CONSTANTIN ARGETOIANU

ÎNSEMNĂRI ZILNICE
www.dacOromanica.ro
CONSTANTIN ARGETOIANU ÎNSEMNĂRI ZILNICE
Voi. II
www.dacoromanica.ro
CONSTANTIN ARGETOIANU
ÎNSEMNĂRI ZILNICE
Volumul II
1 ianuarie — 30 iunie 1937
Ediţie de
STELIAN NEAGOE
EDITURA MA CHIA VELLI
Bucureşti, 1999
www.dacoromanica.ro

Colecţia ISTORIE & POLITICĂ

Toate drepturile pentru tipărirea acestei ediţii aparţin în exclusivitate

EDITURII MACHIA VELLI DIRECTOR - FONDATOR Proj. univ.
dr. STELIAN NEAGOE
Bucureşti-1, B-dul Banu Manta nr. 22
ISBN 973-96599-9-14
www.dacoromanica.ro
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Volumul al II-lea din însemnări Zilnice ale lui Constantin Argeto-
ianu cuprinde prima jumătate a anului 1937 (ianuarie-iunie).
Asupra caracterului acestui gen de scriere politică, Argetoianu a
notat la 10 ianuarie 1937: „Aceste însemnări neconstituind în gândul
meu — după cum am spus-o înainte de a începe primul caiet — decât
material documentar în vederea unui triaj şi unei redactări ulterioare,
consemnez în ele aproape tot ce mi se aduce, exceptând numai infor-
maţiile ce-mi par de la prima vedere dubioase. Ceea ce mă împiedică
să mai cercetez ce am însemnat, în vederea unei rectificări sau a unei
confirmări". Altminteri, „rectificări" şi „confirmări" de acest fel se
găsesc deja în textul manuscris ce compune volumul de faţă.
Prin urmare, ciclul însemnărilor Zilnice (1935-1945) a fost
conceput ca un fond documentar iniţial, după care să urmeze
redactarea finală sub formă de Amintiri pentru cei de mâine din
vremea celor de ieri. Din păcate, vicisitudinile istoriei de după 1945
— inclusiv gulagul comunist în care şi-a aflat tragicul sfârşit însuşi
Constantin Argetoianu — l-au împiedicat pe memorialist să-şi ducă
la îndeplinire formidabilul proiect. Aşa se face că posteritatea nu va
beneficia de noua serie memorialistică Argetoianu, ci doar de
„nudele" însemnări Zilnice ale marelui scriitor politic, inegalabile şi
acestea în genul şi cuprinderea lor.
Cititorul familiarizat de acum cu fondul şi forma textelor lui
Argetoianu, va întâlni şi în acest volum o sumedenie de subiecte —
care mai de care mai incitante, mâi pline de miez faptic, mai critic-
cinic prezentate sau interpretate. Câteva exemplificări: evoluţia
sinuoasă a Cabinetului Gh.-Tătătrescu, de la remanieri ministeriale la
noi formule guvernamentale, cu C. Argetoianu în cărţi, dar şi cu G.G.
Mironescu, I. Mi- balacbe, Al. Vaida Voievod; scandalurile provocate
de afacerile veroase în care erau antrenaţi deopotrivă reprezentanţi ai
Puterii şi ai Opoziţiei; picanteriile din culisele Palatului Regal, cu
protagoniştii Regele Carol al II-lea şi madam Lupescu, Principele
Nicolae şi madam Dole- tti; frământările intestine din conducerile la
vârf ale Partidului Naţional Ţărănesc, Partidului Naţional Liberal;
ascensiunea Gărzii de Fier şi incidentul diplomatic prilejuit de
înmormântarea liderilor legionari Moţa şi Marin; filipicele la adresa
Regelui Carol al II-lea care tot amâna instaurarea dictaturii
personale; desfiinţarea Masoneriei din România; ascendenţele
politice de la Berlin şi Roma, coroborate cu declinul Frontului
Popular în Franţa, falimentul Societăţii Naţiunilor şi al Micii înţe-
legeri; internaţionalizarea războiului civil din Spania; ştiri dramatice
din imperiul stalinist ş.m.a.
Lumea culturală este şi ea înfăţişată în însemnări, remarcabile
fiind schiţele portretistice consacrate unor Mihail Sadoveanu, Tudor
Arghe- zi, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Mihail Dragomirescu,
George Enes- cu, George Georgescu, Martha Bibescu ş.a.
Pentru Argetoianu sunt extrem de sensibile politicile urmate în
lumea financiar-bancară, în cadrul ministerelor de Externe, de Interne
şi al Agriculturii. „Cafeneaua politică" frecventată de autor îi aduce
sub condei feluriţi eroi principali, precum N. Titulescu, N. Iorga,
Iuliu Ma- niu, Ion Mihalache, mareşalul Averescu, Corneliu Zelea
Codreanu.
Constantin Argetoianu a întreprins în acest interval de timp două
călătorii în Franţa, una în Anglia şi una în Germania. Toate patru au
fost în primul rând călătorii de afaceri financiar-bancare, însă
împătimitul iubitor de vestigii ale trecutului, n-a rezistat tentaţiilor de
a vizita şi de a imortaliza pentru urmaşi imagini încântătoare
desprinse din muzee celebre, din originalele campusuri universitare
Cambridge şi Oxford. Dacă la Londra şi la Paris, Argetoianu şi-a
permis şi o seamă de contacte politice la înalt nivel, în Germania s-a
abţinut în mod deliberat de la aceasta, lăsând lui Gheorghe Brătianu,
de pildă, satisfacţia şi meritul de a fi fost pentru a doua oară primit
într-o importantă audienţă de către Cancelarul Adolf Hitler.
Scriitor fermecător, inteligent şi — fatal — subiectiv, sarcastic şi
tolerant, nostalgic tradiţionalist şi adept al autoritarismului —
Constantin Argetoianu ne-a lăsat o operă-fluviu fară de care Istoria
politică a României secolului XX ar fi infinit mai săracă, mai
incomplectă,
STELIAN NEAGOE
1937
1 ianuarie. — Deşi într-o vineri, anul 1937 începe printr-o zi şi
mai frumoasă ca cea cu care a sfârşit 1936. Acelaşi soare radios,
acelaşi cer albastru, dar e ceva mai cald. Adevărată vreme de
primăvară. Dacă ar putea ţine până la Bobotează poate veni iarnă cât
de grea, căci n-ar mai ţine mult. Pentru câmp ar trebui zăpadă;
pământul e uscat şi semănăturile au nevoie de apă.
întâlnit ieri la Jockey-Club pe Dimitrie Ghica, sosit de la
Bruxelles, mai verde şi cu mai multă prestanţă ca oricând. Era mâhnit
de rechemarea sa, dar mai ales de modul cum această rechemare a
fost adusă la îndeplinire. L-aft înlocuit fără să-l prevină, fără să-i
spună o vorbă, ba chiar minţindu-l că nu-l scot la pensie şi că-i dau
preşedinţia Comitetului Consultativ diplomatic (?) de pe lângă
Ministerul de Externe. Abia sosit la Bucureşti a aflat că era pus în
retragere, definitiv, şi că preşedinţia propusă nu era decât o sinecură
menită să îndulcească brutalitatea măsurii ce fusese luată împotriva
lui. Vladimir Ghica să nu mai fie oare în bunele graţii ale perechii
Caraiman?
2 ianuarie. — Belşugul lui Gavrilă.
în ajunul Anului Nou a fost mare revelion la dl colonel Gavrilă
Marinescu, prefectul Poliţiei. D-na G., una dintre invitate, mi-a
povestit că a fost grozav. Icre moi, şampanie şi câte bunătăţi. Fiecare
damă, şi erau peste 20, a primit un „suvenir" sub forma unei bijuterii:
broşă cu pietre scumpe, braţoletă, ceasornic etc. Şi mai sunt pesimişti
care declară că „Restauraţia" a fost o decepţie şi n-a adus prosperitate
în ţară!
Mi se telefonează că, Caranfil (ministrul Marinei) a demisionat în
urma unui conflict pe care l-a avut cu generalul Angelescu, Paulul
Armatei. Cenzura a împiedicat publicarea ştirii în gazete. Cenzura a
avut
dreptate, fiindcă probabil că dl Caranfil va reveni asupra dcmisiunii
d-sale: nu e prima pe care a dat-o ca să o retragă a doua zi. Va ceda şi
va rămâne precum a cedat şi a rămas pe vremea când era numai sub-
secretar al Aerului.
Ieri obişnuita recepţie de Anul Nou, cu discursuri din partea
primului ministru şi a Regelui. Liberalii minori au fost impresionaţi
dezagreabil prin faptul că Suveranul, prin cuvintele pe care lc-a
pronunţat, nu s-a mai aruncat în braţele Guvernului său, ba chiar a
făcut oarecare rezerve asupra trecutului, spunând: „Acum doi ani, tot
cu asemenea prilej am dat o indicaţiune de program de guvernare,'
program care se rezuma într-un singur cuvânt: gospodărie. Văd cu
plăcere că în anumite ramuri ale activităţii noastre publice s-a ţinut
oarecum seamă de acest sfat..." iar în alte locuri a vorbit de
„Guvernele mele" iar nu de „Guvernul meu". Liberalii minori
credeau probabil că orgia lui Guţâ va fi fară sfârşit... Pe mine m-a
distrat mai mult pasajul următor (la citire în gazete, căci n-am asistat
la ceremonie): „Care vor putea fi realizările anului 1937, nu este
locul să o spunem aci. Ştim totuşi că sunt trei comandamente
superioare care vor cere pentru ţară orice sacrificiu: este oştirea, sunt
drumurile şi este sănătatea publică". Să fi-citit şi să-şi fi însuşit
expozeul meu de la Congresul Partidului Agrar din 9 noiembrie? Să-
mi fure ideile cât o vrea, numai să găsească oameni care să le pună în
practică. Cu şperţarii simpatiilor lui, va fi însă cam greu.
Bâzu Cantacuzino care a scăpat de atâtea ori de la moarte în
avion, era să-şi frângă ieri gâtul, la Breaza, în automobil. Şoferul lui
adormise la volan şi l-a dat peste cap în şanţul şoselei. Şoferul a fost
grav rănit, dar Bâzu a scăpat şi de data asta.
3 ianuarie. — Liberalii doljeni certându-se (banda Neamţu şi
banda Tătărescu Nolicâ sunt la cuţite) şi neputându-se înţelege
asupra numirii unui prefect, prefectura judeţului e girată din
octombrie de Victor Deleanu, director în Ministerul de Interne, prin
delegaţie. Deleanu n-a inventat praful de puşcă, dar e unul din rarii
noştri funcţionari de o cinste desăvârşită şi nepusă la îndoială. Aseară
am luat masa cu dânsul şi mi-a povestit lucruri de necrezut asupra
gestiunii ultimului prefect P. Gârboviceanu. Găinarul s-a urcat la
rangul de bandit. Toate fondurile judeţului au fost irosite şi împărţite
între partizanii politici şi escrocii care mişunau de dimineaţa până
seara la prefectură. Nu numai că s-au cheltuit toate sumele încrise în
buget fără să se facă o lucrare, fără să se aşterne o piatră pe şosele
(pe şoseaua Calafatului, circulaţia automobilelor şi autobuzelor a
trebuit să fie întreruptă din cauza nămoalelor şi făgaşurilor din
preajma podului Jitianu), dar judeţul a mai rămas deschis cu vreo 10
milioane. Inginerul Lăpădăianu, un pungaş pe care Deleanu l-a
suspendat şi l-a pus sub anchetă, nu poate justifica 5 700 000 lei, pe
care i-a ridicat, fară nici un control! Şi totuşi, banditul a îndrăznit să
spună că nu i se dau parale la timp, în faţa unei inspecţii prin care se
constata că dispensarul de la Terpqziţa se clădea cu cărămizi nearse
care se firimiţau în mână, cu toate că devizul prevăzuse cărămidă
presată! La acelaşi dispensar se întrebuinţa pentru var şi beton,
pământ plin de gunoaie şi de rădăcini, în loc de nisip! Pentru reparaţii
de biserici s-au „cheltuit" 9 milioane, din care 8 au mers în
buzunarele popilor înscrişi în partid şi s-au împărţit cu prefectul.
Senatorii şi deputaţii guvernamentali, toţi bandiţi, s-au sculat
împotriva Iui Deleanu şi s-au făcut apărătorii pungaşilor, tovarăşi cu
ei. Unul din ei, Al. Iliescu, a obţinut un izlaz pentru locuitorii din
Măceşu, apoi şi-a însuşit jumătate din pământul obţinut. Altul,
Valerianu, de la Maglavit, a pus stăpânire pe izlazuri în întindere de
800 pogoane, le-a dat în dijmă sătenilor pentru porumb şi beneficiază
de jumătate recolta. Locuitorii din Ghighera clădind o biserică cu
fonduri adunate de ei, Iliescul mai sus pomenit a stors o sumă de la
prefectură din care şi-a însuşit 30 000 lei pe care apoi i-a donat
bisericii, cerând în schimb să fie trecut ca ctitor şi zugrăvit împreună
cu familia sa pe pereţii bisericii, ceea ce s-a şi făcut. Primarul din
Calafat fura ca în codru; Deleanu a cerut anumite dosare de la
primăria lui, dar înainte să sosească dosarele a fost chemat la telefon
de ministrul Iuca care l-a rugat s-o lase mai moale, şi în tot cazul să
lase pe primarul Calafatului în pace. Dl primar e într-adevăr omul lui
Stoiculescu, deputat, şi cel mai mare gheşeftar din regiunea portului
dunărean. Ar trebui să scriu un volum ca să povestesc tot ce mi-a
spus Deleanu despre afacerea uzinei electrice din Craiova1, despre
câte pun

Note:
1
Concesiunea luminatului electric din Craiova, dată societăţii A.E.G.
din Berlin, a expirat la 31 decembrie. Uzina revenea de drept comunei. Au
fost demersuri extraordinare şi încercări de şperţuială fantastice pentru
obţinerea prelungirii concesiunii. Cei interesaţi n-au putut cumpăra încă
toate gazetele, aşa încât unele din ele au dus o campanie energică împotriva
prelungirii. Pe de altă parte opoziţia locală, cu câţiva oameni cinstiţi în
frunte, au făcut atât tărăboi încât şperţarii au trebuit să renunţe până în cele
din urmă la planurile lor. Uzina a rămas comunei.
zilnic la cale Negrescu (Noaţă) primarul oraşului, Nolică Tătărescu,
Popescu-Dolj, Marinescu, I.F. Popescu — toţi parlamentari liberali,
şi câţi alţii. Sunt convins că ceea ce se petrece în Dolj, se petrece în
fiecare judeţ din ţară. Iată unde ne-a dus democraţia, regimul
electoral parlamentar şi politica de partid. Mă întreb dacă această
cangrenă se va mai putea curăţa; în nici un caz — cred eu — fără
vărsare de sânge.
Tot Deleanu mi-a afirmat că Guţă Tătărescu ar fi cumpărat în
dosul casei pe care a ridicat-o în str. Polonă — şi despre care s-a
vorbit atât — două terenuri din parcelarea Callimachi (o stradă nouă
porneşte din colţul casei lui Tătărescu şi iese în Armaş). Pe un teren a
dat 1 600 000 lei, pe celălalt 1 400 000. Am pus să se facă cercetări,
căci de o fi adevărat, e „lată rău", vorba lui Victor Antonescu.
Demisia lui Caranfil e oficială. Tătărescu a luat interimatul
Ministerului Marinei şi al Aerului. Cauzele demisiei sunt încă
obscure. Unii spun că demisia ar fi fost urmarea unui conflict de
serviciu între Caranfil şi generalul Paul Angelescu, care a fost de la
început împotriva înfiinţării noului Minister. Paul Angelescu ar fi
spus Regelui: „ori eu ori Caranfil" şi Regele ar ti păstrat pe Paul-cel-
Deştept. Asemenea ulti- mate nu prea se potrivesc cu caracterul d-hli
Paul Angelescu-Şeptilici. Alţii nu se sfiesc a spune că Caranfil ar ti
furat ca în codru (ziarul Ordinea, al lui Kerciu, duce deja de mai
multe luni o campanie înverşunată pe această temă), că un colonel ar
fi descoperit o ultimă afacere a fostului ministru şi că ar fi denunţat-o
Regelui, care ar fi cerut demisia imediată a vinovatului. O fi? N-o fi?
Faptul este că demisia a fost bruscă, neaşteptată şi până acum
neexplicată.
întrerupând tăcerea pe care toţi oamenii politici şi-au impus-o de
sărbători, şi odihna pe care şi-a acordat-o, Vaida i-a dat drumul la
Cluj, de Anul Nou, ca să spună numai banalităţi, şi până şi o prostie:
că i-am furat toţi — chiar şi eu — ideile! Asta probabil ca să afirme
că are „idei"! Parcă nu-l cunoaşte lumea!
Acordul anglo-italian a fost semnat ieri la Palazzo Chigi, de către
Sir Drummond Wolf, ambasadorul Angliei la Roma, şi contele Ciano,
ministrul de Externe al Italiei. Textul acordului se va publica mâine.
Deşi acordul e mărginit la interesele mediteraneene ale celor două
Puteri, la Londra, la Roma şi la Paris, se crede că spiritul de
înţelegere şi destinderea dintre Anglia şi Italia se vor repercuta şi
asupra celorlalte interese europene — şi toată lumea e foarte
mulţumită. Ca să ajungă aci, Anglia n-ar fi avut nevoie să agite
lumea întreagă şi să o alinieze împotriva Italiei — cum a facut-o. O
dovadă mai mult că în democraţiile picioarelor multe, capetele nu
mai înseamnă nimic.
Un comunicat de la Belgrad face cunoscut lumii că, neexistând
nici o opoziţie din partea României, Cehoslovaciei, Greciei şi Turciei
(consultate în virtutea clauzelor Micii înţelegeri şi Pactului Balcanic),
un pact de amiciţie va fi încheiat între Jugoslavia şi Bulgaria, îndată
ce ultimele formalităţi vor fi terminate. Acest pact de prietenie va fi
înregistrat la S.D.N., ca să nu se uite că mai există, sau poate pentru
că neînsemnând lucru mare, se încadrează de la sine în procedura şi
în spiritul de la Geneva. Dar cine plăteşte „spesele" vânătoarei de la
Reşiţa?
Germania şi Italia n-au răspuns încă notelor franceze şi engleze
privitoare la neimixtiunea în afacerile Spaniei şi la controlul
transporturilor de material şi de oameni destinaţi beligeranţilor din
peninsula iberică. Ca să întărească răbdarea celor două Puteri,
Neurath, ministrul de Externe german în trecere prin Berlin pentru
funerariile generalului von Seekt, a convocat pe ambasadorii Franţei
şi Angliei şi a avut o lungă întrevedere cu ei. Nu se prevede un
răspuns din partea Germaniei înainte de 11 ianuarie, când iau sfârşit
vacanţele de sărbători. Răspunsul Germaniei va fi în tot cazul identic
cu al Italiei — ştirea este confirmată şi de presa din Roma — şi e
probabil că cele două Puteri dictatoriale vor primi principiul
neintervenţiei dar numai cu anumite condiţii, privind controlul şi că
vor pune chestiunea actualilor combatanţi străini de pe fronturile
spaniole.
Până să-şi dea răspunsul, Germania a ordonat flotei sale represalii
împotriva sechestrării arbitrare a vasului german „Palas", capturat de
autorităţile din Barcelona. Crucişătorul „Konigsberg" a şi oprit în
golful Biscaiei vaporul spaniol (guvernamental) „Soton" şi ar fi tras
chiar asupra lui deoarece n-a vrut să se supună şi să se îndrepte spre
un port naţionalist. Vaporul „Soton" pare să fi scăpat însă. Presa
iudeo-demo- cratică franceză şi engleză face mare vâlvă în jurul
acestui incident şi chelălăie din toate puterile, denunţând pentru a o
mia oară, pericolul unui război mondial declanşat de Hitler. Va trece
şi asta fară ca pacea generală să fie tulburată.
De pe fronturile spaniole nici o veste importantă, pare că forţele
echilibrate, de o parte şi de alta a tranşeelor, aşteaptă întăriri ca să
pornească din nou la luptă. De la Salamanca se anunţă moartea lui
Miguel de Unamuno, despre care s-a vorbit mult în momentul
dictaturii lui Primo di Riveira, dar asupra căruia căzuse oarecum
vălul uitării. Liberal convins, luptase cu îndârjire împotriva regimului
de dictatură şi fusese chiar obligat să se expatrieze. Familia
democratică europeană îl îmbrăţişase cu căldură şi făcuse din
Unamuno, scriitor de un incontestabil talent dar nimic mai mult, cel
mai mare om din toate timpurile, înapoiat în Spania după căderea
Monarhiei, Unamuno redevenise rectorul Universităţii din
Salamanca, dar se dezgustase de propriul său crez politic, după
nebuniile demagogiei din Barcelona. A murit cam ruşinat în rândurile
naţionaliste. Probabil că presa franceză care-i consacra coloane
întregi acum câţiva ani, nu-i va mai acorda decât câteva rânduri ca
să-i vestească dispariţia. De pe urma lui de altminteri nu va rămâne
lucru mare.
Muzică arabă:
Ilustrul Kappelmeister Toscanini, jidan (?) şi antifascist a făcut un
turneu cu orchestra lui în Palestina. La Ierusalim, arabii au primit
„armonia Sionului" cu pietre. Ţimbalagii lui Elohim, împreună cu
şeful lor, abia au scăpat cu fuga, dar cu geamurile de la automobile
sparte. Bieţii ovrei nu se mai pot odihni nicăieri — în afară de Paris
şi Londra. Şi chiar şi acolo, pentru câtă vreme încă?
4 ianuarie. — Deşi poimâine e Boboteaza, azi-dimineaţă la ora 7
erau 5° peste zero. Semănăturile cer însă zăpadă, prin glasul
agricultorilor, căci pământul e uscat.
Textul acordului anglo-italian a fost publicat. E conform cu cele
prevăzute şi notate acum câteva zile în aceste însemnări, dar ţinut
într-o rcdacţic cât se poate de vagă. Despre Abisinia sau despre titlul
de împărat al Etiopiei luat de Regele Victor Emanuel, nimic. Se zice
că ar mai fi două scrisori secrete anexate acordului, dintre care una
privitoare la Spania, Italia declarând că n-are intenţie să anexeze vreo
părticică din posesiunile acestui Stat. Aluzie directă la Baleare. Aşa
cum a fost semnat, acordul reprezintă mai mult o destindere între
Anglia şi Italia decât o schimbare de orientare politică a Italiei, care
rămâne mai departe legată cu Germania în anumite — dar esenţiale
— îndrumări de ordin internaţional.
Ministerul Aerului a fost oferit lui Radu Irimescu (fostul
subsecretar), dar acesta, mulţumit de caşcavalul de la Reşiţa (unde e
director general gras plătit), pare că nu vrea să primească. Se zice că
va fi numit generalul Stoicescu din Aviaţie (fostul aghiotant al
Regelui), dacă până în cele din urmă Irimescu nu va primi.
Din izvor autorizat am aflat adevăratele cauze ale demiterii lui
Caranfil. De la chiar înfiinţarea ministerului său a avut împotriva lui
pe Paul Angelescu jignit de toate amputările succesive care se faceau
departamentului său. Mai întâi i s-a luat Armamentul1 adică 90% din
afacerile mănoase, apoi Aviaţia prin creaţia subsecretariatului şi în
fine prin ultima lovitură a Ministerului Marinei şi forţelor (?) pe apă.
A mai avut împotriva lui şi pe Franasovici, căruia i s-au luat de la
Ministerul Comunicaţiilor serviciul maritim, N.F.R. porturile, —
toate izvoare de frumoase beneficii. Vrăjmăşia dintre cei trei miniştri
s-a dat pe faţă cu prilejul cheltuielilor noului departament, căci
creditele pe care urma să le folosească erau înscrise în buget la
ministerele Apărării Naţionale, Comunicaţiilor şi Armamentului şi
cel puţin şefii celor două prime ministere au tăcut noului lor coleg
toate dificultăţile ca să-şi dea semnătura cerută de legea contabilităţii.
Conflictele, mai ales cu Ministerul Apărării Naţionale erau zilnicc. în
această atmosferă a survenit un incident, pe care generalul Angelescu
l-a folosit ca să obţină de la Rege capul lui Caranfil. Neexperimentat
şi poate şi perfid sfătuit, tânărul ministru a dat câteva zile înainte de
Anul Nou un ordin de zi pe Aviaţie şi Marină adresând urările sale
ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor — după formula consacrată.
Tradiţia şi protocolul cereau să se aştepte urările Suveranului care să
fie apoi transmise unităţilor de către şefii respectivelor departamente.
îndată ce a apărut ordinul de zi al d-lui Amiral-Aviator Caranfil,
„mon ami Paul" s-a dus la Palat şi a montat pe Rege împotriva
îndrăzneţului inovator, arătând că era o discretă
Note:
1
Prin înfiinţarea Ministerului Armamentului al cărui prim titulara
fost însuşi generalul Paul Angelescu.
călcare a prerogativelor regale la mijloc, pe care el în numele
Armatei nu o putea tolera — şi astfel a pus chestiunea: „el ori eu".
Regele care suportă tot afară de atingerile la prerogativele şi la punga
lui, a sacrificat fară să ezite pe Caranfil. Amuzant e că acesta
dispăruse din Bucureşti, ca omul, de sărbători şi că Tătărescu a
trebuit să-l caute cu poliţia şi să-l aducă val-vârtej în Capitală, ca să-i
ia demisia. Rareori un om a fost mai repede umflat şi dezumflat ca
Caranfil care nu merita nici „cet exces d'honneur, ni cette indignite".
Radian, înapoiat de la Craiova, îmi povesteşte o vizită pe care
cumnatul său, profesorul Herescu, a fâcut-o mareşalului Averescu la
Se- verin. Herescu este finul lui Averescu şi om de încredere al lui,
aşa încât mareşalul îi vorbeşte fară perdea. Moşul i-a istorisit că
înainte de a pleca din Bucureşti a fost chemat să ia ceaiul cu Regina
Maria. Aceasta i-a pus o serie de chestiuni pe care le recita ca o lecţie
învăţată pe dinafară. Mareşalul e convins că chestiunile au fost
dictate de Rege. Regina l-a întrebat întâi de ce nu mai vede pe Rege.
Mareşalul i-a spus că răspunsul la această chestiune l-a dat deja unui
om politic care i-a pus aceeaşi întrebare, d-lui Argetoianu: nu poate
vedea pe Rege până nu va primi răspunsul datorat unei scrisori pe
care i-a scris-o în 1934, după criza ce era să ducă la schimbarea
Ministerului Tătărescu. Numai după ce va citi răspunsul Regelui, va
judeca dacă poate sau nu să urce scările Palatului1. Regina l-a
întrebat apoi, pe mareşal, sub ce formă vede el viitorul Guvern.
Averescu i-a declarat categoric că e împotriva oricărei formaţiuni
eterogene fie Guvern naţional — pe care-l socoteşte irealizabil de
altminteri — fie Guvern de concentrare. Numai un Guvern de
autoritate, omogen, ar putea face faţă greutăţilor de tot soiul, care
sunt mari, şi aduce puţină linişte în ţară, pe care un Guvern slab, a

Note:
1
Acest punct al raportului Herescu este perfect exact, şi am notat la
timpul său, în aceste însemnări, legătura pe care Averescu o face între
raporturile lui personale cu Regele şi primirea unui răspuns la scrisoarea
din 1934 (care în treacăt tie zis nu comporta nici un răspuns; despre această
scrisoare în Amintirile mele, [pag. 328-332 din voi. X, ediţia St. Neagoe]).
Veracitate» •cestui punct este o chezăşie şi pentru exactitatea celorlalte
puncte, mai interesante, raportate de profesorul Herescu.
lăsat-o pe mâna agitatorilor. A treia chestiune pe care Regina a pus-o
lui Averescu, e foarte ciudată, fiindcă e privitoare la lucruri care
păreau moarte şi uitate de mult. Regina a întrebat pe mareşal ce crede
despre situaţia Principesei Elena. Averescu nu s-a sfiit a răspunde că
pentru redobândirea popularităţii sale, Regele să se împace cu
Principesa, să anuleze divorţul şi să se încoroneze cu ea. Indiferent
dacă împăcarea ar fi de pură formă, şi dacă fiecare din soţi ar
continua să-şi ducă viaţa care le place. Acesta ar fi sfatul pe care l-ar
da el, dacă ar fi întrebat, dar nu face caz din această chestiune, din
punct de vedere politic. Viaţa privată a Regelui nu-l priveşte. Dacă i
se cere, el poate da un sfat, cum a dat şi în trecut, dar nimic mai mult.
La o ultimă chestiune a Reginei: cu cine s-ar putea înţelege ca să facă
un Guvern — mareşalul a răspuns: cu un singur om, cu Argetoianu.
Rămâne de văzut dacă şi Argetoianu s-ar putea înţelege cu
Averescu!
Ziarele franceze — căci din ale noastre nu afli nimic — îmi aduc
vestea morţii Arhiducelui Friedrich, care s-a săvârşit miercurea
trecută, în proprietatea lui Magyarovar din Ungaria. în timpul
războiului, Arhiducele a fost generalisim al armatei austro-ungare cu
gradul de mareşal. înainte de război, era Arhiducele cel mai bogat.
Moştenise imensa avere a faimosului Arhiduce Albert, mine de
cărbuni şi moşii întinse. Avea la Tetschen o lăptărie model ale cărei
produse se vindeau la Viena: cel mai bun unt şi un excelent iaurt. Din
cauza acestui comerţ vienezii îl numiseră „der Milchpantscher" (în
dialectul vienez „ameste- cătorul de lapte şi apă"). Căsătorit cu o
Principesă Croy (Arhiducesa Isabella) a pus în lume o sumă de fete.
Contesa Chotek, de care s-a amorezat Arhiducele Franz-Ferdinand şi
care a devenit în urmă Principesă şi Ducesă de Hohenberg, ca soţie
morganatică a Arhiducelui — a fost domnişoară de onoare la
Arhiducesa Friedrich, situaţie în care a cunoscut pe viitorul ei tovarăş
de viaţă şi de moarte. Arhiducele Friedrich moare în vârstă de peste
80 de ani. Toată viaţa lui ă fost un mediocru, şi probabil că nu lasă
multe regrete. Era fratele Reginei Maria-Christina a Spaniei.
5 ianuarie. — Ieri a dejunat la noi d-na Cardenas, născută Nanu,
soţia simpaticului şi popularului fost ministru spaniol la noi — ajuns
în urmă succesiv ambasador la Tokio, la Washington şi la Paris de
unde a fost scos de „Frontul popular", care avea un partizan de plasat
în capitala Franţei. Acum Cardenas e la Washington — New York,
unde „activează" ca reprezentant al lui Franco.
Englezii au publicat pe lângă acordul semnat cu Italia şi notele
zise secrete, dar pe care amândouă Guvernele s-au învoit să le dea
publicităţii. Ele sunt relative la integritatea „naţională" a Spaniei şi
prin- tr-însclc se stabileşte că Guvernul italian nu arc nici o înţelegere
specială cu generalul Franco relativ la anumite avantaje ce s-ar fî
putut acorda Italiei în Spania sau în Maroc, că ocuparea insulelor
Baleare din partea Italiei nu are un caracter permanent1 şi că Italia, ca
şi Anglia, garantează „statu-quo-ul" teritorial al Spaniei. Presa din
Roma e încântată fiindcă vede în expresiunea „integritatea naţională''
a Spaniei intenţia Angliei de a nu tolera un Stat comunist în
peninsula iberică. Poate că presa din Roma îşi face iluzii. Anglia va
tolera orice, fiindcă oamenii ei politici nu sunt în stare să împiedice
nimic.
în jurul Madridului s-a declanşat un violent atac al naţionaliştilor,
fară rezultate apreciabile până acum.
Primit ieri vizita lui Ilcuş, ataşatul nostru de presă din Berlin, care
mi-a adus informaţii foarte interesante şi confidenţiale în legătură cu
ultima trecere a lui Gh. Brătianu prin capitala Reichului. Această a
doua vizită a lui Brătianu a fost mult mai rodnică pentru el şi pentru
noi, ca cea dintâi, făcută în primăvara trecută, şi în care debutantul —
diplomat — păşise cu stângul.
Prima lui călătorie fusese motivată de ţinerea unei conferinţe
{Bis- marck şi Brătianu) la Universitatea din Berlin, unde fusese
invitat prin iniţiativa lui llcuş, băiat inteligent, care lucrează de 10 ani
la o apropiere între Germania şi România. Conferinţa lui Brătianu
facca parte dintr-un ciclu, şi a avut mare succes fiind bine
documentată şi ţinută într-o germană foarte corectă. De pe terenul
cultural, Brătianu a încercat să treacă pe cel politico-diplomat, şi aci
a păşit cu stângul. Venise la Berlin Atta Constantinescu, şi acesta
fiind prieten de la Londra unde fuseseră împreună secretari de
Legaţie, cu Lipski, ambasadorul polo
Note:
1
Pentru prima oară se confirmă într-un document oficial
ocuparea Balearelor de către italieni.
nez, a mijlocit prin cl pentru „şef, diferite întrevederi cu Goring, cu
Neurath, cu Rosenberg şi chiar cu Hitler. în gândul lui Atta, prezen-
tarea polonezului amic trebuia să deschidă inimile nemţilor. Efectul a
fost tocmai contrariu; nemţii au fost „şocaţi" de procedeul românului
şi au rămas închişi faţă de dânsul. Ba chiar au dezminţit puţinul ce
spuseseră şi pe care Brătianu, sosit în ţară, s-a grăbit să-l
răstălmăcească. Depeşele pe care mi le-a citit Titulescu în iulie trecut
(în tren, între Bucureşti şi Craiova)1, erau tocmai referitoare la
această dezminţire.
în a doua lui călătorie, în noiembrie trecut, Gh. Brătianu a fost
însă. mai bine inspirat şi mai norocos. A cerut audienţă prin Legaţia
noastră, şi după audienţă a raportat însărcinatului cu afaceri Petala
(ministrul Comnen se afla la Bucureşti) în prezenţa lui Ilcuş,
conversaţia sa cu Hitler — conversaţie de o importanţă capitală
pentru relaţiile noastre cu Germania. înscris pentru o audienţă în
serie, Fuhrerul a şters numele lui Brătianu şi l-a rugat să vină a doua
zi ca să-i vorbească mai lung, fiind mai liber. Fără multe preambule,
Hitler a intrat imediat în miezul chestiunii care-l interesa, spunând
tânărului Gheorghe că vrea să profite de prezenţa descendentului
celor doi Brătieni care au făurit România Mare (o politeţe, chiar
exagerată, nu strică niciodată) ca să facă anumite declaraţii pe carc-l
roagă să le transmită Regelui Carol. Şi pentru ca să nu mai fie nici o
îndoială asupra intenţiilor sale, şi pentru ca cuvintele lui să fie
înregistrate, a rugat pe interlocutorul său să permită secretarului de
Stat să asiste la convorbirea lor şi să noteze cuvintele sale pentru
încheierea unui protocol care să rămână în arhivele Cancelariei.
A chemat prin urmare pe dl Meissner2 şi acesta a asistat la
întreaga audienţă care a durat mai bine de un ceas şi jumătate, luând
note despre tot ce a spus Fiihrer-ul. Hitler a rugat pe Brătianu să
comunice Regelui că nu are nici cea mai mică intenţie să susţină
Ungaria în acţiunea ei revizionistă.

Note:
1
Vezi însemnări Zilnice, [voi. I, pag. 364 - ediţia St. Neagoe],
• Secretarii de Stat sunt funcţionari de carieră în Germania şi nu se schimbă
după politică. Cel de la Preşedinţia Reichului. Meissner. ocupa aceste funcţii şi sub
Hindenburg. — Respectuos al tradiţiei şi al memoriei ilustrului mareşal, Hitler nu
l-a schimbat, şi i-a acordat chiar toată încrederea sa.
Că a spus-o lui Gombos când a fost la Berlin, şi lui Kanya, şi
acum în urmă lui Horthy la Berchtesgaden, că Ungaria urmărind
reîntregirea Ungariei în vechile ei limite urmăreşte un vis irealizabil
fiindcă nu e bazat pe nici o justificare etnică; că vrăjmăşindu-se în
acc- laşi timp cu România, cu Jugoslavia şi cu Cehoslovacia întreţine
de geaba o stare de agitaţie în bazinul Dunărean, şi că tot dânsa va
plăti oalele sparte. Lui Horthy nu s-a jenat să-i spună chiar, să nu se
ia după palavrele lui Mussolini care sunt numai parade verbale şi
care nu vor fi niciodată urmate de acte. „Ungaria nu ne interesează
deloc — a continuat Hitler — e o ţară putredă eomplect înfeudată
ovreilor, într-un cadru medieval. Viaţa, care mişună în România şi în
Jugoslavia (despre Cehoslovacia n-a spus nimic) ne interesează mult
mai mult.
Te rog să spui Regelui, că suntem nu numai gata să garantăm
fruntariile actuale ale României, dar şi să sprijinim prin toate puterile
noastre revendicările pe care le-ar mai avea fie valorificat dincolo de
graniţele ei. Nu cerem în schimb României să-şi părăsească alianţele
sale, nici cu Polonia, nici cu Mica înţelegere, nici cu Franţa. Toate
aceste alianţe defensive nu ne supără nicidecum. Cu Polonia ne place
să vă ştim aliaţi; pricepem foarte bine Mica înţelegere, frână necesară
împotriva pretenţiilor ungureşti şi nu ne supără nici alianţa dvs. cu
Franţa, ţară cu care nu avem nimic de împărţit. La Alsacia-Lorena am
renunţat definitiv; alsacienii sunt răi patrioţi şi tipuri de burghezi
scârboşi şi egoişti. Cât sunt cu Franţa sunt nemulţumiţi de Franţa şi
vor să vină cu noi — când sunt cu noi sunt nemulţumiţi de noi şi vor
să meargă cu Franţa. Nu ne interesează. Tot ce vă cerem e să nu
adoptaţi o atitudine şi o politică ostilă Germaniei. Ne mulţumim cu
atât, şi suntem gata să ne înţelegem şi pe terenul economic". Hitler a
mai adăugat că vede cu ochi buni întărirea noastră militară, ca să fim
în măsură să ne apărăm neutralitatea faţă de orice agresor. E singura
aluzie pe care a facut-o la situaţia noastră faţă de Rusia,

fară să pună — cum spunea Nae Ionescu1 — pentru noua

îndrumare a politicii germane cu privire la România, condiţia unei
prealabile declaraţii de neutralitate din partea noastră2.
Ilcuş mi-a arătat în continuare că aceste extraordinare declaraţii
făcute de Fuhrer lui Gh. Brătianu — atât de extraordinare încât lui şi
lui Petala nu le venea să le creadă —, şi-au primit imediat o dublă
confirmare.
Comnen, sosind din Bucureşti câteva zile după audienţa lui Brăti-
anu a luat masa chiar în ziua sosirii sale la Berlin la Meissner care l-a
primit cu braţele deschise, felicitându-l pentru senzaţionalele cuvinte
de prietenie adresate de Hitler României. Comnen, care sosise cu
două ore înainte de masă, cu automobilul, şi pe care Petala şi Ilcuş nu
avuseseră vreme să-l pună în curent cu cele întâmplate (Brătianu
părăsise Berlinul) n-a priceput nimic, şi s-a mirat de bucuria lui
Meissner fiindcă nu-i cunoştea temeiul.
Meissner i-a repetat atunci aproape cuvânt cu cuvânt, declaraţiile
făcute de Fuhrer lui Gh. Brătianu. Cuvintele reproduse de Meissner
au fost identice cu cele raportate de Brătianu.
A doua zi, Comnen, impresionat, s-a dus la Goring cu care avea
de perfectat unele chestiuni în calitatea acestuia de dictator
economic. Lăsând la o parte chestiunile economice1, Goring a propus
reprezentantului României o mică conversaţie politică. A scos din
sertar o hârtie, pe care urmând-o cu ochii (era probabil protocolul lui
Meissner) a repetat lui Comnen toate declaraţiile făcute de Fuhrer lui
Brătianu. Comnen era din ce în ce mai impresionat. Faţă de capul pe
care îl făcea, Goring i-a spus: „Nu mă crezi? Vrei să auzi cuvintele pe
care ţi le-am spus din gura lui Hitler? Uite iau telefonul şi mâine, azi
chiar, poţi să-l vezi?"
 Note:
1
Vezi însemnările Zilnice de faţă, pag. [în arhiva unde se
păstrează manuscrisele memorialistice Argetoianu lipscsc filele din
18 august - 22 decembrie 1936, la care face trimitere autorul].
2
Faimosul citat al lui Rosenberg împotriva revizionismului
unguresc a apărut a doua zi după declaraţiile (acute de Hitler lui
Brătianu.
— „Mă rog, Excelenţă, Domnule Prim-Ministru, cum puteţi să vă
îndoiţi! îmi ajung cuvintele Măriei Voastre", a murmurat dulcele
Comnen, şi s-a băgat sub scaun.
Dar înapoiat la Legaţie, a tras o telegramă kilometrică la Externe,
în care relata toate cele petrecute, şi declaraţiile Fiihrer-ului. Zile
nesfârşite — povesteşte llcuş — Externele (din Bucureşti) n-au
răspuns nimic. în fine, după două săptămâni (probabil că Victor
Antonescu consultase Parisul2, pe Beneş şi o cărturăreasă din
Geneva) a sosit un răspuns foarte rece, prin care dl ministru de
Externe aducea la cunoştinţă d-lui ministru al României la Berlin, că
atitudinea reprezentantului Germaniei la Bucureşti nu se încadra în
îndrumările schiţate de Fuhrer lui Brătianu şi de Goring lui Comnen
şi că după câte afla de la dl Fabricius, instrucţiunile acestuia nu
depăşeau limitele unei curtenitoare dar imprecise bunăvoinţe.
„România, încheia dl Victor Antonescu, rămâne fară şovăire
credincioasă alianţelor şi politicii ei."
Ilcuş era indignat. (E tânăr, şi fară experienţă.) Lipsa de
instrucţiuni lui Fabricius îi va părea foarte explicabilă. Hitler nu
lucrează cu ministrul de Externe, Neurath. Politica externă o duce,
pentru Anglia şi Franţa, cu Ribbentrop, pentru centrul şi sud-estul
Europei cu Goring, iar pentru restul lumii cu Rosenberg. Ribbentrop
are, peste drum de Ministerul Afacerilor Străine, pe Willielmstrasse,
un imens birou cu consilieri, cu secretari, cu dactilografe în care se
lucrează mai cu spor decât în casa din faţă. Ribbentrop nu e la
Londra decât un ambasador temporar, un proeurist în misiune,
adevărata lui activitate o desfăşoară la Berlin. Un om cu cât de puţin
amor propriu n-ar ezita un moment să-şi dea demisia, în situaţia lui
Neurath. Hitler i-a făcut afrontul să pună pe Ribbentrop să semneze
ultima convenţie cu Japonia (contra comunismului), deşi ca ministru
de Externe îi revenea lui această sarcină sau onoare.

Note:
1
Cursul mărcii, vizita lui Schacht, importul de petrol etc.
2
Cam din acel moment a inceput să se observe o extremă culantă din
partea l;rantei pentru noi, sporiri de cote la contigenţe, facilităţi de plăţi şi
de tot soiul. Făceau bieţii francezi tot ce le sta în putinţă să nu ne fure
nemţii, despre ale căror intenţii se vede că fuseseră informaţi prin cutra de
la Externe.
Fuhrerul îl ţine pe Neurath fiindcă nu e înscris în partid, şi
socoteşte că astfel poate inspira mai multă încredere „Puterilor demo-
cratice". Firele secrete ale politicii externe germane, în afară de
Hitler, nu le cunosc însă decât Goring, Ribbentrop şi Rosenberg.
Ilcuş era foarte îngrijorat că Regele să nu fie fost pus la curent cu
adevărata situaţie de la Berlin, şi să nu fi dat atenţia cuvenită
raportului lui Brătianu, dacă cumva nu i s-ar fi pus sub ochi şi
confirmarea lui Comnen. L-am liniştit: i-am spus că Regele era în
curent cu tot, şi că apreciază situaţia cum trebuie, dar în atitudinea
noastră între alianţele cu cei tari de ieri şi ademenirile celor tari de
mâine, nu putea fi decât una de expectativă. Nu putem părăsi iepurele
pentru umbra lui. Anul acesta 1937 poate să fie decisiv pentru
lămurirea raporturilor dintre diferitele ţări ale Europei. Pentru
moment, o ţară mică ca a noastră pe lângă un colos ca Rusia, trebuie
să fie cu ochii în patru, şi să aştepte.
Ilcuş mi-a plăcut, e băiat inteligent. Poate că mi-a plăcut fiindcă a
avut încredere în mine şi a venit să-mi încredinţeze (mi l-a adus pri-
etenul său Cecropid, care e şi al meu) lucruri pe care nu le-a spus la
alţii. Prin ei am putut astfei ana ceea ce domnui Gn. Brătianu s-a sfiit
să-mi spună, fară să-şi dea seama că sunt din puţinii oameni din
România politică, care ştiu să ţină un secret.
După câte mi se povestesc, conflictul sau conflictele din Guvern
care au dus la demisia forţată a lui Caranfil au fost mai complicate
decât păreau Ia început, şi de cum le-am notat în aceste însemnări.
Cel care a avut drept rezultat vrăjmăşia făţişă a vistavoiului Paul, a
fost provocat printr-o „afaţere" de avioane. Astă-toamnă au venit doi
mexicani (?) să ne propună cumpărarea avioanelor noastre vechi pe
preţul cât costaseră noi. Caranfil care avea un stoc de avioane uzate,
foarte aproape de sfârşitul existenţei lor, s-a gândit că ar fi o
excelentă afacere, cu atât mai mult cu cât mexicanii făceau plata la
Paris, în devize aşa încât avioanele uzate puteau fi imediat înlocuite
prin altele noi. Cum nici o afacere nu se poate face la noi fără
samsari şi fără şperţ, mexicanii au pus înainte pe voinicoşii
Ciugureanu şi Mircea Frigator, deputaţi „haşişti" şi experţi în
materie. Deşi era clar că mexicanii lucrau pentru contul unora sau
altora din beligeranţii din Spania, şi dat fiind că erau mexicani nu
putea să fie decât pentru comuniştii de la Barcelona, Caranfil,
hipnotizat numai de posibilitatea reînnoirii materialului nostru
aeronautic, n-a vrut să ştie în folosul cui se făcea târgul, şi a dat curs
afacerii. Statul Major a opinat favorabil, cu rezerva câtorva unităţi la
vânzarea cărora s-a opus, pentru a nu-şi descomplecta efectivul de
mobilizare. Tătărescu a aprobat şi el cu rezerva cercetării destinaţiei
avioanelor care s-ar vinde. Cine a stricat afacerea a fost însă ge-
neralul Angelescu, care a declarat categoric că nu înţelege să cedăm
nici măcar fier vechi din parcul nostru de aviaţie. S-au zbătut
filantropii Ciugureanu şi Frigator cât au putut, i-a susţinut Caranfil
din răsputeri — totul a fost inutil, Tătărescu n-a îndrăznit să încheie o
afacere atât de delicată, dată fiind destinaţia avioanelor şi s-a pus la
adăpostul opoziţiei ministrului Apărării Naţionale. Spre marea ciudă
a lui Caranfil, care nu s-a abţinut să critice sever prin culise, pe
„încăpăţânatul", afacerea a căzut şi mexicanii au părăsit România. A
trecut vreme, lucrurile s-au liniştit, şi a venit altă bandă cu un avocat
francez şi cu un samsar elveţian. Au venit cu o altă formulă, anume
să cumpere avioane particulare! Avioane particulare în România, era
o glumă de prost gust, deşi în fapt se zice că au găsit unul (pe al
Marinei Ştirbei) pe care l-ar fi cumpărat. Planul lor era să obţină
vânzarea avioanelor Statului vechi, către diverşi cetăţeni români, de
ia care apoi sindicatul străin să ie cumpere.
în legătură cu cele ce mi se povestesc asupra acestei noi afaceri
trebuie să notez că la Societatea Bancară avem o sumă de 24
milioane lei interni (blocaţi) încasaţi de mult în contul Guvernului
spaniol (dinainte de războiul civil), sumă pe care Guvernul de la
Barcelona ne-a cerut-o necontenit. Am răspuns, că fiind vorba de lei
blocaţi, nu putem dispune de ei fără autorizarea Băncii Naţionale. Nu
e vorba, chiar cu autorizarea Băncii Naţionale nu i-am fr trimis
niciodată frontului comunist, înainte de sărbători, Banca a primit o
nouă scrisoare de la Barcelona cerând Băncii să pună banii la
dispoziţia reprezentanţilor Guvernului spaniol (care?), dar să nu facă
nici o plată fară viza d-lui Mehler de la Grand Hotel. Or, acest domn
Mehler, de la Grand Hotel este tocmai samsarul elveţian despre care
am pomenit mai sus.
Vajnicul Paul Angelescu care veghea la căpătâiul lui Caranfil, a
avut vânt despre noua afacere şi a dat drumul lui Moruzov1. Pe baza
raportului acestuia s-a făcut o descindere la Grand Hotel şi toată
banda a fost dată pe mâna Comisarului Regal, sub inculpaţie de
spionaj. Un avocat francez a fost chiar arestat, şi pus în libertate după
intervenţia Legaţiei franceze. Cu toată bunăvoinţa, Comisarul Regal
n-a putut găsi nici o urmă de culpabilitate pe terenul spionajului şi
afacerea s-a clasat iar negustorii de aeroplane au părăsit Bucureştiul.
Ministrul Apărării Naţionale a pretins însă că la percheziţia de la
Grand Hotel s-ar fi găsit documente compromiţătoare pentru
Caranfil. Prietenii acestuia şi ha- şiştii i-au luat apărarea, pe când
adversarii haşiştilor s-au pus de partea lui Angelescu. Afacerea a fost
adusă înaintea Regelui care a aprobat atitudinea lui Angelescu şi a
cerut, pentru acest motiv ca şi pentru cele deja notate mai sus,
demiterea lui Caranfil.
Demisia lui Caranfil, neaşteptată, a produs emoţie, dar această
emoţie s-a transformat în cafeneaua politică, în paroxism când s-a
aflat ieri că Radu Irimescu, căruia Tătărescu îi propusese în ajun
succesiunea lui Caranfil, a refuzat-o. Irimescu trece drept omul
Regelui, şi refuzul lui a fost interpretat de şmecheri ca o indicaţie
pentru soarta Guvernului. Dacă Irimescu a refuzat — spuneau
oamenii — e că i-a poruncit Regele să refuze, şi Regele i-a poruncit
să refuze fiindcă vrea să trântească Guvernul. Pe de altă parte
plecarea lui Tătărescu la Sinaia, cu un tren special, tot ieri seara, a
fost explicată astfel „de către cei bine informaţi": Tătărescu a plecat
la Sinaia să pună un ultimatum Regelui — sau îi reînnoieşte
încrederea acordându-i la Ministerul Aerului pe cine vrea el
(Irimescu ar„fi fost candidatul Regelui) — sau pleacă. Ca de obicei,
„cei bine informaţi" nu ştiau nimic. Ei nu ştiau că Tătărescu e perfect
înţeles cu Regele asupra tuturor punctelor inclusiv data plecării lui.
Fierberea a fost totuşi mare, ziarele au anunţat că renunţasem la
plecarea mea la Londra, ba chiar că fusesem chemat la Sinaia, şi câte
şi mai câte. Toată seara de ieri m-au plictisit reporterii cu telefonul.
Ba chiar pe când citeam liniştit în pat m-a chemat la capătul sârmei
Nae Ionescu, de obicei atât de sceptic şi de iscusit şi m-a întrebat:
„D-ta ştii ce se petrece în oraş?" I-am răspuns că nu şi mi-a fost

Note:
1
Şeful serviciului de informaţii şi de Siguranţă de la Statul Major.
frică un moment că a izbucnit revoluţia. Când m-a pus la curcnt cu
agitaţia de prin redacţii şi de prin cafenele şi despre iminenta cădere
a Guvernului, mi-a venit să râd. L-am liniştit, şi am izbutit. De când
Regele, în discursul său de la Anul Nou, şi-a însuşit vederile mele de
la Congres, lumea crede din nou într-o complicitate politică între
Suveran şi mine, şi socoteşte că eu învârtesc şi ştiu toate. Un cuvânt
de la mine cântăreşte greu în asemenea circumstanţe. Iată de ce mi-
au telefonat cu atâta încordare Nae lonescu şi ceilalţi reporteri ai
gazetelor. Dacă ar şti ei săracii ce legături aproape inexistente au mai
rămas între Rege şi mine, m-ar lăsa probabil în pace. Nu ştiu cum a
ajuns Regele să-şi însuşească vederile mele, ceea ce e sigur e că eu
nu am avut nici un contact cu dânsul, nici înainte de a-mi fi redactat
expozeul, nici după.
Vizitat azi expoziţiile pictorilor Burada, Baculescu (d-na) şi
Moscu (d-na). Toată lumea a ajuns să picteze bine, chiar şi cei fară un
talent special. E o observaţie care se poate întinde asupra artei în
general. Tehnica şi estetica au făcut uimitoare progrese. Pe vremea
tinereţelor mele, erau câţiva oameni — puţini — de talent care scriau
bine, care zugrăveau bine, care sculptau bine sau care făceau muzică
bună. Toţi ceilalţi, erau o nenorocire. Acum toată lumea scrie,
pictează, compune bine, cu gust — nu mai sunt mâzgălitori de hârtie
sau de pânză — aproape. Arta se desfăşoară pe nivelul mediocrităţii,
fară excepţii, nici în sus, nici în jos.
 6 ianuarie. — Boboteaza: soare şi cald. De când n-am mai văzut
o astfel de Bobotează. Ieri m-am dus să mă plimb spre Herăstrău: în
apele scăzute ale lacului bălbăceau şi chiuiau vreo 20-30 de copii, ca
vara. Dacă ar ţine până în ziua de 11, fară zăpadă viscolită, să pot
pleca spre Londra, după cum am hotărât!
Cuvântarea Regelui a produs o adevărată stupoare pe loc, în rân-
durile Guvernului cu Tătărescu în cap. Din audienţa pe care o
avusese în preajma Anului Nou, primul ministru plecase încântat şi
anunţase colegilor săi că discursul Regelui va fi o adevărată lovitură
politică prin încrederea desăvârşită pe care o va exprima Guvernului
său. Dl Guţă redactase răspunsul lui în vederea măgulitoarelor
cuvinte ce tre
buiau să cadă de pe buzele regale. De aci discordanţa între cele două
cuvântări, megalomania ministrului fiind şi mai ridicolă după duşul
rece pe care i-l administrase Suveranul.
După ce a sfârşit Regele, miniştrii au rămas cam tâmpiţi, căci se
aşteptau la altceva. Aplauze slabe. Guţă, cu gura deschisă, uitase să
aplaude şi se întreba dacă trebuia sau nu să-şi mai citească discursul,
sau să improvizeze altul, mai de circumstanţă. Singurul mulţumit era
dr. Angelescu. La ieşire s-a grăbit să-i spună lui Inculeţ: „Ei, ţarule
(aşa îi zice Angelescu, din dragoste, lui Inculeţ), „ei, ţarule, cum o
găsişi?" — „Dragă doctore — i-a răspuns şmecherul — ştii bine că
plecarea noastră era hotărâtă prin martie-aprilie; acum Regele ne-a
dat a înţelege că suntem liberi să plecăm şi mai devreme, dacă vrem,
nu ne mai împiedică!" Mai toţi miniştrii — minus Tătărescu — s-au
dus la Dinu Brătianu să plângă pe sânul lui. Brătianu, umilit ca şi
Angelescu prin obraznica guvernare a lui Tătărescu, nu era
nemulţumit deloc. „V-am spus eu tot timpul, că nu e de ajuns să faci
discursuri frumoase şi să minţi. Trebuie să faci şi ceva real, care să
rămână." Şi au început cu toţii să vorbească de vremurile apropiate
ale opoziţiei şi de răfuielile lor.
Ziarele de azi-dimineaţă publică următoarea telegramă: ,3erlin 5
ianuarie. Corespondentul agenţiei Havas transmite:
«Circulă zvonul în anumite cercuri naţional-socialiste că la 30 ia-
nuarie, cu prilejul celei de a 4-a aniversări a cuceririi Puterii, dl
Hitler, Cancelarul Reichului, va adresa către poporul german o
proclamaţie anunţând că păstrează numai funcţiile sale de şef al
Statului şi părăseşte funcţiile de şef al Guvernului. D-sa ar purta în
această calitate titlul de „Fuhrer al Reichului German".
Dl Goring ar urma să fie numit şef al Guvernului Reichului. Nu
se poate încă preciza dacă va purta titlul de Cancelar.»
Acest zvon pare oarecum verosimil prin faptul că de câteva luni
dl Goring este numit numai „ministrul preşedinte" şi nu „ministru
preşedinte al Prusiei
Pangal vine să-mi spună că naţional-ţărăniştii sunt consternaţi de
discursul Regelui de la Anul Nou. Văd într-însul prefaţa unui regim
de dictatură, căci prin formula unui Guvern „de gospodărie" Regele
înţelege mai ales să înlăture Guvernele de partid sau de partide. Am
rea mintit lui Pangal că tot aşa speriase lumea Majestatea Sa, prin
discursul său de la 1 ianuarie 1935 — şi că n-a ieşit nimic din el.
7 ianuarie. — Nici Boboteaza nu ne-a adus iarna.Timpul continuă
să fie senin şi termometrul peste zero.
Monsieur Roosevelt s-a hotărât în fine să ceară Congresului o
lege care să-i permită interzicerea exportului de arme în Spania.
Legea a fost votată ieri în ambele Camere şi promulgată. Pe când se
vota legea, i tenţii sovietelor spaniole încărcau în grabă la New York
vaporul Mar Cantabrico".Un însemnat material de război şi 18
avioane au fost astfel încărcate sub nasul autorităţilor americane, care
priveau tară să intervină din lipsa unui text de lege. Legalismul
american e un mare lucru, mai ales când poate acoperi o afacere
remuneratoare.
De la Berlin se dezminte oficml ştirea că Fiihrerul ar avea
intenţia să se retragă la 30 ianuarie din fruntea Guvernului ca să
rămână numai în fruntea Statului. Ştirile răspândite în acest sens ar fi
numai invenţii pornite din cercuri răuvoitoare nazismului.
Prietenii lui Caranfil fac mare vâlvă în jurul ameninţărilor
fostului ministru al Aerului, de a da pe faţă toate matrapazlâcurile
care s-au făcut cu prilejul comandării avioanelor noastre în Franţa. E
vorba de ultima comandă efectuată în 1936, şi de şperţurile încasate
în momentul stabilirii preţului. Beneficiarii afacerii — spun prietenii
d-lui Caranfil — ar fi Victor Antonescu, generalul Angelescu şi
Zăuceanu. Că şperţuri s-au dat, nu încape îndoială, după câte am
auzit povesti ndu-se la Paris. Că au luat sau n-au luat domnii sus-
numiţi e altă chestiune, şi las toată răspunderea afirmaţiei zvonurilor.
Sunt însă convins că Caranfil nu va da nimic pe faţă, chiar dacă ştie
ceva, fiindcă mai ştie că locul lui, gras plătit, din fruntea Uzinelor
Comunale, face mai mult decât o răzbunare meschină.
8 ianuarie. — Ziarele publică răspunsul Germaniei la notele
engleză şi franceză privitoare la trimiterea voluntarilor în Spania.
Germania
începe prin a protesta împotriva procedurii Franţei şi Angliei, care au
intervenit direct la Berlin, pe când o cpmisie specială întrunită la
Londra şi în care toate Statele interesate sunt reprezentate, e tocmai
chemată să găsească măsurile care să asigure neintervenţia terţilor în
Spania. Nota germană insistă apoi asupra faptului că Germania şi
Italia au cerut cele dintâi să se ia măsuri împotriva trimiterii de
voluntari străini în Spania. Credincioasă acestei atitudini iniţiale,
Germania e gata să primească sugestiile Puterilor Occidentale — fără
să mai aştepte rezoluţiile de la Londra — dar cu următoarele 3
condiţii:
1) Toate Statele vor păstra aceeaşi atitudine;
2)Se va căuta imediat o soluţie pentru chestiunile conexe
(trimitere de arme, muniţii, echipament, aprovizionări etc.);
3)Se va institui un control efectiv şi serios pe teritoriul spaniol.
Odată cu Germania a dat şi Italia răspunsul ei. Acesta nu va fi
însă
publicat decât mâine. Din câte se află de la Roma, răspunsul italian e
identic cu cel german. La Londra şi la Paris răspunsul german a făcut
impresie bună — democraţiile se mulţumesc cu puţin — fiindcă,
spun ziarele, Germania n-a închis poarta negocierilor ulterioare.
Surprizele tehnicii modeme: Degrelle, şeful Rexiştilor belgieni,
oprit să vorbească în Belgia, s-a dus la Torino, şi de acolo> a adresat
o călduroasă cuvântare compatrioţilor săi,prin radio\ De aci un
incident între Guvernele din Bruxelles şi din Roma, cel dintâi
pretinzând că autorizarea dată de Guvernul italian pentru
transmiterea radiofonică, constituie un act de imixtiune în politica
internă a Belgiei! O nouă problemă de drept internaţional provocată
de undele lungi şi scurte!
 Francezii şi turcii se ceartă pe sandjacul Alexandretei, la graniţele
Siriei. Să dea Dumnezeu să nu se îmbete prea tare Kemal, căci am
avea un nou pericol de război european.
După multe insistenţe — şi de sus — Radu Irimescu a primit
postul de ministru al Aerului şi al Marinei. Ieşit din armată ca
căpitan, sau maior, a debutat prin a fi „ecuyer" la Jean Chrissoveloni
(se ocupa de caii lui), a fost trecut apoi bancher la New York, şi în
fine specialist al Aerului la Bucureşti. Băiat bun, pokerist de forţă şi
arivist şi mai şi, a ajuns departe fiindcă era simpatic, şi numai fiindcă
era simpatic.
Nae Ştefanescu, deşi marele om de afaceri al Partidului Liberal,
îmi povestea azi-dimineaţă la Comitetul Stelei Române, cu indignare,
procedeele Guvernului Tătărescu în materie de comenzi militare. S-a
cerut astfel uzinelor româneşti, care s-ar putea utila în acest scop, să
fabrice obuze de artilerie, în condiţii foarte ciudate: materiile prime
să fie furnizate de Stat, după ce vor fi fost recepţionate de specialiştii
Statului, obuzele să fie fabricate după planul şi desenele Ministerului
Armamentului sub supravegherea unor comisii de ofiţeri tehnicieni,
şi totuşi dacă încercările ce se vor face cu obuzele terminate nu vor
corespunde, în ce priveşte traiectoria lor, caietului de sarcini, să fie
refuzate. Natural nici o uzină românească nu poate primi o comandă
în asemenea condiţii.
De apropiat de cazujjiovestit de Leonida, relativ la ofertele pentru
motorizarea anumitor unităţi, cerute într-un termen de opt zile. Se
pare că domnii de la Ministerul Armamentului vor să evite fabricarea
în ţară şi pentru aceasta să provoace refuzuri şi abţineri din partea
industriei româneşti, ca să poată face comenzi mănoase în străinătate.
Acest obicei de a face comenzi cât de departe şi cât de încurcate e
propriu regimurilor de şperţ. Una din acuzările pe care purtătorii de
cuvânt ai lui Caranfil le aduc consorţiului Victor Antonescu —
general Angelescu — Zăuceanu e că au comandat în Franţa aparate
aeronautice care nu se pot procura decât în America şi în Germania.
Asemenea comenzi prin comision şi cu comision, permit însă, c lesne
de înţeles, beneficii ilicite însemnate.
Ziarele de azi-dimineaţă ne aduc senzaţionala ştire că ex-Regele
Eduard al Angliei şi ex-Regele Alfons al Spaniei au dejunat împreună
a v'iena, ia hotei Imperiai. Duici confidenţe trebuie să-şi fi făcut unui
il tuia...
Ieri, în mijlocul manifestaţiilor populare cele mai călduroase, s-a
celebrat la Haga nunta Principesei Iuliana cu Principele Bernhard de
Lippe Bierstenfeld. Regele nostru ar trebui să trimită nenorocitului
mire medalia „Bărbăţie şi Credinţă".
10 ianuarie. — Ieri, căsătoria civilă a tânărului Ion Lahovari, fiul
soţiei mele cu d-ra Leonida. A oficiat dl I. Săbăreanu primarul culorii
de Galben, fratele d-nei Leonida, îmbrăcat în „robă" şi cu atitudini
ieratice de „pater nobilis". După ceremonie, bufet şi petrecere „în
familie" (peste 100 de persoane!) la noi, petrecere pe care am
întrerupt-o ca să fac „o descindere" în câmpul Grant pe un loc al lui
Callimachi expropriat de primărie. Callimachi mă numise expert; din
partea primăriei Eftimie Antonescu. N-am vrut să amân descinderea,
şi m-am dus, deşi nuntaş. Ce am văzut acolo e de nedescris; porcăria
şi mizeria din acel cartier nu cred că se poate întâlni nici în Africa.
Iar ca procedură primăria a pus stăpânire pe loc, a instalat pe el o
piaţă de desfacere (42 de barăci), nu plăteşte nimic lui Callimachi,
dar îl impun,/je el, la impozite! După nesfârşite demersuri ale
avocaţilor, s-a ajuns în fine la o hotărâre de expropriere, dar: primăria
oferă 100 lei de m.p. (!), pe când tot ea a evaluat locul în vederea
stabilirii impozitelor, la 500 lei m.p.! Ţara lui Hiibsch.
întâlnit ieri în fugă pe Irimescu, noul ministru al Aerului şi
Marinei. Era posomorât. L-am felicitat, dar mi-a răspuns:
„Mulţumesc, rămâne de văzut cum şi când mă va lăsa să cad!" La
observaţia mea că nu putea fi cazul, dânsul fiind persona grota, a
zâmbit: şi Caranfil era per- sona grata, şi Regele i-a lăsat să cadă pe o
simpiă însemnare a iui Paul Angelescu (va să zică se adevereşte
versiunea cu descinderea la Grand Hotel), fară măcar să consimtă să
asculte pe cel învinovăţit: Caranfil a fost debarcat fară să fie primit
de Suveran cu toate insistenţele ce pusese pentru o audienţă.
Aceste „însemnări" neconstituind în gândul meu — după cum am
spus-o înainte de a începe primul caiet — decât material documentar
în vederea unui triaj şi unei redactări ulterioare, consemnez îu ele
aproape tot ce mi se aduce, exceptând numai informaţiile ce-mi par
de la prima vedere dubioase. Ceea ce mă împiedică să mai controlez
ce am însemnat, în vederea unei rectificări sau a unei confirmări.
Spun aceasta pentru a explica rândurile care urmează, şi care se
referă la ştiri înregistrate în paginile precedente.

Rectificare:
1) Locurile de casă din parcelarea Callimachi pe care le-am pus
în contul lui Guţă Tătărescu (două la număr), n-au fost cumpărate de
acesta, ci de frate-său Nolică. Faptul e şi mai semnificativ, căci
Nolică Tătărescu înainte de guvernarea actuală era şi mai sărac decât
frate-său Guţă.
2) Irimescu n-a fost angajat la început de Chrissoveloni ca „ecu-
yer". Acest post l-a deţinut Georges Mavrodi, fiul d-nei Mavrodi de
la Palat Irimescu a fost angajat din primul moment pentru afacerile
de bancă.

Confirmare:
Caranfil a fost debarcat numai pe baza înscenării puse la cale de
Paul Angelescu prin percheziţia făcută la Grand Hotel la samsarul
Mehler. Pe lângă confirmarea lui Irimescu, mai sus notată, am avut şi
alta care nu poate fi pusă nici ea la îndoială.
Soţia lui Bilciurescu, fostul meu coleg în serviciul diplomatic, a
fost călcată ieri de un tramvai şi ucisă pe loc. Era o femeie încă
tânără şi simpatică.
11 ianuarie. — Nunta religioasă a fiului soţiei mele Ion Lahovari
a fost celebrată ieri la Doamna Bălaşa. Lume multă, serviciu frumos
şi scurt, tinerii căsătoriţi formau o pereche cât se poate de reuşită.
Presa internaţională iudeo-democratică era plină ieri şi alaltăieri
de zvonurile cele mai alarmante pentru menţinerea păcii: Germania
ocupa Marocul spaniol, Germania ameninţa imperiul african al
Franţei etc. Germania a dezminţit toate ştirile tendenţioase publicate.
E o metodă binecunoscută a presei de stânga, aceea de a veni în
ajutorul comuniştilor de la Barcelona pe spinarea păcii europene, pe
care cel mai mic gest al ţărilor simpatizante cu frontul naţional ar
compromite-o. Nu prinde. Azi, presa alarmată de ieri şi de alaltăieri
— a amuţit. Numai un vag ministru francez a declarat într-un discurs
ţinut nu ştiu unde, că Franţa, „nu va tolera ca cineva să se atingă de
convenţiile şi tratatele existente" (Aluzie la Maroc). Adică cum?
Redactând o notă de protestare şi cerând convocarea unei conferinţe
sterile, ca pentru România? Nici măcar cu turcii, biata Franţă sub
papucul comuniştilor, nu poate ajunge la o soluţie în chestiunea
Alexandretei1.
Note:
1
Turcii pretind că sandjakul Alexandretei fusese pus sub
piandatul Franţei odată cu Siria. Prin tratatul de acum un an, Franţa a
recunoscut independenţa Siriei, prin urmare, zic turcii, a căzut şi
mandatul asupra Alexandretei care revine împărăţiei lui Ata-Turk.
Turcii mai adaugă că în acel sandjak, locuit de arabi şi de turci,
rivalităţile între aceste două ramuri musulmane sunt atât de mari
încât numai o încorporare a sandjakului în domeniul Guvernului de
la Ankara ar putea scăpa pe turci de masacre în masă. Guvernul
francez nu pare convins de acest argument şi persistă în aplicarea
mandatului primit.
Certurile provocate de conflictul dintre Ottescu şi Radian conti-
nuând, am dat demisia din şefia Partidului Agrar printr-o scrisoare pe
care am înmânat-o lui Emanuel Antonescu. Acesta, împreună cu Ve-
chiu a venit ieri la mine, să mă întoarcă. Le-am spus şi le-am explicat
că demisia mea nu era un simplu gest pentru a face presiune asupra
celor recalcitranţi, ci un act matur chibzuit Situaţia mea politică nu e
în funcţie de partid; eu reprezint în această ţară, personal, un program
şi o ideologie, indiferent dacă am în urma mea, sau nu, un partid.
Programul meu nu voi ajunge niciodată să-l realizez în funcţie de
partid, căci acesta nu e în stare să-mi asigure o majoritate electorală
în opoziţie (care partid, e, la noi?) ci numai — poate — prin
mijloacele şi străduinţele mele personale! Dar tocmai pentru a putea
lucra în direcţia care trebuie am nevoie de linişte în jurul meu, şi nu-
mi pot pierde vremea în arbitraje de ordin personal. Am declarat prin
urmare lui Antonescu că nu-mi voi retrage demisia decât în cazul în
care la înapoierea mea din străinătate (plec astă-seară la Paris şi la
Londra, urmând să lipsesc 3 săptămâni) voi găsi pacea restabilită în
onoratul Partid Agrar. In cazul contrar, îmi voi menţine demisia.
 14 ianuarie. — Scriu aceste rânduri în Calais unde am petrecut
noaptea. Vizitat azi-dimineaţă ce am putut; pe ploaie şi mai am două
ceasuri până la vapor.
De la Bucureşti Ia Paris călătoria s-a efectuat în condiţii normale
şi plăcute. Zăpadă nicăieri, şi până la Paris — lucru neobişnuit —
mai frig ca la Bucureşti. Vreme frumoasă, însorită.
Luat masa, după plecarea din Bucureşti cu Mirto, care merge la
Paris pentru 3 zile „să semneze un contract", şi stat mult de vorbă cu
dânsul. înoată în iluzii şi în parale. Unde sunt vremurile când trăgea
pe dracul de coadă şi punea amanet ceasul paţachinei cu care trăia? E
sigur de venirea lui Vaida la putere. Nici telegrama idioată trimisă de
Anul Nou colonelului Laroque („Vaida Voievod salută şi felicită pe
colonelul Laroque etc....") nu-l tulbură. Poate că bietul Voievod va da
una şi lui Blum, îndată ce va fi numit prim-ministru. De politeţe l-am
lăsat să înoate, şi nu i-am tulburat iluziile.
Mai interesante au fost câte mi-a povestit despre Titulescu, pe
care-l văzuse la Monte-Carlo şi pe care-l părăsise la 20 decembrie.
Mirto a fost camarad de promoţie în liceu, cu fenomenul, aşa încât
acesta s-a lăsat în scări cu dânsul. Am de altminteri impresia că se
deschide faţă de orice român întâlneşte, ca să se disculpe, să acuze, şi
să se hrănească şi el cu iluzia unei reveniri la putere. Mirto l-a găsit
pe Titulescu foarte bine, n-ar mai avea decât 4 kg de câştigat ca să
revină la greutatea lui —- fizică — dinainte de boală. De globulele
roşii n-a vorbit cu Mirto, cel puţin aşa spune acesta. încolo, cum l-am
cunoscut toţi, urlă ceasuri întregi, mai ales după miezul nopţii. E
furios pe Tătărescu, pe Rege, pe toţi oamenii politici români — pe
lumea întreagă — mai puţin admiratorii săi căci sunt şi din aceştia: a
enumerat cu grijă lui Mirto pe toţi oamenii însemnaţi din Europa care
i-ar telegrafiat de Anul Nou, toate consultaţiile de drept internaţional
care i s-au cerut pentru procese din Franţa şi din Anglia — toate
băncile care i-au oferit credite nelimitate ca să lupte împotriva
adversităţii1.
împotriva lui Tătărescu, mai cu seamă, spumega. Nu numai că în
toate ocaziile, dl Guţă s-a arătat perfect de acord cu el asupra politicii
noastre exteme, nu numai că la plecarea la Montreux i-a dat faimosul
„proces verbal-certificat", ca rezultat al faimosului Consiliu de
Miniştri din iulie prin care amicul Titulescu fusese din nou întărit în
politica sa externă — dar a mai arătat lui Mirto şi o scrisoare
particulară semnată de Tătărescu, de Inculeţ, de Victor Antonescu şi
de dr. Angelescu, prin care Partidul Liberal se solidariza în totul cu
cele conţinute în procesul verbal al Guvernului. Mirto a recunoscut în
scrisoare scriitura lui Tătărescu, căci scrisoarea fusese nu numai
semnată, dar şi redactată şi scrisă de acesta. Şi toate aceste dovezi de
încredere şi de solidaritate, ca să-l lovească după două săptămâni aşa
cum l-a lovit. Ceea ce Titulescu n-a spus însă lui Mirto, e că toate
aceste dovezi de solidaritate ale Guvernului nu erau deloc în
contrazicere cu „lovitura", căci aceasta nu i-a dat-o Guvernul, ci
Regele.

Note:
1
Aceasta din urmă afirmare e probabil menită să explice sumele
mari pe care le cheltuieşte împreună cu suita sa la Monte Carlo sau la
St. Moritz. Sumele încasate din fondurile Externelor şi puse la o
parte, sunt într-adevăr greu de mărturisit.
N-a spus-o lui Mirto, dar o ştia, căci a înjurat pe Rege ca la uşa
cortului. E natural convins că plecarea lui a fost o nenorocire pentru
ţară. Vărsa foc faţă de vizita lui Antonescu la Pra- ga, faţă de
manifestările lui Victoraş la Bratislava şi în .Iugoslavia. „Ştii că la
Paris, Antonescu a fost primit foarte prost?" Mirto nu ştia şi n-o
crede nici acum...
Atitudinea Guvernului faţă de Soviete, de Polonia, de Germania,
de Italia, e curată nebunie. „Mă, răul pe care-l fac oamenii aceştia,
nu-l voi mai putea drege nici eu"! Să fie pe pace, căci multă vreme
nu va mai avea să intervină!
Dar faţă de cine s-a arătat Titulescu mâhnit şi jignit până în
fundul sufletului a fost faţă de Italia. Mirto povestea că marele
„nedreptăţit" plângea povestind ce i se întâmplase. După nenorocitul
incident de la Geneva (cu invectiva lui împotriva gazetarilor italieni)
Titulescu strânsese mărturiile scrise ale celor ce se aflau în preajma
Iui în memorabila şedinţă, şi alcătuise un dosar (mania lui) prin care
se dovedea că întreruperea Iui violentă nu fusese îndreptată nici
împotriva Italiei, nici împotriva gazetarilor italieni, căci nu ştiuse
cine uriaşe împotriva Ne- gusului (!!!) — versiune nouă — ci
împotriva manifestanţilor anonimi care nu respectaseră cuvântul unui
nenorocit. Tocmai voia să trimită dosarul său la Roma când au apărut
în ziarele italiene infamii asupra lui şi anume că mumă-sa îl făcuse
cu un refugiat rus de rasă mongolică, şi ca probă se da şi un foarte
tipic portret. Să se atace până şi cinstea veneratei sale mame (şi aci-l
pridideau lacrimile), era prea mult! Desigur, după asemenea procedee
incalificabile, nu mai putea trimite dosarul. Şi probabil că a început
să alcătuiască altul, ca să dovedească că nu e mongol.
Ştirea publicată de ziarele noastre, că ar fi avut la St. Moritz o
lungă întrevedere cu Stoiadinovici, deşi posterioară despărţirii lui
Mirto de el, n-ar fi adevărată şi în orice caz ar fi lipsită de sens, căci
Titulescu înjura pe primul ministru sârbesc de-l spurca, şi-l acuza de
toate uneltirile care au dus la debarcarea lui. Mirto l-a lăsat pe dl
Titulescu într-o stare de exasperare curat patologică.
Sosit la Paris pe vreme posomorâtă. Parisul mi-a părut şi mai trist
de cum îl lăsasem în noiembrie, şi mai gol. Luat dejunul — şi ce
dejun — la „Escargot" cu Şoneriu şi soţia lui, aflători în Paris şi care-
mi ieşiseră înainte. Şoneriu văzuse în ajun pe Tabacovici care fusese
şi el să vadă pe Titulescu la St. Mortiz, şi care îi povestise exact
aceleaşi lucruri pe care mi le povestise Mirto în tren.
N-am stat decât câteva ceasuri la Paris, şi cu trenul de la ora 310
am plecat la Calais. Nu cunoşteam acest oraş şi îmi era necaz, căci
tot treceam prin el pe drum spre sau de la Londra. M-am păcălit M-a
păcălit întâi vreamea, fiindcă a plouat întruna. M-am păcălit apoi cu
hotelul, hotelul Continental — cel mai bun — fiindcă are încălzire
centrală, dar care nu încălzeşte, şi m-am păcălit în fine cu oraşul, care
nu prezenta mare interes. Oraşul nou (St. Pierre Ies Calais) e banal şi
meschin în banalitatea lui ca toate oraşele de provincie franceze
„dezvoltate" între 1870 şi 1900. Oraşul cel vechi e mai puţin banal,
dar totuşi mai puţin interesant ca oraşele vechi franceze. Lunga
ocupaţie engleză — două secole — tocmai în vremurile în care
arhitectura franceză îşi lua cunoscuta şi caracteristica dezvoltare, nu
i-a permis o eflorescenţă comparabilă cu aceea a oraşelor vecine.
Catedrala, Notre Dame, e o arhitectură greoaie de stil gotic englez,
cu arcurile ei lipsite de avânt. Piatra neagră tristă. Un turn pătrat
masiv. Vechiul „Hotel de Viile" pe „place d'Ar- mes" e mediocru, ca
şi turnul („le Beffroi") care-l flanchează. în faţa sa monumentul lui
Rodin, „Ies bourgeois de Calais". îl văzusem în tinereţe — fusese
expus la Paris — şi mă impresionase. „A pied d'oeuvre" mi-a dat o
mare decepţie. Naturalismul lui deşănţat e alături de scopul urmărit.
Un monument nu trebuie să-şi piardă niciodată caracterul său
simbolic, şi naturalismul sau realismul, omoară orice putere de
sugestie. Labele acestor nenorociţi, şi mâinile lor, sunt înfiorătoare în
sordida lor anatomie exagerată parcă dinadins. Aproape goi,
îmbrăcaţi cu zdrenţe — ca dovadă a privaţiunilor la care fuseseră
supuşi — mizeria lor vestimentară contrastează în chip absurd cu
opulenţa lor musculară. Oameni ajunşi să nu mai aibă ce pune pe ei,
nu mai au nici ce mânca şi nu se mai pot înfăţişa ca specimene de
atleţi. Coglione şi Gatamelata, pe caii lor nereali, impresionează şi
astăzi, la Veneţia şi la Padova, cum nu vor mai impresiona Burghezii
lui Rodin din Calais, peste zece ani. Opera de artă trebuie să iasă din
sufletul artistului, nu să fie simplu rezultat al mulajelor anatomice,
folosite fie şi cu cea mai desăvârşită tehnică.
De la Bucureşti n-am mai citit nici o gazetă. în t.en am aflat de la
un ungur, „Excelenz Corin"(reprezentantul acţionarilor maghiari de
la Petroşani) care citea Budapesti Hirlap, că situaţia europeană s-a
ameliorat. N-am socotit-o nici un moment primejduită, dar presa
democratică declarase războiul gata fiindcă Hitler hotărâse ocuparea
Marocului spaniol, ocupare pe care Franţa n-ar fi îngăduit-o
niciodată. Ba ar fi îngăduit-o grozav: s-ar fi mulţumit ca în martie
1936 să ceară convocarea unei conferinţe la Londra, să protesteze
energic, să se adreseze Consiliului S.D.N. şi să nu mai vorbească de
nimic peste 3 luni. N-a fost însă cazul să mai dea încă o dovadă de
slăbiciune: într-o conversaţie pe care a avut-o cu Franţois Poncet,
ambasadorul francez la Berlin, Fiihrerul a declarat că nu s-a gândit
niciodată la o asemenea ocupaţie1 şi Guvernul de la Paris s-a declarat
mulţumit cu această declaraţie. Mai latră gazetele „frontului" dar
câinii latră şi caravana trece...
15 ianuarie. — Părăsit Calais ieri la ora 1. Marea excelentă. Sosit
la Londra la ora 4 şi jumătate. Vreme acceptabilă deşi întrucâtva
ceţoasă. Coborât la hotel Cumberland, o namilă de construcţie cu
sute de camere şi zece etaje. Hotel american cu prăvălii, ascensoare
ce fâşie spre nori, lume comună ce mişună pretutindeni — şi tot
confortul. Mă cred la New York, cel puţin după câte am citit, căci m-
a ferit Dumnezeu să merg până acolo.
16 ianuarie. — înnorată, ceţoasă, ploioasă până aseară, vremea a
trecut azi-dimineaţă la senin — soare şi cald. Liniile, fiinţele şi lucru-
rile rămân totuşi scăldate într-o lumină ca cernită prin invizibile
ferestre de opal aşezate undeva în nemărginitele graniţe ale
văzduhului; contrastele dispar şi priveliştele străzilor se îmbină unele
cu altele îndulcind toate contururile. Odihnă pentru ochi, şi până în
străfundul sufletului. Mai ales pe poduri şi de-a lungul Tamisei,
spectacolul e feeric, în aerul lăptos pescăruşi albi dau târcoale şi se
joacă pe deasupra apelor de argint sfâşiate de corăbii negre, mari şi
mici.
Note:
1
De fapt, nemţii au pus mâna pe tot, în Marocul spaniol, pe
minele din Rif, pe comerţ, şi zice-se chiar pe administraţie — dar
fară să ocupe milităreşte regiunea: sunt învoiţi cu generalul Franco.
Totul e viaţă şi veselie şi nimic nu trădează mizeriile ascunse ale
imensei metropole în care 9 milioane de suflete se trudesc...
Ieri dimineaţă şedinţă la „Anglo-Persian" în luxosul ei palat din
Finsbury-Circus. Făcut cunoştinţă d-lui Fraser, marele mahăr al
politicii petroliste britanice, tare şi mare la „Anglo-Persian" (acum
„Anglo- Iranian") şi a lui Kessler, cel care conduce de fapt „Royal
Dutch" de când a plecat Detterding. Oficial, în locul faimosului
petrolist a fost pus preşedinte un om de paie, fiindcă Kessier n-a vrut
să se instaleze ia Amsterdam, mulţumindu-se să conducă tot din
Londra, şi din culise.
Comitetul „Stelei" în complect — minus Kaufman care n-a vrut
să vie, şi de-abia în şedinţă mi-am dat seamă pentru ce. Nae
Ştefanescu a avut o violentă ieşire împotriva grupurilor francez şi
englez, pregătită de la Bucureşti: Kaufmann n-a vrut nici să se
solidarizeze cu dânsul, nici să ia poziţie împotriva lui — ea să nu-şi
compromită situaţia nici la Londra şi Paris, nici la Bucureşti. Nenea
Nae, care a ajuns un bătrân acrit, s-a plâns că grupul român n-a fost
ţinut în curent în ultimele exerciţii cu diferitele operaţiuni comerciale
săvârşite. A constatat greşeli, care au contribuit la bilanţele deficitare
din ultimii ani şi a cerut denunţarea contractelor dintre cele 3 grupuri,
ameninţând chiar — greşeală mare — cu o intervenţie a Ministerului
nostru de Finanţe, acţionar şi el al „Stelei". Stem şi Champin i-au
răspuns tăios că un contract nu se poate denunţa înainte de termen
(durata contractului e prevăzută până la 1941) şi au dovedit că grupul
român a fost regulat ţinut în curent cu toate operaţiunile, pe care le-a
aprobat succesiv. Toată gălăgia lui Ştefânescu a avut ca scop să mai
obţie o bonificaţie de 114% asupra dobânzilor datoriei băncilor
româneşti către cele 2 grupuri străine. Se pare că până în cele din
urmă o va obţine. S-a hotărât în principiu distribuirea unui dividend
de 10%. Cu toată cearta, banchet cordial la ora 1 lA la Savoy. Un uşor
atac de gută ivit aseară m-a împiedicat să profit de excelentul
program culinar, pregătit cu multă îngrijire de Sir Albert Stem.
Seara am luat masa în 8 la Sir Albert.
Tipul casei engleze de la sfârşitul veacului al XVIlI-lea, mobilată
cu gust, şi cu multe lucruri frumoase şi de preţ. D-na Stem era
absentă (la SL Moritz) dar judecând după portretul ei de Laszlo,
trebuie să fie o frumuseţe. E unul din puţinele portrete ale lui Laszlo
cu adevărată înfăţişare artistică.
Văzut pe Grigorcea, noul ministru la Londra, care nu şi-a
prezentat încă scrisorile de acreditare (va fi primit la 3 februarie) şi
caută casă pentru Legaţie. E în vorbă cu Ducele de Norfolk, să-i
închirieze palatul lui — „excusez du peu". Amicul Grigorcea se
plânge de Laptew, de Buzdugan şi mai ales de Ciotori, toţi „titulari"
de seamă, pe care Ministerul i-a lăsat încă la Londra şi care-l încurcă
în misiunea lui. Fac tot ce pot pentru a servi pe Titulescu şi pentru a
crea o atmosferă cât de rea Regeiui. Ziieie acestea a apărut un volum
semnat de un englez de duzină, în realitate scris de Ciotori, volum
care nu e decât o lungă proslăvire a lui Titulescu, cu o contra-partidă
uşor de ghicit.
Că politica lui Titulescu e încă singura care se încadrează în
îndrumările Guvernului englez am avut dovada într-o lungă
conversaţie cu Sir Frederick Leith-Ross, omul de încredere al
Foreign-Officelui, Consilier tehnic pe lângă Ministerele de Finanţe şi
de Industrie, şi însărcinat cu toate tratadveie economice-financiare cu
străinătatea. Deşi om foarte inteligent şi cu cunoştinţele pe care le-a
dobândit printr-o lungă experienţă — în 1932 l-am găsit funcţionând
deja în acelaşi post, şi deja foarte influent — deşi vede şi el că toate
măsurile internaţionale dau greş, mai speră într-o redresare a
situaţiei, nu-şi dă seama că n-avem nevoie de paliative ci de o
lichidare radicală a trecutului, trăieşte în teama provocării unui
război din partea Germaniei şi socoteşte, culme a naivităţii — Rusia
Sovietică ca un sprijin al ordinei şi al democraţiei!
Trebuie să notez însă că nu toţi englezii gândesc ca dânsul, în ce
priveşte Germania. Sir Albert Stern mi-a raportat un cuvânt înţelept
al lui Montagu-Normann, guvernatorul Băncii Angliei şi cel mai cu
cap om din City: „Prosperitatea lumii depinde de prosperitatea a trei
ţări: Anglia, Statele Unite şi Germania, şi numai de a lor". Iar
bancherii din City se tem atât de puţin de o năzbâtie a lui Hitler, încât
acordă pe capete credite Germaniei. Dealtminteri unul din ei mi-a
mărturisit că dacă n-ar da bani nemţilor, n-ar avea cui să-i dea. Şi
sunt din nou atâţia bani în Anglia, încât nu mai ştiu ce să facă cu
dânşii. Ceea ce nu împiedică şomajul în atâtea regiuni ale ţării, şi pe
lucrătorii din Wales, de exemplu, să moară de foaine. Efectele
ineluctabile ale crizei. Cărbunele detronat, lasă pe urmele lui o
populaţie întreagă în mizerie...
După câte se spune aci, vor fi mari dificultăţi în Parlament la
redeschidere (peste câteva zile), cu prilejul votului listei civile şi
dotaţiunii Ducelui de Windsor. Guvernul va propune pentru ex-
Regele Eduard un apanaj anual de 25 000 livre (25 milioane lei,
circa), sumă care va fi acceptată cu greu. Parlamentarii ^orbesc de 6
000 livre. Opoziţie mare şi pentru apanajul Prinţesei Elizabeta
(moştenitoarea prezumtivă a Tronului), pe care Guvernul ar avea să o
doteze cu 12 000 livre pe an (surorii sale mai mici, 6 000). Regele
George al Vl-lea nu e popular, fiindcă bâlbâie. Toată lumea e
mulţumită de plecarea lui Eduard al VlII-lea considerat ca seminebun
şi furioasă împotriva duduiei Simp- son „care a pătat prestigiul
Angliei". Sunt oameni care cred că nu se va mai putea înapoia
niciodată în Anglia, căci ar putea fi ucisă. Se mai spune — în cercuri
bine informate — că nici nu se va mai căsători cu Ducele de Windsor
şi că se va înapoia la Simpson „singurul om pe care-l iubeşte"(!!!).
Fapt că dama e acum foarte bogată, plină de scule şi de parale.
Regalul ei amant s-a îndatorat până în gât ca să dea, să dea întruna
iubitei sale tot ce cerea şi ce nu cerea, l-ar fi dat până şi din cele mai
scumpe giuvaere ale Coroanei...
Scandalurile din familia regală care păruseră sfârşite prin
abdicarea lui Eduard, par a reîncepe, dacă trebuie să credem cele
publicate într-o foaie de astă-seară cu privire la năzbâtiile Ducelui de
Kent1. Carol Ca- raiman trebuie să bea lapte.
Grigorcea îmi povesteşte că Titulescu înainte dc a fi demisionat
de Rege parafase o convenţie militară cu Litvinov. O parafase la
Mon- treux şi astfel se explică protestările lui faţă de mine în această
privinţă, protestări pe care mi le-a făcut, pentru ultima oară, tocmai
în momentul când mergea la Montreux şi nu semnase încă nimic
(întrevederea noastră în tren, între Bucureşti şi Craiova). Litvinov a
spus-o lui Victor Antonescu, la Geneva, întrebându-l despre intenţiile
sale în această privinţă — Antonescu a scăldat-o. Litvinov l-a rugat
să ceară lui Ostrov- ski exemplarul sovietic, căci îl trimisese lui.
„Nous nous sommes bine gardes de le faire" mi-a spus Grigorcea
care pe acea vreme era secretar general la Externe. Din spusele lui
Litvinov, pare că convenţia conţinea un pasaj pentru liniştirea
Poloniei. Nici de data asta nu se confirma dc ruşi alipirea Basarabiei,
se arăta numai că, după sfârşitul operaţiilor, forţele sovietice trebuiau
să se retragă imediat dincolo de frontierele actuale ruso-romăne" fară
să se specifice măcar Nistru ca graniţă. Titulescu interpelat, ar fi
explicat că voia să încheie această convenţie pentru ca, înarmat cu
dânsa să obţie una şi mai bună din partea Germanici (!!!). Ce
inconştient! Să fi fost şi acest din urmă act consecinţa „Dinytrei" şi a
scăderii globulelor roşii?
în general, constat în Londra o euforie şi o încredere în viitor —
în ce priveşte Anglia — impresionante, care se resfrâng până şi în
aspectul vieţii de stradă. Niciodată Londra n-a fost atât de voioasă,
nici chiar în legendarele vremuri Victoriene. Simpatie mare pentru
Germania, deşi regimul hitlerist e odios tuturor — explice cine poate
această contradicţie. Pentru Franţa, prietenie sinceră şi dispreţ
profund.
 18 ianuarie. — Petrecut ziua de ieri la Oxford — vizitat azi
dimineaţă Guilda Postăvarilor (the Drapers Guild). Două vizite în
plin
contrast, dar care m-au făcut să pricep mai bine sufletul poporului
englez şi să-mi lămuresc temeliile puterii lui. La Oxford mi-a fost dat
să înregistrez una din cele mai tari impresii din viaţa mea. N-am
resimţit aşa ceva decât prima dată în faţa Partenonului, şi în Egipt în
faţa Piramidelor. Cele 28 de colegii cu minunatele lor arhitecturi, cu
capelele, refectoriile şi bibliotecile lor, cu curţile lor tăcute
înconjurate de nobile arcade, cu lanurile lor verzi şi cu încântătoarele
lor grădini înfăţişează ochilor o nesfârşită succesiune de privelişti
încântătoare. High Street e de la un capăt la altul o triumfală mărturie
de piatră a artei engleze de-a lungul veacurilor. Dar minunea nu
constă aci, ca la Atena sau în Egipt în perfecţiunea formelor. Armonia
liniilor contribuie şi ea desigur la crearea unei stări prielnice pentru
minţile susceptibile să vadă ce nu se vede, dar pietrele nu
impresionează prin arta sau prin măsura cu care au fost aşezate de
mâini pioase şi inspirate.
Note:
1
Daily Express anunţă, cu litere groase în manşetă, că Ducele de Kent ar fi
fugit de acasă în tovărăşia unei dame frumoase, şi mai adaugă că lucrul nu e de
mirare date fiind numeroasele certuri conjugale ale tinerei percchi princiare.
Principesa Marina a născut acum câtăva vreme un copil. Ziarul pretinde a şti că
Ducele de Kent a pornit spre Viena — şi el.
Impresionează prin tot ce spun celor ce pot să prindă graiul lucrurilor
tăcute. Şi am avut norocul să-l prind şi eu...
Oxfordul nu are pereche în lumea întreagă. Cambridge nu e decât
o sucursală, o imitaţie, un „trop plein", sau o concurenţă încercată
mai târziu. O cetate închinată de mai bine de şapte secole formaţiunii
morale şi intelectuale a unui popor, o cetate sfântă păstrătoare a
tuturor tradiţiilor sufleteşti şi a tuturor virtuţilor acestui popor, o
şcoală care dispreţuieşte specula diplomelor şi nu se preocupă să
creeze profesionişti, ci conducători, pe toate căile vieţii dar mai ales
pe acelea ale intereselor naţionale. Formidabila disciplină morală şi
unitatea de acţiune ce caracterizează politica engleză, îşi au de mai
bine de trei veacuri rădăcinile lor în disciplina liber consimţită a
învăţământului şi a şcolarităţii de la Oxford. Căci aproape toţi
îndrumătorii politici ai Angliei şi-au luat gradele pe băncile unuia sau
altuia din colegiile bătrânei Universităţi. La Oxford, profesorii şi
discipolii (nici nu-mi vine să pronunţ numele „student" atât de terfelit
în Universităţile de pe continent) formează o mare şi intimă familie,
în care bătrânii ca şi tinerii se întrec în urmărirea scopului propus.
Mesele zilnice luate în comun în înaltele săli boltite, cu profesorii pe
estrada lor în faţa discipolilor aleşi pe sprânceană (nu sunt mai mulţi
de 2-300 în fiecare colegiu), contactul continuu între dascăl şi elev,
măreţia locului, luxul traiului, portretele şcolarilor ajunşi oameni
mari agăţate pe ziduri, organizaţia Universităţii care face din orice
gradat un membru pe viaţă al Instituţiei, chemat să judece şi să
aprobe în fiecare an, în adunări speciale, orice inovaţie propusă —-
totul e menit să creeze în mintea tinerilor de la Oxford o conştiinţă
cetăţenească bazată pe răspundere şi pe solidaritate. Băieţandrul care
îşi petrece viaţa în faţa portretului unui Pitt, unui Schelley, unui
Gladstone sau unui Salisbury şi a atâtor alţii, nu se îndoieşte o clipă
că va călca pe urma predecesorilor lui — şi se poartă în consecinţă.
Loc închinat numai speculaţiunilor intelectuale, Oxfordul a
devenit încetul cu încetul, pentru lumea anglo-saxonă, o adevărată
Meccă a gândirii omeneşti. Nici o comparaţie cu alte centre
universitare de pe continent. Aci nu se văd tovărăşii de „kneippe" sau
de „Conleur" ca la Heidelberg cu studenţii gălăgioşi răspândiţi prin
toate colţurile oraşului şi fară nici o legătură intelectuală sau morală
între ei — nici chiulangii grăbiţi ca la Paris, nici zdrenţuroşi nespălaţi
ca aiurea care se cred în posesiunea unei conştiinţe naţionale fiindcă
strigă „zos zida- nii!" şi îşi taie unghiile cu briceagul. Aci sunt numai
„gentlemen" care îşi cultivă „eul" şi trupul lor şi îşi împart vremea
între învăţătură, meditaţie şi sport sănătos. Numai cine & văzut de
aproape răsadurile de la Oxford îşi poate lămuri „ţinuta" cetăţeanului
englez şi explica seculara superioritate a poporului britanic asupra
celorlalte popoare.
S-a scris atâta despre Oxford, încât nu am pretenţia să-l descopăr
eu aci. Dar cine poate călca insensibil imaculatele, deşi seculare
„mead- ows" sau trece fară a se opri o clipă pe lângă venerabilele
ziduri înnegrite de vremuri? Privind la „gentlemenii" spălaţi, elegant
îmbrăcaţi, obstinaţi în corectitudine, mi-au trecut ca prin vis în faţa
ochilor jerpeliţii noştri care nu ştiu ce e o baie şi o eleganţă
vestimentară sau morală, şi am măsurat toată distanţa care ne separă
de bătrâna Albion. Aruncat în vâltoarea luptelor civilizaţiei,
poporului nostru îi lipsesc „cele 7 secole de acasă".
Azi-dimineaţă, Sir Albert Stern m-a dus să văd sediul Guildei
Postăvarilor, al cărei membru este şi se onorează de a fi. Deşi în
Anglia nu se schimbă nimic, Corporaţiile au fost de fapt desfiinţate
prin desuetudine, dar au rămas neatinse cadrele organizaţiei lor. Sunt
în City, vreo 30-35 de Guilde, toate nominale, dar cu un „Court"
(Consiliul de administraţie), cu un sediu şi fiecare cu averi imense.
Numai Guilda giuvaergiilor a mai rămas neatinsă, şi funcţionează ca
pe vremea veche. Singurul privilegiu legal care s-a lăsat Guildelor, e
că Lord Mayor-ul nu poate fi ales decât din sânul lor — încolo,
singura lor activitate e de ordin filantropic şi cultural. Guilda
Postăvarilor posedă imobile în Londra, domenii în Anglia şi Irlanda
— şi are un venit anual de circa 300 000'livre sterline (aproape 300
milioane lei), care se duc toate la şcoli şi la spitale pe care le
întreţine. Situaţia este cam aceeaşi, după câte mi s-a spus, cu mici
sume în plus sau în minus, pentru toate celelalte Guilde. Dar unde
Guilda Postăvarilor întrece pe toate, e în bogăţia palatului în care e
instalat — în plin centru al City-ului, într-o înfundătură ce dă pe
Throgmortonstreet — sediul ei. Ce saloane, ce sală de serbări, ce lux
de la scară până la ultimul cabinet. Mai multă bogăţie decât gust —
dar totuşi portrete admirabile semnate de marii pictori ai Angliei şi în
sala serbărilor patru Goblenuri autentice, din seria Regală, de o
desăvârşită frumuseţe, iar în subsol într-o cameră blindată cea mai
frumoasă argintărie ce se poate vedea în vreo 20 de dulapuri şi în
nenumărate sertare. Piesele de aur şi de argint, toate daruri ale
membrilor Guildei întemeiată sub Enric al Vl-lea în 1439. în realitate
Guilda e mai veche, existenţa ei e menţionată în 1180, iar prima
„chartă" i-a fost dată (recunoaşterea fiinţării sale) de Eduard al 111-
lea în 1364. De la 1439 datează numai statutul ei actual, şi în fruntea
almanachului pe care-l publică anual figurează lista tuturor
preşedinţilor (care se schimbă în fiecare an) de la acea dată până la
1936! A fi membru din Guildă e pentru orice mare comerciant din
City (căci numai aceştia mai figurează astăzi pe listele Guildelor) nu
numai o onoare mult apreciată dar şi o datorie de „seif respect" şi de
respect faţă de tradiţii şi de regulile omeniei negustoreşti. Am regăsit
în Guilde, sub un alt aspect, spiritul de solidaritate cu trecutul, de
solidaritate între oameni şi de solidaritate cu interesele naţiei care mă
impresionase atât de adânc în ajun la Oxford. Oxfordul şi City sunt
cele două poluri morale în jurul cărora se învârteşte viaţa naţională
engleză. în nici o altă ţară năzuinţele morale şi materiale ale unui
popor n-au fost cristalizate în instituţii atât de plastice şi nicăieri
respectul omului pentru om şi pentru „regulă" nu a dat asemenea
izbândă.
După o lungă discuţie cu Sir Albert Stern, obţinut în fine ca
băncile române să nu scoată anul acesta bani din casă pentru plata
dobânzilor către „Steaua Franţaise" şi „Steaua British". Tot cuponul
acţiunilor va servi la plata acestor dobânzi, fară să se mai treacă
nimic la amortizarea datoriilor. Săvescu şi Osiceanu care mă aşteptau
la capul firului telefonic din Paris, au fost încântaţi.
Toate ziarele dezmint romanul Ducelui de Kent. Istorioara care a
pricinuit scandalul e nostimă. Ducesa de Kent — Marina — are o
amică intimă, o englezoaică căsătorită cu un spaniol, al cărui nume
nu l-am putut ţine minte, lucru fără importanţă căci e necunoscut —
amică care a venit să o vadă, dar după câteva minute s-a sculat să
plece având întâlnire cu un „frenolog" (!!) instalat într-un „flat" pe
Fleetstreet. Ducele de Kent, care n-avea nimic se vede de făcut, s-a
oferit să o conducă. Automobilul Ducelui, cu fanionul regal, a făcut
senzaţie în populata Fleetstreet, lumea s-a strâns şi printre oameni s-a
găsit şi un reporter fotograf care la ieşire a fotografiat tânăra pereche
(dama era frumuşică) şi dată fiind sensibilitatea specială creată prin
aventurile Regelui Eduard o nouă legendă şi-a luat zborul! în
cercurile de sus, „on rit jaune" şi plictiseala e mare, fiindcă incidentul
dovedeşte cât de puţin mai crede publicul în moralitatea Familiei
Regale!
19 ianuarie. — Comandorul Dumitrescu, ataşatul nostru militar,
băiat drăguţ, m-a plimbat ieri după amiază prin Richmond Park. Dru-
mul până acolo m-a interesat mai mult decât parcul însăşi, care, dacă
este cel mai întins din Londra, nu e şi cel mai frumos şi mai bine
ţinut. Dar formidabila animaţie a periferiei oraşului prin Kensington,
Ha- mmer-Smith, Cheswick şi Kew dă măsura activităţii imensei
metropole. N-am-putut vedea bine valea Tamisei de pe înălţimile de
la Richmond fiindcă vremea era ceţoasă şi nu m-am putut opri nici la
grădina de la Kew, fiindcă înnoptase.
De dimineaţă vizitasem muzeul „Victoria and Albert" (South
Kensington). O lume. Cel mai interesant amestec de mobile, de
covoare, de fierărie, de porţelanuri, de mulaje, de artă plastică, de
pictură şi de câte altele. Minunăţii; una din cele mai bogate colecţii
din lume. Un imens covor persan din al XVI-lea secol, lacurile
chinezeşti, bronzurile japoneze, o serie din operele bune ale lui
Rodin (dăruite de el), portretul acestuia de Lavery, portretele Reginei
Carolina de Brunswich — paţa- china lui George IlI-de
Gainsborough, câteva altele de Romney, peisaje de Constable şi de
Turner, m-au încântat. Printre mobile, cele italiene din „quattro
cento" şi din al XVI-lea secol mi-au părut mai frumoase, adică de o
clasă superioară celorlalte. Mai ales mi-a plăcut o serie de „cassoni"
(lăzi pentru zestrea mireselor) pictate, din „cinque cento". M-au lăsat
cu totul indiferent faimoasele „cartoane" ale lui Rafael1 din colecţia
Regală de la Hampton-Court. Am dat numai o raită prin imensul
muzeu; pentru a vedea într-adevăr totul ar trebui zile şi zile.

Note:
1
Schite mari destinate ca modele fabricilor de tapiţerii din Flandra.
Autentice.
20 ianuarie. — Azi-dimineaţă vizită la „Tower" (la Tour de Lon-
dres). Mare decepţiune. Ca arhitectură, în afară de capela St. John în
stil romanic îmbâcsit dar clădită solid şi pe planuri simple, nimic.
Dacă n-ar fi amintirile istorice legate de monotonele şi puţin
maiestoasele ziduri, Tower-ul n-ar merita o vizită. Puţină emoţie în
faţa locului delimitat în care au fost executate nevestele lui Enric al
VllI-lea, Jeanne Grey şi Ducele Essex1. In jurul sinistrei platforme
stau de gardă, pe rezemătoarele băncilor, corbi imenşi şi îmblânziţi
care lasă oamenii să-i mângâie şi să-i apuce de cioc. Turnurile ca şi
incinta n-au nimic impunător. Mult mai impunătoare, ca arhitectură
militară, sunt cetăţile noastre de la Hotin şi de la Cetatea Albă. Am
vizitat tumul în care au fost ucişi „Ies enfants d'Eduard". N-am
resimţit nici o emoţie, e lucru perimat, teribila dramă e prea departe
de noi.
Vederea pe Tamisa ar putea fi frumoasă dar ceaţa m-a împiedecat
să mă bucur de ea. Cine o fi avut ideea să aşeze pe cele patru turnuri
ale edificiului central acoperişuri*chinezeşti? îmi pare totuşi bine că
am văzut şi Tower-ul, pe care întâmplarea mă făcuse să-l ocolesc în
precedentele mele vizite la Londra. Să fi fost la Londra şi să nu fi
văzut Tower-ul era o ruşine, de care eram conştient. Acum am scăpat
de ea — dar şi de corvoada clasicei vizite!
24 ianuarie. — Paris. Sosit aseară de la Londra. Voiaj excelent cu
„Golden Arow". Mare calmă. Lume muliă, englezi porniţi spre
Riviera şi oameni de afaceri care n-au ce căuta duminica la Londra.
Avut ca tovarăş de călătorie pe Grigorcea, plecat şi el să facă week-
endul la Paris. Mi-a mai povestit de ale lui Titulescu. La plecarea lui
d'Orme- sson a vrut să-i dea o masă extra-extra, a poftit pe toţi
miniştrii şi pe Preşedintele Consiliului; masa era pentru 1 'A, oră la
care toţi invitaţii au fost de faţă, dar Titulescu nicăieri. Unu şi trei
sferturi, două, două şi un sfert — nimic. Invitaţii se uitau unii la alţii
şi se întrebau dacă să plece. în fine, la două şi douăzeci a sosit marele
european. Credeţi că s-a scuzat? Nicidecum. Despre Savel
Rădulescu, Grigorcea are cea mai proastă opinie. Preferă mult pe
Victor Bădulescu. Eu îi pun pe amândoi într-un coş şi îi dau pe gârlă.
Note:
1
Celelalte sute de victime ale agitatorilor vremii au fost toate
executate în afară de cetate pe „Tower Hill".
în legătură cu calda simpatie a Regelui faţă de fostul său ministru
de Externe, Grigorcea îmi relatează următoarele: există la Haga, pe
lângă Curtea Internaţională, o listă de experţi din care se numesc
arbitrii în diferitele conflicte supuse Curţii — listă alcătuită din
experţii numiţi de fiecare Stat, pe trei ani; printre experţii români
figura şi Titulescu şi mandatul său expirând astă-toamnă. Victor
Antonescu a vrut să-l reînnoiască. Se temea însă că Titulescu să nu
primească cumva. A pus pe Antoniade să-l sondeze, şi răspunsul
„ilustrului" a fost, că de vreme ce era vorba de o continuare —
primeşte. S-a făcut decretul, dar când Antonescu l-a dus la Rege,
acesta a refuzat categoric să-l semneze!
Lui Dimitrie Ghica, după câte spune Grigorcea, se pare că Victor
Antonescu i-a plătit o veche poliţă. Ghica şi-a bătut crunt joc de el,
pe când era ministru la Paris, şi lucrul nu era greu, faţă de un
asemenea caraghios, dar caraghiosul a ajuns tare şi mare fiindcă mai
era şi lichea şi s-a răzbunat.
Am petrecut ziua de joi 21 la Cambridge. Impresii de aceeaşi
ordine ca la Oxford, dar mai slabe. Atmosfera este aci deja ceva
deosebită, de la abstract spre concret, şi colegiile se încadrează mai
puţin exact în contectura generală a oraşului.
Pietrele vorbesc mai puţin, în afafâ de colegii; strada la
Cambridge este aproape mută. Capela de la King's College şi tot
Trinity-Colle sunt însă o minunăţie şi ca efect arhitectural întrec pe
cele de la Oxford. Gateway-ul de la Trinity, grădinile de pe malurile
Cam-ului şi cea de la Christ's Coli sunt de o nespusă frumuseţe.
Frumos, frumos... şi câtă omenie, şi cât „omenesc" în toate. Mare
naţie!
Vineri am vizitat Galeria Naţională a Portretelor. Iarăşi o
specifică concepţie engleză. întreaga istorie a Ţării, jalonată prin sute
de portrete ale oamenilor al căror nume s-a identificat cu
evenimentele mari şi mici ce au conturat evoluţia naţiunii în cursul
veacurilor. Unele din aceste portrete sunt excelente opere de artă,
altele sunt mai slabe. Pe toate le domină formidabilul portret al lui
William Pitt, de Hafener.
Părăsit Londra pe ploaie mare şi pe ceaţă, aşa încât nu mi-a prea
părut rău. Parisul, după Londra pare oraş mic fară zgomot şi fară
circulaţie — o adevărată destindere pentru nervi. Totul e relativ pe
lume!
Rectificare: am notat mai sus1 că Regele Eduard ar fi dăruit d-nei
Simpson din giuvaericalele Coroanei; informaţia a fost însă greşită, e
vorba de giuvaericalele defunctei Regine Alexandra, moştenite de
Princess Royal (sora Regelui George al V) şi cumpărate de la acesta
de către Regele Eduard. Cumpărate dar nu plătite, aşa încât — dat
fiind că fostul Rege nu mai are decât datorii — giuvaericalele au fost
în cele din urmă restituite Principesei.
 25 ianuarie. — Plouă, plouă, plouă, mai rău ca la Londra.
Toate ziarele, azi-dimineaţă sunt pline dc discursul de ieri ţinut la
Lyon, de către Leon Blum. Discursul ţinut sub pretextul unei întruniri
„du rassemblemant populaire" (formulă nouă care înlocuieşte în
Franţa pe aceea a „frontului popular" prea terfelită prin excesele din
Spania) aranjată cu mare alai de Heriot era aşteptat cu nerăbdare dc
naivi — dl Blum trebuia să facă declaraţii senzaţionale pe terenul
politicii internaţionale. Cum era însă lesne de prevăzut declaraţiile d-
lui Blum n-au avut nimic senzaţional. Pacea indivizibilă, Geneva,
garanţiiile (care?) împotriva unei posibilităţi de război, în fine tot
rahatul democratic- sedentist repetat o dată mai mult şi fară nici un
folos practic, în Matin, o fotografie reprezintă pe Blum şi pe Pierre
Cot înclinându-se înaintea drapelului unui regiment francez. Trebuie
să fi fost în apropiere şi dl Jean Zay, cel cu terfelirea aceluiaşi drapel,
căci tot Ministerul era prezent la Lyon. Ce mascaradă.
Voievodul Mihai în vizită la mumă-sa, la Florenţa, a fost operat
de apendicită pare-se „in extremis". Acces brusc, cu temperatură
mare şi ameninţare de perforare şi de peritonită. Operaţia a avut loc
în noaptea de 23 către 24 ianuarie. După ultimele ştiri moştenitorul
Tronului nostru e în afară de orice pericol, dar Dinu Cesianu a trecut
prin momente de mare îngrijorare (a stat tot timpul agăţat de telefon,
după câte îmi spune) — şi se pare că şi Regele Carol a fost pe
punctul să plece la Florenţa. Până în cele din urmă a plecat numai
Regina Maria.
Excelent dejun, cum n-am mai întâlnit de mult, într-un mic
restaurant din rue Boissy d'Anglais „la tante Louise", alături de
Cazenave, dar mult mai ieftin — şi mult mai bun.

Note: 1 Pagina 36.

