CUPRINSUL

/. D. Condurachi: Diplomaţi români în trecut

sec. ' X I V - X V I I . (Cont.)
Pr. Octavian Popa. Făgăraşul sub regii ungari (sfârşit)
Măria Popescu-Bogdan: Istoricul şcoalei Reuniunii Feme­
ilor Române din Braşov
Ax. Banciu: f Pictorul Hans Bulhardt
Dr. Alexe Sulica Amintiri din Râsboiul de între­
gire a Neamului (II)
Ax. B. Din ziarul prof. Aurel Ciortea
(Cont.)
Partea literară
v
Versuri:
Aurel Marin: Versuri
Gh. D. Banu : a) Ascult... b) Cântă-mi...
c) Toamnă
Rainer M. Rilke-S.B.: a) Sfârşit.de toamnă b) Ceasuri
grele
Dimitrie Danciu: a) Linişte b) In ţarini
Ion V. Boeriu: Făptura ta
Emil Micu: Uitare
N. Hurlup: Pagina de umor şi satiră
Proză:
Emil Micu: Chemare
A. Sacerdoţeanu, |
A. A. M., Gh. Tulbure, \ Dări de seamă
Dr. A.* Sulica, Ax. B.: J
Tabla de materii a anului. Bibliografie si paginile
administraţiei.

Anul IX. Noemvrie-Decemvrie 1937 No. 6

©BCU CLUJ
 ŢARA BARSEI
APARE TOT LA DOUĂ LUNI
SUB CONDUCEREA PROFESORULUI A X . BANCIU

22 eta
AdmfnistraţS } S t r
* M u r e
Ş e n i I o r N o
- > i » Braşov
Abonamente şi achitări de abon. se pot face şi la d. D. Berbecariu
corn., Str. Voevodul Mihai, colţ cu Mih. Weiss.
ABONAMENTUL
PENTRU UN AN LEI 260 ACHITAT DECURS1V LEI 300 NUMĂRUL LEI 50 -
Pentru străinătate Lei 400 —
—VVW--

INFORMAŢIUNI
Pentru autori
Manuscrisele primite la redacţie nu se O coală 16 p. formatul revistei.
înapoiază.
Autorii, ale căror articole urmează să 50 ex. Lai 320, 100 ex. Lai 440, 200 ex. Lei 540
se publice, vor fi Incunoştiinţaţi despre 8 pag.
aceasta.
Extrase din articolele publicate în 50 ex. Lai 230, 100 ex. Lei 270, 200 ex. Lei 320
revistă se pot face plătindu-se tipogra­
fiei numai costul hârtiei şl al trasului.
Revista noastră tipărindu-se într'un număr limitat de exemplare, nu
putem trimite câte două exemplare din acelaşi nr. în contul unui abonament.
Ni s'ar descompleta colecţiile de rezervă. De aceea, rugăm pe toţi abonaţii
noştri ca, în interesul lor, să ne avizeze din vreme în caz că şi-au schimbat
domiciliul sau n'au primit vre-un număr. Reclamaţiunile prea întârziate nu le
putem lua în consideraţiune.
*
Cine doreşte răspuns, e rugat să trimită şi mărcile poştale necesare.
In lipsa acestora, nu li se răspunde decât la poşta redacţiei.
Tot aşa şi cei care nu se mulţumesc cu confirmarea în corpul revistei
a primirii abonamentului şi doresc să li se trimită chitanţa de achitarea abona­
mentului, vor adaugă la costul abon. încă 12 lei (5 pt. timbre şi 7 pt. expediţie)
Oricine reţine vreun număr, se consideră abonat.
*
Meseriaşilor şi negustorilor care vor abona revista, achitând anticipativ
costul abonamentului pe un an, dacă ni se cere, li se va anunţa gratuit adresa
în corpul revistei, anul întreg.
Cei care ne vor face 10 abonamente, plătite înainte, vor primi revista
gratuit, un an.
Administraţiunea.
Nu publicăm dări de seamă decât despre lucrările primite la redacţie.
Nu luăm notă de cuprinsul revistelor ce ni se trimit decât în măsura reci­
procităţii.

Lucrările şi revistele primite la red. vor fi amintite la „Bibliografia" acestei reviste.

Reproducerea, fără indicarea izvorului, este oprită.

©BCU CLUJ
 ŢARA B A R S E I
A P A R E T O T L A D O U Ă LUNI
Redacţia şi administraţia: BRAŞOV, STR. MUREŞENILOR No. 22

Anul IX. Noemvrie-Decemvrie 1937 No. 6

Diplomaţi români fn trecut

(sec. XIV—XVII)

de Ioan D . Condurachi
Consilier de Legaţie

(Continuare din nr. trecut)

Soliile Banului Mihalcea la Curtea

din Praga (1597-1600)

Cucerirea Ardealului de către Mihai Viteazul reprezintă, fără 'n-

doială, unul din momentele cele mai glorioase din trectul nea­
mului românesc. Dar oricât de important ar fi acest fapt, nu e
locul să discutăm acum motivele şi nici să arătăm împrejurările
care au dus la această cucerire.
Că, într'un moment de desnădejde — fiind ameninţat de prin­
cipele Ardealului, în înţelegere cu Domnul Moldovei, ca să fie
scos din domnia Ţării Româneşti — Mihai Viteazul a pornit Ia cu­
cerirea Ardealului, e posibil;
că la această cucerire au împins imperialii, în frunte cu îm­
păratul Rudolf al INlea, cari doriau să-şi întindă stăpânirea şi
asupra acestei ţări — Mihai Viteazul fiind socotit numai ca o
unealtă a lor, ca un executor al unui plan care intra în calculele
politicei habsburgice — nu e exclus;
că, în fine, ocuparea Ardealului se datoreşte într'o oarecare
măsură stăruinţelor depuse pe lângă Domn de o parte din boie­
rimea munteană, pe care Ardealul o atrăgea prin organizaţia lui
socială, comercială şi, mai ales, prin poziţiunile lui de apărare,

©BCU CLUJ
 — 500 —

fiind o cetate natural întărită prin lanţul Carpaţilor — ce putea

mai uşor rezista repetatelor atacuri ale Turcilor — şi că sfetnicii
lui Mihai au profitat de ameninţările din afară ca să-1 determine
la o acţiune în contra Ardealului, e foarte probabil.
Oricum se vor fi petrecut lucrurile, nu se poate atribui ex­
clusiv numai uneia sau alteia din aceste cauze ocuparea Ardea­
lului, ci mai mult faptului că, la un moment dat, toate aceste îm­
prejurări au conlucrat la determinarea Domnului Ţării Româneşti
ca să pornească la cucerirea Ardealului.
După bătălia de la Şelimber, din 28 Octomvrie 1599, unde
fu învins cardinalul Andrei Bâthory şi armata lui pusă pe fugă,
Mihai Viteazul îşi făcu intrarea triumfală în Alba-Iulia şi se pro­
clamă stăpân al Ardealului.
In toată acesta acţiune a lui Mihai Viteazul pentru cucerirea
Ardealului şi apoi pentru ocârmuirea şi păstrarea pentru dânsul
a acelei ţări, întâlnim amestecate numele şi activitatea unui mare
dregător din Ţara Românească: Banul Mihalcea.
Din cărţile de istorie şi din alte publicaţiuni de până acum,
avem puţine cunoştinţe despre acest boier al lui Mihai Viteazul;
abia dacă se pomeneşte, ici şi colea, de această mare figură a
1
neamului românesc. )
Dacă se cercetează însă mai amănunţit documentele timpu­
rilor trecute, precum şi diferitele mărturii ce ni s'au păstrat des­
pre dânsul, se poate vedea cu câte calităţi era înzestrat Banul
Mihalcea şi ce rol politic de prim plan a jucat în epoca sa, —
rol care merită să fie arătat în adevăratele lui proporţii.

Cine era Banul Mihalcea?

Un scriitor italian, Ciro Spontoni, care a trăit pe timpul lui
Mihai Viteazul şi a fost secretarul generalului Basta, a cunoscut
în de-aproape pe Banul Mihalcea, despre care ne spune în lucrarea

!) N. Bălcescu, Românii sub Mihai Viteazul, ediţia Casei Şcoalelor,

1908. — Ion Sârbu, Istoria lui Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, 2
volume, 1904-1907. — A. D. Xenopol, Istoria Românilor, ediţia II (1914)
volumul V. — N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, 2 volume 1935. — P. P.
Panaitescu, Mihai Viteazul, 1936; Documente privitoare la Istoria lui Mihai
Viteazul, 1936. — Alte publicaţiuni, cuprinzând conferinţe sau comunicări la
Academia Română, în care e vorba de Banul Mihalcea, vor fi citate în cursul
acestui studiu.

©BCU CLUJ
 — 501 —

sa „Historia della Transilvania", apărută la Veneţia în 1638, că

„era de naţionalitate grec, de naştere foarte obscură şi crescut
într'o urâtă josnicie".
Un alt italian din Parma, cu numele Giovanni Beduccini,
fost secretar al împăratului Rudolf al II-lea, care a avut ocaziunea
să vadă activitatea Banului Mihalcea la Praga, ne spune despre
dânsul cam acelaşi lucru ca şi Spontoni, că „era de naţiune grec,
1
de naştere obscură şi crescut într'o lume de rând". )
Din alte documente reiese că Mihalcea era Grec, originar
2
din insula Chios. ) Adevăratul său nume era Mihalce Karatzas,
adică Caragea, fără să aibă însă vre-o legătură de rudenie cu
familia domnitoare cu acelaşi nume, de mai târziu.
Se pare că Mihalcea a avut o copilărie chinuită şi o tine-
reţă sbuciumată. Făcând negoţ de vite şi carne sărată, el ajunse,
după o muncă încordată şi plină de privaţiuni, om bogat şi cu
multă experienţă în afaceri.
Probabil că mânat de nevoile comerţului său, el a venit şi
în Ţara Românească, unde i se oferiau desigur cele mai favo­
rabile perspective de a cumpăra, pe preţuri convenabile, vitele de
care avea nevoie pentru negoţul său. Aceste animale le desfăcea
apoi pe piaţa Constantinopolului, sub formă de carne proaspătă
sau sărată, realizând astfel însemnate câştiguri.
Venind în Ţara Românească, în mai multe rânduri, el a în­
ceput să cunoască stările de lucruri de la noi şi şi-a creiat cu
timpul şi oarecare legături cu băştinaşii, ceeace 1-a determinat,
probabil, să se stabilească pentru totdeauna aici, fără să putem
însă preciza data.
După aceea, intrând în relaţiuni de afaceri cu unii dregători,
de la cari se aproviziona cu vite sau le servia de intermediar la
vânzările de animale, e posibil ca Banul Mihalcea să fi ajuns, cu
vremea, ca să-i oblige, împrumutându-i la nevoile lor cu bani.

*) Giovanni Beduccini, Historia di Transilvania, manuscris la Acade­

mia Română. — N. Iorga, Un nou izvor cu privire la Minai Viteazul si Radu
Şerban, pag. 8.
8
) N. Iorga, Contribuţii la istoria Munteniei, 1896, pag. 49 nota; Do­
cumente relative la Petru Şchiopul şi Mihai Viteazul, pag. 56.

©BCU CLUJ
 — 502

Realizând o însemnată avere şi cumpărând numeroase pro­

prietăţi, ajunse la mare trecere în Ţara Românească.
S'a căsătorit cu o pământeancă, Marula, pe care documen­
tele o numesc „Băneasa Marula" — fără să ştim însă din ce fa­
milie românească se trăgea — şi a avut patru copii în viaţă şi
J
anume: un băiat, pe Pătraşcu zis din Cocorăşti ) şi trei fete:
pe Preda, măritată cu Radu Cluceru Buzescu, pe jupâniţa Mihnea
şi pe jupâniţa Măria, fosta soţie a lui Bădican, spătarul din Greci,
care s'a călugărit apoi în văduvie din cauza unor daraveli avute
2
la domnie. )
Mihalcea, prin căsătorie cu boierii pământeni a fiicelor sale
3
— nu a surorilor sale, cum pretind scriitorii Spontoni ) şi Be-
4
duccini, ) căci nu se ştie până acum dacă Mihalcea a avut sau
nu surori şi nici cum le chema, — a intrat în legături de rudenie
cu multe familii mari din ţară. Faima acestor încuscriri a făcut
pe generalul austriac Gheorghe Basta să spună despre Banul M i ­
6
halcea că e „parente del Valacco" ) adică rudă cu Domnul, ceeace
nu era tocmai exact, deoarece Mihalcea nu era rudă directă cu
Mihai Viteazul, ci numai prin alianţă, una din fetele lui fiind că­
sătorită cu spătarul Bădican, fratele lui Preda Floricoiul, ginerele
lui Mihai Viteazul.
Datorită averii mari ce agonisise, ca şi încuscririi sale cu
marile familii din ţară şi mai ales cu puternica familie a Buze-
ştilor, Mihalcea ajunse cu timpul să aibă mare trecere pe lângă
Domni, cari-1 primesc la Curtea lor şi—1 ridică apoi în dregătorii.
Din documentele cunoscute nu se poate preciza dregătoria
cu care a 'nceput Mihalcea până să ajungă la bănia Craiovei, pe
care a păstrat-o apoi, mulţi ani dearândul, până le moartea sa.

J
) Ernanoil Hagi Moscu, Boierii lui Mihai Viteazul, pag. 8.
2
) Se face menţiune de jupâniţa Măria înir'un act din 15 Iulie 1634,
privitor la un proces avut penirucă a omorît cu mâna ei 2 Ţigani şi în urmă
a pârît la Domn pe Stanciu logofătul, zicând că a furat 1000 ughi aur. Pâra
s'a dovedit mincinoasă şi cu greu a fost iertată de Domn. Pentru a-şi ispăşi
păcatele, s'a călugărit apoi în văduvie. (Arhiva Sf. Mitropolii Bucureşti, pa­
chetul 179, doc. 1.)
3
) Spontoni, l. c. pag. 170.
4
) Beduccini, în lorga /. c. pag. 8.
5
) A. Veress, Epistolae Ghe. Basta, pag. 390.

©BCU CLUJ
 — 503 -

De aceea i-a rămas şi numele, în diferitele acte interne, de Ba­

nul Mihalcea, sub care e pomenit chiar şi când nu mai ocupa
acea demnitate. Fusese de atâtea ori Ban al Craiovei, încât lumea
se obişnuise să-1 ştie numai în această calitate.
Scriitorii italieni Spontoni şi Beduccini afirmă că Mihalcea
1
făcuse parte şi din Curtea lui Petru Cercel (1583—1585), ) fără
să ne spună însă dacă a ocupat vreo dregătorie.
Că Mihalcea a fost Ban al Craiovei şi înainte de Mihai V i ­
teazul, nu mai încape nicio îndoială; întrebarea care se pune
e: când a ocupat el pentru întâia dată acea dregătorie?
După unele- mărturii, Mihalcea ar fi fost în slujbă sub Mih-
nea II, Turcitul, între anii 1582 — 1583, când se pomeneşte de
dânsul ca Mare Ban şi Ispravnic la zidirea mănăstirii Tutana în
2
1583. ) Dealtfel, chiar Mihalcea, într'o scrisoare din Iulie acelaşi
an, trimisă surorii Domnului, se întitulează singur: „Eu Banul
3
Mihali şi boier al Domnului Mihnea Voevod...." )
Dacă a mai fost Ban şi după 1583, nu se poate afirma,
deoarece niciun document intern nu face menţiune de acest lucru.
E foarte probabil însă că Mihalcea să fi ocupat această dregă­
torie şi în primul Divan din 1593, cu care Mihai Viteazul şi-a
început domnia şi era compus aproape numai din Greci.
In anul următor, fără să ştim din ce cauză, Mihalcea nu
mai era Ban al Craiovei, după cum reiese dintr'un hrisov dom­
nesc din 28 Mai 1594, prin care i se confirmă stăpânirea asupra
moşiei Orleşti „pentrucă a plătit birul de haraciu al cinstitului
împărat" în locul oamenilor din acel sat, cari fugiseră peste Du­
năre încă din zilele lui Alexandru cel Râu. In acest act se spune
4
despre Mihalcea că a „fost mare Ban." )
Cu ocaziunea încheierii tratatului din 1595, când solii lui
Mihai Viteazul — boieri pământeni în frunte cu mitropolitul —
au închinat Ţara Românească lui Sigismund Bâthory, principele
Ardealului, s'a introdus în tratat o dispoziţiune potrivit căreia

J
) Spontoni /. c. pag. 170; Beduccini în Iorga /. c. pag. 8.
2
) Analele Academiei Române, VIII, 229.
3
) N. Iorga, Contribuţii la istoria Munteniei, pag. 48, nota 2.
J
) Biblioteca Academiei Române, documentul L/12.

©BCU CLUJ
 504 —

Grecii erau scoşi din toate dregătoriile tării, urmând ca pe viitor

„între cei 12 boieri juraţi să nu fie Greci, nici în celelalte dregă­
1
torii". )
Divanul domnesc din 1595 fu deci alcătuit aproape numai
din boieri olteni, Grecii fiind cu toţii îndepărtaţi, afară de M i -
halcea, căruia i se încredinţează tot bănia Craiovei.
Calităţile lui excepţionale, trecerea mare ce o avea la Mihai
Viteazul, ca şi încuscrirea cu Buzeştii, i-au impus Domnului şi s'a
făcut pentru dânsul e excepţie, după scoaterea din dregătorii a
celorlalţi boieri greci.
Intre anii 1596 — 1598 iarăşi nu se mai pomeneşte în do­
cumente de Mihalcea ca Mare Ban, fără să se poată preciza din
ce motive. începând însă din 1598 şi până la moartea lui în 1601,
Mihalcea ocupă, fără întrerupere, bănia Craiovei, dar de data
2
aceasta nu singur, ci împărţind bănia cu alţi boieri ): în 1598 cu
Udrea Băleanul şi Calotă Bozianul, în 1599 cu Calotă şi Gheor­
ghe Raţ, iar în 1600 numai cu Udrea.
Ca boier în Divan, Banul Mihalcea ia parte la luptele contra
Turcilor, unde dă dovadă de multă dibăcie şi de multă bravură.
La începutul anului 1595 trecu Dunărea, împresură Silistra,
căreia îi dădu foc, fără să o poată cuceri; risipeşte apoi pe Turci
şi pune pe fugă pe pretendentul Ştefan Sasul, care aşteaptă la
s
Silistra ca să fie pus în scaunul Ţării Româneşti. )
Unul din trimişii împăratului Rudolf al II-lea, Giovanni M a ­
rini di Poli, spune că meritul acestei incursiuni victorioase ar fi
4
al lui Mihalcea, care comanda 2000 de oameni. ) Acest merit i-a
fost dealtfel recunoscut şi de Domnitor.
După aceste incursiuni, Turcii nu se liniştiră, ci căutând să
se răzbune, se pregătiră de ofensivă contra lui Mihai. Tătarii,
cari se găsiau la Vidin, dimpreună cu mercenarii sârbi din acea

^Hurmuzachi, Documente, voi. HI, partea t, pp. 212, 475: „Graecos

natione inter duodecim juratos bojeros esse nequeat, neque aliquod numus
et ofh'cium spectans ad gubernationen illius regni obire possit".
a
) I. C. Filitti, Banatul Olteniei şi Craioveştii, pag. 94.
8
1 Hurmuzachi, Luptele lui Mihai Viteazul pp. 13—14; Documente, XII
pag. 37; A. Veress, Documente, IV, pag. 207; Cronica anonimă în Revista
pentru ist. arh. şi fii. XI, pag. 127.
4
) Hurmuzachi, Documente voi. XII, pag. 37.

©BCU CLUJ
 - 505 —

localitate, recrutaţi de Turci, atacară pe neaşteptate Craiova şi o

arseră. Vestitul căpitan raguzan Deli Marcu apără oraşul numai
cu 160 de haiduci şi fu rănit în luptă. Cum prinse de veste Ba­
nul Mihalcea, îi alergă în ajutor şi urmărind pe duşmani, trecu
Dunărea şi pradă Vidinul.*) Luptele cu Turcii continuară şi în anii
următori şi se dădură atacuri violente, de la care nu lipsi M i ­
2
halcea. )
După supunerea Ţării Româneşti lui Sigismund Bâthory,
principele Ardealului, în urma tratatului încheiat în 1595, Mihai
Viteazul se gândi şi la o apropiere de Curtea din Praga, de la
care spera să obţină ajutoare în lupta lui contra Turcilor.
Pentru a inaugura această nouă orientare politică, Mihai
Viteazul socoti că singurul om pe care s'ar putea bizui şi care
l-ar putea într'adevăr ajuta în această direcţie, era Banul M i ­
halcea. De aceea 1-a şi trimis, în August 1595, în solie la Praga,
dimpreună cu căpitanul Samoil. Nu ştim ce instrucţiuni i-d fi dat,
însă el n'a ajuns la destinaţie, deoarece — după cum raporta Ion
Marini di Poli din Praga împăratului, Banul Mihalcea şi însoţi­
8
torul său au fost opriţi în Ardeal şi întorşi înapoi din drum ) ,
din ordinul principelui Bâthory, care nu vedea cu ochi buni o
apropiere a lui Mihai de imperiali, duşmanii Bathoreştilor.
Căror împrejurări se datora această nouă orientare politică
a lui Mihai ?
In primii ani după urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti,
Mihai Viteazul a văzut în Ardeal un punct de razim pentru vre­
muri grele şi un aliat pre{ios în lupta ce pornise contra Turcilor.
De aceea, el a căutat să întreţină cele mai amicale legături cu
principele Ardealului, mergând până a se pune el şi ţara lui sub
tutela ardelenească, încheind cu Sigismund Bâthory, chiar în 1595
4
un tratat în regulă, prin care se consacra această supunere. )
Fată însă cu svonurile tot mai persistente despre o schim­
bare de atitudine în raporturile politice ale principelui Ardealului

!) Hurm. Doc. XII. pag. 36; A. Veress, Documente, IV. pag. 249.
3
) Hurm. Doc. XII, pag. 331.
3
) Veress, Documente, IV. pag. 253.
4
) Hurm. Documente, voi. III, partea l, pp. 212, 475. — Veress, Doc.
IV, p. 223.

©BCU CLUJ
 — 506 —

cu Turcii, Mihai Viteazul se decide să plece la sfârşitul anului

1596 la Alba-Iulia, spre a se convinge personal întrucât acele
svonuri erau întemeiate. In această călătorie Mihai fu însoţit de
Banul Mihalcea, sfetnicul lui cel mai de seamă, precum şi de alţi
l
boieri. Ei sunt primiţi cu onoruri la Curtea lui Sigismund. )
Profitând de ocaziunea ce i se da cu prilejul acestei vizite,
Mihai vorbeşte deschis lui Sigismund despre cele auzite şi—1 în­
treabă dacă mai luptă contra Turcilor sau are de gând să se în­
ţeleagă cu dânşii. Faţă de şovăielile iui Sigismund de a da un
răspuns precis, Mihai înţelese că nu se mai putea aştepta de la
2
dânsul la nici un sprijin contra Turcilor. )
Văzând cum stau lucrurile, Mihai încercă atunci să-şi asi­
gure un ajutor din altă parte, îndreptându-şi privirile spre Habs-
burgi, cu care caută să intre în raporturi politice cât mai strânse.
De aceea, în Ianuarie 1597, încă pe când se afla în vizită
s
la Curtea lui Sigismund la Alba-Iulia, ) Mihai Viteazul trimise o
solie cu o scrisoare la arhiducele Maximilian, care se găsia cu
armata în apropiere de graniţa Ardealului. Din acea solie făcea
parte Banul Mihalcea şi Sasul Marcus Schunckabunk (Schoncke-
bonk) din Braşov, un prieten devotat al lui Mihai Viteazul.
In scrisoarea de recomandare din 5 Ianuarie 1597, pe care
Mihalcea a remis-o Arhiducelui, Domnitorul îi spunea: „Am por­
nit acolo sus la Maiestatea Sa împăratul Romei, cum şi la Ma­
iestatea Ta pe sfetnicul nostru boier Banul Mihalcea şi împreună
cu dânsul pe sluga noastră bună de Curte, Domnul de bun neam
Marcu, pentru ca să dea samă Maiestăţii Sale cum şi Maiestăţii
Tale despre starea noastră şi pe lângă aceea marea noastră ne­
voie, căci în slujba noastră pentru creştinătate şi din pricina lup­
tei noastre împotriva păgânilor ne-am cheltuit toată averea şi ast­
fel nu mai avem din ce să ţinem oşti ca să putem face faţă pă­
gânilor. Ne-am jeluit Maiestăţii Sale ca să ia aminte nevoia noa­
stră mare, fiindu-ne cu ceva ajutor bănesc cu care să putem ţine
oastea. De aceea ne adresăm şi Maiestăţii Tale să ne fie de bun

J
) Hurm. Documente, XII, pag. 289.
2
) Hurm. Documente, voi. III, partea I, pp. 275—77; voi. XII, pp.
280-87.
3
) S. Meteş, Domni şi boieri din ţările noastre în oraşul Cluj, pag. 7.

©BCU CLUJ
ajutor la Maiestatea Sa, ca Maiestatea Sa să nu ne lase, ci să ne
ajute. Ne rugăm aşijderea şi Maiestăţii Sale să ia aminte nevoia
noastră mare, fie-ne şi Maiestatea Ta de ajutor ca să ne putem
împlini slujba atât fată de Maiestatea Sa cât şi faţă de creştină­
tate şi să ne putem împotrivi păgânilor. Despre lucrurile noastre
mai trimitem vorbă Maiestăţii Tale prin boierul nostru de căpete­
nie numit. Vă rugăm să-i daţi crezare vorbelor lui...." *)
Din cuprinsul acestei scrisori reiese clar obiectul soliei Banu­
lui Mihalcea la Curtea din Praga: să obţină un ajutor bănesc de
la împăratul Rudolf al II-lea pentru plata oştilor de care Mihai
Viteazul avea nevoie, ca să poată lupta contra Turcilor în interesul
imperialilor şi al creştinătăţii.
Banul Mihalcea nu zăbovi mult la arhiducele Maximilian şi
după ce îi ceru sprijinul i a împărat pentru reuşita însărcinării ce
2
i se dase, îşi continuă drumul spre destinaţie. ) Solia fu bine pri­
mită la Curtea din Praga şi i se fixă imediat audienţa la împărat,
3
care şi avu loc la 12 Februarie 1597. )
Iată cum descrie Sasul Schonckebonk acea audienţă, pre­
cum şi modul în care au fost trataţi cei doi soli ai lui Mihai V i ­
teazul până la plecarea lor din Praga :
„La 12 Februarie (1597) am avut cu Banul Mihalcea audi­
enţa la Praga, la împăratul în persoană şi numai singur, iar eu
am expus în limba germană solia lui Mihai Vodă către împăratul,
am arătat nevoia lui şi am cerut împăratului să ia sub protecţia
sa Ţara Românească. Acestea le-a ascultat împăratul cu multă
bunăvoinţă şi porunci să fim trataţi cu multă atenţiune; am avut
masă deschisă timp de şease săptămâni cât am stat la Praga,
mâncarea ni se aducea din propriile lui bucătării la gazdă şi tot
felul de băuturi din pivniţele sale, care ne erau aduse de oameni
de seamă şi servite în frumoase mari pahare.
„Lui Mihai Voevod i-a acordat în această solie să-i plătea­
scă solda la 4000 de oameni timp de 6 luni în Valah ia şi pentru
vara viitoare a şi dat pentru cei 4000 de oameni o sumă de
4
20.000 florini..." )
!) A. Veress, Documente, V, pp. 51-52.
2
) A. Veress, Documente, V, pag. 56; Hurm. Documente, XII, pp. 293,326.
3
) Revista Istorică, I. pp. 165-168.
4
) Quellen zur Geschichte der Stadt Brassâ, pag. 3.

©BCU CLUJ
 — 508 —

Din suscitată scrisoare a lui Mihai către arhiducele Maximi-

lian rezultă că obiectul politic al soliei era de a arăta împăratului
pericolele ce ameninţau pe Mihai din toate părţile, greutăţile mari
în cari se sbătea, fără să aibă posibilitatea de a le face fată, să-i
închine Ţara Românească şi să-i ceară să-i acorde lui Mihai o
subvenţie cu care să poată plăti anual soldele la 6000 de oameni,
de cari are nevoe ca să poată respinge atacurile Tătarilor şi ale
Turcilor şi, de va fi posibil, să poată trece Dunărea, ca să supună
Bulgaria creştinilor. In schimb, Mihai se obliga să fie credincios
împăratului şi să facă tot ce-i va porunci Măria Sa.
Tratativele duse de Banul Mihalcea şi de Schonckebonk la
Praga au dus la rezultate satisfăcătoare pentru Mihai, deşi nu i
s'a acordat tot ce se ceruse. A obţinut totuşi de la împărat plata
pe 6 luni pentru 4000 de ostaşi mercenari, dându-li-se în mână
un avans de 20.000 florini, precum şi alte promisiuni pentru
viitor.
Agentul veneţian din Praga a semnalat Dogelui sosirea so­
lilor munteni *) şi a urmărit de-aproape tratativele duse de dânşii
2
până la 24 Martie 1597, când le anunţă plecarea. )
Această primire călduroasă, făcută Banului Mihalcea şi înso­
ţitorului său la Curtea din Praga, îşi găseşte explicaţiunea în faptul
că imperialii vedeau în Mihai Viteazul un aliat preţios contra Tur­
cilor. De Ardeal nici nu fusese măcar vorba în acea solie, deoarece
imperialii încercau pe alte căi să pună mâna pe această ţară.
Pe măsură ce Mihai se apropia de Habsburgi, raporturile lui
cu Sigismund Bâthory, principele Ardealului, se răceau tot mai
s
mult. ) Acest lucru începuse să nu mai fie un mister pentru
nimeni. Astfel, nunţiul papal de la Varşovia scria la sfârşitul anu­
lui 1597 că Mihai „vrea să se libereze de obligaţiunile ce le are
4
faţă de Ardeal". )

!) Hurm. Doc. voi. III. partea 2, pag. 233.

2
) Hurm. Doc. III, 2, pp. 236-38.
8
) A. Veress, Documente, voi. V, pag. 65. Mihai nu dădu urmare invi­
taţiei lui Sigismund de a lua parte ca vasal la dieta din Aprilie 1597. —
Hurm. Documente, voi. XII, pag. 330.
4
) A. Veress, Documente, voi. V, pp, 70-71, 90; Hurm. Documente, XII,
pag. 330.

©BCU CLUJ
 — 509 -

La începutul lui Aprilie 1598, după două vizite făcute la Praga

şi după tratativele duse cu împăratul Rudolf al II-lea, Sigismund
Bâthory abdică şi predă Ardealul Comisarilor împărăteşti, trimişi
ca să-1 ia în primire. Politica habsburgică îşi atinsese astfel scopul
prin luarea în stăpânire a Ardealului.
Ajungând acum vecini cu Ţara Românească, imperialii se
gândiră că e în interesul lor să dea o formă concretă legăturilor
de prietenie cu Mihai Viteazul, legături ce fuseseră numai discutate
cu ocaziunea soliei Banului Mihalcea la Praga.
De aceea, la putină vreme după ocuparea Ardealului, emisari
de ai împăratului Rudolf al II-lea sosiră la Târgovişte şi încheiară
cu Domnitorul, la 9 Iunie 1598, un tratat de amiciţie, *) care fu
2
apoi întărit de boierii munteni, în frunte cu Banul Mihalcea, ) cu
jurământul de credinţă fată de împărat.
Ne putem închipui câtă mulţumire a simţit Banul Mihalcea
văzând că noua orientare politică cu Habsburgii, pentru care el
lucrase atâta timp şi cu atâta zel, capătă prin acel tratat o con­
sacrare formală.
Soarta Ardealului părea întrucâtva aranjată, spre satisfacţia
tuturor când, câteva luni mai târziu, la 20 August 1598, Sigi­
smund Bâthory se reîntoarce, pe neaşteptate, în Ardeal, unde e
primit cu entuziasm de Unguri. Dieta de la Turda îl proclamă
din nou principe al Ardealului, iar Comisarii imperiali sunt arestaţi.
Noua întorsătură a lucrurilor nu convenia lui Mihai Viteazul,
care se arătă ostil acestei restaurări şi trimise soli la împărat ca
să-i comunice că, dacă Sigismund se împacă cu Turcii, el va porni
3
războiu contra Ardealului. ) Pe de altă parte, Mihai înştiinţează
şi pe Sigismund că dacă se apropie de Turci „îi voiu fi eu în loc
4
păgân şi Turc destul...." )
Fată de această ostilitate a Curţii din Praga şi a lui Mihai
Viteazul, Sigismund abdică a doua oară, la 29 Martie 1599, din
domnia Ardealului, impunând Dietei ardelene alegerea ca principe

>) I. Sârim, Istoria lui Mihai Viteazul, I, pp. 571-574. Se găseşte textul
în întregime al tratatului în chestiune.
2
) Hurm. Documente, XII, pag. 359.
3
) Hurm. Doc. X\l, pp. 392-93, 398-400.
4
) Hurm. Doc. XII, pag. 396.

