1

Modulul 37:
BOLI METABOLICE,
SI
NURSING SPECIFIC

AS. MED. PR.LIC.​PIRAU ELENA

 2

PARTEA I-BOLI METABOLICE

Starea de nutritie
● Ofera date orientative asupra organismului respectiv, asupra capacitatii de rezistenta, a
potentialului fizic, ajutandu-ne in stabilirea unui ​prognostic c​ at mai corect
● Aceste stari se datoresc activitatii celulelor adipoase (adipocitul=celula cu un echipament
enzimatic si o activitate metabolica intensa), actiunii a diferitilor hormoni ce influenteaza
lipogeneza si lipoliza (insulina, glucagonul, ACTH, glucocorticoizi) si actiunii sistemului nervos
vegetativ etc
● Tesutul adipos la omul normal reprezinta in medie 15% din greutatea corporala, la barbat 10%
iar la femeie 17%;in el fiind stocate aproximativ 100.000 calorii
● El se depune in tesutul subcutanat –​paniculul adipos, retroperitoneal, in epiplon, perirenal –
grasimea perirenala GEROTA,​ in grosimea obrajilor-​bula grasoasa BICHAT.
● Aprecierea greutatii corporeale ideale si a cantitatii de tesut grasos se face in mai multe moduri.
Greutatea corporeala ideala se apreciaza destul de corect prin urmatoarele formule:
Formule de calcul​ :
Formula Broca G = T – 100
Formula Lorents G = T – 10 – T – 150 / 4
Formula O.M.S. G = 50 Kg + 0,75 ( T – 150 ) + V​-​ - 82 / 4
Indicele masa corporala
Imc sau indicele Quetelet = Ga(kg) / I​2​(m​2​)

Normal: la barbat este 27 G = greutatea ( in Kg )

La femei este 25 T = talie (in cm)
V = varsta ( in ani)

Status nutritional IMC​ (​Kg/m​2​)

Subnutritie Gr. I <16
Subnutritie. Gr II 16-l7.9
Subponderal <18.5
Slab 18.5-l9.9
Normal 20 – 24.9
Supraponderal 25.0-29.9
Obezitate >30.0
Clasa I 30.0-34.9 Moderata
Clasa II 35.0-39.9 Severa
Clasa III >40.0 Foarte severa
 3

Semnele si simptomele prezente în boli metabolice

Polifagie: - (​Semantic provine ​din limba greacă veche, polys – “mult”, phagein – “a mânca”).
Polifagia se defineşte ca nevoia excesivă de a mânca, antrenând ingestia exagerată de alimente; este
um simptom care se întâlneşte în diabetul zaharat şi diferă de ​bulimie care este simptomatică
pentru o tulburare de or psihologic, sau apare drept urmare a lezării centrilor de metabolism, de
foame şi apetit.
Bulimie: ​episoade repetate de alimentare excesivă, urmate de obicei de autoinducerea vomei sau
administrarea masivă a laxativelor în scopul preîntâmpinării creşterii ponderale; aceste episoade
alternează de obicei cu episoade de post (inaniţie); este prezentă de obicei la tinere femei.
Polidipsie: - (​Semantic provine din limba greaca veche, “polys” –“ mult” şi dipsa “sete”​).
Polidipsia se defineşte ca sete excesivă antrenând ingestia unor cantităţi exagerate de lichide; se
întâlneşte în diabetul zaharat dar şi în diabetul insipid, în nefropatii, potomanii.
Diabetul insipid este o afecţiune caracterizată prin poliurie, emisiune abundentă de urină, cu
densitate mică, sete intensă fără glicozurie. Boala este cauzată de un deficit de hormon antidiuretic
hipofizar, de vasopresină.
Nefropatie. ​(​Semantic cuvântul nefropatie, provine din limba greacă veche, nephros, “rinichi” şi
pathos “boală​” ). Nefopatia este un termen care difineşte orice afecţiune inflamatorie sau
degenerativă a rinichiului. După localizarea leziunii deosebim: ​glomerulopatii (glomerul),
tubulopatii (tubii uriniferi) şi ​nefrite interstiţiale (ţesut conjunctiv) şi ​nefroangioscleroza
(vasele).. În afară de această clasificare mai sunt: anomaliile de dezvoltare, rinichi polichistic,
litiazele renale, afecţiuni ale vaselor renale mari: tromboze ale venelor renale responsabile de
anurie şi de sindromul nefrotic(nefroză).
Potomanie ​( ​Semantic cuvântul provine din limba greacă veche potos “care bea” şi mania
“nebunie”, “furie”.). Potomania reprezintă nevoia de a bea cantităţi excesive de lichide, de
preferinţă apă, cauzată de o dereglare a centrului nervos de sete; apare în stări anxioase, tulburări
neurovegetative, nevroze etc..Nu trebuie confundată cu ​dispomania ​întâlnită în alcoolism, nici cu
setea din diabetul insipid, unde setea este provocată de creşterea eliminării urinare.
Poliurie ​(Semantic cuvântul provine din limba greacă veche polys “mult”, şi ouron “urină”.
Poliuria reprezintă eliminarea unei cantităţi crescute de urină în 24 ore, peste 2,5 litri; poate fi
trecătoare sau durabilă.

Tulburările de tranzit intestinal: diareea, constipaţia.

Diareea. ​(​Semantic cuvântul provine din limba greaca veche, dia – “prin” şi rhein, “a curge”).
Diareea se defineşte ca eliminarea prea rapidă şi frecventă de materii fecale lichide sau
semiconsistente. Se caracterizează prin accelerarea tranzitului intestinal.
Constipaţia ​se defineşte ca diminuare a tranzitului intestinal, însoţită de un efort prelungit de
evacuare a unui scaun cu consistenţă foarte crescută, urmată de senzaţia de evacuare incompletă.
Xantomul ​este o placă cutanată galbenă, discret proeminentă, datorată unei tulburări a
metabolismului grăsimilor.
Xantomatoza – ​reprezintă prezenţa de xantoame multiple. Este numită şi granulomatoza lipoidică
sau lipidică; xantom multiplex.
Xantelasma ​este o formă de xantom; pete galbene, ridate, uşor proeminente pe piele, apărute pe
pleoape, de obicei bilateral, lângă unghiul intern al ochiului. Este numită şi xantelasma
palpebrarum.
 4

OBEZITATEA

o circumferinta a taliei de peste 88 cm pentru femei sau 102 cm pentru barbati

(obezitatea abdominala) este, de asemenea, un indiciu de ​risc ​cardiovascular​ crescut
c​and IMC este mai mare de 30 rata mortalitatii este cu aproximativ 50% mai mari decat la cei
normoponderali.
Simptome asociate obezitatii:​ ​s​unt legate de afectiunile frecvent asociate supraponderalitatii
si obezitatii:
✔ Risc crescut de ateroscleroza si complicatiile sale​ prin hipercolesterolemii,
hipertrigleridemii
✔ Moarte subita
✔ Boli cardiovasculare:​ ​infarct miocardic, cardiopatie ischemica sa
✔ Diabet zaharat ​– obezii au un risc de 2 ori mai mare de a dezvolta ​diabet​ zaharat decat
normoponderalii
✔ Osteoartropatii​:​ genunchi, sold datorita excesului de presiune prin exces de greutate
✔ Guta ​(exces de acid uric in sange care se precipita intra si periarticular
✔ Tulburari de respiratie
✔ insuficienta respiratorie restrictiva
✔ „sleep apneea”​ oprirea respiratiei pe perioade scurte – poate produce ​tulburari
paroxistice de ritm si moarte subita; riscul creste cu gradul excesului ponderal;
✔ scaderea ponderala amelioreaza aceste tulburari de respiratie nocturna.
✔ Litiaza biliara​ – cea mai frecventa la obezi; chiar scaderea ponderala rapida creste riscul de
aparitie a litiazei biliare
✔ Insuficienta venoasa si limfatica cronica
✔ HTA, AVC​ ​hemoragic sau ischemic
✔ Complicatii ale sarcinii:​ ​hipertensiune, ​diabet​ zaharat, eclampsie sa.
✔ Tulburari ale ciclului menstrual,​ ​ amenoree ​sterilitate​ primara sau secundara, sindromul
ovarului polichistic.
✔ Cancere:​ ​ de san, uter, col si ovar, ca biliara la femei; la barbatii obezi cancere de colon, rect
si prostata.
Sindromul metabolic​ ​este definit prin prezenta a cel putin 3 din urmatorii factori de risc:
■ circumferinta taliei de peste 88 cm la femei sau 102 cm la barbate
 5

■ hipertrigliceridemie (150mg% sau peste)

■ scaderea HDL sub 60mg% (la femei sub 50 mg%)
■ TA 130/85 mmHg sau peste
■ glicemia ​a jeune​ 110 mg% sau mai mare
■ sindromul metabolic este corelat cu hiperinsulinism si insulinorezistenta care in timp
duce la diabet zaharatsi/sau complicatile acestuia.
■ modificarea dietei, scaderea in greutate si cresterea activitatii fizice sunt foarte importante
pentru controlul greutatii, cresterea masei musculare - cel mai mare utilizator de energie,
scaderea tesutului adipos - inert metabolic si in final scaderea riscului cardiovascular.
SUBNUTRITIA

Definitie:
✔ IMC sub 18,5 Kg/m​2​ sau pierderea a peste 10% din greutate in 3 luni.
✔ cand aportul caloric si nutritiv este insuficient organismul utilizeaza rezervele pentru
consumul energetic bazal si rezulta ​denutritia sau emacierea.
✔ Denutritia extrema se numeste casexie.
Cauze:
- Aport caloric/energetic/calitativ inadecvat:
✔ postul prelungit;
✔ dietele vegetariene;
✔ curele severe de slabire sub 400 kcal/zi;
✔ sarcina si lauzia patologica;
✔ cresterea necesarului metabolic:​arsuri​ extinse, sindroame febrile prelungite,
hipertiroidii, ​tulburari​ psihice, episoade maniacale
- malabsorbtia principiilor nutritive
- pierderi excesive de ​lichide​ sau de elemente nutritive​ prin:
✔ diaree​ prelungita,
✔ poliuria din insuficienta renala,
✔ sindroamede malabsorbtie,
✔ boli hepatice,
✔ boli ​renale​ cronice,
✔ dializa,
✔ sindrom de stomac operat,
✔ rezectii intestinale extinse
- infectii cronice severe ​care duc la emaciere: supuratii pulmonare cronice; TBC; HIV, neoplazii,
diabetul zaharat, dializa, insuficienta renala
- consum cronic de alcool, dependenta de droguri, consum de medicamente cu efect catabolic:
imunosuoresoare, citostatice sa.
Simptome asociate:
✔ cele mai evidente semne ale deficientei protein-calorice este diminuarea ​greutatii​ si a
tesutului celular subcutanat (tesutul adipos).
✔ pierderea tesutului adipos este primul semn notabil:
 6

✔ obrajii sunt supti, ochii sunt cu privirea stearsa, infundati in orbite

✔ daca deficienta protein-calorica este severa, adultii pot pierde pana la jumatate din
masa corporala, copii chiar mai mult
✔ oasele devin vizibile si proeminente,
✔ pielea este subtire si uscata, cu turgor diminuat, rece,
✔ parul este friabil, uscat fara luciu
✔ alte simptome:
✔ astenie, pierderea apetitului
✔ diaree
✔ iritabilitate, apatie, uneori hipo- sau areactivitate, pana la stupor
✔ la copii cu malnutritie severa poate sa apara ​tulburari​ de comportament si retard
mintal
✔ scade ​imunitatea​ cu risc crescut de infectii.
Semne de malnutritie:
tegumentele​ trebuie observate atent: grad de umiditate, culoare, atrofii, petesii, echimoze.
tesutul celular subcutanat:​ pliul cutanat este diminuat pe burta si la brate; pot sa apara
edeme prin hipoproteinemii secundare
gura:​ stomatita angulara, glosita, edem sau ​sangerari​ gingivale, starea danturii
depigmentarea parului, ​unghii​ friabile, culoarea alba a patului unghia​l in
hipoprtoeinemii severe
sistemul muscular: ​hipoton hipotrof
la examenul neurologic:​ dezorientare, hipo-/ areflexie, tulburari motorii sau senzoriale
perimetrul bratului la adulti​ - prin masurarea tricepsului la jumatatea bratului se estimeaza
cantitatea de grasime din organism deoarece se considera ca in muschi se depoziteaza 20% si
astfel se pot evalua rezervele energetice ale organismului
pe baza perimetrului bratului la adulti masa musculara poate fi: normala, la limita,
scazuta, pierduta.

Tabel 3. ​Perimetrul bratului la adulti si masa musculara

Standard % Barbati cm​2 Femei cm​2 Masa

musculara
100+/-20 54+/-l1 30+/-7 Normala
75 40 22 La limita
60 32 18 Scazuta
50 27 15 Pierduta

POLIFAGIE​-Hiperorexia (apetit exagerat)

● polifagia sau apetitul excesiv este un simptom controversat, pe care oamenii îl situează de
obicei la limita dintre patologie şi obicei sau viciu
 7

● pacienţii îl descriu fie ca o senzaţie de foame excesivă, fie ca o dorinţă necontrolată de a mînca
(ce apare de obicei în condiţii de anxietate sau stres
● există situaţii fiziologice şi limitate în timp cînd poate apărea o hiperfagie:
▪ în perioada de convalescenţă,
▪ după boli consumptive (boli însoţite de slăbire, anemie, slăbirea forţei musculare etc.),
▪ în eforturi fizice mari,
▪ la copii în porioada de creştere (mai ales la pubertate),
▪ în sarcină.
● situaţiile maladive sînt mult mai numeroase şi includ cauze diverse:
▪ tulburări hormonale (hipertiroidism, hipercorticism sau boala Cushing, sindrom
premenstrual),
▪ boli metabolice (diabet zaharat dezechilibrat;
▪ insulinom – o tumoare pancreatică ce secretă cantităţi mari de insulină),
▪ afecţiuni ale sistemului nervos central (tumori, traumatisme, encefalită), mai ales cu
afectarea hipotalamusului sau hipofizei,
▪ tranzitul accelerat al hranei prin tubul digestiv (în hipersecreţia gastrică, bypass intestinal,
fistula gastro-intestinală),
▪ parazitoze,
▪ sindrom de malabsorbţie (în boala celiacă, pancreatita cronică)
▪ tulburările psihice şi affective (nevrozele anxioase, în stadiile iniţiale ale depresiilor şi în
bulimie, o tulburare de comportament alimentar despre care se vorbeşte destul de des în
ultima vreme, care apare la femei tinere, între 18 şi 30 de ani, în cazul cărora mesele
copioase sînt urmate de vărsături şi diaree)
● alteori, polifagia poate fi un efect secundar, după administrarea unor medicamente:
antihistaminice, steroizi, antidepresive triciclice, ciproheptadina sau în unele cazuri de
alcoolism
● polifagia ​poate fi însoţită de numeroase simptome asociate:
▪ creştere sau scădere în greutate,
▪ diaree,
▪ dureri de cap,
▪ tulburări de vedere,
▪ sete excesivă,
▪ urinări frecvente,
▪ tahicardie,
▪ palpitaţii
● în diabetul zaharat polifagia se asociază paradoxal cu scăderea în greutate, la care se adaugă
senzaţia de sete şi micţiuni frecvente
● in hipertiroidism apare, de asemenea, scăderea în greutate, la care se adaugă palpitaţiile,
creşterea ritmului cardiac, respiraţia accelerată şi diminuarea toleranţei la temperaturile ridicate
● creşterea semnificativă în greutate se întîlneşte în obezitatea idiopatică, insulinom, boala
Cushing (cînd organismul este expus la o cantitate mult prea mare a unui hormon numit
cortizol)
● diareea apare în sindroamele de malabsorbţie
● durerile de cap şi tulburările de vedere în afecţiunile hipotalamo-hipofizare.
● aconie (lipsa senzaţiei de saţietate)
● modificările calitative, denumite parorexis, apar în cursul sarcinii (fiziologic), sau psihonevroza
(patologic).
POLIURIA ​se produce ca urmare:
 8

■ fie a eliminarii prin rinichi a unor substante osmotic active, care necesita cresterea
volumului de apa eliminata;
■ fie datorita incapacitatii de concentrare a rinichiului;
■ poliuria osmotica,​ realizata prin prezenta in sange a unor concentratii mari de substante
osmotic active si eliminarea in exces a lor prin urina, apare in:
◆ diabetul zaharat cu glicemii mari
◆ hiperazotemii extrarenale sau in fazele initiale ale insuficientei renale cronice
◆ introducerea in plasma a unor diuretice osmotice (exemplu: manitolul);
■ incapacitatea de concentrare a rinichiului este regasita in:
◆ diabetul insipid neurohipofizar;
◆ faza de reluare a diurezei din insuficienta renala acuta;
◆ faza de eliminare a edemelor generalizate;
◆ unele cazuri de rinichi polichistic;
◆ dupa colicile renale litiazice;

POLIDIPSIE

Senzatia de sete este fireasca si necesara pentru organism:

● Ea survine atunci cand corpul este deshidratat, dupa ce consumam alimente sarate sau
condimentate, spre exemplu
● Setea normala poate suferi anumite modificari in conditii patologice, ajungand sa se manifeste
sub forma setei excesive, chiar potomaniei (nevoia nestapanita de a bea in permanenta),
oligodipsiei (setea diminuata) sau adipsiei (lipsa senzatiei de sete)
● Exista o serie de cauze declansatoare ale setei excesive, printre acestea numarandu-se:
● diabetul zaharat;
● diabetul insipid central sau nefrogen;
● consumul de medicamente cu efect diuretic sau medicamente anticolinergice;
● arsurile;
● infectiile severe;
● consumul de alimente bogate in saruri
● consumul de alcool si droguri;\
● insuficienta hepatica, renala sau cardiaca;
 9

● traumatismele craniocerebrale (la nivelul hipotalamusului);

● hemoragiile manifeste;
● in urma unor pierderi hidroelectr0litice precum diareea, varsaturile sau transpiratia
abundenta;
● abuzul de laxative;
● interventiile chirurgicale.
INAPETENTA-ANOREXIE
▪ la pacientul aflat în stare terminală, lipsa interesului pentru alimentare si consum de lichide
este explicabila
▪ exista însă şi alte cauze care pot duce la un astfel de comportament
▪ deshidratarea poate surveni acut în urma vărsăturilor, diareii sau a poliuriei, cazuri
care necesita o rehidratarea urgentă pe cale parenterala
▪ intotdeauna se va urmari insa confortul pacientilor si nu obtinerea cu tot dinadinsul a
unui rezultat terapeutic (de exemplu, nu se vor efectua perfuzii daca pacientul refuza
acest lucru)
▪ indicatiile rehidratării parenterale sunt:
▪ pacient care acuza simptome de deshidratare: sete, stare de rău, delir
▪ pacient care nu poate fi alimentat pe cale orala
▪ tratament simptomatic în caz de disfagie severă, varsaturi, diaree
▪ pacienti cu stare generale relativ bună (cancere ORL)
▪ la cererea pacientului sau a familiei sale, care au inteles ca perfuzia are rol de
tratament simptomatic şi nu de vindecare
▪ perfuziile se vor administra timp de 2-3 zile dupa care se va face o reevaluare
a pacientului:constatarea eşecului va duce la intreruperea tratamentului
parenteral
▪ contraindicatiile perfuziei sunt:
● refuzul pacientului
● aprecierea obtinerii unui beneficiu minim
● pacient aflat în stare terminală din alte cauze decât deshidratarea
▪ anorexia duce la scaderea in greutate a pacientului si aparitia casexiei
CASEXIA

▪ Reprezinta o marcată scădere ponderala insotita de atrofie muscular

▪ se poate manifesta si ca sindrom de tip casexie- anorexie
▪ apare la peste 50% din pacientii cu cancer avansat, in special la cei cu tumori
gastrointestinale sau pulmonare
▪ nu este corelata cu aportul alimentar sau cu stadiul bolii
▪ ea poate precede diagnosticul clinic, putandu-se manifesta chiar in cazul unor tumori
primare mici
▪ este un sindrom paraneoplazic care poate fi însă exacerbat de alti factori:
▪ anorexie cu scăderea aportului alimentar
▪ varsaturi
▪ diaree
▪ malabsorbtie
 10

▪ obstructie intestinala
▪ efecte secundare ale tratamentului: chirurgie, RT, CHT
▪ pierdere de proteine prin ulceratii sau hemoragii
▪ clinic, sindromul casexie- anorexie se manifesta prin
▪ scadere marcată în greutate
▪ anorexie
▪ fatigabilitate
▪ letargie la care se adauga alterari ale sensibilitatii gustative
▪ afectiuni dentare dureroase ce impiedica alimentarea
▪ paloarea tegumentelor (anemie)
▪ edeme (hipoalbuminemie)
▪ sensibilitate dureroasă crescută
▪ tulburarile organice sunt dublate de cele socio-pshologice cum ar fi :
▪ cresterea sentimentelor de pierdere a imaginii corporale obisnuite, de frica si izolare fata de
mediul familial si social

ASTENIE FIZICA

Epuizare fizica si psihica, includ senzatia constanta de ​oboseala​ si extenuare.

Aceasta isi poate face simtita prezenta in toate aspectele vietii.
Performanta la locul de munca scade, relatiile sociale au de suferit, iar nivelul de energie este
din ce in ce mai scazut, pe masura ce trece timpul.
Daca este ignorata, epuizarea poate duce la consecinte grave: persoana in cauza poate ceda
psihic, poate deveni ​depresiva​, intervine ​stresul​ si functiile ​sistemului imunitar​ sunt tot mai reduse.
Toate acestea ne fac vulnerabili la boli si infectii si creaza un cerc vicios.
Majoritatea oamenilor nu constientizeaza ca simptomele epuizarii sunt, de obicei, un
avertisment ca ceva este in neregula din punct de vedere fizic sau emotional, ca stilul de viata ar
trebui analizat si modificat.
Adesea in stransa legatura cu oboseala, epuizarea poate avea cauze multiple (inclusiv
medicale) si nu ar trebui sa fie ignorata in cazul in care aceasta persista sau interfereaza cu
functionarea optima a activitatii zilnice.
Cauze ale epuizarii persoanelor adulte, ar putea fi:
▪ locul de munca :programul prelungit, colegii dificili dar si alti factori pot contribui la
instalarea unei stari de epuizare accentuate;
▪ pe masura ce situatiile nu pot fi controlate, este important sa se gaseasca echilibrul pe
parcursul zilei de lucru prin utilizarea de ​tehnici de relaxare​, ​exercitii fizice​, o ​dieta
sanatoasa​.
▪ stresul​
 11

▪ desi nu se poate elimina, stresul trebuie gestionat, pentru ca este unul din factorii majori
care duc la epuizare.
▪ alergii​ sezoniere sau cronice (febra fanului, de exemplu)
o epuizarea poate fi unul dintre simptomele unor boli (lipsa de odihna ca urmare a
somnului pierdut cauzat de disconfortul nazal, dureri de cap, sinusoidale sau
dureri de gat) dar si unul din efectele adverse ale unora dintre medicamentele
folosite fara prescriptie medicala
▪ hipertensiunea arteriala​
o deoarece tensiunea arteriala poate fi un indiciu al unei boli grave, este important
sa se monitorizeze si sa se urmeze tratamentul recomandat de medic, daca este
necesar.
Posibile cauze ale epuizarii la copii, pot fi:
▪ cofeina
● aceasta substanta poate fi gasita in ​bauturile racoritoare​, ​ciocolata​, ceai si unele
calmante pentru durere pentru copii
▪ programele televizate
● atat adultii cat si copii au tendinta sa se uite prea mult la televizor, fapt ce le poate
perturba somnul;
● copii sunt deosebit de sensibili la stimularea pshologica, iar aceste perturbari le pot
tulbura somnul;
● prea mult timp petrecut in fata televizorului poate deregla ciclul de somn-trezire
▪ atipitul sau somnul de la pranz
● majoritatea copiilor inceteaza sa mai doarma la pranz in jurul varstei de 4 ani
● daca se observati o dereglare a somnului sau ora de culcare avanseaza, trebuie
redusa perioada de odihna pe parcursul zilei
▪ exercitiile fizice practicate seara
● la fel ca si adultii, copii au nevoie sa se relaxeze inainte de culcare
● exercitiile fizice dificile pot afecta copii, de aceea ar trebui sa existe o diferenta de o
ora intre activitatea fizica si timpul de culcare.
Alte afectiuni care pot sa apara in cazul epuizarii pot fi:
- ​depresie​;
- ​sindromul oboselii cronice​;
- diminuarea functiei glandelor suprarenale
Simptomele epuizarii mentale sunt:
▪ tulburari​ ale atentiei,
▪ tulburari ale perceptiei,
▪ ale actitatii psihomotrice
▪ scaderea randamentului efortului depus,
▪ greseli in executarea actitatilor desfasurate​ ​dureri de stomac​;
▪ iritabilitate;
▪ durere toracica​;
Simptomele epuizarii fizice sunt:
▪ din punct de vedere subiectiv, senzatia de oboseala este mai mult sau mai putin vaga: o
slabiciune generala, care nu poate fi definita si localizata, cu o tonalitate ce variaza de la
sentimentul nevoii de repaos pana la stari chinuitoare.
▪ dureri de stomac;
▪ febra​ musculara;
▪ insomnie​;
Cand copii sunt epuizati pot prezenta urmatoarele simptome:
- ​hiperactivitate​ (ca urmare a oboselii excesive);
- irascibilitate si nervozitate;
- comportament impulsiv si neadecvat situatiilor;
- cascat, frecatul ochilor, dorinta de a dormi;
 12

- scancit, plans;
- neliniste ;
- putere slaba de concentrare, neatentie;

TRANSPIRATII

Transpiratia este un proces fiziologic al organismului, care are rolul de a mentine constanta
temperatura interna a corpului (37° C), de a apara pielea de infectii si de a elimina celulele
moarte si o parte din toxine​.
Transpiratiile reci sunt un caz particular si se traduc printr-o piele rece, umeda, frecvent palida,
fiind localizate mai ales pe frunte si palme. Ele reprezinta, de obicei, modul de manifestare a
unor afectiuni severe, dintre care unele pot pune chiar viata in pericol.
Transpiratia abundenta (hiperhidroza​)
poate fi o reactie normala, de aparare, in urma expunerii organismului la caldură
intensa ori la efort fizic prelungit, dar in afara acestor conditii poate fi forma de
manifestare a unor afectiuni severe.
poate fi generalizata sau localizata (axile, palme, talpi si fata).
Transpiratia rece este o forma de hiperdroza.
Principalele afectiuni care pot debuta sau manifesta cu transpiratii reci sunt:
▪ atacul de panica;
▪ infarctul miocardic;
▪ criza hipoglicemica la diabetici;
▪ menopauza;
▪ hemoragia interna;
▪ colica renala sau biliara.
Durerea intensa (infarct miocardic, colica reanala sau biliara) ca si emotiile puternice (atacul de
panica, stress-ul) determina descarcarea de adrenalina (hormon care se formeaza in glandele
suprarenale si face parte din sistemul de aparare al organismului in fata pericolelor imediate) care
stimuleaza secretia glandelor sudoripare, iar la nivelul pielii produce vasoconstrictie declansand
practic aparitia transpiratiilor reci.
Adrenalina nu este singurul hormon implicat in declansarea transpiratiilor reci.
Estrogenul​ sau mai bine zis lipsa lui joaca un rol important la femeile aflate la menopauza,
transpiratiile reci (frecvent nocturne in acest caz) putand fi singura forma de manifestare a
bufeurilor.
De asemenea, la diabetici criza hipoglicemica (datorata supradozarii insulinei, scaderea
aportului alimentar etc) se poate insoti de transpiratii reci acestea fiind tot un „efect de tip
adrenergic”.
Hiperhidroza poate fi :
● generalizata​
o poate fi de fapt consecinta unor
o dereglari ale ​sistemului nervos
o neoplazii​,
o stari febrile
o dezechilibrele metabolice
 13

o consumului unor medicamente: ​fizostigmina​, ​pilocarpina​, antidepresive triciclice,

venlafaxina
o hiperhidroza generalizata nocturna este specifica tuberculozei sau alcoolismului
cronic
● localizata :​este mai frecvent rezultatul unor anomalii in functionare locala a nervilor, in
distributia glandelor sudoripare sau in vascularizatia zonei​; ​poate fi asociata cu :
o neuropatie diabetica​,
o abcese de glande parotide,
o mixedem ​,
o pahidermoperiostoza.
● esentiala​ ​:​apare in special datorita afectarii glandelor exocrine si
in intoxicatia cu ​mercur
● secundara​
o se pare ca hiperhidroza este exacerbata de ​anxietate​ si de consumul diverselor
alimente (in special al produselor picante sau foarte condimentate) de bauturi,
de ​nicotina​, ​cafeina
o  totusi, majoritatea pacientilor au observat ca transpira excesiv tot timpul, chiar si in
absenta unor factori declansatori sau a unor conditii de mediu.

