Tăblițele de la Tărtăria- prima formă de scriere din lume

Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. În

Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie,
echipa cercetătorului clujean Nicolae Vlassa a descoperit, în anul 1961, trei
tăblițe de lut. Este cunoscut faptul că arheologul Nicolae Vlassa nu a fost
prezent pe șantierul arheologic în momentul în care s-au găsit tăblițele de lut.

Tăblițele, care au fost datate în jurul anului 5.300 î.Hr., de cercetătorul

german Harald Haarmann, au simboluri similare culturii Vinča, fiind subiectul a
numeroase și controversate polemici printre arheologii de pretutindeni, întrucât
(în opinia unora) tăblițele ar prezenta cea mai veche formă de scriere din lume.

Două dintre ele sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia
folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată
a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar. Cea de formă
discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este
considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din
semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice
grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, italica veche, iberică).

Subiectul tăblițelor de la Tărtăria are o frecvență de citare în articolele

științifice și arheologie mult mai mare decât majoritatea artefactelor arheologice.
Tăblițele de la Tărtăria sunt citate foarte des, atunci când subiectul discuției este
începutul scrisului în lume și/sau cele mai vechi scrieri din lume. Ele sunt
adeseori citate, în sensul că ar putea candida la cel mai vechi scris din lume.
Aceasta se datorează pe de o parte faptului că tăblițele poartă semne, dar motivul
principal este vîrsta prezumată asociată acestor tăblițe (și desigur semnelor).
Dacă vârsta estimată, cea de 5500 î.Hr. s-ar dovedi în final a fi reală, iar semnele
se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtătoare de scris
din lume. Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume și anume,
scrierile egipteană, Harappa și cea sumeriană, datează toate din jurul datei de
3200-3500 î.Hr. Evident, distanța în timp între 3500 î.Hr. și 5500 î.Hr. este
mare. Din păcate există un obstacol insurmontabil în ceea ce privește
determinarea vârstei (posibilitatea datării cu carbon radioactiv nu mai există
datorită unui tratament termic). În ceea ce privește faptul că pe ele este sau nu un
scris, speranțe există și în timp cercetătorii vor putea spune dacă este doar proto-
scriere sau scris adevărat, în acest caz din urmă desigur vor trebui să spună
despre ce fel de scris anume este vorba pe fiecare din ele (ex. pictografic,
ideografic, silabar etc).

Observând similitudini între tăblițele găsite la Tărtăria și scrierile de pe

tăblițele sumeriene de la Uruk și Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la

1
sfârșitul mileniului al IV-lea și începutul mileniului al III-lea î.Hr., N. Vlassa a
luat în considerare ipoteza conform căreia și tăblițele de la Tărtăria ar fi vestigii
ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană. Tăblițele de la Tărtăria ar
fi însă mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene, fiind
datate (este adevărat, prin metode indirecte; este de văzut ce se înțelege prin
metode indirecte) din prima jumătate a mileniului IV î.Hr. Astfel, dacă se admite
că ele reprezintă într-adevăr scrieri, Tăblițele de la Tărtăria sunt cele mai vechi
scrieri din lume găsite până-n prezent. Cele 3 tăblițe de la Tărtăria au fost, totuși,
datate indirect, căci din cauza conținutului prea mic de carbon și cel mai
important datorită unui tratament termic de coacere în cuptor, pentru o mai bună
conservare, nu mai pot fi datate niciodată cu radiocarbon. S-au făcut analize pe
alte obiecte (oase) găsite împreună cu ele în groapa rituală. Aceasta este metoda
numită mai sus metoda indirectă. Cu toate acestea, există voci sceptice care
susțin că tăblițele sunt falsuri, „puse” în groapă de descoperitor, fapt ce nu poate
fi clar infirmat, de vreme ce nu se pot lua probe din piese. Sau dacă nu sunt
falsuri, au fost luate din bogata moștenire de obiecte descoperite anterior de
Zsofia Torma, mii din ele aflate în nu prea mare sau clară ordine în subsolul
muzeului din Cluj.

Amuletul (retușat)

2
Amuletul Rotund

Tăblițe oarecum asemănătoare au fost găsite în colina de la Karanovo, din

sud-estul Bulgariei, într-un nivel neolitic, însă acestea corespund mileniului III
î.Hr. Tăblițele de la Karanovo sunt reprezentate de câteva sigilii de lut dintre
care unul - rotund, cu diametrul de 6 cm - are gravate semne pictografice și este
împărțit în patru sectoare clar delimitate, la fel ca tăblița discoidală de la
Tărtăria.

