Sunteți pe pagina 1din 34

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară

a Banatului„Regele Mihai I al României” din Timişoara

Facultatea de Inginerie Alimentara

Specializarea de master: SIGURANŢA ŞI BIOSECURITATEA PRODUSELOR


AGROALIMEMTARE

SIGURANȚA ALIMENTARĂ A CONSUMATORULUI

Coordonator ştiinţific: Masterand Anul I


Prof. Dr. Ing. ADRIAN RIVIȘ Terigan Angelo

Timişoara 2020
Conceptul de securitate alimentară

Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecarui stat din lume şi aceasta la
rândul ei din securitatea globala . Asigurarea securitaţii alimentare a populaţiei unui stat este
în primul rând obligaţia acestuia.Un stat trebuie sa-şi gestioneze eficient şi raţional resursele
altfel se pune în pericol însaşi existenţa statului şi a poporului respectiv.
Problema securităţii alimentare, a aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare
de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă,
într-o măsură mai mare sau mai mică toate ţările lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate
sau în curs de dezvoltare.Paradoxal ca în perioada curenta, în plina dezvoltare a unei societaţi
informatizate, foarte multe state se confruntă cu acestă problemă.De aceea astăzi problema
alimentara costituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan mondial.Asigurarea
securitaţii alimentare pentru toţi indivizii contribuie la linistea socială din fiecare ţara, la
stabilitate si prosperitate. 1
Securitatea alimentară este o problemă complexă şi generală a omenirii de care toate
ţarile lumii sunt responsabile.Acest lucru a fost demonstrat de diferite studii privind
alimentaţia populaţiei, evoluţia producţiei agricole, evoluţia populaţiei precum şi utilizarea
resurselor .O alimentaţie adecvată trebuie sa fie privită atât din punct de vedere al cantităţii
corespunzătoare de alimente cât a calităţii şi a diversităţii acestora. 2
Conceptul de securitate alimentară a fost formulat pentru prima dată dupa cel de-al
doilea razboi mondial în cadrul dezbaterilor Organizaţiei pentru agricultură si alimentaţie
(FAO) când a fost lansat la

Roma în 1963 celebrul manifest ,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru


a-şi astâmpăra foamea“.
FAO defineşte securitatea alimentară astfel:”accesul nemijlocit al tuturor oamenilor la hrana
de care au nevoie”pentru a-şi satisface funcţiile vitale şi pentru a duce o viaţa sănătoasa şi
activă.
Dupa Mircea Bulgaru această definiţie cuprinde trei elemente fundamentale:
• asigurarea disponibilităţilor alimentare îndestulătoare pentru consum;
• accesul efectiv al populatiei la achizitionarea de bunuri alimentare prin cererea solvabilă
a populaţiei;
• un sistem agroalimentar şi o piaţă corespunzătoare a bunurilor deconsum alimentar
(ofertă) precum si
• siguranţa alimentelor care să permită o alimentaţie sănătoasa.3
Securitatea alimentară a fiecarei ţari poate fi asigurata in primul rănd din resursele interne
prin politicile practicate de fiecare tara. Securitatea alimentară este un concept deosebit de
dinamic care a evoluat în timp.Astfel în ţarile dezvoltate securitatea alimentară s-a realizat
prin crearea unui sistem agricol viabil prin practicarea unor politici indelungate si costisitoare
de sustinere a agriculturii.Astazi in aceste ţari conceptul a dobândit alte inţelesuri.Datorită
faptului că în aceste ţari s-a reuşit sa se asigure hrana în cantitaţi indestulătoare, se pune în
prim plan calitatea, siguranţa alimentelor şi protecţia socială, deci sunt preocupate de protecţia
sanataţii consumatorilor. 4
Securitatea alimentară în ţarile în curs de dezvoltare este mai dificil de realizat şi in condiţii
nefavorabile.În aceste ţari consumul de alimente este foarte scazut atât din punct de vedere
cantitativ cât şi calitativ, fiind caracterizat printr-o structura în care produsele de origine
animala au ponderea foarte mica,iar aceasta situaţie este întalnita în foarte multe ţari ale
lumii.Este foarte important ca aceste ţari sa-şi asigure hrana din resursele proprii, sa-şi
consolideze pieţele agroalimentare pentru a dobândi independenţa faţa de ţarile dezvoltate
mari producatoare de produse alimentare Acesta măsura este necesară şi pentru România
care este o ţara în curs de dezvoltare .
Securitatea alimentară la nivel individual este”dreptul de a mânca”. 5Dupa Mircea Bulgaru
“securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente necesara pentru un individ
exprimată in unitaţi fizice, convenţionale(calorii), si trofine pentru a-şi asigura echilibrul
fiziologic şi a-şi acoperi raţiile zilnice de consum: raţia de intreţinere, raţia de crestere si raţia
de activitate.”6
Omenirea a fost şi este în luptă continuă pentru hrană.Foametea a fost o problemă generală a
omenirii pe parcursul întregii istorii.Cauzele foametei au fost secetele cumplite, razboaiele,
de asemenea foametea a dus la izbucnirea unor revoluţii.Foametea a determinat in diferite
perioade moartea a milioane de oameni.Moartea prin foamete a fost prezenta din cele mai
vechi timpuri şi a continuat în secolul nostru şi continua şi astazi.
Organismul uman pentru a supravieţui şi a-şi îndeplini macar principalele funcţii vitale are
nevoie de 42 de elemente nutritive, altfel în lipsa acestora organismul uman
degradează.Degradarea prin foame nu se manifesta doar în fizicul omului ci şi la nivelul
activitaţii psihice. 7Astăzi conform statisticilor FAO 14 %, adica 861.6 milioane locuitori din
populaţia planetei suferă de deficit alimentar iar un număr foarte mare dintre acestia sunt copii
ce nu depasesc vârsta de 5 ani.
În România copiii sub 5 ani care suferă de malnutriţie au o pondere de 3,2 % în totalul copiilor
sub 5 ani.
Un procent de 2,5 % din totalul populaţiei României adica aproximativ 550000 de persoane
suferă de malnutriţie.
Foametea este o problemă majoră a securitaţii alimentare şi a securitaţii generale în epoca
contemporană deoarece implică mai mult sau mai puţin toate statele lumii şi afectează domenii
largi ale vieţii social-economice Soluţionarea acestei probleme globale s-ar putea realiza doar
prin cooperare internaţionala, la care ar trebui să participe toate ţarile atât cele sarace cât şi
cele bogate.
Problema securitaţii alimentare trebuie analizată de asemenea şi la nivel naţional potrivit
condiţiilor din fiecare ţara.Astfel la nivelul fiecarui stat

trebuie realizate politici sociale , demografice, complexe care sa regleze:


• Modelarea cererii populaţiei.
• Reglarea disponibilitaţilor alimentare şi asigurarea autonomiei alimentare.
• Distribuţia disponibilitaţilor alimentare în cadrul ţarilor prin schimburi internaţionale de
produse alimentare.7
Jossue de Castro consideră că foametea este”cea mai degradantă dintre toate nenorocirile ,ea
dovedeşte incapacitatea civilizaţiilor actuale de a satisface cele mai elementare nevoi ale
omului şi apare intotdeauna din vina societaţii” 8.Dupa Mircea Bulgaru :”problema securităţii
alimentare ,a soluţionării problemei foamei este o problemă duală ,ea aparţine
deopotrivă producţiei alimentare cât şi repartiţiei acesteia în interiorul ţarilor ,precum
şi in cadrul schimburilor internaţionale şi al aceesului populaţiei la bunurile
alimentare”. 9
Rezolvarea problemei asigurarii cu produse alimentare implică printre altele modelarea
creşterii demografice şi a celei economice care sunt dependente între ele .În analiza
problemelor de asigurare a populaţiei cu produse alimentare trebuie avute in vedere în primul
rând resursele de hrană şi puterea de cumpărare a populaţiei. Dar pentru ţara noastră rezolvarea
problemei alimentare înseamna în primul rând modernizarea agriculturii ţarii pe baza
restructurărilor agrare.

Securitatea alimentară este considerată în mare masură o problemă agricolă ,astazi însa de
securitatea alimentară a lumii este raspunzătoare întreaga societate. Lester Brawn consideră
ca:”Populaţia unei ţări şi politica ei energetică pot avea un efect mai mare asupra securitaţii
alimentare decât politica sa agricolă, deoarece majoritatea celor 3 mld de oameni care se vor
adăuga populaţiei Globului pâna în 2050 urmează sa se nască în ţări care se confruntă cu
deficitul de apă, astfel deciziile
demografice pot avea un efect mai mare asupra securitaţii alimentare decât cele privind
culturile agricole”10
Se apreciaza că evenimentele care vor duce la crize alimentare în viitorul apropiat vor fi
:deficitul de apă şi temperaturile foarte ridicate care vor compromite în mare masură recoltele
ăn toate regiunile mari producatoare de produse agricole.Indicatorul economic care va indica
cel mai bine criza alimentara va fi preţul grâului pe piata mondiala care v-a afecta toate ţarile
lumii inclusiv România.De aceea hrana este o problemă de securitate naţională pe masură ce
recoltele mondiale scad din ce în ce mai mult ,iar apa necesară pentru agricultură este din ce
în ce mai puţină şi temperaturile tot mai mari. 11
Problema securitaţii alimentare a României este o parte a securitaţii naţionale şi mondiale este
o problemă complexă care trebuie analizată în profunzime ţinând cont de situaţia din prezent
şi trecut pentru a putea previziona şi propune soluţii pentru situaţia viitoare..
În vederea cunoaşterii securităţii alimentare la nivel mondial şi pe grupe de ţări FAO utilizează
o serie de indicatori statistici :
Producţia totală pentru fiecare grupă de alimente.
Cantitatea importată.
Variaţia stocurilor.
Cantitatea exportată.
Producţia agroalimentară.
Producţia agroalimentară / locuitor/an.
Numărul de kcal./locuitor/zi.
Cntitatea de proteine/locuitor/zi.
Cantitatea de grasime/locuitor/zi.12
În continuare vom analiza aceşti indicatori pentru ţara noastră.

Populaţia si alimentaţia.
În ţarile în curs de dezvoltare din care face parte şi România creşterea producţiei agricole
nu a avut loc în acelaşi ritm cu creşterea populaţiei. La nivel de individ, cantitatea de alimente
din punct de vedere energetic şi al substantelor nutritive trebuie sa-i asigure acestuia echilibrul
necesar pentru creştere întreţinere şi activitate normală.Aceste cantitaţi de substanţe nutritive
variaza de la individ la individ în funcţie de vârstă, sex, climă, starea sănătăţii, mediul de trai,
activitatea desfaşurată şi obiceiurile de consum.De aceea pentru desfăşurarea în condiţii
normale a tuturor proceselor ce au loc în organismul uman şi menţinerea stării de sănătate
este necesar consumul a 9 categorii de substanţe nutritive: zaharuri, grăsimi, proteine,
vitamine, oligoelemente, macroelemente, fibre, substanţe bioactive şi apă.Lipsa acestor
substanţe determină mari dezechilibre în organismul uman şi pot duce la degradarea atât fizică
cât şi psihica: încetinirea şi întârzierea creşterii organismului, scade rezistenta la boli,
manifestându-se sub forma de foame de proteine, minerale sau vitamine.În afară de faptul că
foamea influenţează negativ starea de sănătate fizică şi psihică ea are ca şi consecinţe
probleme sociale: ca corupţia, tensiuni sociale, rascoale . 13

Astfel vom analiza :


• Cererea potenţiala şi cererea solvabilă de consum în România
• Disponibilitaţile alimentare ale României
• Producţia animală şi vegetală.
• Consumul în România.