©BCU CLUJ
 — 510 —

a vărului său cardinalul Andrei Bâthory, *) unealta Polonilor şi

dispus a se înţelege cu Turcii, duşmanii Habsburgilor.
Politica poloneză triumfa astfel în aceste ţinuturi, deoarece
Ieremia Movilă era vasalul Polonilor, iar Ardealul se pregătia la
rândul lui să facă acelaşi lucru. ' ) Cardinalul Andrei Bâthory nu
3
întârzie să intre în legături cu Turcii, ) ale căror atacuri contra
imperialilor deveniau tot mai ameninţătoare. Astfel, în scurtă vreme»
înţelegerea între regele Poloniei, Andrei Bâthory şi sultanul tur­
4
cesc era deplină. ) La pericolul ce prezintă pentru Ţara Româ­
nească această înţelegere turco-polonă, se mai adăuga şi duşmănia
lui Ieremia Movilă, domnul Moldovei, care stăruia insistent la
5 6
Polonezi ) şi la Andrei Bâthory ) ca Mihai Viteazul să fie scos
din domnie şi înlocuit cu hatmanul Simeon Movilă, fratele lui
Ieremia. Până şi Turcii începură să fie favorabili unei atari schim­
bări, în urma intrigilor paharnicului Caraiman, faimosul agent al
Movileştilor la Poartă.
In urma insistenţelor repetate ale lui Ieremia Movilă, Andrei
Bâthory hotărî înlocuirea lui Mihai Viteazul şi în acest scop tri­
mise la dânsul în solie pe Ciomortani Tămaş ca să-1 sfătuească să
părăsească tronul Ţării Româneşti, căci aşa e voia Turcilor. Con­
vorbirea dramatică dintre Mihai şi solul lui Andrei Bâthory, care
venise să-i anunţe scoaterea din domnie, ne-a fost redată de în­
7
suşi Mihai Viteazul într'o scrisoare către Domnul Moldovei. )
Această scrisoare s'a păstrat, din fericire.
Faţă de această ameninţare, Mihai ţinu sfat cu boierii săi, ca
să vadă ce-i de făcut. In acele momente tragice, Banul Mihalcea
avu cuvântul hotărîtor, sfătuind pe Domnitor — după cum rela­
tează o cronică — să nu cedeze injoncţiunilor lui Bâthory, ci să

') Hurm. Documente, Suplimentul II, 1, pag. 572-74.

2
) Hurm. Documente, XII, pag. 575.
•') Hurm. Documente, XII, pag, 43/, 470-71; Veress, Doc. V, pp. 162-63.
*) Hurm. Documente, voi. III, 1. pp. 320-23; IV, 2, pag. 240.
") P. P. Panaitescu, Documente relative la Mihai Viteazul, pp. 88—89 ;
A. Veress, Documente, voi. V. pp. 256-57.
(i
j Hurm. Documente, XII, pag. 2: într'o corespondenţă din 15 Aprilie
1594 se menţionează faptul că Andrei Bâthory stăruia la imperiali pentru în­
locuirea lui Mihai Viteazul cu fratele său Baltazar Bâthory.
') P. P. Panaitescu, Documente relative la Mihai Viteazul, pp. 93-98.

©BCU CLUJ
 ceară ajutor de la imperiali, ca să pornească contra Ardealului şi
să-1 cucerească.
Fiind informat de intenţiunile lui Mihai, cardinalul Bâthory
se prefăcu că doreşte o împăcare cu Domnul muntean care, la rân­
dul lui, reînoi, de formă, vechile legături de vasalitate cu Ardea­
l
lul, printr'un nou tratat semnat la 26 Iunie 1599. )
Peste câteva zile însă, Mihai trimite o solie la Praga ca să
arate împăratului trădarea cardinalului, care s'a înţeles cu Turcii,
2
cerându-i ajutor contra lui. )
Curtea habsburgică, deşi promitea să sprijine pe Mihai în acţi­
unea lui, amâna totuşi să-i trimită ajutoarele de care avea nevoie
3
pentru a putea începe o campanie contra Ardealului. )
De sigur că situaţiunea aceasta neclară neliniştea pe Mihai,
care, prinzând un moment favorabil, se hotărî să lupte singur con­
tra cardinalului şi, la începutul lui Octomvrie 1599, trecu munţii
în Ardeal. Banul Mihalcea, care era unul dintre partizanii cei mai
înfocaţi ai cuceririi Ardealului, însoţi pe Domnitorul său în acea­
4
stă expediţie, ) comandând o parte din oştire.
Lupta decisivă avu loc la Şelimber în 18 Octomvrie 1599,
unde cardinalul Andrei Bâthory fu învins, iar armata lui pusă pe
fugă.
Rând pe rând, toate cetăţile Ardealului se supuseră lui Miha
Viteazul, care, la 1 Noemvrie 1599, îşi făcu intrarea triumfală în
Alba-Iulia, de unde se proclamă apoi stăpân al Ardealului. Visul
Banului Mihalcea se împlinise.
La câteva zile după ocuparea Ardealului, Mihai Viteazul en­
tuziasmat de această victorie neaşteptată, trimite la împăratul Ru-
dolf al II-lea, cu o scrisoare de recomandare şi cu daruri, pe
5
Petru Armeanul, ca să-i ducă ştirea biruinţei ) şi să-i spună
totodată că el nu vrea nimic pentru dânsul, ci doreşte să se în­
toarcă în Ţara Românească şi să lupte cu Turcii, mergând până

') Hurm. Documente, voi. 111, partea 1, pp. 329-332.

2
y Veress, Documente, voi. V, pp. 239-40, 243; Hurm. Documente, voi.
Hi, 2, pp. 319-23, voi. XII, pp. 439-40.
3
) Hurm. Documente, III, 1, pp. 334-38.
4
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 476.
•>) Hurm. Documente, voi. XII, pp. 480-81.

©BCU CLUJ
 — 512 —
2
la Consantinopol, ') iar Ardealul să-1 lase pe seama împăratului. )
Acest gest mărinimos al lui Mihai Viteazul nu găsi aproba-
barea Banului Mihalcea şi nici a altor boieri, cari interveniră pe
lângă Domn ca să păstreze Ardealul, pentrucă el este o cetate
s
naturală uşor de apărat şi prezintă şi alte avantaje; ) pe când
alţi boieri, în frunte cu Buzeştii, sfătuiau pe Domn să renunţe la
4
Ardeal şi să nu se împotrivească voinţei împăratului, ) care doria
să stăpânească această ţară. Raportul din Noemvrie 1599 al agen­
tului imperial, raguzanul Paulo Giorgio, menţionează că „boierilor
români şi mai ales Buzeştilor nu le place ca Domnul să rămână
în această ţară şi s'o ţină pentru el, dar boierii sârbi şi greci sunt
cu totul potrivnici părerilor lor". Din alte documente şi mărturii
din acea vreme reiese că în fruntea acestor boieri, partizani ai
5
păstrării Ardealului, se găsia Banul Mihalcea şi Stoica vistiernicul. )
Cu toată opunerea Buzeştilor şi a mitropolitului de Târnova
8
Dionisie, ) Mihai fu înduplecat de Banul Mihalcea să nu cedeze
7
Ardealul Habsburgilor, ) orice s'ar întâmpla. Era ceva misterios,
ce n'a putut fi desluşit încă, care atrăgea pe Banul Mihalcea spre
Ardeal, împingându-1 să-şi lege soarta lui de aceea a acestei ţări,
pe care abia acum o cunoştea mai de aproape şi o aprecia Ia
adevărata ei valoare pentru interesele româneşti.
Dar nici Habsburgii nu erau dispuşi să renunţe la pretenţiu-
nile lor. O luptă începea deci pe chestia Ardealului şi pentru ca
lucrurile să nu ia o întorsătură dăunătoare intereselor româneşti,
trebuia să se ajungă la o înţelegere cu împăratul.

!) N. Iorga, Documente nouă de la Petru Şchiopul şi Mihai Viteazul

în Anal. Acad. Rom. XX, pp. 457-58; Hurm. Documente, XII, pp. 699-701.
2; Hurm. Documente, voi. XII, pag. 509.
s) Hurm. Doc. XII, pp. 598, 789.
4
) Hurm. Documente, voi. III, 1, pag. 352.
s) Hurm. Documente, voi. III, 1, pag. 400; voi. IV, 1, pag. 6; voi. XII,
pag. 741.
«) Hurm. Documente, voi. XII. pp. 731-33.
7
) Cronica anonimă, ed. Ioanid, pp. 65-66; Hurm. Documente, XII, pag.
905: Comisarii din Ardeal scriu împăratului despre Banul Mihalcea numindu-1
„untreuen Griechen, der neben dem Stoica allein von Anfang bis an hero
dieses Landts Cession, wider des Herrn Waida erste guetc Intention verhin-
dert und widerrathen..."

©BCU CLUJ
 — 513 —

In acest scop, o solie alcătuită din Banul Mihalcea şi Stoica

vistiernicul — deci din persoane partizane păstrării Ardealului —
fu trimisă, la 29 Noemvrie 1599, la Praga. ') In scrisoarea de în­
credinţare — de creanţă cum am zice astăzi — din 20 Noem­
vrie, dată solilor, Mihai scria împăratului că cu ajutorul lui Dum­
2
nezeu a adus Ardealul sub stăpânirea Măriei Sale. ) Banul M i ­
3
halcea avea însă misiunea să-i expună în ce condiţiuni. )
Cu această ocaziune, solii duceau împăratului mai multe da­
ruri din partea lui Mihai, între care şi calul cardinalului Andrei
Bâthory. Banul Mihalcea avea depline puteri din partea Domnului
său ca să trateze şi să lichideze cum va crede el mai nemerit
chestia Ardealului.
Pe când solia era în drum spre Praga, împăratul Rudolf al
II-lea anunţă lui Mihai Viteazul, la 3 Decemvrie 1599, că a tri­
mis înapoi pe Petru Armeanul cu un răspuns de care Domnitorul
va fi mulţumit, şi—1 informa totodată, că va expedia la dânsul în
4
curând pe un alt agent. )
Intre timp, atât din partea imperialilor cât şi a lui Mihai V i ­
teazul avură loc diferite declaraţiuni cu privire la Ardeal, fiecare
căutând să-şi manifeste cât mai clar dorinţa de a păstra pentru
sine acea ţară. Astfel, împăratul Rudolf al II-lea scria regelui Po­
loniei, la 4 Decemvrie 1599, despre drepturile lui asupra Ardea­
5
lului. ) Pe de altă parte, din Ardeal se răspândiau ştiri despre
6
intenţia lui Mihai de a stăpâni acea ţară. )
La 15 Decemvrie 1599, Mihai scrie împăratului, mulţumindu-i
că a fost recunoscut şi anunţându-i că încurând va sosi la Praga
7
solia formată din Banul Mihalcea şi Stoica vistiernicul. ) Cum până
la 21 Decemvrie Petru Armeanul nu se întorsese încă din solie
în Ardeal, Mihai scrie din nou împăratului că aşteaptă pe emisarul

*) A. Veress, Documente, voi. VI, pag. 13; Hurm. Documente, voi. 111,
1, pp. 356-57, 383-84 şi 393; voi. XII, pag. 520.
2
) Hurm. Documente, voi. III, 1: „tola provincia Dei benignitate in po-
tesfatem Maiestatis Nostrae redacta per me est".
3
) Hurm. Documente, voi. XII, pp. 525, 658.
4
) Hurm. Documente, voi. III, 1, pag. 368.
5
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 529.
6
) Hurm. Documente, voi. XII, pp. 535-36, 552.
7
j Hurm. Documente, voi. III, partea 1, >pag. 383.

©BCU CLUJ
 — 514 —

1
imperial, ) care sosise la Alba-Iulia abia la sfârşitul lunei De­
cemvrie, cam în acelaşi timp cu Petru.
Acest emisar era milanezul Carlo Magno. El fu primit în
audienţă de Mihai Viteazul la 2 Ianuarie 1600. Carlo Magno aduse
ştiri liniştitoare şi felicitări din partea împăratului, fără nicio pro­
misiune de vr'un ajutor efectiv contra Turcilor. Mihai Viteazul
se declară mulţumit de ceeace îi oferia împăratul şi făcu urmă­
toarea declaraţie — întărită cu jurământ — pe care Carlo Magno
o comunică în aceeaşi zi împăratului: „In numele lui Dumnezeu
şi a Sfintei Treimi încep a vorbi: deoarece Măria Sa vrea să-mi
dea mie şi fiului meu titlul de Principe al Sfântului Imperiu şi
chiar de a face războiu şi sprijin pe lângă Sfinţia Sa (Papa) şi
regele Spaniei şi alţi Domni creştini, desfiinţez tot ce vor fi lu­
2
crat solii mei cu Măria Sa şi mă supun voinţei Sale". )
Solii de care vorbeşte Mihai în această declaraţie, sunt Ba­
nul Mihalcea şi Stoica vistiernicul, care nu ajunseseră încă la îm­
părat, deoarece ei trecuseră prin Viena abia la 22 Decemvrie
3
1599. )
In drum spre Praga, Banul Mihalcea se întâlni cu Petre Ar­
meanul, care tocmai se întorcea în ţară din solia avută la împărat.
Mihalcea, luând cunoştinţă de cele tratate de Petru, avu cu el o
discuţie foarte aprinsă, acuzându-1 chiar că a trădat interesele
4
Domnului său ) şi spunându-i că dacă aşa stau lucrurile, el nu
mai are nici un rost să meargă la Praga.
Pentru a atenua întrucâtva efectul soliei lui Petru Armeanul,
se spune că Banul Mihalcea, chiar înainte de a ajunge la împărat,
ar fi lăsat să se înţeleagă că Domnul său intenţionează să păstreze
5
pentru dânsul Ardealul, ) ceeace Mihai Viteazul desminţia în
faţa solului împărătesc, negând că ar fi dat atari instrucţiuni lui
6
Mihalcea. ) Mai mult încă, Mihai însărcina pe agentul său, pe ra-

!) Hurm. Documente, voi. III, 1, pag. 393.

3
) Hurm. Documente, voi. XII, pp. 569-72; N. Iorga, Documente nouă
de la Petru Şchiopul şi Mihai Viteazul, pag. 26.
3) Hurm. Documente, voi. XII, pp. 550-51; 559-60.
4
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 598, act din 9 Ianuarie 1600; alt
document pag. 618.
b
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 648.
;
<) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 648.

©BCU CLUJ
 — 515 —

guzanul Marco, ca să scrie la 22 Decemvrie 1599 Curţii habsbur-

gice, că Mihai „arde de dorinţa de a preda Ardealul oamenilor
împăratului".*)
Banul Mihalcea şi Stoica vistiernicul sosiră abia la 5 Ianu­
2
arie 1600 la Pilsen, ) unde se găsia împăratul. După unele co­
respondente diplomatice din Praga şi Pilsen ale agenţilor Dogelui
3 4
Veneţiei şi a Ducelui de Modena, ) precum şi din alte mărturii, )
reiese că cei doi ambasadori ai lui Mihai au intrat cu mare alai
în oraş. Cortegiul era format din 4 trăsuri şi 12 cai, dimpreună
cu 20 oameni. In fruntea cortegiului erau expuse darurile aduse
şi anume: frumosul cal al cardinalului Andrei Bâthory, 4 stea­
guri cucerite în bătălia de la Şelimbăr, pecetia cardinalului, sigiliul
Transilvaniei, precum şi alte câteva obiecte de pre{, pe cari M i ­
hai le trimitea împăratului. Din partea Curţii şi a împăratului nu
numai că nu s'au dat toate onorurile ce s'ar fi cuvenit unei solii
amice, dar nici măcar cea mai mică atenţie. Probabil că, în su­
fletul său, Mihalcea s'a simţit jignit de această purtare a oficia­
lităţii din Praga, gândindu-se cu câtă curtoazie fusese tratat în
Februarie 1597.
Această primire rece se explică prin faptul că situatiunea
era acum cu totul schimbată. De unde în 1597 Curtea din Praga
vedea în Mihai un aliat firesc şi preţios în lupta contra Turcilor —
aliat care trebuia încurajat şi ajutat, — acum când se ştia cu ce inten-
îiuni venia Banul Mihalcea, desigur că n'aveau niciun interes
să-1 primească cu mare pompă, ci se gândiau cum ar putea să
scape de el şi cum ar face ca Mihai să plece cât mai repede din
Ardeal, pentru ca imperialii să-1 ia mai curând în stăpânire.
Banul Mihalcea şi Stoica vistierul fură primiţi la 8 Ianuarie
1600 în audientă de împăratul Rudolf al II-lea, la reşedinţa sa din
5
Pilsen. ) In acea audientă cei doi trimişi munteni, dupăce expu-
seră pe larg în ce împrejurări a fost silit Mihai să cucerească

!) Hurm. Documente, voi. III, partea 1, pag. 397.

2
) A. Veress, Documente, voi VI, pp. 7-8.
3
) A. Veress, Documente, voi. VI, pp. 7, 8, 9 şi 10.
h A. Veress, Documente,'voi VI, pp. 11, 12 şi 13.
5
) A Veress, Documente, voi. VI, pp. 9 şi 13.

©BCU CLUJ
 - 516 —

Ardealul, pe care, bineînţeles, doreşte să-1 ofere împăratului,*)

ei se plânseră de lipsa de ajutor din partea lui Basta şi cerură
apoi ca Mihai să fie recunoscut în Ardeal ca guvernator, cu titlu
de Duce, Principe sau chiar Rege, vasal al împăratului; ei stăru-
iră să se trimită bani pentru oştirea lui Mihai, ca să poată năvăli
2
în tara turcească ş> s'o prade; ) să i se restitue cetăţile Hust,
Satu-mare şi Oradea, ocupate de armatele imperiale, dar care
3
aparţin Ardealului, precum şi confirmarea privilegiilor Secuilor. )
Probabil că solii mai vorbiră şi de alte chestiuni politice, fără să
putem preciza ce anume, deoarece nu ni s'au păstrat instrucţiu­
nile cu care ei au plecat şi nici nu se face nicăiri menţiune
de ele.
împăratul a dat ordin ca solia muntenească să fie întreţinută
4
pe socoteala statului şi să i se dea toată cinstea cuvenită. )
Pretenţiunile lui Mihai Viteazul, expuse aşa de clar de Ba­
nul Mihalcea, nu plăcură împăratului. La Curte, aceste cereri pu­
neau în mare încurcătură pe cei ce aşteptau cu nerăbdare ca im­
perialii să se instaleze în Ardeal. îngrijorarea îi cuprinse pe toţi
şi sunt mărturisiri că unii se gândiau cu groază cum vor „putea
6
scoate pe Valah din ţară şi să-1 mulţumească". ) Doctorul Pezzen,
unul din consilierii împăratului, începuse chiar să se plângă de
6
purtarea lui Mihalcea, ) ceeace aflând Mihai, fu cuprins de ne­
linişte, temându-se să^nu iasă lucrurile rău.
De aceea, el căută să atenueze efectul celor spuse de M i ­
halcea, asigurând pe comisarii imperiali din Ardeal că n'a dat in­
strucţiuni solilor săi să ceară împăratului ca el să rămână stăpân
7
absolut în Ardeal. ) La 8 Februarie 1600, comisarii raportau îm­
păratului că Banul Mihalcea şi Stoica vistiernicul au depăşit în

') A. Veress, Documente, voi. VI, pp. 9-10; Hurm. Documente, voi. XII,
pp. 513, 14 şi 524 nota 1.
2
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 522.
3
) Hurm. Documente, voi. XII, pD. 672, 674.
4
) A. Veress, Documente, voi. VI, pag. 11.
6
) Hurm. Documente, voi. XII pag. 655. — S'a convocat pentru 15 Ia­
nuarie 1600 o dietă la Praga ca să se ocupe de rezolvarea chestiei Ardealu­
lui (Veress, Documente, voi. VI, p. 13).
6
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 664.
y Hurm. Documente, voi. XII, pp. 670, 677.

©BCU CLUJ
 — 517 —

cererile lor instrucţiunile ce li se dase, *) că Mihai, în convorbi­

rile avute, le-a spus că Banul Mihalcea cere mai mult decât i s'a
2 3
spus, ) depăşind astfel misiunea ce i se încredinţase, ) şi 1-a
4
tratat de „bătrân nebun". )
împăratul Rudolf al II-lea nu răspunse imediat soliei Banului
Mihalcea, ci mai zăbovi câtăva vreme, aşteptând rezultatul nego­
cierilor duse în Ardeal de emisarul Carlo Magno cu Mihai Viteazul.
Incheindu-se aceste tratative şi înainte de a părăsi Ardealul,
Carlo Magno semnă, la 15 Februarie 1600, un act scris în româ­
neşte, care poartă şi semnătura Domnitorului şi care cuprinde toate
concesiunile făcute lui Mihai de către împărat.
Neştiind însă ce se petrece cu solii săi la Praga, Mihai tri­
mite odată cu Carlo Magno pe unul din logofeţii săi, pe un oare­
care Pantazi, cu o scrisoare şi cu noi instrucţiuni adresate Banu­
lui Mihalcea şi lui Stoica vistiernicul.
Ambele acte poartă data de 26 Ianuarie 1600 şi ele ni s'au
păstrat.
Iată textul acelei scrisori:
„Bane Mihalcea şi tu, Vistiiar Stoica, dau-vă în ştire pentru
omul cinstitului împărat, ce-au trimis la noi, noi de toate bine pe
rând am înţeles şi, ce poruncă ne-au trimes, noi încă am socotit
cu credincioşii noştri ce sunt pe lângă noi, şi oameni bătrâni
ce sunt mai pricepuţi aicea, de ştiu de toate rândurile, ce cum
ieste pre într'alte ţară şi cum a fost tocmeala mai deinte vream(e);
ce noi cum au fost porunca împăratului şi cum au fost scris în
cărţile Mării Lui la noi, ce ne va fi pohta noi să dăm în ştire
împărăţii lui de toate, ce într'aceia noi deci, (ce) ne-au fost pohta,
am scris tot într'aceasta carte ce-am trimes la Dumneavoastră şi
am scos şi porunca împăratului şi făgăduiala ce ne-au fost trimes
la noi, de o am tremes şi aceia la Dumnea-Voastră ce veţi ve­
dea porunca împăratului şi făgăduiala cum ne-au scris şi veţi ve­
dea şi pohta noastră ce am pohtit, de la cinstitul împărat; ce,
deveţi fi făcut voi vre-o tocmeală cu împăratul mai nainte pân'

x
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 685.
2
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 693.
3
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 707.
4
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 697.

©BCU CLUJ
 — 518 —

va veni această poruncă, aciia la voi, iar voi să căutaţi pre acea­
stă pohtă ce-am pohtit noi, — că va fi bine cu tocmeala ce-aţi
făcut întru chip, voi să lăsat să fie cum aţi tocmit, iar, să vă va
părea că iaste mai bună această tocmeală ce-am trimis acum şi
pohta ce-am pohtit, iar voi să mergeţi să gr iţi împăratului să fa­
ceţi tocmeală pe această pohtă şi tocmeala ce-am trimis acum la
voi; că, să va zice el împăratul cătră voi că aţ tocmit voi şi aţi
făcut tocmeală, iar voi aveţi cuvânt a-i darea răspunsu de veţi
zice: „Adevăr făcut-au tocmeală, ce Domneata ai trimes credin­
ciosul Mării Tale de credinţă şi cu această poruncă şi făgăduială
a Împăraţii Tale, iar Domnealui au socotit pre porunca Măriei
Tale şi ne-au scris să grăim Mării Tale ce e pohta Domnii Lui".
Ce tocmiţi pre această poruncă şi pohta ce pohtim noi, să nu
veţi fi tocmit voi altă tocmeală mai bună şi nevoiţi de pripiţi cum
mai curând că iaste vremea aproape acum, cum vedeţi şi Domnea-
Voastră şi cum ştiţi, şi rândul cum iaste încoace; şi, în vreme ce
veţi tocmi pre această tocmeală, voi cum mai curând de olacă
să-m trimeateţi om cu carte de olac, să-m daţi în ştire Domniei-
Meale. Şi am dat învăţătură şi lui Pandazi log: ce vă va spune
şi din gură, aceia vă dau în ştire. Amin". ')
La această scrisoare erau anexate şi următoarele instrucţiuni:
„împăratul Măriia Lui şi ţara ungurească să caute bine acea­
sta că Mihai Voevod Domniia Lui n'au gândit cu aceasta că are-a
fi el în gura Turcilor şi în loc de pieire în Ţara Românească, ce
toată frica lăsându înapoi ispitita-au strişte mare; n'am gândit de
paguba ţărăi într'atâtea ani şi de chelciugul lui, ce în toate stri-
ştile au ispitit îm băsăul Turcilor; Ardealul încă ce sânt 74 de
ani de când au fost lepădat de sub coroana ţării ungureşti *) şi
au fost închinat Turcilor, iar Mihail Voevod, cu tocmeala lui şi
cu pieire a mulţi voinici, au luat Ardealul şi l-au închinat cinstitu­
lui împărat şi de acum înainte se făgădueşte Domnealui, pân va
fi viu, cu mare credinţă va sluji împăratului şi ţărăi ungureşti să-i
socotească pentru această slujbă şi nevoinţă ce se-au nevoit, să-i
lase Ţara Românească şi ţara Ardealului, să-i fie de moşie lui şi
cine se va ţinea den feciorii lui să le fie moşie.

*) N. Iorga, Documente nouă de la Petru Şchiopul şi Mihai Viteazul,

pag. 42.

©BCU CLUJ
 — 519 —

2. Alta, pohtească de la împăratul şi de laţara ungurească

cum ce hotar au făcut părintele Mării Lui, Maximilian împăratu
cu al doilea Ianăş craiu între Ardeal şi între ţara ungurească,
acela hotar să fie şi acum; din care hotar den ceasta vreme de
făzmirit au tras la împărăţia lui: una, Oradea cu ţinutul Bihoru­
lui, şi Hustul cu ţinutul Maramureşului şi ţinutul Crasnei şi ale
Sonocului şi ale Sărandului şi Nagbaia cu Baia de Sus, şi toate
ţinuturile loră, carele au fost date de Maximilean împărat supt
Aţdeal, cum au fost mai dentâiu.
3. Alta, iar pohtescu, cum au avut Domnii ce-au fost înain­
tea noastră voe de-au dat şi au miluit cu sate şi cu olate, au de
suptă cetăţi sate... şi acum să fie aceaia să pociu da şi eu sate
şi olate cui voiu vrea, cu acea putearie cum au avut alţi domni.
4. Alta, toate legile Ardealului cum au fost în zilele altor
IJomni de se-au căutat în Ardeal judecata, ce vom judeca noi să
fie judecat şi să nu mai aibă voe a căutarea leage într'altă ţară.
5. Alta, de rândul oştilor, Măriia împăratului şi cu svatul
îţipăratului şi cu cei 7 herţegi şi cu alalţi domni creştineşti, şi
împreună cu ţara Măriei Lui, bine să ia amente şi să grijascâ,
câ Ardealul şi Ţara Românească în ce loc sântu; tot norocul
creştinătăţii iaste aruncat pre aceste 2 ţări, care sântu baştele, ce
st cheamă strejile şi aparatura a toată creştinătatea; că Dumnezeu
să ferească de-ară apuca turcul aceste 2 ţări, ar fi peire a toată
cjeştinătatea, cum Dumnezeu să ferească de aceia. Derept aceia
s^ aibă grijă Măriia Lui de laffa oştilor; alta şi de ajutoriu, când
vbr trebui la vreme de treabă iar Măriia Lui să grijească să tri-
meată voinici ce vor trebui. Iar, alta, pentru banii de laf să vie
la noi în luna lu Marţu 12 zile, câtu va socoti Măriia Lui să
ajungă oştilor, să nu cumva să aibă sminteală creştinătatea şi
ceaste 2 ţări.
Că Dumnezeu ferească aceluia, să nu fie daară dobândi
Turcii ceaste 2 ţără, ţara Ardealului şi Ţara Rumânească, eu aşu
pohti de la împăratul şi de la tot svatul şi de la cei şapte her­
ţegi şi de Ia toată ţara cum să-mi dea în ţara ungurească olate,
cât să aibu venit întru anu o sută de mie de talere şi pentru

V De la lupta de la Mohâcs din 1526.

©BCU CLUJ
 — 520 —

aceasta pohtă să aibu carte cu pecetea Mării Lui, cum după

moartea mea să rămâie rodului mieu. •
6. Alta, iar, Dumnezeu să ferească, deacă aş cădea eu în
robie, cum aceia Dumnezeu să nu dea, iar cinstitul împărat şi cu toţ
svatul şi cu toată ţara Mării Lui şi cu tot domnii creştineşti, si
aibă a îmbla şi a griji pentru nevoia mea, toţi să-m scumpers
den robie, şi pentru aceasta încă pohtească să aibu, carte de Ia
împărăţia lui şi de Ia tot domnii creştineşti.
7. Alta, cum au dat împăratul lui Batră Jigmon titeluş de
domnie, aşa mă rog Mării Lui să aibă şi eu aşa.
8. Alta, pohtim pentru ţinuturile ce-au fost mai denuainre
vreame de moşie şi de ţinutul hotarâlor cestor 2 ţără, de ţara Ar­
dealului şi Ţara Românească şi le-au fost luat Turcii, de sâit
suptă mâna lor, cându va da Dumnezeu, cu ajutorul sventii l|u
şi cu norocul cinstitului împărat, să le dobândim de la mâna pi
gânilor, ele să fie iar la moşie şi să se ţie de hotarâle acestor
1
ţară, cum au fost de veac...." )
Din aceste instrucţiuni trimise solilor Ia Praga, reiese destjil
de clar dorinţa Iui Mihai de a păstra Ardealul, lucru ce dealtf
era cunoscut şi de Comisarii imperiali din Alba-Iulia, care-1 r,
portaseră împăratului.
Noile instrucţiuni au ajuns la Praga după ce Mihalcea pr
mise la 3 Februarie 1600 răspunsul împăratului la cele expuse
audienţa avută la 8 Ianuarie. Cu acest răspuns plecă spre ţa
2
Stoica vistiernicul, sosind la Alba-Iulia în 31 Martie 1600. )
Deşi nu ni s'au păstrat instrucţiunile cu care au plecat
Praga cei 2 soli munteni, dar din răspunsul împăratului se poa
deduce cam ce chestiuni au fost însărcinaţi să trateze.
Mihai se plânsese contra lui Basta că se retrăsese din Ai'
deal, din motive nelămurite, puţin înainte de năvălirea lui Mihai
acolo şi că, după cucerirea Ardealului, Basta intervenise cu armata
sa, ceeace constituia o jignire. împăratul căută să scuze purtarea
generalului său. In ceeace priveşte negocierile Împăratului cU
Ibrahim Paşa, împăratul promise că, dacă va face pace cu Turcit

0 N. lorga, Documente nouă de la Petru Şchiopul şi Mihai VtteazuL

pp. 42—44. ' 1
2
) Hurm. Documente, voi. IV, partea I, pag. 24.

©BCU CLUJ
 — 521 —

nu va lăsa în afară nici Ardealul şi nici Ţara Românească. Cât

despre banii ceruţi pentru leafa oştilor, Împăratul îi amintea lui
Mihai că după cucerirea Ardealului, „tot venitul şi prada au luat
la sine, care face mult preţ". Cu toate acestea, îi promitea că-i va
da bani, arme şi o gardă personală. Totodată împăratul sfătueşte
pe Mihai să se ocupe de rânduială oştilor, că Turcul e viclean
şi—1 opreşte să facă pace cu Turcii fără ştirea lui. Admite cererea
lui Mihai să libereze pe un paşă tătăresc prins la Hust.
Dar chestiunea principală, aceea a recunoaşterii stăpânirii
asupra Ardealului, nu este rezolvată, ci lăsată pe seama comisa­
rilor din Ardeal şi a emisarilor ce va trimite ca să trateze cu
Mihai. împăratul spunea în răspunsul său: „despre rândul pohtei
Domnii Lui ce-au pohtit de rândul Ardealului, Măriia Lui au lăsat
pre soli cărei sânt trimes şi va trimete şi de acum cu Domnia
Lui de acela lucru şi de alte lucruri vietoare şi de ajutoriu, aşa
vor grăi şi vor isprăvi cum va fi pre voia şi pre pohta Domnii
1
Lui". )
Deci chestiunea cea mai arzătoare pentru Mihai Viteazul nu
putu fi rezolvată de Banul Mihalcea şi Stoica vistiernicul în tra­
tativele duse cu împăratul, care evită să se pronunţe în această
privinţă.
Când luă cunoştinţă de acest răspuns al împăratului, care
era în contrazicere cu asigurările ce i le dase emisarul împărătesc
Carlo Magno şi constituia un refuz de a-i recunoaşte stăpânirea
asupra Ardealului, Mihai fu cuprins de o mânie cumplită, pe care
nu şi-o putu stăpâni. Chemând la dânsul pe comisarii împărăteşti
ce se aflau în Alba-îulia, le strigă:
„Am luat Ardealul punând în joc viaţa mea... am crezut că
împăratul nu-mi va trimite numai laude deşarte, ci steagul împă­
rătesc şi scrisoarea lui cu pecetea. Aşa dar, vor să mă alunge din
Ardeal cum alungi o femeie păcătoasă; asta nu o va îngădui
Dumnezeu, nu voiu îngădui eu să fiu alungat, chiar de ar fi să-mi
las capul, căci am cuprins ţara cu sabia mea.... Pentru Împăratul
Romanilor am primejduit ţara mea, viaţa mea, a soţiei, a fiului
meu şi a boierilor şi-mi trimite ca răsplată trei foi de hârtie pline

!) N. Iorga, Documente nouă de la Petru Şchiopul şi Mihai Viteazul

pp. 51-53.