Și la Gradeșnița, localitate din nord-vestul Bulgariei, s-au găsit două

platouri de dimensiuni reduse; pe fundul uneia dintre ele se poate recunoaște
reprezentarea schematică a unei ființe omenești sau divinități, iar cel de-al doilea
relevă o decorație care ar putea fi o formă de scriere apropiată de cea de pe
sigiliul de la Karanovo și de una din tăblițele de la Tărtăria.

Unii cercetători sau entuziaști, pe baza celor trei descoperiri presupus mai
vechi decât scrierea sumeriană, au ridicat ipoteza că scrierea în general, apoi sub
forma pictogramelor a apărut mai întâi în sud-estul Europei și nu în
Mesopotamia, teorie puternic criticată în arheologia mondială. De asemenea
există ipoteza că aceste piese ar fi ajuns în Transilvania datorită unor contacte
economice sau de altă natură cu Orientul Apropiat deși datarea tăblițelor este
mai timpurie cu un mileniu față de apariția scrisului în Orient. De asemenea
există ipoteza unui contact și transmiterii din aria Egeeană, existând multe
elemente care îndreaptă cercetătorii în mod special spre zona insulelor Ciclade.
Lăsăm la o parte faptul că aria Cicladelor este legată direct și strâns de
precursorii civilizației grecești (civilizațiile pelasgilor, minoanilor,
micenienilor). Prezența unor artefacte ridică un semn de întrebare: este vorba de

 statuetele din alabastru, acest material fiind folosit în Ciclade, stilul sau
maniera execuției este asemănătoare cu cea de acolo, precum și
 obiecte de podoabă, fiind vorba de scoicile Spondylus care cresc cu
precădere în Marea Mediterană.

3
Comparație cu Mesopotamia

Unii savanți ruși, americani, bulgari și britanici au sugerat că poporul din

Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar
putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale
vecinilor lor semiți.

Condițiile descoperirii

Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic de la Tărtăria

Gura Luncii în momentul descoperirii tăblițelor, descoperirea fiind făcută cu
puțin înainte de încheierea programului de lucru. De asemenea tratamentul la
care au fost supuse piesele nu este menționat în raportul preliminar de săpătură
și nu există schițe și fotografii ale pieselor din care să reiasă poziția lor exactă în
momentul descoperirii. Schițele relativ la poziționarea gropii ritualice nu sunt
bine făcute, de fapt nu ne putem baza pe ele. De asemenea este cunoscut faptul
că N. Vlassa nu a putut fi găsit ore în șir imediat după momentul descoperirii, de
fapt a fost de găsit doar a doua zi. Apoi este cunoscut faptul că era reticent sau
chiar refuza discuții cu colegii sau prietenii apropiați asupra amănuntelor
descoperirii. A declarat un număr variabil de artefacte (mai mic) decât au fost în
realitate.

Datarea pieselor

Descoperirea tăblițelor a stârnit curiozitatea cercetătorilor pe plan mondial

și s-a pus problema datării cu radiocarbon a pieselor descoperite. În anii trecuți a
fost imposibilă datarea cu carbon radioactiv în primul rând datorită conținutului
mic de carbon (lutul sau argila era nisipos, cu conținut mare de siliciu). Piesele
au fost apoi introduse după descoperire într-un cuptor al laboratorului de
restaurare din Cluj și arse, astfel că acest mod de datare nu mai poate fi efectuat.
Motivul este degradarea carbonului, metoda și tehnica de datarea excluzînd
obiectele supuse unui tratament termic. S-a realizat în schimb o datare a
scheletului lângă care s-au descoperit tăblițele, rezultând cu aproximație anul
5300-5500 î.Hr. În fapt, în știință sub nici o formă nu se poate atribui vârsta unui
obiect ca fiind aceea a altui obiect chiar acesta din urmă fiind găsit lângă sau în
vecinătatea primului.

Neconcordanțe în înregistrarea și prezentarea datelor

Articolele scrise de Nicolae Vlassa după această descoperire nu prezintă

clar situația stratigrafică a tăblițelor și nu există o reproducere in situ a
complexului arheologic în care au fost descoperite tăblițele. Există o singură
fotografie de la o distanță mare a complexului arheologic în care nu apare nici
un fel de material arheologic.

4
Neconcordanțe în ceea ce privește semnele

Admițând părerea generală că au fost găsite împreună, cele trei tăblițe prezintă
trei modalități de scriere diferite:

1. pictografică (tăblița dreptunghiulară fără orificiu)

2. scriere de tip anatolian (tăblița dreptunghiulară cu orificiu; v. semnele
corespunzătoare literelor din alfabetele anatoliene)
3. scriere propriu-zisă; (tăblița rotundă; v. spre exemplu semnele
corespunzătoare literelor din alfabetele carian sau din cele arhaice
grecești) .

