Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza „ Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice

Specializarea – Asistenţă Socială

Lucrare de licenţă

“Consumul de droguri în rândul elevilor de liceu şi eficienţa

campaniilor de prevenire şi combatere a acestuia. Analiză
comparativă între opiniile specialiştilor care lucrează în
domeniul drogurilor şi opiniile elevilor”

Coordonator
Lect. Dr. Rădoi Mihaela Student:
Luca Andreea

Iaşi, 2012

1
 Motto: „Dacă ne epuizăm prin
intermediul alcoolului şi al drogurilor,
nu rezistăm mult în această meserie”
(John Belushi)

2
 Cuprins:
Argument (Introducere)...........................................................................................................5

CAPITOLUL I – CADRU GENERAL DE CARACTERIZARE A DOMENIULUI

DROGURILOR ÎN ROMÂNIA

I.1. Scurt istoric al consumului de droguri ................................................................................8

I.2. Legislaţia românească cu privire la droguri.......................................................................12
I.3. Instituţii - Agenţia Naţională Antidrog..............................................................................14
I.4. Strategia Naţională Antidrog ............................................................................................15

CAPITOLUL II - CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

II.1. Ce este drogul? .................................................................................................................19

II.2. Termeni utilizaţi în domeniul drogurilor - Consum, abuz, dependenţă, toleranţă,
abstinenţă, sevraj
...........................................................................................................................22
II.2.1. Consumul şi abuzul de droguri. Diferenţa dintre abuz şi consum de droguri .......22
II.2.2. Dependenţă, toleranţă, abstinenţă, sevraj ...............................................................25
II.3. Criterii de clasificare a drogurilor ....................................................................................29
II.4. Tipuri de substanţe psihotrope şi efectele lor ...................................................................32
II.5. Drogurile care cresc performanţele fizice ........................................................................34
II.6. Asocierea drogurilor cu alte substanţe psihoactive ..........................................................36
II.7. Tipuri de consumatori .......................................................................................................37

CAPITOLUL III - TEORII ŞI MODELE

III.1. Paradigme teoretice principale cu privire la uzul şi abuzul de droguri ...........................41

III.1.1. Paradigma funcţionalistă cu privire la consumul de droguri ................................41
III.1.2. Paradigma conflictului cu privire la abuzul de droguri ........................................41
III.1.3. Paradigma interacţionistă în domeniul consumului de droguri ............................42
III.2. Teorii şi modele explicative ale consumului de droguri
III.2.1 Teoriile şi modelele parţiale sau bazate pe puţine componente ............................43
III.2.2 Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii .....................................................45
III.2.3. Teorii integrative şi comprehensive .....................................................................48
III.3. Factori determinanţi ai consumului de droguri - modelul biopshihosocial ....................50
III.3.1.Factori de risc ........................................................................................................52
a. Factorii de risc biologici ..........................................................................................52
b. Factorii de risc sociali şi de mediului .....................................................................56
c. Factorii
psihologici....................................................................................................58
III.3.2. Factori protectivi ...................................................................................................59

3
 CAPITOLUL IV - CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI

IV.1. Adolescenţa .....................................................................................................................61

IV.2. Prietenii, grupul sau „gaşca”............................................................................................64
IV.3. Familia ............................................................................................................................65
Codependenţa.................................................................................................................66
IV.4. Influenţa atitudinilor asupra problemelor legate de droguri ...........................................67

CAPITOLUL V - MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE

V.1. Abordări ale intervenţiei în toxicomanie .........................................................................69

V.2. Modalităţi de intervenţie...................................................................................................70
V.3. Colaborarea profesională .................................................................................................74
V.4. Evaluarea ca intervenţie ...................................................................................................76
V.5. Prevenire ..........................................................................................................................76
V.5.1. Tipuri de programe de prevenire
...........................................................................80
V.5.2. Căile de control al consumului de droguri .............................................................82

CAPITOLUL VI – EFICIENŢA CAMPANIILOR DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

A CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL TINERILOR. Analiză comparativă între
opiniile specialiştilor care lucrează în domeniul drogurilor şi opiniile elevilor

VI.1. Scopul cercetării .............................................................................................................84

VI.2. Obiectivele cercetării ......................................................................................................84
VI.3. Ipotezele cercetării ..........................................................................................................84
VI.4. Triangularea datelor ........................................................................................................86
VI.5. Criterii de selecţie a subiecţilor ......................................................................................87
VI.6. Metodologie ....................................................................................................................91
a. Documentarea şi întocmirea bibliografiei.............................................................91
b. Interviul semi-structurat - argumentarea utilizării ................................................95
c. Chestionarul de opinie - argumentarea utilizării ..................................................99
d. Interpretarea rezultatelor şi verificarea ipotezelor ..............................................102
e. Limitele cercetării .............................................................................................. 139
f. Concluzii cu privire la partea de micro-cercetare ...............................................140

Concluzii generale ................................................................................................................144

Anexe .....................................................................................................................................148
Anexa 1 – Ghid de interviu elevi
...................................................................................148
Anexa 2 – Ghid de interviu specialişti ...........................................................................150
Anexa 3 – Chestionar online cu autoadministrare
.........................................................151

Bibliografie ...........................................................................................................................155

4
 Argument (Introducere)

Schimbările sociale majore din România din ultimul deceniu datorate contextului
geopolitic internaţional, dar şi evoluţiei politice interne, au adus în discuţie un fenomen social
care s-a dovedit a fi de o amploare îngrijorătoare: consumul de droguri.
Am ales să realizez lucrarea de licenţă pe această temă deoarece în societăţile
contemporane, consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale. „În
general, o problemă socială poate fi definită ca o condiţie sau o situaţie socială, apreciată de
public sau de către experţi ca fiind neobişnuită sau intolerabilă, deoarece reprezintă o discrepanţă
sau un decalaj între realitatea prezentă şi normele sau valorile comunităţii” (Rădulescu &
Dâmboeanu, 2006, p. 11).
Tânăra generaţie, aflată şi ea în plină perioadă de tranziţie, specifică adolescenţei, a
reacţionat rapid la această problemă. Aşa se face că, în numai câţiva ani, România a devenit o
importantă piaţă de desfacere a drogurilor. Traficul, dar şi consumul, încep să înregistreze valori
semnificative mergând pe o pantă ascendentă şi ajungând în interval de un deceniu să
înregistreze proporţii semnificative.
Tot mai frecvent, tineri fiind, ne dorim să facem totul „altfel” pentru a fi mai şarmanţi.
Este de înţeles că în acest context se apelează la droguri, la alcool, la tutun, care într-adevăr pot
schimba pe moment dispoziţia, ne fac mai „seducători” dar puţini ştiu cât sunt de periculoase, cât
sunt de nocive pentru organism şi că ele pot exclude unele persoane din viaţa socială.
Deoarece am trecut şi eu prin perioada adolescenţei şi m-au „pândit” toate aceste
pericole, am simţit că este necesar să învăt mai multe despre mecanismele prin care acţionează
drogurile, să învăţ de ce tinerii consumă droguri şi mai ales care este opinia lor privitoare la
campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri, care sunt un pas înainte în lupta
cu drogurile, motive pentru care am ales această temă. Mai mult, mi-a fost mult mai uşor să
abordez o temă despre care aveam cunoştinţă, am destui prieteni care au consumat droguri, mai
ales pentru că „erau legale” şi am simţit că îmi este foarte uşor să lucrez cu adolescenţi, deoarece
diferenţa de vârstă dintre noi nu este mare.
Percepţia tinerilor despre droguri este diferită, unii le consideră ca fiind ceva normal de
consumat, ceva care crează stări deosebite uitând că în mod conştient sau inconştient ele pot duce
la marginalizare, excludere din grup sau chiar din societate.

5
 Lipsa de informaţii, deformarea realităţii, tendinţa de evaluare dintr-un sistem considerat
nedrept, reprezintă câteva din elementele de ordin social care explică extinderea considerabilă a
abuzului şi dependenţei de drog, motive pentru care am ales să adun opinii referitoare la eficienţa
campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri.
În primul rând, consumul de droguri este direct legat de deteriorarea sănătăţii oamenilor,
amplificând creşterea costurilor pentru rezolvarea acestei probleme sociale complementare, care
este boala. În al doilea rând, consumul de droguri se află într-o relaţie strânsă cu criminaliatea şi
prostituţia. Aceasta pentru că un consumator, dependent de droguri, va face orice pentru a-şi
procura doza zilnică. Pe de altă parte, vânzarea drogurilor reprezintă un veritabil „monopol” al
reţelelor mafiote, motiv pentru care consumul de droguri întăreşte şi amplifică crima organizată
care este o altă problemă socială extrem de importantă.
Conform cu Rădulescu (1996, p. 250), deşi marea majoritate a manualelor de
criminologie şi sociologie a devianţei consideră consumul de droguri ca o „crimă fără victime”,
în sensul că nu aduce prejudicii societăţii, ci doar indivizilor implicaţi, consumul reprezintă, în
realitate, un veritabil flagel care deteriorează sănătatea a milioane de oameni. De aceea consumul
de droguri nu este o crimă fără victime, ci un delict care are un impact negativ asupra societăţii.
Totuşi, ca problemă socială, nu atât consumul, cât dependenţa de droguri este importantă.
În numeroase cazuri, consumul poate fi ocazional şi nu generează obligatoriu dependenţă. În
schimb, starea de dependentă faţă de anumite substanţe, utilizate pentru a produce efecte
agreabile ori pentru a evita durerea şi disconfortul, are multiple efecte negative din punct de
vedere psihologic şi fiziologic. Din punct de vedere social, consumul de droguri are efecte la fel
de nocive pentru societate şi pentru individ, deoarece antrenează un lung şir de consecinţe
negative asupra membrilor societăţii, şi asupra resurselor de sănătate şi bunăstare a acestora
(Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 14).
Ca orice problemă socială, consumul şi abuzul de droguri are o dimensiune obiectivă şi
una subiectivă (Goode, 1999, p. 65-67). Astfel, din punct de vedere obiectiv, utilizarea drogurilor
constituie o ameninţare serioasă pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Din punct de vedere
subiectiv, consumul de droguri este privit şi definit de diferite categorii de public, având caracter
„problematic”. Consumul de droguri este o situaţie definită de oameni ca fiind problematică şi
trebuie rezolvată într-un fel sau altul.

6
 Deoarece am ales această temă şi am aflat foarte multe informaţii valoroase despre cum
să am o atitudine care să fie împotriva consumului, consider că fiecare tânăr are dreptul să
cunoască aceste informaţii, să le afle măcar din campaniile de prevenire consumului, care să îi
motiveze să adopte un stil de viaţă sănătos şi să îşi petreacă timpul liber într-un mod cât mai util.
Lucrarea este structurată în şase capitole în care am abordat teme diverse, pe care le-am
considerat relevante în vederea atingerii obiectivelor pe care mi le-am propus.
În capitolul I am prezentat pe scurt istoricul consumului de droguri, îndreptându-mi
atenţia spre legislaţia din domeniu, spre instituţia responsabilă cu controlul consumului de
droguri – A.N.A. De asemenea am adus în discuţie obiectivele Strategiei Naţionale Antidrog.
În capitolul II am abordat mai multe teme, printre care definiţii ale drogurilor, termeni
utilizaţi în domeniul drogurilor - consum, abuz, dependenţă, toleranţă, abstinenţă, sevraj, am
adus în discuţie criteriile de clasificare a drogurilor, tipurile de substanşe utilizate de tineri
precum şi asocierea lor cu alte droguri, amintind şi despre tipurile de consumatori.
În capitolul III am notat teorii privitoare la consumul de droguri deoarece orice problemă
are un cadru teoretic, de asemenea acestea m-au ajutat în formularea ipotezelor de lucru. Întrucât
consumul de droguri acţionează pe mai multe niveluri, am abordat problemele legate de droguri
din perspectiva modelului bio-psiho-social, aducând în prim plan factorii individuali, sociali şi
psihologici care îndeamnă tinerii spre consum sau îi protejează în acest sens.
Capitolul IV prezintă cauzele consumului de droguri, dintre care cele mai frecvent
întâlnite sunt anturajul, adolescenţa şi familia.
În capitolul V am precizat numeroasele modalităţi de intervenţie care se pot realiza în
lupta antidrog, punând accent pe prevenirea consumului şi pe rolul campaniilor
În sfârsit, capitolul VI se referă la partea de micro-cercetare în care am analizat
comparativ opiniile specialiştilor care lucrează în domeniul drogurilor şi opiniile elevilor
privitoare la eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri.
Concluzionând, consumul de droguri este o reală problemă socială care afectează în
special tinerii. Dincolo de efectele pe termen scurt, drogurile au consecinţe devastatoare atât
asupra fizicului cât şi a psihicului celor care le consumă, afectând în egală măsură şi viaţa socială
a consumatorilor. Deoarece campaniile reprezintă un pas important în lupta cu drogurile,
consider că implicarea tinerilor şi a familiilor lor este esenţială, aceasta poate fi o modalitate
eficientă de a rezolva problema cu care se confruntă tinerii: consumul de droguri.

7
 CAPITOLUL I

I.1. Scurt istoric al consumului de droguri

În toate societăţile şi în toate timpurile, oamenii au consumat droguri sub diferite forme.
Încă de la începutul existenţei sale, omul a utulizat ierburi, rădăcini, frunze pentru
calmarea durerilor” (Răşcanu, 2008, p. 15). Drogurile au fost o binefacere pentru medicină, însă
ele au început să fie folosite abuziv, determinând în timp, o problemă gravă a umanităţii, un
adevărat dezastru social. Drogurile cunoscute din vechime au devenit treptat o afacere a
timpurilor moderne.
Unele societăţi au fost foarte permisive faţă de consum, altele, în special cele
contemporane, au condamnat şi au încercat prin diferite mijloace să combată acest fenomen.
Istoria socială a drogurilor permite constatarea că un drog nu este “bun” sau “rău” prin el însuşi.
Exceptând consumul de droguri ca parte a unor ceremonialuri religioase, cea mai
timpurie utilizare a drogurilor a avut la bază motivaţii medicale şi ulterior, motivaţii recreaţionale
(Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, pg. 17-19).
În secolul al XVIII-lea, dependenţa de faţă de opiu a devenit o veritabilă ameninţare
pentru locuitorii Chinei, de aceea s-a impus restricţii legislative asupra consumului şi traficării
acestei substanţe. În aceeaşi perioadă, opiumul a devenit, de asemenea, o ameninţare pentru
populaţia britanică şi a Europei continentale (Lamb, 2002).
Din 1885, cocaina a început să se răspândească foarte repede, iar la începutul secolulul
XX apar noi droguri şi noi căi de administrare, ceea ce a condus la apariţia unor noi probleme
grave legate de consumul lor. Amfetaminele, au fost sintetizate pentru prima dată în 1887 şi au
fost introduse în folosinţă clinică în 1932. Preocuparea socială pentru consumul de halucinogene
s-a intensificat în anii 60 când consumul unei noi substanţe, recent descoperită, cu un foarte mare
potenţial halucinogen, se răspândeşte foarte repede printre grupurile de tineri. Este vorba de
LSD. Este de remercat faptul că încă de atunci, tinerii erau cea mai vulnerabilă categorie în faţa
consumului de substanţe. Tot în această perioadă creşte consumul de cannabis şi se răspândesc
cazurile de abuz şi dependenţă de amfetamine. Toate aceste substanţe nu mai sunt consumate
doar în scop terapeutic, nu se mai fabrică doar în scopuri medicale , ele fiind produse şi în
laboratoare clandestine, ca droguri ilicite, devenind astfel un stil de viaţă.

8
 Războiul civil din Statele Unite, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a favorizat
răspândirea consumului de droguri, în special al morfinei şi al substanţelor pe bază de opiu, care
au fost folosite în „tratarea” victimelor câmpurilor de luptă şi a deţinuţilor din închisori. Secolul
XX-lea a adus proliferarea consumului de droguri în aprope toate zonele lumii, dependenţa faţă
de aceste droguri devenind o problemă fundamentală. Statele Unite reprezintă un exemplu
ilustrativ al modului în care consumul şi dependenţa de droguri au devenit probleme sociale de
mare gravitate socială, în pofida reglementărilor legislative succesive adoptate (Lamb, 2002,
cap.2).
Dată fiind răspândirea peste măsură a drogurilor în societatea americană, în anul 1914, a
fost adoptată aşa-numitul Act (reglementare) Harrison cu privire la Stupefiante (narcotice), care
a devenit marca distinctivă a politicii americane de control asupra drogurilor, timp de 65 de ani,
până în 1979, când au fost elaborate noi reglementări (Lamb, 2002, cap.2).
În anul 1919, au fost prohobite activităţile de producere şi vânzare a alcoolului iar în naul
1933 perioada prohibiţiei s-a încheiat, ceea ce reprezenta o reîntoarcere la situaţia iniţială. Pentru
a contracara efectele extrem de negative ale perioadei prohibiţiei, a fost creat Biroul Federal de
Control al narcoticelor. Acest birou a acordat o atenţie specială uzului şi abuzului de marijuana,
considerate atunci ca o componentă specifică a „problemei mexicane”. Deasemenea, în perioada
postbelică, SUA a debutat cu folosirea, pe scală largă a amfetaminelor, în special de către
studenţi, pentru a continua cu utilizarea marijuanei în cafenele.
Prin anii 1960 s-a înregistrat o creştere a toleranţei societăţii americane faţă de utilizarea
drogurilor şi apariţia unor subculturi ale utulizatorilor de droguri, asociate cu numeroase
reglementări legale destinate să ţină sub control problema socială a drogurilor. Deceniişe
următoare consemnează implicarea diverselor celebrităţi (în special actori şi actriţe) în subcultura
drogului, ca şi sintetizarea unor droguri specifice precum „heroina albă de China”, „ecstasy” şi
„cocaina crack” (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, pg. 20-21).
Conform cu Răşcanu, R., (2008, pg. 17-18) „atitudinile în ceea ce priveşte abuzul de
droguri s-au schimbat profund începând cu anii 80. În anul 1990, Adunarea Generală a
Organizaţiei Unite a decis ca perioada 1990-2000 să fie declarată „Deceniul Naţiunilor Unite
împotriva drogurilor” pentru a spori eforturile şi cooperarea în acest sens. Un accent deosebit se
pune pe educare şi prevenire, bazate pe informare. Educaţia devine o speranţă, o cale de a
interveni pentru a le face cunoscut tinerilor riscurile şi pericolele toxicomaniei şi de a-i ajuta să

9
decidă în cunoştinţă de cauză să renunţe la deprinderile lor” (Răşcanu, 2008, p. 17). Programele
de prevenire, rolul bisericii, familiei, comunităţii, tind să încurajeze un comportament pozitiv, în
special orientarea în sens pozitiv a sentimentelor şi responsabilităţilor fiecăruia indiferent de
vârstă. Pentru a fi eficace, acest tip de programe trebuie să existe la toate nivelurile societăţii,
pentru a-şi advertiza membrii asupra pericolului pe care-l reprezintă drogurile.
Putem afirma că abuzul şi consumul de droguri este un fenomen real şi înspăimântător
prin amploarea sa pentru societatea românească. Dacă una dintre libertăţile câştigate dupa 1989 a
fost şi aceea de a opta pentru consumul de droguri, se pare că cea mai vulnerabilă categorie o
reprezintă tinerii, ei sunt mai deschişi la nou, mai dispuşi să încerce noi experienţe, acest fapt
ducând la pariţia unui nou concept: „moartea de sâmbătă seara” (Răşcanu, 2008, p. 24).
Informaţiile cu privire la droguri, la efectele lor, la profilaxia toxicomaniei sunt
insuficiente şi lacunare. În general, tinerii sunt ţinta unui bombardament informaţional masiv, în
care consumul de droguri este deseori prezentat ca o alternativă indezirabilă din punct de vedere
social de a face faţă problemelor vieţii.
Începând din anul 1997, în pofida faptului că utilizarea drogurilor şi asocierea lor cu
tendinţele spre violenţă continuă să fie una dintre problemele sociale cele mai importante din
SUA, statisticile au evidenţiat un declin al acestui consum cu aproape 50%. Atât în deceniile
trecute, cât şi în prezent, drogurile continuă să prezinte o mare disponibilitate pentru
consumatori, în primul rând datorită rafinării metodelor utilizate de dealeri (Rădulescu &
Dâmboeanu, 2006, p. 21). Deşi se poate spune că anul 2000 reprezintă debutul unor acţiuni
coordonate în domeniul monitorizării drogurilor, favorizate şi de un cadru legislativ nou, totuşi,
până în anul 2002, România nu a avut o strategie clară şi coerentă cu privire la droguri şi nici
instrumentele adecvate pentru recoltarea de informaţii precise cu privire la traficul, vânzarea şi
consumul de droguri (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 245).
În majoritatea ţărilor lumii, (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 22) drogurile au devenit
o „marfă” care ajunge uşor la consumator. Spre deosebire de perioadele de început al umanităţii
când oamenii nu aveau şa îndemână decât un drog sau altul, aglobalizarea comerţului a făcut ca,
în societăţile contemporane, marea majoritate a drogurilor să devină disponibile oricărui
cetăţean. În acelaşi timp, perioada contemporană a făcut posibilă, prin sintetizarea ingredienţilor
farmacologici ai unor substanţe naturale, apariţia unei mari diversităţi de droguri, printre care
cocaina, amfetaminele, barbituricele, mescalina, LSD-ul, etc. Mai ales în ultimul deceniu, au

10
apărut diverse mişcări (subculturi) ale tinerilor asociate cu drogurile, cu uzul şi abuzul de
droguri. Spre deosebire de trecut, astăzi există „o nouă scenă a drogurilor, unde multe grupuri de
tineri utilizează droguri în moduri noi şi diferite (Knutgard, 1996, p. 123).
Lansarea pe piaţă a substanţelor psihotrope este în permanent evoluţie. Este evident că
unele droguri s-au tranformat, existând altele noi (Gaudet, 2006, pg. 29-30). Pentru a evidenţia
produsul şi a-l face mai atractiv în ochii unei clientele foarte diverse, se mijează mult pe
prezentare: culoarea (asemănătoare uneori cu sucul de fructe), publicitatea (vizând un animit
grup de clienţi), forma (există o diferenţă majoră între a bea o bere de 341 ml sau una de 1.8 litri)
şi chiar concentraţia (o bere de 4,8% alcool nu are acelaşi efect ca una de 9%). Este important ca,
atât cei care consumă cât şi cei care nu consumă să aibă cunoştinţe solide în legătură cu
substanţele disponibile pe piaţă. Aceste cunoştinţe nu reprezintă decât un element dintr-un
ansamblu ce trebuie avut în vedere atunci când vorbim despre consum. Pentru a înţelege mai
bine situaţie, folosim formula lui Einstein:

E (efect) = S (substanţă) + I (individ) + C (consum)

(formulă preluată de la Gaudet Etienne, 2006, p. 30)

Astfel poate fi formulată una dintre legile fundamentale ale toxicomaniei. Pentru a
cunoaşte efectul unei substanţe trebuie să luăm în calcul substanţa ca atare (tip, cantitate,
concentraţie, puritate, origine), persoana care o consumă (greutate, înălţime, stare de sănătate,
sex, grad de oboseală), precum şi contextul în care se consumă (la un bal al absolvenţilor, singur
într-o cameră, ca urmare a unui conflict major). Este desigur important să ştim ce substanţă a fost
consumată (Gaudet, 2006, p. 30)
Istoria socială a drogurilor constituie un caz elocvent de evidenţiere a schimbării, în timp
şi spaţiu, a interpretărilor şi definiţiilor sociale. În acest sens, aşa cum observa James Henslin,
„nu natura obiecivă a utilizării drogului – adică cât de mulţi oameni consumă un drog, în ce
măsură şi dacă un drog este sau nu dăunător – face din el o problemă socială. Mai degrabă, ca
problemă socială, consumul şi abuzul de droguri sunt de natură subiectivă. Ele depind de modul
în care oamenii definesc problema respectivă (...) ceea ce este considerat abuz într-un anumit loc
sau un anumit timp istoric poate fi privit ca fiind normal în altă zonă sau în alt timp” (Henslin,
1990, p. 110).

11
 În concluzie, de-a lungul istoriei, drogurile şi-au schimbat rapid modul de întrebuinţare,
devenind dintr-o binefacere pentru medicină, o problemă gravă a umanităţii, un adevărat dezastru
social care afectează majoritatea populaţiei, în deosebi tinerii.

Din interviurile cu specialiştii şi cu elevi a rezultat că, în ciuda faptului că are o istorie
îndelungată, în ultimii ani fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor a luat o
amploare foarte mare.

I.2. Legislaţia românească cu privire la droguri

Încă din 1999 Guvernul a adoptat un proiect de lege privind combaterea traficului şi a
consumului ilicit de droguri.Acest document ar veni în întâmpinarea recomandării ONU şi UE
privind adoptarea unei legislaţii speciale în domeniu, în concordanţă cu un set de convenţii
internaţionale. Proiectul adoptat de executiv cuprinde norme referitoare la reprimarea producerii
şi traficului ilicit de substanţe aflate sub control, la incriminarea şi pedepsirea infracţiunilor
privind regimul acestora (Răşcanu, 2008, p. 155).
Pe plan extern, România este semnatara unor convenţii şi acorduri internaţionale care au
ca scop combaterea şi prevenirea traficului ilicit de droguri. Dintre acestea pot fi menţionate
următoarele (M.A.I., 2000, cap. 2):
-Convenţia şi protocolul asupra opiumului, încheiate la Geneva în 19 februarie 1925, cu
ocazia celei de-a doua Conferinţe a opiumului, promulgate de România prin Decretul nr. 1578
din 5 iunie 1928;
-Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva la 26 iunie
1936 şi ratificată de România prin Decretul-lege nr. 169 din 27 mai 1938;
-Convenţia Unică asupra Stupefiantelor, încheiată la New York la 30 marie 1961,
amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 marie 1972, la care România a aderat prin
Decretul nr. 626/1973, publicat în „Buletinul Oficial”, partea I, nr. 213/1973;
-Convenţia Naţiunilor Unite din 1971 privind substanţele psihotrope;
-Convenţia Naţiunilor Unite din 1988 împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi
psihotrope. Aceste două convenţii au fost ratificate prin Legea nr. 118/1992
În ceea ce priveşte cadrul legislativ intern, conform aceleiaşi surse, trebuie amintite:

12
 -Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante;
-Decretul nr. 466/1980 privind regimul substanţelor toxice;
-Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 317/1987, cu privire la lista produselor şi substanţelor
stupefiante aflate sub control;
-Ordonanţa de urgenţă nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, care
cuprinde prevederi speciale ale importului, exportului şi transportului în interiorul tării a
toxicelor, stupefiantelor şi a prodselor medicamentoase;
-Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 9/1999 privind desemnarea coordonatorilor naţionali
ai programelor de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate;
-Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 332/1999 privind înfiinţarea Centrului de Informaţii şi
Documentare pentru prevenirea consumului de droguri;
-H.G. nr. 534/1999 privind înfiinţarea Comitetului Interministerila de Luptă împotriva
Drogurilor;
-Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind Combaterea Traficului şi Consumului Ilicit de
Droguri (devenită, ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 522/24.11.2004, Legea privind
Prevenirea şi combaterea Traficului şi Consumului ilicit de droguri)
„Legea sancţionează cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, cultivarea, vânzarea, deţinerea
sau tranzitarea drogurilor de mare risc, cum ar fi heroina, LSD, cocaina şi morfina. Potrivit legii,
introducerea sau scoaterea din ţară a acestor tipuri de droguri se pedepseşte cu detenţia de la 15
la 25 de ani” (Răşcanu, 2008, p. 156).
Este de menţionat faptul că legea nu sancţionează consumul de droguri ca atare, ci numai
cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru „consum propriu”. În ceea ce priveşte
tratamentul de specialitate acordat consumatorilor şi celor dependenţi de droguri, Legea
522/2004, care modifică şi completează Legea 143/2000, prevede includerea consumatorului de
droguri în circuitul integrat de asistenţă de specialitate, fiind un tratament individualizat. Ca
element de noutate, au fost introduse şi definite noţiuni distincte de „consumator” şi
„consumator dependent”, fiind înlocuit astfel termentul de „toxicoman” (Baconi, Bălălău, &
Abraham, 2008, p. 446)

13
 I.3. Instituţii - Agenţia Naţională Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog a luat fiinţă în anul 2003, prin instituţionalizarea cadrului de
lucru al Comisiei Interministeriale Antidrog şi crearea unei structuri guvernamentale moderne,
care să răspundă cerinţelor europene în domeniu. Preluând atribuţiile deţinute de Comisia
Interministerială, noua instituţie urma să asigure la nivel naţional coordonarea unitară a luptei
împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, pe baza unei strategii naţionale, context în
care, îi revenea şi misiunea de a asigura elaborarea, dezvoltarea şi promovarea politicilor în
domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri.
Pornind de la experienţa acumulată de-a lungul timpului, în actuala viziune a Agenţiei
Naţionale Antidrog, se urmăreşte ca în România să funcţioneze un sistem coerent, integrat şi
profesionist de servicii de asistenţă destinate consumatorilor de droguri, prin care să se asigure
un nivel de receptivitate ridicat faţă de nevoile consumatorilor de droguri. Toate acestea vor
conduce în final la menţinerea unui nivel scăzut al prevalenţei consumului de droguri. În fiecare
an, Agenţia Naţională Antidrog elaborează Raportul Naţional privind situaţia drogurilor în
România, în care prezintă evoluţia fenomenului drogurilor în ţara noastră (situaţie, politici de
răspuns, tendinţe) şi este realizat conform ghidului recomandat de Observatorul European de
Droguri şi Toxicomanie (h ttp://www.an a.go v.ro/istoric_si_o rganizare .php ).
Campanii şi proiecte de prevenire (http://www.ana.gov.ro/camp anii.php)
Printre proiectele şi campaniile de prevenire realizate de Agenţia Naţională Antidrog se
numără:
 "DESCHIDE OCHII!" - a reprezentat prima campanie naţională de prevenire a consumului
de droguri implementată de Agenţia Naţională Antidrog;
 "Absentul" - reprezintă prima campanie naţională de prevenire a consumului de substanţe
psihoactive, fiind o intervenţie răspuns în planul politicilor publice antidrog la consumul de
astfel de substanţe;
 Campania ALTERNATIVE - "În comunitatea ta, drogurile nu îşi au locul" - campania s-a
derulat la nivel naţional în cele 47 Centre de Prevenire, Consiliere şi Antidrog ale Agenţiei şi
a urmărit promovarea alternativelor la consumul de droguri, ca modalităţi sănătoase de
petrecere a timpului liber, în contextul Zilei Naţionale a Tineretului;

14
 Campania „Mesajul meu antidrog” - are drept scop prevenirea consumului de droguri prin
implicarea elevilor şi a studentilor în activităţi extraşcolare de petrecere a timpului liber,
activităţi cu caracter cultural-artistic sau sportiv sau care presupun dezvoltarea de creaţii
personale, prin intermediul cărora să se promoveze un mesaj antidrog;
 „Litoral fără droguri” - prin intermediul acestei campanii, s-a urmărit informarea asupra
efectelor negative ale consumului de droguri şi asupra riscurilor asociate acestuia, în special
în ceea ce priveşte infectarea cu HIV/SIDA, HVB, HVC a peste 8000 de tineri aflaţi pe
Litoralul românesc;
 „Drogurile – iluzie cu sens unic” - obiectivele specifice ale campaniei sunt informarea şi
educarea adolescenţilor şi tinerilor din România asupra efectelor nocive ale acestor substanţe,
sensibilizarea comunităţii şcolare şi universitare asupra acestor riscuri şi determinarea unei
atitudini mai responsabile în ceea ce priveşte informarea şi educarea în familie şi la şcoală,
realizarea unui parteneriat la nivel naţional şi local prin responsabilizarea factorilor care au
competenţe în domeniu;

I.4. Strategia Naţională Antidrog

Conform cu Răşcanu, R., (2008, p. 13) „strategiile naţionale anti-drog trebuie concepute
pe baza informaţiilor complexe din acest doemniu, a măsurilor generale de igienă, sănătate
mentală şi prevenţie specializată, pe baza cunoaşterii profunde a pericolelor – capcană”.
În decembrie 2002, ca urmare a unui „proiect pereche” PHARE în care ţara noastră a avut
de învăţat din experienţa Spaniei, a fost creată Agenţia Naţională Antidrog şi a fost adoptată
prima strategie naţională antidrog.
Planul de acţiune al Strategiei Naţionale Antidrog are la bază următorul cadrul legislativ:
 Hotărârea nr. 1489 din 18 decembrie 2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale
Antidrog
 Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, cu modificările ulterioare
 Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope;

15
 Abraham P. afirmă pe site-ul h ttp://ale geviataan a.ro /seps/info.htm că Agenţia Naţională
Antidrog asigură elaborarea şi coordonarea unitară a aplicării strategiei naţionale în domeniul
combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, centralizând şi monitorizând rezultatele
cooperării dintre instituţiile statului şi organizaţiile nonguvernamentale. Alte atribuţii ale
Agenţiei vizează actualizarea strategiei naţioanale anti-drog, punerea în concordanţă a legislaţiei
din ţara noastră cu convenţiile internaţionale în acest domeniu, cooperarea internaţională în
domeniul drogurilor, reducerea traficului şi livrării de droguri, precum şi reducerea cererii
(Abraham P. , h ttp://alegeviataana.ro/seps/info.htm)
În anul 2003, a fost aprobată, de către Guvernul României, Strategia Naţională Anti-drog,
valabilă pentru perioada 2003-2004. Mai târziu, în 2005, a fost elaborată Strategia natională
antidrog, valabilă în perioada 2005-2012. Printre cele mai importante obiective ale strategiei
naţionale antidrog din perioada 2005-2012, se numără reducerea cererii şi ofertei de droguri,
întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global de informare, evaluare şi
coordonare privind problematica drogurilor. Pentru punerea în aplicare a acestor obiective cu
caracter general, strategia naţională anti-drog prevede un Plan de Acţiune, desfăşurat în anul
2008, care include obiective specifice şi diverse activităţi pentru realizarea acestora, termenele de
evaluare, termenele de realizare şi factorii responsabili.
Un obiectiv important în reducerea cererii de droguri îl constituie prevenirea consumului
de droguri prin aplicarea unor programe la nivelul şcolii, familiei şi comunităţii prin intermediul
cărora să se poată reduce influenţa factorilor de risc.
La nivelul şcolii, este prevăzută implementarea naţională a Programului „Educaţie pentru
sănătate în şcoala românească”, la nivelul familiei se prevede includerea în Regulamentul de
organizare şi funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială a obligaţiei furnizorilor de servicii
sociale de a creşte influenţa factorilor familiali de protecţie şi de a diminua factorii familiali de
risc pentru consumul de droguri, iar la nivelul comunităţii sunt prevăzute numeroase iniţiative
printre care şi dezvoltarea unui sistem de monitorizare a copiilor aflaţi în situaţii de risc, precum
şi crearea unui sistem integrat de servicii specializate de prevenire a consumului de droguri şi a
unui sistem naţional de formare profesională în domeniu.
Programul „Educaţie pentru sănătate în şcoala românească” are ca obiectiv general:
„Conştientizarea şi implicarea întregii populaţii, în special a copiilor şi tinerilor, în programe
de prevenire a consumului de droguri, universale, selective şi indicate, în scopul întăririi

16
influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii influenţelor factorilor de risc” (Strategia
Naţională Anti-Drog în perioada 2005-2012, p.5).
Obiectivele specifice ale acestui program de prevenire a consumului de droguri în şcoala
românească sunt: „dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o
formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în
scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri”; „creşterea influenţei
factorilor de protecţie la vârste mici pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului
consumului de alcool, tutun şi droguri ” şi „sensibilizarea şi educarea populaţiei şcolare în
scopul evitării consumului experimental/recreaţional de droguri şi trecerii de la acesta la cel
regulat” (Strategia Naţională Anti-Drog în perioada 2005-2012, p.5).
Programele menţionate vizează sensibilizarea si educarea copiilor, a părinţilor şi a
membrilor comunităţii în scopul evitării consumului de droguri şi a creşterii factorilor de
protecţie contra factorilor de risc (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 255).
Un alt obiectiv general, important în ceea ce priveşte reducerea cererii de droguri, se
referă la asistenţa medicală, psihologică şi social, reducerea riscurilor şi reinserţia socială. Se
prevede, în acest sens, accesul liber al consumatorilor şi al celor dependenţi de droguri la
programele de asistenţă menţionate, precum şi la serviciile de reducere a riscurilor (Strategia
Naţională Anti-Drog în perioada 2005-2012, p.6)
În condiţiile amplificării şi diversificării fenomenului infracţional transfrontalier, a
modificării rutelor utilizate pentru traficul de droguri şi a creşterii criminalităţii asociate
consumului de droguri, reducerea ofertei de droguri reprezintă un obiectiv prioritar al Strategiei
Naţionale Antidrog prin care se doreşte reducerea infracţionalităţii din domeniul drogurilor, prin
cooperare interinstituţională, specializarea personalului din domeniu şi asigurarea resurselor
necesare (Strategia Naţională Anti-Drog în perioada 2005-2012, p.9).
Cooperarea internaţională, atât în relaţie cu statele membre ale Uniunii Europene cât şi
în cadrul mai larg al forurilor internaţionale, al relaţiilor cu statele producătoare de droguri, cu
cele aflate pe rutele transnaţionale ale drogurilor şi cu cele care au experianţă în domeniu, este
de asemenea, un obiectiv prioritar al Strategiei Naţionalre Antidrog (Strategia Naţională Anti-
Drog în perioada 2005-2012, p.11).
Un rol important în cadrul Strategiei revine acţiunilor de informare şi evaluare. În cadrul
Agenţiei Naţionale Antidrog a fost constituit Observatorul Român pentru Droguri şi

17
Toxicomanie, care asigură legătura tării noastre cu Centrul European de Monitorizare a
Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (EMCDDA) de la Lisabona, care, conform cerinţelor
U.E., stabileşte indicatorii şi criteriile de evaluare a fenomenului drogurilor la nivel naţional.
Aceşti indicatori constituie instrumente de monitorizare recomandate a fi utilizate de către toate
ţările membre şi candidate (Strategia Naţională Anti-Drog în perioada 2005-2012, p .13).
Ca un alt obiectiv general al Strategiei, coordonarea instituţională este menită să asigure
o concepţie strategică unitară, coordonarea implementării acesteia, monitorizarea şi evaluarea
activităţilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri şi a celor de cooperare internaţională.
Ultimul capitol al Strategiei se referă la resursele financiare necesare combaterii eficiente
a traficului şi consumului de droguri. În acest sens, Răşcanu, R., (2008, p. 209) afirmă faptul că
„încă din 2000, Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a alocat 700 de milioane de lei pentru
combaterea consumului de droguri în rândul tineretului, în cadrul unui proiect la care a participat
şi Asociaţia de Luptă Împotriva Alcoolismului şi Toxicomanilor.
Rădulescu, S. şi Dâmboeanu, C., (2006, p. 258) afirmă că „în ansamblul ei, Strategia
Naţională Antidrog din perioada 2005-2012, dincolo de faptul că este mult mai complexă şi mai
bine fundamentată decât strategia precedentă, are meritul de a elabora, în mod unitar, o serie de
obiective generale, obiective specifice şi măsuri (acţiuni) de aplicare care acoperă întreaga
problematică ridicată de combaterea flagelului drogurilor în România, făcând mai funcţionale şi
mai eficiente actualele sau viitoarele structuri şi resurse angajate în acest proces”.
În ciuda cadrului legislativ din domeniul prevenirii şi combaterii consumului de droguri,
aceasta rămâne o problemă socială destul de gravă deoarece apar întotdeauna substanţe
psihotrope noi, iar legiuitorii trebuie să ţină pas cu acestea, adică trebuie să întocmească mereu
legi sau hotărâri prin care să le interzică. Un prim pas spre succes îl consider închiderea
magazinelor de tip weed-shop prin care s-a redus considerabil consumul de droguri, acestea nu
mai fiind atât de disponibile ca atunci când la orice colţ de stradă vedeai astfel de magazine.

În urma interviurilor cu specialiştii, am aflat de la aceştia că în clipa de faţă, legislaţia din

domeniul antidrog prezintă suficient de multe lipsuri, iar autorităţile nu dau semne că ar fi
capabile să implementeze un sistem clar de intervenţie în vederea prevenirii consumului de
droguri şi a eliminării traficului acestor substanţe. În acest caz, calea cea mai accesibilă în
lupta antidrog rămâne prevenirea consumului prin campanii de informare şi sensibilizare.

18
 CAPITOLUL II - CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

II.1. Ce este drogul?

Sensul clasic al termenului drog, este considerat a fi (OMS, 1993, p. 6) „acea substanţă
care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia”.
În sensul larg al cuvântului, prin drog se înţelege orice substanţă utilizată în terapeutică,
datorită unor proprietăţi curative, dar al cărei efect este nociv sau incert pentru organismul uman
(Bercheşan & Pletea, 1998, p. 58).
Dicţionarul de sociologie (Zamfir & Vlăsceanu, 1998, p. 187) defineşte drogul ca fiind
orice materie primă de origine vegetală, animală sau minerală care serveşte la prepararea
anumitor medicamente, dar şi ca narcotic, stupefiant, substanţă care inhibă centrii nervoşi,
provocând o stare de inerţie psihică şi fizică.
Cele mai cunoscute droguri sunt:
 de origine vegetală, cocaina (extrasă din coca), marihuana (din frunze de canabis), haşişul
(din inflorescenţe şi răşini de canabis), morfina şi codeina (din mac);
 proveniţi din compuşi chimici de sinteză, de tipul alcaloizilor (heroina);
 alte substanţe neutilizate în terapeutică, de tipul halucinogenelor.
Conform cu Blume (2011, p. 60), „prin definiţie, drogurile psihoactive atacă creierul, iar
expunerea pe termen lung sau acută la substanţe psihoactive poate fi toxică” .
Problema care apare în definirea drogurilor aduce în atenţie gradul de acceptabilitate a
acestora de către populaţie. Goode, E., (1999, p. 19) subliniază că orice definiţie a drogului
trebuie să ia în considerare dimensiunea socială, culturală şi contextuală „conceptul de drog este,
în acelaşi timp, un artefact cultural, o invenţie socială care se aplică la anumite tipuri de
substanţe în contexte sau locaţii specifice. Un drog este ceva care a fost definit de anumite
segmente ale societăţii ca fiind drog ... . Societatea defineşte ce este un drog, iar această definiţie
socială modelează atitudinile noastre faţă de clasa de substanţe astfel etichetate”.
În mai multe tări, alcoolul si unele medicamente sunt considerate „droguri acceptate” şi
multe persoane le folosesc pentru a-şi schimba dispoziţia (Răşcanu, 2008, p. 11).

19
 Definirea termenului de drog impune de la început delimitarea a două concepte: droguri
ilegale şi droguri legale. „Un drog ilegal este o substanţă chimică, naturală sau sintetică, care
spre deosebire de medicamente, acţionează asupra creierului, producând stări euforice, tulburări
psihice, halucinaţii, reacţii paranoice, etc”. Drogurile legale cuprind alcoolul, cofeina, tutunul,
substanțe etnobotanice precum şi cea mai mare parte a medicamentelor (Rădulescu &
Dâmboeanu, 2006, p. 23).
Conform cu Griffith, E., (2006, p. 5), drogurile, legale sau ilegale, sunt folosite de mulţi
oameni fără ca sănătatea acestora să fie câtuşi de puţin afectată într-un mod negativ. Drogurile
pot fi însă periculoase, iar influenţa lor nefastă asupra sănătăţii, bunăstării şi productivităţii
oamenilor din toată lumea este în prezent înfiorătoare, şi continuă să se amplifice.
Abraham, P., (Abraham P. , 2005, p. 27) aduce în atenţie că multitudinea contextelor în
care problematica drogurilor este analizată, face dificilă definirea termenului de drog și
necesitatea includerii în defininirea termenului a reglementărilor legislative privind substanţele
interzise, făcându-se astfel diferenţierea între drogurile legale şi cele ilegale.
Dacă ignorăm deosebirea dintre droguri legale şi ilegale, cea mai dimplă definiţie a
drogului se referă la un set de substanţe cu anumite proprietăţi chimice şi efecte biologice. O
asemenea definiţie pune accentul pe caracteristicile intrinseci ale drogurilor, detaşate de
definiţiile lor sociale (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 23).
O altă definiţie consideră că un drog este „orice substanţă care produce sau creează
schimbări psihologice şi/sau fiziologice în corp” (Lyman & Potter, 1991, p. 19). O asemenea
definiţie, observa Erich Goode, este prea largă, aplicându-se la o mulţime de substanţe,
medicamente, băuturi sau alimente (Goode, 1999, p. 58).
Problema principală în definirea unui drog nu o constituie proprietăţile sale „imanente”, ci
acceptabilitatea sau inacceptabilitatea sa. Unele droguri sunt acceptate din punct de vede social,
în timp ce altele nu sunt acceptate.
Conform cu Griffith, E., (2006, p. 12) “un drog psihotrop este orice substanţă care,
consumată de un om, va da naştere unui titlu pe prima pagină a unui ziar”.
Un criteriu şi mai specific în definirea naturii drogurilor îl reprezintă impactul lor asupra
sănătăţii oamenilor. Unele droguri sunt extrem de periculoase pentru sănătate. Alcoolul, de
exemplu, pare mult mai periculos decât îl indica acceptabilitatea socială (Rădulescu &
Dâmboeanu, 2006, p. 24). Conform statisticilor din raportul “Alcoolul în Europa: O problemă de

20
sănătate publică”, elaborat de către conf. dr. Peter Anderson, specialist în politici privind
consumul de alcool şi tutun al Universităţii Oxford (Anderson, 2006), raport preluat de pe site-ul
http://www.ox.ac.u k – anual peste 115.000 de persoane mor din cauza alcoolului. O medie
absolută de 7,4% dintre decesele premature şi afecţiunile de sănătate (accidentele fizice şi/sau
rănirea personală ori a altora, în stare de ebrietate, cancer, accidente vasculare, hepatita etc.),
precum şi o alta, de 2.000 de omucideri, apar în statistici tot din cauza alcoolismului. De
asemenea, alcoolul cauzează anual aproximativ 60.000 de naşteri premature.
Conform datelor OMS privind consumul de alcool în rândul populaţiei cu vârsta peste 15
ani, în România se înregistrează un consum de 7,39 litri alcool pur/locuitor/an, sub media
europeană şi media consumului din Olanda, Belgia, Italia, Grecia, Portugalia, Spania și Ungaria,
unde se înregistreză un consum de peste 9-10 litri/locuitor/an (Anderson, 2006).
Referindu-se la modul în care oamenii percep efectele drogurilor, Goode, E., (1999, pg. 7-
8) diferenţiază trei direcţii principale:
 poziţia absolutistă, conform căreia toate drogurile (atât cele legale, cât şi cele ilegale) au
efecte dăunătoare, indiferent de contextul în care se consumă şi de caracteristicile
consumatorilor;
 poziţia moderată, conform căreia drogurile legale, dacă sunt consumate în mod adecvat,
au chiar efecte pozitive, în schimb drogurile ilegale au efecte negative asupra organismului,
folosirea acestora fiind echivalentă cu abuzul de droguri;
 poziţia legalistă conform căreia drogurile legale, aşa cum sunt medicamentele, nu sunt
considerate droguri, şi legea trebuie să fie cea care stabileşte ce este un drog.
Unii autori au mers şi mai departe în definirea drogurilor în funcţie de efectele lor,
evidenţiind faptul că drogurile aflate în stare naturală sunt sigure, în timp ce acelea artificiale,
adică create sau sintetizate chimic în laboratore, sunt periculoase (Rădulescu & Dâmboeanu,
2006, pg. 25-26).
Pentru a găsi o definiţie satisfăcătoare a drogurilor trebuie identificate criteriile sau
dimensiunile în baza cărora se poate stabili ce sunt, cum acţionează şi cum sunt privite
substanţele care poartă denumirea de drog. Din acest punct de vedere, cele mai cunoscute criterii,
care se corelează între ele, enunţate de Erich Goode (1999) sunt următoarele:
 psiho-activitatea – capacitatea unei anumite substanţe de a influenţa psihicul uman;

21
  utilitatea medicală – substanţe acceptate din punct de vedere medical şi folosite în scop
terapeutic;
 ilegalitatea – vizează acele substanţe a căror posesie şi comercializare sunt definite ca
ilegale;
 definirea publică – se referă la acele substanţe pe care majoritatea populaţiei le
identifică drept droguri.
Nu există o definiţie comună a drogurilor, ci o multitudine de definiţii care au la bază în
special criterii de ordin psihologic şi social în detrimentul celor de ordin medical. „Există multe
modalităţi de definire a problemelor legate de droguri, dar în cele din urmă persoana în cauză
trebuie să decidă dacă are sau nu o astfel de problemă. Din perspectivă istorică, în definirea
problemelor legate de droguri au fost utilizate două abordări diferite. Prima are în vedere
cantitatea de droguri consumate de o anumită persoană şi intervalul de timp, sau ceea ce unii
cercetători şi terapeuţi numesc niveluri şi patternuri ale consumului. A doua abordare a definirii
unei probleme legate de droguri vizează analiza consecinţelor utilizării drogurilor” (Blume,
2011, p. 26).