©BCU CLUJ
 — 522 —

de otravă, ruşine şi ocară". Era strigătul disperat al unui suflet

cinstit în faţa vicleniei habsburgice!
Făţă de acest răspuns al împăratului, Mihai începu să-şi
1
manifeste tot mai mult dorinţa de a păstra Ardealul ) cu orice preţ,
fiind încurajat de altfel în această atitudine şi de o parte din sfet­
2
nicii săi. ) Vistiernicul Stoica spunea comisarilor: „Domnul şi
boierii Iui nu mai pot rămâne în Ţara Românească, ţara aceasta
(adică Ardealul) e frumoasă, de aceea el şi cu oamenii lui se în­
3
drăgostesc tot mai mult de dânsa, pe măsură ce trece vreme". )
Ştiri din Pilsen anunţau însă concedierea de către împărat
a Banului Mihalcea şi Stoica visternicul, cărora Ii se dase ca ră­
spuns că Mihai să evacueze Ardealul în schimbul unei recom­
4
pense ) şi că Dr. Pezzen, unul din consilierii împăratului, fusese
5
însărcinat să se ducă în Ardeal, ca să-1 ia în primire. )
Cu tot răspunsul devaforabii primit de la împărat şi pe
care-1 transmisese Domnitorului prin Stoica visternicul, Banul M i ­
halcea nu pierdu speranţa de a obţine până la urmă de la impe­
riali recunoaşterea stăpânirii lui Mihai asupra Ardealului. De aceea,
el mai zăbovi câteva săptămâni la Pilsen şi Praga pentru a lua
contact cu diferitele personalităţi cu trecere la Curte, căutând să le
convingă de dreptatea cauzei ce apără şi să le obţină sprijinul
pentru ducerea Ia bun sfârşit a misiunii ce i se încredinţase. In
faţa ostilităţii tot mai pronunţată a Curţii din Praga pe chestiunea
cedării Ardealului, Banul Mihalcea duse o luptă din cele mai
aprige, necruţând nimic din ce-ar fi putut să ducă Ia realizarea
scopului urmărit.
Curând după întoarcerea în Ardeal şi predarea răspunsului
împăratului, vistiernicnl Stoica trimite un curier la Praga ca să
ducă Banului Mihalcea o scrisoare, probabil cu noi instrucţiuni
6
din partea lui Mihai. )
(Va urma)

1) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 738; voi. IV, 1, pp. 34—35.
2
) Hurm. Documente voi. XII, pp. 856, 867-68.
3
) Hurm. Documente, voi. XII, pag. 736.
*) Hurm. Documente, XII, pag. 729. Se dăduseră ordine la Viena să fie
întreţinuţi pe contul statului (Veress, Documente, voi. VI, pag. 38.)
5
) Hurm. Documente, XII, pag. 735.
9 Hurm. Documente, XII, pag. 727.

©BCU CLUJ
 — 523 —

Făgăraşul sub regii ungari

(1464—1573)
de Pr. O c t a v i a n P o p a
(Continuare şi sfârşit)

G a v r i l ă Mailat, Domn al F ă g ă r a ş u l u i
Mama, pentru a asigura drepturile la moştenirea Făgăraşului,
a urgitat venirea fiului său Gavrilă, care a şi venit în Ardeal.
Dieta ardeleană din 29 Sept. — 4 Oct. 1558 s'a ocupat şi cu si­
tuaţia privilegiată a Făgăraşului şi a decis, că „dupăce ţinutul Fă­
găraşului e aşezat şi aparţine acestei ţări şi e apărat cu cheltuiala
Maiestăţii Sale şi a staturilor ardelene, trebue să poarte egale sar­
cini cu celelalte staturi, pentru purtarea cărora M . Sa să constrângă
pe proprietarii Făgăraşului."
In înţelesul acestei hotărîri Făgăraşul trebuia să înceteze a fi
domeniu feudal, având să se alăture Ia comitate. Făgăraşul s'a
bucurat de o situaţie privilegiată. Nu plătia dări către stat, ci că­
tre cetate. Cetatea fiind socotită cetate de apărare a graniţelor su­
dice, trebuia să susţină armată permanentă. In timpurile de mai
înainte, atacurile turceşti, incursiunile din Muntenia, tulburările pro­
vocate de Saşi şi Săcui făceau necesară susţinerea garnizoanei din
cetate, dar în timpurile liniştite nu era nevoie de ea. Mailat a sus­
ţinut o garnizoană permanentă, aşa că soţia sa, mai târziu, abia
putea plăti solda lunară şi numai la stăruinţa lui Nâdasdy nu a
redus numărul ostaşilor săi, cari mai mult au apărat stăpânirea
1
Mailateştilor asupra Făgăraşului, decât graniţele ţării. )
Intr'aceea, în 15 Sept. 1559, moare regina Izabella şi stă­
pânirea Ardealului o ia fiul său Ioan-Sigismund, care după moar­
tea tatălui său, fusese proclamat rege al Ungariei. Dieta ardeleană
din 1560 hotărăşte că, dupăce Făgăraşul şi ţinutul său nu mai e
dator să susţină garnizoană şi să apere graniţele, acum când ţara
e în lipsă mare, să fie impus cu dări ca şi celelalte posesiuni no­
bilitare.
Se vede că principele nu a executat aceste hotărîri şi de
aceea staturile ardelene în 1561 reînoiesc hotărîrile de mai îna-

Szâdeczky o. c. 33—35.

©BCU CLUJ
 — 524 —

irite şi roagă pe M . Sa, ca să cuprindă pământul Făgăraşului

într'un corp cu pământul nobililor şi să-l oblige la purtarea sar­
cinilor publice şi a dărilor. Să se îngrijească M . Sa şi de aceea,
ca Făgăraşul în caz de nevoie să fie supus şi la sarcini militare.
Staturile ardelene şi mai târziu se împiedecau de situaţia pri­
vilegiată a Făgăraşului. In 1566 hotărăsc ca principele să-şi câ­
ştige carele de transport pentru alimentele armatei din ţara Făgă­
raşului „pentrucă aceia (Făgărăşenii) destul au odihnit în timpul
1
serviciilor şi a contribuţiunii noastre amare". )
Aceste atacuri continue contra privilegiilor Făgăraşului l-aii
făcut pe Gavrilă Mailat să vină la Făgăraş, ca să apere moştenirea
părintească.
Aici e locul să deschidem o mică paranteză, pentru o mai bună
înţelegere a evenimentelor. Regele Ferdinand, după retragerea Iui
Carol V (1554), a condus şi afacerile Germaniei, iar după moartea
acestuia (1558), a ajuns împărat al Germaniei. Prin aceasta i-a
crescut prestigiul, puterea însă deocamdată nu i-a crescut din
cauza luptelor religioase din Germania. El voia să ţină sub stă­
pânirea sa Ungaria — câtă nu era sub stăpânire turcească — şi Ar­
dealul, aşa cum se încheiase acordul cu Izabella în 19 Iulie 1551.
Ardelenii însă în 1556 au rechemat pe Izabella, care, în numele
fiului său Ioan-Sigismund a luat din nou stăpânirea asupra Ar­
dealului şi a unei părţi a Ungariei. Izabella moare în 15 Sept.
1559, când ia domnia fiul său de 19 ani, care a continuat să
poarte titlul de rege. Staturile ungare, aderente ale tatălui său,
adunate la Râkos în 15 Sept. 1540, îl aleseseră de rege pe micul
Ioan-Sigismund şi sultanul îl recunoscuse de rege al Ungariei.
Ferdinand însă nu voia să ştie de regalitatea lui Ioan-Sigismund.
In 1564 moare Ferdinand şi tronul ţărilor sale îl ocupă fiul său
Maximilian, care în 21 Aprilie 1565 încheie cu Ioan-Sigismund
un acord, în urma căruia acesta renunţă la titlul de rege şi ia
titlul de principe al Ardealului, iar Maximilian recunoaşte Ardealul
de principat independent. Sultanul în primăvara anului 1566 a
trimis lui Ioan-Sigismund firmanul, prin care asigură Ardealului
dreptul de a-şi alege liber principele.
Astfel stau lucrurile în Ardeal şi Ungaria în timpul când
Gavrilă Mailat la insistenţele mamei sale s'a reîntors în Ardeal

*) Szilâgyi I 344 şi Szâdeczky o. c. 36.

©BCU CLUJ
 — 525 —

către sfârşitul anului 1559. El cere şi dobândeşte concediu de la

regele Ferdinand, în slujba căruia era, ca să vină în Ardeal, obli-
gându-se să stea şi mai departe în slujba regelui şi să se reîn­
toarcă la Viena, dupăce îşi va regula afacerile. Insă Ioan-Sigismund
nici nu voia să audă măcar că Gavrilă Mailat să rămână şi mai
departe în slujba lui Ferdinand, ba a spus-o chiar făţiş, că nu
sufere să aibă cineva domeniu în Ardeal, dar să slujească altui
principe. Gavrilă Mailat a trebuit să se întoarcă Ia începutul anu­
lui 1560 Ia Viena, ca să fie deslegat de legătura faţă de Ferdinand
şi să i se dea libertate deplină, ca întorcându-se în Ardeal, să-şi
poată menţinea domeniul „pentrucă el mai mult decât acesta nu
are şi dacă îl pierde, nu va putea câştiga uşor altul asemenea
după serviciul său la principe (se înţelege la Ferdinand)", cum
1
scrie mamă-sa către fratele ei Nâdasdy. )
Bethlen Farkas în „Historia" lui greşeşte când afirmă că
Gavrilă Mailat după prinderea tatălui său s'a dus cu mamă-sa în
Ungaria şi că mai târziu, la intervenţia cumnatului său Ioan Iffju
— care a luat în căsătorie pe Margareta Mailat, rămasă văduvă
după Andreiu Bâthory — ar fi fost primit în graţia principelui
Ioan-Sigismund, iar întorcându-se în Ardeal, a primit de la acesta
şi Ţara Făgăraşului, pe cari tatăl său le-ar fi pierdut din cauza ne­
credinţei. Adevărul e aşa cum l-am arătat mai sus. Soţia lui Şte­
fan Mailat a stăpânit şi după prinderea soţului ei Făgăraşul, în
care îl vedem întorcându-se la sfârşitul anului 1559 pe Gavrilă,
pentru ca la începutul anului 1560 să se reîntoarcă la Viena, ca
să dobândească de la Ferdinand demiterea definitivă. Cumcă e gre­
şită afirmaţia lui Bethlen, se vede şi din faptul că Andrei Bâ­
thory a murit în 1562, prin urmare Ioan Iffju în 1559 şi 1560,
anii întoarcerii în Ardeal a lui Gavrilă Mailat, nu era cumnat cu
acesta.
Gavrilă Mailat, dupăce cu sprijinul unchiului său a do­
bândit deslegare de la Ferdinand, s'a înapoiat în Ardeal, stabilin-
du-se în Făgăraş.
După cum se vede din o scrisoare a mamei sale către Nâ­
dasdy, scrisă în Făgăraş la 2 Sept. 1560, Gavrilă Mailat, câştigând
graţia lui Ioan-Sigismund, petrecea adesea la Curtea acestuia în
Alba Iulia. Nici nu-i mirare, pentrucă studiile sale făcute în Viena
*) Szâdeczky o. c. 37.

©BCU CLUJ
 — 526 —

şi petrecerea îndelungată acolo, ca şi bogăţia şi puterea lui, ri­

dicau mult prestigiul tânărului stăpân al Făgăraşului. Dar şi mulţi
ochi invidioşi şi neîncrezători îl pândiau pe cel care, în urma le­
găturilor sale de mai înainte, era privit de mulţi ca exponentul
Habsburgilor în Ardeal.
Intr'aceea, încordarea dintre Ferdinand şi Ioan-Sigismund a
dus la războiu. Habsburgii urmăriau cu multă sârguinţă câştigarea
acestui fermecător şi bogat colţişor de raiu. Niciodată Habsburgii
n'au văzut bucuroşi stăpânirea unui principe în Ardeal, pânăce
au pus mâna pe el. Când pe tronul Moldovei a ajuns aventurierul
Heraclide, Curtea din Viena a voit să-1 folosească pe acesta
pentru înlăturarea lui Ioan-Sigismund. Fireşte, Curtea din Viena
conta în Ardeal în locul prim pe Gavrilă Mailat. Şi aceasta e
uşor de explicat, dacă considerăm că Mailat era crescut la Curtea
din Viena şi era nepotul palatinului Nâdasdy, omul de încredere
al lui Ferdinand. Legăturile acestea ale lui Gavrilă Mailat au fă­
cut să intre şi în istorie unele acuze grave contra tânărului stăpân
al Făgăraşului. — Fr. Forgâch, istoric şi episcop, care încă a fost
partizan al lui Ferdinand şi a luat parte la consfătuirea din Viena
în care s'a hotărît ridicarea lui Heraclide contra lui Ioan-Sigîsmund,
spune că Gavrilă Mailat ar fi uneltit contra vieţii lui Ioan-Sigis­
mund, plănuind un asasinat cu ajutorul unui cântăreţ italian cu
numele Ieronim. Pe acesta l-ar fi adus la Curtea lui Ioan-Sigis­
mund ca membru al orchestrei princiare. Muzicantul Ieronim şi-ar
fi ascuns în chitară un pistol, ca să împuşte pe principe. Muzi­
cantul, prins în 6 Iunie 1561, a mărturisit de complice pe Mailat,
care, lăsându-şi soţia, copiii şi averile, a fugit în grabă în Polonia.
Cumnatul său însă, Andrei Bâthory, intendentul principelui, i-a
câştigat iertare, căpătând voie să se reîntoarcă la Făgăraş. Mai târ­
ziu au iertat şi pe muzicant.
Acuza aceasta nu are bază reală. Mai întâi, în 6 Iunie 1561
Mailat nu avea soţie şi copii. Apoi, cine cunoaşte moravurile de
atunci, îşi dă seama că Drea iute şi prea uşor s'ar fi trecut peste
o încercare de asasinat. Muzicantul ar fi fost executat numai decât
şi iertarea şi repunerea în drepturi a lui Mailat nu ar fi putut urma
cu atâta grabă, dacă peste tot ar mai fi putut urma. Şi să nu ui­
tăm că cumnatul lui Mailat, A. Bâthory, a murit în 1562. Szilâgyi
încă spune că opinia publică era că pe muzicant 1-a angajat Mailat,

©BCU CLUJ
 — 527 —

ca să asasineze pe principe şi că acesta, lăsându-şi soţia, s'ar fi

refugiat şi numai mai târziu, la intervenţia cumnatului său Andrei
Bâthory, a câştigat iertare *). Dar cum am văzut mai sus, ştirea
nu pare de loc verosimilă. E una din multele acuze pe cari invi­
dia le-a ridicat contra Mailateştilor. Originea lor românească şi
puterea lor, ca şi frumuseţea Făgăraşului, erau spin în ochii mag­
naţilor unguri.
Tot Forgâch acuză pe Mailat, că cu prilejul expediţiei contra
lui Balassa Menyhert ar fi fost părtaşul unei nouă conjuraţii contra lui
Ioan-Sigismund, pe care ar fi voit să-1 prindă, dacă vine în ta­
bără şi — viu sau mort — să-1 predea Germanilor. Principele
msă, fiind bolnav, n'a venit în tabăra de la Hadad, ci şi-a trimis nu­
mai armata contra lui Balassa şi astfel nu a putut fi prins. For­
gâch adaugă că lui Mailat i-ar fi părut rău de ce a făcut şi pre-
zentându-se principelui la Gilău, s'a oferit să reprime răscoala Se­
cuilor, dacă i se vor da câteva sate. Principele însă 1-a primit
rece şi bănuitor, ceeace 1-a făcut pe Mailat să se depărteze de
principe. Văzând însă că norocul a părăsit pe partizanii împăra­
2
tului, i-a părăsit şi el şi a pornit războiu contra lor. )
Şi acuza aceasta se pare neîntemeiată, pentrucă Gavrilă Mailat
a fost cel dintâi care a sărit în apărarea principelui, pornind
contra Secuilor, pentru a reprima răscoala din 1562, şi a dat do­
vezi strălucite de vitejie, făcând bune servicii principelui. Armata
recrutată din ostaşi şi boieri din Ţara Oltului, condusă de Gavrilă
Mailat, era aşa de strălucit echipată, încât se părea că merge la
ospăţ, nu la războiu. A fost însă învins. Ciocnirea cu Secuii, cari
erau mai numeroşi, era cât pe-aci să-i fie fatală.
Fiindu-i ucis calul de sub el, numai prin jertfirea de sine a
boierului Balaş Boer, care i-a dat calul său, a putut scăpa. Mailat,
adunându-şi în grabă armata, s'a retras la Târgul-Mureş, unde a
transformat mănăstirea în fortăreaţă şi a rezistat Secuilor pănăce
principele a putut trimite în ajutor o armată de 2000 de călăreţi
sub conducerea lui Ladislau Radâk. Principele însuşi încă se apro­
pia cu armaja sa. Atacul lui Radâk şi ieşirea furtunoasă a lui Mailat

J
) Szâdeczky o. c. pag. 38. — Szilâgyi o. c. I 344.
-) Szâdeczky o. c. pag. 38-39.

©BCU CLUJ
 — 528 —

înfrânt pe Secui şi nu peste mult revolta a fost sufocată. In urma

acesteia Secuii şi-au pierdut vechile privilegii, libertăţi şi scutiri,
precum şi dreptul de nobili, de care se bucurau Secuii de rând,
iar pentru ca revoltele să nu mai isbucnească, s'au ridicat în S e ­
cuime două cetăţi, Ia Odorheiu şi la Szekelybânya. *)
In timpul acesta se încheie şi căsătoria lui Gavrilă Mailat cu
Ana Bânffy, fiica comitelui judeţului Zala. Aleasa Iui Gavrilă a fost
damă de onoare Ia Curtea regelui boem Maximilian, unde va fi cu­
noscut o Mailat în timpul când era şi el în serviciul Curţii din
Viena. Mamă-sa încă doria din tot sufletul să-1 vadă căsătorit,
fiindcă se simţia slăbită de boală şi de îndelungatele-i suferinţe
morale. In toamna anului 1561 era lucru hotărît, că fiica lui Ladi-
slau Bânffy, camerier regal şi comite de Zala, va fi soţia Iui G a ­
vrilă Mailat. Mama acestuia, în 24 Oct. 1561, scrie fratelui său
Toma să ia asupră-şi grija actului căsătoriei, precum şi a ducerii
miresei la Făgăraş. Acesta a fost ultimul act de bunăvoinţă al lui
Toma Nâdasdy faţă de sora şi nepotul său, pentrucă în 2 Iunie
1562 el a trecut Ia cele veşnice, lăsându-şi în jale soţia Orşica cu
un copilaş de 7 ani, şi fraţii. Văduva Ana Mailat, la vestea morţii
fratelui său, scrie că durerea ei e aşa de mare, par'că i-ar fi mu­
2
rit încă odată soţul iubit şi tatăl său. )
In vara anului 1563 Gavrilă Mailat aduce pe tânăra sa soţie
în castelul Făgăraşului spre bucuria cea mare a mamei sale. Nu
mult după aceasta, şi văduva lui Ştefan Mailat, nobila Ana Nâ­
dasdy — nobilă nu numai după naştere ci şi după fire şi senti­
mente — s'a stins, ducând în mormânt un doliu adânc, purtat
aproape un sfert de veac.
O viaţă nouă, o viaţă de tinereţe şi de petrecere începe acum
în Făgăraş, a cărui cetate îşi păstra încă vechea vază şi strălucire.
Dar chiar această vază şi strălucire a făcut ca mulţi ochi să se
uite cu invidie şi cu lăcomie la puternica cetate şi frumosul do­
meniu, lung de 7 mile şi cuprinzând 64 de sate. De aceea feri­
cirea tinerilor şi bogaţilor castelani n'a ţinut mult. Fiind tulburată,
castelanii au plecat în pământ strein.

') Szâdeczky o. c. pag. 39. — Szilâgyi o. c. I 346-347. — Bunea o. c.

pag. 39. — Erdelyi kepes naptâr, pe 1879. Cluj 1878 pag. 21.
2
) Szâdeczky o. c. pag. 40.

©BCU CLUJ
 — 529 —
1
Intervenţia lui Gaşpar Bichiş )
Cel care s'a uitat cu ochi lacomi Ia frumosul domeniu invi­
dii nd mai mult pe tinerii castelani a fost Gaşpar Bichiş, din C a ­
ransebeş, fiul nobilului român Ladislau Bichiş, banul Severinului.
El ajunsese prietenul, favoritul şi confidentul principelui Ioan-Si-
gismund.
Gaşpar Bichiş, ajungând Ia putere şi bogăţie, şi-a pus ochii
pe puternica cetate a Făgăraşului şi pe domeniul aparţinător ei şi
cu apucături viclene a şi ajuns stăpân al frumoasei cetăţi. Familia
Bichiş încă a fost de origine română. Istoricul-episcop Fr. Forgâch
ne spune despre Gaşpar Bichiş, că „ex Valachis oriundus", născut
din Valahi.
Giovanandrea Gromo, comandantul gărzii italiene de la Curtea
din Alba-Iulia a principelui Ioan-Sigismund. într'un memoriu din
a. 1560 adresat marelui duce de Florenţa, Cosimodei Medici, vor­
beşte de originea românească a unor demnitari ai Ardealului, între
cari înşiră pe cancelarul Ciachi şi pe Gaşpar Bichiş, „Român de
obârşie de jos, dar spirit frumos, mare, iubitor de strâiucire, din
firea lui... Vorbeşte cu Italienii în limba italiană, care-i e foarte
familiară". Bichiş fusese crescut în casa fostului guvernator al Ar­
dealului Petru Petrovici, tutorul lui Ioan-Sigismund. Prin Petrovici
s'a cunoscut şi împrietenit Bichiş cu Ioan-Sigismund şi fiind mai
în etate şi mai cuminte decât principele, I-a dominat viaţa întreagă.
Petrovici în 1557 recomandă pe Bichiş reginei Izabella şi lui Ioan
Sigismund şi încurând ajunge Bichiş consilierul intim şi confi­
dentul reginei şi al fiului ei. Bichiş fusese educat în spirit uma­
nist şi dispunea de cultură înaltă. Gromo îl arată pe Bichiş ca
„mare prieten al Italienilor" şi se spune că cunoştea foarte bine
limba latină, în care conversau. Cunoştinţele istorice ale Iui Bichiş
şi ale celorlalţi fruntaşi români, pe care îi cunoscuse Gromo la
Curtea lui Ioan-Sigismund, erau defectuoase. Ei susţineau, ce e drept,
originea romană a Românilor, dar puneau de biruitor al lui Dece-
bal pe împăratul Tiberiu, din ale cărui colonii romane se trag
2
Românii ) .
J
) Documentele contimporane şi istoricii unguri îi zic BekGs, Românii
de bună seamă i-au zis Bi< hiş.
2» N. Iorga: Ist. Rom. din Ardeal, pag. 175-176. — A. A. Mureşianu,
O nouă contribuţie la Istoria Românilor în evul mediu. („Ţara Bârsei",
No. 6/1936) pag. 497-498.

©BCU CLUJ
 — 530 —

Fiind om de cultură superioară, ambiţios şi viteaz, e explica­

bil rolul pe care 1-a avut în timpul lui Ioan-Sigismund.
Bichiş, trimis în 1565 de principe la Constantinopol cu o
misiune pe lângă Sublima Poartă, întorcându-se, spune lui Mailat
că sultanul e foarte pornit contra lui din cauza tatălui său. Bichiş
da deci lui Mailat sfat prietenesc ca, spre a preveni primejdia, să
părăsească Ardealul. Astfel i-a reuşit să bage o mare groază în
sufletul lui Mailat. S'a îngrijit apoi ca această groază s'o nutrească
şi s'o mărească, pânăce la 1566 1-a înduplecat pe Mailat să-i pri­
mească sfatul. In acest an sultanul Soliman a pornit o nouă expe­
diţie contra Ungariei. Ardelenii erau de partea sultanului. Unul din
comandanţii armatei ardelene era Mailat. Principele Ioan-Sigismund
cu o suită strălucită, în care era şi Bichiş, au mers la Zimony să
salute pe sultan. întors de-acolo, Bichiş şi-a ţesut mai departe vi­
cleanul său plan. Spunea lui Mailat că sultanul a cerut principelui
să-1 prindă şi să-1 trimită legat în lanţuri la Constantinopol.
Din cauza aceasta, spunea mai departe Bichiş, principele e tare
încurcat şi nu ştie ce să facă. N'ar face nici un rău lui Mailat,
dar nu s'ar strica nici cu sultanul. îşi repetă deci sfatul: s a ş i
vândă proprietăţile din Ardeal şi să se refugieze de dinaintea fu­
riei sultanului. Mailat se gândia cu groază la păţania tatălui său
şi se vedea şi pe sine rob al Turcilor în închisoarea ledicula.
Deşi ţinea mult la frumoasa moştenire părintească, el primeşte sfa­
tul lui Bichiş şi, în 6 Aug. 1566, vinde principelui, pe preţul de
30.000 florini, Făgăraşul şi domeniul său, precum şi jumătate din
orăşelul Teaca, mutându-se cu soţia sa întâi în Ungaria de sus,
apoi în Moravia, unde şi-a luat o moşie şi unde a murit în 22
Iulie 1577, fiind înmormântat în mănăstirea franciscană din Olmfitz.
Cei doi fii ai săi, Gavrilă şi Ştefan, nu i-au supravieţuit mult. Cel
din urmă a murit în lupta de Ia Strigoniu din 1595. Astfel s'a
sfârşit partea bărbătească a puternicei dinastii făgărăşene, cum o
1
numeşte Szâdeczky. )
Amintirea Mailateştilor de Ia Făgăraş se mai păstrează în
copia diplomei din 1539, cu care întăreşte drepturile oraşului Fă-

!) Szâdeczky o. c. pag. 41. — Bunea, o. c pâg. 39-40. — Szilâgyi I

360-361.

©BCU CLUJ
 — 531 —

găraş, precum şi în diplomele nobiliare, în cari se recunoaşte ve­

chea boierime a unora şi se ridică la rangul de nobili alţii, precum
şi în diplomele nobiliare de mai târziu, în cari se reconfirmă no­
bleţă dăruită de Mailat.') —
Istoria acestei familii, mai bine zis tragedia ei, arată că nea­
mul românesc, în acel timp de grea robie, a dat Ardealului băr­
baţi distinşi, cu calităţi alese şi aspiraţii mari.
„Orice altă amintire, spune Szâdeczky, s'a şters, ca şi păre-
chea de steme gravate pe cele două table bulbucate de piatră,
despre cari, în umbra arţarilor cari se ridică din şanţul cetăţii,
mai mult se poate bănui decât şti, că înfăţişează raţa sălbatecă,
sburând din trestiş şi pajura de pe stema familiei Mailat şi Nâ-
dasdy. Dar istoriografului Făgăraşului nu-i e permis să uite rolul
de acolo al familiei Mailat: sfertul de veac, care se leagă de nu­
2
mele lor întotdeauna rămâne interesant în istoria Făgăraşului. )
Istoria Făgăraşului se desvoltă mai departe pe aceeaşi cale:
s'au schimbat oamenii, s'au schimbat stăpânii, dar Făgăraşul a
continuat să fie fortăreaţa pretendenţilor la tronul Ardealului — ca
şi mai înainte — şi să fie cetatea de apărare a revoluţionarilor,
înainte Ştefan Mailat, acum Gaşpar Bichiş, amândoi boieri români,
au nutrit acelaşi gând, de a ajunge în fruntea marelui principat
al Ardealului.
Gaşpar Bichiş, Domn al Făgăraşului
Gaşpar Bichiş a fost cel din urmă stăpân al Făgăraşului,
care nu a fost din familie princiară. El a primit Făgăraşul ca do­
naţie de la Ioan-Sigismund în schimbul sumei de 30.000 floreni,
ajungând astfel stăpânul mult invidiatului domeniu. Bichiş, cum
am spus, era confidentul şi favoritul lui Ioan-Sigismund, sfetnicul
cel mai intim şi mâna dreaptă a principelui. Nimic nu se întâmpla
fără voia lui. Fogâch ne spune că Bichiş nu numai îl mişca, în­
demna şi împingea pe principe, în care parte voia, — „in quam-
cumque partem vellet" — ci atât de mult îl stăpânia, încât îl fă-

!) Puşcariu: Fragm. ist. pag. 102-130. — Analele Ac. Rom. T,XXXIII-1911

pag. 68 şi 794. — In diploma lui M. Apafi de la 1689, cu care se întăresc
drepturile boieronale ale familiei preotului Bacilla Popa din Ludişor, se spune,
că această familie a primit drepturile boieronale de la Ştefan Mailat.
2
) Szâdeczky o. c. pag. 42. — In adevăr Mailateştii au stăpânit Făgă­
raşul aproape 40 de ani.

©BCU CLUJ
 — 532 —

cea să lucreze, să revoace, să desfiinţeze şi să hotărască cum voia

el, Bichiş. Administra ţara el însuşi în locul principelui „ipseunus
regnum pro rege administrabat". El a dus pe Ioan-Sigismund
înaintea Iui Soliman în tabăra de Ia Zerhun (Semlin, Zimony),
la 1566. El a încheiat, în 1570, acordul de la Speyer cu împăra-
tul-rege Maximilian, ducând din nou Ardealul sub supremaţia
regelui ungar. După moartea lui Ioan-Sigismund, întâmplată la 13
Martie 1571, Bichiş a fost candidatul lui Maximilian la tronul Ar­
dealului. Partidul naţional al magnaţilor unguri însă voia un prin­
cipe naţional. Supremaţia germană o ţineau de mai primejdi­
oasă decât protectoratul turcesc. Dieta din 25 Mai 1571, în contra
candidaturii lui Bichiş, a ales de principe pe Ştefan Bâthory, care
era candidatul sultanului. *) De bună seamă magnaţii unguri nu
vedeau cu ochi buni urcarea boierului valah pe tronul Ardealului,
mai cu seamă că multora nu le-a plăcut rolul pe care 1-a avut
Bichiş în timpul Iui Ioan-Sigismund.
Cu aceasta soarta Ardealului a fost pecetluită pe timp de se­
cole. Ardealul a devenit principat, dar nu românesc, cum îl visase
Ştefan Mailat şi cum ar fi fost şi dacă ajungea Bichiş principe.
Bichiş n'a voit să se supună noului principe, refuzând jură­
mântul de credinţă, s'a retras şi întărit în cetatea Făgăraşului, de
unde voia să înceapă lupta pentru ajungerea scopului său de mă­
rire. Spera că va fi ajutat de Saşii cari doriau stăpânirea germană
a împăratului-rege şi de Secuii cari voiau să-şi recâştige dreptu­
rile pierdute sub principele Ioan-Sigismund. Spera apoi sprijinul
puternicului împărat, căruia el, cu prilejul încheierii acordului din 1570,
i-a jurat credinţă. Bichiş îndată după alegerea lui Bâthory, a tri­
mis o misiune la Maximilian, rugându-1 ca, după obiceiul vechiu,
să-1 numească pe el voevod alăturea de Bâthory, pentrucă şi îna­
inte erau în Ardeal doi voevozi, Ferdinand avându-şi voevodul
său alături de voevodul Iui Zâpolya. Maximilian însă nu i-a împlinit
cererea, dându-i numai încredinţarea, ca din cetatea Făgăraşului să
controleze toate actele lui Bâthory.
Bichiş se purta în ţara Făgăraşului ca un „liber baro", in­
dependent de principe. Se socotia supus al împăratului-rege, că-

>) Bunea o. c. pag. 39-40; — Szâdeczky o. c. pag. 44; — Szilâgyi o.

c. I pag. 392-393.

