MINISTERUL SĂNĂTĂȚII AL REPUBLICII MOLDOVA

IP UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI

FARMACIE „NICOLAE TESTEMIȚANU”
Cu titlu de manuscris
CZU: 616.314.17-008.1-089

TRATAMENTUL COMPLEX LA PACIENȚII CU

PARODONTITĂ CRONICĂ ȘI EDENTAȚII
323.01– STOMATOLOGIE
Teză de doctor habilitat în științe medicale

Consultanți științifici: GODOROJA PAVEL, doctor habilitat în științe

medicale, profesor universitar
LUPAN ION, doctor habilitat în științe medicale,
profesor universitar
RUDIC VALERIU, doctor habilitat în biologie,
profesor universitar, academician, Om emerit

Autor: FALA VALERIU, doctor în științe medicale,

conferențiar universitar

CHIȘINĂU, 2015
© Fala Valeriu, 2015

2
 CUPRINS
ADNOTARE (lb. română, engleză, rusă) …….......................................................................... 5
LISTA ABREVIERILOR ........................................................................................................... 8
INTRODUCERE ......................................................................................................................... 9
1. MEDICINA PARODONTALĂ ȘI IMPLANTO-PROTETICĂ:
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE ……………….................................................. 21
1.1. Etiologia și patogenia afecțiunilor parodontale (interacțiunea sistemelor stomatognat-
extrastomatognate) ....................................................................................................................... 21
1.2. Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor parodontale cronice ............................................... 32
1.3. Diagnosticul și tratamentul implanto-protetic al pacientului edentat ................................... 40
1.4. Concluzii la capitolul 1 ......................................................................................................... 49
2. MATERIAL ȘI METODE .................................................................................................... 52
2.1. Caracteristica generală a cercetării ....................................................................................... 52
2.2. Metode clinice și paraclinice de examinare
a pacienților cu parodontită cronică și edentații ............................................................................ 57
2.3. Cartografierea microamplitudinilor ECG (ECG dispersion mapping) .................................. 63
2.4. Metode de investigație a metabolismului la pacienții cu parodontită
cronică generalizată și la animale în țesutul hepatic și cardiac .................................................... 65
2.5. Materiale, metode și scheme chirurgicale experimentale pe animale ................................... 68
2.6. Remedii, utilaj și tehnologii aplicate în tratamentul
parodontitei cronice generalizate, edentației și dereglărilor ocluzale ......................................... 70
2.7. Prelucrarea matematico-statistică a rezultatelor obținute ...................................................... 74
2.8. Concluzii la capitolul 2 .......................................................................................................... 74
3. DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL COMPLEX
LA PACIENȚII CU GINGIVITĂ ȘI PARODONTITĂ CRONICĂ
GENERALIZATĂ ..................................................................................................................... 75
3.1. Corelația dintre manifestările clinice ale parodontitei cronice generalizate, ale indentației
și modificările cantitative ale membranei Schneider ………….....………….............................. 75
3.2. Dinamica manifestărilor clinice la pacienții cu gingivită și parodontită cronică generalizată
sub influența tratamentului complex cu administrarea preparatului BioR®.................................. 84
3.3. Manifestările clinice ale parodontitei cronice generalizate și
procesele ischemice preclinice în miocard .................................................................................. 94
3.4. Concluzii la capitolul 3 ....................................................................................................... 106

3
4. PARTICULARITĂȚILE PROCESELOR METABOLICE
SUB INFLUENȚA UTILIZĂRII PREPARATULUI BIOR® ............................................... 108
4.1. Dinamica indicilor metabolici sub influența tratamentului
cu administrarea intragingivală și intramusculară a preparatului BioR® ................................... 108
4.2. Procesele metabolice în țesutul hepatic sub influența preparatului BioR®.......................... 121
4.3. Procesele metabolice în țesutul cardiac sub influența preparatului BioR® ......................... 127
4.4. Concluzii la capitolul 4 ........................................................................................................ 135
5. REABILITAREA MORFOFUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI STOMATOGNAT
LA PACIENȚII EDENTAȚI (studiu clinico-experimental) .............................................................. 137
5.1 Dinamica proceselor de osteoregenerare a defectelor mandibulare prin aplicarea
compoziției Bio-Oss + BioR® (studiu experimental) ................................................................. 137
5.2. Corelațiile dintre indicii cantitativi ai osului rezidual subantral/osului augmentat și
membrana Schneider sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal .. 147
5.3. Optimizarea tratamentului pacientului edentat prin elevarea planșeului sinuzal,
aplicarea diferitor materiale de grefare osoasă în asociere cu BioR® ........................................ 154
5.4. Reabilitarea ocluziei la pacienții edentați ........................................................................... 163
5.5. Concluzii la capitolul 5 ....................................................................................................... 174
SINTEZA REZULTATELOR OBȚINUTE ….………………………………………….... 176
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI PRACTICE .......................................... 198
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 201
ANEXE ..................................................................................................................................... 223
Anexa 1. Brevete de invenție ..................................................................................................... 223
Anexa 2. Acte de aplicare în practică ........................................................................................ 234
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ................................................. 239
CV-ul AUTORULUI ............................................................................................................... 240

4
 ADNOTARE
Fala Valeriu
„Tratamentul complex la pacienții cu parodontită cronică și edentații”
Teză de doctor habilitat în științe medicale

Structura tezei. Lucrarea este expusă pe 200 pagini de text imprimat, constând din: introducere,
6 capitole, concluzii, recomandări, bibliografia care include 375 de surse, adnotări în limbile
română, engleză, rusă, 2 anexe. În teză sunt folosite 58 de figuri și 48 de tabele. Rezultatele
obținute au fost relatate în 53 de publicații științifice.
Cuvinte-cheie: gingivită, parodontită, edentație, diagnostic, tratament complex, optimizare,
dereglări preclinice, indicele miocardului.
Domeniul de studiu și obiectivele lucrării. Optimizarea tratamentului complex al parodontitei
cronice, edentației parțiale și totale se bazează pe diagnosticul multidisciplinar, cu acțiunea
terapeutică complexă la nivelul sistemului stomatognat (1), stării generale a organismului (2),
dereglărilor metabolice asociate cu procesele patologice parodontale (3), organelor parodontită-
țintă (4). Scopul studiului este optimizarea tratamentului complex în asociere cu BioR® al
gingivitei și parodontitei cronice, edentației parțiale și totale, în baza studiului multidisciplinar,
prin: evaluarea corelației manifestărilor clinice ale parodontitei cronice generalizate cu procesele
ischemice preclinice în miocard; studierea corelațiilor dintre densitatea osului alveolar, parametrii
cantitativi (grosimea) ai membranei Schneider, gradul de indentație în sinusul maxilar, în funcție
de gravitatea parodontitei cronice; analiza proceselor metabolice sistemice (in vivo) și în țesutul
hepatic și cardiac (in vitro) sub acțiunea preparatului BioR®; studierea experimentală și clinică a
proceselor de osteoregenerare/osteointegrare cu aplicarea materialelor de grefare în asociere cu
BioR®; analiza comparativă a metodelor de restabilire a ocluziei, la pacienții cu edentații în
corelație cu indicii subiectivi de reabilitare ocluzală.
Noutatea și originalitatea științifică. În premieră au fost relevate particularitățile cantitative ale
membranei Schneider în funcție de calitățile osului alveolar, gradul de indentație și gravitatea
parodontitei; a fost stabilită eficiența preparatului BioR® la pacienții cu gingivită și parodontită
cronică generalizată la nivelele clinic, funcțional, morfologic, metabolic. În baza studiilor in vitro,
în premieră au fost sistematizate particularitățile acțiunii BioR®-ului la nivel metabolic în
țesuturile hepatic și cardiac; a fost optimizată reabilitarea ocluziei în baza indicilor personalizați;
a fost argumentat un nou concept – parodontită–organ–țintă (cord).
Rezultatele principiale noi pentru știință și practică obținute, care au determinat crearea
unei noi direcții științifice sau soluționarea unei probleme științifice aplicative de importanță
majoră, constau în inițierea procesului de conlucrare, sub aspect multidisciplinar, pentru
optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice generalizate și edentației, în baza
acțiunii terapeutice asupra sistemului stomatognat, stării generale a organismului, metabolismului
și activității organelor–țintă.
Semnificația teoretică. S-au extins cunoștințele referitor la manifestarea și evoluția parodontitei
cronice generalizate și a edentației (relațiile dintre structurile dentoparodontale, os alveolar și sinus
maxilar); au fost descrise efectele metabolice modulatoare, de stimulare și diminuare în țesutul
hepatic și cardiac, sub influența BioR®-ului; a fost elaborat conceptul parodontită–organ–țintă
(cord) – suport teoretic nou în diagnosticul și tratamentul complex al parodontitei cronice și
edentației în asociere cu dereglări ischemice preclinice în miocard.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în demonstrarea eficienței preparatului BioR® în funcție de
gravitatea maladiei și căile de administrare (spray, intramuscular, intragingival); evidențierea
semnelor clinice și preclinice la nivelul sistemului stomatognat și a cordului la pacienții cu
parodontită cronică generalizată și edentație; optimizarea tratamentului complex ale parodontitei
cronice generalizate și edentației cu acțiunea concomitentă asupra sistemului stomatognat, stării
generale a organismului, metabolismului și dereglărilor ischemice preclinice în miocard.

5
 SUMMARY
Fala Valeriu
“Complex treatment of patients with chronic periodontitis and edentulism”
Thesis of Doctor of Medical Sciences

Structure of the thesis: the work contains 200 pages of typed text and consists of an introduction,
6 chapters, conclusions, recommendations, bibliography that includes 375 references, summaries
in Romanian, English and Russian, 2 annexes. There are used 58 figures and 48 tables. The
achieved results are published in 53 scientific papers.
Key-words: gingivitis, periodontitis, edentulism, diagnosis, complex treatment, optimization,
preclinical disorders, myocardial index.
The field of the study and the objectives of the thesis: optimization of complex treatment of
chronic periodontitis, partial and complete edentulism, is based on the interdisciplinary diagnosis
with complex therapeutic action on the level of stomatognathic system (1), overall health (2),
metabolic disorders associated with the periodontal pathologic processes (3), periodontitis-target
organs (4). Following the aim of the study, the optimization of the complex treatment of chronic
gingivitis and periodontitis, partial and complete edentulism, in association with BioR®, on the
basis of interdisciplinary study through the evaluation of correlations of clinical manifestations of
chronic generalized periodontitis with the preclinical ischemic myocardial processes; the study of
correlations between the alveolar bone density, quantitative parameters (thickness) of the
Schneiderian membrane, the degree of indentation in the maxillary sinus, based on the severity of
chronic periodontitis; the analysis of the metabolic systemic processes (in vivo) and in hepatic and
cardiac tissues (in vitro), under the influence of BioR®; the experimental and clinical study of the
processes of osteoregeneration/osseointegration using the graft materials in association with
BioR®; the comparative analysis of the occlusal rehabilitation methods in patients with edentulism,
in correlation with the subjective indices of occlusal rehabilitation.
The novelty and scientific originality: for the first time there was revealed the quantitative
peculiarities of the Schneiderian membrane in accordance with alveolar bone characteristics, the
indentation degree and severity of periodontitis; there was established the efficiency of BioR® in
patients with gingivitis and chronic generalized periodontitis on clinical, functional,
morphological, metabolic levels; in an in vitro research, for the first time, there were systematized
peculiarities of BioR® action on metabolic level in hepatic and heart tissues; there was optimized
the rehabilitation of occlusion on the basis of personalized indices; there was supported a new
concept periodontitis–target organ (heart).
The newly obtained results, relevant to science and practice that have determined the
creation of a new scientific direction or a solution of problems that bear a scientific and
practical nature or of a major importance problems are based on the initiation of
multidisciplinary cooperation, for the optimization of the complex treatment of chronic
generalized periodontitis and edentulism, on the basis of therapeutic action on the stomatognathic
system, overall health, metabolism and the activity of target organs.
Theoretical value: there was enhanced the knowledge referring to the manifestation and evolution
of chronic generalized periodontitis and edentulism (the relationship between the dental-
periodontal structures, alveolar bone and maxillary sinus); there were described modulatory
metabolic effects – stimulation and reduction in hepatic and cardiac tissues under the influence of
BioR®; there was developed the concept of periodontitis–target organ (heart) – a new theoretical
support in diagnosis and complex treatment of chronic periodontitis and edentulism associated
with preclinical ischemic myocardial disorders.
The practical value of the work consists of the demonstration of BioR® efficiency in accordance
with the severity of the disease and the routes of administration (spray, intramuscular,
intragingival); identification of preclinical signs on the stomatognathic system level and on the
cardiac system level in patients with chronic generalized periodontitis and edentulism;
optimization of the complex treatment for chronic periodontitis and edentulism with simultaneous
action on the stomatognathic system, overall health, metabolism and preclinical ischemic
myocardial disorders.

6
 РЕЗЮМЕ
Фала Валерий
„Комплексное лечение больных с хроническим пародонтитом и адентией”
Диссертация доктора хабилитат медицинских наук
Структура диссертации. Работа представлена на 200 страницах печатного текста и
состоит из: введения, 6 глав, выводов, рекомендаций, списка литературы, включающего 375
источников, резюме на румынском, английском и русском языках, 2 приложений. В
диссертации использованы 58 рисунков и 48 таблиц. Полученные результаты
опубликованы в 53 научных работах.
Ключевые слова: гингивит, пародонтит, адентия, диагностика, комплексное лечение,
оптимизация, донозологические нарушения.
Область исследования и задачи диссертации. Оптимизация комплексного лечения
хронического пародонтита, частичной и полной адентии на основе междисциплинарной
диагностики и комплексного терапевтического воздействия на стоматогнатическую
систему (1), общее состояние организма (2), метаболические нарушения, связанные с
патологическими процессами пародонта (3), пораженные органы (4). Оптимизация
комплексного лечения гингивита, пародонтита, частичной и полной адентии с
применением BioR®-а, является целью работы и основывается на междисциплинарном
исследовании, включая: изучение корреляции между клиническими проявлениями
хронического генерализированного пародонтита и доклиническими ишемическими
нарушениями в миокарде; изучение взаимосвязей между плотностью альвеолярной кости.
количественными параметрами мембраны Шнайдера (толщинa), степени индентации, в
зависимости от тяжести хронического пародонтита; анализ системных метаболических
процессов (in vivo) печеночной и сердечной тканях (in vitro) под воздействием BioR®-а;
сравнительный анализ методов реабилитации окклюзии у пациентов с пародонтитом и
адентией в соотношении с субьективными показателями окклюзионной реабилитации.
Новизна и научная оригинальность. Впервые были выявлены особенности
изменения мембраны Шнайдера в зависимости от количественных показателей
альвеолярной кости, степени индентации и тяжести пародонтита; выявлена эффективность
терапевтического действия препарата BioR® у больных c гингивитом и хроническим
пародонтитом на клиническом, функциональном, морфологическом, метаболическом
уровнях; на основе экспериментальных исследований in vitro, впервые были выявлены
особенности метаболического действия BioR®-а в тканях печени и сердца; предложены
критерии для оптимизации процесса реабилитации окклюзии на основе индивидуальных
показателей; аргументирована новая концепция: парадонтит–орган-цель (сердце).
Принципиально новые научные и практические результаты, способствующие
созданию нового научного направления или решающие научные, прикладные или
особо важные проблемы, состоят в инициировании междисциплинарного сотрудничества
для оптимизации комплексного лечения хронического пародонтита и адентии на основе
терапевтического воздействия на стоматогнатическую систему, общее состояние
организма, метаболизм и функцию пораженных органов.
Теоретическое значение. Расширились знания относительно проявления и эволюции
хронического пародонтита и адентии (соотношения между денто-пародонтальными
структурами, альвеолярного отростка и верхнечелюстной пазухи); выделено модуляторное
метаболическое действие препарата BioR® в соотношении с другими терапевтическими
эффектами стимуляции или угнетения в тканях печени и сердца; была разработана
концепция парадонтит–орган-цель, которая является основой нового подхода в
реализации диагностики и комплексного лечения хронического пародонтита и адентии у
больных с доклиническими ишемическими нарушениями в миокарде.
Практическая значимость работы состоит в демонстрации эффективности
препарата BioR® в зависимости от тяжести болезни и способов применения (спрей,
внутримышечно, внутридесневое); выявлены доклинические признаки на уровне
стоматогнатной системы и миокарда у пациентов с хроническим генерализированным
пародонтитом и адентией; предложены способы и методы оптимизации комплексного
лечения хронического пародонтита и адентии с одновременным воздействием на
стоматогнатную систему, общее состояние организма, показатели метаболизма и
донозологические ишемические нарушения в миокарде.

7
 LISTA ABREVIERILOR

-GTP – -glutamiltranspeptidază NADP – nicotinamidadenindinucleotidfosfat

AAR – activitate antiradicalică oxidat
AAT – activitate antioxidantă totală NADPH – micotinamidadenindinucleotifosfat
ACE – acetilcolinesterază redus
ADA-aza – adenozindezaminază NADP-MDH – malatdehidrogenaza NADP-
ADP – adenozindifosfat dependentă
ALT – alaninaminotransferază OA – oxaloacetat
AMP – adenozinmonofosfat OHI-S – indicele igienei orale
AMP-aza – adenilatdezaminază OPL – oxidare peroxidică a lipidelor
AST – aspartataminotransferază PBI – indicele hemoragiei (papilla bleeding
ATP – adenozintrifosfat index)
CC – compuși carbonilici PCE – pseudocolinesterază
CD – conjugate cetodionice PG – prostaglandine
DAM – dialdehidă malonică PGE2 – prostaglandina E2
E50 – timpul de înjumătățire (zile) a PMA – indicele papilar marginal alveolar
gravității manifestărilor clinice ale PRF – fibrină îmbogățită cu trombocite
parodontitei cronice (platelet-rich fibrin)
FATR – fosfatază acidă tartratrezistentă RLO – radicali liberi ai oxigenului
GPO – glutationperoxidază SOD – superoxiddismutază
GR – glutationreductază SVA – scala vizuală analogică
G-SH – glutation redus TNF – factor de necroză tumorală
G-S-T – glutation S-transferază VieSID – Școala Vieneză de Stomatologie
HPL – hidroperoxizi ai lipidelor Interdisciplinară
IIP – indice integral parodontal
IL – interleukină
IM – indicele miocardului
IP – indicele parodontal
LPS – lipopolizaharide
MAO A și B – monoaminooxidaza A și B
MD – indicele mobilității dentare
MMP – metaloproteinaze
NAD – nicotinamidadenindinucleotid oxidat

8
INTRODUCERE
Actualitatea problemei
Parodontita cronică reprezintă o afecțiune complexă de origine microbiană, cu evoluție lentă
sau agresivă, care morfologic se caracterizează prin distrugerea elementelor de suport
dentoparodontal, apariția pungilor parodontale și a mobilității dentare [192]. Conform studiilor
epidemiologice publicate de OMS, gingivita și parodontita pot fi calificate ca epidemii – după
vârsta de 30 de ani se manifestă în 65-98% cazuri [227]. Parodontita cronică severă afectează în
jur de 35% din populația SUA și se prognozează că, în anul 2030, numărul persoanelor cu
parodontită cronică în SUA va ajunge la 71 milioane (fiecare a 5-a persoană) [217]. Parodontita
cronică reprezintă o problemă în sănătatea publică nu numai prin creșterea dramatică a numărului
de pacienți, dar și prin consecințele medico-sociale și economice grave [16, 126, 227].
În literatură sunt descrise procedee, metode de diagnostic și de optimizare a tratamentului
complex al parodontitei cronice generalizate în baza factorilor etiopatogenetici, severității
afecțiunii, duratei de manifestare în timp și altor factori, care se referă la acțiunea asupra sistemului
stomatognat [192]. În parodontita cronică generalizată, factorii metabolici constituie un element
important [71]. Tratamentul antibacterian (controlul plăcii bacteriene) la pacienții cu parodontită
cronică generalizată este esențial, deoarece particularitățile microbiocenozei cavității orale
determină evoluția și gradul de afectare a parodontului [192, 294]. În prezent se studiază
multidisciplinar relația dintre boala parodontală și starea generală de sănătate [220]. A apărut
noțiunea de medicină parodontală, care se referă la relația multiplă și complexă dintre afecțiunile
parodontale și starea generală de sănătate. În ultimii ani, se insistă asupra faptului că la elaborarea
planului de tratament complex este necesar de luat în considerare și starea anumitor organe interne,
care au conexiuni patogene multidirecționate cu parodontul afectat [191, 294].
Analiza datelor din literatura de specialitate, demonstrează că astăzi tratamentul parodontitei
cronice nu corespunde pe deplin conceptelor moderne referitor la răspândirea infecției în
organism, cu o invazie în anumite țesuturi și organe, acumularea factorilor toxici și proinflamatori,
dereglarea proceselor metabolice. În consecință, parodontita cronică generalizată poate produce
pierderea timpurie a dinților.
Edentațiile parțiale și cele totale fac parte din cele mai răspândite leziuni ale sistemului
stomatognat, evoluția lor fiind influențată de factori locali și generali [2, 30]. Odată cu apariția
implantologiei orale, insuficiențele proteticii tradiționale sunt compensate de avantajele protezelor
cu sprijin implantar, cu o bună menținere și stabilitate, chiar și pe câmpuri protetice deficitare [2,
30, 40]. Oferta osoasă limitată, datorată fenomenelor de resorbție și atrofie, a concentrat eforturile
cercetătorilor pe dezvoltarea unor tehnici chirurgicale care să permită augmentarea osului

9
disponibil. După cum se știe, diferite materiale folosite în intervențiile chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal, au o serie de neajunsuri (reacțiile imune, infectarea, perioada lungă de resorbție
sau resorbția excesivă, stabilitatea insuficientă a implanturilor etc.) Pentru sporirea eficienței
intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal, se modifică componența materialelor
aplicate, cu includerea diferitor substanțe cu potențial osteogen, cu efecte metabolice și
antiinflamatoare [87]. În acest aspect, aplicarea preparatelor biologic active și adaptogenilor ar
oferi noi posibilități pentru optimizarea tratamentului complex. Reconstruirea tridimensională a
osului disponibil creează toate premisele realizării unei restaurări protetice funcționale și estetice,
fiind totodată factorul principal de extindere a indicațiilor de tratament implanto-protetic,
indiferent de situația clinică inițială [41, 49, 206, 311].
Realizarea dezideratului biomecanic fundamental pentru reușita unui tratament implanto-
protetic este orientată spre distribuția axială și uniformă a forțelor asupra tuturor implanturilor
incluse în restaurare [41, 192, 206, 312]. Elaborarea unor noi tehnologii și metode de reabilitare
ocluzală în tratamentul implanto-protetic al edentației parțiale și celei totale este o problemă
actuală.
Descrierea situației în domeniul de investigare și identificarea problemelor de cercetare
La baza multor maladii stomatologice stau procese inflamatoare, dereglări metabolice și de
osteodestrucție [239]. Eficiența tratamentului, în acest sens, este dependentă de asocierea optimă
a metodelor stomatologice și a celor de corecție metabolică, imunologică, antiinflamatoare și altele
[192, 209, 258]. Una din patologiile stomatologice, în care se manifestă pe deplin procesele
inflamatoare, dereglările metabolice și de osteodestrucție, este parodontita cronică – cea mai
răspândită afecțiune a aparatului dentomaxilar. Maladiile parodontale sunt afecțiuni distructive ale
gingiei și ale suportului dentoparodontal care se dezvoltă prin procesele inflamatoare, provocate
de biofilmul microbian. Actualizările în cadrul clasificării și identificării microorganismelor orale
au dus la o percepere mai realistă a importanței focarului oral de infecție. Rolul etiologic și patogen
al factorilor microbieni (Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia, Actinobacilles
actinomycetemcomitans etc.) se studiază în prezent nu numai în aspectul evoluției parodontitei
cronice, dar și în cel al apariției diferitor procese patologice la distanță, care se mențin datorită
conexiunilor patogene multidirecționale în sistemul patologic parodont–organe interne [220]. S-a
demonstrat că după penetrarea țesuturilor parodontului, bacteriile, substanțele toxice și
proinflamatoare au fost depistate în diferite țesuturi și organe (ficat, pancreas, cord, prostată etc.)
[112, 250]. Cele mai multe investigații sunt dedicate conexiunilor parodontitei cronice cu
afecțiunile cardiovasculare [75, 139, 221, 256] – la pacienții cu parodontită cronică în 26% cazuri
se depistează boala hipertensivă, în 10,6% – boala ischemică cardiacă [327]. Din 1999, după prima

10
publicație a lui R. Ross [247], rolul etiopatogen al inflamației în apariția aterosclerozei este
recunoscut de toți savanții [127, 139, 250, 256]. S-a demonstrat că modificările aterosclerotice ale
vaselor sangvine pot agrava evoluția parodontitei și viceversa – parodontita cronică duce la
agravarea dereglărilor vasculare [241, 292].
Parodontita cronică tratată neadecvat conduce la pierderea dinților, cu apariția în os a
proceselor atrofice [150, 294]. La rândul lor, persoanele edentate au un risc de 1,8 ori mai mare de
a dezvolta maladii cardiace [128], pierderea suportului osos parodontal este asociată cu
ateroscleroza vaselor carotide și coronariene [122, 130], pierderea osoasă cu fiecare 20% conduce
la creșterea cu 40% a incidenței maladiilor cardiovasculare [72].
Prezența dereglărilor în sistemul cardiovascular la pacienții cu parodontită cronică și
edentație reduce eficiența tratamentului [280, 292]. În acest aspect, studierea mecanismelor de
interacțiune a sistemului cardiovascular cu procesele cronice parodontale va crea noi posibilități
de tratament complex. Pentru optimizarea și eficientizarea tratamentului complex al parodontitei
cronice se impune asocierea tratamentului stomatologic cu aplicarea remediilor cu spectru larg de
acțiune (substanțe biologic active, adaptogeni etc.), capabile să acționeze asupra factorilor
patogeni bacterieni, toxici, metabolici, imuni etc. Progresarea și extinderea degradării tisulare la
pacienții cu parodontită cronică conduc la modificări metabolice semnificative – parodontul
devine un rezervor de substanțe toxice în continuă înnoire (endotoxine, exotoxine, citokine etc.)
[294]. Țesutul parodontal și regiunile atrofice ale osului sunt surse de mediatori inflamatori de tip
endocrin (endocrine-like) [231, 294]. Optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice
în baza indicilor metabolici ar constitui o etapă nouă în stomatologia modernă.
În secolul trecut, Hill Tatum a propus intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal
[285]. Ulterior, tratamentul chirurgical al pacientului edentat a fost perfecționat continuu [47].
Aplicarea practică a materialelor pentru plastie osoasă se bazează pe procesul de regenerare
tisulară prin mecanisme de osteogeneză, osteoinducție și osteoconducție [206]. În acest aspect sunt
elaborate diferite compoziții capabile nu numai să inițieze procesele de regenerare tisulară, dar și
să creeze condiții optime pentru inserarea implanturilor. Prezintă interes asocierea la compoziția
materialelor osteoplastice a substanțelor biologic active cu acțiune sanogenă nu numai locală, dar
și generală [12, 35, 46, 51]. Optimizarea tratamentului va crea condițiile morfofuncționale
necesare pentru reabilitarea ocluziei [43].
Ipoteza de lucru
Optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice, edentației parțiale și celei totale
se bazează pe diagnosticul multidisciplinar, cu acțiune terapeutică complexă la nivelul sistemului
stomatognat (1), stării generale a organismului (2), dereglărilor metabolice asociate cu procesele

11
patologice parodontale (3), organelor parodontită-țintă (4).
Scopul studiului. Optimizarea tratamentului complex, în asociere cu BioR®, al gingivitei și
parodontitei cronice generalizate, al edentației parțiale și totale, în baza studiului multidisciplinar.
Obiectivele studiului:
1. Evaluarea proceselor ischemice preclinice în miocard la pacienții cu parodontită cronică
generalizată și edentație sub influența tratamentului complex.
2. Studierea corelației grosimii membranei Schneider, indentației cu gravitatea parodontitei
cronice generalizate; a indicilor cantitativi ai osului rezidual subantral/os augmentat cu grosimea
membranei Schneider în diferite perioade ale intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal.
3. Evaluarea tratamentului complex al gingivitei și al parodontitei cronice generalizate,
indicilor metabolici (in vivo), în țesutul hepatic și cel cardiac (in vitro) sub acțiunea preparatului
BioR®.
4. Analiza influenței BioR®-ului asupra proceselor de osteoregenerare/osteointegrare la
animale cu modelarea defectelor mandibulare.
5. Studierea rolului BioR®-ului în optimizarea intervenției chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal și a metodelor de reabilitare a ocluziei la pacienții edentați.
Metodologia cercetării științifice s-a bazat pe teoriile și conceptele moderne:
 principiile de cercetare multidisciplinară în stomatologie [12, 38, 42, 47, 49];
 concepte ale medicinei parodontale și implanto-protetice moderne [192, 206, 308];
 conceptele de osteogeneză, osteoinducție și osteoconducție [206];
 conceptul VieSID – Dezocluzia consecutivă cu dominanta canină privind diagnosticul și
reabilitarea ocluziei [268];
 conceptul acțiunii modulatoare ale substanțelor biologic active [335, 372].
Noutatea și originalitatea științifică
 A fost demonstrată existența anumitor interconexiuni patogene între gradul de indentație
(proeminare) în sinusul maxilar, gravitatea parodontitei cronice generalizate și modificările
cantitative (grosimea) ale membranei Schneider.
 În premieră a fost demonstrat că la pacienții cu parodontită cronică generalizată și edentații
acțiunea sanogenă a preparatului BioR®, la nivelele clinic, funcțional, morfologic, metabolic, se
manifestă în funcție de gravitatea procesului patologic și căile de administrare a preparatului
(spray, intragingival, intramuscular).
 În baza studiilor clinice in vivo și experimentale in vitro au fost evidențiate și sistematizate

12
particularitățile de acțiune a preparatului BioR® la nivel metabolic: acțiune antioxidantă,
antiradicalică, membranostabilizantă, lizozomotropă, de menținere a echilibrului
proteaze/antiproteaze și a metabolismului mineral-osos.
 În premieră a fost argumentat conceptul parodontită–organ–țintă (cord), ce reflectă
manifestările clinice și preclinice, conexiunile patogene bidirecționale/multidirecționale
bacteriene, toxice, neurogene, metabolic-umorale dintre procesul patologic parodontal și
dereglările ischemice în miocard.
 Pe cale experimentală la animale, în premieră a fost demonstrată optimizarea proceselor
de osteoregenerare și osteointegrare a defectelor osoase mandibulare, sub influența materialelor
bioplastice în asociere cu preparatul BioR®.
 A fost elaborată și brevetată compoziția materialului de grefare osoasă cu includerea
BioR®-ului, care a ameliorat rezultatele intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal și
a diminuat complicațiile posibile.
 Pentru prima dată au fost evidențiate particularitățile de modificare a membranei Schneider
în corelație cu indicii de osteodensitate și procesele de resorbție osoasă după intervenția
chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal.
 A fost elaborată și brevetată optimizarea procesului de reabilitare funcțional-estetică a
ocluziei, cu restabilirea personalizată a parametrilor ocluzali și celor mandibulocranieni la
pacienții cu edentație parțială sau totală, în funcție de rezultatele diagnosticului funcțional al
sistemului stomatognat.
 În premieră, a fost elaborat conceptul parodontită–organ–țintă referitor la optimizarea
tratamentului parodontitei cronice generalizate și a edentației, în baza diagnosticului
multidisciplinar și tratamentului complex, la nivelul sistemului stomatognat, stării generale a
organismului, metabolismului și activității organelor-țintă.
Rezultatele principiale noi pentru știință și practică obținute țin de optimizarea tratamentului
complex al parodontitei cronice generalizate, edentației parțiale și totale, în baza acțiunii
terapeutice complexe și concomitente asupra sistemului stomatognat, stării generale a
organismului, metabolismului și activității organelor parodontită-țintă.
Semnificația teoretică
S-au extins cunoștințele teoretice referitor la influența gradului și lateralității indentației
(rădăcini dentare proeminate în sinusul maxilar) asupra modificărilor cantitative ale membranei
Schneider în corelație cu gradul de manifestare a parodontitei cronice generalizate.
În rezultatul abordării multidisciplinare a problemei parodontitei cronice generalizate și

13
edentației, au fost obținute cunoștințe conceptuale noi privind evoluția parodontitelor cronice cu
implicarea în procesul patologic a cordului (dereglări ischemice preclinice). În baza acestor studii,
a fost elaborat conceptul parodontita–organ–țintă (cord), ce reflectă diferite manifestări clinice și
preclinice. Aceste rezultate creează suportul teoretic pentru o abordare multidisciplinară, în aspect
de diagnostic și terapeutic al pacientului cu parodontită cronică generalizată și edentație.
Preparatul BioR® prezintă o semnificație teoretică importantă în diminuarea proceselor
inflamatorii, în optimizarea proceselor metabolice și de osteogeneză, cu sporirea potențialului
celular cardioprotector și hepatoprotector.
Au o importanță teoretică semnificativă rezultatele obținute referitor la dinamica cantitativă
(grosimea) a membranei Schneider, în funcție de osteodensitatea osului rezidual subantral și
activitatea proceselor de resorbție osoasă, după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului
sinuzal. Au fost confirmate clinic datele experimentale [183, 274] referitor la rolul membranei
Schneider în procesele de osteogeneză, ceea ce extinde viziunile teoretice existente, care explică
potențialul osteogen al structurilor sistemului stomatognat.
Valoarea aplicativă a lucrării
 Analiza particularităților cantitative (grosimea) ale membranei Schneider la pacienții cu
parodontită cronică generalizată și edentație creează posibilitatea de a evidenția sinuzitele
preclinice, acutizarea proceselor sinuzale cronice și aprecierea eficienței tratamentului aplicat.
 Eficiența tratamentului complex al gingivitei și parodontitei cronice generalizate crește
esențial la administrarea diferențiată a preparatului BioR® (spray, intragingival, intramuscular), în
funcție de gravitatea maladiei, dereglările metabolice sistemice și starea funcțională a organelor–
țintă (cord).
 Depistarea la pacienții cu parodontită cronică a manifestărilor preclinice ischemice în
miocard impune realizarea managementului multidisciplinar (stomatologie, cardiologie).
 Optimizarea tratamentului parodontitei cronice se bazează pe identificarea agenților
bacterieni, în special în cazurile rezistente la tratament, pe diagnosticul dereglărilor sistemului
stomatognat, în corelație cu starea generală a organismului, evidențierea dereglărilor umoral-
metabolice, prezența/absența dereglărilor ischemice în miocard.
 Asocierea preparatului BioR® în structura compoziției preparatelor bioplastice, în procesul
de elevare a planșeului sinuzal, sporește eficiența tratamentului, contribuie la osteointegrarea
implanturilor dentare, reduce complicațiile intraoperatorii și postoperatorii.
 În procesul monitorizării pacienților supuși intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal, se va acorda o atenție deosebită proceselor de osteoresorbție și modificărilor cantitative

14
(grosimea) ale membranei sinuzale, pentru a evita complicațiile postoperatorii timpurii și tardive.
 Reabilitarea optimă a ocluziei, optimizarea parametrilor funcționali ocluzali și
mandibulocranieni la pacienții cu edentație parțială sau totală se realizează după restabilirea
integrității structurale a sistemului stomatognat, aplicarea programelor de diagnostic specifice și a
metodelor de corecție a ocluziei în baza conceptului VieSID – Dezocluzia consecutivă cu
dominanta canină.
Rezultatele principale înaintate spre susținere:
 Polimorfismul dereglărilor la pacienții cu parodontită cronică generalizată și edentație
corelează cu procesele de destrucție a suportului dentoparodontal, atrofia procesului alveolar,
gradul și lateralitatea indentației în sinusul maxilar.
 Parodontita cronică generalizată, edentația parțială și cea totală pot fi asociate cu anumite
modificări cantitative ale membranei Schneider.
 Parodontita cronică generalizată se manifestă prin particularități ale dereglărilor
metabolice la nivelele sistemic, hepatic și cardiac.
 Agravarea parodontitei cronice generalizate se poate asocia cu apariția dereglărilor
preclinice ischemice în miocard.
 În cronicizarea procesului parodontal se formează un sistem patologic cu manifestări
clinice și preclinice: parodontită–organ–țintă (cord), cu căi specifice multidirecționale de
interacțiune.
 La pacienții cu parodontită cronică generalizată, preparatul BioR® manifestă anumite
particularități terapeutice, în funcție de calea de administrare (spray, intragingival, intramuscular).
 Asocierea preparatului BioR® în compoziția materialelor bioplastice intensifică procesele
de osteoregenerare și osteointegrare după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal.
 Reabilitarea funcțional-estetică a ocluziei, cu restabilirea valorilor parametrilor ocluzali și
mandibulocranieni la pacienții cu edentație parțială sau totală, se află în corelație cu restabilirea
integrității structurale a sistemului stomatognat, cu rezultatele diagnosticului funcțional specific și
metodele de corecție aplicate.
 Optimizarea tratamentului parodontitelor cronice generalizate și al edentației se realizează
conform programului personalizat, prin acțiunea concomitentă asupra sistemului stomatognat,
stării generale a organismului, metabolismului și organului-țintă (parodontită–organ–țintă (cord).
Implementarea rezultatelor științifice
Rezultatele investigațiilor realizate au fost implementate în Clinica Universitară
”Neuronova”, Chișinău (act nr. 215, 15.02.2014); în procesul didactic la Catedra FECMF a IP

15
USMF „Nicolae Testemițanu”, (act nr. 31, 31.07.2011); la Catedra de otorinolaringologie a IP
USMF „Nicolae Testemițanu”, (act nr. 697, 30.11.2013); la Catedra de medicină alternativă și
complementară a IP USMF „Nicolae Testemițanu”, (act nr. 51, 28.12.2014); la clinica
stomatologică „Omnident” SRL, Chișinău (act nr. 21, 30.09.2012).
Aprobarea rezultatelor științifice
Rezultatele și concluziile principale obținute la tema tezei au fost comunicate și discutate în
cadrul a 55 de reuniuni științifice naționale și internaționale.
Congrese: 1st International Congress of General and Oro-Maxillo-Facial Rehabilitation
„Actualities in dental medicine, classic and modern” (Istanbul, 2015); 20th Congress of the Balkan
Stomatological Society (BaSS) „New interdisciplinary approaches in oral and general
rehabilitation. Jubilee edition” (București, 2015); „Reabilitarea ocluzală a pacienților cu disfuncții
musculo-articulare prin aplicarea tehnologiilor digitale moderne”, al XVIII-lea Congres
Internațional al Uniunii Naționale a Asociațiilor Stomatologice (București, 2014); al XVII-lea
Congres Național al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova (Chișinău, 2014);
Congresul XI al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova (Chișinău, 2001); Congresul
XII al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova (Chișinău, 2003); Congresul XIV al
Asociației Stomatologilor din Republica Moldova (Chișinău, 2008).
Conferințe și simpozioane internaționale: simpozioane internaționale de la Poltava, Ucraina
(2005, 2012, 2013); Zilele francofone medicale dentare. Edițiile: XV, XVI, XVII, XVIII a Zilelor
Facultății de Medicină Dentară (2011–2014), Iași, România; DentArt, Poltava, Ucraina:
„Показания к прямой реставрации зубов”, „Прямая реставрация или непрямая? Верное
решение” (2005), „Фунциональная диагностика – основа направленной терапии” (2011),
„Жевательный орган: состояние, диагностика, реабилитация”, (2012), „Микрохирургия
пародонта” (2013); „Dental Terapeutic Restaurative Treatment”, Lucrările Săptămânii XXVII a
Uniunii Medicale Balcanice (2002); „The confections of the bridge manufacture using the
implantable supports”, Balkan Medical Union (Chișinau, 2009); „Osteoplastic materials”, New
techniques and products (Suzhou, China, 2008): „Osteoplastic Materials”, IV International
Warsaw Invention Show (2010); „Periodontitis-heart-target concept in the modern paradigm of
periodontology” – 20th Congress of the Balkan Stomatological Society (BaSS) – New
Interdisciplinary approaches in oral and general rehabilitation (2015).
Seminare științifico-practice internaționale: „Endodonția” (Moscova, 2004); „Funcțiile și
disfuncțiile articulației temporomandibulare” (Moscova, 2012); „Tratamentul interdisciplinar în
stomatologie” (Moscova, 2013).

16
 Conferințe științifice și simpozioane la expoziții internaționale: „Method of treatment of the
paradont”, Experience Inpex Invention (Pittsburgh, SUA, 2005); Salon international des
inventions des techniques et produits nouveaux, Geneve: „Methode de traitement du periodont”
(2005); Materiaux d'osteoplastie (2006); ”Application of BioR® in stomatology” (2010); „Gel for
treatment of periodontium affections” (2012); „Modern method of dental implant occlusion”
(2013); „Method of prosthetic treatment for temporo-mandibular dysfunctions, to diagnose the
state of occlusion” (2014); „Combined method for fixing dentures by using implanted supports”
(2014); „Therapeutic-prophylactic toothpaste”, European Exhibition of creativity and innovation
(Iași, 2009); Innova, Brussels: „Remedy for treatment of parodentium affections” (2011); „Modern
method in treatment of dental implant occlusion” (2013).
Conferințe științifice naționale: Conferințele anuale ale colaboratorilor USMF „Nicolae
Testemițanu” (2003–2013); conferințe în cadrul expozițiilor MoldExpo, MoldDent (Chișinău,
2008–2014).
Teza a fost discutată și aprobată la ședința Catedrei de Chirurgie OMF, implantologie orală și
stomatologie terapeutică ”Arsenie Guțan”, IP USMF ”Nicolae Testemițanu” din 11.06.2014
(proces verbal nr. 6); Comisia de doctorat, departamentul implantologie, restaurări amovibile,
tehnologie, UMF ”Gr. Popa” Iași, din 27.04.2015 (proces verbal nr. 4); ședința Seminarului
științific de profil „Stomatologie”, din 20.05.2015 (proces verbal nr. 2).
Publicații la tema tezei. În baza materialelor tezei au fost publicate 53 de lucrări științifice,
inclusiv o monografie, 2 ghiduri metodice, 25 articole în reviste recenzate la nivel național, 3
articole în reviste de nivel internațional, dintre care 1 articol în revistă cu impact factor – 2.18, 25
articole în culegeri naționale, 10 teze ale comunicărilor științifice naționale și internaționale, 11
brevete de invenție, o îndrumare metodică.
Cuvinte cheie: gingivită, parodontită, edentație, diagnostic, tratament complex, optimizare,
dereglări preclinice, indicele miocardului.
Sumarul compartimentelor tezei
Teza este expusă pe 200 pagini de text imprimat, include: introducere, 6 capitole, concluzii,
recomandări, este ilustrată cu 58 figuri și 48 tabele, bibliografie cu 375 referințe, adnotări în limbile
română, engleză, rusă, 2 anexe.
În Introducere se argumentează actualitatea studiului, ipoteza de lucru, scopul și obiectivele
cercetării, noutatea și originalitatea științifică, semnificația teoretică, problema științifică
soluționată în teză, valoarea aplicativă a lucrării, postulatele de bază înaintate spre susținere,
implementarea rezultatelor științifice, aprobarea rezultatelor.

17
 În capitolul I (revista literaturii) este analizată etiopatogenia afecțiunilor parodontale în
aspectul interacțiunii sistemelor stomatognat-extrastomatognat. Sunt analizate particularitățile
agenților bacterieni și factorii susceptibilității gazdei în aspectul medicinei parodontale moderne.
Sunt expuse căile de interacțiune între parodontul afectat și organele nonorale, cu accent asupra
afecțiunilor cardiovasculare (dereglările ischemice în miocard, ateroscleroza etc.). Sunt analizate
interrelațiile parodontitei cronice cu factorii metabolici, imunologici, bacterieni, genetici etc. Este
expusă sistematizarea factorilor de risc comuni a parodontitei cronice și a afecțiunilor
cardiovasculare. Un compartiment important este dedicat diagnosticului și tratamentului
conservativ/chirurgical al afecțiunilor parodontale cronice. Prin prisma datelor moderne sunt
analizate diagnosticul și tratamentul implanto-protetic al edentației, factorii care influențează
procesul de osteoregenerare. Conform datelor literaturii moderne, sunt expuși factorii care
influențează procesele de osteoresorbție, osteoregenerare și osteointegrare. Capitolul se încheie cu
expunerea ipotezei de lucru referitor la optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice,
edentației parțiale sau totale.
În capitolul II – Material și metode – sunt descrise metodele și metodologiile de cercetare,
metodele de analiză statistică a rezultatelor obținute. Acest capitol cuprinde caracteristica generală
a studiului, care a inclus cercetări experimentale pe animale și clinico-terapeutice. Design-ul
general al investigațiilor experimentale pe animale și al studiului clinico-terapeutic la pacienții cu
gingivită, parodontită cronică generalizată și edentație, a fost algoritmat conform scopului și
obiectivelor formulate în cercetare. De rând cu metodele tradiționale stomatologice (anamneza,
manifestările clinice, examenul radiologic etc.), au fost aplicate metode noi de investigație (ECG
dispersion mapping). Sunt expuse metodele de studiere a particularităților metabolismului
sistemic (in vivo) în țesutul hepatic și cel cardiac (in vitro). Sunt expuse diferite variante de
tratament conservativ și chirurgical, aplicate în studiu. Pentru prelucrarea statistică au fost folosite
fișe speciale cu acumularea datelor, procesate computerizat prin intermediul soft-urilor Microsoft
Excel, Epilnfo și Social Sciences for Windows v.20.
În capitolul III – Diagnosticul și tratamentul complex la pacienții cu gingivită și parodontită
cronică generalizată – sunt prezentate rezultatele corelației manifestărilor clinice ale parodontitei
cronice, indentației cu modificările cantitative ale membranei Schneider. Sunt expuse rezultatele
privind frecvența indentației uni- și bilaterale în corelație cu gravitatea parodontitei cronice
generalizate. Pentru prima dată au fost sistematizate datele care demonstrează corelația gradului
de indentație a premolarului II, molarilor I, II și III cu gravitatea parodontitei cronice generalizate
și grosimea membranei Schneider. Este analizat detaliat dinamica manifestărilor clinice la pacienți
cu gingivită și parodontită cronică generalizată, sub influența tratamentului complex cu

18
administrarea BioR®-ului. Se analizează valoarea indicilor noi – indicele integral parodontal (IIP)
și indicele E50 (timpul de înjumătățire a gravității parodontitei cronice) pentru monitorizarea în
dinamică a gravității parodontitei cronice și eficienței tratamentului. Este demonstrată eficiența
preparatului biologic activ BioR® în tratamentul complex al gingivitelor și parodontitelor cronice
generalizate, în funcție de gravitatea maladiei, asocierea dereglărilor ischemice preclinice în
miocard și calea de administrare a preparatului (spray bucofaringian, intragingival, intramuscular).
Un compartiment important este descrierea manifestărilor clinice ale parodontitei cronice
generalizate în corelație cu procesele ischemice preclinice în miocard. În premieră au fost descrise
particularitățile probei masticatoare și procedurii de igienizare orală profesională în aspectul
evidențierii dereglărilor ischemice preclinice în miocard și s-a stabilit valoarea diagnostică a
acestor probe.
În capitolul IV (Particularitățile proceselor metabolice sub influența utilizării preparatului
BioR®), informația este prezentată în trei compartimente: dinamica indicilor metabolici sub
influența tratamentului cu administrarea intragingivală și intramusculară a preparatului BioR®;
dinamica proceselor metabolice în țesutul hepatic și cel cardiac, în condiții experimentale pe
animale (șobolani albi). Sunt analizați indicii metabolici ce reflectă acțiunea antioxidantă,
antiradicalică, membranostabilizantă, lizozomotropă. Este argumentată sporirea potențialului
celular cardioprotector și hepatoprotector, efectul BioR®-ului la nivel metabolic, având
preponderent acțiune modulatoare.
În capitolul V – Reabilitarea morfofuncțională a sistemului stomatognat la pacienții edentați
(studiu clinico-experimental) – sunt prezentate și analizate modele experimentale de osteoplastie,
cu aplicarea materialelor bioplastice în asociere cu preparatul BioR®. S-a demonstrat că în procesul
de osteoplastie experimentală, asocierea Bio-Oss-ului cu preparatul BioR® favorizează procesele
de osteoinducție și osteoconducție, micșorează reacțiile antigenice și resorbția excesivă osoasă în
zonele de intervenție. Un compartiment separat îl ocupă analiza corelațiilor indicilor cantitativi ai
membranei Schneider și ai osului alveolar, sub influența intervenției chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal. În premieră s-a demonstrat că grosimea membranei Schneider, în limitele
normei preoperatoriu, crește pronunțat în perioada postoperatorie, cu tendințe de restabilire în
primele 6 luni postoperatorii; grosimea patologică a membranei preoperatoriu, nu se modifică
esențial sub influența intervenției de elevare a planșeului sinuzal; valorile resorbției osoase mai
mari sunt asociate cu diminuarea mai pronunțată a grosimii membranei Schneider. Este relevată
optimizarea tratamentului edentației prin elevarea planșeului sinuzal, aplicarea diferitor compoziții
din materiale de grefare osoasă, în asociere cu BioR®. S-a demonstrat că asocierea BioR®-ului în
structura compoziției materialelor de grefare pentru elevarea planșeului sinuzal duce la reducerea

19
proceselor de resorbție excesivă a osului alveolar în perioada de osteointegrare, micșorează
complicațiile inflamatoare, hemoragiile intra- și postoperatorii, intensitatea durerii în zona
intervenției. Se propune clasificarea complicațiilor conform frecvenței de apariție la pacienții cu
edentații sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal. Sunt expuse
metodele moderne versus metodele tradiționale de reabilitare a ocluziei la pacienții cu edentație.
S-a demonstrat că eficiența reabilitării morfofuncționale a sistemului stomatognat și reducerea
dereglărilor ischemice în miocard la pacienții cu edentații și dereglări ale ocluziei cresc în ordinea
aplicării metodelor convențională–conformativă–reorganizată.
În Sinteza rezultatelor obținute, este descris sistemul patologic parodontită–organ–țintă
(cord), structura și căile patogene/sanogene de interacțiune. De rând cu datele din literatură, sunt
sistematizate rezultatele proprii, care confirmă rolul cordului în calitate de organ parodontită-țintă.
Sunt analizate căile de interacțiune în sistemul patologic parodontită–organ–țintă (cord): în baza
factorului infecțios (bacteremia); neurogenă; umoral-metabolică și a factorilor toxici; în baza
determinismului genetic. Un compartiment aparte îl constituie sinteza rezultatelor obținute
referitor la optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice generalizate și al edentației.
S-a demonstrat că optimizarea diagnosticului și tratamentului complex include acțiuni în mai
multe direcții: sistemul stomatognat; starea generală a organismului; metabolismul (sistemic,
hepatic etc.); parodontită–organ–țintă. Este analizată, multilateral acțiunea sanogenă a
preparatului BioR®, cu evidențierea efectelor modulatoare. Este propus algoritmul
managementului multidisciplinar al pacienților cu parodontită cronică generalizată și edentație, în
viziunea conceptului parodontită–organ–țintă (cord).
Teza este finalizată cu 9 concluzii și 10 recomandări practice.

20
1. MEDICINA PARODONTALĂ ȘI IMPLANTO-PROTETICĂ:
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE (revista literaturii)

1.1. Etiologia și patogenia afecțiunilor parodontale (interacțiunea sistemelor

stomatognat-extrastomatognate)
Parodontita cronică reprezintă o afecțiune complexă de origine microbiană, cu evoluție lentă
sau agresivă, care morfologic se caracterizează prin distrugerea elementelor de suport
dentoparodontal, apariția pungilor parodontale și mobilității dentare [192]. Se prognozează că, în
anul 2030, numărul persoanelor cu parodontită cronică în SUA va ajunge la 71 milioane (fiecare
a 5-a persoană). Parodontita cronică severă afectează în jur de 35% din populația SUA [90, 217],
afecțiunea se manifestă mai frecvent și mai pronunțat la persoane cu vârstă trecută de 50 de ani
[290]. Maladiile parodontale prezintă semne distructive ale gingiei și ale suportului
dentoparodontal, care se dezvoltă prin procese inflamatoare, induse de biofilmul microbian,
principiu enunțat de către Loe și colab. [194]. Inflamația nu se limitează doar la țesuturile
parodontale, bacteriile și mediatorii inflamatori pot să pătrundă în circuitul sangvin și să
disemineze sistemic, având un impact semnificativ asupra inflamației sistemice [294]. Maladia
parodontală nu întotdeauna apare la persoane cu igienă deficitară, care sunt gazde a diverși
patogeni parodontali (gazdă susceptibilă) [192]. Actualmente, determinanții susceptibilității față
de maladia parodontală distructivă nu sunt clar definiți.
Teoria ”focarului infecțios”, care a fost promovată în secolul XIX și începutul secolului XX,
stipula că focarele de sepsis sunt responsabile de inițierea și progresarea unei varietăți mari de boli
inflamatoare [254]. Actualizările recente, în cadrul clasificării și identificării microorganismelor
orale, au dus la o apreciere mai realistă a importanței focarului oral de infecție. În prezent se
studiază profund și multidisciplinar relația dintre afecțiunea parodontală și starea generală de
sănătate. A apărut noțiunea de ”medicină parodontală”, care se referă la relația multiplă și
complexă dintre afecțiunile parodontale și starea generală de sănătate. Unul din postulatele de bază
este că infecția parodontală, prezentă ca inflamație cronică, duce la manifestări nocive la nivel
sistemic.
Încă în 1891, Miller W.D. a descris cavitatea orală drept focarul de infecție prin care
bacteriile și produșii lor intră în părțile adiacente corpului uman sau la distanță de acesta [39]. În
1900, Hunter W. folosește termenul de ”sepsis oral”, pe care îl consideră drept cauză a unor infecții
și maladii (endocardita, meningita etc.).
Câteva specii bacteriene, recunoscute ca fiind asociate cauzal cu parodontita, o simplă
colonizare a nișei subgingivale de către aceste specii nu este însă suficientă pentru apariția maladiei

21
[116]. Printre cei mai frecvenți patogeni parodontali întâlniți sunt 3 specii microaerofile
(Actinobacillus actinomycetemcomitans, Campylobacter rectus și Eikenella corrodens), precum
și 7 specii anaerobe (Porphyromonas gingivalis, Tannerella forsythia, Treponema denticola,
Prevotella intermedia, Fusobacterium nucleatum, Eubacterium și spirochetele). Socransky et al.
[271] divizează patogenii în două grupe de microorganisme: complexul roșu și cel oranj.
Complexul roșu conține trei specii înrudite: T. forsythia, P. gingivalis și T. denticola. El se
consideră a fi cel ce cauzează hemoragia la sondare și creșterea pungilor parodontale. Complexul
oranj include subspeciile F. nucleatum/periodonticum, F. nuc. vincentii, F. nuc. polymorphum, P.
intermedia, P. nigrescens, Peptostreptococcus micros, C. rectus, C. gracilis, C. showae,
Eubacterium nodatum și Streptococcus constellatus, observându-se că precedă colonizării de către
complexul roșu. Autorii evidențiază și alte complexe (galben, verde, violet, albastru) cu diferite
funcții în dezvoltarea procesului patologic (Fig. 1.1). În prezent, este acceptat rolul principal și
determinant al factorului microbian (cauză), ceilalți fiind factori favorizanți sau predispozanți
(factori de risc). Datele OMS, de asemenea confirmă placa microbiană drept cauză primară a
afecțiunilor parodontale [18].

Fig. 1.1. Complexe microbiene subgingivale [268]

Infecția endodontică și cea parodontală la oameni sunt asociate cu microflore complexe, în

care au fost descoperite aproximativ 200 specii în parodontita apicală și mai mult de 500 de specii

22
în parodontita marginală [113, 201]. Nesse a descris o tehnică de calculare a cantității de țesut
parodontal inflamat (Periodontal Inflamed Surface Area, PISA) întru aprecierea sarcinii
inflamatoare prezentate de parodontită [208].
În parodontită infecția nu este limitată doar la gingie sau la cavitatea orală. Infecțiile
nonorale, cauzate de patogeni orali, au fost pentru prima dată descrise acum câteva decenii și
includ, printre altele, endocardita, infecțiile pulmonare, abcesele hepatice și cerebrale [112, 202].
Bacteriile orale, diseminate din leziunile parodontale, mucozale sau endodontice, pot supraviețui
în circuitul sangvin și pot să adere la alte structuri nonorale – locul de minimă rezistență (locus
minoris resistentiae).
Bacteriile parodontale au fost depistate în ateroamele carotide și în alte vase sangvine [136],
dar rolul acestor identificări în patogeneza maladiei vasculare rămâne neclar. Este posibil că aceste
bacterii cauzează destrucția tisulară sau inițiază inflamația. Într-o serie de experimente pe șoareci,
Deshpande ș.a., [121] după administrarea orală de Porphyromonas gingivalis, a identificat aceste
bacterii în fâșiile lipidice din aortă.
Microorganismele ce obțin acces la circuitul sangvin sunt, de obicei, eliminate de sistemul
reticuloendotelial în câteva minute (bacteremia tranzitorie), fără a manifesta simptome clinice
[189]. Bacteriile și antigenii bacterieni, care sunt sistematic dispersați, declanșează o inflamație
sistemică semnificativă. Leucocitele, celulele endoteliale și hepatocitele răspund la factorii de
virulență/bacterii prin secreția mediatorilor proinflamatori (citokine, chemokine, proteina C-
reactivă). La o expunere îndelungată, antigenii reacționează cu anticorpii specifici circulanți și
formează complexe imune, care ulterior amplifică inflamația în zonele de depunere [190]. De
asemenea, mediatorii proinflamatori, precum IL-1β, IL-6, TNF-α și PGE2, produși la nivel local,
în țesuturile gingivale inflamate, pot pătrunde în circulația sangvină și prezenta un impact sistemic,
precum inducerea unei disfuncții endoteliale [59, 129]. Citokinele proinflamatoare, aflate în
circuit, induc dereglări și maladii sistemice asociate cu parodontita.
Devine evident că anume cavitatea orală reprezintă zona de origine a răspândirii
organismelor patogene în alte structuri și sisteme ale organismului. Bacteremia este amplificată
prin procedee mecanice în timpul periajului dentar, masticației, examinării orale, tratamentului
endodontic [243], detartrajului și surfasajului radicular [177]. În parodontita cronică, deja la o
masticație ușoară se eliberează endotoxine bacteriene din cavitatea orală în circuitul sangvin,
inducând producția citokinelor (TNF, IL-1 și PGE2) [143]. În mai multe studii epidemiologice s-a
stabilit că infecția orală, în special parodontita apicală și cea marginală, este factor de risc pentru
maladiile sistemice [75]. Reyes L. et al. [241] evidențiază câteva căi principale de diseminare
sistemică a bacteriilor în parodontita cronică: perturbarea barierelor fizice gingivale; dereglarea

23
mecanismelor de migrare transcelulară; perturbarea proceselor fagocitare. În cadrul maladiei
parodontale, epiteliul pungilor parodontale, ulcerat, inflamat, vulnerabil față de bacterii reprezintă
o poartă de intrare.
În ultimul deceniu au fost publicate numeroase studii care indicau o relație pozitivă sau
negativă între afecțiunile parodontale și maladiile sistemice (maladiile cardiovasculare, diabetul
zaharat, greutatea scăzută la nașterea prematură, osteoporoza). Cercetătorii au lansat diferite
ipoteze privitor la rolul biofilmului parodontal în patogeneza acestor maladii sistemice [75, 139,
220, 294].
Mai multe mecanisme sau căi au fost propuse pentru explicarea asocierii dintre infecțiile
orale și efectele secundare sistemice [108]: răspândirea metastatică a infecției din cavitatea orală,
ca urmare a bacteremiei tranzitorii; efectele toxinelor microbiene orale circulante și inflamația
metastatică cauzată de leziuni imunologice induse de microorganismele orale. Se evidențiază trei
căi de interacțiune între parodontul afectat și organele nonorale (Fig. 1.2): diseminarea sistemică
a bacteriilor (bacteremia); inflamația sistemică (interleukine etc.) și endotoxemia (bacteriile sunt
înghițite și prin efecte nocive asupra tractului digestiv provoacă endotoxemia) [161]. Biofilmul
parodontal ar putea afecta susceptibilitatea gazdei la maladiile sistemice prin trei căi: prin factorii
de risc comuni; prin biofilmul subgingival, ce acționează ca rezervor de bacterii gram-negative, și
prin intermediul parodontului, care acționează ca un rezervor de mediatori proinflamatori [112].

Fig. 1.2. Căile de interacțiune între parodontul afectat și organele nonorale [152]

24
 La pacienții cu afecțiuni parodontale persistă aceiași factori de risc ca și la pacienții cu
maladii cardiovasculare, printre care: vârsta; sexul (predominant bărbații); statutul socioeconomic
vulnerabil; stresul și fumatul [71]. În același timp, o mare parte din pacienți cu afecțiuni
parodontale, prezintă de asemenea și maladii cardiovasculare [193].
Raportul aprobat de Academia Americană de Parodontologie recomandă ”Pacienții și
prestatorii de servicii de sănătate trebuie să fie informați că intervențiile parodontale pot preveni
debutul sau progresarea maladiilor induse de ateroscleroză” [254]. Meurman ș.a. au raportat o
creștere de 20% a riscului de maladie cardiovasculară la pacienții cu afecțiuni parodontale [204].
Parodontita este asociată în 26% cazuri cu maladia hipertensivă, în 10,6% – cu maladia ischemică
[327].
Riscul relativ pentru evenimente fatale al maladiei cardiace coronariene, crește pentru
bărbați și femei odată cu pierderea dinților [162]. Persoanele cu un număr mic de dinți raportați
(≤10) prezentau un risc semnificativ mărit de maladii cardiace coronare, în comparație cu
persoanele cu un număr mai mare de dinți prezenți (25 și mai mult). Indivizii cu o valoare a
numărului de dinți pierduți mai mare decât mediana specifică vârstei prezintă un risc semnificativ
sporit al deceselor, cauzate de infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral [56]. Aceste
riscuri sporite au fost prezente atât la bărbați, cât și la femei, indiferent de statutul de fumător.
Parodontita cronică sporește nivelul concentrației sistemice a mediatorilor proinflamatori,
care pot contribui la apariția maladiilor cardiovasculare, iar tratamentul parodontal reduce acest
nivel [223, 292].
Există dovezi privind existența unei relații directe între agenții microbieni parodontali
(Actinobacillus actinomycetemcomitans, P. gingivalis, Treponema denticola, Tannerella
forsythia) și ateroscleroza preclinică, independent de proteina C-reactivă [122].
Pussinen ș.a. [236] au constatat că parodontita diminuează potența antiaterogenică a
lipoproteinelor de densitate înaltă (high density lipoprotein), astfel sporind riscul apariției
maladiilor cardiovasculare. Experimentele pe modele-animale demonstrează că infecțiile
specifice, cu patogeni parodontali pot accelera aterogeneza. Spre exemplu, șoarecii heterozigoți și
homozigoți, cu deficit congenital de apolipoproteină-E, prezintă un nivel sporit al apariției
aterosclerozei aortale la administrarea intravenoasă de P. gingivalis [99, 147, 189].
În cazul unui experiment efectuat pe porci normocolesterolemici, s-a observat declanșarea
la aceștia a leziunilor coronare și aortale la aplicarea P. gingivalis [86]. Prin investigarea cu
eșantionarea plăcilor ateromatoase carotide, Cairo ș.a. [94] au detectat ADN-ul T. forsythia în 79%
din eșantioane, F. nucleatum – 63%, P. intermedia – 53%, P. gingivalis – 37% și A.
actinomycetemcomitans – 5%.

25
 Etiologic, aterogeneza poate fi provocată prin 2 căi la prezența cronică a bacteriilor
parodontale: (1) invazie directă în peretele arterial [136] și (2) eliberare, ca răspuns la infecție, a
mediatorilor proinflamatori sistemici, cu efecte aterogene [197]. Patogenii parodontali obișnuiți,
precum P. gingivalis, aderă și invadează variate celule vasculare umane. Această bacterie poate
invada celulele endoteliale cardiace și aortice [121], inducând proliferarea celulelor musculare
netede, cu cauzarea destrucției și afectarea funcționalității vasomotoare a celulelor endoteliale [59,
106]. Infectarea celulelor endoteliale aortale cu P. gingivalis provoacă un răspuns procoagulator,
cu un posibil rol vasculopatic [247].
S-au expus o serie de ipoteze referitor la mecanismele ce ar explica rolul patologic potențial
al maladiei parodontale în cadrul etiologiei maladiilor cardiovasculare: mecanismele directe –
bacteriile și produsele acestora, ce penetrează pereții vasculari (endoteliul), direct, prin intermediul
circuitului sangvin afectează procesul de formare și/sau evoluția plăcii ateromatoase; mecanismele
indirecte – prin intermediul cărora maladia parodontală poate afecta organele cardiovasculare,
precum: colesterolul seric total și cel cu lipoproteine de densitate joasă; tensiunea arterială;
metabolismul glucozei, agregarea trombocitelor etc.
Câteva studii observaționale au prezentat asocieri semnificative între afecțiunea parodontală
și nivelul seric total al colesterolului [173]. Proteina C-reactivă persistă la disfuncția endotelială,
iar nivelele sporite ale acesteia explică legătura dintre afecțiunile parodontale și maladiile
cardiovasculare [59, 163, 173]. La pacienții cu afecțiuni parodontale, cu nivele sporite plasmatice
ale TNF-α și ale fibrinogenului, există și o asociere a creșterii grosimii intima-media la nivelul
arterei carotide [193].
Un mecanism adițional este prezentat în cadrul ipotezei ”mimicriei moleculare” [262].
Aceasta se bazează pe importanța răspunsului imun în cadrul aterogenezei. Produsele bacteriene
și/sau mediatorii proinflamatori pot induce faptul ca endoteliul, la rândul său, să producă factori
de protecție a gazdei împotriva proteinelor bacteriene. Acest răspuns imun în cadrul plăcilor
ateromatoase, poate exacerba inflamația deja prezentă, astfel promovând apariția, evoluția și
stabilitatea acesteia.
În peste 60 de publicații au fost studiate și realizate aprecieri cantitative ale riscurilor din
afecțiunile cardiace (maladia cardiacă coronariană, infarctul miocardic, sindromul coronar acut).
Majoritatea acestor studii au prezentat asocieri semnificative între maladia parodontală și aceste
afecțiuni [124]. Atunci când P. gingivalis este prezent la nivelul pungilor parodontale, există un
risc de 2,8 ori mai mare de apariție a infarctului miocardic. S-a demonstrat că pierderea masei
osoase cu 20% este asociată cu creșterea incidenței bolilor cardiovasculare cu 40% [72]. Noi
descoperiri sugerează că, de fapt, pierderea dinților semnifică legătura dintre bolile

26
cardiovasculare și sănătatea orală. Elter ș.a. [128] concluzionează, în studiul său, că la persoanele
edentate riscul de apariție a maladiilor cardiace coronariene este de 1,8 ori mai mare. La pierderea
dinților, riscul relativ de apariție a maladiilor coronare cardiace constituia 1,36 pentru bărbați și
1,64 pentru femei [162]. Pierderea amplă a suportului osos parodontal a fost asociată cu
ateroscleroza carotidă, independent de alți factori [122, 130]. Pierderea dinților a fost asociată cu
probabilitatea sporită a deceselor în urma infarctului miocardic [56]. Grosimea medie a plăcii
carotidiene a fost semnificativ mai mare la pacienții cu pierdere amplă a suportului osos parodontal
(≥50%) în comparație cu acei a căror pierdere a suportului osos parodontal era mai redusă (<50 %)
[130].
Sunt peste 1000 de cazuri clinice care asociază procedurile stomatologice sau afecțiunile
dentare cu declanșarea endocarditei [125]. De asemenea, experimentele multiple pe modele-
animale (șobolani, iepuri, câini) au arătat că bacteriile orale și chiar extracția dentară pot provoca
endocardita [149]. Drangsholt [125] a studiat literatura publicată din 1930 până în 1996 și a
concluzionat că incidența endocarditei infecțioase variază între 0,70 și 6,8 per 100 000 persoane-
ani; 8% din toate cazurile de endocardită infecțioasă sunt asociate cu afecțiunea parodontală.
Bacteremia timpurie/inițială poate pregăti suprafața endotelială a valvelor cardiace pe durata a mai
multor ani și va promova îngroșarea primară a valvelor. Aceasta face ca valva să fie susceptibilă
la aderarea ulterioară și colonizarea bacteriană. Bacteremia târzie poate dura de la câteva zile la
câteva săptămâni și permite bacteriilor să adere, colonizând valva, rezultatul fiind o infecție
fulminantă specifică.
Parodontul inflamat lansează citokine inflamatoare, lipopolizaharide bacteriene și bacterii în
circulația sistemică, acestea inducând dezvoltarea aterosclerozei și afectând coagularea, funcția
trombocitelor, sinteza prostaglandinelor, astfel contribuind la declanșarea unui accident vascular
cerebral sau cardiac. Starea nesatisfăcătoare orală era întâlnită mai des la pacienți cu infarct
cerebral decât la cei din grupul de control [241]. Alt studiu a arătat că patologiile orale și dentare
severe erau semnificativ asociate cu diagnoza de accident vascular cerebral [196]. Pacienții cu
parodontită cronică severă au un risc de 4,3 ori mai mare de apariție a ictusului ischemic, în
comparație cu persoanele fără afectarea parodontului sau cu manifestări ușoare ale afecțiunii
parodontale [246].
Sindromul parodontal sever deseori coexistă cu diabetul zaharat. Diabetul este un factor de
risc în afecțiunile parodontale. Legătura reciprocă dintre afecțiunea parodontală și statusul diabetic
(predispunere/exacerbare) atrage o atenție sporită [98]. Este bine cunoscut faptul că diabeticii sunt
mai susceptibili la apariția afecțiunilor parodontale decât nondiabeticii și severitatea parodontitei
este asociată cu durata diabetului [286]. Prevenția și managementul afecțiunilor parodontale

27
trebuie să fie considerate ca parte integrantă a managementului diabetic. Mulți cercetători au
observat corelații pozitive între calitatea controlului glicemic și pierderea atașamentului
dentoparodontal [103].
Descoperirile epidemiologice privind asocierea afecțiunii parodontale și diabetului sunt
susținute de datele studiilor experimentale, ce demonstrează efectele hiperglicemice ale câtorva
citokine proinflamatoare, inclusiv IL-6 și TNF-α [278]. Studii recente au prezentat dovezi ce indică
o relație adversă, bidirecțională între tipul I/II de diabet zaharat și afecțiunea parodontală [287].
Rezultatele sugerează că E. corrodens, T. denticola, C. albicans și P. gingivalis ar avea un rol
important, dar nu întotdeauna dominant, în procesele parodontale la persoanele cu diabet zaharat
tipurile I și II [305]. Îndată ce patogenii parodontali s-au stabilit în gazda diabetică, infecția
parodontală poate agrava complicațiile microvasculare (retinopatie, nefropatie, neuropatie) și pot
contribui la progresarea complicațiilor macrovasculare (maladia arterială coronariană, afecțiunea
cerebrovasculară și afecțiunea vasculară periferică) [59].
Studii ulterioare au arătat că, în comparație cu pacienții nondiabetici, diabeticii de tip II vor
avea pierderea atașamentului tisular de 2,8 ori mai des și pierderi de os apreciate radiografic de
3,4 ori mai mult decât în loturile de control normoglicemice. De asemenea, un studiu longitudinal,
pe o perioadă de 2 ani, a demonstrat că pacienții diabetici au un risc sporit de pierdere a osului
alveolar, în comparație cu nondiabeticii [286].
Boala parodontală este caracterizată atât prin absorbție osoasă, specifică pentru osul
alveolar, cât și prin pierderea atașamentului dentoparodontal, semne apărute și în osteoporoză.
Osteopenia orală și sistemică prezintă factori de risc comuni, precum vârsta [146], deficiența de
estrogen și fumatul [166].
Multe cercetări au relevat o corelație pozitivă, semnificativă statistic, între afecțiunea
parodontală și deficiența de estrogen [164]. Estrogenul, direct sau indirect, modulează citokinele
care sunt reglatori importanți ai metabolismului osos și ai răspunsului inflamator al gazdei, cum
ar fi IL-1α, IL-1β, TNF-α. Astfel, insuficiența de estrogen duce la sporirea numărului de
osteoclaste, proces inițiat de citokine. Aceasta creează un dezechilibru în metabolismul osos, care
duce la diminuarea densității osoase, minerale [216]. Unele citokine, precum IL-1β, TNF-α, IL-6
și IL-8, au fost observate în țesutul gingival uman, cu nivel sporit, în concentrație capabilă să
inducă resorbția osoasă [120, 144]. Într-un studiu realizat de Wactawski-Wende ș.a. [297] s-a
determinat o asociere persistentă și consistentă între valoarea înălțimii crestei alveolare și
osteoporoză.
Deși s-au obținut progrese semnificative în determinarea relației dintre afecțiunea
parodontală și osteoporoză, mai sunt necesare studii ulterioare, care să clarifice această corelație.