II.2. Termeni utilizaţi în domeniul drogurilor - Consum, abuz, dependenţă, toleranţă,

abstinenţă, sevraj.

II.2.1. Consumul de droguri

Conform cu Edwards Griffith (2006, p. 15), expresia „consum de droguri” are o
semnificaţie evidentă şi este lipsită de judecăţi morale: consumul este consum, iar termenul
presupune administrarea atât într-o manieră aprobată de societate, cât şi în una dezaprobată.
Limita dincolo de care utilizarea devine consum excesiv este una cât se poate de subiectivă.
„Consumul excesiv” este termenul preferat în Marea Britanie când comportamentul este, din
perspectiva autorităţilor, problematic, în vreme ce în America, în asemenea situaţii, se foloseşte
cu precădere termenul mai peiorativ de „abuz”. „Consumul în scop recreativ” implică un consum
inofensiv şi ocazional, în cadrul unui stil de viaţă libertin.
Consumul de droguri poate prezenta riscuri în privinţa multor aspecte ale vieţii:
ameninţarea poate fi la adresa sănătăţii fizice sau psihice, a activităţii educaţionale sau sociale, a
consumatorului sau a siguranţei şi bunăstării celor din preajma sa. Prejudiciul poate fi

22
considerabil sau nesemnificativ, poate surveni brusc sau în timp. Riscul nu este cert. Pericolele
pe care le prezintă drogurile nu ar trebui exagerate, însă, în acelaşi timp, ele nu ar trebui nini
minimalizate sau negate (Griffith, 2006, p. 25).

Abuzul de droguri
În ceea ce priveşte drogurile asociate cu abuzul, clasificarea D.S.M. IV-TR, elaborată
de Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, le diferenţiază în următoarele categorii: alcool,
sedative, amfetamine, cocaină, cofeină, canabis, halucinogene, inhalante, nicotina, opioidele,
fencyclidina, alte droguri” (Romila, 2003, p. 191).
De-a lungul timpului, OMS a dat mai multe formulǎri termenului de toxicomanie, arǎtând
dificultatea de a gǎsi o definiţie unicǎ aplicabilǎ la abuzul de droguri. Termenii utilizaţi pentru a
descrie tulburările induse de uzul de substanţe psihoactive au fost revizuiţi în mod repetat.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte toxicomania ca fiind „pierderea libertăţii de a se
abţine de la toxic”. Ea se caracterizează prin patru stări definitorii (Drăgan, 1994, p. 161):
 dependenţa psihică – necesitatea de ordin psihologic de a folosi un anumit drog;
 toleranţa – diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării rezultând
necesitatea creşterii dozei pentru a se obţine efectul scontat;
 dependenţa fizică – constă în necesitatea de a continua folosirea substanţei respective
pentru a evita tulburările, uneori grave, ce apar la întreruperea administrării şi sunt cunoscute sub
denumirea de „sindrom de abstinenţă” sau „sevraj”;
 psihotoxicitatea – se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu caracter
psihotic. Acestea apar în condiţiile folosirii îndelungate şi abuzive de doze mari de produse
stupefiante (cocaină, amfetamine).
Evoluţia tulburărilor psihice din toxicomanii tinde la o profundă degradare a
personalităţii, individual ajungând o veritabilă epavă fizică şi socială. Toxicomania induce un
număr mare de comportamente delicvente sau alte tulburări psihopatologice. (Răşcanu, 2008, p.
59).
În literatura de specialitate, abuzul de droguri este definit ca fiind: „consumul unor
droguri inacceptabile (ilegale) şi folosirea excesivă sau inadecvată a unor droguri acceptate
(legale), în aşa fel încât pot produce prejudicii fizice, psihice sau sociale” (Goode, 1999, p. 62).

23
 Potrivit definiţiei formulate de catre Organizaţia Mondialǎ a Sǎnǎtǎţii, „folosirea excesivǎ,
continuǎ sau sporadicǎ, incompatibilǎ sau fǎrǎ legǎturǎ cu practica medicalǎ” este consideratǎ
drept consum sau abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod:
 excepţional, constituind în sine operaţiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai
multe ori un drog, fără a continua această practică;
 ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependenţă
fizică şi psihică;
 episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;
 sistematic, folosirea drogurilor caracterizată de apariţia şi instalarea dependenţei.
Deosebirea dintre consumul şi abuzul de droguri este dificil de descris sau de
interpretat mai ales de către public. Experţii sunt cei care fac această deosebire, pe baza
contactului pe care îl au cu cei care abuzează de droguri, cu serviciile medicale şi cu autorităţile
de control social (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 27).
În ICD şi DSM expresia „tulburări induse de substanţele psihoactive” este folosită pentru
desemnarea unor stări provocate de abuzul de alcool, droguri şi alte substanţe chimice (solvenţi).
De la Ruxandra Răşcanu aflăm cum sunt clasificate tulburările induse de substanţe psihoactive
compatativ ICD 10 cu DSM IV (Răşcanu, 2008, p. 84):

ICD 10 DSM IV
Intoxicaţie Intoxicaţie
Consum de risc Abuz
Sindrom de dependenţă Dependenţă
Stare de întrerupere Întrerupere complicată
Întrerupere cu delirium
Stare psihotică Tulburare deliranţă
Halucinoză
demenţă Demenţă
Sindrom amnestic Sindrom amnestic
Stare reziduală Tulburare de personalitate
nespecificate altele

Majoritatea definiţiilor date abuzului de droguri folosesc drept criteriu prejudiciile aduse
organismului de către droguri. În acest sens, o definiţie complementară cu cea menţionată deja
se referă la „efectele dăunătoare asupra vieţii consumatorului şi vieţilor celorlalţi din anturajul
său, efecte care sunt un rezultat al consumului drogului” (White, 1991, p. 7).

24
 O altă definiţie bazată exclusiv pe criteriul medical al abuzului de droguri îţ consideră ca
fiind reprezentat fie de „consumul excesiv persistent sau sporadic în dezacord cu sau nelegat de
practica medicală acceptabilă” (Ellison, Appel, Jansky, & Oldak, 2004).

II.2.2. Dependenţă, toleranţă, abstinenţă, sevraj

Cǎutând acel element comun, care sǎ caracterizeze întrutotul abuzul de droguri, comitetul
de experţi ai OMS a stabilit cǎ acest „element" comun este tocmai starea de dependenţǎ, fizicǎ
sau psihicǎ (ori chiar fizicǎ şi psihicǎ în mod concomitent), recomandând specialiştilor înlocuirea
termenilor de „toxicomanie" şi „obişnuinţǎ" cu acela de „dependenţǎ" şi indicând drogul care a
generat aceastǎ stare, ca de exemplu dependenţa de tip morfinic, cocainic, amfetaminic,
barbituric, existând tot atâtea tipuri de dependenţǎ cât şi droguri.
Conform unor opinii, formula de lucru a dependenţei presupune trei concepte principale:
dorinţa irezistibilă, consumul excesiv şi invocarea oricărei activităţi. Asocierea dintre ele
delimitează dependenţa ca fiind „implicarea repetată într-o anumită activitate, în pofida
costurilor excesive, din cauza dorinţei irezistibile” (Horvath, 2006).
Dependenţa este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic a substanţelor
dependogene, dăunătoare atât individului, cât şi societăţii, fără a avea bază o motivaţie medical,
spre deosebire de farmacodependentele clasice, legitime, care sunt, prin originea lor, totdeauna
terapeutice sau paramedicele (Răşcanu, 2008, p. 30).
În principal, la dependenţă se poate ajunge prin trei căi: în primul rând prin
administrarea „drogurilor” (opiacee şi barbiturice) prescrise de medici, o a doua cale rezidă în
posibilitatea procurării legale, fără reţetă, iar a treia cale este autoadministraea de droguri ce pot
fi obţinute din surse ilicite („droguri de stradă”) (Răşcanu, 2008, pg. 56-57).
Dependenţa de lungă durată este asociată în general cu o reducere în comportamentele
direcţionate spre un scop (mersul la şcoală), chiar când persoana nu mai ia substanţe de o
perioadă lungă de timp. Aceasta este acompaniată adesea de depresie, anxietate, iritabilitate şi
deficite uşoare în activitatea cognitivă: dificultăţi în concentrarea atenţiei, etc.
În ceea ce priveşte dependenţa fizică, Gaudet. E., afirmă că: atunci când este obişnuit să
primească regulat o anume substanţă, coprul dezvoltă un anumit echilibru asociat cu prezenţa
acelei substanţe în organism. Atunci câns această substanţă lipseşte se creează un dezechilibru

25
fizic. Instalarea unei dependenţe fizice la un consumator presupune două elemente obligatorii:
durata consumului şi substanţele şi cantităţile consumate (regularitatea) (Gaudet, 2006, p. 45).
„Dependenţa psihologică, conform aceleaşi surse, este starea provocată de oprirea
bruscă a consumului unei substanţe. Odată cu oprirea consumului, persoana manifestă o
preocupare emoţională şi mentală legată direct de efectele produse de substanţă: ea resinte o
nevoie acută de a consuma din nou pentru a-şi atenua sufetinţa” (Gaudet, 2006, p. 46).
În ultimii douăzeci şi cinci de ani s-au depus eforturi susţinute pentru identificarea
caracteristicilor fundamentale ale sindromului dependenţei de droguri. Cercetarea a debutat în
anii 1970 cu identificarea criteriilor ce pot defini această stare graduală, cu faze succesive, care
este dependenţa de un drog (Griffith, 2006, p. 19)
În acest sens, criteriile de diagnostic pentru dependenţă, după DSM-IV-TR sunt:

1. Toleranţă, definită de oricare dintre următoarele aspecte:

a) O nevoie de cantităţi din ce în ce mai mari de substanţă pentu a obţine intoxicaţia sau
efectul dorit
b) O diminuare marcată a efectelor concomitentă uzului de aceeaşi cantitate de
substanţă.
2. Întreruperea, ca manifestare a oricărui aspect din următoarele:
a) Caracteristicile sindromului de sevraj pentru substanţa respectivă (referiri la criteriile
A şi B de la criteriile de diagnostic pentru abstinenţa faţă de substanţa respectivă)
b) Substanţa este luată pentru a putea uşura sau evita simptomele de întrerupere
3. Substanţa este luată adesea în cantităţi amri sau o perioadă mai lungă de timp decât
intenţiona persoana la început
4. Încercarea de a reduce sau controla uzul, cu siguranţă s-a soldat cu un eşec
5. O mare parte a timpului este petrecută în activităţi necesare procurării substanţei (ex.
Vizite la numeroşi medici, parcurgerea unor distanţe mari pentru a procura substanţa
necesară), uzul de substanţă sau recuperări din efectele acesteia.
6. Importante activităţi sociale, sau profesionale sunt abandonate ori reduse din cauza uzului
de substanţă psihoactivă
7. Uzul de substanţă este continuat în ciuda problemelor fizice sau psihice pe care le are
persoana, probleme care au fost probabil cauzate sau sunt exacerbate de consumul de
sibstanţă (ex. Consumul de cocaină în ciuda faptului că acesta induce o stare depresivă,
sau persoana continuă să bea în ciuda faptului că ştie că ucerul de care suferă este agravat
de consumul de alcool.)
Notă:
 Dependenţa fiziologică este dată de existenţa simptomelor de toleranţă sau abstinenţă
(oricare din itemii 1 sau 2 este prezent)
 Fără dependenţă fizică: persoana la care nu sunt prezente simptome de toleranţă sau
abstinenţă (niciunul din itemii 1 sau 2 nu este prezent)

(După DSM-IV-TR, Ed. 4, text revizuit de Romila, 2003, p. 197)

26
 Conform cu Răşcanu (2008, p. 53), criteriile definitorii ale dependenţei de substanţă
sunt:
 Consumul repetat al unui drog
 Prezenţa în timp a fenomenului de toleranţă, dependenţă şi a sistemului de
abstinenţă în cazul consumului
 Repercusiuni distructive, fizice, psihice şi sociale

Toleranţa faţă de droguri

Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV-TR) precizează că
printre simptomele tulburărilor induse de substanţe se numără toleranţa, sevrajul, pierderea
controlului, eforturi lipsite de succes de a reduce consumul sau de a renunţa la consum,
consacrarea unui timp îndelungat pentru procurarea, utilizarea substanţei sau recuperarea după
utilizarea acesteia, afectarea anumitor domenii specifice din existenţa unei persoane şi
continuarea utilizării, în pofida efectelor negative. Pentru a întrunii criteriile dependenţei, o
persoană trebuie să prezinte trei sau mai multe dintre aceste simptome. Dependenţa asociată
înseamnă că o persoană dependentă de o anumită substanţă poate fi dependentă şi de altă
substanţă foarte asemănătoare. Totuşi, studiile nu arată foarte clar când anume se manifestă
dependenţa asociată. Pentru a întruni criteriile necesare identificării abuzului, persoana
respectivă trebuie să manifeste consecinţe negative ale consumului de droguri într-o astfel de
măsură încât cel puţin un domeniu al funcţionării existenţiale să fie afectat (de exemplu, familia,
şcoala, viaţa socială). În general, abuzul înseamnă că o persoană manifestă consecinţe negative
legate de utilixarea drogurilor într-un animit domeniu al vieţii. Elementul ciudat din definiţia
DSM-IV-TR este faptul că o persoană poate fi diagnosticată ca fiind dependentă de droguri,
chiar dacă nu maniferstă simptome de dependenţă fizică. În plus, deoarece diagnosticul poate fi
pus dacă sunt întrunite trei criterii din şapte posibile, două persoane pot fi diagnosticate ca fiind
dependente de aceeaşi substanţă, având însă manifestări complet diferite (Blume, 2011, pg. 43-
44)
Se admite că toleranţa şi dependenţa fizică sunt încrucişate. „Toleranţa se dezvoltă
mai ales pentru efectele la nivelul SNC, care au caracter subiectiv şi sunt relative ca efecte
periferice”. „Dependenţa fizică este o stare adaptativă, care are drept consecinţă apariţia de
tulburări fiziologice intense din cauza consumului repetat al unui drog şi care impune

27
continuarea folosirii substanţei pentru a preveni teribilel simptome de abstinenţă” (Răşcanu,
2008, p. 54). Conform aceleiaşi surse, „dependenţa psihică, respectiv necesitatea emoţională
dobâdită faţă de consumul unui drog este determinată de un complex de factori de ordin
farmacologic şi social. Modificarea funcţiilor psihoafective sub influenţa drogului se poate
traduce prin starea de bine, relaxare, detaşare de preocupările zilnice, fenomene onirice, etc. Pe
un anumit teren psihic, probabil, în funcţtie de factorii genetici, aceste efecte dau naştere unei
impresii de satisfacţie, de rezolvare a dificultăţilor, generând dorinţa imperioasă de repetare a
administrării şi determinând astfel apariţia dependenţei psihice”.
Abstinenţa - sindromul care se dezvoltă variază în funcţie de suvstanţa psihoactivă pe
care o utilizeată persoana respectivă. Simptomele comune includ: cefalee, insomnie, transpiraţie,
greaţă, astenie, palpitaţii, hipertensiune arterială, anxietate, nelinişte şi instabilitate psihomotorie.
Sindromul de abstinenţă apare şi se dezvoltă progresiv, de la necesitatea organică exprimată
predominant printr-un simptom negativ foarte neplăcut. Întreruperea consumului de substanţă
psihoactivă nu trebuie făcută prin suprimarea brutală a drogului, cu progresiv, sub control
medical (Răşcanu, 2008, pg. 55-56).
Conceptualizarea dependenţei ca fiind de natură psihologică, cât şi fizică, înseamnă
recunoaşterea faptului că problemele legate de droguri pot avea origini de natură psihologică, pot
fi asociate cu mediul/cadrul social sau pot fi de origine comportamentală (Blume, 2011, p. 45).
Sevrajul conform aceleiaşi surse, este întreruperea folosirii unei substanţe (droguri,
alcool sau medicament), în mod brusc sau treptat, urmată de anumite simptome. După cum există
două tipuri de dependenţă, există şi două tipuri de sevraj. Sevrajul fizic reprezintă dezechilibrul
biologic dintre substanţele pe care corpul le primea şi pe care nu le mai primeşte la un moment
dat. Acest tip de sevraj necesită asistenţă medicală, şi trebuie uneori chiar susţinut de o anumită
medicaţie...Simptomele sunt uşoare şi se manifestă, de exemplu sub forma unui tremur al
extremităţilor la trezirea din somn sau prin transpiraţie abundentă. „Sevrajul psihologic face
apel la capacităţile psihice ale individului: capacitatea de a traversa doliul ulterior încetării
consumului, capacitatea de a accepta o perioadă de disconfort temporar (deprimare, oboseală,
lipsă de interes,iritabilitate, nervozitate ), capacitatea de a accepta schimbări în deprinderile
cotidine” (Gaudet, 2006, p. 47).
De fapt, orice drog care creează dependenţă poate fi definit prin două caracteristici
principale: toleranţa (imunitatea ) pe care o are individul dependent faţă de efectele drogului şi

28
disconfortul pe care îl creează utilizatorului, atunci când acesta nu mai consumă drogul respectiv
sau îl consumă într-o cantitate mai mică (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 33).

Criteriile de diagnostic pentru sevraj (starea de întrerupere) conform DSM-IV-TR:

1. Dezvoltarea unui sindrom specific pentru fiecare substanţă, datorat întreruperii

(sau reducerii cantităţii) de substanţă psihoactivă care a fost consumată în cantităţi
mari şi o perioadă lungă de timp.
2. Un sindrom specific (pentru fiecare substanţă) care provoacă probleme clinice sau
tulburări importante în domenii de activitate: social, professional, interrelaţii şi
reactivitate individual.
3. Simptomele nu se datorează unei probleme medicale şi nu sunt specific pentru o
altă tulburare mentală.

(După DSM-IV-TR, Ed. 4, text revizuit de Romila, 2003, p. 201).

În concluzie, pot afirma că aceste concepte precum consum, abuz, dependenţă sau adicţie,
obişnuinţă, toleranţă sau volenţă – toate sunt importante în eforturile specialiştilor, a
organizaţiilor non-guvernamentale, dar mai ales a celor de care depind elaborarea strategiilor la
nivel naţional pentru ca „moartea albă” să nu mai secere vieţi, mai ales în rândul tinerilor.

II.3. Criterii de clasificare a drogurilor

Un sistem de clasificare caută să ordoneze vasta diversitate a substanţelor chimice care

acţionează asupra unui organ cu atât de multe capacităţi cum este creierul uman. Acest lucru
presupune inevitabil anumite aproximări. Dincolo de acest sistem de clasificare cu fundament
ştiinţific, este bine ca uneori să facem un pas în spate şi să recunoaştem cu uimire că substanţele
chimice pot, în moduri dintre cele mai extraordinare şi mai variate, să se joace cu felul în care
percepem realitatea din jurul nostru şi trăirile interioare (Griffith, 2006, pg. 13-14).
Clasificarea şi tipologia drogurilor se realizează pe diverse criterii, (Rădoi, 2011, p. 9) în
funcţie de domeniul în care este abordată problema. Cea mai frecvent utilizată clasificare este
cea care defineşte drogul din punct de vedere al acceptabilităţii sociale, existând astfel droguri
legale şi droguri ilegale.

29
 În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având
la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind:
 după efectul produs asupra sistemului nervos central,
 după originea lor,
 după regimul juridic al substanţelor
 sau după dependenţa generată.
După cum spuneam, un criteriu are în vedere efectele pe care drogul îl produce asupra
individului la nivel comportamental. Conform acestui criteriu există şapte categorii de substanţe:
antidepresive, sedative (depresive), anxiolitice, neuroleptice (antipsihotice şi tranchilizante
majore), stimulente, narcotice - analgezice (analgezice euforizante), halucinogene (psihedelice).
În legătură cu acest criteriu, Griffith consideră utilă pentru cei care studiază drogurile
următoarea clasificare: sedativele (alcool, pastilele sub formă de barbiturice sau de tranchilizante
slabe, gazele anestezice şi alte substanţe volatile), stimulentele (cocaina, amfetamina şi cofeina),
opiacee (opiul), halucinogene (mescalina şi LSD-ul) şi drogurile cu acţiuni multiple (canabisul –
sadativ şi halucinogen; nicotina – sedativ şi stimulent; Ecstasy – stimulent şi halucinogen)
(Griffith, 2006, pg. 12-13).
Acest criteriu este utilizat în practică de organismele ONU, preluat şi de Organizaţia
Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol. În conformitate cu acest criteriu, drogurile se
clasifică astfel (Bercheşan & Pletea, 1998, p. 64):
 substanţe stimulente sau psihoanaleptice - sunt substanţe care accelerează activitatea
sistemului nervos central. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca,
crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele şi psihostimulenţii.
 substanţe depresoare sau psiholeptice - sunt substanţe care încetinesc activitatea
sistemului nervos central, în general ele având efecte analgezice şi sedative. Principalele
substanţe care fac parte din această categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi
heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia, morfinice de sinteză,
barbiturice, tranchilizante şi hipnoticele.
 substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice - sunt substanţe care
perturbă activitatea sistemului nervos central şi provoacă alterări ale percepţiei temporale
şi spaţiale. În fapt, ele „deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează”

30
 (Drăgan, 2000, p. 118). În această categorie sunt cuprinse canabisul, LSD - ul, mescalina
şi altele.

O altă clasificare a drogurilor este realizată în funcţie de originea produsului:

 droguri naturale - sunt cele obţinute direct din plante sau arbuşti: opiul şi opiaceele,
canabisul şi răşina acestuia, khat-ul, frunzele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii
halucinogene.
 droguri de semisinteză - sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o
substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, L.S.D.).
 droguri de sinteză (sintetice) - sunt elaborate în întregime prin sinteze chimice:
metadona, mescalina, LSD, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanţe psihotrope
obţinute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluşi şi „solvenţii volatili şi
alte produse cu proprietăţi asemănătoare drogurilor” (Drăgan, 2000, p. 40). Tot droguri de
sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradiţională, fiind
totodată larg răspândite şi uşor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică şi
uneori fizică, producând şi fenomenul de toleranţă.
În funcţie de regimul juridic al substanţelor, acestea se împart în două categorii:
 substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina,
barbituricele) – sunt folosite în tratamente medicale;
 substanţe total interzise (L.S.D., heroină, ecstasy, cocaină).
Un alt criteriu important de clasificare îl constituie dependenţa generată (clasificare de
ordin medical). În funcţie de aceasta, drogurile se împart în trei categorii:
 droguri ce creează dependenţă fizică;
 droguri ce creează dependenţă psihică;
 droguri ce creează dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai
multe stupefiante.
În funcţie de modul de administrare (de consum), drogurile pot fi clasificate în: injectabile,
ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra şi sub forma de
supozitoare (Drăgan, 1994, p. 47).

31
 II.4. Tipuri de substanţe psihotrope şi efectele lor

Gaudet, E., (2006, pg. 30-44), grupează substanţele psihotrope astfel:

 Sedativele – încetinsc activitatea sisemului nervos central. Sedativele sunt substanţe care
diminuează funcţionarea sistemului nervos central, ele induc o senzaţie de relaxare, de
pierdere a inhibiţiilor, şi, în final, o stare de vis şi de absenţă. Se numără printre cele mai
periculoase droguri: ele produc dependenţă fizică, iar atunci când sunt combinate cu alte
sedative pot antrena grave consecinţe fiziologice (stop cardiac sau respirator).
 Stimulantele – intensifică activitatea sistemului nervos central. Ele produc o stare de
excitaţie, de stimulare şi de veghe, oferă un sentiment de control şi de securitate personală.
Consumate regulat şi în doze mari duc la dependenţă psihologică şi provoacă senzaţia de
lipsă la oprirea consumului. Consecinţele unui consum abuziv de stimulante sunt destul de
grave: paranoia, dificultăţi de concentrare, oboseală excesivă, stări depresive serioase.
 Perturbatoarele – dezorganizează activitatea sistemului nervos central. Perturbatoarele
modifică în mod semnificativ funcţionarea sistemului nervos central. Ele produc o perturbare
a percepţiei realităţiii: timp, spaţiu, senzaţii. Efectele durează mai mult decât la celelalte două
familii de psihotrope. Consumul lor are consecinţe negative importante: confuzie, supradoză,
pe termen lung personalitatea consumatorului este afectată: el devine iritat, depresiv, nu mai
ţine seama de elementele realităţii.

1. Familia sedativelor se compune din:

 Alcool (vin, bere, „cooler”, spirtoase) – au la început un efect relaxant, euforizant, de scădere
a inhibiţiilor, de încetinire generalizată a funcţiilor organismului, apoi au un efect sedativ mai
accentuat.
 Solvenţi (lipici, benzină, diluanţi) – au un efect foarte rapid : ameţeală, somnolenţă, vertij,
senzaţia ca eşti într-un vis, etc. iar durata efectelor depinde de cantitatea consumată.
 Tranchilizante şi somnifere – aparţin categoriei farmaceutice a benzodiazepinelor. Se
caracterizează printr-o stare de relaxare, calm şi linişte. Sunt foarte periculoase în combinaţie
cu alcoolul.
 Opiaceele – cele mai cunoscute substanţe sunt heroina, codeina şi morfina. Rapiditatea
apariţiei efectului variază în funcţie de felul în care sunt consumate. Consumatorii descriu

32
 efectul obţinut ca o stare de vis, de absenţă (senzaţia de a fi în altă parte), sunt cuprinşi de o
senzaţie de căldură, se simt foarte bine, durerea şi suferinţa sunt mult atenuate.
 GHB sau gama -hidroxibutirat – efectele substanţei sunt imediate şi sunt asemănătoare cu
cele provocate de alcool, cu o singură deosebire importantă: apariţia amneziei parţiale sau
totale, poate provoca chiar un stop respirator; în funcţie de cantitate consumată şi de
concentraţie, efectele durează de la câteva minute la câteva ore.

2. Familia stimulantelor se compune din:

 Stimulante minore – cafea, ceai, ciocolată, băuturi carbogazoase (cola), tutun – toate
aceste substanţe au un impact asupra sistemului nervos central: ele sporesc activitatea
neurologică a creierului, persoana care le consumă este mai excitată, mai stimulată, o altă
consecinţă este favorizarea stării de veghe şi reducerea oboselii.
 Stimulante majore – cocaina şi derivatele sale – efectele se manifestă rapid, între 5 şi 15
minute. Ele provoacă o impresie generală de excitaţie, de forţă şi de control. Toate simţurile
sunt mai ascuţite: lumina, sunetele şi culorile sunt percepute mai clar şi mai intens, creşterea
ritmului cardiac este simţită şi ea uneori. În general consumatorii descriu senzaţia că „sunt
prezenţi, cu adevărat prezenţi şi stăpâni pe situaţie.”
 Alte stimulante majore – amfetaminele („speeds”) – efectul pe termen scurt este asemănător
cu cel al cocainei: senzaţie de forţă, pierderea poftei de mancare, insomnie. Pe termen lung,
consumatorul poate să nu doarmă sau să nu se hrănească multe ore, ceea ce va determina o
stare de epuizare generală. Acest drog poate provoca şi alte efecte grave: nervozitate excesivă
şi simptome psihice accentuate (de pildă, paranoia). Efectul are o durată variabilă şi depinde
de cantitatea şi calitatea produsului.

3. Familia perturbatoarelor:
 Canabisul – alături de alcool, este substanţa cea mai populară printre adolescenţii de astăzi.
Are un număr mare de denumiri, printre care, cea mai cunoscută este denumirea de „iarbă”.
Efectul canabisului este variabil: primele semne se instalează la 15-20 de minute după prima
inhalare şi se menţin timp de o oră. Efectele cele mai evidente sunt o senzaţie de bine, de
linişte, dorinţa de a râde, vorbele sunt dezlânate, debitul verbal încetineşe, ochii se înroşesc,
pupilele se dilată, gâtul se irită. Se remarcă o uşoară somnplenţă şi o mai mare poftă de

33
 mancare. Consumat în exces o perioadă îndelungată de timp, poate produce o stare de
demotivaţie generală, în cazul tinerilor, scade interesul pentru şcoală, sport, prieteni (cu
excepţia celor care consumă).
 Ecstasy – efectul variază în funcţie de provenienţă şi de modul de producere. Efectele sunt,
în general, un amestec de plăcere, excitaţie, relaxare, sentimentul de a fi mai bine înţeles şi de
a-i înţelege mai bine pe ceilalţi. Unul dintre efectele cele mai remarcabile este stimularea şi
ascuţirea tuturor simţurilor.
 LSD – este un halucinogen foarte puternic care modifică sistemul perceptiv al
consumatorului: el poate avea halucinaţii (vede sau aude lucruri care nu sunt în realitate),
poate avea tulburări vizuale, poate resimţi variaţii în perceperea timpului şi a spaţiului.
Efectul este de lungă durată şi de intensitate destul de mare. După ceva timp, consumatorul
va avea flash-back-uri adică va avea impresia pentru câteva secunde că retrăieşte aceleaşi
senzaţii ca atunci când era sub influenţa drogului.
 PCP - fenciclidină – este un drog ghimic, halucinogen, care se întâlneşte frecvent în
asociere cu alte substanţe. Efectele sunt cele produse de LSD, fără a fi însă la fel de intense.
Universul perceptiv al consumatorului este perturbat. Această substanţă poate provoca efecte
secundare majore: trecerea la acte agresive, confuzie, dezorganizare.
 Ciupercile magice – mush- efectul lor durează între 6 şi 8 ore şi se aseamănă cul produs de
LSD – halucinaţii, distorsiuni senzoriale, modificări ale percepţiei spaţiului şi timpului
(Gaudet, 2006, pg. 30-44).

Din interviurile cu specialiştii, reiese faptul că cele mai consumate droguri de către tineri
sunt alcoolul şi etnobotanicele, în timp ce, din micro-cercetarea realizată de mine a reieşit
faptul că, după alcool şi tutun, cel mai utilizat drog este marijuana, urmat de etnobotanice.

II.5. Drogurile care cresc performanţele fizice

Pentru a-şi creşte mai mult performanţele sportive, unii sportivi apelează la droguri.
Abuzul de steroizi anabolizanţi şi de alte droguri ţin astăzi prima pagină a ziarelor sportive.
Problema este de interes internaţional şi implică atât sportivi profesionişti cât şi amatori
aparţinând multor discipline sportive (Consumul de droguri şi performanţele sportive, 2012)

34
 Consumatorii drogurilor de performanţă sunt tot mai prezenţi în sălile de antrenament şi
în cluburile sportive de elită. Aceste droguri sunt în principl disponibile pentru iniţiaţi, însă
lipsesc sau nu prezintă interes pentru majoritatea consumatorilor. Consumate cu regularitate, ele
duc la creşterea masei şi a forţei musculare. Individul are o mai mare rezistenţă la antrenament.
Pe termen mediu sau lung, efectele acestui tip de drog sunt dramatice: acnee, infertilitate,
tulburări de creştere, accentuarea caracterelor masculinela femei, afectarea ficatului, tulburări
cardiace, etc. Folosirea acestor substanţe este interzisă de ansamblul mişcării sportive. În
schimb, înselătoria chimică tot mai dezvoltată face din ce în ce mai dificilă depistarea prezenţei
acestor produse (Gaudet, 2006, p. 45).

În ceea ce priveşte consumul de droguri şi performanţele sportive, există mai multe

tipuri de droguri care sunt folosite de sportivi (http ://www.s faturimedic ale.ro /consumu l-
de- droguri-si-performantele-sportive.html):
1. Steroizii anabolizanţi
Un grup de droguri folosit de sportivi este cel al steroizilor anabolizanţi. Deoarece aceşti
hormoni sunt asemănători din punct de vedere chimic cu hormonii masculini naturali,
anabolizanţii mimează efectele hormonului masculin testosteron stimulând creşterea masei
musculare. Steroizii anabolizanţi au multiple utilizări medicale legale, fiind folosiţi în tratarea
bolilor musculare, a anumitor tipuri de anemie, precum şi în tratarea efectelor negative apărute
după iradiere sau chimioterapie. Dacă aceste medicamente sunt folosite pe o perioadă lungă de
timp, pot avea efecte secundare importante, ca de exemplu icter şi insuficienţă hepatică. Alt efect
negativ este insuficienţa hepatică
2. Aminele simpatomimetice
Aminele simpatomimetice reprezintă o clasă de droguri stimulente care mimează efectul
natural de stimulare a sistemului nervos simpatic. Aceste substanţe pot creşte vigilenţa şi
rezistenţa fizică, şi de asemenea pot întârzia instalarea oboselii. Această clasă de droguri
cuprinde efedrina şi derivatele ei (pseudoefedrină şi fenilpropanolamina), care sunt folosite
deseori ca decongestionante în caz de răceală sau rinită alergică.
3. Stimulentele psihomotorii
Dintre acestea, cele mai des folosite abuziv sunt amfetaminele (dextro-amfetamina şi
metamfetamina) şi metilfenidatul (Ritalin). Amfetaminele au un rol limitat în medicină

35
exceptând tratamentul copiilor cu tulburare hiperchinetică şi al narcolepsiei. în folosirea lor
ilegală se folosesc multe denumiri de stradă. Amfetaminele se folosesc de obicei oral, dar
consumatorii cronici preferă deseori să-şi injecteze substanţa pentru a obţine un efect mai intens
şi mai rapid. Efectele stimulantelor psihomotorii sunt similare celor produse de aminele
simpatomimetice. Ele măresc frecvenţa cardiacă, respiratorie şi tensiunea arterială, şi stimulează
în general activitatea sistemului nervos simpatic. Aceste droguri au, de regulă, efect şi pe creier,
consumatorul simţindu-se mai alert, mai sigur pe sine şi poate chiar euforic. în acest fel,
psihostimulentele pot îmbunătăţi performanţele sportive, mai mult prin efect psihologic decât
fizic. În afară de creşterea rezistenţei la efort, beneficiile acestor substanţe asupra performanţei
sportive sunt limitate sau chiar negative.
O conştientizare mai mare a importanţei problemei a avut ca rezultat creşterea testării
antidoping a sportivilor. Astfel, cei care necesită tratament medicamentos pentru o afecţiune sunt
chiar eliminaţi din competiţie pentru că medicaţia le poate stimula în mod artificial
performanţele. în afară de faptul că pun viitorul lor profesional sub semnul întrebării, drogurile
folosite pentru creşterea performanţei creează riscuri importante pentru sănătatea sportivilor
(Consumul de droguri şi performanţele sportive, 2012).
Indiferent de criteriul după care drogurile sunt clasificate, acestea pot provoca adevărate
dezastre celor care le consumă, atât în ceea ce priveşte starea generală de sănătate, cât şi asupra
fizicului, psihicului precum şi asupra relaţiilor sociale. În ciuda multitudinii de informaţii pe care
le avem despre droguri, în ciuda cunoaşterii efectelo nocive pe care drogurile le au, consumul de
droguri în rândul tinerilor continuă să se amplifice, nu puţini fiind aceia care cad în păcatul
„morţii de sâmbătă seara”.

II.6. Asocierea drogurilor cu alte substanţe psihoactive

Un pericol al toxicomaniei moderene este asocierea altor droguri cu alcool. Se ajunge la

politoxicomanie cu suprapunerea efectelor toxice. De asemenea, se utilizează trecerea de la un
drog la altul, apoi revenirea la primul – „toxicomanie încrucişată” (Răşcanu, 2008, p. 36).
Pornim de la studiul privind „Folosirea drogurilor de către consumatorii pătimaşi ai
alcoolului”, în care E. Tsuang, J.W. Shapiro, Tl. Smith si M. Schuckit au pornit de la ipoteza că
„mulţi oameni care folosesc alcool, utilizează şi alte droguri. Cu toate, acestea nu se cunosc

36
foarte multe lucruru privind relaţia dintre folosirea drogurilor în trecut (nu neapărat dependenţa)
şi progresele privind viitorul tratament” (Tsuang, Shapino, & Smith, 1994, p. 483). Scopul
studiului a fost determinarea ratelor de folosire a drogurilor printre consumatorii pătimaşi de
alcool. Rezultatele au arătat faptul că persoanele alcoolice care nu au folosit niciodată somnifere
şi persoanele utilizatoare de diferite somnifere prexentau şanse mai mari de a începe/reîncepe să
consume droguri. Deasemenea, persoanele prezintă şanse de revenire la consumul de alcool.
Abuzul şi dependenţa de substanţă psihoactivă implică adesea mai multe substanţe
administrate, fie simultan, fie succesiv. De exemplu, oamnenii cu dependenţă de cocaină
utilizează adesea şi alcool, anxiolitice sau opiacee pentru a contracara simptomele de anxietate.
Cei cu abuz sau dependenţă de opiacee sau cannabis, au tulburări determinste şi de consumul de
alte substanţe psihoactive, în special sedative, hipnotice sau anxiolitice, amfetamină şi cocaină
(Răşcanu, 2008, p. 58). Conform aceleiaşi surse (p. 157), scăderea de cumpărare a drogurilor
împinge narcodependenţii spre consumul de alcool combinat cu medicamente, în scopul obţinerii
unor efecte apropiate celor furnizate de droguri.
Plecând de la afirmaţia lui Griffith: (2006, p. 47) „Dacă un drog implică un risc,
gravitatea problemelor pe care le creează va depinde de gradul său de consum”, consider că
asocierea drogurilor cu alte substanţe psihoactive este mult mai periculoasă deoarece fiecare drog
are efectele ei, iar acestea, combinate, nu pot duce la altceva decât la un pericol mult mai mare.

Din interviurile cu tinerii reiese faptul că, de multe ori aceştia ajung să asocieze drogurile,
deoarece câteodată „sunt prea ameţiţi ca să mai realizeze ce fumează” (elev, 19, liceu de
arte), de aici reise inconştienţa tinerilor când vine vorba de consumul de droguri.

II.7. Tipuri de consumatori

Pentru a defini consumatorul adevărat de alcool şi droguri au fost făcute mai multe
cercetări. În acest sens, Pierre Paquin, un specialist din Quebec, a conceput o tipologie (Paquin,
1988, pg. 258-259) în concordanţă cu realitatea adolescenţilor consumatori pe care o întâlnesc
majoritatea echipelor de specialişti în practica lor. Pornind de la acest model, Etienne Gaudet,
realizează propria varinată a tipurilor de consumatori, pornind de la practica din ultimii ani
(Gaudet, 2006, pg. 51-57):

37
 Non-consumatorul sau abstinentul – este vorba despre tânărul care nu a consumat
niciodată sau despre cel care a consumat dar nu mai consumă. Se pune întrebarea: cât timp
trebuie să treacă pentru ca un tânăr care a consumat să treacă în categoria non-
consumatorilor? Unii afirmă că cei care au consumat sunt dependenţi şi vor fi toată viaţa,
însă Etienne Gaudet afirmă că „poate fi considerat non-consumator un tânăr care a incetat
consumul de trei luni, fără recăderi.
 Exploratorul – deoarece tânărul este curios şi vrea să ştie totul, îşi poate dori să
experimenteze consumul unor substanţe diferite, precum şi variatele moduri de a le consuma.
Doreşte de fapt să le cunoască gustul şi efectul. Această etapă de explorare este prezentă la
începutul adolescenţei (intre 12-14 ani).
 Consumatorul ocazional sau social – deoarece drogurile şi alcoolul sunt recunoscuţi
„lubrifianţi sociali” este cormal să fie prezente acolo unde oamenii petrec şi se întâlnesc.
Consumatorul social utilizează substanţa în scop recreativ: el caută plăcerea, efectul, partea
specială a situaţiei. Odată petrecerea terminată, el îşi reia activităţile obişnuite fară consecinţe
negative şi fără probleme.
 Consumatorul permanent – această categorie de consumatori, mai greu de definit, cuprinde
două grupe: micul consumator permanent şi marele consumator permanent.
Micul consumator permanent – se referă la adolescentul care consumă odată sau de două
ori pe saptămână, de obicei în week-end. Îşi planifică în aşa fel consumul încât să nu aibă
consecinţe negative pentru el. Va alege substanţe care nu îl dezechilibrează pe o perioadă mai
lungă şi se va înconjura de prieteni care practică acelaşi timp de consum. Este de multe ori vorba
despre adolescenţi relativ funcţionaşi în viaţa de fiecare zi şi care reuşesc să-şi plătească propriul
consum. Se întâmplă uneori ca mai mulţi tineri să pună la un loc banii pe care îi au pentru a-şi
putea cumpăra şi împărţi drogurile.
Marele consumator permanent – pentru acest gen de persoane consumul ocupă un loc din
ce în ce mai mare. Este vorba despre adolescenţi care consumă de trei până la patru ori pe
săptămână, la acest nivel, consumul se întinde pe parcursul întregii săptămâni. În acelaşi timp,
creşte gradul de risc: cu cât frecvenţa consumului este mai mare cu atât creşte riscul de a suporta
consecinţele negative. Deasemenea, există riscul să îi scadă capacităţile de ănvăţare. Anturajul
său este în general alcătuit din alţi consumatori permanenţi, iar o mare parte din banii lui de

38
buzunar se duc pe droguri, ceea ce îi reduce alte ieşiri sociale. Consumatorul este din ce în ce
mai puternic ancorat în stilul său de viaţă.
 Supraconsumatorul – este vorba de consumatorul a cărui viaţă se învârte în jurul
consumului. Cercul lui de prieteni este constituit exclusiv din alţi tineri care consumă droguri
la fel ca el. Există prea puţin loc în viaţa lui pentru activităţi care să nu includă posibilitatea
de a consuma droguri. Cantitatea de substanţe pe care le consumă creşte deoarece consumul
este cotidian. Ajunge în punctul în care nu îşi mai concepe viaţa altfel decât intoxicat.
 Abuzivul – de data aceasta este vorba despre cantitatea de substanţă consumată.
Consumatorul abuziv este acela care consumă mari cantităţi de substanţe sau le amestecă cu
uşurinţă. Scopul lui este să se dezlănţuie, fiind tipul de consumator extrem, care încearcă să
se desprindă de realitate.
 Supraconsumatorul abuziv – consumă zilnic mari cantităţi de substanţă. Are o toleranţă
mare la drog şi trebuie să mărească mereu cantitatea consumată pentru a obţine acelaşi efect
(Gaudet, 2006, pg. 51-57).
Unele persoane care au probleme legate de droguri sunt capabile să-şi rezolve singure
problemele, fără tratament. Studiile au arătat că unii oameni au reuşit să se abţină cu succes de la
consum, fără tratament, chiar şi după o perioadă care ar fi putut fi descrisă drept dependenţă
severă. Conform studiilor, multe persoane care au probleme legate de droguri, trec prin cicluri de
abuz severurmate de perioade de control, după care se manifestă uneori recidivă, astfel
traiectoria este una circulară, nu liniară. Traiectoria problemelor legate de droguri poate să difere
în funcţie de vârsta persoanei. Tinerii adulţi diagnosticaţi în adolescenţă sau la începutul
maturităţii cu probleme legate de droguri au demonstrat capacitatea de a învinge respectivele
probleme odată cu maturizarea. Mulţi tineri demonstrază că au capacitatea de a lăsa în urmă
experienţele cu droguri şi consumul abuziv din tinereţe atunci când se confruntă cu
responsabilităţi existenţiale mai ample. Există totuşi şi persoane care este posibil să nu-şi rezolve
prea uşor problemele legate de droguri odată cu maturizarea, ei sunt cei care au cea mai mare
nevoie de ajutor specializat (Blume, 2011, pg. 46-48).
În perioada 2001-2002, Organizaţia „Salvaţi Copiii”, în colaborare cu Direcţia de
Sanătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, a realizat un studiu asupra elevilor
de la toate cele 99 licee din capitală cu privire la atitudinile şi tendinţele acestora în legătură cu
consumul e droguri (Organizaţia "Salvaţi Copiii", 2001-2002), ajungând la concluzia că

39
aproximativ 11% dintre ei au consumat droguri, în majoritate băieţi – 6,9%. Studiul a identificat
trei categorii de consumatori: cei care doar au experimentat drogurile, încercându-le o singură
dată; aceea care au consumat sau consumă droguri ocazional; cei dependenţi de droguri, care le
consumă zilnic. Cei mai mulţi consumatori de droguri (43,5% din total) sunt elevii care studiază
în liceele industriale, urmaţi de cei din liceele teoretice (28,8%), aceea din liceele vocaţionale
(14,5%), şi de cei din liceele cu profil religios (1,3%). În ceea ce priveşte evoluţia consumului
de droguri din licee, dacă la nivelul anului 1997, în 30 de licee bucureştene, 4,5% dintre elevi
consumau droguri, în 1999, ponderea lor a crescut la 10%, iar în anul 2001 la 10,7% . În ultimii
cinci ani, numărul consumatorilor de droguri din liceele bucureştene s-a dublat. Printre cele mai
folosite droguri se numără heroina (34%), cannabisul (31%), ecstasy (13%), urmate de
tranchilizante, amfetamina şi cacaina, fiecare cu 5%. În ceea ce priveşte motivele principale care
îi determină pe tineri să consume droguri sunt: curiozitatea (22,7%), dorinţa de a fi la fel ca
prietenii (4,7%), calmarea unir suferinţe fizice sau psihice (4,4%), dorinţa de protest (1,3%). Cei
mai mulţi dintre consumatori îşi procură drogurile de la prieteni sau cunoştinţe (74,2%), de la
surse din apropierea liceului (11,0%), precum şi din baruri şi discoteci (7,5%). Circa 16% din
elevi fac rost de bani pentru cumpărarea drogurilor de la părinţi, iar aproximativ 10% îşi procură
banii din mici afaceri, posibil chiar prin vânzarea de droguri colegilor.
Oricât am încerca să definim conceptele utilizate în domneniul drogurilor precum
consum, abuz, dependenţă, toleranţă sau sevraj şi oricât de multe clasificări ale drogurilor
identificăm în teorie, tinerii consumă droguri iar aceasta este cu adevărat o problemă socială
destul de gravă. Trebuie să admitem că mulţi tineri demonstrază că au capacitatea de a lăsa în
urmă experienţele cu droguri şi consumul abuziv din tinereţe atunci când se confruntă cu
responsabilităţi existenţiale mai ample, dar există totuşi şi persoane care este posibil să nu-şi
rezolva prea uşor problemele legate de droguri odată cu maturizarea.