SIGURANTA ALIMENTARA

Concept de siguranţă alimentară

Siguranţa alimentarăexprimă calităţile esenţiale ale unui aliment; un aliment este


sigur atunci când prin consum nu alterează şi periclitează starea de sănătate a organismului.
Hrana este reprezentată la oameni de alimente, la animale acestea se numesc furaje,
iar la plante, elemente nutritive.

Alimentul este un preparat, reprezentat în proporţie de peste 95% din materie


organică de natură vegetală sau animală şi maximum 5% materiale neorganice, de obicei
diferite săruri.

In hrana omenirii, materia organică obţinută din ecosistemele agricole, reprezintă


peste 93%. Restul hranei este obţinută din ecosistemele naturale, fie cele terestre (vânătoarea,
culegere de fructe de pădure, ciuperci, etc.), sau din ecosistemele acvatice naturale, râuri, mări,
oceane (în general, peşte şi crustaceae). In concluzie, agricultura este aceea care oferă baza
alimentaţiei umane şi ea este cea direct implicată în securitatea şi siguranţa alimentară.

Agricultura, ramură importanta a economiei naţionale a lumii,se ocupă cu asigurarea


materiei prime organice, pentru prepararea şi fabricarea hranei specifice umane, dar şi pentru
alte cerinţe şi dezvoltări ale societăţii umane universale: industria textilă, industria energetică,
industria pielăriei, industria de medicamente, industria de coloranţi şi multe altele.
Agricultura indeplineste rolul de a asigura securitatea şi siguranţa alimentara.Cei doi
termeni nu sunt sinonimi, dar se completează unul pe altul.
Siguranţa alimentară îndeplineşte funcţia calitativă a alimentaţiei. Ea a apărut foarte
târziu, ca funcţie a agriculturii şi defineşte în complex cu securitatea, rolul produsului aliment
(figura 1).

Alimentul, ca mijloc de hrănire a populaţiei umane, a apărut recent în secolul XX şi


tot în secolul trecut s-a născut şi ştiinţa alimentaţiei umane, raţionale şi echilibrate. Aceasta a
condus la creşterea speranţei de viaţă şi la reducerea semnificativă a costurilor sociale, legate
îndeosebi de sănătatea populaţiei. O hrană sigură, cu o calitate bună, nu crează
disfuncţionalităţi metabolice, nu crează boli metabolice, nici nervoase sau de reproducţie, şi
în consecinţă, costurile cu asistenţa medicală sunt semnificativ reduse.

Procesare

fotosintetică ALIMENT
Producţie

Producţie
Siguranţa alimentară apare ca „problemă”, de regulă, după ce securitatea
alimentară este prezentă pe termen lung şi numai la

popoarele care conştientizează rolul acesteia, în menţinerea sănătăţii societăţii


umane cu costuri foarte mici.
In lipsa securităţii alimentare a alimentelor, problema siguranţei, adică a calităţii
acestora, nu mai intră în discuţie.
Conform F.A.O. (Naţiunile Unite) este necesar să subliniem câteva elemente
globale, legate de agricultură şi alimentaţie:
• peste 10% din populaţia globală suferă cronic de foame, neavând deloc
asigurată securitatea alimentară. Referitor la acest aspect O.M.S.(Organizaţia Mondiala a
Sănătăţii.) afirmă că, pe ansamblu, costurile provocate de foame sunt cu mult mai mari decât
costurile obţinerii hranei;
• peste 70% din populaţia globală trăieşte exclusiv din agricultură şi nu are
noţiune de siguranţă alimentară.

Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul şi în asigurarea


ei sunt implicate toate părţile componente care participa la producerea, procesarea,
transportul şi distribuţia alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare în U.E. stau
pregătirea profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul instituţiilor statului şi al
organizaţiilor neguvernamentale, relizate la cele mai înalte standarde.

Este necesar a se preciza, că modelul alimentar în ţările dezvoltate şi democratice nu


poate fi impus, fiind o opţiune personală a indivizilor. Statul poate interveni în stimularea
utilizării produselor sigure, prin reglarea costurilor sociale şi subvenţionarea preţurilor la
alimentele strict necesare şi sigure.
O regulă importantă a siguranţei alimentare constă în folosirea raţională a
resurselor de fermă şi convenţionale de o aşa manieră, încât nivelul producţiilor obţinute să
rămână în cadrul potenţialului biologic al speciilor, soiurilor, hibrizilor şi raselor. Orice exces
de input-uri, mai ales de natură convenţională, cu mijloace indeosebi atipice (hormoni,
îngrăşăminte sau pesticide) destinat măririi profitului, poate conduce la grave
disfuncţionalităţi ecologice şi la inducerea nesiguranţei alimentare.

Calitatea alimentelor

Calitatea produselor alimentare prezintă anumite trasaturi, rezultate din


specificitatea produselor alimentare, şi anume: caracterul lor instabil şi alterabil,
acţiunea lor asupra sănătăţii, plăcerea de a le consuma.

Calitatea unui aliment are la baza¹:

• calitatea igienică (sau sanitară) consta in faptul că un aliment trebuie să fie


lipsit de toxicităţi chimice şi bacteriologice (absenţa microorganismelor periculoase), sa nu
fie nociv. Pentru asigurarea protecţiei consumatorilor, este necesar ca regulile de igienă să
privească toate verigile lanţului alimentar: locurile de producţie (de preparare, de stocare, de
refrigerare şi congelare etc.), locurile de vânzare (pieţe, târguri,rulote, distribuire automată,
restaurante etc.), mijloacele de transport şi echipamentele necesare, igiena vânzătorilor etc.; 14

• calitatea nutriţională şi dietetică reprezintă acea aptitudine a unui aliment de


a satisface nevoile fiziologice necesare existenţei oamenilor.
Măsurată prin conţinutul în proteine, glucide, lipide, vitamine, săruri minerale, ea
prezintă o dimensiune cantitativă şi una calitativă. Aspectul cantitativ este valoarea energetică
exprimată în kilocalorii sau în kilojouli; aspectul calitativ este dat de compoziţia alimentelor,
şi în special de echilibrul dintre proteine, lipide, glucide şi de originea lor (animală,vegetală,
biologică);
• calitatea organoleptică este aptitudinea alimentului de a produce plăcere celor
care-l consumă. Aceasta rezultă din senzaţiile vizuale, tactile, gustative şi olfactive care
variază de la un individ la altul în funcţie de obiceiurile alimentare. Esenţiale pentru produsele
care fac obiectul unor mese festive, ele sunt importante în egală măsură pentru toate celelalte
produse;
• calitatea de folosire este dată de comoditatea în utilizare a alimentului, uşurinţa
de preparare şi de conservare. Ea este foarte importantă pentru “alimentele service”, specifice
restaurantelor de tip “fast food” şi cateringului;
• calitatea reglementată este dată de obligaţia produsului alimentar de a
respecta normele în vigoare, impuse de statul român sau de ţările importatoare, în materie de
igienă, de preţ, de ambalare, de etichetare etc.
Cei 4 S (Sănătate, Securitate, Service, Satisfacţie) pe care trebuie să-i satisfacă orice
aliment consumat exprimă în mod sintetic plurivalenţa calitativă a produsului alimentar: S-ul
privind securitatea, corespunde calităţii igienice, cel privind service-ul calităţilor de folosire,
S-ul privind sănătatea calităţilor nutriţionale iar cel privind satisfacţia calităţilor
organoleptice ale produsului. Calitatea reglementată este mai greu de poziţionat în această
schemă, ea vizând în mod special S-ul sănătăţii;
• calitatea comercială este dată de capacitatea produsului de a se vinde. Trebuie
făcută distincţie între calitatea comercială a produselor agricole destinate prelucrării şi
calitatea comercială a produselor alimentare.
Pentru calitatea comercială a produselor agricole destinate prelucrării de către
industria alimentară este esenţială o aptitudine a acestora, şi anume calitatea tehnologică.
Aceasta este dată de “valoarea” de panificaţie a grâului, de conţinutul în ulei al florii soarelui,
sau în zahăr al sfeclei de zahăr etc.
Calitatea comercială a unui produs alimentar trebuie să fie apreciată în raport cu
aşteptările (dorinţele) distribuitorilor şi consumatorilor.

Cum se distinge un produs de calitate?


A aprecia calitatea unui produs alimentar, înseamnă a face o judecată asupra valorii
sale comerciale, gustative, nutritive etc. Produsul poate fi “bun”, “fad”, “de calitate”, iar
pentru a evalua calitatea trebuie să se dispună de criterii de apreciere obiective.
După Organizaţia Internaţională de Standardizare (I.S.O.),un standard (normă) este
o specificare tehnică sau alt document accesibil publicului, stabilit cu cooperarea, consensul
sau aprobarea generală a tuturor părţilor interesate, fondat pe rezultatele conjugate ale
ştiinţei,tehnologiei şi experienţei, vizând avantajul opţional al comunităţii în ansamblul său,
şi aprobat de către un organism calificat pe plan naţional,regional sau internaţional.
Standardele definesc un nivel minim de calitate şi permit alegerea obiectivelor şi
“transparenţa” produselor; sunt standarde obligatorii (cele mai numeroase) dar şi facultative.
Potrivit standardelor internaţionale, de exemplu, fructele sunt clasate pe categorii în
funcţie de forma, calibrul şi culoarea lor, dar şi după prezenţa unor defecte exterioare minore
pe care le au. În Franţa, culoarea etichetei de pe ambalajul fructelor atestă categoria lor de
încadrare: roşu pentru categoria “Extra”, verde pentru categoria I-a, galben pentru categoria a
II-a şi gri pentru categoria a III-a.
Carcasele de bovine, porcine şi ovine sunt încadrate pe clase de calitate imediat după
tăiere, pe baza grilei EUROP, folosită în toate ţările U.E., după conformaţia carcaselor şi
starea lor de îngrăşare.
Pentru laptele de consum, în Franţa există un cod de culori stabilit în funcţie de
conţinutul în grăsime al acestuia: roşu pentru lapte integral, bleu pentru lapte semidegresat şi
verde pentru lapte degresat.

Pentru vinuri, există o clasificare europeană ²:


• vinuri de masă:
- vin de masă fără indicarea geografică;
- vin de masă cu indicarea geografică (vinuri de ţară);
• vinuri de calitate produse în regiuni determinate:
- vinuri de calitate superioară din regiuni delimitate;
- vinuri cu denumiri de origine controlată.
Având în vedere diferenţierile semnelor de calitate din ţările care o
compun, Uniunea Europeană (U.E.) a definit 4semne de calitate ³:
➢ agricultura biologică (A.B.)
➢ indicarea numelui geografic protejat (I.G.P.)
➢ apelarea la o origine protejată (A.O.P.)

➢ atestatul de specificitate (A.S.)

➢ Semnul de calitate A.B. se aplică produselor agricole rezultate în


urma practicării unor tehnologii care:
• nu utilizează produse chimice de sinteză;
• protejează mediul şi animalele;
• respectă caietele de sarcini omologate;
• s-au aplicat în condiţii de producţie controlate.
Pentru ca asupra lor să se facă menţiunea “agricultura biologică -sistem de control
C.E.E.”, produsele vegetale trebuie să aibă în structura lor componenţi biologici în proporţie
de minimum 95%.

➢ Semnul I.G.P. protejează numele unei localităţi sau al unei regiuni, care
serveşte la denumirea unui produs alimentar. În aceste condiţii, produsul trebuie:
• să fie originar din acea localitate sau regiune;
• să aibă o calitate determinată sau o reputaţie legată de acea localitate
sau regiune;
• să fie produs sau prelucrat într-o arie geografică limitată.
În România, un asemenea semn de calitate ar putea avea “cârnaţii de Pleşcoi”, “ţuica
de Turţ” etc.15
➢ Apelarea la originea protejată (A.O.P.) se utilizează pentru produsele ale căror
legături cu teritoriul din care provin sunt foarte strânse, începând cu materia primă din care se
produc şi terminând cu comercializarea lor.

