. Ceea ce eu ştiam prea bine. -
A m avut o discuţie foarte interesantă cu am basadorul Olandei,
care a venit să m ă informeze că Peter Benenson va vizita, curând,
România. îm preună au fost la m ine la Fundaţie la Londra, unde au
fost prim iţi de Nicolae. M ichael A tkinson, Punch Green şi Jin Qing,
am basadorul Chinei, m-au invitat la ei să stăm de vorbă. Năstase,
m inistrul actual de Externe, extrem de curtenitor. L-am salutat şi pe
Radu Câm peanu şi pe a lui soaţă. M aiorul (colonelul?) Cristian
Popescu, de la CADA, s-a ţinut scai de mine. Vrea să m ă ajute să
program ez m aterialul meu informativ pe calculatoare. Ofertă ten
tantă, dar, aşa va avea informaţii depline despre activitatea mea.

La Constanţa. Portul e paralizat de grevă. 22 de vapoare im obi
lizate. Vreo 30 sindicalişti adunaţi în sala lor de şedinţă. Fusesem
aduşi acolo, prin aranjam ent prealabil. A m fost aşteptaţi la intrarea
nr. 1. Altfel, nim eni nu putea intra în Port.
D iscuţiile au durat vreo trei ore. I-am ascultat pe toţi. în general
au dreptate. Vor aplicarea legii şi o adm inistraţie eficientă. Nu cer
sporire de salarii. îl atacă pe Plăviciosu şi pe şefii celor trei arm a
tori: NAVROM, PETROM şi ROM LINE. N u num ai că mă acceptă
ca adevărat prieten. îm i cer să accept să devin director General al
M arinei Com erciale Române. Ceea ce refuz, im ediat, bineînţeles.
Interviuri la TV şi Radio. M asa la Institutul de M arină, unde şi-a
făcut studiile şi Viorel Delcă. M ihalcea de la Rom ânia liberă mă
găseşte gâfâind la masă la Institut şi se instalează acolo. îm i ia un
interviu, printre îmbucături. I-am adm irat tehnica. Bun gazetar, căci
In fine, acasă 309
nu voisem să dau, încă, nimic presei. A r fi bine să vorbesc, mai

întâi, şi cu armatorii.
Sosim pe la 8 seara la Bucureşti. A jungem însă la timp la Teatrul
Naţional, după pauză. Piesa scrisă de Caryl Churchill e bună. E
prim a despre Revoluţia din decembrie. Toţi actorii sunt englezi. In
cursul discuţiei ce a urm at i-am felicitat pentru felul în care au
reuşit să redea atm osfera revoluţiei româneşti.
M ircea Enescu m -a aşteptat să-mi spună că Novacovici s-a pur
tat abominabil. A obţinut un sediu pentru UM RL de la Roman.
D am ian i-a adus osanale insinuând că Rom an i-a oferit lui Dorn un
post în Guvernul său. La rândul lui, Novacovici le-a atras atenţia că
el ar putea să-i dea pe toţi afară din UM RL.

Suntem lăsaţi ţuţ. UDM R, PN L şi Ecologiştii fuseseră de acord
să se abţină de la vot. Ca şi noi, PNŢcd. Legea societăţilor com er
ciale nu e capabilă să atragă investiţii masive de capitaluri din
Occident. Noi ne ţinem tari pe poziţie. Ungurii sunt prim ii care
cedează. Pe urm ă vin ecologiştii, care spun că fiecare e liber să-şi
urm eze conştiinţa. PNL anunţă, prin Vaida, că se abţin. Se produce
comoţie. Eu citesc poziţia noastră. Se urcă şi Ionescu-Quintus la tri
bună. Cere am ânarea votului şi o suspendare a şedinţei de 10
minute. A durat aproape o jum ătate de oră. Revin în sala de şedinţe
şi tot Vaida anunţă că votează pentru lege. Aplauze generale FSN-
iste. Se trece la vot. Vasta m ajoritate pentru. Nim eni contra. 12
abţineri. Noi, 9 PN Ţcd-işti şi trei ecologişti.
Iată că acum am luat conducerea Opoziţiei în m od neechivoc.
Sunt mulţumit. Sunt sigur că Guvernul nu va reuşi să atragă
investiţiile de care are nevoie pentru a redresa econom ia naţională.
N um ai noi, PNŢcd, am rămas pe poziţie. Le-am spus acest lucru.
Ceaiul la A m basada Sovietică. M ă prim eşte Vădim Zaglodan,
am basadorul Bogdanov şi prim ul secretar Popov. U ltim ul la
intrarea principală din şoseaua Kisseleff. M i-am permis să vă aduc
o fotografie, pentru că ştiu că sunteţi foarte aproape de preşedintele
Gorbaciov. D oam na Thatcher îl apreciază în m od deosebit. Şi i-am
dat fotografia m ea cu ea. C ea în culori, care e, într-adevăr, im pre
sionantă. în tim pul discuţiilor i-am indicat că aş dori să fiu invitat
în U niunea Sovietică. Eu sunt neim portant. Dar nu sunt modest. Aş
310 Ion Raţiu
fi încântat să fiu prim it la cel mai înalt nivel posibil. Zâmbind,

bineînţeles. A m discutat situaţia din R om ânia, din U niunea
Sovietică. Tur de orizont internaţional, cu referinţă la situaţia favo
rabilă URS S-ului în urma invaziei în Kuweit etc.
La sfârşit, m ă sfătuieşte să merg la M oscova în decem brie sau
ianuarie. V rem ea e mai bună atunci. Adevărată iarnă rusească. Cum
mi-a spus Cristian Ionescu m ai târziu: „A făcut-o cu dichis. Toată
lum ea se aştepta ca Iliescu să cadă până atunci.”
I-am vorbit de Titulescu, de tradiţia PNŢ şi, la cererea lui, de
felul cum m -am opus Germ aniei hitleriste şi legionarilor în 1940.
Plăcut om. D eştept foc. A m vorbit franţuzeşte. N e-a oferit caviar,
şi, după puţină insistenţă, am acceptat un pahar de şampanie şi~
ceaiul.
Cred că im presia a fost pozitivă şi de o parte şi de alta.
Pe la 9.30, azi dimineaţă, am ieşit din Parlament. M -am dus la
M ichael Atkinson.
„Da, am retras, parţial, obiecţiile noastre. Vom sem na tratatul
comercial şi vom uşura cotele pentru schimb de mărfuri. A ltfel ne
m enţinem poziţia. Noi suntem corecţi, dar francezii n-o fac. Ei fac
mari eforturi să-şi consolideze poziţii avantajoase comerciale. Noi
va trebui să dăm m ăcar nişte burse în Anglia. Prin British Council” ,
mi-a spus. Să facă să funcţioneze program ul PHARE.

La tipografie cu Doina Bâscă. Nu-m i place atitudinea ei. Găseşte
tot felul de cusururi. Ba că lipseşte asta, ba că aia nu e bine. E ade
vărat, n-am instalat m acara deasupra tiparniţei şi n-avem m aşină de
ambalat. Sala pentru calculatoare s-ar putea să nu fie suficient de
bine încălzită cu radiatorul existent etc. D ar suntem m ult mai bine
instalaţi decât am fost la Teatrul Naţional. Şi-apoi tonul face m uzi
ca. Prea vorbeşte repezit. Trebuie s-o învăţ să asculte şi să adopte
un ton mai molcom.
La şedinţa celor 10 parlam entari care mergem la Strasbourg şi
Paris: B ârlădeanu, C orneliu M ănescu, B ransch, B aranyi,
Săvulescu, Bălănescu, Liviu M ureşan, Golu şi eu. Săvulescu, libe
ralul, e tare sfătos. Vorbeşte tot timpul. Va vorbi la coşul trei.
Bălănescu la coşul 1 şi eu la coşul 2 - Economic. D iscutăm amă
nunte organizatorice.
Greva se desfăşoară rapid la Constanţa. A seară vine Gaspar la

mine. A rm atorii m ă aşteptaseră joi să trec şi pe la ei. Le-am tele
fonat azi dimineaţă. I-am telefonat şi lui Plăviciosu. Ne vom întâl
ni mâine. Toată lum ea e de acord ca să intervin în această dispută.
D upă m asă vine doamna Roşeanu şi, după aceea, M ircea
Enescu. A m ândoi îm i vorbesc de isprăvile lui Novacovici. A sem
nat o înţelegere cu Guvernul ca să se dea două ore la Televiziune
pentru UM RL. De asemenea, a prim it prom isiunea unui sediu A
sem nat „preşedinte interimar.”
Enescu îm i com unică şi o ştire bună. La Ploieşti s-a organizat un
Forum. Cu toate partidele istorice şi UM RL. Prim ul preşedinte şi
aici, ca şi la Cluj, a fost ales preşedintele filialei U M R L de acolo.
Scriu lui Liviu Cosma, Jimmy Crăciun şi Feliciei Călugăru să le
explic situaţia. Le cer să-mi trim ită prin fax respingerea autonumirii
lui Novacovici ca preşedinte interimar. Le voi da lui Gigi să le ducă
la Londra pentru expediere rapidă.
îi las şi o scrisoare lui Dragoş Şerban să-i spun că trebuie să-şi
găsească un alt post.

La Constanţa. Ne prim eşte Plăviciosu. îm i explică situaţia
Portului şi a flotei. Nu acceptă nici o critică. Sunt 28.000 de oameni
afectaţi pe platform a Portului Constanţa. Greva nu e legală, spune
el. Trecem cu atenţie la examinarea celor 18 cereri şi doleanţe ale
greviştilor. N um ai 7 din ele prezintă dificultăţi. Celelalte pot fi
acceptate foarte uşor. Restul sunt negociabile. Cu excepţia demiterii
a 19 oameni din structura conducerii. „N om enclaturiştii” , cum spun
greviştii.
întrunire m are cu directorii celor trei societăţi de navigaţie:
NAVROM, ROM LINE şi PETROMIN. Sunt dotate respectiv, cu
cca 800.000, 700.000 şi 4.200.000 tone dw.c.c.c. Toţi trei sunt
com andanţi de marină. Le pun întrebări. M ă edific. De la această
întrunire, la care au participat vreo 30 de bărbaţi şi o singură
femeie, la grevişti. Iarăşi o discuţie amplă, după care m ergem la
prânz. Sindicaliştii Dorneanu, M arin Popa şi M ărculescu ar fi vrut
să merg cu ei. Eu dorisem însă, să-i pot vorbi lui Plăviciosu, aşa că
acceptasem invitaţia lui.
N e-am întors, deci, la birourile Com andaturei Portului. Am cău
312 Ion Raţiu
tat să-l conving pe Plăviciosu să accepte dem iterea celor vinavaţi.

Nici vorbă. „Toţi sunt integri. N ou numiţi. Dem item pe unul,
dem item pe toţi. Eu nu accept să fim cenzuraţi de un om needucat.
N oi suntem toţi cu diplome universitare. Nu num ai m arinari de pro
fesie.” Se referea la Dom eanu, căci M arin Popa are şi el studii uni
versitare.
Plăviciosu îşi cere scuze. Nu poate veni la m asă că soţia lui are
ziua de naştere, sau aşa ceva. M ergem la restaurantul Intim, căci la
Club luau m asa sindicaliştii. Cei trei comandanţi, directori ai celor
trei societăţi maritim e, Cristian Popescu şi eu. Era şi un al şaselea,
dar nu-m i m ai aduc aminte ce funcţie avea.
I-am părăsit exact la 2.50 p.m. pentru că doream să fiu punctual
la întrunirea cu sindicaliştii. Cer şedinţă secretă. Le sugerez să
accepte concesiile care, de fapt, îm plinesc revendicările lor, plus
privatizarea. A dică problem a dem iterii conducerii să nu se m ai
pună acum. Odată societăţile privatizate, noii armatori nu vor păs
tra aceeaşi conducere. E sigur că-şi vor pune oamenii lor. M arin
Popa era gata să accepte. D om eanu, însă, nu. Adevărat sindicalist,
înalt, solid, cu m ustaţă stufoasă „pe oală” . Vorbeşte bine. Com andă
atenţia tuturor prin forţa personalităţii lui.
La discuţiile generale, cu toată lumea, cu tot comitetul greviştilor
- vreo 26 de persoane am fost îm preună cu deputatul liberal
R oşculeţ şi cu cel FSN-ist, Ion Georgescu.
Greva răm âne solidă, dar îi sfătuim pe grevişti să accepte invi
taţia m inistrului Doru Pană.

Doina Bâscă a venit devreme. Am plănuit îm preună repartizarea
cam erelor la tipografie. Vorbesc cu Râul Petrescu şi, apoi, cu
Florian Rădulescu. Primul e foarte ocupat cu redactarea unor
proiecte de legi etc. Deşi pensionar, are şi astăzi un post plin.
Florian însă nu. Acceptă să intre în organizaţia mea. Să fie ochiul
meu, managerul întregii operaţii de publicare a ziarului, tipografie
şi editură de cărţi. A ranjăm să vină după m asă la orele 3.00.
Se făcuse 12.30, când m ă sună M arin Popa. Erau cu toţii la
M inisterul Transporturilor. Aşteptau să intre la ministru, la Doru
Pană. N eştiind că vor veni la Bucureşti, eu îi invitasem - pe Doina
şi pe Cristian - să ia masa cu mine. Să-i fac să se înţeleagă şi să
lucreze îm preună la ziar. M ă cheam ă să vin im ediat la minister. Mă

schimb şi, fuga, acolo, lângă Gara de Nord. M inistrul Pană mă
invită la el în birou. D orneanu şi M arin Popa erau deja cu el.
Stabilim procedura şi greviştii pleacă să-şi adune forţele. Rămaşi
singuri, îm preună doar cu consilierul lui, Bunea, Doru Pană îmi
cere opinia. Cred că toate revendicările sunt, sau justificate, sau
negociabile. Nodul gordian însă e dem iterea întregii adm inistraţii
de vârf, a „nom enclaturii44, cum spun ei, a fost răspunsul meu.
D upă câteva m inute intrăm în sala mare. Doru Pană m ă invită să
stau cu el pe podium ul prezidenţial. Declin, cu cuvintele: Iau loc
alături de colegii m ei din Parlament. Şi m -am aşezat lângă Roşculeţ
şi Ion Georgescu, în şirul întâi al meselor. Rând pe rând, purtătorii
de cuvânt ai celor 21 de sindicate intrate în grevă au luat cuvântul.
Şi-au spus păsurile. Şedinţa a continuat fără întrerupere până la
8.30. Abia atunci, s-a făcut o pauză.
Popa şi D orneanu m -au luat la o parte. Voiau să ştie ce se va
întâm pla cu privatizarea. A m pe cineva gata să vină s-o facă? I-am
asigurat că da, gândindu-m ă la Bulk Shipping şi la discuţia cu
Phillips. I-am sfătuit să accepte nu demisia, ci suspendarea con
ducerii, instituirea unei anchete şi pedepsirea vinovaţilor. Ei să fie
daţi afară. Şi au plecat.
Seara, am luat masa, în fine, devenită cină, cu Doina Bâscă şi
Cristian. M -au aşteptat, deşi eu îi sfătuisem la telefon, pe la orele
3.00 p.m. să n-o facă. I-am făcut să se apropie, oarecum. Dar
Cristian tot nu e pentru ea. M ă întreb dacă e vorba doar de ambiţia
lui. El l-ar vrea pe Budeanu redactor-şef. D ar cred că el ar vrea să
fie director. Director, da, dar nu la ziar. Director de presă, al meu,
personal.
îi dau Doinei ce am scris eu despre Aurelian Ionaşcu (Dascălul
meu de la Cluj, profesor de D rept Civil.). Să se publice în
Dreptatea.
Lucrez de zor la cuvântarea m ea pentru coşul 2 la Conferinţa
CSCE.

Unteanu îm i telefonase de la o întrevedere cu Dorel Şandor,
secretarul de stat la D epartam entul Structuri Socio-Politice. îm i
explică cum sunt organizaţi în acest foarte im portant „Consiliu pen
314 Ion Raţiu
tru Reformă, Relaţii şi Informaţii Politice”. Alăturez notele ce mi-am

făcut.
întors acasă, vine C om eliu Coposu. Nu m erge la New York, la
N aţiunile Unite. M erge doar Achim. La Congresul Partidului
Conservator a fost singurul om politic rom ân invitat. A r fi pe ziua
de 12 octombrie. „Dacă te prim eşte M argaret Thatcher, e bine. Dar
m i se pare că e o invitaţie din partea Partidului.” A m transm is însă
o întrebare la Londra, prin am basadorul Atkinson. N e-am înţeles.
Dacă-1 prim eşte Thatcher, merg şi eu cu el. D acă nu, nu cred că e
im portant să meargă.
La şedinţa D elegaţiei Parlam entului Rom ân la Strasbourg şi
Paris. Ne exprim ăm toţi opinia. Eu sunt singurul care declar că nu
voi interveni în nici un fel pentru a fi prim iţi în Consiliul Europei.
D ar nu voi vorbi contra.
N icolae Radu şi Sergiu Cunescu vin să ne dea inform aţii despre
ancheta evenim entelor din 13-15 iunie. N im ic nou. A pă de ploaie.
D oar că Radu m i-a afirm at că m inerii ar putea să vină din nou. Sunt
alarmat. A şa ceva e absolut de neconceput într-o democraţie.
Televiziunea ne ia interviuri. D eclar acest lucru. Seara, însă, pe
la 10.00, când au transm is programul, au tăiat această parte. Au dat
num ai reacţia m ea la com unicatul PNŢcd, că cei care merg la
Strasbourg o fac doar în num ele lor personal. M ă surprinde că Puiu
Coposu nu m i-a pom enit de acest com unicat când ne-am văzut.
Dorneanu îm i telefonează. Greva a încetat la ora 02 a.m. pentru
navele în marş şi cele în porturi străine şi la orele 16.00 în Portul
Constanţa. Au acceptat condiţiile exact aşa cum i-am sfătuit eu. Cu
Com isia de anchetă şi suspendarea conducerii până la privatizare
etc. L-au făcut pe Doru Pană cetăţean de Onoare al Constanţei.
Redactăm un com unicat de presă, care nu m ă m ulţum eşte întocmai.
D ar trebuie să spun că eu n-am fost delegat de Parlament, ci cerut
de grevişti. A şa am mediat, cu tact şi în surdină. A şa ar trebui să
reiasă, dar e greu să dai expresie acestui lucru fără a o spune. Căci
nu e bine să se ştie că eu am fost acela care a oferit soluţia. Ea tre
buie să apară ca ieşită din negocieri.

Ne întâlnim toţi parlamentarii, consilierii de la Externe, Petricu
şi cei 10 parlam entari în Salonul prezidenţial al aeroportului
Otopeni. Spaţios, foarte elegant. A cum un an ar fi fost de neim agi

nat să ne găsim aici. Conversaţii cu diverşi m em bri ai delegaţiei.
M ai ales cu M ănescu, Bârlădeanu, Bălănescu. Prezent şi Dan
M arţian. La plecare ne fotografiază tot grupul, cu m ine între
B ârlădeanu şi M arţian.
în avion scriu aproape tot timpul. Echipajul îm i cere autografe.
M ă copleşesc cu dovezi de simpatie. A sta m ă bucură. Tineretul mă
apreciază.
La sosire suntem prim iţi din partea Protocolului Consiliului
E uropei şi de consulul rom ân Pop. B ârlădeanu, M ănescu,
Săndulescu şi cu mine suntem cazaţi la H otelul Hilton. Ceilalţi, la
alte hoteluri m ai mici. După form alităţile de înregistrare, ne
prim eşte doam na Lalumiere, secretar general al Consiliului. Pe toţi,
deşi iniţial era vorba să prim ească doar doi dintre noi. Apoi patru.
D ar am insistat.
Bârlădeanu a vorbit bine. D elegaţia reprezintă tot evantaiul
politic din România. Toţi cerem ca şi Rom ânia să fie invitată ca
observator la şedinţele Consiliului. Eu nuanţez atitudinea mea.
N-avem încă democraţie, dar vrem să fim acceptaţi căci se va
putea lucra mai bine dinăuntru decât din afară pentru a o îm păm ân
teni în ţara noastră. Asta ca o reacţie la explicaţia pe care a dat-o
doam na Lalumiere. Am pom enit că locuinţa mea a fost vandaliza-
tă. Ea a arătat că şi Consiliul Europei vrea ca Rom ânia să intre în
Europa, dar e nevoie de fapte care să dovedească dem ocratizarea
ţării, nu numai vorbe. “Cele întâm plate la 13-15 iunie au fost un şoc
pentru noi”, a declarat ea. Deci intrarea noastră să fie condiţionată
de dovezi şi am ânată până la acea dată.
în num ele PNŢcd, eu accept această interpretare a situaţiei, am
ţinut să precizez.
La 5.00 ne întâlnim cu H. Klebes, din partea CSCE. Ne
inform ează că participăm ca m embri deplini ai „dimensiunii parla
m entare” ce urm ează să fie constituită. Se pun bazele A dunării
Europei. „Păcat că parlam entarii din Statele Unite nu vor fi
prezenţi. Preşedintele Bush a sugerat înfiinţarea acestui instrum ent
politic, în iulie, la Londra. Ei nu pot să vină, însă, pentru că e ulti
m a şedinţă a Congresului în actuala sesiune şi trebuie să voteze
nenum ărate legi. Canadienii, însă, vor veni”, ne inform ează H.
Klebes.
316 Ion Raţiu
Ne întâlnim , apoi, grupul românesc, în camerele alocate nouă.

B ârlădeanu vrea să insistăm ca să fim şi noi invitaţi ca observatori.
Noi suntem singura ţară din Est neinvitată. Bulgaria şi Uniunea
Sovietică sunt invitate. Noi, nu. D e asemenea, Israelul şi Vaticanul
sunt invitate ca observatori. Noi, nu. Toţi discută. Toţi sunt pentru
noi eforturi din partea noastră. Să se facă audieri aici, acum. Să le
dem onstrăm de ce trebuie să fim şi noi invitaţi de Consiliul Europei.
Toţi vorbesc. M ai ales sfătosul Săndulescu şi Bârlădeanu. Am bii
sunt cu totul pentru acest lucru. Eu m ă retrag într-o tăcere absolută.
Cred că e bine ca aceste audieri ale Consiliului Europei să se facă
la faţa locului, în România. N um ai aşa îşi vor putea da seam a câtă
„dem ocraţie” există la noi.
Şefii delegaţiilor - deci Bârlădeanu de la noi - se vor întruni
m âine dimineaţă. A tunci se va decide situaţia. Eu sper că nu vom fi
acceptaţi. Presiunea ca dem ocratizarea să înainteze va fi, astfel,
m ult m ai mare. Dar nu m ă voi opune acceptării noastre. Nu voi
pleda pentru ea, în nici un caz, aşa cum am declarat ieri la
Bucureşti.
Cina, seara, cu Păunescu (Ilie) de la Dreptatea. La un excelent
restaurant din cartierul Petit Paris, lângă râu. Foarte pitoresc, case
le în stil „Tudor” , adică vechi alsacian, care se aseam ănă celui
englez din vremea Tudorilor.
Păunescu scrie un reportaj pentru Europa Liberă despre cele
petrecute. Mă bucur că se m archează astfel punctul meu de vedere.
Că se evidenţiază faptul că eu am fost singurul care am acceptat ca
intrarea noastră în Consiliul Europei, ca invitaţi speciali, să fie
condiţionată de noi dovezi că m ergem spre democratizare.

M om ent istoric. D eschiderea „dim ensiunii parlam entare” a celor
35 state (semnatarele Textului de la Helsinki) o face An dres Bjorck,
preşedintele Consiliului Europei. Vorbeşte italianul, după care
Laptev (URSS) introduce secţia I, adică problem ele politice şi de
securitate. Timpul fiecăruia e lim itat la 7 minute. Din cei 41 oratori
înscrişi, vorbesc 28, mi se pare. Restul îşi vor depune cuvântările ca
să fie înscrise în registrul oficial.
La orele 6.00 p.m., exact, se trece la Punctul II - Problem ele eco
nomice. Vorbeşte Unland (Germania Federală). M ie îm i vine rândul
foarte repede. Eram al cincilea, însă doi din cei dinaintea m ea nu

erau în sală când au fost chemaţi.
A m fost ascultat cu m ultă atenţie. M ai ales de doam na
Lalumiere. Sir Geoffrey Finisberg, liderul grupului parlam entar bri
tanic, a venit im ediat la mine. „Ai vorbit superb” , m i-a zis, şi mi-a
ream intit că ne cunoaştem de la o cină dată de verişoara m ea Stanca
(Lipton) M ulţi alţii au făcut acelaşi lucru. Lorzii Newall şi M akie,
laburiştii Tony Banks şi Bruce George. Apoi Keith Speed, Johnston
Smith şi alţii. Toţi colegii mei rom âni m-au felicitat, fără nici o
rezervă, pe cât m i-am putut da eu seama. Bârlădeanu, în special.
A m dat interviuri lui Hurezeanu şi gazetarilor de la AZI. M i-au
vorbit deputatul francez Baum el, George Sutra de Germ a şi alţii.
M ergem cu toţii la recepţia dată nouă de Prim arul Stras-
bourgului. Acelaşi lucru. M ulţi, foarte m ulţi au venit să m ă vadă.
M -au văzut la televiziune, mi-au spus. A m basadorul britanic, Noel
M arshall, voia neapărat să ştie ceva despre viaţa mea. D escoperim
că şi el şi-a făcut studiile la Cambridge şi a fost şi el în Colegiul St.
John’s. D ar şi-a luat BA-ul în 1956!
Iarăşi am stat de vorbă cu Catherine Lalumiere. A înţeles perfect
poziţia mea. Posibilitatea ca Rom ânia să fie şi ea invitată ca obser
vator special la Consiliul Europei nici nu se m ai pune.
Venim la hotelul nostru. Bârlădeanu are un apartam ent cu o sală
mare. Com an aduce snişte vin negru. Foarte bun. Săndulescu şi
Bârlădeanu beau şi ei câte un pahar. Petricu şi un alt consilier, şi ei
tot aşa. M edicul nostru, care e tot timpul cu Bârlădeanu, nu bea
deloc. îl bem noi, Corneliu M ănescu şi cu mine. Vorbim de posi
bilitatea unei coaliţii ca ţara să iasă din im pasul actual. Eu ascult,
mai degrabă. Nu m ă pronunţ.
Petricu pregăteşte un com unicat de presă. Insist ca să adauge
cuvintele „cât m ai curând posibil” , când a dictat că „în unanimitate
am cerut să ni se dea statutul de invitat special ca celelalte ţări din
Europa Centrală şi Orientală.”

La Punctul III - Drepturile Omului - vorbeşte Săndulescu. Bine.
A arătat că drepturile om ului încă nu sunt cu totul respectate la noi
în ţară şi a term inat cu o peroraţie lirică pentru acceptarea României
cu statut de invitat special la Consiliul Europei. M ie nu m i-a plăcut
318 Ion Raţiu
solicitarea. Trebuia doar să spună clar cum stau lucrurile şi să-i lase
pe ascultători să tragă concluzia. Dar aşa sunt liberalii ăştia. Susţin,
de fapt, poziţia Guvernului Roman.
Baranyi a vorbit şi el, în nemţeşte. A fost cam şovin. Nu s-a ţinut
de înţelegerea convenită. S-a referit la dubla asuprire la care cei
peste 2 m ilioane de unguri au fost supuşi sub Ceauşescu. S-a refe
rit la revoluţie cu cuvintele: „N-a fost un accident că a început la
Timişoara, din cauza persecuţiilor unui preot maghiar.” Şi a vorbit
de multe alte nedreptăţi care trebuie corectate, m ai ales în ce
priveşte educaţia în lim ba maghiară. N -a pom enit că ea e complet
liberă în şcolile prim are şi secundare, im plicaţia fiind că tot sunt
oarecare probleme. „Cea m ai im portantă chestiune este reintrodu
cerea lim bii m aghiare în universităţile rom âneşti”, a zis.
D upă m asă suntem audiaţi de Com itetul C onsiliului. Exact 25 de
minute. Au vorbit Bârlădeanu şi Săndulescu, care a făcut greşeala
să pună el întrebări retorice. Poate e mai bine aşa. Ne va fi refuzat
statutul de invitat special. La ieşire i-am vorbit deputatului englez
Atkinson. D em ocraţie la noi încă nu există, i-am spus, după ce i-am
dat amănunte.
Seara îi invit pe toţi la Restaurantul „Les Tanneurs” . Stăm până
târziu. întorşi la hotel ne urcăm în cam era-salon a lui Bârlădeanu.
N um ai noi şi C om eliu M ănescu. C ontinuăm discuţia începută ieri.
„Ne trebuie o coaliţie. E singurul fel în care se poate scoate ţara la
liman.” Nu exact aceste cuvinte, dar am ândoi au susţinut acelaş
lucru. M ănescu îm i spune că el e gata să facă o cam panie electorală
pentru mine. Crede în mine. în capacitatea m ea şi în patriotism ul
meu. El şi Bârlădeanu au fost cei care au insistat ca eu să fac parte
din această delegaţie.
Vor explora posibilităţile unei coaliţii după întoarcerea în ţară.
N -am reacţionat în nici un fel. D ar nu văd nim ic rău dacă ni se
face o astfel de propunere. Vreau să spun, nouă, PNŢ-ului.

Vorbim grupul întreg cu N oerens, cel care a făcut raportul despre
România. Şi-a adus aminte de cam pania electorală, când i-am fost
prezentat. „Am văzut afişele dum neavoastră peste tot. Foarte fru
moase.” D upă discuţii, ne-a spus: „în tot cazul, aveţi o ţară foarte
frumoasă.”
In fine, acasă 319
Da, ţara e frumoasă. Num ai Guvernul e rău. A m râs cu toţii.

N e-a prim it şi preşedintele Bjorck. Au vorbit B ârlădeanu
Săndulescu, pentru acordarea statutului de invitat special imediat.
Bârlădeanu: „Poate domnul Raţiu vrea să ia cuvântul.” De fapt nu
voiam. D ar nu mai puteam să refuz. Poziţia mea, cred, este bine
cunoscută. Am dat interviuri şi în presa occidentală şi la televi
ziune. La noi încă nu există democraţie. D ar noi dorim să fim
acceptaţi cât m ai curând posibil. Guvernul nostru trebuie să aducă
reform ele care să ne califice.
A m ai vorbit şi Bârlădeanu şi, apoi, Baranyi. A m bii pentru
acceptarea noastră imediat.
Bjorck a explicat că el a m ilitat pentru „Parlamentul Europei”,
bazat pe cele 35 de state CSCE, tocmai pentru ca ţările noastre să
fie incluse în Europa, fără excepţie.
Concluzia mea: dacă nu vom fi acceptaţi acum, vom fi acceptaţi
foarte curând. După proxim a vizită pe care Consiliul va face-o în
România. A cceptăm o invitaţie la cină din partea unui tânăr,
M icioiu M ircea M arius. El studiază politologia. A făcut un film de
13 m inute despre Revoluţia din Timişoara. L-am vizionat. Cina a
avut loc într-un mic restaurant italian de lângă im pozanta Catedrală.
Intr-una din m icuţele şi îngustele străzi laterale. A tm osfera foarte
prietenoasă, deşi restaurantul era foarte modest. Servea, mai ales,
pizza.
Săndulescu, M ănescu şi cu m ine ne-am întors acasă, la H otelul
Hilton, devreme. Săndulescu s-a dus să se culce. Noi doi am stat de
vorbă încă vreo oră la m ine în cameră. Urează să se reconstruiască
un partid comunist. Nu crezi? Cu cine?, a fost replica lui M ănescu.
Şi a continuat: Ăştia sunt toţi ieşiţi din jo c” .
Vor avea o conferinţă, Frontul. Să vedem ce va ieşi. Ce ideolo
gie, ce structură, ce program.

Iarăşi la Consiliul Europei. N im ic interesant. Luăm, doar,
decizia de constituire a A dunării Europei. In franceză şi în engleză.
întorşi la hotel, bem o sticlă de vin, M ănescu şi cu mine. Un
Chablis bun. M ănescu povesteşe: „Apostol era desem nat succesor
al lui Dej. Asta, când era pe moarte. S-a dus Chivu Stoica la el să-l
întrebe dacă vrea să fie secretar general sau preşedinte, răm ânând
320 Ion Raţiu
ca M aurer să fie prim -m inistru. Ceauşescu ar fi răspuns. Să lăsăm

ca Biroul să decidă. Fiecare a înţeles în felul lui. Chivu Stoica a
înţeles că va fi o îm părţire a puterii. Ceauşescu, că el o s-o aibă în
întregime. A şa s-a făcut ca M aurer să-l propună secretar general. Ca
să îm partă puterea, nu ca s-o concentreze în m âna unui singur om.
Am lucrat foarte bine cu Maurer. El prim -ministru, eu la Externe,
începând din 1961. Prim a deschidere a fost cu Austria...” . Şi mi-a
dat M ănescu m ulte am ănunte din acea perioadă.
„Bârlădeanu e un om foarte serios. El are un mesaj pentru
M itterrand de la Iliescu: V rea neapărat să facă ceva pentru ţară. Şi
eu cred că Iliescu e un om cinstit. Un patriot. D ar nu-m i plac
oamenii din jurul lui: Secăreş, Bujor etc.” Şi iarăşi a venit cu ideea
lui: „Trebuie să avem o coaliţie.”
D ar Rom an n-o vrea, chiar dacă Iliescu ar dori-o.
„Rom an e un tip napoleonic. El vrea să controleze totul.”
La 5.30 p.m. cobor în holul hotelului. Erau deja adunaţi cei de la
ARFOR (Amicale des Francais Originaires de Roumanie). Horaţiu
Borza, care a fost coleg cu fratele meu M ircea, la liceu, e preşedin
tele organizaţiei. Doi vicepreşedinţi, Jean-Jaques Pim bert şi
M ichael Tanoux şi A nne-M arie Cassoly, profesoară la Universitatea
de aici îl acompaniau. Din partea noastră, Săndulescu, Bălănescu,
M ureşan şi Consulul de aici.
Au vorbit în această ordine. M ai ales despre propaganda anti-
rom ânească făcută atât de eficace de unguri. „Ei finanţează, de la
Budapesta, cel puţin 80 de organizaţii de exilaţi” , ne inform ează
Mureşan.
Ineficienţa organelor rom âneşti a fost relevată de un alt vorbitor.
Bucureştiul, pur şi simplu, nu reacţionează la iniţiativele celor care
vor să ajute din străinătate. Borza o spune pe şleau. E greu să ne
ajute, pentru că în R om ânia nu există democraţie. Franţa este gata
să garanteze investiţii franceze în România, dar nu se găsesc
investitori. Nim eni nu are încredere în guvernul actual.
Eu n-am luat parte la discuţie. A m ascultat. Au stat la taifas mai
bine de trei ore. După plecarea lor, m-am plim bat puţin. La
întoarcere, i-am găsit pe ai noştri la un pahar de bere. „De ce aţi fost
atât de tăcut? Nu vă sim ţiţi bine?” , m -a întrebat Săndulescu. Eu nu
vreau să intru în aceste discuţii. Cred că m i-am exprim at clar po
ziţia încă de la ultim a noastră şedinţă, la Bucureşti. Eu nu pot să
In fine, acasă 321
pledez pentru acordarea statutului de invitat special. D ar nu pledez

nici contra. M -am ţinut de acest lucru.
Toată lum ea e de acord că im aginea noastră aici, în Occident, e
proastă. M ă bucur că, în sfârşit, îşi dau seam a de acest lucru. Pentru
noi, în Rom ânia, viaţa s-a schim bat aşa de m ult în bine, com parat
cu ce era sub Ceauşescu, că noi uităm că pentru cei de aici, ce s-a
întâm plat şi se întâm plă în România e o negare a democraţiei, le-am
spus.