27 ianuarie. — Vizitat ieri la „Orangcric" expoziţia „Rubens ct
son temps". O sută de pânze din muzeele şi colecţiile Europei şi
Americii; Rubens, Van Dyck, Jordaeus şi atâţia alţii din şcoala
flamandă reprezentaţi prin operele lor cele mai caracteristice.
Minunată plimbare printre operele vii ale unei minunate epoci.
Renaşterea a pus o sută de ani ca să treacă din Italia în Ţările de Jos.
Catalog interesant şi bine tăcut cu o prefaţă a Contelui de Kerchove,
ambasadorul Belgiei la Paris, asupra .lui Rubens „diplomat".
Văzut şi noul muzeu „Nissim de Camondo" deschis de curând în
rue de Monceau, cu faţadă şi vedere pe parcul cu acelaşi nume.
„Contele" Moise de Camondo a lăsat Statului hotelul său, construit
anume pentru adăpostirea colecţiilor sale şi i-a dat numele fiului său
unic Nissim, ucis în timpul războiului ca aviator. E o colecţie foarte
bogată şi aleasă cu gust, de mobile, de covoare, de porţelanuri şi
tablouri din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Deşi de artă
secundară muzeul Camondo e extrem de interesant prin unitatea de
concepţie a tuturor obiectelor expuse, create toate într-o scurtă epocă
de extremă sensibilitate a gustului decorativ. Localul, inteligent
adaptat lucrurilor expuse, a fost şi el conceput şi clădit de oameni de
gust. Priveliştea, „en trompe l'oeil" pe parcul Monceau e de toată
frumuseţea.
Lungă convorbire cu Finaly, la Banque dc Paris et de Pays-Bas.
Acest om atât de inteligent, nu vede, sau se face că nu vede ce se
petrece. Ovrei, e plin de încredere în Blum, crede într-o înviere a
afacerilor şi într-o posibilă revenire la „normalitate" fără măsuri
radicale care să zguduie prea tare societatea capitalistă. Mărturiseşte
totuşi că el şi banca lui (în fruntea căreia e de 18 ani, aşa încât a
văzut multe) trăiesc „au jour le jour", şi că „azi" nu vrea să ştie de
„poimâine". La întrebarea mea, cum crede că o ţară poate trăi cu 400
miliarde franci datorii, dă din umeri şi spune: „il y a la devaluation!"
îl întreb atunci dacă se va face în curând încă una. Chestiunea mea îl
supără, a uitat că în noiembrie mi-a vorbit de a doua şi chiar de o a
treia devalorizare şi mormăie: „Mais je n'en sais rien!" Faptul că
Finaly nu neagă, îmi dovedeşte că a doua devalorizare va veni repede
în Franţa. Mult mai butonat ca în noiembrie, Finaly e şi mult mai
puţin interesant, în falsa lui beatitudine. Vorbim de verzi şi uscate.
Cunoaşte foarte bine pe profesorul Storri care a operat pe Prinţul
Mihai, la Florenţa, unde merge des căci mama lui, pe care o adoră,
trăieşte acolo. Storri este nu numai un extraordinar chirurg, dar şi un
om genial, un tip de enciclopedist de pe vremea Renaşterei, un om
genial şi de toată încrederea. Ţine în căsătorie pe sora Principelui
Corsini, notoriul fascist.
 Ieri a fost asasinat în Bois de Boulogne, pe când se plimba, un
economist rus foarte cunoscut Navashin, iar ucigaşul a dispărut.
Acest Na- vashin era foarte cunoscut, şi apreciat pentru inteligenţa şi
erudiţia lui. A fost pe rând cu comuniştii şi împotriva lor. Acum în
urmă îi părăsise, adică după formula lor, îi trădase. Asasinatul
aminteşte întru-câtva procedura, deşi mai simplificată, întrebuinţată
împotriva faimosului general Kutiepov, acum câţiva ani. Suprimări în
interes politic puse la cale de Soviete. Asasinatul lui Navashin se
pune în legătură cu „sinuciderea" unui Hugues Lech, din serviciul
„Inteligentei" britanice, sinucidere petrecută acum câteva zile la
Cannes. Misterele Moscovei.
Fost la Teatrul Francez, să-mi regăsesc senzaţiile din tinereţe. Nu
le-am regăsit şi m-am plictisit. Se juca „Ies Affaires sont Ies affaires"
de Octave Mirbeau. Piesa n-a îmbătrânit, dar tinerii actori care au în-
locuit pe cei bătrâni mi-au părut slabi. Asista la reprezentaţie şi dl
Preşedinte al Republicii Albert Lebrun, care saluta cu multă
demnitate, vizibil satisfăcut de aplauzele cu care a fost primit.
în ajun mă dusesem la Gymnase, să văd noua piesă a lui
Bernstein, „le Voyage". Mai bună că altele, bine jucată mai ales de un
tânăr ,jeune premier" Dauphin, care va merge departe. Valentine
Teissier, îmbătrânită şi anostă. Teatrul a rămas cum era, şi cum a fost
clădit acum 150 de ani. De ipirare cum într-un oraş mare se mai
poate tolera un asemenea local. Parizienii sunt conservatori.
28 ianuarie. — Dejunat la Cesianu cu Em. de la Rochefoucault.
Am aflat de la el că singurele case mari pentru vinul de Champagne
sunt: Cliquot, Pommery, Mumm, Lauson şi Roederer. Afară de aceste
5 (the five bige) — restul e rahat. învaţă omul în fiecare zi ceva.
Plec diseară la ora. 8 spre Bucureşti. Părăsesc de astă dată Parisul
fară nici un regret. După frenezia de viaţă de la Londra, Parisul mi-a
părut de o nespusă tristeţe. Hotelurile sunt goale, restaurantele şi tea-
trele goale, prăvăliile goale, străzile goale. Locul cel mai vesel din
Paris e „Pere Lachaise"1, cel puţin acolo mai e mişcare, căci trec con-
voiurile. Poate că expoziţia Universală care se va deschide în mai să
aducă ceva animaţie în fosta capitală a lumii, detronată de rivala ei de
pe marginile Tamisei.
 31 ianuarie. — Călătorie lungă şi anostă, pe vreme posomorâtă.
Până la Salzburg abia urmă de zăpadă; între Salzburg şi Linz a nins
mai bine. Frigul tot mai tare cu cât înaintăm spre ţară. La noi zăpadă
puţină aproape topită: moină până pe versantul sudic al Carpaţilor.
Spre Bucureşti, unde am sosit ieri la ora 1, cu o mică întârziere, se
lasă mai frig. La Gara de Nord mă aşteptau vreo 200 de prieteni
politici, cu câţiva „cetăţeni" din „organizaţia" Capitalei, care au
strigat „ura"! Atât îmi mai lipsea.
Azi-dimineaţă m-am sculat în iarnă cumplită. Sunt afară -10
grade. Semne slabe de ninsoare. Trebuie zăpadă.
Corespondenţă multă s-a adunat în lipsa mea, dar fară mare
interes. Printre scrisori, următoarele rânduri trimise de Prat y Soutzo,
fostul ministru, al Spaniei şi actualul reprezentant al Guvernului de la
Bur- gos, asupra însărcinatului cu afaceri trimis de Guvernul de Ja
Valen- cia, şi sosit în lipsa mea la Bucureşti.
Notice confidentielle.
Antecedents du sieur Manuel Lopez-Rey.
„Le Charge d'affaires du soi disant gouvemement de Valence â
Bucarest, fut nomme des le commencement du mouvement naţional,
vers le 20 Juillet 1936, chef Superieur de la Police de Madrid (Prefet
de Police), en sa qualite d'homme de confiance de Largo Caballero.
II garde ce poşte jusqu'au mois d'Octobre, epoque ou craignant
l'entree des Nationalistes â Madrid, il demande â passer dans la
diplomaţie pour eviter Ies represailles que sa conduite meritait.
Pendant qu'il etait Prefet de Police de Madrid, il presida â pres de
20 000 executions et assassinats.
II ouvrit Ies portes des prisons et des penitenciere aux criminels
de droit coramun condamnes ou prevenus et fomia avec eux des
batai-

Note: 1 Cimitirul.
llons speciaux, dont la conduitc â Alcala de Henarcs et â Sigucnza a
ete denoncee par la presse mondiale.
D'accord avec la Passionaria, il organisa l'assassinat du general
Lopes Ochoa, qui etait aux arrets â l'hopital militaire de Carabanchel
(pour details voir l'Universul du 9 Janvier 1937).
 C'est encore lui qui eut l'idee d'organiser le pseudo-incendie de la
prison Modele et Ies exccutions subscqucntcs des divers Chcfs dc
Par- tis, qui y etaient detenus.
Dans le service diplomatique il s'est surtout distinque en
organisant la contrebande d'armes et de materiei de guerre en
Teheeoslovaquie.
On peut deviner quel sera son role en Roumanie, puisque deux
heures apres son arrivee â Bucarest, il etait dans Ies bras du Ministre
des Soviets."
Frumoase vremuri, vremurile de război civil! îmi aduc aminte că
acum doi ani, amicul Prat y Soutzo, era în braţele lui Ostrovski, zi şi
noapte! Cum se schimbă lucrurile!
Citesc în Universul că afacerea Navashin Leck (sau Leoch) se
complică şi pasionează opinia publică franceză. Lech trăia cu o
româncă (?) numită Jonson şi ar fi locuit cu dânsa până acum câteva
luni în Calea Victoriei1. România începe să fie amestecată în dramele
mari ale omenirii.
Ziarele de azi-dimineaţă — căci înapoiat la Bucureşti am
reînceput să le citesc — sunt pline de discursul pronunţat ieri de
Hitler în Reichstag, cu prilejul împlinirii a 4 ani dc guvernare social-
naţionalistă. Comentariile, în străinătate ca şi la noi, variază după
simpatii, în general sunt însă favorabile. Fiindcă de astă dată
Fiilirerul s-a menţinut în consideraţii generale, în afirmaţii dc dorinţă
dc pace cu toată lumea. A învăţat să vorbească de la Eden şi de la
Blum, care l-au precedat zilele trecute la tribuna mondială, dar a
vorbit totuşi mai cu miez ca predecesorii lui. S-a remarcat cu
deosebită satisfacţie la Paris şi la Londra, tartina de prietenie faţă de
Franţa.

Note:
1
Leck ocupa un loc important în direcţia Societăţii Americane de
telefoane.
1 februarie. — Dintre cei 6 gardişti lăsaţi dc Zizi Cantacuzino pe
frontul naţionalist din Spania, doi au fost ucişi, Moţa şi Vasile Marin.
Pentru Garda de Fier, pierderea lui Moţa e tragică. Era desigur cel
mai inteligent dintre ei, scria bine şi, doctor în drept de la Paris,
familiarizat cu metodele de gândire din Occident. Chiar cu Moţa
lângă el, Zelea Codreanu Corneliu a păşit de multe ori cu stângul. Ce
va fi de acum înainte? N-am putut pricepe de ce un element preţios
ca Moţa a fost trimis de Gardă să moară ca un câine pe frontul lui
Franco Spaniolul. Mi s-a spus că a vrut el, în ruptul capului să plece.
Trist sfârşit şi inutil sacrificiu. Zizi Cantacuzino, care n-a ştiut să stea
lângă legionarii lui în linia de foc, s-a dus,să le aducă în ţară trupurile
lor sfâşiate.
înapoiat la Bucureşti, am cerut politicianilor şi prietenilor mei o
zi de răgaz, să mă odihnesc de drum. Azi am redeschis cafeneaua.
Pangal a venit să-mi facă raportul lui. Acum vreo două săptămâni
cumnatul său Djuvara, ministrul Justiţiei, a venit să-i spue că
Guvernul pleacă, probabil în martie, miniştrii ca şi Regele fiind de
acord că Parlamentul se disolvă odată cu închiderea sesiunii. Tot
Djuvara a venit însă să-i spue, opt zile mai târziu, că lucrurile s-au
schimbat în urma unei audienţe a lui Tătărescu la Rege, şi că nu este
exclus ca Guvernul să dureze până la toamnă. Regele ar ti spus
primului său ministru că întâmpină greutăţi pentru alcătuirea unui
nou Guvern şi că ar fi bine ca actuala formaţiune să mai dureze până
la extrema ci milita. După Constituţie, aceasta ar fi octombrie viitor
căci bineînţeles Camerele actuale nu ar mai putea fi întrunite într-o a
cincca sesiunea ordinară.
Se poate să fie aşa, dar ar putea fi şi altfel. înţeles cu Regele,
Tătărescu ar putea foarte bine lansa zvonul unei prelungiri a
guvernării sale până la toamnă, pentru a speria cercurile politice,
pentru a le face maleabile şi a facilita astfel alcătuirea unui Guvern
Mironescu, destul de greu de înghiţit. Cesianu mi-a afirmat la Paris
că Mironescu s-a înapoiat la Bucureşti chemat de Rege. Pe de altă
parte Pangal a aflat că zisul Mironescu a vizitat pe Gh. Brătianu, pe
Goga, pe Vaida. Că nu a căutat să mă vadă şi pe mine nu are
importanţă, mai întâi nu eram în Bucureşti, şi apoi cu mine se
socoteşte înţeles. Se poate prea bine prin urmare ca afirmarea lui
Tătărescu „că mai stă până la toamnă" să fie numai teatru, o abilitate
a lui Machiavelică; se poate însă să fie şi sinceră şi Guvernul să se
mai agaţe de putere până în octombrie („unde mai găseşte Regele
lichele ca noi?"...etc.). Cine va trăi va vedea. Pentru mine chestiunea
e fară importanţă: Guvernul actual e prost, dar cel viitor va fi tot atât
de prost — în domnia Regelui Carol al II-lea nu mai putem pune nici
o nădejde.
Pangal a văzut în lipsa mea de mai multe ori pe Mihai Popovici,
cu care a avut conversaţii interesante. A aflat astfel de la el că
Tătărescu a încercat să ia contact direct cu Mihalache, în vederea
succesiunii Guvernului. Mihalache a refuzat însă să-l vadă şi a
desemnat pe Mad- gearu. Dar a refuzat şi Madgearu aşa încât în cele
din urmă întrevederea a avut loc între Tătărescu şi Armând
Călinescu. Tătărescu a spus lui Călinescu că zilele guvernării sale
sunt numărate şi că el face tot ce poate ea să convingă pe Rege să-i
cheme pe ei, naţional-ţărăniştii, după dânsul. Dar ca să poată ajunge
la scopul pe care-l urmăreşte trebuie să-l ajute şi ţărăniştii. Regele
vrea o grupare de forţă care să facă faţă greutăţilor vremurilor. în
partidul d-lui Mihalache sunt prea 'multe neînţelegeri. Ar trebui o
împăcare generală. Ar fi bine să se ia contact şi cu Vaida şi să se
lămurească odată şi chestiunea cu Maniu, fie că acesta renunţă să mai
atace pe d-na Lupescu, fie că se lapădă partidul de el. Popovici a
asigurat pe Pangal, că ei toţi, cu Mihalache în cap, n-au nici o
încredere în Tătărescu, că-şi dau seama că a vrut numai să-i împace
ca să aibă linişte în ultimele lui luni de guvernare şi că Regele nu-i va
aduce la putere. De aceea nici n-a vrut Mihalache să-l vadă pe
Tătărescu. A autorizat totuşi pe Călinescu să raporteze lui Vâiida
conversaţia avută cu primul ministru. Vaida ar fi mărturisit lui
Călinescu că niciodată nu va colabora cu Madgearu şi cu Mihalache.
în fine, zarva şi neînţelegerile sunt tot mai mari în lumea naţional-
ţărănistă. Lupu face pe bolnavul de o parte, Mihalache budează pe la
Topo- loveni, Maniu cu toţi ai lui s-a abţinut de la recepţia de la 24
Ianuarie (decoraţii cu ordinul Ferdinand). Popovici a insistat din nou
pe lângă Pangal, să mă vadă. Şi Radian mi-a spus că ţărăniştii vor
numaidecât o înţelegere cu mine. Vor probabil să torpileze orice
formaţie de Guvern căreia numai eu aş putea da viaţă. Voi vedea pe
Mihai Popovici pe la sfârşitul săptămânii.
După biata Simky, cancerul nemilos a secerat şi pe Bertie
Stârcea. S-a stins după lungi, lungi suferinţe — redusă la un pumn de
oase şi de piele. îmi aduc aminte de dânsa îndată după război:
strălucea de viaţă şi de frumuseţe, ca o apariţie din cadrele lui
Rubens. Oribilă boală!
Putoarea de Stelian Popescu, care s-a pupat la Paris QU Leon
Blum, cădelniţează iarăşi în fiecare zi pe Iorga nebunul, în otreap'a
lui Universul. Ce minţi încurcate sunt în ţara aceasta, de la Iorga şi
până la Stelian Popescu!
2 februarie. — Frigul s-a mai muiat (sunt numai 3 grade sub
zero) şi a început să ningă. Dacă ar ninge în întreaga ţară! Ieri era un
polei, încât — literalmente — nu se putea umbla pe străzile
Bucureştiului.
3 februarie. — Ieri-seară la Jockey-Club, am putut sta de vorbă
mai mult cu Radu Irimescu care mi-a explicat în fine enigma
debarcării lui Caranfil şi m-a pus în curent, exact, şi cu cele
întâmplate înainte. Lămuririle lui Irimescu modifică sau
complectează cele consemnate după zvonuri în aceste însemnări.
Făcându-ne propunerea să ne cumpere avioane vechi şi fierărie uzată,
samsarii mexicani şi agentul Dor- mann nu intenţionau să păcălească
cu ele Guvernul din Valencia. Ceea ce urmăreau ei nu era marfa
livrată (pe care erau hotărâţi să o abandoneze) ci, un contract cu
Statul român. într-adevăr banda comandase 50 de avioane noi în
Franţa la uzinele Dewoittine pentru România dar fără cunoştinţa
Guvernului român. E o procedură legală perfect permisă: un generos
donator poate comanda pentru altcineva fie şi pentru o ţară, avioane,
automobile, echipamente sau capote englezeşti. De vreme ce clientul
(adică cel care face comanda) plăteşte, fabrica execută comanda.
Rămâne ca la sfârşit beneficiarul să accepte sau nu donaţia, după
cum îi convine — dar o autorizaţie prealabilă a viitorului beneficiar
nu e cerută de lege pentru fabricare. Iluştrii noştri donatori nu s-au
gândit un moment să ne ofere cele 50 aeroplane, destinate „Frontului
popular" spaniol. Dacă au fost comandate pentru România e că
Franţa interzicând exportul direct către Spania a trebuit să se gă-
sească o cale ocolită. Pentru desăvârşirea operaţiei mai trebuia obţi-
nerea unui contract de vânzare din partea României pentru 50 de avi-
oane. în locul avioanelor vechi cumpărate la Bucureşti s-ar fi
introdus apoi cele 50 avioane noi Dewottine care aşteptau în Franţa
„et le tour etait jou6". Cele 200 milioane lei ce ni se ofereau pentru
avioanele noastre, nu plăteau fier vechiu ci erau în realitate preţul
contractului. Se pare că e vorba de un basm, şi totuşi astfel s-au
petrecut lucrurile. Zvonurile răspândite astă-vară, ba că Titulescu, ba
că Caranfil, ba că Paul Angelescu au cedat Spaniei, după ccrcrca lui
Pierre Cot (ministrul francez al Aerului) avioanele noastre
comandare în Franţa, n-au avut ală bază decât această comandă
Dewoittinc. făcută pe numele nostru dar fară ştirea noastră.
Cumpărarea avioanelor vechi româneşti a căzut — pe la sfârşitul lui
noiembrie — şi nobilii muşterii au plecat, iar dl Dormann s-a
înapoiat după scurtă vreme la Bucureşti, însoţit dc elveţianul Mehler,
de un francez şi de un spaniol ca să reia afacerea pe alte baze1. Am
povestit mai sus cele întâmplate, percheziţia de la Grand Hotel etc.
Faimosul act găsit împotriva lui Caranfil a fost un „connaissement"
(act de încărcare) din care rezulta că un număr de lăzi conţinând părţi
de avioane cumpărate în Rpmânia au fost încărcate la Constanţa.
Dovada evidentă, că contrar hotărârii Guvernului, Caranfil vânduse
avioanele cu pricina. Motivul? Bineînţeles şperţul. înarmat cu acest
document Paul Angelescu s-a dus direct la Rege cerând capul lui
Caranfil. Mai mult, a declarat Suveranului că toţi generalii sunt soli-
dari cu dânsul şi că nici unul nu se va aşeza în Consiliul Apărării
Naţionale la aceeaşi masă cu Caranfil.
Am întrebat pe Irimescu dacă crede că Paul Angelescu, făcând
acest demers pe lângă Rege, era de bună credinţă? Irimescu mi-a răs-
puns că da, şi că reaua lui credinţă nu s-a manifestat decât mai târziu,
după ce s-a dovedit că „conesamentul" era fals. Căci era fals, după
cum se va vedea numaidecât. Dar să revenim la demersul ministrului
Apărării Naţionale pe lângă Suveran. Regele, fie că indignat de cele
puse în socoteala lui Caranfil, fie că speriat dc ameninţarea
generalilor, a procedat pripit, a chemat pe Tătărescu şi i-a cerut
demiterea imediată a ministrului Aerului. Ca de obicei atitudinea lui
Tătărescu, dictată numai de platitudinea sa faţă de Coroană, a fost
deplorabilă. în loc să calmeze nervii Majestăţii Sale, în loc să ceară
în însuşi interesul Regelui,
Note:
1
Vezi pag. 22 a acestor „înseninări" [prezentul volum - nota St.
Neagoe].
 răgazul necesar să verifice acuzaţia adusă împotriva unui coleg şi
să cerceteze faptele — căci aceasta ar fi fost datoria sa de prim-min-
istru — Tătărescu a răspuns ca un simplu vistavoi printr-un „am înţe-
les, Sire", şi a pornit după Caranfil. Acesta era absent din Bucureşti;
adus aproape pe sus, i s-a cerut demisia pe loc. Ca trăsnit, bietul om a
negat tot ce i se imputa, a cerut să dovedească complecta lui nevi-
novăţie, să vadă pe Rege ca să se explice. Tătărescu şi Regele au
refuzat însă orice explicaţie (Regele n-a primit pe Caranfil nici până
astăzi) şi hoţul de păgubaş a trebuit să se supuc. Ce s-a descoperit
însă
în urmă? Numitul Dormann ca să-şi poată prelungi validitatea acredi-
tivelor sale bancare, plăsnuise un conesament fals pe care urma să-l
trimită băncilor care-l creditaseră, conesament care fusese ridicat de
autorităţile noastre în momentul percheziţiei de la Grand Hotel,
înainte să fi fost expediat la destinaţie. Cu toate că falsul a fost bine
stabilit ulterior, cu toate că s-a dovedit că nici o părticică de avion
sau de material de război n-a părăsit ţara, nici o satisfacţie nu s-a dat
năpăstuitului ministru. Se vede că Regele nu l-a mai primit de ruşine.
Iar la Cameră, răspunzând interpelărilor lui Madgearu şi Iunian, se
vede că Tătărescu n-a îndrăznit să spue tot adevărul de frică să nu
descopere greşeala Regelui şi vina ministrului Apărării Naţionale.
Culmea este însă că Paul Angelescu continuă să urle pretutindeni că
Caranfil este un escroc, că prima ofertă de cumpărare a avioanelor n-
a fost de 200 milioane, ci de 500 — diferenţa de 300 milioane
urmând să fie împărţită între fostul ministru al Aerului şi misiţii de la
Paris1. Iar bietul Caranfil, deşi nevinovat în toată această afacere,
continuă să tacă, de frică se vede, să nu-şi piardă şi situaţia de la
Primărie.
Scanavi mi-a făcut ieri o lungă vizită. De când m-am înapoiat din
străinătate se prăpădesc toţi cu dragostea după mine. Din toate părţile
vor să-mi strângă mâna; se vede cât de puţin au de lucru. între altele,

Note:
' Misiţii străini aflând prin septembrie despre opoziţia generalului
Angelescu, ar fi „angajat" pe Ciugureanu ca prieten al d-nei Şeptilici
în scopul de a-l îndulci. D-na Şeptilici „a vorbit" cu amicul său Paul,
şi astfel ar fi ajuns acesta să descopere „le pot aux rose"! O fi, n-o fi
— dar aşa se povesteşte.
Scanavi mi-a povestit că a vorbit lung cu Regele, vinerea trecută,
şi că impresia lui e că Guvernul va pleca mai curând de cât se crede.
Ceruse audienţa pentru afacerile Băncii de Credit. Regele s-a arătat
cu totul împotriva introducerii liberalilor în Bancă şi în special în
contra cooptării lui Dorel Dumitrescu în consiliu (cerută de
Tătărescu, cu insistenţă pare-se). Ar fi aprobat însă „intrarea" lui
Scanavi în Bancă, dar într-un post mai şters, nu ca administrator
delegat sau aşa ceva, ca să nu se zică... Scanavi întrebând dacă
trebuie să vorbească cu Tătărescu ca să mai dea pace lui Kautmann,
Regele i-ar ti răspuns, cu un anumit ton, că „ce n'est pas la peine" şi
că-l „va tempera el". Scanavi a priceput că Guvernul e pe ducă şi că
nu mai face să stea de vorbă cu şeful lui, fiindu-i însă teamă să nu fi
priceput bine, a rugat pe Regina Elisa- beta să ceară lui frate-său să
se explice mai lămurit. Elisabeta care e din nou foarte bine cu
Carol11-a chemat la dejun şi l-a întrebat: „Ce ai înţeles prin vorba că
vei tempera tu pe Tătărescu, pe care ai spus-o lui Scanavi?" — „Ei,
ce, n-a înţeles? Să nu mai stea degeaba de vorbă cu oameni care şi-au
luat deja biletele de drum!"
Scanavi crede şi el într-o formaţie Mironescu, poate cu Vaida,
poate şi cu alţii dar în nici un caz fară mine (îmi place cum dispun
oamenii ăştia de mine!). Pe ţărănişti nu poate să-i sufere, afară de
Armând Călinescu, care i-a intrat pe sub piele, ca odinioară Potârcă.
Mi-a confirmat cele spuse de Popovici cu privire la conversaţiile lui
Călinescu cu Tătărescu şi cu Vaida.
Scanavi mi-a mai povestit că, coarda e iarăşi foarte întinsă între
Rege şi Regina Măria. Aceasta ar fi scris o scrisoare Principesei
Elena pe care a încredinţat-o Prinţului Mihai înainte de plecarea lui;
spionii Regelui au pus mâna pe scrisoare şi au deschis-o. Într-însa,
Regina scria: „Carol e pe cale să distrugă tot ce s-a făcut bun în
România în ultimii 50 de ani!" Ce a urmat e lesne de ghicit!
Ieri la Cameră, Atta Consta'ntinescu'din partea Georgiştilor şi
Scri- don din a Gogiştilor au adus la tribună chestiunea cărţii lui
Şeba, ministru dar mai mult vagministru cehoslovac la noi. Ilustrul
Beşa, suferind de o nenorocită mâncărime a condeiului, a scris în
limba cehă un volum intitulat Rusia şi Mica înţelegere în politica
lumii. Natural, n-a cetit-o nimeni căci cine cunoaşte limba drotoşilor?
Au descoperit-o însă polonezii2, au tradus extrase din ea, şi acum în
urmă o broşurică anonimă sub titlul: Protectorat Ceho-sovietic sau
Regat independent români Un scandal diplomatic. Cartea lui Şeba —
dacă traducţiile sunt exacte — e plină de amabilităţi pentru noi şi
pentru polonezi, şi o adevărată apologie a Sovietelor. Pe noi ne
tratează de „burghezi privilegiaţi", de „corupţi" etc. iar pentru
polonezi citează pe Iorga: „Avea dreptate dl I. fost preşedinte de
Consiliu român să spue că conform unui vechiu proverb polonezii,
jidanii şi câinii au aceeaşi origină". Amuzant e, că prefaţa volumului
— care a fost răsplătit cu premiul Massaryk — e scrisă şi semnată de
genialul Kamil KÎofta şi ministrul de Externe al nu mai puţin
genialului Beneş. Intervenţiile lui Atta şi a lui Scridon au fost slabe.
De pe banca ministerială — prezenţi Cancicov şi Iamandi — nici un
răspuns. Dar scandalul abia începe. Dacă ar sări Beşa, n-ar fi nici o
pagubă.
Prinţul Mihai, la Florenţa a intrat în plină convalescenţă.
Citesc în Universul că Mamulea de la Palat a fost decorat cu
Marea Cruce a Coroanei României. Tocmai aseară citeam în notiţele
lui Averescu de pe vreme războiului, că Regele Ferdinand îl decorase
pe front, exact cu aceeaşi decoraţie în acelaşi grad, şi era Averescu
cel mai strălucit general român, singurul care ne făcuse cinste! Pentru
generalul care oprise două luni vrăjmaşul în Carpaţi, care izbutise
admirabila retragere a Armatei a Il-a spre Moldova şi consolidase
frontul — şi pentru ţucalistul de la Palat aceeaşi distincţie onorifică!
Cât de jos a căzut Coroana României între domnia tatălui şi a fiului!
Carol al II-lea a terfelit până şi decoraţiile, scumpele lui decoraţii! E
un caz patologic.
5 februarie. — Ieri după amiază au apărut ediţii speciale cu ştirea
unei lovituri de Stat în Rusia Sovietică: Generalul Voroşilov ar fi are-
stat pe Stalin, şi i-ar fi luat locul. Ziarele de azi-dimineaţă nu
confirmă ştirea, probabil falsă. După ziarele polone pare însă că
există neînţelegere între Voroşilov şi Stalin.
Note:
 1
Certa(i acum câtva timp, pare că s-au împăcat şi că se înţeleg
de minune, de când Regele e din nou „en froid" cu Doamna Mamă şi
la cuţite cu frăţiorul Nicolae.
2
Arcizewski mi-a vorbit deja astă-toamnă de această bizară
publicaţie.
Comandantul Armatei Roşii — ca şi mulţi fruntaşi sovietici —
găsesc că dictatorul georgian cam abuzează de procese şi de
condamnări politice care discreditează regimul (!) faţă de opinia
publică. Rămâne de văzut care din doi va fi mai tare.
în tot oraşul nu se vorbea ieri decât de cartea lui Şeba şi de gafa
drotoşului. Mă întreb cum se vor aranja lucrurile — căci se vor
aranja. Mica înţelegere, în intangibila ei soliditate, merită orice
sacrificiu.
Din iniţiativa d-lui Carol Caraiman, Guvernul a depus la Cameră
un proiect de lege prin care se închide Ordinul Ferdinand, creat
pentru a recompensa pe cei care au contribuit la făurirea României
Mari. Sunt printre rarii oameni politici care n-au fost decoraţi cu
acest Ordin. în general panglicele conferite de dl Carol C. sunt
caraghioslâcuri fară
importanţă (atâtea a creat), nu rămâne mai puţin amuzant de constatat
că printre zişii făuritori au fost număraţi oameni ca nenea Ghiţă
Mironcscu, Jean Th. Florcscu, Jean Mihalache şi atâţia alţii, iar eu
nu! Dl Carol C. a spus odată lui Pangal că ar fi vrut să mă decoreze
cu Ordinul Ferdinand, dar „că am semnat pacea de la Buftea!" Mai
întâi n-am semnat pacea ci armistiţiul de la Buftea, al doilea l-am
semnat din ordinul Regelui Ferdinand şi în numele generalului
Averescu (Mare Colan al Ordinului) care-l negociase, şi al treilea
socotesc că sem- nându-1, aşa cum l-am semnat, am adus un mare
serviciu ţării, în starea ei de atunci, şi prin urmare operei de întregire
a neamului. La unna urmelor, mai bine cu Nicu Filipescu, cu Take
Ionescu, cu Ionel Brătianu, cu Vintilă Brătianu, cu Lucaci, cu
Delavrancea, decât cu Ordinul de piept în grămada Mironeştilor,
Foloreştilor şi tuturor trocarilor lui Maniu.
Prpfesorul Nicolae Iorga mă înjură cât poate. Azi-dimineaţă mi-a
trimis chitanţă de abonament pentru fiţuica lui Neamul Românesc.
Am plătit-o, şi am mai plătit 180 lei pentru un abonament la Cuget
Curat, ultima porcărie editată de logoreicul poligraf. încasatorului i-
am adresat însă următoarele cuvinte: „Spune stăpânului d-tale să mă
înjure pentru 180 lei mai mult, căci nu-mi place să arunc banii pe
fereastră!"
6 februarie. — Snobi nenorociţi: Principele şi Principesa Jean
Callimachi. Unica lor fată Pussy a hotărât să ia de bărbat pe un domn
Răteanu, neam de spiţer de la Iaşi cunoscut fiindcă acum doi ani se
căsătorise cu madam Jenny soţia „de la Puiu Dumitrescu", repudiată
de acesta ca să se poată însura cu Ella Manu. Madam Jenny (nepoata
de la madam Lorena, proxeneta) a iăsat însă şi pe Răteanu care s-a
încurcat cu fata iui Caiiimacni, sau mai bine zis a încurcat-o. Tânăra
Pussy e şi ea o semi-turbată. Căsătorită la 15 ani Vi cu Constantin
Suţu, fiul Elizei Suţu (recăsătorită Krupenski), a divorţat după doi ani
şi s-a aruncat în viaţa cea mai destrăbălată. Bieţii Callimachi au mai
avut un fiu, pe Teddy, un ratat cu înclinaţii atât de anormale încât a
căzut acum doi ani la Atena, dintr-un al 5-lea etaj şi a rămas mort pe
loc. Averea lui Gazotti n-a adus noroc nici Văcăreştilor nici
Callimachilor: s-au curăţit cu toţii.
Fiindcă veni vorba de Pussy Callimachi, una bună a d-nei
Lupescu. în ultima vreme juna Pussy care se terfeleşte în toate
localurile vesele s-a legat cu strânsă prietenie de graţioasa ibovnică a
Majestăţii Sale. Amândouă duduiţele se tutuiesc. Intr-o seară — sau
mai bine zis într-o noapte — graţioasa intrând la „Aro-Melody
(localul de dans şi băut Ia modă), Pussy terchelită turtă s-a aruncat în
braţele ei. „Ma chere", a lăsată să cadă rece fata lui Lupescu pe
umerii năduşiţi ai fetei lui Callimachi, „si tu te mets dans de pareils
etats, je ne te connaitrai plus. Je ne frequente que des personnes qui
ont de la tenue!" Bietul Vodă Callimachi, cu pravila lui, o fi zărit el
scena din împărăţia cerurilor?
Duduia Lupescu, obişnuită cu oamenii „qui ont de la tenue" şi-a
pierdut capul după Urdăreanu (Ernestică). Julia Ghica care se pricepe
în materie, i-a întâlnit împreună la botezul progeniturii Auşnit1 şi mi-
a povestit că nu mai încape nici o îndoială asupra sentimentelor
damei, pe care nici nu mai încearcă să le ascundă. Aşa se explică
probabil că zilele trecute jucând poker cu Malaxa, Ernestică a ţinut o
lovitură de 100 000 lei, pe care a câştigat-o de altmintreli. Ernestică,
acelaşi Urdăreanu care împuşca francul acum trei ani, pe când era
încă „picolo" la Automobil-Club, joacă regulat poker la d-na Lupescu
în partida mare (5 000 lei potul!) cu milionarii Malaxa, Reşofski,
Tabacovici şi încă vreo doi-trei — pe când sărmana Duduia nu mai
poate juca decât la masa mică (2 500 lei potul!). Efectele
„democratizării" dacă nu ale democraţiei!
Ieri Ia Cameră ministrul de Finanţe Cancicov a venit să dec'''re că
bugetul în curs se va încheia cu un excedent. Ce glumă dc prost gust!
Excedent, când ordonanţele Statului sunt neplătite — chiari azi s-a
trimes una liceului din Craiova ca să stăruiesc pentru încasarea ei —
şi când bolnavii în spitale n-au ce mânca! Excedent contabil faţă de
un buget fictiv, poate, dar excedent reai desigur că nui Ce e mai
frumos, e ca ministrul a cerut Camerei aprobarea ca acest excedent sa
fie întrebuinţat pentru clădirea Palatului M. Sale Regelui (sic).
Răducanu, de la ţărănişti, luând cuvântul şi spunând câteva cuvinte
bine simţite, cenzura a şters în ziarele de azi-dimineaţă scurta dar
substanţiala lui cuvântare — şi ce e mai grav, însăşi propunerea
ministrului. Cât va mai putea ţine porcăria asta?
1
Copilul ieşit din căsătoria botezatului Max cu fiica lui Pordea a
fost botezat, ea un prinţ, în somptuosul apartament familial din b-dul
l.ascăr Catargi. Episcopul catolic din Timişoara — acelaşi care a
botezat pe Max — a fost adus cu alai şi cheltuială la Bucureşti.
7 februarie.; — Ieri la Cameră discuţie penibilă şi inutilă în jurul
chestiunii Şeba. Victor Antonescu, gripat două zile, a venit să
răspundă întrebărilor lui Atta Constantinescu şi Scridon. A spus că
Şeba ne iubeşte şi că Ceho-Slovacia ne e amică. O ştia toată lumea.
Despre carte nimic — a cerut răgaz să o citească! Domni din fiecare
partid s-au succedat la tribună, ca să spună cam aceleaşi lucruri. Se
putea altmintreli? Prin nimic nu se subliniază mai bine mediocritatea
regimului nostru parlamentar decât prin această manie a fiecărui
partid „să-şi spună cuvântul" degeaba, în fiece chestiune. Eu m-am
abţinut să merg la Cameră, fiindcă singurul lucru de spus — şi care
n-a fost spus — ar fi trecut peste capul prost al lui Şeba şi peste
Ceho-Slovacia şi ar fi atins raporturile noastre cu împărăţia
Sovietică. Dacă aş fi luat cuvântul aş fi întrebat până la ce limite
aceste raporturi pot fi influenţate prin legăturile Micii înţelegeri şi în
special prin cele cu Praga şi Skoda şi dacă da sau nu, s-a parafat (sub
Titulescu) un proiect de alianţă militară cu Rusia. Am socotit o
asemenea discuţie inoportună şi am stat acasă. După şedinţa de ieri,
nu mai încape îndoială că dl Şeba-Beşa nu mai poate rămâne la
Bucureşti. Iunian a avut chiar cruzimea să spună că speră că în
viitorul său post dl Şeba ne va conserva aceeaşi prietenie pe care ne-a
arătat-o în cel actual.
Politica nu renunţă niciodată la drepturile ei. Garda de Fier a
hotărât să facă unelte de propagandă din trupurile trudite ale bieţilor
Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi pe frontul naţional din Spania,
plimbându-le prin toată ţara, înainte de a le aduce la Bucureşti. Până
să ajungă în ţară, s-au oprit la Berlin. Sicriele călătoresc sub
îndrumarea şi paza generalului Zizi Cantacuzino şi a gardiştilor
supravieţuitori de pe frontul lui Franco (printre care un popă şi
Alexandru Cantacuzino). La Berlin au fost expuse cu mare alai într-o
capelă mortuară, şi în faţa lor au defilat detaşamente din S.A. şi din
S.S., autorităţi germane, delegaţi ai fasciilor italiene şi ai falangelor
spaniole; mai mult o manifestare a spiritului fascist decât una de
prietenie faţă de români.
Telegramele din străinătate — Londra şi Berlin — aduc veşti
contradictorii despre cele ce se petrec la Moscova. Neînţelegeri între
Stalin şi Voroşilov, atentat împotriva procurorului care a adus
acuzarea în ultimul proces politic, încăierări între studenţi şi
„guepeou", ba chiar între diverse fracţiuni ale acestuia. De la
Moscova plouă dezminţiri, dar evident că se petrece ceva. Dacă
Stalin va rămâne stăpân pe situaţie, nu vom afla niciodată ce s-a
petrecut nici în ce măsură a mai sângerat o dată Rusia, sau cel puţin
Moscova.
9 februarie. — Nicu Ottescu mi-a adus ieri demisia lui, definitivă
şi irevocabilă din Partidul Agrar. Şi astfel se termină un conflict care
frământă de mai bine de două luni partidul. Din senin, la începutul
lui decembrie trecut, Ottescu a venit să-mi ceară capul lui Radian, pe
care nu-l mai putea suferi din clipa în care, în alegerile din 1933,
acesta a pătruns în Parlament, iar el nu. Mi-a cerut demiterea lui
Radian din postul de secretar general al partidului, acuzându-l de
incorectitudine personală. Acuzaţia adusă lui Radian neavând nici cel
mai mic temei, am refuzat categoric să dau urmare cererii lui
Ottescu. Faţă de refuzul meu — şi cum aş fi putut comite eu crima de
a înfiera un om nevinovat? — Ottescu a pus la cale o manifestaţie a
mai multor şefi de organizaţie care mi-au cerut şi ei o schimbare în
secretariatul general, dar pe motive de oportunitate politică, fară să
mai facă nici o legătura cu acuzaţia adusă de Ottescu. Pentru
liniştirea lucrurilor, am rugat pe Radian să-şi dea demisia. Dânsul a
refuzat însă, şi cu drept cuvânt, fiindcă Ottescu a legat, public,
intervenţia şefilor de organizaţie, de acuzaţiile sale — şi mi-a cerut să
supun chestiunea Delegaţiei Permanente a partidului. Aceasta,
convocată, a fost în unanimitate — mai puţin generalul Racoviţă —
de părere că date fiind nefondatele învinuiri aduse de Ottescu, Radian
trebuie să rămână la postul său. Nu puteam decât să-mi însuşesc
părerea reprezentanţilor partidului, şi rezultatul a fost demisia pe care
mi-a adus-o ieri Ottescu. Am făcut tot ce mi-a fost în putinţă ca să
împac lucrurile, am mers până la demisia mea din şefia partidului, pe
care la plecarea mea în străinătate am încredinţat-o lui Em.
Antonescu ca să o publice dacă nu s-ar ajunge la o înţelegere. Nu s-a
ajuns. S-a ajuns însă la demisia lui Ottescu. Pentru partid nu e o
pierdere mare, căci Ottescu s-a dezinteresat totdeauna de dânsul. E
mare însă pentru mine. Mă obişnuisem să-l consider ca cel mai bun şi
intim prieten al meu, aveam într-insul şi în prietenia lui o încredere
neţărmurită. Mi-l alesesem ca executor testamentar. Decepţia e mare.
Cum a putut acest om să pună în cumpănă pnetenia mea curată cu o
„ţâfnă" de nepriceput împotriva unui om care nu-i făcuse nimic şi
care nu-l umbrea câtuşi de puţin? Nu pot explica atitudinea de
nepriceput a prietenului — şi cu câtă amărăciune pronunţ această
vorbă — decât pe temeiul unei porniri de ordin patologic. Viitorul va
arăta dacă mă înşel sau nu.
Universul — prostul de Stelian Popescu se scaldă iar în apele lui
Titulescu (probabil puţin şantaj la adţesa Regelui) — a fost aproape
mut asupra epopeei gardiste în Spania, în schimb a trimis un cec de
100 000 lei lui Zelea Codreanu ca, contribuţie pentru aducerea cor-
purilor lui Moţa şi Vasile Marin în ţară. Zelea a înapoiat cecul lui Po-
peşte cu o scrisoare foarte demnă, dar usturătoare. Gest frumos, pe
această vreme de calicie sufletească şi bănească!
 Gestul Iui Codreanu a avut consecinţe. Ieri a fost o alegere pentru
comitetul Sindicatului Ziariştilor la care îşi pusese candidatura
Popes- cu-Necşeşti, ginerele d-lui Stelian Universul. înainte de
alegere, s-au sculat pe rând trei gazetari de la Porunca Vremii, toţi
trei gardişti, şi au combătut straşnic candidatura Popeştelui din
Necşeşti. Gardiştii nu l-au mai votat şi cum nu l-au votat nici cei de
la ziarele „democratice" omul Universului a căzut cu glorie, de unde
era sigur de alegerea lui. Furios, Stelian a chemat pe escrocul dr.
Rădulescu şi l-a ameninţat că nu-i mai tipăreşte cu începere chiar de
azi — Porunca Vremii dacă nu dă imediat afară pe cei trei gazetari.
Escrocul s-a supus, şi în fruntea gazetei lui de azi, un comunicat
anunţă îndepărtarea delincvenţilor. Gardiştii au hotărât boicotarea
Poruncii Vremii, cu atât mai mult că s-a infeudat cu totul cuziştilor.
Corpurile gardiştilor căzuţi pe frontul spaniol au sosit ieri în ţară.
Un tren special (cine l-o fi autorizat?), va plimba moaştele gardiste
de la Ghica-Vodă de-a lungul Moldovei până la Adjud, de aci de-a
lungul Trotuşului spre Transilvania, apoi prin Valea Mureşului prin
Alba Iulia până la Orăştie, înapoi prin Sibiu, Valea Oltului până la
Piatra Olt şi de aci prin Slatina — Piteşti la Bucureşti. Prima oprire a
avut loc ieri la Cernăuţi. O lume imensă la gară şi împrejur, se
vorbeşte de 150 000 de oameni. La sosirea trenului, 50 000 de
oameni au îngenuncheat şi au început să cânte. Mii de lumânări pe
peron, care au fost apoi înfipte p vagoanele trenului mortuar. în
Bucovina, Garda de Fier a prins.
Zelea Codreanu vrea să dea înmormântării nenorociţilor săi
tovarăşi un caracter naţional şi totdeodată simbolic pentru
manifestarea forţelor grupării lor. înmormântarea va avea loc
sâmbătă la Bucureşti. Toţi preoţii înscrişi în Gardă au fost convocaţi,
în odăjdii. Se zice că vor veni vreo 2 000 din toată ţara. Se mai spune
că pe sicriul lui Moţa nu sunt decât două coroane: una a lui Hitler,
alta a lui Mussolini. După cum am aflat, Guvernul ar vrea să se facă
un fel de contramanifestaţie cu prilejul înapoierii Voievodului Mihai
de la Florenţa. Ar fi o greşeală. Dinastia ar trebui lăsată în afară de
mişcările noastre politice.
în Parlament se discută două legi stupide, născute moarte. La
Senat „legea Agriculturii" şi la Cameră „legea Creditului Agricol".
Bazate pe principii false, sunt şi cât se poate de greşit întocmite în
amănunte. Mă abţin de la discuţia lor: cea dintâi va fi abrogată iar
cea de a doua modificată, oricare va fi viitorul Guvern. Nu văd de ce
mi-aş pierde timpul în vorbărie inutilă.
11 februarie. — Teodor lainandi, ministrul nostru la Praga, recent
rechemat, mi-a povestit ieri că Regele aflându-se la Paris (la
înapoierea de la înmormântarea Regelui Angliei George V) a chemat
pe Hodza (primul ministru ciocoslovac) prezent şi el pe malurile
Seinei şi l-a rugat să vadă pe Maniu şi să-l potolească în acţiunea lui
antidinastică. Hodza, vechi tovarăşi de lanţ cu Maniu, de pe vremea
Habsburgilor, a promis, şi înapoiat la Praga a rugat pe Emandi să-i
înlesnească o întrevedere cu Maniu. Emandi s-a executat şi
întrevederea a avut loc la Praga. Mai târziu, Emandi a fost pârât la
Rege că ar fi mijlocit o întrevedere între Maniu şi Titulescu şi fostul
nostru ministru la Praga crede că de acolo i se trage dizgraţia. Se
înşală...
Trei madame, câteşitrele deputate în Camera Comunelor, ducesa
de Atholl, lady Layton şi miss Rathbone au făcut ţării noastre marea
cinste să vie să o viziteze. Ne-am tăvălit în praf la picioarele lor, sub
pretext că sunt filo-române şi că au vorbit în Parlamentul englez
împotriva revizuirii tratatelor şi în favoarea noastră. Şase dame au
fost trimise la graniţă, societăţile „patriotice" (arde-le-ar Dumnezeu!)
cu steagurile lor, copii din şcoli, cu dascălii şi cu dăscăliţele lor, au
fost comandaţi la gară — fară să mai vorbim de discursuri, de flori şi
alte platitudini. Regizoarea acestor ploconeli în faţa străinilor e
oribila Didină Cantacuzino, care nu se poate astâmpăra un minut,
gata la orice umilinţă numai să se vorbească de ea.
Astă-seară avem un bal la Jockey-Club, şi Didina nu şi-a dat pace
până nu am invitat pe cele trei englezoaice, plus cele şase beşoandre
române ataşate pe lângă ele. Cu acest prilej, atât Didina cât şi
cumnatul ei — şi colegul meu —, Barbu Catargiu, au pronunţat
cuvinte istorice. Făcând aluzie la numele puţin boiereşti ale celor pe
care am fost siliţi să le invităm, Catargiu mi-a spus: „Que voulez
vous mon cher, depuis la guerre toutes Ies traditions de bonne
education ont dispăru. On s'est galvaude. Mon pauvre pere avait
raison. Le jour ou nous sommes entres en querre, Poklewski s'est
avance vers lui tout joyeux et lui ten- dant Ies mains a voulu
l'embrasser en lui disant: «eh, Coane Alecule, nous voici enfin
allies!» Mais mon pere l'a tenu â distance s'est redresse de toute se
hauteur1 et lui a dit entre Ies yeux: «Messieur c 'est la guerre des
sans-culottes contre Ies aristocrates qui commencel»" Cuvântul
istoric pronunţat de Didina nu e mai prejos.

Note:
1
Pentru cine a cunoscut pe Alecu Catargiu acest toute sa hauteur
plăteşte o lume!!
Plângându-mi-se la telefon de intransigenţa lui Catargiu care îi
reproşa vulgaritatea frecventărilor ei, şi-a încheiat văicărelile prin
formula lapidară pe care o dedese aristocraticului ei cumnat: „Que
voulez vous, mon cher, moâ.je vis avec mon peuplel" Faţă de
asemenea manifestări oamenii deştepţi râd şi trec, dar cei proşti au
ridicat ghilotina în 1793.
12 februarie. — Ieri-dimineaţă au sosit în Bucureşti trupurile lui
Moţa şi Marin Vasile. Pe drum, în oraşele din provincie unde s-a
oprit trenul mortuar, o nespusă mulţime de oameni a năpădit gările,
cu mic cu mare, cu preoţi şi femei. Faţă de turneul triumfal al celor
două racle care simbolizează în spiritul maselor „crezul legionar",
Guvernul slab cum e, a avut două atitudini opuse. într-o primă fază, a
vrut să înăbu- şească manifestaţia şi a refuzat trenul gratuit pe care
legionarii îl cereau. Aceştia au plătit atunci parcursul a două vagoane
de la Cernăuţi la Bucureşti pe itinerariul stabilit. Ministrul de Interne
a cerut însă ca trenul să nu se oprească în gări decât minimum de
timp necesar manipulărilor ceferiste şi a comunicat această hotărâre
lui Zizi Cantacuzino. Reproduc aci răspunsul pe care l-a primit din
partea lui Zelea Codreanu (şeful unei grupări politice dizolvate!!), ca
o dovadă a anarhiei morale a vremurilor.

Domnului Ministru de Interne

Bucureşti
 Cu tot respectul ce datorez funcţiunii ce îndepliniţi, exprim prin
aceasta, indignarea mea faţă de propunerea umilitoare pe care aţi
facut-o în chestiunea opririi trenurilor.
Am cedat totul cu privire la rută'. Nu v-ara cerut gratuitate nici
pentru un singur om. V-am plătit mai mult decât într-o ţară străină.
Credeţi însă dvs. că vom putea să trecem cu sicriile acestor eroi
pe sub jugul umilinţei?
Să trecem prin gările româneşti ca aişte câini turbaţi în goana
trenului, ascunşi ca să nu-i vadă românii?
După ce v-aţi purtat, atât cât au trăit, cu duşmănie de câine, după
ce aţi luat pâinea de la gura lui Moţa şi copiilor lui până în ultima
clipă a vieţii, dându-l afară din serviciul pe care-l avea, acum,
propuneţi o nouă umilire aceea de a-i ascunde de români, după ce
prin ţări străine, li s-au făcut onoruri militare?
Credeţi că neamul acesta şi-a pierdut cu totul simţul onoarei?
Şi că noi vom putea să umilim trupurile celor doi eroi căzuţi pe
câmpul de luptă?
Vă rog să primiţi încă o dată expresia indignării mele pentru
propunerea ofensatoare pe care ne-aţi fâcut-o a cărui manuscris îl
păstrez.
(ss) Corneliu Z. Codreanu

Trenul cu cele două sicrie a sosit ieri dimineaţă în Gara de Nord. De

aci s-a format un cortegiu enorm, care a dus sicriele la biserica Sf.
Ilie Gorgani (lângă casa lui Zizi Cantacuzino, în dosul Imprimeriei
Statului) fără să treacă prin faţa Palatului Regal. Cu prilejul acestei
defilări, care a impresionat pe toţi cei care au văzut-o atât prin
demnitatea şi ordinea care au domnit cât şi prin numărul considerabil
de participanţi — Guvernul a adoptat o nouă tactică. în această a
doua fază a atitudinii sale (mai inteligentă), Guvernul a încercat să
micşoreze valoarea „gardistă" a manifestaţiei, silindu-se să-i dea un
aspect „naţional". Preoţii, şcolarii, studenţii, chiar reprezentanţi ai
autorităţilor au fost împinşi să sporească numărul „gardiştilor", ca să
înece cămăşile verzi în gloata celor neînregimentaţi sau înregimentaţi
în alte formaţiuni, cum au fost spre pildă cuziştii, aduşi în masă. în
momentul când cortegiul a trecut prin faţa hotelului Bulevard, două
femei au aruncat de la o fereastră asupra carului cu sicriile bulgări de
zăpadă. Gardiştii s-au aruncat asupra hotelului şi era cât pe aci să-i
dea foc. Poliţia n-a putut să-i împiedice decât cu greu. Cele două
femei ar fi două ovreice, care duse la poliţie ar fi afirmat că fac parte
din Partidul Socialist.
Adevărata manifestare gardistă va avea însă loc mâine, sâmbătă,
cu prilejul ducerii sicrielor la Bucureştii-Noi, unde va avea loc
înhumarea. Dar şi manifestaţia de ieri a impresionat adânc.

Note:
1
Gardiştii" plănuiseră să plimbe sicriele în toată (ara, la Iaşi, prin
Basarabia, în Oltenia şi în' Banat.
Kaufmann, pe care l-am văzut azi la „Steaua Română", părea un
cadavru ambulant. „Dragă d-le Argetoianu", îmi spunea el, „începe
întocmai ca în Germania cu Hitler. Oamenii ăştia se organizează, jos
în popor, cum a făcut Hitler, şi nimeni nu vede pericolul şi nimeni nu
reacţionează!"
Israel trece prin momente grele, şi persecuţia se întinde pretutin-
deni. N-au început campaniile de presă antisemite în Franţa, acest
Chanaan al Jidovimii? Cât vor mai rezista Anglia şi Statele Unite
curentului general?
împotriva curentului gardist din studenţime s-a ridicat, ca o speri-
etoare de ciori, inefabilul poligraf şi profesor Nicolai Iorga. De când
Yvon Delbos, Externistul lui Blum, a adresat omului nostru (cine l-o
fi pus?) o scrisoare prin care-l declara cel mai mare geniu al Europei1
— de când un caraghios italian a ţinut la Roma o conferinţă asupra
„fenomenului Iorga2 — dl Profesor a înnebunit de tot şi se crede stă-
pânul Ţarii Româneşti, dacă nu şi al lumii. Ieri a facut-o lată de tot.
Ducându-se să-şi facă cursul, la Academia Ştiinţelor Comerciale
şi Industriale, dacă nu mă înşel, studenţii i-au declarat că nici ieri,
nici azi, nici mâine, nu vor să se ţină cursuri, ca un omagiu adus celor
căzuţi pe frontul spaniol.
Iorga a început să urle şi să înjure ca un nebun, apoi în fugă s-a
dus la Preşedinţia Consiliului unde miniştrii erau tocmai adunaţi la
sfat. A aruncat un galoş sub o masă, altul după sobă, umbrela în
obrazul unui aprod şi zărind un tânăr ziarist, copoi ce se învârtea prin
faţa uşilor, şi luându-l drept un şef de cabinet i-a poruncit răstit să-l
anunţe Consiliului de Miniştri. Lumea încremenise, speriată, căci
Apostolul gesticula ca o moară de vânt şi adresându-se probabil lui
Dumnezeu, acoperea cele văzute şi cele nevăzute cu şiroaiele unei
impetoase şi

Note:
1
Rezultatul a fost imediat: Iorga a luat cuvântul în Senat şi timp
de un ceas a bătut câmpii, înjurând Germania ca la uşa cortului cu
prilejul discuţiei asupra volumului lui Şeba.
- Ambele manifestări ridicole s-au succedat în ultimele 15 zile.
ininteligibile logorei. „Eh drragă, aşa nu mai merrhge, mizerrrabilii,
eu sunt eu, darrh ei nu sunt ei" — şi aşa mai departe. Gazetarul s-a
făcut nevăzut dar un uşier a prevenit pe Tătărescu, care a ieşit din
sala Consiliului întru întâmpinarea Domnului... Profesor. „Nu,
domnule, nu cu d-ta. Cu tot Gu- verrhnul vhreau să vohrrrbesc! E o
hrruşine!" Şi luând-o înainte cu primul ministru după el a intrat în
sala dezbaterilor. Aci,... „Eih, domnilor!" ... a făcut cu ouă şi cu oţet
pe toţi, apoi adresându-se lui Tătărescu: „Da, da, ştiu, eih da. D-ta
vhrrei să nu fi omhorrât, şi acopehrri o politică de laşitate. D-ta
chrrrezi că voi fi hrrrăpus eu? Te înhşeli: nu vei vohrrbi d-ta la
înmohrrrmântahrrrea mea, voi vohrrrbi eu la a du- mitale!" Şi dă-i şi
trage-i. Miniştrii se uitau unii la alţii şi-şi făceau semne, că e nebun.
După ce a sfârşit să urle, s-a aşezat şi a scris o scrisoare de demisie
din toate însărcinările sale. O scrisoare prin care se plângea că nu-i
vin elevii la curs (a cui era vina?), o scrisoare fără şir în care nu
pierdea însă nici un moment nordul paralelor, o scrisoare în fine atât
de interesantă pentru conturarea morală a acestui fiite-vânt încât nu
pot rezista la plăcerea de a o reproduce aci, după Neamul Românesc:
Domnule Ministru,
De mai mult timp constat la Universitate ca şi la academia de Co-
merţ, că studenţii nu mai frecventează cursurile1.
 La Universitate, pe lângă vreo zece foşti studenţi se adaugă alţi
zece, mult douăzeci de ascultători flotanţi (?), pe care nu-i cunosc (!).
La Academia de Comerţ, am din 800 înscrişi, doar 30 care ascultă
(!!).
Studenţii, în cea mai mare parte, fac politică şi dictează în şcolile
superioare după interesele partidelor lor.
Aşa fiind eu nu pot funcţiona la nici una din aceste şcoli.
Vă rog să-mi acordaţi un concediu (!) până la 1 mai, când, dacă
se restitue o atmosferă în care am lucrat aproape jumătate de veac,
sunt gata a face zi de zi lecţiile întrerupte.
Altfel v-aş ruga să treceţi aceste lecţii la Institutul de Istorie
Universală (?), strămutând acolo şi salariul (î!!)2.
Note:
1
Pe ale lui?
1
La Institutul de Istorie Universală, e tot el titular!
Dacă pentru aceasta socotiţi că trebuie o demisie de la celelalte
două şcoli (!!!) vă rog a dispune pensionarea mea de la 1 aprilie.
Primiţi vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea adâncii mele pă-
reri de rău că trebuie să iau această neclintită hotărâre.
N. Iorga
„Neclintită?" Până când?
Crede cineva că cu asta a sfârşit? Dar de unde? A luat altă foaie şi
a scris o scrisoare mareşalului Averescu prin care-I implora să alcătu-
iască numaidecât un Guvern de militari şi... să-i aducă studenţii la
curs!
Abia după această scrisoare s-a hotărât, uşurat, să plece. Dar nu
ieşise bine pe uşă şi a început iarăşi să urle: nu-şi găsea galoşii şi um-
brela! Miniştrii s-au repezit toţi să-i caute de frică să nu se mai scape
de el. în fine preţioasele obiecte au fost găsite şi liniştea s-a restabilit
în falnicul palat Cantacuzino.
Ieri la Cameră, kilometric discurs al lui Cancicov în chestiunea
monetară — răspuns la interpelările Madgearu şi Iunian, şi replica
zisului Madgearu. N-am âsistat la dezbatere, deşi fusesem şi eu pus
în chestiune, dar am găsit inutil să mă mai ostenesc să lămuresc
pentru a nu ştiu a câta oară, învinuiri aduse cu rea credinţă şi numai
cu rea credinţă. N-am avut nici măcar curajul să citesc poliloghiile
mediocrilor protagonişti. Amănunt amuzant: mi s-a spus că Cancicov
a recunoscut, în discursul său, că Rist şi Auboin au propovăduit şi
executat în Franţa ceea ce combătuseră în România pe timpul
ministeriatului meu! Şi cât m-au înjurat liberalii pe tema criticelor lui
Rist! Dreptatea vine totdeauna, câteodată însă prea târziu.
Discurs, tot ieri, al Iui Sassu la Senat, asupra legii Agriculturii.
Kilometric şi el, dar în plus ditirambic. Păcat de atâta elocinţă pentru
o lege moartă!
Citesc în ziare că Neville Chamberlain a cerut Camerei
Comunelor autorizaţia să contracteze un împrumut de 40 milioane de
livre (400 miliarde lei) pentru Apărarea Naţională. Cum să nu meargă
industria armelor şi a tuturor metaieior! Iată pentru ce trebuie
menţinută atmosfera alarmistă în Europa întreagă! Şi noi, bieţii noi,
ca să ne luăm
după cei mari ne istovim comandând armament peste graniţă, fară
nici o compensaţie pentru banii care-i aruncăm! Uitasem şperţurile.
Poporul englez este totuşi un mare popor. E atât de bine organizat
încât îşi poate permite luxul imbecilităţii pentru fiecare individ. E re-
flecţia care mi-a venit în mod firesc luând ieri seară masa cu ducesa
de Atholl, cu lady Layton şi cu miss Rothbone — trei deputate în
Parlamentul englez, trei gâşte fară puf şi fară duh!
Radio şi ziarele publică decorarea lui Titulescu şi a mareşalului
Prezan cu colanul Ordinului Carol şi a lui Tătărescu cu marele
Cordon al aceluiaşi ordin. După câte ştiu Titulescu şi Prezan au fost
decoraţi astă-vară, cu prilejul vizitei lui Beneş şi a Prinţului Paul.
Poate că abia acum au ieşit decretele! Proaspăt decorat e numai
Tătărescu. Al treilea cordon, în trei ani. Mare om, sau mare secătură!
Presa ciocoslovacă a început să ia de scurt pe Şeba şi pe Krotta,
cu prilejul faimoasei cărţi. Nu m-ar mira să sară şi Krofta, cu atât mai
mult că Beneş doreşte să aducă pe Ossuski în locul lui.
Ieri-seară, mare bal la Jockey-Club. Lumea a petrecut până azi la
ora 7 dimineaţa şi a fost mulţumită. Deşi poftiţi, Regele şi Regina
Ma- ria nu ne-au cinstit cu prezenţa lor.
13 februarie. — Prânzit ieri la Legaţia Suediei. Casă foarte
simpatică aranjată şi mobilată în gustul anilor 1830. Ministrul, dl
Reuters- feld şi simpatica lui soţie respectă toate tradiţiile într-o
„ambianţă" din cele mai plăcute. Astfel la masă, după supă, stăpânul
casei a salutat într-un mic discurs pe oaspeţi. La sfârşitul mesei, Guţă
Tătărescu în onoarea căreia era primirea, a spus câteva cuvinte în
cinstea amfitrionilor (fusese prevenit că aşa sunt uzanţele suedeze).
In cursul mesei dl şi d-na Reutersfeld au făcut „skol" (!) cu fiecare pe
rând, adică au ridicat un pahar în sănătatea fiecărui invitat, uitându-se
adânc în ochii lui. ,,Skolitul"(!) nu spune nimic, şi se.închină cu
respect! Invitaţii fuseseră aieşi cam ciudat; erau acoio Ostrovski şi
Lucă Sturciza, gardist şi mâncător de bolşevici; eram eu şi Tătărescu,
pe care în ultima vreme l-am tratat fară menajament. Tătărescu a rupt
însă gheaţa şi am stat mult de vorbă cu el, mai ales pe chestiunea
Titulescu. Mi-a confirmat că nici o împăcare nu e posibilă între el şi
Titulescu ca şi între acesta şi Rege. în ce priveşte decoraţiile, de
asemenea, că au fost date (chiar a lui, lucru pe care-l uitasem) astă-
vară, cu prilejul vizitei Micii înţelegeri. Decretele au apărut acum în
Monitor, de unde informaţiile publicate în ziare. Tătărescu a început
din nou cu „Trebuie să ne vedem, să stăm de vorbă". I-am spus că cu
plăcere — fară nici o intenţie de urmare.
Azi, la înmormântarea Iui Moţa şi Marin am trimis o delegaţie de
100 de membri ai Partidului Agrar, din organizaţia Capitalei.
Jean Mihalache a scris d-lui Nicolae Iorga o scrisoare de solidari-
tate în atitudinea pe care omul cu barbă a luat-o în chestiunea stu-
denţească. Consecinţa va fi că studenţii care nu îndrăznesc încă să se
atingă de Domnul Profesor, vor trage o bătaie Domnului învăţător
(pensionar). Se aştepta ieri o ieşire a lui Iorga la Senat; nebunul a ple-
cat însă la Sinaia, să se răcorească.
14 februarie. — Lume enormă, ieri, la înmormântarea lui Moţa şi
Marin. înainte de începerea slujbei, la biserica Sf. Ilie Gorgani, slujbă
săvârşită de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, Gurie al
Basarabiei şi de episcopul Vartolomeu al Râmnicului cu peste 200 de
preoţi în biserică şi în jurul ei — legionarii s-au strâns lângă sicriele
celor morţi şi au reales pe Moţa preşedinte al Centrului generaţiilor
studenţeşti şi pe domnul Gârneaţă (un agitator imbecil pe care l-am
cunoscut pe când eram ministru de Interne) ca locţiitor al
preşedintelui. Şedinţa au declarat-o prezidată de însuşi Moţa, în racla
lui rece! Codreanu şi ai lui au inventat o nouă mistică, mistica
morţilor, de care ştiu să se slujească cu o nespusă măiestrie.
Ziarele de azi sunt foarte sobre ca dare de seamă a manifestaţiei
de ieri. Toţi cei care au văzut-o au găsit-o însă impunătoare, şi au fost
adânc impresionaţi mai ales de disciplina morală concretizată în
aspectul miilor de tineri care au defilat. Pare că atitudinea cenzurii a
fost dictată de enervarea mediilor „democratice" printre care în frunte
Legaţia Franţei — căci aşa am ajuns în România Mare, ne dictează
străinii. Miniştrii Germaniei, Italiei, Spaniei şi Poloniei au luat parte
la ceremonie, în ţinută, şi au defilat cu cortegiul prin centrul
Bucureştilor, spre mirarea multora. Iată o nouă internaţională
constituită: internaţionala naţionalistă — dacă o asemenea
împerechere de cuvinte poate fi tolerată!
Manifestările de ieri au pus astfel în evidenţă o mistică nouă şi o
internaţională nouă: e un bilanţ, pentru o singură zi!
Convenţia noastră de comerţ şi plăţi cu Italia a fost semnată ieri,
la Roma. Am fost prima ţară care a aplicat sancţiunile împotriva
Italiei — suntem cea din urmă în reglarea raporturilor cu dânsa după
ridicarea sancţiunilor. Deşi îndepărtat de la Ministerul de Externe,
pare că Titulescu, sau cel puţin spiritul său tot mai domneşte în
anumite cercuri.
Principesa de Piemonte a avut un fiu. Succesiunea Tronului
Italiei este astfel asigurată pentru încă o generaţie. Ultimul vlăstar al
Casei de Savoia a primit numele de Victor Emanuel şi titulatura de
Principe de Napoli. Italienii sunt fericiţi, şi o spun.
în Austria pare că agitaţiile vor să reînceapă. Asociaţiile foştilor
combatanţi cer un împărat. Schussnigg pare şovăitor şi vorbeşte de
demisie, ca să poată contracta o căsătorie neagreată de opinia
publică. Până astăzi, echilibrul politic nu s-a rupt însă pe malurile
duioasei „schone blaue Donau"!
Dl Paul Claudel, fost ambasador al R.F. şi scriitor cu mare
reputaţie — mai multă reputaţie decât talent — a scris un important
articol în favoarea tezei revizioniste ungureşti. Cere ca diferitele
„triburi" (triburile suntem noi, sârbii şi cehii) de pe valea Dunării să
renunţe „la naţionalismul lor strâmt" şi să reformeze o Austro-
Ungarie „armonioasă" spre binele Europei şi al lor. Că dl Claudel
dovedeşte o totală necunoş- tinţă a realităţilor e lucru secundar. Mai
important, şi mai supărător, este că acest glas francez autorizat se
ridică împotriva noastră tocmai în vremuri în care opinia publică
românească se îndepărtează tot mai mult de „marea noastră aliată" şi
se îndreaptă spre partea opusă. Puţină disciplină morală, domnilor
francezi!
15 februarie. — Prezenţa a 7 miniştri străini la funerariile gar-
diştilor — pe lângă cei patru notaţi mai sus ar mai fi fost şi al
Japoniei, al Portugaliei şi al Jugoslaviei (?) — este viu comentată în
toate cercurile. La Cameră, prin culoare, ţărăniştii spumegau şi
Madgearu urla. Aşteptau pe Mihalache ca să vadă dacă nu era cazul
să interpeleze. Oricare ar fi simpatiile mele, nu pot să nu recunosc că
prezenţa diplomaţilor străini la o manifestaţie de politică internă, căci
asta a fost, e fără precedent la noi sau aiurea. Ce am putea zice dacă
Ostrovski s-ar pune în fruntea unei manifestaţii comuniste la o
„Marnă" oarecare? Anarhie pe toate tărâmurile.
16 februarie. — Prezenţa miniştrilor străini la manifestarea
gardistă de sâmbătă continuă să facă mare vâlvă în lagărele
„democratice", cu atât mai mult cu cât popularitatea pe care noul
curent a dovedit că o are a produs spaimă printre adversarii lui. în
cercurile naţionaliste se dau următoarele explicaţii cu privire la
participarea miniştrilor străini la defilarea cu pricina:
Mai întâi se neagă participarea miniştrilor Japoniei, Jugoslaviei şi
Poloniei. N-ar fi fost de faţă decât reprezentanţii Puterilor care au
recunoscut Guvernul din Burgos, adică al Germaniei şi al Italiei şi al
Portugaliei — şi bineînţeles reprezentantul „în partibus" al
generalului Franco, ministrul Prat y Soutzo. Din partea Poloniei a
fost un student, reprezentant al „Tineretului Universitar polon", o
formaţiune universitară naţionalistă, căreia Moţa făcuse o vizită la
Varşovia anul trecut. Patimele sunt atât de aprinse încât de fiecare
parte se susţine altceva, şi nu se poate şti de care parte e adevărul. N-
am văzut pe miniştrii străini vizaţi încât nu pot şti exact cine a fost şi
cine n-a fost. Dar pare că n-au fost decât reprezentanţii Germaniei,
Italiei şi Portugaliei. Aceştia explică prezenţa îor:
1.prin faptul că au primit instrucţiuni în acest sens ceea ce
departe de a fi o scuză, ar fi o agravare a gestului lor;
 2.prin consideraţia că omagiul a fost adus unor cetăţeni căzuţi pe
un front străin (a cărui cauză au îmbrăţişat-o oficial Guvernele
vizate) iar nu într-un conflict românesc, aşa încât nu putea fi vorba de
un
amestec într-o manifestare de ordin politic intern — cu atât mai mult
cu cât încuviinţarea Guvernului român şi patronarea Patriarhului,
şeful Bisericii oficiale române, da întregii ceremonii un caracter
naţionaj, lipsit de orice coloratură de partid (vorba vine!)
Nu se ştie nici azi dacă ţărăniştii vor aduce chestiunea la Cameră,
sau nu. Până atunci, zvonuri şi cancanuri pe toată linia — şi poate
chiar că, şi informaţii exacte. Astfel, se spune pe de o parte că
încurajaţi de incontestabilul succes de opinie pe care l-au avut
sâmbătă, gardiştii au încercat să elibereze de la Văcăreşti pe ucigaşii
lui Stelescu, încă nejudecaţi. Câţiva gardişti ar fi fost duminică — zi
de vizită — să-i vadă şi să-i previe că chiar în noaptea următoare se
va încerca eliberarea lor. Mai multe camioane cu gardişti ar fi şi sosit
ieri-dimineaţă la ora 4 în faţa Văcăreştilor, dar batalionul de asalt s-ar
fi izbit de forţe considerabile poliţieneşti (jandarmi şi armată) şi n-a
putut să-şi atingă obiectivul. Totul s-ar fi redus la o încăierare, la
bătăi,, la câteva arestări, forţele publice fiind pregătite printr-o
indiscreţie asupra celor vorbite în ajun între gardişti. Pe de altă parte
— în cercurile gardiste — se neagă totul. N-ar fi fost nici un atac.
Camarazii legionari obişnuiesc să meargă în fiecare duminică la
Văcăreşti să viziteze pe cei arestaţi; merg mulţi, câteodată peste o
sută, şi cântă coruri patriotice în curtea puşcăriei!!! Aşa a fost şi
duminică — iar luni dimineaţa n-a'fost nimic! în sferele oficiale, cei
de la Ministerul de Interne dezmint tot — cei din anturajul altor
miniştri confirmă informaţia atacului, aşa cum am însemnat-o mai
sus. Dealtmintreli în Guvern ca şi în Partidul Liberal, lumea e
împărţită în două: unii, cei mai mulţi atacă cu violenţă pe Inculeţ şi
politica lui de menajare a Gărzii de Fier, şi ameninţă cu o răfuială
publică. Amicii şi clienţii basarabeanului susţin bineînţeles politica
patronului lor pe care o socotesc pe placul Regelui.
Pare însă că aici se înşeală, căci din toate informaţiile mele
rezultă că Regele e foarte îngrijorat de avântul pe care l-a luat Garda.
Cred că ieri-dimineaţă Regele a spălat chiar serios capul lui
Tătărescu pe această chestiune, şi că „importantul" Consiliu de
Miniştri ţinut aseară a fost motivat de toate cele întâmplate de
sâmbătă până azi.
Ieri n-a fost şedinţă nici la Cameră, nici la Senat şi mulţi au
crezut că amânarea a avut de scop evitarea unor discuţii inutile pe un
teren încă arzător. în realitate şedinţa a fost amânată numai la
Cameră, căci Senatul hotărâse de sâmbătă să ţină şedinţă numai
astăzi marţi. La Cameră, pretexul amânării a fost că la ordinea zilei
era votarea legii Creditului Agricol pe articole, or, Dinu Brătianu,
cere acum ca noua instituţie ce se creează să-şi limiteze activitatea la
proprietatea mică, până la 50 hectare. Şi-au dat în fine seamă, şi
Guvernul şi şeful partidului că sumele puse la dispoziţia plănuitului
Credit Agricol sunt insuficiente pentru finanţarea întregii industrii
agricole, şi se caută o formulă nouă. Rămâne de văzut dacă se va
putea găsi. Adevăratul motiv al amânării şedinţei Camerei a fost tot
chestiunea miniştrilor străini, în care Guvernul nu-şi fixase încă
atitudinea.
Situaţia Guvernului e din cele mai grele: a dat greş în politica lui
faţă de mişcările de dreapta şi a ajuns pe acest teren nu numai să
piardă orice autoritate dar şi la conflicte în partid şi la pierderea
încrederii Coroanei; a indispus prin aceeaşi politică pe aliaţii noştri
financiari şi democratici (Franţa şi Cehoslovacia); şi-a pus lumea în
cap prin legea minelor, prin legea organizării Agriculturii şi prin noua
lege bancară, în care s-a încurcat şi din care nu ştie cum să mai iasă.
Şi toate numai din lipsa unui principiu serios de guvernământ şi
printr-un exces de slugărnicie etc.
Ba a mai izbutit să ridice împotriva lui şi pe nebunul de Iorga,
atât de supus tuturor Guvernelor, din mila cărora trăieşte şi se
lăfaieşte. în afară de scenele violente de joia trecută, însemnate mai
sus, Apostolul Incoerenţei urlă pe toate potecile şi cere imediata
înlocuire a Ministerului actual, printr-un Cabinet militar cu mareşalul
Averescu în frunte. Un gazetar mi-a adus o notă în care a însemnat
cuvânt cu cuvânt cele spuse de Iorga sâmbătă pe culoarele Senatului,
şi un scurt schimb de păreri întrei el şi A.C. Cuza. O transcriu aci,
conţinutul ei fiind din cele mai savuroase:
 —N. Iorga: „Regele nostru face o mare greşeală: caută populari-
tate. Când un Rege are Tronul asigurat prin ereditate nu are nevoie de
popularitate. De popularitate au nevoie Guvernele trecătoare. Dar ca
un Rege să aibă anumite legături pentru grija popularităţii sale,
legături care dăunează ţării, — lucrurile nu sunt numai grave dar şi
dureroase pentru ţară."
—A.C. Cuza: „Să mă lăsaţi pe mine să guvernez 6 luni şi-mi iau
angajamentul să fac deplină regulă!"
— N. Iorga: „Dragă Cuza, în clipa în care te vei aşeza pe scaunul
Preşedinţiei de Consiliu, vei simţi cum intră în d-ta un corp, iar din d-
ta nu va mai rămâne decât pielea; corpul acela va dicta, iar d-ta vei
executa. Dacă d-ta nu vei fi uns jos, va fi el uns la cap, şi tot va
intra!" (sic)
înainte de amiază Pangal la mine. Vine să mă informeze că va fi
primit la ora 4 la Rege şi să mă întrebe dacă am să comunic ceva
Maje- stăţii Sale. l-am răspuns: „Nimic. Dacă te întreabă de mine
spune-i că am rămas omul formulei pe care o cunoaşte, că-mi pare
rău că n-a adoptat-o, că văd cu părere de rău cum dă cu capul de toţi
pereţii şi cum se poticneşte din groapă în groapă. Are la îndemână un
om inteligent, cinstit şi care ştie ce vrea — şi se serveşte de toţi
proştii şi de toate lichelele, cu atât mai rău pentru el. Dacă te întreabă
de ce nu i-am cerut audienţă, te rog să-i spui răspicat că de când m-a
făcut să aştept 3 luni una (în 1935) am tras concluzia că nu are nici o
plăcere să mă vadă."
Tot Pangal mi-a povestit două întrevederi ale sale: azi a venit la el
Moruzov faimosul poliţist al Statului Major şi i-a spus: „Domnule
Pangal, nu mai merge, Regele e furios, trebuie numaidecât un
Guvern Averescu!"1 — iar ieri seară a văzut pe Papacostea care i-a
destăinuit (?!) că Franasovici i-ar fi adus cu un ceas înainte la
cunoştinţă (? ca să o comunice lui Averescu?) că Tătărescu şi-a dat
ieri demisia în scris Regelui, că Regele a primit-o dar a rugat pe zisul
Tătărescu să o mai ţină secretă!!! (atunci cum vine destăinuirea către
Papacostea?) până va hotărî el. După Franasovici, Regele ar vrea ca
actualul Guvern să mai voteze bugetul. S-ar putea, în acest caz, să se
renunţe la toate legile în curs, şi să se voteze bugetul la repezeală,
într-o zi sau două, fie că ar fi rectificat mai târziu. Singura
neînţelegere între Tătărescu şi Rege ar fi fost că acesta ar vrea un
Guvern Averescu cu militari — poate cu unul sau doi civili — pe
câtă vreme cel dintâi a susţinut un Guvern Averescu fară militari,
urmând a se recurge la o formulă ostăşească numai în caz de
nevoie!!! îmi pare că visez, sau că citesc un basm. Pangal a fost
impresionat de identitatea de formulă (Averescu) la Moruzov şi la
Pa- pacostea-Franasovici. Eu nu, fiindcă în politica românească nu
mă mai impresionează nimic.
Dejunat la Prat. El pretinde că la manifestaţia de sâmbătă a fost
un reprezentant al Legaţiei poloneze, care a mers până la Bucureştii
Noi, cu automobilul ministrului purtând fanionul polonez — că a fost
ministrul Japoniei, şi că i se pare că a fost şi cel jugoslav. Prat are
probabil vedenii, sau poate că vrea să acrediteze o legendă favorabilă
Guvernului său.
Scepticismul meu faţă de istorioarele Moruzov-Papacostea-
Frana- sovici raportate azi-dimineaţă de Pangal, a fost justificat.
După audienţa sa la Rege, Pangal a trecut pe la mine să-mi aducă
impresiile lui, proaspete. A găsit pe Rege foarte calm; n-avea câtuşi
de puţin aerul că se pregăteşte pentru acţiuni eroice. Pangal i-a vorbit
întâi de Masoneria românească.

Note:
1
Moruzov va veni mâine la Pangal să-i vorbească mai lung.
Regele a fost de părere că ar fi oportun să o dizolvăm, faţă de
curentele ostile ei care — fie şi pe nedrept — câştigă mai mult teren
în ţară. A trecut apoi la situaţia politică. Aci Regele a rămas butonat,
dar fară să mai apere de astă dată Guvernul său, sau să declare că
problema succesiunii nu se pune. Conversaţia a fost de altmintreli
fară mare interes. Pangal a enumerat diversele posibilităţi pe care le
vede: Averescu, Mironescu, Vaida, eu. Regele s-a arătat binevoitor
faţă de noi trei din urmă, dar la numele lui Averescu a replicat: „Dar
mai e posibil după cartea pe care a scris-o?" La un moment dat,
Pangal între- bându-l de ce nu dă şi lui Averescu colanul Ordinului
Carol pe care l-a dat lui Prezan, Regele a spus din nou: „Dar cum să
i-l dau după cartea pe care a publicat-o?"1
 Impresia generală pe care Pangal a avut-o din audienţa lui, e că o
criză de Guvern mai apropiată decât se crede va putea avea loc; că
succesiunea nu va fi culeasă de un partid şi că din formulele în afară
de partide, singura fără sorţi de realizare ar fi o formulă Averescu!
Să-şi fi bătut joc de Pangal? Se poate şi asta, dar nu cred.
în cursul audienţei, amicul Pangal a putut să plaseze şi istorioara
cu audienţa mea. Regele n-a spus nimic, a vorbit însă de mine cu
simpatie şi a întrebat ce mai fac. Regret că Pangal n-a avut curajul
să-i servească atunci şi tartina cu programul şi cu lichelele. îi voi
servi eu, la prima ocazie.
Regele a mai întrebat ce se petrecea în partidul nostru. „Nimic, a
răspuns Pangal, a plecat Ottescu fiindcă Argetoianu nu i-a dat locul
lui Radian, generalul Racoviţă pe care-l cunoşti, şi doi-trei
necunoscuţi!" Regele a râs şi a încheiat: „Partidul vostru e
Argetoianu!"
Dacă audienţa lui Pangal nu confirmă veştile unei imediate
schimbări de Guvern, situaţia Ministerului Tătărescu nu rămâne mai
puţin precară — iar a ţării mai puţin nenorocită şi încurcată. Salvarea
nu mai poate veni, mi-e frică, decât din excesul răului.
17 februarie. — Chestiunea miniştrilor străini care au asistat la
manifestarea gardistă de sâmbătă, a fost adusă ieri la tribuna Camerei
de Armând Călinescu, în numele Partidului Naţional-Ţărănesc.

Note:
1
E vorba de memoriile lui Averescu a căror publicare a început.
I-a răspuns Tătărescu. Amândoi erau înţeleşi: Călinescu a fost
foarte moderat în expresii, Tătărescu hotărât şi dârz... în vorbe. A
trâmbiţat sus şi tare demnitatea „Ţarrrei Rrromâneşti" şi a declarat că
dacă cercetarea pe care a ordonat-o va confirma informaţiile sale (?)
gestul miniştrilor străini nu va putea rămâne fară consecinţe. Acestea
n-ar putea fi decât plecarea miniştrilor, căci dl Tătărescu s-a declarat
cel mai mare prieten al ţărilor pe care aceşti miniştri le reprezintă.
Dar dacă gestul lor n-a fost decât executarea unor instrucţiuni
primite, ce se întâmplă? Evident, Tătărescu nu putea răspunde decât
cum a răspuns, dar mai bine era să fie informat de vineri seara despre
ce urma să se întâmple sâmbătă dimineaţa, şi să împiedice o
manifestare nesocotită şi incompatibilă cu demnitatea noastră de Stat
independent.
Dl Jean Şeba a făcut o vizită d-lui Tătărescu, ministrul interimar
la Externe (Victoraş Antonescu a plecat cu 16 persoane la Athena,
pentru o întrunire a înţelegerii Balcanice) şi i-a adus la cunoştinţă că
a cerut rechemarea sa. In amintirea excelentei şunci de Praga şi berii
de Pilsen cu care de atâtea ori ne-a ospătat, fie-i ţărâna uşoară!
Comisiunea pentru neintervenţia în Spania, de la Londra, şi-a în-
cheiat lucrările printr-o lovitură de teatru. De unde toată lumea
credea că se dizolva fară să fi ajuns la nici un rezultat, ieri toate
ţelurile urmărite au fost atinse. Toate Puterile întrunite au primit ca
trimiterea de voluntari să înceteze (pe ambele fronturi) în ziua de 20
februarie, iar controlul coastelor şi transporturilor să înceapă pe ziua
de 6 martie. Telegramele de la Londra vorbesc de o presiune din
parteâ Franţei care ar fi ameninţat, în culise, cu trimiterea a 2 Divizii
pe frontul guvernamental. E puţin probabil ca Germania şi Italia să fi
fost influenţate de asemenea lăudăroşi, căci ar fi putut trimite ele, 4
Divizii pe celălalt front. E mai probabil că.şi Italia şi Germania au
trimis în Spania tot ce aveau de gând să trimită şi că le convine acum,
când soarta comuniştilor spanioli pare pecetluită, să controleze
expediţiile ruseşti.
La ce încurcături poate duce nebunia erotică! Iată pe bietul
Eduard VIII al Angliei redus să trăiască ca un milog la Enzesdorf, pe
seama Rotschilzilor! într-adevăr tatăl său George al V-lea socotind
că, ca Rege al Angliei tiul său mai mare nu va lipsi de cele necesare
nu i-a lăsat nimic în particular. Toată averea sa — de circa 300 000
livre venit (aproape 300 000 milioane lei), Regele George al V-lea a
lăsat-o fiului său al doilea, Ducele de York. Şi iată că tocmai acesta a
ajuns Rege şi bietul „David" n-are azi nici banii babachii, nici pe ai
listei civile. Vizita contesei de Harewood (Princess Royal) la Viena a
avut tocmai ca scop să îndrepte această situaţie nedreaptă. Probabil
că a venit cu propuneri concrete din partea noului Rege. Cu atât mai
mult că în Parlamentul englez atmosfera continuă să fie ostilă pentru
votarea unui apanaj mai ridicat în favoarea fostului Rege.
Deocamdată acesta trage pe dracul de coadă la Enzesdorf. Familia
Rotschild se plânge (?) că Ducele de Windsor o costă cât nu poate
plăti. Numai continuul telefo- naj cu Cannes (d-na Simpson) costă 25
000 frs. pe lună! Rotschilzii vienezi, sărăciţi, au cerut o subvenţie de
la Rotschilzii francezi şi englezi — şi au obţinut-o, căci era
„onoarea" familiei în joc! Se zice că sentinţa judecătorului care
trebuie să confirme divorţul d-nei Simpson şi pare trebuia să fie dată
la sfârşitul lui martie va fi amânată până în octombrie. Bietql David!
Nici bani, nici damă, nici Tron! Rea mai e şi lumea!
18 februarie. — Proiectata întrevedere cu Mihai Popovici, a avut
loc ieri la Pangal şi s-a desfăşurat după dorinţele mele, care par a ti şi
ale lor: apropiere fară angajament prea precise. Deocamdată cel
puţin. Fratele Mihai a început prin a mă întreba dacă Pangal m-a pus
la curent cu cele vorbite între ei (o eventuală colaborare de Guvern
într-un Minister Mihalache). I-am răspuns că da, dar că pe mine m-ar
interesa poate mai mult o înţelegere de opoziţie decât una de Guvern,
fiindcă ei nu vor constitui viitorul Guvern, iar eu n-am mare poftă să
fac parte din el, aşa cum cred eu că se va constitui. Am adăugat că
siguranţa mea că nu vor fi chemaţi ei la Guvern nu se întemeiază pe
informaţii, ci pe raţionament. Un Guvern naţional-ţărănesc sau un
Guvern naţionalist ar de clanşa automatic dacă nu războiul civil în tot
cazul lupte sângeroase în toată ţara. Regele e omul care caută să evite
complicaţiile, şi va recurge prin urmare la un Guvern hibrid, fie şi
neputincios, care să menajeze şi capra şi varza, sau în tot cazul să nu
dezlănţuiască uri prea mari, amânând ciocnirea între cele două mari
curente electorale care-şi împart ţara. Mihai Popovici nu e de părerea
mea. El crede că Regele nu are decât două soluţii: ori Guvern
naţional-ţărănesc, ori Zelea Codreanu (căci celelalte grupări
naţionaliste nu contează, după dânsul). De lupta pe care ar vrea să o
evite, Regele nu va scăpa, căci ei, naţional- ţărăniştii vor provoca-o
în tot cazul. Dacă Regele nu-i cheamă la Putere, Mihalache se va
demite din şefia partidului care va alege în locul lui pe Maniu şi lupta
fară cruţare va începe, pe temelia lozincilor de la Bădăcini. Coroana
nu va avea nimic de câştigat în această ipoteză. Dacă Regele cheamă
pe Mihalache, partidul va împiedica pe Maniu să-şi dezvolte acţiunea
lui. A fost mai greu să-l împiedice în opoziţie, la Guvern va fi mult
mai uşor — căci partizanii vor rămâne în jurul blidului cu linte. Faţă
de dreapta şi mai ales faţă de Garda de Fier, naţi- onal-ţărăniştii sunt
gata să-şi ia toate răspunderile şi să sfârşească cu ei. Regele se teme
azi de Maniu şi de Zelea Codreanu. Cea mai bună formulă — după
Mihai Popovici — ca să scape de ei e aceea a unui Guvern
Mihalache. Ţara-l vrea (?). Dacă Regele doreşte ca Mihalache să mai
facă acorduri de colaborare şi cu alţii, naţional-ţărăniştii ar fi foarte
dispuşi să facă unul cu mine.
Eu: „Dar cu Vaida?"
Mihai Popovici: „Niciodată!" şi a început să-mi povestească cât
de prost s-a purtat Vaida cu el. Pe când era încă în partid, în afacerea
Skoda, de frică să nu iasă compromis fiu-său — funcţionar gras plătit
de Seletzki — a lăsat suspiciunile să cadă asupra sa, Mihai Popovici,
în chestiunea ruperii sigiliilor, deşi ştia bine că sigiliile fuseseră rupte
din greşeala lui Uică. El, Popovici, n-a avut nici un amestec în
afacerea Skoda — şi pare că este aşa — şi totuşi, datorită bineînţeles
nemerniciei liberalilor (Mihai vorbeşte) dar şi în marea parte
slăbiciunii lui Vaida, a rămas o bănuială asupra lui.
„De când am luat preşedinţia organizaţiilor noastre din Ardeal,
Vaida şi cu mine am devenit adversari. Am spus lui Mihalache: eu nu
pot face nimic dacă partidul mai cochetează cu Vaida. Mihalache mi-
a promis că aşa ceva nu se va întâmpla, şi Mihalache se ţine de
cuvânt."
Mi-a mai vorbit de Maniu, care e monarhic şi n-are nimic cu
Regele — dimpotrivă — ci numai cu d-na Lupescu şi cu anturajul, de
care vrea să scape Coroana. Costăchescu n-ar fi împotriva lui Maniu,
dar cere ca acesta să facă politică pe faţă. Apoi, a revenit iar la Vaida.
„Ştii de ce a căzut Vaida în 1935?" — „Nu." — „Din cauza Gărzii de
Fier. Şi ce era Garda de Fier atunci? Nimic pe lângă ce e astăzi, şi
Tătărescu nu cade." Am mai vorbit de una, de alta, şi ne-am înţeles să
ne vedem, fară să fi precizat ceva.
în cafeneaua politică fierberea mare continuă. Liberalii, o parte
din ei, s-au adunat ieri la Dinu Brătianu şi au cerut retragerea de la
Putere. Declaraţiile atât de ţanţoşe făcute de Tătărescu la Cameră
nedumeresc pe mulţi, care se întreabă pentru ce atâta insistenţă
asupra unui incident pe care politica l-a umflat Că miniştrii străini au
făcut o gafă, şi că prezenţa lor la manifestaţia de sâmbătă era
inadmisibilă o recunoaşte toată lumea, dar argumentul cu
„demnitatea" ţării pare exagerat căci gestul miniştrilor n-a atins pe
nimeni în demnitatea lui. Zişii miniştri n-au avut intenţia să ne
umilească, dimpotrivă, şi în intenţia în care se săvârşeşte un act stă
toată importanţa lui. Violenta ieşire a lui Tătărescu nu se poate
explica decât în două feluri: sau d-sa a fost informat la timp1 că atât
Germania cât şi Italia nu vor sprijini atitudinea agenţilor lor — sau d-
sa caută o platformă de retragere onorabilă pentru Guvern, căci un
conflict cu cele două Puteri totalitare ar muta „gafa" de pe terenul
miniştrilor străini pe acela al miniştrilor români.
Pangal a văzut aseară pe Moruzov. Poliţistul Regelui i-a raportat
că sâmbătă şi duminică a fost mare panică la Palat. Panica a fost cu
atât mai mare cu cât informaţiile sosite ar fi dat de bănuit proiectarea
unui atentat gardist împotriva d-nei Lupescu. Codreanu şi-ar fi dat
seamă de necesitatea de a complecta efectui jertfei iui Moţa şi Marin
printr-o lovitură cu răsunet în ţară. Acum lucrurile s-au mai liniştit
puţin, fiindcă s-au mai primit şi alte informaţii contradictorii.
Moruzov crede (Moruzov crede, e delicios!) că trebuie numaidecât
un Guvern Averescu. Că Regele l-ar fi făcut deja dacă nu i-ar fi frică
de repercuţia în Armată. Nu ştie cum stă Averescu cu Armata, după
publicarea memoriilor lui atât de crude pentru Prezan şi generalul
Antonescu, amândoi cu