Ca urmare, produsul trebuie:


• să fie obţinut sau prelucrat pe o arie geografică delimitată;
• să aibă calitate sau caracteristici legate exclusiv de mediul geografic respectiv,
precum şi de existenţa unei experienţe îndelungate în obţinerea lui.
În România, un asemenea atestat ar putea primi “brânza de coşuleţ” (în coajă de
brad), produsă în zona cuprinsă între Rucăr şi Bran.
➢ Atestatul de specificare (A.S.) se acordă pentru produsele care se disting prin
calitatea lor de celelalte produse similare. Specificitatea acestora nu este dată de mediul
geografic sau provincia din care provin, ci de compoziţia lor, de modul de producţie sau de
prelucrare bazat pe tehnologii tradiţionale. La noi, acest atestat l-ar putea avea: covrigii de
Buzău, plăcinta
dobrogeană, ţuica de Piteşti ş. a.
Accesul la semnele de calitate pentru produsele alimentare în cadrul
U.E. presupune respectarea unor cerinţe ca:
• cererile trebuie să fie formulate de către grupuri de producători sau
procesatori;
• produsele trebuie să fie definite prin caietele de sarcini;
• produsele trebuie să aibă deja o notorietate;
• cererile transmise Comisiei de Specialitate a U.E. trebuie să fie
studiate şi aprobate la nivel naţional;
• controlul asupra obţinerii produselor trebuie să se facă de către
serviciile de specialitate de stat sau de către alte organisme agreate de stat;

Semnele de calitate definite de către întreprinderi sunt marca


comercială şi asigurarea calităţii.
• Marca comercială se poate exprima prin: numele întreprinderii, un termen, o
siglă, un simbol, un desen sau o combinare a acestor elemente. Ea serveşte la identificarea
unui produs sau a unei întreprinderi, pentru a o diferenţia de concurenţi. În practica economică
a ţărilor dezvoltate, alături de mărcile de întreprinderi se întâlnesc şi mărci colective, simple
sau reglementate, precum şi aşa - zisele comitete de calitate.
o Marca colectivă simplă este proprietatea mai multor întreprinderi.
o Marca colectivă reglementată corespunde unei înţelegeri dintre mai multe
organizaţii economice, atestată de “semnături colective”. Ea este controlată de un
organism de specialitate exterior întreprinderilor beneficiare.
Comitetele de calitate sunt specifice întreprinderilor specializate în produse de lux,
care se asociază în vederea realizării unor activităţi cu caracter promoţional şi de îmbunătăţire
a imaginii lor pe piaţă.
• Asigurarea calităţii presupune un ansamblu de acţiuni planificate şi sistematice
ale întreprinderilor interesate, menit să dea încrederea corespunzătoare clienţilor că produsele
sau serviciile vor satisface cerinţele de calitate specifice. Pentru a beneficia de o asemenea
certificare, potrivit normei I.S.O. 9000, întreprinderea trebuie să facă dovada că a implementat
un sistem de asigurare a calităţii.

Metodele de analiză a calităţii produselor alimentare se clasifică în


două mari grupe: organoleptice şi de laborator.

• Metodele organoleptice se bazează pe utilizarea unor organe senzoriale ale


omului, cum ar fi cel olfactiv, tactil, gustativ etc. în aprecierea calităţii. Rezultatele analizei
privind calitatea produselor luate în studiu pot fi mai mult sau mai puţin subiective, deoarece
ele pot fi influenţate de experienţa, conştiinciozitatea şi starea psihică în care se află
specialistul în momentul efectuării analizei.
Asemenea metode se folosesc mai ales pentru aprecierea calităţii legumelor şi
fructelor, cărora li se cercetează caracteristici precum: mărimea, forma, culoarea, consistenţa,
starea de curăţenie, luciul, mirosul, prospeţimea, gustul, suculenţa, caracteristicile pulpei,
autenticitatea soiului, starea de sănătate, gradul de atacare de către boli şi dăunători etc.

• Metodele de laborator pot fi:


o metode fizice, folosite pentru determinarea unor indicatori calitativi ai
materiilor prime agricole ca: umiditatea şi greutatea hectolitrică la cereale şi leguminoase
boabe, structura masei şi omogenitatea produselor,microstructura acestora etc.;
o metode chimice, utilizate pentru cunoaşterea compoziţiei aminoacide a
albuminelor, a vitaminelor şi a altor compuşi ai produselor.
Aceste metode sunt utilizate cu predilecţie pentru determinarea calităţii produselor
de origine animală: carne, lapte, ouă, miere etc.;
o metode fizico-chimice, ce permit determinarea unor caracteristici ale
alimentelor, cum ar fi: vâscozitatea, capacitatea de absorbţie a apei etc.,sau a conţinutului în
substanţe uscate, zahăr, substanţe minerale şi a acidităţii legumelor şi fructelor, conţinutul în
amidon al cartofilor etc.;
o metode tehnologice. De regulă, acestea presupun, mai întâi,prelucrarea
produselor a căror calitate urmează a se determina. În urma prelucrării se fac aprecieri şi
comensurări cu privire la însuşirile calitative globale ale produselor şi asupra conţinutului în
substanţe utile al acestora.

Se folosesc mai ales în cazul materiilor prime agricole;


o metode biologice. Se practică pentru determinarea energiei şi a facultăţii
germinative a seminţelor, pentru stabilirea compoziţiei microflorei şi evidenţierea micozelor
şi bacteriozelor diferitelor loturi de produse etc.
Metodele de laborator, datorită caracterului lor ştiinţific, oferă rezultate reale,
riguroase şi comparabile, indiferent de locul şi timpul în care se efectuează analizele. În multe
situaţii însă, mai ales când se analizează mirosul, gustul, culoarea ş. a., ele trebuie combinate
cu cele senzoriale.

Cuantificarea calităţii produselor alimentare se poate face prin:

• metoda punctajului. Se bazează pe acordarea unui număr de puncte


pentru fiecare însuşire calitativă a produsului. Punctajul se acordă în baza unor grile
prestabilite. Mărimea grilei variază de la o însuşire calitativă la alta, în funcţie de importanţa
acesteia. Prin însumarea punctelor acordate pentru fiecare din caracteristicile ce definesc
(potrivit standardelor) calitatea produsului respectiv, rezultă un punctaj total, pe baza căruia -
folosindu-se tot o grilă prestabilită - se determină categoria de încadrare calitativă a
acestuia. Metoda se foloseşte în mod predilect la cuantificarea calităţii fructelor şi
legumelor.

• coeficientul mediu de calitate. Se calculează ca medie aritmetică,


ponderându-se coeficienţii corespunzători fiecărei categorii de calitate cu cantităţile
de produse aferente.
Fiecărei categorii de calitate i se atribuie un coeficient (convenţional) corespunzător;
de exemplu, în cazul tomatelor 3 pentru “Extra”, 2 pentru calitatea a I-a şi 1 pentru calitatea a
II-a. Dacă valoarea coeficientului mediu rezultat din calcul tinde către 3, înseamnă că
predomină produsele de calitate superioară şi, invers, dacă tinde spre coeficientul 1,
predomină cele de calitate inferioară.

• preţul mediu al produsului. Se calculează prin raportarea valorii


producţiei la cantitatea totală a produselor de diferite calităţi;

• coeficientul de calitate mediu generalizat. Se obţine ca medie a


coeficienţilor medii de calitate ponderaţi cu valoarea produselor respective.
Cei trei indicatori pot fi utilizaţi numai în cazul unor loturi de produse eterogene din
punct de vedere calitativ.

Standarde pentru produsele alimentare

Clasificarea standardelor:

În Comunitatea Europeană sistemele de asigurare a calităţii disting 4 tipuri de


standarde (norme) pentru produsele alimentare:
• standarde de specificare, ce definesc compoziţia şi caracteristicile organice,
fizico-chimice şi bacteriologice ale produselor, terminologia şi regulile de fabricaţie;
• standarde privind “mediul” produselor, care definesc modalităţile de etichetare,
de ambalare, de stocare şi de transport ale produselor;
• standarde privind metodele de analiză şi încercare a produselor, care definesc
metodele de eşantionare şi de executare a diverselor analize, inclusiv a celor senzoriale;
• standarde cu rol de directivă, care definesc cerinţele practice privind igiena
fabricării produselor şi recomandări în materie de procedee de fabricaţie, de stocare şi de
distribuţie.
Răspunzând criteriilor subiective (culoare, conformaţie, stadiu de îngrăşare etc.)
şi/sau obiective (greutate, calibru, rasă, zonă de producţie, conţinut în zahăr etc.) de apreciere
a calităţii, standardizarea permite distingerea şi trierea loturilor de produse eterogene,
asigurându-se pe această bază diminuarea incertitudinii în vânzarea acestora, precum şi o mai
bună transparenţă a pieţei.

Standardele permit:
o consumatorului să aleagă şi să aibă siguranţă în alimentaţie;
o vânzătorului să stabilească eficienţa vânzărilor (cost, preţ, profit), pe
grupe de clienţi şi pe diferitele categorii de produse comercializate;
o cumpărătorului să-şi analizeze cumpărăturile pe categorii de produse
şi pe furnizori (preţuri, cheltuieli de aprovizionare, timp etc.);
o cumpărătorilor, vânzătorilor şi puterilor publice să aibă acelaşi
limbaj pentru definirea produselor şi practicarea unei politici contractuale pe
piaţă.
De asemenea, standardele contribuie la promovarea vânzărilor, deoarece furnizează
vânzătorilor argumente comerciale şi cumpărătorilor garanţii. În lipsa standardelor sau alături
de ele, pentru precizarea caracteristicilor produselor ce fac obiectul unor viitoare tranzacţii se
folosesc caietele de sarcini. De regulă, însoţesc contractele comerciale dintre
angrosişti şi marile firme producătoare de alimente.
Alături de standardele impuse de stat, al căror obiectiv este de a asigura o calitate şi
o securitate minimă a alimentelor, pot exista şi standarde elaborate la iniţiativa operatorilor de
pe filierele de produs, organizaţi în asociaţii interprofesionale, în scopul facilitării tranzacţiilor
comerciale. De exemplu, în Franţa, în domeniul legumelor şi fructelor, Asociaţia
Interprofesională de Fructe şi Legume Proaspete (INTERFEL) a avut un rol
esenţial în definitivarea acordurilor interprofesionale privind criteriile de
calitate şi regulile de condiţionare.
De standardizarea internaţională în domeniul produselor alimentare se ocupă
Organizaţia Internaţională de Standardizare (I.S.O.) şi Comisia Codex Alimentarius
(organism comun al OMS şi FAO). Aceste organisme au ca obiect de activitate elaborarea de
standarde şi norme unitare asupra alimentelor, care să faciliteze comerţul internaţional şi să
protejeze sănătatea
consumatorilor.
I.S.O. a elaborat seria de standarde TC-34 pentru produsele agricole şi alimentare:
cereale şi leguminoase, fructe şi legume proaspete şi deshidratate, grăsimi animale şi vegetale,
condimente, ceai, cacao, cafea, lapte şi produse lactate, carne şi produse derivate etc. În cadrul
activităţii de standardizare, I.S.O. acordă o atenţie deosebită elaborării metodelor de
testare a aptitudinilor de utilizare a acestor produse.

