UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
PROGRAMUL DE STUDIU SISTEME AVANSATE ÎN
INGINERIE ELECTRICĂ
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

Proiect la disciplina
Calitatea energiei şi
compatibilitate electromagnetică

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
Prof. Univ. Dr. Ing. Silaghi Marius

MASTERAND
EGRI VASILE CRISTIAN

ORADEA
2020
 Cuprins
Introducere............................................................................................3
1.1 Noţiunea de câmp electromagnetic şi compatibilitate
electromagnetică................................................................................3
2. Cuplajele...........................................................................................5
2.1 Cuplajului capacitiv.....................................................................5
2.2 Cuplajul galvanic.........................................................................5
2.3 Ecranarea electrică.......................................................................6
2.4 Conectarea echipamentelor la masă.............................................7
3 Alimentări în curent alternativ...........................................................8
3.1 Perturbații în căile de curent alternativ........................................8
3.2 Alimentarea în curent alternativ...................................................9
4. Surse de perturbații electromagnetice în instalațiile
electroenergetice.................................................................................11
4.1 Sursele principale de perturbații în instalațiile electroenergetice
..........................................................................................................11
4.2 Fenomene electrice tranzitorii datorate operaţiilor de conectare şi
deconectare a întreruptoarelor şi separatoarelor din circuitele de
înaltă tensiune...................................................................................12
4.3 Procese tranzitorii rapide datorate operaţiilor de comutare în
echipamentul de joasă tensiune........................................................13
4.4 Câmpuri electromagnetice de înaltă frecvenţă produse de
emiţătoare radio externe sau interne ale instalaţiilor
electroenergetice..............................................................................15
4.5 Perturbaţii electromagnetice de înaltă frecvenţă conduse sau
radiate de diverse echipamente electrice sau electronice prezente în
instalaţii............................................................................................15
5. Bibliografie.....................................................................................16

2
 Introducere

1.1 Noţiunea de câmp electromagnetic şi compatibilitate electromagnetică

Câmpul electromagnetic este format din două componente interdependente: electrică şi
magnetică, variabile în spaţiu şi timp. Pentru a putea transmite informaţii având ca suport
câmpul electromagnetic trebuie cunoscute metodele prin care el se poate genera, transmite,
recepţiona şi prelucra.
Ecuaţiile care descriu comportarea spaţio-temporală a câmpului electromagnetic au fost
formulate, din punct de vedere matematic, în secolul trecut, fiind cunoscute ca legile lui
Maxwell. Prin rezolvarea acestor ecuaţii se determină structura componentelor câmpului
electromagnetic la o anumită frecvenţă, potrivit unei anumite configuraţii spaţiale a
substanţei. Nu pot exista soluţii generale pentru ecuaţiile lui Maxwell. Soluţii particulare s-au
obţinut, sub formă analitică, pentru orice frecvenţă, dar în spaţii omogene, izotrope, uniforme
şi având numai câteva forme particulare ale secţiunii transversale.
Astfel, se folosesc funcţii trigonometrice pentru contururi dreptunghiulare, funcţii Bessel în
cazul celor circulare şi funcţii Mathiew la contururi de formă eliptică. Analiza numerică a
structurilor de microunde este necesară la proiectarea echipamentelor electronice, cu
precădere în domeniul compatibilităţii electromagnetice, abilitatea sistemelor de a funcţiona
corect, fără a genera interferenţe cu alte sisteme. Studiile de compatibilitate sunt utile într-un
spectru larg de aplicaţii, începând cu sistemele de emisie şi recepţie şi terminând cu analiza
efectelor biologice.
Prin compatibilitate electromagnetică (CEM, electromagnetic compatibility – EMC) se
înţelege capacitatea unui circuit, aparat sau sistem electric de a funcţiona corect în mediul
electromagnetic pentru care a fost proiectat, fără a perturba alte sisteme şi fără a fi perturbat
de acestea.
Termenul de compatibilitate electromagnetică desemnează şi ansamblul de studii teoretice şi
al tehnicilor care se ocupă de această problemă.
Domeniul CEM include numeroase aspecte: analiza mecanismelor de producere a
perturbaţiilor şi a propagării acestora, a mecanismelor de pătrundere în sisteme, a efectelor
asupra funcţionării sistemelor şi a tehnicilor de protecţie.
În orice problemă de CEM intervin 3 elemente:
- emiţătorul sau sursa de perturbaţii;