Din interviurile cu specialiştii reiese faptul că trebuie să se facă o distincţie clară între cei
care consumă droguri o singură dată, experimental, şi cei care au probleme legate de
droguri. Elevii consideră că nu este o adevărată tragedie dacă au încercat odată, din
curiozitate, dar nu au continuat să consume. Trebuie să admitem deci, că cei care au
încercat odată un anumit tip de drog nu devin obligatoriu dependenţi.

40
 CAPITOLUL III - TEORII ŞI MODELE

III.1. Paradigme teoretice principale cu privire la uzul şi abuzul de droguri

Conform lui Rădulescu Sorin şi Cristinei Dâmboeanu (2006, pp. 204-211), există trei
paradigme principale cu privire la uzul şi abuzul de droguri: cea funcţionalistă, cea a conflictului
şi cea interacţionistă (fenomenologică).

III.1.1. Paradigma funcţionalistă cu privire la consumul de droguri

Paradigma structural-funcţionalistă caută sursele devianţei la nivelul structurilor sociale
deficitare. Teoriile care susţin această paradigmă privesc fenomenul de devianţă ca o formă de
violare normativă, ce perturbă funcţionalitatea sistemului social şi ameninţă coeziunea sau
solidaritatea membrilor societăţii. Consumul de droguri este un asemenea fenomen de devianţă,
motiv pentru care afectează funcţiile structurilor sociale (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p.
204).
Conform cu Henslin (1990, p. 118), funcţionalismul postuleză că drogurile (atât cele
legale cât şi ilegale) au o funcţie socială, în sensul că determină anumite efecte care au caracter
funcţional pentru indivis şi pentru societate.
Devianţa are un caracter funcţional pentru societate şi pentru că contribuie la mobilizarea
eforturilor membrilor societăţii pentru înlăturarea ei, sporind în felul acesta gradul de coeziune
socială şi de solidaritate morală (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 205).

III.1.2. Paradigma conflictului cu privire la abuzul de droguri

Scopul principal al teoreticienilor conflictului constă în evidenţierea imposibilităţii
existenţei unei ordini sociale întemeiată pe consensul normativ între toţi membrii societăţii
datorită conflictelor sociale persistente, determinate de interesele economice şi de putere ale
diferitelor clase sau grupuri sociale existente în cadrul oricărei societăţi (Rădulescu &
Dâmboeanu, 2006, p. 206).
Paradigma conflictului susţine ideea că dacă un anumit drog este consumat de grupuri care
constituie o „ameninţare” politică, acest consum tinde să devină ilegal, prin criminalizarea sa
(Henslin, 1990, pg. 120-121). Conform cu M. Henslin, unii reprezentanţi ai paradigmei
conflictului precum Carmen Andrew consideră drogurile ca veritabili „pacificatori sociali”

41
datorită faptului că determină stabilizarea societăţii şi diminuează energia celor exploataţi.
Drogurile au fost manipulate, în trecut, cu scopul de a întări puterea şi controlul claselor aflate în
vârful piramidei sociale.
Teoria conflictului se aplică, în special la abuzul de heroină şi crack, evidenţiind faptul că
acest abuz este puternic legat de clasa socială, venit, resurse de putere şi vecinătate. Henslin
(1990, p. 113) este de părere că polarizarea progresivă a societăţii în bogaţi şi săraci şi tendinţa
conform căreia cei bogaţi tind să devină tot mai bogaţi iar cei săraci devin tot mai săraci, ai
determinat creşterea probabilităţii ca o parte din cei defavorizaţi să ajungă consumatori şi
dependenţi de droguri.
Aşa cum afirmă Rădulescu, S. Şi Dâmboeanu, C. (2006, pg. 208-209), una dintre
presupunerile fundamentale utilizată de teoreticienii conflictului evidenţiază faptul că există două
forme coincidente, dar conceptual distincte de consum de droguri. Prima formă, caracteristică
majorităţii consumatorilor de droguri, este consumul de droguri „ocazional” sau „recreaţional”.
Acesta este caracteristic clasei mijlocii, fiind oarecum controlat deoarece este doar experimental.
A doua formă este abuzul, fiind un consum coercitiv, cronic, de determină dependenţa fizică sau
psihică. Aceasta este însăţită de daune individuale sau sociale. Un număr relativ scăzut dintre
cei care consumă drogurile în mod recreaţional ajung să abuzeze de droguri.

III.1.3. Paradigma interacţionistă în domeniul consumului de droguri

Conform reprezentanţilor acestei paradigme, este îndoielnică presupunerea fundamentală a
concepţiei structural-funcţionaliste conform căreia societăţile se bazează pe stabilitate şi consens
social, elemente din perspectiva cărora orice conduită care încalcă cerinţele de ordine socială
trebuie apreciată obligatoriu ca fiind deviantă. Interacţioniştii consideră că societatea este
alcătuită din grupuri diferite, care ai norme şi valori diferite, implicit puncte de vedere şi definiţii
contradictorii asupra conformităţii şi devianţei. Interacţionismul simbolic consideră mai întâi că,
definiţiile date drogurilor diferă între ele, în funcţie de diferite perspective sau puncte de vedere.
Drogul poate simboliza orice, în măsura în care oamenii îl interpretează şi îl definesc în diferite
feluri.
Conform cu ideile interacţioniştilor, drogurile continuă să rămână simboluri definite de
semnificaţii contradictorii. Acestea pot modifica chiar imaginea despre sine a consumatorilor de
droguri (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, pg. 209-211).

42
 III.2. Teorii şi modele explicative ale consumului de droguri.

Dintre toate teoriile şi modelele explicative ale consumului de droguri, majoritatea s-au
orientat asupra cauzelor care îi determină pe indivizi să consume droguri. Aceste teorii au fost
grupate astfel: (Abraham P. , 2004, p. 21) în :
 Teorii şi modele parţiale sau bazate pe puţine componente
 Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii
 Teorii şi modele integrative sau comprehensive.

III.2.1 Teoriile şi modelele parţiale sau bazate pe puţine componente includ teoriile şi
modelele biologice care consideră consumul de substanţe ca o tulburare de natură biologică.
Individul, odată ce a descoperit substanţa şi a experimentat efectele ei, o consumă având
certitudinea că numai aşa îşi va soluţiona problemele. Acestea reduc explicarea tulburării la o
cauză fundamental biologică şi la ipoteza automedicaţiei, în care individul ar consuma substanţe
pentru că, odată ce a descoperit-o, a încercat-o şi a experimentat efectele sale pozitive îşi va
soluţiona problemele cu ajutorul ei (Georgescu, Moldovan, & Cicu, 2007, p. 24).
Teoriile învăţării (Bandura, 1977) explică consumul de drog ca fiind un fenomen de
dobândire, de învăţare prin condiţionare sau prin imitare - un rol important mai ales în etapa de
debut a consumului de droguri avându-l învăţarea socială. Teoria susţine că există patru faze în
învăţarea de la un model: faza atenţiei, faza reţinerii, faza reproducerii şi faza motivaţiei.
Teoriile atitudinal comportamentale susţin că este posibilă o prognosticare a consumului
plecând de la atitudini şi credinţe ale subiectului sau de la comportamente anterioare. Dintre
acestea subliniem teoria acţiunii raţionale a lui Fishbein şi Ajzen, (1975, p. 47) şi teoria
comportamentului planificat al lui Ajzen, 1988. Teoria propusă de Ajzen și Fishbein, cu privire
la intențiile comportamentale oferă posibilități de integrare și clarificare a cercetărilor din
domeniul consumului de droguri, și în plus, abordează controversa privind relația dintre atitudini
și comportament. Dacă se poate afirma că, consumul de droguri este un comportament
intenționat, orientat spre un scop, atunci, această teorie, care se focalizează pe determinanți
specifici ai intențiilor se poate aplica intenției de a consuma droguri. Influența mediului social
asupra comportamentului este o funcție a credințelor normative și a motivației de complianță,
care se bazează pe informațiile persoanei pe care le primește de la referenții relevanți. După

43
Ajzen și Fishbein aceste două concepte psiho-sociale de bază, atitudini și norme sociale, creează
o legatură între abordarile psihologice și cele sociologice privind studiul comportamentului
uman. Această teorie, şi-a pierdut din importanţă în ultimii ani, mai ales în aria dependenţei de
droguri.
Teoriile psihologice bazate pe cauze intrapersonale includ modelul creşterii stimei de sine
şi teoria integrativă a comportamentului deviant a lui Kaplan (Kaplan & Sadock, 2000). Acesta
pleacă de la premisa că adolescenţii caută acceptarea şi aprobarea comportamentului lor. În
momentul în care comportamentul adolescentului se îndepărtează de aşteptările adulţilor, acesta
va deveni o sursă de disconfort psihic, pe care adolescentul trebuie să îl rezolve.
Modelul afectivităţii face legătura între sentimentele negative şi predispoziţia spre consum.
Acest model demonstrează faptul că indivizii cu un profil de înaltă afectivitate negativă sunt mai
vulnerabili la trecerea de la consumul ocazional la cel experimental şi la abuz. Acei subiecţi care
vor găsi atractivă intoxicaţia cu droguri sunt cei care în mod cronic au nevoie de niveluri crescute
de activare. Astfel indivizii cu un profil de înaltă afectivitate negativă vor fi mai vulnerabili la
trecerea de la consumul ocazional la cel experimental şi la abuz (Abraham P. , 2004, p. 23).
Există anumite tipare emoţionale care par să determine consumul de substanţe. Goleman
(2001, pg. 306-307) identifică două căi emoționale care conduc la alcoolism. Una începe atunci
când, după o perioadă de tensiuni şi frustrări în copilărie, adolescentul descoperă că alcoolul îl
calmează. A doua provine dintr-o stare de agitaţie puternică, impulsivitate, plictiseală. Faptul că
nu suportă monotonia îi face să fie dispuşi să încerce orice; acest lucru asociat cu impulsivitatea
lor firească îi face să aibă o înclinaţie clară spre a abuza de o serie întreagă de droguri puternice,
nu numai de alcool.
Teoriile bazate pe familie şi pe abordarea sistemică pleacă de la premisa că utilizarea
substanţelor este expresia comportamentelor neadaptate ale unuia sau mai multor membri ai
familiei, comportament care produce disfuncţii în sistemul familial (Waldron & Slesnick, 1998,
pg. 271-283). Totuşi, chiar dacă aceste modele au avut o mare relevanţă pentru tratament şi
există o teorie explicativă a iniţierii dependenţei, nici unul din acestea nu s-a dezvoltat suficient
pentru a fi aplicată în câmpul prevenirii dependenţelor de droguri.

44
 III.2.2 Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii

În cadrul acestora sunt incluse o serie de teorii care îşi bazează explicaţiile pe stadii sau pe
evoluţia dezvoltării cu privire la maturizare şi la consumul consecutiv de droguri.
Modelul evolutiv, elaborat de Kandel, postulează că utilizarea de droguri urmează nişte paşi
secvenţiali. Începutul se face cu anumite substanţe (droguri legale) care servesc ca element
facilitator pentru consumul ulterior de alte substanţe, în special marijuana şi apoi şi alte droguri
ilegale. Kandel porneşte de la teoria socializării, centrându-se în mod special pe legătura dintre
dezvoltarea adolescentului şi relaţia sa cu părinţii şi egalii. Conceptele şi procesele folosite
provin din teoria învăţării sociale şi din teoria controlului (Kandel & Davies, 1992, pg. 211-253).
Ideea principală este aceea că utilizarea drogurilor ilegale, marihuana, cocaină, heroină se
produce într-o formă secvenţială sau etapizată, plecând de la droguri legale, alcool şi tutun.
Modelul social al lui Peele (1985) se bazează pe rolul care îl au adicţiile în stilul nostru de
viaţă, susţinând că nici substanţa în sine nici comportamentul nu sunt cele care produc adicţia, ci
modul în care persoana interpretează aceasta experienţă şi cum răspunde la nivel fiziologic,
emoţional şi comportamental la respectivele substanţe. Modul de a se confrunta cu realitatea
cotidiană şi modul de a se vedea pe sine influenţează în mod clar şi experienţa adictivă. Acest
model recunoaşte totuşi, ca experienţele trecute, precum personalitatea şi mediul social vor
determina un stil de confruntare cu cotidianul. După Peele, cultura noastră favorizează adicţiile,
având ca valori centrale succesul şi reuşita individuală. Atunci când acestea sunt dificil de
obţinut, refugierea în adicţii este un mod de a vedea viaţa dintr-o perspectivă opusă. Viaţa fiind
din ce în ce mai controlată de către instituţii, individul percepe ca fiind dificil controlul asupra
propriei vieţi iar adicţia se va converti într-un mod de a scăpa din această situaţie.
Un alt model de stadii sau etape este cel al lui (Werch & DiClemente, 1994, pg. 37-46)
modelul etapelor motivaţionale multicomponente, bazat pe stadiile schimbării. Pentru Werch şi
DiClemente exista un continuum de stadii (cinci stadii), pornind de la non-utilizarea drogurilor
până la consumul continuu:
1. precontemplare, când nu se ia în considerare utilizarea de droguri,
2. contemplare, când se gândeşte în mod serios iniţierea consumului,
3. pregătire, când se ia în considerare utilizarea drogurilor într-un viitor imediat,
4. acţiune, când se iniţiază consumul de droguri,
5. menţinere, când este continuat consumul

45
 Aceşti autori consideră că cele două niveluri de prevenire, primară şi secundară, ar trebui
să funcționeze concomitent, astfel ar fi evaluată într-un mod mai realist situaţia reale şi ar
permite o mai bună punere în practică a intervenţiilor preventive.
Modelul procesului de afirmare al tinerilor (Kim, Crutchfield, Williams, & Hepler, 1998,
pg. 1-17) este bazat pe o amplă gamă de teorii sau componente ale acestora, cum ar fi teoria
controlului social, a modelului dezvoltării sociale, a comportamentului problemă şi a învăţării
sociale. În acest model o importanţă deosebită este dată familiei ca element de bază al socializării
valorilor dominante din societate. De asemenea sunt incluse alte elemente legate de gradul de
adaptare al individului la ordinea socială, bazate pe teoria controlului social, chiar dacă aceşti
autori înţeleg adaptarea prin intermediul teoriei învăţării sociale şi a stadiilor-expectative.
Autorii consideră că modul în care ceilalţi ne percep este în mare parte condiţionat de
expectativele pe care aceştia le au dinainte. Această teorie se mai cunoaşte sub numele de
efectul Pigmalion sau modelul comunicării expectativelor.
Modelul maturităţii prin consumul de droguri elaborat de Labouvie (1996, pg. 457-476).
Acesta propune un model bazat pe autoreglare, unde elementele cheie sunt personalitatea şi
autoeficienţa. În ipostazele în care acestea eşuează, individul va răspunde necesităţilor sale
imediate sau presiunilor situaţiilor imediate cu ajutorul drogului. Studiile sale au adus în atenție
faptul că factorul timp generează o scădere naturală a numărului de consumatori şi a consumului,
asociată cu o creştere a numărului de indivizi din aceeaşi generaţie care intră în curentul social al
majorităţii.
Teoria pseudo-maturităţii sau a dezvoltării precoce reuneşte informaţiile disponibile
asupra teoriei pseudo-maturităţi sau a dezvoltării precoce la adolescenţi cu privire la consumul
de droguri (Newcomb, 1996, pp. 477-504). Ceea ce afirmă această teorie este că în timpul
adolescenţei, şi în faţa experimentării rolurilor adulte, adolescentul va întâmpina dificultăţi în a
face faţă în diferite sfere ale vieţii. Ceea ce susţine autorul este că acestea sunt învăţate în
perioada critică a adolescenţei şi dezvoltarea lor prematură împiedică o învăţare corectă.
În cadrul acestei teorii se consideră că există două etape de mare importanţă: tranziţia de la
copilărie la adolescenţă, când apare pubertatea şi tranziţia de la adolescenţă la adultul tânăr, când
se produc evenimente importante cum ar fi căsătoria sau alegerea carierei. Unul dintre aspectele
pe care aceasta teorie le consideră importante este cel al pubertăţii, datorită numărului mare de
modificări care se produc în aceste etape. Alături de greutatea dată etapei pubertăţii, în care este

46
implicat clar un factor de natură biologică, această teorie acordă de asemenea o mare importanţă
factorilor personali şi sociali în baza altor teorii care au demonstrat gradul implicării acestora.
Glantz şi Pikens (1992) propun explicarea abuzului de substanţe, prin modelul
psihopatologic al dezvoltării, în privinţa etiologiei abuzului de droguri. Modelul acestor autori se
bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi asociaţi cu etiologia abuzului de substanţe
(factori neurologici şi genetici, predispoziţia la comportamente problemă, factori psihologici şi
psihopatologici, factori ambientali şi sociali) şi pe principiile de bază ale dezvoltării şi ale
psihopatologiei legate de dezvoltare. Acest model diferă de alte modele etiologice prin orientarea
sa psihopatologică referitoare la dezvoltare şi prin includerea în cadrul ei a antecedentelor primei
copilării. În perioada neonatală (0-3 luni) copii cu risc mare, conform ipotezei autorului, ar fi
aceia care au un temperament cu următoarele caracteristici: labilitate mărită şi intensitate mai
mare a afectului decât media copiilor de aceeaşi vârstă; capacitate mai mica pentru a se obişnui
la noi stimuli sau de adaptare la schimbare; latenţă mai mare decât media copiilor de aceeaşi
vârstă în a răspunde la situaţii neplăcute; dificultate mai mare de a fi liniştiţi; regularitate mai
mică a ciclurilor biologice. Vulnerabilitatea ar fi produsul interacţiunii caracteristicilor
temperamentale ale copilului cu persoanele şi experienţele din mediul său. Astfel, un
temperament mai dificil al copilului nu reprezintă o condiţie suficientă pentru consumul ulterior
de substanţe. Pornind de aici autorul propune acest tip de caracterizare a copiilor aflaţi la risc, de
la naştere până la adolescenţă.
Teoria socializării primare (Oetting, Edwards, & Beauvais, 1989, pg. 5-38) are ca obiectiv
rezolvarea limitărilor teoriilor anterioare dat fiind că, după unii autori, acestea fie analizează doar
un aspect al problemei (variabile psihologice, biologice sau sociale) fie nu indică elementele de
legătură dintre componente. Această teorie se centrează pe comportamentul problemă, iar
consumul de droguri este unul dintre ele. Premiza fundamentală a acestei teorii este următoarea:
„chiar dacă baza biologică a comportamentului uman este de necontestat, în mod esenţial toate
comportamentele sociale umane sunt învăţate sau conţin componente principale care sunt
învăţate”.
Comportamentele sociale deviante, cum sunt consumul de droguri, crimele, violenţa, se
găsesc printre aceste comportamente învăţate. Devierea nu este o simplă situaţie defectuoasă care
apare când există o ruptură între legăturile şi normele pro-sociale; atât normele pro-sociale cât şi
cele deviante sunt în mod activ învăţate în cadrul procesului de socializare primară. Pentru

47
aceasta există anumite surse de socializare primară, care influenţează individul: familia, şcoala,
grupul de egali. De asemenea există influenţe indirecte în socializarea primară care sunt date de:
trăsăturile de personalitate şi de sursele de socializare secundară, cum ar fi caracteristicile
comunităţii: oraş, cartier, dimensiune, mobilitatea populaţiei, distribuţia populaţiei pe vârste,
oportunităţi sociale, sărăcia, familia numeroasă, religia şi instituţiile religioase.

III.2.3. Teorii integrative şi comprehensive

Teoria învăţării sociale sau teoria cognitiv-socială (Goleman, 2001, p. 305) are la bază
principiile învăţării sociale şi cunoaşterea individului din perspectiva mediului său social şi a fost
propusă de Bandura în 1986. Aceasta este o teorie psihologică bazată pe principiile învăţării şi pe
cunoaşterea persoanei din perspectiva mediului social în care îşi manifestă comportamentul. Cei
care locuiesc în cartiere cu o mare rată a criminalităţii, unde drogurile se vând la colţul străzii iar
traficanţii sunt un fel de model pentru reuşita economică, riscul de a se ajunge la dependenţă este
mult mai mare. Unii vor deveni dependenţi după ce au fost un timp traficanţi iar alţii, pentru a
avea acces la cultura semenilor care idealizează drogul.
Această teorie insistă pe conceptul de autoeficienţă ca fiind o componentă centrală şi
totodată ca element explicativ principal în ceea ce priveşte dobândirea, menţinerea şi schimbarea
comportamentului. Este o teorie comprehensivă a comportamentului uman care ia în considerare
în acelaşi timp factorii învăţării (condiţionare clasică, operantă şi prin imitare), procesele
cognitive şi componenta socială în care trăieşte şi se dezvoltă individul.
Modelul dezvoltării sociale. Acest model dezvoltat de Catalano, Hawkins şi colab., (2008,
p. 96) reprezintă o teorie generală a comportamentului uman, al cărui obiectiv este explicarea
comportamentului antisocial prin intermediul specificărilor predictive ale dezvoltării. Modelul
lor integrează alte teorii anterioare care s-au susţinut empiric, cum ar fi teoria controlului, teoria
învăţării sociale şi teoria asocierii diferenţiate. Acest model porneşte de la ipoteza că procesele
de dezvoltare sunt similare atât în cazul celor ce conduc la comportamente pro-sociale cât şi cele
care conduc la comportamente antisociale. Individul trece de-a lungul vieţii prin diferite faze în
care factorii de risc şi de protecţie au o mare importanţă pentru dezvoltarea comportamentelor
antisociale.
Ipoteza principală a acestui model este aceea ca oamenii sunt în căutarea satisfacţiei, iar
comportamentul uman depinde de interesul individului faţă de actele sale; aceasta semnificând

48
faptul că indivizii se implică în activităţi sau interacţiuni pentru a-şi satisface ceea ce speră că vor
primi de la acestea. Acest fapt derivă din teoria învăţării sociale. A doua ipoteză principală a
acestei teorii este că există un consens normativ în societate sau cu alte cuvinte, nişte „reguli ale
jocului”. Modelul consideră o serie de etape de dezvoltare care vor conduce la un comportament
pro-social sau antisocial. Acestea sunt, pentru calea pro-socială: perceperea oportunităţilor pentru
interacţiune şi implicare prosocială, implicarea în activităţi şi interacţiuni pro-sociale, abilităţi
pentru interacţiune şi implicare, recompensele percepute ale acestora, sprijin şi compromis către
alte activităţi pro-sociale, credinţa în ordinea morală.
Comportamentul antisocial are aceleaşi comportamente, dar opuse celor anterioare. Această
teorie susţine ipoteza dezvoltării unui comportament individual ce va fi pro- sau antisocial în
funcţie de comportamentele, normele şi valorile predominante pe care le au cei care se află în
anturajul individului. Aceasta se bazează în mare parte pe teoria controlului social. Avantajul pe
care îl are modelul dezvoltării sociale, ca şi alte modele, este acela că, plecând de la
componentele sale se pot dezvolta programe de prevenire şi asistenţă pentru consumul de
droguri. Intervenind în acele puncte care cauzează consumul de droguri, se poate întrerupe ceea
ce se consideră a fi procese cauzale care conduc la consum.
Teoria comportamentelor de risc ale adolescenţilor (Jessor, 1998) consideră anumiţi
factori de risc şi de protecţie, anumite comportamente de risc şi anumite rezultate de risc.
Aceasta dă o mare importanţă în apariţia comportamentelor cu risc la adolescenţi, sărăciei
sociale, inegalităţii şi discriminării, elemente fundamentale pentru menţinerea unei părţi din
populaţia adolescentă în ceea ce autorii au numit "risc". Implicaţiile pe care le are această teorie
atât pentru prevenire cât şi pentru intervenţie în consumul de droguri este că o abordare
comprehensivă este mai eficace decât o abordare parţială. În plus, printr-o abordare
comprehensivă este mai probabil să se obţină succese şi efectele să se menţină pe termen lung.
Astfel, această teorie susţine că trebuie reduşi factorii de risc şi crescuţi factorii de protecţie
introducând ideea schimbării stilului de viaţă, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale
defavorizate. Unul dintre principiile care derivă din această teorie este acela de a nu orienta
întreaga responsabilitate pe individ, deoarece responsabilitatea contextului social îndeosebi
sărăcia, inegalitatea, discriminarea este de mare importanţă.

49
 III.3. Factori determinanţi ai consumului de droguri - modelul biopshihosocial

Un model mai actual legat de consumul de droguri este modelul biopsihosocial (Blume,
2011, pg. 49-50). Conform acestuia, problemele legate de droguri au cauze multiple. Pentru
început, acestea par să se fundamenteze pe anumite procese biologice. Procesele biologice
asociate cu adicţia au beneficiat de multă atenţie din partea mass-media. Drogurile psihoactive au
influenţat procesele neurochimice, stimulând centrii plăcerii din creier. Din această perspectivă,
problemele legate de droguri au un fundament biologic. Mulţi cercetători încearcă să identifice
posibile conexiuni genetice care pot determina predispoziţia unei persoane de a se confrunta cu
probleme legate de droguri. Totuşi, problemele legate de droguri sunt asociate şi cu unii factori
psihologici şi socialicare par să participe la evoluţia şi perpetuarea problemei. Cercetătorii
denumesc acest fapt modelul biopsihosocial deoarece factorii biologici, psihologici şi factorii
sociali/de mediu sunt cu toţii importanţi pentru înţelegerea şi tratarea problemelor legate de
droguri. Printre factorii psihologici se numără variabilele personale, de exemplu, modul în care o
persoană se comportă, gândeşte sau se simte. Deseori, factorii sociali sunt asociaţi cu
interacţiunile personale, dar pot fi totodată legaţi şi de factorii de mediu. Factorii sociali şi
psihologici sunt foarte importanţi pentru înţelegerea evoluţiei şi perpetuării problemelor legate
de droguri, deoarece acestea sunt aspectele asupra cărora avem cele mai mari şanse de a interveni
şi de a le modifica.
Utilizarea de substanţe combinate este tipică pentru mulţi tineri şi există dovezi conform
cărora patternurile acestui tip de consum combinat pot fi mai distructive decât patternurile de
tipul consumului obişnuit.

50
 Modelul biopsihosocial al problemelor legate de droguri. Schemă preluată de la Blume,
2011, p. 50

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) prezintă un model schematic al factorilor care

influenţează consumul de drog şi care conduce la dependenţă. Acest model, prezentat de Kaplan
şi colaboratorii săi (1995) este preluat de către Blume (2011, pg. 50-70). Acesta este modelul de
la care au derivat criteriile de diagnostic din DSM III – R, DSM IV şi ICD 10 şi care consideră
dependenţa de drog un proces în care interacţionează factori multiplii care influenţează
comportamentul de consum, decizia de a consuma un anumit drog. Autorii americani consideră
că persoanele care devin dependente de acelaşi tip de drog, nu trăiesc efectele drogului în acelaşi
fel, sau, nu su nt motivate de acelaşi set de factori. În diferite stadii ale procesului, diferiţi factori
pot fi mai mult sau mai puţini importanţi.
Schema prezentată de autorii americani ilustrează modul în care diferiţi factori pot
interacţiona în dezvoltarea dependenţei de drog. Decizia de a consuma o anumită substanţă este
influenţată de condiţiile sociale si psihologice imediate, dar şi de antecedentele persoanei, de
istoria sa şi a familiei sale.
Pentru unele droguri, consumul determină o serie de procese biologice, asociate cu
toleranţa şi dependenţa fizică. Treptat toleranţa poate reduce unele efecte ale drogului, necesitând

51
consumul unor doze din ce în ce mai mari, ceea ce poate accelera dezvoltarea dependenţei fizice.
Aceasta devine un motiv foarte serios pentru continuarea consumului de substanţă psihoactivă.
Schema prezintă, de asemenea lanţul de consecinţe iniţial pozitive, apoi negative ale
deciziei de a începe consumul de substanţă psihoactivă.
În cadrul categoriilor ample ale proceselor biologice, psihologice şi de mediu, cercetătorii
au identificat anumiţi factori care par să amplifice riscul confruntării cu consumul şi dependenţa
de droguri. Aceşti factori sunt clasificaţi în următoarele categorii: biologici, de mediu,
comportamentali, cognitivi şi emoţionali, dar trebuie avut în vedere faptul că aceştia pot
interacţiona (Blume, 2011, pg. 50-70)
În viziunea Ruxandrei Răşcanu, există trei categorii de factori care derermină
dependenţa de drog. Aceştia mai sunt numiţi factori de risc (Răşcanu, 2008, pg. 42-50) şi sunt:
a. Factori sociali şi de mediu
b. Factori biologici
c. Factori psihologici

III.3.1. Factori de risc

a. Factorii de risc biologici

Autorii americani consideră că în familiile în care părinţii sunt alcoolici sau consumatori
de drog, copiii prezintă un risc mai mare pentru a dezvolta dependenţa de drog, decât copiii
proveniţi din părinţi care nu consumă deloc substanţe. Creşterea riscului, afirmă aceşti autori, se
datorează factorului de mediu (modelul aprental, neglijarea copilului), dar în mai mare măsură
factorului ereditar.
Analizând factorii care influenţează consumul de droguri, Griffith (2006, p. 16) consideră
că există câţiva dintre ei care se pot număra printre cei ce contribuie la iniţierea şi la primii paşi
pe calea consumului de droguri. Aceştia sunt: disponibilitatea fizică a drogului, disponibilitatea
psihică a drogului, alegerea şi temperamentul, agregarea efectului drogului, imaginea personală
şi aprobarea grupului social. Toţi aceştia sunt factori individuali. Aceştia au un rol important în
debutul consumului de droguri. Printre aceştia: variabile legate de acţiunile sau comportamentul
unei persoane, cele legate de a gândi sau de experianţa emoţiilor.

52
 Factori de risc comportamentali
Cercetătorii au căutat mult timp un pattern al personalităţii sau un profil psihologic al
persoanelor consumatoare sau dependente de droguri, dar nu au avut succes în pofida convingerii
răspândite că un astfelde tip de personalitate există. Consolidarea pozitivă, echivalentă cu a
primi o recompensă sau ceva plăcut după manifestarea unui anumit tip de comportament, va
încuraja persoana respectivă să repete acel comportament. Consolidarea pozitivă poate surveni
după ce persoana a folosit un drog psihoactiv sau dacă începe să se simtă relaxată, amorţită,
entuziasmată sau în extaz, altfel spus, dacă experianţa este plăcută. Cu toate acestea,
consolidarea nu survine neapărat tot timpul şi nici măcar în mod regulat, ea poate fi
imprevizibilă. Utilizarea drogurilor poate determina şi o consolidare negativă, care sporeşte
şansele ca persoana respectivă să repete comportamentul, la fel ca în cazul consolidării pozitive,
dar într-un mod oarecum diferit. În cazul consolidării negative, recompensa apare atunci când
comportamentul este urmat de îndepărtarea sau reducerea unui lucru care îi creează aversiune
persoanei respective sau a unei consecinţe negative, fapt care amplifică posibilitatea repetării
comportamentului respectiv. Consolidarea negativă poate implica diminuarea simptomelor fizice
neplăcute ale sevrajului.
Factori de risc cognitivi
Sistemul de convingeri al unei persoane poate influenţa şi patternul utilizării drogurilor.
Mulţi au anumite convingeri despre ce anume va face sau nu drogul pentru el. Aceste convingeri
privind efectele unui drog sunt numite aşteptări. „Aşteptările reprezintă convingeri foarte
puternice, iar modificarea lor este dificilă. Studiile au arătat că aşteptările pozitive privitoare la
utilizarea drogurilor se pot perpetua chiar şi după ce persoana respectivă nu a consumat droguri
pentru un timp. Din cauza aşteptărilor pozitive, oamenilor le e greu să-şi dorească să se schimbe,
din moment ce cinsideră că utilizarea drogutilor le va aduce lucruri pozitive precum diminuarea
anxietăţi, a depresiei sau îmbunătăţirea vieţii lor sociale” (Blume, 2011, pg. 58-59). Aşteptările
sunt legate de ceea ce unii specialişti nunesc profeţiile care se autoîndeplinesc, care se referă la
modul în care convingerile unei persoane cu privire la rezultate, pot determina persoana
respectivă să acţioneze într-un anume mod în viitor. Consecinţele utilizării drogurilor pot
constitui o consecinţă a convingerilor clientului cu privire la rezultate.
Un alt afctor de risc cognitiv important este asociat cu convingerea oamenilor privind
capacitatea lor de a-şi controla comportamentul în anumite situaţii. Cercetători precum

53
Bandura (1977) au constat că autoeficienţa sau percepţia legată de controlul şi stăpânirea unei
anumite situaţii poate influenţa apariţia problemelor legate de droguri. Autoeficienţa pare să aibă
o influenţă mare asupra patternurilor de utilizare a drogurilor.
Factori de risc emoţionali (Blume, 2011)
Emoţiile pot juca un rol în apariţia unei probleme legate de droguri. Nu este deloc
surprinzător că persoanelor care au probleme legate de droguri le este greu să-şi dea seama ce
simt, deoarece timp de mulţi ani rolul consumului de droguri a fost evitarea sentimentelor.
Persoanele consumatoare sau dependente de droguri au dificultăţi legate atât de exprimarea
emoţiilor, cât şi de identificarea lor. În plus, mulţi utilizatori de substanţe au fost crescuţi în
familii care îşi exprimau emoţiile în mod inadecvat. Poate că părinţii sau alte persoane din casă
nu se pricepeau foarte bine să-şi exprime ei înşişi emoţiile. Alţii, se pot pricepe foarte bine la
exprimarea unei anumite emoţii, atât de bine încât deseori o vor exprima în detrimentul altor
emoţii. Exprimarea emoţiilor în moduri inadecvate poate cauza un ciclu vicios. În general,
emoţiile intense pot implica un potenţial de risc pentru persoanele cu probleme legate de droguri,
mai ales pentru persoanele care folosesc droguri pentru a face faţă emoţiilor. De exemplu,
exprimarea mâniei este asociată frecvent cu agresiunea, iar problemele legate de droguri şi
agresiunea sunt asociate adesea. Motivul acestei asocieri constă probabil în gradul ridicat de
apariţie concomitentă tulburării de comportament şi a tulburării de personalitate asociate cu
problemele legate de droguri. Mânia nu este singura emoţie care joacă un rol în problemele
legate de droguri. Durerea şi tristeţea sunt sentimente des întâlnite la persoanele consumatoare
sau dependente de droguri, acestea fiind de obicei ascunse în spatele mâniei. Durerea şi tristeţea
pot preceda abuzul de substanţe, iar persoana poate folosi droguri pentru a evita să se gândească
la evenimentele care le-au declanşat.
Altă emoţie periculoasă asociată cu problemele legate de droguri este experienţa ruşinii.
Ruşinea, drept consecinţă a unui abuz, este menţionată de multe persoane consumatoare sau
dependente de droguri. Totuşi, ruşinea nu trebuie să fie neaparat un rezultat al abuzului sau al
victimizării. Ruşinea se poate acumula ca rezultat al perceperii eşecurilor personale în relaţie cu
consumul sau dependenţa de droguri.
O altă emoţie asociată cu consumul şi dependenţa de droguri este vinovăţia, care, spre
deosebire de ruşine, este legată de violarea principiilor sau regulilor personale sau de încălcarea
încrederii interpersonale. În plus, atît ruminaţia (gânduri dăunătoare care se învârt în gol şi

54
împiedică succesul existenţial), cât şi regretul sunt asociate cu problemele legate de droguri, din
cauza mai multor motive. Ruminaţia şi regretul mai pot fi asociate cupierderea unor şanse sau cu
imposibilitatea de a atinge scopuri sau aşteptări personale. Deoarece drogurile afectează adesea
capacitatea de a gândi şi de a raţiona clar, utilizarea lor are de multe ori ca rezultat consecinţe
negative care pot declanşa ruminaţia şi regretele.
În cazul unor persoane, plictiseala a fost asociată cu utilizarea în exces a drogurilor.
Există tot mai multe studii care investighează modul în care timpul fără ocupaţie este legat de
abuzul de droguri, în special în rândul tinerilor.
În cele din urmă, şi chiar surprinzător, fericirea şi bucuria pot cauza probleme pentru
unele persoane consumatoare sau dependente de droguri. Experienţa fericirii şi bucuriei poate fi
atât de copleşitoare pentru cineva care are în rest dificultăţi legate de disfuncţiile emoţionale sau
care nu a trăit multă fericire şi bucurie de-a lungul vieţii, încât persoana respectivă se paote simţi
dezechilibrată sau experienţa i se poate părea inconfortabilă.
Terapeuţii şi cercetătorii au descoperit că un istoric familial marcat de adicţii poate
constitui un factor de risc extrem de puternic pentru problemele legate de droguri, iar riscul pare
să fie şi mai mare dacă un membru al nucleului familial abuzează de substanţe. Totuşi, nu este
clar în ce măsură tendinţa de a manifesta probleme legate de consumul de droguri în cadrul
familiilor ar putea avea o componentă genetică, dar, în peste un deceniu de cercetare, încă nu au
fost identificate clar genele specifice responsabile. Deşi studiile referitoare la componenta
genetică nu sunt deocamdată concludente, există dovezi convingătoare conform cărora cel mai
mare factor de risc biologic asociat cu problemele legate de droguri îl constituie o tulburare
psihiatrică asociată. Se estimează faptul că între o treime şi două treimi dintre toate persoanele
dependente de droguri au cel puţin o tulburare psihiatrică asociată. Există dovezi care atestă
faptul că anumite btulburări de dispoziţie şi tulburări anxioase pot fi transmise de la o generaţie
la alta, în cadrul familiilor, astfel încât este posibil ca presupusa transmitere intergeneraţională a
problemelor legate de droguri să fie de fapt asociaţă cu transmiterea intergeneraţională a
afecţiunilor psihiatrice care pot facilita riscul ca o anumită persoană să devină consumatoare sau
dependentă de droguri. În cazul multor clienţi cu tulburări asociate, este dificil de stabilit ce a
apărut mai întâi, simptomele psihiatrice sau problemele legate de droguri.

55
 b. Factorii de risc sociali şi de mediului
„Factorii sociali, respectiv atitudinea socială, convingerile sociale, disponibilitatea
drogului, relaţia cu familia, presiunea socială, urbanizarea şi şomajul influenţează decizia de
consum a unor substanţe psihoactive: alcool, tutun, apoi mai târziu cocaină, heroină. Aceşti
factori sunt cei care vor determina continuarea consumului de substanţe psihoactive, pe lângă cei
biologici şi cei psihologici” (Răşcanu, 2008, p. 42)
Atitudile sociale influenţează, în mare măsură pattern-ul de consum. Deasemenea,
consumul de substanţe psihoactive este influenţat de disponibilitatea acestora pe piaţă. În acest
sens, când cantitatea lor pe piaţă creşte, prin creşterea numărului celor care vând, în mod evident
creşte şi numărul consumatorilor. Când un număr mare de consumatori de droguri trăiesc într-o
anumită zonă, de dezvoltă o anumită subcultură care încurajează şi susţine începerea consumului.
Toţi cei care fac parte din acel grup au propriile lor moravuri, propriile valori, chiar dacă sunt
deformate, propriul limbaj. Oricine nu se droghează „nu este la modă”. Treptat aceste grupuri
sunt marginalizate şi separate de comunitate. Consider că acest factor se potriveşte perfect
societăţii din zilele nostre, în care s-a dezvoltat o „cultură” a consumului de droguri, mai ales în
rânduş tinerilor.
Un alt factor implicat în determinarea unui comportament de consum este dinamica
familiei. Adesea, dacă un membru al familiei consumă substanţe, el influenţează şi ceilalţi
membrii ai familiei să consume. Aceste interacţiuni pot afecta profund viaţa acestor familii.
Relaţiile dintre membrii familiei sunt foarte importante. „Nu s-a stabilit cu exactitate încă, gradul
în care comportamentul unui membruu al familiei este cauza care duce la apariţia unui pattern de
consum sau efectul faţă de acest comportament. Unii autori condideră ca dependenţa este un
simptom care conduce la apariţia conflictelor putând juca un rol important în menţinerea
disfuncţialităţilor în familie” (Răşcanu, 2008, p. 44). Familia este foarte importantă, dacă nu
esenţială în diminuarea problemelor induse de consumul de droguri: ea este cea care ar trebui să
ofere dragoste, suport moral, protecţie.
Alinierea este un factor care poate influenţa şi poate conduce la determinarea unui
comportament de consum. „omul are nevoie de sentimentul de apartenenţă la o familie, grup sau
comunitate. Oricine se simte izolat încearcă să găsească, de obicei, un grup căruia să i se alăture.
Uneori se îmtâmplă ca grupul să fie compus din persoane care au acest sentiment de izolare şi ei

56
caută alinarea în drog” (Răşcanu, 2008, p. 44). Aceşti indivizi nu se pot adapta şi de mult eori
caută refugiul în lumea drogurilor.
„Urbanizarea şi şomajul contribuie în mare măsură la creşterea numărului celor care se
vor orienta spre calea periculoasă a abuzului de drog” (Răşcanu, 2008, p. 45).
Consecinţele sociale ale consumului de drog sunt multimple: în general drogurile sunt
scumpe şi se poate ajunge în situaţia în care individul poate fura, excroca, pentru a-şi procura
banii nevesari. Deasemenea, consumul de drog poate conduce la deteriorări în activitatea socială
şi profesională (şomaj), la probleme familiale (neglijarea copiilor, divorţ). „Persoanele cu un
comportament social anterior stabil, pot fi supuse unor presiuni sociale puternice pentru a se
conforma moralei antisociale sau infracţionale a grupului de apartenenţă” (Răşcanu, 2008, p. 46).
Tentaţia şi înclinaţia de a consuma droguri conduce treptat la o stare de subordonare a
individului faţă de drog, condiţionându-i existenţă. Aşa se explică de ce pentru cei mai mulţi
consumatori, drogul devine raţiunea supremă a vieţii lor, fiind capabili de orice sacrificiu pentru
a-şi procura „această minciună frumoasă, însă mai trainică decât un balon de săpun”
Factorii de risc asociaţi mediului influenţează evoluţia şi parcursul problemelot legate de
droguri. De exemplu, sărăcia a fost asociată cu procente mai mari ale problemelor legate de
droguri. De obicei, în zonele sărace se înregistrează niveluri mai mai mari ale abuzului de
droguri. Stresul a fost identificat ca fiind factor de risc asociat cu evoluţia şi perpetuarea
problemelor legate de droguri. Abuzul de droguri poate fi cauzat de multe tipuri de stresori
biologici, printre care unii legaţi de stresul provocat de familie, bani, necazuri zilnice sau crize
existenţiale majore. Unii cercetători au emis ipoteza că locuitul în spaţii aglomerate, asociat
deseori cu un stres psihologic intens, arputea fi asociat cu abuzul de droguri, deşi acest lucru ar
putea fi dificil de stabilit cu exactitate. Acelaşi lucru se poate spune şi despre educaţie, care în
general este un factor care protejează de probleme, însă în funcţie de educaţie pot apărea sau nu
probleme legate de droguri. Printre alţi factori stresanţi de mediu asocaţi cu consumul de droguri
se numără abuzul fizic şi emoţional, evenimente traumatizante şi opresiunea. Un număr
însemnat de studii au avut drept temă relaţia dintre abuz, traume şi problemele legate de droguri.
Mulţi dintre cei care se confruntă cu probleme legate de droguri au fost supuşi anterior
abuzurilor fizice, emoţionale sau sexuale. Unii au consumat droguri pentru a diminua factorii
stresanţi asociaţi cu prejudecăţile şi cu şocul cultural sau pentru a uita de aceşti factori.