28
Un alt aspect ține de faptul că afecțiunea parodontală este diagnosticată, în majoritatea cazurilor,
la bărbați, iar osteoporoza – la femei.
Unii autori susțin că corelația dintre osteoporoză și afecțiunea parodontală ar fi
nesemnificativă, dar aceasta nu împiedică ca osteoporoza să fie considerată un factor de risc în
cadrul afecțiunilor parodontale la femei [164, 297].
Maladiile parodontale cronice sunt des depistate la pacienți cu maladii hepatice. Cavitatea
orală reflectă disfuncția hepatică sub formă de icter al mucoasei, coagulopatie, peteșii,
vulnerabilitate sporită la lezarea integrității mucoasei, gingivită, gingivoragie, cheilită, limbă
netedă, xerostomie [148, 157]. Pacienții cu ciroză avansată prezintă o igienă orală deficitară, în
special dacă deficitul hepatic este asociat cu abuzul de alcool.
Bagan ș.a. [68] au raportat înrăutățirea stării dentare la pacienți cu ciroză hepatică, similar
datelor prezentate de alți autori, precum Novacek ș.a. [211]. S-a demonstrat o interacțiune
bidirecțională a parodontitei cronice cu gradul de dislipidemie [169].
Un studiu realizat de Scannapieco ș.a. [254] a arătat că subiecții ce au valori medii ale
indicelui igienei orale (OHI) sunt de 1,3 ori mai susceptibili de a dezvolta o maladie respiratorie,
decât cei cu un OHI cu valoarea 0. În mod similar, subiecții cu valori OHI maxime sunt de 4,5 ori
mai predispuși spre o maladie respiratorie cronică, decât cei cu valoarea 0 a OHI. Rezultatele au
arătat că pacienții cu o pierdere a atașamentului parodontal în medie de 2,0 mm au un risc sporit
de dezvoltare a maladiilor pulmonare cronice, față de cei care au o pierdere a atașamentului în
medie <2,0 mm [254].
Microorganismele pot infecta tracturile respiratorii inferioare prin diferite căi: aspirația
conținutului orofaringian; inhalarea aerosolilor infecțioși; răspândirea infecției din structurile
învecinate [201] și răspândirea hematogenă extrapulmonară a infecției [67]. De obicei, pneumonia
bacteriană rezultă din aspirarea florei orofaringiene în tractul respirator inferior.
Afecțiunea parodontală poate provoca nașterea prematură, avortul spontan ș.a. În timpul
sarcinii, raportul speciilor bacteriene anaerobe gram-negative față de speciile aerobe crește în
plăcile dentare în semestrul II [83, 251].
Studii de tip caz-control au demonstrat că, femeile care au nou-născuți cu greutate
insuficientă, drept consecință a travaliului timpuriu sau a rupturii premature a membranelor
amniotice, tind să prezinte afecțiuni parodontale mai severe decât mamele cu nou-născuți cu masă
corporală în limitele normei [170]. Totodată, sarcina poate influența sănătatea gingivală.
Schimbările hormonale în timpul sarcinii pot promova procese inflamatoare gingivale [194]. Acest
tip de gingivită apare fără schimbări în nivelurile de placă dentară [251].
Contraceptivele orale pot de asemenea să producă schimbări în sănătatea gingivală.

29
Persoanele care folosesc contraceptive orale au nivel sporit de inflamație gingivală, însă un nivel
relativ scăzut al plăcii dentare. Contraceptivele orale cauzează schimbări precum alterarea
microvaselor și creșterea permeabilității gingivale [123].
Afecțiunea parodontală este agravată de câțiva factori de risc: fumatul; maladiile sistemice;
medicamentele (steroizii); medicația antiepileptică; medicația în tratamentul oncologic; punțile
dentare debordante; înghesuirile dentare; obturațiile nesatisfăcătoare; graviditatea; contraceptivele
orale [196]. Factorii de risc asociați cu dezvoltarea maladiei parodontale includ factori locali,
sistemici și genetici.
Stresul, anxietatea și depresia au fost documentate ca factori posibili ce contribuie la apariția
parodontitei [226]. Persoanele supuse stresului excesiv tind să adopte unele obiceiuri care sunt
dăunătoare pentru sănătatea orală, precum igiena orală neglijentă, intensificarea consumului de
alcool, nicotină etc. Pierderea atașamentului tisular este asociat cu creșterea stresului legat de
muncă și de starea financiară [245].
Fumatul este considerat principalul factor de risc pentru boala parodontală. Fumatul joacă
un rol crucial în prevalența, incidența, severitatea, progresarea și răspunsul la tratament [166, 193,
210]. Fumatul și stresul sunt factori de risc pentru afecțiunile parodontale, deoarece cauzează
vasoconstricția arteriolelor periferice și astfel reduc fluxul sangvin către țesutul gingival. Aceasta
permite supraviețuirea anaerobilor în țesuturi și activarea colagenazelor latente [195].
Fumatul reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea parodontitei cronice, chiar și
pentru fumătorii pasivi. Fumătorii au o pierdere a osului alveolar de 6-7 ori mai mare decât
nefumătorii [201]. Pacienții fumători cu parodontită cronică prezintă pierderea atașamentului
tisular de 3-5 ori mai des decât cei nefumători [306].
Aspectele genetice ale afecțiunii parodontale sunt dificil de demonstrat. Primii care au
demonstrat existența asocierii dintre parodontită și determinismul genetic a fost Michalowicz et
al. [205, 160]. S-a demonstrat relația dintre un polimorfism specific al genotipului interleukinei-1
(IL-1) și expresia fenotipică a parodontitei. Gravitatea riscului pentru parodontită severă la
persoanele cu genotip pozitiv (periodontal susceptibility test – PST) este estimat a fi de 6,8 ori mai
mare, în comparație cu persoanele cu genotip negativ. Se estimează că circa 30% din populație ar
prezenta acest marker genetic [39]. Însă, la persoanele cu genotip pozitiv există o predispoziție
genetică pentru apariția parodontitei (factor genetic de risc).
Un aspect important patogenetic al parodontitei cronice și edentației este modificarea
indicilor umorali metabolici în funcție de gravitatea maladiei și de eficacitatea tratamentului.
Componentele microbiene, mai ales lipopolizaharidele (LPS), activează macrofagii pentru
sinteza și secreția unei varietăți de molecule proinflamatoare, inclusiv citokinele – interleukina-1

30
(IL-1) și α-factorul de necroză tumorală (TNF-α); prostaglandine, în special prostaglandina E2
(PGE2), și enzimele hidrolitice. În mod similar, substanțele bacteriene activează T-limfocitele
pentru producerea IL-1 și limfotoxinei (LT) – o moleculă cu proprietăți similare ale TNF-α. Aceste
citokine manifestă proprietăți puternice proinflamatoare și catabolice, având rolul-cheie în
destrucția tisulară parodontală, prin intermediul enzimelor colagenolitice, cum ar fi
metaloproteinazele matriciale (MMP) [144].
Pierderea atașamentului tisular duce la adâncirea sulcusului, creând astfel punga
parodontală. Aceasta creează o nișă microbiană cu adâncimea între 4 și 12 mm, care poate conține
107-109 celule bacteriene [145]. Progresarea și extinderea degradării tisulare sunt determinate în
mare parte de concentrările relative și timpul de înjumătățire a IL-1, TNF-α și a citokinelor
asociate [144].
Afecțiunea parodontală a fost asociată cu creșterea semnificativă a nivelului proteinei C-
reactive (30% mai mare), a nivelului activatorului tisular al plasminogenului (11% mai ridicat) și
al colesterolului cu lipoproteine de densitate joasă (11% mai ridicat) [173]. Pacienții care au
răspuns clinic la terapia parodontală prin reducerea adâncimii pungilor au prezentat o diminuare a
concentrației serice a proteinei C-reactive de 4 ori mai des, în comparație cu pacienții cu răspuns
insuficient la tratament. Elter ș.a. de asemenea au raportat diminuări ale biomarkerilor serici,
precum și îmbunătățirea funcției endoteliale la 22 de pacienți cu parodontită cronică tratați prin
dezinfecția completă a cavității bucale [129].
Unele bacterii gram-pozitive și gram-negative au proprietatea de a produce proteine
difuzabile sau exotoxine. Exotoxinele au o acțiune specifică, fiind considerate unele dintre cele
mai puternice și letale toxine cunoscute. Endotoxinele fac parte din membranele externe ale
microorganismelor care se eliberează după moartea celulară [201]. Endotoxina este compusă dintr-
o lipopolizaharidă; atunci când este introdusă în gazdă, va declanșa un număr mare de manifestări
patologice [294].
Parodontul reprezintă un rezervor de citokine aflat în continuă înnoire, cu eliminare
permanentă a substanțelor toxice în circulația sangvină, inducând și perpetuând efectele sistemice
[112]. Citokinele proinflamatoare TNF-α, IL-1ß, γ-interferonul, precum și prostaglandina E2
(PGE2) ating concentrații tisulare înalte în parodontită [217].
Unul din factorii care favorizează răspândirea inflamației în țesuturile parodontale profunde,
accelerând progresarea parodontitei, este încărcarea ocluzală excesivă. Traumatizarea ocluzală se
poate defini ca „lezarea parodontului ca urmare a forțelor ocluzale care depășesc capacitatea
reparatorie a atașamentului tisular”, adică o leziune ce apare din cauza că parodontul nu poate
compensa nivelul sporit de stres la care este supus [117].

31
 Traumatismul ocluzal poate apărea în conjuncție cu maladiile inflamatoare sau independent,
însă în toate cazurile acesta poate accelera pierderea de atașament tisular la pacienții cu parodontită
cronică [117]. Pentru determinarea diagnosticului traumatismului ocluzal, actualmente este
formulată o regulă, cunoscută sub denumirea de mobilitate plus… [366]: mobilitate + mărirea
gradului de mobilitate/ + migrare progresivă/ + înclinarea progresivă a dinților/ + dereglarea
funcției = traumatism ocluzal.
Asocierea parodontitei și traumatismului ocluzal se caracterizează prin combinația
simptomelor specifice pentru fiecare din aceste situații (fațete congruente pe dinți, resturi
alimentare în spațiile interdentare, recesiuni gingivale asimetrice, sensibilitatea suprafețelor
ocluzale, marginea gingivală festonată, dureri faciale neclare, eroziuni și defecte cuneiforme,
înghesuiri dentare, excursie limitată sau liberă a mandibulei etc.) [366].
Corecția ocluziei în planul de tratament al maladiilor parodontale este esențială. Etapa de
corecție ocluzală se face după eliminarea procesului inflamator [366].
Așadar, parodontita cronică reprezintă o problemă în sănătatea publică prin: declanșarea
multor procese patologice în organism, agravarea maladiilor inflamatoare și metabolice, apariția
dereglărilor sistemice, în special cardiovasculare etc. Parodontita cronică este o problemă majoră
nu numai prin consecințele sale medicale, dar și prin cele socioeconomice.

1.2. Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor parodontale cronice

Există diferite metode de diagnosticare a parodontitelor cronice. Screeningul parodontal a
fost propus de către American Dental Association și American Academy of Periodontology, pentru
a facilita detecția timpurie a periodontitei printr-o tehnică de sondare simplificată și documentare
minimă. Metoda este pe larg folosită de către stomatologii-generaliști în timpul screeningului
inițial al maladiei. Această metodă a demonstrat o corelare cu metoda tradițională de examinare
completă parodontală, totuși aceasta poate subestima prezența parodontitei [192].
În cadrul diagnosticării gradului de extindere a parodontitei, adâncimea de sondare
reprezintă un bun indicator al gradului de progresare a afecțiunii [60]. Clinic, pacienții cu pungi
parodontale de 4 mm și mai mult sunt diagnosticați cu parodontită [128, 192, 308]. Datorită
simptomatologiei minime (sângerare gingivală, pierderea atașamentului tisular, lipsa durerii),
parodontita este deseori ignorată de către pacienți. Fiind netratată, gingivita poate progresa spre
parodontita ireversibilă, rezultând în pierderea dinților.
În Statele Unite ale Americii, aproximativ 35% dintre adulți (cu vârsta de la 30 la 90 de ani)
au prezentat cel puțin o zonă afectată cu pierderea atașamentului parodontal (clinical attachment
loss) ≥3 mm și prezența pungii parodontale (probing depth) ≥4 mm [217].

32
 Interpretarea radiografică este cel mai important element adițional după sondarea
parodontală pentru a se diferenția pierderea de atașament propriu-zisă față de edemul gingival.
Totuși, radiografiile convenționale subestimează pierderea de țesut osos. Examinarea vizuală a
radiografiilor realizate consecutiv poate releva schimbări în acest țesut doar după ce are loc
resorbția a 30-50% din conținutul mineral osos [192].
Astfel, diagnosticarea maladiei trebuie să includă atât o examinare parodontală minuțioasă,
cât și o evaluare radiografică atentă, pentru a determina stadiile timpurii ale parodontitei cronice.
În acest aspect, în ultimii ani, prezintă un interes deosebit studierea particularităților membranei
Schneider. Au apărut primele investigații referitor la modificările cantitative ale membranei
sinuzale în funcție de gravitatea maladiei [168, 273]. Se studiază corelațiile dintre grosimea
membranei Schneider și severitatea procesului inflamator, dependența indicilor cantitativi ai
membranei de gradul de pneumatizare a sinusului maxilar, de procesele atrofice/hipertrofice la
nivelul structurilor maxilei etc. [179, 184, 218, 265, 301]. În rezultatul investigațiilor comparative,
la pacienți cu afecțiuni stomatologice și persoane sănătoase au fost stabilite valorile normale ale
grosimii membranei Schneider, limita de tranziție spre un proces patologic fiind de 0,8 mm [168].
S-au început investigații privitor la utilizarea indicilor grosimii membranei Schneider drept
indicator al sinuzitelor preclinice, ceea ce ar permite realizarea unei profilaxii eficiente a
complicațiilor parodontitei cronice la nivel sinuzal [168].
Esențial este faptul că, parodontita cronică progresează lent și nedureros. De notat că
gingivita este forma prevalentă a maladiei, afectând până la 75-90% din populație [59, 90], și se
caracterizează prin inflamație gingivală, hiperemie, edem și hemoragii frecvente [146]. Un
clinician trebuie să rețină că nu fiecare caz clinic de gingivită progresează spre o parodontită
cronică și nu fiecare parodontită cronică a progresat dintr-o gingivită. Un studiu a raportat că
declarația obișnuită, raportată de către majoritatea persoanelor cu parodontită cronică, este: ”Mi s-
a spus că am o boală gingivală”. A doua expresie des întâlnită este: ”Aș dori să-mi salvez dinții”.
Datorită faptului că maladia decurge indolor, persoanele rareori apelează la asistența medicală
specializată. Doar 6,2% din pacienți au raportat dureri gingivale [88]. Astfel, majoritatea din
diagnosticele acestei patologii apar atunci când maladia atinge un stadiu sever, când mobilitatea
detectabilă clinic și pierderea suportului osos, apreciată radiologic, sunt evidente. Formele
avansate de parodontită sunt destul de răspândite, afectând, de exemplu, aproximativ 30%
(gravitate medie) și 10% (gravitate severă) din populația adultă a SUA [126].
Diferiți factori pot contribui la progresarea maladiei și pot influența răspunsul la tratament –
fumatul, diabetul, stresul, factorii genetici, traumatismul ocluzal, factorul iatrogen și gradul de
cooperare a pacientului cu medicul. Datorită varietății și complexității factorilor, un management

33
de succes a evoluției parodontitei cronice este greu de realizat. Astfel, este crucial ca clinicianul,
înainte de a planifica tratamentul, să cunoască factorii de risc care contribuie la susceptibilitatea
pacientului față de maladie, la răspunsul potențial la terapie.
Prima etapă în prevenția pierderii de atașament tisular este de a combate inflamația
gingivală. Diagnosticarea parodontitelor cronice la stadii timpurii va permite clinicianului să
realizeze managementul mai eficient al tratamentului maladiei pe termen lung, deoarece stadiile
severe sunt mai dificil de controlat. Pacienții cu maladii cronice cooperează slab, în special dacă
consideră că maladia nu este periculoasă [185]. Studiile arată că pacienții cooperează în 30-40%
din vizitele realizate. Majoritatea vizitelor necooperante sunt cele din primul an al terapiei de
menținere [185, 213]. Motivele necooperării din partea pacienților sunt foarte variate și pot include
frica, situația financiară, lipsa de compasiune din partea stomatologului [185].
În caz de sănătate orală normală și igienă satisfăcătoare, doar o mică parte dintre speciile
bacteriene facultative pot invada circuitul sangvin. Totuși, la o igienă orală nesatisfăcătoare,
numărul bacteriilor ce colonizează dinții, în special supragingival, poate să crească de 2-10 ori
[195], astfel fiind posibilă invazia mai multor bacterii în țesuturi și în circuitul sangvin.
Baza tratamentului parodontal o reprezintă îndepărtarea mecanică a depozitelor bacteriene
și a tartrului din mediul subgingival, realizându-se prin instrumentarea manuală sau prin
intermediul dispozitivelor ultrasonice, manopere realizate fie chirurgical, fie nonchirurgical,
paralel cu instituirea unui regim strict de monitorizare și combatere a plăcii dentare. În majoritatea
cazurilor de parodontită, afecțiunea poate fi combătută prin îndepărtarea mecanică atentă,
reducerea masei bacteriene și tartrului din mediul subgingival [192, 258, 308], însă îndepărtarea
completă a plăcii subgingivale și a tartrului este limitată, în special odată cu creșterea adâncimii
pungilor parodontale [192]. Majoritatea pacienților cu parodontită cronică, în urma terapiei
parodontale chirurgicale și nonchirurgicale, vor avea rezultate bune [192, 258, 308].
S-au studiat diferite modalități de terapie mecanică. Numeroase studii au raportat eficiența
comparativă a instrumentării sonice sau/și ultrasonice versus instrumentarea manuală. Aceste
studii au arătat că instrumentarea sonică sau ultrasonică oferă aceleași rezultate, în comparație cu
instrumentarea manuală, și necesită cu 20-50% mai puțin timp [192]. Pentru a reduce durata
tratamentului și a minimiza recolonizarea bacteriană, în practica stomatologică s-a implementat
detartrajul întregii cavități orale (full-mouth debridement). Acest protocol constă din
instrumentarea mecanică, timp de 24 de ore, cu/fără folosirea antisepticelor (clorhexidină).
Studiile arată că atât abordarea full-mouth debridement, cât și cea convențională cu detartrajul pe
cadrane trebuie să fie alese individual, în funcție de disponibilitatea pacientului și, cel mai
important, în funcție de gravitatea maladiei [96, 209].

34
 Controlul plăcii este esențial pentru un răspuns favorabil la tratamentul parodontal. Pacienții
care sunt instruiți referitor la modalitățile de control al plăcii bacteriene au un răspuns bun la
tratament, prezentând o stabilitate a rezultatelor clinice, precum și niveluri diminuate de bacterii
subgingivale, comparativ cu pacienții care nu respectă regimul de control al plăcii dentare [192].
În absența unui regim corespunzător de control al plăcii dentare, repopularea microbiană a zonelor
tratate revine la starea pretratament în câteva săptămâni după manopera parodontală [192, 258].
Cooperarea pacientului privitor la necesitatea efectuării vizitelor de reevaluare și de igienizare
profesională, este esențială pentru managementul tratamentului parodontitei. Pacienții care nu au
respectat terapia de menținere post-tratament au prezentat o rată de pierdere a dinților de 2 ori mai
mare. Cu cât mai conștienți vor fi pacienții de importanța vizitelor de reevaluare și menținere a
stării de sănătate parodontală, cu atât probabilitatea apariției maladiilor și complicațiilor care pot
provoca pierderea dinților, va fi minimizată [213].
După prima etapă nonchirurgicală (detartrajul, surfasajul radicular), ca supliment se pot
indica soluții pentru clătiri bucale, precum și medicamente ce ar ajuta la regenerare sau preparate
antibacteriene. Tetraciclina sau o combinație a amoxicilinei cu metronidazol poate fi folosită
datorită spectrului larg de acțiune [230]. Totuși, la o întrebuințare excesivă, aceste preparate pot
deveni incapabile de a nimici bacteriile. Un alt dezavantaj al terapiei cu antibiotice este dificultatea
identificării și țintirii asupra unui patogen specific, datorită florii mixte din placa dentară.
Eforturile întru combaterea inflamației au fost concentrate asupra utilizării agenților
farmacologici, pentru a inhiba căile mediatorilor proinflamatori, de exemplu, prin antiinflamatoare
nesteroidiene [260]. Însă profilurile efectelor adverse ale acestor preparate în terapia parodontală
interzic folosirea lor îndelungată.
Există dovezi ce arată că utilizarea adițională a antibioticelor oferă un beneficiu în
tratamentul parodontitei cronice [270], însă există o serie de motive care vor exclude folosirea
necumpătată a acestora. După cum s-a menționat anterior, majoritatea pacienților cu parodontită
cronică prezintă un răspuns favorabil în urma terapiei mecanice. De asemenea, există motive de
îngrijorare privitor la rezistența față de antibiotice. Actualmente se consideră că dacă nu este
prezent un motiv clar, care să indice utilizarea antibioticelor, acestea nu trebuie folosite [133, 230].
Întrebarea este, însă, ce antibiotice se vor folosi. Noi tehnici au relevat faptul că cavitatea
bucală umană conține peste 700 de specii diferite de bacterii, multe dintre care nu pot fi cultivate
în condiții de laborator [113, 201]. Placa subgingivală se prezintă ca un biofilm. Aceste biofilme
au o rezistență la antibiotice de peste 500 de ori mai mare decât la bacteriile cultivate planctonic
[259]. Aceasta înseamnă că conceptele curente asupra susceptibilității și rezistenței la antibiotice,
bazate pe cercetările in vitro ale culturilor pure pe medii de agar sau bulion, nu pot fi aplicate și

35
biofilmelor. Bacteriile din biofilm demonstrează un metabolism încetinit față de cele crescute
planctonic din cauza disponibilității limitate a nutrienților [113, 201, 298]. Un antibiotic ar trebui
să fie capabil să penetreze celula bacteriană, pentru a-și exercita efectul antimicrobian. De
asemenea, pentru a fi mai eficient, antibioticul are nevoie ca bacteriile să metabolizeze activ
nutrienții. Metabolismul încetinit și barierele asociate cu penetrarea antibioticelor în biofilmele
mature, scad eficiența acestora [201, 251, 298].
Problema frecventă a clinicienilor este selectarea antibioticului corespunzător în caz de
recidivă a maladiei sau când tratamentul nu este eficient. Din păcate, nu există un anumit antibiotic
ce ar putea fi aplicat în tratamentul afecțiunii. Testarea susceptibilității florei subgingivale poate
fi benefică și poate oferi un anumit ghidaj pentru clinician [264]. Totuși, puține laboratoare oferă
astfel de servicii. În prezent nu sunt disponibile probe ADN pentru determinarea markerilor de
rezistență la antibiotice. Astfel, clinicianul este deseori pus în situația de a selecta preparatul de
maximă eficiență din varietatea de posibilități existente. În prezent, medicamentul de elecție, bazat
pe folosirea empirică a acestuia, precum și în baza testelor clinice, este combinația dintre
amoxicilină (250-500 mg) și metronidazol (250-500 mg), administrată de 3 ori pe zi timp de 7-10
zile [244]. Dacă pacientul este alergic la grupul penicilinelor, atunci se vor indica alternative,
precum doxiciclina, minociclina sau metronidazolul [299]. Combinarea metronidazolului și
ciprofloxacinei a fost recomandată pentru cazurile în care există suspecție de bacterii enterice,
pseudomonade sau A. actinomycetemcomitans [270]. Este important de menționat că pentru
tratamentul parodontitei agresive se recomandă asocierea antibioticelor la tratament, datorită
beneficiilor adiționale semnificative [270, 299].
Tetraciclinele sunt considerate preparate ce manifestă efecte modulatoare asupra gazdei,
adică realizează inhibiția activității colagenazei în țesutul gingival al pacienților cu parodontită
cronică [133]. Astfel, o doză redusă, nonantimicrobiană de doxiciclină de 40 mg, administrată
zilnic, a fost utilizată ca tratament adjuvant al parodontitei cronice. Studiile arată beneficiile
clinice, adiționale ale utilizării dozelor subantimicrobiene de doxiciclină, în conjuncție cu
detartrajul și surfasajul radicular [234].
În concluzie, pacienților cu parodontită cronică, la care eficiența tratamentului mecanic este
insuficientă, li se pot indica, adițional, antibiotice. Din păcate, nici un antibiotic nu poate fi
considerat drept un remediu magic pentru utilizarea în terapia adjuvantă a parodontitei cronice.
Dacă pungile parodontale nu au fost reduse, iar pierderea de os alveolar este constatată și în
continuare, se va recurge la o intervenție chirurgicală, pentru a preveni pierderea dinților [308].
Pungile parodontale, mai adânci pot fi tratate mai eficient atunci când se realizează terapia
chirurgicală [308]. De notat că pungile adânci și defectele intraosoase reprezintă zone dificile

36
pentru instrumentarea subgingivală. Cu cât mai adâncă este punga, cu atât mai puțin se poate
elimina din depozitele subgingivale [192]. Doar intervenția chirurgicală pentru eliminarea
depozitelor subgingivale din zonele cu acces dificil poate eficientiza tratamentul [258, 308].
În ultimii ani se atestă o tendință în investigarea eficienței metodelor nonfarmacologice în
tratamentul gingivitei și parodontitei cronice. Laserterapia, diferite variante ale terapiei
fotodinamice, variate remedii fitoterapice și homeopatice nu sunt destul de eficiente în comparație
cu detartrajul și surfasajul radicular [66, 104, 263]. Au perspectivă preparatele biologic active, de
origine vegetală, cum ar fi preparatul autohton BioR®. Acesta se obține prin tehnologii originale
de sintetizare orientată, extragere succesivă, fracționare și purificare a componentelor bioactive
din biomasa algei cianofite Spirulina platensis (Nordst) Geitl. Acest preparat conține componente
bioactive: aminoacizi și oligopeptide, produse intermediare ale metabolismului glucidic și lipidic,
macro- și microelemente esențiale [46]. BioR®-ul este un preparat cu spectru larg de acțiune:
citoprotector, regenerator, antiinflamator, hipolipemiant, antiaterogen, hepatoprotector,
imunomodulator [14, 18, 27, 32, 46].
Unele din primele investigații ale BioR®-ului în tratamentul complex al parodontitei s-au
realizat sub conducerea profesorului V. Burlacu [14, 18, 19, 52]. Datele cercetărilor au demonstrat
eficacitatea terapiei de imunoreabilitare prin administrarea preparatului BioR® în parodontitele
generalizate cronice. În cazul indicilor imuni inițial reduși, BioR®-ul se manifestă ca un
imunostimulator. Asupra indicilor imuni inițial crescuți, preparatul acționează imunosupresiv, iar
în cazul în care indicii imunologici sunt în limitele normei, preparatul nu intervine în nivelul lor
[32]. Preparatul BioR®, în anumite concentrații, prezintă in vitro activitate antibacteriană și
antifungică [45].
Pentru a crea scheme de tratament specific, medicii-stomatologi trebuie să perceapă impactul
negativ al factorilor psihosociali asupra sănătății. Într-un studiu retrospectiv de cohortă, prezența
depresiei la pacienți a avut un impact negativ asupra stării posttratament, la evaluarea peste un an,
în comparație cu pacienții nedepresivi [300].
O provocare pentru clinicieni reprezintă tratamentul parodontal al pacienților fumători, din
cauza rezultatelor mai puțin favorabile, în comparație cu cei nefumători [210, 306]. Rapoartele
constată că fumătorii au o reducere nesemnificativă a adâncimii pungilor față de nefumători. Un
studiu care a monitorizat pacienții pe durata a 7 ani de terapie de menținere a constatat că fumătorii
au pierderi mai mare ale atașamentului tisular decât nefumătorii [306].
În prezența proceselor patologice în țesuturile parodontale, rezistența fibrelor ligamentului
parodontal scade. Ca urmare, stresul ocluzal obișnuit începe să depășească rezistența suportului
dentoparodontal și se transformă în factor traumatizant, care dereglează troficitatea parodontului

37
și distruge țesuturile acestuia. Astfel, apare așa-zisa ocluzie traumatică, care ulterior va avea rolul
principal în evoluția acestei maladii [366]. Datele din literatură demonstrează prezența anumitor
devieri de la ocluzia normală în 96,4% cazuri la pacienții cu maladii parodontale [349]. Termenul
de ocluzie traumatică a fost pentru prima oară propus de către P. R. Stillman în 1919. Pentru
caracterizarea încărcării sporite a parodontului există și alți termeni, precum: articulație
traumatică; traumatism funcțional; ocluzie patologică; încărcare funcțională traumatică a dinților
etc. [309]. Ocluzia traumatică reprezintă o stare patologică a contactării arcadelor dentare, în care
apare o încărcare hiperfuncțională a anumitor dinți sau grupuri de dinți, duce la schimbări în
țesuturile parodontale, la disfuncții musculare, la afecțiuni ale articulațiilor temporomandibulare
[334].
Diagnosticarea clinică a traumei ocluzale trebuie să facă parte din planul de tratament al
parodontitei cronice. Simptomele traumei ocluzale includ: mobilitatea dentară; migrarea dentară;
odontalgia sau disconfortul în timpul masticației sau percuției; schimbări radiologice; sensibilitate
a mușchilor masticatori sau alte semne și simptome ale disfuncției temporomandibulare; prezența
semnelor de uzură dentară, nespecifice vârstei sau dietei pacientului; fisuri în smalț sau fracturi
coronare/radiculare etc. [371]. Schimbările radiologice includ: mărirea spațiului ligamentar
parodontal; destrucția laminei dure; radiotransparența furcației sau a apexului dintelui vital și
resorbția radiculară. Dacă trauma ocluzală este detectată concomitent cu diagnosticarea
parodontitei cronice, planul de tratament trebuie să includă ajustarea ocluzală pentru reducerea
gradului de traumatizare [137]. De asemenea, tratamentul parodontal, în conjuncție cu ajustarea
ocluzală, sporesc gradul de atașament tisular, comparativ cu cel obținut fără ajustarea ocluzală
[89].
Conform evoluției, se deosebesc 3 tipuri de ocluzie traumatică [27, 334]: primară, secundară,
combinată. Ocluzia traumatică primară se dezvoltă pe fundalul parodontului neafectat (intact), ca
urmare a acțiunii unei încărcări ocluzale sporite sau neobișnuite. Pentru ocluzia traumatică sunt
specifice procesul patologic asimptomatic (asociat cu deteriorarea receptorilor parodontali și a
pulpei dinților supraîncărcați) și limitarea zonei lezate. Ocluzia traumatică secundară apare în
afecțiunile parodontale ca urmare a diminuării rezistenței structurilor de suport dentoparodontal.
Sub acțiunea forțelor ocluzale, dinții deseori se vor supune înghesuirii, migrării sau schimbării
poziției față de ax [108, 137, 232]. Ocluzia traumatică combinată apare în cazul asocierii unei
încărcări sporite și al bolii parodontale. La diagnosticarea acestei forme apar anumite dificultăți,
deoarece sunt prezente semne de ocluzie traumatică primară sau secundară [334].
Parametrul clinic de bază, care indică succesul tratamentului, este raportul dinți pierduți/dinți
prezenți în timp. Din cauza dificultăților de apreciere a acestor parametri, majoritatea studiilor

38
evaluează răspunsul la tratamentul parodontal se orientează spre variabilele rezultatelor pe termen
scurt, care sunt ușor de măsurat pentru clinicieni, cum ar fi reducerea plăcii dentare, micșorarea
pungii parodontale, reducerea hemoragiei la sondare [192, 258]. Hemoragia la sondare este de
asemenea foarte importantă clinic, deoarece absența acesteia poate fi folosită ca criteriu de
apreciere a stabilității parodontale [192]. Reducerea hemoragiei poate varia în timp de la 6-64%
într-o singură lună la 10-80% după 3 luni și la 12-87% după 6 luni [258, 308].
Un compartiment aparte este tratamentul complex al pacienților cu parodontită cronică în
asociere cu maladii cardiovasculare – acești pacienți au mulți factori de risc comuni și multe verigi
patogene multidirecționale. Pentru a preveni acțiunea nocivă asupra endoteliului la pacienții cu
parodontită cronică, sunt indicate măsuri de vasoprotecție complexă [302] (Fig. 1.3).

Fig. 1.3. Parodontita și funcțiile endoteliului (factori de risc–inflamație–vasoprotecție) [302]

În general, parodontitele cronice, în funcție de formele clinice, necesită metode de tratament

conservativ, chirurgical, ortopedo-protetic, redresare ortodontică etc., aplicate în mod oportun și
asociate în diverse forme, care oferă posibilitatea de a executa un tratament efectiv, capabil să
frâneze evoluția procesului morbid [12]. Tratamentul complex (terapie etiologică, terapie
patogenică, terapia de susținere) include utilizarea metodelor și mijloacelor de acțiune asupra
diferitor verigi ale procesului inflamator-distructiv.
În jur de 20-30% din toate cazurile de parodontită cronică nu răspund favorabil la tratamentul
parodontal convențional [192, 308]. La acest răspuns negativ, pot contribui mulți factori cum ar
fi: severitatea maladiei; înlăturarea insuficientă a depozitelor bacteriene, a tartrului și a plăcii
dentare; prezența maladiilor sistemice, care duc la imunodeficiență; restaurări defectuoase; caria;
disfuncții ocluzale; sindromul endoparodontal; fumatul și altele.

39
 Optimizarea tratamentului parodontitei cronice se realizează în baza diagnosticului stării
morfofuncționale a sistemului stomatognat și stării generale a organismului. Analiza datelor din
literatură ne dă posibilitatea să concluzionăm că astăzi tratamentul stomatologic al parodontitelor
cronice nu corespunde pe deplin conceptelor moderne referitor la diseminarea infecției/toxinelor
în organism, acumularea factorilor proinflamatori, cu invazia lor în anumite organe și sisteme.

1.3. Diagnosticul și tratamentul implanto-protetic al pacientului edentat

Actualmente, implantologia orală reprezintă ramura chirurgiei stomatologice cu cea mai
înaltă dinamică de dezvoltare [206, 308]. Un tratament implantologic corespunzător permite nu
doar de a schimba statutul stomatologic al pacientului, ci și de a îmbunătăți calitatea vieții acestuia
[131].
Pierderea de os alveolar, de obicei, este asociată cu diferite maladii sau cu pierderea dinților,
dar poate apărea și în cazul unei traume, unor defecte de dezvoltare, intervenții chirurgicale de
rezecție în cazul maladiilor oncologice [206].
Este cunoscut faptul că în cazul unei atrofii medii a osului alveolar, la 80% din pacienți cu
edentații totale lipsește suportul pentru fixarea protezelor dentare mobilizabile. În astfel de cazuri,
este necesar de a se recurge la osteoplastie, urmată de tratamentul implanto-protetic [351].
Problema de bază în procesul de planificare a tratamentului implantologic este cantitatea și
calitatea insuficientă a osului în zona prognozată pentru realizarea implantării [329, 348, 351, 367].
Câmpul protetic sau infrastructura cuprinde totalitatea formațiunilor anatomice care vin în contact
direct sau indirect cu piesa protetică și care contribuie la menținerea, sprijinul și stabilitatea
acesteia [2]. Morfologia și fiziologia câmpului protetic la edentatul parțial sau total variază de la
caz la caz, în funcție de vârstă, de starea generală a organismului, de momentul apariției edentației,
precum și de modul cum s-au efectuat extracțiile dentare [2, 30]. Se susține că resorbția și atrofia
osoasă pot fi simetrice și uniforme, dacă extracțiile dentare au avut loc în intervale scurte de timp,
sau pot fi asimetrice și neuniforme, atunci când pierderile dinților s-au succedat în perioade mai
îndelungate de timp [2, 30].
Este important să menționăm că crestele edentate cu înălțime și lățime redusă, cu un grad
accentuat de resorbție oferă un prognostic nefavorabil inserării implanturilor endoosoase.
Postextracțional, substratul osos suferă modificări imediate și apoi continue, remodelarea
fiziologică fiind supusă unui proces constant de activare, resorbție și formare [2]. Conform
constatărilor unor cercetători, lipsa de stimuli asupra osului rezidual la pierderea dinților determină
reducerea trabeculilor și, consecutiv, a densității osoase, cu micșorarea înălțimii și lățimii crestelor
edentate [2, 30, 214]. Astfel, la un an de la pierderea unui dinte, crestele edentate se micșorează

40
cu aproximativ 4 mm în înălțime și cu 25% din lățime. Acest proces este cu o intensitate de 4 ori
mai mare la mandibulă decât la maxilă, fenomen datorat pierderii timpurii a dinților din zona de
sprijin, dar și unei troficități și vascularizări reduse. Evoluția în timp a acestui proces nu este
constantă, fiind influențată atât de factori locali, cât și de factori generali, neuroendocrini [2, 206].
Într-o serie de studii, autorii menționează că posibilitatea realizării tratamentului
implantologic depinde de particularitățile anatomice și structurale ale oaselor maxilare ale
pacientului. Asupra succesului tratamentului influențează atât cantitatea, cât și calitatea osului
[311, 330]. Experiența clinică demonstrează că posibilitatea de eșec a tratamentului implantologic
crește odată cu prezența unor condiții anatomice nefavorabile [365].
Osul alveolar are un rol esențial în confecționarea și stabilizarea atât a protezelor tradiționale,
cât și a celor cu suport implantar. Numeroși autori menționează că prezența unui volum suficient
de țesut osos, în zona preconizată intervenției chirurgicale, reprezintă criteriul final pentru luarea
deciziei de realizare a tratamentului implantar [365]. Insuficiența de țesut osos împiedică
asigurarea unei stabilități primare a implantului [362].
Este bine cunoscută și importanța încărcării mecanice asupra masei osoase. Conform legii
de transformare a lui Wolff (1892), orice schimbare funcțională va atrage după sine modificări
anatomice și structurale, care iau parte la realizarea funcției date [140]. De asemenea, funcția va
dicta forma, structura, organizarea și gradul de dezvoltare a elementelor constructive ale osului,
precum și raportul cantitativ al straturilor de os compact și spongios, adică al arhitectonicii osoase
[351].
În ultimul timp, în osteologie se pune accentul pe cercetarea calității osului, ceea ce prezumă
analiza arhitectonicii, matricei organice și prezența microleziunilor [337]. Calitatea țesutului osos
se caracterizează printr-un raport proporțional al corticalei față de spongioasă [206]. Densitatea
osului alveolar se formează în baza gradului de încărcare funcțională și depinde de vârstă, sex,
masa corporală, statutul hormonal, prezența maladiilor sistemice și de alți factori [321].
Țesutul osos al maxilarelor este constituit din elemente celulare și acelulare (fibre). În funcție
de rolul exercitat de os, are loc orientarea și poziționarea fibrelor între ele și față de direcția
încărcării. Fibrele mineralizate formează trabecule ce reprezintă una din etapele de organizare a
materialului acelular. Intensitatea proceselor metabolice din trabecule depășește de aproximativ 8
ori activitatea metabolică din osteoanele stratului compact [356].
Existența unor spații extinse în masa spongioasă reprezintă o suprafață de contact micșorată
între implant și os, cu transmiterea încărcării pe un volum de os mai redus [373].
Se menționează că diferențele anatomice dintre maxilarul superior și cel inferior se vor
transpune și în cazul realizării implantării. Datorită prezenței unei mase spongioase pe zone extinse

41
și unor lamine corticale mai subțiri, mărimea suprafeței de contact a implantului cu osul la maxilă
este cu 30-40% mai mică decât la mandibulă [357].
Conform clasificării calității osului efectuate de Misch C. (completare a clasificării Misch
C., Judy K.W.M., 1987), se cunosc 4 tipuri de densitate osoasă [206]: D1 – os compact gros; D2
– os compact gros, trabecule mari ale stratului spongios; D3 – os compact subțire, trabecule bine
dezvoltate; D4 – os compact foarte subțire, trabecule bine dezvoltate ale stratului spongios.
Pentru fiecare tip de densitate osoasă au fost determinate avantaje și dezavantaje, s-au
elaborat protocoale chirurgicale și regimuri de încărcare. Se recomandă dozarea încărcării asupra
osului, cu creșterea treptată a acesteia, deoarece osul are capacitate de adaptare funcțională [206].
Actualmente, datorită dezvoltării tehnologiilor computerizate, a devenit posibilă
determinarea biologică a tipului țesutului osos până la începerea intervenției chirurgicale, ceea ce
permite de a determina și de a ajusta preliminar protocolul de realizare a tratamentului
implantologic [206, 308]. Prin tomografie computerizată se poate realiza densitometria, care
apreciază în unități Hounsfield (HU) densitatea osoasă a structurilor examinate. A fost elaborat un
tabel de valori caracteristice biotipurilor osoase D1, D2, D3, D4, conform scării Hounsfield,
precum urmează: Biotipul D1 – densitate >1250 HU, se întâlnește la mandibulă, în jumătate din
cazuri în zona frontală, iar la maxilă practic nu se întâlnește; biotipul D2 – densitatea este între
850 și 1250 HU, reprezintă cel mai des întâlnit tip de densitate osoasă; biotipul D3 – densitatea
este între 350 și 850 HU, este caracteristică pentru sectoarele posterioare ale mandibulei și în 50%
cazuri ale maxilei, mai ales în zona premolarilor, și aproximativ pentru 25% din zonele edentate
frontale ale mandibulei; biotipul D4 – densitatea <350 HU, în majoritatea cazurilor se observă la
maxilă [206].
În normă, osul alveolar al maxilei este constituit din 27-30% strat compact și 70-73% strat
spongios. Raportul acestora reprezintă aproximativ 1:3 [119, 206]. Împreună cu alte oase ale
scheletului facial, maxila formează sinusurile maxilare și cavitatea nazală. Cantitatea osului
alveolar al maxilei depinde de gradul de resorbție a țesutului osos, de dimensiunile și poziționarea
sinusului maxilar [207, 353].
Procesele de atrofie a mandibulei sunt determinate de aceiași factori ca și în cazul maxilei,
de exemplu: extracția dinților; tensionarea musculară; vârsta; sexul; forma feței; starea de sănătate
locală și generală; purtarea protezelor dentare [357]. Atrofia accentuată a apofizei alveolare și a
corpului mandibulei duce la o pierdere accentuată a înălțimii treimii inferioare a feței. Micșorarea
volumului apofizei alveolare, la rândul său, scade posibilitatea aplicării tratamentului
implantologic, din cauza riscului sporit de lezare a nervului alveolar inferior [272]. Resorbția
țesutului osos al apofizei alveolare, după pierderea dinților, deseori duce la insuficiență cantitativă

42
de os la mandibulă, distal față de orificiul mentonier, și la o localizare mai superficială a nervului
alveolar inferior. O serie de autori menționează că o problema importantă apare în cazul atrofiei
țesutului osos, în special la nivelul primului molar sau al premolarilor, în acest caz nervul
mentonier poate să fie poziționat liber pe suprafața osului [330, 357].
Înlăturarea defectelor osoase ale osului alveolar este considerată drept una dintre cele mai
complicate sarcini în chirurgia oromaxilofacială [311, 330]. Reconstrucția apofizelor alveolare
poate fi realizată prin intermediul transplantării de blocuri osoase, cu folosirea țesuturilor locale
ale pacientului, precum și prin intermediul materialelor biocompozite [61, 308].
Toate tipurile de materiale osoase și de înlocuitori de os pot fi divizate în următoarele grupe
[258]: autogene – materiale care sunt transplantate dintr-o parte a organismului în alta a aceleiași
persoane; alogene – materiale care se transplantează în limita aceleiași specii sau similare genetic,
de la un individ la altul; xenogene – materiale obținute de la alte specii; aloplastice – materiale
sintetice sau anorganice, care pot fi folosite ca înlocuitori ai osului. Conform opiniei unui șir de
autori, transplantul osos autogen, până la momentul actual, rămâne singura sursă de celule
osteogene și este considerat drept standard la reconstrucția defectelor osului alveolar [311, 330].
După structură, grefele osoase se divid în [363]: corticale (craniu, menton, corpul
mandibulei); spongioase (osul tibial sau apofiza osului iliac); cortical-spongioase sau mixte
(apofiza osului iliac).
Este cunoscut faptul că anumite surse de os (apofiza osului iliac) cu un conținut relativ sporit
de măduvă osoasă prezintă proprietăți osteogene mai accentuate. Aceasta se explică prin prezența
semnificativă a celulelor nediferențiate [311].
Evoluția transplantului are loc în rezultatul proceselor de remodelare și resorbție, care sunt
urmate de unele micșorări ale volumului osos. Viteza și volumul resorbției depind de mai mulți
factori: dimensiunea și calitatea transplantului osos; calitatea osului acceptor; proprietățile
biomecanice și fixarea față de țesuturile învecinate. Cunoașterea particularităților de
revascularizare și regenerare tisulară osoasă este esențială pentru a înțelege modificările care au
loc în cazul transplantării osoase [311].
La realizarea plastiei osoase este necesar de a efectua o alegere corectă a osului, de a
determina indicațiile pentru utilizarea acestuia, locul și metoda de prelevare. În urma cercetărilor,
s-a demonstrat că blocurile osoase din sursele intraorale, spre deosebire de cele extraorale, prezintă
o resorbție mai mică, se revascularizează mai rapid și se regenerează în zona recipientă [311].
Unul din scopurile cele mai importante ale transplantării este păstrarea formei și structurii
blocului osos, adică prevenirea resorbției [316]. D. Buser ș.a. afirmă că fără acoperirea
transplantului osos autogen cu o membrană resorbția este imprevizibilă și poate atinge 30-60% din

43
volumul transplantului [92]. Însă G. Widmark ș.a. menționează că folosirea membranelor poate
duce la complicații (infectare etc.) [303]. După datele mai multor autori, în cazul măririi înălțimii
apofizei cu ajutorul osului autogen, membranelor neresorbabile și prezenței unei carcase de titan,
complicații s-au relevat în 9-17% din intervenții [101].
Deși osul autogen rămâne standardul de aur printre materialele folosite pentru regenerarea
osoasă, la mărirea volumului apofizei alveolare se pot folosi transplanturi alogene și xenogene
[186].
Transplanturile alogene au fost propuse pentru stimularea formării de os. Folosirea
alotransplanturilor este asociată cu prezența unui risc minimal de dezvoltare a reacțiilor antigene
și de răspândire a infecțiilor [258].
În ultimii ani, prezintă un interes deosebit potențialul osteogen al membranei Schneider,
evidențiat în experiențe pe animale [184, 218]. Inițial a fost demonstrat că celulele membranei
Schneider participă la procesul de osteoregenerare a structurilor perisinuzale [102]. S-a demonstrat
experimental posibilitatea de regenerare a osului și fără adiția materialelor de grefare [156, 218].
Actualmente se realizează studii experimentale pentru a elabora condițiile necesare fiziologice
întru stimularea potențialului osteogen al membranei Schneider [274, 275]. Un alt aspect
reprezintă investigațiile cu scop de potențare a capacităților membranei sinuzale în calitate de
barieră anatomo-fiziologică între sinusul maxilar și structurile situate inferior de această
membrană [156, 168]. Primele investigații au evidențiat anumite corelații între grosimea
membranei Schneider și osteodensitatea osului rezidual subantral [218, 274, 275].
Defectele osului alveolar de dimensiuni relativ mici pot fi restaurate prin intermediul
țesutului osos local. La aceste metode de reconstrucție, cu utilizarea țesuturilor osoase locale, se
atribuie: plastia sandwich; extensia osului alveolar (splitting, spreading); osteogeneza prin
distracție [41, 206, 308].
Metoda plastiei sandwich se folosește în scopul reconstrucției apofizei alveolare a
mandibulei, în cazul prezenței unei atrofii verticale. O înălțime insuficientă a osului îngreunează
inserarea implanturilor sau o face chiar imposibilă. Mai apoi metoda a fost modificată de mai mulți
autori [272].
Esența metodei de spreading al osului alveolar sau de osteotomie intracorticală (Ridge
splitting technique) constă în realizarea unei osteotomii pe lungimea apofizei alveolare în plan
sagital prin intermediul instrumentelor speciale, care se plasează între cele două lamine corticale
și treptat vor mări suprafața alveolară a mandibulei, înlocuind lamina corticală vestibulară cu o
parte din țesutul spongios, care la rândul ei va permite – imediat sau peste 4-6 luni – inserarea
implanturilor de diametru standardizat. Lamina corticală vestibulară se va fractura după tiparul

44
fracturii în lemn verde, iar spațiul format între laminele corticale va fi umplut cu material osos sau
cu înlocuitor de os [134]. Indicațiile pentru realizarea acestei metode de spreading sunt: înălțimea
suficientă a osului, atrofia apofizei alveolare a maxilarelor în plan orizontal, cu prezența unei
apofize alveolare înguste, dar cu o bază lată, și prezența de os spongios între cele două lamine
corticale [261, 281]. Mai mulți autori susțin că, lățimea rezultantă a apofizei alveolare nu trebuie
să fie mai mică de 3 mm, în același timp să conțină cel puțin 1 mm de țesut spongios [206].
Una din metodele care permite obținerea majorării volumului osos și a țesuturilor moi, este
metoda de osteogeneză prin distracție [284]. În anul 1961, chirurgul ortoped rus Г. А. Илизаров
a propus o nouă metodă de osteosinteză, care consta în fixarea fragmentelor osoase cu un aparat
inventat de autor prin intermediul unei secvențe de compresare și distracție [331]. În chirurgia
oromaxilofacială, această tehnică a fost folosită de mai mulți cercetători [253].
Metoda de osteosinteză prin distracție conține 3 perioade consecutive: osteotomia și
instalarea aparatului de distracție (perioada latentă, perioada de retenție); perioada de distracție
(activarea aparatului de distracție); perioada de consolidare, cu înlăturarea ulterioară a aparatului
de distracție.
Drept etalon al extensiei osoase la maxilarul superior și inferior, ca și în cazul membrelor,
se consideră o viteză de 0,5–1 mm pe zi [143]. Micșorarea vitezei de mobilizare a segmentului
osos duce la o osificare timpurie a cicatricii osoase și la conglomerarea fragmentelor osoase, iar
mărirea acestei viteze – la formarea țesutului fibros între fragmentele osoase [161].
Principalul avantaj al osteosintezei prin distracție constă în posibilitatea măririi
concomitente a osului și a țesuturilor moi [171]. Totuși, în afară de avantaje, metoda de
osteosinteză prin distracție prezintă și unele dezavantaje [225].
În chirurgia reconstructivă modernă, în zona oromaxilofacială, precum și în implantologie,
și-au găsit aplicare pe larg diferite materiale de înlocuire a osului [93]. Varietatea materialelor
osteoplastice existente pune în dificultate alegerea celui optim dintre ele. [154] Actualmente nu
este posibilă evidențierea unui biomaterial ideal pentru utilizarea acestuia în diferite domenii ale
chirurgiei [330].
Г. А. Воложин ș.a. [320] au ajuns la concluzia că introducerea în conținutul materialelor
osteoplastice a factorilor de creștere, ce prezintă proprietăți osteoinductive, majorează capacitatea
acestora de a activa osteogeneza. Pentru optimizarea osteogenezei se aplică diferite substanțe
biologic active și hormonale. Majoritatea hormonilor influențează direct sau indirect procesele de
osteogeneză și osteodestrucție – calcitriolul sporește resorbția țesutului osos, iar calcitonina reduce
acest proces și stimulează osteoinducția. Estrogenii și testoteronul, prin intermediul
interleukinelor, în special IL-6, au acțiune nocivă asupra proceselor de osteoremodelare.

45
 Materialele biocompozite care prezintă proprietăți osteoconductive și osteoinductive au fost
dezvoltate pe baza colagenului osos de tipurile I și III și a glucozaminoglicanilor sulfatați osoși
animali și umani. Complexele proteinice cu glucozaminoglicani sulfatați creează modificări
specifice în țesutul osos și fixează ionii de calciu. Biomaterialele cu proprietăți osteoconductive și
osteoinductive sunt prezentate de Biomatrix (conține xenocolagen osos și glucozaminoglicani
sulfatați osoși), Allomatrix-implant (conține alocolagen osos și glucozaminoglicani sulfatați
osoși), Osteomatrix (conține o biocompoziție pe bază de componenți osoși naturali: xeno- sau
alocolagen, glucozaminoglicani sulfatați și hidroxiapatită) [330].
M. Steigmann a folosit pentru mărirea volumului osos, în direcție verticală și orizontală,
blocuri deproteinizate de os bovin; după 6 luni de la intervenție, s-a observat o adaptare marginală
satisfăcătoare a transplantului [276]. Deoarece blocurile xenogene sunt supuse unei remodelări și
integrări lente în structura osului natural, volumul acestora se menține pe o perioadă îndelungată
de timp. Aceasta asigură stabilitatea rezultatelor obținute, până la realizarea protezării pe suport
implantar, moment în care se va începe procesul natural de remodelare [276].
În anii ʼ70 ai secolului trecut, Hill Tatum a propus intervenția chirurgicală de elevare a
planșeului sinuzal (sinus lifting) [285]. Esența operației consta în decolarea membranei sinuzale
de pe planșeul sinusului maxilar, elevarea acesteia, cu scopul creării unui spațiu subantral, cu
umplerea ulterioară a acestuia cu material osos, inferior de anastomoza sinuzală [299, 373].
În anul 1994, R. B. Summers [281] a propus o metodă simplificată de elevare a planșeului
sinusului maxilar, prin intermediul apofizei alveolare, cu folosirea osteotoamelor. Această metodă,
minim invazivă, permitea la nivel local să se efectueze elevarea planșeului sinuzal cu 3-4 mm, în
cazul prezenței unei înălțimi osoase de 5-10 mm. Pentru realizarea acestei metode, era necesar
osteotomul Summers, care mărea loja implantului în direcție apicală și laterală. La îndeplinirea cu
acuratețe a metodei, membrana sinuzală rămânea intactă, iar sub aceasta avea loc formarea de os
nou. Coeficientul de succes era la nivelul de 96%. Mai târziu, autorul a modificat metoda și la
elevarea planșeului sinuzal cu ajutorul osteotoamelor a implementat și introducerea
biomaterialului osos [281].
Se consideră a fi mai efectivă, intervenția chirurgicală, în variantă deschisă, cu crearea
accesului prin peretele lateral al sinusului, mai ales dacă înălțimea rezultantă a osului nu permite
inserarea concomitentă a implanturilor, odată cu realizarea intervenției chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal [357, 285].
Pentru formarea noului os, se folosesc diverse combinații de materiale [311]. La realizarea
intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal s-a folosit gel trombocitar autogen, care
îndeplinește 2 funcții: livrarea locală a factorilor de creștere către suprafețele descoperite ale

46
implanturilor și stabilizarea materialului osos [353].
Cu scop de mărire a înălțimii apofizei alveolare în zonele posterioare ale maxilarului
superior, se folosește os autogen prelevat. Pentru obținerea culturii de țesut osos, din periostul
prelevat de la pacient se izolau celulele mezenchimale precursoare osteoblastelor, care mai apoi
erau cultivate in vitro într-o matriță tridimensională. Discurile osoase obținute se foloseau pentru
augmentarea sinusului maxilei. Peste 4 luni se inserau implanturi cu fixarea ulterioară a
construcțiilor ortopedice. Conform datelor autorilor, coeficientul de succes al implantării, peste 12
luni după protezare, reprezenta 100% [207].
Elevarea planșeului sinusului maxilar permitea inserarea implanturilor de lungime
corespunzătoare în poziții optime, ceea ce asigura stabilitatea acestora la încărcarea ocluzală.
Decizia realizării implantării imediate este luată de către chirurg în funcție de gradul de stabilitate
primară [375]. Riscul instabilității implanturilor inserate în osul rezidual cu o înălțime mai mică
de 5 mm este considerabil mai mare decât al implanturilor inserate în os cu o înălțime mai mare
[225].
Un aspect important, dar studiat insuficient, este resorbția osoasă. Resorbția osoasă
periimplantară, numită fiziologică, este considerată drept o normă [41, 206].
J. W. Verhoeven ș.a. au raportat o resorbție de 30% a volumului transplantului la mandibulă
după 1 an de la transplantare și o resorbție de 36% peste 3 ani. Autorii recomandă stimularea
regenerării osoase prin intermediul încărcării implanturilor la 5-6 luni de la inserarea lor [295].
Conform lui G. Widmark ș.a., resorbția la momentul implantării corespundea valorii de 25%, iar
la instalarea abutmentelor – 60 % [303]. Conform datelor lui Stellingsma, resorbția osoasă la
nivelul implanturilor inserate în zona reconstrucției, prin metoda plastiei sandwich, a fost de 0,7
mm după 24 de luni și de 0,9 mm peste 38 de luni de la realizarea intervenției chirurgicale [277].
Per Ingvar Brånemark [85], medic suedez, a fost primul cercetător care a dovedit științific
(în 1969) posibilitatea existenței unui contact direct, structural și funcțional între osul viu și un
implant încărcat funcțional. Acest proces a fost denumit osteointegrare. Relația dintre os și implant
este definită ca o legătură anchilotică funcțională [82, 85, 132].
Stabilitatea implantului este o combinație a stabilității biologice și mecanice: stabilitatea
mecanică este rezultatul compresiei țesutului osos în timpul implantării; stabilitatea biologică este
rezultatul noilor celule osoase formate, care sunt create pe suprafața implantului în timpul
procesului de osteointegrare. Ca urmare a al osteointegrării, stabilitatea mecanică inițială este
parțial înlocuită de stabilitatea biologică. Stabilitatea finală a implantului este o combinație a
acestor două stabilități [132].
D. Tolman, după analiza a 107 surse literare, a concluzionat că nivelul supraviețuirii

47
implanturilor, la realizarea implantării imediate este de 92% iar la realizarea implantării amânate
– 84% [291]. M. Esposito a prezentat date, conform cărora 15% din implanturile inserate în zona
transplantului prezentau instabilitate după 3 ani de la încărcare, la pacienții cu edentații parțiale și
totale [132]. Conform unui studiu multicentric de retrospectivă, realizat pe o perioadă de 3 ani, în
cazul autotransplantării blocurilor osoase, supraviețuirea implanturilor constituia aproximativ
80% [187].
Conform lui A. Scipioni [257], pe parcursul monitorizării gradului de supraviețuire a 329 de
implanturi pe durata a 5 ani, inserate la 170 de pacienți la 4-5 luni de la realizarea splittingului,
gradul de supraviețuire a fost de 98,8%. Peste 7 luni de la inserarea implanturilor, în apofiza
alveolară, anterior supusă extensiei (spreadingului), indicatorii cantitativi ai țesutului osos nu s-au
deosebit de cei din cazul realizării implantării într-o apofiză alveolară cu lățime inițial
corespunzătoare [257].
A. Sethi, T. Kaus [261] au cercetat 150 pacienți cărora le-au fost inserate 449 implanturi,
paralel cu realizarea splittingului maxilarului superior edentat total – gradul de supraviețuire după
5 ani a fost de 97%. A fost realizat un studiu clinic de retrospectivă, pe durata a 10 ani, asupra
implanturilor inserate în os supus splittingului. În total au fost inserate 1715 implanturi la pacienți
cu vârsta cuprinsă între 17 și 86 ani. La maxilă s-au instalat 79,4% din numărul total de implanturi,
iar la mandibulă – 20,6%. Rata de supraviețuire a implanturilor inserate la maxilă a fost de 100%,
iar la mandibulă – 94,7%. Succesul osteointegrării în sectoarele posterioare ale maxilarelor a fost
de 99,5%, iar în cele frontale – 82% [316].
Terapia edentației presupune aplicarea consecutivă a diferitor metode de tratament
conservativ și chirurgical, printre care un rol important îl au diverse metode de reabilitare a
ocluziei. În ultimii ani, aceste metode au progresat considerabil, deoarece se bazează nu numai pe
diagnosticul sistemului stomatognat, dar și pe multiplele relații cu sistemele extrastomatognate
(mandibulocranian, indicii posturali, particularitățile sistemului neuromuscular și osos etc.).
Până în prezent au fost elaborate mai multe concepte ocluzale: ocluzia organică [279],
ocluzia funcțională [200], ocluzia bilateral/general echilibrată [279]. Actualmente, are aplicare mai
largă conceptul ocluziei miocentrice [167] și conceptul ocluzal VieSID – Dezocluzia consecutivă
cu dominanta canină, elaborat de către profesorul R. Slavicek și coautorii [268]. R. Slavicek pe
bună dreptate afirmă că: „Natura este interesată ca organismul uman să funcționeze eficient, cu
executarea atribuțiilor sale, într-o manieră optimă. Natura nu se bazează pe concepte, ci
funcționează după legitățile sale. Reieșind din acestea, am formulat un „concept artificial” (o
ipoteză a ocluziei), al ordinii diagnosticului și terapiei ocluziei organului masticator”.
Analiza literaturii moderne și rezultatele preventive experimentale și clinice obținute de noi

48
ne-au permis formularea ipotezei de lucru, conform căreia optimizarea tratamentului complex al
parodontitei cronice generalizate, al edentației parțiale și totale se bazează pe evidențierea
particularităților etiopatogene și a manifestărilor clinice, cu acțiune terapeutică complexă și
concomitentă: corecția dereglărilor morfofuncționale, inflamatoare și metabolice la nivelul
sistemului stomatognat; ameliorarea stării generale a organismului; corecția dereglărilor
metabolice bidirecțional asociate cu procesele parodontale patologice și diminuarea efectelor
toxice; corecția dereglărilor funcționale și metabolice la nivelul organelor care suferă de invazia
bacteriană (organe-țintă). Pentru optimizarea tratamentului în acest aspect al parodontitei cronice
generalizate și al edentației, se preconizează de asociat metodele de tratament specific
stomatologic, cu tehnologii și metode capabile să influențeze verigile patogene sus-menționate.
Ne-am propus să studiem preparatul biologic activ BioR®, care posedă un spectru larg de acțiuni
(citoprotector, regenerator, antiinflamator, hipolipemiant, antiaterogen, hepatoprotector,
imunomodulator) [18, 19, 32, 45].

1.4. Concluzii la capitolul 1

1. Parodontita cronică și edentația de diferită etiologie reprezintă probleme importante în
sănătatea publică, prin consecințele medico-sociale și economice grave. Gingivita și
parodontita cronică sunt calificate drept epidemii, având o răspândire foarte mare în populația
globului.
2. În prezent, în literatură se postulează principiile medicinei parodontale, care se referă la relația
complexă dintre afecțiunile parodontale și starea generală de sănătate.
3. Parodontita cronică reprezintă o afecțiune complexă de origine microbiană, cu afectarea
parodontului, cu evoluție lentă sau agresivă, care morfologic se caracterizează prin distrugerea
elementelor de suport dentoparodontal, prin simptome inflamatorii și destructive.
4. În literatură se studiază pe larg rolul factorilor de risc primari și secundari în apariția
parodontitei cronice și edentației, printre care un rol mai important îl au igiena
nesatisfăcătoare, fumatul, vârsta, sexul, alimentația, abuzul de alcool și droguri, prezența unor
maladii sistemice cronice (maladii cardiovasculare, diabet, osteoporoză etc.).
5. În ultimii ani, au apărut studii experimentale și clinice care demonstrează o asociere între
inflamația parodontului și procesele inflamatorii în diferite organe și sisteme ale organismului.
Cele mai multe investigații sunt dedicate conexiunilor parodontitei cronice cu afecțiunile
cardiovasculare și hepatice, însă acest aspect al problemei este studiat insuficient.
6. Parodontita cronică tratată neadecvat conduce la pierderea dinților, cu apariția proceselor
atrofice ale oaselor maxilarelor. Parodontita cronică și edentația sunt asociate cu dereglări

49
 metabolice importante la nivel sistemic și în sistemul stomatognat, care la etapa actuală nu
sunt suficient luate în considerație în programele de tratament.
7. Intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal (sinus lifting) este o intervenție aplicată
pe larg în practica stomatologică pentru crearea condițiilor necesare implantării dentare.
Pentru optimizarea acesteia și diminuarea complicațiilor, diferiți specialiști modifică
compoziția materialelor de grefare.
8. Diagnosticul și monitorizarea manifestărilor parodontitei cronice și edentației se realizează nu
numai în baza manifestărilor clinice, dar și a dereglărilor la nivel preclinic. Au apărut primele
publicații în baza experiențelor pe animale referitor la rolul membranei Schneider, atât în
patogeneza parodontitelor cronice și edentației, cât și în apariția sinuzitei preclinice.
9. Optimizarea tratamentului parodontitei cronice se realizează în baza diagnosticului stării
morfofuncționale a sistemului stomatognat și stării generale a organismului. În baza analizei
datelor din literatură, putem concluziona că, actualmente, tratamentul parodontitelor cronice
nu corespunde pe deplin conceptelor moderne, privind răspândirea infecției/toxinelor în
organism, acumularea factorilor proinflamatori, cu invazia lor în anumite organe și sisteme.
10. Deși există multiple programe de tratament complex conservativ și chirurgical al
parodontitelor cronice și edentației, eficiența acestora nu atinge nivelul scontat și se
înregistrează diverse complicații. Astfel, reieșind din analiza multiplelor surse de literatură,
se poate concluziona că actualmente există necesitatea stringentă de a elabora noi viziuni
teoretice și practice, care ar sta la baza sporirii eficienței tratamentului parodontitei cronice și
edentației.