3
- calea de pătrundere a perturbaţiilor;
- receptorul.
Sursele de perturbaţii, după natura lor, pot fi:
- naturale, terestre (electricitate atmosferică, descărcări precum fulgerele si trăsnetele, ...) sau
extraterestre (radiaţiile cosmice, radiaţiile emise de Soare);
- artificiale, rezultat al activităţii oamenilor, de o mare varietate, dat fiind că orice
echipament,
aparat electric este o sursă de energie EM care se propagă în spaţiu; câteva surse frecvent
întâlnite sunt:
- circuitele de transport şi distribuţie a energiei electrice în c.a. sau c.c.;
- sistemele de comutare din circuitele de alimentare;
- maşini şi aparate electrice şi electronice, de la motoare şi generatore la calculatoare şi
aparate de măsură şi control;
- emiţătoare radio, de cele mai variate tipuri;
- sistemele de iluminat fluorescent;
- sistemele electrice ale vehicolelor.
Pentru ca o perturbaţie generată de o sursă să pătrundă într-un sistem trebuie să existe o cale
de pătrundere, adică cele două sisteme (sursa şi receptorul) trebuie să fie cuplate.
Când între două sisteme este posibile schimb de energie EM se spune că există un cuplaj EM.
Dacă energia trensferată este perturbatoare, este vorba de un cuplaj parazit.

4
 2. Cuplajele

2.1 Cuplajului capacitiv

Cuplajul parazit capacitiv sau electric, apare între conductoare, circuite, aflate la potenţiale
diferite şi între care există căi de închidere a curenţilor produşi de către diferenţa de potenţial.
Cuplajul capacitiv poate fi modelat prin capacităţi de cuplaj. În esenţă, cuplajul capacitiv este
de mod comun – fig. 2.1: C12 şi C’12 sunt capacităţile de cuplaj parazit. Dacă circuitul
receptorului nu este cu impedanţele echilibrate, între conductoare apare o diferenţă de
potenţial Vp−V’p care determină un curent perturbator Ip (fig. 2.1). Acest curent, produce
tensiuni efectiv perturbatoare la bornele rezistenţelor de la capetele circuitului receptor (R şi
Rs).

Figura 2.1 - Cuplaj capacitiv de mod comun [4]

2.2 Cuplajul galvanic

Cuplajul galvanic este determinat de faptul că o impedanţă este comună pentru mai multe
circuite.
Impedanţa comună este sinonimă cu impedanţa de cuplaj sau impedanţa de transfer (de cuplaj
mutual) şi exprimă dependenţa dintre un curent imprimat şi căderea de tensiune provocată de

5
acesta într-o impedanţă, care poate fi de asemenea interpretată ca o sursă de tensiune pentru
alt circuit. Exemplu: consumatorii alimentaţi de la aceeaşi reţea (Figura.2.2).

Figura 2.2 - Schemă circuit consumatori alimentaţi de la aceeaşi sursă [4]

Dacă două sau mai multe circuite au o impedanţă comună ( de ex: un conductor de referinţă

comun),atunci curentul fiecăruia din circuite provoacă pe impedanţa comună Z k o cădere de

tensiune, care este considerată tensiune perturbatoare de mod normal, pentru celalalt circuit,
ca în Figura 2.3.

Figura 2.3 - Schema impedanţelor

Decuplarea circuitelor din Figura 2.3 se poate asigura prin mă sura prezentată în Figura
2.4.

Figura 2.4 - Decuplarea circuitelor [4]

2.3 Ecranarea electrică

Ecranul electric este o incintă din material bun conductor, uzual metal, în care este plasat
circuitul perturbat. Ideal, întregul circuit este plasat în interior; în practică aceasta nu este
întotdeauna posibil. Fizic, ecranele sunt cutii metalice, tuburi, tresa cablurilor coaxiale.
Efectul ecranului electric asupra cuplajului capacitiv poate fi studiat pe schema simplificată

6
din fig. 2.5.a, în care este figurată o porţiune din ecranul care înconjoară complet receptorul.
Pentru simplitate, se consideră receptorul cu impedanţe infinite faţă de referinţă (masă, şasiu),
şi ca urmare, apar:
– capacităţile de cuplaj: sursă perturbatoare – ecran C1e, ecran – receptor Ce2, receptor
– masă C2m;
– impedanţa dintre ecran şi referinţă (masă, şasiu) Zem.