57
 Totodată, afirmă Blume, „aşteptările societale în privinţa consumului de substanţe par să
fie asociate cu suscebiliatea membrilor societăţii de a se confrunta cu probleme legate de droguri.
Mulţi cercetători respectaţi cred că expunerea la utilizarea responsabilă de substanţe la începutul
vieţii, în societate, ar putea promova un consum moderat de substanţe în societăţile în care un
astfel de comportament este sancţionat. Un bun exemplu este Olanda, care a legalizat, în urmă cu
două decenii, consumul de marijuana în cafenele, şi care are în prezent, procente mai mici ale
abuzului de marijuana în comparaţie cu SUA” (Blume, 2011, p. 54).

c. Factorii psihologici
Psihologii consideră că persoanele care folosesc substanţe psihoactive au, în general,
tulburări afective (depresie), sau o tulburare a controlului impulsului de a consuma, în care
căutarea de plăcere este dominantă.
Mulţi autori sunt de părere că unii consumatori de drog, mai ales tinerii care folosesc
drogurile ilicite, par să aibă un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii, anterioară
începerii consumului. „Ei par adesea lipsiţi de resursele necesare de a face faţă exigenţelor vieţii
continue, sunt nestatornici în sentimentele lor, sunt în dezacord cu societatea şi cu autorităţile
după cum arată slabele rezultate profesionale, absenteismul şi actele de delincvenţă. Mulţi acuză
stări de depresie, de anxietate, dar este rareori limpede dacă acestea sunt cauzele sau consecinţele
dependenţei de drog” (Răşcanu, 2008, p. 49).
Deasemenea mulţi toxicomani provin din medii dezorganizate şi adesea au avut o
copilărie nefericită. Numeroase cazuri de dependenţă se întâlnesc printre cei care suferă de o
boală rară (cancer, astm bronşic), necesitând calmante şi ajungând astfel la toxicomanie.
Factorul medicaţie intervine şi în anumite profesii în care există posibilitatea de a avea acces la
substanţe psihoctive: medici, farmacişti, personal medical.
Factorii psihologici acţionează prin condiţionare şi reîntărire. Sunt autori care afirmă că
unele din simptomele care apar la întreruperea consumului sunt răspunsuri condiţionate formate
în timpul experienţelor anterioare de consum repetat.
Cercetătorii consacraţi consideră că uzul de drog poate fi văzut ca un proces de învăţare
prin condiţionare. Orice comportament care întăreşte un pattern comportamental anterior, paote
fi considerat o întărire a acelui comportament. Drogul poate întări un comportament prin
înlăturarea unor stări neplăcute ca durerea, anxietatea, depresia. În unele situaţii sociale,

58
consumul de drog poate fi întărit prin aprobarea prietenilor din grupul de apartenenţă (Răşcanu,
2008, p. 49). Totodată comportamentul asociat consumului de substanţă împreună cu elementele
asociate (ţigări, disponibilitatea drogului, seringi) pot deveni întăriri secundare, prezenţa lor
ducând la apariţia dorinţei de a relua consumul. Consumul devine astfel o obişnuinţă

III.3.2. Factori protectivi:

Conform cu Cojocaru şi colaboratorii săi (Cojocaru, Cojocaru, Rădoi, & Bunea, 2009, p.
13) prin factorii de protecţie se înţeleg „acele circumstanţe moderatoare ale expunerii la factorii
de risc”. Aceştia întăresc rezistenţa rezistenţa persoanelor supuse situaţiilor de risc, acţionând ca
elemente de protecţie la răspunsurile problematice.
Gaudet Etienne propune urmatorii factori ce pot contribui la diminuarea riscurilor de
a deveni toxicoman: (Gaudet E., 2006, p. 22). Aceştia sunt factori protectivi, grupaţi astfel:
Factorii inhibitori externi ai consumului de droguri, dintre aceştia, conform cu Gaudet,
E., (2006, p. 26) enumăr: gradul de cultură şi educaţie; teama/respectul faţă de părinţi; mediul în
care trăiesc; reuşita şcolară; familia în care comunicarea este adecvată; familia care este unită;
familia în care regulile sunt clare; familia compusă din persoane care au, în general un bun
echilibru personal; familia cu o situaţie financiară echilibrată; absenţa problemelor de sănătate
mentală la cei doi părinţi; preţul; capacitatea de rezolvare a problemelor.
Factori interni ai inhibiţiei, conform aceleaşi surse (Gaudet E., 2006, p. 27) sunt; stima
de sine – păstrarea încrederii în sine; instinctul de consevare – dragostea de viaţă, teama de
moarte, teama de dependenţă; o bună părere despre sine; capacitatea de afirmare personală; bună
capacitate de stăpânire a emoţiilor;interiorizarea normelor.
Pornind de la un vechi proverb: „Când rezolvi probleme, sapă la rădăcină în loc să tai
frunzele” – Anthony J. D’ Angelo, Arthur W. Blume afirmă despre consum şi dependenţa că
sunt deseori simplificate prin cei trei factori „c”: utilizarea compulsivă (poate fi asociată cu
consolidarea, nevoia de a consuma, obişnuinţa), pierderea controlului (asociată cu miopia
indusă de droguri, nevoia de a consuma, convingerea că persoana va pierde controlul) şi
utilizarea continuă, în pofida efectelor secundare (consecinte – tipurile de consecinţe variază de
la o persoană la alta, importanţa lor variază de la o persoană la alta, consumul şi convingerile
personale pot contribui la apariţia consecinţelor) (Blume, 2011, p. 27).

59
 Pe scurt, există mulţi factori interni şi externi asociaţi cu apariţia şi perpetuarea
problemelor legate de droguri. Totuşi, factorii de risc care ţin de mediu, factorii
comportamentali, cognitivi şi emoţionali, adică cei individuali pot fi modificaţi. Pentru ca
problemele legate de droguri să nu apară, este foarte important ca factorii protectivi să fie cât mai
bine puşi la punct, astfel încât să contribuie la diminuarea riscurilor de a deveni toxicoman.

Interviul cu asistentul social pe care l-am intervievat a adus în prim plan ideea că factorii
care influenţează consumul de droguri sunt în primul rând legaţi de reglementările
legislative prea permisive şi de disponibilitatea drogurilor. De aceea, este foarte important
să fie înlăturaţi mai ales factorii individuali, prin evidenţierea factorilor protectivi.

OMS – modelul schematic al consumului şi dependenţei de drog (după G. Edwards, A. Arif, R.

Hodgson: Nomenclature and Classification of Drug and Alcohol Related problems, 1995)

60
 CAPITOLUL IV. CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI

Pentru a lupta împotriva abuzului de droguri, una dintre cele mai mari dificultăţi constă în
identificarea cauzelor care stau la baza consumului de droguri (Răşcanu, 2008, p. 39).
În ceea ce priveşte motivele pentru care tinerii consumă droguri, Ruxandra Răşcanu
afirmă că: „motivele pentru care unele persoane se simt atrase de droguri sunt extrem de diferite
şi greu de explicat, ceea ce pare uşor de acceptat este faptul că ele reprezintă un pericol major
pentru organism, o adevărată capcană atât pentru cei avizaţi, dar mai ales pentru cei neinformaţi”
(Răşcanu, 2008, p. 11).
Motivaţia utilizării drogului constă în redobândirea stării de euforie, în primul rând şi
evitarea disconfortului, în al doilea rând. Apare o nouă motivaţie a consumului de droguri: teama
de efectele negative ale abstinenţei. În ambele cazuri este vorba de motivaţii dobândite
(Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 34)
În urma studiilor efectuate pe adolescenţi, conform, Ruxandrei Răşcanu (2008, p. 26),
cauzele interne ale consumului de droguri sunt: curiozitatea, tentaţia, „fructul oprit”; dorinţa
de senzaţii tari; lipsa de maturitate/responsabilitate; probleme personale, necazurile,
disperarea; singurătatea, lipsa de prieteni; plictiseala, lipsa unor preocupări interesante;
teribilismul/nevoia de a ieşi în evidenţă; iar cauzele externe sunt: influenţa nefastă a
anturajului, a grupului de prieteni „dubioşi”; climatul familial nefavorabil; nivelul educaţional
şi cultural redus; lipsa informaţiilor sau informaţii denaturate, cu privire la droguri; imitarea
modelelor din filme, din ziare şi reviste.
Grupând aceste cauze, am ajuns la concluzia că cele mai importante cauze, care merită
dezvoltate sunt: adolescenţa, grupul de prieteni şi familia.

IV.1. Adolescenţa

În această perioadă au loc schimbări sociale şi psihologice. Una dintre provocările majore
pentru adolescent constă în dezvoltarea autonomiei şi a independenţei; pe scurt, el trebuie să afle
ce vrea să devină în viaţă. Este şi o perioadă în care prietenii, grupul, „gaşca” şi idoli ocupă un
loc din ce în ce mai important în viaţa copilului, până într-atât încât pare uneori că o ocupă în
întregime. Este şi vremea experimentărilor, a încercărilor de tot felul. Adolescentul are propriile

61
lui păreri, îşi exprimă opiniile, şi este cu atât mai interesant să experimentezi cu cât este vorba
despre ceva interzis (Gaudet, 2006, p. 15).
Adolescenţa este o perioadă de mari schimbări şi e normal ca tinerii să experienteze alte
moduri de a fi, de a face, de a gândi, alte moduri de a trăi, de a auzi şi de a înţelege idei noi.
Conform cu Blume (2011, p. 74) „partea negativă a căutării noutăţii constă în faptul că poate
conduce la comportasmente riscante, iar uneori adolescenţii estimează greşit riscurile şi
consecinţele anumitor acţiuni. Subestimarea riscului poate cauza adolescenţilor probleme, chiar
dacă consumă droguri periodic”.
În concordanţă cu datele cuprinse în rapoartele publicate anual de Organizaţia Naţiunilor
Unite, în anul 2000, aproximativ 180 de milioane de oameni din întreaga lume (reprezentând
aproximativ 5% din populaţia mondială) consumă droguri, Potrivit experţilor biroului O.N.U.
pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Crimei (O.D.C.C.P.), drogurile cele mai consumate
sunt cannabisul (144 milioane de consumatori), amfetaminele (20 de milioane), cocaina (14
milioane) şi derivatele pe bază de opiu (13,5 milioane). Se estimează de asemenea că în anul
2000, existau, în întreaga lume, aproximativ 1,3 miliarde de fumători, dintre care circa 1 miliard
de bărbaţi şi restul femei. La nivel european, cel puţin 45 de milioane de persoane din statele
Uniunii Europene au experimentat, cel puţin o dată marijuana sau haşişul. Un sfert dintre
adolescenţii cu vârstă cuprinsă între 15 şi 16 ani au încercat măcar o dată marijuana şi circa 40 %
dintre cei ajunşi la vârsta majoratului au fumat ţigări de marijuana (Groza, 2000, p. 5).
Ceea ce este important este ca tânărul să fie conştient de consecinţele faptelor sale şi să
fie pregătit oricând să şi le asume. Adolescenţa este o perioadă în care totul este în mişcare, în
care nimic nu s-a cristalizat încă. „Consumul de droguri în adolescenţă poate îndeplini mai multe
funcţii: căutarea plăcerii, controlul emotivităţii, imitarea altora, opoziţia faţă de autoritate”
(Gaudet, 2006, p. 63).
Dată fiind amploarea traficului de droguri în ţara noastră, numărul consumatorilor de
droguri a crescut constant, grupurile tinere fiind cele mai vulnerabile. De la o ţară considerată a fi
loc de tranzit pentru droguri, România a devenit şi un loc de consum. Conform unor estimări
făcute de specialişti, în anul 2000 erau înregistrate în evidenţele instituţiilor de specialitate peste
zece mii de persoane care se drogau, iar 90% dintre cei care foloseau droguri injectabile aveau
vârstă cuprinsă între 15-30 de ani. Numărul liceenilor consumatori de droguri s-a dublat în
perioada 1997-2002, crescând şi numărul de decese provocate de supradoze. Astfel, în anul

62
2002, media de vârstă a celor care îşi injectau heroina nu depăşea 17 ani. Curiozitatea şi
teribilismul sunt motivele cele mai frecvente pentru consumul de droguri, de către copii
(R.N., 2002, p. 1).
Adolescenţa este o perioadă a afirmării de sine în care comunicarea joacă un rol
important. Tinerii tind să fie supuşi unui risc mai mare de a utiliza droguri, în comparaţie cu
adulţii mai în vârstă, dar ei tind să renunţe la acest comportament odată cu maturizarea.
Vârsta lor este propice unor tensiuni interioare majore. Studiile de specialitate, privind profilul
psihologic al consumatorului, converg către o concluzie care nu trebuie să scape nicicând
atenţiei părinţilor şi specialiştilor: tânărul consumator prezintă o structură psihică fragilă, marcată
de lipsă de încredere în sine, puternice şi repetate accente depresive, prezintă stresantă a
sentimentului de insecuritate (de nevoia de siguranţă, de înţelegere, de „gaşcă” împreună cu cei
la fel cu el), absenţă a unui sistem de valori care să îl ghideze, absenţă a unui „scop în viaţă”
pentru care merită să se lupte, lipsă de vitalitate, „plictiseală”, dorinţă, uneori exprimată violent,
de a-i fi confirmată şi respectată propria personalitate (care nici lui nu îi este clară),
impulsivitate, intoleranţă la valorile celor mai mari ca el, ori celui care, de-o vârstă cu el fiind, nu
e din „gaşca” lui (Gaudet, 2006, p. 8).
Un studiu recent, efectut în anul 2006 de Facultatea de Sociologie din Bucureşti (E.L.,
2006, p. 12) evidenţia faptul că drogurile ilicite au fost experimentate de 1% dintre tinerii cu
vârstă cuprinsă între 11 şi 14 ani, această pondere crescând de 10 ori în rândul tinerilor cu vârste
cuprinse între 19-22 de ani. Spre deosebire de alte cercetări în domeniu, acest studiu a arătat că
cel mai folosit drog este cocaina (0,4%), urmată de marijuana (0,2%) şi heroina (0,1%).
În anul 2001, Centrul de Studii şi Cercetări pentru Problemele Tineretului (C.S.C.P.T.,
2001) din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului publică lucrarea „Starea Tineretului din
România în 2001”, în care o secţiune aparte o constituie consumul de droguri în România.
Constatările principale ale acestei secţiuni se referă, printre altele, la caracteristicile generale ale
consumatorilor de droguri şi la profilul psihologic al acestora. În concordanţă cu aceste
constatări, media de vârstă a consumatorilor români de droguri a înregistrat o scădere
permanentă de la 18-22 de ani la începutul anului 1997, la 15-18 ani în 2001. Din punct de
vedere al distribuţiei pe sexe, de la raportul de 3:1 în favoarea băieţilor s-a ajund la un raport de
2:1. Drogurile cele mai frecvent consumate de tinerii români sunt heroina şi marijuana, urmate
de ecstasy, amfetaminele şi cocaina. În ceea ce priveşte structura lor psihică, consumatorii

63
români de droguri au un profil de personalitate caracteristic pentru conduita dependentă,
concretizat de lipsa încrederii în sine, cu note depresive accentuate, absenţa sentimentului de
securitate, impulsivitate, intoleranţă la frustrare, lipsa unor repere valorice, etc. (C.S.C.P.T,
2001).

IV.2. Prietenii, grupul sau „gaşca” – ocupă locul cel mai important în perioada
adolescenţei deoarece tinerii se regăsesc doar printre cei de-o seamă cu ei
Adolescenţa este perioada când tânărul începe să se îndepărteze de părinţii lui, când nu
mai este aşa apropiat de ei ca în copilărie, Dacă se îndepărtează de lumea adulţilor, adolescentul
se apropie în schimb de cei de aceeaşi vârstă cărora le acordă mai multă credibilitate deoarece
trăiesc experienţe asemănătoare şi comunicarea cu ei se realizează mai uşor. Prietenii devin
reperele şi punctele de sprijin ale adolescentului.
Imitaţia şi influenţa grupului
Numărul consumnatorilor adolescenţi de droguri şi de alcool a crescut semnificativ în
ultimii 15 ani. Deoarece adolescentul are tendinţa de a-i imita pe cei de aceeaşi vârstă cu ei, este
important să îi ajutăm încă din copilărie să se afirme, să ia atitudine, să fie capabil să spună NU.
Nu este mai puţin probabil ca frecventarea de tineri neconsumatori să-l facă şi pe el să renunţe.
Dacă tot este influenţat, atunci e mai bine să aleagă influenţele bune (Gaudet, 2006, pg. 26-27).
Despărţirea unui adolescent de grupul de prieteni va provoca reacţii de ură pentru cel care i-a
despărţit de grup, acesta va evita să prezinte prietenii, ceea ce va face să trăiască în secret, poate
provoca chiar batjocura din partea celor care au rămas în grup (Gaudet, 2006, pg. 82-83).
Studiul ESPAD European Survey Project for Alcohol and Drugs), din 1999 realizat de
Sweedish Council for Information on Alcohol and Drugs, sub coordonarea sociologului Bjorn
Hillbell, la nivel naţional, asupra unui eşantion de 3500 de elevi din clasa a IX-a (studiu realizat
de către Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate şi Departamentele Judeţene de
Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate) a evidenţia faptul că 4,8% dintre subiecţii de
sex masculin şi 3, 5% dintre cei de sex feminim au consumat droguri. Băieţii preferă marijuana şi
haşişul iar fetele tranchilizantele şi sedativele. Principala sursă de obţinere a drogurilor este
anturajul de prieteni care fie le oferă, fie le vând substanţele solicitate. 1.2% dintre băieţii
investigaţi au declarat că au împărţit drogul cu ocazia primului consum. Principalul motiv pentru
care tinerii (atât băieţi cât şi fete) consumă droguri este curiozitatea. De asemenea, 0,9% dintre

64
băieţi au mai declarat ca motiv faptul că utilizarea drogurilor îi face mai bărbaţi, iar fetele au
declarat ca motiv dorinţa de a uita de probleme (Hillbell, 1999)
Iniţial, drogul este consumat în grup, pentru ca ulterior toxicomanul să dorească să se
bucure de “doză” singur. Calea cea mai frecvent folosită rămâne consumul în grup din mai multe
motive: procurarea drogului se face mai uşor; dozele pot fi împărţite între membrii grupului, în
condiţiile în care unii nu dispun de bani; îşi pot împărtăţi unii altora impresiile. Contextul social
şi grupul de prieteni pot fi factori declanşatori în orice toxicomanie (Răşcanu, 2008, p. 196).
Consumul de droguri este strâns legat de problemele de viaţă, de întrebările, de căutările
adolescentului şi ale tânărului. (într-un studiu efectuat de către organizaţia „Salvaţi copiii” în
2001, în rândul liceenilor bucureşteni, se arată: aproape 40 % dintre elevii chestionaţi spun că au
început să consume droguri pentru a fi la fel ca prietenii lor, 29.25 % din curiozitate, 26.92% din
alte motive-plictiseală, pentru că partenerul lor este şi el consumator, 24.4% pentru calmarea
unor suferinţe psihice sau fizice, 23.4% ca formă de protest) (Gaudet, 2006, p. 7).
Ceea ce este important de reţinut la acest studiu este faptul că 40% dintre tinerii
chestionaţi consumă droguri pentru a fi la fel ca prietenii săi, ceea ce denotă faptul că grupul de
prieteni are o influenţă foarte mare în debutul consumului de droguri.

În urma micro-cercetării pe care am efectuat-o, a reieşit faptul că în clasamentul motivelor

pentru care tinerii consumă droguri se află anturajul, urmat de curiozitate. De asemenea,
elevii au adus în discuţie, ca şi motiv al consumului problemele familiale, ceea ce
înseamnă că trebuie să ne punem nişte semne de întrebare în legătură cu educaţia pe care
tinerii o primesc în familie şi mai ales în legătură cu eficienţa comunicării în familie.

IV.3. Familia

Una dintre cauzele celor care consumă droguri este aceea a provenienţei lor din
medii familiale problematice: familii în care stările tensionate sau conflictuale sunt dismiluate,
ascunse (dar ele sunt receptate, intuite, totuşi de către adolescenţi), familii în care aceste stări
sunt evidente, violente chiar, familii destrămate, familii în care consumul de alcool, tutun,
medicamente, etc. Este unul normal, obişnuit. În fiecare dintre aceste medii, tânărul nu regăseşte

65
repere securizante, echilibrate, coerente, atât de necesare pentru o bună dezvoltare a
personalităţii sale (Gaudet, 2006, p. 7).
Problemele legate de droguri par adesea să se perpetueze în cadrul familiei. Deşi o parte
din vină ar putea să aparţină geneticii şi biologiei, se poate spună deasemenea că, familiile pot
modela comportamentul. Când copiii îşi văd părinţii utulizând substanţe, descoperă, prin
intermendiul învăţării observaţionale (fiind subiecţi ai modelării) că substanţele pot fi folosite
astfel. Şi alţi factori din cadrul familiei pot fi asociaţi cu problemele legate de droguri. De
exemplu, temperamentul unui copil poate avea un oarecare efect indirect. Dacă temperamentul
unui copil este opus temperamentului părinţilor sau temperamentului familial, acest facpt poate
cauza inadaptarea copilului în structura familiei. De asemenea, monitorizarea parentală a fost
asociată cu probleme comportamentale. Dacă copiii se simt neglijaţi sau ignoraţi, se amplifică
posibilitatea ca ei să se implice în comportamente riscante, deoarece monitorizarea
comportamentului este absentă. Acest fapt poate contribui la apariţia unor comportamente care
să genereze probleme legate de droguri (Blume, 2011, pg. 75-76).
Codependenţa
Un aspect emoţional legat de lucrul cu familiile constă în faptul că membrii familiei sunt
codependenţi de copilul lor care consumă droguri. Această presupusă afecţiune este foarte des
menţionată în presa şi în cultura populară, inclusiv în cărţile şi filmele la modă. Totuşi,
cercetătorii nu au descoperit nici o dovadă care să ateste codependenţa ca afecţiune,
personalitatea codependentă sau un astfel de ansamblu de comportamente, ar în DSM-IV nu
există nici o categorie de diagnostic pentru codependenţă. În pofida absenţei complete a studiilor
care să-i demonstreze existenţa, în cultura populară persistă convingerea că ea reprezintă o
tulburare mentală atestată. În plus, îngrijorările legate de membrii familiei care îi sprijină pe cei
dragi lor să continue să consume droguri, par să aibe o importanţă secundară în raport cu
importanţa sprijinului social pentru modificarea cu succes a consumului de droguri. Uneori, un
membru al familiei poate proteja persoana care are probleme legate de droguri sau poaze chiar
contribui la consolidarea comportamentului de utilizare a drogurilor.
Codependenţa este definită de Blume (2011, p. 256) drept „o dependenţă emoţională de
persoana care are o problemă legată de droguri” .
Deasemenea, familia este implicată şi în prevenirea recidivei, în cazul în care a avut loc
modificarea cu succes a comportamentului de consum în cazul tinerilor. Familia poate fi foarte

66
folositoare. Una dintre cele mai utile strategii este aceea ca familia să încerce atenuarea factorilor
de stres din cadrul relaţiilor familiale. Aceste eforturi vor necesita terapie de familie deoarece
membrii familiei trebuie să înveţe să reducă factorii de stres care pot favoriza consumul de
droguri în cazul consumatorilor de droguri din familie (Blume, 2011, p. 442).

În legătură cu codependenţa, mulţi dintre cei intervievaţi sunt de părere că fenomenul

consumului de droguri, nu îi afectează doar pe cei care consumă substanţele, ci pe cei din
jurul lor. Mai mult, interviurile cu specialiştii au confirmat faptul că în adolescenţă, tinerii
se depărtează de familie, apropiindu-se de colegii sau prietenii lor. În ciuda acestui fapt
este foarte importantă terapia de familie sau implicarea familiei în activităţile de prevenire
a consumului de droguri.

IV.4. Influenţa atitudinilor asupra problemelor legate de droguri

Anumite atitudini asociate cu utilizarea drogurilor pot influenţa modificarea

comportamentului şi pot constitui un motiv de îngrijorare. O astfel de atitudine este convingerea
că utilizarea drogurilor este acceptabilă în scopul de a face faţă problemelor existenţiale ale
vieţii. De obicei, utilizarea drogurilor reprezintă o modaliatate de a evita problemele, mai
degrabă decât de a le rezolva. O altă idee îngrijorătoare pe care o pot avea adolescenţii este aceea
că utilizarea drogurilor poate compensa ceva ce ei simt că lipseşte din vieţile lor. Evident,
drogurile au capacitatea de a induce plăcere, relaxare şi alte efecte pozitive, în funcţie de
compoziţia lor chimică. În orice caz, drogurile nu pot umple golurile din viaţa oamenilor. După
ce efectele drogurilor se risipesc, golurile rămân. Încercarea de perfecţionare şi dezvoltare a
sinelui pentru a umple golurile respective în loc de a utiliza droguri pentru a le compensa are mai
multă logică pe termen lung (Blume, 2011, p. 116).
Tentativele de automedicaţie pot fi problematice deoarece conduc la patternuri
comportamentale de utilizare a drogurilor. Convingerile că automedicaţia constituie o modalitate
eficientă de tratare a unor simptome sunt destul de puternice şi dificil de modificat, chiar dacă
dovezile sugerează că automedicaţia nu dă rezultate foarte bune. În pluc, automedicaţia folosind

67
substanţe psihoactive cauzează deseori alte probleme, care la rândul lor pot complica tulburările
şi simptomele originale.
Atitudinile privind puterea anumitor droguri (mituri şi aşteptări pozitive legate de
droguri) pot genera probleme în cazul unor adolescenţi. De obicei, aceste mituri sunt complet
false şi nu sunt susţinute de studii. De obicei, miturile respective susţin capacitatea drogurilor de
a face o persoană să fie mai plăcută şi mai sociabilă, mai puternică din punct de vedere fizic, mai
capabilă intelectual, mai plină de energie şi mai atractivă.
Membrii familiei şi prietenii pot avea deasemenea atitudini problematice faţă de
perosana apropiată sau prietenul care utilizează droguri. Cele mai puternice atitudini sunt cele
care influenţează modul în care se comportă un membru al familiei cu persoana care utilizaează
droguri. Nu există studii care să sprijine concepţia că o atitudine dură din partea celor dragi îi
ajută pe cei care au probleme legate de droguri şi, există cazuri în care astfel de intervenţii din
partea familiei sau a prietenilor au un impact contrar.
Şi specialiştii pot avea atitudini problematice care pot afecta procesul terapeutic. O
atitudine problematică constă în faptul de a considera că persoana care are o problemă legată de
droguri este needucată, naivă sau mai puţin avizată sub orice aspect cu privire la viaţa sa şi la
problema sa legată de droguri în comparaţie cu specialistul. După cum Miller şi Rollnick (2002)
afirmă în Motivational Interviewing, clientul este expertul cu privire la sine însuşi, iar specialiştii
pot învăţa multe dacă acceptă acest simplu truism. O altă atitudine problematică a specialiştilor
constă în convingerea că adolescenţii trebuie trataţi la fel ca şi adulţii care au o problemă legată
de droguri. Studiile reflectă un lucru foarte clar: abuzul de substanţe la adolescenţi pare să difere
mult de abuzul de substanţe în cazul persoanelor mature.
O altă atitudine a specialiştilor care poate fi problematică este ideea de a trata toate
problemele legate de droguri în mod similar. Încrederea într-o abordare standardizată de
tratament limitează capacitatea specialistului de a găsi straregii creative, individualizate, prin
care să-i ajute pe clienţi (Blume, 2011, pg. 116-120).
Cauzele consumului de droguri, aşa cum am observat sunt multiple, însă cele mai
importante dintre ele, care le însumează pe toate celelalte sunt: adolescenţa, grupul de prieteni şi
familia. Este foarte important să cunoaştem atitudinile care pot influenţa consumul de droguri şi
să încercăm să le schimbăm, astfel încât consumul de droguri să fie pentru consumatori o
problemă peste care vor reuşi să treacă, devenind doar o amintire.

68
 CAPITOLUL V - MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE

Intervenţia în toxicomanie este de dată relativ recentă. „Întervenţiile specifice destinate

adolescenţilor cu probleme de toxicomanie se practică doar de două decenii. La început, ele erau
identice cu intervenţiile practicate în cazul adulţilor toxicomani; se considera că adolescentul este
într-un anume fel un mini-adult cu aceeaşi nevoie ca şi acesta. De la o vreme însă, specificitatea
adolescenţei a fost recunoscută iar modelele teoretice au progresat” (Gaudet, 2006, p. 67).

V.1. Abordări ale intervenţiei în toxicomanie

Gaudet Etienne afirmă că acum există mai multe modalităţi de abordare a intervenţiei
socialiştilor în cazul tinerilor cu probleme de toxicomanie. Nici o metodă nu este mai bună decât
alta, ceea ce contează este rezultatul obţinut, chiar prin îmbinarea mai multor abordări (Gaudet,
2006, pg. 68-69). Aceste abordări sunt:
 Abordarea A.A. – consumul îngrijorător de alcool şi de droguri este o maladie. Persoana
afectată nu se vindecă niciodată. Activitatea grupurilor de susţinere reciprocă (alcoolicii
anonimi, narcomani anonimi, etc.) se inspiră din acest model.
 Abordarea morală – consumul de datorează slăbiciunii morale a individului. A consuma
înseamnă a comite un păcat.
 Abordarea socială – condiţiile sociale actuale (sărăcie, şomaj, familii despărţite,
rasism...) îl determină pe individ să consume. Consumul este astfel o tentativă de
adaptare la dificultăţile sociale.
 Abordarea psihologică – consumul este un răspuns la un tip de dezechilibru psihologic
al individului (abuz, violenţă, respingere, ...). Consumul permite astfel supravegherea
persoanei.
 Abordarea sistemică – consumul este un simptom al disfuncţionalităţii familiei. Prin
consum, persoana reacţionează şi încearcă să îşi regăsească echilibrul. Consumul poate fi
deci în acelaşi timp şi cauza, şi efectul problemelor cu care se confuntă în viaţă.
 Abordarea biopsihosocială – persoana în ansamblul său este perturbată (corp-spirit-
relaţii). Consumul este încercarea de a reface aparenţa unui echilibru. Trebuie deci
intervenit asupra întregului ansamblu de elemente perturbate.

69
  Abordarea comportamentală – consumul este un comportament dobândit. Persoana
trebuie să găsească noi strategii de adaptare.
 Abordarea în sensul traducerii efectelor negative – consumul este decizia persoanei.
Va trebui deci să îşi adapteze comportamentul astfel încât să reducă efectele negative ale
consumului: să nu fure, să nu împrumute seringi sau să nu absenteze de la şcoală, etc.

Toţi adulţii şi toţi tinerii de la şcoală, din grupul de prieteni, toţi cei care sunt la curent cu
situaţia unui tânăr care consumă droguri şi cei care sunt preocupaţi de binele lui sunt aliaţi
potenţiali în intervenţie. Cu câteva generaţii în urmă, susţinerea reciprocă era o valoare socială
importantă. Când un membru al societăţii avea probleme, el se îndrepta spre ceilalţi. Astăzi,
realitatea socială ne conduce spre individualism şi autosuficienţă (Gaudet, 2006, pg. 72-73).
Studiile arată că multe persoane care au probleme legate de droguri au un grad ridicat de
ambivalenţă cu privire la consumul acestora, ceea ce înseamnă că deseori sunt foarte conştienţi
atât de aspectele negative ale consumului, cât şi de aspectele pozitive. Aceasta înseamnă că cei
care utilizează droguri nu sunt neaparat imposibil de abordat. De multe ori, clienţii au capacitatea
de a-şi găsi propriul drum mai bine decât putem noi să o facem, deloc nu ne-am aflat deloc în
situaţia lor. De aceea, este bine să oferim o mare diversitate de opţiuni privind ajutorul şi
recuperarea, iar apoi sa-i permitem clientului să aleagă singur cea mai bună cale (Miller &
Rollnick, 2002).

V.2. Modalităţi de intervenţie

Există mai multe modalităţi prin care se poate interveni pentru prevenirea şi combaterea
consumului de droguri în rândul adolescenţilor, între care pot aminti despre:
Intervenţia în mediul şcolar – tânărul va primi sprijin direct de la şcoală, dacă îl cere.
Profesori, psihologi, asistenţi sociali, psihoeducatori, educatori spcializaţi în prevenirea
toxicomaniei îl vor face pe tţnăr să înţeleagă mai bine situaţia. Aceştia îl vor ajuta să facă
schimbări în stilul lui de viaţă, putând oferi sprijin chiar şi părinţilor (Gaudet, 2006, p. 74).
Grupurile de susţinere reciprocă pentru părinţi – acestea oferă servicii părinţilor care
au copii consumatori de droguri. Sunt grupuri de susţinere independente care permit părinţilor să
discute despre situaţia în care se află şi despre strategiile de intervenţie.

70
 Grupurile de susţinere reciprocă pentru adolescenţi – grupuri precum Alcoolicii
Anonimi sau Narcomanii Anonimi care oferă servicii de susţinere consumatorilor adolescenţi.
Sunt supervizate de vadre specializate şi îşi propun să obţină abstinenţa totală a consumatorului.
Grupurile de sprijin, cum le numeşte Blume, pe lângă furnizarea suportului social,
includşi programe destinate să prevină sau să reducă consumul de droguri, inclusiv programe de
psihoeducaţie pentru a-i ajuta pe membrii lor. De asemenea, grupurile de sprijin pot sponsoriza
evenimente precum dansul, picnicurile sau alte activităţi recreative sau distractive care nu sunt
asociate cu drogurile şi care pot ajuta la structurarea timpului în aşa fel încât să includă activităţi
sociale agreabile desfăşurate împreună cu colegii de suferinţă. Cele mai cunoscute sunt: Cocaine
Anonymous (CA), Marijuana Anonymous (MA), precum şi deja menţionata asociaţie Narcotic
Anonimous (NA) dar există şi altele mai puţin cunoscute. În plus, există grupuri de sprijin
alternative, care au adoptat în general alte modele de tratare a consumului de droguri. Acestea ar
fi Rational Recovery şi SMART Recovery, şi chiar unele grupuri care au adoptat obiective care
ţin de reducerea şi diminuarea răului provocat de consumul de droguri, şi nu de abstinenţă
(Blume, 2011, pg. 311-312).
Lucrătorii în stradă – sunt asistenţi psihosociali care lucrează pe stradă, în parcuri,
participă la viaţa tânărului şi a grupului de prieteni. De cele mai multe ori, ei sunt primii care
ascultă confidenţele şi întrebările adolescenţilor, ei sunt cei cărora adolescenţii le destăinuie
suferinţele prin care trec.
Centrele externe pentru toxicomanie - oferă servicii pe bază de voluntariat
adolescenţilor consumatori de droguri şi anturajului acestora. Ele propun diferite tipuri de
servicii (individuale, de grup, întâlniri familiale).
Centrele interne pentru toxicomanie - se adresează tinerilor consumatori care doresc
sau au nevoie de o schimbare a mediului lor de viaţă pentru a pune capăt consumului de droguri.
Ele oferă internări cu perioadă variabilă şi abordări terapeutice diverse. Oderă deasemenea
servicii şi familiilor consumatorilor de droguri pentru ca intervenţia să fie cât mai eficientă.
Asistenţii în cadrul activităţii lor private – oferă servicii diferite consumatorilor şi
anturajului acestora. Acesta trebuie să aibă calificare (Gaudet, 2006, pg. 75-76).
Schimbarea mediului – Pentru tânăr va fi mult mai greu să îşi schimbe comportamentul
de consum dacă rămâne în acelaşi mediu unde toţi consumă şi în aceeaşi situaţie: grupul de
prieteni, chiar şcoala unde are colegi consumatori, daca are droguri disponibile, îi va fi mult mai

71
greu să îşi menţină motivaţia să nu consume dacă îi este atât de uşor să consume. De aceea, este
indicată o retragere temporară din mediul lor, o retragere de câteva zile, fără contact cu drogurile,
cu prietenii sau cu obişnuinţele legate de consum. În acest caz se poate apela cu încredere la
familia lărgită pentru o găzduire de câteva zile (Gaudet, 2006, pg. 87-88). Este necesar să se
menţină o anumită unitate familială pentru a fi în contact cu toţi şi pentru a facilita comunicarea.
În acest sens mesele pot fi o bună ocazie.
Terapia de grup – un beneficiu al acestei terapii constă în depăşirea izolării
consumatorilor şi reinserţia lor în viaţa socială şi în familie. Rezultatele obţinute în urma terapiei
de grup sunt interesante, astfel câştigându-se încrederea consumatorilor în posibila lor vindecare.
Este o formă de tratament care merită luată în considerare având avantaje ca: obţinerea unei
coeziuni între membrii săi, solidaritate în cadrul grupului, indivizii sunt mai receptivi la măsurile
educative şi la asimilarea experianţelor (Baconi, Bălălău, & Abraham, 2008, p. 364)
Blume (2011, p. 290) găseşte mai multe instrumente pentru modificarea unei probleme
legate de droguri: automonitorizarea, modelarea şi gestionarea situaţiilor neprevăzute,
expunerea la stimuli activatori şi prevenirea răspunsului, combaterea unor convingeri, testarea
ipotezelor şi colectarea datelor, previzualizarea consecinţelor naturale ale lanţului
comportamental, rezolvarea problemelor şi planificarea pentru viitor, imaginarea, mediataţia,
stoparea gândurilor, combaterea erorilor în gândire, moduri alternative de a gândi, formarea
abilităţilor, psihoeducaţia, activităţi alternative, grupuri de sprijin.
Gaudet Etienne (2006, p. 91) este cel care oferă soluţii alternative la consumul de
droguri. Câteva dintre acestea sunt: sportul, cititul unei cărţi, jocurile pe calculator, vizionarea
unui film la cinema, studiul, dansul, voluntariatul, îngrijirea unui animal, călătoriile, etc.
Munca în folosul comunităţii – prin această măsură, tânărul este chemat să repare
simbolic răul pe acre l-a produs. El va executa un număr de ore în folosul comunităţii care va fi
stabilit în funcţie de gravitatea faptei pe care o face. Obiectivul este să-l determine pe tânăr să
reflecteze la faptele sale şi să facă fapte bune (Gaudet, 2006, pg. 112-113).
Comunităţile terapeutice sunt aşezări rezidenţiale destinate tratamentului abuzului şi
dependenţei de droguri. Ele diferă de alte forme de tratament prin faptul că utilizează
comunitatea, ale cărei membrii alcătuiesc personalul de tratament şi recuperare. În cadrul
acestora se utilizează terapii cu caracter psihologic şi comportamental, care îşi propun să
determine indivizii dependenţi de droguri să se confrunte cu propria lor stare de dependenţă şi să

72
încerce să renunţe la droguri (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 270). Conform cu Goode
(1999, p. 357) nu drogul, ci individul care abuzează de consum constituie veritabila problemă
care trebuie rezolvată. Deoarece această persoană are un tip de personalitate „nevrotică” sau
„imatură”, scopul tratamentului constă în resocializarea sa, prin asimilarea unor valori şi
atitudini asociate cu un stil de viaţă din care lipsesc drogurile.
Exceptând importanţa comunităţii ca agent principal de schimbare, al doilea principiu
fundamental este auto-ajutorul. Acesta implică contribuţia proprie a indivizilor aflaţi în
tratament la procesul de schimbare. De asemenea, în cadrul acestor comunităţi există reguli
foarte stricte iar cine le încalcă este sever sancţionat (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 272).
Goode (1999, p. 359) afirmă faptul că efectele pozitive ale acestor comunităţiterapeutice depind
de inplicarea membrilor din car este compusă.
Intervenţiile (Blume, 2011, p. 118) au fost utilizate pe scară largă de către familii, colegi
şi persoane apropiate, pentru a ajuta persoanle care au probleme legate de droguri, să urmeze un
tratament, dar oare dau ele rezultate? Deseori, o intervenţie este ghidată de către un consilier care
coordonează efortul participanţilor de a-şi împărtăşi observaţiile şi sentimentele faţă de utilizarea
drogurilor şi de a descrie consecinţele negative pe care sunt dispuse să le sufere, dacă persoana
care are probleme legate de droguri, nu apelează la ajutor. Deseori, printre aceste consecinţe se
numără încheierea relaţiei cu persoana respectivă, dacă aceasta nu solicită ajutor. Totuşi, nu
există studii care să arate că aceste intervenţii dau rezultate suficient de bune pentru a le justifica
utilizarea. În plus, cercetările ne-au demonstrat că pierderea sprijinului social şi confruntare sunt
asociate cu rezultate mai slabe, în timp, ale persoanelor care au probleme legate de droguri, iar
adesea utilizatorii de droguri ajung să aibă resentimente faţă de specialiştii în tratamente. În cel
mai bun caz, studiile sugerează că utilizarea unei intervenţii cu scopul de a sili o persoană
apropiată sau un prieten să apeleze la ajutor constituie un risc.
Jaap van der Stel & Deborah Voordewind (1998) propun următoarea schemă pentru
acţiunea propriu-zisă în dependenţa de drog:
1. Recunoaşterea problemei
2. Analizarea problemei
3. Criterii şi priorităţi de stabilit
4. Aplicarea (traducerea în viaţă)
5. Evaluarea

73
 Abordarea fenememenelor legate de droguri după un model biopsihosocial permite
o mai bună înţelegere a acestui tip de problemă, în special în ceea ce priveşte tulburările
psihopatice asociate. Drogurile pot fi cauza, consecinţa sau factorul agravant al problemelor
psihice. Stările depresive, tulburările anxioase şi cele de personalitate sunt diagnosticele cele
mai frecvent asociate celor de abuz sau dependenţă de droguri” (Răşcanu, 2008, p. 38)

Opinia specialiştilor intervievaţi în legătură cu modalităţile de intervenţie este că un

program educativ de petrecere a timpului liber zilnic dublat de o intervenție prin grup de
dezvoltare de abilități de viață cu întâlniri ale grupului săptămânale reprezintă un demers
firesc pentru: integrarea tinerilor în sistem; evaluarea nevoilor acestora dincolo de
informațiile pe care le deținem în acest moment; intervenție eficientă privind prevenirea
consumului.

V.3. Colaborarea profesională

Tratarea problemelor legate de droguri necesită un efort de colaborare. În general, clienţii

care au probleme legate de droguri au un spectru larg de necesităţi care pot solicita servicii
oferite de mai mulţi specialişti, în vederea asigurării unui rezultat pozitiv al prevenirii, terapiei
sau tratamentului. Date fiind aceste necesităţi, profesioniştii îşi dezvoltă reţele de resurse, astfel
încât clienţii lor să dispună de cele mai bune opţiuni şi servicii disponibile. O recomandare
optimă poate fi una dintre cele mai bune intervenţii pe care le poate oferi un specialist atunci
când are de îngrijit un client cu probleme legate de droguri. Dezvoltarea unor reţele profesionale
poate fi foarte utilă pentru a-i proteja atât pe clienţi cât şi pe specialişti. Aceasa este o modalitate
de a spori eficienţa de a oferio ajutor, prin intermediul colaborării. O reţea profesională se
constituie de obicei sub forma unui grup de specialişti care au în comun interesul privind tratarea
problemelor legate de droguri şi intervenţiile în cazul acestor probleme.
Mulţi specialişti îşi dezvoltă reţelele profesionale prin intermediul unor întâlniri de grup
ale specialiştilor din domeniul tratamentului adicţiilor. Astfel de locuri ale dezvoltării relaţiilor
cu alţi specialişti sunt evenimente legate de educaţia continuă. O altă modaliatte de creare a unei
reţele locale de specialişti este implicarea într-un grup de consultanţă. Acestea se întâlnesc

74
frecvent în clinicile şi spitalele mari axate pe colaboarare şi în care se oferă îngrijiri
multidisciplinare. Acest tip de grup de consultanţă poate oferi mult sprijin şi pune la dispoziţia
clienţilor o îngrijire echilibrată. Grupurile de consultanţă oferă perspective inedite şi sugestii noi
în privinţa strategiilor şi intervenţiilor. Accesul la o reţea de specialişti care să ofere o
perspectivă constituie o resursă valoroasă în vederea îmbunătăţirii îngrijirii persoanelor cu
probleme legate de droguri. Multe reţele de specialişti se extind dincolo de comunitatea locală.
Deşi reţelele locale oferă resurse accesibile şi personalizate, aşa cum nu pot face reţelele de stat,
regionale sau naţionale, reţelele mai mari prezintă unele avantaje. Multe dintre aceste reţele
naţionale sunt asociate unor organizaţii profesionale mai ample. Din perspectiva avantajelor, o
reţea mai amplă are adesea acces la resurse mai ample, inclusiv acces la educaţia cu privire la
descoperirile recente şi la cele mai bune prctici terapeutice. Agenţiile de stat şi federale
încurajează utilizarea celor mai bune practici pentru a le oferi cea mai bună îngrijire clienţilor
care au probleme legate de droguri. Multe agenţii guvernamentale oferă şi servicii adresate
specialiştilor. Comisiile guvernamentale reglementează etica profesioanlă iar internetul
permite extinderea reţelelor la un nivel nou, global (Blume, 2011, pg. 143-147).
Multe programe includ mai mulţi specialişti care funcţionează ca o unitate
interdisciplinară. Deseori, printre membrii unor astfel de echipe interdisciplinare se numără
medici, asistente medicale, psihoplogi şi consilieri care coordonează şedinţele de grup şi
efectuează şedinţe individuale de terapie. Pe lângă consilierii specializaţi în abuzul de droguri,
echipa de tratament mai poate include specialişti în terapia familială, ocupaţională, recreaţională,
fizică şi chiar spirituală. Specialiştii din toate domeniile cooperează pentru a elabora un plan
multilateral de tratament pentru un client. În privinţa unei probleme legate de droguri trebuie
întreprinsă o evaluare multilaterală de către specialişri în discipline diferite. Deoarece problemele
legate de droguri sunt de natură biologică, psihologică şi socială/de mediu, este logică evaluarea
unei astfel de probleme din perspectiva fiecărui segment existenţial (Blume, 2011, pg. 120-122).

În legătură cu colaborarea profesională, specialiştii intervievaţi consideră că pentru ca o

campanie să aibă cu adevărat impact asupra beneficiarilor, în desfăşurarea ei trebuie să se
implice atât elevii, cât şi familia lor, comunitatea, media şi mai ales instituţiile
specializate. De aceea, întotdeauna, astfel de programe trebuie desfăşurate în parteneriat
cu alte instituţii specializate care oferă servicii în domeniul drogurilor.

75
 V.4. Evaluarea ca intervenţie

Studiile sugerează că evaluare poate funcţiona ca o intervenţie (Blume, 2011, pg. 247-
249), determinându-i pe unii adolescenţi să îşi schimbe comportamentul. Evaluarea este in
instrument cu un impact puternic, ce promovează schimbarea. Evaluarea oferă clienţilor şansa de
a-şi analiza comportamentul propriu când răspund la întrebări. Evaluarea poate fi o modalitate de
a consolida conştientizarea consecinţelor legate de consumul de droguri de către client.
Un studiu foarte interesant utilizează aşa-numita evaluare a consumului de marijuana,
pentru a-i încuraja pe oamenii dintr-o comunitate să-şi evaleze consumul de marijuana
(Stephens, Roffman, & Curtin, 2000). Studiul a fost prezentat drept o modalitate pentru
consumatorii de marijuana de a-şi face o evaluare, pentru a se asigura că consumul de marijuana
nu le cauzează probleme neprevăzute. Când persoana respectivă sosea la centru, se întâlnea cu un
terapeut, care folosea stilurile de interviu motivaţional pentru a afla mai multe informaţii despre
subiectul studiului şi consumul de marijuana. Acest studiu utilizează modelul unui studiu
anterior numit evaluare consumului de alcool (Miller, Sovereign, & Knege, 1988).
În aceste exemple de schimbare prin forţe proprii, probabil că un anumi tip de
autoealuare a avut rolul său, convingând persoanele respective că era timpul să întreprindă ceva
pentru a-şi rezolva problemele legate de droguri. Evaluarea poate fi o intervenţie utilă pentru a-i
ajut pe cei care nu vor să păşească niciodată într-un centru de tratament. Astfel de studii ne
reamintesc cât de mult poate contribui evaluarea şi feedbackul obiectiv la tratarea problemelor
legate de droguri.