MODIFICARI ALE TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea sau presiunea arterială este forţa exercitată de sângele pompat de inimă asupra
pereţilor arteriali
Tensiunea arterială este exprimată sub forma a două numere urmate de unitatea de măsură a
presiunii– milimetri coloană de mercur (de exemplu, 120/80 mmHg).
Prima valoare reprezintă tensiunea sistolică care este cea mai mare presiune de la nivelul
arterelor în sistolă (când inima pompează sângele în corp)
A doua valoare se numeşte tensiune diastolică şi reflectă cea mai mică presiune de la nivelul
arterelor atunci când inima este în diastolă (se relaxează între două bătăi)
Valorile tensiunii arteriale variază şi înregistrează creşteri şi scăderi moderate ca răspuns la
diferite situaţii
De exemplu, tensiunea arterială va creşte în timpul unui efort fizic susţinut pentru a asigura un
flux adecvat de sânge arterial (oxigenat) către toate celule organismului. De asemenea,
tensiunea arterială poate creşte în situaţii stresante
Tensiunea arterială este de obicei mai scăzută în timpul somnului şi în perioadele de relaxare
Ca regulă,​ ​adulţii ar trebui să aibă tensiunea arterială mai mică de 140/90 mm Hg​. Ultimele
ghiduri medicale consideră că măsurători repetate mai mari de 120/80 mm Hg reprezintă
prehipertensiune, care ar trebui monitorizată regulat şi tratată la nevoie pentru a preîntâmpina
creşterea tensiunii arteriale.
HIPOTENSIUNEA ARTERIALA
este termenul medical ce desemneaza o valoare scazuta a ​tensiunii arteriale​ (mai putin de
90/60).
La oamenii sanatosi, in special la atleti, hipotensiunea reprezinta un semn de buna functionare
a ​sistemul cardiovascular​ (reprezentat de inima si sistemul vascular)
Totusi, hipotensiunea poate fi expresia unei anumite afectiuni, in special la persoanele in varsta.
In randul acestei populatii, hipotensiunea poate produce un flux sangvin inadecvat la
inima, ​creier​ si alte organe vitale.
Hipotensiunea cronica nu este niciodata grava
Problemele de sanatate apar atunci cand tensiunea scade brusc si creierul este privat de un flux
sangvin adecvat. Acest fenomen poate duce la aparitia senzatiei de ameteala.
Hipotensiunea posturala​ ,​hipotensiune ortostatica​ sau hipotensiune ortostatica
mediata neuronal:
 14

apare de obicei la ridicarea in picioare (ortostatism) din pozitie culcata sau sezanda
este considerata o imposibilitate a sistemului nervos autonom (reprezentat de portiunea din
sistemul nervos care controleaza activitatile vitale involuntare, cum ar fi bataile inimii) de a
reactiona corespunzator la modificari bruste.
In momentul in care o persoana sta in picioare, o cantitate de ​sange​ se scurge in
extremitatile inferioare ale corpului. Daca sistemele adaptative ale organismului nu ar
interveni, acest fenomen ar avea ca rezultat scaderea presiunii arteriale. Cu toate acestea, in
mod normal, organismul compenseaza prin trimiterea unor semnale la nivelul inimii, pentru
ca aceasta sa bata mai tare si vasele de sange sa se contracte
Deci, prevalenta hipotensiunii posturale creste, de asemenea, cu varsta; se estimeaza ca un
procent de 10-20% dintre persoanele in varsta au hipotensiune posturala.
Cauza hipotensiunii posturale nu este intotdeauna cunoscuta.
● poate fi asociata cu urmatoarele conditii:
■ varsta
■ sarcina
■ emotiile puternice
■ ateroscleroza
■ afectiuni din sfera hormonala
◆ hipotiroidism
◆ hipertiroidism
■ diabetul​ si nivelul scazut al glicemiei sangvine (hipoglicemie)
■ utilizarea excesiva a medicamentelor:
◆ supradozajul medicamentelor antihipertensive
● diureticele, beta-blocantele, blocantele canalelor de calciu si inhibitorii enzimei de
conversie
◆ medicamente care au ca efect secundar aparitia hipotensiunii
● nitratii, antiparkinsoniene, antipsihoticele, neurolepticele, anxioliticele, sedativele,
hipnoticele si antidepresivele triciclice
■ insuficienta cardiaca
■ aritmiile cardiace​ (ritmurile cardiace anormale)
■ largirea sau dilatarea vaselor sangvine
◆ extenuarea datorata caldurii sau ​accidentul vascular​ datorat caldurii
■ afectiuni hepatice.
■ pierderile de sange (hemoragiile)
◆ pierderile sangvine in exces din timpul menstruatiei
■ hipotermia (temperatura scazuta a corpului)
■ hipertermia​ (temperatura crescuta a corpului)
■ afectiuni miocardice (ale muschiului inimii) care pot avea ca efect insuficienta cardiaca
■ septicemia​, infectia severa a sangelui
■ deshidratarea​ severa
◆ diareea​ sau ​voma​ sau pierderile sangvine din timpul menstruatiei
■ reactiile alergice severe (socul anafilactic)
 15

■ disfunctii ale sistemului nervos central, cum ar fi

◆ sindromul Shy-Drager​ (neuropatie multipla de sistem)
◆ neuropatie periferica​
◆ neuropatie autonoma (​neuropatia diabetic​a)
■ alcoolismul
■ bolile de nutritie.
Simptome
● vertij (ameteala)
● tulburari de echilibru
● tulburari de vedere cu vedere incetosata si intunecata
● stare de slabiciune
● fatigabilitate (stare de oboseala)
● tulburari cognitive
■ sunt afectate
◆ orientarea
● persoana nu stie cine este, nu recunoaste persoanele din jur, nu este orientat in
spatiu si timp
◆ concentrare
● pierde capacitatea de a-si focaliza si mentine atentia
◆ memoria (este capacitatea de evocarea indepartata, recenta si imediata)
● greata
● disconfort resimtit la nivelul capului sau gatului
● tegumente reci si umede
● cefalee
● lesin
HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

este o afecţiune frecventă în care sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali,
ceea ce poate duce la complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi
insuficienţă renală
poate fi consecinţa mai multor condiţii şi afecţiuni diverse sau poate reprezenta ea însăşi o
afecţiune
Cea mai frecventă formă de hipertensiune arterială la adolescenţi şi adulţi, dar rară la copii este
cea primară, esenţială (de cauză necunoscută)
Cea de-a doua formă de hipertensiune se numeşte secundară şi apare ca urmare a unei alte
afecţiuni. Această formă de hipertensiune apare brusc şi determină valori ale tensiunii arteriale
mai mari decât în hipertensiunea esenţială
Valorile foarte mari ale tensiunii arteriale apărute brusc​, precum şi efectele pe termen lung
ale hipertensiunii uşoare-moderate pot duce la complicaţii ce pot pune viaţa în pericol cum ar fi
accidentele vasculare cerebrale, insuficienţa renală şi atacul de cord (infarct miocardic)
Hipertensiunea arterială este ​adesea numită ucigaşul tăcut deoarece de obicei nu produce
niciun fel de simptome până când nu apar complicaţiile grave.​ În unele cazuri, persoanele
hipertensive pot prezenta epistaxis (sângerare nazală) sau cefalee
 16

În ciuda lipsei simptomelor, hipertensiunea arterială necontrolată solicită intens pereţii arterelor.
Această solicitare duce la deteriorarea vaselor de sânge din întreg organismul, inclusiv a celor
din organele vitale precum rinichi, inimă şi creier
Hipertensiunea arterială este influenţată de anumiţi factori de risc. Nu toate persoanele care au
risc crescut de hipertensiune vor face boala şi nu toate persoanele care au hipertensiune au
factori de risc.Aceşti factori de risc includ:
• Strămoşii afro-americani;
• Vârsta – când numai prima valoare a tensiunii este crescută (adică cea sistolică) se numeşte
hipertensiune sistolică izolată care este frecventă la vârstnici;
• Anxietatea şi stresul;
• Diabetul;
• Alimentaţia bogată în sare;
• Consumul excesiv de alcool;
• Istoricul familial de hipertensiune arterială;
• Sexul masculin;
• Obezitatea;
• Prehipertensiunea;
• Stilul de viaţă sedentar;
• Fumatul sau mestecatul tutunului.
Complicaţiile hipertensiunii netratate includ:
• ​Anevrismul;
• Boala arterială coronariană;
• Insuficienţa cardiacă;
• Crizele hipertensive;
• Insuficienţa renală;
• Hipertensiunea arterială malignă;
• Deterioarea anumitor organe;
• Accidentele vasculare cerebrale;
• Modificări ale vederii sau orbire.
Cauze posibile
• Alcoolismul;
• Anxietatea şi stresul;
• Boala valvulară aortică;
• Ateroscleroza (rigidizarea arterelor);
• Coarctaţia de aortă (îngustarea aortei);
• Leziunile cerebrale care cresc presiunea intracraniană ceea ce poate afecta capacitatea
de reglare a tensiunii arteriale;
• Tulburări endocrine (hipertiroidism, sindrom Cushing, hiperparatiroidism);
• Febra;
• Afecţiuni renale (cancer renal, insuficienţa renală, hipertensiunea renovasculară,
glomerulonefrita);
• Dureri severe precum cele apărute în cancer sau arsuri;
• Hipercolesterolemia (nivele crescute ale colesterolului în sânge);
• Deficitul de potasiu;
• Sarcina (hipertensiunea de sarcină, preeclampsia).

Medicamente şi substanţe care produc hipertensiune arterială:

● Cocaina;
● Metamfetamina;
● Antiinflamatoarele nesteroidiene;
● Contraceptivele orale sau alte medicamente hormonale;
● Medicamentele pentru tratarea răcelii;
● Decongestionantele nazale;
 17

● Steroizii

Hipertensiunea este însoţită de unul dintre următoarele simptome:

● Modificarea sau pierderea stării de conştienţă cum ar fi letargia;
● Modificări ale stării mentale sau schimbări bruşte de comportament cum ar fi confuzie,
delir, letargie, halucinaţii şi iluzii;
● Dureri în piept, senzaţie de constricţie sau presiune toracică, palpitaţii;
● Ameţeală;
● Vorbire neclară, deformată sau incapacitatea de a vorbi;
● Epistaxis (sângerare nazală) care nu se opreşte în 5 minute;
● Amorţeală;
● Paralizie sau incapacitatea de a mişca o parte a corpului;
● Tahicardie (accelerarea ritmului cardiac);
● Cefalee severă sau neobişnuită;
● Modificări ale vederii;
● Slăbiciune.

TULBURARI DE TRANZIT INTESTINAL

CONSTIPATIA

▪ constipaţia constă în eliminarea de materii fecale de consistenta crescuta, mai putin

frecvent decat oamenii normali
▪ exista totusi oameni sănătosi care nu defeca in fiecare zi
o la 75% din ei se produce de 5-7 ori pe saptamana
o mai putin de 1% au mai putin de trei scaune pe saptamana sau mai mult de trei pe zi
▪ constipatia poate determina o serie de simptome secundare cum ar fi:
o aparitia de debacluri diareice
o retentie urinara
o ocluzie intestinala
▪ Cauze
 18

o tumori intestinale
o compresie tumorală extrinsecă
o leziuni tumorale ale măduvei lombosacrate, cozii de cal, plexului sacrat
o hipercalcemia
o scăderea aporului alimentar şi de lichide
o dieta săracă în fibre
o astenia care duce la scăderea activităţii sau inactivitate
o depresia
o fibroze / stricturi postradice
o medicaţia opioide
▪ Tratament
o măsuri igieno-dietetice
o mişcare
o alimentaţie bogată în fibre
o laxative:lubrifiante (ulei de parafină, ulei de ricin, supozitoare cu glicerină),osmotice
(lactuloză, sorbitol, manitol),stimulante ale peristaltismului(bisacodil)
DIAREEA

▪ este definită ca fiind creşterea frecvenţei actelor de defecatie şi/ sau a fluiditatii materiilor fecale
▪ in cazuri foarte severe se poate manifesta ca o incontinenta fecala
▪ principalele cauze de diaree sunt:
o cauze mecanice:
▪ ocluzia intestinală
▪ fecaloamele intestinul scurtat prin intervenţii chirurgicale,
▪ ileostomie, fistula ileocolică, colostomie
o cauze functionale:
▪ dieta:​ fibre, fructe, condimente, alcool
▪ staetoree in cancerul pancreatic, icterul obstructive
▪ sindromul de ansa oarba
▪ neuropatie viscerala: ​paraneoplazică, blocarea plexului celiac, simpatectomie
lombara
▪ sindrom carcinoid
● cauzate de tratament:​ laxative, misoprostol, antiacide (sarurile de
magneziu), antibiotice (eritromicina, penicilina, sulfamidele,
tetraciclinele), fier, fenamati, inhibitori specifici ai recaptarii serotoninei
o diareea este cauzata de:
▪ medicamente:
● Cisaprid, AINS, estrogeni (dietilstibestrol >3mg/zi), teofilina,
anticolinesteraze (neostigmina), hipoglicemiante: sulfoniluree
(clorpropramida), biguanide (metformin), sorbitol, cafeina
▪ radioterapie chimioterapie cu:
● 5-Fluorouracil, mitomicin, metotrexat, citozin arabinozid, doxorubicina,
etoposid, asparaginaza
▪ alte cauze:
● blocarea plexului celiac
● gastroenterita
● sindromul intestinului iritabil
 19

● colita ulcerativa
● diabet zaharat
● insuficienta cardiac

XANTOAME SI XANTELASMELE

Sunt ansamblu de pete mici galbui, cu margini regulate, localizate la nivelul ​pleoapelor​ catre
partea nazala.
Pot fi rezultatul unor niveluri crescute de ​colesterol,​ evolutia sa fiind ​benigna​ si foarte lenta.

PRINCIPALELE BOLI DE METABOLISM SI

NUTRITIE
---------------------------------------------
1.DIABETUL ZAHARAT

Definitie
Diabetul zaharat​ ​ este un sindrom caracterizat printr-un grup heterogen de tulburări care
pot avea etiologie diferită, dar care au în comun​ ​hiperglicemia asociată cu modificări lipidice
şi proteice. Hiperglicemia este consecinţa unei insuficienţe​ ​absolute​ ​sau​ ​relative​ ​a secreţiei de
insulină.
▪ Zaharurile sunt absorbite în fluxul sanguin şi stimulează producţia pancreatică de insulină.
Insulina permite zaharurilor să treacă din sânge în celule
 20

▪ Odată ajunse în celule, zaharurile sunt transformate în energie, care este utilizată imediat sau
stocată până când devine necesară
▪ În mod normal, concentraţia sanguină a ​glucozei ​variază pe parcursul zilei:Creşte după masă şi
revine la normal în următoarele 2 ore;Când glicemia se normalizează, producţia de insulină
scade.
▪ Glicemia variază de obicei în limite înguste, între 70 şi 110 miligrame per decilitru (mg/dL) de
sânge. În cazul consumului de carbohidraţi, poate creşte mai mult
▪ Persoanele în vârstă de peste 65 de ani au glicemia uşor crescută, în special după masă
▪ Dacă organismul nu produce suficientă insulină pentru a transporta glucoza în celule, creşterea
glicemiei sanguine şi scăderea cantităţii de glucoză din celule determină simptomele şi
complicaţiile caracteristicile diabetului zaharat
▪ În practica medicală se foloseşte adeseori denumirea completă de diabet zaharat şi nu numai
diabet, pentru a distinge această boală de ​diabetul insipid,​ o afecţiune relativ rară iar glicemia
este normală.
Patogenia şi fiziopatologia diabetului zaharat:

Pancreasul endocrin, format din insulele Langerhans, este alcătuit din trei grupe de celule:
- celulele beta​, care secretă ​insulina;
- celulele alfa care secretă ​glucagonul;
- celulele delta, care secretă ​somatostatina.

Din punct de vedere patogenic, diabetul zaharat este o tulburare în metabolismul glucidelor,
care duce la hiperglicemie şi glicozurie. Datorită interconversiunii metabolismelor glucidic, lipidic
şi protidic la nivelul ciclului Krebs, sunt afectate şi ultimele două metabolisme, care explică
simptomele grave din diabetul zaharat.
În metabolismul glucidelor deosebim trei procese principale:
- glicogenogeneza​, depunerea la nivelul ficatului a glucozei sub formă de glicogen (forma
condensată, de depozit a glucozei);
- glicogenoliza, ​transformarea glicogenului în glucoză, prin hidroliză şi mobilizarea lui în
sânge (​glicemie)​ ​ după necesităţile organismului;
- gluconeogeneza, ​adică formarea glucozei din lipide şi proteine la nivelul ciclului Krebs
(ciclu cu ardere continuă) şi glicoliza.
Ţesutul muscular este cel mai mare consumator de glucoză, excesul depunându-se sub formă de
grăsime în paniculul adipos. Cu alte cuvinte există un circuit continuu între doi poli: ficatul, marele
 21

depozitar şi distribuitor de glucoză şi ţesuturile( în special ţesutul muscular), marele consumator.

Legătura între aceşti doi poli este făcută de sânge, unde glucoza se menţine constant între 70 – 127
mg%. Glicogenogeneza şi glicogenoliza, menţin acest nivel constant, printr-un mecanism denumit
glicoreglare,​ în care intervin două grupe de factori: hiperglicemianţi şi hipoglicemianţi. Când
insulina este insuficientă cantitativ, glucoza nu poate pătrunde în celule, creşte în sânge şi apare
astfel hiperglicemia. Când nivelul glucozei depăşeşte 180 mg% în sânge, apare în urină, fenomenul
numit ​glicozurie. Pentru a putea elimina din organism glucoza în exces, este necesar să se elimine
prin rinichi o cantitate mai mare de apă – ​poliuria​, care în 24 de ore poate creşte la 4 – 5 l sau mai
mult. Deoarece organismul pierde apă în exces, apare deshidratarea organismului, cu senzaţia
crescută de sete, uscăciunea buzelor, limbii şi mucoaselor. Se consumă pentru compensarea apei
pierdute prin poliurie 4 – 5 l de apă/zi sau mai mult – ​polidipsie. Deoarece organismul elimină o
cantitate crescută de glucoză prin urină, glucoza necesară furnizării de energie pentru funcţiile
organismului şi activitatea fizică, organismul apelează în compensaţie la masa musculară şi la
ţesutul adipos, care se vor consuma excesiv. Iată de ce diabeticul acade în greutate, în pofida
faptului că va consuma cantităţi sporite de alimente – ​polifagie. Perturbarea metabolismului
glucidic duce şi la consumarea grăsimilor, nu numai a proteinelor. Cresc, astfel, excesiv în sânge
corpii cetonici (cetonemie), apărând în urină (cetonurie). Toate aceste fenomene se realizează la
nivelul ciclului Krebs – cheia de boltă a metabolismului intermediar – acolo unde se produce
interconversiunea metabolismelor, glucidic, lipidic şi protidic. Rezultă de aici că trecerea de la un
produs la altul, este un fenomen fiziologic.Deci producerea de corpi cetonici este tot un fenomen
fiziologic, dar acumularea lor în exces este un fenomen patologic, de o gravitate deosebită. În ce
priveşte alterarea metabolismului protidic, cu epuizarea masei musculare, aceasta explică starea de
slăbiciune crescută la diabetici. Aceste tulburări antrenează şi tulburări în metabolismul apei şi al
echilibrului acido-bazic. Corpii cetonici sunt eliminaţi prin urină numai în combinaţie cu sodiul.
Dar sodiul nu poate fi eliminat decât printr-o cantitate crescută de apă. Iată cum tulburările, care se
intrică, afectează şi metabolismul hidroelectrolitic, explicând şi în acest mod poliuria,
hemoconcentrarea şi deshidratarea. În final, când apare şi acidoza, se instalează coma diabetică,
care fără tratament duce ireversibil la exitus (moarte).

DIABET ZAHARAT tip I

● În diabetul zaharat de tip I (​denumit în trecut diabet insulino-dependent sau diabet cu debut
juvenil​), peste 90% din celulele pancreatice care produc insulină sunt distruse definitiv. Ca
urmare, producţia pancreatică de insulină este redusă sau absentă.
● Numai aproximativ 10% din cazurile de diabet sunt de tip I.​ Majoritatea persoanelor cu
diabet zaharat tip I fac boala înainte de 30 de ani
● Se considetă că un factor de mediu – probabil o infecţie virală sau un fActor nutriţional, care
acţionează în copilărie sau în adolescenţă – induce distrucţia celulelor pancreatice care
produc ​insulină ​de către sistemul imunitar al organismului
● Anumite persoane sunt mai susceptibile la acţiunea factorilor de mediu, din cauza unei
predispoziţii genetice
● La persoanele cu diabet de tip I, simptomele debutează adeseori brusc şi cu intensitate crescută.
● Se poate instala rapid o stare denumită cetoacidoză diabetică. În absenţa insulinei, majoritatea
celulelor din organism nu pot folosi glucoza din sânge.Pentru a supravieţui, aceste celule încep
să utilizeze un mecanism secundar pentru producerea energiei.Celulele adipoase încep să
metabolozeze grăsimile, ceea ce conduce la producţia unor compuşi denumiţi cetone.
● Cetonele reprezintă o sursă de energie celulară, însă determină acidifierea sângelui
(cetoacidoză).
DIABET ZAHARAT tip II
 22

● (​denumit în trecut diabet non-insulino-dependent sau diabet cu debut la vârsta adultă​) se

caracterizează prin faptul că pancreasul continuă să producă insulină, uneori chiar mai multă
decât în mod natural,însă organismul dezvoltă rezistenţă la efectele insulinei, astfel încât în
realitate există un deficit insulinic
● Diabetul de tip 2 poate aparea la copii si adolescenti, insa de obicei debuteaza la persoane in
varsta de peste 30 de ani si devine din ce in ce mai frecvent la grupele de varsta superioare
● Aproximativ 15% din persoanele in varsta de peste 70 de ani au diabet zaharat tip 2
● Anumite grupuri rasiale si culturale au risc crescut de a face diabet tip 2: persoanele de rasa
neagra si de etnie hispanica, care traiesc in Statele Unite, au un risc de 2-3 ori mai mare decat
populatia generala
● diabetul de tip 2 are agregare familiala
● Factorul de risc principal pentru aparitia diabetului de tip 2 este ​obezitatea, i​ar 80-90% din
persoanele cu aceasta boala sunt supraponderale
● Anumite boli si medicamente pot afecta modul in care organismul foloseste insulina si pot
conduce la aparitia diabetului de tip 2
● Nivelul crescut de corticosteroizi (prezent in caz de boala Cushing sau in caz de tratament cu
corticosteroizi de sinteza) si sarcina (diabet gestational) sunt cele mai frecvente cauze de
modificare a modului in care organismul raspunde la insulina
● De asemenea, diabetul poate aparea la persoanele care produc cantitati excesive de hormon de
crestere (acromegalie) si la cele cu tumori care secreta anumiti hormoni
● Pancreatita​ severa sau recurenta, precum si alte boli care lezeaza direct pancreasul, pot conduce
la instalarea diabetului.​ ​Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 pot fi asimptomatice timp de mulţi
ani sau chiar decade înainte de a fi diagnosticate.
● Simptomele pot fi subtile:
● Creşterea volumului urinar şi senzaţia de sete sunt uşoare la început, agravându-se progresiv pe
parcursul săptămânilor sau lunilor
● În final, indivizii prezintă oboseală extremă, vedere neclară şi​deshidratare. 
● Uneori, în stadiile precoce ale diabetului, glicemia scade anormal de mult, o manifestare
denumită hipoglicemie
● Deoarece persoanele cu diabet tip 2 produc o cantitate redusă de insulină, cetoacidoza în mod
normal nu apare. Însă ​glicemia​ poate deveni extrem de ridicată (adeseori peste 1.000 mg/dL).

Simptomele
derivă din efectele directe ale hiperglicemiei:​ ​poliurie,​ ​polidipsie,polifagie
includ :​tulburări de vedere, somnolentă, greaţă şi reducerea rezistenţei la efort.
Complicaţiile diabetului zaharat:
Complicatii acute:
● Coma acidocetozică​, ​în care se descriu trei faze evolutive:
● Acidocetoza incipientă​ ,
● când mecanismele de compensare sunt eficiente.
● Hiperglicemia poate apărea: în caz de tratament inadecvet, excese alimentare,
neglijarea activităţii fizice, boli supraadăugate
● În aceste cazuri apar unele simptome: senzaţie de sete, de foame, poliurie, oboseală
şi somnolenţă, tulburări de vedere
● De urgenţă se va testa glicemia.
 23

● Când celulele nu primesc suficientă glucoză, organismul degradează grăsimile

pentru a hrăni celulele, rezultând corpi cetonici, care au proprietăţi acidifiante. Se
acumulează corpi cetonici şi creşte aciditatea sângelui. Fenomenele se instalează
treptat, dar au urmări grave. Corpii cetonici se elimină prin urină şi apar: greţuri,
vărsături, stare generală alterată, dureri epigastrice, respiraţie cu miros de acetonă.
● Este o urgenţă medicală. Numai 10% din comele diabetului zaharat cetoacidotice
evoluează cu pierderea conţiinţei.
● Pot apărea semne digestive ca: greţuri, vărsături, dureri, care pot mima un abdomen
acut; se întâlnesc în circa 20% din cazuri. În prezenţa unei infecţii, tratamentul este
eficient. Când factorul declanşator este cunoscut, se adaugă semnele acestuia ca:
I.M.A. (infarct miocardic acut), pneumonie, accident vascular cerebral.
● Cetoacidoza severă:
● creşte glicemia, insulina cu acţiune rapidă i.v, s.c., sau i.m. după caz, combaterea
tulburărilor acidobazice cu soluţii alcaline – insulină şi ser glucozat;
● rehidratare, hemissuccinat de hidrocortizon, combaterea factorului infecţios.
Necesarul de insulină este în jur de 250 UI în primele 24 de ore, chiar mai mult la
nevoie. La vârstnici obezi se administrează heparină.
● Câteva reguli: urmărirea stării de conştienţă, monitorizarea TA. a ECG şi diurezei,
prevenirea edemului cerebral, prin tratament adecvat. Tratarea cauzei.
● Stadiul de precomă diabetică
● Anorexia este totală, apar greţuri şi vărsături, greutate în epigastru, uneori chiar
dureri, astenie pronunţată, lentoare psihică, torpoare, respiraţie amplă, profundă şi
zgomotoasă – respiraţia Kussmaul.
● Mirosul respiraţiei este acetonic, de mere putrede, deshidratarea este pronunţată cu
limba, mucoasele şi pielea uscate, iar pierderea în greutate este apreciabilă.
● Poliuria este abundentă, cu glicozurie şi acetonurie prezente. În sânge, hiperglicemia
şi cetonemia înregistrează valori mari.
● Stadiul de comă diabetică
● Toate simptomele din stadiul precedent sunt prezente şi mult accentuate.
● Bolnavul este palid, respiraţia Kussmaul evidentă, apare somnolenţă şi în final
coma. Hipotermia, tulburările de deglutiţie, deshidratarea, emacierea cu ochii
înfundaţi în orbite, hipotensiunea arterială, sunt prezente.
● Glicemia depăşeşte 400 mg%, diureza este pronunţată, dar nu în mod obişnuit,
glicozuria este abundentă. Sodiul scade, iar potasiul creşte în sânge.
● Hipoglicemia şi coma hipoglicemică
▪ sunt complicaţii secundare tratamentului cu insulină, de obicei.
▪ apar fie prin supradozaj insulinic, fie datorită unui consum insuficient de glucide, fie
datorită unui efort exagerat
▪ apar transpiraţii profuze, ameţeli, astenie, foame exagerată, fenomene care cedează după
ingestia de glucide sau după administrarea de glucoză.
▪ Dacă nu se intervine sau dacă tulburarea este severă, bolnavul devine inconştient, agitat,
prezintă tulburări neurologice, contracturi, moficări de reflexe, uneori comă profundă.
Modificările neurologice pot deveni ireversibile în cazurile grave.
▪ În formele uşoare, bolnavul poate interveni singur, ingerând zahăr. În formele severe,
când nu mai poate înghiţi, cazul este de domeniul spitalului, pentru administrare de
glucoză i.v.
▪ Tratamentul
▪ Dacă intervenţia este promptă, starea de conştienţă se obţine rapid.
▪ Se administrează i.m. sau s.c., o fiolă ​glucagon ( 1mg), livrat împreună cu
seringa.
▪ Se încearcă alimentarea bolnavului cu apă cu zahăr, suc de fructe cu zahăr sau
miere, compot îndulcit etc.
 24

▪ administrarea de glucagon, intramuscular , induce în numai câteva minute

eliberarea hepatică a unor cantităţi mari de glucoză. Există mici truse care conţin
o seringă plină cu soluţie de glucagon, care pot fi utilizate de persoanele cu diabet
în situaţiile de urgenţă.
▪ Dacă în primele 30 minute nu şi-a revenit bolnavul trebuie internat la Spital. După
realizarea bilanţului biochimic (glicemie, Na, K, Cl, uree, pH) se administrază
perfuzie de glucoză hipertonă, cu vitamina B1, B6, B12 sau piracetam.
▪ La cei agitaţi se face o fiolă de fenobarbital, iar la cei cu edem cerebral,
hemisuccinat de hidrocortizon, sulfat de magneziu, manitol etc. Uneori oxigen.
▪ Glicemiile se repetă din 3 în 3 ore.
Coma hiperosmolară hiperglicemică​ non-cetotice
● Tratamentul este asemănător cu cel al cetoacidozei diabetice
● Trebuie înlocuite pierderile lichidiene şi electrolitice
● Glicemia trebuie redusă la normal treptat, pentru a evita transferurile lichidiene bruşte la
nivelul ţesuturilor cerebrale
● Concentraţia sanguină a glucozei este mai uşor de controlat în comparaţie cu coma
cetoacidotică, iar aciditatea sanguină nu creşte foarte mult.