Argumente pentru scriere adevărată

 Tăblița dreptunghiulară cu semne pictografice nu întâmpină absolut nici

un obstacol pentru a transmite un mesaj în acest fel.
 Cea dreptunghiulară cu gaură, prezintă semne care pot fi găsite în
majoritatea lor în alfabetele Anatoliene
 Cea rotundă, exceptând trei semne cu aspect de ideograme care au o
discuție separată (pot fi compuse spre exemplu din semne elementare),
prezintă semne care în majoritatea lor se regăsesc în alfabetele arhaice
grecești (dar nu numai). Vezi formele arhaice pentru eta, delta, ro etc.

Imposibilitatea unei descifrări sau citiri univoce, ultimative și fără a putea

fi contestată

Cele mai mari șanse pentru citire le are tăblița pictografică, (unde semnul
în formă de capră reprezintă chiar capra, apoi motivul vegetal și încă un animal).
Accepția generală este că un artefact purtător de scris la care nu se cunoaște nici
limba și nici scrisul, are șanse zero de a putea fi descifrat. Chiar și în cazul în
care se cunoaște limba dar nu se cunoaște scrisul sau invers se cunoaște scrisul
dar nu se cunoaște limba, este necesar un număr minimal de tablete. Acest
număr minimal este considerat de paleografi a fi de ordinul zecilor, sau chiar din
păcate ar trebui să fie de ordinul sutelor. Michael Ventris și Chadwick au avut
nevoie de sute de tăblițe pentru a descifra scrierea linear B. Scrierea linear A nu
este nici acum descifrată deși semnele linear A prezintă similarități cu a celei
linear B însă nu se cunoaște limba. Nu este cazul pentru tăblițele de la Tărtăria,
unde avem doar câte una pentru fiecare fel de scris. Atenție, chiar cunoscînd
accepția fonetică a semnelor, numărul de combinații din care rezultă diferite
cuvinte este extrem de mare, ceea ce face imposibilă o singură opțiune de citire
integrală a unei tăblițe.

5
Ipoteza civilizației de pe Valea Dunării

Ideea civilizației de pe Valea Dunării și posibilitatea apariției scrierii în

această zonă este susținută printre alții de Marco Merlini, Harald Haarman, Joan
Marler Marija Gimbutas Sorin Paliga ș.a. Spre deosebire de scrisul cuneiform
sau ieroglifele egiptene care au apărut în urma necesității de a efectua calcule
agricole, scrierea din Valea Dunării avea o funcție religioasă. Civilizația apărută
pe valea Dunării este cea mai veche civilizație din Europa (5500-3500 î.e.n.),
acoperind un spațiu care se întindea din partea de nord a Greciei actuale și până
în Slovacia și din România până în Croația. Civilizația corespunde în mare
măsură culturii Vinča-Turdaș. Tăblițe asemănătoare cu cele de la Tărtăria s-au
descoperit în Româna și în punctul numit Vadu Rău, din localitatea Fărcașa
(Jud. Neamț). Aici s-au descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi:
fusaiole, greutăți pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de țesut, topoare
șlefuite din piatra dar și niște tăblițe din lut ars. Unele tăblițe sunt de forme
rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentă pe una din fețe diverse semne
incizate: romburi franjurate, linii intersectate, alte linii mai mici așezate in rând,
diverse puncte scobite etc. O parte din aceste tăblițe sunt relativ identice cu cele
descoperite de arheologul Nicolae Vlassa in anul 1961 la Tărtăria. Semne
similare cu cele de la Tărtăria se regăsesc pe mii de artefacte descoperite în
diferite zone din Europa de sud-est, în situri arheologice ca: Parța, Tangiru,
Cucuteni (România), Duruitoarea Veche (Moldova), Tripolie (Ucraina), Vinča
(Serbia) etc

Cercetătoarea americană de origine lituaniană Marija Gimbutas a formulat

în anii 1950 Teoria culturii gorganelor sau Ipoteza kurgană. Marija Gimbutas a
descris un model de preistorie europeană în care „Cultura Danubiană” formează
miezul așa zisei Europe Vechi, o civilizație relativ avansată, vorbind limbi
preindoeuropene, care a fost invadată de triburile protoindoeuropene masate în
stepa nordică a Mării Negre. Triburile protoindoeuropene erau de fapt păstori
nomazi, care s-au răspândit inițial în întreaga stepă din nordul Mării Negre, din
jurul Mării Caspice și parțial în Europa de est. Gimbutas a propus trei valuri de
extindere a culturii gorganelor. Primul val are un areal de extindere de la Volga
inferioară în Europa de Est și duce la coexistența culturilor Kurgan I și
Cucuteni-Tripolie. Migrațiile primului val se extind până în Balcani și, de-a
lungul Dunării, până la culturile Vinca și Lengyel în Ungaria.

6
7
N-ul latin D-ul latin Vechea literă grecească ro