V.5. Prevenire

Una dintre cele mai subestimate forme de tratament este prevenţia. În ceea ce priveşte
tratamentul dependenţei de droguri, un gram de prevenire este echivalentul unui kilogram de
vindecare. Multe programe de prevenire care se derulează în prezent îi vizează pe tineri şi pe
adolescenţi (Blume, 2011, p. 79).
Prevenirea consumului de droguri a devenit, în ultimii ani, o properitate a strategiilor
elaborate în diferite tări pentru combaterea consumului şi dependenţei de droguri, ca iar ca

76
premisă ideea, larg folosită în domeniul sănătăţii publice, conform căreia a preveni costă mai
ieftin decât a trata (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 278).
Conform cu Goode (1999, pg. 365-367), în Statele Unite, deşi iniţial s-a crezut că
educaţia cu privire la prevenirea consumului de droguri trebuie să permită difuzarea unui număr
cât mai mare de informaţii despre droguri şi despre riscurile utilizării lor, evaluările făcute au
demonstrat că aceasta este o presupunere greşită. S-a evidenţiat faptul că elevii care aveau cele
mai multe cunoştinţe despre droguri aveau şi atitudinile cele mai pozitive faţă de ele. În
consecinţă, au fost elaborate programe de educaţie având ca scop nu atât prezentarea unor
informaţii despre efectele drogurilor, cât schimbarea atitudinilor cu privire la acestea. În acest
sens, obiectivele acestora au înregistrat o schimbare de la accentul pus pe droguri, la individul
care le consumă sau le poate consuma, dar nici aceste programe nu au dat satisfacţii.
Majoritatea programelor de prevenire vizează educaţia minorilor şi adolescenţilor în
spiritul unui stil de viaţă sănătos, fără droguri. În acest sens, sunt elaborate programe speciale de
educaţie publică, difuzate prin intermediul mass-mediei, care-şi propun prevenirea consumului
de droguri şi conştientizarea de către populaţie (în primul rând de către tineri) a factorilor de risc
care determină consumul, abuzul şi dependenţa de droguri (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p.
278).
Un rol foarte important îl au programele de educaţie aplicate în cadrul şcolilor. Aceste
programe se pot clasifica în trei categorii principale în funcţie de caracteristicile activităţii de
prevenire (Goode, 1999, p. 365):
 Programe de prevenire primară – care se adresează minorilor şi drogurilor care nu au
experimentat încă drogurile;
 Programe de prevenire secundară – care au ca scop sa-i determine pe tinerii care au
consumat deja droguri să abandoneze această deprindere;
 Programe de prevenire terţiară – care vizează evitarea reluării consumului de droguri de
către foştii abuzatori sau dependenţi de droguri.
Printre campaniile recente de prevenire se numără programe precum „Educarea
Opoziţiei faţă de Abuzul de Droguri” (DARE), un program desfăşurat în şcoli, care urmăreşte
sprijinirea deciziei de „a spune nu” drogurilor. Unele campanii publicitare se adresează
persoanelor care poate că utilizează deja droguri. Aceste campanii publicitare recente nu au fost
evaluate de cercetători pentru a se evidenţia eficacitatea lor, dar, în general, campaniile

77
publicitare asemănătoare din trecut s-au dovedit a fi eficiente. Multe dintre aceste campanii au
utilizat teama drept principiul motivator al schimbării de comportament. Totuşi, pentru multe
persoane, în special pentru adolescenţi, campaniile fundamentate pe teamă nu dau rezultate în
privinţa modificării comportamentului.
Proiectul „Educarea Opoziţiei faţă de Abuzul de Droguri” (DARE) şi alte programe
bazate pe abstinenţă nu prea au înregistrat succese. Problema programelor de tipul „Spune nu!”
constă în faptul că ele nu învată o persoană cum anume să reacţioneze la situaţiile cu risc ridicat
în moduri eficiente, pentru a evita să spună „Da” şi nu-i învată pe tineri cum să procedeze în caz
că deja au spus „Da”. În cele din urmă, aceste programe sunt promovate deseori de oameni (de
exemplu ofiţeri de poliţie) care pot fi discreditaţi cu uşurinţă de către adolescenţi, fiind
consideraţi părtinitori şi nepotriviţi pentru a prezenta în mod adecvat toate realităţile (Blume,
2011, p. 79)
Din cauza acestor probleme, astfel de programe nu au înregistrat rezultate potrivite
conform studiilor: participanţii la programe nu şi-au diminuat nivelurile utilizării de substanţe în
timp, în comparaţie cu persoanele care nu au participat la programe şi, după cum arată unele
studii, anumiţi participanţi au avut de fapt o evoluţie mai proastă în timp sub aspectul utilizării
substanţelor faţă de persoanele care nu au participat la programe.
Prin alte programe de prevenire mai eficiente au fost economisite sume uimitoare de bani
în comparaţie cu banii cheltuiţi pe tratamente, şi deoarece programele de prevenire mai
economisesc şi multe luni şi ani de timp piersut pentru tinerii care sfârşesc prin a abuza de
droguri,, elaborarea unor noi programe de prevenire eficiente este o strategie extrem de
importantă în tratarea dependenţei. Din păcate, societatea noastră cheltuie în fiecare an tot mai
mulţi bani pentru tratamente decât pentru prevenţie.
Prevenirea, este o strategie extrem de importantă în tratarea problemelor legate de droguri
într-o etapă cât mai precoce. Un program de prevenire eficient ar trebui să li se adreseze
adolescenţilor cu privire la utilizarea drogurilor, ar trebui să nu folosească teama drept principiu
motivant al schimbării comportamentale şi ar trebui să presupună că mulţi adolescenţi curioşi vor
experimenta consumul de droguri. În plus, trebuie să îi înveţe pe tineri aptitudini care le vor
permite celor care utilizează droguri în mod experimental să-şi controleze consumul, astfel încât
va fi diminuat pericolul activităţilor asociate cu drogurile, pentru a reduce gradul de afectare a
utilizatorilor de droguri tineri şi neexperimentaţi. Programele de prevenire reprezintă primul, şi

78
cel mai bun front de apărare împotriva apariţiei problemelor legate de droguri. Totuşi, sociatatea
noastră nu a elaborat programe de prevenire eficiente şi nu a investit în ele în aceeaşi măsură în
care a elaborat programe de tratament şi a investit în acestea (Blume, 2011, pg. 79-81).
Deoarece programele educaţionale aplicate în şcoli au un caracter limitat datorită
faptului că majoritatea presiunilor în ceea ce priveşte consumul de droguri vin din afara şcolii, în
ultimele două decenii au fost eleborate programe de prevenire în care să fie implicaţi prietenii,
părinţii, întreaga comunitate. Începând cu anul 2000 au fost iniţiate în România o serie de
programe de prevenire şi combatere a consumului de droguri în şcoli şi licee. Un rol important
revine consilierilor şcolari şi psihologilor care se ocupă cu identificarea potenţialilor consumatori
şi acordă sprijin celor care sunt deja consumatori (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 279)
Politicile sociale actuale prin accentul pe proiecte şi strategii care îşi propun nu doar să
“panseze” răni sociale, cât mai ales să anticipeze conduite şi să determine reacţii, acţiuni pozitive
faţă de fenomene dăunătoare, periculoase, veritabile capcane pentru cei neavizaţi. Departamente,
instituţii, centre, specialişti şi voluntari, au înţeles că este mai bine, mai ieftin şi chiar mai eficace
să realizeze acţiuni preventive decât să trateze consumatorii (Răşcanu, 2008, p. 201).
Prevenţia este un proces complex, o „ocupaţie” foarte solicitantă, iar cei care lucrează în
acest domeniu trebuie să cunoască şi să-şi însuşească o serie de pattern-uri de comportament şi
de gândire, să poată face uşor trecerea de la teorie la practică, să înregistreze şi să monitorizeze
fenomene dificile, greu de descifrat şi să evalueze munca în echipă. „Prevenţia poate fi un proces
continuu care să intersecteze şi celelalte etape ale muncii din domeniul dependenţei de drog, este
o problemă bazală şi face parte din politicile sociale” (Răşcanu, 2008, p. 205).
Tânărul trebuie să fie informat despre consecinţele posibile ale consumului de droguri. În
această privinţă, programele de prevenire a apariţiei şi răspândirii toxicomaniei sunt, în general,
eficiente (Gaudet, 2006, p. 25) .
În privinţa multor droguri, cea mai importantă măsură de prevenire este limitarea
disponibilităţilor, iar aceasta depinde în principal de politicile guvernamentale. Apoi reducerea
prescrierii exagerate de către medici este importantă. Educaţia este esenţială, informaţiile
legate de pericolele abuzului de drog trebuie puse la dispoziţia tinerilor prin programele şcolare
şi prin mass-media. O Altă cale de prevenire o reprezintă identificarea şi tratarea problemelor
familiale care pot fi o cauză care generează startul în consumul de drog. Un pas esenţial în
prevenire îl constituie găsirea unei motivaţii pentru controlul consumului de drog. Aceasta se

79
realizează prin explicarea efectelor probabile ale continuării consumului şi prin oferirea de ajutor
din partea unor persoane competente pentru orice problemă socială (Răşcanu, 2008, pg. 63-64).
Conform cu Blume (2011, p. 83), „prevenţia trebuie să joace un rol mai amplu în tratarea
problemelor legate de droguri. Cea mai bună modalitate de cheltuire a banilor este să eliminăm
problemele legate de droguri înainte ca acestea să apară. Din păcate, programele de prevenire a
consumului de droguri nu au fost eficiente în trecut şi trebuie elaborate programe noi, care să se
adreseze persoanelor supuse riscurilor. Mesajul campaniilor de prevenire trebuie să se axeze pe
sănătatea publică, mai degrabă decât pe considerente de ordin moral, şi trebuie să fie construit
astfel încât să nu fie desconsiderat de cei care au cea mai mare nevoie să-l asculte”.
În legătură cu programele de prevenire a consumului de droguri, Răşcanu, Ruxandra
afirmă că: „experienţa arată că rezultatele acestor programe se îmbunătăţesc dacă se asociază un
program psihosocial variat, incluzând terapie de grup, tratamente psihiatrice şi medicale, şedinţe
de tip „relaţie de ajutor” şi accesul la psihoterapie individuală adecvată” (Răşcanu, 2008, p. 65).

Din interviurile cu specialiştii reiese faptul că, în situaţia în care legislaţia din domeniul
antidrog prezintă multe lipsuri, prevenirea nu poate fi decât un element foarte important în
lupta cu drogurile. Prevenirea trebuie să se realizeze prin derularea unor campanii în
cadrul cărora să se dezvolte abilităţi în vederea consolidării unei opoziţii continuie
împotriva consumului substanţelor, prin constituirea unor grupuri de dezvoltare personală
şi prin oferirea alternativelor de petrecere a timpului liber.

V.5.1. Tipuri de programe de prevenire

Programele de abstinenţă – combină diferite modalităţi terapeutice , şedinţe de ajutor,

grupuri de prevenţie a recidivelor şi de autoafirmare, bazate în special pe teoriile cognitiv-
comportamentale . Se poate prespune că strategiile dezvoltate trebuie să furnizeze o motivaşie şi
recompense suficiente. Totuşi procesul trebuie susţinut în timp şi implică multe cazuri de
recidivă, de menţinere şi detoxifiere. Programele de abstinenţă dau rezultate foarte variate.
Foarte des, pacienţii trebuie să se adapteze unui program de menţinere. Abstinenţa nu e
inaccesibilă şi toxico-dependenţa nu constituie o stare fără speranţă, ci mai degrabă, un proces

80
larg şi complex, dificil de realizat, dar care trebuie traversat cu speranţe pentru perspective de
reuşită (Răşcanu, 2008, pg. 65-66).
Programe rezidenţiale – comunităţile terapeutice sunt centre rezidenţiale, adesea
nemedicale, care primesc pacienţii externaţi din centrele de dezintoxicare. Ele oferă diferite
forme de terapie şi de sfaturi ale căror obiective sunt: experinmentarea de către consumatori a
vieţii fără droguri, într-un context atent protejat; reconstituirea stimei de sine, dezvoltarea sau
redescoperirea competenţelor relaţionale şi sociale. Experienţa cea mai intensă a celor care aleg
acest model este descoperire pe care o fas ei înşişi.
Comunităţile terapeutice constituie o soltuşie importantă. Se adresează cu precădere
indivizilor care au mult de construit la nivelul Ego-ului, al stimei şi al imaginii de sine, al
percepţiei lor de către alţii, etc. (Răşcanu, 2008, pg. 66-67).
Programele de autoajutor – acestea nu constituie sisteme terapeutice dar acţionează în
acest sens. Primul tip corespunde asociaţiilor de consumatori care oferă sfaturi şi informaţii
referitoare la calitatea produselor, strategii de reducere a riscurilor, aspecte psihice, juridice,
sociale. Al doilea tip - Narcoticii Anonimi consideră că dependenţa este o boală progresivă,
caracterizată prin trei parametri: obsesia, compulsiunea şi egocentrismul. Experienţele celor care
au reuşit o abstinenţă durabilă constituie o motivaţie şi un exemplu pentru cei recent admişi în
grup (Răşcanu, 2008, pg. 67-68).
Dintr-un studiu realizat de Ruxandra Răşcanu, aflăm, că, în viziunea adolescenţilor,
printre măsurile de prevenire pe care ei le-ar lua pentru a opri sau diminua consumul de droguri
se numără: existenţa unor psihologi în şcoli cu care adolescenţii să poată discuta, monitorizarea
atentă a celor care consumă droguri, îmbunătăţirea controlului vamal.

Intervievâd specialişti care lucrează în domeniul drogurilor, într-un ONG, am aflat că în

opinia lor, tipurile de programe care ar avea succes în lupta antidrog sunt programele care
oferă tinerilor atât informaţii cu privire la efectele nociva ale drogurilor, cât şi consiliere.
Cea mai bună modalitate de a realiza aceste lucruri este organizarea grupurilor de
dezvoltare a abilităţilor de viaţa şi a grupurilor de petrecere a timpului liber, programe
care au dat rezultate, cel puţin în cazul organizaţiilor nonguvernamentale.

81
 V.5.2. Căile de control al consumului de droguri

În România din perioada regimului comunist nu exista o problemă socială a drogurilor,

informaţiile din acest domeniu fiind cenzurate. Nu existau statistici oficiale despre traficul,
vânzarea sau consumul de droguri şi nici mass-media nu avea voie să difuzeze informaţii în acest
sens. La mijlocul anilor ’90 ţara noastră a început să se confrunte cu problema drogurilor. În
această perioadă nu se punea încă problema unei politici de reducere a nocivităţii drogurilor care
să includă programe sociale de prevenţie, tratament sau servicii de reabilitare socială. Deşi anul
2000 reprezintă debutul unor acţiuni coordonate în domeniul monitorizării drogurilor, favorizate
de un cadru legislativ nou, totuşi, până în 2002 România nu a avut o strategie clară şi coerentă cu
privire la droguri (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 245).
Unele dintre cele mai frecvente şi mai eficiente forme de control asupra drogurilor sunt
cele axate pe tratament, educaţie şi prevenţie. Aceste forme de control, îşi propun să contribuie la
diminuarea fenomenului de dependenţă şi abuz precum şi a tuturor problemelor asociate cu acest
fenomen (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 259).
Conform cu Griffith, E. (2006, pg. 27-28), căile de control al consumului de droguri pot
fi neoficiale sau oficiale. Controlul neoficial se referă la moravurile, obiceiurile şi interdicţiile
sociale cu privire la droguri. „Căile neoficiale de control nu sunt impuse cu sprijinul poliţiei, însă
pot exercita asupra individului restricţii considerabile, chiar dacă invizibile. Ele variază în funcţie
de mediul cultural în care trăieşte individul, precum şi de vârsta şi sexul acestuia”.
Controlul oficial al substanţelor psihotrope constă în măsuri clare luate de guvern, ce
stabilesc cine consumă droguri, cât de mult şi în ce situaţii. Astfel, legislatura se implică în
controlul consumului, nelăsând această problemă exclusiv la latitudinea normelor de conduită
civică.
Combinaţia celor două influenţe se aplică în mod diferit substanţelor legale şi celor
ilegale. În cazul celor legale, controlul este impus în cea mai mare măsură de uzanţele societăţii,
în ciuda unei implicări ofociale. Totuşi gama de măsuri luate în diferite momente de guvern în
privinţa consumului substanţelor legale este apreciabilă.
Printre căile tradiţionale de control oficial al substanţelor legale se numără stabilirea
preţurilor, restricţia punctelor de vânzare precum şi a orelor sau zilelor în care se pot
comercializa aceste substanţe, interzicerea vânzării către minori sau restricţii în privinţa

82
publicităţii. Legea penală poate fi folosită în unele cazuri pentru a sprijini controlul consumului
substanţelor legale, ca în cazul conducerii sub influenţa alcoolului sau al condamnării celor care
vând ţigări minorilor.
În schimb, în cazul controlului oficial al drogurilor ilegale, legea penală preia rolul
principal. Atât distribuirea narcoticelor, cât şi posesia acestora sunt pedepsite penal. Căile penale
de control au intenţia principală de a elimina consumul de droguri, nu de a-l reduce, acest ţel
fiind cunoscut în general ca fiind inaccesibil. „Directă sau subtilă, legea penală folosită ca
instrument de control al consumului de droguri ilegale este o iniţiativă ce se poate dovedi adesea
o problemă prin ea înseşi şi care poate provoca, la rândul său daune” (Griffith, 2006, pg. 27-28).
Chiar dacă există multiple căi de control (atât oficiale cât şi neoficiale) prin care se
doreşte reducerea consumului de droguri, acest fenomen continuă să existe, amplificându-se din
ce în ce mai mult în ultimii ani, atrăgând în mrejele sale din ce în ce mai multe victime, mai ales
din rândul tinerilor.

Din interviurile cu specialiştii am aflat opinia lor referitoare la căile de control ale
consumului de droguri. Aceştia consideră despre căile de control oficiale că prezintă
suficient de multe lipsuri, iar autorităţile române nu se arată capabile să implementeze un
sistem clar de stopare a consumului de droguri. În acest sens, căile neoficiale rămân cele
mai importante. Dar tinerii au nevoie de sprijin în acest sens pentru a-şi da seama ce este
bine pentru ei. În acest sens, prevenirea este un pas estenţial în lupta cu drogurile.

83
 CAPITOLUL VI – EFICIENŢA CAMPANIILOR DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A
CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL TINERILOR. Analiză comparativă între
opiniile specialiştilor care lucrează în domeniul drogurilor şi opiniile elevilor

VI.1. Scopul cercetării

Scopul cercetării a fost acela de a identifica opiniile specialiştilor care lucreză în

domeniul drogurilor precum şi a tinerilor, privitoare la eficienţa campaniilor de prevenire şi
combatere a consumului de droguri. Pentru aceasta am realizat o analiză comparativă între
opiniilor lor. Scopul pentru care am dorit să identific opiniile specialiştilor şi ale tinerilor este
acela de a propune o campanie de prevenire şi combatere a consumului de droguri în rândul
tinerilor, pornind de la propunerile lor.

VI.2. Obiectivele cercetării

 Identificarea modului în care este perceput consumul de droguri, atât de către specialişti,
cât şi de tineri;
 Identificarea motivelor pentru care adolescenţii consumă droguri şi a factorilor care
favorizează sau diminuează consumul;
 Identificare opiniilor specialiştilor care lucrează în domeniul drogurilor precum şi a
tinerilor, privitoare la eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de
droguri în rândul tinerilor;
 Propunerea unei metode adevate şi eficiente de prevenire a consumului de droguri în
rândul tinerilor.

VI.3. Ipotezele cercetării

Pentru construirea ipotezelor, am pornit de la Modelul maturităţii prin consumul de

droguri elaborat de Labouvie (1996, pg. 457-476) care propune un model bazat pe autoreglare,
unde elementele cheie sunt personalitatea şi autoeficienţa. Acesta aduce în atenție faptul că
factorul timp generează o scădere naturală a numărului de consumatori şi a consumului, asociată

84
cu o creştere a numărului de indivizi din aceeaşi generaţie care intră în curentul social al
majorităţii.
Cu alte cuvinte, traiectoria problemelor legate de droguri poate să difere în funcţie de vârsta
persoanei. Tinerii adulţi diagnosticaţi în adolescenţă sau la începutul maturităţii cu probleme
legate de droguri au demonstrat capacitatea de a învinge respectivele probleme odată cu
maturizarea. Mulţi tineri demonstrază că au capacitatea de a lăsa în urmă experienţele cu droguri
şi consumul abuziv din tinereţe atunci când se confruntă cu responsabilităţi existenţiale mai
ample. Există totuşi şi persoane care este posibil să nu-şi rezolve prea uşor problemele legate de
droguri odată cu maturizarea, ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de ajutor specializat.
Această ideea am preluat-o de la Blume (2011, pg. 46-48).
O altă teorie pe care am considerat-o relevantă pentru construirea ipotezelor este Teoria
comportamentelor de risc ale adolescenţilor (Jessor, 1998) consideră anumiţi factori de risc şi de
protecţie, anumite comportamente de risc şi anumite rezultate de risc. Implicaţiile pe care le are
această teorie atât pentru prevenire cât şi pentru intervenţie în consumul de droguri este că o
abordare comprehensivă este mai eficace decât o abordare parţială.
Această teorie susţine că trebuie reduşi factorii de risc şi crescuţi factorii de protecţie
introducând ideea schimbării stilului de viaţă, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale
defavorizate. Unul dintre principiile care derivă din această teorie este acela de a nu orienta
întreaga responsabilitate pe individ. Tocmai acest lucru îl voi încerca prin propunerea de
campanie pe care o voi realiza la sfârşitul lucrării.
În urma analizării modelului şi teoriei expuse mai sus, am eleborat următoarele ipoteze de lucru:
 Dacă tinerii devin mai maturi şi au alte responsabilităţi, atunci lăsă în urmă experienţele
cu droguri ;
 Dacă adolescentul se află în anturaj cu consumatori de droguri şi există o accesibilitate
mai mare a drogurilor, atunci creşte şansa ca adolescentul să devină consumator;
 Cu cât factorii de risc vor fi diminuaţi prin conştientizarea importanţei factorilor de
protecţie, cu atât campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri sunt mai
eficiente;
 Cu cât campaniile oferă cât mai multe alternative de satisfacere a curiozităţii (care este
principalul motiv pentru care tinerii consumă droguri) cu atât consumul se va diminua iar
campaniile îşi vor arăta eficienţa;

85
 VI.4. Triangularea datelor

Pentru realizarea acestei micro-cercetări, am intervievat atât specialişti care lucrează în

domeniul drogurilor, cât şi elevi/tineri care au participat la campanii de prevenire şi combatere a
consumului de droguri, dar şi care nu au participat, încercând astfel să realizez o triangulare a
datelor. În urma studierii cursului de Evaluarea programelor în asisteţa socială, în cadrul căreia
am studiat triangularea datelor, am ajuns la concluzia că aceasta este foarte utilă pentru a obţine
date cât mai valide şi cât mai credibile. Conform cu Cojocaru, Ş. (2010, p. 164) triangularea
asigură condiţiile necesare pentru utilizarea metodelor calitative şi cantitative, de aceea am ales
să utilizez interviul semi-structurat precum şi chestionarul de opinie.
În ceea ce priveşte specialiştii intervievaţi, aceştia au fost în număr de 2, fiind vorba
despre un asistent social şi un coordinator de proiecte. Specialiştii au fost aleşi din cadrul
Biroului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din cadrul Centrului Diecezan Caritas
Iaşi, unde am făcut voluntariat de-a lungul semestrului pentru a dobândi cât mai multe informaţii
din domeniul drogurilor care mi-au fost utile în vederea realizării lucrării de licenţă.
În ceea ce priveşte tinerii, am reuşit să intervievez 11 elevi, 8 dintre aceştia care au
participat la campanii de prevenire şi combatere a consumului de droguri şi 3 care nu au
participat la astfel de campanii.
Am intervievat elevi din diferite licee din Iaşi, în cadrul cărora s-au desfăşurat sau nu
campanii de prevenire şi combatere a consumului de droguri. La elevii care au participat la astfel
de campanii, pentru a obţine informaţii despre eficienţa acestora, am luat în calcul şi dacă aceştia
au participat la campanii derulate în afara liceului (ONG-ul unde fac voluntariat sau alte locuri)
iar pe cei care nu au participat la o campanie, i-am rugat să îmi povestească cum anume văd ei o
campanie eficientă de prevenire şi combatere a consumului de droguri, urrmând ca în final să
propun o campanie plecând de la opiniile lor, de la ceea ce vor ei să obţină de la o campanie
eficientă de prevenire şi combatere a consumului de droguri.
Pentru a obţine mai multe opinii ale elevilor cu privire la eficienţa campaniilor, am
realizat un chestionar de opinie on-line, reuşid astfel să obţin 40 de opinii privitoare la consumul
de droguri, la motivele pentru care tinerii consumă droguri precum şi la eficienţa campaniiloe de
prevenire şi combatere a consumului de droguri.

86
 Chestionarul a fost realizat pe un site şi am oferit link-ul care trimitea către el mai multor
tineri, obţinând astfel mai multe opinii privitoare la fenomenul consumului de droguri precum şi
la eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri.

VI.5. Criterii de selecţie a subiecţilor

În ceea ce priveşte criteriile după care am ales subiecţii cercetării, lucrurile sunt simple
în cazul specialiştilor. Singurele criterii după care m-am ghidat au fost ca aceştia să lucreze în
domeniul drogurilor şi să desfăşoare campanii de prevenire în acest sens. În cazul tinerilor,
criteriile au fost mai multe:
 Vârsta (să se afle la vârsta adolescenţei). Am ales acest criteriu deoarece consumul de
droguri afectează în primul rând tinerii, fiind oproblemă care îi priveşte în mod direct pe
aceştia;
 Sexul – am ales acest criteriu pentru a analiza dacă consumul de droguri este mai
frecvent în rândul băieţilor sau a fetelor, precum şi pentru a observa dacă există diferenţe
mari de opiniile lor cu privire la eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a
consumului de droguri;
 Tipul de liceu în care studiază (teoretic, vocaţional, de arte) – acest criteriu a fost
stabilit pentru a analiza dacă în unele tipurii de licee consumul este mai frecvent, precum
şi pentru a identifica opinii cât mai diverse cu privire la consumul de droguri precum li la
eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri;
 Clasa – pentru a analiza dacă cei aparţinând din clase mai mici sau mai mari consumă
mai mult/ mai puţin decât ceilalţi. De asemenea, am dorit să analizez elevii căror clase
participă mai mult la campanii de prevenire a consumului de droguri.
 Mediul de provenienţă – am ales acest criteriu pentru a analiza dacă în unul dintre
aceste medii de provenienţă (urban sau rural) este mai accentuat precum şi pentru a
obţine păreri diversificate cu privire la eficienţa campaniilor;
 Religia – am considerat că utilizarea acestui criteriu este relevantă pentru a analiza dacă
cei care aparţin unei anumite religii ţin seama de acest aspect atunci când au debutat în
consumul de droguri sau nu, precum şi pentru a analiza opiniile celor aparţinând

87
 diferitelor religii cu privire la eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a
consumului de droguri.

Cercetarea are la bază şi o cercetare anterioară relizată în perioada aprilie-iunie 2009

"Consumul de droguri în rândul studenţilor din Iaşi. Prevalenţă, atitudini şi cunoştinţe” care a
vizat analiza consumului de drog în rândul elevilor şi a studenţilor şi a fost realizată de Biroul de
Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Centrului Diecezan Caritas Iaşi în parteneriat cu
S.C. Program Evaluation S.R.L. şi Universitatea Al. I. Cuza, Catedra de Sociologie şi Asistenţă
Socială
Conform acestui studiu prevalența consumului de droguri ilegale de-a lungul vieții (pentru
elevii de clasa a XII-a) a fost de 10,7% dintre care 16,8% sunt băieți și 6,8% sunt fete. Un
procent de 2,1% dintre elevii chestionați nu au răspuns la această întrebare (Cojocaru, Cojocaru,
Rădoi, & Bunea, 2009)
În ceea ce priveşte situaţia consumului de droguri în România, regiunea Nord-Est se
distinge în privinţa consumului, înregistrând un procent de 19,9%, următoarea fiind cea de Sud-
Est cu o prevalenţă declarată de 15,1%. Rezultatele acestui studiu indică faptul că, în cazul
elevilor de clasa a XII-a, Bucureştiul nu mai este principalul oraş din România în care se
consumă droguri, regiunea Bucureşti-Ilfov fiind pe locul trei în ceea ce priveşte procentul
înregistrat, 13,7% .
Voi ataşa un tabel preluat din Raportul naţional prinind situaţia drogurilor, realizat în anul
2001 de către Ministerul Afacerilor şi Internelor; Agenţia Naşională Antidrog şi Observatorul
Europena pentru Droguri şi Toxicomanii, şi este realizat pentreu perioada 2007-1010
da % nu%

Genul respondentului

masculin 16.3 81

feminin 6.8 91.5

Tipul liceului

liceu teoretic 10.6 88.2

liceu tehnic/vocațional 10.8 86.3

88
Regiunea de dezvoltare
Regiunea Nord-Est 19.9 77.4
Regiunea Sud-Est 15.1 83.6

București-Ilfov 13.7 83.8

Regiunea SudMuntenia 6.7 91.5

Regiunea Centru 10.8 88.2

Regiunea Nord-Vest 8.2 91.8

Regiunea Vest 6.8 85.1

Regiunea Sud-Vest Oltenia 3.3 96.7

Analizând repartiția respondeților (elevi de liceu din Municipiul Iași) pe clase observăm că
este echilibrată, astfel fiecare din cele patru nivele ale liceului dețin aproximativ 25 puncte
procentuale, după cum urmează: clasa a IX-a (23,1%), clasa a X-a (24,2%), clasa a XI-a (25,3%)
și clasa a XII-a (25,9%). Un procent de 1,5% dintre elevii participanți la studiu au refuzat să
menționeze clasa din care fac parte (Rădoi, 2011, p. 196).

Clasa respondentului

nș/nr
1.5% clasa a IX a
23.1%

clasa a XII a clasa a X a

25.9% 24.2%

clasa a XI a
25.3%

(Rădoi, 2011, p. 196)

În ceea ce privește amploarea fenomenului, 78% dintre elevi consideră că este în creștere,
9,1% cred că este neschimbată, 2,5% consideră că este în scădere iar 10,5% nu au răspuns la

89
acest item. Proporția profesorilor care se arată îngrijorați față de creșterea numărului de elevi
care consumă substanțe este de 89%.
În legătură cu motivele care ar putea determina tinerii să consume droguri observăm
diferențe semnificative între răspunsurile oferite de elevi, studenți și profesorii.

Motive ale consumului în rândul tinerilor consumatori compara ie studen i,

elevi,
profesori

100% 16.80% 6.70%

34%
49.60%
80% 28% 86.70%
70.80% teama de
60% 47%
responsabilitate mediul
40% 86.70% 58.62% 86.70% familial
prietenii
20% 10%
92% 70.69% dorin a de a trăi experien e noi
38.30%
0% curiozitate
elevi studen i profesori

(Rădoi, 2011, p. 258).

Procesul înțelegii consumului de droguri poate fi conturat în jurul motivului pentru

liceenii consumă substanțe stupefiante. În cadrul itemului „Care este în opinia ta motivul pentru
care se consumă droguri”, liceenii consumatori de droguri au menționat: curiozitatea (92,0%
dintre consumatori au menționat acest motiv), dorința de trăi experiențe noi (86,7%), prietenii
(70,8%), conflictele în familie (49,6%), teama de responsabilitate (16,8%) și timiditatea
(12,4%). În proporție de 70,8% principalul motiv pentru care se consumă droguri în perspectiva
liceenilor consumatori de droguri este dat de grupul social la care se raportează cel mai adesea
adolescenții și anume pritenii, acest fapt se explică și prin faptul că 91,2% dintre elevii de liceu
care consumă droguri au menționat faptul că au prieteni (alții decât colegii de liceu) care
consumă substanțe stupefiante (Cojocaru, Cojocaru, Rădoi, & Bunea, 2009, p. 42)
În sfârşit, deşi atât liceenii declară că au participat în programe educative de prevenire a
consumului de droguri, ei manifestă destulă reticenţă în a apela la specialişti.
În ceea ce priveşte măsurile ce ar conduce la diminuarea consumului de droguri, din
punctul de vedere al liceenilor consumatori de substan e stupefiante, sunt: măsurile coercitive
(30,1% - au menţionat amenzile şi închisoarea), campaniile de informare anti-drog (23,9%),

90
legalizarea drogurilor uşoare (21,2%). Pe de altă parte, campaniile antidrug sunt considerate a
fi mai eficiente dacă sunt destinate elevilor, ei fiind categoria cea mai vulnerabilă şi expusă
riscurilor consumului de droguri (Cojocaru, Cojocaru, Rădoi, & Bunea, 2009, p. 42).
Cât despre actorii ce ar trebuie să se implice în prevenţia şi combatrea consumului de
droguri, liceenii consumatori de droguri consideră că principalul actor ce ar trebuie să se implice
în procesul de prevenire şi combatare al consumului de droguri este familia, aceast grup social
fiind menţionat de 67,3% dintre participanţii la studiu şi a căror activitate este afectată de
consumul de substan e stupefiante. Medicii/consilierii au fost menţionaţi de 58,4% dintre
consumatorii de droguri, fiind urmaţi de specialiştii din ONG-uri (54,9%) şi poliţie (53,1%)
(Rădoi, 2011, p. 237).
Am ataşat câteva fragmente din acest studiu, cele care mi s-au părut relevante pentru
micro-cercetarea mea şi care mi-au fost utile pentru a elabora o concluzie privitoare la fenomenul
consumului de droguri şi a eficienţei campaniilor, pe baza comparaţiei dintre acest studiu şi a
rezultatelor pe care le voi obţine după ce voi analiza datele obţinute de mine.

VI.6. Metodologie

a. Documentarea şi întocmirea bibliografiei

Înainte de a începe propriu-zis elaborarea lucrării de licenţă, m-am documentat asupra

modului în care trebuie realizată aceasta. Pentru aceasta am studiat lucrarea lui Vasile Nechita –
Cum elaborăm lucrarea de licenţă şi dizertaţia de masterat. Ghid practic. Trebuie să recunosc
faptul că înainte de a studia acest ghid practic nu aveam foarte multe cunoştinţe despre
modalitatea de realizare a lucrării de licenţă. Acesta mi-a fost foarte util şi m-a ajutat să învăţ
multe lucruri importante pe care le-am pus în practică în această lucrare de licenţă. Conform cu
Nechita Vasile (Nechita, 2007) elaborarea lucrării de licenţă înseamnă de fapt o muncă de
cercetare care se concretizează în scrierea unui text ştiinţific scris exclusiv în sensul de
compoziţie, nu de reproducere. Elaborarea lucrării de licenţă este o bună modalitate de a învăţa şi
a atinge obiective esenţiale ale educaţiei: creativitatea, gândirea critică, analiza, sinteza. În
conformitate cu această idee, am încercat ca pe parcursul elaborării întregii lucrări de licenţă să
ţin cont de fiecare dintre aceste obiective esenţiale ale educaţiei.

91
 Un alt câştig provine din faptul că procesul de cercetare ne obligă să apreciem la justa
valoare modul de gândire şi de scriere al altora, adică să ne formăm abilităţi de gândire critică şi
de evaluare a informaţiei. Mai mult, întregul demers de elaborare a lucrării de licenţă m-a iniţiat
în comunicarea cu alte persoane ce au aceleaşi preocupări. Prin cooperarea cu profesorul
coordonator, mi-am format îndemânarea de comunicare cu un profesionist al domeniului. Am
merg chiar mai departe, făcând voluntariat în acest domeniu al drogurilor pentru a avea o
documentare mai ales în ceea ce priveşte practica din acest domeniu. În acest sens am colaborat
cu specialişti de la Biroul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Centrului Diecezan
Caritas Iaşi, mai exact cu un asistent social şi un coordonator de proiecte în domeniul drogurilor.
În vederea realizării lucrării de licenţă, am folosit documentarea deoarece cu ajutorul
documentării am aflat cât multe lucruri teoretice despre consumul de droguri, lucruri pe care le-
am surprins în partea teoretică a acestei lucrări. Activitatea de documentare a fost realizată prin
consultarea unor cărţi de specialitate din domeniul drogurilor, sursele studiate de mine fiind atât
interne, cât şi externe, a revistelor de specialitate, a statisticilor şi documentelor naţionale şi
internaţionale din domeniul drogurilor precum şi a site-urilor web de specialitate. Astfel a avut
loc ceea ce se numeşte întocmirea bibliografiei.
În conformitate cu Miftode (2003, p. 133), elaborarea bibliografiei condiţionează
progresul cunoaşterii domeniului respectiv (în cazul meu, cel al consumului de droguri). În acest
sens sunt practicate două procedee de constituire a bibliografiei: procedeul empiric în cadrul
căruia cercetătorul îşi stabileşte singur, treptat, adesea la întâmplare materialele bibliografiei
necesare şi procedeul sistematic, în cadrul căreia bibliografia este stabilită de centre specializate
de documentare. Procedeul pe care eu l-am folosit a fost cel empiric, deoarece m-am documentat
singură, treptat, alegând materialele pe care le-am considerat relevante pentru tema pe care am
ales să o studiez, îmbinându-le într-o manieră subiectivă, realizând astfel originalitatea lucrării.
Conform cu Miftode Vasile (2003, p. 132), în analiza pe care o facem tehnicii
documentare identificăm două tipuri sau două „etaje” ale volumului de informaţii: date privind
existenţa socială şi date privind conştiinţa socială. Aceasta, aplicată lucrării mele, consider că am
atins acest criteriu al celor două „etaje” întrucât am studiat atât materiale care prezintă existenţa
socială a acestui fenomen al consumului de droguri, precum şi amploarea sa mai ales în rândul
tinerilor precum şi teoriile care stau la baza acesuia, precum şi materiale care au în vedere
conştiinta socială cu privire la acest fenomen îngrijorător al drogurilor. În acest sens am studiat

92
atât rapoarte naţionale şi internaţionale, cât şi legislaţia din domeniu, analizând în acest sens căile
de control (oficiale şi neoficiale) ale consumului de droguri, Strategia Naţională Antidrog din
perioada 2005-2012 precum şi diferite campanii prin care elevii au fost conştientizaţi cu privire
la efectele nefaste şi consecinţele consumului de droguri.
Bibliografia a fost realizată după următoarea schemă, preluată de la Miftode (2003, p.
134).

Am considerat că o bună documentare presupune utilizarea mijloacelor adecvate de

înregistrare şi transfer al datelor şi îndeosebi de extragere şi sintetizare a informaţiilor care m-au
interesat din lucrările înscrise în bibliografie, idee preluată de la Miftode (2003, p. 135). În acest
sens am constituit fişe de lectură deoarece am considerat că acesta este cel mai practic
instrument şi că fişele pot fi utilizate de fiecare dată când lucrarea respectivă este invlusă în
bibliografie.
Aşa cum am mai spus, tot în vederea documentării am făcut voluntariat de-a lungul
semestrului al II-lea (şi încă continui să fiu voluntară în cadrul acestui Birou Antidrog) la Biroul
de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Centrului Diecezan Caritas Ia i. Am ales să fac
voluntariat pentru a mă iniţia în domeniul drogurilor şi pentru a afla cât mai multe informaţii

93
despre consumul de droguri în rândul tinerilor precum şi despre campaniile de prevenire şi
combatere a consumului de droguri pe care să le utilizez în această lucrare. Întrucât studiasem
cărţti de specialitate din domeniu şi cunoşteam câteva informaţii teoretice despre droguri, am
dorit să văd cum stau lucrurile în acest domeniu şi în practică. În cadrul acestui Birou Antidrog
unde sunt voluntară am lucrat în cadrul unor grupuri de dezvoltare personală în cadrul cărora
se urmăreşte explicit dezvoltarea abilităţilor sociale, creşterea încrederii în sine ca şi planificarea
unor scopuri emergente. În ceea ce priveşte beneficiarii acestor grupuri de dezvoltare personală
prin care se doreşte prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, ele sunt formate
din voluntari care doresc să se implice în acest program de luptă antidrug. În cazul grupului din
care fac parte, acesta s-a format din câţiva colegi care avem licenţa cu teme din domeniul
drogurilor şi am dorit să facem voluntariat în acest domeniu pentu a dobândi cunoştinţe noi
despre acest domeniu de activitate. Nouă ni s-au alăturat alţi câţiva studenţi şi în acest mod am
realizat grupul. Aici tratăm săptămânal diferite teme de discuţie sub îndrumarea coordonatorului
de proiecte, învăţând totodată de la acesta cum să utilizăm practic anumite tehnici utilizate în
asistenţa socială (de exemplu, consilierea individual sau de grup), am învăţat cum să , utilizăm
un limbaj apreciativ, cum să tranmitem anumite mesaje sau cum să rezolvăm efficient anumite
probleme. Aceste lucruri mi-au fost foarte utile atunci când am intervievat tinerii pentru a culege
date. Din parte specialiştilor am avut parte de foarte mult sprijin în vederea realizării lucrării de
licenţă. Aceştia ne-au ajutat atât cu informaţiile utile pe care le-am aflat în timpul discuţiilor cu
grupul de dezvoltare personal, cu materiale teoretice despre droguri, precum şi în ceea ce
priveşte practica. În calitate de voluntară în cadrul acestui Birou Antidrog am participat la
o campanie antifumat care s-a organizat cu ocazia zile de 31 mai- Ziua Internaţională fără
fumat. Participarea la această campanie m-a ajutat foarte mult în vederea realizării părţii practice
din licenţă care este exact pe campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri, iar
fumatul, să nu uităm, este un drog (legal). În cadrul acestei campanii care a fost realizată de
asistenţii sociali de la Biroul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din cadrul Centrului
Diecezan Caritas Iaşi în colaborare cu specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică şi cei din
Centrul de Post Cură al Asociaţiei Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare din România (ACAR) a
fost organizat seminarul de sensibilizare a comunităţii ieşene cu privire la riscurile şi efectele
negative ale fumatului. Acţiunea organizată a fost oferită voluntarilor şi beneficiarilor celor trei
organizaţii neguvernamentale cu ocazia „Zilei internaţionale de luptă împotriva fumatului”,

94
eveniment care este marcat în fiecare an prin campanii de sensibilizare şi prevenire a consumului
de tutun cu ocazia zilei de 31 mai.
Asistenţii sociali au oferit informaţii interesante celor prezenţi referitoare la fumat,
originile acestuia, modificările suferite în timp şi influenţe regionale sau politice asupra
fumatului, au prezentat un film documentar referitor la efectele nocive ale fumatului, iar în final,
reprezentanta DSP a efectuat teste de măsurare a vârstei plămânilor celor prezen i i a nivelului
de monoxid de carbon din sânge în cazul fumătorilor.
Alte activităţi au constat în vizionarea unui film artistic în data de 31 mai şi activităţi de
promovare a unei vieţi sănătoase în aer liber în ziua de 1 iunie, voluntarii din cadrul Birolului
Antidrog care am participat la această campanie.
Specialiştii din cadrul acestui Birou de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al
Centrului Diecezan Caritas Iaşi au fost şi cei pe care i-am intervievat pentru a analiza opiniile lor
privitoare la consumul de droguri şi la campaniile de prevenire şi combatere a consumului de
droguri, mai ales că ei, în calitate de specialişti în acest domeniu au desfăşurat mai multe
campanii antidrug. De la cei doi specialişti intervievaţi am aflat lucruri deosebit de importante pe
care le voi detalia când voi realize analiza comparativă între opiniile specialiştilor şi cele ale
tinerilor privitoare la consumul de droguri şi eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a
consumului. Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit şi am fost surprinsă în mod plăcut de
acest aspect a fost interesul specialiştilor de a mă sprijini precum şi implicarea de care au dat
dovată atunci când i-am intervievat, ceea ce m-a motivate şi m-a făcut să am încredere în mine şi
în forţele proprii în vederea realizării acestei lucrări de licenţă.
De asemenea, m-am documentat şi asupra celorlalte metode utilizate şi anume interviul
semi-structurat şi chestionarul de opinie.

b. Interviul semi-structurat – argumentarea utilizării

Pentru început voi începe cu câteva claridicări conceptuale despre interviu, urmând ca pe
parcurs să argumentez de ce am utilizat această tehnică de culegere a datelor.
Conform cu Chelcea Septimiu (2001, p. 262), termenul de „interviu” provine din limba
engleză (interview – întrevedere, întâlnire) fiind o metodă foarte utilizată în ştiinţele socio-

95
umane. Cu alte cuvinte, interviul semnifică întâlnirea şi conversaţia dintre două sau mai multe
persoane.
Interviul este definit în literatura de specialitate (Chelcea, 2001, p. 267) ca fiind o tehnică
de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale de la indivizi în vederea
verificării ipotezelor sau pentru descrierea unui anumit fenomen studiat. Acesta este şi unul
dintre motivele pentru care am ales să utilizez interviul. Am considerat că astfel voi obţine
informaţii care mă vor ajuta la confirmarea sau infirmarea ipotezelor pe care le-am propus pentru
această micro-cercetare.
Am considerat că interviul mă ajută să obţin date care mă vor ghida pentru studierea
fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor precum şi a eficienţei campaniilor de
prevenire şi combatere a acestuia.
Am ales interviul semi-structurat deoarece am considerat că în această manieră voi
acorda o mare importanţă opiniilor celor intervievaţi precum şi o libertate de exprimare a
acestor opinii, aceştia nefiind constrânşi în nici un fel în exprimarea ideilor. În această manieră
am avut şi eu libertate în ceea ce priveşte formularea, numărul şi succesiunea întrbărilor.
Prin utilizarea interviului semi-structurat am încercat să centrez convorbirea pe o experienţă
comună a celor intervievaţi – problema consumului de droguri care interesează în mod direct
tinerii deoarece ei sunt cei mai vulnerabili în acest sens. Interviurile cu specilaliştii s-a bazat pe
experienţa lor de a oferi servicii acelor care apelează la ajutorul lor precum şi de a demara
programe şi campanii de prevenire şi combatere a consumului de droguri. Astfel am elaborat un
ghid de interviu în care am fixat problemele ce vor fi abordate în convorbirea focalizată pe
experienţa subiectivă a implicării celor intervievaţi în situaţia analizată (consumul de droguri în
rândul tinerilor şi eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a acestuia). În desfăşurarea
interviurilor am abordat probleme concrete care au făcut apel la experienţa personală a celor
intervievaţi.
Un alt motiv care a stat la baza alegerii interviului, în special interviul semi-structurat a
fost acela de a obţine o consistenţă a relaţiei dintre vorbă şi faptă, dintre atitudinea exprimată
verbal a celor intervievaţi, atât din rândul tinerilor elevi, cât şi a specialiştilor precum şi
comportamentul acestora când exprimă anumite opinii despre consumul de droguri şi eficienţa
campaniilor de prevenire şi combatere a acestuia.

