OBEZITATEA

Obezitatea este o creștere exagerata a greutății corporale (peste 25% față de greutatea
normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul
viscerelor. Poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau endogenă, când
apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus.
Constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și arterioscleroză.

Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în

care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ
asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate. Oamenii sunt
considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin
împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii acelei persoane,
exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.

Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee
obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm. În cele mai multe cazuri,
obezitatea este provocată de o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității
fizice și o predispoziție genetică, deși, în anumite situații, cauzele principale sunt genele,
afecțiunile endocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține dovezi ce susțin
punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă se îngrașă din
cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai multă energie decât cele
slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate crescută.

Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea

regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente calorice, cum
sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare. Se pot
lua medicamente împotriva obezității pentru a diminua apetitul sau a bloca acumularea grăsimii,
împreună cu o dietă potrivită. În cazul în care dieta, activitatea fizică și medicamentația nu sunt
eficiente, se poate apela la un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a

1
reduce volumul stomacului și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a
stării de sațietate și la o capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din alimentație.

Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial,
cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una
dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea. În mare parte din
lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost percepută
drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă valabil în
anumite zone din lume. Din 2013, Asociația Medicală Americană a clasificat obezitatea drept o
boală.

Clasificare
Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces,
putând avea un efect advers asupra sănătății. Este definită prin intermediul indicelui de masă
corporală (IMC) și evaluată în continuare din perspectiva distribuției de grăsime via raportul
talie-șold și totalitatea factorilor de risc cardiovasculari. IMC este legat îndeaproape atât de
procentul de grăsime corporală, cât și de totalul grăsimii corporale.
La copii, greutatea optimă variază în funcție de vârstă și sex. La copii și adolescenți
obezitatea nu este definită ca un număr absolut, ci în conexiune cu un grup istoric normal, astfel
încât obezitatea reprezintă un IMC mai mare decât 95 centilă. Informațiile de referință pe care
s-au bazat aceste centile datează din 1963 până în 1994, așadar nu au fost afectate de creșterile
recente în greutate.
Definițiile OMS au fost modificate de anumite organizații particulare. Literatura
chirurgicală împarte „clasa III” de obezitate în categorii ale căror valori sunt încă disputate.
• Orice IMC ≥ 35 sau 40 înseamnă „obezitate severă”
• Un IMC de ≥ 35 sau 40–44,9 sau 49,9 înseamnă „obezitate morbidă”
• Un IMC de ≥ 45 sau 50 înseamnă „super obezitate”

Luând în considerare faptul că populațiile asiatice prezintă consecințe negative de sănătate

la un IMC mai scăzut decât cel al caucazienilor, anumite popoare au redefinit obezitatea;
japonezii au definit obezitatea ca orice IMC mai mare de 25 în timp ce China folosește un IMC
mai mare de 28.
2
Efecte asupra sănătății
Obezitatea - greutatea corporală în exces - este asociată cu diverse afecțiuni, în
special afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, Sindromul de hipoventilație
obeză (Sindromul Pickwick), anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm. Drept urmare,
obezitatea poate reduce speranța de viață.

Mortalitate

Riscul relativ de deces peste 10 ani la bărbații caucazieni (stânga) și femeile

caucaziene (dreapta) din Statele Unite, care nu au fumat niciodată, în funcție
de IMC.

Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel
mondial. Studii americane și europene efectuate la scară largă au arătat că riscul de deces este cel
mai mic la un IMC de 20–25 kg/m la nefumători și de 24–27 kg/m2 la fumători, riscul crescând
odată cu schimbările în oricare direcție. Un IMC mai mare de 32 a fost asociat cu o rată a
mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16 ani. În Statele Unite se estimează
că obezitatea cauzează de la 111,909 până la 365,000 de decese anual, în timp ce în Europa 1
milion (7,7%) de decese sunt atribuite greutății excesive. În medie, obezitatea reduce speranța de
viață cu șase până la șapte ani: un IMC de 30–35 reduce speranța de viață cu doi până la patru ani,
în timp ce obezitatea severă (IMC > 40) reduce speranța de viață cu 10 ani.