Complicatii cronice:

● Complicaţiile vasculare p​ ot interesa, vasele mici – ​microangiopatie sau vasele mari –

macroangiopatie.
- ​Microangiopatia diabetică include ​glomeruloscleroza diabetică, retinopatia diabetică, ​unele
manifestări cutanate şi musculare şi probabil o parte dintre manifestările neuropatiei diabetice.
Apare în primii 10 ani de evoluţie a bolii şi reprezintă complicaţii severe.​Glomeruloscleroza
reprezintă una dintre complicaţiile cele mai grave. Este caracteristică diabetului netratat. De
obicei duce la insuficienţă renală. Se caracterizează prin proteinurie (albumină în urină) edeme,
creşterea tensiunii arteriale şi uremie. ​Retinopatia e​ ste, de asemenea, o complicaţie foarte
severă, care duce inevitabil la orbire. Această complicaţie poate fi prevenită prin tratament
corect la timp. Retinopatia apare de obicei precoce, în diabetul dezechilibrat. Dacă este
depistată în primele stadii, există unele speranţe de oprire în evoluţie.
- ​Macroangiopatia diabetică constă în interesarea vaselor mari. Când sunt afectate vasele
coronare, apar cardiopatia ischemică şi infarctul miocardic; când sunt interesate arterele
cerebrale, apare ateroscleroza cerebrală, care poate genera accidente ischemice, tromboza
cerebrală; când sunt interesate vasele membrelor inferioare apare ​arteriopatia membrelor
inferioare. ​Diabetul zaharat este un factor de risc pentru ateroscleroză; precipită
simptomatologia şi localizările acesteia, iar gravitatea este crescută. Diabetul face să apară mai
precoce accidentele vasculare cerebrale, infarctul miocardic, insuficienţa cardiacă, scleroza
cerebrală, arteriopatia membrelor inferioare. Severitatea evoluţiei este o altă consecinţă. Astfel
gangrena diabetică este mai frecventă în arteriopatii, mai intinsă şi mai rezistentă. Evoluţia se
face de obicei către gangrena umedă, cu riscul amputaţiei.
 25

● Complicaţii infecţioase​: f​ uruncule, abcese, ​tuberculoza pulmonară, infecţii genitale şi

renale, la femei ​vulvo-vaginita​ iar la bărbaţi, ​balanita.
● Complicaţiile oculare​. ​Principala complicaţie este ​cataracta, care este frecventă şi de obicei
bilaterală. Evoluţia este rapidă dar corectabilă chirurgical​. Retinopatia ​diabetică e​ ste complicaţia
redutabilă care duce la orbire.
● Complicaţii renale – ​sunt şi ele frecvente. Urina diabeticului este un mediu de cultură.
Aceasta favorizează apariţia şi dezvoltarea infecţiilor urinare. Aproape jumătate dintre diabetici
au o infecţie urinară. Dintre germenii frecvenţi amintim: colibacilul, stafilococul, proteusul etc.
Migrarea ascendantă a germenilor explică îmbolnăvirea rinichiului şi anexelor sale. Pielonefrita
este frecventă la diabetici. ​Nefropatia diabetică poate fi şi consecinţa aterosclerozei renale.
Insuficienţa renală cronică este deseori întâlnită.
● Complicaţiile nervoase ​ale diabeticului se numesc ​neuropatie diabetică. Se poate manifestă
fie sub forma de tulburări motorii, pareze, fie senzoriale, fie sub formă viscerală. Formele
motorii şi senzitive se localizează predilect la nivelul membrelor inferioare. Formele viscerale se
manifestă prin modificări ale tensiunii arteriale, tulburări de tranzit intestinal, impotenţă sexuală,
transpiraţii etc. Diabetul zaharat este un factor de risc în apariţia şi agravarea hipertensiunii
arteriale. Gangrena membrelor inferioare poate fi generată nu numai de arteriopatia diabetică dar
şi de neuropatia diabetică.
● Alte complicaţii:​ l​ itiaza biliară, paradontoza etc.
● Obezitatea n​ u este o complicaţie, ea, fiind una dintre cele mai importante cauze (80% dintre
diabetici au fost sau sunt obezi).
● Hiperlipoproteinemia, ​de asemenea, nu este o cauză. Aceasta creşte riscul aterosclerozei şi
asociaţia cu diabetul zaharat face ca riscul pentru accidentele ischemice, în special coronariene.
Tratamentul diabetului​ constă în regim alimentar, activitate fizică, educaţie şi – în
majoritatea cazurilor – medicamente. Dacă o persoană cu diabet reuşeşte să îşi controleze
glicemia, riscul apariţiei complicaţiilor este mult diminuat.
1)REGIM ALIMENTAR
Recomandări nutriţionale:
• calorii:​ dietă: - ​normocalorică la normoponderali,
- hipocalorică la hiperponderali,
- hipercalorică la subponderali.
• glucide:​ - 50-55% ​din aportul caloric,se evită glucidele simple cu absorbţie rapidă şi
produsele rafinate (zahărul şi derivatele), sunt permise între 5-10% din aportul energetic, 10-20
g/zi numai în DZ tip 1 bine echilibrat.
• fibrele alimentare​ (30-35 g) ​– legume, leguminoase, cereale, fructe.
• lipide​: - ​30% din calorii: - 10% grăsimi saturate,
- 10% grăsimi monosaturate,
- 10% grăsimi polisaturate.
- aport de colesterol sub 300 mg/zi.
• proteine:​ - ​12-15 % din calorii (0,9 g/kg corp/zi),
- în caz de afectare renală sub 0,8 g/kg corp/zi.
• aportul de sodiu​: ​sub 7g NaCl/zi, la hipertensivi sub 3g NaCl/zi.
• alcoolul​ ​nu este interzis, trebuie evitat în cazul HTA, obezităţii şi hipertrigliceridemiei.
• edulcorantele​: - ​necalorice (zaharină, aspartam, ciclamat) sunt permise cu moderaţie,
- calorice (sorbitol, fructoză) trebuie incluse în calculul energetic.
Calculul numărului de calorii se face ţinând cont de:
• vârstă
• sex
• gradul de activitate fizică.
• Activitatea sedentară necesită o cheltuială energetică de 25-30 Kcal/kg corp/zi.
 26

Distribuţia caloriilor pe cele trei principii energetice trebuie să fie de:

• 50-60 % glucide
• 25-35 % lipide (1/3 animale, 2/3 vegetale)
• 12-15 % proteine (1/2 animale, 1/2 vegetale).
Scopul tratamentului diabetului este aşadar menţinerea glicemiei la valori normale cât mai mult
timp posibil.
2) TRATAMENT MEDICAL:
2.1.Insuline
Preparatele insulinice pot fi:
• insuline convenţionale: ​sunt obţinute din pancreasul de porc (diferă de insulina umană
printr-un aminoacid), din pancreasul de bovine (diferă de insulina umană prin 3 aminoacizi);posedă
o purificare incompletă de aceea sunt antigenice (produc anticorpi insulinici în organism).
• insuline monocomponent​ ​au aceeaşi sursă şi origine, se obţin printr-un proces de purificare
cromatografică, evitându-se apariţia anticorpilor antiinsulinici şi a reacţiilor locale.
• insuline umane​ ​au structura moleculei hormonului secretat de celulele β pancreatice ale
omului, dar care sunt obţinute fie semisintetic din insulina de porc, fie prin inginerie genetică.
Din punct de vedere al farmacodinamiei insulinele pot fi cu acţiune:
• rapidă (8 ore),
• Insulină cristalină (bovină),
• Actrapid (porcină),
• Humulin HM (umană),
• Iletin I, II (bovină, porcină).
• medie sau intermitentă (12-14 ore),
​• Semilente MC (porcină),
• Humulin N (umană),
• Insulatard NPH (umană).
• prelungită sau lentă (24 ore).
• Monotard MC (porcină),
• Lente MC (porcină),
• Humulin L (umană),
• Lente Iletin I, II (porcină),
• Ultralente MC (porcină).
• Amestecuri:
• Humulin M 1-5 (umană),
• Mixtard 1-5.
2.2.Tablete​ ​hipoglicemiante orale
Sulfonilureele ​(de exemplu, gliburid) si meglitinidele (de exemplu, rapaglinid) stimuleaza
pancreasul pentru a produce mai multa insulina (actiune secretagoga).
Biguanidele ​(de exemplu, metformin) si tiazolidindionele (de exemplu, rosiglitazona) nu
influenteaza eliberarea de insulina, insa cresc raspunsul organismului la actiunea acestui
hormon (sensibilizante la insulina).Se pot prescrie unul din aceste medicamente singur sau
in asociere cu o sulfoniluree
inhibitorii de glucozidaza​, cum ar fi acarboza, care actioneaza prin intarzierea absorbtiei
intestinale a glucozei
sunt prescrise de obicei la persoanele cu diabet de tip 2, daca dieta si activitatea fizica nu
conduc la reducerea adecvata a glicemiei
Uneori se administreaza o data pe zi, dimineata, cu toate ca unele persoane necesita 2 sau 3
doze.Daca tratamentul cu un singur medicament nu este suficient, se pot folosi mai multe
tipuri de hipoglicemiante orale
 27

Cand glicemia nu poate fi controlata suficient de bine, trebuie inceputa administrarea de

insulina, ca monoterapie sau in asociere cu tratament oral.
2.3. tratament simptomatic:​Tratamentul hipertensiunii arteriale şi hipercolesterolemiei poate
preveni de asemenea unele complicaţii ale bolii;​Este eficace şi administrarea zilnică a unei doze
mici de aspirină.
PROFILAXIA COMPLICATIILOR:

● adoptarea unei diete sănătoase şi echilibrate, precum şi depunerea de eforturi pentru menţinerea
unei greutăţi corporale normale. Unele persoane beneficiază dacă discută cu un nutriţionist
pentru a pune la punct un regim dietetic optim
● Persoanele cu diabet de tip I, care reuşesc să îşi menţină o greutate corporală normală, pot
necesita numai doze mici de insulină
● mesele să fie luate la intervale regulate; perioadele lungi între mese trebuie evitate
● limitarea aportului alimentar de grăsimi saturate,deoarece există o predispoziţie pentru
creşterea ​colesterolului ​sanguin, sau trebuie administrate medicamente care reduc nivelul
colesterolului
● adoptarea unui program regulat de activitate fizică ajută de asemenea la controlul greutăţii şi
glicemiei. Menţinerea glicemiei la valori scăzute este dificil
● Indivizii cu diabet ar trebui să poarte întotdeauna la ei o brăţară medicală care să atragă atenţia
medicilor asupra prezenţei acestei boli. Aceste informaţii permit iniţierea rapidă a tratamentului
salvator, în special în caz de traumatisme sau alterare a stării mentale

OBEZITATEA

● Obezitatea este o afecţiune complexă nutriţional-metabolică ​cronică caracterizată prin creşterea

greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos, ce rezultă dintr-o lipsă de corelare între aportul
caloric crescut şi cheltuielile energetice reduse;
● Constă dintr-o acumulare de grăsime în organism a cărui greutate crește, depăsind cu cel putin
15-20% greutatea ideală, reprezintând un risc mărit pentru unele boli grave ca ateroscleroza si
consecintele ei( infarctul de miocard si hemoragia cerebrala), diabetul, artrozele, varicele, litiza
biliara etc
● Astfel se explica faptul observat de mai mult timp, ca obezii traiesc mai putin decât oamenii cu
greutate normală sau subnormală
Aprecierea obezităţii se poate face după raportul dintre greutate şi înălţime, sau după măsurarea
pliului cutanat:

Formule de calcul​ :
Formula Broca G = T – 100
Formula Lorents G = T – 10 – T – 150 / 4
Formula O.M.S. G = 50 Kg + 0,75 ( T – 150 ) + V​-​ - 82 / 4
Indicele masa corporala
Imc sau indicele Quetelet = Ga(kg) / I​2​(m​2​)

Normal: la barbat este 27 G = greutatea ( in Kg )

La femei este 25 T = talie (in cm)
V = varsta ( in ani)
 28

▪ După indicele Broca, greutatea ideală este: ​G = T-100 in care G este greutatea in
kilograme, iar T inaltimea in centimetri;De exemplu: un individ înalt de 1,70 m trebuie să
aibă o greutate de 70 de Kg,cu mici variații care nu trebuie sa depașească 10-15%;
▪ formula Lorentz: ​G = T - 100[(T-150) x 0,25] ​T si G au aceeasi semnificație ca mai sus ;
Formula este complicată, de aceea în practică nu se prea folosește.
▪ Indicele de masă corporală (IMC) sau indicele Quetelet ​reprezintă o măsuratoare
statistică care compară greutatea și înălțimea unei persoane. Deși nu măsoară procentul de
țesut adipos este util pentru a estima greutatea corporală normală în funcție de cât de înaltă
este persoana. Datorită ușurinței calculării și a măsurării sale IMC-ul este cea mai folosită
metodă de diagnostic a problemelor de greutate dintr-o populație, incluzând:
subponderabilitatea, supraponderabilitatea,obezitatea.
Tabel nr.1 Clasificarea obezității în funcție de IMC

Fig. 11. Clasificarea obezității în funcție de IMC

OBEZITATEA
Grasimea se depune: pe obraji, periocular, barbie – gusa, regiunea interscapulo-vertebrala si
cervicala inferioara, pe abdomen – „sort” si sani.
CLASIFICARE​:
I. Obezitatea poate fi – ​dupa plusul ponderal​:
- gradul I. – 20 – 30 %
- gradul II. – 30 – 50 %
- gradul III. – peste 50%
II. Dupa VOGUE
- obezitate de tip android
- obezitate de tip ginoid
III.​ ​Tipuri particulare de obezitate :
a) Obezitate in sindromul Cushing:
- ​datorata hipercorticismului secundar unui adenom bazofil – hipofizar
- caractere – comune cu obezitatea androida;
- facies in „luna plina”;
- virilism pilar la femei;
- acnee;
- vergeturi – striuri purpurii;
- HTA – diabet zaharat;
- atrofie musculara;
- 17 cetosteroizi crescuti;
- cortizolul crescut;
- frecventa in prezent;
- secundara corticoterapiei si ACTH.
b) Obezitate dinsindromul Babinscki – Frolich:
- caractere – obezitate de tip ginoid;
- fata alba rotunda;
- genu valgum (x);
- hipodezvoltare sexuala genitala
- apare mai ales la baieti;
- produsa de – adenom cromofob hipofizar;
- meningioneul supraselar;
 29

- leziuni inflamatorii hipotalamo – hipofizare

c) Obezitate din hiperinsulinom ;
- este o tumora benigna dezvoltata in insulele LANGERHANS;
- caracterizat prin – crize de hipoglicemie cu :
- foame intensa;
- anxietate
- transpiratii reci;
- tahicardie;
- uneori chiar convulsii si coma.
d) Mixedemul – ​insotit adesea de obezitate
e) Sindromul Pickwick – ​obezitate particulara la baieti si tineri.
- insotita de : - somnolenta in accese;
- insuficienta respiratorie;
- cianoza si hipercapnie
- datorata – infiltrarii grase a muschilor respiratori
- modificarilor centrului respirator
Obezitatea poate fi:

● simplă - prin ingerare calorică excesivă și o activitate normală sau slab

deteriorată (obezitatea „sumo”);

● morbidă - care limitează activitatea normală, respirația, circulația sangvină și

impune pacientului perioade îndelungate de odihnă în urma unor exerciții ușoare
(​sindromul Pickwick​);

● hipotalamică

Dupa distribuţia ţesutului adipos în corp este identificată după două tipuri de obezitate:
● androidă (​tip Falstaff)​:
- ​este caracterizata forma „ca de măr” a corpului
- reprezinta tipul masculin în care umerii, braţele, gîtul, pieptul şi abdomenul
superior sunt mărite de volum.
● organele interne cele mai afectate sunt inimă, ficatul, rinichii şi plaminii
● prezinta risc crescut de afectare pulmonară şi cardiacă prin nivelul înalt de
colesterol.

Fig .12. Clasificarea obezitatii în funcție de

distributia tesutului adipos
● Ginoidă(tip Rubens​)​:
● ​este caracterizată de forma
„ca de pară” a corpului, în care grăsimea se
depozitează mai ales în partea
inferioară a corpului
● Este întîlnit la ambele sexe
dar cele mai afectate sunt femeile
● Organele cele mai afectate
sunt rinichii, uterul, intestinele, vezica
urinară şi colonul.
●  Al treilea tip de obezitate- mixt nu se
încadrează nici în tipul android şi nici în cel
ginoid;Întregul corp de la cap pînă la picioare este mărit de volum prin depunere de grăsimi.
Etiologie
 30

Factorii genetici:

▪ Obezitatea apare la mai multe persoane ale aceleiasi familii sugerand o ​cauza genetic​,dar
familiile impart acelasi stil de viata si aceeasi dieta si acest lucru poate contribui la aparitia
obezitatii. Separarea acestor factori de factorii genetici este adesea un proces dificil.
▪ stiinta arata ca ereditatea este strans legata de obezitate.​ Intr-un studiu, adulti care au fost
adoptati atunci cand erau copii, aveau o greutate mai apropiata de cea a parintilor biologici decat de
cea a parintilor adoptivi. In acest caz, parintele biologic a avut mai multa influenta in dezvoltarea
obezitatii la copil decat mediul creat de cel adoptive
▪ Obezitatea hiperplazica cu un număr crescut de adipocite, depinde de numarul de adipocite
si alimentaţia primită în copilărie.

Factori metabolici şi endocrini.

▪ Hipotiroidismul
▪ Insulinomul
▪ Hipercorticismul
▪ Afecțiuniile hipotalamice
▪ Hipogonadismul
▪ ovarelor polichistice​,
▪ adenomul Langerhans
▪ sindromul Cushing

Perioade critice fiziologice​: pubertate, sarcină, menopauză.

Factori medicamentoşi :unele medicamente administrate pe o perioadă mai lungă de timp

determină obezitate:

● anticoncepţionale,
● antidepresive (amitriptilina, doxepin, litiu, imipramina),
● antipsihotice (clorpromazina,risperidona, clozapina),
● antiepileptice (carbamazepina, valproat),
● steroizi (glucocorticoizi,estrogeni),
● antagonişti adrenergici (de tip α1 şi β2),
● antagonişti serotoninergici(ciproheptadina),
● insulina,
● tiazolidinedione (administrate inadecvat).

Factorii de mediu:

▪ Mediul are puternice influente asupra obezitatii sau aparitiei acesteia:comportamentul in

functie de stilul de viata al persoanei si nivelul ei de activitate fizica
▪ Supraalimentatia, alcoolismul, somn insufficient;
▪ Excesul de alimente bogate în glucide şi lipide, obiceiuri alimentare, disponibilitate faţă de
hrană, influenţe familiale, culturale şi urbanizarea;
▪ Alţi factori: întreruperea bruscă a fumatului şi absenţa unei diete corespunzătoare,
sedentarism, inclusiv cel forţat (imobilizare prelungită în cadrul unor boli), întreruperea bruscă a
sportului sau a unor activităţii fizice, deprivarea de somn.

Factorii psihologici:

▪ Factorii psihologici pot influenta obiceiurile alimentare: Multi oameni mananca ca rezultat al unei
stari emotionale negative cum sunt: tristetea, frica, plictiseala.
 31

▪ Marea majoritate a persoanelor supraponderale nu au mai multe probleme psihologice decat cele
cu o greutate normala. Totusi, pana la 10% dintre persoanele care incearca sa slabeasca pe cont
propriu sau cu ajutorul programelor comerciale si care sunt aproape obeze au avut probleme cu
alimentatia.
▪ sindromul "binge eating" (afecțiune psihiatrică caracterizată de excese alimentare necontrolate,
apărute mai ales seara) sau episoadele nocturne de alimentare.

Agenti infectiosi

▪ cercetări recente au ​subliniat rolul bacteriilor intestinale în colectarea haotică a kilogramelor,

deoarece unele dintre ele se găsesc în proporţii neobişnuite la persoanele obeze;
▪ S-a descoperit că există o legătură între ​virusuri​ și ​obezitate, atât la oameni, cât și la diferite
specii de animale.

Diagnostic clinic (simptomatologia )se obtine prin:

● Examenul fizic:
● anamneza din care să iasă în evidenţa medicaţia luată, istoricul familial, prezenţa
sedentarismului, a consumului de alcool (cantitatea zilnică ingerată),;
● istoricul creşterii în greutate cât şi eforturile pe care le-a întreprins persoana
supraponderală pentru a slăbi;
● Măsurarea tensiunii arteriale ,EKG ,polisomnografie;
● Măsurarea IMC şi al dimensiunilor poate ajuta la stabilirea riscului de apariţie a DZ tip II
şi a bolii coronariene aterosclerotice
● Stabilirea parametrilor antropologici​:
● Circumferinţa taliei şi cea a coapselor pot estima grăsimea visceral;
● Circumferinţa gitului este predictivă pentru aprecierea riscului apneei de somn, iar măsurarea
acesteia seriata estimează stratificarea riscului;
● Raportul talie/coapse se calculează prin măsurarea circumferinţei taliei împărţită la valoarea
circumferinţei coapselor:
Valorile normale :
● femei = 0. 7 (prezintă nivele optime de estrogen şi sunt mai puţin succeptibile la boli
majore precum diabetul, afecţiunile cardiovasculare şi cancerul ovarian)
● bărbaţi = 0. 9, (au un risc mai scăzut de cancer la prostată şi cancer testicular.)
● Diametrul abdominal sagital măsoară obezitatea viscerală şi reprezintă distanţa dintre spate
şi abdomenul superior la nivelul ombilicului, măsurată în poziţie de supinaţie.
● Indexul volumului corporal:În timp ce IMC-ul calculează masa corporală totală, fără
localizarea acesteia, indexul volumului corporal se bazează pe relaţia dintre masă şi
distribuţia corporal;
● Metoda pliului cutanat s​e bazeaza pe măsurarea pliului cutanat în anumite zone ale corpului
pentru a determina grosimea stratului de grăsime subcutanată. Valorile sunt convertite
pentru a estima procente de grăsime printr-o ecuație.
A fi obez este un lucru mult mai serios decât a avea ceva mai multe kilograme peste greutatea
normală. Cele mai importante simptome în cazul obezității sunt:
● Deformarea corpului
● Respirație greoaie
● Oboseala
● Articulații și musculatură dureroase
● Probleme dermatologice
● Vene varicoase
● Menstruație neregulată
Investigaţii de laborator​;
 32

● măsurarea nivelului ​hormonilor tiroidieni​: TSH, fT4, cortizol plasmatic

● măsurarea ​glicemiei​, pentru depistarea ​DZ tip II
● enzimele hepatice necesare diagnosticului de sindrom metabolic
● nivelul colesterolului și al ​trigliceridelor​:
COMPLICATII
Obezitatea nu este o patologie, ci o stare cu un înalt potențial patologic. Persoanele obeze prezintă o
predispoziție la o serie de patologii:
● Diabetul zaharat este o complicatie majora a obezitatii in 80-90% din cazuri cu evolutie
progresiva
● Hiperlipoproteinemiile (cresterea valorilor trigliceridelor si colesterolului);
● Complicații cardio-vasculare severe: hipertensiune arterial(50%), insuficiența cardiacă,
ateroscleroza coronariană​(cu cel putin 10 ani față de normoponderal).​, accidente vasculare
cerebrale;
● Complicații pulmonare: bronșita acută și cronică, emfizemul pulmonar, dispneea de efort
datorită scăderii capacitatii vitale, uneori hipertensiunea pulmonară și nu rareori sindromul
Pickwich (somnolența si obezitatea).
● Complicații digestive sunt: hipotonia biliară, litiaza biliară, constipația cronică, hepatita cronică
prin steatoză hepatică (infiltrație grasă a ficatului).
● Complicații cutanate: intertrigo, piodermite, seboree;
● Complicatii la nivelul sistemului nervos central: cefalee, astenie, vertije, uneori obsesii,
anxietate
● Tulburari de statica: cifoza dorsală, lordoza cervicală, picior plat, spondiloze, artroze ale
soldului, poliartroze sau numai durerea articulară semnalată la 70% dintre obezi.

● Complicatii ginecologice; amenoree, tulburari de ciclu ovarian.

● Varicele reprezintă una dintre cel mai des intalnite complicații localizate la nivelul membrelor
inferioare.
● Sindromul de apnee in somn.
Tratament​ ​igieno-dietetic
 33

Fig. Piramida alimentatiei corecte

Într-o primă etapă se va pune accentul pe îmbunătăţirea stării de sănătate şi nu pe obţinerea unei
greutăţi corporale ideale:

● Dieta reprezintă elementul de bază al tratamentului;

● Cura de slăbire propriu-zisă (dietă şi schimbarea modului de viaţă), trebuie să dureze
aproximativ 6 luni;
● Când dieta hipocalorica, schimbările în stilul de viaţă nu au dat rezultatele scontate şi
sănătatea este în pericol se pot prescrie medicamente antiobezitate sau tratament chirurgical
care se adresează numai cazurilor de obezitate severă sau morbidă, ale cărei complicaţii
diminuează speranţa de viaţă.
Implementarea dietelor​:

● Dieta prin aport caloric redus și fixat este slab calorică, între 1200-1500 calorii pe zi la
femei și 1500-1800 calorii la bărbați;

● Dieta prin aport caloric foarte redus - ​800-1200cal/zi. Acest tratament este rezervat pentru
cazurile de obezitate extremă care au nevoie de o scădere a greutății rapidă și este aplicat doar
sub stricta supraveghere medicală. Această dietă se poate aplica pe o perioadă scurta de timp,
de regula de 3 luni

Într-un regim hipocaloric sunt permise următoarele alimente:

 34

● lapte smântânit, iaurt degresat, brînză de vaci dietetică, urdă

● carne slabă de vacă, vițel, pasăre (pui)

● pește slab

● ouă fierte tari, albușul de ou

● legume: roșii, ridichi, salată verde, ardei grași, castraveți, conopidă, dovlecei, varză albă,
fasole verde, preparate ca: salate, sote, fierte înbăușite.

● fructe: mere crețesti, lămâi, greapfruit, portocale, mandarine, vișine, cireșe.

● grăsimi: uleiuri vegetale, margarină, unt în cantitate redusă

● băuturi: sifon, sucuri de legume, fructe, lapte ecremat

● sare: în medie 5 g/zi.

Se vor da 5-6 mese/zi,asigurându-se astfel o metabolizare mai buna a caloriilor realizate,

împiedicând acumularea lor sub forma de țesut adipos.

b)Tratament medicamentos

Majoritatea medicamentelor antiobezitate actionează prin diminuarea senzației de foame și

inducerea rapidă a senzației de sațietate. Indicațiile tratamentului medicamentos sunt pentru
pacienți cu:

● IMC mai mare de 30

● IMC mai mare de 27 cu comorbidități asociate (​hipertensiune arterial​ă, ​hipercolesterolemie​,

boala coronarian​ă, DZ de tip II si ​apnee de somn​).

Opțiuni medicamentoase:

● Sibutramina acționeaza asupra creierului reducând apetitul (senzația de foame și dorința de a

ingera alimente) și induce rapid senzația de sațietate;

● Orlistat este un medicament care nu reduce apetitul ci este un inhibitor potent, specific și cu
 durata lungă de acțiune a lipazelor gastrointestinale. Enzimele inactivate nu pot ​hidroliza
grăsimile alimentare, fiind astfel posibil ca aproximativ 30% din grăsimile consumate la o
masa sa treaca prin intestin nedigerate;

● Fentermin produce o scădere a apetitului și se recomandă să fie folosit pentru o scurtă perioadă
de timp;

● Efectele adverse sunt însă redutabile: aritmie cardiacă, tahicardie,hipertensiune

c)Tratamentul chirurgical al obezității este indicat atunci când:IMC depaseste 40 sau IMC este
mai mare de 35 cu comorbidități asociate (obezitatea este asociată cu o complicație metabolică,
precum dibetul zaharat sau afecțiuni osteo-articulare).

