FUNDAŢIA CULTURALĂ „VALEA BÂRGĂULUI”

ANUARUL BÂRGĂUAN
ŞTIINŢĂ, CULTURĂ, ARTE ŞI LITERATURĂ

Anul IV, Nr. 4, 2014

Redactor fondator: NICULAE VRĂSMAŞ

BÂRGAIELE ÎNTRE
ISTORIE ŞI PREZENT

VOLUM COORDONAT, ÎNGRIJIT ŞI PREFAŢAT DE

NICULAE VRĂSMAŞ

Cluj-Napoca, 2014
 SUMAR
„Anuarul Bârgăuan” este o publicaţie culturală care cuprinde domeniile: ştiinţe, cultură, arte
şi literatură, cu privire la ţinutul bârgăuan şi zonele adiacente, editată în cadrul Fundaţiei Culturale
„Valea Bârgăului” în anul 2011 de redactorul fondator Niculae Vrăsmaş.
Primul volum, intitulat: „Despre Țara Bârgaielor şi oamenii ei”, coordonat şi îngrijit de
 Niculae Vrăsmaş, a fost lansat cu ocazia jubileului de 40 de ani de la înfiinţarea Simpozionului
Cultural al Văii Bârgăului şi a inclus, în principal, lucrări, inedite, apărute în ultimii ani, dar şi
comunicări mai vechi, susţinute în cadrul simpozionului.
Volumul al doilea, intitulat „Bârgaiele în spaţiu şi timp (Exerciţii de trecut... cu privire spre
viitor)”, a apărut în anul 2012, cel de al treilea, întitulat „Repere bârgăuane”, a apărut în anul 2013,
iar cel de faţă, al patrulea, sub denumirea „Bârgaiele între istorie și prezent”, au fost alcătuite într -o
structură asemănătoare, sub aceeaşi coordonare, îngrijire și prefațare, în ideea completării
cunoaşterii, cu noi date despre Ținutul Bârgăuan şi a continuării publicării acestora.

SUMMARY
„The Year -Book of Bârgău” is a cultural publication which includes works from different
domains: sciences, ethnography, arts and literature, all related to the region of Bârgău and the
contigous, published by the Cultural Foundation „Valea Bârgăului” în the 2011, by the editor of the
foundation, Niculae Vrăsmaş.
The first volume, entitled „Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei” („About the Country of
Bârgău and Its People”) coordinated and arranged by Niculae Vrăsmaş, was launced on the
occasion of the Jubilee for 40 years since setting up of the Cultural Symposium of the Borgo Valley
and included, mainly, new works which have appeared în the recent years as well as some old
works held within the Symposium.
The second volume, entitled „The Borgo Land în Space and the Time” („The Exercises
about the Past Times with a Look to the Future”), has appeared în 2012, the third entitled „Repere
Bârgăuane” („Borgo Marks”) has appeared în 2013, and this, the fourth, with the name „Bârgaiele
între istorie şi prezent” („The Borgo Lands between the History and Present”), were been
constituated în a same coordonation and attendance with t he idea of a suppliment of knowledge
with new data about Borgo Land to continue these publications.
 CUPRINS
SUMAR ....................................................................
..........................................................................................................................................
.........................................................................................
...................2
SUMMARY..............................................................
....................................................................................................................................
.........................................................................................
...................2

PREFAȚĂ ................................................................
......................................................................................................................................
.........................................................................................
...................7

I. CADRUL NATURAL AL ȚĂRII BÂRGAIELOR  .............................................................

.................................................................................
.................... 10
10

Geografie ..................................................................
........................................................................................................................................
.......................................................................................
.................10
Teo VRĂSMAȘ, Reţeaua hidrografică a Țării Bârgăului
Bârgăului (Restituiri)
(Restituiri) .........................................
......................................... 10
Timea-Melinda DARLACZI: Tipologia satelor din Ținutul Bârgău .............................................
............................................ 16

Fenomene naturale actuale ......................................................................................................................

............................................................................................................................
...... 22
Lia-Maria CIOANCA,
CIOANCA, Viiturile şi inundațiile inundațiile ca fenomene fenomene naturale de risc în Munţii Munţii
Bârgăului ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.............................................
..........................
... 22

Perspective.............................................................................................................
Perspective.......................................................................................................................................................
..........................................28
Ioan BÂCA, Brandul turistic al localităților de pe Valea Bârgăului Bârgăului ...........................................
........................................... 28
Simion CRISTEA, Grațiile satului natal ............................................
...................................................................
............................................
..................... 32

II. ISTORIE .....................................................................................................................

....................................................................................................................................................
............................... 33
Istoria în documente ...........................................................
..............................................................................................................................
............................................................................
.........33
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Din istoria poştei şi telecomunicaţiilor
telecomunicaţiilor în Ţara Bârgaielor. Bârgaielor. .......................
....................... 33
Mihai GEORGIȚĂ, Întregiri la „saga” familiei de preoţi nobili Ilea de de Borgo
(Bârgău) până
(Bârgău) până la sfârșitul secolului
secolului al XVII-lea ...........................................
..................................................................
.................................
.......... 41
Ioan CORDOVAN, Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de
organizare economică,
economică, evoluție socială și politică
politi că a acestei provincii, care astăzi se
numește județul Bistrița- Năsăud.
 Năsăud. ............................................
..................................................................
............................................
.................................
........... 53
Adrian ONOFREIU,
ONOFREIU, Descrierea unor unor localități bârgăoane
bârgăoane în anul 1858 .....................................
..................................... 60
Adrian ONOFREIU, Povestea unei fotografii .................... ..........................................
.............................................
.....................................
.............. 63
Vasile DOBRESCU, Adrian ONOFREIU, Din istoricul unei instituții de credit.
„Speranța” din Prundu -Bârgăului-Bistrița de la reuniune r euniune de credit la bancă comercială
(1885-1937) (II) ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.....................................
............... 65
Adrian ONOFREIU, Dor şi jale. Cele două conflagraţii mondiale din secolul XX şi
urmările lor pe Valea Bârgăului ..........................................
................................................................
............................................
.....................................
............... 77
Adrian MĂNARCĂ, Valea Bârgaielor, ţinut neaoş românesc ............................................
......................................................
.......... 83

III. REPERE BÂRGĂUANE ........................................................

.........................................................................................................................
.................................................................86

Școlile bârgăuanilor ............................................................

...............................................................................................................................
............................................................................
......... 86
Dorin DOLOGA, Școlile confesionale de pe Valea Bârgăului în perioada dualismului
austro-ungar (1867-1914) ...........................................
..................................................................
.............................................
............................................
...................... 86
 Niculae VRĂSMAŞ,
VRĂSMAŞ, Bârgăuani care au învăţat la Năsăud Năsăud .............................................
...........................................................
.............. 92
Constantin ANDRIȚOIU, Bârgăuanii și gimnaziul din Năsăud ............................................
...................................................
....... 97
 Niculae VRĂSMAŞ,
VRĂSMAŞ, Bârgăuani universitari
universitari cu burse grănicereştigrănicereşti ............................................
...............................................
... 98

Din Panteonul personalităților bârgăuane .........................................................

.................................................................................................
........................................102
Maria HOLBURĂ, Omagiu preotului martir Augustin Pop (1901-
( 1901-1985) și soției sale
 Ioan SĂREȚEAN, Nicolae Moldovan – dascălul –  dascălul care a oferit și dăruit învățătură,
lumină, altruism și a primit... .........................................
...............................................................
............................................
.......................................
................. 105
Ana PLEȘCA, Învăţătorul -director, Toma Platon, un arhiereu ales al învăţământului .............. 109
Constantin ANDRIȚOIU, Învăţătorul Gavril Gavril Purcil, din Tiha Bârgăului ..................................
.................................. 110
Simion CRISTEA, Profesorul Vasile
Vasil e Parasca (1913-1988) ............................................
........................................................
............ 112
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Profesorul bârgăuan
bârgăuan Albu Matei a trecut la cele veșnice,
veșnice, în cel
de al 101-lea an ...........................................................
..................................................................................
.............................................
..........................................
.................... 113
113
Ioana ZAMFIR, Profesorul Virgil Zamfir ar fi împlinit 80 de ani .............................................
............................................... 114
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Doctorul Toader Chiuzan,
Chiuzan, 80 de ani de la naştere
(22.08.1934-12.12.2009)
(22.08.1934-12.12.2009).............................................
....................................................................
.............................................
..........................................
.................... 115
Titus WACHSMANN-HOGIU, Costică Andriţoiu – un – un om înţelept  ..........................................
......................................... 117
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Profesorul Constantin
Constantin Andrițoiu –  un  un suflet blajin ..................................
.................................. 118
Simion CRISTEA, Preotul Vasile Mureșan (1942 -2006)......................................................
............................................................
...... 120
Cornel COTUŢIU, Preoteasa Lucreția ...........................................
..................................................................
.............................................
........................ 122

În slujba credinței ...............................................................

.....................................................................................................................................
..........................................................................
....123
Mircea Gelu BUTA,
BUTA, Adrian ONOFREIU, Parohia Bistrița Bârgăului Bârgăului la începutul
sec. al XX-lea, în însemnările preotului Aurel Aurel Monda ...........................................
...............................................................
.................... 123
 Niculae VRĂSMAŞ,
VRĂSMAŞ, Scaunul Domnului deasupra Bârgaielor . .................................. ..................................................
................ 127
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Mitropolitul Andrei şi Episcopul Episcopul de Seleucia la Prundu
Bârgăului ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.............................................
......................... 128
Menuț MAXIMINIAN, Mănăstirea Mănăstirea Strâmba, perla perla comunei Josenii Bârgăului,
 binecuvântată
 binecuvântată de PS Vasile Someşanul Someşanul .............................................
....................................................................
..........................................
................... 131

Casa Regală între istorie și prezent. ............................................................................................................132

Simona SIMIOANCA RETEGAN, Casa Regală Română .........................................
..........................................................
................. 132
Carmen BULZ, ASR Principele Nicolae ne-a vizitat judeţul ..........................................
......................................................
............ 138
Principele Nicolae, în vizită la Tăşuleasa Social ..........................................
.................................................................
...............................
........ 140
Principele Radu a vizitat județul Bistrița- Năsăud
 Năsăud ............................................
...................................................................
............................
..... 145

IV. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLO R .........................................................

.............................................................................................................
.................................................... 151
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Apariţia cuptoarelor de pâine şi prepararea povilei, povilei, în Valea
Bârgaielor ...........................................
.................................................................
............................................
............................................
.............................................
......................... 151
Ioan SENI, Sărbători şi sfaturi bătrâneşti bătrâneşti în Ţinutul năsăudean năsăudean ............................................
.................................................
..... 152
Liviu PĂIUȘ, Un folclorist al Țării Bârgaielor, Ioan Dologa. .....................................................
..................................................... 157
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, „Regele Brazilor” şi-a arătat, din nou, frumuseţea.................................. .................................. 163
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, „Toamna Bârgăuană”, Bârgăuană”, o toamnă toamnă a lui Dumitru Ciupa .............................
............................. 176
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, „Rituri de trecere”, trecere”, premiu naţional .........................................
..........................................................
................. 178
Florentin ARCHIUDEAN, Cinci ani fără Valeria! Ștergeți-vă cu năframa,
mărgăritarele din colțul ochilor... ...........................................
.................................................................
............................................
...............................
......... 179

V. EVOCĂRI ...........................................................
..............................................................................................................................
.....................................................................................
.................. 182

Valentin Raus ...................................................................................................................

................................................................................................................................................
............................. 182
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Valentin Raus, 20
20 de ani în eternitate (1918-1994) ..................................
.................................. 182
Rafila MUREȘAN,
MUREȘAN, Valentin Raus
Raus – arc peste timp ...........................................
..................................................................
......................... 183

Teo Vrăsmaş.............................................................
...................................................................................................................................
.....................................................................................
............... 185
După 15 ani ...........................................
..................................................................
.............................................
............................................
..........................................
.................... 185
Victor ȘTIR, Teo Vrăsmaş, tot mai cunoscut ...........................................
..................................................................
...................................
............ 186
Menuţ MAXIMINIAN, Teo Vrăsmaş, evocat la c enaclu ...........................................
............................................................
................. 187
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Teo Vrăsmaș, Vrăsmaș, primul poet al Tăşulesei Tăşulesei .............................................
.....................................................
........ 188
Alexandru Misiuga .......................................................................................................................................
....................................................................................................................................... 190
Cinci ani fără Baronul Alexandru Misiuga ...........................................
..................................................................
.......................................
................ 190
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Acrostih dedicat baronului baronului Alexandru Misiuga Misiuga .......................................
....................................... 191
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Alexandru Misiuga și Valea Bârgăului Bârgăului .............................................
.....................................................
........ 192
Menuț MAXIMINIAN,
MAXIMINIAN, Baronul Alexandru Alexandru Misiuga ne-a părăsit în ajunul zilei de
naştere ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.............................................
............................
..... 193
Gânduri Misiuga .............................................
....................................................................
.............................................
.............................................
...............................
........ 194
Menuț MAXIMINIAN,
Ultimul drum al baronului Misiuga, pavat cu lacrimi şi flori de gheaţă ...................................... ..................................... 198
Menuț MAXIMINIAN,
În ajunul zilei de naştere Baronul Alexandru Misiuga a plecat la stele  .......................................
...................................... 200

VI. ANIVERSĂRI ..............................................................

....................................................................................................................................
..........................................................................
.... 203
Andrei Neuc, 85 de ani de la naştere .........................................
...............................................................
............................................
............................
...... 203
Duhovnicul bârgăuan Ioanichie Bălan, la 76 ani ..........................................
.................................................................
...............................
........ 204
 Niculae Vrăsmaş
Vrăsmaş – 75 ..........................................
................................................................
............................................
.............................................
............................
..... 205
Titus Wachsmann-Hogiu, aniversat cu
c u carte
cart e la 70 de ani ...........................................
............................................................
................. 206

VII. BÂRGĂUL LITERAR & ARTISTIC ...................................................................

................................................................................................
............................. 208
Ioan SĂRĂŢEAN, Octavian Goga și bârgăuanii..........................................
.................................................................
...............................
........ 208
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Premiul „Radu Petrescu” Petrescu” ...........................................
..................................................................
...............................
........ 210
Olimpiu NUŞFELEAN,
NUŞFELEAN, Radu Petrescu Petrescu –  desprinderea
 desprinderea de lume, desprinderea de sine ............. ............. 211
Olimpiu NUŞFELEAN,
NUŞFELEAN, Teo Vrăsmaş, Vrăsmaş, păstor de de doruri ...........................................
............................................................
................. 217
Menuţ MAXIMINIAN,
MAXIMINIAN, Valea Bârgăului Bârgăului –  văzută de George Vasile Raţiu  ..............................
............................. 219
Titus WACHSMANN-HOGIU, O istorie de… şapte generaţii. .................................................
................................................. 220
Ion BUZAȘI,
BUZAȘI, Anuarul bârgăuan
bârgăuan – Ştiinţă,
– Ştiinţă, cultură, arte şi literatură,
REPERE BÂRGĂUANE,
BÂRGĂUANE, Anul III, nr. 3, 2013, volum coordonat, coordonat, îngrijit şi prefaţat
de Niculae Vrăsmaş .............................................
...................................................................
............................................
.............................................
............................
..... 232
Victor ȘTIR, Anuarul bârgăuan” – un – un an de cultură locală .............................................
.........................................................
............ 233
Victor ȘTIR, Simpozionul Cultural al Văii Văii Bârgăului, la a 42-a ediţie ...................................... 234
Zorin DIACONESCU, Învăţatul Septimus şi cealaltă faţă a lumii. .............................................
............................................ 235
Ioan MITITEAN, Bârgăuani în „Cronica de gardă” ............................................
...................................................................
......................... 237
Titus WACHSMANN-HOGIU, Menuţ Maximinian – Cronica – Cronica de gardă ...................................
................................... 239
Virginia BRĂNESCU, Aspecte din munca de cronicar
al Văii Bârgaielor (Niculae Vrăsmaș) ............................................
..................................................................
............................................
........................
.. 241
Simion CRISTEA, Poetul Teo Vrăsmaș (1931-1998) ...........................................
...............................................................
.................... 242
Menuț MAXIMINIAN,
Ovidiu Lazăr, de pe coperta National Geographic, la „Casa cu Lei” ..........................................
.......................................... 243

VIII. CRONICI LITERARE ........................................................................................................

.......................................................................................................................
............... 244
244
Iacob NAROȘ, Reviste Someșene ..........................................
................................................................
............................................
...............................
......... 244
Icu CRĂCIUN, Scriitori bistriţeni în
„Dicţionarul autorilor români contemporani”
contemporani” ..........................................
.................................................................
...................................
............ 248
Menuț MAXIMINIAN, Bistriţeni în volumul „O altfel de istorie a literaturii române
contemporane” ..........................................
................................................................
............................................
............................................
.......................................
................. 248
Menuț MAXIMINIAN, Dorel Cosma şi Niculae Vrăsmaş în dicţionarul „Personalităţi
române şi faptele lor” ...........................................
.................................................................
............................................
.............................................
............................
..... 249
Menuț MAXIMINIAN,
MAXIMINIAN, „Anuarul bârgăuan” bârgăuan” –  reper al culturii bârgăuane ..............................
.............................. 250
Ioan LAZĂR, Spovedania unui colonel colonel de securitate în „Demers „Demers pentru adevăr”  .....................
.................... 251
Vasile DOBRESCU, O dezbatere amânată ...........................................
..................................................................
.......................................
................ 252
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Univers coşbucian coşbucian la Bistriţa,
O carte a lui George Vasile Raţiu apărută postum 255
 Victor ȘTIR, Iată monografia „Fabricat în Runc” ...................................................................... 257
IX. RETROSPECTIVĂ ȘI PERSPECTIVĂ CULTURALĂ ................................................................... 258
Ioana SUCIU, Jurnal cultural 2013 .............................................................................................. 258
 Niculae VRĂSMAȘ, Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor  ......................................... 261
 Niculae VRĂSMAȘ, Zilele comunei Josenii Bârgăului, au ajuns în 2013 la ediţia a
VIII-a ............................................................................................................................................ 264
 Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul comunei Josenii Bârgăului ........................................................... 267
 Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul sătesc din Josenii Bârgăului a fost inaugurat oficial  ................... 268
Alin CORDOȘ, Comuna Josenii Bârgăului are un muzeu sătesc .............................................. 269
Mihaela HITICAȘ, Comuna Josenii Bârgăului impresionează
cu trecutul ei la Muzeul Sătesc .................................................................................................... 270
X. COMUNELE BÂRGĂUANE ÎNTRE ISTORIE ȘI PREZENT ........................................................271

Tiha Bârgăului ..............................................................................................................................................271

Gabriela CIORNEI, În 2014, Primăria Tiha Bârgăului
îşi propune să încheie socotelile cu proiectele europene aflate în derulare ................................. 271
Prundu Bârgăului .........................................................................................................................................275
Menuț MAXIMINIAN, Administraţia din comuna Prundu Bârgăului a avut în 2013
un an de succes, cu multe realizări, prin care primarul Doru Toader Crişan a obținut
ceea ce și -a propus, reuşind să schimbe faţa comunei, în această perioadă, capitala
Văii Bârgăului arătând ca un adevărat orăşel. .............................................................................. 275
Gabriela CIORNEI,
Investiţii de peste 3 milioane lei în infrastructura rutieră
din Prundu Bârgăului ................................................................................................................... 278
Bistrița Bârgăului .........................................................................................................................................279
 Niculae VRĂSMAȘ, Realizări importante obţinute la Bistriţa Bârgăului .................................. 279
Colibiţa, paradisul din Valea Bistriţei ......................................................................................... 281
Josenii Bârgăului ..........................................................................................................................................286
Gabriela CIORNEI, Josenii Bârgăului,
comuna care îşi redescoperă valenţele turistice ........................................................................... 286
Gabriela CIORNEI, Investiţii în infrastructura rutieră
la Josenii Bârgăului ...................................................................................................................... 289
Comuna Livezile ........................................................................................................................................... 292
Gabriela CIORNEI,
Primarul Traian Simionca: Trebuie să continuăm investiţiile ..................................................... 292
 Niculae VRĂSMAȘ,
La Livezile, după şapte secole ..................................................................................................... 296
 PREFAȚĂ
După mai mulți ani de încercare, în 2011, cu ocazia jubileului de 40 de ani al Simpozionului Cultural a
Văii Bârgăului, am reușit să publicăm primul număr din „Anuarul Bârgăuan”, periodic de știință, cultură, arte și
literatură, dedicat arealului cultural nord-est transilvan, cu privire specială asupra Țării Bârgaielor.
Considerat drept un necesar act de cunoaștere a civilizației, sub aspect spiritual și material, a locurilor
și oamenilor acestui minunat ținut românesc, păstrător de datini și tradiții, cu o istorie multimilenară mai puțin
cercetată și prea puțin cunoscută, „Anuarul Bârgăuan” și-a propus publicarea lucrărilor prezentate, anual, în
cadrul simpozionului cultural bârgăuan, începând cu ediția din 2011, dar și a lucrărilor susținute la edițiile din
anii anteriori, pe măsura posibilităților de recuperare ale acestora, în paralel cu alte materiale prezentate direct
la redacție, precum și a unor lucrări interesante, referitoare sau tangente arealului, afine scopului cultural
 propus, preluate din unele publicații, cu specificarea surselor.
Eforturile oamenilor de cultură și a multor alți cercetători și specialiști, născuți, deveniți sau doar
simpatizanți, bârgăuani, au condus la tezaurizarea, în cele patru volume publicate până acum, a unor importante
date de cunoaștere, sub multiple aspecte, ale civilizației din arealul bârgăuan și zonele adiacente, cuprinse în
fiecare număr, în variate și specifice capitole.
Tematica aleasă în acest demers cultural a fost comprehensivă și generoasă, lăsând o poartă larg
deschisă unei multitudini de date care au fost cuprinse în următoarele titluri ale volumelor apărute până acum:
„Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei” (vol. I, 2011), „Bârgaiele în spaţiu şi timp…Exerciții de trecut cu
 privire spre viitor” (vol. II, 2012) și „Repere bârgăuane” (vol. III, 2013). Volumul de față, întitulat „Bârgaiele
între istorie și prezent” (vol. IV, 2014), coordonat și organizat în aceeași structură, presupune o realizare utilă și
sperăm într -o continuare a publicației în viitor.
Despre primul anuar poetul Aurel Rău scria: „Am răsfoit cu plăcere Anuarul Bârgăuan (Anul 1, Nr. 1,
2011), volum cu un cuprins  bogat şi divers, grupând un număr mare de colaborări şi semnatari, oameni de
cultură, scriitori, profesori, cercetători în arhive, texte acoperind domenii ca istorie, etnografie, învăţământ,
economie, literatură şi arte, topografie, creaţie populară, unele dintre ele foste comunicări ştiinţifice sau
abordări cu alte prilejuri publice, totul preluat în cunoştinţă de cauză, realizat sub îngrijirea şi cu o mare dăruire
sufletească şi cu un Cuvânt înainte de Niculae Vrăsmaş.
Acest gest editorial e unul reprezentativ şi prin recurs la modalităţi şi forme revuistice şi publicistice
diverse, studiul ştiinţific sau monografic, articolul aniversar sau evocativ, profilul de scriitor, interviul şi
reportajul, recenzia, fotografia cu portrete şi port popular şi formaţii artistice şi peisaj.”…( )… „Evident, un
astfel de început ar trebui continuat. Cu o preocupare sporită pentru o construcţie concertantă şi o problematică
specifică. Eventual cu fixări pe rubrici (câteva s-au şi conturat), care să permită o cuprindere mai conformă cu
exigenţele şi cerinţele unei publicaţii periodice. Situaţie în care şi-ar avea rostul ei şi constituirea unui comitet
de redacţie, care să se implice atât în arhitecturarea sumarelor, cât şi în lărgirea cercului de colaboratori,
inclusiv la personalităţi din întreaga ţară, care au o tangenţă cu istoria sau locurile fostei plase Bârgău, cum şi
ale întregului judeţ Bistriţa -  Năsăud. Poate atunci ar fi justificată şi o schimbare de titlu, prin preluarea
sintagmei propuse, într -un elan, de Vasile Netea, dar cu acest plural, de Ţara Bârgaielor – ca pentru o publicaţie
a tuturor locuitorilor de pe un sistem de „axe geografice” atât de frumos dăruit de natură şi de forţe de peste
vieţi.”
Scriitorul Vasile Dobrescu scria următoarele: „Apariţia unui nou periodic în arealul cultural al judeţului
Bistriţa Năsăud, Anuarul Bârgăuan dedicat Ţării Bârgaielor se constituie într -un ales şi notabil act de cultură,
menit să circumscrie civilizaţia spirituală şi materială a locuitorilor unei zone cu frumoase tradiţii istorice şi
etnografice, din păcate uneori uitată sau marginalizată până acum de lipsa unor introspecţii sistematice care să-i
releve valorile specifice şi autentice. E drept că predominanţa elitelor româneşti în centrele urbane şi culturale
ale Bistriţei şi Năsăudului a focalizat, firesc, atenţia spre aceste zone, neglijându-se adeseori sondarea altor
vetre strămoşeşti unde s-a făurit şi împlinit nu numai o cultură şi civilizaţie populară extrem de densă şi diversă
dar, prin extinderea procesului moder nizării ce a dat naştere la ridicarea unor elite locale consistente, s-au
ridicat şi remarcat reprezentanţi de seamă ai vieţii spirituale româneşti moderne de anvergură naţională.”…(
)…„Cu deosebită discreţie şi fără pretenţia de a-şi copleşi interlocutorii, prin numărul articolelor, Niculae
Vrăsmaş intervine în repetate rânduri cu articole interesante ce completează sau fac legătura între conţinutul
articolelor propuse, intercalaţiile sale, realizându-se din perspectiva moderatorului decât al redactorului ce-şi
doreşte, în primul rând, să evidenţieze calitatea contribuţiilor numeroşilor săi colaboratori. Reuşitele sale sunt în
 Ţării Bârgaielor, iar demersurile redacţionale se ridică la nivelul realizărilor unor veritabile instituţii culturale
 prin volumul de muncă şi calitatea colaborărilor, obținute după îndelungate străduinţe, care a presupus
sensibilizarea numeroşilor specialişti, ce l-au sprijinit în acest frumos şi durabil proiect. La începuturile acestui
ales demers cultural felicitările noastre şi urările de bine sunt îndreptate, deopotrivă, către Niculae Vrăsmaş şi
către darnicii săi prietenii ce ne-au oferit acest minunat, bogat şi interesant Anuar Bârgăuan.”
Despre primele două volume, scriitorul Ștefan Borbely scria: „ Îmi plac cărţile bine făcute, din care ai
ce învăţa. Am stat mai multe zile cu creionul în mână, notându-mi informaţii din Anuare. Ştiam de Oarcăsu, de
Rău sau de Flămând, tot aşa cum avusesem privilegiul de a-i întâlni pe câţiva dintre marii oameni de litere din
Țara Bârgaielor, pentru care patriotismul local nu e numai subiect de orgoliu, ci şi unul de smerenie
 participativă, altruistă. Fiindcă – aşa cum sugerează unul dintre autorii pe care i-am citit aici -, esenţial nu e să-ţi
iubeşti ţinutul din care provii, ci să faci ceva pentru el ca semn al acestei iubiri. Îl respect pe dl. Vrăsmaş pentru
altruismul de a lucra mai mult pentru ceilalţi, decât pentru el însuşi. Totodată, îi admir pe constructori. Pe
constructorii pozitivi, din orice domeniu ar fi ei; adică pe acei oameni care nu se lamentează că în jur e
dispersie, că rugina moravurilor distruge orice bun-simţ sau iniţiativă, sau că timpurile nu sunt prielnice pentru
ceea ce este durabil, ci se pun  să facă. Să ridice edificiul, în ciuda corului de cârtitori care chibiţează negativist
 pe margine şi aşteaptă ca zidul să se surpe. În ultimă instanţă timpurile se vor schimba, coruptocraţia şi
gregarizarea vor trece, şi-n momentul respectiv nu rugina ne va interesa privind în urmă, ci opera la care a
lucrat o – să dăm un caz la întâmplare –  Constantina Raveca Buleu.
Bârgaiele sunt un caz de construcţie colectivă, comunitară; recunoştinţă infinită oamenilor care ştiu să
exprime această stare de spirit şi s-o transforme în intensitate morală!”
Scriitorul Ion Buzași scria despre primele anuare următoarele: „Din Anuarul Bârgăuan – au apărut
 până acum trei volume: vol. I, Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei; vol. II, Bârgaiele în spaţiu şi timp şi vol.
III,  Repere bârgăuane. Tustrele aceste titluri sunt cuprinzător monografice despre unul din cele mai frumoase
ţinuturi româneşti din nordul transilvan, cuprins administrativ actualmente în judeţul Bistriţa- Năsăud, alcătuit
din două „Ţări”: „Ţara Năsăudului” şi „Ţara Bârgaielor”. Poate mai mult decât primele două, acest al treilea
volum are un mai accentuat caracter monografic, justificând interesul pe care Nicolae Iorga îl dădea cuvântului
ţară – de entitate geografică, istorică, etnografică şi social culturală cu un specific bine conturat.
Capitolele acestui impunător volum urmează aceste „elemente” constitutive ale Ţării Bârgaielor,
înfăţişând cadrul natural (geografie şi turism, pagini de istorie detaliate în pietre votive şi în documente de
arhive – continuate cu sintagma ce dă titlul acestui număr „repere bârgăuane” şi în care se detaliază câteva din
aceste file de istorie, de etnografie şi folclor.”
„Totul curge, totul se schimbă, nimic nu stă pe loc” spunea Heraclit.
La nivel global se produc mișcări naturale, pe arii întinse, care de obicei sunt lente, dar care schimbă
structura, iar atunci când sunt rapide, modifică fundamental totul, provocând catastrofe. Schimbarea, în general,
este principalul fenomen al vieții, însăși esența evoluției, dar și a involuției, în funcție de sensul mișcării,
apreciate și suportate de cei cuprinși în acțiune.
Goana timpului ne face, adeseori, să nu remarcăm schimbările rapide care se petrec în jurul nostru, iar
dacă totuși o facem, de cele mai multe ori memoria se supraîncarcă, iar noi le uităm surprinzător de repede.
Trecem adesea pe lângă locuri în mișcare și abia dacă observăm imediat schimbarea și numai dacă e una
stridentă, sau ne afectează, stârnește reacția și umila noastră apreciere, constatând, uneori, dacă e de bine sau de
rău.
După un timp mai îndelungat, schimbările recente intră în viața noastră și le lasă în ceața vremii pe cele
anter ioare, multe fiind uitate doar după câteva generații.
Au intrat deja în istorie gara și depoul trenului benzino-electric din Tiha Bârgăului care circula, în
 perioada interbelică, între Susenii Bârgăului–Piatra Fântânele–Dornișoara și Vatra Dornei. Pe fostul loc al gării
„roibanului” a luat ființă Autobaza de camioane, iar în prezent funcționează o modernă benzinărie, alături de
care o minicameră video verifică plata rovignetei… Și totuși, căruțele bârgăuanilor mai circulă cu intensitate și
astăzi.
Încă de la primele demersuri științifice asupra Ținutului Bârgăuan, au fost abordate unele aspecte
 privind originea cuvântului „Bârgău”, rămase și astăzi pentru mulți nelămurite, după cum rezultă din lucrările
 publicate, care stârnesc contradicții mai mult sau mai puțin întemeiate.
Pentru explicarea originii cuvântului „Bârgău”, care definește toponimia românească actuală, a
întregului „Ținut Bârgăuan”, a „Țării Bârgăului” sau a „Țării Bârgaielor”, trebuie să ținem cont de primele
atestări toponimice, cunoscute, ale acestei regiuni transilvane, care apar sub antica denumire „Borgo”, de
origine latină, ea fiind cert de origine romană, la rândul ei provenind de la un posibil „Bârg” al dacilor, ambele
denumiri fiind anterioare invaziilor barbare și expansiunii slave, de la care nu s-au găsit date privind existența
 - densitatea așezărilor convenționale  –  face referire la repartiția teritorială a loc alităților pe arii
convenționale. Se calculează prin raportarea numărului de locuitori al unității administrative la cel al
localităților. Valoarea obținută la nivelul ținutului este ridicată, de 1739,15. Prin raportarea numărului
total de populație al unității administrative la această valoare obținută, prin raportarea la 100 km² se
obține numărul localităților convenționale din unitatea administrativ teritorială. Se observă valori
ridicate în comuna Prundu Bârgăului de 7,89 așezări convenționale /100 km ² și mai reduse în comunele
Bistrița Bârgăului, 1,35 localități convenționale /100 km² și Tiha Bârgăului cu valoare de 1,85 loc.
/100km².
- Coeficientul de arealitate  –  se obține prin raportarea suprafeței unității administrative la
numărul de localități din componență. Valoarea obținută reprezintă suprafața ce revine la nivelul
așezărilor componente. Valoarea obținută la nivelul ținutului este de 37,56km²/localitate, situată mult
 peste valoarea națională de 18,1 km²/ localitate. La nivelul comunelor acesta variază între 13,9
km²/localitate în comuna Josenii Bârgăului și 39,8 km² în comuna Tiha Bârgăului. Acest coeficient este
invers proporțional cu densitatea așezărilor, astfel unitățile cu valori ridicate ale densității așezărilor
 prezintă valori scăzute la  nivelul coeficientului de arealitate (comuna Josenii Bârgăului).
-  Distanța medie dintre așezări –  este egală cu valoarea obținută prin extragerea radicalului din
coeficientul de arealitate. În Ținutul Bârgăului distanța medie este de 6,12 km, valoare sup erioară valorii
 pe țară (5,1 km).
- Indicele de dispersie  –  indică gradul de risipire în teritoriu a așezărilor. Se calculează utilizând
formula lui A. Demangeon:
Id  –   (N-N*)n/N;
 N –  populația unității;
 N*  –  populația administrativă;
n  – numărul de localități componente ale unității
Acesta variază la nivelul ținutului între 0,19 în comuna Bistrița Bârgăului și 3,76 la nivelul
comunei Tiha Bârgăului. Valorile scăzute sunt caracteristice comunelor care au în componența
administrativă un număr redus de sate(Bistrița Bârgăului și Prundu Bârgăului  –  fiind alcătuite din 2
așezări). Valorile ridicate sunt caracteristice comunelor cu un număr ridicat de structuri.

Concluzii
Un rol important în apariția și dezvoltarea așezărilor din Ținutul Bârgău au avut rețeaua
hidrografică a Bistriței Ardelene precum și prezența axei de transport DN 17. Acest ținut are un caracter
excesiv rural cu potențial de trecere la rang de oraș a satului Prundu Bârgăului. Clasificarea așezărilor,
analizarea numeroaselor indicatori ne of eră o viziune clară asupra teritoriului studiat cu posibilitatea de
a identifica disfuncționalitățile  existente, remedierea lor sau chiar  prevenirea acestora în viitor în
vederea obținerii unui nivel de trai decent.

Bibliografie:
Bâca,I.,  (2011), Ț inutul Bârgăului  –  Abordări conceptuale și structural - funcționale, în Studii și
cercetări etnografice, XVI, Bistrița
Cocean, P  (2004), Plan de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord -Vest [North-West Region
Spatial Plan], Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Cocean, P., Boţan, C. N., Ilovan, Oana-Ramona   (2011),  Judeţul Bistriţa - Năsăud
[Bistriţa - Năsăud County], Editura Academiei Române, Bucureşti
Ladislau, Gyemant, (coord), (2009), Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 , Vol. I.
Descrierea lo calităților conscrise, partea I, Ed. Enciclopedică, București,
Surd, V.   (2003), Geografia aşezărilor [Geography of Settlements], Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca
ANBN, I. Bozga , (1931),  Însemnări despre localitățile de pe Valea Bârgăului , fond I. Marțian,
dosar 23 C,
***, Local strategy of the rural development of the commune of Prundu Bargaului, 2007-2013.
 Fenomene naturale actuale
Lia-Maria CIOANCA11,
Viiturile şi inundațiile
ca fenomene naturale de risc în Munţii Bârgăului 
Inundațiile reprezintă un fenomen natural de risc destul de frecvent ȋn ultimii ani ȋn Munții
Bârgăului, cu efecte negative deosebit de intense, atât ȋn ceea ce priveşte amploarea pagubelor materiale, cât
şi rănirea sau pierderea de vieți omeneşti sau impactul deose bit de grav asupra mediului.

 Studiu de caz privind riscurile hidrice în bazinul hidrografic al văilor 

 Stegea, Baia, Someșul Superior și Bistrița Ardeleană
În cursul după-amiezii zilei de 22 iulie 2010, pe fondul avertizării meteorologice cod galben de
fenomene imediate, nr. 165, transmisă președinților comitetelor locale pentru situații de urgență, pe teritoriul
localităților Valea Vinului –  comuna Rodna și Bistrița Bârgăului, zona Colonie Colibița, vremea a intrat
într -un proces de instabilitate evidentă, iar precipitațiile căzute în zonele Munților Rodnei și Călimani au
 produs viituri pe cursurile pâraielor Valea Băilor, Valea Secii, Valea Stegii și Valea Repedea. Aceste
fenomene s-au caracterizat în primul rând prin averse puternice de ploaie (rupere de nori) într -un interval
scurt de timp (în mai puțin de o oră), înregistrându-se valori cuprinse între 28,5 și 36 l/mp la stațiile
hidrologice Sângeorz-Băi și Anieș, depășindu-se cota de atenție la stația hidrologică Rodna cu 5 cm. În zona
 pâraielor Valea Stegii și Valea Repedea, neregăsindu-se stații hidrologice nu au putut fi efectuate măsurători,
însă precipitațiile căzute în zona Munților Călimani au fost foarte mari.
Ploile torenţiale, însoţite de intensificări de vânt, au generat creşteri ale nivelur ilor apelor pe
cursurile din bazinele superioare, activări ale torenţilor şi scurgeri de pe versanţi –   fenomene care au dus la
inundarea a zeci de gospodării şi la blocarea şi ruperea unor porţiuni de drum în comunele Bistriţa Bârgăului
şi Rodna.
Redăm mai jos situaţia din comune, după bilanţul Prefecturii.

Comuna Bistriţa-Bârgăului
Aversele de ploaie înregistrate în zona Munţilor Călimani au produs viituri pe cursurile torenţiale
Valea Stegii şi Valea Repedea, care au antrenat aluviuni şi, în mod special,  plutitori (material lemnos).
Drumul de la Colibiţa –   DJ 173 A  – a fost rupt şi afectat de depunerea unor mari cantităţi de aluviuni pe o
lungime de 70 de metri, fiind închis circulaţiei. Accesul spre Colibiţa şi Miţa a fost asigurat pe varianta
Blajului. Podul de peste Valea Stegii de pe DJ 173 A fost blocat cu aluviuni, iar drumul forestier Valea Stegii
a fost distrus pe o lungime de aproximativ 1,5 km.

Comuna Rodna
Din cauza ploilor abundente căzute şi în zona Munţilor Rodnei, o viitură formată pe cursul torenţial
Valea Secii (afluent de dreapta al Văii Băilor) a dus la inundarea a 12 gospodării, a cabanei Valea Secii (care
a rămas izolată), o casă de vară nelocuită permanent fiind cuprinsă de viitură. Drumul judeţean DJ 172 J a
fost blocat cu aluviuni şi material lemnos pe o lungime de aproximativ 250 m. Circulaţia între localităţile
Valea Vinului şi Rodna a fost blocată, 73 de gospodării rămânând izolate şi fără energie electrică. Totodată,
cursul de apă Valea Băilor a fost modificat pe o lungime de aproximativ 300 m, afectând drumul de acces în
localitatea Valea Vinului – care a fost pe moment izolată.
Conform Instituţiei Prefectului, pentru limitarea pagubelor au intervenit formaţiile operative ale ISU
Bistrița, ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, SGA Bistrița, SC
„Electrica” SA şi Salvamont. Au participat la activităţile de intervenţie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii

11
  Cioanca Lia- Maria este asist. univ. la Universitatea Babeș -Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia
Bistrița, e-mail: lia_cioanca@yahoo.com.
 de Urgenţă Rodna cu 10 voluntari şi 5 utilaje, SVSU Maieru cu 7 voluntari şi un utilaj şi SVSU Bistriţa
Bârgăului cu 7 voluntari, 6 pădurari şi 4 utilaje. S-a instituit permanenţa la sediul primăriilor şi s-a acţionat
 pentru evacuarea a 4 familii aflate în pericol, îndepărtarea aluviunilor şi a materialului lemnos, pentru
decolmatarea podurilor, podeţelor şi a drumurilor. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Bistriţa- Năsăud a monitorizat în permanenţă cursurile de apă şi torenţii, coordonând în paralel lucrările de
îndepărtare a efectelor negative ale viiturii.

Fig. 1. Casă afectată de viitură pe Valea Secii Fig. 2. Viitură pe Valea Stegea și efectele ei
asupra infrastructurii

Fig. 3. Afectarea infrastructurii în urma Fig. 4. Degajarea materialului lemnos

viiturii de la Valea Vinului transportat de viitură, Valea Vinului

Viitura excepțională produsă pe aceste cursuri de apă își are originile în cantitățile imense de
 precipitații căzute într -o unitate de timp relativ scurt, în caracteristicile geomorfologice ale versanților, în
debitul solid reprezentat de aluviuni, în cantitatea imensă de masă lemnoasă antrenată. Facem mențiunea că
masa lemnoasă antrenată provine în cea mai mare parte din alunecări de pe versanți și de pe torenți. O mare
 parte a masei lemnoase antrenate a fost antrenată din rampele parchetelor de exploatare.
Pe zonele de contact ale văilor și  pâraielor cu torenții s-au format conuri de dejecție conținând
aluviuni și masa lemnoasă, fapt ce a dus la obturarea cursurilor. O mare parte a acestor blocaje există
rămânând un real pericol. Acțiunea torenților a fost majoră prin faptul că s-a tranzitat din bazinul de recepție
a acestora prin intermediul canalelor de scurgere un volum mare de apă, aluviuni și masă lemnoasă. În urma
acestor fenomene canalele de s curgere a torenților s-au adâncit atingând roca de bază și având acum un profil
în formă de U.
Undele de viitură pe pâraiele menționate au avut înălțimi cuprinse între 4-6 m față de nivelul
talvegului, fapt ce a dus la fenomenul de inundare până la versanții văii.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița- Năsăud a coordonat acțiuni referitoare la:
stabilirea comisiei de evaluare a pagubelor cu reprezentanți ai unităților județene, curățarea drumurilor, a
curților de sedimente și material lemnos, refacerea drumurilor afectate, decolmatarea podurilor și podețelor,
curățarea fântânilor, supravegherea ordinii publice, refacerea rețelelor electrice.
 Pregătiţi, au plecat la Piatra Fântânele. Într -un punct anume, firele telefo nice erau într -adevăr la
 pământ. A fost pus deîndată în funcţiune proiectorul maşinii de intervenţie. Întunericul, furtuna, locurile
 pericul oase, nu i- au împiedecat pe Ilie Pop şi David Mureşan ca, împreună cu alţi muncitori, să refacă
legătura. Stâlpul a fost replantat, firele telefonice întinse şi circuitul telefonic redat în exploatare. Totul
s-a refăcut ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Referindu-se la această intervenţie, tovarăşul Alexandru Gotea, şeful secţiei de
Întreţinere -telecomunicații Bistriţa, ne-a răspuns zâmbind:  –  Oamenii şi-au făcut doar datoria. E
adevărat că astfel de cazuri, ca cel de la Piatra Fântânele, se mai întâmplă în raza noastră de activitate.
Ele însă nu reprezintă decât o părticică din munca noastră. Imaginaţi-vă un traseu, de peste 1.700
kilometri cu fire telefonice, care trebuie întreţinut, sute de telefoane pe care, periodic, le verificăm,
st âlpi plantaţi pe distanțe de sute de kilometri pe care îi înlocuim, peste 10.000 de branşamente de
radiolocații. Apoi, înlocuirea firelor uzate, verificarea instalaţiilor interioare şi exterioare la diferite
centrale, instalarea de noi linii de telefon și radioficare, verificarea difuzoarelor. Toate aceste munci, în
condiţii felurite, le execută oamenii noştri.
Am rămas plăcut surprins când ni s -au făcut cunoscute și alte momente când liniorii au
intervenit minunat în lichidarea avariilor. Iată ce ne-a arătat şi tovarăşul Mircea Kâmba, şeful reţelei
T.T.R. Un şofer  din Bistriţa urcându-se beat la volan, circula cu mare viteză pe drumul ce   duce spre
Lechinţa. La o curbă, pe dealul Sarățel-Herina, s-a izbit cu maşina într -un stâlp de telegraf şi l -a rupt.
Firele telefonice au căzut la pământ. Convorbirile cu Teaca, Galaţii Bistriţei, Sînmihaiu de Câmpie şi
Lechinţa au fost întrerupte. Legătura cu localităţile amintite trebuia restabilită. Au intervenit, se
înţelege, liniorii. Troian Urcan și F. Ioan au muncit fără preget și într -un timp record, s-au putut relua
convorbirile telefonice.
A vorbi despre viaţa liniorilor, despre munca plină de risc şi sacrificiu, înseamnă a înţelege. A
înţelege apriga încleştare cu vitregiile naturii, răspunderea față de calitatea lucrărilor, disciplina privind
ra piditatea cu care trebuie acţionat. Şi oamenii despre care am scris, alături de alţi şi alţi liniori,
întotdeauna au dat dovadă de voinţă şi înaltă conştiinciozitate în muncă. Cei aproape 100 de muncitori
de la sec ţia de Întreținere-telecomunicații îşi aduc contribuţia la buna întreţinere şi exploatare a reţelei
telefonice din judeţ, într -un fel sau altul toţi muncind cu dăruire și cu pasiune.
(Ecoul, an I, nr. 29, 31 august 1968.)