Morbiditate
Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale. Aceste patologii
asociate sunt întâlnite cel mai frecvent în sindromul metabolic, o combinație de tulburări
medicale care include: diabetul zaharat de tip 2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin
crescut și nivelul crescut al trigliceridelor.

3
 Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de aceasta în mod
indirect, prin mecanisme care au o cauză comună, precum alimentația greșită sau un stil de viață
sedentar. Forța legăturii dintre obezitate și afecțiunile specifice variază. Una dintre cele mai
puternice legături este cea cu diabetul de tip 2. Grăsimea corporală excesivă stă la baza a 64%
din cazurile de diabet la bărbați și a 77% din cazuri la femei.
Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii: cele care pot fi atribuite
efectelor creșterii masei adipoase (cum sunt osteoartrita, apneea obstructivă în somn,
stigmatizarea socială) și cele datorate creșterii numărului celulelor adipoase (diabet, cancer,
afecțiuni cardiovasculare, steatoză hepatică nealcoolică). Creșterea grăsimii corporale afectează
răspunsul organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină. Acumularea grăsimii
generează, de asemenea, o stare proinflamatorie și o stare protrombotică.

Domeniu medical Afecțiune Domeniu medical Afecțiune

• cardiopatie
ischemică:angină și infarct
miocardic
• vergeturi
• insuficiență cardiacă
• acantoza nigricans
congestivă
• limfedem
Cardiologie • hipertensiune arterială Dermatologie
• celulită
• niveluri anormale ale
• hirsutism
colesterolului
• intertrigo
• tromboză venoasă
profundă și embolie
pulmonară
• diabet zaharat
• sindromul polichistic
ovarian
• boala de reflux
• tulburări menstruale
gastroesofagian
Endocrinologie și Reproducerea • infertilitate
Gastrointestinal • steatoză hepatică
asistată medical • complicații în timpul
• colelitiază (calculi în
sarcinii
vezica biliară)
• malformații congenitale
• moartea intrauterină a
fătului
• accident vascular cerebral • sân, ovarian
• meralgie parestezică • esofagian, colorectal
• migrene • ficat, pancreatic
Neurologie Oncologie
• sindromul tunelului • vezica
carpian biliară, stomac
• demență • endometrial, cervical

4
 • hipertensiune • prostată, rinichi
intracraniană idiopatică • limfom non-
• scleroză multiplă Hodgkin, mielom
multiplu
• apneea obstructivă în
somn
• sindromul de
hipoventilație
• la femei
Psihiatrie Respirologie asociată obezității
• stigmatizare socială
• astmă
• complicații crescute
în timpul anesteziei
generale
• disfuncție erectilă
• gută
• incontinență urinară
• mobilitate redusă
Urologie și • insuficiență renală
Reumatologie și Ortopedie • osteoartrită
nefrologie cronică
• dureri în zona inferioară a
• hipogonadism
spatelui
• penis îngropat

Cauze
Se crede că, la nivel individual, majoritatea cazurilor de obezitate se explică printr-o
combinație de consum excesiv de calorii și lipsa activității fizice. Situațiile cauzate în principal
de ereditate, motive medicale sau boli psihice sunt limitate. De fapt, se crede ca la nivel social
cazurile de obezitate au crescut ca urmare a unui regim alimentar accesibil și savuros, a
dependenței din ce în ce mai mari de mașină și a mecanizării.