©BCU CLUJ
 — 533 —

ruia îi jurase credinţă, nu al principelui, stăpânind Făgăraşul ca un

domeniu feudal şi neplătind niciun impozit. Era stat în stat. *)
Refuzarea jurământului, neplătirea dărilor, corespondenţa con­
tinuă cu Maximilian trădau gândurile castelanului de la Făgăraş.
Făgăraşul în mai multe rânduri a fost cuibul revoluţionarilor şi
fiind cetate întărită, era uşor de apărat. De altă parte, fiind în ve­
cinătatea Saşilor şi Secuilor, se putea sprijini pe nemulţumirea
acestora.
Bâthory, cunoscând intenţiile lui Bichiş, a luat măsuri pen­
tru zădărnicirea lor. Prin dieta din 1571 a votat o lege, în urma
căreia posesiunile dăruite pe nedrept pot fi pretinse pe cale legală
de fisc sau de particularii îndreptăţiţi. Tot în dieta aceasta s'a de­
cis că nimenea nu poate purta corespondenţă cu Curţile externe
şi magnatul care nu se prezintă la diete, să fie pedepsit. Toate
acestea erau îndreptate contra lui Bichiş, fiindcă el era cel care
nu se prezentase la dietă şi purta corespondenţă cu împăratul
Maximilian; iar posesiunea Făgăraşului o cerea Margareta, sora lui
Gavrilă Mailat, care era măritată a doua oară cu Ioan Iffju. Ea pre­
tindea Făgăraşul pentru 30.000 galbeni — suma de vânzare —
pe motiv că fiind soră cu fostul proprietar, avea dreptul de în­
tâietate la cumpărare. Bâthory 1-a şi somat pe Bichiş să predea
Făgăraşul pentru preţul de cumpărare. Bichiş nu voia însă să ştie
de astfel de somaţiuni şi ameninţări, încrezându-se în puterea de
rezistenţă a cetăţii Făgăraşului şi sperând ajutor de la Maximilian.
La începutul a. 1572 a şi urgitat acest ajutor, dar Maximilian
îi răspunde, că nu găseşte timpul de potrivit şi „ce se întâmplă
înainte de timp iese rău", cere deci răbdare de la partizani şi pro­
mite că nu va uita de afacerile lor. împăratul sfătuieşte pe Bichiş să
se prefacă, unde se poate preface. Bichiş aşa şi face, ba trimite
şi reprezentanţi la diete.
Bâthory urmăria cu atenţie tot ce făcea Bichiş şi se pre-
gătia să dea loviturile cu cari să-1 aducă la neputinţă pe primej­
diosul rival. A pus la cale pe cumnata sa Margareta (bărbatul ei
dintâi, Andrei Bâthory, a fost frate cu principele Ştefan Bâthory),
să împrocesueze pe Bichiş, pentrucă la vinderea domeniului Fă­
găraşului, ea, care era prima îndreptăţită să cumpere, a fost tre-

!) Szâdeczky o. c. pag. 44; — Szilâgyi 1,395; — Bunea o. c. pag. 40

©BCU CLUJ
 — 534 -

cută cu vederea. Bâthory a trimis pe G h . Blandrata şi pe Alex.

Kendy cu o scrisoare Ia Bichiş, prin care îl îndeamnă să cedeze
Făgăraşul în schimbul sumei de 30.000 galbeni. Bichiş, fireşte, nu-
a fost aplicat să împlinească cererea, răspunzând că în cauza
aceasta are să judece împăratul, nu voevodul, care nu poate fi şi
acuzator şi judecător în aceeaşi persoană. *)
Bichiş a urgitat din nou ajutorul împăratului, asigurându-1
că o mare parte a magnaţilor sunt nemulţumiţi cu Bâthory, şi Saşii,
Secuii şi Românii sunt gata să se scoale contra lui. Maximilian
însă nici în 1573 nu a socotit momentul oportun ca să atace pe
Bâthory, dar la cererea lui Bichiş a întărit în posesiunile lor pe
aderenţii săi, ba a făcut donaţiuni nouă unor partizani, iar pe
Bichiş îl confirmă din nou stăpân al Făgăraşului. Lui Bâthory i-a
scris, să nu îndrăsnească a conturba pe credincioşii săi (ai împă­
ratului) în posesiunile lor. Din acestea se vede că împăratul sta
pe baza acordului de la Speyer, încheiat cu Ioan-Sigismund, prin
mijlocirea lui Bichiş, la 16 Aug. 1570. — In ce priveşte procesul
referitor la Făgăraş, împăratul scrie lui Bichiş că, dacă principele
nu va da ascultare apelului său, „Măria Ta să nu permiţi execuţia,
să rezişti totis viribus şi în tot modul". Ii promite totodată că, la
desbaterea procesului care urma să se ţină în dieta convocată pe
18 Oct. 1573, îi va trimite ca apărător pe juristul maghiar Fran-
cisc Ibrânyi. In acest timp Maximilian face pregătiri de războiu,
trimite mai marilor celor trei naţiuni ardelene (Unguri, Secui şi
Saşi) scrisori, prin care îi îndeamnă la credinţă, pe Bichiş îl în­
deamnă la rezistenţă, asigurându-1 că, dacă va fi atacat, îl va
2
ajuta prin Căpitanul din Caşovia. )
Bâthory, prinzând un om al Iui Bichiş, a aflat toate planurile
acestuia şi n'a mai aşteptat dieta din 18 Oct. 1573, în care Bichiş
avea de gând să-şi pună în lucrare planurile, — pentru care scop
Maximilian a dat ordin Iui Ruchert, căpitanul Ungariei de sus, să-1
ajute — ci, pe neaşteptate, a atacat Făgăraşul, încunjurându-1 în
4 Oct. 1573, fără să bage de seamă Bichiş. Aceasta s'a întâmplat

*) Szâdeczky o. c. pag. 44-45; — Szilâgyi o. c. I 395-6; — Bunea o. c.

pag. 40.
2
) Szâdeczky o. c. pag. 45; — Szilâgyi o. c. I 398.

©BCU CLUJ
 — 535 —

aşa că au ascuns dorobanţi vineţi în care acoperite cu covâltire,

cari păreau a transporta sare. In apropierea cetăţii, dorobanţii,
coborînd apoi din care, au năvălit spre poarta cetăţii. Atacul a fost
atât de neaşteptat, încât Bichiş, care se preumbla în grădina de
din afară de cetate, abia a putut scăpa cu fuga, închizând porţile
înaintea năvălitorilor. Cu toate acestea, cetatea a rezistat două săp­
tămâni, dar Bichiş, ştiind ce-I aşteaptă, dacă va cădea în mâna Iui
Bâthory, nu a aşteptat sfârşitul asediului, ci s'a refugiat. Pentru a
se putea refugia, a recurs şi el la înşelăciune. Cetatea, micul său
copil şi o parte a tezaurului său le-a încredinţat lui Paul Gyulai,
pe care îl crescuse la universităţile din Italia, poruncindu-i ca,
dacă va trebui, să predea cetatea, tezaurul întreg să-l predea lui
Bâthory, în nădejdea că îl va putea recâştiga mai uşor, dacă va
ajunge într'o singură mână. Ce a avut mai preţios: aur, diamante
şi alte pietre scumpe, le a luat cu el, părăsind cetatea în puterea
nopţii cu trei tovarăşi, călări pe cai cu potcoavele întoarse şi îm­
brăcate în piele, pe poarta de miază-noapte, în vreme ce Ia poarta
de răsărit garnizioana cetăţii a început să facă sgomot mare de
arme. Tunurile bubuiau, trâmbiţele şi tobele sunau cu putere, încât
asediatorii, crezând că garnizioana vrea să iasă la atac, şi-a
concentrat toată puterea la poarta de răsărit. In timpul acesta
Bichiş cu tovarăşii au părăsit cetatea şi ajutat de întunericul nopţii
şi de sgomotul cel mare s'au putut refugia nebăgaţi în seamă. In-
cunjurând drumurile mari, pe căi lăturalnice şi prin păduri au pu­
tut ieşi din Ardeal şi în 12 Oct. au ajuns în Caşovia, unde Bichiş,
a cerut ajutorul lui Ruchert contra lui Bâthory. Cetatea Făgăraşu­
lui, condusă de Paul Gyulai, Lazar Bichiş (fratele lui Gaşpar),
Gavril More, Nic. Sarmasâgi şi Nic. Horvâth a rezistat vitejeşte
până în 18 Oct. când a fost predată în mâna comandanţilor lui
Bâthory, Gheorghe Bânffy şi Mihai Vadas. Armata asediatoare a
pustiit îngrozitor cetatea rebelă. *)
In dieta de Ia Mediaş (15 Oct. 1573) Bâthory a dat seamă
despre cauza atacului contra Făgăraşului. O parte din partizanii
lui Bichiş nu au luat parte la dietă, cei cari au luat parte au tă­
cut de teama răzbunării şi astfel triumful lui Bâthory a fost deplin-
Dieta a dat deplină putere lui Bâthory să pedepsească pe Bichiş
şi să pustiiască pe contrari.

') Szâdeczky o. c. 46-47; — Szilâgyi o. c. I 398; — Bunea o. c. 40-41.

©BCU CLUJ
 — 536 —

După dietă, Bâthory a cercetat Făgăraşul, pe care îl considera

de al său şi aci află corespondenţa lui Bichiş cu împăratul şi cu că­
pitanii săi, din care se vedea lămurit trădarea lui Bichiş. Cu acea­
sta Făgăraşul intră în stăpânirea principilor ardeleni.
Toate încercările lui Bichiş, de a redobândi Făgăraşul, au ră­
mas zadarnice. Inzadar a cerut căpitanul din Caşovia restituirea
Făgăraşului, înzadar doi trimişi ai împăiatului Maximilian au pre­
tins de la Bâthory, cu ameninţări, să înapoieze posesiunile lui Bichiş,
Bâthory a rămas neînduplecat. „Niciodată nu voiu restitui, a ră­
spuns el, nici măcar nu voiu îngădui ca să aibă nici măcar o
talpă de pământ un astfel de om, nici să-şi aibă locuinţa aci
unul care nu simte tot una cu mine şi cu ţara". — Bichiş încre­
zut în unele legături ce şi le crease pe vremuri în Constantino-
pol, a trimis delegaţi, cerând de la Poartă voivodatul Ardealului.
Necăpătându-I, a recurs la forţa armată. In vara anului 1575 a
pătruns în Ardeal cu oştire însemnată compusă din Germani,
Maghiari şi Români, sprijinit fiind şi de Secui. Poate l-ar fi biruit
pe Bâthory, dacă ar fi operat în grabă, dar a zăbovit la Turda,
ţinând sfat cu unii magnaţi unguri. In timpul acesta Bâthory şi-a
strâns o armată bine echipată şi, sosindu-i ajutor şi de la Turci,
a atacat pe Bichiş.
Lupta s'a dat la Sân-Paul în 9 Iulie 1575. Armata lui Bichiş
a fost bătută, el însuşi a scăpat numai cu fuga. Răsbunarea lui
Bâthory a fost crâncenă. Nouă partizani ai lui Bichiş şi-au pier­
du capul şi averile, ca, încurând, alţi treizeci şi patru să fie spân­
zuraţi în Gherla. Secuilor li s'au tăiat nările şi urechile.
Bichiş a pribegit pe la Caşovia, Viena, Satu-mare, prin ju­
deţul Szepes, apoi a trecut în Polonia. Intr'aceea, la 14 Dec. 1575,
Bâthory a fost ales rege al Poloniei. Atunci Bichiş şi-a mai în­
cercat odată norocul. Dar fără rezultat.
După o nouă pribegire prin Ungaria şi Caşovia, a trecut ia­
răşi în Polonia, unde, prin mijlocirea voevodului de Cracovia, s'a
împăcat cu Bâthory, care 1-a primit la curtea sa şi nu peste mult
a devenit prietenul şi consilierul cel mai bun al lui Bâthory. Fă­
găraşul însă nu i 1-a înapoiat, ci în urma meritelor câştigate în
luptele cu Ruşii, i-a dăruit cetatea poloneză Landskorn şi dome­
niul aparţinător ei.

©BCU CLUJ
 — 537 —

Bichiş a murit în 7 Noemvrie 1579 şi îşi doarme somnul de

veci pe piscul muntelui ce se ridică deasupra Vilnei, capitala L i ­
tuaniei, pe care şi 1-a ales însuşi el loc de odihnă. Va fi voit
ca din înălţimea aceea să poată privi în zarea depărtată spre ţa-
ra-i iubită. Astfel s'a sfârşit, pe pământ strein, şi acest stăpân
român al Făgăraşului, care a râvnit la stăpânirea Ardealului. Făgă-
iaşul a rămas definitiv în mâna principilor ardeleni.

Literatura:

N. Iorga: Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria, voi. I Bucureşti 1915.

Dr. Aug. Bunea: Stăpânii Ţării Oltului. Bucureşti, 1910.
Szilăgyi Sândor: Erdelyorszâg tortenete. I. Pesta 1866.
Szădeczky L.: Fogaras vâra 6s urad. tort. eml. Cluj 1892.
I. Paşcariu: Fragmente istorice. Sibiu 1907.
T. Cipariu: Cuvânt la inaugurarea Asociaţiunii. Blaj, 1862.
Fraknâi V.: A hunyadiak es a jagellok kora. Budapesta 1896.
Oct. Popa: Ştefan Mailat, Domnul Făgăraşului (extras din „Ţara Bâr-
sei"). Braşov, 1932.
Majlătft B.: Majlât Istvân, Bpesta 1889.
Acsădy Ign.: Magyarorszâg hârom reszre oszlâsânak tort. Bpesta 1897.
— Erdelyi nagyobb kepes naptâr, pe 1879. Cluj 1878.
/. Puşcăria: Două documente privitoare la revolta boierilor din Ţara
Făgăraşului în favoarea lui Mihnea cel Rău. (Analele Academiei Române, seria
II. T. XXXIII, Bucureşti 1911).
— Documente istorice despre starea politică şi ieratică a Românilor
din Transilvania, Viena 1850.
Oct. Popa: Făgăraşul sub Domnii munteni. Făgăraş, 1935.
— Pavai nagy lexikona III, pag. 12. Bpesta 1911.
A. A. Mureşianu: O nouă contribuţie Ia Istoria Românilor în evul me­
diu. („Ţara Bârsei" Nr. 6 - 1936).

!) Bunea o. c. pag. 41. — Szădeczky o. c. pag. 48. — Szilăgyi o. c. I

pag. 398-399. — Revai nagy lexikona III pag. 11-12. — Documente istorice
despre starea politică şi ieratică a Românilor din Transilvania. Viena 1850,
pag. 85-87.

©BCU CLUJ
 - 538 —

Istoricul
şcoalei Reuniunii Femeilor Române din Braşov,
azi Liceul Industrial „Măria B. Baiulescu"
de M ă r i a Popescu B o g d a n

Exemplul bun, ca şi sămânţa bună, prinde. Pilda dată la

mijlocul veacului trecut de negustorii români din Braşov, în
trunte cu clarvăzătorul şi neobositul animator care a fost pro­
topopul Ioan Popazu, prin înfiinţarea la 1850 a primei scoale
secundare române din fosta Ungarie, a trecut pe planul dintâi
a doua problemă ce se cerea rezolvită, pe cea a educaţiei ele­
mentului femenin. Soţiile vechilor negustori, ctitori ai noului
liceu de băieţi, într'o impresionantă emulaţie, nu voiau să se
lase mai pe jos decât bărbaţii lor. Ele au înţeles că, pentru ge­
neraţia tineretului care va ieşi din noile scoale ale Braşovului,
se cer alte soţii, cu mai multă pregătire şi mai ales cu o mai
pronunţată cultură naţională, capabile de a-şi secunda bărbaţii
în lupta pe care le-o impune viaţa cu necesităţile ei multiple :
sociale, economice, culturale, naţionale. Gândul întovărăşirii pu­
terilor prinde deci tot mai multă consistenţă şi, tot în anul
1850, în frunte cu Măria Nicolau, ele fac primul pas pentru
realizarea scopului ce urmăriau, înfiinţând „Reuniunea Femeilor
Române din Braşov".
La început însă, întâmpinând piedeci puternice din partea
autorităţilor şi lipsindu-le şi banii trebuincioşi înfiinţării unei
scoale, se mărginesc, deocamdată, a subvenţiona noul liceu or­
todox român, cu suma necesară plăţii orelor profesorilor cari se
angajaseră a organiza în cadrul acestuia prima clasă liceală
pentru fete. Mai târziu, Reuniunea înfiinţează la Braşov, Blaj şi
Sibiu, clasa a IV-a primară pentru fetiţe şi cursuri pentru lucru
de mână. In prima epocă deci, de la 1850—1885, Reuniunea n'a
putut realiza prea mult. *)
In schimb, este interesant a se şti că Reuniunea din Iaşi,
înfiinţată în a. 1867 de d-na Emilian, tot braşoveancă, deschide

*) Vezi Cronologia de la sfârşit.

©BCU CLUJ
 — 539 —

şcoala în a. 1868, deci cu 19 ani înaintea noastră. Motivul ?

Noi ne luptam cu streinii, pe când la Iaşi, în ţara liberă, se
putea activa în deplină libertate.
In anul 1886, a doua epocă a activităţii Reuniunii, preşe­
dinta comitetului, Măria Secăreanu, are o fericită idee, căreia îi
dă expresie în adunarea generală din acel an şi care este pri­
mită cu mare bucurie, — ideea de a se „deschide un Internat-
şcoală pentru creşterea fetiţelor cu stare mai modestă, care
prin educaţia şi instrucţia ce vor primi în acest Internat-şcoală
să devină bune econoame, harnice şi fără pretenţii, care să sa­
tisfacă cerinţelor clasei mijlocit" — cum se spune în procesul
verbal al acelei şedinţe.
Pentru acest Internat-şcoală, Măria Secăreanu pune Ia di­
spoziţia Reuniunei casa ei din strada Castelului nr. 36, în care
fetiţele din afara Braşovului să aibă întreţinerea în Internat.
Doamne'e braşovene de atunci au conceput deci o şcoală cu
internat pentru fetiţele care nu erau din Braşov.
In acest Internat se învăţa pe vremea aceea multe lucruri
folositoare unei bune gospodine. Părţii teoretice i se lăsa prea
puţin timp. Aşa de exemplu, dupăce fetiţele se ocupau cu par­
tea gospodărească, — lucrul de mână şi croitorie — elevele se
aşezau în sufragerie în jurul mesei, la capătul căreia sta vred­
nicul învăţător, venerabilul nonagenar de azi d-1 Ioan Aron,
atunci directorul şcoalei primare confesionale de fete din Braşov,
ţinând cursuri de scris, citit şi matematică.
Ca manual didactic principal la aceste cursuri servia cartea
de lectură „Caractere morale" de profesorul Ioan Popea. Mate­
matică se făcea atâta cât cereau necesităţile unei gospodării. Era
un fel de şcoală de repetiţie, cu lectură beletristică tratând pilde
din viaţa oamenilor mari şi evenimente din viaţa poporului ro­
mânesc din tot cuprinsul ţării.
In acest Internat se primia, tot la cinci eleve solvente, una
gratuit, preferlndu-se orfanele de război rămase după vitejii că­
zuţi în revoluţiunea Iui Avram Iancu. Acestui fapt se datoreşte
numirea de „Internatul Orfelinat" ce s'a dat mai târziu acestei
şcoli.
In acest Internat s'a pus deci prima pernă de odihnă or­
fanelor rămase pe urma eroilor din 1848.

©BCU CLUJ
 — 540 —

Aici a fost instituit şi leagănul societţii „Ocrotirea orfa­

nilor din război" de mai târziu.
Această şcoală funcţionează cu rezultate mulţumitoare până
n anul 1893—94, când autorităţile şcolare de stat cer organi­
zarea şcoalei după programa şcolilor de adulţi. Natural că, în
felul acesta, nu mai putea funcţiona cu ore serale, ci se cerea o
programă analitică, orar, sală de clasă, cu un cuvânt: o organi­
zare sistematică. Ca studii se impun limbile: română, maghiară,
germană, apoi aritmetica, istoria (bine înţeles nu istoria noastră
a Românilor), principii de pedagogie, igienă, grădinărit şi muzica
vocală.
Reuniunea, în faţa acestei cereri, e nevoită a-şi muta şcoala
din clădirea pe care o ocupa în strada Ecaterinei, într'o clădire
mai încăpătoare, cu etaj, şi alege ca institutoare o d-şoară care
tocmai atunci îşi luase diploma şi care cu mult zel şi mândrie
îşi începe cursurile. Era cea care iscăleşte aceste pagini, — pri­
ma institutoare română, la prima şcoală sec. rom. de fete din
Braşov.
Tot în anul acesta a fost aleasă directoară Carolina Teclu.
Această şcoală, de la începutul ei a reprezentat un templu
al idealului naţional, al moralei şi al femeii devotate familiei
şi societăţii. Aci se cultiva dragostea de Ţara de la răsărit, de
la care noi aşteptam mântuirea din robie.
Şcoala aceasta a fost, şi este şi azi, o biserică în care se
spune în fiecare zi crezul românesc, crezul dragostei de neam
şi ţară.
Răspândindu-se vestea că şcoala Reuniunii din Braşov ar
fi o şcoală bună de educaţie şi de învăţământul limbii româ­
neşti, numărul elevelor creştea din an în an, mai ales al celor
din părţile ungurene, unde pe acea vreme elevele nu aveau po­
sibilitatea să înveţe o limbă românească neaoşe şi curată.
Venind cu diferite pregătiri, elevele erau grupate în două
serii. Cu seria mai puţin pregătită se făcea programul şcolilor
de adulţi, iar seriei mai avansate i se făcea un curs compli-
mentar, completat cu istoria literaturii şi cu un curs de conta­
bilitate. Abstrăgând de la această împărţire, se dă o deosebită
importanţă limbii româneşti. Aşa că, deşi în orariul clasei, la
cererea autorităţilor, erau câte patru ore de limba română şi

©BCU CLUJ
 — 541 —

maghiară, se ţineau săptămânal 6 ore de limba română şi 2 de

limba maghiară, cu ochii însă tot spre uşe, nu cumva să intre
vre-un inspector de stat.
In anul 1896, pentru exerciţiul limbii literare, pentru for­
marea frazei şi a dicţiunii, profesoara de studii începe orga­
nizarea de serbări şcolare, având în program: poezii, monoloage,
dialoguri, cântări şi îndeosebi teatru, —• unele piese fiind alcă­
tuite chiar de noi.
Tot în anul acesta, se instalează în săliţa de studii, un mic
război de ţesut pentru completarea ramurilor de meserii. Pentru
această specialitate se angajează d-şoara Leontina Popescu, azi
măestra atelierului de ţesut şi directoara şcoalei.
In aceste condiţii, şcoala din an în an se desvoltă şi, în-
curând, se dovedeşte din nou insuficienţa sălilor de învăţământ.
Comitetul, cu mari sforţări, hotăreşte cumpărarea imobilului din
strada Ecaterinei, unde se află azi Liceul lndust ial. In anul 1907,
se muta şcoala în acest imobil, care avea şi o grădină frumoasă
şi mare, în care elevele au putut face practică şi în grădinărit.
Retrăgându-se din fruntea Reuniunii d-na Săbădeanu, se
alege de preşedintă activă d-na Măria B. Baiulescu, d-na Să­
bădeanu rămânând preşedintă de onoare. In comitetul Reuniunii
încă se fac unele schimbări, intrând câteva elemente tinere, dor­
nice de muncă.
Acest comitet, în frunte cu noua preşedintă — femeie de
o cultură superioară şi gata de a colabora cu cei care o secun­
dau în frumoasele d-sale planuri — dă şcoalei un nou avânt.
In anul 1938—9 apoi, complectându-i-se programul, şcoala
intră în categoria şcoalelor de menaj şi industrie casnică, apro-
bându-i-se de autorităţi dreptul de funcţionare. Elevele se îm­
part pe specialităţi, după predispoziţii. Se face deci începutul
şcoalei profesionale de mai târziu.
Deosebită importanţă se dădea însă secţiei de menaj. Se
învăţa conducerea unei gospodării raţionale, pregătirea mâncă­
rilor bune, gustoase şi variate, folosindu-se produsele micii go­
spodării, precum o aveau părinţii lor acasă şi cum li se dădea
probabil şi lor posibilitatea s'o aibă mai târziu.
îndeosebi se îngrijia de educaţia morală a elevelor, păzin-
du-se cele mai stricte reguli de civilizaţie şi igienă.

©BCU CLUJ
 — 542 —

Nu mult după aceasta, se hotăreşte să se predea orfanelor

crescute de Reuniune, înainte de a părăsi şcoala, un curs de
3 luni, pe lângă grădina de copii a bisericii Sf. Nicolae din
Şchei, în baza cărui curs puteau fi apoi plasate conducătoare
de azile de vară sau, în familii, educatoare de copii mici. Tot
atunci se trimite la şcoala din Frybourg eleva Marioara Rusu
care, reîntoarsă, a funcţionat la şcoala Reuniunii ca directoară
şi profesoară a secţiei de menaj.
Prin organizarea şezătorilor şi reprezentaţiunilor teatrale,—
pentru care se lua material din cei mai distinşi scriitori, — prin
conferinţele ţinute în diferite ocaziuni de d-na Baiulescu, pro­
topopul Dr. Vasile Saftu şi profesoara de studii, elevele aveau
ocazie de a reţine multe învăţături practice, de aplicat în viaţa
lor, spre a putea fi modele de mame şi soţii.
Îndrumate pentru viaţa practică, cele mai multe dintre
eleve, devenind soţii de preoţi şi de învăţători, au adus popo­
rului de la ţară aceleaşi servicii ce se impun azi învăţătoarelor
şi conducătoarelor de grădini de copii, ca activitate extra-şco-
lară. In felul acesta, doamnele învăţătoare sau preotese deveniau
apreciate şi, întrucât aceste doamne mai aveau şi oarecari no­
ţiuni de igienă casnică, de pregătirea şi de aranjarea estetică a
unei mese, serviau şi ca exemple bune ţărancelor şi femeilor cu
care veniau mai des în contact.
Pentru completarea acestor cunoştinţe de practică gospo­
dărească, s'a ţinut un curs deosebit de gospodărie, alcătuit de
d-na Măria Baiulescu şi altul de chimie alimentară şi pueri­
cultura, aranjate de profesoara de studii.
Astfel organizată, şcoala progresează şi dă an de an pro­
moţii tot mai bine pregătite până în anul 1916, când acei cari
am intrat în slujba Statului românesc, de-odată cu bucuria des-
robirii, am simţit şi durerea firească a despărţirii de şcoala cu
care ne confundasem întreg destinul nostru. —

Au urmat trei ani de răbdare, credinţă şi speranţă, în care

şcoala a servit de azil pentru fetiţele unor mame deportate şi
întemniţate din motive politice.
In anul 1919, adresându-ne Dr-ului Vaier Branisce, — con­
ducătorul Departamentului Instrucţiei în Consiliul Dirigent —

©BCU CLUJ
 - 543 —

care cunoştea şcoala, ba ne ţinuse şi cursuri de poetică română,

ne dădu o subvenţie de 25.000 lei.
In anul 1920, altă subvenţie de 50,000 lei. Cu aceşti bani
şcoala se înzestrează cu cele de lipsă şi, aplicând programa şco­
lilor profesionale din Vechiul Regat, intră în cadrul şcolilor pro­
fesionale de stat.
In anul 1928, şcoala primeşte dreptul de publicitate, fiind
subvenţionată de Ministerul Instrucţiunii în primul an cu lei
100.000, în al doilea cu 200.000, iar după etatizare plătind Sta­
tul salarele corpului didactic.
Afluenţa de eleve se accentuează din an în an. Ea dă de
gândit Dar şi de data aceasta se împlineşte zisa scripturii: unde-i
lipsa mai mare, Dumnezeu e mai aproape.
In anul 1926 — memorabil şi darnic an — când se împli-
niau 75 de ani de la înfiinţarea Reuniunii, cu ocazia jubileului
se primesc daruri de la : Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor S o ­
ciale lei 50.000, Primăria municipiului Braşov, prin primarul
delegat Emil Socaciu lei 1.000.000, dl avocat I. Garoiu lei
25.000, Reuniunea Femeilor Române din Iaşi lei 10.000. Sumele
încasate au fost destinate ridicării unui etaj asupra corpului de
zidire de către grădină, în care au putut fi plasate trei clase
trei ateliere, în cele mai bune şi igienice condiţiuni, dând şi
posibilitatea aranjării mai confortabile a dormitoarelor din In­
ternat.
In 1935, Reuniunea, ca omagiu, la sărbătorirea împlinirii a
25 de ani de preşedinţie a d-nei Baiulescu, propune Ministerului
Educaţiei Naţionale ca şcoala să fie numită Şcoala Profesională
„Măria B . Baiulescu", — ceeace se aprobă.
Tot în anul 1935, d-na Baiulescu se retrage din fruntea Reu­
niunii, iar adunarea generală alege de preşedintă activă pe sub­
semnata care, ca institutoare, apoi profesoară, membră în comitet
şi vicepreşedintă, avea o activitate de 40 de ani în slujba acestei
Reuniuni.
Numărul elevelor crescând mereu, se simte din nou nevoie
de lărgirea ţncăperilor şi provederea şcolii cu material didactic.
Ajutorul vine şi acum ca şi cu 10 ani în urmă. Comitetul
„Societăţii pentru ocrotirea orfanior din războiu secţia Braşov",
care se desfiinţase, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, dâru-

©BCU CLUJ
 — 544 —

eşte pentru fondul de zidire ai şcoalei suma de Iei 97.000, C a ­

mera de Comerţ lei 15.000, d-na Măria Puian lei 5000 şi alţii
alte daruri mai mărunte.
încurajate de aceste daruri, reuşindu-ne să amânăm plata
ratelor la datoria Crucii Roşii, rămase pe urma vechii zidiri, ridi­
căm al doilea etaj, câştigând încă trei săli mari, o cameră mai
mică şi un hali.
Datorită acestor completări şi îmbunătăţiri, ca şi progresului
continuu pe care I-a realizat, şcoala a fost ridicată de către M i ­
nisterul Educaţiei Naţionale la gradul de Liceu Industrial.
Să sperăm că această creat e a doamnelor braşovene, cre­
aţie care reprezintă pentru Ardeal şi 'ndeosebi pentru Braşov,
un monument istoric cultural, va găsi şi în viitor mecenaţi cari,
apreciind importanţa de ordin naţional a acestei şcoli, s'o spri­
jine şi mai departe în desvoltarea ei, aşa după cum au făcut-o
cei de până azi.

CRONOLOGIE
1850 1885. Se ajută orfane din diferite centre din Ardeal la recoman­
darea autorităţilor şi comitetelor la care a apelat Reuniunea din Braşov şi
care erau formate din preoţii şi doamnele române din localităţile respective.
1855. Se înfiinţează la Braşov o şcoală de lucru de mână pentru fetiţe,
cu 13 eleve.
1860. Pe lângă şcoala primară cu trei clase din Braşov, Reuniunea înfiin­
ţează cl. a IV. şi apoi în 1889 cl. V.
Profesorii erau plătiţi, din subvenţia Reuniunii, cu 500 apoi 800 fiorini
anual.
In aceste clase cursurile erau predate de profesori de la Liceul ort. rom.
In 1860 predau profesorii Vasile Oroianu şi Ştefan Iosif.
La şcoala de lucru de mână a fost numită învăţătoarea Măria Petrescu.
1860. Se înfiinţează la îndemnul şi cu subvenţia Reuniunii din Braşov
şcoli primare cu 4 clase, de fetiţe, la Blaj (23 eleve înscrise) şi Sibiu (26
eleve înscrise). In aceste şcoli se primesc mai ales fete orfane şi sărace.
1863. In Braşov e numit profesor la clasa IV a şcoalei Reuniunii
Dr. Ioan Meşotă. Clasa e frecventată de 11 fete.
In şcoala de lucru sunt înscrise 19 eleve.
1865. Reuniunea apelează la Doamnele Române din alte centre pentru a
înfiinţa Reuniuni de femei.
In urma acestui apel, Ia Blaj, Abrud, Sibiu se şi formează Reuniuni,
care se străduesc să înfiinţeze şi ele şcoli primare de fete.

©BCU CLUJ
 — 545 —

1865—1866. In şcoala primară din Sibiu urmează 26 fete, în cea din

Blaj 40, dintre care 6 orfane.
Din acest an, la şcolile acestea numărul elevelor creşte neîncetat.
Şcolile primare din Braşov, Sibiu, Blaj sunt subvenţionate de Reuniune
anual, până în anul 1894, timp de 34 de ani.
In anul şcolar 1886—87 sunt înscrise 7 eleve. In 1887—1888 numărul
elevelor creşte la 16.
In 1-90 se introduce în programul şcoalei învăţământul teoretic.
In 1893—1894 sunt înscrise 34 eleve, din toate centrele Ardealului, 2 din
Muntenia. Majoritatea elevelor erau fiice de preoţi.
1894. Se completează instrucţia, angajându-se mai multe puteri didactice.
Din acest an numărul elevelor creşte mereu, în anul 1911—1912 şcoala
având 70 de eleve.
1908. Şcoală de menaj şi industrie casnică cu 50 eleve.
1920. Şcoală Profesională.
1927. Şcoala se etatizează.
1936. Devine Liceul Industrial.*)

*) Aceste date sunt culese din arhiva Reuniunii (Biblioteca „Astra", ma­
nuscrise).