Figura 2.5 - Ecranul electric: amplasare (a) şi schemă electrică simplificată [4]

2.4 Conectarea echipamentelor la masă

În electronică, prin masă se înţelege un conductor, considerat în mod ideal echipotenţial faţă
de care se raportează, se măsoară, tensiunile din circuit, aparat, sistem.
Masa este materializată sub forma unui conductor filar sau imprimat, a unui plan conductor,
eventual a unui punct de sudură sau lipire. Masă poate fi şasiul aparatului, carcasa, ecranul
cablelor coaxiale, o faţă a unui cablaj imprimat etc.
Marea majoritate a circuitelor electronice includ numeroase componente, active şi pasive, iar
tot ansamblul este alimentat de la una, două, rareori mai multe surse de alimentare de c.c.
Foarte multe dintre aceste componente sunt conectate direct la polii sursei, practic la un
conductor cu impedanţă cât mai mică posibil, ideal nulă. Din acest motiv, de regulă
conductorul de masă este unul dintre conductoarele conectate la una din bornele sursei – unul
dintre conductoarele de alimentare sau alt conductor (şasiu, carcasă, ...) cu impedanţă
neglijabilă legat la un pol al sursei.
În practică, dat fiind că prin conductorul de masă circulă curenţi şi nu există conductor cu
impedanţă nulă, masa nu este echipotenţială; aceasta determină apariţia unor cuplaje parazite
specifice – cuplaje parazite prin conductorul de masă. Într-un sistem pot exista mai multe
tipuri de semnale: de c.c., variabile - analogice sau digitale, semnale mari sau mici etc. şi se
poate vorbi despre masă analogică, masă digitală, masă de semnal mare şi de semnal mic etc.

7
Toate aceste “mase” sunt însă conectate la acelaşi conductor de referinţă – masa ansamblului,
de, regulă un pol al sursei de alimentare.

3 Alimentări în curent alternativ

3.1 Perturbații în căile de curent alternativ

O mare parte din aparatura electronică este alimentată de la reţeaua de distributie în curent
alternativ (c.a.) de 220 ... 110V şi 50/60Hz. Această reţea este o bună cale de pătrudere a
perturbaţiilor cu spectru larg în echipamentele electronice.
Sursele tipice de perturbaţii prin alimentările de c.a. sunt: echipamentele de comutare cu
contacte (relee, întrerupătoare, comutatoare mecanice); circuitele de comutaţie statică
(invertoare, redresoare de putere comandate, convertoare), motoarele de curent alternativ şi
continuu (în special cele cu colector), echipamentele de încălzire prin inducţie, aparatele de
sudură şi electrocoroziune (cu arc electric sau scântei) şi multe altele. Toate aceste perturbaţii
se propagă la mare distanţă prin reţea, afectând negativ funcţionarea aparaturii electrice.
În reţelele de ditribuţie se disting 4 categorii de perturbaţii:
1. Perturbaţii de frecvenţă mare sau cu spectru extins la frecvenţe ridicate. Aceste semnale se
suprapun peste tensiunea reţelei şi sunt vehiculate la distanţe mari. Dintre acestea sunt:
• semnale mai mult sau mai puţin periodice în banda 1 ... 10kHz;
• semnale aperiodice tip impuls cu amplitudine mare şi durată mică (<<20ms), cu
spectru extins la zeci de MHz.
2. Perturbaţii de tip “regim deformant” al reţelei. Acestea constau în deformarea undei de
tensiune şi sunt produse de sistemele de comutaţie statică de mare putere.
3. Perturbaţii datorate variaţiei tensiunii efective a reţelei. Acestea sunt cauzate de creşteri ale
consumului, avarierii unor generatoare (scăderea puterii disponibile) dat fiind că reţeaua nu
are rezistenţă nulă.
4. Perturbaţii datorate întreruperilor de scurtă durată ale alimentării (microîntreruperi) cu
durate de 10 ... 100ms.
Din alt punct de vedere, perturbaţiile pe reţea pot fi:
• cu spectru discret, produse de aparatura electronică (emiţătoare, aparate medicale şi
industriale, ...) care, prin natura funcţionării generează semnale electromagnetice;

