Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
e d it ijm O um vers
De acelaşi autor:
In fine,
acasa
EDÎTUKa J ) UNIVERS
Cuvânt înainte
acasă. Chiar dacă locurile s-au mai schimbat, casa părintească aparţine alto
ra, oamenii cunoscuţi, câţi mai sunt în viaţă, sunt mai bătrâni, ca şi mine,
iar cei noi mă descumpănesc, uneori. Ciclul exilului a luat sfârşit pentru
mine, lucrurile au intrat în făgaşul normal. Căci exilul, fie el şi de 50 de ani,
este temporar, iar întoarcerea acasă, definitivă. Fericit ca Ulise... Da, cred că
pot să spun cu toată tăria că mă consider un om fericit: pentru că am avut
norocul să trăiesc destul pentru a vedea istoria reintrând în matca şi că mi
s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji ţara. Pe lângă asta,
toate celelalte neplăceri, înfrângeri, dezamăgiri le consider bâlbâieli ale
unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale să-şi vindece rănile şi să-şi
construiască sau reconstruiască o morală. Optimismul meu robust mă face
să cred astfel.
Şi acum, o lămurire pentru cititori. Din 1940, fără întrerupere, am ţinut
un jurnal. Am notat zi de zi, cu rare absenţe, întâmplările de peste zi,
oamenii întâlniţi, lucrurile mărunte din care este făcută o viaţă. La început,
pentru că aşa am promis bunicii mele, fiica lui Ion Codru Drăguşanu -
„Peregrinul Transilvan", care mi-o ceruse în mod expres. Apoi, pentru că a
devenit un exerciţiu şi o necesitate: aceea de a rămâne o clipă cu mine însu
mi. Acasă sau aiurea, în avion, mai ales, în tren, seara înainte de culcare,
dimineaţa devreme, oricând şi oricum, aceste caiete sunt condica mea de
prezenţă. Scriind, avem iluzia că putem întoarce timpul sau că trăim o dată.
Mă grăbesc însă să precizez că „ideile“ şi analizele politice, dacă se
poate spune astfel, le-am lăsat pentru cărţile şi articolele publicate. Nici
lucruri secrete, de interes strict personal, nu sunt de găsit aici, pentru că am
căutat să dau acestor note un stil cât mai impersonal. Obiectiv, cu alte
cuvinte. Nu m-am gândit niciodată că ele ar putea face obiectul publicării.
Din când în când îmi place să deschid marele safe în care le păstrez şi să
iau un carnet la întâmplare. Un notar anonim vorbeşte de cutare eveniment
din cutare an. Numai într-un târziu îmi dau seama că e vorba de mine. Aşa
încât îmi spun că publicarea lor ar putea constitui o mărturie despre timpul
şi lumea în care am trăit. Volumul de faţă, primul, conţine notele mele zil
nice cuprinse între decembrie 1989 - decembrie 1990. încep cu el pentru că
are această semnificaţie specială: evenimentele pe care la relatează au
schimbat faţa lumii şi mi-au schimbat viaţa. Este felul meu de a marca zece
ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi zece ani de când m-am întors
acasă.
I.R.
Sâmbătă şi Duminică 9-10 Decembrie 1989
La Peter şi Jennifer Blaker (Lordul şi Lady Blaker, fost ministru al
Apărării în guvernul Margaret Thatcher), la ţară, împreună cu Piers
Dixon, fost deputat, şi Ann cu care trăieşte. Conversaţie susţinută,
întotdeauna interesantă. Despre Toby Lowe (Lordul Aldington) şi
masacrarea repatriaţilor iugoslavi şi sovietici, imediat după război.
Piers a avut două scrisori publicate în Sunday Telegraph şi în Observer.
De fapt, Peter a fost cel care a dat publicităţii această ruşinoasă pa
gină a istoriei. Era ministrul Apărării la ora aceea. Băiatul lui Peter,
Adam, şi prietenul lui, Charles, care lucrează lâ N.M. Rothschild,
ambii mi-au declarat că ar vrea să meargă în România şi să ne ajute în
lupta noastră. Să tot aibă 30 de ani, nu mai mult.
Sâmbătă seara la cină, şi soţii Fairbaim.
S-a dat ştirea, astă seară, la BBC World Service, că peste 10.000 de
oameni au demonstrat la Timişoara. Au fost imediat dispersaţi cu fur
tunul. Se pare că şi la Braşov s-a demonstrat. Lipsesc amănuntele.
ora Parisului. Zic, da, deşi aveam o serie de interviuri deja programate.
Parrott de la RFE Londra îmi cere să-i dau Declaraţia UMRL. Nici n
o făcusem încă !
Am stat de vorbă cu Zamfir. El vroia să fie făcut Preşedinte al unui
Comitet Cultural UMRL. Degeaba i-am atras atenţia că aşa ceva e
imposibil de realizat înainte de Congresul viitor. E contra Statutului
nostru. Să se înscrie acum în UMRL. Facem un anunţ special presei şi-l
cooptăm în Comitetul Coordonator. Apoi, la Congresul din Mai 1990,
propunem o rezoluţie pentru înfiinţarea postului de Preşedinte Cultural
etc. Mi-a lăsat impresia că e de acord, deşi era foarte reţinut. Mai târ
ziu, Michel mi-a spus că Zamfir s-a răzgândit. E mai bine să rămână în
afară de UMRL, dar să acţioneze în strânsă colaborare cu noi, şi cu
mine în special.
M-am închis apoi, la mine în birou, dându-i instrucţiuni precise lui
Jean Bemard să răspundă tuturor telefoanelor şi să nu mă mai între
rupă.
Tocmai sosise Izzambert, de la V.S.D. Magazine, să-mi ia un nou
interviu. L-am rugat să aştepte.
Am scris articolul pentru Times. L-am dictat ziarului pe la 4.30, ora
Parisului. Fără ca eu să fi numărat, fata dela TIMES care mânuia ordi
natorul, m-a informat că are 975 de cuvinte. Adică, aproape exact ceea
ce mi se propusese.
Izzambert intenţionează să publice două articole, faţă în faţă, pe
două pagini. Unul cu Regele Mihai, şi celălalt cu mine. Mi-a cerut să-i
vorbesc Regelui. Am refuzat, socotind că Regele, sau cei din jurul lui
vor trage concluzia că a fost ideea mea, ca să mă înalţ şi mai tare pe
mine însumi.
Vorbisem însă mai înainte Casei Regale, ca să-l întreb pe Rege dacă
e de acord ca UMRL să facă o Declaraţie. Era în baie. Am vorbit cu
Prinţesa Mărgărita. Foarte prietenoasă mi-a spus că toată familia a
ascultat, la orele 9.00 dimineaţa ca să înregistreze interviul meu la
World Service. De fapt, a fost la BBC Radio 4.
Telefoane de la ABC News Londra (Bogdanovic) şi Paris (Mrs.
Behrstock). Rezultatul: Vin aici la 7.00 p.m. să-mi ia un interviu ca să
fie transmis prin Londra (Peter Kent) la New York.
Tocmai terminasem o scurtă Declaraţie UMRL pentru presă. După
ce am dictat-o lui Mollie, la Londra, ca să fie imediat transmisă prin
FAX tuturor agenţiilor de presă, am făcut interviul. Dau, apoi, un inter
în fine, acasă 15
Dar, ajuns acolo, voi milita în Partidul în care m-am născut. Partidul
strămoşilor mei, al Memorandistului şi al lui Maniu. Partid cu mare
tradiţie în serviciul neamului.
Stoian pleacă mâine în România.
Abia sosesc în apartamentul meu din Paris şi mă sună BBC-ul
Home Service, la telefon. îmi ia un interviu. Mă pronunţ împotriva
guvernului actual Ion Iliescu - Roman. (Fiul lui Walter Roman, mare
comunist în ilegalitate, voluntar în Spania în timpul războiului civil.)
Poporul român nu vrea comunism. Nici măcar un comunism cu faţă
umană. Poporul român vrea democraţie. Şi, când mi-a sugerat că
românii n-au o tradiţie de democraţie în viaţa lor politică, i-am
răspuns: Cunosc şi eu puţin istoria Angliei şi nici democraţia Angliei,
la începutul secolului trecut, n-a fost tocmai perfectă. Dar românii
luptă pentru, şi vor să aibă o democraţie aşa cum e practicată în
Occident.
Seara, cu Novacovici în faţa Bisericii Ortodoxe din rue Jean de
Beauvais. Multă lume. Foarte multă lume, deja, când am sosit noi, la
6.45. Mi-au fost prezentaţi notabilii francezi, primarii, consilieri
municipali, cu eşarfe şi insigne. Şi mulţi români au venit să-mi strângă
mâna. Toate posturile de televiziune prezente. Mi-a luat un interviu
„Antenne 2“. Am lăudat curajul celor care s-au sacrificat pentru liber
tate şi am mulţumit poporului francez pentru solidaritatea lor cu cauza
românească. Când mi s-a sugerat că rostul UMRL s-a terminat, am
răspuns: Nu tocmai. Ceea ce se petrece în România e foarte îngrijoră
tor. Şi am tras concluzia: Noi vom continua să luptăm pentru libertate
şi democraţie în România până când vor fi devenit un fapt acolo. Şi
vom continua să trimitem în ţară convoaie de ajutor material.
La 7.15 a început procesiunea, toţi cu lumânări aprinse. Ajunşi în
Bulevard, ne-am întors la dreapta, blocând toată circulaţia. Trebuie că
am fost peste o mie de oameni. De pe Bulevardul St. Germain ne-am
întors la stânga pe o străduţă îngustă, până am ajuns pe cheiul stâng al
Senei. Am trecut Pont au Double ca să ajungem în faţa Catedralei
Notre Dame. Câţiva tineri cercetaşi francezi ne-au întâmpinat, cu
steagul lor, la intrarea pe pod, după care s-au alăturat cortegiului care
avea în cap 6 drapele mari în tricolorul românesc.
Demni, încet, cu scurte opriri de reculegere, intrăm în Catedrală,
până în faţa altarului. Novacovici m-a ţinut tot timpul de braţ. Aşa n-au
putut să ne despartă, deşi presiunea şi îmbulzeala, de altfel foarte
34 Ion Raţiu
Jean Dinu îmi telefonează din Dallas, Texas. El a reuşit bine în viaţă.
Vrea să se alăture acţiunii mele şi să contribuie financiar. Avem mare
nevoie de aşa ceva. Manea de la Budapesta are mulţi care vor să
meargă în ţară, îndată ce le dau eu indicaţia s-o facă. Să aştepte puţin,
i-am spus.
Sani (Alexandru Dull) merge mâine în ţară cu camioanele. Se va
opri la Turda.
Tim Barlass, de la Evening Standard, vrea să publice articolul
despre Sandu Grigore pe care l-am publicat în The Free Romanian pe
luna Ianuarie 1990, sub titlul „33 lonely years“. De acord.
Seara, târziu, vorbesc cu Tracy Day, de la Nightline din New York.
îi expun situaţia gravă din România şi de ce este un risc ca glorioasa
Revoluţie din 17-22 Decembrie să fie utilizată de comunişti ca să-şi
consolideze puterea prin Ion Iliescu, deci pe linia Gorbaciov, România
rămânând în sfera de influenţă moscovită.
Va căuta să programeze o seară pentru România.
ora 2.00 a.m., ora Londrei, am dormit tun. Portarul m-a trezit la 10.30,
când a venit maşina să mă ducă la studioul L.B.C. Deci n-am mai putut
fi contactat nici de BBC 2 şi nici de CBC. Păcat, dar inevitabil în cir
cumstanţele date.
Discuţia la L.B.C. Nightline a fost condusă de Roby Vincent. Foarte
bine. Celălalt participant a fost Preşedintele „Asociaţiei de Prietenie
Româno-Britanică“, J.G. Ballantyne. Vorbeşte bine româneşte căci e
căsătorit cu o româncă şi merge des în România. în general, am fost de
acord. Mai ales când am avut ocazia să răspund afirmaţiei aberante că
în România se practică genocid împotriva ungurilor. Programul a durat
vreo 50 de minute. A constat dintr-o scurtă discuţie asupra situaţiei
actuale în care am arătat că Guvernul Provizoriu caută să fure
Revoluţia. Restul a constat din întrebări prin telefon, din partea publi
cului şi răspunsurile noastre.
Am învăţat multe astă seară. A fost ca o lecţie, ne-a declarat Robby
Vincent, la sfârşitul programului. Ballantyne vrea să rămânem în legă
tură. Are textul comunicatului guvernului provizoriu şi al ultimei
cuvântări rostite de Ceauşescu.
restaurarea monarhiei.
Prof. Norman Stone scrie un mare articol în Daily Telegraph.
Concluzia lui e bună. El vrea o reconciliere româno-maghiară. Dar
toată argumentarea e complet eronată. Fac imediat o ciornă de răspuns.
Din păcate nu prea văd cum pot să fiu succint. Adică publicabil. Dacă
refuză ziarul să publice scrisoarea mea, trebuie s-o publicăm noi, în
The Free Romanian, pentru a nu lăsa argumentele lui fără răspuns.
Am vorbit şi cu Babsi Pop la telefon. Gicu e în România. Situaţia
lui e chiar mai bună, acum, mi-a spus, decât era înainte. Dar ăştia n-au
nici o intenţie să introducă o democraţie adevărată. Trebuie susţinut
Frontul Salvării Naţionale, a fost concluzia ei. N-am insistat şi nici
argumentat. Sunt curios să văd reacţia lui Gicu. Ar trebui să-mi dea o
importantă contribuţie bănească. Nu s-a ţinut de promisiunea lui să mă
ajute sistematic cu publicarea Românului Liber. Ce mi-a dat, a fost
doar o fracţiune din ce îmi promisese. A sosit timpul s-o facă acum. El
a făcut avere de pe urma legăturilor comerciale cu regimul comunist.
Vinerea trecută, după-amiază, a fost şi Harry Phibbs la mine să-mi
ia un interviu „în adâncime14. El e cel care va scrie articolul cu
fotografia mea pe copertă. Sper că va fi pentru luna Februarie. Dar nu
se ştie niciodată, ceva nou, mai interesant se iveşte şi articolul despre
mine va fi abandonat, fără nici o ezitare. Har Domnului, nu mă
afectează aşa ceva. Cum nu m-a afectat abandonarea de ABC Nightline
a programului cu mine, în ultimul moment, pentru că americanii au
invadat Panama! Evident, mult mai interesant pentru publicul din
Statele Unite decât situaţia din România. Dar tocmai acesta e scopul
tuturor acestor apariţii în presă, radio, televiziune etc.: să se vorbească
despre România. Cât mai mult. Aşa fel încât o întoarcere la ce a fost să
nu mai fie posibilă.
îndată ce am sosit la Chuck şi la Loraine Percy am făcut un inter
viu, la telefon, cu Dale Goldhawk pentru Canadian Broadcasting
Corporation, în cadrul unui program ce poartă titlul „As it happens“,
organizat de Mechthild Furlani. Am vorbit despre alegerile care vor
avea loc în Aprilie,.dacă nu se amână. I-am dat şi numele lui Ion Ghika,
să intre în legătură cu el, la Bucureşti. C.B.C. ar vrea să ia interviuri
direct studenţilor care se opun guvernului provizoriu.
Nicolae mi-a telefonat din Londra să-mi vorbească de Jack Lunzer,
care vrea să mă ajute „să scăpăm de comunişti". Lunzer ar fi a doua
societate de diamante ca mărime, din lumea întreagă. E un om de 65
In fine, acasă 55
Novacovici are dreptate: Să trimitem deci foaia volantă, dar să-i dăm
latitudinea lui Ion Ghika să decidă dacă şi când să distribuie mesajul.
La Wade şi Gail Davis. Wade tot ar vrea să scrie o carte despre
România. îşi dă seama că e prea târziu. Ar fi trebuit s-o fi scris după ce
văzuse filmul lui Sue Lloyd Roberts cu comentariul meu despre dis
trugerea satelor. Wade vorbeşte acum de o biografie a mea. S-o facă.
Va trebui să vină în România, după sosirea mea acolo, şi la Londra, să
vadă materialul meu documentar. Dacă mă omoară în România, spun
eu în glumă, dar cu un sâmbure de adevăr, ar deveni un mare succes de
librărie. Nu e ce doresc, dar aşa ar fi, a remarcat Wade, cu pragma
tismul tipic american.
Mi-am împachetat hainele ce voi lua cu mine. Am lăsat multe altele
acolo. La fel, cărţi, dosare şi Dumnezeu mai ştie ce. La National
Endowment for Democracy o aşteptam pe Nadia Duik. Vine Tale
Richmond. Dar trece pe lângă mine, fără să mă recunoască. Eu l-am
recunoscut, deşi barba lui devenise mai încrustată cu alb. Dar n-am zis
nimic. După vreo două minute, nu mai mult, se întoarce şi mă opreşte:
„Eu vă cunosc de undeva". I-am explicat, şi-a adus aminte, imediat.
Am vorbit de ce facem, de situaţia din România etc. Omul e bine
intenţionat, dar nu cunoaşte problemele româneşti. Nadia, ca de obicei,
simpatică, prietenoasă. Cred că are autentică simpatie pentru cauza
românească. Ea fiind ucraineană, la origine.