Note:
1
De remarcat ci deşi incidentul s-a întâmplat sâmbătă, Tătărescu
n-a reacţionat decât marţi seara, amânând şedinţa Camerei de luni. A
avut astfel vreme să primească informaţii de la Berlin şi de la Roma.
mulţi prieteni şi partizani printre ofiţeri. Regele a însărcinat chiar pe
Moruzov să facă o anchetă printre aceştia, şi să-i raporteze cum stau
lucrurile. Se vede că la această repercuţie asupra Armatei, se gândea
Regele când vorbind lui Pangal, în ultima audienţă, despre Averescu
tot repeta: „Cum să-l chem după ce a scris cartea pe care a scris-o?"
Moruzov crede că deoarece panica a trecut, că de vreme ce un
Guvern Averescu ar fi greu de pus în picioare, Tătărescu va mai
rămâne, dar nu mult, maximum până la sfârşitul lui martie. „Ştii cum
îl încântă Guţă pe Rege ca să-l mai ţie?" — povestea lui Pangal,
ilustrul nostru poliţist — „cu tot felul de mofturi. Aşa ieri a venit
încântat la Palat şi a spus Regelui că a alcătuit un admirabil buget, nu
numai echilibrat 'dar chiar cu excedent Nu mult dar câteva sute de
milioane din care a şi pus 180 la o parte pentru construcţia Palatului.
Regele a fost încântat la rândul lui de această dărnicie, şi Guţă şi-a
asigurat duvernul până după votarea bugetului." Totuşi Moruzov
crede că o schimbare cât mai repede este indispensabilă, şi a promis
lui Pangal că va lucra împreună cu Urdăreanu la constituirea unui
Guvern Argetoianu (aşa s-ar explica şi vizita lui, la Pangal). Adus la
Guvern de Moruzov şi Urdăreanu, atât mi-ar mai lipsi! Dacă s-ar
înhăma şi Buchmann la treabă, succesul ar fi asigurat!
în Anglia s-a votat cel mai mare împrumut realizat vreodată în
timp de pace: un miliard şi jumătate livre sterline, pentru Apărarea
Naţională (circa o mie cinci sute miliarde de lei!). Laburiştii au votat
contra pentru diferite motive printre care acesta: e un împrumut de
război în timp de pace.
ieri, pe când lua ceaiul ia Liiica Seuiescu (văduva iui Mişu),
Ştefan Şendrea a căzut mort pe loc. Dezagreabilă surpriză pentru
stăpâna casei. Săracul Şendrea era un prost dar nu a supărat pe
nimeni cât a trăit. Nu a devenit jenant decât în clipa morţii.
Azi a dejunat Fabricius, ministrul Germaniei, la mine. Fusese
invitat dinaintea incidentului cu gardiştii şi mai fuseseră invitaţi în
acelaşi timp, printre alţii, şi Franasovici cu soţia. Socotind că
întâlnirea diplomatului maltratat în Cameră de preşedintele
Consiliului, cu un membru atât de „marcant" (!) al Cabinetului ca
ducele Richard, ar putea fi dezagreabilă şi pentru unul şi pentru altul,
am rugat pe soţia meau să telefoneze d-nei Franasovici şi să o previe.
D-na Franasovici a mulţumit şi a răspuns că într-adevăr „Richard n-
ar putea sta la masă cu Fabricius!" şi s-au scuzat, rugând însă să nu se
spună. întreg valahul se oglindeşte în acest răspuns. Franasovici are
mari interese în societatea de asigurare germană Victoria;
„demnitatea" ţării e una, dar afacerile sunt afaceri. Nu se poate sta la
masă cu neamţul, dar să nu se ştie că a refuzat! Ce scârbă! Fabricius
mi-a dat versiunea lui asupra evenimentelor, versiune care evident
este şi a lui Sola:
 „Ain fost invitat să asist la toate ceremoniile organizate în
onoarea celor doi tineri ucişi în luptele de pe frontul spaniol, la
sosirea corpurilor în Gara de Nord, la slujba de sâmbătă din biserica
Sf. Ilie Gor- gani, la defilarea pe străzile Capitalei, la înhumarea de la
Bucureştii- Noi. Tocmai ca să nu am aerul că mă amestec în vreo
manifestare politică, am refuzat să merg la Gara de Nord, să iau parte
la defilare sau la înhumarea de la Casa Verde. Sola voia să meargă la
gară; l-am făcut să priceapă că n-ar fi fost nimerit, şi s-a abţinut şi el.
Am socotit că prezenţa mea la biserică era un omagiu datorit
victimelor unei lupte pe care o ducem şi noi, victime pe care
Fiihrerul le onorase la trecerea sicrielor lor prin Berlin. Am fost cu
atât mai departe de ideea că săvârşesc un amestec în politica internă a
României, cu cât Guvernul românesc dedese un caracter naţional
acestor funeralii. La Cluj, a ieşit întru întâmpinarea trenului funerar
întreaga Universitate cu rectorul în frunte, în celelalte gări toate
autorităţile, iar la ceremonia de la Sf. Ilie se anunţaseră doi
mitropoliţi şi un episcop care aduceau binecuvântarea Patriarhului.
Nici un moment nu ne-am gândit nici eu nici Sola, că puteam
aduce o jignire amor propriului românesc. N-am avut instrucţii de la
Berlin, dar am pus Guvernul meu în prealabil în cunoştinţă,
telegrafic, despre hotărârile luate. N-am primit nici un răspuns, prin
urmare Berlinul a aprobat demersul meu, căci altfel l-ar fi oprit. Am
convingerea că dacă nu aş fi asistat la ceremonie, Fiihrerul m-ar fi
rechemat.
N-am văzut ,pe dl Tătărescu de marţi seara. L-am văzut după ce
făcuse declaraţiile neaşteptate din Cameră, dar nu le cunoşteam. Dl
Tătărescu — la care mă dusesem pentru afacerile dintre România şi
Germania pe care le tratez cu dânsul — mi-a vorbit foarte amabil «de
cette affaire bien ennuyeuse», şi că spera că în câteva zile lucrurile se
vor aranja. I-am dat explicaţiile pe care ţi le-am dat şi d-tale, şi a
părut
convins de temeinicia lor. Mare mi-a fost mirarea când am citit acasă
textul declaraţiilor d-lui prim ministru. Acum chestiunea s-a :himbat,
jignit mă simt eu, şi cer o reparaţie complectă. Ştiu că pot vorbi în
numele Guvernului meu. Eu nu pot să rămân aici şi să lucrez, decât
dacă recapăt întreaga încredere a Guvernului şi a Regelui. Iar dacă
plec eu, nu mai vine alt ministru în locul meu."
Fabricius mi-a mai spus că ştie de la Sola că Guvernul român a
făcut un demers la Roma căutând să obţină ca ministrul Italiei să fie
rechemat, fie şi vremelniceşte, fie şi numai să dea explicaţii. Dl.
Lugo- şianu a întâmpinat un refuz formal din partea contelui Ciano.
Mai mult, Sola trebuia să fie numit ambasador, undeva în America de
Sud. După cele întâmplate, ministrul de Externe italian a declarat că-l
va menţine la Bucureşti până va obţine satisfacţie pentru ofensa
adusă reprezentantului Italiei în Parlamentul român. „Şi eu trebuia să
plec la Berlin, a încheiat Fabricius, pentru afaceri, dar acum nu mai
plec până se va lichida chestiunea într-un fel sau în altul".
La Cameră, având treabă cu Vaier Pop (ministrul Industriei)
pentru „Steaua Română", am crezut de^ţlatoria mea să-i repet cele
spuse de Fabricius, şi să-l rog să le comunice şi lui Tătărescu. Să-i
mai spună din partea mea că ar fi o crimă ca din acest conflict
personal să iese o ruptură cu Germania şi cu Italia. Şi câtă apă la
moara lui Titulescu, care cu toată impulsivitatea lui n-a ajuns până la
o ruptură cu nimeni. O nouă dovadă a incoerenţei care domneşte în
Guvern şi în sferele înalte, e că, cuvintele aproape ireparabile ale lui
Tătărescu, erau pronunţate în Cameră exact în momentul în care
Regele spunea lui Pangal: „Titulescu ne strica pe rând cu toată lumea
şi trebuia apoi să împac eu lucrurile. Cel puţin cu Antonescu am
linişte; e bine cu toţi!" Să-l vedem pe unde scoate acum cămaşa. Şi
Vaier Pop găsea că dl Guţă a sărit dincolo de cal şi că pentru nimic în
lume nu trebuiau rupte relaţiile cu Italia şi mai ales — zicea el — cu
Germania. Soluţia îi părea însă grea: „Dacă plecăm noi şi vin oameni
de dreapta, vor capitula înaintea Germaniei şi ne vom strica cu
Franţa. Dacă vin oameni de stânga, n-am câştigat nimic, şi cearta cu
Germania şi cu Italia va fi şi mai sigură." I-am replicat că pe
chestiunea asta nu trebuie să plece nimeni: nici miniştrii străini, nici
Guvernul. Să găsească o formulă de împăcare: vor urla naţional-
ţărăniştii, şi încă — iar toate celelalte grupări politice nu vor zice
nimic.
 Pe chestiunea demnităţii, Vaier Pop mi-a făcut fară să vrea o
confidenţă: „Să ne slăbească şi domnii francezi cu declaraţiile lor, că
nu vor
tolera nici un Guvern român cu simpatii fasciste sau germane; asta e
treaba noastră, nu a lor."
La Cameră se vorbea de un Consiliu de Miniştri mâine dimineaţă,
cu Dinu Brătianu, hotărât" să pună neted chestiunea: sau Guvernul
rezolvă incidentul în sensul declaraţiilor lui Tătărescu în Cameră, sau
îşi dă demisia. Dar hotărârile lui nenea Dinu nu rezistă de obicei
farmecului nopţii.
Prin culoare, toată lumea era de acord că o asemenea şandrama
ministerială nu s-a mai văzut, de la întemeierea României
constituţionale. Dar nici un asemenea Rege!
19 februarie. — Luând ieri la Senat cuvântul cu prilejul unei legi
privitoare la învăţători, Iorga mi-a luat apărarea spre stupefacţia amu-
zată a celor prezenţi. în expunerea de motive a zisei legi (din
iniţiativă parlamentară) idioţii care o semnaseră vorbeau de
„Guvernele de tristă amintire" sub care nu s-au plătit lefurile
învăţătorilor, între 1931 şi 1933. După ce a zgâlţâit bine pe
caraghioşii care-şi permit asemenea calificative, Paranoicul a luat
apărarea ministrului „său" de Finanţe, care a făcut ce a putut, şi care,
dacă nu a plătit pe toţi învăţătorii (căci cea mai mare parte din ei au
fost plătiţi) a plătit până la centimă cuponul în străinătate. „Să
plăteşti lefurile cu banii bancherilor de la Paris, e o metodă, dar să te
lauzi cu ea, e cel puţin temerar!" Frică trebuie să-i fie lui Iorga de
Garda de Fier, dacă a ajuns până să treacă peste ura lui de dement
faţă de mine, în nădejdea de a se apropia de un pumn. Doctorul
Angelescu s-a grăbit să declare că deşi îşi însuşise legea, expunerea
de motive nu era a lui — iar vitele de vot care iscăliseră, au înghiţit.
Cafeneaua politică e în plin delir: azi-dimineaţă se vorbea de
demisia lui Tătărescu şi de un Minister liberal — ba unii ziceau de
concentrare — menit să rezolve conflictul cu Germania şi cu Italia,
Minister prezidat de... Vaier Pop!!! Unde am ajuns!
20 februarie. — Am luat şi eu cuvântul ieri la Cameră, în chesti-
unea miniştrilor străini. Am socotit inutil să vorbesc până acum într-o
chestiune în care nu aveam nici o răspundere. Am tăcut câtă vreme
am
avut un tovarăş de tăcere. Acesta era G. Brătianu. în şedinţa de joi a
expus şi el „punctul său de vedere". Se putea altfel! Parlamentul
nostru fiind o cafenea, fiecare trebuie să trăncănească şi să-şi
„explice punctul său de vedere". Spre marele meu regret a trebuit să
mă amestec şi eu în tărâţe căci aş fi rămas singurul şef de grup
parlamentar, mut, şi lumea ar fi putut să creadă că mă codesc, că nu
îndrăznesc să am opinie. M-am suit la tribună şi am spus: 1) că două
lucruri sunt certe, întâi că miniştrii străini au comis o greşeală, al
doilea că prin gestul lor demnitatea noastră naţională nu se poate
simţi în nimic jignită; 2) că Guvernul a făcut o greşală şi el mutând
incidentul de pe planul al doilea pe planul întâi; 3) că un incident de
ordin personal nu poate influenţa politica noastră externă şi că
Guvernul are datoria să aplaneze incidentul personal, fară nici o
atingere a raporturilor noastre externe — altfel s-ar constata că
agenţii diplomaţiei cărora cu drept se contestă dreptul de a se
amesteca în politica noastră internă, ar putea înrâuri „proprio motu"
politica noastră externă. Am mai adăugat că Guvernul nu poate să
plece pe acest incident, tocmai pentru a dovedi că miniştrii străini nu
pot influenţa politica noastră internă.
Iuca, ministrul de Interne, a făcut ieri în faţa Camerei o expunere
caraghioasă care a avut însă darul să evidenţieze câtă prostie şi
duplicitate e în sânul Guvernului şi câtă laşitate în al Partidului
Naţional-Ţără- nesc. Răspunzând unei întrebări puse acum câtva
timp de Iunian, Iuca a expus pe larg cazul unui student, Rădulescu,
aşa-zisul şef al „Tineretului liberal". Cu gesturi şi cu intonaţii
melodramatice, ministrul de Interne a povestit cum acest tânăr a fost
„ridicat" (ziua în amiaza mare, pe Bulevard, sub ochii poliţiei?) de
câţiva membri ai Gărzii de Fier şi uus pe jos (fară să reziste, fară să
facă apei ia un agent ai forţei pu- biice?) ia ai generai Zizi
Cantacuzino acasă, 3 strada Imprimeriei. Acolo a fost torturat şi
înjurat,.ca să facă anumite destăinuiri, apoi i s-a spus să aştepte
„verdictul Căpitanului". După câtva timp „verdictul" a fost dat: 25 de
lovituri cu o frânghie udă — şi aplicat. Apoi victima a fost pusă în
libertate, cu sfaturi bune. Dl ministru a trecut apoi la apărarea
Poliţiei, care, dacă n-a împiedecat „ridicarea" a făcut tot ce a putut ca
să pună mâna pe cei care au executat atentatul. Naiv, d-sa a povestit
toate greutăţile pe care le-au învins subordonaţii d-sale ca să
găsească, dacă nu pe toţi, pe unii din delincvenţi, căci până în cele
din urmă s-au arestat trei. La căminul care adăpostea pe aceşti tineri,
directonii ar fi declarat că nu cunoaşte pe cei inculpaţi, cam aceeaşi
declaraţie şi din partea secretarului Academiei de Comerţ şi
Industrie. în fine, acum vinovaţii fiind prinşi — a încheiat dl ministru
— Justiţia îşi va putea spune cuvântul. Glorie Poliţiei, Siguranţei şi
ministrului de Interne veşnic vigilent!
Expunerea d-lui Iuca e pur şi simplu monumentală! Ea
mărturiseşte impotenţa poliţiei de a împiedica ridicarea unui cetăţean
de pe stradă şi schingiuirea lui într-o casă particulară şi mai
mărturiseşte încă, că directorul unui cămin studenţesc şi secretarul
unei şcoli superioare pot fi cel puţin simpatizanţi cu Garda de Fier,
fară ca Guvernul care a dizolvat zisa Gardă să facă o obiecţie! Dar e
ceva şi mai extraordinar: adică cum? Schingiuirea se săvârşeşte în
casa d-lui Cantacuzino şi din ordinul d-lui Zelea Codreanu, şi
împotriva acestor doi delincvenţi principali, nici o acţiune? Nici
măcar o vorbă de blam?
Ce e mai nostim e că expunerea d-lui Iuca a fost făcută în faţa d-
lor Madgearu, Armând Călinescu, Ghelmegeanu şi consorţii, şi că
nici unul din aceşti aprigi adversari ai Gărzii de Fier n-a pus
ministrului întrebarea care venea de la sine: dar cu Zelea Codreanu şi
cu generalul Cantacuzino ce faceţi? Vorba românului: frica păzeşte
via. De astă dată frica a păzit gura clănţăilor, atât pe banca
ministerială cât şi pe a fustanelelor ţărăniste. A intrat groaza în
rândurile democraţiei române!
Camera, ruşinoasă, n-a mai insistat şi a trecut la votul pe articole
a legii Creditului Agricol, care a rămas cum era, fără să se mai
introducă, după dorinţa lui Dinu Brătianu,- limitarea împrumuturilor
la proprietatea până al 50 hectare.
Anecdote:
La ultima deschidere a Parlamentului engelz, damele engleze au
apărut după obicei, în toaletă şi cu scule. în cercurile lor, soţia
ambasadorului german, d-na de Ribbentrop, fiica faimosului Henckel
(cunoscuta casă de „Sekt") se lăfaia încărcată cu toate sculele firmei,
de abia le putea purta. Ziarul Times în darea sa de seamă citează
câteva dame engleze prezente în mare ţinută cu perle şi diamante şi
adaugă: „Printre ele d-na de Ribbentrop se distingea prin extrema ei
simplicitate".
Alta:
Lady Hoare, soţia ministrului englez la noi, deşi nepoata Ducelui
de Portland — sau poate tocmai d-asta — e seminebună şi nu ştie
niciodată unde e invitată, şi pe cine invita dânsa. Zilele trecute
poftise la masă pe Elena general Perticari — născută Davila şi amică
a Reginei. Elena a sosit câteva minute mai devreme, lady Hoare a
primit-o foarte amabil, apoi i-a spus: „Chere amie excusez moi, de
vais vous mettre â la porte cârje dois aller m'habiller, j'ai du monde â
dîner!" Elena a fost atât de buimăcită încât în loc să-i replice că
venise tocmai ca să se aşeze cu ea la masă, s-a sculat şi a plecat. S-a
înapoiat acasă şi a telefonat unei prietene să-i ceară sfat. Prietena a
sfatuit-o să se înapoieze la Legaţia britanică, căci nebuna nu-şi va da
probabil seamă că mai venise o dată.
Cu toată ţânţoşenia ei d-na Elena — general Perticari — născută
Davila — amica Reginei s-a supus, s-a dus, şi lady Hoare i-a strâns
mâna cu efiizie şi cu vădită surpriză ca şi cum n-o văzuse de o lună!
încă una:
Zilele trecut la ieşirea de la Ateneu, după concertul admirabilului
pianist Barovski, Cella Delavrancea (d-na Filip Lahovari) a spus unei
prietene: „II est merveilleux, il joue Bach divinement mais je trouve
qu 'il met trop de passiort humaine dans Beethoven. Beethoven etait
sourd, il ne communiait pas avec Ies hommes, mais seulement avec
Ies choses\" Un nou punct de vedere pentru a judeca pe Beethoven.
Fraţii Goncourt au spus că nimeni n-aude mai multe prostii decât un
tablou celebru, într-un muzeu. S-ar putea adăuga şi umbra lui
Beethoven, dacă rătăceşte pe undeva.
21 februarie. — Cele câteva cuvinte pe care le-am spus vineri la
Cameră au avut un răsunet şi un succes pe care nu le aşteptam. Câte
lucruri într-adevăr utile şi inteligente am spus eu la Cameră în cursul
carierei mele şi nimeni nu m-a felicitat! Pentru câteva cuvinte care n-
aveau alt merit decât să oglindească postulatele bunului simţ, mi-a
zbârnăit ieri toată ziua telefonul şi am primit nenumărate scrisori de
laudă. încă o dovadă, poate, că oamenii preţuiesc mai mult bunul
simţ decât inteligenţa. Dar poate că mai e şi altceva. Mulţi au văzut
în circumscrierea conflictului propusă de mine, singura posibilitate
de a salva relaţiile noastre cu Germania şi Italia, şi trebuie să
mărturisesc că opinia publică românească se interesează mai mult azi
de Germania şi Italia decât de Franţa căzută în braţele ovreilor şi ale
Sovietelor. E o constatare, orice s-ar zice, pe care a putut-o face
oricine cu prilejul ultimelor evenimente. Şi paralel cu ea alta, anume
că „psihoza" Gărzii de Fier se întinde şi cuprinde vertiginos până şi
structurile sociale care
până acum păreau cu totul refractare faţă de noua mişcare. Până şi
coconetul bucureştean atât de puţin accesibil impulsurilor sufleteşti
devine gardist, şi acest „gardism", impetuos ca o modă, a pătruns
până şi în cercurile liberale. Soţia mea lua ceaiul deunăzi la Elisa
Brătianu şi iată trei coconiţe din intimitatea Marei Vestale a
Democraţiei, intrând „en coup de vent" în austerul ei salon cu
cuvintele: „suntem gardiste!" Coana Elisa era să leşine. Ieri am
dejunat la Nadia Duca şi mare mi-a fost mirarea să aud din gura
soţiei unui ministru actual, exclamaţia: „Dar toată lumea e gardistă!"
în casa asasinatului Ion G. Duca, evocarea Gărzii de Fier mi-a cam
tulburat digestia! Poate că vom ajunge să vedem şi pe Nadia Duca
înscrisă la Zelea Codreanu! Nu e vorba, sunt şi sceptici care nu se
lasă prinşi în vraja nădejdilor. Aşa de pildă o cocoană mai în vârstă
îmi spunea acum câteva zile: „Ei dragă, aşa merg lucrurile de la
război încoace. Mai întâi toţi au strigat Averescu, Averescu! Apoi
ţărăniştii, ţărăniştii! Apoi Carol, Carol! Acum toţi ţipă: Garda de Fier,
Garda de Fier! O să treacă şi asta cum au trecut celelalte!" Avea un
fond de dreptate cocoana mea, căci toate trec — dar dânsa a uitat un
lucru: ceilalţi au fost puşi Ia încercare şi au dat kix, iar Garda de Fier
n-a fost şi nu poate fi pusă la încercare, căci o încercare cu dânsa ar
însemna sfârşitul celor care pun la cale încercările. Şi iată de ce,
multă vreme încă ea va canaliza toate nemulţumirile din ţară, şi
Doamne, multe sunt! Popularitatea Gărzii de Fier e de ordin negativ,
nu pozitiv: mai toţi cei care se alipesc de dânsa o fac din ura sau din
scârbă pentru regimul de prostie şi de şperţărie pe care nimeni nu-l
mai poate suferi.
Atentat la Adis £beba împotriva mareşalului Graziani, vice-Rege.
Probabil pus la cale de oamenii Neguţului, câţi au mai rămas.
Mareşalul a scăpat cu răni fară importanţă.
Aseară a sosit de la Florenţa Voievodul Mihai. Fiindcă şi-a lăsat
apendicele acolo, platitudinea guvernamentală i-a făcut o primire ca
şi cum s-ar fi înapoiat de la cucerirea lumii. A sosit cu Simplonul, la
orele 23, şi bieţii şcolari şi cercetaşi au fost înşiraţi pe stradă, în frig,
de la Mogoşoaia până la Palat. înjura lumea aseară de-i spurca, şi pe
Rege şi pe moştenitorul lui. La gară tot Guvernul şi toate autorităţile.
La platitudinea oficială s-a adăugat şi aceea a câtorva membri din
opoziţie: domnii Goga, lunian, Madgearu, Călinescu au găsit de
cuviinţă — eterni milogi ai Puterei — să se înjosească până a
participa la această mascaradă. Jean Mihalache n-a fost, dar cam în
aceeaşi vreme a profitat de un banchet în care-l sărbătoreau
„profesorii universitari din partid" ca să tragă Regelui limbi de un
cot. Ceea ce nu-l împiedică să înjure pe Majestatea Sa zilnic, între
patru ochi! Ce mizerie morală! Iată ce împinge lumea către Garda de
Fier.
Alexandru Duiliu Zamfirescu1 în treacăt prin Bucureşti a venit pe
la mine. I-am spus: „Ştiu că eşti bine cu d-na Lupescu. Du-te şi-i
spune că nici dânsa, nici Regele n-au de ce se teme din partea Gărzii
de Fier. N-am nici o legătură specială cu Zelea Codreanu, dar sunt în
măsură să ştiu ce vor şi ce plănuiesc. N-au nici o intenţie să ucidă
nici pe d-na Lupescu, nici pe Rege, nici pe altcineva din preajma lor.
Ştiu că au fost în panică la Palat şi că prostiile lui Tătărescu şi ale lui
Iuca n-au fost decât repercuţiunile acestei panici. Să se liniştească, şi
să lase lumea în pace. Să dezumfle incidentul cu miniştrii străini. Iar
în ce priveşte Garda de Fier, să-şi dea seamă că e prea târziu ca să o
desfiinţeze: mişcarea a prins rădăcini prea adânci şi prea puternice.
Să o canalizeze: lucrul nu e imposibil, dar cu o singură condiţie, să se
despartă odată, sus, de lichele şi proşti." Mi-a făgăduit că va vorbi şi
Doamnei şi Regelui. L-am autorizat să vorbească în numele meu. Să
mai fie ceva de salvat în ceasul al doisprezecelea?
 Note:
1
Ministrul nostru la Varşovia, pentru moment
Mi se aduce vestea că tinerii arestaţi pentru schingiuirea lui
Rădu- lescu, şi a căror arestare trudnică dar glorioasă ne-a fost
expusă de ministrul de Interne cu atâta patos în şedinţa Camerei de
alaltăieri — au fost puşi în libertate! S-a constatat că nu erau dânşii
cei vinovaţi! Ce regim de caraghioşi.
Stârcea a trecut pe la mine să-mi spună că formula mea în chesti-
unea miniştrilor străini e cea bună, şi că „am adus un mare serviciu
Regelui, formulând-o". Bine — dar să vedem consecinţele. Citesc
prin ziare că au adus pe Comnen de la Berlin. E un om dibaci şi de
bun sfat. Să dea Dumnezeu să îndrumeze pe genialul Guţă, pe calea
cea bună.
22 februarie. — Banda se apără:
Soţia divorţată a lui Munteanu-Cârnu (de la Radiofonie) — o
unguroaică sau englezoaică, în tot cazul o străină şi încă o străină
foarte nostimă — a ştiut să câştige „bunele graţii" ale Regelui. La
prima dată banda n-a spus nimic (după obiceiul stabilit), la a doua a
mârâit, la a treia a luat măsuri. A încercat întâi să o expulzeze, dar a
intervenit fostul soţ şi a scăpat-o. S-a dus atunci la dânsa Gavrilă
Marinescu şi i-a oferit o sumă bună de bani ca să plece. Dama a
acceptat (Regele plăteşte foarte prost amorurile sale trecătoare) şi a
trecut graniţa, iar Căr- luţă, cu botul pe labe, s-a înapoiat „ad
vomitum".
Banca Naţională a ţinut ieri adunare generală şi şi-a modificat
statutele. Va putea de acum înainte să emită lei până la o valoare
reprezentând 10% din circulaţia monetară, ca să subscrie la noile
instituţii de credit create prin ultimele legi (limitativ).
23 februarie. — încurcătura politică devine din ce în ce mai inex-
tricabilă de pe urma incidentului cu miniştrii străini, fiindcă nimeni
nu vrea să facă o cât mai mică concesie faţă de poziţia iniţială luată.
în Guvern şi în Partidul Liberal cei mai mulţi nu văd altă soluţie
decât demisia Guvernului şi trecerea în opoziţie pe platforma
„apărării demnităţii naţionale!" Tătărescu ezita între panaşul
demnităţii naţionale şi blidul cu linte al guvernării, fie chiar şi dacă
aceasta n-ar trebui să mai dureze decât câteva luni, sau chiar câteva
săptămâni. Sluga plecată, va face desigur ce-i va porunci Regele. Ieri
se vorbea cu insistenţă de un Minister Costinescu (!!!) pentru votarea
bugetului şi a legilor în curs şi pentru lichidarea regimului liberal. Să
trăiesc să văd şi pe Costinescu prim-ministru, şi apoi pot să mor
liniştit! Dar împotriva unui Minister Costinescu s-a ridicat Inculeţ!
Ca ministru mai vechi şi ca vicepreşedinte al Guvernului actual, îi
revine lui succesiunea lui Tătărescu! Dacă se trece peste el, va da
demisia din partid, şi câte şi mai câte. Deocamdată conciliabule în
toate colţurile: la Dinu Brătianu, cu Tătărescu, dr. Angelescu şi
Inculeţ — la Tătărescu, cu Franasovici, cu Inculeţ şi cu Iuca — la
Vaier Pop cu trocarii partidului. Ce va mai ieşi din atâta tevatură? O
prostie, probabil ca de obicei. Când ar fi atât de simplu ca Antonescu
Victor, înapoiat alaltăieri din Balcani, să meargă azi la Cameră şi să
spună: „Domnilor! Ca urmare la declaraţiile făcute de dl prim-
ministru în această Adunare, cercetarea pe care v-a fagă- duit-o a fost
făcută. Din ea rezultă că miniştrii străini care au participat la
funeraliile gardiştilor căzuţi în Spania n-au avut nici cea mai mică
intenţie să se amestece în politica noastră internă. Participarea lor la
acele funeralii a fost desigur o eroare şi sperăm că asemenea erori nu
se vor mai întâmpla. Astfel încât putem considera incidentul ca
închis". Şi avanti muzica! Guvernele noastre sunt însă capabile de
orice soluţie, numai de o soluţie de bun simţ nu.
24 februarie. — Frământările din sânul Guvernului şi partidului,
supărarea Regelui faţă de lipsa de autoritate dovedită de organele
menite să stăvilească curentele extremiste şi dorinţa lui Tătărescu de
a schimba ceva (miniştrii străini se lasă greu) a dus ieri la o mare
remaniere (cel puţin mare ne-a fost anunţată): Tătărescu a luat
Internele, iar Sassu a luat Justiţia (rămânând interimar la Domenii
până-şi va trece „legea pentru organizarea Agriculturii", în discuţie
înaintea Camerei); Iuca şi Djuvara (de la Interne şi Justiţie) au trecut
miniştri fară portofoliu — în fine Gavrilă Marinescu a fost numit
subsecretar de Stat la Interne (păstrându-şi prefectura Poliţiei) şi
generalul Glatz la Apărarea Naţională. Ministerul Armamentului a
fost suprimat şi Bej an trecut la Preşedinţia Consiliului. Bentoiu de la
Interne a fost mutat subsecretar la Justiţie.
 Această ultimă zvârcolire a regimului lichelelor e în ritmul
întregii guvernări Tătărescu: totul sub călcâiul oamenilor de casă
Caraiman — Lupescu, şi în afară de ei, proşti sau lichele, care să
asculte şi să se supună. Tot miezul remanierii e numirea lui Gavrilă
Marinescu la Interne. El va fi ministru. El va trage toate sforile.
Tătărescu se va mulţumi să cânte ca de obicei din trâmbiţă. La
Justiţie a fost îndepărtat un prost, Djuvara, ca să fie pus un altul,
Sassu. Trei sperietori de ciori ca Tătărescu, Sassu şi Gavrilă nu vor
pune pe fugă ceata de lupi...
Dejunat ieri la Legaţia Jugoslaviei cu Pochammer, consilierul
Legaţiei germane. Mi-a spus că incidentul miniştrilor străini era în
principiu aplanat şi că se discută încă numai formula împăcării, sau
mai bine zis a comunicatului care va oglindi această împăcare.
Pochammer mi-a mulţumit pentru declaraţiile mele din Cameră şi
mi-a afirmat că au servit mult la împăcarea lucrurilor.
Remanierea Guvernului n-a produs nici o impresie în public, nici
bună nici rea. Lumea e atât de sătulă de acest regim, încât această
ultimă etapă a unui Guvern odios nu interesează pe nimeni. în
schimb, toată lumea înjură pe Rege şi curentul contra lui creşte,
creşte mereu. Şi în această stare de nemulţumire şi de enervare
generală: Gavrilă Marinescu, prototipul şperţarului şi omului fară
nici un scrupul! Să fie Regele înscris în Garda de Fier, de mână astfel
apa la moara ei?
Dejunat la Mitilineu (Charles) împreună cu Sola. Aflu de la
dânsul că s-a ajuns la un text pentru aplanarea incidentului cunoscut,
text aprobat de Guvern, de el^şi de Fabricius. Mai rămâne aprobarea
Berlinului şi Romei — dar presupun că cei doi miniştri n-au putut
primi o redactare pe care să o respingă Guvernele lor respective, aşa
încât afacerea poate fi considerată ca terminată. Făcea mai bine dl
Tătărescu să nu o deschidă. Sola voia să vină la mine să-mi citească
textul; l-am dispensat spunându-i că nu mă interesează decât singurul
lucru, să ştiu că incidentul e închis. Voi avea timpul să savurez
textele în gazete.
Ce e mai nostim, e că cei doi miniştri cărora le-a cerut capul
Tătărescu nu pleacă, dar se poate să fie rechemat ministrul nostru la
Berlin. „Ce serait un comble" vorba francezului! Se reproşează lui
Comnen că n-a fost destul de dibaci, faţă de Guvernul german, ba
chiar că ar fi asistat la cinstirea celor doi morţi români, de către
nemţi! Sper că sunt numai zvonuri.
Se vorbeşte cu insistenţă — au aflat-o chiar diplomaţii străini —
că numirea lui Gavrilă la Interne ar fi primul pas pentru scoaterea
Siguranţei Statului şi Direcţiei Poliţiilor din politică, urmând a se
crea un minister al Poliţiei, al cărui titular stabil ar depinde numai de
Rege şi n-ar fi cuprins în schimbările de Guvern. Ştiu că e o veche
marotă a Regelui; proiectase aşa ceva cu Pangal, pe vremea
Guvernului Iorga. în tot cazul Gavrilă Marinescu nu e omul care să
dea prestigiu unei asemenea instituţii autonome şi independente. Mai
bine politică decât şperţ.
Irina Procopiu poftise lume alaltăieri, luni, la dânsa — pentru
muzică. Trebuia să vie şi Regina. în ultimul moment serata a fost
decomandată sub pretext că Regina trebuia să meargă la Operă (?).
Adevărul este că serata a fost decomandată fiindcă Regina nu trebuia
să întâlnească pe cei doi miniştri oropsiţi, invitaţi şi ei!!! Suntem
balcanici, nimic de zis!
Aflu că Elisa Brătianu îşi scrie memoriile. Vor fi foarte probabil
amuzante, dar nu vor fi sincere. E prea pasionată; va căuta să tragă
toată spuza pe turta lui Ionel.
25 februarie. — Von Neurath, ministrul de Externe al Reichului a
făcut o vizită cu tâlc şi cu zgomot la Viena. Cu tâlc, căci scopul de-
plasării lui era să înlăture obstacolele pe care Schuschnigg le grămă-
deşte în calea „Anschluss-ului". Cu zgomot, căci prezenţa lui în
capitala Austriei a provocat manifestaţii cu bătăi, mulţumită
temperamentului războinic al formaţiunilor'naţional-socialiste.
Neurath a cerut lui Schuschnigg, dacă trebuie să credem agenţiile
telegrafice, să dea deplină libertate propagandei naţional-socialiste în
Austria şi să renunţe definitiv la restaurarea Habsburgilor. Cancelarul
austriac ar fi tratat cu refuz pe ministrul Reichului.
Cafeneaua politică discută aprig remanierea ministerială de
alaltăieri. Ce ar putea discuta aprig cafeneaua politică, dacă nu ar
discuta o remaniere ministerială? Nimeni nu e mulţumit. Unii critică
şi alţii explică, sau lămuresc că trecerea „şefului" la Interne a fost un
act politic ca să dea peste graniţă siguranţă că îndrumările noastre
politice n-au fost influenţate prin manifestările gardiste şi rămân
neschimbate; că numirea lui Marinescu tot la Interne a avut drept
scop să pună un şmecher în contact cu gardiştii, un şmecher bine
văzut de aceştia şi care să poată obţine de la ei câteva luni de linişte,
ca Guvernul să poată lichida fară greutăţi sfârşitul regimului.
Adversarii lui Tătărescu spun dimpotrivă că-remanierea a însemnat o
sensibilă diminuare a prestigiului (?!) lui Tătărescu, căci Regele i-a
suprimat Ministerul Armamentului iar la Interne l-a pus sub controlul
lui Gavrilă, destinat să devie ministrul Poliţiei. Iuca spunea ieri pe
culoarele Camerei că a primit să fie debarcat de la Interne fiindcă i-a
cerut-o Dinu Brătianu şi că n-a vrut să facă dificultăţi partidului.
„Dar ce e debarcarea mea, pe lângă a lui Guţă de la Armament?",
repetă cui vrea să audă, simpaticul bivolar. Haşiştii sunt fierţi, căci
prin suprimarea Armamentului a fost decapitat şi Bejan, exponentul
lor. Sonorităţile autoritare prin care Tătărescu a caracterizat
remanierea, la Ministerul de Interne şi la Radio, au produs ilaritate
generală. Ţărăniştii sunt şi ei furioşi din cauza numirii lui Gavrilă şi
din cauza audienţei lui Mihalache de luni, de pe urma căreia Iţărescul
nostru a tras concluzii funeste. Regele nu l-a pus nici măcar în curent
cu remanierea hotărâtă. Toate merg bine, după cum se vede. In-
curcă-i, Doamne, pe toţi, că mari lichele sunt!
Mi se spune că Iorga s-a împăcat cu Garda de Fier. De frică se
vede. Dar cred că nu s-a împăcat Garda cu el.
Generalul Samsonovici a demisionat din Armată, deşi mai avea
încă un an până la retragere. Mi se spune că din cauza suprimării
Ministerului Armamentului, căci nu mai are ce coordona. Informaţia
nu poate fi exactă căci demisia lui a precedat cu 48 ore această
suprimare. Probabil că s-a supărat fiindcă a fost scos de la Statul
Major. Se zice că ar intra în politică şi că s-ar înscrie la naţional-
ţărănişti. Ar face o greşeală căci ar înmulţi numărul generalilor buni,
deveniţi politicieni proşti.
26 februarie. — în ultima audienţă pe care Pangal a avut-o la
Rege s-a convenit între ei dizolvarea masoneriei române. Masoneria
n-a prins în România. Marfa de import, ea n-a putut ieşi din etapa
încercărilor. S-au constituit câteva loje confederate în Marea Lojă
Naţională a României, s-a înfiinţat un Suprem Consiliu de rit scoţian
Antic şi Acceptat, dar toate aceste formaţiuni n-au fost decât
„parlote" în care câţiva domni tineri şi bătrâni găseau prilejul să-şi
petreacă orele libere, dând şuete şi practicând ritualul aferent
diferitelor grade. O acţiune de propagandă sau de mase, o acţiune de
solidaritate socială măcar, n-a existat. Numărul membrilor tuturor
lojelor din România nu s-a urcat niciodată la 1 000. Se poate zice că
Masoneria Naţională Română a fost din punct de vedere intern nu
numai o instituţie inofensivă, dar chiar şi lipsită de orice influenţă
sau ecou. Din punct de vedere extern însă, masoneria a adus ţăru
reale servicii. Prin realţnle noastre masonice exclusive am putut
schimba jatmosfera ostilă nouă din Statele Unite şi obţine concursul
acestei mari Puteri la stabilizarea noastră monetară; prin relaţiile
noastre masonice de asemenea am putut potoli pornirile opiniei
publice engleze atât împotriva noastră cât şi împotriva Regelui Carol
(prin Ducele de Conaught, mare maestru al masoneriei engleze, am
putut influenţa chiar familia regală a Angliei); prin masonerie, în
fine, am putut obţine mai în toate ţările informaţii preţioase pe care
le-am adus regulat la cunoştinţa celor din fruntea Statului român.
Dacă dm punct de vedere intern, dizolvarea masoneriei nu poate avea
nici o consecinţă, din punct de vedere extern ea va însemna un deficit
pentru ţara noastră. Utilitatea internaţională a masoneriei a fost pri-
cepută de Regele Carol, care a protejat-o cât a putut. în vederea ace-
leiaşi utilităţi am aderat şi eu la dânsa.
Pare însă că Regele nu e în stare să reziste la curentele de
dreapta, naţionaliste, care confundă prosteşte masoneria naţională
(ritul scoţian Antic şi Acceptat) cu masoneria Orientelor (des Grands
Orients) înfeudată politicianismului, anticlericalismului şi ovreilor.
Cum am fi putut noi convinge oameni de rea-credinţă, că tendinţele
noastre sunt mai naţionaliste decât ale lor, când prezenţa Regilor
Angliei, Danemarcei, Norvegiei şi Suediei, în fruntea Lojelor
naţionale nu i-a convins? Abuzurile Marilor Oriente (avem şi noi
unul în România), prostia şi reaua- credinţă a profitorilor curentului
naţionalist, au ruinat Masoneria Naţională Română, care a fost „o
bună intenţie" şi care în scurta ei existenţă a adus totuşi mai serioase
servicii Statului decât atâtea alte formaţiuni politice zgomotoase
purtate de un curent trecător, ca toate curentele.
 Note:
1
Sfântul Sinod fusese sesizat de o cerere de dizolvare a
Masoneriei. Pangal avusese mai multe întrevederi cu Patriarhul —
odată t-am vorbit şi eu — şi-i explicasem deosebirea între Masoneria
Naţională şi Marele Orient. Patriarhul se arătase înţelegător şi
binevoitor şi tărăgănise chestiunea în sânul Sfântului Sinod. în cele
din urmă se numiseră raportori în această chestiune mitropolitul
Bălan şi episcopul Vartolomeu — oamenii Gărzii de Fier. Afacerea
era în curs.
Requiescat în pace! Printr-o hotărâre redactată cu măsură, în care
se reamintesc încă o dată principiile pe baza cărora funcţiona
Masoneria Naţională Română, Supremul ei Consiliu a hotărât ieri
dizolvarea tuturor Lojelor şi dezlegarea tuturor masonilor de
jurământul lor. Hotărârea a fost luată după ce comandorul
Fundăţeanu (mason şi el) a venit din partea Regelui să ceară lui
Pangal să ne grăbim. Am priceput că Guvernul va decreta dizolvarea
tuturor societăţilor politice, şi în loc să aşteptăm să fim dizolvaţi, am
preferat să ne dizolvăm noi singuri. O delegaţie de 6 membri cu
Pangal (marele comandor) în frunte a adus ieri-seară la cunoştinţa
Patriarhului' hotărârea Supremului Consiliu.
Delegaţia a fost primita în mod solemn. Patriarhul poftise pentru
această primire şi pe mitropolitul unit al Blajului Niculescu, şi pe
arhiepiscopul catolic al Bucureştilor Cisar. Câteşitrei prelaţii au
pronunţat scurte cuvântări, din care reiese, nu e vorba, confiîzia pe
care o făceau între cele două masonerii, dar prin care-şi exprimau
mulţumirea faţă de hotărârea luată. Apoi au semnat câteşitrei o
telegramă adresată Regelui. Dacă nu vor înregistra alte victorii
asupra „necuratului" apoi n-au făcut nimic! Masoneria poate să fie
însă mulţumită că a avut cel puţin înmormântare ae ciasa ii
Să vedem acum ce se va întâmpla cu Marele Orient al ovreilor şi
cu lojele schismatice ale lui Sadoveanu, despărţit de noi de mai bine
de doi ani,
Ziarele de azi-dimineaţă ne aduc vestea unor lupte şi mai înverşu-
nate în Spania, în partea locului despre Oviedo, şi în jurul
Madridului, înţelegerea internaţională de neintervenţie pare că nu va
putea fi aplicată decât în primele zile ale lui martie: pe lângă
organizarea practică a controlului, mai sunt câteva neînţelegeri de
aplanat.
La Londra se face o repetiţie* generală a ceremoniei încoronării,
ca la teatru. Repetiţia se va face în Westminster-Abbey şi vor
participa toate personalităţile engleze chemate să joace un rol în ziua
de 12 mai, afară de Rege şi de Regină care vor fi reprezentaţi prin
alte persoane. Pentru rolul Reginei a fost deja desemnată sora
Ducelui de Norfolk.
Inundaţiile care au prăpădit anul acesta ca niciodată Statele
Unite, Anglia şi Franţa, ameninţă acum Expoziţia de la Paris ale cărei
şantiere au fost năpădite de apele Senei. Această nenorocită
expoziţie, pe care francezii o aşteaptă ca să mai reînvie puţin viaţa
Parisului, n-are noroc. Lucrătorii, fără să facă grevă pe faţă,
sabotează lucrările care aproape nu înaintează, aşa încât acum câteva
zile Leon Blum, regele Franţei, s-a văzut nevoit să meargă la faţa
locului şi să adreseze un mare discurs celor îndărătnici. Numai că cu
discursuri nu se luptă împotriva răzvrătiţilor. Natural, rezultatele au
fost nule. Iată acum şi apa care pătrunde pretutindeni şi mai
împiedică şi ea pe cei câţiva lucrători care munceau. Expoziţia
trebuie să se deschidă peste două luni, şi clădirile abia s-au ridicat
peste temelii!
Noutăţi din Italia. Mussolini e hotărât împotriva Habsburgilor
(pentru ce? Habsburgii pe Tron ar fi singura garanţie împotriva
Anschlu- ssului, şi numai de acesta se tem italienii) şi Papa s-a făcut
pe deplin sănătos (a tărăgănit mai bine de două luni, accidente
sclerotice, cardiace şi renale, de care era să moară).
Incidentul cu miniştrii sttrăini nu s-a terminat încă, cu toate că
miercuri, Soia îmi spusese că totul e aranjat. Să nu ti aprobat
Berlinul, şi mai ales Roma, textul parafat de Excelenţele din
Bucureşti?
27 februarie. — Aseară a fost Comnen la mine. Berlinul şi Roma
n-au aprobat textul convenit între reprezentanţii lor la Bucureşti şi
Guvernul nostru, aşa încât chestiunea e mai încurcată ca oricând.
Refuzul Guvernelor german şi italian a sosit alaltăieri joi, seara.
Textul asupra căruia se convenise consta într-o declaraţie din partea
ziselor Guverne prin care, într-o primă parte se explica prezenţa
miniştrilor la ceremonia de la Sf. Ilie după versiunea şi teza lor; într-
o a doua parte se punea principiul „universal recunoscut" al
neimixtiunii agenţilor diplomaţiei în treburile şi politica ţărilor pe
lângă care sunt acreditaţi — într-o a treia parte în fine se exprima
regretul că o trecătoare neînţelegere putuse tulbura un moment
excelentele raporturi dintre România şi ţările vizate.
Roma şi Berlinul au refuzat să aprobe acest text sub cuvânt că ar
însemna o prezentare de scuze. Ori scuze nu se socotesc datori să
dea, şi nici nu vor. Am întrebat pe Comnen ce face Guvernul faţă de
refuzul celor două Puteri. „Nimic — a fost răspunsul lui —
Antonescu se plimbă în lung şi în lat, cu cartoful lui în gură, şi spune
că el nu se mai ocupă de această afacere! Chestiunea a ajuns la un
punct mort, în realitate fiindcă nu sunt de acord în Guvern şi în partid
asupra soluţiilor, şi se ceartă între ei! Unii vor să plece şi să
demisioneze pe patrioticul motiv al apărării demnităţii naţionale, alţii
socotesc că înainte de toate trebuie aplanat incidentul cu cele două
mari Puteri. Dinu Brătianu e intransigent şi mănâncă foc, Tătărescu e
conciliant şi caută formule de împăcare. E de nepriceput tocmai aşa
conciliant cum îl văd, să fi făcut agresivele declaraţii pe care le-a
făcut! Numai d-ta ai spus ce trebuia; formula d-tale e cea bună, ca d-
ta ar fi trebuit să vorbească primul ministru şi toate s-ar fi aranjat
Cum a putut crede cineva că regimuri
bazate pe prestigiu ca al lui Hitler şi al lui Mussolini vor consimţi la
cea mai mică ştirbire a acestui prestigiu? Sunt şi proşti şi fară expe-
rienţă diplomatică! Căci trebuie să fie cineva tâmpit să creadă că o
ţară care a îngenuncheat Anglia în prestigiul ei mondial, care şi-a
bătut joc de Franţa, rupându-i în nas clauzele cele mai esenţiale ale
tratatului ce-i asigura paza graniţelor, că o ţară care de doi ani nu
cunoaşte decât succese în toate ciocnirile cu cele mai mari Puteri ale
lumii, era să se plece în faţa României!! Toate prostiile le-au tăcut:
ne-au chemat la Bucureşti pe mine şi pe Lugoşianu în loc să ne lase
să lucrăm la Berlin şi la Roma, unde puteam face ceva — pe când
aci, de ce folos suntem ?"
 — Eu: „Poate Guvernul să fi găsit aci soluţia incidentului: a
cerut la început capetele miniştrilor Germaniei şi Italiei la Bucureşti
— te pomeneşti că se mulţumeşte la sfârşit cu capetele miniştrilor
români la Berlin şi la Roma!"
—Comnen: „Te pomeneşti! Dar să lăsăm glumele! Cum ieşim
din încurcătură? D-ta vezi o formulă?"
—Eu: „Uite una: întoarceţi lucrurile, în loc să facă Germania şi
Italia câte o declaraţie, să facă una România. Să vie Victor Antonescu
la Cameră şi să spună că cercetarea făgăduită de primul ministru a
fost tăcută, să repete explicaţiile date de miniştrii străini, să afirme
principiul neimixtiunii diplomaţilor acreditaţi şi să încheie cu
regretul nostru, că acest incident a putut tulbura etc. etc. Pentru noi ar
ti o mică satisfacţie: aceea de a da peste nas la două mari Puteri, iar
pentru ele, în fond, nici o supărare!"
—Comnen: „Ştii că e o idee! Am să o transmit lui Antonescu!
Trebuie să găsim ceva. Ar fi o nebunie să ne stricăm cu Gennania
tocmai când lucrurile mergeau aşa bine. Ştiu că eşti în curent cu tot.
Dar nu ştiu dacă ţi s-a spus exact ce s-a petrecut acum în urmă, cu
prilejul congresului invalizilor la Berlin?"
— Eu: „A fost şi prin jurnale"...
—Comnen: „Da. Dar iată ce s-a întâmplat exact.Delegaţii români
urmând să fie primiţi de Hitler, împreună cu ceilalţi, au venit să mă
întrebe ce să-i spună, căci nu voiau să greşească. Foarte simplu, le-
am răspuns, întrebaţi-l de ce după articolul lui Rosenberg din
Volkischer Beobachter, care a făcut o atât de bună impresie în
România, a venit după 15 zile alt articol în Frankfurter Zeitung (după
cum se ştie gazeta Ministerului de Externe) cu un conţinut diametral
opus? Unul din delegaţii noştri, mai isteţ, a pus lămurit lui Hitler
întrebarea, şi iată răspunsul Fiihrerului: Primul articol l-am dictat eu,
iar pe cel de al doilea l-a scris un scrib fără răspundere: eu socotesc
că pacea nu e posibilă în Europa cu revendicarea unor schimbări ale
frontierelor actuale — vă autorizez să o repetaţi din partea mea în
ţara dvs.: eu vreau pace! Şi tocmai în momentul în care Fiihrer-ul
face asemenea declaraţii, venim să ridicăm un incident stupid cu o
ţară care politiceşte vrea să se apropie de noi şi care economiceşte e
cea mai bună clientă a noastră! Nu trebuie uitat că din totalul
exportului nostru de circa 11 miliarde, 5 şi 1/2 sunt absorbite de
Germania şi Italia. Cunosc ideile Regelui în ce priveşte raporturile
noastre cu Germania şi pe de altă parte nu pot admite că declaraţiile
lui Tătărescu să fi fost făcute fară aprobarea lui, şi atunci nu mai
pricep nimic!"
— Eu: „Sunt multe lucruri, pe care, dacă le-ai privi mai de
aproape, nu le-ai pricepe, în ţara noastră, sau ţi-ar fi frică să le
pricepi!"
Bietul Comnen a plecat de la mine descurajat; pisa apa în piuă
până la Bucureşti şi cine ştie cât erau de hotărâţi să-l mai ţină aci!
în politica noastră internă trăim zile de mari zbuciumări oculte
din cauza incapacităţii şi laşităţii factorilor hotărâtori. îmi vin acum
informaţii despre toate câte s-a desfăşurat în culise în ultimele două
săptămâni. După manifestarea gardistă din 13 februarie, a fost
adevărată panică la Palat şi în cercurile guvernamentale, am spus-o
deja. Am însemnat de asemenea că Tătărescu îşi dedese demisia. Aflu
acum că era cât pe aci să avem un Minister Mihalache. Toată
Camarila şi tot Guvernul au stat de capul Regelui să aducă pe
ţărănişti la putere. Numai rezistenţa Regelui a înlăturat catastrofa. N-
a vrut să audă de naţional- ţărănişti. în fine, după opt zile de
zvârcoliri, s-a ajuns la formula remanierii, la „schimbarea la faţă" a
Guvernului. Formula „salvatoare" a fost însă ţinută în aşa secret,
încât nu numai Mihalache, care a fost la Rege în ajun, n-a aflat
nimic, dar înşişi miniştrii,remaniaţi" n-au fost ţinuţi în curent. Marţi
23 februarie, Mircea Djuvara a primit toată dimineaţa, cu ifose, la
Minister, luând angajamente de viitor — apoi la ora 11 s-a dus ca de
obicei la Palat să lucreze cu Regele. Aghiotantul de serviciu l-a rugat
să scuze pe Majestatea Sa, deoarece era foarte ocupată şi i-a spus că
Regele îl va vesti când să vmă. în timpul acesta decretele de
remaniere erau deja pe masa Regelui! înapoiat la Minister, bietul
Djuvara a fost chemat pe la ora 12 la Preşedinţia Consiliului unde
dulcele Gutză i-a pus în vedere că necesităţile momentului cereau „o
schimbare a feţei Guvernului"! între Ghighi şi Gutză scena trebuie să
fi fost savuroasă! Deşi adânc jignit, Ghighi a primit să rămâie mi-
nistru tară portofoliu, ca să plictisească pe Guţăl
 Pivotul remanierii a fost intrarea lui Gavrilă Marinescu în
Guvern. Dar lucrurile n-au mers aşa uşor. Javra a refuzat, întâi, oferta
pe care i-a facut-o Tătărescu, sub pretext că nu vrea să se amestece în
politică. Nu s-a supus decât ordinelor Regelui, considerându-se din
acel moment în serviciu comandat — dar a pus totuşi condiţii la
acceptarea sa, condiţii pe care Regele le-a aprobat şi pe care
Tătărescu a trebuit să le înghită. Mai întâi a cerut să rămână şi la
prefectura Poliţiei. Apoi să nu ia parte la nici o acţiune politică a
Guvernului, să nu apară pe banca ministerială la Cameră sau cel
puţin să nu fie silit să ia cuvântul de pe ea (cred şi eu!) şi să se
consacre exclusiv la reorganizarea Siguranţei Statului şi a poliţiilor
locale, care zice-se că ar fi în plină anarhie. Mai mult de 60% din
funcţionarii Siguranţei Centrale ar fi afiliaţi Gărzii de Fier (?) şi o
proporţie şi mai mare de funcţionari ai poliţiilor locale ar fi simpli
agenţi electorali ai diverselor partide, mai ales ai celui liberal.
Gavrilă Marinescu, purificatorul şi reorganizatorul administraţiei ro-
mâneşti! Toate sunt posibile în dulcea noastră ţară sub domnia
dulcelui nostru Rege! îmi aduc aminte că iin prieten al eroului nostru
îmi povestea cum căpitanul sau maiorul Marinescu (gloriosul Gavrilă
de astăzi) juca cărţi toată ziua la restaurantul Ileana (B-dul Elisabeta)
cu patronul birtului Grigore Ştefanescu, cu un anume Buzdugan,
fotograf de pe Bulevard şi cu Soare „bijutier" din vecinătate, şi cum
soţia birta- şului a venit într-o zi cu o căldare de apă fiartă să
opărească pe „domnii clienţi" care-i buzunăreau bărbatul. „Domnii
clienţi" au scăpat pe fereastră, la timp. Astăzi, pokeristul Marinescu e
stăpânul României, numitul Soare e „milioner" cu automobil, iar
Buzdugan „milioner" cu case — căci domnul Gavrilă e un om bun la
suflet şi recunoscător. De averea lui să nu mai vorbim. Că noi ne
mâncăm ruşinea, e vina noastră — dar cum poate avea Regele
încredere în „capacitatea" unui asemenea caraghios?
Dealtmintreli toată acţiunea pusă la cale de remaniatul Guvern e
un caraghioslâc. Dl Gavrilă e hotărât să nu se pună rău cu Garda de
Fier, şi a declarat-o, de frică să nu-i îngăurească burta. După ziarele
de azi, măsurile Guvernului se vor reduce — le e frică la toţi — la
închiderea câtorva căminuri de studenţi (înlocuindu-se căminurile
prin burse, dintr-un fond de 30 milioane care s-a alocat în acest scop)
şi la instituirea unui juriu universitar pentru judecarea profesorilor
care s-ar
deda în afară de cursuri la acte prejudiciabile siguranţei Statului (po-
sibilitate de a exoflisi pe toţi profesorii gardişti). Şi mai e de văzut
cum se vor aplica aceste măsuri, menite probabil să rămâie literă
moartă.
La ţărănişti e nemulţumire mare. La ultima convocare a
Delegaţiei Permanente au lipsit atâţia, încât Mihalache s-a supărat
foc şi a ameninţat cu demisia. Hotărât, Mihalache a ieşit nemulţumit
din ultima lui audienţă în care ar fi declarat Regelui că e în măsură să
constituie un Guvern întregind partidul fie spre dreapta (Vaida) fie
spre stânga (Iu- nian)1, după indicaţiile Majestăţii Sale. Majestatea Sa
s-a mulţumit să spună că ar fi totdeauna bucuros să vadă reîntregirea
Partidului Naţio- nal-Ţărănesc, dar n-a dat nici o indicaţie. De unde
dl Jean a tras concluzia că nu e nici pentru întregirea la dreapta, nici
pentru cea la stânga, nici pentru ce era la mijloc — bineînţeles în
legătură cu un viitor Guvern! Dar s-au supărat foc, în partid,
vrăjmaşii lui Vaida pe de o parte şi ai lui Iunian pe de alta!

Note:
1
Vaida şi Iunian trebuie să facă mare haz, dacă ar afla acest
amănunt!
Madgearu ţipa prin culoarele Camerei că nu admite trădare, iar
Potârcă susura că va şti să împiedece porcăriile. Alt compartiment al
caraghioşilor.
Dizolvarea Masoneriei a avut răsunet După câte a venit să-mi
spună Pangal, discursurile prelaţilor au fost inexact redate în
Universul. Vor fi reproduse, aşa cum au fost rostite, şi pare că au fost
foarte măgulitoare pentru masoneria noastră. Cuvintele aspre
atribuite lui Cisar împotriva noastră („oile rătăcite care trebuie să
revină la turmă") au fost în realitate îndreptate către masonii din
Marele Orient şi către ai lui Sadoveanu. Sus, la Palat, efectul a fost
excelent. De asemenea în cercurile naţionaliste şi de dreapta. Ziarele
acestor cercuri salută cu mare bucurie „gestul" făcut de mine (!?). în
cercurile de stânga, nedumerire mare. Se întreabă toţi pentru ce am
făcut eu — tot eu ! — acest gest, şi ce înţelegere e la mijloc? Lasă-i
să creadă că e una!
Azi-dimineaţă a fost Lucă Sturdza la mine. A venit să mă sondeze
dacă n-aş fi dispus să iau în mână „canalizarea" Gărzii de Fier (el e
gardist, fanatic — şi tot atât de fanatică e nevasta lui) care reprezintă
astăzi un curent pe care nici o măsură de poliţie nu-l va putea stăvili.
Am răspuns că da, dar că pentru aceasta ar trebui să am o însăr-
cinare din partea Regelui, care nu-mi va da-o fiindcă: 1) Sunt un om
cinstit şi 2) nu sunt un prost. Or, Regele vrea să canalizeze curentul
Gărzii de Fier, dar vrea să realizeze acest scop cu ajutorul proştilor
— ca să le poată impune genialele sale vederi — şi cu al lichelelor
— ca să-şi poată Camarila continua în linişte afacerile. Rândul meu
nu va veni decât dacă, şi când, Majestatea Sa va fi la „aman". E exact
momentul care mi-ar conveni şi mie, dacă voi mai fi în viaţă, căci
slugă la dâr- loagă sunt hotărât să nu mai fiu.
Am profitat de Sturdza ca să amintesc lui Zelea Codreanu că i-am
spus odată că mişcarea lui nu va putea reuşi decât dacă va ţine seamă
de aceste trei imperative:
1) Să nu se lege cu nici un partid;
2)Să nu se încurce cu rablele şi scursorile din vechile partide;
3) Să nu se bizuie pe apaşii presei şi pe gazetele traficanţilor de
curente.
Până acum a respectat prima condiţie, dar din nefericire nu pe
celelalte două. Să bage de seamă, să nu-l mănânce păduchii.
Colonelul Angelescu, „retour de Rome", îmi povesteşte una bună
a lui Lugoşianu. A închiriat pentru Legaţie o frumoasă vilă în spatele
vilei Borghese, pentru care plăteşte o chirie de HO 000 lire pe an. Cu
consimţământul lui Titulescu a trr.tat cumpărarea acestui imobil şi a
încheiat următoarea frumoasă convenţie: 2 000 000 lire, „cash" la
facerea contractului şi 100 000 lire pe an, timp de 40 de ani! „Les
affaires sont les affaires." Grigorcea, în trecerea lui pe la Minister ca
secretar general a anulat convenţia.
Jean Th. Florescu, ridicolul nostru ministru în Spania (în care?) a
fost rechemat. Să ne întrebăm încă o dată de ce a fost numit?
Moravuri: la Senat un oarecare X a întrebat pe ministrul de
Finanţe dacă e adevărat că se va concesiona distribuirea alcoolului —
după modelul Discomului (tutunurile, sarea şi chibriturile), întrebare
la care ministrul a răspuns că are două oferte, una a d-lor Zissu şi
Aristid Blank, alta a d-lor general Manolescu (secătura cu casele
naţionale) şi
Nicuşor Miclescu — dar că e hotărât să le respingă pe amândouă
(bine face). Dl Nicuşor Miclescu, senator ales din mila Guvernului
împreună cu Grigoraş Filipescu, s-a simţit jenat şi a explicat că d-sa
era preşedintele Creditului Extern care merge prost, şi că a făcut
cererea ca să-l scape de faliment! Frumoasă mărturisire! Va să zică,
Discomul ca să scape de faliment pe Blank şi Discom-alcoolul ca să
scape Creditul Extern! Ce e grav, e că Nicuşor Miclescu e un om
foarte cinstit, nu un bandit ca Blank. Cât de jos a ajuns moralitatea
publică în această ţară, pentru ca un om cinstit să calce fără nici o
jenă pe urmele unui escroc?
în Camera franceză mare dezbatere în jurul politicii Ministerului
Blum. Frontul popular s-a dovedit intact, căci Ministerul a avut 361
voturi de încredere împotriva 215.
Creditele pentru rearmarea ţării, votate de Parlamentul englez,
pentru o perioadă de 5 ani se urcă la circa un bilion şi jumătate de lei\
Pentru aceeaşi perioadă noi am angajat 20 miliarde de lei\\ Şi cu asta
se laudă Tătărescu de doi ani, asta e marea operă de apărare naţională
pe care a desăvârşit-o marele Partid Naţional Liberal! O notă comică
mai mult.
1 martie. — Ieri-dimineaţă s-a deschis cu mare solemnitate al
XllI-lea congres agricol, în prezenţa Regelui. Trşi discursuri lungi şi
searbede citite succesiv de dl Sassu, providenţialul ministru al
Agriculturii ad-interim, de dl Mândru preşedintele societăţii
agronomilor, de dl Ţipăianu (fostul meu subsecretar la Agricultură
George Cipăianu), preşedintele congresului — şi la sfârşit o scurtă
cuvântare rostită de Rege, excelentă. Intre altele criticând
învăţământul nostru agricol, Re- geie a spus: „Nu avem nevoie să
formăm «agronomi, ci agricultori»! Ce păcat de omul acesta: cu cât
bun simţ şi cu câtă înţelegere vorbeşte, şi ce prost înfăptuieşte! Dacă
s-ar ţine pe sfertul sfertului de câte spune, ce bine ar fi de noi şi de
ţară! Congresul din anul acesta a fost organizat de „Societatea
inginerilor agronomi" şi e al 4-lea de la război încoace. De asta sunt
buni agronomii, căci încolo corpul lor ne-a dat numai decepţii. Avem
două academii superioare de agricultură, un institut de cercetări
monumental, ferme peste ferme, şi producţia agricolă a ţării merge în
continuu descrescând, cantitativ şi calitativ. în schimb, domnii
agronomi s-au constituit în corp tehnic cu lefuri speciale adecvate
corpului, s-au împroprietărit cu loturile cele mai mănoase şi s-au
îmbogăţit prin tot felul de gheliruri, şi — durere — prin tot felul de
pungăşii. într-o acţiune de onoare, corpul inginerilor agronomi ar
trebui dizolvat numaidecât.
Zelea Codreanu, căpitanul, a trimis o circulară formaţiunilor sale,
al cărui text denotă mult spirit politic. Circulara începe prin a
constata că măsurile excepţionale pe care Guvernul le plănuieşte, nu
sunt justificate prin frica de dezordine din partea Gărzii de Fier, ci
prin spaima pe care a resimţit-o tocmai în faţa ordinei în care s-au
desfăşurat manifestaţiile din 11 şi 13 februarie. Căpitanul protestează
apoi împotriva învinuirii de complotare împotriva stării de lucruri
existente şi de acţiune subversivă şi teroristă, învinuiri şi bănuieli pe
care Garda de Fier le respinge cu dispreţ. Garda de Fier nu
complotează şi nu pregăteşte acţiuni teroriste: ea se mulţumeşte să
convingă poporul românesc de necesitatea unei totale schimbări
sufleteşti. Acţiunea de convingere prinde: când majoritatea poporului
românesc va fi convinsă de necesitatea acestei schimbări, Garda de
Fier va veni legal şi automatic în fruntea Guvernului şi-şi va aplica
programul său. Chiar dacă ar mai avea „Căpitanul" şi alte gânduri
ascunse, abilitatea declaraţiilor sale nu poate fi contestată.
2 martie. — Vreme posomorâtă şi rece, adevărată vreme de babe,
deşi babele trebuiesc numărate pe stilul vechi, sau dacă pe cel nou de
la 14 martie încolo, cu 9 zile înainte de echinox.
Ziarele de azi aduc vestea unei brutale agresiuni împotriva
rectorului Universităţii din laşi, profesorul Traian Bratu. Agresorii ar
fi 3 studenţi care au atacat pe Bratu în strada Toma Cozma, pe când
se înapoia acasă. L-au lovit cu cuţitele în ceafa şi în spate şi i-au rupt
urechea. Găsit fară cunoştinţă pe trotuar, rectorul a fost dus la
Spitaîul Sf. Spiridon unde profesorul Tănăsescu i-a pansat şi recusut
rănile. Viaţa lui nu e în pericol. Traian Bratu, fost preşedinte al
Senatului, e fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc şi la ultima
conferinţă a profesorilor universitari din partid a propus măsuri
pentru stăvilirea curentului gardist în Universităţi şi pentru
canalizarea tineretului spre ideologia democratică: Să fie asta cauza
agresiunii? Dacă autorii ei sunt într-adevăr gardişti, au facut-o din
nou boacănă: în loc să doboare un gangster sau să lovească într-un
şperţar cunoscut şi antipatic, să zică lumea „bine au făcut!" au dat
într-un om inofensiv şi mai mult simpatic, aşa încât — dacă au făcut-
o — nu poate să-i aprobe nimeni, ci dimpotrivă să-i condamne.
Incidentul din Germania şi Italia e tot nerezolvat şi cu fiecare zi
care trece situaţia nu se poate decât înăspri.
3 martie. — împlinesc 66 de ani! Nu mă plâng de cei mulţi înapoi
— dar prea rămân puţini înainte! Mă simt încă în deplină putere, şi
rog pe Dumnezeu să-mi mai dăruiască câţiva ani, să am vreme să-mi
pun toate în regulă — încolo, nu mai am nici o ambiţie.
Stupidul atentat împotriva lui Traian Bratu — om mediocru şi
cumsecade — pare să fi fost de o brutalitate bestială. I s-a tăiat
complect o ureche (găsită a doua zi, pe stradă, de poliţie), i-a fost
sfâşiată faţa şi ceafa şi a primit şi câteva lovituri de cuţit pe părţile
toracice. Rănile nu-i pun însă în pericol viaţa, afară de cazuî vreunei
complicaţii prin infecţie.
Reprobabilul fapt a avut natural repercuţiunea lui în Parlament, în
Cameră şi în Senat. N-am fost ieri la Cameră, dar citind azi-
dimineaţă în ziare darea de seamă a dezbaterilor, faţă de gurile fetide
care într-o incintă şi în alta şi-au vărsat veninul şi frica, parcă tot aş
prefera să fiu de partea celor care au lovit. Mai bine cu bestiile
simpliste, decât cu şperţarii, cu escrocii şi cu laşii. Telegrama lui Jean
Mihalache, trimisă lui Costăchescu, e o mostră delicioasă de ce poate
capul de lemn al ţărănoiului de la Topoloveni. „Unde mergem?"
(dacă n-ar fi scris aceste fatidice cuvinte m-aş fi spânzurat!) întreabă
dl Jean pe Costăchescu, parcă Costăchescu ştie, şi poate să-i dea un
răspuns!
Consiliul de Miniştri voinicoşi s-a întrunit ieri-dimineaţă.
Trâmbiţa lui Tătărescu a acoperit miorlăiturile doctorului Angelescu,
şi „echipa de sacrificiu" a luat următoarele formidabile hotărâri
pentru salvarea „soţietăţii":
 Aprobă închiderea vremelnică a tuturor Universităţilor şi a
Căminu- rilor studenţeşti din ţară.
Universităţile vor fi redeschise după reorganizarea lor potrivit
noii legi pentru învăţământul universitar.
Aprobă ca în legea depusă la Senat să se însereze un nou articol
potrivit căruia se interzice studenţilor sub sancţiunea exmatriculării
(frumos cuvânt, ce zici d-le Pisani?) să facă parte din vreun partid
politic sau să participe la manifestări politice — obţinându-se astfel
(n-ar fi fost mai exact să se spună: „urmărindu-se astfel?")
despoliticianizarea (frumos cuvânt şi ăsta!) studenţimii universitare.
Aprobă modificarea textului referitor la prohibiţiunea portului
uniformelor politice, în sensul unei mai complecte definiţii a
delictului.
Aprobă demersul Ministerului Cultelor, făcut în numele
Guvernului către I.P.S. Patriarh, spre a sancţiona participarea
preoţilor la campaniile de ură şi învrăjbire şi care transformă biserica
în armă de luptă politică. Autorizează pe ministrul Cultelor a aviza la
măsurile pentru prevenirea acestor fapte.
Autorizează Ministerul de Interne să procedeze imediat la
desfiinţarea tuturor lojilor (săraca masonerie! „Elle ne meritait ni cet
exces d'honneur, ni cette indignite" — căci de toate o fi făcut, numai
politică nu) şi a tuturor asociaţiilor secrete de orice caracter.
Aprobă propunerile ministrului Industriei şi Comerţului spre a
face mai eficace ocrotirea muncii româneşti.
Aprobă măsurile elaborate de acelaşi Minister pentru controlarea
trusturilor şi cartelurilor şi pentru împiedicarea abuzurilor lor în pro-
ducţia industrială.
După aceste energice şi frumoase hotărâri, miniştrii au luat câte o
ţuică, ca să-şi refacă puterile.
De ieri a început să sufle un vânt violent de la Nord-Est, atât de
violent încât abia se poate înainta împotriva lui, iar astăzi dimineaţă
ne-am deşteptat pe ninsoare mare. Ninge şi viscoleşte ca în mijlocul
iernii deşi temperatura n-a coborât sub -3°. împlinesc 66 de ani, şi de
când sunt n-am ieşit încă de ziua mea cu şoşoni. Ce e drept că n-am
petrecut toate aniversările mele în România!
 Domnii miniştri de Externe Eden (Anglia) şi Krofta
(Cehoslovacia) au făcut fiecare, drăguţii de ei, câte un expozeu în
Parlamentele lor respective. „Locuri comune" cu lopata, numai două
idei originale, şi noi: dl Eden a declarat că Anglia vrea pacea şi dl
Krofta că Mica înţelegere e mai solidă ca oricând.
Cernătescu, subdirectorul închisorilor, mi-a povestit cum s-au în-
tâmplat lucrurile în adevăr, cu prilejul încercării Gărzii de Fier (notat
la timpul său în aceste însemnări) de a libera pe legionarii deţinuţi la
Văcăreşti, în dimineaţa zilei de 15 februarie. Băieţii au venit într-
adevăr, în două camioane, şi au vrut să pătrundă în închisoare. în faţa
forţelor Armatei, care i-a întâmpinat, au renunţat însă să forţeze
intrarea (în ce scop nu e lămurit nici azi, de aci versiunile
contradictorii, unii afirmând că au vrut să libereze pe cei deţinuţi —
versiunea poliţiei — alţii că au vrut numai să le facă o vizită de
încurajare (?) — versiunea cercurilor gardiste), şi au început să
negocieze cu directorul penitenciarului, încredinţându-l că vor numai
„să decoreze" (la orele 4 dimineaţa) pe camarazii lor, cu decoraţia
creată de către Căpitan şi menită să recompenseze „meritele"
legionarilor1. Lucru de necrezut, directorul (pe baza căror
instrucţiuni?) a încuviinţat cererea. Deţinuţii gardişti, împreună cu
camarazii lor din camioane au fost aşezaţi în curtea penitenciarului,
într-un „careu" înconjurat de toate părţile de trupă, care forma astfel
un al doilea „careu" în jurul celui dintâi. Un preot — venit şi el cu
camioanele — a spus o scurtă rugăciune, apoi gardiştii toţi s-au pus
în genunchi, şi cei deţinuţi au primit însemnele decoraţiei. în
momentul în care gardiştii s-au pus în genunchi, au îngenuncheat şi
toţi soldaţii şi ofiţerii.
Pare că această solidaritate a Armatei cu gardiştii a speriat grozav
stăpânirea (stupida stăpânire, care dacă n-a pus la cale această mani-
festare, a îngăduit-o şi a înlesnit-o) şi că a fost cauza tuturor inciden-
telor care s-au declanşat apoi în acea zi de luni 15 februarie: demisia
lui Tătărescu, amânarea şedinţei Camerei, Consiliul de Miniştri,
decla- raţiiile răţoite de a doua zi în Parlament (hotărâte în ajun) —
precum şi cauza iniţială a remanierii ministeriale.
La ţărănişti tulburări adânci. Maniu, care a venit în Bucureşti, a
plecat aseară refuzând să ia parte la şedinţa Delegaţiei Permanente a
partidului, ce se ţine azi. Pretextul lui Maniu e că mandatul
Delegaţiei a expirat şi că, Congresul — în care dl luliu are
majoritatea2 — trebuie să aleagă alta. Cauza adevărată e că dânsul
socoteşte că politica pala- tistă pe care o duce Mihalache a dat greş,
că Regele i-a păcălit pe
toţi1, şi nu vrea să ia parte la nici un act de conducere al partidului cât
timp politica lui nu nu va fi recunoscută ca bună şi adoptată de toţi.
4 martie. — Deşi viscolul n-a încetat încă, s-a potolit mult.
Zăpadă n-a căzut decât în Estul şi în Nordul ţării; în Oltenia şi Banat
a plouat, în Bucureşti a nins şi azi-noapte. Temperatura -1°.
Guvernul a purces la aplicarea măsurilor de ordine, hotărâte în ul-
timul Consiliu. A închis ieri Universităţile, în care domnea o linişte
desăvârşită, a închis căminurile şi a trimis pe studenţi la vetrele lor.
Mii de propagandişti au plecat astfel pe spesele Statului să adune
lumea în jurul crezului lui Zelea Codreanu! Aici în căminuri, oricât s-
ar fi agitat, oricâte manifestaţii s-ar fi făcut pe străzi, consecinţele ar
fi fost minime: Bucureştiul e obişnuit cu toate şi lumea e deja
otrăvită prin acţiunea atâtor negustori de toxine sociale.
Note:
1
Pare ci această neloială concurentă într-una din principalele
sale îndeletniciri, a înfuriat pe Regele nostru împotriva lui Zelea
Codreanu mai mult decât toate încurcăturile create Guvernului prin
diferitele manifestaţii ale Gărzii de Fier.
2
Maniu nu urmăreşte să debarce pe Mihalache, căci n-are destul
curaj să apară pe fa(ă cu politica lui, dar nu i-ar displace să dea peste
nasul câtorva oportunişti ca Potârcă, Călinescu şi alţii.
Culmea neobrăzării o reprezintă o scrisoare ditirambică şi trufaşe
adresată Patriarhului de dl ministru al Cultelor, Iamandi, scrisoare
prin care cere, în numele Guvernului, intervenţia energică şi imediată
a primului nostru chiriartî pentru lepădarea preoţimii de acţiunea
naţionalistă de dreapta. în ce hal a ajuns această ţară, ca să merite
ruşinea să-şi yadă apărată ordinea materială de un şperţar ca Gavrilă
Marinescu şi pe cea morală de o haimana de beţiv ca Iamandi? Să ne
mai mirăm de gestul Regelui, care a numit ieri pe peştele de
Urdăreanu mareşal al Curţii Regale?2 Ne-am înfundat, atât de adânc
în mocirlă, încât nici dracul nu ne va mai putea scoate.
 Măsurile de ordine luate de Guvern au ocupat o bună parte din
şedinţa Camerei de ieri. „Şi-a mai spus încă o dată cuvântul" Goga,
au mai lătrat Gh. A. Cuza, miniştrii Iamandi, Nistor şi Vaier Pop şi
toate s-au petrecut întocmai ca la cafenea. Bătaie de joc pe spesele şi
pe spinarea ţării.
Ieri — dimineaţa şi seara — s-a întrunit Delegaţia Permanentă a
Partidului Naţional-Ţarănesc. Şedinţa a fost consacrată urechii d-lui
Traian Bratu. „PartiduTa protestat împotriva „violenţelor săvârşite", a
declarat că n-are nici o încredere în acţiunea Guvernului dar că totuşi
nu va face acestuia dificultăţi pentru aplicarea mâsuriior plănuite' sub
auspiciile gheşeftarilor de la Paris şi sub înrâurirea agentului
Boncour, însărcinat cu afaceri al Franţei care îndrăzneşte să se
amestece în politica noastră internă, bineînţeles fară să provoace
susceptibilitatea apărătorilor demnităţii noastre naţionale. Le Temps
şi ziarele „democratice" din Franţa au şi început să ducă o campanie
pentru succesiunea ţărăniştilor la Guvern. Franţa vrea cu tot preţul să
devină odioasă la noi. Va reuşi.) — şi a hotărât convocarea
Congresului pentru ziua de 4 aprilie.

Note:
1
Mihalache chemase acum pe Maniu la Bucureşti, fiindcă trebuia
să se schimbe numaidecât Guvernul şi Partidul Naţional-Ţărănesc să
fie adus la putere. Mihalache a rămas cu iluziile, şi Maniu cu
convingerile lui.
2
Până acum era numai vice-mareşal. Destul de trist şi aceasta.
Pe frontul spaniol, roşii au avut un mic dar netăgăduit succes din
direcţia Toledo, şi ameninţă pe naţionalişti cu tăierea comunicaţiilor
între acest oraş şi Madrid.
Un nou polemist de forţă pe orizontul presei româneşti:
Manoiles- cu. A scris azi în Buna Vestire (gazeta pe care Dragoş
Protopopescu o scoate cu banii lui) un articol remarcabil asupra lui
Maniu. De mâna întâi. Mai scrisese acum câtfeva zile unul asupra lui
Titulescu, excelent şi el. Păcat de talentul lui, căci omul e cu totul
inutilizabil şi nu va lăsa decât silueta unei „briliante fripouille".
 5 martie. — Dl Cancicov, gingaşul nostru ministru de Finanţe s-a
înapoiat ieri de la Paris unde a stat numai 24 de ore ca să semneze
prelungirea acordului de detentorii francezi de rentă română, pentru
plata cuponului, acord încheiat sub ministrul Slăvescu şi reînnoit din
an în an. Acordul a fost semnat şi de data asta pentru un an, în
aceleaşi condiţii ca cel expirat, cu singura deosebire că pentru rentele
4% s-a urcat cota de plată a cuponului de la 42 la 46%. Pentru rentele
7 şi VA la sută a rămas cota de 65%. Cu detentorii englezi, nu s-a
încheiat încă nici un acord fiindcă aceştia aşteaptă judecata arbitrală
de la Haga sorocită pentru ziua de 8 martie. Ca avocat pentru acest
proces, România a angajat, ca şi Neguţul Abisinici, pe licheua de
Jeze. Deşi obosit de drum, dl Cancicov a luat ieri parte la Cameră la
comisia bugetară (prima şedinţă pentru examinarea bugetului
general) la o discuţie destul de vie asupra finanţelor Statului. Au luat
cuvântul Madgearu, Iunian, şi cu mine. Deşi bugetul se prezintă
contabilistic echilibrat, am arătat că el e în realitate deficitar fiindcă
nu s-au înscris într-însul toate cheltuielile necesare funcţionării
organismuiui nostru de Stat, şi că mai bine ar fi un buget sincer, în
care s-ar oglindi toate nevoile Statului ca şi mijloacele sale de
acoperire, măcar că bilanţul s-ar încheia printr-un deficit. Asupra
acestui deficit ministrul a fost de acord cu mine şi l-a mărturisit,
obiectând numai că un asemenea deficit mărturisit n-ar putea fi
acoperit decât pe cale de împrumut, şi un împrumut, fie intern, fie ex-
tern, n-ar putea fi contractat în conjunctura actuală.
Note:
1
O „sfântă alianţă" pare să se fi încheiat între cele două mari
grupări de şperţari (Partidul Liberal şi ccl Naţional-Ţărănesc.
Degeaba i-am obiectat că deficitul tot va fi, şi că mărturisit sau
nu, tot va trebui să fie acoperit. Dl Cancicov preferă să-şi fiare
căciula, ca un bun român ce.e, cu tot covul din coada numelui său.
Vizitat ieri delicioasa vilă pe care Nae Ionescu a sfârşit-o
aproape, la Băneasa. Mi-a rămas inima la ea. Inteligent băiat! Ceea
ce n-am putut realiza eu într-o viaţă de om relativ bogat, a realizat el,
cu degetul în gură, în câţiva ani!
Cu atentatul împotriva lui Bratu, ancheta judiciară bate apa în
piuă. Nae pretindea ieri că atentatorii ar fi trei servitori de la
Universitate concediaţi de Bratu fară să le plătească leafa. Pare totuşi
că sunt studenţi, dar studenţi din lepra tagmei, şi în nici un caz
îndrumaţi de conducătorii lor. Garda de Fier a dat un comunicat prin
care declară că nu a avut nici o cunoştinţă despre agresiunea de la
Iaşi, şi că dacă cumva s-ar dovedi că atentatorii sunt înscrişi în
Gardă, va dizolva imediat formaţiunea locală vinovată de lipsă de
supraveghere a membrilor ei. Cenzura a oprit publicarea acestui
comunica care nu a putut să apară în nici o gazetă.
Noua lege pentru reorganizarea Universităţilor, în discuţie la
Senat, a întărâtat prin caracterul ei poliţist şi printr-o anumită
desconsiderare a autonomiei universitare, pe toţi domnii profesori ai
facultăţilor noastre, mai ales pe cei de la Drept, care au şi adresat
Ministerului Instrucţiunii un protest drastic. Se zice că Guvernul n-a
închis Universităţile decât pentru a împiedica o solidarizare între
profesori şi studenţi, pe temeiul acestei legi, şi manifestaţii neplăcute.
Se mai zice, în consecinţă, că Universităţile vor fi redeschise îndată
după votarea legii. E probabil că noua orânduire a Universităţilor nu
se va face cu uşurinţă, şi că pe lângă proteste vor fi şi manifestări,
după înapoierea studenţilor.
Guvernul, până sus la Rege, dă toate aparenţele că trăieşte sub
teroare. Frica mare e să nu pătrundă „gardismul" adânc în Armată. Şi
fiindcă Prinţul Nicolae, soţ neizbăvit şi nemulţumit, mârâie întruna,
şi ar putea fi un punct de realizare a răzvrătiţilor, se pune la cale
trimiterea lui peste graniţă. Dl Gutză Tătărescu, rândaş disciplinat, i-
ar fi adresat o scrisoare în acest sens. Prinţul ar fi înjurat de m.
primind-o, şi a răspuns că e încă în convalescenţă (a avut scarlatină)
şi că va răspunde mai târziu.
Madgearu mi-a povestit ieri la Cameră cum a ajuns Urdăreanu a
Palat. Târâie-sabie prin localurile de petrecere ale Bucureştiului, a fo
<t întâlnit într-o seară de d-na Lupescu la Colonade. Nu-l cunoştea. A
îi - trebat pe Puiu Dumitrescu cine e şi l-a însărcinat să spună
sclivisituh i oltean să o poftească la dans. Peştele s-a repezit
bineînţeles pe ocazie. şi pe când dansau, trup la trup, dama de cupă a
fost sensibil inipresio- nată de virtuţile lui „Ernestică". A doua zi
Ernestică era numit aghiotant regal, şi din dans în dans a ajuns spre
ruşinea Curţii, mareşal. Madgearu garantează autenticitatea
anecdotei. O fi fost?
Depeşele de azi, din izvor naţionalist, anunţă complecta desfacere
a Guvernelor din Valencia şi din Barcelona. De crezut sfertul;
probabil că ştirile sunt date ca să compenseze pe cele de ieri, de pe
front, favorabile roşilor.
6 martie. — Dl Iorga se agită, dl Iorga cere concedii, tll Iorga
polemizează cu dl Stoicescu, rectorul Universităţii, fiindcă acesta nu-
i scrie destul de respectuos. Dl Iorga dă demisia pe 1 april (sic)
fiindcă e jignit în demnitatea d-sale; dl Iorga primeşte scrisori de la dl
ministru Angelescu, de o scârboasă platitudine. Toţi umblă cu
zăhărelul după „marele cărturar" în realitate „marele clănţău", şi
caută fiecare să tragă de partea lui pe acest ilustru paranoic care
vorbeşte într-una şi pretutindeni, dar pe care nu-l mai ascultă nimeni.
Furios pe Giurescu, care a ridicat laba în Cameră pe capul lui
(acuzându-l că vrea să transforme pe „zidani" în plugari români),
paranoicul cere lumii întregi certificate de admiraţie şi sărbătoriri. Le
cere Guvernului, le cere Academiei, le cere Camerei şi Senatului, le
cerşeşte pe uliţă de la fiecare. Ce e mai trist e că le obţine. Nu se
sfârşeşte odată şi cu caraghiosul acesta?
La Paris au fost două zile panică, s-a crezut într-o nouă devaluare
a francului. Leonică Blum publică însă un comunicat întortocheat din
care rezultă numirea unei comisii speciale pe lângă Banca Franţei
care să supravegheze şi să reglementeze schimbul francului în
spiritul acordului tripartit (?) din august trecut (cu Anglia şi cu
Statele Unite). Ca o mare măsură monetară comunicatul anunţă că
restricţiile de control pentru cumpărarea aurului de către Banca
Franţei au fost suprimate, vânzarea aurului către Bancă devenind
liberă. „Et apres?" Comunicatul mai anunţă un mare împrumut intern
pentru armament. Subscripţia va începe luni 8 martie. Se garantează
pentru titlurile subscrise actuala paritate aur a francului. Cupoanele
vor putea fi plătite şi în livre engleze şi în dolari. E o mare
mărturisire a slăbiciunii valutei naţionale, această din urmă clauză a
noului împrumut Cumpărarea liberă a aurului de către Banca Franţei
maschează, de fapt, o devaluare cel puţin faţă de valuta aur a
francului. într-adevăr în momentul devalorizării din august trecut se
stabilise că aurul va fi cumpărat de Banca Franţei tot pe vechiul curs
în franci; această măsură a avut drept efect, eu toate interdicţiile
oficiale, fuga aurului din Franţa. S-a luat atunci o nouă măsură în
virtutea căreia s-a adăugat la vechiul preţ al aurului, cota de de-
valorizare. Acum se face un al treilea pas, lăsându-se cumpărarea
aurului liberă, adică pe cursul pieţei, mai ridicat. Astfel în 3 etape,
puterea de achiziţie de aur a francului a fost succesiv micşorată. E o
devaluare mascată, nu încape îndoială, şi într-o bună zi va veni şi
devaluarea formală pentru punerea la punct a monedei fiduciare faţă
de contravaloarea ei în aur.
Ieri la ora 6, consfătuire a majorităţilor convocată de Dinu
Brătianu ca să mai întărească sufletele „băieţilor" adânc zdruncinate
prin toate păţaniile Guvernului din ultima vreme, păţanii ce ar fi
dărâmat orice Guvern cinstit. Lucru ciudat, Tătărescu n-a asistat la
şedinţă, iar nenea Dinu n-a spus decât un lucru interesant, dar puţin
indicat ca tonic al şovăitoarelor conştiinţe, anume că partidul nu mai
are decât foarte puţin de stat la Guvern.
La incidentul cu miniştrii străini, pare că s-a ajuns la o înţelegere
între Guvern, zişii miniştri şi Guvernele lor — dar d-lor Tătărescu şi
Antonescu le e frică să vină cu formula înaintea Parlamentului, atât
de glorioasă e pentru amorul nostru propriu! Ieri toată ziua
Antonescu a „pertractat" cu reprezentanţii partidelor din opoziţie
recalcitrante în această chestie (partidele democratice) în vederea
unei primiri liniştite a aranjamentului.
Generalul Antonescu dezminte categoric zvonul demisiei sale din
Armată, care a circulat cu insistenţă zilele trecute. Nu numai că nu
demisionează, dar va fi foarte probabil numit în curând comandantul
Corpului de Armată de la Chişinău.
10 martie. — Berlin. Plecat din Bucureşti în ziua de 7 martie, am
sosit la Berlin — unde am fost chemat la o consfatiyre privitoare la
Societatea Bancară Română — a doua zi seara. După cum se ştie
90% din acţiunile Societăţii Bancare sunt în mâinile lui Dresdner-
Bank, aşa încât o înţelegere cu conducătorii acesteia era necesară
pentru încheierea bilanţului pe 1936 — primul într-adevăr
satisfăcător, de la întemeierea băncii noastre, în ajunul crizei, în 1929
— şi pentru distribuirea beneficiilor.
 Călătorie searbădă, o jumătate de zi prin Moldova şi o zi întreagă
prin Polonia şi Germania printre meleaguri amorţite încă de iarnă.
Zăpada topită pretutindeni, dar încă nici o licărire de viaţă. Abureala
pământului şi o uşoară ceaţă nu adăugau nici un farmec priveliştilor
posomorâte, dimpotrivă. De la Breslau înainte, ninsoare destul de
deasă şi un vânt rece dinspre Rusia ne-au însoţit până la Berlin. La
Berlin, de la sosirea noastră şi până azi, frig, fiilguieli de zăpadă şi
vânt. Trei zile neplăcute ca temperatură.
Am găsit Berlinul — unde nu mai călcasem de 5 ani — liniştit
dar fară chef. Poate să fie şi influenţa vremii. Mişcare destulă, pe
stradă şi prin prăvălii, dar străini mult mai puţini ca în 1932. Nivelul
hotelurilor, teatrelor şi restaurantelor de lux scăzut din punctul de
vedere al ele- ganţelor. Euforia şi entuziasmul pe care le constatasem
în august şi septembrie trecut în regiunea Frankfurtului şi a Renaniei
nu le mai întâlnesc în Berlin. Lumea e mai rezervată şi consensul în
jurul regimului nazist nu-mi pare aci atât de unanim ca în Germania
de Sud. Rezervă multă şi chiar critică faţă de „partid", ai cărui „dei
minores" abuzează de putere în folosul procopsirii lor. Nici faţă de
ovrei, nu se poate constata la Berlin acelaşi antisemitism feroce ca în
Sud. în lumea financiară şi a afacerilor e mai multă teamă faţă de
regim, decât convingere. Goring e încă foarte popular, Goebbels
deloc. Prestigiul şi popularitatea personală întrucât priveşte pe Hitler
sunt însă neatinse. Fuhrer-ul e omul providenţial chiar pentru cei care
critică partidul. Şi cum ar putea fi altfel când acest om a redat
Germaniei demnitatea naţională şi încrederea în viitor? I-a redat
unitatea sufletească, şi un optimism viguros ajută poporul să treacă
prin greutăţile momentului în aşteptarea unor zile mai bune1.
Dealtmintreli, situaţia straturilor muncitoare e mult mai bună de cum
a fost înainte de regimul hitlerist. Şomajul a scăzut cu aproape 80%,
salariile sunt ridicate şi bani mulţi circulă. E drept că în ultimii doi
ani, din cauza deficienţei materiilor prime şi din a conjuncturii
generale monetare care au comprimat exportul, producţia industrială
a Germaniei a scăzut cu 7,5%. Dar în alte ţări această
1
Puţini conducători politici pot înregistra în Europa succese atât
de înseninate pe terenul politicii internaţionale şi naţionale, ca Hitler.
Reamintesc aci, că în mai puţin de doi ani a izbutit sa realizeze: în
mai 1935, denunţarea definitiva şi totală a clauzelor restricţiilor de
ordin militar ale Tratatului de la Versailles, ceea ce a avut drept
rezultat re-crearea Armatei $ i Marinei germane, imediat puse pe un
picior superior celui dinainte de 1914.
în iunie 1915, acordul naval cu Anglia care a dat Germaniei
stăpânirea peste Marea Baltică. În martie 1936, ocuparea militară a
zonei Renane neutralizată prin tratatul de pace, ocupare bruscată şi
hotărâtă unilateral, fară altă reacţie din partea Franţei decât câteva
răţoieli fară consecinţă, o conferinţă ratată la Londra şi constatarea
sfârşitului înţelegerii de la Locarno. Tratatul de la Versailles şi „girul"
de la Locarno, s-au dovedit o dată mai mult ca neputincioase faţă de
o acţiune de coerciţie a Germaniei.
în august şi septembrie 1936, recunoaşterea universală (cu Franţa
în fruntea naţiunilor) a puterii şi a formidabilei organizaţii germane,
cu prilejul Olimpiadelor de la Berlin.
ţn noiembrie 1936, denunţarea clauzelor fluviale şi a celor
privitoare la restricţia circulaţiei vaselor de război prin canalul de la
Kiel,
în fine in februarie 1937, ridicarea ultimelor ipoteci luate în
favoarea învingătorilor din 1918 prin Tratatul de la Versailles: re-
etatizarea căilor ferate germane şi suprimarea ultimelor măsuri (mai
mult pe hârtie decât reale) privitoare la funcţionarea Reichsbankului.
scădere a fost mult mai mare şi este larg compensată prin sporul
industriilor de armament şi prin imensele lucrări publice în curs.
Straturile de jos ale poporului trăiesc bine, privaţiunile rămânând
apanajul claselor de mijloc care în mare parte nu şi-au găsit încă
echilibrul în noul regim.
Gazetele locale nu sunt foarte interesante, căci, deşi o adevărată
cenzură nu există, nu se poate scrie decât „sub inspiraţia" birourilor
oficiale de propagandă externă şi internă. Astfel despre incidentul cu
miniştrii străini de la Bucureşti nu s-a publicat nimic. Telefonic, prin
Bancara am aflat că şedinţa Camerei, pentru împăcarea lucrurilor,
care trebuia să aibă loc luni 8 martie a fost amânată cu 24 de ore. N-
am încă nici o informaţie asupra celor întâmplate ieri.
Ziarele germane comentează în diferite feluri — în general fară
multă simpatie — descoperirea aşa-zisului complot împotriva lui
Horty, care nu e în realitate un complot ci o adevărată mişcare
dictatorială de dreapta dusă de un deputat Marton (supranumit
„Mussolini unguresc"!), mişcare ce pare destul de serioasă, deşi
ştirile sunt contradictorii, şi lipsite de claritate. în tot cazul, se pare că
Guvernul nu încearcă împotriva noului curent „la manie forte" căci
Marton şi adepţii lui n-au fost arestaţi. Probabil însă că Horty nu va fi
clintit, căci e stăpân pe Armată.
La Paris, francezii au dat luni drumul marelui împrumut pentru
re- înarmarea ţării. Rezultatele nu se pot prevedea încă.
Amicul Filip îmi trimite un număr din Universul (cel apărut marţi
dimineaţa) cu un articol în prima pagină în care Stelian Popeşte mă-
nâncă foc şi dă flăcări pe nas: Guvernul a oprit zilnica publicare a ru-
bricii; Cine suntl şi Ce vor'? rubrică în care monitorul Popeştelui
înşira de luni de zile numele tuturor evreilor de la Adevărul,
Dimineaţa şi Lupta. Popeştele protestează, ca orice vajnic ţiitor de
tarabă, împotriva acestui atentat în contra naţionalismului integral
cristalizat în persoana sa. în fond Guvernul a avut dreptate şi singura
mea mirare a fost totdeauna că cenzura tolera asemenea publicare,
care, prin tonul ei de aţâ- ţare constituie un element de învrăjbire în
plus în folosul tirajului Universului dar câtuşi de puţin în al doctrinei
naţionaliste. Aceasta nu se poate impune în politica noastră decât în
afară de excesele extremiste, şi mai ales în afară de speculaţiile de
tarabă.
Acelaşi număr din Universul reproduce şi lungul discurs cu care
Patriarhul Miron a deschis sesiunea extraordinară a sfântului Sinod,
convocat pe urma scrisorii sfântului Iamandi, ca să ia măsuri
împotriva preoţilor amestecaţi în propaganda Gărzii de Fier.
Discursul e o lungă peltea. Patriarhul se învârteşte în „zbor planat" pe
deasupra chestiunii, preamăreşte rolul Bisericii în îndrumarea
naţională, mai ales în ţinuturile alipite (recte Transilvania), revendică,
ca consecinţă pentru cler, dreptul de a se amesteca în politică întrucât
aceasta nu se îndepărtează de la marile probleme de ordin obştesc, şi
se declară în fine de acord cu Guvernul că preoţii n-au ce căuta la
sfeştaniile şi luările de jurăminte în cadrul special (?) al partidelor
politice. Concluzia: o comisie, cu Bălan în frunte a fost numită ca să
propună măguri practice pentru o îndrumare mai sănătoasă a clerului.
Patriarhul a avut însă grijă să arate că Biserica nu dispune de organe
de informaţie şi de disciplină, fiindcă Guvernul a suprimat diurnele
comisiunilor de supraveghere eparhiale!!! „Tout cela finiră en queue
de poisson" — căci sfinţitele feţe bisericeşti vor, vădit, să menajeze
şi capra şi varza!
11 martie. — Vizitat azi Kaiser-Friederichs Museum. Admirabil
clasament şi excelentă punere în valoare a picturilor după metoda
pusă la cale de Bode. Deşi operele expuse nu sunt poate atât de
impresionante ca în alte muzee mari, colecţia de la Berlin înfăţişează
pentru şcolile italiene şi olandeze „un tot", poate mai instructiv ca
altele mai bogate. Am rămas încântat de două portrete (un călugăr
tânăr şi o damă bătrână) de Goya, care-mi scăpaseră în ultimele mele
vizite la Berlin. Poate că sunt de achiziţie recentă. Trecut repede şi
prin monumentalul muzeu al antichităţii, în care altarul de la
Pergamon şi ceramica asiri- ană continuă să constitue „numerele"
cele mai interesante ale „exibiţi- unii".
Petrecut seara de ieri (de la ora 7 la ora 1 VAI) la teatrul de Stat
(fostul Kdnigliches Schauspielhaus). Se juca Richard al Ill-lea, al lui
Shakespeare, în traducerea lui Schlegel cu Wemer Krauss in rolul de-
generatului Plantagenet. Reprezentaţie remarcabilă cu o punere în
sce
nă ultra-modernistă, cu decoruri aproape inexistente şi cu o inovaţie:
diferitele tablouri (nenumărate în această piesă a lui Shakespeare!)
sunt aproape concomitente, scenele diferite desfaşurându-se
dinaintea ochilor spectatorului prin pereţi străvezii, care marchează
numai cadrul diferitelor încăperi în care se leagă acţiunea. Krauss a
realizat un tip foarte realist al lipsitului de scrupule Richard — poate
discordante faţă de înfăţişarea unui Rege al Angliei. Reprezentaţie
lungă, obositoare, dar interesantă.
12 martie. — Comnen s-a înapoiat aseară de la Bucureşti.
Incidentul cu miniştrii străini a luat în fine sfârşit marţi după-amiază.
întârzierea a fost pricinuită din cauza neînţelegerilor din partidul
liberal. Nenea Dinu s-a arătat intransigent în« ultimul moment şi nu
s-a mulţumit cu textul convenit între Victor Antonescu şi
reprezentanţii Germaniei şi Italiei. Pentru satisfacerea Vestalelor
Demnităţii Româneşti, s-a mai schimbat o vorbă pe aici, o virgulă
dincolo, şi în fine ministrul nostru de Externe a putut să se prezinte
înaintea Parlamentului cu un text caraghios, după rodomontadele lui
Tătărescu. în locul regretului Guvernelor de la Berlin şi Roma admis
în textul iniţial, regret privitor la gestul uşuratic al miniştrilor celor
două State, s-a admis cuvântul regretabil cu referire la întreg
incidentul. Şedinţa n-a avut loc în bibliotecă, „privatium", cum se
plănuise la început; ministrul a citit „notele" celor doi reprezentanţi
diplomatici în şedinţă publică; în Cameră şi în Senat. Bineînţeles
Tătărescu n-a venit să-şi primească palma în public. Opoziţia (chiar
naţional-ţărăniştii prin glasul lui Armând Călinescu în Cameră şi al
lui Gafencu în Senat) a fost foarte convenabilă. Toţi oratorii care s-au
succedat la tribună şi-au exprimat mulţumirea că relaţiile noastre cu
Germania şi Italia ies neatinse dintr-un incident provocat mai mult
prin lipsa de tact a primului ministru decât prin greşeala miniştrilor
străini — şi s-au mulţumit să lovească greu în Guvern şi mai ales în
dl Guţă, tristul succesor al atâtor oameni dibaci în conducerea
politicii noastre externe.
în fine „tout est bien qui finit bien". înainte de plecare Comnen a
văzut pe Rege care l-a însărcinat să spună la Berlin că incidentul a
fost mai serios decât au crezut unii, şi că ar fi' bine ca asemenea
manifestaţii neprotocolare să nu se mai întâmple. în acelaşi timp, l-a
însărcinat să mai spună că dânsul rămâne neschimbat în intenţiile pe
care le-a făcut deja cunoscute la Berlin (prin Malaxa ?).
Malaxa, căruia s-a acordat de Rege şi de Guvern concesiuni mari
pentru fabricarea de muniţii şi de anumite piese de armament (maică,
ce afaceri!) a venit acum câtva timp să comande „maşinării" pentru
aceste fabricaţii, în Germania. A mers direct la Goring şi a obţinut
concursul lui nelimitat1. Poate că cu acest prilej, să fi făcut
subdictatorului german declaraţii speciale din partea Regelui' în
sensul celor raportate în aceste însemnări cu prilejul diferitelor
declaraţii şi propuneri făcute de Hitler prin Gh. Brătianu şi Comnen.
Făcut azi o lungă vizită lui Schacht cu care am vorbit economie
generală şi monetară. Am evitat preciziuni germano-române pentru
acelaşi motiv pentru care am renunţat să văd pe Hitler sau pe Goring:
nemţii ne-au vorbit clar şi răspicat, acum e rândul nostru să
răspundem, şi socotesc că n-a sosit încă momentul. Nu cred că e
nimerit, chiar pentru un om lipsit de responsabilitate oficială ca mine,
să se angajeze pe o cale pe care nu putem călca încă, şi care trebuie
rezervată politicii noastre de mâine. Schacht e nu numai foarte
inteligent, dar cunoaşte şi oamenii bine. Pe Mitiţă Constantinescu, pe
care l-a întâlnit o singură dată la Basel, l-a cântărit cum trebuie2.
Schacht îi va întoarce vizita la Bucureşti în septembrie. Dea
Dumnezeu să nu-l mai găsească în scaun!). Ne-am despărţit mai
prieteni, cu atât mai mult cu cât i-am adus o sticlă de ţuică veche,
pasia lui.
Vremea s-a îndulcit mult, plouă.
Făcut cunoştinţa şi luat masa ieri-seară cu d-nii Wohltat, Puhl şi
Soltan colaboratorii intimi ai lui Schacht şi degetele mâinii lui drepte.
Impresie foarte slabă care se poate rezuma în propoziţiunea
următoare: noroc pentru oamenii în serviciul unui Stat puternic —
pot să-şi plătească luxul să fie mediocri, chiar în posturi însemnate,
maşina merge singură.
13 martie. — Ieri după-amiază mare şedinţă la Wirtschafs-Mini-
sterium (Schacht) pentru afacerile Malaxa. Opt domni prezenţi cu
Sol- tan în frunte. Nemţii au început prin a spune că au cu afacerile în
România o experienţă care nu-i prea încurajează să se angajeze în
afaceri noi. Afacerile se concretizează în contracte şi în obligaţiuni de
plată. Românii nu respectă contractele şi nu plătesc la scadenţă.

Note:
1
Fabricile germane au cerut pentru comenzile lui Malaxa garanţia Reichului.
Acesta la rândul lui a cerut o contragaranţie bancară prin Dresdner Bank. Aceasta,
nevoită să o dea, a pus in mişcare Societatea Bancara. Negociem în momentul de
faţă această afacere care se urcă la peste 400 milioane lei.
:
Mitiţă guvernatorul va veni în aprilie la Berlin (după câte mi-a spus Comnen).

Au citat în sprijinul tezei lor afacerea lui I.G. Farben (furnituri de

medicamente) care mai aşteaptă şi azi plata mărfurilor livrate de ani
de zile şi chiar afaceri particulare ale lui Malaxa (maşinării pentru
fabrica lui de locomotive), care se află şi astăzi deschis pe piaţa
germană cu sume importante. „Dl Malaxa, spunea dl Soltan, nu
plăteşte şi vine şi ne spune că ne dă petrol. Asta e altă chestiune.
Acum vrea să facă comenzi pentru utilajul uzinelor de armament pe
care le instalează; dar dacă nu va plăti, cum rămâne Reichul, cu
garanţia pe care trebuie să o dea industriei germane?"
Situaţia noastră era grea, căci nu voiam nici să discredităm
definitiv pe Malaxa, nici să luăm asupra noastră răspunderea
corectitudinii şi bunei lui credinţe, pe care — între noi — le
considerăm dubioase! Am început prin a pune la punct chestiunea cu
neplăţile Statului român, şi am arătat că rea voinţă n-a fost, ci numai
neputinţă. România şi-a plătit regulat toate datoriile câtă vreme a
avut cu ce. Când n-a mai avut, n-a mai plătit spre marea ei supărare,
cum au făcut şi alte State. Această aluzie la carenţele de plată ale
Germaniei a făcut să surâdă pe nemţi. Le-am explicat mai departe, că
acum situaţia economică şi financiară s-a îmbunătăţit în România, şi
cum bunăvoinţă a existat întotdeauna, vom putea face faţă de acum
înainte la angajamentele pe care le luăm, mai ales pentru apărarea
naţională, fonduri speciale fiind depuse în acest scop la Banca
Naţională. Nemţii au convenit că situaţia din România, pe care o
cunosc foarte bine, s-a schimbat — şi au admis şi ei că trebuie făcută
o distincţie între angajamentele noastre de plată până la 1935, şi cele
de la acea dată încoace. Cum cunosc prea bine şi situaţia lui Malaxa,
şi cum le e frică (şi au dreptate) ca şmecherul să nu dispună în alte
investiţii sau plăţi sumele pe care Statul român i le-ar vărsa pentru
investiţiile în uzinele de armament, dl Soltan, în înţelegere cu noi a
hotărât următoarele:
1)Nici un credit lui Malaxa pentru comenzile şi afacerile lui per-
sonale;
2)Credit, cu garanţia Reichului, pentru comenzile privitoare la
uzinele de armament, dar cu condiţia ca vărsămintele Statului român
să nu se facă prin Malaxa, până la concurenţa sumelor de plată în
Germania, ci direct industriei germane, prin Bancara şi Dresdner
Bank.
Am convenit să intervin în acest sens pe lângă Tătărescu îndată după
înapoierea mea la Bucureşti. Cecropid, noul director al Bancarei, a dus
foarte frumos negocierile cu Soltan şi a făcut cea mai bună impresie asupra
neţilor.
14 martie. — Duminica fiind o zi searbădă la Berlin, m-am dus cu
Cecropid să văd oraşul Brandenburg, leagănul măririi Prusiei, la 60 ki-
lometri de metropolă. Drumul trece prin Potsdam şi trenul a străbătut
distanţa într-o oră, strecurându-se printre lacurile pline de farmec pe care
Have-ul le umple pe rând cu apele lui domolite şi limpezi.
înconjurat din toate părţile de apă, Brandenburgul, oraş de peste 50 000
locuitori, se întinde pe cele două maluri ale Havel-ului şi pe o insulă. Apele
fiind însă în momentul de faţă revărsate, orăşelul luase aspectul unei
improvizate Veneţii în luptă cu valurile. Din mărimea trecutului n-a rămas
aproape nimic. Nici o urmă despre începuturile viitorilor potentaţi, care s-
au instalat la Berlin de cum a început puterea lor să crească. Singura
mărturie a importanţei de odinioară o aduc cele 5-6 biserici din secolul al
XlII-lea^i al XTV-lea, „revizuite" în al XV-lea, şi încă şi de atunci încoace.
Cea mai interesantă e catedrala (domul) şi Nikolaikirche, amândouă mai
vechi, în forma lor actuală. Domul, în stil gotic din primele vremuri ale
ogivei, ne înfăţişează o faţadă elegantă, cu foarte puţine ornamente
(figurate) de piatră ce taie ogiva micului portal, şi îi dă viaţă. Un turn cu
proporţii nemeritate. O criptă frumoasă ale cărei bolţi aşezate pe coloane
scurte, cu capiteluri sculptate abia desenează unghiul ogivelor, aşa încât
curbele au încă farmecul clădirilor pregotice. Nikolaikirche, mai veche, se
prezintă încă ca o clădire romanică. Sfânta Catharina e cea mai arătoasă
dintre toate bisericile oraşului. Proporţii bune interne. Pe dinafară, un exces
de ornamentaţie caracteristică secolului al XV-lea (în care a fost restaurată),
supără ochiul obişnuit să cântărească proporţiile, dar şi amănuntele.
Gothard- skirche, Paulikirche, Johannikirche — toate din epoca de tranziţie
între romanic şi gotic, sunt mai puţin sau mai bine conservate, dar nu
prezintă decât un interes documentar. Toate bisericile sunt în cărămidă apa-
rentă. Am putut constata o dată mai mult că, cărămida şi roşul care se
potrivesc atât de bine cu stilul romanic, nu se împacă deloc cu cel gotic.
Pentru zvelteţea proporţiilor, pentru ridicarea „navelor" către ceruri, pentru
fantezia ornamentelor, arhitectura gotică cere piatră, şi numai piatră albă.
15 martie. — în timpul precedentei mele şederi în Germania, în august
şi septembrie trecut, am fost izbit mai ales de unitatea sufletească, de
avântul patriotic, de recâştigarea încrederii în sine, pe care regimul lui
Hitler le-a dăruit poporului german. Culese în regiunea Rinului şi în partea
meridională a Germaniei care s-au dovedit în cursul Istoriei mai sensibile
ideologiei naţionale, aceste impresii înlăturau cu atât mai uşor pe altele
legate de neajunsurile traiului zilnic, şi de sărăcia generală, cu cât zisele
provincii, mulţumită belşugului lor local, n-au cunoscut lipsurile şi mizeria
ţinuturilor nisipoase şi suprapopulate din nordul şi nord-estul Reichului. Cu
prilejul petrecerii meîe actuale în Berlin1 mi s-au lămurit şi părţile mai
întunecate ale orizontului hitlerist.
 Regimul naţional-socialist s-a lovit de la început de două mari nea-
junsuri pe care, deşi păreau de neînvins, a reuşit în mare parte să le
ocolească. Aceste neajunsuri au fost lipsa de materii prime şi şomajul a
peste două milioane şi jumătate de muncitori. Lipsa de materii prime a fost
şi este încă problema cea mai grea de soluţionat din cauza situaţiei
monetare în care Germania se zbate de la război încoace. Complect sleită
de aur şi de devize, redusă la „autarhie" şi la „troc" Germania nu-şi poate
procura încă nici azi, cu toate tumbele şi zbuciumările lui Schacht, decât o
parte din materiile prime industriale şi alimentare care-i sunt necesare.
Lipsa de plumb, de nikel, de aramă, de petrol cu derivatele lui,'de grăsimi,
şi produse animale, de grâu şi de orz — e mare. Oricâte rezultate ar fi dat
geniul tehnic al nemţilor în materie de „Erzatz-uri" deficitul e însemnat
pentru sus-menţionatele materii. Am putut să constat zilele acestea că,
pentru câteva vagoane de petrol, Wirtschafts-Ministerium e gata să facă
orice sacrificiu sau să facă moarte de om 2. Lipsurile neputând fi împlinite
pe bazele cererii libere,

Note:
1
E prima oari că vin în Berlin şi în nordul Germaniei de la întronarea lui
Hitler. Ultima mea trecere prin Berlin a fost la sfârşitul lui noiembrie 1932, în
momentul constituirii Ministerului generalului Schleicher, predecesorul şi victima
lui Hitler.
2
Cum Germania ajunsese să importe de la noi aproape numai petrol, în
detrimentul cerealelor, şi produselor noastre agricole în general, care nu găseau alt
debuşeu, a intervenit o convenţie între Guvernele de la Berlin şi de la Bucureşti în
virtutea căreia numai 25% din exportul nostru în Germania putea fi alcătuit din
petrol sau derivatele lui. Guvernul german a fost silit să semneze această convenţie
sub ameninţarea sistării oricărei trimiteri de petrol de la noi. A semnat, dar a căutat
să saboteze executarea convenţiei, făcând tot felul de greutăţi mărfurilor exportate
de noi în afară de petrol şi căutând să majoreze prin tot felul de mijloace ilicite cota
trimestrială a petrolului. Căci pentru fiecare trimestru se iau de bază cifrele
trimestrului precedent şi se stabileşte astfel o cotă pentru trimestrul în curs. In
momentul de faţă Germania contestă cifrele noastre şi pretinde că pe ultimul
trimestru 1936 şi pe primul 1937 e păgubită cu o cantitate de petrol în valoare de
peste 6 milioane de lei. Cu prilejul comenzilor în curs, de maşini-unelte pentru
industria noastră militară, Wirtschafts-Ministerium caută să sporească cota de
petrol ce importă de la noi, şi sc pare că a obţinut în acest scop şi complicitatea
bandei Malaxa.
regimul hitlerist s-a văzut nevoit să reglementeze şi chiar să „etatizeze"
consumul materiilor prime deficitare.
Pe de altă parte, şi soluţionarea celei de a doua mari probleme, a şo-
majului (în care eforturile dictaturii au reuşit mai bine) a cerut-un amestec
al Statului în repartizarea muncilor, producţiilor şi salariilor. O bună parte
din şomeri au fost întrebuinţaţi la mari lucrări publice (autostrade, clădiri,
canale etc.) iar alta înghiţită de Armata reorganizată — dar şi lucrările
publice şi Armata cerând parale multe, în cele din urmă Statul, nevoit să
intervină în reglementarea consumului şi a producţiei din cauza sărăciei
generale, s-a crezut îndreptăţit să se înstăpânească şi asupra tuturor
izvoarelor de venit, de orice fel, din cauza sărăciei tezaurului public. S-a
ajuns astfel aproape la aceleaşi rezultate ca sub regimul comunist:
deposedarea particularilor de bunurile lor, şi etatizarea indirectă a
izvoarelor de producţie! După legile şi ordonanţele în vigoare astăzi în
Germania, deşi acţiunile tuturor marilor societăţi industriale au rămas
neatinse în mâinile proprietarilor lor, aceştia nu pot cumpăra materii prime
decât din locul, pe preţul şi la timpul indicat de Stat; nu pot fabrica decât
produsele determinate pentru fiecare printr-un program oficial şi nu le pot
vinde decât în locul, la timpul şi pe preţul hotărâte tot de Stat Statul impune
salariile1 ce ur

Note:
1
Regimul hitlerist nu s-a preocupat numai de reducerea şomajului. Una din principalele lui griji a
fost îmbunătăţirea soartei celor mulţi, a muncitorilor de toate categoriile. Şi în această privinţă a ajuns la
rezultate surprinzătoare, cheltuind ce e drept bani mulţi — de unde încă o necesitate de înstăpânire a
Statului asupra veniturilor capitaliştilor. în această grijă a îmbunătăţirii soartei celor umili, hitierismul
nu s-a preocupat numai de îmbunătăţirile de ordin material precum înlocuirea locuinţelor insalubre prin
altete prevăzute cu tot confortul modern, crearea cooperativelor de consum, sporirea salariilor,
înlesnirea achiziţionării unui mic bun familial etc. — dar s-a mai preocupat şi de o ridicare morală,
sufletească, a proletariatului. Pe lângă o admirabilă organizare naţională a Radiodifuziunii, care pune
zilnic la îndemâna fiecărui muncitor o participare la viaţa obştească a naţiei şi chiar a lumii întregi şi o
posibilitate de a veni în contact cel puţin cu producţiile artei muzicale şi literare — „nazismul" a mai
găsit ceva. A organizat opera socială cunoscută sub numele de ,JCraft durch Freude", prin care a pus la
îndemâna celor umili şi săraci plăcerile până acum rezervate celor bogaţi. Prin această operă — pe care
a organizat-o şi a pus-o în picioare Goebbels — fiecare muncitor poate merge la teatru (de câteva ori în
fiecare an) pentru preţul de 0,25 pfenige de om, şi poate face o călătorie pe an pentru preţul de câteva
zeci de mărci. Bineînţeles că favoarea teatrului sau a călătoriilor se întinde asupra întregii familii a
muncitorului. Dintr-o statistică recent publicată rezultă că graţie organizaţiei „Kraft durch Freude", 800
000 de oameni care nu se mişcaseră din locul lor, de la fondaţia asociaţiei au fost duşi unii de la munte
la mare, alţii de la mare la munte. Mai mult, s-au organizat excursii pe mare, până la Azore, acum se
construieşte o flotă! Optsprezece milioane de oameni care nu fuseseră niciodată într-un teatru, au putut
să-şi satisfacă în fîne dorinţa vieţii lor. Toate teatrele au fost obligate să pună un însemnat număr de
locuri la dispoziţia organizaţiei „Kraft durch Freude", iar pentru vapoare o contribuţie însemnată a
Statului lichidează deficitul rămas de pe urma modestelor plăţi efectuate de beneficiarii călătoriilor. Dar
Statul nu rămâne păgubaş, şi toate sunt duse în spinare, la urma urmelor de cei bogaţi, sau mai bine zis
de foştii bogaţi.
mează să fie plătite lucrătorilor. Programul de lucru, preţurile de
cumpărare şi cele de vânzare sunt astfel întocmite încât
întreprinderile să-şi realizeze exact spesele. De un beneficiu pentru
acţionari nu mai poate fi vorbă, iar când se realizează vreunul, taxe şi
impozite inexorabile îi canalizează tot spre casele Statului.
Proprietarilor de fabrici şi uzine le e îngăduit să ocupe, ei şi membrii
familiilor lor, funcţii în întreprinderi, cu un salariu, al cărui maximum
e fixat la 3 000 mărci pe lună! Aceasta este situaţia astăzi, a unui
Krupp von Bohlen, a unui Thyssen, a unui Borsig — toţi „magnaţii"
atotputernici de ieri!
„Etatizarea" nu se opreşte însă la industrie. în agricultură, propri-
etatea mare n-a fost atinsă, dar după cum în industrie un comisar al
Guvernului numit pe lângă fiecare fabrică sau uzină asigură aplicarea
noilor măsuri, tot astfel un „custode" îngrijeşte la fiecare moşie ca
„noul curs" să fie respectat. Proprietarul nu poate cultiva decât după
planul stabilit de Stat; el nu poate semăna ce vrea şi trebuie să-şi
procure seminţele pe preţul, la locul şi în timpul ce-i sunt indicate —
şi să-şi vândă iarăşi produsele pe preţul, în timpul şi la locul,
determinate tot de Stat! Proprietăţile.mari nu mai aduc nici un venit,
dar proprietatea „fiind o funcţiune socială", proprietarul nu-şi poate
vinde moşia decât cu autorizaţia Statului.
Dar nici comerţul, nici profesiile libere n-au scăpat de sub , jugul
obştesc". Fiecare comerciant şi fiecare liber-profesionist (medic, avo-
cat etc.) trebuie să ţină un registru special conform unui formular
stabilit de fisc, în care trebuie să însemneze fiecare încasare din
cursul anului. Tot ce trece, peste o anumită şi strictă limită, trebuie
vărsat la Stat. Comerciantul sau liberul-profesionist depun jurământ
de conformare la prescripţiunile legilor şi ordonanţelor, aşa încât
orice călcare 'a lor e considerată ca un sperjur, şi pedepsită — pe
lângă amendă — cu închisoare! Mai toţi oamenii cu care am vorbit
primesc cu resemnare această stare de lucruri, socotind că e „un
experiment de socializare". Nu degeaba se numeşte doară partidul lui
Hitler „naţional-soc/a/w/"! E ceva adevărat în această afirmare cu
toată politica ei naţională de dreapta, cu toate metodele ei de
dictatură a unei minorităţi care exclude masele de la conducere, e o
mişcare cu caracter socialist. Extrema etatizare socială şi politică la
care s-a ajuns în Germania, nu e după părerea mea umilă, rezultatul
unei doctrine socialiste, ci mai mult necesitatea organizării sărăciei!
 Cine va trăi, va vedea dacă formula mea e justă sau nu.

Fleacuri:
Comnen mi-a povestit că bietul Herbert Gutman care a fondat
„golful" de la Potsdam (Wansee), care a cheltuit cu el 300 000 mărci
şi care din această cauză fusese ales pe vremuri preşedintele Clubului
pe viaţă — a fost dat afară din societate, şi nici chiar fiii lui n-au mai
avut voie să joace!! Plătesc scump bieţii evrei trufia lor de odinioară!
Acum pricep de ce s-a mutat Gutmann la Londra. Dar nu pricep că
mai sunt ovrei care ar putea să plece şi rămân totuşi la Berlin. Rasă
răbdătoare!
Tot Comnen mi-a povestit — ca să-mi dovedească cât de lipsit de
tact e Fabricius (ministrul Germaniei la Bucureşti) — că zisul „diplo-
mat" nu numai că n-a făcut încă cunoştinţă lui Mihalache, lui Iunian,
lui Madgearu etc., într-un cuvânt a membrilor opoziţiei
„democratice" dar nici măcar pe a lui Dinu Brătianu, şeful partidului
guvernamental! Chiar Dinu Brătianu s-a plâns lui Comnen de această
lipsă de elementară politeţe. E de nepriceput, căci Fabricius mi-a
părut în toate împrejurările, dacă nu un om de bun-simţ, cel puţin un
om bine crescut.
Am fost ieri seară la „Theater des Volkes", fostul circ Busch,
transformat în teatru pe vremuri, de Reinhardt. Acum e închiriat de
„Kraft durch Freude". Sala, cu cele 4 000 de locuri ale sale, m-a
impresionat — adică conţinutul ei, cele 4 000 de capete de oameni
care se agitau. S-a reprezentat pe o scenă imensă, opereta „Graf
Luxemburg" dfi Lehar! Dacă asta place, maselor!
16 martie. — Comnen a putut prinde la Wilhelmstrasse câteva in-
formaţii răzleţe din care rezultă că încercarea unei lovituri de dreapta
în Ungaria, în fruntea căreia se pusese deputatul Marton, a fost pusă
la cale de Partidul Naţional-Socialist din Germania, sau în tot cazul
încurajată de acesta. Aşa se explica „muşamaua" întinsă peste
întreaga afacere, lipsa de informaţii locale precise şi faptul că nici
Marton, nici vreunul din complicii lui n-au fost arestaţi. După foile
engleze, şi chiar după Temps o înţelegere specială ar fi intervenit
între Germania şi Italia, înţelegere ale cărei negocieri ar fi fost duse
la bun sfârşit de Goring cu prilejul vizitei sale din ianuarie la Roma.
Vicedictatorul german ar fi obţinut de la Mussolini să renunţe la
ideea unui Stat tampon sub Habsburgi, fie sub forma unei Austro-
Ungarii, fie.sub a unei Austrii şi a unei Ungarii independente; în
schimb Germania ar fi renunţat la An- schluss-ul cu Austria, cu toate
gălăgioasele manifestaţii pentru unirea celor două ţări, care au
semnalat călătoria ministrului de Externe Neurath, la Viena. Scopul
înţelegerii germano-italiene ar fi încercuirea Cehoslovaciei prin
teritoriul căreia Reichul doreşte să-şi deschidă un drum spre Ucraina.
în înţelegerea de la Roma s-ar fi convenit ca pentru moment
Cehoslovacia şi România să intre în sfera de acţiune a Germaniei iar
Jugoslavia, Ungaria şi Bulgaria în a Italiei.
Ziarele din Berlin anunţă că Regina Maria s-ar fi îmbolnăvit. S-a
crezut întâi într-un accident cardiac, s-a stabilit însă apoi că Regina
suferă de un atac de gripă. Regina Marioara şi Regina Elisabeta au
so: sit la Bucureşti şi veghează la căpătâiul Augustei lor Mame.
Mâine-dimineaţă cu trenul de la ora 9,42 (Schlesicher Bahnhof)
părăsesc Berlinul, bucuros că mă înapoiez acasă. Patru călătorii peste
graniţă, în opt luni, m-au cam obosit.
19 martie. — Bucureşti. De data asta m-am înapoiat din
Germania mai puţin entuziast faţă de rezultatele regimului hitlerist ca
în toamna trecută. Văzusem atunci ca să zic aşa faţada edificiului, dar
nu putusem să pătrund şi înăuntrul lui. La Frankfurt, la Nauheim, în
regiunea Rinului şi la Munchen fusesem omul de pe stradă
impresionat de perfecta funcţionare a mecanismului, dar nu
avusesem prilejul să arunc, fie şi numai o privire, asupra angrenajului
diferitelor piese.
Acum la Berlin am putut afla multe, din care am însemnat câteva
în paginile precedente, şi să-mi dau seamă de toată importanţa „expe-
rienţei sociale" pe care „nazismul" o încearcă pe spinarea poporului
german. Un mare punct de întrebare se ridică în faţa minţii mele
nedumerite. Comunismul cel puţin are pretenţia să fi înlocuit regimul
capitalist prin altul nou, pe când Hitler se socoteşte în cadrul tradiţiei
capitaliste şi păstrează, pe hârtie, toate principiile economice şi
politice legate de un regim pe care-l distruge în practică. în locul
comunismului nefast şi neviabil dar logic, Hitler a creat un „etatism"
ne logic] şi rămâne de văzut dacă cu atât mai mult nu va fi şi acest
regim nefast şi neviabil ca şi cel comunist.
Oricât de perfectă se arată organizarea etatismului german, oricât
de unanim consimţământul tuturor şi de sinceră disciplina fiecăruia
faţă de noua stare de lucruri, oricât mi-a părut de mulţumită de soarta
ei pătura de jos şi oricât de resemnată cea de sus — mă întreb dacă
starea de echilibru artificial al componentelor atâtor forţe, va putea fi
menţinută multă vreme. M-am întors acasă cu sufletul tulburat.
Et il y avait de quoi. Stăm bine într-adevăr! Vecini perpetuu ame-
ninţaţi de colosul rus, care a mai adăugat la tradiţionala lui lăcomie şi
intransigenţa distrugătoare a comunismului — ne găsim de partea
cealaltă în faţa „experienţei" germane, despărţită de dânsa numai prin
câteva mici State-tampoane, fie prietene, fie vrăjmaşe dar în tot cazul
neputincioase. Ce va da experienţa germană nimeni nu poate şti. Am
văzut la Berlin multă voinţă, multă putere de organizaţie, dar şi
vădite semne de oboseală. Oricât ar fi de impunătoare aparenţele,
crăpături au început să se deseneze de-a lungul pereţilor. Sistarea
aproape totală a schimburilor monetare într-o ţară deficitară şi
importatoare, sfârşeşte prin a duce la grave tulburări în principalele
ramuri ale vieţii1 şi la o slăbire generală a puterilor de rezistenţă.
Desigur că Germania se ar- mează pe capete, dar Anglia care dispune
de alte mijloace, a pornit şi dânsa pe calea supraînarmărilor şi s-a
declarat de curând solidară cu Franţa... Pe de altă parte, singura
noastră aliată puternică, aceeaşi Franţă, îşi macină forţele în lupte
interne care ar împiedica-o probabil să ne vină în ajutor. Anglia,
unica ţară normală, bogată şi într-adevăr puternică — e atât de
departe de noi geograficeşte şi sufleteşte, încât, în caz de încurcătură
nu ne-am putea sprijini pe intervenţia ei. Iată-ne*dar singuri, izolaţi,
păcătoşi şi neputincioşi, zvârcolindu-ne în ftiocirlă pentru fericirea şi
îmbogăţirea politicienilor noştri veroşi. Stăm bine. Existenţa noastră
atârnă de un fir, dar în Cameră şi în Senat numai cuvinte goale şi nici
o înţelegere a situaţiei. Să mai vorbesc de scârba noastră de presă?
Stăm bine şi avem un Rege mare! Să ne trăiască totuşi, căci poate
fără el ar fi şi mai rău. S-ar putea oare?
Note:
1
Ne logic, fiindcă a suprimat individualismul, baza şi raţiunea de a fi
a regimului capitalist.
Numai gânduri negre m-au copleşit de-a lungul celor două zile de
drum spre ţară. Vai, deşteptarea ieri-dimineaţă la Cernăuţi! O gară râ-
ioasă cu tencuiala cojită, murdărie pretutindeni, dezordine şi larmă.
1
La Berlin, până şi în cele mai scumpe restaurante, calitatea
pâinii a scăzut, nu se mai găsesc decât greu anumite alimente şi
„Selchwaren" — şi „Delikatessenhandlungen" atât de numeroase
înainte, aproape au dispărut.
Ţigănuşi desculţi, soioşi şi zdrenţuroşi urlau gazete de-ţi luau auzul;
alţi vânzători tot atât de spurcaţi ca ţigănuşii numai că nu erau
desculţi ţipau limonade, lapte, portocale sau gogoşi şi mă întrebam
cine puteau fi sălbaticii care să pună în gură asemenea murdării.
Frânării, impiegaţii, poliţiştii murdari, împeticiţi şi nespălaţi şi ei se
interpelau la distanţă şi peste toată această larmă se mai auzea din
când în când şi câte un chiot de femeie în căutarea unui copil, unui
hamal sau unui căţel rătăcit. Spectacol cu adevărat dezgustător! şi aşa
a fost în toate gările până la Bucureşti. Dar casele, inenarabilele
bojdeuci, strâmbe, aplecate, dărăpănate, cu găuri în-loc de ferestre,
împrejmuite de ţăndări, înconjurate de toate murdăriile creaţiunii —
de o parte şi de alta a căii ferate! Dar drumurile, adevărate şiroaie de
mocirlă împreunând o groapă cu alta, alunecând după un povârniş pe
altul, împănate cu care preistorice trase de boi ca în Africa ? Până şi
rudimentara Galiţie mi-a părut un nec-plus-ultra de civilizaţie faţă de
sălbăticia ţării noastre! Şi toate înjosirile pe care cu atâta durere sunt
nevoit să le constat, sunt datorite numai oamenilor, căci pământul
ţării noastre e vesel şi mănos, iar cerul senin. De ce n-am fi fost
numai noi în stare să urcăm cele câteva trepte indispensabile pe scara
progresului?1

Note:
1
Răspunsul la această întrebare l-am dat deja în altă parte a
acestor însemnări: netrebnicia noastră o datorăm sângelui ţigănesc.
Suntem într-adevăr singurul neam din huropa corcit cu ţiganii. Toate
celelalte popoare sugrumate pe vremuri sub călcâiul turcilor, şi inai
rău decât noi, s-au ridicat — numai românii, cu sânge ţigănesc in
vine, au rămas, moralmente şi materialmente, pe treapta sclavilor.
Am sosit la Bucureşti pe o vreme minunată. Soare, lumină şi căl-
dură. La gară, m-au primit însă familia şi câţiva prieteni cu o veste
tristă: în lipsa mea a încetat din viaţă Pia Davila, tovarăşul
nedespărţit al tinereţelor mele. Davila a fost singurul amic pe care l-
am avut în viaţă în adevăratul înţeles al acestui cuvânt: „amic".
Douăzeci de ani am simţit şi am gândit la fel. Mai târziu, Ură să ne
certăm, ne-am văzut mai rar! Gândurile şi simţămintele noastre se
despărţiseră. Deşi în ultima vreme nu ne mai văzusem deloc,
dispariţia lui mă .loveşte adânc — e cea mai bună şi mai fericită
parte a vieţii mele care se înfundă pentru a doua oară şi pentru
totdeauna în negura veşnicie. După pierderea mumă-mii, e cea mai
crudă lovitură pe care am primit-o: tot ce mi-a fost mai scump e
acum sub pământ!
Moravurile noastre sunt într-adevăr ciudate şi platitudinea
politicienilor nu mai ştie ce să născocească. Parcurg „tăieturile" din
ziare pe care le găsesc pe masa mea de lucru şi cad peste o dare de
seamă a şedinţei Camerei din 16 curent: e un adevărat necrolog, şi
dacă n-aş avea alt izvor de informaţie aş crede că Regina Maria a
murit. Cu prilejul bolii Majestăţii Sale, s-au ridicat pe rând la tribună
reprezentanţii tuturor partidelor (şi dl Popa, din partidul meu!), dar în
loc să se mărginească să ureze grabnica însănătoşire distinsei
Suverane, au făcut toţi panegiricul ei! „A fost o mare Regină",
„poporul român îşi va aminti veşnic de tot ce a făcut pentru întregirea
neamului", „rolul ei în război a fost covârşitor", „a fost o
îndrumătoare a artei şi a culturii româneşti (?!)" — şi aşa mai
departe, discursuri ca la o înmormântare!
Am aflat abia aci în Bucureşti adevărul asupra stării Reginei.
Telegrama înregistrată la Berlin, în care se vorbea de accident cardiac
şi de gripă n-a fost decât o stupidă acoperire a unui accident mult mai
îngrijorător. Mi-am dat seama chiar la Berlin, la dejunul de la Legaţia
română în ziua de 17 martie, că lucrurile trebuiau să fie mai grave
decât se spunea, căci în timpul dejunului Principesa de Hohenlohe,
sora Reginei, a telefonat lui Comnen ca să întrebe dacă trebuie să
plece la Bucureşti1. Comnen a telefonat la Cotroceni şi a vorbit cu
colonelul Brâtescu, aghiotantul, care i-a spus că Regina se simţea
mult mai bine şi că nu era cazul ca Principesa să-şi zorească plecarea.
Şi Brătescu vorbea însă tot de gripă.
în realitate, Regina a avut o hemoragie stomacală, ceea ce e lesne
de priceput — a speriat-o grozav căci tatăl său, Ducele de Edinburg a
murit de cancer, iar tragicul sfârşit al Regelui Ferdinand a rămas şi el
întipărit în mintea ei. Medicii fac trei ipoteze asupra originii acestei
hemoragii: poate, să fie efectul unei tumori (cu atât mai mult că
Regina a slăbit foarte mult în ultima vreme şi că faţa ei a început să
ia o culoare specific caşectică2 — poate să fie începutul unui ulcer al
stomacului — şi în fine poate să fie o simplă ruptură accidentală de
arteră din cauza eforturilor diafragmatice de tuse, care au precedat
hemoragia, căci pacienta începuse într-adevăr printr-o bronşită
gripală destul de acută. Medicii nu pot preciza diagnoza lor; s-au
adus aparate Rontgen de la Paris (?) pentru un examen mai riguros
— vom vedea ce va da. Irina Procopiu pretinde că acum moralul
Reginei e mai ridicat, dar că la început a fost foarte jos. Şi-ar fi adus
aminte de „casele de canceroşi" şi faptul că pe rând s-au îmbolnăvit
şi au murit de cancer Mişu, Regele Ferdinand, Merişanu
(aghiotantul), Simky Lahovari şi cea mai veche cameristă a Reginei
— care toţi au locuit sau şi-au petrecut viaţa la Palatul Cotroceni — a
impresionat-o adânc.
în ultima vreme Regina a mai avut şi mari nemulţumiri sufleteşti
şi să sufere scene de o neînchipuită violenţă din partea Prinţului
Nicolae. Acesta se găseşte iarăşi într-o stare de adevărat paroxism
nervos şi vrăjmăşit de moarte cu frate-său, e furios şi pe mumă-sa
fiindcă nu-l ajută îndestul împotriva lui Carol. C auzele inteţirii
actuale a sentimentelor permanent ostile pe care de şase ani, Prinţul
Nicolae le nutreşte împotriva Regelui, sunt două: una de ordin
familial, cealaltă de ordin politic. Cea de ordin familial e că Prinţul
vrea cu tot mai multă încăpăţânare să-şi legitimeze căsătoria sau să
obţină pentru d-na Dolet- ti un titlu, şi astfel să o poată scoate în
lume.
 Note:
1
Infanta Beatrice, sora mai mică a Reginei soseşte diseară.
2
Mi se spune chiar că s-ăr fi constatat ceva la ficat — dar
faptul nu mi-a fost confirmat oficial.
Regele opune un refuz categoric, şi „Curtea" de la Snagov1 e în
efervescenţă: înjurăturile şi ameninţările curg. Se zice chiar că într-o
zi junele Nicolae (litle Pig) era să umfle de păr pe Majes.tatea Sa
Regina (Mother Pig) şi să-i tragă palme! Cred însă că e numai o
legendă, şi că lucrurile n-au ajuns până acolo. Dar cum se schimbă
toate! Mi-aduc aminte de scena din 1932, când Mother Pig era să mă
umfle pe mine, fiindcă — socotea ea — puneam beţe în roate
aceloraşi proiecte ale aceluiaşi Litle Pig faţă de aceeaşi madamă.
Familie de nebuni, şi pace.
A doua cauză a mâniei lui Achilles-Nicolae, de ordin politic, e în
legătură cu relaţiile sale cu Garda de Fier. Socotind că Garda de Fier
poate să fie folosită la un moment dat împotriva Regelui, Prinţul s-a
împrietenit cu unii din conducătorii ei şi a făcut tot ce a putut ca să le
vină în ajutor. Le-a dat materiale de construcţie de la Broşteni, le-a
dat chiar parale — destule. Mai ales acum, de când Regele s-a stricat
de tot cu Garda, aceste legături ale Prinţului sunt cât se poate de rău
văzute, „sus".
Probabil că din „înalt ordin" Tătărescu a adresat acum câtva timp
o scrisoare2 lui Nicolae prin care îi da să înţeleagă că ar fi în interesul
„tuturor" să se mai „aerisească" peste graniţă. La această scrisoare
Prinţul a răspuns că se găseşte foarte bine în România şi că nu
înţelege să plece. Tătărescu nu s-a lăsat însă (se vede că nu l-a lăsat
cel de „sus") şi a scris Prinţului o a doua scrisoare, în care-i aducea
aminte că făgăduise lui tată-său, că va ajuta pe Prinţul Carol să se
înapoieze în ţară şi să domnească liniştit1; dl Guţă, carlistul de dată
proaspătă, invoca acest solemn angajament ca să ceară lui Nicolae să
părăsească ţara, spre a permite lui Carol o domnie liniştită (!!!) De
data asta Prinţul a răspuns primului ministru, că nu pleacă de bună
voie, şi că se va opune cu forţa la orice act de constrângere. Are
câţiva prieteni bine înarmaţi, şi agenţii Guvernului nu vor trece decât
peste cadavrele lor şi al lui! Unde am ajuns!
 Note:
1
Prinţul Nicorae, cu onorabila d-sale familii, e instalat în vila pe
care a clădit-o la Snagov.
2
Destăinuirile privitoare la această corespondenţă între
Tătărescu şi Prinţul Nicolae au fost făcute lui Nicu loanid (care mi
le-a raportat) de către colonelul Manolescu, omul Prinţului.
Acest drastic răspuns al Prinţului a provocat o a treia scrisoare a
d-lui Guţă prin care acesta deplora „neînţelegerea", protesta
împotriva oricărei intenţii de „siluire" şi sfârşea prin a cere
arţăgosului Prinţ o întrevedere în care „să-i explice" situaţia. Prinţul a
încheiat corespondenţa printr-o ultimă misivă trimisă d-lui Guţă: îl
vestea că-l va primi îndată ce starea sănătăţii sale o va permite
(Prinţul a avut scarlatină acum două luni, pe care o exploatează).
întrevederea n-a avut loc până azi, şi Prinţul a rămas deocamdată la
Snagov, unde fierbe.
Tot printre „tăieturile" presei găsesc darea de seamă a unei
şedinţe de la Senat, în care discutându-se nu mai ştiu ce lege „pentru
refacerea creditului", a venit vorba şi de conversiune, prilej cu care
inconştientul de Iorga a pronunţat următoarele cuvinte, pe care le
transcriu, aci, ca urmaşii mei să poată constata până la ce grad de
platitudine şi de înjosire a ajuns domnul cu formula, „eu n-am fost
eu":
„O mare nenorocire (e vorba de conversiune) care a început sub
mine dar fără nici un fel de socoteală. Toţi ţiganii, toţi nevolnicii, toţi
înşelătorii au intrat în legea aceasta a datoriilor.
N-am fâcut-o eu: mă scutur! Am şi declarat că n-am nici o parte
la această lege!
De unde a plecat şi de ce a mers astfel — nu zic nimic. Dar
oricine a văzut că atunci când eram la Guvern, nici n-am pus piciorul
acolo unde

Note:
1
Despre o asemenea fagăduială a Prinţului Nicolae n-am ştiut
niciodată nimic. E cât se poate de instructiv pentru vremurile pe care
le trăim că această tragică scenă între tată şi fiu este evocată de
Tătărescu, acelaşi onorabil politician care în 1928, ca subsecretar la
Interne, a semnat circulara către comandamentele de jandarmerie
prin care se dispunea împuşcarea Prinţului Carol în cazul când ar
ateriza cu avionul în România. E probabil că pasajul în chestiune, din
scrisoarea adresată Prinţului Nicolae a fost inspirat, dacă nu dictat,
lui Tătărescu de însuşi Regele Carol.

se făcea toată târguiala. S-au făcut târguieli sub mine, au continuat

sub ţărănişti, sub dl Vaida şi apoi aţi venit dvs. în legătură cu
alegerile şi aţi fost largi cu punga altuia". Etc. etc. etc.
Bine stimabilă putoare, care-ţi ascunzi gura sub o barbă stufoasă
ca să nu se vadă cât înghiţi, de ce n-ai spus-o atunci? De ce nu ţi-ai
dat demisia ca să nu fii compromis „de târguielile" care s-au făcut
sub firma d-tale? Ce scârbă de om! Nici cu cleştele nu poţi să-l aduni
din gunoi! Şi în faţa acestui ţanţoş al oportunismului fac tumba toate
lichelele politicianismului, ca să pună în serviciul lor nestăvilita lui
logoree şi aparenţele unui talent cu miros de latrină.
înapoiat aseară am încercat azi-dimineaţă să pun mâna, la telefon,
pe Mitiţă Constantinescu; voiam să-l previn înainte de plecarea lui la
Berlin, unde trebuie să sosească în ziua de 22 martie, că Cecropid —
rămas în capitala Germaniei — e în curent cu multe, şi să-l rog să
primească pe tânărul meu colaborator, în interesul însuşi a
tratativelor pe care trebuie să le ducă, în calitatea lui de guvernator al
Băncii Naţionale, cu Schacht. Spre marea mea mirare aflu că dl
Mitiţă a plecat de alaltăieri seară — la Paris! Tipic: corcitura de ţigan
care a ajuns să reprezinte România, nu poate merge la Berlin fără
învoirea Parisului şi nu îndrăzneşte să facă pasul pe care interesele
noastre cele mai esenţiale le cere decât cu „ausweiss" eliberat de
cămătarii de pe malurile Senei, şi cu viza pusă de Blum & Co, pe
paşaportul lui! Puah, puah, puah! Ne merităm soarta: Guţă prim-
ministru, şi Mitiţă guvernator al Băncii Naţionale.
20 martie. — în cele aproape două săptămâni cât am lipsit din
Bucureşti, „Politica" (!!) a mai evoluat. Caut să mă orientez. Mi se
spune că la naţional-ţărănişti, încurcătura e mai mare decât oricând.
Mihalache ar fi demisionat de la şefia partidului (îndată după
plecarea mea) şi demisia lui pare a fi irevocabilă aşa încât congresul
naţional-ţărănist convocat pentru ziua de 4 aprilie va trebui să aleagă
un alt şef. Unii vor pe Maniu, alţii (oportuniştii şi ţărăniştii din
Vechiul Regat) pe Costăchescu. Prietenii lui Maniu s-au întrunit la
Cluj şi au cerut d-lui Iuliu să-şi lămurească atitudinea. Pare că mulţi
din ei sunt îngrijoraţi de perspectivele unei lungi opoziţii. Dl Maniu a
afirmat o dată mai mult că atitudinea d-sale e lămurită şi se
încadrează în atitudinea generală a partidului: faimoasele d-sale
declaraţii de la Vinţ ar fi fost făcute cu consimţământul d-lui
Mihalache, şeful partidului, lată-l şi pe Mihalache curăţit! Nu se ştie
ce va aduce ziua de mâine la ţărănişti: o despărţire între ei şi
naţionalii din Ardeal nu e imposibilă! şi-au pierdut capul de când
simt că le va scăpa puterea... şi posibilităţile de procopseală,
perfecţionate de liberali! S-au făcut şi demersuri pe lângă Vaida
pentru a-l readuce în partid ca „şef'. Dl Vaida a răspuns însă de sus,
că cine vrea să facă politică cu dânsul, să se înscrie în partidul lui
(registrul la domnii Ioaniţescu, C. Angelescu şi Tilea). Pe de altă
parte Maniu şi Garda de Fier se apropie din ce în ce; mai ales de când
se pare că Garda a pierdut sprijinul, fie şi intermitent, şi simpatiile
Regelui.
în legătură cu situaţia politică, Şoneriu îmi povesteşte că a avut
zilele acestea o lungă conversaţie cu prietenul lui Franasovici. Acesta
i-ar fi spus că ei vor să plece, că Tătărescu a oferit de mai multe ori
demisia sa Regelui, dar că Regele i-ar fi spus: „Mai aşteaptă, îţi voi
spune eu când". Franasovici adaugă că Regele n-are o formulă
pregătită1, dar că de la ultimele evenimente, acţiunile lui Mihalache,
care erau foarte jos, s-au mai urcat. Mihalache a făgăduit Regelui, în
ultima sa audienţă că îi va servi pe Maniu pe tavă, şi că Majestatea
Sa care-şi dă seama că curentul de dreapta a câştigat prea mult teren,
şi îi e frică, începe să se uite cu mai multă încredere spre stânga.
Toate sunt posibile cu Regele nostru, dar pe cuvintele unui
Franasovici nu pot pune nici un temei. Ştiu cât a lucrat după 13
februarie pentru un Guvern Mihalache, ştiu cât e de lichea şi de
şperţat, ştiu că va face tot ce va putea ca să împingă pe Rege spre o
soluţie care Să-i asigure liniştita posesiune a averii câştigate. O
singură mărturisire interesantă în spusele lui: Regelui îi e frică — şi
se poate ca împrejurările să fie mai puternice decât influenţa'coţ-
carilor şi a Camarilei. Dealtmintreli, în halul în care ne aflăm, chesti-
unea nu mai prezintă nici un interes.
21 martie. — Ieri-seară s-a închis şi a patra sesiune a
Parlamentului ales în decembrie 1933. Mesajul banal, fară vlagă, cu
enumerarea minunatelor legi votate în această sesiupe.