8
 • cu spectru larg cvasicontinuu, produse fără intenţie de echipamente electrice şi
electronice, cum sunt comutatoarele, aparatele de sudură etc.
În mod ideal, reţeaua de c.a. monofazată furnizează tensiune sinusoidală cu 50/60Hz şi
amplitudine constantă, de la o sursă cu rezistenţă internă nulă.
În mod real, tensiunea nu este pur sinusoidală, amplitudinea şi frecvenţa variază iar sursa este
cu rezistenţă internă.
O serie de abateri ale acestor mărimi de la valorile ideale – perturbaţii pentru aparatura
electronică, corespund unei funcţionări corecte a reţelei de c.a. Acestea sunt variaţiile de
scurtă durată (maximum 3 secunde) ale tensiunii, de obicei scăderi uneori până la dispariţie,
datorate unor suprasarcini bruşte, tranzitorii, unor defecte trecătoare care produc intrarea în
acţiune a sistemului de reanclanşare automată rapidă (RAR) sau a anclanşării automate a
rezervei (AAR), precum şi unor fenomene atmosferice. Sistemul de alimentare al
echipamentelor electronice trebuie să suporte aceste perturbaţii, deoarece apariţia lor este
inevitabilă în price reţea şi absolut aleatoare.

3.2 Alimentarea în curent alternativ

Alimentarea în c.a. monofazat a echipamentelor electrice (şi electronice), cu carcasă metalică
se face de regulă prin 3 conductoare: faza (F), nulul de lucru (N) şi nulul de protecţie (P).
Nulul de protecţie, legat la împământarea de protecţie, este conectat la carcasă din motive de
electrosecuritate iar carcasa este legată la masa sistemului electronic.

Figura 3.1 - Sistem de alimentare tipic şi circulaţia diverşilor curenţi perturbatori [4]

În reţeaua de c.a. există însă şi perturbaţii de mod diferenţial care ajung în sistem prin cuplajul
magnetic dintre înfăşurările transformatorului. Ecranarea nu are efecte asupra acestor
semnale. În schimb, sunt active filtrele din alimentator (redresor, stabilizator).
Deoarece în echipament există conductoarele parcurse de curenţii alternativi – şi implicit de
perturbaţii, datoarită radiaţiei se introduc perturbaţii şi în circuite. Este foarte bine ca aceste
conductoare să fie apropiate, torsadate, pentru reducerea buclei.

9
Pentru a atenua în ambele sensuri perturbaţiile conduse prin alimentările în c.a., se introduc
filtre de reţea.
Filtrele de reţea sunt de regulă structuri LC, în Γ sau Π, cu frecvenţă de tăiere peste circa
1kHz (ft ≥ 1kHz). O structura tipică este în fig. 6.2.De regulă: C1 = C2 = C3 = C4 = C şi L1 =
L2 = L2 = L.
În privinţa realizării acestor filtre sunt necesare unele observaţii.
1. Prin condensatoare poate circula un curent destul de mare:
I = U ⋅ 2πfC (3.1)
În adevăr, dacă C = 1μF, la Uef = 220V rezultă Ief ≈ 70mA, o valoare surprinzător de mare. Ca
urmare, factorul de putere al sarcinii se înrăutăţeşte.
Datorită pierderilor, pe C se disipă o putere activă Pd = UItgδ care trebuie disipată de către
piesă; dacă tgδ = 0,01 Pd = 0,154W, destul de mare.
2. In reţea apar uneori supratensiuni de scurtă durată dar foarte mari (sute ... mii V).
Condesatoarele trebuie să poată suporta aceste supratensiuni, de aceea se folosesc
condensatoare cu hârtie uleiată sau cu folie plastică de construcţie specială.
3. Bobinele trebuie să fie active atât la consumul nominal (mediu) de curent cât şi în timpul
unor eventuale suprasarcini. De regulă aceste bobine sunt cu miez feromagnetic şi trebuie
dimensionate după 3 criterii: (a) să realizeze inductanţa necesară; (b) să suporte fără să
se supraîncălzească curenţii nominali; (c) miezul să nu se satureze la amplitudinea curenţilor
nominali şi de suprasarcină (maxim previzibili), la care protecţia nu declanşează alimentarea.
Structura din fig. 3.1 este eficientă atât pentru perturbaţiile de mod comun cât şi pentru
cele ce mod diferenţial. Astfel, perturbaţiile de MC sunt scurcircuitate prin C1, C2 şi C3, C4 la
împământarea de protecţie (C oferă cale de impedanţă redusă pentru curenţi). Perturbaţiile de
MD sunt de asemenea scurcircuitate prin C1 serie cu C2 şi C3 serie cu C4. Este de asemenea
clar că filtrul acţionează bilateral (faţă de perturbaţiile din reţea şi faţă de cele din circuit),
indiferent de impedanţele surselor perturbatoare.