©BCU CLUJ
 — 546 —

Pictorul Hans Bulhardt

Sleit de puteri dar activ până 'n ziua din urmă, în noaptea
de 15 spre 16 Februarie a. c , fără dureri, şi-a prelungit în
vecinicie somnul în care spera să-şi reîntremeze puterile, picto­
rul academic prof. Hans Bulhardt.
Artistul care îşi tezaurizase în suflet şi iluzionase în pân­
zele sale imensităţi de văzduhuri şi zarişti, se stinse într'o că­
măruţă de trei paşi, fără soare şi fără orizont înaintea ei, într'un
fund de curte îngustă, posomorită. O ironie, de care Creatorul
adeseori împărtăşeşte pe cei mai înzestraţi sufleteşte dintre fiii
Săi. Poate ca să le servească în viaţă de pinten imaginaţiei care,
în huzur, lâncezeşte.
Trecerea de Ia cele vremelnice la cele vecinice nu însem­
nează însă pentru H. B . ceeace ar însemna pentru alţii: moarte.
Dimpotrivă, ea însemnează înfrângerea puterii Morţii prin puterea
vieţii operelor sale, care vor rămânea nu numai o trainică dovadă
a sufletului său de artist, ci şi podoaba, fără moarte, a lăcaşu­
rilor divine înzestrate de penelul lui. Numai Braşovul, în afară
de multele tablouri şi de icoane sfinte care fac decorul atâtor
case particulare, se mândreşte cu trei biserici însufleţite de pic­
tura lui. Sunt Bis. Sf. Ioan, cea a călugăriţelor din dosul edifi­
ciului poştei şi Bis ort. română a Sf. Adormiri din Piaţa L i ­
bertăţii.
Hans Bulhardt, a cărui pictură se distanţează, aristocratic,
de pictura moderniştilor, a fost, fără 'ndoială, un remarcabil ta­
lent şi, la noi, o reală valoare în pictura bizantină. Faima de
care se bucura în această privinţă o dovedeşte poate mai bine
împrejurarea că el fusese luat în vedere, la 'nceput, şi pentru
pictarea catedralei ortodoxe române din Sibiu. Tratase chiar cu
secretarul consistorial de atunci, cu Sanctitatea Sa Patriarhul de
azi, căruia-i prezentase şi schiţe după care urma să execute lu­
crarea, — schiţe văzute şi de mine şi, după cum mi s'a spus,
aprobate de cei cu care trata învoiala.
In urmă însă, cum se ştie, oferta Iui fiind mai scumpă, lu­
crarea a fost deferită pictorului Octavian Smigelschi.
Lui Bulhardt i se datoreşte şi pictura tâmplei bisericii din
Purcăreni (jud. Braşov), iar din cercul cunoscuţilor săi aflu că

©BCU CLUJ
 — 547 —

el ar ii restaurat şi pictura unei vechi biserici din Bucureşti —

fără să mi se poată preciza însă de aceştia numele ei — şi că
ar fi lucrat împreună cu pictorul Haiduchievici şi Ia un tablou
al Palatului regal, pe vremea Regelui Carol I. Tabloul ar înfă­
ţişa doi cai într'un frumos peisaj. „Caii — se afirmă — sunt
pictaţi de Haiduchievici, iar peisajul de Bulhardt".*)
Cât priveşte restaurarea tablourilor deteriorate, B . n'a fost
întrecut de altul, Ia noi. Audiase Ia Viena cursuri speciale pen­
tru această lăture grea a picturii, lucrând sub conducerea mae­
ştrilor de la Academia de acolo. Nu e deci de mirare că era
căutat şi în afară de Braşov pentru a executa astfel de lucrări
migăloase. încă astă-toamnă îmi spunea că „un boier" din Bucu­
reşti îl chiamă să-i repare şi să-i pună în bună stare o colecţie
de vre-o sută de tablouri, mai ales pictură străină. Acceptase
oferta, dar, slăbit cum era, a trebuit să-şi amâne plecarea pentru
când se va mai întrema ; — întremare care, din nenorocire, n'a
mai urmat.**)
O bogată activitate a desvoltat B. şi în arta decorativă.
Decoraţiile teatrale din Braşov, Sibiu, Sighişoara, Mediaş, Bistriţa»
Făgăraş, Sebeş-Alba, sunt în mare parte lucrate de el.
Pe lângă prietenia ce-1 lega de mulţi studenţi Români
care-şi urmau studiile la Universitatea din Viena, datorită, pro­
babil, şi acestei laturi a activităţii sale ajunse membru al so­
cietăţii academice „România Jună" din capitala Austriei. Bulhardt
făcea decorurile de care avea aceasta nevoie Ia balurile ce aranja.

*) Păcat că, nerămânând însemnări pe urma lui — cel puţin până acum
nu s'au găsit — nu cunoaştem toate lucrările executate de el. Şi numai cu-
noscându-i întreaga operă i se va putea fixa în ierarhia valorilor artei pictu­
rale locul ce i se cuvine lui B., cu mai multe aderenţe în biserica noastră,
decât în cele de alte confesiuni. De aceea ar fi de dorit să-şi ia cineva oste­
neala indentificării întregii opere rămase pe urma lui.
**) In Braşov se găsesc multe tablouri restaurate de Bulhardt Dintre
cele pe care le-am văzut eu, amintesc portretul lui Hagi Şandru — o pictură
de valoare din anul 1783, proprietatea d-lui Aurel A. Mureşianu — apoi, în
Muzeul Astrefde aici, trei lucrări ale pictorului Mişu Pop: portretele proto-
singhelului Nicolae Popea (episcopul de mai târziu al Caransebeşului), al
preotului Neagoe Popea din Satulung şi al soţiei acestuia Voica, toate stră­
punse, mai ales în ochi, de baioneta duşmanului, în timpul ultimului războiu-

©BCU CLUJ
 — 548 —

Va fi contribuit însă la admiterea lui ca membru al acester so­

cietăţi româneşti şi împrejurarea că în vinele lui curgea şi sânge
românesc. Străbunica lui B . fusese Româncă, fiica protopopului
Lupu, din părţile Clujului — amănunt confirmat şi de fratele său,
sexagenarul Franz Bulhardtfără să-şi mai aducă însă aminte de
localitatea în care păstoria. Acest glas al sângelui explică, de
sigur, şi simpatia pe care o avea pentru neamul nostru şi prie­
tenia Iui caldă, nedesminţită de vicisititudinile vremii, pentru toţi
foştii lui camarazi români de şcoală şi pentiu mulţi cunoscuţi din
anii tinereţii.
Cinci Români avusese colegi în anul 1878 când termină
secţia reală a liceului săsesc din Sibiu — colegi despre care
vorbia întotdeauna bucuros, cu duioşie chiar — : pe Dumitru
Brâtianu din Ploeşti, pe Vladimir Sotir din Braşov, Aurel (?)
Pop din Blaj, Roman din Sibiu şi Gherendi de pe la Deva*),
unde tatăl acestuia fusese inspector silvic. Pe toţi cinci i-a avut
şi colegi de universitate, înscriindu-se toţi la Politehnica din
Viena, unde urmă şi el câţiva ani.**)
La întrebarea mea : cum de se duceau atâţia la tehnică ? —
mi-a răspuns că atunci erau foarte căutaţi inginerii şi că nici
pentru terminarea tehnicei nu se cereau atâtea examene ca azi.
Pe vremea aceea nu se făceau decât colocvii la fiecare materie.
Examenele de stat s'au introdus abia la 1892.
Cu toate acestea, se învăţa carte. Chiar cei cari dispuneau
de mijloace peste trebuinţele lor, nu-şi neglijau studiile. C a
exemplu îmi aduse pe Trandafilides, un tânăr de bani gata care
îşi avea locuinţa In luxosul hotel Sacher, unde cu câte-o lună
*) Numele de botez al ultimilor doi nu şi-1 mai amintia.
**) Pe atunci se făceau la Politehnică doi ani de curs general, trei de
cursuri de specialitate şi un an practică. Colegii lui Români cu care plecase
din Sibiu, trecură in România după terminarea studiilor, afară de Sotir care
muri în Viena in cursul anului al cincilea de studii. Despre Gherendi auzise
că şi-a schimbat numele în Gherendeanu, dar despre Pop „care uimia şi
prin cunoştinţele lui geografice" ca şi despre Roman, nu mai ştia nici dacă
mai trăiesc sau ba. Pe d. D. Brătianu îl întâlni în vara trecută. Venise de la
Ploeşti la Braşov „într'o trăsură cu doi cai admirabili" (pentru el „maşina"
n'avea nici un farmec, — îmi spunea) şi a avut mare bucurie când fostul
camarad de şcoală şi prieten din tinereţe, recunoscându-1 pe stradă, a oprit
trăsura şi a coborît să-i strângă mâna.

©BCU CLUJ
 - 549 —

înainte de data balurilor pe care le aranja „România Jună"

funcţiona un comitet. Acest Trandafilides, îmi spunea Bulhardt,
comanda sticle de şampanie ca noi limonada, şi adeseori îşi
aprindea ţigara cu bancnote. Cu tot belşugul în care a trăit, n'a
rămas însă în restanţă cu studiile. Toate colocviile şi le-a dat
la termen. Mai târziu, după cum a auzit, a trecut în Grecia, unde
a ajuns „ein grosser Herr" la căile ferate de acolo.
Printre prietenii din tinereţe mi-a amintit şi de generalul
Muică, mort nu de mult aici în Braşov. II cunoscuse în Sibiu,
pe când era sublocotenent în armata austro-ungară. Vorbia des­
pre el ca despre un notorie matematician al armatei austriace.
Intre primii zece inşi reuşiţi la examene, Muică a fost al treilea.
Şapte din aceştia fuseseră angajaţi la Arsenalul armatei.
Muică trecu în Armata română pe când era căpitan, la su­
gestia unui consătean al lui, care făcea deja parte din armata
României şi care-i vorbi de „perspectivele" ce le-ar avea acolo
fiind foarte căutaţi matematicienii-tehnicieni mai ales în arma
artileriei, care pe atunci era nevoită să-şi satisfacă trebuinţele,
ivite prin defectarea armamentului, la fabricile Creusot, de unde
se aproviziona artelieria. Ceeace costa enorm. — Trecut în Ro­
mânia, căpitanul Muică a fost încadrat în armată cu rangul de
maior. înainte de războiu, prin 1902, 1-a vizitat în Braşov pe
Bulhardt, iar de când se stabilise aici, se întâlniau destul de des.
Toate acestea mi Ie istorisi pictorul la 23 Sept. anul trecut,
când, cercetându-I în atelierul său din str. Voevodul Mihai 25,
îl găsii suferind, întins pe divan. Era extenuat. Şi cum medicul
îi interzise orice ocupaţie timp de cel puţin 10 zile, am putut
sta de vorbă cu el mai mult decât altă dată când era ocupat.
Tot cu această ocaziune am aflat şi următoarele informaţii
privitoare la biografia l u i : S'a născut în Câmpulungul Bucovi­
nei la 1858. Mamă-sa era din Bistriţa, iar tatăl său, fost loco­
tenent de intendenţă, era din Briinn (Brno). La 1860, dupăce se
înapoie din Italia, unde făcuse războiul din 1859, tatăl său fu mutat
din Câmpulung la Cernăuţi, apoi, pe rând, la Cluj, Deva şi în urmă
la Mediaş, de unde viitorul pictor trecu la Sibiu la secţia reală
a liceului săsesc de subt direcţiunea profesorului Albrich — „un
foarte bun profesor de matematici" — In toamna anului 1878

©BCU CLUJ
 — 550 —

după terminarea şcoalei secundare, plecă la Viena, unde a ur­

mat patru ani Ia „Allgemeine Schule" (Şcoala de belearte), după
absolvirea căreia trecu în „Meister-Schule". Paralel cu acestea
audie şi cursurile de Ia Politehnică, doi ani de curs general
(1878/79 şi 1879/80) şi trei ani cursurile de arhitectură ale prof.
Theophil Hansen „ultimul reprezentant de seamă al clasicismului
elen în arhitectură" (n. în Copenhaga la 1813), căruia i se dato-
resc atâtea monumentale clădiri, cum sunt: Parlamentul din ca­
pitala Austriei, Muzeul de arme din Arsenal ; apoi, în Atena:
palatul Academiei, palatul Demetrius etc. De Ia acesta a trecut
pentru doi ani la prof. Miiller, vestit egiptolog, apoi un an la
Miinchen şi, în urmă, doi ani la celebrii pictori Eduard von
Lichtenfels ( f 1913) şi profesorul de pictură istorică, virtuoz al
culorilor, Hans Makart, până la moartea acestuia întâmplată în
3 Oct. 1884. Aci în „Meister-Schule" obţinu Bulhardt titlul de
profesor şi pictor academic.
In Braşov se stabili în anul 1889, unde se şi căsători cu
fiica profesorului Iungling. Moartea i-a răpit însă în curând
soţia, lăsându-1 singur. Nici nu s'a mai recăsătorit.
Moare în vârstă de 79 de ani. Pe urma lui au rămas, ne­
vândute, vre-o 60 de pânze de diferite dimensiuni, — azi pro­
prietatea fratelui său.
Cu Bulhardt dispare ultimul pictor ardelean al vechii scoale
vieneze.
Ax. Banciu

©BCU CLUJ
 — 551 —

Amintiri
din
Războiul de întregire a Neamului
de Dr. A l e x e S a l i c a
II.

Venind dinspre Transilvania, a trecut pe Ia unitatea noastră

un refugiat român, tânăr, care s'a recomandat: Vasile Stoica şi
care ne-a povestit peripeţiile fugii sale pe la trecătoarea Tur­
nului Roşu, descriindu-ne cruzimile comise de jandarmii unguri
faţă de populaţia românească din Transilvania. Apoi s'a dus mai
departe în ţară. După războiu, a intrat în corpul diplomatic.
într'o zi, pansând un prisonier ungur, rănit în spate în
regiunea rinichiului drept, suferind de o plagă profundă şi cu
mare pierdere de piele şi muşchi, de se vedea rinichiul re­
spectiv, văd la dânsul un carnet, în care-şi notase zilnic impresiile
din războiu, de la început şi până în ziua când a fost internat
în spitalul nostru ca prisonier. Se numia Keszler Sebestyen şi
făcea parte din Regimentul de infanterie austro-ungară No. 69
(Budapesta). La cererea mea, îmi permite să copiez din carnetul-
ziar al său, însemnările referitoare la frontul nostru. Din numele
său şi din cele ale camarazilor săi de arme, de cari se simţia
mai legat (sergentul major Ketterer şi soldatul Neumann) se pare
a fi Evreu.
Din ziarul lui Keszler: „In numele lui Dumnezeu suntem
din nou trimişi pe front la 8 August (stil nou) 1916. Era o zi
de Marţi, un rămas bun foarte emoţionant, toate muierile plân­
geau. Cu noi era şi d-1 sergent major Ketterer. In ziua de 10
am ajuns în satul Szapări *), unde am avut parte de o plăcută
cartiruire. La 13 am ajuns într'un sat românesc, unde nu se
poate spune că am fi fost doar râu primiţi. Aici am luat parte
Ia înmormântarea unui soldat român (se înţelege din armata
austro-ungară ! n. a.), unde am văzut cu mare plăcere, că toată
lumea ne făcea loc să trecem.

*) Azi Supalnic.

©BCU CLUJ
 t
— 552 —

In ziua de 15 August (2 August al nostru, deci cu 13 zile

înainte de începerea războiului nostru contra Austro-Ungariei)
seara... a l a r m ă ! Am primit haine şi rufe... A doua-zi dimi­
neaţa ni s'a distribuit muniţie şi toate celelalte. La 17 am ajuns
în Valea Cernii, dar am fost cartiruiţi în case. Acolo am rămas
2 zile. La 19 seara alarmă şi pe la ora 11 noaptea au urcat ia
tranşee, eu însă am rămas cu recruţii. La amiazi sunt trimis
ca ordonanţă la Comandantul de sector. Se aude că Marţi va
fi ceva..., dar nu-i sigur. De la 22 la 23 am fost de gardă la
tezaurul Comandamentului — 40.030 de coroane. Am primit de
la mama 10 coroane şi-mi scrie că va veni şi dânsa pe Ia mine,
să-i scriu unde sunt, dar eu i-am scris imediat să nu cumva să
plece încoace, căci terenul, unde mă găsesc eu acum, este or­
ganizat deja pentru lupte...!.
In ziua de 28 August (15 August, Sft. Măria românească)
la ora unu, din nou alarmă, iar la ora 5 dimineaţa m'au trimis
Ia trenul Comandamentului. Ne-am dus la Băile Herculane şi
de acolo am cărat totul Ia gară.
Pe la 11 ceasuri noaptea m'am dus în Mehadia, dar deja
bubuia tunul groaznic... A 3-a companie a fost luată prisonieră,
dar am respins pe Români. 29 şi 30 au fost zile liniştite.
La 1 Septemvrie ne-am retras. Când am sosit în Mehadia,
întreg Comandamentul plecase. Noaptea am stat de pază, dar
am fost respinşi şi a trebuit să ne retragem prin apă, de m'am
îmbolnăvit aşa de tare, că numai Dumnezeu mă mai scapă.
Bietul Ketterer numai el singur a scăpat, toţi ceilalţi au căzut
prisonieri la Români. Şi-a pierdut însă bietul şi el tot echipa­
mentul, aşa că eu a trebuit să-i dau ismene şi o pătură, că era
aproape îngheţat de frig.
Azi, Duminecă 3 Septemvrie, e linişte şi tot aşa a fost
până în 7 Septemvrie noaptea, când a început din partea Ro­
mânilor un groaznic foc de tun contra poziţiilor noastre. Azi e
11 Septemvrie. La noi e o zăpăceală şi o bătaie de joc, de nu
este de închipuit... nu este poştă, nu poţi da o scrisoare, de
mâncare numai odată pe zi căpătăm, seara, şi apoi stăm de
gardă chiar şi câte 3 zile în şir, iar dacă în adevăr mai scăpăm,
în loc să ne lase să ne odihnim, ne iau la exerciţii de „salut"
şi d-1 Colonel tratează cu oamenii mai rău decât cu un câine

©BCU CLUJ
 — 553 —

Pe răniţi nu-i pansează, de pierd bieţii o grămadă de sânge,

iar dacă vre-unul suflă ceva, aşa ţi-1 plesnesc...! Scrisoare,
deja e a 3-a săptămână şi nu am primit. Ăsta-i adevărul cu
soldaţii lui Hindenburg ! Aşa tratează cu un om, care a fost
majoritatea timpului pe câmpul de luptă ! Comandamentul suprem,
poate, nici nu ştie nimic despre asta !
La 13 Sept. alarmă! Românii ne-au atacat şi noi am luat-o
înapoi. In 14 mă găsesc cu un camarad pe o coastă de munte,
de unde nu avem voie să ne urnim decât numai în caz că
vom fi nevoiţi. La ora 1 o luăm la drum şi tot mergem de pe
un vârf de munte pe altul, până la staţia Băile Herculane, iar
Ia ora 8 din 16 Sept. facem din nou tranşeie şi în sfârşit ni se
dă de mâncare. La 17 primesc scrisoare de la mama, care se
plânge că nu ştie ce-i cu mine, mai trăiesc sau ba. Din 18 până
în 20 o mai ducem noi cum o mai ducem. La 21 plecăm până
Ia cota 755 pe o ploaie, de credeam că, voiu rămânea în drum.
Ajungem la garda a 2-a. Pe o noapte oarbă, de nu vedeam la
un pas, tot drumul l-am făcut numai într'o jumătate de oră. In
23 repaos. La 24, Duminecă, plecăm să culegem porumb, căci
altceva de mâncare nu avem. Tot în aceeaşi zi o luăm la drum
peste vârfuri de munţi, prin nişte locuri încântătoare (pentrucă
era în retragere! n. a.) şi ajungând la o gară în ziua de 26
ora 11, luăm trenul (nu le mai ajungea încântarea fugii pede-
strului, voiau s'o guste şi pe a trenului ! n. a.), fără să ştim în-
cătrâu ne vor duce. In Caransebeş primim alimente. Aici mi-am
cheltuit toţi banii, în gară. Apoi, continuând, am ajuns Ia 27
dimineaţa în gara Puiu, unde am debarcat şi am luat-o iarăşi
la drum şi am tot mers până seara, când am ajuns pe un munte
de 1970 m. înalt. Noaptea ia ora unu am primit de mâncare
ceva, apoi ne facem tranşeie. Românii sunt în faţa noastră, nu
departe şi după* cât ni se pare ne-au împresurat, căci îi simţim
în jurul nostru. La 29 ceaţă groasă, nu se poate vedea nimic
de la un pas în colo. La 30 aşteptăm atacul Românilor, căci ei
au ocupat poziţia din faţa noastră, cum au vrut, că noi nu am
avut ce le face. Abia ni s'a distribuit cina şi aşteptarea noastră
n'a fost înzadar, căci numai s'a început un foc năpraznic din
partea Românilor, dar noroc cu ceaţa şi cu ploaia, că ne-am
strecurat înapoi pe o coastă de munte. Dimineaţa nu ne-am

©BCU CLUJ
 — 554 —

lăsat şi am început noi de data asta o luptă cum n'a mai văzut
om, cu aşa curaj, încât, dupăce am părăsit poziţia veche, ne-am
retras lângă honvezi şi ne-am odihnit.
La 1 Octomvrie, pe ziuă, intrăm pe poziţie. Unul din noi
a şi căzut lovit în cap. Frumoasă Duminecă, mai ales de va fi
atac, căci până acum ne bat poziţiile numai cu artileria. Am
scris mamii în focul acesta de tun şi de puşcă. De sigur, va
plânge biata, căci i-am arătat felul cum suntem trataţi (nu se
putea plânge de Români, căci cenzura militară k. u. k. nu-i tre­
cea scrisoarea şi atunci vorbia soldatul aruncând moartea în
superiorii săi 1 n. a.). Lupta s'a desfăşurat în favorul nostru. A
doua zi am adunat răniţii şi morţii. Compania noastră a fost
lăudată şi chiar ni s'au promis multe, dar cine ştie de vom primi
ceva din toate alea.
Din 2 până în 5 Oct. linişte pe frontul nostru. Aşteptăm
înzadar primirea celor promise în ziua de 1 O c t Dar cel puţin
de ne-ar schimba de pe poziţie 1
In noaptea şi dimineaţa de 5 Oct. ne coborîm de pe mun­
tele Tulişa spre Petroşani, pe care-1 lăsăm la stânga. Pe mine
şl pe Somogyi ne-au trimis să ducem pâine la oameni, dar am
adus-o înapoi, negăsindu-i. Duminecă în 8 Oct. au atacat ai
noştri pe Români, ca să-i izgonească de pe pământul nostru,
dar aceştia răspund cu bombardament de artilerie. Un noroc tot
avem, nu toate ghiulelele lor explodează. La 10 şi 11 Oct.
tot foc de artilerie. Compania noastră se găseşte pe un vârf de
munte fără legătură la aripi, lucru care dacă l-ar şti Românii,
ne-ar împresura şi ne-ar lua pe toţi prisonieri, fără să tragă un
foc de puşcă.
In zilele de 12 şi 13 linişte.
In dimineaţa de 14 O c t , pe când tocmai cetiam scrisoarea
unchiului Ion, unde spunea că Valahul „va prinde muşte" (adică
nu va lua Transilvania), tocmai atunci unde încep Românii un
atac viguros şi nu trece o jumătate de oră şi aripa noastră
dreaptă cere ajutor, dar neprimind, deoarece nu era de unde (

ne-am retras, iar Românii pe Ia 11 ceasuri au şi ocupat muntele

şi urmărindu-ne, ne-au luat pe toţi prisonieri. Cum Românii
păţiseră rău altă-dată cu Ungurii — cari se prefăceau că se predau,
iar când erau aproape de poziţia acelora, Ungurii deschideau un

©BCU CLUJ
 - 555 —

foc viu de mitralieră şi puşcă — de data asta nu s'au mai

încrezut în sinceritatea noastră şi au tras mereu în noi, până au
pus mâna pe noi.
Acesta-i motivul că, deşi soldaţii români erau lângă mine,
şi ridicasem capela strigând vesel, dimpreună cu toată com­
pania, că ne predăm, totuşi mi-au tras un glonţ dum-dum
în regiunea rinichiului drept, de am căzut imediat pe spate, *)
dar de aceea totuşi a trebuit să merg ca vai de mine vre-o 3
ore şi jumătate, ca să nu mă împuşte ai noştri. De 5 ori am
leşinat în drum şi mă deşteptau soldaţii români spălându-mă
cu apă. Apoi, ajungând la postul de ajutor al Diviziei, m'au
pansat şi m'au dus mai departe pe braţe până la un foc, unde
mi-am putut desmorţi trupul aproape îngheţat. Mi-au dat ceai
cald şi o pâine albă, minunată, dar de suferinţa rănilor şi de
oboseala drumului îmi pierise pofta de mâncare. Dus într'o am­
bulanţă sanitară, cu mare iuţeală, pe o şosea foarte bună, am
ajuns seara să-mi odihnesc trupul rupt şi chinuit de mizeriile
războiului pe curatul şi moalele aşternut al unui spital al Crucii
Roşii române din Târgu-Jiu şi unde sunt îngrijit foarte bine şi
cu multă blândeţe şi bunătate".
Din însemnările lui Keszler Sebastian, soldat în Regimen­
tul de Infanterie 69, budapestan, desprindem următoarele:
1. Austro-Ungaria n'a fost surprinsă de atacul României,
căci ea a masat trupe cu cel puţin 20 zile mai de vreme pe
frontiera sa dinspre România. Cu 13 zile mai înainte de decla­
rarea războiului de către România, trupele austro-ungare din
Carpaţii româneşti au fost echipate şi înarmate de luptă.
2. C ă Ungurii, în luptă, aveau obiceiul să se folosească
de ticălosul truc al simulării predării, începând apoi un foc viu
de mitraliere şi puşti, îndată ce Românii — la început nepăţiţi —
se apropiau să pună mâna pe ei.

*) Românii n'au întrebuinţat pe nici un front gloanţe dum-dum, dar

mulţi militari mi ştiu că glonţul de la puşca obişnuită, când iese din corp şi
mai ales când e tras de aproape, face ravagii mari, pe cari un profan le crede
cauzate de proiectilul dum-dum. In adevăr, când mi l-au adus la spital pe
bietul Keszler, avea o escavap'une în regiunea rinichiului drept, unde putea
intra un cap de copil şi era extenuat şi de pierderea de sânge considerabilă.

©BCU CLUJ
 — 556 —

Acest lucru îl făceau şi Germanii, după cum ne-am convins

dintr'o revoltă a răniţilor români din Spitalul de Campanie No. 6.
când în ziua de 14 Septemvrie 1916 au fost aduşi răniţi uşor
doi prlsonieri germani. Abia intraţi răniţii germani într'o sală de
bolnavi, unde li se indicaseră paturile, mai mulţi soldaţi români
răniţi, cari puteau să se mişte câte puţin din loc, s'au repe­
zit asupra lor să-i linşeze. Necunoscând cauza furiei lor,
m'am interpus cu toată autoritatea gradului de medic şi
de ofiţer, oprind un asasinat şi cerându-le explicarea atitudinii lor
furibunde: „Ăştia-s . . . *) cari ne-au împuşcat ieri pe front,
d-Ie doctor, şi dacă-i lăsaţi cu noi la un loc, la noapte îi omorîm
ca pe nişte . . . . ". — „Dar bine, măi băieţi, cum aţi putut
distinge voi figura celor cari au tras în voi pe front, că acolo
se împuşcă din ascunzişuri şi de la distanţă. Ş i apoi pe front
erau în drept, după normele războiului, să tragă în voi şi voi
în ei, care pe care, dar aici în spital trebue respectată viaţa
prisonierului, ca şi a soldatului român, drag nouă, fiindcă Ro­
mânul nu poate fi şi nu a fost asasinul prisonierilor ajunşi prin
orice împrejurări în manile sale"! — „ D a , d-le doctor, înţelegem şi
noi că ar merita îngăduinţa de a fi cruţaţi, dacă ar fi luptat cin­
stit, cavalereşte, după regulile războiului, dar ne-au împuşcat re­
curgând la înşelătorii, la cari nici nu
recurg. Văzând că sunt răzbiţi de noi, au ridicat steguleţe albe
pe ţevile puştilor şi au strigat să nu mai tragem, că se predau.
Noi am încetat focul şi luând puştile în cumpănire, ne-am apro­
piat de ei. Când eram la vreo 5 paşi de ei, — spune un Ro-
mânaş, Oltean din 26 Rovine, — şi când era chiar să pun mâna
pe papagalul ăsta (unul din Nemţi semăna, la gură şi nas,
de fapt, cu un cacatoes), numai ce se repede la mitralieră iar
ceilalţi îndreaptă puştile spre noi şi trag, de ne-au secerat
pe toţi cei cari înaintaserăm spre ei. Faţă de astfel de . .
. . . nu mai ţinem cont nici noi de regulile războiului!
Suntem în drept la rândul nostru să uzăm şi noi de orice faţă
de astfel de *) Dinte pentru dinte !" Dupăce le-am
spus soldaţilor, că vom raporta cazul Comandamentului arma-
*) Am eliminat, intenţionat, expresiile îndreptăţitei revolte, proferate
cu acea ocaziune de soldaţii noştri. împrospătează amintiri prea dureroase;
Şi n'am voi ca procedura câtorva nemernici să stigmatizeze un neam întreg,
chiar duşman fiind. (n. a.)

©BCU CLUJ
 — 557 —

tei T — de care ţineam noi — să aprecieze şi să judece, dacă

e cazul să se pedepsească astfel de procedeie de luptă, s'au
liniştit bunii noştri Oltenaşi.
— „Voi ar fi trebuit să rămâneţi la locul vostru cu puştile şi
mitralierele gata de tragere, ordonându-le lor, să înainteze fără
puşti ori alte arme, în grup, spre un anumit loc. Aţi făcut mare
greşeală, că în timp ce aveau armele asupra lor, v'aţi apropiat
de ei cu puştile în cumpănire.
Păţania voastră trebue s'o faceţi cunoscută tuturor cama­
razilor, ca să ştie toţi cum să procedeze în viitor faţă de astfel
de apucături ticăloase".
Firesc lucru deci, că Oltenaşii noştri, păţiţi odată, n'au
mai crezut în sinceritatea predării Ungurilor din Regimentul 69,
budapestan, şi bietul Keszler şi camarazii lui au trebuit s'o
păţească din cauza ticăloşiei altora.
*
In zorii zilei de 13 Octomvrie 1916 st n., Divizia 11 din
Armata I., comandată de generalul Cocorăscu, sdrobeşte şi aruncă
peste frontiera română Divizia 11 bavareză (ce coincidenţă de
nume!), care în ajun pătrunsese prin trecâtoarea Surducului
şi se revărsase pe câmpia de la Bumbeşti la Târgu-Jiu, unde a
fost stăvilită de. trupele noastre, ajutate de miliţieni luptând la
digul Jiului din partea de nord a oraşului, cot la cot cu cercetaşii.
Aici şi-a primit botezul de foc eroina de la Jiu, fecioara Eca-
terina Teodoroiu — despre care a fost vorba în nr. 6 din 1935 şi
4—5 a c. ale revistei — cărând miliţienilor cartuşe din depozit şi
trăgând ea însăşi în „barbarezi*, cum îi numiau pe Bavarezi
„brabeţii" noştri, cari dacă ar fi avut arme bune, muniţie sufi­
cienta şi mai ales comandă peste tot, cum cereau împrejurările,
nu ne încălca Ţara armată vrăjmaşă. Tot aci bateria locotenen­
tului Pâtrăşcoiu, învăţător, a făcut imense goluri în şirurile Ger­
manilor, ale căror resturi s'au salvat de la un dezastru complect
prin fugă în munţi.
Pe la amiazi, în z u a de 13 Oct. pe buzele tuturor, învio­
rate de izgonirea Nemţilor, erau numai trei nume : Generalul
erou Cocorăscu, năzdrăvanul artilerist locotenentul Pâtrăşcoiu şi
eroina cercetaşă Caterina Teodoroiu.