Standardele Comisiei Codex Alimentarius au următoarea structură:


definiţia standardului; importanţa domeniului; descrierea alimentului;componenţa
alimentului (compoziţia chimică); substanţele de adaos (aditivi, ingrediente); agenţii de
poluare posibili; condiţiile de igienă;greutatea şi dimensiunile unităţilor de vânzare; marcarea;
metodele de
preluare a probelor şi de efectuare a analizelor. În funcţie de specificul
standardului, structura poate fi completată şi cu alte elemente, ca de exemplu:
metode de fabricaţie, principalele caracteristici organoleptice,fizico-chimice şi de altă natură,
condiţionare, ambalare, etichetare etc.
În componenţa Comisiei Codex Alimentarius funcţionează 19 comitete cu rol de
elaborare a normelor pentru diferitele domenii de activitate, dintre care - având în vedere
impactul pe care-l au standardele asupra calităţii produselor alimentare - mai importante sunt
Comitetele
Codex pentru: aditivi alimentari; reziduuri de pesticide; igiena alimentelor;
etichetarea bunurilor alimentare; produse dietetice.
Comitetul Codex pentru aditivi alimentari a elaborat o serie de documente cu rol
major în perfecţionarea standardelor produselor alimentare în viitor, ca: “Procedeele de
cercetare a efectelor aditivilor alimentari asupra sănătăţii”, “Aprecieri asupra pericolului de
cancer pe care-l au aditivii alimentari”, “Aprecierea efectului toxicologic al substanţelor
aromatizante şi
edulcoranţilor”, “Stabilirea efectului toxicologic al conservanţilor şi
autooxidanţilor”.
Şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.E.C.D.) desfăşoară o
importantă activitate de standardizare, dar numai în domeniul legumelor şi fructelor proaspete.
Standardele elaborate de acest organism au o structură diferită de cele elaborate de Comisia
Codex Alimentarius şi I.S.O., cu care se află în relaţii de complementaritate: denumirea
produsului; caracteristicile de calitate; conţinutul minim în suc în raport cu greutatea totală a
fructului; culoarea; condiţiile de încadrare pe clase de calitate;
calibrarea; ambalarea şi prezentarea (condiţionare, omogenitate); marcarea
(elementele de identificare).
Dacă standardele internaţionale au caracter de recomandare şi sunt destinate
armonizării şi unificării standardelor naţionale, în măsura în care sunt acceptate de guverne,
standardele Uniunii Europene au caracter obligatoriu pentru ţările membre şi negociabil
pentru ţările asociate.

Sistemul de management al sigurantei alimentare este prezentat in standardul


ISO 22000, standard international, care specifica cerintele pentru un sistem de management
al sigurantei alimentelor intr-un lant alimentar, in cadrul caruia o organizatie:

➢ Trebuie sa-si demonstreze abilitatea de a controla pericolele de siguranta a


alimentului, in scopul furnizarii de produse finale sigure, care indeplinesc cerintele de
siguranta a alimentului agreate de consumatori si autoritatea de reglementare
➢ Isi propune sa indeplinesca satisfactia clientului prin controlul eficient al
pericolelor de siguranta al alimentului, inclusive procese pentru actualizarea sistemului.

Acest standard international ISO 22000 specifica cerintele care permit unei
organizatii:
➢ Sa planifice, sa proiecteze, sa implementeze, sa conduca, sa intretina si sa
actualizeze un sistem de management al sigurantei alimentului
➢ Sa evalueze si sa aprecieze cerintele clientilor si sa demonstreze conformitatea
cu cerintele agreate reciproc de clienti in legatura cu siguranta alimentului;
➢ Sa demonstreze comunicarea eficienta cu clientii si celelalte parti interesate de-
a lungul lantului alimentar;
➢ Sa demonstreze conformitatea cu cerintele aplicabile ale autoritatii de
reglementare in ceea ce priveste siguranta alimentului;
➢ Sa asigure ca isi respecta politicile stabilite de siguranta a alimentului;
➢ Sa demonstreze aceasta conformitate altor parti interesate;
➢ Sa solicite certificarea sai inregistrarea sistemului sau de management al
sigurantei alimentului de catre o organizatie externa.

Firmele producatoare de alcool sunt obligate sa aiba certificarea ISO 9001 si


HACCP(Sistem de Management al Siguranţei Alimentului). O alta reglementare legislativa
obliga firmele din domeniul alimentar sa aiba implementat un sistem de analiza si a riscurilor
si a punctelor critice de control.

ISO 9001 – Sisteme de management al calitatii – un set de reguli si proceduri pe


care o organizatie le respecta in permanenta. “Din pacate, este o confuzie la nivelul
consumatorului. Faptul ca un anumit producator are sistemul de management certificate nu
imi spune mie , ca si consumator, ca produsele lui sunt de calitate. Spune ca fabricatia si
controlul acelui produs le tine foarte bine sub control si ca acel produs este mereu acelasi. Este
motivul pentru care anumiti producatori care cunosc aceasta confuzie forteaza nota si scriu pe
produse certificate ISO 9001. Nu este foarte corect pentru ca nu este certificate produsul”,
apreciaza directorul general al RENAR, doctor inginer Cristian Dorin Nichita.
2000 EURO,atat costa acreditarea ISO 9001 pentru o forma cu 40 de angajati, costul
este de circa 1500 de EURO , la care se adauga 500 EURO pentru supravegherea anuala.
Tarifele pentru certificare se fac in functie de numarul de auditori, numarul de zile de audit si
numarul personalului din organizatia ce trebuie auditata. Nu exista nici odata un pret fix.

TOPUL ISO 9001


Cei mai mari fani ai sistemelor de management ai calitatii si ai celor de mediu sunt
europenii. Ei detin 48.76%, respectiv 43.96% din certificate. SUA au doar 37285, chiar mai
putin decat Spania cu aproape 40.000 de certificate. Mare amatoare de certificari este si China.
Ea detine, de altfel, locul intai in clasamentul pe tari cu 132.926 de certificate emise.

➢ PE PLAN MONDIAL

• China 132.926
• Italia 84.485
• Marea Britanie 50.884
• Japonica 48.989
• Spania 40.972
• SUA 37.285

➢ IN EUROPA

• Romania 5.183
• Bulgaria 1.685
• Cehia 10.781
• Ungaria 10.207
• Polonia 5.753
• Slovacia 2.008

ISO 14001 – Acest standard se refera la managementul problemelor de mediu, mai


precis la ceea ce face organizatia sa minimizeze efectele nocive asupra mediului cauzate de
activitatile sale, precum si pentru a imbunatati in permanenta rezultatele referitoare la mediu.

SISTEMUL DE MANAGEMENT HACCP – Este un sistem care identifica,


evalueaza si tine sub control riscurile relevante pentru siguranta alimentului.
Standardul international ISO 22000 ia in considerare numai preocuparile privind
aspecte de siguranta a alimentului dar nu descurajeaza integrarea de catre organizatie si a
aspectelor privind alte elemente ale sistemului de management, cum ar fi calitatea , in general
si/sau protectia mediului.
Organizatiile, care doresc sa ia in considerare si astfel de aspecte, pot sa o faca prin
implementarea standardului international ISO 22000 impreuna cu SR EN ISO 9001: 2001
si/sau SR EN ISO 14001:2005.

Detectarea organismelor modificate genetic si a alimentelor derivate din


acestea:
Astazi, varietatile de soia, bumbac, porumb si rapita modificate genetic sunt produse
pe 25% din suprafetele cultivate de pe glob. Genele care au fost introduse in aceste plante le
confera rezistenta la anumite erbicide sau produse toxice utilizate pentru combaterea
insectelor daunatoare specifice. In Statele Unite sunt produse aproape doua treimi din recoltele
obtinute prin bio-inginerie la nivel global. Alte tari in care recoltele cu modificari genetice
sunt in cantitati majore sunt: Argentina, Canada, Brazilia, China si Africa de Sud.
Standardele ISO care vor fi elaborate vor fi relevante la nivel global si vor contribui
la facilitarea comertului international si a serviciilor prin asigurarea unei abordari consecvente
la nivel international a detectarii si analizei alimentelor derivate din organisme cu modificari
genetice(OMG).
Acestea vor permite depozitarilor din industria semintelor, producatorilor de
seminte, de cereale, producatorilor de alimente si laboratoarelor de analiza sa raspunda
prevederilor de etichetare care au fost elaborate de numeroase tari din intreaga lume sau care
se afla la ora actuala in faza de elaborare, constituind un instrument de control utilizat de
autoritatile de control alimentar in stabilirea conformitatii cu cerintele legale..

TRASABILITATEA = UN NOU CONCEPT DE SUSŢINERE A


CALITĂŢII ŞI SIGURANŢEI ALIMENTARE

Prin trasabilitate se intelege posibilitatea identificării si urmăririi, pe parcursul


tuturor etapelor, de producţie, procesare şi distributie, a unui aliment, a hranei pentru animale,
a unui animal destinat pentru producţia de alimente sau a unei substanţe care urmează sau care
poate fi încorporată într-un aliment sau în hrana pentru animale.
Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, a animalelor destinate pentru
productia de alimente si a oricaror alte substante destinate sau preconizate a fi destinate
încorporarii în alimente sau în hrana pentru animale, trebuie sa fie stabilita în toate etapele
productiei, procesarii si distributiei.
Agentii si operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale
trebuie sa fie capabili sa identifice originea si sursa care a furnizat un aliment sau o hrana
pentru animale, un animal destinat pentru productia de alimente sau orice substanta destinata
sau preconizata a fi încorporata într-un aliment sau în hrana pentru animale. În acest scop,
agentii si operatorii trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri care sa le permita ca, la
solicitarea autoritatilor competente, sa puna la dispozitie aceste informatii. Agentii si
operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale trebuie sa dispuna de
sisteme si de proceduri pentru identificarea altor activitati carora le sunt destinate produsele
lor. Aceste informatii vor fi puse la dispozitia autoritatilor competente, la cererea acestora.
Alimentele sau hrana pentru animale care sunt puse pe piaţă sau care sunt
preconizate a fi puse pe piaţă trebuie să fie etichetate sau identificate într-un mod adecvat
pentru a facilita trasabilitatea, prin intermediul documentaţiei sau informaţiilor, în
conformitate cu cerinţele şi cu prevederile specifice.