Fostul Oficiu PTT Prundu Bârgăului

 Mihai GEORGIȚĂ , 45

 Întregiri la „ saga”  familiei de preoţi nobili Ilea de Borgo (Bârgău)

 până la sfârșitul secolului al XVII -lea
Preotul care a întemeiat „dinastia” de preoți nobili Ilea din Bârgău, a fost Gavriil, Gabor sau Gabriel Illye,
cum este consemnat în documentele vremii. E posibil ca el să se tragă dintr -o veche familie de preoți din Bârgău.
În 1640 în Bârgăul de Sus se afla un anume preot George. Acesta avea o fiică, măritată în Săliștea de Sus,
comitatul Maramureș 46. Nu știm sigur ce legătură de rudenie există între acesta și preotul de mai târziu Gavriil.
Probabil una destul de apropiată, nu este exclusă nici cea paternă.
Un preot cu numele Gavriil din Bârgău apare într -o însemnare marginală româno-chirilică, făcută în 1661
 pe primele 16 file ale unui Tetraevangheliar slavo-român, copiat la 1511 de către popa Mihail, aşa cum
demonstrează primii săi cercetători, M. Dan şi O. Filipoiu, pe baza unei însemnări slavone de la fila 152 verso a
acestui manuscris. Deşi ei recunosc că însemnarea făcută este într -o „slavonă coruptă”47, totuşi, afirmă în
continuare, făcând comparaţiei cu alte manuscrise de aceeaşi factură din epocă, că acesta a fost copiat la Bârgău
după unele modele realizate în scriptoriul mănăstirii Neamţ la începutul secolului al XVI-lea48. Astfel, avem de a
face cu unul din marii cărturari ai vremii, căci să copiezi un manuscris slavon la începutul secolului al XVI-lea,
 presupunea multă ştiinţă de carte49. Pentru că ar putea avea legătură pe linie genealogică şi cărturărească cu
familia de preoţi nobili Ilea, trebuie să stăruim puţin asupra personajului. Istoricul de artă Marius Porumb nu crede
că acest Tetraevangheliar a fost copiat la Bârgău, deoarece preotul Mihail, cel care a făcut însemnarea la 1511,
avea „o mână mai puţin versată în ale caligrafiei”, el fiind un simplu donator. Mai mult, „este suficient  – 
subliniază academicianul Marius Porumb-să comparăm frontispiciul (fila 98), iniţialele şi grafia literelor, cu ale
unor manuscrise putnene din epoca lui Ştefan cel Mare, în special cele realizate de Casian şi Chiriac, pentru a ne
da seama că este vorba de o carte liturgică scrisă în scriptoriul de la mănăstirea moldoveană”50(Putna n. n.). Prin
urmare, manuscrisul a ajuns pe Bârgău din Moldova şi mai precis din centrul cultural al mănăstirii voievodale
Putna, fiind realizat la sfârşitul secolului al XV-lea în vremea domniei lui Ştefan cel Mare51. Înclinăm să credem
astfel că popa Mihail era un simplu donator, care a procurat cartea din Moldova şi a donat-o împreună cu soţia sa
 biser icii din Bârgău, pentru iertarea păcatelor, aşa cum era obiceiul larg răspândit în vechea cultură românească52.
Însăşi textul însemnării este fără dubiu la o lectură atentă, şi aproape toate formulele respectă clişeul formulelor de
donaţie cu blestemul. „Acest Tetraevanghel l-a făcut preotul Mihail şi soţia sa Tecla pentru păcatele sufletelor lor,
ca să fie de mărturie…şi să ne mântuiască pe noi păcătoșii, popa Mihail şi soaţa lui Tecla şi pe fiii şi fiicele sale.
Şi acel om care va zăvorî rugămintea noastră şi va vinde această carte să fie osândit în ziua judecăţii de apoi…”53.
L-a făcut nu înseamnă că l-a scris, ci doar că l-a donat împreună cu preoteasa. De altfel, nici nu putea să scrie
împreună cu soţia sa manuscrisul, aşa cum se exprimă, pentru simplu motiv că femeile nu aveau acces la cultură şi
educaţie în acel timp. În plus, avea nevoie de un  cadru adecvat pentru a realiza copierea unui manuscris la
începutul secolului XVI, aşa cum se afla în marile mănăstiri din Moldova ori în centre culturale ca Şcheii
Braşovului.
Însă ceea ce i-a determinat mai tare pe primii săi cercetători să susţină că Tetraevanghelul a fost copiat la
Bârgău, este partea finală a însemnării, care într -adevăr ridică semne de întrebare. „A scris cartea aceasta în
Bârgău, în biserică, popa, spre sănătatea trupului său şi mântuirea sufletului. A scris cartea în anul 7019, iar de la
naşterea lui Hristos (1511)…”. Deşi nu mai repetă numele preotului, putem presupune pe baza grafiei însemnării
că este vorba tot de popa Mihail, chiar dacă acum se referă la faptul că a făcut gestul creştinesc (sănătatea trupului

45
Mihai Georgiţă este dr. în istorie la Arhivele Naționale Oradea.
46
Vezi Mihai Georgiţă, Preoţi din Valea Bârgăului în secolul al XVII -lea, în „Anuarul Bârgăuan”, an I, Nr 1, 2011, p. 27.
47
 M. Dan, O. Filipoiu, Contribuţii la istoria legăturilor culturale dintre Moldova şi Transilvania în orânduirea feudală. Un
manuscris slav transilvănean din 1511 . în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an XXXIX, nr. 1-2, 1963, p. 60.
48
 Ibidem, pp. 62-63. Vezi despre şi Mircea Platon,  Primele texte scrise în limba slavonă şi în limba română pe valea
 Bârgăului, în „Anuarul Bârgăuan”, an II, nr. 2, 2012, p. 177.
49
 Vezi Mircea Tomescu, Istoria cărţii româneşti, Bucureşti, 1968.
50
  Marius Porumb,  Pictura românească din Transilvania I (sec. XIV -XVI), Cluj- Napoca, 1981, p. 54, nota 55. Pentru întreg
contextul cultural vezi Idem, Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice moldo -transilvane în sec. XV -XVI,
Cluj-Napoca, 2004.
51
 Repertoriul monumentelor şi obiectelor din timpul lui Ştefan cel Mare , Bucureşti, 1959, pp. 373-376, fig. 248-250.
52
 Alexandru Ofrim, Cheia şi Psaltirea. Imaginarul cărţii în cultura tradiţională românească , Bucureşti, 2001.
 şi mântuirea sufletului) numai pentru sine şi nu şi pentru familia sa. Altfel, am putea crede că este vorba de un alt
 preot. Dacă comparăm cu alte însemnări de epocă, verbul a scrie nu echivalează automat cu a copia, ci mai
degrabă cu a însemna pe o carte. Formulele des întâlnite sunt: S-a săvârşit scrierea acestui Tetraevanghel; s -a
 săvârşit acest Tetraevangheliar   etc., iar am scris şi  scris-am, pentru cei care au făcut însemnările54. Cu toate
acestea o cercetare erudită în viitor şi o retraducerea a însemnării, ar putea clarifica definitiv cine este autorul
copierii acestui manuscris, având o atenţie specială la traducerea acuzativului din sintagma (A scris cartea aceasta/
A scris pe cartea aceasta), care este de fapt una din principalele chei în descoperirea autorului. Până atunci, noi
credem, în temeiul celor arătate mai sus, că preotul Mihail era un simplu donatar, alături de soţia sa, iar
însemnarea în slavonă de la fila 152 verso este a lui. Ceea ce presupune totuşi că era un preot educat pentru acea
 perioadă, când doar elita clerului românesc, în special în Transilvania, cunoşteau scrisul şi cititul în slavonă55. Pe
noi ne interesează în mod special care a fost legătura între acest preot şi preotul Gavril menționat în însemnarea
marginală de pe același manuscris, făcută în româno-chirilică la 1661 de un diac cu numele Ion din Bidiu.
„Făcutu-ș-au rugă și pomană Popa Gavriil (sic!) din Bârgău de au plătit un meșter și au legat această carte (lipsă o
foaie)…și iar o au lăsat să fie în besearecă cu hramul Uspenii la beseareca din gios în Bârgău unde-i hramul
Uspenii, unde o au fost dat și mai di demult moșul lor, popa Mihul…”. Însemnarea continuă cu afurisenia și
 blestemul, apoi datarea cum se făcea în epocă. Așadar, aflăm că pe timpul principelui Ioan Kemeny și a
mitropolitului Sava Brancovici, mai exact în 1661, popa Gavriil plătește un meșter cu 2 arginți pentru a lega acest
Tetraevangheliar, deținut de biserica din Bârgăul, probabil din Bârgăul de Jos, care avea hramul Adormirea Maicii
Domnului56. Cu toate că lipsesc mici părți din însemnare, deducem că ea a fost donată inițial acestei bisericii cu
mult timp în urmă de către popa Mihul, care era strămoșul, străbunicul popii Gavril. Or, știm că cel care a donat
Tetraevangheliarul la 1511, deci cu mult timp în urmă, a fost popa Mihail. Prin urmare, o legătură de sânge și de
familie între acești preoți cărturari, iubitori de cele sfinte și de carte.
Credem că popa Gavriil nu este altul decât popa Gabor din Bârgăul de Sus, acum înaintat în vârstă, care
intervine în 1679 într -un litigiu de patrimoniu pentru fiul său mai mare Dragotă, și el preot în sat. În februarie
1682 pentru meritele sale cultural-religioase, ca adevărat păstor al credincioșilor români din Bârgăul de Sus, dar și
datorită loialității arătate principelui Transilvaniei, preotul Gavril Ilea este înnobilat alături de fiii săi, Sălăvăstru
(Silvestru), Dragotă, Longhin, Grigore, Ioan și Toader. Astfel, el, fiii lui și urmașii lor  de ambele sexe se bucurau
de toate privilegiile și scutirile oferite unor nobili armaliști, care nu primeau proprietăți la înnobilare.
Unul dintre fiii acestuia era deja preot în 1679, dar așa cum se obișnuia, cel puțin în Ardeal până în
secolul al XIX-lea, băieții din familia unui preot urmau de regulă vocația și profesia tatălui, deseori ca preoți în
aceeași localitate. Astfel, un preot Toader din Bârgăul de Sus, redactează în 1691 o scrisoare de mărturie în limba
română cu caractere chirilice pentru un enoriaș de-al său. Credem cu tărie că acesta nu este altul decât fiul
 preotului Gavril Ilea, amintit și el în diploma de înnobilare alături de frații săi57.
Despre un alt fiu al preotului Ilea aflăm mai multe informații dintr -o anchetă cu 12 martori, desfășurată în
iunie 1699 și descoperită de noi recent în arhive. Este vorba de popa Sălăvăstru, sau în variantă modernă Silvestru,
din Bârgăul de Sus, anchetat pentru modul în care folosește o proprietate, dobândită prin cumpărare de la un
anume Săcăşan Ioan din Bârgăul de Sus, iobag pe domeniul nobilului Grigorie Bethlen. Afirmăm cu certitudine
că acest preot este fiul lui Gavril Ilea, preot în Bârgăul de Sus. În primul rând este identic cu numele fiului
menționat în diploma de înnobilare din 1682 (Szalavester), iar în anchetă apare cu numele popa Szolvesztru. În al
doilea rând în timpul anchetei este amintit ca preot înnobilat, firește nobilitate dobândită prin diploma de
înnobilare a tatălui său. Ancheta dezvăluie situația socială a acestui preot înnobilat, fără dotă, care făcea parte din
marea masă a nobilimii mărunte armaliste, care se bucura de anumite privilegii și scutiri, dar nu era proprietară de
domenii. Ca și fratele său mai mare Dragotă, aflat la 1679 într -un litigiu pentru o casă, la fel fratele mai  mic,
Sălăvăstru, ajuns și el preot în satul natal, dorește să-și întemeieze o familie și să-și facă o casă. Astfel, reușește
să-și cumpere un teren cu suma de 7 florini de la un iobag din sat, însă pentru că se afla pe domeniul nobiliar al lui
Grigore Bethlen, moștenit acum de fratele său Francisc Bethlen, este nevoit să plătească, asemenea unui jeler,
darea pentru domeniu stăpânului, și el persoană nobilă, dar care făcea parte din marea nobilime cu întinse moșii.
Prin urmare, o altă dovadă în plus că situația socială a acestor nobili, cum erau cei din familia preotului Ilea, era
limitată și condiționată și nu se bucura de mari privilegii.

54
Vezi pentru comparaţie: Florian Dudaş, op. cit., pp. 113-159.
55
Vezi: I. Şiadbei,  Istoria literaturii române vechi , Bucureşti, 1975;  Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, 1964;
P. P. Panaitescu , Manuscrise slave din biblioteca Academiei române RPR , vol. I, București, 1958; I. Iufu,  Manuscrise
 slave în Bibliotecile din Transilvania și Banat , în „Romanoslavica”, VIII, 1963; Ion Gheție, Al. Mareș, Originile
 scrisului în limba română , București, 1985.
 Totuși, acești preoți nobili reprezentau elita românească de pe Valea Bârgăului, care a adus timp de secole
învățătura și lumina în mintea și sufletele iobagilor români bârgăuani, începând cu strămoșul lor de la începutul
secolului al XVI-lea, acel preot cărturar Mihail. Redăm în continuare documentele și traducerea lor.

I.
Szolgálatomat ajanlom (keglteknek) mint jo akaro szomszéd sok jokkal jo Egészségek algja megh (Isten)
(keglteket) kivánam
 Levelém preséntalo Felsö Borgai Popa Gabor talala megh, ez okon, hogj ennek elötte Hodos Peter
lakvan egj házban ugjan ot Felsö Borgon, az mely ház az mi részünkre valo földö n ugjan mostan immar felljeb
megh irt Popa Gabor fia Pap Dorofte lakik benne, az (kegltek) embérei ugj mint Persa Platon ki akarja tudni az
házbol az Popa Gabor fiatt, azért edes szomszéd uram (kegltek) incze megh kézé alat valo embéret hogj békit
hagjanak annak az Papnak az ki az házban mostan lokik, egjeb árant, nem engedem ha külömbon nem az nemés
vármegjenek tiszteitt oda küldöm s vallatok felöle az kié leszen az az föld és ház az igaszság meg mutattja, ahol kel
(keglteknekis) magátt tartani, ha ugjan ( kegltek) annak is nem enged az mi (kegltek) urunkott is megh talalom
 felöle mivel az az Apaffi részen valo föld és ház is. Tudom hagj eö Nagjsága is, az magáitt sem (keglteknek) sem
magnak nem engedi, kirem ez iránt (keglteknek) embereinek megh parancsollja szegeni emberünkek békit
hagjanak (kegltekis) nékem más dologban parancsolljon mint jo akaro szomszéd uraimk szolgalni ügjekezem
(keglteket). Ezek után ajanlom Istenek oltalmaban keglteket. Nagj Sajo  die 29 martis anno 1679.
(Kegltekek) jo szivel szolgáll nehaj F: nemzetes Apaffi István ur megh hagjátot eözvedgje Lorántffi Katta.

Îmi ofer serviciile Domniilor Voastre ca unor buni vecini, cu mult bine, cu multă sănătate, Dumnezeu să
vă binecuvânteze.
În scrisoarea mea de faţă vă aduc la cunoştinţă, că am fost căutată de popa Gavril din Bârgăul de Sus şi
mi s-a plâns că unii supuşi ai Domniilor Voastre, cum ar fi Persa Platon, vor să -l vadă scos din casa din Bârgăul
de Sus pe fiul său popa Doroftei, casă unde înainte a locuit Hodos Petru şi care se află pe pământul nostru, de
aceea ca un scump vecin al Domniilor voastre rog pe Domniile voastre să-i determinaţi pe supuşi Domniilor
Voastre să-l lase în pace pe preotul care locuieşte acum în casă, de altfel nu accept să fie scos din casă, iar dacă nu,
autorităţile nobilului comitat vor fi trimise acolo să facă anchetă a cui e pământul şi casa şi aşa adevărul să iasă la
iveală, iar domniile voastre trebuie să ţină seama de ceea ce vor stabili anchetatorii, că această casă se află pe
 pământul familiei Apaffi. Sunt încredinţată de altminteri că nici stăpâna domeniului şi nici Domniile voastre nu
acceptaţi nedreptatea şi de aceea vă rog să porunciţi Domniile voastre supușilor Domniei voastre să-i dea pace
sărmanului om. Deci şi Domniile voastre în alte cauze să-mi porunciţi ca unui binevoitor şi supus vecin.
Dumnezeu să vă aibe sub paza lui.
Dată la Şieu, 29 martie 1679. a Dumneavoastră supusă cu inimă bună, semnez eu Lorantffi Katalin,
văduva răposatului nobil Apaffi Istvan.

II.
Wir Michael Apafi mit Gottes Gnade Fürst des Siebenbürgerlandes  und der Theilen Ungarn wie auch
des Seklerlandes Graf etc., geben zu wissen mit gegenwärtiger Urkunde allen denen, die es zu wissen angehet:
dass wir theils durch die Anempfelung unser getreuen Räthen, theils auch wegen erzeugten und ruhmwürdig
ausgeübten und wohlgefälligen Thaten und Verdiensten des Ehrwürdigen Gabr iel Illye, dermalen în dem Comitat
 Borgo-Dobocen, und în dem Dorfe Felső der walachischen Kirche eines wircklichen geistlichen Hirtes, nicht
minder wegen der uns und unserem Reiche Siebenbürgens erwiesenen Treuheit, die er sammt seinen Söhnen
anhergeleistet, und immer zu leisten bereit ist. Derohalben haben wir Ihn Gabriel Illye und Szalavestar, Drafota,
 Logynum, Gregorium, Ioannem und Theodorum seine schon gebornen Söhne, wie auch aus Gottes Segen andere
nachkommende, aus dem gemeinen Stande, în welchem Sie geboren und bisher gestanden sind, aus besonderer
Gnad e und unserer fürstlichen Vollmacht gütig în  den adeligen Stand erhoben, und nicht minder în die Zunft und
 Zahl der wahren, gebornen, unzweifelhaften und bezeichneten Adeligen des Reiches Siebenbürgens und dessen
 zugehörigen Theilen beizuzählen, einsammeln , einzuverleiben und zu schreiben, beschlossen, und wirklich auch
beizählen, einsammeln, einverleiben und zuschreiben, und mit gegenwärtigen Adelbrief ausdrücklich beschlissen,
dass von nun an, und în zukünftigen zeiten, jederzeit, dieselben, nähmlich gabr iel Illye wie auch Szalavestar,
 Drafota, Logyin, Gregorius, Ioannes und Theodorus seine Söhne und Erben  und auch deren beiderlei
Geschlechts Nachlömmmlinge für wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Adelige gehalten werden
 sollen.
 Zum Zeichen aber eines solchen und desselben wahren und vollkommenen Adels ist Ihnen das Wappen
und das himmelsblaue Kriegszeichen entrichtet worden: în  dessen Feld oder baum ein mensch mit geistlichen
 geschlossene Kriegsbigelhaube aufgestellt, und mit einer königlichen Krone, die mit Edelsteine und guten perlen
 geziert ist, bedeckt.
 Dieses alles was în gegenwärtigen Brief zu ersehen ist, ist durch eine künstliche ha nd abgemahlet und
von uns mit reifer Überlegung, und aus erhabenen Beweggründen und unserer fürstlichen Freigebigkeit
obbelobten Gabriel Illye wie auch Szalavestar, Drafota, Logyno, Gregorio, Ioanni und Theodoro seinen Söhnen,
 Erben und deren Nachlömmmling en von beiderlei Geschlechten gnädig mitgetheilt, gegeben und geschenket
worden. În gleichen bewilligen wir und erlauben, dass dieselben dieses Wappen, und das adelige Zeichen nach
dem Gebrauche und Gewohnheit anderer wahren, gebornen, unzweifelhaften und bezeichneten Adeligen sowohl
an allerlei Waffen, Schildern, Fahnen, Insiegeln, ringen, Häusern und Gräbern, und Hauptsäschlich bei Allen,
was immer für Standes Würderpersonen, als wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Edelleute gehalten
und anerkannt werden sollen. Sie sollen ingleichen alle Ehrenbezeigungen, Gnaden, Ausnamen, Freiheiten und
Vorzügen als andere wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Adelige în immerwährende zeiten theilhaftig
 sein, geniessen und sich erfreien.
 În  Urkunde de ssen und wahren Glauben und ewige Standhaftigkeit haben wir gegenwärtige unsere
Schrift, mit angehängten echten Unsern Insiegel bekräftiget, obgemeldeten Gabriel Illye wie auch Szalavestar,
 Drafota, Logyno, Gregorio, Ioanni und Theodoro dessen Söhnen, schon gebornen, wie auch în  Zukunft den
 Nachkommenden und beiderlei Geschlechtserben und Nachkömmlingen gütig gegeben und mitgetheilet.
Gegeben în unserem Schlosse Fogoras den 19 Februar im Jahre 1682.

 Noi Mihai Apafi din Graţia lui Dumnezeu principe al Transilvaniei şi a părţilor Ungariei, comite al
Secuilor etc., dăm de ştire prezenta diplomă tuturor acelora, cărora li se cuvine să ştie, că noi atât prin
recomandările consilierilor noştri, cât şi datorită meritelor şi faptelor făcute, demne de laudă şi plăcute, ale
venerabilului Gabriel Illye, un veritabil păstor spiritual al bisericii valahe în satul de sus al Bârgăului, din
comitatul Dăbâca, şi nu mai puţin datorită credinţei arătate nouă şi principatului nostru al Transilvaniei, pe care el
împreună cu fiii săi a dovedit-o şi este gata să o dovedească mereu. De aceea, noi, binevoitori, prin graţia
deosebită şi prin autoritatea noastră princiară l-am ridicat pe Gabriel Illye şi pe Silvestru, Drafotă, Longhin,
Grigore, Ioan şi Teodor, fiii săi deja născuţi, precum şi pe ceilalţi, care graţie harului divin se vor naşte, la starea
de nobilitate din starea iobăgească, în care ei sau născut şi au stat până acum, şi nu mai puţin, am hotărât să-l
trecem, înscriem, asimilăm şi încorporăm în categoria şi numărul adevăraţilor nobili înnăscuţi, neîndoielnici şi
distinşi din principatul Transilvaniei şi într -adevăr pentru aceasta îl trecem, înscriem, asimilăm şi încorporăm în
mod expres cu prezenta scrisoare de înnobilare, ca de acum şi în viitor, oricând, aceştia, anume Gabriel Illye şi fiii
săi, Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, moştenitorii şi urmaşii acestora de ambele sexe să fie
consideraţi ca adevăraţi nobili înnăscuţi, neîndoielnici şi distinşi.
Ca semn al unei asemenea nobilităţi adevărate şi desăvârşite li s-a conferit scut şi însemne armale pe fond
azuriu, în câmpul căruia este reprezentat un om îmbrăcat în haine preoţeşti şi ținând în mâinile sale cartea sfintei
Scripturi. Scutul este timbrat de un coif militar cu viziera închisă, acoperit de o coroană regală, împodobită cu
 pietre preţioase şi perle.
Acestea toate ce se pot vedea în prezenta scrisoare sunt pictate de o mână artistică şi sunt cu milostenie
date, dăruite şi acordate de către noi din înţeleaptă chibzuială, din motive măreţe şi din generozitatea noastră
 princiară venerabilului Gabriel Illye, precum şi lui Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, fiii săi,
moştenitorilor şi urmaşilor acestora, de ambele sexe. Totodată, aprobăm şi dăm voie ca însemnele acestui scut şi
alte însemne nobile să poată fi utilizate după uzanţa şi obişnuinţa altor adevăraţi nobili înnăscuți, neîndoielnici şi
distinşi, atât pe diferite arme, scuturi, steaguri, sigilii, inele, case şi morminte, cât şi, în principal, la toate isprăvile
oficiale, şi de toţi cei care au fost recunoscuţi şi consideraţi mereu în starea persoanelor demne, ca adevărate
 persoane nobile înnăscute, neîndoielnice şi distinse. Ei trebuie, de asemenea, să fie părtaşi şi să se bucure de toate
demnităţile, milosteniile, privilegiile, favorurile, libertăţile şi prerogativele în toate timpurile ca şi ceilalţi adevăraţi
nobili născuţi, neîndoielnici şi distinşi.
În diploma acestuia, spre credinţă şi statornicie veşnică, am întărit scrisoarea noastră prezentă cu sigiliul
nostru autentic, atârnat, şi am conferit-o şi acordat-o cu milostenie sus-menţionatului Gabriel Illye, precum şi fiilor
acestuia, deja născuţi, Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, moştenitorilor şi urmaşilor acestora de
ambele sexe.
Dată în castelul nostru din Făgăraş, în 19 februarie 1682.

III.
 Illustrissimi ac Excellentissimi D(omi)ni Comites totumgue inclitu Gubernium Transylvanicum D(omi)ni
nobis summis cum obsequiss colendissimy, servitor nostrorum pasattisi n(ost)ra humilique Comendatione
  În Nagyságotot s kegyelmeteket szerencsés hoszu elettel mig algja kiványnuk.
 Alázatoson akarom Nagyságnak s kegyelmeteknek meg irnunk quod în  hoc anno presenti 1699 die 10
 Juny Tekintet es Nemztes B. Bethlen Frencz uram Ő kegyelme regviralván minket, hogy mennénk el az Nemes
 Doboka Vármegyeben Félsö és Also Borgora és az mely vallokat az fen meg irt ur Ő kegyelme arra rendeltetek
embere az Ő felsége compulsorium mandatuma mellet elönkbe adatt utrumokra erös hüttel meg esketül es hitök 
után valo fassiojukat Nagyságtaknak s kegyelmeteknek az Szeme le irnak, my is azert engedelmes szolgai lévén az
 fen meg irt Urnak Ő kegyelmenek el mennenk az fen denominált Vármegyében, napon, es faluban, az  fen meg irt
ur Ő kegyelme Félsö Borgay Illes nevű Jobbagya házához, es az melly Vallokat az fen meg irt ur Ő kegyelme arra
rendeltetett embere elönkbe alitatnak my azakat erös hüttel meg esketök es hitök után valo fassiojok
 Nagyságtaknak s kegyelmeteknek e z szerint le irtuk.
1. Testis. Paszere Lupuly annorum circiter 50 juratus  Examinatus fatetur ac primum. Tudom nylván es
bizonyoson, hogy Popa Szolvestru azon pusztus fundust vette volt az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ő
kegyelme Szakása nevü Jobbbágyátul Florenos numerus 7 asztis tudom az mig azon házban benne lakatt az Pap
az igyvezült Ur Bethlen Gergely uram részére contribuált, mivel igyvezült Ur Ö kegyelme ugyis engedte meg az
 papnak hogy azon funduson házat epitsen, hogy mig benne lakik azon házban vallo summát adgyon az Pap halála
utánis az kik azon házban laktak mind az felesége es mind pedig az utánna valok, az igyvezült Ur Bethlen Gergely
Uram részére contribuáltak, mindigis mikor pedig azon fundusra az Pap házat epittet eddgyük Ur reszen levö.
Gondviselökis nem constadikultak, hogy házat azon funduson az meg nevezett Pap házat ne epitsen, hanem csak
egyedül az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ö kegyelme Gondviselösi ellenzetek meg arra nem obligálta
magát, hogy mig azon házban lakik, az igyvezült Ur reszere taxál, az mint hogy kezetis alittat rolla miis külomben,
meg nem engetek volna neki, mivel nemes ember volt.
2. Testis Flora Grozavul annorum circiter 60. juratus examinatus fatetur. Tudom azt bizonyosan hogy az
igyvezült Ur Ö kegyelme Szakása Jovan nevü Jobbagya adta volt pinzen azon fundust Popa Szolvesztrunak, de
hogy mennyit, nem tudom, de ceteris etiam nihil.
3. Testis Krácson Paskuly annorum circiter 63 Juratus Examinatus fatetur. aszt tudom az igyvezült Ur
 Bethlen Gergely Uram Ő kegyelme Szakása Jovan nevü Jobbágya adta volt, azon fundust Popa Szolvestrunak 7
 forintert ugy csinált az Pap házat reá, az igyvezült Ur Ö kegyelme, mivel hogy az Pap Nemes ember volt ellenzett,
hogy házat ne epitsen reája, az mint hogy arestombanis volt, s kezessegem bocsatattak el hogy ha házat épit azon
 fundusra az igyvezült Ur részére (mig benne lakik) taxál ugy mint egy jellér Pap szokott adazni, ugy ad ez vallo,
az Pap halála utánnis az Pap feleségije mint több utánni vallo emberek kik azon házban laktuk   az Ur Bethlen
Gergely Uram részére adtak summát mindezjdeigis többi között az Papné egy Kirilá nevü vejét bacsáttatta volt
azon házbán olyan conditiok allat ugyon mig azon házbon lakik az Ur Bethlen Ferenz Uram reszere taxállyon,
illys mondatik az Ur Bethlen Miklos Uram Ö Nagysága Jobbágyát, mellytis, az Ö Nagysága gondviselöy visza
vittetek az Ö Nagysága földere.
4. Testis Paszere Jllye annorum circiter 65 juratus Examinatus fatetur, tudom azt nylván es bizonyoson,
hogy az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ő kegyelme Szakása nevü Jobbágya adta volt, azon fundust 7
 forintert Popa Szolvestrunak, mivel azon fundus volt ugyon az igyvezült Ur Sprincsán nevü jobbágyát, de mivel
Szakása Jovan az Ö leányát vett volt el s azon fundusok az felét adta volt az leánynak s az felesége után birta azon
 funduson az egyik leányát vette volt pedig Maksa Demeter illys volt Beszterce részére valo jobbágy az fundusnak
 felét ugyon azon leánynak adta volt, mely fel fundust Szakása Jovan adta volt az Papnak 7 forinton mikor azon
 f undust az Pap kézeben beis adatta ada hivatván az akkori Szolgobirát Szokása Jovan mind pedig az falubeli öreg
embereket ki járván azon hely hüt szerint adták ki hogy Szakásai Jovan felesége után birta azon fundust.
5. Testis Bacs Ioan, annorum circiter 50 Juratus examinatus fatetur uti antecedens ad omnibus, ezek az
Ur Bethlen Ferenz Uram részére valo Jobbágyok.
6. Testis Monye Mihajila annorum circiter 70 juratus examinatus fatetur, tudom azt hogy Popa
Szolvestru fejedelem földérul jött volt által azon fellyebb specificált fundusa s pinzen vette meg Szakása Jovantul 
az igyvezült Ur Bethlen Gergely Ur Ö kegyelme Tystey Ugy engedték meg hogy házat epitsen azon fundusra, hogy
taxát adgyon rolla minthogy esztendönként meg de megis adta mind az utánna következendökis kik azon házban
laktanak az igyvezült Ur reszere contribuáltak ez kegyelmes Urnunk Ö Nagysága  Felsö Borgai Jobbágya.
7. Testis Soka Todor annorum circiter 50 juratus examinatus fatetur, sicut primus testis ez Bethlen
 Ferenz Ur Ö kegyelme Felsö Borgai Jobbagya.
8. Testis Szava Nutzuly annorum circiter 90 juratus examinatus fatetur, tudom azt hogy azon funduson
 Maksa Tudor kaszált, de mi formábon birta nem tudom, de ceteris nihil. Maksa Tudor pediglen volt Bethlen
 Miklos Ur Ö Nagysága jobbágya.
9. Testis Holbura Lupuly annorum circiter 70 juratus examinatus fatetur sicut primus testis ezek ketten
 Bethlen Miklos Ur Ö Nagysága jobbágya.
 Ioan CORDOVAN, Rolul Regimentului
Regimentului Grăniceresc Năsăudean în
 procesul de organizare economică,
economică, evoluție socială
socială și politică a acestei
 provincii, care astăzi se numește
numește județul Bistrița- Năsăud.
 Năsăud. 58

Distinsă asistență,
Studiind și analizând cu mare atenție, sub aspect socio-uman, administrativ, juridic, economic,
cultural, toată perioada de existență, de 89 de ani a Regimentului al II-lea românesc de graniță năsăudean, am
ajuns la concluzia că, în viața comunităților umane sunt puține sintagme care să fi avut semnificații atât de
 profunde, de complexe, și să fi dăinuit atât de mult și de fertil în conștiința și acțiunile a multor generații,
cum a fost și cum rămâne, și probabil va mai rămâne încă mult timp de acum înainte deviza „VIRTUS
ROMANA REDIVIVA ”, devenită un autentic blazon al vitejiei, al onoarei, al cinstei, al  înțelepciunii și
demnității grănicerilor năsăudeni și a urmașilor acestora.
Înscrisă pentru prima dată în anul 1773, ca deviză pe steagul Regimentului al II-lea român de graniță
năsăudean, Virtus Romana Rediviva (Virtutea Romana Renăscută ) avea să fie afirmată și consacrată
definitiv, mai întâi în cei 89 de ani de existență a instituției militare, prin faptele de eroism și vitejie pe care
grănicerii năsăudeni, în organica căreia erau și grănicerii din Valea Bârgaielor, le-au săvârșit în cele 20 de
mari campanii militare europene, soldate cu cele 133 de bătălii la care au participat, începând din Bucovina,
Transilvania, Nordul Italiei, Țara Românească, până în pădurile îndepărtate de la Strasbourg și care, pentru a
scăpa de iobăgie și dreptul de ași primi statutul de oameni liberi, și-au vărsat sângele prin toată Europa, peste
3500 de români ai Văii Someșului și Văii Bârgăului, oameni care sunt stră -stră-străbunicii noștri. Pentru ei
trebuie să ne rugăm, să le aducem recunoștința noastră, să-i respectăm ca pe niște dascăli onești ai dragostei
față de glia strămoșească.
În cele ce urmează, doresc să vă prezint, într -un
-un timp cât se poate de scurt, unele aspecte legate de:
Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare administrativ -economic,
evoluția lui socială și politică, în ținutul care din punct de vedere jurisdicțional se numea de fapt:”
Districtul național militar al Rodnei ”.
Este un subiect deosebit de vast, ce ar necesita multe ore de prezentare. Pentru a mă încadra în timp,
o să mă rezum doar la unele prezentări punctuale.
Acest ținut, prin așezarea și configurația sa, constituie unul din bastioanele cetății naturale, care
ocupă regiunea centrala a României, unul din unghiurile CUNUNEI DE MUNȚI (CORONA MUNTIUM
 – după
 – după caracterizarea unui istoric latin), înconjurătoare a platoului transilvan.
Ținut de permanentă și autentică viață- pur pur românească, acest pământ, completat cu unele teritorii
strâns legate de el, din imediata vecinătate, a format în perioada destrămării feudalismului, baza teritorială a
Regimentului al II-lea grăniceresc românesc din Principatul Transilvaniei.
Regimentului
Condițiile de așezare și configurație ale terenului au determinat anumite ocupații, au orientat spre un
anumit fel de viață al populației.
Poziția marginală în cadrul imperiului habsburgic a impus rolul de apărători ai graniței.
Realizat într -o formă rudimentară, încă  dinainte de întemeierea  regimentului prin participarea, la
început ocazională, prin ridicarea unui număr variabil de locuitori, la anumite acțiuni organizate în vederea
asigurării și apărării acestui sector al frontierei, apoi, formarea din rândul populației, a unui corp permanent,
dar puțin numeros, și nu strict organizat de „plăieși”, cu destinație similară), acest rol, de apărător al
granițelor imperiului a ajuns la o maximă dezvoltare și sistematică înfăptuire în timpul „graniței
militare”.
Comunitățile sătești, al e acestui ținut, încep să se miște în plan religios, educațional și militar,
 își caută originea și individualitatea, după care emite pretenții justificate la egalitate, la l a recunoașterea
politico-națională.
Este practic, debutul unui proces identitar al rom ânilor.
Printr-un complex de factori, regimentul românesc de graniță a contribuit, într -o -o măsură   mare, la
accelerarea procesului de formare a națiunii romane.
Se cunoaște faptul că, cel de-al 17 Regiment de Graniță al Imperiului Habsburgic, numit al doilea
național românesc de la Năsăud, a funcționat în perioada anilor 1762-1851, în 44 de comune, dintre care 42
 comune fac parte din actualul județ Bistrița- Năsăud,
 Năsăud, celelalte două aparținând județului Mureș. Este vorba de
Rușii Munți și Morăreni.
 Numai simpla lor enumerare, nu este altceva decât o trimitere spre lumea satului, zonă în care, în
această perioadă de 89 de ani de viață a regimentului, preotul, învățătorul și militarul, au devenit actorii
 principali ai schimbărilor din viața
viața comunităților.
În  această perioadă s-a născut o adevărată  preocupare pentru identitatea etnică, a unei populații
ignorate, disprețuite, condamnată de legi draconice, la o viață care nu se deosebea prea mult de începuturile
medievale
medievale ale istoriei.
Toate acestea le-am plătit însă, cu loialitatea dovedită în cele 20 de mari campanii militare de pe
întinsul Europei, în cele 133 de bătălii, în derularea evenimentelor din perioada anilor 1848-1849.
Cu toate că granița acestui district al Regimentului formează un tot unitar peste zona înalta a
Carpaților, raionul situat în interior a fost alcătuit din patru zone (părți) despărțite între ele, și anume:
Un raion a fost alcătuit din văile Someșului, Bârgăului și Budacului Român (Budacul de Sus);
comunelor: Nușfalău și Sântioana;
Al doilea din gruparea comunelor:
Al treilea din grupa comunelor: Monor, Gledin și Șieuț;
Al patrulea din grupa comunelor: Rușii Munți și Morăreni, din actualul județ Mureș.
Districtul Regimentului al II-lea grăniceresc de infanterie era împărțit în 12 companii, astfel:
Cp.1 dispusă pe: Monor, Gledin, Rușii Munți, Morăreni, comandată de un căpitan, dislocat la
Monor. Aceste sate au fost militarizate în anul 1764.
Cp.2-a dispusă pe: Budacul Român, Sântioana, Mărișelu (Nușfalău), Ragla, Șieuț-comandată de un
căpitan ce era cartiruit la Budacul Român; (militarizate în 1764)
Cp.3-a dispusă pe: Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului.
Compania era comandată de un căpitan, ce era dislocat în Tiha Bârgăului. La Prund era dislocat un maior,
care răspundea din partea comenzii regimentului de toată zona Bârgaielor;
Cp.a 4-a era dispusă pe: Josenii Bârgăului, Suseni Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului,
fiind comandată de un căpitan ce-și avea sediul de cartiruire în Josenii Bârgăului;
Compania a 3-a și a 4-a au fost dislocate pe Valea Bârgăului, mai târziu, în anul 1783.
Cp.5-a dispusă pe: Rodna, Șanț, Ilva Mare, Maieru și Coșna. Era comandată de un căpitan ce-și avea
sediul la Rodna;
Cp.6-a dispusă pe: Sângeorz-Băi, Măgura și Poiana Ilvei (Sâniosif). Comandantul era căpitan ce-și
avea sediul la Sângeorz-Băi;
Cp.7-a dispusă pe: Telciu, Ilva Mică, Leșu. Comandantul era căpitan care își avea sediul la Telciu.
Cp.8-a dispusă pe: Rebrișoara, Rebra Mare, Parva, Nepos. Comandantul, căpitan își avea sediul la
Rebrișoara;
Cp.9-a dispusă pe: Năsăud și Salva. La Năsăud, din anul 1778 a fost dislocată și comanda
regimentului, unde era stație pentru postul de colonel, vicecolonel și maior, apoi sediul Vicariatului
foraneu episcopal greco-catolic, al întregului district al Regimentului;
Cp. 10-a dispusă pe: Telciu, stație- post
 post de căpitan, Romuli, Bichigiu, Coșbuc;
Coșbuc;
Cp.11-a dispusă pe Zagra, stație- post
 post de căpitan, Suplai, Poienile Zăgri,
Zăgri, Găureni;
Cp.12-a dispusă pe Mocod, stație- post
 post de căpitan, Mititei și Runc.
În total au fost militarizate un număr de 44 sate, din care 2 sunt în județul Mureș.
Populația regimentului era alcătuită din:
97% din români
2% germani
0,75 % secui și maghiari
0,25% slavi.
Imediat după militarizarea populației, germanii, secuii și maghiarii au părăsit ținutul Regimentului,
deoarece nu au vrut să preia armele și astfel în acest
ac est ținut au rămas numai români.
Efectivul regimentului grăniceresc de infanterie era de 3.000 de oameni.
Locuitorii micii comune Coșna nu erau înarmați, dar plăteau impozitele principatului,  prevăzute
 pentru locuitorii liberi.
Odată militarizat Districtul, ținta Vienei era unirea religioasă, atât de zdruncinată de evenimentele
anterioare militarizării.
Se știe că în regiment au fost primiți la început numai românii greco-uniți.
Prin aceasta se urmărea o separare cât mai accentuată a ortodoxiei transilvane de cea a Principatelor
romane și din Rusia.
 În același timp, noua forță militară trebuia să oprească emigrările de populație româneasca peste
munți, care luau pro porții îngrijorătoare, aducând mari prejudicii economiei.
Miliția de granița trebuia să împiedice comerțul de contrabandă în zonă, trebuia să contribuie la
combaterea bolilor molipsitoare, boli ce erau aduse din răsărit, cum ar fi ciuma (prin organizarea de
carantine), care provoca numeroase victime în rândul populației.
Se știe că înființarea acestei miliții de graniță în Transilvania a întâmpinat o opoziție îndârjită din
 partea nobilimii, care nu voia să-și piardă iobagii, de care se temeau, îndeosebi de români.
„Nobilimea îl privea pe român ca pe un sortit a fi sclav, a cărui fericire consta doar în harul de
a avea aer liber”.
Opoziție a fost și din partea Cancelariei aulice transilvane de la Viena, instituție ce reprezenta
interesele nobilimii transilvane. Împotriva militarizării a fost și patriciatul săsesc, deoarece satele militarizate
urmau să iasă de sub jurisdicția și administrația orașului Bistrița.
Opoziție s-a primit și din partea țăranilor care priveau cu destule rezerve militarizarea.
În ceea ce privește colonia minei de la Cârlibaba, situată la poalele muntelui Dosul Stănișoarei și pe
Bistrița Aurie, vă informez că avea doar 207 locuitori și aceștia erau neînarmați, deoarece erau folosiți în
mină.
Este bine să vă informez și următorul amănunt: sub graniță, era dator tot născutul a fi ostaș, care era
sănătos bine, era în feldstand (adică serviciu combatant, apt de luptă), care nu, era rezervă.
În vreme de bătălie, cu arme și bagaje, se mergea unde se poruncea.
Rezerva ținea cordoanele pe graniță și în vreme de pace și în vreme de război.
Stimată asistență, în cursul celor 89 ani de existență (1762-1851), regimentul grăniceresc năsăudean
a avut 18 comandanți, cu toții au fost străini, adică neromâni, cum erau scriși în documentele vremii.
Primul comandant, Georg Raschutz , a avut mult de luptat cu greutățile începutului, mai cu seamă
din pricina, că toți ofițerii noi numiți, străini fiind, nu cunoșteau limba poporului român și ca atare îi tratau
rău pe români.
Astfel, s-a iscat revolta pusă la cale de centenarul Tănase Todoran din Bichigiu, care a zdruncinat
 poziția lui Raschutz, așa că, la 15 martie 1764 a fost permutat la Deva.
Urmașul acestuia a fost lt.col.  baron Karl Entzenberg  (1764-1777), fiind considerat cel mai
distins și integru ofițer, dintre toți câți au stat în fruntea regimentului.
Om cult, drept și uman, acesta s-a străduit să cunoască viața poporului român în toate amănuntele
sale și a devenit cel mai aprig apărător al grănicerilor.
Imediat după prezentarea lui în calitate de comandant (16.03.1764) acesta a trecut la organizarea
regimentului, depunând o muncă uriașă în domeniile: militar, administrativ și economic social.
Alături de lt.col. Entzenberg, un merit aparte a revenit și căpitanului Antoniu Cosimeli.
Acești doi ofițeri și-au câștigat o mare popularitate în rândul populației, ale cărei interese le-au apărat
cu mult zel, înscriindu-și numele în istoria acestui ținut.
Analizând raionul de dispunere al regimentului, forța umană a acestuia, se adeverește faptul că,
„grănicerul român trebuia să slujească și ca soldat , dar în același timp și în calitate de contribuabil,
constituindu-și un sistem economic propriu, în folosul întregii comunităţi, dar care aducea și fiscului
de atunci, un folos îndoit și cu mult mai mare decât cei ce-i aducea doar numai un folos simplu, pentru
individ.”
Sub cel de-al treilea comandant, cavalerul Mauritius Schlaun   (1777-1787), după războiul de
succesiune bavarez și în timpul împăratului Iosif al II-lea, s-au înființat în granița năsăudeană câteva școli
*triviale*, iar la 1784 s-a înființat vestitul Institut Militar de la Năsăud, care a funcționat cu rezultate din cele
mai bune până la 1848, când răzvrătiții revoluționari unguri, veniți în zona, sub conducerea feldmareșalului
Bem au incendiat acest institut.
A început războiul cu turcii, pe teritoriul Principatelor române, și tot atunci au început și războaiele
grele și lungi cu francezii, grănicerii acestui regiment participând din plin la ele.
În cursul acestor războaie, pana la 1816, s-au perindat alți cinci comandanți, care n-aveau altă
chemare decât să tot prepare oștiri împotriva lui Napoleon.
Granița năsăudeană a avut mult de suferit în acești ani de derulare a războaielor.
Pe lângă marile pierderi omenești, s-au diminuat mult brațele de muncă în economie, locul lor fiind
luat de femei, moșnegi și copii.
Sub comanda cavalerului Anton Zatetzki   (1816-1828) s-a lucrat mult la ameliorarea stărilor
dărăpănate de pe teritoriul regimentului, s-a luat măsuri pentru extirparea tâlhăriilor și jafurilor comise în
ziua mare.
 S-a înăsprit serviciul cordonului în munți, fiindcă începea să se răspândească în mod îngrozitor
holera. Sub acest comandant a început să se construiască locuințe pentru ofițeri și pentru funcționarii militari.
Una dintre cele mai importante re alizări a fost punerea temeliei cadastrului în 1816 și revizuirea urbariilor
(cărților funciare) introduse în 1794-1796, apoi înființarea fondurilor pentru școlile primare comunale în
1826.
De sub comanda lui Franz Hermany de Heldemberg  (1832-1835), un om original de altfel, ne-a
rămas mai multe amintiri, prin faptele sale.
În timpul său a fost decretat Năsăudul ca opid (adică târgușor), cu dreptul de a ține în an două
iarmaroace și a fost construit drumul peste Strâmba între Valea Someșului și Valea Bârgăului.
El a dispus să se planteze de-a lungul Someșului arbori și a creat o alee minunată până la Rebrișoara,
alee care astăzi nu mai există. A consolidat malurile Someșului, a Sălăuței și încă a câtorva râuri de munte.
S-a îngrijit ca în sate să se clădească mai rațional și grănicerii să-și gătească haine practice. Intențiile sale
 bune se dovedesc prin numeroasele ordine privitoare la disciplină, curățenie, stârpirea hoțiilor, instrucția
școlară și examene, cercetarea bisericii, viața economică, tratarea animalelor, cu un cuvânt, a luat măsuri
 privitoare la întreaga viață a grănicerilor.
Sub comanda lui Simon Stecovici   (1835-1838) și a lui Rudolf Luxetici  (1838-1844) s-au
construit:
drumul de la Leșu la Ilva Mică
 podul de la Năsăud peste Someș
edificiul cu locuința colonelului de la Năsăud.
Comandantul următor a fost baronul Alexander Iovici   de Siebenberg (1844-1848), în timpul
căruia au început mișcările revoluționare maghiare.
A fost un comandant de origine sârbă, om bun dar uneori ignorant, lipsit de ta lentul de a vedea
lucrurile reale și mai ales cele din timpuri extraordinare.
El a fost schimbat de la comanda regimentului, prin anumite intrigi făcute publice, de către
locotenent-colonelul Urban, ajuns ulterior până la gradul de feldmareșal (general de divizie).
Baronul cavaler Karl (Carol) Urban,   cavaler al Ordinului militar Maria Teresia, a fost primul
ofițer, în 1848, care s-a opus deschis și hotărât mișcării revoluționare.
La 10 septembrie 1848 a convocat la Năsăud pe cele 44 de comune grănicerești, printr-un memoriu
se desfăcu de ministerul maghiar de război și împiedică recrutările pentru honvezime, așa că la finele lui
septembrie 1848, 919 comune ale țării se împotrivea „unirii”  cu Ungaria. A fost un fel de comandant
suprem al zonei, fără subordonarea vreunui comandament, timp de 55 de zile, acționând doar individual în
toate situațiile.
Acest ofițer, de origine poloneză, a fost un foarte bun soldat, din cap până-n tălpi, bărbat curajos, om
de inițiativă și strateg excelent; însă ambițios deosebit de mare, dar și fățarnic. Își realiza scopurile fără
niciun fel de scrupule.
Uneori devenea chiar tiran.
Pe romani nu-i iubea.
Când avea nevoie de români, îi lăuda, împărțea ajutoare satelor și bisericilor și premia copiii buni.
Pedepsea cu asprime sălbatecă și în expedițiile sale îi împușca și strangula pe grăniceri, mai cu
seamă pe așa numiții „clopari” pentru cea mai mică vină.
Din documentele vremii reiese că Urban nu a făcut niciun bine grănicerilor români, rău însă destul
de mult.
Dar să vedem ce schimbări s-au produs în această perioadă de existență a Regimentului II românesc
de graniță de la Năsăud.
Realizările cele mai semnificative pentru populația grănicerească au fost:
Scăparea de iobăgie și primirea statutului de oameni liberi de către grăniceriromâni.
Sistematizarea localităților și întemeierea de noi localități, acțiuni care s-au realizat în primele doua
decenii după militarizare;
Construcțiile de diferite categorii: drumuri, poduri, îndiguiri, clădiri militare (fie pentru nevoile
regimentului, fie în locuințe pentru ofițeri), clădiri administrative (de pildă localul Comisiei economice,
clădit în 1772, ars în 1801) și clădiri școlare (în această ultimă categorie se remarcă în deosebi localul
Institutului de educație militară din Năsăud și localurile școlilor naționale din comune) –  această acțiune
acoperă întreaga perioadă a graniței militare;
Dezvoltarea vieții economice: a agriculturii (prin lărgirea terenurilor agricole, punerea accentului pe
noi ramuri de cultură și cultivarea de noi plante) a industriei (prin întemeierea de unități manufacturiere),
 59
Adrian ONOFREIU ,
 Descrierea unor localități bârgăoane
bârgăoane în anul 1858
Uneori, o urmă scrisă poate oferi informații dense și definitorii pentru realități trecute. Ba, mai
mult, arată și fapte, lucruri și întâmplări ascunse cunoașterii actuale. Este și cazul  documentului pe
care-l reproducem în continuare.
Conceput pe suportul interogativ necesar întocmirii cunoscutelor  șematisme  pentru ritul
grec-catolic, el ne oferă date importante privind starea acestei biserici într -o zonă – asumată
– asumată cel puțin la
nivelul istoriografic – ca
 – ca preponderent ortodoxă.
Datele concrete expuse ne introduc în microcosmosul celor trei așezări bărgăoane din anul 1858,
care au avut în trecut o populație de confesiune unită cu biserica Romei. Aflăm astfel despre aceste
așezări –  Tiha, Mureșeni și Bistrița Bârgăului, că au fost, prima, regulată la militarizare, a doua, prin
strămutare din cea „erectă” a Tihei, în anul 1804 sau „erectă” propr
„erectă” propriu
iu zis, în momentul
moment ul militariz
milit arizării
ării,, în
cazul celei de a treia.
Consecința imediată: în vreme ce parohiile erecte aveau biserici de piatră – „cu – „cu turn de piatră, în
stil frumos, edificată și boltuită de la anul ‘852-’856, cu spesele comunității”, cea din Tiha sau „cu
stocătură și turn de lemn, făcută la  anul ‘847-’857 din spesele sătenilor
sătenilor și colecte de la binevoitori”, cea
din Bistrița Bârgăului – 
Bârgăului  – cea
cea din Mureșeni și -a construit lăcașul de cult din lemn; la fel, primele aveau și
casă parohială, cea din Mureșeni, nu.
Din punct de vedere al înzestrării cu clădiri școlare, toate le aveau construite din lemn; însă în
Bistrița Bârgăului, situația școlară era aparte, deoarece aici „ pruncii
 prunci i greco- catolici, cu neuniții ” căpătau
învățătură în aceeași clădire.
Un punct pozitiv înregistrăm la consemnarea datelor de stare civilă, unde erau registre matricole
din vechime: 1812, la Tiha, 1810 la Mureșeni și 1802, la Bistrița Bârgăului.
Aflăm și numele preoților, al cantorului/învățătorului. Un fapt îmbucurător era frecvența
 pruncilor
 prunc ilor la școală:
școal ă: mai slabă
slab ă la Tiha,
Tiha , unde din 268 frecventau școala 153, mai bună la Mureșeni, unde
din 68, 49 frecventau școala și foarte bună la Bistrița Bârgăului, unde erau „24, preste tot umblă” la
școală. Ceea ce nu se asimila în perioada vârstei școlare se încerca să fie recuperat prin fre cventarea
școlilor de repetiție, în zilele de duminică.
O imagine surprinzătoare ne oferă analiza confesiunilor din cele trei localități. Chiar dacă sunt
cunoscute că au avut populație majoritar greco-catolică, descoperim și alte elemente „alogene”.
În primul rând, un melanj confesional în parohiile „matre”, în care conviețuiau, alături de
greco-catolici, romano-catolici, greco-neuniți (ortodocși), de confesiune augustală, helvetică, unitariană,
de lege mozaică. La fel, și în cazul etniilor: alături de elementul majoritar românesc, întâlnim unguri,
 poloni și evrei.
ev rei.
Și mai interesant era faptul că cele trei biserici „erecte” avea și filii, în localități preponderent de
confesiune ortodoxă: în Prund, 55; Tihuța, 10 și în Rusu Bârgăului, 9, toți greco -catolici, fără de a avea
și biserici.
În finalul documentului, sunt consemnate fapte considerate demne de reținut din trecut cum ar fi
evenimente istorice, bătăi sau existența unor fabrici, manufacturi și a negoțului.
Documentul se încheie prin consemnarea apartenenței administrative a localităților, a datelor de
stare civil pentru preoți, a momentului și numelui ierarhului care i -a consacrat.
În concluzie, o imagine mai aproape de realitățile pe care le descrie și cu atât mai valoroasă, cu
cât a fost salvată, prin copiere, de la pierire, din arhiva bisericii din Tiha- Bârgăului. Documentul a fost
întocmit de viitorul vicar Grigore Moisil și transmis până al noi în copie de către Anton Coșbuc, în al
cărui fondu documentar se și păstrează.