Nu mai intru în amănuntele discuţiei noastre. N.E.D. n-are fonduri,
decât atunci când le primeşte. în consecinţă, e o mare luptă, întotdeau
na, înainte de a se decide cine primeşte fonduri. I-am vorbit de un mini
mum de un milion de dolari. Categoric, nu. N-am astfel de bani la
îndemână. E esenţial, am zis, să se prezinte românilor alternativa
democratică. A fost de acord, dar trebuie să vorbească peste tot. La
State Department, la Congres, şi, dacă pot, la National Security
Council. în tot cazul, ea va face un raport favorabil, asupra întrevederii
noastre.
De acolo, de la restaurantul unde am luat masa, am plecat pe jos
către Departamentul de Stat. Vreo 14 minute, ca să fiu exact. Cum încă
nu reuşisem să parcurg distanţa, până la State Department, am luat un
taxi. Oameni de treabă. Gata să se sacrifice pentru un ţel de bună cre
dinţă, şi care va rămâne istoria mea, aşa cum e. Pentru mine e o mare
plăcere că putem să lucrăm împreună.
La Departamentul de Stat, absolut punctual, vine să mă ia din hol
în fin e, acasă 57
^ ------------------------------------------------------------------------------------------------------
; Rick Becker, şeful secţiei româneşti, însoţit de Dennis L. Curry,
• Secretar al 2-lea şi Viceconsul la Ambasada SUA din Bucureşti (Strada
; Tudor Arghezi 7-9, tel: 10.40.40.) Rick a rămas la fel, cum mi-1
aminteam de când a luat masa cu mine anul trecut în Georgetown.
Uscăţiv, mustaţă neagră „pe oală“, şi neprietenos. Curry, în schimb, cu
barbă mare, neagră, zâmbitor, faţă deschisă.
; Ray Seitz vine de la o conferinţă departamentală câteva minute mai
‘ târziu. îşi cere scuze etc. şi începem. Prezint argumentarea mea.
; Revoluţia e pe cale de a fi „furată“. Sovieticii susţin guvernul provizo-
; riu din plin. Ca să menţină comunismul. Acum şi SUA fac acelaşi
' lucru. Vreau să pun şi eu o întrebare. A fost România abandonată
Sovietelor la Malta? Nu înţeleg cum lumea trage astfel de concluzii,
mi-a răspuns Seitz. Mai ales în Europa. Politica americană e una şi
: aceeaşi. Susţinem înaintarea spre democraţie şi o economie de schimb
'■ liber (market economy). Atunci, de ce Secretarul de Stat (Jim Baker) a
■ făcut extraordinara declaraţie că Statele Unite aprobă o intervenţie
armată sovietică în România. Da, e adevărat. Dar a retractat-o imediat,
mi-a zis. în orice caz, am remarcat că nu mi-a dat o dezminţire cate-
‘ gorică. Nu mi-a spus: N-a fost nici o abandonare a României în mâinile
■ Moscovei.
. Le-am cerut ajutor practic. Trebuie să contestăm alegerile. Avem
: nevoie de ziar, acces la TV şi Radio etc. Să ne dea sprijin financiar.
: Cel puţin 1 milion de dolari. Noi câştigăm alegerile. Dacă sunt într-
| adevăr libere. Vrem sprijinul lor pentru supravegherea alegerilor. Ţara
i nu mai vrea să audă de comunism. Vrea democraţie. Guvernul provi-
| zoriu e respins de populaţie. Brucan şi Roman nu sunt acceptaţi de
[ români.
; Pentru că sunt evrei?, m-a întrebat Rick Becker. Pentru că sunt
* comunişti; mari comunişti. Chiar dacă acuma o neagă. Şi comunismul
: a fost dominaţia străinului. Toţi şefii comunişti până la Ceauşescu, în
afară de Cristescu, au fost străini. Roman e fiul marelui comunist ne
: român, Walter Roman, erou al Internaţionalei în războiul civil din
Spania. Nici un român nu uită acest lucru.
Le-am atras atenţia că ar fi un dezastru ca, acum, SUA să susţină
guvernul provizoriu - pe comuniştii ăştia camuflaţi - după ce l-au
susţinut pe Ceauşescu ani de zile. Dacă profesează democraţia să ne
susţină pe noi.
La despărţire l-am invitat pe Seitz să ne revedem la Bucureşti.
58 Ion Raţiu
Becker şi Curry m-au condus până jos, în hol. Am vorbit tot timpul.
La despărţire iarăşi am avut sentimentul că Becker e pentru susţinerea
guvernului provizoriu, deci a Frontului.
Dacă am necazuri cu autorităţile, sper că o să mă ajutaţi, am zis. Am
primit asigurări că voi putea să mă refugiez la ambasada lor.
M-am culcat puţin, la înapoiere, acasă. Cam o jumătate de oră, în
camera de la etajul al 3-lea al casei lui Chuck.
Lynda J. Kastle, de la C.I.A., a venit, de data asta cu un tânăr. Mi s-a
prezentat sub numele de Paul. Lynda mi-a dat şi un număr de telefon.
Şi-a cerut scuze că nu m-au contactat după întrevederea noastră din 6
Octombrie. (Când am mers să examinăm propunerea organizţiei „O" -
Radu Nicolae.) Dacă aţi fi făcut-o, multă vărsare de sânge ar fi fost evi
tată, le-am spus. Le-am explicat şi lor situaţia şi am tras concluzia. Nu
sprijiniţi acest regim. Românii nu mai vor comunism. Sub nici o formă.
Guvernul actual e considerat tot comunist şi aliat Moscovei. Dacă nu
va fi înlăturat şi nu va da drum democraţiei adevărate, se va ajunge la
o nouă revoluţie. Alţi morţi, alte sacrificii.
Discuţia a fost lungă şi amănunţită. Vroiam să ştie totul.
Nenumărate întrebări. M-am asigurat că raportul lor va ajunge sus de
tot.
La despărţire, Paul mi-a adresat câteva fraze în româneşte. Destul de
corect pronunţate. Cu un accent cam evreiesc. Am tras concluzia că
trebuie să fie român din Israel, sau că a învăţat româneşte acolo, mai
ales când şi-a luat rămas bun cu cuvintele: Hai să ne revedem!
De la Damelle McPheron (Mason) o scrisoare foarte caldă, expres,
cu o copie după un articol al ei apărut la 1 Ianuarie 1990, în ziarul The
Sun din San Bemardino. E un „salut Românilor Liberi", Salute to Free
Romanian, Scrie Damelle, adresându-mi-se, printre alţii:
To you, Ion Raţiu, your ceaseless pursuit in uniting Romanians
worid wide in an active resistance movement.
Vorbesc cu Dima (Nicolae) la telefon. El nu merge încă în ţară. Va
deveni mai activ. Mă va sprijini. Vrea să unească exilul, după
întoarcerea mea în România. Am ceva împotrivă? Dimpotrivă, am zis.
Sunt pentru. El îşi dă seama, mi-a zis, că Părintele Calciu nu e pentru
mine. Că e chiar contra mea.
Mainlant, şeful la VOA, a lipsit tot timpul revoluţiei din România.
Probabil că a fost şi el acolo.
Brezianu, plin de teorii. Nu e pentru regimul actual din ţară, dar nu
In fine, acasă 59
Velţian îmi confirmă că Liţi Faina s-a înţeles cu Cornel Coposu. L-au
făcut imediat Vicepreşedintele Partidului. Am un sentiment neplăcut.
Faina va fi împotriva mea în sânul PNŢ. Pentru că nu i-am dat tot ce
vroia el.
Am rămas deprimat toată ziua. Aşa e politica. Planurile cele mai
bune se încurcă. Cum a ieşit prost transportul în România miercurea
trecută. Sunt deprimat însă, în special, pentru că nu văd, încă, exact
care trebuie să fie rolul meu în partid. Va trebui să merg la Bucureşti,
cu ochii închişi. Vom vedea pe urmă.
Jean Bernard vine aici la orele 5.00 p.m. Vorbim de toate, dar mai
ales de programul la radio de astă seară. Voi sta de vorbă, timp de o oră
întreagă, cu Jean-Noel şi Mirende la postul de radio „Solidaritatea11
care aparţine Grupului Chirac din RPR. îmi vorbeşte, apoi, de impre
sia foarte negativă pe care a dat-o Regele şi Principesa Mărgărita la
Antenne 2 (TV). Tânărul Mitterrand le-a luat interviul. Un gazetar
excelent, îmi spune Bernard. Dar Regele a dat impresia unui om bol
nav, bătrân, care se exprima foarte greu şi care nu-şi putea mişca bine
mâna dreaptă. Iar pe Mărgărita au dat-o şezând pe sofa cu picioarele
crăcănate. De ce au făcut lucrul ăsta, dacă nu, expres, ca să le strice?,
întreabă retoric Bernard. Interviul la radio, cu Jean-Noel, Mirende,
Radio „Solidaritatea11 (Chirac RPR) merge foarte bine. Franţuzeasca
mea e departe de a fi perfectă. Bernard îmi spune însă că tocmai accen
tul meu englez face bună impresie. De când cu evenimentele din
România, toţi românii s-au repezit la radio şi televiziune. Toţi vorbesc
foarte repede ca să spună cât mai mult. Felul cum spun eu lucrurile,
răspicat, mai încet, după reflecţie, atrage atenţia, crede el.
L-am atacat pe Roland Dumas (Ministrul de Externe) pentru că n-a
văzut pe nici un singur membru al Opoziţiei, când a fost, recent, în
România şi am menţionat nedumerirea mea pentru ce Societatea
Thompson, parţial controlată de Statul francez, a livrat un post de radio
FM guvernului provizoriu de la Bucureşti...!? Doar ei au radioul româ
nesc la dispoziţia lor şi Opoziţia n-are nimic, şi nici acces egal la
microfon!!!, antenă ! Am fost însă foarte pozitiv în ce priveşte impor
tanţa legăturilor franco-române şi ce mult contăm noi, românii
democraţi, pe sprijinul Franţei.
Liberă, ca ţara să audă de gestul meu. Frumos din partea ei, chiar dacă
România Liberă nu publică scrisoarea. I-am cerut să-mi trimită şi mie
o copie.
fost întotdeauna sută-în-sută pentru mine. Prea mult, poate, n-a exage
rat, căci şi Elisabeth - criticul meu cel mai aspru şi mai obiectiv - s-a
declarat foarte mulţumită: Ai spus ceea ce toată lumea aştepta de la
tine. Toţi te-au ascultat cu multă atenţie.
23 Ianuarie 1990
Mesajul de la Margaret THATCHER
I am sorry îhaî my very fu ll diary makes me impossible to see Mr.
Raţiu. But I should be grateful if you would tell him that I share his
concern that Romania should develop into a genuinely free & demo
cratic society. With this in mind the government are monitoring the
action o f the National Salvation Front very closely.
tat când Gicu m-a agrăit şi prezentat, dar n-am acceptat să mă aşez. Nu
era momentul.
Toată ziua, ieri, interviuri. Au dat buzna peste mine, fără ca să mă
întrebe, mulţi prieteni vechi. Miron loanid a venit să mă vadă şi să-mi
ofere serviciile. Truţia, care arăta foarte bine, mi-a oferit şi bani.
Drăghicescu mi-a adus fotografia absolvenţilor Liceului Regele
Ferdinand, în 1934, şi a comitetului de redacţie al Revistei Literare ce
scoteam atunci. Şi uitasem că eu am fost secretar de redacţie.
Constantinescu-Klaps mi-a explicat situaţia din Partid. Pe Faina nu
l-au primit cum m-au primit pe mine. Faina-1 critica aspru pe Coposu.
II considera chiar agent. S-au întâlnit în cele din urmă. Nu pe teren
neutru, cum vroia Faina, ci la sediul Partidului, clădire frumoasă, fost
sediu PCR, aşa cum a insistat Coposu. Totuşi Faina a acceptat să fie
Vicepeşedinte. Klaps şi Jovin nu-1 stimează. Drept să spun, nici eu,
după experienţa ce am avut cu el. Klaps ştia de eforturile ce am făcut
eu pentru Faina şi de felul cum m-a răsplătit, pierzându-şi vremea cu o
acţiune paralelă, cu încercările lui sortite eseului, de a crea adevărata
reprezentanţă românească în exil, bazată de Consiliul Partidelor. PNŢ,
PNL şi PSD. Klaps îmi sugerează să accept să fac parte din conducere.
Eu mă bucur de mare prestigiu în ţară şi în Partid. Să se facă un
Consiliu Director, format din 3 oameni: Coposu, Doina Comea şi eu.
Accept să servesc, indiferent de poziţia din partid. Formula ce suge
raţi e bună, mai ales că trebuie să fim prezentaţi în ordine alfabetică.
Astfel eu voi fi ultimul şi nu se vor isca animozităţi. Să ştii că Coposu
e foare sensibil la avantaje financiare. Vezi ce poţi să faci, mi-a zis
surâzător.
Eu nu vreau să fac machiavellisme. Mi-am examinat conştiinţa.
Doresc să servesc. In orice post sau rang. Atât.
Prinţesele Mărgărita şi Sofia tronau la o masă mare într-unul din
marile apartamente ale hotelului. Când i-am agrăit, toţi s-au declarat
membri UMRL.
Mărgărita şi Sofia au ţinut să-mi vorbească separat. Nu mare lucru.
Sunt foarte mulţumite. Ion Ghika mi s-a alăturat şi el. Pare foarte
obosit. Mărgărita i-a cerut în faţa mea să se îngrijească, să se menajeze,
dându-mi impresia că Ghika e un fel de servitor, iubit, al Coroanei. Dar
servitor. Nu mi-a lăsat bună impresie. Ea e simpatică, inteligentă.
Evident, are mare respect pentru mine şi mă tratează cu totul altfel. La
plecare, m-a însoţit Ghika până la ascensor. Am împlinit primul punct
74 Ion Raţiu
Europei civilizate...
M-a ascultat cu atenţie. El, probabil, e un pion al Moscovei, dar am
ţinut să-i prezint alternativele. Mi-a explicat cum vede el separarea de
puteri. Consiliul FSN să înglobeze reprezentanţii partidelor. Guvern de
tehnocraţi. FSN să fie Partid, cu totul aparte. De ce aşa mulţi comu
nişti? Roman e om inteligent, bărbat frumos. Nimic împotriva lui, dar
ar fi bine să fie înlocuit de un ne-comunist.
Am vorbit şi de obţinerea unei case şi de banii ce mi-au fost confis
caţi în Dec. 1987 (Radu Ferdinand, Ion Puiu, Florin Rusu). I-am pro
pus tipografie modernă, Post de Radio şi de TV. N-a acceptat nimic,
dar va studia problema.
Seara, dau mare conferinţă de presă. Camera de la hotel
(Intercontinental) arhiplină. Explic situaţia.
a cerut 3 lucruri:
(a) Stabilirea de relaţii diplomatice între Uniunea Europeană şi
România.
(b) Extension of G.24“ ca să se reactive acordul din 1980 care
prevede sporirea importurilor României din Uniunea Europeană. Aici
intră ajutorul pentru România.
(c) Instituirea unui comitet mixt Româno-European pentru
îmbunătăţirea relaţiilor.
I-am explicat situaţia şi l-am convins că Iliescu nu urmăreşte
democraţia în România, ci menţinerea puterii în mâna lui cu orice preţ.
Rezultatul obţinut de mine:
(a) Schimbul de ambasadori trebuie să aibă loc, Uniunea
Europeană a cerut acest lucru de multă vreme. Acum nu poate să-i
refuze când ei sunt de acord s-o facă. Mi-a promis că-mi va da numele
ambasadorului indicat, chiar mâine. Eu i-am sugerat să insiste ca
ambasadorul să fie un om al Opoziţiei. Cred că va fi greu.
(b) Să nu se acorde nici un ajutor înainte de alegeri. Dacă ar fi
posibil să se distribuie ajutorul direct populaţiei, atunci da. Altfel nu,
căci ar funcţiona ca argument electoral pentru Front.
Ei au ajuns la o concluzie favorabilă asupra caracterului regimului
Iliescu după discuţiile avute la Bucureşti de Andriessen, acum 3 săp
tămâni. Au văzut pe Roman, Iliescu, Nicolae Nicolae, Celac, Ştefan
Nicolae şi pe câţiva lideri ai Opoziţiei la Ambasada italiană. Aceasta,
pentru că Irlanda, care deţine Preşedinţia Uniunii Europene, nu are
ambasadă în România. Evident, Opoziţia nu a reuşit să-i convingă.
Sugestiile lui Michael Leigh:
- Să facem presiuni („lobby") în Parlamentul European. (Durează
mult, şi avem legătura bine stabilită, rezultatele vor veni, dacă vin,
numai după alegeri.)
- Să dăm exemple concrete că Opoziţia nu-şi poate prezenta ideile
şi programul. Aici am discutat în amănunt problema tipografiei pe care
vreau să o instalez la Bucureşti.
- Să utilizăm the „Brussels network of the 24“. Adică ţările care vor
să ajute la dezvoltarea democraţiei în Europa Răsăriteană.
înţeles oare ce-am zis? Nu prea. Nu mi-a plăcut omul. Prea ritos. Prea
sentenţios. Prea sigur de sine. Ceea ce denotă o îngustime de minte.
La cină, tot cu Dinu. A repetat ideea lui. De data asta cu multe amă
nunte. După masă, astăzi, şi-a petrecut ziua cu doi prieteni de-ai Iui din
copilărie: Filoti şi nu mai ştiu cine.
