Universitatea „Ovidius” Constanța

Facultatea de Farmacie
Program de Studii Farmacie

Ecuația calorimetrică și aplicații la metabolismul

uman. Calculul consumului energetic zilnic și al aportului
caloric al alimentelor

Prof. Coord. Şef lucr. dr. Adina Petcu

Mai 2020
Constanța
 Cuprins

Introducere în calorimetrie..............................................................................................2

Ecuația calorimetrică.......................................................................................................4

Ecuația calorică de stare..............................................................................................5

Metabolismul uman.........................................................................................................6

Metabolismul energetic...................................................................................................7

Ecuația bilanțului energetic.........................................................................................7

Metabolismul bazal.....................................................................................................8

Termogeneza...............................................................................................................9

Calculul consumului energetic......................................................................................10

Metode de calorimetrie indirectă..............................................................................10

Metode de calorimetrie directă.................................................................................12

Calculul aportului caloric..............................................................................................12

Bibliografie...................................................................................................................14

1|Page
 Introducere în calorimetrie

Calorimetria este știința măsurării căldurii degajate sau absorbite în diferite fenomene
fizico-chimice precum transformări de stare, reacții chimice, conducție electrică. Este o
componentă a termodinamicii care elaborează și studiază metodele de măsurare a căldurii și
coeficienților calorici. De asemenea, se ocupă cu studiul instrumentelor folosite la măsurarea
căldurii și determinarea căldurii specifice. Denumirea provine de la cuvintele calor care
înseamnă "căldură" în latină și metron care înseamnă "măsurare" în greacă.
Savantul Joseph Black este considerat fondatorul calorimetriei. El a fost un fizician
scoțian, cunoscut pentru definirea căldurii latente și a căldurii specifice, dar și pentru
descoperirea gazul dioxid de carbon. A fost profesor de medicină și chimie la Universitatea
din Glasgow, avându-l pe James Watt ca discipol. Joseph Black a fost prima persoana care a
făcut diferența dintre „căldură” și „temperatură”. Temperatura este mărime fizică de stare care
caracterizează starea de echilibru termodinamic a unui corp, măsurând mișcarea de agitație
termică a moleculelor unui sistem termodinamic. În fizică, căldura, simbolizată prin Q, este
energia transferată între un sistem termodinamic și mediul înconjurător, între două sisteme
termodinamice sau între diferite părți ale aceluiași sistem termodinamic, în cursul unei
transformări termodinamice în care parametrii externi rămân constanți.
Lavoisier a observat în 1780 că producerea de căldură poate fi prevăzută prin
consumul de oxigen, de data aceasta folosind regresie multiplă. Calorimetria indirectă
calculează căldura pe care o produc organismele vii prin măsurarea fie a producției lor de
dioxid de carbon și de deșeuri de azot, fie a consumului lor de oxigen. Teoria bugetului
energetic dinamic explică de ce această procedură este corectă. Căldura generată de
organismele vii poate fi măsurată și prin calorimetrie directa, metodă prin care organismul
este așezat cu totul în interiorul unui calorimetru pentru măsurare.

Calorimetria se ocupă cu măsurarea coeficienților calorici și a căldurii transferate între

corpuri. La baza acestor măsurători stau 3 principii ale calorimetriei, care reprezintă
consecințele echilibrului termic și ale principiului I al termodinamicii.
I. Principiul echilibrului termic. Într-un sistem izolat, format din corpuri cu
temperaturi diferite, aflate în contact, după un anumit interval de timp, toate corpurile ajung la
aceeași temperatură, realizându-se echilibrul termic. Corpurile mai calde cedează căldură, iar
cele mai reci primesc căldură.

2|Page
 II. Principiul transformărilor inverse. Cantitatea de căldură primită de un sistem
termodinamic pentru a-şi mări temperatura cu un anumit număr de grade este egală cu căldura
cedată de acelaşi sistem când se răceşte cu acelaşi număr de grade.
II. Principiul egalității schimbului de căldură. Când se produce un schimb de
căldură între două corpuri ale unui sistem izolat termic și mecanic, cantitatea de căldură
cedată de un corp este egală cu cea primită de celălalt corp.