Note:
1
Spunea chiar lui Şoneriu: „De ce nu merge Argetoianu să-l
vadă, să-i mai dea un sfat!" Şmecher mai e, bietul Franasovici.
Nici o vorbă despre sfârşitul legislaturii, cu atât mai puţin despre
dizolvare, sau despre alegeri noi.
Primul ministru, după citirea Mesajului a declarat scurt: „Continuăm să ne
facem datoria!" Poarta rămâne deschisă tuturor posibilităţilor. Nu m-ar mira
chiar deschiderea unei a cincea sesiuni la toamnă. Constituţia spune:
„Camerele sunt alese pentru patru ani". Patru ani se împlinesc abia la
decembrie viitor, şi dacă se admite ca punct de plecare constituirea
Camerelor, chiar numai în ianuarie 1938! Şi să i)u uităm lapidara declaraţie
a lui Manolescu Strunga: „Unde mai găseşte Regele lichele ca noi!" Şi să
nu uităm mai ales că „banda" nu şi-a făcut încă suma necesară pentru zilele
negre!
S-au votat în ultimele zile legi cu toptanul. Nici măcar titlurile lor n-au
ajuns până la urechile deputaţilor. Cu toată confuzia care a domnit ai mei au
putut obţine, mobilizând întreaga opoziţie, ca legile relative la silozuri 1 să
fie retrase. Camera s-a închis, dar şperţăria rămâne deschisă.
Ieri-dimineaţă a fost Titeanu la mine. A venit cu un splendid automobil.
Pe lângă moşia în Romanaţi şi casele cumpărate în Bucureşti, e proprietarul
ziarului Capitala şi al uneia din cele mai perfecţionate tipografii din ţară —
zice el. Frumoasă carieră mai e şi politica. Muritor de foame până în 1933,
decembrie, iată-l şi pe limbricul de Titeanu milionar! Şi n-are nici cea mai
mică ruşine să se prezinte înaintea mea, deşi mă ştie că am fost martorul
sărăciei lui!
Bineînţeles, a venit la mine pentru o afacere; vrea publicitatea pentru
curse şi pune la dispoziţia Jockey-Clubului o altă foaie a lui Sportul
Capitalei, care trage — zice tot el — 40-50 000 de numere pe zi. I-am spus
că voi supune cerearea Comitetului curselor, singurul în măsură să decidă.

Note:
 1
Vasilescu Karpen luase toamna trecută iniţiativa înfiinţării unei societăţi pentru
depozitarea cerealelor în silozuri şi pentru garantarea lor. Ne-am întrunit de mai multe ori la
Şcoala Politehnică. .Karpen convocase pe Nae Ştefănescu, pe Garoflid, pe Ionescu-Siseşti,
pe Cămărăşescu, pe Pană, pe Sescioreanu, pe mine şi pe alţii. Ara discutat problema în mai
multe şedinţe şi am ajuns la concluzia să înfiinţăm o societate de încercare, cu capital mic
(100 de milioane), în asociaţie cu Statul — şi să începem cu Bucureştii şi cu zona liniei
ferate Bucurcşti-Constanţa. Bcrccanu, subsecretarul de Stat de la Agricultură a fost şi el
convocat la ultima şedinţă, ca să fie pus în curent cu planul nostru. Ne-a promis tot
concursul Guvernului şi o lege care să încuviinţeze participarea Statului. Legea a fost ftcută,
dar cu totul pe alte baze: societatea, cu ridicolul ei capital, capătă uii monopol pe întreaga
ţară, monopol pe care putea să-l concesioneze! Sc zice că în dosul lui Bcrccanu, era firma
Dreyfus!) şi la urmărirea debitorilor (cerută de Dinu Brătianu şi de bancari pentru
executarea fără milă a celor intraţi în conversiune şi rămaşi înapoi cu plăţile.
Matila Ghica (Costiescu) în trecere prin Bucureşti (e în fruntea
serviciului nostru de propagandă în Anglia (?)), dejunează la noi.
Vorbim de Londra, mai „frenetică" în ritmul vieţii ca oricând, acum
în preajma serbărilor încoronării, la care va participa tot Imperiul.
Misiunea românească a fost fixată: Voievodul Mihai, Irimescu şi
comandor Fundă- ţeanu. Matila aprobă compunerea misiunii; Familia
Regală grecească, atât de influentă la Curtea Angliei nu va putea
boicota pe fiul Principesei Elena, cum ar fi boicotat cu siguranţă pe
Prinţul Nicolae, de pildă. Irimescu, ca fost bancher, ca fost marinar,
ca actual om al aerului şi ca anglofon, e şi el foarte indicat pentru a
nu fi băgat în seamă de englezi. Cât despre Fundăţeanu, e bine
pretutindeni, fiindcă e modest şi bine crescut. Martha Bibescu, care
petrece în Anglia găzduită când de Lon- donderry când de Van
Sittard (secretarul permanent de la Foreign Office) a obţinut ca
Voievodul Mihai să fie găzduit la Buckingam Pa- lace — mare şi
excepţională favoare, un mare succes pentru Martha, afirmă prietenul
Matila. Cu ocazia încoronării, Baldwin va ti numit „earl" (conte) şi se
va retrage din fruntea Guvernului. în locul lui va fi numit prime
ministre Neville Chamberlain, după cum se ştia de mult. La Finanţe,
în locul lui Chamberlain se vorbeşte de sir Samuel Hoare,
actualmente prim lord al Amiralităţii.
Odată cu Baldwin va intra în Camera Lorzilor şi Macdonald, deşi
până acum aânsui n-a consimţit încă — dar se ştie că va consimţi.
Eduard al VUI-lea continuă să aibă o prepă detestabilă. N-a fost
admisă în Consiliul de Regenţă (l»°ge votată recent de Parlament) în
care n-au intrat decât ceilalţi doi fraţi ai Regelui, Regina şi Regina
Mary. Mai toţi prietenii Regelui Eduard care au încurajat romanul cu
Mrs Simpson şi cu care fostul Suveran împănase Curtea au fost
concediaţi, în frunte cu Ducele Sutherland, „great stewart".
Moartea lui Austen Chamberlain n-a făcut multă vâlvă. Era un
om perimat ca şi politica pe care a reprezentat-o. A fost unul din
ultimii oameni de Stat care se încredeau în monoclul lor şi care luau
băşicile drept lanterne, vorba francezului. A reprezentat politica de
tradiţii, de principii, de deliberări în jurul meselor verzi, şi n-a văzut
că lumea s-a schimbat. întrupa mărginitul ideal al unui Titulescu, care
trebuie să fie nemângâiat de pierderea lui. L-am cunoscut la Londra
în 1932, şi am păstrat despre dânsul o amintire plăcută: era un perfect
gentleman.
22 martie. — Pentru caracterizarea regimului nostru parlamentar
consemnez aci cele întâmplate sâiubătă în şedinţa de la Senat —
ultima şedinţă a sesiunii. Se discuta una din sutele de legi băgate la
maşina de vot. Subsecretarul Bentoiu de la Justiţie susţinea proiectul
de pe banca ministerială. Deodată îi sare ţâfna lui Iorga: „Eih,
domnule Subsecretar, nu se vohrrbeşte aşşşa cu Ssenatul, nu se
vohrrrbeşte aşa cu mihne!" Replică, ceartă. Paranoicul a început să
dea din mâini şi din barbă, să asmute toată opoziţia împotriva lui
Bentoiu. Majoritatea, care ştia că trebuie totdeauna „să menajeze" pe
Christosul de la Văleni, nedumerită nu ştia ce să facă. Opoziţia cu
Iorga în frunte a părăsit incinta. S-a suspendat şedinţa. Urlete.
Bentoiu a început să plângă — autentic — şi şi-a dat demisia. Cinci
minute mai târziu, toată lumea era împăcată, opoziţia s-a înapoiat în
şedinţă, discuţia şi votarea au mers înainte — ca şi cum nu se
întâmplase nimic. Demnitate parlamentară, domnule, nu glumă!
Cu toate ştirile contradictorii pare că naţionaliştii au mâncat o bă-
taie — e prima mai serioasă — din partea guvernamentalilor, la Gua-
dalajara lângă Madrid. Se zice că o brigadă italiană ar fi şterpelit-o,
provocând astfel panică printre ceilalţi combatanţi.
Alexandru Cantacuzino, fiul nr. 2 al Didinei şi al lui Griguţă,
unul din eroii secundari de pe frontul spaniol (n-a murit, n-a fost
rănit, dar a contractat o gripă) s-a logodit cu d-ra Milcoveanu, fiica
faimosului Milcoveanu din Craiova.,Amorul este orb" aşa încât
întrebarea: ce o fi găsit imul la altul nu se pune. Alexandru
Cantacuzino joacă un rol important în Garda de Fier. Are un grad
înalt, e specializat în chestiunile de politică externă şi e trup şi suflet
devotat lui Zelea Codreanu. Didina îmi spunea într-o zi: „Dacă Zelea
Codreanu ar porunci iui fiu-meu Alexandru să mă omoare, m-ar
ucide pe loc!" Era să-i răspund că poate se va întâmpla să o omoare
şi fară să-i poruncească Zelea Codreanu, dar n-am îndrăznit Evoluţia
acestui băiat e din cele mai ciudate. A debutat în viaţă ca fecior de
bani gata, a intrat în diplomaţie şi câţiva ani şi-a plimbat snobismul
în străinătate între Haga şi Washington. înfumurat, spilcuit şi
antipatic, se credea mai presus de toată lumea şi nu se uita în lături şi
în jos decât cu dispreţ. Deodată, a părăsit diplomaţia, a renunţat la
toate bunurile vieţii, şi după cum pe vremuri oamenii se retrăgeau în
mănăstiri ca să mediteze asupra zădărniciei lucrurilor, s-a retras în
sânul Gărzii de Fier şi a devenit cel mai fanatic militant al lui Zelea
Codreanu. Egoistul, snobul şi îngâmfatul a devenit umil, altruist,
dezinteresat. A renunţat la haine, şi la cămăşi frumoase, a renunţat la
săpun, a renunţat la relaţiile lui „mondene". Fanatismul lui gardist s-a
dezvoltat pe latura mistică, omul a devenit evlavios, cufun- dându-se
ore întregi în rugăciuni. Muncii cu braţele a preferat exerciţii de
exegeză pe marginea catechismului legionar şi în loc să zgârie pă-
mântul la Bucureştii Noi sau la Tekir-Ghiol a preferat să citească şi
să scrie. Dacă Garda de Fier va ajunge la ceva în ţara noastră,
Alexandru Cantacuzino se va ridica desigur pe primui pian. Fata pe
care o ia ae nevastă, e o fetiţă oarecare, ce aleargă după un bărbat de
câţiva ani de zile, dar interesant este faptul — faţă de „purismul"
logodnicului ei — că e fiica celui mai desăvârşit escroc din Craiova
(a se vedea în Amintirile mele, rândurile consacrate camarilei lui
Averescu pe timpul guvernării sale din 1920-1921).
Azi-dimineaţă inaugurarea expoziţiei anuale a „echipelor săteşti"
conduse de Guşti în numele Fundaţiei Principelui Carol. Dare de sea-
mă lungă citită de Guşti, răspuns scurt rostit de Rege. Mă dusesem şi
eu să văd ce e „aia". Zgomot mult şi treabă puţină. Echipele culturale
trimise în câteva sate în fiecare an nu pot face rău nimănui, şi poate
chiar că fac mult bine. Dar cu paralele cheltuite — s-ar putea face cu
picătura: în loc să ne înhămăm la o singură întreprindere şi să o
ducem la bun sfârşit ne atingem de toate, facem câte un pas pe o sută
de căi şi nu ajungem la nimic, şi nicăieri. în jurai Regelui n-am văzut
nici azi decât lichelele regimului. Din opoziţie nu era aproape nimeni
— doar dr. Mezincescu, Trancu Iaşi şi eu. „Che bella compania!"
Ştiri proaste despre starea lui Poklewski, bolnav de congestie pul-
monara.
23 martie. — Ni s-a plătit diurna la Cameră până la 1 august.
Anul trecut ni s-a plătit până la 1 octombrie. Să fie un semn că
Parlamentul să fie dizolvat în august? Ar corespunde cu termenele
legale şi de ordin practic pentru ca noul Parlament să poată fi deschis
la data constituţională de 15 octombrie. Plata diurnei până la 1 august
dovedeşte în tot cazul că Guvernul socoteşte că până la acea dată
nimeni nu-i va „conturba" îndeletnicirile. Mai sunt zile frumoase
pentru şperţari!
Dl Mitiţă Constantinescu, guvernatorul Băncii Naţionale (îmi
sare condeiul de câte ori adaug această titulatură la numele
escrocului!), obţinând „ausweiss" de la Paris, a sosit la Berlin, unde
— nuanţă — n-a fost întâmpinat la gară decât de vicepreşedintele
Reichebank-ului. „Ausweiss" de călătorie a obţinut omul de la Paris,
dar o fi obţinut şi voie să încheie vreun acord cu Germania?
Nino Mavrodi a fost numit ataşat de presă la Budapesta şi
Alexandru Kiriţescu idem la Roma. Două numiri caracteristice ale
vremurilor de ruşine pe care le trăim şi demne de domnia Regelui
Carol. Amândoi, escroci notorii sunt creaturile „Camarilei".
Kiriţescu, în plus mai c şi pederast dovedit. După numirea mea la
Ministerul de Interne în 1931, Regele mi-a cerut odată cu „mica
subvenţie" pentru ziarul „Cuvântulf"1 şi o mensualitate de 50 mii lei
pentru Kiriţescu, pe care am refuzat-o, cu toată politeţea. Mai târziu,
Regele a obţinut-o din fondurile Propagandei, prin Pangal, şi toate
Guvernele care au urmat au menţinut-o. Kiriţescu îndeplinea funcţiile
de secretar intim pe lângă d-na Lupescu: îi corecta scrisorile, căci nu
era lipsit de talent literar şi mânu- ia bine condeiul. Mai făcea şi
spionaj pentru contul Regelui. Nino Mavrodi nu facea nici măcar
atât. Secătură în toată puterea cuvântului, s-a mulţumit în viaţă cu
meseria de peşte şi a trăit din mila femeilor excitate. S-a căsătorit cu
fata ministrului japonez Horigutchi, o delicioasă păpuşică care
pierduse capul după dânsul. I-a mâncat o sumă de parale şi a divorţat.
A dat gata apoi pe Elisa Sutu — fară căsătorie — iar acum în urmă s-
ar fi logodit cu fata lui Hubrecht, ministrul Olandei. Părinţii
Hubrecht, care-şi dau socoteală de calitatea domnului sunt dezolaţi,
dar fata e îmbrobodită. Nu pot să pricep cum se prind femeile în
lanţurile acestui caraghios, căci nu e nici frumos, nici inteligent.
Bâlbâit, cu o gură strâmbă şi băloasă e dimpotrivă respingător, ca o
vietate cu sânge rece.
Note:
1
Pe care n-am precupeţit-o fiindcă Nae lonescu îmi era simpatic,
şi contribuţia lui gazetărească era într-adevăr utilă ..noului curs" în
care mai speram încă.
Favoarea de care se bucură în înalt loc pare datorită numai faptu-
lui că e fiul d-nei Mavrodi, mare damă de onoare a Reginei, de care
de altmintreli Regina a vrut să se scape de mai multe ori, dar pe care
Regele a menţinut-o cu sila lângă Augusta Sa Mamă. între d-na
Mavrodi şi Rege trebuie să fie unul sau mai multe cadavre, căci altfel
nu se explica neclintita prietenie pe care Regele o arăta bătrânei
beşoandre.
24 martie. — Eveniment covârşitor: contele Ciano, ministrul de
Externe al Italiei şi ginerele lui Mussolini a plccat să facă o vizită la
Belgrad d-lui Stoiadinovici. Aceasta dovedeşte: 1) că raporturile
dintre Italia şi Jugoslavia s-au îmbunătăţit simţitor şi 2) că Jugoslavia
„oscilează" în politica ei externă — căci degeaba nu s-a dus Ciano la
Belgrad — ceea ce se ştia de altmintreli de mult. Telegrama care
anunţă plecarea lui Ciano spune că, călătoria ministrului de Externe
italian are de scop semnarea unui acord, negociat în vremea din urmă
la Roma, prin care se pune sfârşit tuturor rivalităţilor şi
neînţelegerilor de ordin etnic dintre cele două ţări.
Pe când Ciano aduce la Belgrad sărutul Italiei pe fruntea Jugosla-
viei, dl Guţă şi dl Hodza proclamă la Praga gloria, tăria şi
solidaritatea Micii înţelegeri, consolidată şi mai mult prin plecarea
lui Beşa-Şeba din Bucureşti1, cu coada între picioare (ducă-se
învârtindu-se). Dl Guţă a plecat într-adevăr la Praga, chiar în seara
închiderii Parlamentului, nu se ştie pentru ce. Probabil ca să se
aerisească. Se zice că călătoria sa a fost determinată prin câreva
chestiuni în legătură cu armamentul. Alţii spun că e vorba din nou de
încheierea unei convenţii militare cu Rusia de data asta în legătură cu
cea existentă între Cehoslovacia şi Rusia (aşa spune de pildă dl Gh.
Brătianu). Eu nu cred. Sunt şi unii care susţin că Cehoslovacia ar voi
să extindă obligaţiunile noastre de asistenţă (de frica unei agresiuni a
Germaniei) şi că dl Guţă s-a dus la Praga ca să explice de ce noi nu
putem primi o asemenea extindere. Bătaie de apă în piuă, cu mulţi
bani aruncaţi pe fereastră.
Dl Mitiţă Constantinescu lucrează la Berlin. Bea vin de Rin şi
îmbată pe nemţi cu apă chioară. Să sperăm că va izbuti să regleze cel
puţin chestiunea schimbului mărcii.
Note:
1
Dl Şeba pleacă diseară, „cu familia" anunţa ziarele.
„Mare şedinţă la Camera franceză" e titlul scris cu caractere de o
şchioapă în fruntea tuturor ziarelor de azi-dimineaţă. în realitate un puhoi
de vorbe goale, discursuri după discursuri cu prilejul sângeroasei ciocniri
de la Clichy1. Bineînţeles totul se va termina printr-un vot de încredere în
Guvernul Blum. Blum are c... ovreieşti dar are c... şi ţine piept adversarilor
care nu numai că nu parvin să-I răstoarne, dar nici măcar să-l intimideze.
Popeştele (Stelică, pentru babe) ne pisează de zece zile cu o serie de
articole tâmpite prin care binevoieşte să dea ţării îndrumări în politica
externă. Faţă de „frecăturile" (sic!!) dintre marile Puteri, trebuie să ne
strângem şi să ne consolidăm alianţele — ne sfătuieşte discipolul lui Take
lonescu şi al lui Titulescu — şi să nu ne lăsăm ademeniţi prinîr-o politică de
neutralitate (dar cine se lasă?). Marele om de Stat mai prevede şi o
ineluctabilă conflagraţie a Europei.
în realitate, niciodată pacea Europei n-a fost atât de puţin ameninţată ca
acum. Că o spun acum, nu e nici un merit, dar am spus-o deja astă toamnă,
pe o vreme când toată lumea anunţa războiul cu scadenţă scurtă — şi asta e
un merit, sau mai bine zis dovada că am văzut clar. Ne aflăm într-adevăr în
faţa celui mai formidabil bluf pus vreodată la cale. Am fost în ultimele 6
luni în Anglia, în Franţa şi în Germania şi am putut constata în fiecare din
aceste ţări hotărârea fermă de a nu provoca sub nici un pretext războiul.
Oroarea războiului e infiltrată în mase, până la cel de pe urmă om, nu
numai în Anglia şi în Franţa, dar şi în Germania. Oameni demni de
încredere care au fost în Italia şi în Rusia mi-au spus că şi în acele ţări
domneşte aceeaşi profundă hotărâre de pace. Apoi dacă în Anglia, Franţa,
Germania, Italia şi Rusia nimeni nu vrea războiul şi dacă Guvernele acestor
ţări sunt hotărâte să evite orice prilej de tulburare a păcii, cine va provoca
războiul? Ţările mici, Belgia, Danemarca, România sau Polonia? O
asemenea ipoteză e absurdă prin definiţie. Formiuabiiele înarmări aie
Angiiei, aie Germaniei, ale Franţei etc. nu sunt în realitate bazate pe frica
de război şi au fost puse la cale pe baza unor preocupări cu totul altele.
Enormele investiţii prevăzute în planurile acestor ţări de înarmare, au avut
un singur scop: soluţionarea — în limitele posibilului — a crizei economice
şi a şoma

Note:
1
Acum o săptămână comuniştii din Clichy (comună suburbană a Parisului) au
împiedicat o reprezentaţie cinematografică organizată de Partidul Social al
colonelului de La Roque. Poliţia şi forţele Siguranţei au intervenit să restabilească
ordinea şi s-a încins astfel o adevărată bătălie între forţa publică şi comunişti.
Dintre aceştia au fost ucişi 4 şi răniţi vreo 20. Răniţi au fost şi de partea autorităţii,
între alţii, mai grav, dl Blumel, şef de cabinet al lui Blum şi mai uşor dl Dormoy,
ministru de Interne — veniţi amândoi să vadă la faţa locului cum decurge lupta.
jului. în acest scop trebuia mărită considerabil producţia industrială,
mărite şi preţurile materiilor prime şi sporită circulaţiunea banilor. O
augmentare artificială a producţiei mărfiirilor sau obiectelor
utilizabile ar fi avut însă drept rezultat o scădere catastrofală a
preţurilor acestora şi astfel o nouă criză în perspectivă. Trebuia
sporită fabricaţia 100%, dar fară o sporire concomitentă a stocurilor
de mărfuri. Sporirea fabricaţiei armelor şi în general a tuturor
uneltelor de război, de la mitralieră până la vasele cuirasate a fost
găsită ca cea mai nimerită soluţie în scopul urmărit Fabricaţia s-a
înteţit, şomerii au dispărut (în cea mai mare parte), preţul materiilor
prime a crescut, iar pe piaţă nu s-a aruncat un balot de marfa în plus
pentru desfacere. Guvernele interesate nevoind să mărturisească
scopul real al sporirii fabricaţiei de ordin militar, o presă venală şi
bine stilată a întreţinut necontenit o stare de alarmă în opinia publică
şi astfel nemaipomenite credite au putut fi aprobate în fiecare ţară.
Această stare de alarmă abil întreţinută prin presă şi prin forurile
diplomatice a mai avut pentru cei mari avantajul să sperie pe cei mici
lipsiţi de industrii pentru armament, şi să-i facă să-şi arunce banii în
rezervoarele lor. Statele mici s-au sângerat, ca proştii, şi au contribuit
astfel şi ele la sporirea capitalului pus la bătaie de Statele cele mari.
Această atmosferă falsă de alarmă, a fost cu atât mai uşor întreţinută
cu cât ea convenea de minune şi presei, care-şi sporea astfel tirajul
gazetelor şi profesioniştilor raporturilor internaţionale — toată
şleahta de la Geneva — care-şi vedeau situaţia cu atât mai întărită cu
cât soarta acestor raporturi se înfăţişa mai tulbure. Soluţia găsită de
marile Puteri industriale nu este însă decât un paleativ. Nota de plată
finală va fi atât de ridicată încât mă întreb cum se va solda bilanţul
definitiv. Mai toate Guvernele au adoptat însă deviza: „Apres nous le
dâluge".
25 martie. — Cel mai deştept român (român?) e astăzi fără
îndoială domnul Malaxa. Iată câteva din ultimele sale operaţii, ale
căror date mi-au fost confirmate de înşişi colaboratorii lui cei mai
iniţiaţi de la Reşiţa:
Faţă de necesitatea creării unei industrii pentru armament,
unanim recunoscută, Malaxa s-a aranjat ca să i se dea o comandă de
muniţii (ie artilerie în valoare de un miliard două sute milioane de lei.
Cum pentru a le confecţiona d-sa nu poseda nici măcar locul pe care
să-şi ridice fabrica, după ce s-a învârtit câteva săptămâni în căutarea
unei soluţii, a
cedat contractul societăţii „Astra". Societatea „Astra" a construit anul
trecut o splendidă uzină la Noua, lângă Braşov — dar probabil că
tocmai fiindcă poseda o uzină nu i s-a dat comanda ei, ci lui Malaxa
căruia s-a plătit imediat din suma sus arătată 200 milioane lei pentru
plata maşinilor ce trebuiau aduse din străinătate în vederea
confecţionării muniţiilor. Pentru oricine altul decât Malaxa, afacerea
ar fi fost şi astfel destul de mănoasă, căci se alegea cu o fabrică
importantă plătită de Stat, restul de un miliard acoperind larg
celelalte spese de fabricaţie pentru cantitatea determinată de muniţii
comandate. Această sumă nu numai că acoperea spesele de fabricaţie,
dar mai lăsa şi o maijă de frumos beneficiu, ca dovadă preţul pe
care ,Astra" a preluat comanda. Malaxa a cedat într-adevăr contractul
pe preţul de 1 miliard lei, păstrând cele două sute de milioane
încasate ca comision pentru dânsul. E de necrezut dar e aşa. Cu
această sumă căzută din cer, aventurierul a plătit pachetul de acţiuni
„Reşiţa", cumpărat acum câţiva ani pe datorie precum şi pachetul de
acţiuni „Astra" cumpărat mai recent — şi i-au mai rămas încă bani
gheaţă'. Iar ca mare acţionar la ,Astra" va mai participa şi la
beneficiile furniturii de muniţii cedate. Frumoasă lovitură, cum se
vede!
 0 altă lovitură tot atât de frumoasă, a facut-o amicul Malaxa cu
C.F.R.-ul şi U.C.B.-ul. Pomindu-se de la acelaşi indiscutabil
principiu al întemeierii unei industrii naţionale, s-a dat aceluiaşi
Malaxa un avans de 150 milioane (100 C.F.R. şi 50 U.C.B.) pentru
înfiinţarea unei fabrici de tuburi ermetice, tuburi de care şi Căile
Ferate şi Uzinele Comunale vor avea în viitor nevoie, cele dintâi
pentru construirea unui nou pipe-line Prahova-Constanţa, cele de al
doilea pentru aducerea gazelor naturale din regiunile petrolifere la
Bucureşti.
Note:
1
Malaxa a cumpărat acum 3 ani împreună cu Max Ausnit,
pachetul Steagului (Staats Eisen- bahn Gesellschatt) de acţiuni
Reşiţa, pe credit. Acum Malaxa a preluat şi acţiunile lui Auşmt, şi a
plătit totul. Cu Astra, s-a făcut acum în urmă tranzacţia următoare: un
grup compus din Reşiţa, Malaxa şi Skoda au răscumpărat 80% din
acţiunile societăţii. Din acest pachet, Malaxa a preluat 25%.
Dar adevăratul miez al afacerii, şi adevăratul ei farmec, nu stă în faptul
că s-a dat astfel lui Malaxa posibilitatea să-şi mai ridice o fabrică cu banii
publici. Miezul şi farmecul stau în faptul că s-au ridicat totodată taxele
vamale asupra tuburilor importate din străinătate, încât s-a dat lui Malaxa
un adevărat monopol pentru aprovizionarea întregii industrii petrolifere —
o chestiune de sute de milioane. O altă şi mai frumoasă lovitură, după cum
iarăşi se vede! Dar dl Malaxa e insaţiabil şi nu se mulţumeşte cu atât. Vrea
să mai câştige şi asupra sumei de 150 milioane încasată ca avans pentru
cumpărarea de maşini-unelte. Pertractările lui de la Berlin, cu petrolul (pe
care le-am pomenit la timp) nu au alt scop.
Şi cum nici o ocazie de câştig nu trebuie pierdută, şperţarul şi-a mai
băgat nasul şi într-o afacere mai măruntă a Reşiţei 1. După cum se ştie un
număr de baterii antiaeriene au fost comandate la Wikers în Anglia, dar
camioanele necesare acestor baterii au fost comandate, ele, la Reşiţa. Cum
tirul antiaerian nu se mai reglează, după ultimele perfecţionări, direct de la
tunuri, ci prin mijlocirea unor aparate automate centrale, acestea sunt
instalate în camioane speciale, care se ţin după baterii. Fără aceste
camioane speciale nici o dirijare a focului nu e prin urmare posibilă.
Tunurile sunt gata, dar camioanele Reşiţei nici nu sunt măcar puse în lucru
fiindcă dl Malaxa se tocmeşte cu diferite case străine ca să le cedeze
comanda contra comision, şi n-a ajuns să se înţeleagă cu niciuna! Dacă la
toate acestea se mai adaugă şi faptul că dl Malaxa e stăpân absolut asupra
comenzilor (sute de milioane pe an) de la Căile Ferate^, rămâi uimit asupra
atotputerniciei acestui om, ajuns să facă ce vrea în această nenorocită ţară!
Atotputernicia lui Malaxa mi s-a lămurit însă întrucâtva când am aflat zilele
acestea că, pe lângă toate „gentileţele" din trecut, eminentul şperţar a mai
cumpărat vila Chrissoveloni3 din Sinaia şi a dăruit-o doamnei Lupescu, că a
cumpărat de; asemeni pe preţul de 18 milioane „palazzina" Reginei
Elisabeta din Calea Victoriei şi că „a oferit" Regelui un pachet însemnat din
acţiunile întreprinderilor lui.
De când se ţine cu Scanavi, Regina Elisabeta a devenit o gheşeftă-
roaică de mâna întâi. E trist de înregistrat — şi pe mine mă doare căci mi-a
fost simpatică — dar e aşa. Ar fi putut să se mulţumească cu ghelirul
nemaipomenit consimţit de Mihalache pe când era ministru al Agriculturii
şi care i-a adus 90 de milioane pentru moşia Zorleni 4.
Note:
1
Pc care mi-a povestit-o Boxshal, reprezentantul lui Wikers în România.
2
Prin domnii Tabacovici, Macovei, Fulga ş.a., slugile lui, plătite.
3
Cea mai frumoasă vtfă din Sinaia, construită de bătrânul Chrissoveloni, după planurile lui Gogu
Cerkez. Prin această cumpărare d-na Lupescu devine vecina mea, la Sinaia, căcr nu ne mai desparte
decât un gard!
4
Moşia Zorleni a fost evaluată în actul de partaj după moartea Regelui Ferdinand la 30 mili-
oane. Regina Elisabeta şi Regele Cteorge au protestat energic în acel moment, găsind evaluarea
excesivă!
Ar fi putut să se mulţumească cu cumpărarea moşiei Banloc la care
Statul a contribuit cu 24 de milioane din 32 prin preluarea unui portofoliu
echivalent1 de la Banca Comerţului. Dar nu s-a mulţumit. Scanavi a împins-
o la porcării, căci trebuia să se procopsească şi el. Astă-vară, simpatica
Domniţă a obţinut prin Scanavi de la Banca Naţională, „darul" unui
splendid teren lângă Arcul de Triumf, unde a şi început să clădească un
luxos palat, cotropind astfel o bună parte din viitorul Parc Naţional — fapt
pe care l-am notat deja în aceste „însemnări", cu indignarea cuvenită.
Locuinţa ei din Calea Victoriei devenind astfel disponibilă, Regina
Elisabeta a putut să „o treacă" prietenului Malaxa pe 18 milioane, deşi o
cumpărase de la Marie-Angele Polizu cu 12, şi cu toată scăderea de peste
50% pe care au suferit-o imobilele bucureştene în preţul lor, în ultimii zece
ani. (Această afacere nU s-a încheiat...)
Ce e şi mai urât din partea Elisabetei, e că în afară de asemenea afaceri
de un ordin special, pe care la urma urmei le-ar putea justifica eterna
recunoştinţă pe care poporul român şi Malaxa o datoresc binecuvântatei
noastre Dinastii, e că permite lui Scanavi să mai pună la cale şi simple
escrocherii. Am notat deja în aceste „însemnări" adevărata contrabandă pe
care grecul o face pe scară mare cu obiecte şi mătăsuri aduse din străinătate
cu scutire de vamă, ca fiind destinate Casei Regale. Aflu acum de la rudele
lui Scanavi că acesta, având astă-toaţnnă nevoie de jumătate vagon orez de
sămânţă pentru Banloc2, a obţinut un permis de import de câteva zeci de
vagoane de orez decorticat pe care le-a desfăcut cu un însemnat beneficiu
pe piaţa Bucureştiului.
Abuzuri de felul acesta sunt dealtmintreli curente în Familia Regală: n-
a obţinut chiar oropsitul Prinţ Nicolae dubla favoare de a-şi exporta
lemnele de la Broşteni vărsând la Banca Naţională numai 10% din devizele
obţinute, şi o reducere de 75% asupra transportului acestor lemne pe căile
noastre ferate — pe când toate celelalte exploatări de păduri din ţară se zbat
în cele mai mari greutăţi? Dar ce să mai zic; vorba românului, „peştele de
la cap se împute", şi când bunul nostru Rege ia cu amândouă mâinile, de ce
n-ar lua neamurile lui cu una singură? Un bun cunoscător al dedesubturilor
„Palestinei" (cum numeşte Prinţul Nicolae Palatul Regal!) m-a asigurat
acum în urmă că nu numai Pa
Note:
1
Statul a preluat un portofoliu de 24 milioane de la Banca Comerţului din Craiova, care a bo-
nificat o sumă echivalentă „Primei Casse de Păstrare" din Timişoara, debitoarea ei. Casa de Păstrare
Caracsony, proprietarii moşiei Banloc, a căror creditoare era. Această operaţie s-a făcut sub Guvernul
Tătărescu. Vânzarea moşiei Zorleni efectuată sub Mihalache mi s-a propus şi mie în 1928, pe când eram
ministru al Agriculturii — dar am refuzat să o închei.
2
Contele*Caracsony, fantezist „sui generis" a amenajat într-adevăr pe vremuri, destul de în-
tinse culturi de orez pe malurile inundabile ale râului Bega: ele fac şi azi mândria domeniului Banloc.
latul Regal!) m-a asigurat acum în urmă că nu numai Regele e co-
interesat în afacerile lui Malaxa (după ce a stors atâta vre-me pe
Blank) dar că ar fi primit acum în urmă (după preluarea uzinelor de
la Dicio- sânmartin) 5 000 de acţiuni „Mica" de la Gigurtu. Mi-am
explicat numaidecât un zvon care a circulat cu insistenţă la un
moment dat, anume acela că Majestatea Sa va desemna pe idiotul de
Gigurtu ca ministru de Industrie în viitorul Guvern! O s-o vedem
desigur şi pe asta!
Şi fiindcă am pomenit numele Prinţului Nicolae, să însemn aci şi
rezultatul scrisorilor lui Tătărescu, despre care am vorbit deja, şi a
căror autenticitate mi-a fost confirmată din toate părţile. Nu ştiu dacă
întrevederea dintre primul ministru şi Prinţ a avut loc sau nu, dar ştiu
că irascibilul Nicolae s-a potolit şi s-a supus în parte. N-a consimţit
să plece peste graniţă, de frică că nu va mai fi lăsat să se înapoieze în
ţară, dar s-a despărţit vremelnic de d-na Doletti şi s-a mutat de la
Snagov la Cotroceni. Iubita lui vine şi dejunează numai cu dânsul, şi
şi-a instalat un „pied â terre" la doamna mamă-sa, Prinţesa poloneză1.
Probabil că Prinţul Nicolae e sleit de parale — cum i se întâmplă
foarte des — şi că aşteaptă o ocazie favorabilă ca să răbufnească,
căci pocăit nu poate ti. Deocamdată pare că Regele s-a mulţumit şi cu
ce a obţinut, şi că pândeşte şi el o ocazie ca să-şi atingă frăţiorul la
mir.
Luat masa aseară cu generalul Antonescu. E otrăvit şi acrit, dar
nu se prea deschide. Nici vorbă să se retragă din Armată. E dezgustat
şi el de tot ce vede şi mi-a părut simpatizant cu mişcarea Gărzii de
Fier în care vede o reacţiune faţă de toate turpitudinele în care trăim.
„Nu se poate — îmi spunea el — ca reacţiunea conştiinţei cinstite a
acestei ţări să nu izbucnească odată, şi mă îngrozesc la ideea unei
asemenea izbucniri. Românul e răbdător, dar e crud. Am trăit scene
înspăimântătoare în 1907. Să mă ferească Dumnezeu să le mai văd.
Toată lumea a fost indignată de omorârea lui Duca, dar cum poţi să
ceri Gărzii de Fier să nu lovească, când tu autoritate publică faci
acelaşi lucru? Ştii d-ta pentru ce a fost ucis, fară judecată, Ciumeti în
ianuarie 1934? Note:
1
Bătrâna Tohan a rămas singură, dar Prinţesă. Prinţul polonez,
sătul probabil dc farmecele ei, a trecut graniţa şi s-a dat la fund,
lăsându-şi coroana în grija sofiei.
Fiindcă într-o consfătuire a gardiştilor, în care s-a discutat
executarea lui Duca, a cerut pe lângă capul lui Duca şi pe al d-nei
Lupescu. Atât a fost de ajuns pentru ca dl Gavrilă Marinescu să pună
pe Panova şi pe Călătorescu să-l cureţe. Şi crezi d-ta că aceste două
lichele ar fi săvârşit acest omor dacă n-ar fi ştiut că din treaptă în
treaptă sunt acoperiţi până sus? în procesul de escrocherie intentat
mai târziu lui Călătorescu (afacerea cu leii belgienilor) s-au făcut
sforţări supraomeneşti pentru ca complicele din 1934 să fie achitat.
Nu s-a putut, dar s-a obţinut o condamnare ridicolă, şi afacerea a fost
pe jumătate muşamalizată. Cu asemenea porniri de sus, nu se poate
menţine ordinea în ţară. Mergem spre vremuri urâte. Mişcarea
gardistă a pătruns în Armată, e inutil să o negăm, e un fapt care
trebuie constatat: o bună parte din ofiţerii tineri sunt gardişti, şi
numărul va creşte din ce în ce!"
Vizita lui Ciano la Belgrad face mare zarvă şi în cercurile politice
şi diplomatice e viu comentată. Nu e nimic: Tătărescu bea bere la
Pilsen, Victor Antonescu va merge şi el săptămâna viitoare la Belgrad
şi Mica înţelegere e mai solidă ca oricând — ne-o spun comunicatele
lui Beneş, a cărui proiectată descindere pe malurile Savei va pune în
curând toate lucrurile la punct. S-o creadă cine vrea.
Telegramele de azi-dimineaţă înregistrează „noi îngrijorări" în
sferele politice din Occident. Italienii refuză să-şi retragă voluntarii
din Spania, unde dealtmintreli generalul Franco pare a trece prin
clipe grele. Controlul frontierelor spaniole care trebuia să înceapă la
6 martie, nu va fi stabilit decât la 29 martie, dacă va fi.
în Bucureşti psihoza zvonurilor fanteziste e mai acută ca oricând.
Un fost ministru a venit să-mi spună că Regina Maria a tras cu
revolverul — după o ceartă — în Prinţul Nicolae şi că l-a lovit în
burtă. Prinţul ar fi pe moarte. Alt domn (care n-a fost încă ministru)
mi-a povestit cu totul confidenţial, că Regina nu sufere de ce s-a
spus, dar că s-a paralizat. O femeie paralizată trăgând cu revolverul
în burta lui fiu-său, iată un spectacol inedit! în realitate, Regina e
aproape bine — de fapt boală serioasă n-a avut — şi rămâne de
lămurit hemorgaia stomacală, care pune un serios punct de întrebare
cu privire la viitorul ei. Un alt zvon care a circulat cu insistenţă ieri, a
fost acela că Prinţul Paul ar fi detronat pe micul Rege Petru şi s-ar fi
proclamat Rege al Jugoslaviei! Zvon fantezist bineînţeles, şi acesta
dar toate aceste zvonuri dovedesc o mare fierbere a imaginaţiilor şi
sunt dovada anarhiei morale în care trăim.
Monseniorul Max Auşnit a cumpărat casa Mânu din parcul
Filipes- cu, splendida casă Mânu, copie exactă după „hotel de Biron"
din Paris, unde până acum a fost instalat clubul Miliardarilor. E vorba
ca clubul să închirieze casa Rioşanu din strada Academiei. Norocul
prietenului meu Alecu Rioşanu, care cam trage pe dracul de coadă.
Chirculescu a venit să-mi spună că e pozitiv informat că după
ultimele măsuri luate împotriva Gărzii de Fier, Tătărescu a trimis
vorbă lui Zelea Codreanu că măsurile n-au fost luate din iniţiativa
lui. I le-a cerut Regele, şi Regele i le-a cerut fiindcă aşa l-am sfătuit
eu. Eu, Regelui, i-am trimis vorbă, prin Zamfirescu şi Lupeasca (şi
am consemnat faptul în aceste „însemnări") să nu se vrăjmăşească cu
această mişcare, dimpotrivă să caute să o canalizeze. Ce lichele! Dar
cine a fost peze- venghiul, în această împrejurare: Regele sau
Tătărescu? Proverbul românesc: „cine se mestecă în tărâţe, îl
mănâncă porcii", e plin de înţelepciune.
26 martie. — La ţărănişti continuă frământările, şi nu vor înceta
aşa de curând. Armând Călinescu, trepăduş al cărui dinamism a
încurcat mult iţele partidului său, de câtăva vreme — proclamând la
Iaşi pe Costăchescu „ca a doua personalitate" a Partidului Naţional-
Ţărănesc, a supărat foc pe dr. Lupu care s-a răzbunat asupra Iui
Mihalache, Iuân- du-I Ia înjurături după obiceiul Iui. Ostilitatea Iui
Lupu pe de o parte, atitudinea lui Costăchescu pe de alta — care
încurajează vădit banda Călinescu-Ghelmegeanu-Potârcă, în vederea
unei complecte înlăturări a lui Maniu, cu riscul miei spărturi în partid
şi cu nădejdea unei reîntregiri cu Vaida —, au întărit pe Mihalache în
hotărârea Iui de a-şi menţine demisia din şefia partidului. Dar
oamenii se ceartă, se împacă şi se ceartă iar. Madgearu a obţinut
zilele trecute o împăcare între Mihalache şi Maniu (care a şi venit
pentru 48 de ore Ia Bucureşti) — dar nu e exclus să se certe iar. Şi
Costăchescu s-ar fi împăcat cu şefia Iui Mihalache dar cu condiţia ca
Maniu să înceteze cu ieşirile lui împotriva Regelui şi Lupu cu ale lui
în favoarea forţelor de Front popular. Lupu continuă să fie supărat.
Pentru duminică şi-a aranjat „o sărbătorire" la Arsura în judeţul Huşi,
satul său natal, pentru celebrarea a 30 ani de viaţă politică (!). Se
spune că Călinescu, de frică ca Lupu să nu-I înjure prea tare, caută
să-i zădărnicească întrunirea, prin Gavrilă Marinescu. în ziua de 4
aprilie e convocat Comitetul Executiv al partidului pentru alegerea
Delegaţiei Permanente (şi a „şefului", dacă Mihalache îşi va menţine
demisia); se prevăd mari certuri, căci fiecare subgrupare are pe
cineva de exclus, lupta cea mai grea se pare că va fi între „Manişti" şi
„Costăchişti". E probabil însă că tot Mihalache va fi menţinut şef —
şi că certurile vor continua mai departe fară rezultat. Ba da, cu unul,
acela de a paraliza complect partidul şi a-l îndepărta şi mai mult de
Guvern.
Fiindcă e vorba de Guvgfn, sau mai bine zis de succesiunea
Guvernului, e interesantă de notat o acţiune specială — în afară de
partid — întreprinsă de naţionali-ţărănişti: aceea de a grupa oameni
credincioşi politicii lui Titulescu şi supuşi Parisului, în speranţa
căfranţujii îi vor aduce la putere. Căci atâta speranţă le-a rămas,
vajnicilor apărători ai „demnităţii ţării". Aşa se explică că Mihalache
a pus pe Grigore Sifili- pescu pe lista lui la alegerile pentru consiliul
comunal din culoarea de Galben; aşa se explică multe şi mărunte care
altfel nu s-ar mai explica.
Jean Th. Florescu „retour d'Espagne" a venit să mă vadă. Varsă
foc şi e nenorocit de rechemarea lui. Câte nu mi-a povestit asupra
minunilor pe care le-a săvârşit în scurtul timp al misiunii sale!
Interesantă mai mult decât povestirea lui e această scurtă informaţie
publicată în Temps şi pe care mi-a adus-o la cunoştinţă: „Mr. Jean
Th. Florescu le ministre de Roumanie en Espagne, ayant manifeste
ses sympathies pour le General Franco, a ete rappele par son
Gouvernement â la suite d'une interpellation au Senat du chef du
parti conservateur, Mr. Gre- goire Filipesco". Interpelarea lui Griguţă
n-a existat1, dar există în redacţia ziarului Temps amicul Tavernier,
asociat în politică şi în alte afaceri cu Griguţă Puţă.
Note:
1
Jean Th. Florescu a fost totuşi rechemat din cauza unei jerbe de
flori pe care a depus-o la sicriele lui Moţa şi Marin. Dar n-a fost
rechemat din cauza vreunei interpelări, ci din iniţiativa Guvernului
român care a vrut să dea un exemplu, în materie, Guvernelor de la
Roma şi de la Berlin!
Witzleben (director la Soc. Bancară, împreună cu Cecropid) pe
care l-am lăsat la Berlin, s-a înapoiat ieri în Bucureşti şi-mi
povesteşte între altele că a întâlnit pe Schulemburg, fostul ministru
german la Bucureşti, şi actualmente ambasador la Moscova, şi că a
stat mult de vorbă cu dânsul. Schulemburg pretinde că mişcarea
troţkiştilor e mult mai serioasă decât se crede, şi că condamnările la
moarte în cele două procese cunoscute au fost o încercare de
terorizare şi de îngrădire a unui curent foarte primejdios pentru
regimul lui Stalin. Troţkiştii reprezintă ortodoxia comunistă şi au
pentru ei elementele revoluţionare cele mai fanatice care consideră
pe Stalin ca un trădător al proletariatului, câştigat de burghezie.
Troţki, de la distanţă, din Mexico, ţine toate firele mişcării, şi dacă nu
s-ar păzi cum se păzeşte ar fi fost deja de mult trimis pe altă lume
prin grija Kremlinului.
 După Schulemburg nu încape îndoială că Stalin şi ai lui
evoluează repede spre dreapta. Măsuri în acest sens urmează unele
după altele. Acum în urmă s-a suprimat în Armată epitetul de
„tovarăş" şi nu se mai zice „tovarăşe locotenent" sau „tovarăşe
căpitan", ci „domnule locotenent" şi „domnule căpitan"; de asemenea
s-a reintrodus salutul obligatoriu al inferiorilor, suprimat de la
începutul revoluţiei. Asemenea inovaţii nu constituie reforme adânci,
dar dau măsura evoluţiei spiritelor. Schulemburg, adaugă Witzleben,
lucra mult la Berlin ca să convingă cercurile hitleriste ide necesitatea
încheierii unei convenţii comerciale între Germania şi Rusia, convins
că ar fi pentru ţara lui singura posibilitate de rezolvare a crizei
materiilor prime. Deşi propaganda diplomatului german n-a parvenit
să clintească anturajul lui Hitler, ideile sale au câştigat şi câştigă mult
teren.
27 martie. — S-a înapoiat şi Cecropid de la Berlin. Vizita lui
Mitiţă Constantinescu în capitala Germaniei, unde a stat trei zile, a
dus la o înţelegere pe chestiunea schimbului mărcii şi leilor. Până Ia
devalorizarea leului de astă-toamnă, schimbul monedelor noastre sta
pe paritatea fixată prin stabilizarea leului din 1929, adică 40 lei
pentru o marcă sau 2 şi 1/2 mărci pentru suta de lei. După scăderea
primei de 38% faţă de aur şi de devize-aur efectuată asupra monedei
noastre în noiembrie trecut, Germania a hotărât să ridice şi ea cursul
mărcii, şi a stabilit unul după care 100 lei nu mai echivalau decât cu
1,85 mărci ceea ce ridica marca cam la 55 de Iei. Banca noastră
Naţională n-a primit această măsură şi a protestat împotriva ei, marca
nefiind o deviză în sensul acoperirii cu aur; (fiecare defineşte astăzi
devizele cum vrea). Banca noastră a declarat că deoarece marca fusese
lăsată în România la liberă negociere, că nu se mai plătea asupra ei prima
de 38%, înainte de „revalorizarea" aurului, nu era cazul să se sporească
cursul ei cu aceiaşi 38%, după. Germania n-a ţinut seamă de această
protestare şi a menţinut cursul de 1,85. Şi astfel s-a născut un război
monetar între Berlin şi Bucureşti. Banca Naţională nu mai schimba marca
decât cu 37 de lei, pe când Reichsbank-ul o calcula pe 55. Această situaţie a
dat loc la mari greutăţi în comerţul nostru cu Germania, atât de important
ca volum. Acum dl Mitiţă a căzut de acord cu dl Schacht asupra unui
compromis: Berlinul nu va mai cota deloc leul la Bursă, iar Banca noastră
s-a obligat să menţie cursul schimbului în România între 39 şi 41 lei,
marca. După câte-mi spune Cecropid, soluţia ar fi mulţumit ambele părţi.
 întru ce priveşte afacerile lui Malaxa, ele n-au fost încă terminate la
Berlin, dar Societatea Bancară a scăpat de ele 1. Garanţia bancară, ale cărei
modalităţi sunt încă în discuţie, a rămas îft seama lui Dresdner Bank.
Mitiţă Constantinescu n-a văzut în afară de Schacht, la Berlin, decât pe
Goring. Pe Hitler nu l-a văzut în sferele româneşti de la Berlin — ca şi la
Bucureşti dealtmintreli — faptul că nu m-am dus să mă căciulesc la Hitler
şi la Goring, e comentat avantagios pentru mine. înjosirea oamenilor noştri
politici, care merg să primească învestitură, când la Paris, când la Berlin, a
început să dezguste pe toţi.
28 martie. — Citesc în Neamul Românesc al lui Iorga care de obicei e
bine informat (Neamul, nu Iorga) asupra celor ce se petrec la ţărănişti, căci
Cocoş (Georgescu) îşi vâră nasul pretutindeni:
„în oficiosul Partidului Naţional-Liberal Dreptatea a apărut aseară
următoarea notă: «Urmându-şi socotelile sale proprii, ziarul România
Nouă1 continuă sub semnătura d-lui Gh. Ohăbeanu3 campania de intrigi
împotriva conducătorilor şi unora dintre fruntaşii Partidului Naţional-
Ţărănesc. în acest scop nu ezită a comite grosolane falsuri istorice ca acele
privitoare la împrejurările în care a venit Guvernul Vaida. însuşi dl Maniu
n-ar putea să fie decât profund nemulţumit de astfel de denaturări».
Nota aceasta îşi are tâlcul ei. întâi trebuie remarcat că este pentru prima
dată, de la despărţirea de dl Vaida, când oficiosul partidului ţine să
descopere falsuri istorice care privesc pe fostul preşedinte de Consi
Note:
1
tu afară de vreo 70 milioane garanţie, dată mai demult, cu contragaranţia lui Dresdner-
Bank.
2
Ziarul personal al d-lui luliu Maniu. Apare la Cluj, de când Vaida a luat cu el Patria.
3
Pseudonimul d-lui Zaharia Boilâ, frate cu dl Romul Boilă, vestitul skodist.
liu, actualul şef al Frontului Românesc. Or, în preajma congresului,
când o parte din fruntaşii partidului sunt pentru reîntregirea cu dl
Vaida şi împotriva acelora care s-au făcut vinovaţi de plecarea d-sale
din partid, faptul îşi are sigur importanţa lui.
Dar nota nu se mărgineşte numai la atât Ea-l pune în acelaşi timp
pe dl Maniu într-o situaţie foarte delicată când arată că însuşi d-sa n-
ar putea să fie decât profund nemulţumit de denaturările din oficiosul
Bă- dăcinului".
...şi Neamul continuă:
„Pentru a ne da seama de substratul notei apărută aseară în Drep-
tatea şi de importanţa pe care o are ea în ajunul congresului, trebuie
cunoscut următoarele: la 22 martie a.c. a apărut în ziarul tineretului
ardelean vaidist de la Cluj, Ofensiva Română, un articol «Cine e
trădătorul?» scris şi semnat de dl dr. Aurel Vlad. în acest articol
fruntaşul Ardealului, ce a urmat pe dl Vaida, a arătat toate
împrejurările în care dl Vaida a primit la 1932 însărcinarea de a
forma Guvernul şi cum, după treizeci de zile numai după ce şi-a dat
adeziunea sa pentru un asemenea Guvern, dl Maniu «prietenul de 40
de ani a aflat cu cale să lovească cu pumnalul în spatele fratelui
Alexandru...»
Cum dl Maniu se afla la apariţia acestui articol la Cluj, a ţyiut siT
dea, prin oficiosul d-sale o dezminţire d-lui Aurel Vlad. Aşa a apărut
articolul «înapoi la drumul drept» din România Nouă cu data de 24
martie — adică articolul incriminat de oficiosul d-lui Mihalache, prin
nota apărută aseară.
Numai cunoscând acestea vom putea înţelege tot ce va urma de
aici încolo până la congres (recte: şedinţa Comitetului Executiv) în
Partidul Naţional-Ţărănesc. Căci nota de aseară din Dreptatea respin-
gând, în forma arătată mai sus, felul cum a destăinuit oficiosul Bădă-
cinului — inspirat de dl Maniu — că a venit Guvernul Vaida în 1932,
ziarul d-lui Mihalache a confirmat implicit cele afirmate de dl dr.
Aurel Vlad, în Ofensiva Română. Iar dacă Dreptatea anticipează
asupra celor ce ar avea eventual de spus în această privinţă fostul
preşedinte, afirmând în nota apărută aseară: «însuşi dl Maniu n-ar
putea să fie decât profund nemulţumit de astfel de denaturări» —
oficiosul d-lui Mihalache nu face prin aceasta decât să provoace pe dl
Maniu. Suntem aşadar în ajunul marii lămuriri menită să curme o
serie de aventuri şi să reintegreze Partidul Naţional-'ţărănesc în
politica normală a ţării. Şi această lămurire o va produce cu siguranţă
nota de aseară din Dreptatea.11
în acelaşi număr, şi sub titlul „Un acord imposibil", Neamul
Românesc mai scrie:
„S-a remarcat în toate cercurile politice, noul consemn dat ieri de
Centrul Partidului Naţional-Ţarănesc tuturor ziarelor care sprijină
politica acestui partid, imediat după plecarea d-lui Maniu din
Capitală. Toate aceste ziare au ţinut să arate că dl Maniu a părăsit
Capitala fară să fi ajuns la un acord asupra tacticii cu dl Mihalache
pentru viitor, şi că divergenţele existente în partid rămânând în
aceeaşi stare, a devenit foarte problematică revenirea d-lui Maniu în
Capitală săptămâna viitoare pentru congres. Cum mâine duminică, se
ţin o serie de întruniri naţional-ţărăniste în toată ţara în vederea
congresului de la 4 aprilie, este foarte posibil ca divergenţele să ia
forme concrete, chiar cu acest prilej. De altfel, în Capitală, ele au şi
început să devină manifeste. La clubul central din str. Clemenceau a
fost ieri noapte o busculadă între tineretul care reprezintă diferite
curente ce nu se pot înţelege asupra tacticelor de urmat".
Dl Guţă s-a înapoiat de la Praga unde împreună cu dl Eduard
(Beneş) şi cu Hodza ca grefier, a judecat situaţia şi a pus Europa la
cale. Nici o vorbă despre încheierea unei Uniuni vamale cu
Cehoslovacia şi cu Jugoslavia, aşa cum se zvonise în Bucureşti acum
trei zile. Dealt- mintreli nu văd cum s-ar putea încheia o asemenea
uniune fară ca noi şi sârbii să fim copleşiţi de industria drotoşilor şi
fară ca aceştia să fie înnăbuşiţi sub expediţiile noastre de cereale şi
de vite. Nu s-ar putea înfiinţa decât o uniune vamală, cu vămi!
Regişorul nostru a poftit numaidecât, ieri, la dejun pe Guţişorul lui
(cel care voia să-l împuşte în 1928!) şi l-a mai primit într-o lungă
audienţă şi după dejun. Se vorbeşte de o nouă remaniere ministerală.
E ciudat cum politica nu mă mai interesează deloc. Mai ales
chestiunea schimbărilor de Minister. Ce importă echipa dacă regimul
nu se schimbai Şi sub domnia şperţului, acesta nu se va schimba.
Aseară alegeri cu luptă mare la Jockey-Club. Cu mari greutăţi
amf j scos pe Bujoiu (ginerele lui Nae Ştefanescu) băiat simpatic şi
pe dr. Odo- bescu, care de fapt căzuseră şi ei. Pe al treilea candidat,
pe Bibi Negu- lescu, latifundiarul Societăţii Naţiunilor de la Haga, n-
am putut să-l scot — prea a avut multe bile negre.
Ieri-dimineaţă am primit o scrisoare de la Trancu-Iaşi prin care
îmi cere colaborarea Partidului Agrar pentru alcătuirea unei liste
cetăţeneşti la viitoarele alegeri comunale din Bucureşti (16 aprilie)
pentru reînnoirea unei treimi din Consiliu. Am dat un răspuns evaziv.
în ajun, hotărâsem la club cu şefii mei de circumscripţii, să nu ne
prezentăm în aceste alegeri, în care metodele electorale fiind bine
cunoscute, triumful Guvernului este asigurat. în tot cazul înfrângerea
noastră. Să ne rezervăm efortul şi paralele pentru alegerile generale,
care bat la uşă, şi în care putem cel puţin culege un număr de
mandate.
Astăzi se descopere la Craiova statuia lui Carada. Pe Eugeniu
Cara- da l-am cunoscut târziu; mi s-a înfăţişat prin 1900 ca un bătrân
subţire şi citit. Era în realitate un spirit „femei" şi a trăit toată viaţa
acuplat cu Ion C. Brătianu. Dumnezeu îl înzestrase cu daruri de
gospodină pe care le-a pus în slujba casei Brătianu şi a Băncii
Naţionale. Ca toţi oamenii de mâna a 3-a, era sectar şi autoritar.
Fiindcă n-a primit niciodată vreo slujbă în care ar fi trebuit să depună
jurământ de credinţă Regelui, fiindcă n-a primit nici o decoraţie,
fiindcă n-a urcat niciodată scările Palatului — mulţi l-au considerat
ca un „caracter", pe câtă vreme n-a fost decât un biet om otrăvit de
ideologia de la paşopt. Era natural ca Partidul Liberal, în care nu mai
sunt azi decât oameni de mâna a 3-a să preamărească pe unul de
mâna a 3-a. Cu atât mai mult cu cât acest om de mâna a 3-a a fost
vreme îndelungată stăpânul partidului, în care a tras toate sforile, din
umbra lui Brătianu şi a lui Rosetti. Aşa cum a fost, a adus reale
servicii României, şi dacă poate că o statuie e cam mult, merită în tot
cazul recunoştinţa noastră, fie şi numai fiindcă a fost un om cinstit şi
şi-a iubit ţara şi neamul.
30 martie. — Blumenfeld, care de la nenorocirile lui personale şi
de la boicotarea Adevărului se dăduse la fund, a reapărut Ieri-dimi-
neaţă s-a reînfiinţat la mine, fercheş şi sclivisit. Şi-a uitat toate neca-
zurile prin care a trecut dar e foarte îngrijorat pentru viitor. Acel „fri-
chi la mine" jidănesc bine cunoscut îl acoperă cu văicăreli asupra
soartei democraţiei. După dânsul totul este pierdut, în ţara noastră,
pentru democraţie, şi avem de ales între două dictaturi: a Regelui cu
d-na Lupescu şi a lui Zelea Codreanu. Ţărăniştii — tot dl dr. Kalman
vorbeşte — sunt nişte proşti şi nu ştiu decât să se certe cu liberalii,
când nu se ceartă între ei. Mihalache e un om cumsecade şi cu bun
simţ, dar nu vede mai departe decât lungul nasului. Madgearu e un
nebun... în loc să profite de faptul că opinia publică era cu el — tot dl
dr. vorbeşte — a provocat pe Cancicov la un duel parlamentar inutil
şi s-a făcut de râs, căci Cancicov e mai bun avocat decât Madgearu şi
a fost documentat tocmai de oamenii pe care Madgearu îi instalase la
Ministerul de Finanţe, şi pe care i-a câştigat. „Ştii că m-am certat cu
Madgearu şi că iar nu vorbim?" Am mărturisit lui Blumenfeld că nu
cunoşteam această mare nenorocire naţiofială, şi că o deploram.
Ilustrul doctor s-a întins apoi asupra raporturilor dintre Maniu şi
Zelea Codreanu, pe care a fost Zache Boilă („Ohăbeanu" de la
România Noua) să i le destăinuiască. între Maniu şi Zelea Codreanu
nu e un legământ dar e o înţelegere. Maniu ştie bine că dacă mâine
Zelea Codreanu va fi dictatorul ţării româneşti, nu va face apel Ia
dânsul, dar mai ştie că în acea zi se va fi sfârşit cu Regele şi cu d-na
Lupescu, şi atât îi ajunge. Blumenfeld vede o confirmare a acestei
înţelegeri în desolidarizarea Iui Zelea Codreanu de atacurile pornite
de Manoilescu împotriva lui Maniu. Şi a mai avut una dintr-o
conversaţie avută de Thierry (ministrul Franţei) cu Regele după
înapoierea sa din Franţa. Thierry a găsit pe Rege foarte montat îm-
potriva Gărzii de Fier. „Poftim, a spus Regele, acum domnii de la
Garda de Fier s-au unit şi cu Maniu!" Cum a ajuns Blumenfeld să
ştie ce a vorbit Thierry cu Regele, e o problemă care rămâne
generaţiilor viitoare de rezolvat, dar eu am înţeles în fine tâlcul
vizitei sale la mine: grija de a face atmosferă în jurul înţelegerii
Maniu - Zelea Codreanu, ca să se convingă de dânsa şi Regele şi să
învăluie şi Garda de Fier în ura pe care o poartă lui Maniu! Manevra
dealtmintreli pare că a prins, şi toate măsurile care se iau zilnic
împotriva gardiştilor (Ia Cernăuţi au fost condamnaţi câţiva studenţi
legionari de către Consiliul de război la 3 şi 5 ani închisoare pentru
simplă bătaie) nu sunt decât repercuţia fricii Regeiui faţă de această
unire Maniu - Zeiea Codreanu, unire care n-a existat de altmintreli
decât în imaginaţia zbirilor şi lichelelor care informează Palatul. Ştiu
şi eu ce se petrece la gardişti şi ştiu că n-au nici legământ nici
înţelegere cu nimeni. Sunt acţiuni care Ie sunt simpatice şi altele care
le sunt antipatice. De când relaţiile lor cu Regele sau răcit (şi s-au
răcit de tot), acţiunea lui Maniu le e simpatică, şi le convine, şi atâta
tot. Acum, „democraţia integrală" a găsit în ura Regelui împotriva lui
Maniu, o armă nouă cu care să lovească în Garda de Fier. De aci
atmosfera pe care vor să o facă în jurul raporturilor dintre Gardă şi
Maniu. Luptă bieţii oameni cum pot M-am ferit să spun lui
Blumenfeld că dacă el ţine pe ţărănişti drept proşti, drept şi mai naivi
ţin eu pe gardişti.
 Patriarhul, muzica şi cultura:
Alaltăieri duminică a fost un concert de muzică religioasă la bise-
rica Visarion. A asistat şi Patriarhul Miron Cristea. După concert, s-a
sculat să spună şi el câteva vorbe, fară să i-o ceară nimeni. „Noi
preoţii din Ardeal am fost nevoiţi să învăţăm de toate, căci aşa erau
vremurile. Eu unul am învăţat mult, şi pot să spun că am o bună
cultură, chiar o foarte mare cultură (!!) şi m-am interesat mult de
muzică. Muzica a fost întâi religioasă. Astfel Ia Nanking şi la Peking,
în India..." A fost o veselie generală, şi oamenii abia-şi puteau ţine
râsul. Istorioara mi-a fost povestită de soţia mea, martoră a
neprevăzutei scene. Patriarhul a termina spunând că-i place muzica
religioasă dar că nu-i place cealaltă... „cum să-i zic?" — şi după clipe
de gândire, imitând cu degetele zgomotul castanietelor — „da, da,
senzuală, da senzuală..." şi îi lăsa gura apă!
31 martie. — în Universul de azi citesc un interviu al drotoşului
Kamil Krofta prin care se felicită şi felicită Mica înţelegere pentru
mareie succes repurtat prin... încheierea acordului iiaio-jugosiavi Ka-
mil pretinde că acordul a fost semnat cu ştirea celorlalte Puteri ale
Micii înţelegeri — cu consimţământul lor, nu îndrăzneşte nici el să
spună.
Dar în acelaşi număr al Universului mai citesc şi un foarte
judicios articol din care rezultă că România şi Cehoslovacia n-au fost
consultate pentru încheierea acordului de la Belgrad, conform
Convenţiunii pentru organizarea Micii înţelegeri, din februarie 1933.
Şi cum cenzura veghează, mă întreb cine spune adevărul, Krofiaiul
de la Praga, sau Universul de la Bucureşti? Efervescenţa produsă prin
semnarea acordului italo-jugoslav, efervescenţă care e departe de a se
fi calmat, răspunde cu prisosinţă la întrebarea mea, şi dacă lucrurile
stau cum stau — să nu uităm că şi acordul jugoslav-bulgar a fost semnat tot
fară respectarea formelor prevăzute în actul de la 1933 — naşte o a doua
întrebare: ce a mai rămas din Mica înţelegere?
Ca să mai consolideze ce a rămas, vicleimul Micii înţelegeri s-a pus ieri
în mişcare. Antonescu Victor cu ai săi şi Krofta Kamil cu ai lui au pornit
spre Belgrad, unde va sosi duminică sau luni şi Beneş Eduard, Doktor. Cu
surle şi cu tobe vor proclama încă o dată virtuţile unui organism hodorogit.
Dar nimeni nu mai ţine seajnă de vorbăriile acestor caraghioşi.
 Mă întreb de multe ori de ce Mica înţelegere pe care nu numai că am
aprobat-o ca o concepţie politică, când a fost întemeiată, dar pe care o
aprob şi acum, şi pe care o consider ca o formaţie politică indispensabilă
echilibrului Europei Centrale, mi-a devenit atât de antipatică? Răspunsul nu
poate fi decât unul, şi motivele de repulsie sentimentală pe care le constat la
mine ca şi la atâţia oameni cumsecade faţă de organismul diplomatic creat
de Take Ionescu şi de Pasici sunt aceleaşi care au îndepărtat atâta lume de
frumoasa şi utila concepţie a Societăţii Naţiunilor: şi Mica înţelegere şi
Societatea Naţiunilor au căzut pe mâna lichelelor şi profitorilor şi antipatia
naturală provocată de „protagonişti" se răsfrânge şi asupra instituţiilor.
Hitler s-a împăcat cu Ludendorf. E un eveniment important în Ger-
mania căci generalul Ludendorf, cu toate nebuniile lui 1, continua să fie o
figură populară în Armata germană şi vrăjmăşia lui faţă de naţionali-
creştini încurca raporturile dintre casta militară şi Hitler.
2 aprilie. — Dinu Arion îmi raportează o interesantă conversaţie pe
care a avut-o cu monseniorul Cisar, arhiepiscopul catolic din Bucureşti. Au
vorbit despre stările politice din Ardeal şi despre popularitatea diferitelor
curente. Cu acest prilej, Cisar a mărturisit lui Arion că popularitatea lui
Maniu s-a mistuit complect. De unde înainte, în fiecare sat, copiii ieşeau
înaintea drumeţilor strigând „Maniu, Maniu"! şi agitând mici steguleţe de
hârtie, acum nu se mai vede unul. Nici oamenii mai bătrâni nu mai vorbesc
de Maniu. Solidaritatea dintre catolici şi uniţi fiind cunoscută, mărturisirile
lui Cisar sunt preţioase; cu atât mai mult cu cât se ştie că popii catolici sunt
bine informaţi. întrebat de Arion dacă Vaida are curent pentru dânsul, Cisar
a răspuns: „Da, are,

Note:
1
După câteva încercări ratate în politică, după război, Ludendorf s-a
retras într-o vilă lângă Munchen, s-a însurat cu o damă tânără şi a fundat
„paganismul" ca o religie nouă, în Germania. Noua religie, printre „zeiţele"
căreia e şi doamna Matilde Ludendorf, n-are mulţi aderenţi, dar aceştia câţi
sunt, scot o revistă An der Quelle Deutscher Kraft prin care duc război de
moarte evreilor şi... iezuiţilor. Şi până acum au combătut şi pe Hitler.

mult mai mult ca Maniu, acum. Da drept să-ţi spun în Ardeal nu mai
domină nimeni, oamenii sunt în marea lor majoritate nedumeriţi, şi
rămâne ca cineva să-i câştige. Lumea e în căutare după un om..."
Cunosc cântecul: după un om care să tăgăduiască ce nu le-a dat alţii.
 Vicleimul Micii înţelegeri a sosit la Belgrad. Dr. Krofta Kamil a
de- .clarat „presei" că se bucură nespus „de a ne regăsi la Belgrad".
Ce bucurie şi pentru noi! Eram foarte îngrijorat ca nu cumva să se
plictisească pe malurile Savei. Sper că va petrece bine şi „omul
nostru", dl Victor Antonescu. Telegramele de azi-dimineaţă ne aduc
la cunoştinţă că dl Stoiadinovici a pus pe colegii săi, român şi
cehoslovac, în curent cu negocierile pe care le-a dus cu Italia şi cu
rezultatul lor. Foarte frumos, dar cum rămâne cu interviul d-lui dr.
Kamil prin care a declarat că a fost informat pas cu pas despre
negocierile Jugoslaviei? Cum rămâne cu dispoziţia pactului Micii
înţelegeri în virtutea căreia nici una din părţile contractante nu poate
semna un act cu o terţă Putere, fără asentimentul prealabil al
celorlalte două? Un asentiment „post factum", nu e un asentiment,
căci e impus prin faptul că refuzul lui ar însemna o ruptură.
Dejunat ieri la Văllimărescu, fost ministru la Riga, împreună cu
Vi- şoianu şi Solacolu (fost ataşat de presă la Roma) alţi doi
paraponisiţi ai lui Titulescu. Paraponul lor căuta o îndulcire în vestea,
pe care căutau să o confirme despre încheierea unei convenţii
militare cu Rusia, marea idee, care, pentru ochii lumii a determinat
căderea lui Titulescu. E un fapt că se vorbeşte mult despre încheierea
unei asemenea convenţii, se zice chiar că Tătărescu ar fi semnat-o la
Praga, şi că n-ar fi mers acolo decât ca să o semneze. Mie tot nu-mi
vine să cred, şi nu voi crede că o asemenea convenţie s-a semnat
până nu voi afla-o pe cale oficială. Că Rusia ne-ar recunoaşte cu
acest prilej, definitiv şi pe faţă, anexiunea Basarabiei, e o glumă. De
fapt o recunoaşte şi azi, şi cu Sovietele trebuie să te mulţumeşti cu
ziua pe care o trăieşti, căci nu ştii ce aduce cea următoare, oricâte
iscălituri şi giruri ai avea la mână.
Telegrame de la Londra anunţă arestarea lui Rakovski la
Moscova. Sic transit...

Dacă jumătate din câte se spun sunt adevărate, potlogăriile de la

Radiodifuziune ameninţă să ia proporţii mari, oricât s-ar căzni
stăpânirea să le acopere. După ce a fost exoflisit de la direcţie Pamfil
Şeicaru, acum şi-a dat demisia şi Nae Condeescu, general, aghiotant
şi confident al Regelui. Nu cred că Sir Nae1, băiat bun şi simpatic să
fie un hoţ, dar nu e exclus ca între două păhăruţe, de prietenie să fi
aprobat ce i se cerea. Lumea se întreabă dacă generalul Amza pus
acolo ca să facă ordine, n-a primit şi misiunea să tragă o muşama
naţională peste toate afacerile făcute...
Ieri s-a inaugurat cu alai „Institutul de Istorie Universală",
instituţie inutilă dar anodină, înfiinţată de curând printr-o lege ca să
se mai dea o pâine lui Iorga. D-rul Angelescu, într-un discurs de o
scârboasă platitudine, s-a tăvălit la picioarele paranoicului, te întrebi
pentru ce. Dovada că e un prost şi-o lichea era de mult făcută, şi
acest nou efort era de prisos. Paranoicul, tratat de geniu, de mare
cărturar, de fenomen naţional şi internaţional, nici n-a mulţumit
măcar, în răspunsul său, şi s-a mărginit să făgăduiască că va reforma
Istoria Universală, cu ajutorul fiicei sale Liliana (sau aşa ceva). La
această ceremonie inaugurală n-au asistat, nu e vorbă, decât câţiva
stipendiaţi ai Ministerului Instrucţiunii.
Mi se relatează un fapt ce caracterizează admirabil regimul sub
care trăim. Apostol Ştefanescu, condamnat cu sentinţă definitivă la 1
an şi 1/2 închisoare pentru furt, a fost numit şi menţinut primar al
comunei Lehliu (Ialomiţa). Un grup de cetăţeni (nu se ştie dacă
concurenţi la primărie sau la furt) a făcut contestaţie în Justiţie
împotriva numirii lui Ştefănescu; judecata este sorocită pfentru ziua
de 10 aprilie la secţia V a Curţii de Apel din Bucureşti, şi acum, vine
frumosul: primarul escroc (dar liberal) va fi apărat în justiţie de
avocatul Patriciu Popescu, secretarul d-lui Aurel Bentoiu, sub-
ministru la Justiţie!

Note:
1
Decorat cu un ordin englez de care e foarte mândru şi care i-ar
conferi titlul de „sir" dacă ar fi englez (Condeescu, nu titlul!)
Zizi Cantacuzino —Grănicerul îmi povesteşte că pe ziua de 26
martie a scris o scrisoare „politică" lui Gavrilă Marinescu. Scrisoare
în stilul lui, bineînţeles, cu cruci şi Dumnezei, cu trivialităţi şi cu
glume, dar prin care îi spunea că Guvernul greşeşte, cu prigoana
„gardiştilor", cu închiderea şi cu maltratarea lor, fiindcă el, oricât ar
fi de împăciuitor, nu-i mai poate ţine în frâu. „Ne aflăm exact în
aceeaşi situaţie ca în 1933 — îşi termină scrisoarea Zizi — şi atunci
am scris lui Duca ca să-l previn, şi s-a şters la c.. cu scrisoarea mea.
Am făcut acum în urmă trei rapoarte Regelui şi s-a şters şi el la c.. cu
ele. Acum îţi scriu ţie, că te-am avut sub ordine, şi nădăjduiesc că nu
vei face ca Duca şi ca Regele. Nu uita: suntem ca în 33, şi te previn".
Zizi pretinde că scrisoarea lui a făcut mare efect.' Poate de râs?
Frigul continuă, pomii sunt în flori, îmi e frică să nu avem nici
anul acesta fructe.
3 aprilie. — Comitetul Executiv al Partidului Naţional-Ţarănist s-
a întrunit ieri dimineaţă. Mihalache şi-a dat irevocabil demisia reco-
mandând în locul lui pe Maniu. Prevederile mele, cum că demisia lui
Mihalache, anunţată deja de mai multă vreme, era numai un şantaj la
adresa Coroanei, par a fi fost astfel înşelate. Zic „par", căci chiar
acum după demisia „irevocabilă", tot nu sunt convins de sinceritatea
gestului şi totul nu-mi pare decât teatru. Să aşteptăm până la sfârşit.
Să dea Dumnezeu să ajungă Maniu şef din nou, căci se vor mai
limpezi atunci poate multe în viaţa noastră politică.
însemnez aci după Universul, cele întâmplate ieri: „Şedinţa
Comitetului N.Ţ. a fost deschisă ieri-dimineaţă la orele 11. Au
participat toţi fruntaşii partidului inclusiv Iuliu Maniu. Se observă
multă nelinişte. în sala de şedinţe participanţii s-au grupat după
diferitele nuanţe; maniştii de o parte, lupiştii de alta, separat grupul
Costă- chescu-Potârcă-Armand Călinescu, la care s-a adăugat şi dl
Gică Mă- cărescu, şi apoi apropiaţii d-lui Mihalache.
După deschiderea şedinţei dl Mihalache a luat cuvântul ca să-şi
anunţe Comitetului demisia. A luat şefia cu încrederea că unitatea
partidului nu va fi niciodată zdruncinată de1 acţiuni izolate şi a făcut
Note:
1
Reproduc întocmai, după Universul respectând barbarismele şi
greşelile de sintaxă obişnuite marelui „ziar românesc".
toate sforţările ca să păstreze această unitate. Dar acţiunile izolate
au căpătat în ultimul timp un caracter tot mai accentuat şi sforţările
d-sale au devenit inutile. în aceste condiţii nu înţelege să mai rămână
la conducere. Oferă locul altuia căruia Comitetul îi va da încredere
şi-i va aproba modificarea statutelor ca să-i îngăduie o mai largă
putere în ce priveşte menţinerea disciplinei.
După dl Mihalache a luat cuvântul dl dr. Lupu care a cerut
Comitetului să respingă demisia şi să-i acorde (d-lui Mihalache) din
nou toată încrederea.
Aceleaşi lucruri le-au cerut apoi pe rând, în cuvântări scurte,
domnii Mihai Popovici, Virgil Madgearu şi prof. Costăchescu.
Toţi şi-au exprimat deplina încredere în şefia d-lui Mihalache şi l-
au rugat să renunţe la hotărârea luată.
S-a arătat că s-a pus de mult chestiunea modificării statutelor, în
sensul de a se desfiinţa comitetele regionale. Comitetul are a se
ocupa de această problemă a cărei soluţionare i-ar da satisfacţie d-lui
Mihalache.
Dl Iuliu Maniu de asemenea a cerut d-lui Mihalache să rămână
mai departe şef al partidului. A adăugat că tot răul vine de la faptul că
dl Mihalache n-a adoptat tactica sa.
Dl Mihalache a luat din nou cuvântul ca să arate că hotărârea d-
sale e luată definitiv şi că nu înţelege să revină în nici un caz.
Propune apoi Comitetului alegerea d-lui Iuliu Maniu ca şef al
partidului.
Şedinţa s-a ridicat la ora 2 urmând să se continue după amiază la
ora 5.
La ora 3 d.a., dl Maniu s-a dus la dl Mihalache acasă.
întrevederea a durat aproape două ore. Se pare că după această
întrevedere dl Maniu s-a convins că demisia d-lui Mihalache e un
fapt împlinit. întors la Athenee-Palace, d-sa a avut întrevederi cu o
serie de amici cărora le-a comunicat nestrămutata hotărâre a d-lui
Mihalache.
înainte de şedinţa de după amiază, toate grupările, pe persoane au
ţinut consfătuiri în vederea atitudinii ce trebuie luată faţă de gestul d-
lui Mihalache. Consfătuirile au început de la masă, luată la restau-
rante diferite. Astfel lupiştii au fost la «Continental», ardelenii cu
domnii Maniu şi Mihai Popovici la «Splendid Park», iar grupul
Armând Călinescu-Potârcă tot la «Continental», dar separat de
lupişti. Afară de acest ultim grup, toţi ceilalţi par hotărâţi să asculte
sugestia d-lui Mihalache şi să aleagă pe dl Iuliu Maniu şef al
partidului.
Şedinţa de după-amiază nu s-a mai ţinut deşi la 5 Comitetul era
adunat, întreg, în sala de şedinţă. La ora 5/4, dl Mihalache a anunţat
că nu mai participă la dezbateri până a doua zi, când se va cere
Comitetului să primească demisia sa şi să procedeze la proclamarea
ca şef a d-lui Maniu.
Seara domnii prof. Costăchescu, Armând Călinescu, Potârcă şi
alţi şefi de organizaţii s-au întrunit la hotel «Splendid» unde au
discutat situaţia în vederea eventualităţii alegerii d-lui Maniu ca şef.
Consfătuirea a durat până târziu noaptea. S-a hotărât să se aştepte ca
majoritatea să adopte o soluţie şi apoi să se reia discuţia cu privire la
stabilirea unei atitudini a grupului."
în afară de aceste informaţii ale Universului mai pot să adaug că
situaţia e departe de a se fi clarificat, până azi-dimineaţă. Cu cât aflu
mai multe, cu cât mă întorc în convingerea mea că cel puţin
Mihalache şi Maniu joacă teatru. Mihalache vrea să obţină nu numai
dizolvarea comitetelor regionale (de fapt nu există decât unul singur,
al Ardealului), dar şi dreptul pentru şeful partidului de a desemna
prefecţii, deputaţii şi senatorii pe întreaga fară, drept până aci
rezervat organizaţiilor locale. Se zice că Mihalache ar fi luat, faţă de
Rege, angajamentul să obţină de la partidul său această modificare
statuară pentru ca influenţa lui Maniu să fie cu totul anihilată în
eventualitatea unei viitoare guvernări, Se înţelege de la sine că Maniu
nu va primi niciodată o asemenea „capitis dimiputio", şi că toţi
ardelenii fac bloc în această privinţă în jurul lui. Mihalache ar fi
demisionat „irevocabil" în nădejdea că pretenţiile sale vor fi totuşi
până la sfârşit satisfăcute, partidul ştiind bine că alegerea lui Maniu
ar determina foarte probabil o sciziune şi în tot cazul
permanentizarea tuturor în opoziţie. Maniu pe de altă parte, tocmai
ca să nu se rupă partidul, ar dori rămânerea lui Mihalache în fruntea
lui, dar obligat săfacă politica sa. Sunt şi oameni care spun că în fond
Mihalache şi Maniu ar fi înţeleşi să tragă chiulul Regelui, adică
Maniu să primească pe faţă formula lui Mihalache, iar pe dedesubt să
desemneze tot el demnitarii şi parlamentarii din Ardeal. Trebuie să nu
cunoască cineva pe Maniu pentru a-l bănui că s-ar putea încrede în
Mihalache!
în momentul în care scriu aceste rânduri „pertractările" continuă,
şi un rezultat final nu se va afla decât mâine, când va cădea cortina
asupra ultimului act al piesei. Deocamdată d-rul Lupu se agită
nebuneşte, ar vrea şefia pentru el, dar simte că nu o poate culege şi
luptă din răsputeri pentru Maniu. Pe Mihalache nu-l poate suferi: ,JE
un dobitoc, e un dobitoc" — tot repetă simpaticul doftor, pe un ritm
accelerat — „e un dobitoc, trebuie să plece şi să vină Maniu, să i-o
băgăm Regelui, f..... mama lui, până la cot!" In schimb, Costăchescu
şi ai lui declară că părăsesc partidul dacă revine Maniu în capul lui.
Cum se vede sunt multe chestiuni „de principii" care despart
diferitele grupuleţe din marele Partid Naţional-Ţărănesc, care şi-a
închinat, cum se ştie, toate puterile „intereselor permanente ale ţării"!
La Belgrad, Consiliul Micii înţelegeri prezidat de data asta de dl
dr. Kamil, şi-a încheiat „lucrările" care s-au limitat probabil la redac-
tarea unui comunicat pe puncte (sunt = 1). Comunicatele sunt forţa
Micii înţelegeri, şi specialitatea secţiunii cehoslovace a acesteia. în
afară de o nouă afirmare „a tăriei" întreprinderii şi de aprobarea
convenţiilor Jugoslaviei cu Italia şi cu Bulgaria (mieux vant tard que
jamais), cele 11 puncte cehoslovace sunt curată peltea; se repetă
lucruri răsuflate şi se mai trage o limbă Franţei, care trebuie să fie ea
însăşi scârbită de atâta platitudine.
Martha Bibescu a publicat un articol asupra memoriilor Reginei,
într-un ziar din Paris, articol care a fost reprodus în Le Moment acum
câteva zile, şi în jurul căruia s-au făcut tot felul de comentarii.
Articolul e vădit măgulitor pentru talentul Reginei, dar Martha nu
poate renunţa la plăcerea unui cuvânt de spirit sau la voluptatea unei
înţepături făcute cu haz. Astfel, vorbind de tinereţele Reginei, spune
într-un loc: „celle aimait les chevaux, les chiens et les marins", iar
într-altul compară femeia ajunsă la maturitate cu regina albinelor,
care reproduce întruna, ca şi cum singurul ei merit (auzi ofensă!)

Note:
1
Deşi Titulescu mi-a spus vara trecută „c'est une chose faite,
annoncez-le â Marthe", decretul de numire tot n-a apărut
 ar fi fost să transmită numeroşilor ei copii sângele albastru
moştenit de la Regi şi de la împăraţi. Din nefericire pentru ea, Martha
Bibescu a uitat două lucruri: a uitat ce a făcut ea în timpul războiului,
şi a uitat că bărbatu-său, ilustrul G.V.B. e la cuţite cu Stelian
Popescu, pe care l-a înjurat cum se cuvine. Consecinţa acestei uitări a
fost un violent articol de fond,' cu caractere groase, în Universul de
azi, în care castelana de la Mogoşoia e înşfăcată fară nici un
menajament cu zgândărirea întregului trecut şi o încercare în regulă
de a mai opri în drum „Legiunea de Onoare", care nici până azi n-a
ajuns pe pieptul oropsitei scriitoare. Biata Martha moare după
panglicuţă1 şi faţă de posibilele repercusiuni ale articolului din
t/m'versM/ trebuie să regrete grozav de a fi scris pe al ei.
Cu toate încercările stăpânirii de a muşamaliza afacerile de la Ra-
dio, pare totuşi că lucrurile vor ajunge la Parchet. Directorul Muntea-
nu a fost revocat ieri de către Consiliul reîntregit şi gestiunea lui dată
în cercetarea Justiţiei. E şi o afacere de cablu, o legătură directă între
Bucureşti şi Bod, care poate să încurce lucrurile. Dar muşamaua e o
specialitate şi a Justiţiei noastre, nu numai a Guvernelor.
Conducătorii marilor noastre industrii (petrol, cărbuni,
metalurgie, textile etc.) au fost convocaţi ieri la Ministerul de
Industrie, de către Vaier Pop, care le-a cerut un cadou de 25 milioane
pentru expoziţia de la Paris, fiindcă dl Guşti a isprăvit paralele. Cei
convocaţi au refuzat net. Când fiecare ramură de industrie, îndată ce
ridică capul e lovită la moarte de fisc, e şi momentul ca Statul să mai
ceară noi sacrificii, fară nici un folos pentru nimeni.
Ş aprilie. — După două zile de zbuciumări în Comitetul Executiv,
şi prin culoarele Athenee-Palace-ului, Partidul Naţional-Ţarănesc şi-a
ţinut ieri Congresul. Din ajun, de alaltăieri la amiazi, dl Jan Mişalaş
renunţase la intransigenţa sa şi către seară aflasem că d-sa îşi
retrăsese demisia fară nici o condiţie. în realitate a avut şi el un mic
succes: Comitetul Executiv a luat act de propunerea „şăfului"
privitoare la modificarea Statutelor, dar a amânat chestiunea pentru
un congres extraordinar viitor, după ce o comisiune specială va
înmormânta, pardon „va studia", punctele de revizuit. în acelaşi timp,
deşi mandatul de preşedinte al d-lui Mişalaş nu expira decât la
toamnă, Comitetul a hotărât să-l reînnoiască chiar în Congresul de
ieri, pe alţi 4 ani, ca să nu mai fie nevoie să se convoace un congres
la toamnă. Toate au fost ticluite de cu sâmbătă seara, aşa încât în
Congresul de ieri a domnit cea mai complectă linişte şi întrunirea a
fost lipsită de orice interes. A fost proclamat din nou, în aclamaţii şi
pe 4 ani şef al partidului dl Ion Mihalache, a făcut un raport asupra
activităţii naţional-ţărăniste dl secretar general V. Madgearu şi un
lung expozeu „şăful" în care a cuprins toate banalităţile de atâtea ori
repetate, cu cunoscuta concluzie că numai Partidul Naţional-
Ţarănesc poate duce ţara la limanul fericirii — probabil după
formula deja experimentată în 1928-1931 şi 1932-1933. Domnii Ma-
niu şi Lupu au asistat „pe estradă" la „înălţătoarea şedinţă", dar au
fost muţi, de astă dată.
Va sâ zică tot nu mâ înşelasem, şi toată frământarea din ultimele
zile n-a fost decât teatru şi şantaj. Probabil că pe dedesubt Mihalache
ar fi vrut să cureţe pe Maniu, prin modificarea statutului, de aci
dârzenia lui în demisie, a cărei retragere a încercat să o precupeţească
faţă de „turma" pe care o şefie a lui Maniu ar fi ostândit-o la o
indefinită opoziţie. E de asemenea probabil că Maniu a vrut să
înfrângă pe sub mână pe Mihalache, şi să-l aducă să mărturisească în
faţa partidului că politica lui de „supuşenie" dedese greş. Dar acestea
au fost numai manevre oculte. Pe faţă, între ei, amândoi şmecherii
erau înţeleşi să „tragă o spaimă" Regelui şi să-l silească să facă de
frică, ceea ce nu voia să facă de bunăvoie — adică să-i cheme la
Guvern. în realitate, s-au înşelat însă, căci Regele nu s-a speriat
deloc. E la mintea omului că nu-i convenea ca Maniu să reia direcţia
Partidului Naţional-Ţărănesc, cu riscul ca o bună parte din el să plece
şi să meargă să întărească pe Vaida. Regelui îi trebuie partide slabe şi
în zâzanie, ca să-şi poate trage sforile în linişte. De aceea a şi trimis
vineri seara un emisar lui Mihalache să-l prevină că, cu Maniu în
frunte, partidul va rămâne exclus de la putere pe câtă vreme cu
dânsul, Mihalache, va rămâne în rândul forţelor calificate să preia
succesiunea Guvernului Tătărescu. Această intervenţie a Regelui a
determinat schimbarea d-lui Topoloveni, de sâmbătă, în atitudinea sa.
Căţeii clubului şi ziarelor ţărăniste s-au grăbit natural să împrăştie
zvonul că Mihalache cedase fiindcă Vodă îi făgăduise puterea —
lucru la care Regele nici nu se gândise. Vietăţile partidului s-au bu-
curat mult, şi au dat din coadă. Singurul care avea dreptul să fie
mulţumit era Maniu, căci zădărnicise efortul lui Mihalache de a-l
paraliza, îl compromisese în faţa Regelui prin faptul că-l adusese să-l
propună pe el Maniu ca şef al partidului, şi că păstrase în fine,
întreagă, puterea lui ocultă în partid. Din toate aceste frământări,
Partidul Naţional-Ţără- nesc a ieşit şi mai slăbit şi mai beştelit ca
înainte. O fi o dreptate, şi pe pământ, de nu reuşesc proştilor, toate.
Dl Stelian Popeşte nu se mai mulţumeşte cu situaţia de
reformator moral al neamului, de apărător al graniţelor şi de
îndrumător al tineretului. Printr;un articol intitulat „Săracu Titulescu",
scris de Fermo (căci analfabetul nu ştie să ţină un condei), dar semnat
de dânsul, Popeştele a sărit cu solzii zbârliţi în politica noastră
externă, ca să dea o lecţie Jugoslaviei, lecţie pe care să o priceapă
Europa şi de care să se cutremure Italia şi Germania. Dacă Fermo ar
fi scris numai ce ar fi vrut el, n-ar fi fost nimic căci e deştept şi ştie să
potrivească lucrurile — dar nenorocitul de scrib1 a trebuit să scrie şi
după gândul ţiganului —şi a ieşit treaba ca vai de lume. în tot cazul,
articolul, care preamăreşte pe Titulescu, a trebuit să facă plăcere
Regelui.
Toată banda uitatelor de Dumnezeu, a puterilor nesăpunate şi
lipsite de duh dar înverzite de gelozie pentru tot ce e frumuseţe şi
inteligenţă, s-au aruncat ca o bandă de hiene asupra Marthei Bibescu,
sub pretext de indignare împotriva „sacrilegiului" comis. Martha
Bibescu a comis desigur un act nepoliticos şi nepolitic — mai mult,
„o gafa" şi poate chiar şi o prostie. Criticabilă. Chiar sever criticabilă.
Dar furtuna pe care coaliţia urâţeniei şi tâmpeniei o ridică împotriva
ei mă împinge să o iert, şi chiar să o apăr. Şi Regina cred că îşi va fi
pus batista la nas ca să întâmpine puhoiuî scursorilor fetide, şi că se
va fi dat la o parte ca să n-o păteze veninul ţâşnit din fibroamele
congestionate... Decât platitu- dinele unei Didine Cantacuzino şi ale
celor 70 de metrite ale Consiliului Naţional (al femeilor române!)
mai bine înţepăturile „â fleur de peau" şi fară prea multă răutate pe
care Martha şi le-a îngăduit, mai mult în dauna ei.
Singura judecată inteligentă înţelegătoare asupra „cazului", a fost
a lui Iorga, într-un articol „Două Femei" din Neamul Românesc de
alaltăieri. Iorga scrie în fiecare zi: trebuie să parcurgi dacă ai
răbdarea — 99 de articole proaste sau ridicole ca să dai peste unul
bun, dar când e bun e bun. întocmai ca şi cu discursurile sale, ca şi cu
faptele sale — şi de aia îi zice lumea Fute-Vânt. Numai cu cărţile n-
are noroc, căci acolo nici la o sută nu e una bună, căci nu e nici una,
din cele o mie câte a scris. în articolul „Două Femei" cele două
incontestabile talente, cele două impresionante personalităţi femeieşti
sunt puse faţă în faţă şi conturate fară platitudine, fară răutate şi fară
patimă. Cât mai puţine flori într-o parte, cât mai puţină tărâţă de alta.
Judecată subţire şi imparţială. Jupâne Iorga, jupâne Iorga, de ce nu te
arăţi totdeauna aşa!
Ieri seară la ora 6 am avut vizita lui Inculeţ care-mi ceruse o
întrevedere prin telefon. A venit să-mi ceară confidenţial informaţii şi
sfaturi într-o chestiune foarte delicată. Ar fi venit Tătărescu1, dar s-a
temut în cele din urmă ca vizita lui să nu dea loc la prea multe
comentarii. Inculeţ mi-a mărturisit că raporturile între Prinţul Nicolae
şi Regele s-au încordat în aşa mod, încât situaţia trebuie definitiv şi
radical lămurită. Prinţul a cerut să vină de Anul Nou la Palat cu
dama, care să fie oficial recunoscută ca soţia sa, declarând că altfel
nu va veni. Cererea i-a fost natural refuzată şi Prinţul n-a apărut la
ceremoniile oficiale. Dar de atunci a impus ofiţerilor şi militarilor
care vin în contact cu dânsa la Snagov, să dea d-nei Doletti onorurile
cuvenite unei Principese, în casa ei, în străinătate, printre intimi, d-na
Doletti este tratată ca Principesă a Familiei Regale. Când Regina
Maria s-a dus să vadă pe Prinţul Nicolae bolnav de scarlatină, a
primit-o d-na Doletti care nu s-a jenat să-i dovedească că ea este
stăpână în casa lui „Nicki". Până mai în urmă se mai putea obţine
ceva de la Prinţ strângându-l cu paralele. Acum nici pe această cale
nu se mai poate face nimic, căci a pus bani la o parte2. D-na Doletti e
o excelentă gospodină, a pus ordine în averea Prinţului şi a plasat
bani mulţi în străinătate. Ea este stăpână complectă nu numai asupra
averii Prinţului dar şi asupra voinţei lui. îi trebuie acum consideraţie
şi onoruri şi Prinţul e o păpuşă în mâinile ei, o păpuşă din care face
ce vrea. în ultimele trei luni scene deplorabile au avut loc între Rege,

Note:
 1
Deşi .jidan" Fermo e în slujba antisemitului Stelian, şi încă
plătit scump. Pretextul: un sentiment de pietate faţă de memoria lui
Take Ionescu. Realitatea: un om talentat la îndem&nă, şi discret,
pentru redactarea articolelor pe care impostorul le iscăleşte.
Regină şi orbitul Prinţ. Situaţia a devenit intolerabilă, şi Guvernul
a hotărât să o sfârşească, eliminând pe Nicolae din Familia Regală.
„Vrei să zici că Regele a hotărât să-l excludă"? — am întrerupt
eu.
— „Da, Regele. Dar Guvernul a decis să acopere pe Rege, şi să-şi
ia el răspunderea actului cerând Suveranului să-l desăvârşească."
După Statutul Familiei Regale, orice căsătorie săvârşită fără con-
simţământul Regelui este nulă de drept, iar membrul familiei care a
desăvârşit-o este exclus de drept din Familia Regală — cu toate
consecinţele. Regele şi Guvernul vor să aplice acum Prinţului acest
articol, dar se izbesc de o mare dificultate: nu mai există nici o
dovadă autentică a căsătoriei! Am arătat în Amintirile mele cum au
decurs lucrurile în noiembrie 1931, cum Regele a refuzat atunci să
calce pe calea pe care o apucă astăzi, şi cum a preferat (după sfaturile
mele) o cale mai puţin scandaloasă care ducea şi dânsa la anularea
căsătoriei: înlocu
procedură n-a dat rezultatele dorite, ci a Regelui, care a fost prea slab
cu frate-său. Singura dovadă a căsătoriei a rămas buletinul stării
civile, aflat în mâinile Prinţului Nicolae, care nu-l dă. Pare că ar fi
aflat intenţiile lui frate-său şi ale Guvernului, şi cum excluderea din
Familie nu poate fi făcută decât pe baza căsătoriei fară autorizaţie,
Nicolae a schimbat macazul, nu mai vorbeşte de căsătoria lui (dar
nici nu e negată), şi declară că nu posedă nici un document. Inculeţ
mi-a spus că pe această chestiune a fost chiar obraznic faţă de primul
ministru în ultima lor întrevedere.
Vicepreşedintele Consiliului a venit la mine să-mi ceară anumite
informaţii şi un sfat. A venit trimis de Rege care i-a spus: „Du-te la
Argetoianu, el ştie cum s-au petrecut lucrurile şi ne poate ajuta!"
Prima chestiune pe care mi-a pus-o Inculeţ a fost dacă ştiu ce s-a
făcut registrul cel vechi de la Tohan cu actul Prinţului. I-am scos un
volum din manuscrisul Amintirilor mele şi i-am citit tot capitolul
referitor la cele întâmplate în noiembrie 1931 şi în aprilie 1932. L-a
interesat enorm. Note:
1
în fapt, Tătărescu mi-a telefonat — după câte mi s-a spus ieri
de ai mei — sâmbătă seara, dar nu m-a găsit acasă.
2
Inculeţ mi-a mărturisit că în afară de cei 500 mii lunari pe care i-
a primit de la toate Guvernele, liberalii i-au mai dat un număr
considerabil de milioane.
Din el rezulta că registrul cu pricina a fost încredinţat Regelui în
ziua de 8 noiembrie 1931, de către mine personal, la castelul Foişor.
După spusele lui Inculeţ, Regele nu-şi mai aducea aminte de acest
lucru — şi vicepreşedintele Consiliului se tânguia că nu cumva
registrul să fi ars odată cu Foişorul. Şi îndată mi-a pus a doua
întrebare, pentru care în realitate venise, căci îşi dedeseră cu toţii
seamă că faimosul registru va fi greu de regăsit, şi prima întrebare nu
avusese alt scop decât de a introduce pe a doua. M-a întrebat dacă aş
fi dispus să-i ajut să reconstituie actul prin martori, adică să
mărturisesc că l-am văzut şi că registrul Care-l conţinea a fost distrus
din motive superioare de oportunitate politică. Am declarat foarte net
lui Inculeţ că sunt dispus să ajut Guvernul pe calea pe care a apucat-
o, fiind convins că excluderea Prinţului Nicolae din Familia Regală a
rămas singurul mijloc de a curma un scandal, care ne face ţara de râs
şi demoralizează încă şi mai mult o societate, care numai de acest
supliment de demoralizare nu are nevoie, şi mai ales fiindcă sunt
sigur că odată acest act săvârşit, orice pericol de a vedea pe d-na
Lupescu Regină a României va fi înlăturat. Am promis lui Inculeţ nu
numai concursul meu dar şi pe al lui Şoneriu şi al lui Crătunescu
(martor la cununie) care împreună cu inginerul Teodoru (al doilea
martor), prefectul Horia Furtună, primarul şi notarul din Tohan —
sunt singurii oameni care au cunoscut actul, în afară de familia şi de
familiarii celor interesaţi. M-am înţeles cu Inculeţ asupra următoarei
proceduri: întâi să se caute bine registrul printre lucrurile scăpate de
la Foişor; dacă nu se va găsi, să procedăm la reconstituirea actului
prin martori — Guvernul urmând să-şi asigure mărturiile d-lor
Furtună şi Teodora precum şi ale foştilor primar şi notar din Tohan.
Principala mărturie rămâne însă, evident, a mea.
 De la capitolul informaţiilor, Inculeţ a trecut apoi la acela al
sfatului. Actul pe care Guvernul i hotărât să-l desăvârşească, era de
natură delicată şi politica amestecându-se la noi în toate, Inculeţ m-a
întrebat dacă n-aş crede că ar fi cazul să se convoace un fel de sfat al
şefilor de partide sub preşedinţia Regelui, în care Suveranul să ceară
concursul fiecăruia pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri de
înaltă moralitate. Am arătat interlocutorului meu că nu eram de
această părere, că toţi aceşti domni adunaţi la un loc, şi unul în faţa
altuia, vor face teatru, şi vor încurca lucrurile — şi că ar fi mai bine
ca Regele să-i cheme unul după altul, şi între patru ochi să le obţină
aprobarea sau cel puţin neutralitatea.
I-am adăugat că lucrurile vor merge poate mai greu cu Iorga, şi ca
să înlesnesc Regelui „capacitarea" Profetului, am încredinţat lui Incu-
leţ, cu titlul de împrumut, originalul textului scris cu mâna zisului
Iorga în aprilie 1932, prin care rezuma eventualele hotărâri ale
Consiliului de Miniştri convocat tocmai pentru a hotărî excluderea
Prinţului din Familia Regală1. Inculeţ a găsit sfatul meu foarte
judicios, l-a aprobat şi mi-a spus că-l va împărtăşi Regelui — iar
autograful lui Iorga — o aprobare „avant la lettre" a măsurii plănuite
de Guvern — l-a încântat, literalmente. Cum îl rugasem să-mi
înapoieze textul lui Iorga îndată după ce-l va fi arătat Regelui şi lui
Tătărescu, m-a întâmpijiat: „Dar dacă Regele îmi cere să i-l dau"? —
„Te rog să-i spui că te-ai angajat pe onoare să mi-l restitui". Şi pe
aceste cuvinte ne-am despărţit, deocamdată.
Ieri dimineaţă am avut o şedinţă a Comitetului Partidului Agrar.
Am luat dispoziţiuni pentru pregătirea campaniei electorale în
vederea alegerilor generale, şi am hotărât o serie de întruniri
regionale între iunie şi august. Am luat apoi o masă colegială la
restaurantul Cina, masă care s-a lăsat cu câteva discursuri de
circumstanţă, ca de obicei.
6 aprilie. — Papacostea mi-a adus ieri scrisoarea lui Averescu
prin care pofteşte pe toţi miniştrii, foştii preşedinţi ai Corpurilor
Legiuitoare şi foştii primari generali ai Bucureştiului la o consfătuire
în sala Lie- dertafel, în ziua de 22 aprilie. Textul scrisorii a fost
publicat în ziare, azi-dimineaţă. Iată şi scopul invitaţiei:
 „Pe baza unui Decret Regal dat la Sinaia în ziua de 30 decembrie
1933 şi contrasemnat de preşedintele Consiliului de Miniştri de
atunci — dr. Angelescu — de miniştrii de Interne, de Justiţie şi al
Apărării Naţionale, Guvernul a fost autorizat să introducă în ţară
regimul stării de asediu care, prin repetirea ratificării parlamentare
din 6 în 6 luni, s-a menţinut până azi, cu perspectivă de prelungire
sine die.

Note:
1
A se vedea Amintiri, partea a VlII-a, pag... [volumul IX, pag,
404 şi XI, pag, 201 de Memorii — ediţia St. Neagoe],
Este fără îndoială, o stare vădit anormală. Ea trebuie să aibă însă
o explicaţie, pe care noi nu o cunoaştem.
Cred că este firească dorinţa, pentru toţi oamenii de bine de a o
cunoaşte şi de a face tot ce este cu putinţă, pentru a ieşi din ea."1
Să nu fie o legătură între această convocare şi „cele" hotărâte de
Rege şi de Guvern, şi pe care mi le-a împărtăşit duminică,
confidenţial Inculeţ?
Cred că nu vor răspunde mulţi la invitaţia mareşalului, căci firi
independente nu prea avem în ţară. Apoi, dacă ţara merge prost, nu
din cauza stării de asediu; cu toată această stare de asediu suferim de
o criză de autoritate şi ceea ce ne omoară e tocmai anarhia care s-a
întins în toate ramurile organizării noastre de Stat. Sunt alte rele care
trebuiesc lecuite, cu sau fără stare de asediu. Averescu a comis o
mare greşeală: aceea de a nu se sfătui cu cei mai calificaţi
reprezentanţi ai categoriilor convocate înainte de a lansa invitaţiile.
Aşa cum le-a făcut riscă să rămână cu câţiva prieteni personali. Eu
m-aş fi dus, dar la 22 aprilie voi fi la Paris sau pe drum spre Paris,
unde trebuie să prezidez un comitet al „Stelei Române".
Ziarele franco-Mico-antantofile publică în manşeta cu litere mari:
„Dl Beneş a sosit la Belgrad.
0 nouă manifestare de solidaritate a Micii înţelegeri". Biata Mică
înţelegere, ziua şi propteaua!
Interesant de citit printre rândurile celor două toasturi pronunţate
ieri la Belgrad de Principele Paul şi de dl Beneş. Cuvântarea
Prinţului e scurtă, fară nici un cuvânt mai mult decât trebuia în
cinstea tratatului tripartit, dar o aluzie discretă — şi o înţepătură —
cu privire la tratatele separate. „Acţiunea ţărilor noastre s-a
complectat —..." a spus Regentul Paul;, înţepătura apare evidentă în
acest „noastre" prin care Regentul iugoslav reaminteşte d-lui Beneş
pactul Cehoslovaciei cu Sovietele, încheiat şi el fără voia sârbilor...
Discursul lui Beneş, kilometric şi banal — o nesfârşită pledoarie în
favoarea unei cauze, pe care profuziunea argumentelor tocmai, o
pecetlueşte ca compromisă. încolo schimb de amabilităţi, de flori şi
de decoraţii, ca de obicei.