Nepoatele mele Sabău au venit la masa noastră, cu ..primaşul". să
ne cânte „Iancule, Iancule!“. Evident, mi-au făcut plăcere.
La ora 1.00 p.m. precis vine Patrick Leigh Fermour. Luăm masa
împreună, cu el şi cu Elisabeth. Remarcabil om. Are o memorie extra
ordinară. Ne-a citat mai multe versuri româneşti la perfecţie şi cu un
accent foarte bun. Arată foarte bine, deşi are, deja 75 de ani.
In timp ce beam un pahar de pălincă, în apartamentul meu, vine şi
Bubi Truţia. Dinu mi se plângea, la telefon, că n-a primit nimic de la
el. Bubi e cam nepunctual.
Patrick a venit să scrie două articole despre situaţia din România
pentru Daily Telegraph. Are toată libertatea. Mâine pleacă în
Transilvania să se informeze, să simtă atmosfera la faţa locului. Vorbim
de toate. Explic situaţia. îi dau şi scrisoarea ce Elisabeth a trimis-o pri
etenilor ei. îi va da impresiile ei de felul cum am fost primit în
România după un exil de 50 de ani.
M-am culcat puţin şi sunt întrerupt, imediat de Ion Ghika. îmi aduce
mesajul Regelui adresat membrilor „Consiliului Provizoriu de Uniune
Naţională". (N.B. Ar fi fost bine să-i spună pe nume, corect, adică
„Consiliul Unităţii Naţionale"). E, evident, scris de Ionel Stârcea. Nu e
rău, deşi vorbeşte numai de Constituţia comunistă din 1948, fără ca s-o
menţioneze pe cea din 1965. Probabil că Stârcea a uitat de ea. Punctul
principal e just. Numai reprezentanţii aleşi ai naţiunii pot să hotărască
asupra Constituţiei. Asta zice în esenţă. îi atrag atenţia lui Ghika că nu
e înţelept ca el să înceapă să mă atace în faţa altora, cum a făcut-o când
era sub impresia că m-am dus să-l văd pe Ambasadorul sovietic. A
scăldat-o. A sugerat chiar că Dan Stoica ar putea fi un agent. Ceea ce
eu nu cred. Ghika zice că Dan i-a dat informaţia!? De fapt, e imposi
bil. Dan ne-a dus, pe mine şi pe Tecuceanu, la Atkinson, Ambasadorul
britanic. Pe urmă mi-a explicat că ieşirea lui împotriva mea, în faţa
tuturor la sediul UMRL, a fost o stratagemă ca să vadă reacţia celor
lalţi. Mi se pare cusută cu aţă albă toată povestea.
La orele 5.00 vine Dragoş Popescu să ne ia cu maşina la unul din
sediile PNŢ, la o întrunire. •
Nu mă prezintă nimeni. Vreo 40 de persoane. începem cam la 5.30
şi terminăm după 8.00 Le-am vorbit despre democraţie, cu trimiteri şi
ilustrări din situaţia noastră actuală. N-am atacat însă, aspectul eco
nomic al democraţiei. Mulţi tineri au luat cuvântul.
Roman Lucian a filmat adunarea.
Trebuie să văd ce a realizat, pentru că va fi imperios necesar să fac
o casetă pentru campania electorală. Roman vrea să lucreze cu mine
102 Ion Raţiu
şi mi-a explicat că i-a cerut să facă acelaşi lucru pentru Gaspar Miklos
Tamâs, şi n-a vrut. Ca să nu intervină în afacerile interne într-o ţară
străină.
Telefonez secretarului Primului Ministru, Charles Powell. Şi-a adus
perfect de bine aminte de cine sunt. Şi i-am subliniat că am venit pen
tru „spectacolul de gală“ care va avea loc la Londra Palladium şi că aş
vrea să mulţumesc Doamnei Thatcher pentru ajutorul ce publicul bri
tanic acordă poporului român. Deci să mă primească în calitatea mea
de Preşedinte al UMRL. Şansele sunt foarte mici, aproape nule, dar va
comunica totul Doamnei Thatcher.
Cină cu Susan Bond. Societatea noastră, Blenheim Estates, merge
foarte bine. Are mari calităţi tânăra asta.
oficial. „Ca să vin, aşa, să cerşesc un post, e total greşit pentru mine.
Pe Roman îl cunosc bine. Iliescu nu e inteligent, cum crezi Dumneata",
mi-a zis. I-am discutat pe toţi ceilalţi, din toate partidele. Nu vrea să se
înscrie în nici unul. Are păreri foarte proaste despre ei, deşi pe Puiu l-a
admirat pentru curajul lui. Cum, de altfel, o admiră şi pe Doina Comea.
Dar anii de închisoare nu te califică ca om politic, a adăugat. Merge
acum la Washington la Congres, să vorbească la subiectul dacă
Revoluţia Română înseamnă sfârşitul independenţei României.
Extraordinar. Cât de neinformaţi sunt oamenii ăştia, din State
Department. Ştii că au fost alte două poziţii adoptate de State
Department, pe care, din fericire, am putut să le opresc. Prima era pen
tru Ceauşescu în timpul revoluţiei „ca să facă ordine!" A doua a fost o
grijă exagerată pentru soarta familiei Ceauşescu!? De ce?
Botez mi-a spus că se întoarce în România dacă e invitat de guver
nul ales, nu de cel provizoriu. în orice caz, mi-a confirmat că vrea să
lucreze cu mine.
E ceea ce mi-a indicat Radu Nicolae, care mă vrea pe mine
Preşedinte şi pe Botez prim-ministru. Radu mi-a pomenit, de aseme
nea, de Costin Murgescu guvern adus la putere acum, înainte de
alegeri, prin voinţa poporului şi sprijninul armatei.
înlăturarea guvernului provizoriu este un lucru bun. Dar eu nu sunt
pentru un regim militar, chiar dacă ar fi numai patemalist, nu dictatură.
Mă voi opune categoric unei astfel de soluţii pentru România. Aş
colabora însă la instituirea unui regim, tot provizoriu, care să
pregătească alegerile în mod imparţial. în ultima analiză eu vreau să fiu
ales, nu numit, şi nu autoimpus, cu, sau fără ajutorul armatei. N-am
luptat pentru democraţie o viaţă întreagă ca, acum, să fac un compro
mis, să-mi abandonez principiile, pentru a ajunge să fiu Preşedintele
României! în această chestiune nu încape nici o târguială, nici o raţio
nalizare şi nici o justificare. Rămân autentic democrat până la sfârşitul
vieţii mele.
Susan Câine îmi telefonează. Şi ea m-a auzit azi dimineaţă la Radio.
La fel Evelyn Butler. Evident, am făcut impresie bună.
echipa noastră. Dacă spune o singură dată, în gura mare, cum a făcut-o
aseară, dar numai între noi, campania mea electorală va fi în ruină. Mă
refer la ieşirea ei, când, furioasă, nu s-a mai contenit: Whaî the hell am
doing in îhis bloody country?, a exclamat. Ea are destule alte pre
ocupări. Să se ocupe de ele. Să vină aici, din când în când, ca oaspete
binevenit. Dar permanent? NU. Cred că a înţeles. Trebuie să rezolv
problema asta, în primul rând.
Iarăşi mi se oferă case. Alte case. Nici nu vreau să le mai văd.
După plecarea celorlalţi vine Mihai Cârciog. Vrea să colaborăm!
Sunt de acord, în principiu. îmi exprim nedumerirea de ce Expres-ul lui
a publicat declaraţiile în care m-a atacat Mânzatu? M-a asigurat că
Nistorescu, redactorul lui şef, a avut semnătura lui Mânzatu, pe şpalt.
Deci Mânzatu a vroit să mă atace. Se pare că e un fel de triumvirat.
Iliescu, Câmpeanu şi Mânzatu. Preşedinte şi doi Vicepreşedinţi,
CPUN. Mihai Cârciog are planuri mari. Editură, ziar etc. Mişu îl va
ajuta cu finanţe, vrea să particip şi eu. Dar societatea se va numi
„Mihai Cârciog". I-am spus că accept finanţă din partea lui Mişu şi
colaborare, dar trebuie să spunem întreprinderii altfel. Eu nu vreau
numele de Raţiu, dar nici Cârciog nu e acceptabil. Să-mi facă o propu
nere scrisă. La plecare îi dau un exemplar din ediţia nouă din România
de Astăzi. Ar putea-o trage într-o ediţie de 100.000 de exemplare în
timp de două săptămâni!
înainte de masă am dat o fugă până la Hotelul Bucureşti la
Conferinţa organizată de Jessica Douglas Home (Fundaţia Mihai
Eminescu) despre democraţie. Deputatul Patrick Cormack îmi dă
cuvântul. Vorbesc în englezeşte. Le strâng mâna, lui Patrick şi lui
Gerald Frost, Directorul Institute for European Defence & Strategie
Studies. Televiziunea mi-a dat multă atenţie.
Seara mă invită tineretul PNŢ la ei la sediu. Sala plină. Le vorbesc
răspicat. Mi se acordă aplauze furtunoase. Plecăm apoi, să-l primim pe
Coposu la aeroport. Cum mă vede, îmi spune că a văzut fotografia mea
cu Margaret Thatcher în Dreptatea, la Roma!
Am stat la sediu, mai întâi cu 13 studenţi elveţieni, cărora le-a vor
bit indiferent, sau chiar prost, Ion Puiu. Apoi, după venirea lui Coposu,
i-am ascultat raportul peregrinărilor lui la Paris, Berna şi Roma. Totul
a mers bine.
E plin de optimism. Noi suntem partidul care va ieşi victorios la
alegeri.
în fine, acasă 119
dacă sunt ales, voi accepta să lupt pentru ea. Să fiu mielul sacrificat.
Nu mă deranjează. Voi putea însă, să caut să definesc românismul şi
aspiraţiile noastre ca popor.
Cina cu Mihai Cârciog. Ne înţelegem. El se gândeşte să publicăm
România de Astăzi în 200.000 de exemplare. Mi-a oferit 80.000 de lei
drept de autor. Mi-o finanţez eu. Nu e o problemă pentru mine. Dar
prefer s-o faci, dacă împărţim profitul după acoperirea cheltuielilor, i-am
spus. A acceptat.
Editura lui poartă numele fetei lui, „Editura Ioana“.
Vorbim şi de planurile lui. Vrea să înfiinţeze un trust. Ziarul lui,
Expres, să fie separat, dar să achiziţioneze terenuri, imobile, să con
struiască case moderne, societate export-import etc.
De ce ai nevoie de mine? l-am întrebat. Pentru că îţi vine tipografia,
a fost răspunsul lui. Mă informează că aseară tineretul a scandat Ion
Raţiu-Preşedinte în Piaţa Victoriei.
Gicu Pop s-a oprit la masa noastră. Era nemulţumit că Stănculescu
e atacat în Expres. Discuţie. Urmează să aranjăm o masă cu noii
patroni.
dacă sunt ales, voi accepta să lupt pentru ea. Să fiu mielul sacrificat.
Nu mă deranjează. Voi putea însă, să caut să definesc românismul şi
aspiraţiile noastre ca popor.
Cina cu Mihai Cârciog. Ne înţelegem. El se gândeşte să publicăm
România de Astăzi în 200.000 de exemplare. Mi-a oferit 80.000 de lei
drept de autor. Mi-o finanţez eu. Nu e o problemă pentru mine. Dar
prefer s-o faci, dacă împărţim profitul după acoperirea cheltuielilor, i-am
spus. A acceptat.
Editura lui poartă numele fetei lui, „Editura Ioana“.
Vorbim şi de planurile lui. Vrea să înfiinţeze un trust. Ziarul lui,
Expres, să fie separat, dar să achiziţioneze terenuri, imobile, să con
struiască case modeme, societate export-import etc.
De ce ai nevoie de mine? l-am întrebat. Pentru că îţi vine tipografia,
a fost răspunsul lui. Mă informează că aseară tineretul a scandat Ion
Raţiu-Preşedinte în Piaţa Victoriei.
Gicu Pop s-a oprit la masa noastră. Era nemulţumit că Stănculescu
e atacat în Expres. Discuţie. Urmează să aranjăm o masă cu noii
patroni.
aşa, mi-a zis. Şi m-am gândit la Diogene care trăia într-un butoi.
Ne-am dus la schit. Frumoasă biserică din bârne de lemn. Alături,
mormântul lui Noica. Sufla vântul. Ca să pot aprinde lumânarea şi să
feresc flacăra, a trebuit să îngenunchez cu ambele picioare. Şi să mă
aplec, adânc, la căpătâiul prietenului înglodit acolo pe veşnicie. Dar
spiritul lui va rămâne, luminos, etern, mi-am zis.
Maica stareţă (îmi închipui) ne-a arătat noile construcţii, elegante şi
de bun gust, ale „Prea înaltului11. Mi-a trebuit puţin timp să-mi dau
seama că se refereau la Mitropolitul Plămădeală. Pot să adăpostească
60 de persoane. Sunt proiectate mai ales pentru feţe bisericeşti din
Consiliul Ecumenic. N-o duc rău ierarhii ortodocşi, mi-am zis.
Atmosfera, şi mai ales aerul curat, de munte, curat şi învigorător, e ca
o gură de şampanie pentru omul însetat.
Am făcut marea greşeală să accept invitaţia la masă. Dezastru. Ne-au
ţinut interminabil, deşi era vorba doar de „o gustare“. Rezultatul: am
pierdut şansa ca Titică Turcu să ne ducă la mormintele lui Ion Codru
Drăguşanu şi a fiicei lui, Eugenia Turcu, bunica mea. E cea care m-a
făcut să scriu acest jurnal de zi toţi aceşti ani. Dar e vina mea. Trebuia
să fiu ferm şi să refuz. Le-am dat un interviu la ziarul local, dar am
insistat să merg la mormântul memorandistului. Părintele a venit
afară, cu toţi enoriaşii, mai ales femei bătrâne, şi a făcut o slujbă pen
tru cei răposaţi întru Domnul. Foarte frumoasă. înălţătoare. I-a
pomenit pe toţi, la rând: Ioan, Dorina, Emilia şi Felicia. Le-am strâns
mâna şi le-am mulţumit fiecăruia în parte. Preotului i-am dat 100 de
dolari. Sper că se va îngriji de mormânt, care de altfel, arăta foarte fru
mos acolo lângă cel unde doarme Gheorghe Bariţiu. E pe partea dreap
tă a bisericii „dintre brazi". Tot acolo e înmormântat şi Şterca şi alţi
mari români din secolul trecut.
trece câţiva ani ca să fie pus la punct. Să-l facem împreună! Statul
român şi cu mine. Fără străini. Fără Rupert Murdoch. Da, dar ăsta să
fie planul de lungă durată. Ce ne facem însă până la alegeri Trebuie să
obţinem posibilitatea de a transmite programe obiective, în care să vor
bim despre democraţie, şi să explicăm situaţia reală din ţară, acum.
Altfel, Frontul are un avantaj colosal, ceea ce este negarea democraţiei.
Rămâne să încercăm obţinerea unei ore, sau o oră şi jumătate, pe
Canalul 1, care transmite, deja, pe ţara întreagă. Stanciu e din Alba
Iulia.
o vară, prin 1935. Masă excelentă cu ciorbă de peşte, cum mi-am dorit.
Ne oprim la Murfatlar. Cea mai mare întreprindere din ţară şi a treia
din Europa, mi se spune. Inginerul Prelipcianu ne explică „totul“ şi ne
arată butoaiele enorme etc. Directorul Ionescu, foarte afabil, ne orga
nizează o degustare. Vinuri foarte bune. Majoritatea dulcegi. Mie mi-a
plăcut „Premiat“-ul lor. E aproape sec şi uşor. La plecare mi-a dat un
carton cu 12 sticle.
pentru că Ministrul de resort i-a vizitat tocmai când trebuia să vin şi eu.
Grigore Rada, care a pregătit adunarea, îmi declară că muncitorii vor
intra în grevă.
Doi PNŢ-işti vin să mă vadă. Primul, Popovici, nepotul lui Mihai,
vrea să-l văd pe Ministrul Electrotehnicii şi să ajut la producerea unui
film despre Revoluţie. Constantin Ardeleanu din Şimleu Silvaniei vrea
să merg la Zalău şi Bădăcin.
în fine, Mirel Iavorschi mă duce la Primărie unde mă aşteaptă tot
CPUN-ul Capitalei. Discutăm problema cetăţeniei şi a domiciliului
meu. De asemenea, locuinţa mea. Preşedintele CPUN, sociologul Sorin
Botnaru, vorbeşte mult. Primarul Dan Predescu mai puţin. Social-
Democratul Dincă mă susţine. Destulă discuţie. în cele din urmă Rodica
Minodora Ilie îmi vorbeşte între patru ochi. Ea organizase întrunirea,
îmi spune cum Consiliul vrea ca eu să candidez la Preşedinţie. Formal
nu mi-au cerut-o. Totul se face pe culoar şi între patru ochi?
Nicolae îmi trimite raportul favorabil Frontului, pregătit pentru
Andriessen de o delegată a Consiliului Europei, care a vizitat România
la 16-17 Martie. Trebuie să-l contracarez.
Am dat 60.000 de lei Grupului Independent care publică o nouă
revistă, al cărei Director-Fondator sunt eu. E pentru ARTA. Sper s-o
scoată. I se spune ARTE 26 Petru Comarnescu. Promotorii sunt
Nicolae Godonshi-Ţepeş şi Ioan Rodean.
în MADOSZ.