M asa cu Philip W illiams de la Bulk Ocean Shipping şi Robert
Baines de la A ntrak Group. într-un alt restaurant din oraşul vechi.
N e-am înţeles. Să începem cu vapoarele care sunt în stare de plu
tire. O societate m ixtă pentru fiecare. Pavilion de convenienţă.
R econdiţionarea să fie capitalul social. Să fie stabilită în m od obiec
tiv de experţi nem ţi internaţionali. 5% din acţiunile părţii occiden
tale să fie rezervate obiectivelor de interes naţional românesc,
potrivit indicaţiilor mele. Eu nu vreau nici un beneficiu personal.
Robert Baines are legături im presionante în lum ea financiară. II
cunoaşte pe Jacob Rothschild şi Eddie s-a căsătorit cu m ătuşa lui.
îl cunoaşte şi pe Jim m y Goldsmith etc. Ca să valorificăm întreaga
flotă rom ânească, vom avea nevoie de sume importante.
Seara la Horaţiu Borza. Are mai mulţi invitaţi. Dar, mai întâi, un
interviu doam nei M onique Wagner, venită special înaintea celor
lalţi invitaţi. Ea scrie la Dernieres Nouvelles d ’Alsace. M -am bucu
rat să-l cunosc pe Pierre-Henri Imbert, cel care a scris raportul
despre Rom ânia. El e D irecteur adjoint des Droits de l’Horame la
Consiliul Europei. E căsătorit cu o rom âncă foarte simpatică şi
inteligentă.
„Nu înţeleg cum raportul meu, strict confidenţial, a ajuns în 48
de ore pe m asa lui Petre Rom an!?” , mi-a spus. Noi toţi l-am avut la
Bucureşti, l-am informat.
Un profesor de la Universitatea de aici, Alexandre Chabert, îm i
atrage atenţia că şi la mine, la Londra, trebuie să avem un spion al
Bucureştiului. Noi ne-am cunoscut la Soultzmatt, în 1986. De a
tunci el prim ea Rom ânul liber. D ar num ele-i era scris Chambert.
R ecent a început să prim ească şi Tribuna Rom âniei de la Bucureşti.
D ar tot pe num ele Chambert, nu Chabert cum îl cheamă. Quod erat
322 Ion Raţiu
demonstrandum.
Profesoara Cassoly şi un profesor de origine română, Stănescu,
au com pletat masa. Foarte bună, chiar copioasă, cu multe şi variate
vinuri.
La sfârşit, Horaţiu a vorbit de fam ilia noastră, căci Radu îi
spunea că suntem înrudiţi. De copilăria şi tinereţea noastră, de casa
din vie, unde jucam ping-pong, de statuie etc. Em oţionant, deşi a
făcut-o oarecum formal. în picioare şi cu paharul în mână.
Luni, 1 Octombrie 1990

Pierre-Henri Im bert îm i atrage atenţia că Jean- Pierre Fourre,
deputatul socialist francez, a înaintat un am endam ent la rezoluţia
asupra Rom âniei. S-a referit la unanim itatea parlam entarilor
rom âni în a cere recunoaşterea statutului de invitat special la
Consiliul Europei. I-am dat în scris că nici eu personal şi nici
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin D em ocrat nu cerem ca acest
lucru să fie făcut acum, imediat. Trebuie să ia notă de acest lucru.
D ezbaterea asupra României a suscitat m are interes. S-au înscris nu
mai puţin de 21 de amendamente asupra rezoluţiei. R aportor a fost
olandezul Noerens şi şef al comisiei, elveţianul Sager.
Noi toţi am privit dezbaterea de la balcon, cu bilet de vizitatori.
Au fost 9 cuvântări. M ajoritatea, pentru acceptarea noastră im edi
at. Dezbaterea asupra am endam entelor a fost am ânată pe mâine.
în tren spre Paris discuţie interesantă cu M ănescu şi M ureşan.
Abia acum îm i dau seama că M ureşan e omul lui Roman, pe când
M ănescu şi Bârlădeanu sunt cu Iliescu.
A m uitat să notez. Azi, prânzul ne-a fost oferit la Restaurantul
Consiliului European de Liviu Bota, Senior A dvisor to the Under-
Secretary General la N aţiunile Unite. El e angajat de ONU, la
Geneva. Ca atâţia alţii, s-a com portat excepţional de curtenitor faţă
de mine. De fapt, nu înţeleg de ce. El e înalt funcţionar al ONU. Nu
depinde nicicum de România. M i-a vorbit de Louis Joanet, care e
aproape de Rocard (Prim ul-m inistru M ichael Rocard).
Marţi, 2 Octombrie 1990

La A m basada din Paris. E un m ic palat. Construit de Napoleon
al III-lea pentru una din m etresele lui. Titulescu e cel care a
cum părat imobilul. M ănescu a fost am basador aici timp de 5 ani.
„Nu e o casă confortabilă” , m i-a zis.

întâi au venit reprezentanţii grupului de prietenie franco-rom ână
al Senatului, Jean Puech şi Josselin de Rohan. Erau toţi adunaţi
când am sosit şi eu. „Aşa e domnul Raţiu. întârzie. Cum a întârziat
şi la alegeri”, m -a întâm pinat Săndulescu când m i-am exprim at
scuzele de rigoare. D iscuţie bună. M i-am spus cuvântul şi eu.
La 11.30 au venit şi cei din Adunarea Naţională: Franşois
M assot, Pierre Lequiller, Jean-Pierre M ichel şi M ichel Jaquemin.
M asa dată de firma Valmon în elegantul restaurant „Le D oyen” .
Hugo Ram niceanu e Preşedintele D irector General. De origine
română. M aurice Biderm ann face cămăşi. E proprietarul firmei
„Arrow” din America, printre altele.
După masa la Preşedintele Com isiei Afacerilor Străine din
A dunarea Naţională, M ichel Vauzelle.
Miercuri, 3 Octombrie 1990

La Laurent Fabius, preşedintele Camerei. La ieşire, fostul
am basador la Bucureşti, Le Breton, mă opreşte în stradă. A cum a
fost num it la Lisabona.
După masă, la Alain Poher. Eu am sosit primul. M -a prim it
M onique Badenes. Prietenă de-a lui Coposu. Ea reprezintă „Le
Centre des Dem ocrates-Sociaux” . Preşedinte e Pierre M ehaignerie.
C ina la restaurantul D rouant, în cam era unde se decide
decernarea Prem iului GONCOURT. Sală ovală cu fotografii,
portrete în ulei şi un bust al marelui om. Plus lucrările lui într-o vi
trină. E dată de firma Bouygues. Preşedintele D irector General e
Jean Pierre Combot. Alex M issirliu e m anager la ei. Vor construi un
mare centru la Bucureşti. Cum am sosit ultim ul şi cam târziu, căci
nu găsisem un taxi, Săndulescu m-a tachinat că apar întotdeauna
„în vedetă” . înainte de cină a fost Novacovici la mine. Aceeaşi
teorie. Trebuia să se intituleze Preşedinte interimar, pentru că era
nevoie de titlu când s-a dus cu N icolae la Bruxelles. N -are dreptate.
Putea s-o facă perfect de bine ca secretar general şi, dacă era abso
lută nevoie de semnătura mea, are o ştampilă. Deci putea s-o aplice.
în tot cazul l-am liniştit şi nu cred că va crea probleme.
Joi, 4 Octombrie 1990, Paris

Sosesc la timp pentru Conferinţa de presă. începe la 10.30. Vreo
324 Ion Raţiu
40 de persoane. Vorbeşte Bârlădeanu, Săndulescu. Când îm i trece

m ie m icrofonul, eu declar că prefer să răspund la întrebări. Vorbeşte
Bălănescu şi Teaci.
Prim a întrebare adresată mie: „Cum m ă simt alături de comu
niştii din nom enclatură, pe aceeaşi platform ă cu ei?”
Excelentă întrebare pentru care sunt recunoscător. Nu sunt pen
tru ei, am denunţat alegerile drept frauduloase, dar am acceptat să
facem parte din Parlam ent. O facem ca să luptăm pentru
democraţie, dinlăuntru, nu din afară. Noi suntem în Opoziţie faţă de
Guvern.
Cea m ai m arte parte din întrebări m i-a fost adresată mie. Am
vorbit clar, fără înconjur. în Rom ânia nu există încă democraţie,
încă nu m i-am putut publica ziarul, n-am putut înfiinţa nici un post
de televiziune, casa m i-a fost devastată etc. D ar în Parlam ent putem
lua cuvântul.
Novacovici a fost prim ul să-mi spună: „Aţi vorbit excelent”.
M ănescu m -a felicitat. Eu vreau adevărata reconciliere, i-am spus.
Să ştii că voi m erge aşa cum am vorbit. Se referea la sugestia lui că
ne-ar trebui o coaliţie.
M âncare şi băutură pentru toţi participanţii. M i-am luat rămas
bun de la colegii mei.
Ghika a căutat să-mi obţină o viză pentru Franţa. Imposibil. Ieri
am luat prânzul cu Ioana şi cu Alexandru, acolo unde-m i place mie,
în restaurantul La R otonde de la Muette. Alexandru e foarte drăguţ.
Ioana trece printr-o perioadă dificilă.
Vineri, 5 Octombrie 1990, Londra

Toată ziua la birou. Cu Iain M clntyre (Bank of Scotland) m ă
înţeleg imediat.
D octorul Drue Nixon m ă găseşte în bună stare fizică, sănătos.
A ritm ia m ea nu e gravă. Orice m edicam ent aş lua va avea efecte
nedorite, nocive. M ai bine să nu iau nimic. Să m ă odihnesc mai
mult. A sta-i tot.
Dobre, care a cerut azil politic acum 5 zile, vine să mă vadă,
trimis de Dan Stănescu. A funcţionat la Ambasadă, ca economist. A
plecat pentru că, la adunarea din 23 septembrie li s-a cerut să
susţină FSN-ul şi să acţioneze îm potriva exilului. Celac a participat
la această „şedinţă” . Vreo 40-50 de refugiaţi din Londra au pârtiei-
pat şi ei. însărcinatul cu Afaceri, Nicu Bujor, a prezidat. Securiştii

Purcea şi Cimpoieşu, care e şi consul, l-au am eninţat că-1 vor
„trimite pachet” în ţară, sau undeva în Africa. Aceasta, pentru că el
a protestat. „Nu trebuie să-i susţinem pe FSN -işti” , ar fi spus. După
afirm aţiile lui, el, Dobre, ar fi condus greva m inerilor din 1977. Aşa
a ajuns să fie un favorit al lui M ăgureanu, pe care, de fapt, îl cheam ă
A stalos Imre. Vrea să-l ajut. Zice că n-are bani.
Seara la Polish Hearth. Vreo sută de oameni. Printre ei preşedin
tele Poloniei în exil, Richard Kaczorowski. Prezidează Lordul
Bethell. M ă prezintă Zbiszek Racieski, extrem de frumos. Le
descriu situaţia din ţară aşa cum este. Fără exagerare. întrebări cu
duiumul. A m rem arcat prezenţa lui Brian Crozier, David Floyd şi
m ulţi alţii. Peter Blaker, B em ard Braine, Lubo Sire etc. mi-au scris
să-şi exprim e regretul că n-au putut să vină. Rostko M arcetici a
încheiat şedinţa, aducându-mi adevărate elogii. M -a tratat de erou
etc. care-şi sacrifică o viaţă de confort ca să lupte pentru dem ocraţie
în ţara lui, riscându-şi chiar viaţa.
La cină am vorbit cu însărcinatul cu Afaceri, Nicu Bujor. M i-a
spus că D obre a plecat cu nişte bani sustraşi din gestiunea
Ambasadei. Vreo 2800 de lire sterline. Şi m ai e dator cuiva cu încă
vreo 700-800 de lire sterline. Nu ştiu ce să cred. A acuza pe cineva,
care cere azil politic, de furt etc. e o procedură obişnuită la com u
nişti.
Sâmbătă, 6 Octombrie 1990

Cu Sandu Pobereznic la Bruxelles. Ne aşteaptă D am ian Vasile la
aeroport. încurcă ieşirea din oraş şi ne trezim că m ergem direct spre
Antwerp. A dică exact în direcţia opusă. Rezultatul: ne-au trebuit
patru ore şi jum ătate în loc de două până la Paris. Dar n-am avut
nici un control al paşapoartelor la frontieră. A m intrat în Franţa
fără viză valabilă. Cea de pe paşaportul meu de refugiat expirase la
13 septembrie, iar cea de pe paşaportul meu diplomatic m enţiona
doar o singură intrare. Şi pe asta o utilizasem când am aterizat la
Strasbourg cu delegaţia de parlam entari şi gazetari, la 25 septem-
bre.
Şedinţa Comitetului Coordonator a avut momentele ei dificile.
D ar cred că s-au liniştit spiritele. Nu mai publicăm nimic în
chestiunea postului inventat de Doru Novacovici şi mergem înainte.
326 Ion Raţiu
I s-a acordat însărcinarea să m eargă înainte cu televiziunea în

România, dar să nu mai figureze nicăieri ca preşedinte interim ar
sau ad interim. S-a decis să facem Congresul la 3-5 m ai 1991, la
Paris şi să cooptăm în Comitetul C oordonator pe Ion Ghika,
N icolae Raţiu, Florica Enescu şi Dan Şireteanu (cel care a organi
zat întrunirea de la Păltiniş).
D oru venise pregătit cu m ultiple delegaţii de la m em brii
Com itetului Coordonator. Eu am adus doar două scrisori. De la
Jim m y Crăciun şi Felicia Călugăru. în ambele cazuri delegaţia dată
lui Doru e revocată.
Duminică , 7 Octombrie 1990, Paris

Zoe Storm aici. Doina Bâscă îm i spune la telefon că Hurezeanu
dăduse la început ştirea că toţi parlam entarii rom âni au mers cu
pălăria în mână să cerşească statutul de invitat special la Consiliul
Europei. M are consternare la Bucureşti. Dar pe urmă, s-a dat din
nou la Europa Liberă poziţia luată de mine. Iar Ilie Păunescu a adus
textul cuvântării mele. (Ea nu prim ise scrisoarea m ea.) Din om cri
ticat am devenit „erou” .
Luni, 8 Octombrie 1990, Paris

Doru la cină. Cred că ne-am înţeles. I-am atras atenţia asupra
încercărilor pe care le face Guvernul să ne dezbine. I-am povestit
cum Rărvan Theodorescu mi-a vorbit de insom nia lui din cauza lui
Roman. Insomnie care l-a făcut să propună ca să se dea U M RL-ului
două ore de televiziune. „Aşa s-ar rezolva problema.” Doru mi-a
povestit cum au fost prim iţi la Externe de D ohotaru cu o m asă
copioasă, cu m inistrul de stat Vătăşescu, care i-a spus că s-ar înscrie
şi el în UMRL.
La m asă a fost şi Nicolae M areş (consilier) şi ei doi, Doru şi
Damian, plus Dum itrescu şi Gigi Avramescu. Au stat m ult de vorbă
cu Rom an şi s-au înţeles.
Au semnat hârtia, înţelegerea fiind că televiziunea nu se face din
banii mei. Să nu ne lăsăm manevraţi ca să devenim un m ijloc de a
obţine sprijin pentru Guvernul actual, mai ales printre rom ânii din
străinătate. Nu astea au fost exact cuvintele mele, dar ăsta a fost
sensul. I-am vorbit şi despre discuţia ce am avut cu Şandor, care
sugera acelaşi lucru. Sper că Doru a înţeles.
Marţi, 9 Octombrie 1990, Paris

Citesc com unicatul propus de Doru. Vrea să pregătească un nou
statut pentru C ongresul viitor. Şi include fraza: „Com itetul
C oordonator a decis ca până la viitorul Congres funcţia de preşe
dinte interim ar să fie executată de domnul Doru Novacovici pentru
relaţiile cu factorul extern".
Tocmai lucram la am endarea acestui comunicat. Am moderat
cererea de propuneri adresată m em brilor pentru m odificarea
Statutului, nu pentru un nou statut etc. îm i telefonează Doru
Novacovici. Im posibil să-l conving. Ţine morţiş să includem fraza.
Nu cedez. D oar el şi-a inventat postul. A cum vrea să-i dea legiti
mitate. A şa ceva nu pot să fac.
N icolae îm i dă de lucru. îm i cere să-i vorbesc deputatului
Edw ard M cM illan-Scott. La Strasbourg a venit o întreagă echipă
românească. Am basadorul rom ân a fost audiat. Sunt două stagii:
T rade& C ooperation A greem ent şi, apoi, The A ssociation
Agreem ent. îi dau amănuntele de care are nevoie.
Vorbesc cu Steven Biller (care se ocupă de “Danes & Brits
Exclusively”). El e plin de inform aţii şi-mi sugerează să intru în
legătură cu Pierre Lelouche, pentru Chirac. Pentru problem a
rom ânească, cu Harry M c Cubbin, Ruberto Formigoni, Patricia
Rawlings şi Frans Andriessen şi M aria A delaide Aglietta.
Dau toate adresele lui Nicolae şi-i cer ca el să scrie tuturor în
num ele meu. Să le ceară să nu aprobe concesii Rom âniei până când
nu sunt îndeplinite cele cinci condiţii im puse de C om isia
Europeană. Evident, asta-i va înfuria pe cei de la putere. D ar cum
aş putea face altfel?
Coposu a acceptat invitaţia să meargă la Londra, la Congresul
Partidului Conservator. Joi dim ineaţă va avea loc o dezbatere
despre Europa Răsăriteană, la Hotelul Highcliffe din Bovnmouth. îi
cer lui A rthur B utler să meargă acolo şi să-mi facă un raport.
Papa m erge în U ngaria la 17-20 august anul viitor. Pentru cele
brarea zilei de Sf. Ştefan. N icolae sugerează să-l invităm şi în
România. Sau, măcar, să-i prim ească pe prelaţii noştri uniţi. Bună
idee.
Să nu uit. Ion Ghika ne-a informat, în cursul şedinţei de sâmbătă,
că „adevăratul câştigător al alegerilor din 20 mai, aţi fost dum nea
voastră. D eţin această inform aţie de la securişti, de la Bucureşti.” O
328 Ion Raţiu
fi, n-o fi, n-are importanţă! Ei vor ca să m ă pregătesc să candidez

ca independent la viitoarele alegeri. In prim ul rând, nu ştiu dacă voi
m ai candida. Apoi, trebuie să răm ân în PNŢ.
La 4.30, la Cam era Deputaţilor (Assemblee Naţionale). M ă
prim eşte Jacques Godfrain într-un birou foarte elegant, cu o mare
tapiserie în spatele scaunului pe care şedea. „Am fost făcut chestor.
Sunt num ai trei chestori în A dunarea Naţională.” Vreau să m ulţu
m im oraşului Troyes pentru ambulanţă, îi spun. îm i dă num ele pri
marului, R obert Galley. Să invităm o delegaţie la Turda şi să orga
nizăm adoptarea, sau înfrăţirea oraşelor. E de acord. Să scriu lui
Galley. îi cer ca Chirac să ne dea o sală pentru Congres, la anul
(UM RL). Va face necesarul. Să ne revedem când vin din nou la
începutul lui noiembrie. M ichel Roussin e director de cabinet al lui
Chirac. M ă invită la o recepţie pentru nişte gazetari sovietici. Are
loc la 8.00 seara în apartam entul foarte elegant ce-i stă la dispoziţie,
într-una din clădirile de la 126 rue de l ’Universite.
Ruşii foarte interesaţi să vorbească cu mine. „Eşti faimos în
Rusia” , îm i spune Ghenadi Ciarodeiev. D e fapt, ştia de alegeri,
m ineri etc. M ă văzuseră cu toţii la televizor. Ceilalţi: M axim lusim ,
V ladim ir Morozov, Gaiaz A lim or şi Andrei Afanasiev. M ozorov e
„capitalistul” lor. D irector al unei asociaţii de întreprinderi. Se pare
că merge foarte bine de când au devenit independenţi de stat.
Ciarodeiev şi luşim mi-au propus să le dau de ştire când vin la
Moscova. Vor să publice un portret al m eu în Izvestia, unde lucrează
amândoi.
Miercuri, 10 Octombrie 1990, Paris

Rescriu com entariul şedinţei Com itetului Coordonator. Las afară
num irea lui Novacovici de preşedinte interim ar pentru factorul
extern.
N ick M inden m ă asigură că voi prim i form ularul care trebuie
com pletat ca să prim im cele 140 m ilioane de dolari. I-am spus că el
trebuie să-l aducă la Bucureşti, personal.
lucăl îm i aduce textul interviului ce m i-a luat deunăzi. Tocmai
îmi citea întrebarea dacă Regele M ihai l-a văzut pe generalul
Stănculescu.
„Dacă ar fi fost regizat totul, nu putea să fie mai perfect”, mi-a
zis lucăl când m -am întors în salonul unde erau instalaţi când mi-a
In fine, acasă 329
telefonat Regele.
I-am povestit Regelui cum au mers lucrurile la Strasbourg şi
Paris. Şi, bineînţeles, l-am întrebat de Stănculescu. “Ştiu că a fost
în Elveţia. Nu m -a contactat” , m i-a răspuns.
Principesele Sofia şi Elena vor veni la Bucureşti. M ă vor căuta.
M i-a confirm at că M ărgărita şi Sofia le-a povestit cum le-am prim
it când au fost la Bucureşti ultim a dată.
Iucăl, impresionat, m -a întrebat ce şanse are Regele. N -am vrut
să-i răspund pentru publicare. Pentru că, astăzi, şansele lui nu sunt
mari. Dar, dacă s-ar scrie şi vorbi despre m onarhie şi cum a pros
perat poporul român sub ea, lucrurile s-ar putea schimba. în politică
totul e posibil. Deci nu e exclus ca Regele să fie chemat, la un
m om ent dat, ca o soluţie de compromis.
Vine Doru Novacovici. M âncăm împreună. A cceptă m odificările
ce am adus eu comunicatului. Insistă, însă, să reintroduc fraza cu
num irea lui de „preşedinte interim ar pentru factorul extern” . Refuz.
Cu m ultă diplomaţie, cred. D ar nu cedez, deşi discuţia a durat cel
puţin două ore.
D e altfel, sunt îngrijorat, i-am spus. Faptul că ai trimis copie
după acordul ce ai sem nat cu Rom an pentru televiziune ne face un
rău imens.
Pentru televiziune au m anifestat şi au făcut greva foam ei cei din
Piaţa Universităţii. De aceea am fost eu acuzat că-i finanţez. Acum
nu m ai avem acest argum ent îm potriva regimului. Şi încă nu ştim
dacă ni se va da dreptul să facem o televiziune independentă. M i-a
descris apoi, în amănunt, planurile lui. A re nevoie de 2 m ilioane de
franci francezi pentru echipam ent şi cca 40.000 de franci pe lună
pentru cheltuieli. Speră că va putea să amortizeze în tim p de un an,
din venitul reclamelor. D upă el, num ai şapte m inute de reclam ă pe
oră şi emisiunile vor avea la început numai o singură oră.
Iarăşi revine la fraza lui tăiată de mine, dar îşi dă seama că sunt
absolut hotărât. în cele din urmă, acceptă. „Să ştiţi că sunt foarte
supărat că n-aţi publicat textul înţelegerii mele cu R om an”, mi-a
zis. De îm păcat, nu l-am îm păcat, dar am rămas înţeleşi să m ergem
înainte împreună.
Să facem un Congres de pom ină la anul. Tot cam supărat, mi-a
zis la plecare: „Ar trebui să fiţi ministru de Externe tot timpul.
D iplom aţia e atuul dumneavoastră.”
330 Ion Raţiu
Joi, 11 Octombrie 1990, Paris

II rog pe Arthur Butler să m eargă la Congresul Partidului
Conservator - el e deja acolo - la şedinţa de dim ineaţă. Apare şi
C om eliu Coposu printre alţi lideri din Europa Răsăriteană.
L a aeroport sunt ca de obicei tratat cu m ultă deferenţă. îndată ce
m -a zărit, doam na Columb m -a agrăit, m i-a luat bagajele, mi le-a
înregistrat etc. ...
însărcinatul cu Afaceri, cu alţi trei m em bri ai A m basadei, la
îmbarcare. în avion m ultă lume a venit să-mi vorbească. Printre ei,
Stelian Tănase, redactorul-şef al revistei 22. M ai m ult m i-a vorbit
doam na Bădescu, care s-a aşezat lângă mine. M i-a vorbit de charis-
ma pe care n-o are Coposu şi pe care eu o am fără nici un efort. „Cu
el nu putem câştiga alegerile” . Are dreptate. I-am atras atenţia că
eu nu intru într-un complot. Acelaşi tratam ent elegant la sosire.
Iau cina cu R eli şi Gigi. A m num ai ştiri proaste. Com plicaţii
peste tot.
Vineri, 12 Octombrie 1990

Zi neagră. întâi, asaltat de oameni, inclusiv de un tânăr ofiţer de
aviaţie de la Sibiu, originar din Turda. De aceea a venit la mine. Se
simte am eninţat cu m oartea pentru că cunoaşte anum ite amănunte
com prom iţătoare pentru Securitate. El a fost cel care a descoperit
că un “accident” de elicopter a fost cauzat de gloanţe trase asupra
lui. Toţi au murit.
Bondor mi-a adus textul cuvântării lui la A sociaţia Foştilor
D eţinuţi Politici. El sugera ca eu să fiu preşedinte de onoare, pen
tru că eu am fost cel care a obţinut, prin americani, eliberarea tutu
ror deţinuţilor până la data de 23 august 1964. „Nu m i-au dat voie
să vorbesc. Conducătorii Asociaţiei sunt legionari.”
Discuţie lungă cu Doina Bâscă. „Cu Rodean eu nu lucrez. Cât
timp e el la tipografie, ea nu va funcţiona niciodată. El a fost pus
acolo să îm piedice publicarea ziarului. Nici cu cei de la A rte 26.
Ăştia sunt foşti colaboratori” .
Rodean vrea să publicăm două num ere din revista lor. Tot facem
o probă. Trebuie s-o facem ca să fim siguri că m erge bine tiparniţa.
Eu voi apărea ca D irector fondator. Accept, dar cu condiţia ca, după
aceea, să plătească. •
Şedinţă m are cu toţi oam enii-cheie - Rodean, Nick, Caramitru,
Popescu, Gigi, econom ista şi avocata Diculescu. Cădem de acord

că e m ai bine să constituim societăţile în aşa fel ca eu să apar ca
parte rom ânească, îm preună cu unul sau altul din colaboratorii mei.
Să se facă pe baza Legii 96. Când noua Lege a societăţilor com er
ciale va intra în vigoare, le vom transform a în societăţi pe acţiuni.
Le voi da şi lor acţiuni, ca toţi să participe la beneficii.
Lungă discuţie cu Cristian Popescu. El e total contra Doinei. Pe
lângă faptul că nu se înţelege cu nim eni din organizaţia noastră, se
afirmă că ea a fost inform atoare înainte de Revoluţie. I-am cerut
fapte. Nu are.
Gaspar, când a venit să m ă vadă, jo i seara, im ediat după
întoarcerea m ea în ţară, m i-a vorbit tot astfel, plus faptul că ar avea
o legătură m ai veche perm anentă cu un medic. E doar normal, pen
tru o fem eie tânără şi frumoasă, i-am zis. M -am culcat devreme,
epuizat. Nu fizic, num ai moral.

Zoe Storm îm i telefonează din Germania. Da, e posibil să se
aranjeze ca eu să fiu prim it de Gorbaciov când merg la Moscova.
D ar neoficial. Să fie doar o vizită privată. Cea oficială să fie la
nivelul meu de lider parlamentar.
Coposu m i-a lăsat o notă ce confirmă că atitudinea m ea la
Strasbourg a fost aprobată de conducerea PNŢ. Nota m i-a fost
adusă de Ilie Păunescu. El ţine m ult ca să-i tipărim gazeta de doc
trină pe care vrea s-o scoată. Asta, ieri după-amiază.
A zi vine M ircea Enescu. E furios că s-a decis ca viitorul Congres
al U M RL să aibă loc la Paris. I-am explicat că eu am propus să fie
în România. Am rămas într-o m inoritate de 1. I-am descris şedinţa
Com itetului Coordonator. I-am spus că Novacovici şi Damian
Vasile s-au opus propunerii mele ca el să fie cooptat. D ar că toţi au
acceptat-o pe soţia lui şi pe Suceveanu pe care tot eu l-am propus.
N e va scrie ca să protesteze. Vor face-o şi alte filiale din România,
pentru că ei nu-şi pot permite să trim ită delegaţi la Congres, dacă se
va ţine la Paris. Ei cer un Congres în R omânia. Le-am promis că voi
circulariza scrisorile lor tuturor m em brilor Com itetului Coordo
nator, care acum sunt 15 la număr. Le vom cere opinia, şi eventual,
o nouă şedinţă extraordinară pentru a schim ba decizia luată la 6
octombrie.
332 Ion Raţiu
D acă nu putem schim ba hotărârea, atunci voi închiria eu două

avioane ca să facilitez transportul a vreo 250-300 de oameni.
Fiecare din ei va putea să aducă cinci delegaţi. Deci cei din
R om ânia ar putea să aibă peste o m ie de voturi.
Florica Enescu nu voia să accepte cooptarea ei în Comitet. „Am
insistat să accepte, ca să avem un vot în plus” , a adăugat Enescu.
Teofil Popescu vine cu m andat de la conducerea Partidului Ţără
nesc Republican să-mi ofere preşedinţia. în term eni extrem de
măgulitori. Ei au două publicaţii, opt organizaţii judeţene, oam eni
tineri, hotărâţi. Dar nu vor să fuzioneze cu PNŢcd. Mă voi gândi, i-am
spus. ,
Valentin G abrielescu a venit să-mi vorbească despre Ion Hotnog
care afirmă că oam enii mei - Tecuceanu şi Cristian Popescu - i-au
dat bani pentru m anifestaţiile din Piaţa Universităţii. Total neade
vărat.
M asa cu Florian Rădulescu. El nu poate să m ă ajute imediat. Are
probleme cu fata lui. A lăsat-o bărbatul. Are copil mare. Trebuie s-o
ajute să-şi găsească locuinţă etc. M i-a vorbit de un prieten al lui în
care aş putea avea toată încrederea.
Pe la 3.15 vine D oina Bâscă. Stă până la 9.45. Lucrăm toată
după-amiaza. Facem planurile ziarului. în amănunt. N um eşte per
sonalul de angajat, redactorii, corespondenţii în străinătate etc.
Luăm cina în patru. Cu soţii Cristian Popescu. Discuţie bună. Nu
prea aprofundată. Vreau să-i pun împreună. Să se tolereze reciproc,
căci e prea m ult să le ceri să se iubească!
Duminică, 14 Octombrie 1990

Nelu Boilă a venit special de la Cluj. Vrea să publicăm, sub sem
nătura m ea şi a lui, un M em orand Rom ân 1990. în problem a
rom âno-m aghiară. Să obţinem vreo 50 de semnături. Apoi să
deschidem o listă pentru altele. Textul nu e rău. M ă întreb dacă e
oportun. Vreau ca D oina C om ea să semneze. îl voi pregăti pe ordi
nator, în tot cazul.
Eu sunt om disciplinat. Vreau să-l discut cu Coposu. El e şeful
meu, i-am zis.
N elu m i-a făcut adevărate declaraţii de admiraţie etc. Cu mine
vrea s-o facă şi să mi-1 însuşesc (M emorandul). M ai ales faţă de
Coposu, „care întotdeauna ezită etc.”
In fine, acasă 333

In Parlament. Le spun că m i-a lipsit atm osfera Cam erei. Mari
aplauze. A m respins, apoi, am endam entul lui Borbely Em o ca aju
torul de şomaj să fie dat celor care nu-şi găsesc loc de m uncă în
dom eniul corespunzător pregătirii lor, în judeţul lui. A dică să poată
sta pe loc, pe socoteala statului. Evident, „pentru a ţine secuimea
acolo unde e” . Noi aplauze.
„Ai câştigat alte trei procente de popularitate”, m i-a zis Klaps
când m -am întors în banca noastră.
Presa FSN-istă m ă clasează deja al treilea în popularitate în ţară.
D upă Iliescu şi Roman.
II concediez pe Nicu, cel care mi-a distrus una din maşini. E
extraordinar. Nu există absolut nici o integritate la oam enii ăştia.
Găsesc aproape toate sticlele de băuturi goale şi aflu că „s-au con
sum at” 70 kg de carne într-o săptămână!! D egeaba le spun că tre
buie să fie cinstiţi. Cum au ocazia, fură. Sunt tare mâhnit.
Vorbesc cu oam enii-cheie. Cu fiecare în parte. Obţin de la
Rodean, Doina Bâscă, Caram ihai asigurarea că vor lucra împreună.
Cristian Popescu nu e de acord cu decizia m ea s-o num esc pe Doina
Bâscă redactor-şef. „Veţi vedea dumneavoastră.”
Inspectez tipografia. A rată bine.

Henry m i-a adus, ieri, un M ercedes. E frumos, alb, m otor diesel.
D im ineaţă la şedinţa Comisiei D repturilor Omului. D iscutăm
drepturile inculpatului. N -avem tradiţia habeas corpus. A restatul nu
poate fi deţinut m ai m ult de 30 de zile, care pot fi prelungite de
judecător tot cu 30 de zile, dar nu m ai m ult de şase luni, în total.
Prea mult, a fost com entariul meu. Poate ar fi trebuit să încerc
adoptarea sistem ului şi instituţiei anglo-saxone, habeas corpus.
La tipografie. La parter totul arată bine. Lucrul e term inat. Se
lucrează acum la etaj. Rodean e sigur că nu vom fi îm piedicaţi să
scoatem ziarul.
Trim it un m esaj lui G orbaciov prin am basadorul sovietic
Bogdanov. II felicit pentru că i s-a decernat Prem iul Nobel pentru
Pace.
O delegaţie de la Piteşti (PNŢ) îm i aduce un m are şi frumos
buchet de garoafe galbene (culoarea m ea electorală), cu o panglică
334 Ion Raţiu
m arcată „încredere, Stimă, Respect. Pentru D om nul Preşedinte

PNŢcd.”
Vasian de la Cluj. D iscutăm form area B ăncii de la Cluj.