Reieșind din analiza literaturii moderne, din experiența proprie acumulată și ipoteza de lucru
propusă pentru investigație, putem formula scopul și obiectivele studiului.

Scopul studiului – optimizarea tratamentului complex, în asociere cu BioR®, al gingivitei și

parodontitei cronice generalizate, al edentației parțiale și totale, în baza studiului multidisciplinar.
Obiectivele studiului:
1. Evaluarea proceselor ischemice preclinice în miocard la pacienții cu parodontită cronică
generalizată și edentație sub influența tratamentului complex.
2. Studierea corelației grosimii membranei Schneider, indentației cu gravitatea parodontitei
cronice generalizate; a indicilor cantitativi ai osului rezidual subantral/os augmentat cu
grosimea membranei Schneider în diferite perioade ale intervenției chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal.

50
3. Evaluarea tratamentului complex al gingivitei și al parodontitei cronice generalizate, indicilor
metabolici (in vivo), în țesutul hepatic și cel cardiac (in vitro) sub acțiunea preparatului BioR®.
4. Analiza influenței BioR®-ului asupra proceselor de osteoregenerare/osteointegrare la animale
cu modelarea defectelor mandibulare.
5. Studierea rolului BioR®-ului în optimizarea intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal și a metodelor de reabilitare a ocluziei la pacienții edentați.

51
2. MATERIAL ȘI METODE

2.1. Caracteristica generală a cercetării

Cercetările științifice au fost efectuate în cadrul Catedrei de chirurgie oromaxilofacială,
implantologie și stomatologie terapeutică "Arsenie Guțan", IP USMF „Nicolae Testemițanu”,
Clinica stomatologică „Fala Dental” SRL, Departamentul de Morfopatologie al Centrului Național
Științifico-Practic Medicină de Urgență și în cadrul Catedrei de anatomie topografică și chirurgie
operatorie.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor trasate, au fost efectuate cercetări experimentale
pe animale și cercetări clinice. Studiul a inclus metode de analiză prospectivă și retrospectivă.

Pentru determinarea numărului necesar de pacienți, am utilizat următoarea formulă:

2
1 2 (Zα + Zβ ) P (1 - P)
n= × , (2.1)
(1 - f) (P0 – P1 )2

unde:
P0 – proporția pacienților cu edentații parțiale sau totale. Conform datelor bibliografice,
succesul reabilitării condiționate se stabilește în 72,5% cazuri (P0 = 0,725);
P1 – proporția pacienților cu edentații parțiale sau totale reabilitați cu valoarea succesului
până la 92,5% (P1 = 0,925);
P = (P0 + P1)/2 = 0,825;
Zα – valoarea tabelară. Când „α” – pragul de semnificație – este de 5%, atunci coeficientul
Zα = 1,96;
Zβ – valoarea tabelară. Când „β” – puterea statistică a comparației – este de 80,0%, atunci
coeficientul Zβ = 0,84;
f – proporția subiecților care se așteaptă să abandoneze studiul din motive diferite de efectul
investigat q = 1/(1-f), f = 10,0% (0,1).

Introducând datele în formulă, am obținut:

1 2 (1.96 + 0,84)2 x 0,825 x 0,175
n= × (0,725 – 0,925)2
= 63. (2.2)
(1 - 0,1)

Cercetările au fost aprobate de Comitetul de Etică al IP USMF „Nicolae Testemițanu” (aviz

pozitiv din 20 iunie 2011).

52
 În studiu au fost respectate următoarele criterii de includere:
 pacienții care suferă de gingivită cronică, parodontită cronică generalizată, edentație parțială
sau totală;
 pacienți de ambele sexe, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani;
 pacienți cu tablou normal al ECG clasice;
 acordul scris al pacientului.
Criterii de excludere:
 afecțiuni acute, exacerbarea maladiilor cronice ale diferitor organe și sisteme, aritmii cardiace,
hipertensiune arterială, diabet, obezitate, traume oromaxilofaciale severe în anamneză;
 prezența în anamneză a diferitor afecțiuni cardiovasculare;
 prezența maladiilor sexual transmisibile și HIV;
 alcoolism, narcomanie, toxicomanie;
 graviditate;
 prezența chisturilor și a altor formațiuni în sinusurile maxilare, prezența lichidului în sinusurile
maxilare, sinuzită seroasă sau purulentă;
 utilizarea de lungă durată a remediilor farmacologice;
 prezența afecțiunilor psihice și neurologice;
 alte afecțiuni stomatologice severe în afară de cele indicate în criteriul de includere;
 pacienți necooperanți.
Investigațiile au fost realizate conform design-ului expus în Fig. 2.1, cu repartizarea
pacienților în diferite grupuri.
În total au fost investigați 357 pacienți: 27 – gingivită cronică, 94 – parodontită cronică
generalizată, 236 – edentație (Fig. 2.2, 2.3, Tab. 2.1). Pacienții cu parodontită cronică generalizată
au fost repartizați conform sexului – 33 pacienți de sex masculin (35,1%) și 61 de sex feminin
(64,9%).
Intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal au fost supuși 130 pacienți cu analiza
detaliată conform obiectivelor propuse. Complicațiile intervenției chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal, au fost analizate la 302 pacienți, dintre care la 72, li s-a aplicat compoziția cu
includerea BioR®-ului și 230 pacienți fără includerea acestui preparat.
Este de menționat că reabilitarea ocluziei a fost realizată la toți pacienții conform indicațiilor.
Însă, în cadrul studiului, pentru determinarea tuturor indicilor ocluzali și mandibulocranieni, au
fost incluși 192 de pacienți.

53
 Stomatolog, consultație (planificarea investigațiilor clinice, de diagnostic și experimentale)

Tratament tradițional

Gingivita cronică
(n = 27)

Tratament
Parodontita cronică tradițional în
Investigații clinice
(n = 94) asociere cu
și de diagnostic
preparatul BioR®

Edentație
(n = 236 prs; n = 222 rts)

Studiul
Reabilitarea Sinus lifting
Investigații complicațiilor
ocluziei (n = 130 prs;
experimentale sinus lifting
(n = 192) n = 222 rts)
(n = 302)

Metabolism în Studiul Studiul

Osteoplastie
țesut hepatic și complicațiilor în complicațiilor în
mandibulară
cardiac grupul cu BioR® grupul fără BioR®
(n = 48)
(n = 20) (n = 72) (n = 230)

Fig. 2.1. Design-ul general al investigațiilor experimentale la animale și al studiului clinic la

pacienții cu gingivită, parodontită cronică generalizată și edentație.
Notă: în numărul total de pacienți și animale sunt incluse și grupele de control; prs – studiu prospectiv; rts – studiu
retrospectiv.

54
 Stomatolog: consultație, diagnostic (clinic, bacteriologic, funcțional, instrumental, radiologic etc.)

Gingivita cronică Parodontita cronică Edentație parțială sau totală

Investigația
BioR®, BioR®, Sinus lifting
BioR®, spray membranei
intragingival intramuscular (n = 130 prs;
(n = 27) Schneider
(n = 48) (n = 46) n = 222 rts)
(n = 84)

ECG
dispersion Reabilitarea ocluziei
mapping (n = 192)
(n = 224)

Metabolism Metoda Metoda Metoda

(n = 78) convențională conformativă reorganizată
(n = 64) (n = 64) (n = 64)

Fig. 2.2. Repartizarea pacienților cu gingivită, parodontită cronică generalizată și edentație

în funcție de investigațiile științifice în aspect de diagnostic, aspect clinic, terapeutic,
conservativ și chirurgical.
Nota: prs – studiu prospectiv; rts – studiu retrospectiv.

55
 Conform ipotezei de lucru și obiectivelor propuse, am realizat ECG dispersion mapping la
224 pacienți (tratamentul cu BioR® și în grupurile de control, influența probei masticatoare și
procedurii de igienizare orală profesională, grupurile de pacienți înainte și după intervenția
chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal, grupuri de pacienți sub influența metodelor de corecție
a ocluziei).

13.80%
18.50% Uşoară

48.10%
Medie 22.30%

33.30% 63.80%

Gravă

A B
Fig. 2.3. Repartizarea pacienților cu gingivită catarală cronică (A) și parodontită cronică (B) în
funcție de gravitatea bolii

Tabelul 2.1.Repartizarea pacienților cu parodontită cronică generalizată în funcție de vârstă și sex

Diapazonul de vârstă, ani
Sex
20-29 30-39 40-49 50-59 ≥60 Total

5 7 8 9 4 33
Bărbați
5,3% 7,4% 8,5% 9,6% 4,3% 35,1%

12 12 14 16 7 61
Femei
12,8% 12,8% 14,9% 17,0% 7,4% 64,9%

Total 17 19 22 25 11 94
18,1% 20,2% 23,4% 26,6% 11,7% 100%
Notă: la numitor – numărul absolut de pacienți, la numărător – procentul lor.

Reieșind din conceptele actuale, în standardizarea biologică au fost programate și executate

cercetări experimentale pe animale, cu respectarea strictă a cerințelor bioetice [48]. Conform
acestor premise, în procesul modelării patologiei pe animale s-a recurs în fiecare serie de
experiențe la utilizarea unui număr minim de animale.

56
2.2. Metode clinice și paraclinice de examinare a pacienților cu parodontită cronică și
edentație
Examenul clinic al pacienților s-a efectuat conform schemei tradiționale: anamneza,
examenul clinic exobucal și endobucal, după care urma cel paraclinic.
Anamneza începea cu motivația adresării și evidența simptomelor induse de dereglările
ocluzale, anamneza actualei maladii și anamneza modului de viață, cu precizarea maladiilor
suportate până la adresare, a obiceiurilor vicioase (scrâșnitul din dinți, menținerea arcadelor
dentare în contact în eforturi fizice, masticație unilaterală etc.). Se atesta evoluția patologiei cu
precizarea caracterului și duratei tratamentului stomatologic (conservator, chirurgical, protetic).
În timpul discuțiilor se acorda atenție următoarelor aspecte: controlul primar – a depista
cauza adevărată, ce a determinat pacientul să se adreseze la medicul-stomatolog; anamneza
medicală – pacientul a completat personal ancheta-tip de chestionare (ancheta conține întrebări
despre afecțiunile generale la momentul adresării și cele antecedente); anamneza stomatologică se
obținea prin răspunsul la întrebările din anchetă cu privire la acuze sau starea funcțională a
sistemului stomatognat. Din anamneză se determinau posibilele traumatisme ale capului, gâtului,
intervențiile stomatologice semnificative etc.; starea psihologică a pacientului (aprecierea
subiectivă de către pacient a stării sale generale, a necesității tratamentului); prezența durerilor
cronice (dacă erau prezente, se acorda atenție localizării lor în regiunea umerilor, gâtului, capului
etc.).
În studiu am aplicat chestionarul elaborat de R. Slavicek și recomandat de Center of
Interdisciplinary Dentistry (Austria) [268], care include scalele: Starea medicală; Anamneza
stomatologică; Starea generală/Tratamente anterioare.
Scala Starea medicală include afecțiuni sau dereglări existente în prezent sau în trecut: 1 –
infecții; 2 – afecțiuni ale sistemului cardiovascular; 3 – disfuncții ale sistemului respirator; 4 –
patologii ale tractului gastrointestinal; 5 – disfuncții metabolice; 6 – alergii; 7 – patologii ale
tractului urinar; 8 – afecțiuni ale sistemului nervos central; 9 – disfuncții psihologice; 10 – afecțiuni
reumatice; 11 – dereglări hormonale; 12 – alte afecțiuni.
Scala Anamneza stomatologică (indicele ocluzal, Oral Rehabilitation Subjective Test)
include: 1 – probleme cu masticația; 2 – probleme cu dicția; 3 – căutarea poziției confortabile la
închiderea maxilarelor; 4 – sensibilitatea mărită a dintelui; 5 – dureri la deschiderea maximă a
gurii; 6 – zgomote în regiunea articulației temporomandibulare; 7 – dureri în regiunea articulației
temporomandibulare; 8 – cefalee; 9 – spasme în regiunea capului, gâtului, faringelui; 10 –
probleme de postură.

57
 Scala Starea generală/Tratamente anterioare include: 1 – accidente grave; 2 – anestezie
generală (intubație); 3 – tratament ortodontic în trecut; 4 – aplicarea gutierei în trecut; 5 –
autoaprecierea stării psihologice; 6 – bruxism; 7 – tratamente stomatologice efectuate și eficiența
lor; 8 – cauza adresării la medicul-stomatolog; 9 – aprecierea necesității tratamentului; 10 –
autoaprecierea gravității dereglărilor.
La examenul clinic exobucal se punea în evidență prezența sau absența simetriei faciale,
starea treimii inferioare, poziția buzelor, a țesuturilor periorale și caracterul unghiurilor
mandibulare. Ulterior se executa palparea zonei periarticulare și a articulației
temporomandibulare, a mușchilor, apoi se studia cinematica mandibulară la deschidere și
închidere a cavității bucale etc.
Examenul clinic endobucal începea cu constatarea stării țesuturilor și organelor din cavitatea
bucală, a numărului dinților restanți pe arcada dentară, a topografiei și caracterului edentației,
conform clasificării Kennedy. La examenul dinților restanți s-a acordat atenție la: leziunile
carioase netratate; semnele de abraziune; distrofii; obturații; microproteze; fisuri; fracturi etc. Apoi
urma analiza relațiilor intermaxilare, contactelor ocluzale în ocluzia de intercuspidare maximă și
funcțională.
În cadrul diagnosticului diferențial, s-a utilizat clasificarea clinică a afecțiunilor parodontale
(după T. Lemețkaia, 1980, 1998).
Analiza literaturii privind importanța de diagnostic a diferitor indici care caracterizează
gradul de afectare a parodontului a evidențiat o serie de indici care, conform investigațiilor
speciale, au o sensibilitate nu mai mică de 95% și o specificitate mai mare de 75% [110]. Acestor
cerințe corespundeau indicii ce reflectau starea igienei cavității orale (OHI-S), gradul de
manifestare a procesului inflamator (PMA), gradul de sângerare (PBI), mobilitatea dentară (MD)
și indicele parodontal (IP) care includeau elemente de inflamație, mobilitate dentară și adâncimea
pungii parodontale. Indicii nominalizați au fost determinați la toți pacienții incluși în studiu.
Reieșind din experiența proprie de diagnostic și tratament al parodontitelor cronice, am
propus doi indici noi, care oferă posibilitatea de a monitoriza integral manifestările patologice:
 indicele integral parodontal (IIP), ce reprezintă suma PMA, OHI-S, IP, PBI și MD;
 E50 – timpul necesar (zile) pentru diminuarea a 50% din gravitatea manifestărilor parodontitei
generalizate cronice (timpul de înjumătățire a gravității simptomelor).
Am aplicat metoda de determinare a intensității durerii – scala vizuală analogică (SVA)
[172]. Pacientul marca intensitatea durerii pe o linie orizontală de 10 cm lungime, având la capete
notațiile: „Fără durere la nivelul 0“ și „Durerea cea mai mare“ la nivelul 10.

58
 Pacientul era instruit să indice pe linie nivelul senzației sale dureroase: distanța de la 0 până
la nivelul indicat reprezintă nivelul analog al durerii sale, care era utilizat ca indice numeric al
severității durerii.
În procesul tratamentului, în caz de necesitate, conform indicațiilor clinice (agravarea
dereglărilor în procesul tratamentului, farmacorezistența etc.), s-a realizat examenul bacteriologic
în laboratorul „Micromed SRL”, conform normativelor, cerințelor și instrucțiunilor în vigoare.
Prelevarea se realiza dimineața, pe nemâncate, sau cel puțin după patru ore de la consumul de apă
sau alimente. Se purcedea la recoltarea secreției din punga parodontală cu tamponul steril. În
timpul recoltării, tamponul era rotit pentru a colecta cât mai mult din produsul patologic (o simplă
atingere cu vârful tamponului înseamnă recoltare incorectă și duce la rezultate false). După
recoltare, probele erau transportate, timp de 20-30 min, la laborator. După identificarea tulpinilor
cu semnificație patogenă, se efectua antibiograma difuzimetrică.
Ortopantomografia zonei maxilofaciale (OPT)
Importanța acestei metode constă în obținerea simultană a imaginii radiografice a tuturor
dinților restanți, a stării parodonțiului, oaselor maxilarelor și a articulației temporomandibulare.
Ortopantomografia reprezintă o metodă de înregistrare a înălțimii veridice a septurilor
interalveolare și, prin urmare, permite monitorizarea modificărilor ce pot avea loc în țesutul osos
alveolar [2, 16].
Pentru realizarea acestei metode, a fost utilizat Orthoralix-9200 (Gendex Dental Systems,
Germania). Pacientul era poziționat conform instrucțiunii, ceea ce permitea obținerea filmelor
identice.
Tomografia computerizată (CT)
Tomografia computerizată (CT, tomodensitometrie, CT-scan, CAT-scan) este metoda
imagistică neinvazivă, care permite vizualizarea secțiunilor corpului uman și se bazează pe
realizarea unei imagini precise, detaliate, obținute din diferența de densitate a unor structuri
anatomice.
Odată cu introducerea în imagistică a tomografiei computerizate cu fascicul conic (CBCT-
cone beam computer tomography) s-au deschis noi orizonturi de utilizare a imagisticii
tridimensionale (3D), ca instrument de diagnosticare și planificare a tratamentului, pentru
specialiștii în ortodonție, parodontologie, implantologie, ORL și chirurgie oromaxilofacială.
Imaginile CBCT au fost obținute prin intermediul tomografului Gendex GXCB-500™
(Gendex Dental Systems, SUA) la 0,125 voxeli. Timpul de expunere a fost de 23 s. Pentru toate
imaginile CBCT s-a selectat un câmp de vedere (FOV – field of view) limitat la 8x8 cm. Datele
sunt constituite din secțiuni (slices), la un interval de 0,5 mm. Analizele și măsurările au fost

59
efectuate prin intermediul software-ului specializat (i-CAT Vision).
S-au efectuat măsurări, pentru determinarea grosimii membranei sinuzale Schneider,
conform metodei elaborate de Janner ș.a. [168].
Tomografia computerizată a structurilor anatomice ale purceilor vietnamezi (mandibula
dezarticulată, eliberată de țesuturi moi și despicată în două) s-a realizat în Secția de Radiologie a
Institutului de Neurologie și Neurochirurgie (tomograf 3D VCT Select, General Electric, SUA).
Radioviziografia computerizată
Radioviziografia computerizată este o metodă analogică tehnologiei intraorale, cu diferența
că razele Roëntgen nu cad pe pelicula radiografică, ci pe o matrice specială electronică, care este
compusă din numeroși detectori. În urma acțiunii razelor Roëntgen, în fiecare detector apare o
încărcătură electrică de o anumită mărime. Software-ul cumulează această informație de pe toată
suprafața matricei electronice și formează imaginea vizualizată la monitor. În timpul prelucrării
imaginii, dimensiunile ei pot fi mărite și devine posibilă mărirea contrastului, transformarea
imaginii negative în pozitivă, corectarea coloristică. Prelucrarea computerizată a informației
permite de a îmbunătăți considerabil calitatea imaginii.
Avantajul radioviziografiei constă în micșorarea gradului de iradiere a pacientului și în
obținerea imaginii radiografice vizualizate la monitor, după câteva secunde de la momentul
radiografiei. De asemenea, metoda permite studiul detaliat al anumitor zone, a lungimii canalelor
radiculare, densitometriei țesutului osos. Calitatea înaltă a imaginilor radioviziografice nu este
supusă diferitor schimbări și erori legate de procesul de developare a peliculelor radiografice.
Pentru obținerea imaginilor radioviziografice a dinților restanți interesați, am utilizat
radioviziograful Trophy și programul Trophy Windows 2000, ce permitea obținerea unor rezultate
calitative, avantajoase, cum ar fi studiul imaginilor în diferite regimuri (posibilitatea de a mări
imaginea sau numai un sector al ei, obținerea imaginilor alb-negru, color, negative, de a efectua
unele măsurări).
Densitometria computerizată
Starea țesutului osos alveolar este dirijată și influențată de forța funcțională, permanent
modificată și receptată de la unitățile dentare respective. Determinarea densității optice –
recunoscută ca o metodă modernă, obiectivă și precisă – permitea evidențierea modificărilor
morfologice în fazele incipiente ale procesului distructiv.
Densitatea optică a fost determinată în unități convenționale de densitate Hounsfield (HU)
prin intermediul software-ului iCat Vision.
Radiografia cefalometrică
Prelucrarea computerizată a radiografiei cefalometrice constă în localizarea pe

60
teleradiografie a anumitor puncte antropometrice care, la rândul lor, reprezintă intersecții, linii sau
suprapuneri ale structurilor anatomice. Analiza cefalometrică a teleradiografiei reprezintă
evaluarea raporturilor dintre aceste puncte și unele repere cefalometrice.
Studiile lui R. Slavicek [268] în domeniul reabilitărilor ocluzale au stat la baza dezvoltării
unui sistem computerizat de analiză, care creează o simulare grafică a obiectivelor tratamentului,
având la bază analiza teleradiografiei prin Visual Treatment Objectives (VTO). Este important de
a menționa că direcția și nivelul localizării planului ocluzal sunt determinate de planul axei orbitale
(axis orbitalis plane). La elaborarea planului de tratament se ține cont de modificările structurilor
scheletice, care impune consecutivitatea procedurilor tratamentului.
Obiectivele analizei modelelor de studiu din ghips au fost: aprecierea formei arcadelor
dentare și a stării dinților restanți; analiza topografică a breșelor edentate; aprecierea relațiilor
intermaxilare, care asigurau montarea modelelor într-un simulator; analiza la paralelograf a
modelelor de studiu din ghips.
Studiul a decurs în trei etape: prima etapă – analiza separată a modelelor deschise pe masă;
a doua etapă – realizarea analizei modelelor în angrenare interdentară și ușor dezangrenate, privite
din multiple norme de examinare; a treia etapă – diagnosticul funcțional-instrumental, care se
realiza cu modele montate în articulator, având la bază înregistrarea parametrilor ocluzali și
mandibulocranieni, statici și dinamici, prin intermediul arcurilor faciale, transferul datelor cu
montarea ulterioară a modelelor de studiu și ajustarea articulatorului, conform procedeului stabilit.
Urma examenul ocluzal specific al contactelor dentodentare statice, în pozițiile de referință și
dinamice, în cadrul mișcărilor-limită. Astfel erau confirmate constatările clinice, cu anumite
precizări în stabilirea diagnosticului de stare ocluzală.
Condilografia (axiografia) a fost elaborată de Lee și apoi perfecționată de către Slavicek
[268]. Este o metodă de înregistrare grafică a excursiilor condiliene, care permite reprezentarea
lor într-un sistem cartezian tridimensional.
Condilografia computerizată a fost inițiată din necesitatea de a îmbunătăți înregistrarea și
interpretarea traiectelor condiliene. Metoda prevede înregistrarea excursiilor condiliene și oferă
sisteme analitice pentru evaluarea acestora. În studiul nostru am folosit condilograful Cadiax®
(Gamma Dental, Austria).
Prin condilografie se înregistrează excursiile condiliene în următoarele mișcări mandibulare:
mișcări-limită de deschidere maximă, închidere, propulsie și lateralitate; mișcări funcționale în
timpul deglutiției, fonației, masticației; mișcări parafuncționale din bruxism.
Axiografia are următoarele avantaje: explorarea neinvazivă funcțională a articulației
temporomandibulare; folosirea axei-balama terminale, ca referință, reducerea riscului de apariție

61
a artefactelor, a distorsionării mișcărilor condiliene, în comparație cu pantografia și kineziografia;
diferențierea diferitor forme de disfuncție a ansamblului condil–disc.
Examenul clinic sistematizat al ocluziei dentare oferă date veridice, atât despre starea
componentelor ocluzale, caracterul contactelor dentare din ocluzia de intercuspidare maximă în
cea de relație centrică, protruzie și laterotruzie, cât și despre starea dimensiunii verticale de ocluzie,
planul și curbele respective ale arcadelor dentare, lipsa sau prezența semnelor odontoparodontale
ale traumei ocluzale etc.
Examenul clinic al ocluziei dentare este foarte important în diagnosticul edentațiilor parțiale
și include următoarele etape: examenul ocluzal general și examenul ocluzal specific.
Examenul ocluzal general cuprinde următoarele etape distincte: evaluarea dimensiunii
verticale de ocluzie; analiza planului de ocluzie; examinarea celor două arcade dentare.
Dimensiunea verticală de ocluzie reprezintă dimensiunea etajului inferior al feței, măsurată
între două puncte tegumentare de reper – vârful nasului și mentonul, atunci când pacientul
realizează contacte ocluzale în poziție centrică.
Planul de ocluzie este caracterizat de curba sagitală a lui Spee, ce trece prin vârfurile
cuspizilor vestibulari ai premolarilor și molarilor, continuând pe marginea anterioară a ramurii
ascendente a mandibulei. Convexitatea maximă a curbei se găsește la nivelul primului molar.
Curba transversală a lui Wilson rezultă din înclinarea vestibulară a dinților posteriori
maxilari și înclinarea linguală a dinților posteriori mandibulari. Curba respectivă are concavitate
orientată în sus.
Aprecierea concavității curbei lui Wilson are o importanță deosebită pentru realizarea
dezocluziei dinților posteriori, în mișcarea de laterotruzie. Un ghidaj anterior eficient, o fonație
corectă și un aspect estetic plăcut reflectă curba incizală normală.
La examinarea arcadelor dentare se lua în considerație forma, simetria și integritatea
arcadelor dentare, numărul dinților restanți pe arcadele dentare, numărul și topografia breșelor
edentate, poziția dinților pe arcade.
Examenul ocluzal specific cuprinde etape distincte: analiza contactelor ocluzale în relația
centrică; analiza raporturilor ocluzale în intercuspidare maximă; examinarea contactelor ocluzale
în protruzie; analiza contactelor ocluzale în laterotruzie.
În cadrul evaluării s-au analizat un șir de parametri mandibulocranieni, care influențau
morfologia suprafeței ocluzale, cu impact direct asupra mișcărilor mandibulei.
Sunt cunoscuți un șir de parametri statici și dinamici mandibulocranieni [2]. Parametri
statici: triunghiul Bonwill, relația centrică, axa-balama terminală; parametri dinamici: înclinarea
pantei tuberculului articular, curbura traiectoriei condiliene, unghiul Bennett, mișcarea Bennett,

62
înclinarea pantei retroincisive.
Înregistrarea și diagnosticul contactelor dentodentare patologice se efectuau cu ajutorul
ocluzogramei. S-au aplicat metode de obținere a ocluzogramei în ceară și cu ajutorul hârtiei de
articulație. La baza investigațiilor a stat conceptul ocluzal modern VieSID – Dezocluzia
consecutivă cu dominanta canină [268].

2.3. Cartografierea microamplitudinilor ECG (ECG dispersion mapping)

Actualmente, metoda de electrocardiografie (ECG) este una din metodele medicale cele mai
răspândite, cu aplicare largă nu numai în cardiologie. Deși are loc perfecționarea în continuare a
metodelor ECG clasice, acestea, până în prezent, au specificitate și sensibilitate mici (30-40%) în
evidențierea proceselor ischemice în miocard [360]. Aceasta înseamnă că în 60% cazuri formele
clinice ale ischemiei miocardului vor rămâne neevidențiate.

A B
Fig. 2.4. Fluctuațiile amplitudinilor mici înregistrate prin intermediul complexului
de diagnostic CardioVisor-06s la o persoană sănătoasă (A) și la un pacient
cu dereglări ischemice în miocard (B) [360]

Cu scopul de a spori valoarea diagnostică a metodei ECG, a fost elaborată o tehnologie nouă
– ECG dispersion mapping, bazată pe analiza și vizualizarea emanării electromagnetice a
miocardului, cu înregistrarea fluctuațiilor amplitudinilor mici (Fig. 2.4). Caracteristicile cantitative
și calitative ale fluctuațiilor amplitudinii sunt analizate folosind complexul de diagnostic
CardioVisor-06s și software-ul specializat.
Tehnologia permite obținerea mai multor indici, printre care indicele miocardului (IM), care
reflectă cantitativ procesele ischemice în miocard, în diapazonul de la 0 până la 100%. La persoane
sănătoase, indicele miocardului nu depășește 15%. Cu cât acest indice este mai mare, cu atât
dereglările ischemice în miocard sunt mai exprimate.

63
 Tehnologia permite obținerea unui tablou dispersional al cordului, ce reflectă rezultatul final
al analizei biopotențialelor și se vizualizează în formă de două imagini: proiecția ventriculului și
atriului drept; proiecția ventriculului și atriului stâng (Fig. 2.5).

Fig. 2.5. Imaginile cordului la o persoană sănătoasă (A) și la un pacient cu dereglări ischemice
în miocard (B) conform tehnologiei ECG dispersion mapping [358]

Pentru a obține rezultate veridice, în procesul investigației se respectau anumite condiții:

 înregistrarea se efectua în intervalele dintre orele 9-11 și 18-20, deoarece s-a demonstrat
existența unui bioritm de acutizare a ischemiei în anumite perioade ale zilei;
 se recomanda de realizat înregistrarea în stare de confort (relaxare) și îndată după efectuarea
unei probe (activitate fizică etc.), cu scopul de a mări frecvența pulsului cu 15-25%, condiție
mai favorabilă pentru evidențierea dereglărilor ischemice;
 în cazurile în care, în stare de confort (relaxare), imaginea cordului era de culoare roșie și
valoarea indicelui miocardului era foarte mare (60-100%), era necesară alegerea adecvată a
probelor. Cu cât mai intensă este culoarea roșie, cu atât mai pronunțată este ischemia. În normă,
la o persoană sănătoasă, imaginea cordului conform tehnologiei este de culoare verde;
 înregistrarea și interpretarea rezultatelor se realiza luând în considerație preparatele
farmacologice administrate pacientului.
De notat că metoda ECG dispersion mapping este mult mai informativă în comparație cu
ECG clasică – dereglările ischemice în miocard pot fi depistate la persoane cu indicii ECG clasice
în limitele normei (Fig. 2.6).
Valoarea diagnostică a acestei metode în evidențierea dereglărilor ischemice în miocard este
foarte mare – sensibilitate de peste 80% [360].

64
 Fig. 2.6. Evidențierea dereglărilor ischemice în miocard (a – zona ischemică de culoare roșie)
prin aplicarea utilajului CardioVisor-06s, la o persoană cu indicii ECG clasice
în limitele normei [360]

Metoda permite evidențierea nu numai a dereglărilor organice, dar și a celor funcționale în

miocard. Aceasta oferă posibilitatea de a evidenția dereglările ischemice la nivel preclinic, ceea ce
este necesar pentru realizarea obiectivelor propuse în studiu.

2.4. Metode de investigație a metabolismului la pacienții cu parodontită cronică generalizată

și la animale în țesutul hepatic și cardiac
În investigațiile clinico-biochimice, testele biochimice s-au efectuat în serul sangvin, inițial,
până la debutul tratamentului, peste 15 și peste 30 de zile de la începutul tratamentului.
Intensitatea proceselor de peroxidare a lipidelor (OPL) în serul sangvin la pacienți a fost
estimată după nivelul hidroperoxizilor lipidici și al dialdehidei malonice [48, 80].
Potențialul antioxidant și parametrii ciclului glutationic au fost apreciați prin determinarea
activității glutationreductazei, glutationperoxidazei, glutation-S-transferazei, superoxiddismutazei
și catalazei, precum și a indicilor activității antioxidante totale în serul sangvin [80].
Valorile ceruloplasminei  o proteină specifică fazei acute a inflamației cu proprietăți
antioxidante și care prognozează evoluția procesului inflamator – au fost estimate în serul sangvin,

65
prin metoda descrisă de В. Г. Колб și В. Камышников [338].
Determinarea tripsinei, precum și α1-antitripsinei și α2-macroglobulinei – principalii
inhibitori al proteinazelor serinice în serul sanguin – a permis aprecierea rolului sistemelor
proteolitice serice în patologia stomatologică [34].
Gradul de eхосitoză a hidrolazelor lizozomice în urma destrucției biomembranelor celulare
și a degranulării leucocitelor în focarul patologic a fost determinat pe baza aprecierii activității N–
acetil-β-D-glucozaminidazei, β-glucozidazei, β-glucuronidazei, β-galactozidazei, arilsulfatazelor
A și B în serul sangvin [34].
Activitatea enzimelor – markerii remodelării osoase (fosfataza acidă tartratrezistentă) – a
fost determinată cu ajutorul seturilor de reactivi Eliteh, Franța, conform instrucțiunilor anexate.
Starea metabolismului mineral a fost evaluată prin determinarea macroelementelor (calciu,
fosfor) și a oligoelementelor (magneziu, cupru, zinc), folosind seturile de reactivi Eliteh, Franța,
conform instrucțiunilor anexate.
Dipeptidele histidinice au fost dozate prin metodele descrise de V. Gudumac ș.a. [34].
Dozarea acizilor uronici și a hidroxiprolinei libere, ce caracterizează diferite tipuri de
colagen, proteoglicani, glicoproteine structurale ce intră în componența matricei extracelulare a
țesuturilor mineralizate, s-a efectuat conform procedeului elaborat de M. Cesaretti ș.a., în
modificația lui V. Gudumac și colab. [34, 47].
Proteinele totale au fost determinate prin după metoda biuretică cu setul de reagenți Eliteh,
Franța.
Nivelul elastazei a fost apreciat prin procedeul elaborat de L. Dzaliaszynski și T. Hoffmann,
cu utilizarea substratului sintetic Z-Gly-O-Nitrophenol în modificația lui V. Gudumac și colab.
[34].
Pentru a studia influența preparatului BioR® asupra proceselor metabolice, s-au efectuat
investigații in vitro ale țesutului ficatului și miocardului la șobolani albi (în total 20 de animale).
Organele au fost extrase de la animale practic sănătoase. Ficatul și inima, spălate cu soluție rece
de NaCl 0,85%, au fost omogenizate: zaharoză 0,25M (pH 7,4), ce conținea 1 mmol EDTA, astfel
ca diluția finală să constituie 1:10. Ulterior, omogenatele obținute au fost centrifugate 15 min la
+4°C la 500 g. La cantitatea necesară de omogenat s-a adăugat un volum egal de preparat cercetat.
Amestecul obținut s-a incubat 30 min la +25°C, apoi s-au efectuat cercetările. În proba-martor s-a
introdus același volum de soluție – 0,85% NaCl.Estimarea activității totale a enzimelor lizozomale
a necesitat preincubarea omogenatelor cu triton X-100 în concentrația finală 0,1%.
În acest scop, omogenatele au fost supuse ultracentrifugării timp de 30 min, la 105 000 g,
iar supernatantul rezultat s-a păstrat în congelator la -18°C.

66
 Pentru determinarea coenzimelor nicotinamidice, nucleotidelor adenilice, a metaboliților
ciclului Krebs, precum și ai metabolismului glucidic, proba de țesut congelat și triturat în azot
lichid (circa 400 mg) a fost introdusă în eprubeta de centrifugare, fiind apoi răcită pe gheață, unde
în prealabil s-a turnat 1 ml soluție de zaharoză 0,25 M (pH 7,4), ce conținea 1 mM EDTA. În
continuare s-a adăugat un volum egal de preparat cercetat. În proba-martor s-a introdus același
volum de soluție de 0,85% NaCl. Amestecul obținut a fost incubat 30 min la +25 C.
Ulterior, s-a introdus 1 ml soluție 12% acid percloric și după agitare s-a lăsat pentru 10 min
la gheață pentru o extracție mai bună a metaboliților. Precipitatul de proteine s-a separat prin
centrifugare timp de 10 min la 3000 g. Extractul neproteic obținut a fost transpus în eprubeta de
centrifugare, excesul de acid percloric fiind eliminat prin adăugarea soluției de K2CO3 5M în
raportul 0,05 ml de soluție la 2 ml de extract. Pentru sedimentarea completă a percloratului de
potasiu, proba a fost lăsată 10 min la gheață, apoi precipitatul a fost separat prin centrifugare în
decurs de 5 minute la 3000 g. Extractul neutralizat s-a folosit imediat pentru determinarea
metaboliților sus-numiți.
Studiul parametrilor metabolismului energetic a inclus determinarea activității
dehidrogenazelor și a conținutului de metaboliți ai ciclului Krebs, dozarea concentrației de
coenzime nicotinamidice, aprecierea intensității glicolizei, precum și a indicilor metabolismului
nucleotidelor adenilice.
În omogenatele ficatului și inimii au fost determinate concentrația cofermenților
nicotinamidici și activitatea succinatdehidrogenazei (SDH), a dehidrogenazelor anabolice 
izocitratdehidrogenazei NADP-dependente (NADP-ICDH) și malatdehidrogenazei NADP-
dependente (NADP-MDH) [355].
Intensitatea proceselor glicolitice a fost apreciată după conținutul de acid piruvic și acid
lactic [339].
Evaluarea nucleotidelor adenilice în inimă și ficat a fost executată prin procesul de evidență
a concentrației de macroergi fosfați ATP, ADP și AMP, a activității celor mai importante enzime
ale ciclului adenilic – adenilatdezaminazei (AMP-aza), adenozindezaminazei (ADA-aza) și 5′-
nucleotidazei [315]. S-a calculat apoi suma nucleotidelor adenilice și potențialul energetic.
Creatina și fosfocreatina au fost evaluate cu ajutorul seturilor de reactivi Sigma (SUA),
conform instrucțiunilor anexate.
Studiul mecanismelor enzimatice de protecție a organismului față de acțiunea substanțelor
exogene a suscitat determinări pentru aprecierea funcționalității aparatului lizozomal al celulelor
hepatice, a activității fermenților metabolismului glutationului și monoaminooxidazelor A și B.
Acestea, după cum se știe, participă la inactivarea compușilor exogeni și endogeni, precum și a

67
produșilor de metabolizare oxidativă a xenobioticelor. Starea funcțională a aparatului lizozomal a
fost apreciată după nivelul activității totale și nesedimentate a arilsulfatazelor A și B, β-
glucuronidazei, catepsinelor B, H, D, L [338].
Studiul ciclului metabolismului glutationului a inclus determinarea activității
glutationreductazei (GR), glutationperoxidazei (GPO), glutationtransferazei (G-S-T) și -
glutamiltranspeptidazei (-GTP) în ficat și miocard [338]. Activitatea monoaminooxidazelor A și
B a fost determinată conform metodei elaborate de Silvestri [264]. Intensitatea proceselor de
peroxidare lipidică a fost estimată în raport cu acumularea hidroperoxizilor lipidici (HPL) și
dialdehidei malonice (DAM) [65].
A fost examinată și activitatea enzimelor ce asigură protecția antioxidantă –
superoxiddismutaza, catalaza și conținutul de antioxidanți naturali – -tocoferol și retinol, precum
și indicii activității antiradicalice [34]. Cercetarea indicilor metabolismului lipidic s-a efectuat prin
aplicarea kiturilor Kone, Finlanda, și Lahema, Cehia.
Examenele în seriile experimentale au avut scopul de apreciere a activității
acetilcolinesterazei și pseudocolinesterazei, aminotransferazelor (ALT și AST) [338].
Concomitent, în toate investigațiile biochimice s-a evaluat conținutul de proteine în omogenat prin
metoda Lowry și colab. [198].

2.5. Materiale, metode și scheme chirurgicale experimentale pe animale

Modelele experimentale chirurgicale au fost efectuate pe 18 purcei de rasă vietnameză, cu
capacitate de creștere rapidă, devenind maturi la 4 luni, atingând în greutate 50-60 kg. Majoritatea
comunităților universitare din lume consideră această specie de purcei drept animale de laborator
relevante pentru cercetările în domeniul medicinei experimentale (Fig. 2.7).

Fig. 2.7. Purcel de rasă vietnameză sub anestezie generală

68
 Perioadele de sacrificare, în contextul obiectivelor trasate, au fost coordonate cu
colaboratorii Catedrei de obstetrică și chirurgie, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară,
UASM. Intervențiile au fost realizate după aplicarea narcoticelor Calipsol și Sedalgin, efectuând
și o anestezie locală cu Ultracaină, în conformitate cu „Regulile efectuării cercetărilor medico-
biologice pe animale„ și în corespundere cu cerințele Comitetului de Etică.
Testarea materialelor plastice a fost efectuată prin modelarea defectului osos pe suprafața
laterală a corpului mandibulei din partea dreaptă. Din stânga, mandibula rămânea intactă, cu scopul
de a fi utilizată pentru comparare (control). S-a efectuat stratificat incizia pielii, țesutului
subcutanat adipos, mușchilor faciali și a periostului pentru denudarea mandibulei subperiostale.
Pe suprafața laterală a corpului mandibulei au fost modelate defecte rotunde, la distanță de
aproximativ 5 mm, cu o freză de 5 mm în diametru. S-au modelat 2 și 3 defecte (Fig. 2.8). În total
au fost realizate 48 de plombări, dintre care cu Bio-Oss – 15 plombări, Bio-Oss+BioR® – 18
plombări și fără adaosul de Bio-Oss și BioR® (grupul de control, defectul cu cheag de sânge) – 15.
Plaga, după o hemostază minuțioasă, a fost suturată strat cu strat. Inițial, intramuscular s-au
administrat antibiotice cu scop de prevenție a complicațiilor. Postoperatoriu, animalele s-au aflat
în situații adecvate, fiind îngrijite și supravegheate în cadrul gospodăriei „Animale exotice” din
satul Bardar, raionul Hâncești.
Autopsia pentru cercetări morfologice și radiologice s-a realizat peste 1,5 luni după operație
la 6 animale, peste 3 luni – la 6, peste 5 luni – la 6 animale.

Fig. 2.8. Două și trei defecte pe suprafața laterală a corpului mandibulei purcelului vietnamez

Rezultatul postoperatoriu la toate animalele a fost evaluat prin metode radiologice și

morfologice. Mandibula a fost dezarticulată, eliberată de țesuturile moi și despicată în două (Fig.
2.9). Macropreparatele au fost prelucrate la Catedra de anatomie topografică și chirurgie operatorie
a IP Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

69
 Fig. 2.9. Mandibula dezarticulată, eliberată de țesuturi moi și despicată în două; structurile
anatomice ale capului purceilor vietnamezi, preparate pentru tomografie computerizată

Structurile anatomice au fost supuse radiografiei simple și tomografiei computerizate

(tomograf 3D VCT Select, General Electric, SUA) în Secția de Radiografie a Institutului de
Neurologie și Neurochirurgie (Fig. 2.9).
Pentru cercetări histologice, structurile anatomice s-au fixat în soluție de formol neutralizat
de 10%. În total, au fost supuse analizei 375 de secțiuni histologice. Din locul defectului au fost
secționate fragmente respective care, ulterior, s-au decalcifiat în soluție de acid azotic de 15% și
s-au inclus în parafină.
Cu ajutorul microtomului s-au obținut secțiuni histologice de 7-10 microni în grosime, fiind
colorate cu hematoxilină-eozină și picrofuxină, conform procedeului Van-Gieson. Secțiunile
histologice au fost cercetate în cadrul Departamentului de Morfopatologie al Centrului Național
Științifico-Practic Medicină de Urgență.

2.6. Remedii, utilaj și tehnologii aplicate în tratamentul parodontitei cronice generalizate,

edentației și dereglărilor ocluzale
La realizarea tratamentului conservativ al parodontitei cronice generalizate s-a folosit
sistemul Vector (Dürr Dental, Germania). De asemenea, pentru îndepărtarea tartrului, s-a utilizat
KaVo SONICflex 2003-L – un dispozitiv de precizie înaltă, care folosește frecvențe joase (până la
6000 Hz).
Pentru tratamentul pacienților cu parodontită cronică generalizată în asociere cu migrarea
dinților, a fost elaborată și implementată metoda care include mai multe etape: etapa terapeutică,
etapa chirurgicală și etapa ortodontică [6].
În studiu, pentru optimizarea tratamentului complex, conform ipotezei de lucru și
obiectivelor propuse, am administrat preparatul biologic activ BioR®, reieșind din spectrul său larg
de acțiune sanogenă.

70
 BioR

Aminoacizi liberi – 9% Oligopeptide (până la 10 kDa) – 17%

Esențiali Neesențiali Esențiali Neesențiali

–2% –7% –2% –7%

Imunoactivi – 7% Imunoactivi – 13%

Glucide: 8-10% Apă: 18-24%

Macro și microelemente: 8-10%

Fig. 2.10. Componența preparatului BioR® [19, 31, 42]

Partea activă a preparatului BioR® reprezintă un complex de elemente bioactive, constituit

din aminoacizi în stare liberă și în componența oligopeptidelor, dintre care un procent mare le
revine aminoacizilor considerați imunoactivi – glicina, valina, alanina, acidul glutamic, acidul
asparagic, arginina, serina și treonina, triptofanul, cisteina, acidul gamma-aminobutiric, care în
sinergism cu hidrații de carbon, macro- și microelementele sunt antioxidante și imunogene [19,
32, 45] (Fig. 2.10).
BioR®-ul, conform rezultatelor experimentale preventive, posedă acțiune antioxidantă și de
stabilizare a membranelor celulare și lizozomale, menține la un nivel optim echilibrul dintre
sistemele de oxidare peroxidică a lipidelor și cel antioxidant, stimulează procesele de regenerare
a țesuturilor, normalizează schimbul energetic al limfocitelor.
Conform obiectivelor propuse, am elaborat și am implementat remedii medicamentoase cu
includerea BioR®-ului [4, 5].
În contextul celor expuse, prezintă interes teoretic și aplicativ investigațiile de evidențiere a
eficienței BioR®-ului în tratamentul gingivitei și parodontitei cronice generalizate, precum și a
posibilităților BioR®-ului de a optimiza procesele de osteoregenerare/osteointegrare după
intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal.
Preparatul BioR a fost administrat în formă de spray bucofaringian, intragingival și
intramuscular. Injecțiile locale cu BioR se aplicau în regiunea joncțiunii mucogingivale vizibile
pe fața vestibulară a ambelor maxilare – metodă de administrare numită în continuare administrare
intragingivală.

71
 Tehnica de augmentare a planșeului sinuzal s-a efectuat cu aplicarea compoziției elaborate
[3], cu inserția implanturilor într-o ședință.
Realizarea tehnicii de augmentare osoasă, a intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal, a avut loc în următoarea succesiune: efectuarea inciziei de-a lungul crestei edentate, din
regiunea tuberozitară până în zona canină (în funcție de topografia și lungimea breșei, gradul de
pneumatizare a sinusului maxilar), urmată de incizii verticale până la fundul sacului vestibular;
decolarea lamboului mucoperiostal, cu crearea accesului la peretele lateral al sinusului maxilar;
stabilirea locului de realizare a osteotomiei, creându-se astfel fereastra osoasă cu marginea
inferioară amplasată cu 2-4 mm deasupra planșeului sinuzal; mobilizarea fragmentului de os
delimitat, cu decolarea și elevarea mucoasei sinuzale Schneider, evitând perforarea acesteia;
recoltarea autogrefei din zonele endoorale; pregătirea compoziției pentru favorizarea procesului
de regenerare osoasă; forarea neoalveolei pe mijlocul crestei edentate cu ieșirea în spațiul nou-
creat al sinusului maxilei; măsurarea lungimii tunelului osos creat cu ajutorul limitatorului de
profunzime, pentru controlul final ale dimensiunilor prestabilite al implantului și a design-ului
acestuia; introducerea sub membrana Schneider elevată a unei membrane resorbabile din colagen,
plasate între membranele obținute din fibrină îmbogățită cu trombocite; aplicarea compoziției din
materiale de grefare osoasă, pentru favorizarea procesului de regenerare osoasă; inserția
implanturilor endoosoase în aceeași ședință, cu obținerea stabilității primare; completarea spațiilor
restante prin adiția și condensarea compoziției, urmată de acoperirea defectului osos cu membrană
resorbabilă din colagen, plasată între membrane de fibrină îmbogățită cu trombocite;
repoziționarea lamboului mucoperiostal, cu suturarea etanșă a plăgii.
La realizarea intervenției chirurgicale de implantare s-a folosit dispozitivul Intrasurg 1000
(KaVo, Germania) și dispozitivul Piezotome-2 (Satelec Acteon, Franța). Sistemul Intrasurg 1000
prezintă opțiuni de programare multiplă (10 programe, fiecare program cu câte 10 trepte), cu
posibilitate de personalizare a setărilor. Piezotome-2 conține două regimuri de utilizare, destinate
atât chirurgiei implantologice, cât și tratamentului parodontal și endodontic.
Am elaborat, am brevetat și am implementat obținerea compoziției materialelor pentru
grefare osoasă și realizată prin: colectarea sângelui venos pentru obținerea fibrinei îmbogățite cu
trombocite (PRF – platelet-rich fibrin) și a membranelor din PRF prin presare; recoltarea
autogrefei prin frezaj osos (regiunea frontală a mandibulei); amestecarea rumegușului osos recoltat
cu materialul de grefare xenogen (Bio-Oss) – proporția amestecului depinde de factorii locali și
cei generali; amestecarea extractului din biomasa cianobacteriei Spirulina platensis în raport
cantitativ 1:100 de substanță uscată la compoziția materialelor pentru grefare; amestecarea
compoziției materialelor de grefare cu fibrină îmbogățită cu trombocite.

72
 Fibrina îmbogățită cu trombocite (PRF – platelet-rich fibrin) se obținea prin centrifugare,
conform protocolului propus de Choukroun [105], care constă din etapa de prelevare a sângelui,
urmată de centrifugare cu obținerea a trei straturi – concentrat eritrocitar, plasmă săracă în
trombocite și fibrină bogată în trombocite. În acest scop s-a utilizat centrifuga EBA 20 (Andreas
Hettic, Germania) [105].
La realizarea tratamentului protetic am aplicat metode proprii elaborate și brevetate: metoda
combinată de fixare a punților dentare cu utilizarea suporturilor implantate [9] și metoda de
suplinire a edentațiilor parțiale cu localizare adiacentă punții dentare [8].
Conform metodei elaborate, brevetate și implementate de tratament protetic al disfuncțiilor
temporomandibulare [10] cu utilizarea gutierelor ocluzale, s-au realizat următoarele etape:
1. Examinarea clinică și paraclinică a pacientului.
2. În baza datelor investigațiilor, confecționarea individuală a gutierelor ocluzale, pe care
pacienții le purtau 4-6 săptămâni, 24 ore din 24.
3. Realizarea tratamentului direcționat propriu-zis, prin optimizarea ocluziei și a arcadelor
dentare (metodă directă sau indirectă, în funcție de caz), ținând cont de parametrii ocluzali
individuali pentru fiecare pacient în parte.
4. Confecționarea gutierelor acrilice de stabilizare individuală, care se purtau 24 de ore pe o
perioadă de 3-5 ani.
5. Evaluarea rezultatelor cu determinarea eficacității tratamentului.
Etapele de confecționare a gutierelor ocluzale: anamneza; examinarea clinică și paraclinică;
obținerea amprentelor de studiu; obținerea modelelor de studiu demontabile; obținerea
registratului în poziție posterioară de contact (relație centrică) și în ocluzie centrică; obținerea
poziției maxilei cu ajutorul arcului facial anatomic; ghipsarea modelelor în articulatorul adaptabil,
cu ajutorul registratului și a arcului facial anatomic; analiza modelelor în articulator și proiectarea
șinelor ocluzale de stimulare și relaxare; confecționarea gutierelor de relaxare și ajustarea
gutierelor ocluzale la pacient.
După 4-6 săptămâni se pregătea gutiera de stabilizare din substanța acrilică, cu respectarea
următoarelor etape: obținerea amprentelor, modelelor și registratului (după înlăturarea gutierei de
relaxare, pacientului i se interzicea de a închide gura până la contactul dentodentar, astfel se
obținea registratul în poziție de relație centrică); obținerea poziției maxilei cu ajutorul arcului facial
anatomic; ghipsarea modelelor în articulatorul adaptabil cu ajutorul registratului și a arcului facial
anatomic; modelarea din ceară a viitoarelor gutiere de stabilizare, după indicii parametrilor
ocluzali medii; transferarea construcției din ceară în acrilat; ajustarea gutierelor de stabilizare pe
arcadele dentare; aprecierea contactelor ocluzale funcționale; monitorizarea pacientului.

73
2.7. Prelucrarea matematico-statistică a rezultatelor obținute
Pentru prelucrarea statistică au fost elaborate fișe speciale, care includeau datele examenului
clinic și rezultatele investigațiilor paraclinice. Datele primare au fost prelucrate matematico-
statistic, computerizat, prin intermediul Microsoft Excel, EpiInfo și software-ului Statistical
Package for Social Sciences (SPSS) for Windows versiunea 20, cu calcularea ratelor, proporțiilor
și erorilor standard, pentru valorile relative și valorile medii. Veridicitatea rezultatelor obținute a
fost determinată prin calcularea valorilor, conform criteriului t-Student, pentru indicatori
parametrici, și criteriului Wilcoxon-Mann-Whitney, pentru indicatori neparametrici. Dinamica
parametrilor, sub influența tratamentului, a fost evaluată prin criteriul t-Student pentru selecții
coerente. Pentru determinarea corelațiilor, conform obiectivelor propuse, am determinat
coeficienții de corelare după Pearson (variabilele cantitative cu o distribuție normală) sau
Spearman (variabile cantitative fără distribuție normală). Pentru determinarea eficienței
tratamentului, în baza Tabelului de contingență 2x2, au fost calculate: RR (riscul relativ), IÎ
(intervalul de încredere), x2, NNT (numărul necesar de pacienți tratați) și alți indici.
La studierea valorii diagnostice a metodelor analizate, s-au determinat următorii indici:
sensibilitatea (capacitatea de a recunoaște afecțiunea, când ea este prezentă); specificitatea
(capacitatea de a da rezultate negative, când lipsea afecțiunea); pronosticarea rezultatului pozitiv
(probabilitatea cu care persoana clasificată bolnavă într-adevăr suferă de maladia dată);
pronosticarea rezultatului negativ (probabilitatea cu care persoana clasificată sănătoasă într-adevăr
nu suferea de maladia dată).
Rezultatele obținute sunt prezentate în tabele, grafice și diagrame.

2.8. Concluzii la capitolul 2

1. Lucrarea reprezintă o cercetare științifică integrată (prospectivă și retrospectivă), care include
două etape: studiul experimental și cel clinic, cu respectarea tuturor cerințelor etice. Subiecții
de studiu au fost selectați după criterii bine definite, aleatoriu, iar grupurile sunt comparabile,
conform criteriilor de bază (vârstă, sex etc.).
2. Pentru realizarea obiectivelor propuse, au fost utilizate metode de cercetare și investigare
moderne. Studiul experimental are la bază cercetări clinice, radiologice, biochimice,
morfologice.
3. Loturile studiate au fost selectate omogen, criteriile de includere și cele de excludere au fost
bine definite.
4. Datele primare au fost prelucrate matematico-statistic, prin aplicarea metodelor moderne cu
calcularea ratelor, proporțiilor, erorilor-standard, pentru valorile relative și medii, indicatorului
de corelație.

74
3. DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL COMPLEX
LA PACIENȚII CU GINGIVITĂ ȘI PARODONTITĂ CRONICĂ GENERALIZATĂ

3.1.Corelația dintre manifestările clinice ale parodontitei cronice generalizate,

ale indentației și modificările cantitative ale membranei Schneider
Diagnosticul parodontitei cronice generalizate s-a bazat pe analiza manifestărilor clinice,
datelor bacteriologice, modificărilor radiologice, cu anumite criterii bine definite. După cum se
cunoaște, la o simptomatologie minimă, un loc deosebit îi revine lipsei durerii, afecțiunile
parodontale sunt deseori ignorate de pacienți și, nefiind tratate, pot progresa de la o fază la alta a
parodontitelor ireversibile, cu pierderea dinților. Chiar și în statele înalt dezvoltate, această
problemă este actuală – în SUA, aproximativ 35% dintre adulți prezintă cel puțin o zonă afectată,
cu pierderea atașamentului dentoparodontal [217]. Totodată, examinarea vizuală a radiografiilor,
realizate consecutiv, poate releva schimbări în țesutul osos doar după ce are loc resorbția a 30-
50% din conținutul mineral al osului [192]. Astfel, problema diagnosticului timpuriu include atât
atitudinea pacientului, cât și diagnosticul clinico-radiologic profesionist.

igienizare igienizare
orală orală
Rxy = 0,79 Rxy = 0,43
p < 0,001 p < 0,01

inflamație sângerare

suport dento- suport dento-

sângerare inflamație
parodontal parodontal
Rxy = 0,64 Rxy = 0,64
Rxy = 0,62 Rxy = 0,39
p < 0,001 p < 0,001
p < 0,001 p < 0,01

Rxy = 0,35, p<0,05 Suport

Igienizare dento-
orală parodontal

Fig. 3.1. Corelațiile (Rxy) statistic veridice ale manifestărilor clinice la pacienții
cu parodontită cronică generalizată până la tratament

75
 În procesul diagnosticului parodontitei cronice generalizate este importantă evidențierea
simptomelor care au anumite interrelații în aspectul apariției lor consecutive.
Se știe că o igienă orală nesatisfăcătoare duce la apariția inflamației, care, la rândul ei,
provoacă alte dereglări patologice.
După cum se vede în Fig. 3.1, cele mai strânse legături există între procesele inflamatoare și
igienizare, sângerare și procesele de destrucție a suportului dentoparodontal. Astfel, tratamentul
inflamației, la etapele incipiente, este o necesitate majoră, diminuarea efectivă a inflamației va
preîntâmpina apariția simptomelor nominalizate. Sângerarea gingiilor are conexiuni strânse atât
cu procesul inflamator, cât și cu calitatea igienizării și gradul de destrucție a suportului
dentoparodontal. Cea mai slabă corelație s-a depistat între igienizare și adâncimea pungilor
parodontale, posibil din cauza altor dereglări provocate de igienizări nesatisfăcătoare, care preced
procesului destructiv și formării pungilor parodontale.
Conform datelor publicate de OMS, parodontita cronică generalizată, în diferite țări în curs
de dezvoltare, se manifestă după vârsta de 35 de ani în 65-98% cazuri, iar la vârsta de 15-19 ani –
în 55% [227]. S-a stabilit că parodontita cronică generalizată se manifestă mai frecvent și mai
pronunțat la persoane cu vârsta de peste 50 de ani [290].

inflamație inflamație
Rxy = 0,31 Rxy = 0,58
p < 0,05 p < 0,001

vârsta durata
pacientului bolii

suport dento- suport dento-

sângerare sângerare
parodontal parodontal
Rxy = 0,38 Rxy = 0,53
Rxy = 0,61 Rxy = 0,68
p < 0,05 p < 0,001
p < 0,001 p < 0,001

Fig. 3.2. Corelațiile (Rxy) manifestărilor clinice ale parodontitei cronice generalizate
cu vârsta pacienților și cu durata maladiei

După cum se vede din Fig. 3.2, procesele inflamatorii sunt mai exprimate odată cu avansarea
în vârstă a pacientului și durata perioadei de boală, însă durata maladiei are corelații mai strânse
cu procesul inflamator, ceea ce confirmă faptul că gravitatea inflamației este asociată cu
cronicizarea procesului. Aceleași particularități se evidențiază și în corelația sângerării cu indicii
de vârstă și cu durata bolii. Analiza corelațiilor vârstei pacientului și duratei bolii cu procesele de

76
destrucție a suportului dentoparodontal a evidențiat faptul că atât vârsta pacientului, cât și durata
maladiei corelează în măsură aproximativ egală cu gradul proceselor destructive. Acest fapt are o
importanță deosebită în cazurile în care la o persoană în vârstă persistă parodontita cronică
generalizată.
În ultimii ani, la pacienții cu parodontită cronică generalizată se studiază particularitățile
membranei Schneider [168, 273], însă până în prezent nu sunt elaborate criteriile de diagnostic în
funcție de gravitatea maladiei și alți factori.
Reieșind din experiența proprie, propunem extinderea viziunii, privind monitorizarea
parodontitei cronice generalizate. În procesul diagnosticului se va acorda o atenție deosebită
modificărilor cantitative ale membranei Schneider, care, conform datelor obținute, au anumite
particularități la pacienții cu parodontită cronică, în special asociate cu gradul de severitate a
maladiei.
Membrana Schneider este o structură care are legături morfofuncționale strânse cu
structurile dentoparodontale. S-a demonstrat că membrana Schneider conține celule capabile să
elimine fosfatază alcalină, osteoproteină morfogenetică-2, osteopontină, osteonectină,
osteocalcina, care pot participa la procesele de mineralizare a matricei extracelulare [273].

Tabelul 3.1. Frecvența de manifestare a variantelor de grosime a membranei Schneider la pacienții

cu parodontită cronică generalizată în funcție de gravitatea maladiei
Grosimea membranei Parodontita cronică generalizată, gravitatea maladiei
Schneider Ușoară (n = 20) Medie (n = 14) Gravă (n = 14)
Mai mică de 0,8 mm 25,0% 7,1% 7,1%
0,81-2,0 mm 35,0% 21,4% 14,3%
Mai mare de 2 mm 40,0% 71,4%*** 78,6%***
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu indicii normali: *** - p<0,001.

Așadar, potențialul osteogen al membranei Schneider nu poate fi ignorat la pacienți cu

parodontită cronică generalizată, deoarece la acești pacienți sunt prezente fenomene
osteodestructive localizate în vecinătatea acestei membrane.
Conform Tab. 3.1, în toate formele de parodontită cronică generalizată (ușoară, medie,
gravă), predomină variantele cu grosimea membranei Schneider mai mare decât valorile normale
(>0,8 mm).
Grosimea membranei în diapazonul 0,81–2 mm se întâlnește mai rar, comparativ cu
membrana de 2 mm și mai mare. Pacienții cu forma gravă a parodontitei, în 78,6% cazuri au

77
membrana Schneider mai groasă de 2 mm, ceea ce corespunde cu datele din literatură de
specialitate și denotă prezența sinuzitei preclinice [168].

A B
Fig. 3.3. Diferite variante clinice ale parodontitei cronice generalizate, cu grad variat de îngroșare
a membranei Schneider (pacientul A., 37 ani – 1,8 mm; pacientul B., 59 ani – 4,4 mm)

În Fig. 3.3 și 3.4 sunt prezentate diferite variante de grosime a membranei Schneider la
pacienți cu parodontită cronică generalizată.

B
Fig. 3.4. Parodontita cronică generalizată, asociată cu diferit grad de îngroșare a membranei
Schneider (grosimea medie a membranei la pacientul A. – 4,62 mm; la pacientul B. – 2,24 mm)

78
 Este de notat că în studiu au fost incluși pacienții fără semne clinice manifeste ale sinuzitei
seroase sau purulente și fără prezența lichidului în cavitatea sinusului. De asemenea, în studiu au
fost incluși pacienții fără formațiuni și chisturi sinuzale. Odată cu creșterea gravității parodontitei
cronice generalizate, se evidențiau două tendințe contradictorii: prima – micșorarea progresivă a
cazurilor cu grosimea membranei Schneider de până la 2 mm; și a doua – creșterea frecvenței de
cazuri cu grosimea mai mare de 2 mm.
Aceste rezultate demonstrează convingător că odată cu agravarea procesului parodontal
sporește esențial numărul de cazuri cu sinuzite preclinice – în parodontita gravă, în 78,6% cazuri
membrana Schneider este mai groasă de 2 mm, însă fără manifestări clinice evidente ale sinuzitei
(dureri, edem, eliminări etc.). Care este importanța acestui fenomen? Pe de o parte, se poate
presupune că reacția membranei Schneider, prin îngroșarea ei, are caracter de apărare prin crearea
unui obstacol, în calea infecției și a toxinelor parodontale. Pe de altă parte, posibil îngroșarea
membranei poate reflecta multiplicarea celulelor osteogene, cu acțiunea lor sanogenă asupra
focarului parodontal.
A fost studiată frecvența cazurilor de proeminare (indentation – indentație) în sinusul
maxilar a rădăcinilor dentare, din numărul total de premolari secunzi și molari superiori restanți la
pacienți. Se poate constata, în linii generale, că gravitatea parodontitei cronice generalizate
sporește odată cu creșterea frecvenței indentației.
Aceste rezultate denotă că procesul inflamator parodontal, prin ascensiune, atinge membrana
Schneider și, în cazurile în care suprafața de contact cu cavitatea sinusului este mai mare, apar
condiții favorabile pentru afectarea membranei sinuzale.
Din punct de vedere practic, atunci când există o indentație, este importantă determinarea
gradului de proeminare a rădăcinilor dentare în sinus. Gradul de proeminare se determină în
milimetri față de nivelul superior al planșeului sinuzal, mai exact, la nivelul interfeței dintre os și
membrana Schneider [168].
Frecvența de manifestare a indentației este aproximativ egală în grupurile de pacienți cu
parodontită cronică generalizată ușoară (55%), medie (57,1%) și gravă (64,3%), cu tendința de
sporire a frecvenței la cei cu parodontită gravă.
Prezintă interes compararea frecvenței indentației în funcție de prezența ei unilaterală (un
singur sinus) și bilaterală (concomitent în ambele sinusuri) (Fig. 3.5).
Se observă că, odată cu creșterea indentației bilaterale, crește și gravitatea parodontitei.
Concomitent, se observă și micșorarea frecvenței indentației unilaterale, de la 20% până la 14,3%.
Se poate constata că există o legătură strânsă între indentația bilaterală și predispoziția
persoanei spre afectarea parodontului. De notat că indentația creează unele condiții nefavorabile

79
pentru drenarea lichidului sinuzal și favorabile pentru acumularea exsudatului în nișele formate.
Totodată indentația mărește considerabil suprafața de contact a rădăcinii dentare cu membrana
Schneider.

Fără indentaţie
35.00% 35.70%
45.00% Indentaţie 42.80%
unilaterală

Indentaţie
bilaterală

20.00% 21.40%

A B

35.70%
50.00%

14.30%

Fig. 3.5. Frecvența de manifestare a indentației unilaterale și bilaterale la pacienți cu parodontită

cronică generalizată în funcție de gravitatea maladiei
Notă: A – parodontită ușoară (n = 20), B – medie (n = 14), C – gravă (n = 14)

Un factor important este micșorarea distanței dintre structurile dentoparodontale și cavitatea

sinusului maxilar, ceea ce creează condiții mai favorabile pentru pătrunderea bidirecțională
(cavitatea bucală–dinți–sinus) a infecției și toxinelor.
Analiza realizată a evidențiat că la pacienții cu parodontită cronică generalizată, indiferent
de gravitatea procesului patologic, se constată valoarea proeminării egală în medie cu 2,34 ± 0,46
mm (48 de pacienți din toate grupele). Prezintă un interes mare, din punct de vedere practic, gradul
de proeminare în sinus a fiecărui dinte din zona studiată (Tab. 3.2).

80
Tabelul 3.2. Gradul de proeminare (indentație) în sinusul maxilar a rădăcinilor dentare la pacienți
cu parodontită cronică generalizată, în funcție de gravitatea procesului patologic

Dinții cu Indentația, mm / gravitatea parodontitei cronice generalizate

rădăcini Ușoară Medie Gravă
indentate (n = 20) (n = 14) (n = 14)

Premolarul II 1,59 ± 0,21 2,60 ± 0,23** 3,10 ± 0,70*

Molarul I 1,94 ± 0,51 2,81 ± 0,50 2,39 ± 0,63
Molarul II 1,45 ± 0,22 2,97 ± 0,46** 3,47 ± 0,90**
Molarul III 0,81 ± 0,12 1,53 ± 0,13*** 3,40 ± 0,94**
Media 1,45 ± 0,27 2,48 ± 0,33* 3,09 ± 0,79*
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile din grupul cu parodontită de grad ușor: * - p<0,05;
** - p<0,01; *** - p<0,001.