Am dat un lung interviu Gabrielei Ionescu, fosta soţie a lui Paul
Barbăneagră pentru Studioul Alexandru Sahia. în fine, am dat un inter
viu lui Tipuriţă Liviu de la ziarul Dimineaţa din Sibiu. Am respins fal
sul comunicat UMRL în care au aş fi făcut un acord secret cu un minis
tru ungur pentru o Transilvanie independentă. Aşa cum prevăzusem,
ideea şi-a făcut drum.
Adevărat tur de forţă. Numai adrenalina mă mai ţine în picioare.
La cină i-am avut pe toţi: Ilie, Dincă Social-Democratul, Mircea
Stănescu şi Gigi Tecuceanu, aici la hotel. M-am înţeles foarte bine cu
ei. Cred că Dincă şi Minodora ar fi extrem de utili într-o echipă pentru
campania electorală.
Mircea Stănescu îmi spune că există deja un acord între PNŢ şi
PSD. Au înregistrat astăzi semnul electoral comun. De liberali încă nu
se ştie. Radu Câmpeanu, probabil, va candida la Preşedinţie. Toţi vor
ca eu să candidez ca independent. Eu mă menţin pe poziţie. Vreau ca
PNŢ şi sper ca şi PSD, cel puţin, să mă numească pe mine candidatul
lor. Şi, apoi, cât mai multe din celelalte partide. Atmosferă foarte plă
cută. Mircea mi se ataşează mult. Vrea să mă ducă la şeful lor spiritu
al, Adrian Dimitriu. Deşi are 84 de ani şi a suferit enorm în închisoare,
e complet lucid, are mare prestigiu şi a fost bun prieten cu Cornel
Coposu.
I-am primit pe minerii din Rovinari - pe Geamănu şi pe secretarul
lor - în cursul dimineţii. Ei vor să înceapă o listă în favoarea mea.
N-am reacţionat, pentru că nu-mi dau seama cum s-ar putea crea un
astfel de post în mod legal. Un lucru e sigur. Oricare din noi ar fi ales
Preşedinte, şi chiar dacă postul de Vicepreşedinte s-ar putea crea, el ar
trebui atribuit unui om mai tânăr.
Channel 4 de la TV engleză a filmat totul. Ei mă vor însoţi peste
tot. Vor să realizezve un film documentar al campaniei mele electorale.
Situaţie paradoxală: partidul nu şi-a desemnat candidatul, dar campa
nia electorală continuă.
Galaţi.
S-a înscenat o diversiune. S-au pus afişe, azi dimineaţă, care au
indicat o a doua sală pentru „întâlnirea cu Ion Raţiu“.
Am plecat cam târziu din Bucureşti şi ne-am mai şi încurcat puţin
pe drum. Ne-am oprit la un restaurant la marginea Buzăului şi am mân
cat, la restaurantul „Brotăcelu" în aer liber, mititei, făcuţi la grătar în
faţa noastră. Am băut vin alb, uşor, şi apă minerală. La mesele vecine
ţărani simpli, agricultori. Foarte plăcut. Dar, din cauza aceasta, nu ne-am
mai dus la sediul UMRL, cum ne înţelesesem. Ne-am dus direct la sala
indicată pe afiş. Vreo 60 de oameni, într-o sală mare, pe trei sferturi
goală. Abia m-am instalat la masa de pe podium, că vine, agitat, un
membru UMRL, să mă lămurească şi să-i lămurească pe cei prezenţi
că „întâlnirea" are loc, de fapt, într-o cu totul altă sală.
Aventură adevărată. în fme, ne-am dus unde trebuia. Enescu vorbea
sălii despre UMRL-România. Sunt bine primit, dar sugerez ca el să
continue. Mihai Tusak, Preşedintele UMRL Galaţi, începe să mă pre
zinte foarte elocvent şi poetic, cum se cuvine unui moldovean. Sosesc
şi cei de la TV. Şi mi se dă cuvântul. Extraordinar. Sala mică, arhiplină
- vreo 300-350 de persoane - era divizată, aveam impresia. întrebările,
primele întrebări ostile. Cred că i-am dezarmat. I-am făcut să râdă şi la
urmă am fost înconjurat de un val de simpatie. Marea majoritate
oameni tineri.
Sediul UMRL încăpător. Fosta Securitate. Ne-au servit de-ale
mâncării şi băutură. De-acolo la cină, un restaurant pe un vapor anco
rat permanent pe Dunăre. Prea multă mâncare. Altfel căldură, afecţi
une, sentiment de sprijin total din partea lor. Mi-am luat două garoafe
cu mine, care mi-au fost prezentate de două frumoase tinere la intrarea
pe vapor.
Când am sosit la hotel mi s-a spus că e semn rău. De ce?, am între
bat. Trebuie să fie fără soţ. Cu soţ înseamnă moarte!
Nu mai scap de ameninţări. Nu sunt superstiţios.
oră în curte etc. până ne-au convocat din nou. Interesantă scenă.
Coposu la mijloc. Flancat de Diaconescu la dreapta, şi Lupu la stânga.
Coposu citea voturile, unul după altul. Citea, adică, singurul nume
neşters de pe buletin. Primul vot a fost pentru Lupan. Al doilea şi al
treilea pentru Ioan Alexandru. Apoi, au început, multe, tot mai multe
pentru mine. Presărate cu altele.
Rezultatul final: 44 pentru mine, 15 pentru Ioan Alexandru, 7 pen
tru Lup şi 3 pentru Lupan.
Prietenii mei îmi făceau semne din sală. Coposu, cred, a fost mulţu
mit. Lup şi Lupan, eleganţi. Ieşiţi pe culoar i-am spus lui Liţi: Să ştii
că nu sunt supărat. E bine că am vorbit deschis. (De fapt, el n-a fost
loial. Dar n-are importanţă. Mi-a dat, într-adevăr, şansa să explic tutu
ror ce s-a întâmplat în exil.)
Am băut un pahar de vin alb în biroul lui Nor şi am plecat la hotel
pe jos. înconjurat de susţinătorii şi prietenii mei. Toţi care au putut.
M-au felicitat. în curte era o mare mulţime. Aplauze şi îmbrăţişări.
Sunt sigur că bucuria a fost autentică.
La hotel, alte celebrări. Au deschis o sticlă de şampanie. Interviuri
cu Judah de la Times şi o tânără pentru o revistă spaniolă, EFE, cred!?
întrerupt, apoi, de nenumărate ori de telefoane, inclusiv de la BBC.
Preşedinte".
Seara am dat o masă pentru 80 de persoane. Alese de Preşedintele
PNŢ, dar invitaţi de mine. Am ţinut ca printre ei să fie şi reprezentanţii
minorităţilor. Au venit. După felul întâi, m-am dus de la masă la masă.
Am ciocnit un pahar cu fiecare invitat, dar numai după ce am stat de
vorbă cu mesenii vreo 10 minute. La masa unde era Tokes şi şeful
comunităţii maghiare m-am oprit mai mult. Le-am atras atenţia să nu
facă greşeala din 1946, când MADOSZ-ul a votat pentru Groza. Numai
sub un regim cu adevărat democratic vor avea drepturi egale, le-am zis.
Şi le-am amintit că UMRL i-a apărat întotdeauna pe cei persecutaţi,
indiferent de naţionalitate. Pe el, pe Tokes, în special.
Am vorbit la telefon cu prof. Mihăilescu şi am căzut de acord să
scoată cartea despre Simion Bămuţiu, iar Chindriş să primească
150.000 de lei. Nimic mai mult. A acceptat. îi trimit, prin Cârlănaru, o
scurtă notă introductivă, semnată de mine. Mihăilescu vrea ca eu să
apar pe copertă. „Asta va vinde cartea", mă asigură. Oricum, eu cred
că prefaţa scrisă de Chindriş să rămână aşa cum este, semnată de el. Nu
de mine. Cârlănaru îmi cere 14.000 ca să lucreze, trup şi suflet, de-
acum încolo, pentru campania electorală. Nicolae, cum am aflat mai pe
urmă, îi dăduse deja 4.000 de lei. Cam lacom, dar cred că poate fi util.
mal.
La Conferinţa de Presă enorm de multă lume. Aproape 400, în sala
cea mare a Hotelului Bucureşti. Le spun chiar, că adunarea aduce mai
mult a întrunire politică decât Conferinţă de Presă. Dau cuvântul celor
lalte partide şi organizaţii care susţin candidatura mea. încep cu Ion
Lup şi termin cu Pupi Truţia. Toţi vorbesc bine. îi sărut pe fiecare în
parte. Apoi, răspund întrebărilor. Multe şi interesante. Inclusiv de la
corespondentul TASS, despre Basarabia şi Bucovina de Nord şi a
relaţiilor cu ţările vecine. Mare entuziasm. De nenumărate ori se ridică
întreaga audienţă în picioare. Lup şi ceilalţi, încântaţi de reuşită.
Depunem pe PNŢ-işti la sediul lor şi ne oprim la Intercontinental
să luăm masa. Era deja ora 14.15. Eram cu Gigi. La ieşire, un mare
grup de oameni adunaţi. M-au recunoscut. M-au făcut să le vorbesc.
Mi-au dat un megafon. Le-am spus să nu le fie frică. Să voteze potri
vit conştiinţei, fiecare în parte. Vom birui, le-am spus.
Acasă nou interviu, de Paşte, cu Diaconescu şi Lup. îl facem de
două ori. Prima dată, prea solemn. A doua oară bine, cu mulţi tineri şi
tinere în spatele nostru. Ciocnim ouă roşii.
îl angajez pe Igor Butnaru să ia conducerea Românului Liber. Acum
câştigă 8.000 de lei pe lună. îi ofer 15.000. Să facem un ziar care să le
bată pe toate celelalte. îl pun în legătură cu Dinu Mussulis care tocmai
a sosit cu Nicolae şi cu maşina lor plină cu calculatoare.
din urmă acceptăm versiunea, deşi trebuie să tăiem ultima frază, dis
trusă de nepriceperea ăstuia.
Zbora de la „alianţa muncitorească Libertatea" îmi spune că ei vor
să ceară ca să avem un candidat unic împotriva lui Iliescu. Pe mine.
Foarte bine, dar Câmpeanu nu va accepta aşa ceva.
Horowitz, care a sosit la Bucureşti cu Dinu Daponte, aseară, îmi
spune că Ministrul însărcinat cu afaceri de la Ambasada SUA locuieşte
în casa familiei lui de pe vremuri. îl cheamă Napper şi e total pentru
Iliescu. Halal sprijin pentru democraţie. Horowitz spune că poate să-mi
ofere o scrisoare de credit la Companie Generale. Un milion de lire
sterline e o sumă prea mare pentru mine, îmi spune. Să zicem 1,5 mili
oane de dolari. Dar îi vrem bani peşin, aici, nu prin scrisoare de credit.
Uite ce a trebuit să distribui astăzi. Şi-i dau lista, care arăta 4.500 de
dolari şi 351.000 de lei. Se va mai gândi. Nu cred că va reveni.
Dinu a venit cu tot felul de idei. Să publicăm Românul Liber în
Bulgaria. De ce nu? Mai bine în Ungaria, aş zice. Nicolae e de părere
că e mai bine să-l publicăm la Londra.
ploua încontinuu.
La Ginny Young acasă am discutat mult şi cu Pantelie Cornel, şi mai
ales cu Teodor Mărieş, despre „Alianţa" Grupul Independent pentru
Democraţie, Mişcarea 21, „16-21“ (Grupul pentru Dialog Social şi
Liga Studenţească). Sunt hotărâţi să stea în Piaţa Universităţii, până
cade guvernul.
cursul conversaţiei nu, aşa, dintr-o dată. Ion Lup, a înţeles. Ai dreptate.
Aşa e. Aşa trebuie să mergem.
La prânz, Andrei Bărcan mă duce la Rompres. Vreo 10 gazetari,
inclusiv directorul general. Le dăm platforma mea politică: libertate,
prosperitate, demnitate. La cererea lor, apoi, le povestesc viaţa mea
răspunzând la întrebări. Nu le-am ascuns nimic. Le-am spus că ade
vărata educaţie politică mi-am făcut-o în pat, când eram bolnav. Atunci
i-am citit pe Toynbee, Burkhardt, Oswald Spengler etc. ...
Am discutat şi ideile mele politice şi analiza mea din Moscow
Challeges The World. Cred că i-am convins că sunt un om cult, gaze
tar autentic din înclinaţie. Ceea ce le-a plăcut. Suntem, doar colegi!
La 6 seara, Minodora Ilie îi aduce pe Sorin Butnaru, Preşedinte
CPUN Bucureşti şi pe Octav Stănăşilă, Ministrul adjunct al Educaţiei.
Caută să obţină colaborarea mea ca să ieşim din impasul actual. Să
încercăm un dialog. Le-am vorbit de agresiunile ce se fac împotriva
noastră. Nici nu auziseră de atacul împotriva Elisabethei în cursul
vizitei ei de ieri, la Spitalul Gheorghe Marinescu. Le-am citit ce s-a
publicat în AZI, atât despre acest atac, cât şi despre „faptul“ că nu sunt
din familia memorandistului Dr. Iuliu (sic) Raţiu. Extraordinar!! I-am
asigurat că nici dezinformarea şi nici atacurile nu mă vor intimida.
După vreo oră de discuţii am fost de acord să se intre într-un dialog. Ei
se tem că alegerile vor fi boicotate. Eu voi urma linia Partidului meu,
le-am spus. Dar o declaraţie-instrucţie fermă din partea lui Iliescu, ca
să se oprească agresiunile din partea Frontului, şi o amânare a
alegerilor, să zicem cu o lună, ar putea duce la o situaţie mai bună. Voi
cere neapărat ca să nu mi se mai pună beţe în roate cu ziarul. Să pot să-l
public. Pe la 8.45 seara se dă interviul, timp de o oră, cu Emanoil
Valeriu şi Victor Ionescu. Eram vreo 18 în jurul televizorului. I-am
observat pe ceilalţi, şi m-am bucurat de ce am văzut. Şi, apoi, au izbuc
nit spontan în râs, de mai multe ori şi în aplauze. Sunt sigur că n-au
făcut-o doar ca să mă flateze. A fost o zi arhiplină.
Marţi, 8 M ai 1990
Zi supraîncărcată. De notat vizita la Casa Armatei, aranjată de
Stănculescu, Ministrul de Resort. Ne-am înţeles, cred. întrunirea a fost
cu vreo 20 de ofiţeri superiori. Mi-au pus întrebări. Am răspuns.
Armata să menţină integritatea ţării şi ordinea în stat. Să nu se
amestece în politică.
Interesant că Stănculescu a dat la Televiziune tocmai schimbul de
idei, unde s-a declarat de acord cu mine.
Miercuri, 9 M ai 1990
Filmăm toată dimineaţa. După-amiaza vine Diaconescu cu Sârbu să
semnez o declaraţie că mă retrag de la alegerile prezidenţiale, dacă
ceilalţi doi candidaţi fac acelaşi lucru. Câmpeanu în Declaraţia lui, a
sugerat că Parlamentul ar putea alege pe Preşedinte. Eu nu accept acest
lucru. S-ar putea, foarte uşor, să fie o cursă. FSN, plus PNL, ar avea cu
siguranţă o majoritate în Parlament. Dacă Radu Câmpeanu s-a înţeles
cu Iliescu, retragerea noastră, a celor trei, mă va elimina pe mine, şi ei
doi îşi vor împărţi rolurile: unul va fi Preşedinte, celălalt Prim-
Ministru. Coposu e sigur că nu există un asemenea complot. Toţi ai mei
sunt absolut hotărâţi contra Declaraţiei.
O accept totuşi, modificându-o în aşa fel, încât, dacă Iliescu şi
Câmpeanu sunt înţeleşi între ei, eu voi putea totuşi să repudiez
renunţarea mea şi să insist la ţinerea alegerilor şi la candidatura mea.
Ion Ghika a dus declaraţia mea în Piaţa Universităţii. A fost citită
înainte de cea a lui Câmpeanu, cum a fost şi la televizor. A fost primi
170 Ion Raţiu
aţia prezentă. Cum va ghida ţara, ca s-o scoată din grava criză eco
nomică în care ne găsim, n-a explicat.
Ştefan Isărescu îmi telefonează să-mi spună că Bush nu mă poate
primi. Jim Baker ar face-o. Nu mă interesează.
Templfy. Ne-a dat un pahar de vin bun, dar a oferit de toate: ţuică,
whisky, campari etc... I-am sărutat inelul, spunându-i că sunt credin
cios catolic. Imediat şi, cred, instinctiv, mi-a sărutat mâna. M-a luat
prin surprindere. L-am îmbrăţişat. Vorbea mai puţin bine româneşte
decât Tokes, dar absolut curent. Mi-a plăcut omul.
Ne-am dus la Băile Felix. Am aşteptat o delegaţie condusă de
Gilbert Jaegek, Preşedintele Comitetului belgian pentru refugiaţi. A
fost o greşeală. în loc de a începe masa la orele 13.00, am început-o
abia la 14.40. Eu m-am odihnit într-o cameră, dar toţi ceilalţi au trebuit
să aştepte. Au venit deci, împreună cu Tokes şi cu mai mulţi alţi
unguri, din Ungaria. Masa s-a desfăşurat bine, dar încet. Vreo sută de
invitaţi.
La 3.40 Kocsis vine să-şi ia rămas bun, căci ei aveau alt program.