Starea unui sistem fizic este complet determinată de un număr de parametri

independenți. Atunci când toți parametrii independenți ce caracterizează starea unui sistem
sunt constanţi, se zice că sistemul se află în echilibru termodinamic. Parametrii care
caracterizează starea de echilibru termodinamic a sistemului, se numesc parametri
termodinamici.
Parametrii pot fi externi şi interni. Parametrii externi sunt determinați de poziţia
corpurilor exterioare sistemului, care nu intră în sistem. Aceşti parametri depind de
coordonatele corpurilor exterioare, de exemplu: volumul unui sistem, intensitatea unor
câmpuri de forţe exterioare. Parametrii interni sunt mărimile fizice determinate de mişcarea şi
distribuţia în spaţiu a particulelor constituente ale sistemului, precum presiunea, temperatura,
energia, magnetizarea. Parametrii interni depind şi de mărimile parametrilor externi, din cauză
că distribuţia particulelor constituente ale sistemului depinde de distribuţia corpurilor
exterioare acestora.
Un parametru important care caracterizează starea unui sistem fizic este energia, care
se defineşte ca fiind măsura generală a unei mişcări materiale, precum mişcarea mecanică,
mişcarea termică, mişcarea microparticulelor.
Atunci când un sistem termodinamic interacţionează cu mediul înconjurător, are loc
un schimb de energie. Cantitatea de căldură nu este o funcţie de stare, ci o funcţie de
transformare. Cantitatea de căldură, având dimensiunile unei energii, se măsoară cu aceleaşi
unităţi ca şi aceasta, ergul (erg) sau joulul (J), sau cu unităţi tolerate, caloria (cal) sau
kilocaloria (kcal).
În Sistemul Internațional, unitatea de măsură pentru căldură este J (joule).
Cantitatea de căldură de 1 joule este echivalentă cu lucrul mecanic efectuat de o forță un
newton pe distanța de 1 m. În practică se folosește în mod curent o unitate tolerată: caloria
de 15°, care reprezintă căldura necesară unui gram de apă pură pentru a-și ridica
temperatura cu 1°C printr-o încălzire izobară la presiunea de o atmosferă.
Transformarea între unităţi se face folosind echivalentul mecanic al caloriei:

3|Page
 1 cal = 4,1855 J
1 kcal = 427 kgm

Ecuația calorimetrică

Energia totală a unui sistem se compune din energie externă şi energie internă. Energia
externă cuprinde energia de mişcare a sistemului ca întreg şi energia acestuia într-un câmp de
forţe. Energia internă a sistemului cuprinde energia tuturor formelor de mişcare şi de
interacţiune dintre particulele constituente: energia mişcării de translaţie şi de rotaţie a
moleculelor, energia mişcării de vibraţie a atomilor, energia interacţiunii moleculare, energia
intraatomică, energia intranucleară.
Când un sistem termodinamic interacționează cu exterioul, energia poate fi schimbată
cu mediul exterior fie cu variaţia parametrilor externi, fie fără variaţia acestora. Cantitatea de
energie schimbată de sistem numai cu variaţia parametrilor externi se numeşte lucru mecanic
(L), iar cantitatea de energie schimbată de sistem fără variaţia parametrilor externi se numeşte
cantitatea de căldură (Q). Rezultă deci, că în timp ce lucrul mecanic cheltuit poate să ducă la
creşterea unei energii de orice tip, căldura duce numai la creşterea energiei interne a
sistemului. Lucru mecanic şi cantitatea de căldură sunt două moduri diferite de transmitere a
energiei şi caracterizează transformarea unui sistem fizic dintr-o stare de echilibru
termodinamic în altă stare de echilibru termodinamic.