Se observă anumite particularități între creșterea gravității parodontitei cronice generalizate

și sporirea valorilor indentației. Premolarul II, molarul II și III au dinamica de majorare a gradului
de indentație, în paralel cu creșterea gravității parodontitei, pe când gradul de indentație al
molarului I nu se deosebește statistic semnificativ în funcție de gravitatea parodontitei cronice
generalizate (p>0,05).
În Tab. 3.2 sunt redate rezultatele prelucrării statistice, care reflectă tendințele modificărilor
cantitative referitor la gradul indentației și gravitatea parodontitei. Se observă că cele mai mari
valori ale indentației le are molarul II (3,47 ± 0,9 mm). Însă, la unii pacienți erau prezente diverse
asocieri ale gradului de indentație, grosimii membranei sinuzale și gravității parodontitei.

A B
Fig. 3.6. Secțiune CBCT la pacienta S., 43 ani (A), și pacientul V., 28 ani (B), cu parodontită
cronică generalizată de grad mediu și diferit grad de indentație

81
 În Fig. 3.6 sunt redate exemple de secțiuni ale tomografiei pacienților cu parodontită cronică
generalizată de grad mediu, la care se atestă într-un caz o indentație pronunțată de 5,26 mm
(pacienta S., 43 ani), în alt caz (pacientul V., 28 ani), indentația este de aproape 2 ori mai mică
(2,8 mm), ambele fiind asociate cu grosimea membranei Schneider, în limitele normei (0,4 mm).

Tabelul 3.3. Analiza corelației gradului de indentație în sinusul maxilar cu grosimea membranei
Schneider la pacienți cu parodontită cronică generalizată, în funcție de gravitatea procesului
patologic

Rxy: indentație (mm) – grosimea membranei Schneider (mm) în funcție

Dinți cu rădăcini de gravitatea parodontitei cronice generalizate

indentate Ușoară Medie Gravă

(n = 20) (n = 14) (n = 14)

Premolarul II 0,244 0,179 0,192

p>0,05 p>0,05 p>0,05
Molarul I 0,563 0,585 0,768
p<0,05 p<0,01 p<0,001
Molarul II 0,650 0,829 0,891
p<0,05 p<0,01 p<0,001
Molarul III 0,411 0,620 0,739
p<0,05 p<0,01 p<0,001

Pentru a răspunde la întrebarea referitor la relațiile dintre gradul de indentație și grosimea

membranei Schneider am realizat analiza corelațiilor dintre indicii corespunzători (Tab. 3.3).
Valoarea Rxy pentru premolarul II este statistic neconcludentă în grupurile studiate. Aceste
date denotă că influența indentației premolarului II asupra grosimii membranei Schneider și,
respectiv, asupra manifestărilor preclinice ale sinuzitei este minimală.
Un alt tablou se prezintă pentru indentația molarilor – odată cu creșterea gravității
parodontitei are loc sporirea valorilor corelației dintre gradul indentației și grosimea membranei.
Deci, dinții studiați au un aport diferit în procesele de modificare cantitativă a membranei
Schneider și în apariția manifestărilor preclinice sinuzale: gradul de indentație în sinusul maxilar
al rădăcinilor dentare corelează cu grosimea membranei Schneider – valori maximale (Rxy = 0,891,
p<0,001) pentru molarul II și minimale (Rxy = 0,179, p>0,05) pentru premolarul II.
După cum se vede în Tab. 3.4 există o diferență importantă privind asocierea gradului de
indentație și influența acestuia asupra membranei Schneider, în funcție de gravitatea parodontitei
cronice generalizate.

82
Tabelul 3.4. Analiza comparativă integrală a rezultatelor statistic concludente referitor la relațiile
gravității parodontitei cronice generalizate cu gradul de indentație și cu grosimea membranei
Schneider
Rezultate statistic concludente

Dinți cu rădăcini indentate Indentație/Gravitatea Indentație/Grosimea

parodontitei membranei Schneider

Premolarul II + -
Molarul I - +
Molarul II și III + +
Notă: (+) – rezultate statistic concludente; (-) – rezultate neconcludente.

Se pot evidenția trei grupe de dinți cu diferite combinații ale efectelor sus-numite: prima
include premolarii II, care au conexiuni statistic concludente cu gravitatea parodontitei și statistic
neconcludente privind interrelația indentație–grosimea membranei Schneider; a doua include
molarii I, care au relații inversate față de cele ale premolarilor II; a treia include molarii II și III,
care au relații statistic concludente, în aspectul influenței indentației atât asupra membranei
Schneider, cât și asupra gravității procesului parodontal.
Aceste rezultate au o importanță teoretică și aplicativă, deoarece pot servi ca suport
suplimentar în diagnosticul parodontitelor cronice generalizate, cu evidențierea gradului de
răspândire ascendentă a procesului inflamator/toxic spre sinusul maxilar, cu afectarea membranei
Schneider. Considerăm că diagnosticul parodontitei cronice generalizate trebuie să includă, în mod
obligatoriu, evidențierea modificărilor cantitative ale membranei Schneider.
Extracția dinților indentați are o influență considerabilă asupra proceselor de pneumatizare
a maxilarului, factor important în intervențiile chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal. Cauzele
apariției pneumatizării nu sunt pe deplin studiate, acest proces este influențat de: ereditate [212];
presiunea atmosferică asupra mucoasei nazale [289]; configurația structurilor craniului facial;
densitatea osoasă; hormonii de creștere [265]; presiunea aerului în sinus [289] și intervențiile
chirurgicale realizate în sinus [179].
Asupra vitezei și gradului procesului de pneumatizare a maxilarului superior, după pierderea
dinților, poate influența proeminarea rădăcinilor dentare în sinusul maxilar. La extragerea dintelui,
inevitabil are loc lezarea osului, creând condiții favorabile expansiunii sinusului către alveola
dentară [301]. Studiile ulterioare vor evidenția corelația dintre aceste procese și indicii cantitativi
ai membranei Schneider.

83
3.2. Dinamica manifestărilor clinice la pacienții cu gingivită și parodontită cronică
generalizată sub influența tratamentului complex cu administrarea preparatului BioR®
Conform rezultatelor preliminare, unul din factorii care permit optimizarea tratamentului
complex, cu administrarea BioR®-ului, este gravitatea procesului patologic. Formele mai ușoare
ale patologiei studiate se manifestă prin gingivită catarală. De notat că gingivita este forma
prevalentă de maladie, care afectează până la 75-90% din populație [59, 90] și se caracterizează
prin inflamație gingivală, hiperemie, edem și hemoragii frecvente [146]. Un clinician trebuie să
rețină că nu fiecare caz clinic de gingivită progresează spre o parodontită cronică și nu fiecare
parodontită cronică a progresat dintr-o gingivită.

Tabelul 3.5. Rezultatele comparative la administrarea topică a preparatului BioR® (spray

bucofaringian) la pacienți cu gingivită catarală cronică, în funcție de gravitatea procesului
Gingivită catarală Gingivită catarală Gingivită catarală
cronică, cronică, cronică,
Criteriile terapeutice
grad ușor grad mediu grad grav
(n = 13) (n = 9) (n = 5)
1. Menținerea efectului
12 5 2
deodorant

DMH, p G.u./G.m.: DMH = 3,9, p = 0,04816

G.m./G.g.: DMH = 0,3, p = 0,59093
2. Dispariția edemului
13 3 3
gingival după trei zile

DMH, p G.u./G.m.: DMH = 14,8, p = 0,00012

G.m./G.g.: DMH = 0,9, p = 0,35188
3. Dispariția edemului
13 9 5
gingival după șapte zile

DMH, p G.u./G.m.: DMH = 0, p = 1

G.m./G.g.: DMH = 0, p = 1
4. Dispariția hiperemiei după
11 5 3
trei zile

DMH, p G.u./G.m.: DMH = 2,2, p = 0,14152

G.m./G.g.: DMH = 0,02, p = 0,8767
Notă: DMH – indicatorul diferenței al lui Mantel Haenszel, G.u. – forma ușoară, G.m. – forma medie , G.g. – forma
gravă.

84
 La pacienții cu gingivită s-a aplicat în tratamentul complex, cu administrarea preparatului
BioR® în formă de spray bucofaringian, deoarece în această formă de aplicare se manifestă efectul
curativ local rapid și este posibilă focalizarea acțiunii preparatului. BioR®-ul spray bucofaringian
a fost administrat topic, de două ori pe zi, după igienizarea profesională și individuală zilnică a
cavității bucale. Adaosul excipienților din portocală, salvie și alte suplimente oferă preparatului
un gust mai plăcut, acesta fiind agreat de pacienți.
În timpul studiului efectului clinic al preparatului BioR® (spray bucofaringian) în
tratamentul gingivitelor catarale cronice au fost testați următorii indici (Tab. 3.5): menținerea
efectului deodorant; timpul dispariției hiperemiei gingivale și edemului gingival.
Pentru determinarea eficienței modalității de administrare topică a preparatului BioR®, prin
formă de spray buco-faringian, la pacienții cu gingivite catarale cronice, a fost utilizat indicatorul
diferenței al lui Mantel Haenszel (DMH), care a permis comparația rezultatelor obținute.
Rezultate semnificative statistic s-au obținut la pacienți cu gingivită catarală cronică, grad
ușor. Menținerea efectului deodorant era de 3,9 ori mai mare decât la pacienți cu grad mediu al
procesului inflamator (p = 0,04816). Edemul gingival, după trei zile, dispărea de 14,8 ori mai
frecvent, la pacienți cu grad ușor, comparativ cu cei cu grad mediu (p = 0,00012). Edemul gingival,
după șapte zile de tratament cu aplicarea spray-ului, s-a diminuat considerabil la toți pacienții,
indiferent de gravitatea procesului (Tab. 3.5, Fig. 3.7).

A B

C
Fig. 3.7. Manifestările clinice la un pacient cu gingivită catarală cronică sub influența
tratamentului: starea gingiei până la tratament (A); după realizarea igienizării orale profesionale
(B) și în procesul tratamentului complex cu administrarea BioR®-ului în formă de spray bucal (C)

85
 Actualmente se realizează studii clinico-terapeutice, pentru a spori eficiența tratamentului
gingivitei cronice și parodontitei cronice generalizate. Conform datelor din literatură, în jur de 20-
30% din toate cazurile de parodontită cronică generalizată nu răspund favorabil la tratamentul
parodontal convențional [192, 308].
La acest răspuns negativ pot contribui mulți factori, cum ar fi: severitatea maladiei;
înlăturarea insuficientă a depozitelor bacteriene și a tartrului; îndepărtarea insuficientă a plăcii
dentare; prezența maladiilor sistemice, care duc la imunodeficiență; restaurări defectuoase; caria;
disfuncții ocluzale; implicarea endodontică-parodontală; fumatul și altele.
Conform obiectivelor propuse, a fost analizată eficiența tratamentului complex, în asociere
cu preparatul BioR®. Efectele terapeutice ale tratamentului complex au fost studiate în funcție de
căile de administrare a preparatului:
 administrarea intragingivală a preparatului BioR® la pacienți cu parodontită cronică
generalizată fără dereglări ischemice preclinice în miocard;
 administrarea intramusculară a preparatului BioR® la pacienți cu parodontită cronică
generalizată cu dereglări ischemice preclinice în miocard.
Reieșind din ipoteza propusă, drept scop a fost analiza efectelor terapeutice ale tratamentului
complex, la pacienții cu parodontită cronică generalizată, cu și fără includerea preparatului BioR®.
De menționat că la progresarea maladiei și influența răspunsului față de tratament pot
contribui diferiți factori – fumatul, stresul, factorii genetici, trauma ocluzală, factorul iatrogen și
gradul de cooperare a pacientului cu medicul.
Reieșind din varietatea și complexitatea factorilor, un management de succes al parodontitei
cronice generalizate este greu de realizat.
Astfel, este crucial ca clinicianul, înainte de a începe planificarea tratamentului, să cunoască
factorii de risc care contribuie la susceptibilitatea pacientului față de maladie, potențialul de
răspuns la tratament.
Pacienții cu parodontită cronică generalizată incluși în studiu au fost tratați conform
programului individualizat, cu eliminarea și monitorizarea plăcii microbiene, precum și cu
realizarea măsurilor terapeutice, având ca obiectiv reabilitarea individuală a funcțiilor lezate.
La prima etapă am analizat dinamica manifestărilor clinice ale parodontitelor cronice
generalizate, sub influența tratamentului complex, indiferent de varianta și schema terapeutică
aplicate (în acest grup au fost incluși toți pacienții tratați cu metode tradiționale, precum și cei care
au primit preparatul BioR® prin diferite căi de administrare). Această analiză permite de a
evidenția gradul de diminuare a dereglărilor parodontale, sub influența tratamentului per se, fără
evidențierea unei variante terapeutice concrete (Tab. 3.6).

86
Tabelul 3.6. Dinamica indicilor clinici ai parodontitei cronice generalizate sub influența
tratamentului complex, cu și fără administrarea BioR®-ului
Până la tratament Tratament 15 zile
Indicatori (n = 94) (n = 94) P1-2
1 2
OHI-S,
1,49 ± 0,12 1,13 ± 0,09 <0,05
un.

PMA, un. 2,49 ± 0,08 1,05 ± 0,07 <0,001

PBI, un. 0,97 ± 0,08 0,43 ± 0,07 <0,001
MD, un. 2,79 ± 0,08 1,02 ± 0,06 <0,001
IP, un. 2,40 ± 0,15 1,42 ± 0,11 <0,001
IIP, un. 10,16 ± 0,42 4,82 ± 0,29 <0,001
E50, zile 6,53 ± 0,27

Analiza E50 la pacienții tratați cu diferite metode, inclusiv cu administrarea BioR®-ului, a

evidențiat valoarea de 6,53 ± 0,27 zile.
Analiza literaturii referitoare la eficacitatea BioR®-ului în tratamentul diferitor maladii,
demonstrează că anume calea de administrare a BioR®-ului este importantă și influențează esențial
asupra rezultatul final terapeutic [19, 32, 45].
După cum s-a demonstrat, administrarea BioR®-ului în formă de spray este eficientă în
tratamentul gingivitelor cronice. Reieșind din ipoteza de lucru, se poate presupune că la pacienții
cu parodontită fără afecțiuni ale organelor-țintă, în special ale cordului, prin administrarea
intragingivală a BioR®-ului se poate atinge efectul terapeutic scontat, iar în cazurile de asociere a
parodontitei cu disfuncțiile organelor parodontită-țintă, evident, este necesară o acțiune sistemică
mai pronunțată (administrarea intramusculară a preparatului).
Tratamentul complex tradițional, fără administrarea BioR®-ului, a fost realizat la 22 de
pacienți cu parodontită cronică generalizată, fără dereglări preclinice ischemice în miocard, și la
19 pacienți cu parodontită cronică generalizată în asociere cu dereglări preclinice ischemice în
miocard. Acest tratament tradițional a inclus: înlăturarea depunerilor moi și dure supra- și
subgingivale, prin intermediul instrumentelor manuale, al sistemelor sonice (KaVo SONICflex)
și ultrasonice (Dürr Dental Vector); surfasajul suprafețelor radiculare; aplicarea remediilor
medicamentoase cu acțiune antiinflamatoare, antimicrobiană, regeneratoare și membrano-
protectoare.

87
 Tabelul 3.7. Dinamica manifestărilor clinice ale parodontitei cronice generalizate sub influența tratamentului complex, cu administrarea
intragingivală a BioR®-ului

Tratament tradițional +
Tratament tradițional
BioR® Veridicitatea statistică (p)
(n = 22)
(n = 26)
Indicatori
Până la Tratament Până la Tratament
tratament (15 zile) tratament (15 zile) P1-2 P3-4 P1-3 P2-4
1 2 3 4

OHI-S, un. 1,38 ± 0,11 1,09 ± 0,09 1,44 ± 0,12 1,12 ± 0,10 <0,05 <0,05 >0,05 >0,05
88

PMA, un. 2,01 ± 0,08 1,24 ± 0,06 2,44 ± 0,09 0,82 ± 0,08 <0,001 <0,001 <0,01 <0,001

PBI, un. 0,88 ± 0,07 0,44 ± 0,08 0,81 ± 0,09 0,40 ± 0,06 <0,001 <0,001 >0,05 >0,05

MD, un. 2,56 ± 0,08 1,33 ± 0,09 2,82 ± 0,07 0,99 ± 0,06 <0,001 <0,001 <0,05 <0,01

IP, un. 2,06 ± 0,13 1,28 ± 0,10 2,12 ± 0,15 1,0 ± 0,1 <0,001 <0,001 >0,05 <0,05

IIP, un. 8,89 ± 0,39 5,38 ± 0,35 9,63 ± 0,44 4,33 ± 0,25 <0,001 <0,001 >0,05 <0,05

E50, zile 6,6 ± 0,32 5,8 ± 0,20 p = 0,034

 Tabelul 3.8. Dinamica manifestărilor clinice ale parodontitei cronice generalizate sub influența tratamentului complex, cu administrarea
intramusculară a BioR®-ului

Tratament tradițional Tratament tradițional + BioR®

Veridicitatea statistică (p)
(n = 19) (n = 27)

Indicatori Până la Tratament (15 Până la Tratament (15

tratament zile) tratament zile) P1-2 P3-4 P1-3 P2-4
1 2 3 4

OHI-S, un. 1,54 ± 0,14 1,20 ± 0,09 1,63 ± 0,11 1,11 ± 0,08 <0,05 <0,001 >0,05 >0,05
89

PMA, un. 2,84 ± 0,08 1,16 ± 0,06 2,69 ± 0,09 0,96 ± 0,07 <0,001 <0,001 >0,05 <0,05

PBI, un. 0,98 ± 0,08 0,48 ± 0,06 1,22 ± 0,09 0,40 ± 0,09 <0,001 <0,001 >0,05 >0,05

MD, un. 2,82 ± 0,08 0,95 ± 0,06 2,97 ± 0,09 0,81 ± 0,04 <0,001 <0,001 >0,05 <0,05

IP, un. 2,62 ± 0,15 1,43 ± 0,12 2,81 ± 0,16 1,05 ± 0,13 <0,001 <0,001 >0,05 <0,05

IIP, un. 10,80 ± 0,35 5,22 ± 0,26 11,32 ± 0,48 4,34 ± 0,28 <0,001 <0,001 >0,05 <0,05

E50, zile 7,5 ± 0,22 6,2 ± 0,33 p = 0,005

 Înainte de începerea tratamentului complex cu administrarea intragingivală a BioR ®-ului,
grupurile nu se deosebeau statistic concludent după indicii OHI-S, PBI si IP, însă gradul de
inflamație la pacienți tratați cu BioR® era mult mai pronunțat (p<0,01), precum și mobilitatea
dinților (p<0,05).
Așadar, pacienții tratați cu BioR® aveau manifestări mai grave ale parodontitei la etapa
inițială de studiu.
Analizând dinamica tratamentului tradițional, observăm că toți indicii studiați s-au modificat
statistic concludent, cu ameliorarea semnificativă a proceselor patologice studiate.
Sub influența tratamentului cu administrarea intragingivală a BioR®-ului, s-au obținut
rezultate pozitive similare, însă, comparând rezultatele în ambele grupuri, după finalizarea
tratamentului, observăm o diferență statistic concludentă, cu o ameliorare mai pronunțată în grupul
pacienților tratați cu BioR®, și anume: procesele inflamatoare (p<0,001); mobilitatea dentară
(p<0,01) și modificări esențiale ale indicelui integral parodontal (p<0,05) (Tab. 3.7). Aceste
rezultate demonstrează că administrarea BioR®-ului intragingival duce la optimizarea
tratamentului tradițional, în special a procesului inflamator și mobilității dentare.
Analizând eficiența tratamentului tradițional, se observă că procesele patologice parodontale
se diminuează statistic concludent. Asocierea BioR®-ului de asemenea provoacă schimbări
esențiale ale tuturor indicilor studiați (p<0,001).
Comparând rezultatele obținute după finalizarea tratamentului în grupurile de pacienți cu
tratament tradițional și administrarea intramusculară a BioR®-ului, am constatat că unele
manifestări patologice ale parodontitei se diminuează mult mai pronunțat (p<0,05) sub influența
BioR®-ului (PMA, MD, IP), iar alți indici (OHI-S, PBI) nu se deosebeau statistic concludent de
tratamentul obișnuit.
În concluzie, se poate afirma că, în parodontita cronică generalizată, BioR®-ul sporește
considerabil eficacitatea corecției procesului inflamator, stabilizarea suportului dentoparodontal
(Fig. 3.8–3.10).
Reieșind din studiul clinic efectuat, se poate ajunge la concluzia că indicațiile de elecție a
diferitor forme de administrare ale BioR®-ului, la pacienții cu parodontita cronică generalizată,
sunt manifestările clinice grave ale procesului inflamator și slăbirea suportului dentoparodontal.
După cum s-a demonstrat, eficiența tratamentului parodontitelor cronice generalizate,
conform criteriului dispariției manifestărilor clinice, se deosebește statistic veridic, în funcție de
metodele de tratament aplicate. Din practica stomatologică se știe că un tratament complex
conservativ, în asociere cu o igienizare calitativă, duce la obținerea rezultatelor terapeutice
satisfăcătoare.

90
 A

B
Fig. 3.8. Manifestările parodontitei cronice generalizate la pacientul A.: până la tratament (A);
în procesul tratamentului (15 zile) cu administrarea intramusculară a preparatului BioR® (B)

B
Fig. 3.9. Indicele de igienă orală la pacientul A. cu parodontită cronică generalizată: valoarea 3,
până la tratament (A); valoarea 0, în procesul tratamentului complex (15 zile),
cu administrarea intramusculară a preparatului BioR® (B)

91
 A

B
Fig. 3.10. Parodontometria cu sonda parodontală gradată, recomandată de OMS, la pacientul A.
cu parodontită cronică generalizată: adâncimea pungilor parodontale 5 mm, înainte de tratament
(A); adâncimea pungilor parodontale de 2 mm, în procesul tratamentului complex (15 zile),
cu administrarea intramusculară a preparatului BioR® (B)

În afară de eficiența finală, pentru aprecierea unui remediu nou este importantă dinamica în
timp a manifestărilor patologice. Indicele propus – E50 – reflectă timpul (zile) necesar pentru
ameliorarea stării cu 50%, față de manifestările parodontitei până la tratament.
Practica administrării parenterale a preparatului BioR® a evidențiat apariția unor
particularități legate de senzațiile subiective ale pacienților (frică, durere etc.) și reacțiilor locale
la administrarea preparatului (tumefiere, hiperemie etc.). În acest aspect, s-a realizat un studiu
comparativ, cu aprecierea următorilor indici: disconfortul în momentul injectării; prezența
edemului în locul injectării; persistența durerii în momentul executării ei și în timp; dispariția
semnelor inflamatoare în timp (Tab. 3.9).
S-a constatat efectul benefic la administrarea intramusculară a BioR®-ului prin așa
caracteristici clinice cum ar fi: disconfortul în momentul injectării; prezența edemului în locul
injectării; persistența durerii în timpul executării și după o zi de la injectare.
În concluzie, se poate constata că aplicarea BioR®-ului în tratamentul complex al
gingivitelor cronice și parodontitelor cronice generalizate sporește efectele terapeutice, în special
cele antiinflamatoare și de ameliorare a suportului dentoparodontal. Includerea preparatului BioR®
în tratamentul complex al gingivitelor și parodontitelor cronice generalizate duce la diminuarea
manifestărilor clinice și accelerează în timp reabilitarea funcționalității parodontului.

92
Tabelul 3.9. Modificarea în timp a manifestărilor clinice ale parodontitei cronice generalizate și a
senzațiilor subiective ale pacienților sub influența injectării intramusculare și intragingivale a
preparatului BioR®
Manifestări patologice, senzații subiective BioR® i/m BioR® i/g RR IÎ95, p
ale pacientului (n = 27) (n = 26)
Disconfort în momentul injectării 7 25 0,29 0,155-0,549
<0,001
Prezența edemului în urma injectării 1 12 0,08 0,012-0,594
<0,001
Persistența durerii în timpul injectării 4 13 0,32 0,12-0,85
<0,01
Persistența durerii după o zi după injectare 2 13 0,16 0,040-0,638
<0,001
Efectul terapeutic după 3 zile: manifestări 23 22 0,99 0,814-1,216
inflamatoare ușoare
Efectul terapeutic după 7 zile: manifestări 25 26 1,0 1,0-1,0
inflamatoare ușoare

Efectul terapeutic după 14 zile: manifestări 25 26 1,0 1,0-1,0

inflamatoare ușoare

Dispariția edemului gingival după 3 zile 14 12 1,21 0,706-2,085

Dispariția edemului gingival după 7 zile 24 26 0,96 0,886-1,04
Dispariția hiperemiei după 3 zile 21 22 0,99 0,783-1,258
Dispariția hiperemiei după 7 zile 24 23 1,1 0,925-1,274
Dispariția hiperemiei după 14 zile. 24 24 1,04 0,907-1,192
Dispariția semnelor dolore după 3 zile 19 18 1,1 0,783-1,539
Dispariția semnelor dolore după 7 zile 24 23 1,1 0,925-1,274
Dispariția semnelor dolore după 14 zile 24 24 1,04 0,907-1,192
Dispariția tumefacției după 3 zile 19 20 0,99 0,728-1,340
Dispariția tumefacției după 7 zile 24 23 1,1 0,925-1,274
Dispariția tumefacției după 14 zile 24 24 1,04 0,907-1,192
Notă: administrarea BioR®-ului intramuscular (i/m) și intragingival (i/g)

Efectele subiective, negative și reacțiile locale la utilizarea preparatului BioR®

(intramuscular, intragingival, în formă de spray) sunt minimale. Includerea lui în tratamentul
complex este ușor suportată de pacienți.

93
3.3. Manifestările clinice ale parodontitei cronice generalizate și procesele ischemice
preclinice în miocard
Din literatura modernă de specialitate se știe că la pacienții cu parodontită cronică
generalizată apar diferite dereglări în miocard, care pot duce la urmări grave pentru sănătatea
pacientului [139, 191, 221].
În ultimele 3 decenii, progrese marcante au avut loc în aprecierea agenților infecțioși ce
provoacă afecțiuni parodontale. Aproximativ 500 de entități bacteriene sunt asociate cu placa
dentară microbiană [59]. Deși flora variază în diferite regiuni orale, zona cu relevanța potențială
cea mai ridicată este punga parodontală. Suprafața totală a pungilor parodontale, la pacienții cu
parodontită, este estimată a fi între 8 și 20 cm2, iar regiunile de ulcerație din pungile parodontale
vor plasa biofilmul în apropiere de circulația sangvină, cu condiții favorabile pentru invazia
microbilor și toxinelor în patul sangvin [201].
Bacteremia, care își are originea în cavitatea bucală, este o manifestare obișnuită, ce poate
apărea în timpul masticației și periajului dentar [193]. Un studiu vast al literaturii a permis
identificarea a peste 275 de specii bacteriene depistate în sânge, atât după efectuarea manoperelor
stomatologice, cât și după activități igienice cotidiene [69].
Deși există numeroase date din literatură referitor la asocierea parodontitei cronice
generalizate cu diferite dereglări în sistemul cardiovascular, actualmente sunt puțin elucidate
particularitățile acestei asocieri, în special la etapele inițiale, care ar permite diagnosticul timpuriu
și corecția eficientă a dereglărilor. O atenție deosebită se acordă în acest sens relațiilor dintre
focarul parodontal și activitatea cordului.
Conform obiectivelor de cercetare propuse, pentru a aprecia corect starea cordului, s-a
aplicat o tehnologie nouă – ECG dispersion mapping, care permite evidențierea proceselor
ischemice în miocard, exprimate prin valoarea unui indice integral, numit indicele miocardului
(IM) [176, 329, 342, 361, 364]. În normă, la persoanele sănătoase, indicele miocardului se află în
diapazonul 0-15%, pe când valorile mai mari de 15% reflectă apariția proceselor ischemice în
miocard și cu cât mai gravă este ischemia, cu atât mai mare este acest indice.
S-a demonstrat că metoda cartografierii micropotențialelor miocardului (ECG dispersion
mapping) este efectivă în depistarea stărilor preclinice ale proceselor ischemice în miocard [176,
328, 310].
De notat că ECG clasică pentru evidențierea proceselor ischemice în miocard are nivelul de
sensibilitate și specificitate între valorile de 25 și 50% [176, 342], iar indicele miocardului, are o
specificitate de 80,3% și o sensibilitate de 90%, ceea ce este mult mai informativ, comparativ cu
metoda ECG clasică [361, 364].

94
 Unul din criteriile de includere a pacientului în diferite grupuri de investigație a fost
prezența/absența dereglărilor preclinice ischemice în miocard, determinate prin metoda ECG
dispersion mapping. În felul acesta, pacienții cu parodontite cronice generalizate au fost divizați
în 2 grupuri: primul – pacienți fără dereglări ischemice preclinice în miocard (indicele miocardului
se află în limitele normei – 0-15%); al doilea – cu dereglări ischemice preclinice în miocard (IM
> 15%).
Indicele Miocardului a fost analizat în corelație cu manifestările clinice ale parodontitei
cronice generalizate, în conformitate cu ipoteza de lucru propusă.
Pe parcursul realizării investigațiilor, cu scopul de monitorizare a pacienților parodontali
referitor la prezența/absența dereglărilor ischemice preclinice în miocard, s-a conlucrat cu Clinica
Universitară „Neuronova”, cu acumularea protocoalelor de investigații într-o bază de date. La
pacienți cu parodontite cronice a fost determinat indicele miocardului. Acest indice avea valori
patologice (IM > 15%) în 85% cazuri (190 pacienți din 224 investigați). După cum s-a demonstrat,
tratamentul a 46 de pacienți cu IM sporit a dus, în 73,9% cazuri (34 pacienți), la normalizarea
tabloului cartografic al micropotențialelor ECG. Se poate presupune că în 73,9% cazuri dereglările
ischemice în miocard sunt parodontito-dependente. Așadar, în 26,1% cazuri, la tratamentul eficient
al parodontitelor cronice generalizate, semnele preclinice ischemice în miocard nu se restabilesc
până la indicii normali. Acest procent impune un diagnostic și un tratament profilactic cardiologic
(pacienții din acest grup erau consultați de cardiolog).
Aceste rezultate demonstrează că în procesul tratamentului stomatologic, este necesar de luat
în considerare faptul că indicele miocardului este unul obiectiv al procesului ischemic asociat cu
procesul parodontal, fiind oportun atât la etapa de diagnostic și de tratament, cât și la cea de
profilaxie a recidivelor. Având în vedere importanța și frecvența acestor dereglări, considerăm
necesar de a recomanda aprecierea indicelui miocardului la toți pacienții cu parodontită cronică
generalizată, ceea ce ar contribui la depistarea preclinică a dereglărilor ischemice în miocard,
asociate cu parodontita cronică generalizată, și la elaborarea programelor de diagnostic timpuriu
al acestor dereglări.
A fost studiată corelația IM cu indicele integral parodontal (IIP), cu durata maladiei, vârsta
pacientului și tensiunea arterială sistolică (TAS):
Corelația factorilor Rxy p
IM – IIP 0,75 <0,001
IM – Durata parodontitei 0,59 <0,01
IM – Vârsta pacientului 0,42 <0,05
IM – TAS 0,46 <0,05

95
 Indicele miocardului are o corelație puternică cu indicele integral parodontal, care reflectă
gravitatea procesului patologic – cu cât mai gravă este parodontita, cu atât mai mare este valoarea
IM (p<0,001).
Aceste date argumentează recomandarea aplicării indicelui miocardului, în calitate de test
obiectiv, ce reflectă severitatea parodontitei cronice generalizate, în aspect de implicare a cordului
în procesul patologic, și gradul de influență al procesului cronic parodontal asupra dereglărilor
ischemice în miocard.
Rezultate interesante s-au obținut la compararea valorilor Rxy ale indicelui miocardului, în
funcție de durata parodontitei cronice generalizate și vârsta pacienților. Se știe că, odată cu
avansarea în vârstă, crește probabilitatea dereglărilor cardiace și, posibil, acest factor a determinat
valorile Rxy dintre IM și vârsta pacienților (0,42, p<0,05).
Totodată, durata parodontitei cronice generalizate are o corelație mai puternică cu indicele
miocardului (Rxy = 0,59, p<0,01) decât factorul vârstei, ceea ce demonstrează că durata procesului
patologic parodontal este mult mai importantă din punctul de vedere al influențelor nocive asupra
proceselor ischemice în miocard.
Deși în studiul dat au fost incluși pacienți fără valori patologice ale tensiunii arteriale
sistolice (TAS), au fost evidențiate corelații statistic concludente (Rxy = 0,46, p<0,05) cu indicele
miocardului.
Acest fapt demonstrează că variațiile TAS, chiar și în limitele normei, au o influență
importantă asupra proceselor ischemice în miocard. Cu cât mai ridicate sunt valorile TAS, cu atât
mai pronunțate sunt manifestările preclinice ischemice în miocard.
Analiza rezultatelor obținute demonstrează că, în unele cazuri clinice, evidențierea indicelui
miocardului patologic este posibilă după diferite proceduri de diagnostic sau terapeutice
stomatologice (pansamente orale etc.).
Aceste rezultate ne-au sugerat ideea elaborării unor procedee de diagnostic pentru a
evidenția valoarea IM la pacienții cu parodontită cronică generalizată, în special când acest indice
este normal, în stare de repaus (confort).
S-au aplicat două procedee: proba masticatoare și procedura de igienizare orală, cu
determinarea indicelui miocardului înainte și după aceste procedee.
La examinarea pacienților cu parodontită cronică generalizată și indicele miocardului, în
limite normale (IM < 15) am determinat că, în comparație cu starea de repaus (48 de
pacienți/100%), la 10 pacienți (20,8%) indicele miocardului, sub influența probei de masticație,
peste 20 de minute s-a mărit, iar la 38 pacienți (79,2%) acest indice a rămas stabil, fără modificări
esențiale – devieri la nivel de 1-2% (Fig. 3.11).

96
 Aceste date demonstrează că la pacienții cu parodontită cronică generalizată și indicele
miocardului în limitele normei, încărcătura funcțională asupra parodontului duce la modificări
negative ale IM. Deci, proba masticatoare, poate fi recomandată pacienților cu parodontită cronică
generalizată și indicele miocardului în limitele normei, pentru a evidenția procesele ischemice în
miocard, relativ compensate.

A IM = 4% B IM = 59% C IM = 27%
Fig. 3.11. Valorile indicelui miocardului: până la (A), peste 20 minute (B) și 60 minute (C)
după proba masticatoare, la pacientul F. (vârsta 48 ani), cu parodontită cronică generalizată
Notă: IM inițial în limitele normei, peste 20 min după proba masticatoare în miocard au apărut semne preclinice ale
ischemiei.

La pacienții cu parodontită cronică generalizată, asociată cu modificarea patologică

ischemică preclinică a miocardului (IM > 15), apare un alt tablou clinic. Sub influența probei
masticatoare, la pacienții cu indicele miocardului > 15, în 37% cazuri (17 pacienți) acest indice s-
a mărit în continuare peste 20 minute, iar la 29 pacienți (63%) acest indice nu s-a modificat,
rămânând la valorile inițiale, în stare de repaus (Fig. 3.12).

A IM = 36% B IM = 62% C IM = 40%

Fig. 3.12. Valorile indicelui miocardului: până la (A), peste 20 minute (B) și 60 minute (C)
după proba masticatoare, la pacientul G. (vârsta 52 ani), cu parodontită cronică generalizată
Notă: IM inițial este patologic, după proba masticatoare dereglările ischemice în miocard se intensifică.

97
 După cum s-a menționat anterior, indicele miocardului este aplicat în cardiologie la pacienții
cu procese ischemice manifestate clinic, însă acest indice se poate aplica și la persoanele care nu
prezintă acuze din partea cordului.
În acest caz, indicele miocardului va servi ca metodă screening, care permite depistarea
timpurie a proceselor ischemice în miocard, la etapa preclinică.
S-a studiat valoarea diagnostică a indicelui miocardului, în calitate de test-screening, la
pacienții cu parodontite cronice generalizate, sub influența probei masticatoare (masticația
bilaterală a 5 nuci de pădure pe durata a 2 minute):
 Se = 36,9%
 Sp = 79,1%
 +PV = 62,9%
 -PV = 43,2%
Sensibilitatea (Se – sensitivity), capacitatea de a recunoaște afecțiunea când ea este prezentă,
permite de a clasifica persoanele sănătoase în grupul de bolnavi. Valoarea Se la pacienții cu
parodontită cronică generalizată este insuficientă pentru a fi aplicată în practică. Se știe că testele
cu o valoare mai mică de 50% nu se aplică în practica medicală, fiind puțin informative [370].
Însă, unii autori afirmă că testele care se deosebesc de normă, indiferent de valorile lor, au o
anumită importanță de diagnostic [324].
Specificitatea (Sp – specificity), capacitatea de a obține rezultate negative când lipsește
afecțiunea, este egală cu 79,1%, valoare ce permite aplicarea în practică cu scop de diagnostic.
+PV (positive predictive value – pronosticarea rezultatului pozitiv) este dependentă de
specificitatea testului, reprezintă probabilitatea cu care persoana clasificată bolnavă într-adevăr
suferă de maladia dată, având valoarea de 62,9%. Valoarea indicelui dat permite aplicarea sa cu
scop de diagnostic.
-PV (negative predictive value – pronosticarea rezultatului negativ, dependentă de
sensibilitatea testului) reprezintă probabilitatea cu care persoana clasificată sănătoasă într-adevăr
nu suferă de maladia dată, având valoarea de 43,2%. Valoarea indicelui dat este insuficientă pentru
a fi recomandată cu scop aplicativ.
Așadar, proba masticatoare poate fi aplicată la pacienți cu parodontită cronică generalizată
în primul rând cu scopul de a exclude procesele ischemice preclinice în miocard (Sp = 79,1%).
Experiența de mai mulți ani a demonstrat că valorile indicelui miocardului se modifică esențial
sub influența diferitor manopere de diagnostic și terapeutice, în special când ele sunt aplicate în
zona procesului parodontal.

98
 O analiză specială a procedurii de igienizare orală profesională a evidențiat unele
particularități importante, care pot fi utilizate atât în aspect de diagnostic, cât și în aspect terapeutic.
Analiza grupului de pacienți cu indicele miocardului inițial în limitele normei (n = 48) a
evidențiat că procedura de igienizare orală profesională a dus la diferite modificări ale IM, în
funcție de perioada de investigație. Peste 20 de minute după finalizarea procedurii, dinamica
indicelui miocardului a fost următoarea:
 29 pacienți (60,4%) – IM s-a mărit, depășind limitele normei;
 14 pacienți (29,2%) – IM s-a diminuat;
 5 pacienți (10,4%) – IM a rămas fără modificări.
În acest grup de pacienți, peste 24 ore s-a atestat un alt raport al indicelui miocardului:
 34 pacienți (70,8%) – IM s-a diminuat față de valorile inițiale;
 8 pacienți (16,7%) – IM s-a mărit;
 6 pacienți (12,5%) – IM a rămas fără modificări.
În grupul de pacienți cu IM > 15 (n = 46), peste 20 min după finalizarea procedurii de
igienizare s-au constatat:
 23 pacienți (50%) – IM s-a mărit în continuare;
 5 pacienți (10,9%) – IM s-a micșorat;
 18 pacienți (39,1%) – IM a rămas fără schimbări.
Peste 24 de ore după finalizarea procedurii de igienizare, s-a constatat un alt raport:
 18 pacienți (39,1%) – IM s-a diminuat față de nivelul inițial;
 19 pacienți (41,3%) – IM s-a mărit;
 9 pacienți (19,6%) – IM a rămas fără schimbări esențiale.
După cum se vede din datele expuse și din Fig. 3.13, se pot evidenția două faze de modificări
ale valorilor indicelui miocardului sub influența procedurii de igienizare.
Prima – faza de agravare a dereglărilor preclinice ischemice în miocard. Această fază se
manifestă în primele minute și ore după procedura de igienizare profesională, fiind cauzată,
posibil, de intensificarea acțiunii factorilor patogeni comuni pentru procesele parodontale cronice
și dereglările ischemice în miocard [86, 121, 189, 190].
În timpul procedurilor de igienizare are loc o microtraumatizare a țesuturilor cu deschiderea
porților parodontale, ceea ce contribuie la pătrunderea și diseminarea bacteriilor în cantități mai
mari în patul sangvin, care până la urmă ating și țesutul cardiac. În felul acesta, are loc activizarea
verigilor patogene în sistemul patologic parodontita–organ–țintă (cord). Infecțiile orale și
manoperele stomatologice cauzează bacteremia tranzitorie.

99
 Valorile indicelui miocardului (inițial în normă) înainte și după
realizarea procedurii de igienizare orală (faza I – mandibula)
A – înainte de procedura de igienizare orală (IM < 15)
B – 20 minute după procedura de igienizare orală (IM > 15)
C – 12 ore după procedura de igienizare orală (IM < 15)
A IM = 6% B IM = 24% C IM = 9%
Valorile indicelui miocardului (inițial în normă) înainte și după
realizarea procedurii de igienizare orală (faza II – maxila)
A – înainte de procedura de igienizare orală (IM < 15)
B – 20 minute după procedura de igienizare orală (IM > 15)
C – 12 ore după procedura de igienizare orală (IM < 15)
A IM = 8% B IM = 22% C IM = 3%
Valorile indicelui miocardului (inițial patologice) înainte și după
100

realizarea procedurii de igienizare orală (faza I – mandibula)

A – înainte de procedura de igienizare orală (IM > 15)
B – 20 minute după procedura de igienizare orală (IM > 15)
C – 12 ore după procedura de igienizare orală (IM > 15)

A IM = 29% B IM = 55% C IM = 22%

Valorile indicelui miocardului (inițial patologice) înainte și după
realizarea procedurii de igienizare orală (faza II – maxila)
A – înainte de procedura de igienizare orală (IM > 15)
B – 20 minute după procedura de igienizare orală (IM > 15)
C – 12 ore după procedura de igienizare orală (IM < 15)

A IM = 21% B IM = 38% C IM = 9%
Fig. 3.13. Modificarea valorilor indicelui miocardului la pacienții cu parodontită cronică generalizată sub influența
procedurii de igienizare orală profesională
 Microorganismele, care obțin acces la circuitul sangvin și circulă prin tot organismul, sunt
de obicei eliminate de către sistemul reticuloendotelial în câteva minute (bacteremie tranzitorie)
și, de regulă, nu creează alte simptome clinice decât o mică creștere a temperaturii corpului [243].
Însă, în afară de factorul bacteremiei, în acest proces se includ posibil și alți factori patogeni
(substanțe proinflamatoare, proteina C-reactivă, endocrine-like substance etc.) din focarul
parodontal, care au o acțiune nocivă asupra cordului.
A doua – faza de atenuare a dereglărilor ischemice preclinice în miocard sub acțiunea
procedurilor de igienizare. Această fază se instalează peste mai multe ore și se manifestă prin
îmbunătățirea IM, ca urmare a sanării focarului parodontal, cu diminuarea volumului și intensității
de invadare și diseminare a agenților patogeni în patul vascular. Totodată, se poate presupune că,
de rând cu procesul patogen, are loc și o amplificare a proceselor sanogene în sistemul patologic
parodontită–organ–țintă (cord).
De notat că, în 79,8% cazuri, în procesul probei de igienizare orală profesională se manifestă
ambele faze (agravare/atenuare), iar în 20,2% cazuri, faza de agravare se menține în timp, fără a
trece în faza de atenuare. Persistența indicelui miocardului patologic, în condițiile de sanare a
cavității bucale, este o indicație pentru investigații suplimentare la cardiolog, pentru a preveni
agravarea în continuare a proceselor ischemice în miocard.
Reieșind din datele obținute referitor la igienizarea orală la pacienții cu dereglări preclinice
ischemice în miocard, se recomandă realizarea igienizării profesionale în două etape (regiunea
mandibulară și maxilară), timp de 24 de ore. Aceste etape vor permite o diminuare relativă a
bacteremiei, comparativ cu realizarea igienizării într-o etapă.
De menționat că și cavitatea bucală umană conține peste 700 de specii diferite de bacterii,
multe dintre care nu pot fi cultivate în condiții de laborator [113, 201]. Biofilmul din placa
subgingivală are o rezistență la antibiotice de peste 500 de ori mai mare comparativ cu bacteriile
cultivate planctonic [259]. Reieșind din aceste date și din rezultatele obținute de noi referitor la
agravarea proceselor ischemice în miocard sub influența procedurii de igienizare profesională
orală, propunem diferențierea aplicării acestei proceduri, în special în cazurile prezenței proceselor
ischemice până la realizarea procedurii de igienizare. Recomandăm medicului-stomatolog
respectarea cel puțin a unor condiții pentru diminuarea agravării proceselor ischemice în miocard
sub influența procedurii de igienizare orală profesională: pacientul va fi informat înainte de
procedură să aibă la îndemână remediile medicamentoase recomandate de cardiolog
(nitroglicerina etc.); micșorarea duratei de așteptare înainte de procedură (profilaxia stresului
psihoemoțional de așteptare); folosirea premedicației, în special la persoane anxioase (5-10 mg
diazepam înainte de procedură); realizarea procedurii de igienizare în timp scurt (în aproximativ

101
20-30 minute); monitorizarea funcțiilor vitale (respirație, tensiune arterială, puls etc.) în timpul
procedurii și înregistrarea continuă în fotoliu a indicelui miocardului (în special la pacienții cu
dereglări ischemice preclinice în miocard, depistate înainte de procedura de igienizare); la
aplicarea anesteziei locale se vor evita anestezicele care conțin epinefrină; la necesitate se
administrează oxigen (3 l/min prin mască); pacienții la care indicele miocardului sporește esențial
după procedura de igienizare orală profesională și se menține în timp (IM > 50%) necesită
consultația cardiologului.
Incidența bacteremiei în urma manoperelor stomatologice, cum ar fi extracția dentară,
tratamentul endodontic, chirurgia parodontală și surfasajul radicular, a fost documentată de mulți
autori [222, 243]. Conform autorilor, bacteremia a fost observată la 100% din pacienți după
extracția dentară, la 70% după detartrajul dentar, la 55% după manopere chirurgicale la extracția
molarului III și la 20% după tratamentul endodontic. Diseminarea microorganismelor orale în
circuitul sangvin este des întâlnită și chiar la mai puțin de 1 minut de la manopera stomatologică
invazivă microorganismele din focarul infectat deja ajungeau la cord, plămâni și sistemul capilar
periferic [222].
În cavitatea orală sunt prezente mai multe bariere de prevenire a invaziei bacteriene din placa
dentară: fizică; electrică; imunologică (fagocitară) [195]. Un alt mecanism efectiv de apărare a
gazdei este vascularizarea înaltă a țesutului gingival, care astfel reprezintă o barieră oxidativă
împotriva penetrării bacteriilor anaerobe din placa dentară. Aceste sisteme de barieră lucrează
concomitent pentru inhibarea și eliminarea bacteriilor agresoare [195].
S-a demonstrat că bacteriile din circuitul sangvin sistemic aderă la celulele endoteliale și
declanșează diferite procese patologice [139, 191, 221]. Endoteliul vascular are funcții vitale,
precum reglarea tonusului vasomotor prin monoxidul de azot și alți mediatori, prevenția
trombozei, reglarea interacțiunii peretelui vascular cu trombocitele, leucocitele, monocitele [109].
Disfuncția endotelială se poate prezenta ca manifestare primară a maladiilor cardiovasculare
aterosclerotice. Injectarea la animale a Porphyromonas gingivalis duce la modificări patologice în
endoteliul vaselor sistemului cardiovascular: sporește concentrația citokinelor proinflamatoare în
rezultatul alterării endoteliului, apar efecte procoagulante, apoptoza la nivel endotelial [241]. S-a
demonstrat că Porphyromonas gingivalis, invadând endoteliul vaselor, au capacitatea de a traversa
barierele, cu migrarea din endoteliu în celulele miogene [190].
Câteva studii din domeniu au indicat o asociere semnificativă între maladia parodontală și
anumite stări patologice coronariene și ameliorarea funcției endoteliale (dilatarea brahială mediată
de circulație), după realizarea tratamentului parodontal [75, 292]. Se studiază relația mecanismelor
patogene dintre parodontita cronică generalizată și procesele ischemice în miocard, în aspectul

102
evidențierii factorilor de risc [280]. Este important de menționat că proteina C-reactivă este
factorul de risc atât pentru parodontită, cât și pentru procesele ischemice în miocard. S-a stabilit
că doza > 2 mg/l de proteină C-reactivă este critică și poate activiza procesele patogene în sistemul
parodont–vase sangvine–cord [242].
Studiile ulterioare vor evidenția corelațiile dintre proteina C-reactivă și apariția dereglărilor
ischemice preclinice în miocard la pacienții cu parodontită cronică generalizată.

Tabelul 3.10. Dinamica indicelui miocardului și indicelui integral parodontal la pacienții cu

parodontită cronică generalizată sub influența diferitor variante de tratament

Până la tratament Tratament 15 zile

Varianta de
n IM IIP IM IIP P1-3 P2-4
tratament
1 2 3 4

Toate
variantele
94 19,70 ± 2,49 10,16 ± 0,42 12,59 ± 2,20 4,82 ± 0,29 <0,05 <0,001
(Tradițional,
BioR®)

Tradițional
53 19,20 ± 2,66 10,48 ± 0,46 10,0 ± 2,16 4,34 ± 0,26 <0,01 <0,001
+BioR®

Tradițional 41 20,20 ± 2,32 9,85 ± 0,38 15,20 ± 2,24 5,30 ± 0,31 >0,05 <0,01

La următoarea etapă a fost studiată influența tratamentului asupra indicelui miocardului.

După cum se vede din Tab. 3.10, de rând cu ameliorarea manifestărilor clinice sub influența
diferitor variante de tratament, se atestă și o dinamică pozitivă a IM, însă sub influența
tratamentului tradițional, modificările sunt fără semnificație statistică (p>0,05). Este important de
menționat că indicele integral parodontal s-a ameliorat statistic concludent în toate variantele de
tratament. Aceste rezultate demonstrează necesitatea elaborării tratamentului cu individualizarea
în aspectul corelării stării sistemului stomatognat și a cordului.
S-au studiat particularitățile terapeutice la administrarea BioR®-ului intragingival și
intramuscular la pacienții cu parodontită cronică generalizată, în asociere cu dereglări ischemice
preclinice în miocard și în absența lor.
Analiza comparativă a efectelor terapeutice al BioR®-ului, la administrarea intragingivală și

103
intramusculară, a evidențiat unele particularități importante, în special legate de administrarea
preparatului la pacienții cu sau fără dereglări ischemice preclinice în miocard.

Tabelul 3.11. Dinamica indicelui miocardului și indicelui integral parodontal la pacienții cu

parodontită cronică generalizată sub influența tratamentului complex cu administrarea
intragingivală a BioR®-ului (grupul de pacienți cu IM < 15%)

Până la tratament Tratament 15 zile

Varianta de
n IM IIP IM IIP P1-3 P2-4
tratament

1 2 3 4

Tradițional 22 14,22 ± 1,18 8,89 ± 0,39 13,9 ± 1,25 5,38 ± 0,35 >0,05 <0,001

Tradițional+BioR®
26 13,6 ± 2,05 9,63 ± 0,44 9,45 ± 1,96 4,33 ± 0,25 >0,05 <0,001
(intragingival)

În grupul de pacienți cu parodontită cronică generalizată și indicele miocardului mai mic de

15, administrarea BioR®-ului intragingival a provocat ameliorarea acestui indice, însă valorile s-
au modificat statistic neconcludent (Tab. 3.11). De notat că, în acest grup, înainte de tratament,
indicele miocardului era în limitele normei.
Aceste rezultate confirmă datele din literatură referitor la acțiunea modulatoare a BioR®-ului
– când valorile sunt în limitele normei, preparatul nu provoacă devieri patologice [33]. Tratamentul
cu administrarea intragingivală a BioR®-ului a condus la ameliorarea semnificativă a indicelui
integral parodontal (p<0,001).
În grupul de pacienți cu parodontită cronică generalizată și indicele miocardului mai mare
de 15, aplicarea tratamentului complex, cu și fără BioR®, a provocat o ameliorare statistic
concludentă a IM, mai puternic evidențiată sub influența administrării intramusculare a BioR®-
ului (p<0,001), (Tab. 3.12). Indicele integral parodontal, ca și în alte variante de tratament, s-a
ameliorat considerabil (p<0,001).
Datele obținute demonstrează că administrarea BioR®-ului, prin diferite căi, este
argumentată atât din punctul de vedere al gravității parodontitei, cât și din punctul de vedere al
prezenței/absenței dereglărilor preclinice ischemice în miocard.

104
Tabelul 3.12. Dinamica indicelui miocardului și indicelui integral parodontal la pacienții cu
parodontită cronică generalizată sub influența tratamentului complex cu administrarea
intramusculară a BioR®-ului (grupul de pacienți cu IM > 15%)

Până la tratament Tratament 15 zile

Varianta de
n IM IIP IM IIP P1-3 P2-4
tratament
1 2 3 4

10,80 ±
Tradițional 19 26,2 ± 3,46 16,4 ± 3,22 5,22 ± 0,26 <0,05 <0,001
0,35

Tradițional+BioR® 11,32 ±
27 24,8 ± 3,26 10,6 ± 2,36 4,34 ± 0,28 <0,001 <0,001
(intramuscular) 0,48

Analiza rezultatelor obținute în viziunea ipotezei propuse referitor la optimizarea

tratamentului complex al parodontitei cronice generalizate, ne oferă posibilitatea de a constata
unele aspecte importante teoretice și aplicative.
În primul rând, investigațiile realizate și datele din literatură au confirmat că parodontita
cronică generalizată afectează activitatea cordului [193, 294]. Experiența acumulată referitor la
diagnosticul și tratamentul parodontitelor cronice generalizate ne permite să generalizăm
informația și să propunem un concept referitor la relația procesului parodontal cu manifestările
ischemice preclinice în miocard. În acest concept, poziția-cheie o ocupă procesul parodontal și
organul-țintă (cord). Evident că rolul organului-țintă, la diferiți pacienți, îl are nu numai cordul,
dar și alte organe (ficat, plămânii, prostata etc.), reieșind din existența locus minoris resistentiae,
în urma maladiilor suportate etc. Însă acest aspect necesită studii speciale, pentru a evidenția
particularitățile specifice ale fiecărui organ.
Argumentarea conceptului parodontita–organ–țintă (cord) se bazează pe experiența proprie
și pe datele din literatură, ce reflectă diferite conexiuni patogenetice între afectarea parodontului
și dereglarea cordului (endocardita, infarct miocardic, stenocardie etc.) [75, 127, 139, 193, 221,
249, 256, 292, 294]. Autorii menționați, în baza multiplelor studii clinice și experimentale, au
evidențiat diferite conexiuni ale procesului parodontal cu structurile și funcțiile cordului.
În baza studiilor efectuate, în premieră am demonstrat apariția dereglărilor preclinice
ischemice în miocard, la pacienții cu parodontită cronică generalizată, determinând condițiile de
evidențiere a lor (proba masticatoare, procedura de igienizare profesională orală) și particularitățile

105
de modificare, sub influența tratamentului complex.
Reieșind din cele expuse, apare oportunitatea aplicării în practica stomatologică a
procedeelor și metodelor de diagnostic a organelor-țintă la pacienți cu parodontită cronică
generalizată, ceea ce va permite optimizarea tratamentului complex și extinderea măsurilor de
prevenție a afecțiunilor cardiace.

3.4. Concluzii la capitolul 3

1. La pacienții cu parodontită cronică generalizată gravă, în 78,6% cazuri este prezentă sinuzita
preclinică, confirmată prin îngroșarea membranei Schneider mai mult de 2 mm.
2. Frecvența indentației (proeminării) este aproximativ egală la pacienții cu parodontită cronică
generalizată ușoară (55%), medie (57,1%) și gravă (64,3%); odată cu creșterea frecvenței
indentației bilaterale, crește și gravitatea parodontitei cronice generalizate. Premolarul II,
molarii II și III au o dinamică de creștere a gradului de indentație, în paralel cu creșterea
gravității parodontitei; gradul de indentație a molarului I nu se deosebește statistic semnificativ
în funcție de gravitatea parodontitei cronice generalizate. Gradul de indentație în sinusul
maxilar a rădăcinilor dentare corelează cu grosimea membranei Schneider – valori maximale
(Rxy = 0,891, p<0,001) pentru molarul II și minimale (Rxy = 0,179, p>0,05) pentru premolarul
II.
3. Gradul de manifestare a procesului inflamator și de gingivoragie este dependent, preponderent,
de durata procesului parodontal; gradul de destrucție a suportului dentoparodontal este
dependent, în egală măsură, de durata maladiei și de vârsta pacientului.
4. Monitorizarea integrală a manifestărilor clinice ale parodontitei cronice generalizate în
procesul tratamentului se poate realiza prin determinarea indicelui integral parodontal (IIP –
suma manifestărilor clinice) și timpului de înjumătățire (zile) a dereglărilor față de manifestări,
până la tratament.
5. Aplicarea BioR®-ului în formă de spray bucofaringian în tratamentul complex al gingivitei
catarale cronice contribuie esențial la dispariția hiperemiei și a edemului gingival.
6. Optimizarea tratamentului complex la pacienții cu parodontită cronică generalizată, fără
dereglări preclinice ischemice în miocard, se realizează prin administrarea intragingivală a
preparatului BioR®; la pacienții cu parodontită cronică generalizată și manifestări preclinice
ischemice în miocard, dinamica dereglărilor clinice este mai eficientă, sub influența
tratamentului complex, cu administrarea intramusculară a preparatului BioR®.
7. Pacienții cu parodontită cronică generalizată se caracterizează prin prezența în 85% cazuri a
dereglărilor tabloului cartografic al micropotențialelor ECG (dereglări ischemice preclinice),

106
 care corelează pozitiv cu gravitatea și durata procesului parodontal, cu vârsta pacientului și cu
nivelul tensiunii arteriale sistolice.
8. Includerea BioR®-ului în tratamentul complex al parodontitelor cronice generalizate, duce la
diminuarea manifestărilor clinice, în special a celor inflamatoare, ameliorează suportul
dentoparodontal, accelerează în timp restabilirea funcțiilor normale ale parodontului.
9. Modificarea indicelui miocardului (ECG dispersion mapping), sub influența probei
masticatoare, are o valoare diagnostică importantă, pentru excluderea proceselor ischemice
preclinice în miocard, la pacienții cu parodontită cronică generalizată.
10. La pacienții cu parodontită cronică generalizată, sub influența probei de igienizare profesională
orală, în 79,8% cazuri se manifestă consecutiv două faze (agravare, cu durata de minute și
ore/atenuare, cu durata de ore și zile) ale proceselor ischemice în miocard; în 20,2% cazuri,
faza de agravare se menține în timp, fără a trece în faza de atenuare, fapt care necesită
consultația cardiologului.
11. Sub influența tratamentului complex al parodontitelor cronice generalizate cu includerea
preparatului BioR®, se manifestă o diminuare mai considerabilă a dereglărilor ischemice
preclinice în miocard, în comparație cu tratamentul fără includerea BioR®-ului.

107
4. PARTICULARITĂȚILE PROCESELOR METABOLICE
SUB INFLUENȚA ADMINISTRĂRII PREPARATULUI BIOR®

4.1. Dinamica indicilor metabolici sub influența tratamentului

cu administrarea intragingivală și intramusculară a preparatului BioR®
Conform ipotezei de lucru propuse, optimizarea tratamentului complex al parodontitei
cronice generalizate poate fi realizată prin acțiunea terapeutică concomitentă asupra sistemului
stomatognat, stării generale a organismului, metabolismului sistemic și hepatic, organului
parodontită-țintă.
Reieșind din cele relatate, am studiat modificările sistemice (indicii proceselor metabolice)
la pacienții cu parodontită cronică generalizată, sub influenta tratamentului complex, cu
administrarea intragingivală și intramusculară a preparatului BioR®.
Din literatura modernă se cunoaște că un element patogenic important în exacerbarea
răspunsului inflamator, la pacienții cu patologie parodontală, este stresul oxidativ, care se
manifesta prin dezechilibrul dintre sistemele generatoare de radicali liberi ai oxigenului, pe de o
parte, și sistemele protectoare antioxidante, pe de altă parte.
Conform obiectivelor propuse, au fost studiate procesele de peroxidare cu radicali liberi a
lipidelor, starea sistemului antioxidant sub influența injectării intragingivale a preparatului BioR®.
Testele de evaluare a produselor peroxidării lipidice și a sistemului antioxidant în serul
sangvin al pacienților cu afecțiuni parodontale au demonstrat că, la administrarea preparatului
BioR® intragingival, la 15 zile de tratament și după aceasta creștea statistic concludent față de
lotul-martor concentrația HPL și CD, în ambele faze – hexanică (lipofilică) și izopropanolică
(hidrofilică), în special a conjugatelor cetodienice (Tab. 4.1 și 4.2).
La administrarea intragingivală a preparatului au crescut mai pronunțat față de lotul-martor
și valorile produsului final al proceselor de peroxidare lipidică – dialdehida malonică (DAM).
Tot mai multe studii lansează ideea că dealdehida malonică este nu numai un produs normal
al metabolismului celular, dar și o moleculă importantă în sistemele de semnalizare și de reglare.
Este de menționat că, la administrarea preparatului intragingival, se determina un deficit de
substanțe antioxidante, demonstrat prin diminuarea veridică a activității antioxidante totale (AAT)
în ambele faze – hexanică și izopropanolică (Tab. 4.2).
La administrarea intragingivală, activitatea superoxiddismutazei (SOD) și a catalazei nu a
suferit modificări statistic concludente.

108
 Tabelul 4.1. Modificările proceselor de peroxidare a lipidelor în serul sangvin la pacienții cu parodontită cronică generalizată la administrarea
intragingivală a preparatului BioR®

Grupurile Peroxizii lipidici, uc/ml

de studiu Faza hexanică Faza izopropanolică
și etapele HPL CD CC HPL CD CC
Martor
2,84 ± 0,09 1,64 ± 0,1 0,502 ± 0,02 1,65 ± 0,04 0,88 ± 0,02 0,41 ± 0,01
(n=25)
Până
109

la tratament 3,05 ± 0,24 2,43 ± 0,15** 0,53 ± 0,08 1,92 ± 0,01*** 3,01 ± 0,04*** 0,35 ± 0,01
(n=26)
Tratament
(15 zile) 3,36 ± 0,23* 2,87 ± 0,13***x 0,41 ± 0,06 1,94 ± 0,02*** 3,01 ± 0,06*** 0,35 ± 0,02
(n = 26)
30 zile
post-tratament 3,44 ±0,13** 3,85±0,65***x 0,43 ± 0,06 1,93 ± 0,03*** 2,78 ± 0,05***xxx 0,36 ± 0,02
(n = 26)
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001; diferență statistic semnificativă față de indicii până la tratament: x - p<0,05;
xxx
- p<0,001.
Tabelul 4.2. Modificările proceselor de peroxidare a lipidelor și ale unor indici ai sistemului
antioxidant în serul sangvin la pacienții cu parodontită cronică generalizată la administrarea
intragingivală a preparatului BioR®
Lotul de studiu
Lotul-martor Până la Tratament
Indicii
(n = 25) tratament (n = 26)
(n = 26) 15 zile 30 zile

DAM, μM/l 2,06 ± 0,15 2,79 ± 0,18* 2,96 ± 0,16** 2,84 ± 0,15**
AAT-hexan,
1,72 ± 0,09 1,36 ± 0,04* 1,34 ± 0,09 1,32 ± 0,03*
mM/s.l
AAT-izopr.,
2,54 ± 0,101 2,06 ± 0,19 3,17 ± 1,28 2,18 ± 0,08*
mM/s.l
SOD, u/c 1124 ± 40,5 1195 ± 133 1200 ± 95,5 1017 ± 50,9
Catalaza, µM/s.l 18,56 ± 0,85 19,88 ± 1,20 20,72 ± 0,35 18,78 ± 0,76
GR, µM/l 3,32 ± 0,16 2,46 ± 0,188** 2,37 ± 0,234* 3,01 ± 0,106x
G-S-T, nM/s.l 50,56 ± 1,94 50,36 ± 4,05 65,65 ± 4,78**,x 57,74 ± 5,56
GPO, µM/s.l 6,62 ± 0,29 6,0 ± 0,49 6,84 ± 0,26 5,34 ± 0,2*
Peptide
146,92 ± 4,3 157,73 ± 2,3* 144,50 ± 2,9xxx 143,53 ± 6,5x
histidinice, µM/l

CP, mg/l 381,02 ± 8,6 354,67 ± 11 323,89 ± 16* 309,86 ± 12***,xx

Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001; diferență statistic
semnificativă față de indicii până la tratament: x - p<0,05; xx - p<0,01; xxx - p<0,001.

Sub influența administrării intragingivale a BioR®-ului, glutationreductaza (GR), la 15 zile

de tratament, s-a diminuat cu 29% față de indicii martori, iar la 30 zile de tratament, nivelul GR
practic nu se deosebea de indicii-martori. Administrarea intragingivală a preparatului BioR®
inducea o reducere a forței catalitice a GPO cu 12-19%, după finalizarea tratamentului. Reducerea
activității GPO ar putea diminua eficiența protecției celulare la acțiunea diverșilor prooxidanți și
agenți citotoxici.
La administrarea intragingivală a preparatului BioR®, activitatea G-S-T, din contra, prezenta
o majorare vădită, prin creșterea sa cu 30% la 15 zile de tratament.
De menționat că la injectarea intragingivală a BioR®-ului, la etapele de tratament (15 zile și
30 zile), nivelul de peptide histidinice se menținea în limitele fiziologice.

110
 La administrarea preparatului BioR® intragingival, concentrația ceruloplasminei în serul
sangvin scădea pronunțat, atât la 15 zile (p<0,05), cât și la 30 de zile de tratament (p<0,001) (Tab.
4.2). Ceruloplasmina este un indice al procesului inflamator. În baza valorilor acestui indice este
posibilă prognozarea evoluției procesului inflamator [338].
În publicațiile de profil lipsesc date referitoare la modificările markerului resorbției osoase
în serul sangvin la administrarea intragingivală a preparatului BioR ®, la pacienți cu afecțiuni
inflamatoare ale parodontului. Valorile FATR au fost determinate la fiecare 10 zile, pe parcursul
a două luni. Indicii FATR, în prima lună, variau de la 7,9 până la 12,0 μM/s.l (în medie 10,27 ±
0,63); în a doua lună, acest indice varia în limitele de la 8,8 până la 9,4 μM/s.l (în medie 9,14 ±
0,59). După prima lună de tratament, indicii FATR au scăzut cu 11% și nu se deosebeau statistic
concludent (p>0,05) de indicii din grupul-martor (8,93 ± 0,57).
Un rol important în metabolismul țesutului osos aparține substanțelor minerale, în special
sărurilor fosfocalcice. Ele reprezintă 95% din componența anorganică a osului, acestea fiind
considerate a fi săruri de tipul hidroxiapatitei. Am determinat influența administrării preparatului
BioR® intragingival asupra indicilor metabolismului mineral la pacienții cu patologie parodontală.
Sub influența tratamentului intragingival cu BioR®, nivelul calciului, fosforului,
magneziului și zincului se menține, fără devieri semnificative (Tab. 4.3).

Tabelul 4.3. Modificările indicilor metabolismului mineral în serul sangvin la pacienții cu

parodontită cronică generalizată la administrarea intragingivală a remediului BioR®
Lotul de studiu

Lotul-martor Până la Tratament

Indicii
(n = 25) tratament (n = 26)
(n = 26) 15 zile 30 zile

Calciu, mM/l 2,23 ± 0,02 2,42 ± 0,03 2,37 ± 0,07 2,4 ± 0,03

Fosfor, mM/l 1,56 ± 0,09 1,42 ± 0,05 1,47 ± 0,06 1,51 ± 0,04

Magneziu, mM/l 0,84 ± 0,19 0,88 ± 0,02 0,86 ± 0,02 0,87 ± 0,01

Zinc, µM/l 23,79 ± 1,3 19,81 ± 3,32 24,45 ± 0,9 23,99 ± 0,47

Cupru, µM/l 22,11 ± 1,1 26,54 ± 0,86* 27,47 ± 2,24 23,82 ± 2,52
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; diferență statistică față de indicii până la tratament:
p>0,05.