©BCU CLUJ
 14 Noemvrie 1916 st. n. Organizăm Spitalul No. 61 la P i ­
teşti. Autorităţile locale administrative dimpreună cu populaţia
dau concurs nelimitat operei de îngrijire a răniţilor. Prefectul
judeţului Argeş, N. Brânzeu, o minte clară, un perfect organizator
şi o energie inepuizabilă, era la înălţimea vremurilor...
„...Un transport de răniţi..." — „Valeu...! Valeu... !"
„ C e ? Cum?... Au venit Moldovenii"? Până acum numai
trupe olteneşti şi muntene luptaseră în Carpaţii Olteniei şi Mun­
teniei. De ce au venit regimentele moldovene? Desigur, să
alunge, într'o sforţare comună, pe duşman de pe pământul ţării.
O mare nădejde ne încălzeşte. Dar, cum de multe ori cauze
contrarii produc efecte identice, nădejdea face loc bânuielei, că
pierderile pe frontul nostru fiind peste puterile de refacere prin
sine, s'a recurs la extrema raţiune: utilizarea rezervelor moldo­
vene, cari din cauza inacţiunii frontului moldovean, paralizat
de aliatul rus, rămăseseră aproape intacte. Şi astfel, iluziile de
moment alungate, suntem împinşi în braţele raţiunii — care nu
u
ne-a părăsit niciun moment în tot decursul acestui războiu —
că anume, înfrângerea Germaniei e sigură pe frontul din Apu­
sul Europei, unde nu are de-a face cu incultura Orientului şi
cu putregaiul Bizanţului, — una jos, iar celălalt sus.
Slăbiciunea şi defecţiunea Orientalilor Antantei a fost con­
trabalansată prin vigurosul aport al Americei, care a asigurat
hotărîtor victoria. Defecţiunea Orientalilor Germaniei a precedat,
însă nu cu mult, impunând la termen fix capitularea puternicei
lor aliate şi conducătoare.
*
20 Octomvrie 1916. O zi de toamnă rece, deşi cu soare.
S'a anunţat din partea Comandantului Garnizoanei Piteşti,
că la ora 4 p. m. se vor executa, prin împuşcare, la cimitirul
oraşului, trei Brăneni spioni, acuzaţi că ar fi condus trupe ro­
mâneşti în faţa unor poziţii bine întărite, duşmane. Se duce lume
multă să asiste la executare. Nu m'am dus. Cine ştie... Au plâns
şi au strigat până'n ultimul moment, că nu sunt vinovaţi. E şi
greu să admiţi măcar, că un ţăran să poată avea informaţii pre­
cise despre poziţia şi numărul unui grup de forţe. îmi repugnă
astfel de spectacole sinistre.

©BCU CLUJ
 — 559 —

Din ziarul profesorului Aurel Ciortea

(Continuare din nr. trecut)

3 Dec. 1917. Din 28 Oct. până în 27 Nov. am fost la con­

cediu. Am petrecut 24 zile în cercul iubiţilor mei.*)

— Liceul nostru funcţionează, Chelariu e director. Aici am

aflat linişte; azi doar chiar şi suntem în armistiţiu. — Un mister
trece peste ţara Ruşilor.
7 Dec, st. n. 1917 (25 Nov. v.: ziua naşterii mele). Sosisem
de la Mielnica şi Boeriu mă întâmpină în cancelarie cu dispoziţiile
comandei corpului nostru referitoare la armistiţiul care începe cu
ziua de azi şi va dura până în 17 1. c.
E frig de 10° C. Ceriul senin. Aerul liniştit şi prin geam simt
puţin dogoreala soarelui. Nistrul aduce ghiaţă multă din Carpaţi.
Gheorghe încarcă soba. Telefoniştii diviziei fac conducta pentru
iluminarea electrică. Rutencele cer care pentru lemne. Boeriu a ple­
cat să fotografieze podul nou de peste Nistru. Nici o emoţie, nici
un cuvânt despre armistiţiu. Am trecut cu toţii prin sguduiri sufle­
teşti cu mult mai mari, decât să ne mai impresioneze liniştea ar­
mistiţiului. Şi am trecut prin dese deziluzionări, decât să putem
crede acum că sfârşitul războiului e apoape. Suntem apatici şi
trebue să învăţăm din nou a ne bucura, cum învăţasem trei ani
dealungul a ne supune serviciului greu şi a suporta liniştit orice
suferinţe. — Şi totuşi! Trebue că se petrece minune azi în lume.
Parcă zăresc pe creasta dealului din Basarabia figura înaltă a lui
Tolstoi, învăluit într'un suman sur până'n pământ, încins cu o
curea, cu capul gol, cu mâna dreaptă arătând spre soarele ce urcă
vesel pe bolta scăldată în lumină şi parcă simt că evaporează din
sufletu-mi şi ultimii picuri de ură faţă de orice fel de duşman.
Liniştea şi seninul de azi sunt mai adânci, cu mult mai tainice, ca
din alte zile. In loc de aviatori, şraphele şi granate, azi sboară lin
suflete prin aer. Suflete de-ale celor morţi şi de-ale celor vii. De
ale fraţilor şi de-ale duşmanilor. Eu cred că de aceea suntem noi
aşa de tăcuţi, căci simţim că sufletele acestea au luat acum stă­
pânirea pe văzduhul de de-asupră-ne şi nu voim să le tulburăm
sborul şi plutirea prin seninul adânc. Da, da, e o minune azi în
lume. Tolstoi cade în genunchi şi cu faţa spre cer se roagă. Şi
parcă s'au schimbat feţele tuturor oamenilor. Nu mai văz pe nici
unul cu faţa 4ncruntată, îngândurată. Toţi au o linişte în mişcările
şi vorbele lor, de parcă nu mai sunt cei de ieri, de parcă de mii
pe ani trăiesc în raiu, unde nu este durere, nici întristare. Nici du-

*) Urmează câteva şire despre ai săi, ai familiei.

©BCU CLUJ
 — 560 —

rere, nici bucurie; linişte după sbuciumări mari şi lungi stăpâ­

neşte azi totul. Simt că furtuna cea mai mare de pe marea evoluţiunii
omenirii s'a liniştit şi ne aflăm la începutul unei noi vieţi, în care
sufletele vor sta pe tronuri şi vor cârmui cu iubire maşina vieţii.
Ah, ce bine e aici! Nu mă mai duce, Doamne, în locuri unde
să urăsc oamenii.
17 Dec, st. n. Azi la 12 din zi începe armistiţiul de 28 de
zile la frontul estic şi cu el şi tratativele de pace. — Se zvoneşte
că şi pe celelalte fronturi va fi armistiţiu. Ştirea nu e încă confir­
mată, dar după tonul epistolei lui Landstowne şi a interviewului
lui Buchanan se pare probabilă. — Şi dacă se adevereşte, atunci
vor începe tratativele de pace generale. S'ar putea ca ele să nu
conducă la pace generală? Ambele partide au pasive şi active. —
De altă parte, pericolul de la ost a dispărut cu democratizarea
Rusiei. — Status quo antea nu ar fi bun; asta o dovedeşte faptul
că s'a deslănţuit acest războiu monstru. Nu mă cuget la status quo
antea cel geografic-politic. Acela e o formă, care nu poate nici fe­
rici, nici neferici oamenii. Mă cuget însă la mentalitatea masselor,
la ura de massă, la pofta de stăpânire şi robire a unui popor
peste altul, la anomaliile sociale cari zădărniceau pătrunderea învă­
ţăturilor lui Christos. Problemele acestea hotărăsc asupra fericirii sau
a nefericirii unui popor şi aceste va trebui să le reformeze de-a-
binele conferinţa chemată să pună bază la o pace durabilă. Spi­
ritul democratic este o etapă mai avansată în evoluţia omenimii,
decât cel naţional şovenist. Mai bucuros locuesc în casa unui strein
democrat, decât în casa fratelui exclusivist şi intolerant. Primul îmi
respectează averea, legea şi limba, al doilea mi le periclitează.
4 Ianuarie 1918. Iată-ne şi în al patrulea an calendaric de
războiu. Timpul acesta se pare lung sau scurt, după măsura cu
care-1 măsurăm. II masori cu mintea sau cu simţul bucuriei sau al
durerii? Relatat la durata unei vieţi omeneşti şi în special la a
unui om ce 1-a petrecut întreg în companie, presărat cu destule
suferinţe, se pare destul de lung. Relatat însă la concepţia şi di­
mensiunile planului şi scopului acest(ui) războiu, durata lui se pare
proporţională şi, în fine, relatat la perpetua evoluţie, se pare o clipă
— fără îndoială, de o strălucire deosebită — în calea omenimei
călătoare spre ultimul ideal.
Tot una e de admitem numai un singur ideal, însă calea
spre el conduce prin mai multe şi varii ţinuturi, faze, şi noi
facem calea având în conştiinţă dorul vecinie după acest ultim li­
man, sau, de admitem o serie de idealuri cari se diferenţiază şi
perfecţionează spre ultimul din serie, şi noi călătorim având în
conştiinţă numai proximul ideal, aspectul general al proximei regi­
uni şi numai dupăce sosim acolo — după împlinirea unei dorinţe —
se naşte, dar imediat, dorul după un aspect cu orizon şi mai larg,
şi mai clar. Viaţa unui om, ca şi a unui popor, abia ajunge ca

©BCU CLUJ
 — 561 -

să-l treacă pe călător prin două cel mult trei ţinuturi şi să-i stâm-
pere dorul după două s'au trei idealuri parţiale. Dar poporul, ce
moare pentru istorie, el îmbracă altă haină şi cu alt paşaport trece
mai departe spre noi idealuri. — Odată e marca cea naţională,
altă dată cea religioasă şi iar altă dată cea socială, care distinge
o totalitate de oameni ce călătoresc în tovărăşie strânsă prin un
ţinut oarecare. Odată se numesc Romani, altă dată Francezi, altă dată
creştini şi iar altă dată internaţionali, dar e aceeaşi omenîme care
schimbă hainele în cursul călătoriei — după clima ţinutului.
Şi care e singura mângâiere pentru individ, trezit la o con­
ştiinţă adâncă ? Că el în cursul unei vieţi scurte de om îşi poate
face întreaga cale anevoioasă până la ultimul ideal, la care tind
şi celelalte unităţi mai mari, ca neam, clasă şi omenime. — Omul
e un microcosmos faţă de omenime, însă fenomenele şi legile lor
sunt aceleaşi. — Aşa-mi pot explica, că unii oameni ajunşi în
cursul evoluţiei lor intr'o fază cu două, trei grade mai avansată
faţă de cea a poporului său, poate prevesti şi pregăti calea pen­
tru mulţime. Alţii sunt conducătorii reali şi momentani ai massei,
alţii caută să o stăpânească încă în principiile lor demodate, pen-
trUcă faza evoluţiei lor e rămasă şi faţă de cea a massei. — Unul
e inginerul ce construeşte calea ferată, al doilea e maşinistul lo­
comotivei şi al treilea e frânarul!
De toţi trei e lipsă deopotrivă.
Iată frânarul Rusiei a avut mâni prea slabe şi în ce prăpa­
stie a băgat carul!
24 Dec. (6 Ian, n. 1918). Seară de Crăciun 1 Cât am rătăcit 1
Şi tu acum totuşi m'ai găsit!
Treceam din prânzitor la cvartirul meu; în mijlocul căii auz
vestea minunată trecând ca o taină prin liniştea satului. Mă opresc
şi ochii-mi se'ndreaptă spre bolta înstelată şi luminată de raze cu­
rate. Cel mai strălucitor e Jupiter, între Pleiade şi Hyade. Ce mă
poate uni mai mult azi-seară cu iubiţii mei, decât amintirile fru­
moase comune şi privirile ce ni se întâlnesc în stele. Şi e a patra
seară de Crăciun, în care meditez, izolat şi înstreinat, în ziarul meu
asupra tainei mari, din care încă aşa de mulţi oameni nu s'au
împărtăşit. — Căsenii mei au aşternut pe masă paie curate şi acum
dorm fericiţi, căci ei ştiu bine că Pruncul minunat, va lua sălaş
şi în odăiţa lor în astă mare noapte! Eu aştern hârtie curată sub
condeiul meu purtat de dor şi de nădejde într'o seară de Crăciun,
în care s'adun cântăreţii mei — eu şi ei toţi trei — să ne sfătuim
şi aşa să grăim:
Iată ne-am trezit
Dintr'un vis urât!
8. Ian. 1918. Azi am fost Ia biserică. A servit părintele Mă­
celar în biserica ruteană din loc şi au participat toţi Românii de la

©BCU CLUJ
 cele trei trenuri ce staţionează în această comună. La ieşire ne-a
întâmpinat capela lui Kaffka, locotenent la comp. de geniu din loc.
Crăciun sec, fără zăpadă şi cu mult vânt pe aici. Ne-am
construit şi noi din vreme bună o sanie frumuşică şi încă nu o
am putut folosi.
La front absolută linişte, — ca în armistiţiu. Târg de schimb
viu. Pe rum căpătăm săpun foarte bun. Aitcum azi am auzit că
delegaţii ruşi să nu se fi prezentat în 4 1. c. la continuarea per­
tractărilor de pace în Brest-Litovsk şi că ar fi dispuşi să conti­
nue a pertracta numai în Stockholm. Dacă se adevereşte această
ştire senzaţională, atunci orică şi Ententa doreşte să participe la
pertractări, ori Ruşii vreau să se retragă din calea păcii separate,
ori ştiu eu ce se fierbe în politica mare, — destul că plecarea noa­
stră la alt front e deocamdată problematică. . . .
Eu petrec zile foarte fericite. Am toată comoditatea posibilă
în războiu. Căldură, lumină, aer şi alimente perfecte. Lectură bună
şi veşti bune de la ai mei şi linişte pentru cetit şi meditat. — Că nu
va ţinea tot aşa cât e lumea, o ştiu prea bine, dar de-acum mă
pregătesc sufleteşte şi pentru mai rău, dar şi pentru mai bine.
15 Ian. „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa", astfel şi anul
bun cu ziua primă. După prânz poşta mi-a adus 4 cărţi de la iu­
bitul meu Marin, scrise cu toată căldura inimei sale frumoase. Alta
de la Mimi şi Tudor şi alta de la iubiţii noştri Ghiţă *) şi toţi ai
Iui. Pe lângă ele nr. 6 din revista fizicală a lui Poske şi broşura
lui Freundlich despre bazele teoriei gravitaţionale a lui Einstein şi
Pester Lloydul cu punctele lui Wilson, în cari eu văz intenţiune
serioasă spre o rezolvire norocoasă a dramei mari a omenimei.
După o răsfoire nervoasă în foi, am mers la Boeriu să-i te­
lefonez adjutantului de la regiment, că ofiţerul chemat să mă schimbe
pe mine, e bolnav, deci să ceară (?) nouă dispoziţie de la colonel cu
privire la transferarea mea supăfăcioasă la reg. 22 Atunci adju­
tantul îmi comunică ştirea bună că colonelul, rugat de Boeriu, a exo-
perat la divizie, ca eu să rămân tot aici. Am funcţionat 26 de luni
în postul acesta, după cum cred spre mulţumirea celor chemaţi a
critica activitatea mea. Micile şi marile episoduri, din vremea acea­
sta lungă le-am petrecut împreună cu regimentul meu, deci de el
mă leagă toate amintirile din campania din Galiţia. Mi-ar fi fost
foarte neplăcut să fiu acum aruncat în mediu strein. Nu mai am
elasticitatea recerută ca să câştig cu păşirea primă simpatia gene­
rală. Şi oficerii regimentului meu abia după un an m'au acceptat
cu prietenie.
Dar dintre toate bucuriile cari m'au surprins, toate aproape
în aceeaşi oră a anului nou, cea mai mare a fost bucuria şefului
meu imediat, a fostului meu elev Dr. Nicolae Boeriu, oficerul de

* Ghiţă Navrea, socrul său.

©BCU CLUJ
 — 563 —

proviantură al regimentului nostru. Anume : o cartă i-a adus ştire

despre soţia şi fiica lui şi despre părinţii acestora, despre cari el
n'a mai ştiu nici bine nici rău din ziua retragerii armatei române
din Ardeal, vasăzică de vre-o 15 luni.
Soţia cu fiica sunt în Vaslui, iar părinţii ei în Rusia.
Vorba că trăiesc! — Ca un curent electric a trecut emoţiunea ace­
stei ştiri prin inima devenită apatică a prietenului meu. L-a trezit la
o nouă viaţă, i-a deşteptat noi speranţe frumoase, — o adevărată
înviorare sufletească pentru el. In mijlocul unei desnădăjduiri ce
ameninţa să treacă deja în totală apatie, ziua anului nou cu vestea
sa îmbucurătoare l-a redeşteptat pentru acea nouă viaţă, care sin­
gură poate avea rost pentru el. — Şi bucuria lui m'a cutremurat
şi pe mine, simţind din nou puterea mare a legăturii sufleteşti, care
singură orientează soarta oamenilor.
27 Ianuarie 1918. Voiu descrie o zi din cele multe, şi anume
ziua de 24 Ianuarie, în care rămăsesem singur, căci Boeriu se
dusese la târg Ia Korolowka şi Linkess la spitalul de ochi din
Pesta.
h
La 8 dimineaţa am plecat la Mielnica, de astă dată nu cu
sacul de picioare al lui Boieriu, ci în papuci de paie. De altcum
e timp de primăvară, nici boneta nu o nui port Ia drum. In şe­
zătoarea ce se improvizează zilnic în odaia de asignare a lui Ş i -
pos, numai plângeri şi înjurături la adresa oficiului economic. Cu
2 porţiuni de cafea şi 4 Kg. de ceai nu saturi regimentul şi caii.
Nici ovăs, nici pâne, nici apă, nici carne. Noroc cu „selfactivita-
tea" oficerilor de proviantură. Dupăce luasem toate dispoziţiile pen­
tru distribuirea din astă zi, am plecat Ia Iwanic-Puszta, Ia regiment,
parte să-mi procur prospectul cailor pentru consfătuirea de d. p.
(după prânz) la divizie, parte să caut ocaziune a mulţumi colo­
nelului pentrucă s'a întrepus pentru mine ca să nu fiu transferat
la reg 22. Prima mi-a succes, a doua nu, căci colonelul era dus
la front. In cancelaria regimentului, în care cu câteva zile mai îna­
inte se manifestase bucurie pentru transferarea mea, acum mi s'a
indicat perspectiva creată de colonel pentru distincţie. — Noroc
cu mine, că am o convingere după care îmi fac datorinţa şi care
îmi este platforma cea mai sigură, căci altcum aş fi pradă opiniilor,
ca frunza unui vânt capricios de toamnă. — M'a durut atunci, în
primele momente, că am fost silit să aflu că după conlucrarea co­
legială de 2V ani, care mi-a fost apreciată de şefi în mai multe
2

rânduri, aşa, fără nici o jenare, rupe băţul deasupra capului tău
acela cui i-ai dovedit în timpul îndelungat nesuferit tocmai prin
aceea, că prin ţinuta şi activitatea ta nu i-ai confirmat vederile
sale anticipate. Şi veninul oamenilor acestora numai prin bunătate
se poate face inofensiv. Cine urăşte şi cine e mânios n'a avut şi
nu va avea niciodată drept.
In fine, acum cu perspectiva unei noi distincţii, „îndulcit" am
mers acasă să-mi adun datele necesare pentru a mă prezenta pe

©BCU CLUJ
 — 564 —

deplin orientat în sfatul mare de d. p. în cancelaria Statului M a ­

jor al diviziei. Aici se întrunise toţi oficerii de proviantură şi toţi
comandanţii de tren din divizie. Era vorba de reducerea conside­
rabilă a numărului cailor, pentru a se înlesni alimentarea lor.
După o consfătuire serioasă de 3 ore — în care n'au lipsit
şi unele momente vesele prin penibilitatea unor organe pe deplin
neorientate — s'au adus concluze cari silesc regimentul nostru la
cedarea alor 70 de cai.
Sosit acasă, aşteptam cu nerăbdare pe Boeriu, căci erau afa­
ceri delicate în curgere. Lui Gross îi trebuiau în trei zile consecu­
tive câte 2 trăsuri la Czortkow, alte cinci cantinei la Borszczow,
alte 2 după fân, tot acolo. Podul de peste Nistru ni 1-a rupt ghiaţa
şi astfel a izolat în pădurea Ţarului 63 de tăietori de lemne, cari
trebuiau alimentaţi. Referadă în chestiunea reorganizării trenului etc.
îmi ardea capul de afaceri, se înserase binişor şi Boeriu nu venia.
In locul lui m'a surprins Hausner cu un ofert neaşteptat. 50 de
măji de orz este un triumf azi pentru un oficer de proviantură.
încă 10 zile asigurate! Insă orz nu pe bani, ci pe rum ! Iată gre­
utatea afacerii! Dar s'a făcut, căci trebuia să se facă. Soldaţilor
nu le lipseşte aşa de mult rumul, ca şi cailor orzul. Am dat 8 1.
rum pe 1 majă de orz. Eu am fixat preţul rumului cu 20 cor. şi
Hausner al orzului cu 160 cor. Dar fixarea de preţ puţină impor­
tanţă are; principalul e pentru mine că primesc 50 de măji şi
pentru el că primeşte 400 1. rum. Cu cari va câştiga sigur 50 /° 0

Cei de Ia reg. 21 şi 22 se laudă că l-au refuzat pe Hausner, cerând

preţuri prea obraznice. Dar sunt convins că ambii au încheiat afa­
cere cu el. Aşa merge în meseria aceasta. Ce spui, ce faci, ce
scrii, totul e secundar pe lângă faptul că poţi sau nu alimenta om
şi cal.
Am mai trecut repede prin sita minţii ştirile de Ia iubiţii mei,
mai câteva telegrame din P. Lloyd, 1 pagină din principiul gen.
al lui Einstein şi am adormit, având conştiinţa liniştită că am tre­
cut bine peste o zi critică de ordinea a doua.
11 Faur 1918. Statele beligerante din Ost s'au declarat azi
la Brest-Litowsk — cu abandonarea formalităţilor unei învoieli de
pace — a nu mai fi în stadiu de războiu.
Aci m'am oprit şi 10 minute n'am putut continua scrisul.
In aceste 10 minute fantezia mi-a zugrăvit o serie de tablouri de
colorit pesimistic.
Caut urzeala acestei fantazări. O aflu în oboseala mea în urma
serviciului de peste 41 de luni la miliţie, din cari 34 în campanie.
Judecând după capitalul meu de energie, nu am decât să mă fe­
licit că am putut presta atâta, dar acum mă ţin matur pentru a
fi declarat invalid.
(Va urma)

©BCU CLUJ
 — 565 —

Versuri
Secătuind pădurea, o toamnă va mai trece
Şi'n frunza'n care astăzi piciorul ţi-1 afunzi
— Sub umbră grea de arbori muribunzi, —
Amestecat cu iarba, asemenea de rece,
Nu voiu mai şti de nimeni. încetineşte pasul.
Prietenia-ţi poate eu n'o ştiui de-ajuns.
Prin ceata care cade, ştiu, vântul te-a ajuns
De'ntorci mirată capul, părând că mi-auzi glasul
*
Pe lângă păduri, treci nepăsător.
Acolo sunt flori nenumărate,
Mărunte, în singurătate,
Sub vântul care bate peste toate, uşor.
Izvoare, în frunze, răsar.
Din ramuri se scutură'n ierburi lungi,
Umbrele,
Rar.
Acum gâzele, părăsind potirele
Unde şi-au odihnit subţirile
Aripi şi suflete, cântă,
Ies în poteci şi cântă,
In mireasma fiorilor, cântă.
*
Atât de lunga toamnă m'a învăţat să scriu
De jocul de copii, cu nebunia lor,
De liniştea ascunsă în fila cărţilor,
De clopotele nopţii cu sunetul târziu.
Atât de lunga toamnă m'a învăţat să scriu
De fetele ce-adună tristeţi şi frumuseţe
Zadarnice, în trupuri de vifor şi blândeţe,
De vinul care cade, în cupe, rubiniu;

De miile de ramuri ce mâine-or fi sicriu,

De doina zăvorită în munţii uriaşi
Şi rareori de câini şi de oameni din oraş,
Atât de lunga toamnă m'a învăţat să scriu.

©BCU CLUJ
 — 566 —

Ascult...
Ascult refrenu 'nmormântării,
In vânăt fapt al înserării...
Ascult cum toamna joacă'n foi
Şi cum se plâng salcâmii goi,

Cum năpustite din pustiuri,

Pornesc înfrângerile... râuri!
Ascult... un glas mă cheamă înapoi
. . . Sunt vitrege şi vremurile n o i . . . ?
Gheorghe Banu

Cântă-mi... *)
Cântă-mi, vătafe, cântă-mi o doină :
Mi-e sufletul toamnă şi ziua mi-e moină...
Ingroapă-mi durerea în vaier de strune,
Ca jertfa în codri, ecou să răsune!...

Cântă-mi din fluer, cântă-mi, ciobane,

Ne pleacă cioporul, că-i frig în „Sălane"; **)
Iar stâna rămâne pustie sub crâng...
— Ne pleacă cioporul şi brazii ne plâng!

O doină, să stea şi norii în loc

Tu cântă-mi... căci astăzi jeratec sub foc
Mi-e inima... cântă-mi, o cântă-mi, ciobane,
Ne pleacă cioporul şi plouă 'n „Sălane" !
Gheorghe Banu

*) Din volumul „Fluer de frasin", ce va apărea.

**) Munte în regiunea Sibiului.

©BCU CLUJ
 — 567 —

Sfârşit de toamnă
După Rainer Măria Rilke
Eu văd de la o vreme
In jurul meu schimbare:
E cineva şi 'mparte
Durere, destrămare....

Şi de pe-o zi pe alta
Se schimbă şi grădina,
Căci galbeni fură pomii
Ce-i prinde-acum rugina.

Pustie e alea
Şi iată'n fund şi marea
Unindu-se cu cerul
întins cât tine zarea.
S. B .

Ceasuri grele
de Rainer Măria Rilke

Cel ce plânge-acuma undeva în lume,

Fără nici un rost plânge'n lume,
Mă plânge pe mine.

Cel ce râde-acuma undeva în noapte,

Fără nici un rost râde 'n noapte,
Râde de mine.

Cel ce merge-acuma undeva în lume,

Fără nici un rost merge'n lume,
Merge spre mine.

Cel ce moare-acuma undeva în lume,

Fără nici un rost moare 'n lume,
Priviţi-mă.
Traducere de S . B .

©BCU CLUJ
 — 568 —

In ţarini
Mă 'ntorn cu sufletul iar înapoi
Spre ţarini largi, spre cântec de cimpoi,
Să-mi regăsesc neprihănit liman
Prin ierburi necosite de un an;
Să mă 'nfrăţesc— în freamăt lin de ceteni—
Cu arborii pădurii — vechii mei prieteni;
Să 'mbrăţişez colinele uitate,
Sub albe zări cu aur dantelate.
Să văd în preajma holdelor de grâu
Fecioarele purtând legat la brâu
Mănunchiu de spice dogorîte 'n soare,
Ca pârgul dragostei de sub răzoare.
Să-mi reazem dorul pe un sân de in,
Să 'nnec amarul tot într'un suspin;
In şoapta apelor fără hodină,
S'adorm ca macii seara în grădină.

Linişte
Din ţarini presărate cu zăbranic,
Au coborît tălăngile spre sat,
A coborît şi noaptea peste 'ntinsuri
Şi cântecul la stână a 'ncetat. —
Prin ierburile umede de rouă,
Nu trec grăbite ciute înspre ape
Şi nici copaci nu se mai apleacă,
In limpezimi, domol să se adape.
S'a potolit în vatra stânei focul
Şi dorul baciului s'a potolit.
— Dumbrăvile-s învăluite 'n linişti
Căci decuseară toate-au adormit. •—
Sub întuneric moale de cărbune,
Doar vântul îşi îndeamnă 'n tihnă mersul
Prin ramuri de mesteceni şi de paltini,
Frăţin, demult, cu drumul şi cu versul. —
Dimitrie Danciu

©BCU CLUJ
 - 569 —

Făptura ta
Făptura ta-i clădită din lumină
din voioşie şi surâs nevinovat;
privirea ta e vraja care nu s'a dat
deplină florilor, ce ţi se 'nchină...

Făptura ta-i ca idolul sculptat

de mâna clasicului Praxitele
vrăjit d'un chip înconjurat de stele, —
chip ce n'a putut fi încă sărutat...

Un murmur blând în nopţile de vară,

O dulce şoaptă 'n preajmă de izvor,
O melodie ruptă din ghitară.

Podoaba îngerilor, care fac sobor

în cerul 'nalt al Maicei Preacurate,
comoară eşti de rare nestemate...
Ion V. Boeriu

Toamnă
De pe plaiuri, turmele
Cârduri, cârduri curg...
Ceaţa 'nghite urmele —
Toamnă şi amurg.

Doina n brazi şi cetenă

Singură s'ascunde,
Căci vara, prietenă,
A plecat nu ştiu-unde.

A pornit pe îndelete,
Dusă de-un holtei,
De s'au luat haiducii cete,
Pe urmele ei.

Gheorghe Bana

©BCU CLUJ
 Uitare
Să aşternem punte peste amintire,
Ca uitarea să ne fie mai aproape;
Să mă ducă drum departe în neştire,
Legănat de vânturi, mângâiat de ape.

Cântul cel din urmă să mi-l cânte marea.