O analiză din 2006 a identificat zece alte posibile cauze ale creșterii obezității: (1) odihnă
insuficientă, (2) disruptori endocrini (substanțe poluante din mediu ce interacționează cu
metabolismul lipidic), (3) o variabilitate scăzută a temperaturii mediului înconjurător, (4)
diminuarea fumatului, deoarece fumatul suprimă pofta de mâncare, (5) consumul crescut de
medicamente care duc la creșterea în greutate (de ex., antipsihotice atipice), (6) creșteri
proporționale în grupuri etnice și de vârstă, ce tind să cântărească mai mult, (7) sarcina la o vârstă
mai înaintată (ceea ce poate cauza o predispoziție către obezitate infantilă), (8) factori de
risc epigenetici transmiși din generație în generație, (9) selecția naturală pentru un IMC mai
mare, și (10) mariajul asortativ ce duce la o concentrație ridicată a factorilor de risc pentru
obezitate (acest lucru ar duce la creșterea numărului de persoane obeze prin creșterea
discrepanțelor în greutate dintre oameni). Cu toate că există dovezi substanțiale ce susțin
5
influența acestor mecanisme asupra creșterii gradului de răspândire a obezității, acestea sunt încă
neconcludente, iar autorii afirmă că acestea au probabil o influență mai mică decât cele prezentate
în paragraful anterior.
Alimentația
Consumul caloric pe cap de locuitor variază considerabil între diferite regiuni și țări. De
asemenea, s-a modificat semnificativ de-a lungul anilor. De la începutul anilor ’70 și până spre
finalul anilor ’90, numărul mediu de calorii pentru o persoană pe zi (cantitatea de mâncare
cumpărată) a crescut peste tot în lume, cu excepția Europei de Est. Statele Unite aveau cel mai
mare număr, cu 3654 calorii de persoană în 1996. Acesta a crescut și mai mult în 2003, ajungând
la 3754. La sfârșitul anilor ’90, europenii aveau 3394 calorii de persoană, în zonele din Asia aflate
în dezvoltare numărul era de 2648 calorii de persoană și în Africa subsahariană populația avea
2176 calorii de persoană. Consumul total de calorii are legătură cu obezitatea.
Disponibilitatea la scară largă a principiilor nutriționale nu a ajutat foarte mult în
rezolvarea problemelor legate de supraalimentare și alegerea incorectă a alimentelor. Din 1971
până în 2000, în Statele Unite rata obezității a crescut de la 14,5% la 30,9%. În aceeași perioadă,
a crescut și numărul mediu de calorii consumate. La femei creșterea a fost de 335 calorii pe zi
(1542 calorii în 1971 și 1877 calorii în 2004), iar la bărbați cantitatea medie a crescut cu
168 calorii pe zi (2450 calorii în 1971 și 2618 calorii în 2004). Această creștere a numărului de
calorii a fost cauzată în mare parte de consumul de carbohidrați, și nu de cel de grăsimi. Sursele
principale ale acestor carbohidrați consumați în plus sunt băuturile îndulcite, care, în prezent,
reprezintă aproape 25 la sută din energia zilnică provenită din alimentație la tinerii adulți din
America, și chipsurile de cartofi. Se crede că una din cauzele creșterii ratei de obezitate o
reprezintă consumul de băuturi îndulcite.
Pe măsură ce societățile se bazează din ce în ce mai mult pe porții mari, pline de energie și
mese de la fast-food, asocierea dintre consumul de fast-food și obezitate devine și mai
alarmantă. În Statele Unite, consumul de fast-food s-a triplat, iar caloriile provenite de pe urma
unor astfel de alimente a crescut de patru ori între 1977 și 1995.
Politica agricolă și Revoluția verde din Statele Unite și Europa au dus la scăderea prețurilor la
alimente. În Statele Unite, subvenționarea porumbului, culturilor de soia, grâului și orezului prin

6
intermediul legislației agricole U.S. farm bill a făcut ca principalele surse de hrană procesată să
fie mai ieftine în comparație cu fructele și legumele.
Persoanele obeze declară în mod constant un consum mai scăzut de hrană, în comparație cu
persoanele de o greutate normală. Această afirmație este susținută atât de teste efectuate asupra
unor persoane într-o cameră calorimetrică, cât și prin observare directă.
Stilul de viață sedentar
Stilul de viață sedentar joacă un rol semnificativ în obezitate. Există o tendință la nivel
mondial de a ne îndrepta către activități mai puțin solicitante din punct de vedere fizic, și în
prezent, cel puțin 60 % din populația lumii nu face suficientă mișcare. Acest lucru este cauzat în
principal de utilizarea crescândă a transportului mecanizat și de răspândirea în majoritatea
gospodăriilor a tehnologiei care ușurează munca manuală. La copii, activitatea fizică a scăzut,
din cauza mersului mai puțin pe jos și diminuării educației fizice. Tendințele mondiale în ceea ce
privește timpul liber activ activitatea fizică nu sunt prea clare. Organizația Mondială a
Sănătății indică faptul că peste tot în lume oamenii au din ce în ce mai puține activități
recreaționale fizice, în timp ce un studiu din Finlanda a descoperit o creștere a acestora, iar
conform unui studiu din Statele Unite, activitățile fizice recreaționale nu s-au modificat
semnificativ.
Atât la copii, cât și la adulți există o asociere între timpul petrecut în fața televizorului și
riscul de obezitate. În urma unei analize, s-a descoperit că 63 din 73 de studii (86%) au indicat o
creștere a ratei de obezitate infantilă în cazul unei expuneri mediatice crescute, numerele crescând
proporțional cu timpul petrecut în fața televizorului.
Genetica
Ca și în cazul multor altor afecțiuni, obezitatea constituie rezultatul interacțiunii dintre
factorii ereditari și cei de mediu.
Polimorfismul genelor care controlează apetitul și metabolismul predispune la obezitate
atunci când energia furnizată de alimente se află într-o cantitate suficientă. Începând din 2006,
peste 41 de loci ai acestor gene au fost asociați cu apariția obezității, sub acțiunea unor factori
favorizanți. Persoanele cu două copii ale genei FTO (gena obezității) cântăresc, în medie, cu 3–
4 kg mai mult și au un risc de 1,67 mai mare de a deveni obeze decât persoanele care nu