Liga Rom âno-Elenă din Tulcea vrea să le fiu preşedinte de
Onoare. U n domn, Perpicidis Constantin, e preşedintele lor.
Joi, 18 Octombrie 1990

La şedinţa com ună a celor două Camere. R om an face raportul
situaţiei econom ice, după care se discută raportul pe care l-a făcut
Vătăşescu, săptăm âna trecută. M ă înscrisesem şi eu la cuvânt. Am
renunţat însă, pentru că e mai im portant să vorbesc la şedinţa în
care se va dezbate raportul lui Roman. Săptăm âna viitoare.
Corneliu M ănescu a venit să se aşeze lângă noi. Eram cu
Diaconescu. De vorbit, n-am putut vorbi. D ar am apreciat gestul.
Ţepelea a rem arcat, referindu-se la M ănescu şi la mine: „Ar trebui
să fiţi în rândul întâi, unde vi s-au rezervat locuri.” E absolut neim
portant, a fost reacţia mea. Adevărul e că parlam entarii îşi vor lide
rii în faţă. A r trebui să mă conformez, deşi m i-e total indiferent
unde stau. Cum spunea Churchill: „Oriunde m ă plasezi, acolo e
locul de onoare.” Asta, drept replică la scuzele gazdei că nu l-a pus
la dreapta ei.
Mi s-au luat im ediat interviuri: Caţavencu, Rom ânia Liberă,
Tribuna Economică (sau aşa ceva) şi TVR. Le-am spus tuturor că
sunt flatat. Program ul lui Rom an e, în mare, program ul economic
propovăduit de mine. Ceva mai timid însă. M i-am arătat îndoiala în
ce priveşte capacitatea lui de a-1 realiza.
Printre cei care au luat cuvântul după R om an, a fost şi
Gabrielescu. Foarte bine, s-a dat la Vătăşescu fără nici un ocol.
Toată după-am iaza şi seara succesiune de oameni. Enescu îm i
aduce copia scrisorii trimisă mie la Londra şi lui Novacovici la
Paris, ca să protesteze împotriva ţinerii Congresului UM RL la Paris
în m ai anul viitor. Trebuie să aibă loc în România. Vine şi Damian
Vasile. Nici nu vrea să audă de aşa ceva. S-a decis la şedinţa
Comitetului Coordonator. Acum nu mai putem schimba. Trebuie
să-i inform ăm pe toţi membrii Com itetului de această cerere, a fost
reacţia mea.
George Raţiu din Trenton a venit să mă vadă. Din nefericire l-am

ţinut să aştepte aproape o oră. A plecat fără ca să-mi vorbească, căci
avea alt rendez-vous la A m basada SUA.

Cu avionul la Cluj. Elisabeth, Cristian Popescu şi Gigi cu m ine.
Echipajul m -a invitat la postul de comandă. A m văzut, pentru prim a
dată din cabină, Sinaia, Predealul, Piatra Craiului, Braşovul şi
Poiana Braşovului, Foarte frumos. Spectaculos.
Ca de obicei, m ultă lume la aeroport. La sediu, audienţe. Apoi la
Liceul Gh. Bariţiu. M -au prim it şcolarii cu ovaţii. Erau în curte
când am intrat cu maşina. Directoarea, doamna Crişan, mi-a expli
cat că vor să redobândească edificiile liceului şi să-l refacă aşa cum
era: un centru de cultură, liceu teoretic, până la 18 ani. A cum e
amestecat. M ai m ult tehnic, m ai mulţi profesori şi profesoare
prezente. D e acolo, încet, încet, la Episcopie. Guţiu şi vicarul,
Tertulian Langa, au plecat azi dim ineaţă cu m aşina, în
Cehoslovacia. Nunţiul papal în România, Bukovsky, îşi sărbă
toreşte înscăunarea de arhiepiscop, în oraşul său natal.
M i-a vorbit avocatul eparhiei, Olteanu şi M atei Boilă şi alţii,
inclusiv o m aică foarte inteligentă. Vor restituirea bisericilor epis
copale, m ănăstireşti, schitului şi ale protopopiatelor. Sunt 77 la
număr. N ouă au fost deja restituite: la Timişoara şi Lugoj, de exem
plu. In total, noi, greco-catolicii, avusesem 2500 de biserici. B iseri
ca O rtodoxă nu vrea să restituie decât bisericile aparţinând parohi
ilor unde m ajoritatea enoriaşilor sunt greco-catolici. Arhiereii noştri
vor restitutio in integrum. D eci, impas complet.
Iarăşi la sediu şi m asă la Hotelul Sport. Cina în camerele alocate
m ie în sediu.

Audienţe dimineaţa. La Liceul Gh. Bariţiu, la ora 10.00 a.m.
Numai foşti absolvenţi, 21 la număr. Au vorbit tot despre aceeaşi
problem ă. M i-am luat angajam entul să mă ocup de ea.
La sediu, şedinţa judeţeană a PNŢ. Iarăşi ciocniri. între Nelu şi
Cerghizan. A m aplanat lucrurile cum am putut. N e-am înţeles în
cele din urmă. Scurtă şedinţă cu tineretul PNŢ. Le-am dat 50.000
de lei. Să achiziţioneze un televizor color şi un video.
336 Ion Raţiu
D upă masă, la Renee Turcu. E încântată de cadoul nostru, dat ei

la începutul lui septembrie. „M i-a schim bat viaţa” , m i-a zis. Are şi
un receptor parabolic pe casă, aşa că prinde şi program ul SKY.
Cina, tot la hotelul Sport cu M ira, M ya şi Rica. (Mira, fiica lui
Eugen Tilea, descendentă directă a memorandistului. M ya, sora
mea. Rica, fiica adoptată de Titus Turcu, deci verişoară prim ară de-a
mea.). M ya vrea să recupereze casa şi s-o transform e în muzeu.
Ideea e bună. Trebuie să strângem exponate. Ea crede că Flaviu
Sabău ne poate ajuta. E de meserie.
U n tânăr încruntat m ă apostrofează: „Eu pentru dumneavoastră
am venit în Rom ânia, din A nglia” . A m rămas surprins. Nu l-am
văzut niciodată în viaţa mea. Gigi s-a dus la el, după aceea. Săracul,
e dezamăgit. Parcă eu aş fi de vină că în Rom ânia nu există
democraţiei!
*
Duminică, 21 Octombrie 1990

A început şedinţa pe la 9.30 a.m. în aula Bibliotecii U niversităţii.
Victor M arian şi Sălcudeanu şi-au prezentat rapoartele. Prim ul
ca secretar general; al doilea, ca trezorier. Au vorbit 23 de înscrişi
dinainte. S-a procedat apoi la alegerea a 27 de m em bri ai C om ite
tului Judeţean. Ceilalţi 23, până la cifra de 50, sunt m em bri de
drept. Totul s-a desfăşurat în absolută armonie şi corectitudine.
S-au m ai agitat, când Nelu, când Puiu Boilă, dar i-am liniştit de
fiecare dată.
Răm aşi num ai cei 50, din cei 114 delegaţi cât am participat la
Conferinţă, ne-am ales Biroul Judeţean PNŢ. D iscuţia m are a fost
în jurul alegerii vicepreşedintelui. Au fost propuşi Nelu B oilă şi
Mircea Mihăilescu. Voturile 5 şi 4. Mihăilescu s-a abţinut. Eu nu m-am
declarat. D ar Nelu a perorat şi, apoi, a votat pentru M ihăilescu.
A r fi fost o greşeală să-l declar ales pe Nelu. Discuţii. D ar într-un
spirit de generozitate din partea amândurora. în cele din urmă,
soluţia s-a găsit alegându-i pe amândoi vicepreşedinţi cu drepturi
egale. L-am făcut pe Vlad preşedintele de onoare, alături de Puiu
B oilă şi am constituit un Com itet de Consilieri în frunte cu Adrian
M arino. Am răsuflat uşurat. Totul s-a term inat fără nici un incident
şi toţi par mulţumiţi. Cerghizan a fost ales Secretar General adjunct,
ceea ce e foarte bine. îl va seconda pe Victor Marian.
Vineri seara, D oina C om ea m i-a vorbit agitată. Să nu cum va să
semnez M em orandul scris de Nelu B oilă în problem a relaţiilor

rom âno-maghiare. „Ar fi un dezastru. Vom fi acuzaţi de şovinism în
străinătate.” O asigur că şi eu vreau să evit acest lucru.
Renee Turcu îmi spune că a fost prezentă când Pica (sora mea. A
m urit de septicem ie galopantă la 21 de ani, în 1935.) şi-a dat sufle
tul. „A fost o fem eie excepţională, lină” , a caracterizat-o Renee.

Suntem în avion spre Bucureşti, Elisabeth şi cu mine.
Sunt m ulţum it de rezultatele obţinute la Cluj. Trebuie să revin
cât m ai des. E aşa de m ult de făcut.
La urcarea în avion m i-a vorbit un ungur, lenei. A fost la Gh.
Bariţiu cu doi ani în urm a mea, îm i spune. Vorbeşte perfect
româneşte. Gavra, deputatul AUR şi Ailenei, senatorul FSN. Apoi
Vaida, deputat liberal şi alţii în acelaş avion. E zborul parlam enta
rilor, căci şedinţa începe, de obicei, luni la orele 14.30.
Ne apropiem de Otopeni. Ceaţă. în timpul iernii va trebui să iau
trenul. E m ai sigur.
în Parlam ent cer să se facă un recensăm ânt al populaţiei cât mai
curând posibil.
Seara vreo 25 de intelectuali la noi acasă. A m fost asigurat că
floarea gazetarilor a fost prezentă. Invitaţiile au fost lansate de
D oina Bâscă, cu ajutorul lui Stoica, în special. A lătur lista celor
prezenţi. Discuţii interesante, mai ales despre ziar şi televiziune.
Ziarul poate să iasă, oricând. N-avem asigurată, însă, sursa de infor
maţii. Cea de la Washington Post ne e disponibilă la Londra.
„M odem ” -ul de recepţionare e deja aici, dar legătura trebuie per
fectată. Cea de la UPI întârzie. încă n-avem receptorul parabolic.
în tim pul şederii noastre la Cluj, s-a publicat prim ul num ăr al
revistei Arte 26. De asemenea, o foaie de reclam ă pentru tipografia
noastră, care a fost răspândită la Târgul Internaţional de mostre.
S-a dat şi la televizor acest lucru. A rată foarte bine.

în Parlam ent merg cu Ioan Alexandru şi Gabi Ţepelea la Dan
M arţian. Cer să-mi dea voie să ridic problem a alarmei basarabe-
nilor. Ei au lansat un apel să fie ajutaţi, căci ruşii au înfiinţat două
republici independente: „găgăuză” , şi „transnistreană” . A m bele de
338 Ion Raţiu
lim ba rusă. Intenţia e clară. Vor să sfârtece cât mai m ult teritoriul
României.
„Trebuie să m ă consult. Are im plicaţii internaţionale". De aceea
am venit să vă vorbim. Nu să ridic problem a, fără ca să ştiţi despre
ce este vorba.
M inistrul Dohotaru vine să m ă vadă. V rea sfatul meu. El se
ocupă de diaspora românească. Nu ştiu ce să vă spun, ce să vă sfă
tuiesc. D iaspora este îm părţită în două. Cea m ai mare parte este de
form aţiune democrată, strânsă în jurul UM RL. Una m ai mică, dar
bine organizată, e de provenienţă legionară. Horia Sima e bătrân,
dar grupul de la Hamilton, Cuvântul Românesc, e form at şi din
oam eni tineri. Toată diaspora e contra regim ului de aici. I-am expli
cat că nu vor să se întoarcă în ţară. E m ai bine acolo şi nu vor să
susţină pe faţă acţiunile ţării, ca nu cumva să se interpreteze că
susţin regim ul Iliescu. Se vorbeşte de 800.000 de noi refugiaţi.
Deci, tineretul ţării pleacă. “în prim ele două luni au plecat 350.000
şi au venit 250.000, îm i spune Dohotaru. E adevărat, foarte mulţi au
plecat după alegeri, dar nu ştim câţi vor i'ămâne acolo, permanent.
Paşaportul e valabil pe 5 ani.Viaţa nu e uşoară nici acolo, dacă nu
eşti încadrat.” Are dreptate, într-un fel. Exodul masiv e însă real.
Doina Bâscă îm i aduce invitaţia ce m i-a fost trimisă la sediul
PNŢ. Era de la A m basada SUA pentru A lfred Sykes (ministrul
Com unicaţiilor) şi Janice Obuchewski (subsecretar de stat la
Comerţ). E ridicol. Ar fi trebuit să mi-o dea. Au ţinut-o la ei, fără ca
să m ă informeze.
La recepţia lor, care a avut loc vineri seara, s-a discutat postul de
televiziune. Telefonez am basadorului să-mi cer iertare că n-am
apărut. Punch Green, afabil, ca întotdeauna. La fel şi M ichael
Atkinson, care tocmai dădea o cină pentru 18 persoane în onoarea
lui Celac. El pleacă la Londra să-şi ia postul în primire.
Lucrez la raportul Roman. Va trebui să iau cuvântul în Cameră,
joia viitoare. Comunic lui M andulea că nu pot să merg la întrunirea
„Forum ” de la Cluj din cauza aceasta. A tât Doina Com ea, cât şi
Adrian M arino, ţin foarte m ult să fiu şi eu prezent.

îm i exprim Doinei Cornea regretul că nu pot să fiu şi eu cu ei
astăzi şi m âine pentru m anifestaţia Forum. Sunt cu trup şi suflet
alături de voi, i-am spus. A insistat m ult să merg şi eu, dar a înţe
les când i-am spus că trebuie să răspund lui Rom an în Parlament.
La şedinţa Com isiei Parlam entare pentru Afacerile Externe.
R idicăm şi problem a creării republicilor „găgăuză” şi „transnis-
treană” şi apelul rom ânilor din M oldova Socialistă. Se discută mult.
Klaps cere ca dezbaterea să fie stenografiată (ceea ce se face) pen
tru că unii m em bri au sugerat să nu facem nimic pentru a nu supăra
Kremlinul. In cele din urmă, propun eu un text pentru o declaraţie
a Parlam entului României. Este adoptată, cu mici modificări şi
unanim. Corneliu M ănescu, ca de obicei, foarte prietenos.
Lucrez până târziu la cuvântarea mea. M âine, în Parlament. Voi
cere dem isia Guvernului.
Joi, 25 Octombrie 1990

M ă scol la 5.00 dimineaţa. Revizuiesc cuvântarea. Pe la 7.15
a.m. soseşte Oana ca s-o pună pe calculator.
Trebuia să vină Ion M ânzatu, aseară. N -a apărut.
în Parlam ent începem cu alte legi, pentru că Roman abia s-a
întors din străinătate. U rm a ca dezbaterea asupra raportului său să
înceapă la orele 11.00. a.m. Când am luat în discuţie declaraţia
Parlam entului Rom âniei, răspuns la Apelul moldovenilor, s-a pro
pus un nou text, nu cel adoptat de noi. M ult subţiat, căci vorbea de
sim patia noastră, nu de solidaritatea noastră cu ei.
Foarte multă lume a luat cuvântul în şedinţa plenară, fiecare cu
altă idee, cu altă îm bunătăţire. în cele din urm ă ne-am retras în
comisie ca să refacem textul. Discuţie interm inabilă. Corneliu
M ănescu, bun preşedinte, însă cam slab. D ar tolerant, ceea ce e
esenţial. Fiecare cuvânt, fiecare virgulă au fost cântărite. A ieşit
bine. Tot textul meu, schim bat puţin, e adevărat.
Abia ies de acolo, că Gabi Ţepelea îmi spune că eu urm ez să iau
cuvântul în plenul Parlamentului.
Ajung gâfâind, cu doar vreo două minute înainte de a fi chemat
la tribună. Livrez atacul. Cu calm desăvârşit şi aplomb. Când am
terminat, cerând ca G uvernul să demisioneze, tăcere totală câteva
secunde. Nimeni nu se aştepta. A u urmat aplauzele de pe băncile
Opoziţiei.
N -am mai stat. M -am dus im ediat la A mbasada Cehoslovaciei.
M -a prim it însărcinatul cu afaceri, Josef Zima, şi alţi diplomaţi.
340 Ion Raţiu
M ultă lume. Frumoasă, reşedinţa ambasadorului.

A m vorbit cu M ichael A tkinson, generalul Stănculescu, alţi
generali, am basadorii Indiei, Pakistanului, M ongoliei, Nigeriei,
Belgiei (Helmans) şi m ulţi alţii. M -au încadrat ruşii. M ulţi generali
printre ei. Foarte prietenoşi.
Sosesc la Parlam ent cu câteva m inute înainte ca Rom an să se
refere la atacul cel m ai documentat, „de altfel foarte elegant, care a
fost al dom nului R aţiu”. A respins argumentele mele, dar a accep
tat că este rolul O poziţiei de a cere Guvernului să demisioneze.
Sunt foarte m ulţumit. Am înregistrat protestul nostru. Ţara ştie
acum că suntem clar împotriva Guvernului şi o ştie de ce. D acă situ
aţia econom ică nu se îm bunătăţeşte, Guvernul Rom an va trebui să
cadă.
La A teneul Român. Se celebrează Ziua Armatei. E data eliberării
ultim ului petec de păm ânt românesc, la Careii M ari, în 1944.
Vorbeşte Stănculescu. Iliescu şi Roman îm i fac semne din loja
prezidenţială. Vorbesc cu Punch Green şi, după concert, Iliescu m ă
salută de departe în m od ostentativ, ca toată lum ea s-o vadă. Mă
întreb de ce?
Doina Bâscă îm i confirm ă că lucrurile au mers foarte bine la
Cluj. D oina C om ea a anunţat m ulţim ii că eu sunt cu trup şi suflet
cu ei şi tot Clujul ştie că am cerut dem isionarea Guvernului. Toţi
sunt încântaţi.

M are criză la Cluj. întâi îm i telefonează Puiu Boilă. Apoi, foarte
alarmată, Lia Lazăr Gherasim. Prefectul Zanc a trimis o echipă să
ridice m obila şi covoarele din sediul PNŢ.
Am lăsat un mesaj în biroul prim ului ministru Rom an că doresc
să-i vorbesc. Tocmai eram cu cei de la redacţia Dreptatea, când mă
cheam ă Roman. Doresc să spun că eleganţa a fost reciprocă, am
început eu. M -am referit la schimbul nostru în Parlament. Vă doresc
succes. D acă reuşiţi, veţi vedea că voi recunoaşte public succesul
dumneavoastră. „Sunt convins că veţi fi fair-play”, a fost reacţia lui.
Am discutat apoi regiile autonome. M ă bucur că nu vor juca un rol
precumpănitor. Ele trebuie să apară acolo unde nim eni nu vrea să
achiziţioneze întreprinderea la justa ei valoare şi num ai dacă e
vorba de o utilitate publică, i-am zis. M i-a dat explicaţii. A m o
problem ă, i-am zis. Nişte gealaţi au venit să ne ia m obila din sediul

PNŢ - Cluj. I-am explicat cum stau lucrurile. Că e vorba de fosta
casă ţinută la dispoziţia lui Ceauşescu şi că acolo am dreptul la
două cam ere când m ă găsesc la Cluj, în circum scripţia m ea elec
torală. D acă e nevoie, cum păr eu mobila. D ar să n-o scoată.
S-a arătat foarte gata să intervină. Nu înţelege de ce?
Poate pentru cuvântarea de ieri, în Parlament. E vorba de pre
fectul Zanc. „Ştiu prea bine. Doar eu l-am num it.” Să vedem ce va
face.
Cei de la Dreptatea vor colaborare strânsă. La publicarea ziaru
lui, la crearea unei agenţii, la tipărirea ziarului lor, alături de al nos
tru. Şi să le asigur clienţi occidentali care să publice reclam e în
Dreptatea.
A ccept totul, cu excepţia reclamelor. Ziarul pe care-1 voi scoate
în curând va avea nevoie de asem enea reclame. Nu văd cum aş
putea să pledez pentru două ziare. Altfel, putem colabora din plin.
M ax Bănuş mi-a luat un lung interviu pentru program ul lui
adresat tineretului la Europa Liberă. Am discutat, apoi, afaceri.
Vrea să tipărească publicaţia lui pe rotativele noastre. In cele din
urm ă va avea rotativa lui, pe care vrea s-o achiziţioneze din Suedia.
Vor publica şi o revistă matem atică, bilunară.
La cină, M inodora Ilie cu bărbatul ei. Ea ne-a salvat situaţia.
Generalul Stan, îm preună cu generalul M ircea Zice s-au dus la
Ciurel să ceară clădirea unde ne-am instalat tipografia. Ciurel a
convocat-o pe M inodora. „Ce m ai faceţi, dom nule general?, l-a
întrebat pe Stan. Ultim a dată v-am văzut la Ceauşescu etc...” . Aşa
i-a luat pe amândoi. De ce să-mi facă dificultăţi. Ei n-au decât de
câştigat. Tot în poziţii bune sunt şi astăzi. D ar să nu exagereze.
S-au îm păcat în cefe din urmă şi s-au despărţit prieteni. Nu ne vor
m ai face nici o dificultate, căci, altfel, ea va genera o acţiune
împotriva lor.
A lt lucru interesant. Petre Rom an ţine foarte m ult ca eu să fiu
prezent la inaugurarea Clubului Dacia pentru oamenii politici, care
va avea loc mâine seară, la sediul din str. Kalinin. M inodora a
transm is m esajul că m-a înduplecat să-mi schimb planurile şi voi
merge la Turda abia mâine seară cu vagon-lit.
M inodora ţine m ult să-l văd pe Patriarh. „Mi-a salvat viaţa.
Elena Ceauşescu a vrut să m ă omoare. Patriarhul a aranjat să fiu
342 Ion Raţiu
trim isă în străinătate, ca să m ă scape.”

In trenul care ne duce la C âm pia Turzii. Ne cam zgâlţâie. M ai
bine abandonez încercarea de a scrie.

Evenim entele s-au precipitat atât, încât e imposibil să fac mai
m ult decât să notez absolut esenţialul.
La Câm pia Turzii am fost întâm pinat de toţi cei care contează în
organizaţia locală, plus Bogdan Cerghizan.
M icul dejun - copios - la băiatul lui Taici M ezei. I se spune M icu
în familie, deşi e mai înalt decât mine. Omul îm i place. E liniştit,
inginer la Ceramica. Locuieşte în Piaţă (M ihail Viteazul, pe vre
muri). Intrarea în curte, scările, până la etajul I, lum ea a treia. In
apartament, însă, relativ confortabil, dar nu mare lucru: baie,
bucătărie, toaleta, mai ales, ceva inacceptabil pentru o fam ilie din
Occident, care face parte din aşa-zişii „privilegiaţi” .
Sosim la slujbă. Pe jos. Foarte m ultă lume. Ni se face loc să
m ergem în faţă. Vreo 20 de preoţi, în frunte cu doi episcopi, cele
brează. Impresionant. M ă tot uitam la statuia bătrânului mem oran-
dist, aşa cernită cu cim ent cum e. M ai şi picura. Cer cenuşiu, chiar
tuciuriu. Compact. Deci o boltă cerească bine definită. Rugăciunile,
liturghia, corul, foarte bun, cu m ici lipsuri. Totul grefat pe oboseala
unei nopţi în vagonul de dormit. Spirit rarefiat. Cum scria Julian
Huxley. Intonarea rugăciunilor m onotone, ore de-a rândul, plus
postul etc. inevitabil duce la gânduri rarefiate, la viziuni. Sângele e
privat de oxigen. Explicaţia poate fi făcută strict ştiinţific. Oricare
ar fi adevărul, fapt este că om ul se apropfe de eternitate, de
Dum nezeu, în asemenea condiţii.
D ouă ore s-au scurs aşa. Tertulian Langa a vorbit bine. S-a refe
rit la eroii noştri, dându-i loc de frunte m emorandistului. D upă
mine, tonul lui nu e prea atrăgător Prea predică. Prea strigă. Sever
M ureşan, avocatul, un m unte de om. A vorbit bine şi el. A vorbit
despre biserica „răţească” . De B asiliu Raţiu: „150 de ani de la înfi
inţarea ei din banii lui” etc.
N-am mai prididit. Toţi să-mi strângă mâna, să m ă îmbrăţişeze.
M -am dus, totuşi, să m ulţum esc coriştilor.
In fine, acasă 343
Pe jos, pe podul din faţa casei noastre. Cu maşina, de acolo, la

cimitir. Peste aşteptări de m ultă lume. M ya oficia. Alt parastas pen
tru „preotul N icolae şi pentru robul tău A ugustin” . A m pus câte o
floare pe m orm intele mamei mele, Eugenia, surorii mele, Pica,
bunicii mele, Ludovica şi tatălui meu, pe a tatălui memorandistu-
lui, G ligor şi pe a fiului său Ioan.
D oi preoţi au oficiat. N-au vrut să prim ească nici un ban.
M asă mare, la Restaurantul BIC. Exact vis-â-vis de casa noastră.
A m stat între episcopul Guţiu şi vicarul Tertulian Langa. Au vorbit
mulţi. La urm ă de tot, le-am vorbit şi eu. Pentru că au insistat aşa
de mult. D espre em oţiile mele. Despre im portanţa faptului de a
lupta pentru drepturi, cum au făcut generaţii de m ocani de-ai noştri.
De im portanţa de a m enţine credinţa, care ne-a dat putere, care
„ne-a adus în um bra lui Dumnezeu.”
„Ai vorbit ca un preot, m i-a spus Pusa, care era aşezată vis-â-vis
de mine. Păcat că R adu şi M ircea nu te-au putut auzi.”
Seara au dat o cină, tot acolo, după şedinţa PNŢ. Cina a mers
bine, fără incident. Dar şedinţa a fost traumatică. M ari atacuri
împotriva conducerii cu Ştefan Pop în frunte. Pornite, mai ales de
Hodrea şi de M ircea Pop. I-am îm păcat totuşi, cred. D ar nu sunt
absolut sigur. D ificultăţi vom m ai avea.
Trenul are întârziere. Nu mult. Vreun sfert de ceas. în cele din
urmă, intrăm în vagonul nostru - nr. 9 - ca să aflăm că nu mai avem
paturi! Noi rezervasem locuri de la Cluj. Conductorul pretindea că
era îndrituit să le dea altora, pentru că noi nu ne-am prezentat la
Cluj. Discuţii etc. la care eu am refuzat să particip. în cele din
urm ă, cei care, fără îndoială, îi dăduseră ceva pe sub mână, au
părăsit cabina noastră. Restul, până la 8, din echipa noastră, s-au
descurcat cum au putut. M ai ales la clasa I.
M are em oţie la Şcoala de ambliopi. încă tot nu e totul pus la
punct.
La sediul partidului Coposu m ă felicită pentru intervenţia m ea la
Strasbourg şi cuvântarea din Parlament. La rândul meu, îl felicit
pentru succesul lui la Londra. M argaret Thatcher i-a m enţionat po
ziţia m ea de la Strasbourg. „Ar fi fost m ai bine, i-ar fi zis ea lui
Coposu, dacă nu ne-am fi dus deloc acolo” . M ă îndoiesc că
M argaret ar fi luat această atitudine. Ea e luptătoare. Trebuie să intri
în luptă, nu să stai la o parte!
344 Ion Raţiu
Ei, Coposu, D iaconescu etc. vor ca să m ă duc cu ei, în delegaţie,

la Budapesta. N u-m i convine. A m prea m ulte de făcut.
Recepţie la A m basada Turciei; a 67-a com em orare a proclamării
republicii. Am basadorul Tugay Ulucevik foarte afabil, prietenos. Ar
fi încântat dacă aş accepta o invitaţie oficială să vizitez Turcia.
Elisabeth a fost cu mine. Cred că nu exagerez când spun că am
fost subiectul unei adevărate efuziuni de simpatie. Printre rom âni şi
din p artea m ultor diplom aţi: Punch G reen (SUA ), M ichael
A tkinson, Jerzi Bauer (Polonia), Zvi M azel (Israel), U lrik Helweg-
Larsen (Danem arca), M arko Bello (Albania) şi alţii, ambasadorul
Indiei, Pakistanului, M arocului etc.
Am vorbit m ult şi cu Kâroly K irâly şi Szocs Geza. La alegerile
viitoare vor vota pentru mine, îm i spun.
Cred că nu greşesc când spun că, în m are parte, popularitatea mi
se datorează faptului că am cerut dem iterea Guvernului.

Interviu cu Carmen D um itrescu şi deputatul ecologist A ntonică
Dijmărescu. Facem o discuţe despre cazul familiei Paraschiv. Fetiţa
lor are nevoie de o intervenţie chirurgicală etc. Se face deja o colec
tă ca s-o trim ită la Freiburg. Eu m -am oferit să plătesc cât va trebui
ca să com pletez suma necesară.
Vine am basadorul Franţei, la cererea lui. Renaud Vignal e însoţit
de secretarul de presă Pascal D elumeau. O bişnuitul tur de orizont,
îi arăt că nu există democraţie, în toate cele cinci condiţii impuse de
Com unitatea Europeană şi-i dau exemplul prefectului Zanc, care a
încercat să-mi scoată m obila şi covoarele din sediul PNŢ - Cluj.
Scopul principal al vizitei lui însă, a fost altul. Voia să m ă
inform eze că M itterrand va veni în Rom ânia şi să afle reacţia mea.
N -am să ascund că noi suntem dezamăgiţi. în ţară se va inter
preta gestul drept o recunoaştere a legitim ităţii regimului. Implicit,
o recunoaştere că se merge spre o dem ocraţie adevărată. Se va
asem ăna cu efectul vizitei lui Nixon la Ceauşescu. I-am indicat că,
din m om ent ce sunt decişi să facă această vizită, m ăcar să n-o facă
înaintea alegerilor locale. A înţeles şi va transm ite reacţia mea la
Paris.
Vignal e un om înalt, bine făcut, inteligent, simpatic. Se va putea
lucra cu el, cred.
A m basadorul britanic M ichael A tkinson vine la cină cu

Veronica. Reţin că e dezamăgit: „Noi suntem corecţi. Noi nu dăm
recunoaştere com pletă regimului. N e ţinem de cele cinci condiţii
ale Com siei Europene şi iată că, în opinia publică, Anglia apare la
coadă. Franţa are 23%, SUA 22%, apoi vine Germania, Japonia etc.
şi noi, Anglia, avem de abia 2% ” . Are dreptate, într-un anumit sens.
I-am sugerat să organizăm o Societate anglo-română, aici la
Bucureşti. “S-o facem după ce vom obţine clădirea care ne trebuie
pe Calea Dorobanţilor, ca să avem acolo sediul British Council” , a
fost reacţia lui. L-am inform at că m -au făcut vicepreşedinte al
Grupului parlam entar anglo-român. Nici nu ştiu cine e preşedinte.
Un FSN-ist, bineînţeles.

Intervin pentru Iorga ca să i se dea o viză britanică fără
întârziere. M ichael Atkinson, foarte elegant, îm i prom ite s-o facă în
48 de ore.
La sediul PNŢ, M ărincuş îm i vorbeşte foarte clar. Trebuie să
candidez la preşedinţia partidului. Altfel vom fi distruşi. Pierdem
suport peste tot. M ai ales printre tineri. I-am dat răspunsul pe care-1
dau tuturor. Nu ridic un deget pentru aşa ceva. D acă vasta m ajori
tate a partidului, prin delegaţii săi autorizaţi, socoteşte că e bine aşa,
voi face-o. Altfel, nu.
M ulte interviuri.
Joi, 1 Noiembrie 1990

Avem şedinţa plenară a Parlam entului. Vorbesc m iniştrii
D ijm ărescu şi Stolojan. Primul, bine, dar cu foarte m ulte lacune.
Circulă o hotărâre parlam entară care dă Guvernului puteri depline
ca să controleze preţurile în urm ătoarele şase luni. Spun alor m ei să
votăm contra.
Pe la 11.00 M arţian invită pe m ai m ulţi deputaţi la o întrunire în
pauză. „Greco-catolicii vor să intre cu forţa în Catedrala lor, acum
ortodoxă, ne spune. La Baia M are” . Discuţii. în cele din urmă, se
hotărăşte să se trim ită o Delegaţie Parlamentară. Toţi cei prezenţi
insistă să fac parte din ea. A m mari reţineri.
La o întrunire cu delegaţia Congresului Evreiesc Canadian.
Puţină pierdere de timp, dar un rău necesar. „Nu exisă antisem itism
346 Ion Raţiu
în România. Există anti-antisem itism ”, a fost concluzia tuturor.

întors la Sala Palatului, D an M arţian şi Bârlădeanu m ă imploră
aproape să merg la Baia Mare. A m acceptat, deşi mari speranţe nu-mi
fac, pentru că şi Petru M aior va face parte din delegaţie. Şi el nu e
prea conciliant.
A casă mănânc ceva repede şi la aeroportul m ilitar de la Otopeni.
A m fost primul. Fac cunoştinţa comandantului bazei, col. Gh.
Bucşe, a unui general şi a com andantului avionului care ne va duce.
Vine şi deputatul Ion Roman, FSN - Cluj. Acolo îi vom găsi pe Gh.
Lupuţiu, FSN - B aia M are şi Ion Ardeleanu, FSN - Sălaj.
M -a am uzat reacţia Elisabethei când i-am spus că trebuie să plec
imediat. Life with you, I m ust say, is rather interesting. (Viaţa cu
tine, trebuie să admit, e foarte interesantă.)
Zi frum oasă de toamnă. Soare, lumină. Ion Rom an pontifica. Ne
spunea cum stau lucrurile, ce se poate şi ce nu se poate face, ceea
ce nu prea m ă încântă. Colegii m ei din Parlament prea ştiu totul. A r
trebui să asculte, nu să dea indicaţii şi soluţii preconcepute. Numai
după ce-i vom asculta pe toţi, vom putea îndrăzni să sugerăm o
soluţie.
Vine cu noi şi un gazetar de la Dreptatea. Sosim printre nori şi
ceaţă. A trebuit să încercăm de două ori până ce am aterizat.
N e-a prim it vicepreşedintele Senatului, Văsălie M oiş, prefectul
Anton Pop, subprefecţii loan Dulfu şi Iosif Cobârzei şi secretarul
Prefecturii, loan M ihăilă. Un timp a stat cu noi şi prefectul de Satu
Mare, Cornel M oraru. A m căutat să cădem de acord asupra strate
giei de urm at - noi, parlam entarii. Senatorul M oiş şi-a asum at con
ducerea echipei. Pe bună dreptate, de altfel, şi n-a făcut-o rău.
M ai târziu ne-am prezentat în amfiteatrul Prefecturii. Plin de
oameni. Mici alocuţini ca să explicăm oamenilor de ce am fost
trim işi la ei de Parlament. Apoi i-am ascultat. Cu greu i-am făcut să
vorbească pe rând. D ar am reuşit. Toţi vor bisericile lor, astăzi în
m âinile ortodocşilor. O tânără ţărancă, foarte elocventă. Pleda în
plină ignoranţă, dar utiliza cuvinte alese şi potrivite. M ulţi cu la
crimi în ochi. M ulţi agresivi. Le-am promis sprijin şi am plecat.
La episcopatul greco-catolic ne-a prim it Episcopul Lucian
M ureşan şi fraţii M esaroş: Alexandru, care e vicar general şi
Simion, consilierul. Discuţie lungă, purtată sub im presia inscripţiei
din amfiteatrul Prefecturii, care zicea:
N oi de-aicea nu plecăm
N u plecăm acasă
P ână nu redobândim
Catedrala noastră.
Toate argum entele au fost prezentate. în cele din urmă, Moiş a
adresat un proces-verbal. Nu ceda nim ic episcopul Lucian.
Reafirm a principiul restitutio in integrum, dar accepta formula sluj
belor alternative în fostele biserici greco-catolice.
Ploua tare şi era frig. Cum n-aveam palton, Simion M ureşan mi-a
dat un splendid suman moroşan. Ii spune nu gubă, ci „gubar” , sau
aşa ceva. A m vrut să i-1 cum păr pe loc. Nici vorbă. A acceptat 1000
de lei „pentru biserică”, dar trebuie să-i dau m ult mai mult.
La Episcopia ortodoxă, nimic. Pustie. M ergem la Protopopul
Gavril M ociran. N e-a servit pâine şi slănină şi o ţuică, la toţi. Eram
nouă. A m vorbit pe îndelete. M i-am dat seama că el nu vrea resti
tuirea bisericilor. Ne-a dat am ănuntele negocierilor cu greco-
catolicii şi pune vina pe ei. „Toţi eram uniţi. A cum au creat
dihonie.”
N -a vrut să semneze un proces-verbal, dar s-a exprim at pentru
soluţia preconizată de noi. A dică ţinerea de slujbe alternative. Am
aranjat să ne întâlnim mâine la Episcopie, cu episcopul Justinian
Chira.
Cina la cantina Prefecturii. Stăm la taifas şi la glume, fără sfârşit,
până m ă ridic eu, obosit, la 2.00 dimineaţa.
Vineri, 2 Noiembrie 1990

Episcopul Justinian Chira vine pe la 9.10. Prea m ult cu el n-am
putut sta de vorbă, pentru că la ora 10.00 a trebuit să plece la Dej.
A m pledat cu toţii. Petru Maior, în special, a fost foarte eficace
şi la obiect. M oiş, la fel. înainte de plecare am vorbit şi eu.
Episcopul, în replica lui, s-a referit la „Avem doar un singur Ion
Raţiu în ţara noastră”, dar etc. Se ascunde în spatele teoriei şi doc
trinei canonice ortodoxe, potrivit căreia bisericile aparţin credin
cioşilor. Şi cum ei au m ajoritatea num erică astăzi, vor reţine marea
m ajoritate a bisericilor greco-catolice sechestrate de stat în 1948.
C irca 2500 la număr.
Pledoaria mea, rostită foarte calm şi încet, a impresionat. Aş fi
foarte încântat dacă şi el ar accepta să facă un proces-verbal la fel
348 Ion Raţiu
cu cel făcut la Episcopia greco-catolică. Să exprim e doar acordul

lui, personal, la m icul pas înainte preconizat de noi.
Şoferul Prefecturii m i-a povestit toată viaţa lui, pe lângă un dis
curs interm inabil politic. O oră şi jum ătate, până la Dej. Frum oasă
ţară. Dealuri, dealuri.
N e aştepta multă lume. Câţiva m ă huleau. Cereau să plec din
ţară. Vasta m ajoritate m ă aplauda.
M i-a dat o m asă Comitetul, la un m are restaurant din centru. Am
mers pe jos, cu toţii, ceea ce a stârnit m ult interes, aplauze şi chiar
ovaţii. Pe lângă Sim ion Rusu, i-am avut şi pe cei doi vicepreşedinţi
lângă mine: Dorel Rusu şi Ioan Mâţ.
A dunarea impresionantă. Sala arhiplină. N u-i ştiu capacitatea,
dar au fost 600 de oameni, cel puţin. Le-am vorbit la obiect. Legea
15, regiile autonome, societăţile com erciale şi aşa-zisa liberalizare
a preţurilor. Nenum ărate întrebări. A m câştigat asistenţa total de
partea mea. M i-a plăcut directorul Com binatului de celuloză şi hâr
tie, Ioan Ungur. înalt, spătos, liniştit. Om ce inspiră încredere.
Cu Victor M arian şi Bogdan Cerghizan la Cluj. Ei veniseră, mai
mulţi, special la Dej, ca să fie cu mine. Cred că toţi au rămas foarte
m ulţum iţi de cum s-au desfăşurat lucrurile.
în aeroportul Cluj a venit Nicolici să ne explice de ce au vrut să
ne ia m obila din sediul PNŢ. Ridicol. A fost o şicană. Atât. D ar ne
vor lăsa în pace, acum. I-am confirm at şi lui că am prim it această
asigurare de la Rom an personal.
La Bucureşti o văd pe Doina. Tot felul de necazuri. Rodean pune
beţe în roate.