96
 Interviul, ca metoda calitativă de culegere a datelor prezintă mai multe avantaje, motiv
pentru care am ales să mă bucur de acestea, prin utilizarea acestei metode. În primul rând, cu
ajutorul metodelor calitative se obţin date şi informaţii privind modalităţile posibile de
intervenţie (Cojocaru Ş. , 2010, p. 137). Cu alte cuvinte, cu ajutorul metodelor calitative
(interviul semi-structurat) am obţinut informaţii relevante despre cum văd tinerii o campanie
eficientă de prevenire şi combatere a consumului e droguri şi cum văd specialiştii acest aspect,
astfel, adunând aceste opinii am propus o modalitate de intervenţie eficienţă, o campanie privind
prevenirea consumului de droguri pornind de la opiniile celor intervievaţi. Cel mai important este
că, datele obţinute de la ei nu au fost doar interpretate pentru a obţine nişte rezultate, ci au fost
utilizate în vederea identificării unei modalităţi eficiente de intervenţie.
În concluzie am folosit una dintre metodele calitative, şi anume interviul semi-structurat
deoarece acesta „conduce la descoperirea unor noi direcţii de intervenţie şi la rafinarea
concluziilor” (Cojocaru Ş. , 2010, p. 138). O problemă pe care o ridică utilizarea metodelor
calitative este asigurarea credibilităţii. Această problemă am incercat să o rezolv prin
triangularea datelor. Aceasta este foarte utilă pentru a obţine date cât mai valide şi cât mai
credibile. Conform cu Cojocaru, Ş. (2010, p. 164) triangularea asigură condiţiile necesare pentru
utilizarea metodelor calitative şi cantitative, de aceea am ales să utilizez interviul semi-structurat
precum şi chestionarul de opinie. Pentru realizarea triangulării datelor, am intervievat, aşa cum
am mai specificat anterior, specialişti din cadrul Biroului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere
Antidrog al Centrului Diecezan Caritas Iași, tineri elevi care au participat la campanii de
prevenire şi combatere a consumului de droguri, precum şi tineri elevi care nu au participat la
astfel de campanii, dar au idei despre cum ar trebui să fie o campanile eficientă.
Înainte de a încheia argumentarea utilizării interviului smei-structurat, voi adăuga
avantajele utilizării acestuia precum şi limitele. Dintre avantaje amintesc: flexibiliatea, astfel am
avut posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare; rată mare a răspunsurilor,
asigurată de obţinerea răspunsurilor mai ales de la persoanele care se exprimă mai bine atunci
când vorbesc, decât atunci când scriu; am avut posibilitatea de a observa comportamentele non-
verbale ale celor intervievaţi, fapt ce sporeşte calitatea informaţiilor; asigurarea controlului
asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce duce la consecinţe pozitive asupra acurateţii
răspunsurilor. Interviul a fost semi-structurat, ghidat pe anumite teme de discuţie, dar acestea le-
am aranjat într-o anumită ordine, de la general la specific, pentru asigurarea acurateţei.

97
 Utilizând interviul am avut posibilitatea şi avantajul de a colecta răspunsuri spontane
deoarece, consider că acestea sunt mai semnificative decât cele realizate sub control normativ.
De asemenea, cu ajutorul interviului am reuşit să obţin răspuns la toate întrebările, prin acesta
obţinând informaţii pentru testarea ipotezelor. Aceste avantaje, precum şi dezavantaje, care
urmează să le enumăr, au fost preluate de la Chelcea Septimiu (2001, p. 271) şi adaptate utilizării
interviurilor micro-cercetării mele.
Dintre limitele acestei metode amintesc: consumul mare de timp necesitat intervievării
fiecărei persoane în parte, precum şi pentru realizarea ghidului de interviu; timp îndelungat
necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eşantion, pentru obţinerea acordului şi
desfăşurarea convorbirii. În ceea ce priveşte intervievarea specialiştilor lucrurile au fost mai
uşoare deoarece făcând voluntariat în cadrul Biroului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere
Antidrog al Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi având o relaţie de colaborare foarte bună atât cu
asistentul social cât şi cu coordonatorul de proiecte, nu am întâmpinat dificultăţi privind
intervievarea lor întrucât aceştia şi-au dat acordul şi chiar mi-au oferit date foarte utile. În ceea ce
priveşte tinerii elevi, aceştia au fost identificaţi puţin mai greu, însă un ajutor a venit tot din
partea Caritas-ului. Odată cu participarea la acea campanie de prevenire a fumatului, despre care
am detaliat anterior, am identificat în timpul vizionării unui documentar privitor la industria
tutunului, mai mulţi tineri de liceu cu care am luat ulterior legătura şi am stabilit o primă
întrevedere în vederea realizării interviurilor. Privitor la ceilalţi tineri elevi intervievaţi, aceştia
au fost identificaţi prin câteva cunoştinţe din Iaşi (atat cei care au participat la campanii de
prevenire a consumului de droguri, altele decât cea organizată cu ocazia Zilei Internaţionale fără
Fumat), iar cei care au chestionaţi online au fost identificaţi cu ajutorul site-urilor de socializare.
O altă limită care provine din utilizarea interviului este referitoare la inconvenientele care
pot apărea legat de faptul că intervievaţilor li se cere să răspundă la întrebări indiferent de
dispoziţia lor sau de starea de oboseală. În cursul interviului, datorită oboselii sau epuizării
informaţiilor în legătură cu o temă de discuţie sau alta, interesul persoanelor intervievate poate
scădea îngrijorător (Chelcea, 2001, p. 291).
Dincolo de depăşirea acestor limite, trebuie să menţionez faptul că utilizarea interviurilor
mi-a fost foarte utilă în vederea realizării micro-cercetării referitoare la consumul de droguri în
rândul tinerilor precum şi eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a acestuia, fiind
metoda preferată de mine şi pe care o stăpânesc destul de bine deoarece, în timpul facultăţii am

98
avut posibilitatea să îmi dezvolt abilităţile necesare unui bun intervievator precum şi cunoaşterea
regulilor care stau la baza realizării interviurilor.

c. Chestionarul de opinie - argumentarea utilizării

În vederea realizării chestionarului de opinie pentru partea practică a acestei lucrări de

licenţă, m-am documentat despre această tehnică din cartea Metodologia cercetării sociologice –
Chelcea Septimiu. Conform cu acesta (2001, pg. 172-173), chestionarul este una dintre tehnicile
cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socio-umane, fiind una dintre metodele de bază în
investigarea fenomenelor sociale, motiv pentru care am ales să îl utilizez şi eu.
În primul rând chestionarul este o metodă cantitativă de culegere a datelor. Conform cu
Cojocaru, Ş. (2010, pg. 135-137), datele obţinute cu ajutorul metodelor cantitative, cum este şi
chestionarul de opinie ales de mine, sunt considerate mai credibile şi sunt mai uşor de acceptate
de decidenţi. Chiar dacă în chestionarul de opinie se pune accentul de subiectivitatea celor
chestionaţi, datele obţinute în urma acestora sunt considerate mai obiective decât cele calitative,
de aceea am încercat îmbinarea metodelor cantitative (chestionarul de opinie) cu cele calitative
(interviul semi-structurat). Cu ajutorul datelor cantitative obţinute prin intermediul interviului,
rezultatele sunt mai uşor de invocat şi se oferă astfel o imagine de ansamblu asupra elementelor
esenţiale studiate, în cazul meu asupra consumului de droguri şi a eficienţei campaniilor de
prevenire şi combatere a acestuia.
În concluzie, utilizarea acestei metode cantitative (chestionarul de opinie), este argumentată de
caracterul precis şi riguros al datelor şi de posibilitatea verificării ipotezelor.
Chestionarul de opinie pe care l-am elaborat este compus dintr-un număr de întrebări,
prezentate în scris subiecţilor pe care i-am ales, întrebări cu ajutorul cărora am vrut să obţin
opiniile lor referitoare la consumul de droguri precum şi la eficienţa campaniilor de prevenire şi
combatere a acestuia.
Conform cu Vlăsceanu şi Zamfir (1998, p. 95), chestionarul reprezintă „o tehnică, şi un
instrument de investigare constând într-un ansamblu de întrebări scrise, ordonate logic, care prin
administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea
persoanelor chestionate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris”. Ceea ce mi-a atras
atenţia în această definiţie este modul de aplicare a chestionarelor. În acest sens ţin să precizez

99
faptul că am ales ca modalitate de aplicare autoadministrarea deoarece am considerat că aceasta
aduce multe avantaje. În primul rând chestionarele de opinie autoadministrate presupun
înregistrarea răspunsurilor de către înseşi persoanele care fac parte din eşantionul
investigat (Chelcea, 2001, p. 197). Astfel, cei chestionaţi au posibilitatea de a formula în
acelaşi timp răspunsurile, în acest mod consider că am fost eficientă în ceea ce priveşte factorul
timp. De asemenea, prin autoadministrare am încercat să elimin filtrarea informaţiei de către
mine. Am considerat că în absenţa unei persoane străine (a celui care aplică chestionatul – în
cazul de faţă prezenţa mea) este mai probabil ca subiecţii să fie mai dispuşi să răspundă la
întrebări. Între alte avantaje ale chestionării în scris amintesc: numărul mare al celor care pot
răspunde concomitent, dinimuarea efectului de interviu, dispariţia influenţei mele asupra
răspunsurilor; nivel superior de concentrare asupra răspunsurilor, dat de faptul că cei chestionaţi
nu erau presaţi de timp să răspundă la întrebări. Nu în ultimul rând, alte avantaje includ
asigurarea anonimatului şi rapiditatea în colectarea informaţiilor, precum şi costul
deosebit de redus.
Am apelat la acest tip de chestionare deoarece, m-am bazat pe faptul că, trăinm in era
informaţională, foarte mulţi tineri (întrucât lor li s-a adresat chestionarul) au acces la internet,
şi ar fi mai disponibili să răspundă la un chestionar pe internet. Astfel, accesarea de acasa, de la
domiciliu l-am considerat a fi un avantaj, de aceea am elaborat chestionarul de opinie pe un site
care oferă posibilitatea tuturor celor înregistraţi de a-şi crea propriile studii, urmând ca apoi să îl
postez pe site-uri de socializare. Am considerat că în această manieră sunt mai aproape de
preferinţele tinerilor. Mai mult, tema aleasă de mine, consumul de droguri şi eficienţa
campaniilor de prevenire şi combatere a acestuia îi priveşte în mod direct pe tinerii elevi, care ar
trebui să fie interesaţi de această problemă socială.
Trebuie să admit şi limitele acestui tip de chestionare, şi anume numărul mare de non-
răspunsuri sau răspunsuri irelevante. Deseori „distanţele sociale” dintre operator şi respondenţii
chestionarului poate influenţa răspunsurile. Pe de altă parte, între opiniile declarate şi
comportamentul efectiv nu există întotdeauna o relaţie consistentă. Deseori, între intenţiile
declarate ale celor chestionaţi şi realizarea lor nu există decât o foarte slabă legătură. Astfel,
informaţiile obţinute cu ajutorul întrebărilor de opinie pot fi uşor incerte, deoarce unele dintre
răspunsuri pot fi incerte sau cei chestionaţi ascund adevărul din mai multe motive: fie nu ştiu ce
cred cu adevărat, fie nu au capacitatea de a exprima cu uşurinţă ce cred şi declară rapid „nu ştiu”,

100
fie unii nu doresc să se afle ce cred deoarece pot conştientiza discrepanşa dintre opinia lor şi
dezirabilitatea socială, fie unele persoane gândesc că o „minciună inocentă” nu-i un lucru atât de
rău, mai ales dacă rămâne anonimă (Chelcea, 2001, pg. 185-186).
Ca şi în cazul alegerii utilizării interviului semi-structurat, li prin utilizarea interviului am
urmărit testarea ipotezelor – confirmarea sau infirmarea lor. Am considerat că prin chestionarul
de opinie obţin date concludente în legătură cu atitudinile şi opiniile tinerilor elevi despre
consumul de droguri şi eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a acestuia, centrându-mă
pe subiectivitatea celor chestionaţi.
În elaborarea chestionarului am încercat ca întrebările să urmeze o succesiune riguroasă,
utilizând mai multe tipuri de intrebări care au avut rolul de stimuli declanşatori de
comportamente verbale sau nonverbale (Chelcea, 2001, p. 178). De aceea am utilizat mai multe
tipuri de întrebări:
 închise – pentru că acestea facilitează analiza statistică a răspunsurilor, sprijină memoria
celor chestionat, permit aplicarea mai multor itemi, sporesc anonimatul li securitatea
celui chestionat şi înlesnesc “angajarea” în răspunsul la chestionar persoanelor;
 deschise (de opinie) – deoarece lasă persoanelor chestionate libestatea unei exprimări
individualizate a răspunsurilor, permit culegerea unor informaţii bogate asupra temei, dau
pposibilitatea exprimării problemelor care îi îngrijprează pe respondenţi, şi permit
relevarea justificărilor subiective de profunzime (Chelcea, 2001, p. 197);
 întrebări semideschise (scalate) - pentru că acestea facilitează analiza statistică a
răspunsurilor,fac apel la opinia celor chestionaţi, sporesc anonimatul li securitatea celui
chestionat şi înlesnesc “angajarea” în răspunsul la chestionar persoanelor;
 factuale (care se referă la date privind caracteristicile individuale ale persoanelor
investigate : sex, vârstă, religie, clasa, profilul liceului) – sunt necesare pentu a analiza
informaţiile după aceste criterii şi pentru a identifica dacă există diferenţe semnificative
între sexul respondenţilor, vârsta, clasa, religia, profilul liceului. Acestea ajută la
interpretarea datelor statistice.
De asemenea am utilizat atât întrebări introductive, menite „să spargă gheaţa”, cât şi
întrebări de trecere, pentru a marca trecerea la noi grupe de întrebări referitoare la aceeaşi
problemă studiată de către mine.

101
 Utilizarea chestionarului de opinie mi-a dat posibilitatea de a avea o anumită libertate în
formularea întrebărilor. În formularea întrebărilor m-am axat ca persoana care completează
chestionarul să înţeleagă întrebarea.
Pornind de la înţelegerea opiniei publice ca reprezentând “complexul preferinţelor
exprimate de un număr semnificativ de persoane referitoare la o problem de importanţă generală,
va trebui să aflăm de la un număr semnificativ (eşantion) de persoane părerile. Şi cum altfel am
putea-o face, decât prin întrebări şi răspunsuri, prin utilizarea interviului şi a chestionarului?”
(Hennessy, 1965/1981 apud. Chelcea, 2001, p. 182).
Dincolo de depăşirea limitelor legate de utilizarea chestionarului de opinie şi profitul
obţinut în urma utilizării lui, trebuie să menţionez faptul că utilizarea chestionarelor de opinie
prin auto-administrare mi-a fost foarte utilă în vederea realizării micro-cercetării referitoare la
consumul de droguri în rândul tinerilor precum şi eficienţa campaniilor de prevenire şi
combatere a acestuia, fiind una dintre metodele preferate de mine.

d. Interpretarea datelor şi verificarea ipotezelor

Deoarece am ales să culeg date de la elevi şi de la profesori cu ajutorul interviului semi-

structurat şi a chestionatului de opinie, am gândit structura acestor două instrumente pe care le-
am folosit în jurul a câtorva arii tematice, care au fost aceleaşi, atât pentru interviu, cât şi pentru
chestionarul de opinie, deoarece prin utlizarea lor, am dorit să obţin opiniile elevilor şi a
specialiştilor cu privire la consumul de droguri în rândul tinerilor şi eficienţa campaniilor de
prevenire şi combatere a acestuia.
Ariile tematice pe care le-am gândit pentru a construe cele două instrumente sunt:
 Opinia celor intervievaţi/chestionaţi despre consumul de droguri;
 Tipuri de droguri consummate de elevi;
 Motivele pentru care tinerii consumă droguri;
 Factorii de risc/de protecţie care îi împing pe tineri să consume sau nu droguri;
 Rolul pe care îl are familia tinerilor în educarea lor astfel încât aceştia să nu fie în riscul
de a consuma droguri
 Desfăşurarea campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri în licee sau
alte locuri (activităţi desfăşurate, beneficiile pe care le au campaniile, limite);

102
  Eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri;
 Alternative la consumul de droguri
 Concluziile specialiştilor şi ale elevilor privitoare la consumul de droguri şi la eficienţa
campaniilor de prevenire şi combatere a acestora;

Deoarece cele două instrumente pe care le-am ales le-am construit în jurul aceloraşi arii
tematice, am considerat că pentru a aduna opiniile specialiştilor şi ale elevilor pentru a le
transpune apoi într-o propunere de campanie eficientă de prevenire şi combatere a consumui de
droguri în rândul tinerilor, interviurile şi chestionarele de opinie vor fi interpretate împreună.
Pentru a interpreta datele pe care le-am obţinut în urma intervievărilor şi a chestionarelor
autoadministrate am apelat la SPSS precum şi la Microsoft Excel, cu ajutorul cărora a fost
posibilă realizarea tuturor graficelor.
Pentru a atinge aceste arii tematice pe care le-am gândit ca fiind relevante pentru testarea
ipotezelor, am alcătuit un ghid de interviu şi un chestionar care cuprind mai multe întrebări, pe
care le voi ataşa ca anexe. Interpretarea datelor o voi face pentru întrebare în parte, făcând apoi
comparaţie între opiniile specialiştilor care lucrează în domeniul drogurilor şi cele ale elevilor
care au participat la campanii de prevenire şi combatere a consumului de droguri şi care nu au
participat la astfel de campanii.

1. Detalierea datelor socio-demografice ale subiecţilor

Am considerat că datele socio-demografice ale specialiştilor nu sunt relevante, de aceea

voi analiza doar datele socio-demografice ale elevilor. În cele ce urmează voi detalia câţi subiecţi
am intervievat sau am chestionat în funcţie de datele sociodemografice.
Am încercat să intervievez aproximativ acelaşi număr de persoane, de aceeaşi vârsta,
clasă, dar nu am reuşit, fiind diferenţe de câteva persoane în ceea ce priveşte aceste aspecte. În
ceea ce priveşte chestionarea pe bază de autoadnimistrare, deoarece fiecare dintre elevi a avut
libertatea de a alege dacă doreşte sau nu să completeze chestionarul, de aceea diferenţele între
vârstă şi clasă au fost puţin mai mari. Aceasta poate fi una dintre limitele cercetării.
Pentru a evidenţia distribuţia subiecţilor în funcţie de datele lor socio-demografice, am
realizat tabele în SPSS, în urma introducerii datelor în acest program.

103
 A. Vârsta subiecţilor B. Sexul subiecţilor

Vârsta (în ani

Genul Frecvenţa Procentaj
împliniţi) Frecvenţa Procentaj
masculin 21 elevi 41.2%
15 11 elevi 21.6%
16 11 elevi 21.6% feminim 30 elevi 58.8%
17 10 elevi 19.6% Total 51 elevi 100.0%
18 13 elevi 25.5%
19 6 elevi 11.7%
Total 51 elevi 100.0%

C. Clasa subiecţilor D. Tipul de liceu în care învaţă elevii

Clasa Frecvenţa Procentaj

Tipul de liceu Frecvenţa Procentaj
IX 15 elevi 29.4%
teoretic 38 elevi 74.6%
X 13 elevi 25.4%
tehnic 9 elevi 17.6%
XI 12 elevi 23.5%
XII de arte 4 elevi 7.8%
11 elevi 21.7%
Total 51 elevi 100.0%
Total 51 elevi 100.0%

E. Mediul de provenienţă F. Religia subiecţilor

Mediul Frecvenţa Procentaj Religia Frecvenţa Procentaj

urban 32 elevi 62.7% ortodoxă 38 elevi 74.5%
catolică 10 elevi 19.6%
rural 19 elevi 37.3% alta 3 elevi 5.9%
Total 51 elevi 100.0% Total 51 elevi 100.0%

104
 2. Opinia celor intervievaţi/chestionaţi despre consumul de droguri

Pentru început, am rugat atât elevii, cât şi specialiştii să işi spună părerea lor priviroare la
consumul de droguri în rândul tinerilor.
În ceea ce priveşte opinia specialiştilor intervievaţi, lucrurile sunt destul de simple,
amandoi işi îndreaptă atenţia spre amploarea pe care a luat-o fenomenul consumului de
droguri în ultimul timp, în special de etnobotanice. Întrebat ce părere are despre condumul de
drogur, asistentul social al Biroului Antidrog din cadrul Caritas Iaşi afirmă că “Consumul de
droguri a crescut în Romania, implicit şi-n Judeţul Iaşi. Zi de zi jurnalele tv prezintă ştiri legate
de traficul şi consumul acestor substanţe, categoria cea mai afectată fiind reprezentată de tineri.
Din ce în ce mai mulţi tineri sunt arestaţi în Iaşi pentru trafic şi consum al drogurilor și mai

nou,
pentru fapte antisociale comise în urma consumului acestor substanțe”. Tot de la asistentul
social am aflat că “Dintre substanțele care „fac ravagii” alcoolul și etnobotanicele se
situează
pe locuri fruntașe, iar orașul Iași se situează pe unul din primele locuri la nivel național”
(asistent social în cadrul unui ONG).
Ceea ce mi-a atras atenţia a fost faptul că şi coordonatorul de proiecte pe probleme legate
de droguri are aceeaşi opinie cu privire la amploarea fenomenului consumului de droguri. Acesta
afirămă că “Există un număr mare de tineri dispuşi să încerce un drog, dar şi un număr
îngrijorători de dependenţi. Pe primul loc în topul consumului de substanţe care dau dependenţă
se află alcoolul, iar substanţele etnobotanice se află în imediata apropiere” (coordonator de
proiecte pe problema drogurilor din cadrul unui ONG).
În ceea ce priveşte opiniile elevilor privitoare la acest subiect, aceste sunt foarte diverse.
Există chiar opnii care se află la poluri opuse. Sunt elevi care sunt total împotriva drogurilor
precum şi elevi care consideră consumul de droguri ca fiind “ceva normal” (elev, 18, liceu
teoretic). Din totalul de 51 de elevi intervievaţi şi chestionaţi, balanţa se înclină în favoarea celor
care sunt împotriva drogurilor. 33 dintre aceştia (adică aproximativ 65%) sunt împotrivă, 17
dintre aceştia (33,3%) le consideră ca fiind ceva normal iar unul dintre elevii chestionaţi (2%) nu
are nici o părere despre consumul de droguri. Analizând acest aspect consider că este o diferenţă
sesizabilă între cele două poziţii privitoare la consumul de droguri în rândul tinerilor, balanţa
înclinându-se de partea celor care sunt împotriva consumului de droguri.

105
 Dintre opiniile celor care sunt împotriva consumului de droguri ţin să precizez câteva
dintre ele:
“Sunt contra consumului de droguri. Aceste substante nu ar trebui să existe, nu ar trebui
să se “comercializeze” în ţară, mai ales în rândul nostru, al tinerilor” (elevă, 16, liceu
teoretic).

“Mă întristează faptul că numărul celor dependenţi creşte de la o zi la alta şi nimeni nu

reuşeşte să oprească acest lucru” (elevă, 17, liceu teoretic).

“În ultima perioadă am observant că a crescut consumul de droguri în randul tinerilor şi

acest lucru nu este în favoarea viitorului nostru. Nu sunt de acord cu consumul de droguri
şi nici nu cred că aduc ceva bun mai ales sănătăţii noastre” (elev, 15, liceu teoretic).

“Nu am încercat niciodată şi nici nu voi fi tentată. Sunt total împotriva drogurilor” (elevă,
15, liceu tehnic).

“Cred ca este un obicei prost ,indus de cele mai multe ori de anturaj” (elevă, 19, liceu
teoretic).

“Este un fenomen care ia amploare tot mai des. Este cel mai daunator şi totuşi cel mai
frecvent” (elevă, 17, liceu teoretic).

“Consider că drogurile afectează creierul şi prin urmare viitorul şi chiar viaţa celor care
consumă aceste substanţe. Eu nu am consumat şi nici nu cred că voi consuma
vreodată”(elev, 16, liceu teoretic. )

“Consumul de droguri este nociv pentru ca le afectează sănătatea fizică şi psihică pe

termen lung” (elevă, 17, liceu tehnic).

“Categoric nu este un lucru bun, afectează grav sănătatea, duc chiar până la moarte, iar
efectele pozitive sunt doar iluzorii” (fată, 18, liceu teoretic).

“Eu personal nu sunt de acord cu consumul de droguri. Consider că a luat amploare şi

nimeni nu face nimic în privinţa asta. Sunt prea mulţi tineri care consumă droguri din
cauza nepăsării familiilor şi a problemelor pe care le au, iar numarul lor creste pe zi ce
trece, ceea ce este foarte îngrijorător” (elev, 19, liceu teoretic).

“Nu sunt de acord..pun in pericol sănătatea şi chiar viaţa..păcat că unii cad pradă
tentaţiei...” (elevă, 16, liceu teoretic).

106
 “Nu am o părere bună... este un lucru foarte rau şi nociv pentru sănătate. Consider că
consumul de droguri are efecte negative, care influenţează buna colaborare cu realitatea şi
societatea în care trăim ” (elev, 18, liceu teoretic).

“Din păcate consumul de droguri este în continuă creştere, tot mai mulţi tineri recurgând
la aceasta metodă de ”relaxare”. Părerea mea este că dăuneaza în primul rând sănătătii
celui care consumă aceste substante cât şi vieţii sociale, deoarece ele influenţeaza în rău
comportamentul” (elev, 17, liceu tehnic).

“Nu sunt pentru consumul drogurilor în rândul tinerilor cel putin nu toţi ...şi atâta timp cât
se face cu cap e ok (din propria experienţă )...orice în exces daunează ...asta e sigur”
(elevă, 18, liceu teoretic).

“Ca şi consumator, consider că e o reală problemă. Foarte mulţi tineri au început să

consume, fie marijuana, fie etnobotanice, acestea fiind ceva mai la îndemana decât
drogurile mai tari (cocaina, heroina,etc)...Administraţiile locale şi politia ar trebui să ia
măsuri drastice împortiva comercianţilor şi să închidă toate magazinele care
comercializează etnobotanice (care functioneaza în te miri ce locaţii) (elev, 19, liceu
teoretic).

Ceea ce mi-a atras atenţia a fost faptul că majoritatea celor care sunt împotriva
consumului de droguri aduc în discuţie efectele nocive ale drogurilor pentru sănătate.
Aşa cum am spus, există şi elevi care nu au nimic împotriva consumului de droguri, chiar
dacă aceştia sunt într-un număr mai mic. Dintre opiniile lor, amintesc:

“Consider că este un lucru bun atâta timp cât nu există exces” (elev, 18 liceu teoretic).

“Eu unul am consumat mai multe tipuri de droguri şi aş vrea chiar şi să se legalizeze
“iarba”. Câteodată se face prea mult tam-tam pentru un copil care nu ştie cum să consume
droguri şi ajunge la spital. Chiar dacă sunt de acord cu ele, în special cu “iarba”, cred că
drogurile Nu sunt pentru toţi” (elev, 17, liceu teoretic).

“Eu cred despre consumul de droguri că este bun atât timp cât ne ajută să învăţăm ce e
bine şi ce nu e bine” (elevă, 17, liceu de arte).

“Când vorbiţi de droguri excludeţi canabisul....el tratează scleroza, tratează durerea

cronică, hipertensiunea și incontinența, gliomurile și aproape toate tipurile de cancer!

107
 Tratează osteoporoza şi diabetul! Tratează boala Alzheimer și Sindromul Tourette!
Tratează Hepatita C, chiar şi HIV/SIDA! Este folosită ca plantă medicinală de peste 5000
de ani! este o plantă 100% naturală! Nu provoacă dependență! Te ajută să te lași de
fumat! Dar na cui sa-i spui…”(elev, liceu de arte)

“Dacă e curiozitate mi se pare în regulă. Dacă e vorba de adicţie trebuie acţionat cu grijă”
(elevă, 18, liceu teoretic).

“Atât timp cât nu faci abuz nu văd c ear fi rău în a fuma un cui pentru relaxare” (elev, 16,
liceu tehnic).

“Consumul de droguri e ceva normal” (elev, 18, liceu teoretic).

“Cred că sunt mulţi consumatori în ţara noastră şi mulţi sunt de vârsta mea. Toţi încearcă
pentru distracţie şi pentru că nu e legal. La fel şi fumatul. Prima oară am încercat pentru
că mi-au spus părinţii să nu fumez. Şi acum a fost la fel si cu drogurile: nu e voie, încerci
să faci” (elev, 16, liceu teoretic)

“Consider că droguile la noi în ţară nu reprezintă un foarte mare risc faţă de alte ţări din
UE sau alte continente, noi în ţara “ne dăm mari” numai cu capturile pe care le facem nu
cu consumatorii pe care îi avem. Câteodată drogurile nu au nici o treaba cu Romania, ele
doar trec pe la noi şi ne dăm mari cu ce facem că reuşim să oprim consumul de droguri.
Rareori mai intra mascaţi peste unul care e suspectat de deţinere de stupefiante şi gaşeste
10g de cocaina şi îl mai fac şi traficant” elev, 17, liceu tehnic.

Dintre cei intervievaţi şi chestionaţi, a existat un elev care a afirmat că nu are nici o
părere despre consumul de droguri: “Nu am absolut nici o părere, nu pot judeca alegerile lor,
este o întrebare necompetentă”.
Dacă aş compara opiniile elevilor după vârsta sau clasa în care se află, pot spune că nu
există o diferenţă semnificativă între aceştia. Există şi elevi de clasa a IX-a (15-16 ani) care
consideră că drogurile sunt bune (22,3%), şi elevi de clasa a X-a (16-17 ani) care cred acest lucru
(24,8%). Diferenţe sunt mici între grupele de vâsta. Elevii din clasa a XI-a cred că drogurile sunt
bune în proporţie de 25,2% iar cei de clasa a XII-a (18-19 ani) în proporţie de 22,7 %. Chiar
dacă diferenţele nu sunt foarte mari, elevii din clasele a XI-a (17-18 ani) au cea mai bună părere
despre droguri (25,2%), urmaţi de cei din clasa a X-a (16-17 ani) cu un procent de 24, 8%.

108
Observ aici că vârsta critică la care tinerii consumă droguri este cea cuprinsă între 16-18 ani,
urmând apoi o diminuare a consumului în clasa a XII-a (22,7%).
De aici nu pot trage decât următoarea concluzie care confirmă ipoteza 1 : odată cu
maturizarea, când tinerii încep să aibă alte responsabilităţi, condumul de droguri se
diminuează.
În ciuda opiniilor pe care le au tinerii despre consumul de droguri, indiferent ca aceştia
sunt pro sau contra consumului de droguri, marea majoritate cunosc efectele negative ale
consumului de droguri precum şi modul în care este influenţată viaţa unui consumator de
droguri. În ceea ce priveşte acest aspect, toate opiniile elevilor se îndreaptă spre următoarea
concluzie: consumul de droguri afectează viaţa consumatorului pe toate planurile: eşec
şcolar, marginalizare, pierderea prietenilor, neînţelegeri cu familia, probleme de sănătate,
probleme financiare.

„Viaţa unui consumator de droguri devine foarte schimbată în momentul în care drogul deja
a creat dependenţă. Atunci se schimbă întrega persoană. Uită de planurile şi de obiectivele
pe care le avea şi se axează numai pe satisfacerea plăcerii de a consuma, deoarece nu poate
sta fără. In cele mai rele cazuri aceştia ajung să facă rău celor nevinovaţi din jurul lor,
chiar din propria familie” (elevă, 19, liceu teoretic).

„În primul rând crează dependenţă, apoi intervine depresia, mai pot fi probleme financiare,
se poate ajunge la tentative de furt pentru a face rost de bani pentru droguri, pot apărea
probleme în familie şi în grupul de prieteni” (elevă, 16, liceu teoretic).

„Păi în primul rând îî afectează sănătatea. Orice fel de drog ar fi, legal sau ilegal, va avea
consecinţe asupra sănătăţii. De asemenea, consumatorul poate avea probleme financiare,
din cauză că cheltuieşte banii pe droguri sau diverse alte probleme legate relaţiile acestuia
cu persoanele cu care interacţionează” (elev, 19, liceu teoretic).

“Consumul de droguri nu afectează viata doar consumatorului, ci şi a celor din jurul

acestuia (familie, colegi, prieteni, etc). Dar ca să nu ma extind prea mult, pot spune că,
consumul de droguri afecteaza viaţa consumatorului pe mai toate planurile: personal,
profesional, educaţional, emoţional, şi nu în ultimul rând medical” (elevă, 17, liceu teoretic).

“Eu cred că viaţa unui consumator este afectată dar depinde doar de ce fel de consumator
este dependent,ocazional (petreceri,intanliri cu prieteni…)” (elev, 17, liceu tehnic)

109
 Dintre opiniile privitoare la efectele consumului de droguri amintesc:

„Pe lângă faptul că efectele negative la nivelul sănătăţii nu încetează să apară, poţi
ajunge să nu mai ştii de tine, şi cu asta cred că am zis totul” (băiat, 19, liceu de arte).

„Nu e de ajuns ca iti pierzi integrarea in societate? Stiu la ce te referi, doar ca toate
efectele astea negative care ar trebui enumerate sunt 0 cu adevaratele efecte (negative)”
(elev, 19, liceu de arte).

„Privitor la efectele negative ale acestuia pot spune că aici apare și o formă de neglijare
a propriei persoane. Persoana începe să nu se mai preocupe, sau să acorde o mai mică
atenţie modului de înfă țisare, igienă corporală, etc. De asemenea, ca și efecte mai putem
întalni: pot fi violenţi la anumite provocari sau probleme, irascibilitate, certuri cu
prietenii care pot duce la izolare, chiar depresie şi anxietate” (elevă, 17, liceu teoretic).

„Da, ştiu câteva: depresie, anxietate, palpitaţii, stres, dependenţă” (băiat 16, liceu
tehnic).

3. Tipuri de droguri consumate de elevi

În ceea ce priveşte opiniile specialiştilor, lucrurile dunt foarte clare. Atât asistentul
social cât şi coordonatorul de proiecte pe problematica drogurilor afirmă că drogurile cele mai
utilizate de tineri sunt alcoolul şi etnobotanicele.
În ceea ce priveşte elevii, aceştia au consumat diverse tipuri de droguri. Întrebaţi “Ce
tipuri de substanţe ati consumat de-a lungul vieţii? (numai consum non-medical)” am obţinut
opinii dintre cele mai diverse. După culegerea datelor şi introducerea lor în SPSS, am ajuns la
următoarea concluzie referitoare la tipurile de droguri utilizate de elevi: primul loc îl ocupă
consumul de alcool, 44 de elevi (86,3%) au consumat de-a lungul vieţii alcool (ceea ce e un
procent destul de mare având în vedere vârsta lor destul de fragedă); 37 de elevi (72,5%) din
totalul de 51 chestionaţi şi intervievaţi au consumat tutun; În ceea ce priveşte consumul de
cannabis (marijuana, haşis), 27 de elevi (52,9%) au consumat astfel de produse în timp ce
etnobotanicele au fost consumate de 24 (47,1%). Cocaina (sau alte prafuri) au fost consumate
de 18 (35,3%). 12 dintre cei 51 de elevi (23,5%) au recunoscut faptul că au consumat alte tipuri

110
de droguri precum medicamente folosite în scop non-medical sau altele care nu au fost precizate
de către aceştia. Inhalanţii au fost utilizaţi ca şi drog de către 7 (13,7%) dintre elevii chestionaţi
sau intervievaţi iar drogurile halucinogene de către 6 (11,8%) din totalul elevilor chestionaţi şi
intervievaţi. Produsele din gama amfetaminelor au fost consumate de 5 elevi (9,8%). În cazul
drogurilor care cresc performaţele fizice, doar un elev a consumat astfel de produse (2%). Pe
ultimul loc în clasamentul drogurilor consumate de elevi se află opiaceele, în cazul cărora nu am
întânit nic un consumator de astfel de droguri. Ceea ce mi s-a părut destul de îngrijorător este
faptul că doar 4 elevi (7,8%) nu a consumat niciuna dintre aceste substanţe.
La fel ca şi în cazul opiniilor elevilor privitoare la consumul de droguri, diferenţele nu
sunt semnificative în ceea ce priveşte vârsta subiecţilor sau clasa, înregistrându-se o mică scădere
în clasa a XII (18-19 ani). Nici în ceee ce priveşte religia nu am întâlnit diferenţe considerabile,
ceea ce înseamnă că cei mai mulţi dintre consumatori nu iar în considerare acest factor.
Mai mult, când elevii au fost întrebaţi: Cunoşti colegi/prieteni care consumă droguri la
tine în clasă/cartier?, majoritatea dinte ei, 45 (88%) au afirmat că ştiu colegi sau prieteni care
consumă droguri, în timp ce doar 6 persoane (12%) nu au printre cunoştinţe sau prieteni
consumatori de droguri. Acest lucru nu face decât să confirme cele afirmate de specialişti şi
anume faptul că fenomenul consumului de droguri a luat o amploare foarte mare în ultimul
timp, mai ales în rândul tinerilor.
Mai mult, când elevii au fost întrebaţi: Cunoşti colegi/prieteni care consumă droguri la
tine în clasă/cartier?, majoritatea dinte ei, 45 (88%) au afirmat că ştiu colegi sau prieteni care
consumă droguri, în timp ce doar 6 persoane (12%) nu au printre cunoştinţe sau prieteni
consumatori de droguri. Acest lucru nu face decât să confirme cele afirmate de specialişti şi
anume faptul că fenomenul consumului de droguri a luat o amploare foarte mare în ultimul
timp, mai ales în rândul tinerilor.

111
Tipuri de droguri consumate de elevi

112
 4. Motivele pentru care tinerii consumă droguri

Din studiile anterioare şi din campaniile pe care le-au derulat, specialiştii consideră că
principalul moriv pentru care tinerii consumă droguri este curiozitatea. Şi alte motive precum
diferite problemele familiale sau şcolare sunt amintite de către specialişti. De asemenea
coordonatorul de proiecte pe care l-am intervievat aduce în discuţie faptul că “mulţi dintre acest
tineri sunt naivi sau nu deţin suficiente informaţii” (coordonator de proiecte în cadrul unui
ONG).
În ceea ce priveşte opiniile elevilor cu privire la motivele pentru care ei consumă droguri,
aceştia au găsit foarte multe motive, dintre cele mai diverse. În cele ce urmează voi detalia aceste
motive pe baza opiniilor culese de la elevi, urmând ca apoi să realizez un graphic care să
evidenţieze care sunt principalele motive pentru care tinerii consumă droguri.

“Eu cred că motivele pentru care noi, tinerii consumăm droguri sunt: anturajul,
curiozitatea, răzbunarea. Sunt tineri care vor să se răzbune pe părinţi, pe viaţa lor din
cauza traiului pe care îl au, din cauza neînţelegerilor cu cei din jur, unii pentru că vor să
se facă”auziţi” ” (elevă, 17, liceu teoretic).

“Consider că în ziua de azi tinerii consumă droguri deoarece e “la modă” printre ei.
Majoritatea celor care au încercat pentru prima dată au încercat la sfatul prieteniilor
săi. Tind să cred că consumul de droguri nu are nimic de-a face cu responsabilitatea
celui care consumă. Rar există tineri care se informează despre tipurie şi efectele
fiecărui drog, ci merg pe părerea celor din jur, fără a fi lua în calcul că fiecare este
diferit atât fizic cât şi psihic” (elevă, 19, liceu teoretic).

“Principalul motiv: curiozitatea, iar unii dintre ei işi aleg prietenii greşit şi datorită lor
şi dorinţei de a fi la fel ca ei ajung să aleagă un drum greşit”(băiat, 16, liceu teoretic).

„În primul rând intervine curiozitatea, anturajul care te îndrumă să încerci fel de fel de
droguri, problemele familiare, problemele tipice acestei vârste (depresii, probleme
sentimentale” (elevă, 16, liceu teoretic).

“Din punctul meu de vedere, majoritatea încep să consume din curiozitate sau din cauza
influenţei grupului. Când esti într-un grup de prieteni şi toţi fumează, automat eşti tentat
să încerci. De asemenea, tinerii mai pot începe să consume droguri datorită faptului că

113
vor se simtă integraţi într-un grup sau pentru că au probleme acasă. Majoritatea
prietenilor mei mi-au spus că au început să consume din curiozitate, iar mai apoi acel
consum a devenit o obişnuinţă, iar mai apoi o dependenţă…” (elev, 16, liceu teoretic).

“După părerea mea, cred că principalul motiv pentru care oamenii în general consumă
droguri este acela al apariţiei anumitor probleme, ce îi afectează fizic, psihic. Consumul
de droguri nu se identifică doar la persoanele care provin dintr-un mediu social
precar, ci şi la persoanele care au o situaţie stabilă din punct de vedere financiar,
aceştia prezentând un grad mai mare de risc, şi spun asta deoarece cei care se află într-o
astfel de situaţie sunt mai puţin supravegheaţi de către părinţii lor şi au mai mulţi bani
de buzunar, bani ce pot fi utilizaţi în procurarea de droguri. Dar, toate aceste le putem
asocia şi cu anturajul din care face parte persoana în cauză, deoarece acesta poate fi
foarte uşor influenţat, manipulat de către cei din cercul pe care îl frecventează. Nu cred
că există cineva care consumă droguri de unul singur” (elevă, 19, liceu de arte).

„În principal tinerii consumă droguri din curiozitate, influenţaţi de anturaj sau sunt prea
ameţiţi de alcool pentru a şti ce fumează” (elevă, 18, liceu teoretic)

“În primul rând cred că începem să consumăm din curiozitate. Faptul că acestea sunt
interzise şi dezaprobate în mod public nu face decât să sporească dorinta de cunoaştere
(incercare)” (elev, 18, liceu teoretic)

„Cu siguranţă este vorba despre dorinţa de a încerca lucruri noi” (elev, 16, liceu tehnic)

„Cei mai mulţi incepem să consumăm droguri din pură curiozitate de a cunoaşte efectele
pe care le au sau din dorinţa de a avea noi senzaţii, noi trăiri, şi pentru a ne destinde
(relaxare). Un alt motiv poate fi teribilismul. De asemenea, unii le consumă pentru a
ascunde sau pentru a depăşi problemele zilnice pe care le au şi aici putem menţiona:
divorţul părinţilor, abuzul sau indiferenţa părinţilor sau a şcolii” (elev, 19, liceu de
arte)

114
 Motivele pentru care elevii consumă droguri

Printre motivele amintite de elevi se află: anturajul amintit de 34 dintre elevi (66,7%);
curiozitatea de către 19 elevi (37, 3%), problemele familiale 16 elevi (31,4%). Problemele
adolescenţei sunt considerate un motiv pentru care tinerii debutează în consumul de droguri de
către 8 dintre aceştia (15,7%) în timp ce dorinţa de noutate şi cea de afirmare este anintită de 7

115
dintre cei 51 de elevi (13,7%). De asemenea un motiv pentru care tinerii consumă droguri este
reprezentat de problemele sociale cu care aceştia se confruntă, motiv amintit de 5 elevi (9,8%).
Următoarele poziţii sunt ocupate de teribilism, distracţie, plăcere, plictiseală,
probleme şcolare şi inconştienţă, toate amintite de câte 4 din cei 51 de elevi (7,8%). Imediat
după, se află cei care consideră un motiv pentru care elevii consumă droguri ca fiind faptul că
acestea sunt la modă, urmate de cei care consider că cei acre consumă droguri au o libertate
prea mare şi cei care cred că găsesc refugiu în droguri, ambele cu câte 2 adepţi (3,9%). Printre
ultimele motive invocate de elevi se numără faptul că sunt interzise, relaxarea, precum şi
imitarea adulţilor, toate cu câte 1 adept (2%).
Ceea ce este de remarcat este faptul că, spre deosebire de majoritatea studiilor care
aduceau în prim plan, ca şi motiv principal pentru care tinerii debutează în consumul de droguri
curiozitatea, rezultatele micro-cercetării mele aduc în prim plan anturajul, ceea ce este un
aspect ce ţine de noutate. În privinţa acestui aspect, asistentul social intervievat afirmă că:
“consumul de droguri de către grupul de egali este unul dintre factorii cu cea mai mare
consistenţă în determinarea consumului individual. Anturajul se constituie, aşadar, într-un
principal factor de risc, dublat în ultimul timp de moda consumului recreaţional, îndeosebi la
tineri”.
De asemenea, este recunoscut de către elevi faptul că aceştia consumă droguri din cauza
problemelor familiale, acesta fiind un motiv principal, după curiozitate.

5. Rolul pe care îl are familia tinerilor în educarea lor astfel încât aceştia să nu fie în
riscul de a consuma droguri

Deoarece, în urma interviurilor cu tinerii a reieşit că un motiv primordial pentru care ei

consumă droguri este reprezentat de problemele familial, am considerat că este necesar să întreb
specialiştii despre rolul pe care îl are familia tinerilor în educarea lor astfel încât aceştia să nu
fie în riscul de a consuma droguri, specialiştii cred că “adolescenţa este o perioadă de confuzie
valorică în care adolescentul adoptă cu uşurinţă comportamente neconformiste, de multe ori la
sugestiile prietenilor; părinţii având o autoritate mai scăzută în faţa lor. Îndepărtându-se de
părinţi, elevii se apropie mai mult de colegii lors au de prietenii lor, motive pentru care consider
că este foarte important ca părinții să îşi formeze o bază si sa incerce să petrecă cât mai mult

116
timp liber cu adolescentul. Să îi cunoască grupul de prieteni şi să aibă discuţii de la o vârstă cât
mai precoce. De asemenra, cred că este crucial ca părinţii să se implice în campanii de
prevenire a consumului de droguri ” (asistent social în cadrul unui ONG). De aceea, serviciile
oferite de către specialiştii din cadrul acestui Birou Antidrog se adresează, pe lângă tinerilor, şi
oricărui părinte care are copii consumatori de droguri şi doreşte să se implice în rezolvarea
acestei probleme; oricărui părinte care suferă abuzuri din cauza dependenţei soţului/soţiei de un
anume drog legal sau ilegal, iar această stare se răsfrânge direct asupra copilului/copiilor:
oricărui părinte care are de suferit din cauza abuzului de droguri a copiilor.
De asemenea, opinia coordonatorului de proiecte privitoare la acest aspect este că “în cele
mai multe dintre situaţiile de absenţă a consumului este vorba de influenţa familiei. În familiile
organizate, în care se comunică eficient, există armonie, afecţiune, respect şi orientare către
educaţie şi disciplină, se poate vorbi de indicenţă foarte scăzută în ceea ce priveşte debutul în
consumul de substanţe care dau dependenţă ” (coordonator de proiecte din cadrul unui ONG).
Un alt aspect important se referă la „ședințele individuale de consiliere la care au
participat părinți ai tinerilor consumatori de droguri etnobotanice în care ne-au solicitat
ajutorul, sau ne-au solicitat informații despre aceste droguri dar și sfaturi, s-a constatat un fapt
îngrijorător: este foarte greu ca să integrezi într-un program social de asistență un consumator
de etnobotanice (fapt cunoscut în domeniul dependenței de substanțe legale și ilegale) situație
care pune în mare dificultate pe specialiștii din domeniul prevenirii care doresc să ajungă la
acești consumatori.
Din opiniile specialiştilor privitoare la rolul familiei în educarea tinerilor astfel încât ei să
nu devină consumatori, din faptul că atunci când aceştia organizează campanii de prevenire şi
combatere a consumului de droguri acordă un rol crucial familiei, fiind total implicată în
activităţile de informare şi educare desfăşurate în cadrul campaniei, şi oferindu-se oricând
servicii şi părinţilor, în încercarea de a elimina în totalitate factorii care duc la consumul de
droguri, pot trage concluzia că si ce-a de-a treia ipoteză conform căreia cu cât factorii de
risc vor fi diminuaţi prin conştientizarea importanţei factorilor de protecţie, cu atât
campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri sunt mai eficiente, este
confirmată prin cele spuse de specialişti.