 Nr. 2.557
2. 557 a. 1858
Arătarea
Obiectelor de lipsă la construirea Șematismului diecezan a Episcopiei gr -cat.
-cat. din Gherla

1. Numirea parohiilor și a filiilor, românească, germănească și ungurească:

a) Borgo-Tiha.
 Bo rgo-Moroșeni.
 b) Borgo-
c) Borgo-Bistrița.
2. Parohia e veche sau nouă? Încetat-au vreodată și când, apoi, când s-a restatorit? S-au întors la
unire și când? Tot așa și despre filiile ei.
a) Parohie veche, fundată cu începutul unirii, regulată la militarizare, la anul 1787.
 b) Parohie
Par ohie la anul
a nul 1804,
18 04, prin
p rin strămutare
strămu tareaa mai multor famili
famil i i din
di n Tiha
Tih a erectă.
er ectă.
c) Parohie la anul 1783, erectă, cu prilejul militarizării.
3. Biserica și casa parohială de piatră, cu boltitură60, ștocătură61, scânduri sau de lemn? Cine și
cu a cui speze edificată? În stat bun sau ruinos. Biserica, cu turn de piatră sau de lemn? Tot așa și de
 bisericile
 biseri cile din
d in filii,
fi lii, de sunt.
sun t.
a) Biserica este de piatră, cu turn de piatră, în stil frumos, edificată și boltuită de la anul
‘852-’856, cu spesele comunității făcută. Casa parohială este de lemn, făcută la anul 1839.
Biseri ca este de lemn, făcută la anul înființării parohiei și se află în stare bună, reparată la
 b) Biserica
anul 1855. Casă parohială nu este.
c) Biserica este de piatră, cu stocătură și turn de lemn, făcută la anul ‘847-’857 din spesele
sătenilor și colecte de la binevoitori. Casa parohială e de lemn, făcută prin poporeni în anul 1847.
4. Școala este de piatră sau de lemn? De când este școală în parohie sau în filie? Cine au
edificat-o și fundat -o?
a) Școala este de lemn, cu o odaie de învățătură, însă cu două despărțăminte, făcută prin
comunitate la anul ‘839.
 b) Școala
Șc oala este de lemn
le mn și s-a făcut prin comună la anul 1835, cu o clasă.
c) Școala este de lemn, cu o odaie în care  pruncii
 prunci i greco- catolici, cu neuniții, capătă învățătură
(s.n.) și s -a făcut la anul ‘835.
5. Numele, co- numele și caracterul patronului bisericii în parohie sau în filii? Încât și, de când
este patron?
a) Nu este alt patron, fără, comuna.
 b) Nu este alt patron,
patro n, fără
fă ră numai
nu mai comuna.
c omuna.
c) Nu este alt patron, fără, numai comuna.
6. Matricolele62 de când s -au început în parohie sau în filie? De când se află?
a) De la anul 1812, cu 12 noiembrie început.
 b) Se află de la anul 1810.
c) Se află de la anul 1802, în 16 iunie început.
7. Numele și co -numele parohului, administratorului?
a) Grigore Moisil, paroh.
Gri gore Rusu, paroh; cantor, Ștefan Rusu.
 b) Grigore
c) Nichifor Cioanca, paroh.
8. Numele și co -numele cantorului și al învățătorului?
a) Ioan Dologa, cantor și învățător.
 b) Ștefan
Ște fan Rusu, cantor;
canto r; Nicola
Ni colaee Rusu,
Rusu , învățăt
înv ățător.
or.
c) Simion Popandron, cantor; Ilie Anisia, învățător .
9. Numărul pruncilor de ambele sexe preste tot și câți umblă la școală?
a) 268 peste tot; 153, umblători la școală.
 b) 68 prunci
prunc i de ambe sexe; 49, care
c are umblă
u mblă la școală
șc oală..
c) 24, preste tot, umblă.
10. Ține-se școala de duminică la cei mai de vârstă?
a) Se ține, la așa numiții repetitori.
 b) Se ține.
ține .
c) Se ține.
11. Numărul sufletelor gr -cat, -cat, rom-cat, greco- neuniți, confesiune augustală, helvetică,
unitariană, de lege mozaică, în parohie și în filii și, de ce națiune?

60
 Tavan.
61
Partea care înconjoară la exterior tavanul, de regulă din scândurele de lemn.
 a) În  matre63: 1533, greco-catolici; 7 rom-cat; 10 neuniți; 2 helvet; 8 evrei; în total, 1.567.
Greco-catolici și neuniți, români; 7 rom-cat; 10 neuniți; 2 helvet; 8 evrei, unguri; evrei.
 b) În matre: gr-cat, 503; rom-cat, 5; evrei, 4. Greco-cat, români; rom-cat, poloni; evrei.
c) În matre: gr-cat, 328; rom-cat, 24.
În filii:
a’). Borgo-Prund: gr-cat, 55; rom-cat, 40; evrei, 8.
 b’). Suseni: -
c’. Joseni: gr-cat, 6.
d. Mijloceni – 
e. Tihuța: gr -cat,
-cat, 10.
f. Rus: gr-cat, 9.
12. Aceștia toți, au biserică sau casă de rugăciune, școală și câți prunci școlari?
a) N-au nici o biserică, afară de românii uniți.
 b) N- au nici o biserică.
c) neuniții au biserica lor, ceea ce alte confesiuni, nu. Școală au uniții, 123, umblă 71.
13. Depărtarea parohiilor de la scaunul episcopesc sau protopopesc și depărtarea filiilor de la
 parohia
 paroh ia matre,
ma tre, de câte
câ te ore
or e și mile, de parohi
pa rohie?
e?
a) 16 2/8 miliare depărtată de reședința episcopească. 6 ore depărtată de scaunul vicarial.
 b) 17 6/8 miliare depărtare de reședința episcopească și 7 ½ de scaunul vicarial.
c) 16 3/8 miliare dep ărtată de reședința episcopească și 6 ore de scaunul vicarial.
14. În jurul parohiei sau filiilor sunt edificări vechi, nouă, memorabile, mănăstiri, biserici
ruinate, peșteri, spelunci, scalde, ape minerale, fodine64 de metale și sare?
a) Nu sunt nici una din acestea.
 b) Nu se află
afl ă de astfel.
astfe l.
c)  – 
15. În loc întâmplatu -s-au evenimente istorice? Bătăi? Sunt fabrici, manufacturi, negoațe?
a) În 27 februarie și 20 iunie 1849 bătaie între insurgenții maghiari și ruși. Fabrica de hârtie în
vecina Prund.
 b) În 5 f ebruarie
ebruarie 1849 s-au prins prin col. Urban batalion de 3-400 de insurgenți unguri, cu un
maior și 2 tunuri.
c)  – 
16. Numele comitatului și cercului în care se află parohia sau filia?
a) Cercul Bistrița, pretura Borgo-Prund, mai înainte, 2-lea Regiment de graniță român.
 b) at supra
at  supra..
c) Cercul Bistrița, pretura Borgo-Prund.
Anul, luna ziua nașterii și sfințirii preotului?
a) Preotul s-a născut în 12 ianuarie 1814 și ordinat în 24 și 26 ianuarie 1845, prin Ilustritatea Sa,
Domnul Episcop Ioan Lemeny.
 b) Preotul s-a născut în 20…anul 1785, s-a sfințit în dec. ‘811, prin Excelența Sa, Domnul
Episcop Ioan Bob, în Blaș.
c) Preotul s-a născut în 28 iulie 1809, ordinat în 24 decembrie 1837.
 Nota: Originalul
Origin alul în arhiva bisericii
biser icii din Tiha-Bârgăului, scrisul, al preotului Grigore Moisil,
vicarul de mai târziu.
Serviciul județean Bistrița- Năsăud
 Năsă ud al Arhivelor
Arhive lor Naționale,
Națio nale, fond  Anton Coșbuc,
Coșbuc , d. 87, f. 75.
 Adrian ONOFREIU, Po
 P ovest
veste
ea unei
unei fotog r afi i
Una din personalitățile care a contribuit fundamental la
conservarea documentar ă și apoi, la scrierea istoriei arealului fostului
Regiment II român de graniță a fost Nestor Șimon65.
În vastul său proiect, o secțiune aparte a rezervat-o pentru
adunarea materialului pe baza căruia urma să compună portretele celor
mai de frunte grăniceri. „În istoria noastră –  îi scria la 6 august 1892
Șimon locotenentului pensionat din Tiha, Iacob Rânziș –   eu am un
capitol separat, numit Pantheonul grăniceresc, care are să cuprindă pe
toți bărbații mia distinși grănițeri”66. Și, continuând explicarea
 proiectului său, Șimon ruga ca acesta să-și scrie autobiografia, în
speranța că i se vor alătura și alții din zonă67. Scopul final era acela de a
aduna și portretele celor merituoși, ca așa „ pe acelea pe care eu nu le am,
am,
să le decopiez prin vreun fotograf” . 68

Părea că intenția lui Șimon a rămas doar la stadiul de proiect

sau, în cel mai bun caz, a fost materializată, dar –  la
  la fel ca mare parte a
manuscriselor  –  a fost onubilată de urmași, în efortul lor atitudinal de
a-și croi reputația până la nivelul accederii în rândul „nemuritorilor ”
Academiei Române!

65
Stadiul recompunerii și publicării creației șimoniene –  mare parte, manuscrisă –  în  Nestor Șimon. Restituiri, volum
îngrijit de Adrian Onofreiu, Academia Română, Cent rul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012.
66
Scopul era de a realiza portrete biografice ale acestora „și, întrucât va fi cu putință,  și portretele
portretele lor   (s.n.); apud  Nestor
 Nestor
Șimon 1915-2005. Corespondență, volum îngrijit de Adrian Onofreiu, Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2005, p. 210.
67
Iar în încheiere, îi cerea „să binevoiești, a -mi trimite și un portret al D -tale din acel timp, de cumva posezi vreo două
exemplare, iar dacă ai numai un exemplar, atunci să -l lași să se copieze unul prin fotograf, asemenea, un portret din
 Dar, sămânța aruncată pe „ogorul” cercetării trecutului „graniței militare” de Nestor Șimon a dat
roade neașteptate, peste timp. Așa se face că în colecția unui alt mare împătimit de cercetarea trecutului
gr ănițeresc
ănițeresc69 am descoperit o fotografie îngălbenită de trecerea timpului.
Explicația de pe verso menționa că e vorba despre Iacob Ghița, veteran din 1848/1849. Imaginea
trăda însă intervenția unei „mâini”  care a „decupat-o”  dintr-un cadru mai larg, care părea că nu va fi
devoalat niciodată (fotografia nr. 1).
Dar, a doua oară sămânța șimoniană a rodit. În aceeași colecție, a fost identificată poza reală, în
cadrul și mărimea naturală, din momentul realizării ei (fotografia nr. 2). De data aceasta, și explicațiile
de pe verso sunt mult mai lămuritoare și constau în următorul text scris:
„1. Figura centrală (stând așezat):
Iacob Ghița, veteran din 1848/1849, decorat de austricei și de ruși pentru bravură în luptele din
1848-1849, la Mureșenii-Bârgăului. A fost în 1848/49 caporal comandant de clopari (voluntari); după
1848 a ajuns subofițer în Regimentul 50 Alba-Iulia.
2. Ștefan Cioarba, din Tiha -Bârgăului, fost luptător la Custozza.
3. I. Mânzat, din Bichigiu (primar), fost veteran la Custozza.
4. NESTOR ȘIMON, secretarul Fondurilor grănicerești și autorul volumului omagial VASILE
 NAȘCU. Viața
Viaț a și faptele lu i,  Năsăud,
fapte le lui,  Năsăud , 1911”
191 1”.
 Ne aflăm deci,
deci , în
î n fața
f ața uneia din materializ
materi alizările
ările în practică
pract ică a efortului
efort ului și trudei
trude i lui
l ui Nestor Șimon,
de a ne transmite și „imagini” ale celor pe care i-a glorificat în scrierile sale.
Întorcându -ne în timp, putem să ne închipuim cum Șimon i -a adus la Bistrița, sau a mers pe
Bârgău, unde unul din numele celebre ale profesioniștilor în domeniu –   din ateliere fotografice
renumite, cum au fost Römischer sau Roșu – a –  a imortalizat pentru generațiile viitoare „chipul ” glorioșilor
grănițeri. Alături de foștii militari, descoperim și o imagine inedită a lui Nestor Șimon, la vârsta deplinei
maturități fizice și mai ales, științifice.
În privința personalității celor imortalizați în fotografie, ei au făcut parte din cei care au făurit
istoria acestei văi, în așa fel încât, prin faptele lor de vitejie, ofereau material încât, „numai despre
această vale s-ar putea tipări un volum gros”70.
Iacob Ghița, decorat pentru faptele de arme în Revoluția de la 1848-1849 s-a distins cu
deosebire în lupta de la Mureșenii Bârgăului, din 5 februarie 184971. Ceilalți doi, Ștefan Cioarba și Ioan
Mânzat, au fost printre cei care prin comportamentul lor au dat strălucire virtuțil or militare ale
grănicerilor în celebra bătăile de la Custozza, din 24 iunie 1866.
În acest fel, datorită râvnei lui Nestor Șimon, s-a transmis posterității și imaginea unora din cei
mulți care au „slujit în taberi” și au creat un statut aparte pentru arealul fostului regiment de graniță cu
reședința la Năsăud.
Întâmplare sau nu, o parte din ei au aparținut Bârgăului!

69
Lazăr Ureche ( 14.01.1948-21.10.2011), plecat prea curând dintre noi. Teza lui de doctorat,  Fondurile
 Fonduril e grănicerești
gră nicerești
năsăudene (1851-1918), Presa Universitară Clujeană, Cluj - Napoca,
 Napoca, 2000, reprezintă un model de cercetare și
reconstituire a trecutului unei instituții fundamentale a zonei.
70
 Nestor Șimon. Coresponden
Co respondență…
ță… , p. 169.
71
  Vezi pe larg la Nicolae Cionca, Spicuiri istorice grănicerești , în „Arhiva Someșană”, Năsăud, nr. 20/1936, pp.
347-352; rel atarea lui Iacob Rânziș, din 20 noiembrie 1892, în  Nestor Șimon. Corespondență…
Corespo ndență… , pp. 216-220.
Mențiunea unui ofițer din regiment despre luptă, inclusiv despre faptul că s -au distins caporalii grăniceri Gâța și
Orban, în manuscrisul lui Karl Klein, publicat  de Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu, Contribuții documentare privind
istoria regimentului grăniceresc năsăudean, Ed. Enciclopedică, București, 2006, p. 281. Gâța a fost decorat –  în
 Vasile DOBRESCU, Adrian ONOFREIU , Din istoricul unei instituții
de credit. „Speranța”  din Prundu- Bârgăului - Bistrița de la reuniune d e
credit la bancă comercială (1885-1937)72 (I I )
Iniţiativele elitelor româneşti de a înfiinţa bănci după întemeierea „Albinei” din Sibiu în anul 1871,
dar şi reuniuni sau însoţiri de credit, sau înmulţit însă de abia din deceniul 9 al secolului al XIX-lea, datorită
răspândirii ideilor de asociaţionism economic, profesate şi răspândite prin numeroase articole în presa
românească, sau prin lucrări cu subiecte de profil, de către un număr destul de însemnat de intelectuali,
 precum Pavel Vasici, Visarion Roman, Ştefan Pop, Demetriu Comşa, Eugen şi Aurel Brote, Vasile Osvadă,
care susţineau că emanciparea economică a românilor se putea împlini mai repede şi mai eficace prin unirea
capacităţilor lor economico-financiare, în vederea folosirii resurselor lor, ori cât de modeste, pentru a reuşi în
activităţile practice ale economiei moderne73.
Luând modele europene cooperatiste, pornind şi de la reuşitele conaţionalilor lor saşi sau maghiari,
elitele româneşti transilvănene considerau că prin întemeierea de reuniuni sau însoţiri de credit sau de
valorificare a produselor agricole, se putea mai uşor procura mijloacele financiare necesare achiziţionării de
unelte agricole, seminţe, rase de animale productive, se pot cumpăra terenuri agricole şi mai ales, se pot
aplica metode moderne de exploatare a proprietăţilor funciare ale micilor producători. Apoi, se puteau
 practica, extinde şi susţine şi comerţul, de către un număr mai mare de locuitori.
Sub semnul acestor deziderate şi-au înscris acţiunea de întemeiere a reuniunii „Speranţa” şi elitele
locale române şi săseşti din Prundu-Bârgăului; iniţiativa lor a fost destul de temerară, dacă ne gândim că
iniţiatorii nu aveau prea multe cunoştinţe în domeniu. Tocmai datorită reuşitei întreprinderii, reflectată
îndeosebi prin creşterea an de an a afacerilor de creditare şi de satisfacere a majorităţii cererilor de mijloace
financiare adresate conducerii reuniunii de sutele de locuitori de pe Valea Bârgăului, am socotit să aducem în
discuţie această rodnică activitate a iniţiatorilor, în ciuda limitării surselor documentare la bilanţurile
 publicate în periodicele de specialitate, şi acelea, doar începând cu anul 189274.
Acţiunea cooperatistă românească a fost deschisă în anul 1867, prin înfiinţarea primei Reuniuni de
credit la Răşinari de către învăţătorul şi publicistul Visarion Roman; cea de a doua instituţie de acest gen a
apărut în anul 1873, cu numele de „Aurora” în Năsăud. Peste 6 ani o altă reuniune a fost întemeiată în 1879
în Feldru de elitele locale (învăţători, preoţi), apoi, în 1884, „Fortuna” la Rodna. În 1885 a fost înfiinţată
aproape concomitent cu „Speranţa”, o reuniune similară la Ilva-Mare75.
Înfiinţarea Reuniunii de păstrare şi împrumut „Speranţa” în anul 1885, ca instituţie de credit
cooperatistă întemeiată  –  după informaţiile extrem de puţine rămase –  „din iniţiativa meseriaşilor din
Borgo-Prund” şi activată în urma hotărârii Tribunalului comitatens Bistriţa cu numărul 898 din 21 martie76
acelaşi an s-a înscris printre primele acţiuni reuşite de acest gen din zonă şi chiar din Transilvania modernă.
Iniţiatorii şi conducătorii „Speranţei” au fost Nicolae Hăngănuţ, medic, absolvent al Facultăţii de
Medicină de la Universitatea din Viena (1872-1878), Pavel Beşa, învăţător în Prundu-Bârgăului, Atanasie
Uşeri, fost jude cercual şi proprietar funciar, Anchidim Candale, preot greco-catolic în Prundu-Bârgăului şi
ulterior, protopop în Bistriţa-Bârgăului, Maxim Pop, Victor Wokalek, magistru poştal, proprietar de terenuri
agro-silvice în Bârgău şi C. Dajbuket77. Atanasie Uşeri s-a numărat şi printre primii acţionari al băncii
„Bistriţeana” înfiinţată în 1887 şi a fost ales printre primii membrii ai Comitetului de supraveghere (cenzori)
de la aceasta.

72
Materialul se dorește o analiză integrală a activității instituției pe perioada cât și -a desfășurat activitatea; vezi și Vasile
Dobrescu, Adrian Onofreiu, O însemnată instituţie economică, Reuniunea de păstrare şi împrumut „Speranţa” din
 Prundu- Bârgăului între 1885 -1910 (I), în „Anuarul Bârgăuan. Știință, cultură, arte și literatură”, anul III, nr. 3, 2013,
 pp. 67-73.
73
 Vasile Dobrescu,  Elita românească în lumea satului transilvănean 1867 -1918, Ed. Universităţii „Petru Maior” Târgu -
Mureş, 1996, pp. 128-135.
74
Vezi o primă încercare de radiografie a perioadei de început a instituției la Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu, O
însemnată instituție economică. Reuniunea de împrumut și păstrare „Speranța” din Prundu - Bârgăului între 1885 -1910
(I), în „Anuarul Bârgăuan. Știință, cultură, arte și literatură”, anul III, nr. 3, 2013, pp. 67 -73.
75
 Adrian Onofreiu,  Istoricul cooperaţie de credit din judeţul Bistriţa - Năsăud, Ed. George Coşbuc, Bistriţa, 2004, pp.
46-47.
 În anii următori, până spre sfârşitul secolului în organismele de conducere ale „Speranţei”  au mai
fost cooptaţi Ioan Dologa, preot greco-catolic din Tiha-Bârgăului, Andrei Monda, medic în Sângeorz-Băi,
Simion Monda, preot şi apoi, protopop ortodox în Prundul-Bârgăului, Eliseu Dan preot ortodox în
Susenii-Bârgăului, Albert Wachsmann, farmacist şi mare proprietar funciar, Traian Vlad, primar în
Prundu-Bârgăului. După 1900 au fost cooptaţi Victor Varna, notar în Prundu-Bârgăului, Daniel Pop preot în
Leşu şi Ioan Sauca, învăţător în Bistriţa-Bârgăului. Din rapoartele bilanţiere publicate reiese că Nicolae
Hăngănuţ, Pavel Beşa şi Victor Wokalek au fost realeşi, datorită prestigiului lor şi capacităţile
economico-financiare – în toată perioada 1895-1919 ca membrii în direcţiunea reuniunii „Speranţa” şi şi-au
menţinut funcţiile de preşedinte, director executiv, secretar, respectiv, casier.
Ulterior, după transformarea reuniunii în bancă comercială, aceștia și-au menținut funcțiile multă
vreme, până aproape la deces (Nicolae Hăngănuț) sau renunțarea benevolă, din cauza vârstei înaintate (V.
Wokalek).
Reţinem că unii dintre aceştia, ca Nicolae Hăngănuţ şi Simion Monda erau selectaţi ca bărbaţi de
încredere ai băncii „Bistriţeana” încă din anul 1890 pentru Prundu-Bârgăului, respectiv, Bistriţa-Bârgăului78;
rolul lor a constat în strângerea datelor privind starea materială reală a solicitanţilor de credite de bancă şi
acordarea recomandărilor privind buna credinţă, bonitate şi onestitate a celor în cauză. De asemenea,
semnalăm prezenţa în conducerea „Bistriţenei” în anii de început ai activităţii acesteia, a medicului Andrei
Monda, fratelui său, Simion Monda, când, alături de ceilalţi membrii ai săi, gajau cu averea proprie,
selectarea şi acoperirea unui credit la banca „Albina”79. De altfel, acesta nu figura în anul 1919 în
Direcțiunea „Speranței”, fie ca urmare a moștenirii contribuțiilor financiare ale tatălui său, dar mai probabil,
a inițiativei proprii de a plasa capitaluri în contul cooperativei din Prundu-Bârgăului. La acea vreme Andrei
Monda era președintele reuniunii „Izvorul” din Sângeorz-Băi, unde își exercita profesia de medic cercual.
Adunarea generală anuală a membrilor reuniunii „Speranţa” –  organul deliberativ  –  aproba raportul
şi bilanţurile direcţiunii, raportul şi deciziile privind distribuirea profitului net prezentat de Comitetul de
Supraveghere (cenzori). De asemenea, cu o periodicitate de 3 ani, alegea din rândurile membrilor săi
reprezentanţi în organismele executive ale reuniunii, adică Direcţiunea (5 membrii, la care s-au adăugat doar
aleatoriu, din anul 1895, 2 membrii supleanţi) şi Comitetul de Supraveghere (3 membrii)80. Membrii
Direcţiunii îşi alegeau preşedintele, care de regulă, devenea şi preşedintele adunării generale şi avea dreptul
să opteze pentru numirea funcţionarilor. Pentru a nu spori cheltuielile de administraţie –  mai ales că membrii
Direcţiunii reuniunilor primeau doar sume simbolice pentru activitatea lor –   marea majoritate a acestor
instituţii au admis ca unii din membrii conducerii lor să îndeplinească şi activităţile de funcţionari. Și în
cazul reuniunii „Speranța” s-a procedat în consecință și Nicolae Hăngănuț, președintele Direcțiunii a
îndeplinit și funcția de director executiv, Pavel Beșa, pe cea de secretar și Victor Wokalek, pe cea de casier.
Acesta din urmă avea experiența rulării monetarului și cunoștințe contabile minime, în calitate de diriginte al
oficiului poștal.
Remarcăm apoi altruismul economic dovedit de inițiatori prin înființarea Reuniunii de împrumut și
 păstrare „Speranța”, întemeiată cu scopul de a oferi creditele necesare, minimale, pentru nevoile multora
dintre locuitorii de pe Valea Bârgăului și de a-i feri de consecințele negative ale cămătăriei, deoarece această
cooperativă de credit nu a fost întemeiată cu precădere pentru folosul lor personal. Inițiatorii și conducătorii
„Speranței”, pe lângă profesiile lor, erau în marea lor majoritate, dacă nu chiar toți, proprietari funciari, cu
 posibilitatea de a angaja credite la băncile săsești sau românești din zonă, în caz că ar fi fost neapărat nevoie.
În acest fel puteau să ofere garanții materiale consistente, chiar pentru eventualele împrumuturi mult
mai mari decât cele pe care ar fi reușit să le ofere o instituție de credit cooperatistă de talia financiară a
„Speranței” în epocă.
Sursele financiare proprii ale „Speranței”, conform statutelor sale, proveneau din așa zisele părți
fundamentale, pe care membrii acesteia le-au subscris fondului social. Valoarea unei părți sau cote
fundamentale a fost stabilită la 25 de florini, care putea fi plătită pe parcursul unui an, fie o dată, fie
săptămânal, câte 50 de cruceri (creițari), sau lunar, câte 2 florini81.
Începând cu anul 1900, când florinul –   moneda austro-ungară –  s-a schimbat în coroane, dar a fost și
depreciată, în sensul că 1 florin era cotat cu 2 coroane, cota fundamentală a crescut corespunzător, la 50 de
coroane. Băncile își constituiau capitalul social prin emisiuni de acțiuni la înființare, apoi, din timp în timp,

78
  Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu,  Din istoria băncii „Bistriţiana” 1887 -1922. Contribuţii documentare, Ed.
 Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2009, pp. 22-23.
79
 Ibidem, p. 27.
după 5 sau după 10 ani – fără a exista neapărat o regulă de periodicitate – în funcție de sporirea afacerilor
acestora și în urma hotărârilor adunărilor generale, membrii lor sau alți amatori dornici să devină acționari,
aveau posibilitatea să achiziționeze acțiunile emise numai la datele și în perioadele foarte scurte de timp (1-3
luni), propuse pentru subscriere.
În intervalele dintre două emisiuni de acțiuni, cei interesați nu mai aveau posibilitatea de
achiziționare de noi acțiuni, decât eventual, prin cumpărarea lor de la cei mai vechi acționari. Capitalul social
rămânea în acest fel la aceeași valoare rezultată de la ultima emisiune.
În cazul reuniunilor sau cooperativelor de credit nu exista nici o restricție în subscrierea și plătirea
uneia sau mai multor părți fundamentale; doritorii erau încurajați chiar să efectueze aceste subscrieri, pentru
a spori astfel capitalul fundamental și a-și ameliora mijloacele financiare proprii. Prin subscrierea unei cote
fundamentale, respectivul devenea membru al reuniunii. La „Speranța”  din Prundu-Bârgăului nu erau
restricții la votare, întrucât fiecare cotă fundamentală dădea dreptul la un vot în adunarea generală.
Alte reuniuni impuneau plafoane la votare; spre exemplu reuniunea din Ilva-Mare admitea paritatea
de voturi numai până la 5 părți fundamentale, cei care aveau mai multe cote, primeau în plus doar un vot,
după următoarele 5 părți f undamentale.
Prin subscrierea și achitarea unor părți fundamentale în fiecare an, fondul social fundamental
înregistra creșteri permanente, însă volumul lui valoric rămânea relativ modest, întrucât în mediul rural,
 puțini locuitori aveau suficiente capitaluri lichide pentru a le plasa în contul reuniunilor de credit. Astfel,
totalul valoric al cotelor fundamentale de la „Speranța” a înregistrat, spre exemplu, între anii 1892-1899, un
spor de circa 50%, adică de la 29.337,29 florini (1892)82 la 48.144,12 florini (1899)83, media anuală rezultat a
fost de numai 2.681,70 florini.
Pentru satisfacerea nevoilor de creditare, Direcțiunea reuniunii „Speranța” a folosit în mod curent
fondurile realizate din depunerile anuale. Acest procedeu era însă practicat de către toate instituțiile de credit,
 bănci sau reuniuni. Însă valoarea depunerilor a fost o bună perioadă de timp extrem de modestă, deoarece în
anul 1892 înregistrează la acest capital fundamental doar suma de 9.910,36 florini84. Sesizând că majoritatea
clientelei sale cu resurse financiare disponibile se orienta cu precădere să subscrie părți fundamentale,
deoarece acestea aduceau dividende și supradividende de 8-9%, cota fundamentală, iar depunerile erau
 bonificate, de regulă, numai cu 5-6%, reuniunea și-a schimbat politica financiară începând cu anul 1895, prin
acordarea unui procent de doar 5% părților fundamentale85și a dirijat o parte din resursele din venitul net spre
fondul de rezervă sau fondul de binefacere. În acest mod s-au încurajat depunerile, care încep să crească
vizibil, fără a depăși însă volumul capitalului fundamental, decât după 1903. Astfel, în anul 1895 depunerile
cresc la un volum de 15.284,97 florini86 și au atins în anul 1899 valoarea de 32.665,80 florini87. În acest fel
s-au redus diferențele valorice între capitalul fundamental și volumul depunerilor, în comparație cu situația
anului 1892.
Acest proces a continuat în anii următori (cu mențiunea schimbării monedei austro-ungare, florinul,
în coroane și evident, a reechivalării valorice 1 florin=2 coroane). Astfel, în 1900, volumul părților
fundamentale se ridica la 104.115,44 coroane, iar al depunerilor, al 62,917,96 coroane 88. În anul 1904
volumul capitalului fundamental de 113.26,25 coroane era deja depășit de totalul depunerilor, care se ridicau
la 144,500,09 coroane89; înaintea transformării reuniunii în institut de credit și economii, ca societate
acționară (1918), adică în bancă în anul 1910 părțile fundamentale totalizau doar 115.071 coroane, iar
depunerile au crescut și mai mult, la 165.461 coroane90.
Reuniunea de credit „Speranța” a făcut apel, dar în proporție destul de restrânsă și la creditele de la
alte instituții financiare, credem că, inițial, săsești și apoi, românești, din zonă, pentru a rezolva solicitările de
credit suplimentare. Ele se realizau, de regulă, prin cedarea unei părți din cambiile aflate în portofoliu sau
mai rar, prin deschideri de împrumuturi în cont curent. Așa constatăm că în 1892 „Speranța” a împrumutat
4.735 florini91, iar valoarea a crescut doar aproape nesemnific ativ, deoarece în anul 1898a luat din exterior

82
 Ibidem.
83
 Idem, I, Sibiu, 1893, p. 56.
84
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
85
 Ibidem, IV, Sibiu, 1896, p. 60.
86
 Ibidem, p. 59.
87
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
88
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
89
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
 lichidități de numai 9.150 florini92. Și în anii următori valorile de împrumut extern s-au menținut la niveluri
reduse, deoarece acestea erau în 1900, la un volum de 15.844,55 coroane (în cont-curent) 93. Ele au sporit
doar când afacerile sale s-au amplificat și au atins în 1909, cifra de 61.017 coroane94.
Împrumuturile externe s-au luat, după 1904-1905, cu precădere de la banca „Coroana” din Bistrița,
dovada fiind cooptarea, din anul 1907, a contabilului șef al acesteia, Matei Șirlincan, în Comitetul de cenzori
al „Speranței”. Amintim apoi și faptul că banca „Coroana” a înființat din anul 1909 o filială la
Bistrița-Bârgăului, iar Matei Șirlincan a fost numit conducătorul acesteia, iar Nicolae Hăngănuț și Pantilimon
Zagrai, cenzori. Filiala a funcționat însă numai până la sfârșitul anului 1910, deoarece, se pare, din acel an,
cu acceptul băncii „Coroana”, reuniunea „Speranța” s-a transformat la rândul său, în bancă. Matei Șirlincan a
fost numit director, iar Nicolae Hăngănuț a rămas cu funcția de președinte al Direcțiunii noii instituții.
Tipurile de împrumuturi acordate solicitanților (debitorilor) de către „Speranța” stabilite obligatoriu
 prin statutele sale de înființare, le putem doar deduce, întrucât sursele disponibile (bilanțurile anuale) ni le
sugerează târziu și în mod explicit, doar din anul 1898. Astfel, în 1899, în manșeta bilanţieră în care se
 prezenta sintetic valoarea și modul de constituire a capitalului reuniunii, se enumerau și „rami (tipurile) de
operațiuni”, între care, escontul (creditul cambial), împrumuturile pe obligațiuni și împrumuturile ipotecare.
În bilanțurile pe 1892-1899 însă, toate tipurile de creditare apar la o singura rubrică cu titlul generic de
„capitale alocate”. Când s-au activat și în cuantumuri valorice s-au dat felul de credite enunțat mai sus, nu
cunoaștem. E cert însă că, în situații similare, la alte reuniuni de credit, împrumuturile pe obligațiuni (cu
giranți) sau țărănești, precum și cele pe cambii, au fost primele activate și s -au acordat în proporții valorice
mai mari decât activele ipotecare. Desigur, terminologia bancară din secolul XIX nu se mai folosește astăzi,
dar formele de creditare contemporane sunt asemănătoare, chiar dacă se fac sub alte denumiri sau
condiționalități.
Creditele cambiale de escont oferite solicitanților erau făcute în baza unui act contractual semnat de
directorul reuniunii și solicitantul în cauză, care trebuia să-și găsească încă trei giranți (cavenți, în
terminologia epocii), ce garantau suplimentar plata creditului contractat. Pe baza acestui contract,
Direcțiunea vota sau nu creditul solicitat, iar debitorul primea lichidități de la casa reuniunii. Cambia sau
contractul de credit avea valoare pe piața financiară, în sensul că instituția deținătoare o putea, la rândul său,
gaja pentru obținerea de credite de la alte instituții financiare. Acest tip de împrumut se acorda pe timp
maxim de 6 luni și numai în cazuri excepționale, se putea prelungi, cu plata anticipată a dobânzilor aferente,
dacă nu, și cu plata unei părți din datorie.
Dobânzile percepute de către reuniunea „Speranța” la toate tipurile de credit, de 8% (casa reuniunii
lua în plus 1% provizioane) erau ceva mai mari decât la băncile mari (dobânda era la sfârșitul secolului de
7%), dar extrem de acceptabile, dacă menționăm că prin împrumuturile cămătărești, țăranii trebuiau să
 plătească o dobândă de 50-100%.
Creditele pe obligațiuni (personale) se acordau mai ușor, doar printr -un angajament scris, în care se
stipula valoarea creditului solicitat, dar și acest act trebuia să fie garantat de 2-3 giranți. Aceste credite, ca
număr valoric, s-au dat în proporții mult mai reduse decât alte împrumuturi.
Creditele ipotecare impuneau însă condiții mai drastice, în sensul că solicitantul trebuia să-și
întăbuleze pe seama instituției creditoare, în speță, „Speranța”, parțial sau total, averea imobilă (terenuri,
casă) în funcție de valoarea împrumutului cerut. Bunurile ipotecate nu trebuiau să fie angajate anterior la alte
instituții de credit. Apoi, în nici un caz, nu se acorda un credit mai mare decât ½ din valoarea bunurilor
ipotecate. Aceste operațiuni administrativ-juridice se efectuau pe cheltuiala solicitantului. Avantajul acestui
tip de creditare consta în perioada lungă de achitare –  la instituții mici, precum „Speranța”, de la 1-5 ani –  cu
 plata în rate semestriale sau anuale. Pentru mici producători țărani, care doreau să-și investească creditul în
achiziții de terenuri agricole sau să-și amelioreze condițiile de exploatare a gospodăriilor, să înființeze livezi
de pomi, creditul ipotecar era cel mai avantajos.
„Speranța”, ca de altfel și alte reuniuni sau bănci de capacitate financiară mai redusă, au acordat
credite ipotecare în număr și valori relativ modeste, deoarece acest gen de împrumut îi bloca pentru perioade
mai lungi de timp capitalul. De aceea, erau preferate creditele pe cambii sau pe obligațiuni, cu giranți.
În funcție de volumul resurselor financiare interne (capitalul fundamental, plus volumul depunerilor)
și, în mai mică măsură, a împrumuturilor angajate la alte bănci, „Speranța” a acordat credite țăranilor de pe
Valea Bârgăului. Menționăm – chiar dacă nu avem date precise bazându-ne pe datele de la alte reuniuni sau

92
 Ibidem, V, Sibiu, 1899, p. 60.
 bănci mici –, că valoarea unui credit oferit de „Speranța” se înscria, de regulă, în cuantumuri destul de
modeste, între 25-200 florini, iar după 1900, între 100-400 coroane.
Cu excepția creditelor ipotecare, care depășeau aceste niveluri, dar nu extrem de mult, deoarece
fondurile proprii ale reuniunii „Speranța”, până aproape de transformarea ei în bancă, erau destul de limitate.
Cei care doreau să-și deschidă credite de valori mai mari, având și acoperirea economico-materială mai
mare, o puteau face la băncile din zonă.
Chiar și în acest condiții limitative, micii producători din zonă, cu resurse materiale relativ reduse,
aveau posibilitatea deschideri unui credit ce le satisfăcea necesitățile curente, precum achiziționarea de unelte
agricole, de animale de rasă sau de tracțiune, dar mai des, de cereale, deoarece Valea Bârgăului aveau puține
terenuri arabile, de slab randament și condiții climaterice negative (mai ales pentru cultura porumbului,
cereală de bază în alimentație sau pentru furajarea animalelor)95.
Volumul total al creditelor acordate de „Speranța” a sporit de la an la an, arătând necesitățile sporite
de creditare a locuitorilor din zonă, dar în același timp, prestigiul și încrederea de care se bucura instituția.
Astfel, dacă în anul 1892 totalul creditelor a fost de 44.914,42 florini96, dar până în 1899 acestea aproape
s-au dublat și au atins cifra de 94.450,97 florini97.
Din anul 1900, apar în mod curent și distinct în bilanțuri tipurile de creditare activate de către
„Speranța”. Întâietatea o dețin creditele pe escont (cambiale), care depășesc ca valoare totalul valoric al
creditelor pe cavenți și ipotecare. Astfel, în anul 1900, la creditele cambiale s-au înregistrat 134.321,12
coroane98 și au crescut continuu, până în anul 1904 la valoarea de 206.402,08 coroane99. În anii următori
creditele au scăzut brusc, astfel că în anul 1906 înregistrau doar 30.543,93 coroane100.
Pe măsură ce capacitatea financiar/economică a „Speranței” s-a dezvoltat și consolidat, volumul
creditelor ipotecare a înregistrat sporuri notabile după 1900; anterior, acestea se aflau pe ultimul loc ca
volum valoric. Astfel, în 1900 creditul ipotecar cumula 32.822 coroane101, în 1904 a ajuns la 83.397
coroane102, pentru a se dubla deja în anul 1909 la suma de 160.447 coroane103.
În schimb, creditele pe obligații (cavenți), care se situau pe locul al doilea după cele cambiale până
în 1900 ca volum valoric, au trecut pe ultimul loc și au înregistrat în acel an 32.822 coroane104. După 1905,
 politica de creditare a „Speranței” a mizat pe creditele pe obligații, încât acestea au deținut deja în anul 1906
întâietatea, cu un volum de 194.866,50 coroane105, iar în anul 1909 au atins suma de 207.405 coroane106.
Orientarea conducerii „Speranței” spre creditele pe obligații (cavenți) a fost determinată, pe de o parte, de
interese financiare, deoarece acest sistem de credi te se puteau achita și pe parcursul termenului limită de
rambursare (de 6 luni), iar pe de altă parte, avantajau și clientela debitoare, în sensul că aceste credite nu
necesitau atâtea formalități administrative, precum creditele cambiale sau ipotecare.
Af acerile în creștere ale reuniunii au adus firesc, și profituri pe seama membrilor acesteia care
dețineau părți fundamentale, dar în valori deosebite, deoarece între anii 1895 până în 1904 s-a păstrat doar la
5%; doar în ultimii 6 ani acesta a crescut până la 10%, după ce s-a mai ameliorat fondul de rezervă al
acesteia. Astfel, volumul venitului net a cunoscut o creștere relativ lentă, dacă nu chiar modestă, deoarece în

95
Vezi pentru comparație, Adrian Onofreiu,  Districtul Năsăud 1861-1876 , Ed. Argonaut, Cluj- Napoca, 2010, cap. „Viața
economică”, pp. 33-95;  Idem, Structura şi organizarea proprietăţii funciare în zona rurală a Districtului Năsăud (1861 -
1876), în  Relaţia rural -urban:  Ipostaze ale tradiţiei şi modernizării, coordonatori Iosif Marin Balog, Rudlof Gräf, Ioan
Lumperdean, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010, pp. 427-444;  Idem, Situaţia economică a satelor
năsăudene în a doua jumătate a secolului al XIX -lea. Contribuţii d ocumentare, în „Anuarul Bârgăuan. Ştiinţă, cultură, arte şi
literatură”, Eikon, Cluj-Napoca, anul I, nr. 1, 2011, pp. 61-76;  Idem, Contribuţii documentare referitoare la situaţia
 proprietăţii financiare în perioada Districtului Năsăud (1861-1876 ), în „Arhiva Someşană”, seria a III-a, IX, 2010, pp. 51-70;
 Bârgăul sub Pajura Imperială, ediție de texte și tabele, studiu introductiv și note de Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu,
Andreea Salvan, Ed. Eikon, Cluj- Napoca, 2011, cap. 1.2 Conscripția dominiului fiscal al Bârgăului din anul 1783, rectificarea
din anul 1789, pp. 68-93; cap. 3. Tabele ale conscripției Domeniului Bârgău din anul 1783, pp. 177 -336.
96
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
97
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
98
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
99
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
100
 Ibidem, VIII, Sibiu, 1907, p. 158.
101
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
102
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
103
 Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
104
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
1892 acesta era de 1.101,94 florini107, iar în anul 1899, doar de 2.692,50 florini108. Nici ulterior volumul
 profitului nu a înregistrat cote deosebite; în anul 1904 a fost de 5.409,98 coroane109, iar în anul 1909, de
8.090 coroane110.
Din aceste sume se achitau dividendele stabilite de Comitetul de cenzori, apoi se acordau cote părți
 pentru fondul de rezervă și sume mai reduse, pentru fondul de binefaceri. Prima mențiune referitoare la
distribuirea unei cote din venitul net spre fondul de binefaceri este doar din anul 1895 111, deoarece
conducerea reuniunii a fost preocupată în anii anteriori de dotarea fondului de rezervă, gândit a fi folosit doar
în cazul unei pierderi financiare. Este de reținut că marea majoritate a reuniunilor de credit au acordat
anumite sume la fondul de binefaceri, de abia la 5 -10 ani de la înființare, altele, chiar deloc.
„Speranța” a dotat acest fond de binefaceri cu sume relativ modeste, e drept, în concordanță cu
volumul redus al beneficiilor nete. Ele nu au depășit valoarea de 100 florini, până în 1899, sau suma de 450
coroane, între 1904-1909. Destinarea acestora se realiza d e către Direcțiune. Cum nu apare nici o mențiune a
destinatarilor, e se presupus, ca și în alte cazuri, că au beneficiat de ajutoare școlile, bisericile sau unii săteni
săraci sau care înregistrau pagube cauzate de incendii sau inundații, etc.
Transformarea reuniunii „Speranța” la începutul anului 1910 în institui de credit și economii (bancă
 pe acțiuni) încheia doar un episod din activitatea economico-financiară a acesteia Prundu-Bârgăului și
deschidea orizonturi noi instituției, în sensul dezvoltării și consolidării sale economice, păstrând în
conducerea sa totalitatea membrilor Direcțiunii de până la 1909.
Schimbarea statutului reuniunii de credit „Speranța” în bancă comercială la sfârșitul anului 1910 a
fost urmarea unei decizii de ordin economic și a fost mai puțin influențată de orgoliile membrilor conducerii
sale, deși acestea, probabil, nu a lipsit în conturarea deciziei. Nu sunt excluse sugestiile venite din partea
conducerii băncii „Coroana” din Bistrița, care și-a desființat filiala din Prundu-Bârgăului, iar dirigintele
(sub-directorul) acesteia, Matei Șirlincan – cu studii în domeniul economic –  a devenit directorul băncii
„Speranța”.
Consecințele economice au fost preponderente, deoarece reuniunea „Speranța”  era una dintre cele
mai însemnate cooperative românești din Transilvania, prin capacitatea sa financiară în acele momente și a
fost concurată doar de reuniunea „Cetatea” din Rupea, care la rândul său, din aceleași motive, s-a transformat
în bancă comercială la începutul anului 1914.
Statutul de bancă comercială mărea credibilitatea pe piața financiară, iar „Speranța”avea posibilități
mai mari de a solicita credite de la alte instituții financiare, precum și deschiderea spre noi operațiuni
financiare, printre care, activarea creditelor în cont curent, credite pe efecte comerciale, vânzarea și
cumpărarea de „realități” (terenuri agricole, imobile) .
Progresele economico-financiare încurajatoare de după 1900, înregistrate în sporirea constantă a
activelor sale ofereau argumente consistente conducerii reuniunii „Speranța” de a iniția acest act
economico- financiar. Amintim doar că în anul 1909 reuniunea înregistra active de 374.551 coroane, iar
capitalul cotelor fundamentale s-a ridicat la 115.071 coroane112.
În epocă existau un număr relativ însemnat de bănci românești cu capitaluri modeste, precum
„Plugarul” din Săcădate (50.000 coroane), „Doina” din Câmpeni (60.000 coroane), „ Negoiul”  din
Porumbacul de Sus (20.000 coroane, „Râșnoveana”  (20.000 coroane), „Doina” din Câmpeni (60.000
coroane) „Unirea” din Vad-Făgăraș (40.000 coroane), etc., înființate la începutul secolului XX.
Oficializarea hotărârii Adunării generale extraordinare a reuniunii „Speranța” de la sfârșitul anului
1910 de a deveni bancă de către Tribunalul comitatens Bistrița- Năsăud, prin aprobarea statutelor sale de
funcționare s-a realizat încă la începutul anului 1911.
Astfel, cu prilejul desfășurării Adunării generale ordinare din martie 1911, care a aprobat bilanțul pe
anul anterior (1910), direcțiunea „Speranței” propunea, în conformitate cu noilor statute, schimbarea cotelor
fundamentale, în valoare de 50 coroane, în acțiuni, în vederea constituirii unui capital social inițial de
135.000 coroane. Valoarea unei acțiuni a fost stabilită la 200 coroane și au fost lansate spre subscriere un
număr de 675 acțiuni113. Membrii fostei reuniuni au avut întâietate la subscrierea acțiunilor.
Achiziționarea acțiunilor s-a efectuat cu succes deplin, dovedind capacitatea economică a elitelor de
 pe Valea Bârgăului m dar și faptul că acestea erau convinse de succesul unei asemenea inițiative financiare.

107
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
108
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
109
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
110
 Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
111
„Compas românesc.. Anuar financiar”, IV, Sibiu, 1896, p. 60.
Așa se explică și realegerea membrilor Direcțiunii fostei reuniuni în Direcțiunea băncii, la care s-a adăugat
Matei Șirlincan, în calitate de director executiv al băncii. Cu siguranță, aceștia au preluat și un număr
însemnat de acțiuni. În Comitetul de supraveghere (de cenzori) apar persoane noi, în condițiile sporirii
numărului acționarilor. Din mai vechiul comitet al cenzorilor a rămas preotul Eliseu Dan, căruia i s-au
adăugat notarul comunal din Leșu, Dănilă Pop, preotul Johann Gross din Cușma (Livezile) și medicul
George Pavel din Bistrița, originar din Prundu-Bârgăului. Aceștia au fost realeși în corpore până în anul
1922, ca și cenzori, cu excepția lui Dănilă Pop, înlocuit din acest an, de Ioan Bochiș.
Pentru consolidarea financiară a băncii „Speranța”, Adunarea generală extraordinară de la sfârșitul
anului 1913 a hotărât mărirea capitalului social la 180.000 coroane și în consecință, emiterea unei serii de
225 de acțiuni subscrise în prima parte a anului 1914114.
Achiziționarea rapidă a noilor acțiuni reflecta încrederea de care se bucura banca în zonă și pe piața
financiară, fapt oglindit și în cotațiile reale ale acțiunilor, care au depășit de la început valoarea lor nominală
și au ajuns în următorii 3 ani, să fie prețuite la 260 coroane115.
Sporirea capitalului social, politicile prudente de creditare, au asigurat evoluția financiare ascendente
a băncii „Speranța”, în ciuda crizei financiare din anii 1912-1913, însă pentru o scrută perioadă de timp,
deoarec e declanșarea primului război mondial i-a marcat puternic afacerile, ca de altfel, și a celorlalte
instituții financiare din Imperiul austro-ungar. Astfel, activele au sporit, de la 402.608 coroane, în anul
1910116, la 507.447 coroane în anul 1913117 și au înregistrat un ușor recul pentru anul 1914, când s-au cifrat
la 494.949 coroane118. În anii următori volumul activelor s-a redus, pentru a înregistra o creștere nominală și
nu reală, în anul 1918, când activele au ajuns la 544.518 coroane119, în condițiile devalorizării accentuate a
monedei statului austro-ungar.
În ciuda posibilităților statutare ale băncii de a-și diversifica operațiunile financiare față de cele
 proiectate de către fosta reuniune, s-a activat suplimentar,față de formele de creditare, doar portof oliul
tranzacțiilor imobiliare, și acela, la un volum foarte redus. În schimb, s-a reactivat și a crescut ca volum
valoric după 1901, portofoliul de escont (cambial), în detrimentul creditelor pe obligațiuni (cavenți).
Creditele ipotecare s-au impus pe primul loc, ca volum valoric, între operațiunile financiare ale
 băncii, chiar și în perioada anilor primului război mondial, până în 1917, cu mențiunea că volumul total al
acestora s-a redus drastic. Astfel, dacă în 1910, volumul creditelor ipotecare era apreciat la 163.480
coroane120, în anul 1913 a crescut la 269.806 coroane121.
Creditul de escont (cambial), aproape nesemnificativ în portofoliile reuniunii după anul 1906 și,
neconsemnat în bilanțurile sale din anii 1909-1910, a ocupat locul al doilea ca volum valoric, începând cu
anul 1911, în defavoarea creditelor de obligațiuni, în condițiile limitării acestora din urmă. În 1013, anul de
vârf al operațiunilor financiare ale băncii din epoca austro-ungară, creditul de escont s-a cifrat la 144.610
coroane122.
Creditele în cont curent, solicitate de regulă de cei care practicau activități comerciale sau
industriale, s-a acordat în volume valorice extrem de modeste, oglindind starea socio-economică existentă în
zonă. În anii 1913-1914, ele se cifrau la valori nesemnif icative, în raport cu primele operațiuni financiare și
au înregistrat doar 14.761 coroane123, respectiv, 15.532 coroane124.
Operațiunile de vânzare-cumpărare de realități activate de către bancă se reduc, ca de altfel și la alte
 bănci românești din zonă la valori ce au oscilat în jurul a 13.000 coroane.
 Nu ne putem pronunța cu siguranță asupra activării creditelor pe efecte, deși în bilanțurile băncii ele
apar ca portofoliu distinct, deoarece volumul lor a rămas constant, cel puțin pe anii 1913125 și 1914.