Calculul calorimetric e bazat pe egalitatea dintre căldura cedată și cea primită. Dacă un
sistem termodinamic format din subsisteme este izolat termic (Q=0) şi mecanic (L=0) de
exterior, atunci energia sa internă se conservă (U=const). Dacă între subsisteme schimbul de
energie se realizează doar sub formă de căldură (L=0), unele cedând căldură, altele primind,
atunci suma tuturor căldurilor primite și cedate este 0.

n
Q1 + Q2 +...+ Qn =∑ Q1= 0 ↔ Qcedată + Qprimită = 0
i=1

Din această relație rezultă ecuația calorimetrică: Qprimită = -Qcedată ↔ |Qcedată|=Qprimită

S-a constatat că două corpuri de aceeași masă dar formate din substanțe diferite au
nevoie de energie diferită pentru a-și ridica temperatura cu 1 °C. Aceastăcantitatea de căldură
necesară unităţii de masă pentru a-şi ridica temperatura cu 1ºC într-o transformare dată se

4|Page
numeşte căldură specifică. Dacă Q este căldura dată masei m pentru a-i ridica temperatura cu

Q
∆t grade, atunci căldura specifică se defineşte: c = m ∆t . Cum ∆t este un interval finit de
temperatură, căldura specifică definită se consideră căldură specifică medie pe intervalul de
temperatură respectiv. În sistemul internațional, căldura specifică se măsoară în J/kg·K.
Produsul dintre masa m a unui corp și căldura lui specifică c se numește capacitate

Q
calorică, se definește astfel: mc = ∆ t și se măsoară în jouli pe Kelvin (J/K).

Căldura specifică are sens pentru o anumiă transformare, precum și.cantitate de

căldură are sens numai pentru o transformare specifică. În cazul gazelor se poate vorbi de
căldura specifică la volum constant cv şi căldura specifică la presiune constantă cp, acestea
fiind diferite între ele. În cazul solidelor, în condiţii obişnuite avem: c v ≅ cp ≅ 0 , variaţiile de
volum fiind mici. Pentru temperaturi obişnuite, căldurile specifice la gaze, lichide şi solide
sunt constante, în timp ce la temperaturi suficient de joase ele variază cu temperatura la
puterea a treia.
Se mai obişnuieşte ca în loc să se raporteze căldura specifică la unitatea de masă, să se
raporteze la masa unui mol dintr-o substanţă, numindu-se căldura molară (C). Relaţia dintre
căldura specifică şi căldura molară este următoarea: C = µc , unde µ este masa unui mol
dintr-o substanţă considerată.

Ecuația calorică de stare

Între parametrii termodinamici există anumite corelații exprimate prin ecuațiile de
stare. În caz general, ecuația de stare a sistemului termodinamic are forma f (P,V,T, ξ) = 0,
unde ξ este un vector al parametrilor sistemului. Astfel, ecuația termodinamică de stare
reprezintă din punct de vedere matematic o ecuație ce implică un set complet de parametri
fizici măsurabili. În cazul unui sistem termodinamic simplu f (P,V,T) = 0 și orice variabilă
depinde de celelalte două.
Fiecărui sistem fizic îi corespunde o anumită ecuație de stare, cea mai simplă fiind
ecuația de stare a gazului ideal, adică a gazului format din particule individuale aflate în
mișcare aleatorie care nu interacționează între ele și a căror dimensiune este neglijabilă.
Această ecuație este definită astfel: pV= νRT, unde R reprezintă constanta gazelor ideale și ν
reprezintă numărul de moli.

5|Page
 Pentru gazul ideal este valabilă relația lui Rober Mayer sau ecuația calorică de stare
cunoscută, în care capacitățile termice molare la preziune constantă C p și la volum constant Cv
sunt legate prin următoarea relație: cp - cv = R.