Proceduri chirurgicale în obezitate:

 35

● proceduri restrictive: prin care se realizează o diminuare a capacității gastrice, limitând astfel
ingestia de alimente solide și inducand o senzație de sațietate mult mai rapidă (badaj gastric prin
inel de silicon ajustabil și gastroplastia verticală calibrată cu ajutorul unui stapler liniar);

● eduri malabsorbtive (by-pass-ul gastric a Roux cu ansa in "Y" și diversia biliopancreatica cu sau
fara switch duodenal)

●  Alte tehnici chirurgicale (by-pass-ul jejuno-ileal, fixarea maxilo-mandibulara "jaw wiring",

liposuctie) au fost folosite în încercarea de a trata obezitatea morbidă, însă rezultatele pe termen
lung au fost nesatisfacatoare. Ele nu sunt recomandate de specialiști datorită ratei de succes
scăzute și a numeroaselor efecte secundare

● După realizarea intervenţiei chirurgicale cantităţile de lichide şi alimente solide ingerate sunt
mici;În primele două săptămâni este permisă doar o dietă lichidă, după care se va trece la
alimente solide sub formă de pireu

d)Activitatea fizică

● avantaje oferite:
● îmbunătăţeşte condiţia fizică a organismului şi tonusul psihic,
● creşte sensibilitatea la insulină,
● îmbunătăţeşte funcţia cardiorespiratorie,
● scade colesterolul total,
● creşte osteogeneza.
● Pentru prevenirea afecțiunilor cardiovasculare se indică efort fizic de intensitate moderată,
minimum 150 minute/săptămână
● Un nivel crescut de activitate fizică (peste 300 de minute/săptămână) se recomandă în
scopul pierderii în greutate.
DENUTRITIA

▪ stare patologica în care necesitatile energetice sau proteice ale ​organismului​ nu sunt acoperite.
▪ atunci cand denutritia afecteaza ​copiii​, daca este energetica, se ​vorbeste​ de marasm
▪ denutritia proteica fiind denumita kwashiokor.
▪ carentele in ​vitamine​, in fier si in alte ​minerale​ sunt foarte des asociate in aceste stari.
▪ o ​denutritie survine din cauza unei carente de aport fie absoluta (aport ​alimentar​ insuficient), fie
 36

relativa (​cresterea​ necesitatilor energetice sau proteice ale subiectului)

▪ aceste doua cauze pot sa se conjuge la unul si acelasi bolnav.
• c​arentele de aport absolute
▪ sunt, in general, urmarea unei deficiente ​alimentare​: foamete, saracie, tulburare
de ​comportament​ ​alimentar​ (​regim​ excesiv de ​slabire​, aberatie
dietetica,​anorexie​ ​psihogena​, depresiune, greva a foamei).
▪ o carenta de aport poate, de asemenea, sa fie consecinta unei anomalii a
procesului de digestie sau de absorbtie a ​alimentelor​ consumate.
• c​arentele de aport relative
▪ intervin în cursul diverselor bolii, cand cheltuielile energetice cresc ca urmare a
cresterii cheltuielilor celulare:
● cancer,​
● boala​ infectioasa (​sida​, ​tuberculoza​),
● inflamatorie (​poliartrita reumatoida​)
● metabolica (hipertiroidie),
● insuficienta respiratorie​ cronica,
● insuficienta cardiaca.​
▪ acestei cresteri a nevoilor energetice i se poate adauga, in multe din aceste boli, o
carenta de aport din cauza unei proaste digestii, unei proaste absorbtii
a ​alimentelor​ consumate sau unei lipse de ​pofta de mancare
• denutritia se manifesta prin
▪ pierdere importanta în greutate​,
▪ o crestere a dimensiunilor ficatului,
▪ o uscaciune a pielii si parului,
▪ unghii casante, striate sau deformate
▪ uneori, cand denutritia este in principal proteica apar edeme, precum si
perturbatii functionale (deficienta imunitara).
▪ o denutritie proteica se traduce printr-o topire a masei musculare si prin
diminuarea nivelului de proteine plasmatice.
▪ o denutritie energetica se manifesta printr-o topire a rezervelor adipoase.
• d​aca este posibila alimentatia orala (apetitul este conservat, aparatul digestiv este intact),
realimentatia se practica urmand reguli foarte stricte (realimentatia progresiva si
prudenta intinsa pe mai multe saptamani)
• daca alimentatia orala nu este posibila, nutrimentele vor fi date bolnavului cu ajutorul
unei sonde plasate in stomac sau in duoden (alimentatie enterala) sau cu ajutorul unui
cateter venos central, impins pana in vena cava superioara (alimentatie parenterala).
▪ Consecinţele denutriţiei​
• sunt variabile, de la consecinţe uşor remediabile până la consecinţe severe.
• evaluarea stării de nutriţie (indiferent de greutate) poate stabili gradul de risc, în primul
rând prin identificarea cauzelor denutriţiei
• numeroase afecţiuni pot fi la baza unei ​scăderi în greutate neintenţionate,​ de la boli
pentru care termenul de malnutriţie este potrivit (de ex. sindroame de malabsorbţie, boli
inflamatorii ale tubului digestiv, insuficienţă renală, neoplazii, infecţii cronice) până la
boli în care termenul de “malnutriţie” nu se utilizează în practică (cazurile de diabet
zaharat care debutează cu o scădere semnificativă în greutate)
▪ primii paşi în evaluare sunt întotdeauna simpli, ei constând în discuţia cu
medicul, examinare şi un set de investigaţii de bază
▪ dacă nu se identifică o boală cauzatoare în această etapă, atunci se indică
investigaţii mai amănunţite, până la descoperirea cauzei
▪ este deosebit de importantă investigarea unei denutriţii, în mod particular la
vârstele extreme (copii, vârstnici), la care şi consecinţele pot fi severe.
 37

• denutriţia în sine ​produce tulburări diverse​, situaţia cea mai tipică întâlnindu-se în
cazul ​vârstnicilor,​ la care denutriţia cauzează o scădere a masei musculare (cu
consecinţe metabolice şi mecanice – risc de cădere), o scădere a imunităţii –
predispunând la infecţii (cutanate, respiratorii, urinare), anemii şi stare generală alterată.
• la ​tineri,​ denutriţia poate avea în special consecinţe metabolice, cele mai severe
întâlnindu-se în cazul anorexiei nervoase. În toate cazurile, fapt semnalat şi de definiţie,
denutriţia agravează bolile prezente şi predispune la alte boli
• consecinţele în cazul denutriţiei prin ​deficit de micronutrienţi​ (vitamine şi săruri
minerale) sunt complexe: anemii (deficit de fier, vitamina B12, acid folic, cupru),
tulburări neurologice (deficit de vit. B1, B6) , cutanate (zinc, vit. A, grup B, E), oculare
(vit. A), scăderea imunităţii (vit. C), endocrine (iod), metabolice (osteoporoza: calciu,
vit.D), cardiace (potasiu) etc.
• manifestările pot apărea în cadrul unor ​boli​ sau consecutiv unor tratamente (diuretice,
antiacide etc.), dar şi la ​persoane sănătoase​, în anumite situaţii (regim vegetarian strict,
sarcină), şi impun suplimentare vitaminică/minerală.
• alimentaţia dezechilibrată​ poate produce, în egală măsură, deficite de micronutrienţi.
La persoanele ​obeze​ există astfel de deficienţe, rezultate atât din alimentaţie cât şi din
tulburările metabolice caracteristice obezităţii. Ele nu trebuie agravate prin cure de
slăbire sau diete dezechilibrate, ce conduc cu adevărat la denutriţie, în sensul cel mai
potrivit al cuvântului.

DISLIPIDEMIILE

Definiţie.
Hiperlipoproteinemiile sunt boli caracterizate prin creşterea concentraţiei plasmatice a
colesterolului sau trigliceridelor.
Ele realizează tablouri clinice de ​hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, sau asocierea
lor.
Pentru înţelegerea acestor boli este necesară clarificarea noţiunii de lipoproteine.
▪ lipoproteinele sunt molecule mari de lipide cuplate cu proteine (apoproteina).
▪ reprezintă forma circulantă a lipidelor.
▪ se cunosc patru forme majore de lipoproteine:
● chilomicroni,
● lipoproteine cu densitate joasă (L.D.L),
● lipoproteine cu densitate foarte joasă (V.L.D.L)
● lipoproteine cu densitate înaltă.
▪ hiperlipoproteinemiile reprezintă o anomalie biochimică, caracterizată prin creşterea plasmatică
 38

a uneia sau a două clase majore de lipoproteine. în geneza lor joacă rol factorii genetici sau
câştigaţi.
▪ după O.M.S., se deosebesc mai multe tipuri de hiperlipoproteinemii:
- tipul I, chilomicronemia bazală,
- tipul Ha, hiper L.D.L. (în continuare vom folosi abreviaţiunile)
- tipul lib, hiper L.D.L. + hiper V.L.D.L.
- tipul III, cu creşterea L.D.L. -tipul IV, hiper V.L.D.L.
- tipul V, chilomicronemia bazală + hiper V.L.D.L.
▪ aceste tipuri nu reprezintă o boală ci numai notarea modificărilor lipoproteinelor. Importanţa lor
a crescut în ultimii ani, datorită creşterii frecvenţei, rolului aterogen demonstrat şi asocierii cu
obezitatea, diabetul zaharat, pancreatita acută, hiperuricemiile, guta, litiaza biliară şi artropatiile.
în geneza lipoproteinelor joacă rol unele enzime dintre care cea mai importantă este
lipoproteinlipaza. Aceasta esterifică monogliceridele cu acizi graşi cu lanţ lung, formând
trigliceridele şi esterifică colesterolul.
Forme clinice.
Hiperlipoproteinemia familială tip I​.
▪ este o boală foarte rară (o anomalie genetică).
▪ s-au izolat trei forme clinice:
● cu deficit de lipoproteinlipaza,
● cu deficit de apoproteină
● forma combinată.
▪ clinic tabloul se conturează din primii ani ai copilăriei, cu dureri abdominale, crize de
pancreatită acută cu amilazemie normală, xantoame eruptive, hepatos-plenomegalie,
dispnee şi demenţă.
▪ biochimic trigliceridele ating valori foarte mari, iar lipoproteinlipaza şi apoproteină
valori scăzute.
▪ trigliceridele pot să scadă apreciabil prin dietă cu lipide de numai 20 g/zi.
Hipercolesterolemia familială​.
▪ este o formă a hiperlipoproteinemiei familiale tip Ha, cu creşterea L.D.L. plasmatică,
transmisă genetic şi care duce la apariţia precoce şi severă a aterosclerozei.
▪ clinic apar depuneri de colesterol sub formă de xantoame tendinoase (tendo-nul ahilian şi
membrul superior), xantoame tuberoase la cot, xantoame sub periostale la genunchi,
xantelasma şi arc cornean.
▪ ateroscleroza şi complicaţiile sale (moartea subită, infarctul miocardic şi cardiopatia
ischemică), apar între 5 şi 20 de ani.
▪ uneori pot apărea sufluri de stenoză aortică şi alteori insuficienţă cardiacă, poliartrită şi
tenosinovită.
▪ biochimic, colesterolemia este enormă, aproape de şase ori mai mare ca la normal. (> 650
mg%).
Hiperlipoproteinemia familială tip III​.
▪ este o boală rară transmisă genetic.
▪ apare la adulţi, în special la femei în menopauză, cu xantoame primare (palme galbene), şi
xantoame tubo eruptive.
▪ obezitatea şi ateroscleroza sunt aproape întotdeauna prezente.
▪ biochimic, se constată hipercolesterolemie şi hipertrigliceridemie, care variază în funcţie de
dieta hiperglucidică şi hiperlipidică.
▪ certitudinea diagnosticului o dă deficitul de apoproteină E2 şi de creşterea apoproteinei E.
Hipertrigliceridemia endogenă familială (tip IV - V).
▪ este frecventă şi apare înjurai vârstei de 30 de ani.
▪ clinic apar xantoame eruptive pe fese şi antebraţe.
▪ când valorile tri-gliceridelor sunt foarte ridicate, apar crize de pancreatită acută.
▪ obezitatea apare când hiperlipoproteinemia este de tip V.
▪ bolnavii consumă excesiv alimente, în special glucide.
 39

▪ mai târziu apare ateroscleroza cu complicaţiile sale, diabetul zaharat şi litiaza biliară. în
tipul V, cauzele pot fi hipotiroidia, diabetul decompensat, terapia cu anticoncepţionale,
alcoolul şi corticoterapia.
▪ biochimic, trigliceridele sunt mult crescute.
▪ analiza lipoproteinelor precizează tipul.
Hiperlipoproteinemia familială, tip V​.
▪ apare fie ca o variantă a formei precedente, fie ca o formă independentă.
▪ de obicei apare la vârsta de 30 - 40 de ani, cu prezenţa sindromului chilomicronemic,
asociat cu o neuropatie senzitivă şi cu obezitate.
▪ lipoproteinlipaza este prezentă în toate cazurile de tip V.
▪ unele tipuri de hiperlipoproteinemie, sunt secundare diabetului zaharat (tipul I, III şi V).
▪ acestea apar în diabetul insulino dependent decompensat, cu sau fură cetoacidoză şi sunt
reversibile după echilibrarea diabetului.
▪ În celelalte cazuri este numai o asociere între diabet şi hiperlipoproteinemie.
▪ nu există hiperlipoproteinemii secundare obezităţii.
▪ totuşi la aproape 40% dintre bolnavii cu diabet şi aproape 30% dintre cei cu obezitate, se
întâlneşte şi o formă de hiperlipoproteinemie.
▪ legăturile cu ateroscleroza şi rolul lor ca factor de risc vascular este sigur.
▪ unele studii arată chiar proprietatea predictivă, deci de a presupune apariţia unor localizări
aterosclerotice (cerebrală, cardiacă, periferică), în unele hiperlipoproteinemii.
▪ nu există o certitudine totuşi, deoarece hiperlipoproteinemia este frecvent asociată şi cu alţi
factori de risc vascular, iar în geneza aterosclerozei joacă rol şi alţi factori (agregarea
plachetelor cu trombogeneză, hipertensiunea arterială etc).
Tratamentul hiperlipoproteinemiilor
▪ foloseşte măsuri dietetice, cultura fizică medicală, medicaţia hipolipidemiantă şi uneori
terapia chirurgicală
▪ regimul elaborat de clinica de boli metabolice şi de nutriţie foarte important
▪ cultura fizică​ ​poate fi medicală sau liberă şi în linii mari se aseamănă celei descrise la
obezitate.
▪ tratamentul medicamentos
o este relativ bogat.
o dinfre substanţele cele mai utilizate unele sunt neresorbabile iar altele sunt
resorbabile.
o dinte substanţele neresorbabile: Colestiramina, în doze de 12 - 32 g/zi, care este o
rezină schimbătoare de anioni, şi fixează în intestinul subţire acizii biliari,
influenţând în special hipercolesterolemia primară şi Betasitosterina (6 - 32 g/zi).
o dinte substanţele resorbabile se foloseşte acidul nicotinic, betapiridilcarbinolul,
Clofibratul şi derivaţii săi (bezafibrat, etofibrat, etofilin clofibrat).
HIPERURICEMIILE
 40

▪ prin hiperuricemie se înţelege creşterea valorilor acidului uric în sânge, peste 70 mg la litru
la bărbaţi şi 60 mg la femei.
▪ creşterea valorilor uricemiei, constituie un factor de risc pentru gută, litiaza renală,
nefropatia interstiţială etc.
▪ homeostazia uraţilor plasmatici este menţinută de balanţa dintre aport (intrări) şi excreţie
(ieşiri).
▪ acidul uric este produsul de eliminare care rezultă din metabolismul nucleoproteinelor
(purinelor).
▪ Aportul rezultă din ingestia de purine, din catabolismul nucleoproteinelor celulare şi din
transformarea directă în acid uric, a unei părţi a purinelor sintetizate de organism plecând de
la substanţele de care dispune (glicocol, glutamină, acid aspartic).
▪ Eliminările de acid uric​, s​ e realizează prin degradare intestinală şi eliminare prin rinichi.
o acidul uric se găseşte liber în plasmă.
o când ajunge la o limită de concentrare, precipită.
o precipitarea în ţesuturi, care provoacă tofii gutoşi, poate fi redizolvată.
o aceasta însemnează că tofii gutoşi pot fi influenţaţi prin tratament. în raport cu
mecanismele care determină hiperuricemia, aceasta poate fi primară (idiopatică) sau
secundară.
▪ Hiperuricemiile primare,
▪ apar la 3% dintre adulţii bărbaţi (la femei mai puţin). în numeroase cazuri există un
factor genetic.
▪ se datoresc:
▪ excesului de aport (nucleoproteinele aduse cu alimentele, substanţe uricogene ca
alcoolul şi lipidele,catabolismul acizilor nucleici în ţesuturi).
▪ exagerarea procesului sintezei "de novo" a purinelor
▪ eliminarea renală şi intestinală insuficientă a acidului uric
▪ distrugerea insuficientă a acidului uric în organism.
▪ Hiperuricemii secundare,​ ​apar în:
▪ supraalimentaţia proteică în special purinică.
▪ boli renale ca insuficienţa renală cronică, boala polichistică renală, pielonefrita
cronică etc.
▪ catabolismul exagerat al nucleoproteinelor celulare, care apare în poliglobulii,
anemii hemolitice, sindroame mieloproliferative, mielom, leucoza mieloidă,
neoplazii etc., cu hiperproducţie de acid uric endogen
▪ hiperuricemia medicamentoasă: după administrarea de diuretice (salidiuretice,
diuretice mercuriane,acetazolamidă), după administrare de salicilat de sodiu sau
 41

aspirină.
▪ în anumite boli ca diabetul cu cetoacidoză, inaniţie, obezitate.
GUTA

Definiţie
▪ este o boală metabolică caracterizată biochimic prin hiperuricemie, iar clinic prin
manifestări articulare acute sau cronice şi prin leziuni viscerale, în special renale.
▪ numită în trecut podagră, este cea mai cunoscută manifestare a hiperuricemiei.
▪ este o tulburare complexă a metabolismului proteic, asociată cu alterarea metabolismului
lipidic şi glucidic.
Etiopatogenie.
▪ incidenţa gutei este variabilă (0,2 - 0,3 până la 2 - 5% din totalul artropatiilor reumatice).
▪ sexul masculin este de obicei afectat, începând de la 30 - 40 de ani.
▪ la femei apare de obicei la menopauză, sub forma cronică.
▪ se pare că abuzurile alimentare, sedentarismul sunt factori care pot fi puşi în discuţie. în
trecut se întâlnea frecvent în rândul claselor avute.
▪ astăzi se întâlneşte de obicei în straturile profesionale în legătură directă cu supraalimentaţia
hiperproteică.
▪ se insistă tot mai mult asupra eredităţii, factorii genetici fiind accentuaţi de condiţiile de
mediu şi alimentaţie.
▪ profilul subiectului cu risc de gută ar fi: fiecare al doilea subiect este supraponderal; 70 -
100% din subiect au o nefropatie urâţică, când apare primul acces de gută; la 60 -80% din
cazuri apare hipertensiunea arterială; un procent similar prezintă tulburări ale
metabolismului lipidic; circa 60% dintre gutoşi au o tulburare de tip diabetic (Seiler).
Anatomie patologică.
▪ leziunea caracteristică constă în formarea unor noduli de mărime variată (de la dimensiunea
unei alune la cea a unei caise), localizat la nivelul articulaţiilor sau periarticular (la degete),
ori la pavilionul urechii, numiţi toffi gutoşi.
▪ tofful gutos conţine acid uric, calciu şi colesterol.
▪ leziunile duc la distracţii osoase cu formarea de geode
Simptomatologie.
▪ se deosebeşte guta articulară şi guta abarticulară.
Guta articulară
 42

▪ este forma clasică, obişnuită.

▪ cuprinde patru etape în evoluţia sa:
• preguta adică predispoziţia la gută, clinica asimptomatică, egală cu hiperuricemia
familială.
• accesul acut de gută.
▪ apare de obicei la 50 de ani la bărbaţi şi 60 de ani la femei.
▪ se delimitează factori favorizanţi şi factori declanşatori.
▪ factorii favorizanţi sunt:
● profesiunile expuse la abuz alimentar, deci la consum crescut de
purine (bucătari, ospătari, mezelari, măcelari), microtraumatisme
repetate, abuz de alcool sau băuturi acidulate cu acid carbonic, efortul
fizic şi şederea îndelungată la pat, expunerea la frig şi umiditate,
reacţii alergice, infecţii acute, intervenţii chirurgicale, surmenaj fizic
şi intelectual, cure termale, roentgenterapie, eliminare urinară scăzută
de acid uric.
▪ factorii declanşatori sunt:
● fie creşterea bruscă a uricemiei peste 6,4 mg%, fie eliberarea în
articulaţii de cristale din tofii cartilaginoşi sau sinoviali, care
determină o reacţie inflamatorie acută.
▪ prodroamele, apar la 65% dintre bolnavi.
● acestea sunt: iritabilitate, astenie, insomnie, cefalee, constipaţie,
anxietate, dureri gastrice, anorexie, colici ureterale, disurie, poliurie,
frisoane, febră. Hiperuricemia poate lipsi în timpul accesului.
▪ localizarea accesului acut este 70% din cazuri monoarticulară.
 43

● cu timpul accesele se înmulţesc şi prind şi alte articulaţii.

▪ clinic accesul acut începe brusc, de obicei în plină noapte, rareori spre
dimineaţă, sau după cum se spune la "cântarul cocoşilor".
▪ durerea este violentă, insuportabilă, localizată articular în 80% din cazuri la
articulaţia metatar-sofalangiană a degetului mare, halucele.
▪ local se constată tumefacţie rapidă, turgescenta venelor, tegumente calde şi
foarte dureroase la cea mai mică mişcare sau la atingere, coloraţie
roşio-violacee.
▪ dintre manifestările generale apar: febră, frisoane, tahicardie, cefalee, greaţă,
vărsături, uneori flebită în jurul articulaţiei.
▪ durerile se reduce în timpul zilei şi după 5-10 zile, criza dispare uneori fără
tratament.
▪ cu timpul crizele devin mai frecvente, mai prelungite, mai puţin dureroase.
Adeseori prind şi alte articulaţii.
▪ se descrie o formă supraacută, o formă atenuată şi mai rar forme
poliarticulare.
• perioadele dintre atacuri sunt asimptomatice, deşi boala progresează
• stadiul cronic, astăzi mai puţin întâlnit, se caracterizează prin accese frecvente la
intervale tot mai scurte, prin prezenţa toffilor gutoşi la nivelul articulaţiilor şi prin
apariţia artropatiilor uratice.
• artropatiile apar la picior, gleznă, genunchi, mână, cot, pumn.
• depunerea de uraţi provoacă leziuni degenerative, cu apariţia de artroze secundare,
cu deformări şi anchiloze fibroase, cu tumefieri şi dureri permanente sau exacerbate
de mişcări.
• bolnavul poate deveni un adevărat invalid.
• tofii gutoşi, se datoresc depunerii de acid uric în ţesutul mezenchimal, atât în părţile
moi cât şi pe oase.
• se dezvoltă pe nesimţite, şi apar în 50% din cazurile de gută.
• uneori preced cu 1 - 2 ani primul atac.
• tofii sunt granuloame nodulare şi se datoresc precipitării cristalelor de uraţi, au
dimensiuni variabile, de la o gămălie de ac până la un ou de găină.
• sunt moi sau pietroase şi uneori se inflamează sau se ulcerează.
Guta abarticulară
▪ apare sub forma afectării tendinoase, ale aponevrozelor palmare şi plantare, uneori ca
localizări musculare (mialgii difuze care cedează la tratamentul cu uricozurice).
▪ alteori sub formă de localizări hipodermice, flebite, nevralgii, arteriopatii etc.
▪ teoretic orice ţesut poate fi impregnat cu acid uric.
Complicaţii
▪ litiaza urică,
• apare în 25% din cazuri.
• poate să apară şi în formele abarticulare şi uneori chiar în cazurile cu valori normale
ale uricemiei.
• factorii esenţial este ph-ul urinar acid, care cedează greu la alcalinizarea urinei.
• riscul major este infecţia urinară mult mai frecventă decât la alte forme de calculoză
renală.
▪ nefropatia interstiţială gutoasă,
• apare la circa 20% dintre bolnavi.
• poate apărea şi în cazuri de simple hiperuricemii şi poate surveni chiar în afara
litiazei urice.
• afectarea renală se manifestă prin proteinurie, leucociturie şi uneori hematurie
microscopică. Se asociază adesea cu hipertensiunea arterială.
• uneori evoluează către insuficienţa renală.
 44

Tratament
1. Tratamentul accesului gutos ​se face cu:
❖ Colchicina (folosită de peste 2000 de ani), administrată în comprimate de 1 mg,
pornind de la 4 mg în prima zi, 3 mg a doua zi, 2 mg a treia zi etc.
o dozele se scad în raport cu evoluţia şi se administrează de obicei două
săptămâni, uneori mergând cu doze mici de 1 - 2 mg/zi până la 6 luni.
o accesul acut dispare în mod obişnuit în 4 - 8 zile.
o se poate administra şi i.v.
❖ Fenilbutazona şi derivatul său Oxifenilbutazona dau rezultate superioare.
o se administrează 0,5 - 1 g/zi, 5-6 zile, oral sau i.m.
o efectele secundare sunt mai reduse ca cele care apar după Colchicina.
❖ în atacurile severe, se administrează
o 40 - 50 u.i. A.C.T.H.,​ ​la 12 ore i.m. sau Prednison​ ​20 - 40 mg în 24 de ore.
❖ Agenţii uricozurici (Probenecid şi Sulfinpirazona), sau inhibitorii xantinoxidazei
(Allopurinol),​ ​sunt mai indicaţi în formele cronice sau între crize.
❖ se completează tratamentul cu repaus la pat, regim lacto-fructo-vegetarian,
hipocaloric şi bogat în lichide.
2. Tratamentul hiperuricemiilor şi al gutei între crize.
▪ regimul va fi hipocaloric, hipolipidic şi cu restricţie calorică globală.
▪ normalizarea greutăţii scade până la 2​ m ​ g% hiperuricemia.
▪ se interzic viscerele.
▪ se interzic de asemenea alimentele excitante, alcoolul, condimentele,​ c​ afeaua şi
ceaiul şi în general alimentele bogate în purine (ficat, creier, icre, rinichi, extracte
de carne, sardele,​ m​ ezeluri).
▪ sunt permise zilnic până la 200 mg de purine.
▪ se vor evita glucidele, grăsimile şi proteinele în exces.
▪ se recomandă ingestia de 2 - 3 litri lichide în 24 de ore.
▪ Medicaţia
o Colchicina este mai puţin indicată (1 mg Colchicina timp mai îndelungat).
o Uricozuricele, ca Probenecidul (Benemid), Sulfinpirazona (Anturan), şi
derivaţii de benzofuran: Benziodarona,​ B ​ enzarona (Amplivix, Fragivix),
Benzbromarona, pot fi utile.
o Uricozuricele scad glicemia prin creşterea​ e​ liminării urinare de acid uric.
o Uricostaticele, dau rezultate superioare.
▪ dintre acestea se folosesc: Acidul orotic, care blochează acidul uric;
inhibitorii xantinoxidazei, care se administrează în doze de 100 mg
zilnic (uneori 400 mg), sub formă de​ A ​ llopurinol, (Zyloric sau
Milurit) şi Tiopurinol.
o Uratoxidaza, este cel mai puternic uricostatic, scăzând cel mai mult
uricemia.
o ca medicaţie adjuvantă, se administrează Fenilbutazona (6-8 zile, 300 - 800
mg/zi), Indometacin, Brufen,​ P ​ rednison, deci medicaţia antiinflamatoare.

SINDROMUL METABOLIC
 45

Definitie
▪ s​indromul metabolic este denumit si sindromul X, sindromul rezistentei la insulina, sindromul
hipertensiunii sau sindromul excesului de ​catecolamine
▪ sindromul X metabolic se defineste prin :
● toleranta scazuta la ​glucoza​,
● dislipidemie​,
● hipertensiune arteriala​,
● obezitate​
● hiperinsulinemie.
▪ prin toti acesti factori sindromul metabolic favorizeaza cresterea riscului cardiovascular, motiv
pentru care trebuie depistat precoce.
▪ d​esi acesti factori din cadrul sindromului metabolic sunt cunoscuti de ceva vreme, cel mai
important este reprezentat de rezistenta la insulina.
▪ datorita rezistentei la insulina persoanele care au sindrom metabolic au un risc crescut de
mortalitate datorita ​bolii coronariene​.
Simptome

▪ identificarea clinica a sindromului metabolic se bazeaza pe evaluarea obezitatii abdominale, a

dislipidemiei, a hipertensiunii arteriale si a intolerantei la glucoza.
▪ d​intre criteriile esentiale ale sindromului metabolic, conform ​OMS​, rezistenta la insulina si
estimarea consumului de insulina sau a inlocuitorilor sai au un rol important
▪ astfel ca, persoanele cu sindrom metabolic trebuie sa indeplineasca 3 din urmatoarele criterii:
● valori crescute ale ​tensiunii arteriale​ (>130/85 mmHg)
● valori plasmatice ridicate ale glicemiei a jeun (>6,1 mmol/l sau > 110mg/dl)
● obezitate abdominala (circumferinta abdominala >102 cm la barbati si > 88cm la femei)
● concentratia serica scazuta a ​HDL​-colesterolului (<1.04 mmol/l la barbati si <1,29
mmol/l la femei)
● valori crescute ale nivelului seric al ​trigliceridelor​ (>1,69 mmol/l).
▪ Federatia Internationala de Diabet propune un criteriu esential pentru definirea sindromului
 46

metabolic, acesta fiind reprezentat de obezitatea centrala, valorile circumferintei abdominale

variind intre anumite limite in functie de caracteristicile grupurilor etnice din care fac parte
persoanele evaluate.
▪ i​dentificarea pacientiilor cu sindrom metabolic reprezinta o modalitate practica si extrem de
utila de depistare a pacientilor care au multiplii factori de risc care ii predispun la ​diabet​ si
la ​afectiuni cardiovasculare​.
Evolutie
▪ sindromul metabolic are o evolutie gradata.
▪ astfel ca, prezenta uneia sau doua dintre criteriile sindromului se asociaza cu risc crescut de
mortalitate prin ​boala cardiaca ischemica​ sau o alta afectiune cardiaca.
▪ s​-a dovedit ca datorita cresterii activitatii simpatice se instaleaza complicatiile ischemice la
pacientii care au hipertensiune arteriala.
▪ datorita hiperreactivitatii sistemului nervos simpatic poate aparea rezistenta la insulina
precum si modificarea profilului lipidic (dislipidemie).
▪ de asemenea, procesul se poate realiza si invers, prezenta valorii crescute de insulina
periferica determina la randul ei activitate nervoasa simpatica si in final hipertensiune
arteriala.
▪ astfel ca, acesti factori contribuie la aparitia afectiunilor cardiovasculare, cerebrale (​accident
vascular​) precum si afectare renala.
Tratament
▪ este foarte important controlul factorilor de risc.
▪ se recomanda:
● controlul greutatii corporale – mentinerea Indicelui de ​masa corporala​ (IMC) <
25kg/m2
● scaderea trigliceridelor serice < 150 mg/dl
● controlul tensiunii arteriale (tensiunea arteriala sistolica <130 mmHg, tensiunea
arteriala diastolica < 85 mmHg)
● mentinerea glicemiei a jeun < 100 mg/dl
● cresterea valorii colesterolului bun (HDL colesterol > 40 mg/dl si > 50 mg/dl la
femei)
INTOLERANTA LA GLUTEN

▪ intoleranta la gluten sau boala celiaca sau enteropatia gluten sensibilia este o boala
CRONICA a intestinului subtire, multifactoriala (in aparitia careia sunt implicati factori
genetici, imunologici dar si factori de mediu) cu rasunet asupra intregului organism
▪ se datoreaza unui raspuns imunologic anormal al organismului la gluten o proteina de
origine vegetala care se regaseste in faina graminaceelor(grau, secara, orz, ovaz);practic, nu
este o alergie, este o boala autoimuna.
 47

▪ organismul celor afectati, detecteaza glutenul ca substanta straina si astfel se

produc anticorpi impotriva glutenului, anticorpi care determina o serie de modificari, in
special la nivelul intestinului subtire
▪ apare un grav sindrom de malabsorbtie manifestat cel mai frecvent prin diaree cronica iar
secundar multiple carente si consecutiv tulburari de crestere;
▪ exista uneori asocieri cu alte boli
o cel mai frecvent cu ​diabetul zaharat tip I ​(insulino-dependent) - de 50 de ori mai
frecvent la cei cu boala celiaca decat in populatia generala,
o tiroidita Hashimoto​(o afectiune autoimuna a tiroidei),
o deficit selectiv de IgA​(deficit imun),
o trombocitopenie autoimuna​, etc;
▪ nu este o boala foarte frecventa, incidenta este variabila 1 caz la 100- 300-10.000 locuitori
in functie de zona geografica;
▪ poate sa apara in orice moment al vietii, insa de cele mai multe ori apare in copilarie,
intervalul ​8 luni - 2 ani​ fiind cel mai frecvent, dupa introducerea fainoaselor in alimentatia
copiilor.
Etiologie
Exista un complex de factori implicati in aparitia bolii celiace:
1.factorii genetici:
▪ sunt cei predispozanti;
▪ s-au identificat mai multe gene implicate, majoritatea fiind localizate pe ​cromozomul 6​;
2. factorii de mediu:
▪ sunt factorii care declanseaza boala in contextul predispozitiei genetice;
▪ daca nu exista predispozitie genetica, acesti factori nu declanseaza boala celiaca;
▪ glutenul​ este o proteina de origine vegetala care exista in special in grau si secara;
▪ cantitati mai mici dar suficiente pentru aparitia manifestarilor clinice se regasesc si in ​orz si
ovaz​;
▪ glutenul este compus din alte doua proteine, glutemina si gliadina, cea din urma este
cea “toxica”;
▪ introducerea tardiva a glutenului in alimentatia bebelusului nu are efect protector;
▪ glutenul se introduce in alimentatie nu mai devreme de ​4 luni dar nici mai tarziu de 7-8
luni​;
▪ de asemenea este indicat ca ​introducerea glutenului sa se faca cand inca copilasul este
alaptat, rolul protector al laptelui matern este indiscutabil.
3. factorii infectiosi:
▪ infectiile virale sau bacterine pot declansa diverse modificari la nivelul intestinului subtire
in cazul in care exista predispozitie genetica;
▪ de foarte multe ori, simptomele caracteristice apar dupa trecerea printr-o infectie digestive
(cel mai adesea a fost implicat ​APC-adenovirus 12​);
Fiziopatologie
▪ elementul esential il constituie raspunsul imunologic anormal al organismului la ingestia de
gluten care este perceput ca un “agresor”;
▪ astfel, se formeaza o serie de anticorpi(dozarea lor este esentiala pentru stabilirea
diagnosticului) care produc leziuni distructive la nivelul mucoasei intestinale, asa
numita ​atrofie vilozitara​ facand astfel imposibila absorbtia nutrientilor.
▪ apare asadar malabsorbtie cu maldigestie care vor duce la instalarea simptomelor
caracteristice.
▪ malabsorbtia​ este globala, adica pentru toti nutrientii (proteine, glucide, lipide, vitamine,
minerale), predominand malabsorbtia lipidelor(grasimilor);
▪ din acest motiv in scaun, la proba de digestie se constata ​pierderi mari de grasimi​; in
paralel, este afectata si ​absorbtia vitaminelor liposolubile ​(cele care au nevoie de grasimi
pentru a fi absorbite):​
o vit. D = rahitism​,​
 48

o vit. A = tegumente uscate​, ​aspre​,

o vit K = hemoragii, petesii, echimoze (​vanatai la traumatisme minime).