M-am folosit de ocazie, să dau un interviu la „News at 10“. Am spus
totul pe şleau. Sfârşitul interviului a fost cam înecat de un mare strigăt
de masă. Probabil că cineva a câştigat proba de 100 metri înot, am glu
mit eu. Tehnicienii de la TV au vrut să înregistreze, din nou, ultima
întrebare. Abia am început să răspund, un alt strigăt. Mi-am dat seama
că e vorba de un protest contra prezenţei mele la Felix. Ne-am mulţu
mit cu ce am înregistrat. Fără explicaţii, i-am lăsat să tragă ei con
cluziile.
Strigătele au continuat. Au devenit vacarm. Au început, apoi, să
scandeze „Iliescu“, „Jos Raţiu“. Gigi, îngrijorat, îmi spune că nu mai
mergem la Oradea să mă odihnesc la hotel, acolo, înainte de adunarea
publică. Stăm pe loc, mi-a zis. Am acceptat şi m-am culcat. Afară se
scandau sloganuri contra mea tot timpul. Am adormit.
Pe la 16.55 mă scoală Gigi. Au făcut un plan ca să ieşim pe o uşă
laterală. Ne va aştepta un ARO la vreo 15 metri de ieşire. Aşa am făcut,
îndată ce am apărut afară din hotel, mai mulţi indivizi au alergat spre
mine, strigând în gura mare. Am ajuns însă în ARO, cu Gigi, cu Moise
şi Sămuilă, cei doi ofiţeri însărcinaţi cu securitatea mea şi cu Lt.
colonelul Strava, Comandantul Poliţiei Municipiului.
Ajunşi la Casa Culturală din Oradea, mare mulţime de oameni. între
timp a tunat şi fulgerat, furtună adevărată, ploaie mare. Atunci s-a
comis greşeala capitală. Au fost invitaţi să intre în sală, ca să-i scape de
ploaie. Peste o mie au intrat unde nu încăpeau decât 800. Cel puţin de
două ori mai mult au rămas afară. Era deja vacarm. S-au spart ferestre.
I-au scos din nou afară. Eu sosisem între timp şi am intrat pe poarta
în fine, acasă 173
pun lui Iliescu. Apoi o lungă discuţie cu Bertie Way şi Nicolae, după
care mănânc ceva şi mă duc să mă odihnesc. De obicei, îndată ce pun
capul pe pernă, eu adorm. Nu de data asta. îmi trec prin minte tot felul
de fraze şi posibile răspunsuri la cele mai complicate întrebări. Totuşi
am rămas întins vreo 2 ore, fără întrerupere.
A venit, apoi, Nicolae şi mi-a adus textul înregistrat pe bandă, al
rezoluţiei prezentate, ieri, în Parlamentul European. Fifi i-a citit-o la
telefon. Dacă va fi adoptată, România nu va primi ajutor economic,
dacă alegerile nu vor fi libere. Şi mi-a dat cifra cât câştigă şomerul bel
gian, în comparaţie cu salariatul român. Luând ca bază 2.500 de lei pe
lună, la schimbul oficial, belgianul ia 10.000 de lei, iar la negru 40.000
de lei.
Am sosit cu câteva secunde înaintea lui Radu Câmpeanu. Era flan
cat de doi ofiţeri şi de alte 6 persoane din suita lui. Ne-am strâns mâna.
La câţiva paşi ne-au luat în primire Emanoil Valeriu şi Răzvan
Theodorescu. Ceva mai încolo a venit şi Victor Ionescu. Am intrat cu
toţii în studioul lor mare. Pe o estradă 3 fotolii şi, în faţa lor, la vreo 6
metri, şi jos, o masă cu trei scaune. Ne-au machiat, a venit şi Iliescu,
care, afabil, mi-a spus că a auzit că l-am căutat la telefon, şi-am aştep
tat să treacă minutele.
Pe la 7.50 ne-am instalat. Noi, candidaţii, în fotolii. Gazetarii la
masa lungă, din faţa noastră. Exact la 8.06 p.m. a început Răzvan
Theodorescu. „Moment istoric, prima alegere în istoria noastră,
istorică dezbatere, unică etc.“ Nu mai termina cu istoria. Dar n-a fost
rău.
Au început, apoi, întrebările. La mijloc era Iliescu, la dreapta Radu
Câmpeanu şi eu la stânga. Mă bucur să mă găsesc la stânga Dumitale,
i-am spus, râzând. Două ore şi 40 de minute a durat dezbaterea. E, evi
dent, înregistrată, aşa că n-o mai descriu. Remarc, doar, că pe ce trecea
timpul tot mai doritor deveneam să-mi confrunt ideile cu ale lor. Când
am terminat ne-am strâns mâna. La ieşire, ne-au fotografiat gazetarii,
împreună, dar nu pozând. în grup, aşa cu mulţi alţii în jurul nostru. Pe
drum, omul meu de pază m-a felicitat. Acum ştiu că meritaţi să fiţi
Preşedinte.
Acasă, jubilare. Care mai de care. Praf i-aţi făcut: La urmă,
Câmpeanu parcă nu mai era concurent. Iliescu vi se adresa
Dumneavoastră. Iliescu vorbeşte în sloganuri învăţate pe de rost. Etc...
Am cinat cu Elisabeth şi Nicolae. Nu eram obosit, dar m-am culcat.
180 Ion Raţiu
Nu însă fără să-i las un cuvânt, la telefon, lui Bani Ghica, să-i
mulţumesc pentru ajutorul ce mi-a dat ca să fiu ales candidat de către
Delegaţia Permanentă a PNŢ. El se culcase. Am vorbit cu nepotul lui.
Interesant că 3 din cei menţionaţi în filmul nostru de aseară mi-au
telefonat azi dimineaţă. Nici nu erau prea supăraţi. Mi-au explicat,
doar, că ei nu au făcut parte, cu adevărat, din nomenclatură. Că au fost
tehnicieni. Fie. Ca să-i împac, le-am trimis, prin Ciomaga cartea mea,
Moscova sfidează lumea. E vorba de Teofil Pop, Adrian Georgescu şi
Mihnea Marmeliuc.
A doua oară când s-a dus Ciomaga la A. Georgescu, era şi Jimmy
Carter acolo, pretinde el. Venind vorba de mine, Carter i-ar fi spus:
„John Raţiu, OK“. Abia aştept să-l revăd pe fostul preşedinte.
satisfacţie. „Dacă te-apuci de-o treabă, trebuie s-o faci bine“, i-am spus
Elisabethei, când a râs puţin de mine: Aşa-ţi începi tu ziua
alegerilor!?!! N-a fost uşor. Mi-au trebuit vreo două ore. .
Astă noapte am citit un excelent articol despre străbunicul meu, Ion
Codru Drăguşanu. Mi l-a trimis autorul, Mircea Popa, cu o frumoasă
dedicaţie. A fost publicat în Revista de Istorie şi Teorie Literară (Tom
27, 1, 1978). Scoate în evidenţă nu numai talentul lui de scriitor, ci şi
ideile lui avansate, de adevărat democrat şi republican. Cred că ar tre
bui să-l citez mai des în cuvântările mele.
Secretara lui Nicolae soseşte de la Londra. îmi aduce scrisori cu
bune urări de la Fifi, David şi Eve (Pilkington) care îl semnează şi pe
Godfrey, bineînţeles! Dar ideea cu siguranţă a fost a ei. De asemenea,
un FAX de la Rupert Allason, care mi-a făcut mare plăcere: Many con-
gratulation on a well fought campaign and your magnificent eforts to
overcome such appaling odds. From Rupert NIKKI and all your friends
in Zermatt and Westminster. «Good luck!» “ (Multe felicitări pentru o
bine-cunoscută campanie electorală şi pentru minunatul tău efort de a
învinge un îngrozitor handicap. De la Rupert, Nikki şi de la toţi pri
etenii tăi din Zermatt şi Westminster - Parlamentul Marii Britanii.)
Am dat nişte interviuri, azi dimineaţă: irlandezii, Monte Carlo,
grecii etc.
Masa cu Elisabeth şi Nicolae. Iar interviuri; la Televiziune, mai ales.
Pe la orele 3.00 p.m. ne-am dus pe jos până la Centrul de Votare Nr.
82, din Str. Grădina Bordei, Nr. 2. Vreo 40 de oameni, printre care,
majoritatea gazetari, mai ales de la diverse posturi de televiziune.
Coadă mare, când am ajuns. M-am înşiruit ca toţi ceilalţi. Am stat de
vorbă cu oamenii dinaintea mea. Fotografii nu m ai conteneau. După
vreo jum ătate de oră, de activitate fără întrerupere din partea
fotografilor şi a gazetarilor care-mi luau interviuri, a venit un membru
al Centrului de Votare. Vă rugăm să veniţi, fără ca să mai aşteptaţi. Nu,
fac cum face toată lumea. Doar aşa e drept. Am mai discutat. Mi-a
cerut să vin pentru că tot centrul de votare e plin de fotografi care mă
aşteaptă. Prezenţa lor încetează grozav votarea. Vă rog să veniţi.
Am întrebat pe cei din faţa mea, dacă-mi permit s-o fac. Răspunsul
aproape unanim, DA. Dar nu tocmai.
în sala de votare, o adevărată baterie de fotografi şi aparate de tele
viziune. Unii peste alţii. Trei rânduri: în picioare, pe scaune şi pe mese.
M-am legitimat, mi-au dat buletinul de vot şi o ştampilă. în cămăruţa
184 Ion Raţiu
ca de obicei. Sunt foarte flatat de pasajul inclus de el: The only politi-
cal figure I had met before was Ion Raţiu, who had been President o f
îhe World Union o f Free Romanians ever since the county became
comunist. Refusing to adopt any nationality but Romanian, although
he had been based in London fo r many years, he is back in Romania
now, leader o f the National Peasant Party - one o f the important his-
torical groupings to re-emerge - and a candidate fo r the Presidency.
He seemed a bulwark o f sanity in a world where slander, rumour and
death threats abound. (Singurul personaj politic pe care l-am cunoscut
dinainte a fost Ion Raţiu, care a fost Preşedintele Uniunii Mondiale a
Românilor Liberi, după ce ţara a devenit comunistă. Refuzând să
adopte vreo altă naţionalitate decât cea română şi, deşi centrul lui de
activitate, de mulţi ani, a fost Londra, Ion Raţiu e acum în România, e
lider în Partidul Naţional Ţărănesc - unul dintre renăscutele fomaţiuni
istorice importante - şi candidat la Preşedinţie. Raţiu mi s-a părut o
stâncă de sanitate într-o lume în care calomnia, zvonurile şi
ameninţările cu moartea, abundă.)
democraţie", a zis.
El îi crede pe actualii guvernanţi când spun că trebuie să exportăm
spre Soviete şi spre lumea a treia. I-am demonstrat, fără ca să-l conving
în întregime, că trebuie să ne specializăm în aşa fel încât să putem con
cura pe piaţa mondială. Atunci leul va deveni valută forte, i-am spus,
cum a fost leul-aur, dinainte de primul război mondial.
I-am prezis că Radu Câmpeanu va intra într-o coaliţie. De asemenea
ungurii. Eu ar trebui să intru în guvern. Poate ministru al Comerţului
Exterior, mi-a spus Atkinson. L-am asigurat că n-am nici o intenţie să
fac compromisuri. Voi continua să lupt pentru o adevărată democraţie.
Iliescu n-o poate aduce, i-am zis. Era îngrijorat de soarta celor din
Piaţa Universităţii. De asemenea, de tipografia mea. Are opinie bună
despre „Dialogul Social": Pleşu, Şora etc... Ce vor? mă întreb. Nici nu-1
susţin din plin pe Iliescu şi nici nu ies împotriva lui sau pentru mine.
I-am pomenit de îngrijorarea Elisabethei. Să am o viză de intrare în
Anglia pe paşaportul meu românesc. îmi va da el formularul necesar,
ca să-l completez: And I have to ask you for 800 lei. Şi a adăugat:
Incidentally, did you have the money backfor îhe Romanian Ensemble
who performed at the London Paladium? It was quite a tidy sum.
Someting like 42.000 lei. It was approved, so you should have had it
back. (Şi trebuie să-ţi cer să-mi dai 800 de lei. Apropo, ai primit banii
înapoi, cei pentru ansamblul românesc care au performat la London
Pavilion. A fost o sumă respectabilă. Circa 42.00 lei. S-a aprobat, aşa
că ar fi trebuit să-i fi primit.)
M-am plimbat prin cartier, azi după-amiază. Aici locuieşte nomen
clatura. Casa lui Ceauşescu e enormă, cu teren vast în jurul ei şi cu un
fel de popicărie pe malul lacului, de cealaltă parte a străzii.
FSN-işt.
La PNŢ, la şedinţa Biroului Central. O pierdere de vreme catastro
fală. Timp de patru ore am luat decizia doar asupra a trei puncte din
ordinea de zi: 1) Să facem o Comisie care să elaboreze un proiect de
Constituţie, care să fie al nostru. Am reuşit să introduc şi numele lui
Aurel Chira, pentru că Lup îl cunoaşte ca eminent jurist; 2) Să consti
tuim o Comisie care să elaboreze Statutul partidului nostru; 3) Să dis
cutăm gravele acuzaţii care se aduc tineretului PNŢ - ramura Rădoi
(creştin-democrată). Au făcut chefuri, au sedus fete tinere, chiar acolo,
la sediu, unde dormeau claie peste grămadă, noapte de noapte, şi că au
furat multe aparate de birou, xerox, fax (10 aduse de noi din Anglia),
un televizor în culori etc...
PNŢ-iştii suntem 13 în Parlament, mari şi tari: ARAD - Petru
Ştefănuţ, BIHOR - Ţepelea, BRAŞOV - Adrian NICOARĂ,
BUCUREŞTI - Ion Diaconescu, Constantin Constantinescu-Klaps,
Nicolae Ionescu-Galbeni, CARAS-SEVERIN - Nichita Dumitrescu,
CLUJ - Ion Raţiu, HUNEDOARA - Ioan Alexandru, PRAHOVA -
Vasile Gionea, SIBIU - Petru Maior, TIMIŞ - Valentin Gabrielescu.
Toţi deputaţi. Avem un singur Senator, la BUCUREŞTI, pe Caius
Iacob.
acţionari etc...
Minodora Ilie, Butnaru şi Carmen Firan vin să mă vadă. Vroiau să
afle despre tipografia mea şi dacă pot să tipăresc şi publicaţia ei.
Tatonări. Carmen e, se afirmă, foarte aproape de Ion Iliescu. E scri
itoare. Explicaţii idioate, de ce Pleşu nu m-a lăsat să utilizez tipografia.
Seara am discuţie serioasă cu Rodeanu, Grigore, Dragoş Şerban şi
Codruţ Popa. Le explic că scopul meu principal e politic şi cultural.
Numai în al 3-lea rând, economic.
Era necesar pentru că Rodean insista ca toată aparatura noastră
tehnică - în special calculatoarele - să fie sub controlul societăţii „I.R.“,
adică al lui. Există un contract semnat de el care demonstrează că
tipografia aparţine societăţii „Regent House Properties Ltd.“, dar mă
întreb dacă este sau nu valabil.
Aflu că Ploaie, cel care a distrus maşina noastră (Ford Sierra), a dis
părut cu o cameră de luat vederi etc... Toată lumea pare să fure, aici. E
de necrezut. Aflu, de exemplu, că fetele care primesc un salariu mai
mult decât dublu faţă de media salariilor astăzi, vin abia câteva ore pe
zi. Astăzi, n-au venit deloc. Vroisem să-l fac pe Viorel Delcă un fel de
Office Manager. îi vorbesc în felul acesta, după ce Nicolae a fost de
acord s-o fac când am vorbit cu el, la telefon.
Mariana Stavilă, secretara mea, care este, sunt sigur, leală mie, îmi
spune că îşi dă demisia. Abia după lungi discuţii reuşesc să o fac să-mi
dea explicaţii. Toată lumea trage foloase de pe urma mea. Dar o fac
neloial. Doar Gigi Tecuceanu pare autentic devotat mie. Viorel e un
adevărat „bişniţar“. Numai de asta vorbeşte. Cum să facă mici afaceri.
Trebuie să am grijă.
ALEGERILE
AU FOST
MĂSLUITE
FSN 70%
UDM 8%
Partide + independenţi 22%
Marian şi încă vreo câţiva, deşi trenul a avut o oră întârziere. Mergem
direct la restaurantul hotelului Transilvania, de pe Cetăţuie. Vagoanele
astea de dormit, clasa I, sunt jalnice. Nu au nici apă caldă şi nici lumină
la pat. Călătorii, care fac acest traseu regulat, vin cu becul lor în buzu
nar!
După micul dejun mergem cu toţii la Prefectură. Ne aşteaptă pri
marul judeţean, Ranga, şi cu un viceprimar. Vine, apoi, şi Senatorul
Moţiu ales pe lista AUR, adică (Vatra Românească), acronim pentru
Asociaţia Unită a Românilor. El e profesor universitar la cristalografie.
Mai puţin de o jumătate de oră mai târziu soseşte şi un judecător de la
Tribunalul Cluj, doamna Valentina Deleanu, preşedinta Biroului
Electoral. Urmează o scurtă ceremonie. Vorbeşte de alegerile libere,
primul Parlament, datoria de a ne servi ţara şi judeţul etc. ...