111
 În patogeneza afecțiunilor parodontale, paralel cu factorul dominant, microbian, un loc
aparte îl deține starea celulară și intracelulară a membranelor biologice ale macroorganismului.
Printre factorii capabili de a modifica funcționarea normală a membranelor biologice, un rol
deosebit, se atribuie radicalilor liberi ai oxigenului (RLO). Sub influența RLO are loc creșterea
permeabilității membranelor lizozomale pentru enzimele hidrolitice, oxidarea grupărilor
sulfhidrilice ale proteinelor, depolimerizarea glucidelor și degradarea dezoxiribonucleotidelor.
RLO contribuie la creșterea permeabilității membranelor biologice. Reieșind din importanța
acestor factori, a fost cercetată dinamica enzimelor lizozomale în serul sangvin al pacienților cu
parodontită cronică generalizată, sub acțiunea preparatului BioR® administrat intragingival.
Rezultatele investigației enzimelor lizozomale, la pacienții cu parodontită cronică
generalizată, sub influența administrării intragingivale a BioR®-ului sunt expuse în Tab. 4.4.

Tabelul 4.4. Activitatea hidrolazelor lizozomale în serul sangvin la pacienții cu parodontită cronică
generalizată la administrarea intragingivală a remediului BioR®
Lotul de studiu
Lotul-martor Până la Tratament
Indicii
(n = 25) tratament (n = 26)
(n = 26) 15 zile 30 zile

NAG, nM/s.l 60,6 ± 2,4 52,4 ± 2,81* 59,9 ± 6,88 52,8 ± 7,03

β-glucuronidaza, nM/s.l 2,25 ± 0,12 3,74 ± 0,56*** 5,04 ± 0,39*** 3,22 ± 0,36***

β-glucozidaza, nM/s.l 1,62 ± 0,06 2,53 ± 0,23* 2,41 ± 0,56 1,66 ± 0,09xxx

β-galactozidaza, nM/s.l 1,72 ± 0,08 1,64 ± 0,2 2,11 ± 0,34 1,98 ± 0,23

Arilsulfataza A și B, nM/s.l 1,25 ± 0,09 1,71 ± 0,22 1,95 ± 0,43* 1,87 ± 0,37*
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; *** - p<0,001; diferență statistic semnificativă față de
indicii până la tratament: xxx - p<0,001.

Nivelul NAG și β-galactozidazei nu s-a modificat la toate etapele de monitorizare sub

medicația cu BioR® intragingival. Nivelul β-glucoronidazei la toate etapele de tratament s-a
modificat esențial, având deosebiri statistic concludente (p<0,001) cu indicii din grupa martor.
Tratamentul intragingival a exercitat o acțiune semnificativă asupra funcționalității
arilsulfatazelor A și B, care a crescut evident, atât la 15 zile de tratament, cât și la 30 zile de
tratament (p<0,05).

112
 În ultimii ani a crescut interesul față de enzimele proteolitice în diverse domenii ale
medicinei. Aceasta se explică prin faptul că enzimele date participă activ în patogenia multor
afecțiuni. Una din cauzele tulburărilor funcționale ce conduc la patologia stomatologică este
inducția și eliberarea excesivă a enzimelor proteolitice intracelulare, pe de o parte, și de deficitul
de inhibitori ai proteazelor, pe de altă parte [19].
În evoluția proceselor inflamatoare și a celor destructive, un rol major îl deține dereglarea
echilibrului în sistemul tripsină–antitripsină. Modificările acestui echilibru în direcția majorării
proteolizei permit de a determina sensul și caracterul semnificativ al inflamației. Este necesar de
a menționa că tripsina, elastaza și catepsina G fac parte din grupa enzimelor serinice, deoarece
conțin în centrul lor activ serina – un aminoacid esențial, iar inhibitorii acestor enzime se numesc
serpine [252].
Pentru a aprecia cum influențează administrarea intragingivală a preparatului BioR® asupra
sistemului proteaze–antiproteaze, a fost studiată dinamica enzimelor serinice − tripsina, elastaza,
catepsina G, precum și inhibitorii acestora – α1-antitripsina și α2-macroglobulina, la pacienții luați
în studiu.

Tabelul 4.5. Modificările proteazelor serinice și ale inhibitorilor lor în serul sangvin la pacienții
cu parodontită cronică generalizată la administrarea intragingivală a remediului BioR®
Lotul de studiu

Lotul-martor Până la Tratament

Indicii
(n = 25) tratament (n = 26)
(n = 26) 15 zile 30 zile

Tripsina, µM/s.l 0,11 ± 0,02 0,13 ± 0,02 0,16 ± 0,02** 0,15 ± 0,01**

α1-anti-tripsina, µM/l 0,44 ± 0,05 0,46 ± 0,03 0,46 ± 0,04 0,36 ± 0,05

α2-macroglobulina, µM/l 0,44 ± 0,05 0,52 ± 0,02 0,52 ± 0,04 0,59 ± 0,06

Elastaza, nM/s.l 109,0 ± 4,19 115,1 ± 15,9 123,7 ± 11,1 128,5 ± 7,2*

Cat G, nM/s.l 13,2 ± 0,35 16,54 ± 2,47 17,97 ± 2,12* 16,61 ± 1,3**
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; ** - p<0,01; diferență statistică față de indicii până la
tratament: p>0,05.

După cum se vede în Tab. 4.5, în dinamica tratamentului, la pacienții supuși medicației cu
BioR® intragingival, nivelul tripsinei la 15 zile și la 30 zile de tratament s-a majorat semnificativ

113
– cu 54% și, respectiv, cu 46%. Nivelul elastazei a crescut veridic la 30 zile de tratament (p<0,05).
Valorile α1-antitripsinei și ale α2-macroglobulinei practic nu au suferit careva modificări esențiale
sub influența tratamentului intragingival. Administrarea BioR®-ului intragingival menținea
enzimoactivitatea catepsinei G la valori ridicate.
Așadar putem constata că administrarea intragingivală a preparatului BioR® la pacienții cu
parodontite cronice generalizate duce la diferite modificări metabolice: modifică echilibrul
proteaze/antiproteaze prin sporirea activității tripsinei și catepsinei G, elastazei, fără modificări
esențiale ale antiproteazelor; diminuează moderat stresul oxidativ, sporește potențialul
antioxidant, concomitent cu tendințe slab pronunțate de modificare favorabilă a activității
enzimelor lizozomale și a metabolismului mineral-osos.
La următoarea etapă am studiat eficacitatea tratamentului complex al parodontitelor cronice
generalizate sub influența administrării intramusculare a BioR®-ului.
Activizarea oxidării peroxidice a lipidelor se implică cu rol important în lezarea țesutului
parodontal [19]. Implicarea radicalilor liberi ai oxigenului, a proceselor de oxidare peroxidică a
lipidelor (POL) și a sistemului antioxidant în mecanismele patogene de apariție și dezvoltare a
patologiilor stomatologice se atestă în mai multe lucrări [343]. Formarea radicalilor liberi ai
oxigenului (RLO) și a derivaților lor are loc continuu în organism, în condiții fiziologice, dar ei nu
depășesc limitele normei, datorită prezenței substanțelor antioxidante, foarte variate după natura
lor. În organism acționează antioxidanți enzimatici (superoxiddismutaza, catalaza,
glutationperoxidaza ș.a.) și neenzimatici (acidul ascorbic, tocoferolul, carnozina și alte dipeptide
histidinice) [48, 232]. Eficiența înaltă a antioxidanților constă în sinergismul influenței lor, fiecare
acționând conform unor mecanisme variate ale lanțului evoluției RLO în organism și în diferite
medii (membrane, citoplasmă, lichide extracelulare etc.).
Efectele biologice ale RLO sunt determinate de echilibrul dintre producerea acestora, pe de
o parte, și viteza de anihilare a lor de către sistemul antioxidant, pe de altă parte. Alterările
structurale și funcționale produse de radicalii liberi, denumite generic stres oxidativ, determină
declanșarea unor procese adaptative sau patologice. În contextul dat, s-a propus drept scop
cercetarea proceselor de peroxidare cu radicali liberi ai lipidelor, starea sistemului antioxidant al
pacienților cu parodontită cronică generalizată și efectele pe care le exercită preparatul BioR®
asupra acestora la administrarea intramusculară.
După cum se vede în Tab. 4.6, până la inițierea tratamentului cu BioR®, unii indici, în
comparație cu grupul-martor, nu se modifică esențial (AAT izopr., SOD, catalaza, G-S-T, GPO,
CP), alți indici cresc statistic concludent (DAM, peptide histidinice) și, în sfârșit, al 3-lea grup de
indici (AAT hexan, GR) se diminuează statistic concludent față de grupul-martor.

114
 Sub influența tratamentului cu BioR®, la 15 zile și 30 zile de tratament, unii indici n-au
suferit schimbări esențiale (catalaza, G-S-T, CP). Valorile CP s-au mărit (p<0,05) la 30 zile de
tratament, în comparație cu indicii până la tratament.
Un rol important în asigurarea protecției antioxidante îi revine glutationului și enzimelor lui.
La pacienți cu patologie parodontală, activitatea GR inițial, până la inițierea tratamentului, a fost
cu 23-26% veridic mai scăzută, comparativ cu lotul-martor (Tab. 4.6.). Administrarea
intramusculară a preparatului BioR® a asigurat obținerea unui efect mai concentrat asupra
activității GR la 15 de zile de tratament – valorile au crescut considerabil (p<0,001), în comparație
cu indicii de până la tratament. Intensificarea activității GR, indusă de preparatul BioR®
administrat intramuscular, constituie un moment pozitiv și poate fi apreciată ca o reacție de
adaptare, menită să limiteze peroxidarea lipidelor și să susțină activitatea ciclului glutationic.

Tabelul 4.6. Modificările proceselor de peroxidare a lipidelor și ale unor indici ai sistemului
antioxidant în serul sangvin la pacienții cu parodontită cronică generalizată sub influența
administrării intramusculare a preparatului BioR®
Lotul de studiu
Lotul-martor Până la Tratament
Indicii
(n = 25) tratament (n = 27)
(n = 27) 15 zile 30 zile

DAM, μM/l 2,06 ± 0,15 2,58 ± 1,78* 2,41 ± 1,16 2,51 ± 1,28*
AAT-hexan, mM/s.l 1,72 ± 0,09 1,32 ± 0,05** 1,19 ± 0,06*** 1,22 ± 0,05***
AAT-izopr., mM/s.l 2,54 ± 0,101 2,25 ± 0,11 2,11 ± 0,11** 2,36 ± 0,12
SOD, u/c 1124 ± 40,5 1228 ± 58,3 1279,8 ± 43,0* 1212,4 ± 89,0
Catalaza, µM/s.l 18,56 ± 0,85 21,23 ± 1,0 19,7 ± 0,46 20,13 ± 0,94
GR, µM/l 3,32 ± 0,16 2,54 ± 0,1* 3,28 ± 0,13xxx 3,17 ± 0,12xxx
G-S-T, nM/s.l 50,56 ± 1,94 55,2 ± 1,97 54,02 ± 5,7 55,01 ± 8,7
GPO, µM/s.l 6,62 ± 0,29 6,33 ± 0,29 5,67 ± 0,37 5,85 ± 0,3*
Peptide histidinice,
146,92 ± 4,3 164,48 ± 2,4*** 171,67 ± 2,2***x 161,66 ± 2,0***
µM/l
CP, mg/l 381,02 ± 8,6 379,41 ± 11,0 379,43 ± 17,0 402,61 ± 18,0x
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; ** - p<0,01; ***
- p<0,001; diferență statistic
semnificativă față de indicii până la tratament: x - p<0,05; xxx - p<0,001.

115
 Rolul biologic principal al GR constă în menținerea nivelului înalt de G-SH și nivelului
scăzut de GSSG, deoarece G-SH își realizează funcțiile sale biologice doar în forma redusă.
Totodată, funcționarea GR este legată continuu cu activitatea enzimelor, care oxidează G-SH în
procesele de reducere a peroxizilor (GPO și G-S-T). Astfel, prin menținerea nivelului scăzut de
GSSG, care modulează activitatea mai multor enzime, GR asigură nivelul optim de funcționare a
acestora. Inițial, până la instituirea tratamentului, activitatea GPO și G-S-T, în ambele grupuri de
pacienți, era fără modificări față de nivelul lotului-martor (Tab. 4.6).
La pacienții cu parodontită cronică generalizată s-a determinat creșterea nivelului de peptide
histidinice cu proprietăți antioxidante la etapa de debut, până la inițierea tratamentului, care putea
fi apreciată drept o reacție de compensare și adaptare, orientată spre diminuarea efectelor negative
ale stresului oxidativ (SO). Se știe că dipeptidele histidinice (carnozina și altele) posedă proprietăți
antioxidante pronunțate, ele fac parte din grupul antioxidanților polari, hidrosolubili, iar creșterea
concentrației lor contribuie la sporirea potențialului antioxidant. Studiul efectuat denotă efectul
pronunțat al injectării intramusculare a preparatului BioR® asupra nivelului de peptide histidinice,
care se manifesta prin creșterea veridică a acestuia la etapele de monitorizare clinică (Tab. 4.6).
Astfel, la pacienții cu patologie parodontală inflamatoare medicația determinată de
administrarea intramusculară a BioR®-ului contribuia la menținerea la valori sporite a
concentrației peptidelor histidinice în serul sangvin, fapt ce ar putea limita intensitatea stresului
oxidativ prin reducerea produșilor oxidării peroxidice a lipidelor.
Nivelul ceruloplasminei (CP) − o proteină a fracției α2-globulinelor, ce conține cupru și
posedă proprietăți prooxidante și antioxidante – la etapa inițială de cercetare nu a prezentat
modificări esențiale. Remarcăm că tratamentul medicamentos, cu administrarea intramusculară a
BioR®-ului, nu numai că menținea concentrația de ceruloplasmină în limitele normale, dar și
contribuia la creșterea nivelului ei. Sporirea concentrației ceruloplasminei are un caracter
compensator și de protecție a organismului la acțiunea factorilor microbian și inflamator. CP
manifestă efecte antiradicalice, antioxidante și antihipoxice.
Astfel, pentru pacienții cu patologie parodontală, până la inițierea tratamentului era
caracteristică o intensificare semnificativă a oxidării peroxidice a lipidelor, care purta un caracter
de proces de oxidare în lanț, relevat prin predominarea cantitativă a conjugatelor cetodienice și a
compușilor carbonilici și creșterea nivelului produsului final al peroxidării lipidice – dialdehidei
malonice. Totodată, studiile realizate în acest segment de cercetare demonstrează prezența, la
pacienții cu patologie parodontală inflamatoare, a unui dezechilibru între producția de RLO și
nivelul substanțelor antioxidante. Acest dezechilibru se produce din cauza formării în exces a
RLO, astfel încât antioxidanții naturali nu mai fac față acestei cantități excesive și apare o

116
incapacitate de anihilare a lor, fapt demonstrat prin diminuarea veridică a activității antioxidante
totale (AAT), comparativ cu indicii grupului-martor, în ambele faze – hexanică și izopropanolică.
Prin urmare, stresul oxidativ, care se manifesta prin dezechilibrul dintre sistemele
generatoare de radicali liberi ai oxigenului și sistemele protectoare antioxidante, constituie o verigă
importantă în dinamica și expresia proceselor inflamatoare la pacienții cu patologie parodontală.
În continuare, prezentăm rezultatele modificării dinamicii FATR – markerului resorbției
osoase în serul sangvin, la pacienții cu afecțiuni ale parodontului, la administrarea intramusculară
a remediului BioR®. Valorile FATR erau determinate la fiecare 10 zile, pe parcursul a două luni.
Indicii FATR, în prima lună, variau de la 7,7 până la 11,6 μM/s.l (în medie 10,70 ± 0,68), în a
doua lună, acest indice varia în limitele de la 8,3 până la 10,2 μM/s.l (în medie 8,99 ± 0,65). După
prima lună de tratament, indicii FATR s-au micșorat cu 16% și se deosebeau statistic concludent
(p<0,05) de indicii din grupul de control (8,93 ± 0,57).
Datele experimentale și clinice din literatură confirmă faptul că FATR este un marker al
activității osteoclastelor, resorbției osoase și creșterea lui este asociată cu progresarea simptomelor
distructive ale parodontitei [155].

Tabelul 4.7. Modificările indicilor metabolismului mineral în serul sangvin la pacienții cu

parodontită cronică generalizată, la administrarea intramusculară a remediului BioR®
Lotul de studiu

Lotul-martor Până la Tratament

Indicii
(n = 25) tratament (n = 27)
(n = 27) 15 zile 30 zile

Calciu, mM/l 2,23 ± 0,02 2,37 ± 0,02 2,35 ± 0,02 2,32 ± 0,03

Fosfor, mM/l 1,56 ± 0,09 1,78 ± 0,02 1,74 ± 0,01 1,74 ± 0,01

Magneziu, mM/l 0,84 ± 0,19 0,78 ± 0,02 0,78 ± 0,02 0,77 ± 0,01

Zinc, µM/l 23,79 ± 1,3 26,98 ± 0,43 27,44 ± 0,44* 26,75 ± 0,35

Cupru, µM/l 22,11 ± 1,1 28,33 ± 1,22*** 29,55 ± 0,94*** 29,01 ± 1,13***
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; *** - p<0,001; diferență statistică față de indicii până
la tratament: p> 0,05.

Substanțele minerale, în special sărurile fosfocalcice, joacă un rol important în metabolismul

țesutului osos. Sărurile fosfocalcice reprezintă 95% din componența anorganică a osului, acestea
fiind considerate a fi săruri de tipul hidroxiapatitei. Concentrația calciului total și a conținutului de

117
fosfor anorganic în serul sangvin la pacienții cu patologie parodontală, la etapa inițială de
cercetare, nu a prezentat modificări importante, în comparație cu nivelurile acestora în lotul-
martor. La medicația cu BioR® intramuscular, calciul s-a menținut la nivelul valorilor de referință.
Nivelul de fosfor anorganic în serul sangvin, sub influența injectării remediului BioR®
intramuscular, la toate etapele cercetării s-a menținut la valori de 12-14%, nedepășindu-le pe cele
ale martorului (Tab. 4.7).
A fost notabilă tendința de reducere (statistic nesemnificativă), față de valorile lotului-
martor, a conținutului de Mg în serul sangvin al pacienților, la administrarea intramuscular a
BioR®-ului.
Conținutul de zinc la pacienții incluși în studiu, la etapa inițială de cercetare, nu suferea
modificări importante, în comparație cu valorile lotului-martor. Injectarea remediului BioR®
intramuscular a indus creșterea nivelului de zinc seric la 15 de zile de tratament, față de nivelul
lotului-martor (p<0,05). Zincul manifestă o acțiune stabilizantă asupra membranelor
citoplasmatice, împiedicând eliberarea enzimelor hidrolitice, ținând sub control viteza resorbției
țesutului osos și, totodată, activând fosfataza alcalină, enzima principală a osteogenezei [341].
La pacienții cu patologie inflamatoare a parodonțiului, la etapa inițială a studiului s-a
înregistrat o creștere substanțială a concentrației cuprului seric, în raport cu valorile de referință
(p<0,001). Tratamentul intramuscular cu BioR®, la toate etapele de cercetare, menținea conținutul
de cupru la valori sporite.
Prin urmare, BioR®-ul, la administrarea intramusculară, are efecte favorabile asupra
modificărilor metabolismului mineral la pacienții cu patologie parodontală inflamatoare.
Conform obiectivelor propuse, s-a studiat nivelul enzimelor lizozomale în serul sangvin al
pacienților cu afecțiuni parodontale inflamatoare, la administrarea preparatului BioR®.
Rezultatele evaluării conținutului enzimelor lizozomale serice demonstrează niveluri
concludente de modificare a acestei activități – sporește nivelul β-glucuronidazei (p<0,001),
arilsulfatazelor A și B și se micșorează valorile NAG (p<0,05). La etapa inițială de cercetare, la
administrarea intramusculară a preparatului, nivelul NAG s-a menținut la valori reduse față de
grupul-martor (p<0,01). Micșorarea funcționalității NAG, la administrarea intramusculară a
BioR®-ului, la 15 zile și 30 zile de tratament, ar putea contribui la stabilizarea componentelor
glucidice ale matricei extracelulare și poate fi considerat un fapt pozitiv (Tab. 4.8).
La administrarea BioR®, indiferent de metoda de aplicare (intragingival sau intramuscular),
activitatea hidrolazelor lizozomice (β-glucuronidazei, β-glucozidazei, arilsulfatazelor A și B) s-a
menținut la valori majorate, comparativ cu activitățile enzimelor corespunzătoare la persoanele
grupului-martor – mai pronunțat s-a modificat β-glucuronidaza (p<0,001).

118
Tabelul 4.8. Activitatea hidrolazelor lizozomale în serul sangvin la pacienții cu parodontită cronică
generalizată la administrarea intramusculară a remediului BioR®
Lotul de studiu
Lotul-
Până la Tratament
Indicii martor
tratament (n = 27)
(n = 25)
(n = 27) 15 zile 30 zile

NAG, nM/s.l 60,6 ± 2,4 50,8 ± 2,56* 49,9 ± 1,97** 50,5 ± 2,05**

β-glucuronidaza, nM/s.l 2,25 ± 0,12 3,23 ± 0,2*** 3,46 ± 0,22*** 3,29 ± 0,18***

β-glucozidaza, nM/s.l 1,62 ± 0,06 2,1 ± 0,04 2,17 ± 0,07 2,08 ± 0,05

β-galactozidaza, nM/s.l 1,72 ± 0,08 1,52 ± 0,11 1,4 ± 0,08* 1,4 ± 0,06*

Arilsulfataza A și B, nM/s.l 1,25 ± 0,09 1,64 ± 0,1* 1,72 ± 0,11** 1,72 ± 0,13*
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001; diferență statistică față de
indicii până la tratament: p>0,05.

Prin urmare, BioR®-ul, la administrarea intramusculară manifestă proprietăți de modificare

a activității hidrolazelor lizozomice la pacienții cu parodontită cronică generalizată.
La următoarea etapă am studiat modificările proteazelor serinice și ale inhibitorilor lor în
serul sangvin, la administrarea preparatului BioR® (Tab. 4.9).
Menționăm că la toți pacienții investigați, la etapa inițială de cercetare, s-a înregistrat
tendința de creștere a activității proteazelor cercetate (statistic neconcludentă), în paralel cu
sporirea statistic semnificativă (p<0,05) a α2-macroglobulinei.
Tratamentul intramuscular a condus la majorarea nivelului de tripsină, însă creșterea ei era
puțin exprimată la 15 zile de tratament și devenea statistic concludentă (p<0,05) la 30 de zile.
Nivelul α1-antitripsinei sub influența BioR®-ului avea tendințe spre creștere, însă nivelul ei,
la toate etapele de investigație nu se deosebea semnificativ de valorile din grupul-martor.
Administrarea intramusculară a remediului BioR® determină majorarea nivelului α2-
macroglobulinei, în comparație cu indicii grupului-martor la 15 zile (p<0,05) și la 30 de zile de
tratament (p<0,01).
Astfel, avantajul administrării intramusculare a preparatului BioR® se manifesta prin
sporirea potențialului antiproteazic – creșterea statistic veridică a nivelului α2-macroglobulinei și
tendințe de augmentare a concentrației α1-antitripsinei.

119
Tabelul 4.9. Modificările proteazelor serinice și ale inhibitorilor lor în serul sangvin la pacienții
cu parodontită cronică generalizată la administrarea intramusculară a remediului BioR®

Lotul de studiu

Lotul-martor Până la Tratament

Indicii
(n = 25) tratament (n = 27)
(n = 27) 15 zile 30 zile

Tripsina, µM/s.l 0,11 ± 0,02 0,12 ± 0,01 0,13 ± 0,01 0,14 ± 0,01*

α1-antitripsina, µM /l 0,44 ± 0,05 0,5 ± 0,1 0,69 ± 0,14 0,57 ± 0,12

α2-macroglobulina, µM /l 0,44 ± 0,05 0,58 ± 0,04* 0,59 ± 0,03* 0,66 ± 0,04**

Elastaza, nM/s.l 109,0 ± 4,19 117,6 ± 8,2 124,1 ± 9,7 112 ± 11,8
Catepsina G, nM/s.l 13,2 ± 0,35 15,94 ± 1,56 19,44 ± 1,6*** 17,76 ± 1,8*
Notă: diferență statistic semnificativă față de martor: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001; diferență statistică față de
indicii până la tratament: p>0,05.

Administrarea BioR®-ului intramuscular menținea enzimoactivitatea catepsinei G la valori

sporite, atât la 15 zile (p<0,001), cât și la 30 zile (p<0,05). Această catepsină se conține în granulele
azurofile ale leucocitelor polinucleare, are o specificate de substrat asemănătoare cu chimotripsina
și face parte din grupa proteazelor serinice neutrale.
Așadar, analiza rezultatelor studiului asupra dinamicii proceselor de peroxidare cu radicali
liberi ai lipidelor, a stării sistemului antioxidant și a altor parametri homeostazici, la pacienții cu
patologie parodontală, denotă prezența unui dezechilibru, între producția de RLO și nivelul
substanțelor antioxidante, care se manifesta prin intensificarea proceselor generatoare de radicali
liberi ai oxigenului, pe de o parte, și deficitul sistemelor protectoare antioxidante, pe de altă parte.
Medicația cu preparatul BioR®, la administrarea intramusculară, avea o influență pozitivă asupra
potențialului antioxidant, manifestată prin creșterea nivelului de peptide histidinice la etapele de
cercetare. Injectarea BioR®-ului intramuscular menținea la valori fiziologice activitatea
glutationreductazei (GR) după 15 zile de tratament și era apreciată ca o reacție de adaptare, menită
să limiteze peroxidarea lipidelor și să susțină activitatea ciclului glutationic.
Tratamentul medicamentos intramuscular cu BioR® menținea concentrația de
ceruloplasmină în limitele normei, ceea ce demonstra caracterul compensator și de protecție a
organismului la acțiunea factorului microbian, inflamator, prooxidant. Preparatul BioR®, la
administrarea intramusculară, manifesta efecte favorabile asupra modificărilor metabolismului
mineral la pacienții cu afecțiuni inflamatoare parodontale, asigurate prin creșterea nivelului de Zn

120
seric, la 15 zile de tratament, comparativ cu nivelul lotului-martor. La administrarea
intramusculară BioR®-ul are proprietatea de a crește substanțial nivelul α2-macroglobulinei și de
a spori, astfel, potențialul antiproteazic. BioR®-ul manifesta proprietatea de a modula activitatea
hidrolazelor lizozomice.
În concluzie, se poate constata că administrarea intramusculară a preparatului BioR®, la
pacienții cu parodontite cronice generalizate, duce la diferite modificări metabolice: ale
echilibrului proteaze/antiproteaze, prin sporirea moderată a activității tripsinei, catepsinei G și
mărirea esențială a α2-macroglobulinelor; diminuează considerabil stresul oxidativ, sporește
potențialul antioxidant, concomitent cu tendințe slab pronunțate de modificare favorabilă a
activității enzimelor lizozomale, metabolismului mineral-osos.
Se poate presupune că BioR®-ul poate influența asupra căilor eicosanoidelor, care
semnalizează sfârșitul fiziologic al fazei inflamatoare acute [294]. Produsele eicosanoide,
lipoxinele, sunt agoniști ai receptorilor, care stimulează diminuarea inflamației și reabilitarea
homeostaziei tisulare [199].

4.2. Procesele metabolice în țesutul hepatic sub influența preparatului BioR®

Procesele hepato-metabolice sunt multidirecțional asociate cu evoluția parodontitei cronice
generalizate, influențând homeostazia tisular-metabolică, inflamația, osteogeneza și resorbția
osoasă, rezistența nespecifică antiinfecțioasă etc. [116, 142, 165, 262, 286].
Analiza indicilor activității enzimelor ciclului adenilic, sub influența preparatului BioR®, pe
modelul țesutului hepatic, a evidențiat o sporire statistic concludentă față de martor a AMP-
dezaminazei (sporire cu 38%) și 5'-Nucleotidazei (sporire cu 33%), pe când valorile
adenozindezaminazei nu s-au modificat (Tab. 4.10).

Tabelul 4.10. Modificările din activitatea enzimelor ciclului de nucleotide adenilice in vitro sub
acțiunea preparatului BioR® (nmol/s. g proteină, țesut hepatic)

Condiții
AMP-dezaminaza, ADA-aza 5'-Nucleotidaza,
experimentale nmol/s.gp nmol/s.gp nmol/s.gp

Martor
123,4  19,8 118,6  3,1 81,14  9,9
(n = 20)
Preparat BioR®
170,3  13,5* 118,1  8,1 112,3  13,1*
(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

121
 Aceste rezultate pot fi interpretate în aspectul acțiunii benefice a BioR®-ului, deoarece sub
acțiunea acestui preparat se menține intensitatea metabolismului nucleotidic la un nivel de
hiperactivitate moderată, cu posibilități compensatorii în reglarea diferitor funcții energetice etc.
În ceea ce privește acțiunea preparatului BioR® asupra proteazelor lizozomice in vitro, acesta
crește activitatea totală a catepsinei D în ficat, ceea ce denotă inducția selectivă a enzimei
nominalizate de către preparat. Activitatea proteinazelor tiolice – catepsinelor B, H și L – este
influențată diferit de BioR®, având tendințe statistic nesemnificative de modificare. Sub acțiunea
preparatului, în ficat se reducea activitatea nesedimentată a enzimelor menționate, fapt ce indică
la acțiunea membranostabilizatoare a preparatului (Tab. 4.11).
Una dintre cele mai importante proteinaze lizozomale, prezentă în diferite celule, țesuturi și
indispensabilă proceselor de proteoliză intracelulară, este catepsina D [68], considerată, de rând
cu fosfataza acidă, markerul enzimelor lizozomale. Activitatea acestei proteinaze aspartile reflectă
capacitatea celulelor de degradare enzimatică a proteinelor [235]. S-a demonstrat că catepsina D
participă nu numai la catabolismul intracelular, dar și la degradarea extracelulară a proteinelor
[358].
Se consideră că aproximativ 90% din proteoliza intralizozomală se realizează în baza
activității coerente a endopeptidazelor cisteinice – catepsinelor B, H și L [78]. Catepsina B și H,
în ficat, este localizată în celulele Kupffer endoteliale și în hepatocite, iar catepsina L este
localizată în hepatocite și celulele Kupffer [304].

Tabelul 4.11. Activitatea proteazelor lizozomice in vitro (țesut hepatic) sub acțiunea preparatului
BioR®
Condiții Catepsina D Catepsina B Catepsina H Catepsina L
experime Act. Act.
Act. totală Act. Act. Act. totală, Act. Act.
totală, totală
mg/ nesed. nesed. nmol/ nesed. nesed.
ntale nmol/ nmol/
s.gp % % s.gp % %
s.gp s.gp
Martor
5,4  0,3 12,8  1,8 4,6  0,3 8,1  0,8 4,2  0,3 7,3  0,9 20,2  1,7 15,0  1,1
(n = 20)
Preparat
BioR® 9,5  1,4* 6,9  1,1* 5,0  0,3 5,8  0,73* 4,01  0,4 6,2  0,9 21,5  2,2 11,5  1,9

(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

Se presupune că catepsina L, în afara degradării intralizozomale a proteinelor și peptidelor,

este implicată în prelucrarea peptidelor biologic active, inducerea creșterii enzimelor ce scindează

122
matricea extracelulară în inflamație [135]. De asemenea, se presupune participarea catepsinei L în
cascada proteolitică, în apoptoză [188]. Important este faptul că, catepsina L participă în procesele
de osificare endocondrală și deține rolul-cheie în procesul de resorbție a osului [81], fiind enzima
proteolitică principală în procesele de degradare a colagenului în os [175]. De menționat că
activitatea totală a catepsinei L, sub influența BioR®-ului, crește cu 7% (minimal), iar activitatea
nesedimentară se reduce cu 25%, față de valorile-martor.

Tabelul 4.12. Activitatea hidrolazelor lizozomice sub acțiunea preparatului BioR® in vitro
(țesut hepatic)

Arilsulfataza
Fosfataza acidă -glucozidaza -glucuronidaza
Condiții A și B
experimen
Act. Act. Act. Act. Act. Act. Act. Act.
tale totală nesed. totală nesed. totală nesed. totală nesed.
nmol/s.gp % nmol/s.gp % nmol/s.g p % nmol/s.gp %

Martor
1,30,1 6,20,9 3,80,1 3,30,6 392,527,5 3,10,4 6,60,4 5,80,8
(n = 20)

Preparat
BioR® 1,40,1 5,90,9 4,90,5 5,10,9* 324,351,7 2,90,5 7,80,9 6,21,3

(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

Hidrolazele lizozomice participă la procesul de stabilizare a membranelor celulare, având o

acțiune membranotropă pronunțată.
După cum se vede în Tab. 4.12, BioR®-ul, are o acțiune, cu diferite tendințe, asupra
hidrolazelor lizozomice, ceea ce, posibil, reflectă efectele de modulare a proceselor de stabilizare
a biomembranelor. Pe lângă aceasta, -glucuronidaza și arilsulfataza participă la procesele
antimicrobiene și la modularea rezistenței antiinfecțioase (rezistență nespecifică față de agenții
infecțioși) [346].
Preparatul BioR® s-a dovedit a fi inactiv în raport cu SOD hepatică (Tab. 4.13). Sub influența
BioR®-ului, activitatea catalazei avea tendințe pronunțate de creștere, însă, fără semnificație
statistică. Deci, modificările sistemului de protecție antiperoxidică are variații în diapazon, care
nu depășește considerabil valorile din grupul-martor.

123
Tabelul 4.13. Sistemul de protecție antiperoxidică in vitro (țesut hepatic) sub acțiunea
preparatului BioR®
Condiții experimentale SOD, % de inhibiție Catalaza, nmol/s.g proteină

Martor (n = 20) 26,9  2,2 18,4  1,48

Preparat BioR® (n = 20) 27,2  3,4 22,9  2,24

Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: p>0,05.

La incubarea omogenatelor ficatului timp de 60 de minute, în prezența catalizatorilor

reacțiilor cu radicali liberi (CCl4, Fe2+) și a substanțelor care reduc Fe3+ (nicotinamida, ADP,
NADPH), se observa activizarea marcată a proceselor cu radicali liberi, care se manifesta prin
creșterea considerabilă a cantității de HPL, DAM și reducerea AAR. Preparatul BioR® contribuia
la diminuarea nivelului de acumulare a produselor toxice ale reacțiilor cu radicali liberi, dovadă
fiind gradul de micșorare a inducției HPL. În ceea ce privește AAR, preparatul BioR® ameliorează
acest parametru (Tab. 4.14).
Prin urmare, preparatul BioR® demonstrează capacitatea sa de inhibare eficientă a proceselor
cu radicali liberi, induse de CCl4, și de ameliorare a stării AAR in vitro. Acest mecanism al
efectului antioxidant al preparatului BioR® in vitro rezultă, probabil, din șuntarea NADPH în lanțul
specific al transportului de electroni, care, pe de o parte, asigură reducerea CCl4 în intermediatul
activ CCl3, iar pe de altă parte  stimulează convertirea fierului inactiv Fe3+ în Fe2+ activ. Nu este
exclus că acțiunea antiradicalică a preparatului este determinată de capacitatea acestuia de a fixa
ionii de fier sau radicalii liberi de tipul CCl4, R., OH.

Tabelul 4.14. Acțiunea preparatului BioR® asupra parametrilor OPL și activității antiradicalice
(AAR) din ficatul șobolanilor albi, în experiențe in vitro
Condiții HPL, DAM, AAR,
experimentale unit. conv. mmol/gț mmol/gț

Martor (n = 20) 10,0  0,47 0,29  0,010 69,5  1,70

Lot fără BioR® (homogenat
hepatic + CCl4 + catalizatori ai 13,4  0,38*** 0,61  0,020*** 37,1  2,87**
peroxidării) (n = 20)
Lot cu BioR® (homogenat
hepatic + CCl4 + catalizatori ai 9,5  0,62xxx 0,72  0,020***x 46,3  6,17**
peroxidării + BioR®) (n = 20)
Notă: veridicitatea statistică în comparație cu lotul-martor: ** - p<0,01;*** - p<0,001; în comparație cu lotul fără
BioR®: x – p<0,05, xxx – p<0,001.

124
 Cercetările au evidențiat incapacitatea biopreparatului de a reduce concentrația DAM la
incubarea ficatului, în prezența CCl4 și catalizatorilor proceselor cu radicali liberi (modelare in
vitro). BioR®-ul, dimpotrivă, impulsiona, în acest caz, chiar o creștere ușoară, statistic veridică cu
18% (p<0,05) a valorilor DAM. Posibil că creșterea nivelului DAM, sub influența remediului, se
datorează activizării biosintezei eicosanoizilor – reacției de adaptare și compensare, orientate spre
menținerea și asigurarea homeostaziei tisulare, în condițiile exacerbării reacțiilor cu radicali liberi.
Creșterea nivelului de produse de peroxidare lipidică a fost detectată în multe patologii
[330]. Până nu demult, produsele peroxidării (HPL, DAM) erau atribuite de susținătorii
conceptului doar proceselor POL, în absența unor dovezi convingătoare, științific argumentate.
Acum există probe care confirmă că majorarea conjugatelor dienice, DAM și a altor metaboliți,
într-o varietate de maladii și afecțiuni, nu reflectă POL, ci alt proces biochimic – sinteza
eicosanoizilor. Problema constă în faptul că în organism există un sistem enzimatic, controlat la
nivel genetic, responsabil de sinteza eicosanoizilor (prostaglandine, leucotriene, tromboxani) și
care este considerat expresia manifestării sindromului nespecific de adaptare. În acest proces de
sinteză a eicosanoizilor, produsele intermediare sunt DAM și hidroperoxizii lipidici (HPL) [40,
345].
S-a constatat că la sinteza eicosanoizilor participă o serie de enzime (fosfolipaza A2,
ciclooxigenaza, lipoxigenaza etc.). Acizii grași polienici (linoleic, linolenic, arahidonic etc.) din
componența fosfolipidelor membranare sunt mai întâi oxidați la hidroperoxizi, care apoi, prin
reacții enzimatice succesive, sunt convertiți în metaboliți – prostaglandine, prostacicline,
leucotriene, tromboxani – hormoni locali, cu activitate fiziologică importantă [40]. Cu alte cuvinte,
formarea de peroxizi lipidici în diferite țesuturi este un proces fiziologic și se află sub controlul
sistemelor enzimatice.
O serie de cercetători, consideră eronată afirmația precum că peroxizii lipidici se acumulează
în organism și au un efect toxic [332]. Majorarea conjugatelor dienice, DAM și alți metaboliți,
într-o varietate de maladii și afecțiuni, susțin acești cercetători, nu reflectă POL, ci alt proces
enzimatic condiționat genetic – sinteza eicosanoizilor.
În procesele metabolice hepatice, glutationul redus și activitatea enzimelor glutationice au o
importanță deosebită, fiind markeri de diagnostic al proceselor enzimatice și anabolice.
Preparatul BioR®, în țesutul hepatic, nu modifica activitatea GR, GPO și G-S-T,
prefigurându-se tendința de creștere a acestor enzime în prezența BioR®-ului (Tab. 4.15).-GTP
participă la transpunerea aminoacizilor prin membranele celulare și, deci, se angajează în sinteza
proteică la nivel de organe și țesuturi. Activitatea acesteia în țesutul hepatic este indusă, în mod
semnificativ, de preparatul BioR®. În acest caz, devine clar că inducția -GTP, prin administrarea

125
preparatului, poate stimula procesele anabolice în țesutul hepatic.

Tabelul 4.15. Conținutul de glutation redus, activitatea enzimelor glutationice in vitro (țesut
hepatic) sub acțiunea preparatului BioR®

GR, GPO, G-S-T, -GTP,

Condiții
mmol/s.g mmol/s.g mmol/s.g mmol/s.g
experimentale
proteină proteină proteină proteină

Martor
1,53  0,08 3,61  0,13 4,39  0,58 81,1  6,4
(n = 20)
Preparat BioR® (n
1,91  0,20 4,23  0,27 4,81  0,47 143,2  42,2*
= 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

Activitatea monoaminooxidazelor și colinesterazelor are o importanță mare în diferite

patologii. Una din funcțiile biologice ale monoaminooxidazelor hepatice constă în apărarea
organismului de acțiunea factorilor toxici exogeni și generarea intracelulară a peroxidului de
hidrogen, necesar pentru diferite procese metabolice hepatice [347]. Aplicarea BioR®-ului a
diminuat statistic concludent activitatea MAO A (p<0,05), (Tab. 4.16). Posibil că scăderea MAO-
A sub influența BioR®-ului are caracter adaptiv fiind un stimul stresant moderat. Activitatea MAO
B, ACE și PCE este mai puțin influențată de BioR®.

Tabelul 4.16. Activitatea monoaminooxidazelor și colinesterazelor sub acțiunea preparatului

BioR® in vitro (nmol/s.g proteină, țesut hepatic)

Condiții
MAO A MAO B ACE PCE
experimentale

Martor (n = 20) 32,9  1,59 42,0  1,92 442,2  20,88 456,2  39,03

Preparat BioR®
21,9  3,68* 44,4  5,03 452,1  53,02 426,3  32,47
(n = 20)

Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

126
 Așadar, se poate constata că BioR®-ul are un spectru larg de acțiune asupra metabolismului
hepatic: acțiune pronunțată asupra metabolismului energetic; sporire a activității catepsinei D;
sporire a activității β-glucozidazei; diminuare a produselor toxice ale reacțiilor cu radicali liberi;
ameliorare a activității antiradicalice; stimulare a gamma-glutamiltranspeptidazei; modulare a
activității monoaminooxidazelor, cu o acțiune mai pronunțată asupra tipului MAO A.

4.3. Procesele metabolice în țesutul cardiac sub influența preparatului BioR®

Conform ipotezei de lucru elaborate, optimizarea tratamentului complex al parodontitei
cronice generalizate are la bază componentele: reabilitarea sistemului stomatognat, a stării
generale a organismului, normalizarea dereglărilor metabolice.
Corecția dereglărilor în sistemul cardiovascular și, în special, a cordului are o mare
importanță, deoarece la pacienții cu parodontită cronică, sunt posibile diferite complicații legate
cu acțiunea factorilor patogeni [139, 191, 221]. Este necesar de a elabora metode de diagnostic și
corecție al activității cordului, în corelație cu tratamentul parodontitei cronice generalizate
(elaborarea programelor complexe de optimizare a tratamentului și elaborarea măsurilor de
prevenție).
O strategie adecvată pentru estimarea efectului preparatelor biologic active și a utilizării lor
ca remedii medicamentoase este cercetarea detaliată a implicării lor în diverse procese metabolice.
Reieșind din ipoteza de lucru referitor la cord ca organ-țintă în parodontită, s-a purces la testarea
in vitro, pe modele experimentale de țesut cardiac, a acțiunii preparatului BioR® asupra proceselor
biochimice.
Conform obiectivelor propuse, am studiat acțiunea preparatului BioR® asupra unor indici ai
metabolismului energetic, care se reflectă asupra funcțiilor integrative ale organismului.
Intensitatea metabolismului energetic condiționează viteza celor mai diverse reacții de biosinteză,
a proceselor de creștere și dezvoltare a celulelor și organelor, a proceselor de transport și de
reparație și a multor altor aspecte ale activității vitale. Aceasta explică interesul constant al
savanților pentru explorarea diverselor aspecte ale metabolismului energetic.
Se știe că cele mai complete cunoștințe despre intensitatea metabolismului energetic se obțin
prin abordarea complexă a problemei, care include analiza concomitentă a activității enzimelor
angajate în metabolismul energetic, precum și a conținutului de metaboliți transformați prin
acțiunea acestora [341].
Intensitatea proceselor biosintetice din celulă poate fi determinată prin evidențierea valorilor
dehidrogenazelor NADP-dependente, care se găsesc atât în mitocondrii, cât și în citoplasmă [33].
Preparatul BioR® are tendințe de reducere (statistic neconcludentă) a concentrației

127
coenzimelor NAD și NADP. Reieșind din constanta de echilibru reactiv al lactatdehidrogenazei și
malatdehidrogenazei, în prezența preparatului BioR® coeficientul reductibilității coenzimelor
NAD și NADP calculat scădea, ceea ce semnifica sporul cantitativ al formelor reduse de coenzime
(Tab. 4.17).

Tabelul 4.17. Conținutul de coenzime nicotinamidice, de metaboliți ai glicolizei, al ciclului Krebs

in vitro prin acțiunea preparatului BioR® (mmol/g, țesut cardiac)

Condiții NAD NADP Lactat Piruvat Oxaloacetat Malat

experimentale mmol/gț. nmol/gț. mmol/gț. mmol/gț. mmol/gț. mmol/gț.

Martor (n=20) 1,8  0,32 262,9  30,6 3,9  0,26 0,48  0,03 0,13  0,01 1,12  0,13

Preparat BioR®
1,6  0,17 151,4  21,6 4,4  0,39 0,56  0,08 0,06  0,01** 1,11  0,01
(n=20)

Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: ** - p<0,01.

Nivelul de metaboliți glucidici și al ciclului Krebs (lactat, piruvat și malat) prin acțiunea
preparatului BioR® nu se modifică veridic. Preparatul manifesta, însă, repercusiuni esențiale
asupra vitezei de metabolizare a oxaloacetatului (OA), și anume nivelul OA în mușchiul cardiac,
sub acțiunea BioR®-ului, scădea (p<0,01).
Astfel, BioR®-ul in vitro manifesta proprietatea de a intensifica metabolizarea OA – produs
intermediar, important al ciclului Krebs. Disensiunea modificărilor conținutului de OA ar putea fi
determinată de viteza diferită a reacțiilor de formare și utilizare a acestui cetoacid:
aspartattransferazică; citratsintetazică; malatdehidrogenazică; piruvatcarboxilazică și
fosfoenolpiruvatkinazică.
Printre numeroșii factori ce reglează intensitatea reacțiilor metabolice, un rol deosebit le
revine nucleotidelor adenilice, cu funcții extrem de diverse în organism. Studiile efectuate în acest
sens au demonstrat că, prin acțiunea preparatului BioR®, au avut loc modificări esențiale în
sistemul nucleotidelor adenilice.
La administrarea BioR®-ului s-a urmărit scăderea caracteristică a nivelului ADP, definită,
probabil, de activizarea adenilatkinazei (EC 2.7.4.3), întreținând nivelul optim ATP și coeficientul
ATP/ADP [325]. Totuși, parametrii cantitativi ai ATP și AMP puțin se modificau. BioR®-ul ducea

128
la creșterea raportului ATP/ADP, suma nucleotidelor adenilice rămânând practic neschimbată
(Tab. 4.18).

Tabelul 4.18. Conținutul de nucleotide adenilice și potențialul energetic in vitro sub acțiunea
preparatului BioR® (mmol/g, țesut cardiac)

Suma
Condiții Raportul nucleotide Potențialul
ATP ADP AMP
experimentale ATP/ADP lor energetic
adenilice

Martor (n = 20) 6,40  0,47 2,42  0,15 1,72  0,13 2,5  0,28 10,50  0,35 0,62  0,02

Preparat BioR®
5,60  0,50 2,02  0,07 * 1,61  0,14 2,8  0,36 9,20  0,30 0,72  0,02
(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

În scopul elucidării cauzelor care duceau la modificări în sistemul nucleotidelor adenilice,

prin acțiunea preparatului BioR®, acesta a fost supus unui studiu mai detaliat. Se știe că reglarea
metabolismului nucleotidelor adenilice în țesuturi se realizează cu participarea unor sisteme
enzimatice. Enzimele-cheie ale acestui ciclu sunt: AMP-dezaminaza (EC 3.5.4.6);
adenozindezaminaza (ADA-aza, EC 3.5.4.4) și 5'-nucleotidaza (EC 3.1.3.5). Anume acestea
controlează nivelul de AMP și de adenozină în celulă 103].
Studiul acțiunii preparatului BioR® asupra activității enzimelor ciclului adenilic (pe
modelele experimentale de țesut cardiac) relevă sporirea activității ambelor dezaminaze (Tab.
4.19).

Tabelul 4.19. Modificările din activitatea enzimelor ciclului de nucleotide adenilice in vitro sub
acțiunea preparatului BioR® (nmol/s. g proteină, țesut cardiac)
AMP-dezaminaza ADA-aza 5'-Nucleotidaza
Condiții experimentale
nmol/s.gp nmol/s.gp nmol/s.gp

Martor (n = 20) 66,9  7,8 100,5  20,9 102,2  5,8

Preparat BioR® (n = 20) 86,7  5,1* 125,1  7,9* 106,8  9,4

Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

129
 Menținerea activității enzimelor studiate la valori sporite, sub acțiunea BioR®-ului,
reprezintă un complex de mecanisme compensatorii, care întrețin la nivel satisfăcător intensitatea
metabolismului nucleotidic, schimbul energetic și alte funcții ale celulelor.
Astfel, prin acțiunea preparatului BioR® se modificau esențial indicii metabolismului
energetic. Probabil, în acest caz nu avea loc pur și simplu atenuarea unor transformări biochimice
și amplificarea altora, ci intervenea comutarea alternativă a căilor metabolismului, iar modificările
relevate puteau fi apreciate ca manifestări ale proceselor de adaptare întru menținerea
homeostaziei celulare optime.
Sistemul enzimatic de protecție a organismului este cel care asigură puritatea mediului
intern. Rolul acestui sistem în metabolizarea substanțelor exogene și endogene, structura și bazele
moleculare ale mecanismului său de funcționare sunt descrise detaliat într-o serie de monografii
și articole de sinteză 326]. În acest contest, au fost studiate efectele preparatului BioR® asupra
activității hidrolazelor lizozomale.
Funcția protectoare a lizozomilor, intuită de I. I. Mecinikov încă la sfârșitul secolului XIX,
se manifestă prin angajarea lor la digestia intracelulară a formațiunilor macromoleculare și
supramoleculare fagocitate, ca substanțe străine, precum și a structurilor proprii degradate. În afară
de aceasta, enzimele lizozomale dețin un rol-cheie în perturbările posttranslaționale ale proteinelor
și peptidelor, la transformarea lor în molecule funcțional active.
Unul din mecanismele de bază ale modificărilor posttranslaționale este proteoliza limitată.
Ea se include în biogeneza tuturor enzimelor, hormonilor, a altor proteine și peptide biologic
active.

Tabelul 4.20. Activitatea proteazelor lizozomice in vitro (țesut cardiac) sub acțiunea preparatului
BioR®
Catepsina D Catepsina B Catepsina H Catepsina L
Condiții
(act. totală, (act. totală, (act. totală, (act. totală,
experimentale
mg/s.gp) nmol/s.gp) nmol/s.gp) nmol/s.gp)
Martor (n = 20) 4,2  0,8 3,3  0,2 3,1  0,4 8,9  0,8
®
Preparat BioR
3,5  0,2 3,7  0,4 3,8  0,6 7,04  0,7
(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: p>0,05.

În ceea ce privește acțiunea preparatului BioR® asupra proteazelor lizozomice, acesta

diminuează catepsina D cu 17% și catepsina L cu 20%, concomitent cu sporirea catepsinei B cu

130
11% și catepsinei H cu 23%, însă aceste modificări sunt statistic nesemnificative (tab 4.20).
Preparatul BioR® poseda proprietăți lizozomotrope. Inhibiția selectivă, persistentă a activității
totale, a unor enzime (-glucuronidaza) la administrarea preparatului BioR® poate crea situația de
deficit enzimolizozomic.
Preparatul BioR® influențează asupra glucozidazelor din inimă. Nu este exclus că acțiunea
inhibitoare a preparatelor algale, manifestată asupra activității totale a -glucuronidazei din cordul
animalelor de experiență, poate fi, de asemenea, legată de prezența în componența lor a anumitor
clase de polizaharide. Prin urmare, preparatul BioR® posedă acțiune lizozomotropă și de
stabilizare a biomembranelor celulare, având calitatea de a modifica starea funcțională a aparatului
lizozomal (Tab. 4.21).

Tabelul 4.21. Activitatea hidrolazelor lizozomice sub acțiunea preparatului BioR® in vitro
(țesut cardiac)
Fosfataza acidă -glucozidaza -glucuronidaza Arilsulfataze A,B
Condiții
(act. totală, (act. totală, (act. totală, (act. totală
experimentale
nmol/s.gp) nmol/s.gp) nmol/s.gp) nmol/s.gp)

Martor (n = 20) 321,1  24,4 2,66  0,3 69,5  9,31 6,40  0,6

Preparat BioR®
252,4  11,06* 2,1  0,2 44,5  2,02* 5,1  0,4
(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

Un compartiment al studiului se referă la acțiunea preparatului BioR® asupra parametrilor

stresului oxidativ și sistemului de protecție antiperoxidică. În procesele de oxidare biologică,
organismele aerobe eliberează forme active de oxigen, în special anionul – radical superoxid (O2)
și alți derivați ai lui (peroxidul de hidrogen  (H2O2), radicalul hidroxid (OH-) și oxigenul singlet
(O.), toate fiind substanțe cu un mare potențial reactiv, care induc oxidarea multor substanțe.
Metaboliții schimbului oxigenic se manifestă cu o acțiune toxică numai în condiția unei sinteze
exorbitante a lor, în condiții obișnuite, ei participând la sinteza substanțelor biologic active.
Nivelul optim de radicali oxigenici în țesuturi este reglat de sistemul antiperoxidic de
protecție prin intermediul enzimei sale principale  superoxiddismutaza (SOD).
Această enzimă este constituită dintr-o diversitate de forme moleculare (izoenzime), care
conțin metale cu o valență alternativă (Cu, Zn și Mn) și care catalizează ciclul de interacțiune a
doi anioni superoxizi cu formarea de oxigen molecular și peroxid de hidrogen. Ulterior,

131
hidroperoxizii sunt scindați sub acțiunea catalazei sau glutationperoxidazei (GPO) [118].
Preparatul BioR® s-a dovedit a fi inactiv în raport cu SOD cardiacă. În ceea ce privește o
altă enzimă  catalaza, preparatul BioR® o activa (Tab. 4.22). Activizarea catalazei, enzimă
antioxidantă prezentă în mitocondriile cardiomiocitelor, și capacitatea BioR®-ului de a menține
expresia enzimei la limitele superioare ale normei ar putea explica acțiunea cardioprotectivă a
acestui remediu, demonstrată într-un studiu recent [17]. Există dovezi care susțin că
hiperexpresarea catalazei mitocondriale atenuează îmbătrânirea celulară, protejează inima și
prelungește durata de viață (longevitatea) la șoareci [115].

Tabelul 4.22. Sistemul de protecție antiperoxidică in vitro (țesut cardiac), sub acțiunea
preparatului BioR®

Condiții experimentale SOD, % de inhibiție Catalaza, mmol/s.g proteină

Martor (n = 20) 23,0  3,0 2,1  0,92

Preparat BioR® (n = 20) 26,3  5,1 2,4  0,64

Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: p>0,05.

La animalele experimentale, sub acțiunea BioR®-ului se releva inducția ambelor enzime

antiperoxidice. Probabil, inducerea simultană a enzimelor de protecție antiperoxidică din țesutul
cardiac, realizată de preparatul BioR®, va trebui să ducă la intensificarea degradării H2O2 și, ca
urmare, să prevină hiperactivizarea OPL, caracteristică multor stări patologice.
Preparatul BioR® are proprietatea de a induce activitatea enzimelor de protecție
antiperoxidică. Hipoactivitatea SOD și a catalazei poate rezulta cu slăbirea protecției enzimatice a
celulei față de reacțiile de oxidare cu radicalii liberi, în condițiile unei activizări pronunțate a
acestui proces, de vreme ce inducția de SOD și catalază trebuie să prevină activarea excesivă a
OPL, prin amplificarea procesului de protecție antiperoxidică. Prin urmare, preparatul BioR®
demonstrează capacitatea sa de inhibare eficientă a proceselor de OPL. Nu este exclus că acțiunea
antiradicalică a preparatului este determinată și de capacitatea acestuia de a fixa ionii de fier sau
radicalii liberi, de tipul CCl4, R., OH.
În studiul complex al proceselor metabolice au fost incluși și indicii care reflectă
metabolismul glutationic și activitatea enzimelor glutationdependente. Glutationul și enzimele
ciclului glutationic au în organism diverse funcții: reduc și izomerizează legăturile disulfurice;

132
mențin funcționalitatea membranelor; participă la metabolismul eicosanoizilor și cel al
xenobioticelor; fortifică rezistența celulelor la acțiuni nocive; stimulează activitatea enzimelor;
participă la proliferarea țesuturilor și biosinteza acizilor nucleici 193.
În vederea elucidării efectelor preparatului BioR® asupra metabolismului glutationic, au fost
studiate câteva enzime ale ciclului glutationic: glutationreductaza (GR); glutationperoxidaza
(GPO); glutationtransferaza (G-S-T); -glutamiltranspeptidaza (-GTP) și, de asemenea,
conținutul de glutation redus în modelul experimental de țesut cardiac in vitro (Tab. 4.23).

Tabelul 4.23. Conținutul de glutation redus, activitatea enzimelor glutationice in vitro

(țesut cardiac) sub acțiunea preparatului BioR®
G-SH redus, GR, GPO, G-S-T, -GTP,
Condiții
mmol/gț mmol/s.g mmol/s.g mmol/s.g nmol/s.g
experimentale
proteină proteină proteină proteină

Martor (n=20) 3,10  0,50 2,0  0,23 2,97  0,29 2,08  0,15 54,65  4,50

Preparat BioR®
4,10  0,31* 2,2  0,28 2,54  0,28 1,43  0,20* 72,65  4,40*
(n=20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

Creșterea concentrației de G-SH redus se poate defini prin inducția sintezei lui, produse de
preparatul BioR®, și se poate califica ca fiind un mecanism de completare a resurselor nespecifice
de protecție celulară. Inducerea biosintezei G-SH, prin administrarea preparatului BioR®, poate
spori eficiența protecției celulare la acțiunea diverșilor peroxidanți și agenți citotoxici. Este
cunoscut că G-SH este componenta de baza a redox tamponului celular, care menține constant
mediul redus, caracteristic pentru ea și care participă la controlul redox tiolic al activității
enzimelor [203].
Autorii propun folosirea indicelui glutationului în calitate de screening-test (biomarker)
pentru evidențierea dereglărilor cardiace asimptomatice – nivelurile diminuate ale G-SH
reprezintă un factor de risc pentru maladii cardiovasculare, în special pentru afectarea vaselor mici.
La persoane tinere cu nivele ridicate ale G-SH în sânge se constată tendința spre micșorarea
tensiunii arteriale.
Preparatul BioR® inhibă puternic activitatea G-S-T, enzimă citoplasmatică care utilizează
G-SH pentru conjugarea cu substanțe hidrofobe, reducerea sau izomerizarea lor. Deprecierea G-
S-T poate diminua intensitatea catalizată de această enzimă, a metabolismului substanțelor toxice,

133
ulterior excretate de organism sub formă de acizi mercapturici. Întrucât G-SH este substratul
natural al reacției catalizate de -GTP, se poate considera că această enzimă participă la reglarea
nivelului de glutation și, astfel, poate determina concentrația de G-SH în țesuturi. Într-adevăr, la
persoanele cu deficit determinat genetic al sintezei de -GTP se atestă un conținut sporit de G-SH
în plasma sangvină și în urină [203].
Autorii au stabilit că -GTP joacă un rol important în conexiunea proceselor inflamatoare și
celor ischemice, fiind un biomarker de risc al bolilor cardiovasculare.
-GTP participă la transpunerea aminoacizilor prin membranele celulare și, deci, se
angajează în sinteza proteică la nivel de organe și țesuturi. Activitatea acesteia este indusă în mod
semnificativ (p<0,05) de preparatul BioR®. În acest caz devine clar că inducția -GTP în țesutul
cardiac, prin administrarea preparatului, poate stimula procesele anabolice în miocard. Astfel,
preparatul BioR® modifică activitatea ciclului glutationic.
Conform obiectivelor propuse, s-a studiat influența preparatul BioR® asupra activității
monoaminooxidazelor și colinesterazelor (Tab. 4.24).
Monoaminooxidazele (MAO), enzime ce catalizează reacțiile de dezaminare oxidativă a
aminelor, dețin un rol important în transformările biochimice cărora se supun aminele biogene și
multe xenobiotice 308. Este unanim acceptată existența a două tipuri principale de MAO care
catalizează dezaminarea aminelor biogene – A și B. În majoritatea țesuturilor MAO se
concentrează, în special, în membranele mitocondriale și numai în unele cazuri sunt detectate
cantități considerabile de această oxidază în fracția microsomală [181, 322].

Tabelul 4.24. Activitatea monoaminooxidazelor și colinesterazelor sub acțiunea

preparatului BioR® in vitro (nmol/s.g proteină, țesut cardiac)
Condiții
MAO A MAO B ACE PCE
experimentale
Martor (n = 20) 37,3  6,41 9,3  1,32 257,2  35,56 231,9  17,91
®
Preparat BioR
42,3  2,57 5,7  0,50* 291,8  28,26 231,6  20,43
(n = 20)
Notă: veridicitatea în comparație cu lotul-martor: * - p<0,05.

BioR®-ul are efect stimulator direct asupra MAO A (sporire cu 13% față de martor) și efect
de deprimare a MAO B (diminuare cu 39%, p<0,05). Aceste tendințe ar putea fi determinate de
modificările mecanismelor moleculare de reglare ale acestor enzime, atât la nivelul expresiei
genei, cât și la cel al posttranslației. Este important de a menționa că activitatea sistemului

134
colinesterazic – ACE și PCE – era slab influențată de preparatul BioR®: sporire ACE cu 13% și
practic, fără modificarea PCE.
Așadar, reieșind din rezultatele cercetărilor in vitro, în care s-a urmărit caracterul acțiunii
preparatului BioR® asupra unor procese metabolice, se pot deduce următoarele proprietăți ale
preparatului: manifestă efecte modulatoare asupra activității enzimelor ciclului glutationic; de
inhibare a proceselor de OPL indusă de CCl4 și de ameliorare a stării protecției antiradicalice;
posedă o anumită acțiune lizozomotropă, având calitatea de a modula activitatea hidrolazelor acide
respective și de a modifica starea funcțională a aparatului lizozomal. Totodată, preparatul BioR®
are proprietatea de a induce activitatea enzimelor din sistemul de protecție antiperoxidă. Prin
urmare, proprietățile manifestate de acest preparat sunt determinate de mecanismul lui antioxidant,
antiradicalic, membranostabilizant și lizozomotrop.
Reieșind din modificările metabolice apărute sub influența BioR®-ului, se pot evidenția
unele efecte terapeutice importante ale acestui preparat: cardioprotecție, în special sporirea
potențialului celular nespecific; potențarea proceselor anaerobe în miocard.
În ultimul timp, se consideră justificat că este necesar un răspuns adaptativ la acțiunea
diverșilor factori pentru a induce o reacție de răspuns, care sporește, în cele din urmă, sănătatea și
longevitatea, denumită hormesis (un răspuns adaptiv al celulei, organului sau organismului la
stimuli de stres, care nu provoacă efecte nocive pronunțate). Un rol important, în acest aspect, le
revin remediilor hormetice (rapamicină, resveratrol etc.). Studiile recente au demonstrat că
mecanismele moleculare care mediază fenomenul hormesis sunt bazate pe kinaze, enzime
antioxidante, factorii de creștere și transcripție, citokine etc. [74]. Luând în considerație faptul că
BioR®-ul influențează semnificativ asupra proceselor metabolice și are efecte terapeutice
polimorfe, explorările în această sferă sunt deosebit de importante, pentru a elucida în ce măsură
preparatul se implică în realizarea mecanismelor hormetice și dacă poate fi inclus în lista
remediilor hormetice. Astfel, datele furnizate de acest studiu pot constitui un suport pentru
viitoarele explorări asupra mecanismelor de acțiune terapeutică ale remediului BioR®.

4.4. Concluzii la capitolul 4

1. Administrarea intragingivală a preparatului BioR® la pacienții cu parodontite cronice
generalizate duce la diferite modificări metabolice: modifică echilibrul proteaze/antiproteaze
prin sporirea activității tripsinei și catepsinei G, elastazei, fără modificări esențiale ale
antiproteazelor; diminuează moderat stresul oxidativ, sporește potențialul antioxidant,
concomitent cu tendințe slab pronunțate de modificare favorabilă a activității enzimelor
lizozomale și a metabolismului mineral-osos.

135
2. Administrarea intramusculară a preparatului BioR®, la pacienții cu parodontite cronice
generalizate, duce la diferite modificări metabolice: modifică echilibrul proteaze/antiproteaze
prin sporirea moderată a activității tripsinei, catepsinei G și mărirea esențială a α2-
macroglobulinelor; diminuează considerabil stresul oxidativ, sporește potențialul antioxidant,
concomitent cu tendințe slab pronunțate de modificare favorabilă ale activității enzimelor
lizozomale, metabolismului mineral-osos.
3. Preparatul BioR® are acțiune pronunțată asupra metabolismului energetic în țesutul hepatic, in
vitro, prin sporirea activității AMP-azei și 5’-nucleotidazei.
4. BioR®-ul crește activitatea totală a catepsinei D în țesutul hepatic, cu diferite tendințe de
modificare a catepsinelor B, H și L.
5. Efectele BioR®-ului sunt slab pronunțate asupra hidrolazelor lizozomice hepatice in vitro, cu
sporirea activității nesedimentare a β-glucozidazei.
6. BioR®-ul in vitro contribuie la diminuarea produselor toxice ale reacțiilor cu radicali liberi,
ameliorează activitatea antiradicalică în țesutul hepatic.
7. BioR®-ul acționează in vitro asupra enzimelor ciclului glutationic din țesutul hepatic, cu o
acțiune mai puternică de stimulare a gamma-glutamiltranspeptidazei
8. Administrarea in vitro a preparatului BioR® duce la modularea activității
monoaminooxidazelor în țesutul hepatic, cu o acțiune mai pronunțată asupra tipului MAO A.
9. Prin acțiunea preparatului BioR® asupra țesutului cardiac in vitro, are loc modificarea indicilor
metabolismului energetic, care se manifestă prin atenuarea unor transformări biochimice
(oxaloacetat, ADP) și amplificarea altora (AMP-aza, adenozin-dezaminaza), apreciate ca
manifestări ale proceselor de adaptare, întru menținerea optimă a homeostaziei celulare.
10. Preparatul BioR® are acțiune lizozomotropă asupra țesutului cardiac in vitro, cu efecte mai
pronunțate asupra fosfatazei acide și β-glucoronidazei.
11. Preparatul BioR® are capacitatea de modulare a activității enzimelor ciclului glutationic, cu
acțiune mai puternică asupra glutationului redus, glutation-transferazei și γ-
glutamiltranspeptidazei ale țesutului cardiac, in vitro.
12. Administrarea in vitro a preparatului BioR® duce la modularea activității
monoaminooxidazelor în țesutul cardiac, cu acțiune mai pronunțată asupra tipului MAO B.
13. BioR®-ul administrat in vitro în țesutul cardiac are o acțiune slab pronunțată de activare a
sistemului de protecție antiperoxidică (superoxiddismutaza, catalaza).
14. Acțiunea sanogenă a preparatului BioR®, stabilită în baza indicilor metabolici, este determinată
de mecanismele antioxidante, antiradicalice, membranostabilizante și lizozomotrope, cu
sporirea potențialului celular cardioprotector și hepatoprotector.