A m venit sâmbăta trecută cu TAROM-ul la Londra. De atunci,
enorm de ocupat, dar am găsit şi m om ente de odihnă. A partam entul
nostru, aici la Arlington House, e extrem de confortabil. Adevărată
plăcere să fim num ai noi doi, Elisabeth şi cu mine, fără nici un fel
de personal!
A m prim it, în fine, propunerea din partea lui N ick M inden. E
vorba de 140 de milioane de dolari, dar dobânda e m ai ridicată. în
loc de 3,5% e 7,5%.
Alaltăieri, David Harding, soţul D anielei, a fost condam nat la un
an şi trei luni închisoare. îm i pare rău, dar o merită. N-a fost corect.
M -a convins să-i pun la dispoziţie 50.000 de lire sterline ca să-i

investească pentru mine. De fapt, i-a utilizat pentru el. I-a furat, cu
alte cuvinte.
M asa cu Brian Crozier şi cu Nicolae. îm i dă cartea lui despre
Gorbaciov. Pe bună dreptate, Brian nu consideră „războiul rece”
terminat.
Graham Bowes şi David W alsh la birou. D iscutăm „Newco” , în
special. D acă vor ca noi să investim cinci m ilioane de lire sterline,
trebuie să ni se dea condiţii m ai avantajoase. Com parabile celor
oferite lui John Beckwith.
La Julian Amery acasă. Aflu că va fi invitat de Stănculescu la o
vânătoare de urşi. L-a ajutat cu afaceri în A frica de Sud. Julian e, ca
întotdeauna, gata să colaboreze cu regimul ăsta. Păcat, dar cred că-1
pot influenţa în bine. Dinu D aponte la cină. L-a văzut pe Rom an la
Bucureşti. E sigur că va putea înfiinţa banca de investiţii. I-am cerut
să aibă legături numai cu consum atorul, nu prin Guvern.
Ieri, l-am văzut pe Iain M clntyre de la B ank of Scotland.
M asa la Cam era Com unelor cu Peter Blaker, m usafir de onoare
fiind noul m inistru al Educaţiei, Kenneth Clarke. A m vorbit puţin
cu el. Peter m -a prezentat în term eni foarte elogioşi. Toată lum ea m-
a aplaudat.
Lionel Bloch mi-a confirm at că Fundaţia poate să înzestreze
Catedra de Studii Rom âneşti din Georgetown. Sunt încântat.
Sosesc soţii Iorga de la Bucureşti. Aranjez să m ergem în oraş
seara. Vor sta la Cavendish Hotel, pe cheltuiala mea.
A stăzi iau m asa la B rooks’s cu Arthur Butler, Brian Jones,
N icolae şi Valeriu Iorga. îi arătăm clubul (eu şi secretarul Clubului).
Bill D eaKin e prezent şi ne oferă un pahar. Nico Henderson m ânca
singur în sufrageria membrilor. Elegant, se scoală în picioare şi-i
vorbeşte lui Iorga în franţuzeşte. îi explică istoria Clubului etc.
Răm ân la Club, după ce pleacă invitaţii mei. Vine Dinu Daponte.
îi vorbesc foarte răspicat. îi cer să nu fie lacom. Să m ergem îm pre
ună în toate. Eu nu vreau absolut nici un leu pentru mine. Vei vedea
că tot ce realizăm va fi aplicat de m ine pentru a-mi servi ţara. Partea
m ea va fi în întregim e investită în opere de caritate. Nimic - dar
absolut nim ic - pentru mine. Deci, să nu m ă excludă, cum m-a
exclus în cazul băncii. A făcut-o cu Cooper Lybrand, de unul sin
gur. Nu prin Hayworth, unde avem ju m a ’-jum a’. Tot ce face în
350 Ion Raţiu
Rom ânia s-o facă de acum înainte prin Hayworth. N u separat. Asta
e înţelegerea. Altfel, nu m ă mai interesează. I-am spus că am nevoie
de proiectul de TV independent şi de proiectul Siemens pentru tele
comunicaţii. îm i vorbeşte de nişte importuri de bere. De acord. Să
o facem prin Hayworth.
Joc table cu Tremaine, Hutch, John M iller şi nu mai ştiu cine.
Câştig 1450 de lire sterline. Alan Clerk a jucat şi el la ultim ele două
partide. M -a felicitat pentru activitatea m ea în România.
Sir John Page, pe care nu-1 cunoscusem înainte, îm i trimite o
notă. Să bem un pahar de şampanie îm preună. întrerup jocul. M ă
aştepta în sala barului cu Steven Lloyd. Fost deputat, e tatăl lui
N athaniel Page, care m erge la Bucureşti secretar prim, la Ambasada
britanică.
Vineri, 9 Noiembrie 1990, Londra

La Crom well Hospital. M ă ţin două ore şi jum ătate. Tot felul de
radiografii. Fac o transm isie la (London Broadcasting Corporation
- în rom âneşte, pentru consum intern) LBC. Interviu despre
România. M erge foarte bine.
Lionel Bloch l-a invitat pe Valeriu Iorga la Clubul Garrick.
Seara dăm un m ic cocktail. Sir B ernand Braine, Patricia
Rawlings, Sir John Page cu soţia lui, Lady Catherine, căci are un
titlu de curtoazie, fiind fată de conte, Steven Lloyd şi soţii Iorga.
Foarte reuşit.
Sâmbătă, 10 Noiembrie 1990, Londra

Toată ziua acasă. A rthur Butler vine de dimineaţă. M ai plănuim
ceva. îl vom duce la Bucureşti pe prietenul lui. Ca s-o sfătuiască pe
Doina. Cu ea vorbisem dimineaţă. E de acord, e chiar încântată.
D upă-m asă vine doctorul oftalmolog. A făcut m ultă treabă bună
în Rom ânia şi m erge din nou la Bucureşti.
A vizitat şi colonia de leproşi de lângă Tulcea. A găsit-o relativ
bine organizată.
Duminică, 11 Noiembrie 1990, Londra

Aici totul e dom inat de lupta pentru putere. M ichael Hazeltine ar
trebui să se încum ete şi să candideze la preşedinţia Partidului
Conservator.
Luni, 12 Noiembrie 1990

L a televizor, Patrick M cN air W ilson a pledat categoric în
favoarea doam nei M argaret Thatcher. M i-a plăcut cum a vorbit. Aşa
ar trebui să dezbatem şi noi problem a conducerii partidului. Nu pe
şoptite, după uşi închise. A r fi foarte bine să discutăm totul pe faţă,
în public, în ziare şi la televiziune.
Gary Davis a fost la mine, azi dimineaţă, să-şi ofere serviciile.
Are o societate de consultanţă, „The Results Partnership.” Da, sunt
de acord, dacă reuşeşte să găsească sprijin financiar pentru privati
zare. D e exemplu, de la „European Bank for R econstruction” .
îm i telefonează Jim m y G oldsm ith. Foarte prietenos, îm i
m enţionează că are rudenii printre români: Berindei şi Cantacuzino.
N u ştiu care, dar sunt autentici. Trebuie să ne întâlnim , îm i spune,
îi explic că am speranţe ca opinia publică să se coaguleze în jurul
m eu în România. Că s-ar putea să-i înlăturăm pe com unişti de la
putere. Peste vreun an-doi? Ce facem? A r trebui să stăm de vorbă,
i-am spus. Cu m intea ta fertilă vei avea idei bune. Sunt sigur. M i-a
dat telefoanele lui unde-1 pot găsi. La Paris şi Windsor.
A m vorbit şi de Teddy, fratele lui şi de situaţia ecologică dezas
truoasă din România. Era la curent. Teddy îi com unicase conver
saţia noastră de la W ashington. U rm ează ca eu să-l contactez. El va
fi din nou în Anglia, la începutul lunii decembrie.
Pe Patrick M cN air W ilson nu l-a găsit acasă. Wendy îm i spune
că o duc bine. Şi-au cum părat o casă în Picardie. Guy e bine, dar nu
e prea m ulţum it de postul lui.
M aria Bjornson, scenografă, pe care noi am crescut-o ca pe fata
noastră, o bună bucată de timp, vrea să dea o sumă mai m are pen
tru Rom ânia. Cam 50.000 de lire sterline. Elisabeth vrea să-i trans
m ită prin „M edecins du M onde” . Sunt tare dezamăgit. Ar trebui să
se dea aceşti bani în aşa fel încât să se vadă că vin m ulţum ită nouă.
Să beneficieze Clujul, sau, mai bine, Turda. E foarte greu să argu
m entezi cu Elisabeth. Ea ţine neapărat ca generozitatea noastră să
fie întotdeauna anonimă. Altfel nu e autentică. Altfel are scopuri
politice! în fine, ar fi bine să se ştie la Cluj şi la Turda că, m ulţu
m ită nouă, aceşti bani vor crea ceva viabil şi util în ţară. D ar nu e
absolut esenţial, deşi, în ciuda m ilioanelor ce am dat deja, lum ea tot
spune că nu dau nimic.
La urma-urmelor, im portant e ca ceva să se facă în România.
352 Ion Raţiu
Elisabeth vrea ca aceşti bani să fie utilizaţi pentru pregătirea suro

rilor de caritate. După mine, prea vag. Util, da, dar nu vizibil, nu
palpabil. Trebuie să recunosc, însă, că, aşa, cum sugerează
Elisabeth, generozitatea e absolut autentică. Noi nu vom beneficia
în nici un fel, nici m ăcar indirect, nici m ăcar din auzite. D oar ţara
va beneficia. în ultim ă analiză, poporul.
Marţi, 13 Noiembrie 1990, Londra

Chirurgul Ram say îm i dă rezultatele analizelor şi radiografiilor.
Prostata e mărită. Nu pare itialignă. N u am eninţă blocarea uretrei.
V rea să m ă exam ineze din nou în luna ianuarie. D acă e cazul, m ă
va opera atunci.
L a Conferinţa „Starting a Business in Eastem Europe”, organi
zată de Kidson Impery. M ă duc, din greşeală, la sediul organizato
rilor din Ravenscount Park. Pierd vreo două ore, în felul acesta.
Sosesc, totuşi, la timp să-l aud pe Denis Healey. Vorbeşte foarte
bine. Articulează frumos. Are voce bună. Concluziile lui prea pesi
miste, dar nu greşite. Am rămas puţin surprins pentru că nu aveam
prea bune im presii despre el.
Prânz-bufet. Cu Denis, Gerry Burton şi nu m ai ştiu cine. Healey
m -a recunoscut imediat. Am avut un util schimb de idei. E bine ca
ţările din Estul Europei să se asocieze între ele şi să nu caute să
intre în Piaţa Comună, una câte una. M ai bine laolaltă. \
Pericolul unui război în Golful Persic e real. Suntem de acord că
ar fi un dezastru. Degeaba se vorbeşte de o operaţie chirurgicală
pentru a-1 înlătura pe Saddam Hussein. Odată ostilităţile armate
începute, nu se ştie niciodată cum se vor amplifica şi cum se vor
sfârşi. înaintea mea au vorbit două doamne: Dr. A nna Bram w ell şi
K athryn Rae.
Contribuţia m ea a fost bine prim ită. A urmat, după aceea, o dis
cuţie foarte interesantă cu vreo câţiva participanţi pe care îi intere
sau România, în m od special. Concluzia: nu se poate face nim ic cu
Guvernul actual.
Dau un interviu pentru BBC (Sanda Obreja) şi unui reporter de
la BBC Bristol, în engleză. El va scrie şi un articol despre felul cum
se fură ajutorul um anitar pentru R om ânia şi cum ajunge, în mare
parte, să fie vândut la negru. Spun răspicat că ,,Refief Fund for
Rom ania”, ceea ce noi, fam ilia m ea şi UM RL-ul, organizăm,
In fine, acasă 353
ajunge întotdeauna la destinaţie. Se va publica, probabil, în Daily

Mirror.
Seara vorbesc la telefon cu Doru Novacovici. îm i spune că sena
torul Săndulescu este cel care se opune cel m ai m ult transmisiunilor
U M RL la Televiziunea Română. Răzvan Theodorescu şi Bârlă-
deanu erau gata să semneze, îm i spune Doru. Nu Săndulescu. El e
convins că ceea ce Novacovici a propus se bazează pe banii mei. N
a fost chip să-l convingă Doru că nu e aşa. D ar chiar dac-ar fi vorba
de o finanţare din partea mea, de ce s-ar opune el, liberalul? Nu
suntem, oare, şi noi şi ei, PNL, în Opoziţie? Nu ne trebuie, la fel,
un post de televiziune independent?
M i-a telefonat Adorian. Ungurul care şi-a construit o carieră
foarte distinsă în Televiziunea britanică. El a scris ziarului Times în
favoarea mea, cu ocazia vizitei minerilor, astă-vară. L-am asigurat
că eu sunt ethnic blind. M -am bucurat să am dovada aprecierii lui
pentru ceea ce fac în România.
Deunăzi, a fost la m ine Timothy Fytche. M edic oftalmolog, a
avut diverse aventuri în România. Inclusiv o vizită la lagărul de le
proşi din Tulcea. Cred că am m enţionat acest lucru în acest jurnal
de zi, dar num ele lui îm i scăpase. A cum m i-a adus un articol spre
publicare. E bun.
Miercuri, 14 Noiembrie 1990

Cu N icolae şi Brian Jones la aeroport. A cum sunt în avion.
Coadă la înregistrare. Dintr-un grup de 60 de turişti, 11 nu se mai
întorc. E un fenom en general. îşi închipuie că totul e foarte, foarte
uşor în Anglia.
A fost o adevărată îmbulzeală. Toată lum ea îm i cere autografe.
Obligatoriu. Paul M arin, gazetar la televiziune, vine să-mi ceară
opinia despre revoluţie. A fost, sau n-a fost o lovitură de stat. Sunt
absolut convins că a fost spontană. D ar a fost captată, furată de
Iliescu şi de prietenii lui.
D oam na H oggett m i-a vorbit insistent de Adrian Păunescu, „care
m ă adm iră” . Să mă contacteze. D ar m are încredere nu voi avea în
el. Acasă, la B ucureşti, fac o şedinţă cu toţi angajaţii. Se ceartă între
ei. B ătălia acum e între Gigi Tecuceanu şi Viorel Delcă. Se acuză
reciproc de lucruri grave. Nu ştiu ce să m ai cred. A m nevoie de
linişte, nu de probleme! O reţin pe Doina la cină. E gata să-şi
354 Ion Raţiu
îndeplinească sarcina de a scoate ziarul. A r vrea să-i spună

Corespondentul. Eu prefer Cotidianul. Are prea multe cereri şi
oferte de serviciu.
M arius Lupuţiu soseşte pe la 11.30 noaptea. îm i face declaraţii
solemne de loialitate. Invocă pe fiul său, bolnav etc. Noi doi -
Coposu şi cu m ine - trebuie să m ergem împreună. Să ne susţinem
reciproc. N -am înţeles exact, de ce aşa de m are urgenţă. A fară de
cazul că-i îngrijorează posibilitatea ca eu să candidez îm potriva lui
Coposu la preşedinţia partidului.
M ă sună, apoi, Com eliu Coposu. Era pe la m iezul nopţii. Să ne
întâlnim m âine în Parlament, unde va avea loc o şedinţă cu delegaţi
ai Consiliului Europei.

în Parlam ent sărbătorim trei ani de la „evenimentele” din
Braşov. Ţepelea a vorbit bine în num ele nostru. D im ineaţa şi la
prânz am plănuit scoaterea ziarului şi distribuirea lui. Cu Doina
Bâscă, Brian Jones, M ihai Leu şi Codruţ Popa.
D upă m asă la Parlam ent pentru o întrevedere cu parlam entarii
europeni conduşi de M aria A delaide Aglietta. A r fi trebuit să fie şi
Henry M cCubbin şi Patricia Rawlins printre ei. N-au apărut decât
dim ineaţă în balconul Cam erei Deputaţilor. Au vorbit reprezentanţii
diverselor form aţiuni din Opoziţie. Corneliu Coposu a citit o
declaraţie foarte bună. Intervenţii interesante au făcut şi spaniolul
Juan Jose de la Cam ara M artinez şi italianul M arco Panela.
Ultimul, m ai ales, a insistat că ar fi bine să luptăm pentru
dem ocraţie „intrând” în Europa, adică dând curs acordurilor sem
nate de Com isia Europeană şi România. M -am ridicat hotărât
îm potriva acestei atitudini. N -avem dem ocraţie, am spus.
Dum neavoastră aveţi o problem ă morală. Noi nu. Noi vom continua
să luptăm pentru democraţie, fie că susţineţi actualul Guvern, fie că
nu. Noi nu-1 putem susţine, pentru că nu este democratic.
„Ai fost excelent” , m i-a zis Coposu, când am terminat. De altfel,
toţi cei prezenţi m -au ascultat cu foarte m are atenţie. Petricu a dat
târcoale pe lângă noi. Cum Săndulescu vorbea de vizita noastră, a
parlam entarilor români, la Strasbourg şi Paris, a zis: „Dl Raţiu a
avut cel mai m are succes, dintre toţi.”
M i-a făcut plăcere, bineînţeles.
Seara, cu Doina, la avocatul Stoica. Tipicar. Nu ştiu dacă m ă va

sfătui bine. D ar să vedem. Trebuie să punem toate societăţile
com erciale pe o bază bună. Eu le vreau societăţi anonime pe acţiu
ni. Ei m ă sfătuiesc să le facem societăţi cu responsabilitate limitată.
Birocraţia, aici în România, e extraordinară. Sufocă orice iniţia
tivă Pune doar greutăţi în calea iniţiativei particulare. D acă n-aş fi
aşa de angajat, m-aş lăsa păgubaş. Aşa e de greu să faci ceva.

A devărată procesiune la m ine acasă. Condica zilei are am ănun
tele.
D oina a lucrat toată ziua cu Brian Jones. La plecare B rian mi-a
declarat că are încredere în Doina.
D upă-masă, la M inodora Ilie. M ergem să-l vedem pe Ciurel.
Tocmai şi-a dat demisia. N e-a arătat scrisoarea ce a adresat lui
Roman. Sunt curios să văd dacă va fi acceptată. M inodora nu e
îngrijorată. Dacă pleacă, urmaşul lui va fi probabil Voiculescu. Care
e bun prieten de-al ei.
M ergem cu Aurelian M uşat să inspectăm o casă pe K isseleff nr.
37. E dărăpănată. A re nevoie de mari reparaţii. D ar e foarte fru
moasă. Aş vrea s-o cumpăr.
M inodora îm i explică cum Coposu i-a înlăturat pe toţi cei care
sunt împotriva lui. Din toate sectoarele Bucureştiului. Klaps e total
m arginalizat, îm i spune. Ă ştia erau cei care m ă voiau pe mine
preşedinte. M inodora vrea ca eu să accept să fiu prim -vicepreşe-
dinte. Cam ce mi-a spus şi Lupuţiu, miercuri, când am sosit de la
Londra. Coposu m ă va propune şi el va lupta pentru mine. Cel mai
opus mie e Ion Diaconescu, se pare.
Am văzut, în fine, filmul m anifestaţiei organizate de Alianţa
Civică. Trebuie că au fost peste 200.000 de oameni. Im presionant.
Foarte disciplinat. Grupul Dialogului Social a fost partea cea mai
im portantă dintre organizatori. Apoi cei de la Rom ânia liberă, în
frunte cu Băcanu. Ce vor? Spun că sunt apolitici. Noi, PNŢcd, îi
susţinem, atât timp cât răm ân aşa cum se declară: anticomunişti.
Pericolul e tentaţia. Căci şi ei sunt tentaţi de putere. S-ar putea să se
transform e în partid. Cum a făcut şi FSN-ul. Dacă-i aşa, iar se
încurcă iţele. Intelectualii rom âni într-adevăr n-au nici integritate,
nici constanţă şi nici înţelepciune. Acestea, com binate cu nevoia
356 Ion Raţiu
im perioasă de a străluci, de a juca un rol important, îi transform ă în

autentică frână în calea anevoioasă a propăşirii naţiunii. Ei ar putea
să joace un rol important, salutar, chiar, dar se descalifică din cauza
acestei nefericite com binaţii de „calităţi” .
V ăceanu Ion şi Roşu Stejerel, de la „23 A ugust” - acum i se
spune Faur - au venit să-mi vorbească. Au peste 10.000 de membri
în sindicatul „Unitatea” , din 19.000 de angajaţi la uzină. Vor să le
vorbesc. Cu dragă inimă.
Ştefan B lănaru şi Tâţu G eorge de la Federaţia Liberă a
Sindicatelor din Corporaţia m eşteşugărească vor să colaboreze cu
mine. D e acord. D oar tata a fost aşa de activ în Reuniunea
M eseriaşilor şi M uncitorilor Rom âni şi, apoi, a Federaţiei acestor
reuniuni din Ardeal şi Banat ce-i unea pe toţi cei care căutau să
creeze o clasă de mijloc „de lim bă şi lege rom ânească” .
Sâmbătă, 17 Noiembrie 1990

Interviu cu Paul M artin de la Canalul 4 din Anglia.
Cezar Ivănescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, vine
cu Miron M anega şi Salvatore M essina. Ei sunt opuşi Uniunii
Scriitorilor Români, care sunt foştii comunişti. M ă vor preşedinte
de onoare. M ă voi gândi, le-am spus. Cred că ar fi o eroare să mă
opun m arii.m ajorităţi a scriitorilor de astăzi, care, prin natura
lucrurilor, au fost m embri PCR pe vremuri. D ar cu sufletul sunt ală
turi de cei care n-au colaborat niciodată.
Dan Stănescu îm i cere să-l opresc pe N icolae în acţiunea ce a
intentat îm potriva lolandei. El e bancrutar. La ce-m i foloseşte să o
facem şi pe Iolanda bancrutară?, m ă întreabă. La nimic, dar n-aţi
fost corecţi cu mine. D acă banca voastră din Berna n-ar fi făcut
greşeala să nu ceară executarea garanţiilor ce v-am dat, în timp util,
eu aş fi pierdut peste 300.000 de lire sterline. Şi-m i aduc aminte
reacţia voastră la acea dată. N -aţi făcut cel m ai mic gest, să vă
exprimaţi m ăcar regretul. Ca şi cum mi-aţi fi spus: Treaba dum
neavoastră. Pe noi nu ne priveşte. A m ai încurcat-o. Tonul face
muzica, i-am spus. N -am uitat tonul vostru când am avut această
problemă.
în grabă la Ionel şi Lia Jovin. „Iancule, eşti gata să-ţi asumi
răspunderea pentru partidul nostru? Lum ea te vrea. Cei care se gân
desc la ţară şi la trecutul partidului. Coposu e depăşit. Sub el par
In fine, acasă 357
tidul se distruge.”
A m explicat, din nou, atitudinea mea. Nu voi ridica un deget
măcar. Dacă, totuşi, mă vor, atunci da. Voi accepta să candidez intr-un
vot secret. Altfel nu. Dar nu-mi voi depune candidatura şi nici nu voi
vorbi cu absolut nim eni de această decizie a mea. Prefer să rămân
pe dinafară. D upă Jovin, se va găsi un grup care să propună candi
datura mea. Să vedem.
La 2.15 p.m. vine am basadorul Greciei, însoţit de Ianis Ţunis,
să-mi facă o vizită de curtoazie. Le vorbesc întâi de prietenia şi
afecţiunea ce leagă popoarele noastre. Chiar perioada fanariotă are
aspecte pozitive, le-am spus. Şi Ianis a luat ideea cu plăcere.
A m basadorul m i-a indicat atitudinea pozitivă a prim -m inistrului
M itsotâkis faţă de Rom ânia şi faţă de PNŢ şi PNL. N e-a indicat că
vom prim i ajutoare. Am discutat situaţia politică etc.
Ieri, după-am iază, la Primărie, M inodora m i-a vorbit de discuţia
ei amplă cu Coposu. El vrea bani. Pentru Congresul partidului.
Soluţia e să mă facă prim -vicepreşedinte PNŢcd.
Jovin m i-a spus că Puiu Coposu e bolnav. Fiziceşte, dar, mai
ales, m oraliceşte. El nu vrea să cedeze preşedinţia nimănui.
M inodora îm i confirmă acest lucru. Ceea ce se îm bină perfect şi cu
„m isiunea” lui Lupuţiu îndată ce m -am întors în ţară.
La conferinţa tineretului PNŢcd. Toţi m arii conducători acolo:
Coposu, Bărbuş, M anea, Lup, A lexandru şi nu mai ştiu cine.
Personal am fost prim it cu foarte m ultă căldură. Toţi voiau să se
fotografieze cu mine.
întrebări şi răspunsuri, după ce fusesem, fiecare din conducători,
înconjuraţi de pâlcuri, m ai mici sau mai mari. A tât Coposu, cât şi
Alexandru, mi-au adus elogii pentru activitatea m ea la Strasbourg,
Paris, în Parlam ent etc.
D e acolo, la Oana acasă. Vreo 20 de tineri. M âncare bună.
A tm osferă plăcută.
S-a dansat şi am cam fost captat de tatăl uneia dintre fetele care
lucrează la calculatoarele noastre şi de un inginer de vreo 38 de ani,
care nu putea exprima ce voia. Decât, doar, să-mi explice că el are
soluţii pentru problemele ţării. Bunica Oanei, însă, pe care am vi
zitat-o într-o cam eră vecină, a fost încântătoare. Plină de dragoste
şi fericire că m -a cunoscut. D upă aşa succes, n-am m ai stat. Am
plecat acasă.
358 Ion Raţiu
Duminică, 18 Noiembrie 1990

Recitesc ultimele însemnări în acest caiet. Vorbesc de la sine.
Retrospectiv, ceea ce mă surprinde e calmul cu care am privit eveni
mentele. Evident, nu mi-am închipuit ce dramatică întorsătură urma.
Poate aici a fost norocul meu. Altfel, aş fi intrat şi eu în panică,
Doamne Fereşte! în tot cazul, când mi-am lăsat bagajele la
ambasadorul Atkinson, am lăsat şi acest caiet. De aceea, ultimele 5 luni
au fost notate în caietul găsit din întâmplare în apartamentul lui Dan
Stoica.
Azi dimineaţă ajung devreme la sediul social-democraţilor unde are
loc Conferinţa Tineretului PNŢcd. Puţină lume la început. Până la
urmă vreo sută. Le vorbesc de tinereţea mea, de evenimentele drama
tice din vara anului 1940. Analizez situaţia de atunci, efortul meu de a
o înţelege etc. Şi, apoi, situaţia de astăzi. Aveam vreo 30 de exemplare
din Moscova sfidează lumea. Dar trebuie să le cumpăraţi. Eu sunt om
de afaceri. Costă însă puţin: 30 de lei. E o bună investiţie, în tot cazul.
Ştiu că puteţi să re-vindeţi exemplarul, chiar aşa cam e alterat de
umezeală, cu 100 de lei. E o primă lecţie a economiei de piaţă!!.
Au râs cu toţii.
Sarcina noastră, răspunderea noastră e enormă, am continuat.
Trebuie să oferim ţării o alternativă. Noi trebuie să formăm guvernul
de mâine. Le-am vorbit de răspunderea noastră, a conducătorilor. Noi
trebuie să le dăm materialul de care au nevoie. Să le arătăm programul
de guvernământ. Ei trebuie să cutreiere ţara, să explice, să convingă,
să-i câştige pe oameni de partea ideilor noastre, de partea democraţiei.
Totul a mers foarte bine. Până când cineva m-a întrebat de Ion Puiu.
Cum nu mă simţeam calificat, l-am invitat pe Ion Lup să explice. A fost
o mare greşeală. A vorbit 20 de minute. Tot felul de lucruri, încheind
cu o explicaţie - de altfel cam inexactă - a istoriei Bisericii Unite. Când
vorbea, audienţa se frământa. Au început să vie să cumpere cărţile
mele, care erau pe masă. Agitaţie şi zgomot. Să-l ascultăm pe domnul
Lup. E doar Secretarul General al Partidului, a spus cineva. S-a oprit
vânzarea. în cele din urmă, Lup a terminat. îmbulzeala la cărţi, greu de
descris. S-au vândut toate, imediat. Aşa, cu copertele stricate, pocite de
umezeală.
Acasă-1 iau pe Codruţ Popa la întrebări. De ce a lăsat aceste cărţi să
se strice în garajul insalubru din grădină? Şi de ce a dat posibilitatea
unui moldovean să vândă vreo 600 de cărţi şi 4.000 de exemplare din
In fin e, acasă 359
Românul Liber şi să ţină toţi banii. Mi-a dat răspunsul. A fost o

greşeală din partea lui că n-a insistat ca omul lui să vândă cărţile etc...
el singur. Acesta însă, le-a trecut altuia, care pur şi simplu a fugit cu
vreo 25.000 de lei. Apoi bomba. Sunt multe alte lucruri de care doresc
să vă vorbesc. Atmosfera aici în casă e imposibilă. Toţi se suspectează.
Gigi Tecuceanu o creează. De ce n-am scos a doua ediţie din Moscova
sfidează lumea? Pentru că Gigi mi-a luat 100.000 de lei ca s-o scot pe
prima. Pentru el, personal. Ba l-a pus pe unul, Stoica Daniel, să sem
neze că el a primit aceşti 100.000 de lei ca „drepturi de colaborator,
care mi se cuveneau în urma prestaţiilor afectate". Pentru această ade
verinţă Gigi i-a dat, tot din banii care mi se cuveneau mie, 5.000 de lei.
Codruţ îmi spune că se fură pe toată linia. El preferă să plece. Cum
poate explica Rodean o cheltuială de 2.800.000 de lei pentru amena
jarea imobilului în care se instalează tipografia şi editura ziarului? E
imposibil! îmi declară Codruţ. De asemenea, Ciomagă i-a cerut
25.000, ca bani ce i se cuvin. Când a refuzat, Ciomagă i-a luat direct,
de la Iancu, de la Editura lui Iancu, Signata.
Sunt tare mâhnit. Tare aferat. E foarte rău că toţi românii, care pot,
mă înşală. Dar şi Tecuceanu?! După ce i-am dat atâţia bani şi totală
încredere? E de neconceput.