Răspund notând că am devenit deputat pentru circumscripţia elec
torală Nr.13. Trebuie să vă spun că am părăsit ţara acum 50 de ani, la
13 Aprilie 1940. Dacă n-aş fi făcut-o atunci, probabil astăzi nu m-aş
mai număra printre cei vii şi, aproape sigur, nu aş fi devenit acum dep
utat de Cluj, precum mi s-a permis să fiu. Am încheiat promiţând că voi
servi judeţul, Clujul, locurile mele natale, unde am copilărit şi petrecut
anii studenţiei, cu toată energia; că eforturile mele vor fi neprecupeţite,
între timp venise şi un viceprimar ungur, Somagy, care m-a informat
că ei au 3 deputaţi la Cluj (UDMR). Unde am ajuns!
„Certificatul1‘ meu de deputat mi-a fost prezentat într-un plic roz.
Cel al senatorului Moţiu în unul albastru. Sper că n-are semnificaţie
politică, am zis spre amuzamentul tuturor. Ba, poate că da. Al meu
denotă, probabil, situaţia actuală, a adăugat Moţiu.
A venit şi Lia Gherasim. Ne-am dus cu toţii s-o conducem acasă.
Ion Lup i-a explicat situaţia creată de Puiu Boilă, în special. Mandatul
lui e să-l suspende, cu întreg Comitetul lor, până la alegerea unui nou
Comitet de către reprezentanţii PNŢ din toate centrele-oraşe şi sate din
judeţ.
La sediul PNŢ, multe probleme. Puiu nici nu vrea să audă. Petrina
să mă suspende pe mine. El, securist. Eu, nepotul lui Maniu, fost la
Canal... Era furios, plin de indignare. Pregătise o contestaţie şi o res
pingere a deciziei Biroului Central PNŢ, semnată de Comeliu Coposu,
Ion Diaconescu şi Petrina. Am discutat mult. în cele din urmă s-a găsit
soluţia ca eu să fiu Preşedinte, el, Puiu Boilă, Vicepreşedinte. Şi să
pregătim Congresul PNŢ pe judeţ, cât mai repede.
în fine, acasă 203
care l-au scos din biserică. A câştigat procesul şi, acum, aceştia trebuie
să-i plătească 52.000 de dolari. Mi-a vorbit şi de preotul ortodox
misionar din Miinchen, care e gata să ridice problema în instanţele
judiciare germane şi cele internaţionale, dacă e nevoie. El se simte
calomniat.
I-am mulţumit pentru sprijinul preoţimii ortodoxe, l-am asigurat că
la noi în familie n-a fost nici o deosebire între uniţi şi ortodocşi, mama
mea, nepoata lui Ion Codru-Drăguşanu fiind ortodoxă. Băieţii au fost
botezaţi după Tată, sora mea după Mamă, deci ortodoxă şi ea. Cât
despre preoţii misionari, mi-am exprimat dorinţa mea fierbinte să se
ajungă la o veritabilă reconciliere naţională, pe toate planurile.
în holul din faţa sălii de primire neaşteaptă Daniel, noul ales
Mitropolit al Moldovei. înalt, ascetic, foarte tânăr. Mi-a făcut o bună
impresie. Nu cred că era acolo din întâmplare. I-am vorbit şi lui de re
conciliere şi amândoi ierarhii şi-au exprimat admiraţia lor faţă de felul
cum am vorbit în discuţia celor trei candidaţi la Preşedinţie, la 17 Mai.
Mi-a plăcut mult biserica Antim. Ctitorită de Antim Ivireanul, în 1713,
are fresce latine. Cele bizantine au fost deteriorate pe la sfârşitul se
colului.
ţini bani decât mine, dar de pus trebuie să pui. Altfel nu merg.
N e-am tot învârtit în jurul problemei. In cele din urmă, i-am dorit
succes, să facă totul cu alte instituţii financiare. Cum e, de pildă,
M organ Grenfell şi nu mai ştiu care, căci a m enţionat mai multe.
Nu-m i place schema lui. El vrea să finanţeze activitatea Guvernului
cu bani occidentali. “Dacă n-o facem noi, o fac francezii şi ita
lienii” , m -a “am eninţat” . Să fie sănătoşi. Eu nu vreau să ajut
G uvernul ăsta. După mine, banca trebuie să finanţeze, direct, doar
întreprinderi private. Să dem onstrăm aşa viabilitatea privatizării, în
mic. A tunci m eritul e al nostru. Al ideilor noastre. Şi nu va conso
lida Guvernul ăsta comunist.
M arţian şi R adu Câm peanu, în m area sală construită în tim pul lui
Dej.
Cuvântările, nu prea interesante. Liber-schim bistul nostru a mai
reuşit să m eşteşugească nişte fraze frumoase. Are talent. Altfel,
destul de previzibil şi anost. D ar s-au perindat m ulţi la tribună.
Evident, vroiau să se asculte şi să fie văzuţi la televizor. D upă o
scurtă pauză am votat Regulam entul de funcţionare. A fost puţină
dezbatere ca să avem vot secret, când votăm ansam blul Constituţiei,
măcar. Diaconescu a vorbit în sensul ăsta. Bineînţeles, n-am reuşit.
Pentru m ine nu e important. Eu sunt chiar gata să se voteze nom i
nal. D acă nu e o Constituţie bună, voi vorbi împotriva ei, pe faţă. Şi
tot pe faţă sunt gata să votez împotriva ei.
A m sosit, cu o m ică întârziere, la Com isia A facerilor Externe.
Tot Bârlădeanu prezida. Vreo 40 de deputaţi şi senatori erau deja
adunaţi. M -am dus direct la Bârlădeanu şi i-am strâns mâna. In
sfârşit, ne cunoaştem. Era vorba că am încheiat un acord secret
acum vreo câţiva ani. Dar până acum n-am avut onoarea. A spus şi
el ceva, să confirm e că nu ne-am cunoscut niciodată.
Klaps s-a supărat că nu l-am num it pe el în Comisia de redactare
a Constituţiei din partea PNŢ. II num isem pe Vasile Gionea, aşa
cum ne înţelesesem .
La 5.30 p.m. la noul ministru de Externe, A drian Năstase. Sunt
prim it de tot biroul lui. Strâng m âna fiecăruia şi simt sim patia de
care m ă bucur. Facem obişnuitul tur de orizont. Legături strânse cu
Europa. Vom găsi sprijin în “brâul latin” (Spania, Franţa, Italia).
Situaţia nu e excelentă, dar se va schim ba până-n septembrie. “Vom
da semnale că m ergem spre dem ocraţie” , a zis. I-am indicat ce sem
nale ar trebui: eliberarea im ediată a celor arestaţi la O Iunie şi re-
arestarea, num ai după ancheta parlam entară, a celor vinovaţi; înfi
inţarea postului de televiziune independent şi să m ă lase să-mi pu
blic ziarul. La sugestia m ea a reluat ideea schim bării şi retragerii
securiştilor din diplomaţie. A început s-o facă, treptat. Are mare
nevoie de diplom aţi calificaţi. “M aliţa ar fi bun, dar l-a servit pe
Ceauşescu.” Legături cu Am erica Latină şi cu piticii puternici din
Extrem ul Orient: Hong Kong, Taiwan, C oreea de Sud şi Singapore.
Relaţiile cu China sunt foarte bune. Trebuie întărite. Im portăm mai
ales bumbac de acolo şi produsele noastre fabricate sunt accepta
bile. Nu se va urm ări obţinerea Clauzei N aţiunii Celei mai
în fine, acasă 241
Republicii M oldoveneşti.
A Z I m ă atacă pentru cuvântarea m ea din Parlament. Nu pentru
ultima. Pentru cea în care sugeram că prezenţa în Parlam ent ar tre
bui să fie facultativă.
S-a încercat să-i ia pe unguri prin surpriză, astăzi, cu o m oţiune
despre predarea istoriei etc. ... în şcoli, în lim ba română. A m rămas
şocat. Slavă Domnului, s-a obţinut am ânarea dezbaterii. Când se va
dezbate problema, trebuie să iau şi eu cuvântul.
Altfel, dim ineaţa parlam entară a constat dintr-o discuţie puerilă,
total depăşită de stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţei economiei,
în ju ru l felului în care trebuie organizate regiile autonom e,
bineînţeles. N -am intervenit. Tăvălugul m ajorităţii copleşitoare
FSN se afirmă, articol cu articol. Chiar şi îm potriva m icilor am en
dam ente sugerate de Opoziţie. A deseori de Gionea, care-1 relua pe
M adgearu, PN Ţ-istul nostru din anii ‘30. Cum a explicat el, ieri, că,
cu regret, nu poate să fie de acord cu colegul său Ion Raţiu. îi voi
lăsa să continue această discuţie, după mine, sterilă. Voi lua mai
târziu cuvântul, ca să atac întreaga idee protecţionistă.
La D oina Cornea cu Doina Bâscă. M ă avertizează ca nu cumva
să sugerez G rupului de Dialog Social o colaborare sau o încorpo
rare în PNŢ. Nu vor aşa ceva. Ei se consideră m ult superiori „politi
cienilor” . Cum a spus pictorul Sorin Dum itrescu. „Puterea noastră
aparţine unei alte lumi. Ca a lui Christos, dacă vreţi. Din ea ne
inspirăm.”
D oam na Celac (M ariana) a vorbit de incom patibilitatea dintre
om ul politic şi adevăratul intelectual. A m respins ideea. Le-am dat
exem ple. D in cauza vicisitudinilor istoriei noastre a fost o
dedublare. Şincai, Maior, M icu Klein, Văcărescu şi generaţia de la
‘48, apoi Bălcescu, toţi au fost scriitori nu num ai oameni politici.
Le-am vorbit şi de strămoşul m eu direct Ion Codru-Drăguşanu,
Peregrinul Transilvan, care, întorcându-se acasă, a fost deputat în
D ieta Transilvaniei. Şi care a scris foarte frumos.
tru partid cca 5 m ilioane şi apoi o sumă enorm ă pentru cam pania
prezidenţială, de care, bineînţeles, a beneficiat şi partidul.
D iscutăm problem ele ce trebuie să ridic când îl văd m âine pe
Iliescu.
căci cineva i-a rupt o cariatidă laterală. Şi mai ales uşa frigiderului.
Un fel de soluţie â la Heath Robinson. Probabil nu va da rezultate
satisfăcătoare. D ar m-a amuzat. Iată ce fac eu în vacanţa m ult aştep
tată. In plus, am spălat m asa de pe terasă. Era de o m urdărie
nemaipomenită. Şapte luni de zile!! Construcţiile în fostul teritoriu
Andre Citroen avansează rapid. E clar, acum, că mare parte din
priveliştea nestânjenită ce aveam spre Sena va fi blocată de un m are
şi înalt hotel. Au term inat deja fundaţia din beton armat.
M ănânc bine. îm i gătesc singur un somon şi pulpe de găină.
Păcat că noi, românii, nu ştim să facem un vin tip „Sancerre” .
La orele 12.00 exact, Regele îm i telefonează, aşa cum îi indica
sem Principesei Elena. N e-am înţeles să merg să-l văd, marţi la ora
2.00 p.m.
Saddam Hussein declară că trupele lui se vor retrage din Kuwait,
că se găsesc acolo doar la cererea com itetului de eliberare. Reacţia
m arilor puteri foarte anevoioasă. îl condamnă, dar nu prea. Trebuia
să-l am eninţe cu represalii armate! Aşa, Hussein îşi va consolida
autoritatea asupra Kuweitului. Şi vom asista pe urm ă la alte agre
siuni, la alte aventuri. Interesant că Iordania s-a pronunţat deja:
„Acţiunea Irakului a fost justificată” ?!?
Vintilă Corbul, fostul meu cam arad la Craiova, acum scriitor
recunoscut, în ţară şi aici, îm i vorbeşte tare urât de români. „N-au
nici o demnitate. Fiecare după interesul lui meschin. Un oarecare,
Virgil ... a organizat o asociaţie de sprijin a dem ocraţiei rom âneşti
cu Iliescu în frunte. S-a recom andat ca scriitor. Eu n-am auzit nicio
dată că există. A strâns m ulţi români în jurul lui. Un altul, Dan
Dima, se laudă că ţi-a dat m aşină de scris, de copiat, ordinator cu
ecran, hârtie etc.” Toate sunt invenţii. N -am auzit niciodată de exis
tenţa lui, am ripostat. „Eu mă feresc de români. Nu m erită” . Şi a
continuat pe tonul ăsta. Aici e tragedia. Cei buni, când pot, se dau
la o parte. Cei răi dom ină elem entele active. De aceea trebuie să
continuăm lupta, să ne angajăm în politică.
Varlam, şi apoi, Herlea, m ă pun la curent cu ce se petrece aici.
Radu Câm peanu e com plet desconsiderat. Tocmai pentru că l-a
felicitat aşa de tare pe Iliescu la instaurarea lui. Ionescu-Quintus a
făcut o im presie detestabilă la Paris, unde a susţinut nevoia de aju
tor economic României. Ambii sunt consideraţi „colaboraţionişti".
Varlam l-a atacat pe Câm peanu şi în scris. Varlam mi-a dat şi un
In fine, acasă 265
din tablouri, ca să fac loc celor două Victor Brauner, florilor pictate
de m am a mea, surprinzător de bine pentru o pictoriţă amatoare,
vedere deasupra Senei pictată de Valentin Popa la cererea mea,
ţăranul albastru de Bernea şi Icarus în cădere al lui Ion Vlad. Plus
o acuarelă, cu o pădure al lui Sigfrid.
Tare-mi plac tablourile mele. A m răsfoit prin cataloagele picturii
lui Grigorescu. Şansele ca tabloul ce am cum părat la Bucureşti, cu
2.500 de dolari, să fie un Grigorescu autentic, nu sunt mari. D ar e
un tablou din acea perioadă. Sem nătura e cam grosolană şi nu e în
roşu. G rigorescu semna în roşu, m igălos şi subţire. Altfel, atm os
fera dansului şi casa din spate ar putea să fie ale lui. Lipseşte însă
delicateţea cu care Grigorescu picta aijiănuntele imaginilor.
D um inică, 26 A u g u st 1990
Ziua întreagă acasă. Am m âncat prânzul în grădină. Cu soţii
B alzer am avut o bună discuţie, ieri, în problem a Fundaţiei m ele şi
282 Ion Raţiu
spre Bucureşti.
Ieri, la Londra, am discutat situaţia UM RL cu Doru Novacovici.
M i-a făcut teoria chibritului. Că el a făcut totul cu „împuternicitul
meu, N icolae” . Degeaba i-am atras atenţia că eu n-am îm puternicit
pe nim eni şi că în nici un caz, n-aş fi nesocotit statutul UMRL. A
protestat, s-a plâns, m -a asigurat că a anunţat „num irea” lui de
preşedinte interim ar num ai pentru binele meu etc. şi, dacă eu tot
obiectez, îşi dă demisia. A fost o greşeală. Eu nu m ă supăr. Cred că
ai făcut-o pentru a-mi fi util, dar tot greşeală rămâne. Trebuie s-o
corectăm. Foarte greu să discuţi cu el. Abia deschizi gura şi sare
peste tine.
L-am m uştruluit şi pe M ussulis. Cum ai putut publica că eu am
decis num irea lui Novacovici ca preşedinte interimar, fără ca să mă
întrebi? „M i-a spus că dum neavoastră i-aţi dictat textul com unica
tului. Eu am publicat exact ceea ce m i-a dictat el, crezând că vine
de la dumneavoastră prin el“ .
Sandu Pobereznic a venit cu Peev, cel care face vânzarea-
cum părarea cam ioanelor ruseşti. El poate să facă şi cum părarea
materialului de care are nevoie filatura „Someşul” . D acă obţine
toate aprobările necesare eu sunt gata să avansez banii.
Un tânăr gazetar de la European mi-a luat un interviu. Apoi, o
echipă de trei tineri de la televiziunea BBC.
Cina cu Graham Bowes şi David Bates, la restaurantul Caprice.
I-am dus la m ine sus, să vedem ştirile BBC. N-au dat interviul cu
mine, din păcate. Program ul a fost complet dominat de situaţia din
O rientul M ijlociu. Saddam H ussein a decis să dea drumul tuturor
fem eilor şi copiilor. N um ai bărbaţii vor răm âne acum ostatici.
destinderea scontată.
Avionul PANAM şi el are întârziere pentru că trebuie să aştep
tăm vreo 70 de pasageri care vin de la New York.
în fme, iată-m ă instalat la clasa I. E exact ora 13.00. Teoretic ar
fi trebuit să decolăm la 12.15. D ar sunt m ulţumit. M i-au oferit un
pahar de şampanie. Abia aştept să facem escala la Praga. N -am mai
fost acolo de aproape 60 de ani. Eram elev la Cluj şi m are cercetaş
sub prof. Goia. Corturile noastre au fost instalate în Parcul Vista,
Viste, cam aşa ceva. Era m area jam boree de la Praga. Toate am inti
rile ce m i-au rămas sunt superlative.
Ieri am trăit o zi tristă, plină de îndoieli. D ar am dorm it m ult şi
bine.
A m intirile pozitive din copilărie sunt, în m ulte privinţe, salutare.
D e altfel, îm i dau seama că tăria m ea lăuntrică - dacă i se poate
spune aşa - se datoreşte naturii. Nu unui act de voinţă al meu.
Desigur, aprecierea raţional-intelectuală joacă un rol. D ar secundar.