114
 Ibidem, XVII, Sibiu, 1915, p. 128.
115
 Ibidem.
116
 Ibidem, XIII, Sibiu, 1911, p. 136.
117
 Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
118
 Ibidem, XVII, Sibiu, 1915, p. 128.
119
„Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XVII, nr. 5, 1919, p. 22.
120
„Anuarul băncilor române”, XIII, Sibiu, 1911, p. 136.
121
 Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
122
 Ibidem, p. 143.
123
 Ibidem.
124
 Ibidem, XVII; Sibiu, 1915, p. 128.
 Desigur,înfățișarea unor aspecte de istorie social-economică este mult mai puțin atrăgătoare și mai
frustă decât expunerea unor evenimente de ordin politic sau cultural, îmbrăcate adesea în forme stilistice și
 pagini pline de pretenții, poate mai ușor accesibile, agreabile li mai vizibile. Descrierea unor episoade de
viață materială derulate, nu arareori, sub semnul grijilor cotidiane, în forme și modalități lipsite de
spectaculozitate, ne oferă însă posibilitatea de a contura, chiar și fragmentar, eforturile întreprinse de
înaintași spre asigurarea unor raporturi stabile și temeinice, ce au asigurat, în condiții nu dintre cele mai
 prospere, nivel minime, dar necesare funcționării și evoluției sistemului educațional, cultural și politic
național.
Pe aceste fundamente s- au format în timpul epocii moderne efigiile sutelor de personalități ale
neamului nostru. Fără acumulările și dezvoltările de ordin material, înregistrate de societatea românească
transilvăneană, în speță, de către elitele și locuitorii Văii Bârgăului, nu ar fi împlinit multe din idealurile și
realizările culturale și politice, înfăptuite şi de românii de aici, la cumpăna veacurilor XIX-XX.
Iată de ce, dezvăluind sintetic și parțial crâmpeie din istoria unei vechi și însemnate instituții de
credit cooperatiste transilvane, care a fost „Speranța”, considerăm că aducem o modestă și necesară
contribuție la istoria civilizației lumii și locuitorilor Bârgaielor în epoca modernă.
Întrucât acest episod a deschis pentru „Speranța” și conducătorii ei, activități noi, derulate pe
 parcursul unei îndelungate perioade de timp, până în anul 1937, întretăiată de evenimente politice, militare
sau economice, care au influențat efectiv bunul mers al afacerilor financiare, ne propunem să le tratăm într -o
secvență de sine stătătoare, în numărul următor al anuarului.
Înclinăm să credem că banca a efectuat achiziții de efecte comerciale și/sau acțiuni, mai mult cu
mijloace asiguratorii, în vederea eventualei lor lombardări, în cazul unei crize financiare majore. De altfel,
 băncile mari românești, ca și „Speranța”, dar și cele mijlocii nu s-au implicat de regulă în aceste operațiuni
apreciate ca riscante, mai ales că nu aveau specialiști în acest domeniu.
Perioada primului război mondial a provocat mari perturbații în sistemul bancar, o dată cu întregul
sistem economic. Inflația și devalorizarea monetară au redus capacitățile economice ale populației și au
diminuat drastic posibilitățile de angajare a unor noi credite. Mai mult, a devenit problematică returnarea
creditelor deschise înaintea izbucnirii războiului, din cauza lipsirilor materiale, a mobilizărilor în armată, a
rechizițiilor militare și a moratoriilor repetate impuse de stat băncilor care prelungeau termenele de achitare a
datoriilor debitorilor.
În acest context și  banca „Speranța” a înregistrat, ca de altfel toate institutele bancare, an de an,
reduceri valorice semnificative ale portofoliilor de creditare. Astfel, la sfârșitul anului 1918 conturile
 bilanțiere la active mai înregistrau la scont, 51.352 coroane, la creditele ipotecare, 57.057 coroane și au
înregistrat o creștere doar la creditele în cont-curent, față de anul 1914, de până la 72.507,75 coroane126.
Creșterea volumului depunerilor după anul 1916, care totalizau în anul 1918 258.735,32 coroane a obligat
conducerea băncii, în lipsa soluțiilor de creditare. Să le plaseze în valori apreciabile la alte bănci mai mari,
sub forma operațiunilor de cont-curent. Mai bine de 50% din valorile depunerilor figurau la acest portofoliu
(137765,65 coroane)127. A sporit extrem de mult volumul valoric al efectelor proprii (143.006 coroane)128, ca
urmare a achiziționării forțate (în epocă se socoteau angajamente patriotice) a titlurilor de stat emise pentru
susținerea conflictului militar. Valoarea acestor efecte după destrămarea monarhiei austro-ungare a fost
 practic nulă, de aceea, băncile – și în cazul nostru „Speranța” –  au trebuit, în anii postbelici, să-și achite
aceste angajamente din veniturile proprii.
Redresarea relativă a sistemului bancar românesc din Transilvania după 1918 s-a realizat destul de
anevoios, pe fondul unei prelungite instabilități economico-financiare, marcată în Transilvania și de procesul
 preschimbării monetare din iunie 1920, dar mai ales, datorită devalorizării accelerate a monedei naționale
(leul), stopată pentru moment prin reforma monetară din anul 1929, prin care leul s -a echivalat la 10
miligrame/aur, care a diminuat valoarea sa antebelică de 32,23 ori. În asemenea condiții, mulți dintre
specialiști, precum Nicolae N. Petra, apreciau că, în ciuda creșterii spectaculoase a volumului activelor în
anii postbelici, băncile românești –  și nu numai –  din Transilvania și-au revenit la valoarea lor reală
antebelică abia după un deceniu de la terminarea războiului129.
În acest context constatăm redresarea doar nominală a operațiunilor financiare ale băncii „Speranța”
de abia spre sfârșitul anului 1922, după ce a trebuit să suporte șocul dispozițiilor Legii de unificare monetară

126
„Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XVII; 1919, nr. 5, p. 22.
127
 Ibidem.
din iunie 1920, în vaza căreia, în mod arbitrar, s-a echivalat moneda austro-ungară cu 0,50 lei130. În acest fel,
activele sale s-au redus la jumătatea anului 1920 și au înregistrat un volum total de 540.404,41 lei131.
Pentru consolidarea capacității financiare proprii Direcțiunea propus Adunării generale de la
începutul anului 1920, mărirea fondului capitalului social, acțiune ce s-a realizat în anul următor, 1921, când
au fost emise acțiunile pentru constituirea unui capital de 200.000 lei. Reușita acțiunii s-a oglindit și în
creșterea operațiunilor financiare și, evident, a activelor sale în 1922, când au atins volumul total de
857.532,58 lei132.
Evoluția ascendentă, chiar spectaculoasă a activelor băncii din anii următori, până la sfârșitul anului
1930, când bilanțul anula a înregistrat 4.139.659,61 lei133 ar fi demnă de remarcat, dacă aceasta nu ar fi fost
influențată de inflația și deprecierea monedei naționale, stopată doar în anul 1929, prin reforma monetară.
Situația financiară înfloritoare și exprimată în epocă chiar de specialiști, în mod eronat, ca încurajatoare
 pentru sistemul bancar în general, a determinat Direcțiunea băncii „Speranța”, cu acceptul Adunării generale,
să-și sporească capitalul social la 1.000.000 de lei, prin lansarea la sfârșitul anului 1929 a unui pachet foarte
marte de acțiuni134.
În ciuda semnalelor de recesiune economică, subscrierile de acțiuni și plata acestora s-au realizat
într -un termen extrem de scurt, încât în bilanțurile băncii pe anul 1930 capitalul propus era deja constituit, iar
acționarii noi au primit dividendele.
Politicile de creditare ale conducerii băncii „Speranța” în anii postbelici au fost influențate de
conjuncturile economice traversate de România interbelică, cât și de practicile financiare ale celorlalte bănci.
Astfel, pentru a se reduce efectele negative ale inflației și deprecierii monetare, băncile s-au orientat spre
 practicarea, cu preferință, dacă nu chiar exclusiv, a creditelor mobile și foarte mobile, în paralel cu creșterea
dobânzilor de la 8-9%, în anul 1919, spre 20 și, uneori, chiar 25%, în anii 1926-1929135. Dacă pentru o
 perioadă scurtă de timp aceste orientări și măsuri financiare au avut un relativ succes, în perspectivă nu prea
îndepărtată, ele au afectat clientela creditoare și apoi, însăși instituțiile bancare.
Astfel, banca „Speranța” a acordat cu precădere credite de escont și credite în cont-curent și și-a
diminuat portofoliul creditelor ipotecare. Deja în anul 1922, escontul a atins valoarea de 322.317,50 lei
(sursele nu ne indică dacă creditul de escont cuprindea și cambiile cu acoperire ipotecară), iar creditele în
cont-curent aveau un volum total de 272.080,34 lei136. În schimb, împrumuturile ipotecare se cifrau doar la
modestul volum valoric de 44.070,62 lei137, iar valoarea or s-a redus treptat în anii următori, până la completa
lor dispariție din bilanțul pe anul 1930.
La fel, creditele pe obligațiuni, care la marile bănci românești nu se practicau din cauza războiului,
deși mai figurează în bilanțurile băncii în 1919 chiar substanțial138, s-au ridicat, după anul 1922, la câteva
zeci de mii de lei139, pentru a se renunța la practicarea lor din anul 1929.
Sporirea cererilor de creditare a determinat Direcțiunea băncii să practice din ce în ce mai mult
împrumuturile de escont, în detrimentul celor în cont-curent, ultimele, mai adecvate activităților industriale și
comerciale. Cum majo ritatea covârșitoare a clientelei debitoare era compusă din țărani, evident că și
conducerea băncii a căutat să-și modeleze politicile financiare. Este însă adevărat că cele mai propice
mijloace de creditare pentru mediul rural ar fi fost creditele ipoteca re, pe care banca, din motivele arătate
anterior, le-a limitat și apoi le-a lichidat. Este însă cert că acordat în repetate rânduri prelungiri la creditele de
scont ajunse la scadență (6 luni era termenul limită) sau, cel mai probabil, scontul a fost cu acoperire
ipotecară, pe o perioadă mai îndelungată, cu obligația plătirii sale în rate semestriale.

130
 Ibidem, pp. 114-115.
131
„Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XIX, 1921, nr. 13-14, p. 55.
132
 Ibidem, XXI, 1923, p. 33.
133
„Gazeta Oficială a județului Năsăud”, XXIX, 1930, nr. 9, p. 83.
134
În 23 noiembrie 1929 Consiliul de Administrație anunța sporirea capitalului social al băncii la 1.000.000 lei, prin
emiterea a 8.000 de acțiuni (a 100 lei fiecare). Acțiunile noi se emiteau în titluri cumulative de 5, 10, 20, 50 și 100 de
acțiuni. Acționarii vechi aveau dreptul să subscrie după fiecare acțiune veche, 4 acțiuni noi: „Săptămâna” Bistrița, II,
1929, nr. 49, p. 4.
135
 Nicolae N. Petra, op. cit., p. 123.
136
„Gazeta Oficială a județului Bistrița -Năsăud”, XXI, 1923, nr. 6-7, p. 33.
137
 Ibidem.
138
În anul 1919 creditele pe obligațiuni încununau cel mai mare volum valoric față de celelalte portofolii de
împrumuturi și se ridicau la 166.877 coroane; „Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XVIII; 1920, nr. 2, p. 11.
 Creditele de scont (cambiale) depășeau, deja, în anul 1925, un milion de lei și au crescut simțitor față
de volumul creditelor în cont-curent, care se situau la 225.558,21 coroane140. Proporțiile valorice sunt și mai
mari pentru anul de vârf financiar 1930, când scontul atinge 3.657.535 lei, iar împrumuturile în cont-curent
totalizau doar 251.323,61 lei141.
În funcție de evoluția ascendentă a operațiunilor financiare, se constată creșterea tot mai
semnificativă a profitului anul net, încât acționarii au beneficiat după anul 1922, nu numai de dividenda
statutară de 5%, ci și de procente tot mai mari de supra-dividende. Astfel, în anul 1923 s-au acordat deja 5%
ca supra-dividende, pentru a ajunge în anul 1928 la un procent de 11% supra-dividendă, cea ce însemna că
 pe o acțiune se lua ca profit în total, în acel an, 16% din valoarea acesteia. Dacă acționariatul și, în parte,
deponenții erau extrem de mulțumiți, situația clientelei debitoare se înscria doar la limitele suportabilității
economice, întrucât prețurile la produsele agricole, de regulă, nu țineau ritmul cu evoluția inflației.
Astfel, în anii dinaintea crizei economice declanșată la sfârșitul anului 1929, o bună parte dintre
debitorii băncilor, nu numai ai băncii „Speranța”, își achitau doar dobânzile și solicitau prelungirea
creditelor, situație ce s-a agravat și s-a extind, din anul 1930, cu efecte devastatoare pentru debitori, dar și
 pentru băncile care au avut plasamente mari, îndeosebi în mediul rural.
Afacerile băncii au fost conduse între anii 1919-1927 aproape de aceeași membrii ai Direcțiunii aleși
și realeși din perioada postbelică, cu mențiunea cooptării lui Oskar Budaker, din anul 1922, în locul lui Pavel
Beșa (probabil decedat) și a retragerii lui Matei Șirlincan, din anul 1924. Decesul președintelui și membrului
fondator Nicolae Hăngănuț și a protopopului Ioan Dologa din anul 1927 au impus schimbările aprobate de
Adunarea generală extraordinară, care l-a ales ca președinte pe medicul George Pavel (fost membru al
Comitetului de cenzori) pentru prestigiul său profesional, dar mai mult ca sigur, și pentru că deținea un
 pachet însemnat de acțiuni. Au fost apoi cooptați, prin scrutin, în Direcțiune, Victor Lazăr și, din nou, Matei
Șirlincan. Totodată, directorul executiv al băncii, desemnat de Direcțiune a fost Carol Müller 142, funcție ce a
deținut-o până în iunie 1935, când în locul său, a fost numit Ioan Rus; nici unu dintre ei nu a făcut însă parte
din Dir ecțiunea băncii.
Ulterior, în anii ‘30 din Direcțiune dispar, din motive de vârstă sau prin deces, vechii membrii Victor
Wokalek, Pantilimon Zagrai și Victor Varna; în locul lor au fost aleși Victor Avram (director al societății
„Regna”), medicul Emil Șerban și Sigismund Sczepanek 143. Din dorința extinderii zonei afacerilor sale, dar și
 pentru faptul că o serie din membrii Direcțiunii și principalii acționari domiciliau în Bistrița, din anul 1932
 banca și-a mutat sediul în acest oraș.
Criza economică în sistemul bancar s-a resimțit cu acuitate din anul 1931, deși situațiile bilanțiere pe
acel an nu erau, la prima vedere, îngrijorătoare. În realitate însă, în portofoliul de creditare al băncilor figurau
angajamente care nu mai puteau fi achitate de debitori, af lați, la rândul lor, în dificultăți economice extrem
de grele. Urmarea acestei situații a fost practic, blocarea afacerilor bancare și panica în rândul depunătorilor,
care au început să-și retragă depozitele. Încercările statului, prin moratorii și printr -o serie de legi de
conversiune  –   ultima, din aprilie 1934  –  au reușit doar să reducă o parte din efectele crizei în sistemul
financiar- bancar și să deblocheze activitatea acestuia pentru următorii ani. La rândul lor, băncile românești
asociate uniunii „Solidaritatea” au cerut să se adopte o serie de măsuri privind politicile financiare interne,
 prin care să limiteze retragerile masive a depozitelor, să amâne sau să reducă drastic dobânzile la depuneri,
să nu mai angajeze noi credite, să reducă sub limita statutară plata dividendelor pe acțiuni, să reducă și
numărul și salariile funcționarilor și ale membrilor Direcțiunii.
Banca „Speranța” a trecut prin momente critice, ca și celelalte bănci mici din România și a
înregistrat un blocaj al activelor sale financiare până în anul 1932, când, încă activele sale erau în valoare de
3.602.216, 42 lei144. Și în anul următor banca s-a aflat în aceeași situație dificilă, cumulând pierderi și cu
active nerealist de mari, deoarece nu avea posibilitatea de a proteja creditele debitorilor, întrucât piața
imobiliară, la rândul său, era blocată. Situația financiar -economică reală a băncii s-a cunoscut după aplicarea
legii conversiunii datoriilor agricole din aprilie 1934  –  prin care debitorii agricoli sau urbani deținători ai
unor terenuri de până al 10 ha. erau degrevați de 50& din valoarea datoriilor la institutele bancare și cu
 posibilitatea de a achita datoriile rămase în următorii 17 ani în rate semestriale, cu o dobândă de numai 3%.
Cei care doreau să achite într -o perioadă mai redusă, aveau posibilitatea de a o face, cu unele avantaje. Statul,

140
 Ibidem, XXIV, 1926, nr. 4-6, p. 17.
141
 Ibidem, XXIX, 1931, nr. 9, p. 83.
142
 Ibidem, XVIII, 1928, nr. 3, p. 4.
 Ana PLEȘCA ,
 Învăţătorul -director, Toma Platon, un arhiereu ales al învăţământului  264
Cu genunchi smeriţi mă apropii să evoc amintirea distinsului
director Platon Toma – cu convingerea că nu voi reuşi decât parţial să redau
din activitatea şi personalitatea dânsului, ce m-a marcat pentru toată viaţa.
Auzisem multe despre dânsul şi aveam mari emoţii pentru când îl
voi cunoaşte, dar ceea ce m-a fascinat de la început era o pace a dialogului – 
ca într -o armonie cu universul – şi astfel mi-a topit toate inhibiţiile.
Am sesizat că avea un respect de sine şi de semeni încât te obliga
să-ţi revezi atitudinea, să fii cu băgare de seamă cum vorbeşti, cum te
comporţi, aflându-te într -o citadelă a muncii şi seriozităţii.
Şcoala a constituit pentru dânsul întreaga existenţă. Era deosebit de
scrupulos în tot ceea ce făcea. Zilnic venea la 7 şi pleca la 16,00 – controlând
totul – completând documentele –   toate fiind puse la punct pentru a doua zi,
încât nici o inspecţie nu l-ar fi putut surprinde nepregătit. Oamenii de serviciu
veneau la 5 dimineaţa –   notez  –  era o curăţenie în toată şcoala ca într -o
farmacie, iar dânsul urmărea toate aspectele: clădirea, elevii, şi, cu
 predilecţie, procesul de învăţământ, asistând la fiecare clasă săptămânal.
 Notele se dădeau cu o exigenţă justificată, până la sutime. Premierile
finale transmiteau sătenilor, aflaţi în căminul cultural, adevărul. Se avea mare
încredere în clasament, pentru că dânsul nu făcea concesii pentru nimeni şi nimic.
Pe atunci, părinţii copiilor aveau acea temere, acel respect pentru şcoală – uzina unică de perfecţionare a
inteligenţei – încât şi la şedinţele cu părinţii, unde nu lipsea nimeni, intrau cu sfiiciunea cuvenită ca într -o biserică.
Directorul Platon Toma avea o mare prestanţă şi era deosebit de bun. Am avut câteva momente (spaţiul
nu-mi permite să le redau) când dânsul s-a dovedit un fin psiholog, un mare om al catedrei şi didact, o inimă de
aur ocrotitoare pentru noi toţi. În şcoală, în sat, nu erau abateri disciplinare. Se învăţa cu mare conştiinciozitate.
Eram obligaţi lunar să vizităm acasă copilaşii şi să subliniem progresul pentru învăţătură a celor vizaţi. Cu scrisul
apar te şi frumos al dânsului, cu meticulozitatea caracteristică – toate documentele şcolii erau păstrate într -o ordine
unică. Inspectoratul şcolar îl dădea mereu exemplu –  model pentru tot judeţul. Ideea „Din amănunt reiese
 perfecţiunea” susţinută de marele sculptor şi pictor Michelangelo, l-a călăuzit toată viaţa. Prin întreaga conduită ne
constituia modelul. Îl respectam şi îl imitam fără să ne dăm seama. Dialogurile din cancelarie erau pe teme de
învăţământ şi de esenţe, cu concluzii eficiente pentru progresul şcolii. Când trecea dânsul pe uliţă parcă mergea un
 preot. Toţi se sfiau cum să-l salute mai aparte. „Ca dânsul nu se mai naşte –   spunea un vecin  – aşa om drept şi
vrednic.” Nu stă degeaba numele pe om, acel Vox Deo Vox Populi. Ţăranul şi-a respectat cu sfinţenie valorile
autentice.
Învăţătorul – director Toma Platon a sădit pomi, a construit o casă, a întemeiat o bibliotecă şi a educat un
fiu, profesorul de azi Mircea Eliade, un mare talent al logosului, care a făcut să strălucească catedra sa. Ilustrul
 Nicolae Iorga cerea acestea de la un om adevărat.
A fost un familist convins. Dovada: distinsa lui soţie, Raveca, în 37 de ani de văduvă n-a îmbrăcat decât
veşminte cernite, păstrând memoria soţului până la ultima ei suflare. Ar mai fi enorm de pomenit, acum când se
împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Toma Platon, despre apuse vremi ale învăţământului nostru.
 Nu mă pot abţine să nu citez câteva din sfaturile lait-motiv ale dânsului: „Să priviţi copilul din bancă,
 parcă ar fi propriul dvs. copil”, „Prestigiul se câştigă bob cu bob, nu se impune”, „Vorba-i vânt, doar scrisu-i
sfânt” sau „Vorba sună, fapta tună”. Bijutier al sufletelor spre muncă, înţelepciune, hărnicie, ne-a fost modelul viu,
modest  – ca un călugăr isihast – vorbea fără teatralisme şi efecte retorice. A depopulat satul de nonvalori, fiind
trambulina spre educarea atâtor generaţii, care îl au grefat în fiinţa lor, neştiut –  pentru totdeauna. Florile rare ale
recunoştinţei le merită din belşug.
La ceruri – un arhiereu al şcolii nu poate fi decât cu drepţii, cuvioşii, eroii şi credincioşii neamului nostru.

264
Articol scris de Ana Pleșca în „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, 29.08.2007, la aniversarea a 100 ani de la nașterea, în
25.08.1907, a regretatului dascăl bârgăuan, tatăl inimosului profesor de limba română, Mircea Eliade Platon, de la Gru pul
 Constantin ANDRIȚOIU ,
 Învăţătorul Gavril Purcil, din Tiha Bârgăului  265
Fiu de ţăran din comuna Tiha Bârgăului, tatăl Nicolae şi mama Ileana, a fost cel de al 6-lea dintre cei
11 co pii ai familiei Purcil. Doi dintre băieţi au devenit învăţători iar ceilalţi buni gospodari, datorită
exemplului frumos al părinţilor lor.
Gavril născut în anul 1909, în luna mai ziua 28, face şcoala primară la Prundu Bârgăului fiind printre
cei mai buni elevi din şcoală. A fost elevul dascălului Ilarion Bosga, directorul şcolii din Prund care a fost tot
din Tiha – Tureac. A mai avut dascăl pe Someşan Nicolae, care era tot din Tiha şi Ovidiu Lupescu, care l-au
îndrumat pe micul şcolar să meargă la studii mai departe. Astfel în toamna anului 1922 se prezintă la
examenul de admitere la şcoala normală de învăţători din Cluj unde a reuşit printre primii. În cei 6 ani cât a
stat la această şcoală îndrăgeşte mult vioara şi acompaniat cântă frumoasele cântece populare învăţate de la
sătenii lui, ajungând solistul numărul unu al Şcolii normale. Obţine diploma de învăţători în anul 1927 cu
rezultate deosebite. Este numit învăţător la Budac şi pe urmă la Tureac. Ajunge dascăl în comuna natală abia
în 1933 căsătorindu-se cu Cioanca Marioara.

Învățătorul Gavril Purcil, ultimul din dreapta, cu soția Marioara,

 Nina și Matei Albu, în refugiu la Botoșani

În munca pedagogică s-a dovedit cel mai bun pedagog din vremea lui. Foştii lui elevi pe care i-a
învăţat cu multă inimă, au ajuns oameni de nădejde amintindu-şi cu adâncă recunoştinţă de inimosul lor
dascăl. Şi astăzi se vorbeşte în sat că „Aşa ne învăţa dascălul Purcil, sau aşa cântam cu dascălul Purcil sau
despre minunatele seri culturale pe care le desfăşura dascălul Purcil, povestesc şi astăzi sătenii.
Într -adevăr în afara muncii din şcoală, a desfăşurat o rodnică şi prestigioasă activitate pe tărâm socio-
cultural. A iubit şcoala mai presus de orice, i-a dat tot ce a avut mai bun în sufletul său. A fost călăuzit
întotdeauna de dorinţa vie de a vedea pe toată lumea mulţumită în jurul său. A luptat mult pentru păstrarea
minunatului port naţional făcând propagandă cu părinţii pentru păstrarea în comun a acestei minunate forme
de păstrare a folclorului şi de transmitere a lui nealterată.

Albu Matei cu soţia Nina, cumnata Ionuca, Ioan şi Mărioara Purcil, împreună cu fiul lor Ioan (Cioanca)

Mai presus de toate s- a ocupat de educaţia patriotică a elevilor şi a sătenilor. A pus mai presus de
toate frumuseţea morală a faptelor înaintaşilor noştri. A căutat cu orice ocazie să le insufle elevilor cea mai
 puternică dragoste pentru neam. Prin dansurile populare şi prin teatrele pe care le făcea a căutat întotdeauna
ca să păstreze nealterat tot ceea ce am moştenit de la bunii „ şi străbunii noştri. Corul pe care l-a format cu
sătenii din Tiha de cca 70 persoane prezenta cele mai frumoase cântece româneşti. În cântecul „Răsunetul
Ardealului” cântând solo incita prin vocea lui deosebită la fel şi cântecul „Negruţa”. Activând şi în  corul
 bisericesc a căutat întotdeauna să păstreze momentele cele mai înălţătoare ale poporului român.
Avea un dar deosebit de-aş însufleţi coriştii şi de a-i face să cânte aşa cum înţelegea şi cum simţea el,
fiind preţuit foarte mult de public. Participând cu corul la cele mai reprezentative concursuri pe plan
 judeţean, a fost întotdeauna apreciat şi clasificat pe locul I. Fiind apreciat de toţi învăţătorii şi de
Inspectoratul şcolar, este numit preşedintele cercurilor culturale ce aveau şedinţe lunare unde învăţătorul
Purcil se afirma cu materiale deosebit de bine documentate din punct de vedere pedagogic. Talentat în multe
domenii reuşeşte să inventeze, primul pe aceste meleaguri, teatrul de păpuşi cu care a ajuns până în capitala
ţării unde a fost şi premiat.
Multe putea să realizeze din ceea ce şi-a propus dar evenimentele politice din această vreme l-au
împiedecat. Astfel în anul 1940 când s-a cedat vremelnic Ardealul a fost torturat şi astfel după mai multe
torturi fiind închis în lagărul militar de la Odorheiul Secuiesc reuşeşte să scape temporar, timp în care fuge
 peste graniţă prin Dealu Maxim ajutat de Toader Ştefănuţ, de învăţătorul Nicolae Moldovan. Asta s-a
 petrecut în anul 1942. În refugiu s-a stabilit în oraşul Câmpulung unde a desfăşurat o vie activitate în cadrul
şcolii organizând şi aici un cor mixt fiind apreciat foarte mult de toţi colegii şi de toate forurile din vremea
aceea din localitate.
După terminarea războiului se întoarce în comuna natală cu mare dragoste pentru ceea ce a lăsat,
sătenii şi copiii. În scurt timp o boală foarte grea îl răpune şi în numai 3 săptămâni moare la 6 noiembrie
1946. Întregul sat şi întreaga vale a Bârgăului a participat cu mare durere conducându-l pe ultimul drum.
După 44 de ani, astăzi la rându-ne ne plecăm frunţile cu pioşenie păstrând în aceste măreţe clipe de
aducere aminte un solemn moment de reculegere.
 Simion CRISTEA, Profesorul Vasile Parasca (1913-1988)
Cât ne bucurăm când vedem iedera grațioasă a amintirilor cum îşi ridică fruntea la efigia
oam enilor aleşi. Smirdarul încununează astăzi fruntea profesorului Vasile Parasca la o sută de ani de la
naşterea lui.
Profesorul Vasile Parasca a fost un trăitor în templul muzelor, dacă ţinem seamă de simbiozele
dintre muzică şi poezie, care deţineau cu lava lor sonoră locul central din viaţa lui. Ca profesor de
muzică, dirijor şi compozitor, el a plutit pe oceanul artei, având chipul şi sufletul la acelaşi diapazon.
 Ne- am cunoscut în deceniul şase al secolului trecut, şi legaţi am rămas. Da, pentru că mi-a făcut
loc în caldul inimii sale, tratându-mă ca pe un nepot alintat. Întâlnirile noastre aveau loc în parcul
 bisericii luterane din Bistriţa, pe o bancă ce ne-a devenit prietenă. Când era ocupată, nu ne simţeam bine
 până nu ajungeam la locul nostru. Conta foarte mult banca cu care ne- am familiarizat. Ea făcea parte din
familia întâlnirilor noastre. Locul în care şezi, dacă îţi vine bine te leagă. Oamenii, locurile şi lucrurile
îşi afirmă o realitate spirituală, prin capacitatea pe care o au fiecare de a -şi pune în vibraţie coardele
sufletului, prevăzut cu o cutie de rezonanţă deosebit de sensibilă.
Profesorul Vasile Parasca era un intelectual efervescent, cu atenţia deschisă literaturii,
filosofiei, muzicii, artei în general. Pentru valorile culturale avea o disponibilitate absolută. Sufletul său
nu vibra nicăieri mai puternic precum la altarul culturii. Părintele arhidiacon Ioan Brie, profesorul de
muzică de la Seminarul Teologic din Cluj, care l -a cunoscut i-a spus-o direct că regretă faptul că n-a
ajuns profesor la Conservator, ţinând seama de cultura şi de compoziţiile sale, mai ales cele religioase,
în frunte cu „ Sfânta Liturghie”, pe care n- a reuşit să o publice. Oraşul Bistriţa nu i -a putut oferi un
climat cultural pe măsura vocaţiilor sale.
De la  primele întâlniri m-a impresionat printr-o notă tipică: întrebarea dacă. n-am găsit o carte
nouă. Aceasta era întrebarea fiecărei întâlniri, formulată de setea lui de nou. Era intelectualul care citea
cu condeiul în mână, studiat. Mi -am dat seama că îl umbrise harul unui Dimitrie Gusti, Petre Andrei sau
Octav Botez, care luau cartea sub braţ cu cerneala încă aburindă.
 Nu mai vorbim de muzică, cu câtă pasiune vorbea despre George Enescu, pentru care avea un
adevărat cult. Cât a locuit la Bucureşti, nici un concert de la Ateneul Român, susţinut de marele
maestru, nu l-a pierdut.. Săptămânal, muzica lui Enescu era cuminecătura lui muzicală. Despre marele
Enescu povestea cu fervoarea oracolului din Delfi. Iar ca dirijor, prima bucurie i-a adus-o corul
 puternic, format la Joseni, pe patru voci egale, ca tânăr profesor, care i -a dus vestea până la   Cluj, iar
episcopul Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, prin revistele clujene şi bistriţene a dat sonoritate numelui
său. Multe reviste îl aveau î atenţie.
Iar în relaţiile sociale, mai ales ca inspector şcolar, a dovedit un mare altruism, făcându-se
întotdeauna prezent acolo unde era nevoie de o decizie însemnată. Acţiona proaspăt şi precis în acţiune,
ca o termită. Ce mare e harul de a-ţi stăpâni spaţiul pentru care te-ai născut. Învățătorul şi senatorul
 Nicolae Moldovan, mare om de cultură, a spus de mai multe ori, cu regrete în glas: „Păcat că profesorul
Vasile Parasca, de origine de la Rusu Bârgăului, n -a ajuns profesor de, Conservator ”. Uniunea
Compozitorilor din România, filiala Cluj- Napoca, al cărui membru era, îl avea în ochi buni, apreciindu-i
compoziţiile pe măsura inspiraţiei.
Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea sa, doi dintre nepoţii săi, Rafila Mureşan şi
Remus Deac, profesori de elită şi foarte buni codeieri, şi-au onorat unchiul cu câte un medalion, frumos
redactate ( „Anuarul Bârgăuan”  Anul III, Nr. 3, 2013, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 140-146; p.
147-149).
Profesorul Vasile Parasca a avut succesele încununate cu premii şi decoraţii, L-a pasionat şi
scrisul, bine articulat: naraţiunea, cu descrieri minunate, eseul şi poezia, stăpânind admirabil cuvântul.
Iar catedra a onorat-o cu mare profesionalism, până la a edita şi cărţi de specialitate. Unde a făcea popas
de gând, punând condeiul, o făcea în mod exemplar. Eu m -am bucurat mult de prietenia lui şi de
nobleţea sufletului său, şi ca mine consătenii săi care erau mândri de el şi toţi cei care l-au cunoscut,
fiind pilduitor pentru noi toţi. Acum se odihneşte în împărăţia divină ca un devotat fiu al sfintei biserici,
alături de părinţii, moşii şi strămoşii săi.
 Niculae VRĂSMAȘ, Profesorul bârgăuan Albu Matei
a trecut la cele veșnice, în cel de al 101 -lea an
Intrat în cel de al 101-lea an de viaţă, profesorul
 bârgăuan Albu Matei a trecut, în 12 martie 2014, la cele
veşnice. Până în ultima sa zi de viaţă, a stat drept, ca un
adevărat militar care a fost şi pe deplin conştient, ca în întreaga
lui viaţă de peste un secol, dedicată învăţământului şi
comunităţii.
Profesorul Albu Matei, născut în 18 mai 1913 într -o
străveche familie de grăniceri, cu rădăcini adânci la Prundu
Bârgăului, a avut o viaţă zbuciumată, trăind evenimentele triste
ale războiului, silit să se refugieze, împreună cu soţia sa Nina,
apoi să lupte, pe ambele fronturi, în ultimul război mondial.
Activitatea sa de bază a fost, pe întreaga lui viaţă, dedicată cu
ardoare învăţământului, atât ca învăţător, profesor, director şi
director adjunct al şcolii din Prundu Bârgăului, până la
 pensionarea sa, în anul 1975, dar şi după aceea, activând în
slujba școlii, dar și pe tărâm cultural şi obştesc.
Pentru meritele sale, deosebite, dedicate comunităţii,
 profesorul Albu Matei a primit numeroase distincţii, medalii,
diplome şi felicitări, iar la împlinirea unui secol de viaţă, cei
care l-au cunoscut, iubit şi apreciat, şi-au înmănuncheat
amintirile şi gândurile lor aniversare, într -un volum întitulat
„Un secol de viaţă”.
Volumul cuprinde mai mult decât nişte simple interviuri, datele incluse prezentând informaţii
despre membrii de familie, amintiri ale unor întâmplări trăite, gânduri spontane şi sincere felicitări,
articole din presă, copii după acte personale, adeverinţe, brevete, medalii, diplome şi fotografii,
adevărate documente, adunate prin grija familiei, colegilor, foştilor elevi şi prieteni, toate închegate
într -o carte scrisă de contemporanii săi.
Albu Matei a trecut, în ultima sa zi de viaţă, pe propriile sale picioare, dintr -o cameră într -alta a
casei părinteşti de pe uliţa Secului, convins că poate să o facă, prin forţele sale. În mod simbolic, este ca
o trecere dintr-o lume într -alta, scutită de suferinţe.
Profesorul Albu Matei a fost condus pe ultimul său drum, vineri 14 martie 2014, la Prundu
Bârgăului, de numeroasa lui familie, de către mulți dintre cei care l-au cunoscut şi apreciat, elevi și
 profesori ai școlii prundene și oficialități, fiind înmormântat cu onoruri militare. Dumnezeu să-l aibă în
 pază!
 Ioana ZAMFIR, Profesorul Virgil Zamfir ar fi împlinit 80 de ani 
S-a născut la data de 9 iulie 1934, la Târgu
Mureș  din  părinții   Ioan și  Olimpia învăţători în
comuna Cipău, județul Mureș.
Școala  primar ă a făcut-o în  comuna Cipău
având-o învăţătoare pe mama sa Olimpia Zamfir.
Gimnaziul l-a frecventat în  localitatea Iernut după
absolvirea căruia  a urmat cursurile Liceului „Papiu
Ilarian” din Târgu Mureș. După mai multe încercări
de-a a urma o cariera militara sau facultate de drept
de unde dosarul de înscriere  i-a fost respins se
înscrie  la Facultatea de istorie din cadrul
Universit ăţii București.
La începutul anului II de facultate îşi pierde
tatăl. Mama sa, r ămasă văduvă  cu doi copii de
întreținut, unul la facultate și  o fiică  la liceu, a
trebuit să facă multe sacrificii.
În  anul 1960 termina facultatea și  este
repartizat profesor de istorie în  comuna Cucerdea
din fostul raion Târnăveni. După  doi ani de
activitate didactica este numit inspector la cultura în
orașul Târnăveni.
În anul 1964 se căsătorește  cu Ioana Bălan
 profesoara de istorie la Liceul din localitatea
Prundu Bârgăului. În  toamna anului 1965 obține
transferul la Liceul din Prundu Bârgăului fiind fixat
 pe catedra de istorie și ştiinţe  sociale unde
funcționează până  la pensionare în  anul 1997. În
anul 1966 se naște fiica sa Carmen.
În timpul celui de al doilea război mondial, tatăl sau fiind pe front în armata romana cu gradul de
căpitan, mama sa și copiii au fost expuși pericolelor inerente războiului cum ar fi proiectilele ce cădeau în
timpul luptelor ce au avut loc la Oarba de Mureș. Nu va uita niciodată aceste momente trăite pe viu și care
l-au marcat definitiv făcând  ca, lecțiile  de istorie predate de el la clasa, sa fie vulcanice, atractive,
cuvintele rostite sa capete semnificația istorica a timpului, pentru ca elevii sa tragă învăţămintele necesare.
A fost iubit de marea majoritate a generațiilor  cărora  le-a predat, având, profesor fiind, o nota aparte,
 personala în predare.
Rezultatele muncii profesionale au fost valorificate prin participarea elevilor la olimpiade la nivel
de  județ și tar ă, de numărul  elevilor ce au urmat cariera de profesor de istorie unii din ei ajungând dascăli
eminenți .
Apreciat de conducerea Inspectoratului Școlar   din aceea perioada a fost recrutat ca metodist
voluntar cu rolul de a conduce activitatea metodica a profesorilor de istorie, a participat la inspecții de
grade didactice, el având luate toate gradele didactice.
La întâlnirile să ptămânale pe lângă lecțiile  predate de colegi, se purtau discuții  constructive
reușind să se înlăture inconvenientele acelor sâmbete în care profesorii erau obligați să se deplaseze de la o
școală la alta.
A participat cu lucrări științifice la toate simpozioanele culturale ale Văii Bârgăului. A contribuit
la înființarea  Muzeului de istorie a scolii din Prundu Bârgăului, în  special a colecției  de numismatica pe
care a donat-o în  totalitate liceului. A iubit școala în care și-a petrecut cea mai mare parte din zi și-a iubit
meseria și familia.
Din  păcate viața i-a fost prea scurtă pentru a se bucura de pu ţina odihnă după pensionare, sfârșindu-se
subit în data de 28 martie 1999.
 Niculae VRĂSMAȘ,
Doctorul Toader Chiuzan,
80 de ani de la naştere 266
(22.08.1934-12.12.2009)

Doctorul Toader Chiuzan s-a născut la 22 august 1934, în localitatea Şieu-Cristur, judeţul
Bistriţa - Năsăud. Este fiul lui Chiuzan Teodor şi Ana, născută Moldovan, ţăr ani mijlocaşi din satul
Coasta, comuna Şieu-Odorhei. În satul natal Coasta, a copilărit şi a frecventat şcoala în perioada
1940-1945. Fiind un elev eminent, dascălul din sat şi unchiul dinspre mamă, învăţătorul Nicolae
Moldovan, i-a sfătuit pe părinţi să -şi dea băiatul la şcoală la Bistriţa cu promisiunea că dânsul se va
ocupa de îndrumarea şi supravegherea nepotului. Lică, cum îl alinta cei apropiaţi, pleacă din sânul
familiei la vârsta de 11 ani, lăsând în urmă o mamă care şi-a pus speranţa în el şi trei fraţi mai mici. În
 perioada 1945  – 1952 urmează cursurile gimnaziului Liceului „Al. Odobescu” Bistriţa şi Liceului Mixt
Bistriţa, unde s-a evidenţiat ca un elev eminent. În casa unchiului său, cunoscutului învăţător Nicolae
Moldovan, fost membru P.N.Ţ., va cunoaşte oameni de seamă, intelectuali care veneau în vizită şi a
căror discuţii îi vor marca viaţa şi educaţia tânărului Toader. Frumoasa casă de pe strada M. Eminescu a
fost gazda multor năzbâtii a lui Lică şi vărului său dinspre mamă, Iulus Jucan, „fra ţi de suferinţă”,
 plecaţi amândoi din Coasta lor dragă, supravegheați de blânda privire a mătuşii Mărioara cât unchiul
 Nicolae a fost în detenţie.
În anul 1952 pleacă la Cluj în ideea să se înscrie la şcoala de impiegaţi, după cum au stabilit
 părinţii din motive financiare, dar Toader participă la admiterea de la Facultatea de Medicină Generală
 şi este înştiinţat că este admis printr -o telegramă primită la Coasta, care îl dă de gol, dar mama o femeie
înţeleaptă convinge familia că Lică trebuie să-şi urmeze destinul. În vacanţele cât a fost elev la liceu şi
student a lucrat muncitor necalificat la Serviciul de drumuri şi poduri Bistriţa pentru a -şi ajuta familia.
Student eminent, bursier pentru merite, termină facultatea în anul 1958 şi este repartizat, la
cerere, ca medic pediatru în localitatea Crucea, judeţul Suceava, la circumscripţia medicală unde rămâne
 până în anul 1960, când la insistenţele mătuşii Mărioara şi unchiului Nicu Moldovan, care nu aveau
copii, îi vizitează în localitatea Josenii-Bârgăului, la casa părintească a mătuşii, la „Casiriu” şi aici se
îndrăgosteşte pentru totdeauna de frumoasa Vale a Bârgaielor. Astfel, prin transfer va fii medic pediatru
la Circumscripţia sanitară din Prundu-Bârgăului, în perioada noiembrie 1960 –   mai 1961, apoi medic
 pediatru la Spitalul rural din Susenii -Bârgăului, în perioada iunie 1961-mai 1962, iar din 18 mai 1962
medic generalist la Circumscripţia sanitară umană Josenii -Bârgăului, unde a lucrat fără întrerupere până
la ieşirea la pensie la 30 iunie 1996.
Din anul 1959 s-a căsătorit cu Florentina Luteţia Slavu din Mediaş, care i -a fost alături la bine şi
la greu, şi au dat viaţă la două fiice, având trei nepoţi. În localitatea Josenii –Bârgăului şi-au construit o
casă la nr. 461 A, iar pentru a răspunde solicitărilor, din partea populaţiei, şi-a deschis cabinet medical,
la domiciliu, care a funcţionat până în februarie 2009 când o necruţătoare boală i -a întrerupt activitatea.
Viaţa dr. Toader Chiuzan a fost onestă şi plină de dăruire, deşi pare simplă, aşa cum am
reprodus-o după propria sa autobiografie.267 A iubit foarte mult frumoasa Valea Bârgaielor şi o cunoştea
foarte bine, iar din  plăcerea drumeţiei a ajuns un pasionat pescar şi vânător. Pe parcursul carierei sale a
 primit oferte să lucreze la oraş, dar a r efuzat din dragoste pentru acest ţinut şi bârgăuani.
Figură impozantă, dăruirea de sine, modul său respectuos de abordare a interlocutorului,
 personalitatea şi mai ales priceperea sa medicală, l-au făcut cunoscut pe o rază mult mai mare decât
localităţile unde a profesat. Mulţi dintre pacienţii săi l-au căutat şi de peste munţi, iar nu puţini au fost
cei care i- au devenit buni prieteni. Amintesc faptul că auzisem de dânsul cu mult timp, înainte de a -l fi
cunoscut personal, prin familia colegului meu, ing., Ionescu Balea Florin, din Bucureşti, care îl ştia încă
din tinereţe, în vremea când făcea prospecţiuni geologice prin zona Crucea, devenind foarte buni
 prieteni şi întâlnindu-se mereu.
Grija lui pentru sănătatea consătenilor, căreia i-a dedicat întreaga sa activitate, a fost mai mare
decât cea pentru propria sa viaţă, viaţa lui stingându-se pe neaşteptate în 12 decembrie 2009 după o
lungă şi grea suferinţă.
Pe parcursul carierei sale, a reuşit prin muncă asiduă şi dăruire să facă din circumscripţia de la
Josenii  – Bârgăului o circumscripţie fruntaşă, iar personal a fost apreciat primind decoraţii şi menţiuni
 pentru merite deosebite în muncă în 1972, 1974, 1977, iar în 20 octombrie 2007 Diploma de onoare din
 partea Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie/Medicina Generală Bistriţa- Năsăud.
Pentru meritele sale şi recunoaşterea activităţii de peste 50 de ani Consiliul Local al comunei
Josenii-Bârgăului i-a acordat Titlul de Cetăţean de onoare în anul 2007.
 Titus WACHSMANN-HOGIU, Costică Andriţoiu – un om înţelept 
Orice despărţire este dureroasă, cu atât mai mult cu cât persoana de care trebuie să te desparţi pentru
totdeauna a fost un om deosebit.

Pornesc de la ideea că filosofia (de la phileo-dragoste de… căutare de…drum spre…şi

sophia-înţelepciune) înseamnă a căuta înţelepciunea vieţii. Şi care este aceasta, în ce constă înţelepciunea?
Înseamnă mai mult decât a şti, a fi ştiutor, sau deştept, inteligent, înseamnă a folosi ceea ce ştii pentru a sluji
binele, adevărul, dreptatea, frumosul, valori moral-spirituale de cea mai mare importanţă pentru trăirea socială.
Omul este o alcătuire dublă: materie şi spirit. Se spune că din punct de vedere material suntem trecători,
efemeri, dar ca spirit suntem eterni, deci nemuritori. Înţelepciunea ţine de spirit şi implică realizarea unui
echilibru, a unei armonii cu ceilalţi, cu universul, cu divinitatea şi cu tine însuţi.
Profesorul Costică Andriţoiu a fost un astfel de om: un înţelept. Pentru că pe el nu l-ai putut vedea în
conflict cu cineva, nu l-ai putut vedea deranjând sau supărând pe cineva. A fost un om al echilibrului, al simplităţii
şi al modestiei corect înţelese. Nu ştiu cum a reuşit, dar poate fi un exemplu de pregătire profesională şi un model
de om al relaţiilor interumane corecte. A fost un înţelept.
Dacă trupul lui, ce apărea destul de firav, a încetat să mai funcţioneze, suflet-spiritul lui a fost şi rămâne
 puternic. Dacă suflet-spiritul este nemuritor (cine poate şti sigur?), atunci Costică nu ne-a părăsit. El ştie, şi cu
înţelepciunea lui dintotdeauna, îşi veghează familia, pe Ciuciu şi pe Anca, comunicându-le gândurile bune. Ele
trebuie să fie mângâiate, în sufletul lor, deşi acum suferă foarte mult.
Costică trebuie să ştie, şi dacă sufletul este nemuritor înseamnă că ştie, că noi cei ce mai durăm fiziceşte
 pe pământ, nu ştim cât, îl preţuim, îl respectăm şi nu-l vom putea uita. Căci el a fost şi rămâne un exemplu, un
model de om înţelept, de profesor, de soţ, de tată şi coleg, de la care mulţi au avut şi mai au ce învăţa.
Ce poţi să mai spui într -o astfel de zi despre un om precum Costică Andriţoiu, decât că a fost mai mult
decât un om cu o foarte bună pregătire de specialitate, metodică şi psiho- pedagogică? Poţi să spui că a fost un om
 înţelept. O fi avut şi el unele greşeli specifice vieţii, căci nimeni nu-i perfect, altfel ar fi declarat sfânt. Oare nu a
afirmat şi Hristos că este „primul păcătos”?
 Nouă nu ne rămâne decât să-i mai arătăm şi astăzi 23 martie 2014 atât cât putem, cât mai putem,
respectul şi preţuirea pe care le binemerită. Dumnezeu să i primească sufletul în Împărăţia Cerurilor!
 Niculae VRĂSMAȘ,
 Profesorul Constantin Andrițoiu –  un suflet blajin268
Profesorul Constantin Andrițoiu a fost un suflet blajin, un om care întrunea rare calități și avea
mereu cele mai pașnice comportări, împrăștiind în jurul său blândețe și omenie, de parcă ar fi venit în
Bârgău dintr -o altă lume, aducând și răspândind, în oricare loc se afla, înțelepciune, bunătate și un
deosebit respect.
De fapt Costică venea din localitatea Vinerea, județul Alba, unde s-a născut la 4 iunie 1938, din
 părinții Victoria și Nicolae, profesori, mama de istorie, specialitate pe care el a și urmat-o în profesie.