Metabolismul uman

Metabolismul reprezintă totalitatea transformărilor biochimice și energetice care au

loc în țesuturile organismului viu. Este un proces complex, ce implică schimburi de materii și
energii, prin care organismul convertește nutrimentele în energie.
Acesta include două procese simultane opuse: anabolism și catabolism. Anabolismul
reprezintă totalitatea procesele chimice de biosinteză a substanțelor ce intră în alcătuirea
materiei vii. Reacțiile anabolice se caracterizează prin consum de energie și se numesc reacții
endergonice. Catabolismul reprezintă totalitatea proceselor chimice de degradare a
substanțelor din organism. Se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii de carbon
din moleculele diferitelor substanțe. Acest tip de reacții este însoțit de eliberare de energie,
fiind numite reacții exergonice.
Catabolismul și anabolismul se desfășoară printr-o succesiune a numeroase reacții
chimice: hidroliză, hidrogenare, deshidratare, decarboxilare, dezaminare, transaminare,
esterificare, condensare, polimerizare.
După rolul jucat în biologia organismelor, metabolismul este clasificat în: metabolism
primar sau fundamental, care este implicat direct, esențial în menținerea vieții organismelor și
metabolism secundar sau lăturalnic, care este implicat în producerea de substanțe
"neesențiale" vieții precum pigmenți, alcaloizi, antibiotici agenți.
Metabolismul este adesea confundat cu rata metabolică, ce doi termeni fiind de multe
ori folosiți alternativ. Rata metabolică reprezintă viteza metabolismului sau rata la care
organismul arde calorii. Ambele noțiuni sunt determinate de o serie de factori. Metabolismul
este influențat de masa musculară, vârstă, sex și climă. Genele joacă un rol extrem de
important, acestea reprezentând motivul pentru care unele persoane rămân slabe indiferent de
cât de mult mănâncă. Stilul de viață, în special dieta și exercițiile fizice, pot juca, de
asemenea, un rol important.

6|Page
 Glanda tiroida reglează metabolismul prin producere de hormoni care influențează
aproape fiecare aspect al funcționarii corpului: cât de rapid sau lent se ard calorii, cum este
stocată energia sau cum răspunde corpul la alți hormoni. Tocmai din acest motiv, nu este
surprinzător ca afecțiunile tiroidei dereglează metabolismul.

Metabolismul energetic

Metabolism energetic este un proces metabolic prin care se eliberează energie, datorită
scindării substanțelor proprii celulelor organismului în substanțe simple.
Starea de sănătate a fiecărui individ necesită, în primul rând, existenţa unui status
nutriţional optim ce derivă din echilibrul obţinut între necesarul şi aportul energetic şi
nutriţional. În determinarea statusului nutriţional un rol aparte îl deţine balanţa energetică a
organismului, ce stă la baza stabilităţii ponderale şi a echilibrului mediului intern.
Pentru a putea funcţiona normal, organismul uman necesită un aport constant de
energie, aport care se realizează prin intermediul principiilor alimentare. Fiind vorba de un
organism homeoterm, acesta este lipsit de capacitatea de depozitare a căldurii şi nici nu
permite transformarea altei forme de energie exterioară. Sursa unică şi indispensabilă a
supravieţuirii organismului uman este energia conţinută în alimente.
Depozitele energetice ale organismului sunt determinate de balanţa existentă între
aportul de alimente şi consumul de energie Balanţa energetică la indivizii umani este reglată
în primul rând prin modularea aportului energetic. Aportul alimentar insuficient determină
scădere ponderală, în timp ce aportul excesiv duce la creştere în greutate.

Ecuația bilanțului energetic

Ecuaţia bilanţului energetic poate fi exprimată astfel: modificările depozitelor
energetice ale organismului reprezintă diferența dintre aportul de energie și consumul de
energie. În practică, cuantificarea aportului de energie, realizat prin intermediul principiilor
alimentare, este dificilă. De cele mai multe ori se realizează o estimare a aportului energetic
cu ajutorul anchetelor nutriţionale, cu avantajele şi dezavantajele lor.