7
prezintă alela de risc. Procentajul cazurilor de obezitate care poate fi atribuit factorilor genetici
variază, în funcție de populația examinată, de la 6% la 85%.
Obezitatea reprezintă o caracteristică importantă a câtorva sindroame, precum sindromul
Prader-Willi, sindromul Bardet-Biedl, sindromul Cohen și sindromul MOMO. La persoanele cu
debut precoce al obezității severe (definit printr-un debut înainte de vârsta de 10 ani și un indice
de masă corporală cu o abatere standard de trei ori mai mare decât valoarea normală), 7% dintre
cazuri prezintă o mutație punctiformă la nivelul ADN-ului.
Studiile care s-au concentrat mai mult asupra eredității și mai puțin asupra genelor
specifice au indicat faptul că 80% dintre copiii cu ambii părinți obezi erau ei înșiși obezi, spre
deosebire de mai puțin de 10% dintre copiii ai căror părinți aveau o greutate normală.
Ipoteza genelor prosperității postulează că din cauza lipsei hranei pe parcursul evoluției
umanității, oamenii sunt predispuși la obezitate. Capacitatea de a profita de rarele perioade de
abundență prin depozitarea energiei sub formă de grăsime ar reprezenta un avantaj în perioadele
în care disponibilitatea hranei variază foarte mult, persoanele cu rezerve mai mari de grăsime
având mai multe șanse să supraviețuiască unei perioade de foamete. Pe de altă parte, această
tendință de a acumula grăsime nu s-ar justifica într-o societate care dispune de rezerve constante
de hrană. Această teorie a primit numeroase critici, dar, pe de altă parte, au fost propuse și alte
teorii evoluționiste, precum ipoteza driftului genetic și ipoteza fenotipului prosperității.
Alte afecțiuni
Anumite afecțiuni fizice sau psihice, dar și substanțele farmaceutice utilizate pentru
tratarea acestora, pot crește riscul apariției obezității. Afecțiunile medicale care cresc riscul
apariției obezității includ anumite sindroame genetice rare (menționate mai sus), precum și
anumite afecțiuni congenitale sau dobândite: hipotiroidism, sindrom Cushing, deficiența
hormonului de creștere și ulburări alimentare: hiperfagie și hiperfagie nocturnă. Cu toate
acestea, obezitatea nu este considerată tulburare psihică și nu figurează în DSM-IVR ca boală
psihică. Riscul supraponderalității și obezității este mai ridicat la pacienții care suferă de tulburări
psihice, față de persoanele care nu suferă de astfel de afecțiuni.
Anumite medicamente pot contribui la creșterea în greutate sau la apariția unor modificări
în compoziția corporală; printre aceste medicamente se
numără insulina, sulfonilureicele, tiazolidinedionele, antipsihoticele
8
atipice, antidepresivele, steroizii, anumite anticonvulsive (fenitoina și valproatul de
sodiu), pizotifenul și anumite medicamente utilizate în contracepția hormonală.