La 9 luni rămâne orfan de mamă, fiind crescut de rude până la 2 ani, când tatăl se recăsătorește cu
Ena, care i-a devenit o mamă adevărată. Din această nouă căsătorie a tatălui are un frate, Ioan. Copilăria a
fost, din nou marcată de lipsa tatălui, care a fost închis timp de 7 ani din motive politice.
din titlul volumului fac referire la trecerile Principelui Radu: de la un mileniu la altul, de la România
comunistă la lumea liberă, de la condiţia de actor la cea de principe regal.
(Bianca SARA, Mesagerul)

Vizită regală. Principele Radu al României va fi oaspete la Bistriţa

Alteța Sa Regală (ASR) Principele Radu al României se va afla în județul Bistrița- Năsăud pentru o
dublă lansare de carte, în data de 1 aprilie. Editura Curtea Veche organizează în județ cele două lansări de
carte, în prezenţa ASR Principele Radu al României, una în Năsăud, iar cealaltă în municipiul Bistrița.
În Bistrița, prima gazdă va fi Complexul Muzeal Bistrița- Năsăud din municipiu, acolo unde, de la
ora 13.30, reprezentantul Casei Regale din România va fi în mijlocul oamenilor. Acțiunea este adresată mai
ales elevilor din ciclul primar, care vor avea șansa să cunoască un om cu sânge albastru. La dubla lansare de
carte vor mai fi și profesori, părinți sau reprezentanți ai autorităților locale.
După acest eveniment, ASR Principele Radu al României se va afla de la ora 15.45 de minute la
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa- Năsăud unde vor fi lansate în fața publicului bistrițean cărțile
regale „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare” şi „Trei poduri peste lume”.
Despre cărțile regale
„Trei poduri peste lume ” este o carte de excepție ce cuprinde consemnări ale Alteței Sale Regale
Principele Radu al României dintre anii 1982 și 2003.
„Cartea Alteţei Voastre Regale este o mini-capodoperă de talent, dar mai ales de simplitate, sub
aparenţe intelectuale. Sper că mulţi oameni o vor putea descoperi în librării deşi, în sinea ei, nu este o lucrare
 pentru a atrage mulţimile”, se menționează în recenzia cărții, scrisă de marchizul de Trazegnies Olivier, pe
site-ul editurii Curtea Veche.
„Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”  este o carte-album, scrisă de Sandra Gătejeanu
Gheorghe, ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei care va
moşteni Coroana României.
„Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale,
dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, autoarea Sandra
Gătejeanu Gheorghe ne vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa Principesei Moştenitoare, despre studiile şi
experienţa comunitară, despre viaţa de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în
folosul României”, se scrie în recenzia cărții.
(Vocea Transilvaniei)

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a avut întrevederi cu

 primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean şi preşedintele CJ Radu
Moldovan, după care a mers la Muzeul Judeţean Bistriţa, unde le-a vorbit celor
aproximativ 200 elevi din ciclul primar despre programul „Cărţile copilăriei”,
care promovează lectura în rândul tinerelor generaţii, şi le-a dat autografe.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a primit marţi vizita Alteţei Sale
Regale Principele Radu al României. La întâlnire au participat prefectul Ioan
Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud, Radu Moldovan,
reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai Clubului Monarhiştilor Bistriţeni.
Primarul Ovidiu Creţu a urat bun venit la Bistriţa Principelui Radu şi a
făcut o scurtă prezentare a principalelor momente care au jalonat istoria oraşului.
„În încheiere, Ovidiu Creţu a făcut câteva referiri la situaţia actuală în care se
află Bistriţa, din punctul de vedere al mediului de afaceri, învăţământului, al
dezvoltării viitoare, subliniind importanţa pe care municipalitatea o acordă proiectelor finanţate cu fondurile
europene. Principele Radu al României a apreciat caracterul cosmopolit al Bistriţei şi faptul că aici s-au
îmbinat în mod fericit elementele culturilor şi civilizaţiilor importante. Alteţa Sa şi-a exprimat speranţa că se
vor pune bazele unor proiecte comune ale Casei Regale şi autorităţilor locale, în special în domeniul
educaţional şi economic”, informează Primăria Bistriţa.
„Personal, sunt bucuros că astăzi am avut ocazia să petrec câteva zeci de minute în preajma Alteţei
Sale Regale, Principele Radu al României. România este azi un stat membru al NATO şi al Uniunii
Europene datorită efortului a foarte mulţi oameni care cred în România. Alături de ei, un rol definitoriu l-au
avut Casa Regală a României şi Alteţa Sa, Principele Radu, motiv pentru care, trebuie să fie apreciat de noi,
toţi românii. Îi mulţumesc pentru vizita sa în judeţul nostru şi îi doresc toate gândurile bune”, a spus
 ASR Principele Radu s-a întâlnit apoi la Muzeu cu cei mai mici dintre elevi, cărora le-a explicat
despre alegerea de a susţine programul „Cărţile copilăriei”, iniţiat de Curtea Veche Publishing, şi de
multiplele direcţii de acţiune din cadrul acestuia pentru promovarea lecturii în rândul celor mici. La
eveniment au fost prezenţi managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş, inspectorul şcolar
general Camelia Tabără, cadre didactice şi circa 200 de elevi ai şcolilor bistriţene.
Pr incipele Radu a interacţionat cu micii elevi: „Nu putea fi ales un loc mai potrivit pentru această
întâlnire. Cine are telefon mobil, câţi intră pe internet? Mulţi. Ce nevoie e de cărţile copilăriei dacă totul se
găseşte pe internet? Pe vrea când părinţii şi bunicii erau copii, pe noptieră nu avea IPad, ci cărţi, citind „Cei
trei muschetari”, basmele lui Ispirescu sau Creangă, devenind oameni întregi. Există o parte din viaţa noastră
care e mai importantă decât YouTube, telecomanda sau calculatorul. Dacă nu credeţi acum în Moş Crăciun şi
că binele poate fi atotbiruitor, nu mai e timp altădată”.
„Am primit cu bucurie această iniţiativă. Suntem conştienţi, noi toţi adulţii, că trebuie să ne dăm
mâna în a educa aceşti copii, într -o societate care cultivă superficialul şi facilul, valorile reale. Suntem
recunoscători Casei Regale pentru toate eforturile pe care le face în proiectele educaţionale. E nevoie mai
mult ca oricând de spiritul cărţilor copilăriei, unde binele şi frumosul înving”, a spus Camelia Tabără.
La final, după ce trei elevi de la CN „Andrei Mureşanu” i-au oferit un scurt moment de lectură din
„Alice în Țara Minunilor”, Principele a dat sute de autografe pe cărţile copilăriei, iar elevii n-au ratat ocazia
de a mângâia şi hrăni puiul de căprioară aflat într -un ţarc în curtea Muzeului.
Înainte de a veni la Bistriţa, Principele Radu s-a întâlnit la Năsăud cu primarul Mircea Romocea şi a
lansat două volume regale. Vizita Principelui Radu la Bistriţa se încadrează într -un tur regional mai amplu pe
care îl face în zona de nord-vest a ţării.
(Timponline.ro)

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României vine la Bistriţa pentru lansarea unor cărţi
 Nu e păcăleală –  pe 1 aprilie, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent la Bistriţa,
 pentru a lansa, la Muzeul Judeţean, colecţia „Cărţile Copilăriei” publicate de Editura Curtea Veche. Copiii
vor putea cumpăra din cărţile prezentate de ASR Principele Radu la preţuri promoţionale, au declarat
organizatorii pentru Bistriţeanul.ro.
Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent săptămâna viitoare la Bistriţa, pentru a
 promova două colecţii apărute la editura Curtea Veche Publishing. Prima dintre ele este „Cărţile copilăriei” – 
o colecţie de cărţi destinate copiilor din ciclul primar care va fi prezentată marţi, de la orele 13.30 la Muzeul
Judeţean, în încercarea de a readuce lectura printre plăcerile celor mici şi de a lupta împotriva statisticilor din
ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a interesului
 pentru lectură în rândul copiilor și dificultăţile acestora în înţelegerea textelor, se precizează într -un
comunicat al editurii.
Organizatorii evenimentului au precizat pentru Bistriţeanul.ro că elevii prezenţi la lansarea colecţiei
vor putea să-şi achiziţioneze cărţile la un preţ special, de doar 10 lei.
Tot marţi, însă de la 15.45, în Sala Liviu Rebreanu a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”  din
Bistriţa vor fi prezentate două dintre volumele colecţiei „Cartea Regală”. Organizatorii evenimentului au mai
 precizat pentru Bistriţeanul.ro că nu este o întâmplare faptul că cele două volume vor fi lansate tocmai la
Biblioteca Judeţeană – imobilul având o semnificaţie aparte pentru Casa Regală –  pentru că în clădirea de pe
Alexandru Odobescu a locuit o vreme şi prinţul Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), în perioada
interbelică.
În „Memoriile” sale, deputatul Victor Moldovan povestea că „în ziua de 4 ianuarie 1920, Iorga şi
Vaida au venit la Bistriţa, pentru a-l vizita pe prinţul Carol, care se găsea exilat aici în garnizoană. Cu această
ocazie au asistat şi la o slujbă în bisericuţa ortodoxă, o biată căsulie. Deputatul bistriţean îi atribuie prinţului
Carol o frază „vizionară” în acea epocă: ” El spunea: „Ştiu bine că, în 20 de ani România, ca toate celelalte
 ţări, va fi republică, de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau?” L-am auzit eu însumi cu ocazia
unei defilări exprimându- şi părerea că viitorul va fi al socialiştilor” scrie Victor Moldovan.
La Bistriţa vor fi prezentate marţi, de la ora 15.45 două volume din colecţia „Cartea
Regală”: ”Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o
minunată carte-album ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre,  al primei femei
care va moşteni Coroana României. Pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente,
fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în
 premieră în volumul „Mar gareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe
 comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul
României.
„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003 ”  de ASR Principele Radu al
României este un jurnal „pe sărite” în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine
 pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a
României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării
 pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie
umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri
din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale:
trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de
actor la cea de principe regal.
(Ioana BRADEA)

A.S.R. Principele Radu al României şi „Clubul Monarhiştilor” din Bistriţa

A.S.R. Principele Radu al României s-a întreţinut cordial cu reprezentanţii din zonă ai Casei Regale
a României, respectiv, membrii Clubului Monarhiştilor din Bistriţa, având deosebita plăcere de a se
fotografia cu aceştia.
Au fost prezenţi, din partea Clubului Monarhiştilor din Bistriţa, dr. Marius Pop (preşedinte), Mihai
Fucă (secretar), Radu Sabău (trezorier), scriitorul Al. C. Miloş, căruia ASR Principele Radu al României i-a
transmis mulţumiri pentru cartea sa – „Sud Galactic”, precizând că se află la loc de cinste în Biblioteca Casei
Regale din Castelul de la Săvârşin; Virgil Raţiu, Augustin Baciu, Ioan Şeu, prof. Dana Fiscutean, Monica şi
Cristian Munthiu, prof. Rozalia Fucă, Ferencz I., dr. Tiberiu Podani etc.
A.S.R. Principele Radu al României a apreciat activitatea clubului cu gândul că Monarhia va salva
România!
(Răsunetul, Mie, 04/02/2014-12:45)

Ziua Regalităţii la Bistriţa: depuneri de coroane şi marşul „Monarhia pentru viitor ”

Clubul Monarhiştilor Bistriţeni şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România au organizat o
ceremonie cu depunere de coroane la Monumentul foştilor deţinuţi politici din zona blocului Lamă, moment
la care au fost prezenţi preşedintele CJ Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ. Monarhiştii au
 În acest an, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni a organizat o serie de evenimente dedicate Zilei
Regalităţii, care au debutat vineri la Muzeul Judeţean cu conferinţa „Regalitatea din România, România
modernă, România contemporană”, moderată de istoricul Corneliu Gaiu şi susţinută în prezenţa prof. univ.
dr. Toader Nicoară – UBB Cluj, a directorului Editurii Eikon Cluj, George Vasile Dâncu, şi a scriitorului
Virgil Raţiu.

Foto: timponline

Sâmbătă a avut loc o ceremonie cu depunere de coroane de flori la Monumentul foştilor deţinuţi
 politici de la Lamă, la care au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România – 
filiala Bistriţa- Năsăud, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ.
Ceremonia a fost urmată de marşul regal „Monarhia pentru viitor ”, desfăşurat pe traseul Lamă – 
Bulevardul Decebal  –   Complexul Winmarkt  –  str. Gheorghe Şincai –   str. Dornei  –  Muzeul Judeţean. Au
mărşăluit câteva zeci de persoane, printre care dr. Marius Pop, directorul Liceului de Muzică „Tudor Jarda”,
Claudiu Şular, şi Răzvan Cîtu. Monarhiştii au încheiat programul cu un picnic în curtea Muzeului, unde au
închinat un pahar de şampanie în cinstea Regelui Mihai.
„Pentru noi, cei din Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, ziua de 10 mai reprezintă un eveniment
deosebit. După cum ştiţi, ziua are o triplă conotaţie: punerea Principelui Carol în 1866 în fruntea României,
apoi în 1881 încoronarea ca şi rege şi instaurarea Regatului României şi, bineînţeles, ziua în care a fost
 proclamată independenţa ţării. Am ales să comemorăm împreună cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici jertfa
sutelor de mii de ostaşi români care şi-au dat viaţa pentru ţară în acel război crunt şi în acelaşi timp jertfa
victimelor Holocaustului comunist, care s-a întâmplat din 1946 până în 1964. Românii au omorât români,
lucru care nu trebuie să se mai întâmple niciodată. Pe lângă cei care au murit în închisorile comuniste au fot
şi mulţi care au scăpat în urma torturilor, dar cu răni care le vor aduce aminte mereu cu durere de aceste
suferinţe. Am depus coroane gândindu-ne cu durere la cei care au murit şi suferit în închisorile comuniste şi
la ostaşii care şi-au dat viaţa. La Muzeu am ciocnit o cupă de şampanie în cinstea Majestăţii Sale Regele
Mihai”, a spus dr. Marius Pop, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bistriţa- Năsăud.
(timponline, 10 mai, 2014)
 IV. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR 
Niculae VRĂSMAȘ,
 A pariţia cuptoarelor de pâine
şi prepararea povilei, în Valea Bârgaielor 
Oamenii s-au hrănit încă de la apariţia lor cu fructe şi cereale, primele fiind gata preparate, iar
ultimele consumându-se la început în stare crudă, apoi fiind treptat preparate, mai ales după folosirea
focului, sau conservate natural prin îngheţ.
Deşi nu există prea multe legende sau documente, despre folosirea şi prepararea pâinii sau a
conservării fructelor, se presupune că, încă de la sfârşitul paleoliticului, au existat încercări rudimentare,
în acest sens, când gramineele creşteau în climatul nord mediteranean şi pe teritoriul mai cald al ţării
noastre. Cele mai vechi date, care demonstrează cultivarea şi folosirea grâului în alimentaţie, au fost
descoperite în resturile conser vate ale unui sat din Orientul Mijlociu, datat din anii 9000-8000 î.Hr.
Dacă fructele se consumau crude, coapte natural sau îngheţate, cerealele se consumau, la început
în stare brută, crude, congelate, uscate, prăjite natural sau măcinate în piuă cu piatră şlefuită, iar făina
rezultată se frământa doar cu apă şi apoi se consuma, iar după folosirea focului aluatul se cocea,
devenind pâinea primitivă, cunoscută încă din epoca bronzului, când se prepara din mei, pe vremea
dacilor şi apoi din orz, grâu, secară, ovăz, sorg şi alac, primii brutari cunoscuţi din antichitate fiind
egiptenii, care au construit cuptoarele cu boltă.
Despre începutul preparării pâinii şi a conservelor de fructe în cuptoare, în ţara noastră, nu
există prea multe date, dar este de presupus că aceste alimente au hrănit, din cele mai vechi timpuri,
întreaga populaţie. Vechile vetre ţărăneşti au funcţionat şi în aşezările bârgăuane din vremuri
imemoriale, în gospodării existând cuptoare construite în camera de locuit, folosite la preparat alimente,
încălzit şi chiar pentru dormit deasupra, la căldură, obicei descris şi de Liviu Rebreanu în romanul Ion,
care s- a menţinut până în prezent şi în câteva case vechi din satele bârgăuane, unde, în gospodăriile mai
dezvoltate cuptorul era amplasat în curtea sau grădina casei, sau chiar într -o bucătărie separată de casa
de locuit, în care de cele mai multe ori locuiau bătrânii din familie.
Cuptoarele de pâine funcţionau, de obicei noaptea şi erau servite de cel puţin un brutar calificat,
care pe Bârgău se numea „ pec ” şi un ajutor, brutăria numindu -se „pecărie”. În cuptoarele familiilor mai
înstărite pâinea, cozonacul, vărzarul, dovleacul, merele, perele coapte şi mai ales prunele uscate, se
 preparau în instalaţii proprii.
Cel mai important şi frecvent  produs în cuptorul ţărănesc al bârgăuanilor, cunoscut din moşi
strămoşi a fost povila, obţinută din prune, fără adaos de zahăr sau alte ingrediente. Prunul este originar
din Siria şi a fost adus în Dacia de către romani, fapt care nu exclude posibila preparare a povilei încă
din vremurile care au urmat.
Cunoscut în România şi sub numele de magiun, care derivă din arabul măgiun şi turcescul
macun, nume apropiate de locul de origine cunoscut al prunului, cuvântul bârgăuan povilă provine
din ucrainescul povydlo, sau din polonezul powidla.
 Numele unor produse asemănătoare româneşti mai sunt următoarele: Chiseliţă, marmeladă,
dulceaţă, miere, lictar, pecmez, silvoiz, dar aceste produse nu se aseamănă cu povila de Bârgău, naturală
şi foarte sănătoasă.
Metoda tr adiţională de preparare a povilei constă în fierberea pulpei de prune în vase deschise,
sub agitare continuă cu palete din lemn, după care se descarcă în vase din lut ars, iar după răcire se
depozitează în cămară sau în beci.
Calitatea naturală a produsului este deosebită, consumul povilei fiind indicat pentru sănătate la
toate vârstele, în oricare perioadă a anului, fiind folosit la micul dejun sau pentru desert.
 Ioan SENI,
 Sărbători şi sfaturi bătrâneşti în Ţinutul năsăudean
După rânduiala Sf. Biserici Creştine  sărbătorile  pot fi legate şi nelegate. Cele legate  sunt
rânduite cu liturghie, rugăciuni, cântece de laudă, evlavie, înălţare sufletească etc., sunt zile în care nu
se lucrează. S-au stabilit ca fiind sărbători legate zilele de duminică, adică a 7 -a zi din săptămână  –  Ziua
de odihnă; Zilele Domnului  –  naşterea D-lui sau Crăciunul, Învierea D -lui sau Paştele, Botezul D -lui,
 Înălţarea D-lui etc. Alte sărbători legate vizează pe  Preacurata Fecioară  –  Mama Mântuitorului – 
 Naşterea, Adormirea sa u Bunavestire..; vizează pe  Duhul dătător de viaţă şi lumină –  Pogorârea
 Duhului Sfânt –   Cincizecimea; Alte  sărbători legate sunt dedicate unor îngeri –  Arhanghelii Mihai şi
Gavril; unor sfinţi – Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, Sf. George, Sf. Ioan Botezătorul e tc.
Dar poporul român, moştenindu-i pe daci, pe romani şi alte neamuri care s -au mai stabilit pe
meleagurile noastre, a moştenit şi anumite datini, obiceiuri şi credinţe.. Din aceste moşteniri, românii
şi-au stabilit  sărbători nelegate, fără liturghie, dar aceste zile deveneau nelucrătoare, neproductive, dar
şi fără rugăciuni, mai ales în zona satului, a lumii rurale. Astfel de sărbători sunt cunoscute în memoria
satelor ca  sărbători băbeşti, sărbători care-şi au şarmul şi interesul lor. Creştinismul ne-a luminat, dar
obiceiurile şi credinţele moştenite nu ne-au părăsit, ne-am obişnuit cu ele, fac parte din mentalitatea
multora dintre noi. Ele reoglindesc trecutul, exploatând anumite coincidenţe ( Lupii mănâncă oile, Uliul
atacă găinile, Viermii strică brânza ..).
Iată  sărbătorile băbeşti din timpul  săptămânii :  Lunea este interzis fetelor lăutul (spălatul) pe
cap, altfel te măriţi cu un om bătrân; este interzis scoaterea gunoiului din casă, că-ţi ia uliul găinile..
 Marţea este interzis să pleci la drum sau să începi vreun lucru, îţi va merge rău; este interzis să urzăşti
 pânza căci marţea a urzit D-zeu lumea, Pământul;  Miercurea este interzis să te speli căci rămâi văduv
(ă) şi te urăsc oamenii; să nu speli haine că -i rău; să nu scoţi gunoiul din casă că -ţi ia uliu găinile; Joia îi
voie numai logodne şi cununii..; Vinerea să nu coşi, să nu torci, să nu speli, că-ţi cade părul ori te doare
capul. Să nu mături că-ţi ia uliul găinile! Sâmbăta nu se urzăşte, nu se croiesc cămăşi , căci Dumnezeu
marţea a urzit Pământul, iar sâmbătă l-a sfârşit, iar cel ce va purta cămaşa va muri.. Şi nuanţările pot
continua pentru că în cultura populară este bine cunoscută sintagma: câte bordeie, atâtea obicee..
Biserica nu acceptă astfel de improvizaţii, sfătuind  poporănii la curăţenie, igienă pentru a-şi menţine
frumuseţea şi sănătatea personală...
Dar lenea-i cucoană mare:  Lunea, marţea n-am lucrat Mai de când m-am măritat!  Miercurile
sunt oprite.. Nu lucrez de nu ţi -i minte!  Joile-s toate legate.. Nu lucrez că fac păcate! Vinerea e o zi
scumpă.. Nu mă prea silesc la muncă; Sâmbătă m-am apucat.. Şi -am făcut o bubă-n cap!  Duminica-i
zi’mpărătească. Toată lumea s-o cinstească.
Care este  Ziua cea mai ţinută, mai sărbătorită?!
Vinerea rămâne ziua cea mai prăznuită în care nu se coase, căci împungi pe Sf. Vineri şi rămâi
orb, iar Sf. Vineri nu rabdă; nu se toarce, nu se mătură  prin casă, nu se dă gunoiul afară, căci mănâncă
uliul găinile, nu se spală haine, să nu te tunzi, să nu te lai (speli) pe cap; să nu dai nimic din casă..
Adică să nu faci nimic.. 40 de zile pe an, este o problemă, la care se mai adaugă încă 12 zile de vineri
mult mai importante pentru Sf. Vineri. Dar cine este Sf. Vineri? O bătrânică din poveşti care -i ajută pe
 Feţii Frumoşi rătăcitori pe alte tărâmuri.. Dar şi Sf. Luni şi Sf. Marţi şi Sf. Miercuri îşi cer dreptul la
 praznicul lor.. Ori, ne este foarte cunoscut că o zi este sfântă dacă o petrecem în muncă, în sfinţenie.
Mai mult, Biserica a stabilit pentru fiecare zi din cele 365 sau 366 zile ale anului,  Ziua unui sfâ nt   sau a
unui mucenic, nefiind nevoie de alte sărbători băbeşti. Dar care sunt cele 12 vineri pe care nu- i babă să
nu le prăznuiască mai mult ca pe o sărbătoare legată. Ele provin dintr -o fantezie a unui povestitor
iscusit. Se spune că într -o cetate numită  Drace locuiau creştini şi jidovi care se certau mereu pentru
întâietatea şi sfinţenia legii lor. Pentru a termina cearta şi-au ales 2 oameni învăţaţi, un creştin şi un
 jidov care să se întreacă în învăţăturile lor şi ambele neamuri să treacă la legea învi ngătorului, a celui
mai bun. Creştinul a învins pentru că a rânduit şi tâlcuit rostul celor 12 vineri: Vinerea 1: se prăznuieşte
înainte de cei 40 de mucenici, fiindcă atunci a călcat Adam şi Eva porunca lui Dumnezeu! Vinerea 2:
Este Vinerea înainte de Bunavestire, atunci când a ucis Cain pe Abel; Vinerea 3: este Vinerea Patimilor,
înainte de Sf. Paşti; Vinerea 4: este înainte de Rusalii, atunci când turcii şi alţi păgâni s -au năpustit
asupra împăratului Arcadie, alungându-l peste mare, iar ei au mâncat carne de cămilă şi au băut sânge de
capră; Vinerea 5: înainte de Înălţarea Domnului, când s-au dărâmat Sodoma şi Gomora şi alte cetăţi
 cele 10 bătăi peste Egipt; Vinerea 7: înainte de Schimbarea la Faţă, când turcii zburară cu aripi ca zmeii
şi ca scorpiile şi ajunseră la Râm şi Ierusalim, dar fură scoşi de Îngerul Domnului în Ţara Avatului, prin
Poarta Zraon la Tătari; Vinerea 8: înainte de adormirea Preacuratei, când s-a sculat Navuhodonozor şi
robiră, Ierusalimul 70 de ani; Vinerea 9: Înainte de tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, din porunca
împăratului Irod; Vinerea 10: înainte de înălţarea Sf. Cruci, când în acea zi lovi Moise Marea Roşie cu
toiagul şi aceea se despărţi în două, de putu trece pe israeliţi în pustie, din robia Egiptului; Vinerea 11:
înainte de Sf. Andrei, când a pus Ieremia prorocul pe Diavol între 2 munţi; Vinerea 12: înainte de
Crăciun, când, din porunca lui Irod au fost tăiaţi 13 mii  de prunci.
La aceste rânduieli băbeşti Biserica pune întrebări, în esenţă retorice, tocmai pentru a scoate în
evidenţă hazardul acestor rânduieli: –  De unde ştia povestitorul că Adam şi Eva au mâncat din pomul
oprit într -o vineri?  –  sau că a omorât Cain pe Abel într -o vineri?  –  sau că din porunca lui Irod au fost
ucişi pruncii într -o vineri?  –  sau că turcii zburau.. . Povestitorul creştin continua convingându-l pe cel
 jidov că  D- zeu a scris aceste vineri într -o carte mare,  pe care a dat-o apostolilor pent ru a şti cele 12
vineri. Jidovii i-au urmărit, iar aceştia s -au ascuns, dar l-au găsit chiar pe cel la care se afla cartea, l -au
omorât, i-au luat cartea şi au învăţat-o pe de rost, apoi au ars-o, iar rânduielile se păstrează după cum îşi
mai amintesc cei ce i-au ascultat.. Biserica iarăşi avertizează că D-zeu n-a scris cărţi, ci prin Duhul
Sfânt i -a luminat şi îndemnat pe Sf. Apostoli să scrie.. Deci, vina apariţiei acestor poveşti închipuite sau
 sărbători băbeşti ar aparţine jidovilor care au furat cartea, au învăţat-o pe de rost şi după ce au ars -o, au
redat conţinutul ei după cum şi-au mai adus aminte..
În afara celor 12 vineri mai sunt şi alte sărbători peste săptămână, fiecare cu povestea ei:  Marţea
ciorilor  –  se ţine în săptămâna brânzei, pentru ca ciorile şi viermii să nu mănânce semănăturile şi
 brânza..;  Miercurile celor tari  –  înainte de Rusalii, când nu se urzăşte, căci în acele zile lucrează cele
tari  –  Zânele şi Ielele..; Joia Furnicilor  –  se ţine în săptămâna brânzii pentru a apăra casa şi grăd ina de
furnici..
Sărbătorile băbeşti de peste an se asociază cu pomenirea unui sfânt, a unui mucenic, cuvios,
apostol, proroc.., pe care Biserica îl propune pentru o anumită zi din an, datorită vieţii jertfite pe Pământ
în numele lui Isus sau Dumnezeu, viaţă creştină ce merită sărbătorită cu praznic bisericesc, ca o
 sărbătoare legată, dar nu toate zilele trebuie sărbătorite astfel, pentru că n-ar mai lucra nimeni 365 de
zile într -un an.. Dintre aceste  sărbători băbeşti anuale se reţin câteva:
1. Sânpetru de iarnă –  16  Ianuarie  –  când Sf. Apostol Petru a fost aruncat în temniţă de
împăratul păgân Irod, unde a fost legat în lanţuri. A fost salvat de Îngerul D -nului care l-a dezlegat şi
scos din temniţă. Românii însă prăznuiesc ziua  pentru lupi  –  câinii lui Sf . Petru, trimişi anume de Sf.
Petru în gospodăria lui cutare pentru a-i mânca oaia sau a-l păgubi. Cine-i sortit nu scapă, pentru că Sf.
Petru îi pedepseşte pe cei ce lucră în această zi. Biserica întreabă dacă-i trebuiau lui Sf. Petru câini sau
lupi?
2. S  f. Trif, Sf. Haralampie şi Sf. Toader –  trei sărbători băbeşti ale lunii februarie. a) Sf. Trif sau
Sf. Trifon  – era un creştin din timpul împăratului Deciu, care a suferit temniţă şi alte pedepse, după care
i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Isus Hristos. Este prăznuit în apropierea Întâmpinării Domnului.
Babele au făcut din Sf. Trifon pe Trif nebunul care a trăit pe vremea când s -a născut Isus Hristos. Trif a
 batjocorit pe Preacurata Fecioara Maria, când a văzut-o cu pruncul Isus în braţe, mergând pentru moliftă
la Biserică, drept pentru care Preacurata l-a pedepsit tăindu-i nasul. Se ţine  Ziua de Sf. Trif  –  1 februarie
 pentru a nu-ţi mânca lupii vitele sau pentru a evita bătaia viţei de vie cu gheaţă. b) Sf. Haralampie pe
care Biserica îl pomeneşte pe 10 februarie, ca pe un mare apărător al credinţei lui Hristos. A trăit prin
anul 202 profesând ca preot. A suferit moarte de mucenic pe vremea împăratului Sever. Babele l -au
făcut  sfântul ce ţine toate boalele în lanţ, mai cu seamă ciuma, de aceea în acea zi nu prind vitele în jug
sau în ham. c) Sân Toader –  se ţine în sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare. Acest sfânt s -ar fi
arătat episcopului de Constantinopol şi i-ar fi spus să nu mănânce din mâncărurile jidoveşti ci să
mănânce colivă.  Poporănii îi ţin ziua pentru cai, când li se tund cozile şi pentru vite, când li se tunde
 părul de pe lângă coarne. În acea zi şi fetele îşi spală părul frumos în apă amestecată cu felurite buruieni
şi flori şi cu păr din coada mânzilor.. („Toadere, Sân Toadere Să -mi dai coada iepei, Să - ţi dau coada
 fetei ” ). Se convine că Sf. Toader nu-i cel din 8 februarie, ci-i vorba despre un flăcău voinic şi frumos şi
care are nişte cai năzdrăvani şi a cărui praznic cade în ziua marelui mucenic Teodor Tiron.
3. Sărbătorile băbeşti ale lunii martie:  Dochia, Capul de primăvară, 40 de sfinţi, Alexia. Iarna
vine repede şi pleacă târziu. Dar cum să te scapi de ea când este ajutată de  Dochia, cu cojoacele ei pe
care nu le lasă până nu trece prin Capul de primăvară, când apoi vin cei 40 de sfinţi şi desfundă
Pământul, slobod căldura care alungă Frigul şi aduc Primăvara, iar  Alexia dă drumul jigăniilor ascunse
 Biserică face pomenire de aflar ea capului Sf. Ioan Botezătorul. De 1 martie, Biserica pomeneşte pe
cuvioasa mucenică  Eudochia, care a trăit pe vremea împăratului Traian. În tinereţe a fost păcătoasă, dar
s-a pocăit şi a fost una din mucenicele care a suferit mult pentru credinţa creştină. În anul 114 d.Hr. i s-a
tăiat capul. În 9 martie Biserica îi pomeneşte pe cei 40 de mucenici  –  40 de soldaţi creştini care au trăit
în Armenia în sec. III d.Hr. Mucenicia lor este importantă pentru că toţi au fost omorâţi, lăsaţi
dezbrăcaţi pe un lac îngheţat, într -o noapte geroasă. Sf. Biserică le respectă mucenicia.. În 17 martie
Biserica îl cinsteşte pe cuviosul  Alexie, omul lui Dumnezeu, care a trăit în sec. IV d.Hr., pe timpul
împăratului Honoriu, originar din Roma. Din copilărie şi până la moarte a dus o viaţă plină de evlavie şi
umilinţă creştinească.
Ce spun  poveştile băbeşti despre aceste sărbători ale lunii martie:  Dochia era baba rea,
nărăvoasă şi nestatornică. Zilele ei sun primele 9 din luna martie, când baba umblă îmbrăcată în cojoace,
iar Primăvara nu soseşte până ce baba nu-şi leapădă toate cojoacele. În plină desprimăvărare te
 pomeneşti cu câte un cojoc de-al babei albind dealurile şi câmpiile. Baba-i cu năravuri şi de aceea în
ziua ei nu trebuie să lucrezi ca să n -o superi, iar dacă-i mânioasă, să-i domoleşti mânia, ca să nu facă
 pagube câmpiilor. Măcinicii sau cei 40 de mucenici se prăznuiesc pentru că aşa cum va fi în  ziua lor , aşa
vor fi cele 40 de zile de după ziua lor. De aceea de Ziua lor nu se lucrează, femeile îşi ascund cujeicile
ca să nu deie peste ele şerpii. Casa se înconjoară cu cenuşă pentru a fi protejată de şerpi. Cei 40 de sfinţi
lovesc, de ziua lor, pământul cu măciuci ca să iasă căldura şi să fugă frigul. Alexia  –  trebuie sărbătorită
 pentru că după căldura celor 40 de sfinţi, ies din pământ toate jivinile. Nu se lucră în acea zi, dar se
afumă casele, grajdurile, grădinile ca să fie ferite de jivinele Pământului.
4. Sărbătorile de vară:  Foca, Pintilie, Pălia.
 Foca se ţine pe 22 iulie şi 22 septembrie în amintirea mucenicului Foca, fost episcop care a trăit
 pe timpul împăratului Traian. A suferit temniţă, pedepse cu fier şi foc, iar la sfârşit moartea. Poporănii
ţin  Foca  pentru a-şi proteja gospodăria de foc şi culturile de incendii. Nu se împunge cu acul sau cu
furca pentru a scăpa de înţepături.
Sf. Pantelimon (Pintilie)  –  s-a născut din tată păgân şi mamă creştină. De tânăr a prins dragoste
de legea creştinească. Mergând la câmp a văzut un copil mort, muşcat de o viperă. Pantelimon s-a rugat
lui Dumnezeu să facă dreptate: „dacă eşti stăpân peste viaţă şi moarte, ucide vipera şi învie pruncul” .
Rugăciunea i-a fost ascultată, iar Pantelimon s-a botezat. Creştin fiind, a făcut şi el minuni şi a vindecat
 boli. Împăratul Maximian a încercat să-l aducă la păgânism, dar Pantelimon nu s-a lăsat, mai bine a
suferit persecuţii ca în anul 303 să i se taie capul. Se ţine această sărbătoare pe 27 iulie pentru protecţia
împotriva focului, a trăsnetelor şi a grindinei.
Pălia se prăznuieşte pentru boli şi ca să nu se pălească holdele. Derivă de la Zeiţa romană Pales
 –  Zeiţa păstorilor, de aceea românii o ţin pentru protecţia vitelor şi mai ales a oilor, dar şi pentru
 protecţia culturilor de cereale, de păioase.
5. Sărbătorile băbeşti de toamnă şi de iarnă :  Filipii, Sf. Andrei şi Ignatul.
Toamna, roadele se adună în lădoaie, fânaţe, hambare.. Sf. Biserică recomandă rugăciuni de
mulţumire Tatălui Ceresc pentru toate aceste daruri şi bunătăţi. După mulţumirea trupească, Biserica
recomandă odihna sufletească, sărbătorindu-i pe Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, pe arhanghelii Mihail şi
Gavril, dar babele mai propun şi alte sărbători băbeşti, cum ar fi:  Filipii  –  care înseamnă 7 zile de
 praznic, începând în 12 nov. şi terminându-se în 21 nov., la ultimul  Filip şchiop, când Sf. Biserică
 prăznuieşte  Întrarea în Biserică a Maicii Domnului. Filipii se prăznuiesc  pentru protecţia împotriva
lupilor şi nu se scoate gunoiul din casă, nu se împrumută la nimeni foc, sare, mălai, varză.., pentru că Sf.
Petru trimite câinii lui împotriva celor vinovaţi..
Sf. Andrei  –  se  prăznuieşte pentru lupi şi de frica strigoilor. În noaptea de Sf. Andrei, fiecărui
lup i se împarte de  Ziua Sf. Andrei  prada lui de iarnă, de aceea, spre ziuă se ung ţâţânele uşilor cu
usturoi, vasele se întorc cu fundul în sus, împotriva strigoilor ce ies în noaptea de Sf. Andrei şi umblă pe
la casele oamenilor. În acea noaptea fetele îşi caută norocul şi ursitul, iar în  Ziua de Sf. Andrei nu se
lucrează, nu se mătură, că-ţi mănâncă lupii vitele.. În data de 14 nov. Sf. Biserică pomeneşte pe Sf.
apostol Fi lip, iar în 30 nov. pe Sf. apostol Andrei. Ambii l -au urmat pe Mântuitor, i -au propovăduit
învăţătura, sfârşind prin moarte de mucenic..
La 20 decembrie se prăznuieşte  Ignatul sau  Natul. Sf. mucenic  Ignatie, numit şi  purtătorul de
 Dumnezeu a fost episcop în Antiochia. Pentru credinţa sa în Isus a suferit moarte de mucenic, fiind
aruncat pradă leilor, pe timpul împăratului Traian, în anul 107 d.Hr. Babele îl sărbătoresc pentru tăiatul
 porcilor. În acea zi femeile nu coase, nu torc, iar cele însărcinate nu lucră de loc, căci se tem să nu facă
copii urâţi şi pociţi. Iată, doar câteva  sărbători băbeşti cu care ne- am obişnuit şi care fac parte din
 fereşte şi te nevoieşte spre buna credinţă, a toate folositoare” . Experienţa trăită ne învaţă că românul
ajunge deseori în situaţia recuperării timpului pierdut ( Dă-mi Doamne, mintea românului de pe urmă),
aspect pe care Biserica- l percepe corect şi-l îndeamnă pe creştin la respectarea  sărbătorilor legate –  ca
sfeşnic şi lumină în calea vieţii, în care omul munceşte, învaţă şi se face tot mai util.
Anton Pann, în  Povestea vorbii satirizează şi  sărbătorile băbeşti,  biciuind mai ales lenea, ne
munca, lipsa de igienă..

… De alte sărbători iarăşi nu ştiu de le -oi fi păzit,

Sunt în iad şi de acestea, de -o fi cum am auzit:
Că este o văduvită, cu care mă -nvecinesc,
 Bogată şi milostivă, mai mult de la ea trăiesc.
Şi este evlavioasă, să ferească Dumnezeu,
 Nici călugăriţă-n lume ca dânsa n -am văzut eu.
Că nu văz niciodată lucru în mână luând,
Ci, oricând mă duc în casă o găsesc în pat şezând,
Gătită, împodobită, hainele ei ochii - ţi ia,
 Ferice de bărbăţelul ce -o avea parte de ea!
 I- am zis odată: - Fetico! Fă bine a mă ierta,
Să te-ntreb, pentru ce oare azi nu lucrezi dumneata?
Ori este vreo sărbătoare şi ţii pentru vreun sfânt?
Spune-mi, mă rog, că ştii carte şi toate de pe pământ.
 Ea îmi răspunse, zicându -mi: Mamă, dacă vrei să ştii
 Peste toată săptămâna găseşti sărbători să ţii,
Că lunea sunt sfinţii îngeri, marţea  sfântului Ioan,
Care şi în alte zile se prăznuiesc peste an.
 Miercurea e Ziua Crucii, de-aceea şi post mâncăm
Şi furca fiind mai mică’ nainte-i n-o ridicăm.
 J oia sunt sfinţii Apostoli, cum şi Sf. Niculai,
Vinerea e Sf. Vineri, s- o ţii chiar să n -ai mălai;
 Sâmbăta facem colivă şi de răposaţi vedem,
Dumineca’ ncai se ştie că trebuie să şedem.
 Asta e mamă, pricina lucru -n mâini de nu iau eu,
Că sunt prea evlavioasă şi mă tem de Dumnezeu;
 Iar tu, mamă, eşti săracă şi nu - ţi dă mâna să şezi
Cu voie şi fără voie trebuie’şte să lucrezi.
Şi -aşa cinstite părinte, ca o săracă ce sunt 
 Nu le-am putut ţine toate tocma dup -al ei cuvânt 
Ci alte sărbători numai, a vreo câţiva mai mari sfinţi
 Dintr-a mea copilărie, de când eram la părinţi,
C um am văzut de la dânşii le -am ţinut şi le -am păzit,
Chiar şi când n -am avut pâine să lucrez n -am îndrăznit.
Vinerea n- am tors cu furca, Filipii toţi i -am ţinut,
 Nouă Marţi şi Răpotinii i -am păzit cum am putut.
 Joile pân la Rusalii eu nu m -am atins de fus,
 Pân la Circovii Mărinii mâna pe nimic n -am pus.
Cum şi alte ca acestea, după cum am apucat,
 Le- am prăznuit, mi -a fost frică să nu caz în vreun păcat.
Căci după ce sunt săracă, să n -ajung să mă sluţesc,
Să pierz vreun ochi ori vreo mână şi să mă ticăloşesc
Şi cu nădejde, părinte, că doar acestea păzând 
Voi scăpa de sărăcie, să nu umblu flămânzând,
 Dar văz că şi cu acestea nu pot să mă procopsesc,
 Nu pricep ce o să fie, pentru ce nu izbutesc.
 Aşa cinstite părinte, stau şi mă mir ce să fac.
Că-nloc să -mi meargă’nainte, îmi sporeşte ca la rac.
 Nu pot deloc să leg două, c’una mă bălăbănesc,
 - Fiică! Duhovnicul zise, în felul ce te privesc
 Puteam fără de -a- mi mai spune, acestea să le ghicesc.
Chiar portu- ţi mărturiseşte şi te arată curat 
C ’ai ţinut sărbători multe şi nimic n -ai lucrat.
 În deşert dar ţi -e mirarea şi în zadar te ciudeşti
 De ce nu- ţi merge’nainte şi de ce nu procopeşti.
Că tocma pentru aceasta, cum zici, toate îţi lipsesc
 N-ai haine, n- ai pâine -n casă, ş -alte nevoi te’ mbulzesc,
 Fiindcă atâtea zile de sărbători ce le crezi,
 Le- ai petrecut în şedere, dormind, fără să lucrezi,
Care putea să - ţi aducă îndestul spor şi folos,
Ţi-a pricinuit numai lipsă şi aşa trai ticălos,
Căci Dumnezeu porunceşte şase  zile să munceşti
Şi -a şaptea zi, Duminica, din lucru să conteneşti.
 Biserica iar opreşte să se ţie osebit 
 Nişte sărbători alese, ce praznice s -au numit.
 Aste trebuie creştinii a le numi sărbători
Şi cu evlavie bună a le păzi sunt datori.
 Iar nu Răpotini şi Filipi să ţii şi să prăznuieşti
Or Marţi, Joi, Vineri şi Circoşi –  sărbătorile drăceşti
Care le ţinea norodul în vremile păgâneşti
Şi se închina la idoli, la Dumnezei elineşti.
 Lepădaţi, zic, rătăcirea, dacă credeţi în Hristos,
 Întoarce -vă - ţi la lumină, fugiţi de drumul noptos.
 Lăsaţi credinţa deşartă, depărtaţi acest nărav,
 Apucaţi-vă de muncă şi goniţi traiul trândav.
V-aţi învăţat tot în lene şi vă place să şedeţi,
 Iar lipsa şi sărăcia d’asuprăvă n -o vedeţi.
V-aţi deprins în toată vremea la clopot e s ’ascultaţi
Ca să tragă în trei rânduri din lucru să încetaţi.
 N- a mai rămas om să moară, că clopot cum auziţi,
 Îndată de sărbătoare sunetul îi socotiţi.
 Apucă -te, zic, de muncă şi nu umbla haimanând 
Şi uşile unei -altei înverigând şi păzind.

Astăzi, sărbătorile băbeşti sunt tot mai uitate, făcându-şi loc altele noi, moderne, de modă
americană precum Sf. Valentin –  Ziua îndrăgostiţilor…

Bibliografie:
Informaţii de la bătrânii satului: Bodiu Dumitru şi Saveta din Rebrişoara Grui (75, respectiv 73
de ani în 1990);
Seni Mihăilă şi Varvara din Năsăud (80, respectiv 77 ani în anul 2000);
Băeş Eugenia (71 ani în 2006),
Câtiul Ioan şi Eugenia din Năsăud (72, respectiv 69 ani în 2006);
Discuţii cu preoţii Pavel Climescu – Rebrişoara Gersa, Răţoi George şi Ştefan Roş – Rebrişoara
Grui, Nifon Odobescu şi Celsie George –  Năsăud;
Consultarea revistei religioase „Mântuieşte -ţi sufletul”, nr. 10-11/ 1926 (pr. Gavril Bichigean).
 19. Spectatori în „Parcul cu castani ”.

20. Premierea echipei de păstrare a tradiţiilor românilor din Ungaria, la

Festivalul internaţional „Regele brazilor ”, 2013

21. Solistele Olimpia Deneş şi Simona Pop Labiş

22. Dansatorii Ansamblului Folcloric „ Nunta Zamfirei” din Livezile.

23. Dansatorii bârgăuani la Festivalul internaţional

„Regele brazilor ”, 2013

24. Emilia Bumb Ometiţă şi Ioana Suciu, prezentând programul

25. Pregătiri pentru premierea participanţilor la Festivalul internaţional
„Regele brazilor ”, 2013

26. Primarul prundean propune colaborare culturală

 primarului livezean.

27. Primarul livezean acceptă colaborarea, afirmând că

dacă nu ai tradiţie înseamnă că nu ai nimic.
 28. Cuvântul primarului Traian Simionca din Livezile

29. Solista Mărioara Şigheartău, o valoroasă fiică a Prundului.

30. Ioana Suciu prezentând Ansamblul de dansuri ţigăneşti

din Josenii Bârgăului.
31. Grupul vocal al Ansamblului „Cucoara” din Republica Moldova.

32. Premierea Ansamblului de muzică şi dans „Cucoara”,

din comuna Drăsliceni, Republica Moldova.

33. Cuvântul primarului Petru Buzu, comuna Drăsliceni,

 34. Focul de artificii
„Regele brazilor ”, 2013.

Dintre oficialităţile participante menţionăm prezenţa deputatului Ioan Oltean, a subprefectului

Ovidiu Frenţ, a consilierilor judeţeni Monica Săsărman şi Florin Moldovan, a primarului comunei gazdă,
Doru Toader Crişan, viceprimarului Ioan Solcan, a consilierilor locali George Vlad, Leon Vlad, Viorel
Popandron, Vasilică Halostă, Aurel Badiu, Teo Răcilă, Florin Bălan, şi alţi consilieri şi funcţionari ai
 primăriei, preoţii Ioan Jauca şi Vasile Turc, alături de alte numeroase personalităţi locale, din judeţ şi din
afara acestuia.

La invitaţia Centrului Judeţean pentru Cultură a fost organizat şi Târgul meşterilor populari ai
 judeţului Bistriţa –  Năsăud, reprezentat la festivalul bârgăuan prin standurile meşteşugăreşti ale artiştilor
 populari: Lucia Todoran, creatoare de costume populare şi podoabe, Sânziana Oniga, ţesătoare din Salva,
 Nicolae Bacea, cojocar din Tureac, Gavril Buia, curelar din Maieru şi Ileana Silaghi cu împletituri din
 papură, de la Tonciu.

Parcul cu castani a fost din nou arhiplin, iar pe scenă au avut loc spectacole susţinute de următoarele
formaţii: Ansamblul de dansuri populare TANGRA –  BULGARIA, Ansamblul de muzică şi dans
CUCOARA  –   REPUBLICA MOLDOVA, Echipa de păstrare a tradiţiilor Românilor din UNGARIA,
Ansamblul folcloric „Rapsodia Bucovinei  – Suceava, Muzica militară a Garnizoanei – Bistriţa, Ansamblul
folcloric NUNTA ZAMFIREI  –  Livezile, Ansamblul folcloric PLAIURILE BÂRGĂULUI –   Prundu
Bârgăului, solista Marioara Şigarteu, o fiică a satului şi Ansamblul de dansuri ţigăneşti – Josenii Bârgăului.
Toate formaţiile participante au susţinut şi un spectacol de gală şi au primit diplome „Regele brazilor
2013”, plăcuţe şi brăduţi, alături de mulţumiri din partea Centrului Judeţean pentru Cultură, prin etnologul
Emilia Bumb Ometiţă şi a primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Toader Crişan.
Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor ” s-a încheiat cu un splendid foc de artificii, cum
nu a mai f ost la alte ediţii, întreaga manifestare fiind o excelentă reuşită, dar şi un semn că festivalul are în
continuare viitor.
  Niculae VRĂSMAȘ,
 „Toamna Bârgăuană”, o toamnă a lui Dumitru Ciupa 318
 Unul dintre evenimentele culturale, care au loc anu al la Prundu Bârgăului în ultimii ani, este
festivalul folcloric „Toamna Bârgăuană”, desfăşurat în Căminul Cultural din localitate, care a ajuns în 2013
la cea de a V-a ediţie. Duminică 27 octombrie, acest festival a cuprins un bogat spectacol artistic, la care au
 participat artişti de valoare din întregul judeţ, majoritatea dintre ei având un principal motiv sentimental, la
această dată aniversându-se 66 de ani de la naştere şi 45 de ani de activitate artistică, împliniţi de maestrul
Dumitru Ciupa.
Organizat de Primăria şi Consiliul Local Prundu Bârgăului, cu sprijinul Centrului Judeţean de
Cultură şi a Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud, festivalul prundean a inclus în program omagierea şi
 premierea a 7 perechi din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie în 2013, fiecare primind un plic
având câte 500 lei, diplome de recunoştinţă şi flori, spectacolul artistic fiindu-le şi acestora dedicat.
A fost multă lume, localnici şi invitaţi din întreg judeţul, iubitori ai folclorului, oameni de cultură,
 politicieni, nenumăraţi prieteni, colaboratori şi admiratori ai artistului de renume, Dumitru Ciupa, pe care
l-au felicitat, i-au oferit cadouri şi diplome, sărbătorit fiind apoi de Ansamblul folcloric „Plaiurile
Bârgăului”, a cărui inimă este însăşi orchestra realizată de el, unică în judeţ şi mediul rural românesc.
Spectacolul care a urmat pe scena Căminului Cultural din Prundu Bârgăului a fost susţinut de artişti
de mare valoare, din cadrul Ansamblul profesionist „Dor Românesc”, Ansamblul folcloric „Plaiurile
Bârgăului”, alături de care şi-a depus omagiul şi alţi artişti vocali şi instrumentişti, dar şi cunoscuta formaţie
a trişcaşilor din Leşu, condusă de însuşi iniţiatorul acesteia şi însoţită de primarul actual.
Festivalul „Toamna Bârgăuană”, din acest an, a fost o toamnă a lui Dumitru Ciupa, un mare artist
născut la Prundu Bârgăului, în plină putere de creaţie, căruia vorbitorii de la această frumoasă şi reuşită
întâlnire, alături de mulţi alţii din media, i-au etalat performanţele şi i-au dorit ani mulţi, fericire în familie,
dar şi noi succese.
Reuşita celei de a V-a ediţie, a festivalului prundean „Toamna Bârgăuană”, se datorează atât
recunoştinţei comunităţii cât mai ales perseverenţei depuse de Ioana Suciu, a sprijinului oferit de Consiliul
Local, al primarului Doru Crişan şi al viceprimarului Ioan Cioncan, precum şi al sponsorilor.
 Niculae VRĂSMAȘ, „Rituri de trecere”, premiu naţional  319

Liga Scriitorilor Români a acordat premiile pentru cărţile publicate în 2012. Juriul din care au făcut
 parte scriitori cu experienţă a acordat premii la secţiunile poezie, proză scurtă, roman, critică literară, istorie
literară, monografie, confluenţa artelor, eseu, spiritualitate, memorii, antologie, epigramă, reviste.
La secţiunea monografii cartea anului a fost desemnată cea semnată de bistriţenii Vasile V. Filip şi
Menuţ Maximinian „Cultura tradiţională imaterială din Bistriţa Năsăud”, volumul I „Rituri de trecere”,
Editura Eikon, 2012.
Volumul face parte dintr-o serie de trei, care să acopere, la modul sintetic, întreaga Cultură
tradiţională imaterială românească de pe teritoriul judeţului Bistriţa- Năsăud, aşa cum prevede un proiect
derulat de Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură. În volumul II vor fi prezente obiceiurile
ciclului social şi calendaristic (de iarnă, primăvară, de vară, de toamnă), iar ultimul volum, al III-lea, va fi
dedicat literaturii populare (poezie epică şi lirică, proză, paremiologie), asociate în mod tradiţional
folclorului sau culturii imateriale. „Un proiect poate prea ambiţios pentru tradiţii, stadiul de dezvoltare şi,
implicit, şansele de materializare ale unor astfel de cercetări în judeţul nostru. Ceea ce ne-a determinat să ne
angajăm într -o astfel de întreprindere a fost faptul că judeţul nostru –   cu zone etno  –  f olclorice de o bogăţie
recunoscută – era unul din puţinele din ţară care nu avea o asemenea sinteză” spun autorii în prefaţă.
Cartea a ajuns deja la toate bibliotecile universitare din ţară, dar şi la instituţiile de specialitate, în
muzee, fiind bine receptată de specialişti, care aşteaptă, cu nerăbdare, celelalte două volume.
La secţiunea proză scurtă premiul LSR a fost obţinut de Leon-Iosif Grapini, originar tot de pe
meleagurile noastre, din comuna Şanţ, cu volumul „Capăt de linie „, apărut tot la Editura Eikon. Autorii
 premiaţii vor putea să publice o nouă carte gratuit la Editura Napoca Nova.
Florentin ARCHIUDEAN, Cinci ani fără Valeria !  Ștergeți -vă cu
năframa, mărgăritarele din colțul ochilor ...  320
 Niculae VRĂSMAȘ, Teo Vrăsmaș, primul poet al Tăşulesei  324
Un loc atât de frumos precum Tăşuleasa a fost întotdeauna locuit, dovadă fiind vestigiile arheologice
care atestă existenţa unui drum roman, încă bine conservat între „Fântâna Iancului” şi vârful „Măgura
Calului”, în această zonă fiind denumit şi „Drumul cel vechi” sau, numai aici „Vârful părăului”, „Obcioara ”,
„Dealul dintre Iliuţa”, nu departe „Piatra Fântânelelor” (denumirea veche păstrată de sigiliul din 1928 al
mănăstirii cu acelaşi nume), reprezentând cumpăna apelor şi „fântânelele” ce înconjoară „ piatra” andezitică
din care ţâşnesc izvoarele Someşului, Dornei şi Bistriţei Ardelene, un punct nodal al Ţării Bârgaielor, care
împarte apa vie, vegheat de Înalta Cruce Luminată a Ortodoxiei, dar şi având aproape castelul lui Dracula şi
Vârful Frumuşeaua, cu urmele de piatră ale unei vechi cetăţi.
Există aici numeroase legende, despre locuri, obiceiuri, tradiţii, cântece şi dansuri, dar şi multe
 poezii, cu străvechi metafore ascunse în sintagme toponimice.
Primul poet al Tăşulesei, care a trăit în tinereţe aici şi a scris poeme închinate falnicului munte, unele
 publicate postum şi altele în manuscris, a fost profesorul Teo Vrăsmaş, născut la Prundu Bârgăului în 4
noiembrie 1931.
Foarte puţin cunoscut, mai mult pe plan local, poetul bârgăuan a scris, în anii 50, cele mai frumoase
versuri (compuse la Tăşuleasa şi multe despre oamenii şi locurile ei, publicate postum în volumele „De
dragoste şi dor”, 2007 şi „Versuri rebele”, 2008, ambele la editura bistriţeană Karuna), care fac parte din
 patrimoniul literar, încă neadjudecat, al acestor bogăţii culturale bârgăuane, care trebuiesc a fi scoase la
lumină.
Reproducem câteva din poeziile lui Teo Vrăsmaş, primul poet al Tăşulesei.