În cazul în care un agent din industria alimentara considera sau are motive sa creada
ca un aliment pe care l-a importat, produs, procesat, fabricat sau distribuit nu este în
conformitate cu cerintele privind siguranta alimentelor, va retrage imediat alimentul respectiv
de pe piata daca acesta nu se mai gaseste sub controlul direct al primului agent din industria
alimentara si va informa autoritatile competente. În cazul în care produsul a ajuns la
consumator, acesta trebuie sa fie informat în mod eficient si exact de catre agent privind
motivele retragerii alimentului de pe piata si, daca este necesar, va prelua de la acesta
alimentele deja furnizate, atunci când alte masuri nu sunt suficiente în vederea asigurarii unui
nivel înalt de protectie a sanatatii.
Orice agent din industria alimentara care desfasoara activitati de comert cu
amanuntul sau de distributie care nu afecteaza ambalarea, etichetarea, siguranta sau
integritatea alimentelor, va retrage imediat de pe piata produsele care nu sunt în conformitate
cu cerintele sigurantei alimentului, în limitele activitatii proprii, si va furniza informatii în
vederea asigurarii trasabilitatii acestora, participând la actiunile producatorilor, procesatorilor
si/sau autoritatilor competente.
Orice agent din industria alimentara va informa imediat autoritatile competente în
cazul în care considera sau are motive sa considere ca un aliment pe care l-a pus pe piata poate
fi daunator pentru sanatatea oamenilor. Agentul trebuie sa informeze autoritatile competente
cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului pentru consumatorul final si nu va
împiedica ori descuraja nici o persoana sa coopereze cu autoritatile, conform legislatiei si
practicilor juridice nationale, în cazurile în care aceasta actiune poate determina prevenirea,
reducerea sau eliminarea unui risc provocat de un aliment. Agentii din industria alimentara
trebuie sa colaboreze cu autoritatile competente în ceea ce priveste actiunile întreprinse pentru
evitarea sau reducerea riscurilor determinate de alimentele pe care le furnizeaza.
În cazul în care un agent din industria hranei pentru animale considera sau are motive
sa creada ca hrana pentru animale importata, produsa, procesata, fabricata sau distribuita nu
este în conformitate cu cerintele privind siguranta hranei pentru animale, va retrage hrana în
cauza de pe piata si va informa autoritatile competente. În aceasta situatie, hrana pentru
animale trebuie distrusa, în afara cazului în care autoritatile competente decid altfel.
Agentul trebuie sa informeze eficient si exact consumatorii cu privire la motivele
retragerii de pe piata a hranei pentru animale si, daca este necesar, va colecta de la acestia
produsele furnizate deja, atunci când alte masuri nu sunt suficiente în vederea realizarii unui
nivel înalt al protectiei. Orice agent din industria hranei pentru animale care desfasoara
activitati de comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteaza ambalarea, etichetarea,
siguranta sau integritatea hranei pentru animale, va retrage de pe piata, în limitele activitatii
proprii, produsele care nu sunt în conformitate cu cerintele de siguranta si va furniza informatii
în vederea asigurarii trasabilitatii, participând la actiunile producatorilor, procesatorilor si/sau
autoritatilor competente.
Orice agent din industria hranei pentru animale va informa imediat autoritatile
competente, în cazul în care considera sau are motive sa considere ca hrana pentru animale
pusa pe piata nu satisface cerintele de siguranta pentru hrana pentru animale. Agentul trebuie
sa informeze autoritatile competente cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului
si nu va împiedica ori descuraja nici o persoana sa coopereze cu autoritatile, conform
legislatiei si practicilor juridice nationale, în cazurile în care aceasta actiune poate determina
prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de hrana pentru animale pusa pe piata.
Agentii din industria hranei pentru animale trebuie sa colaboreze cu autoritatile
competente în actiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului determinate de hrana
pentru animale pe care o furnizeaza.
Raspunderea privind siguranta alimentelor si hranei pentru animale revine agentilor si
operatorilor din industria alimentara si din industria hranei pentru animale.
Agentia Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor va elabora reglementari privind sistemul
de alerta rapida, gestiunea crizelor si situatii de urgenta.
Trebuie sa se faca tot posibilul pentru a se elimina din circuit acele produse şi
substanţe care ar putea creşte apetitul, gustul, dar ar induce riscuri cunoscute sau necunoscute
privind siguranţa alimentară şi prin consecintă, sănătatea oamenilor.
Un element important al transeibilităţii este că, în această strategie trebuie să-şi facă
loc şi un management al riscului. În caseta următoare se prezintă o schemă simplificată a
traseibilităţii, specificându-se faptul că, în orice moment, poate apărea un „risc”.
Rezultă că riscurile există peste tot, iar managementul specific trebuie să conducă la reducerea
lui până ne apropiem de parametrii necesari siguranţei alimentare. Eliminarea completă a
riscurilor nu este posibilă pentru că eforturile în acest sens tind spre infinit. Nimeni nu poate
garanta o siguranţă de 100% a calităţii alimentelor.

ASIGURAREA SI GARANTAREA SIGURANTEI ALIMENTARE

Pentru asigurarea sigurantei alimentelor se vor respecta urmatoarele cerinte:

➢ alimentele nu trebuie puse pe piata daca nu sunt sigure;

➢ alimentele sunt considerate nesigure, daca sunt daunatoare pentru sanatate sau
inadecvate consumului uman;

➢ pentru a determina daca un aliment nu este sigur, se va tine seama de conditiile


normale de utilizare a alimentelor de catre consumator la fiecare etapa a productiei, procesarii
si distributiei, precum si de informatiile furnizate consumatorului, inclusiv informatiile de pe
eticheta sau alte informatii generale puse la dispozitia consumatorului privind evitarea
efectelor daunatoare sanatatii personale, determinate de un anumit aliment sau categorie de
alimente;
➢ pentru a stabili daca un aliment este daunator pentru sanatate, trebuie avute în
vedere efectele probabile imediate si/sau pe termen scurt si/sau pe termen lung ale acelui
aliment asupra sanatatii persoanei care îl consuma, precum si efectele asupra generatiilor
viitoare, posibilele efecte toxice cumulate, precum si sensibilitatea asupra sanatatii unei
anumite categorii de consumatori;
➢ pentru a determina daca un aliment este sau nu inadecvat pentru consumul
uman, trebuie sa se analizeze daca alimentul este inacceptabil pentru consumul uman în
conformitate cu destinatia sa, din punct de vedere al contaminarii, determinate de factori
externi sau nu, de alterare, deteriorare sau degradare;
➢ în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, şarjă sau transport
de alimente din aceeasi clasa sau cu aceeasi descriere, se va presupune ca toate alimentele din
respectivul lot, sarja sau transport sunt nesigure, în afara cazului în care în urma unei evaluari
detaliate nu se descopera nici o dovada care sa indice ca si restul lotului/sarjei sau transportului
este nesigur;
➢ conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile acelui aliment
nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurile necesare în vederea impunerii de
restrictii la punerea pe piata sau în vederea retragerii acestuia de pe piata, în cazul în care
exista motive care arata ca alimentele nu sunt sigure, desi aparent acestea sunt conforme.

Pentru garantarea sigurantei hranei animalelor se vor respecta urmatoarele


cerinte:

➢ hrana pentru animale nu va fi pusa pe piata sau utilizata în hrana animalelor


destinate pentru productia de alimente decât daca este sigura;

➢ având în vedere destinatia ei, hrana pentru animale este considerata nesigura în
cazul în care are un efect daunator pentru sanatatea oamenilor sau animalelor, sau face ca
alimentele derivate din animalele destinate pentru productia de alimente sa devina nesigure
pentru consumul uman;

➢ în cazul în care hrana pentru animale care a fost identificata ca fiind


nesatisfacatoare din punctul de vedere al cerintelor privind siguranta acesteia face parte dintr-
un lot, sarja sau transport de hrana pentru animale din aceeasi clasa sau care au aceeasi
descriere, se presupune ca toata hrana pentru animale din lot, sarja sau transport este afectata,
în afara cazului în care în urma realizarii unei evaluari detaliate, nu se obtin dovezi care arata
ca restul lotului/sarjei sau transportului nu satisface cerintele de siguranta a hranei pentru
animale ;

➢ conformitatea hranei pentru animale cu prevederile specifice aplicabile acesteia


nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurile necesare pentru impunerea de restrictii
la punerea pe piata sau în vederea retragerii acesteia de pe piata, în cazul în care exista
suspiciuni care arata ca hrana pentru animale nu este sigura, cu toate ca este conforma cu
prevederile specifice.
Etichetarea, publicitatea si prezentarea alimentelor si hranei pentru animale, inclusiv
forma, aspectul sau ambalajul, materialele utilizate pentru ambalaj, modul de prezentare si
cadrul în care sunt dispuse, precum si informatiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie sa
induca în eroare consumatorul.
Operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale, în toate
etapele productiei, procesarii si distributiei realizate în cadrul activitatii proprii, trebuie sa ia
masurile necesare ca alimentele si hrana pentru animale sa îndeplineasca cerintele legislatiei
în domeniul alimentelor si sa verifice daca aceste cerinte sunt realizate.
Autoritatile competente trebuie sa asigure aplicarea legislatiei în domeniul
alimentelor. Acestea controleaza si verifica respectarea legislatiei în domeniul alimentelor de
catre operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale în toate etapele
productiei, procesarii si distributiei. În acest scop, autoritatile competente trebuie sa mentina
un sistem de control oficial si alte activitati necesare în functie de situatie, inclusiv activitati
de comunicare publica cu privire la siguranta si riscurile alimentelor si hranei pentru animale,
de supraveghere a sigurantei alimentelor si alte activitati de control care sa acopere toate
etapele productiei, procesarii si distributiei.
Masurile si sanctiunile care se aplica în cazul încalcarii prevederilor legislatiei
privind alimentele si hrana pentru animale se stabilesc în conditiile legii. Masurile si
sanctiunile trebuie sa fie eficiente, proportionale si descurajatoare.

Ambalarea produselor alimentare

Pentru a fi comercializate, produsele alimentare trebuie sa fie ambalate, fie in


cantitati mici (portionate), fie in vrac.
Ambalajul este un material specific, ca executie si ca natura,destinat produselor
alimentare in vederea asigurarii protectiei si utilizat pentru transportul, manipularea,
depozitarea sau desfacerea acestora.
Conditii obligatorii privind ambalajele:
*sa mentina calitatile si cantitatile produselor;
*sa fie din materiale reciclabile sau care sa aiba asigurate conditii de valorificare
sau eliminare ecologica;
*sa fie din materiale care nu cedeaza alimentelor substante straine, peste limitele
admise;
*sa nu madifice caracterele organoleptice ale produselor;
*sa fie curate, dezinfectate si neinfestate cu insecte si rozatoare;
*sa un fie purtatoare de substante toxice pe suprafata lor (sa nu fi fost anterior
folosite pentru ambalarea de substante pesticide, insecticide etc.).
Materialele de ambalare si ambalajele utilizate pentru produsele alimentare
trebuie sa fie avizate de Ministerul Sanatatii.

Etichetarea produselor alimentare

Regulile restrictive de etichetare trebuie prin urmare sa garanteze informarea


consumatorului privind caracteristicile produsului care determina alegerea, compozitia,
depozitarea si utilizarea unui produs. Operatorii trebuie sa aiba libertatea de a furniza mai
multe informatii pe eticheta, cu conditia ca acestea sa fie corecte si sa nu induca in eroare.
Directiva privind etichetarea interzice ca produselor alimentare sa li se atribuie proprietatea
de a preveni, trata sau vindeca boli umane sau referirea la astfel de proprietati. Comisia
continua sa considere ca etichetarea si reclama unui produs alimentar nu trebuie sa contina
astfel de afirmatii privind sanatatea. Este adevarat ca un regim alimentar bine echilibrat
reprezinta o conditie pentru o sanatate buna, dar afirmatiile ca ingerarea de alimente poate
preveni, trata sau vindeca o anumita boala ar putea duce consumatorii la alegerea unei diete
neechilibrate. Comisia va analiza totusi daca pot fi introduse prevederi specifice in legislatia
UE pentru a guverna “afirmatiile functionale” (de exemplu afirmatiile privind efectele
benefice ale unui nutrient asupra anumitor functii organice) si “afirmatiile nutritionale”
(afirmatiile care descriu dupa caz prezenta, absenta sau nivelul unui nutrient continut intr-un
produs alimentar sau valoarea acestuia in comparatie cu produse alimentare similare). In plus,
Comisia va analiza nevoia de a alinia cerintele Directivei de etichetare nutritionala cu nevoile
si asteptarile consumatorului.
Eticheta pentru mărfurile alimentare rezultate din procesare trebuie să conţină următoarele
menţiuni:
- denumirea produsului;
- lista ingredientelor (materii prime şi auxiliare, inclusiv aditivii);
- conţinutul net;
- elementele de identificare a lotului şi data fabricaţiei;
- valoarea nutritivă a alimentului (mai ales la produsele dietetice
şi cele destinate copiilor);
- termenul limită de consum;
- numele şi adresa producătorului, distribuitorului, importatorului sau
exportatorului;
- ţara de origine.