Agenți infecțioși

Studiul efectelor agenților infecțioși asupra metabolismului se află încă la început. Flora
intestinală diferă la persoanele slabe față de cele obeze. Există indicii care arată că flora
intestinală la persoanele obeze și la cele slabe poate afecta potențialul metabolic. Se crede că
această modificare aparentă a metabolismului sporește capacitatea de acumulare de energie, ceea
ce conduce către obezitate. Urmează însă să se stabilească în mod clar dacă aceste diferențe
reprezintă cauza directă a obezității sau rezultatul acesteia.

S-a descoperit că există o legătură între virusuri și obezitate, atât la oameni, cât și la diferite specii
de animale. Urmează însă să se stabilească în ce măsură aceste legături contribuie la rata actuală
a obezității, aflată în creștere.

Abordare terapeutică
Tratamentul principal al obezității constă în regim dietetic și activitate fizică. Programele
dietetice pot produce scădere ponderală pe termen scurt, dar menținerea acestei greutăți scăzute
este frecvent dificilă și necesită deseori activitate fizică și o dietă alimentară cu
conținut caloric scăzut, ca parte permanentă a stilului de viață. Ratele de succes pentru
menținerea scăderii ponderale pe termen lung prin modificarea stilului de viață sunt scăzute, fiind
cuprinse între 2 și 20%. Regimul dietetic și modificările stilului de viață sunt eficace în limitarea
greutății ponderale excesive în timpul sarcinii și ameliorează evoluția atât la mamă cât și la făt.
Unul dintre medicamente, orlistat (Xenical), este larg disponibil în prezent și aprobat
pentru utilizarea pe termen lung. Totuși, scăderea ponderală este modestă, în medie 2,9 kg
(6,4 lb) la 1 până la 4 ani și există informații reduse privind modul în care aceste medicamente
afectează complicațiile pe termen lung ale obezității. Utilizarea sa este asociată cu o frecvență
crescută a reacțiilor gastro-intestinaleși au apărut preocupări legate de efectele sale negative
asupra rinichilor. Alte două medicamente sunt de asemenea disponibile. Lorcaserina (Belviq)
determină în medie o scădere ponderală cu 3,1 kg (3% din masa corporală) mai mare decât

9
placebo în decurs de un an. O asociere de fentermină și topiramat (Qsymia) este de asemenea
eficace într-o oarecare măsură.
Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică. Chirurgia obezității severe
este asociată cu scădere ponderală pe termen lung și scăderea mortalității generale. Un studiu a
evidențiat o scădere ponderală cuprinsă între 14% și 25% (în funcție de tipul procedurii efectuate)
la 10 ani și o reducere cu 29% a mortalității de orice cauză, comparativ cu măsurile standard de
scădere ponderală. Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de complicații asociate cu
această metodă terapeutică, cercetătorii investighează alte tratamente eficace dar mai puțin
invazive.

Obezitatea infantilă
Indicele sănătos de masă corporală variază în funcție de vârsta și sexul copilului. La copii
și adolescenți, obezitatea este definită ca un IMC mai mare decât al percentilei de 95. Datele de
referință pe care se bazează aceste procente provin din anii 1963-1994, nefiind, prin urmare,
afectate de recentele creșteri ale ratelor obezității. Obezitatea infantilă a atins proporții epidemice
în secolul al XXI-lea, având rate crescute atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de
dezvoltare. Ratele obezității la băieții din Canada au crescut de la 11% în anii 1980 la peste 30%
în anii 1990, în timp ce, în aceeași perioadă, ratele înregistrate la copiii din Brazilia au crescut de
la 4 la 14%.
Ca și în cazul obezității la adulți, există mai mulți factori care contribuie la creșterea ratelor de
obezitate infantilă. Se consideră că modificarea dietei și reducerea activității fizice sunt cele mai
importante cauze ale creșterii recente ale acestor rate. Cum obezitatea infantilă persistă adesea la
maturitate și se asociază cu numeroase boli cronice, copiii obezi sunt testați adesea pentru
hipertensiune, diabet, hiperlipidemie și steatoză hepatică. Tratamentele utilizate la copii sunt în
principal intervenții în stilul de viață și tehnici comportamentale, deși eforturile de a crește
activitatea copiilor se bucură de puțin succes. În Statele Unite, FDA nu aprobă tratamentele
medicamentoase pentru această grupă de vârstă.

10