 Am căutat să pun pe note cântecul pădurii 

un cântec şi de jale şi de dor,
să -l scriu pe coaja fagilor cu sucul murii
cu pană de şoim călător 
ca pădurea să - l cânte mereu 
să -l freamăte din crengi şi cetini 
 pentru ai codrului prieteni.
Izvorul m- a oprit şi m -a rugat
să pun pe note cântecul pădurii fără hat 
ca să -l asculte chiar şi buruienile.
Pune-l pe versurile tale
şi susurul meu ca refren,
să -l cânte şi pădurea şi oamenii 
şi vremile.
Cântecul pădurii să cuprindă toate chemările 
şi oamenii să -l cânte pe toate cărările 
din gură, frunză ori din fluier 
în el să - şi spună bunul gând  
şi jalea trăgănată - n şu ier.

(Tăşuleasa, septembrie, 1949) 

 Pădurea freamătă din cetini 
şi cerul mă răsfaţă în oglinda lui,
cândva copil pribeag, al nimănui.
 Azi, mi- am regăsit vechii mei preieteni:
 pădurea, cerul şi izvorul  
în ,,poienile copilăriei” 
din Tăşuleasa 
în zbenguitul mieilor câmpiei 
şi -n  plânsul de copil de dorul  
de poienile copilăriei 
cu p ă p 
  ăd  ii
de lângă a saşilor moşii 
de pe muntele Tăşuleasa.
 Azi, dorul copilăriei şi -a  desfăcut aripile 
şi zboară nestânjenit 
 peste haturi
 prin poienile copilări ei
sub cerul azurit.
(Tăşuleasa, august, 1978) 

Verdele crud m- adie cu linişte şi calm 

 parfumul florilor mă -m
  bată 
şi uit de orice zgomot şi sudalm 
la un popas lângă izvor pe o piatră.
E piatra unde odihnesc drumeţii 
stâmpărându -ş  i setea cu lacrimi de izvor
umedă de roua dimineţii 
martoră la reverii de dor.
E piatra din poiana cu zorele
din Tăşuleasa, din pădurea mea 
monument drag copilăriei mele 
 piatra pe care eu n-o pot uita.
E piatra mea de dor şi meditaţii 
 pe ea am scris doar prima poezie
e piatra relansării în revelaţii 
lângă izvorul cel cu apă vie.
E piatra de hotar, de căpătâi,
şi de -n  ceput când am pornit în viaţă 
e piatra sfântă a dragostei dintâi 
e piatra ce mi- a dat multă speranţă.
 Azi, bătrân, fac iar aici popas 
să sorb din amintiri şi din izvor 
în ziua aceasta sfântă de ,,Ispas ” 
m- am întâlnit aici cu vechiul dor.
(Tăşuleasa, 1982) 
 Alexandru Misiuga

Cinci ani fără Baronul Alexandru Misiuga

În dimineaţa zilei premergătoare aniversării ratate a baronului, mă dădeam peste cap cu

telefoanele pentru a vorbi cu prietenii săi, mai ales cu cei aflaţi în funcţii de conducere, pentru a le
aminti şi a-i pregăti de sărbătorirea unui deosebit eveniment. Dar în aceeaşi zi de marţi, 17 februarie
2009, în jurul orei 19.00, inima baronului Alexandru Misiuga a încetat să mai bată, cu puţine ceasuri
înainte de a fi împlinit 85 de ani.

Vestea primită prin telefon m-a înmărmurit. Nu-mi venea să cred că s -ar putea întâmpla aşa
ceva. Am început să cred că Dumnezeu l-a iubit mai mult decât l-am iubit noi şi l-a luat. Uşa vieţii lui a
fost închisă mai devreme decât ne -am fi închipuit, dar în acelaşi timp i -a fost deschisă o nouă poartă,
 prin care baronul a trecut din lumea noastră, în cea a veşniciei. Simplu, rapid şi fără suferinţă, la fel cum
ar trece dintr-o cameră într -alta. Surprizele pregătite de prietenii săi s-au întors, lovind împotrivă, la fel
ca un bumerang. Până şi cerul s-a întunecat de durere.

I-am compus un acrostih, primul din viaţa mea, pe care i l -am citit la căpătâi. L-am condus pe
ultimul său drum. Înmormântarea s -a făcut cu onorurile militare cuvenite.
 Niculae VRĂSMAȘ,
 Acrostih dedicat baronului Alexandru Misiuga

aron ai fost şi vei rămâne 

mintire scumpă pentru noi 
omân cu sânge viu în vână 
nest şi prieten mare la nevoi 
ăscut în Basarabia străbună 
n om adevărat cum altul nu -i
ocul sfinţind în glia noastră bună.

rtist născut şi creator de ansambluri 

uând model Cununa cea străbună 
 pigramist neîntrecut peste meleaguri 
ilogravuri în lemn şi stampe pentru steme 
i făurit, şi măşti. Ai scris în cărţi poeme 
eîntrecute epigrame în Cuiul lui Pepele,
ogarilor din turn făcându -le minuni.
ăzboi continuu cu soacrele ai ţinut 
morul tău fiind mereu recunoscut.

ajestuos ca un adevărat baron,

ubit precum Bram Stocker pe al lui bust
olidar cu arta-n sufletul de mare om
erarhul înţelept, cu glume de bun gust.
nic, dar nepreţuit destul în viaţă,
iuvaer recunoscut vei fi în lume.
dio trupule, rămâne al tău nume! 
 Niculae VRĂSMAȘ, Alexandru Misiuga și Valea Bârgăului  325

Multe din realizările lui Alexandru Misiuga au fost legate şi de Valea Bârgăului şi nu putem să nu
amintim, în continuare, câteva dintre ele.
A înfiinţat în 1968 primul festival concurs al soliştilor de muzică populară întitulat „Regele
 brazilor ”.
A fost în 1969 naşul primului festival folcloric Alaiul Nunţilor de pe Bârgău.
Acum patru decenii, din satele Bârgăului au ţâşnit primele alaiuri de nuntaşi, în sănii împodobite
trase de cai nărăvaşi, cu druşte, stegari şi ceteraşi, care au ajuns până la Bistriţa, cucerind locuitorii vechii
cetăţi, cu spectacolul lor. La iniţiativa lui Alexandru Misiuga, în 1969, a luat fiinţă Alaiul Nunţilor de pe
Bârgău, acel festival zonal unic în ţară, care la fel cu Regele Brazilor, devenit internaţional, reprezintă
 blazonul bârgăuanilor şi cartea lor de vizită, deschise spre Europa şi lumea întreagă.
A construit Coroana de Aur din Bistriţa
A ridicat Castelul Dracula în Pasul Bârgăului
A construit, împreună cu Emil Albu şi Matei Albu, la Prundu Bârgăului, monumentul eroilor din
cele două războaie mondiale, din Valea Bârgăului.
A făcut propunerea de acordare a primului Titlu de Cetăţean de Onoare al comunei Prundu
Bârgăului, după 1989, pentru profesorul Matei Albu, veteran de război, care va împlini în 18 mai 101 ani.
Multe lucruri frumoase a realizat Baronul Casei Dracula, cetăţean de onoare al Municipiului Bistriţa,
unde teatrul de păpuşi, înfiinţat de el, îi poartă numele.
Alexandru Misiuga va rămâne neuitat, în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi un important
simbol al culturii care a depăşit limitele judeţului Bistriţa-Năsăud.
 Menuț MAXIMINIAN,
Baronul Alexandru Misiuga ne-a părăsit în ajunul zilei de naştere 326

Astăzi, 18 februarie, baronul Alexandru Misiuga ar fi împlinit 85 de ani. Nici nu arăta că poartă pe
umeri povara anilor. Ne-a vizitat zilele trecute redacţia. Era fericit. Ne-am întâlnit săptămâna trecută la o
lansare de carte. A binedispus sala. Era colegul nostru drag, cel care ne -a obişnuit cu a lui pagină de satiră şi
umor, Cuiul lui Pelelea, să zâmbim. Să fim bucuroşi de viaţa pe care ne-a dat-o Domnul. Vestea, că marți, în
 jurul orei 19.00, baronul, a dispărut ne-a cutremurat. Inima lui preabună a cedat.
Pentru că ne-a dăruit-o nouă, strop cu strop, minut cu minut, iar noi nu am ştiut să apreciem gestul.
În ediția scrisa de azi, colega noastră, Carmen Bulz a pregătit un interviu aniversar cu baronul. Voiam să-i
facem o surpriză. Ce păcat, că nu se va mai bucura de pagina aniversară. Şi, ca o ironie a sorţii, în loc să-i
spunem lui nea Sandu „ La mulţi ani”, ne vom ridica privirea spre cer şi îl vom ruga pe Dumnezeu să-l
 primească în rândul drepţilor. Şi de acolo, dintre cei aleşi, baroane, mai priveşte şi pe pământ, la bistriţenii pe
care i-ai iubit atât de mult, şi când eşti binedispus, mai trage câte o salvă de versuri, aşa cum ne -ai obişnuit,
căci ne va fi foarte greu fără tine. Îţi promitem că vei rămâne mereu în sufletul nostru. Dumnezeu te iubeşte,
 poate mai mult ca noi.
 Gânduri
 Misiuga 327 

Moartea lui Alexandru Misiuga echivalează cu pierderea unuia dintre cei mai mari oameni de
cultură din judeţul nostru, din ultimii 50 de ani. Era un împătimit al rigorii, al unui profesionalism
autentic, care l-a făcut să se înconjoare de oameni de calitate, aceşti oameni reprezintă valorile Bistriţei,
aceşti oameni pe care din păcate, în ultima vreme, nu-i mai vedem decât atunci când este prea târziu...
Baronul a plecat dintre noi în acest sfârşit de iarnă. Un om, un animator minunat pe scena a adus
 bucurie în sufletele noastre. Un întemeietor de legende, pe care Dumnezeu l-a iubit atât de mult încât l-a
luat la el să petreacă împreună ziua de naştere. Sufletul redactorilor Răsunetul este pustiit la gândul că
din această zi nu-l vor mai avea alături de ei pe colegul de la suplimentul de satiră şi umor „Culiul lui
Pepelea”, cel care era redactor de onoare al celui mai ştiut ziar din judeţ.
Alexandru Misiuga nu pleacă dintre noi. Spiritul lui rămâne, iar sufletul încearcă o treaptă în
drumul spre Înalt... Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă parte de multă lumină aşa cum a adus
lumina şi în sufletele noastre!
Rămas bun, iubite Maestre!

Red acţia „Răsunetul”

* * *

Alexandru Misiuga s-a stins

cu o zi înainte de a împlini 85 de ani.
Baron al Casei Dracula, colonel în retragere, veteran de război, om de cultură, cetăţean de
onoare al municipiului Bistriţa, Alexandru Misiuga a plecat dintre noi.
Era ca un argint viu, o figură luminoasă care avea un har deosebit de a-i impresiona pe cei din
 jur cu modul său dezinvolt de a comunica.
El este cel care a pus piatra de temelie la ceea ce înseamnă astăzi Hotelul Castel Dracula, a fost
custodele Turnului Dogarilor, care găzduieşte peste 500 de măşti şi păpuşi, dar şi un scriitor apreciat.
În prima şedinţă a Consiliului Local voi propune ca o strada din Bistrița să -i poarte numele. Este
un mod de a ne arăta recunoştinţa şi aprecierea pentru cel care a fost Alexandru Misiuga.
Va rămâne în sufletul şi inima noastră prin tot ceea ce a făcut şi cred cu toată sinceritatea că
 plecarea lui lasă un gol ce cu greu va fi umplut.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate.
Primarul municipiului Bistriţa
Ovidiu Teodor CREŢU

* * *

Regrete, lacrimi pentru unul din personajele de marcă a culturii bistriţene prin trecerea în
nefiinţă a celui ce a fost şi va rămâne în sufletul oamenilor –  Alexandru Misiuga.
Trecerea la cele veşnice îşi va pune amprenta pe tot ce înseamnă fiecare ungher al Casei
Municipale de Cultură de care a fost atât de mult legat sufleteşte şi mai cu seamă de cele două
formaţii,Teatrul de păpuşi „ Nichipercea ” şi Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş”, la care şi -a
adus o directă contribuţie la înfiinţarea şi formarea acestora.
Dispariţia sa a produs pentru toţi artişti Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa
o profundă durere, aceştia păstrându-l veşnic în memorie pe „ baronul” culturii bistriţene.
Dumnezeu să-l odihnească
Sincere c ondoleanţe familiei
 În memoria celui dispărut Centrul Cultural Municipal iniţiază premiul anual „Alexandru
Misiuga”. Premiul se va acorda unei personalităţi din lumea cultural – artistică. De asemenea cele două
formaţii apropiate sufletului celui dispărut, formaţii aflate în drum spre Italia, au stabilit acordarea
numelui Teatrului de păpuşi din Bistriţa –   Alexandru Misiuga  – chiar din acest turneu Teatrul de păpuşi
va juca în Italia în memoria celui dispărut sub numele Teatrul de păpuşi „ Alexandru Misiuga” Bistriţa – 
România.
Directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa,
Prof.dr. Dorel COSMA

* * *

Sunt profund marcat de vestea că baronul de Bistriţa- Năsăud, naşul meu şi al Elvirei de

căsătorie, Alexandru Misiuga, a plecat spre lumea drepţilor. Domnia sa a contribuit la înfiinţarea
Ansamblului Cununa de pe Someş, care pentru noi a fost o adevărată familie. Şi -a pus amprenta pe cele
mai importante festivaluri din judeţ, pe montările care au avut loc de-a lungul timpului la Casa de
Cultură. A înfiinţat trupa de păpuşi Nichipercea, cu care Elvira mea dragă se află acum în turneu în
Italia şi care va juca departe de casă în memoria lui. Alexandru Misiuga s-a impus ca o mare valoare a
 judeţului. A fost cunoscut de toată Ţara Românească şi apreciat. A iubit istoria Bistriţei, având grijă de
ultimul turn al cetăţii, cel al Dogarilor, unde avea expoziţie de păpuşi. Datorită lui avea edificii pe veci,
 precum Castelul Dracula şi Coroana de Aur. Toate aceste valori au fost ţinute în mâna acestui mare
dispărut. Finii tăi nu te vor uita niciodată.
Elvira şi Corneliu Octavian BOTOŞ,
artişti emeriţi ai Cununei de pe Someş

* * *

Vestea că baronul Alexandru Misiuga a plecat la cele veşnice, ne-a luat prin surprindere.
Credeam că domnia sa e nemuritor, era omul care ştia să-şi dozeze optimismul şi nu se arăta niciodată
trist. Năsăudenii regretă tragica dispariţie şi îl roagă pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui
mare. Numele Alexandru Misiuga va rămâne înscris în cartea personalităţilor judeţului. Rămas bun,
dragă baroane.
Primarul oraşului Năsăud,
Dumitru MUREŞAN

* * *

Colonelul în retragere Alexandru Misiuga a fost cel mai apropiat colaborator al Cercului Militar
Bistriţa, nelipsit de la niciunul din evenimentele culturale sau militare organizate în instituţia noastră,
sau în Garnizoana Bistriţa. Suntem bulversaţi la aflarea acestei veşti triste, mai ales că eram prieteni
foarte apropiaţi. Cercul Militar era vizitat aproape zilnic de baron, care reuşea întotdeauna să ne facă să
vedem lucrurile mai optimist, mai bine. Fie ca vămile să fie uşoare iar sufletul nobil al baronului să fie
aşezat în rândul drepţilor. Vei rămâne pe viaţă în gândul nostru.
Cornelia ARDELEAN ARCHIUDEAN –  artist
Col (rez.) Florentin ARCHIUDEAN  – şeful Cercului Militar Bistriţa

* * *

Moartea baronului Misiuga a fost spontană şi instantanee, neprevăzută şi neaşteptată. Ediţia a

25- a Festivalului de umor Mărul de aur, va fi îndoliată. Preşedintele festivalului a dispărut. Umoriştii
din ţară sunt oripilaţi de această veste. Am pierdut un bun prieten cu care am călătorit prin ţară la Buzău,
Vaslui, dar şi la Chişinău pentru a aduce zâmbet pe chipul oamenilor. Fie -i ţărâna uşoară.
Alexandru CÂŢCĂUAN,
 * * *

Ultimul DOMN a plecat pe furiş dintre noi

Cu mulţi ani în urmă, într -un material din Răsunetul, pe care îl întitulasem ,,JOS PĂLĂRIA”
scriam că, burgul nostru ar fi mai sărac, mai trist fără Alexandru Misiuga. Scriam şi simţeam acest fapt,
dar, astăzi, faţă în faţă cu realitatea implacabilă, revin şi spun că,din seara trecută, oraşul în care şi
 pentru care a trăit scriitorul Alexandru Misiuga este un oraş căruia i-a pălit aura.
Din seara trecută trăim într -un loc în care nu se vor mai , ,,trage” salve de glume la evenimentele
curente, nu se va mai zâmbi aşa cum numai el ştia să ne facă să zâmbim,  – din tot sufletul, fără fasoane
şi rupând zidurile nevăzute dintre cei mari şi puternici şi cei mici şi cu bucuriile numărate ca bănuţii
dintr-un colţ de batistă.
Alexandru Misiuga a fost sortit să ne ţină loc de prieten. Nu ştiu să fi avut duşmani, sau daca a
avut, aceştia s-au ferit să iasă în faţă şi să-l critice. Desigur, acum când el ne privește  de pe prispa
Cerului său, din neant, numărul  ,,prietenilor ”  a crescut invers proporţional cu atenţia pe acre i-au
acordat-o pe atunci când Baronul mai era în viaţă. Nu am ştiut să-i îi spunem cât ne-a putut auzi, că-l
iubim, că ne simţim onoraţi că respirăm acelaşi aer cu dânsul. Nu am ştiut să-i mulţumim pentru bucuria
de- a îl şti lângă noi, chiar neinvitat fiind, venea la marile evenimente din viaţa noastră culturală, aşa
cum fac zânele bune într -un basm fără nume. Alexandru Misiuga a fost sarea şi piperul urbeni, cel mai
 popular personaj, pitoresc aş spune dar care constituia o personalitate ce nu şi-a încovoiat niciodată
coloana faţa vremelnicilor conducători ai instituţiilor.
 Nu îmi amintesc să-l fi auzit să se fi plâns vreodată de ceva, pentru ceva, pentru sine. De aceea
cred că, nu doar eu, l -am crezut pe Alexandru Misiuga a fi nemuritor. Ne-a păcălit frumos, s-a stins fără
a ne facă să-i plânge de milă, fără a se lăsa dator nouă pentru buchetul de flori, pe care i l-am fi dus,
dacă ar fi fost ţintuit pe un pat de spital. Îmi va rămâne mereu în memorie ca un Domn, poate ultimul
Domn de modă veche al unui timp în care începem să nu mai ştim cine suntem noi.
Am făcut parte din aceeaşi Societate Internaţională,, Dracula,, şi, în timp ce eu ţineam însemnele
Casei de Dracula în sertar, Baronul Alexandru Misiuga se implica cu suflet şi trup în acest joc. A gândit
şi reconstruit un mit.
Ce i-am dat noi în schimb? Nimic.
Alexandru Misiuga a plecat cu capul sus, fără să -şi împovăreze semenii cu problemele lui,- a
murit frumos, aşa cum a şi trăit.
Îngeri să-ţi fie aproape, prietene drag.
Melania CUC
Scriitor

* * *

Am pierdut un om de cultură deosebit, autor a numeroase cărţi, umorist de renume, nelipsit de la

majoritatea acţiunilor judeţene, dar şi naţionale. Alexandru Misiuga a fost un om în preajma căruia ne
simţeam bine cu toţii, avea mereu ceva vesel de spus, a ştiut să treacă cu o glumă peste toate greutăţile
vieţii. Consider că manifestările noastre cultural-artistice vor fi mai sărace prin lipsa baronului, cum ne
 plăcea nouă să-l numim. Îl vom aştepta pentru mult timp la evenimente să -i ascultăm cele mai noi
creaţii, căci locul dânsului va fi rezervat. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în rândul
drepţilor.
Valeria PETER PREDESCU  –   artist

Ceasu’ vremii
Baronului Alexandru Misiuga
Ceasu’ vremii stă la cap
Să -mi arate-n orice clipă
Că viaţa e risipă
Şi ea curge ne’ncetat
Ceasu’ vremii dacă stă
Inima ţi se opreşte
 Viaţa nu-i biserică
Ceasu’ vremii s-a oprit
Pentr-un suflet plin de viaţă
Care astă dimineaţă
Zâmbetul şi-a contenit
Şi -n icoană mi-a ră mas
Zâmbet veşnic în risipă
Ce pe-a versului aripă
A trăit... dar a plecat
Virginia Brănescu

Dumnezeu să te odihnească în pace, marele meu  prieten. Ai fost unul din stâlpii culturii
 bistriţene. Nu te voi uita niciodată.
Lenuţa PURJA –   artist

* * *

Îl cunosc pe Alexandru Misiuga din anii ‘80, i-am simţit de la început valoarea, a fost o
 personalitate complexă. Am  participat la nenumărate acţiuni în care a fost implicat, toate impecabile.
Avea un umor desăvârşit şi de-o mare fineţe. Este o mare pierdere pentru noi, mai ales că şi -a propus să
trăiască suta de ani şi nimeni n-a crezut că n-o va face. Cultura bistriţeană este de acum mai săracă.

Ioan BURCUŞEL, Director Direcţia pentru Cultură,

Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional

* * *

Alexandru Misiuga a fost un simbol pentru municipiul Bistriţa şi pentru judeţul nostru, prin
realizarea unor edificii reprezentative, amintind Coroana de Aur, Castelul Dracula, Codrişorul, Coroniţa.
Ca om care activează în domeniul culturii nu pot să nu admir activitatea culturală, în primul rând
înfiinţarea Ansamblului Cununa de pe Someş, unde am cântat şi eu ani de zile, apoi a Festivalului Mărul
de aur, a Regelui Brazilor, a activităţilor în calitate de scriitor. Prin plecarea lui la cele veşnice Bistriţa a
 pie rdut o mare personalitate şi vom fi mai săraci din punct de vedere spiritual. Municipalitatea i-a
recunoscut meritele acordându-i titlul de cetăţean de onoare. Personal m-am bucurat de prietenia şi
sfaturile lui.
Alexandru PUGNA –  artist

* * *

Unchiul meu, provenind dintr-o familie longevivă, îi plăcea să ne tachineze spunându-ne „eu pe
toți vă îngrop”. A fost o glumă așa cum toată viața sa a fost înconjurată de glume și umor însă în
subconștientul nostru familia se aștepta să mai trăiască cel puțin până la 100 de ani.
De mic copil mă știu apelând la dânsul pentru diverse nevoi culturale: informații, dicționare,
cărți, etc. Pe la vârsta de 9-10 ani eram pasionată de crearea păpușilor, îmi cumpăraseră părinții
instrumentele necesare și îl priveam seara, în balconul său, pe unchiul Misiuga plăsmuind o păpușă mai
năstrușnică decât alta.
Înainte să plec în Canada, în iulie 2008, m-a rugat să o caut pe Baroneasa Casei Dracula care
locuiește pe meleagurile canadiene. Sper că într -o bună zi să o găsesc și prin aceasta să-i pot îndeplini
ultima dorință. Regret nespus trecerea în neființă a unchiului meu, marele om de cultură bistrițean
Alexandru Misiuga. Prin aceste rânduri eu și familia îi aducem un ultim omagiu.
Oana VEREȘ
 Destinatara locuia pe atunci în gazdă la familia învăţătorului Ilarion Bozga (1856-1937), autorul mai
multor lucrări monografice printre care: Monografia comunei Tiha Bârgăului, Monografia comunei
Mureşenii Bârgăului, Istoria şi monografia comunelor din Valea Bârgăului, Tabloul şi istoricul şcoalei de la
Tureac şi altele. Suntem în posesia mai multor fotografii cu destoinicul dascăl şi familia sa din acea perioadă,
dar spaţiul tipografic limitat ne împiedecă şi de această dată reproducerea lor.
În 09 mai 1914 s-a căsătorit cu părintele Lazar Victor, născut la 22 octombrie 1886, în comuna
Bălan, judeţul Sălaj, în familia vicenotarului. Dintr -un material autobiografic datat 27 mai 1956 aflăm că
 părintele Lazar Victor „ a slujit la altarul domnului din Mureşenii Bârgăului 35 ani şi jumătate, adică până la
17 noiembrie 1949”. Prin 1887-1888, tatăl părintelui Lazar Victor a ajuns notar cercual la Tiha Bârgăului.
Între anii 1893-1896 a urmat şcoala elementară la Prundu Bârgăului, iar după absolvirea celor patru clase s-a
înscris la gimnaziu la Bistriţa, dar „după doi ani de neispravă”, în anul 1899, s-a transferat la gimnaziul din
 Năsăud. După absolvire, între 1902-1906, a urmat liceul la Blaj. În anul 1906, a rămas la Tiha, tatăl său
voind să-i succeadă în funcţia de notar, dar a renunţat întrucât „această domnie nu i-a plăcut”. Aşa se face că
între 1907 –  1911
 1911 a urmat facultatea de teologie.
În 31.05.1914 a fost hirotonit ca preot, iar la 01.08.06.1915 a fost instalat ca preot la Mureşenii
Bârgăului, succedându-i în funcţie părintelui Nechiti Vasile. În perioada 1914-1918 a luat parte la durerea
celor care şi-au pierdut părinţii, feciorii, fraţii sau soţii pe câmpul de luptă. A primit cu o deosebită bucurie şi
satisfacţie înfăptuirea României Mari. În 1920 s-a preocupat de refacerea localului şcolii distruse în anii
 primului război mondial şi de ridicarea unui nou edificiu de şcoală. În 1928 a iniţiat repararea acoperişului
 bisericii înlocuind eternitul prin care ploua cu tablă. Mai aflăm că în 1938 a început construcţia casei
 parohiale, pentru care a cărei finalizare a stăruit 24 de ani întrucât sprijinul financiar al autorităţilor s-a lăsat
mult aşteptat „Poate dacă eram în vreun partid politic puteam ajunge la ceva ajutor, dar cu niciun fel de
 politică nu m-am putut împr ieteni!
ieteni!”. Aceasta dovedeşte că dirijarea preferenţială a fondurilor publice spre
clientela politică nu este o invenţie a ultimilor 20 de ani, fiind demult patentată şi practicată.
„După 22 ani, iar s-a tulburat lumea şi am ajuns din nou la război, iar vreme de patru ani ne-am trezit
sub o nouă opresiune străină. În noile condiţii am apărat credinţă şi datinile strămoşeşti de care nu trebuie să
ne despărţim nici sub ameninţarea morţii, trebuie să ţinem legea şi poruncile bisericii pentru binele nostru
 pământesc şi fericirea veşnică”. Pentru atitudinea sa patriotică a avut foarte mult de suferit împreună cu
întreaga sa familie, fiind printre altele acuzat de spionaj în favoarea armatei române motivat şi de faptul că
folosea suspect de frecvent în opinia autorităţilor lanterna pe timpul nopţii. Din această cauză a fost de mai
multe ori arestat şi încarcerat la Prundu Bârgăului şi Bistriţa împreună cu soţia, unde au fost supuşi la
numeroase interogatorii. Fiului său, medicului Lazar Lionel, care profesa la Cluj- Napoca
 Napoca a cărui diplomă de
licenţă scrisă pe piele de viţel se păstrează la Muzeul Casa săsească din Livezile, încă din 14 septembrie
1940 i s-a notificat de către fostul comandant militar al municipiului, Colonelul Beck Albert, următoarele: „
aţi fost destituit din funcţia de medic pe care aţi deţinut-o la Cluj- Napoca Napoca şi că în acest sens am dat
dispoziţiunile necesare”. I s-a interzis cu alte cuvinte din considerente etnice să-şi mai exercite profesia.
În această situaţie a fost obligat să treacă în România, dar e interesant că, la 10 octombrie 1940,
comandantul militar al Plasei Bârgău cu sediul la Prund i-a eliberat Adeverinţa nr. 411 din 10 octombrie
1940 în care se consemnează cu totul altceva şi anume faptul că: „ Dr. Lazar Lionel, de naţionalitate
maghiaro-română, declară că „ vrea să se întoarcă în România!. Trecerea în România se face prin Tihuţa, în
care sens este obligat să se prezinte la Compania militară din Tihuţa şi că adeverinţa nu e valabilă pentru
reîntoarcere! „, fiind indubitabilă dorinţa autorităţilor de a se dispensa de un om devenit peste noapte
indezirabil pe propriile sale meleaguri fiind nevoit să plece în România.
Poetul Octavian Goga a avut legături şi cu alţi fii ai Văii Bârgăului. Astfel, în Jurnalul său „Fără
mituri dintr-o prăbuşire” din 17 noiembrie 1916, avea notată pe una dintre file „Raveica Pop născută Nat,
Borgo Joseni (Bistriţa), iar dedesupt „Plt. Pop Vasile mi-a lăsat 800 franci când a plecat pe câmpul de luptă”.
Un alt fiu al Văii Bârgăului, Dr. Budăcean Silviu, (04.05.1921  –   18.11.2010), fost elev al
învăţătoarelor Pop Rafila, soţia părintelui iconom stavrofor Pop Augustin de la Mijlocenii Bârgăului şi
Reghina Jauca căsătorită Mazilu, de la Joseni ne-a vorbit nu odată cu multă condescendență şi gratitudine
despre acţiunile umanitare de care a beneficiat, în perioada 1938-1942, în care a urmat Colegiul Sfântul Sava
din Bucureşti, din partea doamnei Veturia Goga, cea de-a doua soţie a poetului.
 Niculae VRĂSMAȘ ,
Premiul „R adu Pe trescu” 
P etre
În 21 martie, 2014, de Ziua internațională a
 poeziei, Societatea Scriitorilor din Bistriţa- Năsăud
 Năsăud a
organizat, prin Centrul Judeţean pentru Cultură
Bistriţa- Năsăud,
 Năsăud, în colaborare cu Biblioteca
Judeţeană, Gala Premiilor Societăţii Scriitorilor din
Bistriţa- Năsăud
 Năsăud pentru volume
volume apărute în anul 2013.
Juriul, format din Comitetul Director
SSB-N: Andrei Moldovan- preşedinte,
 preşedinte, Emil Dreptate,
Icu Crăciun, George Vasile Dâncu-vicepreşedinţi şi
Menuţ Maximinian  –  secretar, a hotărât acordarea
următoarelor premii pentru cărţile apărute în 2013
ale membrilor SSB- N,
 N, care şi-au depus volumele
spre jurizare: Premiul „Andrei Mureşanu” pentru
poezie:  Nicolae Avram, All Death Jazz, Max
Blecher; Premiul „Radu Petrescu” pentru
scriitorii care nu sunt membri ai SSBN, dar care
au o relaţie culturală cu judeţul Bistriţa-Năsăud:
Ion Buzaşi, „Andrei Mureşanu. Poezii şi
 publicistică”, Editura Eikon; Premiul „George
Coşbuc” pentru istorie literară (acordat de
Biblioteca Judeţeană): Mircea Daroşi, „Gavril
Istrate  –  decanul filologilor români”, Editura
Mesagerul; Premiul ”Ion pop Reteganul ”  pentru
studii monografice: Vasile Lechinţan, Adrian
Onofreiu şi Mircea Prahase, Fabricat în Runcu Salvei, Editura Eikon; Premiul de debut al SSB-N şi al
Editurii Eikon (în manuscris):Vasile Vidican, volum de critică literară.
Gala moderată de Andrei Moldovan, preşedintele SSB-N, a avut cuvinte frumoase din partea
vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, a directorului Centrului Judeţean pentru Cultură
(CJC), Gavril Ţărmure, şi a directorului Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, cu toţii garantând sprijinul pentru
acţiunile scriitorilor, cultura scrisă reprezentând la nivel înalt judeţul pe plan naţional şi internaţional.
 Noutatea acestei gale a constat în instituirea unui nou premiu literar, Premiul „Radu
Petrescu” pentru scriitorii care nu sunt membri ai SSB- N, dar care au o relaţie culturală cu judeţul
Bistriţa-Năsăud.
Acest premiu literar, a fost anunțat de președintele SSB-N, Andrei Moldovan, care a făcut o scurtă
 prezentare a lui Radu Petrescu, scriitorul al cărui periplu transilvan a lăsat memorabile descrieri ale
oamenilor și locurilor bistrițene, în binecunoscutul său metaroman „Ochianul întors”, o adevărată frescă a
anilor 50, făcând referire și la cartea „Jurnale paralele”, scrisă de un elev al său.
Premiul a fost atribuit, în premieră, lui Ion Buzași, pentru cartea sa despre Andrei Mureșanu. Despre
acest lucru îmi exprim și eu, public, părerea, adăugând faptul că scriitorul din Blaj își merită, pe deplin, acest
 premiu și pentru faptul că, în prodigioasa lui activitate, a scris și despre Radu Petrescu, în România Literară
(„Jurnale paralele  – Radu
 – Radu Petrescu văzut de un elev al său”).
 Numele dat premiului readuce pe autorul prețioaselor jurnale și al „Ochianului întors”, din umbra
uitării acestuia, prin realizarea, în județul Bistrița- Năsăud,
 Năsăud, a unei trilogii literar -toponimice
-toponimice Radu Petrescu,
odată cu atribuirea numelui său liceului din Prundu Bârgăului, a unei importante librării din Bistrița, iar
acum a unui important premiu literar.
Dacă la București, pe strada Pitar Moș, soția scriitorului, Adela Petrescu încă mai face corecturi și
completări ale manuscriselor, în speranța unei integrale a operei radupetresciene, înseamnă că „Posteritatea
lui Radu Petrescu se anunță de lungă durată”, așa cum bine a prevăzut prietenul său, scriitorul Costache
Olăreanu.
 Olimpiu NUŞFELEAN,
R adu Pe trescu –  despr
P etre  desprii nder
nder ea de
de lum
lume, despri
spr i nder
nder ea de
de sine
si ne
Existenţa scriitorului este o lectură continuă. Condiţia existenţei lui este să citească necontenit,
să se citească fără sfârșit,  prin ceea ce citeşte,
cite şte, prin ceea ce se citeşte,
cite şte, pe sine,
sine , aflat
afla t într -o continuă
translatare. O expresie neaşteptată a acestei lecturi o câștigă eul scriitorului în jurnal. Situat la frontiera
literaturii, după unele aprecieri, jurnalul de scriitor se află de fapt la graniţa transparentă a „translatării”
ce leagă vieţile noastre. Citim  jurnalel
 jur nalelee de scriitor
scrii tor ca pe nişte romane.
romane . „Obiectivitatea” lor e dată, în
mod ciudat, mai ales de o detaşare specifică, de instalarea profundă a „spunerii” în realitatea eului, o
realitate intangibilă de către ceilalţi, în fapt, şi prin aceasta fascinantă. Asemenea „creaţii” sunt citite la
 pas sau pe sărite,
sărit e, uneori aflăm
află m sau ne confirmăm
confi rmăm informaţii
infor maţii despre
despr e scriitor,
scrii tor, dar de cele mai multe ori
suntem interesaţi să descifrăm informaţii despre noi, despre lume, despre „realitatea ” în care trăim. Firul
aglutinărilor urmează un traseu iniţiatic. Un traseu disponibil descifrării, realizării unei lecturi
„angajante”. Căci, orice am spune, literatura angajează. În cele mai neaşteptate feluri.

Sub semnul introspecţiei

Între jurnalele de scriitor venite în ultimii ani spre noi, cel al lui Radu Petrescu îşi câștigă un
statut aparte. Avem în vedere  Prezent
 Preze nt şi în acelaşi
acel aşi timp străin. Jurna l 1977 -1982, apărut la editura
străi n. Jurnal
Paralele 45 în 2011, sub îngrijirea doamnei Adela Petrescu. Scrisul referenţial, descrierea amănunţită a
celui mai neînsemnat gest, reflexivitatea discretă, analitică ies din formule şi plasează deodată jurnalul
într -o
-o „scriere cu sens ”. Discursul se organizează după reguli tacite , evoluând  spre genul romanesc.
Evoluţia nu este guvernată de un proiect elaborat deliberat şi nu este deloc o ţintă în sine, estetică. Ea
ţine de firescul naraţiunii auctoriale. Se constituie însă într -un-un „roman”  –  gen cuprinzător şi incitant,
acaparator şi elocvent. Şi nu e vorba neapărat de o scriere „cuprinzătoare” în sensul larg al cuvântului,
de curiozitatea stârnită de o informaţie neaşteptată şi edificatoare, ci de acel „curent” de spuneri care se
constituie într -un
-un roman al desprinderii de lume şi, în cele din urmă, al desprinderii de  sine. sine.
„Romanul” începe oarecum balzacian, cu o „introducere ” relaxată, unde –  luni,   luni, 17 ianuarie 1977
 – într 
 – într -o frază lungă, se face o oglindă a majorităţii preocupărilor/întâmplărilor, legate de viaţa diurnă, de
familie, dar şi a celor legate de scris-citit, sancţionate toate de o punere sub semnul întrebării: „Acum
stau şi mă întreb ce am făcut în aceste prime şaptesprezece zile ale anului.”  E, de fapt, o punere sub
semnul introspecţiei, gest agreat atât de scrisul denotativ, cât şi de cel conotativ.
Apoi, după această „punere în temă”, notaţia prinde la un moment dat chipul reportajului. Este
urmărită amănunţit călătoria cu trenul de la Bucureşti la Pietroşiţa. Scriitorul surprinde peisajul,
înaintarea trenului („Trenul urcă sensibil.”), chipuri feminine foarte pregnant observate şi consemnează
apariţia unor idei („Târgoviște. Vechiul spital de lângă gară. Idee.”... ), descrie casa de la Pucioasa, cu
descindere
descindere în amintiri legate de pierderea unor texte ale unor copii din Prund, regretând că pierzătorul,
T. Ţ, „a şters astfel din univers două fapte ale spiritului”, vizitarea împrejurimilor cu bunul său prieten,
 prozat orul M. H. S. Întâlnesc, în periplu, „În şosea, un om (care, n.n.) târăște de
 prozatorul  d e frânghie câinele negru
otrăvit ieri de stăpâna sa, apoi apare ea însăşi în vârful colinei şi ne însoţeşte, până la Telefoane, unde ne
despărţim. Convorbire vivace, de genul cinic.” Este interesant de reţinut această intruziune a dramei şi
atitudinii cinice în peisajul încărcat de conotaţii relaxante. Apoi „descoperim în dreapta casei (... ) o
scară îngustă, de piatră, cu balustradă de fier care duc e la palat.” Acum, după ce s -a făcut seară,
călătoresc, scriitorul şi M. H. S., „în plin tărâm  magic”. Fascinat, recunoaşte: „Urcăm, eu destul de
dificil, treptele de piatră... ” Se anunţă greul?
Realitatea propune cele mai disparate elemente pentru a crea un univers, unul foarte concret,
care, prin magie şi descriere, îşi modifică dimensiunile, se pregăteşte pentru altceva. Acum „treptele de
 piatră
 piatr ă sunt îmbrăţişate de pereţii unui tunel vegetal, şi descopăr  (s.
  (s. n.), sprijinindu-mă, sus, de poarta de
fier, că palatul este tot o casă ţărănească, aceasta fără etaj, dar înaltă ca şi când ar avea două şi cu prispă
deschisă. De la poartă până la  l a e a, spaţiu magistral.” Însă, chiar în acest moment, vine teama, exprimată
 prin compararea
comparar ea scrisului realit atea: „Mă tem că reportajul meu nu spune nimic.” Este îndoiala
scrisu lui cu realitatea:
 prozatorul
 proza torului,
ui, a scriitoru
scrii torului
lui care,
care , pentru
pentr u redarea
redar ea deplină
depli nă a Realităţi
Reali tăţii,i, are nevoie
nevoi e de  ceva mai mult decât
scrisul denotativ, are nevoie de conotaţie, de ficţiune, şi de altceva decât discursul referenţial. Dar nu
renunţă la acest discurs. Îl continuă. Îl lasă „submers” de pulsiunile existenţei. Continuă astfel, însă,
 pentru
 pentr u că acest scris, acest tip de scriere, îl ajută să-şi aproximeze stările, stările scriitorului, care, iată,
 lectură a existenţei într -o etapă incomodă, foarte greu de aproximat. Redactând  lucrarea  Pentru buna
întrebuinţare a timpului , Radu Petrescu va mărturisi în jurnal interesul pentru „Prezenţa autorului, ca
 personaj
 person aj invizi
i nvizibil,
bil, în propriul t ext, text lucrat în vederea acestei prezenţe .” (s. a.)
pr opriul său text,

Proiecţia temerilor
Existenţa este însă ameninţată. Iniţial, de lucruri banale. „De zece zile, în casă, cu o întindere de
muşchi la piciorul stâng. Mă lăsasem pe el, să fumez în sobă.” notează prin 6 noiembrie 1978. Câteva
luni mai târziu, declinând  o întâlnire, se explică printr-o întrebare retorică: „Cum, când eu din pat  până
la telefon sunt gata să cad de trei ori?” Dar ameninţarea vine din trecut: „Acum aproximativ o
săptămână (... ) dureri.” Prin cei apropiaţi se anunţă evidenţa dispariţiei: „Astăzi (joi, 29 martie 1979, n.
n.), în timp ce mă plimbam prin Piaţa Romană şi înapoi cu Alexandru George, Paul Gherasim îi
telefonează Adelei că a murit poetul Daniel Turcea. (... ) Horia Bernea vrea să mă întrebe ceva ... ” (dar,
 probabil,
 proba bil, renunţă,
renu nţă, n.n.).
n.n.) .
Apar temerile şi gesturile de precauţie: „Până la 5 şi jumătate somnolez, răsfoiesc, fumez,
încercând să nu mă gândesc la ce e mai rău, apoi mă duc însoţit de Adela, care nu a vrut să mă lase
singur, la Spitalul de pneumoftioziologie, (... ) să mă consulte dr. Ludovic Ionescu, vechi   coleg de
liceu... ” Medicul stabileşte un diagnostic. „Pare, spunându-mi asta, foarte agitat, speriat, dacă nu cumva
a fost o proiecţie a propriei mele sperieturi. Operaţie?”
Îngrijorarea şi teama, proiecţia temerilor, relaţionarea stării proprii cu starea medicului,
declanşează încercarea de citire a gesturilor celuilalt, supoziţia că o asemenea lectură ar putea fi greşită.
El, autorul, obişnuit cu „legarea”  prin litere
lite re a lucrurilor
lucru rilor şi a situaţiil
situa ţiilor,
or, printr 
print r -o lectură proprie, nu mai
are toată încrederea în forţa propriei înţelegeri. Ziua se închide încet. Se strânge oare cercul speranţelor?
„Mă conduce (medicul, n. n.) până aproape de poartă, îmi spune, apropo de bolnavii lui, canceroşi, că
oamenii mai puţin cultivaţi se tem mai puţin de moarte şi că, în definitiv, ce înseamnă viaţa, ce valoare
are. Ne despărţim la ora 8, se întunecase.”
Doamna Adela îl aşteaptă în curtea spitalului. „Nu ştiu ce să-i spun.” mărturiseşte scriitorul.
Despre boală află unul şi altul, din telefon în telefon. Începe să constate că nu-şi mai aparţine. „Tot
timpul meu (e, n.n.) dat altora. ” mărturiseşte spre mijlocul lunii mai. Desprinderea de propria muncă îl
oboseşte iar societatea, chiar cea literară, cu pretenţiile şi solicitările ei de tot felul, superflue în cele  din
urmă, devine din ce în ce mai agresivă. Pierde ritmul consemnării tuturor evenimentelor.
Starea aceasta incomodă, inconvenientele generate de boală îi afectează nu doar relaţiile cu
viaţa, cu un ambient mai restrâns sau mai larg, ci şi relaţia cu propriul scris, cu textul în care înţelege să
se integreze continuu. Observă: „Jurnalul meu a devenit, de mult, ilizibil, o simplă agendă care nu are
măcar calitatea de a fi simplă. Nemaiavând, de mult, dispoziţie pentru observarea detaliului, fie cât de
mărunt, mă ţin de coada evenimentului, notat şi acela cu mari lacune din aceeaşi lipsă de timp şi
dispoziţie care îmi paralizează memoria ca şi sentimentul absolutei necesităţi. // Când nu mi s-a mai dat
mâncare excelentă, nu m-a mai interesat ce mănânc.”  Notarea detaliului exprimă legătura directă cu
concretul, cu concreteţea vieţii. Excelenţa scrisului însă intră în criză. Boala îi afectează relaţia cu
textul. Cu textul, cum s-ar zice, idealizat. Conștientizând , aproape un an mai târziu, pe la 1 aprilie 1990,
că e nevoia ca romanele lui să beneficieze de „o altfel de lectură”, îşi pune problema apariţiei urâtului urâtuluiîn
în
lume cu concursul frumosului. „Cel care descopere Frumuseţea este condamnat să aducă urâtul în lume,
fiind el însuşi, cel dintâi, urâțit, şi urâțindu-i prin aceasta, pe cei din jurul său”. Se produce acum o
schimbare care vizează raportul cu textul şi asumarea „integralităţii” existenţei. Existenţa pătrunde în
text cu toate atributele ei. Şi, desigur, şi existenţa proprie. Textul – cel –  cel atotcuprinzător –   este obligat
să -şi asume întregul univers. El, textul orgolios, salvatorul existenţei, salvatorul lumii prin estetică, se
încarcă şi el de o vină: vina urâtului, a bolii, a morţii chiar ... ... Scriitorul îl sancţionează cu o privire
ironică: „Mulţi cronicari au remarcat în textele mele o inflexiune ironică. Ea există, însă e o ironie
adresată nu lumii, ci textului, cel ieşit din împrejurarea că prin el urâtul intră în lume. ” Îl ironizează, dar
îl lasă să funcţioneze pe mai departe, inflexibil, acaparator, expresiv, fără reticenţe în aproximarea
existenţei.