▪ maldigestia​ este secundara deficitului de enzyme (se gasesc la nivelul mucoasei intestinale
si sunt “distruse” de leziunile care se instaleaza dupa producerea de anticorpi); astfel mare
parte din carbohidratii si proteinele ingerate nu pot fi digerate si implicit absorbite;
aproximativ 50% din pacienti prezinta si ​intoleranta secundara la lactoza​(zaharul din
lapte).
▪ consecinta este aparitia ​diareei cronice​ cu ​sindrom carential sever​ ce va avea un rasunet
global asupra intregului organism.
Simptome
▪ in general la copii manifestarile clinice sunt foarte zgomotoase, astfel incat
diagnosticul este stabilit relativ repede.
▪ sunt totusi situatii cand manifestarile sunt fruste si este prezenta doar anemia si eventual un
deficit ponderal usor.
▪ la adult, boala poate evolua foarte silentios, de multe ori fiind diagnosticata intamplator(cu
ocazia unor investigatii pentru alte afectiuni, de exemplu amenoree secundara sau
infertilitate).
a) manifestari digestive:
▪ diareea cronica​:
o este simptomul cardinal al bolii si, se datoreaza reducerii suprafetei de absorbtie a
intestinului si tulburarilor secundare de digestie;
o scaune frecvente,​ ​voluminoase, pastoase​ si/sau ​semiconsistente/apoase​,
frecvent ​deschise la culoare ​(asemanatoare cu argila), cu aspect​ lucios​ si care
contin ​resturi alimentare nedigerate;
▪ inapetenta, astenie, adinamie ​(copilasi apatici, fara chef de joaca, somnorosi);
▪ varsaturi recurente​, fara context infectios;
▪ dureri abdominale recurente​,​ colici abdominale, meteorism​(acumulare excesiva de
gaze);
▪ stagnare/scadere in greutate;
b) sindrom carential:
▪ deficit statura​l(in formele in care diagnosticul se stabileste tardiv si carentele “isi spun
cuvantul”);
▪ anemie​ prin deficit de fier, acid folic;
▪ rahitism​ prin malabsorbtia vitaminei D; ​deformari osoase​, ​fracturi​;
 49

▪ tetanie hipocalcemica​;
▪ hipoproteinemie, hipoalbuminemie​: scaderea fractiunilor proteice; secundar pot sa apara
edeme(umflarea picioarelor prin retentie de lichide);
▪ hemoragii​: la nivelul ​gingiilor​ in special dupa periaj; ​epistaxis​(sangerare
nazala); ​echimoze​(vanatai) la traumatisme minore, etc; toate acestea sunt
secundare ​malabsorbtiei vitaminei K​ si ​deficitului de proteine​;
c) manifestari extradigestive:
▪ retard al achizitiilor psiho-motorii​(cu atat mai evident cu cat boala apare la o varsta mai
mica)
▪ intarziere in aparitia dintilor​, dinti implantati vicios, distrofii dentare, carii dentare;
▪ stomatita comisurala​(“zabaluta”): la nivelul buzelor apar leziuni ale mucoasei cel mai
frecvent datorate deficitului de acid folic;
▪ dermatita herpetiforma:​este o eruptie sub forma de vezicule prezenta cel mai adesea la
nivelul coatelor si genunchilor dar si la nivelul feselor​;
▪ infectii respiratorii recurente​; un rol important il are si ​deficitul de IgA​, secundar
distrugerii mucoasei intestinale;
▪ tulburari de concentrare ​(evidente la copilasii mai mari la care apare o scadere a
performantelor scolare);
▪ retard in aparitia pubertatii​; la varsta postpubertara si adulta pot sa apara​tulburari de
ciclu menstrual​, ​amenoree​(lipsa ciclului menstrual),​ infertilitate;
▪ dureri osoase, articulare​;
▪ parestezii ​(amorteli, furnicaturi la nivelul membrelor superioare si inferioare);
▪ spectul clinic este cel al unui copil slab, cu memebrele superioare si inferioare
subtiri(diminuarea testului adipos si muscular), abdomenul mult marit de volum,
palid cu modificari comportamentale:copil apatic, trist, introvertit.
▪ formele asimptomatice:
o un procent destul de mare de pacienti nu prezinta simptome sau prezinta simptome
minime, nesugestive;
o s-a demonstrat ca 10-15% din cazurile de ​anemie feripriva(prin deficit de fier)
fara cauza evidenta ar putea sa fie secundare bolii celiace;
o obsoseala cronica, incapacitatea de concentrare pot fi singurele semne ale bolii;
o pot exista doar tulburari de tranzit intestinal(balonare, diaree alternand cu
constipatie) frecvent interpretate ca si sindrom de colon iritabil;

Complicatiile
▪ sunt consecinta sindromului de malabsorbtie si, antreneaza la randul lor alte complicatii cu
ecou asupra cresterii si dezvoltarii.
▪ exista cateva afectiuni cu care se asocieaza boala celiaca, cele mai frecvente fiind:
o Diabetul zaharat tip I​(frecvent, pacientii cu boala celiaca sunt testati pentru diabet,
la fel cum cei cu diabet sunt periodic investigati pentru boala celiaca);
o Alte afectiuni autoimune​: trombocitopenie, tiroidita Hashimoto, sindrom Sjogren,
deficit selectiv de IgA, etc.

Investigatii suplimentare:
1) anticorpii specifici:
▪ anticorpi antitransglutaminaza​(IgA/IgG)- au sensibilitate si specificitate mare pentru
diagnostic dar si pentru urmarirea in dinamica(se urmareste evolutia bolii dupa
excluderea glutenului din alimentatie);
▪ anticorpi antigliadina​;
▪ anticorpi antiendomisium​:folositi complementar in situatii in care dozarea anticorpilor
antitransglutaminaza poate fi fals pozitiva/negativa(in diferite afectiuni autoimune
asociate, deficitul de IgA,etc)
2) endoscopie digestiva superioara​ cu recoltare de​ biopsie​
 50

▪ pentru stabilirea gradului de lezare a mucoasei intestinale;

▪ este investigatia de electie in stabilirea diagnosticului;
▪ in prezent nu se mai considera absolut necesara repetarea biopsiei dupa instituirea
tratamentului(excluderea glutenului din alimentatie) insa pentru diagnostic este esentiala.
3) tipizare HLA​
▪ este folosita pentru evaluare genetica si eventual extinderea investigatiilor la membrii
familiei.
4) bilant general​:
▪ constituie totalitatea investigatiilor efectuate pentru evidentierea diverselor carente
secundare sindromului de malabsorbtie:
o hemoleucograma, fier, reticulocite, feritina, transferina, etc(pentru diagnosticul si
clasificarea anemiei);
o proteine totale, proteinograma;
o ionograma serica: sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fosfataza alcalina;
o dozarea vitaminei D, a vitaminei B12 si eventual a acidului folic;
o examen de scaun: proba de digestie(prezenta in exces a grasimilor, acizi grasi,
saponine, celuloza,etc) coprocitograma, coprocultura(pot exista infectii intestinale
secundare scaderii capacitatii de aparare a mucoasei intestinale), examen
coproparazitologic;
o functie hepatica(transaminaze: ASAT/ALAT,etc) si renala(uree/creatinina/examen
sumar de urina, sediment);
o trigliceride, colesterol total, HDL colesterol;
o dozarea calprotectinei din scaun(valorile crescute semnifica un proces inflamator
intestinal);
o diverse teste imunologice, utile pentru diagnosticul diferential(excluderea altor
afectiuni) si eventual al unor boli asociate;
o dozari hormonale(STH, IGF1- pentru un eventual deficit statural asociat, hormonii
tiroidieni, hormonii sexuali,etc);
▪ aceste investigatii se efectueaza tintit, in functie de varsta, simptomele prezente, eventualele
afectiuni asociate.
▪ au scopul de a stabili diagnosticul cu certitudine si carentele care pot insoti sindromul de
malabsorbtie.
▪ se efectueaza atat in momentul diagnosticului cat si in evolutie pentru a obiectiva rezultatul
tratamentului instituit.

Tratamentul de electie
▪ este excluderea permanenta a glutenului din alimentatie.
▪ eventual se asociaza tratament suportiv pentru a corecta carentele si/sau afectiunile asociate.
1. Dieta fara gluten:
▪ se renunta la consumul ​graului, secarei, orzului, ovazului;​
▪ acestea pot fi inlocuite de porumb, orez dar si de cerealele “atipice”: quinoua, mei,
amaranth, tapioca, naut;
▪ se recomanda a fi respectata toata viata; reintroducerea glutenului va determina reaparitia
manifestarilor clinice;
▪ trebuie avuta in vedere prezenta glutenului in produsele de patiserie, biscuiti, conserve,
iaurturi cu fructe, sosuri,mezeluri etc;
▪ din acest motiv, citirea etichetelor trebuie facuta cu mare atentie;produsele ce contin
proteine vegetale hidrolizate sau texturate trebuie evitate deoarece poate fi prezent glutenul;
in mod normal pe etichetele produselor este specificat daca contin sau nu gluten
▪ in unele cazuri, cand se asociaza intoleranta secundara la lactoza(secundara si reversibila)
se recomanda si excluderea laptelui sau inlocuirea acestuia cu o formula fara lactoza pe o
perioada de cateva luni, pana la refacerea completa a capacitatii de abosrbtie a intestinului;
▪ alimentatia trebuie sa fie bogata in produse ce contin fier(​articol detaliat)​ , calciu​(​articol
 51

detaliat​), proteine de origine animala, fructe si legume;

2. Tratament medicamentos:
▪ corectarea anemiei;
▪ suplimentare enzimatica(daca este cazul) cu pre/probiotice;
▪ corectarea deficitului de calciu, vitamina D, etc;
▪ suplimentare cu vitamine, acid folic,etc;
▪ corticoterapie( oral sau intravenos): in formele severe.

Evolutie
▪ dupa instituirea dietei si a tratamentului incepe evolutia favorabila.
▪ astfel, ameliorarea apetitului, a aspectului si consistentei scaunelor se produce dupa 7-10
zile cu reluarea cresterii ponderale dupa 3-4 saptamani.
▪ negativarea testelor de malabsorbtie se produce in medie dupa 2-3 luni, la fel dozarea
anticorpilor specifici care vor fi urmariti periodic, in dinamica.
▪ i​n orice moment se poate produce recadere clinica si biologica daca se administreaza
din nou produse ce contin gluten.
 52

PARTEA A IIA-
NURSING IN BOLI METABOLICE
PROCESUL DE NURSING
 53

NEVOIA DIAGNOSTICUL DE NURSING OBIECTIV INTERVENTI

1. A respira si a Problema= DEF: - descrierea unui Intervenţii autonome Int
avea o buna alterare,deteriorare, comportament pe care il (independente): (de
circulatie deficit,incapacitate,diminuar aşteptăm de la pacient; Comunicarea - re
2. A bea si a e, dificultate, perturbare. - un rezultat pe care dorim -a
manca ​Etiologia​ = sursa de să-l obţinem in urma Asigurarea/asistarea -p
3. A elimina dificultate intervenţiilor igienei pacientului; -p
4. A se misca si a - din cauza Caracteristicile obiectivului: su
avea o buna - datorita - (S) = specificitate (cine Asigurarea confortului fizic -M
postura - legat de face?) şi psihic al pacientului; -D
5. A dormi si a se - (P) =performanta (ce face, pro
odihni Semnele​ = manifestarile de ce se face) Asigurarea/asistarea ec
6. A se imbraca si dependenta - (I) = implicare(cum face funcţiei respiratorii, a
dezbraca Exemple de dg.de nursing​: actiunea :singur sau cu eliminărilor;
7. A- si mentine - Alterarea eliminarii ajutor) Int
temperatura in intestinale din cauza - (R)= realism (in ce masura Asiguarea/asistarea (pr
limite normale alimentatiei sarace in fibre se poate face) ingestiei de lichide şi S
8. A fi curat , manifestata prin constipatie - (O) = observabil (cand se alimente; po
ingrijit , de a - Alterarea digestiei,datorata face actiunea) S
proteja consumului de ciuperci Asigurarea condiţiilor de co
tegumentele si manifestata prin mediu extern;
mucoasele greturi,varsaturi
9. A evita - Incapacitatea de a dormi Mobilizare si transport
pericolele datorita durerii ,manifestata
10. A comunica prin agitatie Masurarea si notarea
11. A actiona - Dificultatea de a comunica functiilor vitale
conform propriilor din cauza consumului de
convingeri si alcool,manifestata prin Masurile de profilaxie(inf
valori , de a comportament si limbaj nosocomiale, complicatii)
practica religia incoerent
12. A fi preocupat TIPURI DE DG NURSING Obiectivele pot fi: Educaţie pentru
in vederea ■ ACTUAL​- problema - pe termen scurt – zile sănătate/terapeutică a
realizarii este prezenta - pe termen mediu – 1 pacientului şi familiei sale;
13. A se recrea ■ POTENTIAL​- exista săptămană
14. A invata cum un risc de aparitie a unei - pe termen lung –
sa-ti pastrezi probleme săptămani, luni
sanatatea ■ POSIBIL​ – sunt
indicii ce pot arata prezenta
unei probleme ( incertitudine
 54

S.1. ​ETAPA I CULEGEREA DE DATE

• Scop​: stabilirea profilului de sanatate
• Durata​: toata perioada acordarii ingrijirilor
• Informatii​: complete,clare,succinte
• Surse:
• pacient,
• familie sau apartinatori,
• membrii echipei de ingrijire,
• documente medicale: foaia de observaţie, bilete de externare,buletine de
analize/investigaţii, scrisori si trimiteri medicale, carnet de sănătate,reţete
• literatura de specialitate: reviste,publicatii,internet,facebook

● Tipuri de date​:-obiective si subiective

-constante si variabile
● METODE DE OBŢINERE A DATELOR:
● interviul ​:
● date personale:nume prenume,varsta,sex,domiciliu,loc de munca,conditii de muncă
● A.H.C:diabet,obezitate,gută,neoplasme,pancreatită,HTA,cardiopatii
● A.P.: n diabet,obezitate,gută,neoplasme,pancreatită,HTA,cardiopatii
● Istoricul bolii: debut,caracteristici,tratamente,investigatii,rezultate
● Acuze: cresterea sau scăderea în greutate, polifagie, poliurie, polidipsie,inapetenţă,
astenie fizică, transpiraţii, dureri articulare si musculare,modificări ale tensiunii
arteriale, tulburări de tranzit intestinal,xantoame si xantelasme,varice m. inferioare

● Observarea:​aspectul tegumentelor,starea nutritională,toleranţa la efort, starea fizică starea

mentală,starea emotională microclimatul ,identificarea pericolelor, factorii care favorizeaza
starea de bine a pacientului
● examenul fizic​ :
● inspecţia, Consta în examinarea atenta a pacientului pentru a-i aprecia starea fizica si
mentala
● tipul constituţional
● starea de nutriţie ( în greutate)
● aspectul şi culoarea tegumentelor
● aspectul abdomenului
● Percuţia abdominală
● Palparea
● Ascultaţia
● măsurători antropometrice:
● înălţime,
● greutate,
● circumferinţa abdominală
● comunicarea terapeutică
● Chestionare specifice nutriţionale,
● chestionare de frecvenţa alimentaţiei,
● ancheta alimentară, investigarea stilului de viaţă
55
 56

INTERVIUL
• Utilizeaza întrebari închise sau deschise
• Intrebările -vor fi puse intr-o ordine logica
-vor fi clar formulate
-sa aiba timp ca pacientul să raspundă
-sa fie puse pe rând
-sa fie pe intelesul pacientului
-se pun daca sunt absolut necesare

PRINCIPII PENTRU INTERVIU

• Momentul desfasurarii
• Locul
• Durata
• Strategii:-linistea- care permite observarea
-ascultarea atenta-denota preocupare
-acceptarea-denota respect pt pacient
-utilizarea - pt validare
-clarificarea informatiilor
-rezumarea- pt confirmarea exactitatii
ETAPELE INTERVIULUI
• Pregatire:stabilirea obiectivelor si tipului de interviu,a prbl. ce urmeaza a fi discutate
• Declinarea numelui si functiei asistentei
• Informarea pac asupra scopului si duratei
• Interviul propriuzis
• Stabilirea datei urmatorului interviu
• Incheiere –se multumeste pacientului

OBSERVAREA
• Pe tot parcursul muncii sale asistenta medicala nu va inceta sa observe si sa noteze
• Presupune:-abilitati intelectuale
-integritate senzoriala
-spirit de observatie
-continuitate
-obiectivitate
• Se vor evita:-subiectivismul
-rutina si superficialitatea
-ideile preconcepute
 57

S.2.​ ​ETAPA II – ANALIZA SI INTERPRETAREA

DATELOR (DIAGNOSTICUL DE NURSING)
• Identificartea problemelor
• Enuntul diagnosticului de nursing dupa NANDA(North American Nursing Diagnosis
Association),1986
​a)ANALIZA SI INTERPRETARE DATELOR
• Necesita din partea sistentei:
-abilitati cognitive
-obiectivitate
-putere de decizie
-neimplicarea valorilor si credintelor sale
• Este influentata de:
-cunostintele asistentei
-experienta ei clinica
-abilitatile ei cognitive
b)IDENTIFICAREA PROBLEMEI
• Asistenta si pacientul identifica punctele forte ale acestuia si resursele de adaptare la boala
• Se face pe baza :
- semnelor si simptomelor prezente,
- reactiilor si comportamentului acestuia
c)ENUNTUL DIAGNOSTICULUI DE INGRIJIRE
• Presupune o corelare a problemei de sanatate cu factorii etiologici(psihici,bio-fiziologici,de
mediu,sociologici,spirituali, culturali )
• Daca din datele culese nu reiese cauza problemei de sanatate,asistenta va apela la
cunostintele teoretice si la experienta clinica
Independenţă/dependenţă
2.1. Manifestări de independenţă:
● pacient constient,
● mobilitate păstrată,
● tegumente intacte, normal colorate,
● semne vitale (R, P,TA, T0) în limite normale,
● absenţa durerii,
● somn si odihnă corespunzătoare,
● apetit nemodificat,
● comunicare eficientă la nivel motor si senzorial.
2.2. Probleme de dependenţă:
● imobilitate, incoordonarea miscărilor,
● postură inadecvată,
● dispnee, circulaţie inadecvată,
● comunicare ineficientă la nivel motor si senzorial,
● risc de infecţie,
● risc de rănire,
● alterarea stării de nutriţie (exces),
● diaree,
● deficit de cunostinţe,
● alterarea percepţiei vizuale,
 58

● disfuncţie sexuală.
2.3. Surse de dificultate:
● de ordin fizic (sete, surplus în greutate,epuizare,a limentaţie insuficientă, leziuni cutanate),
● de ordin psihologic (anxietate, stres),
● de ordin social (izolare geografică,sărăcie, izolare socială),
● lipsa informaţiilor (in legătură cu boala,tratamentul cronic, complicaţiile, eventualele
operaţii).

2.4. Manifestări de dependenţă:

• dificultate în deplasare, disconfort,
• oboseală, fatigabilitate,
• polifagie
• alterarea imaginii de sine

S.3.DIAGNOSTICUL DE NURSING: P .E .S.

​Componentele diagnosticului de nursing (1)
PROBLEMA (P)​ –​ exprimă un comportament, o reacţie, o atitudine, o dificultate a
pacientului vis-a-vis de satisfacerea nevoilor de sănătate din punct de vedere bio-fiziologic,
psihologic, socio-cultural şi spiritual.
• Termenii utilizaţi pentru enunţul problemei sunt: ​alterare, diminuare, dificultate, deficit,
refuz​, ​incapacitate​.
Exemple:
● alterarea confortului,
● alterarea respiratiei,
● alterarea comunicarii,
● Alterarea temperaturii corporale ,
● vulnerabilitate,
● risc de accidente,
● risc de infectie
● alterarea integrităţii tegumentelor,
● alterarea imaginii corporale,
● dificultate în menţinerea igienei personale,
● dificultate în menţinerea greutătii personale
● refuz de a se alimenta-hidrata,
ETIOLOGIA (E​)​ – cuprinde factorii cauzali, acei factori care constituie ​obstacole ​în
satisfacerea nevoilor de sănătate.
• Ei pot fi:
● de ordin fizic – factori intrinseci şi factori extrinseci;
● de ordin psihologic – sentimente, emoţii, tulburări cognitive;
● de ordin sociologic – interacţiunea cu familia, colegii de muncă, prietenii, modificări ale
rolului social;
● de ordin cultural şi spiritual – probleme de adaptare la o cultură;
● legaţi de necunoaşterea modului de promovare a unei bune stări de sănătate.
● Exemple de factori etiologici:​Atrofie musculară,Deficit vizual​,​Diaforeza​,​Scaderea tonusului
muscular​,​Oboseala ​,​Proces infectios sau inflamator​,​Sedentarism​,​Alcoolism​,​Singuratate​,​Soc
emotional​,​Situatii de criza​,​Spitalizare​,​Lipsa de cunostinte​,​Privare senzoriala
• SE LEAGA DE PRIMA PARTE A DIAGNOSTICULUI DE NURSING
PRIN:LEGAT DE….,DIN CAUZA,DATORATA…
SIMPTOMUL (S​)=​ semne observabile ale incapacitatii persoanei de a-si satisface
nevoile fundamentale
 59

• SE LEAGA DE A TREIA PARTE A DIAGNOSTICULUI DE NURSING CU

MANIFESTATA PRIN...
Tipuri de diagnostic de nursing
• Diagnostic actual​ – cuprinde două elemente: problema actuală sau reacţiile pacientului la o
problemă şi factorii etiologici.
• Esenţial este ca între cele două elemente să existe o conexiune.
• Exemple de diagnostic actual:
● disconfort legat de durere;
● anxietate legată de iminenţa unei intervenţii chirurgicale.
• Diagnostic potenţial​ – poate fi enunţat pe baza istoricului stării de sănătate a pacientului,
cunoaşterea complicaţiilor bolii, experienţa asistentei.
• Astfel un pacient care mănâncă 4 portii fast-food pe zi poate avea un diagnostic potenţial:
„potenţial de crestere a greutăţii corporale legat de aportul alimentar inadecvat şi
excesiv“
• Diagnostic posibil​ - poate fi utilizat pentru a evidenţia un răspuns incert al pacientului sau
legat de factori necunoscuţi.
EXEMPLE DE DIAGNOSTICE DE NURSING
Exemple de diagnostice de nursing-lista NANDA 1986
Incapacitate de mentinere a sanatatii
Risc de infectie
Risc de accident
Alterarea mucoasei bucale
Alterarea integritatii tegumentelor
Deficit de volum de lichid
Alterarea nutritiei
Alterarea eliminarii urinare sau intestinale
Alterarea mobilitatii fizice
Intoleranta la efort
Perturbarea somnului
Alterarea perceptiei senzoriale
Durere,anxietate
Perturbarea imaginii corporale
Alterarea comunicarii
Diagnostic de nursing-Diagnostic medical- diferente

Diagnostic de nursing Diagnostic medical

• Tine cont de starea pacientului care • Tine cont de probl. de
traieste o probl de dependenta si de reactia sanatate,descriind procesul in sine
sa fata de acea stare • Identifica un proces de boala legat de
• Identifica un raspuns uman specific patologia unor organe

• Ramane constant in decursul bolii

• Se schimba in f-ctie de raspunsul pac. • Formularea sa nu implica factorii
• Tine cont de factorii etiologici etiologici

• Nu foloseste o termi-nologie acceptata • Foloseste o clasificare internationala a

de comunitatea prof. diagnosticelor

• Serveste ca ghid in alegerea tipului de • Serveste ca ghid in cursul

interventii de nursing tratamentului

• Orienteaza asistenta spre interventii

autonome
 60

• Orienteaza practicianul spre

tratamentul medicamentos

S.3. ETAPA III-PLANIFICAREA INGRIJIRILOR

• Participanti:-asistenta
-pacientul
-familia
-membrii echipei de ingrijire
STABILIREA PRIORITATILOR:asistenta va tine seama de:
• Valorile,atitudinile si comportamentele pac
• Prioritatile pacientului
• Resursele pacientului si asistentei
• Timpul necesar pentru alegerea strategiilor
• Urgenta problemelor de sanatate:
• Nevoi
fiziologice:respiratie,circulatie,nutritie,hidratare,eliminare,temperatura,confort
• Nevoi de securitate:pericole din mediu inconjurator,frica
• Nevoia de a simti dragostea,de a nu se simti izolat
OBIECTIVUL DE NURSING
Definitie:
Obiectivul de ingrijire este o stare pe care dorim sa o obtinem de la pacient pentru reducerea
dependentei, un rezultat pe care dorim să-l obţinem in urma intervenţiilor.
b.Caracteristicile obiectivului:
Pentru formularea unui obiectiv se porneste de la sistemul SPIRO.
S =specificitate​ : cine face actiunea :sa apartina unui singur subiect( ex. : d-na / d-l X...),subiect
P = performanta​(comportamentul, atitudinea) = actiuni, comportamente asteptate de la pers.
Pornind
de la un verb activ
- activ :ce face pacientul?
- pasiv : ce se poate face pentru pacient?
I = implicare​ : cum se face actiunea;modul de implicare al pacientului(singur,cu ajutor,de cate ori
pe
zi)
R = realism​ : in ce masura se poate face actiunea? -dpdv al capacitatii persoanei , precum si dpdv
al
disponibilitatii si abilitatii asistentei );
O= observabil​ : cand? = in ce moment se face actiunea? = actiunile, atitudinile trebuie sa fie
observabile, masurabile, evaluate)
Ex. - pacientul sa prezinte stare generala buna buna
- sa se previna aparitia complicatiilor
- pacientul sa-si recapete apetitul
- pacientul sa fie ferit de riscul accidentelor si complicatiilor
- sa se previna complicatiile invaliditante
- leziunile sa se vindece fara complicatii
Uneori obiectivul nu poate fi formulat respectand aceste reguli . In acest caz obiectivul va fi
formulat in termini de interventii executate de asistenta.
Ex. - Asigurarea confortului fizic
- Prevenirea complicatiilor infectioase
 61

- Prevenirea complicatiilor hemoragice

- Prevenirea complicatiilor tromboembolitice
- Prevenirea complicatiilor pulmonare
Obiectivele pot fi :
- pe termen scurt (OTS ) ore , zile
- pe termen mediu ( OTS ) o saptamana
- pe termen lung ( OTL ) saptamani , luni
• EXEMPLE:-ca pac sa prezinte o alimentatie corespunzatoare În termen de…..zile

S.4.​ ETAPA IV-IMPLEMENTAREA ÎNGRIJIRILOR

• In aceasta etapa asistenta va efectua interventiile stabilite si le ve nota in planul de
ingrijire
• Interventiile pot fi:-independente
-dependente
-interdependente
Intervenţii autonome (independente):
● Comunicarea
● Monitorizarea functiilor vitale , cântãrire,
● Asigurarea/asistarea ingestiei de lichide şi alimente;
● Asigurarea/asistarea eliminărilor;
● Asigurarea/asistarea mobilizarii/transportului
● Asigurarea/asistarea igienei pacientului;
● Asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului;
● Asigurarea condiţiilor de mediu extern;
● Prevenirea complicatiilor
● Educatie pentru sănătate/terapeutică a pacientului şi familiei sale;

Intervenţii interdependente (probleme de colaborare):

● Sesizarea complicaţiilor potenţiale;
● Sesizarea problemelor de colaborare.
Intervenţii dependente (delegate):
● Efectuarea prescripţiilor medicale (recomandate de medic):
● recoltări de analize, pregatire pentru investigatii
● administrarea tratamentelor;
● controlul si asigurarea dietei,
●pregătirea specială pentru operaţie si îngrijirea postoperatorie a pacientului cu
diabet, obezitate si denutritie.
● Delegarea responsabilităţilor proprii către alţi membri ai echipei de îngrijire.