Iarăşi o zi ultraîncărcată. Interviu dimineaţa etc. Apoi cu Florian
Rădulescu, Daniel Pintilie, Catherine Adams de la UPI şi Mihai Leu la
tipografie. Totul merge bine. Tiparniţa funcţionează. Probleme mai
avem, dar nu insurmontabile.
în Parlament Legea anostă a finanţelor publice. Sunt sigur că aş fi
putut s-o critic constructiv. Adevărul e că n-am citit nici proiectul de
lege şi nici copioasele amendamente prezentate de comisia parlamen
tară. După pauză, când am dat un interviu corespondentului Stan de la
EXPRES, deputatul liberal Pedros a condamnat înfiinţarea Partidului
Comunist Român. Au urmat alţii la cuvânt. în cele din urmă am cerut
să mi se dea şi mie voie să vorbesc. Klaps şi el. Şi alţii. Toţi l-am asaltat
pe Dan Marţian. Ca să iasă din impas, a declarat subiectul închis.
Râzând, i-am spus: întrebaţi Camera dacă vor să mă asculte. A ezitat.
Dar a pus întrebarea. Vastă majoritate pentru mine. A urmat o dez
batere scurtă, dar minunată. Am salutat înfiinţarea PCR. Ei pretind că
sunt faza inexorabilă istorică a umanităţii. Altă justificare n-au. Ei
360 Ion Raţiu
pretid că adevăratul comunism n-a fost aplicat. Că a fost vina lui

Ceauşescu etc. Adevărul e că ei, comuniştii, ghidaţi de doctrina lor
eronată, au adus nefericire şi suferinţă de tot felul. Să iasă la iveală.
Poporul român, popor inteligent îi va respinge.
Mari ovaţii. Klaps a început prin a nu fi de acord cu „prietenul meu
Raţiu“. Au fost şi alţii. Inclusiv Liber-Schimbistul. Toată lumea s-a
simţit bine. Adevărată, şi elegantă, dezbatere.
La Michael Atkinson. II pun la curent cu tot ce se petrece în
România. Hazeltine şi-a depus candidatura. S-ar putea să câştige.
Iliescu e la Paris, la CSCE. Margaret Thatcher n-are o întâlnire cu el în
programul ei.
Acasă Petrina şi Iftene Pop. Apoi Dan Grigore, pianistul. Cina cu
Doina, după ce ne-am făcut toate planurile cu Rodean pentru publi
carea ziarului nostru.
Marţi, 20 Noiembrie 1990

La Dijmărescu. Prezent şi Preşedintele Băncii Comerţului Exterior,
îmi spune că Dinu va reuşi să-şi facă Banca. Are aprobarea lui Roman.
Prezint propunerea Nick Minden: 140 de milioane de dolari cu o
dobândă de 7,5% timp de 20 de ani, după care datoria se stinge.
Rămâne ca ei să-mi dea un răspuns de urgenţă.
Opran mi-i aduce pe fraţii Nasui. Unul din Chicago, celălalt de aici,
din Bucureşti. Reprezintă firma Marconi. Le cer o propunere pentru
transmiterea telecomunicaţiilor prin satelit. Să punem telefonul, fax-ul,
calculatoarele pe circuit amplu internaţional. Asta ar fi unul din
proiectele pentru care vor fi alocaţi cei 140de milioane de dolari.
Celelalte două: Televiziunea independentă şi îmbunătăţirea şoselelor.
Ciuli Enescu mi-1 aduce pe criticul de artă Radu Ionescu. Socoteşte
nivelul revistei Arte 26 foarte scăzut. N-am făcut bine că le-am dat
numele meu. Nu sunt respectaţi şi doi dintre colaboratori - Mircea
Deac şi Virgil Mocanu - sunt oameni compromişi ai fostului regim
ceauşist.
Cristian Popescu iarăşi o atacă pe Doina Bâscă. Toţi oamenii intere
sanţi care au venit la cocktail-ul meu, au venit pentru mine, nu pentru
ea. El e convins că Doina nu va putea scoate un ziar cum trebuie.
Aceeaşi poveste. îndată ce dau încredere cuiva, cineva se găseşte să-l
atace.
După-masă au dat peste mine, fără ca să se anunţe, Cornel Coposu,
Nelu Diaconescu, Gabi Ţepelea, Lupuţiu şi încă un tânăr. Le-am dat

whisky şi şampanie. M-au ţinut aproape două ore la taifas politic. Dar
fără nici un obiect, pe cât mi-am putut da seama. Doar să promoveze
spiritul camaraderesc, ca să nu zic de clică. Aşa se pare, se face politi
ca aici, în România. După mine, e o pierdere de vreme.

Margaret Thatcher n-a întrunit majoritatea absolută de care avea
nevoie la primul scrutin. Michael Haseltine a obţinut 152 de voturi,
destul ca să forţeze al doilea scrutin. Acum vor putea candida şi alţii.
Cu Minodora Ilie să-l cunosc pe noul Primar al Capitalei, Androaie.
La PNŢ. Şedinţă lungă, anostă. Până când Ticu Dumitrescu, de la
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, face o emoţionantă cuvântare în
care cere tuturor deputaţilor să-şi dea demisia din Parlament. Vorbeşte
apoi avocatul Andruţa, care se referă direct la cuvântarea mea din
Cameră. Mi s-a dat şi mie cuvântul. I-am asigurat că ne-am gândit cu
toţii înainte de a intra în Parlament. Am analizat realizările noastre, de
atunci şi până astăzi, şi am socotit că am făcut foarte bine. Acum sun
tem recunoscuţi, atât în Occident cât şi în ţară, drept adevărata
Opoziţie faţă de FSN. Noi, şi nimeni altcineva suntem adevăraţii
democraţi.
Şedinţa abia a început să fie interesantă şi iată că trebuie să plecăm:
Klaps şi cu mine. La şedinţa Comisiei Afacerilor Străine. Le-am vor
bit de rostul nostru în Parlament, despre efectul ce avem acolo şi le-am
propus să discutăm această importantă chestiune într-o şedinţă sepa
rată. Noi vă stăm la dispoziţie. Vom expune de ce noi socotim că jucăm
un rol important, pozitiv, acolo. Dar, dacă Partidul socoteşte altfel, sunt
sigur că toţi colegii mei vor fi de acord cu mine să ne retragem fără nici
o ezitare.
La şedinţa Comisiei a venit vorba de redeschiderea şcolilor
româneşti de la Paris şi Roma. S-a vorbit şi de Londra şi Washington,
Istanbul, Atena şi mai nu ştiu care capitală. M-am folosit de ocazie să
anunţ că am înfiinţat Catedra de Studii româneşti la Universitatea din
Georgetown.

. Măgureanu explică SRI. Nu rău. A trebuit să-l împingem pe
Gabrielescu să meargă şi să vorbească şi el. A făcut-o bine, dar nu-i
362 Ion Raţiu
înţelegeam sfiala. E un munte de om!!

Dana Nagy a venit la prânz. I-am dat o procură să-mi publice
Moscow Challenges the World în limba maghiară şi italiană.
La orele 3.00 p.m. vine ambasadorul Japoniei, Kîyoşi Furukawa,
împreună cu primul său secretar, Makanobu Yoshii. Obişnuitul tur de
orizont. Exprimă interesul japonezilor în ţara noastră, dar e prea
devreme. Ne trebuie mai întâi infrastructura: telecomunicaţii modeme,
drumuri şi şosele, în special. Apoi vor investi aici. Nu înainte.
Necazuri cu camioanele pentru distribuirea ziarelor. Le fac cadou
întreprinderii „Codpress“. Este singurul mijloc de a le importa fără
vamă. Sper că nu voi avea probleme cu el din cauza asta.
Margaret Thatcher şi-a dat demisia. îmi pare rău, dar bine a făcut,
în felul acesta Europa va avansa mult mai repede şi Partidul
Conservator va avea mari şanse să fie reales la alegerile care trebuie să
aibă loc înainte de Iunie 1992, cel mai târziu. Probabil în 1991.

Zi bună. Mă scol la 6.00 a.m. Studiez Legea societăţilor comerciale.
Văd o posibilitate de a încadra toate întreprinderile mele în ceva coe
rent. Codruţ Popa merge să completeze drumul deschis de mine, ieri la
prânz. L-am văzut atunci pe Gheorghe Dinu, Şeful Vămii. A reuşit să
scoată toate camioanele fără vamă. L-am pus să semneze că ele aparţin
societăţii britanice RHP.
Am lucrat fără întrerupere până acum. E ora 23.35. Chiar şi în tim
pul meselor am lucrat cu unul sau altul. Sunt îndeosebi fericit că am
căzut de acord cu avocatul Stoica asupra felului în care trebuie să pro
cedăm. Să vedem dacă nu cumva vom avea dificultăţi. Poate cu
Rodean. Pescariu a venit la orele 8.00 seara. Am discutat „împrumutul-
donaţie“ US-Arab Fund de 140 de milioane de dolari. Am modificat
condiţiile aşa ca să fie acceptabile nouă. M-am înţeles de minune cu el.
Sunt fericit că el va fi Preşedintele Băncii Române de Comerţ Exterior,
în locul lui Voloşeniuc, care merge să conducă Banca lor din Paris.
La plecare mi-a spus că fetiţa lui, care are 8 ani, e o mare admira
toare a mea. O cheamă Sorana.
Am apărut la televiziune. Discuţie despre apariţia noului Partid
Socialist al Muncii. Adică Partidul Comunist. Actorul Bochiţă mi-a
telefonat să-mi spună ce mult mă admiră. Atât el, cât şi soţia lui.
Tocmai joacă piesa „Neamul Şoimăreştilor“.
Sâmbătă, 24 Noiembrie 1990

La Cimitirul Bellu, să marcăm 50 de ani de la moartea lui Virgil
Madgearu. Multă lume printre crucile şi pietrele funerare tare înghe
suite în jurul mormântului. Zi frumoasă de toamnă. Parastas cu doi pre
oţi. La vreo zece minute după începerea slujbei soseşte şi Cornel
Coposu. Cornel a vorbit bine. Mai ales impresionantă a fost relatarea
lui, a înmormântării lui Madgearu acum exact 50 de ani. Pe vremea
prigoanei legionare.
Masa cu Doina. Giurescu îmi explică numărul comemorativ al
Românului Liber, iar Mănescu, heraldistul, îmi aduce o stemă a fami
liei noastre. Foarte bine făcută. Leopardul cu două capete, cu o sabie şi
cu sceptrul ambasadorial. II cunoaşte pe Dan Cemovodeanu şi pe
Pleşa, cu care a lucrat fratele meu, Radu. Ştia multe despre familia
noastră.
Pun la punct contrapropunerea noastră pentru Nick Minden. Aşa
cum am căzut de acord cu Pescariu aseară. Mihai Leu i-o transmite
prin FAX la Lausanne.
La orele 5.00 p.m., la Hotelul Intercontinental pentru recepţia dată
de Fundaţia „Doris“ pentru combaterea bolii SIDA. Sunt primit cu
mare cinste de cei doi Preşedinţi, Dr. Dumitrescu Magherescu şi Dr.
Ivan Gherghina. Mi s-au decernat Diplome de Onoare. Când mi-a venit
rândul le-am descreţit frunţile. I-am felicitat că au organizat ceva din
proprie iniţiativă, ceea ce eu pledez tot timpul şi de altfel, nu mă simt
singur, pentru că şi eleganta - frumoasa doamna Dichiseanu poartă
papion. Ilaritate plină de simpatie. Multă lume a ţinut să-mi vorbească,
să se fotografieze cu mine. Mi s-au luat interviuri şi Televiziunea şi-a
făcut datoria. Cât vor da, rămâne de văzut. La calculatoare toată lumea
lucrează. Ziarul trebuie să iasă la timp.
Un consilier de la Ambasada sovietică, Moraru, îmi vorbeşte
îndelung. E basarabean. Românească perfectă. Vroia să ştie când mă
voi duce în Uniunea Sovietică. Ştia de discuţia mea cu Zagladin. îl va
contacta.
Duminică, 25 Noiembrie 1990

La Muzeul de Istorie. Şedinţă PNŢcd pentru memoria lui Virgil
M adgearu. Peste 300 de persoane prezente. Ţepelea face pe
Preşedintele adunării. Vorbesc Coposu, Ţepelea, Şerban Madgearu,
Mircea Ciumara, Radu Vasile, Petrică Iordache, Zăgan şi Şerban
364 Ion Raţiu
Săndulescu. Mi-a fost imposibil să-i urmăresc, deşi am încercat din tot
dinadinsul. Acustica e imposibilă. Ecou şi reverberaţii. Probabil s-ar
auzi mult mai bine fără microfon şi amplificator. îi spun lui Coposu că
Iliescu ne-a invitat mâine seară pentru o consfătuire. Mergem împre
ună. Ca de obicei, foarte multă lume în jurul meu. Directorul Muzeului
îmi arată sala cu secţiile Coloanei lui Traian şi comorile de aur din sub
sol. Numai obiecte de aur şi pietre preţioase. Din antichitate până în
sec. 15-16. Apoi amestecate până în zilele noastre. Coroanele reginelor
Elisabeta şi Maria, de exemplu, şi sceptrul regilor Ferdinand şi Carol
II.
Dinu Daponte la prânz. Lucrez, apoi, la ziar; numărul festiv de întâi
Decembrie, noua Zi Naţională. Scriu articolul meu de fond.
Nick Minden îmi telefonează. Mă irită omul ăsta. Vrea să-i restitui
formula originală, gata semnată. îi cer să-mi expedieze o nouă copie
prin FAX, direct lui Pescariu, la Banca Română de Comerţ Exterior.
Ne înţelegem să ceară o prelungire de două săptămâni.

Iarăşi vorbesc cu Minden, după ce am discutat problema cu
Pescariu. Atât el, cât şi Dijmărescu, vor lipsi din România până pe ziua
de 9 Decembrie. Deci prelungirea datei până la care trebuie să ne dăm
acordul instituţiei US Arab Fund.
Vizităm tipografia. Tronam pare un om capabil, serios. îi dau o
scrisoare pentru Rodean cu o copie pentru el, ca să ştie că nu accept
nici o scuză. Textul ziarului va fi gata mâine dimineaţă. 75.000 de
exemplare trebuie tipărite până seara, în aşa fel încât Codruţ să le poată
distribui în ţară. Seara şi noaptea să se tipărească restul de 25.000 pen
tru Bucureşti. Dacă Rodean poate vinde mai multe, să mai tipărească.
Pe răspunderea lui însă.
După masa în Parlament. Cineva îmi dă un exemplar din Scânteia,
nou apărută. O scoate Caţavencu. E foarte amuzantă. Scrisă în stilul
comunist, îşi bate joc, cu mult umor, de situaţia actuală. îi ia în răspăr
mai ales pe fesenişti. Se referă de mai multe ori la mine, numindu-mă.
La 4.30 se ridică şedinţa Parlamentului pentru că nu avem cvorum.
Ceaţă mare, deputaţii din provincie n-au putut veni, zborurile fiind
anulate.
Klaps îmi vorbeşte foarte deschis. Să nu am nici o încredere în
Coposu. Imediat după ce am fost ales Preşedinte al grupului paria-
mentar PNŢ, Comei le-a spus în şedinţa Comitetului Director că

Diaconescu e adevăratul Preşedinte, nu eu. Klaps e subminat. E atacat
pentru că are „prea mare putere“, fiind şeful organizaţiei PNŢ-
Bucureşti. Dar el e hotărât. Eşti sigur că te ţii?! Cum adică? Trebuie să
i schimbăm. Pe dumneata te vrea partidul. Te vrea ţara. Ai mare popu
laritate. Ei nu vor să o utilizeze. Te-au pus egal cu Petrina. Te vom
propune preşedinte la Congres. Dar trebuie să te ţii.
Eu nu vreau diviziune în partid. Ideal ar fi ca Coposu să accepte o
schimbare. Eu accept să fie el Preşedinte, dar să mi se dea putere
executivă, ca să pot face ceva. Să reorganizez partidul.
Nu-i destul. Dumneata trebuie să fii Preşedinte.
Nu voi ridica nici un deget ca să încurajez aşa ceva. Dar, dacă voi fi
propus, voi accepta să candidez. Sincer, prefer însă, cealaltă soluţie.
Klaps a ajuns să aibă un adevărat dispreţ pentru Coposu. Mă sur
prinde. Coposu are multe calităţi, dar, e adevărat, e intrigant şi mani
pulator. Mi-a venit în minte ce mi-au afirmat Liţi Faina şi Cornel
Velţian. „Coposu e un ambiţios. Trece peste orice ca el să fie şef \ mi-au
zis. Nu i-am crezut atunci. E clar acum că n-are nici o intenţie să facă
schimbările necesare ca partidul să fie transformat într-un instrument
eficace de luptă politică. El se complace cu susţinătorii lui. Sunt neefi-
cace, dar cu ei se simte bine, în siguranţă.
După ce-1 conducem pe Klaps la el acasă, mă duc la Marius Lupuţiu
în str. Transilvaniei nr. 5. Locueşte cu socrii, nevastă tânără, frumoasă
şi o fetiţă de 8 ani.
Cornel Coposu îmi arată scrisoarea semnată de el şi de Cunescu
către Iliescu. îi cer ca ei să vorbească imediat după el la serbările ce vor
avea loc la Alba Iulia, la 1 Decembrie. Argumentarea e perfect justifi
cată.
Mergem în maşini separate la Cotroceni. Când sosim, ei parchează
maşina şi Coposu merge pe jos. Eu insist să mi se deschidă poarta. Nici
o problemă. Au făcut-o imediat şi am fost dus până la intrarea sălilor
pentru recepţii. Impresionant. Vitralii mari, fereşti originale. La
recepţie, Dan Marţian şi multă lume, Curând intrăm cu toţii în sala
mare. Patru fotolii mari cu o masă, joasă, în faţă. Vizavi 12 fotolii tot
aşa de mari, aşezate într-un rând cu încovoieri la capete. Deci un semi
cerc, dar aceeaşi idee. în spatele acestor scaune tapisate cu spate înalt,
foarte frumos sculptate, aşezate în 3 rânduri, ultimul mai scurt căci era
în alcov. Păcat că era întuneric afară. Aş fi vrut să văd peisajul din acest
366 Ion Raţiu
alcov, format din patru stâlpi minunat sculptaţi, ca să-l despartă de

marea sală. Tavanul, la fel. Splendid. Tot sculptură în lemn, iar cande
labrele remarcabil construite din cristaluri de mărimi felurite. Au la
bază şi sticlă-cristal colorat, mai ales albastru. Dar, discret, cu bun
gust. Nu le-am numărat, dar erau multe. Orânduite aşa ca să marcheze
forma paralelipipedică a sălii.
Când a fost făcută sala asta? în anii ‘20 sau ‘30? l-am întrebat pe
Nicolae Radu, care era lângă mine, în flancul stâng al rândului al
doilea. Nicidecum. Recent de tot. în ultimii 8 ani. înainte era casa pio-
nerilor. Un fel de dezastru.
Iliescu a venit, zâmbitor ca întotdeauna. A strâns mâna fiecăruia din
rândul fotoliilor. Cei cu pondere sunt în faţă, i-am spus tare, ca toată
sala să audă, când a ajuns la noi, căci, după ce a strâns mâna lui
Nicolae Radu, mi-a strâns-o pe a mea şi a lui Coposu, aşezat la dreap
ta mea. în fotolii erau liberalii, cu Radu Câmpeanu la mijloc şi Săndu-
lescu, ecologiştii cu Preşedintele lor, Bălănescu şi Weber, UDMR-ul cu
Domokos Geza. încadrat de Bârlădeanu şi Dan Marţian, Iliescu l-a
plasat şi pe consilierul lui, Secăreş, într-unul din cele 4 fotolii spre
care ne aţinteam ochii. N-am numărat. Peste 40 de invitaţi, mi-am făcut
eu socoteala.
Lung raport asupra vizitei la Paris. Importanţa semnării pactelor
CSCE şi de reducere a armamentelor. Apoi, descriere amănunţită a
contactelor cu marii lideri ai lumii. Am stat de vorbă cu prietena dom
nului Raţiu, cu dna Margaret Thatcher, mai bine de o oră. A înţeles mai
bine situaţia, dar văd că acum a pierdut. Am intervenit: Da, dar a ştiut
să vorbească pentru naţiune, deşi naţiunea a respins-o. Toată lumea a
înţeles, sper. Lui Iliescu nici prin minte nu-i trece să demisioneze.
S-a referit la „cei care denigrează ţara“ în străinătate. Care ne fac
atâta rău. Coposu s-a referit mai târziu la acest lucru, subliniind foarte
bine, că neîncrederea Occidentului se datorează nu numai celor care
„denigrează ţara“, ci faptului că încă nu s-au explicat evenimentele din
13-15 Iunie. Ar fi fost bine ca violenţa să fi fost condamnată răspicat
de partide. Cum îşi închipuie cineva că noi (n-a zis eu) am fi vrut tul- ,
burări la 3 săptămâni după victoria noastră la alegeri? ;
Au fost mai multe intervenţii. Când am putut s-o fac, am zis: Cred
că am fost primul care am condamnat în Parlament, în mod neechivoc,
orice violenţă, în numele PNŢ şi am reafirmat devotamentul nostru faţă
de procesul democratic. Poate nu vă mai reamintiţi amănuntele decla
raţiilor mele, dar îmi închipui că mulţi îşi vor reaminti de referinţa mea
la vizita ce mi-au făcut minerii. Au demonstrat o subtilitate sartorială
remarcabilă, am zis, pentru că mi-au lăsat toate papioanele. Prin
asociere sper că vă veţi aduce aminte şi de condamnarea violenţei ce,
ritos, am făcut cu acea ocazie. Deşi nu mulţi îmi erau prieteni decla
raţi, am avut senzaţia că sunt înconjurat de respect, chiar simpatie.
A vorbit, apoi, de planurile pentru sărbătorirea zilei de întâi
Decembrie. Să ia cuvântul Preşedinţii celor 8 grupări din Parlament.
Au fost unii care au intervenit ca această regulă să fie aplicată cu
stricteţe. Alţii au fost contra. Iliescu a decis ca să se lase la latitudinea
lor cine să ia cuvântul. în tot cazul, eu nu vreau şi nu pot să vorbesc
pentru că voi fi în Muscat. Coposu trebuie şi vrea să vorbească el.
Domokos a vorbit foarte frumos. M-am folosit de ocazie să zic: Aş dori
să vă relatez un lucru nu în deobşte cunoscut. întâi Decembrie a fost o
zi mohorâtă. Dar nu frig mare. A doua zi însă totul era acoperit cu
zăpadă. Totul alb, curat. Ca şi cum cerul ar fi zis: să uităm trecutul. Să
începem o viaţă nouă, bună, fericită.
Toate citatele ce dau acum, 27 Noiembrie, aici în avionul de la
Bucureşti la Londra, sunt aproximative. Sensul însă, e corect. Cuvânt
cu cuvânt nu pot să redau nimic, căci nu mi-am făcut note. De altfel,
acest linţoliu alb, căzut cu totul pe neaşteptate în timpul nopţii de 1/2
Decembrie 1918, a fost şi elementul cel mai important al articolului
meu, scris ieri pentru ediţia specială a Românului Liber.
La plecare Coposu a vorbit mult cu Iliescu. Eu am aşteptat lângă ei.
Ne-au fotografiat pe toţi 3 împreună. Să vedem dacă se va publica. Ca
de obicei, Iliescu foarte prietenos când i-am strâns mâna.
Acasă, cina cu Dinu Daponte, Michaloux şi Ricci de la Paris. Sunt
amândoi cam contra lui Novacovici. Se cam ceartă între ei, şi cu Ion
Ghika. Ciuli Enescu îmi spune că au venit să facă o donaţie la un orfe
linat (spital?) pentru Fundaţia prinţeselor. Nu mi-au spus nimic de asta,
a fost reacţia mea. Da, tocmai. Şi tot cu banii dumneavoastră fac dona
ţiile. Ceea ce, în parte, e adevărat, pentru că Elisabeth le-a dat mulţi
bani. Dar or mai fi adunat şi de la alţii.
La subsol, mare forfoteală. Pregătesc ziarul. E ultimul stagiu. Ilie
Păunescu era şi el prezent, dar nu ştiu de ce. Le doresc mult succes şi
să „nu rămâneţi aici până în zorii zilei“.
Dimineaţa, azi, Marţi 27 Noiembrie, începe rău. La plimbare cu
Gigi, care îmi afirmă categoric că Popa Codruţ mă fură. Utilizează
368 Ion Raţiu
camionetele mele pentru afacerile lui, nu dă socoteala de bani, a vân

dut ajutoarele trimise în ţară de B a’hai, a vândut o maşină de copiat
celor din Câmpulung, care şi-au făcut un magazin de consignaţie etc.
Cu un cuvânt, face bişniţă cu camioanele mele şi pe cheltuiala mea, pe
banii mei. Sunt într-adevăr, teribil de mâhnit, cum pot oare să-i fac pe
oamenii ăştia să funcţioneze cinstit. Pe cine să cred? Pe Codruţ care-mi
spune că Gigi i-a luat 100.000 din venitul cărţii mele Moscow
Challenges The World, sau pe Gigi care-mi spune toate astea?
La plecare Doina Bâscă îmi aduce „perietura“ ziarului. Arată bine.
încântat însă, nu sunt. Prea multă istorie. Nimic din actualitate. Sau
foarte puţin. De altfel, Doina m-a supărat aseară. Vine cu o listă a bani
lor ce a cheltuit pentru scoaterea ziarului. Foarte mult. Asta numai în
salarii. Vroia să aprob ce a făcut. Nu pot s-o fac. Aşa, la repezeală, mi
se pare prea mult. Se ridică aproape de 30 de lei exemplarul. Nu, e doar
... Şi e mai puţin decât ia Nick pentru un ziar, mi-a zis. Nu i-am spus
că Nick trebuie să facă bani cu aparatura ce are din partea mea. E ridi
col ca ea să plătească la fel de mult, sau aproape tot atât de mult celor
pe care i-a angajat ca să scoată ziarul tot cu aparatura mea. M-am
mulţumit să-i zic: Tu trebuie să decizi. Eu nu ştiu cât trebuie să le dai.
Nu ştiu cât au lucrat şi ce fel de muncă au depus. Dar voi examina con
turile mai târziu. Voi trage, apoi, concluziile. Responsabilitatea e a ta.
Nu i-a plăcut. Am observat însă că are această tendinţă. E risipitoare.

Aseară, sosit la Londra, m-am dus la birou. Am reprodus nişte arti
cole, am discutat ziarul cu Mussulis, am dat un interviu la BBC secţia
română etc.
Acasă, la Arlington House, văd toată drama alegerii lui John Major
la televizor. Impresionant. Mai ales cum Michael Hazeltine şi Sir
Douglas Hurd au anunţat că vor vota pentru Major dacă se va ajunge
la un al 3-lea scrutin. Adevărată democraţie. Scurtele lor declaraţii au
fost excelente. Unitatea Partidului Conservator trebuie păstrată mai
presus de orice considerent personal, de dezamăgire, critică, chiar
obiectivă şi justificată, etc. Majoritatea celor calificaţi să voteze au
decis. Decizia lor trebuie acceptată de toţi. Mai ales de candidaţii
învinşi.
Nina Odescalchi la noi. Le arăt ziarul nostru, publicat, sau mai bine
zis tipărit chiar astăzi la Bucureşti.
In fine, acasă 369
Cină-bufet la deputatul conservator Jonathan Aitkin, în casa lui (8

Lord North St.) lângă Parlament.
Multă lume. Numai cei veniţi din străinătate pentru plecarea noas
tră la Muscat, azi dimineaţă. Cei din Anglia n-au fost invitaţi.
Ambasadorul Bach, Secretarul grupului „The Cercle“, mai mulţi
francezi, generalul Stilwell, Lucien, Shackley, Bailey, Lacoste, Steel şi
mulţi alţii pe care i-am recunoscut de la ultima întrunire de la Berlin.
Discuţii interesante. Cu oricine am vorbit, era clar că ştia cine sunt,
deşi am ţinut să-mi rostesc numele de fiecare dată.
In cursul discuţiei serioase ce am avut cu Shakley şi cu Jim
Critchfield s-a discutat capacitatea de rafinărie a petrolului, extraordi
nar de mare în România, ce rămâne neutilizată. Curios, asta i-a intere
sat în cel mai mare grad. Deci, să realizeze profituri în România, cred
că aici e cheia succesului, dacă ajung să fiu un factor determinant. în
orice post, „n-are importanţă, care“. Ceea ce contează însă e să nu se
atribuie guvernului actual reuşita eforturilor mele. Asta m-ar transfor
ma într-un colaboraţionist inconştient. Ceea ce e mai rău decât un
colaborator pe faţă!
Ted Shackley (former chief of C.I.A. before Tumer) îmi spune că
ajutorul financiar, masiv, pentru România a fost deblocat. Cheia o
deţine Regele Mihai. Nu pentru că americanii îşi imaginează că
Monarhia va fi restaurată. Nu, important este faptul că Mihai e con
siderat drept un om socotit, în care se poate avea încredere.
Plecarea, azi dimineaţă, de la Heathrow, fără incidente. Am scris o
notă Margaretei Thatcher, s-o felicit pentru felul în care s-a comportat
în criza prin care a trecut. Şi să proorocesc că ei îi va reveni să joace
un rol încă mai mare decât cel jucat până acum, dar pe plan mondial.
în avion reînnoim cunoştinţele. Unii sunt cam ursuzi. Poate din reti
cenţă sau timiditate. Poate, chiar, pentru că n-au prea mare respect pen
tru un „balcanic“. Dar nu cred. Vasta majoritate sunt extrem de pri
etenoşi. Avem şi doi miniştri la bord. Pe prietenul meu Alan Clark, No.
2 la Ministerul Apărării, şi pe Paul Channon, cel din familia Guiness.
Şi unul şi altul m-au tratat cu deosebită atenţie şi afecţiune.
E un avion mare: Mcdonell-Douglas. Suntem doar 80 de pasageri.
Confort excepţional. Un fel de şuetă. Schimbăm locurile. Vorbim când
cu unul, când cu altul. Interesul meu cel mai mare e să obţinem sprijin
în Occident. Am vorbit, în special, cu Ted Shackley şi cu Ambasadorul
Bach. Mi s-a afirmat că trebuie să-i conving pe Rtihe şi pe Hiiyn ca să
370 Ion Raţiu
obţinem o recunoaştere pentru PNŢcd, din partea Uniunii Demo-creş-

tine. Ambii germani.
Mi-a plăcut peisajul stâncos al Alpilor Dinarici. E prima dată că-1
văd. Apoi Marmara. Am făcut un mare ocol. Ideal pentru mine pentru
că am recunoscut insula Prinkipo, unde am fost ca tânăr cercetaş, pro
babil prin 1931-32. Am zburat deasupra palatului, moscheelor,
Cornului de Aur, etc. înainte de a ateriza pe aeroportul din Istanbul.
Mică escală. Pentru realimentare. M-am folosit de ocazie. Am debar
cat, doar ca să pun, după atâţia ani, din nou un picior pe pământ
turcesc. „Pe asfalt", m-a corectat, unul din tovarăşii mei de drum.
Mucalit, amuzant, dar inexact.
Fatima Gailani e din nou cu noi. Ea reprezintă mujahedinii
afghanistani. Cei care nu se pot înţelege între ei. Am discutat mult cu
ea. A fost în Pakistan, recent. E convinsă că soţul lui Benazir Butto e
vinovat de corupţie. Ea, Fatima, îi socoteşte pe militari necesari în
Pakistan. Altfel nu se poate realiza stabilitate. Lumea se aşteaptă ca
Benazir să aducă adevărată democraţie. Lumea e dezamăgită. O altă
problemă. Benazir vorbeşte limba urdu cu un accent puternic. Foarte
des îşi începea discursurile în urdu. Continua în englezeşte, şi termina,
din nou, în urdu. Pentru simplul motiv că-i vine mult mai uşor să vor
bească în englezeşte. De altfel îmi spunea Fatima, mare parte a claselor
educate în acea parte a Asiei preferă să utilizeze limba engleză.
Aproape toţi au fost educaţi în şcoli cu limbă de predare engleză, sau
chiar în Anglia.