Licenţa de fabricaţie a produselor alimentare

Pentru fabricarea produselor alimentare, acestea trebuie sa detina licenta de


fabricatie de la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Activitatile pentru care este necesara licenta de fabricatie sunt cele de domeniul
producerii de:lapte si produse lactate, carne si produse din carne, peste si produse din peste,
paine si produse de morarit si panificatie, zahar si prooduse zaharoase, uleiuri si grasimi
vegetale alimentare, bauturi racoritoare, conserve din legume si fructe, vin, bere, spirt,
bauturi alcoolice si drojdie de panificatie.

Licenta de fabricatie se acorda:


-agentilor economici (persoane juridice);
-asociatiilor familiale sau persoanelor fizice pentru productia de bauturi alcoolicesi
racoritoare (pentru celelalte tipuri de productie alimentara nu exista obligatia detinerii licentei
de fabricatie).
In vederea obtinerii licentei de fabricatie sunt necesare:
-documentele de constituire si functionare a societatii;
-autorizatia sanitara de functionare;
-autorizatia sanitar-veterinara;
-avizul Ministerului Sanatatii pentru fiecare produs;
-fisa unitatii;
-specificatia tehnica sau standardul elaborat si aprobat conform normelor in vigoare;
-schema tehnologica de fabricatie;
-instructiunile tehnologice de fabricatie;
-fisa cu privire la pregatirea de specialitate a personalului.
Licentele de fabricatie a produselor alimentare se acorda pentru fiecare produs in
parte si sunt netransmisibile.

Termenele de valabilitate a produselor alimentare

Termenul de valabilitate, inscriptionat pe produs, este durata de timp in care


produsul alimentar nu capata propretati nocive pentru consumator, in cazul in care este pastrat
in conditii corespunzatoare.
Folosirea de produse cu termen de valabilitate depasit este sanctionata de legislatia
sanitara, intrucat exista risc de imbolnavire a consumatorilor.
Inscriptionarea termenului de valabilitate:
*se face pe fiecare ambalaj precizand:
-fie data fabricatiei si data expirarii;
-fie data fabricatiei si durata de timp cat se mentine valabilitatea.De exemplu:
5ianuarie 2007-valabil 12 luni;
-fie doar data expirarii.
Stabilirea termenului de valabilitate
Se face de catre producator, pe raspunderea acestuia, prin colaborare cu unitati de
cercetare si laboratoare specializate, dupa experimentari prealabile.
Se interzice prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetarea sau
reambalarea produselor.

Falsificarea alimentelor

Falsificarea alimentelor reprezinta adaosul oricarei substante intr-un produs


alimentar, cu scopul mascarii unor defecte sau al conferirii unor propretati pe care nu-l
justifica prin originea si compozitia sa.
Exemple:
- utilizarea carnii alterate dupa spalarea cu otet sau condimentarea excesiva: mirosul
si gustul de alterat dispar, dar nocivitatea ramane;
- ingrosarea smantanii cu faina (se poate pune in evidenta cu o picatura de tinctura
de iod; iodul da cu amidonul o coloratie albastra a produsului).
Consumatorul trebuie sa fie informat cu privire la continutul produsului
CĂI DE INDUCERE A NESIGURANŢEI ALIMENTARE

Riscul ca alimentele sa fie contaminate cu substante chimice sau microorganisme exista pe tot
parcursul lantului alimentar. In general, siguranta alimentelor este amenintata de factori care
se impart in doua categorii:
• Contaminare biologica - bacterii, fungii, virusi sau paraziti. La un astfel de tip
de contaminare, alimentele prezinta in cele mai multe cazuri semne usor de identificat
• Contaminanti chimici - care includ substante chimice provenite din mediu,
reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri care ajung in
alimente neintentionat sau accidental, in timpul proceselor pe care le implica agricultura sau
cresterea animalelor si a pasarilor, prelucrarea alimentelor, transportul sau ambalarea
Daca un agent contaminant genera un risc sau nu, depinde de multi factori, inclusic
absorbtia si toxicitatea substantei, cantitatea in care contaminantul se gaseste in mancare,
cantitatea de mancare contaminata consumata si durata expunerii. In afara de acestea, indivizii
difera in ceea ce priveste sensibilitatea lor la contaminanti; de asemenea, alti factori ai dietei
pot avea impact asupra consecintelor toxice ale contaminantilor. Un alt factor care complicã
lucrurile privitoare la contaminantii chimici este acela ca multe dintre studiile referitoare la
toxicitatea contaminantilor reprezinta extrapolari ale studiilor facute pe animale. Nu se stie
intotdeauna cu siguranta daca substantele au aceleasi efecte si asupra oamenilor.

Contaminarea microbiologica

Cele mai multe cauze raportate ale imbolnavirilor datorate alimentelor sunt de origine
microbiologica. Microbii sunt prezenti pretutindeni si pot intra in lantul alimentar in orice
punct. Sistemele de asigurare a calitatii sunt destinate reducerii la minim a riscului
contaminarii microbiologice. Totusi, de vreme ce majoritatea alimentelor nu sunt sterile, daca
nu sunt tratate cum trebuie, apare riscul contaminarii.
Tabelul de mai jos contine o lista a microorganismelor care sunt cel mai frecvent asociate cu
bolile datorate alimentelor, precum si exemple de alimente care vehiculeaza tipic aceste boli.

CAUZA ALIMENTE CARE SUNT CEL MAI DES ASOCIATE


PROBLEMEI
BACTERIA
Baccilus cereus Orez gatit si reincalzit, carne gatita, budinci, legume si peste.
O
trasatura comuna mancarurilor care sunt contaminate cu
Baccilus cereus este manipularea incorecta a alimentelor dupa
ce au fost
gatite.
Clostridium perfringens Mancaruri reincalzite - alimente tip bufet, carne si pui gatit,
fasole, sos, friptura si supe
Clostridium botulinum Conserve de legume, peste, carne si pui, deschise si tinute
apoi in gospodarie
Escherichia coli (E. coli) Salate si legume crude, carne gatita "in sange", branza, lapte
nepasteurizat
Campylobacter jejuni Lapte crud, pui
Listeria monocytogenes Lapte nepasteurizat si produse lactate nepasteurizate
(branzeturi
moi), carne cruda, pui, fructe de mare, legume, pate de ficat,
pui afumat, carne afumata
Salmonella Peste sau carne insuficient preparata, scoici, salade, oua si
produse lactate
Staphylococcus aureus Sunca, pui, oua, inghetata, branza, salata, crema de zahar ars
si sosuri sau produse de patiserie umplute cu smantana.
Tratare sau igienizarea incorecta a alimentelor ar putea
constitui o sursa de infiltrare a Staphylococcus aureus in
alimente
Vibrio parahaemolyticus Pesti sau scoici insuficient gatite sau crude
si alti germeni din genul
vibrio de origine marina
PARAZITI
Trichinella spiralis Carne de porc sau vanat insuficient gatite
Toxoplasma gondi Carne sau pui insuficient gatite, lapte crud
VIRUSI
Virusul hepatitei A Scoici, fructele si legumele crude pot fi o cauza a hepatitei A.
Acest tip de hepatita se raspandeste prin intermediul celor care
transporta alimente contaminate in contact cu altele

Micotoxine

Micotoxinele sunt considerate substanţe naturale, dar sunt denumite şi produse secundare de
schimb, care apar în timpul dezvoltării ciupercilor parazite la plante în câmp sau la materialul
depozitat şi utilizat apoi în hrana oamenilor şi a animalelor. Ele mai pot fi considerate şi ca
metaboliţi secundari, substanţe toxice atât pentru oameni, cât şi pentru animale.
Micotoxinele sunt toxine produse pe anumiti fungii sau mucegaiuri care cresc pe
alimente precum alunele, nucile, graul, alte cereale, boabe de soia, furaje, fructe uscate sau
condimente. Toxinele pot lua nastere in timpul cresterii recoltei sau in urma unei depozitari
incorecte. Micotoxinele pot intra in lantul alimentar prin intermediul produselor din carne sau
al altor alimente de origine animala cum ar fi ouale, laptele sau branza, ca urmare a furajelor
contaminate.
Există în momentul de faţă circa 300-400 micotoxine (intervalul este dat de diferiţi autori,
aparţinând la 24 de grupe chimice de toxine care pot apǎrea în condiţii din cele mai diferite în
producţiile agricole şi în diferitele alimente ce se obţin din acestea.
Efectele pe care toate acestea le pot avea asupra sanatatii depind de cantitatea sau tipul
micotoxinelor ingerate. De exemplu, se crede ca ingerarea continua de flatoxine este asociata
cancerului la ficat, prezent la persoanele care sufera de hepatita B. Alte micotoxine sunt legate
de afectiuni ale ficatului sau rinichilor.
Supravegherea atenta si depozitarea corecta a alimentelor sunt importante in prevenirea
dezvoltarii micotoxinelor. In ceea ce priveste protectia consumatorului, organizatiile nationale
si internationale evalueaza constant riscul pe care micotoxinele il prezinta pentru om.

Pesticide

Se spune că problemele privind nesiguranţa alimentară apar în punctele în care se


caută obţinerea profitului maxim. Profitul maxim se realizează cu soiuri şi hibrizi performanţi
care necesită însă o protecţie crescută împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.
Pesticidele sunt produse ideale pentru sporirea securităţii alimentare dar nu şi
pentru siguranţa alimentelor.
Argumente pro şi contra pesticidelor:

1.Argumente PRO:
• Folosite pe scară largă ele au devenit parte integrantă a producţiei agricole şi au
făcut posibilă cea mai sigură şi mai bogată ofertă de hrană din istoria omenirii. Din nefericire,
nu şi în România;

• În fiecare an, peste 1000 de noi substanţe chimice se adaugă celor 60.000 -
65.000 utilizate cotidian. Din acestea, peste 2500 reprezintă agenţi activi în PESTICIDE, cca.
5500 intră în fabricarea medicamentelor şi peste 6000 sunt aditivi alimentari.
• Cei peste 2500 agenţi activi în pesticide trebuie să facă faţă agresiunii a peste
2000 de specii de buruieni, 10.000 de specii de insecte şi acarieni şi a peste 500 de specii de
ciuperci care provoacă pagube enorme şi irecuperabile agriculturii.
• Se estimează că cca 1/3 din producţia agricolă mondială este distrusă în timpul
vegetaţiei de boli, dăunători şi buruieni. Ţările lumii a treia au pierderi de recoltă ce depăşesc
50% din total, adăugându-se la acestea alte pierderi de 10-20% după recoltare în timpul
păstrării. Aici se regăseşte parţial şi România.

IMPOTRIVA:

Cei care sunt împotriva pesticidelor, iau în consideraţie un efect toxic direct şi o
nesiguranţă alimentară, cauzată de reziduurile şi persistenţa acestora în materia organică utilă
în ape şi sol.

Efecte directe nefavorabile:


• dacă ne referim la pesticide (îndeosebi la produsele de uz fitosanitar) trebuie să
reaccentuăm că nici un produs toxic de sinteză, adus într-un ecosistem nu dispare din mediu
fără implicaţii secundare, fără reacţii în lanţ, pentru oameni şi plante;
• orice produs de uz fitosanitar este, prin urmare, străin ecosistemului şi, în
particular, agroecosistemului;
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut (de ex.) o estimare a cazurilor
de îmbolnăvire rezultate în urma expunerii populaţiei la substanţele pesticide, constatând că
anual există peste 25 de milioane de cazuri de otrăvire şi cel puţin 20.000 de decese
accidentale, cu deosebire în ţările în curs de dezvoltare;
• unele datedin România, atestă că numărul total cu intoxicaţii acute
neprofesionale a fost de cca 350 din care peste 40 au fost mortale;
• rata mortalităţii la intoxicaţiile accidentale de cca 9% este foarte ridicată
comparativ cu cea din ţările europene dezvoltate unde aceasta oscilează între 0,1 - 0,5%
(Institutul de Sănătate Publică a României).