Dacă nu poţi stăpâni scrisul, nu mai poţi stăpâni  lumea

Radu Petrescu este conştient că scriitorul trebuie să se scrie pe sine şi că acesta poate rămâne
„invulnerabil ”  prin scrisul probat de „o pagină consistentă”. Dar suferinţa destructurează ritualul
scrisului, tulbură mâna care scrie, trezeşte sentimentul nimicniciei. Din miezul acestui sentiment,
 prozatorul
 proza torul notează
notea ză descump
d escumpănit
ănit (9 februar
fe bruarie
ie 1980): „Nici
„Nic i notaţia
not aţia de agendă
a gendă nu e pentru
pentr u oricine
ori cine.”
.” Şi, mai
 acum sunt analfabet. // Retras, gonit, căzut între aburi ca de spital ... Ar trebui să port tot timpul
uniforma, pijamaua. Nicio curiozitate pentru ce e dincolo de  pielea  piele a mea şi dincolo
dinc olo de zidurile
ziduri le locuinţei
locui nţei
mele, ca şi când s-ar fi terminat totul, ca şi când n -ar fi fost nimic. Nici viaţa, nu numai scrisul, nu e
 pentru
 pentr u oricin
or icine.
e. Aş putea
put ea să
s ă desene
de senez,z, dar
da r nici
ni ci asta.
a sta. ” Toate funcţiile scriitorului se restrâng în una singură,
în lectura pielii, a pergamentului aflat între „eu” şi „ceilalţi”, între sine şi lume. Dar şi aceasta devine
neputincioasă. Când nu mai ştii ce se întâmplă cu trupul tău înseamnă că nu mai ştii să citeşti, nici să te
citeşti, nu mai ştii să citeşti nimic, nu mai ai un reper sigur în lectura lumii. Experimentatul tău trup,
 parte
 part e din lume,
lume , nu îţi mai e chezăşie.
cheză şie. Lectura
Lectu ra se întunecă,
întu necă, orbeşti,
orbeş ti, devii un neputinci
neput incios
os în utilizare
util izareaa
alfabetului, un analfabet în poziţia de lector vinovat al lumii. O infirmitate supremă, greu de îndurat.
 Nestăpânin
 Nestă pânindd scrisul, nu mai poţi stăpâni lumea. Miercuri, 28 mai 1980, Radu Petrescu îi
mărturiseşte lui Mircea Horia (S.) „imposibilitatea de a ţine la zi aceste note”. Şi, mai mult, apare teama
de a nu mai putea organiza universul scrisului, observând că haosul stârnit într -un -un asemenea univers nu
va mai putea fi ordonat. O mică, într -un fel, doar banală greşeală strecurată într -un -un articol despre
Arghezi îi dă frisoane: „În micul meu text despre Arghezi, din acelaşi număr 21 al Orizontului, „Icoane”
 pe „lemn” în loc de „Icoane de lemn ”. Nenorocire! Să fie greşeala în manuscrisul meu? Dar puteau să o
corecteze firesc. Să fie greşeala tipografului? Dar corectura a făcut -o, în tipografie, doamna A.B. //
Îngrozitor cu notele astea e că va trebui să le refac, nu suport haosul lor, şi nu voi avea timp.” Să ne
imaginăm ce înseamnă această mică greşeală (de redactare) la un om care îşi citeşte cu maximă atenţie
cele mai neînsemnate semne ale trupului, ale bolii!... Şi câtă  sensibilitate, autenticitate şi grijă pune în
organizarea universului beletristic, un univers menit să aproximeze existenţa. Dacă un asemenea haos
rămâne neordonat, expresia lui va fi dată de un text „greşit”, în care lumea va fi cuprinsă în consecinţă
greşit. Scriitorul (demiurg) alunecă astfel într -o situaţie culpabilă.
Prezenţa scriitorului în viaţa/lumea literară este greşit interpretată. Prietenii îi aduc reproşuri
 privind
 privi nd atitudinil
atit udinilee lui
l ui în diverse
diver se situaţii.
situa ţii. La un reproş
repro ş al
a l lui Tudor
Tudo r Ţopa,
Ţ opa, îi răspunde
răspu nde „violent,
„viol ent, rugându-l
să nu mă atragă într -un teren nepotrivit mie, nici lui, şi să se gândească că iritarea, dacă este, este a
oboselii mele... ”  Nu înţelegeînţe lege comportamen
compor tamentul tul unor oameni şi mai ales „grosolăni„gros olăniaa de nevindecat
nevi ndecat a
 percepţii
 perce pţiilor”
lor” lor. Problemele acestea nu ţin doar de simpla politeţe. Percepţiile, grosolane sau nu, riscă
să -i falsifice identitatea. Cu ocazia vernisării unei expoziţii, consideră că vorbeşte, ca de fiecare dată, cel
 puţin
 puţi n nimerit.
nimer it. Dar mărturiseşt
mărtur iseşte: e: „Şi totuşi,
totu şi, ca totdeauna
totde auna după ce vorbesc,
vorbes c, impresia
impre sia apăsătoare. Cui am
vorbit? Drept ce m-au luat? ” Ce declanşează oare asemenea îndoieli: sensibilitatea accentuată ultragiată,
 prezenţa
 preze nţa unui auditoriu
audit oriu fals interesat
inte resat,, schimbarea
schi mbarea statutului
stat utului personal
perso nal prin prezenţa
preze nţa bolii,
bolii , care afectează
afect ează
mâna care scrie?
Atent să nu dea posterităţii ocazia de a incrimina „şi gustul şi priceperea şi fervoarea”, îşi invită
confraţii: „Să-i ferim, într -adevăr, pe cei care vin de tristul spectacol dat de cei care sunt. Însă m-am şi
 plictisit
 plict isit de sublimităţ
subli mităţi.”i.” Sensibilitatea şi subtilitatea lui, exacerbate poate de boală, percep răul
existenţei, chiar şi pe acela al existenţei scriitoriceşti.

„Timpul incult şi grosolan”

Într -o seară, după o relaxantă plimbare în Cişmigiu acompaniat de doamna Adela (care „e forte
gentilă”, îl înţelege, îl crede şi îl apără), într -un peisaj cu arbori şi păsări cîntînd (şi „cu două bărci sub
umbrele albe vărgate cu roşu şi cu albastru alunecând laborios pe uleiul verde al apei”), Radu Petrescu
se gândește la rostul scrisului. Gândul se insinuează în discuţia cu un prieten scriitor interesat de rostul
scrisului acestuia: „Rezultatul (unei discuţii amicale, n.n.) a fost că i-am dat o mare dorinţă de a -i repeta
ce cred despre ceea ce scrie el, dacă ce scrie el are vreun rost etc., ca şi când ce i-am spus despre Ce se
vede ar fi fost o ameninţare a rostului scrisului său.” Scriitorul este impresionat că Mihai Dinu
Gheorghiu descopere sensul unor simboluri, pe care nici scriitorul nu-l putea desluşi, criticul văzând în
femeile cernite şi în cimitirul Bellu, din romanul Ce se vede, vede , „negrul cernelii tipografice”. Ce învăluie
sau ce dezvăluie acest voal negru?
Scriitorul este descumpănit că, în domeniul vieţii domestice, nu-şi poate ajuta fiica, candidata
unui concurs de admitere la arte plastice. În ceea ce ţine de domeniul spiritual, strict literar, îşi pune
 problema
 probl ema oportunită
oport unităţii
ţii publicării
publi cării unor creaţii:
crea ţii: „Mă întreb
într eb dacă ideea
idee a de a publica
publi ca Ocheanul întors şi,
acum,  Părul Berenicei
Beren icei , nu este foarte imprudentă – şi
– şi sunt sigur că da.” Sub voalul exigenţei, specifice
scriitorului, se ascunde, poate, refluxul scrisului: „Am şters cinci rânduri scrise aseară. Am scris, îl loc,
 patru. ” Acest reflux e...  pigmentat
 pigmen tat cu veşti cernite:
cerni te: „Vecinul asea ră.// Aflu din Luceafărul 
„Veci nul Vişan a murit aseară.//  Lucea fărul 
că a murit şi filosoful D. D. Roşca.” Dar starea de retragere/regres  progreseaz
 progr esează,
ă, culminând
culmi nând cu o „Lipsă
de interes pentru scrisul meu. ”
 Asemenea evoluţii ţin de instanţa strictă a scriitorului. Dar destinul scrisului este legat şi de
recepţie, de raportarea la ceilalţi, raportare care nu este doar acţiune de expresie ci şi un exerciţiu
„mecanic”, în măsură să genereze o mecanică a receptării. Dacă timpul scrisului însingurat poate fi cât
de cât stăpânit, cel al veacului în care trăieşte este ostil scrisului.
Scriitorul îşi dă seama că trăieşte într- o societate ingrată, deloc propice asimilării propunerilor
literare. Destinul vieţuirii într -o asemenea societate nu este fericit. „Am fost  – mărturiseşte scriitorul – 
destinat unui timp incult şi grosolan, mistificator. În locul bucuriei pentru fapta rară a spiritului, grohăeli
agresive, tropot de copite, duhoare. ” Contingentul, acela în care îţi cauţi receptorii, mistifică opera. Nu
doar trupul se află într -o condiţie ingrată, obligat de boală să-şi modifice comportamentul, ci şi opera.
Un context vinovat, agresiv, grobian afectează ieşirea operei în lume, îi alterează expansiunea. Un
context care se deschide eronat spre un viitor incert: „Voi fi, peste o sută de ani, altfel? (se întreabă
scriitorul, n. n.). Mă va putea cineva scoate du sub picioarele turmei, vocea mea va putea fi auzită într -o
sală cu acustică normală, corectă, nedeformatoare?” Trupul tras de boală spre anormalitate se asociază
cu imaginea ingrată, deformatoare a operei în posteritate. Această imagine prinde un contur tot mai
 pregnant.

Străinătate, absenţă, dezlipirea de lume

În 23 noiembrie (1080), o scrisoare primită de la Norman Manea îl face să se gândească la
„Străinătate, absenţă. Dezlipit de lume.”, după ce îşi manifestă teama că nu va mai primi o Istorie a lui
G. Călinescu plătită unui oarecare Marinescu şi care va fi adusă din Italia. Teama că nu va primi la timp
cartea deschide ref lecţia spre înstrăinarea şi dezlipirea de lume, care se pot întâmple prin scris. Este una
dintre cele mai dureroase constatări. Citind în Scînteia  un articol de Florin Mugur cu titlul Omul de
rând  , eroul de prim-plan al prozei noastre, unde este aşezat alături de D. R. Popescu, Nicolae Ciobanu
şi Sorin Titel, prozatorul este de acord cu trimiterile făcute de comentator la momentele şi schiţele, ca şi
la nuvela  Dăuă loturi de I. L. Caragiale, dar observă că „Editorul meu a reţinut deci, de la mine,
importanţa specială a nuvelei, nu şi interpretarea mea: dimpotrivă, o subliniază cu energie pe cealaltă.”
Constată deci, cu durere, că scrisul lui e înţeles greşit. Dar şi că biografia (expresie, în cazul
unui scriitor, a scrisului) ar putea să-i fie falsificată iar gândirea lui (literară) să devină superfluă:
„Explicaţia pe care mi-o dă, la telefon, Mircea Horia pentru interesul mare arătat de el femeilor: ar e
 prieteni (printre care şi eu, îmi spun ascultându-l), şi ar putea fi bănuit de homosexualitate. Asta mai e
una! E bună. Începe să fie de temut! Eu neavând legături extraconjugale mi s-ar aranja de prieteni o
biografie  ... ! (s. n.)  —  în timp ce sunt ocupat să mă gândesc la Homer şi cred că toată lumea nu are
altceva de făcut decât să aştepte rezultatul gândirii mele . (s. n.) Ce aiureală! Pericolul e că aş putea fi
dezgustat de a mă mai gândi la Homer: poate că asta se şi doreşte.”
Corolar al încercărilor de falsificare a biografiei de către ceilalţi ar fi dezgustul faţă de cărţi, faţă
de scris. Nu doar neputinţa de a scrie. Şi, imediat mai jos: „ Note la Ce se vede, în  Dialog nr. 77-78, de
Liviu Antonesei. Eu, sceptic! Haida-de! Mor de frică numai la un singur gând, să nu fiu victima unei
false morţi şi să fiu înmormântat de viu... ” Teamă întărită două pagini mai departe: „Lucrul cel mai
îngrozitor care i se poate întâmpla cuiva: să se trezească, viu, în sicriu, sub pământ.” Observaţia este cât
se poate de terestră. În aparenţă.
Ce poate fi mai terifiant decât să fii îngropat de viu, într -un sicriu din care nu mai poţi ieşi? În
 planul fizic. Dar în cel meta-fizic? Cum ar fi să fii îngropat de viu în sicriul propriei literaturi, a
 propri ului scris, sicriu dat de o biografie falsificată, de teme interpretate greşit, într -o identitate rău
tălmăcită? Aşa cum eşti îngropat într -o boală, care îţi istoveşte elanul, aduce haos în universul scrisului
(„Nu pot scrie cum trebuie, aici, pentru că nu e nimic pus la punct în ... ”), îţi taie pofta de viaţă...
Prezenţa „intermediarilor ”, în fond a translatorilor de ocazie, dintre scriitor şi administraţie,
aduce o dilemă în plus. Şi aceştia sunt nişte tălmăcitori falşi, poate cu mai mare putere falsificatoare – şi
destructi vă – în perimetrul cetăţii. „Aseară, între şapte şi unu noaptea, a fost la mine Gh. Iova împreună
cu o sticlă de vin din via tatălui său şi cu mari întrebări despre cum poate elimina scriitorul intermediarii
dintre el şi administraţie. Explică foarte bine toate astea (scriitorul ca producător al textului pe care îl
utilizează puterea), însă, fireşte, răspunsul nu există.’ consemnează scriitorul pe la începutul anului
1981. În ceea ce priveşte viaţa literaturii, a literaturii în linţoliul căreia te drapezi c a să te aperi şi ca să
rezişti, nu există răspunsuri. Nu există răspuns pur şi simplu, aşa cum nu există răspuns pentru boală sau
moarte. Fiecare închide irevocabil.
 Imposibila renunţare
Ca într -un gest de rememorare a existenţei scriitoriceşti, în care viaţa şi scrisul sunt strâns
legate, ca într -un refren sau o reiniţializare a acestei existenţe, Radu Petrescu, spre finalul însemnărilor
din jurnal, reconştientizează condiţia scriitorului, procesul prin care viaţa este transferată continuu şi
irevocabil în scris. În încercarea de a face ceva „cu ochii în ochii lui Dumnezeu”, caută „de la început
unghiul şi tonul care să -mi permită să scriu, acolo, despre ce fac eu –  pentru că e imposibil  să ocolesc
asta.” Într -o dimineaţă de duminică, sculat devreme, trecut printr-un mic ritual al pregătirii pentru scris,
se aşterne peste hârtie, dar „imediat după scrierea frazei, mă înmoi, mă desfac, cad interminabil.” Se
întâmplă că, aşa cum nota cu câteva zile înainte (6 ian. 1981), „Ploaia se transformă repede în ninsoare.”
Disoluţia interminabilă (a fiinţei încrezătoare?) nu mai poate fi învinsă. Încearcă să iasă din casă să
 plătească telefonul, dar, constată, „în bulevard trebuie să mă întorc acasă din cauza marilor dureri de
 piept şi a răului moral. Mă răneşte nu doar vederea oamenilor, ci şi a arborilor, a gardurilor. ”
Miraculosul ia forma abstragerii. La început de martie, când natura începe să renască, se anunţă somnul
cel lung, Doarme  până  la  prânz, aşa cum n-a mai făcut-o: „ Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.”
Masa din hol îl întâmpină zilnic acoperită de munţi de hârtii... Revizuieşte textele definitive şi se
gândeşte la materialul rămas neordonat, după care se întreabă: „Ce mă fac dacă nu voi avea timp din
cauza bolii mele de inimă şi a lipsei de linişte acustică? Să-l distrug (v. manuscrisul unui roman, n. n.),
în ziua când voi avea dovada de netăgăduit că nu voi mai putea lucra?” Dar ce să distrugă, când cărţile
sunt viaţa lui, când viaţa lui este transferată în fiecare pagină de carte, pe etape? Pluteşte într -o mare de
cerneală –   a scrisului („Cerneală albastră, mare albastră.”)  –  peste care reperul sau idealul său, pavăza
sa, semnul luminii supreme, soarele, apare palid, „ca un scut de aur, scufundat. ” Idealul său literar,
motorul aspiraţiilor sale intră în declin. Apare îndoiala, nu legată de chestionarea continuă a existenţei,
atribut al oricărui scriitor, ci aceea care vizează propriul act, propria justificare a prezenţei sale în lume.
Se întreabă retoric: „Dar dacă e o nebunie, obligaţia de a scrie... ”? Numai că retorica aceasta nu mai
rămâne în suspensie. Înaintarea vieţii, descinderea acesteia zădărnicesc retorica. Constată lucid:
„Înaintez atât de încet încât poate ca ar trebui să abandonez.” Pierde legătura cu cărţile, cu toate cărţile:
„Cărţi de care am nevoie şi nu le mai găsesc ... ” Negăsind cărţile de care are nevoie, începe să nu se mai
(re)găsească pe sine, nu-şi mai găseşte locul în lumea scrisului, singura lume în care a înţeles să -şi caute
locul. La o şedinţă de alegeri a secţia de proză a Asociaţiei, pentru Consiliu şi delegaţii la Conferinţa
Uniunii, votează ca urmare a unei rugăminţi, punând parcă o pecete pe toate renunţările sale. Spune şi
recunoaşte: „Le doresc să fie aleşi în locul meu în Consiliu pentru ca preferinţele colegilor   mei de scris
să fie, acum clare. Eu nu aveam ce căuta acolo. Sunt totuşi mâhnit şi vanitatea mea suferă.”

Cerneala  – sângele care se face apă

Renunţarea forţată la scris este tragică. Cerneala, asociată cu sângele  scriitorului, cea care
asigură existenţa materială a frazelor, îşi pierde consistenţa: „Tocul rezervor şi cerneala apătoasă mă
indispun şi ele, îmi iau sânge ... ” Nu-i iau doar sângele. Cerneala este sângele care se face apă, atinsă de
chimia derizoriului existenţei, de chimia imposibilităţii de a scrie. Drama se adună în câteva  cuvinte:
„Dureroasă absenţă a senzaţiei existenţei, amplificată de imposibilitatea de a gândi, de a scrie.” Şi asta
când are sentimentul că este înconjurat de „un foarte gros strat de rea- voinţă şi vid intelectual”...

Cititorul incompetent
Acum, la final, încărcat de mâhniri, ajunge la o schimbare de viziune, la mutarea interesului de
 pe sine pe o alteritate, cea oferită de cititor, de cititorul „inocent”, care are legătură directă cu viaţa,
capabil să re-transfere viaţa, din cărţi spre existenţa necondiţionată. Conchide: „În fiecare cititor, şi mai
cu seamă în cel de bună calitate, trăieşti un tip incompetent în ale literaturii, competenţa lui e viaţa , la
care raportează ce citeşte. De incompetenţa aceasta scriitorul are nevoie absolută, aproape tot ce
construieşte, construieşte în funcţie de ea.”

Scrisul gratuit
Observaţia de mai sus poate fi consolatoare. Ea defineşte închiderea fericită a unui ciclu de
existenţă, de creaţie în cele din urmă, care justifică alegerea şi   sacrificiul scriitorului. Scriitorul face
eforturi să scrie mai mult în jurnal. Într -un început de septembrie, scrisul se extinde, deşi are
sentimentul că „nu fac ce am de făcut”. Este muncit de dorinţa de a scrie şi refuzul de a scrie. Mâna care
scrie „s-a lenevit. Scrisoarea destinată unei tinere necunoscute devine de o gratuitate ridicole, „un
ridicul sfâșietor   de trist, sinistru”. Ca şi ridicolul sinistru al unui texte despre romanul secolului XX,
 nu le acceptă deopotrivă. Acestea înseamnă înstrăinare. Aşa cum devin relaţiile cu ceilalţi. Într -un gest
sentimental, însoţit de Doamna Adela, înainte să plece –   aceasta  –  la Câmpulung, pune „câteva flori pe
mormântul mamei ”. Face aceasta după ce, într -o zi, rămas singur, se întreba: „De cât  timp nu m-am dus
la cimitir, la mormântul mamei mele? De cât timp mă urmăreşte întrebarea aceasta? Ca într -o dedublare,
sunt ades acolo, în faţa crucii.”  Vizita la ci mitir îi dă prilejul să mai constate trecerea cuiva, a unui
 pictor, spre cele veşnice. E încă un semn al apropierii finitudinii? Acum, în aceste momente de firavă
 pâlpâire a pulsiunilor literare, apare semnul unor lovituri definitive. Într -un articol din Familia, scris de
o debutantă, descopere o alăturare a lui G. Călinescu de Urmuz, fără să fie citat Radu Petrescu, primul
care a făcut asocierea, fiind în schimb citaţi N. Balotă şi N. Manolescu, „fără nicio legătură cu
chestiunea”. Şi, mai mult – „Mizerie a mizeriilor.” – descopere fraze copiate de confraţi din cărţile lui,
fără trimitere la autor ... Un semn al destrămării propriei literaturi, fără putinţa de a reacţiona, de a mai
lupta, de a se apăra. Desprinderea de lume este irevocabilă.

Viu, în sicriu l propriei opera

Scriitorul reinventează viaţa, propria viaţă, prin fireasca, atenta şi detaliata „copiere” a acesteia,
transcrierii ei pe hârtie. Este ficţionalizarea supremă. Fără să inventeze în mod deliberat, fără să copieze
 prin calc. Un scriitor îndrăgostit de cuvinte, în care pune lumină şi fericire. Ce-l face să forţeze limitele
optimismului auctorial? Ce-l determină să urmărească fascinat frângerea  zborului,  până   la proiectarea
unor urmări ale  acestei frângeri? Identifică limite ale scrisului şi apoi forţează –   printr-o superbă
ignoranţă?, printr -un gest aproape suicidal?, prin „descrierea” prăbuşirii? –  aceste limite.
Temerile lui Radu Petrescu se adună în chintesenţa unei fraze, pe care am mai invocat-o:
„Lucrul cel mai îngrozitor care i se poate întâmpla cuiva: să se trezească, viu, în sicriu, sub pământ”.
Dar pentru un scriitor? Să se trezească, viu, în sicriul propriei opere. Neînţeles de cei pentru care a scris,
ignorat de confraţi, uitat de oamenii care încetează să mai citească, nu doar să-l mai citească, pastişat,
 plagiat, furat... Dar drumul a fost, totuşi, deja deschis, a fost chiar urmat şi mai ales descris. Drumul
vieţii şi al operei. Oricând  un cititor „incompetent în ale literaturii” se poate angaja pe acest drum, cu
 beneficii neaşteptate pentru el şi pentru opera scriitorului.

Jurnalul integral al lui Radu Petrescu, cumpărat din librăria

care poartă numele scriitorului, de fostul său elev.
 Olimpiu NUŞFELEAN,
Teo Vrăsmaş, păstor de doruri 
Viaţa unui poet, oricare ar fi acesta, este misterioasă. Acest mister vine din încărcătura de
semnificaţii pe care o câştigă viaţa „translatată”, prin cuvânt, în discurs. De tentaţia brodării unui cântec
anume nu vom scăpa niciodată, câtă vreme vom pendula între enunţul cântat – „Căci nu e om să  nu fi
scris o poezie/ Măcar o dată, doar o dată -n viaţa lui”  –  şi afirmaţia lui Alecsandri –  potrivit căreia
„Românul e născut poet.” –  şi mai ales cât timp ne revendicăm de la o identitate precisă. O asemenea
condiţie e exprimată mai întâi prin „geografia” existenţei noastre, care prinde relief prin cele mai
neaşteptate elemente.
Pe Teo Vrăsmaş l-am cunoscut prea puţin, spre finalul drumului său prin viaţă. Prin ceaţa
memoriei dibuind, mi-l amintesc întâlnit în treacăt, într -o vară, la Sângeorz-Băi, vizitând eu un profesor
de la liceul de aici. Născut în 4 noiembrie 1931, şi-a sfârşit existenţa în 17 aprilie 1998. Absolvent al
Facultăţii de Biologie-Geografie a Universităţii clujene, s-a perindat ca profesor prin mai multe şcoli de
 pe Valea Bârgăului şi Valea Someşului, a făcut cercetare geografică, etnografică şi de folclor, s-a ocupat
de turism, s-a încercat în literatură, publicând însă puţin. Trecerea lui prin viaţă a câştigat concreteţe, în
 percepţia mea, prin versurile publicate postum, în volumele  De dragoste şi dor  (Ed. Karuna, 2007) şi
 Nori dantelaţi (Ed. Eikon, 2008), prin grija fratelui său, Niculae Vrăsmaș.
Culegerea de versuri  De dragoste şi dor, îngrijită şi prefaţată de profesoara Rafila Mureşan,
adună majoritatea creaţiilor poetice ale lui Teo Vrăsmaş. Tematica este variată, ca şi formula poetică.
„Trecerea”  prin teme e surprinsă în poezia cu accente labişiene  Primele mele versuri , din care cităm
strofele din partea a doua:

„Primele mele versuri sunt zvâcniri 

Zburând ca nişte mândre căprioa re
Prin crânguri înflorite de -amintiri
Cu palide raze de soare
Şi -n dragoste cu primele porniri,

Ultimele-mi versuri sunt amare

 Adevărate lacrimi de pelin 
Strânsuri prin crâşme din pahare 
Cu alcool şi cu venin 
Să -m
  i dea în clipe grele alinare.” 
Poeziile sunt expresia unei existenţe duse de un poet pe care prefaţatoarea volumului îl
caracterizează astfel:
„Teo a fost şi va rămâne pentru mulţi o persoană neînţeleasă, un paradox, pe care puţini l -au citit
la adevărata valoare.
Putea fi invidiat şi condamnat, în acelaşi timp. Viaţa este un război permanent, în care învinge
cel mai puternic.
El a lăsat impresia că a fost un învins, dar, în final, iată -l învingător, biruind prin ceea ce a lăsat
în urma lui.”
Al doilea volum de versuri,  Nori dantelaţi , este carte a care îl exprimă pe poet în principalele
caracteristici, un visător fascinat de geografia norilor, reprezentată de geometrii variabile menite să
atragă privirea şi apoi să o trimită spre imagini interioare, spre sentimente şi trăiri definitorii.
Căutările din viaţă îi iniţiază periplul sentimental, sumar şi nuanţat deopotrivă. Spaţiul stabil atât
de mult căutat e îmbrăcat de cuvinte. Norii dantelaţi – iluzii în mişcare – îşi găsesc finalitatea în forme
anume, înaintea transformării lor în ploaie, aşa cum cuvintele îşi găsesc o primă „finalitate” în stricteţea
 Cu acest asterisc face o trimitere de subsol şi scrie:
 Foarte multe dintre soiurile locale, transilvănene şi ungureşti, de fructe cultivate de mine se află
modelate şi păstrate în Muzeul Agricol din Budapesta VII, Str. Rakoczy nr. 72. Pentru devotata noastră
ingeniozitate, pentru cea mai bună şi mai reuşită pădure de pin, am primit de la Ministerul Agriculturii
 primul Premiu
Premiu de Stat.
 Pentru prima dată am introdus în Borgo Tiha un model de creştere a bovinei
bovinei din rasa Pinzgau.
După această observaţie, Albert W. continuă Descrierea vieţii:
 Prin munca îndelungată am devenit membru al mai multor societăţi din ţară şi din străinătate,
membru în adunarea reprezentativă a comunei şi a Districtului, preşedinte al şcolii de stat din Bo rgo Prund,
director al Casei de Economii, posed, împreună cu soţia mea Decoraţia de la Crucea Roşie cu Decoraţia de
 Război, apoi eu posed Titlul de „Cavaler al Ordinului Franz Josef”, diferite Decoraţii din ţară şi din
 străinătate, din Hermanstadt,
Hermanstadt, Budapest, Wien, Paris, Düsseldorf, Brüssel, Rom, Rom, Athen, din Germania şi de la
 Regele Milan din Serbia, pe care
care ocazional, la vânătorile de aici,
aici, l -am găzduit în casa noastră peste 10 zile.
 Mai mult de 56 de ani am lucrat de dragul desţelenirii domeniului farmaciei,
farmaciei , dintre aceştia 46 în
 propria farmacie, continuu, am fost prezent în viaţa
vi aţa publică un protector permanent al scopurilor de folos
 public şi sprijinitor al oricărui om, cu sfatul şi cu fapta. Din mai 1920 m -am retras la linişte şi dedicăm
ultimele zile muncii la grădină.
 Dreptul meu personal îl predau
predau fiului meu, farmacistul
farmacistul Hugo.
 Borgo Prund, 25 aprilie 1921,
 Albert Wachsmann-Wasmansdor
Wachsmann-Wasmansdorff ff
La încheiere aplică şi ştampila pe care nu uită să adauge că este „Cavaler al Ordinului Franz Josef”.

După încheiere Albert simte nevoia să mai adauge:

În plus observ că mult timp am lucrat la descoperirea şi aflarea trecutului patriei şi locuinţelor
noastre şi cu greu am obţinut un rezultat, când m-am cunoscut cu dragul nostru verişor Erich Wasmansdorff
din Prusia, care cu amabilitate şi înţelepciune mi-a dezvăluit locurile casei noastre din trecut precum şi linia
noastră de rudenie, pentru aceasta, şi cu ocazia aceasta, îi aduc mulţumiri în numele consângenilor noştri,
Obiger ( Mai
Mai sus-numitul)
Iar în continuare aduce precizări:
 Lămuriri asupra blazonului
blazonului familiei noastre
noastre
Vezi „Cartea neamului german”, editată de dr. Juri.s Bernhard Körner, Tipografia şi Editura C.A.
Starke Görlitz
Volumul 30 din 1918, pagina 283, care se află în posesia noastră, Albert
Wachsmann-Wasmansdorff
 Marca familiei noastre, pe care ne-a transmis-o draga noastră rudă Erich Wasmansdorff, trăitor în
 Düsseldorf, şef al Secţiei Societăţii Miniere (pag. 301),
301), căpitan, posesor al unor înalte distincţii de război, se
se
află în păstrarea familiei noastre la mine, la feldmareşalul -locotenent Wilhelm, la colonelul Wilhelm (fiul
Gustav-Friedrich-bijutier), la Hilda şi la Alvi
 fratelui nostru Gustav-Friedrich- Alvinn Wachsmann-Wasmansdorff .
Acesta nu este un blazon pierdut în ultimele timpuri, ci însemnul unei străvechi familii, care este de
 preţuit mai mult decât o scrisoare
scrisoare de marcă şi care s-a moştenit de secole în trunchiul familiei.
Unser Uraltfamilienname findet erste Erwähnung în Berlin 1338 unter Johann Wasmestorp, durch
die Reihe der Jahrhunderte în Wasmansdorff über  gangen, und stamt unser Sippe kamen vom Dorf
Wasmansdorff, zwei Meilen von Berlin, Mark Brandenburg.
(Străvechiul nostru nume de familie găseşte prima menţiune în Berlinul anului 1338 sub numele de
Wasmansdorff, două mile de Berlin, ţinutul Brandenburg). Două mile, în termeni tereştri europeni înseamnă
15 km.
Strămoşii noştri au fost de la început mereu în Primăria Adunării canonicilor din Brandenburg,  au
venit ca şi colonişti în secolul al 12 -lea sub Albrecht Ursul, din Provincia Sachsen în Havelland.
 Albrecht von Ballenstedt de Brandenburg, supranumit de contemporanii săi „Ursul” a fondat
 Brandenburg Mark în 1157 şi a condus recuperarea, expansiunea și colonizarea spre est –   Ostsiedlung
 german  –  în urma faptului că slavii înaintaseră spre vest, germanii pierzând teritorii importante. El este
considerat fondatorul Sfântului Imperiu German.
 Albert încheie aceste Lămuriri asupra
asupra blazonului familiei
familiei
cu o menţiune despre însemnătatea familiei originare, din Brandenburg.
 De observat că nu numai regele Wilhelm III şi IV, ci şi Friedrich cel Mare II s -au întors des în casa
 primăriei din Tremmen
Tremmen a Wasmansdorff 
Wasmansdorff -ilor,
-ilor, i-au frecventat şi le erau oameni de încred ere.
ere.
 Albert Wachsmann-Wasmansdor
Wachsmann-Wasmansdorff
ff
Scrisă la 1 Martie 1922
Între cărţile şi documentele pe care le-a primit de la verişorul Erich, din Prusia, era o coală de hârtie
mare, dublul unui registru, în care se găsea, desfăşurată, Stammtafel Wasmansdorff  –  Tabla
 Tabla originii familiei
 –, pe care sunt înscrise în dreptunghiuri şi pătrate, toţi coborâtorii unui Peter Wasmansdorff
Wasmansdorff născut în 1470 şi
care s-a căsătorit în 1493, în Brandenburg, cu Anna. Aceştia au avut doi copii, o fată şi un băiat. Urmaşii pe
linie bărbătească au fost 7, dintre care doar doi au fost băieţi, unul singur ducând neamul mai departe... Şi tot
aşa până la Erdman-Friedrich, născut în 1704, care mai are 4 fraţi. La rândul său acesta are un fiu, născut în
1740, în localitatea Ziesar -Brandenburg,
-Brandenburg, fiu care se numeşte Johann. El este cel care a emigrat în anul 1761
în Siebenbürgen. El este „unser eingewanderte Urgrossvater”  – străbunul
 – străbunul nostru care a fost imigrant.
Cu el se încheie „Stammtafel Wasmansdorff”, trunchiul rămas în Prusia. Albert a cercetat curios
acest arbore cu oameni pe care nu- i cunoștea dar îi simţea şi respira cu ei aerul Terrei. Ei sunt strămoşii.
Pentru clarificarea lucrurilor şi luând informaţii din cărţi, a scris pe partea din spate a acestei scheme
interesante, cu aceeaşi grafie elegantă, următoarele:
 I. Vezi „Cartea neamului german” a dr. jur. Bernhard Körner vol. al 30 -lea 1918 tipografie şi
editură C.A. Starke din Görlitz, paginile 288, 289, 301, 303, 283, carte existentă în biblioteca familiei
noastre.
Vezi pagina 283 în care se află imaginea blazonului
nostru, împrumutată de la regele Friedrich Wilhelm II.
 II. Vezi scrierile familiei noastre, documente, arborele genealogic, lămuriri despre blazon, Cartea
de amintiri, mapa.
 III. IV. Vezi „D.G.B”, pag. 301, 303, lămuriri despre credinciosul nostru Erich şi bistriţenii noştri
 precum şi linia genealogică
genealogică prundeană.
 Nikolaus Wasmansdorff (D.G.B., vol. 30, pag. 288) a fost şi al nostru şi al lui Erich strămoş comun,
aşadar bunicul imigrantului (străbunicul nostru), Johann Wasmansdo rff.
Străbunicul nostru, imigrantul Johann Wasmansdorff, născut în anul 1740 Ziesar din Brandenburg,
a servit în timpul Războiului de 7 ani în Regimentul de Infanterie nr. 34 –Puşcaşi „Prinz Heinrich”, pe care
regele Friedrich cel Mare l- a întemeiat în 1740 pentru fratele său, prinţul Heinrich de Prussia, pe atunci
 singurul Regiment de Infanterie al Ducatului de Havel; în anul 1820 Regimentul a primit nr. 35 şi a luptat
 sub acest număr până în anul 1918 în cele mai multe războaie europene, ostaşii săi fiind numiţi „eroii
curajoşi ai ducatelor Havel”.
Străbunicul nostru, imigrantul Johann Wasmansdorff, născut în anul 1740 în Ziesar din
 Brandenburg pe râul Havel în Prussia, era coborâtor dintr -o -o familie de primar de sat din
Tremmen-Brandenburg pe Havel,
a venit după încheierea Războiului de 7 ani ca soldat eliberat, a cărui sabie originală se află la
mine, a venit cu mulţi camarazi de arme, toţi meseriaşi de profesie, la solicitarea Mariei Thereza, regina
 Austriei în cârmuirea prusacă, conform înscrisului
înscrisului as igurator al K.u.K. Commisario, din septembrie 1761 la
Villach în Körnthen, la ridicarea meseriaşilor din Siebenbürgen, care au aur, unelte, terenuri,
te renuri, privilegii care
 s-au păstrat, s-a aşezat la Reps şi mai târziu la Schässburg, ca maistru croitor, fiul său  – bunicul
bunicul nostru –  s-a
 s-a
mutat la Bistritz, iar fiului său Georg - Friedrich, tatăl nostru, predicatorul oraşului de atunci –   Nierescher
din Bistritz i-a schimbat în mod arbitrar numele Wasmansdorff, pe motiv că ar fi prea lung şi că în
Siebenbürgen se foloseş te numele Wachsmann, ceea ce s-a înscris în Matricola bisericii.
 De aceea suntem îndreptăţiţi să folosim strămoşescul nostru nume ca dublare pentru numele de
Wachsmann.
 Tatăl nostru, în acele grele şi anevoioase vremuri de viaţă, nu a luat nici o măsură î mpotriva
acestei schimbări silite a vechiului nostru nume de origine, totuşi a făcut aceasta fratele nostru Willi, în
1921, în una dintre cele mai bine documentate cereri la secretariatul ministerial al cultelor din Cluj, pentru
ca să alegem folosirea strămoşescului nostru nume, că preferăm aşadar a dublul nume
Wachsmann-Wasmansdorff, lucru ce a fost promis, dar ulterior ni s-a comunicat că aceasta este imposibil.
Wachsmann-Wasmansdorff,
 În documentele noastre, de care dispunem îndeajuns, am prezentat situaţia reală, fapte concre te a
numelui nostru.
 Noiembrie 1922
Acesta a fost  poticarăşu’ din Prund. Un poticarăş oarecare a intrat în folclorul românesc, într -un
-un
cântec folosit cu plăcere la diverse petreceri. Acest cântec are următorul text:
Săracă inima mea/ Fost -am
-am la doftor cu ea,
 La doftor şi la potică/ Şi mi-o zâs că n-am nimnică.
 Poticarăşu’ mi-o spus/ Leacuri la inimă nu -s,
 La inimă este-un leac/ Cetera şi omu’ drag…
Şi aşa mai departe…  Poticarăşu’ din Prund o fi spus la vremea lui şi astfel de vorbe. Dar trebuie
reţinut că el a fost coautor la lucrarea „Pomologia maghiară” şi activitatea lui a fost cuprinsă în „Pomologia
Republicii Populare Române”. La Prund a fost membru al diferitelor comitete: şcolar, bancar. La Bistriţa era
cunoscut ca un membru activ al comunităţii germane şi adeseori a făcut parte dintre cei care au contribuit cu
acte de caritate. A fost căsătorit cu Berta Wokalek, fiica dirigintelui poştei din Prund, având împreună 4
copii: Artur (Magister în Farmacie), Hilda, Alwin (doctor neurolog), Hugo (Magister în
(Magister în Farmacie).
Albert Wachsmann a binemeritat Titlul de Cetăţean de onoare al comunei Prundu Bârgăului (2003).
Cel de al patrulea fiu, Hugo, ( a cincea generaţie) a continuat activitatea de farmacist şi pomolog a
tatălui său. Din motive de sănătate a murit la vârsta de 54 de ani (în 1944). A fost căsătorit cu Hellene
(Lonczy), fiica unui bancher din Budapesta. Au avut doi copii ( generaţia a şasea): Albert şi Eva (decedată
destul de tânără.
Albert W., din generaţia a şasea, a avut o soartă ingrată. Abia terminase liceul din Bistriţa. Avea
gânduri de a continua profesia bunicului şi tatălui său. Ca orice tânăr s-a îndrăgostit de o fată din Bistriţa
Bârgăului (Mărioara Bugnari), cu care spera să întemeieze o familie. Visele lui s-au năruit foarte repede: a
fost încorporat şi trimis, la fel ca mulţi alţi tineri, în război. Carne de tun. Războiul s-a terminat şi condiţiile
social-istorice şi economice s-au modificat în mod fundamental pentru etnia germană, la fel ca şi pentru
celelalte rămase în sfera sovietică de dominaţie, unde s-a instaurat socialismul. Albert W. nu a mai avut nici
o şansă. Mulţi etnici saşi au fost deportaţi iar averile lor au fost naţionalizate. Grădina Wachsmann a fost
dezmembrată iar farmacia a trecut în proprietatea statului. Saşii din Prund şi-au încheiat, prin violenţă, traiul
şi activitatea în Prundu B. (am descris toate acestea în cartea „Saşii din Valea Bergului”). Albert a ales viaţa
de surghiun, într -o
-o Germanie ce nu-i era patrie. Patria lui era Bârgăul. Deşi pierduse toată averea înaintașilor
săi, îi rămăsese aici ceva foarte important: un fiu, care s-a autodenumit Septimus, adică cel ce reprezintă a
şaptea generaţie.
Septimus nu a putut fi continuator al înaintaşilor în profesia de farmacist şi pomolog, deşi i-ar fi
 plăcut să fie. El a devenit profesor şi ca dragoste pentru familia sa, pentru cele şase generaţii anterioare ce au
trăit în Transilvania, dar şi al celor încă şapte, începând cu anul 1470 la Poarta Brandenburgică. Iată, este
deja vorba despre 14 generaţii. Viaţa şi activitatea lui au fost cuprinse în volumul omagial „Ceva de…şi
despre un septuagenar-TWH” (2013), la care s-ar mai putea adăuga încă o carte: „Septimus W. despre
 Neliniştile metafizice ale unui neştiutor” (2014).
Subsemnatul, căsătorit cu Gica, am doi copii: Titus-Felix (inginer) şi Sebastian (prof. dr. cerc. şt. în
California), ce reprezintă a opta generaţie  pe pământ românesc şi copiii lor: Titus-Dragoş, Ioana-Cristiana,
Albert şi Robert, a noua generaţie trăitoare în Siebenbürgen, urmează să scrie propria lor istorie.
Deocamdată cred că saşii din familia W., cu modestia necesară, au reprezentat şi constituie o
amintire şi o prezenţă ce merită să fie luaţi în seamă.
O genealogie, o scurtă istorie, mai multe vieţi…

 Notă: Cred că mulţi oameni îşi pot alcătui un arbore genealogic pentru că au în spate o familie a
cărei istorie poate fi căutată, descrisă, prezentată, scoasă din uitare. Merită. Şi mai ales fiecare generaţie se
străduieşte să o depăşească pe cea dinaintea ei, să constituie un model pentru urmaşi. Aşa cum am scris şi eu
în „Testamentul lui Johann W.” De regulă bunicii, părinţii, lasă un astfel de Testament moral. Verificaţi şi
veţi constata că fiecare avem un testament sub formă de rugăminte, dorinţă, ideal: să fim mai buni, să
învingem greutăţile, să i depăşim pe înaintaşi, să ne depăşim condiţia! (socială, profesională, economică…).
 Post scriptum: Am scris istoria familiei W., istoria celor peste 250 de ani, trăită la Rupea,
Sighişoara, Bistriţa, Prundu Bârgăului. Ca profesor ştiu că multor cititori, mici sau mari, le place să vadă şi
 poze („cărţi cu cipuri! –   sic.  –  chipuri”, cum se spunea în copilărie). Aşa că ilustrez cu ce consider mai
emblematic
emblematic pentru familie:
 Hugo W. şi soţia Lonczy (generaţia a V-a); copiii lor: Albert şi Eva (generaţia a VI-a).

Septimus W. (cu pălărie), generaţia a VII-a; soţia lui Gica (prima din stânga); fiii lor: Titus-Dragoş (cu
mustaţă) şi Sebastian (primul din dreapta) – generaţia a VIII-a; nepoţii –  generaţia a IX-a: Titus-Dragoş
(primul din dreapta faţă), Albert (al doilea), blondul Robert (al treilea), Ioana-Cristiana. (poza în grădina
casei din Bistriţa, 24 iunie 2011)
Generaţii ale familiei W. (V-VI-VII) iubitoare ale costumului popular de pe Valea Bârgăului:
- stânga: Hugo şi Lonczy (1924); - mijloc: Albert W. (1967);
- dreapta: Septimus şi Gica W. (1970)
 Ion BUZAȘI,
 Anuarul bârgăuan –  Ştiinţă, cultură, arte şi literatură ,
 REPERE BÂRGĂUANE   , Anul I I I , nr. 3, 2013,
volum coordonat, îngrijit şi prefaţat
de Niculae Vrăsmaş
Din Anuarul Bârgăuan –  au
apărut până acum trei volume: vol. I, Despre
Ţara Bârgaielor şi oamenii ei ;  vol. II,
 Bârgaiele în spaţiu şi timp şi vol. III, Repere
bârgăuane. Tustrele aceste titluri sunt
cuprinzător monografice despre unul din cele
mai frumoase ţinuturi româneşti din nordul
transilvan, cuprins administrativ actualmente
în judeţul Bistriţa- Năsăud, alcătuit din două
„Ţări”: „Ţara Năsăudului” şi „Ţara
Bârgaielor”. Poate mai mult decât primele
două, acest al treilea volum are un mai
accentuat caracter monografic, justificând
interesul pe care Nicolae Iorga îl dădea
cuvântului ţară –  de entitate geografică,
istorică, etnografică şi social culturală cu un
specific bine conturat.
Capitolele acestui impunător volum
urmează aceste „elemente ”  constitutive ale
Ţării Bârgaielor, înfăţişând cadrul natural
(geografie şi turism, pagini de istorie
detaliate în pietre votive şi în documente de
arhive  –  continuate cu sintagma ce dă titlul
acestui număr „repere bârgăuane” şi în care
se detaliază câteva din aceste file de istorie,
de etnografie şi folclor.
Un interes deosebit prezintă şi
următoarele capitole: Evocările –   sunt
consacrate regretatului scriitor bistriţean
(năsăudean) Ion Moise, cel care e cunoscut
cititorilor din publicaţiile bistriţene, „Ecoul”
şi „Răsunetul”, din paginile revistelor „Minerva” şi „Mişcarea literară”, dar şi din cărţile de proză publicate – 
Figurile culturale ale Ţării Bârgaielor sunt consemnate prin aniversări centenare: folcloristul Vasile I.
Parasca şi profesorul Albu Matei, şi prin medalioanele consacrate unor „cercetători de elită” născuţi în acest
ţinut: Nestor Şimon, Ioan Chintăuan, Mircea Prahase şi Andrei Onofreiu. Dacă adăugăm şi „retrospectiva
culturală” consacrată unor publicaţii locale: „Revista Bistriţei”, „Glasul pământului” şi mai ales „Gazeta de
Bârgău”, caracterul monografic al  Anuarului Bârgăuan este şi mai bine conturat. Articolele şi eseurile sunt
semnate de nume cunoscute de scriitori şi publicişti bistriţeni ca: Niculae Vrăsmaş, coordonatorul Anuarului,
cu cele mai multe articole, prezent în toate secţiunile acestui număr, Victor Ştir, Menuţ Maximinian, Ion
Lăpuşneanu, Liviu Păiuş, Mircea Prahase, şi sunt „argumente ” pentru continuitatea acestei interesante şi utile
 publicaţii. Anuarul este onorat de semnătura lui Aurel Rău, cel mai important scriitor din Ţara Bârgaielor, cu
o frumoasă pagină descriptiv-memorialistică.
 Victor ȘTIR, Anuarul bârgăuan”  – un an de cultură locală 332
Recent, a apărut sub egida Fundaţiei Culturale „Valea Bârgăului” publicaţia „Anuarul Bârgăuan.
Ştiinţă, cultură, arte şi literatură”, anul III, nr. 3, 2013, cum se precizează pe prima copertă.
Redactor fondator este entuziastul Niculae Vrăsmaş, scriitor, jurnalist, cu rigoarea disciplinei
dobândite în cariera de inginer geolog, practicată cu aplicaţie. Lucrarea de aproape trei sute de pagini este
structurată pe zece capitole: Cadrul Natural al Ţării Bârgaielor, Istorie, Repere Bârgăuane, Etnografie şi
folclor, Evocări, Centenare  bârgăuane 2013, Bârgăul literar şi artistic, Interviuri, Cercetători de elită şi
Retrospectivă culturală bârgăuană, fiind, neîndoielnic, un veritabil compendiu a tot ce se poate şti despre
falnica „Ţară a Bârgaielor”.
Din textele antologate, multe apărute în presa judeţeană de peste an, se simte spiritul intelectualităţii
 bârgăuane, mândru de zona în care au trăit antecesori prin vremuri aspre, mândru şi de oamenii ei de azi.
Publicaţia a apărut în condiţii grafice frumoase la editura „Eikon” din Cluj-Napoca, şi străduinţa lui
 Niculae Vrăsmaş, coordonator, îngrijitor şi prefaţator al ediţiei, este lăudată de prof.univ.dr. Ştefan Borbely
de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, semnatarul unui interesant text despre doctorul în filologie Raveca
Constantina Buleu, tânăra cărturăreasă bârgăuancă, despre care se scrie: „ De la doctoratul lui Nicolae Balotă
despre literatura absurdului nu se mai văzuse la Litere un doctorat care să nu încapă între coperţile unui
 singur volum. Constantina are vocaţia exhaustivităţii, chiar dacă pentru asta trebuie să meargă în
bibliotecile universitare din Bologna sau, ulterior, la Paris, Granada sau Roma, unde a avut de cercetat
recent un proiect post-doctoral dedicat sistematizării ezoterismului românesc”.
Bârgăul poate fi definit numai printr-o tautologie: Bârgăul e Bârgăul, pentru că nu comportă
comparaţie!

Joaca lui Manole

 Prof. Liviu Păiuş, în numărul 20 al revistei, a publicat articolul Poreclele satelor grănicereşti, din
care citez cele referitoare la satele de pe Valea Bârgăului:
Comuna Mureşenii Bârgăului: Zgârâie brânză, mureşeni (zgârciţi);
Comuna Tiha Bârgăului: Răşinarii de tiheni (colectarea răşinei);
Comuna Bistriţa Bârgăului: Cuşmă lungă, bistriţeni (la fel ca sângeorzenii);
Prundul Bârgăului: Guşaţii de prundeni (la fel ca cei din Rebra);
Comuna Susenii Bârgăului: Cofe nouă, susenari  (confecţionarea de cofe);
Comuna Mijlocenii Bârgăului: Pipe roşii, mijloceni (se făceau pipe din lut);
Comuna Josenii Bârgăului: Oale negre, măi joseni  (oale negre din lut);
Comuna Rusu Bârgăului: Cucurigu, măi ruseni (ca şi cei din Ilva Mică).
Şi cei de pe Valea Someşului sunt prezenţi: Păduchioşii de rodneni, Coţobreii de măiereni şi Cuşmă
lungă, sângeorzeni, ceea ce dovedeşte că locuitorii celor două văi au acelaşi spirit ardent moştenit de la
strămoşii comuni celor două văi.
Dorim viaţă lungă acestei reviste, colaboratori cu inspiraţie şi pe termen lung, putere de muncă
harnicului colectiv redacţional şi reuşite cu fiecare număr apărut.