Instinctiv, eu ştiu că cele mai adânci dezamăgiri, cele m ai profunde
căderi, sunt num ai trecătoare. Că sunt rezultatul unei aprecieri
subiective, denaturate a realităţii.
A m plecat cu regret, dezamăgiri, probleme, de la W ashington şi
Londra. Acum, aşteptând decolarea acestui avion, din Frankfurt,
încep să am speranţe. Din păcate, căpitanul avionului tocm ai anunţă
că bagajele încă n-au sosit. V a trebui să mai aşteptăm vreo 15-20 de
m inute până la decolare. Doar Bunul D um nezeu m ai ştie când se va
term ina această odisee, începută luni seara, la W ashington.
La orele 3.00 p.m. aterizam în Praga. M -au intrigat malurile
abrupte ale fluviului Vâltava, foarte evidente când ne apropiam de
aterizare. Şaptezeci şi patru din pasageri au rămas aici. N im eni n-a
abordat, aici, avionul pentru Bucureşti. A m început să fiu recunos
cut, deşi nu port papionul meu obişnuit. Un domn Şapiro - „înainte
m ă chem a Şapira” - a venit să-mi vorbească. Locuieşte în Florida.
„Rom ânia trebuie să devină din nou ce a fost. Parisul Orientului.”
M ircea Toma de la Caţavencu îm i ia un interviu. Vorbesc mai
m ult despre un post de televiziune independent. M -am dus la ROM-
FEST ca să fac act de prezenţă, dar eu nu sunt pentru ei. Patrioţi
rom âni sunt şi ei, dar nu reprezintă lupta pentru democraţie.
U M RL o face în exil. Soţia lui M ircea Toma, Nicoleta, a ţinut să
vină să m ă vadă. Fată drăguţă, subţire, distinsă.
286 Ion Raţiu
A tot vorbit. Fără nici o noimă. Era jenat, dar a ascuns-o destul
de bine. L-am întrebat: Tu ce ai face în locul meu? Nu m i-a răspuns.
A făcut o lungă şi încâlcită divagaţie. Ba că sunt acuzat de asta şi
de aia. Că nu le-am dat 100 de mii de dolari cum le-am promis; că
nu vorbesc de PNŢ în interviurile mele; că sunt vedetist.
A m să-ţi dau o listă cu banii pe care i-am cheltuit cu partidul.
„Ştiu. Peste 100 m ilioane de lei. M i-ai spus.”
Pe urm ă am discutat ce atitudine trebuie să luăm Ia întâlnirea cu
americanii. Eliberarea deţinuţilor din 13-15 iunie, daune şi reparaţii
pentru pagubele ce mi s-au pricinuit, televiziune independentă.
A venit Părintele Cătălin din Roma. M i-a arătat m ultă afecţiune.
Reuşesc să vorbesc cu Iliescu şi cu Rom an despre cele 100 m ili
oane de dolari oferiţi prin N ick M inden. A m bii încântaţi. Acceptă
ca eu să fiu co-sem natarul pentru utilizarea fondurilor. Curând după
aceea, îmi telefonează Voloseniuc, directorul Băncii Com erţului
Exterior. M ă înţeleg cu M inden asupra textului ce trebuie să-i parv
ină ca să poată obţine fondul.
Sosesc la timp pentru întrevederea cu senatorii am ericani con
duşi de Bob Dole (i-am notat în carnet la timpul său). D upă o mică
introducere Dole ne dă cuvântul printr-o prim ă întrebare declara
tivă: „Acum aveţi dreptul să vă m anifestaţi public!?” D a şi nu, i-am
răspuns eu im ediat şi i-am explicat că aşa ceva nu există în
România. Orice m anifestaţie neviolentă ar trebui să fie permisă.
Nu e cazul. Deunăzi s-a anunţat chiar că dem onstraţii şi adunări
publice nu mai pot să aibă loc decât numai în anumite locuri, prin
parcuri. I-am arătat, apoi, situaţia adevărată, şi i-am citat cele cinci
puncte din declaraţia com unităţii europene care sunt nesocotite.
Prim ele patru, total!!
N e-au întrebat dacă am aproba statutul de naţiune cea mai
favorizată, dacă lucrurile răm ân cum sunt. Tot eu am răspuns. Noi
avem mare nevoie de ajutor economic umanitar, dar acordarea
Clauzei ar consolida regimul. „Cine este de aceeaşi părere?” , a
întrebat unul din senatori. Toţi au fost de acord. D oar Cunescu a
spus că ar aproba acordarea Clauzei, dacă s-ar declara public că se
face m ulţum ită cererii făcute expres de Opoziţie. M i s-a părut o
mare greşeală.
întors acasă, alte dezamăgiri. Unele mai mici, altele foarte mari.
Aflu că Făgădaru, căruia i-am dat 100.000 de lei pentru echipa
288 Ion Raţiu
Turda.
D iscuţie liberă. Se lim pezesc unele idei preconcepute. Se eli
m ină temeri. Vorbesc, apoi, Novacovici, Damian Vasile şi M ircea
Enescu. Fac ultim a cuvântare, după ce stabilim că lăsăm conferinţa
tuturor m em brilor UM RL din ţară pentru prim ăvara viitoare.
Subliniez rolul im portant ce trebuie să joace UM RL în România.
Tocmai pentru că nu luptă pentru putere. Pentru că dă, nu primeşte
şi nu cere.
Cină m are, festivă. Lum ea încropeşte un cor, condus de clujeni
şi de focşeneanul Petre Georgescu. Cântă „Iancule mare, Iancule
tare” .
Elisabeth şi cu mine ne-am retras la 11.30 p.m. Au rămas toţi
acolo cântând. „Nu plecăm acasă până nu ne îm bătăm !”
Seară foarte plăcută, după o zi rem arcabil de pozitivă, serioasă.
celor care stau în spatele ei” . Stoleru a fost aici. Vor da tot ce-i tre
buie lui Rom an să-şi consolideze puterea. D e aceea, restricţiile
im puse de Com isia Europeană au fost ridicate. El e pentru această
formulă. Tinerii liberali, cu Patriciu, sunt şi ei de acord. M ă voi
gândi, i-am spus.
Dinu D aponte mi-a vorbit în acelaşi fel. A tât britanicii, cât şi
olandezii, care erau cei m ai hotărâţi, au fost de acord să ridice
obiecţiile şi restricţiile faţă de guvernul României.
La recepţia de la A m basada Chiliană. îl inform ez pe am basador
că am petrecut câteva zile m inunate în insula Robinson Crusoe
(Mas aTierra, mas a Fuera). „Noi le spunem Islas San Fem andez” ,
a fost reacţia lui. Ceea ce eu ştiam prea bine. -
A m avut o discuţie foarte interesantă cu am basadorul Olandei,
care a venit să m ă informeze că Peter Benenson va vizita, curând,
România. îm preună au fost la m ine la Fundaţie la Londra, unde au
fost prim iţi de Nicolae. M ichael A tkinson, Punch Green şi Jin Qing,
am basadorul Chinei, m-au invitat la ei să stăm de vorbă. Năstase,
m inistrul actual de Externe, extrem de curtenitor. L-am salutat şi pe
Radu Câm peanu şi pe a lui soaţă. M aiorul (colonelul?) Cristian
Popescu, de la CADA, s-a ţinut scai de mine. Vrea să m ă ajute să
program ez m aterialul meu informativ pe calculatoare. Ofertă ten
tantă, dar, aşa va avea informaţii depline despre activitatea mea.
solicitarea. Trebuia doar să spună clar cum stau lucrurile şi să-i lase
pe ascultători să tragă concluzia. Dar aşa sunt liberalii ăştia. Susţin,
de fapt, poziţia Guvernului Roman.
Baranyi a vorbit şi el, în nemţeşte. A fost cam şovin. Nu s-a ţinut
de înţelegerea convenită. S-a referit la dubla asuprire la care cei
peste 2 m ilioane de unguri au fost supuşi sub Ceauşescu. S-a refe
rit la revoluţie cu cuvintele: „N-a fost un accident că a început la
Timişoara, din cauza persecuţiilor unui preot maghiar.” Şi a vorbit
de multe alte nedreptăţi care trebuie corectate, m ai ales în ce
priveşte educaţia în lim ba maghiară. N -a pom enit că ea e complet
liberă în şcolile prim are şi secundare, im plicaţia fiind că tot sunt
oarecare probleme. „Cea m ai im portantă chestiune este reintrodu
cerea lim bii m aghiare în universităţile rom âneşti”, a zis.
D upă m asă suntem audiaţi de Com itetul C onsiliului. Exact 25 de
minute. Au vorbit Bârlădeanu şi Săndulescu, care a făcut greşeala
să pună el întrebări retorice. Poate e mai bine aşa. Ne va fi refuzat
statutul de invitat special. La ieşire i-am vorbit deputatului englez
Atkinson. D em ocraţie la noi încă nu există, i-am spus, după ce i-am
dat amănunte.
Seara îi invit pe toţi la Restaurantul „Les Tanneurs” . Stăm până
târziu. întorşi la hotel ne urcăm în cam era-salon a lui Bârlădeanu.
N um ai noi şi C om eliu M ănescu. C ontinuăm discuţia începută ieri.
„Ne trebuie o coaliţie. E singurul fel în care se poate scoate ţara la
liman.” Nu exact aceste cuvinte, dar am ândoi au susţinut acelaş
lucru. M ănescu îm i spune că el e gata să facă o cam panie electorală
pentru mine. Crede în mine. în capacitatea m ea şi în patriotism ul
meu. El şi Bârlădeanu au fost cei care au insistat ca eu să fac parte
din această delegaţie.
Vor explora posibilităţile unei coaliţii după întoarcerea în ţară.
N -am reacţionat în nici un fel. D ar nu văd nim ic rău dacă ni se
face o astfel de propunere. Vreau să spun, nouă, PNŢ-ului.
demonstrandum.
Profesoara Cassoly şi un profesor de origine română, Stănescu,
au com pletat masa. Foarte bună, chiar copioasă, cu multe şi variate
vinuri.
La sfârşit, Horaţiu a vorbit de fam ilia noastră, căci Radu îi
spunea că suntem înrudiţi. De copilăria şi tinereţea noastră, de casa
din vie, unde jucam ping-pong, de statuie etc. Em oţionant, deşi a
făcut-o oarecum formal. în picioare şi cu paharul în mână.
telefonat Regele.
I-am povestit Regelui cum au mers lucrurile la Strasbourg şi
Paris. Şi, bineînţeles, l-am întrebat de Stănculescu. “Ştiu că a fost
în Elveţia. Nu m -a contactat” , m i-a răspuns.
Principesele Sofia şi Elena vor veni la Bucureşti. M ă vor căuta.
M i-a confirm at că M ărgărita şi Sofia le-a povestit cum le-am prim
it când au fost la Bucureşti ultim a dată.
Iucăl, impresionat, m -a întrebat ce şanse are Regele. N -am vrut
să-i răspund pentru publicare. Pentru că, astăzi, şansele lui nu sunt
mari. Dar, dacă s-ar scrie şi vorbi despre m onarhie şi cum a pros
perat poporul român sub ea, lucrurile s-ar putea schimba. în politică
totul e posibil. Deci nu e exclus ca Regele să fie chemat, la un
m om ent dat, ca o soluţie de compromis.
Vine Doru Novacovici. M âncăm împreună. A cceptă m odificările
ce am adus eu comunicatului. Insistă, însă, să reintroduc fraza cu
num irea lui de „preşedinte interim ar pentru factorul extern” . Refuz.
Cu m ultă diplomaţie, cred. D ar nu cedez, deşi discuţia a durat cel
puţin două ore.
D e altfel, sunt îngrijorat, i-am spus. Faptul că ai trimis copie
după acordul ce ai sem nat cu Rom an pentru televiziune ne face un
rău imens.
Pentru televiziune au m anifestat şi au făcut greva foam ei cei din
Piaţa Universităţii. De aceea am fost eu acuzat că-i finanţez. Acum
nu m ai avem acest argum ent îm potriva regimului. Şi încă nu ştim
dacă ni se va da dreptul să facem o televiziune independentă. M i-a
descris apoi, în amănunt, planurile lui. A re nevoie de 2 m ilioane de
franci francezi pentru echipam ent şi cca 40.000 de franci pe lună
pentru cheltuieli. Speră că va putea să amortizeze în tim p de un an,
din venitul reclamelor. D upă el, num ai şapte m inute de reclam ă pe
oră şi emisiunile vor avea la început numai o singură oră.
Iarăşi revine la fraza lui tăiată de mine, dar îşi dă seama că sunt
absolut hotărât. în cele din urmă, acceptă. „Să ştiţi că sunt foarte
supărat că n-aţi publicat textul înţelegerii mele cu R om an”, mi-a
zis. De îm păcat, nu l-am îm păcat, dar am rămas înţeleşi să m ergem
înainte împreună.
Să facem un Congres de pom ină la anul. Tot cam supărat, mi-a
zis la plecare: „Ar trebui să fiţi ministru de Externe tot timpul.
D iplom aţia e atuul dumneavoastră.”
330 Ion Raţiu
lim ba rusă. Intenţia e clară. Vor să sfârtece cât mai m ult teritoriul
României.
„Trebuie să m ă consult. Are im plicaţii internaţionale". De aceea
am venit să vă vorbim. Nu să ridic problem a, fără ca să ştiţi despre
ce este vorba.
M inistrul Dohotaru vine să m ă vadă. V rea sfatul meu. El se
ocupă de diaspora românească. Nu ştiu ce să vă spun, ce să vă sfă
tuiesc. D iaspora este îm părţită în două. Cea m ai mare parte este de
form aţiune democrată, strânsă în jurul UM RL. Una m ai mică, dar
bine organizată, e de provenienţă legionară. Horia Sima e bătrân,
dar grupul de la Hamilton, Cuvântul Românesc, e form at şi din
oam eni tineri. Toată diaspora e contra regim ului de aici. I-am expli
cat că nu vor să se întoarcă în ţară. E m ai bine acolo şi nu vor să
susţină pe faţă acţiunile ţării, ca nu cumva să se interpreteze că
susţin regim ul Iliescu. Se vorbeşte de 800.000 de noi refugiaţi.
Deci, tineretul ţării pleacă. “în prim ele două luni au plecat 350.000
şi au venit 250.000, îm i spune Dohotaru. E adevărat, foarte mulţi au
plecat după alegeri, dar nu ştim câţi vor i'ămâne acolo, permanent.
Paşaportul e valabil pe 5 ani.Viaţa nu e uşoară nici acolo, dacă nu
eşti încadrat.” Are dreptate, într-un fel. Exodul masiv e însă real.
Doina Bâscă îm i aduce invitaţia ce m i-a fost trimisă la sediul
PNŢ. Era de la A m basada SUA pentru A lfred Sykes (ministrul
Com unicaţiilor) şi Janice Obuchewski (subsecretar de stat la
Comerţ). E ridicol. Ar fi trebuit să mi-o dea. Au ţinut-o la ei, fără ca
să m ă informeze.
La recepţia lor, care a avut loc vineri seara, s-a discutat postul de
televiziune. Telefonez am basadorului să-mi cer iertare că n-am
apărut. Punch Green, afabil, ca întotdeauna. La fel şi M ichael
Atkinson, care tocmai dădea o cină pentru 18 persoane în onoarea
lui Celac. El pleacă la Londra să-şi ia postul în primire.
Lucrez la raportul Roman. Va trebui să iau cuvântul în Cameră,
joia viitoare. Comunic lui M andulea că nu pot să merg la întrunirea
„Forum ” de la Cluj din cauza aceasta. A tât Doina Com ea, cât şi
Adrian M arino, ţin foarte m ult să fiu şi eu prezent.
alături de voi, i-am spus. A insistat m ult să merg şi eu, dar a înţe
les când i-am spus că trebuie să răspund lui Rom an în Parlament.
La şedinţa Com isiei Parlam entare pentru Afacerile Externe.
R idicăm şi problem a creării republicilor „găgăuză” şi „transnis-
treană” şi apelul rom ânilor din M oldova Socialistă. Se discută mult.
Klaps cere ca dezbaterea să fie stenografiată (ceea ce se face) pen
tru că unii m em bri au sugerat să nu facem nimic pentru a nu supăra
Kremlinul. In cele din urmă, propun eu un text pentru o declaraţie
a Parlam entului României. Este adoptată, cu mici modificări şi
unanim. Corneliu M ănescu, ca de obicei, foarte prietenos.
Lucrez până târziu la cuvântarea mea. M âine, în Parlament. Voi
cere dem isia Guvernului.
N oi de-aicea nu plecăm
N u plecăm acasă
P ână nu redobândim
Catedrala noastră.
Toate argum entele au fost prezentate. în cele din urmă, Moiş a
adresat un proces-verbal. Nu ceda nim ic episcopul Lucian.
Reafirm a principiul restitutio in integrum, dar accepta formula sluj
belor alternative în fostele biserici greco-catolice.
Ploua tare şi era frig. Cum n-aveam palton, Simion M ureşan mi-a
dat un splendid suman moroşan. Ii spune nu gubă, ci „gubar” , sau
aşa ceva. A m vrut să i-1 cum păr pe loc. Nici vorbă. A acceptat 1000
de lei „pentru biserică”, dar trebuie să-i dau m ult mai mult.