117
 6. Factorii de risc/de protecţie care îi împing pe tineri să consume sau nu droguri

Dacă tinerilor li s-a cerut opinia în legătură cu motivele pentru care debutează în
consumul de droguri, întrebarea pentru specialişti a fost următoarea: “Care ar fi, în opinia
dumneavoastră, factorii de risc care îi împing pe tineri spre consumul de droguri?”. În
legătură cu acest aspect, aceştia consideră că :“reglementările legale permisive şi normele
sociale favorabile comportamentelor de consum şi de abuz reprezintă principalul factor de risc
în ceea ce priveşte recurgerea la droguri” (asistent social în cadrul unui ONG). De asemenea
“dacă un drog este disponibil, dacă procurarea lui este la îndemâna oricui, atunci nivelul de
consum va fi mai ridicat”. Există şi alţi factori care conduc spre debutul de droguri ca:
“dezorganizarea socială, confruntarea unei populaţii cu schimbări bruşte, prin eliminarea unor
obiceiuri şi tradiţii îndelungate şi impunerea unor noi “valori culturale”, conduce la
diminuarea abilităţilor familiei de a transmite valorile sociale către copii şi adolescenţi,
produce o stare de dezorientare la nivelul şcolii, generează o inhibare la nivelul autorităţilor
statului” (asistent social în cadrul unui ONG). Tot asistentul social aminteşte şi despre factorii
individuali de risc, dintre care enumeră: “un prag scăzut de toleranţă la durere, incapacitate de
control asupra emoţiilor, labilitate emoţională, agresivitate şi ostilitate; atitudini familiale
permisive faţă de consumul de droguri; randamentul şcolar scăzut, angajamentul scăzut faţă de
şcoală, tendinţa de abandon; consumul de droguri de către grupul de egali; falsa reprezentare
asupra consumului de droguri, menţinerea unor atitudini sau opinii pozitive în legătură cu
această temă îl vor influenţa pe adolescent”. În ceea ce priveşte opinia coordonatorului de
proiecte intervievat de mine, acesta consider că principalii factori de risc sunt : ”anturajul, lipsa
de afecţiune din familie; absenţa unuia sau a ambilor părinţi în viaţa adolescentului; modelele
de consum preluate de familie precum şi eşecul pe plan educativ”.
Analizând opiniile tututror celor intervievaţi, am ajuns la concluzia că acestea sunt în
acord. Principalul motiv pentru care tinerii consumă droguri, amintit atât de elevi, cât şi de
specialişti fiind anturajul, ceea ce nu face decât să confirme şi ce-a de-a doua ipoteză conform
căreia dacă adolescentul se află în anturaj cu consumatori de droguri şi există o
accesibilitate mai mare a drogurilor, atunci creşte şansa ca adolescentul să devină
consumator.

118
 7. Desfăşurarea campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri în licee
sau alte locuri (activităţi desfăşurate, beneficiile pe care le au campaniile, limite)

Pentru a afla cât mai multe informaţii despre campaniile de prevenire şi combatere a
consumului de droguri, am adresat mai multe întrebări atât specialiştilor, cât şi elevilor.
Consider că este necesar să încep interpretarea datelor pe care le-am obţinut pornind de la
opiniile specialiştilor deoarece aceştia mi-au oferit foarte multe informaţii relevante atât despre
campanii în general, cât şi despre campaniile derulate de ei de-a lungul activităţii lor în cadrul
Biroului Antidrog.
Fiind întrebaţi ce tipuri de programe oferă în domeniul consumului de droguri, am aflat
de la coordonatorul de proiecte pe domeniul antidrog că aceştia oferă “informare, în şcoli, licee,
instituţii de ocrotire sau facultăţi; consiliere psihosocială; organizarea grupurilor de petrecere a
timpului liber preucum şi grupuri de dezvoltare a abilităţilor de viaţă”. Întrebat acelaşi lucru,
asistentul social mi-a povestit despre toate programele şi campaniile derulate de ei în domeniul
antidrug. Astfel, ei au organizat concerte de muzică cu mesaj antidrog “scopul acestei acţiuni a
fost unul socio-educativ şi anume de a promova un mesaj antidrog, cu ajutorul formaţiilor
implicate în concert, a partenerilor media şi a pliantelor distribuite, pentru studenţii şi publicul
din Iaşi consumatori ai acestui tip de muzică. Acest tip de eveniment a constituit o premieră la
nivelul Municipiului Iaşi (asistent social în cadrul unui ONG)
De asemenea, tot asistentul social mi-a povestit şi despre celelalte campenii, printre care:
seminarul „Susţinere seminar privind violenţa în societatea noastră cu trimitere la consumul de
droguri”; seminarii HIV/SIDA; Program educativ Proiect Bârnova, „scopul acestor întâlniri a
fost unul educativ, pentru început urmărindu-se stabilirea unui prin contact cu beneficiarii
programului. Activităţile de petrecere a timpului liber au constat în vizionarea de filme
artistice”, afirmă asistentul social. De asemenea, „au fost câteva evenimente cu ocazia celor trei
zile antidrog: Seminar Ziua Naţională fără Tutun - Cu ocazia Zilei Naţionale fără tutun, în
parteneriat cu Asociaţia Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare din România s-a organizat o
dezbatere cu privire la dependenţa de tutun la care au participat beneficiariii ACAR”.
“Pe 26 iunie a fost Ziua Internaţională de luptă antidrog. Atunci a avut loc o conferinţă
Antidrog în comuna Oţeleni. Timp de 6 ore s-au prezentat efectele negative ale tutunului,
alcoolului şi a drogurilor de mare risc. Am mai organizat şi o conferinţă - “Consumul de

119
droguri în rândul studenţilor din Iaşi. Prevalenţă, atitudini şi cunoştinţe, la care au participat
reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai ONG-urilor din Iaşi şi ai mass-mediei locale, a fost
derulat cu scopul prezentării rezultatelor cercetării sociologice cu acelaşi nume, realizată în
intervalul aprilie – iunie 2009 de către Centrul Diecezan Caritas Iaşi în parteneriat cu S.C.
Program Evaluation S.R.L. şi Universitatea Al. I. Cuza, Catedra de Sociologie şi Asistenţă
Socială”, povesteşte coordonatorul de proiecte.
În data de 26 – 29 Iunie 2008 a avut loc un Workshop la Cluj Napoca. În cadrul
workshop-ului de la Cluj, s-au pus bazele unei campanii de prevenire şi informare în licee
„Nouă ne pasă de copilul tău, dar ţie”. Această camapanie se va derula în Iaşi, Cluj,
Timişoare, Braşov şi Alba.
Asistentul social mai spune că: “am realizat activităţi de prevenire antidrog, la Grupul
Şcolar “Ştefan Procopiu”. Campania la care au participat 115 elevi din 10 clase a avut un
dublu scop: Prevenirea fumatului în rândul elevilor şi Sensibilizarea elevilor fumături cu privire
la efectele nocive ale fumatului pasiv. Activităţile implementate au presupus:
Identificarea factorilor care determină tinerii să fumeze; Explicarea efectelor fumatului asupra
organismului uman; Evidenţierea pericolelor în ceea ce priveşte fumatul pasiv;
Identificarea motivelor
pentru care tinerii renunţă la consum; Asistenţa specializată”.
Printre alte campanii derulate de specialiştii intervievaţi de mine, au amintit despre
„Cupa Fotbal pentru sănătate” ,eveniment, organizat în cadrul campaniei “Învaţă să alegi
viaţa!” implementată în 2009, „şi-a propus să marcheze importanţa luptei împotriva fumatului
prin promovarea mişcării şi a sportului, să ofere o alternativă pentru petrecerea timpului liber
în detrimentul consumului de tutun şi alte droguri, legale sau ilegale şi să faciliteze reinserţia
socială a tinerilor aflaţi în detenţie” (coordonator de proiecte din cadrul unui ONG) .
Campanie de sensibilizare a comunităţii ieşene.
„Biroul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog a realizat campania de
sensibilizare prin: realizarea unei scrisori şi distribuirea la 250 de familii din comunitatea
ieşeană şi prin realizarea a două tipuri de afişe în care am mediatizat serviciile Biroului
Antidrog şi Proiectul „Spunem Nu sărăciei şi drogurilor”, finanţat de Primăria Municipiului
Iaşi. Afişele au fost distribuite la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, la sediile Centrului
Diecezan Caritas Iaşi şi urmeaza a fi afişate în locurile de afişaj gratuit din municipiul Iaşi”
precizează asistentul social”.

120
 În perioada octombrie 2008- septembrie 2009, spune coordonatorul de proiecte „s-au
distribuit 924 de manuale informative “Capcana Drogurilor” iar în anul 2010, 48 de tineri
ieşeni au primit consiliere de grup şi educaţie non-formală în cadrul proiectului de prevenire a
consumului de droguri. Această foemă de intervenţie a avur rezultate deosebite, înclusiv în anul
2011, existând cereri de replicare a acestui program din partea beneficiarilor care au participat
la activităţi în utmă cu un an. Din nefericire, acest tip de intervenţie nu a fost posibil în anul
2011 din cauza lipsei de fonduri, deşi nevoia de continuitate s-a remarcat cu uşurinţă”.
Fiind întrebaţi dacă : “S-au desfăşurat la tine în liceu (sau în alte locuri precum ONG-
uri în cadrul cărora faci voluntariat) programe de prevenire şi combatere a consumului de
droguri? Campanii de informare, de educare?” situaţia privitoare la campaniile desfăşurate stă
în felul următor:

S-au desfăşurat
la tine în liceu
campanii
antidrog? Frecvenţa Procentaj
da
39 elevi 76.4%
nu
11 elevi 21.6%
NS/NR
1elevi 2.0%
Total
51 elevi 100.0%

Ceea ce mi-a atras atenţia este faptul că deşi campanii s-au desfăşurat în majoritatea
liceelor celor chestionaţi sau intervievaţi (în 76,4% din cazuri), aceştia fiind ulterior întrebaţi :
“Ai participat la o astfel de campanie?” doar 39,2%, adică doar 20 de elevi au participat la astfel
de campanii, ceea ce pune la îndoială interesul tinerilor pentru astfel de campnaii de prevenire şi
combatere a consumului de droguri.

121
 Ai participat? Frecvenţa Procentaj
da 20 elevi 39.2%
nu 29 elevi 56.9%
NS/NR 2 elevi 3.9%
Total 51 elevi 100.0%

După ce am aflat de la specialişti că au derulat campanii de prevenire şi combatere a

consumului de droguri, iar acest lucru a fost confirmat şi de către elevi deoarece şi la ei în
majoritatea liceelor s-au desfăşurat astfel de campanii, am întrebat elevii care au participat la
campanii, Cum s-au desfăşurat acestea, mai exact ce activităţi s-au desfăşurat în cadrul acestor
campanii la care ei au participat. Dintre opiniile tinerilor animtesc:

“Campania a avut loc într-o zi cu semnificaţie şi anume ziua de lupta împotriva

consumului de droguri de droguri. Împreună cu ceilalţi voluntari am mers la un centru
unde se aflau persoane de diferite vârste şi care au acceptat să participe la campania
noastră. La centru am discutat despre tipurile de droguri, despre efectele lor asupra
organismului şi despre modalităţi de prevenire. Am vizionat şi un film sugestiv impreună
cu mai multe persoane, după care fiecare a venit cu opinii cu privire la film” (elevă, 18,
liceu teoretic).
“Am participat la campanii de informare şi prevenire antidrog, cei de la campanie au
venit la liceu şi ne-au explicat le ce riscuri ne putem expune consumând droguri” (elev,
17, liceu tehnic).

“M-am implicat într-o campanie desfăşurată în liceu care pot spune că a fost educativă,
noi eram atenti la prezentarea celor care au organizat campania şi chiar ne-am implicat,
punându-le întrebări ” (elevă, 15, liceu teoretic)

„Campania respectivă a avut loc în timpul orei de dirigenţie. A durat aproximativ 5-10
minute în care a fost prezentată în mare ideea că drogurile nu sunt bune, fară explicaţii
prea multe” (elev, 16, liceu tehnic)

„Pentru a face o campanie de prevenire din liceul nostru, ne-am adunat un grup de elevi
si sub indrumarea unor profesori care ne-au coordonat întraga activitate, ne-am pus de
acord cu pregatirea unei prezentari despre prevenirea consumului de droguri in randul
tinerilor. Fiecare membru al echipei a avut cate o sarcina: cineva cauta filmulete, cineva
facea pliante, apoi le-am prezentat celorlaţi cu ocazia zilelor liceului” (elev, 18, liceu
teoretic)

122
 „A fost o săptămână în care cât mai mulţi elevi implicaţi purtau tricouri albe pe care
scria "nu-ţi atârna viaţa de un fir de iarbă", elevii participau la dezbateri, un reprezentat
al poliţiei a ţinut un discurs prezentând efectele consumului de droguri atât legislative cât
şi fizice, s-a desfăşurat un concurs de planşe anti-drog” (elevă, 18, liceu teoretic)

„Ne-au fost oferite informaţii privind tipurile de droguri şi influenţa lor asupra
consumatorilor. Am vizionat şi filmuleţe în care erau prezentate efectele consumului de
droguri şi s-au desfăşurat şi activităţi sportive, pentru promovarea unui stil de viaţă
sănătos” (elev, 17, liceu teoretic)

„S-au desfăşurat activităţi de genul vizionarea unor filme, oferirea de mape de

informative si s-a apelat la ajutorul unui medic. Discuţiile au fost interactive,s-au
exprimat opinii şi puncte de vedere, au fost oferite alternative la consumului de droguri
prin diferite tipuri de activităţi (elevă, 19, liceu teoretic).

„M-a deranjat foarte tare atitudinea individ/ului/ei .Mi-a exprimat tot timpul un aer de
nepăsare şi ca face acel lucru doar din complezenţă, pe lângă nişte filmulete şi multe
polologii pe tema acestui subiect nu a făcut decât să zică: (citez) : „Doamne fereşte, eu
nu am încercat niciodată” dar „ Vă înţeleg”. O campanie adevarată trebuie făcută cu
oameni capabili să vorbească despre acest lucru şi care au trecut prin aceste acţiuni
negative ale vieţii, altfel cei cu asemenea probleme nu vor avea niciodată motivaţia şi
voinţa de a renunţa. Aici sunt multe de zis, dar las asta în seama celor „Capabili” (elev,
19 ani, liceu de arte)

Pentru cei care nu au participat, am vrut să aflu opinia lor referitoare la cum ar vedea ei o
campanile eficientă. Următoarele opinii referitoare la acest aspect au fost desprinse din
interviurile cu aceştia:

“O campanie eficientă trebuie să informeze clar şi pe întelesul tuturor efectele

consumului de droguri, consecinţele pe toate planurile şi care să prezinte cazuri reale,
care au depaşit problema, cum au făcut să nu mai consume droguri. Ar trebuie să se
prezinte şi instituţiile unde se oferă ajutor pentru ca tinerii să ştie unde să ceară
ajutor” (elevă, 17, liceu teoretic).

“În viziunea mea, o campanie de combatere a drogurilor este de a le da droguri şi a le

explica cât sunt sub influenţa acestora ce ar putea paţi (efecte pe termen lung) dacă
consumă” (elev, 16, liceu teoretic)

“nu ştiu dacă ar putea să le explice unor tineri despre droguri mai bine decât un
dependent” (elev, 15, liceu tehnic)

„O companie eficientă ar trebui să prezinte atât efectele pozitive cât şi pe cele negative.
Din punctul meu de vedere interzicerea drogurilor nu provoacă decât o mare dorinţă de a
le încerca” (elev, 18, liceu teoretic)

123
 “O campanie eficientă ar trebui să pună la dispoziţia elevilor informaţii folositoare, nu
tactici de speriere sau de blamare a celor care folosesc orice tip de substanţe. Oamenii care
prezintă aceste informaţii ar trebui să fie buni psihologi, şi oameni cu picioarele pe pământ,
nu tot felul de boşorogi speriaţi de tot ce e nou” (elev, 19 liceu teoretic)

“O campanie eficientă trebuie să se adreseze unui numar mare oameni (elevi, parinţi)
informându-i atât la efectele pe care le are asupra organismului şi consider că ar fi o idee
bună să intre în contact cu persoane care au consumat droguri şi catora le pare rau de
consecinţele pe care le-a produs” (elevă, 16, liceu tehnic)

“Trebuie să fie cât mai convingatoare şi să-i atragă mai ales pe cei care sunt afectaţi”
(elevă, 17, liceu teoretic)

“Pe lângă informaţiile pe care trebuie să le primească tinerii despre efectele negative ale
drogurilor, trebuie să li se prezinte cazuri, să vină foşti consumatori să povestească despre
experienţele lor, dar mai ales trebuie să li se prezinte elevilor câteva modalităţi de
petrecere a timpului liber într-un mod cât mai plăcut, astfel încât consumul de droguri să
nu mai facă parte din modul lor de petrecere a timpului liber” (elevă, 19, liceu teoretic)

“Idei bune sunt în rândul tinerilor care au ceva de spus, nu o mână de oameni care nu au
luat niciodată nimic şi organizează asemenea campanii utile, dar inutilă organizarea lor”
(elev, 19, liceu de arte)

În ceea ce priveşte opinia specialiştilor în legătură cu activităţile desfăşurate în

cadrul campaniilor, în primul rând, asistentul social afirmă faptul că “în cadrul campaniilor de
informare și de prevenire a consumului de droguri pe care biroul antidrog Caritas Iași le-a
derulat în anii 2009 și 2010 s-a constatat nevoia, conform declarațiilor elevilor dar și a cadrelor
didactice, unei intervenții mai complexe pentru a se preveni acest consum”. Tot în legătură cu
acest aspect, coordonatorul de proiecte afirmă că “problematica consumului de etnobotanice a
fost tratată cu prudență, evitându-se uneori să se îndrepte exclusiv aten ția către

această
categorie de droguri. S-a procedat astfel deoarece, în general, campaniile noastre s-au axat pe
licee industriale
existen ța acestorunde se aflau
substan mulți elevi
țe, acesta fiinddin mediulpentru
motivul rural care
care nu
am erau
ales informa ți cu privire
sa nu facem reclamăla
acestui tip de consum. Deși am ales această cale, în fiecare clasă în care am organizat
activități de informare ș i activități educative, acest tip de consum ne-a fost adus în prim plan cu
insistență de către elevi și nu neapărat pentru că aceștia ar fi auzit ci pentru că, la nivel
declarativ, ei „cunosc tineri care consumă în mod frecvent etnobotanice””.
Aceştia mi-au povestit despre următoarele tipuri de activităţi desfăşurate : activităţi de

124
informare, de prevenire, educative, activităţi de sensibilizare a opiniei publice, concerte, activităţi
recreative “de petrecere a timpului liber zilnic dublat de o intervenție prin grup de dezvoltare de
abilități de viață cu întâlniri ale grupului săptămânale” (asistent social în cadrul unui ONG).
Activităţile implementate în campanii au presupus : identificarea factorilor care determină
tinerii să fumeze; explicarea efectelor fumatului asupra organismului uman; evidenţierea
pericolelor în ceea ce priveşte fumatul pasiv; identificarea motivelor pentru care tinerii renunţă
la consum; asistenţa specializată afirmă coordonatorul de proiecte din cadrul acestui ONG.
Am putut observa din analiza diverselor activităţi care se desfăşoară sau ar trebui
să se desfăşoare în cadrul campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri
că cu cât campaniile vor oferi cât mai multe alternative de satisfacere a curiozităţii (care
este unul dintre principalele motive pentru care tinerii consumă droguri), cu atât consumul
se va diminua iar campaniile îşi vor arăta eficienţa, astfel testându-se cea de-a patra
ipoteză.

8. Eficienţa campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri

Pentru a verifica cât de eficiente sunt campaniile de prevenire şi combatere a

consumuluide droguri, am adresat mai multe întrebări referitoare la acest aspect atât elevilor cât
şi specialiştilor. În primul rând, am întrebat atât specialiştii, cât şi elevii: “Cât de eficiente credeţi
că sunt astfel de campanii?”
În ceea ce priveşte răspunsurile de la specialişti lucrurile merg în aceeaşi direcţie: atât
asistentul social cât şi coordonatorul de proiecte consider că acestea sunt eficiente argumentând
că “acest tip de intervenţie este printre cele mai potrivite deoarece include un număr cât mai
mare de indivizi la care ajunge mesajul antidrug, iar costurile sunt mai mici decât în cazul
intervenţiilor directe” (coordinator de proiecte pe problema drogurilor din cadrul unui ONG).
Tot el este cel care recunoaşte că “uneori este dificl de apreciat cât de eficiente pot fi campaniile
de prevenire a consumului. O campanile este eficientă dacă acţionează pe mai multe niveluri:
şcoală, familie şi tânăr, de asemenra, la implementarea ei trebuie să participe, pe lângă elevi,
specialişti, profesori, mass-media şi bineînteles părinţii”.
Opinia asistentului social este că: “Singurele arme care pot fi aruncate în luptă sunt
reprezentate de orgoliul primordial uman de a lupta pentru a trăi în libertate şi puterea omului

125
de a lupta împotriva acelor tentaţii ce-i pun viata şi libertatea în pericol. În cel de-al doilea caz
este nevoie de două elemente: informaţii corecte, complete şi furnizate într-o formă pedagogică
adaptată fiecărui nivel de înţelegere şi dezvoltarea de abilităţi de către oameni pentru o
opoziţie continuă împotriva consumului substanţelor care le pun viaţa în pericol. Pentru
început, în activităţile adresate tinerilor am ales doar primul element, considerând că o
furnizare de informatii corecte inseamna un debut bun într-o relaţie care se vrea cât mai
corectă şi bine intenţionată şi un pas esenţial pentru trecerea la cel de-al doilea element
reprezentat de o DECIZIE a tânărului şi urmat de asumarea unei acţiuni în deplină cunoştinţă
de cauză. Pentru al doilea element, am ales să construim Grupurile de Iniţiativă Educativă
Antidrog – o altă activitate derulată de Biroul Antidrog începând cu luna noiembrie a anului
2007” (asistent social din cadrul unui ONG).
Pentru a verifica opiniile lor privitoare la campaniile de prevenire li combatere a
consumului de droguri, am întrebat specialiştii “Cum anume măsuraţi eficienţa acestor
campanii?” Aceştia măsoară eficienţa campaniilor prin “chestionare de evaluare aplicate
elevilor prin care comparăm atitudinile manifestate înainte şi după implementarea campaniei;
prin discuţii directe cu unii beneficiari şi prin discuţii cu voluntarii sau alte persoane, chiar şi
alţi specialişti care au fost implicaţi în derularea activităţilor de prevenire/informare”
(coordonator de proiecte din cadrul unui ONG). O altă trategie, folosită pentru a măsura eficienţa
se referă la “aplicarea unui chestionar pentru a se evalua exact cuno ștințele și atitudinea pe
care o au elevii față de consumul de droguri, apoi are loc camapania (la finalul campaniei se
impart postit-uri pe care le completează cu impresii despre activitatea derulată) iar dupa o lună
se aplică un al doilea chestionar în care se evaluează dacă elevii şi-au îmbunatațit cunoștințele
și și-au schimbat atitudinea fața de consum” (asistent social din cadrul unui ONG).
În ceea ce priveşte opiniile elevilor privitoare la eficienţa campaniilor, acestea se află
la poluri opuse. Sunt elevi care consideră ca aceste campanii sunt foarte eficiente 7 elevi
(13,7%), precum şi elevi care consideră că acestea sunt categoric ineficiente 4 elevi (7,8%) . Cei
mai mulţi dintre ei sunt de părere că aceste campanii nu sunt nici eficiente, nici ineficiente, în
număr de 19 din cei 51 (37,3%). Există şi elevi care consideră că sunt eficiente (15 elevi, adică
29, 4%), precum şi elevi care consider că aceste campanii sunt ineficiente 6 elevi (11,8%).

126
 Eficienţa Frecvenţa Procentaj
foarte
7 elevi 13.7%
eficiente
eficiente 15 elevi 29.4%
nici eficiente
nici 19 elevi 37.3%
ineficiente
ineficiente 6 elevi 11.8%
categoric
4 elevi 7.8%
ineficiente
Total 51 elevi 100.0%

Câteva dintre opiniile celor care consideră că aceste campanii sunt foarte eficiente:
“Campaniile, cred eu, sunt foarte eficiente, pentru că cei care consumă nu ştiu riscurile la
care sunt predispuşi, astfel au posibiliatea să le afle, şi poate nu vor mai consuma”
(elevă, 17, liceu teoretic)

“Cred că sunt foarte importante şi cred că prin aceste campanii se mai poate reduce
consumul drogurilor” (elevă, 15, liceu tehnic)

“Cred ca ar fi foarte eficiente aceste campanii în rândul elevilor de gimnaziu deoarece

aceştia au o vârsta mai fragedă şi aceste campanii au o puternică implicare emoţională.
De la vârsta adolescenţei intervine curiozitatea şi deja tinerii nu mai sunt interesaţi la fel
de mult despre astfel de campanii “ (elev, 19 ani, liceu teoretic)

“Consider că o astfel de campanie este cât se poate de eficientă deoarece numarul de

participanti prezenti la seminariile de prevenire a consumului de droguri este mare, iar
atat elevii, cat si ceilalti participanti au inteles si au inceput sa reflecteze problemelor pe
care le aduc drogurile” (elevă, 16, liceu teoretic)

Câteva dintre opiniile celor care consideră că aceste campanii sunt ineficiente:

„Sinceră să fiu, aş prefera să nu mai particip niciodată la o astfel de campanie dacă o pot
numi aşa. Ca sa vorbesc în termini specifici, pot spune că aceasta era ca o lecţie pentru
elevi, unde profesorii, reprezentaţi de specialişti din partea unui ong, işi ţineau lecţia în

127
 faţa elevilor. Pe lângă faptul ca nu au interacţionat deloc cu noi, lucru ce a înrăutăţit
situaţia deoarece s-a starnit agitaţie din cauza plictiselii, şi ne-a mai tinut şi peste
programul şcolar. Eu consider că aceste campanii au nevoie în primul rând de o bună
organizare, şi aici mă refer din partea specialiştilor. Aceştia trebuie să ştie cum să atragă
elevii în astfel de acţiuni, să-i motiveze să participe cu drag” (elevă, 19, liceu de arte)

“Categoric ineficiente…adică cea la care am participat eu a fost ineficientă” (elev, 18,

liceu teoretic)

“Campaniile de prevenire şi combatere nu sunt şi nici nu vor fi eficiente În Romania, cel

puţin în momentul de faţă. Pentru că poţi să faci câte campanii vrei, tinerii tot vor avea de
unde să cumpere droguri, dai 3 telefoane şi se rezolvă. Prima dată cred că trebuie să
dispară magazinele aşa-zis legale, după care consumatorii se vor rări cât de cât, pentru că
e diferenţă mare de pret între marijuana şi legale, nu cred că o să-şi poată permite mulţi, în
continuare, cel puţin copiii de 14 ani” (elev, 19, liceu de arte)

De asemenea, pentru a testa eficienţa campaniilor cei care au participat au fost întrbaţi:
“Cât de mulţumit esti de campania la cere ai participat?” În acest sens există şi elevi mulţumiţi
de campanie, şi elevi nemulţumiţi, dar ceea ce este bine este faptul că balanţa se înclină de partea
celor care sunt mulţumiţi, cu un procent de 62,3%, în timp ce doar 37,7% dintre cei acre au
participat la campanii nu sunt mulţumiţi.

Dintre opiniile celor mulţumiţi de participarea la o astfel de campanie:

“Sunt foarte mulţumită de campania la care am participat ca şi voluntary, deoarece
persoanele care au participat au dat dovadă de interes şi de implicare în activităţile
propuse de noi” (elevă, 19, liceu teoretic).

“Sunt foarte multumită, am descoperit lucruri noi” (elevă, 15, liceu tehnic)

“În calitate de organizator al unei mini-campanii la zilele liceului, sub îndrumarea

profesorilor, sunt multumit deoarece rezultatul muncii noastre a adus informatii noi
elevilor, acestia fiind chiar interesati şi implicati în prezentarea noastră. Eu cred ca ne-am
facut bine treaba şi intreaga campanie a avut succes” (elev, 19, liceu teoretic)

“Cred că din ceea ce am relatat anterior reiese faptul că prima campanie la care am avut
ocazia să particip a fost un eşec total, a doua campanie acoperind lacunele din prima.
(elevă, 19, liceu de arte)

Sunt extrem de multumita de campania la care am participat, deoarece a fost una ampla şi

128
 de succes unde accentul s-a pus pe latura practică, ceea ce presupune formularea de
concluzii immediate (elevă, 18, liceu teoretic).

Dintre opiniile celor care nu sunt mulţumiţi de participarea la o astfel de campanie:

„Sinceră să fiu, aş prefera să nu mai particip niciodată la o astfel de campanie dacă o pot
numi aşa” (elevă, 19, liceu de arte)

“Eu chiar nu sunt mulţumită. Aşa cum am mai spus, campania respectivă a avut loc în
timpul orei de dirigenţie. A durat aproximativ 5-10 minute în care a fost prezentată în
mare ideea că drogurile nu sunt bune, fară prea multe explicaţii” (elevă, 18, liceu teoretic).

“Nu sunt mulţumit deloc. M-a deranjat foarte tare atitudinea individului. Mi-a exprimat un
aer de nepăsare şi că face acel lucru doar din complezenţă, pe lângă nişte filmulete şi
multe polologii pe tema acestui subiect nu a făcut decât să zică: „Doamne fereşte, eu nu
am încercat niciodată” dar „ Vă înţeleg”” (elev, 19, liceu de arte)

Întrebaţi dacă vor mai participa la astfel de campanii marea majoritate a subienţilor 16
din cei 20 care au participat la campanii au afirmat că ar mai participa, în timp ce doar 4 elevi nu
ar mai participa. În ceea ce priveşte elevii care nu au participat, din cei 29 care nu au participat,
17 ar vrea să participe. Au fost şi 2 subiecţi acre nu au răspuns la această întrebare.
Ai recomanda şi altora să participe? Întrebaţi despre acest aspect, 9 din cei 11
intervievaţi au recomanda şi altora să participe la astfel de campanii, în timp ce un elev nu ar
recomanda şi altora să participe la astfel de campanii, iar unul dintre elevi afirmă că: “Cine
doreste să fie ajutat iţi va cauta singur poarta de scăpare” (elev, 19, liceu de arte).
În ceea ce priveşte specialiştii, aceştia au fost întrebaţi despre gradul de implicare a
beneficiarilor în activităţi. În privinţa acestui aspect, atât asistentul social cât şi coordonatorul de
proiecte sunt de părere că aceştia se implică cu drag în activităţi, mai ales că ri încearcă să le facă
cât mai atractive şi interactive.
Asistentul social chiar afirmă: “derularea diferitelor activități a facilitat creşterea gradului de
implicare a beneficiarilor proiectului în activităţi de prevenire/combatere a consumului de
droguri, prin promovarea unui comportament pozitiv în comunitate. Acest eveniment le-a oferit
acestor tineri posibilitatea de a-şi extinde aria de cunoştinţe în domeniul antidrog şi i-a motivat
să acţioneze în vederea oferirii de exemple pozitive în rândul semenilor cu vârste apropiate. De

129
asemenea, Şcoala de Vară a oferit posibilitatea de a se crea o reţea a participanţilor care vor
continua comunicarea şi diseminarea informaţiilor şi după finalizarea evenimentului.
Din
experien ța mea(eicaseșiimplică).
beneficiarilor profesionist în domeniul
Singura condițieantidrog-dacă gânde
pentru reușita ști campania
campaniei este săcuîncerci
implicarea
să o
faci cât mai atractivă și interactivă” (asistent social)
Încă odată se confirmă ultima ipoteză conform căreia cu cât campaniile oferă cât
mai multe alternative de satisfacere a curiozităţii (care este principalul motiv pentru care
tinerii consumă droguri) cu atât consumul se va diminua iar campaniile îşi vor arăta
eficienţa.

Beneficiile aduse de campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri

Pentru a vedea cât sunt de eficiente campaniile de prevenire şi combatere a consumului

de droguri, am considerat că este necesar să aflu atât părerile specialiştilor cât şi mai ales pe cele
ale elevilor cu privire la beneficiile pe care le aduc participarea la astfel de campanii.
Specialiştii spun că: “odată cu participarea la aceste programe de informare/prevenire
derulate de noi, beneficiarii află informaţii utile referitoare la efectele consumului de droguri, la
aspectele legislative precum şi la instituţiile care oferă servicii de inforare, consiliere, terapie
şi post cură. Mai mult, beneficiarii programelor de dezvoltare a abilităţilor de viaţă învată
să comunice eficient, să îşi manifeste empatia, să înţeleagă nevoile unei persoane aflate
in dificultate, să lucreze în echipă, să îşi fixeze obiective personale şi profesionale realiste şi
învaţă cum să le atingă, şi un alt aspect important : ei învaţă cum să îşi organizeze timpul liber
şi să îl petreacă într-un mod util, astfel încât consumul de droguri să nu facă parte din
obişnuinţele lor” (coordonator de proiecte din cadrul ONG-ului)
La fel ca şi în cazul celorlalte întrebări adresate elevilor, opiniile acestora sunt diverse,
însă toate mergând în aceeaşi direcţie: campaniile sunt benefice deoarece elevii învaţă lucruri
noi, cunosc persoane noi, fiind un element de noutate pentru ei, mai puţin un elev care
consideră că : “Beneficiile nu există datorită abordarii problemei de către organizatori” (19,
liceu de arte).
Dintre opiniile elevilor privitoare la beneficiile campaniilor, amintesc:

130
 “Sunt benefice că ne informează despre această temă, cei care fac campaniile ajută şi pe
altii să conştientizeze riscurile la care ne supunem consumând droguri, socializare” (elevă,
17, liceu tehnic).

“Consider că nu am şi nu există beneficii materiale atunci când hotărăşti să te implicit în

astfel de campanii. Există doar beneficii sufleteşti, care îţi dau puterea de a merge mai
departe şi de a organiza din nou astfel de programe” (elev, 19, liceu teoretic)

“În primul rand volumul de informaţii; la fiecare campanie aflii lucruri noi, în al doilea
rând faptul că poţi pune întrebari la care primeşti răspunsuri pertinente, iar în ultimul
rând filmuleţele care se prezintă la astfel de campanii au un impact foarte mare, cel puţin
asupra mea” (elevă, 18, liceu teoretic)

“Pot spune că datorită acestor campanii am aflat lucruri noi despre droguri. Totodată
consider că mi-au oferit o nouă viziune în ceea ce priveşte despre consumul de droguri şi
efectele sale asupra consumatorului” (elev, 18, liceu teoretic)

“Ca și beneficii ale unei campanii care are drept scop prevenirea și combaterea
consumului de droguri pot identifica ca fiind cea mai importantă: informarea
participantului cu privire
acest lucru și chiar la fenomen,
să împărtă fapt ce
șească acest îl ajută,
lucru determină
și altora” să liceu
(elev, 19 nu înceapă să facă și el
teoretic)
“Campania desfăşurata la mine în liceu a avut un impact puternic asupra mea prin
informarea cu privire la efectele pe care le au drogurile asupra organismului uman. Ca
şi beneficii pot spune că m-a ajutat să înţeleg cum să evit nişte anturaje nepotrivite şi cum
să îmi petrec timpul liber într-un mod cât mai util” (elevă, 16, liceu teoretic)

“Beneficiile nu există datorită abordarii problemei de către organizatori” (elev, 19, liceu
de arte)

Problemele/dificultăţile care pot apărea în cazul derulării campaniilor

În ceea ce priveşte posibilele probleme/dificultăţi care se pot întâmpina în cazul

campaniilor, opinia specialiştilor este că: “părinţii se implică foarte rar în susţinerea acestor
campanii, cu toate că ei ar trebui să aibe un rol esenţial în educarea şi informarea copiilor lor.
Din acest motiv feedback-ul din partea acestora este aproape inexistent sau, dacă există, nu este

131
cel dorit. Cadrele didactice susţin în mică măsură acest tip de activităţi, iar dovada cea mai
consistent în acest sens este reprezentată de faptul că, în toate campaniile pe care le-am derulat
în instituţiile de învăţământ, ne-au fost cedate doar orele de dirigenţie pentru a derula
activităţile cu elevii” (coordonator de proiecte din cadrul unui ONG).
Tot în legătură cu acest aspect, asistentul social găseşte ca fiind dificultăţi: “lipsa
fondurilor este principala problemă, (nu am reuşit să facem cât ne-am fi dorit). De asemenea
mai este şi reticienţa părinţilor (am avut o situaţie în care s-au trimis scrisori la beneficiari
acasă, în care erau invitaţi să participe la un program de prevenire a consumului de droguri-
tatăl lui s-a prezentat la sediul insituţiei şi ne-a spus că fiul lui nu consumă droguri şi că nu
doreşte să fie implicat în acest program de prevenire). Unii elevi nu sunt interesaţi de astfel de
campanii şi câteodată îşi găsesc altceva de făcut, nu sunt atenţi şi distrag şi atenţia celorlaltor
colegi”.
Şi elevii enumeră probleme care se pot ivi în timpul desfăşurării campaniilor, poate chiar
mai multe decât specialiştii, elevii fiind şi mult mai reticienţi în ceea ce priveşte eficienţa acestor
campanii:

“Eu cred că în primul rând o problemă este neatenţia elevilor. Mulţi se bucură că au
scăpat de o ora în care le ţinea “diriga” morală despre câte absenţe au sau ce au mai
făcut şi nu sunt atenţi la cele prezentate de cei care fac campania” (elevă, 16, liceu
teoretic)

“Cred nu pot apărea probleme majore dacă participi la astfel de campanii. Problema cea
mai frecventă care poate apărea este dezinteresul elebilor de a se implica în astfel de
discuţii, de a asculta ceea ce au de zis sau de a le arăta modul de ajutare a acestora”
(elev, 17, liceu tehnic)

“Depinde de campanie şi de ce vrea să transmită ea” (elev, 18, liceu teoretic)

“În primul rând dezinteresul elevilor, aceştia pot manifesta semne de plictiseală,
dezinteres faţă de subiect, pot reacţiona violent la prezentarea unor cazuri de
consumatori, tinerii pot fi distraşi de alte activităţi pe timpul prezentarii (cum ar fi să
scrie SMS-uri)” (elevă, 17, liceu teoretic)

“Ca şi dificultate pot spune că principala ar fi neimplicare sau dezinteresul elevilor

pentru astfel de activităţi, fapt ce ar duce la eşecul acestei campanii, dar, acesta este

132
 rolul celor acre derulează campanii, să le facă cât mai atrăgătoare şi să ne capteze
atenţia” (elevă, 15, liceu teoretic)

“Lipsa de interes a tinerilor cu privire la ce vrea să transmită campania, fie lipsa de

comunicare, fie neprezentarea lor. Unii pot fi imuni la astfel de seminarii de informare,
continuând să consume droguri şi substanţe etnobotanice” (elevă, 18, liceu de arte)

“Poţi da de oameni care nu vor să te ajute. Consumatori care să nu recunoască faptul că

au ajuns dependenţi, şi care să devină violenţi” (elev, 16, liceu teoretic)

“Faptul că nu sunt oferite informaţii concrete suficiente, durează foarte puţin, tinerii nu
au timp să pună întrebări, sau poate dacă ar avea timp nu ar pune întrebări de ruşine
faţă de diriginte, faptul că persoanele care prezintă campania nu au o poveste reală în
spate ci doar prezintă anumite statistici sau informaţii care oricum pot fi găsite de
fiecare pe internet” (elevă, 18, liceu teoretic)

“Mulţi se plictisesc, doarece sunt acolo cu forţa” (elev, 19, liceu de arte)

Ceea ce mi-a atras atenţia a fost răspunsul unui elev la această întrebare. Acesta a afirmat
că beneficiile şi chiar problemele pot apărea în funcţie de “campanie şi de ce vrea să transmită
ea”. (elev, 18, liceu teoretic). Referitor la acest aspect ţin să precizez faptul că este recomandat
ca cei care derulează astfel de camanii să nu aibă o atitudine pro consum pentru a nu influenţa
elevii în acest sens. Apoi cei care derulează campanii trebuie să îşi formuleze obiective
realiste şi să fie în concordanţă cu activităţile pe care le desfăşoară, urmărind pe tot
parcursul desfăşurării activităţilor ca obiectivele să fie indeplinite. Numai în această
manieră, o campanile îşi arată eficienţa.
Referitor la eficienţa acestor campanii, am putut observa o discrepanţă între
opiniile specialiştilor care consideră că acestea sunt foarte eficiente şi opinia elevilor care
admit în proporţie de 37,3% că acestea sunt nici eficiente, nici ineficiente. Un pas esenţial
în favoarea acestor campanii poate fi dat de procentul elevilor care susţin că aceste
campanii sunt eficiente 29,4% dintre elevi susţin acest lucru.
Fiind întrebaţi : “Ai cunoştinţă despre alte campanii derulate pentru prevenirea şi
combaterea consumului de droguri? (din presă, radio, tv, sau orice alte surse) cei mai mulţi
elevi au spus că au văzut la televizor sau au auzit despre campanii însă nu au detaliat acest

133
aspect, în timp ce doar o persoană nu are cunoştinţă de astfel de campanii. Dintre opiniile celor
care au detaliat acest aspect amintesc:
“Am auzit despre campanii însă nu ştiu ce activităţi s-au desfăşurat şi nici rezultatele
lor” (elevă, 19, liceu de arte)

“Da, ştiu că la un moment dat şi pe TV. Se difuza o campanie a prevenire a consumului

de droguri realizate de vedetele din România; şi bineînteles ştiu şi de existenţa anumitor
centre care se ocupă cu astfel de campanii de prevenire a consumului de droguri” (elev,
19, liceu teoretic)

“Da. Chiar am văzut recent la ştiri o companie organizată de Poliţia Rutieră împotriva
consumului de alcool la volan. Din păcate, consumul de alcool este un fenomen des
întâlnit în rândul tinerilor. Consider că aceştia nu sunt conştienţi de pericolele pe care le
poate produce acest consum. Mai ştiu şi alte campanii TV care au ca scop informarea
populaţiei cu privire la consumul diferitelor tipuri de droguri. De asemenea, în
majoritatea centrelor medicale sunt afişe şi pliante realizate cu în scopul combaterii
consumului de droguri. Totodată, sunt şi foarte multe ONG care desfăşoară foarte multe
campanii care au ca scop prevenirea consumului de droguri” (elevă, 18, liceu teoretic)

“Ce pot eu să spun e ca am mai vazut și auzit campanii atât la radio, televizor, cât și în
mass-media. Dar nu pot spune că m-au surprins foarte mult dat fiind faptul că toate au
acela și scop:
tinerilor. de informare,
Şi sinceră prevenire
să fiu toate și combatere
mi s-au părut de asuprafa
consumului de droguri
ță, deoarece în ca
pentru rândul
o
campanie să fie eficientă ea ar trebui să se oganizeze în mai multe sesiuni, sub formă de
seminarii și cu un grup mai restrains de elevi” (elevă, 19, liceu de arte)

“Da, sunt diferitele mesaje de la TV. Acele spoturi, care te fac să te gândeşti de două ori
înainte de a consuma” (elev, 16, liceu teoretic)

“Am văzut la ştiri în mai multe oraşe marşul împotriva drogurilor” (elev, 17, liceu
tehnic)

Faptul că majoritatea elevilor au auzit despre campanii antidrog poate reprezenta un pas
înainte în implicarea tinerilor în activităţile campaniei, astfel ele pot deveni din ce în ce mai
eficiente.

134
 9. Alternative la consumul de droguri

Pentru ca numărul consumatorilor de droguri să se diminueze, consider că este absolut

necesar ca elevii, sau tinerii în general, să aibă alte activităţi care să le satisfacă curiozitatea şi
dorinţa de a încerca lucruri noi. De aceea, tinerilor trebuie să li se ofere mai multe alternative de
petrecere a timpului liber într-un mod cât mai util, astfel încât gândul lor să nu fie la “distracţia
de sâmbătă seara”
În urma interviurilor realizate cu specialiştii din domeniul drogurilor, am aflat opiniile lor
referitoare la acest aspect. Asistentul social consideră că: “petrecerea timpului liber în mod
constructiv constituie un important factor de protecţie în ceea ce priveşte consumul de tutun,
alcool şi droguri, de aceea se impune implicarea tinerilor în activităţi de tip cultural-sportive,
care îi valorizează, le dezvoltă abilităţi de viaţă şi le conferă încredere în sine. Una dintre cele
mai eficiente modalităţi de prevenire o constituie sprijinirea tinerilor în vederea afirmării ca
persoane responsabile, valorizarea acestora şi dezvoltarea sentimentului de stimă de sine. Toate
acestea pot fi realizate prin implicarea lor în activităţi cu caracter cultural-sportiv şi prin
crearea unui cadru optim în care divertismentul să constituie o modalitate plăcută şi utilă de
afirmare a personalităţii. Noi utilizăm tehnici de lucru interactive care să stimuleze creşterea
stimei de sine, autoeficacitatea, să faciliteze dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de a
rezista presiunii grupurilor de egali şi presiunii media, deoarece astfel se poate obţine pe
termen lung reducerea consumului de droguri în rândul adolescenţilor ”
Despre alternativele la consumului de droguri, coordonatorul de proiecte este de părere
că: “în primul rând, activităţile de petrecere a timpului liber trebuie să fie altele decât cele care
se derulează în mediile în care este favorizat consumul. Astfel de activităţi vizează: activităţi
sportive, de punere în valoare a abilităţilor şi aptitudinilor personale, activităţi de grup: de
socializare, de dezvoltare a abilităţilor de viaţă. De asemenea sunt eficiente activităţile socio-
educative : vizionarea de filme, crearea oportunităţilor de exprimare a opiniilor”.

135
 10. Propunere de campanie eficientă, gândită în urma analizării opiniilor tuturor celor
chestionaţi şi intervievaţi, atât a elevilor, cât şi a specialiştilor.