„Cuibul visurilor” – o altfel de prezentare

Cuibul visurilor  apare în mai 1996, cu un cuvânt înainte din partea redacţiei, din care spicuim
următoarele: „O revistă a Maierului? Da, iată că visul generaţiilor de intelectuali născuţi sau legaţi
 sufleteşte de Maieru a putut deveni azi realitate!... Nu vor lipsi rubrici care vor prezenta oameni de seamă ai
comunei noastre, pagini de istorie locală, creaţii originale”  etc.
Cam aşa arăta programul cadru, în acelaşi număr, Sever Ursa, directorul fondator răspunde pe prima
 pagină pentru titlu prin articolul De ce „Cuibul visurilor ” ? Revista continuă publicaţia şcolară cu acelaşi
nume dintre anii 1967-1972, apărută într -un mic tiraj dactilografiat, fiind una dintre primele reviste din ţară.
Primul număr cuprinde poezie măiereană începând cu Iustin Ilieşiu şi apoi cu Lazăr Avram,
Damaschin Pop-Buia, Alexandru Raţiu, toţi de-ai locului. Prezentarea de carte e prezentă: Emil Boşca-Mălin,
Telepatie şi hipnoză în închisorile comuniste, de Icu Crăciun; Constelaţia Rebreanu de Mihail I. Vlad şi
Sever Ursa precum şi volumul lui Lazăr Avram, Poeme cărunte, de Iacob Naroş.
 Zilele măierene din 14-15 octombrie
1995 au prilejuit o serie de comunicări legate de
 Maieru: „Terminologie locală din Maieru în
nuvelele lui Liviu Rebreanu”, autor Radu
Telceanu şi „ Aspecte toponimice şi onomastice
în opera lui Rebreanu” , autor Iacob Naroş. Un
 punct forte al primului număr îl constituie
evocarea dascălilor de seamă ai Maierului:
Vasile Rebreanu de către Elena Ursa; Dumitru
Vranău de către Icu Crăciun. Nu lipsite de
interes sunt rubrici ca: De rerum naturae,
statistica populaţiei, cea legată de hotărârile
Consiliului Local etc. Cam aşa arăta primul
număr al revistei, acum 17 ani. Plecând de la
acest cadru, Cuibul visurilor , pe parcursul celor
 peste 100 de numere, s-a tot diversificat şi nuanţat, în funcţie şi de numărul de pagini, dar şi de sponsori.
În numărul 2, din revistă, prin Sever Ursa, se aduc amendamente programului acesteia: „ Nu ne putem
 permite să vă tratăm preferenţial sau partizanal…  Fiindcă nu setea de glorie personală ne călăuzeşte în
demersul nostru publicistic, ci conştiinţa curată, temeinic decantată prin ani că, înafara pereţilor şcolii, vă
 putem fi utili ca dascăli şi prin această nouă modalitate de dăruire şi înzestrare, atâta câtă este.”
Încerc să subliniez evoluţia revistei, articole eveniment, dar şi să fac corelaţii între ce este scris şi
 prezent. Iată o revelaţie peste timp: Florin Partene apare cu o poezie în nr. 2 al revistei, azi acelaşi poet are la
activ două volume de succes. Petronela Negoşanu  vine cu  Amintiri despre Liviu Rebreanu, Adrian Dinu
Rachieru scrie despre Rebreanu în nr. 3. Se creionează rubrici noi ca: Rebreniana (  Iacob Naroş, Dicţionar de
 personaje din opera lui Rebreanu; Rubrica de sport ţinută de Liviu Ursa; Rubrica elevului;  Poeţi măiereni,
Cartea  – recenzii, cronici de întâmpinare, Prieteni ai Maierului, Învăţământ, Măiereni de seamă şi chiar Din
 perlele elevilor.
Alte evenimente consemnate sunt:  Dialog cu scriitorul Sumiya Haruya, realizat de Sever Ursa;
 Ecouri la revistă încep să apară încă din nr. 4: Teo Vrăsmaş din Sângeorz-Băi, în 10 iunie scria: „ Este
binevenită această revistă intitulată simbolic „Cuibul visurilor, deoarece umple un gol, este de mult aşteptată
 şi este o necesitate. Un act de curaj – aici pe bătrâna noastră Vallis Rodnensis.”
 Noi modalităţi de exprimare se succed prin paginile revistei cum ar fi: Prozatori măiereni, Medalion,
 Fiii satului, Culte, File de istorie sau Maieru (file de monografie). Un câştig pentru iubitorii de Rebreanu este
 publicarea unor Amintiri ale lui Iustin Ilieşiu (nr. 5). Inspirată mi se pare acum, peste ani, întâmplătoare sau
nu!, alăturarea a două rubrici: Aleşii noştri cu cea intitulată Zoo.
În nr. 6-7, 1996, p. 6, întâlnim un număr record de articole despre Rebreanu: 6 autori –  Sever Ursa, Icu
Crăciun, Iacob Naroş, Ovidiu Petri. Directorul revistei, Sever Ursa defineşte Cuibul visurilor „ca o emanaţie a
libertăţii cuvântului scris şi se vrea loc de întâlnire, prin condei, a fiilor satului, risipiţi în cele patru vânturi,
care, fizic, nu se pot întâlni decât rar.” Începând cu nr. 10, Ilie Hoza deschide o rubrică nouă: Lumea
 păsărilor. Istoria locală este consolidată ca secţiune de Lazăr Ureche, se permanentizează partea de rebus ţinută
de Macavei Al. Macavei.
Personalităţi din zonă ca: Emanoil Cobzalău, Olimpiu Barna, Florian Porcius, Macedon Pop, Nicolae
V. Ilieşiu, Virgil Şotropa, Emil Boşca – Mălin, Octavian Ruleanu, Aurel Cleja, Al. Husar, Iuliu Pop, Grigore
Moisil, Patriciu Groze, Ion Barna, Mircea Eneas Ilieşiu, Ştefan Mircea, Gregoriu Hangea, Damaschin Pop
Buia, Lazăr Avram, Grigore Avram, Alin Bontaş, Săndel Macavei, Cosmina Croitoru, Dariu Pop, Sever Pop ş.
a. sunt evocate rând pe rând în paginile revistei.
Rebreniana este prezentă prin Margareta Husar, Pussy Rebreanu Gligor, Icu Crăciun, Iacob Naroş,
Sever Ursa, Ironim Marţian, Horaţiu Bob, Iacob Vranău Prundaru, Cornel Cotuţiu, Ion Poenaru, Ion Radu
Zăgreanu, Teodor Tanco ş. a.
La numărul 100, cuvântul de întâmpinare şi salut la acest eveniment, Sever Ursa a făcut o
retrospectivă a revistei în articolul Trecu-au anii… Icu Crăciun va aduce mulţumirile celor care au contribuit ca
aceast ă publicaţie să existe. Răspund prin scurte alocuţiuni de ataşament şi simpatie următorii: Vasile Borş,
Eliserva Măiereanu, Aurel Podaru, Macavei Al. Macavei, Scridonesi Călin, Niculae Gheran, Ioan Lăpuşneanul,
Cornel Cotuţiu, Victor Ştir, Liviu Păiuş, Teodor Tanco, dr. Berende Login, Ion Radu Zăgreanu, Veronica Ştir,
Ioan Mititean, Grigore Marţian, Ioan Seni, Emil Bălăi, Veronica Oşorheian, Dan Popescu, Ofilat Varvari, prof.
Iustina Sima, Niculae Vrăsmaş (Cuibul visurilor nemuritoare din care citez un fragment: „Cuibul visurilor este
 sintagma care îl întruchipează şi îl înscrie în posteritate pe marele scriitor, nu doar la Maieru, devenit
 principalul centru cultural rebrenian, cât şi în întreaga lume, prin cei care vizitează muzeul sau citesc
valoroasa revi stă, ale cărei numere au trecut deja oceanul.” ), preot Coman Emil, Pricopie Bumbu, Viorica D.
Cătuneanu prin poezie, Lazăr Avram, Gavril Avram, Grigore Avram, Ioan Lăpuşte, Damaschin Pop – Buia ş.a.
Ăştia suntem, de bine de rău, am trecut de numărul 100, cât de repede vom trece şi noi la formatul
elegant A 4, de la un ziar aflat între două reviste atât de atrăgătoare, nu ne rămâne decât să ne aliniem şi noi,
 principalul e să persistăm, să avem inspiraţie şi, mai ales, să fim citiţi, ceea ce dorim şi celorlalţi din jur,
inclusiv Gazetei de Bârgău.

„Pisanii sângeorzene”
 Pisanii sângeorzene  –  Cu acest titlu se prezintă sângeorzenii
Alexandru Dărăban, teolog şi prof. Florin Hodoroga, directorul casei de
Cultură din Sângeorz Băi,începând cu toamna anului 2012. Primele
două numere apărute anul trecut sunt definite a fi cu caracter
istorico-cultural. Cuvântul de început din primul număr al celor doi
autori ne arată clar scopul proiectului: recuperarea memoriei
colectivităţii locale, având în atenţie: istoria, cultura, civilizaţia, tradiţiile
şi obiceiurile locale, religia, fiii satului etc. Se remarcă articolele lui
Iustin Sohorca legate de studiile monografice ale localităţii Sângeorz
Băi şi Alexandru Dărăban prin prezentarea monahismului sângeorzan în
contextul transilvan (vezi nr. 1, septembrie 2012).
În numărul 2, pe octombrie 2012 se continuă studiile
monografice ale lui Iustin Sohorca, cele referitoare la şcoală, datini şi
folclor din zonă dar şi cele ale lui Alexandru Dărăban care cuprind date
despre lăcaşele de cult de până la 1900. În plus, avem rememorări ale
unor înaintaşi sângeorzeni de seamă cum ar fi ieromonahul Ioachim
Bâzdog, Octavian Utalea şi vicarul Macedon Pop.
 Dacă primele două numere au fost sprijinite şi stimulate de Casa de Cultură  din Sângeorz-Băi,
odată cu numerele 3-4, noiembrie-decembrie 2012, revista îşi schimbă statutul, ea se defineşte: de
 spiritualitate, istorie şi tradiţie locală. Sprijinul şi finanţarea trec la Consiliul Local Sângeorz-Băi, redacţia
rămâne la Casa de Cultură. Pe lângă trecerea la noul format şi sporirea numărului de pagini, se aduc lămuriri
asupra titlului revistei, în De ce pisanii sângeorzene?
 Pisanii  –  o inscripţie sculptată în piatră, sau pictată, aşezată la intrarea sau pe frontispiciul unor
clădiri (biserici, mânăstiri, cetăţi, clădiri oficiale). O pisanie se compune dintr -o invocaţie religioasă, numele
ctitorului, data construirii, motivaţia zidirii. Termenul e din limba slavonă, se foloseşte alfabetul chirilic până
în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Emblematică e pisania de la uşa împărătească de la biserica de lemn cu
hramul Bunavestire al Mănăstirii Cormaia care ajunge pe genericul revistei. Ideea revistei este reiterată ca
fiind continuitatea cu lumea credinţei, a istoriei, a culturii.
În acest număr dublu întâlnim date despre Toponimia şi istoria Sângeorzului . Iustin Sohorca revine
cu  Datini şi folclor din Sângeorz- Băi (   botezul, cununa, nunta cu pom).Florin Hodoroga prezintă taraful de
muzică tradiţională românească locală, înfiinţat încă din 1955. Din nou, în trecut prin articolul lui Artemiu
Publiu Alexi, Obiceiuri de iarnă din Austria. Dr. Mirela Andrei continuă cu un nou articol despre Vicariatul
 Rodnei. Alex. Dărăban revine cu noi date despre Ioachim Bâzdog, La rubrica  Personalităţi, este prezent
Solomon Haliţă, ca organizator de şcoli. Personalitatea acestuia este evocată şi de Cesar Ponor, Iustin
Sohorca şi dr. Vasile Pahone care subliniază că Solomon Haliţă, ca prefect, pe lângă înfiinţarea Şcolilor
 Năsăudene de Fete şi Meserii, apoi a Şcolilor de Arte şi Meserii, a contribuit ca şi la Sângeorz şi
Prundu-Bârgăului să fie Şcoala de Arte şi Meserii.
Odată cu numărul 5, ian. 2013, ilustraţiile capătă un rol important, mai ales, prin portul popular al
sângeorzenilor de altădată dar şi prin biserica veche de la Cormaia, detalii. Pe lângă temele deja cunoscute,
se adaugă articole de Radu Preda, culegeri de folclor locale etc. Alexandru Dărăban scrie despre biserica
greco-catolică. Rubrici noi:  Holocaustul comunist   dau prilejul Virginiei Jarda Puie să vorbească despre
Trecerea la ortodoxie în Sângeorz - Băi. Alexandru Dărăban vine cu Începuturile comunismului în Sângeorz -
 Băi.
 Numărul 6, din febr. 2013 începe cu evocarea Mitropolitului Bartolomeu de către Radu Preda,
doctor în teologie, pag. 12, aflăm amănunte despre mult discutata Hebe, articolul lui Iosif Roman, Băile de la
St. Georgiu. Din nou  Doine şi hore poporale culese de Silviu Sohorca, la care se adaugă obiceiul Cununii.
La capitolul  Biserică şi societate aflăm alte date despre viaţa religioasă a localităţii. Secţiunea Holocaustul
comunist înfăţişează comunitatea greco-catolică din Sângeorz în perioada comunistă (1948-1989), autor
Virginia Jarda Puie. Un articol al lui Pavel Şusară ne introduce în lumea lui Max Dumitraş (reluat din
 România literară, An 2006, nr. 29). Tot la secţiunea Destine împlinite, Doina Ioanid publică interviul luat lui
Max Dumitraş, despre Muzeul de Artă Comparată.
 Nr. 7 din martie 2013 începe cu evocarea folcloristului Iustin Sohorca de către Liviu Păiuş. La
rubrica Restituiri, avem corespondenţa dintre Artemiu Publiu Alexi şi Ioan Slavici. Sângeorzulvăzut de Puia
Florica-Rebreanu (1954) e însoţit de fotografii cu Liviu Rebreanu, Fanny şi Puia în staţiunea acelor ani. Sub
titlul generic Identitate, articolul broşură, intitulat Staţiunea Hebe – Sângeorz- Băi în perioada interbelică, ni
se prezintă izvoarele staţiunii, serviciile medicale, excursii posibile în zonă, itinerare, procurarea apei
minerale etc. Revine dr. Mirela Andrei la  Biserică şi societate cu articolul capel anul în Sângeorz- Băi, iar
 Alex. Dărăban continuă seria datelor despre ieromonahul Bâzdog. Virginia Jarda puie continuă articolul
despre comunitatea greco-catolică în anii comunismului. Alex. Dărăban aduce date despre Tânăr ucis în anii
regimului comunist.  La rubrica Destine împlinite –  facem cunoştinţă cu Mihaela Ursa, teoretician şi critic
literar, lector dr. la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca.
Revista are din start cel puţin două puncte forte. Mai întâi, formatul A 4 care e plăcut, atent lucrat,
asemănător marilor reviste transilvănene, Steaua, Vatra sau  Mişcarea literară. Al doilea aspect practic este
faptul că la sfârşitul fiecărui număr, pe 1-2 pagini, aflăm datele esenţiale despre fiecare autor de articole din
acel număr. Urăm mulţi ani de existenţă acestei noi reviste şi, nu în ultimul rând, colaboratori de nădejde şi
multă inspiraţie.
Cele trei publicaţii someşene vor să facă schimb de numere cu Gazeta de Bârgău, să împărtăşească
idei şi experienţe specifice celor două mari văi: cea a Someşului şi cea a Bârgaielor, căutând puncte comune,
de ce nu!, de îmbunătăţire a configuraţiei generale a publicaţiilor şi de propagare a lor în rândul cititorilor şi
 prin alte căi.
 Icu CRĂCIUN, Scriitori bistriţeni în
 „Dicţionarul autorilor români contempo rani ” 
La editura „Arial”
din Ploieşti, sub semnătura Alinei Kristinka (coordonator principal), Heliodorei
Cătunescu şi Carmen Cătunescu (coordonatoare) a apărut „Literatura română. Dicţionarul autorilor români
contemporani (D. A. R. C.)”. Dintre autorii judeţului nostru cuprinşi în acest dicţionar amintim: Nicolae
Băciuţ, Ion Buzaşi, Elena M. Câmpan, Icu Crăciun, Melania Cuc, Vasile Dâncu, Emil Dreptate, Dinu
Flămând, Sorin Gârjan, Leon Iosif Grapini, Ion Istrate, Vasile Leac, Valentin Marica, Mircea Măluţ, Menuţ
Maximinian, Ion Moise, Andrei Moldovan, Gavril Moldovan, Ovidiu Nimigean, Olimpiu Nuşfelean, Maria
Olteanu, Ioan Pintea, Gavril Pompei, Aurel Rău, Dinu Virgil, Raveca Vlaşin, Niculae Vrăsmaş şi Ana
Zegrean.
Răsunetul, Luni, 07/01/2013 –  15:30

Menuț MAXIMINIAN, Bistriţeni în volumul

 „O altfel de istorie a literaturii române contemporane” 

Dicţionarul „O altfel de istorie a literaturii române contemporane” a ajuns la volumul III. Lucrarea,
coordonată de Ştefan Doru Dăncuş şi George Coandă, Vali Niţu, Dan Şalapa, Grigore Timoceanu şi George
Terziu, apărută la Editura „Singur ”, conţine recenzii, cronici referitoare la cărţile unor autori români scrise
de-a lungul carierei acestora. În acest volum sunt prezenţi autori precum Liviu Antonesei, Elena Buică,
Gabriel Cazan, George Ioniţă, Mariana Popa, Iancu Samson.
Judeţul nostru este reprezentat de Mircea Daroşi, Ioan Mititean, Gavril Moldovan şi Niculae
Vrăsmaş. Prezenţa bistriţenilor, în compania mai sus menţionată, le face cinste atât lor, cât şi literaturii din
 judeţ. Proiectul gândit de Ştefan Doru Dăncuş a însumat, în primele două volume, şi alte nume ale scrisului
 bistriţean, dovedindu-se astfel că activitatea literară pe meleagurile noastre este bogată.
 Niculae VRĂSMAȘ, Univers coşbucian la Bistriţa,
O carte a lui George Vasile Raţiu apărută postum 340

Printre ultimele sale cărţi, la care lucra scriitorul George-Vasile Raţiu, cea întitulată „Univers
coşbucian la Bistriţa 1900-2001”, finalizată înainte de a pleca dintre noi, a apărut, postum, în bune
condiţii grafice la Editura „Mesagerul”, cu o prefaţă de „Omagiu postum”, semnată de prof. univ. dr.
Mircea Gelu Buta.
Acest volum se adaugă valoroasei opere realizată de ilustrul dascăl de origine bârgăuană, mare
iubitor de literatură şi de personalităţi care au trecut prin locurile sale natale, dintre care, George Coşbuc
a fost unul dintre cei mai reprezentativi şi apropiaţi. Despre poetul Coşbuc a scris cărţile: George
Coşbuc şi Valea Bârgăului (1996), Elena Coşbuc  – oaspete al Văii Bârgăului (1998), Dezvelirea plăcii
memoriale George Coşbuc la Bistriţa – Bârgăului (2009), dar cea mai completă, cu numeroase  poze în
text, se dovedeşte a fi ultima sa carte, apărută postum, Univers coşbucian la Bistriţa.
George-Vasile Raţiu a fost profund impresionat de prezenţa lui George Coşbuc în Valea
Bârgăului, eveniment rămas în memoria bârgăuanilor, despre care a adunat cu minuţiozitate documente
inedite, prin cercetarea numeroaselor arhive, adunându-le în cărţile sale şi făcându-le cunoscute
urmaşilor, dar şi pentru istoria vieţii literare bârgăuane şi bistriţene, mai puţin abordate, anterior, în
direcţia bardului din Hordou.
Lucrările lui George Vasile Raţiu, vor contribui la completarea datelor biografico– literare, ale
lui George Coşbuc, cu secvenţele bârgăuane şi bistriţene din viaţa acestuia, iar devotamentul
 bârgăuanului faţă de poetul năsăudean nu va rămâne uitat.
 Menuţ MAXIMINIAN ,
 Monografia Runcului  341

„Satul meu/Nicicând nu va pleca/ În altă parte/ Să-şi caute norocul” spune poetul Vasile Dâncu.
Pornind de la aceste gânduri regăsim satul tradiţional de altădată aşezat într -o poiană a dorului cum este
Runcu Salvei.
Monografia, fabricat în Runcu Salvei, coordonată de Vasile Lechinţan, Adrian Onofreiu şi
Mircea Prahase, apărută într -un proiect al Editurii Eikon, a cărei director este runcanul George Vasile
Dâncu, adună frumuseţi nepieritoare din această zonă năsăudeană. De la personalitatea haiducului
Grigore Boşotă la poştaşul sfătos, de la chipurile brăzdate de soare ale ţăranului la personalităţile
marcante care le- au dat aceste meleaguri, Runcul este din nou nemurit prin această monografie, după
cum afirmă în prefaţă Ioan Aurel Pop. Cu un primar destoinic, amintind aici pe Anchidim Pavelea, satul
a căpătat astăzi valenţe moderne, uliţa fiind asfaltată, centrul modernizat, însă tradiţiile nu s-au abătut
niciodată din aceste locuri fiind regenerate astăzi prin ansamblul comunei. De la cadrul administrativ
teritorial, la evoluţia demografică şi mai apoi momentele tulburi prin care a trecut comuna, de la lupta
 pentr u proprietate până la credinţa străbună dovedită şi prin biserica monument istoric, de la graiul local
la şcoala care a adus ţării mari personalităţi, monografia comunei Runc surprinde şi prin textele de bună
calitate scrise de colaboratori, amintind aici doar pe Oana Roman Ilovan, Ioan Bolovan, Ioan
Cordovan,Călin Emilian Cira, Aurel Bodiu, Otilia Ţeposu.
Oamenii satului, amintind aici pe meşterul popular Florea Cosmi, ultimul opincar din această
zonă, sau pe ceteraşul Dumitru Cilica, care a ales să rămână acasă, cântăreţii din această zonă –  Nastasia
Cosmi, Genuca Ceuca, Lucica Pavelea, fraţii Androne, alături de inventatori precum Vasile Hangan,
 profesori precum Ionel Tompa sau scriitori (Vasile Dâncu, George Vasile Dâncu, Ioan Pintea, Vasile
Cosmi, Grigore Pop) până la ministrul Vasile Sebastian Dâncu sunt creionaţi cu portretele lor în
volumul editat în condiţii de carte de lux.
Albumul foto întregeşte frumuseţea acestei cărţi, care merită a fi citită în primul rând pentru
frumuseţea chipurilor din ea, pentru tradiţiile deosebite şi, mai apoi, pentru faptul că oglindeşte un sat
care şi-a câştigat meritul de a fi aşezat în eternitate.
 Victor ȘTIR ,
 Iată monografia „Fabricat în Runc”  342
În anul 2013, a apărut la Editura „Eikon” din Cluj- Napoca, manageriată de poetul George Vasile
Dâncu, cartea „Fabricat în Runc. Aspecte monografice”, lansată în localitate cu fastul care semnifică
inaugurarea Runcului în alt spaţiu, cel al spiritualului, în sensul că despre localitate se va vorbi de acum
 prin prisma cărții  care i s-a dedicat. Runcul trece într -un anumit fel în abstracţia bibliotecii.
Cartea, intitulată cu modestie doar „aspecte monografice ”, este un tom de aproape 900 de pagini,
format apropiat d e A4, cu supracopertă  – condiţii grafice de invidiat. Textul ce prefaţează volumul se
numeşte „Un sat cât o fărâmă de veşnicie” şi este semnat de Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei
Române şi rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”  din Cluj-Napoca, un text c are îmbină sentimentul
 pentru satul românesc, în general, cu ceea ce are specific Runcu Salvei, scris cu distanţa ştiinţifică şi
apropierea de suflet pentru localitatea cu oamenii ei, pe care- i intuieşte miraculos: „Satul Runcu Salvei
este un astfel de pic ior de rai, o fărâmă de veşnicie, menită să ne întărească inimile şi să ne perpetueze
neamul pe o scenă al cărei scop ne scapă adesea ... ”.
Pe îndoitura primei supracoperte, se poate citi, între altele: „Mica mea comunitate, rămasă mult
în urma istoriei în  perioada comunistă, azi, am sentimentul că a ajuns istoria din urmă şi are
 presimţirea sănătoasă că viaţa a răsărit din nou” , sub semnătura prof.univ.dr. Vasile Sebastian Dâncu,
de la Universitatea din Bucureşti, fiu al localităţii. Coordonatorii unui colectiv larg de autori sunt Vasile
Lechinţan, dr. Adrian Onofreiu şi Mircea Prahase, iar cel care a îngrijit mai mulţi ani de volum, ca de
copiii săi dragi, Maria şi George, a fost George Vasile Dâncu, directorul editurii, şi, înainte, fiu al
Runcului. Pe su pracoperta a patra, scriitorul Nicolae Bosbiciu îşi încheie prezentarea sa: „În Runc,
majoritatea oamenilor sunt ţărani cu deprinderi şi preocupări cărturăreşti” , iar în faţa cuprinsului stă
 poezia „Satul”, de Vasile Dâncu, din care redăm: Aici mi -e piatra,/şi ale copilăriei/picioare
desculţe/ce -au sângerat prin mirişti ... ”.
Runcul din carte se întinde pe parcursul a şaptesprezece capitole: cadrul natural, demografie,
istoric, haiducul „Boşotă”, aspecte economice, biserica, şcoala, grai local, etnografie şi folclor, Floarea
Cosmi, Dumitru Cilica, „Oameni, plăcinte şi poveşti din Runc”, „Visit Runc”, biserica de lemn,
literatura, comunitatea vie şi „Acest sat dintre dealuri ”. Fiecare dintre părţile amintite este amplă,
temeinic scrisă şi argumentată, adesea depăşind perimetrul Runcului şi abordând problematica în
conexiune cu vecinătăţile, metoda de lucru fiind cea a omului de ştiinţă, a profesionistului, fără infuzii
sentimentale ce dau atât de rău şi des prin lucrările altora.
Textele sunt ilustrate cu reproduceri bine realizate, sugestive, judicios alese, veritabile
documente, când este vorba de portul popular, şi nu numai. Bunăoară, tinerii, maturii, cu feţe senine şi
expresii armonioase, îmbrăcaţi în straie populare arătând virtuţile unui neam aşezat, dau seamă de
nobleţea rasei. Capitolul dedicat literaturii pe care au scris-o runcanii îi include pe Ioan Pintea, un
optzecist de marcă – scriitor de nivel naţional, „clanul” Dâncu, dar şi pe Ioan S. Pavelea, Grigore Pop,
Vasile Cozmi, Sever Mititean, Vasile Mititean (Sasu) şi alţii, cu rol de „ferment”  cultural. De neuitat,
 pictura din biserica de lemn din secolul al XVII-lea!
De douăzeci şi patru de ani în judeţ s-au tipărit monografii şi mai bune, şi mai puţin semeţe. Este
în afară de îndoială că „Fabricat în Runc” vine şi dă norma, dă măsura cum trebuie făcută o monografie;
ca şi cea a editorului George Vasile Dâncu şi a primarului Anchidim Pavelea, cu care nu se pot compara
nici multe din cele apărute peste graniţă.
Se zice că prof.univ. dr. Sebastian Vasile Dâncu ar fi spus: „Aşa o monografie nu are nici
Parisul ”, şi îl credem, lucrarea fiind excepţională.
 IX. RETROSPECTIVĂ ȘI PERSPECTIVĂ CULTURALĂ
Ioana SUCIU343, J urnal cultural 2013
Activităţile culturale desfăşurate la Căminul Cultural din comuna Prundu Bârgăului
şi deplasările efectuate cu membrii ansamblului folcloric
„Plaiurile Bârgăului”

Comuna Prundu Bârgăului este

cunoscută din cele mai vechi timpuri
ca şi o oază a culturii populare, dovadă
fiind multiplele manifestări culturale
care au avut loc în decursul anilor şi
 până în prezent, situându-se în acest
domeniu printre comunele cu o bogată
activitate cultural artistică din judeţ.
Activităţile din anul 2013 au
fost multiple şi diversificate, a căror
 prezentare o vom face în continuare:
- 3 Martie, de sărbătorirea Zilei
Femeii a avut loc „ Un cântec pentru
mama”, spectacol organizat în
colaborare cu Centrul Judeţean pentru
Cultură Bistriţa- Năsăud, având în
 program muzică uşoară, poezie,
muzică clasică, muzică populară,
invitaţi speciali fiind fraţii Spân și Domnica Dologa, alături de Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”.
- În perioada 1-5 aprilie, în sala Căminului Cultural s-au desfășurat activităţi cu elevii Liceului
„Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, în cadrul programului „Şcoala altfel”.
- 24 aprilie, în emisiunea de la AS TV Bistriţa „Azi Sărbătorim”, a fost sărbătorită solista
Ansamblului „Plaiurile Bârgăului”, Florina Bălan, la împlinirea vârstei de 10 ani, care este solista
Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” de la vârsta de 6 ani.
- În 7 mai (A treia zi de Paște), a avut loc, pe terasa Căminului Cultural, spectacolul folcloric
 prezentat de membrii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” intitulat „Cântec, joc și voie bună”, prilej în care au
fost sărbătorite cuplurile de căsătoriţi având 50 de ani de căsătorie.
- În 11 mai a avut loc spectacolul „Bârgăuanii cântă folk”, ajuns la cea de a III-a ediţie.
- În 12 mai, elevii clasei a II-a, de la Liceul „  Radu Petrescu”, au prezentat, în sala Căminului
Cultural, spectacolul „Obicei de nuntă”.
- În 5 iunie a avut loc un spectacol de magie pentru copii, prezentat de o trupă de magie din
București.
- În 13 iunie a avut loc un spectacol omagial cu ocazia  Zilei Eroilor, prezentat de Ansamblul
„Plaiurile Bârgăului”, cu soliştii vocali: Andreea şi Maria Pavelean, Anuţa Sălăgean, Florina Bălan şi solist
instrumentistul Dumitru Ciupa, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Prundu Bârgăului, Unitatea Militară și
Liceul „Radu Petrescu”, din localitate.
- În 16 iunie s-a desfășurat un spectacol prezentat de elevii ciclului primar de la Liceul”  Radu
Petrescu ”.
 –  În 23 iunie, membrii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” au prezentat un spectacol în comuna
Livezile, cu ocazia Zilelor Comunei.
- În 29 iunie s-au desfășurat lucrările Simpozionului Cultural al Văii Bârgăului, ediţia a 42–a, având
ca temă „Repere Bârgăuane”, în cadrul căruia s-au susținut lucrări științifice și au avut loc lansări de carte.
 – În 7 iulie, Ansamblul „Plaiurile Bârgăului” a participat, cu un spectacol, la Festivalul „Cântecului
şi jocului de pe câmpie”, desfășurat la Silivaşul de Câmpie, manifestare culturală de mare amploare.
 Niculae VRĂSMAȘ ,
 Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor  344
(Festivalul usturoiului, ediţia a I-a, 2013)
Deciziile pot fi spontane, ca o necesitate de unică soluţie, dar cele durabile presupun o experienţă
anterioară şi o actualizare printr -o serioasă analiză atunci când vrei să alegi a realiza ceva bun. Cu trecutul nu
 poţi să o rupi niciodată, oricât ai vrea, el te urmăreşte mereu pentru că a fost înregistrat în memorie şi se
 păstrează în timp, în fişierele sale care nu se vor şterge, cel mult se estompează, intră în conul de umbră, dar
lasă destule urme ce pot jalona viitorul, care nu este altceva decât prezentul construit pe trecutul repetat şi
reluat sub altă formă.
 Proiectul unui Festival al Usturoiului, desfăşurat în zilele de sâmbătă şi duminică (7-8 septembrie 2013),
aşa cum a fost gândit şi mai ales după cum a fost realizat, beneficiind şi de o admirabilă vreme de toamnă, a avut
un puternic impact asupra miilor de participanţi, fapt care confirmă reuşita acestei prime şi originale ediţii. Este
meritul a două jurnaliste bistriţene, Claudia Andron şi Felicia Szucs, a primarilor comunelor bârgăuane, Doru
Toader Crişan, Prundu Bârgăului, Vasile Dologa, Tiha Bârgăului, Vasile Laba, Bistriţa Bârgăului, Tudorel
Ciotmonda, Josenii Bârgăului, principalii organizatori, a celorlalte comune participante, a Centrului Judeţean
 pentru Cultură şi, nu în ultimul rând, a Consiliului Judeţean Bistrița- Năsăud.

Ţara Bârgaielor şi Ţinutul Contelui Dracula

Întâlnirile şi întâmplările din prima zi a festivalului, amplificate şi diversificate în cea de a doua, au
cuprins nu doar „Obcioara” Munţilor Bârgăului, ecoul lor s-a propagat atât în împrejurimi cât şi în zările
îndepărtate ale lumii, prin înregistrare şi transmitere directă şi o adevărată invazie a evenimentului, la televiziune,
 pe Facebook şi în presa scrisă. Locul ales, între Piatra Fântânele şi Tăşuleasa, pe străvechiul imaş al comunei
Prundu Bârgăului, cunoscut sub denumirea „La Rus”, utilizat în ultima vreme ca pârtie de ski în timpul iernii,
 beneficiază de un relief unic în Munţii Bârgăului pe care îl justifică însăşi toponimele.
Denumirile de „Obcioară”, înspre „Piatra Fântânelelor” şi „Vârful Părăului”, înspre Dosul Zimbroaiei,
reprezintă explicaţia toponimică a cumpenei de ape care separă bazinele hidrografice ale Bârgăului, spre sud,
Someşului, la nord şi al Dornelor, la est de locul „Fântânelelor”, de unde îşi au obârşia apele vii ale dacilor liberi.
Denumirile „Vârful Părăului”  sau „Drumul cel vechi”, sunt însemnate în cele mai vechi hărţi ca „Drumul
Romanilor ”, având o antică rezonanţă istorică.
Drumul Romanilor este bine conservat, pe anumite tronsoane, înierbat, îngrădit, degradat natural s-au de
mâna omului, pe o mare parte, dar conservarea lui şi stabilirea unor zone de protecţie, rămâne o primă prioritate
 pentru autorităţi, întrucât valoarea sa arheologicănu este departe de cea a galeriilor romane de la Roşia Montană,
iar aici ar putea deveni un prim brand turistic, care trebuie mai mult scos în evidenţă decât nou botezatul „Ţinutul
Contelui Dracula”. Dacă Bram Stocker ar fi ştiut de Drumul Romanilor, cu siguranţă că eroul său ar fi urmat
drumul pe această cale.

Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor

Cred că numele festivalului ar trebui să fie al AIULUI, aşa cum au s pus-o mai mulţi cunoscători, e drept
mai mult din partea locului. Deşi dicţionarele îl consideră un regionalism, denumirea ştiinţifică este Allium
sativum, iar „aiul” bârgăuanilor şi nu numai, provine din latinescul romanilor sau poate al dacilor liberi, stăpânii
antici ai acestor frumoase locuri carpatine. Nici-un alt popor învecinat nu are această denumire şi nici rădăcini
asemănătoare, usturoiul e denumire numai românească, dar denumirea veche, aiul, înscrisă ca „regionalism” în
dicţionare, este asemănătoare cu cea folosită în ţările latine, precum Spania (ajo), Italia (aglio), Franţa (ail) şi chiar
în Anglia (garlio).

Dacii şi romanii în ceaţa lui Dracula

 industria turistică, un fenomen în plină desfăşurare, aproape un miracol, ce a cuprins fără mare implicare şi
România, pentru care trebuie să recunoaştem, este un extrem de preţios cadou ce trebuie mult mai bine folosit.
Cartea lui Bram Stoker este o formidabilă ficţiune care a prins adânci rădăcini în Transilvania, având ramuri largi
în întreaga lume. Pasul Borgo, din Ţara Bârgaielor, a cucerit în scurt timp o nouă denumire: „Ţinutul Contelui
Dracula”.
 Nu trebuie să uităm, însă, iniţiativa şi strădania unor oameni de valoare, în frunte cu Baronul Alexandru
Misiuga, care au pornit acţiunea construirii Hotelului Tihuţa, cât mai aproape de vârful Frumuşeaua, unde se
 presupune că ar fi fost o veche cetate în care Vlad Ţepeş a fost ascuns. Hotelul a fost construit lângă şosea, într 
-un
loc perfect asemănător descrierilor din roman, pe un vârf solid, alcătuit din stâncă vulcanică, unde se află în
 prezent Hotelul Castel Dracula, cu statuia lui Bram Stoker, talentatul scriitor irlandez al cărui mare merit este
aprinderea făcliei vampirului din Carpaţi, lăsând în ceaţă urmele dacilor şi romanilor, luminând o cale nouă şi
 plină de mister  care atrage numeroşi turişti din ţară şi străinătate.

Festivalul usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula

Cele două zile ale festivalului au aparţinut în primul rând spectatorilor, care au avut posibilitatea să vadă
ceva nou şi libertatea de a alege din produsele expuse ale unor producători deosebiţi şi originali, dar şi să guste din
mâncărurile şi băuturilor specifice, să admire costumele, să-şi amintească sau să cunoască pentru prima dată
obiceiurile şi tradiţiile locale, jocuri, întreceri şi sporturi noi, dar mai ales ca să asculte muzică de toate genurile.
Totul a fost bine organizat şi repartizat pe adevărate bresle, care şi-au etalat priceperea şi produsele, fiind unanim
apreciate. Nu au lipsit jurnaliştii, salvamontiştii, silvicultorii, jandarmii, poliţiştii, salvarea, pompierii, artişti de
înaltă valoare, oameni de cultură, gospodari, oameni de afaceri şi politicieni de vază ai judeţului.
Dintre personalităţile bine cunoscute în ţară şi în străinătate, la acest festival a fost prezent
 prof.univ.dr.h.c. Radu Rey, din Vatra Dornei, Membru A.S.A.S, Cercetător–INCE/CRECC, Preşedintele
Forumului Montan din România şi Senator al „Euromontana”, un luptător înverşunat şi specializat în dezvoltarea
culturilor montane.
Iniţiator şi creator al unor instituţii de învăţământ pentru economie montană, proiecte, propuneri
legislative şi autor al multor valoroase cărţi de specialitate, fostul director al CEFIDEC Vatra Dornei, a fost însoţit,
la acest festival, de actualul manager al instituţiei, Dănuţ Ghiţan, originar din Bistriţa Bârgăului.
Cei doi au stat de vorbă cu cetăţenii şi primarii comunelor bârgăuane, cărora le-au dat numeroase şi
importante sfaturi practice în scopul participării la avantajoasele programe ale noului PNDR: 2014 –  2020.
Politicienii, de toate culorile, nu au lipsit de la acest festival fiind prezenţi activi, printre şi alături de
cetăţeni, cu vorbe bune şi fără discursuri.
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii a luat iniţiativa atragerii de turişti în Ţinutul Contelui
Dracula, dar pentru realizarea acestui deziderat trebuiesc atraşi investitori. În acest scop Festivalul Usturoiului,
organizat de către Asociaţia „Turist în Bistriţa- Năsăud, coordonată de inimoasele jurnaliste Claudia Andron şi
Felicia Szucs, cu concursul Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud, prin preşedintele Radu Moldovan, Centrul
Judeţean pentru Cultură, prin managerul Gavril Ţărmure şi primăriile comunelor bârgăuane, prin primarii Doru
Crişan, Vasile Dologa, Vasile Laba şi Tudorel Ciotmonda, a fost un important pas înainte spre promovarea
turismului.
Reuşita acestui festival se datorează în primul rând diversităţii programului, animat de Virginia Linul şi
Marian Gruşcior, prezentatori de bază ai manifestării, dar mai ales datorită artiştilor de valoare care au înnobilat
grandiosul spectacol.
Menţionăm aici participarea Lenuţei Purja alături de mama sa Teodora, renumitul instrumentist Dumitru
Ciupa, cu Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”, condus de Ioana Suciu şi Valentin Ciurea, Ansamblul „Flori
Bârgăuane”, alături de primarul Tudorel Ciotmonda, din Josenii Bârgăului şi alte formaţii, nelipsind interpreţii de
muzică folk Vasile Bancea şi Sorin Borzoş.
Un mare succes a avut Nicolae Pitiş, cunoscut ca „Niculae a lui Ion a lui Iacob din Fundătura Lăpuşul
Românesc”, alături de Maria Casandra Hausi, care au scos împreună, din lada de zestre, cele mai frumoase doine,
mult apreciate de public.
Invitatul special a fost marele artist Grigore Leşe, împreună cu Grupul Iza, ale cărui cântece, de folclor
autentic, au pătruns direct în inimile miilor de spectatori care l-au aplaudat frenetic şi au cântat, cu lacrimi în ochi,
alături de el. Se poate spune că Grigore Leşe a fost emblema acestui original şi reuşit festival. Un ambasador al
culturii populare şi a turismului.
 Niculae VRĂSMAȘ,
 Zilele comunei Josenii Bârgăului, au ajuns în 2013 la ediţia a VIII -a 345
Zilele comunei Josenii Bârgăului, au avut loc sâmbătă şi duminică, în preajma hramului de Sfânta
Parascheva al bisericii, readucând în prim plan respectul pentru comună şi tradiţii, desfăşur at sub emblema
„Joseniul –  vatr ă str ămoşească”, în organizarea Primăriei şi Consiliului Local, cu sprijinul Centrului Judeţean
 pentru Cultură şi susţinerea Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud.
Sărbătoarea a debutat în prima zi, 12 octombrie, începând cu ora 11, prin Colocviului Cultural al
comunei Josenii Bârgăului, cu tema principală de dezbatere „MEMORIA EROILOR REÎNVIATĂ LA
JOSENI”, ale cărui lucrări au fost deschise de primarul Tudorel Ciotmonda şi au avut ca moderator pe
 profesorul Adrian Mănarcă, cetăţean de onoare al comunei, preşedintele Societăţii Culturale „Speranţa
Reînviată”.
În cuvântul său, primarul Tudorel Ciotmonda a prezentat comuna şi a enunţat câteva dintre
 principalele rezultate obţinute în plan edilitar, social şi cultural, mulţumind celor prezenţi şi în deosebi celor
care susţin comuna prin diverse activităţi.
Primele lucrări au fost susţinute de către doi cetăţenii de onoare ai comunei: preotul Simion Cristea,
despre „Graţiile satului natal într -o zi cu soare ” şi profesorul Ioan Lazăr,  care a vorbit despre frumoasele
noastre tradiţii, între care cele din Joseni şi celelalte comune bârgăuane se mai menţin şi a făcut un apel de
 păstrare a lor în viitor.
Preotul Ioan Ştefan Murgoi, din parohia Strâmba, a prezentat manuscrisul monografiei bisericii şi
 parohiei din satul Strâmba, aflată în pregătire. Profesoara Mia Holbură, a vorbit despre victimele de sub
Muntele Heniu, ale hortiştilor şi a prezentat date inedite dintr -un manuscris al preotului martir Augustin Pop.

Cei doi colonei, Ioan Cordovan şi Lucian Valea, au prezentat în mare detaliu lucrări bine
documentate, primul despre „Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare
economică, evoluţie socială şi politică a acestei provincii, care astăzi se numeşte judeţul Bistriţa- Năsăud, iar
cel de al doilea despre teroarea hortistă din perioada 1940-1944, în judeţul Bistriţa Năsăud.
 Albia s-a adâncit cu vreo trei metri, pilonul a rămas în aer. Primăria Josenii Bârgăului a căutat soluţii
să consolideze cumva construcţia. Din fericire, am găsit sprijinul necesar la Primăria Bistriţa şi la primarul
Ovidiu Creţu. Am transportat toate betoanele care au fost sparte de la construcţia pasarelei, toate acele
« deşeuri » le-am pus să sprijine pilonul. Este o soluţie temporară, dar în timp trebuie să se implice şi
autorităţile judeţene pentru a salva acest pod.
Rep.: Ar fi multe alte lucruri demne de  povestit din Josenii Bârgăului, dar suntem constrânşi de
timp. Vă felicităm şi vă urăm spor la muncă!
Primarul Tudorel Ciotmonda îl are alături în demersurile sale pe viceprimarul Alin Teodor Trişcă,
dar şi Consiliul Local al comunei, alcătuit din aleşii Dan Mistric, Dan-Vasile Şovrea, Elena Ciot-Monda,
Doina Frumos, Ioan Parasca, Ioan Urs, Ioan- Dan Flore, Nicolae Vrîncean, Nicolae Păvălean, Maria Griga,
Daniela Pop, Constantin Ciot, Ioan Sucilea, Daniel Sergiu.
 Gabriela CI ORNE I ,
 Investiţii în infrastructura rutieră
la Josenii Bârgăului  356 

Deși nu a fost un an bugetar nu foarte bun, Primăria Josenii Bârgăului a găsit, totuşi, fonduri
 pentru o serie de investiţii susţinute din bugetul local. În acest an, autorităţile locale au intervenit pentru
amenajarea, reprofilarea mai multor drumuri de hotar, la Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu
Bârgăului şi Strâmba, inclusiv pe drumul care asigură legătura între Strâmba şi Dumbrava (localitate
component a comunei Livezile). De asemenea, au fost pie truite drumurile din Rusu Bârgăului (zona
După cimitir).

O investiţie de amploare, finalizată săptămâna trecută, derulată de Primăria Josenii

Bârgăului se traduce într -un plus de circa 1,7 kilometri de asfalt în zona centrală a comunei.
„Am reuşit să asfaltăm Uliţa Bisericii, aşa cum o denumesc localnicii, de la Primărie în jos. Este
vorba despre un drum de aproape 1,7 kilometri, care a fost modernizat, lucrările fiind executate de firma
Imobil Dan. Valoarea investiţiei se ridică la circa 1,2 milioane lei, fiind finanţată din bugetul local”,
declară primarul Tudorel Ciotmonda.

Lucrările la drumul de contur din Colibiţa vor debuta în acest an.

În această toamnă, va începe şi execuţia la drumul de contur de la Colibiţa, drum forestier aflat
în administrarea Primăriei Josenii Bârgăului.
Potrivit primarului Tudorel Ciotmonda, proiectul tehnic a fost finalizat, urmând ca antreprenorul
să demareze lucrările de modernizare. „Este un proiect de circa 1,5 milioane euro, care înseamnă mult
 pentru zona turistică de la Colibiţa.
Investiţia presupune inclusiv montarea unor parapeţi, pentru siguranţa rutieră, pe porţiunea care
a ridicat probleme. Acest contract a fost adjudecat SC Frasiunul SRL şi Epurom SA”, explică edilul
comunei bârgăuane.
Investiţia se derulează prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, submăsura 125 b  –  «
Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii”.

Alte două proiecte cu finanţare europeană vor începe în 2014.

Autorităţile locale din Josenii Bârgăului vor avea în implementare, anul viitor, alte două proiecte
cu finanţare europeană. Printr -un proiect derulat prin Măsura 313 – „Încurajarea activităţilor turistice”,
în centrul comunei, lângă Complexul Medical, va fi edificat un centru de informare turistică. „Valoarea
în sine a proiectului nu este mare, de circa 200.000 euro, dar este vorba despre o construcţie nouă pentru
care primim bani europeni. Suntem în faza finală de lansare a procedurii de licitaţie”, precizează
 primarul Tudorel Ciotmonda,
O a ltă investiţie, de circa 70.000 euro, se va materializa la Strâmba, unde va fi amenajată o zonă
de picnic şi agrement. Proiectul a trecut de proba verificării la instituţiile abilitate.
„Este vorba despre un proiect depus la prin GAL Federaţia pentru Dezvoltarea Zonei Rurale
Bârgău -Călimani. Spaţiul va fi amenajat lângă baza sportivă din Strâmba. Acolo şi în prezent merg
oamenii la picnic, pentru a petrece o zi în natură, însă nu sunt facilităţi. Prin implementarea acestui
 proiect, acolo vor apărea locuri special destinate pentru prepararea unui grătar, locuri de joacă, grupuri
sanitare etc. ”, explică primarul din Joseni.
Primăria Josenii Bârgăului
Primăria şi Consiliul Local Livezile
 Niculae VRĂSMAȘ,
 La Livezile, după şapte secole 358

Comuna Livezile es te una dintre cele mai vechi aşezări din Depresiunea Bârgău -Livezile şi a
fost atestată documentar prin Dania Regelui Carol de Anjou, din 24 februarie 1311. Redăm în continuare
documentul, după textul lat. Zimmermann Werner, I, p.  299-300, publicat în Documente privind istoria
României, Veacul XIV, C. Transilvania, vol. I (1301-1320), Editura Academiei R.P.R. 1953, doc. 139,
185.

Pregătirile pentru aniversarea a şapte secole de la prima atestare, cunoscută, a comunei Livezile,
desfăşurată duminică 25 august 2013, au avut în vedere sărbătorirea acestui unic eveniment istoric,
împreună cu saşii veniţi în locurile din care au plecat în urmă cu mai multe decenii. În întâmpinarea
sărbătorii, primarul Traian Simionca, viceprimarul Cifor ..., consilierii locali, funcţionarii primăriei şi o
mare parte a populaţiei, au fost antrenaţi în lucrări de pregătire a comunei, unde a fost amenajat şi
modernizat cursul apei din parcul din faţa Primăriei, s-a finalizat un grup social modern şi au fost
asfaltate trotuarele şi căile secundare de acces din centrul comunei, schimbându-i total înfăţişarea.

La marea sărbătoare a comunei Livezile, fostă „Jad”, străzile şi parcările din centrul comunei,
noile trotuare şi alei, umbra imensului arbore secular şi întregul parc din faţa Bi sericii Evanghelice au
fost neîncăpătoare pentru sutele de livezeni şi saşi, în marea lor parte fii ai comunei, care au petrecut
împreună, la un pahar, gustând tradiţionalul balmoş românesc, fasolea cu cârnaţi şi tocana de oaie,
 bucurându -se de revedere şi participând la spectacolele artistice desfăşurate pe scena special amenajată.

Proiectul de amenajare, modernizare şi înfrumuseţare a centrului comunei, incluzând şi parcul

central, realizat până acum prin munca fizică a localnicilor şi angajaţilor primăriei, va continua în
funcţie de posibilităţile financiare, în următorii ani. După mai multe decenii, în care s-a degradat, vechea
Biserică Evanghelică din Livezile, declarată monument istoric, a fost reabilitată în exterior, cu ajutorul
saşilor, centrul localităţii restabilindu-şi maiestuoasa înfăţişare. În biserică a avut loc slujba religioasă,
la care au luat parte sute de persoane. Contribuţia saşilor, nu doar sufletească dar şi financiară, prin
Comunitatea Evanghelică Livezile, se va materializa în viitor şi prin renovarea interioară a lăcaşului de
cult.

În cinstea aniversării a peste 700 de ani, de la atestarea comunei Livezile (Jaad, 1311-2013),
Primăria şi Consiliul Local au organizat un bogat şi variat program artistic, având sprijinul Centrului
Judeţean pentru Cultură, la care şi-au dat concursul numeroase ansambluri, cu muzică de fanfară,
muzică clasică, muzică şi dansuri populare.

În cinstea aniversării a peste 700 de ani, de la atestarea comunei Livezile (Jaad, 1311-2013),
Primăria şi Consiliul Local au organizat un bogat şi variat program artistic, având sprijinul Centrului
Judeţean pentru Cultură, la care şi-au dat concursul numeroase ansambluri, cu muzică de fanfară,
muzică clasică, muzică şi dansuri populare.
 Cu ocazia ani versării a peste 700 de ani, de la atestarea comunei Livezile (Jaad, 1311-2013), a fost
lansată monografia comunei, apărută la Verlag. Editura Haus der Heimat, Nürnberg 2013, în ediție bilingvă,
întitulată „700 Jahre Jaad in Siebenburgen” („700 de ani în Livezile în Ardeal”), având ca editor pe Horst
Göbbel și pe următorii colaboratori: Niculae Vrăsmaș, Mihaela Haiduc, Rolf -Hans Klemens, Paul Wilhelm,
 preot Stelian Parascan, Holger Wermke, Julia Popa, Victor Știr, Hans Werner Schuster, Bianca Sara, Dr.
Cor neliu Gaiu, Dr. Michael Kroner și Maria Gö bbel.