Valuri despletite, dorul să mi-l mâne
Pânăce 'n adâncuri voiu găsi uitarea.
Sufletul, primeşte-l, in ceruri, Stăpâne!
Emil Micu

Chemare
Vino ! La noi e atât de bine... Streaşină casei te chiamă cu
stropii de ploaie aninaţi de şindrilă şi de scocul de lemn înnegrit.
Castanul din fundul grădinii şi-a desbrăcat hlamida de pur­
pură ruginie de patru ori de când nu ne-am mai văzut. Ştii, salcia
de pe marginea prundişului care-ţi plăcea atât de mult, s'a uscat.
Acum e vorba s'o taie străinii. Vino şi uită tristeţea! Vioara cu
strune rupte din tine stă aruncată, albită de praf, pe masa ta; din
bordeiul umbrit de plăceri, te-aşteaptă, ca în alte vremuri, \să plângi
cu ea durerea pribegiei.
Te chiamă isvorul din marginea coastei. A trecut mult de când
nu te-ai mai oglindit in unda-i clară de cleştar. Acum e trist; deşi
apele lui sunt veşnic tinere, pare nespus de bătrân când în ropotul
murmurului de seară îşi deapănă amintirile de zăpadă.
Emil Micu

©BCU CLUJ
 Pagina de umor şi satiră
O bătrână, se iuţi,
câlţi şi lână, iară braţe
dar brăţară'n piele şi-os,
jur de mână, se întinse
cu cercei drăgăstos
în urechi spre-un himeric
şi la gât Făt-frumos.
cordele vechi; Partnerul,
ruj pe buză, prinzându-i gestul,
floare 'n bluză i-aruncă
iar în cap, în braţe lestul
deşi e veche, unei buturugi
pălăria răscoapte,
pe-o ureche, — iară în urechi
aţipise dulci şoapte
subt un arc de iubire,
de frunziş fericire...
într'un parc.
Lângă ea, Când deschise,
cu pas rar, măre, ochii
se aşează strănepoata
un ştrengar. babei Dochii
Şi cum o fixa şi văzu
mereu cât de departe-i
piesa-antică visul de
de muzeu, realitate,
gând satanic când văzu
încolţi nas lung ce-i fac
în capul toţi ştrengarii
ca basca gri: de prin parc,
c'un fir lung s'opinti
de colilie să se ridice,
gâdili ca..., pe-acelaşi loc
pe subt bărbie să pice
pe bunica cum ar pica,
străvezie. mototol,
Faţa creaţă, un cojoc
făr' viaţă căzut în gol.
se ilumina
de-odată ' Inima
de un zâmbet bietei matroane
fără pată. — şi mirată
Mai apoi, şi mişcată —
se rumeni; îşi uitase
răsuflarea să mai bată.
N. Hurlup

©BCU CLUJ
 — 572 —

Dări de seamă
/. Lupaş, Istoria Unirii Românilor, Bucureşti (1937) 405
p. + XLII pl. h. t. Preţul 30 lei. (Cartea Satului 18.)
Cărţi istorice interesante şi bune de cetit se găsesc rar de
tot în istoriografia noastră. De aceea, în mod special, de multă
vreme s'a simţit lipsa unei cărţi istorice de largă răspândire.
Prin lucrarea de faţă, Istoria Unirii Românilor, cu cele şase cărţi
ale sale în 49 de capitole, d-I prof. I. Lupaş înlătură această
lipsă cu prisosinţă, prezentându-ne o istorie românească în sin­
teză de o remarcabilă claritate şi bogată în referinţe caracte­
ristice.
De la început ni se desvălue planul în care a fost lucrată:
„trebuiau culese din mulţimea fără număr a întâmplărilor cu
deosebire cele mai potrivite a da cetitorilor putinţa să vadă lim­
pede legăturile nesdruncinate, cari au dăinuit totdeauna intre
pământul strămoşesc şi între fiii poporului român, răsfiraţi sub
felurite stăpâniri străine, putându-le garanta, de acum înainte,
vieţuirea împreună sub aceeaşi cârmuire românească îndelung
dorită şi cu nenumărate jertfe răscumpărată de toţi" (p. 3—4).
A fost evident, un pian greu, dar realizarea lui este optimă atât
prin deplina înţelegere a lucrurilor întâmplate de-o parte şi de
alta a munţilor noştri, cât şi prin preţuirea dreaptă a oame­
nilor, fără exagerări şi, mai ales, fără accentuări locale. Spre a
ne da seama de preţiosul dar pe care îl face literaturii noastre
isorice d-1 Lupaş, e destul să spicuim câteva consideraţii ge­
nerale în care este bogată întreaga lucrare.
Credem că până acum nu s'a făcut o mai netă precizare
a rostului Transilvaniei, cetate naturală în mijlocul românimii,
şi de ce caracter era principele ei (p. 11, 39-40), şi nu s'au
emis vederi mai largi asupra pământului românesc în întregimea
lui (p. 13). Când se înfăţişează istoria originii şi formării po­
porului român, nu rareori putem constata iarăşi concluzii de
mare însemnătate. Mai întâiu observăm că e prima dată când
un istoric ardelean recunoaşte categoric, după oscilaţia Iui Petru
Maior, că Dacii nu au fost exterminaţi prin cucerirea romană
(p. 14—15, 18). In afară de unitatea pământului şi a moştenirii
strămoşeşti, d-1 Lupaş urmăreşte şi toate celelalte elemente care
au contribuit la formarea spiritului de unire românească. Astfel,
prezentarea limbii noastre îşi găseşte un Ioc firesc aici (p. 26—
33), ca şi datinile populare (p. 33—36, 40—42), mai puţine de
la Romani şi de la barbari. Acestea din urmă au fost însă
adaptate spiritului nostru local (p. 37—40). Se precizează iarăşi
că în domeniul slav sunt unele lucruri de schimbat (p. 17). Şi

©BCU CLUJ
 — 573 —

noi credem că influenţa aceasta nu e atât de „colosală", cât

o socot unii. Nădăjduim să ne spunem cuvântul mai pe larg cu
altă ocazie. Suntem deasemeni bucuroşi că se recunoaşte rostul
invaziei tătare ca deslegare a legăturilor româneşti de Ungaria
(p. 62—63). Se mai adaogă alte multe observaţii interesante.
Amintim că în ansamblul lor ocupă un loc deosebit ortodoxia
noastră, scut de apărare şi de unificare românească (p. 2 0 - 2 6 )
Prezentarea istoriei române în evul mediu este concisă şi
cum nu se poate mai frumoasă (p. 5 3 - 5 9 ) Un loc larg ocupă
însă elementele politice care duc Ia frumoasa pagină de istorie
înscrisă de Mihai Viteazul. De remarcat este prezentarea Dom­
niei şi moştenirii acestui Domn, ocrotitorul Ardelenilor (p. 114
—115; şi p. 43—45), cum şi dorinţele din ce în ce mai ac­
centuate despre unire totală (p. 213—241), care duc până la teama
lui Sze"chenyi (p. 229), la planurile lui I. Câmpineanu (p. 241 —
243) şi la minunata mărturisire a ţăranului arădan Ioan Mo­
rari u (p. 325). Nu ocolim a aminti şi preţioasa recunoaştere că
Muntenia şi Moldova au fost supuse Porţii „în condiţii priel­
nice pentru amândouă ţările" (p. 94) şi că sub Turci, adăogân-
du-se şi Ardealul, a fost o adevărată unire românească (p. 107).
E foarte bună şi prezentarea rostului Saşilor în ansamblul ro­
mânesc (p. 61—62), recunoaşterea meritelor Domnilor fanarioţi
(p. 191—203) şi a domniei lui Cuza, prea mult lăsată în umbră
până acum (p. 270-281). Remarcăm deasemeni pagina închi­
nată durerilor acestui neam (p. 93—104) şi frumosul portret al
regelui Ferdinand (p. 349—351). Este inutil să mai adăogăm
ceva la prezentarea epocii regalităţii noastre şi a frământărilor ar­
delene din ultimii cincizeci de ani Multe pagini de mărturii şi
observaţii trec de limitele istoriei generale şi devin adevărate
documente de bază pentru această vreme (p 325—377). Hotărît,
toate acestea duc net la negarea absolută a nesocotitei vorbe câ
România ar fi un dar al Trianonului (p. 46), când de fapt este
„urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani" (p. 8).
Unitatea lucrării, bogăţia citatelor, limba românească şi
perfecta împărţire a capitolelor, fac ca lectura să fie uşoară şi
deosebit de atrag toare. Fie-ne însă îngăduit a ne arăta în­
doiala că mortul de la Argeş ar fi Radu 1 (p. 69). Credem în­
tr'un predecesor al lui Basarab I, cum am încercat să arătăm
într'o lucrare a noastră acum vre-o doi ani De-asemeni moneta
atribuită lui Bogdan I al Moldovei (p. 76) este în realitate de
la Bogdan II. Vechea atribuire greşită a lui Sturdza a fost înlă­
turată şi nu* trebue 's* mai stăruim în ea Tot astfel cred impo­
sibilă existenţa unui Costea Voevod (p. 76). Menţiunea pomel­
nicului bistriţean poate fi pusa la îndoială ; în schimb hrisovul
lui Alexandru-cel-Bun din 7 Septemvrie 1403, care nu aminteşte

©BCU CLUJ
 — 574 —

de acest Costea între predecesorii emitentului, numiţi precis :

Bogdan, Laţcu, Petru, Roman şi Ştefan, merită toată şi singura
atenţie. Dealtfel aceeaşi succesiune este arătată şi în hrisovul
lui Iuga Voevod din 28 Noemvrie 1399, care aminteşte pe Petru, :
Roman şi Ştefan ca predecesori ai săi imediaţi.
încheind această scurtă prezentare, ţinem să mărturisim
încă odată valoarea deosebită a acestei cărţi şi să credem că nu
va întârzia să fie, nu numai în mâinile celor cu preocupări spe­
ciale, ci şi în acelea ale tuturor bunilor noştri cetitori săteşti,
cărora li se adresează în rândul întâiu. Profitul moral pe care îl
vor avea va fi deosebit de mare şi deaceea nu încetăm a o re­
comanda cu toată căldura.
A. Sacerdoţeanu
*
G . I. Brătianu, Une enigme et un miracle historique: le
peuple roumain. Bucureşti, 1937, 132 p.
Este răspunsul dat psrţii cu acelaşi titlu a cărţii recente
a istoricului francez Ferdinand Lot „Les invasions barbares",
în care acesta admite în ce priveşte originea Românilor, fără însă
a nega drepturile lor fireşti asupra teritoriilor actuale, teoria imi­
grării lor în Ardeal către sfârşitul evului de mijloc, — teorie
susţinută cu atâta emfază de şcoala istorică revizionistă maghiară
de astăzi. Năzuind a ne da din capul locului o lucrare obiectivă,
ferită de „pasiuni şi duşmănii naţionale", dl G. I. Brătianu, strân-
gându-le într'un mânunchiu, analizează părerile autorilor mai noi
relative Ia această chestiune, scoţând din comparaţia lor con-
cluziunile sale personale, pe alocuri foarte potrivite şi logice.
In ce priveşte pe Unguri ar fi fost bine ca autorul să dea mai
multă atenţie cauzelor de ordin politic şi şovin — relevate şi
analizate de noi în ultimele numere ale „Ţării Bârsei"— care
au făcut ca istoriografia ungurească, reprezentată până atunci
de atâtea ilustre figuri, să părăsească prin anii 80 ai veacului
trecut vechea ei concepţie despre autohtonia Românilor şi să se
realieze noii scoale răzvrătite şi nu totdeauna ştiinţifice inaugu­
rată de istoricul Roesler şi de filologul Hunfalvy şi adusă la
apogeu de şcoala revizionistă de astăzi. Din această şcoală face
parte şi d. L. Tamâs, căruia autorul îi dă o atenţie deosebită
şi, credem, exagerată. Este iarăşi exagerată generalizarea conclu­
ziilor ce se pot trage din înţelesul umil al cuvântului rumân, ca
denominaţiune a ţăranilor clăcaşi, asupra întregii noastre istorii
şi a se crede că număroşii nobili şi cnezi români (Olahi) din
evul mediu ar fi dispreţuit şi uitat' numele lor generic de glo­
rioasă origine. Nu numai la unul din autorii vechi, străini, gă­
sim dovada că Românii se făleau (gloriabantur) cu numele lor.

©BCU CLUJ
 - 575 —

Nu ne-o spune şi mândrul Român Dimitrie Cantemir că Ro­

mânii descălecători ai Moldovei au fost aproape toţi boieri ? Din
faptul că la Românii din Maramureş cuvântul rus însemnează
„iobag", iar la Paris cuvintul suisse însemnează „servitor", nu
se pot trage, credem noi, concluzii generale asupra situaţiei so­
ciale din trecut asupra popoarelor respective. In schimb, din
faptul important că Românii apar încă la sfârşitul secolului al
XIH-lea în număr considerabil şi în „mediul cosmopolit al compto-
arelor din Crimea," precum reiese din actele notarilor genovezi
din Caffa, autorul conchide cu drept că „aceasta formează o
dovadă destul de evidentă a pătrunderii Românilor în văile de
răsărit ale Carpaţilor, cu mult mai curând decât ar voi să o
admită protagoniştii imigraţiei recente a Românilor".
A. A. M .
*
Alex. Lapedatu, Figuri revoluţionare din trecutul româ­
nesc. Ion Câmpineanu (1798—1863), Bucureşti, 1937, 27 p. format
2 4 X ' 7 . Ion Câmpineanu, „animator şi îndrumător al ideologiei
şi politicei naţionale de la începutul epocii de renaştere a Ro­
mâniei moderne" este unul dintre marii uitaţi şi nedreptăţiţi ai
istoriei noastre. D-1 Alex. Lapedatu reuşeşte sa ne reînvie,' în­
tr'un cadru amplu şi luminos, figura impunătoare a acestui pre­
mergător şi sfetnic politic al generaţiei de la 1848. Cauza pentru
care amintirea lui I. C. a fost ştearsă' aproape cu totul din memoria
generaţiilor de dinaintea marelui război a fost „dureroasa şi pă-
gubitoarea eclipsă" pe care „ideia naţională" o suferi „în ulti­
mele decenii ale secolului trecut... în ce priveşte educaţia ti­
nerei generaţiuni. Căci — scrie d-I A. L, — sub influenţa, pe
de-o parte a curentului socialist, iar pe de altă parte, a şcoalei
junimiste, interesul acestei generaţiuni nu se mai îndreaptă spre
trecut şi spre oamenii lui reprezentativi cu aceeaşi iubire şi cu
acelaşi respect ca mai înainte..." — 1. C . a fost conducătorul fru­
moasei şi puternicei acţiuni naţionale a partidului patriot al
Ţării Româneşti. In epoca de după revoluţiunea de la 1821, 1.
C. susţinu lupta cea n<ai energică împotriva protectoratului ru­
sesc, p'entru recâştigarea independenţei naţionale a poporului ro­
mânesc şi chiar pentru unirea politică nu'numai a Munteniei şi
Moldovei', ci a tuturor ţârilor locuite de Români. „Idealul Ro­
mânilor, — scria el în*1838 şefului revoluţionarilor poloni, prin­
cipelui Adam Czartoryski, la Paris — este să fie un singur po­
por, unit şt independent, să constitue un regat ereditar pentru
toţi Românii, cu îndepărtarea protectoratului rusesc şi a suze­
ranităţii turceşti şi cu libertatea claselor sociale. Acest idea! e
scopul nostru 'suprem. — In Obşteasca Adunare el conduce opo-

©BCU CLUJ
 — 576 —

ziţia naţională, având de partea lui majoritatea membrilor ei,

ajungând în conflict chiar şi cu Domnul ţării, Alex. Dim. Ghica.
Cel mai măreţ act al său din acest timp fu Manifestul revolu­
ţionar de la 1 Noemvrie 1838, iscălit şi consfinţit cu jură­
mântul pe evanghelie de majoritatea reprezentanţilor Adunării
naţionale obşteşti a ţării şi care conţine în germene întregul
program al renaşterii' naţionale a românismului, de la „Unirea
ţărilor române într'un singur stat naţional" şi până la „egalita­
tea de drepturi pentru toate clasele sociale". Cu mult înainte de
1848, 1. C . a desfiinţat claca de pe moşiile sale, dând ţăranilor
pământul necesar pentru hrană. Întemeietor al Societăţii Filar­
monice, el este cel mai puternic sprijinitor al operei literare şi
culturale a lui Eliade Rădulescu. Prin acţiunea sa în străinătate
şi prin intervenţiile sale pe lângă cabinetele din Paris şi Londra
„se prse pentru prima oară chestiunea româna în faţa puterilor
apusene, ca o chestiune de interes mai larg, european, nu nu­
mai ca o chestiune de interes restrâns, între Ruşi şi Turci. O
va spune, după zece ani, Palmerston lui Eliade' Rădulescu şi
compatrioţilor s^i". Atotputernicia Rusiei în Orient, care nu va
fi înfrântă decât mai târziu, la Sevastopol, a zădărnicit însă şi
de astă-dată planurile măreţe ale luptătorului român. întors în
ţară, 1. C . a fost arestat din ordin rusesc şi ţinut închis până la
1841. Ruinat economiceşte şi cu sănătatea sdruncinată, I. C . a
rămas mai departe un naufragiat al acestei vieţi, dar încă cu o
autoritate foarte mare asupra generaţiei menită' să ducă la în­
făptuire, după 1848, ideile sale. Se stinge la 1863 şi este în­
mormântat de Cuza cu onoruri militare. „Ideile, credinţele şi
faptele oamenilor, bune şi folositoare, trăiesc, cresc şi sporesc
prin ceice si le însuşesc şi sprijtnesc, înţelegând să lupte până
la capăt pentru izbânda, pentru triumful lor. Aşa a fost şi cu
ideile şi credinţele politice şi naţionale ale lui Ion Câmpineanu.
Nu i outut duce însuşi la realizare, le-au dus urmaşii săi".
A. A. M.
Cărţi care trebue citite
I
Date privitoare la maghiarizarea Românilor de Gh.
3 Popa-Lisseanu. Editura „Universul". Bucureşti 19/7
Veteranul profesor bucureştean (originar din Ţara-Făgăra-
şului), cunoscut pentru cercetările sale în domeniul istoriei şi al
literaturii antice, şi-a reunit în broşură un mânunchiu de argu­
mente şi date istorice culese din izvoare demne de crezare, cu
privire la procesul de maghiarizare forţată, căruia a fost supusă
populaţia românească din Ardeal şi Ungaria, din partea brutalilor
lui stăpânitori de veacuri.
Broşura este înfăţişată ca o completare a lucrării mai vechi,
publicată de autor şi în limba franceză sub titlul „Sicules et

©BCU CLUJ
 — 577 —

Roumains" şi tradusă în urmă şi pe limba maghiară, ca să fie

înţeleasă — ce crudă ironie ! — şi de către Românii secuizaţi
din Ardeal.
Din cele 20 de capitole, care concentrează un materiai bo­
gat şi extrem de interesant pentru intelectualul român, încrestăm
pe cele mai însemnate : 1. Vechi sate româneşti în Pannonia (lângă
lacul Balaton). 2. Secuizarea Românilo>. 3. Teoria lui Hunfatvy
şi diferite alte păreri asupra originei Secuilor (după unii germană,
după alţii avară). 4. Vechea organizaţie a Secuilor 5 Limba ro­
mânească în Vicleimul secuiesc. 6. Maghiarizarea Românilor prin
biserică şi şcoală.
întregul material istoric, demografic şi filologic, adunat cu
româneasca omenie şi coordonat cu respect de adevăr, constitue
unul din acele riposte serioase, calme şi bine-documentate, pe
care suntem ţinuţi să le dăm plevuştei, tot mai gălăgioase, de
pseudoistoriografi şi improvizaţi agenţi ai revizionismului buda'
pestan, pentru a le demasca reaua credinţă cu care falsifică
istoria şi denaturează chiar şi pe propriii lor cronicari unguri,
crezând că pot mistifica şi azi — cum au reuşit în trecut —
opinia publică din Europa.
Datoria Ligii Antirevizioniste româneşti este de a nu cruţa
nici o jertfă, ca astfel de arme de ljptâ — cum e broşura de
care ne ocupăm — să fie puse în mâna tuturor cărturarilor români
(profesori, învăţători, avocaţi, notari, preoţi şi studenţi), şi'n spe­
cial a celor din ţin tur le secuizate.
II
Regenerarea neamului românesc, de N. Porsenna, Editura
„Cugetarea", Bucureşti 1937, pp 224, Lei 55.
Dl. N. Porsenna, scriitorul apreciat deopotrivă în domeniu
literar ca şi'n câmpul larg al studiilor de filosofie social*, atacă,
în lucrarea de faţă, problema cea mai vitală şi mai ai ă a
neamului: însăşi problema regenerării lui fizice morale şi spi­
rituale.
Plecând de la fenomenul de destrămare morală, de Ia de­
vierea sufletească pe care o constată la clasa noastră cultă, au­
torul descoperă, cutezător, toate defectele societăţii actuale şi pre­
conizează un întreg sistem de reforme politice, sociale şi şcolare,
cu scop de a ne salva „rasa", a o ridica din haosul actual şi
a creia un nou tip românesc, esenţial diferit şi superior celui de
astăzi, un elemeni de ordine, de creaţie de cultură pozitivă, în­
cadrat armonic în spiritul vremii, în spiritul civilizaţiei apusene
şi, împrumutând neamului un ritm nou de viaţă, uri dinamism
intelectual şi o energie creiatoare, care să-1 situeze în rândul
naţiunilor culte.
Ne găsim, cum vedem, în faţa unor noi concepţii, sistemi-
zate după toate criteriile şi experienţele omului de gândire, care

©BCU CLUJ
 — 578 -

tinde să aşeze pe temelii noi cultura şi civilizaţia viitoare a nea­

mului.
In acest scop, autorul formulează scheletul unui nou sistem
de educaţie energetică, ale cărui linii fundamentale le desenează
uneori până'n detaliu.
La baza acestui sistem de „renaştere naţională" stau o
sumă de principii etice si sociale, unele chiar din domeniul ide­
ologiei de „extrema stângă".
Spiritul de adâncă reformă socială — ca să nu-1 numim
deadreptul revoluţionar — care respiră din paginile acestui cu­
getător, tinde în ultima analiză să dea o nouă organizare forţe­
lor creatoare ale neamului românesc, pentru a-1 face în stare să
se adapteze formelor superioare de civilizaţie şi de viaţă, forme
pentru care e destinat prin înseşi calităţile sale intelectuale,
prin însuşi specificul său naţional.'
Pentru ca „rasa" să fie reconstruită şi spiritul ei morbid să
fie asanat, la inteligenţa nativă a Românului trebue adăugat
educaţia voinţii şi a caracterului — conclude autorul.
In vederea acestui nou tip, cu alt ideal de viaţă, autorul
cere o şcoală nouă, c'un nou sistem de creştere integrală, che­
mat să desvolte „factorul-om". Spaţiul nu ne îngădue să anali­
zăm mai de-aproape sistemul şcolar recomandat de dl Porsenna,
care, ca orice idee nouă, e susceptibil de aprobări, ca şi de rezervă,
Ceeace nu ne opreşte să considerăm lucrarea d-sale printre
cele mai de seamă şi mai de folos dintre operele recent apărute
în domeniul acesta, 'şi s'o recomandăm în atenţia cititorilor cu
serioase preocupări, privitoare la fenomenul românesc de astăzi.
Gh. Tulbure
Revista de Pediatrie şi Puericultura. Anul I, Nr. 1—4,
Ian.-Apr. 1937. Buletinul Societăţii de Pediatrie şi Puericultura
din Cluj. Redacţia şi Administraţia: Clinica Infantilă din Cluj.
Orice lucrare de adevărată valoare ştiinţifică trebue făcută
cunoscută, prin scris sau conferinţe, specialiştilor şi celor cari
vreau să se specializeze. Câmpul medical este infinit de vast şi
posedă atât terenuri ce se cer a fi puse în valoare pentru binele
obştesc prin muncă tenace de către idealişti pe cari ca răsplată
nu-î aşteaptă decât satisfacţiuni de ordin moral — cât şi mine de
aur, din care se îmbogăţesc cei cari comercializează ştiinţa, pre­
cum şi şarlatanii. Clinica este oficina unde se scrutează adevă­
rul, se aplică practic şi se instrueşte. Pe lângă o clinică, unde
se lucrează în adevăr în vederea acestui triplu scop, este de
absolută necesitate un organ propriu de difuzare, care este bule­
tinul de specialitate.
DI prof. Dr. Gh. Popoviciu, — un idealist muncitor, tenace
şi neobosit — simţind lipsa unui buletin, cu mari greutăţi 1-a
înfiinţat, a făcut primul pas.

©BCU CLUJ
 — 579 —

Dar pe lângă împlinirea unei lacune de ordin ştiinţific, un

periodic de medicină infantilă, scris în limba română, se impu­
nea în capitala Transilvaniei, ca şi tratatele didactice româneşti,
şi din considerente de interes şi demnitate naţională. Dl prof.
Gh. Popoviciu la înfiinţarea Revistei de Pediatrie şi Puericultura
a simţit şi cumpănit toate acestea, căci pe lângă calităţile arătate
mai sus, d-sa posedă încă o calitate, care lipseşte multor bărbaţi
de ştiinţă români şi anume: este un foarte bun Român, care-şi
impune pentru viitor o muncă fără preget pentru înfăptuirea celui
mai înalt ideal al neamului nostru: „Creşterea lui ca număr,
desăvârşirea calităţilor sale atât de nobile şi ascensiunea lut pe
culmile cele mai înalte!*.
N u l cunoaştem pe d-1 profesor Popoviciu, dar acest sin­
gur număr al Revistei de Pediatrie şi Puericultura este de ajuns
să ni-1 imaginăm ca pe un harnic scriitor teoretic până acum, iar
de acum încolo tot aşa de activ pe teren practic pentru redu­
cerea mortalităţii infantile, aşa de mare în ţara noastră, încât
constitue nu numai o ruşine naţională, dar şi o pierdere anuală
de cam 200,000 de copilaşi, — tot atâtea energii pentru capi­
talul biologic al Neamului Românesc. Pentru rezolvarea acestei
probleme însă, nu este de ajuns: nici înfiinţarea de reviste de
pediatrie şi puericultura, nici ridicarea de clinici de pediatrie şi
puericultura, nici concursul particular al medicilor de specialitate
sau a persoanelor binevoitoare, ci judecând stările de la noi —
nu din alte ţări, — se impune, în prealabil, să ridicăm starea
economica şi culturala a poporului nostru, să-i facem educaţia
morală şi şovinistă-naţională şi, atunci, medicul va avea foarte
puţin de lucru în lupt'a pentru combaterea mortalităţii infantile,
care de fapt este „moartea înceată a Neamului Românesc" şi
cutropirea pământului naţional de popoare străine, mai sănă­
toase la trup şi la minte, şi mai conştiente.*)
Şi, cu siguranţă, asta-i soarta ce ne aşteaptă — şi nu
într'un timp prea îndepărtat, — de nu se va produce o rege­
nerare naţională de sus în jos, prin mijloace drastice, ca în
orice organism adânc infectat dar viguros, cum e Românul!
Până se va ivi OMUL, d-le prof. Popoviciu, să scriem sta­
tistici şi să desemnăm diagrame frumoase, din cari să cetim
cum ni se stinge Neamul, făcând loc liftelor străine, pentru cari
lucrează..., putregaiul naţional, care mult este!
Dr. A. Sulica
*) Neamul evreiesc perfect organizat şi solidar din punct de vedere
naţional, trăieşte în cea mai murdară promiscuitate şi, cu toate acestea, are
mortalitatea infantilă cea mai mică. De ce? Fiindcă se hrăneşte bine, nu e
alcoolic, iar preotul Evreilor, rabinul, e un slujitor naţional conştient, care
nu se ocupă de alte afaceri lumeşti.

©BCU CLUJ
 — 580 -

Gh. Tulbure: Şcoala sătească din Ardeal în epoca lai

Şaguna. Activitatea marelui arhiereu pe teren bisericesc ne este
bine cunoscută, din monografia prof. Lupaş, iar despre opera lui
literară, d-1 Gh. Tulbure a scris acum 28 de ani. In volumul de
faţă ne desveleşte o nouă lăture a trudei lui Şaguna: năzuinţa
de a ridica nivelul învăţământului de la sate.
Astfel, figura învăţatului mitropolit ne apare tot mai lumi­
noasă. El simte „ce lipsă mare are poporul nostru de-a căpăta
învăţătură, de-a se desăvârşi şi a se lumina... din ruginita ne­
gură' a neştiinţelor... să se preschimbe în popor cultivat".
Şaguna caută să apropie şcoala de biserică, scoţând-o de
sub influenţa statului, îndeamnă satele la sacrificiu pentru clă­
direa caselor de lumină, căci numai „jertfind fiecare din sărăcia
sa cât de puţin, se poate aduna cât se cere pentru înfiinţarea
şi susţinerea'unei scoale".
In acest scop,'el scrie pagini de îndemn prin ziare, tri­
mite circulare către preoţi şi lămuriri pentru învăţători: „Instruc­
ţiuni didactice", îndemnându-i să lucreze în armonie, deşteptând
în popor „simţul pentru şcoală". Şi'ntr'adevăr, osteneala lui Şa­
guna face să străbată în şcoala poporală, „un suflu nou de
viaţă". (1851—1868).
Şaguna se interesează şi de învăţământul secundar, consi­
derând liceul din Braşov ca o încoronare a trudei lui, stabi­
leşte normele pentru cateh zarea elevilor români cari urmează
şcoli străine şi precizează cea dintâi programă analitică pentru
şcoalele poporale din Ardeal.
Rezultatul acestor năzuinţe este' îmbucurător : se organi­
zează şcoalele, se ridică nivelul învăţământului, se regulează
frecvenţa, se fixează programa şi disciplina, înmulţindu-se şcoa­
lele de la 100 la 600, în curs de 10 ani.
Lupta noastră este nobilă — zice înţeleptul ierarh — şi
Dumnezeu, care este însăşi lumina şi nu sufere întunerecul, ne
va răsplăti pentru lumina pe care o revărsâm asupra fiilor noştri.
Cartea de faţă o aşezăm, cu recunoştinţa, în seria celor
12 tipărituri ale omului pasionat de problemele şcoalei româ­
neşti, care este d-1 Gh. Tulbure, cap limpede şi cu pătrundere
adâncă faţă de opera marelui înaintaş întru îndrumarea nea­
mului nostru, spre desăvârşire, prin lumină.
Horia Teculescu

Aurelian Sacerdoţeanu: Români şi Barbari în sec. IX.

Un început de diferenţiere. Bucureşti 1937. (Extras din Revista
Arhivelor). Pp. 16, Format 27X2072.
In discuţia privitoare la locul în care s'a săvârşit „procesul
de transformare a combinaţiei autohtonilor Sud-Estului european

©BCU CLUJ
 — 581 —

cu Romanii" ca şi Ia cea care priveşte problema „dacă toţi Ro­

mânii sunt autohtoni în toate locurile pe cari le ocupă acum",
dl Sacerdoţeanu constată că, discuţia — „plecând de la faptul
că pentru multă vreme nu există atestări precise despre soarta
elementului romanic în transformare, cum şi despre aceea a
noului element care a luat naştere, adecă despre Români" — uită
că : „mărturiile despre elementul romanic răsăritean trebue conside­
rate că se continua cu acelea care amintesc pe Vlahi, care în sine
nu înseamnă decât acelaşi lucru mărturisit de către anumiţi vecin".
— Subliniază apoi că .însuşi materialul cu care s'a lucrat n'a
fost îndeajuns de studiat". De aceea înainte de toate trebue deter­
minat precis „ce înţelege fiecare scriitor medieval, în special
bizantin, printr'un nume oarecare". Fiindcă mai în toate aceste
izvoare istorice „există o onomastică supusă model arhaismului
sau barbarizării pe de-o parte, şi a tradiţiilor de cancelarie pe
de alta Din cauza aceasta elementul contemporan real este în­
văluit în forme arbitrare, care trebue desfăcute, studiate, identi­
ficate. Se poate foarte bine ca multe nume arhaice să ascundă
noţiuni noi, sau altele noi ori mai puţin noi, să nu arate nimic
altceva decât noţiuni vechi sau foarte'vechi" (D. Russo). Sedau
exemple pentru justificarea afirmaţiei de mai sus.
Romanitatea orientală, deşi răspândită asupra unui teritoriu
întins, cucerit într'un timp îndelungat „are totuşi o unitate per­
fectă prin faptul că Romanii cuceritori s'au suprapus peste un
element local identic sau similar, cucerit numai în etape diferite".
Iar .succesiunea neîntreruptă şi directă pe întregul ţinut fost
cândva roman, nemijlociţi de nimeni, o au Vlahii medievali,
adecă Românii din toate timpurile". — Trecând apoi la raportul
dintre Românii pastori şi agricultori şi între barbarii militari,
care trebuiau întreţinuţi, şi relevând importanţa limbii şi credin­
ţei care „au putut să formeze elementul dominator şi un ficator
al unui popor , autorul conchide că „sec. IX este 'o răscruce
pentru istoria ţinutului locuit de Români. Atât pentru cei rămaşi
sub ocrotire imperială cât şi pentru cei de sub cea barbară.
Numai în această vreme putem observa o nouă atitudnie. De aceea
este şi explicabil de ce abia de acum înainte vor apărea şi Ro­
mânii în izvoarele istorice contemporane în mod deosebit. Nu
mai formează un stat organic înglobat într'o formă tradiţională,
ci un fragment aparte anexat altora, sau alăturea de ele, cu care
numai împreună fac să se păstreze unitatea obişnuită".
„Spiritul Romei s'a simţit la Dunăre până în acest secol
IX, când încă nu se pusese vorba de diferienţiere între credin­
cioşi. Pentru Români, singurii de altfel care au putut păstra
această legătură fără întrerupere, nu se pusese chestiunea indi­
cării lor cu un onomastic precis. Totuşi ei apar mascaţi sub
nume de împrumut.

©BCU CLUJ
 — 582 —

„Sciţii" care se roagă în latineşte, după mărturisirea din

865 atât a Papei, cât şi a împăratului, nu sunt decât Românii
din Nordul Dunării. Procesul acesta de diferenţiere a elementu­
lui latin de cel barbar, nici nu va mai întârzia' mult şi se va
transforma în precizie: Ungurii, la venirea în Pusta, vor întâlni
în Transilvania pe Vlahi, deci pe Români". — Scriitorul arab
din sec. XI Gardizi încă păstrează o informaţie, din izvoarele uti­
lizate, când numai poporului român „nu-i găsim un nume bine
şi precis atribuit, ca şi în izvoarele bizantine-latine ale vremii".
— „Lângă Slavi este un popor din Imperiul Roman (ăz Rum) ;
şi toţi sunt creştini şi pe ei îi numesc N-n-d-r. Şi ei sunt mai
mulţi' decât Maghiarii, însă sunt mai slabi" — spune Gardizi.
E vorba, evident, de vremea când Maghiarii erau încă în Atei-
kuz „care de bună seamă că se întindea şi în Moldova de jos.
Numai din această aşezare puteau ei privi peste Dunăre un po­
por creştin care făcea parte din Imperiul roman, adecă bizantin.
Slavii vecini, dacă nu mai pot fi Sârbii, pot fi în schimb „Ruşii"
sau. Slavii din părţile Daciei în curs de romanizare".
In sec. IX poporul creştin al Românilor — îşi termină d.
S. constatările — era (decij bine aşezat de o parte şi de alta a
Dunării... Este ultima periodă când romanitatea orientală îşi
păstrează omogenitatea şi este socotită ca direct scoborîtoare
din vechiul Imperiu roman. Infiltrarea barbară tot mai numeroasă,
orientarea religioasă diferită şi necesitatea de diferenţiere a nea­
murilor care formau mozaicul etnic carpato-hemimontic, impun
de acum înainte o deosebire care se va preciza definitiv în sec.
XIII XIV".