Note:
1
Sublinierea in textul d-lui mareşal.
Telegramele din Paris anunţă că un conflict destul de grav ar fi iz-
bucnit la Moscova între Armata Roşie şi Ghepeu (G.P.U.). Mareşalul
Voroşilov cere capul şefului acestei instituţii şi mai cere ca pe viitor
Ghepeu-ul să nu se mai amestece în treburile Armatei. Rapoartele in-
formative despre stările din unităţile militare să nu mai fie trimise la
Ghepeu, ci la Statul Major. Pentru prima dată în Rusia Sovietică, Ar-
mata ia poziţie pe faţă împotriva formaţiunilor comuniste civile. Exi-
genţele militarilor au fost transmise de Voroşilov lui Stalin, sub
forma unui ultimat.
Dan Sărăţeanu, prietenul meu (dar şi al lui Sergiu Dumitru* şi al
lui Inculeţ printr-însul), şeful organizaţiei Partidului Agrar din
Covurlui, a fost numit director-general al Radiodifuziunii în locul lui
Cârnu-Mun- teanu. Ce are să fie pe capul meu cu cerşetorii de slujbe!
Sărăţeanu era deja să fie numit, acum trei ani, director general al
Siguranţei, dar i-a tras chiulul atunci Inculeţ!
Universităţile s-au redeschis ieri, precum şi câteva căminuri
autorizate. Un mare număr de studenţi, care nu mai erau studenţi
decât cu numele, au fost exmatriculaţi (ce frumos cuvânt!), iar cei
care au fost menţinuţi, au trebuit să semneze o hârtie prin care se
angajau pe onoare să nu mai facă parte din nici o asociaţie
neîncuviinţată de Universitate, şi din nici un partid politic. Băieţii au
semnat — pare că la Politehnică au fost oarecare dificultăţi — dar cu
ce rezerve mintale, desigur! Nu se câştigă nimic pe această cale; se
introduce în Universitate spiritul lui Loyola, şi atâta tot închiderea
anumitor căminuri, şi repartizarea burselor (conform ultimelor
dispoziţiuni legale) provoacă multe încurcături prin facultăţi, care nu
e exclus să ducă chiar la tulburări. Decanatele sunt îngrijorate.
Hop şi el! Roosevelt cere Europei, în numele democraţiei ameri-
cane, să dezarmeze! A nimerit-o bine, tocmai în momentul în care în
Anglia, Germania şi Franţa criza economică a fost ameliorată sută în
sută mulţămită hiperproducţiei industriilor închinate armamentelor
pe pământ, pe apă şi în aer!
Paul Prodan a fost numit director al Teatrului Naţional pe 5 ani, şi
e încântat. Cum rugase însă pe Sf. Anton să-i realizeze acest vis, vrea
să ofere bisericuţei catolice din Sinaia o statuie a sfântului şi a venit
la soţia mea — o altă adeptă a sfântului Anton — ca să-l ajute în
găsirea şi alegerea obiectului. Bine că mai sunt şi oameni credincioşi
în ţara românească. Dar Paul Anton Prodan nu e numai credincios,
mai e şi credul. De 1 aprilie, nenea Dinu Brătianu a pus pe X care
imită la perfecţie vocea lui Iorga, să cheme pe Paul al nostru la
telefon şi să-i ceară — cu glasul d-lui Profesor — reprezentarea
imediată, până în Paşti, a unei noi piese. Prodan a înnebunit, a trimis
pe regizorul lui la Apostol, care a căzut din nori: „Eh, drrragă, darrh
eu nu am piesa ghata!" Şi acum sfântul Paul-Anton nu mai ştie la ce
sfinţi să se închine ca să scape de încurcătură.
7 aprilie. — Dl Zeeland (cu nume de insulă sau de brânză),
primul ministru belgian a primit din partea Franţei şi a Angliei
misiunea de a alcătui un plan de reorganizare economică a lumii.
Dacă nici dl van Zeeland nu ne va scăpa de faliment, nu ne mai scapă
nimeni.
Dumnealor domnii miniştrii fără portofoliu Iuca şi Mircea
Djuvara şi-au dat demisia, care a fost primită. Această dublă
defecţiune va slăbi mult — evident — Guvernul! Pe Ministerul de
Agricultură, vacant, se ceartă tot partidul şi demisia lui Iuca pare a nu
fi străină de faptul că disputatul departament i-a fost refuzat.
Neputându-se înţelege asupra unui partizan, nu e exclus ca Dinu
Brătianu şi Tătărescu să cadă de
acord asupra lui Sescioreanu, preşedintele Uniunii Camerelor de
Agricultură, ca specialist, neînscris în partid.
 Averescu şi Maniu au avut o întrevedere la doctorul Popovici
(nas, gât, urechi). A dat Pangal peste ei, căutând pe doctorul. Se vede
că i-a întrunit simpatia lor comună pentru Majestatea Sa.
8 aprilie. — în Universul de azi Stelian Popeşte ne aduce ritos la
cunoştinţă (printr-un fel de comunicat tipărit cu litere groase) că a
luat în cleioasa lui mână, politica externă a României. Şi a şi început
în foaia apărută azi-dimineaţă prin următoarele manifestaţii:
1. — Un articol intitulat „Sărmană Ţară", ca răspuns unui articol
cu acelaşi titlu apărut în alt ziar, prin care Popeştele combate ideea
unei neutralităţi a României (dar cine s-a gândit la aşa ceva?) şi
preconizează politica alianţelor (pe care toate Guvernele au practicat-
o, pe care nimeni nu se gândeşte să condamne);
2. — Reproducerea unui articol al lui Emile Bure (din Ordre)
intitulat: „Mussolini " lucrând pentru Hitler se sileşte să rupă Mica
înţelegere". Popeştele subliniază, încadrează, comentează frazele
Buretelui de la Paris, ca şi cum ar fi cuvinte din evanghelie. Numai
că Bure scrie pentru parale (,j'en sais quelque chose") şi că părerile
lui fac cât paralele pe care le-a încasat;
3. — Următoarea informaţie:
Reconstituirea Societăţii Anglo- Ungare.
Londra. 7 aprilie. Ziarele anunţă reconstituirea Societăţii Anglo-
Un- gare pentru promovarea relaţiilor culturale, artistice şi de
prietenie între Anglia şi Ungaria. Preşedinte al Societăţii a fost ales
lord London- derry, cu prilejul unei recepţii la Legaţia Ungariei!
N.B. Ce crede dl ministru de Externe că ar trebui să facem noi?"
Acest N.B. al Popeştelui e delicios; ce vrei nene Stelică să
facem? Să declarăm război Ungariei, sau poate Angliei? Să trimitem
la Londra pe Lugoşianu sau pe Popescu-Necşeşti să dea gata şi pe
unguri şi pe englezi? Milostiveşte-te împărate, şi iartă-i!
Şi domnul Profesor-Profet-Fute-Vânt Nicolae Iorga constată în
Neamul său că Mica înţelegere dupăformula Titulescu (putere
unitară, cu armată, cu uniune vamală, cu birouri comune) a dat ortul
popii! Şi-i pare rău. Şi mie.
Arestarea lui Jagoda, fostul şef al Ghepeu-ului între anii 1933 şi
1936, şi actualmente comisar al poporului pentru Poştă şi Telegraf —
se confirmă. Ovrei soios din Nijni Novgorod, unde înainte de
revoluţie exercita meseria de ceasornicar, Hersche Jehuda, zis
Jagoda, a fost trei ani de zile şeful fioros şi sadic al celei mai infame
instituţii din lume. Câte suflete n-a torturat, şi câte trupuri n-a căznit
înainte de a le trimite pe altă lume! Va plăti acum pentru toate. E
acuzat de delapidare (s-au găsit numeroase milioane şi giuvaieruri în
casa lui) şi de destăinuire de secrete de Stat. Jagoda-Jehuda e
ginerele lui Sverdlov, fost preşedinte al Comitetului Comisarilor
Poporului şi unul din cei mai sângeroşi şefi comunişti.
Madamele nu se lasă. Universul de azi publică un nou protest
contra Marthei Bibescu. Gâştele termină închinarea lor la adresa
Reginei cu fraza: „Recunoştinţa şi amintirea noastră va fi (sic)
vecinică!" Muieret certat cu sintaxa, Regina Maria n-a murit încă, şi
mai slăbiţi-o cu „amintirea" voastră! Sau nu vreţi să vă lăsaţi mai
prejos decât Camera, care i-a celebrat deja parastasul acum două
luni? Pus la cale de beşoandre ofilite, acest „rahat" a fost semnat de
zeci şi zeci de babe acrite, de căţele neajunse şi chiar de femei
cumsecade dar inconştiente.
9 aprilie. — Ieri a fost o zi de întrevederi senzaţionale. Mai întâi
cu Averescu. Am fost la dânsul să-i exprim tot regretul meu — vorba
vine — de a nu putea participa la consfătuirea convocată pentru ziua
de 22 aprilie. I-am explicat motivele pentru care sunt nevoit să fiu în
acea zi la Paris. L-am găsit foarte îmbătrânit, foarte obosit. Aude
prost, vorbeşte greu şi-mi pare că şi agerimea minţii s-a cam stins.
Nu avea aerul să dea mare importanţă nici ei gestului pe care i-a
făcut Am vorbit ue memoriile lui. Mi-a citit câteva pasaje din noul
volum în curs de tipărire (avea corecturile pe masă), între altele
pasajul relativ la vizita „Prinţului" Ferdinand la Craiova în 1914
(după Marna) ca să-l întrebe dacă planul de atac împotriva Rusiei
(alcătuit de Averescu pe când fusese şef de Stat Major) mai era
adaptabil la noua situaţie sau dacă nu trebuia pus la punct Averescu a
răspuns că planul era perfect executabil, şi Ferdinand-le Loyal a
plecat de la Craiova încântat. înainte de a pleca a luat pe Averescu la
o parte şi i-a spus: „J'ai oubli6 de vous dire: Mein Onkeî last Sie
sch5n grussen! Când va apare volumul, iar o să înceapă patrioţii să
urle!
 A doua întrevedere senzaţională: cu Malaxa. A venit după amiază
la mine şi a stat un ceas şi jumătate. Ce grea e meseria de judecător:
de departe, Malaxa se conturează ca un simplu gheşeftar — de
aproape, când vorbeşti cu el, aproape te convinge că e un binefăcător
al ţării. Mi-a povestit toate sforţările lui pentru a înzestra ţara cu o
industrie complectă pentru armament. Până la sfârşitul anului vom
putea fabrica de toate, tunuri, arme portative, muniţii — fără să avem
recurs la nimic din străinătate. Dacă o fi aşa, e bine. Să câştige şi
Malaxa cât o vrea, căci ne vom recupera toate pagubele numai prin
faptul că nu vom mai arunca bani peste graniţă. Dar vizita lui Malaxa
n-a avut de scop să-mi dea informaţii asupra industriei armamentului.
Omul a venit să-mi spună că trebuie să ies din rezerva mea şi să iau
răspunderea guvernării. Şi a început să mă acopere cu flori şi cu
laude, în termeni pe care m-aş jena să-i reproduc aci. Confidentul
Regelui' nu s-a sfiit să-mi spună că Majestatea Sa mă consideră „ca o
inteligenţă sclipitoare şi ca singurul om care îndrăzneşte să ia o
răspundere şi să execute împotriva tuturor un plan odată adoptat".
Am răspuns lui Malaxa că părerea lui, şi a Ma- jestăţii Sale, despre
mine mă măgulesc foarte mult, dar „â quoi bon?" şi Regele e
inteligent, foarte inteligent. Ce folos trage însă ţara că Regele, şi eu
suntem inteligenţi? Am mai explicat confidentului că rezerva mea
actuală în politică nu e datorită vreunei supărări, ci descurajării: nu
mai cred în acţiunea Regelui, nu-l mai cred în stare să schimbe
regimul de mizerie morală în care ne zbatem şi restul nu mă intere-
sează. Malaxa crede că n-am dreptate, că ceasul unei mari schimbări
a bătut, că în fine Regele va arăta ce poate şi că în această acţiune
rolul meu va fi covârşitor. Am replicat lui Malaxa că rămân sceptic,
şi că nu cred într-o schimbare radicală a metodelor noastre de
guvernământ până nu voi vedea-o. Ne-am despărţit prieteni. Malaxa
îşi pregătise vizita prin emisari: punând-o in legătura cu intervenţia
iui incuieţ de duminică, mă întreb dacă n-a fost pus la cale de Rege,
ca să mă sondeze şi să-mi câştige definitiv colaborarea în afacerea
Prinţului Nicolae.
A treia şi ultima întrevedere senzaţională am avut-o cu fiica-mea:
a venit să-mi anunţe că vrea să divorţeze! Am sfătuit-o să-şi ia două
luni de gândire. Să stea la Breasta şi să-şi cântărească hotărârea,
înainte de a face un pas atât de grav.
Ieri am avut vizita lui Malaxa; nu se putea să nu primesc repede-
repede şi pe a lui Nae Ionescu. Azi-dimineaţă s-a înfiinţat: am ajuns
iarăşi la modă. Verzi şi uscate. El ştie:
că Regele a comunicat la Paris numele viitorului prim-ministru şi
pe al ministrului de Externe,
că aceştia vor fi Vaida şi Mironescu,
că Parisul a primit cu strâmbătură numele lui Vaida, dar l-a
înghiţit de dragul lui Mironescu la Externe,
că Thierry a şi primit instrucţii să ia contact cu Ghiţă Mironescu,
că Costăchescu va face negreşit parte din noul Guvern, că acelaşi
Costăchescu ar fi pretins că va fi ministru la 15 iunie, că tot acelaşi
Costăchescu ar fi declarat că Partidul Naţional-Ţarănesc nu mai face
două parale,
Note:
1
Malaxa ia masa cel puţin o dată pe săptămână cu Regele, şi stă
cu el de vorbă, în doi, cea suri întregi.
că, în fine, Maniu nu se va lăsa până nu va fi numit din nou şef în
locul lui Mihalache. Uf!
Nae mi-a spus că ar fi aflat din sorginte sigură că iar se încurcă
chestiunea cu Nicolae — dar nu ştia nimic despre cele puse în
realitate la cale şi bineînţeles că nu i le-am spus eu.
Am căutat să aflu dacă ştie ceva despre aşa-zisa misiune confi-
denţială a lui Malaxa la Berlin. Mi-a afirmat că Malaxa n-a avut nici
o misiune specială la Berlin şi că succesul său pe lângă Goring se
dato- reşte numai faptului că a oferit nemţilor benzină. Graţie acestei
oferte care a fost făcută şi primită, Malaxa a putut să obţină o scădere
de 35% asupra preţurilor maşinăriilor comandate, o livrare cu termen
scurt şi o precădere de fabricaţie pentru orice comandă românească
(în compartimentul armamentului), chiar asupra Statului german.
Venind vorba despre Prezan, Nae Ionescu mi-a dat interesantul
amănunt, că şi mareşalul nostru nr. 2 îşi scrie memoriile. Sau poate
că i le scria coana Olga, sau poate că le scriu amândoi împreună. Ar
fi singurul lucru pe care-l mai pot face împreună. Prezan ar fi citit
chiar unele pasaje lui Nae — sunt foarte prieteni — printre care unul
senzaţional, care, dacă e adevărat, aruncă o lumină cu totul nouă
asupra caracterului lui Ionel Brătianu şi asupra acţiunii sale în 1916.
După Tur- tucaia, Brătianu ar fi convocat pe Prezan şi i-ar fi
mărturisit că vrea să încheie o pace separată. Dar neştiind cum să
abordeze pe Rege (?), ar fi trimis pe Marghiloman la Regină, ca să o
înduplece să intervină dânsa pe lângă Ferdinand. Regina s-ar fi
înfuriat, la primele vorbe pronunţate de Marghiloman şi l-arfi scuipat
în obraz. Toată istorioara îmi pare inverosimilă, şi sfârşitul ei cu
Marghiloman şi cu Regina mă face să cred, sau că Prezan a visat,
dacă într-adevăr a povestit aşa ceva în memoriile lui, sau că Nae
Ionescu s-a lăsat în scările fanteziei faţă de mine. Brătianu să se
teamă să abordeze pe Regele Ferdinand, e ceva de necrezut. Apoi,
dacă ar fi avut ceva de comunicat Reginei, s-ar fi servit de Barbu
Ştirbei, iar nu de Marghiloman. în fine Regina Maria, cu toate
cusururile ei, nu e femeie să scuipe pe cineva în obraz. Cine va citi
memoriile lui Prezan, dacă se vor publica odată, se va lămuri.
10 aprilie. — Breasta. Plecat azi-dimineaţă din Bucureşti, ca să
fac mâine duminică un turneu politic în Dolj, spre Dunăre, cu
întrunire mare la Poiana (lângă Calafat) şi poposit la Breasta, unde
nu fusesem încă din primăvara aceasta. E o vreme minunată, mugurii
se sparg şi totul începe să înverzească. Pomii sunt în plină floare,
păsărele şi insecte se deşteaptă, miresme se ridică uşoare din pământ
şi toată această reînviere a firii, după somnul iernii, pare că urcă o
sevă nouă şi în vechiul nostru trunchi, al bătrânilor.
Ieri vineri 9 aprilie a fost o zi însemnată pentru Dinastia noastră.
Prinţul Nicolae a fost eliminat din Familia Regală, cu pierderea
tuturor titlurilor, gradelor şi privilegiilor sale. După vizita, lui Inculeţ
din 4 Aprilie ştiam că lucrurile se vor termina prin această procedură
dar nu mă aşteptam ca totul să meargă atât de repede, ba rămăsesem
chiar cu impresia că Prinţul Nicolae va „ridica" toate incidentele
posibile ca să întârzie hotărârea. Am fost prin urmare destul de
surprins printr-o convocare primită la ora 1 Vi, la un Consiliu de
Coroană, care s-a ţinut seara la ora 8, în sala Tronului, Ia Palatul
Regal. Procedura a putut fi îndeplinită mai repede decât se credea
fiindcă Prinţul Nicolae nu numai că n-a invocat „inexistenţa" actului
său de căsătorie, cum se temea Guvernul că o va face, dar încă, prin
insistenţa sa pentru legitimarea situaţiei sale conjugale şi prin
ultimele două scrisori pe care le-a adresat alaltăieri 8 aprilie Regelui
şi lui Tătărescu, departe de a provoca întârzierea deznodământului, a
ajutat Ia precipitarea lui.
Am sosit la Palat la ora 8 fară zece şi am fost imediat condus în
sala Tronului, unde a avut loc Consiliul. O masă lungă, acoperită cu
un postav roşu, de aceeaşi nuanţă ca fotelurile, fusese întinsă de-a
curmezişul sălii, dinaintea treptelor Tronului. Foteluri, toate la fel, de
o parte şi de alta a mesei. Fuseseră convocaţi, în afară de Guvern
(miniştrii, dar nu şi subsecretarii de Stat) numai şefii de partide. în
momentul când am sosit, m-a luat Urdăreanu la o parte şi mi-a spus,
că deşi foştii primi-miniştrii ar trebui, după protocol, să vorbească
întâi, Regele a schimbat formula, ca să pot lua eu cuvântul la început,
şi să fac atmosferă; va vorbi cel dintâi Iorga ca fost şef al Guvernului
sub care căsătoria Prinţului a fost contractată şi al doilea eu, ca fost
ministru de Interne al acelui Guvern — apoi îşi vor spune pe rând
părerea toţi şefii de partide, începând cu foştii primi-miniştri şi
continuând după vechimea în grad de ministru, sau după vârstă,
pentru cei care n-au fost încă miniştri (Gr. Filipescu (!) şi G.
Brătianu). D-rul Angelescu şi Victor Antonescu fiind spectatori muţi,
(în numele Guvernului urma să vorbească numai Tătărescu), eram cel
mai vechi ministru după Averescu, dar după protocol ar fi trebuit să
ia cuvântul înaintea mea nu numai acesta (care mai era şi fost prim-
ministru şi mareşal) dar şi Iorga, Vaida şi Prezan (mareşalii fiind
asimilaţi în ierarhie cu preşedinţii de Consiliu). Regele n-avea însă
nici o încredere în Averescu şi în Vaida şi ştia dinainte că Iorga va
bate câmpii. Majestatea Sa a pus pe Iorga să vorbească primul, ca să-
i măgulească amorul propriu şi să-i mai domolească pornirile şi pe
mine al doilea ca să trag brazda cea bună.
După câteva minute de aşteptare şi-a făcut şi Regele intrarea prin
uşa din fund dintre Tron şi curte. Ulea ne rugase să facem cerc, în
faţa Tronului şi a mesei — Guvernul de o parte şi noi „şăfii" de alta.
Iorga n-a vrut să se alinieze nici cu unii nici cu alţii, şi s-a proţăpit
singur, în mijlocul semi-cercului, la doi paşi înaintea noastră.
Rezultatul a fost pentru dânsul contrariul celui aşteptat; Regele a
început prin a ne strânge mâna nouă şi membrilor Guvernului, pe
rând, şi a sfârşit prin Iorga, care da semne de vădită enervare. Deja
înainte de intrarea Regelui făcuse pe caraghiosul: în apăsata
atmosferă care domnea, şi în care nimeni din noi n-avea poftă să
glumească sau să vorbească prea tare, se revărsase într-un potop de
glume triviale, însoţite de nenumărate „eih dhnragă!" şi aruncate în
dreapta şi în stânga în gura mare.
Dacă Regele în loc să-l salute cel din urmă, i-ar fi strâns mâna cel
dintâi, poate că dl Profesor ar fi vorbit cu totul altfel la masa... roşie.
Ne-am aşezat la masă — fiecare loc era însemnat cu un nume în
ordinea următoare: la mijlocul mesei, cu spatele la Tron Regele; în
dreapta lui şi unul după altul mareşalul Averescu, eu, Dinu Brătianu,
dr. Angelescu, general Paul Angelescu, Iamandi; la stânga Regelui, şi
în ordine: Vaida Voievod, Oct. Goga, Grigore Filipescu (!), Victor
Antonescu, Franasovici şi Cancicov. In faţa Regelui, Tătărescu avea
la dreapta lui pe dumnealor domnii Fute-Vânt-Iorga, Mihalache, Gh.
Brătianu, Vaier Pop şi Negură, iar la stânga pe mareşalul Prezan, pe
Iunian, pe Inculeţ, pe Sassu şi pe dr. Costinescu. în total 23 persoane
în jurul Regelui. Iunian, care se afla la Braşov (la un proces) a fost
adus cu avionul şi a sosit abia la ora 8V2, scuzându-se. Ca să nu fie
poftit Maniu, n-au fost invitaţi nici ceilalţi doi foşti primi-miniştri —
g-ral Văitoianu şi Mironescu — mărginindu-se convocările numai la
şefii partidelor reprezentate în Parlament.
Regele a deschis şedinţa prin câteva cuvinte. A început prin a
spune că deşi era totdeauna foarte mulţumit să se poată sfătui cu
îndrumătorii politici ai ţării, nu-i poate saluta în acea seară cu
bucurie, prilejul datorită căruia îi vedea strânşi în jurul său fiind
foarte dureros. Ne-a povestit apoi pe scurt încercările făcute timp de
5 ani pentru a readuce pe Prinţul Nicolae pe calea datoriei, şi cum
toate aceste înoercări au dat greş şi a sfârşit prin a ne declara că
situaţia creată în ultimele luni de frate-său cere o imediată soluţie
care nu poate fi decât aceea pe care a respins-o cât timp a mai putut
crede într-o" îndreptare. Regele a dat apoi cuvântul lui Tătărescu ca
să citească raportul pe care Guvernul i l-a adresat.
Regele care vorbeşte uşor şi voios, a avut aerul jenat şi plictisit în
tot timpul cuvântării sale: faţa îi era asudată dar de o adevărată
emoţie, nici vorbă. De altmintreli toţi cei prezenţi, afară de Averescu
şi de mine, aveau aerul de plictisiţi şi jenaţi şi nici o urmă de emoţie
nu se desprindea din ochii sau din manifestările lor. Singur Iorga,
emotiv din fire, trăda, deşi atenuate, preocupări de ordin sufletesc.
întrucât mă priveşte, „orice fluid" între mine şi Dinastie — ca să
întrebuinţez formula defunctului Rege Ferdinand — fiind tăiat,
judecam lucrurile cu sânge rece, de sus şi de departe, dar nu fără
interes pentru „teatrul" ce se juca în faţa mea. Nu eram nici jenat, nici
plictisit. Admiram ironia soartei care pusese în mâinile Regelui
Carol, împotriva lui frate-său Nicolae, instrumentul pe care Brătianu
îl făurise în ianuarie 1926 împotriva lui. Şi pe când Majestatea Sa
vorbea cu dispreţ de aventura lui frate-său, gândul meu îmi reamintea
alta, care, cu 12 ani înainte zdruncinase atât de adânc prestigiul
Dinastiei şi era cât pe aci să-i compromită şi viitorul...
Urmând invitaţia Regelui, primul ministru Guţă Tătărescu —
Puţă Căcărescu, cum îi zice Iorga — a deschis un dosar, şi-a tras
manşetele, a tuşit de vreo două ori ca să-şi întărească glasul de
trâmbiţaş şi cu modulaţiuni de bariton a început: „Domnilor,
Majestatea Sa ne-a întrunit astă-seară pentru lămurirea situaţiei
A.S.R. Prinţului Carol"... „Nicolae, Nicolae", a rectificat mareşalul
Prezan, aruncând o privire severă asupra cornistului... Cu un gest
demn de Jean Th. Florescu, întin- zând amândouă braţele ca să
cuprindă în ele trecutul, prezentul şi viitorul, şi mai dând apoi şi de
vreo două ori din umeri, cornistul a îngânat repede „...O, pardon,
Nicolae, bineînţeles, Nicolae..." în timpul acestei scurte scene, Carol,
Prinţul Carol, îşi muşca buzele, iar figuranţii d-lui Guţă-Puţă se uitau
unul la altul şi înghiţeau în sec. Mareşalul Averescu, a cărui vădită
oboseală cerebrală n-a ajuns să-i sleiască provizia de venin, s-a întors
spre mine şi destul de tare ca să-l audă şi Regele, de cealaltă parte, a
remarcat nu fară oarecare dreptate: „L-a luat gura pe dinainte, se
crede încă în timpul lui Vintilă!"
Fără să se lase tulburat de penibilul incident, dl Guţă-Puţă a
început să citească cu glas sonor „raportul Consiliului de Miniştri
către Majestatea Sa Regele" publicat a doua zi dimineaţa în toate
ziarele, raport în care după un scurt istoric al faptelor şi o
reproducere a art. 13 din Statutul Familiei Regale mai conţine in
extenso şi scrisoarea adresată de primul ministru Prinţului în ziua de
2 martie. Raportul sfârşeşte prin a arăta că un ultim demers făcut pe
lângă Prinţ în ziua de 8 aprilie de către o delegaţie compusă din
dumnealor domnii Gh.Tătărescu, Inculeţ, dr. Angelescu, V. Sassu şi
dr. Costinescu n-a dat nici un rezultat, şi că în consecinţă „Guvernul
socoteşte de a sa datorie să supună înaltei hotărâri a Majestăţii Sale
întreaga situaţie şi să o roage prea respectuos să aplice sancţiunile
prescrise de art. 13 din legea pentru Actele Civile ale Membrilor
Familiei Domnitoare". Raportul a fost semnat de toţi miniştrii, fară
subsecretarii de Stat.
După citirea raportului, primul ministru n-a mai adăugat nimic şi
Regele a dat cuvântul şefilor de partide. Au vorbit pe rând, şi în ordi-
nea următoare: N. Iorga, C. Argetoianu, Averescu, Vaida, mareşalul
Prezan, Oct. Goga, Mihalache, Iunian, Dinu Brătianu, Gr. Filipescu
(!) şi Gh. Brătianu.
Iorga a fost ca mai totdeauna de o neprevăzută fantezie. Fără să
intre în discuţia faptelor şi a sancţiunilor, dl Fute-Vânt, urând Regelui
Carol şi Voievodului Mihai viaţă cât de lungă, a declarat în acelaşi
timp că suntem toţi muritori („deh, hoameni hsuntem şi puthem
muhrrri mai hiute de chât chrrredem"), şi că dacă ar „muhrrri"
amândoi, şi am suprima pe Nicolae, Tronul României ar reveni
„Hohenzollernului de la Sigmaringen", ceea ce el n-ar admite
niciodată. „Mai bine Republică, decât a/a". De astă dată „ăla" nu mai
eram eu, ci Prinţul Friedriech. Pe când îi prevestea o posibilă încetare
din viaţă, Regele se uita la mine şi surâdea în doi peri. E ciudat că dl
Profesor n-a prevăzut şi posibilitatea de moarte a Prinţului Nicolae,
dar în fine n-a prevăzut-o. Concluziile lui au fost: să se retragă
Prinţului Nicolae calitatea de membru al Familiei Regale, dar să
rămână Prinţ — pentru orice eventualitate! Ca şi cum calitatea de
Prinţ iar nu cea de membru al Familiei Regale îi da drepturi la
succesiunea Tronului!
— „Ai putea să-mi spui, d-Ie Iorga, cum ar putea rămâne Nicolae
Prinţ, fară să mai facă parte din Familia Regală?" — a întrebat
Regele. Cu vădită rea credinţă, dl Profesor, care nu ştia că Regele
avea printre hârtiile din faţa sa textul precis de demitere a Prinţului,
fără reticenţe şi fără rezerve, redactat de însăşi d-sa în 19321, a
răspuns fără jenă: „Şi tothuşi Sihrrre, aţi phrrrimit această sholuţiune
în 1932!" Regele a tăcut şi a avut generozitaatea să nu-i bage hârtia
sub nas.
Categoric pentru aplicarea art. 13 şi fără nici un fel de palinodii
accesorii, am fost Dinu Brătianu, Mihalache, Prezan, Iunian şi cu
mine. Cuvântarea mea în acest spirit, venind cea dintâi după
balivernele Iui Iorga, a făcut o adâncă impresie. Pare că am avut o zi
bună, Sassu, în faţa mea era în extaz, Regele îmi sorbea cuvintele
(deşi, fără să-şi dea seamă, am făcut şi procesul lui) iar ceilalţi
miniştri în calitatea lor de judecători muţi au mărturisit după şedinţă
„că numai eu pusesem chestiunea cum trebuia". Am început prin a
spune că problema pe care eram chemaţi să o rezolvăm trebuia
examinată sub un întreit punct de vedere: sub al faptelor, sub al
dreptului şi sub un al treilea care-mi părea cel mai important, al unei
morale politice părea cel mai important, al unei morale politice şi
sociale superioare. Am trecut repede asupra faptelor, expuse deja de
dl Tătărescu, şi de altmintreli cunoscute de toţi; nu m-am oprit mult
nici asupra chestiunii de drept, articolul 13 din Statut fiind atât de
categoric şi de clar încât nu putea încăpea nici o controversă asupra
aplicării lui.
Note:
1
Text înmânat Regelui de către mine prin Inculeţ (a se vedea
însemnările din 5 aprilie, pag. 186) şi care mi-a fost cinstit restituit
după şedinţă.
Era chiar de mirare cum de nu se aplicase după anularea
căsătoriei, căci în asemenea caz această aplicare era de ordin
automatic. Deşi se consfinţise astfel de mai mulţi ani o situaţie
ilegală n-am blamat-o, mărturisind că am nădăjduit şi eu, ca şi Maje-
statea Sa şi mulţi alţii, că Prinţul va sfârşi prin aş da seamă de
realitate şi că îşi va reveni în fire. După ce am examinat problema —
fără prea multă insistenţă din punctul de vedere al faptelor şi al
dreptului — am atacat latura ei morală. Am arătat, într-o mai lungă
dezvoltare, că aceasta era după mine cea esenţială. în vremuri în care
întreaga noastră organizaţie socială şi de Stat aluneca pe povârnişul
anarhiei, singurul punct fix pe care ne puteam sprijini era ideea
monarhică. Orice putea compromite autoritatea principiului monarhic
trebuia înlăturat fară întârziere, dacă voiam să mai salvăm ce era de
salvat şi să zădărnicim tentativele de subminai e ce se încercau din
toate părţile. Am analizat în câteva cuvinte aceste tentative, şi făcând
procesul purtării Prinţului Nicolae, n-am ezitat să fac şi pe acela al
purtării Regelui Carol, fară să numesc nici pe unul nici pe celălalt
Dar ceea ce am spus se potrivea şi pentru unul şi pentru celălalt. Am
bătut şeaua ca să priceapă iapa, şi am avut norocul să găsesc formule
destul de fericite ca să mă asculte cu interes şi fară supărare, însăşi
Majestatea Sa. Am conchis că ne aflam în ceasul al doisprezecelea
pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 13 al Statutului
Familiei Regale şi pentru asanarea Dinastiei noastre. Referindu-mă la
îngrijorarea d-lui Iorga faţă de o eventuală vacanţă a Tronului; am
respins argumentele paranoicului, cu toate menajamentele de formă
indicate pentru a nu irita susceptibilitatea sa, arătând că într-un
asemenea caz, puţin probabil, am fi puşi în faţa unei situaţii nouă pe
care ar urma să o examinăm la timpul ei spre a lua hotărârile
necesare în raport cu sentimentele noastre naţionale. Am sfârşit prin a
cere celor prezenţi să se dezbrace de orice pornire sentimentală mo-
mentană şi să judece situaţia numai din punctul de vedere al
intereselor Ţării şi ale principiului monarhic, a cărui autoritate se
confunda cu autoritatea Regelui, care trebuia să rămâie neştirbită.
Am avut impresia netă, că cuvântarea mea pusese chestiunea la
punct şi că procesul era terminat. Dar formele trebuiau îndeplinite şi
toţi şefii de partide trebuiau să-şi spună cuvântul. După mine, Regele
ă cerut părerea lui Averescu. A fost o jale. Pentru dânsul, ar fi fost
mai bine să se facă bolnav şi să nu vină. Căci aşa cum s-a manifestat,
bătrânul mareşal a făcut în faţa Regelui şi a reprezentanţilor politici
ai ţării, dovada senilităţii sale. A vorbit fără şir, vorbele îi ieşeau cu
greu şi a început şi el să facă o deosebire între noţiunile de „Prinţ" şi
de „Moştenitor al drepturilor de succesiune la Tron", dar în aşa fel
încât nimeni n-a mai priceput nimic. La un moment dat situaţia a
devenit atât de penibilă, încât m-am văzut nevoit să intervin în
discuţie şi să explic „ceea ce voia să spună dl mareşal". Pe cât se
putea pricepe, toata cuvântarea sa a fost îndreptată împotriva soluţiei
pe care eram chemaţi să o ratificăm. Bietul bătrân s-a mirat de zorul
(!!) care se punea în soluţionarea unei situaţii care dura deja de atâta
timp (!!), a vorbit de căsătorii morganatice practicate în toate
Dinastiile Europei (uitând că toate duseseră tocmai la eliminări ca
cele prevăzute de legea noastră, sau la renunţări de drepturi prevăzute
şi ele în Statutele Caselor Domnitoare respective), a citat cazul
Arhiducelui Frantz-Ferdinand (parcă putea fi o comparaţie între
căsătoria curată a acestuia şi concubina Prinţului Nicolae!) uitând că,
căsătoria Arhiducelui a fost contractată cu consimţământul
împăratului Frantz-Iosef şi în baza prescripţiilor „Pragmaticei
Sancţiuni" care prevedea căsătoriile morganatice, pe când legea
noastră nu. A confundat şi datele — după cum a relevat Vaida —
aşezând căsătoria Arhiducelui Frantz-Ferdinand înaintea morţii
Arhiducelui Rudolf (!) şi a încurcat toate, îngânând vorbe fară rost şi
provocând un sentiment de deferentă milă în sufletele tuturor celor
prezenţi. Un singur lucru reieşea din cuvintele înşirate fără rost dar
cu multă trudă, şi anume că dl mareşal era împotriva măsurilor cerute
de Guvern. Când în sfârşit, fără să sfârşească, s-a oprit un minut — şi
după această reculegere s-a întors către Rege şi i-a spus răspicat:
„Sire, în rezumat, şi ca consecinţă a celor pe care le-am spus, sunt
pentru aplicarea strictă şi fără şovăire a prescripţiilor articolului 13 al
Statutului Familiei Regale!" Ne aşteptam atât de puţin la această con-
cluzie încât a fost un moment de stupoare generală! Până să fie elimi-
nat Prinţul Nicolae din Familia Regală, a fost eliminat — din acel
moment— mareşalul Averescu din viaţa noastră politică. Se făcuse în
faţa tuturor dovada sclerozei sale cerebrale!
A urmat un moment de jenă, după care a luat cuvântul Vaida.
După obiceiul lui a început prin a vorbi de multe, numai de
chestiunea în discuţie nu. A vorbit de Viena, de Arhiduci, a negat
principiul căsătoriilor morganatice (ceea ce i-a atras o precisă şi
concisă rectificare din partea Regelui), a vorbit de părul bălai al
Prinţului Nicolae copil pe care a fost să-l mângâie la Londra (?) şi a
sfârşit prin a recunoaşte şi el că nu era altă soluţie decât cea propusă,
dar a cerut să se mai facă o intervenţie pe lângă Prinţ înainte de a se
lua o măsură atât de crudă, şi a propus pe dl Profesor Iorga „care ştie
să vorbească aşa de frumos şi să câştige inimile" pentru această
misiune. Dl Profesor Iorga s-a lepădat pe loc de o asemenea
însărcinare şi a refuzat-o categoric.
 în acel moment a intervenit Regele şi a explicat că nici o
intervenţie nouă nu ar avea sorţi' să schimbe hotărârile lui frate-său,
şi pentru a întări această afirmare ne-a dat citirea unei scrisori pe care
Prinţul i-o adresase seara în ajun, scrisoare scrisă în termeni foarte
măsuraţi, dar prin care autorul ei preciza intenţiile sale irevocabile de
a-şi legaliza situaţia conjugală, cu preţul consimţit al sancţiunilor
prevăzute în faimoşul articol 13 al Statutului. Pe cât pot reproduce
din memorie scrisoarea cuprindea următorul pasaj esenţial1: „Sunt un
om de onoare şi nu pot călca cuvântul pe care l-am dat. Am coborât
în conştiinţa mea, şi imboldurile mele sufleteşti mă silesc irevocabil
să legalizez o căsnicie pe care o vreau". Regele a complectat
conţinutul acestei scrisori prin destăinuirea că avusese, în aceeaşi
seară de 8 aprilie, o lungă întrevedere cu Prinţul Nicolae, şi că acesta
— de neclintit în hotărârea sa — era gata să primească fără protestare
aplicarea sancţiunilor legale.
Scrisoarea Prinţului şi declaraţiile Regelui au făcut o enormă
impresie asupra celor prezenţi. Mi-am permis să iau cuvântul din nou
şi să spun, că de aş fi cunoscut această scrisoare înainte de
cuvântarea mea, aş fi vorbit altfel. După citirea scrisorii şi după
declaraţiile Regelui privitoare la întrevederea avută în ajun cu
Prinţul, situaţia îmi părea cu totul schimbată. Nu mai putea fi vorba
de aplicarea unor sancţiuni Prinţului, ci de aprobarea deciziei lui de a
ieşi din Familia Regală pentru a urma, ca simplu particular
înclinaţiile inimii sale. „Da, da, asta e situaţia adevărată!", s-a grăbit
să întrerupă Tătărescu, şi ne-a citit şi el o scrisoare identică pe care,
ca şef al Guvernului, o primise din partea Prinţului, tot în seara de 8
aprilie. Mai multe voci au cerut ca scrisorile să fie publicate odată cu
raportul Guvernului către Rege2; Regele a fost de aceeaşi părere şi
toată lumea a aprobat3 Mareşalul Prezan a observat însă, că deoarece
conţinutul scrisorilor era aproape identic (textele nu se deosebeau
decât prin câteva fraze de Ia început, de ordin secundar) era de ajuns
să se publice numai una din scrisori, şi anume cea adresată lui
Tătărescu, pentru ca persoana Regelui să fie lăsată în afară de co-
mentariile opiniei publice — şi aşa s-a hotărât.
Cuvântările care au urmat după această lămurire a situaţiei nu
mai aveau nici o importanţă, „la cause etait entendue" şi concluziile
finale ale Consiliului de Coroană nu mai puteau fi îndoielnice. Şefii
de partide care au mai vorbit, au facut-o numai ca să îndeplinească o
formă şi ca să-şi afirme fiecare o parte din răspundere în hotărârea
comună. Fiecare a vorbit, după temperamentul şi după convingerile
lui — dar toţi au vorbit foarte scurt, afară de Goga care a mai lungit-
o puţin ca să ne explice deosebirea între căsătoria lui Frantz-
Ferdinand consimţită
de împărat şi a Iui Nicolae care vrea să o încheie împotriva voinţei
Regelui şi a prescripţiilor legale. Prezan, Mihalache, Iunian şi Dinu
Brătianu au vorbit cu precizie, şi fară garnitură, au fost pentru
aplicarea strictă a prescripţiunilor articolului 13. Mihalache a insistat
asupra faptului (confirmat de Rege) că, încă cu 4 ani înainte,
propusese Majestăţii Sale această soluţie în urma unei lungi audienţe
pe care o avusese la Prinţul Nicolae şi din care ieşise cu convingerea
că Prinţul nu-şi va schimba hotărârea luată. Aprobând fără şovăire
aplicarea măsurilor cerute de Guvern nu făcea decât să fie
consecvent cu atitudinea sa anterioară, aprobată de tot partidul său.
Iunian a aprobat şi el fără rezerve procedura propusă de Guvern,

Note:
1
Scrisoarea este reprodusă [în prezentul volum], la Anexa nr. 1.
2
După citirea raportului, cerusem primului ministru ca să fie
dat publicităţii, şi Tătărescu îmi răspunsese că luase toate măsurile ca
zisul raport să apară în ziare de a doua zi dimineaţa.
3
Scrisoarea Prinţului adresată lui Tătărescu e reprodusă şi ea
[în prezentul volum] la Anexa nr. 1.
dar s-a mirat de ce se mai discută chestiunea deoarece prescripţiunile
articolului 13 sunt aplicabile de drept, şi singura chestiune ce ar
putea fî discutată ar fi aceea de a se lămuri de ce aceste prescripţiuni
n-au fost aplicate încă. Dinu Brătianu a insistat asupra laturii morale
a problemei (o piatră în grădina frăţiorului Carol), a insistat asupra
autorităţii Regelui care trebuie să rămâie neştirbită şi a conchis şi el
la necesitatea aplicării prescripţiunilor legale.
Putoarea de Grigoraş Filipescu a recitat o scurtă tartină învăţată
pe dinafară, trăgând cuvintele pe un ton declamatoriu, ca un actor de
mahala, şi după ce a declarat „că nu poate să uite serviciile iii-meeen-
seee aduse de Prinţ într-o anumită vreme unei anumite cauze", a tras
concluzia că faţă de voinţa bine hotărâtă a Prinţului Nicolae nu era
altă soluţie decât să se ia act de decizia lor.
Gheorghe Brătianu — Benjaminul sindrofiei — a vorbit cel din
urmă şi a scăldat-o. S-a declarat lipsit de experienţă şi de
documentare. N-a avut timpul să studieze dosarul (!!) deoarece
convocarea Consiliului a fost făcută numai cu câteva ore înainte de
şedinţă. Are şi el nedumeriri, asupra viitorului Dinastiei, în anumite
eventualităţi — ca dl profesor Iorga. Pe de altă parte constată voinţa
nestrămutată a Prinţului Nicolae de a se sustrage îndatoririlor Sale.
Se raliază în cele din urmă la părerea celor care au vorbit înaintea lui
(la părerea cărora?).
După terminarea cuvântărilor „şăfilof", care de altmintreli au fost
des întrerupte, fie prin câte o observaţie a Regelui, fie prin crâmpeie
de discuţie mai generală, Tătărescu a luat act de consimţământul
Consiliului de Coroană şi ne-a citit comunicatul pe care să-l dea
presei, cu consimţământul Regelui. Asupra textului comunicatului,
nimeni n-a făcut nici o observaţie dar când a întrebat dacă după
vorbele „Consiliul a avizat" poate adăuga, în unanimitate, Iorga a
protestat, spunând că dânsul nu putea renunţa la întâmpinările pe care
le făcuse.
La orele 10,45 Regele a încheiat şedinţa prin câteva cuvinte de
mulţumire şi de recunoştinţă pentru sprijinul pe care i l-am dat şi a
fost tot ce am înghiţit în acea seară, căci venisem nemâncat şi la Palat
nu ni s-a oferit nimic. Apoi a luat pe Iorga la o parte, să-l
„capaciteze", dar după gesturile disperatului am avut impresia că n-a
reuşit. Ne-a mai strâns mâna la toţi şi a plecat. Şi am plecat şi noi.
Ce deosebire între atmosfera acestui Consiliu de Coroană şi a
celor de la Iaşi! Teatru s-a tăcut şi acolo, şi poate încă mai mult; dar
sub masca fiecăruia şi în dosul minciunilor debitate băteau suflete
omeneşti muncite de grijă, se zbăteau şi vorbeau oameni care ţineau
în cumpănă soarta Ţarii, şi care cu toată otrava deznădejdii, îşi dau
seamă de măreţia momentului şi de importanţa hotărârilor de luat. în
seara de 9 aprilie, parcă ne era la toţi ruşine de treaba în care ne
amestecaserăm, şi în vasta sală a Tronului respiram cu toţii duhori
pestilenţiale de bordel. Aveam toţi gura plină cu cuvintele de „ţară",
de „neam" şi de „morală" — dar nimic din sufletul fiecăruia nu se
revărsa de pe buzele noastre, în afară de „Ţară" era străină şi
indiferentă faţă de tot ce se petrecea pe trepetele Tronului. între
zidurile Palatului ne bălăceam în plină curvă- rie şi Regele Carol,
adus din exil pe aripile celor mai nobile iluzii şi care făcuse din
concubinajul său cu o jidoavcă axă de Domnie, aplica lui frate-său,
— pentru crime identice cu ale sale — sancţiunile legii făurite de
Brătianu împotriva lui. Am părăsit toţi Palatul fără cel mai mic
sentiment de emoţie, scârbiţi şi obosiţi. Făcând procesul lui Nicolae,
nu făcusem noi oare şi pe al lui Carol? Şi lăsând la o parte textele, n-
ar fi meritat oare şi Regele osânda pe care o lăsasem să cadă asupra
capului Prinţului? La sosire, Urdăreanu ne înmânase un exemplar din
Statutul Familiei Regale, cu rugămintea să-l restituim după sfârşitul
şedinţei; la ieşire, Iorga a remis pe al său lui Ulea, care aştepta la uşă,
cu cuvintele: Poftim, căci tot nu mai avem cui să-l mai aplicăm! Dl
Profesor se înşală: poate că va mai fi cui să se aplice, dar nu va mai fi
cine să-l aplice!
Azi-dimineaţă, plecând din Bucureşti am cumpărat ziarele. Am
citit raportul lui Tătărescu şi comunicatul aprobat aseară, dar spre
marea mea mirare am constatat că scrisoarea Prinţului Nicolae nu
fusese publicată. Pentru ce?
13 aprilie. — M-am înapoiat ieri-seară la Bucureşti. Ziua de du-
minică 11 aprilie am petrecut-o în judeţul Dolj, în partea dinspre
Dunăre. Plecat la ora 6 dimineaţa din Breasta m-am înapoiat la ora
8/4 seara, întruniri la Giubega, la Poiana Mare (foarte reuşită),
banchet la Calafat şi iarăşi întruniri şi consfătuiri politice la Moţăţei,
Pleniţa şi Galicea. Şoselele într-o stare mizerabilă, dovedesc incuria
administrativă şi furturile fostului prefect Gârboviceanu. Frig.
Câmpul de toată frumuseţea. Ziua de ieri am petrecut-o la Craiova,
unde m-am interesat de alegerile comunale sorocite pe ziua de 18
aprilie. Nimeni nu lucrează, vom înregistra o înfrângere de pomină.
Fără importanţă.
în lipsa mea din Bucureşti, două evenimente mari, din care unul
peste graniţă: Nicu Săveanu a ajuns la Praga, să împartă decoraţii, şi
A.C.Cuza a fost sărbătorit cu un formidabil alai, la Ateneu, pentru cei
8o de ani pe care i-a împlinit. Politica e politică, dar prezenţa Patri-
arhului, a mitropolitului Bălan şi a episcopului Vartolomeu (cu
discursuri) la o manifestaţie de învrăjbire socială — căci acesta a fost
la urma urmelor scopul preamăririi încăpăţânatului antisemit — îmi
pare greu de justificat încă un semn al anarhiei morale în care trăim.
Deşi, personal, Cuza mi-e simpatic, nu i-am dat semn de viaţă. A
avut destule felicitări, şi fară a mea.
„Păzea, că vine Kurylowicz!" — vorba românului. Nu ştiţi cine
este Kurylowicz? Nici eu. Citesc în ziare că e un mare filolog
polinez, şi că ne va cinsti cu câteva conferinţe. Şi mai citesc că în
acelaşi scop mai vine şi un oarecare Oulmont jidan ratat francez, un
economist italian Bartolatto şi un american filo-român, Ch.Upson-
Clarke. Bravo nouă! La mare preţ am ajuns! în tinereţea mea, de la
Viena înainte spre Apus, nu mai ştia nimeni ce e aia, România!
Costică Sescioreanu, băiat bun şi preşedinte al Uniunii Camerelor
de Agricultură a fost numit „Consilier tehnic" pe lângă Ministerul
Agriculturii şi însărcinat cu conducerea Departamentului, în fruntea
căruia rămâne ca interimar Sassu, ministrul Justiţiei. Se pare că
Regele n-a mai vrut să acorde lui Tătărescu o complectare a
Ministerului, pentru cele câteva luni care i-au mai rămas, şi dl Guţă a
găsit această fantezistă şi ilegală formulă. Ilegală, fiindcă
Sescioreanu va avea răspunderea de fapt, dar nu şi cea de drept legată
de calitatea de ministru. Dar o fantezie şi o ilegalitate mai mult în
ţara lui Hiibsch nu contează!
Domnul Titulescu poftit la banchetul congresului organizat de
„Asso- ciation medicale des bords de la Mediterranee" i-a tras un
discurs mondial în favoarea Genevei, a securităţii colective şi a
pacturilor suprapuse. Cu toată reclama unei anumite prese, ilustrul
protagonist al falimentului european n-a putut să reînvie o stare de
lucruri moartă. Discurs funerar. Vedeta de la Societatea Naţiunilor
ajunsă să facă politică cu doftorii şi cu spiţerii, ce decădere! Sic
transit...
In aceeaşi zi dl Eden (Anthony, pour les dames) s-a lăsat şi el în
scări la Camera Comunelor, glorificând acţiunea, organizaţia, impor-
tanţa, fidelitatea faţă de S.D.N. şi lealitatea Micii înţelegeri, din care
a făcut arbitra păcii europene! Anglia lui Pitt şi a lui Palmerston în
genunchi înaintea sârbilor, cehilor şi valahilor, iată un spectacol
neprevăzut! Anarhie peste tot!
Putoarea de Elena Văcărescu „a depose elle ausi sa crotte" la
picioarele Reginei Maria (cu prilejul nesăbuitei „ieşiri" a Marthei
Bibescu). Articolul a fost publicat în Vendemiaire şi bineînţeles se
ocupă mai mult de dânsa, Văcăreasca, decât de Regină.
întreaga peltea n-a fost scrisă decât ca să spună că zisa „Vacca"
era primită în intimitate de Regina Alexandra a Angliei şi că prima
dată când a întâlnit pe Regina Maria „amândouă femeile au fost
cuprinse de o adâncă emoţie!" Pur şi simplu ridicolă, această din
urmă afirmaţie! Cine a citit numai câteva pagini din memoriile
Reginei Maria poate să-şi dea seamă de emoţia ei la vederea fostei
„iubişcuţe" a nenorocitului Nando! O, simpatică Marthă, ce valuri de
diaree ai descătuşat prin „gafa" ta!
A murit şi Ticulina Florescu, la vârsta de peste 86 ani. S-a stins
cum a trăit, ca o păsărică. Era sora Anicuţei Odobescu, nepoata
generalului Florescu. Cine a văzut-o în ultimii ani, în mizeria în care
trăia, nu-şi poate închipui că a fost una din „lionne-le" Bucureştiului
anilor 80, o animatoare fară pereche a saloanelor de atunci. Am
schiţat silueta ei în Amintirile mele.
15 aprilie. — Şoneriu a întâlnit pe Horia Furtună (prefectul Buză-
ului din 1931) care i-a spus că vechiul registru al Stării civile de la
Tohan (pe care eu îl încredinţasem Regelui în ziua de 8 noiembrie
1931) a fost repus la locul lui după anularea căsătoriei Prinţului
Nicolae de către tribunalul Ilfov, pentru ca această anulare să poată fi
transcrisă, conform legii pe marginea actului. Iată dar registrul pe
care-l căuta Inculeţ cu limba scoasă, regăsit! Eu n-am ştiut niciodată
despre această nouă substituire de registre (toată procedura anulării a
fost făcută sub supravegherea Ministerului de Justiţie) şi credeam
registrul ridicat de mine încă în mâinile Regelui. Dar dl ministru
Inculeţ ar fi putut face cercetările necesare înainte de a veni să-mi
propună reconstituirea actului prin martori şi înainte de toate prin
mărturia mea1 Anarhie şi incurie pe toată linia.
Profesorul Gerota a fost arestat din nou, şi de astă dată cu dânsul
şi doctorul Veluda. Vina: editarea şi răspândirea unei fiţuici intitulată
Crezul Nostru. Am fiţuica în faţa mea, e o nenorocită foaie trasă la
şa- pirograf2 şi nu conţine decât două artigplaşe. Unul semnat
„Mimoza pudica" şi celălalt „Dum dum". Primul, intitulat „Puterea
Lupeascăi" cuprinde fleacurile şi cancanurile pe care le auzim de
dimineaţa până seara în toate saloanele, în toate cafenelele, în toate
cluburile şi în toate tramvaiele Capitalei. Al doilea, „Pentru Corneliu
Codreanu", înjură pe Manoilescu şi pe Nae Ionescu, şi învinuieşte pe
„Căpitan" pentru legăturile lui cu aceşti doi „păcătoşi" vânduţi
Lupeascăi.
Până aci nimeni nu cunoştea fiţuica lui Gerota; rezultatul arestării
a fost că toată lumea a vrut să o citească, şi a reuşit. Deşteaptă mai e
şi Siguranţa noastră Generală şi mai ales politica lui Puţă Căcărescu.
Dacă ar voi să compromită pe Rege cu tot dinadinsul n-ar lucra mai
bine!
Dar pe când aresta pe Gerota (de care nu se teme) pentru un act
copilăresc, Guvernul nu ezita să trimită acasă la genaralul Zizi Can-
tacuzino pe un membru al său (ministrul Vaier Pop) ca să
„pertracteze" cu şeful partidului „Totul pentru Ţară" şi cu Zelea
Codreanu. Pe aceştia nu i-a arestat fiindcă se teme de ei — deşi
ieşirile lor din zilele din urmă sunt altfel grave, faţă de gluma lui
Gerota.
Mai întâi, Garda de Fier a luat poziţie împotriva Regelui, îndată
ce conflictul cu Prinţul Nicolae a devenit de domeniul public, apoi pe
rând:

Note:
1
A se vedea însemnările mele din 5 aprilie curent.
• O reproduc in facsimile ia Anexe (Anexa nr. 2), ca semn ai
timpurilor ca să se vatiă până unde a mers prostia pe vreamea
noastră, şi din partea celor care atacau şi din a celor care încercau să
reprime.
Generalul Cantacuzino a dat drumul circularei nr. 67 din 11
aprilie (trimisă în copie cui a vrut) prin care sărind în apărarea
Prinţului, acuză pe d-na Lupescu ,jidoavca" şi „lichelismul" primului
ministru de cele întâmplate şi provoacă de-a dreptul la răsmeriţă în
ţară;
 Zelea Codreanu (cu toate intervenţiile lui Vaier Pop) a convocat
în ziua de 13 pe reprezentanţii câtorva ziare şi le-a declarat că Garda
îşi dă în fine seamă de adevăratele sentimente ale Regelui şi ale d-nei
Lupescu faţă de mişcarea legionară, că din acel moment înainte
Garda intră în luptă şi cu unul şi cu cealaltă, şi îi face direct
răspunzători rde tot ce se va întâmpla. Codreanu şi-a încheiat
cuvântarea strigând: trăiască Principesa Elena, trăiască Principele
Mihai, trăiască Principele Nicolae!
A doua zi, adică ieri, o delegaţie de gardişti a fost trimisă la
Snagov la Prinţul Nicolae. E drept că Prinţul n-a primit-o, şi de aceea
a şi fost lăsată să ajungă la Snagov — căci Guvernul ştia că nu va fi
primită.
Mi se spune că şi azi, Zelea Codreanu a convocat din nou
gazetarii ca să le facă noi declaraţii, şi că ar lăsa-o mai moale.
Care a fost reacţiunea Guvernului faţă de aceste manifestări
incontestabile subversive: nici una! Pe Gerota şi pe Veluda, doftori
romantici şi inofensivi, i-a băgat la Jilava, dar de Zelea Codreanu şi
de Zizi Cantacuzino nu îndrăzneşte să se atingă nimeni!
Câte zvonuri nu s-au mai răspândit zilele acestea şi asupra
atitudinii Prinţului Nicolae şi în jurul „debarcării" lui! Mai toate au
fost datorite faptului că nu s-a publicat scrisoarea lui din 9 aprilie1.
Mai întâi s-a răspândit zvonul — şi foarte insistent — că Prinţul n-a
scris nici o scrisoare, că amândouă scrisorile din 9 aprilie, atât cea
adresată Regelui, cât şi cea adresată lui Tătărescu erau apocrife.
Faptul că scrisoarea adresată lui Tătărescu nu fusese dată publicităţii,
după cum hotărâse Consiliul de Coroană, da oarecare verosimilitate
zvonului. Din informaţiile pe care le-am putut culege imediat la izvor
sigur, am putut însă constata că zvonurile erau false. Nu numai că
Prinţul scrisese şi trimi
Note:
1
Deşi datate din 9 aprilie scrisorile Prinţului adresate Regelui şi
lui Tătărescu au fost înmânate destinatarilor în seara de 8 aprilie.
sese scrisorile, dar încă atitudinea sa nu era întru nimic aceea a unui
răzvrătit. Supus hotărârilor Regelui şi ale Consiliului de Coroană, Prinţul
Nicolae nu opunea nici o rezistenţă la aplicarea acestor hotărâri. Fuseseră
într-adevăr discuţii între Prinţ pe de o parte", Rege şi Guvern pe de alta, dar
înainte de trimiterea scrisorilor. într-o întrevedere avută cu Prinţul la 6
aprilie, Regele îi ceruse o scrisoare prin care nu numai să afirme intenţia sa
de a se căsători cu d-na Doletti, dar şi renunţarea la drepturile sale
eventuale la succesiunea Tronului — renunţare pe care Prinţul refuzase
categoric să o dea. în ziua de 8 aprilie, după zadarnica intervenţie a
delegaţiei ministeriale pe lângă Prinţ', Regele a chemat pe colonelul
Manolescu şi i-a cerut să ceară şi să obţie scrisoarea dorită de la Nicolae.
Colonelul a refuzat net A spus lămurit că sentimentul care-l leagă de Prinţ îi
interzice o asemenea intervenţie — care dealt- mintreli ar rămâne fară
rezultat — şi a rugat pe Majestatea Sa să-i primească demisia din Armată,
demisie pe care o ţine de atâta vreme în sertar. Furios, Regele a aprobat pe
loc demisia, a concediat pe Manolescu şi a chemat la Palat pe Nicolae.
Prinţul s-a urcat către seara în automobil, singur, şi a mers de la Snagov
direct la pavilionul Regelui din dosul Palatului. Cum purta ochelari şi
gulerul ridicat sentinela de la poartă nu l-a cunoscut şi l-a oprit. Prinţul s-a
coborât din maşină şi s-a numit. Sentinela n-a vrut să ştie nimic şi a pus
puşca în piept. „Sou- pe-au-lait" cum e Nicolae, a început să înjure şi era să
se întâmple bucluc, şi poate şi moarte de om, dacă n-ar fi intervenit în
momentul oportun un gradat care a dat drumul Alteţei Sale Regale. Prinţul
nu s-a supărat însă, şi întrevederea între cei doi fraţi a fost liniştită. Regele
ne-a spus chiar, în seara Consiliului de Coroană, că conversaţia s-a ţinut tot
timpul pe un ton glumeţ (!!!) şi că ultimul cuvânt al lui Nicolae ar fi fost:
„Sper că n-ai să mă dai afară din ţară în 24 de ore, şi că ai să mă laşi să-mi
fac bagajele?' Glumeţ ori nu Prinţul Nicolae a fost însă
Note:
1
Asupra intervenţiei delegaţiei ministeriale pe lângă Prinţ am putut culege informaţii
distractive. După ce delegaţia a pus din nou şi pentru ultima dată chestiunea: ori, ori —
Prinţul Nicolae a răspuns că el nu mat cere autorizaţia imediată a căsătoriei sale, ci numai să
fie lăsat mai departe în situaţia în care se afla (după ce luni de zile ceruse legalizarea
căsniciei lui numaidecât). Vădit, voia să pună Ia încurcătură pe dumnealor domnii membri ai
Guvernului, căci ştia cc-i pregăteau. Atunci, plin de tact, Guţă Tătărescu i-a făcut observaţia
că ar însemna pentru dânsul să trăiască într-o stare de perpetuu concubinaj. Prinţul s-a lovit
cu palma peste obraz şi dând din cap i-a replicat: „Vezi, la asta nu m-am gândit; o să ajung şi
eu în teapa Regelui, numai că el trăieşte cu o ji- doaveă, pe când eu mă voi ţine cu o
româncă!" Dl Guţă n-a mai insistat, s-a înapoiat la Bucureşti, a raportat Regelui rezultatul
întrevederii şi s-au hotărât cele cunoscute. Din scrisorile Prinţului adresate Regelui şi lui
Tătărescu în aceeaşi zi, reiese limpede întorsătura pe care până atunci ahtiatul de căsătorie a
dat-o lucrurilor.

de neclintit pe chestiunea renunţării la drepturile sale. A primit toate

celelalte condiţii, aplicarea art. 13 din Statut, plecarea în străinătate,
condiţiile materiale de viaţă propuse, dar a refuzat net să recunoască
el însuşi decăderea din drepturile sale eventuale, consecinţă naturală
a aplicării zisului articol 13.
în cele din urmă a cedat Regele şi amândoi fraţii s-au pus de
acord asupra redactării scrisorilor din 9 aprilie. Din acel moment n-a
mai fost nici o discuţie între ei, şi Nicolae a primit în linişte, şi fară
nici o opoziţie, hotărârile luate cu privire la soarta lui.
Convenţiunea pentru neintervenţia în Spania care urma să fie
aplicată la 6 martie, n-a fost aplicată nici la 6 aprilie. Acum se anunţă
punerea ei în vigoare pentru noaptea dintre 19 şi 20 aprilie. Ziarele
democratice din Franţa şi Anglia mai vorbesc şi de o încercare de
mediaţie între cele două tabere, şi lasă să se creadă că ar putea avea
succes. S-o creadă mutu. Naţionaliştii sunt aşa de siguri de victorie
încât nd vor ceda niciodată cât de puţin din pretenţiile lor. Scopurile
urmărite de o parte şi de alta sunt atât de opuse încât nici un
compromis nu pare posibil.
17 aprilie. — Dr. Gerota a fost pus azi în libertate. Se întreabă
lumea de ce a fost arestat. Guvernul mai face prostia să-i dea drumul
a doua zi după un articol al lui Stelian Popescu în Universul, aşa
încât eliberarea lui are aerul să fi fost rezultatul acestui articol. Deja
Popeştele se crede arbitru moral al naţiei; o să înnebunească de tot şi
are să se creadă şi stăpânul Guvernului!
Un incendiu a distrus 200 de case în târguleţul Comrat din
Basarabia. Sunt pagube de peste 50 milioane.
Barba d-lui Profesor reapare în afacerea Prinţului Nicolae, şi mai
aduce apă la moara gardiştilor pe care atitudinea Prinţului, până
acum piină de rezervă, îi cam derutase. Di Profesor a găsit într-
adevăr nimerit să scrie Prinţului o scrisoare, a doua zi după Consiliul
de Coroană. Ce o fi scris într-însa nu ştiu exact, dar se poate ghici
după răspunsul lui Nicolae, pe care-l reproduc la Anexe1 şi din care
reiese că nestatornicul Fute-Vânt ia în braţe cauza oropsitului Prinţ.
Acest răspuns al Prinţului a ajuns în copie în mâna gardiştilor (cărora
a fost tară îndoială remis de chiar Prinţul sau de oamenii lui) şi
serveşte de bază unui nou manifest semnat de generalul Zizi
Cantacuzino2. E ciudat că toate aceste manifestări copilăreşti ale
Gărzii, ale oamenilor Prinţului, ale d-lui Profesor, emoţionează adânc
cercurile guvernamentale şi pe cele de sus. Am văzut azi doi miniştri,
erau fierţi. Ieri, Şoneriu a văzut pe Urdăreanu (mareşalul Palatului),
era şi mai fiert. De Guvern nu mă mir, i-am cunoscut pe timpul
guvernării 1927-1928, trăiau într-o permanentă diaree, dar mă mir de
Rege, pe care-l ştiam mai curajos. De ce nu pricepe că tot succesul
Gărzii e datorit numai valului de mocirlă care se urcă tot mai
copleşitor şi e pe cale să înece tot. Lumea e adânc dezgustată şi
simpatia opiniei publice pentru mişcarea gardistă, incontestabilă, nu
e decât o reacţie împotriva regimului de corupţie şi de incapacitate pe
care Regele-l menţine numai prin Starea de Asediu şi prin Cenzură.
18 aprilie. — Ieri-dimineaţă Adunarea generală la Banca de
Credit. Am prezidat ca şi anul trecut, şi ca şi anul trecut a venit
Hefter să facă scandal. Dar n-a putut, şi a sfârşit prin a părăsi
adunarea, cu discursul în buzunar, discurs din care n-a ajuns să
citească decât câteva pasaje. A avut însă timpul să spună o prostie: a
afirmat că avea în ghiozdan faimosul raport al Băncii Naţionale,
raport pătimaş asupra gestiunii Băncii de Credit, şi raport pe care
puşlamaua de Mitiţă Constantinescu a afirmat că nu l-a comunicat
nimănui. După Adunare ne-am întrunit în Consiliul de Administraţie
şi am hotărât să trimitem o adresă d-lui guvernator al B.N.R.-ului
prin care să-l informăm despre cele afirmate de Hefter. Pentru noi o
simplă satisfacţie, aceea de a băga nasul d-lui Mitiţă în c...
Mi se spune că dl Profesor e foarte supărat de faptul că Prinţul
Nicolae — care cu începere din ziua de ieri nu se mai numeşte decât
Nicolae Brana3 — a comunicat Gărzii de Fier răspunsul pe care l-a
dat

Note:
1
A se vedea Anexa nr. V
:
Reprodus, cu mai muiie aiie documente reiarive ia acţiunea Gărzii
de Fier, ia Anexa nr. 4.
3
Mi se spusese alaltăieri că, în necunoştinţa limbii franceze.
Prinţul alesese numele de Bran. Se vede că în anturajul lui tot a fost
cineva care a citit pe Rabelais, aşa încât până în cele din urmă s-a
mai adăugat un a la scatologicul cuvânt
scrisorii d-sale. „Eih, dhrrragă, euh nu mă ahmestec în tăhrrâtza lui
Zelea Codreanu şi a lui Zizi Cantacuzino!!" Ca să îi dea satisfacţie —
căci umblă cu el ca cu o bubă coaptă — şi pentru a da în acelaşi timp
peste degete gardiştilor, Guvernul a obţinut de la Snagov o nouă scri-
soare pe care o publică azi-dimineaţă în toate gazetele, în această
formă:
,JFostul Prinţ Nicolae a trimis d-lui Preşedinte al Consiliului Gh.
Tătărescu, următoarea scrisoare:
«Reşedinţa Snagov, 17.IV. 1937 Domnule Preşedinte al
Consiliului,
Auzind de oarecare zvonuri care mă asociază cu grupări politice
şi alte manifestări şi agitaţii care dacă continuă pot fi dăunătoare,
declar că nu am nici un contact personal sau altfel cu nici o grupare
politică.
Ţin să protestez în contra acestor zvonuri rugându-vă a lua
măsurile ce veţi crede necesare pentru a le curma.
Nicolae»
Dacă vorba francezului e adevărată, că „le style c'est l'homme",
apoi putem adăuga că „ce style lâ c'est du pur Brana".
Beck, ministrul de Externe al Poloniei, va sosi joi în Bucureşti şi
va sta până duminică. Se vede că Titulescu nu mai e în fruntea
Afacerilor noastre Străine.
Conferinţa întrunită la Montreux în acest scop a hotărât
desfiinţarea capitulaţiunilor în Egipt. E un mare eveniment istoric.
După desfiinţarea capitulaţiunilor în Turcia, iată-le desfiinţate şi în
Egipt. Vechiul regim internaţional dinainte de război, se desface
bucăţică cu bucăţică.
Ieri pe la ora 6 m-a chemat Urdăreanu la telefon şi m-a întrebat
când plec la Paris, căci Regele vrea să mă vadă. I-am spus că plec
mâine seară1, şi după ce a luat ordinele M. Sale, mi-a fixat audienţa
pentru mâine la ora 4/4. Iată cum am făcut bine abţinându-mă de a
mai cere
Regelui audienţă; după întârzierea pusă în 1934 de a mi-o acorda,
rupe el gheaţa şi mă cheamă. Asta vream şi eu, ca să-i pot vorbi altfel
decât în solicitator.

Note:
1
Pentru un comitet al „Stelei Române".
 Un „bon mot" pe care răposata Tinculina Florescu l-a făcut, fără
să-şi dea seamă: După cum se ştie (cine nu cunoaşte „palazzina"
luxoasă pe care Guţă Tătărescu a clădit-o peste drum de grădina
Icoanei?) locuinţa primului ministru e păzită de un pluton de soldaţi,
de o brigadă de jandarmi, de o mitralieră şl de gratii „â la Siennese"
la ferestre. Tinculina trecânt prin faţa casei atât de bine păzită, şi
indusă în eroare prin prezenţa gratiilor şi a jandarmilor a întrebat pe
un poliţist: „Mă rog frumos, ce puşcărie e asta"? Te pomeneşti că a
cobit bietului Guţă-Puţă!
19 aprilie. — Radian la mine, înapoiat de la Craiova, unde au fost
ieri alegeri comunale. Deşi după mărturisirea tuturor lista noastră a
fost cea mai bună, am ieşit în coadă, cu un număr ridicol de voturi.
Până şi Iovipale, unicul reprezentant al Vaidiştilor, a luat cu lista lui
de necunoscuţi de două ori atâtea voturi ca noi. Explicaţia e simplă.
Din 16 000 alegători n-au luat parte la vot decât 6 000. N-au votat
decât ţiganii şi derbedeii — aproape — aduşi la vot de prin mahalale
cu camioane, şi aburiţi de ţuică. Cine a cheltuit a avut voturi. Noi n-
am cheltuit. Oamenii cumsecade aproape n-au votat. Acelaşi
fenomen s-a observat pretutindeni în cele câteva alegeri care au avut
loc zilele acestea. La Bucureşti au votat mai puţin de 20 000 din
peste 150 000. La Galaţi, la Botoşani etc. acelaşi lucru. Această
dezinteresare a cetăţenilor urbani pentru alegeri e caracteristică şi
trebuie ţinută minte. La ţară, ruralii dezgustaţi şi ei, tot mai votează,
cu turma — dar la oraşe nimeni nu mai vrea să ştie de vot.
Radian îmi raportează că la Craiova opinia publică e complect
zăpăcită, în ordinea politică. Cenzura îndreptăţeşte toate zvonurile, şi
lumea crede. Aşa de pildă se spunea acolo că o serie de generali,
printre care Samsonovici, au fost arestaţi, că un complot a fost
descoperit chiar în Palatul Regal şi că doi ofiţeri din Gardă au fost
arestaţi! Nu e de mirare: nu s-a spus la Bucureşti, acum câtăva
vreme, că Prinţul Nicolae a tras cu revolverul în Rege, că Regina
Maria a sărit între ei şi a primit gloanţele în stomac, de unde
hemoragia cunoscută! Şi erau oameni serioşi care colportau
asemenea prostii...
Primit azi-dimineaţă vizita lui Blumenfeld. Credeam că aflase
despre audienţa mea la Rege (de azi după prânz) dar nu ştia nimic.
Venise, ca bun copoi, să mai afle ceva şi ca să mă ademenească mi-a
povestit că venea de la Tătărescu, unde aflase că singurul care a pus
chestiunea în Consiliul de Coroană aşa cum trebuia am fost eu, şi că
acţiunile mele s-au urcat mult! Tătărescu i-a mai declarat că ei
pleacă, dar că Regele n-are încă o formulă fixată. Am spus lui
Blumenfeld că nu se poate da crezare lui Tătărescu niciodată, căci
minte întruna şi în ce priveşte formula de succesiune i-am repetat că
ea e de mult hotărâtă şi că vom avea un „Guvern Carol". „Cu cine?",
m-a întrebat Blumenfeld. „N-are nici o importanţă, cu oricine" — a
fost răspunsul meu şi de data asta. în ce priveşte Consiliul de
Coroană, poate că succesul meu a fost determinat de mediocritatea
celorlalţi. Blumenfeld mi-a mai adus informaţia că Prinţul Nicolae —
Nicolae Brana — pleacă vineri 23 aprilie şi se opreşte întâi la Viena
unde probabil îşi va celebra căsătoria.
Regele m-a primit la ora 4V4 fix. Am fost introdus prin intrarea
care face pereche cu cea care duce la sala Tronului, de care e
despărţită prin sufrageria cea mare şi anexele ei. Hali dalat cu
marmoră pe care se alunecă, scară frumoasă, ascensoare, mobile
modeme dar de gust. Birourile aghiotanţilor şi ale secretarilor
precum şi cabinetul Regelui dau spre Cişmigiu. Cabinetul Regelui e
sus de tot, spaţios, dar cu tavanul scund. Presupun că e provizoriu.
Nu fusesem niciodată în această parte a Palatului nou. Lux mult şi
marmură pretutindeni dar prea multă preocupare de estetism modern.
Lipseşte patina vremii şi am avut mai mult impresia că mă aflam în
locuinţa unui „rege" american decât în a unui Hohenzollern.
Regele m-a primit cu mare afabilitate, şi cu obiceiul lui de a ocoli
dificultăţile şi neplăcerile, n-a spus o vorbă despre trecut şi a intrat
direct în subiect: „Coane Costică, cum vezi situaţia?" Am lăsat şi eu
trecutul la o parte (prin trecut înţeleg trecutul imediat, adică
incidentul audienţei mele tărăgănate şi toate consecinţele acestei
lipse de defe- renţă) — şi timp de o jumătate de ceas i-am spus
răspicat cum văd eu
situaţia. I-am arătat umilinţa ce a însemnat pentru orice om
cumsecade în această ţară, Guvernul Tătărescu; i-am arătat cum
minciuna şi necinstea s-au instalat netulburate la cârma Statului; i-am
arătat cum mocirla a crescut şi creşte în aşa măsură încât nu mai este
de suferit Am vorbit apoi despre reacţiunea naturală unor asemenea
stări de lucruri şi am trecut la chestiunea care ştiam că-l doare, la
Garda de Fier. Cu privire la aceasta i-am spus că Garda de Fier e una,
şi simpatia de care se bucură Garda în opinia publică, simpatie
incontestabilă şi care a luat proporţii mari, e alta. Nu e periculoasă
Garda de Fier în sine însăşi, ci numai în funcţiune de această
simpatie. Cuiburile gardiste sunt relativ puţine, faţă de totalul
populaţiei ţării. Iniţierea legionară cere sacrificii mari din partea
celor admişi ca militanţi, de multe ori până la sacrificiul vieţii. Nu se
găsesc oameni mulţi, cu tot fanatismul unei părţi din tineretul nostru
universitar, care să-şi jertfească viaţa, sau fie şi numai zilele, ca să
zgârie pământ vara şi să tremure de frig iarna. Dacă n-ar fi decât
Garda, izolată, acţiunea ei — periculoasă poate pentru anumiţi
oameni cu musca pe căciulă — n-ar ajunge să influenţeze serios
mersul evoluţiei noastre sociale şi politice.
Importantă este masa simpatizanţilor. Aceasta poate crea o atmo-
sferă prielnică care să umfle la un moment dat o acţiune individuală
şi să determine curente violente şi generale pe urma unui gest izolat.
Am dat ca exemplu uciderea lui Duca. în 1933/34, această masă
simpatizantă în jurul Gărzii de Fier nu exista şi gestul de la Sinaia „a
fait long feu". Nu numai că n-a avut nici o urmare, dar a provocat
dimpotrivă antipatia şi oroarea generală. Astăzi, am spus Regelui, nu
ştiu dacă un asemenea gest s-ar repeta, ce repercuţie ar putea avea în
opinia publică şi ce urmări. Garda e tot Garda, ca în 1933, poate cu
ceva mai mulţi legionari înregimentaţi, dar nu cu prea mulţi — Garda
are astăzi masa simpatizanţilor pe care în 1933 nu o avea. Am
adăugat, în acelaşi ordin de idei, că acţiunea întreprinsă (?) de
Guvern împotriva Gărzii e tară nici un folos. Popularitatea Gărzii nu
e datorită crezului ei — e rezultanta tuturor nemulţumirilor, tuturor
exasperărilor, întregului dezgust pe care le-au provocat turpitudinile
bandei pe mâinile căreia au încăput hăţurile Statului. Formidabila
masă a nemulţumiţilor s-a strâns în jurul Gărzii, fiindcă avea nevoie
de un punct de cristalizare, şi l-a ales pe acesta fiindcă nu era altul.
Mâine, dacă Garda de Fier ar dispare, distrusă, această masă a
nemulţumiţilor s-ar strânge în jurul altui crez, sau altui om. „Vrei,
Sire, să dobori popularitatea Gărzii de Fier? Lasă băieţii în pace, şi
suprimă cauzele de nemulţumire. Nimeni nu va mai vorbi de Garda
de Fier!" Regele a părut că aprobă punctul meu de vedere şi m-a
întrebat cum văd eu posibilitatea de a mulţumi lumea. I-am vorbit
atunci pe şleau. I-am spus să se lepede de lichele şi de partide. Par-
tidele, dacă n-ar reprezenta decât un program, cu care să se prezinte
în alegeri, dacă n-ar avea comitete locale de exploatare a bunului
public ci numai un şef fară gaşcă — ar fi acceptabile, dar aşa cum s-
au dezvoltat şi organizat la noi ele sunt insuportabile şi duc Statul şi
ţara în prăpastie. Să binevoiască Majestatea Sa să de în fine partidele
la o parte, să renunţe pentru câtva timp la alegeri (modificând
Constituţia prin decret ca să o pună în vederea noului regim), să pună
câţiva gangsteri la zid, să pedepsească necinstea şi să încurajeze
cinstea, să organizeze înainte de toate presa. Nu e admisibil ca o
gazetă ca Universul să se ridice la situaţia unui Stat în Stat şi ca o
lichea ca Stelian Popescu, pe care Titulescu l-a umflat cu stupida lui
Ligă antirevizionistă, să îndrume politica noastră externă. Un Guvern
de oameni cinstiţi, o mână de oameni, sprijiniţi fără şovăire de
Coroană, ar putea aduce la îndeplinire fară multă greutate un
asemenea program, fiindcă lumea îl vrea. Foarte interesat, Regele m-
a întrebat: „Pe cine vezi în fruntea unui asemenea Guvern?"Pentru
prima oară în convorbirile mele cu Regele am lăsat orice modestie la
o parte şi i-am spus: „Pe mine, Sire, dar n-ai încredere în mine!" —
„Ba am, dar până acum n-a fost momentul unei asemenea formule!"
Am expus Regelui că niciodată conjunctura politică n-a fost mai
favorabilă ca acum, unui Guvern de autoritate în afară de partide. Am
convenit amândoi: 1) că liberalii nu mai pot sta şi că trebuie să plece;
2) că pe oricare din cele două mase electorale le-ar aduce la putere,
fie pe cea de stânga, naţional-ţărănistă, fie pe cea de dreapta
naţionalistă, ar dezlănţui în sistemul actual politic, electoral, tulburări
adânci.
21 aprilie. — Paris. A trebuit să întrerup alaltăieri povestirea
audienţei mele la Rege, fiindcă trenul nu aşteaptă. Reiau firul acestei
povestiri la punctul întrerupt De acord cu mine că în conjunctura
actuală numai un Guvern în afară de partide era posibil şi că un
Guvern de autoritate trebuia încercat, şi pornind de la oferta mea'de a
face această încercare, Regele m-a întrebat cu cine m-aş gândi să
lucrez. Răspunsul meu a fost concis şi precis: cu oricine — şi am
explicat că nu-mi trebuiau „vedete" sau oameni cunoscuţi, ci băieţi
inteligenţi şi cinstiţi care să mă ajute, şi că se mai găsesc. Regele a
fost de părere că totuşi ar trebui, fie şi numai pentru ochii lumii,
câteva nume cunoscute, şi mi-a vorbit de Cancicov, de Armând
Călinescu, de dr. Costinescu. Pe acesta l-am refuzat net şi am
povestit câteva din afacerile lui ca să dovedesc că era un om veros.
Regele mi-a pus înainte şi pe Sescioreanu pe care l-am calificat
numaidecât de „excelent element", cinstit, priceput şi sârguitor. l-am
propus pentru Ministerul de Agricultură..." — „Dar bine, Sire, de ce
această bizară formulă de consilier tehnic?" — „Nu ştii câtă greutate
am avut ca să obţin şi atât." Aceste cuvinte ale Regelui mi-au servit,
ca să-i demonstrez o dată mai mult, cât de opuse sunt interesele de
partid faţă de ale Statului. A convenit şi el o dată mai mult. Am vorbit
apoi de Malaxa şi am mărturisit că nu eram împotriva lui, deşi
câştiga mult pe spinarea ţării: cel puţin de pe urma sa va rămâne
ceva, va rămâne o industrie naţională de armament De la Malaxa
conversaţia a revenit la Garda de Fier. La afirmaţia mea că Garda era
Zelea Codreanu, şi numai Zelea Coreanu, că Zizi Cantacuzino, Nae
Ionescu şi alţii nu contau, Regele s-a declarat convins şi el de acest
lucru şi m-a întrebat dacă-l cunoşteam bine, pe „Căpitanul". „îl
cunosc destul ca să-l judec" — a fost răspunsul meu — „e un om
cinstit, fanatic în urmărirea scopurilor sale, dar prudent şi cu scaun la
cap. Nu e o inteligenţă superioară, nu are multă cultură, dar posedă o
mare putere de sugestie asupra celor tineri şi e un excelent
organizator. Poate că acum zece ani aş fi judecat tot astfel pe Hitler,
dacă l-aş fi cunoscut; n-aş fi crezut nici despre dânsul mai mult decât
despre Zelea Codreanu, şi vedeţi totuşi, Sire, ce a dat!" Regele m-a
întrebat dacă n-aş putea interveni pe lângă Codreanu ca să-l mai
domolesc. Am răspuns afirmativ. „Fără să fac parte din Garda de Fier
şi nici măcar din simpatizanţii şi, cred că sunt singurul om politic în
cuvântul căruia Codreanu se încrede. Dealtmintreli, dacă Maiestatea
Voastră mi-ar încredinţa misiunea de a pune ordine în anarhia
noastră, aş întrebuinţa desigur şi Garda de Fier în opera ia care m-aş
înhăma." Regeie da din cap şi aproba. Am convenit cu el să văd pe
Zelea Codreanu îndată ce mă voi înapoia de la Paris. Am mai vorbit
de una şi de alta, şi la despărţire, Regele mi-a strâns mâna spunându-
mi: „Am luat act de propunerea d-taie. La revedere cu bine".
Dacă faţă de Regele Carol n-aş fi atât de bogat în experienţă, aş
putea crede după această audienţă, că în fine Majestatea Sa s-a
hotărât să facă ce trebuie şi că sunt în preziua realizării planului
elaborat cu aproape 7 ani în urmă. Dar cu Regele Carol, experienţa
m-a învăţat că nu trebuie pusă nici o greutate nici pe cuvintele, nici
pe hotărârile lui
momentane. Deşi de astă dată pare că „Ananghia" îl împinge de
umeri în direcţia cea bună, n-am nici o încredere în deciziile pe care
le va lua şi tare mi-e frică că bunele intenţii ale eternului „Veleitar"
vor rămâne numai intenţii.
Sosit acasă am trimis pe Dinu Arion la Zelea Codreanu să ia o
întâlnire cu el pentru mine în ziua de 1 sau 2 mai, pe care le voi
petrece la Bucureşti, înainte de a merge la Breasta.
22 aprilie. — Am sosit ieri la Paris pe o vreme răcoroasă şi plo-
ioasă. în momentul de a părăsi hotelul ca să merg la dejun, ploaie cu
grindină. Găsit aspectul Parisului mult schimbat în bine, faţă de ce
era în noiembrie şi în ianuarie. Din nou mişcare multă pe străzi, ca
mai înainte, prăvălii încărcate cu marfa de gust, aspectul oamenilor
mai puţin deprimat. Numai aspectul de noapte al oraşului n-a revenit
la ce a fost odată. Legile sociale tulbură adânc obiceiurile vechi;
prăvăliile închid tot devreme şi unele restaurante, mai-nainte
deschise până târziu după miezul nopţii, îşi lasă acum obloanele la
ora 11 seara.
Vizitat expoziţia Degas, la Orangerie — o splendoare. Un mare
pictor căruia nu i s-a făcut dreptate decât după moarte.
E de necrezut, dar seara nu e nimic de făcut la Paris, decât de
mers la cinematograf! încercat aseară să văd „la Fessee", piesă „en
vogue" la Theâtre de Paris.'Am plecat după al doilea act; nu numai că
piesa e tâmpită, dar mai e jucată şi de porci şi de femei urâte cu
picioarele goale şi pline de păr şi de bubuliţe.
Citesc în Le Temps de aseară următoarele informaţii:
—„L'entrevue de Venise: le Duce accueille â son arrivee le
chance- lier'd'Autriche."
 — „M.Ed.Daladier en Angleterre: le ministre franţais a dejeune
avec M. Anthony Eden".
— „Passage â Rome du general Goring: il a ete salue sur le quai
de la gare par, etc. etc...."
Iată în câteva rânduri întreaga politică a Europei.
în foarte rezumata dare de seamă a audienţei mele la Rege, din
paginile trecute ( atât de rezumată încât e incomplectă, căci am lăsat
la o parte un întreg program aplicat pe care l-am discutat, şi pe care
nici nu l-am pomenit măcar ca să nu repet întruna lucruri deja spuse)
am uitat să arăt cât de afectat a fost Suveranul prin prostiile debitate
de Iorga la Consiliul de Coroană. „Oricum, spunea Regele, a fost cel
puţin o «gro- siertate» din partea lui Iorga să vorbească atâta de
moartea mea şi de a lui Mihai!" E o trăsătură pe care ţin să o fixez în
aceste note, căci ea dovedeşte o dată mai mult că Regele Carol
judecă lucrurile înainte de toate prin prizma celor care ating persoana
lui. Pentru prima dată l-am auzit judecând pe Iorga după cum o
merită, ca pe o secătură fară importanţă, care trebuie desumflată. (A
fost şi acesta un punct din programul pe care l-am discutat.) Acţiunile
lui Vaida mi-au părut foarte în scădere. Despre alţi „îndrumători"
politici, n-am vorbit.
Cesianu şi Duculescu1 mi-au făcut chiar ieri o lungă vizită. Voiau
oamenii să ştie ce se mai petrece la Bucureşti. Şi mai voiau să ştie
ceva, ce e cu ei, cu rostul menţinerii lor la Paris. Le-am vorbit despre
toate cele întâmplate în ultima vreme, raportându-le până şi zvonurile
de cafenea. întrucât îi priveşte pe ei le-am spus să doarmă liniştiţi: nu
sunt la ordinea zilei — şi nu se preocupă nimeni de dânşii. Cesianu
mi-a destăinuit în treacăt că la Londra merg lucrurile rău, că
Grigorcea e foc şi că vrea să ceară rechemarea lui din cauza „unui
Matila Ghica" care lucrează peste capul lui, corespondează direct cu
Regele, şi joacă la Legaţie rolul unui fel de Ghepeu.
Prietenii mei din lumea financiară şi industrială de aci îmi dau in-
formaţii interesante asupra ultimului împrumut francez pe care
Guvernul Blum l-a prezentat ca un succes. în realitate nu s-a subscris
de voie decât 30% (unde e încrederea de odinioară a „ciorapului de
lână?") iar 70% au fost impuse băncilor sub ameninţarea că, dacă nu
le vor acoperi, se va prelua forţat o cotă proporţională din depozite.
Un domn mai bătrân care asculta expunerea ce mi se facea, nu s-a
putut abţine de a exclama: „Qu'ils viennent donc prendre nos depots!
Ils n'y trou- veront pas grand chose — il y a beau temps qu'ils ont file
et qu'ils sont

Note:
1
Ataşatul nostru de presă la Paris.
en surete!" în cercurile burgheze şi financiare am găsit în general
multă îngrijorare. Livra engleză s-a suit la 112 frs. (era la 105 la
ultima mea trecere prin Paris, în ianuarie) şi se prevede că francul va
mai cădea până la 125 frs. livra şi poate şi mai mult. Preţurile s-au
mărit de astă-toamnă cu peste 30%. „Uvrierii" nu mai muncesc, nici
40 de ore pe săptămână, şi sabotează tot. Cei cu mai mulţi copii
preferă să se înscrie ca şomeri şi să nu mai lucreze deloc. Am trecut
prin mijlocul Expoziţiei: e o jale. Nu numai că nimic nu e terminat,
că sunt o sumă de pavilioane abia începute, dar nici nu se lucrează,
şantiere întregi sunt pustii. Şi mai sunt 8 zile până la data fixată
pentru deschiderea Expoziţiei. Aşa cum am văzut-o eu, mă întreb
dacă va fi gata în două luni. Confederaţia Generală a Muncii (C.G.T.)
face ce vrea şi bestia de Juhaux e adevăratul dictator al Franţei.
Confederaţia cere acum Guvernului să garanteze, după ce Expoziţia
va fi gata, lucrări publice în valoare de 10 miliarde franci — altfel
proclamă imediat greva generală, şi adio Expoziţie! Pe lângă aceste
tulburări sociale, deplorabila situaţie a finanţelor întunecă şi mai mult
orizontul zilei de mâine. Viitorul Franţei stă sub semnul unui mare
punct de întrebare.
24 aprilie. — Luat o baie de tinereţe, evocând azi, pe drumul de
la Paris la St. Germain prin Chatou, amintirile de acum 45 de ani!
Câte s-au schimbat de atunci, câţi din contemporanii mei s-au dus!
Parisul se întinde acum ca o pecingine până la St. Germain. Holdele,
păşunile şi grădinile de zarzavat care despărţeau între ele orăşelele
Coubevoie, Nanterre, Rueil, Chatou sunt astăzi toate clădite aşa încât
atmosfera de rusticitate care învăluia aceste localităţi a dispărut cu
totul. „La ban- lieue verte et attrayante" s-a mutat dincolo de St.
Germain. N-am avut curajul să mă opresc la „Fournaise" (care de
departe mi-a părut cam delăsat). Cei trei camarazi cu care am
petrecut acolo ceasurile tinereţei ce-mi păreau atât de frumoase, Pia
Davila, Henri Danet şi Lică Odo- beascu — au plecat pe lumea
cealaltă. Mi-a fost teamă să înfrunt trecutul, singur...
La St. Germain n-am găsit aproape nici o schimbare. Minunata
terasă şi minunatul parc stau neclintiţi în faţa vremurilor. în jurul
Castelului, aceeaşi „place du Chateau", acelaşi Pavilion Henri IV,
aceleaşi case vechi cu faţă pudrată de bătrâne marchize. Dacă n-ar
ţâşni automobilele din flecare colţ, m-aş crede cu 45 de ani mai
tânăr! Am avut noroc de vreme bună. Am dejunat bine la Pavilion
Henri IV şi m-am înapoiat la Paris prin Bougival şi La Malmaison.
Veselul Bougival, cu totul decăzut, şi-a pierdut caracterul artistic şi a
luat aere de mahala. La Grenouillere nu mai e, şi nu mai sunt nici
restaurantele de lux, de-a lungul şoselei, din vremea veche. Vizitat
castelul La Malmaison, restaurat şi transformat într-un muzeu al
amintirilor Napoleoniane, graţie generozităţii lui Osiris şi mai multor
mecenaţi americani şi englezi, în frunte cu perechea Tuck. în acest
loc liniştit palpită încă o clipă din Istoria lumii, o clipă strălucită între
toate. M-am plimbat printre relicvele rămase de la Primul Consul, de
la primul împărat şi de la Josefina cea fară rost, cu adevărată
emoţie.O zi consacrată trecutului sub toate formele lui.
25 aprilie. — Ziarul Le Temps de aseară publică, în loc de onoa-
re:,^. Nicolas Titulesco est arrive ce matin â la gare de Lyon, venant
de Menton. C'est la premiere visite que l'ancien president de la Soci-
ete des Nations fait â Paris depuis la tres grave maladie qui l'avait
atteint l'an demier au Cap Martin' N. Titulesco, â peine un peu amai-
gri, a păru dans une excellent sânte et fort heureux de se retrouver
dans la capiiaie.
Je viens pour quelques jours seulement, nous a-t-il dit, voir mes
amis; j 'en ai beaucoup.C'est eux qui m 'ont demande de venir
affirmer mon existence biologique et politique.
Une centaine d'amis prevenus (?) avaient tenu â accueillir
l'ancien president sur le quai de la gare. En l'absence cîu ministre de
Roumanie â Paris, retenu â Dijon (?) M. Georgiu, conseiller de la
Legation, M. Lu- culesco, charge de presse, et le personnel de la
Legation l'ont reţu.
 M. Titulesco dejeune ce matin chez M. Blum, en compagnie de
M. Yvon Delbos."
Se vede de departe că informaţia a fost dictată de Titulescu, „le
style c'est rhomme". Abilităţi ca faptul de a nu pomeni de „fostul Mi-
nistru de Externe" ci numai de „fostul Preşedinte al Societăţii Naţiu-
nilor, de a arăta că are mulţi amici şi că aceştia l-au chemat, de a
explica absenţa lui Cesianu la gară printr-o absenţă din oraş — şi
„românisme ca acela de „capitală" în loc de Paris, poartă pecetea
balcanicului Metternich.
' Au Cap Martin îl atinsese ştirea că fusese exoflisit din Guvern.
Boala a făcut-o la St. Moritz, în Elveţia, cu tot teatrul transfuziilor de
sânge.
întrucât priveşte „nădejdile politice" care răsar dintre rânduri şi
pe care marea cinste de a dejuna nu numai cu Blum dar şi cu dl Yvon
(Delbos), le-ar putea justifica, dl Titulescu să mediteze zicătoarea ro-
mânească: „paşte Murgule!"
Abia azi am aflat prin Matilda Costiescu-Ghica că conacul lui
Chrissoveloni de la Ghidigeni (Tutova) a ars complect. Un lucrător
tâmpit a tras un chibrit ca să-şi aprindă ţigare, într-o odaie în care se
curăţea pardoseala cu benzină. N-am fost niciodată la Ghidigeni dar
am auzit mult despre acest loc de petrecere, vestit pe vremea lui Jean
şi a Sibilei Chrissoveloni. A ars tot. Pagubă materială şi atât tot. în
timpul războiului, Ghidigenii au fost un factor de „animaţie". Acolo
se ducea din când în când Nando-Ferdinando să florţăiască cu
„sistriţele" şi cu surorile Bastache. Flăcările au curăţat tot, până şi
aceste amintiri duioase, dar cam ruşinoase.
Discursul lui Daladier la Manchester e viu comentat de întreaga
presă franceză. Ministrul de Război al Republicii a garantat că nicio-
dată Franţa nu va deveni comunistă, şi această declaraţie a
impresionat. Numai că „garanţia" d-lui Daladier nu face cinci parale.
Din fericire pentru omenire mai există şi bunul simţ francez, care a
ştiut totdeauna să ia, pe marginea prăpastiei, hotărârile salvatoare. Să
sperăm că şi de astă dată poporul fiancez îşi va reveni la timp în fire.
După câte se poate afla din telegramele de la Bucureşti publicate
de presa franceză, pare că vizita lui Beck în România a depăşit de
data asta în importanţă manifestările obişnuite de politeţe
internaţională, între Rege şi Beck, conversaţia —judecând după tonul
acru al ziarelor franceze — a atins diferite puncte nevralgice ale
politicii noastre externe. Beck nu s-a sfiit de altmintreli să declare în
discursul său oficial că sistemele politice de după război au dat greş
şi că asigurarea păcii generale trebuie să fie căutată pe căi noi. Fără
să fie o adevărată lovitură dată Micii înţelegeri, vizita lui Beck la
Bucureşti, desigur că n-a întărit-o. Ea va avea însă, poate, drept
consecinţă o destindere între noi şi Ungaria şi un pas mai mult de
apropiere faţă de Germania. Informaţii mai exacte nu voi putea însă
avea decât după înapoierea mea la Bucureşti.
Rezultatul cel mai clar al întrevederii dintre Mussolini şi Schu-
schingg la Veneţia pare a fi încuviinţarea unui „Anschluss moral"
între Austria şi Germania, din partea Ducelui. Le Temps prevede că
în curând graniţa Germaniei va fi la Brenner şi că Italia va cunoaşte
astfel şi dânsa plăcerile unei vecinătăţi care a tulburat liniştea Franţei
de 1000 de ani!
26 aprilie. — Vizitat ieri la muzeul Luvrului noile săli consacrate
sculpturii din secolele XIV-XVI (deschise în 1934 în apartamentele
de jos din braţul Tuileriilor, între ghişetele Seinei şi „pavilion de
Flore"). Remarcabilă colecţie în care, pe lângă opere interesante
străine, sunt cuprinse cele mai însemnate bucăţi ale sculpturii în
piatră şi în lemn franceze. Morminte, sfinţi, sfinte — fântâni şi alte
monumente plastice de toată frumuseţea. întrucât au fost luate din
clădiri ruinate sau distruse nimic de zis, dar se naşte întrebarea de ce
au fost despuiate bisericile şi castelele pe care distrugerea nu le
ameninţa? E aci un vandalism întemeiai pe intenţii culturale
onorabile, dar nefericite, şi pe mania modernă de a întinde
„colecţiile" la infinit. Multş din aceste monumente plastice, dacă nu
toate, îşi pierd mult din valoarea lor departe de cadrul în care se
potriveau şi de clădirile pe care le complectau. Cu această rezervă,
aranjamentul noului muzeu merită toată lauda din punctul de vedere
al clasării şi al expunerii obiectelor.
Muzeul Luvrului care se întinde din an în an ia proporţii
obositoare, şi constituie deja astăzi cea mai formidabilă colecţie din
lume. Sus, în secţia picturii, noi schimbări şi noi achiziţii. Colecţia
Lacaze a fost împreunată cu colecţia Chauchard, iar sala Lacaze,
deocamdată închisă e pe cale de a fi amenajată pentru noi achiziţii. în
faţa operelor lui Greco am resimţit aceeaşi emoţie ca de data trecută.
După amiază, fost cu Osiceanu să vedem grădina zoologică de la
Vincennes. Decepţie. Se poate că animalele mai rare să nu fi fost
expuse, ca să nu se sperie de zgomotele miilor de spectatori ai
duminicilor. Pe când vizitam grădina, alături, pe poligonul artileriei,
s-a prăbuşit de la o înălţime de 2 000 de metri, omul-pasăre, Clem
Sohn, şi a murit pe loc. Aparatul său n-a funcţionat cum trebuie şi
cele două paraşute cu care era înarmat nu s-au deschis.
27 aprilie. — Ziarul Ce Soir de aseară publică un interviu al
Regelui Carol, în care, pe lângă obişnuita literatură „ad usum
Francorum" (solidaritatea Micii înţelegeri, legăturile indisolubile cu
Franţa, Armata etc.), sunt şi lucruri care mă fac să mă îndoiesc, dacă
nu de autenticitatea interviului, cel puţin de buna credinţă a
intervievistului dl „envo- ye special" Mark E. Ravage. După câte mi
se spune, Ce Soir apare de vreo două luni, şi ar fi o foaie cu tendinţe
comuniste sau în tot cazul de „front popular", scos cu banii
Guvernului pentru a face concurenţă ziarului Paris-Soir, iar sub
pseudonimul „Mark E. Ravage" se ascunde vădit un jidan1. Singurele
lucruri care interesează într-adevăr pe acest domn şi pe foaia lui, e
soarta ovreilor din România, şi a lui Titulescu în Europa. Dl Ravage
n-a ezitat să pună Regelui chestiuni precise în aceste două privinţe.
La chestiunea privitoare la Titulescu: „Votre Majeste me permettra-t-
elle de lui demander quel sera le parti qui sera appele au pouvoir, et,
en particulier car cela est d'un grand interetpour l 'opi- nion
etrangere, et dans le nouveau ministere M.Titulesco, reprendra ses
fonctions?", Regele a răspuns foarte frumos: „Voici une question â
laquelle je m'excuse de ne pouvoir repondre." Dar la întrebarea rela-
tivă la posibilitatea unor eventuale progromuri, răspunsul Regelui e
atât de imprudent şi de contradictoriu încât mă face să mă îndoiesc,
cum am spus, despre autenticitatea lui. într-adevăr, după ce dl
Ravage pune în gura Regelui următoarele cuvinte: ,J.es partis de
guerre civile, denommes en Roumanie «partis de droite» (să fi spus
aşa ceva Regele?) ne sont nulleument aussi dangereux qu 'on le
pretend et que par consequent les craintes des democrates et des
Juifs, en ce qui concerne des massacres imminents sont exagerees,
pour ne pas dire plus" — îi mai atribuie şi următoarea declaraţie care
se bate în cap cu cea precedentă: „... je ne dis pas qu'il soit
impossible que demain ou apres de- main nous ayons des dimcuites
— de graves eveniments en Roumanie..."

Note:
1
După informaţiile culese zisul Mark Ravage ar fi nu numai jidan,
dar încă jidan-unguresc.
Dacă într-adevăr Regele a spus asemenea bazaconii, e că a
pierdut capul. Dar eu tot nu cred că le-a spus.
Vizita şi declaraţiile sincere dar îndrăzneţe (cu privire la metode
noi ce trebuiesc căutate în fixarea raporturilor internaţionale) făcute
de Beck la Bucureşti, n-au tulburat numai presa democratică din
Paris dar şi cercurile din România.
Guvernul nostru s-a simţit obligat să publice un comunicat
„oficios" prin care să explice că dl „colonel" Beck, n-a înţeles să se
ridice împotriva Societăţii Naţiunilor, ci numai să preconizeze o
reformă a ei, în spiritul care a prezidat la însăşi întemeierea
instituţiei. în realitate „colonelul" Beck n-a pomenit de aşa ceva, şi a
vorbit pe şleau, cerând altceva decât politica pacturilor suprapuse,
scumpe clientelei Genevei.
în legătură cu emoţia provocată de declaraţiile lui Beck la Bucu-
reşti, e interesant de notat informaţia după care Ciano, ministrul de
Externe al Italiei, înapoiat la Roma de la Veneţia unde asistase la
întrevederea dintre Mussolini şi Schuschnigg, a primit pe rând pe
reprezentanţii Germaniei, Ungariei şi Jugoslaviei, ca să-i pună în
curent conform convenţiilor încheiate între aceste ţări şi Italia, cu
cele „pertrac- tate" între Duce şi Cancelarul Austriei. Se naşte de la
sine întrebarea, în ce priveşte Jugoslavia, cum rămâne cu Mica
înţelegere?
Helene Morand (soţia scriitorului Paul Morand, născută
Chrissoveloni) mi-a spus aseară una bună. Dejunând duminică într-
un cerc intim, a avut prilejul să asculte pe Yvon Delbos (ministrul de
Externe) povestind în râsul tuturor, întrevederea lui cu Titulescu,
sosit în ajun la Paris. Cum l-a văzut pe Delbos, Titulescu a început
să-l înjure pentru că fusese să primească la gară pe Victor Antonescu.
„Pe mine, n-a venit niciodată Barthou să mă primească la gară!"
Delbos i-a explicat că nimic nu-l obliga să procedeze întru toate ca
Barthou, şi că fusese la gară fiindcă Antonescu sosise la Paris ca
invitatul lui, şi fiindcă aşa judecase nimerit Din povestirea lui Delbos
reieşea că oamenii politici din Franţa sunt sătui de „fenomenul"
nostru. La un moment dat Delbos ar fi întrebat: „Je voudrais bien
savoir ce que Titulesco represente en Roumanie", întrebare ia care
Paui Morand ar fi răspuns numaidecât: „Mais il represente la
France!". Râsete, glume — şi fiecare a contribuit la veselia generală
prin câte o anecdotă pe spinarea scopitului.
28 aprilie. — Văzut ieri după amiază pe Yvon Delbos. Bărbat
simpatic, simplu, bine crescut. Am căutat şi cred că am reuşit să pun
cu el două lucruri la punct: 1) Că nimeni în România nu e împotriva
alianţei cu Franţa şi 2) că aşa zisele partide de dreapta, mai ales
Garda de Fier nu sunt întru nimic înfeudate Berlinului. Delbos s-a
mirat când i-am spus că nici Garda de Fier nu urmărea o politică
diferită, în materie de alianţe, de aceea a tuturor românilor, pentru
care Mica înţelegere şi Alianţa româno-franceză rămân piatră
fiindamentală în concepţia echilibrului european.
Am vorbit şi de amicul nostru comun Titulescu,'ceea ce mi-a fost
un prilej ca să atrag atenţia ministrului francez asupra posibilelor in-
trigi pe care fară îndoială delăsata odaliscă va încerca să le ţese în
cercurile politice franceze. Cât timp calomniile şi minciunile lui m-
au avut pe mine ţel, lucrul era fără importanţă, pentru relaţiile franco-
române. Că eram eu sau nu, boşofil, antigenevist, francofob şi câte
altele — însuşirile şi simpatiile mele nu puteau schimba nimic din ce
era. Dar acum nu mai eram eu — care îi tăiasem la un moment dat
drumul — ţinta perfidelor sale atacuri, ci Regele care fără îndoială îl
debarcase în mod cam brutal. Titulescu încearcă să prezinte, cum a
facut-o deja de altmintreli, îndepărtarea sa ca motivată pe o
schimbare totală de orientare politică. Am explicat lui Delbos
adevăratul motiv al excluderii lui Titulescu din Guvern: hotărârea
Regelui Carol de a conduce în persoană politica noastră externă, de a
fi propriul său ministru de Externe — şi nicidecum intenţia de a
schimba politica urmată până la acest gest de eliberare de ordin
exclusiv personal. Această politică n-a inventat-o Titulescu
dealtmintreli, care — după cum mi-am permis să reamintesc
ministrului de Externe francez — n-a fost decât să se conformeze
directivelor stabilite înainte de chemarea lui la Guvern, directive pe
care le-am definit mai sus şi pe care le vor urma cu fidelitate şi
succesorii d-lui Titulescu. Dl Titulescu n-a făcut decât să compromită
alianţele noastre interpretându-le instrumentele în afară şi peste
spiritul lor propriu. Dl Titulescu s-a preocupat numai şi numai de
situaţia d-sale personală, a voit să joace rol de vedetă europeană, să
vorbească în numele a 70 milioane de suflete, şi s-a sinchisit mai
mult de presa europeană decât de interesele ţării sale. Am insistat
asupra cazului patologic pe care-l reprezintă acest om de un
incontestabil talent de vorbă şi de o mare pătrundere intelectuală. Am
găsit chiar ca să-l caracterizez „une formule dont je ne suis pas
mecontent" cum zicea un personaj din nu mai ştiu care piesă a lui
Flers: „Mr. Titulesco ne doit pas trop nous etonner dans ses
manifestations quelques fois inattendues: ses dechean- ces et ses
dechets physiques fournissent le materiei de son potentiel moral et
intellectuel". Delbos a avut aerul să găsească formula bună; în tot
cazul a făcut haz de ea. Am adăugat ministrului francez, că la Paris în
cercurile politice se face marea greşeală de a se confunda România
cu Titulescu, şi vice versa. JE numai presa, şi d-ta ştii pentru ce" — a
întâmpinat interlocutorul meu. „E şi vina multor români" am
complectat eu. „Nu îndrăzneam să o spun" a încheiat Delbos. Am
mai vorbit amândoi de Titulescu cu prietenie, de relaţiile ţărilor
noastre cu un viu
interes şi ne-am despărţit buni prieteni. Cred că am dat „un croc en
jambe" încercărilor de sabotare pe care Titulescu a venit să le pună la
cale în Paris şi că am făcut un bun serviciu Regelui. Nu mă costa ni-
mic, şi ţineam să-l fac pe amicul meu Titulescu să mă simtă, pe pro-
priul său teren de manevră. Am avut impresia, părăsind pe Delbos, că
şi franţujii s-au plictisit cu palinodiile caraghiosului care ne face de
râs închipuindu-şi că e un factor determinant al politicii europene.
Fost aseară la Courbevoie la cursele de câini (ogari). Am văzut
pentru prima oară aşa ceva. Local spaţios, inteligent amenajat pe
marginea unei piste luminate intens. Ogarii fug după un iepure
mecanic, a cărui iuţeală e astfel calculată încât să nu poată fi
ajuns.Masă bună, o seară plăcută.
Marioara Ventura a venit azi să mă vadă, să-i povestesc de la
Bucureşti. I-am povestit. De pe aici, dânsa nu mi-a spus lucru mare, e
Blu- mistă, şi ca atare nu se simţea „en confiance" cu mine. Mi s-a
arătat totuşi optimistă „dacă Blum rămâne în capul Guvernului".
Altfef, cu Daladier spre exemplu, ar fi prăpăd, fiindcă s-ar ridica
comuniştii împotriva Guvernului, afară numai dacă Sovietele ar
aproba numirea lui Daladier fiindcă în acest caz ar veni instrucţii de
la Moscova, şi comuniştii nu s-ar mişcai Până la ce grad de
aberaţiune morală şi politică au putut ajunge în Franţa, în Franţa
învingătoare din 1918, partizanii Frontului popular!! Căci Marioara
Ventura nu e decât un ecou al lor...
2 mai. — înapoiat de ieri, la amiazi, la Bucureşti. Părăsit Parisul
fără multă părere de rău. Hotărât, fie posomorât, deprimat şi gol ca
as- tă-toamnă şi astă-iamă — fie reînviat şi repopulat cum l-am găsit
acum, Parisul nu mai e Parisul meu. Mecanizarea pe pământ şi sub
pământ, frenezia ritmului de viaţă şi amestecul tuturor straturilor so-
ciale — dau Parisului actual un aspect de vulgaritate cosmopolită şi
grăbită, necunoscut acum cincizeci de ani. Cu mijloacele actuale de
comunicaţie, repezi şi ieftine apaşii de la Vilette şi tot proletariatul
cartierelor mărginaşe se revarsă zilnic în cartierele centrale, rezervate
înainte unei lumi elegante şi bine crescute. Cartierele bogate şi-au
modificat aspectul nu numai din cauza acestei promiscuităţi cu o
lume
nouă dar încă şi printr-o vădită scădere a propriilor lor însuşiri speci-
fice. Automobilul a diluat intensitatea „vieţei pariziane" şi prin „stan-
dartismul" lui a redus sensibil concurenţa individuală. Pe vremea
cailor şi trăsurilor, toate eleganţele se desfăşurau între rue de la Paix
şi Bois de Boulogne şi pe acest teren restrâns, fiecare căuta să
depăşească pe celălalt. Era un fel de concurs „en vase clos", cu
vedetele, cu particularităţile, cu farmecul şi cu neajunsurile lui. Azi,
graţie automobilului şi avionului, acelaşi număr de oameni îşi
împrăştie peste ţară şi peste mări eforturile pe care odinioară le
concentrau pe un petec de pământ. Odată cu caii şi cu trăsurile a
dispărut şi acel „demi-monde" în jurul căruia se învârtea o bună parte
din viaţa pariziană, şi graţie căruia se animau şi înfloreau mai toate
restaurantele mari, stabilimentele de petrecere şi o bună parte din
prăvăliile de lux. Şi viaţa de noapte s-a schimbat: cinematografele au
omorât teatrele, dancingurile şi „boatele" pe gustul străinilor au
înlocuit cele câteva localuri artistice sau literare care făcuseră, pe
urma „Chat-Noir-ului", faima Montmartre-ului. De unde pe vremea
tinereţelor mele, un străin era pe malurile Seinei un obiect de dispreţ,
şi străin era considerat tot ce nu era „parizian", chiar şi un francez din
provincie — azi, în aceleaşi locuri, domnesc şi hotărăsc numai
străinii, şi ce străini! Această înstăpânire a străinilor, e nota
caracteristică a Parisului de după război.
Şi nu s-au schimbat numai oamenii sau partea dinamică, ca să zic
aşa, a tabloului, s-au schimbat şi lucrurile, şi cadrul în care a trebuit
să mă mişc nu mai e acela pe care l-am cunoscut şi l-am iubit eu.
Parisul fuge spre Vest. Bulevardele, în vechea accepţiune a
cuvântului nu mai există. Paillard, Fortoni, la Maison Doree, Cafe
Anglais, Peters — în jurul meselor cărora se învârtea tot ce Parisul
avea mai subţire, au dispărut. A dispărut şi berăria Pusset, cu boema
ei de artişti şi de gazetari. Au dispărut „Julien" şi „Cafe Americain",
domeniul damelor cu tarif mai urcat dar fix. Au dispărut toate
prăvăliile de lux. Bulevardul Italienilor, decăzut şi mutilat prin
tăierea Bulevardului Hausmann, a luat aspectul de pe vremuri al
bulevardelor Bonne Nouvelle sau Beaumar- chais. Rue de la Paix, de
care îmi aduc aminte ca de un salon în care se întâlneau toate
eleganţele nu mai e decât o stradă largă şi liniştită de oraş de
provincie. Magazinele cu renume mondial, marii croitori şi
giuvaergii au emigrat aproape toţi spre Champs Elysees...
Dar nu numai faptul „que je ne feconnais plus son visage" m-a
făcut să părăsesc Parisul fără prea multă părere de rău, dar şi starea
sufletească a poporului francez care trece printr-o fază, pentru mine,
profond antipatică. Las la o parte pericolul pe care-l reprezintă,
pentru Franţa şi pentru lumea întreagă „experienţa Blum" — pentru
mine ea este odioasă şi în afară de acest pericol, fiindcă jigneşte
respectul meu pentru tradiţie şi pentru bun simţ. Rezultatele
„experienţei" apar dealt- mintreli de pe acum dezastruoase:
falimentul pe terenul financiar şi anarhia totală pe cel social şi moral.
întrucât priveşte falimentul financiar, e destul să citească cineva
expozeul făcut săptămâna trecută de ministrul de Finanţe Auriol
înaintea Comisiei financiare a Camerei, ca să-şi dea seamă de
situaţie: până la sfârşitul anului bugetar, tezaurul francez are absolută
nevoe de 23 miliarde franci (în afară de prevederile bugetare) şi
ministru nu socoteşte că se vor găsi decât 6 — şi acestea trase de păr!
Nu rămâne decât o nouă devalorizare a francului (al cărui curs e în
continuă scădere dealtmintreli) sau impozitul pe capital (într-o ţară
de capitalişti, ca Franţa, se pot judeca repercuţiile unei asemenea
măsuri!). întrucât priveşte anarhia socială, o simplă privire asupra
şantierelor Expoziţiei Universale, e de ajuns. Deşi Expoziţia trebuia
să fie gata la 1 mai, nu va fi nici la 1 august. în ziua de 29 aprilie,
când am trecut pentru ultima dată pe lângă şantiere, mai erau pavili-
oane a căror armatură de fier abia acum se încheia, şi nici unul din
cele mai înaintate nu era încă gata (afară de pavilioanele Germaniei
şi Italiei ridicate de lucrători germani şi italieni). Ce era mai
impresionant, era că şantierele păreau aproape moarte, nicăieri nu
mişiuna munca. Şi de ce ar fi muncit diletanţii celor 40 de ore
săptămânale? Sunt plătiţi 120 franci ziua, şi ştiau bine că odată
Expoziţia terminată, nu se vor mai întâlni cu asemenea salarii. Pe de
altă parte comunismul a otrăvit toate sufletele. Fiecare şantier
constituie o celulă cu şeful ei, şi acesta primeşte sau dă afară pe cine
vrea; bineînţeles că cine nu e comunist e dat afară fără milă. Pare că,
chiar bestia de Jouhaux şi C.G.T.-ul lui au pierdut cârma mişcării pe
care au dezlănţuit-o, cum se întâmplă mai totdeauna.
Am părăsit, repet, Parisul fară prea multă părere de rău, şi m-am
regăsit aproape cu simpatie în ţara mea de escroci, dar de oameni
paşnici şi supuşi. Aş fi vrut să iau numaidecât contact cu Guvernul şi
cu Regele ca să le arăt cât rău ne-a făcut în Franţa şi în Anglia ultima
modificare a legii Minelor— dar în ziua de Paşti, pe cine să găsesc?
Cum mâine plec la Breasta, rămâne să văd pe reprezentanţii
stăpânirii după 10 mai, când mă voi înapoia la Bucureşti.
Văzut totuşi pe Nae Ştefânescu, preşedintele Băncii Româneşti,
care a venit la mine. E încântat de rezultatul pe care l-am obţinut la
Paris, pentru bănci. Cred şi eu, 700 de milioane pe care le ridic din
spinarea lor, e ceva. Numai să se facă, până la sfârşit1. „Domnule
Argetoianu" — mi-a spus Nae — „Băncile îţi vor purta o
recunoştinţă adâncă. D-ta ai făcut legea din 1932 prin care Băncile ar
fi fost scăpate o primă dată. N-au vrut succesorii d-tale să promulge
legea, n-a fost vina d-tale. Acum ne scapi, fară să mai intervină
Statul. Ţî-ai câştigat de două ori toată recunoştinţa noastră!" Mă
întrebam dacă vorbea acelaşi om care mă combătuse cu atâta
pismăşie în 1931 şi 1932 pe temeiul legii Conversiunii, şi-mi venea
să râd!
Aseară, la ora 7, în sâmbăta Paştelor, a murit bietul Poklewski,
după o grea suferinţă. Zăcea de mai bine de 6 săptămâni. Cu el
dispare un martor aproape zilnic al vieţii mele, de 20 de ani. Se duc,
una după alta, toate personalităţile mai caracteristice ale Jockey-
Clubului nostru (acolo îl vedeam, în fiecare zi). în locul lor, aproape
numai mezelic. Sau cel puţin aşa îmi pare mie, dar poate că judecata
mea să fie influenţată de vârstă şi copleşită de puterea amintirilor...
Cu Poklewski a apus şi ultimul martor al zbuciumărilor noastre cu
Rusia din timpul războiului — de partea muscalilor, bineînţeles.
Devenise totuşi unul din ai noştri, şi lasă numai regrete de pe urma
lui.
Soţia mea a fost primită zilele trecută de Regina Maria, şi poves-
teşte că a fost speriată de înfăţişarea ei. E o umbră, faţă de ce era
înainte. Slăbită, abia se ţine pe picioare. Să fie boala? Ea pretinde că
nu e deloc îngrijorată de sănătatea ei (?) şi că chestiunea cu Nicolae a
adus-o în halul în care e (?). De fapt, poate să o fi slăbit şi regimul la
care e supusă: de două luni nu mănâncă decât „puree-uri" de cartofi
şi de morcovi, şi abia acum, de câteva zile i se dă puţin piept de pui...
în anumite cercuri medicale se vorbeşte cu insistenţă de neoplasm
(cancer) al pilorului sau al ficatului. Oficial, se dezminte însă tot, fără
a se preciza altă diagnoză.
Irimescu, care a asistat la plecarea Prinţului Brana, cu avionul,
povesteşte că Prinţul era adânc emoţionat, dar că madam Brana era
ridicolă şi infectă. Cu părul decolorat, de o nuanţă galbenă bătând în
„roz", cu un nas enorm şi unsuros, era îmbrăcată într-un costum de
piele „roz", cu pantofi „roz", cu o pălărie „roz", în jurul căreia fâlfâia
un „voile" — tot „roz"! Irimescu nu putea pricepe sacrificiile făcute
de Prinţ pentru acest „trandafir" de mahala, ce provoacă mai mult
mâncă- rime de palmă decât sentimente duioase.
Interviul Regelui n-a fost dezminţit dar numărul din Ce Soir în
care a fost publicat n-a fost lăsat să pătrundă în ţară, aşa încât nimeni,
nici Pangal, nu ştia nimic despre el. Am impresia că Regele a comis
cel puţin o imprudenţă în conversaţia sa cu jidanul Ravage.
Note:
1
Am izbutit la Paris să pun de acord pe Champin, pe Mercier, pe
Finaly (reprezentanţii grupului francez) şi pe Albert Stem
(reprezentantul grupului englez) să preia acţiunile grupului românesc
în plata datoriilor Băncilor din Bucureşti, rămase de fapt în sarcina
Băncii Româneşti şi a Băncii de Credit, celelalte 4 bănci din
Consorţiu fiind falite sau insolvabile. Băncile fiind solidare, faţă de
grupurile străine, e o datorie de peste 700 milioane de lei care se
şterge din bilanţul fiecăreia.
N-am putut să aflu încă, de asemenea, nimic mai important
asupra vizitei lui Beck. Atât numai că conversaţiile mai importante
au avut loc între Beck şi Rege, şi că Guvernul e chiar nemulţumit de
faptul că atât Antonescu cât şi Tătărescu au fost ţinuţi la distanţă în
aceste conversaţii. Ar fi fost chiar o şedinţă în 4 (Regele, Beck şi cei
doi reprezentanţi ai Guvernului) în care Regele şi Beck ar fi vorbit
fără să ţină seamă de prezenţa celorlalţi doi. Victor Antonescu ar fi
fost atât de jignit de rolul şters pe care a fost silit să-l joace încât ar fi
refuzat să dea un comunicat despre rezultatele întrevederii,
pretinzând „că n-avea decât să-l dea Palatul"! Până în cele din urmă a
fost totuşi silit să-l dea, dar reticenţele sale au avut drept rezultat o
amânare neobişnuită a publicării documentului (2 zile după plecarea
lui Beck). Au fost şi oarecare greutăţi pentru vizita Regelui la
Varşovia. Regele a pretins ca Preşedintele Moscinski să vină întâi la
Bucureşti, pe când polonezii ar fi vrut ca prima vizită să fie a
Regelui, mai nou ca „şef de Stat" ca Moscinski. In cele din urmă
lucrurile s-au aranjat aşa: Prinţul Mihai va merge la Varşovia la
sfârşitul lui mai şi va invita pe Preşedintele Moscinski, care va primi
invitaţia şi va veni la Bucureşti în iunie. Vizita Regelui la Varşovia va
urma mai târziu, în toamnă!
 Tot Bucureştiul face haz de cele întâmplate la Snagov, cu prilejul
dejunului oferit acolo lui Beck şi suitei sale. M-me Arcizewska, cher-
chelită după obicei, a alunecat în apă. După dânsa s-a aruncat
Alexandru Zamfirescu, şi după Alexandru Zamfirescu, Kowalski1!
Toţi trei, uzi leoarcă, au fost „uscaţi" la Yacht-Clubul local!
Alexandru Zamfirescu mi-a mai povestit că în ajunul sosirii lui
Beck, a fost reţinut la dejun de Rege, cu care ar fi vorbit mult de
mine. Regele ar fi recunoscut că sunt cel mai inteligent şi mai hotărât
om politic din ţară (bre! bre!) dar faţă de Zamfirescu nu s-ar fi arătat
încă bine hotărât (el) să-şi ia răspunderea „unui ritm nou" a cărui
necesitate o vede totuşi ca ineiuctabiiă (iii) Zamfirescu a avut
impresia netă că Regele are în tot cazul oroare (?) de stânga şi că e
încă în căutarea unei formule definitive. Să-i fie de bine.
întrunirea lui Averescu de la 22 aprilie a fost, cum era de aşteptat,
un fiasco complect. N-au răspuns la invitaţie decât foştii miniştri de
ai lui de clasa a Il-a şi în afară de ei Sterlin Popescu, George Brătianu
care n-a fost ministru şi general Văitoianu (aceştia doi din urmă obli-
gaţi, prin cartelul celor două partide). Evenimentul n-a avut nici un
răsunet. Cuvântările ţinute vor fi publicate, zice-se, într-o broşură.
6 mai. — La Barcelona, anarhiştii s-au răsculta împotriva
Guvernului comunist. Baricade, împuşcături, etc. Atât mai lipsea în
Spania, pentru ca haosul să fie complect. Pe de altă parte naţionaliştii
sunt gata să intre în Bilbao şi să pună stăpânire pe întreaga provincie
Biscaya.
Inundaţii în toată ţara. Digurile Dunării rupte în multe locuri. Pe
la noi Jiul e foarte mare, dar nu s-a revărsat încă.
Pe când la Londra se pregăteşte încoronarea lui George al Vl-lea
care se va săvârşi peste şase zile, Eduard al VUI-lea, alias Ducele de
Windsor, aleargă cu gazetari, cu fotografi şi cu limba scoasă după d-
na Simpson, în fine definitiv divorţată, ca să o ia de nevastă. Pare că
vesela ceremonie, o încununare dacă nu încă o încornorare sau o
încoronare, va fi celebrată în Franţa, la castelul Conde (?) unde
Ducele, în aşteptarea Ducesei, a sosit ieri.
7 mai. — Ziarele de azi-dimineaţă subliniază „importanţa" întru-
nirii Micii înţelegeri Parlamentare de la Belgrad. Minciună şi bluf for
ever! Voiajurile costisitoare ale câtorva parlamentari de duzină setoşi
de reclamă şi ahtiaţi de onoruri prezentate ca acte politice
importante! De la noi s-au dus Nicuşor Săveanu (veşnic pe drumuri),
Furlugeanu, junele Cosma şi Toni Iliescu. Şi întrunirea acestor
caraghioşi să constituie un mare«eveniment!
Pe când în Spania încăierările continuă între albi şi roşii, între
anarhişti şi comunişti, la Roma, ministrul de Externe german Neurath
a avut o serie de întrevederi cu Mussolini. Din comunicatul publicat
rezultă că înţelegerea dintre Germania şi Italia continuă să fie
cordială, cu privire la toate problemele internaţionale, că amândouă
ţările ar fi doritoare să încheie cu Franţa şi Anglia un „pact
occidental" care să înlocuiască pe cel denunţat de la Locarno şi că,
până acum cel puţin, nu există o alianţă militară între cele două
Puteri.