Înainte de a detalia propunerea pe care o fac pentru o campanile eficientă trebuie să

precizez faptul că m-am documentat despre eficienţa unui program din cartea “Evaluarea
programelor de asistenţă socială” a domnului Cojocaru Ştefan.
Chiar dacă de cele mai multe ori este greu de măsurat cât este de eficientă o campanie,
eficienţa (Cojocaru, 2010, p. 24-25) reprezintă totuşi un indicator care poate fi utilizat în
stabilirea strategiilor de construire a viitoarelor programe/campanii derulate pentru combaterea
consumului de droguri. Criteriul eficienţei reprezintă un indicator important în analiza
campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri şi a rezultatelor obţinute la
nivelul elevilor sau a tuturor celor cărora se adresează aceste campanii, prin participarea acestora
la activităţile desfăşurate. În strânsă legătură cu criteriul eficienţei se află criteriul eficacităţii
care se referă la evaluarea gradului de atingere a obiectivelor propuse în cadrul campaniei şi de
obţinere a rezultatelor dorite, fiind un criteriu orientat spre rezultate (Cojocaru, 2010, p. 26).
Astfel, pentru a evalua cât sunt de eficiente campaniile de prevenire şi combatere a
consumului de droguri, întrebările mele s-au îndreptat în următoarele direcţii, întrebări pe care
le-am adresat specialiştilor şi le-am adaptat gradului de înţelegere a elevilor, pentru a obţine
răspunsuri pertinente:
 În ce măsură campaniile şi-au atins obiectivele?
 În ce măsură s-au observat schimbări în comportamentul beneficiarilor după
participarea la campanii?
 Ce impact a avut campania asupra beneficiarilor?
În primul rând, consider că pentru ca o campanie să fie eficientă, trebuie să îşi
indeplinească obiectivele. De asemenea, resursele trebuie alocate eficient astfel încât să se vadă
beneficiile în urma implementării unei astfel de campanii de prevenire şi combatere a
consumului de droguri. Pentru a se realiza schimbări în comportamentul elevilor, deoarece lor li
se adresează aceste campanii, trebuie luate în discuţie resursele acestora, deci implicarea lor
este esenţială. Pe lângă elevi, consider că alţi actori care trebuie implicaţi în astfel de
campanii sunt: familia; şcoala; comunitatea; instituţiile specializate; media.

136
 La nivel individual, experiențele de viață au un rol mai important în dezvoltarea
comportamentelor adictive decât factorii genetici. Determinante sunt suportul şi grija din
partea familiei,
controlul calitateași relațiilor
sentimentelor stabilirea cu școala, abilitățile
scopurilor. Pe aceste și competențele
elemente sociale
ar trebui să se precum
bazeze
campaniile. Analiza nevoilor tinerilor este esenţială în procesul de acordare de ajutor -
Apoi, cred că educaţia antidrog trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:
 Să înceapă de timpuriu;
 Să fie adecvată caracteristicilor de vârstă;
 Să transmită mesaje şi informaţii clare, coerente, concise;
 Să aibă caracter unitar şi de-a lungul întregii vieţi

Din experienţă, am observat că nu este suficientă doar furnizarea informaţiilor

teoretice într-o simplă activitate de prevenire în cadul căreia să se prezinte efectele negative ale
drogurilor. Este necesar un cumul de activităţi realizat cu tinerii şi de către tineri pentru
prevenirea consmului de droguri. În acest cumul de activităţi, sunt necesare şi prezentarea
informaţiilor teoretice. Acestea trebuie prezentate în cadrul unei campanii mai complexe care
are principalul rol de dezvoltare a abilităţilor în vederea consolidării unei poziţii continuie
împotriva substanţelor care pun viaţa în pericol.
O activitate de prevenire eficientă din punctul meu de vedere ar fi:
 constituirea unor grupuri de dezvoltare personală în cadrul cărora să se trateze
diferite teme;
 derularea diferitor campanii antidrog în cadrul cărora să se dezvolte abilităţi în
vederea consolidării unei opoziţii continuie împotriva consumului substanţelor
care le pun viaţa în pericol.
 oferirea alternativelor de petrecere a timpului liber- având în vedere că petrecerea
timpului liber în mod constructiv constituie un important factor de protecţie în ceea ce
priveşte consumul de tutun, alcool şi droguri, se impune implicarea tinerilor în activităţi
de tip cultural-sportive, care îi valorizează, le dezvoltă abilităţi de viaţă şi le conferă
încredere în sine;
 utilizarea tehnicilor de lucru interactive care să stimuleze creşterea stimei de sine,
autoeficacitatea, să faciliteze dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de a

137
 rezista presiunii grupurilor de egali şi presiunii media, se poate obţine pe termen
lung reducerea consumului în rândul adolescenţilor

Una dintre cele mai eficiente modalităţi de prevenire o constituie sprijinirea tinerilor în
vederea afirmării ca persoane responsabile, valorizarea acestora şi dezvoltarea
sentimentului de stimă de sine. Toate acestea pot fi realizate prin implicarea lor în activităţi
cu caracter cultural-sportiv şi prin crearea unui cadru optim în care divertismentul să
constituie o modalitate plăcută şi utilă de afirmare a personalităţii.
Este recomandabil ca în activităţile de prevenire:
 să se insiste pe diferenţele între consum ocazional, din curiozitate şi continuarea acestui
tip de comportament, explicându-li-se tinerilor mecanismul de instalare a dependenţei:
 să se prezinte cazuri reale ale unor oameni care au reuşit să scape de conscinţele negative
ale consumului de droguri;
 să se insiste asupra îmbunătăţirii autocontrolului, pe formarea unor abilităţi de luare a
deciziilor şi mai ales pe abilităţi de a se opune consumului ca urmare a influenţei pe care
grupul de prieteni o are asupra individului;
 să explice faptului că, pentru a se distra consumul de droguri nu este o condiţie necesară, şi
mai mult decât atât nu poate elimina problemele personale, ci, dimpotrivă, le poate agrava;
 schimbarea percepţiilor faţă de consumul de droguri, campaniile fiind cât mai atractive;
 dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a sentimentului de autoeficienţă ca
factori de protecţie împotriva consumului droguri;
 să ofere alternative de petrecere a timpului liber;
 să aibă în centru factorii protectivi în special când grupul ţintă îl reprezintă tinerii,

Întrucât am ajuns la concluzia că odată cu maturizarea consumul de droguri în rândul

tinerilor se diminuează, pe lângă cele amintite mai sus, aş vrea să fac precizarea că activităţile
din cadrul campaniei trebuie să fie preponderent de conştientizare şi de responsabilizare a
tinerilor. În concluzie, este necesar un un program educativ de petrecere a timpului liber zilnic
dublat de o intervenție prin grup de dezvoltare de abilități de viață cu întâlniri ale grupului
săptămânale. Făcând această propunere am ţinut cont atât de opiniile specialiştilor, cât şi ce cele
ale elevilor.

138
 e. Limitele cercetării

Pe lângă limitele pe care le-am amintit când am vorbit despre metodele folosite, mai
există şi alte limite ale aceste micro-cercetări.
Una dintre limitele acestei micro-cercetări poate fi chiar tema pe care mi-am ales-o. Am
ales să realizez lucrarea de licenţă pe tema drogurilor, gândindu-mă tocmai la faptul că este un
subiect care interesează tinerii şi am foarte mulţi prieteni care consumă astfel de substanţe, astfel
am crezut că îmi va fi foarte uşor să realizez partea practică a licenţei. După ce am început să mă
documentez despre această temă, mi-au venit foarte multe idei şi m-am depărtat considerabil de
ideea de la care am plecat. Având multe idei nu mă puteam decide asupra căreia să mă opresc.
Am ales să vorbesc despre eficienţa campaniilor de prevenire a consumului de droguri, astfel,
prietenii mei, fiind ceva mai mari nu au mai fost subiecţi buni pentru micro-cercetarea mea.
După ce am ales să vorbesc despre eficienţa campaniilor, ideea mea era să intervievez
specialişti, profesori şi elevi, realizând astfel triangularea datelor. Deoarece am început partea de
cercetare înainte de sărbătorile pascale, am întâmpinat dificultăţi în a intervieva profesorii şi am
renunţat la această idee. Elevii i-am intervievat atât în urma participării la o campanile antifumat
care nu s-a desfăşurat în cadrul şcolii, precum şi prin alte cunoştinte. Pentru a realiza în
continuare triangularea datelor, am ales ca şi subiecţi specialişti, elevi care au participat la
campanii li elevi care nu au participat, considerând că au şi ei opinii referitoare la campanii, mai
ales că problema drogurilor îi priveşte în mod direct.
Am încercat să intervievez aproximativ acelaşi număr de elevi, de aceeaşi vârsta, clasă,
dar nu am reuşit, fiind diferenţe de câteva persoane în ceea ce priveşte aceste aspecte. În ceea ce
priveşte chestionarea pe bază de autoadnimistrare, deoarece fiecare dintre elevi a avut libertatea
de a alege dacă doreşte sau nu să completeze chestionarul, de aceea diferenţele între vârstă şi
clasă au fost puţin mai mari, aceasta poate fi o altă limită a cercetării.
O altă limită a ţinut de supraaglomerarea din timpul sesiunii din cauza căreia am fost
nevoită de multe ori să îmi întrerup activitatea, distrorsionând astfel continuitatea în scriere sau
generând discontinuitatea ideilor. De asemenea am întâmpinat dificultăţi când am întocmit partea
de documentare deoarce, de multe ori căţile de la bibliotecă erau împrumutate.
Dincolo de depăşirea acestor mici inconveniente, am reuşit să îmi pun ideile cap la cap şi
să realizez o lucrare corentă pentru care mi-am dat interesul.

139
 f. Concluzii referitoare la partea de micro-cercetare

Consumul de droguri în rândul tinerilor a crescut în ultimii ani în România, implicit şi în

oraşul Iaşi. Dintre substanţele care „fac ravagii” alcoolul și etnobotanicele se situează pe locuri
fruntașe, iar orașul Iași se situează pe unul din primele locuri la nivel național.
Referitor la principalele tipuri de droguri consumate de elevi, statistica arată astfel:
primul loc îl ocupă consumul de alcool, 44 de elevi (86,3%) au consumat de-a lungul vieţii
alcool (ceea ce e un procent destul de mare având în vedere vârsta lor destul de fragedă); 37 de
elevi (72,5%) din totalul de 51 chestionaţi şi intervievaţi au consumat tutun; În ceea ce priveşte
consumul de cannabis (marijuana, haşis), 27 de elevi (52,9%) au consumat astfel de produse în
timp ce etnobotanicele au fost consumate de 24 (47,1%). Cocaina (sau alte prafuri) au fost
consumate de 18 (35,3%). 12 dintre cei 51 de elevi (23,5%) au recunoscut faptul că au consumat
alte tipuri de droguri precum medicamente folosite în scop non-medical sau altele care nu au
fost precizate de către aceştia. Inhalanţii au fost utilizaţi ca şi drog de către 7 (13,7%) dintre
elevii chestionaţi sau intervievaţi iar drogurile halucinogene de către 6 (11,8%) din totalul
elevilor chestionaţi şi intervievaţi. Produsele din gama amfetaminelor au fost consumate de 5
elevi (9,8%). În cazul drogurilor care cresc performaţele fizice, doar un elev a consumat astfel de
produse (2%). Pe ultimul loc în clasamentul drogurilor consumate de elevi se află opiaceele, în
cazul cărora nu am întânit nic un consumator de astfel de droguri. Ceea ce mi s-a părut destul de
îngrijorător este faptul că doar 4 elevi (7,8%) nu a consumat niciuna dintre aceste substanţe.
La fel ca şi în cazul opiniilor elevilor privitoare la consumul de droguri, diferenţele nu
sunt semnificative în ceea ce priveşte vârsta subiecţilor sau clasa, înregistrându-se o mică scădere
în clasa a XII (18-19 ani). Nici în ceee ce priveşte religia nu am întâlnit diferenţe considerabile,
ceea ce înseamnă că cei mai mulţi dintre consumatori nu iar în considerare acest factor.
În ceea ce priveşte motivele pentru care tinerii consumă droguri, fruntaş este anturajul
amintit de 34 dintre elevi (66,7%); curiozitatea de către 19 elevi (37, 3%), problemele familiale
16 elevi (31,4%). Problemele adolescenţei sunt considerate un motiv pentru care tinerii
debutează în consumul de droguri de către 8 dintre aceştia (15,7%) în timp ce dorinţa de
noutate şi cea de afirmare este anintită de 7 dintre cei 51 de elevi (13,7%). De asemenea un
motiv pentru care tinerii consumă droguri este reprezentat de problemele sociale cu care aceştia
se confruntă, motiv amintit de 5 elevi (9,8%). Următoarele poziţii sunt ocupate de teribilism,

140
distracţie, plăcere, plictiseală, probleme şcolare şi inconştienţă, toate amintite de câte 4 din
cei 51 de elevi (7,8%). Imediat după, se află cei care consideră un motiv pentru care elevii
consumă droguri ca fiind faptul că acestea sunt la modă, urmate de cei care consider că cei acre
consumă droguri au o libertate prea mare şi cei care cred că găsesc refugiu în droguri, ambele
cu câte 2 adepţi (3,9%). Printre ultimele motive invocate de elevi se numără faptul că sunt
interzise, relaxarea, precum şi imitarea adulţilor, toate cu câte 1 adept (2%).
Ceea ce este de remarcat este faptul că, spre deosebire de majoritatea studiilor care
aduceau în prim plan, ca şi motiv principal pentru care tinerii debutează în consumul de droguri
curiozitatea, rezultatele micro-cercetării mele aduc în prim plan anturajul, ceea ce este un
aspect ce ţine de noutate. De asemenea, este recunoscut de către elevi faptul că aceştia consumă
droguri din cauza problemelor familiale, acesta fiind un motiv principal, după curiozitate.
În ceea ce priveşte factorii de risc care pot duce la debutul consumului de droguri, aceştia
trebuie diminuaţi pentru a face loc factorilor de protecţie. Specialiştii sunt de părere că dacă
reglemetările legislative şi normele sociale nu ar fi atât de permissive, ar exista şanse să se
diminueze consumul de droguri. De asemenea, întărirea factorilor protectivi, precum
comunicarea eficientă în familie, adoptarea unor valori care nu încurajează consumul precum şi
implicarea familiei în campaniile de prevenire a consumului pot fi un pas esenţial în lupta cu
drogurile.
Cu cât elevilor le sunt oferite cât mai multe alternative de petrecere a timpului liber
care să le satisfacă curiozitatea, cu atât interesul lor pentru droguri poate scădea considerabil.
Aceste alternative trebuie să satisfacă curiozitatea tinerilor dar în acelaşi timp trebuie să vizeze
conştientizarea şi responsabilizarea tinerilor, dezvoltându-le autocontrolul şi abilităţile de viaţă,
schimbându-le astfel percepţiile faţă de consumul de droguri.
Atât în interviurile cu specialiştii şi cu elevii, cât şi în chestionarele cu autoadministrare
am rugat subiecţii să îşi exprime opiniile privitoare la consumul de droguri şi la eficienţa
campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri. Opiniile specialiştilor au fost că
fenomenul consumului de droguri a luat amploare în ultimul timp, devenind familiar în
rândul tinerilor, de aceea se impune elaborarea şi implementarea de programe sociale educative
şi de dezvoltare a abilităţilor de viaţă pentru tineri, ca o formă cu adevărat eficientă de
intervenţie care să crească şansele de prevenire a consumului.

141
 Opiniile elevilor referitoare la consumul de droguri şi la campaniile de prevenire a
acestuia consider că merită încadrare separată deoarece trebuie să ţinem cont de opiniile lor,
pentru că la în fond, îi vizează în mod direct.
“Campaniile sunt folositoare, dar contrabanda de droguri produsă la nivel
guvernamental este prea mare ca sa fie anihilate de campanii. Ar trebui anihiltă sursa şi
nu efectele” (elev, 19, liceu de arte)

“Consumul de droguri este extrem de dăunator atât pentru consumatori, cât şi pentru cei
din jur. Oricât de multe campanii de prevenire a consumului de droguri se vor realize,
puţini vor fi cei care vor conştientiza gravitatea problemei” (elevă, 16, liceu tehnic)

“Ar trebui făcute mai multe campanii de prevenire care să implice şi familiile” (elevă, 17,
liceu teoretic)

“Cât mai multe campaniii de sensibilizare şi de informare ar diminua consumul de

droguri deoarece acesta a crescut destul de mult, a devenit chiar o modă” (elevă, 17,
liceu teoretic)

“Drogurile sunt extrem de periculoase, îi fac pe tineri să scape de sub controlul

raţionalului şi ajung să facă rău atât lor cât şi celor din jur. Campaniile au un rol benefic
şi ar trebui realizate cât mai multe” (elevă, 19, liceu de arte)

“drogurile nu sunt bune ţi trebuie evitate de oricine iar campaniile trebuie intensificate
pentru a preveni consumul de droguri” (elevă, 16, liceu teoretic)

“Consider că trebuie acordată foarte multă atenţie din partea comunităţii referitor la
consumatorii de droguri pentru a stopa număru crescut din ultima perioadă. Campaniile
de prevenire sunt eficiente dacă sunt realizate cu foarte multă atenţie şi nu facute că
trebuie” (elev, 15, liceu tehnic)

“Ar trebui să fie mai multe campanii de genul asta şi cat mai originale, astfel încat să
stimuleze tinerii la o viaţă sănătoasă, departe de droguri şi alcool. Din ce în ce mai mulţi
tineri cad prada drogurilor şi am impresia că nu se face nimic, nici macar nu se
încearcă” (elevă, 18, liceu teoretic)

“Consumul de droguri produce o senzaţie "tare" la început, care pe parcurs ajunge la

stadiul de dependenţă provocând efecte negative. Campaniile de prevenire şi combatere
sunt eficiente într-o oarecare măsură, însa cel mai mult contează principiile fiecaruia”

142
 (elev, 18, liceu teoretic)

“Consumul de droguri este un fenomen foarte des întâlnit în rândul tinerilor. Încercări de
a reduce acest consum există, în primul rând prin numeroasele campanii care se
desfăşoară. În ciuda eforturilor, consider că aceste campanii nu fac decât să sensibilizeze
pe moment tinerii. Nu cred că un tânăr va renunţa să consume droguri pentru că a auzit
de o campanie sau pentru ca încă odată cineva i-a vorbit despre efectele pe care le au
drogurile. Ceea ce pot face aceste campanii, cel mult, este să determine pe cei care nu au
consumat niciodată droguri, să nu consume, să le întărească deci această poziţie anti-
consum” (elev, 18, liceu teoretic)

Cu toate că majoritatea elevilor au considerat că aceste campanii sunt nici eficiente nici
ineficiente, majoritatea dintre ei concluzionează că ar trebui să se realizeze cât mai multe.
Derularea diferitelor activități a facilitat creşterea gradului de implicare a beneficiarilor
proiectului în activităţi de prevenire/combatere a consumului de droguri, prin promovarea unui
comportament pozitiv în comunitate. Participarea la campanii le-a oferit acestor tineri
posibilitatea de a-şi extinde aria de cunoştinţe în domeniul antidrog şi i-a motivat să acţioneze în
vederea oferirii de exemple pozitive în rândul semenilor cu vârste apropiate.
În ceea ce priveşte beneficiile participării la astfel de campanii, concluzia la opiniile
elevilor este că acestea sunt benefice deoarece elevii învaţă lucruri noi, cunosc persoane noi,
fiind un element de noutate pentru ei, mai ales că învată de ce să nu consume droguri.
Principala problemă care poate apărea în derularea campaniilor este neatenţia elevilor,
amintită atât de specialişti, cât şi de elevi.
În consecinţă, chiar dacă unii elevi nu consideră aceste campanii ca fiind foarte eficiente,
cei mai mulţi dintre ei au afirmat că vor mai participa la astfel de campanii şi, în fond, acestea
sunt benefice pentru cei care vor să înveţe ceva din fiecare experienţă nouă pe care le-o oferă
viaţa.
În concluzie, nu mai rămâne decât să fac precizarea că în urma interviurilor cu
specialiştii, a celor cu elevii precum şi a chestionarelor pe bază de autoadministrare mi-am atins
toate obiecivele pe care mi le-am propus. Toate aceste obiective au fost atinse numai cu
ajutorul celor care mi-au acordat interviurile şi au completat chestionarele.

143
 Concluzii

Luând în considerare întreaga gamă a tentativelor actuale făcute de societate de a aborda

problema drogurilor legale sau ilegale, observăm că în sistem apar tensiuni. Aceste tensiuni pot fi
datorate de faptul că societatea nu face faţă noului val de droguri recreative pe care le consumă
în general tinerii, nefăcând faţă nici problemelor cauzate de droguri precum cocaina sau heroina.
Rezolvarea problemei drogurilor nu presupune pur şi simplu stoparea traficului de
droguri şi limitarea accesului consumatorilor la ele. Aşa cum au afirmat şi elevii, ceea ce îi atrage
este tocmai faptul că acestea sunt interzise. Poate că rezolvarea problemei drogurilor implică
schimbarea opticilor în privinţa altor aspecte, care nu au legătură directă cu drogurile. Este vorba
despre sistemele de valori pe care ni le alegem, despre universul de dincolo de fereastră, despre
calitatea lumii privite cu ochiul nostru interior şi despre ce ne poate oferi viaţa, la fel de bun, sau
poate chiar mai bun decât intoxicare cu o substanţă.
Expresia „problema drogurilor” poate sugera necunoscătorilor că drogurile au la bază un
singur aspect problematic, însă acest lucru este neadevărat. Problema drogurilor este extrem de
multiplă şi de variabilă în modurile de manifestare, poate într-o măsură mai mare decât orice altă
problemă medicală sau socială cu care am putea fi confruntaţi. Natura problemei drogurilor nu
este cea a unui inamic stabil, care să fie distrus odată şi pentru totdeauna. Adevărata sa natură
este cea a unei combinaţii variabile şi multiple de dileme, în care se ştie faptul că pericolele unui
nou drog devin cunoscute mereu după apariţia acestuia (Griffith, 2006, pg. 259-260).
Nu există o soluţie miraculoasă pentru tratarea acestei probleme, însă ceea ce putem face
este să acceptăm alternativele.
Consider că în ciuda eforturilor depuse de specialiştii din domeniul prevenirii şi
combaterii consumului de droguri, aceasta va rămâne o problemă socială deosebit de importantă
deoarece îşi pune amprenta mai ales asupra populaţiei care se afla la o vârstă a vulnerabilităţii –
adolescenţa. Foarte importanţă în acest sens rămâne prevenţia.
În clipa de faţă, legislaţia din domeniul antidrog prezintă suficient de multe lipsuri, iar
autorităţile nu dau semne că ar fi capabile să implementeze un sistem clar de intervenţie în
vederea prevenirii consumului de droguri şi a eliminării traficului acestor substanţe.
În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea a consumului de droguri, este foarte greu să
integrezi într-un program social de asistență un consumator de droguri (fapt cunoscut în

144
domeniul dependenței de substanțe legale și ilegale) situație care pune în mare dificultate pe
specialiștii din domeniul prevenirii care doresc să ajungă la acești consumatori. Nu există în clipa
de față posibilități pentru a-i constrânge pe acești tineri să se prezinte la ședințe de
informare/consiliere/terapie, de cele mai multe ori părinții acestora doresc să facă ceva pentru
copiilor lor, dar legea nu le permite să facă nimic fără acordul copilului, iar procedurile în
sectorul serviciilor de asistență socială nu cuprind informații despre cum poate fi integrat într-un
program de asistență socială a consumatorilor un astfel de tânăr care nu admite faptul că se
confruntă cu o problemă în viața lui. Ca urmare a acestei situații există un mare vid în ceea ce
privește intervenția specialiștilor, situație care conduce în mod nefericit la adevărate drame
familiale.
În momentul de faţă, în judeţul Iaşi există un număr limitat de centre de zi unde tinerii
care se află în situaţii de risc cu privire la consumul de droguri sau care consumă deja să poată
beneficia de programe de intervenţie socio-educativă. Din nefericire, pentru acei tineri care au
dezvoltat forme severe de dependență sau care abuzează de droguri, în special de etnobotanice,
primele instituții cu care vin în contact sunt Poliția, Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan” sau
Spitalul de Psihiatrie „Socola” Iași moment în care se produce practic intrarea acestora în
sistemul de asistență.
În clipa de faţă nu există modele de intervenţie în domeniul antidrog la nivelul
organizaţiilor nonguvernamentale, acceptate ca modele de bună practică la nivelul întregii tări.
Din cauza acestei situații se impune elaborarea de programe sociale de prevenire a consumului
de droguri pentru tinerii care se află la risc cu privire la debutul acestui consum sau pentru tinerii
care au debutat în acest consum dar care nu au dezvoltat încă forme de dependență și care mai au
șanse pentru a intra în sistemul de asistență socială la acest nivel și pentru a evita instituțiile mai
sus evidențiate.
Problematica consumului de substanţe cu proprietăţi psihoactive este de dată relativ
recentă în România, neexistând, aşa cum am mai spus, un răspuns eficient în plan legislativ care
să contribuie la diminuare fenomenului.
În aceste condiţii, singurele tipuri de programe/proiecte/ intervenţii de impact care pot
contribui la diminuarea consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive o reprezintă cele
de prevenire prin: informarea populaţiei generale şi categoriilor vulnerabile în legătură cu

145
riscurile consumului şi formarea de abilităţi de viaţă sănătoase care să determine în timp
creşterea influenţei factorilor de protecţie individiali şi sociali şi scăderea factorilor de risc.
Programele alternative de petrecere a timpului liber (ex. Programele culturale alternative)
reprezintă o altă categorie de programe care îşi dovedesc eficienţa în timp
(http ://www.ana.gov.ro/absentul.php).
În ciuda lacunelor care sunt de acoperit în domeniul drogurilor, un rol esenţial îl au
campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri. În acest sens, un program
educativ de petrecere a timpului liber zilnic dublat de o intervenție prin grup de dezvoltare de
abilități de viață cu întâlniri ale grupului săptămânale reprezintă un demers firesc pentru:
integrarea tinerilor în sistem; evaluarea nevoilor acestora dincolo de informațiile pe care le
deținem în acest moment; intervenție eficientă privind prevenirea consumului.
De-a lungul timpului s-au desfăşurat foarte multe campanii de prevenire şi combatere a
consumului de droguri. Acestea au apărut ca o necesitate după ce s-a constat o creştere alarmantă
a numărului de consumatori de droguri, în deosebi tineri. O adevărată problemă în acest sens a
fost deschiderea de magazine de aşa-zisele „droguri legale”, „weed-shopuri” care au făcut ca
problema consumului de droguri să ia amploare mai ales în rândul tinerilor, care se arată cei mai
vulnerabili în faţa a tot ce este nou. Nu puţini au fost cei care au luptat pentru viitorul tinerilor şi
au militat pentru închiderea acestor magazine, iar cea mai mare realizare, în opinia mea, este că
acestea s-au închis, făcând ca drogurile să nu mai fie atât de disponibile, factor ce ducea la
creşterea alarmantă a nunărului de tineri care consumau astfel de substanţe.
Campanile de prevenire înscriu în agenda lor o serie de evenimente publice menite să
transmită, la nivel naţional, publicului larg şi în special tinerilor, un mesaj pozitiv fundamentat
pe implicare, dezvoltarea de abilităţi, consolidarea factorilor de protecţie împotriva consumului
de droguri şi oferirea de alternative de viaţă sănătoasă la consumul de droguri
(http://www.ana.go v.ro /alternative .php).
Chiar dacă de multe ori este greu de măsurat eficienţa acestor campanii, nu trebuie să le
subestimăm scopul de a iniţia o luptă împotriva drogurilor. Cu ajutorul campaniilor se trage doar
un semnal de alarmă, apoi totul depinde de tineri, cărora se sunt furnizate informaţii despre
droguri şi li se aduc în prim plan alternative de petrecere a timpului liber cât mai utile, care să le
satisfacă curiozitatea, astfel încât consumul de droguri să nu mai fie pe lista lor de „obiceiuri”.
Din aceste motive, campaniile nu sunt doar necesare, ci şi foarte importante.

146
 Prin activităţile desfăşurate în cadrul acestor campanii se doreşte să se arate tinerilor că
există şi alte modalităţi de petrecere a timpului liber, alte posibilităşi de distracţie, în care
drogurile nu există. Întrucât tinerii au în faţă o viaţă întragă, aceştia trebuie să adopte un stil de
viaţă sănătos, în care drogurile nu îşi găsesc locul.
Una dintre cele mai eficiente modalităţi de prevenire o constituie sprijinirea tinerilor în
vederea afirmării ca persoane responsabile, valorizarea acestora şi dezvoltarea sentimentului de
stimă de sine. Toate acestea pot fi realizate prin implicarea lor în activităţi cu caracter cultural-
sportiv şi prin crearea unui cadru optim în care divertismentul să constituie o modalitate plăcută
şi utilă de afirmare a personalităţii, satisfăcând nevoia continuă de curiozitate şi dorinţa de a face
lucruri noi, caracteristice adolescenţei.
Chiar dacă problema drogurilor nu poate fi rezolvată cu uşurintă, nu trebuie să
abandonăm această luptă, de aceea trebuie să se desfăşoare în continuare cât mai multe campanii
de prevenire şi combatere a consumului de droguri. Să nu uităm că prevenţia este foarte
importantă, fiind şi mult mai ieftină decât tratamentul celor care abuzează de droguri.
Problema eficienţei acestor tipuri de campanii a fost mereu ridicată, însă, opinia mea este
că nu există campanii care nu sunt eficiente, există doar încercări prin care sunt testate dorinţele
elevilor, (deoarece lor li se acordă acest drept de beneficia de participarea la astfel de campanii),
îmbunătăţind astfel modalitatea de realizare a acestor campanii, astfel încât ele să devină, în
timp, din ce în ce mai eficiente.
Nu pot să închei această lucrare decât cu un citat reprezentativ : „Din cauza dorinţei de a
scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu,
haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite
senzaţii de clarvedere, de claraudiţie etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă
superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi
ruinează sănătatea” (Omraam Mikhael Aivanhov).

„Drogurile ne aduc la porţile Paradisului şi apoi ne

împiedică să intrăm” (Mason Cooley).

147
ANEXE:

Anexa 1 : Ghid de interviu elevi-tineri

1. Ce părere ai despre consumul de droguri în rândul tinerilor din ţara noastră?

2. Ai consumat vreodată droguri, fie legale, fie ilegale? Dacă da, ce tipuri de droguri ai
consumat?
3. Cunoşti colegi/prieteni care consumă droguri la tine în clasă/cartier?
4. După părerea ta, care crezi că sunt principalele motive pentru care tinerii consumă
droguri?
5. Cum crezi că afectează consumul de droguri viaţa unui consummator?
6. Cunoşti efectele negative pe care le au drogurile? Dacă da, enumeră câteva dintre ele.
7. S-au desfăşurat la tine în liceu (sau în alte locuri precum ONG-uri în cadrul cărora faci
voluntariat) programe de prevenire şi combatere a consumului de droguri? Campanii de
informare, de educare, etc.?
8. Ai participat la o astfel de campanie?
9. Dacă da, povesteşte-mi te rog, cum anume s-a desfăşurat o astfel de campanie? Dacă nu,
spune-mi te rog cum este în viziunea ta o campanie eficientă de prevenire şi combatere a
consumului de droguri.
10. Ce activităţi s-au desfăşurat/ar trebui să se desfăşoare în cadrul campaniei?
11. Cât de eficiente crezi tu că sunt astfel de campanii?
12. Ce probleme/dificultăţi crezi că se pot întâmpina participând la o astfel de campanie?
13. Vei (mai) participa la astfel de campanii de prevenire a consumului de droguri?
14. Cât de mulţumit eşti de campania de prevenire a consumului de droguri la care ai
participat?
15. Care crezi tu că sunt beneficiile participării tale la o astfel de campanie?
16. Ai recomanda şi altor tineri să participe la programe/campanii de prevenire şi combatere
a consumului de droguri?
17. Ai cunoştinţă despre alte campanii derulate pentru prevenirea şi combaterea consumului
de droguri? (din presă, radio, tv, sau orice alte surse)

148
18. Concluziile tale referitoare la consumul de droguri în rândul tinerilor/adolescenţilor
precum şi la campanile de prevenire şi combatere a consumului de droguri.

Date socio-demografice despre intervievat:

Vârstă:
Sex: Masculin ........ Feminin .........
Tipul de liceu:
Clasa:
Mediul de provenienţă: Urban ......... Rural ..........
Religie:

149
Anexa 2: Ghid de interviu specialişti

1. Pentru început, vă rog să îmi spuneţi cum aţi caracteriza, în ansamblu, situaţia actuală de
la noi din ţară în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului de droguri?
2. Vă rog să îmi spuneţi ce tip de programe oferiţi/ati desfăşurat în domeniul prevenirii şi
combaterii consumului de droguri?
3. Povestiţi-mi vă rog mai multe despre programele/campaniile pe care le-aţi desfăsurat/le
desfăşuraţi în domeniul prevenirii şi combaterii consumului de droguri.
4. Cât de eficiente credeţi că sunt aceste campanii?
5. Cum anume măsuraţi eficienţa acestor campanii?
6. Ce puteţi să îmi spuneţi despre beneficiarii acestor programe/campanii? (detaliat)
7. Ce activităţi aţi desfăşurat în cadrul acestor campanii?
8. S-au implicat beneficiarii în activităţi?
9. Ce probleme/dificultăţi aţi întâmpinat în derularea campaniilor de prevenire şi combatere
a consumului de droguri?
10. Care credeţi că sunt beneficiile participării tinerilor la aceste campanii de prevenire şi
combatere a consumului de droguri?
11. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, factorii de risc care îi împing pe tineri spre consumul
de droguri?
12. Întrucât beneficiarii acestor programe/campanii sunt în deosebi tinerii, ce anume puteţi să
îmi spuneţi despre rolul pe care îl are familia tinerilor în educarea lor astfel încât aceştia
să nu fie în riscul de a consuma droguri?
13. Alternative la consumul de droguri pe care le oferiţi tinerilor care participă la aceste
programe/campanii?
14. Concluziile dumneavoastră referitoare la consumul de droguri în rândul tinerilor din Iaşi
precum şi la campanile de prevenire şi combatere a consumului de droguri.

150
Anexa 3: Chestionar de opinie cu autoadministrare (realizat şi postat cu ajutorul
site-ului h ttps://www.surveymonkey.com)

Link-ul de trimitere către completarea chestionarului este:

http ://www.surv eymo nkey.com/s/82FFFDP

Numele meu este Andreea Luca şi sunt studentă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza
din Iaşi, specializarea Asistenţă Socială. Doresc să realizez o micro-cercetare despre eficienţa
campaniilor de prevenire şi combatere a consumului de droguri, în vederea realizării lucrării
practice din licenţă.
Nu există răspunsuri bune sau rele, există doar opinia voastră.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

1. Ce părere ai despre consumul de droguri în rândul tinerilor?

2. Pe parcursul vieţii, care dintre următoarele substanţe aţi consumat-o vreodată? (numai
consum non-medical)?

Da Nu

Produse din tutun (ţigarete, tutun de mestecat,

trabucuri etc.)

Băuturi alcoolice (bere, vin, spirtoase etc.)

Canabis (marijuana, cui, iarbă, haşiş etc.)

Cocaină (praf, Albă ca Zăpada etc.)

Stimulente de tipul amfetaminei (speed, tablete

pentru slăbit, ecstasy etc.)

Inhalanţi (nitroşi, lipici, benzină, diluant etc.)

151
 Da Nu

Sedative sau Somnifere (Diazepam, Oxazepam,

Flunitrazepam etc.)

Halucinogeni (LSD, acid, ciuperci, feniciclidină,

ketamină etc.)

Opiacee (heroină, morfină, metadonă, codeină etc.)

Droguri care cresc performanţele fizice

Altele (care?):

Nu am consumat nici una dintre aceste substanţe

3. Care crezi că sunt principalele motive pentru care tinerii consumă droguri?

4. Cunoşti efectele negative pe care le au drogurile? Dacă da, enumeră câteva dintre ele.

5. S-au desfăşurat la tine în liceu (sau în alte locuri precum ONG-uri în cadrul cărora faci
voluntariat) programe de prevenire şi combatere a consumului de droguri? Campanii de
informare, de educare, etc.?

Da Nu

NS/NR

152
6. Ai participat la o astfel de campanie?

Da

Nu

NS/NR

Other (please specify)

7. Dacă da, povesteşte-mi te rog, cum anume s-a desfăşurat o astfel de campanie? Dacă nu,
povesteşte cum ar trebui să fie, în viziunea ta o campanie eficientă de prevenire şi
combatere a consumului de droguri.

8. Cât de eficiente crezi că sunt astfel de campanii?

Foarte eficiente
Eficiente
Nici eficiente, nici ineficiente
Ineficiente
Deloc eficiente
Other (please specify)

9. Care crezi că sunt beneficiile participării la o astfel de campanie?

153
10. Concluzia ta referitoare la consumul de droguri în rândul tinerilor precum şi la
campaniile de prevenire şi combatere a consumului de droguri

11. Date socio-demografice:

Vârstă:
Sex: Masculin ........ Feminin .........
Tipul de liceu:
Clasa:
Mediul de provenienţă: Urban ......... Rural ..........
Religie:

154
Bibliografie:

Abraham, P. (fără an). Preluat de pe site-ul http ://alegeviataana.ro /seps/in fo .h tm, accesat pe
26 mai 2012

Abraham, P. (2005). Capcana Drogurilor. București: Editura Detectiv.

Abraham, P. (2004). Prevenire şi consiliere antidrog. București: Ministerul Administraţiei şi

Internelor.

Anderson, P. (2006). Alcoolul în Europa: O problemă de sănătate publică. Preluat de pe site-ul

http://www.ox.ac.u k, 13 mai 2012

Baconi, D., Bălălău, D., & Abraham, P. (2008). Abuzul şi toxicodependenţa. Mecanisme,
manifestări, tratament, legislaţie. Bucureşti: Editura Militară.

Bandura, A. (1977). Social learning theory. Englewood Cliffs,New Jersey: Prentice-Hall.

Bercheşan, V. & Pletea, C. (1998). Drogurile şi traficanţii de droguri. Piteşti: Paralela 45.

Blume, A. (2011). Consumul şi dependenţa de droguri. Ghid practic de evaluare, diagnostic şi

tratament. Iaşi: Polirom.

Centrul de Studii şi Cercetări pentru Problemele Tineretului din cadrul Ministerului Tineretului
şi Sportului (2001). Starea tineretului din România în 2001,. Bucureşti.

Catalano, & Hawkins. (2008). Mediating the effects of Poverty, Gender, Individual
Characteristics, and External Constraints on Antisocial Behavior: A test of the Social
Development Model and Implications for Developmental Life - Course Theory. In P. David
(Ed.), Integrate Developmental and Life Course Theories of Offending, Advances in
Criminological Theory, (Vol. 14). Farrington: Transaction Publisher.

Cojocaru, Ş. (2010). Evaluarea programelor de asistenţă socială. Iaşi: Polirom.

Cojocaru, Ş., Cojocaru, D., Rădoi, M., & Bunea, O. (2009). Prevalenţa consumului de droguri în
rândul studenţilor din Iaşi. Biroul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Centrului
Diecezan Caritas Iași. Iaşi: Expert Project Iaşi.

Consumul de droguri şi performanţele sportive. (2012, mai 14). Preluat de pe site-ul

http://www.sfaturimedicale.ro/consumu l-de -d roguri-si-perfo rmantele-spo rtive.html.

Drăgan, J. (1994). Aproape totul despre droguri. București : Ed. Militară.

Drăgan, J. (2000). Dicţionar de droguri. Bucureşti: Naţional.

155
D.S.M.-IV-TR (2003). Manual de disgnostic şi statistică a tulburărilor mentale (ed. a IV-a, text
revizuit de Romila Aurel). (Trans. M. Popa, Ed., & M. Stancu) Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor
Liberi din România.

E.L. (2006, aprilie 7). Mulţi copii primesc de la părinţi prima ţigară şi primul pahar de băutură.
Gândul , 12.

Ellison, P., Appel, A., Jansky, D., & Oldak, R. (2004, Februarie). Barriers to Enrollment in Drug
Abuse Treatment and Sugestions for Reducing Them: Opinions Of Drug Injecting Street
Outreach Clients and Other System Stakeholders. American Journal of Drugs and Alcohol Abuse

Fishbein, M., & Ajzen, I. (1975). Belief, Attitude, Intention, and Behavior: An Introduction to
Theory and Research, Reading. MA: Addison-Wesley.

Gaudet, E. (2006). Drogurile şi adolescenţa – Răspunsuri la întrebările părinţilor. (D. Vasiliu,

Trans.) Bucureşti: Minerva.

Georgescu, D., Moldovan, A., & Cicu, G. (2007). Despre droguri. Arad: Concordia.

Glantz, M., & Pickens, R. (1992). Vulnerability to drug abuse. Washington DC: American
Psyhological Association.

Goleman, D. (2001). Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche.

Goode, E. (1999). Drugs in American Society (a V-a ed.). Boston, New York, San Francesco, St.
Louis, McGraw-Hill College: The McGraw-Hill Companies, Inc.

Griffith, E. (2006). Drogurile - o tentaţie ucigaşă. (O. Ciucă, Trans.) Piteşti: Paralela 45.

Groza, A. (2000, octombrie 25). Fiecare al doilea adolescent european a încercat droguri.
Jurnalul naţional , 5.

Henslin, J. (1990). In Social problems (ed. a II-a. , p. 110). New Jersey: Prentice Hall,Englewood
Cliffs.

Hillbell, B. (1999). European Survey Project for Alcohol and Drugs (ESPAD).

Horvath, A. (2006). Sex, droguri, alcool, pocher şi ciocolată. Filipeştii de Târg, Prahova: Editura
Antet XX Press.

Jessor, R. (1998). New perspective on adolescent risk behavior. New York: Cambridge
University Press.

Kandel, D., & Davies, M. (1992). Progression to regular marijuana involvement:

phenomenology and risk factors for near-daily use. In M. Glantz, & R. Pickens (Ed.),
Vulnerability to abuse. Washington DC: American Psychological Association.

156
Kaplan, & Sadock. (2000). Comprehensive textbook of psychiatry on CD-Rom- Childhood or
adolescent Antisocial Behavior (a VII-a ed.). Lippincott Williams & Wilkins.

Kim, S., Crutchfield, C., Williams, C., & Hepler, N. (1998). Toward a new paradigm in
substance abuse and other problem behavior prevention for youth: youth development and
empowerment approach. Journal of Drug Education , 28 (1), 1-17.

Knutgard, H. (1996). New Trends in European Youth and Drug Cultures. Youth Studies
Australia , 15 (2), 123.

Labouvie, E. (1996). Maturing out of substance use: Selection and self-correction. Journal of
Drug Issues (26), 457–476.

Lamb, L. (2002). Drugs and Sociey (third ed.). Lyman and Potter: Anderson publishing.

Lyman, M., & Potter, G. (1991). Drugs in Society: Causes, concepts and Control. Ohio:
Cincinnati,Anderson.

M.A.I. (2000). Raport Naţional privind problematica drogurilor în România în anul 1999.

M.A.I., O.E.D.T., & A.N.A. (2011). Raport Naţional orivind situaţia drogurilor. Noi evoluţii,
tendinţe şi informaţii detaliate. Bucureşti: Reitox.

Miller, W., & Rollnick, S. (2002). Motivational Interviewing: Preparing people for change (ed. a
II-a). New York: Guilford Press.

Miller, W., Sovereign, R., & Knege, B. (1988). The check-up: A model for early intervention in
addictive behaviors. Behavioural Psychoterapy , 16, 251-268.

Nechita, V. (2007). Cum elaborăm lucrarea de licenţă şi dizertaţia de masterat. Ghid practic
(ed. a II-a revizuită). Cluj-Napoca: Libraria Universitatii Babes-Bolya.

Newcomb, M. (1996). Pseudomaturity among adolescents: Construct validations, sex differences

and associations in adulthood . Journal of Drug Issues (26), 477-504.

Oetting, E., Edwards, R., & Beauvais, F. (1989). Drugs and Native-American youth. Drugs &
Society , pp. 5-38.

OMS. (1993). Seria de rapoarte tehnice nr.836/1993;.

Organizaţia "Salvaţi Copiii", Direcţia de Sănătate Publică. (2001-2002). Cunoştinţele, atitudinile

şi tendinţele elevilor de liceu din Bucureşti în privinţa consumului de droguri. In S. Rădulescu, &
C. Dâmboeanu, Sociologia consumului şi abuzului de droguri. Bucureşti: Lumina Lex.

Paquin, P. (1988). Les jeunes, l’alcool et les drogues: valeurs, profil, probleme. In Pierre(coord.),
& G. Morin (Ed.), L’usage des drogues et la toxicomanie (Vol. I). Montreal.

157
Peele, S. (1985). The meaning of addiction: Compulsive experience and its interpretation.
Lexington, MA: Lexington Books.

Prochaska, J., DiClemente, C., & Norcross, J. (1992). In seach of how people change:
Applications to addictive behaviors. American Psychologist , 47, 1102-1114.

R.N. (2002, iunie 5). Aproape jumătate dintre persoanele cercetate pentru trafic de droguri sunt
studenţi şi elevi. Gândul , 1.

Rădoi, M. (2011). Dependenţa de droguri şi devianţa şcolară - Lucrare de doctorat. Iaşi:

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Rădulescu, S. (1996). Devianţă, Criminalitate şi Patologie socială. Bucureşti: Lumina Lex.

Rădulescu, S., & Dâmboeanu, C. (2006). Sociologia abuzului şi consumului de droguri.

Bucureşti: Lumina Lex.

Răşcanu, R. (2008). Dependenţă şi drog – aspecte teoretice şi clinic ameliorative,. Bucureşti:

Editura Universităţii.

Stephens, R., Roffman, R., & Curtin, L. (2000). Comparison of extended versus brief treatments
for marijuana use. Journal of Consulting and Clinical Psychology , 68, 898-908.

Strategia Naţională Anti-Drog în perioada 2005-2012. Preluat pe 12 martie 2012, de pe site-ul

http://www.unicef.ro/&files/strategia_nationala_antidrog_2005-2012.pdf.

Tsuang, J., Shapino, E., & Smith, T. (1994). Drug Use Among Primary Alcoholic Veterans.
American Journal of Drug and Alcohol Abuse , IV, 483.

Van der Stel, J., & Voordewind, D. (1998). Handbook Prevention: Alchool, Drugs and Tabbaco.
Strassbourg: Pompidon Group Council of Europe & Jellinek Consultangz.

Waldron, H., & Slesnick, N. (1998). Treating the family. In W. Miller, Treating addictive
behaviors (ed. a II-a). New York: Plenum Press.

Werch, C., & DiClemente, C. (1994). A multi-component stage model for matching drug
prevention strategies and messages to youth stage of use. Health Education Research , pp. 37-46.

White, J. (1991). Drug Dependence. New Jersey: Englewood Cliffs,Prentice-Hall.

Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (1998). Dicţionar de Sociologie. Bucureşti: Babel.

http://www.ana.gov.ro/isto ric_ si_organizare.php, accesat pe 25 mai 2012.

http ://www.ana.go v.ro /c ampanii.php, accesat pe 25 mai 2012
http://www.ana.gov.ro/absentul.p hp, accesat pe 20 iunie 2012
http://www.ana.gov.ro/alte rn ative.php , accesat pe 20 iunie 2012

158