136
5. REABILITAREA MORFOFUNCȚIONALĂ
A SISTEMULUI STOMATOGNAT LA PACIENȚII EDENTAȚI
(STUDIU CLINICO-EXPERIMENTAL)

5.1 Dinamica proceselor de osteoregenerare a defectelor mandibulare

prin aplicarea compoziției Bio-Oss + BioR® (studiu experimental)
Dezvoltarea vertiginoasă a implantologiei clinice și a noilor sisteme de implanturi dentare
metalice a înscris pagini de succes în evoluția și progresul chirurgiei plastice. În caz de necesitate,
conform indicațiilor, se poate efectua plastia defectelor osoase sau de augmentare a țesutului osos.
Astfel, în elevarea planșeului sinuzal apare problema aplicării materialelor osteoplastice.
Soluționarea acestei probleme depășește limitele cunoscute ale implantologiei și se referă la
mecanismele morfogenezei, ale proceselor de regenerare reparatorie, de reabilitare funcțională și,
în fine, la soluționarea problemelor aplicative ale chirurgiei plastice și reconstructive [95, 97].
Elaborarea și aplicarea materialelor bioplastice noi, care au capacitatea de a stimula procesul
de regenerare reparatorie și, deci de a majora eficacitatea intervențiilor chirurgicale reconstructive,
constituie o direcție de cea mai mare perspectivă în chirurgia modernă. În acest aspect, cercetările
orientate spre cunoașterea mai profundă a mecanismelor morfogenezei și regenerării sunt actuale
atât pentru știința fundamentală, cât și pentru medicina clinică.
Grație efortului câtorva generații de cercetători, astăzi principiile de bază ale procesului de
reparare a țesuturilor afectate sunt studiate multilateral. Este elaborat conceptul privind
regenerarea, care afirmă că schimbarea capacităților reparatorii depinde și de condițiile mediului
local în loja recipientului. Sunt formulate principiile de bază ale procesului de reparare: se
desfășoară pe etape cu diferențierea și reorganizarea celulelor și țesuturilor; este organospecific și
determinat de factori specifici sau nespecifici ereditari [91].
În aspect aplicativ, mecanismul de inducție prezintă interes, deoarece permite activarea
regenerării reparatorii, în cazul în care ea este dereglată sau, în genere, stopată. În acest caz,
prezintă interes materialele plastice, de origine biologică, și anume din țesutul osos. Fiind de
structură fibroasă colagenoasă, având o arhitectonică de carcasă naturală, aceste materiale, în
primul rând, sunt conductoare ideale pentru pătrunderea regeneratului în direcția programată, iar
în al doilea rând, ele păstrează și capacitatea nativă de osteoinducție. Referitor la țesutul osos, se
cunoaște că matricea lui conține un șir de proteine morfogenetice, specific osteoinductive, care, la
necesitate, se includ imediat în procesul de restabilire a osului, prin inițierea diferențierii și
proliferării celulelor stem preosteogene [206, 308].
În același timp, rămâne nesoluționată problema selectării materialelor din multitudinea celor

137
cunoscute, cum ar fi Bio-Oss, Endobon, OsteoBiol, Osbone, Osteo-graft, Osteomatrix forte, Puros,
MinerOss, SynthoGraft, Perioglas, Biogran, Capset, Regenafil, Regenaform, OrthoBlast II,
Dynabast, GEM 21S, PepGen P-12, Emdogain, matrice osoasă demineralizată, țesut osos
autogen, proteină osoasă morfogenetică, celule stem, factor vascular de creștere, NanoBone,
hidroxiapatită resorbabilă, tricalcium fosfat etc. [73, 238].
Deși astăzi avem la dispoziție biomaterialele plastice nominalizate, încă nu există o teorie
unică de soluționare a problemelor ce țin de regenerarea tisulară. Un lucru este cert – evidențierea
mecanismelor și surselor de regenerare reparatorie constituie o problemă nu numai a medicinei
teoretice.
Astăzi, cercetările științifice fundamentale continuă cu investigații aplicative, inclusiv cu
cele de testare directă, așa-numitele probe biologice pe animale de laborator, utilizând modele
experimentale, care permit extrapolarea rezultatelor conform necesităților medicale.
Conform obiectivelor propuse, a fost studiat materialul pentru efectuarea plastiei – Bio-Oss-
ul de origine biologică. În compoziția Bio-Oss-ului este inclusă partea neorganică a osului. Bio-
Oss-ul se produce din os spongios de bovină, altfel spus, este xenogen. Procedeul principal de
prelucrare constă în deproteinizarea osului la temperatura de 300°C și înălbirea cu substanțe
chimice, pentru a modifica culoarea galben-surie, naturală, în cea albă, mai atractivă comercial.
Bio-Oss-ul, constituind partea neorganică a țesutului osos, manifestă numai capacități
osteoconductive, devenind o carcasă excelentă pentru formarea regeneratului osos. Bio-Oss-ul este
preferat, în comparație cu alte biomateriale plastice, deoarece procedura de prelucrare a lui exclude
posibilitatea de transmitere a maladiilor virale și evită reacția antigenică [238].
Conform obiectivelor propuse, a fost studiat experimental rolul BioR®-ului în ameliorarea
capacităților de osteoregenerare la animale prin aplicarea Bio-Oss-ului.
Investigațiile au inclus o serie de cercetări experimentale pe animale – modelarea defectelor
osoase ale mandibulei la purcei, plombarea defectelor osoase cu diferite materiale, analiza în
dinamică a osteodensității defectelor plombate, cercetarea macropreparatelor și analiza
histologică.
La prima etapă, s-au modelat defecte osoase mandibulare la purcei vietnamezi, conform
tehnicii operatorii descrise anterior. În total, au fost 48 de plombări dintre care cu Bio-Oss – 15,
plombare cu Bio-Oss+BioR® – 18 și plombare fără adaos de Bio-Oss și BioR®– 15 (grupul de
control, defect cu cheag de sânge).
Indicii osteodensității, peste 5 luni după plombarea defectelor osoase mandibulare cu Bio-
Oss, Bio-Oss+BioR®, nu se deosebeau statistic concludent de indicii în defectul de control, fiind
corespunzător de 1600 ± 44,7 HU (p = 0,085), 1695 ± 47,6 HU (p = 0,722) și 1720 ± 50,8 HU (p

138
= 0,514). În acest aspect, prezintă interes corelația indicilor de osteodensitate, în zona defectelor
osoase plombate (Bio-Oss, Bio-Oss+BioR®, grupul de control), cu durata perioadei după plombare
(în analiză au fost incluse trei perioade: 1,5 – 3 – 5 luni): Bio-Oss (Rxy = 0,60, p<0,01); Bio-
Oss+BioR® (Rxy = 0,74, p<0,001); control (Rxy = 0,62, p<0,01).
Aceste rezultate demonstrează că există o corelație între perioadele de osteoregenerare și
densitatea osoasă. Cea mai mare corelație s-a evidențiat la compoziția Bio-Oss+BioR®, ceea ce
demonstrează că BioR®-ul ameliorează procesele de osteoregenerare, determinate de genotip, și
procesele de osteoregenerare, determinate de aplicarea Bio-Oss-ului.

C
Fig. 5.1. Macropreparat al mandibulei purcelului vietnamez peste 1,5 luni (A), 3 luni (B)
și 5 luni (C) după operația de osteoplastie
Notă: pete întunecate și hipertrofiate în locurile defectelor de control (1) și plombate cu Bio-Oss+BioR® (2).

139
 A

C
Fig. 5.2. Imagini radiografice ale mandibulei purcelului vietnamez peste 1,5 luni (A), 3 luni (B)
și 5 luni (C) după plastia defectului osos
Notă: plastia defectului cu Bio-Oss +BioR® (1), defectul de control (2).

La următoarea etapă s-a analizat tabloul radiologic macro- și microscopic al rezultatelor

osteoplastiei experimentale, obținute pe purcei vietnamezi (figurile 5.1 și 5.2).
În general, tabloul radiologic a demonstrat că, peste 1,5 luni după plastie, toate defectele de
formă rotundă se determinau bine, lipsind țesutul osos omogen compact.
Defectul de control era evidențiat mai pronunțat. Marginea lui se manifesta printr-un inel
structural mai accentuat. În imaginile radiologice se observa clar că defectul rămânea neafectat de
țesutul osos.

140
 În defectul plombat cu Bio-Oss, peste 1,5 luni se determina bine umbra granulată a
materialului plastic, marginea defectului fiind sclerozată, prezenta spre centrul lui pătrunderea
radială de țesut osos. Cea mai mare parte a defectului rămânea de culoare întunecată, ceea ce
semnaliza lipsa țesutului osos integru mineralizat.
Peste 3 luni după plastie, limitele defectelor rotunde se determinau radiologic, formând inele
albe ale țesutului osos compact și o umbră palidă a conținutului lui. Defectul de control se evidenția
mai pronunțat, deoarece marginea lui era sclerozată, formând un inel gros. În limitele defectului,
mulți trabeculi osoși, neregulați, erau situați perpendicular și tangențial, ocupând tot spațiul
defectului. Între trabeculi se observau pete întunecate, care demonstrau că structura osului nou-
format, în defectul de control, este neomogenă.
În defectele plombate cu Bio-Oss, Bio-Oss+BioR® peste 3 luni se determina clar că ele
totalmente sunt ocupate de umbra materialului plastic și țesutul nou-format. Structura umbrei era
granulată și coincidea cu forma structurală a Bio-Oss-ului. Pe unele radiograme, în regiunea
defectului se observau microzone mai întunecate, determinate probabil de prezența țesutului
nemineralizat.
Radiologic, peste 5 luni după plastie, diferența dintre țesutul osos intact și cel nou-format
din cadrul defectului nu era semnificativă. Defectul de control la margine era ocupat de umbra
țesutului osos nou-format, bine remineralizat. În limitele defectului, umbra era neregulată și
neomogenă, se mai observau microzone întunecate, în urma substituirii mult mai lente decât în
cele cu material plastic. În defectele plombate cu Bio-Oss, Bio-Oss+BioR®, peste 5 luni marginea
putea fi determinată în toate imaginile, dar fără scleroză, cu o trecere ușoară spre țesutul osos
compact din jurul lui. Densitatea țesutului osos, în limitele defectului, era comparativ
asemănătoare cu cea din jurul lui. Tabloul microscopic, în rezultatul osteoplastiei experimentale,
se manifesta prin schimbări specifice ale țesuturilor implicate (figurile 5.3, 5.4, 5.5).
În defectul de control, peste 1,5 luni după operație, se determinau țesut conjunctiv lax, multe
vase sangvine, focare de osteogeneză și trabeculi osteoizi. Pe marginea defectului, în unele locuri
era depus țesut osos reticulofibros nou-format.
Peste 3 luni, defectul era plin cu țesut conjunctiv, cu fibre neregulat orientate, cu multe vase
sangvine și trabeculi osoși tineri, așezați mai compact la marginea defectului.
Peste 5 luni, defectul de control era substituit de țesut osos reticulofibros, orientat neregulat,
în care se găseau osteoclaste singulare sau în grupuri câte 3-5 la număr și osteoblaste, de obicei
așezate în palisadă pe marginea trabeculilor osoși în creștere.
La acest termen apărea și țesut osos lamelar, uneori cu tendință evidentă de formare a
osteoanelor noi.

141
 Fig. 5.3. Secțiune histologică; defectul mandibulei (grupul de control) la 1,5 luni
după operația de osteoplastie la purcel vietnamez
Notă: țesut conjunctiv lax și unii trabeculi osteoizi. Hematoxilină-eozină. x200. 1 – marginea defectului; 2 – țesut
osos reticulofibros nou format; 3 – țesut conjunctiv lax.

Fig. 5.4. Secțiune histologică; defectul mandibulei (grupul de control) la 3 luni

după operația de osteoplastie la purcel vietnamez
Notă: țesut conjunctiv neregulat și trabeculi osoși nou-formați. Picrofuxină. x200. 1 – marginea defectului; 2 –
trabeculi osoși tineri.

Fig. 5.5. Secțiune histologică; defectul mandibulei (grupul de control) la 5 luni

după operația de osteoplastie la purcel vietnamez
Notă: țesut osos reticulofibros neregulat nou-format. Hematoxilină-eozină. x200. 1 – osteoblaste; 2 – osteocite; 3 –
osteoclaste singulare.

142
 Fig. 5.6. Secțiune histologică; defect osos al mandibulei plombat, cu Bio-Oss + BioR®,
peste 1,5 luni după operația de osteoplastie la purcel vietnamez
Notă: particule de Bio-Oss (1) în țesutul conjunctiv lax (2). Hematoxilină-eozină. x200.

Fig. 5.7. Secțiune histologică; defect osos al mandibulei, plombat cu Bio-Oss + BioR®,
peste 3 luni după operația de osteoplastie la purcel vietnamez
Notă: particule de Bio-Oss (1) încapsulate în țesut conjunctiv (2). Hematoxilină-eozină. x200.

Fig. 5.8. Secțiune histologică; defect osos al mandibulei, plombat cu Bio-Oss + BioR®,
peste 5 luni după operația de osteoplastie la purcel vietnamez
Notă: particule de Bio-Oss (1) încrustate ferm în țesutul osos nou-format (2); lacunele osteocitelor (3).
Hematoxilină-eozină. x400.

143
 Un alt tablou se observa în defectele plombate cu Bio-Oss+BioR® (figurile 5.6, 5.7, 5.8).
Peste 1,5 luni după plastie, se determinau clar particule de Bio-Oss în formă de fragmente
de os denaturat, de mărimi variabile, înconjurate de țesut conjunctiv lax și multe vase sangvine.
Particulele de Bio-Oss se deosebeau prin margini poliforme, colorație intensivă și lacune lipsite
de osteocite. Focare rare de osteogeneză și trabeculi osoși nou-formați se observau mai mult pe
marginea defectului, decât în centrul lui. Particulele nu erau însoțite de osteoblaste sau osteoclaste,
nu era observată nicio aglomerare de limfocite, ca reacție la materialul plastic de origine biologică.
Peste 3 luni, particulele de Bio-Oss erau colorate mai palid, dar în totalitate se prezentau
schimbate puțin, comparativ cu termenul precedent. În regiunea defectului apărea mai mult țesut
conjunctiv dens, decât lax. Focarele de osteogeneză și trabeculii osoși nou-formați erau separate
de particulele de Bio-Oss, totodată găsindu-se pe toată suprafața defectului: la margine, sub periost
și în centru, în apropierea măduvei osoase. Osteoblastele erau așezate în palisadă pe trabeculii
osoși nou-formați. Osteoclastele singulare se găseau în lacune de țesut osos nou format, dar nu în
apropierea particulelor de Bio-Oss. La acest termen, procesul de osteogeneză era mai pronunțat în
defectul plombat cu Bio-Oss, îmbogățit cu BioR®, proces, probabil, asociat cu tendințe de
încapsulare a particulelor de Bio-Oss.
Peste 5 luni după plastie, defectul plombat era totalmente ocupat de țesut osos reticulofibros,
cu lamele osoase depuse haotic, fără un aranjament regulat. În unele locuri, lamelele erau orientate
circular, cu o tendință de formare a sistemelor de osteon. Particulele de Bio-Oss se evidențiau
foarte bine ca incrustații de fragmente osoase neviabile în țesutul lamelar nou-format. Majoritatea
particulelor aveau marginile netede și erau dezasamblate, manifestând resorbția lor lentă, dar
inevitabilă. Particulele erau palid colorate. Lacunele osteocitelor erau lărgite. În pofida acestui
fapt, particulele rămâneau nerepopulate sau înconjurate de celule osteogene. Frontiera dintre
particulele de Bio-Oss și țesutul osos al recipientului era asemănătoare cu o linie ondulată,
demonstrând clar că țesutul nou-format nu pătrundea în textura Bio-Oss-ului.
Așadar, în rezultatul analizei detaliate, în urma osteoplastiei experimentale efectuate, se
poate rezuma că, în defectul de control, procesul de regenerare trece prin toate etapele deja
cunoscute, care se manifestă prin cheag de sânge, granulații, țesut conjunctiv lax, apariția țesutului
osteoid, acumularea țesutului osos reticulofibros, modificarea lui în țesut osos lamelar și
restructurarea ultimului la necesitățile funcționale.
Imaginile radiologice și secțiunile histologice confirmau că Bio-Oss-ul este biocompatibil și
posedă o citotoxicitate joasă. Reacția celulară la Bio-Oss, de la bun început, era asemănătoare cu
reacția la un material artificial. La prima vedere, se părea că defectul conține particule de
hidroxiapatită sau calciu fosfat, care microscopic arătau ca granulele de praf, și numai lacunele

144
osteocitelor în masa particulelor dovedeau că Bio-Oss-ul era un biomaterial de origine osoasă.
Materialul era integrat în țesut conjunctiv sau țesut osos nou-format. În primele 3 luni după
operație, se părea că particulele de Bio-Oss erau în interpoziție, împiedicând formarea
regeneratului. Apoi, reduse la număr, fiind parțial resorbate, eliberau loc pentru țesuturi noi.
Particulele care rămâneau erau înconjurate de țesut osos nou-format. Semnificativ a fost faptul că
particulele de Bio-Oss nu erau înconjurate de celule multinucleare, care ar manifesta o resorbție
abundentă. Ele nu erau înconjurate de osteoblaste, nu atrăgeau limfocitele, ceea ce ar demonstra
stimularea osteogenezei sau reacția de antigeneză. Se părea că organismul recipientului tolera Bio-
Oss-ul, dar se putea considera că este indiferent de lipsa reacției lui și numai regenerarea
reparatorie, determinată de genotip, asigura restabilirea defectului cu țesut osos nou-format [171].
T. Jensen menționează că osteoclastele nu recunosc particulele de Bio-Oss, acestea fiind
prea mari pentru a fi fagocitate. Particulele de Bio-Oss erau supuse resorbției fără participarea
osteoclastelor [171].
Putem considera că probabil, avea loc așa-numita resorbție lacunară, prin schimbări de pH,
resorbție care decurgea lent, iar o parte de particule rămâneau incrustate în țesutul osos al
recipientului, ca microcorpi străini. Astfel, particulele de Bio-Oss nu erau rejectate, ci, dimpotrivă,
erau folosite în mecanismul regenerării în calitate de carcasă, prin care pătrundeau vasele, țesutul
conjunctiv și țesutul osos, care se modificau până la restabilirea completă a defectului
experimental, creat cu țesut osos lamelar.
Un adaos de BioR® la particulele de Bio-Oss, pentru mărirea capacităților osteoplastice la
animale cu defecte mandibulare, a contribuit benefic la dinamica evoluției Bio-Oss-ului. Analiza
histologică arăta că procesul de regenerare era mai activ în combinația Bio-Oss+BioR®. Astfel,
putem concluziona că rezultatele preliminare referitor la asocierea Bio-Oss-ului și BioR®-ului
necesită continuarea cercetărilor, prin testarea diferitor concentrații ale remediilor date, pentru a
obține un tablou complet al procesului de regenerare osoasă.
Investigațiile efectuate ne-au permis, în linii generale, să presupunem existența unor
particularități ale osteoregenerării la animalele studiate sub influența preparatului BioR®:
 procesele de osteoinducție, determinate de genotipul propriu organismului, se manifestă mai
activ în paralel cu procesele de osteoconducție;
 reacțiile antigenice, conform indicilor histologici (migrarea limfocitelor etc.), posibil, nu
împiedică procesele de osteoregenerare;
 procesele de integrare a particulelor de Bio-Oss în regeneratul nou-format se ameliorează în
timp;
 resorbția osoasă nu se manifestă excesiv.

145
 Analiza datelor din literatură [45, 50, 87, 91, 93, 95, 186, 218, 235, 276, 353] și cercetările
proprii efectuate pe parcursul a 8 ani [3, 19] referitor la aplicarea materialelor pentru osteoplastie,
cu includerea extractelor din biomasa cianobacteriei Spirulina platensis și a diferitor factori de
creștere (factor de creștere trombocitar – PDGF, factor de creștere transformator β1 – TGF-β1
etc.), dau posibilitatea de a sistematiza particularitățile proceselor de osteoregenerare. În spațiul
perivascular se află celule cu receptori la factorii de creștere și celulele tronculare. În interiorul
osului, aceste celule sunt reprezentate de osteoblaste. În preosteoblaste, care, după cum se știe,
sunt activate de PDGF și TGF, celulele tronculare sunt uniform dispersate în măduva osoasă.
Materialul pentru transplantare, de exemplu osul spongios, se amplasează în spațiul subantral sau
la defectul vast al maxilarului inferior, sau la oricare alt defect umplut cu cheag de sânge. Regiunea
defectului de plagă se caracterizează prin presiunea joasă a oxigenului (pO2 = 5…10 mm Hg),
acidoză (pH = 4…6) și conține trombocite, leucocite, eritrocite, fibrină, precum și osteocite,
osteoblaste și celule tronculare, care migrează în cheagul de sânge din țesutul osos adiacent.
Celulele tronculare constituie sursa de regenerare, cu toate acestea, ele sunt într-o concentrație
foarte mică (la o persoană de 50 de ani aproximativ 1 celulă tronculară la 400 mii de celule
diferențiate).
Regenerarea osoasă se începe din momentul acțiunii PDGF și TGF-β1, asupra
osteoblastelor, preosteoblastelor și celulelor tronculare. PDGF și TGF-β1 sunt deja în materialul
osteogen propus și se eliberează în timpul degranulării trombocitelor. PDGF stimulează mitoza
celulelor tronculare și a osteoblastelor, care se află în regiunea grefei osoase, sporind numărul lor
cu câteva ordine. De asemenea, el stimulează angiogeneza (infiltrarea vaselor în regiunea
intervenției), datorită stimulării mitozei endoteliului vaselor. TGF-β1 activează fibroblastele,
stimulează mitoza și diferențierea predecesorilor osteoblastelor. Secreția continuă a TGF-β1
stimulează sinteza matricei osoase de către osteoblaste și a matricei colagene de către fibroblaste,
grație căreia se creează suportul pentru vasele infiltrate.
Substanțele biologic active, conținute în extractul biomasei cianobacteriei Spirulina
platensis, contribuie esențial la sporirea activității celulare și stimulează toate procesele sus-
menționate, favorizând resorbția rapidă a materialului osos, cu substituirea lui cu osul propriu.
Vasele infiltrate pot fi depistate în regiunea intervenției deja la a 3-a zi, iar vascularizarea completă
se produce la 12 – 15 zile. Perioada influenței nemijlocite a factorilor de creștere asupra regenerării
constituie 5 zile. Menținerea activității regenerării mai mult de acest termen se asigură prin două
mecanisme. Primul – transformarea celulelor tronculare în osteoblaste, care singure sintetizează
TGF-β1. Al doilea, mult mai puternic – chemotaxia în regiunea intervenției macrofagilor, în timpul
substituirii lor cu trombocite, ca sursă a factorilor de creștere. În a treia zi, anume macrofagii devin

146
sursa principală a factorilor de creștere. PDGF este chemoatractant pentru macrofagi. Mai mult
decât atât, ei se deplasează pe gradientul de presiune al oxigenului mai mult de 20 mm Hg.
Presiunea oxigenului, în țesuturile sănătoase constituie 45-55 mm Hg, iar în regiunea intervenției
– doar 5-10 mm Hg. Astfel, gradientul de presiune al oxigenului, dintre regiunea intervenției și
țesuturile adiacente, constituie 30-40 mm Hg. Pe măsură ce influența PDGF se reduce, influența
factorilor de creștere macrofagici și a factorilor de creștere a vaselor sporește. Totuși, acțiunea
factorilor de creștere macrofagici și a factorilor de creștere a vaselor poate fi identică cu PDGF,
doar că ei se utilizează nu prin trombocite, ci prin macrofagi. Celulele tronculare sintetizează TGF-
β1 și stimulează astfel activitatea sa proprie.
Peste 4 săptămâni regiunea intervenției este revascularizată complet, iar gradientul de
presiune al oxigenului, necesar pentru menținerea activității macrofagelor, dispare. Macrofagii
părăsesc această regiune, deoarece osul, deși nematur încă, singur poate menține procesul continuu
de regenerare. Astfel, combinarea extractului uscat din biomasa cianobacteriei Spirulina platensis,
a factorilor de creștere, cu materialul osos, permite obținerea unui rezultat cantitativ și calitativ.
Formarea osului matur, cu dezvoltarea sistemului canalelor Havers, include și participarea
grupei de factori de creștere, și anume proteina morfogenetică osoasă. Pe măsură ce osteoblastele
formează și mineralizează matricea osoasă, are loc depunerea proteinei morfogenetice osoase.
Această proteină rezistentă la acizi se eliberează la resorbția osului de către osteoblaste, în decursul
procesului de remodelare normală a osului. Procesul dat se produce și în osul matur cu o viteză de
0,7% din volumul osului pe zi, dar în osul care se maturează, în regiunea intervenției, el se produce
mai intensiv – de la 5% până la 8% pe zi. Datorită proteinei morfogenetice osoase, procesele de
sinteză și resorbție a țesutului osos sunt strâns legate între ele. Această proteină stimulează mitoza
și diferențierea celulelor tronculare. Astfel, procesul de formare a osului, în regiunea intervenției,
se finalizează, trecând într-un ciclu de resorbție și remodelare a osului matur, care se menține de
la sine.

5.2. Corelațiile dintre indicii cantitativi ai osului rezidual subantral/osului augmentat și

membrana Schneider sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal
La prima etapă, am studiat corelațiile dintre componentele structurale ale intervenției de
elevare a planșeului sinuzal, și anume: înălțimea osului rezidual subantral; densitatea osului;
grosimea membranei Schneider.
După cum s-a demonstrat experimental în ultimii ani, membrana Schneider participă în
procesele de osteoregenerare a structurilor perisinuzale [102, 183, 218]. Autorii au stabilit
experimental că celulele membranei Schneider participă la osteogeneză. Potențialul ei osteogenic,

147
oferă posibilitatea obținerii regenerării osoase calitative și fără adiția materialelor de grefare, în
procesul intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal [156, 218]. Unii autori consideră
că este posibilă crearea unor condiții fiziologice favorabile pentru stimularea proceselor osteogene
ale celulelor membranei Schneider [275] și activizarea mecanismelor osteogene, care sunt biologic
(genetic) determinate. Însă aceste investigații au fost realizate în condiții experimentale pe animale
și necesită studii ulterioare în condiții clinice.

Tabelul 5.1. Valorile grosimii membranei Schneider, înălțimii osului rezidual subantral/os
augmentat și densității lui, înainte și după intervenția de elevație a planșeului sinuzal
Înainte de sinus Îndată după sinus Peste 6 luni după
Parametri lifting lifting sinus lifting
(n = 36) (n = 36) (n = 36)
Grosimea membranei
1,25 ± 0,33 2,83 ± 0,54** 1,94 ± 0,27
Schneider, mm
Înălțimea
(os rezidual subantral/ 5,50 ± 0,30 14,51 ± 0,27*** 13,77 ± 0,32***
os augmentat), mm
Indicii densitometriei,
186,5 ± 9,54 673,2 ± 22,84*** 858,10 ± 25,70***
HU
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile înainte de sinus lifting: ** - p<0,01, *** - p<0,001.

Reieșind din importanța membranei în procesele de osteoregenerare, am studiat corelațiile

grosimii ei cu caracteristicile osului rezidual subantral. După cum se vede în tabelul 5.1, grosimea
membranei Schneider, practic, se dublează îndată după intervenția chirurgicală de elevare a
planșeului sinuzal (p<0,01), iar peste 6 luni revine la dimensiunile inițiale, de până la intervenție.
Înălțimea osului alveolar constituia inițial 5,5 ± 0,30 mm, după intervenția chirurgicală –
14,51 ± 0,27 mm și peste 6 luni – 13,77 ± 0,32 mm, ceea ce corespunde cu datele din literatură
[307]. Gradul de resorbție osoasă, în perioada de 6 luni, constituia 0,74 ± 0,05 mm. Densitatea
osului rezidual subantral are o dinamică de creștere exprimată după realizarea intervenției
chirurgicale.
Valorile indicilor de osteodensitate înainte de intervenția de elevare a planșeului sinuzal
corespund cu biotipul osos D4, conform clasificării propuse de Misch [206], în baza analizei
densitometrice prin aplicarea tomografiei computerizate. Aceste rezultate confirmă datele din
literatură referitor la osteodensitatea maxilei [206, 308]. Îndată după intervenția de elevare a

148
planșeului sinuzal valorile osteodensității osului augmentat (os alveolar + compoziția materialelor
de grefare) corespund cu biotipul osos D3 (densitatea – 350-850 HU). Rezultatele obținute sunt
similare cu datele obținute în ultimii ani [174, 293]. Rezultate noi am obținut la compararea
valorilor osteodensității în diferite perioade după intervenția chirurgicală – peste 6 luni se atestă
persistența valorilor specifice biotipului osos D3, cu tendințe spre biotipul D2. Rezultatele obținute
demonstrează că compoziția materialelor de grefare propusă de noi creează condiții favorabile
pentru realizarea proceselor de osteoregenerare, care se manifestă atât în perioada postoperatorie
timpurie, cât și la distanță (6 luni).
Conform obiectivelor propuse, am studiat corelația dintre indicii osteodensității și grosimea
membranei Schneider, înainte și după intervenția de elevare a planșeului sinuzal. Datele din
literatură demonstrează că folosirea diferitor materiale de augmentare conduce la modificarea
osteodensității în zona augmentată cu un diapazon pre-postoperatoriu foarte mare – de la 200 HU
până la 1000 HU și mai mult [367]. Asupra valorilor indicilor de osteodensitate influențează o
multitudine de factori, în afară de materialele de grefare folosite (volumul materialului de
augmentare, gradul de compactare, etanșeitatea, aplicarea membranelor de colagen, cantitatea de
PRF utilizată etc.) [206, 258, 308]. Luând în considerație factorii menționați, determinarea
osteodensității în primele perioade după elevația planșeului sinuzal întâmpină anumite dificultăți
în plan de interpretare și apreciere a osteodensității reale. Totuși, în ultimii ani au apărut primele
studii clinico-radiologice, în care s-a făcut o comparație între osteodensitatea înainte și îndată după
sinus lifting.
În acest aspect, prezintă interes compararea rezultatelor diferitor autori la aplicarea aceluiași
material de augmentare, folosit și în investigațiile noastre – Bio-Oss. Conform lui Uzbek et al.
[293], osteodensitatea în medie înainte de sinus lifting constituia 330,0 ± 49,03 HU, îndată după
elevația planșeului sinuzal cu aplicarea Bio-Oss-ului 720,0 ± 76,22 HU (p<0,001). Rezultate
similare au fost obținute de Jun et al. [174] – osteodensitatea preoperatorie 421,73 ± 202, 09 HU,
densitatea postoperatorie 968,15 ± 85,10 HU (diferența constituie 546,42 HU). Conform acestor
autori, s-a constatat o creștere esențială a osteodensității îndată după elevația planșeului sinuzal
(în unele cazuri, osteodensitatea se mărea de 3 ori și mai mult – preoperatoriu 265,0 HU și
postoperatoriu 821,0 HU). În investigațiile noastre prospective, pentru prima dată am analizat două
aspecte ale acestei probleme: modificarea indicilor densitometriei în perioadele preoperatorie,
imediat postoperatorie și la distanță (6 luni); corelarea indicilor densitometriei în perioadele
menționate cu valorile grosimii membranei Schneider. Aceste date reflectă rezultatele analizei
grupului de pacienți în întregime, fără evidențierea particularităților membranei Schneider,
osteodensității și proceselor de resorbție.

149
 Analiza grosimii membranei Schneider, în funcție de indicii osteodensității osului rezidual
subantral, a evidențiat că, în grupul de pacienți cu osteodensitate inițială mai mică, membrana
Schneider, îndată după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal, s-a îngroșat de 1,8
ori comparativ cu indicii înainte de intervenție, iar în grupa de pacienți, cu osteodensitate inițială
mai mare, grosimea membranei s-a mărit de 2,7 ori (tabelul 5.2). Deci, densitatea mai mare
conduce la o creștere mult mai evidentă a grosimii membranei Schneider. Explicația acestui
fenomen este dificilă, sunt necesare studii suplimentare, deoarece aceste date sunt importante
pentru planificarea tehnicilor de tratament chirurgical.

Tabelul 5.2. Indicii cantitativi ai membranei Schneider și ai osului rezidual subantral/os augmentat,
sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal (criteriul de clasificare:
valorile inițiale ale densității osului rezidual subantral)
Peste 6 luni
Criteriu de Înainte de sinus Îndată după
Parametri după sinus
clasificare lifting sinus lifting
lifting
Indicii Densitate, HU 133,1 ± 5,15 662,4 ± 40,2*** 792,6 ± 38,98***
densitometriei
Membrana
≤150 HU 1,37 ± 0,60 2,41 ± 0,47 1,80 ± 0,50
Schneider, mm
(n = 12)

Indicii Densitatea, HU 209,6 ± 10,02 683,1 ± 24,42*** 871,9 ± 29,32***

densitometriei
Membrana
>150 HU 1,16 ± 0,39 3,09 ± 0,74* 1,97 ± 0,34
Schneider, mm
(n = 24)
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile înainte de sinus lifting: * - p<0,05, *** - p<0,001.

Am analizat pacienții clasificați conform grosimii membranei Schneider înainte de

intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal (sinus lifting): primul grup cu grosimea
membranei ≤0,8 mm (n = 22) și a doua – >0,8 mm (n = 14). Divizarea grupurilor conform
criteriului de 0,8 mm reiese din investigațiile publicate, conform cărora grosimea membranei
sinuzale, până la 0,8 mm se atestă la persoane cu lipsa manifestărilor patologice în regiunea
nazosinuzală [168].
În grupul de pacienți cu grosimea membranei Schneider înainte de intervenția chirurgicală
≤0,8 mm, se evidenția creșterea grosimii membranei de 2,7 ori îndată după sinus lifting (p<0,001)
și de 2,3 ori peste 6 luni după intervenție față de valorile inițiale (p<0,05). În grupul de pacienți cu

150
grosimea inițială a membranei >0,8 mm, îndată după intervenția chirurgicală de elevare a
planșeului sinuzal și peste 6 luni creșterea grosimii era minimală (p>0,05) (tabelul 5.3).

Tabelul 5.3. Indicii cantitativi ai membranei Schneider și ai osului rezidual subantral/os augmentat,
sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal (criteriu de clasificare:
grosimea normală și cea patologică a membranei Schneider înainte de sinus lifting)
Peste 6 luni
Criteriu de Înainte de sinus Îndată după
Parametri după sinus
clasificare lifting sinus lifting
lifting

Membrana Membrana
0,54 ± 0,04 1,47 ± 0,16*** 1,26 ± 0,27*
Schneider Schneider, mm

≤0,8 mm Indicii
193,2 ± 13,2 681,8 ± 31,03*** 834,6 ± 30,7***
(n = 22) densitometriei, HU

Membrana Membrana
2,36 ± 0,78 2,60 ± 0,38 2,92 ± 0,55
Schneider Schneider, mm

>0,8 mm Indicii
173,0 ± 13,88 666,7 ± 29,97*** 861,2 ± 45,01***
(n = 14) densitometriei, HU
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile înainte de sinus lifting: * - p<0,05, *** - p<0,001.

Așadar, grosimea membranei în limitele normei înainte de intervenția chirurgicală de elevare

a planșeului sinuzal duce la o reacție cantitativă mai pronunțată, ceea ce se poate explica, probabil,
prin activizarea celulelor membranale, pentru asigurarea funcțiilor de barieră anatomo-fiziologică
și a proceselor fiziologice de osteoregenerare.
Datele din literatură demonstrează existența acestor posibilități la animale experimentale
[184, 218].
De notat că grosimea membranei peste 6 luni era în limitele normei (≤0,8 mm) la pacienții
care aveau grosimea normală a membranei și înainte de intervenția chirurgicală de elevare a
planșeului sinuzal (tabelul 5.4). La acești pacienți se atesta o reacție cantitativă a membranei îndată
după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal – mărirea de 2,87 ori a grosimii față
de indicii inițiali.
La pacienții cu membrana mai groasă, peste 6 luni (2,56 ± 0,42) se atestă valori mai mari
față de normă și în perioada inițială, până la intervenția chirurgicală (0,94 ± 0,15). La fel ca și în
grupul de pacienți cu membrana inițial normală, se atesta o reacție clară de sporire cantitativă de

151
2,26 ori a membranei îndată după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal față de
valorile inițiale.

Tabelul 5.4. Indicii cantitativi ai membranei Schneider și ai osului rezidual subantral/os augmentat
sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal (criteriu de clasificare:
grosimea normală și cea patologică a membranei Schneider peste 6 luni după sinus lifting)

Criteriu de Înainte de Îndată după Peste 6 luni după

Parametri
clasificare sinus lifting sinus lifting sinus lifting

Membrana Membrana Schneider,

Schneider 0,54 ± 0,07 1,55 ± 0,21*** 0,57 ± 0,05
mm
peste 6 luni
≤0,8 mm Indicii densitometriei,
194,9 ± 16,26 690,0 ± 37,76*** 855,9 ± 39,15***
(n = 19) HU

Membrana Membrana Schneider,

Schneider 0,94 ± 0,15 2,13 ± 0,33** 2,56 ± 0,42***
mm
peste 6 luni
>0,8 mm Indicii densitometriei,
175,2 ± 14,51 670,7 ± 32,69*** 869,3 ± 44,32***
(n = 17) HU

Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile înainte de sinus lifting: ** - p<0,01, *** - p<0,001.

Astfel, indiferent de grosimea inițială a membranei Schneider, are loc o mărire considerabilă
(de 2 ori) a grosimii ei. Însă, în cazurile, în care inițial membrana Schneider este mai groasă,
revenirea la valorile normale, peste 6 luni, nu are loc pe deplin.
Am analizat dependența procesului de osteoresorbție la pacienții cu diferit grad de
osteodensitate. S-a stabilit că la pacienții cu indicii osteodensității mai joase se atesta o
osteoresorbție de două ori mai activă (tabelul 5.5).
La pacienții incluși în studiu (n = 36) am analizat corelațiile (Rxy) dintre valorile resorbției
osoase în primele 6 luni după intervenția de elevare a planșeului sinuzal și grosimea membranei
Schneider în această perioadă: Rxy = 0,806, p<0,001.
Astfel, în perioada de 6 luni după realizarea intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal, cu cât mai activă era resorbția osoasă, cu atât mai mare era diminuarea grosimii
membranei Schneider. Această corelație este semnificativă (p<0,001) și, posibil, reflectă existența
unor mecanisme biologice comune între osteoresorbție și activitatea celulelor membranei
Schneider.

152
Tabelul 5.5. Indicii cantitativi ai osului rezidual subantral/os augmentat sub influența intervenției
chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal (criteriu de clasificare: indicii de osteoresorbție în
perioada postoperatorie de 6 luni)
Peste 6 luni
Criteriu de Înainte de sinus Îndată după
Parametri după sinus
clasificare lifting sinus lifting
lifting

Osteoresorbția Osteoresorbția,
0,89 ± 0,07
sub valorile mm
medii
Indicii
(<1,5 mm)
densitometriei, 192,9 ± 15,84 708,4 ± 35,82*** 894,4 ± 37,61***
(n = 25)
HU

Osteoresorbția în Osteoresorbția,
1,83 ± 0,09
limita valorilor mm
medii
Indicii
(≥1,5 mm)
densitometriei, 154,0 ± 15,42 623,6 ± 20,63*** 774,2 ± 34,24***
(n = 11)
HU
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile înainte de sinus lifting:*** - p<0,001.

După cum s-a menționat, în literatură există publicații conform cărora celulele membranei
pot elimina fosfatază alcalină, osteoproteină morfogenetică-2, osteopontină, osteonectină,
osteocalcină, care se implică direct în procesele de mineralizare a matricei extracelulare [273, 274].
De constatat că corelația puternică (Rxy = 0,806, p<0,001) dintre procesele de resorbție osoasă și
dinamica modificărilor cantitative ale membranei Schneider reflectă indirect existența unui
potențial osteogen al celulelor membranale, proces care necesită investigații mai profunde.
Rezultatele obținute prezintă o noutate științifică importantă. În premieră au fost evidențiate
particularitățile de modificare ale membranei Schneider în corelație cu indicii de osteodensitate și
procesele de resorbție osoasă după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal.
În baza datelor experimentale, publicate în ultimii ani [184, 218, 273, 274], pot fi
argumentate teoretic posibilitățile potențiale ale membranei Schneider în procesele de
osteogeneză, fapt confirmat și în investigațiile noastre clinice, prin corelațiile statistic concludente
al grosimii membranei Schneider cu caracteristicile osului rezidual subantral și proiecția zonei
augmentate.

153
5.3. Optimizarea tratamentului pacientului edentat prin elevarea planșeului sinuzal,
aplicarea diferitor materiale de grefare osoasă în asociere cu BioR®
Problema de bază în procesul de planificare a tratamentului implantologic este reprezentată
de cantitatea și calitatea insuficientă a osului în zona prognozată pentru realizarea implantării [319,
348, 351, 367]. Câmpul protetic (infrastructura) cuprinde totalitatea formațiunilor anatomice, care
vin în contact direct sau indirect cu construcția protetică și care contribuie la menținerea, sprijinul
și stabilitatea acesteia [2]. Morfologia și fiziologia câmpului protetic, la edentatul parțial sau total,
variază de la caz la caz, în funcție de vârstă, starea generală a organismului, de momentul apariției
edentației, precum și de modul efectuării extracțiilor dentare [2, 30]. Reieșind din aceasta, în
procesul diagnosticului pacientului edentat am realizat o investigare complexă morfofuncțională
a sistemului stomatognat, cu evidențierea indicațiilor individualizate de tratament, inclusiv pentru
realizarea intervenției de elevare a planșeului sinuzal.
Din numărul total de 94 de pacienți, în procesul intervenției chirurgicale de elevare a
planșeului sinuzal la 54 pacienți s-a aplicat compoziția cu BioR® (os autogen, Bio-Oss, PRF –
fibrină îmbogățită cu trombocite, BioR®) și la 40 – compoziția fără BioR® (os autogen, PRF).
În ambele grupuri s-a folosit osul autogen, care este considerat „standardul de aur”, datorită
faptului că aplicarea lui contribuie la optimizarea proceselor osteoinductive și osteoconductive,
conținând celule osoase fără proprietăți antigenice [206].
La alegerea materialelor înlocuitoare de os ne-am condus de opinia unui șir de autori,
conform căreia materialul osos ideal trebuie să corespundă următoarelor cerințe: steril; netoxic;
nealergic; osteoconductiv; osteoinductiv; resorbabil; ergonomic; ieftin; comod la utilizare [154].
Materialele înlocuitoare de os trebuie să prezinte o matriță pentru formarea de os nou, să stimuleze
celulele osoase și să inițieze aceste procese în conformitate cu stadiile de regenerare reparatorie.
Biomaterialele moderne, folosite pentru restabilirea țesutului osos, trebuie să prezinte proprietăți
de optimizare a proceselor de vascularizare și microcirculație [330].
Vârsta pacienților investigați era cuprinsă între 35 și 68 de ani. Conform obiectivelor
prestabilite, inițial acestor pacienți li s-a aplicat tratamentul complex cu administrarea preparatului
BioR®.
Substanțele biologic active conținute în extractul din biomasa cianobacteriei Spirulina
platensis (preparatul BioR®), conform rezultatelor studiului preclinic, au contribuit la sporirea
activității celulare și au favorizat procesele de regenerare tisulară [19].
Pentru optimizarea acestor procese, compoziția materialelor de grefare osoasă (xenogene și
autogene), a extractelor din biomasa cianobacteriei Spirulina platensis a fost completată, prin
asociere, cu fibrină îmbogățită cu trombocite (PRF – platelet-rich fibrin). PRF reduce timpul de

154
maturare și organizare trabeculară a osului nou, efect care se datorează stimulării osteoblastelor,
preosteoblastelor și celulelor stem, dispersate uniform în țesutul osos.
În intervențiile chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal am aplicat compoziția de
materiale de grefare osoasă elaborată, brevetată și implementată de noi [3]. Compoziția elaborată
permite optimizarea aplicării ei în augmentarea osului disponibil, având anumite proprietăți:
calități de indurare pronunțată a osului; capacități de modulare a imunității locale; rezistență mai
mare la acțiunea florei microbiene patogene și a proceselor inflamatoare.
Tehnica intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal s-a aplicat în edentațiile
laterale, terminale, subtotale și totale maxilare, la care oferta osoasă a fost insuficientă pentru
inserția implanturilor endoosoase, fiind limitată de prezența sinusului maxilar. S-a efectuat tehnica
de augmentare a planșeului sinuzal, cu aplicarea compoziției brevetate și inserția implanturilor
într-o ședință, asigurând stabilitatea primară [206, 308].
Au fost inserate 643 de implanturi endoosoase de stadiul II:
 CRESCO-Ti (Dentsply, SUA) 127 implanturi;
 Alpha-Bio (Alpha-Bio Tec, Israel) – 246 implanturi;
 AB (AB Dent, Israel) – 112 implanturi;
 ADIN (ADIN Dental Implant Systems, Israel) – 158 implanturi.
Realizarea tehnicii de augmentare osoasă a intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal a fost executată în următoarea succesiune (figura 5.9):
 efectuarea inciziei de-a lungul crestei edentate, urmată de incizii verticale până la fundul de
sac vestibular;
 decolarea lamboului mucoperiostal, cu crearea accesului la peretele lateral al sinusului
maxilar;
 crearea ferestrei osoase cu marginea inferioară amplasată cu 2-4 mm deasupra planșeului
sinuzal;
 mobilizarea fragmentului de os delimitat, cu decolarea și elevarea mucoasei sinuzale;
recoltarea autogrefei din zonele endoorale;
 pregătirea compoziției materialelor de grefare;
 forarea neoalveolei pe mijlocul crestei edentate;
 măsurarea lungimii tunelului osos creat, pentru controlul final al dimensiunilor implanturilor;
 acoperirea spațiului nou-creat al sinusului maxilar (membrană resorbabilă din colagen,
membrane obținute din fibrină îmbogățită cu trombocite);
 aplicarea compoziției din materiale de grefare osoasă;

155
 A

C
Fig. 5.9. Ortopantomografia pacientului X., cu edentație (A), după realizarea intervenției
chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal (compoziție cu includere a BioR®-ului), cu inserția
imediată a implanturilor (B) și restaurările protetice fixate (C)

156
 inserția implanturilor endoosoase, în aceeași ședință;
 completarea spațiilor restante prin adiția și condensarea compoziției, urmată de acoperirea
defectului osos (membrană resorbabilă din colagen, membrane de fibrină îmbogățită cu
trombocite);
 repoziționarea lamboului mucoperiostal, cu suturarea etanșă a plăgii.
Folosirea materialelor osoase sau a substituenților de os se bazează pe conceptul conform
căruia astfel de materiale duc la formarea de os nou, prin intermediul unuia dintre următoarele
mecanisme: osteogeneză, osteoinducție (proprietatea materialului osos de a activa țesuturile
învecinate, acționând asupra lor prin factorul de semnalizare, care stimulează activitatea
osteoclastelor și formarea de os nou) și osteoconducție (proprietatea materialului osos de a servi
drept o matriță pentru formarea de os nou) [311, 258]. În acest aspect, prezintă interes procesele
de osteoresorbție osoasă la pacienții supuși intervenției de elevare a planșeului sinuzal.
În tabelul 5.6 sunt redate datele referitoare la caracteristica ofertei osoase la pacienții cu
edentații supuși intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal. Cea mai evidentă
deosebire se atestă la compararea proceselor de resorbție osoasă peste 6 luni după intervenția
chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal: în compoziția cu BioR®, indicele de resorbție era de
0,92 ± 0,3 mm, iar în aplicarea compoziției fără BioR® – 2,38 ± 0,3 mm. Resorbția medie lunară
în prima variantă este de 0,15 mm, în a doua variantă – 0,39 mm. În comparație, resorbția în
primele 6 luni după extracția dinților a apofizei alveolare a maxilarului superior este de 3-4 mm,
ceea ce constituie în medie 0,5-0,6 mm pe lună [141].
În ambele grupe studiate (cu și fără adaos de BioR® în structura compoziției), densitatea
osului se încadra în biotipul osos D3 (densitate între 350 și 850 HU), ceea ce este caracteristic
pentru maxilarul superior, în 50% cazuri [206]. În medie, densitatea osului până la intervenție la
pacienții cu aplicarea compoziției cu BioR® constituie 640,4 ± 2,8 HU, iar în grupul de pacienți
cu aplicarea compoziției fără BioR® – 645,8 ± 2,9 HU.
Osul dens, compact reprezintă un suport bun pentru implanturi, de asemenea realizează un
contact sporit între celulele osoase cu suprafața implantului, astfel facilitând procesul de
osteointegrare și de transmitere a încărcării de la implant spre os, comparativ cu stratul spongios,
care e problematic, deoarece nu este un suport suficient [206]. Pe baza densității osoase se poate
modela, matematic, valoarea încărcării optime în sistemul lucrare protetică–implant–os [206].
Lățimea osului alveolar nu se deosebea statistic semnificativ în ambele grupuri studiate (cu
și fără adaos de BioR® în structura compoziției), (tabelul 5.6). De menționat că, în cazul edentației
totale a maxilarului superior, gingia îngroșată poate crea iluzia prezenței unui os dens și a
condițiilor optime pentru implantare. Însă la îndepărtarea lamboului, se observă că apofiza

157
alveolară are o formă de muchie de cuțit, cu zone iregulare de resorbție, ce complică realizarea
implantării și o face uneori imposibilă fără realizarea unei reconstrucții. Rezultate similare au fost
descrise și în literatură [319].

Tabelul 5.6. Caracteristica ofertei osoase la pacienții cu edentații supuși intervenției chirurgicale
de elevare a planșeului sinuzal, în funcție de aplicarea diferitor compoziții
Sinus lifting
Compoziție cu BioR®
Compoziție fără BioR®
Nr. Indicii (os autogen/Bio-
(os autogen/PRF)
Oss/PRF/BioR®)
(n = 40)
(n = 54)
Înălțimea osului până la
1 5,64 ± 0,19 5.69 ± 0,20
intervenție (mm)
Înălțimea osului îndată după
2 15,20 ± 0,36 14,89 ± 0,32
intervenție (mm)

3 ∆1-2 9,56 ± 0,21 9,2 ± 0,24

4 P1-2 <0,001 <0,001

Înălțimea osului la 6 luni după
5 14,28 ± 0,24 12,51 ± 0,28
intervenție (mm)

6 ∆1-5 8,64 ± 0,28 6,81 ± 0,25

7 P1-5 <0,001 <0,001

Procesul de resorbție osoasă,
8 0,92 ± 0,3 2,38 ± 0,3
∆2-5

9 P2-5 <0,05 <0,001

10 Lățimea osului alveolar (mm) 5,52 ± 0,23 5,32 ± 0,26

Aplicarea compoziției brevetate [3] a facilitat procesul de osteointegrare a implanturilor

endoosoase, apreciat clinic și paraclinic la finele perioadei de osteointegrare.
După cum se vede în tabelul 5.7, complicațiile apărute în urma intervenției de elevare a
planșeului sinuzal nu sunt frecvente, cu tendințe de apariție mai rară la pacienții cărora li s-a aplicat
compoziția materialelor de grefare cu adaos de BioR®.

158
Tabel 5.7. Complicațiile intraoperatorii, postoperatorii imediate și tardive la pacienții cu edentație,
sub influența intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal, cu inserarea imediată a
implanturilor
Sinus lifting
Compoziție cu includerea Compoziție fără includerea
Complicații
BioR®-ului BioR®-ului
(n = 72) (n = 230)
Hemoragii intraoperatorii din
8,3% 10,0%
țesuturi moi

Perforația membranei
11,1% 13,0%
Schneider

Hemoragii postoperatorii
22,2% 25,2%
imediate

Echimoze ale țesuturilor moi 4,2% 6,1%

Hemoragii nazale 20,8% 26,0%
Traumatizarea osului alveolar
4,2% 4,3%
restant

Traumatizarea dinților vecini 2,8% 1,3%

Dehiscența plăgii 1,4% 2,2%
Acutizarea sinuzitei cronice 4,2% 8,3%
Sinuzită purulentă 1,4% 2,6%
Sinuzită seroasă primară 5,6% 8,3%
Instabilitatea primară a
1,4% 3,0%
implantului

Periimplantite 12,5% 15,2%

Expunerea implantului 1,4% 3,0%
Migrarea grefei osoase 5,6% 6,5%
Pierderea implantului 1,39% 1,74%
Durere cronică în zona
6,9% 10,0%
operatorie

159
 Complicațiile, după frecvența lor, pot fi divizate în trei grupe:
 episodice (frecvența de apariție până la 5%) – traumatizarea dinților vecini, dehiscența plăgii,
sinuzita purulentă, instabilitatea primară a implantului, expunerea (descoperirea) implantului,
pierderea implantului;
 rare (frecvența de apariție 5-10%) – hemoragii intraoperatorii, echimoze ale țesuturilor moi,
acutizarea sinuzitei cronice, sinuzita seroasă primară, pierderea (migrarea) grefei osoase,
dureri cronice în zona operatorie;
 relativ frecvente (frecvența de apariție mai mare de 10%) – hemoragii postoperatorii imediate,
hemoragii nazale, periimplantite și perforația membranei Schneider.
Deci, cele mai frecvente complicații ale intervenției de elevare a planșeului sinuzal sunt
hemoragiile și periimplantitele.
Analiza datelor din literatură privind intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal
a demonstrat că, în fiecare al cincilea caz, la decolarea și elevarea membranei Schneider apar
complicații sub formă de perforații [57]. În unele publicații se indică apariția perforațiilor în 30-
35% din cazuri [171, 330]. Conform datelor lui А.В. Архипов, perforarea membranei sinuzale
apare în 35-40% cazuri la realizarea intervenției tradiționale de elevare a planșeului sinuzal [313].
Pentru o viziune integrală asupra complicațiilor, am efectuat analiza corelațiilor (Rxy), ce
reflectă gradul de interacțiune a lor, însă aceste corelații statistice nu pot răspunde la întrebarea
cauză-efect. Aprecierea interacțiunii reale a complicațiilor se bazează pe cunoașterea etiologiei și
patogeniei, manifestărilor clinice, iar aplicarea analizei corelațiilor statistice poate numai să
confirme cantitativ gradul de interacțiune a complicațiilor studiate.
După cum vedem în figura 5.10, perforarea membranei Schneider prezintă corelații directe
cu sinuzitele seroase și purulente, ceea ce este evident în condițiile distrugerii barierei
morfofiziologice, prezentate de membrana Schneider. Important este că corelările sunt destul de
mari și acest fapt atenționează la aplicarea măsurilor profilactice în cazul perforării membranei,
pentru a preveni apariția sinuzitelor.
În investigațiile noastre am constatat că perforația membranei sinuzale apare foarte rar la
pacienții cu sinuzite cronice latente, dar fără focare odontogene pronunțate. Acest fenomen se
poate explica prin prezența proceselor hiperplastice în mucoasa membranei, în urma cărora are loc
îngroșarea acesteia, cu decolare mai ușoară.
Perforația membranei corelează statistic concludent și cu migrarea grefei osoase. Se pot
presupune mai multe mecanisme ale acestei complicații.
Pe de o parte, se distruge membrana, cu compromiterea integrității barierelor; pe de altă
parte, posibil că sunt afectate procesele de osteoregenerare și osteointegrare legate de activitatea

160
membranei Schneider, care contribuie – de rând cu alte mecanisme – la pierderea grefei osoase.
După cum s-a menționat, cercetările experimentale moderne au constatat că membrana Schneider
este o structură cu potențial osteogen important [184, 218, 273].

Durere în
zona operată
Rxy = 0,73,
p < 0,001

Dehiscența Sinuzita
suturii Peri- cronică
Rxy = 0,38 implantita Rxy = 0,52
p < 0,05 p < 0,01

Descoperirea
implantului
Rxy = 0,31
p < 0,05

Fig. 5.10. Corelațiile complicațiilor după intervenția chirurgicală de elevare

a planșeului sinuzal, cu inserarea imediată a implanturilor

Periimplantita ocupă un loc important în structura complicațiilor, deoarece influențează

direct stabilitatea implanturilor și duce la apariția altor complicații severe. Cele mai strânse
corelații cu periimplantita o are durerea cronică în zona operată (Rxy = 0,73, p<0,001) și sinuzita
cronică (Rxy = 0,52, p<0,01).
Corelații mai slabe, însă statistic veridice, s-au constatat între periimplantite cu expunerea
implantului și cu dehiscența plăgii.
Existența durerii cronice în zona operată necesită un diagnostic mai profund, pentru a
exclude periimplantita la diferite etape de evoluție. La fel, în cazurile de durere cronică, se va
atrage atenție la posibila apariție sau acutizare a sinuzitelor seroase și purulente, uneori cu o
evoluție lentă și manifestări clinice minimale.
Corelații statistic concludente s-au depistat între durere (apreciată conform scalei SVA) și
sinuzita seroasă (Rxy = 0,53, p<0,01), durere și sinuzita purulentă (Rxy = 0,71, p<0,001), durere și
acutizarea sinuzitei cronice (Rxy = 0,68, p<0,001). Analiza complicațiilor a evidențiat că BioR®-
ul diminua complicațiile intra- și postoperatorii.
Un compartiment aparte l-a constituit analiza valorilor indicelui miocardului (IM), la
pacienții cu edentație supuși intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal (Tab. 5.8).

161
Tabel 5.8. Valorile Indicelui Miocardului, la pacienții cu edentație, sub influența intervenției
chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal
Sinus lifting
Compoziție cu BioR® Compoziție fără BioR®
Perioada de investigație
(os autogen/Bio-Oss/PRF) (os autogen/PRF)
(n = 34) (n = 30)
Înainte de sinus lifting 45,8 ± 4,82 42,0 ± 3,96
Peste 6 luni după sinus lifting 32,6 ± 3,83* 31,0 ± 3,09*
Notă: diferențe statistic concludente: înainte și după sinus lifting: * p<0,05.

Din numărul de 102 pacienți cu edentație, la 64 indicele miocardului a fost mai mare de
15%, ceea ce constituie 62,7% cazuri. Deci, pacienții cu parodontită cronică generalizată, în
comparație cu cei edentați, aveau o frecvență mai mare a manifestării IM (85%). În grupul de
pacienți cu indicele miocardului mai mare de 15 se observă diferențe esențiale: la pacienții cu
edentație, IM este în medie de 43,9 ± 4,4, iar la cei cu parodontită cronică generalizată – 25,6 ±
3,8. Astfel, se poate constata că, în parodontita cronică generalizată, indicele miocardului este mai
mic, însă se manifestă mai frecvent, iar în edentație acesta este mai mare, dar se manifestă cu o
frecvență mai mică.
În ambele grupuri de pacienți (cu și fără includerea BioR®-ului), modificările indicelui
miocardului, peste 6 luni după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal, se diminua
statistic concludent (p<0,05), ceea ce demonstra că reflexele trigeminocardiace și dentocardiace
se manifestă într-un diapazon patologic mai îngust. Investigațiile realizate și rezultatele obținute
nu permit aprecierea mecanismelor fiziopatologice care stau la baza acestor fenomene, însă, cu
siguranță că mulți factori influențau aceste procese (traumă chirurgicală, procesele de regenerare
tisulară, aferentația de la zonele periimplantare, încărcătura funcțională asupra osului nou-format
etc.). În aspectul datelor obținute, prezintă interes informația din literatură conform cărora, la
pacienți cu edentație, se manifestă stări de hiperfuncție a sistemului trigeminal, în special la nivelul
trunchiului cerebral și talamusului [182]. De notat că, la pacienții cu parodontită cronică
generalizată, din contra – se constata o diminuare a stării funcționale a sistemelor trigeminal
somatosensor (pacienții cu parodontită cronică generalizată, de regulă, nu prezentau acuze de
sindrom algic). Aceste particularități funcționale ale sistemului trigeminal se manifesta în formă
de mozaică la pacientul edentat, în special atunci când edentația este rezultatul unei parodontite
cronice generalizate. În consecință, la acești pacienți sunt prezenți o multitudine de factori patogeni
capabili să provoace dereglări în procesele de interacțiune a sistemului stomatognat cu cordul.

162
5.4. Reabilitarea ocluziei la pacienții edentați
Tratamentul implanto-protetic include și reabilitarea ocluziei. Conform lui Hobo, termenul
ocluzie ideală definește existența unor relații intermaxilare compatibile cu sistemul stomatognat,
care ar asigura funcționalitatea procesului de masticație, precum și o estetică bună, fără a cauza
anomalii fiziologice [159]. În același timp, Klineberg menționează inexistența unui șablon ocluzal
ideal, astfel că e necesară o abordare individuală pentru fiecare pacient, prin corelarea parametrilor
ocluzali, ce reduc stresurile verticale și orizontale, evitând forțele laterale în timpul excursiilor
excentrice, ceea ce asigură o intercuspidare maximă în relația centrică [178].
Până în prezent au fost elaborate mai multe concepte ocluzale: ocluzia organică, ocluzia
funcțională, ocluzia bilateral echilibrată, ocluzia miocentrică etc. [178]. În practica noastră și în
investigațiile științifice aplicăm conceptul contemporan VieSID – Dezocluzia consecutivă cu
dominantă canină [268].
Tratamentul complex, direcționat, personalizat al pacienților cu edentații parțiale sau totale
au fost realizate prin metodele conformativă, reorganizată, în comparație cu metoda
convențională.
Metoda de tratament conformativă prevede păstrarea poziției de intercuspidare maximă
existentă, fiind și poziție terapeutică în reabilitarea ocluzală.
La pacienții cu edentații parțiale tratați prin metoda conformativă s-au depistat semne ușoare
ale disfuncțiilor temporomandibulare, manifestate prin uzuri nesemnificative ale elementelor de
morfologie ocluzală, evidențiate în rezultatul examenului clinic-instrumental și paraclinic
(ortopantomografie, tomografie computerizată, modele de studiu montate în articulatorul
adaptabil, conform datelor înregistrate prin intermediul arcului facial anatomic). Modelarea de
diagnostic în ceară a șablonului de ghidare se efectua respectând valorile parametrilor ocluzali
medii, calculate în corelare cu valorile parametrilor mandibulocranieni medii și planul axei
orbitale, înregistrate prin intermediul arcului anatomic facial.
Metoda de tratament al disfuncțiilor temporomandibulare elaborată, brevetată și
implementată de noi [10] prevede terapia disfuncțiilor cu utilizarea gutierelor ocluzale.
Metoda de tratament reorganizată prevede obținerea unei noi poziții de intercuspidare
maximă, ce ar coincide cu poziția de referință a mandibulei. Reorganizarea valorilor parametrilor
ocluzali, în corelație cu valorile celor mandibulocranieni, modifică schemele ocluzale existente.
Metoda dată trebuie să fie aplicată atât pacienților cu semne și/sau simptome de disfuncție
temporomandibulară, cât și celor fără prezența acestora.
Metoda de tratament convențională (lotul de control) prevedea înregistrarea relațiilor
intermaxilare, fără utilizarea arcurilor faciale și montarea modelelor de studiu/de lucru în

163
simulatoare (ocluzoare) simple, unde nu pot fi redate valorile parametrilor traiectoriilor condiliene
și sunt obținute cu aproximație valorile parametrilor ocluzali.
La pacienții reabilitați prin metoda reorganizată s-a obținut calitatea contactelor ocluzale
statice de 4 ori mai frecvent (RR = 3,88, IÎ95: 2,529-5,937, p<0,001), în comparație cu pacienții
reabilitați prin metoda conformativă (tabelul 5.9).

Tabelul 5.9. Indicatorii eficienței reabilitării ocluziei la pacienții cu edentații parțiale sau totale
prin metoda reorganizată, comparativ cu metoda conformativă
Metoda Metoda
Caracteristica RR IÎ95, p
conformativă reorganizată

Calitatea contactelor ocluzale 2,529-5,937

16 62 3,88
statice <0,001
Calitatea contactelor ocluzale
1,407-2,177
funcționale 36 63 1.75
<0,05
(protruzia/retruzia)
Calitatea contactelor ocluzale 1,538-2,520
32 63 1,97
funcționale (laterotruzie) <0,01

1,231-1,744
Coraportul overjet/overbite 43 63 1,47
<0,05

Cefalometria dimensiunii 4,401-17,861

7 62 8,87
verticale de ocluzie <0,001
Unghiul format între planul
4,576-21,133
ocluzal și panta tuberculului 6 59 9,83
<0,001
articular
Gradul de adâncime a curbei 5,895-39,449
4 61 15,25
Spee <0,001

În lotul pacienților tratați prin metoda reorganizată, calitatea contactelor ocluzale

funcționale (protruzia/retruzia) a fost de aproximativ 2 ori mai benefică, decât la pacienții din lotul
cu metoda conformativă (RR = 1,75, IÎ95: 1,407-2,177, p<0,05).
Prin metoda reorganizată, la pacienții cu edentații parțiale sau totale, s-a obținut o calitate a
contactelor ocluzale funcționale de 2 ori mai eficientă (laterotruzie) (RR = 1,97, IÎ95: 1,538-2,520,
p<0,01).

164
 Rezultate mai bune de reabilitare s-au obținut prin metoda reorganizată, comparativ cu
metoda conformativă în privința coraportului overjet/overbite (RR = 1,47, IÎ95: 1,231-1,744,
p<0,05).
Un rezultat semnificativ (RR = 8,87, IÎ95: 4,401-17,871, p<0,001) s-a obținut în lotul
pacienților reabilitați prin metoda reorganizată, în reevaluarea cefalometrică a dimensiunii
verticale de ocluzie, comparativ cu metoda conformativă.
Corelarea indicilor unghiului format între planul ocluzal și panta tuberculului articular a fost
de 10 ori mai frecventă la aplicarea metodei reorganizate (RR = 9,83, IÎ95: 4,576-21,133, p<0,001),
în comparație cu pacienți reabilitați prin metoda conformativă. Corelarea indicilor gradului de
adâncime a curbei Spee a fost de 15 ori mai frecventă în lotul pacienților tratați prin metoda
reorganizată (RR = 15,25, IÎ95: 5,895-39,449, p<0,001).
Comparând rezultatele tratamentului prin metodele analizate mai sus, s-a observat că
calitatea contactelor ocluzale statice la pacienții reabilitați prin metoda reorganizată este de
aproximativ de 9 ori mai eficientă, în comparație cu metoda convențională (RR = 8,86, IÎ95: 4,396-
17,845, p<0,001) și de 2 ori mai eficientă (RR = 2,29, IÎ95: 1,009-5,178, p<0,01) prin metoda
conformativă, în comparație cu metoda convențională.
În continuare expunem rezultatele analizei statistice a componentelor de bază ce reflectă
procesul și eficiența reabilitării ocluziei la pacienții cu edentație parțială sau totală:
 calitatea contactelor ocluzale statice;
 calitatea contactelor ocluzale funcționale (protruzia/retruzia);
 calitatea contactelor ocluzale funcționale (laterotruzie);
 reabilitarea coraportului overjet/overbite;
 reevaluarea cefalometrică a dimensiunii verticale de ocluzie;
 corelarea unghiului format între planul ocluzal și panta tuberculului articular, ce influențează
relieful ocluzal;
 corelarea gradului de adâncime a curbei Spee.
Calitatea contactelor ocluzale statice obținute prin metodele conformativă și reorganizată
versus convențională este redată prin figurile 5.11 și 5.12.

conformativă reorganizată convențională

Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
2,29 8,86
<0,01 <0,001
16 1,009-5,178 62 4,396-17,845 7

165
 A B C
Fig. 5.11. Articulatorul adaptabil Reference (A), ocluzia statică (B, C)

Fig. 5.12. Contactele ocluzale: statice

1 2

3
Fig. 5.13. Realizarea mișcărilor-limită protruzive ale mandibulei prin intermediul
articulatorului adaptabil Reference (1). Verificarea calității contactelor și traiectoriilor
ocluzale funcționale în protruzie, din normă frontală (2) și din normă posterioară (3)

166
 Fig. 5.14. Constatarea calității contactelor și traiectoriilor ocluzale funcționale
ale arcadelor dentare pe modelele de studiu

Fig. 5.15. Protruzia/retruzia. Înregistrările grafice prin condilografie Cadiax

ale traseelor excursiilor condiliene

A B
Fig. 5.16. Verificarea calității contactelor și traiectoriilor ocluzale funcționale la nivelul caninilor
din partea stânga în laterotruzie (A), unde cuspidul dintelui 33 alunecă pe suprafața palatinală
a dintelui 23, producând dezocluzia molarilor și premolarilor. Constatarea calității contactelor
și traiectoriilor ocluzale funcționale ale dinților (B)

167
 Calitatea contactelor ocluzale funcționale (protruzia/retruzia) obținute prin metodele
conformativă și reorganizată versus cea convențională (figurile 5.13, 5.14, 5.15):
conformativă reorganizată convențională
Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
36,0 63,0
<0,001 <0,001
36 5,088-264,699 63 9,010-440,526 1

Calitatea contactelor ocluzale funcționale (laterotruzie) obținute prin metodele conformativă

și reorganizată versus cea convențională (figura 5.16):
conformativă reorganizată convențională
Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
16,0 31,5
<0,001 <0,001
32 4,002-63,975 63 8,049-123,275 2

Reabilitarea coraportului overjet/overbite în metodele conformativă și reorganizată versus

cea convențională (figura 5.17):
conformativă reorganizată convențională
Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
43,0 63,0
<0,001 <0,001
43 6,105-308,874 63 9,010-440,526 1

A B C D
Fig. 5.17. Reabilitarea coraportului overjet/overbite. Dinții frontali în angrenare,
până la reabilitare (A); aspectul modelelor de diagnostic demontabile, din norma vestibulară,
în intercuspidare (B, C); aspectul angrenării în poziția de intercuspidare maximă
a dinților frontali, după reabilitarea sistemului stomatognat (D)

Reevaluarea cefalometrică a dimensiunii verticale de ocluzie în metodele conformativă și

reorganizată versus cea convențională (figura 5.18):

168
 conformativă reorganizată convențională
Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
3,5 31,0
7 0,756-16,209 >0,05 62 7,918-121,632 <0,001 2

A B
Fig. 5.18. Analiza comparativă a valorilor cefalometriei
(A – până la tratament, B – după tratament)

Corelarea unghiului format între planul ocluzal și panta tuberculului articular ce influențează
relieful ocluzal în metodele conformativă și reorganizată versus cea convențională (figura 5.19.):
conformativă reorganizată convențională
Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
6,0 59,0
6 0,743-48,435 >0,05 59 8,429-412,947 <0,001 1

Fig. 5.19. Determinarea unghiului dezocluziei cuspidiene

169
 Corelarea gradului de adâncime a curbei Spee în metodele conformativă și reorganizată
versus cea convențională (figura 5.20.):

conformativă reorganizată convențională

Abs. RR, IÎ95 p Abs. RR, IÎ95 p Abs.
4,0 61,0
4 0,460-34,815 >0,05 61 8,719-426,763 <0,001 1

Fig. 5.20. Corelarea parametrilor ocluzali cu parametrii mandibulocranieni (curba lui Spee)

Reieșind din conceptul elaborat, prezintă interes teoretic și practic influența metodelor de
reabilitare a ocluziei nu doar asupra indicilor ocluzali și mandibulocranieni, dar și asupra
dereglărilor ischemice preclinice în miocard (tabelul 5.10).