Note:
1
Secretar al Legaţiei poloneze.
O iniţiativă lăudabilă: s-au început în mai multe judeţe lucrări
locale cu tineretul întrunit pentru instrucţia premilitară. Această
„muncă de folos obştesc" organizată după pilda dată în ultimii ani de
către tinerii înscrişi în Garda de Fier, e o fericită inovaţie şi merită să
fie încurajată. Ea contribuie la dezvoltarea spiritului de solidaritate şi
mai îndreaptă pe ici, pe colea — stări de lucruri de nesuferit. Se mai
astupă câteva gropi pe şosele, se mai scobeşte un şanţ, se mai repară
un pod. Dacă nu curge, pică.
9 mai. — La Breasta de patru ziie numai piouă. Vegetaţia creşte
nebună, arborii rămaşi în urmă îşi revarsă foile. Sunt încântat: în
jurul meu n-aud decât privighetorile şi broaştele şi la fiecare masă
mănânc ceapă tânără.
Marele Zeppelin „Hindenburg" a luat foc în momentul aterizării
la Lakehurst, lângă New York. Venea din Europa cu mai bine de 40
de pasageri şi 60 oameni echipaj. Cea mai mare parte din aceşti
nenorociţi au fost ucişi. Germania e în doliu. Dintr-o repede anchetă
pare a rezulta că catastrofa e datorită devizelor, sau mai bine zis
lipsei lor. Neamţii n-au avut cu ce plăti cantitatea necesară de helium,
pentru umplerea balonului — căci helium-ul e produs în America şi
trebuie plătit în dolari — şi au înlocuit acest gaz incombustibiî prin
hidrogen. Se pare că balonul era încărcat cu electricitate negativă şi
îndată ce primul cablu metalic coborât a luat contact cu pământul s-a
produs o scânteie care a aprins hidrogenul. Groaznic!
12 mai. — înapoiat aseară la Bucureşti. în liniştea de la Breasta
am scăpat tămbălăului de la 10 Mai, în schimb mi-a ţuruit azi ceasuri
întregi radiofonia, cu transmisiunea încoronării de la Londra, pe care
ai mei au vrut să o asculte. Diabolică invenţie! Se auzea tot, până şi
cele mai mici zgomote ale străzii!
Din cele ce mi-a spus ieri în tren Şoneriu, care se întorcea din
străinătate, şi din cât se poate pricepe din telegramele publicate de
ziare, rechemarea tuturor ziariştilor italieni de la Londra, tocmai în
momentul încoronării, a făcut oarecare efect. Ca răspuns gestului lui
Mussolini, ambasadorii Angliei şi Franţei n-au asistat la parada
monstră din 9 mai, la Roma, prin care Guvernul italian „a marcat"
prima aniversare a fonda- ţiunii „Imperiului". Mici schimburi de
impoliteţe fără nici un rezultat.
Armonia din lagărul naţional-ţărăniştilor: ziarele de azi publică o
lungă peltea semnată de dl Dobridor, „conducătorul tineretului naţio-
nal-ţărănist" în care doctorul Lupu e înjurat ca la uşa cortului.
Tineretul ţărănist, însufleţit de sentimente naţionaliste a intrat în
conflict cu doctorul pe urma ultimelor alegeri comunale din
Bucureşti în care Lupu a dat mâna cu comuniştii, şi a făcut-o cu
obişnuitele sale excese verbale. După alegeri, impulsivul politician a
exclus din partid ca şef al Capitalei, pe toţi conducătorii aşa-zisului
tineret. Aceştia nu se lasă însă intimidaţi, şi răspund. O ceartă mai
mult într-un partid în care suflă furtuna, din toate părţile.
Printre telegramele de azi, două ştiri importante. Una: se pare că
curentul sovietic a câştigat iarăşi teren în Armata roşie moscovită!
Şeful Statului Major1 şi mai mulţi generali ocupând comandamente
înalte au fost înlocuiţi, şi sovietele civile, suprimate de câtva timp, au
fost iarăşi înfiinţate pe lângă fiecare unitate; despre Voroşilov,
telegramele nu spun încă nimic.
Alta: Dl Yvon Delbos, succesorul lui Talleyrand a fost autorizat
să asiste la încoronarea Regelui Angliei în pantaloni lungi. Să
salutăm în treacăt această mare victorie franceză!
 13 mai. — E de necrezut până unde poate merge fantezia
cafenelei politice pe vremuri de cenzură şi de ocultism. Ieri toată ziua
a circulat cu insistenţă (ba-l susurau la ureche până şi subsecretari de
Stat), zvonul că Regina Maria a murit şi că evenimentul se ţine
ascuns pentru a nu se stânjeni ceremonia încoronării din Londra (din
cauza rudeniei). Azi încoronarea a trecut, şi Regina e tot vie.
în realitate, după cum am notat-o deja în aceste însemnări,
Regina nu e bine. Faptul că medicii care o îngrijesc de atâta timp nu
precizează o diagnoză, şi nu o trimit în străinătate să se caute, mă
face să cred că e îa mijloc ceva iremediabil. Şi tocmai în momentul
în care biata femeie se luptă cu moartea s-au găsit oameni fară inimă
care să-şi bată joc de ea.

Note:
1
Mareşalul Tuhacevski, numit pe Volga în subordine.
Iată că după articolul Marthei Bibescu, care a făcut atâta vâlvă,
ziarul lui Leon Bailby, Le Jour, din 9 mai, publică sub un titlu de o
şchioapă („La Reine Mărie de Roumanie tournerait avec Irene Dunne
dans «la Joie d'aime»"), ştirea că Regina Maria a fost angajată la Ho-
llywood ca să joace în noul film al unui Mark Sandrich cu muzică de
Jerome Kern (alt jidan). Ziarul parizian îşi încheia informaţia
anunţând că „les deux principaux roles seront tenus par Irene Dunne
et la Reine Mărie!"
Pangal a întâlnit pe Cesianu, în momentul plecării sale la Paris.
N-a stat decât o zi la Sinaia şi o zi la Bucureşti. Regele l-ar fi chemat
pentru fixarea vizitei sale la Paris, unde a fost poftit de Preşedintele
Republicii ca să vadă Expoziţia. De la Cesianu, Pangal a aflat: 1) că
Preşedintele Moscinski va sosi la Bucureşti în 7 iunie şi va sta zilele
de 8,9 şi 10; 2) că Regele îi va întoarce vizita la Varşovia la 29 iunie;
3) că în august Majestatea Sa va merge la Paris; 4) că Guvernul nu va
fi schimba înainte de septembrie, poate octombrie; 5) că acţiunile
mele la Rege sunt foarte sus. Pangal s-a bucurat pentru nr. 5; eu
pentru nr. 4, căci voi avea vreme să-mi fac cura la Nauheim în
august, înainte de criză.
 14 mai. — Cinci sute de milioane oameni aclamând prin prilejul
încoronării unitatea Imperiului Britanic — iată un balsam care a
trebuit să îndulcească loviturile primite în ultima vreme de poporul
englez, în amorul său propriu. Din acest punct de vedere al afirmării
unităţii Imperiale, încoronările Regilor Angliei iau o importanţă tot
mai mare, căci pe măsură ce Dominioanele slăbesc legătura între
Metropolă şi ele, persoana Regelui şi simbolul Coroanei rămân
singurele afirmări ale unei Unităţi, ce nu mai e întemeiată decât pe
tradiţie şi pe prestigiu.
Unanimitatea giasuriior Imperiului in jurui Coroanei iui George
ai Vl-lea a fost tulburată printr-o disonanţă, în Irlanda: statuia
Regelui George al II-lea a fost aruncată în aer, la Dublin, în semn de
protestare împotriva încoronării. Nebunai poporului irlandez e de
neexplicat; ce vor? Să nu moară de foame, e legitim, dar tocmai, cu
cât se vor izola de Imperiu cu atât vor fi mai săraci. Atunci?
O altă notă discordantă a adus-o vestea că, chiar în ziua de 12
mai, pe când alaiul Stăpânitorului Mărilor străbătea Londra, un vas
naţionalist spaniol a torpilat distrugătorul englez „Hunter". Ar fi 3
morţi şi 12 răniţi. Va înghiţi oare Anglia şi această palmă de frică să
nu provoace conflagraţii mai mari? întrucât priveşte torpilarea poate
să fie şi o ştire tendenţioasă din izvor comunist spaniol, căci
Guvernele din Valencia şi din Barcelona nu mai au decât minciuni ca
armă de atac împotriva naţionaliştilor. Astfel, de o săptămână şi mai
bine ziarele iudeo-demo- cratice ne bat urechile cu atrocităţile albilor
de la Guemica, pe care ar fi distrus-o. Acum însăşi Times revine
asupra informaţiilor date şi arată că Guemica a fost distrusă de roşii
înainte de a o evacua, şi că aceştia au distrus-o tocmai ca să pună în
seama albilor distrugerea ei.
Taşcu Pucerea, prefect sau mai bine zis „paşă" la Silistra, a fost în
fine destituit Bandit sinistru, hoţ şi ucigaş, e de doi ani şi mai bine
pus în urmărire de justiţie, şi totuşi a fost menţinut în post: iată la ce
aberaţii duce politica de partid.
După condamnarea ucigaşilor lui Stelescu de către Consiliul de
Ră- ,zboi din Bucureşti, mareşalul Averescu a găsit de cuviinţă să
adreseze o scrisoare de felicitări preşedintelui instanţei, colonelul
Bădescu. Scrisoarea mareşalului a fost publicată în Universul.
Acelaşi ziar publică azi şi răspunsul colonelului, de o platitudine
scârboasă. Altă aberaţie a regimului politic sub care trăim.
Gardiştii care în alegerile lui Duca din 1933 dedeseră concurs lui
Averescu, şi care de atunci simpatizau mai mult sau mai puţin cu
dansul — sunt furioşi.
Barbu Catargi îmi povesteşte că într-adevăr nu s-a mai găsit un
ban la Poklewski după moartea lui. A trebuit să dea Jockey-Clubul 30
000 lei, căci nepotul Alphonse n-avea para chioară, iar Guvernul
nostru a promis 3U0 000 lei, dar n-a dat nimic până acum. Din ce în
ce se întăreşte în mine credinţa că Poklewski s-a lăsat să moară. La
înmormânta- ree lui nici Regele, nici Regina Maria n-au trimis pe
nimeni (greşală) ci numai foarte frumoase coroane.
Făcut ieri la Jockey-Club cunoştinţa unui Prinţ Czartorisky cu
ochelari şi cu cap de bădăran. Se zice că e foarte bogat şi că ar fi
venit să arendeze vânătoarea Prinţului Nicolae, de la Broşteni.
15 mai. — Rectificarea ştirii privitoare la torpilarea
distrugătorului „Hunter" a şi venit. Amiralitatea britanică publică un
comunicat din care reiese că vasul n-a fost torpilat de către vreo
unitate naţionalistă — sau alta — ci că s-a lovit de o mină pribeagă.
în schimb numărul morţilor s-a ridicat la 8.
Ziarele noastre în loc să se ocupe cu atâtea probleme interesante
la ordinea zilei nu se interesează decât de chestiuni personale.
Pronosticuri cu privire la „cine vine", destăinuiri de cele mai multe
ori fară temei real, asupra „înţelegerilor" dintre cutare şi cutare —
iată ce pasionează pe cei ce scriu gazetele şi din nefericire şi pe cei ce
le citesc. în fiecare foaie şi în fiecare zi se pot citi tot felul de
năzbâtii; lumea le colportează din loc în loc pentru a nu-şi mai aduce
aminte de ele a doua zi. Nu am reţinut până acum, în aceste
însemnări, nimic din toate aceste fleacuri. Dar iată că însuşi Viitorul,
oficiosul Guvernului, care trebuie să-şi cântărească cuvintele, anunţă
cu tot seriosul un viitor Guvern Mihalache cu mine şi cu Grigoraş
Filipescu. Dacă e o glumă, e de prost gust.
Dl Scrutător (Blumenfeld) a fost azi-dimineaţă la mine „să-mi
scoată viermii din nas", după atât de eleganta formulă franceză.
Natural că n-a scos nimic, dar mi-a spus câteva bazaconii de la
ţărănişti.
Madgearu ar fi declarat că, dacă vin ei la putere, Maniu va fi
desfiinţat în 3 săptămâni, dar dacă nu vin, vor trece toţi la Maniu!
Până şi Blumenfeld se crucea de atâta lipsă de logică sau de atât
cinism! Armând Călinescu — tot Scrutător povesteşte — ar fi gata să
lase partidul, dacă i s-ar oferi, în orice combinaţie Ministerul de
Interne. Dealt- mintreli Gavrilă Marinescu ar fi spus — şi ce nu ştie
Gavrilă? — că dl Charmant va fi viitorul ministru de Interne1. Dar
ştirea cea mai senzaţională pe care mi-a adus-o dl doctor Calman e
privitoare la noile condamnări ia moarte aie Gărzii ae Fier. Victor
Iamandi, ai Cuiteior ministru, ar fi citit o notă a Siguranţei din care
reieşea că s-a dat ordin „echipei morţii" de la Iaşi să occidă cu
revolvere, în cursul verii, pe dumnealor domnii: V. Madgearu, Victor
Iamandi şi Mihail Sadoveanu. Din sus zisa notă reieşea,
dealtmintreli, că Siguranţa luase toate măsurile pentru a împiedica
acest tripul atentat. Care măsuri? Singura eficace ar fi să închidă pe
cei trei domni' la Jilava!
Din toată conversaţia cu Blumenfeld am priceput că d-sa nu mai
contează pe un Guvern naţional-ţărănist (mărturisirea o face atenuat,
precizând că Regele va obliga pe Mihalache, ca să-i dea puterea, să
treacă prin „furci caudine", exerciţiu la care reprezentantul ţărănimii
române — obişnuită totuşi cu furcile — va refuza să se supună) şi în
ipoteza (era să zic în speranţa) că aş juca eu un rol important în
viitorul Guvern, a venit să-mi spună că. Adevărul şi Dimineaţa sunt
la dispoziţia mea. Sau mai exact „vor fi". Deşi oferta nu e lipsită de
interes, mai interesant e resortul care l-a împins pe Blumenfeld spre
mine. Acest resort nu e altceva decât frica. Mor toţi de frică la ziarele
din Sărindar, şi demersul pe lângă mine n-a avut alt scop decât să-şi
asigure existenţa şi în ipoteza ,Argetoianu". E probabil că demersuri
similare s-au făcut şi se fac şi pe lângă alţi oameni politici.
î6 mai. — S-a vorbit foarte muit săptămâna aceasta de un „tren
misterios" pregătit în Germania pentru călătoria unui mare personaj.
Ziarele franceze pretindeau că trenul era destinat să ducă pe Hitler în
Italia, sau să aducă pe Mussolini la Berchtesgaderi. Această din urmă
ipoteză era copilărească, căci Mussolini, dacă ar fi fost să meargă în
Germania, n-ar fi călătorit cu un tren german ci cu unul italian.
Enigma trenului misterios s-a dezlegat. A pornit din Germania şi de
cum a trecut graniţa, publicul adunat prin gările de oprire a cerut să
vadă pe Hitler, dar Hitler n-a apărut pentru binecuvântatul motiv că
nu era în tren. La Veneţia a coborât dintr-însul Excelenţa Sa Seniorul
General Goring. A doua zi a sosit la Veneţia Majestatea Sa d-na
Goring. A sosit venind de la Florenţa, cu un vagon special, iar la gara
din Veneţia a fost întâmpinată de autorităţile locale, cu buchete de
flori. Majestatea Sa, ca actriţă (a jucat dacă nu mă înşel sub numele
de Honemann) a trebuit să fie foarte sensibilă la acest omagiu
înflorit. După un scurt repaus, Majestatea s-a urcat în trenul special,
însoţită de Excelenţa Sa, şi astfel s-a înapoiat triumfal în patrie.
Enigma trenului misterior s-a lămurit: „o mică atenţiune" a d-lui
Goring pentru iubita lui soţie. Foarte bine: d-na Goring e o cabotină,
dl Goring e un caraghios — dar ce zice Hitler, cu traiul lui modest?

Note:
1
De pus in legătură cu buna părere a Regelui despre Călinescu,
manifestată in ultima mea audientă.
Aşa se prăbuşesc regimurile — prin abuzurile celor din jurul
atotputernicului. Meritul lui Mussolini a fost şi este de a nu tolera
nici un abuz de acest soi — Hitler, din acest punct de vedere, pare
mai slab decât colegul lui de dictatură.
Dl Iuliu Maniu, în vilegiatură, a întâlnit la Cap. Martin pe dl Titu-
lescu. Cei doi iluştri dezamăgiţi au avut o lungă întrevedere — spun
gazetele. Regele Carol a trebuit să sughiţă, la gândul celor vorbite
între cei doi „oameni de Stat".
Pe când dl Maniu, floare ofilită, ofta în braţele lui Titulescu, cea-
laltă floare mai modestă a Bisericii Unite ardelene, dl Vaier Pop
triumfa la Belgrad. După ce a semnat câteva convenţii fară valoare,
după ce a depus o coroană pe mormântul soldatului necunoscut şi
alta pe al Regelui Alexandru, după ce s-a sărutat cu Stoiadinovici, dl
Pop, însoţit de d-na Pop — ca un simplu Goring — a luat-o spre
coastele Dalmaţiei, cu un ministru sârb în coadă şi cu un „ataşat" ia
îndemână. Avea bietul om nevoie să se recreeze, căci prea muncise şi
prea-i bruftuise ia Bucureşti, nenea Dinu.
Trăim în epoca parveniţilor: succesul este incontestabil al lor.
 Se pare că în harababura socialo-comunistă-anarhistă a Spaniei
Roşii exista un Guvern, căci ziarele democrate anunţă cu întristare
demisia lui Largo Caballero. Preşedintele (?) Azana a primit demisia,
dar a însărcinat din nou pe Largo Caballero cu formarea Guvernului.
Cauza acestei crize, dacă se mai poate vorbi de o nouă criză într-o
stare de criză permanentă, trebuie căutată în lupta pe moarte dintre
comunişti şi anarhişti. Pare că noul Guvern va elimina complect
elementele anarhiste şi se va da cu totul pe mâna comuniştilor. Ce e
mai ciudat, e vădita favoare de care mişcarea comunistă se bucură în
Anglia, ţara ordinei capitaliste, „per excellentiam". Unde poate duce
politica!
17 mai. — De la înapoierea mea în ţară de la Paris, n-am avut
prilejul să culeg informaţii precise asupra celor tratate aci în cursul
vizitei lui Beck, nici asupra diferitelor demersuri diplomatice în jurul
nostru, din ultima vreme. Sărbătorile, şederea mea la ţară şi apoi
uşoare colici nefritice care m-au reţinut totuşi în casă, m-au
împiedicat să vin în contact cu cei care mă puteau lămuri.
Ministrul Italiei, Sola — şi Arcizevski, ministrul Poloniei m-au
pus acum în curent cu diversele tratative şi schimburi de idei din
ultima lună. Pare că am ajuns la preţ, căci activitatea diplomatică a
fost vie pe scena Bucureştilor. în rezumat demersurile care s-au făcut
pe lângă noi se pot grupa sub trei rubrici:
1. —Demersuri italiene. Italia ne-a propus un pact identic cu cel
pe care l-a încheiat cu Jugoslavia. Ne-a cerut însă ca în prealabil să
îmbunătăţim raporturile noastre cu Ungaria, ceea ce s-ar putea obţine
prin încheierea unui pact de neagresiune. Italia oferă bunele sale
oficii.pe lângă Guvernul de la Budapesta pentru încheierea unui
asemenea pact, care ar cuprinde trei clauze: obligaţiunea de
neagresiune pe 10 sau 15 ani, dreptul de paritate recunoscut Ungariei
pentru înarmările sale1 şi câteva îmbunătăţiri în tratamentul
minorităţilor maghiare din România2. Transmiţând aceste propuneri
lui Victor Antonescu, Sola a adăugat că foarte curând şi Jugoslavia va
încheia un asemenea pact de neagresiune cu Ungaria. Antonescu a
întrebat atunci pe ministrul Italiei de ce ne punea o condiţie
prealabilă (pactul cu Ungaria) pe care Guvernul său nu a pus-o
Jugoslaviei. Sola a explicat că nu era o condiţie, ci un sfat prietenesc,
că Jugoslavia fiind legată prin Mica înţelegere cu Cehoslovacia şi
România n-ar fi putut semna un asemenea pact fară să prevină pe
aliatele sale, care, în cel mai favorabil caz ar fi cerut să semneze şi
ele, or Ungaria nu vrea să încheie pact de neagresiune cu Ceho-
slovacia. A fi cerut Jogoslaviei să semneze întâi cu Ungaria ar fi fost
să se amâne sine die încheierea pactului cu Italia. Acesta este motivul
pentru care Guvernul din Belgrad a perfectat întâi pactul jugoslav-
itali- an. Acesta odată încheiat, Jugoslavia e hotărâtă să semeneze şi
cu Ungaria, oricare ar fi atitudinea Cehoslovaciei. E o chestiune de 2-
3 luni. Gestul Jugoslaviei va uşura situaţia României, creând un
precedent în Mica înţelegere, aşa încât nimic nu s-ar opune ca
Guvernul român să se înţeleagă cu cel de la Budapesta şi să ratifice
un instrument, înainte chiar de semnarea unei convenţii italo-române.

Note:
1
Drept de care de fapt Ungaria se bucură deja astăzi.
2
Ce mai vor, căci de fapt şi de jure se bucură de toate drepturile?!
2) Demersuri poloneze. Acestea au făcut mai în special obiectul
vizitei lui Beck. Polonia ne propune o alianţă în trei: Polonia,
România şi Jugoslavia — la care s-ar adăuga, ca anexe, Ungaria la
Polonia şi Bulgaria la Jugoslavia. Iniţiativa planului e poloneză,
propunerea lui însă a fost făcută de Jugoslavia, cu aprobarea Italiei
care vede combinaţia cu un ochi favorabil, .La întrebarea noastră
dacă n-ar putea intra în combinaţie şi Cehoslovacia, Beck a răspuns
printr-un categoric „nu"!
3)Demersuri franceze. Pentru a dejuca planurile italo-polone-
jugo- slave, Guvernul francez ne-a propus un pact de asistenţă
mutuală1 şi ne-a făcut pe rând trei propuneri, ca să putem alege: a) un
pact de asistenţă între cele 3 ţări ale Micii înţelegeri (cu toată
„soliditatea" şi „intimitatea" Micii înţelegeri, un asemenea pact nu
există încă) — în acest caz asistenţa Franţei ar juca prin tratatele ei
cu Cehoslovacia; b) un pact de asistenţă mutuală între Franţa şi Mica
înţelegere (ce zice Jugoslavia?); c) un pact direct de asistenţă
mutuală între Franţa şi România.
Guvernul român n-a dat până acum nici un răspuns, la nici una
din cele trei categorii de demersuri. Guvernul meditează. Problemele
ce ni se pun sunt într-adevăr complexe. Nu văd nici o obiecţiune să
încheiem un pact de neagresiune cu Ungaria. Dacă se poate. O
alianţă cu Polonia şi cu Jugoslavia mi-ar surâde grozav, şi n-aş avea
nimic de zis împotriva unei apropieri de Italia. Dar ce ne facem cu
Rusia? „Coşmarul" nostru este şi va rămâne Rusia. Un pact de
asistenţă cu Franţa nu face lucru mare, cât timp Franţa va fi pironită
la ea acasă de demagogia de stânga, dar ne asigură liniştea spre
Rusia. Pe de altă parte, Mica înţelegere e ca şi moartă, atitudinea
Jugoslaviei o dă gata. Cea mai bună soluţie ar fi să semnăm toate
pactele ce ni se propun. S-ar putea? De ce nu?
Pangal a dejunat zilele trecute la Mihai Popovici cu Mihalache,
cu Madgearu şi cu câţiva diplomaţi. După dejun, Pangal, Popovici,
Mihalache şi Madgearu s-au retras într-un colţ şi au schimbat câteva
vederi politice.

Note:
1
Analog pactului existent între Franţa şi Cehoslovacia.
„Comme par hasard" Mihalache a adus vorba asupra „alianţelor"
pe care Partidul Naţional-Ţărănesc le-ar putea încheia în cazul unei
schimbări la Guvern. „Domnule Pangal, în afară de dl Argetoianu nu
văd cu cine ne-am putea alia. Cu Vaida? Cu Iunian? După toate câte
s-au întâmplat,,nu i-ar primi niciodată partidul!" Iar Madgearu a
adăugat: „Cu un adevărat boier ca Argetoianu suntem gata să
colaborăm, dar nu cu boieri ca Filipescu care cer, cer, şi nu mai
sfârşesc!" Conversaţia a continuat pe aceeaşi temă şi dumnealor
domnii ţărănişti nu mai conteneau cu laudele la adresa mea! Popovici
a subliniat că programele noastre erau identice (?) şi toată lumea a
aprobat (!) Această invitaţie cu tâlc a lui Pangal şi declaraţiile lui
Mihalache puse în legătură cu dorinţele atâtor „fruntaşi" ai „marelui
partid" de a colabora cu mine şi mie transmise prin Radian, prin
Stănoiu, prin Em. Antonescu — dovedesc cât de sinceri sunt Domnii
afirmând că „sunt siguri de chemarea lor la Guvern"!
17 mai. — în urma extraordinarei ieşiri a lui Hefter la Adunarea
Generală a acţionarilor Băncii de Credit, în care cunoscutul şantajist
a declarat că nu face decât să reproducă, în criticele sale, învinuirile
aduse direcţiunii Băncii într-un raport confidenţial al Băncii
Naţionale — am adresat o scrisoare în calitatea mea de preşedinte al
acelei adunări, guvernatorului Mitiţă Constantinescu, prin care îi
aduceam faptele la cunoştinţă. Dl Mitiţă îmi răspunde acum,
indignat, că a chemat pe Hefter la socoteală, şi că acesta i-a spus că
n;a făcut aluzie la vreun raport al Băncii Naţionale, ci la o reclamaţie
a sa adresată Institutului de Emisiune! Dl Mitiţă e un porc, şi în
această calitate îşi merită numele de Constantinescu. Am notat deja
în cursul acestor însemnări cu câtă pis- mă s-a aruncat stârpitura de la
Banca Naţională asupra lui Kaufman şi a Băncii de Credit, din
ordinul lui Aristid Blank. Ca să-l distrugă, Mitiţă n-a ezitat să se
asocieze cu un om ca Hefter, i-a dat o copie după raportul atât de
pătimaş şi inexact în datele lui, ticluit de inspectorul Nestorescu ca să
facă pe placul patronului său. Dar Mitiţă nu s-a mulţumit cu atât şi a
sfătuit pe Hefter să facă o reclamaţie la Banca Naţională şi să
intenteze o acţiune în Justiţie împotriva direcţiei Băncii de Credit,
sprijinindu-şi amândouă actele pe argumente extrase din raportul
Nestorescu.
Campania organizată de cei doi şmecheri a dat însă greş; Justiţia
a clasat reclamaţia lui Hefter, iar Banca Naţională n-a putut nici ea da
urmare întâmpinării harhărului, întemeiată pe acuzaţii fanteziste.
Scrisoarea pe care mi-o adresează Mitiţă e în realitate o dare înapoi
— cel puţin pe calea apucată — şi închide o etapă a luptei pornite
împotriva Băncii de Credit1. Din izvoarele mele de informaţie am
aflat însă că dl guvernator nu se lasă, şi faţă de insuccesul înscenării
cu Hefter a hotărât să dea un atac direct Băncii de Credit, tăindu-i
scontul la Banca Naţională. Măsura ar urma să fie luată pe cale
generală: Institutul Naţional de Emisiune ar înceta să mai sconteze
efectele băncilor cu capital în majoritate în străin, categorie în care ar
cădea şi Banca de Credit. Că Mitiţă se gândeşte la aşa ceva e sigur:
mi-au confirmat-o şi Slă- vescu (preşedintele Consiliului bancar) şi
Dinu Cecropid, în urma unei lungi conversaţii avute cu zisul Mitiţă.
Că va da kix şi această încercare e iarăşi probabil. Am pus totuşi pe
Kaufmann la curent cu cele aflate, „un homme averti eu vaut deux".
Cu acest prilej Kaufmann mi-a făcut o destăinuire senzaţională;
vorbind acum câtva timp cu Cancicov despre eventualitatea unei
asemeni măsuri (despre care auzise şi dânsul), ministrul de Finanţe i-
ar fi spus: „D-le Kaufmann, fii liniştit, aşa ceva nu se va întâmpla,
căci o asemenea măsură ar însemna o schimbare în politica noastră
financiară şi o asemenea schimbare nu depinde de guvernatorul
Băncii ci de mine — şi întrucât mă priveşte pe mine e de ajuns să-ţi
mărturisesc că, în momentul în care am fost silit să primesc
portofoliul Finanţelor m-am dus la dl Dinu Brătianu şi i-am spus: D-
le Brătianu, eu sunt jurist, eu nu mă pricep la chestiuni financiare şi
te rog să-mi dai concursul d-tale, când voi da de o greutate — iar dl
Brătianu mi-a răspuns: „Nici eu nu mă pricep în aceste chestiuni,
când vei da de o greutate, consultă-te cu Nae Ştefănescu şi cu
Kaufmann. Dl Brătianu nu mi-a indicat mai multe nume, ci numai
două, printre care pe al d-tale. Cum crezi d-ta că bucurându-te de
stima şefului partidului şi de a mea ţi s-ar putea face o porcărie sub
guvernarea noastră?"
Note:
1
Formal, o voi închide eu prin câteva rânduri adresate d-lui
Mitiţă, ca să nu mă creadă atât de prost încât să iau drept bună
ridicula scuză din ultima lui scrisoare!
Din această mărturisire, pentru mine neaşteptată, am tras
concluzia puterii oculte a lui Aristid Blank. Ca dl Mitiţă
Constantinescu să asculte mai mult de el decât de şeful partidului său
şi de ministrul de Finanţe, a trebuit să-şi dea seamă că şalele falitului
din strada Doamnei sunt tari.
Romantismul nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. în Albania a
izbucnit o revoluţie ca pe vremea Palicarilor. Un viteaz cu
răsunătorul nume de Edho Toto a pus împreună cu neamurile lui
mâna pe oraşul Argyrokas- tro, şi s-a răzvrătit împotriva Regelui
Zogu din ură de moarte împotriva lui Mussa Iuca, alt palicar, pentru
moment ministru de Interne atotputernic.
Ca în baladele de acum o sută de ani, pare că totul se va termina
prin câteva împuşcături fară judecată, şi cu bine.
în Spania Roşie, Largo Caballero n-a putut să-şi constituie noul
Minister. L-a format un oarecare Negrin (socialist) tot cu elementele
„Frontului Popular".
Nouăsprezece avioane militare guvernamentale spaniole au
aterizat în sudul Franţei. în loc să le dezarmeze şi să le oprească,
autorităţile franceze le-au dat ordinul să se înapoieze la Barcelona.
Nu a semnat oare Franţa convenţia neintervenţiei în afacerile
Spaniei? Trebuie şi acest principiu al neintervenţiei să servească la
ceva, fie şi numai la mici servicii de la un Front Popiflar la altul.
Ginerele Ciano, ministrul de Externe al Italiei, a pronunţat
înaintea Camerei italiene un discurs care a făcut impresie în cercurile
politice franceze şi engleze. Toate ziarele democratice îl comentează
pe larg.
în rezumat contele Ciano a declarat că Italia nu vrea să se rupă de
Societatea Naţiunilor, dar doreşte reformarea ei; că nimic esenţial nu
desparte Italia de Franţa şi că Guvernul italian nu urmăreşte decât
cele mai bune raporturi cu Republica vecină şi cu Anglia; că Europa
nu trebuie divizată în „blocuri" antagoniste — că în fine Ducele nu ar
avea nici o obiecţie faţă de încheierea unui nou Locarno
„modernizat". Presa iudaică se întreabă: capitulare, trădare sau
„abilitate"?
Stat mult de vorbă ieri cu Corneliu Zelea Codreanu (Căpitanul)
cu care m-am întâlnit la Dinu Arion. Ca şi mai înainte mi-a făcut
impresie bună. E sincer, e curat şi simplu la suflet şi nu-şi bate capul
cu tăierea firelor de păr în patru. L-am găsit foarte abătut de prigoana
întreprinsă împotriva gardiştilor, de condamnările severe din ultima vreme
pronunţate din ordin de către consiliile de război 1, prigoană şi condamnări
care au exasperat „băieţii". „Ce rău am făcut noi? Am propovăduit cinste,
am căutat să strângem poporul în jurul Regelui, am exaltat dragostea de
neam şi ţară — şi am muncit. Nu vom fi numai noi vinovaţi de tot răul pe
care-l vede toată lumea, ca să fim numai noi traşi la răspundere. Dacă ne-ar
fi lăsat în pace, cum în pace am fost lăsaţi până la Duca, n-am fi comis nici
un act de violenţă. Căci cele ce s-au comis au fost de ordin personal,
răspunsul unor firi mai violente şi mai nestăpânite la oribilele şi
înjositoarele maltratări pe care le-a avut de suferit" Zelea mi-a mărturisit
mai departe că ^ină acum Garda n-a luat nici o hotărâre definitivă întrucât
priveşte acţiunea ei viitoare şi că nici reacţia şi naturală şi imediată faţă de
persecutările în curs n-a luat încă o formă definitivă, dar că un lucru e
sigur: un abis s-a creat între Rege şi legionari, şi de azi înainte, Majestatea
Sa nu mai poate conta nici pe Gardă nici pe dânsul Zelea Codreanu. E chiar
foarte probabil că în curând dânsul va lua atitudine pe faţă în contra
Regelui. Am atras atenţia lui Zelea şi asupra inconsecinţei doctrinare a unei
asemenea atitudini din partea lui, şi asupra consecinţelor pe care ea le-ar
comporta şi am insistat mult asupra faptului că din cele vorbite cu Regele
în ultima mea audienţă nu rezultă din partea acestuia nici o pornire
vrăjmăşească împotriva lui şi a Gărzii. „Nu mai avem nici o încredere în
Rege" au fost ultimele cuvinte ale Căpitanului. Am rămas înţeleşi să ne mai
vedem şi să-l ţin în curent cu sugestiile care mi-ar veni de sus, dacă mi-ar
veni vreuna.
19 mai. — Cu sinceritatea omului care se retrage din vâltoarea luptelor,
Baldwin a mărturisit ieri, într-un discurs adresat tineretului, de

Note:
1
în afară de condamnarea la muncă silnică pe viaţă a ucigaşilor Iui Stelescu (care, după
Z.C., au executat o sentinţă împotriva unui trădător, ce primise prin jurămănt jurisdicţiunea
celor care l-au condamnat), au mai fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare gardiştii carc
aplicaseră „o corecţiune" lui Rădulescu, conducătorul tineretului liberal, şi la câte un an şi
jumătate şi un an vreo zece din gardiştii învinuiţi de scandal, cu prilejul congresului
studenţesc din anul trecut, de la Tg. Mureş. Rădulescu lipise un afiş trivial pe pereţii bisericii
în care se celebra parastasul lui Moţa şi al lui Marin, căzuţi în Spania, fapt pentru care a
rămas neurmărit de autorităţile publice, pc când tinerii care au insultat trecutul lui Duca in
gara Sinaia şi prezentul d-nei Lupescu la Tg. Mureş înfundă puşcăria. în momentul de faţă se
mai desfăşoară la Iaşi procesul altei serii de legionari acuzaţi, fară nici o dovadă, că ar fi
autorii atentatului împotriva rectorului Bratu. Guvernul, după şovăieli nesfârşite,
întrebuinţează „la maniere forte", şi o facc fară rost, şi brutaUUn curent atât de intens ca al
Gărzii de Fier nu se poate suprima prin măsuri de poliţie şi de coerciţie care nu duc decât la
un singur rezultat: întărâtă şi întăresc şi mai mult fanatismul celor urmăriţi şi persecutaţi.

cepţia pe care i-a dat-o Societatea Naţiunilor şi tratatul de la

Versailles. E o mărturisire preţioasă din partea şefului unui Guvern
care ne-a dat gata cu politica S.D.N.-ului. Din nefericire bătrânul
luptător n-a parvenit să se elibereze cu totul din gogoriţele
romantismului politic, căci a afirmat că numai libertatea poate salva
pacea şi lumea, libertatea din nenorocire sugrumată în unele ţări. Prin
libertate numai, nu se ajunge însă la nimic — poate numai la anarhie.
Sunt însă metode prin care se poate ajunge la libertate ca ultimă
etapă a unui popor organizat.
Fost ieri la Snagov. Frumos. Această privelişte „aquatică" la
pragul oraşului îmi pare mie care am crescut în praful şi pe pârloaga
Bucureş- tiului, o adevărată minune. S-au făcut amenajări inteligente
şi s-a construit mult în jurul lacului, şi cu gust. Din nefericire — la
noi e totdeauna un „din nefericire" — Prinţul Nicolae Brana a
cotropit partea cea mai frumoasă a pădurii. Eu, pe când eram
ministru al Domeniilor îi dedesem 5 hectare, ca să-şi construiască o
vilă şi să pună locul în valoare. Sub succesorii mei, hrăpăreţul s-a
întins peste aproape 200 de hectare, după câte mi s-a spus. Trebuiesc
toate luate înapoi. Pădurea Sna- govului e a populaţiei Bucureştiului,
nu a familiei Brana.
Dl Iorga se ridică în Neamul Românesc împotriva d-lui
Mihalache din cauza declaraţiilor pe care acest bărbat de Stat fară
barbă le-a făcut la Câmpulung. Dl Profesor se indignează faţă de
„acuzaţia adusă membrilor Guvernului, că adică miniştrii şi
subsecretarii de Stat ar fi nişte profitori care au întrebuinţat (?)
situaţia lor pentru a folosi personal". Lăsând la o parte stilul, pe ce
lume trăieşte dl Profesor? Mai aproape de bun simţ se găseşte d-sa
când se întreabă ce măsuri va lua dl Mihalache mâine la Guvern
împotriva hoţilor de azi?
Dl Mihalache nu s-a mulţumit să lovească în liberali. A mai dat şi
în Vaida. A repetat o confidenţă pe care i-ar fi facut-o Tătărescu, în
cursul unei recepţii la Palat Primul ministru ar fi spus d-lui
Mihalache că anarhia opiniei publice, pe care o constatau amândoi,
era datorită d-lui Vaida — făcând aluzie la avântul pe care Garda de
Fier îl luase sub ministeriatul acestuia. De astă dată nu s-a mai
supărat dl Profesor ci dl Guţă care s-a grăbit să rectifice judecata ce i
se atribuise. „N-am înţeles să spun că anarhia s-a dezvoltat din vina
personală a d-lui Vaida — a complectat dl Prim — ci din a întreg
Guvernului din care făcea parte şi dl Vaida şi dl Mihalache". Cu ce-şi
pierd vremea caraghioşii ridicaţi, în biata noastră ţară, la rangul de
„factori răspunzători"!
Bineînţeles că nici fratele Alexandru nu se putea lăsa mai jos cu
„declaraţiile" în această interesantă dezbatere. Căci „declaraţiile",
asta e tăria lor, a tuturor, lată şi hieraticele cuvinte ale Voievodului
Vaida în faţa Comitetului lui Executiv: „Este delicios dl Mihalache
când vorbeşte despre problema succesiunii1. Căci d-sa spune:
«Preşedintele de Consiliu dl Tătărescu, faţă fiind şi vicepreşedintele
dl Inculeţ, cu prilejul unei recepţii la Palat, mi-a recunoscut fară
reticenţe că anarhia este foarte adâncă... şi că autorul anarhiei nu este
d-sa, prezentând totdeodată pe dl Vaida Voievod ca autor şi patron al
anarhiei în începuturile sale».
 într-adevăr ce putea să spună cineva d-lui Mihalache, pentru a-i
procura un moment de plăcere, decât că va veni la putere?
în ceea ce priveşte curajul Partidului Naţional-Ţarănesc de a
primi moştenirea liberală2, am văzut pe unul din eroi, pe dl
Madgearu, care atunci când i s-a montat o farsă la Sinaia3, ţipa în
gura mare după Siguranţă.
Dar cine va rezolva situaţia? D-nii Mihalache, Lupu şi Maniu?
Dar aceştia sunt trei pendule care bat în ritm diferit..." şi aşa mai
departe, fără sfârşit...
„Dulce ţară", în care asemenea năzbâtii sunt luate în serios —
căci, durere, vorba lui Maniu, sunt luate în serios, şi încă cum!
21 mai. — Sunt iarăşi pentru 3 zile la Breasta. Sf. Constantin!
Cea mai frumoasă sărbătoare a anului, mai ales la ţară. Arborii şi-au
revărsat frunzişul pe care arşiţa n-a avut încă vreme să-l pălească,
salcâmii în floare îşi împrăştie miresmele, livezile îşi îngână culorile
cu ale fluturilor, lanurile verzi sunt numai nădejde, păsările ciripesc
cât pot, privighetorile cântă, broaştele răcnesc — natura întreagă
ridică un imn de slavă tinereţei.
Note:
1
Succesiunea! Asta îi preocupă pe toţi.
2
Sub-înţeles: „şi să curme anarhia".
3
Madgearu s-a considerat multă vreme osândit la moarte de Garda de
Fier.
Pe vremuri, îmi era şi mie sufletul plin de avânt. Acum, părăsit de ce
mi-a fost mai drag, mă urmăreşte întruna gândul despărţirii, ştiu că în
curând va trebui să plec şi eu şi în inima mea strânsă, plină de regretul
trecutului, nu mai e loc pentru viitor, sau, căci e totuna, pentru bucurie.
împăratul1 — nu e vorba de tânărul Danielopol ci de Victor Ema- nuel
III, Rege al Italiei, e de alaltăieri la Budapesta împreună cu Donna şi cu
Signorina. Ungurii şi-au primit oaspeţii cu un alai şi cu un entuziasm de
nescris, cum şi era de aşteptat. E prima dată de la război când pot şi ei să se
fălească cu omagiul unuia din puternicii lumii. în nebunia2 lor revizionistă,
ei mai cred că alianţa Italiei poate să-i ducă la redobândirea vechilor
graniţe, şterse pentru totdeauna. Mussolini îşi bate joc de dânşii. Pentru a-şi
menţine influenţa în bazinul dunărean, Ducele poartă pe unguri cu
zăhărelul. Ungurii nu sunt destul de proşti ca să nu-şi dea seamă de jocul
italienilor, dar lui Horthy îi convine să creadă politica lor sinceră, fiindcă
prietenia Italiei îi dă prestigiu, şi are nevoie de prestigiu ca să-şi menţină
dictatura.
Discursurile oficiale schimbate la masa oficială din Buda sunt tipice în
această privinţă. Pe când Horthy se lasă în scări şi vorbeşte de „legitimele
revendicări" ale Ungariei, Regele Victor Emanuel nu se compromite cu
nimic, face literatură şi laudă calităţile nobilului popor maghiar căruia
urează să se dezvolte în pace cu toţi vecinii săi.
Vizita Regelui Italiei la Budapesta nu va înlesni apropierea României
de Italia. De notat că la sosirea Regelui în capitala Ungariei n-au fost de
faţă la gară, în afară de funcţionărimea ungurească, decât trei şefi de
misiuni străine: miniştrii Germaniei, Austriei şi Jugoslaviei. încă o dovadă a
solidităţii Micii înţelegeri!
Spozaliţii: Pransesa Maruca Cantacuzino s-a căsătorit săptămâna tre-
cută la Paris cu George Enescu — iar Ducele de Windsor (alias Edoar- do
VII al Angliei) se va căsători duminică la Castelul Cond6 (în Franţa) cu d-
na Warfield ex Simpson. Maruca pune astfel cap unui roman vechi de mai
bine de 30 de ani — iar Ducele de Windsor, unei prostii.
Don Antonio Bibesco a fost reactivat în serviciul diplomatic şi delegat
la comisia Dunării la Geneva. Renumirea lui nu se datoreşte numai

Note:
1
Tineretul Bucureşti ului a dat porecla de „împărat" junelui Danielopol, fiul
defunctului Georges Danielopol, un prichindel caraghios şi danţator vestit.
2
Nebunie, fiindcă ungurii favorizaţi în trecut de împrejurările istorice, vor să
repună stăpânire pe teritorii asupra cărora nu mai au nici un drept deoarece nu sunt
locuite dec&t de infime minorităţi maghiare. Ungaria de azi se întinde asupra
întregului teritoriu locuit de maghiari. Ungurii nu au drept la nici o palmă de
pământ mai mult.
dorinţei Regelui de a face plăcere lui Titulescu1, dar, şi, lucru parado-
xal, demersurilor acestuia. E drept că nu e vorba de demersuri pe
lângă Rege în favoarea lui Bibescu, ci de demersuri pe lângă L6on
Blum împotriva Regelui. Regele Carol a fost într-adevăr informat de
campania pusă de Titulescu la cale în Paris, împotriva sa —
campanie pe care a inaugurat-o cu prilejul ultimei vizite, atât de
răsunătoare, în „capitala" Franţei. Cum Bibescu (mai ales nevastă-sa)
e prieten la toartă cu Blum, Regele l-a ales ca să contracareze
influenţa lui Titulescu pe lângă marele Haham al Republicii aliate.
Gură de petice cum sunt, şi Bibescu şi nevastă-sa, plini de ură
împotriva lui Titulescu, au fost bine aleşi pentru scopul urmărit.
Titulescu n-a trebuit să doarmă mai multe nopţi. Fără să mai adaug că
Bibescu2 şi Ghiţă Cruţescu reprezentând România în Geneva lui vor
înfăţişă pentru Titulescu o supremă şi dispreţuitoare sfidare pe care
Europeanul nostru o va resimţi adânc. Asta vrea şi Regele. „Le coup
de pied de l'âne..."
„Guvernul pregăteşte programul de vacanţe." Nici o veste nu mă
putea bucura mai mult, căci grozav aş vrea să mă mai pot duce la
Nau- heim în august, să-mi fac cura înainte de izbucnirea crizei.
23 mai. — Victor Antonescu şi-a scos alaltăieri cartoful din gură
şi a vorbit presei adunate înjurai lui. Cuvântarea nenorocitului ocupă
mai bine de două coloane în Universul, două coloane de searbădă
logoree. Pretextul acestor declaraţii a fost necesitatea de a pune capăt
diverselor zvonuri care circulă cu privire la o nouă orientare politică
a României. E natural ca atâta timp cât negocieri sunt în curs, un
ministru de Externe să nu poată spune nimic — dar atunci cine-l
pune să vorbească? Ca să repete la infinit formule cunoscute şi uzate
ca: „soliditatea alianţelor noastre", „sentimentele noastre pentru
Franţa", „comunitatea de origină cu Italia", „prietenie cu toţi
vecinii"? Prin vagul declaraţiilor sale diluate într-o* informă peltea,
dl Victor n-a pus capăt zvonurilor mai mult sau mai puţin întemeiate
care circulă, dar a justificat întru câtva până şi pe cele mai
tendenţioase. Cât de nimerită e zicătoarea franceză: „qui vent trop
prouver ne prouve rien".
1
Titulescu, care nu putea suferi pe Bibescu, de când se ciocnise
cu el în America, sfSrşise prin a-l da afară din diplomaţie.

Note: 1 Bibescu e plătit 5 000 firanci elveţieni pe lună!

Ieri, la Bucureşti a trebuit să aibă loc inaugurarea Institutului de
Cercetări Agronomice, în prezenţa Regelui. Mă întreb ce rost poate
avea această „inaugurare", căci Institutul funcţionează deja de 2-3
ani, iar definitiv terminat nu e nici acum. Dl Ionescu-Siseşti mi-a
trimis alaltăieri o telegramă rugându-mă să viu neapărat la Bucureşti,
să asist şi eu la ceremonie. De fapt, Institutul de Cercetări e opera
mea. Am pus temelia măreţului edificiu în 1928, ca ministru al
Agriculturii, pornind la lucru fără credite, cu o sumă iniţială de 3
milioane lei pe care am adunat-o prin anulări în diferite posturi
bugetare. Ştiam bine că odată clădirea începută şi Institutul întemeiat,
succesorii mei vor fi siliţi să meargă până la sfârşit — şi nu m-am
înşelat. Dată fiind uşurinţa cu care se uită toate în politică, m-am
mirat că Ionescu-Siseşti, pe care l-am numit tot eu la direcţia
Institutului, şi-a adus aminte de mine. O notă bună pentru un om care
şi-a dovedit, în alte împrejurări, ingratitudinea. Nu m-am îndurat să
plec de la Breasta, şi cu tot regretul, n-am putut răspunde la amabila
invitaţie, dar am trimis o călduroasă tele-gramă.
24 mai. — înapoiat aseară Bucureşti. Găsit un aşa morman de
telegrame şi de cărţi de vizită trimise şi depuse de Sf. Constantin
încât m-a apucat disperarea numai la ideea să le descurc. Notorietatea
apasă greu, şi nu foloseşte la nimic.
în lipsa mea din Bucureşti s-a întâmplat o catastrofa: s-a prăbuşit
tavanul cofetăriei Nestor, din Calea Victoriei, omorând mai multe
persoane printre care cei doi proprietari ai cunoscutului local. întreg
imobilul se află pe cale de dărâmare, căci societatea „Mica" ridică în
locul lui un palat cu 8 etaje. Toţi chiriaşii fuseseră evacuaţi, afară de
cofetăria Nestor care ceruse să mai rămână de Sf. Constantin. Un zid
întreg a căzut asupra încăperilor ce adăposteau cofetăria, şi astfel s-a
produs nenorocirea. Firma Nestor se bucura de o clientelă specială,
obişnuită să se adune acolo, recrutată printre oamenii cei mai
cunoscuţi din Bucureşti. Era „o modă" să iei cafeaua dimineaţa la
Nestor, căci era foarte bună şi serviciu curat. A fost un noroc că
prăbăuşirea s-a întâmplat pe când localul era aproape gol, altfel
numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. Vina o poartă şi
nenorociţii de proprietari care s-au încăpăţânat în prăvălie şi după ce
întreaga construcţie fusese evacuată, dar mai ales antreprenorul
dărâmării, Prager.
Telegramele din străinătate anunţă o stăruinţă mai serioasă a
comitetului de neintervenţie în Spania de la Londra şi a Guvernului
englez pentru obţinerea unui armistiţiu între cele două tabere
spaniole, armistiţiu care să aibă de urmare retragerea voluntarilor
străini de pe ambele fronturi. Propunerile engleze sunt primite cu
simpatie în Franţa dar cu mai puţină bunăvoinţă în Germania şi mai
ales în Italia. Presa italiană vede în propunerile Guvernului britanic o
simplă manevră pentru a frustra pe generalul Franco de o victorie ce
pare din ce în ce mai asigurată. Naţionaliştii spanioli nu vor,
dealtmintreli, să audă de un armistiţiu. Anglia având pe de altă parte
intenţia să sesizeze Societatea Naţiunilor cu chestiunea neintervenţiei
şi să descarce atribuţiile Comisiei din Londra asupra Genevei, se
vorbeşte cu insistenţă că şi generalul Franco va trimite delegaţi la
S.D.N. Presa italiană îl sfătuieşte să facă un plebiscit înainte de a
trimite reprezentanţi la Geneva, ca să facă dovada că aceştia pot
vorbi în numele majorităţei poporului spaniol.
Revanşa lui Israel: telegramele de azi ne informă că dumnealor
domnii Leon Blum, Litvinov (Finkeflstein) şi Hirschfeld
(ambasadorul rus în Franţa) s-au întrunit la Paris pentru a pune la
punct anumite chestiuni pendinte între Franţa şi Rusia. Interesele
celor două mai puternice ţări ale continentului date pe mâinile a trei
jidani, iată o mică compensaţie acordată de Eloim neamului ales, în
schimbul neplăcerilor sentimentale pe care trebuie să le sufere în
ţările otrăvite de curentul antisemit!
Mi se aduce ultima circulară trimisă de Zizi Cantacuzino gardiş-
tilor, circulară provocată de scrisoarea de felicitare pe care mareşalul
Averescu a adresat-o colonelului Bădescu după condamnarea
ucigaşilor lui Stelescu. Zizi e moderat, în termenii săi, faţă de
Averescu, dar înjură surugieşte pe Lupeasca, pe colonelul Bădescu şi
pe „toţi laşii" care s-au servit de scrisoarea mareşalului, începând cu
Universul.
Totdeodată mi s-a adus o broşură publicată de prietenii lui
Stelescu, în care, după ce se arată — cu reproducere de acte — că
tatăl lui Cor- neliu Căpitanul, faimosul meu prieten Ion Zelea
Codreanu, nu şi-a schimbat decât târziu numele lui polonez de
Zelinski şi că soţia acestuia (mama Căpitanului) e născută Brauner
— se mai citează o serie de acte incorecte, pe care virtuosul Corneliu
le-ar avea pe conştiinţă. Mărturisesc că documentele reproduse în
această broşură au cam zdruncinat simpatiile mele faţă de persoana
conducătorului tineretului nostru universitar. Când după tată eşti
Zelinski iar după mamă Brauner, s-ar cuveni mai multă indulgenţă
faţă de tot ce nu e născut în această ţară în — eseu şi în anu.
Inaugurarea festivă a Institutului de Cercetări Agronomice ce tre-
buia să aibă loc sâmbătă 22 mai, a fost amânată pentru o dată
ulterioară ce se va fixa. Pretextul mărturisit, o gripă a.Regelui. De
altă parte mi se spune că Regele e sănătos tun, dar că s-a invocat
gripa ca să se evite anunţata călătorie la Cetatea Albă, după sfatul
Siguranţei. O fi şi aşa.
Nae Ionescu îmi raportează că Vaida e sigur să formeze Guvernul
„la culesul strugurilor". Cu atât mai bine pentru el.
Dinu Arion îmi aduce ştirea că Zizi Cantacuzino ar fi bolnav de
cancer, la pilor. Cu atât mai rău pentru dânsul.
25 mai. — Pe ziua de ieri trei accidente:
Un tren deraiat la Valea Uzului (pe Valea Trotuşului). Trei morţi
şi 14 răniţi.
Altul între Bistriţa şi Bistriţa Bârgăului; 3 răniţi.
Voievodul Mihai a sosit la Varşovia, nici un mort şi nici un rănit!
Cum trece timpul! îmi aduc aminte ca de ieri, de naşterea Măriei
Sale; eram ministru de Interne, în 1921 — am fost chemat de
dimineaţă la Palat — câtă bucurie în Familia Regală, strânsă în jurul
leagănului noului născut! Şi iată-l acum pe noul născut, că-şi începe
cariera politică. După ce a fost la Londra să reprezinte pe Rege şi ţara
la încoronarea lui George al Vl-lea — a trecut la Varşovia să invite pe
Preşedintele Republicii, Moscisky, la Bucureşti. Prinţul a fost primit
cu mare alai de polonezi, care ţin să sublinieze reluarea relaţiilor
intime cu România, relaţii pe care Titulescu le stricase cu totul.
Moştenitorul Tronului nostru a fost decorat cu marele cordon al
„Vulturului Alb", dar ce e mai nostim e că zisul Moştenitor nu are
nici o decoraţie românească. Am înregistrat aceeaşi anomalie cu
prilejul decorării lui cu Legiunea de Onoare. Tradiţia de a nu decora
pe Prinţii noştri decât la majorat e un non-sens. Mă miră că Regele
Carol, atât de ahtiat după tradiţiile vechilor Monarhii, nu a pus încă
lucrurile la punct în toate Familiile Regale, „Principii de sânge" îşi
primesc în leagăn primul lor mare cordon, în schimbul celui
ombilical.
Până unde poate merge patima şi prostia: Universul de azi, într-
un destul de lung articol necrologic1 face pe John Rockefeller jidan!
Cu Rockefeller dispare omul reprezentativ al unei lumi. Om închis şi
puţin simpatizat a consacrat totuşi binelui obştesc o bună parte din
imensa lui avere. A înzestrat cu peste 500 milioane de dolari numai
Institutul de Cercetări ştiinţifice care poartă numele său — şi câte
alte sute de milioane a mai dat, în dreapta şi în stânga!
O răscumpărare a sufletului său pentru miile de ruini pe care le-a
pricinuit şi pentru nimicirea tuturor celor care i-au stat în cale!
„Mon ami" Blumenfeld a venit azi la mine cu geanta plină. Mi-a
povestit între altele o întrevedere pe care Teodorescu-Branişte (de la
Adevărul) a avut-o zilele trecute cu Vaida. întrevederea a fost pusă la
cale de Costică Angelescu după dorinţa lui Vaida de a lua contact cu
„cineva" din direcţia ziarelor din Sărindar. Vaida a început prin a de-
clara că s-a înşelat asupra Adevărului şi a Dimineţei şi că regretă
severele sale aprecieri publice asupra celor două ziare, căci a putut
constata zilnic toată obiectivitatea lor. Şi Adevărul şi Dimineaţa au
reprodus totdeauna foarte corect cuvântările Frontului Românesc şi
n-au pus nici o patimă în comentarea manifestărilor acestei grupări
politice. Şi brusc, Vaida a oferit oropsitelor gazete prietenia lui,
însoţindu-şi oferta, după obiceiul lui, cu o sumă de istorioare şi de
digresiuni. „Ei, d-le Branişte, oameni obiectivi se pot înţelege între ei
— că unul e mai la dreapta, altul mai la stânga, nu face nimic. Să nu
luăm lucrurile prea în tragic. La urma urmelor e la noi multă farsă în
tot ce se spune. Aşa de pildă a fost mult atacat Sadoveanu pe tema că
e mason. Ce mason, domnule? Farsă! Mason am fost şi eu, în
străinătate, şi am putut să văd ce înseamnă acolo masoneria — dar la
noi? Frăţie la lojă, şi trădare şi înjurături îndată ce ieşi din lojă! Ca şi
primatul muncii naţionale, crezi d-ta că m-aş putea agăţa de el ad
litteram într-un program de guver
Note:
1
Rockefeller, faimosul rege al petrolului ţi miliardar, a murit
acum doui zile !n Florida la vârsta de 97 ani.
nare? Să-ţi povestesc o istorioară. Aveam la ţară o doctoriţă ovreică,
o femeie admirabilă ce-şi vedea de treabă şi căuta cu ştiinţă şi cu
conştiinţă toţi bolnavii. Căuta şi pe nevastă-mea care sufere atât de
cord, şi nevastă-mea ţinea foarte mult la dânsa, lată că într-o zi a fost
mutată şi în locul ei a fost numit un doctor Ghiorghiu, de prin
Moldova. A venit la mine, din «Domnule Prezident» nu mă scotea,
dar m-a prevenit că nu va putea veni de prin sat şi pe la noi, fiindcă
era foarte ocupat la Cluj, unde era asistent la nu mai ştiu ce catedră.
L-am întrebat: dar bine, dacă ai deja o slujbă la Cluj de ce ai mai luat
alta? Mi-a răspuns, fără jenă că o luase ca să-şi mărească leafa! Aşa
«primat al muncii naţionale», îl resping cu toată puterea!" După ce a
mai povestit şi altele, fratele Vaida a conchis că într-o viitoare
guvernare singura lui grijă ar fi să facă gospodărie, şi revenind la
propunerea lui de prietenie, n-a cerut lui Branişte în schimb ca
ziarele din Sărindar să-şi modifice atitudinea. Să continue să-şi susţie
doctrinele lor de stânga, să continue să slujească partidul d-lui
Mihalache — dar un singur lucru îl cere să nu mai ducă campanie
pentru reîntregirea Partidului Naţional- Ţărănesc, sau în favoarea
unei înţelegeri între dânsul, Vaida, şi Mihalache. Fiindcă, dacă o
asemenea înţelegere — pe care el nu o crede posibilă — s-ar face, ea
n-ar trebui să apară ca rezultatul unei acţiuni duse de Adevărul şi de
Dimineaţa. Şi cu acest prilej Vaida a început să vorbească de unul şi
de altul. Despre Maniu cu ură. „Nu e adevărat că am fost atâta timp
«secundul» lui: eu l-am învăţat să facă politică; păcat că nu mai
trăieşte Stere să-ţi spună impresia lui, când a venit în Ardeal şi ne-a
cunoscut pe amândoi!"1 A înjurat pe Mihalache; despre Madgearu a
spus că are „atât venin în suflet câtă fiere are în ficat" — până şi pe
Călinescu (întrucât priveşte Partidul Naţional-Ţărănist) nu s-a putut
abţine de a-l batjocori: „vorbeşte într-un fel la mine, şi în altul la
Mihalache — vorba românului, vrea să pună două parale în trei
pungi!" Despre Goga a spus că e în stare de orice, că nu respectă
nimic, că nu e nimic de făcut cu el. Despre alte partide n-a vorbit.

Note:
1
Aci Blumenfeld confirmă că Maniu făcuse o deplorabilă
impresie lui Stere, iar Vaida una mult mai bună. Dcaltmintreli, Stere
a şi scris-o.
Branişte a răspuns ofertei lui Vaida spunându-i că era foarte
măgulit de aprecierea obiectivităţii ziarelor sale, că dânşii cei de la
Adevărul şi Dimineaţa n-au nici un sentiment personai ostii faţă de
Vaida, şi că vor continua în atitudinea adoptată, ţinând seamă în
limita posibilităţilor, de dorinţa exprimată de Vaida, de a nu prea
insista asupra unei eventuale înţelegeri între dânsul şi Mihalache.
Cum Vaida vorbea ca un viitor prezident de Consiliu, Branişte l-a
întrebat ce crede despre cenzură. Fratele Alexandru a răspuns
răspicat: „Cenzura trebuie redusă la un minimum: Familia Regală,
cele în legătură cu ea — şi Armata, încolo nimic, nici chiar politica
externă. Nu văd pentru ce politica externă n-ar putea fi discutată şi
întrucât o asemenea discuţie ar împiedica Guvernul să facă politica
pe care o vrea!"
Impresia lui Branişte a fost că Vaida — deşi n-a spus-o — se con-
sideră sigur pe succesiunea Guvernului. Să-i fi promis ceva Regele în
ultima lui audienţă? Branişte înclina să o creadă, judecând după
mutrele fericite cu care l-au primit Costică Angelescu şi Tilea,
prezenţi la începutul conversaţiei cu Vaida.
Blumenfeld s-a dus la Tătărescu, la Inculeţ şi Victor Antonescu să
controleze aceste impresii ale lui Branişte. Toţi trei i-au spus că din
cât ştiu ei, Regele ar fi sfătuit pe Vaida să se înţeleagă cu Mihalache.
„Şi de aia înjura Vaida pe Mihalache?" — am întrerupt eu.
Blumenfeld a părut cam nedumerit {le întreruperea mea şi a admis că
pe spusele lui Guţă şi ale lui Inculeţ nu se poate pune nici un temei,
dar credea în sinceritatea lui Victor Antonescu, fară să-şi dea seamă
tocmai acesta e cel mai suspect. O cutră bătrână şi cănită.
Antonescu a explicat lui Blumenfeld şi rostul „declaraţiilor" sale,
făcute presei. Ele au avut de scop să împace Franţa şi Cehoslovacia
care se cam sfiesc de noi, mulţumită acţiunii lui Titulescu, şi ne fac
tot felul de şicane în livrarea armamentului. La Paris, nici până azi
transformarea redevenţelor de petrol în plăţi pentru furniturile
militare nu e încă lucru isprăvit. Deasemeni, nici până azi nu sunt
semnate contractele cu Cehoslovacia pentru motorizarea Armatei,
contracte pe care Tătărescu le-a încheiat în principiu la Praga.
Generalul Glatz, care e în capul Armamentului, e pe de altă parte
acuzat de hitlerism (!) şi de sabotare a comenzilor cehoslovace în
favoarea unor oferte germane (Aus- tro-Daimler)! Şi o mai fi şi ce
ştim noi (a se vedea notele de la pag. 218 şi urm.). Noroc că avem pe
Victoraş! Declaraţiile lui au pus toate lucrurile la punct!
Ieri s-a deschis oficial Expoziţia din Paris. Discursuri multe şi
banale, dar pavilioane gata, puţine. Să sperăm că până la sfârşit se
vor termina toate.
 Dl Ionescu-Siseşti şi-a ţinut discursul de recepţie la Academia
Română. Un zero mai mult adăugat înaltei instituţii. I-a răspuns
Antipa. care, deşi e minuscul, reprezintă singur mai multe „zeruri
(!!!) (onoil „calambur").
Plouă de rupe pământul în Jugoslavia şi în Polonia. La noi au fost
ploi mari cu furtuni numai în judeţul Bacău; încolo, până acum ne-a
ferit Dumnezeu.
Pe marginea Istoriei.
Echo de Paris povesteşte că bătrâna Djagaşvili, mama lui Stalin,
care trăieşte la Tiflis şi e foarte evlavioasă nu s-a mai putut abţine de
a merge la biserică şi s-a dus de Paşti la slujba învierii. Când au
văzut-o credincioşii, gârbovită şi bătrână, cu o lumânare în mână, au
luat-o drept Satana, şi au fugit din biserică! Faptul ar fi fost raportat
la Moscova, lui Stalin, care a poruncit ca mama sa să fie îndepărtată
din Tiflis şi relegată într-un loc izolat „ca să nu mai poată da exemple
rele". Trăiască revoluţia sovietică şi socialistă! Aşa progres înţeleg şi
eu!
Consiliul S.D.N. s-a întrunit. S-a hotărât o sesiune extraordinară a
Adunării pentru admiterea Egiptului în sânul Societăţii. în culise s-a
hotărât ca Abisinia să nu trimită delegaţi la această Adunare pentru ca
S.D.N.-ul să nu fie silit să se pronunţe pentru sau contra acestei
admiteri care ar implica recunoaşterea sau nerecunoaşterea cuceririi
itali- enel Mare curaj dovedesc 52 de naţiuni când se adună
împreună! Şi să n-aibă lumea încredere în areopagul de la Geneva?
Hotărârea aceasta cu abţinerea delegaţiei abisiniene, e tipică
moravurilor şi procedurii Sedeniste.
Din ştirile sosite azi, pare că Anglia nu va mai insista — faţă de
succesul obţinut — în propunerile ei de armistiţiu în Spania. Cum l-
ar fi putut impune Europa, când cel puţin unul din beligeranţi nu-l
vrea?
La Bruxelles, unde dulcele Delbos s-a dus să se plimbe, s-au
schimbat discursuri de amor între Franţa şi Belgia. Dar amor
platonic, căci Belgia s-a retras definitiv în neutralitatea ei garantată,
şi „la V.P.A.B."1 nu mai e aliata Armatei franceze.
26 mai. — Până unde poate merge psihoza „rasismului": Se pare
că frica de reacţiile naţionaliste a pătmns până şi în Armată, căci mi
se povesteşte o savuroasă istorioară. Urmând a se înfiinţa anumite
fabrici pentru armament, în ţară, în colaborare cu Skoda, Ministerul
nostru de Război a cerut uzinelor de la Pilsen să trimită un expert
priceput, ca să se examineze împreună cu dânsul anumite laturi
tehnice ale problemei. Skoda a trimis pe cel mai bun inginer al ei, pe
un domn losif Rozenberg. La sosirea acestui domn, generalul Glatz s-
a strâmbat însă şi a chemat pe reprezentantul uzinelor de la Pilsen,
rugându-l să intervie ca să se trimită în locul lui altul. „Pricepi d-ta,
trebuie să ţinem seamă de opinia publică, şi întrebuinţarea unui jidan
în materie de apărare naţională ar fi rău văzută!" Reprezentantul
Skodei a rămas tâmpit şi a explicat că dl Rozenberg nu e jidan, că are
un frate popă catolic, şi că sunt Rosenbergi, Schwarzenbergi,
Lowenstein în ţările germane care n-au nimic comun cu Israel.
Pentru numele de Rosenberg, a reamintit chiar că cel mai intim
colaborator al lui Hitler e un creştin neaoş, numit tot Rosenberg. ,
3ine, bine, a răspuns Glatz — Rosenberg ca Rosenberg, dar cum
rămâne cu Iosef?" Autentic.
Pare că Regele e totuşi bolnav: o uşoară gripă îl ţine în pat de
frica complicaţiilor. Ştirea că ar fi fost la cale o boală „diplomatică",
în vederea anumitor scopuri, era deci tendenţioasă.
Generalul Franco a adresat la Geneva un protest împotriva
reprezentării Spaniei la Adunarea Societăţii Naţiunilor prin Guvernul
„roşu" de la Valencia. Generalul arată, în protestul său, că
naţionaliştii ocupă două treimi din suprafaţa Spaniei, şi toate
coloniile, că Guvernul de la Valencia e în prada anarhiei şi a călcat
toate prescripţiile Constituţiei în baza căreia se pretinde constituit —
şi' că, în fine, prin crimele şi prădările pe care ie-a comis, oamenii
care compun acei Guvern s-au pus singuri în afară de rândurile lumii
civilizate.

Note:
1
,Xa vaillante cetite arm&e Bel ce" cum i se zicea oe vremea
războiului.
Pe de altă parte, întreaga presă italiană protestează împotriva pro-
iectului englez de a trece asupra Societăţii Naţiunilor — în care Ger-
mania şi Italia nu sunt reprezentate — problema pacificării
peninsulei Iberice. II y aura de beata jours â Geneve.
Il y en a deja: şapte miniştri de Externe bat apa în piuă cu prilejul
şedinţelor Consiliului. Ciocoslovacii se agită, Eden se crede ce nu e,
franţujii caută să se strecoare.
Puturosul de Krofta a mai tăcut un expozeu inutil, iar Victor
Antonescu tace ca un prost deştept.
Balonul lui Picard, acest taximetru al stratosferei, a ars. Cum nu
era nimeni într-înstll, n-a fost nimeni rănit, nici ucis.
Un prieten care a văzut dosarul Dormann (samsarul ce pusese la
cale toamna trecută vânzarea avioanelor noastre vechi, afacere ce a
dus la prăbuşirea lui Caranfil) îmi povesteşte că amicul Cosăcescu ar
ieşi dintr-însul grav compromis. Ar fi luat de la Dormann un
comision de 3 milioane lei ca să-l pună în contact cu autorităţile
româneşti. Cum afacerea nu s-a tăcut, Dormann a cerut banii înapoi
— Cosăcescu ar fi refuzat să-i dea, fapt pentru care a fost dat în
judecată la Paris. Lunga petrecere pe malurile Seinei, de astă-iarnă, a
fost impusă lui Cosăcescu pe de o parte de acest proces, pe de alta de
frica să nu fie „cofrat" la Bucureşti. Afacerea s-a mai complicat şi
prin pretenţiile unui anumit Teodorian, care cerea şi el 50 000 franci
francezi asupra celor 3 milioane lei. Cosăcescu n-a vrut să ştie nimic,
nici despre această plată. Omul care a văzut dosarul pretinde că şi
Caranfil ar fi grav compromis. Paul Angelescu ar poseda bruionul
unei scrisori de comision, de 50 milioane lei, corectat de mâna
fostului ministru al Aerului. Din fericire pentru toţi onorabilii domni
afacerea a fost clasată. In special pe Cosăcescu, l-ar fi scos din
încurcătură, Franasovici, „năşicu".
Un potop, însoţit şi de puţină grindină s-a revărsat ieri asupra
regiunii Craiovei. La Breasta am avut pagube serioase. Nici nu se
putea altfel: aveam cel mai frumos grâu din câte am văzut, de când
sunt pe lume. Agricultura e o nenorocire.
Luat masa ieri-seară la Buşilă cu d-rul Costinescu. Părerea lui e
că acţiunile lui Vaida au scăzut mult la Rege în ultima vreme.
Rămâne de văzut până la ce punct Costinescu e în curent cu ce
gândeşte Regele.
28 mai. — Caraghioşii:
 Cu prilejul vizitei pe care primul ministru turc Inonii (frumos
nume) o face la Atena, Ata Tiirk (Kemal) a trimis prin radio un mesaj
în care spune că „statele înţelegerii Balcanice au o singură graniţă şi
cei ce se vor atinge de ea se vor arde ca fluturii care se apropie de
flacără".
La S.D.N., la Geneva, Adunarea — după ce a ales alt turc, pe
Riistu Aras, ca preşedinte — a respins protestul lui Franco ca
emanând de la o putere nelegal constituită, şi n-a şters Abisinia din
numărul Statelor membre ale Ligii, deşi nu mai există pe harta
Africii. în schimb a binevoit a primi în sânul Societăţii, Egiptul, care
este exact atât de independent ca Yorkshire-ul.
în şedinţa Consiliului S.D.N.-ului a vorbit şi Victoraş Antonescu;
ar fi exagerat să destăinuim şi ce a spus.
Odată cu Baldwin şi-a dat demisia şi Ramsay Macdonald. Sir
John Simon va fi numit cancelar al Eşichierului. Lista Guvernului
Neville Chamberlain va apare mâine.
Peneş Curcanul a împlinit 53 de ani. Această zi fericită a fost
sărbătorită în toată ţara drotoşilor, pentru care Beneş e un simbol şi
un model. Să le trăiască!
Mussolini, printr-un interviu dat presei americane şi printr-o
intervenţie directă la Washington, a cerut Preşedintelui Roosevelt să
ia iniţiativa unei conferinţe mondiale în vederea limitării
armamentelor. Universul de azi-dimineaţă scrie în această privinţă:
„Vin veşti mai liniştitoare...
înţelepciunea încearcă să-şi recucerească dreptul la conducerea
popoarelor. ,
După asigurările pacifiste date la Londra de generalul von Blom-
berg, după dorinţa de pace exprimată de dr. Schacht la Paris, după
discursul ponderat al d-lui Kanya şi care pare că e menit să producă
impresia unei schimbări în politica revizionistă maghiară, vine acum
şi vestea apelului d-lui Mussolini adresat Preşedintelui Roosevelt, în
vederea convocării unei conferinţe mondiale pentru limitarea
înarmărilor.
Nu putem desigur, ca ţară pacifistă1, decât să ne bucurăm de
adierea aceasta nouă care devine tocmai din regiunile de unde veneau
norii ameninţători".
 Să-mi fie îngăduit să adaug că această,adiere" n-a fost probabil
provocată decât de imposibilitatea ţărilor de unde suflă, de a urma,
din motive financiare, ritmul de înarmare al altor ţări cu rezerve
economice şi monetare mai puternice...
Aseară, Excelenţa Sa domnul guvernator Mitiţă Constantinescu a
oferit un mare prânz Excelenţei Sale domnului Byrka, guvernatorul
Băncii Poloniei, care a venit să întoarcă colegului său vizita de
curând făcută la Varşovia. Masa, la care am fost poftit şi eu, a fost
servită în frumosul palat al Băncii Chrissoveloni din Lipscani, în care
Banca Naţională, care l-a cumpărat, a instalat serviciul devizelor. A
fost o masă excelentă — dar cu vinuri mediocre — şi o recepţie de
toată frumuseţea. Măreaţa sală florentină a Consiliului, cu tavanul ei
de lemn zugrăvit adus din Italia, cu proporţiile şi cu dccorarea ei atât
de reuşite, a fost transformată în sală de mâncare iar „cercul" de după
masă a fost ţinut în hallul de marmură de jos, în care ghişetele
fuseseră mascate prin perdele trase. O profuziune de bujori, albi şi
roşii (culorile Poloniei) răzleţi şi în enorme buchete, complectau de
minune prin masa lor decorul florentin al sălilor, al scării principale,
al culoarelor. Garoafe albe şi roşii, şi ele, erau presărate în profuziune
printre tacâmuri; nicăieri o notă discordantă, căci se păstraseră
pretutindeni zidurile goale în nota trecutului. Cred că nu există nici o
bancă din lume care să posede o asemenea „suită" pentru recepţiile
sale. Dacă n-ar fi fost urâţenia fracurilor şi blegăria invitaţilor, s-ar fi
putut cineva crede în plin „cinque cento", pe malurile Arnului.
Cu dl Byrka am vorbit foarte puţin. O fi un financiar iscusit, dar
în afară de limba polonă, nu vorbeşte decât nemţeşte, prost. La
sfârşitul mesei a citit un scurt discurs pe franţuzeşte, l-a citit ca vai de
el ca un om ce nu pricepe ce citeşte. In schimb i-a tras Mitiţă un
discurs, citit frumos, literatură fară miez, dar elegantă.

Note:
1
Presupun ci foaia d-lui Pooeste a vrut si zică „pacifică".
Asta e cusurul nostru, ne omoară deşteptăciunea şi fiecare avem
doctrinele şi soluţiile noastre, şi mai ales darul de a vorbi. La noi
fiecare păduche e o trâmbiţă.
 După masă am stat mai mult de vorbă cu Victor Bădulescu
(subsecretar la Externe -şi nepotul lui Victor Antonescu) şi cu Costică
Angelescu (fostul guvernator). Am discutat cu Victor Bădulescu
despre diversele propuneri ce ni s-au făcut. Bădulescu pretinde că nu
ni se pune sula în coastă ca să ne hotărâm şi că grija Guvernului
(adică a Regelui) este, înainte de toate, să nu supărăm Anglia. Pare că
„conducerea" Statului român e complect siderată de sporirea puterii
armate engleze, şi convinsă că în curând Cabinetul de la Londra,
sprijinit pe puterea de care va dispune, îşi va spune iarăşi şi răspicat
cuvântul, atât în politica Europei Centrale cât şi'în a Europei
Orientale. N-ar fi bine ca acest moment — socoteşte Bădulescu — să
ne găsească în tabăra vrăjmaşe Angliei. Acelaşi respect, sau teamă,
faţă de viitoarea situaţie hotărâtoare a Angliei, o are şi Guvernul
italian. De aci propunerile lui — singurele foarte insistente — de a
încheia un pact cu noi: nu vrea să ne lase în lotul eventual al Angliei.
Fără să primesc drept bun întreg raţionamentul lui Bădulescu, am
convenit cu el că situaţia noastră nu era uşoară. Concluzie la care
ajunsesem şi fără luminile lui.
Cu Costică Angelescu am vorbit politică internă. Mi-a declarat că
Vaida nu-i povestise tot (?) ce a discutat cu Regele în ultima
audienţă, dar că voia să mă vadă, şi că această dorinţă pare să-i fi fost
sugerată de sus, căci îndată ce s-a înapoiat de la Palat singurul lucru
pe care l-a spus a fost: „Trebuie să văd pe Argetoianu". Angelescu
îmi reaminteşte că m-a prevenit prin Em. Antonescu şi prin Pangal că
Vaida voia să-mi telefoneze a doua zi ca să ia o întâlnire. Au venit
însă o sumă de oameni pe capul lui, şi Vaida a mai amânat cu-o zi
întrevederea cu mine — dar eu am plecat la ţară. Dl Costică a mai
adăugat că Vaida se înapoiază la 30 mai în Bucureşti, şi că imediat va
lua contact cu mine. D-sa nu părea atât de sigur că Vaida va fi chemat
să formeze viitorul Guvern, dar credea că aşa va fi, şi că probabil
şeful Frontului Românesc îmi va spune mai mult decât le-a spus lor.
Am avut impresia că era sincer, căci după ce mi-a spus cât îmi era de
devotat, m-a conjurat să-l strâng pe Vaida în braţe şi să-l învăţ ce să
facă ca să reuşim în planurile noastre. Căci dânsul nu vedea un
Guvern Vaida posibil fară mine, şi fară câţiva alţii, printre care cita
întruna pe Gh. Brătianu (?). La rândul meu i-am făcut cunoscut —
dar fară nici un entuziasm — că sunt gata să văd oricât pe Vaida, că o
înţelegere între dânsul şi mine nu ar fi grea, dar că greutăţile sunt
altele, şi anume două:l) să se înţeleagă Vaida cu Regele, adică să
primească condiţiile Regelui, care, dacă-l va chema, va fi ca să-i
spună: vrei să prezidezi un Guvern compus din cutare, cutare şi
cutare? Căci viitorul Guvern va fi un Guvern Carol. 2) Să primesc eu
condiţiile pe care ni le va pune Regele. Pentru simpla plăcere de a fi
ministru n-aş putea primi într-adevăr un portofoliu: ori ni se lasă
mână liberă, şi ni se dă putinţa de a face ceva — ori să ne lase în
pace. Angelescu a fost şi în această dublă privinţă de perfect acord cu
mine.
Interesant de notat că şi el e convins că nu poate fi vorba de un
Guvern vaidist ci de unul prezidat de Vaida. Prietenii politici ai lui
Vaida trebuie să facă toate sacrificiile în această privinţă, şi el e gata
cel dintâi, să le facă. Vorba vine.
Am rămas înţeleşi că voi vedea pe Vaida la începutul săptămânii
viitoare.
Am aflat aseară, de la miniştri, boala exactă a Regelui: e o
amigda- lită, cu destulă temperatură, aşa cum se prezintă de obicei
această boală. Excesul de îngrijire impus de medici Regelui e datorit
dorinţei de a-l pune pe picioare înainte de 6 iunie.
29 mai. — A doua grindină a căzut la Breasta. De astă dată a ras
toată via. Numele Domnului să fie binecuvântat.
Profesorul Abrami, venit să ţină o conferinţă a fost chemat în
consult la Regină. A fost publicat, în urma consultaţiei, un buletin
medical, care nu e bun. „Majestatea Sa are nevoie de repaus, suferind
de anemie în urma hemoragiei suferite. La această stare s-a adăugat
în ultima vreme şi o flebită." In urma unei hemoragii, sângele se
reface în 24 de ore. „Anemia", în buletinul publicat constitue un
eufemism, care nu poate înşela decât pe cine nu e medic.
Telegramele de la Paris aduc vestea îmbucurătoare că vizita lui
Schacht a contribuit mult la îmbunătăţirea raporturilor dintre Franţa
şi Germania. Deşi Schacht a declarat la sosire că n-a venit să facă
politică, ci numai să inaugureze pavilionul german de la Expoziţie, a
făcut totuşi politică, şi încă politică bună. Aranjamentul comercial
dintre cele două ţări, a cărui negociere era tărăgănată de luni de zile,
a fost pus la punct. într-o cuvântare la banchetul pe care i l-a oferit
Camera de Comerţ franco-germană, Schacht a spus: „Se spune că
Germania cere
întruna; o ţară săracă trebuie să ceară, dar iată şi ce Germania oferă:
pacea, înapoierea la Geneva dacă S.D.N. încetează de a fi o curte
marţială pentru a deveni o instituţie consultativă de coordonare, toată
bunăvoinţa sa pentru a înţelegere de limitare a înarmărilor ruinătoare
— în fine tot concursul pentru o acţiune de împăcare a spiritelor".
Cuvântarea lui Schacht e viu şi favorabil comentată de presa
franceză. E de notat că ea vine tgţmai în momentul în care Mussolini
face şi el propuneri de limitare a înarmărilor, cu singura condiţie ca
negocierile să fie duse în afara de Liga Naţiunilor. Propunerile făcute
de Mussolini lui Roosevelt şi discursul lui Schacht de la Paris
deschid perspective noi în politica internaţională.
Din nefericire la Geneva se bate mai departe apa în piuă.
Adunarea a ajuns la rezoluţii prin care se aprobă cele hotărâte de
către comisia „neintervenţiunei", şi se recoamndă (!?) continuarea
sforţărilor pentru obţinerea retragerii voluntarilor străini din Spania.
în rezumat o mărturisire mai mult de neputinţă.
în Anglia, Ministerul Baldwin a demisionat şi s-a constituit
imediat un Minister Neville Chamberlain, care devine „Prime-
Ministre" fară portofoliu. în locul lui, la Finanţe, a fost numit Sir
John Simon care a fost înlocuit la Interne prin sir Samuel Hoare. La
Amiralitate, locul lui Hoare l-a luat Duff, până acum ministru de
Război. Afară de Baldwin, au mai ieşit din Minister şi Macdonald, şi
Runciman (Comerţ). Baldwin a fost numit conte („earl") şi decorat
cu ordinul Jaretierei. Runciman a fost creat viconte.
Ieri-seară a fost Gavrilă Marinescu la mine. A venit să-mi supună
actui constitutiv pentru crearea unei asociaţii ce ar avea de scop aju-
torarea studenţilor. Această asociaţie prin care se încearcă strângerea
rândurilor tineretului în jurul Monarhiei şi al Regelui Carol, va lua
fiinţă în ziua de 6 iunie, memorabilă aniversare a zilei în care
Majestatea Sa ne-a căzut din cer. Deşi sunt convins de inutilitatea
acestor sforţări de a câştiga sufletul studenţilor pe cale poliţienească,
am subscris şi eu actul alături de Patriarhul Miron, de Goga, de Iorga,
de Tătărescu, de Mihalache şi de Vaida, ca să fac şi eu ca ei şi să nu
dau impresie că sunt împotriva vreunei încercări de împăcare a
sufletelor.
Luat aseară masa la Mogoşoaia, cu Martha Bibescu. Eram curios
să aflu cum explică gafa făcută cu articolul asupra memoriilor
Reginei — care i-a aprins atâta paie în cap şi a asmuţit toate
beşoandrele bucu- reştene asupra .ei. Explicaţia e amuzantă, dar mă
aşteptam la mai bine din partea unei femei atât de inteligente. A
început prin a-mi mărturisi că e foarte plictisită, că dacă ar fi ştiut
câtă vâlvă era să facă, cu siguranţă că şi-ar fi înghiţit proza. Nu se
simite vinovată întru nimic fiindcă n-a avut intenţia să jignească pe
Regină, pe care o iubeşte, de care o leagă atâtea amintiri şi chiar
sentimente de recunoştinţă. N-a scris articolul din propria ei
iniţiativă, i-a fost cerut de Le Journal, şi cerut cu insistenţă.
Memoriile Reginei, mai ales primul volum, nu au avut succes în
Franţa, şi dealtmintreli nici ei, Marthei, nu i-a părut ceva tran-
scendental. A sfârşit prin a se supune insistenţelor foii pariziene, şi a
scris articolul la repezeală, în momentul de a părăsi Parisul pentru a
merge la Londra, căutând să atragă atenţia cititorilor asupra câtorva
puncte caracteristice ale temperamentului Reginei.A facut-o fară nici
o răutate şi mare i-a fost mirarea când a aflat reacţia unor cercuri
româneşti, cu atât mai mult cu cât, în străinătate, persoane legate de
Regină prin sentimente de prietenie au felicitat-o. Martha e convinsă
că articolul incriminat n-a fost decât un pretext pentru izbucnirea
beşoan- drelor, că acestea ar ti izbucnit în tot cazul, din invidie pentru
Mogoşoaia, pentru talentul ei, pentru situaţia sa în străinătate. Dacă
n-ar fi fost acest articol, ar ti găsit altceva. E probabil că s-ar fi agăţat
de articolul publicat asupra Reginei Marioara. în acest caz, atacurile
ar fi avut însă o savoare specială, căci acest articol (scris pentru o
revistă americană, şi reprodus în volumul Images d'Epinal) a fost
redactat la" Posada şi la Sinaia, în colaborare cu Regina Maria\..., iar
după ce a apărut Regina a pus pe Simky Lahovari să-i sene toată
mulţumirea ei!
îndată ce s-a înapoiat la Bucureşti, Martha a trimis o lungă
scrisoare Reginei, explicându-i situaţia, arătându-i că nici un gând
rău n-a ademenit-o să scrie — şi că, dacă Regina se simte jignită, ea
e gata să dea explicaţii publice. în acelaşi timp a cerut o audienţă prin
d-na Mavrodi. Regina n-a răspuns, iar d-na Mavrodi i-a răspuns că
Majestatea Sa a suspendat audienţele — fapt inexact, căci a primit pe
alţii şi pe altele. „Ceea ce mă doare mai mult, e că am supărat fără să
vreau o femeie bolnavă. N-am ştiut că era bolnavă, dar chiar dacă aş
fi ştiut, e probabil că tot aş fi scris articolul, căci în mintea mea el n-
ave nimic jignitor", în rezumat, Martha regretă tot incidentul nu din
cauza atacurilor unor muieri pe care le dispreţuieşte, dar fiindcă
relaţiile ei cu Regina au fost tulburate. Nu-i mai rămâne decât să se
consoleze cu lordul Londpnder- ry şi cu „gentry" din Anglia.
A murti şi Mihai Haralamb. A murit în mizerie, într-o mahala din
Bucureşti, speculat până în ultimii lui gologani de o putoare de
femeie ce-l sechestrase. Aşa, într-o magherniţă dărăpănată din Calea
Griviţei, în murdărie şi în nesimţire, aproape orb, în mijlocul
proxeneţilor orientali, a închis ochii omul care a avut ceasul lui de
celebritate în strălucirea Parisului. îmi aduc aminte de elegantul lui
apartament Faubourg St. Honor6, de „şicul" lui de dandy la modă, de
masa lui deschisă tuturor vedetelor. Din albumul lui Sem, închinat
notorietăţilor Parisului, la dricul săracilor din Bucureşti, — ce
cădere! Din prietenii lui de altădată, singurul care-şi mai aducea
aminte de el şi îi trimitea din când în când parale era Prinţul Charles
Poniatovski — şi câteodată, mai rar, Gogu Bălăceanu.
Familia Magheru, înrudită cu el după mamă a hotărât să-l incine-
reze, luni.
30 mai. — O groaznică furtună s-a dezlănţuit ieri asupra părţii de
sud a Bucureştiului, spre bariera Rahovei şi spre Filaret. Grindină a
căzut, enormă, timp de mai bine de o jumătate oră, aşa încât străzile
s-au acoperit cu un strat de gheaţă care în unele locuri a atins o
înălţime de 35 centimentri. Toată vegetaţia a fost distrusă. După
grindină a^mai venit un puhoi de apă, care neputându-se scurge pe
canalele astupate de gheaţă a inundat tot. Vijelia a suflat cu atâta
putere încât a desrădă- cinat arborii. Mihai Kogălniceanu care a
trecut pe Calea Rahovei după dezastru, a văzut cinci automobile
răsturnate. Aşa grozăvie nu s-a văzut de mult. E an de cataclisme
meteorologice — de n-ar fi şi de alte cataclisme!
Ieri au fost celebrate la Praga funerariile lui Kramarţ, cu un alai
deosebit, în prezenţa membrilor Guvernului, ai Camerelor, ai
corpului diplomatic. Kramarţ a fost sufletul mişcărei cehe pe timpul
Monarhiei Habsburge căci el a fost adevăratul întemeietor al
Republicii Cehoslovace, nu Massarik cel cu umbrela, şi cu atât mai
puţin Beneş. Era însă om de dreapta, şi prea inteligent pentru
mediocraţia postbelică.
Lichelele democratice l-au ţinut sistematic la o parte, până a murit.
Acum, că e mort, au venit ca laşii să se gudure în jurul sicriului său.
Am omis să însemn ieri o informaţie „picantă" pe care Martha
Bibescu mi-a împărtăşit-o şi pe care o ţinea de Ia Prinţul Czartoriski,
cel venit la Bucureşti acum câtva timp ca să închirieze vânătorile
Prinţului Nicolae. Din confidenţele dintre Prinţi rezultă că singura
persoană cu influenţă reală asupra Iui Hitler, ar fi Principesa
Margareta de Hohen- zollern1 soţia unuia din cei doi veri ai Regelui
Carol. Principesa însoţită de o damă ar fi consimţit acum doi ani să
întâlnească nu mai ştiu unde pe Hitler, în intenţia să-şi bată joc de el.
întrevederea a avut însă urmări cu totul opuse celor prevăzute. Dama
şi-a pierdut capul după omul popular — iar, lucru şi mai ciudat, omul
popular şi l-a pierdut după Prinţesă. Oamenii au început să se vadă
regulat, şi relaţii din cele. mai intime s-au stabilit între ei. Principesa
Margareta e o blondă destul de simpatică, chiar frumoasă, inteligentă
şi cu haz. Am cunoscut-o la Sinaia, unde vine câteodată şi-mi aduc
aminte cum ne povestea cu mult „humor" prima ei întâlnire cu
Kaiserul Wilhelm Ia Doom. Nou căsătorită, o dusese bărbatu-său să o
prezinte fostului împărat Două zile cât a stat Kaiserul nu i-a adresat
nici un cuvânt. Vorbea, chiar la masă, numai cu Prinţul, ca şi cum
dânsa n-ar fi existat. în fine în momentul plecării, bătrânul detronat s-
a îndreptat spre dânsa, şi cu ochii bolbo- caţi, i-a urlat aproape în
faţă: „Sper că la anul moda Parisului se va schimba şi că vei putea
veni la mine fară să-ţi arăţi pulpele până la genunchi!" Prinţesa, care
timp de două zile se întrebase cu ce putuse greşi ca să provoace
mânia Kaiserului, a avut astfel în ultima clipă explicaţia enigmei:
jignise sentimentele lui de pudoare creştină!
Note:
1
Cei doi Principi de Hohenzollem-Sigmaringen, gemeni, s-au căsătorit
cu două surori (dar nu gemene) fiicele Regelui Saxoniei şi ale faimoasei
Arhiducese Luisa de Toscana cea cu dragostea pentru profesorul Giron şi
alţii. Se vede că Principesa Margareta a moştenit din temperamentul D-nei
Mame.
Dacă informaţia corespunde adevărului, intimitatea Prinţesei de
Hohenzollern cu Hitler ar explica simpatia Fiihrerului pentru Regele
nostru: Carol întreţine într-adevăr cu verii lui de la Sigmarigen cele
mai bune şi cordiale raporturi.
31 mai. — Mi-am adus ieri aminte că sunt vicepreşedintele
Jockey- Clubului, şi m-am dus la Derby. Lume enormă. A câştigat
căpitanul Moisescu cu calul său Bastard. Sassu, pe care clubul îl
invitase, ca ministru al Agriculturii, a venit în livreaua cenuşie de
ministru, deşi ştia că Regele — bolnav — nu va fi prezent. Se vede
că inspirat de livreaua lui, s-a ţinut de mine şi m-a pisat cu politica.
„Cum vezi, coane Costică, Guvernul de mâine"? — I-am făcut teorie
şi i-am explicat că un Guvern de partid, fie de stânga, fie de dreapta
ar dezlănţui tulburări grave provocate din partea opusă, că un Guvern
de uniune naţională nu e posibil de alcătuit şi că prin urmare nu
rămâne decât soluţia „unui Guvern Carol". — „Atunci un Guvern
personal?" — „Guverne personale sunt toate. Nu vă ţine pe voi
Regele în spinare, de patru ani?" — Nu i-a plăcut, şi m-a întrebat
cum aş vedea o nouă însărcinare dată lui Tătărescu, cu un Guvern
„premenit" şi „întărit" prin colaborări din afară de partid. I-am
răspuns că mie îmi era cu totul indiferent, că politica mă plictiseşte,
şi că n-aş avea nici o obiecţie faţă de o asemenea formulă — dar că
nu sunt numai eu, şi că un nou Guvern liberal ar provoca aceleaşi
tulburări ca orice alt Guvern de partid. Am aclăugat că lumea era
sătulă de liberali, şi că nu trebuia întinsă coarda prea mult Rezultatul
alegerilor judeţene de ieri în Ilfov a făcut dovada spuselor mele. Deşi
în acest judeţ liberalii au o organizaţie foarte tare, deşi s-au bucurat
de tot sprijinul Centrului vecin, n-au luat decât 11 000 de voturi, pe
când ţărăniştii au luat 17 000, Ioaniţescu (vaidiştii) vreo 15 000 şi
naţional- creştinii vreo 9 000. Am luat şi noi 1 000 şi ceva de voturi,
(Partidul Agrar) adică tot atât cât Iunian cu Dobrescu, deşi
organizaţia noastră din Ilfov a fost întemeiată abia de câteva luni. La
alegerile trecute n-am avut într-adevăr decât vreo 200 de voturi.
Grav incident între comuniştii din Spania şi Germania. Avioane
roşii au bombardat crucişetorul „Deutschland" ancorat în portul Ibiza
(Baleare). Au fost ucişi 20 de ofiţeri şi marinari şi răniţi vreo 60. Cu
câtva timp mai înainte, fusese atins un vas italian în portul Las
Palmas, şi fuseseră ucişi 6 oameni. Dacă pentru acest din urmă
incident se mai puteau invoca necesităţile războiului, Las Palmas
fiind ocupat şi apărat de naţionalişti, pentru incidentul cu
„Deutschland" un asemenea pretext ar fi fară valoare, Ibiza nefiind
nici ocupată, nici apărată de adversarii Guvernului din Valencia.
Germania anunţă că nu va lăsa incidentul nepedepsit Şi că va
hotărî măsurile de luat în comun acord cu Italia.
1 iunie. — Ieri-seară mare zarvă în oraş, prin cafenele, prin
redacţii şi prin cluburi: germanii au bombardat portul Almeria, o
„conflagraţie europeană e de temut!" Am recunoscut numaidecât
pecetea alarmismu- lui iudeo-democrat şi am rugat pe cei ce mă
întrebau să se liniştească, căci nimeni nu va declanşa războiul pentru
câteva chiftele trimise spaniolilor. Telegramele de azi-dimineaţă
confirmă optimismul meu de ieri: nici o Putere, din câte sunt
interesate în conflict nu se gândeşte să intervină. După două ore de
bombardament al „portului fortificat şi apărat" Almeria, germanii s-
au retras, socotind represaliile terminate. Au fost distruse vreo 30 de
imobile, iar bilanţul morţilor şi răniţilor e cam acelaşi ca acela de pe
„Deutschland".
Incidentul va învenina însă şi mai mult raporturile dintre
Germania şi Soviete, căci a fost stabilit că avioanele care au atacat la
Ibiza erau ruseşti cu echipaj sovietic pe bordul lor.
Germania şi Italia, printr-o notă transmisă la Londra de
ambasadorii von Ribbentrop şi Grandi, au declarat că nu vor mai
participa la conferinţele pentru neintervenţie până ce nu se vor stabili
măsuri eficace pentru împiedicarea unor atacuri ca cele pe care au
avut să le întâmpine vasele germane şi italiene. Va curge din nou
multă cerneală, se va discuta şi rediscuta, dar nimic nu se va
schimba. Poate numai că ajutorul dat de Italia şi de Germania lui
Franco va ti sporit — ceea ce va duce şi la o sporire a ajutoarelor
sovietice faţă de partida spaniolă roşie. Şi astfel acţiunea de
neintervenţie se va reduce la mai nimic.
Primit ieri-dimineaţă vizita lui Vaida pe care mi-o anunţase
Costică Angelescu în seara prânzului de la Banca Naţională. Vaida a
venit pe neaşteptate, fără să se anunţe şi a stat un ceas şi jumătate. De
data asta mi-â părut mai concis, nu s-a mai pierdut în anecdote şi a
strâns mai de aproape problemele politice.
Din cele ce mi-a spus rezultă:
1)Că nu are o însărcinare pozitivă din partea Regelui de a pregăti
un viitor Guvern!
2) Că ar fi dispus să pregătească unul, în afară de partide —
chiar în afară de partidul său — sub două condiţii: Guvernul pe care
l-ar forma să fie lăsat să facă ce trebuie şi să aibă garanţie de durată;
3) Că e de acord cu mine că trebuiesc măsuri radicale pentru
despo- liticianizarea ţării şi că în acest sens, în vederea unei
reglementări a presei şi a asociaţiilor, o reformă constituţională e
indispensabilă;
4)Că nu vede dezlănţuirea crizei înainte de sfârşitul lui
septembrie (mi-a repetat cuvintele Regelui: „la culesul strugurilor
dacă nu se întâmplă nimic până atunci") şi că nu crede nici dânsul la
posibiliteatea unui Guvern de partid, nici de stânga (Mihalache) nici
de dreapta;
5) Că e adevărat că Regele i-a spus anul acesta de mai multe ori
să se înţeleagă cu Mihalache, după cum i-a spus anul trecut să se
înţeleagă cu Goga — şi că la această invitaţie el a răspuns că
Mihalache şi Partidul Naţional-Ţarănesc n-au decât să vină să se
înscrie în Frontul Românesc;
6) Că ar fi foarte dispus să formeze viitorul Guvern sub firma
unui „Front Naţional" la care ar putea adera oameni de bunăvoinţă;
7)Că curentul naţionalist trebuie stăvilit şi nu înteţit cum o fac azi
profitorii acestui curent — dar că sunt stări, mai ales în Ardeal, care
cer să fie remediate numaidecât: nu e admisibil ca hotărârile
anumitor întreprinderi să fie luate, până la cele de amănunt, la
Budapesta.
Am mai vorbit de multe, am mai dezvoltat şi eu unele puncte ale
programului meu — dar nu pe cele esenţiale — şi ne-am despărţit
prieteni.
Din conversaţia noastră am rămas cu convingerea că realmente
Regele n-a luat nici un angajament faţă de Vaida dar că Vaida speră
să fie el chemat, şi în acest scop îşi aranjează eventualele colaborări.
Nici eu n-am luat vreun angajament ferm faţă de fostul şi viitorul
(„in spe") prim-ministru — angajament pe care dealtmintreli nici el
nu mi l-a cerut, fiindcă n-avea pe ce bază să mi-l ceară. Am convenit
să ne mai vedem. întrebat de mine dacă va mai cere acum o audienţă,
mi-a spus că nu şi că a venit la Bucureşti, ca să participe la serbările
Restauraţiei şi la vizita lui Mosciski.
Am aflat ieri cauzele rechemării lui Lică Buzdugan, ministrul
nostru la Buenos Aires. Improvizatul diplomat a tras un cec de 12
000 livre engleze asupra Băncii noastre Naţionale, şi l-a vândut unui
argentinian încrezător. Prezentat spre plată la ghişeurile Băncii, s-a
constatat că nu exista nici o acoperire din partea emiţătorului.
Reclamaţii la Externe, scandal, cerere de explicaţii. Buzdugan a
mărturisit escrocheria şi a încercat să o justifice prin nevoia de bani
pentru propagandă! Dar ceea ce zugrăveşte omul e că a mai cerut
Ministerului să aprobe cererile pe care le trimisese pentru numirea
câtorva consuli în diferite oraşe ale Argentinei, fiindcă în cazul
aprobării persoanele desemnate erau gata să plătească ele banii
şterpeliţi! Ministerul de Ex-terne era gata să dea afacerea pe mâna
Parchetului când a intervenit d-na Buzdugan, soţia lui Lică, născută
Doiciu şi a cerut un răgaz de opt zile pentru a vărsa banii cu pricina.
Biata femeie (care din întâmplare se afla în Bucureşti) a vândut tot ce
avea ca să realizeze cele 7-8 milioane necesare, pe care le-a adus la
Minister, înaintea împlinirii termenului cerut. în urma acestei plăţi, s-
a renunţat la sesizarea Parchetului, şi delincventul a fost pur şi
simplu rechemat de Ia post.
Culmea e, că drept recunoştinţă pentru acest act de devotament
excepţional, dl Lică Buzdugan a cerut divorţul, fiindcă nevastă-sa nu
mai avea franc iar el găsise altă damă cu parale în America. Aşa
lichea mai rar. Nu mă miră însă fapta sa, căci îşi arătase deja arama la
Banca Naţională care nu ştiuse cum să scape de el. Mă miră că un
asemenea exemplar de pezevenghi a putut fi recomandat şi împins de
un om cu reputaţie de om cinstit, ca defunctul său părinte, Regentul
Buzdugan.
„Asociaţia Naţională pentru asistenţă universitară Regele Carol al
II-lea", faimoasa invenţie a macherului Gavrilă Marinescu, a luat
fiinţă. Apelul pe care Gavrilă Marinescu l-a adus să-l iscălesc vinerea
trecută a apărut în toate ziarele de azi-dimineaţă. Pe lângă toţi şefii de
partide (printre care şi Zizi Cantacuzino!) am mai citit cu plăcere
lângă ai meu numele d-lor Stelian Popescu, M. Manoilescu şi I. Gr.
Perie- ţeanu. Pentru ce? Dar pentru ce Zizi Cantacuzino ignorat ieri
ca şef de partid (Consiliul de Coroană) e tratat azi cu toate onorurile?
Cine caută logică în actele guvernanţilor noştri, îşi pierde timpul.
într-o întrunire, urmată de banchet, ţinută duminică de liberalii
din Craiova, Neamţu, fostul satrap al Olteniei de pe vremea
Brătienilor, a fost decapitat şi în locul Iui a fost proclamat — in
partibus — şef dl Nolică Tătărescu, cea mai lungă mână a regimului,
dar frate şi complice cu dl prim-ministru.
Ieri a mai fost proclamat un şef, dar în Anglia. Dl Neville
Chamberlain a fost ales şef al Partidului Conservator, în locul lui
Baldwin care a demisionat şi din această însărcinare. Şi astfel cel mai
slab dintre cei •trei Chamberlain a ajuns la cea mai înaltă poziţie
politică în ţara sa, căci aşa se întâmplă sub regimurile democratice.
Nici Joe Chamberlain tatăl, nici Austen Chamberlain fratele, cu mult
superiori lui Neville n-au putut să o ducă nici măcar până la prim-
ministru.
Generalul Metaxas şi domnul Profesor Nicolae Iorga schimbă
telegrame pe spinarea cuţovlahilor. Că tata Iorga bate depeşe, nici o
mirare, dată fiind megalomania sa, dar că generalul Metaxas îşi
pierde timpul să-i răspundă, iată ce poate pricepe numai Stelian
Popescu.
Despre sănătatea Regelui informaţii contradictorii. După ultimele
ştiri Regele are o zi temperatură şi alta nu. Medicii se întreabă dacă
nu ar fi cumva o infecţie paludină Ia mijloc. Ar putea fi şi o stare
parati- fică.
Blumenfeld a venit azi-dimineaţă, ca un bun copoi să afle ce am
vorbit ieri cu Vaida. Spre marele meu regret n-am putut să-i satisfac
curiozitatea.
Amicul Kalman mi-a raportat în acelaşi timp că într-o lungă con-
versaţie pe care a avut-o cu Thierry, ministrul Franţei i-ar fi spus:
„Les liberaux ne sont pas si morts qu'ils en ont l'air! Les nouvelles de
Paris sont excellentes! Si Mr. Antonescu arrive â mener â bonne fin
les negociations en cours, ce sera un grand succes pour le
gouvemement!" E probabil vorba de pactul de asistenţă cu Franţa,
ceea ce ar explica şi „ştirea oficială" a schimbului de vederi dintre
ministrul nostru de Externe şi Litvinov (tot Ia Paris) „în scopul de a
strânge şi mai mult legăturile dintre Soviete şi noiAm impresia că
toate aceste palinodii sunt menite să faciliteze aranjamentul definitiv
cu armamentul, şi livrarea lui. Dealtmintreli Thierry a spus Iui
Blumenfeld că Pierre Cot (ministrul Aerului) nu va veni în România
decât după ce chestiunea armamentului va fi definitiv soluţionată. Tot
Thierry a mai spus aceluiaşi Blumenfeld, că ar veni şi Delbos la
Bucureşti ca să sublinieze importanţa acordurilor ce se vor semna la
Paris, dar că îi stă în cale Belgradul, unde un ministru francez nu
poate pune piciorul în acest moment. Ideea lui Sassu de duminică, cu
privire la o posibilă nouă „însărcinare" a lui Tătărescu, să nu fie în
legătură cu entuziasmul arătat de dl Thierry faţă de Partidul Liberal?
2 iunie. — Presa democratică internaţională a renunţat să ne
piseze prea mult cu „pericolul de război" de pe urma gestului energic
al Germaniei în faţa Almeriei. Hitler a dovedit odată mai mult că
energia şi hotărârea repede sunt cele mai bune arme, chiar pe terenul
diplomaţiei. Natural vâlva din jurul bombardamentului Almeriei nu
s-a sfârşit încă. Ziarele iudeo-democratice din lumea întreagă sunt
pline de „ororile" acestui atac bruscat. Dacă ar fi să le credem, n-a
mai rămas piatră pe piatră în nefericitul oraş, iar lumea înspăimântată
— câtă a mai supravieţuit — fuge şi azi, deşi de două zile nu s-a mai
tras o lovitură de tun. Pe de altă parte, între presa germană şi italiană
şi cea filo-sovietică, război în regulă, cu acuzaţii precise şi înjurături
şi mai. în Anglia, edenicul Anthony a luat poziţie de salvator al păcii.
Regretă şi se închină la stânga, regretă şi saîută la dreapta, pentru a
sfârşi prin cuvinte de împăciuitor pentru toată lumea.
3 iunie. — Telegramele de azi-dimineaţă ne aduc o notă mai
puţin optimistă. Germania şi Italia fac teatru: Mareşalul Blomberg a
sosit cu avionul la Roma, a fost imediat primit de Rege şi de Duce,
iar ziarele italiene — care după cum se ştie nu scriu decât sub
inspiraţia Guvernului — cer o cât de strânsă colaborare între
armatele celor două ţări. Aceleaşi ziare afirmă deasemeni că la
primul atac ce ar mai avea de suferit vasele italiene, trupele fasciste
vor debarca în Spania.
 Noul „earl" of Bewdley, până ieri Sir Stanley Baldwin, şi-a dat
demisia şi din Camera Comunelor. După câte se spune va merge
foarte rar la Camera Lorzilor, înţelegând să stea cât se poate de
departe de politică. Un înţelept.
Note:
1
A se vedea aceste Însemnări, pag. 46 şi 48.
Abia ieri am aflat că acel Leech care a fost omorât la Monte
Carlo astă-toamnă şi a cărui ucidere fusese pusă în legătură cu
asasinarea cunoscutului economist şi spion rus Navaşin1, nu era altul
decât Leech al nostru de la Societatea Telefoanelor. îl cunoscusem la
Nicu Greceanu, care mi-l prezentase ca un om de încredere al
capitalului englez. Greceanu voia să constitue un grup pentru
finanţarea lucrărilor de la Sulina şi mă rugase să vin să-i dau sfaturi.
A fost o consfătuire la care în afară de Greceanu şi de mine au mai
asistat amiralul Niculescu-Rizea şi zisul Leech. Americanul mi-a
părut om cumsecade şi priceput în afaceri. Aflu acum că era un
bandit, că împreună cu un alt american, Thompson, furase societatea
Telefoanelor „di granda" şi că fusese dat afară, puţină vreme după
întrevederea mea cu el — întrevedere care n-a avut dealtmintreli nici
o urmare. Cecropid care-mi povesteşte toată istorioara lui Leech, deşi
nu exclude că acesta a putut fi spion şi ucis ca atare din interese
nemărturisite, înclină a crede că a fost la mijloc mai mult sinucidere
decât asasinat. Leech era într-adevăr un mare jucător şi pierduse la
Monte Carlo tot ce-i rămăsese după îndepărtarea lui de la Bucureşti.
Faptul de a fi cunoscut pe acest „moriturus", cu câteva luni înainte de
tragicul său sfârşit m-a tulburat retrospectiv.
Ziarul Le Matin publică un lung articol documentat prin care
dovedeşte că întreagă răspunderea oribilului război din Spania o
poartă propaganda comunistă din Moscova. Le Matin arată, pe bază
de documente, cât material de război şi muniţii au fost transportate la
Barcelona înainte de începerea ostilităţilor şi dezvălue toată
activitatea agentului sovietic Rosenberg, nu numai inspiratorul dar şi
conducătorul Guvernelor de „Front Popular". Preciziunile ziarului Le
Matin vin să confirme ceea ce mai toată lumea ştia. E interesant că
aceste confirmări extrem de documentate, vin din partea unui ziar
francez — iar nu din a unui organ fascist sau hitlerist.
 De necrezut:
Pe când conducătorii tuturor ţărilor din lume se preocupă de
gravele probleme economice şi politice ce se cer soluţionate cât mai
grabnic, Majestatea Sa Regele Carol se îndeletniceşte cu noi creaţii
de decoraţii. România s-a mulţumit timp de decenii după
proclamarea Independenţei sale cu două ordine, Steaua şi Coroana
României şi cu medalia Bene Merenti, pentru merite artistice şi
literare. Regele Carol I către sfârşitul domniei lui a adăugat ordinul
Carol I conferit în condiţii excepţionale. Regele Ferdinand, cu
prilejul războiului a mai creat şi ordinul Mihai Viteazul rezervat
răsplătirii faptelor de arme. Carol al II-lea nu s-a mulţumit cu
înfiinţarea unei nesfârşite serii de decoraţii, a mai revoluţionat şi pe
cele existente, a schimbat panglicile Stelei şi Coroanei, a aruncat
peste umerii oacheşilor decoraţi cu Mihai Viteazul alba mantie a
Cavalerilor Teutonici (!!) facându-i de râs, şi câte alte bazaconii.
Ultima invenţie e un cordon suplimentar la Steaua României. Pe
lângă gradul de Mare Cruce cu cordonul cunoscut s-a mai creat acum
clasa I: un cordon roşu cu o dungă albă lată pe mijloc!
în acelaşi timp s-a mai înfiinţat încă un colan (aveam deja două)
pe lângă ordinul „Serviciul Credincios" care ia rang între Marea
Cruce a Ordinului Carol şi Colanul acestuia! fericită ţară!
Fericită, căci în momentele sale pierdute când nu e reţinut nici de
decoraţii, nici de uniforme, nici de nasturi — Majestatea Sa, Regele
nostru iubit, se ocupă şi de ea. Dovadă: a chemat zilele trecute în
audienţă pe Macovei, directorul general al C.F.R.-ului, ca să lucreze
cu dânsul. Macovei, dorind să-i explice toată situaţia de la căile
ferate, s-a dus la Palat cu grafice, cu statistice şi cu doi funcţionari.
Abea intrat în cabinetul Regelui, Majestatea Sa i-a spus:„Te-am
chemat să te rog să comanzi lui Ştiubei portretul Meu, pentru Căile
Ferate, şi să-i dai şi un acont (!!) de 100 000 lei!" Şi audienţa a'fost
terminată. Macovei a plecat cu graficele lui, cu urechile pleoştite, şi
însoţit de surâsul subalternilor săi. Ştiubei, băiat de talent, a fost sau
este aghiotant la Vodă, dar mai ales persona gratissima pe lângă
madam Lupescu. După cum se vede solicitudinea Regelui pentru
C.F.R. e mare.
 4 iunie. — Generalul Mola, comandantul forţelor naţionaliste
spaniole pe frontul de Nord a fost ucis într-un accident de avion. Din
cauza ceţei, avionul în care generalul făcea un zbor de recunoaştere
s-a izbit de un munte, şi s-a prăbuşit Generalul Mola era o persoană
însemnată şi pierderea lui va fi greu resimţită în momentul de faţă —
dar era şi un rival al generalului Franco, aşa încât prin dispariţia lui
situaţia dictatorului se întăreşte, ceea ce nu e fără importanţă pentru
ziua de mâine.
Sir Robert Gower, preşedintele grupului parlamentar revizionist
din Camera Comunelor a scos o broşură — pe care a editat-o şi în
franţuzeşte — broşură ce constituie un monument de rea credinţă.
Sprijinin- du-se pe falsificate scoate Jugoslavia şi Cehoslovacia State
în majoritate minoritare (trecând pe croaţi, pe sloveni şi pe slovaci
printre minorităţile Statelor respective!) şi cere o revizuire imediată a
graniţe lor ungureşti. Ce e mai nostim e că aceşti îndrăzneţi
revizionişti sunt exact aceiaşi puturoşi pacifişti care predică pacea cu
orice preţ. Nu ştiu dumnealor că revizuirea graniţelor Ungariei
înseamnă război?
„Puterile" continuă să se zvârcolească pentru a împăca lucrurile
în jurul străduinţelor de neintervenţie în Spania, cărora le-a stricat
rostul atentatul bolşevic asupra vasului german „Deutschland" şi
bombardamentul Almeriei. Germania şi Italia au cerut să se
înlocuiască zonele de control încredinţate Puterilor interesate în
parte, printr-un control de-a valma şi solidar. Anglia respinge
solidaritatea şi propune cooperarea şi colaborarea „grammatici
certant", dar după ştirile de azi-dimi- neaţă pare că până în cele din
urmă propunerile englezeşti vor fi acceptate. Până una alta, la Roma,
Blomberg şi Mussolini pun şi ei la punct o „cooperare", dar una
militară şi mai mult sau mai puţin ofensivă. Bluf, şi asta?
Titulescu a ajuns la Londra, şi zbârnâie de dimineaţa până seara,
doar l-o lua lumea în serios şi Regele Carol în consideraţie. A anunţat
o serie de conferinţe geneveze: 2 la Londra, 2 la Oxford şi 1 la Cam-
bridge. A şi ţinut una la Londra, în localul Camerei Comunelor (are
relaţii, nimic de zis) şi a demonstrat că există trei mijloace pentru sal-
varea păcii. Cum câteşitrele sunt cel puţin inoperante, să-l lăsăm cu
ele şi să vorbim de altceva.
 Antipaticul jidan Rustu Aras, ministrul de Externe turcesc a
plecat din Budapesta spre Bucureşti. Un scuipat în drum, e tot ce-i
putem acorda.
Madam Wallis Warfield (ex. Simpson) şi Ducele de Windsor s-au
căsătorit ieri la primăria din Monts (Indre), nu departe de castelul
Con- de. A oficiat primarul Mercier. Lume multă şi gazetari împrejur.
Au trebuit 200 de jandarmi pentru serviciul de ordine. Un episcop
din Anglia, sub a cărui jurisdicţie se află bisericile anglicane din
Franţa a protestat împotriva pastorului care a binecuvântat cununia la
castel, fară autorizaţia sa. Contrariu aşteptărilor, la Londra-şi în unele
provincii englezeşti, mai ales în ţinuturile miniere (the Black lands)
s-a manifestat călduros pentru fostul Eduard. Pe urma demagogiei tot
rămâne câte ceva.
Franasovici a spus lui Şoneriu, cu care e în relaţii de intimă
prietenie, că nu e probabil ca Guvernul să plece înainte de toamnă,
dar că s-ar putea ca Regele să ceară lui Tătărescu demisia şi pe
neaşteptate, întrucât priveşte succesiunea, Regele ar fi spus lui
Franasovici că ar vrea ca Vaida să se înţeleagă cu Mihalache dar că
nu crede că se poate. Aci două ipoteze: sau Regele a fost sincer cu
Franasovici, ceea ce nu m-ar mira, căci are mania problemelor
insolubile — sau n-a fost sincer şi a vrut ca Mihalache să afle prin
Franasovici că caută o soluţie ca să-l împace, deşi alege una ce nu
duce la nimic. Cum complică şi îngreunează omul ăsta toate!
Zizi Cantacuzino care spre marea mea mirare semnase actul
constitutiv al „Asociaţiei Naţionale pentru asistenţă universitară
Regele Carol al II-lea" (ultima invenţie poliţistă â lui Gavrilă
Marinescu ca să canalizeze curentul Gărzii de Fier), şi-a retras
semnătura. „Din ordinul şefului meu Zelea Codreanu", scrie Zizi
Cantacuzino în comunicatul pe care l-a dat presei. Că a semnat
dovedeşte că e un zevzec, dar comunicatul mai dovedeşte că nu ştie
nici ce spune. Ce şef? Nu e el, Zizi, şeful Partidului Totul pentru
Ţară? Sau acest partid nu e decât un camuflaj al Gărzii de Fier? O
mărturisim? în acest caz ce face Guvernul, care a dizolvat Garda de
Fier, cu partidul Totul pentru Ţară, a cărui existenţă legală a
recunoscut-o?
 Am notat deja numirea lui Antoine Bibescu la Comisiunea Inter-
naţională a Dunării1, cu gradul de ministru plenipotenţiar şi cu
însărcinarea „reală" de a tăia iarba sub picioare lui Titulescu, în
bazinul Seinei. Ca confirmare a acestei din urmă presupuneri Don
Antonio s-a şi instalat, nu la Geneva ci la Paris, de unde-mi trimite
mai jos reprodusul articol, însoţit de următoarele rânduri, lapidare:
„Sovietele dau concursul lor deplin pentru readucerea lui
Titulescu ca ministru de Externe.
Note: 1 La pag. 256-227 (21 mai 1937).
Vom vedea de vor reuşi.
Amities (sic)
A. Bibescu"
Articolul a apărut în Le Petit Journal „ziar sovietofil" (adnotaţia
lui Bibescu) in număru'i său din 30 mai trecut.
Titlu: M. Titulesco sera-t-il rappele au pouvoir?
Manşetă: L 'entrevue de Talloires serait le point de depart d'une
nouvelle orientation de la politique roumaine.
„Geneve 29 Mai. — La nouvelle d" l'entrevue qui a eu lieu â
Talloires, au bord du lac d'Annecy, entre M. Titulesco et M. Litvinof
a pro- duit dans les milieux diplomatiques genevois une profonde
impres- sion1. Ou rappelle â Geneve qu'au moment ou l'6minent
homme d'Etat roumain se voyait ecarte du pouvoir, ses adversaires
articulaient trois accusations:
1. — son intimitâ excessive avec l'U.R.S.S.;
2. — son hostilite envers l'Italie;
3. — sa tiedeur â l'egard de la Pologne.
Or, la recontre de M. Titulesco avec M. Litvinof a eu lieu au mo-
ment precis ou M. Antonesco, ministre roumain des Affaires Etran-
geres, cherche â se rapprocher de TUnion Sovietique, lui prodigue
des promesses et formule les offres de trăite les plus allechantes
(săracul Monsieur Antonesco). Cette rencontre a eu lieu apres l'echec
de la tentative du rapprochement italo-roumain (?). D'autre part le
malaise cau- s6 par les incidents (?) qui s'etaient produits lors du
recent sejour â Bu- carest de M. Beck. est loin d'etre dissipe ('1 va
„disipa" vizita d-lui Mo- scicki, Preşedintele Republicii Polone,
luni).
 Ou rappelle â Geneve que depuis la derniere entrevue Titulesco-
Lityinof, qui a eu lieu en 19262, les positions respectives des Etats de
la Petite Entente ont sensiblement evolue. L'axe Rome-Berlin a
abouti â l'6tablissement en Europe centrale de zones d'influence qui
tendent â exclure toute possibilit6 de maintenir le reseau des amities
et des allian- ces franţaises et en tout cas en affaiblissant
sensiblement la portee morale et l'efficacite materielle.
Note:
' Vorba vine — şi paralele curg.
2
Le Petit Journal vrea să spună 1936.
Les recentes visites â Paris avaient permis â l'homme d'Etat rou-
main de conferer avec les dirigents de la politique franţaise, leur
signa- lant le danger extreme que courait la securite collective (unde
e?), dont
M. Titulesco fut Tun des principaux artisans (asta e!) aux cotes du roi
Alexandre (!) et de Louis Barthou. L'entretien de Talloires a ete dans
une tres large mesure la continuation logique des conversations de
M. Titulesco â Paris.
Loin de se confiner â la discussion de la politique roumaine vis â
vis de l'U.R.S.S., politique qui â l'heure actuelle particulierment
confiise et indecise (mersi, prietenilor francezi!), M. M. Titulesco et
Litvinof ont etudie la situation generale de l'Lurope centrale et
orientale, cher- chant â degager les possibilites d'un redressement, les
posibilites de sauvegarder le systeme collectif base sur la S.D.N. et
dont la France a tou-jours ete le pivot (de ce s-o fi amestecând dl
Titulescu unde nu-i fierbe oala?).
La Petite Entents, les questions balkaniques, la situation en
Medite- rranee orientale, l'avenir de la Societe des Nations, les
necessites d'un regroupement des puissances pacifiques, tels ont ete
sans doute les principaux sujets de cet entretien (!!!). M. M. Titulesco
et Litvinof que separent des conceptions politiques tres differentes,
puisque le premier represente la grande tradition de la democraţie
liberale tandis que le second adhere â la doctrine communiste ont
toujours ete d'acord sur les lignes generales de la politique
europeenne (quelle vine!). L'un et l'autre admettent la necessite d'une
politique active et dynamique dans la cadre de la S.D.N. qui peut
seule s'opposer efficacement aux tenta- tives annexionnistes et â
Timperialisme ideologique des dictatures.
A Geneve, ou l'on deplore la faiblesse actuelle de la Roumanie
(?!!) et l'isolement dans lequel l'a conduite sa nouvelle politique
exterieure, on atache la plus haute signification politique â l'entrevue
de Talloire. On y attend avec une tres vive curiosite les prochains
voyages de M. Titulesco en Angleterre et en Tchecoslovaquie".
Şi iată cum se încearcă să se facă atmosferă — interesantă — în
jurul zvârcolirilor d-lui Titulescu. Cu ce drept se amestecă d-sa în
afacerile României? Cine l-a autorizat? Guvernul ar trebui să dea un
comunicat ca să pună lucrurile la punct.
în tot cazul e cert că dl Titulescu a declarat război Regelui şi
Guvernului ţării.
Am reprodus aci articolul publicat în Le Petit Journal, fiindcă
fixează în mod precis şi concis puncte interesante nu numai în ce
priveşte atitudinea lui Titulescu, dar şi politica noastră externă.
5 iunie. — Virginio Gayda, cunoscutul publicist fascist semnează
un articol în Giornale d 'Italia prin care afirmă că negocierile dintre
Italia şi Germania au dus la o alianţă militară defensivă, menită să
apere în toată Europa principiile pe baza cărora se sprijină dictaturile
naţionale în cele două ţări. Ştirea aceasta senzaţională e însă
dezminţită şi de agenţia Havas şi de agenţia Reuter şi de cercurile
oficiale din Roma. Date fiind însă legăturile lui Gayda cu Mussolini
şi regimul presei italiene (Giornale d'Italia e chiar un oficios al
Guvernului), trebuie să fie ceva adevărat în cele destăinuite de foaia
din Roma. în tot cazul, perspectiva unei asemenea alianţe a enervat
mult presa şi cercurile democratice din vestul Europei.
Zilele trecute a venit de la Londra vestea unei sensibile scăderi a
preţului aurului. S-a vorbit chiar de o nouă politică monetară a
Angliei şi a Statelor Unite. Aceste zvonuri au fost dezminţite, dar
târgul aurului la Londra s-a zăpăcit. Ieri s-a oferit spre vânzare aur în
valoare de 4 200 000 livre sterline (peste 3'/2 miliarde lei!), cu 7'/2
pence sub preţul parităţii monetare. Ofertele au fost „frenetice", spun
telegramele. Din 1493 de lingouri oferite, abia s-au putut însă vinde
250. Dacă până şi metalul etalonului monetar'a ajuns la asemenea
fluctuaţii, ce o să se mai întâmple cu semnele monetare bazate pe
acest etalon?
Generalul Fidel Davila Arando a fost numit comandant al
Armatei naţionale spaniole de Nord, în locul decedatului general
Mola. Spania naţionalistă e în doliu; funeraliile lui Mola dau loc la
manifestaţii populare impresionante. Generalul Franco a decorat
„post mortem" pe fostul său subordonat şi rival.
Ziarele de azi-dimineaţă ne aduc o ştire de o însemnată gravitate.
La Tuluza (Franţa) un băieţaş de vreo 15 ani se plimba pe bicicletă cu
un steag tricolor francez; o bandă de copii de aceeaşi vârstă l-au
oprit, l-au trântit la pământ şi l-au bătut măr. Deja acum câtva timp
un incident similar s-a întâmplat la Lyon, dar cu deznodământ
mai'tragic căci victima a încetat din viaţă în urma loviturilor primite.
Pentru ca anarhia şi comunismul să deştepte atât fanatism până în
straturile nevârstnicilor trebuie să fie ceva mai mult decât putred în
Franţa. Zorile unui război civil se arată şi dincoace de Pirinei.
Specialiştii au alcătuit un arbore genealogic lui Hitler, până la
anul 1455. Fiihrerul coboară, după acest document, din tată în fiu din
ţărani stabiliţi în împrejurimile orăşelului Brunau, de la graniţa
bavareză-aus- triacă. Dacă documentul e întemeiat pe date certe, se
taie astfel aripile zvonului după care dictatorul rasist ar avea şi sânge
ovreiesc în ascendenţa lui. S-a publicat într-adevăr în facsimile
inscripţia unei pietre funerare din cimitriul israielit din Bucureşti, cu
numele de Hitler, şi s-a spus că acest Hitler decedat pe pământul
românesc ar putea ti un strămoş al Fuhrerului. Şi s-a mai vorbit de alt
Hitler, tot ovrei, pripăşit la Mărăşeşti, care ar fi fost unchiul sau chiar
tatăl dictatorului. E drept că cercetări mai apropiate n-au dat de vreo
urmă precisă, în ce priveşte pe acest Hitler „rumun".
Sub titlul Vrem să ştim cine conduce, Iorga publică în Neamul
Românesc de aseară următorul articol:
„în politica noastră se produc de la o bucată de vreme
manifestaţii care uimesc.
Avem un Guvern. Regele i-a arătat necontenit încrederea. El a
realizat în toate domeniile lucruri pe care numai spiritul cel mai
nedrept şi mai pasionat nu le-ar recunoaşte. Câţiva oameni de bine şi
de ispravă şi-au făcut datoria. Ministrul de Externe a declarat acum
în urmă că situaţia noastră în afară e asigurată şi de ce nu l-am crede?
Iată însă că în ultimul timp asistăm la negociaţii şi hotărâri despre
România, care se iau în afară de România şi de alţii decât de factorii
oficiali.
Trec peste vizita pe care un fost preşedinte de Consiliu, în
rebeliune faţă de partidul său, a tăcut-o, în Franţa, d-lui Titulescu, om
de Stat oricât de valoros, dar pentru moment în disponibilitate.
Oricine e liber să înveţe franţuzeşte unde vrea şi să ia şi lecţii de
diplomaţie de la cine vrea să-şi bată capul cu dânsul.
Dar dl Titulescu, înconjurat de o întreagă suită de diplomaţi
români, tot în disponibilitate merge să întâlnească pe dl Litvinov,
care nefiind în disponibilitate a uitat că România are un Guvern.
Discuţii cu examinare de acte au loc şi se iau un fel de decizii pe
baza — şi oarecum în numele — desigur numai a geamantanelor
reciproce.
Care e sensul acestui «secret» proclamat prin trompete a zeci de
gazete?
Că Litvinov vrea să ne impună o politică a sa printr-un om al
său ?
Cu toată hotărârea o refuzăm!"
Cu rezerva laudelor aduse unui Guvern de neputincioşi şi de
gheşeftari, articolul e excelent: are Iorga momentele lui — am
recunoscut-o totdeauna. Tăcerea Guvernului faţă de acţiunea lui
Titulescu, aproape o acţiune de înaltă trădare, e însă tot atât de
uimitoare ca şi prolixitatea defunctului nostru ministru de Externe.
M-am gândit un moment să adresez o interpelare pe această
chestiune, deşi ştiu bine că Camera nu se va mai întruni, numai ca să
silesc Guvernul să iasă din rezerva lui. Am renunţat însă, căci la
urma urmelor n-am nici o răspundere în iubita mea ţară şi nu mi-a
plăcut niciodată să scot castanele din foc pentru alţii. Şi am făcut
bine, căci „a pus chestiunea" Iorga, şi a pus-o bine.
6 iunie. — Universul de azi-dimineaţă ia apărarea lui Titulescu şi
încearcă să răspundă observaţiile lui Iorga de alaltăieri. încearcă dar
nu reuşeşte. Şi ameninţă: va veni Titulescu la toamnă în ţară, îşi va
lua locul în Parlament (e senator de drept cu 6 ani de ministeriat) şi
va arăta el la toţi ce poate! Ei aşi? Caracteristic pentru mentalitatea
lui Stelian Popescu (dacă se poate vorbi de mentalitate într-un
asemenea caz), e că, în politica internă e cel mai arţăgos vrăjmaş al
comunismului — iar în politica externă e omul lui Titulescu şi al lui
Litvinov.
Dar ce nu se poate vedea în ţara noastră? Am trăit să văd schim-
barea numelui unui sat românesc din Prahova în acela de Stelian Po-
pescu (fiindcă Popeştele n-a născut acolo), pe acelaşi Popeşte procla-
mat ctitorul unei biserici şi unei şcoli (în acelaşi sat) clădite cu banii
altora, gara Eforia schimbată în gara General de Divizie Ionescu
Mihail iar cea de la Ioneşti (Vâlcea) în Constantin Dissescu; am trăit
să văd pe Tătărescu prim-ministru, pe Urdăreanu mareşal al Palatului
şi pe Mitiţă Constantinescu Guvernator al Băncii Naţionale — ca sa
nu mai vorbesc de alţii şi de altele!
Dl Titulescu şi-a amânat conferinţa pe care trebuia să o ţină la
Cambridge, fiindcă în ziua fixată fusese poftit de ilustra Universitate
şi ilustrul Negus Kail6 Selassiâ. După cum în heraldică „m6tal sur
m6tal ne vaut" se vede că şi în panglicărie „vedette sur vedette ne
vaut"! Şi e păcat, căci aceste două stele ale firmamentului genevez s-
ar fi complectat de minune.
Presa internaţională iudeo-comunistă luptă cu perfidie şi fară
preget împotriva curentelor naţionaliste ce se manifestă în jurul
luptelor din Spania. Acum trei zile anunţa revoluţia în Portugalia;
dezminţirea cea mai categorică a venit imediat. Ieri a publicat ştirea
sensaţională a împărţirii Spaniei între Italia şi Germania, hotărâre
luată la Roma în întâlnirea dintre Mussolini şi Blomberg. A intervenit
şi aci o dezminţire tot atât de categorică.
în ce priveşte politica de neintervenţie în Spania se pare că propu-
nerile engleze au sorţi de izbândă. Faptul că colaborarea pentru
control a fost propusă numai celor 4 Puteri occidentale (cu
excluderea Sovietelor) a făcut o bună impresie în Italia şi în
Germania, care, ca şi Franţa, s-au declarat în principiu de acord cu
propunerea. S-a ajuns la discuţia amănuntelor de aplicare.
Dezminţirea încheierii unei alianţe militare între Italia şi
Germania nu exclude stabilirea unor acorduri verbale între Stat-Maj
orele ale celor două ţări, acorduri menite să întărească axa Berlin-
Roma. Proiectul unui tratat formal de alianţă militară constitue mai
mult o sperietoare pentru Franţa şi Anglia, spre a le aduce la o
politică mai mlădioasă. Pe de altă parte e evident că Germania nu va
semna cu uşurinţă o convenţie care i-ar tăia toate punţile spre Anglia.
Lupta dintre regimul Stalinist şi a IV-a internaţională, condusă de
Troţki, e departe să se fi sfârşi' prin condamnările la moarte cu care s-
au încheiat procesele politice de la Moscova — şi e încă în toiul ei.
Ştiri, încă neoficiale, de la Moscova, ne aduc vestea arestării
mareşalului Tuhacevski (căruia se luase comanda acum câtăva
vrenje), a lui Karachan, vedetă bolşevică, fost ambasador în China şi
în Turcia, a lui Rosenberg cunoscut organizator al războiului civil din
Spania, a lui Krestinski, fost adjunct al comisarului poporului pentru
Externe şi fost ambasador la Berlin, precum şi a mai multor generali,
şi civili. Aceste arestări sunt puse în legătură şi cu sinuciderea
generalului Gamarnic, de dată recentă.
A IV-a Internaţională, ale cărei organizaţii încep să se întindă în
toate ţările otrăvite de comunism, a ridicat steagul răzvrătirii
împotriva lui Stalin şi a Internaţionalei a IlI-a (reprezentată prin
Kominternul de la Moscova) pe care îi acuză de trădare faţă de
sfintele principii ale lui Marx, Engels şi Lenin. Două sunt acuzaţiile
aduse înainte de toate lui Stalin şi Komintemului:!) că au renunţat la
Guvernarea proletariatului prin proletariat, creând o clasă privilegiată
de funcţionari permanenţi în locul însărcinărilor temporare şi elective
— aşa încât s-a format o gaşcă administrativă tot atât de periculoasă
pentru libertăţile proletariatului ca şi clasa cinovcilor vechiului
regim; 2) că s-a renunţat momentan la acţiunea de provocare a
revoluţiei mondiale, fară de care comunismul, de esenţă universală,
nu poate înlocui vechiul regim capitalist, de esenţă universală şi
dânsul, printr-unul nou. Mai sunt şi alte revendicări în jurul
Internaţionalei a IV-a, dar masa aderenţilor ei cere, deşi împărţită în
grupuri şi subgrupuri, înainte de toate, revenirea comunismului la
principiile lui iniţiale.
Cu un spirit mai practic, şi mai puţin pierdut în negura
speculaţiilor ideologice, Stalin vrea să organizeze o Rusie tare şi un
regim cât de apropiat de principiile comuniste, dar viabil. Pe această
cale a ajuns la un fel de naţionalism sovietic şi la legături strânse cu
puterile burgheze. E tocmai ceea ce „puritanii" lui Lenin, cu Troţki în
frunte, nu-i iartă. Deocamdată Stalin îşi împuşcă adversarii şi îşi
întăreşte Armata. Cine va avea ultimul cuvânt, se va vedea. Dea
Dumnezeu să se cureţe unii pe alţii şi să piară toţi.
Dl Lucian Blaga a fost „recepţionat" ieri ca membru al
Academiei. Un mediocru necunoscut trece în categoria mediocrilor
cunoscuţi. La şedinţă a asistat şi Regele care a ţinut şi el o cuvântare,
la sfârşit şi a declarat că alegerea lui Blaga („quelle blague"!) era
consacrarea talentului noii generaţii de scriitori, de după război —
scriitori care o scrân- tesc o dată — dar al căror merit e incontestabil.
Iorga a văzut în lauda Regelui o piatră în grădina sa, căci de un
an de zile duce o campanie înverşunată, pe faţă împotriva
pornografiei şcolii tinere, în realitate împotriva talentelor de care e
gelos — şi s-a înfuriat. Nu e zi de la Dumnezeu în care Neamul
Românesc să nu publice coloane întregi împotriva lui Arghezi, lui
Lovinescu, lui Călinescu e tutti quanti. Pentru că editase pe Arghezi,
dar poate mai ales fiindcă editase Istoria Românilor lui Giurescu,
Domnul Profesor ceruse capul lui Alexandru Rosetti-Bălănescu,
directorul publicaţiilor Fundaţiilor Regale — dar nu-l obţinuse.
Regele nu numai că nu-i dedese satisfacţia cerută, dar mai venea
acum să dea un vot dfe blam acţiunii sale, prin lauda adusă
blestematului tineret. „Eih, dhrragă, asta îehste, Arrr- ghezism
cuhrrat!", a exclamat paranoicul Poligraf, începând să dea din picior
precum câinele din coadă, numai că câinele dă din coadă când e
mulţumit, iar Iorga din picior când e supărat. Şi ca să-şi precizeze ne-
cazul, a plecat numaidecât după şedinţă, fără să mai asiste Ia inaugu-
rarea noului tract al Bibliotecii, care a urmat. Jaf în ciuperci.
Spre mirarea ziarelor, bătrânul Rockefeller n-ar fi lăsat decât o
moştenire de 25 milioane de dolari. Nici o mirare: bătrânul bandit a
tras un ultim chiul fiscului american care percepe 60% din valoarea
moştenirilor. Probabil că şi-a trecut acţiunile, de la mână la mână, lui
fiu-său — căci erau mai toate la purtător. Cele 25 de milioane dolari,
trebuie să reprezinte averea vizibilă, pe care n-a putut-o ascunde.
Arhiducele Albrecht, fiul lui Frederic, onoratul „Milchpantscher"
dinainte de război, s-a despărţit de dama Irene Lelbach cu care se
căsătorise, dar numai civil. Arhiducele Albrecht a fost până la
căsătoria sa pretendent la Tronul Ungariei, şi încă pretendent cu
oarecare şanse căci era susţinut de Gombos, ajuns mai târziu prim-
ministru. Căsătoria scandaloasă l-a îndepărtat de politică. Acum că
şi-a repudiat dama, redevine pretendent la Tron. „Demoazelei" Irene
Lelbach i-a dat titlul de „Ducesă de Tetschen" (una din proprietăţile
lui). Pentru cât îl costă!
în fiecare zi câte una mai boacănă şi de necrezut. Nu de multă
vreme s-a înfiinţat o Comisiune interministerială pentru înzestrarea
armatei, alcătuită din preşedintele Consiliului de Miniştri şi din
miniştrii Finanţelor, Apărării Naţionale, Aerului (şi Marinei),
Industriei (şi Comerţului). Nimic de zis. Pe lângă această Comisie s-a
înfiinţat acum un consilierat tehnic, financiar şi juridic care va
concentra toate lucrările privitoare la contractele de comenzi externe,
la finanţarea şi plăţile acestor comenzi, precum şi la resursele din
care se acoperă aceste plăţi. Cine a fost numit în delicata şi
importanta funcţie de preşedinte al acestui Consilierat? Domnul
Dorel Dumitrescu, dat afară din postul de guvernator al Băncii
Naţionale, să zicem, ca incapabil! De necrezut, dar adevărat şi trist.
întâlnit ieri, la recepţia Didinei Cantacuzino pentru căsătoria lui
fiu- său Alexandru cu d-ra Florica Milcoveanu, pe Olga Prezan, soţia
mareşalului. Nu o mai văzusem de mult, şi am stat de vorbă cu
dânsa, căci ştia multe. Mi-a povestit despre boala Reginei, pe care a
văzut-o acum trei zile, înainte de plecarea ei la Sinaia1. Regina i-a
părut foarte slăbită şi a plâns întruna; deşi după impresia d-nei Prezan
n-avea aerul să-şi dea seamă de toată gravitatea stării sale. A
mărturisit că deja în vara trecută (pe când călărea încă!) a avut
scaune negre („melena", hemoragie intestinală) dar că n-a ştiut că
lucru avea vreo importanţă. Diagnoza (oficială) a medicilor, cu
Abrami în frunte, e aceea de ciroză a ficatului, de pe urma căreia
complicaţii în partea splinei, o flebită a gambei şi o stare de anemie
îngrijorătoare ( 2 milioane de globule roşii la milimetru pătrat — în
loc de 5 milioane). Abrami i-a dat nişte injecţii ca să o întărească în
vederea unei mari operaţii de încercat la toamnă. Medicii neputând
ascunde Reginei gravitatea stării sale, au născocit o formulă care să o
depărteze de ideea ei fixă: cancerul. Din nefericire tocmai de cancer e
vorba, şi dacă Regina, ca orice profan a putut fi înşelată, în calitatea
mea de medic refac diagnoza în modul următor de ciroză nu poate fi
vorba, căci Regina n-a abuzat niciodată de alcooluri; „melena" nu
există în caz de ciroză, şi e un simptom caracteristic al neoplasmului;
anemia se explică, ca şi flebita, prin tulburările funcţiilor ficatului în
caz de neoplasm, ca şi în cel de ciroză — nici o relaţie între splină şi
ficat în caz de ciroză — diagnoza reală, pe care într-un sentiment
lesne de înţeles, medicii-au căutat să o tăinuiască până acum, e prin
urmare aceasta: neoplasm al ficatului, cu întindere către capul
pancreasului (nu splinei);