ETAPA V-EVALUAREA INGRIJIRILOR

• Constă în a aduce o apreciere asupra progresului pacientului in raport cu
interventiile
asistentei
• Se evalueaza:-reactia pacientului la ingrijiri
 62

-satisfactia personala a pac.

● Se face periodic, cu regularitate, la intervalele stabilite în obiectiv

S.5.Resurse materiale
Seringi, ace, recipiente, garou, material de dezinfecţie, cantar –taliometru, panglică metrică,
tensiometru, glucometru cu teste.Trusă de perfuzie, soluţii perfuzabile, flacoane de insulină.
Substanţe pentru teste: glucoză, xiloză, lactoză, sulfat de bariu, izotopi radioactivi.
63
 64

Pregătirea pacientului
2.1. Pregătirea psihică: informare, explicaţii, obţinerea consimţămantului, asigurarea confortului
psihic.
2.2. Pregătirea fizică: asigurarea confortului ambiental, respectarea restricţiilor alimentare,
asigurarea poziţiei.
1.ASIGURAREA CONFORTULUI PACIENTULUI IN SPITAL
Asistenta medicală supraveghează bolnavul în permanență asigurând confortul lui în spital.
Ea va urmări:
- comportamentul bolnavului;
- funcțiile vitale și vegetative;
- apariția de stări patologice.
Comportamentul bolnavului este diferit în funcție de starea psihică, de boală și de mediul
spitalicesc. Unii bolnavi pot fi deprimați, neliniștiți față de boală și de statutul de spital.
Pacienții vor fi încurajați și li se va răspunde cu amabilitate. Asistenta va urmări:
- expresia feței bolnavilor,
- atitudinea lui în pat,
- culoarea tegumentelor,
- mișcările pe care le execută.
În afecțiunile abdominale grave, ileusuri, peritonite, fața este acoperită de sudori reci, este palidă,
cu ochii escavați, cu nasul ascuțit („faciesul peritoneal”). În bolile febrile sau infecții, fața
bolnavului este congestionată.
Observarea tegumentelor bolnavului​:
- ajută la diagnosticul bolii;
- colorații speciale: - paloare în anemii,
- roșeată în HTA, inflamații,
- icter în boli hepatice,
- cianoză în boli cardiace și respiratorii.
Observarea ​starii psihice:
- la pacienții etilici – delirium tremens (halucinații, delir);
- în stări grave – comă (tumori cerebrale, diabet zaharat);
- în encefalopatie, comă – apare în boli grave hepatice (ciroză, cancer);
 65

- coma din intoxicații – poate apărea după administrarea de barbiturice sau după abuz de
alcool.
Observarea durerii​ este alt parametru de semnalat: Asistenta va raporta:
- prezența durerilor pacientului,
- topografia și iradierea. Durerea e prezentă în colica renală, colica biliară, în
apendicită sau postoperator.
Observarea funcțiilor vitale și vegetative​ de către medic și asistenta medicală şi vor fi notate
zilnic pe foaia de observație:
▪ temperatura,
▪ pulsul,
▪ TA,
▪ Greutatea
▪ numărul de respirații,
▪ diureză,
▪ numărul de scaune.
Prevenirea și îngrijirea escarelor de decubit
Escarele sunt mortificări locale de țesuturi, cauzate de comprimarea îndelungată între
proeminențele osoase și suprafața patului
Țesuturile sunt irigate insuficient, se mortifică și iau naștere escarele de decubit
Faze:- o congestie a pielii,
- apar vezicule cu conținut sanguinolent,
- suprafața congestionată devine cianotică cu marginile roșii
- partea centrală a zonei se uscă,
- epidermul se desprinde,
- se formeaza o ulcerație din ce în ce mai profundă, care se dezvoltă în adâncime.
- De cele mai multe ori aceasta se suprainfectează.
Factorii favorizanți locali sunt :
- umezeala (transpirații abundente, incontinența de urină și fecale),
- menținerea bolnavului în aceeași poziție,
- neregularități ale lenjeriei de pat și de corp.
Escarele de decubit apar în primul rând în regiunile unde proeminențele osoase sunt acoperite
direct de piele.
Compresiunea produsă de unele aparate gipsate pot produce escare de decubit și în alte regiuni ale
corpului. Escarele de decubit pot fi prevenite printr-o îngrijire și supraveghere conștiincioasă a
bolnavului:
- pat bine făcut;
- saltea antidecubit;
- schimbarea periodică a poziției;
- corpul bolnavului va fi menținut uscat;
- după micțiune sau defecare va fi spălat, uscat și pudrat cu talc;
- lenjeria udată va fi schimbată imediat
- Suprafețele cu risc de formare a escarelor se vor spăla zilnic și apoi vor fi frecționate cu o
soluție slabă de alcool pentru activarea circulației locale.
Apariția escarelor poate fi precedată sau nu de durere. Asistenta va controla integritatea pielii
bolnavului. Dacă apare escara, asistenta medicală se va îngriji de:
 66

- îndepărtarea secrețiilor purulente,

- dezinfectarea suprafețelor supurate,
- medicație locală epitelizantă,
- helioterapie,
- raze UV,
- mijloace chirurgicale.
Măsuri generale de combatere:
- ameliorarea stării generale a bolnavului,
- creșterea capacității de apărare a organismului,
- aport alimentar cantitativ și calitativ optim (asistenta va supra-veghea alimentația
bolnavilor).
S.6.Intervenţii specifice.
6.1. Recoltare sangelui​ pentru: glicemie, HLG, Hb glicozilată, colesterol total, LDL, HDL,
trigliceride, proteine serice, ionogramă, acid uric, VSH, anticorpi antigluten, anticorpi antimuschi
neted.
Recoltarea sângelui pentru examene de laborator
Se respectă protocolul laboratorului!
Scopul / Indicaţii
- screening;
- stabilirea diagnosticului şi monitorizarea răspunsului terapeutic;
- stabilirea diagnosticului şi diferenţierea tipului de anemie;
- identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea hemostazei, a statusului trombolitic;
- evaluarea preoperatorie;
- identificarea tulburărilor metabolice şi endocrine.

Modalităţi de recoltare
- puncţia capilară;
- puncţia venoasă;
Pregătirea pacientului - Reguli generale
- se oferă pacientului instrucţiuni simple, precise, adaptate nivelului de înţelegere, evitând termeni
medicali;
- se explică necesitatea examenului
- se obţine consimţământul;
- se informează pacientul cu privire la orarul recoltărilor în raport cu celelalte activităţi din secţie
(servirea mesei, administrarea medicamentelor, efectuarea altor investigaţii);
- se instruieşte pacientul cu privire la restricţiile alimentare, perioada de post (ore), eventuala
întrerupere a unor medicamente la recomandarea medicului. Majoritatea testelor se recoltează în
condiţii bazale (pe nemâncate, dimineaţa devreme, după trezire şi la minim 8 ore de la ultima masă
în condiţii de repaus fizic şi psihic);
- se identifică eventuale alergii la substanţe dezinfectante, latex;
- se combate anxietatea;
- se oferă informaţii cu privire la timpul necesar până la obţinerea rezultatelor.

Erori de recoltare
- pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;
- pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind dieta, consumul de
medicamente, postură incorectă;
- manevrare, etichetare incorectă;
- recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;
- transport şi conservare necorespunzătoare;
- neetanşeizarea recipientelor, contaminarea probelor;
 67

- întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiţii necorespunzătoare;

- nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);
- neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;
- menţinerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate (produce
hemoconcentraţie, modificarea proteinelor plasmatice, activarea plachetelor);

Materiale necesare
Material pentru puncţie
- seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturaşi (butterfly);
- vacuumuri adecvate cu sau fără anticoagulant/aditivi în funcţie de probă;
- pansament adeziv;

Material de dezinfecţie
- tampoane (vată, tifon);
- alcool, betadină;
- mănuşi de unică folosinţă;
- garou;
- material de protecţie: material impermeabil, aleză/câmp;
- container pentru materiale folosite;

Alte materiale
- etichete, cod de bare;
- tavă pentru materiale.
Pregătirea materialelor
- se pregătesc mai multe vacuumuri pentru a evita unele greşeli;
- se aleg tipurile de vacuumuri în funcţie de tipul de examene:
Alegerea locului
- pentru puncţia capilară: vârful degetelor medius sau inelar (de la mâna nedominantă), lobul
urechii;
- pentru puncţia venoasă: vena de la plica cotului (vena medială, cubitală, cefalică şi bazilică);

Nu se abordează braţul cu fistula arteriovenoasă pentru hemodializă şi cel aflat de aceeaşi parte
cu mastectomia!
Dacă pacientul are montat cateter venos cu perfuzie i.v. se procedează în unul din următoarele
moduri:
- ​se puncţionează altă venă. Nu se recoltează din locuri situate deasupra liniei venoase, există risc
de dilataţie;
- ​se opreşte perfuzia şi se aşteaptă 5 minute;
- ​se dezinfectează atent capacul cateterului cu betadină şi alcool 70%
- ​folosind mănuşi sterile se scoate capacul şi se detaşează perfuzorul, se ataşează o seringă de 5-10
ml la conector;
- ​se aspiră;
- ​primii 5 ml de sânge colectaţi vor fi aruncaţi;
- ​se clampează cateterul, se ataşează o altă seringă şi se începe colectarea propriu-zisă;
- ​sângele se transferă în eprubete colectoare;
- ​se pregăteşte o seringă cu heparină pentru heparinizarea cateterului prin injectare lentă;
- ​se detaşează seringa;
- ​se reconectează perfuzia.

Puncţia capilară
 68

Scop: obţinerea unei cantităţi mici de sânge pentru un număr limitat de analize (HLG, Hb, glicemie
capilară).
Materiale necesare
- ​Pentru puncţie:
- ​ace sterile sau lanţetă sterilă;
- ​tuburi, pipete, lame de sticlă pentru frotiu;
- ​hârtie de filtru;
- ​Pentru dezinfecţie şi protecţie:
- ​tavă pentru materiale;
- ​mănuşi de unică folosinţă;
- ​soluţii dezinfectante;
- ​tampoane de vată, comprese de tifon;
- ​container pentru ace, colector pentru celelalte materiale folosite.

Pregătirea pacientului
- ​se identifică pacientul;
- ​se informează şi se explică procedura (înţepătura poate fi dureroasă);
- ​se obţine consimţământul;
- ​se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
- ​şezând cu mâna sprijinită;
- ​decubit dorsal;
- ​se alege locul în funcţie de vârstă şi proba cerută:

adult - pulpa degetului inelar sau mijlociu;

- lobul urechii;
copil - faţa plantară a halucelui;
sugar - călcâi.
Efectuarea procedurii
- ​se verifică recomandarea medicală;
- ​se spală mâinile, se dezinfectează;
- ​se îmbracă mănuşi de protecţie;
- ​se masează uşor locul înţepăturii;
- ​se dezinfectează locul;
- ​se aşteaptă evaporarea soluţiei;
- ​cu o mişcare rapidă, perpendiculară se înţeapă locul pătrunzând la 2-3 mm profunzime;
- ​se şterge prima picătură cu o compresă de tifon sau hârtie de filtru;
- ​se recoltează începând cu a doua picătură în funcţie de examenul solicitat;
- ​dacă fluxul e redus nu se presează zona existând risc de diluare prin lichid tisular;
- ​tuburile colectoare trebuie ţinute orizontal pentru a preveni introducerea bulelor de aer, iar
microcontainerele înclinate în jos pentru a facilita curgerea sângelui din dispozitivul colector;
- ​pentru realizarea frotiurilor se lasă o picătură să cadă pe o lamă curată, degresată şi se întinde cu o
lamă înclinată la 45°, exercitând o forţă moderată (efectuată corect, are o culoare uniformă);
- ​la terminarea recoltării se presează uşor locul înțepăturii cu o compresă de tifon steril până la
oprirea sângerării;
- ​la nevoie se aplică un mic pansament adeziv;

- ​frotiurile şi tuburile colectoare se trimit etichetate la laborator, unele rezultate (glicemia capilară)
se citesc imediat;
- ​materialele folosite se colectează conform precauţiilor universale;
- ​se dezbracă mănuşile;
- ​se spală mâinile.
 69

Puncţia venoasă
Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de laborator,
evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în circulaţia venoasă. este
metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta o cantitate suficientă de
sânge.
Scop
- prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul unui ac
steril în vederea examinării în laborator.
Materiale necesare
- garou;
- mănuşi de unică folosinţă;
- seringi;
- vacuumuri;
- ace pentru seringi;
- o canulă Butterfly;
- tampoane, comprese de bumbac;
- soluţii dezinfectante: betadină sau alcool 70% (alcoolul nu este folosit pentru recoltarea
alcoolemiei);
- etichete/cod de bare;
- muşama, aleză;
- pansament adeziv;
- recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.
Pregătirea pacientului
- se identifică pacientul;
- se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
- se atenţionează pacientul că înţepătura este dureroasă şi este necesar să colaboreze;
- persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a evita/combate
anxietatea;
- se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge, dacă a simţit leşin, transpiraţie, greaţă,
vărsături;
- se verifică dacă a respectat condiţiile impuse de recoltare: persoana nu a mâncat şi n-a băut cel
puţin 8 ore dacă examenul le necesită sau a întrerupt administrarea medicamentelor la
recomandarea medicului;
- se obţine consimţământul informat;
- se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi locul puncţiei
(decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit;
- se examinează calitatea venelor şi se alege locul.
Efectuarea puncţiei
- se spală mâinile şi se pun mânuşile;
- se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
- se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi bazilică); venele
antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;
- se selectează venele uzuale;
- dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
- se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
- se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
- se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
- se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau
dezinfectant;
- se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);
 70

- se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care acoperă partea
de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară;
- se înşurubează bine în holder;
- se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;
- se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;
- se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând transportul
germenilor spre locul înţepăturii);
- se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;
- se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
- se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a evita
accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
- se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcţie de
calibrul şi profunzimea venei;
- după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în lumenul vasului
1-2 cm.;
- se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe marginea
holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de cauciuc a capacului
tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);
- vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
- se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
- când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac (apăsând cu
degetul mare bordura holderului);
- se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de recoltare;
- tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec omogen.

Observații:
În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus.
Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-puncţiei.
Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos.
După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.

3.2. Recoltare urinei​ pentru: glicozurie, ionogramă, corpi cetonici, proteinurie/24 h examenul
sedimentului, urocultura.
Scopul/indicaţii
- screening;
- evaluarea balanţei hidroelectrolitice şi acidobazice;
- identificarea infecţiei de tract urinar;
- monitorizarea diverselor terapii.
Modalităţi de recoltare
- prelevarea din urină de dimineaţă prin emisia spontană din mijlocul jetului (urina de dimineaţă
este mai concentrată şi are un ph mai scăzut);
- sondaj urinar steril când pacientul nu poate urina;
- prin puncţia suprapubiană (efectuată de către medic);
- o mostră din urina eliminată şi colectată în 24 de ore pentru dozarea substanţelor a căror excreţie
variază de-a lungul zilei.

Tipuri de examene
- examen sumar de urină;
- examene biochimice (Ca, K, Na, uree, creatinină, acid uric, etc.);
- examen bacteriologic (urocultură).

Pregătirea pacientului
 71

- se anunţă pacientul, se explică scopul şi modul de derulare a procedurii;

- se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
- dacă pacientul este capabil să recolteze corect se explică clar etapele care trebuie respectate;
- la recomandarea medicului administrarea unor medicamente poate fi întreruptă pentru 48-72 ore;
- unele teste necesită restricţii alimentare pentru care pacientul va fi informat (pentru unele
examene biochimice);
- pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând situaţiile când
examenul o cere (conform recomandărilor medicului);
- pacientul este instruit cum să colecteze urina în 24 de ore: prima urină de dimineaţă se aruncă, se
recoltează începând cu a doua micţiune inclusiv prima micţiune din dimineaţa următoare. Se
păstrează la rece.

Erori de colectare
- pacientul nu este corect informat;
- colectoarele nu sunt sterile;
- nu se colectează corect urina pe 24 ore;
- cantitatea recoltată nu este suficientă.

Materiale necesare
- colectoare sterile;
- mănuşi de cauciuc (dacă pacientul nu poate recolta singur);
- material pentru toaleta locală;;
- etichete/cod de bare
- material pentru dezinfecţia mâinilor;
- comprese de tifon;
- material pentru dezinfecţia meatului urinar.

Observații
Materialele diferă în funcţie de situaţia clinică a pacientului: cooperant sau nu, continent sau nu, cu
sondă sau nu.
La pacientul cu sondă se foloseşte o seringă de 10 ml şi un ac hipodermic.
Efectuarea procedurii de recoltare a urinii
a) Recoltarea de către pacient din micţiune spontană
- se face toaleta perineală;
- se spală mâinile;
- se declanşează micţiunea şi primul jet se elimină în toaletă;
- se opreşte voluntar micţiunea (dacă este posibil) şi se recoltează eşantionul pentru examinare;
- se continuă micţiunea;
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se trimite la laborator.

b) Recoltarea de către altă persoană din micţiune spontană (când pacientul nu are
capacitatea de a recolta singur)
- se face toaleta perineală;
- se spală mâinile, se dezinfectează;
- se îmbracă mănuşi de cauciuc;
- se invită pacientul să declanşeze micţiunea, se recoltează din mijlocul jetului;
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se expediază la laborator.

c) Recoltarea urinii la pacientul cu sondă

 72

- se clampează sonda urinară la câţiva cm. deasupra locului prelevării;

- se aşteaptă 15-20 minute;
- se dezinfectează mâinile;
- se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un alt dezinfectant adaptat;
- se înţeapă sonda cu un ac hipodermic şi se aspiră cantitatea necesară cu o seringă de 20 ml.

d) Recoltarea urinei pentru urocultură

Proba se recoltează din urina de dimineaţă sau la cel puţin 3 ore de la micţiunea anterioară.
Volumul probei trebuie sa fie aproximativ de 10 ml.
Recoltarea la femei
- se îndepartează lenjeria intimă;
- se spală mâinile cu apă si săpun;
- se pun mănusi de unică folosintă;
- se usucă zona cu hârtie de toaletă;
- se încalecă vasul wc-ului (sau un alt vas colector);
- cu o mână se îndepartează labiile mici şi se menţin în această poziţie tot timpul recoltării;
- cu cealaltă mână se şterge zona vulvară din faţă spre spate executând 3 manevre cu câte un
tampon steril îmbibat în săpun lichid;
- se spală regiunea cu apă fiartă şi racită pentru îndepartarea săpunului;
- se usucă regiunea vulvară cu tampoane sterile printr-o singură manevră de ştergere din faţă spre
spate;
- se declanşează micţiunea menţinând îndepartate labiile mici;
- urinează aproximativ 100 ml şi fără a întrerupe jetul se colectează în urocultor cantitatea necesară
având grija să nu se atingă gura recipientului;
- se retrage recipientul din jet, se continuă micţiunea ţinând în continuare labiile depărtate.
Recoltarea la bărbat
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se usucă folosind prosop de hârtie;
- se decaloteaza glandul;
- se şterge glandul cu o mişcare fermă dinspre meatul urinar spre şantul balanoprepurtial;
- se spală zona cu comprese sterile îmbibate în săpun lichid;
- se clăteşte cu apă fiartă şi răcită pentru a îndeparta resturile de săpun;
- se usucă glandul prin tamponare cu comprese sterile ştergând din faţă spre fren;
- se menţine glandul în continuare decalotat şi se declanşează micţiunea;
- se elimină aproximativ 100ml, apoi se introduce urocultorul în jet şi se recoltează 10 ml fără să se
atingă marginea;
- se retrage recipientul şi se continuă micţiunea.
Observații
Recipientul se etichetează şi se trimite la laborator
În timpul recoltării capacul urocultorului se mentine steril
e)Glicozuria
● se recoltează urina din 24 ore într-un borcan curat, gradat

● Din întreaga cantitate se trimite la laborator 150-200ml urină

● Pe eticheta ce însoțește produsul se specifică cantitatea de urină /24 ore

● Normal glicozuria este absentă

F)Dozarea corpilor cetonici

● se recoltează urina /24 ore, se trimit la laborator 150ml de urină

 73

● Prezența corpilor cetonici în urină se întâlnește în coma diabetică și la pacienții cu vărsături

prelungite

3.3. Alte examene.

RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU MĂSURAREA GLICEMIEI

Rapid, uşor de recoltat, folosind o picătură de sânge capilar din deget, lobul urechii sau călcâie
(bebeluşi), testul glicemic este o metodă uzuală de monitorizare a nivelului glucozei din sânge la
pacienţii cu diabet, de screening pentru diabetul mellitus, de depistare a hipoglicemiei neonatale,
sau de diagnostic diferenţial între comă diabetică şi nondiabetică. Proba poate fi luată în spital
cât şi la domiciliul pacientului.
Materiale necesare:
▪ mănuşi
▪ glucometru portabil
▪ paduri alcoolizate
▪ comprese tifon
▪ bandaj adeziv
Pregătirea echipamentului:
● se va verifica glucometrul şi toate accesorile acestuia (ace, rezerve, bandă de citire, baterie
etc)
Recoltarea:
▪ confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize la un alt
pacient).
▪ se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa.
▪ se selectează locul puncţiei (deget sau lobul urechii pentru adulţi, călcâie pentru nounăscut)
▪ se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
▪ dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de
10 minute
▪ se şterge locul ales pentru puncţie cu alcool şi apoi se usucă cu o compresă
▪ se pregăteşte glucometrul (se calibrează şi de deschide) şi apoi se puncţionează locul
dintr-o singură mişcare scurtă şi rapidă
▪ după puncţionare se va evita să se facă compresie sau să se “stoarcă” locul, pentru a evita
amestecarea sângelui capilar cu alte fluide tisulare.
▪ se lasă să curgă picătura de sânge pe banda pregătită a glucometrului, asigurându-ne că este
suficientă pentru citirea rezultatului
▪ după recoltare se menţine compresie pe locul puncţionării până se opreşte sângerarea după
oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv.
▪ se notează rezultatul, data şi ora.
Consideraţii speciale:
 74

▪ se va evita recoltarea din locuri edematiate, cianotice. Dacă nu se poate obţine sânge
capilar, se va puncţiona o venă cu seringa şi se va pune din seringă pe banda glucometrului
o picătură mare de sânge
▪ dacă pacientul va trebui să folosească acasă glucometrul şi să îşi recolteze singur trebuie
învăţat să o facă corect, cel mai indicat fiind să i se ofere şi un ghid scris de folosire a
glucometrului. De asemenea, va trebui să ştie care sunt valorile glicemice anormale pentru
care va trebui să vină la spital.
TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ ( oral şi i.v.)

● Pe lângă recoltarea de sânge capilar, testul de toleranţă la glucoză oral şi i.v. poate oferi
informaţii fidele privitoare la modul de funcţionare şi tendinţele metabolismului glucidic al
pacientului.
● Testul oral de toleranţă la glucoză​ :
● măsoară metablismul carbohidraţilor după ingestia unei cantităţi substanţiale de
glucoză. (75-100 g glucoză pulvis dizolvate în 300 ml apă, concentraţie 25%, care se
bea în decurs de 5 minute).
● Corpul va absorbi rapid doza, declanşând creşterea nivelului plasmatic de glucoză şi un
vârf al acesteia la 30 minute - 1 oră de la ingestie.
● Pancreasul va răspunde secretând insulină care să readucă nivelul glicemiei la normal
în decurs de 2-3 ore de la ingestie.
● În tot acest timp este indicat să fie monitorizat nivelul glicemiei din sânge şi urină
pentru a depista evalua secreţia de insulină şi abilitatea organismului de a metabolize
glucoza.
● Testul de toleranţă la glucoză trebuie întotdeauna precedat de o pregătire corectă a
pacientului.
● Cu 3 zile înainte, acesta trebuie să aibă un regim alimentar bogat în carbohidraţi.
● Testul se realizează dimineaţa, pe nemâncate (a jeun) după cel puţin 8 ore de repaus
caloric, când se recoltează prima probă de sânge venos.
● Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valorile glicemice înregistrate după 2-3
ore de la ingestie.
● În tot timpul acesta pacientul trebuie monitorizat şi observate eventualele semne şi
simptome de hipoglicemie/hiperglicemie, nervozitate, slăbiciune.
● Testul i.v de toleranţă la glucoză
● se efectuează la pacienţii care nu pot ingera glucoza per os. (pacienţi cu boli de
malabsorbtie, gastrectomii etc).
● Testul măsoară nivelul glucozei în sânge după administrarea i.v a unei perfuzii cu
glucoză 50% în timp de 3-4 minute.
● Testele glicemice se vor recolta la 30 minute, 1 ora, 2 ore, şi la 3 ore de la administrarea
glucozei.
 75

● După o creştere imediată de până la 300-400mg/dl a nivelului glicemiei (însoţită de

glicozurie) nivelul glicemiei va reveni la normal în timp de 1 ora, 1 oră şi un sfert.
● Dacă de la 2-3 ore de la administrarea de glucoză, nivelul acesteia nu a revenit la
normal, se confirmă suspiciunea de diabet.
HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ (glicohemoglobina, hemoglobina glicata)
Determinarea profilului glicemic permite evaluarea statusului curent al metabolismului glucidic la
pacientii diabetici in momentul recoltarii probei de sange
• Determinarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) constituie un test de evaluare si monitorizare pe
termen lung al controlului glicemic la pacientii cu diabet zaharat si ofera o estimare
retrospectiva a statusului glicemic, indiferent de ritmul circadian, dieta si alte fluctuatii
tranzitorii ale concentratiei glucozei în sange
• Diabetul zaharat se considera a fi controlat adecvat când se obtin valori sub 7% ale HbA1c,
nivelul acesteia putind să crească până la 20% în cazul unui control glicemic deficitar.
• Scaderea hemoglobinei glicozilate are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe masura ce
eritrocitele cu hemoglobina normal glicozilata le inlocuiesc pe cele cu concentratii crescute
• Recomandari pentru determinarea Hb A1c:
▪ diabet zaharat de tip 1 instabil, cu modificari mari ale glicemiei de la zi la zi;
• diabetul copilului;
• diabetul la care pragul renal al glucozei este anormal;
• diabetul zaharat de tip 2, la paciente care devin insarcinate sau pacienti care si-au
modificat recent dieta, stilul obisnuit de viata sau medicatia, astfel incat controlul
lor metabolic pare mai bun decat este in realitate;
▪ diabet gestational.
● Testul se executa la un interval de:
▪ 3-4 luni la pacientii cu diabet zaharat tip 1;
▪ 6 luni la pacientii cu diabet zaharat de tip 2 (exceptie: in sarcina - control la 2 luni)
● Interferente cu medicamente:
• Cresteri: aspirina, atenolol, betablocante, gemfibrozil, hidroclorotiazida, indapamid,
lovastatin, nicardipin, propranolol.
• Scaderi: deferoxamil, diltizen, enalapril, glipizid, insulina, lisinopril, metformin,
pravastatin, ramipril, verapamil.
Examenul fundului de ochi Oftalmoscopia (F.O)

• pune in evidență o sază pupilară( semn de HTA intracraniană și atrofie optică)

• Examinarea se face intr-o cameră obscură cu ajutorul oftalmoscopului, care mărește elementele
de 15-20 ori.
 76

• Prin oftalmoscopie directă se examinează:corpul vitros, retina, pupila nervului optic( sau pata
oarbă), macula( pata galbenă),vasele retiniene.
● Pregătirea pacientului:
■ este necesar ca puppila să fie dilatată, in acest scop asistenta medicală va instila 1-2
picături
de hamatropină 1% sau mydrium in sacul conjunctival, cu 30 min inainte de examinare.
Atenție! administrarea de hematropină și mai ales de atropină este contraindicată in glaucom.
■ Imediat după efectuarea fundului de ochi (F.O) se poate măsura tensiunea tensiunea in
artera
centrală a retinei (TACR); pregătirea este comună pt. ambele examinări.
● Valoarea normală a TACR=35mmHg+-10.
3.3.3. Examene radiologice​: radiografia articulară (guta), examenul gastrointestinal
(enteropatia glutenică) – rolul asistentei in pregătirea pacientului.
3.4. Educaţia pacientului/familiei.
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI PREVENIREA BOLILOR DE NUTRIŢIE ŞI
METABOLISM

Masuri de profilaxie primara

• educarea întregii populaţii, pentru a evita supraalimentaţia şi sedentarismul, factori de risc ai

obezităţii

• dispensarizarea persoanelor (tinerilor) cu risc constituţional

• asigurarea unei alimentaţii echilibrate, fără excese de proteine, glucide sau lipide

Masuri de profilaxie secundara

• pacienţii cu obezitate vor fi educaţi să respecte regimul alimentar hipocaloric, să folosească

mişcarea ca mijloc de păstrare a greutăţii normale a corpului

• pacienţii subnutriţi vor fi educaţi să consume o cantitate suficientă de alimente, pentru a

preveni complicaţiile bolii

• evitarea excesului de proteine (carne) de către pacienţii cu gută

• dispensarizarea pacienţilor cu boli de nutriţie şi metabolism, controlul clinic şi biologic

pentru a sesiza apariţia complicaţiilor

Masuri de profilaxie tertiara

• - se adresează:

• - obezilor cu complicaţii cardiace, respiratorii, pentru a preveni agravarea acestor stări

• - pacienţilor cu gută şi/sau complicaţii renale, pentru a preveni instalarea insuficienţei renale
cronice

3.5.Prevenirea complicaţiilor​:
• supravegherea stării de constienţă,
• supravegherea si măsurarea R, P, TA, T0 la intervale stabilite de medic,
• curba diurezei,
 77

• observarea semnelor de deshidratare,

• supravegherea sondei urinare,
• combaterea vărsăturilor,
• ingrijirea in cazul convulsiilor.
Gangrena diabetică ​poate fi generată de arteriopatia diabetică, dar şi de neupatia diabetică. Este
una din cele mai grave probleme medico – sociale ale diabetului zaharat. Poate fi prevenită..
Contribuie trei factori: 1) factorul neuropat; 2) microangiopatia diabetică; 3) factorul infecţios.
Se disting două forme:
a) gangrena umedă extensivă. Se instalează brusc, în urma suprainfectării unei leziuni
declanşatoare (rosătură, tăietură), bolnavul este febril, stare generală alterată,
tumefiere locală, sfaceluri, treneuri de limfangită; apare cetoacidoza. Fără cooperare
diabetolog – chirurg bolnavul poate muri.
b) gangrena uscată, a​ pare frecvent pe fondul ischemiei cronice progresive, la nivelul
halucelui sau calcanean, colorare vineţiu – negricioasă şi cu dureri intense. Se
ajunge la autoamputaţie. Alteori apare ​ulcerul trofic ​plantar.
Tratament. Suodexid 1 fiolă/zi în perfuzie, pentoxifilin sau Trental în perfuzie, hemisuccinat de
hidrocortizon, xilină intraarterial, antibiotice, intervenţii chirurgicale.
Pentru îngrijirea “piciorului diabetic” trebuie păstrată o igienă riguroasă a picioarelor
(glucoza în transpiraţii este un excelent mediu de creştere a microbilor), se vor inspecta zilnic
picioarele mai ales că la început leziunile sunt nedureroase şi pot trece neobservate.
Ingrijirea piciorului diabetic

▪ Sindromul piciorului diabetic (SPD) este o complicaţie serioasǎ a diabetului zaharat.