O prioritate importanta pentru fermieri este aceea de a se asigura ca produsele lor -


de origine vegetala sau animala - sunt produse intr-un mod sigur. Pentru aceasta, ei sunt
asistati de o gama larga de servicii de consiliere, care ofera sfaturi asupra utilizarii corecte a
produselor fertilizante, pesticidelor si a altor produse de acest gen.

Chimicalele - pesticidele sau produsele utilizate pentru sanatatea animalelor - fac obiectul
unor reguli stricte. Ele suporta proceduri de testare riguroase, inainte de a fi permise de catre
autoritatile nationale sau europene. Testele trebuie sa demonstreze faptul pesticidul, pentru a
fi utilizat conform intentiilor, indeplineste urmatoarele conditii:
• are o valoare reala si va functiona conform scopului sau
• nu va avea efecte secundare negative asupra oamenilor, in timpul utilizarii la
ferma sau in urma reziduurilor care se afla in alimente
• nu va avea efecte negative asupra mediului inconjurator

Antibiotice si agenti de crestere (hormoni)

Utilizarea hormonilor de crestere si a antibioticelor in septeluri a constituit o controversa timp


de multi ani. Utilizarea antibioticelor in septeluri fermiere este esentiala in prevenirea
efectelor devastatoare si larg raspandite ale bolilor in turme. In unele cazuri, antibioticele au
fost adaugate furajelor pentru a accelera cresterea. S-a aratat ca in cantitate mica, reziduuri ale
medicamentelor se pot acumula in tesuturile grase, rinichii sau ficatul animalelor; totusi,
acestea nu sunt considerate a avea vreun risc asupra sanatatii omului.

S-a crezut ca utilizarea antibioticelor in septeluri este una dintre cauzele aparitiei unor specii
de bacterii rezistente la antibiotice, desi cauza cea mai obisnuita este incorecta tratare a
medicamentelor in tratamentul oamenilor. Aceasta, la randul sau, rezulta in aparitia unor boli
la oameni, care nu pot fi tratate cu antibiotice traditionale. In luna martie a anului 2002, UE a
propus ca utilizarea antibioticelor ca agenti de crestere sa fie suspendata din 2006.

La hrana animalelor au fost adaugati hormoni pentru ca rata lor de crestere sa fie accelerata si
pentru a mari productia de lapte la vaci. UE a interzis utilizarea hormonilor de crestere in
septeluri in anul 1988, totusi acestia sunt folositi in SUA, Canada si Australia. Acest subiect
ramana unul controversat, in special in termenii comertului international cu carne de vita
tratata cu hormoni.
Poluarea industrială

Dioxinele

Dioxinele sunt subproduse rezultate din anumite procese chimice industriale industriale si ale
incinerarii. Dioxinele sunt contaminanti proveniti din mediu, care se mentin timp de multi ani
si care isi gasesc drumul in alimente sau contamineaza suprafata acestora. Pentru carnea de
peste, apa poluata este cauza principala a contaminarii cu dioxine, in timp ce animalele sunt
expuse dioxinelor prin aer. Dioxinele se depun pe plante si furaje care apoi sunt mancate de
animale. Dioxinele se concentreaza in tesuturile grase ale animalelor si pestilor. Mai mult de
90% din expunerea umana la dioxine are loc in principal prin alimente, iar dintre acestea
alimentele de origine animala sunt raspunzatoare de 80% din totalul expunerii.
In ciuda unor incidente (de ex. cel din Belgia, in 1999), datele disponibile arata ca expunerea
de fond a populatiei europene la dioxine a scazut in timpul ultimului deceniu. Politica curenta
UE care vizeaza dioxinele are ca scop reducerea nivelului de contaminare cu dioxine a
mediului inconjurator, a furajelor si a alimentelor pentru a asigura un nivel mai mare de
protectie a sanatatii publice. Bazandu-se pe faptul ca efectele carcinogene ale dioxinelor nu
apar mai jos de un anumit prag, scopul este acela de a reduce nivelul dioxinelor in produse si
astfel a expunerii umane cu aproximativ 25% pana in 2006.

Metale grele

Alti poluanti industriali includ metalele grele, cum ar fi mercurul, plumbul si cadmiul. Pestii
in special sunt vulnerabili la poluantii industriali, deoarece apele se pot contamina prin apele
reziduale sau a scurgerilor accidentale. Unele rapoarte recente asupra nivelului in care
mercurul se gaseste in pestii pradatori de talie mare au determinat anumite autoritati europene
sa emita avertismente - acesti pesti nu trebuie consumati de copii si femei insarcinate sau care
alapteaza. Ingerarea ocazionala de catre alte grupe de consumatori nu ridica o problema,
totusi, ingerarea trebuie limitata la o singura data de saptamana. Industria piscicola a raspuns
acestor riscuri prin pescuirea pestilor de apa adanca, de talie mai mica, acestia fiind mai putin
suspecti de a fi contaminati cu metale grele. EU a stabilit standarde referitoare la nivelul
contaminarii cu metale grele si aceste standarde sunt intotdeauna atent monitorizate.

TRANSMITEREA BOLILOR DE LA ANIMALE LA OM

La ora actuală în România pesta porcină clasică este endemică, raportându-se peste 600 de
cazuri în 2006. Comisia a propus să acorde asistenţă financiară 100% pentru achiziţionarea
vaccinurilor împotriva pestei, necesare în România.
De asemenea, rabia, boală care a fost eradicată în celelalte state membre ale Uniunii
Europene, este încă prezentă în Bulgaria şi România. De aceea Comisia alocă 1,63 milioane
pentru măsurile de eradicare a rabiei în cele două ţări. Aceste fonduri vor fi folosite pentru
testarea şi vaccinarea animalelor sălbatice care răspândesc bolii. Vor mai fi cofinanţate
supravegherea în ceea ce priveşte gripa aviară, reducerea apariţiei salmonella la găini şi
aplicarea măsurilor obligatorii la nivel UE pentru boala BSE (vacii nebune).

România va beneficia de cea mai mare parte din fonduri: aproximativ 9,7 milioane de euro.
Pentru România Comisia finanţează în proporţie de 100% monitorizarea pentru boala vacii
nebune şi vaccinarea porcilor împotriva pestei porcine. Decizia CE alocă aproximativ 5,2
milioane de euro pentru măsurile părivind pesta porcină, din care face parte şi vaccinarea
animalelor, şi pentru monitorizarea bolii vacii nebune, aproximativ 2,3 milioane de euro.
Restul măsurilor – eradicarea scrapiei, măsuri împotriva salmonella, rabiei, gripei aviare şi
pestei porcine – vor fi cofinanţate în proporţie de 50%, cu o sumă totală de 2,1 milioane de
euro. Toate aceste fonduri sunt alocate pentru anul 2007. Programele vor fi gestionate de către
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
In gospodăriile din România, hrănirea animalelor cu resturi alimentare este destul de
frecventa, conform principiului “ce nu putem mânca noi”, aruncăm în troaca porcului (figura
4). Acest mod de lucru este contrar tuturor preceptelor de trasabilitate, calitate şi siguranţa
alimentelor şi nu trebuie să fie acceptat.

Omul arunca toate resturile sale alimentare spre


furajare si nutriţie, porcului
Omul se
hrăneşte cu Porcul
propriile lui joacă rolul
reziduuri de groapă
ecologică

Porcul este sacrificat


Se fabrică alimentele

Pesta porcină clasică


De la începutul anului 2006 pesta porcină clasică a afectat 345 de localităţi din 35
de judeţe ale României. Datorită situaţiei pestei porcine clasice prezentă în România şi
Bulgaria, Comisia Europeană a decis să menţină în vigoare restricţiile pe piaţa comună
convenite cu cele două state în luna octombrie.

Împreună cu Comisia Europeană, România a decis începerea vaccinării împotriva pestei


porcine clasice. O altă soluţie ar fi fost un program de eradicare a efectivelor de animale
infectate, dar costurile acestuia s-ar fi ridicat la aproximativ 200 milioane de RON. În plus,
un astfel de program ar fi dus la pierderi importante ale efectivelor de porcine, atât la în
exploataţiile neprofesionale cât şi în cele comerciale, în condiţiile în care, diagnosticarea
infecţiei conduce imediat la eradicarea întregului efectiv din exploataţie.

Vaccinarea va începe la 1 Decembrie 2006 şi se va desfăşura pe o perioadă de 1 an, timp în


care se acordă o perioadă de tranziţie necesară autorităţilor şi fermierilor în scopul
implementări măsurilor stabilite în viitoarei Hotărâri de Guvern. Programul de vaccinare va
include animalele din exploataţiile non profesionale (gospodăriile populaţiei în care boala
evoluează endemic) şi cele din exploataţiile profesionale aprobate sanitar veterinar, precum şi
mistreţii.

Costurile eradicării pestei porcine sunt mai mici în situaţia vaccinării, aproximativ 16 milioane
de RON. Comisia Europeană va oferi României 7 milioane de doze de vaccin marker pentru
exploataţiile profesionale şi 1 milion de doze vaccin “tulpina C” pentru exploataţiile
nonprofesionale. Restul de 9,5 milioane ”tulpina C “ şi 3,8 milioane momeli vaccinale pentru
mistreţi sunt asigurate de statul român.

Astfel, odată cu vaccinarea se va reduce numărul de animale ucise sau altfel afectate
ce trebuie compensate şi se vor reduce costurile legate de ecarisarea teritoriul şi distrugerea
cadavrelor.

În cazul în care la şase luni după eliminarea ultimului animal vaccinat, nu mai este
diagnosticat nici un caz de pestă porcină clasică, în baza rezultatelor negative obţinute în
cadrul programului de supraveghere, România poate solicita Comisiei Europene obţinerea
statutului de zonă liberă de PPC.

Orice nou focar de pestă porcină va anula obţinerea statutului de zonă liberă de PPC,
situaţie în care vor trebui reluate măsurile de eradicare şi control, conform legislaţiei europene,
circulaţia animalelor şi a produselor fiind restricţionată până la finalizarea procedurilor de
eradicare.
Măsurile care trebuie implementate în vederea eradicării pestei nu pot avea avea succesul
scontat în condiţiile menţinerii actualului sistem de creştere a porcinelor din România, situaţie
care a impus luarea unor măsuri pe termen mediu şi lung pentru reorganizarea acestuia.
Astfel, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împreună cu
Ministerul Agriculturii au elaborat un proiect de act legislativ pentru organizarea sistemelor
de creştere a porcinelor domestice care să asigure controlul asupra circulaţiei porcilor şi a
cărnii de porc pe întreg teritoriul României, în sprijinul realizări programului de eradicare a
bolii.

Gripa aviară
Este o boală produsă de un virus, care produce îmbolnăviri la curci, raţe, gâşte,
potârnichi, fazani, găini, pasări acvatice şi migratoare.
Boala se răspândeşte repede şi afectează un număr mare de pasări.
Pasările migratoare şi în special cele de apă sunt considerate rezervorul de virus pentru gripa
aviară.
Porcul şi probabil şi alte specii contractează infecţia, nu fac boala cu manifestări specifice, dar
o pot retransmite păsărilor sau, după o mutaţie genetică, omului sau altor specii.
Sursele de infecţie sunt reprezentate de pasările migratoare, de pasările bolnave, cadavrele
pasărilor infectate, secreţiile si excreţiile pasărilor infectate, apa, furajele, echipamentele,
adăposturile, mijloacele de transport, care au fost în contact cu virusul.
Cu cât contactul dintre păsările eliminatoare şi cele receptive este mai strâns, cu atât mai uşor
se poate transmite infecţia direct, pe cale respiratorie sau digestivă.
Cum se manifesta gripa aviara?
Pasările bolnave nu mai mănâncă, stau ghemuite cu aripile retrase, au creasta şi bărbiţele de
culoare roşu închis, au scurgeri de secreţii din cioc şi nări.
Pot avea forma digestivă care se manifestă în principal cu diaree de culoare verzui.
Forma respiratorie se manifestă prin “umflarea” capului, gâtului şi pieptului, care determină
tuse şi respiraţie zgomotoasă.
Pot apărea şi forme nervoase (mai rare) cu tremurături ale capului şi gâtului, contracţii ale
muşchilor şi paralizii.