Note:
1
Regina a fost transportată la Sinaia, întinsă într-un automobil
amenajat ad-hoc. Cu dânsa s-a instalat şi Regina Marioara a
Jugoslaviei, iar azi-diminea(ă a sosit şi Principesa de Hohenlohe,
alarmată de starea surorii sale.
anemie consecventă prin lipsă de refacere a globulelor roşii în
ficat, şi flebită din cauza tulburărilor circulatorii (obstacolul ficatului)
şi prin auto-infecţie. Faptul că Abrami a vorbit de operaţie (?)
confirmă această diagnoză, căci nu există operaţie în materie de
ciroză.
Ceea ce comunicatul de după vizita lui Abrami mă făcuse să
întrevăd, devine pentru mine azi o certitudine. Săraca Regina Maria!
Să-i dea Dumnezeu o embolie care să-i curme pe neştiute martiriul!
Regina Maria, cu toate cusururile ei, era necesară Dinastiei; era o
podoabă a Curţii, şi oricât, o influenţă bună asupra fiilor ei. Cu toate
aparenţele contrare, Regele Carol se temea de judecata ei. Dânsa
plecată, cine va mai ţine piept d-nei Lupescu şi destrămării morale
din jurul Regelui?
Generalul Zizi Cantacuzino a fost operat de către Nasta.
Tumoarea pilorului, pe care operatorul a lăsat-o neatinsă mărginindu-
se la o anastomosă gastro-intestinală pentru a permite circulaţia
bolului alimentar şi scurgerea secreţiilor stomacale. Bietul Zizi, încă
unul care pleacă!
7 iunie. — Contele Ciano, ministrul de Externe al Italiei, a
comunicat ambasadorului Angliei la Roma că Guvernul său acceptă
propunerile britanice, şi că Italia va reparticipa la acţiunea de control
pe coastele Spaniei. Guvernul italian are numai o rezervă de făcut
asupra punctului relativ la consultările comune obligatorii înaintea
întreprinderii oricăror represalii individuale. Italia admite principiul
consultărilor comune, dar acestea nu trebuie să stânjenească acţiunile
individuale în caz de urgenţă. E probabil că Germania va da acelaşi
răspuns.
Sovietele îşi exprimă nemulţumirea faţă de noul acord, prin
glasul ziarelor moscovite. Acestea regretă că propunerea Angliei nu a
fost comunicată tuturor, probabil din teama justelor observaţii pe care
Puterile doritoare de pace (!!) Ie-ar fi făcut. Sovietele au pus la cale
un protest din partea Guvernului din Valencia.
Universul, monitorul tarabei naţionaliste, a publicat acum câteva
zile un articol violent privitor la proiectata vânzare a acţiunilor
„Stelei Române" aflate în portofoliul Ministerului de Finanţe.
Cancicov, om cumsecade şi băiat bun dar fricos (îi e frică şi de umbra
unui peşte) dă azi, tot prin Universul o dezminţire categorică acestui
zvon, afirmând chiar că o ofertă făcută de grupurile financiare străine
interesate în „Steaua" ar fi fost respinsă în 1936. Dl Cancicov uită că
m-a însărcinat cu vânzarea acestor acţiuni, cu prilejul ultimei mele
călătorii la Paris şi că, dacă operaţia nu s-a efectuat cauza a fost
preţul prea mare pe care l-a cerut (Ministerul a cerut 2 000 lei de
acţiune pe câtă vreme „grupurile" nu voiau să dea decât maximum 1
200 lei). Toată afacerea în sine e de importanţă minimă. Din un
milion acţiuni Statul posedă 120 000, aşa încât nu are controlul
Societăţii. Pe de altă parte Guvernul a hotărât lichidarea tuturor
participaţiilor Statului în întreprinderi industriale şi vărsarea sumelor
obţinute la fondul apărării naţionale. în realitate, şi e natural să fi fost
aşa, Cancicov a fost foarte decepţionat că nu i-am putut vinde
acţiunile la Paris. în loc să dea explicaţiile de mai sus, ministrul de
Finanţe a preferat să dezmintă şi să mintă. E regretabil. Că negustorii
de naţionalism trăiesc din minciuni e la mintea omului. Dar un om
cinstit şi cu răspundere n-ar trebui să se coboare până la asemenea
procedee condamnabile.
Şi masoneria germană, vechea întemeiere a lui Frederic cel Mare,
a fost dizolvată, şi bunurile ei confiscate. Averea găsită s-ar urca la 2
milioane mărci. Trebuie să fie mai mult. Numai splendidul palat,
înconjurat de un vast parc în care m-a primit marele Maestru Habicht
(prelat al bisericii reformate), face mai mult.
Călăreţii noştrii fac figură bună în străinătate. O echipă de ofiţeri
de cavalerie care cutreieră Europa de astă primăvară au câştigat
premii multe la concursurile hipice din Paris, Aachen (Aix-la
Chapelle) şi Berlin. La Aachen am câştigat cel mai mare premiu la
sărituri, la Berlin ne-am clasat al doilea. Acum în urmă la Varşovia
echipa noastră a ieşit cea dintâi şi locotenentul Rang a câştigat Cupa
Naţiunilor. E foarte frumos, şi ne face să sperăm succese şi pe alte
tărâmuri ale sportului.
După confidenţele unei prietene intime, Regina ar fi conştientă de
starea ei. Nu numai că plânge toată ziua, dar mai spune necontenit că
o cheamă morţii ei: „Je vois tout le temps Ducky1 qui m'appelle!"
Note:
1
Sora preferată a Reginei, marea Ducesă Kiril decedată acum un
an, după grele dar scurte suferinţe.
Putoarea de Stelian Popescu umple două pagini din otreapa lui cu
darea de seamă a târnosirii bisericii din comuna Stelian Popescu (!!!)
săvârşită duminică. Escrocul îşi publică şi poza în cămaşă de ctitor!
Iar pe pergamentul oficial, reprodus în ziar, îndrăzneşte să spună
„Stelian Popescu fost de mai multe ori ministru al Dreptăţii" — când
toată lumea ştie că a fost o singură dată, pentru nenorocirea Dreptăţii.
Sau poate că şmecherul, cunoscând laşitatea şi platitudinea
„factorilor hotărâtori" scontează viitorul şi se vede, în curând, iar
ministru? „Du train dont vont les choses" numirea lui la viitoarea
scadenţă e foarte probabilă.
Ceremonia de duminică a fost prezidată de I.P.S.S. Patriarhul Mi-
ron, cum era de aşteptat: corbii trag la hoit.
Am în faţa ochilor un comunicat tras la maşină, semnat de Milco-
veanu (preşedintele Centrului Studenţesc, gardist) în numele
„Conducătorilor Studenţimii române creştine din Capitala Ţarii".
Comunicatul' dă seamă de întrunirea „intimă" din 2 iunie curent, la
care au luat parte Comitetele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini
Români, Centrului Studenţesc Bucureşti, Societăţilor studenţeşti pe
Facultăţi, Federaţii Regionale şi Cercurilor judeţene. După ce s-a
protestat energic împotriva noii legi universitare, împotriva închiderii
fostelor căminuri, împotriva proiectatei acţiuni poliţieneşti de
ajutorare a studenţimii şi împotriva întregii prigoane a studenţimii
naţionaliste („Am fost înşelaţi, vor să strivească sufletul din noi"), cei
prezenţi au expediat următoarea telegramă lui Iuliu Maniu în Franţa:
„Conducătorii studenţimii române din Capitala Ţarii, convinşi de
adevărurile pe care nu le-au crezut, pe care astăzi le cred, vă trimit
omagiul lor."
Simptomatic.
E probabil că telegrama n-a fost lăsată să treacă, dar că a fost
adusă la cunoştinţa Regelui, căruia desigur a trebuit să-i facă mare
plăcere.
România e mai fericită decât vechiul Egipt, căci deşi nu are decât
vreo 12 Dinastii1 în loc de 24, se bucură de ele'concomitent, iar nu
succesiv în cursul vremurilor. De aceea românii sunt mai mulţumiţi
decât oropsiţi fellahini, fiecare îşi poate căuta norocul pe lângă altă
dinastie, când cea aleasă nu corespunde nădejdilor puse într-însa.
Şeful celei de a 11-a Dinastii, marele gheşeftar de la C.F.R., şi-a
măritat fata şi a dat ieri-seară o mare serbare. Şeful celei de a 8-a Di-
nastii ca răsplată pentru serviciile ce i-a adus şeful nr. i i a închiriat
„Country-Clubul" şi l-a pus la dispoziţia nunţii. Ba voia chiar să fie
naş, după cum voia să fie şi la nunta pe care o pregăteşte în casa lui
şeful celei de a 10-a Dinastii (îşi mărită fata după locotenentul
Dristori- an). Sindicatul Dinastiilor l-a convins „să o mai lase", prea
voia să fie naş întruna şi să arunce bani în ochii lumii. I-a luat locul
amicul Iunian, om politic de bronz şi cu principii, dar în „particular"
om de paie al Dinastiilor 8 şi 11. Două mii de lingăi au alergat la
masa pusă şi au petrecut până dimineaţa. Dans, flirt şi beţie — n-a
lipsit nimic.
1
Dau aci nomenclatura Dinastiilor noastre după importanta lor
protocolară, în anul 1937:
1, Hohenzollem; 2. Lupescu (cu ramuri); 3. Aristid Blank (fără
ramuri); 4. Tătărescu (cu fraţii); 3. Camarila Palatului (Urdăreanu,
Buchman etc.); 6. Gtfrrilă Marinescu; 7. Camarila politică (Inculeţ,
Franasovici & Co); 8. Malaxa; 9. Mitiţă Constantinescu; 10.
Tabacovici; 11. Macovei; 12. Auşnit. Dinastiile 5 şi 7 sunt în veşnică
mişcare, şi şeful lor se schimbă după împrejurări. Dinastiile 9, 11 şi
12 mai slabe, sunt cu totul vremelnice.
Serbarea a fost însă tulburată printr-un incident penibil.
Locotenentul Dristorian, viitorul ginere al d-lui Tabacovici, fusese
desemnat ca „garşon d'honneur"; din nefericire pentru el defilase
prost sâmbătă la proba de paradă în onoarea Polinezului şi colonelul
Dombrowski, comandantul Regimentului, îi dedese 2 zile arest —
nemaipomenită îndrăzneală. Această jignire adusă celei de a 10
Dinastii nu putea fi tolerată. S-a intervenit cu insistenţă, dar degeaba,
toată lumea ştie că colonelul Dombrowski e un caracter1. Lipsa de la
nuntă a viitoarei odrasle dinastice ar fi înseninat un dezastru. A
intervenit însă Malaxa, şeful celei de a 8-a Dinastii, şi a dat ordinele
necesare. Locotenentul Dristorian a fost liberat pe cauţiune de la ora
9 la ora 12.
Un alt bronz:
Dinu Cesianu, cinstitul Dinu Cesianu, care se îneacă cu cuvântul
„cinste" la fiecare vorbă dar şi-a vândut casa din Bucureşti pe 24 de
milioane „cash" Societăţii de Radiofonie, deşi aceasta nu poate folosi
locul fiindcă e supus exproprierii — cinstitul de Dinu Cesianu, a luat
masa la ultima sa trecere prin Bucureşti la ginere-său Tabacovici îm-
preună cu Lupeasca, deşi mi-a repetat de nenumărate ori că nu o cu-
noaşte şi că nu vrea să o cunoască. Faptul de a lua masa cu graţioasa
Duduie e fară importanţă, dar de ce să te lauzi că eşti hotărât să nu o
cunoşti? Slăbiciunea omenească e mare, căci în fond Cesianu e un
băiat cinstit.
8 Iunie.
Ah, ah.frappons sur nos femurs Car Moscicki est dans nos murs!
Simpaticul chimist care prezidează (prezidează şi nimic mai
mult) la destinele Poloniei, a sosit ieri la orele 4 la Bucureşti prin
gara Mogo- şoaia, refăcută ad-hoc, provizoriu după ce fusese
doborâtă — „gară provizorie" ce a costat 9 milioane de lei (2
cheltuite şi 7 în buzunarele şperţarilor) aruncaţi în vânt, căci
construcţia actuală de scânduri va fi doborâtă şi ea pentru ridicarea
unei a treia definitivă, monumentală şi de zid. Oare prinţul Beneş,
preşedintele Paul şi ministrul Moscicki n-ar fi putut ei coborî la gara
Cotroceni, amenajată şi ea cu mare cheltuială, acum câţiva ani,
pentru asemenea prilejuri? Parcursul de la Cotroceni, prin parc şi pe
bulevarde, până la Palat face cel puţin cât cel de la Mo- goşoaia în
oraş, şi e mai scurt. Ce să-i faci, oamenii Restauraţiei sunt mână
spartă, ca nişte mari boieri ce sunt.
Primirea făcută Preşedintelui Republicii Polone a fost cordială,
dar nu atât de călduroasă cum aş fi vrut în conjunctura politică
actuală. Drumul de la gara Mogoşoaia la Palat e lung, aşa încât
cordonul oamenilor ieşiţi întru întâmpinare era cam subţire. Mai
inexplicabilă a fost sărăcia de steaguri, mai ales poloneze. Se vede că
a înghiţit Gavrilă banii. Măsuri de poliţie stupide; astfel Bulevardele
Lascăr Catargiu, Take Ionescu şi Brătianu pe de o parte, Calea
Victoriei pe de alta, au fost complect închise toată după prânza.Noi,
cei prinşi între cele două mari artere n-am mai putut circula. Singurul
beneficiu al acestor măsuri absurde, au fost cinci ceasuri de înjurături
ca la uşa cortului la adresa Regelui, căci tot turcul plăteşte.
Note:
1
E cel cu banii lipsă in casa Regimentului, ispravă pentru care a
fost admis la examenul de general: nu degeaba juca el poker du
Duduia.
Mi s-a spus că pierduseră toţi capul de frica unui atentat pus la
cale fie de Garda de Fier fie de Soviete (se vor vedea mai la vale
motivele acestei din urmă temeri). Regele şi Moscicki au făcut
parcursul în trăsura deschisă înhămată „â la Dau- mont", Regele în
alb şi Moscicki în frac. La ora 5 a avut loc o defilare militară în faţa
Palatului la care s-au grămădit toţi candidaţii „la succesiune", să-i
vadă Regele, de la Mihalache şi Vaida până la D.R. Ioa- niţescu şi
ultimul Călinesc. Seara, mare prânz de gală la Palat, cu schimb de
discursuri. Discursul Regelui a fost amical, prea amical, chiar, căci n-
a vorbit decât de „amiciţia" celor două popoare fară să precizeze
posibilele consecinţe ale acestei „amiciţii". N-a lipsit nici cupletul
celorlalte alianţe, nici „o limbă" Societăţii Naţiunilor. Carol întreg: a
menajat şi capra şi varza, într-o literatură de platitudine în care nu
lipseau decât laude pentru Titulescu. Răspunsul lui Moscicki a fost
mai demn şi mai precis. Fără să tragă limbi nimănui, fără să pome-
nească de Societatea Naţiunilor, a afirmat că în grelele vremuri prin
care trecem fiecare ţară trebuie să se sprijinească întâi pe forţele ei,
să aibă o armată puternică (Regele n-a spus un cuvânt despre aşa
ceva) şi a încheiat afirmând că într-un mod firesc, România şi
Polonia nu se pot găsi decât întotdeauna alături una de alta. Amănunt
picant şi Regele şi Moscicki au invocat pe Regele Ferdinand şi pe
Mareşalul Pilsudski ca făuritorii alianţei româno-polone, dar în
scopuri cu totul opuse: Carol ca să se scuze în Occident şi să invoace
ocrotirea lui Ferdinand-le-Lo- yal, nebănuit de infidelitate —
Preşedintele, ca să dea mai multă autoritate, din partea Poloniei,
manifestaţiilor politice actuale.
în momentul în care Regele României şi Preşedintele Poloniei
schimbau discursuri la Bucureşti, dl von Neurath, ministrul de
Externe german şi dl Stoiadinovici, primul ministru jugoslav se
dedau la aceleaşi exerciţii la Belgrad. Să fie o simplă coincidenţă? în
tot cazul vizita lui Neurath la Belgrad, primirea extrem de călduroasă
ce i s-a făcut şi discursurile pronunţate de o parte şi de alta constituie
un eveniment şi mai important decât semnarea pactului italo-sârb.
Din discursuri rezultă că „o colaborare" pe toate terenurile între
Germania şi Jugoslavia e nu numai pusă la cale dar chiar fapt
îndeplinit. Pactul italo-jugoslav, prezenţa ministrului jugoslav la gara
din Budapesta în ziua sosirei Regelui Italiei şi discursurile de aseară
de la Belgrad sunt trei manifestări politice de ordinul cel mai
însemnat de pe urma cărora toată situaţia din Europa Centrală şi
Orientală trebuie considerată ca schimbată. Ce devine Mica
înţelegere? Ce zice Beneş Curcanul? îi vor cădea în fine lui Victor
Antonescu cartoful din gură şi solzii de pe ochi? Interesante
probleme.
„Paysaniştii", care după cum se ştie sunt oamenii Franţei, pretind
a şti pozitiv că Victor Antonescu s-a înapoiat de la Paris cu mâinile
goale. N-a obţinut nimic nici în materie de armament, nici pe terenul
financiar. Franţujii ne cer să semnăm pactul de asistenţă cu ei, şi până
nu-l semnăm nu ne livrează armamentul comandat, nici nu ne fac
facilităţile de schimb şi de transfer pe care le cerem. Din ordinul
Parisului a sistat şi Cehoslovacia livrările de puşti-mitraliere
comandate la Zbro- iovska (Brun). în ce priveşte facilităţile de
schimb, Franţa se pedepseşte singură. Un comunicat cam acru al
Băncii Naţionale, publicat azi-dimineaţă, previne publicul că cererile
de schimb pentru călătorii în Franţa, la Expoziţie, nu vor mai putea
probabil fi satisfăcute deoarece Banca Franţei opreşte tot disponibilul
României în clearing pentru plata furniturilor franceze.
în legătură cu această atitudine „severă" a Franţei faţă de noi, am
aflat că în cercurile Palatului domneşte mare enervare cu privire la
„un complot" ce ar fi fost pus la cale pentru detronarea Regelui.
Autorii acestui complot ar fi Titulescu, Maniu şi Litvinov, şi tentativa
lor ar fi susţinută de Franţa care nu mai are încredere nici în
Guvernul Tătărescu, nici în Rege — şi de Anglia, sau mai bine zis de
Familia Regală engleză asupra căreia „Familia Grecească" are cea
mai desăvârşită influenţă. Franţa ar vrea altceva, Anglia pe Voievodul
Mihai' în favoarea căruia ar lucra nu numai perechea Kent (atât de
influentă asupra Regelui George) dar şi perechea Paul al Jugoslaviei
(Prinţesa Olga tot grecoaică), Sovietele, în fine, ar dori republica în
nădejdea că ne-ar duce la anarhie şi la înlesnirea unei intervenţii din
partea lor. Maniu şi Titulescu care urmăresc capul lui Carol ca să
scape pe al lor, s-ar mulţumi la urma urmelor şi cu un mic şantaj care
să-i aducă la putere. Cu toate asigurările ce mi s-au dat că conferinţa
de la Talloires, între Titulescu şi Litvinov, cât şi întâlnirea de la Cap
Martin între Maniu şi Titulescu n-au avut alt scop decât punerea la
cale a acestui complot, eu nu pot crede în realitatea lui. Că Maniu şi
Titulescu care îşi dau seamă că rolul lor politic e terminat sub domnia
Regelui Carol, sunt plini de ură şi de venin, e lucru natural; că în
Franţa încrederea în Rege e zdruncinată, e probabil; că în Anglia
toate simpatiile merg, sub influenţa grecească, către Principele Mihai
pe care Curtea de la St. James l-ar vedea cu plăcere în locul lui tată-
său moralmente handicapat şi dispreţuit, este .iarăşi posibil. Că
Sovietele şi Litvinov ar fi şi ele încântate de o schimbare a regimului
în România — nici o îndoială. Dar de la simple dorinţe, sau tendinţe
până la comploturi, distanţa e mare — şi cred că nimeni nici chiar
Sovietele nu s-au gândit să o străbată. Se pare însă că lumea din jurul
Regelui, şi însuşi Regele nu cred ca mine. Dovadă toate măsurile
exagerate de pază ce se iau cu prilejul serbărilor actuale.
Singura mea teamă e că aceste ameninţări imaginare sau reale să
nu tulbure şi mai adânc sufletul şovăitorului nostru Veleitar, şi să nu
ne osândească mai departe la politica tâmpită de capitulaţii interne şi
externe ce caracterizează până acum domnia Regelui Carol.
Până să-l detroneze străinii, platitudinea românească a ridicat
Regelui Carol o statuie. A fost dezvelită zilele trecute la Oradea Mare
care şi-a făcut o specialitate din asemenea linguşiri: a mai ridicat şi
Regelui Ferdinand o statuie, pe când era încă în viaţă. Suflete de
sclavi, cu toată răzvrătirea d-lui Maniu. Dar ce să zicem de Domnul
Cărluţă care primeşte asemenea adulări? Mantale albe, uniforme
multicolore, decoraţii, icoane şi statui — sunt slăbiciuni care poartă
stigmatul degeneres- cenţei. Să nu-i fie a cobe, căci tată-său a murit
doi ani după ce i s-a ridicat statuia, dacă nu mă înşel.
Fiindcă sunt în mărimi, notez o rectificare în titulatura d-lui
Stanley Baldwin, după depeşele sosite de la Londra. Fostul Prim
Ministru nu se va chema „earl of Bewsley" ci „viscount of
Corvedale", după numele, unei văi din apropierea reşedinţei sale de
vară1. Fericită vale!

Note:
1
Se pare ci la scibările încoronării, s-a făcut Voievodului Mihai o
primire într-adevăr excepţionali, care a mirat pe mulţi. I s-a dat pasul
asupra altor Prinţi mai vârstnici şi mai apropiaţi de Casa Domnitoare
prin rudenie.
Ziarele de azi-dimineaţă ne mai aduc vestea morţii tinerei Joan
Har- low (26 de ani) vedetă cinematografică plină de sex-appeal şi a
lui Ion Cătuneanu, profesor universitar de la Cluj şi vedetă a
antisemitismului românesc. Un pumn de ţărână lor.
Problema securităţii flotelor de control pe coastele Spaniei pare
să fi fost rezolvată, şi Italia şi Germania şi-au reluat locul în Comisia
pentru neintervenţie de la Londra, deşi chestiunea intervenţiei
independente pusă de Germania n-a primit încă o soluţie definitivă.
Dar acordul pare sigur.
Până una alta, Otto de Habsburg, viitorul împărat al Austriei şi
Rege al Ungariei s-a dus să se bombardeze la San Sebastian. O
bombă ar fi căzut chiar aproape de dânsul şi era să nimicească
nădejdile dublei Monarhii.
 Poate că în vederea acestui pericol Horthy şi-a amendat legea pe
baza căreia funcţionează ca Regent. în noul text se prevede o lărgire
a puterii Regentului faţă de Parlament, precum şi dreptul lui de a-şi
desemna succesorul. Prudenţă lăudabilă din partea unui om de peste
70 de ani.
Preţul aurului s-a urcat simţitor la Londra. De unde era cu VA
pence sub paritatea americană, acum nu mai e decât cu 2 pence.
Amicul Iorga, după câteva zile de luciditate, a început iară să-şi
consacre proza subiectelor lipsite de interes. A luat-o iar razna cu Ar-
ghezi, şi ca să lovească m acesta ia pe Nichifor Crainic în braţe pe
care-l consacră ca „cel mai bun poet contimporan". Or, bulgarul
Dobre (zis Nichifor Crainic) e nu numai un foarte mediocru poet dar
încă tot atât de lichea ca Arghezi, care cel puţin posedă un
incontestabil talent.
Adus de pacifiştii din Sărindar, cu Victor Eftimiu în frunte, dl
Jeze- quel, pastor protestant cu cioc „imaculat" (ne asigură Adevărul)
şi vice-preşedintele Asociaţiei pentru Pace (ce e aia?) ne face cinstea
unei vizite, venind din Bulgaria. De vreme ce avem negustori de
naţionalism războinic, de ce nu am avea şi negustori de pace?
Note:
1
Informaţie greşită: Baldwin a fost numit earl of Bewsley şi viscount
of Corvedale.
Dată fiind atmosfera politică din ţară, în momentul de faţă, mi-e
teamă că pastorul cu nume biblic nu va petrece tocmai bine în
Bucureşti. Pentru cinstea noastră şi pentru pielea lui aş dori să scape
nebătut.
După întrevederea lui .Titulescu cu Litvinov la Talloires, presa
italiană a înjurat pe Titulescu de l-a spurcat, deşi acesta se grăbise să
mai declare o dată prin presă că adoră pe italieni şi că întreruperea sa
din şedinţa de la Geneva cu Negusul, nu fusese îndreptate împotriva
Italiei, pe care o admiră etc. etc. Cel mai violent articol a fost al lui
Corriere de la Sera\ Titulescu e pur şi simplu tratat de „escroc
internaţional, profitor al intrigilor pe care singur le pune la cale".
Articolul a fost reprodus în întregime de Capitala lui Titeanu, sub
ochii binevoitori ai cenzurii.
 9 iunie. — în fine „reforme radicale"! Marile reforme atât de
aşteptate s-au realizat!
Ele sunt trei:
1) Domnilor Mareşal al Palatului Excelenţa Sa Ernestică
Urdăreanu şi Maestru al Ceremoniilor Excelenţa Sa Baronul Stârcea,
li s-a încredinţat câte un baston heraldic, înalt de le ajunge la nsa, cu
care îşi cadenţează paşii în exerciţiul funcţiunilor lor , bătând cu el în
pământ.
E o frumuseţe să-i vezi înaintând, cu bicornul împănat la
subţioara stângă şi cu bastonul de tambur-major în dreapta (am
constatat-o aseară, cu prilejul recepţiei în onoarea Preşedintelui
Moscicki). Mai ales Mur- dăreanu e încântător: plin de talent a
învăţat să umble perfect pe uscat. Stârcea e mai bleg. De aceeaşi
mărime, şi cu o coroniţă regală în vârf, bastoanele sunt identice,
numai că mânerul („le pommeau") Mareşalului e de aur pe când al
Maestrului de Ceremonii e de argint. O mare nedreptate: Pulea (cum
cheamă Prinţul Nicolae pe Ulea), ajutorul Mareşalului a rămas fără
baston. S-a crezut probabil că numele lui ajunge!
2)S-a creat un corp de „halebardieri" — s-au mai bine zis s-au
costumat un număr de soldaţi din garda Palatului în „halebardieri",
căci de fapt nu s-a înfiinţat un corp nou. Vlăjganii aleşi au fost
îmbrăcaţi peste tunică, cu un mintean fară mânecă, de postav alb,
care acopere pieptul şi spatele. Pe piept, doi C încârligaţi cu cifra II
romană în mijloc. Mâna dreaptă întinsă, ţine o halebardă, cu ifos.
Cizme negre până peste genunchi. „Halebardieri" erau la Curtea
Haiosburgului, mai sunt şi azi la Westminster, la St. James — la
Vatican, la Papa. La noi lipseau: în mod fericit a fost împlinit acum
golul. Numai că s-au înşirat prea mulţi pe scări, ca să compenseze
probabil deficitul trecutului.
3) S-a creat în fine un nou Cordon. între Marele Cordon al
Ordinului Steaua României şi gradul de mare ofiţer s-a intercalat
„Clasa I": o lentă roşie cu o dungă albastru deschis la mijloc. Am şi
văzut ieri-seară un exemplar pe burta contnelui Romer, şeful
protocolului polinez şi ginerele lui Charles Mitilineau („beato lui",
cum zic italienii!).
 De acum înainte România poate dormi fericită: are pe Tătărescu,
e înarmată şi reformată!
Aseară concert de gală la Palat în onoarea lui Moscicki. Concert
dirijat de Gogu Georgescu Filarmonica. A cântat frumos d-na
Cocorăs- cu, un concerto pentru pian, de Chopin.
E ciudat ce plin de contradicţii e iubitul nostru Suveran. .Pe scări
„halebardieri", sus mareşal şi ceremonist cu bastoane, ca să dea
impresia unei Curţi cu tradiţii, şi apoi jos la bufet şi cerc, o invazie de
nespălaţi, cum nu s-a mai văzut în nici o Curte. S-a dat drumul
congre- siştilor farmacişti şi medici militari, întruniţi în momentul de
faţă în Bucureşti. Au venit oamenii cum au putut, unii erau în
uniformă de ceremonii, alţii cu ce aveau pe ei; unul, canadian era în
„shorts", cu genunchii goi şi cu ghete de sport parcă ar fi vrut să
joace hockey. Şi s-a mai dat drumul unei cete de gazetari puchinoşi,
în veston, care s-au repezit asupra lui Beck să-i ceară declaraţii. Un
fotograf soios se plimba printre invitaţi, şi lua poze, ca la bâlci! Sub
Carol I, sub Ferdinand, nu erau „halebardieri", dar nu intrau decât
oamenii poftiţi şi îmbrăcaţi cum trebuie.
Moscicki are o siluetă simpatică şi distinsă, pare om cumsecade
şi priceput, dar e singurul polinez care nu ştie franţuzeşte. Nu
vorbeşte decât nemţeşte. M-au aruncat cel dintâi în braţele lui, şi m-
au uitat acolo: înnebunisem învârtind-o pe limba lui Goethe (!). în
fine, după nenumărate semne de S.O.S., am fost liberat.
Cu Regele, am vorbit puţin dar cordial; a spus că mă va chema ca
să-i povestesc ce am vorbit cu Zelea Codreanu. Cu Beck iarăşi puţin
— l-am lăsat pradă gazetarilor.
în cercurile politice s-a vorbit mult de „complotul" împotriva Re-
gelui; se povestea despre un ,;tract" de propagandă republicană
pentru România răspândit în Franţa şi în Anglia (până acum nu a
sosit nici un exemplar la noi), datorit iniţiativei lui Titulescu, sau a
lui Maniu, sau a Sovietelor; se spunea că Antoniade, de la Berna, ar
fi fost rechemat fiindcă însoţise pe Titulescu la Talloires — şi câte şi
mai câte. întâlnit pe Cădere, ministrul nostru în Jugoslavia, spsit ieri-
dimineaţă din Belgrad, foarte îngrijorat de vizita lui Neurath şi de
discursurile schimbate în ajun între acesta şi Stoiadinovici. Impresia
lui: jugoslavii s-au angajat pe o cale, pe care abilitatea nemţilor i-arfi
dus mai departe decât ar fi vrut ei, cei de la Belgrad. Se poate; dar se
poate să fie şi altfel. Bucuria lui Beck e dovadă de ceva mai mult
decât crede Cădere.
Duduia pe balcon:
Zarvă mare în cafenele şi în saloane: d-na Lupescu a asistat la re-
vista de luni de pe balconul Automobil Clubului. Bizară concepţie:
doamnele X şi Y care se culcă cu toată lumea pot fi poftite pretutin-
deni; d-na Lupescu, fiindcă se culcă cu Regele n-are dreptul nici la
un loc pe balcon! Nu am nici în clin nici în mânecă cu d-na Lupescu,
dar spiritul meu de dreptate se revoltă! E drept că se mai adaugă
ceva: Regele, sosit la tribuna lui, în faţa clubului, s-ar fi uitat spre
balcon, şi ar fi salutat cu prietenie. Adevărul e cu totul altul. La
apariţia Regelui şi a Preşedintelui, lumea de pe piaţă şi de pe
balcoane a aplaudat şi a strigat ura. Regele a mulţumit, salutând în
toate direcţiile şi bineînţeles şi în direcţia balconului Automobil
Clubului, tixit de manifestanţi. Şi încă o dată, aşa se scrie Istoria!
Cu prilejul aniversării de ieri (8 iunie) Guvernul a publicat un de-
cret lege prin care se creează un fond de un miliard 300 milioane
rentă pentru ajutorul Spitalelor Eforiilor din Vechiul Regat şi
clinicilor medicale din Cluj. E realizarea unui vechi proiect al meu.
Era o datorie a Statului să vină în ajutorul Eforiilor despoiate prin
reforma agrară. în demagogia care domnea după război s-au
expropriat moşiile Eforiilor, fară să se ţină nici o seamă nici de
necesităţile cărora aceste instituţii
erau obligate să facă faţă, nici de blestemele testatorilor. Un act de
dreptate cerea ca Statul să refacă veniturile confiscate, indispensabile
întreţinerii spitalelor. Acest act de dreptate, eu nu l-am putut
desăvârşi, fiindcă pe vremea mea nu se putea legifera încă prin
decrete şi în Parlament mi-aş fi aprins paie în cap. La indemnităţile
datorite Eforiilor, Guvernul a adăugat şi o largheţe clinicilor din Cluj;
eternul joc de basculă al politicanilor noştri, ca să nu se supere
ardelenii de o favoare (?) acordată regăţenilor. Eu sunt foarte
mulţumit, chiar când îmi realizează alţii ideile.
Până unde poate merge respectul „tradiţiei" în Anglia: De 154 de
ani se aleargă „Derby-ul" la Epson, lângă Londra. E cea mai populară
cursă din Anglia. Regele şi sute de mii de oameni asistă • regulat la
această adevărată sărbătoare naţională. De 154 de ani, în seara
„Derby-ului" Regele oferă o masă proprietarului calului câştigător, la
care invită notabilităţile turfului. La această masă nu sunt însă poftiţi
decât bărbaţi. Anul acesta, pentru prima dată a câştigat un cal (Mid-
Day-Sun) aparţinând unei dame, Mrs. Miller. Dineul a avut loc, însă
proprietara câştigătorului, în cinstea căreia era dată masa, n-a fost
invitată, fiindcă nu se putea rupe tradiţia, care excludea prezenţa
cucoanelor!
Mare ţară, dar cam ridicolă!1
Asistat azi-dimineaţă la parastasul pentru generalul Mola. M-am
dus de politeţe pentru Prat, ministrul Spaniei, cu care am legături
strânse de prietenie. Am dat acolo peste o adevărată manifestaţie
gardisto- fascistă. Zelea Codreanu cu toţi ai lui ocupa biserica
împreună cu delegaţiile fasciste italiene şi naziste germane. Prezenţi
în ţinută, membrii Legaţiilor Italiei şi Germaniei, cu miniştrii în
frunte. Dintre vedetele noastre politice, Goga, George Brătianu şi...
Jean Th. Florescu. Mărturisesc că m-am simţit cam jenat. Mă aştept
să fiu acuzat că m-am înscris în Garda de Fier. Nu face nimic; sunt
cetăţean român major şi pot face ce vreau.

Note:
1
Mrs. Miller a prânzit alături, cu Regina şi cu Principesele...

Din frumuseţile regimului nostru fiscal: Clădirile noi supuse la

retragere pe Calea Victoriei au fost scutite de impozit printr-o lege
specială. Prin alte legi, au fost însă supuse „unei contribuţiuni" (!!)
de 12% asupra venitului pentru fondul „înzestrării Armatei" şi la
impozitul comercial. în total la 33% din venit. Dacă n-gr fi fost
scutite de impozit, ar fi plătit în total 18%!
Alta:
Căile Ferate fiind îndatorate până în gât la furnizori, s-a admis
plata în titluri de rentă din ultimul împrumut pe cursul de 90%. Pe
piaţă cursul e de 60%, dar mai bine decât nimic, furnizorii au primit
şi această rentă, în condiţiile oneroase în care li s-a dat. Sub pretext
însă că furnizorii au fost avantajaţi cu 10%, asupra valorii nominale a
titlurilor (!!) fiscul le cere acum impozitul comercial asupra acestui
beneficiu!! De necrezut dar - durere — adevărat!
10 iunie. — Titulescu a cărui conferinţă la Cambridge a ratat din
cauza Neguţului — trebuie să i se fi înnegrit inima lui bietul
Titulescu —, şi-a ţinut o a doua conferinţă la Camera Comunelor. A
învăţat pe englezi cum ar fi nimerit să fie condusă politica
„democraţiilor" — politica internaţională bineînţeles. Universul,
ajuns monitorul democraţiei şi al lui Titulescu, în concurenţă cu
„spurcatele" foi din Sărindar, ne povesteşte prin două articole şi pe
mai multe coloane succesele lui Titulescu la Londra: întrebările pe
care i le-a pus, în mijlocul entuziasmului provocat de conferinţă,
maiorul Atlee; lunga vizită pe care i-a facut-o Jan Massaryk, fiul
bătrânului Massaryk şi profitorul numelui său; prânzul pe care i l-a
oferit Winston ChurchilL etc. etc. întrucât priveşte lecţia dată
democraţiei engleze, să o lăsăm englezilor să o mediteze, căci pentru
noi nu prezintă nici un interes.
Regimul de panică sub care trăim se aseamănă sub unele puncte
cu regimul poliţist rusesc dinainte de război. în Rusia cel puţin exista
o mişcare teroristă reală şi puternică, pe care poliţia secretă şi
Siguranţa — „Ohrana" — o exagerau însă şi mai mult, ca să poată
înghiţi, cei cu răspunderea apărării, cât mai multe parale. La noi, deşi
nu există un pericol real, poliţia l-a inventat în acelaşi scop. Din banii
care se irosesc pentru „siguranţa Regelui", pentru „siguranţa
Guvernului", pentru „Siguranţa generală", Gavrilă Marinescu cu
banda lui îşi însuşeşte cea mai bună parte. Ca să impresioneze pe cei
care dau banii, înscenările lui Gavrilă depăşesc toate limitele. De
când e Bucureştiul n-a văzut o asemenea desfăşurare de poliţie ca
zilele trecute, cu prilejul vizitei preşedintelui Moscicki. Am avut cu
toţii impresia că trăim sub ocupaţie vrăjmaşă. Oraşul înţesat de
sergenţi de oraş, de jandarmi, de trupe, de agenţi acoperiţi. Uliţe
barate ceasuri întregi, casele oamenilor puse sub controlul agenţilor,
lumea brutalizată şi terorizată. Cel mai neprevăzut drum al Regelui
sau al Prezidentului, păzit de mii de neorociţi, istoviţi sub chiverele
lor de soarele de iunie.
Dar pe toate le-au întrecut măsurile luate marţi seara, în jurul Jo-
ckey-Clubului. în acea seară, înainte de concertul de la Palat, suita
Prezidentului şi demnitarii români ataşaţi pe lângă Moscicki şi Beck,
au fost, din ordinul Regelui şi pe spesele Curţei Regale, oaspeţii lui
Moc- sonyi la Club — pe când Regele, Preşedintele, Beck, Tătărescu
şi Victor Antonescu, se aflau întruniţi la o masă intimă şi politică la
Palat. De ce masa secundară a fost servită la Jockey-Club şi nu la
Palat în altă sală, sau la Ministerul de Externe sau la Preşedinţia
Consiliului — mister. Căci erau numai 22 de oaspeţi şi ar fi încăput
oriunde. De ce masa a fost prezidată de Mocsonyi, mare maestru al
Vânătorilor şi nu de mareşal, sau de Maestrul Ceremoniilor, alt
mister. Acestea spuse numai în treacăt, căci ceea ce am vrut să
subliniez e faptul că atât cât a ţinut masa, Jockey-Clubul a fost
împresurat de o întreagă armată, agenţii au controlat toate încăperile,
şi câţiva membri ai cercului au fost chiar împiedicaţi să intre la Club.
Nu încape îndoială că oameni ca Mocsonyi, Stârcea, generalul
Condiescu, Arcizewski, Poninski, Ulea — căci aceştia erau cei mai
importanţi dintre comeseni — trebuiau apăraţi în preţioasa lor
existenţă, dar se pune întrebarea: dacă aceşti iluştri domni sunt
ameninţaţi în existenţa lor, nu trebuie oare Jockey-Clubul pus sub
supravegherea zilnică, căci toţi sunt membrii ai cercului şi-l
frecventează în fiecare searăt
Nu poate să nu-şi dea într-o zi Regele seamă cât rău îi fac oameni
ca Gavrilă Marinescu. Au trecut de la regimul lui Rasputin la acela al
lui Protopopov. Rusia, mai fericită, le-a avut pe amândouă în acelaşi
timp.
Prezenţa Duduei pe balconul Automobil-Clubului continuă să
agite mahalaua politică. Puritanul Stelian Popeşte reproducând în
Universul un articol al lui Iorga scris în marginea ultimului discurs al
Regelui la Academie, articol vădit ostil — adaugă următorul
comentariu: „Până acum am avut încredere în cel chemat să conducă
destinele acestei ţări, de ieri nu mai avem încredere decât în
Dumnezeu!" Acest de ieri se referă tocmai la prezenţa d-nei Lupescu
pe zisul balcon.
Regele a fost foarte supărat că cenzura a permis publicarea
acestor rânduri şi a tras la răspundere pe Tătărescu. Primul ministru a
oferit capul lui Cemat, directorul Siguranţei şi pe al lui Hotineanu, de
la Cenzură. Unii zic că şi-ar ti oferit chiar demisia sa, sigur că Regele
nu ar ti putut să o primească în momentul vizitelor care mai sunt la
ordinea zilei, şi că prin acest refuz, interpretat ca o reînnoire de
încredere primul ministru şi-ar fi întărit situaţia. Dar toate astea simt
numa zvonuri.
11 iunie. — Din toate părţile vin ştirile unor foarte serioase tul-
burări politice la Moscova. Deşi oficial nu se comunică nimic din
partea Sovietelor, se pare că lupta între regimul Stalin şi mişcarea
Troţ- kistă a ajuns la punctul ei culminant. După informaţiile
agenţiilor Ha- vas şi Reuter, se procedează la arestări în masă printre
ofiţerii superiori. Se confirmă arestarea mareşalului Tuhacevski;
Blucher (alt mareşal) e urmărit, dar până acum a izbutit să se
ascundă; generalul Gamar- nik nu s-ar ti sinucis ci ar ti tost urmărit E
ciudat că în această luptă între Stalin şi Armată nu se vorbeşte de
mareşalul Voroşilov şi de atitudinea lui. Pe de altă parte se spune că
Stalin a adus la Moscova numeroase trupe mongole şi asiatice care-i
sunt devotate. în zilele ce urmează, conflictul se va tranşa, în
favoarea unei părţi sau a celeilalte. Pentru moment reiese din toate
informaţiile că Stalin domină situaţia.
Mănunchi de ştiri „diplomatice":
Solul Poloniei, Cicki (Mos) s-a înapoiat la Varşovia, unde i s-a
făcut o primire triumfală, probabil fiindcă a cucerit România (sufle-
teşte). Solul Germaniei, Neurath a părăsit Belgradul şi a sosit la
Sofia, unde a fost primit cu aceeaşi căldură ca pe malurile Savei. S-a
pecetluit astfel o nouă întreită înţelegere.
Acordul pentru apărarea flotei de control din apele spaniole va fi
semnat astăzi. Ziarele anunţă ca o naturală consecinţă „că încordarea
internaţională a slăbit". Cu atât mai bine.
Ultima conferinţă a lui Titulescu la Londra a fost ţinută ieri la
„Institutul Regal al Afacerilor Străine". Deşi în fruntea acestui
institut* sunt oameni ca Baldwin şi Macdonald, şedinţa n-a fost
prezidată decât de lordul Cecil. Universul regretă că nu poate da
seamă despre cele petrecute în această şedinţă (subiectul Conferinţei
era „Reforma Societăţii Naţiunilor) fiindcă după statutele Institutului
dezbaterile sunt secrete . Ce durere! Dar foaia lui nea Nae Popeşte
care a luat în mână „afacerea" lui Titulică, publică în primă pagină un
lung articol ca să dovedească că pactul franco-sovietic e un admirabil
lucru, şi că a fost încheiat pentru fericirea... Germaniei!!! Dacă nu
stilul, cel puţin argumentele sunt atât de specifice mentalităţii lui
Bijou-Titulică, încât nu încape îndoială că articolul a fost inspirat de
dânsul.
12 iunie. — Fimul căsătoriei Ducelui de Windsor cu d-na Wallis
Warfield ex Simpson, celebrată zilele trecute la Monts (Conde) în
Franţa, a fost interzis în Anglia, sub pretext că ar putea da loc la
manifestaţii. Are şi Anglia buba ei dinastică.
Dl Iovan Ducici, ministrul Jugoslaviei la Roma a fost numit la
Bucureşti, în locul d-lui Kassidolaţ, transferat la Londra.
Congresul de la Berlin la căpătâiul Reginei Maria: ieri a avut loc
la Sinaia o consultaţie a următorilor specialişti:
Profesor Bezanţon (Franţa);
Profesor Hans Epoinger (Germania);
Profesor Pende (Italia);
Profesor Castellani (Elveţia);
Doctor Walter Gloor Meyer (Anglia);
Profesor Hortopan (România);
Doctor Demetrescu-Nante (idem);
Doctor Mamulea (idem)
Aceşti opt auguri au redactat un buletin publicat în ziarele de azi-
dimineaţă, prin care se confirmă pur şi simplu diagnoza precedentă.
Cum nu există nici o diagnoză precedentă, suntem lămuriţi. Săraca
Regină! Ce i se poate ura mai bun, e o embolie care să o scutească de
martiriul care o aşteaptă.
Moscova a început în fine să vorbească şi prin ceea ce spune con-
firmă informaţiile indirecte pe care le-am consemnat pe ziua de ieri.
Trebuie recunoscut că Stalin şi ai lui ştiu să se apere: opt generali cu
mareşalul Tuhacevski în frunte au fost condamnaţi la moarte pentru
înaltă trădare. Mareşalul Blucher, nu numai că nu s-a ascuns şi că n-a
fost urmărit, dar a figurat chiar printre judecătorii care au pronunţat
sentinţa de condamnare a celor opt camarazi. Peste 100 000 de
oameni» trupe asiatice credincioase lui Stalin au fost aduse la
Moscova. Voroşilov pare a fi de partea lui Stalin, căci un triumvirat
alcătuit dintr-însul, Iegorov şi Ierov a fost-numit pentru coordonarea
măsurilor împotriva Troţkiştilor şi pentru menţinerea ordinei publice.
 E foarte probabil că şi de data asta Stalin va rămâne stăpân pe
situaţie.
Sovietele au încercat să torpileze înţelegerea în 4 privitoare la
apărarea vaselor însărcinate cu controlul apelor spaniloe, cerând ca
amănuntele acestei înţelegeri să fie discutate în faţa comisiei de la
Londra şi în prezenţa reprezentantului lor. O întrevedere între
ambasadorii Corbin şi Maiski a pus însă lucrurile la punct, şi Rusia a
renunţat la pretenţiile ei. Se vede că s-a spus clar ruşilor, că dacă ar
insista, se va trece peste opoziţia lor. înţelegerea între cele 4 Puteri va
fi semnată azi.
Iorga continuă să fie furios împotriva Regelui din cauza declaraţi-
ilor pe care le-a făcut la Academie. A spus lui Mihail Sadoveanu „Eih
dragă, şi în literatură vrea să facă dictatură? Eih, aci ne înţelegem noi
mai bine ca el. încep să cred că democraţia tot e mai bună, ca dictatu-
ra!" Iorga adus de Arghezi în braţele „democraţiei" şi ale lui Sado-
veanu, iată un spectacol neprevăzut chiar cu un nebun ca dânsul!
Ca să-l mai împace, paranoicul a fost numit director al Şcolii de
la Roma, în locul lui Panaitescu, cel puţin aşa spun ziarele de azi-
dimineaţă. Parcă aud pe amicul Iorga: „Eih dragă, e Regele cum e,
dar vezi, e un om inteligent, ştie să preţuiască meritele, şi apoi nu e
tocmai aşa rău cum se crede..." Eterna istorie, sau cu Iorga,
atotputernica acadea cu care oricine poate să-l împace, şi oricând.
Dar cum rămâne cu ţiganul de Panaitescu?
în Senatul francez şedinţă extrem de agitată. Senatorul Marcel
Reg- nier a propus o moţiune prin care se cerea ca legea celor 40 de
ore de lucru să nu fie aplicată hotelurilor şi restaurantelor. Cu toată
opunerea Guvernului cu Blum în cap, Senatul a votat cu 297 contra
zero (unanimitate) moţiunea Regnier. Guvernul n-a pus chestiunea de
încredere, aşa încât votul nu va avea urmări în ce priveşte situaţia
Cabinetului. Blum a promis că va ţine seamă de moţiunea votată de
Senat
Zgomotul în jurul acţiunii lui Titulescu e departe de a fi potolit în
presa noastră. Mişcarea lui Gh. Brătianu trage zilnic cu artileria grea.
Universul, mână în mână cu presa din Sărindar (!), îi răspunde cu
violenţă.
 Bibescu (Antoine) ne bombardează de la Paris cu extracte din
cuvântările lui Titulescu. Ieri-seară am primit unul, cu o tăietură din
The Sunday Times, după care amicul Titus ar da lecţii de purtare
Angliei. „Când Germania bombardează coasta spaniolă, ea e
vinovată, dar toate popoarele mici spun: A, Germania procedează
repede, ca o putere tare, dar când Anglia e atacată, ea trimite
protestări şi Europa o socoteşte slabă!" Dacă ar fi plătit de Litvinov
n-ar putea vorbi mai frumos.
O ştire ciudată, care totuşi pare confirmată de telegramele din
Paris, e ştirea demisiei lui Horace Finaly, din fruntea Băncii de Paris
et des Pays Bas. Depeşele spun chiar că demisia ar fi fost primită.
Finaly personifica banca din rue d'Antin, şi situaţia lui în lumea
financiară era atât de preponderentă, încât o abdicare a sa aproape nu
e de conceput. Sunt foarte curios să cunosc motivele adevărate ale
acestei defecţiuni. Cu prilejul ultimei mele treceri prin Paris am stat
mult de vorbă cu inteligentul bărbat, şi nu era nici vorbă de
retragerea sa.
Liberalii au făcut zilele acestea o enormă mişcare în magistratură.
O sumă de locuri vacante la Casaţie şi Ta Curtea de Apel Bucureşti
au fost umplute cu partizanii regimului. O bună şcoală pentru
întărirea independenţei de caracter, printre judecători.
în Adunarea eparhială a Chişinăului care ţine în momentul de faţă
şedinţe, gălăgie multă în jurul afacerii mitropolitului Gurie.
Mitropoli
tul Gurie se găseşte suspendat din funcţiile lui fiind dat în judecată
pentru potlogăriile pe care le-a făcut. Cum orice mijloc e bun pentru
agitaţiile politice, dl Halipa s-a prezentat în Adunare cu o protestare
împotriva „nedreptăţei" ce se face „eparhiei văduvite de chiriarhul
ei", după ce el însuşi fusese printre cei ce ceruseră în scris darea în
judecată a mitropolitului! Cum se întâmplă întotdeauna în asemenea
caz, unii sunt pentru Gurie, alţii contra şi din această cauză şedinţele
Adunării epărhiale din Chişinău, prezidate de episcopul Dionisie al
Ismailului, un om slab, sunt izvor de continuu scandal. Mai bine se
amâna sesiunea, sub orice pretext. Şi în tot cazul, ar trebui să se
sfârşească cât mai repede cu scandalul Gurie.
 13 iunie. — Sola, ministrul Italiei, a venit să-mi facă ieri o lungă
vizită. După dânsul situaţia e cam aceeaşi ca acum o lună1. Guvernul
român continuă să şovăie, şi nu ia nici o hotărâre pentru motive de
ordin cu totul secundar: ca să obţină câteva tunuri şi câteva aeroplane
comandate în Franţa şi în Cehsolovacia, ezită să rezolve chestiuni de
ordin vital pentru România. „Eu pricep foarte bine, îmi spunea repre-
zentantul Italiei, şi toată lumea pricepe că România nu-şi poate
schimba în conjunctura actuală poziţia ei diplomatică şi că Mica
înţelegere şi alianţa cu Polonia pe de o parte, amiciţia şi
condiţionalele convenţii cu Franţa pe de alta, îi asigură pentru
moment liniştea de partea Rusiei, căci numai dintr-acolo ar putea
veni un pericol. Mica înţelegere constituie o securitate faţă de
Ungaria şi nimic mai mult şi atâta e destul. O alianţă mai precisă cu
Franţa (un pact de asistenţă de pildă) v-ar garanta contra Rusiei dar
numai în timp de pace şi în conjunctura actuală. în timp de război,
prin legăturile dvs. cu Franţa şi indirect cu Rusia aţi fi nevoiţi să
lăsaţi forţele sovietice să treacă prin teritoriul român. într-un
asemenea caz însă, Germania care mobilizează mai iute, ar lua-o
desigur înainte şi prin Ungaria ar invada teritoriul românesc ca să
pună un zăgaz ruşilor cât mai departe de graniţele Germaniei. Mai
ştiţi că Germania a avut totdeauna o slăbiciune specială pentru
bogăţiile Ţării Româneşti. Dvs. n-aţi putea evita un asemenea
neajuns decât prin încheierea unei convenţii de neagresiune cu
Ungaria. O asemenea convenţie ar împiedica pe germani să vă atace
prin Ungaria şi v-ar da dvs. argumentul formal de a vă opune la
trecerea forţelor sovietice pe teritoriul dvs. spre Ungaria. Ştiu că în
caz de război formele nu se respectă totdeauna, dar călcarea lor e mai
gravă decât se crede. Fără călcarea neutralităţii Belgiei, Anglia n-ar fi
intrat în război în 1914.

Note:
1
A se confrunta cu însemnările din 17 mai, pag. 218 şi urm.
Fără călcarea principiilor recunoscute de drept internaţional în
materie de navigaţie, Statele Unite n-ar fi intervenit nici ele în 1917,
şi poate că soarta războiului ar fi fost cu totul alta.
 Prin tratatele dvs. de azi aveţi o poliţă de asigurare faţă de
anumite elemente. Un Stat bine condus trebuie însă să-şi aibă
dosarele în regulă
— orice s-ar întâmpla. Pe lângă poliţa de asigurare pe care o aveţi,
trebuie să aşezaţi în arhiva dvs. şi o poliţă de contra-asigurare. în
speţă, aceasta ar fi pactul de neagresiune cu Ungaria, la care s-ar mai
adăuga, fără nici o greutate un pact de amiciţie cu Italia. Dl Victor
Antonescu m-a asigurat dealtminţrpli, în ceea ce priveşte acest din
urmă pact, că ar fi declarat la Paris că se consideră liber să-l încheie".
Am răspuns lui Sola că eu unul n-aş avea nimic împotriva unui
pact de neagresiune cu Ungaria, că doar n-avem noi vreo intenţie să o
atacăm. Am obiectat însă — lăsând la o parte chestiunile de asigurare
şi reasigurare, cărora, în timp de război nu le dam o prea mare
importanţă
— că vedeam două feluri de gretuăţi în calea unui asemenea pact;
unele de ordin intern, opinia noastră publică neîngăduind nici un fel
de concesiune pe terenul minoritar — altele de ordin extern, căci
probabil Franţa şi Cehoslovacia ne vor pune toate beţele în roate,
Franţa fiindcă şi-ar da seamă de scopul final al acestui pact şi s-ar sili
să-l împiedice, iar Cehoslovacia fiindcă n-ar voi să ne lase să-l
semnăm fără dânsa. Or, Ungaria, o ştie toată lumea, nu va semna
dânsa un asemenea pact cu Cehoslovacia. Sola a căutat să mă
convingă că Franţa nu va putea refuza consimţământul ei, unui act
menit să asigure pacea în Europa Centrală, şi că în ce priveşte
Cehoslovacia, nici dânsa nu s-ar putea opune în numele Micii
înţelegeri la un tratat ce ar urmări tocmai scopul pentru care a fost
întemeiată această înţelegere.
Sola mi-a mai atras atenţia asupra unei mari erori ce se comite de
unii în momentul de faţă, anume de aceia care propăvăduiesc o orien-
tare politică în Europa Centrală în acord cu Anglia. Anglia nu se va
mai amesteca în politica Europei Centrale, pentru bunul motiv că aşa
a hotărât conferinţa Imperială ţinută la Londra cu prilejul încoronării.
Concluziile acestei conferinţe nu vor fi publice decât într-o lună sau
două, dar Cancelariile le cunosc. Dominioanele au impus Metropolei,
în materie de politică externă următoarele trei puncte:
1) Nici un amestec politic în Europa Centrală şi Orientală;
 2) Acţiunea politică în Europa Occidentală limitată la executarea
pacturilor şi obligaţiilor aprobate prin Societatea Naţiunilor;
3)împăciuirea („appaisement") în bazinul Mediteranei.
Dominioanele au admis principiul unei acţiuni în Europa
Occidentală bazată pe o hotărâre a S.D.N.-ului fiindcă o asemenea
acţiune nu poate fi determinată decât printr-un vot unanim al
Consiliului S.D.N. şi Dominioanele au posibilitatea de a zădărnici un
asemenea vot.
Adoptarea punctului 2 explică — a adăugat Sola — supărarea
multora. Ea explică ieşirea lui Titulescu, în conferinţa din urmă ţinută
la Londra împotriva politicii de inacţiune a Angliei şi pledoaria pe
care a facut-o pentru a demonstra juridiceşte principiul
indivizibilităţii păcii. Italienii mai sunt informaţi că Hodza (primul
ministru ceh) s-ar fi înapoiat foarte plouat de la Londra — căci cehii
şi Beneş sunt promotorii ideii unei politici danubiene la remorca
Angliei.
în altă ordine de idei, Sola crede că înainte de doi ani Anglia şi
Italia vor fi aliate. Au fost ce e drept frecături multe în timpii din
urmă, şi neînţelegeri între ambele ţări, dar mai mult de suprafaţă
decât de profunzime. Anglia a propus sancţiunile numai din cauza
spiritului ei de fidelitate faţă de principiul Societăţii Naţiunilor şi a
trimis flota ei la Alexandria fiindcă s-a temut la un moment dat de o
lovitură a Italiei asupra Egiptului. Dar după ce s-au liniştit lucrurile,
nu trebuie uitat că tot Anglia a propus ridicarea sancţiunilor, şi că
anul trecut a fost împotriva admiterii Negusului la Geneva. Anglia şi
Franţa se puseseră de acord asupra acestui punct şi trimiseseră pe
Avenol la Roma să pună în curent şi pe Duce. La Geneva, micile
Puteri au fost acelea care au determinat menţinerea Âbisiniei în
cadrul S.D.N.-ului. Anglia a fost foarte nemulţumită1 de întorsătura
lucrurilor, dar n-a putut să ia poziţie împotriva unei acţiuni susţinute
de toate micile Puteri

Note:
1
N-o fi pus Anglia lovitura la calc?
europene-nordice, la care se raliaseră şi toate Statele din Sudul şi
din Centrul Americii. Acum, Anglia plictisită (mica de ea!) a declarat
că nu mai ia nici o iniţiativă în chestiunea Âbisiniei. După Cabinetul
de la St. James, această iniţiativă trebuie să o ia micile Puteri. Suedia
luase chiar acum câtva timp iniţiativa dorită; a trebuit însă să renunţe
la ea, din cauza rezistenţei Olandei şi a Danemarcei. Polonia trebuia
să se ralieze propunerii suedeze. Cum aceasta a dat greş, Polonia a
declarat singură, în ultima sesiune a Consiliului S.D.N. că pentru
dânsa chestiunea anexării Etiopiei de către Italia era o chestiune
rezolvată în sensul recunoaşterii, şi închisă.
în legătură cu situaţia în Spania, Sola socoteşte că faimoasa
convenţie de neintervenţie şi controlul graniţelor şi apelor spaniole
nu sunt decât un paravan la adăpostul căruia cele două grupuri de
Puteri vor continua ca şi până acum să alimenteze fronturile cu arme,
cu muniţii şi cu voluntari. Paravanul serveşte numai la înlăturarea
unei posibilităţi de conflicte între Puteri. Sola e sigur de victoria
naţionaliştilor. Războiul merge încet şi.greu fiindcă Franco nu vrea să
distrugă definitiv oraşele spaniole — şi lucrul se pricepe. Dar
superioritatea calitativă, şi chiar cea numerică, e covârşitoare de
partea naţionaliştilor. Mai ales aviaţia — toată italiană — face
minuni. Sola mi-a înşirat câteva din ele, dar le- am uitat.
Congresul de Berlin adunat în jurul căpătâiului Reginei a avut
între altele de scop să taie aripile legendei rănirii printr-un glonte al
Principelui Nicolae, legendă pe care toată lumea o crede adevărată în
străinătate. De aceea s-au adus medici din atâtea ţări. Fiecare va
putea duce acasă mărturie că abdomenul Majestăţii Sale e intact.
Mareşalul Tuhacevski şi ceilalţi generali condamnaţi odată cu
dânsul, au fost executaţi. Lipsesc amănunte asupra ultimelor lor
momente. Condamnarea şi repedea executare a acestor înalţi
comandanţi ai Armatei roşii fac obiectul tuturor comentariilor presei
în ţările Europei.
Mai toate ziarele socotesc că Stalin a rămas stăpân pe situaţie, dar
că tulburări adânci există în armonia paradisului sovietic. Ziarele
poloneze afirmă că în mai multe puncte ale întinsului Imperiu au
izbucnit răscoale, şi că la Moscova au fost făcute arestări în masă.
Presa engleză, de obicei bine informată, socoteşte situaţia ca
încordată.
 Corriere de la Sera aduce informaţii retrospective interesante, cu
prilejul proceselor lui Jagoda, privitoare la un important ghepeist,
Kali- gas, şi la rolul pe care l-a jucat în afacerrea Agabekov, afacere
ale căreia ultime episoade s-au desfăşurat pe pământul românesc, şi
care pe vremuri rămăseseră nelămurite. E vorba de încercarea de
răpire a zisului Agabekov, faimosul cekist care-şi stabilise centrul de
operaţiuni la Istanbul şi facea propagandă comunistă în ţările
Levantului, în Iran, în Irak şi până în Indii. După o criză de conştiinţă
Agabekov a dispărut din Moscova refugiindu-se în străinătate.
G.P.U.-ul a fost foarte alarmat deoarece Agabekov ameninţă cu
publicarea unei cărţi asupra activităţii acestei sinistre instituţii. Astfel
se făcu că la sfârşitul lui 1933 Agabekov care se găsea într-un port
din România fu prins de agenţi francezi ai G.P.U.-ului, care voiau să-
l transporte cu forţa pe un vas sovietic ancorat în larg.
Intervenţia poliţiei româneşti a zădărnicit însă încercarea. Nimeni
n-a ştiut până azi că vasui ancorat în iarg era comandat de Kaiigas
care se afla pe bord în speranţa de a putea preda lui Jagoda capul
fugarului.
Monitorul publică rechemarea lui Antoniade de la Berna pe ziua
de 10 iunie. încă o bucurie pentru Titulescu.
Ca compensaţie se anunţă că marele nostru european a fost poftit
la Moscova unde va fi primit cu o pompă deosebită. Probabil însă că
după ce vor fi sfârşit cu împuşcarea mareşalilor şi generalilor.
Se anunţă moartea mamei lui Stalin — cea cu dorul de biserică.
Dictatorul ar fi foarte afectat şi a plecat la Tiflis cu avionul ca să
asiste la funeralii.
Naţionaliştii au străpuns prima linie de fortificaţii la Bilbao.
întăririle erau formidabile şi a trebuit o preparaţie de artilerie ca în
războiul cel mare. E probabil că Bilbao să se predea în curând.
în ziua de 15 iunie vom avea fericita vizită a priiiiului ministru
ceh Hodza. Două zile de Zaiafet şi de banchet, apoi o excursie pe
Dunăre (la Cazane) pentru a permite celor trei primi miniştri
Tătărescu, Hodza şi Stoiadinovici să mănânce păstrăvi şi să încerce
să-şi vândă unul altuia, castraveţii.
15 iunie. Se pune întrebarea: poate muri cineva fiindcă a înghiţit
o îngheţată? Răspund Băileştii: da. Optsprezece persoane s-au
îmbolnăvit grav, şi una din ele a şi murit în urma unei încercări de
răcorire pe aceste vremuri de căldură caniculară.
Ata Turk, ex. Kemal-Paşa, de meserie dictator, şi-a dăruit
întreaga avere Statului turcesc. După cum ce din pământ vine la
pământ se întoarce, tot astfel şi părăluţele Iui Kemal la Stat s-au
înapoiat, căci de la Stat fuseseră luate.
Ziarele de azi-dimineaţă anunţă evacuarea oraşelor Madrid şi Bil-
bao, ce trebuie să cadă în fiecare moment în mâinile naţionaliştilor.
Dacă cade şi Madridul e un mare pas înainte tăcut de generalul
Franco.
în Rusia situaţia e tot tulbure. Arestările continuă în număr mare.
Telegramele de azi-dimineaţă anunţă închiderea şi darea în judecată a
mai multor adjuncţi de comisari ai poporului (subsecretari de Stat).
Ziarele italiene cred că e începutul prăbuşirii Statului sovietic. Nu
cred. în tot cazul e nu numai mare fierbere la Moscova, dar şi
sângeroasă luptă. Va rămâne Stalin învingător? Probabil.
După câte am putut să aflu, retragerea lui Finaly din fruntea
Băncii de Paris et des Pays Bas, a fost provocată prin zilnice
neînţelegeri între dânsul şi Moreau, preşedintele Consiliului de
Administraţie al Băncii. Aceste neînţelegeri s-au adunat zi cu zi până
s-a umplut pahaml. Când Moreau, pentru a face loc în fruntea Băncii
Franţei lui Moret, a fost „vărsat" la preşedinţia Consiliului lui
Paribas, Finaly şi toată lumea a crezut că fostul guvernator va
considera, ca şi predecesorii săi, această preşedinţie ca o sinecură
mărinimos plătită, şi că se va mulţumi să prezideze şedinţele
Consiliului şi Adunările Generale, lăsând mai departe iniţiativele şi
răspunderile în mâiniie dictatorului care se identificase cu interesele
Instituţiei. Moreau şi-a luat însă rolul în serios. A mers în fiecare zi la
Bancă şi a stat mai mult ca Finaly, obosit A cerut ca toate afacerile să
treacă prin mâna lui, şi n-a mai lăsat lui Finaly singur, grija deciziilor.
Cei doi oameni nu se înţelegeau însă pe mai nici un punct, în politică,
Moreau era republican de dreapta iar Finaly de stânga. în afaceri,
Moreau era intervenţionist iar Finaly care adunase deja o foarte
frumoasă avere — cât se poate de rezervat. Despotismul lui Finaly a
îndepărtat încetul cu încetul de dânsul şi pe funcţionarii (mai ales pe
cei mai tineri), pe clienţii şi pe acţionarii Băncii. Golul se făcea tot
mai mare în jurul lui până ce, în cele din urmă, furtuna s-a dezlănţuit
cu prilejul unui conflict mai acut provocat de anumite cereri de credit
ale Sindicatului Foijelor. Finaly neposedând majoritatea acţiunilor şi
prevăzând că conflictul se va deznoda înaintea Adunării Generale în
defavoarea sa, a preferat să plece. A fost atât de tiranic, încât pleacă
probabil neregretat, dar Banca pierde într-însul o covârşitoare
inteligenţă. Părăsind Banca de Paribas, situaţia lui financiară rămâne
desigur diminuată, dar prin considerabilele lui participări personale la
Societatea Economică, la Agenţia Havas, la întreprinderile Hachette
etc., ca şi prin strălucita lui inteligenţă va continua să joace un rol
important în finanţa pariziană. în locul lui a fost numit dl Jahan, unul
din directorii Băncii, ieşit şi el, ca şi Moreau din personalul
Ministerului de Finanţe.
Cu plecarea lui Finaly va diminua mult şi situaţia lui Salem, şi în
general a elementului ovreiesc din Bancă. întrucât priveşte
întreprinderile noastre româneşti influenţate de Parisbas („Steaua
Română" petroliferă, Banca de Credit etc.) ca şi raporturile
Trezoreriei Statului cu deţinătorii de titluri româneşti, înlocuirea lui
Finaly nu e o pagubă, dimpotrivă, căci fostul dictator financiar era
recalcitrant faţă de orice măsură nouă ce ar fi provocat o schimbare
în starea actuală de lucruri. Pentru amicul Kaufmann, pe care-l
susţinea mult e însă o pierdere sensibilă. Eu îl regret, căci cu toate
divergenţele noastre de vederi, era financiarul francez cu care mă
înţelegeam mai bine. Şi apoi, vorba românului, mai bine cu un om
inteligent la pagubă decât cu un prost la câştig.
Pentru Kaufmann, pierderea lui Finaly a fost compensată prin
două mari evenimente fericite. Sâmbăta trecută (12 iunie) a avut loc
un mare bal la Clubul Miliardarilor (Asociaţiunea înaltei Finanţe şi
Industrii). Se spune că balul a fost reuşit, dar şi mai reuşită a fost
apariţia d-nei Lupescu la acest bal. Frumoasă, admirabil îmbrăcată,
împodobită cu scule, Duduia a fost incontestată regină a balului, şi
toată lumea se învârtea în jurul ei. Kaufmann a avut nepreţuita
fericire să fie poftit la su- peu, la masa acestei regine in partibus
fidelium! în al şaptelea cer, li- eber Oskar înnebunise, şi până la ora 5
dimineaţa a bâlbâit ca niciodată!
 Dar definitiv n-a înnebunit decât a doua zi! A doua zi duminică
aranjase la el acasă un „roumi" intim; pe la orele 12, Duduia la braţ
cu Max Auşnit a venit pe nepoftite! Kaufmann nu putea să creadă
ochilor; s-a văzut deja în locul lui Aristid Blank, în favoarea
Favoritei! I s-a roşit chelia, a început să aiureze, s-a dat în spectacol!
Şedinţa n-a durat decât până la ora 3 dimineaţa, dar zorile unei vieţi
noi au luminat zdruncinata carieră a, până atunci, oropsitului
bancher, care a şi văzut pe Mitiţă Constantinescu, implacabilul său
duşman, la pământ!
16 iunie.
Ah! frappons sur nos femurs, Milan Hodza est dans nos murs!
Primul ciocoslovac a sosit ieri-dimineaţă. După prânz a pus
Europa la cale cu Tătărescu şi cu Antonescu; problemele mai
importante nu vor fi însă rezolvate decât azi, pe Dunăre, cu
Stoiadinovici, voievodul sârbilor.
Seara masă mare la Cercul Militar, oferită de Tătărescu. După
câteva cuvinte ale acestuia, discurs kilometric al lui Hodza. N-a mai
fost discurs, ci conferinţă. Ca să demonstreze soliditatea Micii
înţelegeri (bieţii cehi se agaţă de această Mică înţelegere ca înecatul
de o creacă) a arătat că începuturile ei se urcă până la 1848 (!) şi s-a
pus să povestească toate luptele dintre români, sârbi şi slovaci
împotriva ungurilor şi a dublei Monarhii. Ceea ce a trebuit să facă o
deosebită plăcere miniştrilor Austriei şi Ungariei prezenţi la masă.
Dar tactul drotoşilor e bine cunoscut!
După masă, fiind poftit am asistat şi eu la recepţia care a urmat.
Hodza e un tip de o banalitate beneşiană, tip de „K.K.
Staatsbeamter", dinainte de război. Vorbeşte binişor franţuzeşte şi are
convingeri, pe care le spune şi celor care nu-l întreabă. Schimbat
două vorbe cu Guţă Minciună care a cerut să vină să mă vadă, fiindu-
mi dator o explicaţie pentru trecut1 şi dorind să-mi facă anume
destăinuiri pentru viitor! Am convenit să ne vedem după plecarea
Regelui la Varşovia, ce a fost fixată pe ziua de 25 iunie. La recepţie
puţină lume. Nu ştiu dacă au fost puţine invitaţii sau dacă lumea s-a
abţinut să dea ghes.

Note:
1
Aluzie la conversaţia noastră din 1935 si la propunerile lui de atunci
— probabil.
Printr-un ordin al lui Mussolini, înjurăturile au fost interzise în
Armata italiană. Dacă s-ar încerca şi la noi o asemenea reformă, ar
corespunde cu dezarmarea, prin supunere a Armatei.
La Paris mare agitaţie în Parlament. Blum a cerut Camerelor de-
pline puteri de legiferare prin decrete, în materie financiară şi
economică. Termenul deplinelor puteri: până la 31 iulie 1937. Se zice
că aceste depline puteri ar fi cerute pentru o nouă devalorizare a
francului. în momentul în care scriu aceste rânduri, şedinţa Camerei e
în plin. Majoritatea e împărţită. Comuniştii au declarat că se vor
abţine de la vot Dintre radicali unii vor vota contra. Nu e exclus ca
Ministerul Blum să cadă...
Neurath, ministrul de Externe al Reichului a fost invitat să facă o
vizită oficială la Londra. O încercare a Angliei de a pune la cale prin
conversaţii directe un nou Locarno şi de a ajunge Ia o înţelegere cu
privire la problemele spaniole. Guvernul francez a fost pus prealabil
în curent cu invitaţia făcută şi a aprobat-o.
Dl van Zeeland, primul ministru belgian, „învestit" de Anglia şi
de Franţa cu o misiune de anchetă economică în Statele Unite, s-a
oprit la Paris, în drum spre NewYork. Ziarul Excelsior dă seamă de
diferitele lui întrevederi cu Blum şi cu ceilalţi miniştri, apoi
comentează misiunea sa' şi ajunge la următoarea concluzie, pe care o
citez ad litteram: „Les peuples et les gouvernements n'arriveront â
une „normalisa- tion" de leurs echanges commerciaux que s'ils ont le
courage de pro- c6der â une „liquidation" des difficultes nees de la
guerre et des erreurs accumulees de l'apres — guerre".
E exact programul pe care l-am folosit eu acum 7 ani şi asupra
căruia insist de atunci. Până şi expresiile mele caracteristice „norma-
lizare" şi „lichidare" sunt reproduse de răspânditul ziar francez. Când
am început eu însă să aplic acest program în România, toate ziarele
franceze, făcând ecou puritanului Rist m-au înjurat şi m-au declarat
bolşevic (pe vremea aceea bolşevismul nu era încă la modă în Paris).

Note:
 1
Misiunea lui van Zeeland constă probabil in mare parte să
obţină din partea Americii renunţarea la plata datoriilor de război.
E o satisfacţie târzie pe care o primesc, şi care dovedeşte numai
că dreptate am avut eu, nu „profesorul" Rist, cu ortodoxia lui
doctrinară, în materie de finanţe.
17 iunie. — în Universul de azi, sub titlul „Simplă petiţie",
Brătescu Voineşti înjură cu violenţă pe Stalin, pe care-l tratează de
bandit şi de asasin. în afară de orice părere asupra tuturor domnilor
de la Moscova, Stalin e şeful unui Stat cu care România are relaţii
diplomatice iar domnul B.V. e funcţionar public, e directorul sau
secretarul general al Adunării Deputaţilor. E de necrezut că cenzura a
putut să lase un asemenea articol să treacă şi mă aştept ca Ostrovski
să facă cuvenitele re- prezentaţiuni Ministerului nostru de Externe.
Ce să mai zic de atitudinea ziarului, care susţine în pagina primă pe
Titulescu şi politica lui şi atacă în celelalte Sovietele, cu înverşunare,
deşi axa politicii lui Titulescu trece prin Moscova.
Poziţia pe care o ia la noi presa — şi chiar opinia publică — cu
privire la evenimentele din Rusia, e dealtmintreli în genere
paradoxală. Fără a marca o adevărată simpatie Troţkiştilor, căci tot ce
e sovietic e profund antipatic românilor, multe gazete şi multă lume
ia atitudine în îupta dezlănţuită la Moscova, mai mult împotriva lui
Stalin. Poate din milă pentru victimele lui. Aceste victime n-au însă
nici un drept la milă, şi între ambele tabere, a lui Stalin merită mai
mult să fie înconjurată căci apără o politică de evoluţie spre dreapta a
Sovietelor, o politică de evoluţie spre burghezie şi de lentă
transformare a regimului Sovietic — pe când Troţkiştii nu abdică
nimic de la principiile leniniste.
Guvernul italian şi cel german publică un comunicat identic prin
care aduc la cunoştinţă că, pe baza acordului celor 4 Puteri
occidentale semnat în 12 iunie, Italia şi Germania şi-au reluat locul în
Comitetul de neintervenţie în afacerile spaniole. în rezumat: succes
deplin pentru Germania, care a răzbunat atacul împotriva
vasului,.Deutschland" printr-o straşnică bombardare a portului
Almedia şi a obţinut în plus excluderea Rusiei Sovietice din
„concernul" de control al aprovizionărilor Spaniei.
 După ştirile de azi-dimineaţă spaniolii înaintează la Bilbao, care
va cădea repede dar nu şi la Madrid, unde s-a ajuns iar la o fază de
complectă inacţiune.
Regina Ioana a Bulgariei a dat naştere unui prinţ. Mare bucurie la
Sofia pentru naşterea acestui copil, care devine Prinţ Moştenitor al
Tronului, sub numele de Simion, Prinţ de Tâmova.
Furtună mare în Italia; a devastat oraşe şi a omorât oameni.
Noroc că marile serbări de la Milano, în cinstea naşterii Principelui
de Napoli, au avut loc înainte de furtună. în curtea Castelului
milanez, în prezenţa Principelui şi Principesei de Piemont, s-a
prezentat o reconstituire istorică a căsătoriei lui Galeazo Maria
Sforza, Ducele Milanului, cu Bona de Savoia. Banditul de Sforza,
devenit simbol al unităţii italiene şi al sentimentului patriotic, iată
ceva neprevăzut pentru cei care cunosc Istoria.
Blum şi-a trecut legea deplinelor puteri prin Cameră. A trecut-o
cu greu, a trecut-o cu opoziţia tuturor elementelor de dreapta şi de
centru, dar a trecut-o cu 346 voturi, contra 247. Până în cele din
urmă, şi comuniştii care declaraseră că se vor abţine, au votat cu
Guvernul. Cu prilejul acestor dezbateri, dl Auriol ministrul
Finanţelor a mărturisit că peste 50 miliarde de franci au evadat din
Franţa în ultimele luni. Mărturisire mai preţioasă decât zece
discursuri.
La schela societăţii „Româno-Americană" din Stavropolos (lângă
Moreni, Prahova) a avut loc explozia unui compresor: 3 morţi şi 10
răniţi.
Un comunicat al Ministerului de Externe ne informează că dum-
nealor domnii Hodza şi Tătărescu (pe ce mâini a ajuns „Europa Cen-
trală"!) s-au pus de acord asupra tuturor problemelor politice, şi eco-
nomice pe care le-au discutat. Livrarea armamentului comandat în
Cehoslovacia se face conform condiţiilor stabilite, finanţarea acestor
comenzi e perfectă, înţelegerea asupra politicii generale şi mai
perfectă. Şi bineînţeles, Mica înţelegere e mai solidă ca oricând.
Drotoşul Hodza a venit şi cu un sistem brevetat de organizare a
„bazinului dunărean" dar comunicatul e mut asupra genialei
concepţii, fiindcă înainte de a o da în vileag se cere şi
consimţământul Excelenţei Sale Stoiadinovici, care aşteaptă încă
„revelaţia" la Cladova. Banda ceho-slovacă-valahă a plecat ieri-seară
la Severin: senzaţionala întâlnire trebuia să aibă loc azi-dimineaţă, pe
un vapor. Fericite ţări, ţările Micii înţelegeri, căci posedă cei mai
destoinici oameni politici ai Europei! Onoare lor!
Abia azi am ajuns să citesc discursul Regelui de duminică, de la
Cluj — unde se dusese să fie hirotonisit „Doctor honoris causa". Fru-
mos, prea frumos discurs. Dacă ar înfăptui numai a zecea din a zecea
parte din câte spune, ar fi cel mai mare Rege din câţi sunt.
Cu acest prilej a inaugurat şi portul togei profesorale şi a
potcapului universitar pentru rectorul şi decanii facultăţilor. Pentru ce
motiv s-a fotografiat şi dânsul cu mantaua împodobită cu hermină şi
cu potcapul, deşi simplu „doctor h.c.", e greu de priceput. Mi se
spune că toga va fi impusă, ca în Franţa, tuturor profesorilor în
exerciţiul funcţiunilor lor. A găsit Regele un nou tărâm de activitate:
fiecare universitate, fiecare facultate va putea avea caracteristica ei în
materie de formă şi de culoare a togelor, aşa încât învăţământul
superior se va înfăţişă sub culorile curcubeului.
Un avocat macedonean Muşi s-a urcat în birourile de la Wagons-
lits şi a tras şapte focuri de revolver împotriva altui avocat anume
Liveanu. Şase focuri de prisos, căci primul a nimerit ţinta. Dramă de
amor: mon- sieur Liveanu se ţinea cu madame Muşi. Un dublu divorţ
şi o nouă căsătorie erau proiectate. Gloanţele lui Muşi au stricat tot
rostul. Dar au mai zăpăcit şi lumea de pe Calea Victoriei, căci multe
din ele au ieşit pe fereastră, au ricoşat pe zidurile din faţă şi au mai
spart şi câteva geamuri.
18 iunie. — Cei trei fanţi ai Micii înţelegeri, Hodza,
Stoiadinovici şi Tătărescu s-au întrunit ieri pe Dunăre şi într-o
frăţească atmosferă de petrecere „au dus-o" pe vasul Regele Carol II,
de la Cladova până la Baziaş, unde sindrofia s-a spart Din comparaţia
„Menu-ului" cu comunicatul final dat presei, rezultă că fanţii au
lucrat mai mult cu stomacul decât cu capul. Comunicatul e de o
impresionantă banalitate. „Allah, Ill'Allach E IlPAllah! Dieu est
grand et Mohamet est son prop- hete!" Doamne, Doamne, mare e
Societatea Naţiunilor şi Mica înţelegere (mai solidă decât oricând!) e
profetul ei! Despre „bazinul dunărean" şi reţeta lui Hodza, nimic; se
vede că n-au putut convinge pe sârb. Tătărescu a făcut două declaraţii
senzaţionale; una, că Mica înţelegere a intrat într-o nouă fază de
energie, caracterizată prin întâlnirea celor trei prim-miniştri (nu
miniştrii de Externe, cum a mai fost, ci primi-miniştri!) care se vor
mai întâlni şi în viitor (bravo lor!) — a doua, că apusul soarelui în
faţa căruia citise comunicatul dat presei, era simbolul activităţii
Conferinţei care se închidea în lumină de glorie (???) după cum
soarele se culca strălucitor şi obosit de munca împlinită.
Stoiadinovici ar fi observat cu răutate că ar fi preferit răsăritul
soarelui, în locul apusului, ca simbol al activităţii Micii înţelegeri.
Titulescu a părăsit Anglia, dar a ajuns la Praga, în drum spre
Bratislava unde merge să culeagă laurii unui doctor„honoris causa",
şi el. Invitaţia fusese făcută de mult; dată fiind însă conjunctura
actuală am impresia că vizita plictiseşte mult pe cehoslovaci. Totuşi
la Praga Krofta Kamil imbecilul din fruntea Ministerului de Externe
drotoşesc, a dat o masă fostului ministru român, în cinstea căruia va
mai da o recepţie azi Beneş Eduard. La Bratislava s-a redus
ceremonia de mâine la un minimum.
în Rusia arestările continuă. Altă serie de generali şi de civili a
fost încarcerată. Pe de altă parte se vorbeşte despre un atentat
încercat împotriva lui Stalin. Ce e sigur e că situaţia e încă tulbure, şi
probabil că va fi încă multă vreme tulbure.
R.U.P., „Reunion Universelle pour la Paix" e o nouă asociaţie de
extremă stângă. R.U.P. e pentru politica internaţională ceea ce „fron-
turile populare" sunt pentru politica internă. Sub pretextul
propagandei pentru Pace, agenţii comunismului şi radicalismului de
extremă stângă — şi toţi jidanii — pot face în linişte prozeliţi, pe
unde vor, pentru ideile sociale sau mai bine zis de distrugere socială,
pe care le reprezintă. Victor Basch, e unul din fondatorii R.U.P.-ului;
pastorul Jezequel adus de Eftimiu şi de Adevărul în Bucureşti, acum
câteva zile, e altul. Un şir întreg de protestanţi şi de evrei asigură
existenţa acestei noi armate mobilizate împotriva curentelor
naţionaliste.
Nae P. Ştefanescu a murit ieri după 15 zile de chinuri. Suferea de
diabet, de rinichi, de inimă şi avea 74 de ani. Identificat cu Banca
Românească, fusese decenii de-a lungul directorul ei general şi acum
în urmă Preşedintele Consiliului ei de administraţie. Făcea parte din
alte 53 de consilii de administraţie. Om harnic şi integru, a fost tipul
desăvârşit al omului ajuns numai prin conjuncturile favorabile ale
norocului. Căci calităţi excepţionale nu avea, nici foarte inteligent nu
era. Debutase la docurile din Brăila şi Galaţi unde-l descoperise
Vintilă Brătianu, care l-a împins de la spate până a ajuns în fruntea
mai tuturor instituţiilor de credit şi întreprinderilor liberale sau
liberalizate. Om ciufut, strâns la pungă, cicălitor, lasă pe urma lui
două fete1, o mare avere şi regrete puţine. In comitetul „Stelei
Române", am scăpat de o pacoste; trebuia să-mi petrec vremea
împăcându-l cu englezii şi cu francezii, cu care se certa pe fiecare
chestiune.
Ne-am încurcat iarăşi cu schimburile. Sistemul „Clearing-ului"
merge numai când exportul şi importul dintr-o ţară într-alta sunt
echivalente, sau aproape. îndată ce diferenţa între export şi import e
mare, sistemul nu mai funcţionează. Avem astfel devize disponibile
în Olanda, în Belgia, în Anglia, în Turcia, în Austria şi în Ungaria —
în valoare toată de circa 3 miliarde lei (mărturisirea guvernatorului
Mitiţă Constantinescu) de care nu putem dispune, fiindcă sunt
imobilizate în „clearing". Din ce în ce se simte mai mult nevoia unei
libertăţi a schimbului. Aceasta necesită însă un moratoriu extern;
vom fi nevoiţi să recurgem şi la dânsul.
19 iunie. — Trecut aseară pe la dr. Angelescu (ministrul
Instrucţiei) să-l rog pentru numirea lui Dinu Arion ca conferenţiar la
Facultatea de Drept. Cum m-a văzut: „Mă, să-ţi dau o ştire bună, ţine
Regele grozav la tine, numai bine spune de tine!" — Eu: „Se vede că
a aflat vă vrea să mă aducă cineva la Guvern, şi vrea să se ia bine cu
mine!" — El: „Nu glumi, mă, că e serios. Niciodată nu mi-a vorbit de
cineva, cum mi-a vorbit azi-dimineaţă de tine. M-am mirat şi eu
(respectuoase mulţumiri!); te găseşte inteligent..." — Eu: „Numai
el?" — El: „Nu mai glumi, mă, că e serios mai mult decât crezi. Te
găseşte inteligent, spune că ştii ce vrei şi n-ai teamă de nimeni. Are
nevoie de un om tare, şi mi se pare că te-a ales pe tine..." Nu ştiu
dacă Regele a vorbit lui Angelescu despre mine cum niciodată nu i-a
„vorbit despre cineva" dar e cert că eu l-am găsit pe Angelescu
excitat, cum niciodată nu l-am văzut. Voia numaidecât să stea mai
mult de vorbă cu mine ; am ghicit că vulpoiul voia să vadă dacă nu
cumva era o combinaţie de făcut — şi am amânat întâlnirea pe
săptămâna viitoare, sub pretext că eram grăbit. Bătrâ- neţele nu l-au
vindecat de patima politică.
Note:
1
Fiica cea mai mare e căsătorită cu ing. Bujoiu, directorul
general al Societăţii Pietroşani. Cea mai mică, Florica, cu Nindi
Romalo, directorul general al Societăţii Dacia-România.
E de necrezut, dar incontestabil.
întrucât priveşte favoarea Regelui, am mai avut-o şi tot n-am
putut ajunge să-l urnesc din loc.
Regele a dat un interviu unei gazete polone, interviu pe care-l
reproduc azi gazetele româneşti. Din fericire, de data asta, nu spune
nimic senzaţional. Mărturiseşte că însuşirea care i-a permis să
realizeze în România ce a realizat (? uniformele? străjerii? averile
miniştrilor?) e răbdarea. Un eufemism, sau poate că confundă
răbdarea cu slăbiciunea. S-a mai lăudat că a adus ţara la starea de
independenţă în politica externă. Ce o fi aia? în tot cazul imprudent,
şi Franţa îl va pedepsi obli- gându-l să scrie fraza de o sută de ori.
A murit de inimă — de inimă rea? — Gaston Doumergue,
Merque- doux, fost Preşedinte al Republicii Franceze. Era cât pe aci
în 1935, după evenimentele din februarie, să devină popular şi
dictatorul Franţei. Dar calvinist din naştere şi republican din
convingere, n-a îndrăznit. S-a căsăpit, s-a căsătorit şi a murit după 2
ani.
Săracul Gastounet!
Ziarele de azi-dimineaţă anunţă că mareşalul Averescu a fost
primit într-o lungă audienţă la Regina Maria, la Sinaia. Să fie îngerul
Morţii, care i-a călcat pentru întâia dată pragul?
„Biroul Presei Cehoslovace" publică un articol-comunicat
asupra . ceremoniei ce se desfăşoară azi la Bratislava, pentru
conferirea titlului de „doctor honoris causa" lui Titulescu. Prin acest
articol, destul de perfid, Guvernul cehoslovac caută să taie în
prealabil posibilităţile lui Titulescu de a exploata politiceşte
evenimentul şi să împace şi pe Regele Carol şi Guvernul român cu o
manifestare ce putea fi interpretată ca un act tendenţios în lupta
piezişă întreprinsă de fostul nostru ministru de Externe împotriva
Suveranului său. Articolul explică, că Universitatea din Bratislava s-a
gândit înainte de toate să onoreze pe eminentul jurisconsult şi
oratorul internaţional care a jucat un rol atât de activ şi de însemnat
la Societatea Naţiunilor, pe care a prezidat-o de două ori. Că în
această împrejurare, nu putea fi uitat nici diplomatul care a semnat
convenţia de organizare a Micii înţelegeri, aceea de extindere a ei şi
pe terenul economic, precum şi o sumă de încheieri favorabile Ceho-
slovaciei, ceea ce nu e de negat. Dar manifestarea de la Bratislava nu
trebuie interpretată ca un act de amestec cât de îndepărtat în politica
românească, şi comunicatul adaugă că pentru a nu fi bănuit măcar de
o asemenea intenţie, Preşedintele Beneş s-a mărginit la Praga, faţă de
vechiul său prieten, la o audienţă şi la un dejun intim.
Faptul este că Cehoslovacia se află în momentul de faţă la strâm-
toare în raporturile sale politice cu noi, şi că vrea sincer să evite orice
prilej de frecătură. Manifestarea de Ia Bratislava plictiseşte vădit Gu-
vernul de la Praga. Ar fi fost însă mai nimerit din partea lui să o
amâne, decât să caute să o explice fară să reuşească.
Văzut pe Tătara, profesorul de la Cluj care mi-a confirmat cele ce
aflasem deja cu privire la învestirea Regelui ca „doctor honoris
causa" de către Universitatea ardeleană. E adevărat că nu a asistat la
ceremonie nici un student. Abţinerea studenţilor a fost provocată,
90%, prin instracţiile trimise de Zelea Codreanu, iar pentru rest prin
măsurile nesăbuite de control luate de poliţie. într-adevăr, cei câţiva
studenţi neînregimentaţi în Garda de Fier, care au încercat să
participe la ceremonie, au fost controlaţi la intrare ca nu cumva să
ascundă arme sau bombe prin buzunar! Indignaţi, toţi cei care
veniseră — şi erau foarte puţini — au plecat. Regele a fost foarte
impresionat de absenţa tineretului şi a manifestat cu oarecare violenţă
supărarea lui. La masă, constatând că nici la banchet nu participaseră
studenţi, a declarat: „Dacă tineretul nu vine la mine, mă voi duce eu-
Ia el!" Şi după masă s-a dus la un cămin, deşi această vizită nu fusese
prevăzută în program. Studenţii preveniţi în grabă, nu s-au
emoţionat, şi Regele i-a găsit răspândiţi în diferitele săli ale
căminului, unii citind în cămaşe, alţii trântiţi pe paturi. Studenţii au
primit astfel pe Suveran nu numai cu indiferenţă, dar şi cu o vădită
răceală. Tătărescu, dr. Angelescu şi Ştefanescu-Goan- gă (rectorul)
erau fierţi. Atitudinea ostilă a studenţilor a fost în mare parte
provocată şi de ura împotriva rectorului Goangă, care cu câteva
săptămâni înainte dizolvase Societatea Studenţilor în Medicină.
După cum se vede Regele Străjerilor şi Cercetaşilor a fost primit
destul de prost de tineretul universitar din Cluj, şi a plecat furios mai
ales pe Goangă şi pe dr. Angelescu.
Pangal a fost la Blaj, unde a avut o lungă întrevedere cu
mitropolitul unit Niculescu. Pretextul vizitei era Să-i mulţumească
pentru cuvintele măgulitoare pe care le pronunţase la Mitropolia din
Bucureşti cu prilejul auto-dizolvării Masoneriei. în realitate, Pangal
voia să se împace complect cu biserica unită şi să vadă dacă n-ar
putea să se sprijine chiar pe dânsa, şi pe influenţa ei la Roma, pentru
o viitoare şi fie cât de problematică reînviere a Masoneriei. La
expunerea amănunţită, sprijinită pe documente, prin care Pangal a
căutat să dovedească înaltului prelat că Masoneriile Naţionale n-au
nimic comun cu cele atee şi anti- clericale (Marile Oriente), dând ca
exemplu Masoneria engleză şi cea germană sprijinite de Bisericile
naţionaîe respective — mitropolitul Blajului a obiectat că tocmai
această infeudare a spiritului protestant îndepărta Biserica catolică de
o instituţie ce nu avea nimic comun cu dânsa. Biserica catolică
excomunică Masoneria orientelor fiindcă e atee, şi pe cea Naţională
fiindcă e protestantă. Pangal a întrebat atunci dacă n-ar fi posibilă o
colaborare între Biserica catolică şi o Masonerie reformată, care ar
înlocui influenţa protestantă prin cea catolică; singurele principii
imuabile ale Masoneriei fiind caritatea, solidaritatea şi
universalitatea, pe care se sprijină şi Biserica catolică, o colaborare
nu ar apare într-adevăr ca imposibilă. Biserica catolică protejează di-
ferite instituţii, cum e Ordinul de Malta — dar Ordinul de Malta e o
asociaţie prea restrânsă; o Masonerie revizuită în acord cu Vaticanul,
ar putea reprezenta pentru mase ceea ce Ordinul de Malta reprezintă
pentru elite. Dacă mitropolitul Niculescu ar putea interveni pe lângă
Vatican în scopul dorit (de Pangal!) — el Pangal s-ar încumeta să în-
cerce o revizuire şi o reformă a instituţiei masonice. După cum se ve-
de, Pangal e şi poet, în orele sale pierdute!
Fostul Mare Comandor al Masoneriei Române pretinde că propu-
nerile sale au interesat pe mitropolitul Blajului, care a făgăduit că va
atinge chestiunea la Roma — dar nu s-a angajat precis la nimic (cred
şi eu!). în schimb, aceste propuneri ar fi avut darul să pasioneze pe
Generalul Iesuiţilor din România, Fireza, care a asistat la întreaga
convorbire, fiind convocat de mitropolit dinadins. Cu acest prilej am
aflat — şi Pangal şi eu — că în România sunt foarte mulţi iesuiţi,
împărţiţi în 6 centre, sub comanda generalului provinciei, Fireza,
care nu corespunde decât cu Generalul întregului Ordin,
Ledochovski, de la Roma, şi nu dă seamă decât tui despre actele şi
acţiunile sale. Pater Fireza trebuie să fie foarte „cotat" Ia Roma, căci
a ajuns la înalta lui situaţie într-un ordin catolic-roman deşi e greco-
catolic (unit) — fapt fără precedent în istoria iesuiţilor. Pangal a avut
impresia că ideea unei masonerii în serviciul Bisericei catolice a
interesat atât pe generalul iesuiţilor încât va interveni desigur în
favoarea ei pe lângă autorităţile Vaticanului. Câteodată (rar, ce e
drept), Pangal e şi iluzionist; mi-e teamă că de data asta a fost în plin
— căci n-a prea frecventat prelaţi catolici.
Mai la largul lui e cu diplomaţii, şi acolo vede mai clar. După îna-
poierea lui de la Blaj, a avut conversaţii cu Fabricius, cu Arcizewski
şi cu Jean Paul-Boncour1 pe care mi le-a raportat precum urmează.
Cu Fabricius. Cea mai puţin interesantă. S-a declarat de acord cu
Pangal că nu poate fi vorba, după informaţiile lui, de un Guvern
naţio- nal-ţărănist, deşi Mihalache pare să fi pus multă apă în vinul
lui. Şeful ţărăniştilor ar fi spus lui Fabricius că partidul său nu
înţelege să urmeze pe Titulescu în exagerările lui sovietofile. Cu
toate astea, Fabricius din câte a aflat, crede că pentru motive de ordin
intern şi de ordine internă, Regele nu va recurge la o formaţiune de
partid. Mai crede, că dorinţa de Sus ar fi alcătuirea unui Guvern în
care fiecare departament să aibă în fruntea lui un om priceput în
ramura respectivă. „Intr-un asemenea Minister, dl Argetoianu va avea
un rol preponderent" a încheiat ministrul Germaniei.
Cu Arcizewski. Cu acesta, conversaţia lui Pangal a fost mai
importantă. Ministrul Poloniei i-a spus „sous le sceau du secret le
plus abso- lu" că din convorbirile Preşedintelui Moscicki cu Regele
rezultă că singurii oameni politici în care Regele are încredere pentru
formarea unui viitor Guvern sunt Vaida şi Argetoianu. Şi că n-ar fi
vorba de simple impresii, ci de declaraţii categorice. Arcizewski a
reluat apoi cu Pangal vechea chestiune a proclamării Regelui Carol
ca Rege al Poloniei. Oricât de inverosimil pare lucrul, ministrul
Poloniei a revenit cu insistenţă asupra acestei chestiuni mărturisind
lui Pangal că mareşalul Riedz-Smigly e cu totul câştigat la această
soluţie.
Note:
1
Nepotul lui Paul Boncour şi dinamicul consilier al Legaţiei
Franţei — deseori însărcinat cu Afaceri.
Polonia nu mai poate merge cu regimul actual. Restabilirea
Monarhiei e o necesitate şi două simt posibilităţile prevăzute: Regele
Carol, sau Principele Belgiei, frate cu Regele. Mareşalul R.S. preferă
însă pe Regele Carol, fiindcă acesta ar domni mai mult nominal şi i-
ar permite lui, mareşalului, să guverneze sub scutul autorităţii
Regale. O unire personală cu România ar întări pe de altă parte
considerabil frontul împotriva influenţei ruseşti. Cu prilejul viitoarei
vizite1 a Regelui la Varşovia, / se va oferi o proprietate de vânătoare
ca să aibe un pretext să vină mai des prin Polonia şi să se
familiarizeze cu lucrurile şi cu oamenii. După câte se vede, e un plan
în regulă elaborat de partizanii candidaturii rumuneşti, şi trebuie să
recunoaştem că aceşti partizani deţin astăzi destinele Poloniei în
mână.
Arcizewsky a adăugat însă că proclamarea Regelui Carol şi în
Polonia nu s-ar putea face decât după ce Regele ar fi restabilit
complect autoritatea Coroanei în România, şi ar fi sfârşit cu anarhia
morală şi politică ce domneşte între graniţele ei, şi pe care Polonia nu
vrea să o vadă trecând şi peste graniţele sale. Cuadratura Cercului!
Pornit pe povârnişul confidenţelor, ministrul Poloniei, a mai măr-
turisit lui Pangal'o impresie, „dar o simplă impresie", a insistat
dânsul. Informaţia cu Vaida şi cu mine „în încrederea Regelui" era un
fapt precis, pe câtă vrenie ce se pregătea să spună, nu. Impresia lui
era că Regele s-ar gândi la o scurtă formaţie provizorie cu Averescu
în frunte (!), în care eu Argetoianu aş avea un rol precumpănitor,
formaţie de maximum două luni, după care ar urma un Minister
Argetoianu pur — şi de durată. Istorioara din 1931! Numai cu
Averescu în locul lui Iorga! Mulţumesc cu recunoştinţă, dar nu voi
mai reîncepe experienţa!
 Cu Boncour. Boncour, căruia i s-ar zice mai bine Boncon e un
trepăduş care nu se astâmpără şi vorbeşte prea mult. Nu e vina lui, ci
a Parisului care i-a dat nas. Pangal întâlnindu-l l-a întrebat ce mai era
cu pactul franco-român (de asistenţă). Boncour i-a mărturisit că
deocamdată lucrurile stau baltă, dar că pe ei, francezii, nu-i interesau
atât instrumentele diplomatice cât sinceritatea cu care ele erau
aplicate.