7|Page
 Componentele principale ale consumului energetic sunt următoarele: metabolismul
bazal, termogeneza, care cuprinde termogeneza indusă de alimente şi termoreglatorie și
activitatea fizică. La copii trebuie luat în calcul şi consumul energetic secundar creşterii.
Aportul energetic nu trebuie să acopere doar necesarul de energie, ci trebuie avută în
vedere şi refacerea depozitelor energetice; această noţiune de depozit energetic prezintă
importanţă în nuanţarea celor două aspecte de aport necesar şi aport esenţial
Importanța modificărilor ce au loc la nivelul depozitelor energetice ale organismului,
modificări survenite în urma dezechilibrului dintre aport şi consum energetic, depinde de
durata acestui dezechilibru. Datorită existenţei depozitelor energetice ale organismului,
dezechilibrul acestei balanţe energetice pe timp scurt nu pare a determina modificări
semnificative în ceea ce priveşte energia totală a organismului.
Dezechilibrele ce apar şi se menţin pe o perioadă de câteva zile, săptămâni sau luni pot
duce la modificări substanţiale ale energiei totale şi, deci, la modificări corespunzătoare ale
greutăţii corporale. Câştigul sau pierderea unor niveluri semnificative ale depozitelor
energetice ale organismului influenţează, la rândul lor, alte componente ale ecuaţiei balanţei
energetice. Scăderea sau câştigul ponderal sunt asociate cu pierderea sau creşterea masei
ţesutului metabolic activ, ceea ce se însoţeşte de o scădere sau creştere a consumului energetic
total.
De aceea, atunci când dezechilibrul dintre aport şi consum energetic persistă timp
îndelungat, apar modificări în ceea ce priveşte depozitele de energie ale organismului şi de
greutate corporală, modificări care nu sunt liniare cu excesul sau deficitul energetic, dar care
depind de tipul de ţesut pierdut sau câştigat şi de efectul acestor modificări specifice asupra
consumului şi aportului energetic.

Metabolismul bazal
Uzual, metabolismul bazal (MB) poate fi definit ca nivelul minim de energie necesară
menţinerii vieţii, adică menţinerea funcţiilor organismului şi a homeostaziei, sau consumul
energetic compatibil cu supravieţuirea. El include desfășurarea optimă a funcțiilor
organismului: circulație sangvină, digestie, reglarea temperaturii, activitatea sistemului
nervos.
La adultul normal, valoarea estimativă a metabolismului bazal este de 1
kcal/oră/kgcorp în cazul bărbaţilor şi de 0,9 kcal/oră/kgcorp în cazul femeilor şi reprezintă 60-
75% din consumul energetic zilnic. În practică se calculează de fapt cheltuielile energetice de

8|Page
repaus, care sunt cu aproximativ 5-15% mai mari decât metabolismul bazal, diferenţă care
apare în urma procesului de trezire, cu creşterea activităţii neuronale centrale şi cheltuieli
pentru menţinerea tonusului postural. Metabolismul bazal este practic imposibil de măsurat şi,
de aceea, cei doi termeni de metabolism bazal şi consum energetic de repaus sunt utilizaţi cu
aceeaşi semnificaţie clinică.
Principalii factori ce influenţează valoarea MB sunt reprezentaţi de:
 Masa şi compoziţia corporală. Persoanele cu o masă musculară mai bine dezvoltată au
un metabolism bazal crescut cu 5%, în timp ce creșterea masei de țesut adipos determină
scăderea ratei metabolice bazale.
 Vârsta. Intensitatea metabolismului bazal se corelează cu ritmul de creștere la copil și
adultul tânăr. La vârstnici s-a constat o scădere a ratei metabolice bazale corelată cu
pierderea masei musculare și creșterea țesutului adipos.
 Sexul. femeile au o rată metabolică bazală mai scăzuta decât bărbații, din cauza
dezvoltării reduse a masei musculare.
 Condițiile mediului extern. Frigul crește termogeneza, pe când climatul cald o
micșorează. Persoanele care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de climat
tropical au de obicei cheltuieli energetice de întreţinere cu 5-20% mai mici decât
persoanele care trăiesc în zone temperate.
 Statusul hormonal. Un rol central prezintă mai ales afecţiunile tiroidiene. Rolul esenţial
al tiroxinei este de a creşte rata de activitate a majorităţii reacţiilor chimice în toate
celulele organismului. Alţi hormoni, cum ar fi cortizolul, hormonul de creştere şi insulina,
pot influenţa în acelaşi sens metabolismul bazal.
În cazul persoanelor adulte de sex feminin, rata metabolismului oscilează în funcţie
de ciclul menstrual. Cea mai importantă creştere a consumului energetic se produce în a
doua jumătate a ciclului menstrual şi este de aproximativ 150 kcal/zi. În cursul sarcinii
MB pare a scădea în primele luni, în timp ce în ultimul trimestru consumul energetic se
măreşte prin procesul de creştere uterină, placentară şi datorită creşterii şi dezvoltării
fetale, precum şi prin creşterea sarcinii cordului matern