Aurelian Sacerdoţeanu: Evoluţia scrisului şi cartea până

la apariţia tiparului. (Extras din rev. „Raze de lumină"). Buc.
1937. Pp. 24, format 24X16. ;

Măsura preţuirii unui lucru nu o hotărăşte numai fobsul pe

care ţi-1 poate aduce, ci şi cunoaşterea „biografiei" acelui lucru, a
sforţărilor câte s'au depus, a energiilor câte s'au cheltuit până se
ajungă la perfecţiunea din zilele noastre. O astfel de „biografie", de
evoluţie ne dă dl'Sacerdoţeanu, prin strângerea a tot ce se ştie despre
îndeletnicirile omului de a-şi exterioriza gândurile şi sentimentele
prin scris, de Ia cele mai vechi încercări care se pot bănui că
s'au făcut la 'nceput în nisip, argilă, humă şi până la scrisul pe
material flexibil : pânza, papirosul, pergamentul şi, mai în urmă,
hârtia din care s'a putut forma cartea — dupăce aceasta trecuse
prin faza fo:lor de plumb, plumbea volumina, de care face amin­
tire Pliniu. — Se trec în revistă şi instrumentele şi mijloacele
folosite la scris (stilum, culoarea, cărbunele, lutul galben, creta,
penelul, calamus-ul, pana, aurul, argintul, chinorosul, chinovarul),

©BCU CLUJ
 — 583 -

insistându-se mai ales asupra diferitelor forme de scris şi a in­

fluenţelor unor forme asupra altora (figurativă, capitală, 'uncială,
cursivă, prescurtată, cryptographia, cryptograma, minuscula, tipa­
rul), apoi a evoluţiei alfabetului — cu rădăcinile în vechile figuri
simbolice. — Studiul d-lui S., care ar trebui cetit de fiecare om cu
pretenţii de cultură, se încheie cu apariţia tiparului „când scri­
sul şi-'a pierdut importanţa, dându-se toată atenţia tehnicei" şi
când „odată cu el au dispărut şi artele minore legate de el, şi
care fac minunea arhivelor şi bibliotecilor".

Petru Iroaie: Cântece populare istroromâne (Extras din

rev. „Făt-Frumos"). Cernăuţi 1936. Pp. 85, format 2 4 V 2 X I 6 V 2 ,
Lei ICO. Convingerea d-lui Leca Morariu, pasionatul cercetător
al graiului şi folclorului istroromân, despre existenţa melopeei
populare la acest fragment în dispariţie al neamului nostru, — me-
iopee inexistentă pentru cercetătorii anteriori — se adevereşte prin
colecţia d-lui Petru Iroaie a fi avut temeiuri reale. Deşi scoase
azi din circulaţie, Cirebirii şi-au avut cântecele lor populare.
Unul, din cele'salvate de d. P. I., ne duce chiar „la datarea şi
precizarea celui mai vechi cântec românesc, anterior despărţirii
dialectale, deci de dinaintea anului 100". Este cântecul De când
nu te am vezut — „cântecul comparării omului cu codrul , pe
carel găsim şi'n celelalte părţi ale teritoriului locuit de Români.
D l P. Iroaie dă şi motivele ieşirii din circulaţie a cânte­
cului românesc cirebir şi înlocuirea lui cu cel croat. Acesta din
urmă ajunge la modă „fiind favorizat de biserică, de şcoală, de
oamenii conducerii ; şi-şi are vastă arie de extensiune, satele
împrejmuitoare fiind croatizate sau croate. Pe lângă acestea cân­
tecul românesc e dispreţuit de pre' t, de învăţător etc. şi de ve­
cinii Croaţi, cari vin la horile şi sărbătorile valahe, sau îi pri­
mesc pe Valahi printre ei şi le desaprobă cântecul prin neîn­
ţelegere şi prin râsete". Iar cântecul popular, fiine „o creaţie
socială" '„are multă nevoie de sprijinul societăţii. El nu poate
trăi în afara societăţii şi nu poate dăinui fără concursul socie­
tăţii. In societate, omul cântă cântecul ce are răsunet, căci cântă să
fie ascultat, şi nu huiduit. Mândra primeşte la fereastră sau în
pcartă numai' cântecele cari sunt aprobate de societate şi de
cari se poate mândri, nu cele cari i-ar trezi ocări. Şi cu cât
cântecul îşi găseşte răsunet mai întins în satele vecine, cu atât
e mai preţuit. Aprobarea generală menţine un morav, dezapro­
barea îl izolează şi-1 veştejeşte. Când acest concurs, deci, al
societăţii lipseşte, cântecul se retrage din circulaţie. II mai pă­
strează' câte-un ins, tnurmurându-1 în singurătatea lui, şi-1 trans­
mite vecinului care i-a înţeles murmurul". D-l Petru Iroaie are
marele merit de a fi smuls, asemenea unui duhovnic, din tainiţe

©BCU CLUJ
 — 584 —

sufleteşti inaccesibile altora, un frumos mănunchiu de frânturi

de ale vechiului suflet cirebir, cristalizat în forma poetică a cân­
tecului.
Broşura cuprinde 1) Cântece, 2) Cântece elegiace, 3) Sati­
rice, 4) Diverse. Textele sunt urmate de tradu> ere în 1. română
literară. Partea finală cuprinde preţioasele capitole despre: co­
incidenţe, asemănări, influenţe, note filologice, stilistice etc.

lată câteva din cele mai scurte cântece cirebire:

Şi pe mare şi pe ţărm,
Când sântem împreună, mă cred în rai.
In graiul lor :
Eu te văd pe vapor, — Ce che n-ai verit
Te cunosc după cuvânt. Cănd ăţ am urdineit?
Imbobocit-au trandafirii — N-am verit de ruşire
Sau sânt viorelele ? C-am mislit samochi la tire. ) ]

* *
In mijlocul inimii mele Ămnat-am ocea şi cole
Creşte o floricică. Pre zelene iarbe.
De nu o vei dori-o, C-oi vede me feta
Se va usca de sigur. Che ia vegl'e blaga ) 2

*
Din războiul de la Belgrad
Tu ai plâns, eu am cântat. Siru-i o ramnite.
Foaie verde frunză uscată Pre ia do merite 3
Acasă sosit-am împuşcat. Frische, muşatiţe. )

Petru Iroaie: Critica criticii române-ti. Cernăuţi 1937.

(Extras din rev. „Făt-Frumos"). Pp. 12, Lei 10. O meritată pu­
nere în evidenţă a serioaselor şi documentatelor „Pagini de
istorie şi critică literară" ale d-lui I. E. T o r o u ţ i u , — pagini
„care-1 situează printre puţinii veritabili critici români".

l
) — De ce n'ai venit 2
) Umblat-am încoace
Când ţi-am poruncit? şi 'ncolo
— N'am venit de ruşine Pe iarbă verde
Că m'am gândit la tine. Să-mi văd mândra,
Că ea paşte vitele.
s
) Sânu-i o câmpie
Pe ea două merişoare
Proaspete, frumuşele.

©BCU CLUJ
 — 585 —

L e c a M o r a r i u : Maiorescu şi neologismul. Extras din

„Omagiul Iui 1. Nistor". Cernăuţi 1937. Pp. 24. Lei 20.
In vechea şi totuşi mereu noua discuţie asupra îndreptăţirii
sau neîndreptăţirii de a se acorda neologismelor cetăţenia ro­
mână, d-1 Leca Morariu, dovedeşte, cu citate, că „rezerva (lui
Titu Maiorescu) faţă de neologism nu e absolută, intrasigentă,
şovină", recunoscând necesitatea neologismelor „încă la 1872".
Ba şi mai mult, arată tot întemeiat pe citate, 1) Cum, în practică,
T. M . se dezavuiază pe sineşi, nerespectându-şi el însuşi regu-
lele antineologiste şi 2) Cum chiar teoria antineologică a lui
Maiorescu militează contra lui Maiorescu.
Apărător al neologismelor, pentru o seamă de motive spri­
jinite pe exemple, d. Leca Morariu conchide că „împotriva con­
sideraţiilor lui Maiorescu — antinomice ele însele întreolaltă...
— neologismul şi-a afirmat suverana viabilitate, croindu-şi pe
toate potecile drumul cuvenit şi înfrângându-1 (chiar!?) şi pe
Titu Maiorescu... Neologismul fiind limbă vie ca orice grai viu
de orcând."
*
Sau mai primit la Redacţie:
Dr. N. G. V . Gologan: 1936 economic. Cu condiţiuni spreciale asupra
circumscripţiei şi activităţii Camerei de Comerţ şi industrie din Braşov.
Petru Iroale : Espressione epistolare contadinesca. Firenze 1937. Pp. 8.
Idem: Caracterul poeziei populare. Cernăuţi 1927. Pp. 52, Lei 50.
Horia Teculescu: V. Oniţiu, un educator deschizător de suflete şi
ziditor de idealuri. Viaţa şi opera. Bucureşti 1937. Ed. Casei Şcoalelor şi a
Culturii Poporului. Pp. 400. Lei 70.
Nicolae Tcacluc-Albu! Istoria literaturii române. Ediţia a doua, re­
văzută şi lărgită. Cernăuţi 1937.fcd.autorului, str, T. G. Masaryk 9. Pp. 66,
format 24X16. Lei 40.
Buletinul „Mihail Eminescu": Cernăuţi, anul Vili 1937 Pp. 52, Lei 50.
Preot maior în r. iconom stavrofor Coriolan Buracu, confesorul bat.
3 grăniceresc de gardă: Cetatea şi Castelul Făgăraşului. Cronică istorică.
Făgăraş 1937. Pp. 28, format 20V2X14, lei 50. Se vinde în folosul Capelei
militare din Castel.
Sudostdeutsche Forschungen (publ. de Dr. Fritz Valjavec), v. II,
Munchen 1937. Pp. 426, format 2 7 X 1 8 V 2 . Din dogatul conţinut al acestui
masiv volum reţinem studiile dd. Elemer Mâlyusz (Kaunitz iiper die Kultur-
politik der Habsburgergermonarchie), Hans Petri (Vorbemerkungen zu einer Ge-
schichte der Reformation und Gegenreformation in den Donaufurstentiimern),
Coriolan Petranu (Begriff uad Erforschung der nationalen Kunst), Z. G . Pe-
trescu (Streben und Leistungen deutscher Aerzte in den rumănischen Landern)-
Din comunicări: Ernest Gorlich f Ungara im Blickfeld der osterreichischen
Mitteleuropa-ldee 1848—1859,), V. Bologa (Ankăngen an den zweiten Merse-
burger Zauberspruch in rumănischen und Banater madjarischen Heilsegen).
Raport asupra activităţii F.O.R.-ului din Arhid. Sibiului pe anul 1936—
37. Sibiu 1937. Pp. 36.

©BCU CLUJ
 — 586 —

Alex. Lapedatu: Un episod revoluţionar în luptele naţionale ale Ro­

mânilor de peste munţi acum o jumătate de veac. Buc. 1837. Pp. 78, format
24VsX17.
Teodor Neş: Oameni din Bihor H848—1918J Tip. Diecezană Oradea.
1937. Pp. 662, format 23VaX15Vs Lei 350.
I. Crăciun: Baba Novac, generalul lui Mih. Viteazul. Extras din „Ga­
zeta Ilustrată", Cluj 1936, Pp. 30, format 23X1472.
Idem. Cartea Românească în decursul veacurilor. Conferenţă. Pp. 30.
format 20V2X13.
Idem. Bio-bibliografia d-luf Alex. Lapedatu. Extras din volumul oma­
gial închinat fraţilor Alex. şi Ioan I. Lapedatu, Buc. 1933. Pp. 40 format
24V2X17.
Institutul oentru stadiul Ist. Universale. Şedinţa de deschidere
Buc. 1837. Pp. 16, Lei 20.
Nic. N, Munteann: Aspecte şi direcţii în romanul românesc, de la pri­
mele începuturi până azi. Sinteză literară. Ed. „Of. de Librărie" Buc. 1937.
Pp. 56, format 23X15Vi Lei 30.
Ionel Neamtzu: Pentru o femeie. Roman. Ed. ramuri. Craiova Pp.
192, format 1972X12V2. Lei 60.
Gh. Tulbure: Şcoala sătească din Ardeal în epoca Iui Şaguna. ('Bibi.
învăţătorilor No. 5). Ed. Rev. Satul şi şcoala. Cluj 1937. Pp. 106, format
17X12. Lei 25.
Dr. Augustin Tătaru: Cehoslovacia în bazinul dunărean. Extras din
1 2
rev. „Ţara de Mâine". Cluj 1937. Pp. 18, format 23X15 / -
Iosif E. Naghlu: Bio-bibliografia P. S. Episcop Nicolae Colan. Sibiu.
1937. Extras din rev. Teologică Sibiu. Pp. 34, format 23V-2X15V2-
Iosif Naghlu: Mărunţişuri cultural-istorice năsăudene. Extras din „Ar­
hiva Someşeană". Bistriţa 1937. Pp. 16, format 23X15V2-
Dr. Augustin Tătaru: Cooperaţia şi alte curente social-economice.
Extras din „Observatorul Social-Economic". Cluj, 1937, Pp. 21, format
23X15V2
Bogdan Istru: Blestem. Poezii. Chişinău lg37. Pp. 30, Lei 20.
Barba Lăzăreanu: Cu privire la epigramă şi epigramişti. Buc.
Idem: Cu privire la Coşbuc. Buc.
Idem: Cu privire la Haşdeu (\\).
Idem: Cu privire la Folklor 1. II.
l
Idem: Cu privire la Alexandri, format l9V2X12 /a. Pp- 40. Câte lei 16
Dr. Weisz Ignâcz: Nyolcvankilenc ev emlekeimbol. 20 erdekes btin-
iigy. Braşov 1936. Pp. 64, format 21V2X15V2.
Aurel A . Mureşlanu: Originea Ciangăilor din Săcelele Braşovului.
(Colecţia ist. a rev. „Plaiuri Săcelene"^ 1937. Pp. 20. Lei 10.
Cardinal W*semăn: Fabiola sau Biserica din catacombe. Roman. In
rom. de AI. Lascarov-Moldovanu Ed. „Cugetarea". Noua Colecţie Delafras,
Bucureşti 1937. Pp. 376, lei 55.
„Dacia Istorică" anul 1, nr. 1. Redactor-proprietar Iosif Şchiopul Cluj
Str. Coşbuc 7.
D. Sandru şi F. Brănzeu Printre ciobani din Jina. Extras din „Grai
şi suflet")'Bucureşti 1934, pp. 106.
Asupra unora vom reveni în nr-ele viitoare.

©BCU CLUJ
 — 587 —

Ne-au mai venit în ajutor de la apăraia nr-ului trecut, dd:

Dr. Brediceanu C., ministru plen., Helsinki (Finlanda,) cu Lei 400.—
Dr. Debu Ilarie, avocat, Miercurea-Ciuc „ 200.—
Pop Caius, mare proprietar, Bucureşti „ 240.—
Sturdza Mihail, Braşov „ 70.—
Dr. Ţeposu Emil, prof. univ., Cluj „ 110.—
Calde mulţumiri tuturora, cum mulţumim şi d-lui N. Râmboiu, secr.
Prefecturii Cluj, pentru al treilea abonament ce ne-a făcut.

ABONAŢII
care şi-au mai achitat abonamentul:

Pe anul 1936 Dr. Iancu Ax., prof. univ., Cluj

Pr. maior Buracu Coriolan, Făgăraş Ing. Ionică I., f. senator, Braşov
Hanţcu Ion, Cernăuţi jiga M., dir. de bancă, Făgăraş
Până la 31 Oct. 1937 Dr. Jinga N., medic-şef, Sf.-Gheorghe
Maximilian Val., profesor, Braşov
Ioanovici Ilie, preot, Feldioara
Mereţ Vas., preot, Braşov
Salmen Norbert, profesor, Braşov
Mocsonyi A., maestr. Vân. Regale, Buc.
Stoica E., protopop, Sighişoara
Morgenstern I., avocat, Bucureşti
Zănescu A., dir. B-cii Naţ., Oradea
Mosora A., primar şi dep., Sighişoara
Până la 31 Dee. 1937. Dr. Muţiu I., not. public, Sibiu
Astra, Despărţământul M.-Ciuc Dr. Neguş A., deputat, Braşov
Bârseanu Catinca, Sibiu Dr. Nicolau Şt., prof. univ., Buc.
Biblioteca Senatului, Bucureşti Nistor Aurel, protopop, Sf.-Gheorghe
Dr. med. Borşan D., Braşov Pană Val., preot, Zârneşti
Burduloiu Măria, Braşov Ing. Pennescu Kertsch Cr., preş. Cam.
Docent Dr. Câmpeanu L., Braşov de Corn., Bucureşti
Casa Naţională Română, Făgăraş Pop Caius, mare propr., Bucureşti
Clinciu I., prof. î. r., Bucureşti Dr. Pop I., f. subsecr. de stat, A.-Iulia
Comşa Gh., notar î. r., Satulung Primăria comunei Baciu
Dr. med. Comşa Nic, Sibiu Primăria comunei Cernatu
Curcă Gh., dir. Beii „Albina", Braşov Puşcariu I., învăţător, Braşov
Dr. Dancu N., avocat, M.-Ciuc Roşea Sofr., dir. de bancă î. r., Buc.
Dr. David Candin, avocat, Abrud Russu Gh., funcţ. B-ca Naţ., Călăraşi
Dr. Debu Ilarie, avocat, M.-Ciuc Pr. Căp. Saftu Eugen, Ploeşti
Dr. Decian I., not. public, M.-Ciuc Sânjoanu Fabiu, profesor, Braşov
Direct. Şc. de copii mici Nr. 1, Braşov Socaciu Tini, Braşov
„ „ prim. de Stat, Codlea Dr. Stinghe N., adm. prot., Braşov
„ lic. gr. cat. băeţi, Blaj Dr. med. Stoian Aurel, Bran
„ „Radu Negru", Făgăraş Sturdza Mihail, Braşov
„ „ „Al.Pap.Ilarian",Tg.-Mureş Suru Al., insp. vet. Braşov
„ Şc.norm. de fete, Lugoj Dr. Tanislau I., asist, univ., Cluj
Faroga Victor, primar, M.-Ciuc Dr. Tecău D., secr. g. Min. de Ind. şi
Dr. Gociman A. prof. Acad. com., Cluj Com.
Grama Vine, farm., Făgăraş Voina D., fabricant, Bucureşti

©BCU CLUJ
 588 —

Până la 1 Martie 1938 Dr. Glăjariu V., senator, Braşov (2 abon.)

Primăria comunei Codlea Dr. med. Vintilă Ioan, Braşov
„ „ Purcăreni Lt.-col. inv. Zernoveanu Vas., Braşov
Prefectura jud. Cluj (3 abon,)
Până la 31 Dec. 1938
Până la 30 Aprilie 1938
Dr. Brediceanu C , min. plen., Helsinki,
Bogdan I. Marioara, Bucureşti
Lt.-Col. Mih. Coliban, Tg.-Mureş Dr. med. Ţeposu E., prof. univ. Cluj

Se mai confirmă primirea costului nr. 4—5^ de ia d-1 C . N. Mateescu,

prof., R.-Vâlcea, a abon. restant pe a. 1935 de la dd. V. Smigelschi, arhitect
Bucureşti, şi G . Davidescu, min. plenip. în Estonia, iar al Primăriei comunei
Intorsura Buzăului pe răstimpul 1 III 1936 — 1 III 1937.

Spre orientare. Poeziile din pp. 436—438 ale nr. trecut, rămase din
nebăgare de seamă nesemnate, se datoresc d-lui Aurel Marin.

Confirmarea primirii ahonamentelor sosite după 15 Oct. se va face în

nr. viitor.
Două rugăminţi. 1. Spre a nu li se întrerupe expedierea revistei dd.
abonaţi sunt rugaţi a-şi înnoi din vreme abonamentul, fiindcă începând cu
anul viitor abonamentele vor trebui achitate anticipativ. Avem prea multe
cheltuieli şi neplăceri cu încasarea lor ulterioară. Şi voim să punem capăt şi
sporirii numărului restanţierilor, având destul bucluc cu cei pe care-i avem ;

— mult prea numeroşi pentru puterile noastre. *)

2. Domnii care nu mai doresc revista în anul 1938 sunt rugaţi să
ne facă serviciul de a ne anunţa de-acum, ca să ne putem orienta asupra
tirajului viitor.

*) Faţă de aceştia ne vom îngădui uneori măcar satisfacţia de a-i mai

apuca din când în când de chică şi a-i expune în vitrina revistei spre a-i
cunoaşte contemporanii şi, mai ales, spre ruşinarea urmaşilor lor, — noţiune
pe care ei au pierdut-o de altfel de mult.

©BCU CLUJ
 TABLA D E MATERII
A ANULUI IX (1937)
Studii, articole, documente
Pagina
Banciu Ax.: f Ioan Petrovici . . 39
„ : Din ziarul profesorului Aurel Ciortea 29,145, 255, 426, 559
„ „ : Sextil Puşcariu 99
„ „ : f Pr. Ioan Brânzea 154
„ „ : Scrisori vechi. Un curier al Iui Iancu şi călăuza
aceluia spre cartierul rusesc din Ţara Ro­
mânească 157
, „ : t Dr. Iosif Blaga 393
„ „ : Parteniu Cosma 398
„ : Un glas de Casandră maghiară 407'
„ : f Pictorul Hans Bulhardt 546
ing. Brănduş Gh.: Drama Mocanilor săceleni 231
Condurachi D. /.: Diplomaţi români în trecut (sec. XIV-XVH) 215, 330, 499
Forţa Gr.: Timoteiu Cipariu 402
Dr. Gociman A.: Gânduri la un popas 42
Gollner Carol: O anchetă a arhiducelui Iosif din anul 1777 . . 391
Ionică Elena: Un francez acum o sută de ani despre ţările
române şi unitatea lor 365
Iorga N.: Fundamentele dreptăţii naţionale 22
Lupaş Ion: Prof. Ioan A. Lapedatu 3
Marian Victor: Pravila comerţială de la 1837 128
„ „ : Aritmetica lui Şincai 250
Micu Emil: Din trecutul vieţii noastre bisericeşti din Ardeal 386
Mureşianu A. A.: O nouă contribuţie la ist. Românilor în evul
mediu (III p. 109, IV p. 195, V. 307)
Oniţiu Virgil: Problema culturii estetice 49
Opriş Liviu: N. Iorga: Idei asupra problemelor actuale . . . 36
Pop Sever: Sextil Puşcariu 102
Pr. Popa Octavian: Făgăraşul sub regii ungari 372, 523
Popescu Bogdan
Măria: Istoricul Şc. Reun. Fem. Rom. din Braşov . . . 538
Popescu Mih: Domnii Ţării Rom. şi biserica ort. din Transilvania 26
„ „ : Contribuţiuni la domnia lui Mavrogheni . . . . 141
„ „ : Cartea lui Mavrogheni Voevod către locuitorii
celor Şapte sate . 248
„ „ : Mavrogheni şi ciobanii ardeleni S61
Sacerdoţeanu A.: O diplomă de înobilare din Haţeg 134
Dr. Sulica A.: Amintiri din războiul de întregire a neamului, 419, 551
„ Ţara Bărsei": f Ionel Moţa şi Vas. Marin • 144
Teodorescu Petru: Al. Lascarov-Moldovanu 160
Literatură
Versuri:
Banu Gh.: Pribeag (59), Ascult... Cântă-mi, Toamnă . . . 566
Boeriu V. Ion: Sărmanii trandafirii (60), Dorinţă ne'mplinită
(267), Plutaşii (442;, Făptura ta 569

©BCU CLUJ
 — 590 —

Pagina
Ceusianu Alex: Reîntoarcerea (170), Şi clipele 263
Danciu Dimitrie: Inserare, Sonet (441,), In ţarini, Linişte 568
Hurlup N.: Unui tânăr „puiet" cu plete, ochelari Şi lavalieră
(70), Epigrame (70, 177). Fragment dintr'un
dialog prins la un colţ de stradă (177). Unui
parvenit al politicei (288), Statul dorit de
matadorii partidelor politice (463), O bătrână 571
Marin Aurel: Sanatoriu (54), In munţi, Toamnă târzie (55),
Memento (56), Noi, Aducere aminte (SI).
Poetul, Adâncă seară (172^, Fragment (173),
Versuri (264), Toamnă (265;, In toamna (436),
In munte (436), Versuri (437), 565
Micu Emil: Fuga în codu (176), Uitare 570
Negri Ada - Con-
stantinescu Pimen: Soare de iarnă 176
Olariu D.: Primăvară dobrogeană 439
Opris Sanda: Cântec (52) Freamăt 53
Pitiş Ecat: Sonete (pp. 167, 168, 169, 261, 262, 434, . . . 435
Rilke M. Rainer —
S. B.: Sfârşit de toamnă, Ceasuri grele 567
Sturdza Mihail: Crăciunul meu (174), Mângâiere (175), Ofticosul 266
Uhland-Rath V.: Capela . 58
Zaharia Ar. E.: Cântec 440
Proză :
Henţiu Elisabeta: Ucigaşul (278) Mănăstirea Crucii 445
Las'carov - Moldo­
vanu Al.: Flori creştine. Casa vieţii noastre (268), Egoistul 269
Micu Emil: Chemare 570
Nalbă Lia: Sărmanii oameni 61
Tamba S.: Din stânga şi din dreapta 64, 454
Tuf eseu Victor: Obsesie (272), Desprimăvărare 343

Diverse

Asociaţia Presei Periodice Române 493

Cantemir Ion.- Cronică teatrală („Craiul Munţilor" de Alex.
Ceusianu 71
O rectificare a părintelni Ierofteiu Viscrean 95
Porscnua N.: Spicuiri limbistice 411
„ Ţara Bârsei": Cu prilejul serbărilor din Blaj (402), Jubileul lic.
ind. „Măria B. Baiulescu", 406

Dări de seamă

Alimănişteanu Pia: Dobrogea. File trăite, (de Victor Rath) . . . . 77

Bernea Ernest: Gânduri pentru ţara nouă (Ax. Creangă) . . . 481
„ „ : Cartea Căpitanilor (Ax B.) 485
Borş Lucia: Doamna Elena Cuza (P. Teodorescu,) 471
Ing. Brănduş G. De ce trebue să muncim (Cr.) 84
Brătianu I. G.: Une enigme et un miracle historique: le peuple
roumain (A. A. M.) 574

©BCU CLUJ
 — 591 -

Pagina
Breazu Ion: Necroloage. Matei Millo în Transilvania şi Banat.
Clasicii români comentaţi, sub îngrijirea lui
M. Cartojan (pp. 179-180;. Literatura Tribu­
nei, — 1884-1895. Partea I. Proza (p. 294).
Povestitori ardeleni şi bănăţeni până la
Unire. Antologie. (Aurel Marin) „ 474
Broşa Ioan: Amintiri din viaţa preoţească (Ax. B.) . . , . . 300
Cantemir D.: „Descrierea Moldovei", trad. din lat. de Qh.
Adamescu (P. Teodorescu) 75
Constant Paul: Râia, roman (Aurel Marin) 81
Cartojan N.: Cercetări literare. Tom. II (Aurel Marin) . . . 293
„ „: O dramă pop. italiană despre Sinan paşa şi vi­
tejiile rom. (M. A.) 482
„ : La modele de 1' „Erotokritos" (C. M.) . . . . 481
Costenco F. N.: Poezii. (Aurel Marin) 477
Constantinescu R. P:România şi Italia (Ax. B.) 487
Pr. Chiricuţă Toma: Evanghelia, tălmăcită pentru timpul prezent (P.
Teodorescu) 73
Coman Petre: „Ortografico-lingvistice" (Ax. B.) 185
Dan Ar. M.: Ada-Kaleh (P. I. Teodorescu) 178
Dima Al: „Calendarul Săteanului'şi „Amicul Poporului" (B) 188
Drăgan Gabriel: Forţele naţionalismului creator (Petru Teodorescu) 289
Ghibu Onisifor: Ordinul canonic premonstratens Clon Faur,) . . 483
Gologan V. G. iV.:Raportul Camerei de Corn. şi Ind. din Braşov
Be anul 1935 36 87
Hinoveanu D.: Luminişuri în somn. Versuri (D. Ganea) . . . . 298
Ionescu Gh. D.: Relaţiile Ţărilor Române cu Patriarhia din
Alexandria (P. Teodorescu^ 76
Iordan AL: Mihai Viteazul în folklorul balcanic (Ax. B.) . . . 185
Iroaie Petru: Cântece populare istroromâne (Ax. B.) . . . . 583
„ „ : Critica criticii româneşti 584
Lapedatu Alex.: Ion Câmpineanu (A. A. M.) 575
Lupaş Ion: Fraţii Alex. şi Ion Lapedatu. Volum omagial (Ax.BJ 84
„ „ : Istoria unirii Românilor (A. Sacerdoţeanu) . . 572
Manoilescu M.: Le parti unique (Dr. Victor Tufescu) 292
Manoliu Petru: Rabbi Haigs Reful roman (P. T e o d o r e s c u ) . . . 73
Dr. ManuilăSabin: Ştiinţa de carte a populaţiei României (Ax. B.) 487
Marca Alex.: Itinerar adriatic fP." Teodorescu) 468
Mateiu Ion.: Gheorghe Lazăr (Ax. B.) 85
Morariu Leca: Poveşti despre Vlad Vodă Ţepeş 188
„ „ : Dela noi (Aurel Marin) . . . . <- 476
,. „ : Maiorescu şi neologismul 'Ax. B.) 585
Morariu Victor: Agata Bârsescu şi Bucovina (Ax. B.) 86
Munteanu C.: Cântece pentru fata bătrână (Aurel Marin) . . 478
Netea Vasile: . Constantin Romanu-Vivu (Ax. B.) . 486
Amzăr C. D.: Naţionalismul partidelor (Ax. B.) 485
Olteanu Ion: Contribuţie Ia studiul ideilor asupra isteriei
(Dr. losif Puşcariu) 183
Oprişan Gr. k: A. Vlahuţă. (Petru Teodorescu) 465
Petrescu P. Horia: Calendarul Astrei pe 1937 87
Popa Ion Victor: A fost odată un război (Cr.) 83
Popa Lisseanu G.: Date privitoare la maghiarizarea Românilor (Gh.
Tulbure) 576
Potra G. Dr.: Despre Ţiganii domneşti, mănăstireşti şi boie­
reşti (Aurel Marin) 178

©BCU CLUJ
 — 592 —

Pagina
Popescu Dorin: Deux decouvertes de la fin de l'âge du bronze
en Transylvanie (Aurel Marin) 180
Popescu - Polyclet
C /.: Epigrame (Petru Teodorescu) 290
Porsenna N.: Regenerarea neamului românesc (Gh. Tulbure,) 577
Rădulescu Al. N.: Vrancea. Geografie fizică şi umană (Dr. Victor
Tufescu) • . . 479
Sacerdoţeanu A.: Lupta Moldovenilor cu Litvanii în 1377 (Ax. B) 184
„ „ : Inscripţii şi însemnări din Costeşti-Vâlcea (Ax. B.) 301
„ „ : Români şi Barbari în sec. IX (Ax. B.) . . . . 580
„ „ : Evoluţia scrisului şi cartea până la apariţia
tiparului (Ax. B.) 582
Simionescu /.: Tara noastră (oameni, locuri, lucruri) (Dr. Victor
Tufescu) 291
Smiles S.: Ajută-te singur, trad. în rom. de Al. Lascarov-
Moldovanu (P. Teodorescu) 77
Solomon C. si Cele mai frumoase poezii româneşti. Antologie
Ursu G.: (P. Teodorescu) . . • 466
Spătaru Gh. N.: In fuga anilor. Versuri (D. Ganea) 299
Stinghe Sterie: întemeierea oraşului Braşov şi originea Româ­
nilor din Şcheii Braşovului 187
Sura Miron: 1935 literar. Sinteză biblio-critică (Aurel Marin) 297
Tcaciuc-Albu Nic: Viaţa şi opera lui Ion Sbiera (Aurel Marin) . . 478
Tulbure G.: Şcoala sătească din Ardeal în epoca lui Şaguna
(H.Teculescuj 580
Witting Otto: Istoria dreptului de vânătoare î i Transilvania (CC.) 181
Despre reviste, anuare, anale, buletine
Afirmarea (Ax. B) 489
Arhivele Olteniei nr. 86-88. (Ax. B) 490.
Buletinul „Mihai Eminescu" fasc. 14. Anul 1936. (Ax. B ) p. 92.
Convorbiri Literare nr. 8-10, Aug.-Oct. (Ax. B.) pp. 90, 491.
Cuget Clar (L. O.) pg. 87.
Curierul Economic şi Social (Ax. B.) 488.
Junimea Literară nr. 4-12, 1936. Sumarul, pg. 491.
Milcovia, anii V-VII, 1936. Sumarul, pg. 491.
Muşlealon: Anuarul Arhivei deFolklor. Tomul III. (Aurel Marin) p. 79.
Orientări, nr. 4-11 (Cr.) p. 91.
R'nduiala. Broşurile ei. (Ax. Creangă) 480, 488
Răsai Soare (Ax. B) 492
Revista de Pediatrie şi Puericultura. Anul I, nr. 1-4, 1937 (Dr.
A. Sulica), pp. 578
Siebenburgische Vierteljahrsschrift nr. 1-3 (lan.-Sept.) 1936. (Victor
RathJ pg. 88.
Sudostdeutsche Forschungen pe anul 1937 585
„Tinerimea Română". Ciclul conferinţelor din anul 1936 495
Viaţa Românească nr. 1-3, 1936. Sumarul, Pg. 492.
Clişee: Pravila Comerţială de la 1937 (p. 128). Pr. Ioan
Brânzea (p. 154). Corul lui Ioan Brânzea (157).
Aritmetica lui G . Şincai (p. 250).

Numărul acesta a apărut la 21 X . 1937.

©BCU CLUJ