Note:
1
Regele pleacă în Polonia la 25 iunie.
în continuare a mărturisit că „bastionul" politicii franceze în
Europa Centrală era Cehoslovacia, şi că relaţiile Franţei cu România
erau în funcţie de raporturile noastre cu Praga şi de sinceritatea cu
care eram hotărâţi să ajutăm şi să acoperim zisul „bastion".
Netulburat de această aşezare a noastră pe planul al doilea, Pangal a
întrebat pe Boncour, pentru ce Franţa se opune la încheierea unui
pact între noi şi Ungaria pe câtă vreme încurajează negocierea unui
înţelegeri între Cehoslovacia şi Ungaria (informaţie Sola).
Diplomatul francez a răspuns: „Ce vreţi? Dacă dvs. vă îndepărtaţi de
Cehoslovacia, această ţară trebuie să-şi caute sprijin aiurea!" Va să
zică, după planul francez: Ungaria să încheie pacte de neagresiune cu
Jugoslavia şi cu Cehoslovacia, dar să-şi rezerve pretenţiile
revizioniste numai faţă de noi! Căci dacă ar semna un pact cu
Cehoslovacia, n-ar mai putea semna cu noi. Ungaria trehuie, pentru
nevoile ei interne să-şi rezerve o ieşire împotriva uneia din cele trei
ţări ale Micii înţelegeri, şi după câte ştim această ieşire ar vrea să şi-o
rezerve faţă de Cehoslovacia.
Trecând la politica internă, Boncour a declarat lui Pangal că
Franţa nu se amestecă într-însa, dar că n-ar putea să nu tragă
consecinţe din anumite prezenţe în fruntea afacerilor. Şi vorbind de
Vaida, a analizat şi a comentat defavorabil ultimele lui discursuri.
Trecând apoi la evetu- alitatea formării unui Guvern în afară de
partide, Boncour a spus hii Pangal că singurii miniştri de Externe
care ar avea complecta încredere şi simpatie a Franţei, ar fi
Mironescu şi Argetoianu, în ordinea enumerării. Sunt foarte măgulit
de această încredere, chiar ca premiant al 2-lea!
 Din cercurile diplomatice Pangal a mai aflat că e vorba ca Regele
să plece „incognito" prin iulie-august în Franţa. S-ar opri la Paris, să
vadă Expoziţia, şi la Deauville să vadă pe Duduia. Dată fiind starea
sănătăţii Reginei nu cred în autenticitatea acestor zvonuri.
In fine Pangal, care a circulat mult săptămâna aceasta, mi-a mai
transmis şi o comunicare pe care Madgearu l-a rugat să mi-o facă.
Cum Pangal ezita, pretextând că nu vrea să se amestece în politica
internă (!), Madgearu i-a spus: „Nu, te rog eu să faci d-lui Argetoianu
următoarea comunicare pe care o fac oficial în calitatea mea de
secretar general al Partidului Naţional-Ţărănesc". Iată textul
comunicării:
1) Partidul N.Ţ. nu primeşte nici o combinaţie de guvernare,
înţelege să guverneze singur, şi nu va forma decât un Guvern sub
preşedinţia d-lui Mihalache.
2) Partidul N.Ţ. e dispus să facă o înţelegere electorală (în caz
de guvernare) cu dl Argetoianu şi dl Iunian — respectiv cu partidele
lor, pentru a forma un bloc agrar. Nimic cu Vaida şi cu ai lui.
3)în cazul în care Partidul N.Ţ. n-ar fi chemat la putere, demisia
d-lui Mihalache din fruntea partidului şi alegerea d-lui Maniu în
locul său vor fi acte imediate. Nici Călinescu, nici Ghelmegeanu,
nimeni din partid (afară poate de Potârcă) nu va părăsi steagul
încredinţat lui Maniu pentru ducerea politicii lui la izbândă. Chiar
Costăchescu a declarat că nu părăseşte partidul, în cazul alegerii lui
Maniu: se va mulţumi să demisioneze din fruntea organizaţiei de Iaşi.
Brrr! Ce perspective. Noroc că vorbeşte intransigentul Madgearu,
care cu un prilej recent s-a învârtit o noapte întreagă în jurul
Lupească-i.
20 iunie. — Pierre Cot, comunist şi ministrul Aerului în
Cabinetul Blum, soseşte marţi în vizită oficială. Excelenţa Sa
lansează astăzi, prin gazete, un mesaj către valahi, prin care ne
declară dragostea sa. încolo, banalităţile cunoscute: securitate, pace,
S.D.N., colaborare tehnică etc. Pentru marţi seara sunt poftit la o
recepţie la Legaţia Franţei, dată în cinstea d-lui Pierre Cocotte.
Bilbao a căzut în mâinile naţionaliştilor. în fine un pas serios îna-
inte.
Ducesa de Windsor a împlinit ieri 42 de ani. Mititica!
 Din Trentin se anunţă frig şi ninsoare. E un an nemaipomenit; să
nu sfârşească printr-o catastrofă generală!
în Rusia Sovietică a început acum o acţiune de curăţire, din
partea lui Stalin, şi în păturile muncitoreşti. Arestări şi executări
sumare printre „simpatizanţii" mişcării Troţkiste sau mai exact
printre „antipar- tizanii" lui Stalin. Acţiunea de curăţire e condusă de
Jejov, şeful G.P.U.-ului şi în afară de orice amestec al Armatei roşii.
Al 28-lea Congres al „Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor
Române" s-a deschis ieri. De data asta beşoandrele, cu Didina Can-
tacuzino în frunte s-au adunat la Sibiu. Creştineasca adunare în loc să
propăvăduiască pace, s-au aruncat cu înverşunare şi cu ură asupra Bi-
sericii Unite şi asupra Nunţiului Papal care a comis crima de a face o
vizită apostolică prin câteva sate din Ardeal. Că puturoşi, ca un
anume
Tudor Popescu sau ca un Lungulescu să se năpădească asupra
Blajului şi a Romei — nu e nimic de zis, dar ca un înalt ierarh
mitropolitul Bălan al Transilvaniei să verse atâta venin, e de mirat.
Societatea asta ortodoxă a damelor nu e bună de nimic, nu provoacă
decât certuri şi zâzanii, şi ar trebui dizolvată.
Titulescu şi-a primit ieri diploma la Bratislava, i-a tras o
conferinţă şi un dejun. Nu ştiu cum va fi fost dejunul, dar conferinţa
a fost indigestă. Tot aia şi tot aia: dans pe coarda întinsă între Guvern
şi Moscova. De la Bratislava a plecat la Paris. Să n-ajungă la
înmormântarea Guvernului Blum, căci iată că telegramele ne anunţă
că Cabinetul francez a fost pus în minoritate de Senatul francez.
Senatul a votat aseară, prin 238 voturi — contra 52, un proiect de
depline puteri redactat de Comisia financiară a maturului Corp dar
respins de Guvern. Proiectul Guvernului (votat de Cameră) a fost
respins prin urmare de Senat. Adus la Cameră, proiectul Senatului a
fost la rândul lui respins. Nu se ştie încă, dacă Guvernul Blum va
trece peste votul Senatului de aseară şi va căuta o formulă
transacţională, sau dacă va demisiona. In cazul unei retrageri a lui
Blum, se pare că se va forma un Guvern Chau- temps, tot cu Daladier
la Război şi cu Delbos la Externe. Dacă socialiştii n-ar da concurs
noului Minister, se va căuta o majoritate alune- cându-se spre centru
şi dreapta.
 Un nou atac comunist spaniol împotriva marinei germane: vasul
„Leipzig" a fost atacat de trei ori pe rând de submarinele Guvernului
din Valencia, dar n-a fost atins. Nefiind nici o pagubă, nici victime pe
bord, se pare că Germania nu va trece la represalii, dar a reclamat la
comisia de neintervenţie, cerând măsuri împotriva „piraţilor" roşii
din Barcelona şi Valencia. Pe de altă parte se pare că până şi Anglia
studiază procedura pentru recunoaşterea oficială a Guvernului din
Burgos.
Ieri inaugurarea, cu sfinţi şi tămâie, a Institutului de Cercetări
Agronomice (amânată din mai din cauza unei indispoziţii a Regelui).
Discursuri. S-a pomenit şi numele meu ca fondator. Pentru bucuria
celor doi miniştri ai Agriculturii prezenţi (Sassu şi Sescioreanu),
Regele a declarat că Ministerul Agriculturii a pierdut conducerea
agriculturii româneşti — care a trecut asupra Institutului de Cercetări
şi asupra Camerelor de Agricultură. De trecut o fi trecut ea,
conducerea, dar tot o mâncare de peşte a rămas, căci oamenii sunt
aceiaşi.
Regele mi-a trimis vorbă că vrea să mă vadă şi că a dat ordin lui
Urdăreanu să mă intercaleze printre deplasările lui, deşi printr-un co-
municat publicat ieri, toate audienţele au tost suspendate. Probabil că
mă va primi după înapoierea de la Varşovia. Acum e în Basarabia,
unde a plecat aseară.
Mircea Cancicov, impecabilul nostru ministru de Finanţe e trist.
S-au descoperit fraude de vreo 30 milioane la Administraţia
financiară de Verde (circ.IV Bucureşti). Un grec Menelas Varvaris
(ca funcţionar Varvari) a operat ca în codru. Dat fiind că manipula
mai bine de 1 miliard şi VA pe an, fără nici un control, s-a mulţumit
cu puţin.
Ieri la ora 6 după amiază a avut loc înmormântarea lui Nae Ştefa-
nescu, la Bellu. Lume multă, discursuri multe, indiferenţă multă şi
căldură şi mai multă. Stat mult de vorbă cu Malaxa. E deştept —
incontestabil — şi dinamic. Păcat că...
21 iunie. — Ministerul Blum a demisionat. Senatul l-a trântit cu
198 voturi - contra 32, respingând textul transacţional al deplinelor
puteri propus de Guvern, şi votând pe cel întocmit de Comisia
financiară a Senatului. Ziarul Figaro formulase chiar în ajun, în mod
concis şi precis, tactica lui Blum — căci nu mai încape îndoială că
şeful Partidului Socialist era de mult hotărât să se retragă de la
Guvern: „Dl Blum îşi pregăteşte retragerea şi, deoarece este un
excelent tactician şi un bun socialist, îşi alege terenul pentru «a cădea
la stânga», ceea ce înseamnă că ţine să apară drept victimă a
„puterilor financiare".
Oficiosul socialist al d-lui Blum Le Populaire, confirmă acest
punct de vedere când scrie: „Opoziţia Senatului se îndreaptă
împotriva politicii sociale a Frontului Popular şi împotriva
Guvernului acestuia. Sufragiul restrâns se ridică împotriva votului
universal. Ce înseamnă însă aceasta? Marele patronat, marea
proprietate, adversarii săptămânii de 40 de ore, ai contractelor
colective, ai Oficiului grâului, ai recunoaşterii vadului comercial,
într-un cuvânt adversarii a tot ceea ce s-a realizat sau s-a început din
iunie 1936, s-au răzvrătit".
Căderea Ministerului Blum nu însemnează o schimbare de
orientăre politică. Franţa e atât de otrăvită încât va aluneca mai
departe pe povârnişul demagogiei spre extrema stângă. Guvernul
socialist al lui Blum a mai fost o frână pe această pantă, căci
socialiştii şi comuniştii s-au abţinut să îngreuneze prea mult sarcina
unui Guvern ieşit din colaborarea lor. Dacă, cum e probabil, se va
constitui un Guvern radical, adică puţin spre dreapta, şi socialiştii şi
comuniştii se vor dezlănţui în revendicările lor. O schimbare de
orientare politică în Franţa nu poate veni decât pe urmele unei adânci
zguduiri. Dar această schimbare de orientare s-ar putea face tot atât
de bine spre extrema stângă cât spre extrema dreaptă.
Deşi viitorul Franţei nu apare-prea liniştitor, lumea e mulţumită
de căderea lui Blum, căci prezenţa unui jidan în fruntea celei mai
glorioase ţări a Europei era jenantă.
Avionul sovietic Ant 25 a parcurs fară oprire distanţa Mosco- va-
Vancouver (în Canada) trecând peste Polul Nord. Faţă de greutăţile
de neînvins întâmpinate încă acum câteva decenii, pe calea acestui
Pol Nord, rămâi înmărmurit dinaintea unor asemenea acte aproape
invero- simile care dovedesc energia omului şi puterea inteligenţei
sale.
 Regele a inaugurat ieri un frumos Sanatoriu pentru tuberculoşi, la
Bugaz, la gura Nistrului — şi un aerodrom la Cetatea-Albă. Sper că
s-o fi dus şi pe la Budache, ca să se încânte şi să facă ceva pentru cea
mai frumos situată staţiune balneară a României, dar care lâncezeşte
în mizerie.
Ieri alegeri la Palatul de Justiţie, pentru reînnoirea Consiliului
Uniunii Avocaţilor din întreaga ţară. Poliţia încadrase masiv Palatul,
ca să nu mai poată pătrunde bătăuşii şi derbedeii care la ultima
alegere pentru decanatul Ilfov determinaseră, prin teroare, succesul
lui Micescu. Socotind de data asta partida pierdută, Micescu a
întrerupt alegerea (căci ca decan de Ilfov el o prezida) şi a amânat-o
sine die sub pretextul că alegătorii nu-şi puteau da liber votul, „sub
presiunea poliţiei". Traian Alexandrescu îmi raportează însă şi
spusele lui sunt confirmate de mulţi — că Micescu n-ar fi avut de
data asta nici 60 de voturi. Eşecul listei lui Micescu nu trebuie pus în
seama unei descreşteri a curentului naţionalist din barou, curent
rămas intact, ci în seama personalităţii înseşi a lui Micescu, complect
desumflată. Inteligenţa nu e de ajuns pentru a câştiga încrederea
oamenilor. Gheşeftar şi avocat veros, Micescu a înşelat toate
nădejdile puse în el.
22 iunie. — Preşedintele Republicii primind demisia lui Blum, a
însărcinat pe Chautemps cu constituirea noului Cabinet. Chautemps
negociază cu grupurile parlamentare; se pare că va avea concursul
socialiştilor, şi că va reuşi.
Co-Cot „en l'air" care trebuia să sosească astăzi în Bucureşti nu
mai vine: nu mai e ministru. Recepţia pe care Thierry o da astă-seară
la Legaţia Franţei în cinstea ministrului Aerului francez, a fost
contramandată. Au şi crizele ministeriale avantajele lor.
Dr. Lupu şi-a târnosit ieri biserica la Arsura (Fâlciu). Puţină lume
cunoscută cu toate invitaţiile trimise; chiar de la ţărănişti, n-au fost
decât Mihalache... şi Ralea. După cum se vede pacea lui Dumnezeu a
coborât şi se menţine şi în Partidul Naţional-Ţarănesc.
Moravuri de partid: la Botoşani, G. Mavrocordat, prefect până
acum câtva timp, a denunţat fraudele primarului Romanescu care a şi
fost dat pe mâna Parchetului; şeful liberalilor, Răutu, şi-a convocat
însă comitetul şi a eliminat din partid pe Mavrocordat, pe deputatul
Cristea Goilav şi pe Perieţeanu — toţi vinovaţi de a ti luat poziţie
împotriva bandei de tâlhari. Şi iată pe ce metode şi pe ce baze morale
pretind partidele „de guvernământ" să conducă ţara!
O telegramă de la Roma anunţă că Papa ar fi hotărât
excomunicarea lui Hitler, ca răspuns la atitudinea luată de Guvernul
Reich-ului împotriva Bisericii catolice. în primul Kultur-Kampf,
Biserica a învins pe Bismarck, şi probabil că amintirea acestei
victorii a încurajat-o în atitudinea pe care o ia azi. Vremurile s-au
schimbat însă şi rezultatele luptei ar putea fi cu totul altele. Nu s-a
găsit un pastor german care să susţină, cu documente la mână (!) că
Isus Christos n-a fost ovrei, ci germani S-a şi înfiinţat o biserică pe
baza acestei dogme noi, biserică încurajată de Hitler!
Cu toate progresele tehnice, pare că a rămas un colţ pe pământul
nostru, inaccesibil omului: Himalaia. Ultima încercare de ascensiune
a înaltelor vârfuri a dat şi ea greş: misiunea germană care pornise
spre muntele Nanga Parbat, cel mai înalt din lume, a fost şi ea
nimicită printr-o avalanşă.
După ultimele ştiri din Rusia se pare că raporturile dintre
Voroşilov şi Stalin s-au încordat şi ele. Blucher ar fi mareşalul care se
bucură pentru moment de încrederea dictatorului. Situaţia continuă
însă să fie foarte încurcată şi trebuie să se clarifice. Cert e, că bine nu
merge în împărăţia Sovietelor.
Doriot, conducătorul comuniştilor naţionalişti din Franţa care
demisionase din postul de primar al comunei Saint Denis, ca să
provoace noi alegeri şi să obţină printr-un succes electoral o nouă
întărire populară, a fost înfrânt1. S-au ales adversarii săi, partizanii
„frontului popular". în urma acestei înfrângeri, Doriot şi-a dat
demisia şi din Cameră, hotărât să se consacre luptei împotriva
„moscutarilor" în afară de Parlament. Nu e mai puţin adevărat că
curentul pe care-l deşteptase, e în mare scădere.
A murit Alice Rosetti-Tescanu, mama Marucăi Cantacuzino, la
vârsta de 83 de ani. Femeie de mare cultură şi cu personalitate
marcată, a fost o figură impunătoare în societatea românească.
Nenumărate nenorociri de familie (sinuciderea unicului ei fiu,
nebunia uneia din fiicele sale şi „scrânteala" Marucăi) nu o
doborâseră. A doborât-o boala. Născută Jora, rămăsese de mult
văduvă după Dimitrie Rosetti-Tescanu, traducătorul lui Vasile Conta
în franţuzeşte. în pomelnicul descendenţi lor şi rudelor publilcat în
Universul, Maruca e trecută Cantacuzino, o dovadă mai mult că nu s-
a căsătorit cu George Enescu, după cum se spusese.
Anglia e dezamăgită.
Cu toate măsurile Comisiei de neintervenţie de la Londra,
voluntarii şi materialul de război pătrund în Spania ca şi mai nainte.
Pe de altă parte, vizita lui Neurath în Anglia, unde fusese oficial
invitat, a fost amânată. în urma incidentului cu vasul de război
german „Leipzig", această vizită a părut inoportună Fuhrerului care
cere în prealabil Comisiei de la Londra şi celorlalte Puteri, garanţii
noi pentru viitor. Mai cere şi consemnarea submarinelor spaniole
într-un port neutru, pentru toată durata războiului civil.

Note:
1
Frontul popular a luat 10 254 voturi — Doriot 6 966.
La Londra, amânarea vizitei lui Neurath a produs enervare şi
mare nemulţumire: Guvernul englez spera să ajungă cu prilejul
discuţiilor puse la cale, la stabilirea bazelor unei înţelegeri mai largi
pentru liniştea Europei Occidentale (un fel de nou Locarno). Presa
londoneză se întreabă dacă se va mai găsi în curând un prilej de
„conversaţie" între Anglia şi Germania.
Antoine Bibescu, însărcinat cu supravegherea lui Titulescu, scrie
de la Paris:
„Călătoria d-lui Titulescu la Londra — contrar notelor apărute în
Le Temps şi contrar articolelor apărute în Universul, articole
redactate de domnul Titulescu însuşi — nu a fost o reuşită.
La întrunirile într-un salonaş al Camerei Comunelor erau prezenţi
dl Winston Churchill şi câţiva prieteni pe care şi-i făcuse Titulescu la
Geneva. Mai erau şi câţiva englezi care neavând teamă de Rusia, lu-
crează pentru apropierea cu Sovietele. A fost în total un public de
vreo 50 de deputaţi. Au fost amabili precum sunt englezii de obicei.
Dl Titulescu a anunţat tuturor prietenilor săi englezi că va fi
ministru de Externe al României înaintea sfârşitului anului.
 E inutil de adăugat că obiceiurile engleze cereau ca conferinţa d-
lui Titulescu, ţinută într-un mic salon al Camerei Comunelor, să nu
fie obiectul unei dări de seamă. Articolul apărut în Universul şi care a
fost citit şi la Londra, a fost viu criticat, ca o lipsă de tact.
Un englez, prieten cu Titulescu, mi-a amintit de proverbul nemţesc:
Fremdenlob klingt, Freudenlob hinkt, Eigenlob stinkt"
Georges Roux, un publicist inteligent şi bine informat, scrie din
Geneva pe ziua de 1 iunie:
„L'impression que j'ai eu ces jours-ci, c'est qu'actuellement â la
S.D.N. et sur la plan europeen, deux grandes Puissances menent le
jeu, ou plutot menent deux jeux: l'Angleterre et les Soviets.
L'Angleterre a pour elle sont prestige, sa solidite, sans compter
ses nombreuses voix annexes, exactement avec l'Irak et depuis
l'admissi- on de l'Egypte, neuf voix.
La Russie n'entraine guere avec elle que le Mexique et la Tcheco-
slovaquie, mais elle beneficie de toute l 'ideologie bolchevisante,
dont on remarque qu 'elle tend ă faire corps avec l 'ideologie S.D.N.
L 'atmo- sphere, cette etrange et inimitable atmosphere. S.D.N.
devient de plus en plus Front populaire dans le sens le plus
communisant du terme. Aussi Geneve constitue-t-il un terrain
magnifique pour les intrigues sovietiques.
Celles-ci pullulent. Comme je quittais la Suisse, nous avons
appris la derniere: l'entrevue Litvinov-Titulesco".
„II faut ne pas connaître les choses en Roumanie pour s'imaginer
que M. Titulesco et sa politique de pacte russo-roumain aient des
chan- ces de revenir au pouvoir".
„On tremble de voir la France associee â cette politique. Jusqu'â
quel point l'est-elle?
A Geneve, j'ai cru sentir que la France etait comme hesitante et ti-
raillee endre la Russie et l'Angleterre, entre deux politiques qui m'ont
păru de plus en plus contradictoires. J'ai ces jours-ci remarque deux
choses:
Vendredi le ton de M. Eden repliquant â Mr. Litvinof. Manifeste-
ment, il y a divergence totale.
Jeudi, la non concordance des deux declarations fran9aise et an-
glaise concernant le statut de la Belgique et la prâparation d'un nou-
veau Locarno. Mr. Delbos a parte d'une „liaison" entre la s6curit6 de
L'Occident et celle du reste de l'Europe; Mr. Eden n'en a pas soufle
mot. Ce que la plupart des journaux franţais n'osent pas dire crâve les
yeux de tout observateur imparţial: la politique britanique repugne de
plus en plus â s'engager au de la du glacis du Rhin1.
Ainsi entre la politique russe d'aventures orientales et la politique
anglaise de repliement sur l'Occident, le quai d'Orsay ne semble pas
avoir encore fait un choix ferme. Mr. Delbos flottant entre Mr. Eden
et Mr. Litvinov, joii sujet de pendule. II ne reste plus â notre ministre
des Affaires Etrangeres, qu'â poser un pied â terre ou plutot les deux
pieds sur le sol franţais."
Ieri a plouat bine în mai toate regiunile ţării. A plouat în Moldova
unde nu mai căzuse o picătură de apă de 7 săptămâni. A plouat şi la
noi în Oltenia. Deocamdată porumbul e salvat, dar e mic şi îi mai
trebuie câteva ploi în iulie şi august, şi o toamnă lungă, caldă şi
uscată, ca să se coacă.
23 iunie. — în Franţa Ministerul „Frontului Populai" s-a
reconstituit sub preşedinţia lui Chautemps. Blum a intrat în Guvern
ca vicepreşedinte al Consiliului, fară portofoliu. Noul Guvern e
compus din 15 socialişti, 13 radicali socialişti, 4 din stânga
democratică, 2 din uniunea socialistă şi 1 din grupul tineretului
republican. Toate ministerele mari păstrează pe vechii titulari, afară
de Ministerul de Finanţe în fruntea căruia a fost chemat Georges
Bonnet, financiar abil şi priceput Auriol a fost trecut la Ministerul
Justiţiei. Şingura deosebire între noul şi vechiul Minister, afară de
preşedinţia trecută Partidului Radical, e suprimarea beşoandrelor şi
reducerea jidanilor în noua formaţie. Dificultăţile politice — recte
financiare — rămân aceleaşi.
Partidul Socialist printr-o motivaţie votată cu marea majoritate, a
hotărât sprijinul Guvernului Chautemps, cu condiţia ca programul de
realizări fixat de Cabinetul Blum să nu fie schimbat. Aceeaşi moţiune
mai conţine şi un atac violent contra Senatului a cărui suprimare,
Partidul Socialist o cere din nou. Senatul e învinuit de a fi luat poziţie
împotriva sufragiului universal reprezentat prin Cameră şi prin
urmare împptriva DEMOCRAŢIEI. Logia democratică e sui generis,
dacă de logică e vorba şi nu de rea credinţă. Căci cum au decurs
lucrurile? Senatul a votat contra deplinelor puteri cerute de Guvern,
şi a apărat
astfel prerogativele parlamentare. Dacă a ştirbit cineva sacrosantele
principiale ale democraţiei integrale, a fost Camera, nu Senatul. Dar
în virtutea unui alt principiu al democraţiei integrale, oportunismul,
Senatul a fost condamnat şi Camera lăudată de toate fracţiunile
extremei stângi.
Impresia mea e că la Paris se bate apă în piuă, că Guvernul Chau-
temps se va izbi de aceleaşi ipsuccese ca Guvernul Blum, şi că se
pregăteşte calea unui Guvern Daladier cu orientări dictatoriale.
Dictatoriale de stânga, dar dictatoriale — sau pseudo. De când e în
fruntea Ministerului de Război, Daladier se crede general şi trebuie
mărturisit că a ştiut să-şi atragă şi simpatiile Armatei, şi pe ale
dreptei. Cum după experienţa Chautemps, falimentul Frontului
Popular va fi complect, opinia publică franceză se va supune probabil
cu resemnare şi unor încercări mai aventuroase.
Note:
1
De confruntat cu informaţiile lui Sola, consemnate tn aceste Note la
pag. 282-285.
în Rusia, arestările în masă continuă. Printre vedete, s-au mai are-
stat primul ministru al Republicii Georgiei, şi şeful Statisticii
generale a Statului sovietic fiindcă a îndrăznit să publice că din cauza
foame- telor şi a relei stări economice, populaţia Rusiei ar fi scăzut
cu aproape zece milioane de suflete. Se spune, dar ştirea nu e
confirmată, că şi Bela Kuhn, faimosul dictator al Budapestei, ar fi
fost arestat.
Germania şi Italia iar ameninţă cu părăsirea Comitetului de
neintervenţie. Germania a cerut o demonstraţie navală a celor patru
Puteri în faţa Valenciei. Anglia la rândul ei cere retragerea
voluntarilor din Spania, de pe ambele fronturi.
Să reuşească manevra roşilor, de a băga în foc Puterile Europei
— căci acesta era scopul atacurilor împotriva vaselor germane? E
puţin probabil. Chiar dacă Germania, care a concentrat o escadră la
Algesi- ras, ar bombarda şi Valencia — după cum ameninţă — război
european tot nu se va declanşa de dragul bolşevicilor.
 Din misiunea germană pornită spre culmile Himalaiei, n-a scăpat
decât medicul expediţiei, dr. Ulrich Luft. Probabil din cauza numelui
său.
Un general englez, care vrea să-şi păstreze anonimatul a dăruit
250 000 livre (aproape 200 milioane lei) lui Baldwin, în semn de
recunoştinţă pentru tactul şi măestria cu care a dus Anglia de la
domnia lui Eduard al VllI-lea la aceea a lui George al Vl-lea.
Baldwin a hotărât să întemeieze cu această sumă o operă culturală de
folos obştesc — obştesc însemnând în cazul acesta întreg Imperiul
britanic.
Numai în Anglia se pot înregistra asemenea gesturi.
Avocaţii noştri trec printr-o fază de excitare. După împuşcarea lui
Liveanu de către Muşi, în imobilul „Adriaticei", iată că alt avocat,
To- negaru, a tras asupra colegului său Stravolca, în imobilul din faţă
al „Construcţiei româneşti". Stravolca e un obişnuit al dramelor
sentmen- tale, e fostul soţ al d-nei Armăşescu, care şi-a ucis un amant
şi a rănit pe altul. Stravolca a fost nimerit cu mai multe gloanţe în
abdomen, dar până acum n-a murit E la spital, şi a fost operat, dar
starea sa e gravă. Ce e mai ciudat, e că neînţelegerea între Stravolca
şi Tonegaru a pornit de la prima soţie a acestuia, azi divorţată şi în
legături intime cu victima. Tonegaru e recăsătorit de câteva luni şi
toată cearta ar fi pornit de la o pensie alimentară pe care doamna
fostă Tonegaru o încasează pentru copiii ei. Dracul să-i ia pe toţi,
nişte smintiţi!
24 iunie. — Germania şi Italia s-au retras din controlul
internaţional al graniţelor spaniole, nu însă şi din Comisia de
neintervenţie de la Londra, în care au rămas. Motivul: imposibilitatea
de a obţine o acţiune comună a celor patru Puteri pentru asigurarea
securităţii vaselor însărcinate cu supravegherea coastelor
mediteraneene ale Spaniei.Pen- tru asigurarea acestei securităţi,
Germania şi Italia îşi iau toată libertatea de acţiune. Presa şi
Guvernele democratice declară situaţia foarte gravă, ca să sperie pe
cele două Puteri dictatoriale. Acestea nu par a se speria însă, şi
privesc situaţia cu calm, şi chiar cu optimism.
Universul de azi, care continuă să susţină pe Titulescu pentru a
face plăcere Regelui, publică un interviu cu marele nostru european,
interviu pe care-l declară senzaţional, dar care nu conţine decât
protestări vagi, literatură internaţională banală, şi ameninţarea
caraghiosului că va destăinui tot, la toamnă, în Parlament... Dacă în
această ameninţare stă „senzaţionalul", c 'est peu. Căci putem şi noi
să spunem tot, şi nu cred că dl Titulescu să aibă curajul să ne
provoace.
în legătură cu dl Titulescu, aflu de la Externe câ rechemarea lui
An- toniade de la Berna a fost desigur datorită în parte şi participării
sale la întrevederea cu Litvinov, de la Talloires, dar mai ales unui alt
fapt, mai grav: dl Antoniade s-ar fi făcut complicele unor funcţionari
de la Cifru din Ministerul de Externe, titulescani fanatici, care
transmiteau printr- însul lui Titulescu toate informaţiile confidenţiale
pe care le descifrau. Mi s-a dat şi numele acestor tineri diplomaţi,
primiţi în carieră sau înaintaţi, în tot cazul favorizaţi de fostul
ministru al Afacerilor Străine: ar fi dumnealor domnii Niculescu-
Buzeşti, Anastasiu (fiul generalului), Govella şi Pogoneanu. Ca să nu
fie scandal prea mare s-a muşamalizat afacerea; cei patru crai
translatori au fost mutaţi numai de la Cifru şi nu s-a luat împotriva
lor nici o măsură disciplinară. Ba cei doi dintâi au fost chiar trimişi în
străinătate — visul tuturor impiegaţilor de la Palatul Sturdza —, unul
la Stockholm, celălalt la Oslo. „Ca să se spargă gaşca"! Frumoasă
încurajare, pentru cine ar mai fi tentat să trădeze!
Faţă de numeroasele potlogării descoperite în ultima vreme în ad-
ministraţiile financiare, ministrul Cancicov a obţinut un decret-lege
în virtutea căruia va putea aplica, el personal ca ministru, toate
sancţiunile prevăzute în Statutul funcţionarilor, fară a mai trece pe
delincvenţi prin faţa Comisiilor de disciplină, învinuite de indulgenţă
şi încurcate în proceduri nesfârşite. Foarte bine; dar unde va găsi dl
Cancicov funcţionari cinstiţi cu leafa de mizerie ce le e alocată prin
buget? Echilibrarea bugetului cu orice preţ se plăteşte câteodată mai
scump decât face.
Presa franceză e unanimă în jurul Guvernului Chautemps: e un
Guvern de vacanţe, care va încerca să treacă vara. Se pare că şi noul
Guvern va cere depline puteri, dar foarte reduse; reduse numai la
măsurile necesare pentru combaterea speculei francului. Se crede că
le va obţine, deşi nu ştie exact cum vor vota cei 72 de comunişti din
Cameră, care nu s-au pronunţat încă. Se zice că ar fi indispuşi
împotriva lui Chautemps, fiindcă n-a vrut să primească în Guvern şi
un reprezentant al lor. Se mai repetă şi cuvântul lui Chautemps:
„Blum m-a precedat, şi Blum îmi va lua succesiunea". Se poate, dar
se mai poate să fie şi Daladier, cu pamponul lui de general.
întrebarea ce se pune Guvernului de azi, ca şi celui de ieri, ca şi
celui de mâine — e cum va găsi cele circa 30 miliarde care îi trebuie.
Nu am nici o informaţie în această privinţă, dar ca om de meserie nu
văd decât două măsuri (din care una o escrocherie fiscală), care com-
plectându-se să poată da suma cerută. Cea dintâi ar fi devalorizarea
francului până la limita autorizată prin ultima lege monetară (din au-
gust trecut), limită care n-a fost atinsă în momentul promulgării
acelei legi.Această măsură, imprudentă dar perfect legală ar da circa
7 miliarde. Restul ar putea fi realizat printr-o nouă lege, prin care s-ar
impune cu o taxă mare (şi aci ar fi escrocheria) plus valuta bunurilor
rezultată din devalorizarea monedei, plus valuta fictivă, dar plus
valută contabilistic aparentă. în realitate ar fi un impozit pe capital
deghizat. Aceste două soluţii n-ar rezolva însă decât în parte
problema lichidităţii Tezaurului.
Note:
1
Până acum Stravolca n-a murit şi sunt sorţi ca să scape, cu toate
cele 5 gloanţe pe care le are în el.
Pentru aceasta, numai o lovitură asupra Băncii Franţei poate da o
formulă utilă.
Cucerim lumea, călare: după succesele continentale, iată că
echipa noastră de cavalerişti, cu ÎL Rang şi Ţopescu în frunte, au
câştigat şi cele mai importante premii la concursul hipic de la
Londra. De când Cavaleria nu mai serveşte la nimic în război, ne-am
creat şi noi o cavalerie excelentă. Posedăm ca nimeni simţul
vremurilor.
Radek, faimosul bolşevic care fusese arestat la Moscova, a fost
pus în libertate, ca recompensă pentru denunţările sale: se zice că
dânsul ar fi înlesnit mai toate arestările din ultima vreme. în toată
Rusia, tulburările se ţin lanţ şi nu se poate încă prevedea cum va fi
sfârşitul. Pentru moment toate şansele sunt pentru Stalin.
 Tonegaru, avocatul care a împuşcat pe Stravolca1, chiar dacă nu e
un iresponsabil e cu siguranţă un ţicnit. Prietenii şi rudele povestesc
despre dânsul fel de fel. Ca copil, a fugit din liceu, s-a îmbarcat pe un
vapor ca „mousse" şi a făcut turul lumii. Ajuns în marină, a împins-o
până la gradul de ofiţer (era deştept) şi ca atare a făcut războiul.
După
război, înainte de a fi avocatul Serviciului Maritim (căci a făcut şi
Dreptul, pe când era în armată), a fost căpitan pe vasele acestui servi-
ciu şi în această calitate a avut deja de furcă cu Justiţia. Vasul pe
care-l comanda transporta un număr destul de mare de oi — peste
1000 — la Alexandria, în Egipt. Pe drum s-au îmbolnăvit mai multe
oi şi au murit. Tonegaru le-a aruncat în marg, şi convins că oile
sufereau de căldură din cauza lânei, a tuns pe cele care au
supravieţuit şi a aruncat şi lâna în mare (zicea el!). Ajuns la
Alexandria, negustorul căruia trebuiau predate oile cu lânăx n-a vrut
să le primească şi a făcut proces. Procesul a durat zece luni. în acest
răstimp, oile care fuseseră date în pază unui crescător, au fatat şi le-a
crescut şi lâna, aşa încât Tonegaru a putut să predea la sfârşitul
procesului numărul de oi încărcat la Constanţa, cu lână cu tot, şi să
scape de bucluc!
Altă istorioară: după câţiva ani de „muncă", zisul Tonegaru
devenise fericitul proprietar al unui imobil în Galaţi; era pe vremea
unei serii de incendii, mai mult sau mai puţin suspecte, în portul
Dunării de Jos, şi prietenul nostru — om prevăzător — a vrut să ia
precauţii pentru cazul izbucnirii unui foc în proprietatea sa. Făcuse
şcoală fiecărui locatar, dând fiecăruia un rol: unul trebuia să
telefoneze pompierilor, altul să dea alarma în casă, un al treilea să
controleze robinetele de apă şi aşa mai departe. într-o seară, a vrut să
controleze dacă fiecare locatar va fi la postul său; s-a dus acasă şi a
început să strige pe scări: foc, foc! Locatarul din etajul de sus s-a
speriat, a sărit pe. fereastră, şi s-a omorât! De aci un interminabil
proces, care a întreţinut ani de zile veselia Palatului de Justiţie.
O altă ispravă a săvârşit-o mai de curând, după ce prima lui soţie
îl părăsise tocmai ca să trăiască cu Stravolca. Tonegaru a pus un
prieten să telefoneze doamnei că primul ei soţ murise şi că
incinerarea lui avea loc chiar în acea zi, la ora cutare. Doamna cu dl
Stravolca s-au îmbrăcat în negru şi s-au dus la ora cuvenită la
Crematoriu, unde tocmai se proceda la incinerarea cuiva. Au depus
flori pe sicriu, dar când să se aşeze au dat cu ochii de Tonegaru viu şi
sănătos aşezat în faţa lor.
Poate că în gândul lui, şi cele cinci lovituri de revolver erau o
farsă!
25 iunie. — Pe chestiunea Spaniei, cele două grupuri de Puteri se
răţoiesc unul faţă de altul, ceea ce încântă presa iudeo-democratică
fiindcă poate vorbi de „gravitatea situaţiei". Ceea ce n-o împiedecă
dealtmintreli să dea printre informaţiile alarmante şi ştirea că „atmo
sfera generală este caracterizată prin acalmie!" N-au intervenit Franţa
şi Anglia când a ocupat Germania zona demilitarizată a Renaniei, şi o
să intervină dacă cumva ar bombarda vreun port spaniol sau chiar
mai multe! Bluf şi copilărie!
Arhiepiscopul Cracoviei, Sapieha şi Guvernul polinez se ceartă
pe cadavrul lui Pilsudski. Arhiepiscopul vrea să-l mute dintr-un turn
într-altul şi Guvernul se opune. Ministerul şi-a dat demisia pe această
chestiune dar Preşedintele a respins-o: Cu toate lecţiile Istoriei,
Polonia continuă să fie un Stat puţin serios.
Pe baza noului text de lege promulgat prin decret, Cancicov a
scos din funcţie sau a suspendat pe termen, o serie de funcţionari
superiori de la Ministerul de Finanţe, vinovaţi de neglijenţă în
controlul operaţiunilor subalternilor lor. Numai să nu fi nimerit
alături, căci pungaşi cunoscuţi n-au fost atinşi prin această viguroasă
iniţiativă a bine intenţionatului ministru.
Regele pleacă azi la Varşovia, cu Voievodul Mihai şi cu Victoraş
Antonescu. Dr. Angelescu a trebuit să sosească la Paris unde inaugu-
rarea pavilionului românesc, la Expoziţie, are loc mâine. Numai
Tătărescu a rămas acasă. Ţară fericită!
Dl Emilian Alexandrescu, prim-preşedinte al Tribunalului Con-
stanţa, a fost suspendat şi dat în judecată „pentru fapte incompatibile
cu demnitatea magistraturii". După ministrul de Finanţe, iată şi pe
ministrul de Justiţie ridicându-se împotriva funcţionarilor necinstiţi.
La spartul târgului...
Familia primului ministru (Madame et Mademoiselle) înapoiată
de la Paris povesteşte:
 „En France, ma chere, e o oroare. Uvrierii români de la
pavilionul nostru era să fie bătuţi de cei francezi, fiindcă au vrut să
lucreze pe , Când aceştia faisaient une greve demonstrative. Les
ouvriers sont les
maîtres. Ah, dar pavilionul nostru, ce eroare, ma chere, e cât al Ger-
maniei de mare, a costat peste 180 milioane. Pourquoi ma chere, ce
gaspillage?" (se vede că sunt pe ducă, şi au devenit cu toţii economi
şi cu durere de banul ţării). „Dar pavilionul Sovietelor, quelle
horreur, e o cartă mare pe un zid, o cartă a imperiului sovietic, cu
puncte care se aprind şi se sting. Şi în limitele Imperiului e cuprinsă
Basarabia!" (Trăiască politica lui Titulescu şi prietenia cu dl
Litvinov!) „Am fost şi la gală la Operă, în loje, invitate de dl şi d-na
VoronoP. M-me Cotnărea- nu (Poisson) avea un collier de perle rose
asupra căruia ochii tuturor erau aţintiţi, iar dl Cotnâreanu (Poisson)
— ah, pardon, Madame Voro- nof, avea unul de briliante mari cât
aluna ce sclipeau de nu te puteai uita la ele! C'etait magnifique".
Ce zice dl ministru Sassu, cel cu demnitatea magistraturii, despre
demnitatea primului ministru, care îşi lasă dama să apară Jn suita"
peştilor şi escrocilor.
Ziarele anunţă că Guvernul va emite 2 miliarde rentă pentru in-
vestiţii în căile ferate, anume pentru construcţii.

Note:
1
D-na Voronof, jidovcuţă frumoasă e vara d-nei Lupescu şi a d-nei
Guşti!!
E ideea mea; expusă Regelui, de a investi cu lopata o monedă
inexistentă în complectarea utilajului nostru economic, după
exemplul Germaniei, urmând ca lichidarea conturilor să se facă odată
cu asanarea acestei monede. Numai că Guvernul complică procedura
prin emisiune de rentă pe care o va lom- barda probabil la Banca
Naţională. Bine şi aşa; încă o idee furată, numai să o aplice cum
trebuie.
Ne civilizăm: la 1 iulie vor începe să circule între Bucureşti şi
Constanţa automotoare aerodinamice cu mare viteză. Linia ferată a
fost consolidată, în unele părţi, în acest scop.
 Cum trece vremea! Maria Josefa, blonda şi frumoasa Arhiducesă
de pe vremea trecerii mele prin Legaţia din Viena, acum 30 de ani,
şi-a celebrat a 70-a aniversare! Cu acest prilej, legitimiştii austrieci i-
au oferit un automobil! Rămâne de văzut dacă această „maşină" o va
face să uite trăsurile cu roate aurite de la Curtea Habsburgilor.
26 iunie. — în Camera Comunelor şedinţă importantă conscarată
„Chestiunii spaniole". S-a vorbit de Spania, dar ca să audă Germania
şi Italia. Au luat cuvântul pe rând Neville Chamberlain, primul
ministru şi Edenicul Anthony, sau domnul de la Externe.
Reprezentaţie bine organizată. Chamberlain a fost plin de
„înţelegere" la adresa Germaniei şi a explicat .justificata" ei atitudine
faţă de mişelescul atentat împotriva vasului „Leipzig". Retragerea
vaselor germane din controlul coastelor spaniole va face cu neputinţă
probabil ca asemenea dezagreabile incidente să se mai întâmple. In
concluzie, dl Neville Chamberlain a definit în modul următor
atitudinea Marii Britanii în urma retragerii vaselor germane şi
italiene din sistemul de control al coastelor spânilor:
„în primul rând trebuie să se împlinească locul lăsat gol în
sistemul de control;
în al doilea rând trebuie să se facă sforţări şi mai mari spre a se
obţine repatrierea tuturor voluntarilor care luptă în Spania".
Primul ministru şi-a terminat declaraţia făcând un călduros apel
la oamenii politici răspunzători din Marea Britanie şi din străinătate
şi i-a rugat să se abţină de la orice acţiune sau cuvinte susceptibile de
a agrava situaţia internaţională, căci dacă toţi vor da dovadă de
prudenţă şi răbdare, pacea poate fi încă salvată (!!) Vorba aia: in
cauaa venenumi Cuvântul de alarmă, dar împăciuitor, al d-lui Prime
Ministre a fost complectat printr-o cuvântare dârză a Edenicului Bel-
Ami, care a făcut şi el următoarele declaraţii:
„Nu putem să ne dezinteresăm de evenimentele care se petrec
acolo, după cum nu ne putem dezinteresa de evenimentele care se pe-
trec oriunde în lume.
Cred că în stadiul actual al înarmărilor noastre şi al unora din pri-
etenii noştrii, nu trebuie să batem totdeauna în retragere când este
vorba de interesele vitale ale Marii Britanii".
 în concluzie Edenel a pus următoarea întrebare: „Fie-va oare
Europa mereu la discreţia unui incident internaţional până când
regula de drept va fi pretutindeni acceptată?"
La jocul de pocker, asemenea tactică e calificată de „bluff4.
Şeba, amicul nostru Beşa, fostul ministru ciocoslovac la
Bucureşti, a fost numit la Shangai. Să fie o palmă pentru noi sau
pentru Beşa?
Depinde de importanţa ce se dă Chinei şi Shangaiului. în tot cazul dl
Şeba e mai la locul lui la Shangai decât la Bucureşti, deşi mai nimerit
ar fi fost să fie trimis în portul Marsiliei, sau la mă-sa acasă.
Regele, însoţit de Voievodul Guliţă, a plecat aseară la Varşovia.
Polonia poate fi fericită, va avea pentru 3 zile un Rege. Şi la noi la
fel, dar pentru motive opuse!
în Franţa, cele mai importante organizaţii patronale din industria
hotelieră au hotărât închiderea tuturor hotelurilor, cafenelelor şi
restaurantelor în semn de protest împotriva introducerii săptămânii
de 40 de ore pentru personalul din aceste întreprinderi. în
comunicatul dat publicităţii nu se indică însă data închiderii
stabilimentelor vizate.
După cum se vede toate contribuie la succesul nenorocitei
Expoziţii Universale din Paris. Cu perspectiva de a nu avea ce mânca
şi unde sta, lumea se va precipita spre Oraşul-Lumină, desigur!
Se zice că, între altele, rivalitatea dintre Anglia şi Germania, în
Spania, ar fi datorită şi năzuinţelor ambelor Puteri de a pune mâna pe
regiunile miniere din nordul peninsulei Iberice. O fi.
Conflictul dintre arhiepiscopul Cracoviei Sapieha şi Guvernul po-
lon ia proporţii. S-a ajuns la mari manifestări populare, în care se cer
capul arhiepiscopului şi o nouă reglementare a raporturilor dintre Stat
şi Vatican. De unde sare iepurele! întotdeauna din pădurea prostiei
omeneşti.
Universul de azi, reproduce în litere groase această perlă din
interviul Majestăţei Sale Titulescu, pe care gazeta Peştelui o sărise
„din inadvertenţă" în publicarea acelui interviu:
„Ţin să se ştie (!!!) că, dacă am fost în trecut în orice clipă (!) în
serviciul naţiunii mele, mă consider şi azi tot în serviciul ei (taci
moi!) şi datoria de a lucra (?) pentru binele ei şi apărarea ei (!!) de
rele, nu va înceta decât odată cu viaţa mea!" Şi oamenii ăştia se iau în
serios! Dl Octavian Goga a sosit la Belgrad. Pe urmele lui Neurath?
27 iunie. — Regele a sosit ieri la ora 4 la Varşovia. I s-a făcut o
primire excepţional de călduroasă; proiectele de „uniune personală"
despre care ne-a vorbit în mai multe rânduri Arcizewski să aibă oare
o bază serioasă, şi să nu fie simple halucinaţii? Primit cu entuziasm şi
alai în gările din Lwow (Lemberg) şi Przemysl, Regele a fost
întâmpinat la Varşovia — dacă ziarele nu exagerează — cu super-alai
şi cu super-en- tuziasm. A fost găzduit, împreună cu Voievodul Mihai
la palatul La- zinski. Seara, la masă, toasturile oficiale, deşi
călduroase, n-au trecut peste nota normală şi banală a unor asemenea
manifestări. Nimic senzaţional afară numai de declaraţia
Preşedintelui Moscicki că ridică Legaţia Poloniei la Bucureşti, la
rangul de Ambasadă. Regele, în răspunsul său, a mulţumit
Preşedintelui, dar mai puţin categoric, s-a mărginit să spună „că se
gândeşte şi el" să transforme Legaţia României din Varşovia în
Ambasadă. Nu că ar ezita; vanitos cum e, trebuie să fie încântat de
propunerea lui Moscicki, dar n-are încă permisiunea stăpânilor de la
Paris. Căci dacă Polonia face Ambasadă la Bucureşti, trebuie să facă
şi Franţa, şi dacă Franţa înfiinţează Ambasadă la Bucureşti, trebuie să
înfiinţeze Ambasadă şi la Praga şi la Belgrad, cel puţin. Şi o să
reclame §i Olanda, şi Danemarca, şi Suedia şi Norvegia, şi Republica
Liberia câte o Ambasadă. Aşa încât iniţiativa Poloniei riscă să
schimbe ierarhia reprezentanţelor diplomatice pe tot globul
pământu-" lui: nu vor mai fi decât Ambasade, şi Legaţiile vor
dispărea. Şi nu va fi nci un rău: suveranitatea Statelor fiind una şi
aceeaşi pentru fiecare din ele, e natural ca şi reprezentanţele lor să fie
puse pe picior de egalitate. Cât timp, Ambasadele au fost rezervate
marilor Puteri, a fost cel puţin un criteriu; dar azi, pentru ce
reprezentantul României, cu 20 milioane locuitori, ar ceda pasul la
Paris, la Londra, la Roma etc., reprezentantului micii Belgii, Turciei
redusă la un trib kurd sau Republicii Chile pe care nimeni n-a văzut-
o? Trăim în vremurile egalităţii democratice, egalitate să fie!
Pe când o parte din poporul polon aclama pe Regele Carol la
Lwow, o altă parte spărgea geamurile arhiepiscopului Sapieha la
Cracovia. Lupta în jurul cădelniţei încăpăţânatului prelat continuă,
dârză. Presa Vaticanului salută cu mare căldură vizita Regelui nostru
în Polonia; să-l creadă oare şi dânsa, deja Rege al Poloniei şi să vadă
într-însul pacificatorul spiritelor?
Hotelierii şi restaurantorii din Franţa au hotărât să-şi închidă
localurile pe ziua de 3 iulie („chestiunea" săptămânii de 40 ore). Cu
Expoziţia deschisă, şi în plin sezon de circulaţie a străinilor, (şi
străinii aduc în Franţa bani, nu glumă) ar fi un dezastru, înainte de
toate pentru tezaurul public. Se pare însă că hotărârea hotelierilor
constitue numai o ameninţare şi că Guvernul va ceda.
Sunt pungaşi şi în Ungaria, nu numai la noi. Consilierul Torday,
de la Ministerul de Agricultură din Budapesta, a fost arestat în urma
constatării unor fraude în stil mare.
Pavilionul României la Expoziţia din Paris a fost în fine
inaugurat şi deschis publicului ieri. O lună şi 26 de zile întârziere,
pentru o expoziţie care trebuie să dureze şase luni — e bine!
Inaugurarea a facut-o dr. Angelescu, „missus Domini". Bine că a
murit Jean Charcot, căci s-ar fi strâmbat de râs în faţa carierei
imbecilului de la sala de gardă a Salpetrierei, de acum 50 de ani!
Keşketu Angelescu a silit astfel pe Guşti — Regele Profitorilor, să-şi
înghită discursul său. Dar Guşti nu l-a înghiţit: a poftit presa, plus
Văcăreasca, şi i-a dat drumul. Iar de ieri, vizitatorii Expoziţiei pot
vizita o porcărie mai mult.
28 Iunie. Titulescu e dezlănţuit şi-şi face de cap.Vrea să se
impună în România prin zarva pe care o face în Occident, graţie
complicităţii presei iudeo-democratice şi a câtorva amici. E cea mai
sigură metodă ca să sape un şanţ şi mai adânc între dânsul şi Regele
Carol al României şi al Poloniei (!). Ziarele ne aduc ecoul unei noi
conferinţe pe care a ţinut-o la Bordeaux, unde acest mutilat al naturii
a fost poftit de mutilaţii de război. Conferinţă cu subiect general:
securitate, pace, rahat. Lecţii Angliei, Franţei (mai ales), lumii
întregi. Titulică Păturică începe sa vorbească ca Messia. Să fie
Balamucul în perspectivă?
Ce e nostim (aproape un sacrilegiu din partea mutilaţilor) e că
conferinţa sa a fost „cuplată" cu una a unui domn Chastenet, primarul
„unei comune din Gironde" (zic ziarele!) care a vorbit despre Statele
Unite! O orgie de democraţie, după cum se vede! Iar după conferinţă,
ilustrul mutilat prin persuasiune a fost sărbătorit la gazeta Petite
Gironde de către directorul ei, dl Chapon (!!!). Ciudate coincidenţe
de nume. Să nu fi fost sărbătoarea democraţiei, ci a neputinţei?
S-au împlinit 15 ani de la moartea lui Take Ionescu. Cum trece
vremea! Cu acest prilej s-a celebrat, ca în toţi anii, un parastas la
Sinaia. Şi ca în toţi anii, supravieţuitorii „takismului" şi-au dat
întâlnire la mormântul fostului lor patron. E interesant de constatat
fidelitatea acestor oameni, care numai prin calităţi morale n-au
strălucit. Probabil că în sufletele cele mai mocirloase rămâne un colţ,
curat, rezervat năzuinţelor către un ideal pe care mizeriile şi
străduinţele vieţii l-au năruit
Stravolca, avocatul care a primit gloanţele lui Tonegaru, a murit
A murit o săptămână după ce a fost împuşcat tocmai când medicii-l
socoteau salvat. „II avait probablement mauvais caractere". Prin
moartea victimei sale, deşi nu era simpatică nimărui, situaţia lui
Tonegaru s-a agravat sensibil.
„Havas" anunţă că în urma retragerii Germaniei din controlul
apelor spaniole, Neurath nu va mai fi invitat la Londra — cum fusese
vorba — Anglia socotind că momentul unei conversaţii anglo-
germane n-ar fi favorabil. Evident
Mare pveniment pe care Universul îl destăinueşte cu caractere
groa se: dl şi d-na Stelian Popeşte au plecat în străinătate.
Vizita Regelui în Polonia continuă în freamăt de glorie şi sunete
de surle. Ziua de ieri a fost zi de paradă. Revistă monstră, în care
Polonia „şi-a etalat" forţele ei militare, cu 250 de avioane zburând
deasupra legiunilor. Regele a fost tăcut colonel al Regimentului 57 de
Infanteri şi a plecat aseară în Poznania, unde va asista azi la manevre,
şi va primi defilarea trupelor îmbrăcat în noua sa uniformă. Trebuie
să fie fericit Lucru mai nostim, e că par şi polinezii fericiţi.
Cum se abuzează de numele Regelui: Gavrilă Marinescu a
povestit lui Şoneriu că înainte de Adunarea Generală a Băncii de
Credit, a venit Hefter la el şi i-a cerut sprijinul Poliţiei pentru cazul în
care s-ar încerca ceva împotriva lui, în cursul şedinţei. Hefter a mai
adăugat că atacă pe Kaufmann şi îi face dificultăţi din ordinul
Regelui transmis prin Mitiţă Constantinescu şi prin Tătărescu.
Marinescu nedumerit s-a dus la Mitiţă să-l întrebe dacă cele spuse de
Hefter simt adevărate. Mitiţă i-a răspuns în doi peri, că nu ştie nimic,
dar că mai bine ar fi un român în locul lui Kaufixîann (Hefter
„destăinuise" lui Gavrilă că dorinţa Regelui era să numească pe
Dorel Dumitrescu în locul lui Kaufmann). Neobţinând un răspuns
clar de la Mitiţă, Gavrilă Marinescu s-a dus la Tătărescu, care a fost
şi mai sibilin şi a sfârşit prin a declara că nu se amestecă în această
afacere. Nelămurit, Maestrul poliţiilor şi-a luat inima în dinţi şi a pus
chestiunea chiar Regelui, al cărui răspuns categoric a fost textual
următorul: „Nu mă amestec într-o chestiune în care n-am ce căuta.
Dar dacă m-aş amesteca, părerea mea este că Kaufmann trebuie să
rămână la locul lui: e foarte bine acolo!"
înapoiat la Poliţie, Gavrilă a chemat pe Hefter, l-a fratat de minci-
nos, şi i-a pus în vedere să se astâmpere dacă nu vrea să dea de
bucluc.
La Iaşi, cu prilejul congresului Ligii Culturale, Iorga şi Cuza au
fraternizat în crezul tinereţelor lor şi au mâncat-amândoi friptură de
jidan, „laşul trebuie românizat" a declarat Apostolul Niculai; a omis
însă să spună cum. Dar ce importanţă are lucrul în sine — vorbele,
goalele vorbe, sunt totul, în viaţa omului!
29 Iunie. Regele şi-a consacrat ziua de ieri Armatei polone.
însoţit de mareşalul Riedz-Smigly şi de colonelul Beck care de astă
dată îşi lăsase fracul în dulap şi îmbrăcase uniforma de artilerist,
Regele a plecat din ajun la Biedrusk, lângă Poznan (Posen), unde s-a
desfăşurat programul de fraternizare cu Armata. Ţi vilii Moscicki,
Victoraş Antonescu şi plenipotenţiarii au rămas la Varşovia. Pe
stăpânul de casă l-a tăcut mareşalul Smigly şi astfel s:a accentuat şi
cu prilejul acestei regale vizite dualismul de conducere din Polonia.
Regele a sosit la gara din apropierea de Biedrusk la ora 6 dimineaţa
şi a pornit numaidecât spre câmpul de manevră unde s-a procedat la
proclamarea Majestăţii Sale ca comandant onorific al Reg.57
Infanterie, în faţa trupei înşirate. Trâmbiţe, defilare, cuvântări
patriotice şi marţiale, nimic n-a lipsit Dacă trebuie să ne încredem în
informaţiile agenţiilor telegrafice, Regele Carol a dovedit cu acest
prilej un talent pe care i l-ar fi invidiat Fregoli: coborât din vagon şi
plecat de la gară în uniformă de mareşal român, a ajuns la câmpul de
manevră şi a primit defilarea Regimentului 57 în uniformă de colonel
polinez. Cum se vede, Regii fac minuni — în Polonia! Toată ziua s-a
petrecut în fel de fel de petreceri marţiale: tiruri de artilerie şi de
aviaţie la poligon, manevre, inspecţii, mese, toasturi — n-a lipsit
nimic. Poznan a căzut pe nan şi Biedrusk pe usk. A fost o fericire
pentru toată lumea, o adevărată beţie. Coloneii polinezi au jurat să
apere România, ca odinioară magnaţii unguri pe Maria Teresia. A fost
şi un moment de adâncă emoţie când Regele a cerut să meargă la
locul bombardat de avioane (după bombardare bineînţeles), să vadă
rezultatul tirului. Generalii au protestat, putea să fie o bombă care să
facă farsa să sară tocmai când nu trebuia; eroic, Regele a insistat, şi a
câştigat astfel o primă victorie în fruntea Armatei Iepurelui-Repede
(traducere exactă a cuvintelor Riedz-Smigly). în rezumat putem
striga nu numai: ura la Balcani — dar şi: ura la Polonia! C'est un
progres".
După ce presa iudeo-democratică ne-a ameninţat zece zile de-a
rândul cu războiul, acum binevoeşte „să înregistreze" o serioasă
destindere — deşi „toate greutăţile nu sunt încă învinse! E un noroc
că nu sunt învinse căci despre ce ar mai scrie harhării din Apus?
Anglia a consimţit Chinei un împrumut de 10 milioane de livre
st. în schimb i-au luat vămile.
Dl Rene Faillet a fost ales preşedinte al Consiliului Municipal din
Paris cu 52 de voturi, contra 25 culese de candidatul comunist. Dată
fiind stare de descompunere politică din Franţa, e un succes pentru
cei care mai speră o îndreptare, şi simt destui, şi printre ei suntem şi
noi, prietenii din afară, care nu confundăm Franţa cu banda de
profitori şi de descreieraţi care au pus stăpânire de dânsa.
Majestatea Sa Malaxa:
Malaxa îşi reface casele din parcul Filipescu şi s-a mutat la Bă-
neasa, într-o vilă de lângă grajdurile cailor săi de curse, până se vor
termina reparaţiile. Or casa e aproape de aeroport, şi aviatorii au
obiceiul să zboare dis-de-dimineaţă, pe la orele 3 sau 4, fiindcă la
acele ore starea atmosferică e mai prielnică — şi când zboară,
avioanele fac zgomot şi împiedică pe dl Malaxa să doarmă. Ordin a
fost dat să se zboare seara, şi nimeni nu mai are voie să se ridice
dimineaţa, ca să nu tulbure somnul Stăpânului Ţării Româneşti.
 Am fost ales preşedintele Asociaţiei Băncilor şi Marilor Industrii
(Clubul Miliardarilor). Acum cinci ani, aceleaşi bănci mă tratau de
bolşevic şi asmuţeau pe Grigoraş Sifllipescu împotriva mea. E o
plăcere să vezi oamenii cu nasul în rahat — şi pentru mine o plăcere
specială să mă văd ales de cei care m-au calomniat şi combătut O
plăcere analogă cu aceea pe care am resimţit-o când am citit
pledoaria lui Rist pentru reducerea datoriilor. Dacă oamenii ar fi mai
puţin pătimaşi, n-ar risca să se contrazică, de la o zi la alta.
30 iunie. Ministerul Chautemps s-a prezentat ieri înaintea
Camerei şi Senatului, cu o declaraţie ministerială ca orişicare alta.
Apel la unirea tuturor şi făgăduiala obişnuită de a soluţiona toate
problemele la ordinea zilei. Camera a votat încredere în Guvern cu
393 de voturi contra 147
Mai interesante decât declaraţia ministerială sunt măsurile care
au fost luate de Guvern în noaptea care a precedat şedinţa Camerei şi
înainte ca programul său să fi fost cunoscut printr-o declaraţie
publică. Astfel s-a dispus închiderea, cu începere de ieri, a bursei de
efecte şi titluri (a Bursei pur şi simplu), spre a se preîntâmpina orice
speculaţie pe timpul dezbaterilor asupra deplinelor puteri. S-a
decretat de asemenea un moratorium, tot cu începere de ieri, pe baza
căruia Debitorul poate cere suspendarea datoriilor comerciale1 care
prevăd plata în aur sau devize. Cambiile nu pot fi protestate.
Dobânda de întârziere va fi egală cu scontul Băncii Franţei.
Guvernul a depus, îndată după citirea declaraţiei la Cameră, un
proiect de depiine puteri, destui de iarg în ce priveşte împuternicirile,
dar într-un singur articol. Deplinele puteri sunt cerute până la 31
august; Guvernul a cerut discutarea lor imediată şi Camera a
consimţit.
Banca Franţei a încetat orice operaţiune de schimb (până la
votarea deplinelor puteri) afară de schimbul pentru turişti. în
consecinţă fran-

Note: 1 Ce zice Rist?

cui n-a mai fost cotat oficial nici la Londra nici la New York, căci
măsurile de la Paris au fost luate de comun acord cu Anglia şi cu
Statele Unite (convenţia monetară tripartită).
Noul ministru de Finanţe, Bonnet, a făcut după <iepunerea
proiectului de depline puteri o lungă expunere înaintea Comisiei
financiare în care a indicat în linii largi, programul de refacere
financiară pe care Guvernul are de gând să-l aplice pe baza
împuternicirilor cerute Parlamentului. în cursul expunerii sale, dl
Bonnet a arătat că deficitul bugetului ordinar pe anul în curs va fi
între 6 şi 7 miliarde franci, iar la bugetul extraordinar de 8I/2
miliarde. Cu privirjp la monedă, ministrul a precizat că ieşirile de aur
s-au ridicat între 1 şi 22 iunie la 5 200 000 000 franci, iar între 23 şi
29 iunie la 2 50t) 000 000 franci. Disponibilităţile tezaurului nu mai
simt azi decât de 20 milioane franci. Tezaurul a trebuit să ceară un
avans la Casa de Depuneri şi Economii în valoare de 400 milioane
franci pentru a face faţă cheltuelilor zilnice1. Dl Bonnet a mai arătat
că fondul de egalizare a schimburilor a terminat rezerva sa de
devize2.
Dl Bonnet a indicat următoarele remedii la îngrijorătoarea stare
de lucruri pe care a constatat-o: l)Suprimarea limitei inferioare a
cursului francului fixată prin legea monetară (legea fixase valoarea
aur a francului între limitele de 48 şi 43 miligrame aur — deşi
actualmente limita inferioară nu e decât atinsă, ea prezintă
inconveniente serioase în cazul unor presiuni prea mari asupra
cursurilor, aşa încât se cere suprimarea ei); 2) sporirea avansurilor
Băncii Franţei în cont curent la 10 miliarde franci; 3) acoperirea
deficitelor prin „ajustări" ale taxelor şi impozitelor directe şi
indirecte.
Cu alte cuvinte, devalorizare şi sporire de dări. Formulele
premergătoare tuturor falimentelor.
Cel mai dobitoc român, Mihalache Dragomirescu, a primit
Premiul Naţional pentru „critică"! E de necrezut! Dar ceea ce e şi
mai de necrezut, e că s-au găsit o droaie de aşa-zişi intelectuali care
să-l sărbătorească printr-un banchet cu discursuri, discursuri tâmpite,
nu e vorba.
Note:
 1
Aci nu mai întreb ce zice Rist, căci Rist căruia nu-i plac
răspunsurile a demisionat din comisia pentru egalizarea schimburilor.
Regele s-a odihnit pe ziua de ieri şi s-a mărginit la manevre
strategice în Varşovia. Ziarele noastre publică fotografii luate la
diferite mese prezidate de Rege şi de Moscicki. Dl Ernest Urdăreanu
ocupă regulat locuri de onoare, îndată după ministrul nostru de
Externe. Ce a ajuns biata ţară românească. Deşi până acum nu văd
donaţia Castelului de vânătoare despre care vorbea Arcizewski, e
totuşi incontestabil că s-a făcut Regelui Carol la Varşovia şi în
Polonia o primire care trece cu mult peste politeţele obişnuite în
asemenea împrejurări. Regele nostru, pe de altă parte, se plimbă de
alaltăieri tot îmbrăcat în colonel polonez.
(Urmează volumul III, 1 iulie- 31 decembrie 1937)
ANEXE
Anexa 1
Textul scrisorii trimise de Prinţul Nicolae Regelui Carol al II-lea, cu
data de 9 aprilie 1937, scrisoare ce a fost citită în şedinţa Cosiliului
de Coroană din aceeaşi zi.
9 aprilie 1937
SIRE,
Următor convorbirii avute ieri 8 crt. cu Majestatea Voastră şi în
urma somaţiei primite de a da în 24 de ore un răspuris privitor la
intenţiile mele de refacere a căsătoriei anulată în 1931, declar:
Ţinând seamă şi de sfaturile primite şi de greutăţile prin care a
trecut Ţara în intervalul de la 1931 şi până astăzi, nu am înţeles să
revin cu cererea de refacere a căsătoriei mele decât la un moment
prielnic (!!) care să nu stingherească nici prestigiul Dinastiei (?) şi
nici interesele Ţării şi de aceea am amânat luarea unei hotărâri
definitive.
Somat însă de cererea categorică a Majestatăţii Voastre de a lua o
hotărâre, declar că:
Nu înţeleg a mă abate nici de la legile onoarei care-mi impun ţinerea
cuvântului dat şi nici de la îndemnul sufletului meu, deci anunţ pe
Majestatea Voastră că în intenţia mea este de a reface căsătoria
anulată. Sunt al Majestatăţii Voastre, cu cel mai profund respect
Nicolae
Textul scrisorii adresată tot în ziua de 9 aprilie 1937 de către Prinţul
Nicolae, Preşedintelui Consiliului de Miniştri.
9 aprilie 1937 DOMNULE PREŞEDINTE AL CONSILIULUI,
Mă refer la scrisoarea dvs. din 13 martie a.c. precum şi la
convorbirea avută ieri 8 crt. cu domnia voastră şi delegaţia
Guvernului şi vă comunic următoarele:
Somat de a da un răspuns în 24 ore la întrebările dvs., declar cele
de mai jos în legătură cu căsătoria ce am contractat în anul 1931 şi
care a fost anulată conform prevederilor art. 12 din Statutul
Membrilor Casei Domnitoare:
 Ţinând seamă de sfaturile primite şi de grutăţile prin care a trecut
Ţara în intervalul de la 1931 şi până astăzi, nu am înţeles să revin cu
cererea de refacere a căsătoriei mele decât la un moment prielnic,
care să nu singherească nici prestigiul Dinastiei şi nici interesele
Ţarii şi de aceea am amânat luarea unei hotărâri definitive.
Somat însă de cererea categorică a domniei voastre de a lua o
hotărâre, declar:
Nu înţeleg a mă abate nici de la legile onoarei care-mi impun
ţinerea cuvântului dat şi nici de la îndemnul sufletului meu, deci vă
anunţ că în intenţia mea este de a reface căsătoria anulată.
Vă rog, Domnule Preşedinte al Consiliului, a lua act de declaraţia
mea, comunicând-o celor în drept şi a primi asigurarea consideraţiei
ce vă păstrez.
Nicolae
Anexa 2
Numărul din foaia Crezul nostru care a provocat arestarea
profesorului Gerota.
Anul III, Nr.56 Făgăraş, I aprilie
193 7
CREZUL NOSTRU
CINSTE Organ independent, apare Cinste
ADEVĂR cînd scapă de cenzură Adevăr
Fondator A.B.
PUTEREA LUPEASCĂI
Ţara întreagă ştie că Făt-Frumos al României Mari are concubină
pe evreica Griinberg zisă Lupescu. Ţara întreagă cunoaşte rolul şi
puternica influenţă pe care o are Lupeasca pe lângă Făt-Frumos în
afacerile de furnituri, avansări şi concesiuni...
Dar Făt-Frumos mai are şi darul de a se aprinde lesne când vede
o femeie frumoasă (şi slavă Domnului că duduile putredului nostru
Highleife nu aşteaptă decât să fie invitate de Făt-Frumos)...
In ultimul timp nevasta lui Auşnit şi nevasta lui Cârnu Munteanu,
director la Radio Difuziune, au devenit favoritele lui Făt-Frumos.
Ambele au fost divorţate de soţii lor, pentru a rămâne cu firma de
amante Regale.
 Dar Lupeasca nu s-a lăsat nici convinsă nici învinsă; ea nu
înţelege ca o alta să-i facă concurenţă în situaţia ei de primă favorită
a lui Făt- Frumos.
Are şi ea oameni şi armele ei cu care-şi impune voinţa... Le-a dat
ordin de a îndepărta pe cele două rivale. Ordinele au fost încercate de
a se executa, dar n-au reuşit decât în parte: una din rivale, deşi
cetăţeancă Română, totuşi profitându-se de faptul că e născută
Italiancă, a fost expulzată peste graniţă.
Cealaltă, fostă nevasta lui Auşnit, oamenii Lupeascăi n-au reuşit
s-o treacă peste graniţă; planul a fost amânat. Ura... să trăiască Făt-
Frumos al României Mari...!
Mimoza Pudica
EXAGERAM INUTILE
Voievodul Mihai pe când era la Fiorenţa la mama sa s-a
îmbolnăvit de apendicită; a fost operat şi s-a însănătoşit. Bucuria
întregului popor, sinceră şi spontană, a fost manifestată sub toate
formele. Şi aceasta era destul... Dumnezeu ne-a ajutat să-l vedem
sănătos.
Dar cu ocazia întoarcerii lui în Bucureşti, lichelele şi linguşitorii
au găsit ocazia să-şi manifeste slugărnicia. Au organizat o primire cu
lume multă, cu manifestări exagerate şi zgomotoase, ca şi cum ar fi
fost vorba de întoarcerea lui Mihai de la cine ştie ce acţiune
războinică...!
Când şcoiiie se închideau din cauza gripei, credem că a fost lipsă
de bun simţ ca să se aducă cercetaşi şi şcolari, noaptea la gară; să
expui pe copii şi elevi la oboseli inutile, de a-i ţine în frig, până
noaptea târziu ca să facă alai... paradă... copilului Mihai?
Regele e tată; natural să-şi iubească copilul. Dar de ce nu iubeşte
şi pe copiii ţării...? căci numai iubire nu se numeşte ceea ce a făcut cu
copiii, la 8 iunie şi acum cu ocazia venirii lui Mihai...!
Nu-l deprinde Majestatea Ta,' pe copilul Ţării, cu fasturi, lux şi
risipă; imprimă-i mai degrabă modestia, seriozitatea şi respectul
pentru sănătatea şi avutul cetăţenilor lui, căci numai aşa va fi iubit de
poporul său.
Teleson
Pagina 2
PENTRU CORNELIU CODREANU ŞEFUL PARTIDULUI
„ TOTUL PENTRU ŢARĂ"
în sentimentul meu de sinceră simpatie pentru multe acţiuni pline
de speranţe pentru viitor ale Partidului „Totul pentru Ţară" mă cred
obligat să fac atent pe dl Codreanu, şeful acestei organizaţii politice,
asupra intenţiilor suspecte ale unor indivizi care se învârtesc şi
activează în numele partidului său.
I. E vorba de individul Mihai Manoilescu pe care-l vedem
nelipsit în diferite manifestaţii ale Partidului „Totul pentru Ţară" deşi
nu este nici chemat, nici invitat.
Ce o fi căutând în mijlocul acestui partid al cărui principiu de
frunte este „cinstea" un om fară cinste, fără morală ca Manoilescu,
care a fost chemat la Tribunal să-şi justifice cum a tăcut averea şi n-a
scăpat decât la Casaţie cu un singur vot (acel vot fiind al unui
membru coruptibil)...
b)Ai citit, d-le Codreanu,,Adevărul" din 20 martie 1937, prin care
Filipescu numeşte pe Manoilescu, traficant de influenţă şi dezertor,
reabilitat prin Tratatul din Bucureşti?
c)Ai citit, d-le Codreanu, ce zice „Dreptatea" din 14 martie a.c.
despre banii studenţilor romanţeni şi despre banii minerilor de la
Soricani luaţi de Manoilescu?
d)N-ai auzit, d-le Codreanu, că Manoilescu e omul Lupeascăi şi
că într-o bună zi Partidul „Totul pentru Ţară" va fi infectat cu miros
de usturofl
A 11-a întrebare:
în numărul 34 din 5 martie 1935 al publicaţiei necenzurate Crezul
Nostru se aduc acuzaţii profesorului Nae Ionescu că a fost subvenţio-
nat de finanţa ovreiască ca să apere pe Lupeasca prin ziarul său „Cu-
vântul" primind (5 milioane) câte 600 000 lei lunar de la Palat.
Aceste acuzaţii au fost citite de mai muite persoane in dosarul pe
care-i are Jean Naum, fostul consilier juridic al Regelui.
Prin sus-menţionatul număr al foaiei „Crezul Nostru" profesorul
Nae Ionescu a fost somat de elevii lui, ca să răspundă, prin orice cale,
ori în vreo întrunire ocazională, dacă sunt sau nu adevărate aceste
acuzaţii ce i se aduc...?
Dar până azi n-a spus nicăieri un cuvânt.
 Şi întreb pe Codreanu dacă activarea şi prezenţa lui Nae Ionescu
(asupra căruia apasă o gravă culpă morală) poate fi compatibilă şi
demnă cu principiile de cinste şi moralitate ce ştim că stă în fruntea
programului „Totul pentru Ţară".
Nu simţi, d-le Codreanu, că profesorul Nae Ionescu miroase a hi-
drogen cu pucioasă marca... Grunberg-Lupescu...?
III. Procesul de la Târgu Mureş, în şedinţă secretă a Tribunalului,
şedinţă din 9 iunie 1936, atunci când unul din inculpaţi a fost audiat
(mi se pare Cantacuzino), a terfelit pe Lupeasca mai rău ca la uşa
cortului...
Dar iată că, ca prin farmec, de atunci nimeni n-a mai zis un
cuvânt de înalta doamnă...
Gurile rele spun că ar fi avut loc un compromis, o tocmeală... în
vederea apropierii unei chemări la Guvern a Partidului „Totul pentru
Ţară".
Deşi eu nu cred, totuşi ia seama scumpe Codrene... Cărlutz nu e
inteligent dar e viclean; e posibil să te prindă în cursă.*;.
Infanteristul activ Dumdum
Anexa 3
Răspunsul Prinţului Nicolae, din 10 aprilie 1937, la scrisoarea pe
care i-a adresat-o profesorul N. Iorga, după ţinerea Consiliului de
Coroană din 9 aprilie.
Reşedinţa Snagov 10 aprilie 1937
IUBITE DOMNULE PROFESOR,
Am primit scrisoarea dvs. şi ţin să vă mulţumesc din toată inlJia
atât pentru sfaturile ce-mi daţi, cât mai ales pentru loialitatea cu care
mi-aţi luat apărarea în Consiliul de Coroană ţinut ieri, 9 crt.
Am regăsit în dvs. şi cu această ocazie ca în toate împrejurările
prin care a trecut Dinastia, sfuletul ales şi spiritul de dreptate care -v-
a călăuzit totdeauna în luarea hotărârilor grele care decideau de
soarta instituţiilor Ţării noastre.
Pentru completa dvs. lămurire vă anexez copia celor două scrisori
ce am adresat d-lui preşedinte al Consiliului de Miniştri ca răspuns la
scrisorile ce mi-a adresat şi care regret că nu au fost aduse la
cunoştinţă nici Consiliului de Coroană şi nici publicului aşa cum s-a
făcut cu scrisorile ce mi-au fost adresate.
 Pentru servirea adevărului şi în legătură cu cele cuprinse în
scrisoarea dvs. ţin să vă declar:
Nu am provocat cu nimic schimbul de scrisori ce a avut loc şi
hotărârile ce s-au luat în Consiliul de Coroană;
Nu am cerut schimbarea stării de fapt în care mă găsesc de la
1931 şi până astăzi;
Am declarat Majestăţii Sale Regelui în ziua de 6 curent, cu
ocazia întrevederii ce am avut, că mă supun la orice hotărâri se vor
lua, însă că nu înţeleg să dau nici un fel de scrisoare de renunţare la
drepturile mele de Principe de Coroană, aşa cum mi se cere!
Cred că din cele expuse vă veţi face convingerea necesară
judecării faptelor asupra cărora, distinsul profesor de istorie şi bun
sfetnic ce am avut, va şti să vorbească la timpul său.
Primiţi, iubite domnule profesor, asigurarea stimei ce totdeauna
v-am păstrat.
Nicolae
Anexa 4
Documentele privitoare la acţiunea Gărzii de Fier în primăvara
anului 1937.
CIRCULARA lui Zizi Cantacuzino în legătură cu scrisoarea A.S.R.
Principelui Nicolae către dl. profesor Nicolae Iorga
Din scrisoarea A.S.R. Prinţului Nicolae către dl. profesor Iorga,
dată din Snagov la 10 aprilie 1937 desprind:
1)Scrisorile Principelui către M.S.Regele şi către dl prim-
ministru din 9 aprilie* nu au fost aduse la cunştinţă nici în ziare şi
ceea ce îmbracă o formă de extremă gravitate, nici în Consiliul de
Coroană.
Un prim-ministru falsifică, minte, doseşte, ascunde, pentru a
smulge o hotărâre îngrozitoare?
2)Principele nu a provocat cu nimic hotărârile luate în Consiliul
de Coroană. Dar atunci cine a provocat?
3) Principele nu a cerut nimic.
4)Principele n-a dat nici o scrisoare de renunţare la drepturile de
Principe de Coroană, aşa cum i s-a cerut şi cum a apărut tendenţios şi
falsificat inducându-se în eroare întreaga opinie publică românească.
în faţa acestei fantastice complotări, ne întrebăm:
 I. Cine răspunde?
II. Ce măsuri vor trebui luate de toţi iubitorii de Ţară pentru ca
infamia pusă la cale în contra Prinţului Nicolae să nu se consume
până la capăt.
(ss) General Cantacuzino
CIRCULARA
lui Zetea Codreanu către legionari cu prilejul obligării studenţilor de
a-şi da în scris cuvântul de onoare că se vor abţine de la orice act sau
manifestare politică.
Către studenţii legionari!
Studenţimea română este chemată să treacă pe sub jugul
umilinţei.
Este o uriaşă jertfă care se cere unui Corp conştient de drepturile
sale într-o ţară.
Dragii mei, Dumnezeu vrea să pună tineretului celui nou în faţă,
toate durerile posibile spre a se învrednici de mântuirea naţiei româ-
neşti. După cum i le-a pus pe umeri însuşi Fiului său pentru
mântuirea lumii. Eu vă dau dezlegare: păliţi cu inima strânsă de
durere pe sub furcile umilinţei pe care, spre a vă dezonora, vi le-au
întins aceşti duşmani, nu părinţi, ai voştri.
" Zizi Cantacuzino face o confuzie: scrisorile din 9 aprilie au fost
citite în Consiliul de Coroană (e drept ci n-au fost date publicităţii
conform hotărârii Consiliului) şi scrisorile la care face aluzie Prinţul
în epistola adresată d-lui Iorga, sunt scrisorile sale anterioare, care
într-adevăr n-au fost aduse la cunoştinţă Consiliului de Coroană şi.
cu atât mai puţin publicate.
Măsunrpe care ei v-o cer, pe lângă că este ilegalitate, pe lângă că
este o impietare asupra drepturilor voastre pe care studentul român
nu le va mai avea, dar orice jidănaş, băiat de prăvălie venit din
Galiţia, Ungaria sau Rusia şi devenit peste noapte cetăţean român, le
are. Pe lângă aceasta, măsura este un îndemn pe faţă la trădare şi
laşitate adresat tineretului.
Cum îşi închipuie Statul şi factorii săi conducători, că o naţie va
putea trăi pe lume cu un tineret căruia Statul i-a făcut şcoala trădării,
a laşităţii, a mişeliei?
 Crima guvernanţilor, sub acest aspect, este atât , de odioasă şi
peri-~ clitează într-atât viitorul neamului acestuia, încât nu există
ceva pe lume care să o poată egala.
Iscăliţi dragii mei, cu sufletul încărcat de dureri şi cu conştiinta
umilirii la care sunteţi expuşi.
Nu uitaţi că toate aceste măsuri sunt îndreptate în contra voastră
numai pentru că trăiţi şi creşteţi în credinţa legionară.
Ţineţi minte, tineri, până la sfârşitul zilelor voastre pe cei ce vor
să facă din noi nişte mişei.
Şi aduceţi-vă aminte că Roma, cea nebiruită, şi Armata romană,
pururea biruitoare, au fost totuşi învinse, definitiv învinse de bieţii,
săracii ucenici şi credincioşi ai Mântuitorului, care urmărind
învăţătura Sa, au primit din partea Romei păgâne şi umilitoare toate
umilinţele şi toate jertfele. Mai târziu, ce vreţi mai uriaşă înfrângere,
toate drapelele armatei care a schingiuit, au omorât şi au batjocorit
semnul crucii, semnul celor umiliţi şi schingiuiţi —s-au prăbuşit.
Carmen Sylva, 2 aprilie 1937
(ss) Corneliu Zelea Codreanu
CIRCULARA nr. 67 a Partidului „ Totul pentru Ţară", semnată de
generalul Cantacuzino-Grănicerul, din 11 aprilie 1937 (după
Consiliul de Coroană care a hotărât aplicarea art. 13 din Statutul
Familiei Regale, Prinţului Nicolae)
Partidul „Totul pentru Ţară" este un partid politic local constituit
prin certificatul nr.9 (sic) din 20 martie 1935 al Comisiei Centrale
Electorale din Ministerul Justiţiei.
Au fost convocaţi toţi şefii de partide de mai multe ori şi acum,
alaltăieri, în cazul Prinţului Nicolae. Eu nu am fost niciodată (convo-
cat). Subliniez ridicolul chemării unui Grigore Filipescu, fără partid,
şi nechemării mele, preşedintele unei organizaţii politice, suficient de
puternică pentru a fi luată în seamă.
La Consiliul de Coroană s-au luat măsuri grave care tulbură
inimile. Nu importă articolul 12 şi 13 ale Regulamentului (sic) Casei
Regale, făcut ad-hoc de Ionel Brătianu contra Prinţului Carol când
era exilat, şi nicidecum contra Prinţului, în vederea că ar putea
ajunge la Tron.
 Nicăieri şi niciodată un Prinţ, dacă a spus să fie lăsat în pace, cum
a spus Prinţul Nicolae, şi nu cere nici posturi, nici onoruri, n-a păţit
absolut nimica dacă a făcut o căsătorie morganatică.
Ceea ce importă însă este lichelismul primului ministru care ne
vorbeşte de. echivoc şi de prestigiul Dinastiei, când admite prezenţa
şi amestecul în treburile Statului a doamnei Lupescu.
Prinţul Nicolae s-a căsătorit de 6 ani, cu o româncă creştină, din
neamul băştinaş al Ţarii, şi nu trăieşte cu o femeie din rasa cu care
Neamul meu se vrăjmăşeşte.pe viaţă şi pe moarte, femeie prin care
azi jidanii şi jidăniţii conduc Ţara.
Prinţul Nicolae are şi copilaşi (inexact), este foarte logic să-i iu-
bească. Nu zic că nu era mai bine să ia fată de împărat, dar cui nu-i
convine n-are decât să nu fie în relaţii cu soţia sa şi, deasupra, Guver-
nul nu are decât să nu-i dea Prinţului, cum şi doreşte, o însărcinare
oficială. Iar, ca să iei deodată şi după 6 ani aceste măsuri
neomenoase, în afară de autoritatea morală ce lipseşte pentru a le lua,
mai este şi un dedesubt. Iată-1: Adevărul este că de 6 ani Prinţul
Nicolae nu a vrut să se plece în faţa doamnei Lupescu şi n-a înţeles
ca soţia sa legitimă şi română şi creştină să devină sluga intrusei
venetice.
Dar ce ingratitudine! îl aduce pe Fratele său pe Tron şi se vede,
pentru motivele arătate mai sus, sechestrat şi arestat de Guvern la
Snagov, umilit, maltratat şi poarte dat afară din Ţara Sa pe care o
iubeşte.
Ţara freamătă de indignare şi de nelinişte. (Nu e vorba de Ţara d-
lui Tătărescu compusă din poliţie, agenţii liberali şi spionii; mai este
şi o altă Ţară în afară de aceasta). în ceea ce ne priveşte, ne vom
expune, după ce ne vom informa cu cea mai mare precizie, punctul
nostru de vedere, printr-un comunicat-manifest adresat Ţării, sau mai
bine-zis acelei părţi din Ţară care n-a fost întrebată la Consiliul de
Coroană.
(ss) General Cantacuzino-Grănicerul
INDICE*
— nume de persoane —
ANGELESCU, C. dr. — 24, 31, 82, 88, 103, 130, 155, 166, 174,
176, 231, 233, 238, 239, 240, 246, 295, 296, 297, 298,316, 321.
ANGELESCU, PAUL — 7, 10, 13, 14, 20, 21, 22, 25, 27, 28, 29,
54, 53,
110, 174, 236. ANTIPA, GR. — 234. ANTONESCU,
EFTIMIE — 28. ANTONESCU, EMANUEL — 30, 59,
220, 239.
ANTONESCU, ION — 78, 111,142. ANTONESCU, VICTOR —
10, 19, 25, 27, 31, 37, 43, 58, 75, 81, 88, 95, 96,
111, 143, 152, 154, 174, 203, 209, 218, 227, 233, 236, 237, 238,
249, 255, 269, 277, 283, 289, 316, 323.
ANTONIADE, M. — 43,274,286, 313. ARAS ROSTU — 237, 253.
ARCIZEWSKI — 218, 299, 300, 320, 327.
ARGHEZI, TUDOR— 261,271,280. ARION, DINU — 153, 196,
222, 230, 295.
AUBOIN, ROGER — 66. AUŞNIT, MAX — 57, 139, 144, 266,
288, 330.
AVERESCU, AL. — 14, 15, 55, 56, 72, 73, 74, 78, 79, 86, 134, 166,
169, 170, 174, 176, 178, 179, 210, 214, 215, 229, 296, 300.
BALDWIN, STANLEY — 132, 223,
237, 241, 248, 250, 271, 279, 312. BARTHOU, LOUIS — 256.
* întocmit de Cristina Arvatu.
BĂDULESCU, VICTOR — 42, 238, 239.
BĂLAN NICULAE, mitropolit — 8, 93, 114,183,303.
BĂLĂCEANU, GOGU — 243.
BECK, JOSEF — 190, 200, 202, 203, 209, 210, 218, 219, 255, 273,
274, 277, 323.
BEJAN, PETRE —89, 92.
BENEŞ EDUARD — 19, 54, 67, 149, 153, 166, 167, 237, 243, 267,
269, 284, 294, 297.
BENTOIU, AURELIAN —89,133, 155.
BIBESCU, ANTON — 226, 227, 254, 255,281,308.
BIBESCU, MARTHA — 132, 159, 162, 170,184,213,242, 244.
BISMARCK, OTTO — 16, 306.
BLAGA, LUCIAN—261.
BLANK, ARISTID — 100, 101, 142, 220, 221,266,288.
BLOMBERG — 250,253,260.
BLUM, LEON — 30, 44,45, 48, 51, 64, 94, 101, 110, 129, 157, 197,
199, 200, 205, 207, 227, 229, 281, 290, 292, 303-
306,310,311,313.
BLUMENFELD, KLEMENT — 150, 151, 152, 192, 215, 216, 231,
232, 233, 249.
BOILĂ, ROMUL — 147.
BOILĂ, ZAHARIA — 147, 151.
BONCOUR, J. PAUL — 107, 299, 300, 301.
BRATU, TRAIAN — 102, 103, 107,
108,223.
BRĂTESCU-VOINEŞTI, AL. — 291.
BRĂTIANU, C.I.C. (DINU) — 24, 72, 78, 82, 84, 88,91,95, 111,
115, 122, 131, 168, 174, 176, 177, 181,221.
BRĂTIANU, GHEORGHE — 16-20, 49, 83, 116, 136, 174, 176,
181,210, 239, 275, 281.
BRĂTIANU, I.C. — 150, 268.
BRĂTIANU, I.I.C. — 56,172, 175,336.
BRĂTIANU, VINTILĂ — 295.
BUCHMANN — 79, 266.
BUZDUGAN, L. — 35,247,248.
CABALLERO, LARGO — 217, 222.
CALLIMACHI, JEAN — 28, 56, 57.
CANCICOV, MIRCEA — 54, 55, 57, 66, 107, 108, 151, 174, 195,
221, 264, 304,313,316.
CANTACUZINO, AL. — 58, 133, 134, 262.
CANTACUZINO, BÂZU — 8.
CANTACUZINO-GRĂN1CERUL, ZIZI — 49, 58, 62, 63, 83, 84,
155, 156, 186, 189, 190, 195, 229, 230, 248, 254, 263,264,333-
335,337.
CARADA, EUGEN1U — 150.
CARANFIL, GH. — 7, 8, 10, 11, 14, 20-22, 25,27-29,51-53, 236.
CAROL AL II-LEA, Rege al României — 10, 13-15, 17, 18, 20, 22-
25, 27, 28, 34, 35, 43,49, 50, 52-57, 60, 61, 67, 71-74, 77-79, 81,
82, 86-94, 97-101, 105, 106, 109, 115, 116, 124, 127, 128, 130,
131, 134, 135, 141, 142, 144, 149-151, 155, 156, 158, 161-166,
169, 171-183, 185-190, 192-195, 197, 200-202, 204, 205, 207,
209, 210, 213, 215-217, 222, 227, 228, 230, 233, 235, 239-241,
244-249, 251-254, 261. 263. 266. 268-270. 273.274. 276-278,
280, 289, 293, 295, 301, 303-305, 312, 316, 317, 319-324, 327,
328, 330,333, 336.
CATARGIU, BARBU — 62, 215.
CĂDERE, VICTOR — 274.
CĂLINESCU, ARMAND — 50, 54, 75, 84, 87, 105, 115, 144, 156,
158, 195, 216, 232, 268, 301.
CĂLINESCU, GEORGE — 261.
CĂMĂRĂŞESCU, ION — 131.
CECROPID, DINU — 20, 118, 129, 145-147, 221,251.
CESIANU, DINU — 46, 49, 197, 199, 213,267.
CHAMBERLAIN, AUSTEN— 132,249.
CHAMBERLAIN, NEVILLE — 66, 132, 237,241,248,318.
CHAUTEMPS — 306, 310, 311, 325.
CHRISSOVELONI, JEAN — 26, 29, 140, 200.
CHURCHILL, WISTON — 296,308.
CIANO, G. — 10, 81, 136, 143, 203, 222, 264.
CIOTORI, DANIEL — 35.
CĂPITĂNEANU, GEORGE — 101.
CISAR, arhiepiscop — 94, 99,153.
CIUGUREANU, DANIEL — 21, 53.
CLAUDEL, PAUL —69.
CONDEESCU, N. — 155.
CONSTANTINESCU, ATTA — 16, 17, 54, 58.
CONSTANTINESCU, MITIŢĂ — 116, 129, 135, 136, 146, 147,
189, 220, 221,238, 259,266, 289, 295, 323.
COSTĂCHESCU, NICOLAE — 78, 103, 129, 144, 156-159, 172,
302.
COSTINESCU, EMIL — 88, 175, 176, 195, 237.
COT, PIERRE — 44, 52, 249,302.
CRAINIC, NICHIFOR — 271.
CRISTEA MIRON, patriarh — 114,152, 241,265.
CREŢULESCU, GH. — 227.
CUZA, A.C. — 72,106,183,323.
DALADIER. EDO ARD - 196. 200. 205, 303,311,314.
DELAVRANCEA, BARBU — 56.
DELAVRANCEA, CELLA — 85.
DELBOS, YVON — 64, 199, 200, 203, 204, 213, 234, 249, 309,
310.
DELEANU, VICTOR — 8, 9, 10.
DISSESCU, CONSTANTIN — 259.
DJUVARA, MIRCEA — 49, 89, 97, 168.
DOBRESCU, DEM. — 245.
DORMANN —51,52, 53.
DUCA, ION, G. — 86, 142, 156, 193, 215, 223.
DUMITRESCU, D. — 41, 53, 212, 323.
DUMITRESCU, PUIU — 56, 109.
DUMITRIU, SERGIU — 167.
EDEN, ANTHONY — 48, 104, 184,
196,236,250, 309,310,318.
EDUARD AL DI-LEA, Rege al Angliei — 40.
EDUARD AL Vm-LEA, Rege al Angliei — 27, 36,41,44,
76,132,312.
EFTIMIU, VICTOR — 272, 294.
ELENA, Principesă a României — 15, 54,186.
ELISABETA, Regină a Greciei — 53, 123, 140, 141.
ENESCU, GEORGE — 226,308.
FABRICIUS. WILHELM — 19, 79. 80, 81,90, 122, 299.
FERDINAND I, Rege al României — 55, 56. 127, 140. 170, 172,
173, 175, 251,268, 270, 273.
FILIPESCU, GRIGORE — 101, 145, 174, 176, 181, 215, 220, 324,
325, 331,336.
FILIPESCU, NICOLAE — 56.
FLORESCU, JEAN, TH. — 56, 100, 145, 176, 275.
FRANASOVICI, RICHARD — 13, 73, 74, 79, 80, 88, 130, 174,
236, 254, 266.
FRANCO FRANCISCO — 16, 33, 58, 70. 143. 145. 229. 235. 237.
246. 252, 257, 285, 287.
FRANZ-FfcRDfNAND, Arhiduce de Hab- sburg— 15, 179, 189.
FRANZ-JOSEF, împărat al Austriei — 179.
FUNDÂŢEANU, N. — 93, 132.
FURTUNA, HORIA — 164, 165, 184.
GAFENCU, GRIGORE — 115.
GAROFLID, C.— 131.
GÂRBOVICEANU, PETRE — 8.
GÂRNEAŢĂ, ILIE — P. 68.
GEORGE AL VI-LEA, Rege al Angliei — 36,61,76,210,214,
230,312.
GEROTA, DIM. — 185, 186, 188, 329.
GHELMEGEANU, MIHAIL — 84, 144, 301.
GHICA, DIMITRIE — 7,43.
GHICA, VLADIMIR — 7.
GIGURTU, ION —142.
GIURESCU, C.C. — 40,«261.
GLATZ — 89, 233, 235.
GOEBBELS, JOSEPH— 112,120.
GOGA, OCTAV1AN —49,87,106,174, 176,180,232, 241, 247, 275,
319.
GOMBOS, GYULLA — 17, 262.
GORING, HERMANN — 17, 19, 20, 24, 112, 116, 122, 147,
196,217.
GRECEANU, NICU — 250,251.
GRIGORCEA, VASILE — 35, 37, 42, 43, 100, 197.
GURIE, mitropolit — p. 68.
GUŞTI, DIMITRIE— 134,321.
HALIPA, PAN —282.
HERESCU, NIC. — 14.
HfiRIOT, EDOUARD — 44.
HITLER ADOLF — 12, 17-20, 24, 25, 33, 36, 48, 61, 64, 80, 96, 97,
112, 119, 121, 123, 146, 147, 153, 169, 195, 216, 217, 235, 244,
250, 258, 306,307, 308.
HOARE, SAMUEL — 132.
HODZA — 61, 136, 149, 284, 286, 289, 292,293.
HORTHY MICLOS —17. 18. 113. 226, 271.
IAMANDI, TEODOR — 61.
IAMANDI, VICTOR — 55, 106, 174, 216.
ILCUS, ION — 16, 17, 18, 19, 20.
ILIESCU, AL. — 9.
ILIESCU, TONI —211.
INCULEŢ, ION — 24, 31, 88, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 171,
173, 175, 176, 177, 185, 233,266.
IOANID, NICU— 127.
IOANIŢESCU, D.R. — 130, 245, 268.
IONESCU-SISEŞTI, GH. — 131, 228, 234.
IORGA, NICOLAE — 54, 56, 64, 66, 68, 72, 82, 90, 92, 109, 110,
128, 133, 147, 155, 162, 165, 168, 169, 174, 175, 176, 177, 179,
181, 182, 188, 189, 197, 224, 241, 243, 258, 259, 261, 262, 271,
277, 280, 300, 323,332, 333, 334.
IRIMESCU, RADU — 13, 22, 26, 28, 29,51,52, 132,209.
IUCA, DIMITRIE — 9, 83, 84, 87, 88, 89,91, 168.
II T, TI . VI I» T .—• N I .—I F FI S S R. I
LULMLFTLV, VJIV1V_H_»JVC JJ, JO, OO, OJ,
87, 99, 108, 122, 174, 175, 176, 177, 181,220, 245, 301.
KAUFMANN, OSKAR — 34, 53, 64, 221,288, 323.
KEMAL ATA TORK—26,29,237,287.
KERCIU — 10.
KIRIŢESCU, AL. — 135.
KOGÂLNICE AN U, MIHAIL — 243.
KROFTA, KAMIL — 54, 67, 104, 152, 154, 159, 236.
KUHN, BELLA — 311.
LAHOVARI, ION —27, 29.
LEBRUN, ALBERT — 46.
LITVINOV, MAXIM — 37, 229, 255, 256, 258, 259, 269, 270, 272,
281, 309,310,313,317,329.
LOVINESCU, EUGEN — 261.
LUCACIU, VASILE — 56.
LUGOŞ1ANU, ION — 81, y6, 100, 169, 229.
LUPESCU, ELENA — 56, 57, 77, 78, 87, 89, 109, 135, 140, 142,
144, 150,
151, 164, 185, 186, 223, 252, 263, 266, 267, 274, 278, 288, 302,
317, 329-332, 336. LUPU, N. dr. — 50, 144, 157, 158, 160, 212,
225,306.
MADGEARU, VIRGIL — 50, 53, 66, 70, 84, 87, 99, 108, 109, 122,
144, 151, 157, 160, 216, 220, 225, 232, 301, 302.
MALAXA, NICOLAE — 57, 115, 116, 118, 119, 138, 139, 140,
141, 142, 147, 171, 172, 195, 266, 267, 304, 324, 325. MAMULEA,
ION — 55,279. MANIU, IULIU — 50,56, 61, 77, 78, 105-107, 129,
130, 144, 147-149, 151, 153, 154, 156-161, 169, 172, 175, 216, 217,
225, 232, 236, 266, 269, 270, 274, 301, 302. MANOILESCU,
MIHAI — 107, 151,
in^ o JO ii i IOJ, IHO, JJ 1.
MANOLESCU— 100, 127, 187. MANOLESCU-îs IRUNUA, GR.
— 131. MARGHILOMAN, AL. — 172, 173, MARIA, Regină a
României — 14, 15,
54, 67, 90, 91, 123, 126, 127, 135, 143, 159, 162, 163, 170, 172,
173, 184, 192, 208, 213-215, 240, 242, 262, 263, 265, 279, 285, 296,
301.
MARIN, VASILE — 49, 58, 60, 62, 68,
78,145, 223. MARINESCU, GAVRILÂ — 7, 88-92, 98, 106,
142, 144, 145, 155, 216, 241, 248, 254, 266, 268, 276, 277, 322, 323.
MASSARYK, J.G. — 243, 276. MAVRODI, GEORGES — 29.
MÂCÂRESCU, G — 156. MEISSNER—17. 18.19. MICESCU,
ISTRATE — 305, 306. MICLESCU, NICOLAE — 101. MIHAI I,
Principe Moştenitor — 45, 54,
55, 61, 86, 132, 176, 186, 197, 209, ' 230, 2 /0, 316, 319, 320,
330.
MIHALACHE, ION — 50. 56, 68, 70. 76, 77, 87, 92, 97, 99, 103,
105, 106, 122, 129, 130, 140, 141, 144, 145, 148, 149, 151, 156-
158, 160, 161, 174, 176, 177, 181, 215, 216, 220, 224, 225, 232,
233, 241, 247, 254, 268, 299, 301,306.
MILCOVENU, ŞERBAN — 265.
MIRBEAU, OCTAVE — 46.
MIRONESCU, G.G. — 49, 54, 56, 74, 172, 175, 301.
MIRTO, EDUARD — 30, 31, 32.
MITILINEU, ION — 90, 273.
MORAND, PAUL — 203.
MORUZOV, MIHAI — 22, 73, 74, 78, 79.
MOSCICKI IGNACY — 209, 213, 230, 247, 255, 267, 268, 269,
272, 273, 277, 299, 320,327.
MOŢA, ION — 49, 58, 60, 61, 62, 68, 70, 78, 145, 223.
MUSSGLINÎ BENITG— 18, oi, 95,96, 122, 136, 169, 201, 203,
212, 216, 217, 226, 237, 241, 253, 257, 260, 289.
NEURATH, CONSTANTIN — 11, 17, 20, 91, 123, 269, 274, 278,
290, 308, 319,322. '
NICOLAE, Principe al României — 54, 109, 127, 128, 132, 141,
143, 163, 164, 171, 172, 173, 175, 176, 177, 179, 180, 181, 182,
185-192, 208, 209, 215, 224, 244, 285, 328, 329, 332-336.
NICULESCU-BUZEŞTI, GR. — 313.
OSICEANU —40,201.
OSTROVSKI, ANDREI — 37, 48, 67, 70,290.
OTTESCU, NICOLAE — 30. 59. 74.
PANGAL, ION — 24, 25,49, 50, 56, 73, 74, 78, 79, 81, 90, 92, 93,
99, 135, 169, 209, 213, 220, 239, 298-301.
FAFACOS1 bA, PhlKfc— 73, 74, 166.
PASICI, NICOLA — 153.
PERIEŢEANU. l.G. — 245. 306.
PETRESCU-COMNEN, N. — 17-20, 87. 90,95-97, 115, 116, 122,
126.
PILSUDSKI JOSEF — 268. 316.
PISANI.T. — 103.
POGONEANU, AL. — 313.
POKLEWSKI-KOZIEL, S. — 134, 208, 215.
POP, VALERIU — 81, 82, 88, 106, 160, 174, 185, 186,217.
POPESCU, STELIAN — 51, 60, 113, 137, 159, 161, 162. 169, 188,
194, 210, 248, 249, 259,265, 277,322.
POPOVICI, MIHAI — 50, 54, 76, 77, 157, 169, 220.
POTÂRCĂ, VIRGIL — 54, 99, 105, 144, 156, 158, 301.
PREZAN, CONST. — 67, 74, 78, 172-177, 180, 181.
PROTOPOPESCU, DRAGOŞ — 107.
RADIAN, AL. — 14,30,50,59,74, 191, 220.
RACOVSKI, CRISTIAN — 145.
RALEA. MIHAIL — 306.
RĂDUCANU, ION — 57.
RĂDULESCU, SA VEL —42,60,83,87.
RIBBENTROP, IOACHIM — 20,246.
RIOŞANU, AL. — 144.
RIST, CH. — 66, 290, 325, 326.
ROCKEFELLER, JOHN — 231, 267.
ROOSEVELT, FRANKLIN — 25, 168, 237, 241.
ROSENBERG, ALFRED — 17, 18, 20, 96, 235, 251, 260.
ROSETTI, C.A. — 150.
ROSETTI-BÂLÂNESCU, AL. — 261.
SADOVEANU, MIHAIL — 94, 99, 216, 231.289.
SAMSONOVICI, NICOLAE —92, 191.
SASSU, V.V. — 66, 89, 101, 175-177, 183, 245, 249, 303,317.
SÂVEANU, N. — 40, 183, 211.
SCANAVI, AL. — 140, 141.
SCHACHT — 19, 116, 117, 119, 129, 147, 237,240,241.
SCHULEMBURG, W.F. — 145,146.
SESCIOREANU, C. — 131» 169, 183, 195, 303.
SLĂVESCU, VICTOR — 107.
SOLA, UGO — 81, 90, 95, 218, 282-285,310.
SOUTZO, PRAT —47, 70.
STALIN, I.V. — 55, 58, 59, 146, 167, 234, 260, 261, 278, 280, 285,
286, 291,302, 307,314.
STÂRCEA — 87, 272, 277.
STELESCU, MIHAI— 71, 214, 223, 229.
STERE, CONSTANTIN — 232.
STOIADINOVia MILAN — 32,136,154, 217,269,
274,286,289,292,293,294.
STURDZA, LUCĂ — 67,99, 100.
ŞEBA —54, 55, 58, 67, 75, 136,318.
ŞEICARU, PAMFIL —155.
ŞENDREA, ŞTEFAN — 79.
ŞONERIU, ION — 32, 130, 164, 184, 189, 212, 254, 322.
ŞTEFĂNESCU-AMZA, C. — 155.
ŞTEFĂNESCU, NAE — 27, 34,35, 131, 147,208, 221,294,304.
ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ, FL. — 297, 298.
ŞTIRBEI, BARBU—173.
TABACOVia N. — 32,57,140,266,267.
TĂTARU, CORIOLAN — 297.
TĂTÂRESCU, GH. — 8, 10, 14, 21-24, 27, 28, 31, 49, 50, 52-54,
65, 67, 71, 73-75, 78-82, 87-92, 95, 97, 98, 101, 103, 105, 109,
111, 115, 118, 127, 128, 130, 136, 141-144, 149, 154, 161, 163,
165, 168, 173-177, 180-183, 185-187, 190-193, 209, 224, 225,
233, 241, 245, 249, 254, 259, 266, 269, 273, 277, 278, 286, 289,
292, 293, 297, 316, 323, 336.
TĂTÂRESCU,NOUCĂ— 8, 10, 28, 249.
TEODORESCU-BRANIŞTE, T. — 231, 232, 233.
THIERRY — 151,172,249,306.
TILEA, V.V. — 130, 233.
TITEANU, EUGEN — 131, 272.
TITULESCU, N. — 17, 30-32, 35, 37, 42, 43, 51, 58, 60, 61, 67-69,
81, 100, 107, 132, 137, 145, 154, 159, 161, 162, 169, 184, 190,
194, 199, 200, 202-205, 217, 227, 233, 253-256, 258, 259, 268-
270, 272, 274, 276, 279, 281, 284, 286, 291, 294, 296, 299, 303,
308, 312, 313, 317,319, 321.
TANCU-IAŞI, GR — 134,150.
TROŢKI, LEON — 146, 260, 261, 278.
TUHACEVSKI — 212, 260, 278, 280, 285.
UICĂ, NICOLAE — 77.
URDĂREANU, ERNEST — 57, 79, 106, 109, 173, 182, 190, 259,
266, 272, 306, 327.
VAIDA-VOIEVOD, AL. — 10, 30, 49, 50, 54, 74, 77, 78, 99, 129,
130, 144, 147, 148, 153, 161, 172, 174, 176, .179, 197, 220, 224,
225, 230, 231, 232, 233, 237, 239, 240, 241, 246, 247, 249, 254,
268,299, 300, 301.
VASILESCU-KARPEN— 131.
VĂITOIANU, ATHUR— 175, 210.
VICTOR EMANUEL, Rege al Italiei — 13, 69, 226.
VIŞOIANU, CONST. — 154.
VLAD, AUREL — 108.
VOROŞILOV, K. — 55, 158, 167, 213, 278, 280, 307.
ZAMFIRESCU, AL. — 210.
ZAMFIRESCU, DUILIU — 87, 144.
ZĂUCEANU, AL. — 25, 27.
ZELEA-CODREANU, CORNELIU — 4960, 62, 63, 68, 77, 78, 84,
86, 87, 100, 102, 105, 106, 133, 134, 144, 150, 151, 185, 186,
190, 195, 196, 222, 223, 229, 254, 274, 275, 297, 331,323,334,
335.

www.dacoromanica.ro
Apărut: octombrie 1999
Tehnoredactare computerizată:
S. N. GEBLESCU

mpaxsMPW E GAS II
S
Str. Zamfir Arbore rv. 5, sector 2, Bucureşti Tel./fax 240 66 77; 092
22 39 31
www.dacoromanica.ro
ISTORIE & POLITICĂ
www.dacoromanica.ro
ISBN 973 - 96599 - 9 - 15