▪ Între 6 şi 8% dintre pacienţii cu diabet zaharat prezintǎ în anamnezǎ SPD iar acesta conduce
deseori la amputaţie

▪ Strategia terapeuticǎ abordată în cazul sindromului de picior diabetic va fi stabilitǎ în funcţie de

factorii etiologici ai afecţiunii. În aproape toate cazurile la baza SPD stă polineuropatia
sensomotorie diabeticǎ; în cazurile severe este prezentǎ şi arteriopatia cronicǎ obliterantǎ.

▪ Plǎgile din SPD pot fi tratate ambulant, prin intervenţii chirugicale mici, fǎrǎ anestezie,
deoarece sensibilitatea dureroasǎ este mult redusǎ datoritǎ polineuropatiei.

▪ Datoritǎ afectării nervoase, pielea extremitǎţilor este uscatǎ; în timp se ajunge la atrofie
muscularǎ care conduce la solicitarea vicioasǎ a piciorului cu apariţia zonelor de presiune la
nivelul pielii.

▪ Situaţia este înrǎutǎţitǎ şi mai mult de încǎlţǎmintea neadecvatǎ.

▪ Cauzele directe ale ulceraţiilor piciorului sunt hiperkeratoza şi leziunile sângerânde.

▪ Deformǎrile preexistente ale piciorului, de tipul degetelor încǎlecate, hallux valgus, platfus sau
intervenţiile chirurgicale la nivelul piciorului predispun la apariţia leziunilor.

▪ Neuropatia motorie este cauza deformǎrii în flexie a degetelor, care asociatǎ limitǎrii mobilitǎţii
articulare, cât şi deformǎrilor mai sus menţionate, conduce la modificarea mersului.

▪ Aceasta creşte forţele biomecanice asupra piciorului cu apariţia unei presiuni patologice

Terapie​
 78

▪ Datoritǎ complexitǎţii bolii, tratamentul SPD se va face de cǎtre o echipǎ formatǎ din
diabetolog, radiolog, chirurg vascular şi generalist şi ortoped. Principiile terapiei vor fi orientate
conform Regulilor Internaţionale privitoare la SPD. Principiile cele mai importante ale terapiei
sunt: tratamentul intensiv a rǎnii, eliberarea zonelor de presiune, terapia diabetului, controlul
infecţiilor precum şi diagnosticul, respectiv terapia afecţiunilor vasculare.

​1. Eliberarea zonelor de presiune

▪ La baza terapiei se afla eliberarea de presiune a zonelor cu leziuni sau a extremitǎţilor

afectate. Īn special în cazul ulceraţiilor pe fond neuropatic, acestea se datorează în procent de
85% încălţămintei necorespunzătoare. Ca mijloace terapeutice se recomandǎ folosirea unor
pantofi speciali pentru protejarea zonei anterioare a piciorului, sau călcâiului, a cârjelor sau a
unui scaun cu rotile.

2. Tratamentul plǎgii

▪ a) Debridarea - se face de regulǎ cu instrumente ascuţite (bisturiu, spatule ascuţite, etc.).

Se urmǎreşte îndepǎrtarea ţesuturilor moarte, a zonelor de hiperkeratozǎ, a calusului de
neoformaţie şi a filmului de fibrinǎ. Abia apoi este posibilă evaluarea adecvată a mărimii rănii,
cât şi determinarea germenilor din plagă. Prin conversia unei răni cronice într-una acutǎ (prin
debridare) se favorizeazǎ vindecarea. O alternativǎ a chirurgiei clasice este acum reprezentatǎ de
"cultura de viermi" pe ranǎ, aceştia consumând ţesuturile necrotice şi favorizând vindecarea prin
stimularea formării ţesutului de granulaţie şi prin efectele lor antimicrobiene

▪ b) Pansamentul - materialul care înveleşte rana astfel curăţată trebuie sǎ o protejeze de corpii
strǎini, murdǎrie, infecţiile bacteriene, sǎ nu exercite presiune asupra rǎnii, sǎ menţină
temperatura optimă şi totodatǎ, sa împiedice uscarea rǎnii. Este foarte importantǎ folosirea unui
pansament care sǎ asigure umiditatea ideală, să permitǎ schimbul de gaze, dar care sǎ asigure în
acelaşi timp şi capacitatea de absorbţie a secreţiilor locale şi să aibă o bună toleranţă.

▪ c) Terapia cu pompa de vacuum - se prezintǎ ca o manoperǎ specialǎ prin care se poate asigura
managementul plǎgii. Aceasta se bucură de tot mai mult succes devenind astfel tot mai des
folosită. Dupǎ debridarea plǎgii, se va aplica un burete de poliuretan sau polivinil care va fi fixat
cu o folie care va închide plaga ermetic. În folie se vor face nişte perforaţii la care se vor ataşa
conectori şi tuburi ce vor fi apoi montaţi la o pompǎ de vacuum. Pompa va exercita o sucţiune
controlatǎ, continuǎ sau intermitentǎ. Concomitent cu aspirarea bacteriilor, secreţiilor şi
ţesuturilor moarte în bureţi, se va realiza retracţia marginilor plǎgii, diminuarea edemului local,
favorizându-se astfel apariţia unor zone de granulaţie

▪ Managementul modern al plǎgii se face dupǎ principiul TIME: debridare (T = tissue

debridement), tratamentul antiinfecţios (I = inflamation/infection), alegerea pansamentului
corespunzător cantităţii de exsudat (M = moisture balance) şi urmărirea atentă a marginilor
plǎgii (E = edge of wound).

​3. Controlul infecţiilor

▪ Asupra oricǎrei rǎni deschise planeazǎ riscul unei contaminǎri sau infecţii bacteriene,
care poate conduce la distrugerea în profunzime a ţesuturilor, cât şi la afectarea osoasă şi
articulară. În cazul unor infecţii locale, se aplicǎ antiseptice pe ranǎ. În cazul
 79

contaminǎrilor moderate sau severe, se impune antibioterapia sistemicǎ. Este absolut necesarǎ
realizarea unei antibiograme, urmând a se administra acele antibotice care acţioneazǎ specific pe
agenţii patogeni aflaţi la originea infecţiei. Alături de urmărirea evoluţiei clinice a rănii, este
important controlul parametrilor de laborator, de tipul proteinei C reactive şi a tabloului sangvin.

▪ În cazul unei osteomielite se impune realizarea unei radiografii a regiunii în cauza iar uneori
chiar şi a unei biopsii osoase. De cele mai multe ori terapia conservativǎ are şanse reduse de
reuşitǎ în acest caz, tratamentul chirurgical (rezecţia sau amputaţia osului afectat) având cea mai
bunǎ şansǎ de succes.

▪ Leziunile diabetice infectate sunt asociate de cele mai multe ori unor dezechilibre glicemice
importante. Acestea sunt şi mai mult accentuate de imobilizarea relativă necesară vindecării
plăgii. Echilibrarea metabolicǎ este foarte importantă în cadrul tratamentului SPD. Aceasta se
poate face prin consiliere dieteticǎ, administrarea de antiabetice orale, luând în considerare
posibilele contraindicaţii şi prin terapia convenţionalǎ sau intensivatǎ cu insulinǎ. Terapia va fi
susţinutǎ şi de consilierea pacientului, care va conţine informaţii ţintite asupra piciorului diabetic

​Măsuri preventive şi de educare a pacienţilor​

▪ 70% dintre leziunile din SPD recidiveazǎ dupǎ 5 ani, iar în timpul acesta 12% dintre
pacienţi necesită o amputaţie. Din considerente epidemiologice, prevenţia primarǎ şi secundarǎ
capǎtǎ o importanţǎ covârşitoare. Instruirea pacienţior diabetici, auto-controlul şi îngrijirea
picioarelor reprezintǎ cele mai importante mijloace de reducere a numǎrului de amputaţii

▪ Prin investigarea deformitǎţilor picioarelor, a zonelor de presiune, prin screening-ul pentru

diagnosticul neuropatiei şi tulburărilor de circulaţie, se pot indentifica pacienţii diabetici care
prezintǎ risc de a dezvolta SPD ("foot at risk"). Mai apoi, tratamentul leziunilor de la picioare
(ulceraţii, Tinea pedis, micoze, deformaţii ale unghiilor) împreunǎ cu îngrijirea corectǎ a
picioarelor, sunt importante în profilaxia amputaţiilor

3.6. Controlul si asigurarea dietei.

Igiena diabeticului
Regulile de igienă trebuie bine cunoscute de diabetic, deoarece de respectarea sau
nerespectarea lor, depind apariţia unor complicaţii severe. În general se recomandă:
- curăţenie corporală generală frecventă (baie generală zilnică cu apă şi săpun), urmată de
schimbarea zilnică a lenjeriei de corp.
- atenţie deosebită la îngrijirea danturii.
- perfectă igienă a organelor genitale. Adeseori infecţiile genitale pot reprezenta punctul de
plecare al unor infecţii cu germeni rezistenţi (piolonefrite, pielite).; atenţie deosebită
persoanelor obeze, unde igiena organelor genitale, dar şi cea generală, este mai greu de
întreţinut.
- Pronblema cea mai importantă este igiena membrelor inferioare, mai ales în cazul apariţiei
arteritei diabetice. Primul obiectiv este echilibrarea diabeticului. Renunţarea la fumat este
obligatorie. Se recomandă: evitarea încălţămintei strâmte, a jartierelor, a ciorapilor cu
elastic. Se va evita poziţia picior peste picior, loviturile la picioare, iar tăiatul unghiilor va fi
corect făcut. În anumite cazuri se recomandă cremă pentru călcâie prea aspre. Nu se vor tăia
niciodată bătăturile de către bolnav şi va fi stătuit să-şi ţină picioarele departe de sobă sau de
alte surse de căldură. În pat este necesară schimbarea frecventă a poziţiei. Micozele
 80

interdigitale vor fi tratate de specialistul dermatolog. În schimb bolnavul îşi va spăla zilnic,
cu apă şi săpun, picioarele, le va usca cu un prosop moale, şi aceasta numai prin presare, nu
prin frecare. După terminarea operaţiei, îşi va pudra cu tale picioarele, în caz de transpiraţie.
Tratamentul aseptic al excoraţiilor şi plăgilor, chiar când par neînsemnate, este obligatoriu.
Gangrena reprezintă o problemă majoră.
Tratamentul dietetic
Principii generale:
- bolnavul trebuie să-şi cunoască bine regimul, conţinutul în glucide pentru fiecare aliment în
parte şi să-l respecte riguros.
- bolnavul trebuie să fie bine instruit asupra conţinutului glucidic al alimentelor. El trebuie să
cunoască cele trei grupe mai importante de alimente:
- alimente care nu conţin glucide sau care conţin cantităţi suficient de reduse, încât să poată fi
consumate fără restricţie
- alimente bogate în glucide, care sunt interzise diabeticului.
- alimente cu glucide în cantiţăţi moderate, care pot fi consumate, dar numai în cantităţi
stabilite de medic şi numai cântărite.
- Cantitatea de glucide consumate zilnic va fi cât mai apropiată de aceea a individului normal,
ţinându-se seama de munca depusă, vârstă, sex.
- raţia calorică va corespunde necesarului caloric al organismului, în raport cu vârsta, sexul,
stările fiziologice şi munca prestată.
- se vor exclude glucidele concentrate: zahăr, produse zaharoase, făinoase etc.
- din alimentaţie nu trebuie să lipsească proteinele animale cu mare valoare biologică – carne,
lapte, brânzeturi, ouă, peşte şi lipidele vegetale ca uleiuri vegetale.
- pâinea va fi impărţită pe felii şi pe mese, cât mai exact .
- mesele se vor repartiza la ore cât mai precise (dimineaţa, ora 11, prânz, ora 17 şi seara).
Ultima masă va fi servită la ora 22, sub forma unei mici gustări.
- Din alimente să nu lipsească fibrele, deoarece celulozicele din legume, fructe, cereale, chiar
leguminboase uscate, scad glicemia şi previn cancerul de colon.
Regimul diabeticului
Alimente fără cântar - carne: vacă, pasăre, porc, 300 g sau
miel slab, şuncă
- Peşte: proaspăt sau 400 g sau
congelat, sărat sau afumat
Brânzeturi: telemea, 200 – 300 g sau
caşcaval, brânză topită.
Grăsimi: unt, untdelemn,
margarină.
Legume: varză, conopidă, 800 – 1000 g.
spanac, dovleac, fasole
verde, salată, vinete.
Ouă proaspete
Obligatoriu pe cântar zilnic Fructe proaspete: mere, 300 – 400 g
fragi, zmeură, pere,
portocale, pepene.
Lapte, iaurt, urdă, brânză de 500 ml.
vaci
Cartofi, orez, griş, paste 150 g
făinoase.
Mămăligă pipita 400 g pentru 100 g pâine
Nu se fierb: cartofi,
morcovi, sfeclă, ţelină
Nuci, alune Nu
 81

Băuturi alcoolice: vin, ţuică, Ocazional şi cu moderaţie

coniac
Ceai, cafea neagră Cu zaharină.
Interzis Se vor evita: făinoase,
biscuiţi, legume uscate:
fasole, ciocolata, siropurile,
berea, strugurii, prunele,
mierea de albine, cozonacul,
rahatul, bananelele,
curmalele.

Instrucţiuni speciale:
Echivalenţe: 100 g pâine – 250 g cartofi – 500 g fructe
100 g – 50 g cartofi – 20 g pâine + 250 g lapte – 120 g morcovi sau ţelină sau sfeclă fierte.
Foaie de echivalenţă
Conţinutul în zahăr a 20 g de pâine este egal cu zahărul conţinut în cantităţile indicate din
alimentele de mai jos. Deci în loc de 20 g de pâine se poate lua cantitatea din alimentul
corespunzător:
20 g pâine = 15 g făină de grâu.
20 g pâine = 15 g făină de porumb.
20 g pâine = 86 g mămăligă
20 g pâine = 18 g mămăligă.
20 g pâine = 250 ml lapte
20 g pâine = 60 g cartofi
20 g pâine = 20 g mazăre.
20 g pâine = 140 g mere sau pere
Alimentele care pot fi consumate fără restricţie sunt: carnea, peştele, şunca, ouăle, grăsimi vegetale,
legume ca: castraveţi, ridichi, varză, conopidă. etc.
Rolul efortului fizic în diabetul zaharat:
Se recomandă exerciţii fizice uşoare şi moderate care se realizează prin plimbări, înot, călărit etc.
Activităţile fizice uşoare ca scrisul, cusutul, îmbrăcatul etc nu pun probleme.Nu se recomandă
exerciţii fizice grele. Vârstnicii trebuie să evite exerciţiile fizice obositoare, dar mişcările,
plimbările, diferitele indeletniciri sunt indispensabile.
Măsuri de profilaxie primară ​vizează reducerea numărului de cazuri noi de îmbolnăvire şi
constau în:

● dispensarizarea persoanelor cu factori genetici potenţial diabetogeni (diabet zaharat la

rudele de grad I)

● dispensarizarea persoanelor cu infecţii pancreatotrope (virus urleian, virusul hepatitei)

▪ educarea populaţiei pentru a reduce din alimentaţie glucidele rafinate, excesul de glucide

▪ educarea populaţiei pentru a combate supraalimentaţia, obezitatea, stresul - factori ce

favorizează diabetul zaharat de maturitate

▪ educarea femeilor care au născut feţi cu greutate de peste 5 kg să reducă glucidele din
alimentaţie, să monitorizeze glicemia

▪ educarea tinerilor diabetici care vor să aibă copii sănătoşi să evite căsătoriile cu parteneri
diabetici (riscul pentru copil este de 60-100% să aibă diabet zaharat)
 82

Masuri de profilaxie secundara

▪ dispensarizarea bolnavilor cu diabet zaharat prin efectuarea periodic, a controalelor clinice

şi de laborator

▪ învăţarea pacientului să-şi administreze corect medicamentele şi să-şi prepare alimentele

pentru a putea duce o viaţă cvasi normală

▪ învăţarea pacientului să evite alcoolul, fumatul, eforturile fizice mari, obezitatea, pentru a
preveni complicaţiile bolii

▪ învăţarea pacientului să utilizeze mijloacele de monitorizare a glicemiei la domiciliu

Masuri de profilaxie tertiara

▪ readaptarea individului, reinserarea sa socială în cazul apariţiei unor complicaţii invalidante

(nevrite, retinopatie diabetică)

▪ Masuri de gradul IV

▪ - în stadiile finale ale bolii, asigurarea unei morţi demne, liniştite

OBEZITATE
Reguli de regim în obezitate
1. Nu mâncaţi nimic între mesele prescrise.
2. Nu abuzaţi de sare.
3. Nu consumaţi alcool.
4. Respectaţi întocmai cantităţile de alimente indicate.
REGIM PENTRU O ZI – ​cca 1000 calorii, 75 g proteine, 100 g glucide, 35 g lipide.
Dimineaţa​ – 200 g lapte rece sau cald.
Ora 10​ – o chiflă de 50 g sau o felie de pâine, cu brânză de vaci sau carne fiartă slabă.
Ora 12​ - o cafea neagră cu zaharină.
Ora prânzului
Felul I
- salate de crudităţi din 200 g varză albă sau roşie sau ridichi, sau andive, salată verde sau
castraveţi, salată de roşii, ardei graşi, praz cu o linguriţă de ulei, lămâie sau oţet.
- Se pot folosi 1-2 farfurii de supă sau ciorbă, preparate din aceleaşi legume şi aceleaşi
cantităţi ca cele indicate pentru salată.
Felul II
- 100 g carne slabă de vacă, mânzat, pasăre fiartă, friptă, tocată şi fiartă sau friptă înăbuşită,
conserve de carne slabă preparată cu rasol.
- Sau 150 g peşte slab, stavrid, cod, ştiucă, şalău congelat sau proaspăt, fiert, fript la cuptor,
conserve de peşte slab, rasol.
- Sau 150g brânză de vaci.
- Felul III
- Un măr,de 100g.
- Seara
- 150 g cartofi fierţi înăbuşiţi sau 200 g soteuri din fasole verde şi 200 g dovlecei cu 2
linguriţe de iaurt.
 83

Respectarea particularităţilor in funcţie de forma clinică (DZ tip1, DZ tip2), varstă (diabetul la
copil, adolescent, varstnic) stare fiziologică (gravida cu diabet).
Controlul greutăţii.
3.7. Administrarea tratamentului medicamentos
Respectarea dozelor si orarului corelat cu alimentaţia, observarea reactiilor adverse (tulburari
digestive la biguanide, hipoglicemie la sulfonilureice, insulina), incidente si accidente alergice,
retenţie hidrică.
Tratamentul cu antidiabetice orale:
Se folosesc în diabetul zaharat de tip II.
1.Sulfonileureicele: ​Glibenclamid, Diaprel, Amaryl, Maninil, Tolbutamid etc
2. Biguanidele: M ​ eguan, Glucophage etc. Cu precauţie se folosesc butilbiguanidele ca: Buformin,
Silubin.
Tratamentul cu insulină
Pentru diabeticul de tip 1, insulinodependent, insulina este indispensabilă. Există insuline cu
acţiune rapidă şi insuline cu acţiune lentă. Dintre cele cu acţiune rapidă se foloseşte în principal
insulina obişnuită, cristalină, ordinară. Tot cu acţiune rapidă este ​insulina Actrapid. ​Aceasta este
importată şi este bine purificată. Ca regulă generală, bolnavul îşi va administra insulina, de 3 ori pe
zi, cu 15 minute înainte fiecărei mese principale.
1 u.i insulină echivalează cu circa 2 g glucoză.
Preparatele insulinice folosite în practica medicală sunt:
1. Insuline rapide: Actrapid, Humulin, Iletin etc.
2. Insuline medii: Humulin – N, Insulatard NPH etc.
3. Insuline lente: Lantus, Monotard MC etc.
Accidente după administrarea de insulină sunt:
- hipoglicemia.
- Infecţii locale: flrgmoane
- Alergii la insuline
- Lipodistrofia.
ADMINISTRAREA INSULINEI
DEFINIȚIE
- Insulina este medicamentatul care asigură supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat tip 1
şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (in creştere) dintre pacienții cu diabet
zaharat 2 şi gravide cu diabet gestațional.
OBIECTIVE
- Promovarea şi menținerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienților
- Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.
INDICAȚII
- Diabet zaharat tip 1 (indicație absolută )
- Diabet zaharat tip 2:
• Atunci cand cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemiante orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
• Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate sau severe)
• Pre- şi intra- şi postoperator cand se suspendă medicația orală
• In cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficiența hepatică şi renal )
• Reacții adverse ale unor preparate orale
- Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă
- Urgențe hiperglicemice (cetoacidoză , hiperglicemie osmolară
TIPURI DE INSULINĂ
- Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acțiune scurtă sunt singurele care se folosesc in
situații de urgență metabolică pentru că se pot administra intravenos
acționand in mai puțin de 10 min.
- Insuline intermediare (cu acțiune prelungită ): Monotard, Insulatard, Humulin basal,
 84

Insuman basal
- Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long.
- Insuline premixate (cu acțiune rapidă şi intermediară ). Mixtard. Humulin.Insuman Comb .
PĂSTRAREA INSULINEI
- Se păstrează de regulă la frigider intre 2 - 8°, nu in congelator sau aproape de acesta.
- In vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min inainte. Nu se incălzeşte
inainte de administrare.
- Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la intuneric,
nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ
- Se face de către medic, individualizat
- Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele in funcție de conținutul
de hidrocarbonați din dietă
- Tipul de insulină este ales in funcție de toleranța pacientului
- Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
PRECAUȚII GENERALE
- Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au
aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără
flocoane. Prezența flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
- Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului in poziție
orizontală şi rulare bland intre palme de 30-40 de ori. Agitația in poziție verticală produce
bule şi imperfecțiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează , nu se administrează .
- Nu se amestecă insuline cu concentrații diferite şi nici tipuri diferite de insulină. Dacă este
necesar se folosesc seringi separate.
PRECAUȚII SPECIALE
- Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc in situații de urgență metabolică ,
in stări febrile, boli infecțioase, traumatisme, intervenții chirurgicale.
- Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrand in acțiune in mai
puțin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
- Alegerea locului in funcție de tipul de insulina:
• Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepția a 5 cm in jurul ombilicului, zonă in care
absorbția e cea mai rapidă
• Insuline intermediare: coapsă , fesă
• Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face in zona deltoidiană şi
coapsă , intr-un unghi de 45°
• In regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face incepand sub un unghi de 90°
- Exercițiul fizic creşte rata absorbției prin creşterea fluxului sanguin
- Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă ) favorizează absorbția mai
rapidă şi glucidele se administrează cu cateva minute mai devreme
- Expunerea la frig incetineşte absorbția, alimentele fiind administrate cu cateva minute mai
tarziu.
- Rotația locului de injecție (in aceeaşi arie ținand seama de timpul de absorbție al insulinei)
este important pentru prevenirea complicațiilor (lipohipertrofia -depunere excesivă de
grăsime sau lipoatrofia - topirea țesutului grăsos subcutanat).
- Dacă sangerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze
pentru a nu grăbi absorbția insulinei
- Reducerea durerii este posibilă dacă:
• Soluția se injectează la temperatura camerei
• Aerul se elimină corect
• Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
• Zona trebuie să fie relaxată
• Pătrunderea in piele se face rapid
• Nu se schimbă direcția acului
 85

• Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) in funcție de regiune

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI-​ Pot apare complicații:
• Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonați (3bucăți de zahăr)
• Edemul insulinie - apare la pacienții nou descoperiți din cauza retenției hidrosaline la
inceputul inițierii tratamentului cu insulină
• Lipodistrofia hipertrofică - creşterea in volum a țesutului adipos nevascularizat ceea ce
incetineşte mult absorbția insulinei
• Lipodistrofia atrofică - diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecvent la femeile tinere
• Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
• Alergia generalizată - de la urticarie pană la şocul anafilactic- Cu excepția hipoglicemiei pe
care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi evaluate de medicul specialist.