Termogeneza
Termogeneza apare ca răspuns la stimuli precum: ingestia de alimente, expunerea la
variaţii de temperatură, frică, stress sau ca rezultat al administrării unor medicamente sau
hormoni.

9|Page
 Forma majoră de termogeneză este reprezentată de acţiunea dinamică specifică a
alimentelor, denumită şi efectul termic al alimentelor sau termogeneza indusă de alimente. O
altă componentă este termogeneza termoreglatorie, în cadrul căreia organismul încearcă să-şi
menţină structurile la o temperatură normală. de funcţionare. Acest proces are loc atunci când
organismul este expus la temperaturi joase şi are loc producerea de căldură ca mecanism
adaptativ.
Organismul uman utilizează energia termică pentru a menţine celulele nobile la o
temperatură normală de funcţionare. Termoreglarea cuprinde suma funcţiilor ce reglează
producerea de căldură şi de transport. Datorită existenţei unui echilibru dinamic între reacţiile
termogenetice şi termolitice compensatoare, temperatura corpului uman se menţine constantă
în limite de 36,2-36,8°C la nivelul suprafeţei corporale şi de 37-37,5°C la nivelul viscerelor
toraco-abdominale.
Efectul termic al alimentelor reprezintă cantitatea de energie consumată pentru
digestia, absorbţia, transportul şi metabolismul alimentelor ingerate şi reprezintă 10% din
consumul energetic zilnic. Are loc timp de câteva ore după ingestia de alimente.

Calculul consumului energetic

Transferul energiei chimice din nutrienți organismelor vii asigură desfășurarea

proceselor biologice de înnoire, creștere și dezvoltare, făcând posibilă efectuarea lucrului
metabolic. Nevoile nutritive ale organismului uman și valoarea energetică a alimentelor se
exprimă indicând numărul de calorii.
Evaluarea aportului energetic este una din cele mai importante etape din cadrul
realizării bilanţului diagnostic nutriţional. Cunoaşterea valorii energetice alimentare nu
presupune studiul unor căi metabolice, ci numai aprecierea cantitativă a energiei alimentare ce
va fi utilizată de organism.
Determinarea cheltuielilor energetice ale unui organism se realizează atât prin tehnici
de calorimetrie directă sau indirectă, cât şi prin metode bazate pe studiul frecvenţei cardiace,
metoda apei dublu marcate sau estimarea energiei consumate în cadrul activităţilor fizice.
Pentru determinarea consumului energetic sunt disponibile mai multe metode. Nici una dintre
acestea nu evaluează ratele metabolice celulare în mod direct; metodele se bazează pe

10 | P a g e
corelaţiile care există între metabolismul celular, schimbul de gaze şi producţia de căldură
pentru a determina consumul energetic în mod indirect.