10
 Figura 3.2 - Filtru pentru reţeaua de c.a.
Variantă de conectare N şi P. [4]

4. Surse de perturbații electromagnetice în instalațiile

electroenergetice

4.1 Sursele principale de perturbații în instalațiile electroenergetice

Sursele de perturbaţii din sistemele şi instalaţiile electroenergetice pot fi clasificate din mai
multe puncte de vedere, ca, de exemplu:
- în funcţie de intensitate;
- în funcţie de frecvenţa cu care au loc într-un sistem electroenergetic;
- în surse care afectează instalaţiile electroenergetice însăşi sau doar consumatorul de
electricitate;
- în surse intenţionate sau neintenţionate.
Sursele de perturbaţii se vor separa în două categorii, cele care afectează instalaţiile
electroenergetice însăşi şi cele care au influenţă asupra calităţii energiei electrice livrată
consumatorului.
Pentru prima categorie, se va adopta o clasificare în funcţie de frecvenţa cu care diferitele
surse se manifestă într-un sistem electroenergetic:
- Fenomene electrice tranzitorii, datorate operaţiilor de conectare şi deconectare a
întreruptoarelor şi separatoarelor din circuitele de înaltă tensiune;
- Fenomene electrice tranzitorii, datorate perforării izolaţiei sau străpungerii intervalelor de
aer în circuitele de înaltă tensiune;
- Supratensiuni generate în reţelele de legare la pământ de către curenţii de trăsnet şi de către
scurtcircuitele în sistemele cu neutrul legat la pământ;
- Supratensiuni tranzitorii datorate descărcărilor sub formă de trăsnet;

11
- Procese tranzitorii rapide, datorate operaţiilor de comutare în echipamentul de joasă
tensiune;
- Descărcări electrostatice;
- Câmpuri electromagnetice de înaltă frecvenţă produse de emiţătoare radio externe sau
interne instalaţiilor electroenergetice;
- Perturbaţii electromagnetice de înaltă frecvenţă, conduse sau radiate de diverse echipamente
electrice sau electronice prezente în instalaţii;
- Fenomene geomagnetice.
Primele trei surse de perturbaţii apar în cadrul sistemelor electroenergetice. Trăsnetul şi
fenomenele geomagnetice sunt surse naturale, prima afectând toate instalaţiile, nu numai cele
electroenergetice, a doua fiind periculoasă doar pentru aceste instalaţii. Celelalte surse pot să
apară şi în alte tipuri de sisteme ca, de exemplu, la instalaţiile de telecomunicaţii sau aparate
casnice; în instalaţiile electroenergetice ele afectează mai ales circuitele electronice, prezente
astăzi în aparatura de comandă şi control.

4.2 Fenomene electrice tranzitorii datorate operaţiilor de conectare şi

deconectare a întreruptoarelor şi separatoarelor din circuitele de înaltă tensiune
Conectarea şi deconectarea circuitelor de înaltă tensiune generează supratensiuni care se
propagă în sistemul electroenergetic.
Se poate constata faptul că procesul de deconectare a acestui tip de circuit determină o
supratensiune tranzitorie de amplitudine aproximativ de două ori mai ridicată decât valoarea
de vârf a tensiunii nominale.

Figura 4.1 - Curba curentului tranzitoriu [1]

12
În figura 4.1 este prezentată curba, determinată experimental, a curentului tranzitoriu care
circulă prin barele staţiei electrice la deschiderea unui separator, iar în figura 4.2 sunt
prezentate curbele de variaţie ale câmpului electric şi magnetic, determinate de acest curent,
măsurate chiar sub aceste bare.
Măsurători efectuate într-un mare număr de staţii electrice, cu diferite niveluri de tensiune şi
din diferite ţări, au arătat că deschiderile de separatoare reprezintă sursa cea mai importantă şi
mai frecventă de perturbaţii electromagnetice pentru circuitele secundare ale staţiilor.
Deschiderea unui separator într-o instalaţie izolată cu hexafluorură de sulf (SF6), generează
un fenomen tranzitoriu complex (figura 5.3), de reflexie şi refracţie a undelor de
supratensiune apărute în interiorul anvelopei, de ordinul zecimilor de µs, mult mai rapid decât
în cazul indicat în figura 4.2.
Curentul reflectat pe faţa externă a învelişului, radiază un câmp electric şi magnetic în
interiorul staţiei. Radiaţia maximă apare în jurul conexiunii între anvelopă şi cablul de înaltă
tensiune care face legătura cu exteriorul staţiei.