în avion. Suntem încă în aeroportul Al Saab. Paul Channon s-a
aşezat în faţa mea. Avionul aparţine companiei „Balair“. Sunt vreo 70,
nu mai mulţi. Loc destul ca fiecare din noi să se organizeze. Eu mi-am
luat două locuri, ca să pot scrie în linişte.
Abia m-am aşezat şi Paul mi-a dat cartea lui John Julius Norwich,
A Histoiy ofVenice. Mi-a vorbit aseară, la banchetul de rămas bun ce
ni s-a dat de gazda noastră, despre Enrico Dandolo. Vroia să mă
convingă că am un mare rol de jucat, în ciuda faptului că nu mai sunt
om tânăr.
Iată povestea lui Dandolo. Nimeni nu ştie exact ce vârstă avea când
a fost ales Doge al Veneţiei la 1 Ianuarie 1193. Se afirma, însă, că avea
85 de ani. Sigur e că era complet orb, ceea ce nu l-a împiedicat să
In fine, acasă 371
demonstreze o enormă energie şi un curaj cu totul extraordinar. în

1201, la începutul Postului Mare, 6 cavaleri, conduşi de Geofroi de
Villehardsouin, au venit să-l convingă să ajute la montarea unei noi
cruciade. A acceptat şi s-a oferit s-o conducă. Multe complicaţii. O
mică diversiune, pentru a recuceri Zara, ocupată de Regele Ungariei
etc. în cele din urmă s-au dus la Constantinopole să-l pună pe tron pe
adevăratul împărat Alexius. Au debarcat pe Coasta de Sud a strâmto-
rilor şi au cucerit Constantinopolul, atacând prin Galata, la 5 Iulie
1203. La 1 August noul împărat Alexius IV a fost încoronat.
Ultimele 3 nopţi şi două zile au trecut ca prin vis. Un adevărat vis
din poveştile arabe, din O mie şi una de nopţi.
După aterizare la aeroportul Seeb ne-au dus, în trei autobuze
Mitsubishi, la hotelul Al Bustan. Peste o oră de drum. Dacă te uiţi pe
hartă, îţi dai seama că Omanul e o ţară întinsă. E îngustă, de-a lungul
Mării Arabe, în Golful Omanului, până la strâmtorile Hormuz.
Distanţele sunt enorme. între Salalah, în sudul ţării, nu foarte departe
de graniţă cu Yemenul, şi Sofar în Golful Omanului, distanţa e de 1118
km. Şi de-acolo, până în vârful Peninsulei, care aparţine tot Omanului,
după o mică întrerupere de teritoriu al Emiratelor Unite Arabe, distanţa
trebuie să fie de alţi cel puţin 300 km. De la aeroport până la Al Bustan
am trecut prin Mutrah şi Muscat. Era noapte, mai bine zis, întuneric.
Şosea excelentă. Lanţ neîntrerupt de iluminaţii. în centrul autostradei,
sau pe marginea ei, becuri - milioane de becuri - multicolore. Lanţuri
de becuri în culorile naţionale: verde, galben şi cărămiziu, căci nu e un
roşu violent. Nenumărate portrete, imagini în motive arabe şi, peste tot,
pe fiecare stâlp, imaginea Quabus-ului, cu turban pe cap.
Al Bustan e, posibil, cel mai somptuos hotel din lume. Altul mai
somptuos, în tot cazul, eu n-am văzut. N-au cruţat nimic. Candelabre
care refractă lumina din sutele sale de cristale, cu gust orânduite. Săli
enorme, cu plafon la 60-70 de metri deasupra podelei din marmură
meşteşugit aranjată. Imaginile se perindă ca într-un caleidoscop.
Comparaţia se poate face şi cu telescopul multicolor cu oglinzi late
rale, care dă o imagine feerică copiilor. Nu e telescop adevărat, căci nu
vezi la distanţă. Dar bucăţile de sticlă colorată, care se orânduiesc la
cea mai mică mişcare - mulţumită oglinzilor, bineînţeles - în imagini
simetrice, geometrice, fiecare de o varietate tulburătoare. Esteticul tri
umfă, chiar dacă baza, originea, e cu adevărat modestă. Ceea ce te face
să gândeşti: Forma are, în ultima analiză, mult de spus. Fondul e
372 Ion Raţiu
esenţial, dar forma dă efectul. Ca şi cum ai spune: „Tonul face muzi-

ca“.
Trebuie să spun. începând cu tânărul Wing Commandorul Mohd şi
cu reprezentantul Sultanului, Juma Raşid şi Secretarul General la
Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Mohd Nasser, care ne-au primit la
aeroport, şi până la cei mult mai importanţi, în acest Regat, pe care i-am
cunoscut pe parcurs, toţi s-au comportat cu o eleganţă şi solicitudine
impecabile.
Joi 29 Noiembrie a început o informată introducere din partea lui
Julian Amery şi a Doctorului Franz Josef Bach. Apoi, Consilierul prin
cipal al M.S. Sultanului, Dr. Omar Zawawi, a vorbit, într-o englezească
remarcabil de frumos pronunţată. Bine. înţelept. Discuţie generală
despre situaţia creată de Saddam Hussein. Nici o concluzie, bineînţe
les. Am sugerat şi eu ca să se reexamineze METO sau CENTO, cum i
s-a spus, la timpul său, pentru că NATO a fost şi este un adevărat suc
ces. A trecut mult timp până a dat rezultate, dar pericolul comunist a
fost respins mulţumită acestei organizaţii. Să se reexamineze METO,
să se schimbe ce trebuie schimbat şi, o dată ce pericolul creat de
Saddam e înlăturat, să se organizeze securitatea acestei regiuni pe
aceeaşi bază.
Prânzul pe terasa hotelului. Privelişte greu de uitat. Albastrul mării,
la vreo 200 de metri distanţă, poate mai puţin, te izbeşte, odihnitor,
după ce ai traversat verdele bananierilor perfect aliniaţi ce punctează
spaţiul nisipos intermediar. Privirea se îndreaptă direct spre Nord.
Marea, golful. Doar două corăbii, da-urile tradiţionale. Pe malul mării
umbrele mari, dibaci construite, pe un piedesţal din trestie. La dreapta,
un şir de munţi, abrupţi, colţuroşi - cu siguranţă imposibil de escaladat.
Piciorul acestui lanţ înaintează în mare şi încet, dar foarte treptat, se
pierde, după ce formează arcul de răsărit al golfului natural unde e con
struit hotelul. Căci celălalt arc, la apus, e bine profilat. Stâncile sunt
mai joase, mai tocite de vreme. Dar are şi un pinten de stâncă ce se
ridică din apă. E aproape un semi-cerc.
La prânz sunt invitat la masa de onoare cu Generalul Norman
Schwarzkopf, Comandantul Forţelor Americane din întreaga zonă,
care se extinde nu numai în Orientul Mijlociu, ci şi în Africa, inclusiv
Kenya, Etiopia etc... Mi-a făcut o impresie excepţională. Direct, bine
informat, inspiră încredere. înalt, solid construit fără a fi gras, începe
să chelească. Inteligent, simţ al umorului. După el, aviaţia lui Saddam
In fine, acasă 373
va fi anihilată în 5 minute după declanşarea ostilităţilor. Nici o îndoială

în mintea lui că Saddam poate să fie distrus rapid, fără dificultate.
Cina în Palatul Sultanului Cabus Bin Said (Qaboos), Bait al Baraka.
Toate şoselele iluminate. E a 20-a aniversare de când s-a suit pe tron.
Ca să ajungem la Palat, drum privat de vreo 2-3 km. Palmieri de
ambele părţi tot timpul. Frumos iluminaţi cu becuri mici în lanţ, ca să
reliefeze toate branşele de jos ale palmierilor şi cu reflectoare două de
fiecare palmier, la bazele tuturor trunchiurilor. Ne-au ţinut aproape o
oră în sala de aşteptare. Palatul, de altfel, a fost completat abia acum 2
ani. Ni s-au servit băuturi răcoritoare, dar strict nealcoolice. Din nou la
m asa de onoare cu Julian Amery, Franz Joseph Bach, Andre
Betancourt, Karl Heinz Narjes, Ardeşir Zahedi, Rae Killen
(Ambasadorul South Africa la Londra), Jonathan Aitken şi Alan Clark.
Am irosit superlativele. Cabus-ul ne-a primit la intrarea unei săli de
mâncare, deschisă de trei părţi şi fără acoperiş la mijloc. Toate edifici
ile palatului sunt pe un promontoriu de unde, treptat, se coboară la
mare. Acolo, pe gazonul bine cultivat, mese peste mese cu de-ale
mâncării. Imposibil să guşti tot. Foarte apetisant. Când am ajuns la dul
ciuri, am numărat până la 80 de feluri şi torte diferite, apoi am renunţat.
Eu i-am şi spus Cabus-ului că nu mănânc aşa ceva niciodată. Chiar el
m-a condus să mă servesc cu fructe. Am vorbit şi de corabia „dau“
ancorată, jos, pe mare, delimitată în becuri electrice: conturul şi
„mast“-urile.
Tot timpul cinei ne-a cântat o orchestră militară. Muzică occiden
tală, cu cimpoaie scoţiene - Cabus-ul a fost educat la Academia mili
tară de la Sandhurst, ceea ce explică multe. E un om de statură
mijlocie. Are ochi negri, inteligenţi, barbă aproape în întregime albă,
deşi m-ar surprinde să mi se spună că a împlinit 50 de ani. Imposibil,
aş zice.
Omul mi-a plăcut. Dar n-am putut rezista tentaţiei să compar risipa
de aici cu Palatul Malacapam din Manila. Şi acolo toate plantele, toţi
arborii şi arbuştii erau iluminaţi. Imelda Marcos ne-a spus că palatul e
al poporului şi că ei -locuiesc acolo numai ca reprezentanţi ai poporu
lui. Aici, în Oman, lucrurile stau altfel. Totul aparţine Cabus-ului.
Inclusiv poporul. E normal ca el să-şi construiască un palat extraordi
nar. M-am gândit şi la Grenada şi la ce au construit arabii în epoca lor
de aur. Sau, poate, asta e adevărata lor epocă de aur!? In tot cazul, risi
pa şi disparitatea între bogaţi şi săraci nu-mi plac. Oricât de binevoitor
374 Ion Raţiu
ar fi Cabus-ul şi ortacii săi, tot feudalism rămâne. La plecare, lumea,

oaspeţii, s-au închinat în faţa lui. A strâns mâna doar câtorva. Mie,
printre aceştia.
Ieri, Vineri, mi s-a oferit şi mie prilejul să vorbesc. Am atras atenţia
asupra pericolului care planează asupra noastră. Tentaţi de marile avan
taje ce pot fi realizate prin investiţie acum, în România, occidentalii fac
investiţii prin guvern, oferă guvernului ajutor economic şi credite.
Astfel consolidează regimul. Dacă însă o fac pe bază individuală e
altceva. Beneficiază numai partenerul imediat român. Individ, între
prindere, sau cooperativă. Cred că n-am lăsat nici o umbră de îndoială.
Interesant că Antony Cavendish a venit să mă vadă, la mine, în
camerele mele (căci aveam două fiecare: un dormitor şi un salon etc...
plus balcon). Mi-a explicat cum a încheiat un contract, în valoare de
500 milioane pentru spălarea cărbunelui. Pe credit făcut cu ajutorul lui
Gicu Pop în Africa de Sud.
Tocmai aterizăm la Istanbul. Plouă. Miercuri, la venire, era vreme
frumoasă. Am văzut atunci, cu multă claritate tot centrul Istanbulului.
Stăm aici abia vreo jumătate de oră.
Dar să continui. Aseară, cină mare la Omar Zawawi. Alt palat. Sala
enormă cu masă circulară pentru noi toţi - 70 la număr, plus localnicii
- a fost recent construită pentru nunta fetei gazdei noastre. Orchestră
mare. Muzică strict arabă. „Belly-dancer“ şi dansuri populare. Bine.
Ne-am culcat pe la orele 3 dimineaţa. Ieri s-a discutat Europa. Azi,
Africa de Sud, Angola şi Mozambic şi Afghanistanul. Fatima Gailani
a vorbit concis, clar, bine. Atât ea, cât şi Zahedi, au pledat pentru
restaurarea monarhiei.
Am făcut multe legături foarte valoroase. Cea mai importantă,
indiscutabil, e Ted Sackley. El a fost Şeful C.I.A. înaintea Amiralului
Tumer. Mi-a declarat că mă va pune în legătură cu cei care mă pot
ajuta. Cu fonduri, etc. Acum, în avion, mi-a sugerat cum ar trebui să
conduc discuţiile cu ei. I-am invitat să ia micul dejun cu mine la
Hotelul Ritz, mâine dimineaţă, la orele 8.30. Am aranjat această
întrevedere din Muscat, la telefon. Ii trec pe ceilalţi, aşa cum îmi vin în
minte. Fără nici o ordine sau prioritate. Dr. Herbert Kremp, redactorul-
şef Die Welt. A făcut o conferinţă extrem de interesantă asupra rolului
Germaniei unite în Europa, care, curând, va avea o piaţă comună de
500 de milioane de consumatori. Adică după adeziunea ţărilor EFTA şi
a Europei Răsăritene. Robert Zolly, elveţian. Locuieşte lângă Ziirich.
în petrol, finanţe etc. E gata să mă ajute, mai ales cu găsirea de investi

tori în România. Acelaşi lucru, poate pe scară şi mai mare e A.J.A.
Bryan, din Pittsburg. Are o firmă „Oceanics“, e în Consiliul de
Administraţie al Societăţii Crysler etc. Are şi o adresă în Anglia, la
Aldershat. Bud Palmer, prietenul Contesei Aline de Romanones, are o
casă în Colorado. M-a invitat să stau cu ei la schi. John Pugh, de la
şcoala de surori de caritate din Ţara Galilor. Ar fi foarte util pentru un
program în România. Paul Marti de la „Telmar Productions", mă poate
sfătui cu televiziunea. James Lucien, bineînţeles. El e „Minority Staff
Director" al Comitetului Senatului American pentru Afaceri Străine.
Albert van Niekerk e ambasadorul Africii de Sud la Bonn. Mă va ajuta
cu românii care vor să emigreze. Tânărul Jacques Battistella de la
„Aerospatiale" Paris. Vrea să mă ajute. Hans Graf Hyn, deputat creştin
democrat german. Mare expert în problemele comunismului rusesc. La
fel Karl Heinz Narjes, fost Vicepreşedinte al înaltului Comisariat
European. Michel Roussin, Prefect în Franţa, foarte aproape de Chirac.
Iar cu Senatorul Andre Betancourt m-am înţeles de minune.
Dintre britanici, cu toţi m-am înţeles bine. Cu prietenul meu, Alan
Clark în primul rând. Văd că Major l-a menţinut în guvern. A vorbit şi
el despre viitorul Europei şi i-a provocat pe americani. Mi-au plăcut
deputaţii Paul Channon, care mi-a devenit prieten personal, Jonathan
Aitkin şi Anthony Nelson The Earl of Granard a fost în post la
Bucureşti, înainte de război şi i-a plăcut foarte mult viaţa acolo.
Ambasadorul Sud-African la Londra, Rae Killen, a fost vecinul meu la
masa Cabus-ului, Joi seara. Ar trebui să-l menţionez şi pe Sir John
Leahy, fost ambasador, Preşedintele Consiliului Franco-Britanic. în
fine, să-l menţionez şi pe Jaime Pinto din Portugalia.

în avion spre Bucureşti. Cu TAROM.
Aseară l-am avertizat pe Rege că mă voi întâlni, azi dimineaţă, cu
doi oameni recomandaţi mie de Ted Shackley, fost Director C.I.A.
I-am văzut azi dimineaţă la Hotelul Ritz la Londra. Am luat micul
dejun împreună. Chester Nagle a sosit special de la Washington. Ollie,
adevărat reprezentant al aristocraţiei Habsburgice, a sosit aseară din
Viena. îl cheamă Alfons Graf Mensdorf-Pouilly şi, îmi spune, e nepo
tul Prinţului Eszterhâzi. Are moşie în Burgenland. Se referă la
Butthanyi, cu care a pregătit alegerile din Ungaria. Zice că o cunoaşte
376 Ion Raţiu
pe Margit, dar nu ştie exact cât de înrudit e prietenul lui cu Ivan, soţul
decedat al Margit-ei. Am vorbit şi de Heini (membri ai familiei
Thyssen-Bornemisza). Zice că-1 cunoaşte şi că ştie că el a dat mulţi
bani pentru unguri (fără ca să specifice că ar fi fost o donaţie pentru
ungurii din Transilvania).
Am discutat problema. Mai întâi cu Ollie, pentru că Chester a venit
foarte târziu. Avionul lui din Washington a aterizat cu întârziere. Să
organizăm mai întâi partidul. Deci, avem nevoie de o sumă importantă
iniţială. Şi acum, repede. Poate 3-4 milioane de dolari, le-am spus.
Apoi, după ce vom fi pregătit oameni tineri, mai ales în Austria şi
Germania, să pregătim alegerile viitoare. Pentru asta avem nevoie de
bani serioşi. Să stabilim, să înfiinţăm un post de TV independent.
Altfel nu putem pătrunde în casele oamenilor. Aveau ideea că Mihai ar
putea strânge bani, prin ei, bineînţeles, dacă îşi dă girul. De pe la case
le regale cu care e înrudit. Sunt sceptic. Totuşi să încercăm. Eram îngri
joraţi pentru că timpul ce ne stă la dispoziţie e foarte scurt.
I-am lăsat împreună. M-am dus acasă, la Arlington, pentru că mă
aştepta Thompson de la BBC World Service.
Am făcut interviul. Mulţumitor, zic eu. Tocmai terminasem când au
sosit şi ei, Chester şi Ollie. (A propos, Ollie e foarte înalt, 195 cm
înălţime. Chester e şi mai înalt. Nu ştiu exact cu cât.)
Am telefonat Regelui. Mi-a răspuns Regina Ana. I-am pus pe amân
doi să-I vorbească Regelui. Au făcut-o. Au aranjat să meargă la El
acasă, la Versoix, mâine dimineaţă, la orele 11.00.
Mari speranţe nu-mi fac. De unde vor strânge bani? Cine-i va
administra? Ce control voi avea eu asupra lor? Ce control va ava
Regele? O serie întreagă de întrebări, la care trebuie să găsim răspun
suri.
în avion mi-au dat Romania Liberă. îmi dau seama că sărbătoarea
zilei de 1 Decembrie la Alba Iulia a ieşit cu scandal. Atât Coposu, cât
şi Radu Câmpeanu au fost huiduiţi şi fluieraţi. Echipajul de bord m-a
invitat la cabina de control. Au fost de acord că absenţa mea de la fes
tivităţi a fost inspirată. Le-am spus că am fost la Muscat, pentru a dis
cuta şi afla o soluţie fără război, a conflictului din Golful Persic. Ca de
obicei, multă lume îmi vorbeşte. Vor autografe. Toţi mă imploră să
rămân în România. Curios. întotdeauna declar categoric că m-am
întors acasă pentru totdeauna. Totuşi, le e teamă că îi voi părăsi. Dacă
această teamă se datoreşte faptului că-şi dau seama de cât mai bună şi
mai confortabilă e viaţa mea în Occident, atunci e bine. Să înţeleagă că

eu fac sacrificii pentru că sunt mândru că sunt român şi pentru că vreau
să aduc un aport real la instaurarea democraţiei în România.
M ă duc la Doina acasă. Iarăşi îmi vorbeşte de Rodean. Ea e sigură
că el mă fură şi că e securist. Rostul lui e să mă împiedice să reuşesc
cu ziarul.
La Alba Iulia lucrurile au mers prost. Coposu, Câmpeanu şi
Domokos au fost împiedicaţi să vorbească.

Şedinţă în Parlament despre cele petrecute la Alba Iulia. Furtunoasă.
Am fost şi eu atacat pe nume. De diverşi FSN-işti. Diaconescu a vor
bit pentru PNŢ. Bine. Sunt încântat.

Ioan Alexandru o prezintă pe poetesa Leonida Lari în Parlament. Ea
are un puternic accent basarabean. Chiar greu de înţeles tot ce spunea.
Au vorbit apoi, alţii. Mi s-a dat şi mie cuvântul. în această zi, am zis,
închinată Sfintei Varvara, doresc să urez din inimă multă fericire tutu
ror minerilor. Şi multă mulţumire sufletească, prin democraţie şi în ţara
noastră. Pe care toţi o iubim. Le doresc o ţară democratică, pentru că
sunt absolut convins că din toate formele de guvernământ numai
democraţia asigură drepturi egale tuturor cetăţenilor, respect reciproc;
pentru că numai democraţia duce la prosperitatea naţiunii întregi. Am
primit multe aplauze. Şi critici din partea prietenilor mei. Klaps ar fi
vrut ca să-i atac pe securiştii care i-au condus pe mineri. N-am argu
mentat. E greu să-l fac să înţeleagă. Eu încerc să institui un spirit
democratic la colegii mei din Parlament.
Am plecat, apoi, imediat la recepţia de la Otopeni. Cum am sosit
devreme, am ascultat toate explicaţiile tehnice date de British
Aerospace. A venit, apoi, Gicu Pop, Stănculescu, Ministrul Dorn Pană,
de la Transporturi etc. Bună discuţie cu toţi. Inclusiv cu Michael
Atkinson.
Din nou în Parlament. Petru Maior îmi vorbeşte de Coposu. îl
urăşte. La fel Klaps, ceea ce nu e nimic nou.
Mă întorc acasă s-o iau pe Elisabeth la recepţia British Aerospace la
Hotelul Intercontinental. Foarte reuşită. Din nou cu Stănculescu şi
soţia lui. Femeie simpatică. Vorbesc cu Pană. Apoi cu un alt ministru,
378 Ion Raţiu
Pintilie. Şi cu un al patrulea, al cărui nume îmi scapă. în ascensor, o

doamnă cu un băieţaş de vreo 8 ani. Cum te cheamă, îl întreb, punând
părinteşte mâna pe capul lui. Bogdan, îmi spune imediat. Ştii cine e
domnul?, îl întreabă mama lui. Raţiu, zice băiatul zâmbind. Domnul
Raţiu, îl corectează mama. Nu, e bine aşa: Raţiu, aşa e la alegeri. Eu
am votat Raţiu, îmi spune băiatul, cu confirmări din partea mamei. De
aceea n-am învins la alegeri. Doar copii m-au votat! E totuşi semn bun.
Ne-am înţeles cu Stănculescu, să vină la cină. De asemenea, m-am
înţeles cu Pană să stăm de vorbă despre valorificarea flotei comerciale
româneşti.
Vine Damian Vasile la mine la Parlament. Mulţi români din dias-
poră au fost invitaţi la Cotroceni. Printre cei din Franţa au fost Virgil
Tănase, Kogălniceanu, Cemovodeanu etc. Din Italia, Ghilezan. Toţi au
fost şocaţi de cele întâmplate la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Vreo 70%
dintre ei au învinuit guvernul. Ceilalţi au fost contra lui Coposu şi
Câmpeanu personal. Vatra Românească i-a atacat. Erau masaţi în faţa
tribunei şi nu i-au lăsat să vorbească. Pe Coposu pentru că a afirmat la
Budapesta că Vatra e o organizaţie şovină-fascistă şi pe Radu
Câmpeanu, pentru că a obţinut cele mai multe voturi în judeţele din
Secuime: Harghita, Covasna^ şi Târgu Mureş. Deci voturile ungurilor.
Ghilezan însă l-ar fi criticat aspru pe Iliescu pentru cele întâmplate la
Alba Iulia.
Vasile îmi vorbeşte de circulara pe care Mircea Enescu a trimis-o
tuturor filialelor din România, ca următorul Congres UMRL să se ţină
în România. De la Londra, mai târziu, îmi telefonează Nicole, să-mi
spună că Doru Novacovici i-a dictat o scrisoare pentru Românul liber
în care anunţă că în 1991 Congresul va avea loc la Paris. Nu în altă
parte, oricine ar spune-o. Evident se referea la circulara lui Enescu. în
fine, Damian mă informează că mulţi români care vroiau să se înscrie
în UMRL merg acum spre Alianţa Civică. îmi comunică discuţiile
avute despre programul TV aprobat pentru UMRL. Săndulescu este
contra. Pe faţă.
La Ambasada Franţei mă aşteaptă ambasadorul Franţei. Simpatic,
înalt, volubil. El e cel care a venit să-mi facă o vizită de curtoazie,
acum vreo 2 săptămâni. Attali, Directorul Băncii Europene pentru
Reconstrucţie a sosit cu întârziere fiind reţinut. în timp ce-1 aşteptam -
a întârziat 45 de minute - am făcut obişnuitul tur de orizont politic cu
ambasadorul. A venit şi băieţaşul lui de vreo 3 ani. I-a vorbit în
In fine, acasă 379
româneşte. înţelegea. Unde e gura?, l-a întrebat. Dar ochii? Băiatul

arăta corect cu degetul. Aşa se învaţă o limbă, nu altfel. Pe ambasador
îl cheamă Renaud Vignal. Lui Attali i-am vorbit de pericolul de a
susţine guvernul cu credite. E o modalitate de a credita piedicile puse
democraţiei. L-au impresionat doar cele 5 condiţii Andriessen, care n-au
fost îndeplinite. Dar dacă dau credite pentru telecomunicaţii? Da, să
dea credite pentru aşa ceva. Să dea credite instituţiilor particulare, dar
nu altfel. Să vă dau un scenariu. Acordaţi credite. Se va crea o atmos
feră artificială de prosperitate. Se vor anunţa noi alegeri şi comuniştii
actuali vor fi realeşi pe încă 4 ani, pe baza noii Constituţii. M-au între
bat cum e Constituţia. Nu ştiu. Se lucrează la ea. Dar e Constituţie
republicană. Noi vrem să avem un referendum. România a prosperat
sub Monarhie.
A plecat, apoi, pentru că avea deja un rendez-vous cu Dan Marţian
şi, apoi, cu Iliescu. Cu Attali a venit şi Andre W.G. Newburg, ameri
can, lucrează pentru Cleary, Bottlieb, Steen& Hamilton. E foarte bun
prieten de-al lui Michael Edwards. După plecarea lui Attali am stat
mult de vorbă cu el. Sper că a înţeles situaţia.
Rodica Ciobanu mi-a luat un interviu pentru ziarul Frontului, AZI.
„Cum se explică creşterea popularităţii dumneavoastră în ultima
vreme?“, a fost una dintre întrebări. Aşa o fi? Probabil, dacă şi AZI o
recunoaşte.

Toată dimineaţa cu Doina Bâscă mai întâi, şi apoi cu avocatul
Stoica. După ce am stabilit forma societăţii pe acţiuni în baza Legii 31,
care va intra în vigoare la 17 Decembrie, i-am luat unul după altul: pe
Codruţ Popa, Ioan Rodean şi ceva mai târziu pe Nick Caramihai. Toţi
au acceptat soluţia mea. Codruţ vrea ca să aibă dreptul să care şi marfă
în camionetele cu care am înzestrat activitatea lui, iar Rodean a încer
cat să menţină ficţiunea că toată aparatura i-a fost donată. N-a mers.
Avocatul Stoica i-a demonstrat că întreprinderea „IR“ devine caducă.
Rodean fiind singurul proprietar al ei şi pentru că n-are datorii, poate
să facă orice vrea cu utilajul ce are. Deci cu tipografia şi că toate cele
lalte aparate. Astfel se va putea conforma înscrisului ce a semnat cu
Nicolae Raţiu, că totul aparţine societăţii Regent House Properties. în
cele din urmă a înţeles că n-are nici o şansă şi a acceptat. Daniel
Pintilie lucrează de zor ca să stabilească valoarea capitalului social la
380 Ion Raţiu
întreprinderea „IR“. Nick Caramihai mi-a comunicat că va putea aduce

10 ordinatoare din Germania şi un laser printer. Se va gândi dacă vrea
să le prezinte drept investiţia lui în societatea ce formăm, sau dacă se
va separa de noi şi va lucra pe cont propriu. Eu aş fi bucuros să am un
partener real. Adică să am măcar pe unul din şefii diverselor departa
mente cu resursele lui proprii, pe care le investeşte. Toţi ceilalţi n-aduc
absolut nimic.
Rămâne să stabilesc situaţia cu Paco şi să găsim un nume pentru
ziar şi pentru noua societate.
La masă o avem pe Pusa. E gata să preia conducerea casei. Vom sta
bili amănuntele.
Şedinţa Comisiei de Politică Externă. Oliviu Gherman, Vicepreşe
dintele Senatului, a făcut un raport asupra participării lui la adunarea
NATO de la Londra 28-30 Noiembrie. Absolut nerealist. A „demon-
strat“ că suntem acceptaţi. L-a citat chiar pe Womer!
Senatorul Ioan Baboş a făcut acelaşi lucru despre vizita lui în SUA
la Comisia Drepturilor Omului (ONU). FSN-iştii ăştia mint ceva de
nedescris şi audienţa, majoritatea tot FSN-istă, îi crede.
M-am dus la recepţia ambasadorului thailandez Praphot Narinthran-
gura, pentru că London and Edinbourgh Trust construieşte un mare
hotel la Bangkok. Nu s-a ţinut, dar cum era să aibă loc în Hotelul
Bucureşti, am stat în camera deputatului Nicolae Simescu, singurul
ales al Partidului Reconstrucţiei Naţionale. Mi-a făcut o bună impresie.
Am fost cu Petru Maior şi nepoata lui. De acolo, Elisabeth şi cu mine
ne-am dus să luăm cina la Clubul parlamentar. Iorga ne-a primit cu
braţele deschise.

Bush a cerut convocarea unei Conferinţe pentru Orientul Mijlociu.
E parte din efortul de a se găsi o soluţie pentru conflictul Irak-Kuwait.
Silviu Popescu de la CADA (Locotenent-Colonel) mi-a oferit ser
viciile sale şi mi-a pomenit şi pe alţii în situaţia lui. Căpitanul Stan
Valeriu, de pildă. Ei au fost trecuţi în rezervă. îmi face o analiză a situ
aţiei. Studenţii, sindicatele, CADA şi Alianţa Civică. Toţi cer demisia
lui Iliescu şi Roman. Lipsesc doar partidele din Opoziţie. Iliescu e cu
Măgureanu. Roman cu Stănculescu. Iliescu mizează pe un guvern de
coaliţie ca să se salveze. CADA îl acuză pe Stănculescu că el a fost cel
care a dat comanda să se tragă la Timişoara. I-am mulţumit pentru ofer
ta de serviciu. M ă voi mai gândi.

Ion Stan din Săpânţa îmi aduce o glajă de palincă. De la el am con
firmarea că ceea ce mi s-a dat la Baia Mare e o „gubă44, sau un „sve-
ter“ şi vine din Giuleşti, satul lui Ilie Lazăr. Om simpatic. Ne-am
îmbrăţişat.
Cer în scris lui Dan Marţian să-mi dea cuvântul. Vreau să vorbesc
de greva foamei începută de Dumitru Iuga. Roman, Vicepreşedintele, a
condus şedinţa Camerei şi nu m-a chemat.
La sediul central PNŢcd. Arhiplin. Le explic de ce nu e bine să ne
retragem din Parlament dacă nu întreaga Opoziţie o face. Numai noi?
Ar fi o mare greşeală. Ne pierdem platforma de pe care ne putem
adresa lumii. Indiscutabil, mă bucur de simpatia oamenilor. A fost şe
dinţa organizaţiei muncitoreşti.

Intervin la Legea care reglementează cumulul de funcţii. Le explic
de ce acest lucru nu trebuie reglementat într-o societate liberă. Să
lucreze fiecare cum şi cât poate. Şi cât vrea, bineînţeles. Aici am aura
unui om foarte bogat. Dar şi eu am avut două posturi pline, două
norme, cum se spune aici. Am fost crainic la BBC secţia română şi
funcţionar la Pali Mall Depozit şi Forwarding Co. Pentru că la BBC
lucram seara şi noaptea, cam din Februarie 1951 până în Septembrie
1957.
Când m-am întors la locul meu, Petru Maior mi-a zis: „Ai o clari
tate şi o logică excepţională în expunere41. întotdeauna caut esenţialul
şi încerc să-l expun cât se poate mai simplu şi mai direct.
La guvern. Mă primeşte Şandor. Avem şedinţă cu Adrian Severin,
care se aşază între mine şi Săndulescu. Ne prezintă planul lor pentru
1991. E un pronostic, nu un plan în sensul comunist. Aşa, ca să existe
un punct comun între toate forţele politice din ţară. Iau cuvântul ime
diat şi aprob această atitudine. PNŢcd va susţine tot ce serveşte intere
sul ţării, am zis. Mai mulţi au luat cuvântul. Lung. Amănunţit, în
domeniul ce-i interesa. Am plecat la 1.30 p.m. M-a condus Şandor
până la maşina mea, care mă aştepta afară.
Masa cu Elisabeth şi Pusa. Ne înţelegem ca ea să dirijeze casa noas
tră. I-am lăsat împreună cu Gigi, ca să-şi definească şi să-şi delimiteze
atribuţiile. Trebuie să facem acest lucru. Viorel Delcă a plecat.
A venit Cornel Coposu. A stat vreo oră cu mine. I-am comunicat, în
382 Ion Raţiu
mare, ce s-a petrecut la Muscat. Mi-a reafirmat că Regele i-a spus că l-a
văzut pe Stănculescu. Ar fi o greşeală să se întoarcă acum în ţară.
Venirea lui trebuie pregătită. Mie Regele mi-a spus că nu l-a văzut pe
Stănculescu şi că acesta nu i-a cerut să-l primească. în fine. Cornel ar
vrea să ieşim din Parlament. Dar acceptă că ar fi o greşeală s-o facem
numai noi. Ce facem dacă ni se oferă o coaliţie, un guvern de uniune
naţională. Sub preşedinţia ta?
Ar accepta, deşi n-o spune pe faţă. De fapt, n-ar fi rău.
Avocatul Ghiga îmi aduce tot felul de amănunte în legătură cu pro
cesul ce urmează să aibă loc, Miercuri 13 Decembrie. Inculpaţi sunt cei
care au furat din casa mea. Ne constituim parte civilă. Vom cere 80.000
de dolari care nu ne-au fost restituiţi şi 30.000 pentru restul obiectelor
furate din casa noastră.
Doina Bâscă mi l-a adus, ieri, pe Buzinschi, care e de părere că
numele meu în ziar ar strica. Bine. Pe cine să-l punem. Pe Buzinschi?
A scăldat-o. Asta ar fi vrut, căci tuturor le-a găsit cusur: Doina Comea,
Ana Blandiana, Cioculescu etc. N-are rost să ne ascundem după deget.
Toată lumea ştie deja că e ziarul domnului Raţiu. Şi popularitatea dum
nealui e în creştere, a zis Doina, deşi nu atât de limpede. Probabil, pen
tru a-i menaja susceptibilităţile. Buzinschi se vede într-un rol de
comandă la acest ziar. Să vedem cum se va înţelege cu Doina. Brian
Jones vine acum. Important e să avem expertiza.
O caricatură interesantă a apărut în OPUS, unde eu ofer jăratic calu
lui pe care intră Iliescu la Alba Iulia în chip de Mihai Viteazul.
Ziarul Libertatea a publicat ieri, sau alaltăieri, fotografia mea
îmbrăcat cu „guba“ maramureşeană „ca să dovedesc că sunt ţărănist".
Cam aşa era comentariul.

Mircea Enescu îmi relatează situaţia creată de Novacovici. I-a trimis
o scrisoare datată 20 Noiembrie în termeni foarte duri, dictatoriali. Nu
poate fi vorba de nici o discuţie. Decizia Comitetului Coordonator-
UMRL a fost luată la 6 Octombrie Următorul Congres va avea loc la
Paris la 3-5 Mai 1991. Mi-a adus şi nişte ciorne de cum ar trebui să-i
răspund. Nu le-am acceptat. Mi-am scris eu scrisoarea, în care am
subliniat că, în urma protestelor filialelor din ţară, ar trebui să reexa
minăm decizia luată şi, eventual, să facem Congresul în România.
Cristian Popescu a venit şi el cu o scrisoare de protest către TVR,
In fine, acasă 383
pentru că a mixat prezentarea dezbaterii parlamentare când s-a discu

tat cazul Dumitru Iuga. Deşi n-am fost prezent la dezbatere, TVR m-a
arătat tocmai cu această ocazie. Eu, de fapt, cerusem cuvântul deja pe
ziua de 5 Decembrie. Deci, imediat după intrarea în greva foamei a lui
Iuga. Nu mi s-a dat cuvântul însă. Când s-a ridicat cazul de către Liviu
Mureşan, de la noi a vorbit Petru Maior. Se pare cam slab. N-am accep
tat nici ciorna lui Popescu. E mult prea violentă. Am rescris-o în felul
meu. Şi totuşi am rămas oarecum nemulţumit. E greu să le faci un pro
ces de conştiinţă celor de la TVR, în cazul acesta. Chiar dacă exact asta
vroiau să realizeze, eu nu pot să dovedesc că ei m-au arătat la televizor
tocmai ca să se vadă că am rămas pasiv în cursul acestei dezbateri. Căci
ăsta e sensul protestului meu.
Ioana Brătianu vine să mă vadă. Se întoarce în România în mod
permanent. I s-a oferit Vicepreşedinţia PNL. Dar nu vrea s-o accepte,
cât Radu Câmpeanu e preşedinte. Ţin foarte mult ca legătura de strân
să colaborare PNŢ-PNL să fie restabilită, mi-a spus. Omul pe care-1
respect şi admir cel mai mult în România este Coposu. Şi dintre femei,
pe Elisabeth. Fără exagerare. Pe ea o admir pentru că stă aici, şi pen
tru tot ce face.
La Ateneu de Ziua Naţională, a ţinut o conferinţă. Când a pronunţat
numele Regelui, toată audienţa s-a ridicat în picioare.
Un oarecare Dumitru Torja, care mi s-a anunţat din Turda ca să-l
primesc, îmi vorbeşte grandios, de un milion şi jumătate de oameni
care urmează ordinele mele. îmi cere bani ca să înceapă „acţiunea".
L-am trimis la plimbare. N-am dat bani celor din Piaţa Universităţii,
cum o să dau acum, unui necunoscut? Şi pentru ce? Eu, doar, sunt
democrat. Trebuie să lupt numai cu armele democraţiei. Cu integritatea
mea şi cu puterea de a-i convinge pe oameni că eu pot servi naţiunea
mai bine decât guvernanţii actuali.
Sculptoriţa Rodica Pamfil, mama lui Paco (Pascal Pamfil, fotogra
ful) a venit să finalizeze sculptura bustului meu. Lucrează în lut.
Repede. Nu e rău ce a făcut până acum. A prins sprâncenele şi impre
sia generală a personalităţii mele, cred.

David Stevens îmi telefonează din Arad. E la spitalul de acolo. Au
sosit cu două mari TIR-uri, cadouri, de fapt, destinate Spitalului din
Botoşani (Dorohoi). Nu mai au motorină şi sunt deja în mare întârziere
384 Ion Raţiu
(3 zile). Am fost de acord să descarce totul acolo, la Spitalul judeţean

din Arad. Am vorbit cu Doctorul Ioan Crâsnic şi am căzut de acord cu
el să împartă totul cu Doctorul Costin de la Spitalul din Turda. Frăţeşte,
i-am spus. Mi-a promis că-1 va chema pe Costin să vină la Arad şi să
ridice el, de acolo, partea ce revine Spitalului din Turda.
Am reuşit să vorbesc şi cu Nicolae la Londra. L-am informat de
toate astea şi i-am cerut facturile originale care atestă că Regent House
Properties, Ltd. a fost cumpărătorul aparatelor, maşinilor etc. Deci că
e, de fapt, proprietara tuturora.
Avocatul Stoica e foarte îngrijorat. La fel şi Doina Bâscă. Cum am
încăput eu pe mâna acestor şarlatani? în fine, până la proba contrarie
eu nu-i socotesc şarlatani. Dacă cedează totul noii societăţi comerciale
ce vom înfiinţa, problema se rezolvă. Sunt sigur că m-au furat. Sunt
însă gata să uit trecutul, dacă, de acum înainte se poartă corect.
Seară plăcută la Teatrul Ţăndărică. Suntem invitaţii ambasadorului
Indiei şi ai Doamnei J.F. Ribeiro şi ai Directoarei Teatrului, Doamna
M ihaela Tonitza Iordache. Muzică clasică executată de un trio Partho
Das şi de dansatoarea Sarala Kumari. Ambasadorul a venit la noi, m-a
prezentat ambasadorilor Poloniei, Thailandei şi Sudanului, care aveau
locuri în apropiere. N-am văzut nici un om politic român de prim rang.