Metode de calorimetrie indirectă

Metodele cele mai fidele şi utilizabile de evaluare a cheltuielilor energetice sunt cele
de calorimetrie indirectă respiratorie, fiind utilizate atât în studii clinice cât şi de cercetare.
Calorimetria indirectă a devenit cea mai utilizată metodă de determinare a consumului
energetic datorită simplității și accesibilității metodei. Spre deosebire de calorimetria directă
care presupunea măsurarea cantității de căldură eliberată de subiect, calorimetria indirectă
determină consumul energetic prin estimarea oxigenului consumat și dioxidului de carbon
produs de un organism. Astfel subiectul nu este izolat în spațiul închis al camerei
calorimetrice, sunt evitate erorile calorimetriei directe referitoare la căldura pierdută prin
evaporare, cea localizată în interiorul corpului sau produsă de activitatea subiectului și pot fi
estimate proporțiile nutrienților consumați.
Toate metodele de calorimetrie indirectă au în comun măsurarea volumelor de gaz
expirate şi inspirate şi concentraţia acestora, de aici derivând şi denumirea acestei metode,
deoarece se măsoară volume de gaz şi nu transferul de căldură. Datele obţinute sunt apoi
utilizate pentru calcularea VO2 şi VCO2, cantităţile obţinute fiind proporţionale cu energia
consumată. Măsurarea consumului de oxigen este astfel o măsură a oxidării nutrienților.
Reacțiile de oxidare a nutrienților au un rezultat asemănator cu al combustiei directe cu
producerea de CO2 și H2O. Producerea CO2 și H2O nu este concomitentă în cadrul reacțiilor
metabolice cum este în combustia externă a substanțelor.
ν CO2 expirați
Datele obţinute permit calcularea coeficientului respirator:
ν O2 consumați
Valoarea acestuia diferă funcţie de macronutrientul metabolizat: glucidele au
coeficient respirator 1, proteinele de 0,82, iar lipidele de 0,7. Valorile coeficientului respirator
pot fi diferite pentru nutrimente din aceeaşi categorie. Coeficientul respirator este influenţat
de compoziţia dietei, balanţa energetică recentă, sex, femeile având tendinţa de a oxida
carbohidraţi şi de a depozita lipidele, dar și de factori genetici. Cu toate acestea, toţi aceşti
factori explică doar aproximativ 40% din variaţia zilnică a coeficientului respirator aşa cum
este el măsurat în camera respiratorie.
Testul prin calorimetrie indirectă trebuie efectuat în condiţii optime, fără influenţa
unor factori ca fumatul, medicaţia sau alte substanţe active, în condiţii de activitate hormonală
tiroidiană normală, în condiţii termo-atmosferice optime şi, bineînţeles, fără stres. Durata
11 | P a g e
înregistrării unui test este de aproximativ 15 minute, când organismul este stabilizat în
condiţiile mai sus menţionate
Calorimetrele indirecte sunt de două tipuri principale: calorimetre cu cameră
respiratorie, în care subiectul respectiv este aşezat şi respiră liber în interiorul acesteia, şi
dispozitive portabile în cadrul cărora aerul expirat este colectat cu ajutorul unei măşti sau al
unui ventilator mecanic, iar aerul este apoi supus unor analize ulterioare. Calorimetrele
indirecte portabile pot fi clasificate în calorimetre cu circuit închis sau cu circuit deschis. În
cazul calorimetrelor cu circuit deschis, sursa de aer inspirat este aerul camerei sau provine de
la un ventilator mecanic. În cazul calorimetrelor indirecte cu circuit închis, sursa de aer
inspirat este calorimetrul.

Metode de calorimetrie directă

Folosirea calorimetriei directe utilizând calorimetrul cu gradient este o metodă greoaie
şi costisitoare. Metoda calorimetriei directe măsoară eliberarea de căldură de către un
organism şi se bazează pe corelaţia dintre pierderea de căldură şi metabolismul celular pentru
a calcula consumul energetic.
Pentru a se putea măsura căldura pierdută sunt necesare camere special concepute şi,
deseori, este dificil de a aşeza pacientul spitalizat pentru diverse efecţiuni în aceste camere
speciale, ceea ce face ca această metodă să fie rareori utilizată în practică, rămânând o metodă
de ales în studii de cercetare. La toate acestea se adaugă costul crescut al aparaturii utilizate şi
necesitatea asigurării anumitor facilităţi pentru subiectul supus studiului.
Un dezavantaj important al metodei rămâne faptul că nu se asigură nici o informaţie cu
privire la natura substratului ce va fi oxidat pentru a genera energia necesară organismului.