Tabelul 5.10. Valorile indicelui miocardului sub influența diferitor metode de corecție a ocluziei,
în perioada postoperatorie (6 luni după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal)

Metode de corecție a ocluziei

Perioada de
Convențională Conformativă Reorganizată
investigație
(n = 15) (n = 21) (n = 28)

Înainte de corecție 37,6 ± 3,84 45,2 ± 3,42 38,6 ± 3,22

Peste 30 zile după
29,3 ± 1,26* 30,7 ± 2,81** 24,3 ± 2,44***
corecție
Notă: diferențe statistic concludente înainte și după corecția ocluziei: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001.

170
 După cum se vede în tabelul 5.10, toate metodele de reabilitare a ocluziei au redus statistic
veridic dereglările ischemice preclinice în miocard, cu o influență mai puternică (p<0,001) la
aplicarea metodei reorganizate. Aceste rezultate se află în corelație și cu rezultatele benefice de
restabilire a indicilor funcționali ocluzali și mandibulocranieni, sub influența metodei
reorganizate.
În figura 5.21 este prezentat un exemplu al tabloului ECG dispersion mapping la un pacient
în procesul tratamentului edentației și reabilitării ocluziei.

A IM = 59% B IM = 39% C IM = 14%

Fig. 5.21. Valorile indicelui miocardului la pacientul F., 52 ani, înainte de intervenția chirurgicală
de elevare a planșeului sinuzal (A); peste 6 luni după intervenția chirurgicală (B) și peste o lună
după reabilitarea ocluzală (C)

Înaintea intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal, în caz de edentație, sunt

prezente dereglări ischemice preclinice importante în miocard. Aceste rezultate confirmă datele
din literatură referitor la riscul mare al pacienților edentați de a dobândi o maladie cardiacă
coronariană [162], mai mult decât atât, pierderea dinților sporește cu mult riscul infarctului
miocardic [56]. În afară de aceasta, înainte de intervenția chirurgicală de elevare a planșeului
sinuzal, pacienții au semne de atrofie osoasă, iar datele din literatură demonstrează că în aceste
condiții apar mai frecvent dereglările cardiace [128].
După cum se vede în exemplul prezentat în figura 5.21, peste 6 luni după intervenția
chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal are loc o ameliorare a indicelui miocardului, însă fără
normalizarea lui (IM la persoane sănătoase nu depășește 15%).
Posibil, procesele de osteoregenerare și osteointegrare în zona operată, de rând cu aferentația
de la implanturile inserate, creează condiții noi de manifestare al reflexelor trigeminocardiac și
dentocardiac.
S-a demonstrat că aceste reflexe duc la apariția dereglărilor cardiace, de ritm și a hipotoniei
arteriale [63]. La pacientul prezentat în figura 5.21, după reabilitarea ocluzală, s-a determinat în
continuare diminuarea dereglărilor ischemice preclinice în miocard, cu normalizarea indicelui
miocardului.

171
Tabelul 5.11. Frecvența de manifestare a dereglărilor subiective la pacienți după reabilitarea
ocluziei prin diferite metode

Metode de reabilitare a ocluziei

Dereglări subiective
Convențională Conformativă Reorganizată
(n = 64) (n = 64) (n = 64)
Probleme cu
1,6% 0 0
masticația

Probleme cu dicția 1,6% 0 0

Poziție confortabilă/
neconfortabilă la 6,3% 1,6% 0*
închiderea maxilarelor
Sensibilitate mărită a
4,7% 3,1% 3,1%
dintelui
Dureri la deschiderea
10,9% 3,1% 0**
maximă a gurii
Zgomote în regiunea
articulației 4,7% 3,1% 1,6
temporomandibulare
Dureri în regiunea
articulației 6,3% 1,6% 0*
temporomandibulare

Cefalee 12,5% 7,8% 3,1*

Spasme în regiunea
capului, gâtului, 7,8% 4,7% 1,6
faringelui
Dereglări minore ale
6,3 3,1% 0*
posturii
Notă: diferențe statistic concludente în comparație cu valorile metodei convenționale: * - p<0,05; ** - p<0,01.

În concluzie se poate constata că reabilitarea ocluzală influențează procesele ischemice în

miocard, fapt care are o importanță mare, în special, atunci când pacientul prezenta diferite
dizarmonii ocluzale.

172
 Acest aspect al problemei necesită investigații speciale, mai ales la pacienții cu diferite
dereglări cardiace. Experiența noastră demonstrează că cele mai bune rezultate se obțin la
reabilitarea ocluziei în baza conceptului ocluzal VieSID – Dezocluzia consecutivă cu dominantă
canină, concept care permite optimizarea tratamentului, cu corelarea parametrilor ocluzali și
mandibulocranieni personalizați.
Eficiența reabilitării morfofuncționale a sistemului stomatognat la pacienții cu edentații și
dereglări ale ocluziei crește în ordinea aplicării metodelor convențională–conformativă–
reorganizată.
Pentru aprecierea eficienței reabilitării ocluziei, la aplicarea acestor metode de reabilitare,
am analizat Occlusal Rehabilitation Subjective Test (ORST), bazat pe indicele ocluzal, elaborat de
Slavicek [268] și recomandat de Center of Interdisciplinary Dentistry (Austria), pentru aplicare
practică (testul a fost aplicat cu acordul autorului, Slavicek Rudolf, Austria, 5-9 aprilie, 2010).
ORST conține 10 întrebări, la care pacientul răspunde, înainte de tratament și după finalizarea
acestuia.
Întrebările reflectă diferite aspecte ale activității sistemului stomatognat, starea generală a
sănătății, tensionările musculare, durerile locoregionale și generale, dereglările articulației
temporomandibulare, dicția, postura.
După cum vedem în tabelul 5.11, frecvența tuturor dereglărilor subiective (conform
numărului de întrebări cu răspuns pozitiv) în diferite grupuri studiate se deosebește esențial.
Metoda convențională – 100%, (răspuns afirmativ referitor la prezența dereglărilor la toate
10 întrebări), conformativă – 80% (răspuns afirmativ referitor la prezența dereglărilor la 8 din 10
întrebări), reorganizată – 40% (răspuns afirmativ referitor la prezența dereglărilor la 4 din 10
întrebări).
Analiza dereglărilor subiective a evidențiat o eficiență mai mare a metodei reorganizate.
Diferențe statistic concludente s-au obținut în grupul pacienților cu metoda reorganizată, față de
cea convențională, pentru următoarele dereglări: determinarea unei poziții mai confortabile la
închiderea maxilarelor (p<0,05), dureri la deschiderea maximă a gurii (p<0,01), dureri în regiunea
articulației temporomandibulare (p<0,05), cefalee (p<0,05), dereglări ale posturii (p<0,05).
Așadar, la pacienții cu edentații și dereglări ale ocluziei este prezent un spectru larg de
manifestări subiective locoregionale (sistemul stomatognat, regiunea capului și gâtului) și diverse
devieri subiective ale posturii.
Metoda reorganizată, în comparație cu cea conformativă și cea convențională, ameliorează
starea subiectivă a pacientului, în special (statistic concludent) diminuează senzațiile algice,
dereglările de poziționare/închidere a maxilarelor și devierile subiective ale posturii.

173
5.5. Concluzii la capitolul 5
1. La pacienții cu edentație, în 62,7% cazuri au fost prezente dereglări ischemice preclinice în
miocard.
2. Asocierea Bio-Oss-ului cu preparatul BioR® la animale (purcei vietnamezi), în procesul de
osteoplastie experimentală a defectelor mandibulare, a favorizat procesele de osteoinducție,
osteoconducție și a diminuat procesul de resorbție excesivă osoasă în zonele de osteoplastie.
3. Îndată după intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal crește considerabil
grosimea membranei Schneider, cu tendințe exprimate de revenire spre normă în perioada de
6 luni postoperatorii; această dinamică a modificărilor cantitative ale membranei devenea mai
exprimată odată cu creșterea densității preoperatorii a osului alveolar.
4. Grosimea membranei Schneider, normală preoperatoriu, crește pronunțat în perioada
postintervențională, cu tendințe de restabilire în primele 6 luni; grosimea patologică
preoperatorie a membranei nu se modifica esențial sub influența intervenției chirurgicale de
elevare a planșeului sinuzal.
5. Restabilirea până la valori normale a grosimii membranei Schneider peste 6 luni postoperatorii
se atesta la pacienții cu indici cantitativi normali ai acesteia, în perioada preoperatorie. În
primele 6 luni postoperator (intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal),
osteoresorbția era de 2 ori mai activă la pacienții cu osteodensitate alveolară inițială mai joasă.
Valorile resorbției osoase mai mari erau asociate cu diminuarea mai pronunțată a grosimii
patologice a membranei Schneider (Rxy = 0,806, p<0,001).
6. Asocierea BioR®-ului în structura compoziției pentru elevarea planșeului sinuzal conduce la
diminuarea proceselor de resorbție excesivă a osului alveolar în perioada de osteointegrare, la
micșorarea complicațiilor inflamatorii (sinuzita, periimplantita etc.), a hemoragiilor intra- și
postoperatorii, a durerii în zona operației.
7. În baza conceptului ocluzal VieSID – Dezocluzia consecutivă cu dominantă canină se obține
optimizarea tratamentului pacienților edentați, cu aplicarea principiilor: personalizat
direcționat, complex, cu obținerea corelării parametrilor ocluzali și mandibulocranieni.
Eficiența reabilitării morfofuncționale a sistemului stomatognat și diminuarea dereglărilor
preclinice ischemice în miocard, la pacienții cu edentații și dereglări ale ocluziei, creștea în
ordinea aplicării metodelor convențională-conformativă-reorganizată.
8. Optimizarea procesului de osteoregenerare și osteointegrare, după intervenția de elevare a
planșeului sinuzal, se obține prin aplicarea compoziției elaborate și brevetate, care conține
materiale de grefare osoasă autogene și xenogene (Bio-Oss), fibrină îmbogățită cu trombocite
(PRF) și extract din biomasa cianobacteriei Spirulina platensis.

174
9. La pacienții cu edentație și dereglări ale ocluziei este prezent un spectru larg de manifestări
subiective locoregionale (sistemul stomatognat, regiunea capului și gâtului) și devieri
subiective ale posturii. Eficiența reabilitării morfofuncționale a sistemului stomatognat, la
acești pacienți, crește în ordinea aplicării metodelor de reabilitare convențională–
conformativă–reorganizată.

175
SINTEZA REZULTATELOR OBȚINUTE

Teoria focarului infecțios, promovată în sec. XIX–XX, stipula că focarele de sepsis sunt
responsabile de inițierea și progresarea unei varietăți mari de boli inflamatoare [254]. Progresele
recente în domeniile clasificării și identificării microorganismelor orale au dus la o înțelegere mai
realistă a importanței focarului oral de infecție.
În prezent se studiază profund și multidisciplinar relația dintre afecțiunile parodontale și
starea generală de sănătate.
A apărut noțiunea de medicină parodontală, care se referă la interrelația multiplă și
complexă a afecțiunilor parodontale cu starea generală de sănătate. Unul din postulatele de bază
este că infecția parodontală, prezentă ca inflamație cronică, duce la manifestări nocive la nivel
sistemic.
Încă în 1891, W.D. Miller a descris cavitatea orală drept „focarul de infecție prin care
bacteriile și produșii lor pătrund în părțile adiacente ale țesuturilor și organelor corpului„ [39].
În 1900, Hunter W., folosește termenul de sepsis oral, pe care îl consideră drept cauză a unor
infecții și maladii (endocardita, meningita etc.).
Mai multe mecanisme sau căi care au fost propuse explică asocierea dintre infecțiile orale și
efectele secundare sistemice [100]: răspândirea metastatică a infecției din cavitatea orală, ca
rezultat al bacteremiei tranzitorii; efectele toxinelor microbiene orale circulante și inflamația
metastatică, cauzată de leziunile imunologice induse de microorganismele orale.
Se evidențiază trei căi de interacțiune a parodontului afectat cu organele nonorale:
diseminarea sistemică a bacteriilor (bacteremia); inflamația sistemică (interleukine etc.) și
endotoxemia (bacteriile sunt înghițite și, prin efecte nocive asupra tractului digestiv, provoacă
endotoxemia) [152]. Parodontita ar putea afecta susceptibilitatea gazdei la maladiile sistemice prin
trei căi: prin factorii de risc comuni; prin biofilmul subgingival, ce acționează ca rezervoare de
bacterii gram-negative, și prin intermediul parodontului, care acționează ca un rezervor de
mediatori inflamatori [112].
Astfel, cavitatea orală reprezintă zona de origine a diseminării organismelor patogene spre
structurile și organele la distanță. Un șir de studii epidemiologice au sugestionat că infecția orală,
în special parodontita apicală și cea marginală, sunt un factor de risc pentru maladiile sistemice
[75]. Reyes L. ș.a. [241] evidențiază câteva căi principale de diseminare sistemică a bacteriilor în
parodontita cronică: perturbarea barierelor fizice gingivale; dereglarea mecanismelor de migrare
transcelulară; perturbarea proceselor fagocitare. În afecțiunea parodontală, epiteliul pungilor
subgingivale, ulcerat și inflamat, este vulnerabil față de bacterii și reprezintă o poartă de intrare.

176
 În baza analizei datelor din literatură și reieșind din rezultatele investigațiilor proprii, am
elaborat un concept referitor la sistemul patologic parodontită–organ–țintă (cord), schema căruia,
în linii generale, poate fi prezentată în felul următor:
susceptibilitatea la afecțiuni parodontale, acțiunea factorilor
de risc, igiena orală precară

diminuarea forțelor de apărare ale organismului și a

barierelor anatomo-fiziologice în sistemul stomatognat

infectarea primară a cavității orale și a structurilor

dentoparodontale

acumularea critică a cantității de bacterii/agenți patogeni,

penetrarea barierelor, declanșarea procesului inflamator
parodontal

cronicizarea procesului patologic, afectarea progresivă a

structurilor dentoparodontale, formarea rezervorului
parodontal patogen, în continuă reînnoire

invazia bacteriilor/agenților patogeni din rezervorul

parodontal în circuitul sangvin sistemic
(bacteremia/toxemia/endotoxemia etc.), debutul și evoluția
dereglărilor sistemice

aderarea bacteriilor la diferite structuri și organe-țintă

nonorale (locus minoris resistentiae), colonizarea acestora,
formarea conexiunilor multidirecționale, constituirea
sistemului patologic parodontită–organ–țintă

Se cunoaște că, în parodontita cronică, infecția nu este limitată doar la nivelul gingiilor și
structurilor dentoparodontale – infecțiile nonorale, cauzate de patogeni orali, au fost pentru prima
dată descrise câteva decenii în urmă și includ, printre altele, endocardita, infecțiile pulmonare,
abcesele hepatice și cerebrale [202, 112]. Bacteriile orale diseminate din focarele parodontale pot
supraviețui în circuitul sangvin și pot să adere la structurile și organele nonorale – în locul de
minimă rezistență (locus minoris resistentiae).
Noi am studiat cordul în calitate de organ parodontită-țintă, reieșind din rezultatele
preventive obținute și existența multor publicații științifice din ultimii ani, consacrate relațiilor
dintre procesul inflamator cronic parodontal și afectarea sistemului cardiovascular, în special a
cordului. Actualmente, cele mai multe dovezi referitor la organul-țintă în parodontita cronică sunt
legate de cord [75, 139, 193, 221, 250, 292].

177
 Argumentând conceptul parodontita–organ–țintă (cord), în premieră s-au constatat corelații
statistic veridice între parodontul afectat și dereglările ischemice preclinice în miocard. În
literatura modernă și în resursele online specializate, publicații referitor la conexiunile parodontitei
cronice cu dereglările preclinice ischemice în miocard nu au fost găsite. Noutatea științifică și
importanța practică ale acestor corelații sunt evidente – apare posibilitatea evidențierii fluctuațiilor
dereglărilor ischemice preclinice în miocard la persoanele cu parodontită cronică, care au cordul
practic sănătos. În acest context, menționăm că la pacienții cu parodontită cronică, în 85% cazuri
au fost depistate dereglări ischemice preclinice în miocard, determinate prin metoda ECG
dispersion mapping.
Mai mult decât atât, modificarea indicelui miocardului are o valoare diagnostică importantă
la pacienții cu parodontită cronică, în condițiile de aplicare a probei masticatoare (specificitatea
79,1%, pronosticarea rezultatelor pozitive 69,2%), iar procedura de igienizare orală profesională
oferă posibilitatea de a depista procesele latente ischemice în miocard. Așadar, propunem o nouă
abordare a procesului de diagnosticare și de optimizare a tratamentului complex al pacienților cu
afecțiuni parodontale.
Analizând multiple surse ale literaturii, privind viziunea conceptului propus, putem formula
caracteristicile de bază, care confirmă rolul cordului în calitate de organ parodontită-țintă:
 prezența anumitor agenți bacterieni (T. forsythia, T. denticola, P. gingivalis, A.
actinomycetemcomitans) concomitent atât în țesuturile parodontului, cât și în endoteliul
vaselor cardiace [86, 121, 189, 190];
 injectarea la animale a Porphyromonas gingivalis provoacă apariția miocarditei și a infarctului
miocardic [58, 64];
 injectarea la animale a Porphyromonas gingivalis provoacă un răspuns procoagulator, care
contribuie la apariția efectelor vasculopatice [248];
 existența mimicriei moleculare – exacerbarea inflamației, cu progresarea plăcii aterosclerotice
în baza mecanismelor imune, sub influența produselor bacteriene [294];
 bacteremia la pacienții cu parodontită cronică provoacă îngroșarea valvelor cardiace [125];
 accelerarea proceselor de aterogeneză sub influența patogenilor parodontali [99, 147];
 prezența factorilor de risc comuni pentru parodontita cronică și maladiile cardiovasculare
(fumatul, stresul etc.);
 asocierea frecventă a parodontitei cronice cu diferite afecțiuni cardiace (stenocardie,
miocardită, ateroscleroză etc.) [190, 192, 193, 262]; bacteriile parodontale destabilizează
plăcile aterosclerotice, pătrund în endoteliu și în miocitele vasculare [77];

178
 existența unor factori toxici comuni în parodontita cronică și în bolile cardiovasculare [145,
256, 294];
 acutizarea concomitentă a inflamației parodontului și a miocardului, la injectarea anumitor
factori proinflamatori [221, 249];
 diminuarea suportului dentoparodontal (fiecare pierdere osoasă cu 20% este asociată cu
creșterea incidenței maladiilor cardiovasculare cu 40%) [72];
 diminuarea gravității manifestărilor patologice ale parodontitei cronice, concomitent cu
diminuarea dereglărilor morfofuncționale în sistemul cardiovascular, sub influența
tratamentului [76, 129];
 existența predisponibilității genetice comune pentru afectarea parodontului și cordului (genele
răspunsului imunitar și inflamator se interpătrund și influențează expresia unui fenotip
hiperinflamator, care predispune atât la ateroscleroză coronariană, cât și la maladii
parodontale) [39, 255].
De rând cu aceste date din literatură, în investigațiile proprii am evidențiat și alți factori care
demonstrează rolul cordului în calitate de organ parodontită-țintă și anume:
 apariția frecventă a dereglărilor ischemice preclinice in miocard la pacienții cu parodontită
cronică (85% cazuri);
 diminuarea/dispariția dereglărilor preclinice ischemice în miocard după tratamentul eficient al
parodontitei cronice;
 diminuarea/dispariția dereglărilor preclinice ischemice în miocard la înlăturarea traumei
ocluzale la pacienții cu parodontită cronică;
 agravarea dereglărilor ischemice preclinice în miocard la pacienții cu parodontită cronică, în
condițiile de sporire a încărcării funcționale a sistemului stomatognat (proba masticatoare);
 schimbările fazice ale proceselor ischemice în miocard, cu agravarea în primele minute/ore și
ameliorarea peste câteva ore/zile sub influența procedurilor de igienizare orală profesională, la
pacienții cu parodontită cronică;
 corelarea duratei și gravității parodontitei cronice generalizate cu expresia dereglărilor
preclinice ischemice în miocard.
Apare întrebarea logică: care sunt căile și conexiunile patogene/sanogene unidirecționale,
bidirecționale și multidirecționale dintre structurile dentoparodontale, pe de o parte, și starea
generală a organismului, starea metabolismului, starea organelor parodontită-țintă, pe de altă
parte? Analiza rezultatelor obținute, în asociere cu datele din literatură, ne-a permis să evidențiem
căile principale de interacțiune în sistemul patologic parodontită –organ-țintă (cord):

179
 interacțiune în baza factorului infecțios (bacteremia);
 interacțiune umoral-metabolică, a factorilor toxici și imuni;
 interacțiune neurogenă;
 interacțiune în baza determinismului genetic.
Cunoașterea acestor interacțiuni ne va da posibilitatea să evidențiem factorii patogeni
principali, în fiecare caz aparte, și să optimizăm programele complexe de tratament personalizat.
Factorul bacterian este unul dintre cei mai importanți în sistemul patologic de relații
parodontită–organe–țintă. S-a demonstrat că cei mai frecvenți patogeni parodontali reprezintă trei
specii: Actinobacillus actinomycetemcomitans; Campylobacter rectus și Eikenella corrodens
[271]. Însă, în diferite condiții patologice, rol de bacterii principale, pot avea și alte specii. La
pacienții cu parodontită cronică au fost depistate peste 200 de specii, iar în parodontita marginală
– peste 500 de specii [113, 201]. S-a demonstrat experimental apariția leziunilor în cord îndată
după administrarea Porphyromonas gingivalis, consecutiv au fost depistate aceste bacterii în
endoteliul vaselor sangvine și în fâșiile lipidice din aortă [121]. Mai mult decât atât, P. gingivalis
și alte bacterii parodontale pot induce proliferarea celulelor musculare netede în vasele cordului,
cauzând destrucția și afectarea endoteliului, cu dereglări funcționale vasomotorii [59, 106, 153]
(figura 6.1). Infectarea celulelor endoteliale ale vaselor cu P. gingivalis provoacă un răspuns
procoagulator, care contribuie la apariția efectelor vasculopatice [248].

Fig. 6.1. Interacțiunea factorilor bacterieni cu structurile peretelui vascular

la pacienții cu parodontită cronică [153]

180
 Un alt aspect al bacteremiei este apariția endocarditei care în 8% cazuri, este provocată de
bacteriile parodontale [125]. Endocardita infecțioasă apare cu frecvența de 1 la 3000-5000
proceduri, după o manoperă stomatologică. Bacteremia timpurie (inițială) poate pregăti suprafața
endotelială a valvelor cardiace de-a lungul mai multor ani și va provoca îngroșarea valvelor, care
devin susceptibile la aderarea ulterioară și colonizarea bacteriană.
Interacțiunea neurogenă este fundamentală în realizarea acțiunilor sanogene și patogene,
existente în cadrul parodontitei cronice. Încă în 1870, Kratschmer ș.a. au descris fenomenele de
aritmie cardiacă, hipotensiune arterială, apnee și hiperactivitate gastrică la stimularea mucoasei
nazale. Apoi, în 1908, Aschner și Dagnini au descris reflexul oculocardiac, care este de fapt o
variantă a reflexului trigemino-cardiac. Partea aferentă a reflexului trigeminocardiac constă din
terminațiunile trigeminale somatosensorii, ganglionul Gasser, nucleele senzoriale trigeminale.
Ulterior, prin intermediul fibrelor comunicante scurte, internucleare, are loc conexiunea cu
structurile formațiunii reticulate și nucleele motorii ale nervului vagus. Diferite iritări patologice,
manipulări stomatologice în bazinul n. trigeminal pot provoca reflexe trigeminocardiace (figura
6.2).

Fig. 6.2. Conexiunile aferent-eferente ale reflexului trigeminocardiac [55]

În ultimii ani a fost descris reflexul maxilomandibulocardiac, cu efecte pronunțate de

bradicardie [79]. Recent, Arakeri ș.a. [62] au descris reflexul dentocardiac, care se manifestă la
iritarea (extracția etc.) molarului I maxilar (hipotensiune arterială, sincopă, hiperhidroză,
bradicardie, puls slab etc.). Acest reflex se manifestă și la pacienții fără prezența maladiilor
cardiovasculare. Anume primul molar superior este dintele trigger în declanșarea reflexului
dentocardiac, afectarea și manipularea în regiunea acestui dinte se asociază cu cele mai pronunțate
manifestări ale bradicardiei, hipotensiunii arteriale. Molarul II superior este considerat ca analog

181
al molarului I. Manipulările intensive (extracție etc.) în regiunile incisivilor/caninilor și molarilor
III nu sunt asociate cu manifestările pronunțate sus-numite [63]. S-a demonstrat că, în timpul
iritării/extracției primului molar superior, apare o acțiune de tensionare în regiunea perioculară,
care implică apariția reflexului oculocardiac, cu intensificarea sincopei trigeminovagale [55]. S-a
propus termenul de reflex Arakeri (autorul primelor investigații), care include componenta dentară,
oculară și vagală. Acțiunea mecanică asupra molarului I superior se transmite prin structurile
osului, în direcția globului ocular, concomitent apare o tensionare în țesuturile moi periorbitale
(figura 6.3.).

Fig. 6.3. Ilustrația vectorilor de răspândire a forțelor aplicate

la extracția primului molar maxilar [63]

Toate acestea provoacă o activare mai evidentă a sistemului trigeminal. Schematic, acest
proces se manifestă consecutiv în următoarea ordine: afectare/iritare în regiunea primului molar
superior → tensionare în regiunea primului molar superior → tensionare în regiunea periorbitală
(vectorul vertical al forței aplicate) → tensionare a mușchilor ochiului și globului ocular →
reflexul oculocardiac → apariția efectelor cardioinhibitoare → apariția sincopei trigemino-vagale.
În felul acesta, reflexul include trei componente: dentară–oculară–vagală (figura. 6.4).

182
 Fig. 6.4. Componentele principale ale reflexului dentocardiac și reflexului Arakeri [63]

Apare întrebarea: care sunt relațiile reflexului trigeminocardiac, dentocardiac și reflexului

Arakeri cu dereglările preclinice ischemice în miocard, descrise în premieră, la pacienți cu
parodontită cronică? Acest aspect necesită investigații suplimentare, în special în sensul reglării
vegetative a activității cordului, cu evidențierea rolului componentei simpatice și parasimpatice.
Se cunoaște că la pacienții cu parodontită cronică este prezentă o hipofuncție relativă a sistemului
somatosensor trigeminal [182]. Acest fapt se confirmă și prin manifestarea minimală a durerii la
pacienții cu parodontită cronică. Deci, manifestările reflexului trigeminocardiac (dentocardiac) vor
avea particularități importante, deoarece componenta aferentă a acestui reflex este reprezentată
prin fibrele n. trigemen și nucleele senzitive respective. Însă, în organism sunt create condiții
specifice patologice (bacteremie, toxine, metaboliți etc.), care pot modifica reflexele
trigeminocardiac, dentocardiac și reflexul Arakeri, atât cantitativ, cât și calitativ. De notat că la
pacienții cu edentație, din contra, se atestă o stare de hiperactivitate a sistemului somatosensor
trigeminal [182]. În aceste condiții, manifestarea reflexului trigeminocardiac poate fi maximală
sau excesivă.
Interacțiunea factorilor umorali-metabolici și toxici este o altă componentă importantă în
sistemul patologic parodontită–organ–țintă (cord). Parodontul afectat este un rezervor în continuă
reînnoire, cu eliminare permanentă a diferitor factori patogeni în circuitul sangvin, inducând efecte
patologice sistemice și dereglări în organele interne, inclusiv și în cord. Endotoxinele se eliberează
și din membranele bacteriilor după moartea celulară [192, 201]. La pacientul cu parodontită
cronică, chiar o masticație blândă deja eliberează endotoxine bacteriene din cavitatea orală în
circuitul sangvin, cu efecte nocive asupra sistemului cardiovascular [145]. Factorii metabolici și
proinflamatori, precum IL-1β, IL-6, TNF-α, PGE2 și alții, produși la nivel local, în țesuturile

183
parodontale inflamate, pot nimeri în circulație și să influențeze nociv diferite funcții ale
organismului, inclusiv să provoace disfuncția endoteliului vaselor sangvine ale cordului [59, 129].
În aceste procese metabolice participă diferite celule, în special mastocitele (mast cells), care
generează un număr mare de substanțe ce sunt implicate în răspunsul inflamator și cel imun (figura
6.5).

Fig. 6.5. Interrelația factorilor metabolici și imuni cu dereglările ischemice

în miocard/destabilizarea plăcii aterosclerotice la invazia bacteriană [288]

Multe procese hepatometabolice sunt multidirecțional asociate atât cu procesele cronice

inflamatoare parodontale, cât și cu dereglările în sistemul cardiovascular. Rolul metabolismului
hepatic este în prim-plan, deoarece s-au depistat conexiuni bidirecționale cu procesele
inflamatoare în parodont. De notat că catepsinele hepatice sunt implicate în procesele inflamatoare
[135], procesele de osificare și resorbție osoasă [81]; β-glucoronidaza participă la fortificarea
proceselor antimicrobiene [346]; s-a demonstrat rolul dominant al proteinei C-reactive în
conexiunea proceselor inflamatoare parodontale cu evoluția maladiilor cardiovasculare, în special
a aterosclerozei [223]. Conform teoriilor moderne, ficatul modulează căile eicosanoidelor, care
semnalizează sfârșitul fazei inflamației acute [294].
Asocierea dereglărilor din sistemul cardiovascular cu maladiile parodontale cronice este
destul de frecventă la pacienții cu maladii hepatice – cavitatea orală reflectă disfuncția hepatică

184
sub formă de icter al membranei mucoasei, peteșii, vulnerabilitate sporită la microtraumatizare și
hemoragii [148, 157]. Pacienții cu ciroză avansată, au, de regulă, o igienă orală deficitară, cu
afectare a suportului dentoparodontal [169, 211].
S-a demonstrat că în procesele cronice inflamatoare, antigenii reacționează cu anticorpi
specifici circulanți și formează complexe imune, care ulterior amplifică inflamația atât în regiunea
dentoparodontală, cât și în structurile/organele extrastomatognate [190].
Investigațiile noastre au evidențiat particularități importante ale metabolismului la nivel
sistemic și cardiac, la pacienții cu parodontită cronică. Există o corelație puternică între dereglările
metabolice parodontale și patologia cordului [59, 163, 173].
În focarul parodontal se elimină o serie de substanțe cu efecte hormonale (endocrine-like
substance) [231]. Insuficiența de estrogen induce un dezechilibru în metabolismul osos, care
provoacă reducerea densității osoase și se manifestă cu multiple dereglări vegetovasculare [216].
În ultimii ani, o atenție deosebită se atrage rolului hormonilor hipofizari în dereglările metabolice
și inflamatoare, la pacienții cu parodontită cronică și edentație [237, 240].
Sunt publicate rezultatele primelor încercări experimentale pe animale referitor la
administrarea oxitocinei, cu scop de a ameliora procesele metabolice, metabolismul mineral-osos
și funcțiile cardiovasculare [107, 224]. Neuropeptida hipofizară oxitocina este un candidat cu
perspectivă în aspectul optimizării tratamentului complex al parodontitei cronice, deoarece
efectele provocate de această neuropeptidă corespund perfect conceptului elaborat (influență
asupra stării generale a pacientului, asupra sistemului stomatognat, metabolismului, funcțiilor
cardiovasculare).
Factorii genetici sunt studiați insuficient. Masa microbiotei reprezintă 1-3% din masa
corporală umană, iar ADN-ul microbiotei – 99% din genomul colectiv al organismului uman. Un
miligram de biomasă din cavitatea orală conține peste 100 milioane de bacterii, iar la pacienții cu
parodontită cronică, în cavitatea bucală s-au depistat peste 700 de specii de bacterii [201].
Primii care au demonstrat existența asocierii între parodontită și determinismul genetic a fost
Michalowicz ș.a. [205]. La șoarecii heterozigoți și homozigoți, cu deficit congenital de
apolipoproteina-E, era prezent un risc sporit de ateroscleroză a vaselor aortale și cardiace la
administrarea intravenoasă a P. gingivalis [99, 147, 189].
A fost depistată relația dintre un polimorfism specific al genotipului IL-1 și expresia
fenotipică a parodontitei [39].
Gradul riscului pentru parodontită severă, la persoane cu genotip pozitiv (periodontitis
susceptibility test), este estimat a fi de 6,8 ori mai mare, comparativ cu persoanele cu genotip

185
negativ. Se estimează că circa 30% din populație poate fi pozitivă pentru acest marker genetic
[39]. Există o predispunere genetică comună pentru afectarea parodontului și cordului [255].
Noi descoperiri sugestionează că pierderea dinților, de rând cu afecțiunile parodontale,
reprezintă legătura importantă dintre bolile cardiovasculare și sănătatea orală. Aceasta
demonstrează că nu doar inflamația suportului dentoparodontal are conexiuni patogene cu sistemul
cardiovascular, dar și destrucția lui la persoane edentate. Elter ș.a. [128] concluzionează în studiul
lor că persoanele edentate au un risc de 1.8 ori mai mare de a dezvolta maladia cardiacă
coronariană. La bărbați, odată cu pierderea dinților, riscul relativ de apariție a maladiilor coronare
cardiace este de 1,36; la femei – de 1,64 [162]. Pierderea severă de os parodontal este asociată
independent cu ateroscleroza carotidă [122, 130]. Grosimea medie a plăcii carotidiene a fost
semnificativ mai mare la subiecții cu pierdere severă a osului parodontal (≥50%), în comparație
cu persoanele care au avut pierderi mai mici (mai puțin de 50%) [130]. Pierderea dinților a fost
asociată cu probabilitatea sporită de deces, provocat de infarctul miocardic [56, 162].
În concluzie, putem constata că, în conformitate cu conceptul parodontită–organ–țintă
(cord), există anumite căi de interacțiune între parodontul afectat și cord (organ-țintă). Depistarea
acestor căi de interacțiune va contribui la optimizarea procesului de diagnostic și de tratament
complex al pacienților cu parodontită cronică generalizată și edentație.
În rezultatul investigațiilor clinice și experimentale, a fost elaborat un concept nou referitor
la optimizarea tratamentului complex al parodontitelor cronice și al edentației: conceptul
parodontita–organ–țintă(cord), conform căruia optimizarea tratamentului se realizează în baza
evidențierii particularităților etiologice și patogenice ale manifestărilor clinice, cu acțiune
terapeutică complexă și concomitentă asupra sistemului stomatognat, stării generale a
organismului (sistemul nervos, imun, endocrin etc.), metabolismului și factorilor toxici, organelor
parodontită-țintă.
Rezultatele obținute demonstrează că optimizarea tratamentului complex, în baza
conceptului propus, sporește eficiența tratamentului, precum și ameliorează interrelațiile
sistemului stomatognat cu alte sisteme ale organismului.
Aplicarea conceptului în practică necesită o asociere adecvată a tratamentului stomatologic
specific cu remedii și tehnologii de tratament capabile să influențeze diferite funcții și procese în
organism. Am demonstrat că, în acord cu conceptul nominalizat, optimizarea tratamentului
complex al parodontitelor cronice generalizate, prin administrarea substanțelor biologic active
(BioR®), este o metodă efectivă. Concomitent cu reducerea proceselor patologice din sistemul
stomatognat, se ameliorează starea generală a organismului, procesele metabolice, funcția
cordului.

186
 Optimizarea diagnosticului și tratamentului complex al gingivitei și parodontitei cronice,
edentației parțiale și totale, conform conceptului elaborat, include acțiunea terapeutică în mai
multe direcții:
 sistemul stomatognat;
 starea generală a organismului (sistemele nervos, imun, endocrin etc.);
 metabolismul sistemic, hepatic, factorii toxici etc.;
 parodontită–organ–țintă.
Rezultatele noastre au demonstrat că includerea preparatului BioR® în tratament ameliorează
funcția sistemului stomatognat: diminuează manifestările clinice, în special cele inflamatoare; se
ameliorează suportul dentoparodontal; se accelerează, în timp, restabilirea funcțiilor normale ale
parodontului.
Includerea BioR®-ului în structura compoziției pentru intervenția chirurgicală de elevare a
planșeului sinuzal, contribuie la ameliorarea densității osoase, la diminuarea proceselor de
resorbție excesivă a osului în perioada de osteointegrare, micșorează complicațiile asociate cu
procesul inflamator (sinuzita, periimplantita etc.), reduce durerile în zona operației etc.
Acțiunea concomitentă asupra sistemului stomatognat și stării generale a organismului este
studiată destul de profund – sunt elaborate diferite programe de tratament al gingivitelor,
parodontitelor și edentațiilor, cu influențe terapeutice asupra psihicului, imunității, sistemului
nervos vegetativ etc. [16, 112, 191, 192, 220, 258].
În investigațiile noastre, starea generală a organismului, după tratamentul complex, inclusiv
cu reabilitarea ocluziei, s-a ameliorat semnificativ – cefaleea s-a diminuat considerabil, s-au redus
spasmele musculare în regiunea capului, gâtului, faringelui, s-au micșorat problemele legate de
postură.
Acțiunea terapeutică asupra metabolismului sistemic și hepatic, la pacienții cu patologii
stomatologice, în ultimii ani se studiază mai intensiv [34, 142, 194]. Administrarea preparatului
BioR® în caz de parodontită cronică duce la modificări sistemice ale metabolismului: se modifică
echilibrul proteaze/antiproteaze; diminuează stresul oxidativ; sporește potențialul antioxidant,
concomitent cu modificarea favorabilă a activității enzimelor lizozomale, metabolismului mineral
osos.
Rezultatele obținute de noi demonstrează că, în procesul tratamentului parodontitei cronice
și edentației, se evidențiază o ameliorare esențială a proceselor hepatometabolice, care corelează
cu manifestările clinice la nivelul sistemului stomatognat.
Administrarea preparatului biologic activ BioR® are o acțiune terapeutică concomitentă
asupra sistemului stomatognat și proceselor hepatometabolice, ameliorând metabolismul

187
energetic, sporind activitatea AMP-azei și 5`-nucleotidazei; majorând activitatea totală a
catepsinei D, cu diferite tendințe de modificare a catepsinelor B, H și L; sporind activitatea β-
glucozidazei; diminuând procesele toxice ale reacțiilor cu radicali liberi; ameliorând activitatea
antiradicalică; stimulând γ-glutamiltranspeptidaza; manifestând o acțiune modulatoare asupra
activității monoaminooxidazelor, în special a tipului MAO A.
Analiza modificărilor cantitative ale indicilor metabolici, sub influența BioR®-ului
administrat intragingival, a evidențiat trei particularități: creșterea statistic semnificativă a 7,7%
din indicii studiați (CD hexan, GR, fosfataza alcalină termolabilă); diminuarea statistic
concludentă a 10,3% din indicii analizați (CD izopr.; peptide histidinice, CP, β-glucouzidaza) și
tendințe de modificări cantitative statistic nesemnificativă ale majorității indicilor analizați (82%
din toți indicii) (figura 6.6).
Aceste particularități de modificare cantitativă a indicilor metabolici, la pacienții cu
parodontită cronică, se manifestă și mai evident la administrarea intramusculară a preparatului
BioR® (figura 6.7).
Efectele metabolic modulatoare ale BioR®-ului sunt importante în condițiile în care, la
pacienții cu parodontită cronică, se manifestă dereglări metabolice polimorfe și de diferită
intensitate.
Analiza modificărilor cantitativ direcționate sub influența BioR®-ului în țesutul hepatic (in
vitro) a evidențiat o predominare masivă a modificărilor modulatoare metabolice (67,7 % din
indicii analizați) (figura 6.8).
Efectele de stimulare, cu sporirea indicilor metabolici, se manifestă în 19,4% din indicii
studiați, iar efectele de diminuare – în 12,9%.
Capacitățile de acțiune ale BioR®-ului în țesutul hepatic se manifestă prin: fortificarea
potențialului energetic (AMP-aza, 5`-nucleotidaza); reglarea proceselor anabolice și catabolice
intracelulare și extracelulare (catepsina D, γ-GTP); reglarea proceselor de stabilizare a
membranelor celulare – acțiune membranotropică (β-glucozidaza); fortificarea potențialului
nespecific de adaptare; menținerea homeostaziei tisulare, în condițiile exacerbării reacțiilor cu
radicali liberi (DAM); ameliorarea proceselor de transpunere a aminoacizilor prin membrana
celulară. Analiza efectelor cantitativ direcționate ale BioR®-ului asupra indicilor metabolici în
țesutul cardiac (in vitro) evidențiază o particularitate importantă – predominarea (69,7%)
modificărilor metabolice, cu variațiile (fluctuațiile) valorilor, în jurul mediilor statistice, fără
deosebiri semnificative, față de valorile de control (figura 6.9).
Din numărul total de indici studiați, în 12,1% cazuri se manifestă efectele de stimulare, cu
sporirea indicilor metabolici în țesutul cardiac, sub influența BioR®-ului in vitro.

188
 12,8%
0,5% 2,9%1,8% 5,8% 14,7% 21,1%
20,7%
A 6,3% 15,4%
-2,9% 9,4%
0,8% 13,5%
-6,5% -5,5% -0,8% 11,6%
-18,9% -1,1%
-11% -11%
-10,2% 0,4%
-13,9%

-21,7%
189

B 58%
22%

-8% -9%
-34% -13%

Fig. 6.6. Dinamica indicilor metabolici în serul sangvin la pacienți cu parodontită cronică generalizată sub influența administrării intragingivale
a preparatului BioR®
Notă: A – modificări statistic neconcludente (p>0,05); B – modificări statistic concludente: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001.
 4,9%
A 2,5% 1,9%
16,7%
14%
-2,7% -7,6% -1,3% -0,3% 4,9% 13,8%
-1,7% -2,1% 11,4%
-5,2% -7,6% -2,2% -0,9%
-1,3% -0,6%
-1%
-7,9%
-4,8%

FATR*
190

GR***
24,8% CP*

6,1%
B
-16%

Fig. 6.7. Dinamica indicilor metabolici în serul sangvin la pacienți cu parodontită cronică generalizată sub influența administrării intramusculare
a preparatului BioR®
Notă: A – modificări statistic neconcludente (p>0,05); B – modificări statistic concludente: * - p<0,05; *** - p<0,001.
 A
9% 7% 26%
0% 1% 13% 25% 27%
-3%-15% 5% 1% 17%
-5% 10%
-25% -17% -6% 6%
2%
-4%

-7%
191

Catepsina D Catepsina B
nesedimentară* nesedimentară*
AAR**
MAO A*

B 75% C -29%
38% 57% -46%
33% 50% 76% -33%
-34%

Fig. 6.8. Dinamica indicilor metabolici în țesutul hepatic sub acțiunea preparatului BioR®, in vitro
Notă: A – modificări statistic nesemnificative (p>0,05); B – sporire statistic semnificativă; C – diminuare statistic semnificativă: * - p<0,05; ** - p<0,01; *** - p<0,001.
 A 14%16%
12% 23%
11% 18%
-1% 15%
-9% -12%-6% 10% 13%
-42% -10% -5% 7% 13%
-17%
-20% -20% -20%
-1%
192

AMP-aza* ADA-aza* G-SH redus*

Gama-GTP*
31%
31%
24%
33%
B C
-17%
-56% -21%
-36% -31% -39%

Fig. 6.9. Dinamica indicilor metabolici în țesutul cardiac sub acțiunea preparatului BioR®, in vitro
Notă: A – modificări statistic nesemnificative (p>0,05); B – sporire statistic semnificativă; C – diminuare statistic semnificativă: * - p<0,05; ** - p<0,01.
 Un șir de efecte sanogene, la nivel metabolic, ale preparatului BioR® se manifestă prin
creșterea statistic semnificativă a unor indici în țesutul cardiac: AMP-aza, ADA-aza (reflectă
sporirea metabolismului energetic); G-SH redus (creșterea rezistenței nespecifice de protecție
celulară la acțiunea peroxidanților și agenților citotoxici); γ-GTP (accentuarea efectelor anabolice
în miocard, transpunerea aminoacizilor prin membranele celulare, sinteza proteică).
Administrarea BioR®-ului, in vivo, a provocat micșorarea, în țesutul cardiac, a 18,2% din
indici (figura 6.9). Explicarea efectelor preparatului BioR®, cu diminuarea statistic semnificativă
a unor indici metabolici în țesutul cardiac, este mai dificilă.
Posibil, adenozindifosfataza (ADP) se micșorează prin mecanismele de susținere a
echilibrului ATP/ADP (sub influența BioR®-ului sunt tendințe de diminuare a ATP), iar reducerea
activității enzimelor, posibil, are caracter adaptiv în interacțiunea metabolică foarte complexă.
De menționat că efectele cantitativ direcționate ale BioR®-ului, expuse mai sus, reflectă
acțiunea sanogenă a preparatului, însă atât diminuarea, cât și sporirea indicilor metabolici, sub
acțiunea preparatului, au diferite semnificații, în funcție de valorile lor inițiale, caracterul
interacțiunii cu alți metaboliți etc.
Efectul cel mai important al BioR®-ului este cel modulator al proceselor metabolice. Acest
efect, în ordinea de creștere, se manifestă în felul următor: 67,7% (țesut hepatic) – 69,7% (țesut
cardiac) – 82,0% (ser sangvin, BioR® intragingival) – 87,5% (ser sangvin, BioR® intramuscular).
Acțiunea BioR®-ului se înscrie în cadrul conceptului acțiunii modulatoare al preparatelor
biologic active [19, 45, 335, 372]: modificările metabolice modulatoare se manifestă preponderent
prin schimbarea intensității proceselor metabolice, cu fluctuații care nu depășesc considerabil
parametrii medii; au un spectru larg, fără predominarea unui anumit efect metabolic; schimbările
modulatoare apar mai lent (minute, ore – comparativ cu secunde și milisecunde în procesele
neuromediatoare etc.); se manifestă la diferite nivele tisulare (structuri intracelulare, membrane
celulare, structuri extracelulare); modificările metabolice modulatoare au un rol de semnal pentru
activare/inhibare a altor sisteme metabolice; efectele modulatoare pot modifica sensibilitatea
diferitor receptori; în procesul acțiunii modulatoare nu apar efecte nocive, exprimate la nivel
metabolic.
Este de menționat că BioR®-ul provoacă unele efecte metabolice, care pot fi explicate prin
prezența unor substanțe active în componența preparatului (oligopeptide – 17%, aminoacizi liberi
– 9%, glucide – 8-10%, macro- și microelemente – 8-10%), fiind ingrediente indispensabile
proceselor metabolice.
Tratamentul complex, în baza conceptului elaborat, ameliorează esențial și funcțiile
sistemului cardiovascular, care corelează cu dinamica pozitivă a manifestărilor clinice ale

193
parodontitei cronice generalizate (figura 6.10).

10 12
8 10
6 *** 8
6 ***
4
4
2 2
0 0

IIP, BioR® i/g IIP, BioR® i/m

14 25
12
20
10
8 15 ***
6 10
4
2 5
0 0

IM, BioR® i/g IM, BioR® i/m

Fig. 6.10. Modificările indicelui integral parodontal (IIP) și indicelui miocardului (IM)
la pacienți cu parodontită cronică generalizată sub acțiunea tratamentului complex,
cu administrarea intragingivală (i/g) și intramusculară (i/m) a BioR®-ului
Notă: *** - diferențe statistic concludente (p<0,001) față de indicii înainte de tratament.

După cum s-a demonstrat, sub influența tratamentului stomatologic în asociere cu preparatul
BioR® se atestă o dinamică pozitivă a indicelui miocardului, care reflectă dereglările preclinice
ischemice în miocard. Sub influența tratamentului complex cu includerea preparatului BioR®, are
loc o diminuare considerabilă a dereglărilor ischemice, în comparație cu tratamentul fără BioR®.
Studiile noastre au demonstrat că căile de administrare a BioR®-ului, la pacienții cu parodontită
cronică, necesită o diferențiere în baza manifestărilor patologice, și anume, la pacienții cu
parodontită cronică fără dereglări ischemice în miocard, este eficientă administrarea intragingivală
a BioR®-ului; la pacienții cu parodontită cronică în asociere cu dereglări ischemice în miocard,
eficiența tratamentului este mai înaltă la administrarea intramusculară a preparatului BioR®.
După cum s-a demonstrat, nu doar inflamația structurilor dentoparodontale, dar și destrucția
lor, la persoane edentate, are o influență nocivă asupra cordului, cu manifestări preclinice
ischemice în miocard. Aceste date au o deosebită importanță pentru diagnosticul timpuriu și
corecția efectivă a dereglărilor cardiace. Manifestările preclinice ale dereglărilor cardiace, la
pacienții cu parodontită cronică și edentație, au fost în premieră evidențiate în studiile noastre.

194
Totodată, în ultimii ani, în literatură au apărut o serie de publicații în care se analizează diferite
aspecte și corelații ale parodontitei cronice cu dereglările cardiace manifestate clinic (maladia
cardiacă ischemică, infarctul miocardic, aritmiile cardiace, endocarditele etc.) [56, 72, 128, 162].

Pacientul stomatologic (gingivită, parodontită cronică, edentație parțială/totală)

Consultaţie
Anamneză cu dereglări/afectarea
primară la
cordului/sistemului cardiovascular
stomatolog

Consultație și diagnostic cardiologic (ECG

dispersion mapping etc.): evidențierea
Anamneză fără conexiunilor patogene unidirecționale,
dereglări ale bidirecționale și multidirecționale în sistemul
cordului și patologic parodontita–organ–țintă (cord)
sistemului
cardiovascular
Cordul fără Cordul cu
manifestări manifestări
patologice patologice

Tratament cardiologic, recomandări profilactice

Tratament stomatologic complex în viziunea conceptului parodontită–organ–țintă (cord)

Fig. 6.11. Algoritmul managementului multidisciplinar al pacienților cu parodontită cronică

generalizată și edentație parțială/totală, în viziunea conceptului parodontită–organ–țintă (cord).

Un argument important în favoarea acțiunii benefice și multilaterale a preparatului BioR®

este faptul că aceste efecte se manifestă nu doar în procesul tratamentului conservator al gingivitei
și parodontitei, dar și în tratamentul chirurgical – intervenției chirurgicale de elevare a planșeului
sinuzal. Includerea BioR®-ului în compozițiile materialelor de grefare, elaborate și implementate
de noi, ameliorează procesele de osteoregenerare și osteointegrare, diminuează procesele de
resorbție excesivă a osului alveolar, reducând rata complicațiilor intra- și postoperatorii.
În rezultatul studiilor efectuate, propunem algoritmul managementului multidisciplinar al
pacienților cu parodontită cronică generalizată și edentație (figura 6.11).

195
 Consultația stomatologică trebuie să includă, informații referitor la maladiile și dereglările
sistemului cardiovascular, la medicamentele prescrise etc.
Pacientul este instruit să respecte strict programul de tratament cardiologic (anticoagulante,
antihipertensive etc.). Pentru prevenirea complicațiilor cardiovasculare, tratamentul stomatologic
nu este indicat (cu excepția stărilor de urgență) în primele 6 luni după suportarea infarctului
miocardic.
În prima lună după infarctul miocardic, se aplică doar tratament stomatologic de urgență, cu
evitarea administrării anestezicelor locale, ce conțin epinefrină. Se creează condițiile necesare
pentru diminuarea stresului emoțional și de așteptare (premedicație, comunicare deschisă,
empatică, programarea vizitelor în prima jumătate a zilei, micșorarea duratei procedurilor
stomatologice etc.).
În caz de tratament cardiologic cu antihipertensive (betablocante etc.), se ia în calcul poziția
pacientului în fotoliu (poziție semisupină), relaxarea și calmarea psihoemoțională. Pacientul, la
finalizarea procedurii, va fi trecut în poziție ortostatică sub controlul și cu ajutorul personalului
medical.
Conform Dajani ș.a. [112], se evidențiază două nivele de risc al dereglărilor cardiovasculare,
care necesită măsuri de profilaxie, la realizarea tratamentului stomatologic: risc înalt (valve
cardiace protetice, endocardita infecțioasă în anamneză, malformații cardiace complexe); risc
moderat (afecțiuni cardiace reumatice, cardiomiopatia hipertrofică, prolapsul valvei mitrale,
malformații cardiace congenitale necomplexe).
Administrarea preparatelor farmacologice în tratamentul stomatologic, la pacienții cu
dereglari cardiovasculare, se va realiza cu precauție, în funcție de afecțiunile stomatologice și
tratamentul indicat de cardiolog.
La aplicarea anesteziei locale, se vor evita anestezicele, ce conțin epinefrină, însă, la
necesitate, se vor administra doze minime, ce nu depășesc 0,04 mg.
La apariția accesului de stenocardie, se va administra nitroglicerina sublingual la fiecare 5
minute, iar dacă durerile persistă 15 minute și mai mult, pacientul va fi consultat de urgență la
cardiolog. În caz de necesitate, se administrează oxigen 3 l/min, prin mască.
În programul de management stomatologic al pacienților cu afecțiuni cardiace sunt incluse
următoarele măsuri de profilaxie: micșorarea duratei de așteptare; proceduri terapeutice de scurtă
durată (nu mai mult de 30 minute); programare în prima jumătate a zilei; monitorizarea funcțiilor
vitale (tensiune arterială, puls, respirație etc.); folosirea premedicației, în special la persoane
anxioase (5-10 mg diazepam, înainte de somn și cu o oră înainte de procedura de tratament
stomatologic); pacientul este informat despre obligativitatea de a avea la îndemână remediile

196
medicamentoase recomandate de cardiolog (nitroglicerina etc.).
Alți autori recomandă programarea vizitelor cu evitarea orelor de dimineață și de seară,
deoarece multe dereglări cardiovasculare se acutizează anume în aceste perioade ale zilei [138].
Tratamentul stomatologic al parodontitelor cronice și edentației, prin prisma conceptului
propus, este o paradigmă care deschide noi perspective în dezvoltarea stomatologiei
interdisciplinare/multidisciplinare și individualizate, bazate pe principii care scot în evidență
legitățile fundamentale existente între afecțiunile stomatologice, starea generală a organismului,
metabolism și organele interne implicate multidirecțional în procesul patologic.

197
 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI PRACTICE

CONCLUZII GENERALE
1. La 78,6% din pacienții cu parodontită cronică gravă sunt prezente manifestări preclinice ale
sinuzitei, confirmate prin îngroșarea membranei Schneider, mai mult de 2 mm. Frecvența de
indentație este aproximativ egală la pacienți cu parodontită cronică ușoară (55%), medie
(57,1%) și gravă (64,3%); indentația bilaterală provoacă creșterea gravității parodontitei;
gradul de proeminare a rădăcinilor dentare în sinusul maxilar corelează cu grosimea
membranei Schneider.
2. Dereglările preclinice ischemice în miocard se manifestă în 85% cazuri la pacienții cu
parodontită cronică (agravate de proba masticatoare și procedura de igienizare orală) și în
62,7% cazuri la cei cu edentație. În sistemul patologic parodontita–organ–țintă (cord), cu
manifestări clinice și preclinice, are loc interacțiunea factorilor patogeni/sanogeni genetici,
bacterieni, umoral-metabolici, toxici și neurogeni.
3. Acțiunea sanogenă a preparatului BioR®, stabilită în baza indicilor metabolici, in vitro (țesut
hepatic, cardiac) și in vivo, este determinată de mecanismele antioxidante, antiradicalice,
membrano-stabilizante și lizozomotrope, cu sporirea potențialului celular cardioprotector și
hepatoprotector; efectul BioR®-ului la nivel metabolic se manifestă preponderent prin acțiunea
sanogenă modulatoare.
4. Optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice se realizează în funcție de
gravitatea maladiei, prezența/absența dereglărilor ischemice preclinice în miocard și forma de
administrare a BioR®-ului (spray, intragingival, intramuscular).
5. Asocierea Bio-Oss-ului cu preparatul BioR®, în experiențe pe animale și la pacienții operați
(intervenția chirurgicală de elevare a planșeului sinuzal), diminuează procesele resorbției
osoase excesive, reduce complicațiile intra- și postoperatorii.
6. La pacienții edentați se manifestă anumite particularități cantitative ale membranei Schneider,
asociate cu perioadele pre- și postoperatorii (intervenția chirurgicală de elevare a planșeului
sinuzal), cu indicii densității osului alveolar și cu procesele de osteoresorbție postoperatorie.
7. În baza conceptului ocluzal VieSID – Dezocluzia consecutivă cu dominantă canină, se obține
optimizarea tratamentului prin aplicarea principiilor de individualizare, direcționare,
complexității, cu corelarea parametrilor personalizați, ocluzali și mandibulocranieni; eficiența
reabilitării ocluziei, în corelație cu diminuarea dereglărilor preclinice ischemice în miocard,
crește în ordinea aplicării metodelor de tratament: convențională–conformativă–reorganizată.
8. Optimizarea tratamentului complex, direcționat, individualizat a parodontitei cronice și al

198
 edentației se realizează în baza conceptului elaborat: parodontită–organ–țintă (cord), cu
efectuarea diagnosticului și acțiunii terapeutice concomitente asupra sistemului stomatognat,
stării generale a organismului, metabolismului, organelor parodontită-țintă; pentru optimizarea
programelor de tratament complex, se includ substanțe biologic active (BioR®), cu spectru larg
de acțiune sanogenă.
9. Rezultatele principiale noi obținute au permis elaborarea conceptului parodontită–organ–țintă
(cord) și optimizarea tratamentului complex al parodontitei cronice generalizate, edentației
parțiale și totale, în baza acțiunii terapeutice complexe și concomitente asupra sistemului
stomatognat, stării generale a organismului, metabolismului și activității organelor
parodontită-țintă.

RECOMANDĂRI PRACTICE
1. În baza conceptului elaborat parodontită–organ–țintă (cord), studiile ulterioare clinice și
experimentale vor evidenția rolul altor organe în calitate de țintă a procesului parodontal și
căile patogene/sanogene de interacțiune, ceea ce va permite optimizarea diagnosticului și a
tratamentului complex.
2. Pentru diagnosticarea parodontitei cronice, de rând cu metodele tradiționale clinico-
instrumentale și radiologice, se recomandă identificarea agenților bacterieni, în special în
cazurile rezistente la tratament, aplicarea indicilor integrali elaborați: indicele integral
parodontal (suma indicilor parodontali: PMA+ OHI-S +PBI+MD+IP), indicele E50 – indicele
de înjumătățire (zile) a gravității manifestărilor clinice și determinarea grosimii membranei
Schneider.
3. Depistarea indentației bilaterale în sinusul maxilar la pacienții cu parodontită cronică
generalizată reflectă manifestări mai grave ale maladiei și necesită monitorizarea pacienților
pentru profilaxia recidivelor. Evidențierea indentației în sinusul maxilar a premolarului II,
molarilor II și III la pacienții cu parodontită cronică generalizată necesită un tratament complex
mai intensiv, deoarece aceste indentații corelează cu o gravitate mai mare a parodontitei
cronice. Influența indentației molarului II asupra indicilor cantitativi ai membranei Schneider
se manifestă mai pronunțat în comparație cu alți dinți cu rădăcini indentate, ceea ce are
importanță în diagnosticul sinuzitelor preclinice.
4. Depistarea dereglărilor ischemice preclinice în miocard la pacienții cu parodontită cronică
generalizată se realizează prin aplicarea ECG dispersion mapping, în timpul probei prin
masticare (specificitatea 79,1%) și procedurii de igienizare orală profesională.

199
5. Pentru optimizarea tratamentului gingivitei și parodontitei cronice, se recomandă alegerea
adecvată a căilor de administrare a BioR®-ului: BioR® spray bucal – în gingivite cronice;
BioR® intragingival – în parodontite cronice fără dereglări ischemice preclinice în miocard;
BioR® intramuscular – în parodontite cronice în asociere cu dereglări ischemice preclinice în
miocard.
6. La pacienții cu parodontită cronică generalizată asociată cu dereglări metabolice sistemice,
hepatice și cardiace, în tratamentul complex se include preparatul BioR®, cu scopul de a spori
potențialul celular de hepatoprotecție/cardioprotecție și a mări efectele antiinflamatoare.
7. Pentru tratamentul gingivitelor și parodontitelor cronice, al edentației și altor afecțiuni
stomatologice, se recomandă aplicarea remediilor medicamentoase cu includerea BioR®-ului
în formă de gel (Brevet de invenție nr. 3905 G2 2008.05.07) și peliculă medicamentoasă
biosolubilă (Brevet de invenție nr.3904 G2 2008.05.07).
8. Pentru optimizarea intervenției chirurgicale de elevare a planșeului sinuzal, diminuarea
resorbției excesive a osului alveolar și complicațiilor intra- și postoperatorii, se recomandă
aplicarea compoziției brevetate: os autogen, Bio-Oss, fibrină îmbogățită cu trombocite, BioR®
(Brevet de invenție nr. 2877 G2 2005.10.31 și nr. 2856 G2 2005.09.30).
9. Se recomandă reabilitarea ocluziei și diminuarea dereglărilor ocluzale subiective, la pacienți
cu parodontită cronică generalizată și edentație, prin aplicarea personalizată a metodei de
tratament reorganizat, în baza conceptului modern VieSID – Dezocluzia consecutivă cu
dominantă canină; la pacienții cu disfuncții temporomandibulare, se recomandă metoda de
tratament protetic, cu utilizarea gutierelor ocluzale (Brevet de invenție nr. 721 Z 2013.06.04);
confecționarea punților dentare cu utilizarea suporturilor implantate (Brevet de invenție nr.
2603 G2 2004.11.30 și 698 Z 2013.11.30).
10. Conform conceptului parodontită–organ–țintă (cord), se recomandă monitorizarea factorilor
de risc ai dereglărilor cardiovasculare în procesul tratamentului stomatologic; consultația
stomatologică trebuie să includă informații referitor la maladiile și dereglările sistemului
cardiovascular, medicamentele prescrise de cardiolog etc. La pacienți cu parodontită cronică
generalizată și edentație, cu IM patologic, se recomandă crearea condițiilor necesare pentru
diminuarea stresului, administrarea preparatelor farmacologice cu precauție, anestezia locală
cu utilizarea dozei minime de epinefrină (care nu depășește 0,04 mg) și folosirea premedicației,
în special la persoane anxioase (5-10 mg diazepam înainte de somn și cu o oră înainte de
procedura de tratament stomatologic).

200
 BIBLIOGRAFIE
Surse bibliografice în limba română
1. Bordeniuc Gh., Fala V., Gribenco V. Conceptele ocluzale actuale în terapia protetică
implantară fixă. În: Medicina Stomatologică. Chișinău, 2014, nr. 2 (31), p. 54.
2. Bratu E., Bratu D. Stabilitatea și mobilitatea implantelor dentare – criterii de apreciere a
succesului sau eșecului terapeutic. Timișoara: Editura Eurostampa, 2009, 176 p.
3. Brevet de invenție nr. 2856 G2, MD. Material pentru osteoplastie (variante) / Fala Valeriu,
Burlacu Valeriu, Gligor Călin, Fala Valentina, (MD). Cererea depusă 29.03.2005, BOPI nr.
9/2005
4. Brevet de invenție nr. 3904 G2, MD. Compoziție pentru peliculă medicamentoasă biosolubilă
pentru tratamentul afecțiunilor parodonțiului și al leziunilor mucoasei cavității bucale
(variante) / Fala Valeriu, Burlacu Valeriu, Rudic Valeriu, Fala Valentina, (MD). Cererea
depusă 07.05.2008, BOPI nr. 5/2009
5. Brevet de invenție nr. 3905 G2,
MD. Remediu medicamentos cu acțiune prelungită sub formă
de gel pentru tratamentul afecțiunilor parodonțiului (variante) / Fala Valeriu, Burlacu Valeriu,
Rudic Valeriu, Fala Valentina, (MD). Cererea depusă 07.05.2008, BOPI nr. 5/2009
6. Brevet de invenție nr. 3938 G2, MD. Metodă de tratament al parodontitei marginale cronice /
Fala Valeriu, Cazacu Igor, Nistor Lilian, Guban Liviu, Căldare Roman, Fala Valentina (MD).
Cererea depusă 05.07.2008, BOPI nr. 7/2009
7. Brevet de invenție nr. 424 Z, MD. Metoda de tratament al afecțiunilor parodonțiului / Fala
Valeriu, Chiriac Ala, Timonin Alexandr, Fala Valentina (MD). Cererea depusă 06.09.2009,
BOPI nr. 10/2011
8. Brevet de invenție nr. 697 Z, MD. Metodă de suplinire a edentației parțiale adiacente punții
dentare / Fala Valeriu, Pântea Vitalie, Gribenco Vitalie, Nistor Lilian, (MD). Cererea depusă
03.05.2013, BOPI nr. 11/2013
9. Brevet de invenție nr. 698 Z, MD. Metodă combinată de fixare a punților dentare cu utilizarea
suporturilor implantare / Fala Valeriu, Pântea Vitalie, Gribenco Vitalie, Nistor Lilian (MD).
Cererea depusă 03.05.2013, BOPI nr. 11/2013
10. Brevet de invenție nr. 721 Z, MD. Metodă de tratament protetic al disfuncțiilor temporo-
mandibulare/ Fala Valeriu, Gribenco Vitalie, Pântea Vitalie, Nistor Lilian (MD). Cererea
depusă 04.06.2013, BOPI nr. 1/2014
11. Burlacu V. ș.a. Procedura de tratament al unor procese inflamatorii pulpare și parodontale. În:
Materialele conferinței științifico-didactice anuale a ULIM, Chișinău, 1997, p. 128.
12. Burlacu V., Fala V., Cartaleanu A., ș.a. Tratament modern al paradontitei marginale. În: Anale
științifice ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, vol. IV.
Chișinău, 2012, p. 476-481.
13. Cartaleanu A. Procedura de protejare a pulpei în cadrul cariei și pulpitei (cu Biostim și Biostim-
2). În: Zilele USMF ”Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 1997, p. 459.
14. Cartaleanu A., Burlacu V., Ursu E. Dinamica fosfatazelor sangvine în cadrul tratamentului

201
 imunomodulator a pulpitei acute. În: Zilele USMF ”Nicolae Testemițanu”, 1998, p. 475.
15. Cartaleanu A., ș.a. Aplicarea preparatelor de origine microbiană la tratarea cariei și pulpitei.
În: Culegere de materiale ale conferinței științifice anuale consacrate semicentenarului
Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, 1995, p. 437.
16. Ciobanu S. Tratamentul complex în reabilitarea pacienților cu parodontită marginală cronică.
Chișinău: Almor-Plus, 2012, 183 p.
17. Cobeț V. Reactivitatea de efort a cordului și a sistemului coronarian în insuficiența cardiacă
experimentală și efectul de corecție al remediilor naturale. Autoref. dis. doctor hab., Chișinău,
2011, 49 p.
18. Costru T. Unele particularități ale morbidității stomatologice la angajații fabricilor de vin.
Culegere de materiale ale conferinței științifice anuale USMF „Nicolae Testemițanu”, ,
Chișinău, 1999, p. 451.
19. Fala V. BioR – baza optimizării proceselor de regenerare tisulară. Chișinău: Sirius, 2014, 256
p.
20. Fala V. Corelația indicilor cantitativi ai membranei Schneider, indentației și manifestărilor
clinice ale parodontitei cronice (opțiuni diagnostice). În: Medicina alternativă, 2014, nr. 3, p.
15-22, Cat. B.
21. Fala V. Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor parodontale cronice. In: Medicina alternativă,
2014, nr. 3, p. 53-60.
22. Fala V. Etiopatogenia afecțiunilor parodontale (interacțiunea sistemelor stomatognat-
extrastomatognate). În: Medicina alternativă, 2014, nr. 3, p. 42-53.
23. Fala V. Optimizare estetică a punților dentare cu utilizarea suporturilor implantate în regiunea
frontală. În: Medicina Stomatologică. În: Chișinău, 2009, nr. 3(12), p. 67-71.
24. Fala V., Bolun R., Burlacu V. Utilizarea aparatului Vector în tratamentul parodontitei
marginale cronice În: Medicina Stomatologică. Chișinău, 2010, nr. 3(16), p. 38.
25. Fala V., Burlacu V. Axiografia – principiul de bază al optimizării ocluziei. În: Buletinul
Academiei de Știință a Moldovei, 2012, nr. 2(34), p. 59-71.
26. Fala V., Cazacu I., ș.a. Tratament modern complex al parodontitei marginale cronice. În:
Medicina Stomatologică. Chișinău, 2008, nr. 2(7), p. 43.
27. Fala V., Gribenco V., Pântea V., Nistor L., Cazacu I., Bolun R., Golovin B. Tratamentul
complex al afecțiunilor parodonțiului asociate cu edentații parțiale. În: Medicina
Stomatologică, 2014, nr.1 (30), p. 22-31.
28. Fala V., Gribenco V., Pântea V., Nistor L., Cazacu I., Bolun R., Golovin B. Tratamentul
complex al afecțiunilor parodonțiului asociate cu edentații parțial (Partea II). In: Medicina
Stomatologică, 2014, nr. 2 (31), p. 36-48.
29. Forna N. Abordări interdisciplinare în medicina dentară. Editura Demiurg, 2013, 265p.
30. Forna N. și colab. Actualități în clinica și terapia edentației parțial întinse. Tratat de protetică
dentară. Iași: Editura UMF „Gr. T. Popa”, 2008. 610 p.
31. Ghicavîi V., Nechifor M. Farmacoterapia afecțiunilor stomatologice. Chișinău, 2014, 611 p.