3.8. Intervenţia chirurgicală la diabetic.

Pregătirea specială si reechilibrarea preoperatorie, supravegherea intraoperatorie, ingrijirea specială
postoperatorie, prevenirea complicaţiilor.
1. Obiective stabilite:
1.1. Realizate – manifestări de dependenţă absente sau ameliorate, satisfacţia pacientului.
1.2. Nerealizate – manifestări de dependenţă care se menţin sau apar in perioada ingrijirii.
2. Reformularea obiectivelor – adaptate la capacităţile fizice (resurselor) pacientului/familiei.
3. Planificarea intervenţiilor adecvate manifestărilor de dependenţă prezente in evoluţia pacientului.
 86

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU OBEZITATE

Obezitatea este starea patologică caracterizată prin creşterea greutăţii corporale ideale cu peste
15-20% şi sporirea masei ţesutului adipos
Culegerea de date 
Circumstanţe de apariţie:
- persoane de sex feminin, in perioada de menopauză
- in mediul urban incidenţa este mai crescută
- persoane cu obiceiuri alimentare modificate: supraalimentaţie, consum crescut de dulciuri
- persoane cu ri-persoane cu risc constituţional - prezenţa obezităţii la rudele de gradul 1 (părinţi,
fraţi)
- modu -modul de viaţă - sedentarism, consum de alcool
Manifestări de dependentă ​(semne şi simptome​)
- creştere in greutate faţă de greutatea ideală
- oboseală
- astenie
- dispnee
- hipertensiune arterială
- prezenţa varicelor la membrele inferioare
- constipaţie
- amenoree
Probleme
- tulburări respiratorii şi circulatorii:
- mobilizare cu dificultate
- intoleranţă la activitatea fizică
- alterarea tranzitului intestinal
- tulburări menstruale
- risc de alterare a integrităţii tegumentelor (intertrigo, piodermite)
- risc de complicaţii cardiace (HTA, ateroscleroză)
- risc de complicaţii respiratorii
- risc de artroze - gonartroză, coxartroză, spondiloză
- risc de alterare a altor metabolisme - glucidic, lipidic (diabetul zaharat, hiperuricemie)
- pierderea imaginii şi a stimei de sine
Diagnostice de nursing  
● Mobilizare cu dificultate datorita greutatii excessive 
● Intoleranta la activitatea fizica datorita hipertensiunii arteriale 
● Alterarea tranzitului intestinal datorita sedentarismului 
● Tulburari menstruale datorita menopauzei 
Diagnostice potentiale 
● Risc de alterare a integritatii tegumentelor 
● Risc de complicatii cardiace 
● Risc de complicatii respiratorii 
● Risc de artroze gonartroze coxartroze spondiloze 
● Risc de alterare a altor metabolisme (glucidic, lipidic) 
● Pierderea imaginii corporeale si a stimei de sine 
Obiective 
● Pacientul sa ajunga la o greutate ideala in functie de sex si varsta 
● Pacientul sa aiba o buna mobilitate 
● Pacientul sa se poata autoingriji pentru a-si mentine tegumentele si mucoasele integre si curate 
● Pacientul sa aibe o buna circulatie, respiratie, excretie 
● Prevenirea complicatiilor posibile 
Interventii 
● Asistenta stabileste un regim alimentar : 
● hipocaloric (aproximativ 1000 de calorii/zi pentru un pacient cu activitate obisnuita  
● hipocaloric cu 400-800 calorii/zi pentru un pacient imobilizat) 
 87

● Se reduc din alimentatie produsele rafinate (ciocolata, cacao, frisca, unt, carne, conserve, 
branzeturi grase)  
● se poate consuma fara restrictie fructe si legume proaspete, carne slaba, oua fierte tari, 
lichide neindulcite. 
● Se indica activitatea fizica:  
● exercitii fizice moderate,  
● mers pe jos 60-90 min/zi,  
● practicarea de sporturi, 
● evitarea eforturilor fizice mari, sporadice, care sporesc apetitul.  
● Masurarea zilnica a greutatii pacientului si notarea acesteia in foaia de temperatura. 
● Administrarea tratamentului medicamentos cu actiune de stimulare a catabolismului si diurezei. 
● Postul absolut este recomandat numai in coditii de spital sub supraveghere medicala. 
● In cazul interventiilor chirurgicale estetice asistenta pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala. 
 88

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII

DEFICI- DE ÎNGRIJIRE
TARA

Nevoia de a Alterarea respirației Pacientul să​ ​prezinte - Monitorizez funcțiile vitale:TA=200/100 mm

respira si a și o​ ​respiratie și o bătăi/min,T=36,8 ºC ,R= 20/ min și le notez î
circulației,datorată circulație adecvate - asigur un mediu ambiant bine aerisit și ume
avea o buna cresterii masei încăpere
circulație corporale,manifestat - învăț pacientul exerciții de respirație
e prin palpitații, menţinerea căilor respiratorii libere,
tahicardie,dispnee
- Invat pacientul să folosească diferite
(scripetele de deasupra patului, care îl va aju
usor din pat)

- Asigur condiţiile de mediu adecvate, pentru

accidentare
- asigur poziţie adecvată pentru respir
evitarea eforturilor fizice mari

- Învăț pacientul să utilizeze diferite t

de gimnastică respiratorie.

- pregătesc pacientul psihic și fizic și efectuez

- pregătesc pacientul psihic și fizic recoltez an
recomandate de medic
- administrez tratamentul prescris de medic​ ​și
acestora
- învăț pacientul să ​reducă grăsimile și NaCl d
- învăț pacientul ​să respecte tratament
prescris

- Învăț pacienul să evite schimbările

Nevoia de a Alterarea ingestiei Implementarea unui - învăț pacientul să-şi modifice stilul de viaţă
se alimenta și datorită restrictiilor regim adecvat care regimului recomandat hiposodat, hipocaloric
hidrata alimentare să asigure necesarul
manifestată prin caloric , adaptat - institui orar de alimentare constituit din me
inapetență,refuz de bolii și orar de hidratare
adaptare la regimul
impus - asigur un climat corespunzător servirii mese

Pacientul să​ ​fie - pregatesc materiale necesare pentru adminis

echilibrat bolnavului conform indicațiilor
hidroelec-trolitic si
- Explorez preferintele pacientului asupra alim
nutritional
 89

alcatuind o alimentatie echilibrata cu evitare

reducerea cantitatii de hidrocarbonati si aleg
benefice pentru sănătate;

- Invat pacientul să aiba alimentatie bogată

In functie de toleranta la glucide regimul va c
cantarite (paine, lapte, cartofi, paste fainoase,
si necantarite (peste, carne, mezeluri, oua, sup
faina, ulei)

- Asigur un regim alimentar variat, bog

vitamine: carne, legume şi fructe;

- Calculez necesarul de calorii pe 24 de

activitate, varsta;

- Sfătuiesc pacientul să consume circa 2

forma de: ceai, compot, sucuri naturale, lapte

- invăț pacientul să respecte programul de odi

situaţiile stresante

- urmăriresc,supraveghez si instruiesc m
pentru respectarea indicațiilor medicale privin
bolnavului și regimului ce trebuie respectat

- La indicația medicului cântăresc zilnic

Nevoia de a Risc de complicatii Reducerea - sfătuiesc pacientul să evite administrarea m

evita datorate lipsei de anxietătii legate de prescripiţie medicală sau supradozarea
pericolele cunoştinţe legat de complicatiile
natura suferinţei posibile - învăţ pacientul să identifice din timp semn
cardiace şi crestere alarmantă a TA
metodele de
prevenire a - explic pacientului natura suferinţei sale şi
complicaţiilor prevenire a complicaţiilor
,manifestat prin
anxietate – să aibă TA în limite normale
– să aibă un puls în limite normale;
– să desfăşoare activităţi fără a apărea
– să cunoască factorii de risc şi tratame
– să aibă tegumentele integre;
– să nu aibă edeme;
– să existe un echilibru intrări – ieşiri;
– să identifice si să elimine factorii ca
– să–şi schimbe stilul de viaţă (renunţar
fumat, practicarea de exerciţii fizice

-supraveghez bolnavul d.p.d.v psiho-emotion

 90

- discut cu bolnavul în vederea restabilirii înc

persoana.

Nevoia de a Alterarea Asigurarea unei - asigur un microclimat corespunzător

se mișca si a confortului,datorat poziții adecvate in
avea o buna surplusului de pat, efectuare de -asigur o poziție cât mai comoda a bolnavului
postura greutate,manifestat exerciții pentru
-schimb poziția bolnavului si efectuez masaju
prin dificultate în recuperarea
inferioare si a zonelor expuse pentru a preven
efectuarea mobilității
și escarele
miscărilor
- efectuez gimnastica pasivă și activă sub con
sedentarism,imobili-
vitale, conform indicației medicului.
tate
-mobilizarea activă a bolnavului se face după
adaptate, sub îndrumarea medicului si sub con
Nevoia de Alterarea Pacientul să -asigur un microclimat lipsit de zgomot si bin
adormi și de a somnului,datorat beneficieze de un
se odihni anxietății,manifesta somn corespunza-tor - pregătesc lenjeria de corp și pat, asigur o po
t prin somn și să se trezească bolnavului în pat
insuficient calitativ odihnit
- învăt pacientul să practice tehnici de relaxa
și cantitativ
respiratorii minute, inainte de culcare.

- Identific nivelul și cauza anxietății la pacien

- Administrez tratamentul medicamentos pres

- măsor TA și pulsul

Nevoia de a -Incapacitate de a-si -restabilirea -creez bolnavului climatul afectiv care duce l
practica religia practica religia încrederii în forțele încrederii in sine
creștin-ortodox. proprii și credința
din Dumnezeu - Planific împreună cu pacientul activități reli
-Incapacitate de a
urma cerințele -ajut bolnavul la efectuarea unor ritualuri reli
religioase creștin-ortodoxe

-supraveghez dieta bolnavului în zilelee în ca

există restricții alimentare

Nevoia de a -insuficiența -educatia sanitara a -discut cu bolnavul asupra factorilor care au c

învața despre cunoaștere a bolii,a bolnavului ponderal si îl previn asupra complicatiilor car
boală măsurilor de în pericol;
prevenire, de evitare
a complicațiilor - ​stabilesc împreună cu pacientul reguli de res
alimentaţie cum ar fi:
• folosirea de tacâmuri şi farfurii mici,
• masticarea prelungită înainte de înghi
• prepararea de porţii mici,
• aşezarea furculiţei pe masă după fieca
• planificarea cumpărăturilor de alimen
• resturile alimentare se aruncă, pauză î
mâncare
• evitarea alimentelor cu densitate calo
 91

• interzicerea consumului de alcool;

• fracţionarea meselor (5-6/zi);
• reducerea aportului caloric.
-sfătuiesc bolnavul ca la cele mai mici semen
prezinte de urgență la medic pentru efectuare
Nevoia de Anxietate moderată Pacientul să fie - identific cu pacientul cauza anxietăţii
a comunica datorată mediului
spitalicesc echilibrat psihic; - favorizez adaptarea pacientului prin explica
manifes-tat prin despre metode de investigare, tratamente
Pacientulsî
nelinişte,
colaboreze cu echipa - furnizez explicaţii clare şi deschise asupra in
agitaţie,frică
medicală în
obiectivele propuse - creez un climat de inţelegere empatică
- incurajez pacientul la activităţi pentru a inlă
anxietate

- asigur legătura pacientului cu familia prin v

- pun pacientul in legătură cu alţi pacienţi car

afecţiuni

- efectuez actele medicale cu blandeţe şi răbd

- informez pacientul in legătură cu evoluţia bo

necesitatea respectarii tratamentului și aregim
obligatorie pentru evitarea complicațiilor

Nevoia de a Dezinteres in a Pacientul să - explorez ce activităţi recreative produc plăc

se recrea indeplini activităţi
recreative practice activităţi - analizez şi stabilesc dacă acestea sunt in con
psihică şi fizică
Cauze: recreative, să fie
- am in vedere ca activitatea sa să nu-l supras
- disconfort relaxat obosească

- situaţie de criză - asigur o creştere graduală a dificultăţii acest

- anxietate moderată - pun la dispoziţie material informativ pentru

pacientului, prin intermediul lecturii (ziare, re
Manifestări:
- încurajez pacientul să poarte discuţii pe vari
- neparticiparea la de aceeaşi vârstă
activităţi recreative

- inactivitate
 92

ÎNGRIJ1REA PACIENTULUI CU SINDROM DE SLĂBIRE

(SUBPONDERAL)
Culegerea ​- Circumstanţe de apariţie:
datelor ​- persoane in perioada de creştere excesivă (copii)
- aport alimentar scăzut - sărăcie
- persoane cu efort fizic intens, fără aport alimentar
Corespunzător
- persoane cu tulburări de deglutiţie, de masticaţie
- persoane cu tulburări endocrine (Basedow), psihice, stări
Febrile
- Manifestări de dependență se​mne şi simptome)
- astenie - scădere in greutate uscăciunea tegumentelor - edeme - plăgi
nevindecabile - bradicardie - hipotensiune arterială
Probleme ​- intoleranţă la efort fizic
- scădere in greutate
- tulburări circulatorii
- risc de scădere a afectivităţii
- risc crescut faţă de infecţii respiratorii (TBC)
- risc de complicaţii - ptoze viscerale, hernii
Obiective ​- pacientul să-şi recapete pofta de mancare, să recupereze deficitul ponderal
- pacientul să-şi dobandească forţa fizică, starea de bine, fizic şi psihic
- să se prevină apariţia complicaţiilor infecţioase sau de altă natură
Intervenţii
▪ asistenta asigură realimentarea progresivă, pe cale orală sau prin/şi alimentare parenterală:
▪ valoarea calorică a alimentelor, in primele zile, este de 1000 – 1500 cal./zi, crescand
progresiv cu 50 cal./zi
▪ factorii nutritivi - aport de alimente bogate in proteine, cu conţinut redus de lipide şi
dulciuri concentrate
▪ numărul de mese este de 5-6/zi, la inceput, cu alimente de consistenţă lichidă, apoi, cu
consistenţă normală
▪ pe cale parenterală, se administrează perfuzii cu soluţii hipertone de glucoză 1000 ml/zi şi
preparate proteice; in aceste soluţii, se administrează vitamine din grupul B şi vitamina C
▪ pentru stimularea apetitului, se administrează, la indicaţia medicului, doze mici, pe cale
subcutanată, de insulină inaintea meselor (4 u x 3)
▪ măsoară zilnic greutatea corporală şi apreciază evoluţia in funcţie de curba ponderală
▪ asigură igiena corporală
▪ invaţă, ambulator, pacientul şi familia acestuia cum să pregătească alimentele şi modul in care
să se facă alimentarea
▪ administrează tratamentul prescris - anabolizante (Steranabol - i.m., Decanofort - i.m., Madiol
per os)
▪ educă pacientul să se prezinte la controale periodice, clinice şi de laborator

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GUTĂ

Culegerea datelor
Circumstanţe de apariţie:
- persoane cu alimentaţie bogată in proteine (carne, viscere)
Manifestări de dependentă (​ semne şi simptome)
 93

- durere apărută noaptea, brusc, violent, insuportabil; este monoarticulară (de obicei, la nivelul
halucelui)
- zona articulară cu coloraţie violacee, căldură locală: febră, frison, tahicardie, uneori, vărsături
- problemele dispar ziua; durerile revin noaptea, prinzând şi alte articulaţii
Aceste manifestări alcătuiesc ​accesul gutos
- în stagiul cronic:-accesele dureroase se repetă la intervale variabile – apar tofi gutoşi la mai
multe articulaţii şi în piele (la pavilionul urechii, coate, degete) - constantele de laborator (uree,
acid uric, creatinină) sunt modificate între accesele gutoase
- sunt prezente anchiloze articulare
Probleme ​în accesul gutos
- durere articulară
- hipertermie
- risc de deshidratare ​în stadiul cronic
- dureri articulare
- alterarea tegumentelor prin prezenta tofilor gutoşi
- mobilitate redusă
- risc de invalidităţi
- risc de complicaţii - litiază urică
Obiective ​- pacientul să prezinte un echilibru al metabolismului proteinelor
- pacientul să cunoască şi să respecte alimentaţia prescrisă, pentru a preveni accesele gutoase
- să se prevină complicaţiile bolii
Intervenţii
în accesul gutos
- asigură repausul la pat pe toată perioada dureroasă
- aplică comprese locale, alcoolizate reci, imobilizează articulaţia
- asigură alimentaţia lacto-făinos-vegetariană, hipocalorică, cu un aport mai mare de lichide
- administrează tratamentul prescris - Colchicina, in doze regresive, ca medicaţie specifică, şi
antiinflamatoare nesteroide (Indometacin, Fenilbutazona)
- în guta cronică
- instituie regimul alimentar:
- hipoproteic (1 g/kg corp/zi), (viscerele, mezelurile, conservele de carne, carnea de vită, de pasăre,
se
exclud)
- legumele, fructele se consumă in alternantă cu produsele lactate, pentru menţinerea pH-ului
alcalin al
urinei
- lichide circa 2 l/zi, pentru a creşte clearance-ul uric
- recoltează sange şi urină pentru examene de laborator
- educă pacientul, internat sau in ambulator, să respecte alimentaţia pentru a preveni complicaţiile
bolii
- administrează tratamentul medicamentos pentru a inhiba sinteza acidului uric (Milurit) sau pentru
resorbţia uratului de sodiu
- suplineşte pacientul pentru a-şi satisface trebuinţele, atunci cand au survenit anchiloze, invalidităţi
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT ( DZ)
Tabloul clinic:
- poliurie (urinează 4-5 l/24 ore
- polidipsie, ingestia 2-5 l de lichide /24ore
- polifagie accentuată in special la tineri
- scădere ponderală, ca urmare a catabolismului și pierderilor de material energetic( glucoză)
- astenie fizică și intelectuală
- crampe musculare
- halena acetonică
- prurit genital și infecții genitale fără răspuns la tratamentele obișnuite
 94

- manifestările unor complicații (plăgi nevindecabile, furunculoză)

Factori etiologici:
- ereditatea, obezitatea, sedentarismul, stresul, substanțe chimice și
medicamente( corticoizi, anticonvulsivante, unele diuretice, citostatice etc.)
 95

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢ

DEFICIT DE ÎNGRIJIRE
ARA
Alimentaţie Să se obţină - pentru pacientul ambulator:invită pe
inadecvată: echilibrul controale clinice şi de laborator in cad
Cauza: metabolismului (glicozurie, glicemie);
- dezechilibrul glucidic in ...zile - pentru pacientul dezechilibrat, intern
metabolismului Pacientul să se - asigură alimentaţia pacientului:
glucidelor. alimenteze in raport - evaluează nevoile cantitative şi ca
Manifestări: cu nevoile sale varstă (copil, adolescent, adult), se
- polifagie; cantitative şi (sarcină, alăptare),activitatea pacie
- polidipsie. calitative/24 ore. proteine 13-15%, lipide 30-35%,
in raţia alimentară/24 h la adult, c
nediabetică; pentru activitatea uşo
cal./kgcorp/24 h;
- numărul meselor/24 h: 4-5-6(3 me
gustări);
- alegerea alimentelor se face in fun
glucide;
- alimente interzise zahăr, produse zah
uscate,prăjituri, leguminoase uscate, s
- alimente permise, cantărite: o paine
(20% glucide), pastele făinoase, fructe
peste 5% glucide), lapte, branză de va
- Alimente permise necantărite: carne
peştele, ouăle, branzeturile, smantană,
glucide (varza, conopida, pătlăgelele r
alimentaţia zilnică să nu lipsească carn
- prepararea alimentelor: se va folosi p
ceaiurilor, compotului, ciclamat de so
pun după fierberea produselor); sosuri
cu făină, ci cu legume pasate; pastele
inainte de fierbere; painea se cantăreşt
(prin deshidratare se concentrează in g
fierberea şi coacerea ca tehnici de prep
- recoltează produsele pentru examenu
urină);
- administrează medicaţia prescrisă de
- insulina ordinară: S.C. in doza recom
15-30 min inaintea mesei (foloseşte se
unităţi de insulină, ţine seama că alcoo
produsul); ritmul de administrare: 2-3
meselor principale; administrarea T.V
comei diabetice;
- insulina monocomponentă, semilent
două ori pe zi la ore fixe injecţii S.C.;
- respectă cu stricteţe măsurile deas
- alternează locul de injectare pentru
loc de injectare:
- faţa externă a braţului, 1/3 m
externă a
 96

coapsei, 1/3 mijlocie;

- regiunea subclaviculară,
- flancurile peretelui abdomin
- regiunea fesieră; superoexte
- administrează medicaţia orală hipo
hipoglicemiante sau biguanide şi ur
secundare ale acestora (greţuri, vă
inapetenţă);
- administrează medicaţia adjuvantă
- vita- minoterapia, KCL.

Deshidratare Pacientul să-şi recapete măsoară greutatea corporală la

datorată condiţia fizică interval de 2-3 zile;
poliuriei,manifestată în., săptămâni. - evaluează manifestările de
prin:scădere în Pacientul să fie deshidratare:
greutate,astenie,obo- conştient că prin aspectul pielii şi al mucoaselor,
seală,epuizare. respectarea pulsul, tensiunea arterială;
alimentaţiei şi a - evaluează astenia, epuizarea
tratamentului, poate pacientului il ajută in ingrijiri
să ducă o viaţă igienice pentru conservarea forţei sale
cvasinormală. fizice;

Anxietatea Pacientul să cunoască - asigură condiţii de ingrijire in spital

Cauza; care să permită repausul fizic şi psih
- necunoaşterea manifestările bolii, - explică pacientului normele de viaţă
prognosticului trebuie să le respecte;
regimul de viaţă pe
bolii. - pune la dispoziţie pacientului exem
Manifestări: care să-l respecte, să evoluţie favorabilă indelungată.
- insomnie,
îngrijorare. se obţină echilibrul

său psihic.

Familia să fie

implicată în îngrijirea

pacientului.

Risc de infecţie Pacientul să fie ferit - supraveghează zilnic temperatura co

Cauze: de complicaţii arterială,consemnează în foaia de te
- epuizarea; infecţioase.
- scăderea - supraveghează tegumentele bolnavu
rezistenţei manifestările cutanate;
organismului.
- educă pacientul privind păstrarea igi
Manifestări:
în general,şi picioarelor, în special, pe
- vindecarea
escoriaţiile, fisurile, bătăturile la acest
întârziată a plăgilor.
uşor (atenţie la obezi, la nivelul plicilo
 97

Risc de complicaţii Pacientul să nu -sesizează unele modificări, care se da

acute prezinte modificări ale comportamentului (obn
Cauze: complicaţii acute respiraţie Kusmaul; - acordă îngrijiri s
- dezechilibrul ale bolii.
metabolismuluigluc - a) în coma hiperglicemică:
idelor şi
lipidelor • administrează doza de insulină
Manifestări: medic pe cale subcutanată şi in
- comă stabilit;
hiperglicemică;
- oboseală,
• recoltează, periodic, sânge pen
somnolenţă, rezervei alcaline şi urină pentr
inapetenţă;
- greţuri, vărsături,
• supraveghează pulsul,tensiune
diaree respiraţia,revenirea conştienţei
- tahicardie
• reechilibrează hidroelectrolitic
- pierderea lentă a
prin perfuzii cu ser fiziologic s
conştientei
Fischer şi soluţie bicarbonat de
- piele uscată
- respiraţie • îngrijeşte tegumentele şi muco
Kusmaul, - halenă
comatos.
de acetonă
- comă b) în coma hipoglicemică:
hipoglicemică:
- ameţeli, astenie • administrează soluţie glucozat
- transpiraţii 250-500 ml/h, repetat, până la
- T.A. crescută comă şi la reluarea alimentaţie
- pierderea bruscă
a conştienţei • educă pacientul pentru preveni
- piele umedă îl învaţă să respecte raţia de gl
- respiraţie normală
- • să cântărească alimentele
• să înlocuiască unele alim
glucide prin altele cu con
obţine senzaţia de saţietat
glucide se poate înlocui c
glucide)

• învaţă pacientul insulinod

dozeze medicamentul, cu
insulină, cum să respecte
să alterneze locul de injec
produsul (loc uscat, T+4,
15-30 minute după adm.

Risc de complicaţii • învaţă pacientul să recunoască semn

cronice: şi cum să intervină în cazul acestora
- scăderea acuităţii să-şi administreze puţină apă îndulc
vizuale;
 98

- dureri în membrele • învață pacientul să folosească

inferioare determinare a glicemiei și glicozuri

• implică familia în îngrijirea p

climatul de liniște și securitate; în c
implicați în totala îngrijire a copilul

PLAN DE INGRIJIRE –​DIABET ZAHARAT

SEMNE INTERVENTIILE ASISTENTEI

SI OBIECTIVE EV
PROPRII DELEGATE
SIMPTOME
iurie, 4-5l/24h -sa obtina echilibrul -asigura un regim alimentar -recoltarea produselor pentru -expl
dipsie,2-5l/24h metabolismului echilibrat examenul de laborator pacie
fagie accentuate glucidic -evalueaza nevoile -la diabetul zaharat de tip I norm
dere ponderala -pacientul sa se cantitative si calitative in insulin ordinara prin injectare sc si alim
nie fizica si intelectuala alimenteze in raport cu functie de varsta,sex,stare in doza recomandata, se care t
mpe muscular nevoile sale,cantitative fiziologica, forma boli administreaza cu 15-20 min respe
ere incetosata si calitative/24h -stabileste ratia alimentara inaintea mesei, se folosehte - paci
ozurie -pacientul sa-si -mentinerea unui echilibru seringa speciala gradate in respe
lul glicemiei in sange recapete conditia glicemic constant unitati de insulin, ritmul de glucid
crescut fizica si intelectuale -exercitii psihice de administrare 2-3 ori /zi inaintea -si sa
onurie -pacientul sa cunoasca adaptare meselor principale alime
it genital si infectii manifestarile -ingrijire -administrare de insulin
al fara raspuns la bolii,regimul de viata stomatologica,oftamologica monocomponenta, semilenta,
mentele obisnuite pe care sa/l respecte si neurologica lenta o data sau de 2 ori /zi la ore
blemele pacientului -sa obtina echilibrul -educarea pacientului fixe prin ijectari subcutan
mentatie inadecvata,in psihic al pacientului pentru: -respecta cu strictete masurile de
us ● autocontrolul asepsie
glicemiei
 99

leranta la activitatea -pacientul sa fie ferit ● planificarea -alterneaza locurile de injectare

a si intelectuala de complicatii alimentatiei pentru a preveni hipodistrofiile
etate infectioase acute ● depistarea, (fata externa a bratului,1/3
de infectii -glicozuria sa fie prevenirea si tratarea mijlocie, fata antero-externa a
de complicatii acute: absenta sau sa nu hipoglicemiei coapsei,1/3 mijlocie,flancurile
coma hipoglicemica depaseasca 10g/24h ● tratamentul peretelui abdominal, regiunea
coma hiperglicemica -combaterea afectiunilor associate fesiera
de complicatii cronice: aterosclerozei si a ● ajustarea schemei de -administratia medicatiei
scaderea acuitatii obezitatii terapie insulinica adjuvanta
vizuale -greutatea corpului sa -masurarea zilnica a diurezei
dureri in membrele ramana neschimbata sinotarea ei in foaia de
inferioare -se testeaza glicemia observatie
pentru scaderea ei sub -masurarea greutatii corporale la
2g%​o 2-3 zile
-evalueaza manifestarile de
deshidratare: aspectul pielii si al
mucoaselor, pulsul si TA
 100

Coma diabetică

Este complicaţia cea mai gravă a diabetului zaharat Poate fi declanşată de: eroare dietetică
(post prelungit şi nu excesul alimentar),oprirea sau diminuarea nejustificată a tratamentului
cu insulină,erori în dozarea insulinei,surmenaj, factori psihici, infecţii,
intoxicaţii,corticoterapie etc.

Tablou clinic Coma diabetică este totdeauna precedată de o fază prodromală = precom
- în precomă exteriorizată clinic prin:

- anorexie totală (este un avertisment la un diabetic care de obicei est

polifag),însoţită de greţuri, vărsături, greutate epigastrică,

- polidipsie, poliurie,

- polipnee cu halenă acetonică (elemente valoroase pentru a interveni înainte d

apariţia comei).
---------------------
- In coma diabetică acido-cetonică există 3 semne majore:
- în comă 1.Dispnee
- respiraţia Kussmaul (in 4 timpi: inspiraţie, pauză, expiraţie - pauză) amplă,
zgomotoasă
2.Tulburări de cunoştinţă (comă calmă)
3.Deshidratare globală:
- tegument uscat,
- extremităţi reci, de aspect violaceu,
- pliu cutanat persistent,
- uscăciunea limbii (roşie prăjită), a mucoaselor,
- facies supt, nas ascuţit,
- hipotonia globilor oculari, infundaţi in orbite,
- hipotensiune arterială, colaps.
4. alte semne: hipotermie, vărsături, dureri abdominale, midriază, halenă
acetonică
- Pentru confirmarea diagnosticului pot fi determinate (accesibile oricărui cabinet
medical) glicozuria (reactiv: Fehling sau Nylander), acetonuria (reacţia Legal ) sau
prin teste rapide
Atitudine de - Ca tratament de urgenţă se administrează insulina 20 U i.v. (chiar la domiciliu).
urgență - Se transportă de urgenţă la spital unde tratamentul este etapizat pe ore şi strict
individualizat pentru combaterea acidozei şi hidratare.
Se recoltează probe de laborator pentru determinarea glicemiei, glicozuriei
cantitative, acetonuriei, hematocritului, azotemiei, ionogramei, rezervei alcaline.

Coma hipoglicemică

Tabloul ●Uneori este precedată de foame imperioasă, sen zaţie de oboseală, tahicardie
clinic anxietate, transpiraţii, agitaţie psiho-motorie (logoree, delir, fasciculaţii musculare)

●De cele mai multe ori se instalează brusc

●Are tablou caracteristic de comă "umedă" şi hipertonă:

- transpiraţii profuze,
 101

- agitaţie psihică,

- contracturi musculare,

- convulsii,

- hiperflexia osteo-tendinoasă,

- hipertonia globilor oculari,

- semnul Babinski bilateral.

Conduita Coma hipoglicemică (la un bolnav diabetic) trebuie diferenţiată de coma diabetic
(vezi anterior), de care se deosebeşte prin: absenţa respiraţiei de tip Kussmaul şi a
de halenei acetonice, a fenomenelor de deshidratare (pielea este uscată în coma diabetic
şi umedă în cea hipoglicemică) şi absenţa tulburărilor neurologice.
urgență
- Când diferenţierea este greu de făcut, se administrează 20-30 ml glucoză hipertonică
(20 -40%) care este urmată de o ameliorare rapidă în cazul unei come hipoglicemic
şi de nici un efcet in cazul comei diabetice.

- Transportare la spital

Schema diagnosticului diferenţial dintre coma diabetică şi coma hipoglicemică

Coma diabetică Coma hipoglicemică

Cauze: Cauze:
- nerespectarea dietei - alimentaţie insuficientă
- doză insuficientă de insulină - supradozarea de insulină sau (mult mai rar
- diferite infecţii, tulburări gastrointestinale hipoglicemiante orale)
- boli intercurente - eforturi fizice mari
Debut Debut
— debut lent (mai multe zile) — debut brusc, sau la câteva ore după
administrarea de
insulină.
Evoluţia simptomelor Evoluţia simptomelor
- poliurie - anxietate, nelinişte
- polidipsie - transpiraţii, palpitaţii
- uscăciunea gurii - senzaţie de foame
- grețuri, vărsături - cefalee, diplopie
- astenie, somnolenţă-comă - dezorientare psihică
- respiraţie Kussmaul - agitaţie psihomotorie
- convulsii tonic-clonice
- pierderea cunoştinţei
Starea clinică Starea clinică
- tegument uscat, hiperemic — tegument palid, umed
- limbă uscată, crăpată — T.A. normală sau crescută
- hipotensiune arterială — pupile dilatate
- hipo- şi areflexie — reflexele osteotendinoase accentuate
(hiperreflexie)
— Babinski pozitiv bilteral.
102
103