La Parlament îmi vorbeşte deputatul ungur luliu Vida, din Şimleu
Silvaniei. El vrea neapărat ca eu să fac o vizită în Sălaj. Mulţi oameni
mă simpatizează acolo, îmi spune. E judeţul lui Cornel Coposu.
Trebuie să am grijă, să nu-1 supăr.
Avocatul Ghiga vine să mă vadă. Semnez actul prin care mă consti
tui parte civilă în procesul cu minerii, cer despăgubiri de 110.000 de
dolari (80.000 din cei furaţi, căci 20.000 mi-au fost restituiţi şi 30.000
pentru lucrurile furate sau distruse).

Interviuri. Mă văd cu Michael Atkinson. îi explic situaţia şi discuţi
ile care au loc pentru un guvern de coaliţie, sau uniune naţională. El îl
consideră pe Roman pozitiv. Iliescu va trebui să cedeze. El să fie vic
tima. îi atrag atenţia că, potrivit regulilor acceptate, acum în vigoare,
Preşedinţia trece automat, în caz de vacanţă, Preşedintelui Senatului.
Deci lui Bârlădeanu. Mi-a adus formularul necesar pentru un număr
In fine, acasă 385
nelimitat de intrări în Anglia.

I-am văzut pe Codruţ Popa şi pe Ioan Rodean. Le-am pus în vedere
că toate vehiculele trebuie înregistrate pe numele noii societăţi, căreia
îi vom spune „PROGRES UL“. Am pomenit, de asemenea, ca nu
cumva să se împrumute bani, prezentând camionetele drept garanţie. Şi
că înregistrarea trebuie să fie făcută aici, la Bucureşti.
Ambasadorul Jan Hellmans, al Belgiei, a venit să mă vadă. Discuţie
plăcută. Se aşteaptă la probleme, acum de Crăciun. îl las cu Cristian
Popescu. Plec la Punch Green, ambasadorul SUA. Discutăm pe şleau.
We are businessmen. We understand each other, îmi spune. Grupul
celor 24 şi SUA vor ajuta guvernul de aici. încă nu ştim dacă se va
acorda Clauza Naţiunii Celei Mai Favorizate, mi-a zis. înţeleg că ati
tudinea guvernului român în problema Golfului - mai ales că a avut
temporar preşedinţia Consiliului de Securitate ONU - merită o recom
pensă. Dar poporul român va interpreta gestul SUA ca o abandonare.
Aşa cum s-a simţit când Ceauşescu a fost susţinut. Noi n-avem astăzi
o democraţie în România. I-am povestit cum au încercat să ne ia mobi
la din sediul PNŢ-Cluj, imediat după ce am cerut demisia guvernului.
I-am confirmat că Roman a intervenit personal, la cererea mea, şi
numai aşa mi s-a lăsat mobila pe loc. E asta democraţie?, l-am între
bat. Brian Flora era cu el. Lua note. Orice ajutor va fi acordat României
acum, efectul nu se va simţi decât peste câteva luni de zile. Deci, vom
avea o iarnă foarte grea. Cu probleme. Sunt mulţi miniştri tehnocraţi
foarte capabili. Lucrurile merg mai bine, mi-a zis. I-am explicat şi lui
cum stă problema „sacrificării" lui Iliescu. Bârlădeanu va veni la
Preşedinţie. Am vorbit şi de guvern, de uniune naţională. Nu vreau
să-mi sacrific principiile pentru care am militat o viaţă întreagă.
Trebuie să continui să lupt pentru democraţie.
Eşti gata să găseşti o soluţie de compromis?, mă întreabă. îmi vor
beşte de imperfecţia democraţiei americane: de Nixon, Lyndon
Johnson, în Texas etc. Nu compromis. Dar a haif-way house, ifyou see
the difference, mi-ar fi acceptabilă ca soluţie. Dacă ni s-ar da nişte
portofolii importante: Interne, Externe, Apărare Naţională, Industrie şi
Comerţ. Mi-a explicat că trebuie să ne unim. Să demonstrăm că sun
tem o Opoziţie credibilă. Vroia să ştie cum stăm cu Alianţa Civică.
Le-aţi dat o mulţime de bani. La România Liberă, la Grupul Dialogului
Social, Sindicatelor etc... Ce-aţi obţinut? Toţi declară că sunt apolitici.
Stau pe tuşă. Nu aşa se face democraţie în ţara noastră.
386 Ion Raţiu
Acasă, alte interviuri. Apoi vine Petrovici, care poate să ne

aprovizioneze cu came pentru că e medic veterinar, şi avocatul Ghiga.
Toată ziua Doina şi Brian Jones lucrează la ziar. Cred că-i vom
spune COTIDIANUL. îl vom scoate pe ziua de 13 Ianuarie. Ar fi greu
s-o facem mai devreme.
Ieri seară am fost la sediul PNŢ. Era o şedinţă a Comitetului de
Lucru pentru Agricultură. Prezidată de Coposu. Lup vroia să ştie dacă
mi s-a vorbit de un guvern de coaliţie. I-am răspuns că da, fără să-i dau
vreun amănunt. L-am asigurat însă că n-am absolut nici o intenţie să
accept să intru în vreo astfel de formaţie, fără acordul partidului.
Trebuie să menţionez: Brian Flora, care ne-a condus până la maşină,
pe mine şi pe Mihai, care mă însoţea, m-a întrebat: Ai putea să cola
borezi cu Bârlădeanu? Am ezitat. Pe urmă i-am zis: Ne-am cunoscut
destul de bine în cursul voiajului la Strasbourg şi Paris. Echipa guver
namentală are mulţi oameni de valoare: Dijmărescu, Năstase şi alţii.
Sunt convins că ar lucra cu mine. Ei vor să meargă spre democraţie, dar
habar n-au cum s-o facă.
Am primit două scrisori care mi-au făcut mare plăcere. Prima de la
Peter Benenson şi a doua de la Aurel Chira. Peter răspunde pozitiv la
scrisoarea ce i-am adresat lui Frank Martin, actualul Secretar General
al Amnesty International. Pe el îl interesează acum dovada că iradierea
nucleară a fost sau este utilizată de Securitate (SRI). Chira îmi scrie de
revenirea mea în ţară: „Tu n-ai avut nevoie de tot zbuciumul prin care
ai trecut şi vei mai trece. In fine, au vorbit înaintaşii tăi şi nu te-au
lăsat să dezertezi. Şi vei merge înainte şi vei birui. Va veni şi momen
tul tău. Eu îl simt aproape“.
Şi alte sentimente frumoase, adumbrite doar de fraza: ,,/Vw ştiu dacă
eu voi mai putea să văd toate cele ce se vor întâmpla, spre bucuria
tuturor“. El suferă grav de inimă, se pare.

în Parlament, şefii grupărilor politice ne întrunim ca să discutăm o
proclamaţie către ţară. Prezidează Bârlădeanu şi Marţian. Toţi cer
modificarea textului care conţinea o confirmare a tot ce a întreprins
guvernul şi un apel la calm, linişte etc... Plus o ameninţare, nici măcar
voalată, în caz că pacea va fi tulburată. Implicaţia era că noi, Opoziţia,
şi alte formaţiuni politice, sociale etc... am putea fi vinovaţi. Am
declarat, clar, că noi suntem contra. Dar am făcut-o numai după ce toţi
ceilalţi au acceptat principiul unei asemenea proclamaţii, sub o nouă

formulare. Mi-au propus să intru şi eu într-un comitet ad-hoc de
redacţie, ceea ce am refuzat. Le-am atras atenţia asupra faptului că nu
noi, puterea legislativă, avem datoria de a menţine ordinea publică, ci
guvernul, puterea executivă. O astfel de proclamaţie ar da acoperire
guvernului pentru tot ce a făcut, pur şi simplu.
După masă, la Comisia pentru Politica Externă. Diverse rapoarte
etc. Apoi Szocs Geza descrie vizita lui Tom Lantos în numele Ligii
pentru Apărarea Drepturilor Omului Maghiare. Ne informează că au
fost 4 premiaţi, printre care şi Borbely Emo şi el însuşi. A făcut, de
asemenea, diverse declaraţii, mai ales în favoarea înfiinţării unei uni
versităţi maghiare la Cluj.
Am luat cuvântul. Le-am descris campania şovină maghiară cu
ocazia începerii sistematizării satelor, care pretindea că avea ca scop
distrugerea culturală şi fizică a populaţiei maghiare din România. Am
povestit marea întrunire de pe treptele Capitoliului în Washington,
ţinută sub egida lui Lantos şi a Senatorului Bennett în Mai sau Iunie
1988. Ocazie la care Lantos a afirmat că Transilvania nu va fi uitată că
aparţine ungurilor etc... şi la care s-a intonat imnul naţional săcuiesc,
în fine, le-am vorbit despre audierile Congresului la care au participat
Laszlo Hâmos, Koszorus şi pastorul Nemeth venit special de la
Budapesta, ocazie cu care le-am vorbit şi eu, ca să arăt cât de nejusti
ficată este propaganda maghiară. Am fost viu aplaudat de toată sala.
Aveam multe exemplare din numărul special al Românului Liber, scos
ca să marcăm Ziua Naţională. Toţi mi l-au cerut şi foarte mulţi mi-au
cerut o dedicaţie.
Azi am început să înot la piscina Clubului parlamentar „Dacia“.

La Tribunalul Militar. Inculpaţi sunt Lt. Col. Nicolae Ion, şoferul
sau plutonierul major Dumitrescu şi un miner. După ce se aprobă fil
marea dezbaterilor, se identifică inculpaţii etc..., avocatul meu mă con
stituie parte civilă pentru suma de 110.000 de dolari. 80.000 nerestitu
iţi din pachetul de 110.000 de dolari ce mi-au fost furaţi şi 30.000
daune, aparate, haine etc., furate sau distruse. Pun, apoi, două întrebări:
A fost Lt. Col. Nicolae ofiţer activ când a comis infracţiunea în domi
ciliul meu, la 14 Iunie? Şi dacă a venit la casa mea în exerciţiul funcţi
unii, sau în timpul său liber? Răspunsul a fost DA, la ambele întrebări.
388 Ion Raţiu
Consecinţa logică, Ministerul de Interne trebuie citat în proces. Cum

îmi spunea Ghiga: Există la dosar declaraţia şoferului că au venit la
mine acasă în exerciţiul unui ordin primit. „Securitatea" aparţinea
Ministerului de Interne.
Ne dă un nou termen pe ziua de 22 Ianuarie 1991. Mai întâi pro
puseseră 24 Ianuarie. Da, mie îmi convine. Este exact cu un an de când
am sosit în ţară. Da, dar e ziua Unirii Principatelor, a ripostat Pre
şedintele. Mai bine 31 Ianuarie. întâmplarea face că abia ieri am primit
o invitaţie de a lua parte la un Prayer Breakfast la Washington, la care
va participa şi Preşedintele Bush. Aşa am ajuns la 22 Ianuarie !!
Totul s-a petrecut într-o atmosferă amicală. Preşedintele
Tribunalului a sugerat chiar că aş putea să-l las pe avocatul meu să mă
înlocuiască la Washington. Pe un ton amuzant, bineînţeles. Prefer să
merg eu, totuşi!, i-am zis.
Interviuri etc. Masă acasă în fugă. Elisabeth pleacă la Zermatt. Eu
ajung cam târziu la şedinţa celor două Camere. Tocmai când se citea
Proclamaţia. Diaconescu vorbeşte bine, demn. Noi ne abţinem. La vot
nimeni contra. Şase abţineri. Nu ştiu cum, căci noi eram 7 deputaţi
PNŢcd prezenţi?!
Pe culoar îl întâlnesc pe Radu Câmpeanu. Vroia să ştie de ce ne-am
abţinut. I-am explicat. Situaţia e gravă. Ce e de făcut?, îl întreb.
Guvern de Uniune Naţională. Dar pe Roman nu-1 accept. Trebuie să
fie cineva neutru.
Necăzuri cu Nick Caramihai. Pretinde că el e proprietarul ordina
toarelor, pentru că Nicolae, băiatul meu, i le-a donat. Brian Jones
lucrează bine cu fetele Doinei. Dar tensiunea e foarte mare.
Seara vine Pescariu (Dan) la mine. Cădem de acord asupra „împru
mutului Minden“. îmi cere să-i dau cărţile mele. Pentru el, în
englezeşte. Pentru tatăl lui, în româneşte. la i pentru fetiţa lui, Sorana,
îi trimit o cocardă „Raţiu Preşedinte".

Zi extrem de grea. începe bine, însă. Ajung la Şcoala de ambliopi la
10.45. Am astfel posibilitatea să inspectez instalaţia încălzirii centrale
ce am finanţat. Foarte frumos. Mai trebuie să completeze duşurile, dar
atât. Cor impresionant şi o piesă de teatru, cam greu de înţeles.
Prânzul cu Dinu Daponte. Repede, repede la Conferinţa Alianţei
Civice. Mi se iau interviuri. Televiziunea mă filmează. începe şedinţa.
E clar că nu vor să-mi dea cuvântul. Popovici, preşedintele adunării,

anunţă că s-a cerut tuturor oamenilor politici să nu vorbească. Sora
vine lângă mine să-mi explice. îi spun că n-am venit în calitatea mea
de lider PNŢ-ist, ci ca om. Răspunzând invitaţiei lor. Flancat de
Băcanu, Dan Grigore, pianistul, şi Dragoş Pâslaru, actor, Popovici cere
opinia sălii dacă să-mi dea, sau nu, cuvântul. Prin ridicare de mâini,
majoritatea a răspuns DA. Ticu Dumitrescu a strigat în gura mare că e
contra, pentru că nici lui Coposu nu i s-a dat cuvântul. Alţii au inter
venit în acelaşi fel. Pictorul Dumitrescu etc... Se va spune că am
finanţat conferinţa etc. Popovici a pus din nou problema. M-am dus la
microfon. Am venit să vă aduc un mesaj. Nu vreţi să mă ascultaţi,
renunţ. Şi m-am întors la locul meu. Alţii au vorbit despre alte pro
bleme. La vreo 20 de minute după aceea, un domn al cărui nume nu
mi-1 reamintesc, a vorbit foarte frumos despre mine şi despre intole
ranţa ce se demonstrează. M-am dus din nou la microfon. Am venit cu
multă dragoste. Eu sunt pentru unire. Vreau să fiu un factor pozitiv, nu
negativ. Din moment ce s-au exprimat opinii contrarii, renunţ cu dragă
inimă. Vă doresc tot succesul. Şi m-am retras în aplauzele sălii.
Brian Flora de la Ambasada SUA mi-a adus-o pe Jeanine Perfit. Ea
e de la Comitetul Partidului Republican pentru Afaceri Străine, pentru
ajutorarea şi sprijinirea democraţiilor în lume. Lucrează strâns cu
N.E.D. O cunoaşte pe Nadia Duik. A fost prezentă la adunarea Alianţei
Civice. Vroia să ştie opinia mea despre ei. Stau pe tuşă. Spun că nu fac
politică. Dar pe ei i-aţi ajutat. Cu bani grei, i-am zis. A stat până la
orele 8.00 seara. Tot felul de întrebări. îi cer să ne ajute. Cu orice. Mai
ales cu bani.
De la 8-11.45 seara, discuţie cu Rodean, Caramihai, Codruţ Popa.
Paco a fost şi el prezent. Cei doi avocaţi Stoica, plus Doina şi Gigi
Tecuceanu. Au respins ideea de a avea o societate mare, care să
însumeze toate activităţile mele aici. Fiecare recunoaşte că aparatura e
a mea, dar vrea să-şi menţină identitatea, ca societate mixtă pe acţiuni,
cu participarea utilajului din paitea RHP. Fiecare din ei să aducă apor
tul lui financiar pentru societatea pe care o conduc, fie în numerar, fie
prin aparatură.
Doina tare supărată. Plângea aproape. Ăştia sunt securişti, KGB-
işti. Ăştia caută să vă distrugă. Pentru ăştia aţi venit în ţară. Rolul dum
neavoastră nu mai e aici. Mai bine plecaţi. N-am contrazis-o. Am
ascultat cu răbdare. Aţi dat astea, aparatele, tipografia oamenilor fără
390 Ion Raţiu
caracter. Nu partidului. S-a dus acasă pe jos. La despărţire, mi-a zis că

pot să scot ziarul cu Budeanu, sau cu cine vreau. N-am reacţionat,
înseamnă că nu mai vrea să scoată ziarul?

La 10.00 dimineaţa, la Casa Armatei. Sunt primit cu ceremonie de
Stănculescu şi de o serie întreagă de generali. Din nou Stănculescu îmi
spune că trebuie să ne vedem. Şi-a cerut scuze că n-a putut să
reacţioneze la telefonul meu după discuţia de la recepţia British
Aerospace. Ne-am înţeles. Sunt singur i-am spus. Mâine, oricând.
Au venit, rând pe rând: Iliescu, Viorel Ursu, Ministrul de Interne,
Radu Câmpeanu, Cornel Coposu şi Cunescu. Apoi Surdu şi câţiva alţii
mai puţin importanţi. Măgureanu a stat mult de vorbă cu mine. Să mă
felicite pentru atitudinea mea!? Am discutat şi comunicatul american
că se vor da ajutoare economice României. Nu ştiam că s-a făcut astă
noapte, dar ştiam de hotărârea guvernului american. Punch Green
mi-a indicat-o, când l-am văzut deunăzi. Iliescu, ca de obicei, foarte
prietenos şi afabil.
Ne-am dus cu toţii în curtea Academiei Militare. Ne-am urcat la tri
bună. Stănculescu la dreapta lui Iliescu. Apoi, Radu Câmpeanu, eu,
Cornel Coposu. La stânga lui Iliescu, un alt general, care a ţinut prima
cuvântare, Cunescu etc. M uzică militară, solemnă. Stănculescu
dezveleşte un frumos monument din marmură albă dedicat martirilor
Revoluţiei din Decembrie 1989. Are o cruce tăiată într-o lespede înaltă
de marmură, în aşa fel că vezi prin ea verdele unor conifere - chiparoşi
sau brazi, nu-mi dau bine seama - care formează fundalul de cealaltă
parte. Elegant, demn. îmi place mult. A urmat cuvântarea lui
Stănculescu, apoi a lui Iliescu care a vorbit bine. Lung serviciu divin.
Cu citirea Sfintei Evanghelii, colivă, parastas în toată regula etc. Când
se dă ocazia, preoţii ăştia nu se mai opresc. Era frig. Sufla un vânt
aspru. Pardesiul meu e căptuşit, dar nu mă simţeam bine. Cineva vine
şi îmi pune o haină militară pe spate. Am răsuflat uşurat.
Trebuia să menţionez că după dezvelirea monumentului s-au depus
coroane de flori. Iliescu, apoi alte 7, una pentru fiecare unitate a
Academiei, una din partea PNL-Câmpeanu şi alta din partea PNŢcd,
PSD şi UDMR. Cunescu, Coposu şi Domokos au depus-o.
Recepţie în Sala de marmură. Mâncare rece, crenvurşti calzi şi bău
tură. Iliescu din nou foarte afabil cu mine. Vorbesc cu Căpitanul
Capelan Reymond H. Dressler şi Col. Branko Marinovich, americani

din partea Ambasadei, şi cu diverşi generali. De asemenea, cu Coposu
şi Lupuţiu.
Masa cu Doina Bâscă şi Brian Jones. Ei progresează cu ziarul în
ciuda dificultăţilor. Brian o încurajează. Să nu te dai bătută, îi spune.
Seara la Sinagoga din Str. Sf. Vineri. E foarte frumoasă, cu o boltă
înaltă de tot. M-am plasat în prima bancă, între Michael Atkinson şi
Liviu Mureşan, liderul FSN în Camera Deputaţilor. După el era
Coposu etc. Mulţi diplomaţi. Napper (SUA), de exemplu. Frumoasă
ceremonie. Au aprins 5 din cele 8 lumânări, căci e a 5-a zi. E sărbă
toarea Macabeilor, a luminii. A vorbit un american din partea Joint-ului.
Cor de copii, de adulţi, poezii, dueturi, orchestră şi predica principală
a rabinului-şef Moses Rosen. Lungă, amuzantă, din când în când,
patetică şi a vorbit dramatic împotriva lui Antonescu şi a reabilitării lui.
L-a acuzat de masacrul de la Iaşi, de trenul de tristă amintire, de cei
90.000 de evrei care au pierit în Basarabia şi Transnistria. N-au fost
împuşcaţi, dar n-au putut supravieţui. A înfierat, apoi, şovinismul şi
antisemitismul ce-şi ridică din nou capul. L-a pomenit pe Adrian
Păunescu, poet talentat.
După Rosen, evreii, astăzi, numără 6 milioane în America, 3 mili
oane şi jumătate în Israel, 3 milioane în URSS şi câteva sute de mii
împrăştiaţi pe tot pământul. Ne pândesc două primejdii: sabia şi
dragostea. Cu sabia ne ucid fizic, cu dragostea ne asimilează.
Dezlânată, fără nici o formă, cuvântarea, totuşi, a fost interesantă. Iţac
Artzi din Tel Aviv a venit să mă vadă. Şi-a adus aminte de cartea mea
Policyfor the West. Am dat două interviuri. Multă lume, mai ales tine
rii, au venit să-mi vorbească cu aprobare şi încurajare pentru atitudinea
mea politică.

Dimineaţa la „Societatea Ateneul Român". Balucescu, Preşedinte.
Enescu şi Mihăilescu la masa prezidenţială, împreună cu prof. Ion
Zamfirescu (de la Liceul Sf. Sava) în vârstă de 84 de ani. Fost membru
al Societăţii înainte de război, l-au făcut acum Preşedinte de Onoare.
Cuvântări lungi, neinteresante.
Otto Weber mi-a vorbit de alianţa democratică semnată ieri de 6
partide: PNŢcd - Coposu, PNL - Radu Câmpeanu, UDMR - Domokos
Geza, Partidul Ecologist - Weber, Mişcarea Ecologistă - Maiorescu şi
392 Ion Raţiu
PSDR - Cunescu. Au cerut lui Iliescu să ceară demisia lui Roman, pen
tru a se facilita un guvern de uniune naţională. Radu Câmpeanu a vor
bit în acest sens la televizor, aseară. Curios că Coposu nu mi-a suflat
un cuvânt din toate astea, deşi am fost împreună toată dimineaţa.
Trei tinere studente au venit să-mi vorbească despre Asociaţia
Studenţilor Independenţi „Ateneul“. Tinerii sunt cu mine. Asta e ade
vărul.
Dinu Daponte vine să jucăm table. Pierde 450 de dolari. Dar nu mi-i
dă!! A ltădată.
Vin Cristian şi Ileana Popescu să-mi spună că lucrurile merg înspre
bine. Foarte favorabil mie, la Alianţa Civică. Au avut grijă ca să le arate
cuvântarea mea. Au citit-o Ana Blandiana, Mihai Sora, Mihai
Gheorghiu. Toţi au fost impresionaţi. Dacă aţi fi fost lăsat să vorbiţi, ar
fi fost o cuvântare în plus. Mai bună decât altele, dar n-ar fi făcut mare
impresie. Felul cum v-aţi comportat însă, şi cum aţi renunţat, elegant,
să vă adresaţi adunării, a făcut mare impresie. Ticu Dumitrescu şi-a
cerut scuze. S-a ales un Comitet Director de 27 de membri şi un Birou
Executiv de 11 membri, sub preşedinţia lui Marian Munteanu. Fac
parte: Ana Blandiana, Sora, Stelian Tănase, George Navon (marinarul
constănţean care a vorbit pentru mine Vineri), George Şerban (cel cu
Proclamaţia de la Timişoara), Nicolae Manolescu, Petre Mihai Băcanu,
Mihai Gheorghiu şi Doina Comea. Doar 3 dintre ei sunt contra mea:
Stelian Tănase, George Şerban şi probabil, Petre Mihai Băcanu, deşi
el pretinde că mă simpatizează.
La orele 5.00 p.m. urma să mă duc să-l văd pe Stănculescu. Aşa ne
înţelesesem. Mi-a trimis o notă printr-un plutonier major. îşi cere
scuze, dar a fost chemat de urgenţă etc... Semnificativ? Probabil.
La televizor, adunare imensă la Timişoara. Vorbeşte Cerveni pentru
Liberali şi Radu Câmpeanu şi Ioan Alexandru pentru PNŢcd. Mulţi
alţii, inclusiv cineva pentru Partidul Liberal Monarhist. Prea mare
entuziasm pentru Mihai n-am observat. „Jos Iliescu“ - ăsta a fost
mesajul limpede al mulţimii.
Imediat, după o oră întreagă dedicată manifestaţiilor în Timişoara,
Iliescu se adresează naţiunii. Arată că are mulţi prieteni în Timişoara
de pe când a fost surghiunit acolo de Ceauşescu (deşi nu-1 numeşte) şi
le aduce osanale timişorenilor pentrucă ei au început revoluţia, exact
acum un an. S-a potrivit ca nuca-n perete! Evident, el înregistrase
cuvântarea lui mai înainte de a fi văzut filmul demonstraţiilor din
Timişoara. A apărut de-a dreptul ridicol.

O oră mai târziu, s-a adresat şi Roman naţiunii: „Pe care o iubesc
căci e o naţiune minunată...". Ne-a dat statistici, în procente. Ca să
arate ce mare progres au generat reformele introduse de guvernul lui.
S-a referit la Septembrie, Octombrie şi Noiembrie. Exact metoda
comunistă. Mai poate convinge pe cineva?, mă întreb! A declarat, clar,
că nu-şi dă demisia.
Vrea şi Cristian Popescu să joace table. îi iau şi lui 300 de lei. Două
mărţişoare şi două linii la 50 de lei linia.
Am avut noroc la table, dar mă simt foarte vulnerabil. Nu ştiu, exact
cum pot să-mi aranjez afacerile în mod constructiv, să-i fac pe oamenii
ăştia să lucreze ca echipă! Trebuie să pierd atâta timp ca să-mi aranjez
afacerile pe care le-am început numai ca să pot comunica ţării ideile de
democraţie ce mă preocupă. Sunt foarte dezamăgit de oamenii ăştia:
Rodean, Codruţ Popa şi Nick Caramihai. Sunt fără nici o moralitate.
Vor să-mi acapareze tot echipamentul ce am adus în ţară. Evident, am
fost rău sfătuit. Trebuia să aduc totul pe numele meu. Eram scutit de
impozit ca repatriat. I-am utilizat pe băieţii ăştia pentru că am dorit să
mi-i asociez în mod permanent. Acum ei consideră că „donaţiile" ce li
s-au făcut doar în mod formal au fost autentice. în ciuda faptului că au
dat un contraînscris care să confirme că totul aparţine societăţii Regent
House Properties.

Acum un an s-a tras la Timişoara. Mă duc la Ionel şi Lia Jovin. El
crede că eu trebuie să iau conducerea PNŢ. Repet formula mea de tot
deauna. Nu voi ridica nici un deget ca să se facă acest lucru. Depinde
de voi. Dacă sunt propus pentru Preşedinţie la Congresul PNŢ, nu voi
refuza să candidez. Dar nu voi intra în nici un fel de complot. Ghilezan
a fost aici. Nu te iubeşte. Dar Ghilezan i-a făcut un adevărat rechizito
riu lui Coposu. Eşti prea bătrân, nu eşti fotogenic, n-ai charismă. Eşti
rău organizator. Trebuie să te dai la o parte pentru binele partidului.
Aşa i-a vorbit. Mi-a pomenit un mare număr de membri ai PNŢ care
mă vor pe mine. Cel mai important dintre ei e Valuşescu.
Mă întorc repede să dau un interviu la “Antenne 2”. Masa cu Puşa.
Cred că ea va putea conduce casa. Economista îmi dă un adevărat şoc.
. Codruţ Popa datorează peste 600.000 de lei şi n-a dat socoteala pentru
alte 2 milioane de lei si mai bine. Si-acum i-am dat toate camionetele
394 Ion Raţiu
în grijă, adică, formal, în donaţie. Sunt foarte îngrijorat. Poate să dis

pară, pur şi simplu. Cu camionete cu tot.
La Parlament îmi vorbeşte Klaps. Exact ca şi Jovin: Dar să nu mă
laşi baltă. Eu te voi propune. Să nu accepţi vicepreşedinţie sau aşa
ceva. Coposu ne-a marginalizat, pe dumneata şi pe mine. Trebuie să fie
înlăturat, pentru binele partidului.
La orele 5.00, la ADIRI. E în casa lui Titulescu. Maliţa ne primeşte.
El e preşedinte, cred. Dar Dan Lăzărescu a luat preşedinţia de şedinţă.
Daniel Nelson, de la Camegie Foundation, ne-a vorbit despre imaginea
României în străinătate, în SUA în special. Foarte bine. Intr-o
românească pocită, dar perfect inteligibilă. L-am lămurit şi eu în pro
blema creării mai multor partide. Fenomen pozitiv, după el. I-am expli
cat că s-a ajuns la peste 80 de partide, pentru că oricine a putut strânge
251 de semnături şi-a înregistrat un partid şi, automat, i s-a alocat un
sediu şi i s-a dat o sumă importantă de bani. Şi în America aţi ajunge
la mai multe partide dacă vi s-ar da astfel de avantaje.
întrebări interesante.
Am dat un interviu şi lui Dan Cruceru de la Deşteptarea din Bacău,
iar seara, târziu, vine Oprean de la Câmpulung Muscel. îmi va restitui
multiplicatorul şi-şi va lua în primire pe cel pe care-1 avem aici, la noi.
Pe celălalt vrea să-l cumpere.
Dau un interviu scris şi ziarului Brassoi Lapok, înfiinţat în 1837, ca
şi Gazeta de Transilvania. Semnează Balăzs Jănos, în scrisoarea de
acoperire.
Nelson a fost însoţit de Richard Andrew Virden, consilierul
Ambasadei SUA pentru presă şi cultură. E recent venit în România.
în timp ce noi eram la ADIRI, şedinţă furtunoasă la Parlament.
Ambele Camere împreună. Patriciu îl atacă violent pe Radu
Câmpeanu. Şi alţii la fel.

BBC World Service dă, la 7.00 a.m., informaţia că “la iniţiativa
domnului Radu Câmpeanu, cele şase partide din convenţia Opoziţiei
au cerut un guvern de unitate naţională”. PNŢ nu a fost de acord cu
această formulare. N-a fost nici la iniţiativa lui Câmpeanu. El a fost, de
fapt, ultimul care s-a alăturat convenţiei Opoziţiei. Ca de obicei, Radu
îşi asumă merite în goana lui nebună după putere.
Aseară, a fost Karen Clark de la National Democratic Institute la
In fine, acasă 395
mine. Au deja vreo 16 centre în România. Ei sunt finanţaţi de NED.

I-am cerut să ne ajute în calitatea noastră de PNŢcd.
Iuga, de la TVR, continuă greva foamei. Studenţii sunt în grevă,
aici, în Bucureşti. Situaţia devine din ce în ce mai tensionată.
Parlament. Klaps iar îmi vorbeşte de organizarea partidului. îi dau
acelaşi răspuns. Decidem cu Ţepelea să dăm la televizor intervenţia
mea de săptămâna trecută, când am vorbit de Tom Lantos şi de acti
vităţile lui şovine maghiare din America. Şi să combinăm interviul cu
declaraţiile lui Gabrielescu de azi, din Parlament. Facem înregistrarea
la mine acasă.

La Comisia de Externe. Redijăm o declaraţie a Parlamentului drept
răspuns la Proclamaţia de duminica trecută, de la Chişinău. Ei spun că
800.000 de oameni au fost în stradă. Mă îndoiesc, dar au fost mulţi.
Petricu mă duce într-o cameră separată să mi-i prezinte pe Iurie Roşea
şi pe Valeriu Matei. Ambii veniţi special din Chişinău.
La Ambasada maghiară ajung la 10.10 a.m. Coposu şi Lupuţiu erau
deja acolo. Curând vine şi ambasadorul, care fusese reţinut în conver
saţie. “Telefonul de criză”, cum ne-a explicat el pe urmă. Discuţia n-a
fost prea interesantă. Vroia să ştie poziţia PNŢcd. Noi nu intrăm în
coaliţie cu FSN, a explicat Coposu. Ambasadorul ne-a asigurat că, nici
vorbă, Budapesta nu încurajează venirea multor unguri în România. De
fapt, n-am înţeles de ce era în defensivă!?
Elena Popescu, din Aara Moţilor, merge la Amann, Iordania. Soţul
ei e consilier de ambasadă. Ea e istoric. A venit să mă cunoască.
Petricu m-a scos din şedinţa Comisiei pentru Afaceri Externe. A ţinut
să mă sărute pe amândoi obrajii.
După masă, la Comisia Externă. Năstase dă explicaţii timp de
aproape o oră. Adoptăm, apoi, textul ce-1 pregătisem în Biroul restrâns
de dimineaţă.
Descopăr seara că Rodean m-a furat ca în codru. Are de justificat
vreo 3 milioane de lei.

încă de alaltăseară am avut lungi convorbiri cu Nick Minden. Ieri
ne-am pus de acord cu Pascariu. Azi dimineaţă a sosit faxul de la
Minden. Ne-am întâlnit cu Dijmărescu la 11.30. Am căzut de acord
396 Ion Raţiu
asupra textului. A rămas ca totul să fie bătut la maşină pe hârtia

Guvernului român. .
Astă seară, la 7.10, Dijmărescu şi cu mine am semnat documentul
şi am pus iniţialele noastre pe fiecare pagină. Rămâne ca secretarul
Guvernului să semneze şi el (Olteanu). Totul va fi, apoi, transmis prin
fax lui Minden, comunicându-i că eu voi aduce personal originalul la
Lausanne.
Interviuri cu italienii, americanii. înţelegere deplină cu Nick
Caramihai. A luat “software”-ul nostru şi toate lucrurile într-un birou.
Aud că vrea să păstreze şi un ordinator. Să fie sănătos. Nu mă deran
jează. Dau instrucţiuni lui Codruţ Popa să aducă toate camionetele aici.
Acum distribui gazeta noastră în ţară. Să le verifice, apoi, Mihai, şofe
rul. Să fie puse la punct ca să funcţioneze bine. Până luni seara să fie
toate aici, lângă casa noastră şi Gigi să ţină cheile. Rodean îmi spune
că poate să justifice toată suma. Să o facă. M ă îndoiesc că poate.
Cina cu Doina şi Brian Jones. Doina e iarăşi foarte emotivă. Un cor
de nouă teologi mă colindă. E prima dată că mi se întâmplă aşa ceva în
50 de ani. Emoţionant.