Figura 4.2 - Variaţia intensităţii câmpului magnetic a) şi electric b), măsurate sub barele
staţiei la deschiderea unui separator [1]

4.3 Procese tranzitorii rapide datorate operaţiilor de comutare în echipamentul

de joasă tensiune
Diversele circuite de comandă, control şi măsurare, existente în staţiile electrice, pot fi
perturbate nu numai de manevrele de deconectare şi conectare a liniilor şi echipamentului de
înaltă şi medie tensiune, dar şi de operaţii de comutare (întrerupere sau punere sub tensiune) a

13
diferitelor circuite de joasă tensiune. În staţiile electrice, circuitele de joasă tensiune cuprind
circuitele de comandă şi cele de alimentare a circuitelor de control şi de măsurare.
Cazurile cele mai frecvente de surse de procese tranzitorii rapide în echipamente de joasă
tensiune sunt conectarea sau deconectarea de sarcini inductive. Deconectarea poate să fie o
operaţie de funcţionare normală sau o măsură de urgenţă în caz de avarie.
În primul caz, câteva exemple tipice sunt:
- Conectarea sau deconectarea unei bobine sau a unui mic motor care generează, în circuitul
în care se găseşte, o supratensiune sub formă de tren de impulsuri, de genul celei prezentate în
figura 4.3.

Figura 4.3 - Tren de inpulsuri la conectarea unui contactor de 5 A. [1]

Un contactor trifazat, ale cărui contacte vibrează, produce o serie multiplă de conectări şi
deconectări şi generează o secvenţă neregulată de impulsuri nerepetitive; în figura 4.4 este
prezentat cazul în care contactorul alimentează, la o tensiune de 400 V, un motor de tensiune
alternativă de câţiva kW.

14
 Figura 4.4 - Impulsuri de tensiune produse la conectarea contactorului [1]

4.4 Câmpuri electromagnetice de înaltă frecvenţă produse de emiţătoare radio

externe sau interne ale instalaţiilor electroenergetice
Emiţătoarele radio externe reţelei de electricitate sunt surse de perturbaţii intenţionate, scopul
unei antene radio fiind de a emite un semnal suficient de puternic şi orientat într-o anumită
direcţie, pentru a permite o audiţie de o anumită calitate a programului postului respectiv.
Pe de altă parte, societatea de electricitate care exploatează o anumită reţea de transport sau
distribuţie a energiei electrice, poate folosi radioul ca mijloc de comunicaţie între diferitele
staţii electrice şi dispecerul central.
Este de asemenea posibilă folosirea de emiţătoare şi receptoare mobile (walkie-talkies) pentru
a comunica pe teritoriul unei staţii electrice. În acest caz, puterea de emisie este limitată, dar
personalul poate folosi acest emiţător în imediata apropriere a unui circuit sensibil din
substaţie, provocând interferenţe în acest circuit.

4.5 Perturbaţii electromagnetice de înaltă frecvenţă conduse sau radiate de

diverse echipamente electrice sau electronice prezente în instalaţii
Diferite echipamente electrice sau electronice prezente în instalaţiile electroenergetice pot
injecta un curent perturbator în reţeaua de joasă tensiune sau radia câmpuri electromagnetice
în mediul înconjurător.
În funcţie de sensibilitatea diverselor circuite sau echipamente electronice aflate în vecinătatea
acestor surse, se pot produce interferenţe, constând în perturbarea funcţionării normale a
aparatului respectiv sau distrugerea de componente electronice. Această problemă este o
problemă de imunitate generală, nu numaidecât specifică instalaţiilor electroenergetice.

15
 5. Bibliografie

[1] M. Silaghi. Curs Calitatea energiei electrice şi compatibilitate electromagnetică

[2] Gh. Hortopan. Principii şi tehnici de compatibilitate electromagnetică. Editura Tehnica,
2005
[3] https://www.scribd.com/doc/180517453/Cem-1
[4]https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/electronica/compatibilitate-electromagnetica-
236060.html

16