Encefalopatia spongiforma bovina (BSE)=”boala vacii nebune”

Encelopatia bovina spongiforma (BSE), cunoscuta ca "boala vacii nebune", este o boala
mortala care afecteaza vitele. Ea isi ia numele de la modificarile cu aspect de burete care apar
la creier pe care le cauzeaza. Exista diverse teorii privitoare la cauza BSE ca si la agentul prin
care se raspandeste aceasta boala. Conform uneia dintre aceste teorii, agentul consta in "prioni
transmisibili". "Prion" este termenul generic pentru diverse proteine care se gasesc in marea
lor majoritate in creier, dar si in alte tesuturi umane sau animale. Prionii transmisibili sunt
prioni anormali care pot interactiona cu prioni normali in tesuturile animale pentru a determina
conversia lor in prioni transmisibili, mai ales in creier si in sistemul nervos central. In
dezvoltarea BSE se crede ca mai sunt implicati si alti factori; cercetarile continua.

Calea de transmitere a BSE nu s-a demonstrat inca; totusi, se crede ca vitele au putut fi
infectate cu BSE daca au fost hranite cu furaje sau oase care provin de la schelete ale unor
animale moarte sau sacrificate si care fusesera infectate cu BSE. Nu au fost excluse inca si
alte cai sau cauze de transmitere.

Desi nu a fost inca stabilita oficial o legatura cauzala intre ingerarea de materiale infectate cu
BSE si vCJD, doar cei care au mancat "materiale cu risc specific" (SRM) infectate cu BSE
sunt considerati ca suspecti de vCJD. "Materialele cu risc specific" se refera la acele parti ale
vitei care sunt cel mai probabil a fi infectate cu agentul BSE - acestea includ sistemul nervos
central, creierul, coloana vertebrala, ochii si o parte a intestinului gros. Agentul BSE nu a fost
detectat in muschi sau lapte, iar expertii WHO si UE considera ca muschiul si laptele pot fi
consumate fara riscuri.
Exista reguli stricte care vizeaza hranirea animalelor, sacrificarea lor, varsta la care vitele sunt
sacrificate in vederea consumului de catre populatie si indepartarea "materialelor cu risc
specific". Existenta BSE in vite in Marea Britanie, desi ramana un fapt ingrijorator, s-a
diminuat mult in ultimii ani, iar in Europa Centrala cazurile de infectare cu BSE sunt putine.
Acum, se considera ca riscul de a contracta vCJD prin alimente este foarte mic.

BIODIVERSITATEA – O GARANŢIE PENTRU


SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARǍ

Diversitatea speciilor defineşte noţiunea de biodiversitate atât în regnul animal,


cât şi în cel vegetal, atât în zona macro, cât şi în cea invizibilă, micro. Ea este utilă, necesară
nu numai pentru echilibrul vieţii pe pământ. Rolul ei este cu mult mai complex, pentru că
asigură omului garanţia de a găsi în biodiversitate propriile sale mijloace şi posibilităţi de
existenţă, aer, apă, hrană, medicamente, alte substanţe utile. Pentru a le avea la dispoziţie,
acelaşi om are obligaţia să le protejeze, să le conserve şi să le transmită nealterate de la o
generaţie la alta.
Specia umană în frunte cu subspecia ei politică au înţeles greu acest lucru şi
numai atunci când plantele au început să dispară masiv iar animalele să moară nelimitat,
ameninţând cu dispariţia a mii de specii, când apa a devenit nepotabilă şi aerul nerespirabil,
leşinând din cauza lipsei de oxigen şi a intoxicării hranei, numai atunci au apărut elemente
care să conducă la reuniuni mondiale în favoarea conservării biodiversităţii.
Pădurile continua să dispară pe mari areale, atat în România cat si in celelalte
tari,la fel şi numeroase specii. Dispariţia speciilor este extrem de riscantă pentru omenire, căci
relaţia între specii este atât de strânsă, încât dispariţia unora dintre ele atrage după sine
dispariţia altora, inclusiv a omului. Relaţia dintre om şi albine este poate exemplul cel mai
clasic. Calculele specialiştilor arată că „dacă albinele ar dispărea, omul nu ar mai avea decât
4 ani de trăit” (Albert Einstein).
Marele om de ştiinţă a rezumat foarte bine funcţiile biodiversităţii. Fără albine
nu s-ar mai produce polenizări ale plantelor cultivate, nici sălbatice, ar dispărea producţiile
agricole iar foamea ar face ravagii, decimând în 4 ani populaţia umană a pământului. Oare
câţi din semenii noştri conştientizează acest lucru ?

Aşa cum spuneam, speciile sunt puternic legate între ele. Pornind de la albine, ne
permitem să exemplificăm următorul lanţ de conexiuni.
Aşadar, planta are nevoie de albine pentru a se reproduce iar albinele de plante pentru
a se hrăni. Dar chiar dacă se reproduc, plantele nu pot creşte în absenţa substanţelor nutritive
din sol, disponibilizate din materia organică, recedată solului cu ajutorul lumbricidelor
(viermi), a insectelor din sol, a ciupercilor şi bacteriilor care determină, alături de căldură şi
apă şi regimul aerului din sol. Numai aşa sunt puse la dispoziţia plantelor elemente nutritive.
Rezultă că omul, beneficiarul final al hranei obţinute prin plante, are indirectă dar stringentă
nevoie de bacteriile, ciuperciile şi viermii din sol.
Cine ar fi crezut, sau cine crede acest lucru ?
Şi totuşi, ştiinţa este ca o pompă care trimite spre consumatorul uman semnale care
să-l conştientizeze de importanţa biodiversităţii.
Mult timp, mai ales în anii '80, anii de dezvoltare a agriculturii intensive şi
superintensive, oamenii credeau că era suficient să dispui de câteva soiuri foarte productive
de cartof, grâu şi orez şi de câţiva hibrizi superperformanţi de porumb pentru a se asigura
supravieţuirea omului.
La ce ar servi deci biodiversitatea ? La ce ar folosi speciile sălbatice de plante
şi animale? Ce sens ar avea lupul, vulpea, ursul brun sau tigrul bengalez ? Toate aceste specii
mai sus enumerate au fiecare rolul lor bine determinat în ecosistemele naturale.
Soiurile şi hibrizii de plante cultivate, scoase din competiţia interspecifică, s-au
dovedit foarte sensibile la apariţia în nişele ecologice create de combaterea chimică a unor
boli şi dăunători noi şi rezistenţi, care ar putea uşor distruge creaţiile biologice umane. În
aceste condiţii, în sprijinul omului vine numai biodiversitatea. Dacă aceasta n-ar exista, omul
nu ar avea soluţii şi ar reveni în situaţia creatǎ de conexiunea lui cu albina, adică ar dispărea.
Având o biodiversitate abundentă, omul se întoarce ca întotdeauna în natură şi
caută ceea ce are nevoie, adică acele specii care conţin material genetic ce imprimă rezistenţă
la noile boli ale soiurilor şi hibrizilor sensibili. Preluarea materialului genetic se poate face fie
prin încrucişări, respectiv hibridări, folosind tehnicile genetice clasice, fie prin depistarea
genelor valoroase, extragerea lor şi implementarea în soiurile sensibile prin metodele moderne
ale biotehnologiilor.
Rezultă, deci, că la fel de importantă ca biodiversitatea biologică este şi
biodiversitatea genetică. Cele două forme de biodiversitate se corelează, dar nu se suprapun.
Pentru ecosisteme diferite biodiversitatea genetică poate depăşi pe cea biologică sau invers.
Rezultă, deci, că biodiversitatea, indiferent de forma ei de existenţă şi
manifestare, este un factor de echilibru pe Terra, dar şi o importantă sursă de bogăţie, ce
trebuie întreţinută, un imens rezervor strategic de gene şi molecule terapeutice, care se adaugă
hranei zilnice. De aici apare, fireşte, necesitatea unor soluţii durabile în abordarea problemei
biodiversităţii.
De aceea, România are obligaţia de a realiza acest obiectiv prin promovarea încă de
la începutul fluxului a lipsei de risc. Dacă materia organică obţinută în segmentul 2, îndeosebi,
este intoxicată cu micotoxine sau reziduuri de metale grele, pesticide sau nitraţi, aceştia vor fi
transmişi în procent de 30-90% către consumatorii primari (sectorul zootehnic în agricultură)
sau direct către om, care la rândul lor, le vor transmite către procesatori, ajungând în alimente.
Dacă pesticidele sunt în general biodegradabile, micotoxinele sunt greu
degradabile şi termostabile şi se găsesc uşor în lapte, brânzeturi, carne şi produse de carne,
dar şi în pâine, biscuiţi, prăjituri, bere, extrudate de cereale, alimente care se procesează direct
. Copiii şi bătrânii sunt cei mai afectaţi de acest lucru.
Materia organică fotosintetică, curată, potrivită pentru consum animalier şi
uman permite pe de-o parte o bună creştere a animalelor de producţie, fără riscuri de calitate
şi reproducţie, cu eficienţă ridicată a productivităţii şi calităţii producţiei. Dacă însă în
segmentul acesta al consumatorilor primari apar input-uri cu risc ridicat, animalele pot, la
rândul lor, să ofere produse cu risc, chiar dacă producţia primară, de fotosinteză este foarte
curată. Toxinele care produc toxiinfecţiile alimentare apar cel mai frecvent aici, dar şi pe lanţul
de distribuţie.
In România, odată cu aderarea la U.E., zone întregi agricole, abatoare, lăptării,
mori, fabrici de nutreţuri vor fi închise sau obligate să se restructureze şi sǎ se modernizeze
chiar. Calitatea va trebui să se alinieze celei de la Bruxelles(TOLERANTA „0”).

Concluzii

Siguranţa alimentelor nu poate deveni un fapt real decât dacă ea constituie o responsabilitate
a tuturor celor implicaţi în domeniul alimentar, de la profesionişti la consumatori. De-a lungul
lanţului alimentar, sunt implementate diverse proceduri şi mecanisme de control, care se
asigură că alimentele care ajung pe masa consumatorului sunt comestibile şi că riscul
contaminării este redus la minim, în aşa fel încât populatia să fie mai sănătoasă in urma
beneficiilor aduse de alimente sigure si sănătoase. Totuşi, riscul zero în alimente nu există şi
trebuie sş fim constienţi de faptul că cea mai bună legislaţie şi cele mai bune sisteme de control
nu ne pot proteja întru totul împotriva celor care au intenţii rele.

Cel mai bun mod în care putem să punem în practică siguranţa alimentelor este să fim bine
informaţi referitor la principiile de bază ale producerii alimentelor şi a tratării lor sigure la noi
acasă.

În România s-au realizat lucruri importante în domeniul agriculturii, dar totuşi, ar


trebui să renunte la importurile scumpe şi de calitate slabă si sa se adopte producerea şi
fabricarea propriilor noastre alimente, sănătoase, care vor fi mai ieftine.

S-ar putea să vă placă și