Şedinţă solemnă a Parlamentului, sub conducerea celor doi preşe
dinţi, Bârlădeanu şi Dan Marţian.
Vorbeşte Iliescu. Mai bine de o oră. Repetă toate poziţiile lui bine
cunoscute. Alegeri corecte, minerii au venit de bună voie să apere
democraţia, şi el vrea să afle cine a comis excesele, totul merge spre
bine în ţară etc. Sloganurile şi declaraţiile obişnuite, tipic comuniste.
După el, Roman. Mult mai plăcut. Scurt, bine lucrat discursul. Dar
aceeaşi temă. Totul merge spre bine. După el a urmat Dan Lăzărescu,
ungurii, Surdu, ecologiştii şi nu mai ştiu cine. în fine, mi-a venit şi mie
rândul. Am început:
“Domnule Preşedinte, Domnilor Preşedinţi ai Corpurilor
Legiuitoare, Domnilor membri ai Guvernului, doamnelor şi domnilor
parlamentari,
Sunt profund emoţionat. După atâta amar de vreme am trăit în ţara
mea, anul acesta. Aseară, un cor minunat de teologi m-a colindat.
Primele mele colinde în 50 de ani.
Doamnelor şi domnilor,
Revoluţia care a început la Timişoara... etc. etc.”. E textul aşa cum
Cristian Popescu l-a dat publicităţii. Cu excepţia unei intercalări-

improvizaţii. Vorbind de crimele comise de comunişti, am adăugat tex
tului: “După ultimele evaluări, peste 100 de milioane de oameni şi-au
pierdut viaţa şi peste un miliard au trecut prin închisorile comuniste.
Istoria va înregistra comunismul ca o nebunie a omenirii, precum a fost
Cruciada Copiilor sau Florenţa lui Savonarola, când atâtea capodopere
au fost distruse”. Şi am terminat cuvântarea, după ce am cerut demisia
Guvernului şi îndepărtarea tuturor membrilor fostei nomenclaturi de la
conducerea ţării, cu cuvintele: “... iar dumneavoastră vă urez Sărbători
fericite şi Anul Nou la mulţi ani!” .
FSN-iştii au început să se frământe şi să vocifereze, dar sotto voce,
de îndată ce am vorbit de cei “peste 100 de mii de manifestanţi la
Timişoara”. Când i-am citat pe Leo Amery şi pe Oliver Cromwell şi am
terminat cu injoncţiunea „Pentru numele lui Dumnezeu, PLEACĂ”,
am stârnit un ropot de aplauze în rândurile feseniştilor. Dar erau
aplauze în derâdere. Adică eu să plec. Reacţia m-a descumpănit puţin.
Nu mi-a trecut prin cap această posibilă reacţie. Am crezut că am
comis o gravă eroare. Totuşi am continuat cât am putut mai bine. N-a
fost uşor. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, poate aş fi fost şi mai ritos la
sfârşitul peroraţiei mele. Am făcut şi o mică bâlbâială, ceea ce m-a iri
tat foarte mult. Am zis: “în numele Partidului Naţional Creştin.
Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat”, corectându-mă imediat. N-a
fost o greşeală gravă, dar aş fi preferat ca ţinuta mesajului meu să fie
perfectă. N-a fost!
La prânz şi în după-amiaza zilei nenumărate telefoane, din toate
părţile. Vasta majoritate foarte favorabilă. Spre seară am cerut să văd şi
eu filmul cuvântării mele. Spre marea mea surprindere şi imensă
bucurie, mi-am dat seama că aplauzele, ca formă de derâdere, au întărit
de fapt efectul vorbelor mele. Departe de a micşora efectul, l-au întărit
în mintea spectatorului. Iată cum o greşeală poate să ducă la un rezul
tat foarte pozitiv. “Ascunse sunt căile Domnului!”. Alt comentariu e de
prisos. .
Daia mi-a telefonat. Camarazii de la Craiova vor să mă sărbăto
rească. Le-am spus că trebuie să plec în Elveţia. O facem când te în
torci, a fost reacţia. Sigur că da.
Ti cu Turcu, Suceveanu, Nelu Boilă etc. mi-au telefonat din provin
cie. Mare entuziasm pentru cuvântarea mea. Doina Bâscă şi Gigi
Tecuceanu, care nu se înţeleg deloc, ambii au venit să-mi raporteze,
398 Ion Raţiu
separat, că la manifestaţiile din oraş se vorbeşte foarte pozitiv de

cuvântarea mea.
O dezamăgire, dar nu prea gravă. Tipul care a venit să-mi ofere nişte
bani colectaţi în Elveţia pentru ajutorarea copiilor orfani şi handicapaţi
mă informează că s-au decis să dea banii Principesei Mărgărita şi
Fundaţiei ei. Plictiseală, pentru că indicasem, deja, mai multor
potenţiali beneficiari că vor primi ajutoare. Mă voi descurca eu cumva.
Foarte bine, i-am spus. Şi eu am dat sprijin financiar Fundaţiei
Principesei Mărgărita. Mi s-a confirmat că au avut loc manifestaţii
pentru Rege şi că Principesa Mărgărita a apărut la balcon în Hotelul
Intercontinental.
Cea mai mare plăcere mi-a făcut telefonul lui Ticu Dumitrescu.
Mi-a mulţumit cu efuziuni, dar demn, pentru că i-am luat apărarea în
Parlament. Eu nu sunt un om politic, mi-a spus. De aceea, n-a înţeles
bine faptul că am „salutat” ieşirea la iveală a PCR-ului, sub formă de
Partidul Muncitoresc Român, cu Ilie Verdeţ în frunte“. L-am felicitat
pe Cristian Popescu, pentru că ideea de a-1 apăra pe Ticu Dumitrescu
în cuvântarea mea, a fost a lui. Ecoul va fi mare, m-a asigurat Cristian.
Dimineaţa a început bine. Minerul Dascălu mi-a adus doi brazi fru
moşi. Pentru mine şi pentru Coposu. El e cel care vroia să meargă în
jurul lumii.
întrunirea conducerii partidului începe la 9.15, în loc de 9.00, cum
fusese programată. Coposu a sosit cu întârziere. Cornel ridică, imedi
at, problema retragerii deputaţilor PNŢ din Parlament. Afirmă că multe
organizaţii, inclusiv cea din Cluj, cer acest lucru. Ionescu-Galbeni a
luat primul cuvântul. A dat un rezumat al activităţii noastre în
Parlament. Concluzia inevitabilă se impunea: e mai bine să fim în
Parlament decât în afara lui. Aş fi argumentat şi eu în acelaşi fel, am
zis. Dar nu mai e nevoie. Eu dau toţi banii ce-i primesc - şi alţii în plus
- Şcolii de ambliopi. Şi sunt convins că şi ceilalţi colegi sunt oricând
gata să renunţe la salariul lor. Tactic, însă, o retragere numai a noastră
ar fi un gest gratuit, neeficace. Dacă însă, întreaga Opoziţie s-ar
retrage, atunci da. Ar avea un efect pozitiv. în tot cazul, eu sunt con
vins că noi toţi, parlamentarii PNŢ-işti, ne vom supune deciziei par
tidului. Ţepelea a vorbit la fel. De asemenea, Diaconescu. Am discutat
şi intervenţia ce urma să fac eu în Parlament. Au fost de acord să cer
demisia lui Roman şi a Guvernului, dar nu a lui Iliescu. Galbeni a vor
bit logic. N-avem nici un motiv acum de care să ne legăm în cazul
preşedintelui. Prim-ministrul şi Guvernul sunt responsabili pentru

dezastrul economic al ţării. Schimb finalul cuvântării mele în acest
sens. Am rămas rău impresionat că Nelu Boilă a vorbit în numele
Organizaţiei PNŢ-Cluj, fără să mă consulte. Ca pe urmă, aseară, să mă
felicite în termeni ditirambici pentru cuvântarea mea. Dacă nu eram în
Parlament ar fi avut ea acelaşi efect? Omul e lipsit de judecată politică.
Are doar ambiţie.
Cină rece - mezeluri, brânză, răcituri. Foarte simplă. Brian Jones şi
Doina Bâscă îmi arată cum au pregătit gazetarii ca să scoatem un ziar
de tip occidental. E clar că vom putea să o facem, o dată ce înlăturăm
problemele cu Rodean şi ne înregistrăm Societatea PROGRESUL şi
titlul COTIDIANUL.

Abia m-am întors ieri din Parlament că-mi telefonează Minden. Sau
eu l-am sunat? Nici nu mai ştiu. A primit faxul lui Dijmărescu, dar îmi
spune că are nevoie de patru exemplare, toate autentice. Voi încerca, îi
spun, dar e bine să facă aranjamente ca să autentifice copii după ori
ginalul ce eu îi voi duce personal.
Dijmărescu foarte pozitiv, deşi el a fost în Parlament când am cerut
demisia Guvernului. Vreo două ore mai târziu consilierul lui îmi aduce
hârtiile, gata semnate. Le semnez şi eu în prezenţa lui, aşa că acum
totul e în regulă. Rămâne doar să descriem proiectele ce vom finanţa
cu aceşti bani (140 milioane de dolari). Vorbesc din nou cu Minden şi-i
confirm că am găsit un loc în avionul spre Frankfurt al liniei PANAM.
De acolo voi lua primul avion spre Ziirich, unde el va trebui să mă
primească.
Acum sunt în drum spre Frankfurt. De la Zagreb. Altă poveste. Eu
reuşisem, prin Dorn, omul meu, să obţin un loc în avionul PANAM ce
urma să decoleze la 8.00 dimineaţa, direct spre Frankfurt. La aeroport,
mulţime imensă. Cel puţin 200 de oameni făceau coadă. Dar pentru
două zboruri. Primul, programat pentru ora 7.40, nu era al meu. Aştept,
la coadă, căci sunt democrat. M-a recunoscut Filip Anastasiades, direc
torul PANAM pentru România şi Bulgaria. M-a luat în primire şi m-a
instalat în sala de aşteptare rezervată diplomaţilor. Intre timp, se
anunţase că avionul de la ora 8.00 va decola abia la 10.00. După vreo
trei sferturi de oră, Anastasiades vine să mă ia cu el. îmi spune că voi
pleca cu primul avion. Ceea ce s-a şi făcut, pe la 8.30 a.m.
400 Ion Raţiu
Escala la Zagreb, scurtă, căci plecasem cu vreo 40 de minute

întârziere de la Bucureşti. Se urcă lumea în avion. Consternare.
Bucureştiul a îmbarcat şase pasageri în plus. Evident, eu sunt unul din
tre ei. Discuţie mare. Cine trebuie să se dea jos? Ce-au făcut, cum au
făcut, nu ştiu. Dar, în cele din urmă, plecăm. M-aş fi oferit să mă dau
eu jos, dar asta ar fi complicat lucrurile şi mai mult. Şi cum să-mi
găsească bagajul?
în timp ce eram în sala de aşteptare a diplomaţilor l-am cunoscut pe
Cătălin Tutunaru şi pe reprezentantul lui în România, Cezar Lăzărescu.
El fabrică maşini ARO la Câmpulung Muscel ca să le exporte în Statele
Unite. Concurentul lui e ISUZU, care se vinde la 16.000 de dolari, pe
când pe el îl costă cam zece mii. Deci poate concura foarte bine. Am
fost încântat să-l cunosc. Asta trebuie să se facă în România.
în avion vine Daniel Dăianu să mă vadă. El e Visiting Scholar la
Harvard University. Lucrează cu CIPE. îi cunoaşte pe Rogers şi pe
Norland. A înfiinţat Institutul Român pentru Libera întreprindere. Aine
foarte mult la Vasile Pilat, “un om cu totul excepţional”, îmi spune. De
/asemenea, socoteşte că ar fi bine să am legătură cu Alumide Wilkey, un
negru foarte activ în afaceri cu Europa de Est. Tipul ăsta de oameni pot
să mă ajute dacă aş ajunge vreodată să joc un rol decisiv, să pot îndru
ma ţara pe drumul sănătos ce trebuie s-o ducă la prosperitatea ce m e
rită. ’
Schimb avionul la Frankfurt. întâmplarea face să am imediat o legă
tură cu un avion Lufthansa la Geneva. Complicaţii, bătaie de cap.
Aeroportul e mare. întâi să-mi cumpăr bilet. Apoi să găsesc poarta
zborului. Totul, în mai puţin de 45 de minute. La Comavin, aeroportul
Genevei, mă aşteaptă Nick Minden. îl găsesc nu fără emoţii. A trebuit
să fac vreo două plimbări la ieşire înainte, ca să mă strige. Ion, îmi
strigă un domn între două vârste. There you are, respir eu uşurat. Văd
că ai încărunţit devreme îi spun, căci e aproape albit. Sunt blond, îmi
reaminteşte, căci aşa mi s-a descris, când ne-am înţeles cum să ne
recunoaştem?! N-am râs!!
Ne-am dus la un restaurant în aeroport. Complicaţii imediat. Se pare
că pagina 7 din documentul semnat de mine şi de Dijmărescu nu
descrie exact proiectele ce intenţionăm să le finalizăm cu banii ce-i
obţinem de la “US Aiad Fund”.
între timp, mi-am pierdut şi ochelarii. în fine, ne despărţim cu
înţelegerea că-i voi trimite cât mai curând posibil descrierea succintă a
celor trei proiecte: televiziune, telecomunicaţii între diversele centre

din România şi autostradă între Oradea - Zalău - Cluj - Turda - Blaj -
Sibiu şi, după Călimăneşti, cu şoseaua dublă care începe de la Piteşti.
Ca să avem o şosea fără nici o întrerupere, de la graniţa cu Ungaria,
până la Bucureşti. Afreew ay, cum i se spune în Statele Unite.
Elisabeth mă aşteaptă la gară. Tinerii români din Iugoslavia (care
vin iarnă de iarnă din Banatul Iugoslav să câştige valută) mă salută.

Zi splendidă. Multă zăpadă. Soare. Vorbesc cu Martha Zum-
taugwald. Claudia s-a dus la schi. Toţi par încântaţi să mă vadă. îm i fac
corespondenţa, după ce vorbesc la Versoix. îmi răspunde Regina. Vă
recunosc vocea, îi spun. Şi eu pe a dumitale. Ţi-1 dau imediat pe Rege.
“Da, e adevărat că Stănculescu a fost la mine”, îmi confirmă Regele.
“Dar eu am păstrat totul confidenţial, aşa cum ne-am înţeles. Acum văd
că el a informat lumea.”
“Aţi ajuns la vreo concluzie?”
“La nici una. A fost o întrevedere de luare de contact“. I-am vorbit
de fondul de 125.000 de dolari, colectat în Elveţia, care va veni pentru
distribuire, la principesa Mărgărita.
“E o sumă importantă”, a fost reacţia Regelui.
Da, mai ales în România. Numai să fie distribuită bine, pentru că
românii se înfruptă din aceste ajutoare.
I-am trimis cartea Discursul de la Blaj, textul cuvântării mele la 21
Decembrie în şedinţa comună a Parlamentului şi cele două ediţii spe
ciale ale Românului Liber.
Damian Vasile îmi telefonează să-mi ureze Sărbători fericite! şi să
mă informeze că el este pentru un Congres UMRL la Paris. Jimmy
Crăciun, pe de altă parte, îmi telefonează de la Cleveland. “Eu vreau să
ştiu ce doreşti dumneata, domnule preşedinte!”, îmi spune.
Eu trebuie să fiu imparţial. Dar trebuie să ţin seama de dorinţa mem
brilor şi a filialelor din România. De aceea, cer opinia tuturor mem
brilor Comitetului Coordonator.
“Fac ce doreşti dumneata”, îmi spune Jimmy.
Nu insist, dar îi dau să înţeleagă că a sosit vremea să avem un
Congres în România. în definitiv, acţiunea UMRL vizează împămân
tenirea Libertăţii şi democraţiei în România. Să-i consultăm pe
românii din România, în primul rând. Un Congres la Paris exclude, în
402 Ion Raţiu
vasta lor majoritate, o participare din ţară.

Demisia lui Şevardnadze creează valuri. Lumea se întreabă dacă
Gorbaciov intenţionează sau nu să se întoarcă la dictatură. în Golf,
mersul către război pare inevitabil. Americanii fac declaraţii în acest
sens.
La Biserica anglicană serviciul de seară cu colinde. Copii între 8 şi
15 ani citesc din scripturi. Foarte bine. Emoţionant. Stau cu familiile
Oppenheim, Dorman şi Peter Green (Mărie-Anne, soţia lui, enorm de
bogată, a murit de cancer vara trecută. Nici nu ştiam!). Plec devreme
pentru că sunt invitat la un pahar de Gil Stavri (Stavrescu), fost coleg
cu Radu Tilea, la Sf. Sava. Simpatic om, dar fără greutate. Ea e mult
mai bine. Tatăl ei a fost proprietarul revistei L ’lllustration. El pictează.
Fata lor, de vreo 35 de ani, e foarte frumoasă. “Ai putea să fii româncă.
Asta e impresia ce faci!”, i-am spus. Nu ştiu dacă a fost flatată sau nu.
Soţul ei e englez. Locuiesc în Cairo. El e avocat, britanic la origine.

Ziua de Crăciun. Pentru prima dată suntem numai noi doi, singuri.
Pomul de Crăciun e frumos. Alb şi argint. Nu prea avem lumânări.
Doar 12. Le-am aprins aseară. Minunat efect.
îmi telefonează Ileana şi Stanca. De asemenea Horică, de la Paris,
îmi vorbeşte şi Niuţa, care se pregăteşte pentru o carieră academică la
Universitate.

O găsesc pe Elisabeth în magazinul MIGRO. Era cu o altă doamnă,
englezoaică, Mary?! Mary ne informează că a auzit la BBC ştirea
încercării Regelui Mihai de a merge în România.
întors acasă, la Chalet Lani, telefonez Regelui. îm i răspunde o voce
bărbătească. îi cer să vorbesc cu Regele sau cu Regina. Vine Principesa
Sofia la telefon. Au sosit ieri seară cu un avion particular, la Otopeni.
Pe la orele 6.00 p.m. Au fost reţinuţi vreo 20 de minute. Pe urmă au
plecat spre Curtea de Argeş, pentru ca Regele “să viziteze mormintele
bunicilor lui” . La capătul autostrăzii, deci la apus de Piteşti, au găsit
drumul barat. Nenumărate vehicule. După o argumentare şi discuţie
cam absurdă, au fost readuşi la Otopeni. “O problemă cu viza de
intrare”, li s-a spus.

A fost un adevărat convoi. Au încercat să plece de la Otopeni cu
avionul privat cu care au venit. A fost imposibil. Li s-a pus în vedere
că trebuie să plece, cu toţii, cu un avion militar românesc.
N-au avut încotro. S-au supus pentru că „pericolul era real să se
ajungă la o busculadă", mi-a spus Sofia. Transmite-le admiraţia mea.
Să-mi telefoneze, când le convine, i-am spus. Rămân aici, la Zermatt,
până după Anul Nou.
Ted Shackley îmi telefonează. E ora 7.50 dimineaţă în Washington.
Vrea să ştie dacă pot privatiza o rafinărie de petrol ca să aducem ţiţei
din Oman. „Sigur că da“, i-am spus, „dar sunt deja şi alţii care vor să
se bage în această afacere". M-am referit la Gicu Pop, fără ca să-l iden
tific pe nume.
A fost o greşeală din partea Regelui să meargă acum la Bucureşti.
The timing was wrong. (Nu era momentul potrivit.) E important ca
bunii români să aibă curajul să se întoarcă în ţară. De aceea cred că
răsunetul acestei încercări va fi favorabil. Ce au făcut prietenii tăi, cu
care am luat micul dejun la Ritz, când ne-am întors din Muscat? N-am
primit nici un semn de la ei. Şi nici Regele n-a mai avut vreo ştire. E
important ca ceea ce se obţine în numele Regelui să fie distribuit prin
mine, sau cu indicaţiile mele, Altfel, marea majoritate din fonduri vor
fi furate. E trist, dar e adevărat. M-a ascultat.
Max Bănuş mi-a luat un interviu pentru Europa Liberă. Vroia
reacţia mea la scoaterea din ţară a Regelui Mihai. Am condamnat
„acest abuz de putere". Stroescu a intrat pe fir. A transmis deja
cuvântarea mea în Parlament vinerea trecută. Vrea acum să facem un
interviu mai amplu asupra perspectivelor pentru viitor. îmi va telefona.
Teodor Cazaban (Dorel) îmi telefonează de la Paris. Vrea să scrie
despre mine în România Liberă din Bucureşti. „Radu Câmpeanu a
cedat. Intransigenţa e la tine. Aşa te vede lumea de aici".
Doru Novacovici telefonează. Vrea neapărat să facă Congresul
UMRL la Paris. I-am spus că asta e decizia ce am luat. Acum aştept
răspunsurile la scrisoarea mea adresată tuturor membrilor Comitetului
Coordonator.
Ted Shackley îmi telefonează din Washington. Va aranja ca cineva
să vină să mă vadă la Bucureşti şi altcineva aic, la Zermatt, poimâine.
Ei vor să cumpere o societate, o rafinărie de petrol. Să importe, apoi,
ţiţei din Oman şi să reexporte produse rafinate. E exact ce trebuie făcut.
404 Ion Raţiu

E Sf. Ştefan. Când eram copil, toată Turda venea să-l felicite pe
tata. Şi eu eram cel care se îngrijea de băuturi: vin, bere, ţuică etc...
Sunt foarte deprimat. Primesc faxul de la Nick Minden. Pregătesc
paginile 5 şi 7 din cererea unui împrumut. Le expediez în patru exem
plare semnate lui Al Barton, în New Jersey. Aşa cum ne-am înţeles. O
fac prin serviciul elveţian EMS, nu prin DHL. Sper că va sosi la timp.
Răspunsul, mi se afirmă, trebuie să sosească cel mai târziu pe ziua de
28 decembrie, adică mâine.
Fac un interviu mai lung despre anul care a trecut şi ce planuri am
pentru viitor, cu N. Stroescu, pentru Europa Liberă. Eu nu sunt mulţu
mit, dar Stroescu pare încântat. Discuţia, sau mai bine zis, conversaţia,
a fost prea dezlânată, pentru gustul meu. Am vorbit de toate. De
întoarcerea mea în ţară, despre campania de dezinformare împotriva
mea, despre frauda electorală. Apoi, ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost ales
preşedinte. Am menţionat şi situaţia gravă a economiei ţării şi cele
două somaţii să demisioneze, ce am adresat Guvernului. în fine, am
menţionat ziarul de ştiri, nu de comentarii, ce încerc să scot şi de cele
lalte eforturi ce depun ca să creez ceva, în mod concret, în ţară. Nu în
beneficiul meu, ci al populaţiei întregi. în mintea mea era tocmai încer
carea de a obţine fonduri importante pentru „proiectul de comunicaţii"
pe care încerc să-l perfectez cu Minden.
Cina la Nick şi Tania. Foarte multă lume. N-am stat mult. M-am
întors singur acasă.
Am căutat, astăzi, să iau fie avionul TAROM de duminică 30
decembrie, fie Swissair-ul de luni 31. Imposibil. TAROM-ul e sus
pendat până pe data de 19 ianuarie anul viitor şi Swissair-ul a anulat
zborul de luni, pentru că e ajunul Anului Nou, Sf. Silvestru. Scriu lui
Dan Marţian. îi explic situaţia şi-i cer să prezinte scuzele mele Camerei
Deputaţilor. Trimit scrisoarea „recomandat".

Vorbim cu Pusa Dan. Probleme la Bucureşti. Apoi cu Gigi. Numai
cinci camionete au apărut. Celelalte sunt prin ţară cu afacerile lui
Codruţ Popa. Păcat că omul ăsta e necinstit. Nu văd cum l-am putea
îndrepta.
TAROM-ul mi-a cerut ca eu să-i reprezint în negocierile lor cu
Guvernul, îmi spune Gigi. Să le răspundă că vom sta de vorbă la
întoarcerea mea. îi cer să dea o cheie a casei Pusei, care mi se plânge

că nu se simte binevenită în casa din Strada Armindenului.
Declaraţiile mele în legătură cu sosirea şi expulzarea Regelui din
ţară au fost bine primite. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Baltazar,
a făcut nişte declaraţii foarte violente: „Această familie care a
exploatat ţara şi a avut numai dispreţ pentru români etc...“.
Frumoase scrisori de la Mircea Sabău şi Liliana Ilica. îmi vorbesc
de admiraţia lor pentru dovada deplină de patrotism ce dau ce dau.
Acum nimeni nu mai poate zice ceva împotriva mea. E clar că m-am
întors în ţară, făcând imense sacrificii, pentru a-mi servi neamul.
Pentru a aduce democraţia în ţara noastră. Le sunt, cu adevărat,
recunoscător în sufletul meu. Aveam nevoie de aşa ceva. Am fost atât
de deprimat ieri!
îm i cumpăr un nou costum de schi. Mai mult simbolic. E un fel de
implicită declaraţie că n-am îmbătrânit, că mai pot să schiez, că nu mă
dau bătut, în ciuda faptului că n-o duc prea bine cu inima. Aritmia e
acum permanentă.

întâi a venit Ion Mohan. Doar să stea de vorbă „cu un om impor
tant". L-am îmbrăţişat, cum îmi e obiceiul. N-a trecut mult că a sosit şi
Mike Corrie. El e petrolist. A lucrat ani de zile la Shell şi acum face
parte dintr-o organizaţie condusă de „faimosul" Deuss, îmi spune.
Acesta cumpără şi vinde petrol pe piaţa mondială. Pe 'cont propriu.
Deci nu e doar „oil-broker“, cum e organizaţia Albion, la care aparţi
nuse Nicolae. Corrie e libanez. Vorbeşte englezeşte cu un accent mai
pronunţat decât al meu, îmi spune Elisabeth. Dar vorbeşte perfect
ambele limbi: engleza şi franceza. Grupul lor ar vrea să intre într-o
societate mixtă cu o rafinărie de petrol din România. Ei vor aduce
ţiţeiul, probabil chiar din Oman, şi utilajul necesar ca să modernizeze
rafinăria. Corrie a venit să mă vadă la sugestia lui Ted Shackley, pe
care l-a cunoscut în Vietnam, când Ted era în CIA.
înregistrez mesajul meu de Anul Nou pentru Europa Liberă.
Seara, cină la soţii Richardson cu Ann Biner-Putnam. Vorbim
aproape exclusiv despre România. M-am ales cu o idee bună. Să sti
mulăm venirea în România a românilor americani. Un fel de peace
corps. Să fie finanţată de vreo agenţie americană. Să vină tinerii cu
contract, pe un an, doi. Ei să stimuleze, prin prezenţa lor, o dorinţă în
406 Ion Raţiu
România de a aduce democraţia şi la noi în ţară. Prin exemplu viu.

Poate John Richardson m-ar putea ajuta în această problemă.

Doina Bâscă îmi confirmă că Dreptatea a publicat, pe pagina I,
cuvântarea mea în care am cerut demisia Guvernului (la 21 decembrie
1990). Ieri a fost mare adunare a conducerii PNŢcd. Klaps a spus-o
tare şi răspicat. Eu trebuie să fiu ales preşedinte. Asta nu e bine, a fost
reacţia mea. „Marea majoritate vor să vă retrageţi din Parlament. Doar
Ţepelea e pe faţă pentru rămânerea noastră“. Şi eu sunt convins că e
mai bine aşa. Ce efect ar fi avut cuvântarea mea din 21 decembrie, dacă
aş fi rostit-o undeva, într-un colţ de stradă? Aşa, în faţa Preşedintelui
Iliescu, a întregului Guvern şi a celor două Camere, are alt ecou. Atât
în ţară, cât şi în străinătate.
De la Biroul de Presă al MS Regelui mi-a venit, astăzi, deşi e
duminică, un comunicat asupra voiajului său în România. Are trei
pagini. E plin de amănunte. în total, au stat în România 11 ore şi 40 de
minute. Regele şi suita lui au fost trataţi abominabil. Aş vrea să ştiu
cine a luat hotărârea. Iliescu sau Roman? Aş înclina să cred că mai
degrabă a fost ultimul.
Saddam Hussein vorbeşte de un război sfânt, sub drapelul verde al
Profetului!?
L-am citat pe Soljeniţîn despre „Comment reamenager notre
Russie?“. Cele trei Rusii să rămână împreună. Celelalte 12 republici să
stea în Uniune numai dacă vor. Instituţiile Occidentale nu se potrivesc
poporului rus. Să-şi dezvolte ei sistemul lor de guvemămâmt, bazat pe
„Zemstve“, adică organizaţii locale. „Zemstvele“ să numească
Consiliul Naţionalităţilor, iar guvernul să fie de experţi. Un sistem
curios, autoritar, „bazat pe moralitate1*.
îl citează pe Klucevski: „Bastionul politic nu e solid dacă nu se
reazemă pe forţa morală11.
Nixon e mult mai interesat. îi citesc cartea în arenă. Tot în
franţuzeşte, pentru că aşa mi-a fost dată cadou de Crăciun. Vorbeşte de
momentele cele mai elevate şi cele mai dăunătoare lui prin care a tre
cut. Vizita lui în China, în 1972, şi Watergate sunt analizate. Apoi dis
cută situaţia mondială în lumina discuţiilor ce a avut cu liderii lumii,
după ce a încetat să fie Preşedinte.
Interesant cum vede rolul japoniei în lumea în care trăim.
In fine, acasă 407
Luni, 31 decembrie 1990

Vorbesc cu Chuck Percy. încântaţi să mă audă. Şi mai încântaţi că
voi merge la Washington, ca să iau parte la „National Prayer
Breakfast“ cu Preşedintele George Bush. Mă invită să stau la ei. Casa
lui Gail e subînchiriată până în ziua de Februarie.
Prima dată că facem Revelionul numai noi doi: Elisabeth şi cu mine.
Focuri de artificii ca de obicei. Clopotele bisericii. Ningea. Minunată
atmosferă. Plafonu norilor de parcă l-ai putea atinge cu mâna. Miliarde
de stele şi steluţe strălucitoare, în toate culorile, produse de focurile de
artificii.
Am aprins pomul de Crăciun. E numai verde, alb şi argintiu, ca de
obicei. Am băut tradiţionala sticlă de şampanie şi m-am minunat la
transformările ce au survenit în ultimul an. „Nu voia mea, ci voia Ta să
fie, Doamne!“ Ştiu că mă aşteaptă grele încercări. Sunt gata să fiu
sacrificat. Dar, mă întreb, sunt oare gata şi capabil să aduc soluţi ţării
mele? Sacrificiul e nobil, dar e neeficace. Ceea ce ne trebuie nouă,
acum, sunt rezultatele. Trebuie să ieşim din situaţia gravă econoică în
care ne găsim.
Nicolae îmi vorbeşte de scrisoarea ce am primit de la Sir Geoffrey
Finsberg. Vrea să aibă opinia mea asupra ajutorului economic ce tre
buie dat României, din partea Comisiei Europene. „Nu trebuie dat“, e
reacţia mea. Simplu şi clar. De altfel, chiar Geoffrey indică în
scrisoarea lui că felul în care Regele a fost expulzat la Crăciun îi
descalifică pe guvernanţi.
ISBN 973-34-0706-2

Ion Ratiu in Fine Acasa Note Zilnice În Fine, Acasă: Note Zilnice, Decembrie 1989-Decembrie 1990

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion Ratiu in Fine Acasa Note Zilnice În Fine, Acasă: Note Zilnice, Decembrie 1989-Decembrie 1990

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion Ratiu

Teoria generală a obligaţiunilor în Codul Civil Român, Cluj, 1936;

Policy for the West, London, Harvill, 1957;

Bassarabia - a Romanian Land, London, Arcada, 1968;

Contemporary Romania, London, Foreign Affairs, 1975;

Cartea Memorandului, Londra, ARCADA, 1979;

Moscow Challenges the World, London, Sherwood, 1986;

Cine mă cunoaşte în ţară aşa cum sunt?, Bucureşti, Progresul

Efortul ce faci e răsplata, Bucureşti, Progresul Românesc, 1991;

Templeton, piesă de teatru (în colaborare cu Jane Cobb), London, Arts

ine a cunoscut experienţa exilului, ştie la fel ca mine, că nimic nu

C preţuieşte mai mult decât întoarcerea acasă. Timp de 50 de ani,

de o clipă. O clipă cât o jumătate de secol. Cărţile pe care le-am publicat,

Luni, 11 Decembrie 1989

Marţi, 12 Decembrie 1989

Miercuri, 13 Decembrie 1989

Joi, 14 Decembrie 1989

1974-1978) şi Lordului Callaghan pentru mesajele lor către români.

Vineri, 15 Decembrie 1989

Sâmbătă, 16 Decembrie 1989

că, în urma întrevederii avute la Frankfurt, la 11 Noiembrie, a.c., cu Dl.

Duminică, 17 Decembrie 1989

vorbeşte de UMRL. Trebuie să-i solidificăm. Am vreo câţiva tineri care

Luni, 18 Decembrie 1989

viu, prin telefon, lui Brezianu la VOA - Washington. De fapt, eu îl cău­

Marţi, 19 Decembrie 1989

cat. La 6.15 însă, am început să-mi scriu aceste note de jurnal.

Phillips, obţinerea de susţinători pentru operaţia de promovare, dis­

La orele 5.00 dau un interviu doamnei Mutei, de la France Soir.

Nimeni n-o să-mi telefoneze, de-acum în colo, mi-am zis, punând

văd eu, personal, pe oamenii dumitale, nu mă interesează, i-am zis,

statelor - din Est şi din Apus - ei trebuie s-o facă.

mintit: Dacă omul ăsta nu e oprit, el e în stare să distrugă naţiunea. E

sticlă pe masă, pe cea mai scumpă? Arogant, mi-a răspuns că el nu e

Vineri, 22 Decembrie 1989

Palatului. Elena l-a tras pe Nicolae de mânecă şi au dispărut. Pe urmă

telefonat de mai multe ori.

Sâmbătă, 23 Decembrie 1989

au invadat România, sau, mai bine zis, teritoriul locuit de români, de

pune la dispoziţie un birou chiar la Ambasada SUA din Bucureşti.

Duminică, 24 Decembrie 1989

tru înfiinţarea International Romanian Relief Fund. La Londra, noi am

Luni, 25 Decembrie 1989

Sunt mulţumiţi. întreaga armată a fost solidară cu poporul. M-a între­

al lor (F.M.R.). Să-i avanseze banii necesari călătoriei. S-o contacteze,

lizăm pe Alexandru Bârlădeanu, fiul lui Bârlădeanu. Să-l trimitem pe

Marţi, 26 Decembrie 1989

Miercuri, 27 Decembrie 1989

sculat la orele 4.00 plin de idei, cum ar trebui să mergem în România

demnă, a fost enormă. Ne-am plasat în faţă, la mijlocul navei. Preotul

Joi, 28 Decembrie 1989

sacrificiul miilor de tineri care au făcut Revoluţia va fi în zadar.

Cornel Coposu - ultimul

Lista liderilor PNŢ întocmită de Cornel Veţian, comentată de Liţi

Vineri, 29 Decembrie 1989

pentru 3 luni. N-am discutat. Nu m-am târguit. îi dau 100.000 de lei,

zor iu să realizeze aceste deziderate imperative şi să faciliteze, astfel,

Am trimis, apoi, textul şi la BBC şi am încercat să-l trec Ambasadei

Sâmbătă, 30 Decembrie 1989

promis că va transmite măcar extrase din el. Şi m-a informat că Iuliu

automată. Trebuie să verific că a fost primită. Să nu mi se întâmple ca

Duminică, 31 Decembrie 1989

Mi-a telefonat Ion Troacă din Stockholm. Se raliază partidului.

viu, prin telefon, lui Brezianu la VOA - Washington. De fapt, eu îl cău

Phillips, obţinerea de susţinători pentru operaţia de promovare, dis

Sunt mulţumiţi. întreaga armată a fost solidară cu poporul. M-a între

foarte inteligent. E cu un an mai tânăr ca mine. A fost magistrat. A stu

nenumărate întrebări. Atac guvernul provizoriu. Resping teoria că re

doilea e din Spanga, în Suedia. Cu ei a venit şi Herbert Vystavel, direc

miliţianul, care inspecta maşinile la intrarea în aeroport, până la ulti

Andriessen şi că va fi transmis la nivelul cel mai înalt tuturor guver