La Episcopia ortodoxă, nimic. Pustie. M ergem la Protopopul
Gavril M ociran. N e-a servit pâine şi slănină şi o ţuică, la toţi. Eram
nouă. A m vorbit pe îndelete. M i-am dat seama că el nu vrea resti
tuirea bisericilor. Ne-a dat am ănuntele negocierilor cu greco-
catolicii şi pune vina pe ei. „Toţi eram uniţi. A cum au creat
dihonie.”
N -a vrut să semneze un proces-verbal, dar s-a exprim at pentru
soluţia preconizată de noi. A dică ţinerea de slujbe alternative. Am
aranjat să ne întâlnim mâine la Episcopie, cu episcopul Justinian
Chira.
Cina la cantina Prefecturii. Stăm la taifas şi la glume, fără sfârşit,
până m ă ridic eu, obosit, la 2.00 dimineaţa.
Rom ânia s-o facă de acum înainte prin Hayworth. N u separat. Asta
e înţelegerea. Altfel, nu m ă mai interesează. I-am spus că am nevoie
de proiectul de TV independent şi de proiectul Siemens pentru tele
comunicaţii. îm i vorbeşte de nişte importuri de bere. De acord. Să
o facem prin Hayworth.
Joc table cu Tremaine, Hutch, John M iller şi nu mai ştiu cine.
Câştig 1450 de lire sterline. Alan Clerk a jucat şi el la ultim ele două
partide. M -a felicitat pentru activitatea m ea în România.
Sir John Page, pe care nu-1 cunoscusem înainte, îm i trimite o
notă. Să bem un pahar de şampanie îm preună. întrerup jocul. M ă
aştepta în sala barului cu Steven Lloyd. Fost deputat, e tatăl lui
N athaniel Page, care m erge la Bucureşti secretar prim, la Ambasada
britanică.
tidul se distruge.”
A m explicat, din nou, atitudinea mea. Nu voi ridica un deget
măcar. Dacă, totuşi, mă vor, atunci da. Voi accepta să candidez intr-un
vot secret. Altfel nu. Dar nu-mi voi depune candidatura şi nici nu voi
vorbi cu absolut nim eni de această decizie a mea. Prefer să rămân
pe dinafară. D upă Jovin, se va găsi un grup care să propună candi
datura mea. Să vedem.
La 2.15 p.m. vine am basadorul Greciei, însoţit de Ianis Ţunis,
să-mi facă o vizită de curtoazie. Le vorbesc întâi de prietenia şi
afecţiunea ce leagă popoarele noastre. Chiar perioada fanariotă are
aspecte pozitive, le-am spus. Şi Ianis a luat ideea cu plăcere.
A m basadorul m i-a indicat atitudinea pozitivă a prim -m inistrului
M itsotâkis faţă de Rom ânia şi faţă de PNŢ şi PNL. N e-a indicat că
vom prim i ajutoare. Am discutat situaţia politică etc.
Ieri, după-am iază, la Primărie, M inodora m i-a vorbit de discuţia
ei amplă cu Coposu. El vrea bani. Pentru Congresul partidului.
Soluţia e să mă facă prim -vicepreşedinte PNŢcd.
Jovin m i-a spus că Puiu Coposu e bolnav. Fiziceşte, dar, mai
ales, m oraliceşte. El nu vrea să cedeze preşedinţia nimănui.
M inodora îm i confirmă acest lucru. Ceea ce se îm bină perfect şi cu
„m isiunea” lui Lupuţiu îndată ce m -am întors în ţară.
La conferinţa tineretului PNŢcd. Toţi m arii conducători acolo:
Coposu, Bărbuş, M anea, Lup, A lexandru şi nu mai ştiu cine.
Personal am fost prim it cu foarte m ultă căldură. Toţi voiau să se
fotografieze cu mine.
întrebări şi răspunsuri, după ce fusesem, fiecare din conducători,
înconjuraţi de pâlcuri, m ai mici sau mai mari. A tât Coposu, cât şi
Alexandru, mi-au adus elogii pentru activitatea m ea la Strasbourg,
Paris, în Parlam ent etc.
D e acolo, la Oana acasă. Vreo 20 de tineri. M âncare bună.
A tm osferă plăcută.
S-a dansat şi am cam fost captat de tatăl uneia dintre fetele care
lucrează la calculatoarele noastre şi de un inginer de vreo 38 de ani,
care nu putea exprima ce voia. Decât, doar, să-mi explice că el are
soluţii pentru problemele ţării. Bunica Oanei, însă, pe care am vi
zitat-o într-o cam eră vecină, a fost încântătoare. Plină de dragoste
şi fericire că m -a cunoscut. D upă aşa succes, n-am m ai stat. Am
plecat acasă.
358 Ion Raţiu
Săndulescu. Mi-a fost imposibil să-i urmăresc, deşi am încercat din tot
dinadinsul. Acustica e imposibilă. Ecou şi reverberaţii. Probabil s-ar
auzi mult mai bine fără microfon şi amplificator. îi spun lui Coposu că
Iliescu ne-a invitat mâine seară pentru o consfătuire. Mergem împre
ună. Ca de obicei, foarte multă lume în jurul meu. Directorul Muzeului
îmi arată sala cu secţiile Coloanei lui Traian şi comorile de aur din sub
sol. Numai obiecte de aur şi pietre preţioase. Din antichitate până în
sec. 15-16. Apoi amestecate până în zilele noastre. Coroanele reginelor
Elisabeta şi Maria, de exemplu, şi sceptrul regilor Ferdinand şi Carol
II.
Dinu Daponte la prânz. Lucrez, apoi, la ziar; numărul festiv de întâi
Decembrie, noua Zi Naţională. Scriu articolul meu de fond.
Nick Minden îmi telefonează. Mă irită omul ăsta. Vrea să-i restitui
formula originală, gata semnată. îi cer să-mi expedieze o nouă copie
prin FAX, direct lui Pescariu, la Banca Română de Comerţ Exterior.
Ne înţelegem să ceară o prelungire de două săptămâni.
raţiilor mele, dar îmi închipui că mulţi îşi vor reaminti de referinţa mea
la vizita ce mi-au făcut minerii. Au demonstrat o subtilitate sartorială
remarcabilă, am zis, pentru că mi-au lăsat toate papioanele. Prin
asociere sper că vă veţi aduce aminte şi de condamnarea violenţei ce,
ritos, am făcut cu acea ocazie. Deşi nu mulţi îmi erau prieteni decla
raţi, am avut senzaţia că sunt înconjurat de respect, chiar simpatie.
A vorbit, apoi, de planurile pentru sărbătorirea zilei de întâi
Decembrie. Să ia cuvântul Preşedinţii celor 8 grupări din Parlament.
Au fost unii care au intervenit ca această regulă să fie aplicată cu
stricteţe. Alţii au fost contra. Iliescu a decis ca să se lase la latitudinea
lor cine să ia cuvântul. în tot cazul, eu nu vreau şi nu pot să vorbesc
pentru că voi fi în Muscat. Coposu trebuie şi vrea să vorbească el.
Domokos a vorbit foarte frumos. M-am folosit de ocazie să zic: Aş dori
să vă relatez un lucru nu în deobşte cunoscut. întâi Decembrie a fost o
zi mohorâtă. Dar nu frig mare. A doua zi însă totul era acoperit cu
zăpadă. Totul alb, curat. Ca şi cum cerul ar fi zis: să uităm trecutul. Să
începem o viaţă nouă, bună, fericită.
Toate citatele ce dau acum, 27 Noiembrie, aici în avionul de la
Bucureşti la Londra, sunt aproximative. Sensul însă, e corect. Cuvânt
cu cuvânt nu pot să redau nimic, căci nu mi-am făcut note. De altfel,
acest linţoliu alb, căzut cu totul pe neaşteptate în timpul nopţii de 1/2
Decembrie 1918, a fost şi elementul cel mai important al articolului
meu, scris ieri pentru ediţia specială a Românului Liber.
La plecare Coposu a vorbit mult cu Iliescu. Eu am aşteptat lângă ei.
Ne-au fotografiat pe toţi 3 împreună. Să vedem dacă se va publica. Ca
de obicei, Iliescu foarte prietenos când i-am strâns mâna.
Acasă, cina cu Dinu Daponte, Michaloux şi Ricci de la Paris. Sunt
amândoi cam contra lui Novacovici. Se cam ceartă între ei, şi cu Ion
Ghika. Ciuli Enescu îmi spune că au venit să facă o donaţie la un orfe
linat (spital?) pentru Fundaţia prinţeselor. Nu mi-au spus nimic de asta,
a fost reacţia mea. Da, tocmai. Şi tot cu banii dumneavoastră fac dona
ţiile. Ceea ce, în parte, e adevărat, pentru că Elisabeth le-a dat mulţi
bani. Dar or mai fi adunat şi de la alţii.
La subsol, mare forfoteală. Pregătesc ziarul. E ultimul stagiu. Ilie
Păunescu era şi el prezent, dar nu ştiu de ce. Le doresc mult succes şi
să „nu rămâneţi aici până în zorii zilei“.
Dimineaţa, azi, Marţi 27 Noiembrie, începe rău. La plimbare cu
Gigi, care îmi afirmă categoric că Popa Codruţ mă fură. Utilizează
368 Ion Raţiu
pe Margit, dar nu ştie exact cât de înrudit e prietenul lui cu Ivan, soţul
decedat al Margit-ei. Am vorbit şi de Heini (membri ai familiei
Thyssen-Bornemisza). Zice că-1 cunoaşte şi că ştie că el a dat mulţi
bani pentru unguri (fără ca să specifice că ar fi fost o donaţie pentru
ungurii din Transilvania).
Am discutat problema. Mai întâi cu Ollie, pentru că Chester a venit
foarte târziu. Avionul lui din Washington a aterizat cu întârziere. Să
organizăm mai întâi partidul. Deci, avem nevoie de o sumă importantă
iniţială. Şi acum, repede. Poate 3-4 milioane de dolari, le-am spus.
Apoi, după ce vom fi pregătit oameni tineri, mai ales în Austria şi
Germania, să pregătim alegerile viitoare. Pentru asta avem nevoie de
bani serioşi. Să stabilim, să înfiinţăm un post de TV independent.
Altfel nu putem pătrunde în casele oamenilor. Aveau ideea că Mihai ar
putea strânge bani, prin ei, bineînţeles, dacă îşi dă girul. De pe la case
le regale cu care e înrudit. Sunt sceptic. Totuşi să încercăm. Eram îngri
joraţi pentru că timpul ce ne stă la dispoziţie e foarte scurt.
I-am lăsat împreună. M-am dus acasă, la Arlington, pentru că mă
aştepta Thompson de la BBC World Service.
Am făcut interviul. Mulţumitor, zic eu. Tocmai terminasem când au
sosit şi ei, Chester şi Ollie. (A propos, Ollie e foarte înalt, 195 cm
înălţime. Chester e şi mai înalt. Nu ştiu exact cu cât.)
Am telefonat Regelui. Mi-a răspuns Regina Ana. I-am pus pe amân
doi să-I vorbească Regelui. Au făcut-o. Au aranjat să meargă la El
acasă, la Versoix, mâine dimineaţă, la orele 11.00.
Mari speranţe nu-mi fac. De unde vor strânge bani? Cine-i va
administra? Ce control voi avea eu asupra lor? Ce control va ava
Regele? O serie întreagă de întrebări, la care trebuie să găsim răspun
suri.
în avion mi-au dat Romania Liberă. îmi dau seama că sărbătoarea
zilei de 1 Decembrie la Alba Iulia a ieşit cu scandal. Atât Coposu, cât
şi Radu Câmpeanu au fost huiduiţi şi fluieraţi. Echipajul de bord m-a
invitat la cabina de control. Au fost de acord că absenţa mea de la fes
tivităţi a fost inspirată. Le-am spus că am fost la Muscat, pentru a dis
cuta şi afla o soluţie fără război, a conflictului din Golful Persic. Ca de
obicei, multă lume îmi vorbeşte. Vor autografe. Toţi mă imploră să
rămân în România. Curios. întotdeauna declar categoric că m-am
întors acasă pentru totdeauna. Totuşi, le e teamă că îi voi părăsi. Dacă
această teamă se datoreşte faptului că-şi dau seama de cât mai bună şi
în fine, acasă 377
mare, ce s-a petrecut la Muscat. Mi-a reafirmat că Regele i-a spus că l-a
văzut pe Stănculescu. Ar fi o greşeală să se întoarcă acum în ţară.
Venirea lui trebuie pregătită. Mie Regele mi-a spus că nu l-a văzut pe
Stănculescu şi că acesta nu i-a cerut să-l primească. în fine. Cornel ar
vrea să ieşim din Parlament. Dar acceptă că ar fi o greşeală s-o facem
numai noi. Ce facem dacă ni se oferă o coaliţie, un guvern de uniune
naţională. Sub preşedinţia ta?
Ar accepta, deşi n-o spune pe faţă. De fapt, n-ar fi rău.
Avocatul Ghiga îmi aduce tot felul de amănunte în legătură cu pro
cesul ce urmează să aibă loc, Miercuri 13 Decembrie. Inculpaţi sunt cei
care au furat din casa mea. Ne constituim parte civilă. Vom cere 80.000
de dolari care nu ne-au fost restituiţi şi 30.000 pentru restul obiectelor
furate din casa noastră.
Doina Bâscă mi l-a adus, ieri, pe Buzinschi, care e de părere că
numele meu în ziar ar strica. Bine. Pe cine să-l punem. Pe Buzinschi?
A scăldat-o. Asta ar fi vrut, căci tuturor le-a găsit cusur: Doina Comea,
Ana Blandiana, Cioculescu etc. N-are rost să ne ascundem după deget.
Toată lumea ştie deja că e ziarul domnului Raţiu. Şi popularitatea dum
nealui e în creştere, a zis Doina, deşi nu atât de limpede. Probabil, pen
tru a-i menaja susceptibilităţile. Buzinschi se vede într-un rol de
comandă la acest ziar. Să vedem cum se va înţelege cu Doina. Brian
Jones vine acum. Important e să avem expertiza.
O caricatură interesantă a apărut în OPUS, unde eu ofer jăratic calu
lui pe care intră Iliescu la Alba Iulia în chip de Mihai Viteazul.
Ziarul Libertatea a publicat ieri, sau alaltăieri, fotografia mea
îmbrăcat cu „guba“ maramureşeană „ca să dovedesc că sunt ţărănist".
Cam aşa era comentariul.
PSDR - Cunescu. Au cerut lui Iliescu să ceară demisia lui Roman, pen
tru a se facilita un guvern de uniune naţională. Radu Câmpeanu a vor
bit în acest sens la televizor, aseară. Curios că Coposu nu mi-a suflat
un cuvânt din toate astea, deşi am fost împreună toată dimineaţa.
Trei tinere studente au venit să-mi vorbească despre Asociaţia
Studenţilor Independenţi „Ateneul“. Tinerii sunt cu mine. Asta e ade
vărul.
Dinu Daponte vine să jucăm table. Pierde 450 de dolari. Dar nu mi-i
dă!! A ltădată.
Vin Cristian şi Ileana Popescu să-mi spună că lucrurile merg înspre
bine. Foarte favorabil mie, la Alianţa Civică. Au avut grijă ca să le arate
cuvântarea mea. Au citit-o Ana Blandiana, Mihai Sora, Mihai
Gheorghiu. Toţi au fost impresionaţi. Dacă aţi fi fost lăsat să vorbiţi, ar
fi fost o cuvântare în plus. Mai bună decât altele, dar n-ar fi făcut mare
impresie. Felul cum v-aţi comportat însă, şi cum aţi renunţat, elegant,
să vă adresaţi adunării, a făcut mare impresie. Ticu Dumitrescu şi-a
cerut scuze. S-a ales un Comitet Director de 27 de membri şi un Birou
Executiv de 11 membri, sub preşedinţia lui Marian Munteanu. Fac
parte: Ana Blandiana, Sora, Stelian Tănase, George Navon (marinarul
constănţean care a vorbit pentru mine Vineri), George Şerban (cel cu
Proclamaţia de la Timişoara), Nicolae Manolescu, Petre Mihai Băcanu,
Mihai Gheorghiu şi Doina Comea. Doar 3 dintre ei sunt contra mea:
Stelian Tănase, George Şerban şi probabil, Petre Mihai Băcanu, deşi
el pretinde că mă simpatizează.
La orele 5.00 p.m. urma să mă duc să-l văd pe Stănculescu. Aşa ne
înţelesesem. Mi-a trimis o notă printr-un plutonier major. îşi cere
scuze, dar a fost chemat de urgenţă etc... Semnificativ? Probabil.
La televizor, adunare imensă la Timişoara. Vorbeşte Cerveni pentru
Liberali şi Radu Câmpeanu şi Ioan Alexandru pentru PNŢcd. Mulţi
alţii, inclusiv cineva pentru Partidul Liberal Monarhist. Prea mare
entuziasm pentru Mihai n-am observat. „Jos Iliescu“ - ăsta a fost
mesajul limpede al mulţimii.
Imediat, după o oră întreagă dedicată manifestaţiilor în Timişoara,
Iliescu se adresează naţiunii. Arată că are mulţi prieteni în Timişoara
de pe când a fost surghiunit acolo de Ceauşescu (deşi nu-1 numeşte) şi
le aduce osanale timişorenilor pentrucă ei au început revoluţia, exact
acum un an. S-a potrivit ca nuca-n perete! Evident, el înregistrase
cuvântarea lui mai înainte de a fi văzut filmul demonstraţiilor din
în fine, acasă 393