Aportul caloric

Numărul de calorii de care organismul uman are nevoie zilnic variază în funcție de
mai mulți factori, precum: vârsta, sexul, greutatea și stilul de viață adoptat.
Oamenii au un metabolism diferit care arde energia în ritmuri diferite, unii au stiluri de
viață mai activ decât au ceilalți, ceea ce determină o variație în necesarul caloric. Energia de
care este nevoie pentru ca organismul să se dezvolte, să se mențină în viață, să păstreze
temperatura corporală optimă și să fie activ este oferitî de carbohidrații, de proteinele și de
grăsimile din alimentele și băuturile consumate.

12 | P a g e
 În general, o femeie cu vârsta cuprinsă între 19 și 30 de ani, cu un stil de viață moderat
din punct de vedere al activității fizice, va avea nevoie de 2000-2200 de calorii pe zi. Un
bărbat în aceeași situație va avea nevoie de 2600-2800 de calorii pe zi. La vârsta de 2-3 ani,
copiii au nevoie de 1000 de calorii pe zi dacă au un stil de viață sedentar, de 1000-1400 de
calorii dacă au un stil de viață moderat ori activ din punct de vedere al activității fizice.
Rata metabolismului bazal este, de fapt, numărul de calorii de care organismul are
nevoie pentru a funcționa in stare de repaus. Corpul consuma energie, adică arde calorii,
pentru a-și menține temperatura, pentru a susține respirația ori pentru ca sângele să circule
prin vene.

13 | P a g e
14 | P a g e
 Bibliografie

[1] Grigore Moisil, „Termodinamica Editura Academiei”, 1886

[2] Kondepudi, D. „Introduction to Modern Thermodynamics”, Wiley, Chichester, 2008
[3] http://ebooks.unibuc.ro/Fizica/Sabina/lucr7.pdf
[4] http://ebooks.unibuc.ro/Fizica/Sabina/lucr8.pdf
[5] http://phys.usm.md/wp-content/uploads/2016/10/1.2.Ecuatii_de_stare.pdf
[6] http://www.quarq.ro/umc/lab/Calorimetrie.pdf
[7] http://old.ms.ro/documente/Ghid1_8318_6022.pdf
[8] https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2019/TEZA_DOCTORAT/GAVRIL%C4%82-c
%C4%83s-DORO%C8%98-T-RODICA/rezumat-teza-doctorat-cu-bibliografie.pdf
[9] https://ro.scribd.com/doc/50015798/Calorimetria
[10] https://en.wikipedia.org/wiki/Calorimetry
[11] https://www.studocu.com/ro/document/universitateadinpitesti/fizica/altele/calorimetrie/65
10158/view
[12] https://ro.wikipedia.org/wiki/Calorimetrie
[13] http://fiz.wikidot.com/calorimetrie
[14] http://www.termo.utcluj.ro/termoluc/Lucr04/L4.html
[15] https://bogdanamaria.wordpress.com/calorimetrie/
[16] https://memoratorfizica.wordpress.com/2017/11/03/aplicatiile-ale-principiului-i-al-
termodinamicii/
[17] https://ro.wikipedia.org/wiki/Metabolism
[18] https://www.medlife.ro/articole-medicale/cum-functioneaza-si-ce-ne-influenteaza-
metabolismul.html
[19] https://www.revistagalenus.ro/nutritie-si-farmacie/expansiunea-patologiei-metabolice-
epidemia-secolului-partea-a-iii-a-rata-metabolica-de-repaus-asociata-excesului-ponderal-
din-obezitate-sindrom-metabolic-si-diabet-zaharat-de-tip-2/
[20] https://www.arcadiamedical.ro/articol/metabolismul-un-sistem-care-are-nevoie-de-
echilibru/
[21] https://conspecte.com/Nutritie-si-dietetica/metabolismul-energetic-al-organismului-
uman.html

15 | P a g e