202
32. Ghinda S. Acțiunea preparatului BioR în eficacitatea imunoreabilitării pacienților cu hepatită
cronică virală B. În: Curierul medical, 2010, nr. 3 (315), p. 178-180.
33. Gudumac V., Tagadiuc O., Rîvneac V. et al. Investigații biochimice. Elaborare metodică.
Micrometode. Vol. II, Ch., 2010. p. 104.
34. Gudumac V., Ursu E. Estimarea dinamicii markerilor specifici metabolismului tisular în
cazurile de periodontită apicală supusă tratamentului cu preparatul Biostim (BioR). Anale
științifice ale USMF ”Nicolae Testemițanu”, 2005, V. III-B, p. 470 – 475.
35. Gumeniuc A., Topalo V. Principii de alegere a numărului optimal de implante în diferite tipuri
de edentații. În: Medicina Stomatologică, 2011, nr. 20, p. 62-73.
36. Lacusta V., Fala V. Conceptul parodontita-organ (cord)-țintă – o nouă paradigmă în medicina
parodontală. În: Medicina alternativă, 2014, nr. 3, p. 23 – 38.
37. Lacusta V., Lupan I., Fala V. Paradigma medicinii integrative în parodontologia modernă. In:
Akademos, 2015, nr. 2, p.111-116.
38. Lupan I., Fala V. Reabilitarea ocluzală a pacienților cu disfuncții musculo-articulare prin
aplicarea tehnologiilor digitale modern. Congresul Internațional al XVIII-lea al Uniunii
Naționale a Asociațiilor Stomatologice, București, 2014.
39. Mârțu S. Medicina parodontală – concept profund medical în stomatologie. În: Rom. J.
Periodont, 2010, vol. 1(1), p. 7-16.
40. Nechifor M. Lipoxine, hepoxine, izoprostani. Implicații normale, patologice și terapeutice.
Iași, Polirom: 1996, 173 p.
41. Nicolae V. Abordări chirurgicale în implantologie orală. Sibiu, Ed. Univ. “Lucian Blaga”:
2009, 240 p.
42. Nicolau Gh. ș.a. Unele particularități ale materialelor de regenerare osoasă utilizată în
implantologie. Medicina Stomatologică, 2010, nr. 1(14), p. 57-59.
43. Postolachi I și colab. Protetică dentară. Chișinău, Editura „Știința”: 1993, 445 p.
44. Rudic V. BioR - Studii biomedicale şi clinice. Monografie,Chişinău, 2007, 376 pag.
45. Rudic V., Gudumac V., Gulea A., Nicolau Gh. ș.a. Valorificarea formelor medicamentoase de
BioR în stomatologie. În: Intellectus. Chișinău, 2006, nr. 4, p. 47-52. Categoria B.
46. Rudic V., Uncuța D. Remedies new antiviral treatment and prophylaxis of oral herpes.
European Exhibition Creativity Innovation. În: Catalog oficial. Chișinău, 2012, p. 88.
47. Șcerbatiuc D., Iovu G. Disfuncțiile articulației temporomandibulare. În: Medicina
Stomatologică, nr. 2 (31), 2014, p. 13-20.
48. Tagadiuc O., Gudumac V., Nastas I. Cercetările pe animale din perspectivă bioetică. În:
Materialele Conferinței a XI Științifice Internaționale „Bioetica, economia și medicina în
strategia de asigurare a securității umane”. Chișinău, CEP Medicina: 2006, p. 60–64.
49. Topalo V., Gumeniuc A. Tratamentul implantologic al edentațiilor intercalate. În: Principii și
metode ale stomatologiei moderne. Culegere de lucrări științifice consacrată aniversării 60 de
ani ai IMSP CSM Chișinău. Chișinău, 2005, p. 59.
50. Topor B. Materiale plastice combinate din matrice osoasă și țesuturi embrionare (cercetare

203
 experimentală clinică în ortopedie, traumatologie și chirurgie). Teza de dr. habilitat în
medicină. Moscova, 1991, p. 354.
51. Uncuța D. BioR gel și Valtrex în tratamentul complex al herpesului labial și perioronazal. În:
Medicina Stomatologică. Chișinău, 2008, nr. 2 (7), p. 67-70. Categoria C.
52. Ursu E. ș.a. Unele aspecte comparative ale tratamentului reparativ al parodontitei cronice
apicale. În: Materialele Conferinței științifico-didactice anuale a ULIM, Chișinău, 1998, p.
180-181.
53. Ursu E. Utilizarea în tratamentul parodontitelor cronice apicale a preparatelor de origine
microbiană. Zilele USMF ”Nicolae Testemițanu”, Chișinău, 1998, p. 415.
54. Ursu I., Gribenco V., Fala V. Avantajele diagnosticului funcțional-instrumental în reabilitările
ocluzale la pacienții cu edentații terminale. În: Medicina Stomatologică. Chișinău, nr. 2 (31),
2014, p. 63.
Surse bibliografice în limba engleză
55. Abdulazim A. et al. Trigeminocardiac reflex in neurosurgery – current knowledge and
prospects. Explicative Cases of Controversial Issues in Neurosurgery, edited by Signorelli F.,
2012, p. 1-16.
56. Abnet C. et al. Tooth loss is associated with increased risk of total death and death from upper
gastrointestinal cancer, heart disease, and stroke in a Chinese population-based cohort. In: Int.
J. Epidemiol., 2005, vol. 34, p. 467–474.
57. Aimetti M. et al. Correlation between gingival phenotype and schneiderian membrane
thickness. In: Int. J. Oral Maxillofac Implants, 2008, vol. 23, p. 1128-1132
58. Akamatsu Y., Yamamoto T. et al. Porphyromonas gingivalis induces myocarditis and/or
myocardial infarction in mice and IL-17A is involved in pathogenesis of these diseases. In:
Archives of oral biology, 2011, vol. 56(11), p. 1290-1298.
59. Amar S., Han X. The impact of periodontal infection on systemic diseases. In: Med. Sci. Monit,
2003, vol. 9, p. 291–299.
60. Angeli F., Verdecchia P. et al. Association between periodontal disease and left ventricle mass
in essential hypertension. In: Hypertension, 2003, vol. 41, p. 488–492.
61. Anusavice K., Phillips R. Phillips' science of dental materials. Saunders, Phialadelphia, 2012,
592 p.
62. Arakeri G., Arali V. A new hypothesis of cause of syncope: trigeminocardiac reflex during
extraction of teeth. In: Med. Hypotheses, 2009, vol. 74, p. 248-251.
63. Arakeri G., Raghuram C. Arakeri’s reflex: an alternative pathway for dento-cardiac reflex
mediated syncope. In: Dental Hypotheses, 2010, vol. 1(1), p. 9-12.
64. Ashigaki N. et al. Periodontal bacteria aggravate experimental autoimmune myocarditis in
mice. In: Am. J. Physiol. Heart. Circ. Physiol., 2013, vol. 304, p. 740-748.
65. Atasayar S., Orhan H., Özgüneș H. Malondialdehyde quantification in blood plasma of tobacco
smokers and non-smokers. In: FABAD J. Pharm Sci., 2004, vol. 29, p. 15-19.
66. Atieh M. Photodynamic therapy as an adjunctive treatment for chronic periodontitis: a meta-

204
 analysis. In: Lasers Med. Sci., vol. 25, p. 605-613.
67. Azarpazhooh A., Leake J. Systematic review of the association between respiratory diseases
and oral health. In: Journal of periodontology, 2006, vol. 77(9), p. 1465-1482.
68. Bagán J., Alapont L. et al. Dental and salivary alterations in patients with liver cirrhosis: a
study of 100 cases. In: Med. Clin. (Barc), 1998, vol. 111, p. 125-128.
69. Bajrani-Mougeot F. et al.. Diverse and novel oral bacterial species in blood following dental
procedures. In: J Clin Microbiol, 2008, vol. 46, p. 2129-2132.
70. Barrett A., Kirschke H., Catepsin B, catepsin H and catepsin L. In: Metods in enzymology,
1981, vol. 80, p. 535-561.
71. Barros S., Offenbacher S. Modifiable risk factors in periodontal disease. In: Periodontology
2000, 2014, vol. 64(1), p. 95-110.
72. Beck J., Garcia R. Periodontal disease and cardiovascular disease. In: J. Periodontol, 1996,
vol. 67(1), p. 123-137.
73. Bernhardt A., et al. Novel ceramic bone replacement material Osbone® in a comparative in
vitro study with osteoblasts. In: Clin. Oral Impl. Res., 2011, vol. 22(6), p. 651-657.
74. Blagosklonny M. Selective anti-cancer agents as anti-aging drugs. In: Cancer Biol Ther. Dec
1, 2013, vol. 14(12), p. 1092–1097.
75. Blaizot A. et al. Periodontal diseases and cardiovascular events: meta‐analysis of observational
studies. In: Int. Dent. J., 2009, vol. 59(4), p. 197-209.
76. Blum A. et al. Periodontal care may improve endothelial function. In: Euro. J. Int. Med., 2007,
vol. 18(4), p. 295-298.
77. Bochniak M., Kusiak A. Oral hygiene levels and oral cavity pro-health behaviours of patients
with cardiovascular diseases. In: Dental Forum, 2015, vol. 41(2), p. 25-32.
78. Bohley P. Intracellular protein breakdown VIII. The use of double-labeled proteins as
substrates. In: Acta Biol Med. Germ. 1976, vol. 35, p. 301-307.
79. Bohluli B. et al. Trigeminocardiac reflex: a MaxFax literature review. In: Oral Surgery, Oral
Medicine, Oral Pathology, Oral Radiology, Endodontol., 2009, vol. 108(2), p. 184-188.
80. Boldyrev A. A. Carnosine as Natural Antioxidant and Neuroprotector. Free Radicals, Nitric
Oxide and Inflamation. Amsterdam: IOS Press., 2003, p. 202-217.
81. Borkakoti N. Matrix metalloproteinases: variation on a theme. In: Progr. Bioph. Molec. Biol.,
1998, vol. 70(1), p. 73-94.
82. Boronat-López A., Peñarrocha-Diago M. Resonance frequency analysis after the placement of
133 dental implants. In: Med. Oral. Patol. Oral. Cir. Bucal., 2006; vol. 3(11), p. 272−276.
83. Boutin A. et al. Treatment of Periodontal Disease and Prevention of Preterm Birth: Systematic
Review and Meta-analysis. In: Am. J. Perinatol., 2013, vol. 30(7), p. 537-544.
84. Bradley S. Bone augmentation techniques. In: J. Periodontal., 2007, nr. 3, p. 377-390.
85. Brånemark P., Hansson B., Adell R., et al. Osseo-integrated implants in the treatment of the
edentulous jaw. In: Scand. J. Plast. Reconstr. Surg., Suppl. 1977, vol. 16(1), p. 1-132.
86. Brodala N., Bellinger D. et al. Porphyromonas gingivalis bacteremia induces coronary and

205
 aortic atherosclerosis in normocholesterolemic and hypercholesterolemic pigs. In:
Arterioscler. Thromb. Vasc. Biol., 2005, vol. 25, p. 1446–1451.
87. Browaeys H., Bouvry P., De Bruyn, H. A literature review on biomaterials in sinus
augmentation procedures. In: Clin. Impl. Dent. Res., 2007, vol. 9(3), p. 166-177.
88. Brunsvold M., Nair P., Oates T. Jr. Chief complaints of patients seeking treatment for
periodontitis. In: J. Am. Dent. Assoc., 1999, vol. 130, p. 359–364.
89. Burgett F., Ramfjord S., Nissle R. et al. A randomized trial of occlusal adjustment in the
treatment of periodontitis patients. In: J. Clin. Periodontol., 1992, vol. 19, p. 381–387.
90. Burt B. Epidemiology of periodontal diseases. In: J. Periodontol., 2005, vol. 76, p.1406–1409.
91. Busenlechner D. et al. Resorption of deproteinized bovine bone mineral in a porcine calvaria
augmentation model. In: Clin. Oral Implants Res., 2012, vol 23, no 1, p. 95-99.
92. Buser D. Optimizing esthetics for implant restorations in the anterior maxilla: Anatomic and
surgical considerations. In: Int. J. Oral Maxillofac. Impl., 2004, vol. 19 (suppl), p. 43-61.
93. Buser D., Dula K., Belser U. et al. Localized ridge augmentation using guided bone
regeneration. In: Int. J. Periodontics Restorative Dent., 1995, vol. 15, p. 11-29.
94. Cairo F. et al. Periodontal pathogens in atheromatous plaques. A controlled clinical and
laboratory trial. In: J. Periodontal. Res., 2004, vol. 39, p. 442–446.
95. Caneva M. et al. Deproteinized bovine bone mineral in marginal defects at implants installed
immediately into extraction sockets: an experimental study in dogs. In: Clinical Oral Implants
Research. 2012, vol. 23(1), p. 106-112.
96. Casarin R. et al. The combination of amoxicillin and metronidazole improves clinical and
microbiologic results of one-stage, full-mouth, ultrasonic debridement in aggressive
periodontitis treatment. In: J. Periodont., 2012, vol. 83(8), p. 988-998.
97. Chackartchi T. et al. Sinus floor augmentation using large (1–2 mm) or small (0.25–1 mm)
bovine bone mineral particles: a prospective, intraindividual controlled clinical, micro-
computerized tomography and histomorphometric study. In: Clinical Oral Implants Research.
2011, vol 22(5), p. 473-480.
98. Chapple I., Genco R. Diabetes and periodontal diseases: consensus report of the Joint
EFP/AAP Workshop on Periodontitis and Systemic Diseases. In: J. Clin. Periodont., 2013, vol.
40, p. 106-112.
99. Chi H. et al. Interleukin-1 receptor signaling mediates atherosclerosis associated with bacterial
exposure and/or a high-fat diet in a murine apolipoprotein E heterozygote model:
pharmacotherapeutic implications. In: Circulation, 2004, vol. 110, p. 1678–1685.
100. Chiang A, Massagyue J. Molecular basis of metastasis. In: New England Journal of
Medicine, 2008, vol. 359, p. 2814-2823.
101. Chiapasco M. et al. Alveolar distraction osteogenesis for the correction of vertically
deficient edentulous ridges: A multicenter prospective study on humans. In: Int. J. Oral
Maxillofac. Implants, 2004, vol. 19, p. 399-407.
102. Chipaila N. et al. Graftless sinus augmentation technique with contextual placement of

206
 implants: a case report. Journal of medical case reports, 2014, vol. 8(1), p. 437.
103. Choi Y. et al. Association between periodontitis and impaired fasting glucose and diabetes.
Diabetes Care, 2011, vol. 34(2), p. 381-386.
104. Chopra P. Homeopathy as Holistic Alternative Therapy in Periodontal Patients. In: Int.
Journal of Contemporary Dentistry, 2012, vol. 3(3), 4 p.
105. Choukroun J, Adda F, Schoeffler. An opportunity in perio-implantology: the PRF. In:
Implantodontie, 2001, vol. 42, p. 55-62.
106. Chun Y., Chun K., Olguin D., Wang H. Biological foundation for periodontitis as a
potential riskfactor for atherosclerosis. In: J. Periodontal Res., 2005, vol. 40, p. 87–95.
107. Colli V., Okamoto R., Spritzer P. Oxytocin promotes bone formation during the alveolar
healing process in old acyclic female rats. In: Archives of oral biology, 2012, vol. 57(9), p.
1290-1297.
108. Consoli G. et al. Occlusal trauma in mixed dentition: literature review. In: European
Journal of Paediatric Dentistry, 2013, vol. 14(1), p. 47-50.
109. Cooke J. The endothelium: a new target for therapy. In: Vasc Med. 2000; vol. 5, p. 49-53.
110. Corchuelo J. Sensitivity and specificity of an index of oral hygiene community use in
relation to three indexes commonly used in measuring dental plaque. In: Colombia MéDica,
2011, vol. 42(4), p. 448-457.
111. Cristalli G. et al. Adenosine deaminase: Functional implications and different classes of
inhibitors. In: Medicinal Research Reviews, 2001, vol. 21(2), p. 105–128.
112. Cullinan M., Ford P., Seymour G. Periodontal disease and systemic health: current status.
In: Australian Dental Journal, 2009, vol. 54(S1), p.62-69.
113. Dahlén G. et al. Oral microbiology and Immunology. Munksgård Danmark (Copenhagen),
2012, 350 p.
114. Dajani A., Taubert K., Wilson W. Prevention of bacterial endocarditis. Recommendations
by the American Heart Association. In: Circulation, 1997, vol. 96, p. 358-366.
115. Dao-Fu D. et al. Overexpression of catalase targeted to mitochondria attenuates murine
cardiac aging. In: Circulation, 2009, vol. 119(21), p. 2789–2797.
116. Darveau R. Periodontitis: a polymicrobial disruption of host homeostasis. In: Nature
Reviews Microbiology, 2010, vol. 8(7), p. 481-490.
117. Davies S., Gray R., James J. Occlusal considerations in periodontics. In: Br. Dent. J., 2001,
vol. 191, p. 597–604.
118. Dawra R. et al. Erythrocyte glutathione and its metabolizing enzymes in bovine urinary
bladder cancer. In: Cancer Letters, 1989, vol. 48, p. 143-146.
119. de Oliveira R. et al. Assessments of trabecular bone density at implant sites on CT images.
In: Oral Surg. Oral Med. Oral Path. Oral Radiolog. Endodontol, 2008, vol. 105(2), p. 231-238.
120. Deo V., Bhongade M. Pathogenesis of periodontitis: role of cytokines in host response. In:
Dentistry today, 2010, vol. 29(9), p. 60-62.
121. Deshpande R., Khan M., Genco C. Invasion of aortic and heart endothelial cells by

207
 Porphyromonas gingivalis. In: Infect. Immun., 1998, vol. 66, p. 5337–5343.
122. Desvarieux M. et al. Periodontal microbiota and carotid intima-media thickness: the Oral
Infections and Vascular Disease Epidemiology Study (INVEST). In: Circulation, 2005, vol.
111, p. 576–582.
123. Domingues R. et al. Influence of combined oral contraceptives on the periodontal
condition. In: Journal of Applied Oral Science, 2012, vol. 20(2), p. 253-259.
124. Dorn J., Genco R., Grossi S. et al. Periodontal disease and recurrent cardiovascular events
in survivors of myocardial infarction (MI). In: J. Periodontol., 2010, vol. 81, p. 502–511.
125. Drangsholt M. A new causal model of dental diseases associated with endocarditis. In:
Ann. Periodontol., 1998, vol. 3, p. 184–196.
126. Eke P. Prevalence of periodontitis in adults in the United States: 2009 and 2010. In: Journal
of Dental Research, 2012, vol. 10(91), p. 914-920.
127. Ekuni D., Tomofuji T., Morita M. Periodontitis and Atherosclerosis. In: Studies on
Periodontal Disease, 2014, Springer, New York, p. 183-195.
128. Elter J. et al. Relationship of periodontal disease and toothloss to prevalence of coronary
heart disease. In: J. Periodontol., 2004, vol. 75, p. 782–790.
129. Elter J. et al. The effects of periodontal therapy on vascular endothelial function: a pilot
trial. In: Am. Heart J., 2006, vol. 151, p. 41–47.
130. Engebretson S., Lamster I., Elkind M. Radiographic measures of chronic periodontitis and
carotid artery plaque. In: Stroke, 2005, vol. 36, p. 561–566.
131. Erakat M. et al. Immediate loading of splinted locking-taper implants: 1 year survival
estimates and risk factors for failure. In: Int. J. Oral Maxillofac. Impl., 2008, vol. 23, p. 105-
110.
132. Esposito M. et al. Biological factors contributing to failures of osseointegrated oral
implants. Success criteria and epidemiology. In: Eur. J. Oral Sci., 1998, vol. 106, p. 527-551.
133. Feres M. Systemic antibiotics in the treatment of periodontitis. In: Periodontol. 2000, 2015,
vol. 67(1), p. 131-186.
134. Ferrigno N. Inferior alveolar nerve transposition in conjunction with implant placement.
In: Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 2005, vol. 20, p. 610-620.
135. Fiebiger E. Invariant chain controls the activity of extracellular cathepsin L. In: I. Exp.
Med., 2002, vol. 196 (9), p. 1263-1269.
136. Figuero E. et al. Detection of periodontal bacteria in atheromatous plaque by nested
polymerase chain reaction. In: J. Periodontol., 2011, vol. 82(10), p. 1469-1477.
137. Foz A. et al. Occlusal adjustment associated with periodontal therapy – A systematic
review. In: Journal of dentistry, 2012, vol. 40, p. 1025-1035.
138. Freymiller E., Aghaloo T. Dental management of patients with coronary artery disease. J.
Calif. Dent. Assoc., 1995, vol. 23, p. 41-46.
139. Friedewald V., Kornman K. et al. Periodontitis and Atherosclerotic Cardiovascular
Disease. In: J. Periodontol, 2009, vol. 80(7), p. 1021-1032.

208
140. Frost H. A 2003 update of bone physiology and Wolff’s Law for clinicians. In: Angle
Orthodontics, 2004, vol. 74, p. 3-15.
141. Fu J. et al. Horizontal bone augmentation: the decision tree. In: Int. J. Periodontics
Restorative Dent., 2011, vol. 31, p. 429-436
142. Furuta M. et al. Relationship between periodontitis and hepatic abnormalities in young
adults. In: Acta Odontologica Scandinavica, 2010, vol. 68(1), p. 27-33.
143. Gaggl A. Vertical alveolar ridge distraction with prosthetic treatable distractors: A clinical
investigation. In: J. Oral Maxillofac. Surg., 2000, vol. 15, p. 701-710.
144. Garlet G. Destructive and protective roles of cytokines in periodontitis: a re-appraisal from
host defense and tissue destruction viewpoints. In: Journal of dental research, 2010, vol.
89(12), p. 1349-1363.
145. Geerts S., Legrand V., Albert A. Further evidence of the association between periodontal
conditions and coronary artery disease. In: J. Periodontol., 2004, vol. 75, p. 1274–1280.
146. Genco R., Wenche S. Risk factors for periodontal disease. In: Periodontology 2000, 2013,
vol. 62(1), p. 59-94.
147. Gibson F., Hong C., Chou H. Innate immune recognition of invasive bacteria accelerates
atherosclerosis in apolipoprotein E-deficient mice. In: Circulation, 2004, vol. 109, p. 2801–
2806.
148. Grau-García-Moreno D. Dental management of patients with liver disease. In: Med. Oral.,
2003, vol. 8, p. 231.
149. Graves D., et al. The use of rodent models to investigate host–bacteria interactions related
to periodontal diseases. In: Journal of clinical periodontology, 2008, vol. 35(2), p. 89-105.
150. Graves D., Li J., Cochran D. Inflammation and uncoupling as mechanisms of periodontal
bone loss. In: Journal of dental research, 2011, vol. 90 (2), p. 143-153.
151. Greven M. TMD, bruxism, and occlusion. In: American journal of orthodontics and
dentofacial orthopedics, 2011; vol. 139(4), p. 424.
152. Hajishengallis G. Periodontitis: from microbial immune subversion to systemic
inflammation. In: Nat. Rev. Immun., 2015; vol. 15, p. 30-44.
153. Hambaarst Marek Vink, Suu ja sudametervise seostest,
http://kiku.hambaarst.ee/share/file/kiku/18-mai-suu-ja-sydametervise-seostest.pdf
154. Hammerle C. Membranes and bone substitutes. Berlin: Quintessence, 1999, p. 468-499.
155. Hasturk H., Kantarci A., Ohira T., Arita M. RvE1 protects from local inflammation and
osteoclast-mediated bone destruction in periodontitis. In: FASEB J., vol. 20, p. 401-403.
156. Hatano N. Maxillary Sinus Augmentation Using Sinus Membrane Elevation and
Peripheral Venous Blood for Implant‐Supported Rehabilitation of the Atrophic Posterior
Maxilla: Case Series. In: Clin. Impl. Dent. Rel. Res., 2007, vol. 9(3), p. 150-155.
157. Hazin R., Abu-Rajab Tamimi T., Abuzetun J., Zein N. Recognizing and treating cutaneous
signs of liver disease. In: Cleve Clin. J. Med., 2009, vol. 76, p. 599-606.
158. Herford A. Maintaining vector control during alveolar distraction osteogenesis: A technical

209
 note. Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 2004, vol. 19, p. 758-762
159. Hobo S., Ichida E., Garcia L. Ideal Occlusion. Osseointegration and Occlusal
Rehabilitation. 1st ed. New York: Quintessence Publishing Company, 1991, p. 315.
160. Hodge P., Michalowicz B. Genetic predisposition to periodontitis in children and young
adults. In: Periodontology 2000, 2001, vol. 26(1), p. 113-134.
161. Horiuchi K. et al. Antero-inferior distraction of the atrophic subtotal maxillary alveolus for
implant placement: A case report. In: Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 2002, vol. 17, p. 416-
423.
162. Hung H., Joshipura K., Colditz G., Manson J., Rimm E. The association between tooth loss
and coronary heart disease in men and women. In: J. Public H. Dent., 2004, vol. 64, p. 209–
215.
163. Hung H., Willett W., Merchant A. Oral health and peripheral arterial disease. In:
Circulation, 2003, vol. 107, p. 1152–1157.
164. Inagaki K., Kurosu Y. et al. Efficacy of periodontal disease and tooth loss to screen for low
bone mineral density in Japanese women. In: Calcif Tissue Int., 2005, vol. 77, p. 9–14.
165. Irie K. et al. Periodontitis and Liver Diseases. Studies on Periodontal Disease. Springer
New York, 2014, p. 197-209.
166. Iwai T., Umeda M. Smoking, Periodontitis and Vascular Disease-Collaboration Study with
Dentists and Vascular Surgeons. In: J. Interdiscipl. Med. Dent. Sci., 2014, vol. 2(113), p. 2.
167. Jankelson C. Neuro-muscular Aspects of Occlusion. In: Dent. Clin. N. Amer., 1979, vol.
23, p. 157-168.
168. Janner S. et al. Characteristics and dimensions of the Schneiderian membrane: a
radiographic analysis using cone beam computer tomography in patients referred for dental
implant surgery in the posterior maxilla. In: Clin. Oral Impl. Res., 2011, p. 8.
169. Jaramillo A., Lafaurie G., Milan L. Association between periodontal disease and plasma
levels of cholesterol and triglycerides. In: Colombia Med., 2013, vol. 44(2), p. 80-141.
170. Jeffcoat M. et al. Periodontal infection and preterm birth: successful periodontal therapy
reduces the risk of preterm birth. In: BJOG, 2011, vol. 118(2), p. 250-256.
171. Jensen T., et al. Maxillary sinus floor augmentation with Bio-Oss or Bio-Oss mixed with
autogenous bone as graft. In: Clin. Oral Impl. Res., 2012, vol. 23, no 3, p. 263-273.
172. Johnston C., Strada M. Acute pain response in infants: a multidimensional description. In:
Pain, 1986, vol. 24, p. 372-382.
173. Joshipura K., Wand H., Merchant A., Rimm E. Periodontal disease and biomarkers related
to cardiovascular disease. In: J. Dent. Res. 2004, vol. 83, p. 151–155.
174. Jun S., Ahn J. et al. A prospective study on the effectiveness of newly developed
autogenous tooth bone graft material for sinus bone graft procedure. In: J. Adv. Prosthodont.,
2014, vol. 6, p. 528-538.
175. Kakegawa H, Nikawa T. Participation of cathepsin L on bone resorption. In: FEBS Letters,
1993, vol. 321(2), p. 247-250.

210
176. Kellett I., Emmanuel A. The prediction by ECG dispersion mapping of clinical
deterioration, as measured by increase in the simple clinical score. In: Acute Medicine, 2012,
vol. 11(1), p. 8-12.
177. Kinane D, Riggio M., Walker K. Bacteremia following periodontal procedures. In: Journal
of Clinical Periodontology, 2005, vol. 32, p. 708-713.
178. Klineberg I., Jagger R. Occlusion and clinical practice. An evidence-based approach.
London, Wright: 2004, 160 p.
179. Kosko J. Acquired maxillary sinus hypoplasia: A consequence of endoscopic sinus
surgery? In: Laryngoscope, 1996, vol. 106, p. 1210-1213.
180. Krennmair G., Piehslinger E., Wagner H. Status of teeth adjacent to single-tooth implants.
In: The International journal of prosthodontics, 2004; vol. 16(5), p. 524-528.
181. Kuzuya H. et al. Monoamine Oxidase: Basic and Clinical Frontiers. Amsterdam. 1982, p.
289-300.
182. Lacusta V., Savocikin R., Levco S., Iustin M. Trigeminal system, mastication function and
cognitive activity in patients with partially edentulous. In: Med. Alt., 2013, vol. 18, p. 29-35.
183. Lambert F. et al. Bone regeneration using porous titanium particles versus bovine
hydroxyapatite: a sinus lift study in rabbits. In: Clinical implant dentistry and related research,
2013, vol. 15(3), p. 412-426.
184. Lambert F. et al. Influence of space‐filling materials in subantral bone augmentation: blood
clot vs. autogenous bone chips vs. bovine hydroxyapatite. In: Clinical oral implants research,
2011, vol. 22(5), p. 538-545.
185. Lang N., Tonetti M. Periodontal risk assessment (PRA) for patients in supportive
periodontal therapy (SPT). In: Oral Health Prev. Dent., 2003, vol. 1(1), p. 7-16.
186. Langer B. et al. Vertical ridge augmentation procedure using guided bone regeneration,
demineralized freeze-dried bone allograft, and miniscrews: 4 to 13 year observations on loaded
implants. In: Int. J. Periodontics Restorative Dent, 2010, vol. 30, p. 227-235.
187. Lekholm U., Wannfors K., Isaksson S. et al. Oral implants in combination with bone grafts.
In: Int. J. Oral Maxillofac. Surg., 1999, vol. 28(3), p. 181-187.
188. Levicar N. Selective suppression of cathepsin L by antisense cDNA impairs human brain
tumor cell invasion in vitro and promotes apoptosis. In: Cancer Gene Ther. 2003, vol. 10(2),
p. 141-151.
189. Li L. et al. Porphyromonas gingivalis infection accelerates the progression of
atherosclerosis in a heterozygous apolipoprotein E-deficient murine model. In: Circulation,
2002, vol. 105, p. 861–867.
190. Li L., Michel R., Cohen J., DeCarlo A. Intracellular survival and vascular cell-to-cell
transmission of Porphyromonas gingivalis. In: BMC Microbiology, 2008, vol. 8(26), p. 26-36
191. Linden G., Herzberg M. Periodontitis and systemic diseases: a record of discussions of
working group 4 of the Joint EFP/AAP Workshop on Periodontitis and Systemic Diseases. In:
Journal of periodontology, 2013, vol. 84(s4), p. 20-23.

211
192. Lindhe J., Karring T., Lang N.. Clinical periodontology and implant dentistry. Vol. 1.
Oxford: Blackwell Munksgaard, 2008, 371 p.
193. Lockhart P. et al. Periodontal disease and atherosclerotic vascular disease: does the
evidence support an independent association? A scientific statement from the American Heart
Association. In: Circulation, 2012, vol. 125(20), p. 2520-2544.
194. Loe H., Silness J. Periodontal disease in pregnancy: prevalence and severity. In: Acta
Odontol. Scand., 1963, vol. 21, p. 32–51.
195. Loesche W., Grossman N. Periodontal disease as a specific, albeit chronic, infection:
diagnosis and treatment. In: Clin. Microbiol. Rev., 2001, vol. 14, p. 27–52.
196. Loesche W., Lopatin D. Interactions between periodontal disease, medical diseases and
immunity in the older individual. In: Periodontology 2000, 1998, vol. 16, p. 80–105.
197. Loos B., Craandijk J., Hoek F. et al. Elevation of systemic markers related to
cardiovascular diseases in the peripheral blood of periodontitis patients. In: J. Periodontol.
2000, 2000, vol. 71, p. 28–34.
198. Lowry O. et al. Protein measurement with Folin phenol reagent. In: J. Biol. Chem., 1951,
vol. 193, p. 265-275.
199. Maddox J. et al. Lipoxin A4 stable analogs are potent mimetics that stimulate human
monocytes and THP-1 cells via a G-protein-linked lipoxin A4 receptor. In: Journal of
Biological Chemistry, 1997, vol. 272, p. 6972-6978.
200. Mann A., Pankey L. Concepts of occlusion philosophy of occlusal rehabilitation.
Philadelphia: WB Saunders, 1963, p. 621-636.
201. Marsh P. et al. Oral microbiology. London: Churchill Livingstone, 2009, 232 p.
202. McColl B., Allan S, Rothwell N. Systemic infection, inflammation and acute ischemic
stroke. In: Neuroscience, 2009, vol. 158(3), p. 1049-1061.
203. Meister A., Andersen M. Glutathione. In: Annu. Rev. Biochem., 1983, vol. 52, p. 711-760.
204. Meurman J., Sanz M., Janket S. Oral health, atherosclerosis and cardiovascular disease. In:
Crit. Rev. Oral Biol. Med., 2004, vol. 15, p. 403–413.
205. Michalowicz B. et al. Treatment of periodontal disease and the risk of preterm birth. In:
New England Journal of Medicine, 2006, vol. 355, p. 85-94.
206. Misch C. Dental implant prosthetics. Missouri: Mosby, 2014, 1008 p.
207. Montesani L. et al. Sinus augmentation in two patients with severe posterior maxillary
height atrophy using tissue-engineered bone derived from autologous bone cells: A case report.
In: Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 2011, vol. 31, p. 391-399.
208. Nesse W., Abbas F., van der Ploeg I. Periodontal inflamed surface area: quantifying
inflammatory burden. In: Journal of Clinical Periodontology, 2008, vol. 35, p. 68-73.
209. Newman M. et al. Carranza's clinical periodontology. Philadelphia: Saunders, 2014, 800
p.
210. Nociti F. et al. Current perspective of the impact of smoking on the progression and
treatment of periodontitis. In: Periodontology 2000, 2015, vol. 67(1), p. 187-210.

212
211. Novacek G., Plachetzky U. et al. Dental and periodontal disease in patients with cirrhosis
role of etiology of liver disease. In: J. Hepatol., 1995, vol. 22, p. 576-582.
212. Nowak R. Studies on the state of pneumatization of the sinus maxillaris. In: Anat. Anz.,
1975, vol. 138, p. 143-151.
213. Ojima M., Hanioka T. Survival analysis for degree of compliance with supportive
periodontal therapy. In: Journal of clinical periodontology, 2011, vol. 28(12), p. 1091-1095.
214. Okeson J. Management of temporomandibular disorders and occlusion. 7 ed. Missouri,
Mosby: Elsevier Health Sciences, 2014, 504 p.
215. Orthlieb J.D, Ehrmann E. Dimension Verticale d’Occlusion: des mythes et des limites. In:
Réalités cliniques: revue européenne d'odontologie, 2013, vol. 24(2), p. 99-104.
216. Pacifici R. Cytokines, estrogen, and postmenopausal osteoporosis – the second decade. In:
Endocrinology, 1998, vol. 139, p. 59–61.
217. Page R., Eke P. Case definitions for use in population-based surveillance of periodontitis.
In: J. Periodontol., 2007, vol. 78, p. 1387–1399.
218. Palma V. et al. Bone reformation and implant integration following maxillary sinus
membrane elevation: an experimental study in primates. In: Clinical Implant Dentistry and
Related Research, 2006, vol. 8 (1), p. 11-24.
219. Pantea V., Fala V., Gribenco V. Complex morpho-functional rehabilitation of patients with
terminal bilateral partial edentulism and craniomandibular dysfunctions. În: Medicina
Stomatologică, Chișinău, 2013, nr. 3 (28), p. 89.
220. Papapanou P. Periodontal diseases: Basic concepts, association with systemic health, and
contemporary studies of pathobiology. In: Ann. Roy. Australas. Coll. Dent. Surg., 2012, vol.
21, p. 33-42.
221. Paquette D., Brodala N., Nichols T. Cardiovascular disease, inflammation, and periodontal
infection. In: Periodontology 2000, 2007, vol. 44(1), p. 113-126.
222. Parahitiyawa N. et al. Exploring the oral bacterial flora: current status and future directions.
In: Oral diseases, 2010, vol. 16(2), p. 136-145.
223. Paraskevas S., Huizinga J., Loos B. A systematic review and metaanalyses on C-reactive
protein in relation to periodontitis. In: J. Clin. Periodontol, 2008, vol. 35, p. 277–290.
224. Park J. et al. Bone healing with oxytocin‐loaded microporous β‐TCP bone substitute in
ectopic bone formation model and critical‐sized osseous defect of rat. In: Journal of clinical
periodontology, 2014, vol. 41(2), p. 181-190.
225. Peleg M. et al. Predictability of simultaneous implant placement in the severely atrophic
posterior maxilla: A 9-year longitudinal experience study of 2132 implants placed into 731
human sinus grafts. In: Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 2006, vol. 21, p. 94-102.
226. Peruzzo D., Benatti B. et al. A systematic review of stress and psychological factors as
possible risk factors for periodontal disease. In: J. Periodontol., 2007, vol. 78, 1491–1504.
227. Petersen P., Hiroshi O. Strengthening the prevention of periodontal disease: the WHO
approach. In: Journal of periodontology, 2005, vol. 76(12), p. 2187-2193.

213
228. Piehslinger E., Krennmair G., Auer J., Krainhfner M. Odontogenic infection sources in
patients scheduled for cardiac valve replacement. In: Oral health & preventive dentistry, 2007,
vol. 5(2), p. 153-159.
229. Piehslinger E., Krennmair G., Krainhfner M. Maxillary sinus lift for single implant-
supported restorations: a clinical study. In: The International journal of oral & maxillofacial
implants, 2007, vol. 22(3), p. 351-358.
230. Prabhu P., Prabhu M. The Role of Antibiotics in Treatment of Chronic Periodontitis. In:
International Journal of Dental Sciences and Research, 2014, vol. 2(1), p. 16-18.
231. Pradhan A., Ridker P. Do atherosclerosis and type 2 diabetes share a common
inflammatory basis? In: Eur. Heart J., 2002, vol. 23, p. 831–834.
232. Prasad A. Clinical, immunological, anti-inflammatory and antioxidant roles of zinc. In:
Exp Gerontol. 2008, vol 43, p. 370-377.
233. Prasad D., Krishna N. The influence of occlusal trauma on gingival recession and gingival
clefts. In: The Journal of Indian Prosthodontic Society, 2013, vol. 13(1), p. 7-12.
234. Preshaw P., Hefti A., Jepsen S. et al. Subantimicrobial dose doxycycline as adjunctive
treatment for periodontitis. A review. In: J. Clin. Periodontol., 2004; vol. 31, p. 697–707.
235. Pretula R. Colagenase involvement in the normal and pathological colagen biodegradation
(experimental study). Chișinău, 2013, 139 p.
236. Pussinen P. et al. Periodontitis decreases the antiatherogenic potency of high-density
lipoprotein. In: J. Lipid Res., 2004, vol. 45, p. 139–147.
237. Raj S. Role of neuropeptide in etiopathogenesis of periodontal inflammation. An
Overview. In: International Journal of Contemporary Dentistry, 2011, vol. 2(5), p. 105-109.
238. Ramírez-Fernández M.P., et al. Bone response to hydroxyapatites with open porosity of
animal origin (porcine [OsteoBiol®] and bovine [Endobon®]): a radiological and
histomorphometric study. In: Clinical Oral Implants Research, 2011, vol 22, p. 767-773.
239. Regezi J., Sciubba J., Jordan R. Oral pathology: clinical pathologic correlations. Elsevier
Health Sciences, 2012, Philadelphia: Saunders, 480 p.
240. Rettori E., De Laurentiis A., Les Dees W., Endruhn A. Host neuro-immuno-endocrine
responses in periodontal disease. In: Curr. Pharm. Design, 2014, vol. 20(29), p. 49-59.
241. Reyes L., Herrera D. Periodontal bacterial invasion and infection: contribution to
atherosclerotic pathology. In: J. Clin. Periodont., 2013, vol. 40(14), p. 30-50.
242. Ridker P.M., Cannon C.P., Morrow D. C-reactive protein levels and outcomes after statin
therapy. In: N. Engl J. Med., 2005, vol. 20(8), p. 352.
243. Roda P. et al. Bacteremia originating in the oral cavity. A review. In: Med Oral Patol. Oral
Cir. Bucal, 2008, vol. 13(6), p. 355-362.
244. Rooney J., Wade W. Adjunctive effects to non-surgical periodontal therapy of systemic
metronidazole and amoxycillin alone and combined. A placebo controlled study. In: J. Clin.
Periodontol., 2002, vol. 29, p. 342–350.
245. Rosania A., Low K., McCormick C. Stress, depression, cortisol, and periodontal disease.

214
 In: J. Periodontol., 2009, vol. 80, p. 260–266.
246. Rosenberg H., Ventura S. Births and deaths: USA monthly vital statistics report, 1996, vol.
45(3), p. 31.
247. Ross R. Atherosclerosis – an inflammatory disease. In: New England J. Med., 1999, vol.
340(2), p. 115-126.
248. Roth G. et al. Infection with a periodontal pathogen induces procoagulant effects in human
aortic endothelial cells. In: J. Thromb. Haemost., 2006, vol. 4, p. 2256-2261.
249. Saffi M. et al. The effect of periodontal therapy on C-reactive protein, endothelial function,
lipids and proinflammatory biomarkers in patients with stable coronary artery disease: study
protocol for a randomized controlled trial. In: Trials, 2013, vol. 14(1), p. 283.
250. Saini R., Saini S. Periodontal diseases: a risk factor to cardiovascular disease. In: Annals
of cardiac anaesthesia, 2010, vol. 13(2), p. 159.
251. Sanz M., Kornman K. Periodontitis and adverse pregnancy outcomes: consensus report of
the Joint EFP/AAP Workshop on Periodontitis and Systemic Diseases. In: Journal of clinical
periodontology, 2013, vol. 40(14), p. 164-169.
252. Sasaki T., Ueno-Matsuda E. Immunocytochemical localization of cathepsins B and G in
odontoclasts of human deciduous teeth. In: J. Dent. Res., 1993, vol 71, no 12, p. 1881-1884.
253. Saulacic N., Iizuka T. Alveolar distraction osteogenesis: a systematic review. In: Int. J.
Oral Maxillofac. Surg., 2008, vol. 37(1), p. 1-7.
254. Scannapieco F., Bush R., Paju S. Associations between periodontal disease and risk for
atherosclerosis, cardiovascular disease, and stroke. In: Ann. Periodontol. 2003, vol. 8, p. 38–
53.
255. Schaefer A., Richter G., Noack B. Identification of a shared genetic susceptibility locus for
coronary heart disease and periodontitis. In: PLoS genetics, 2009, vol. 5(2), 8 p.
256. Schenkein H., Loos B. Inflammatory mechanisms linking periodontal diseases to
cardiovascular diseases. In: J. Clin. Periodontol., 2013, vol. 40 (s14), p. S51-S69.
257. Scipioni A. Bone regeneration in the edentulous ridge expansion technique: Histologic and
ultra-structural study of 20 clinical cases. In: Int. J. Perio. Res Dent., 1999, vol. 19, p. 269-277.
258. Sculean A. et al. Periodontal regenerative therapy. Chicago: Quintessence Publishing,
2010, 294 p.
259. Sedlacek M., Walker C. Antibiotic resistance in an in vitro subgingival biofilm model. In:
Oral Microbiol Immunol., 2007, vol. 22, p. 333–339.
260. Serhan C., Brain S., Buckley C. Resolution of inflammation: state of the art, definitions
and terms. In: The FASEB Journal, 2007, vol. 21, p. 325-332.
261. Sethi A., Kaus T. Maxillary ridge expansion with simultaneous implant placement: 5-year
results of an ongoing clinical study. In: Int J Oral Maxillofac Implants, 2000, vol. 15, p. 491-
499.
262. Seymour G. et al. Relationship between periodontal infections and systemic disease. In:
Clin. Microbiol. Infect, 2007, vol. 13(4), p. 3–10.

215
263. Sgolastra F. et al. Photodynamic therapy in the treatment of chronic periodontitis: a
systematic review and meta-analysis. In: Lasers Med. Sci., 2013, vol. 28, p. 669-682.
264. Shaddox L., Walker C. Microbial testing in periodontics: Value, limitations and future
directions. In: Periodontol 2000, 2009, vol. 50, p. 25–38.
265. Shapiro R., Schorr S. A consideration of the systemic factors that influence frontal sinus
pneumatization. In: Invest Radiol., 1980, vol. 15, p. 193-202.
266. Silvestri R., Artico M., Lavecchia A., Novellino E. New pyrrole inhibitors of monoamine
oxidase: synthesis, biological evaluation, and structural determinants of MAO-A and MAO-B
selectivity. In: J. Med. Chem., 2007, vol. 50(5), p. 922-931.
267. Slavicek R. Relationship between occlusion and temporomandibular disorders:
implications for the gnathologist. In: Am J Orthod Dentofacial Orthop, 2011, vol. 139(1), p.
10-14
268. Slavicek R. The Masticatory Organ. Functions and Dysfunctions. Wien, 2008, 544 p.
269. Slavicek R., Tajima K., Sudmann V.. Importance of skeletal location of maxilla to
determine the vertical dimension of occlusion. In: International Journal of Stomatology &
Occlusion Medicine , 2010, vol. 3, no. 3, p. 159-164.
270. Slots J. Systemic antibiotics in periodontics. In: J. Periodontol., 2004, vol. 7, p. 1553–1565.
271. Socransky S., Haffajee A., Cugini M., Smith C. Microbial complexes in subgingivalplaque.
In: J. Clin. Periodontol, 1998, vol. 25, p. 134–144.
272. Sohn D. et al. Piezoelectric vertical bone augmentation using the sandwich technique in an
atrophic mandible and histomorphometric analysis of mineral allografts: А case report series.
In: Int. J. Periodontics Restorative Dent, 2010, vol. 30, p. 383-391.
273. Srouji S. et al. Evaluation of the osteoconductive potential of bone substitutes embedded
with schneiderian membrane‐or maxillary bone marrow‐derived osteoprogenitor cells. In:
Clinical oral implants research, 2013, vol. 24(12), p. 1288-1294.
274. Srouji S., et al. The innate osteogenic potential of the maxillary sinus (Schneiderian)
membrane: an ectopic tissue transplant model simulating sinus lifting. In: Int. J. Oral
Maxillofacial Surg., 2010, vol. 39(8), p. 793-801.
275. Srouji S., Kizhner T., Ben David D. The Schneiderian membrane contains osteoprogenitor
cells: in vivo and in vitro study. In: Calcif. Tissue Int., 2009, vol. 84(2), p. 138-145.
276. Steigmann M. А bovine-bone mineral block for the treatment of severe ridge deficiencies
in the anterior region. In: Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 2008, vol. 23, p. 123-128.
277. Stellingsma C. et al. Reconstruction of the extremely resorbed mandible with interposed
bone grafts and placement of endosseous implants. A preliminary report on outcome of
treatment and patients' satisfaction. In: Br. J. Oral Maxillofac. Surg., 1998, vol. 36, p. 290-295.
278. Strommer L., Wickbom M., Wang F. et al. Early impairment of insulin secretion in rats
after surgical trauma. In: Eur. J. Endocrinol., 2002, vol. 147, 825–833.
279. Stuart C., Golden I. The history of gnathology. California: Ventura, 1981. 144 p.
280. Sumit M., Hari P. Coronary artery disease and periodontitis: a prospective study. In: J.

216
 IMSA, 2013, vol. 26(2), p. 93-95.
281. Summers R. A new concept in maxillary implant surgery: The osteotome technique. In:
Compend. Cont. Educ. Dent., 1994, vol. 15, p. 152-160.
282. Syrjanen J., Peltola J. et al. Dental infections in association with cerebral infarction in
young and middle-aged men. In: J. Intern. Med, 1989, vol. 225, p. 179–184
283. Tagadiuc O. Changes of lipid peroxidations intensity in bone and blood serum of rats
induced by carnosine and carnosine-Zn complex. În: Buletinul Academiei de Știinfe a
Moldovei. Științe medicale. 2008, vol.18, nr. 2, p. 48-52.
284. Tarnow D., Froum S. et al. Maxillary sinus augmentation using recombinant bone
morphogenetic protein-2 acellular collagen sponge in combination with a mineralized bone
replacement graft: A report of three cases. In: Int. J. Perio. Res. Dent, 2010, vol. 30, p. 139-
149.
285. Tatum H. Maxillary and sinus implant reconstructions. In: Dent. Clin. North Am., 1986,
vol. 30, p. 207-229.
286. Taylor G., Borgnakke W. Periodontal disease: associations with diabetes, glycemic control
and complications. In: Oral diseases, 2008, vol. 14(3), p.191-203.
287. Teng Y., Taylor G., Scannapieco F. Periodontal health and systemic disorders. In: J. Can.
Dent. Assoc., 2002, vol. 68, p. 188–192.
288. Theoharides T., Sismanopoulos N., Delivanis D. Mast cells squeeze the heart and stretch
the gird: Their role in atherosclerosis and obesity. In: Trends in Pharmacological Sciences, vol.
32, Issue 9, September 2011, p. 534–542.
289. Thomas A., Rama R. Comparative study of the pneumatization of the mastoid air cells and
the frontal and maxillary sinuses. In: Am. J. Neuroradiol., 1989, vol. 10, p. 88.
290. Thornton-Evans G. et al. Periodontitis Among Adults Aged ≥ 30 Years United States,
2009–2010. In: Morbidity and Mortality Weekly Report, 2013, vol. 62(03), p. 129-135.
291. Tolman D. Reconstructive procedures with endosseous implants in grafted bone: A review
of the literature. In: Int. J. Oral Maxillofac. Implants, 1995, vol. 10, p. 275-294
292. Tonetti M., van Dyke T. Periodontitis and atherosclerotic cardiovascular disease:
consensus report of the Joint EFP/AAP Workshop on Periodontitis and Systemic Diseases. In:
J. Clin. Periodontol., 2013, vol. 40(s14), p. 24-29.
293. Uzbek H., Rahman S., Alam M., Gillani S. Bone forming potential of an-organic bovine
bone graft: a cone beam CT study. In: J. Clin. Diagnostic Res., 2014, vol. 8(12), p. 73-76.
294. van Dyke T., Van Wilkenhoff A. Infection and inflammatory mechanisms. In: J. Clin.
Periodontol, 2013, vol. 40 (14), p. 1-7.
295. Verhoeven J., Cune M., Terlou M. et al. The combined use of endosteal implants and iliac
crest onlay grafts in the severely atrophic mandible: A longitudinal study. In: J. Oral
Maxillofac. Surg., 1997, vol. 26, p. 351-357.
296. Vita J., Loscalzo I. Shouldering the risk factor burden: infection, atherosclerosis and the
vascular endothelium. In: Circulation, 2002, vol. 106, p. 164-166.

217
297. Wactawski-Wende J., Hausmann E. et al. The association between osteoporosis and
alveolar crestal height in postmenopausal women. In: J. Periodontol., 2005, vol. 76, p. 16–24.
298. Wade W. The oral microbiome in health and disease. In: Pharm. Res., 2013, vol. 69(1), p.
137-143.
299. Walker C., Karpinia K., Baehni P. Chemotherapeutics: Antibiotics and antimicrobials. In:
Periodontology 2000, 2004, vol. 36, p. 146–165.
300. Warren K. et al. Role of chronic stress and depression in periodontal diseases. In:
Periodontology 2000, 2014, vol. 64(1), p. 127-138.
301. Wehrbein H., Diedrich P. Progressive pneumatization of the basal maxillary sinus after
extraction and space closure. In: Fortschr. Kiefer. Orthop., 1992, vol. 53, p. 77-83.
302. Werner N., Bohm M. Periodontitis may negatively affect the blood vessel wall. In: E-
journal of Cardiology Practice, 2007-2008, vol. 6, p. 37.
303. Widmark G., Andersson B. et al. Rehabilitation of patients with severely resorbed maxillae
by means of implants with or without bone graft. A 1-year follow-up study. In: Int J Oral
Maxillofac Implants, 1998, vol. 13, p. 474-482.
304. Yokota S, Kato K. Immunocytochemical localization of catepsin B and H in rat liver In:
Histochemistry, 1987, vol. 88(1), p. 97-103.
305. Yuan K. et al. Detection of putative periodontal pathogensin non-insulin-dependent
diabetes mellitus and non-diabetes mellitus by polymerase chain reaction. In: J. Periodontal.
Res., 2001, vol. 36, p. 18-24.
306. Zee K. Smoking and periodontal disease. In: Australian Dent J., 2009, vol. 54(1), p. 44-50.
307. Zijderveld S., Schulten E. et al. Long‐term changes in graft height after maxillary sinus
floor elevation with different grafting materials: radiographic evaluation with a minimum
follow‐up of 4.5 years. In: Clinical oral implants research, 2009, vol. 20(7), p. 691-700.
308. Zuhr O. et al. Plastic-esthetic Periodontal and Implant Surgery: A Microsurgical Approach.
Quintessence, New Malde, Surrey, United Kingdom, 2012, 872 p.
Surse bibliografice în limba rusă
309. Аболмасов Н. Ортопедическая стоматология. М.: МЕДпресс-информ, 2003, 496 с.
310. Авдеева М. В. Щеглова Л. В. Григорьева О. М. Преимущества использования
дисперсионного картирования ЭКГ при скрининге в центрах здоровья. В:
Ультразвуковая и функциональная диагностика, 2012, № 97(4), с. 106.
311. Альфаро Ф. Костная пластика в стоматологической имплантологии. Описание
методик и их клиническое применение. Москва: Азбука, 2006, 235 с.
312. Антоник М. Биомеханика зубочелюстной системы. В: ДентАрт, 2010, № 4, с. 35-40.
313. Архипов А. Способ предупреждения перфораций слизистой оболочки верхне-
челюстной пазухи при синус-лифтинге. В: Стоматология, 2012, №. 6, с. 45-47.
314. Банух В. Н. Клиника и лечение артикуляционно-окклюзионного синдрома
дисфункции височно-нижнечелюстного сустава, обусловленного утратой жевательных
зубов. Дис. канд. мед. наук, Кишинэу, 1986.

218
315. Бобкова С. А., Северин В. В., Жуковский К. П. Определение макроэргических
фосфатов и использование ЭВМ для подсчета их концентрации в ткани сердца.
Актуальные вопросы сердечно-сосудистой патолгии в Молдавской ССР. Кишинэу:
”Штиинца”, 1988, c. 99-112.
316. Брави Ф. Десятилетнее многоцентровое ретроспективное клиническое исследование
1715 имплантатов, установленных с расщеплением альвеолярного гребня. Москва:
ПЕРИО Ай Кью, 2008, с. 15-24.
317. Бушан М. Г., Каламкаров Х. А. Осложнения при зубном протезировании и их
профилактика. Кишинэу, 1983.
318. Бырса Г. Г. Совершенствование технологоческих процессов протезирования
керамическими и металлокерамическими зувными протезами (клинико-
экспериментальное исследование). Дис. канд. мед. наук. Кишинэу, 1988, c. 61-64.
319. Бюкинг В. Диагностика при планировании имплантологического лечения. Москва:
ПЕРИО Ай Кью, 2007, с. 89-108.
320. Воложин Г. Перспективы использования остеопластических материалов с
факторами роста в хирургической стоматологии. Сборник трудов VII Всероссийской
научно-практической конференции. СПб: Человек, 2010, с. 33-34.
321. Гветадзе Р. Исследование плотности костной ткани нижней челюсти у больных
после ортопедического лечения с использованием имплантатов. В: Стоматология, 1999,
№ 3, с. 33-34.
322. Горкин В. З. Аминооксидазы и их значнеие в медицине. Mосква, 1981.
323. Гуцуцуй B. Л. Клиника и методы возмещения малых дефектов боковых участков
зубных рядов щадящими конструкциями несъемных мостовидных зувных протезов.
Дис. канд. мед. наук, Кишинэу, 1990.
324. Двойрин, В. В., Клименков А. А. Методика контролируемых клинических
испытаний. В: Медицина, № 3, 1985.
325. Донея П. П., и др. Повышение скорости и эффектности передачи энергии от
митохондрий к потребляющим энергию процессам в присутствии аденилаткиназы.
Метаболизм, структура и функции сердечной клетки. В: Тезисы II Всесоюзного
симпозиума. Ташкент, 17-20 окт. 1983, с. 3.
326. Евстигнеева О. И. Сопоставление оценки суммарного риска сердечно-сосудистых
заболеваний и дисперсионного картирования ЭКГ среди городского взрослого
населения. В: Материалы Всероссийского научно-образовательного форума
"Кардиология-2012", Москва, с. 61.
327. Емсеева А. Сочетанное поражение пародонта и сердечно-сосудистой системы,
клинико-морфологическое и микробиологическое исследование. СПб, 2014, 149 с.
328. Зарб Д. Немного о протезировании на имплантатах и сдерживающих факторах.
Москва: ПЕРИО Ай Кью, 2006, вып. 7, с. 104-106.
329. Иванов Г., Сула А. Дисперсионное ЭКГ-картирование. Теоретические основы и

219
 клиническая практика. Москва: Техносфера, 2009, 190 с.
330. Иванов С. Устранение дефектов альвеолярной части нижней челюсти методом
сэндвич-пластики. В: Стоматология, 2010, т. 89, №. 2, с. 42-47.
331. Илизаров Г. А. Кровоснабжение позвоночника и его влияние на формирование
изменений трофики и нагрузки. Клиническое и анатомо-экспериментальное
исследование. Челябинск, 1961, 223 с.
332. Казимирко В.К., Иваницкая Л.Н., Кутовий В.В., и др. Перекисное окисление
липидов: противоречия проблемы. В: Украiн. ревматол. журнал, 2014, № 57(3).
333. Казначеев В.П., Баевский Р.М., Берсенева А.П. Донозологическая диагностика в
практике массовых обследований населения. Л.: Медицина, 1980, 225 с.
334. Каламкаров Х. Избранные лекции по ортопедической стоматологии. МИА, Москва:
Медицинское информационное агентство, 2007, 64 c.
335. Каменская М. А. Синаптическая передача. Медиаторы. В: Нейрохимия, 1996, с. 207-
245.
336. Кожухарь Н. М. Клиника и оссобености повторного ортопедического лечения
больных, длительное время пользующихся съемными пластиночными зубными
протезами. Дис. канд. мед. наук, Кишинэу, 1989.
337. Козлова М. Атрофия альвеолярной части и отростка челюстей при остеопеническом
синдроме у больных с патологией щитовидной железы и ипогонадизмом (методы
диагностики и лечения): автореф. дис. д-ра мед. наук, 2009, 48 с.
338. Колб В. Г., Камышников В.С. Справочник по клинической биохимии. Минск,
Беларусь, 1982, с. 340.
339. Комаров Ф. И., Коровкин Б. Ф., Меньшиков В. В. Биохимические исследования в
клинике. Л: ”Meдицина”, 1976, с. 383.
340. Короленко Т. А., и др. Исследование внутрилизосомного катаболизма белка с
использованием лизосомотропных препаратов-ингибиторов протеолиза и протеиназ. В:
Вопр. Мед. Химии, 1987, № 5, с. 93-93.
341. Кривецкене З. И., Ясайтик А. А. Молекулярные механизмы и регуляция
энергетического обмена. Пущино, 1986, с. 12-13.
342. Кузнецова С. и др. Дисперсионное картирование в донозологической диагностике.
В: Вестник РУДН, серия Медицина, 2011, № 1, с. 99.
343. Кулинский В. И., Колесниченко Л. С. Система глутатиона. Другие ферменты, тиол-
дисульфидный обмен, воспаление и иммунитет, функции. В: Биомед. химия, 2009, том
55, вып. 4, с. 365-380.
344. Лебеденко И., Арутюнов С., Антоник М. Инструментальная функциональная
диагностика зубочелюстной системы. Москва: «МЕДпресс-информ», 2010, 80 с.
345. Марри Р. Биохимия человека. Пер. с англ.: В 2 т. Москва: Мир, 2004, Т.2, 414 с.
346. Михалева Л.М. Голованова Н.К. Церамиды аорты человека в норме и при
атеросклерозе. В: Кардиологический вестник, 2006, № 1, с. 38-42.

220
347. Москвитина Т., Медведев А. Исследование цитозольной моноаминоксидазы печени
крысы. В: Вопросы медицинской химии, 2000, № 1, с. 48-51.
348. Назарян Д. и др. Вертикальная 3D-аугментация верхней и нижней челюстей для
подготовки к дентальной имплантации. В: Анналы пластической, реконструктивной и
эстетической хирургии, 2012, №. 3, с. 10-19.
349. Никитина Т.В. Пародонтоз. Москва: Медицина, 1982, 256 с.
350. Николау Г. Ю., Терехов А. Б., Нэстасе К. И. Основы практической пародонтологии.
Кишинэу: Vector, 2010, 208 p.
351. Панин А. и др. Математическое планирование операции сэндвич-пластики
скользящим костно-надкостнично-слизистым лоскутом. В: Стоматология, 2013, т. 92,
№. 3, с. 63-64.
352. Параскевич В. Методика тотальной реконструкции альвеолярного отростка верхней
челюсти. В: Институт Стоматологии, 2005, т. 2, №. 27, с. 18-23.
353. Пертунгаро П. Применение богатой тромбоцитами плазмы с факторами роста для
улучшения заживления твердых и мягких тканей при наращивании кости в области
пневматизированной пазухи. В: MARKET, 2003, Вып. 1, с. 12-16.
354. Постолаки И. И. Закономерности и возможности стимулирования защитно-
компесаторной реакции тканей при ортопедических вмешательствах. Дис. канд. мед.
наук, Кишинэу, 1982.
355. Прохорова М.И. - Методы биохимических исследований, 1982, с. 172-174.
356. Риггз Б. Остеопороз. Этиология, диагностика, лечение. СПб: Бином, 2000, 560 с.
357. Робустова Т. Имплантация зубов (хирургические аспекты). Москва: Медицина,
2003, 560 с.
358. Рывняк В. В. Механизмы инволюции экспериментального цироза печени.
Автореферат дис. докт. мед. наук, Москва, 1990.
359. Рябова В. Разработка нового биокомпозиционного материала, содержащего фактор
роста эндотелия сосудов, для замещения костных дефектов (экспериментальное
исследование): автореф. дис. канд. мед. наук; 14.01.14, Нижний Новгород, 2011, 24 с.
360. Рябыкина Г. В., Сула А. С. Исползование прибора КардиоВизор-06с для
скриниговых обследований. Москва, 2004, 44 с.
361. Рябыкина Г., Вишнякова Н., Блинова Е. Возможности метода дисперсионного
картирования ЭКГ для оценки распространенности сердечно-сосудистых заболеваний.
В: Кардиоваскулярная терапия и профилактика, 2010, № 3, с. 98-105.
362. Салеева Г. Опыт применения метода направленной костной регенерации при
атрофии альвеолярного отростка нижней челюсти. В: Российский вестник дентальной
имплантологии, 2007/2008, №. 1/4 (II) (17/20), с. 68-71.
363. Смбатян Б. Восстановление костной ткани при лечении пациентов с использованием
стоматологических имплантатов в различных клинических ситуациях: дис. д-ра мед.
наук; 14.01.14, 2012, 325 с.

221
364. Стручков П., Цека О., Баранова Р. Миронова Е. Значении методов функциональной
диагностики болезней органов кровообращения в промышленном здравоохранении, В:
Функциональная диагностика, 2010, №3, 8-9 с.
365. Триплет Д. Передовые методики стоматологической и челюстно-лицевой хирургии
в имплантологии. Москва: ПЕРИО Ай Кью, 2005, с. 9-20.
366. Трофимова Е. Окклюзия и ее роль в развитии периодонтита. В: Cтоматологический
журнал, 2007, № 1, Минск, c. 25-27.
367. Ушаков А., Серова Н., Даян А. и др. Планирование дентальной имплантации при
дефиците костной ткани и профилактика операционных рисков. Часть 1. Лучевая
диагностика. В: Стоматология, 2012, №.1, с. 48-53.
368. Фала В. Внедрение концепции «последовательной дизоклюзии с клыковой
доминантой в рестоврационной терапии прямым методом. В: Medicina Stomatologică,
2011, № 3 (20), с. 16-37.
369. Фала В. Фунциональная диагностика – основа направленной терапии. В: Дент-Арт.
Полтава, Украина, 2011, № 3, с. 8-29.
370. Флетчер Р. Клиническая эпидемиология, 1998, 352 с.
371. Хватова В.А. Клиническая гнатология. Москва: Медицина, 2005, 296 с.
372. Шабанов П.Д. Значение концепции нейромедиации для развития современной
нейрофармакологии. В: Биол. Журнал, 1994, № 2, с. 319-325.
373. Шастин Е. Творческий потенциал дентальной имплантации. В: Дентал Юг, 2008, №
10, с. 46-48.
374. Спиней Ю., Шевченко Н. В, Гаврилюк Л. А., Годорожа П. Д. Комплексная терапия
больных пародонтитом с применением антигомотоксических препаратов. В: Anale
ştiinţifice, 2005, Вып. 3, с. 527-532.
375. Ямамичи Н. и др. Отдаленные результаты имплантации после проведения синус-
лифтинга. Клиническое исследование. Москва: ПЕРИО Ай Кью, 2008, Вып. 15, с. 53-56.

222
ANEXE
Anexa 1. Brevete de invenție

223
224
225
226
227
228
229
230
231
232
233
Anexa 2. Acte de implementare

234
235
236
237
238
 Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnatul, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de doctor

habilitat sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Valeriu Fala,
______________________

28.04.2015

239
 CV AL AUTORULUI

Nume, prenume: Fala Valeriu

Data și locul nașterii: 20 august 1962, s. Pânzăreni, r-l Fălești, Republica Moldova;
Studii: 1969-1977 – Școala generală, s. Pânzăreni, Fălești;
1977-1980 – Școala de Medicină din or. Bălți, specialitatea –
tehnician dentar;
1983-1988 – Institutul de stat de Medicină, or. Chișinău
facultatea „Stomatologie”, diplomă de
absolvire;
1988-1989 – Institutul de stat de Medicină, or. Chișinău,
diplomă de licență;
2002-2006 – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu”, diplomă de doctor în
medicină;
2009-2011 – Universitatea DONAU-Universität, or. Krems
Austria, Facultatea Sănătate și Medicină,
Departamentul de Stomatologie Inter-
disciplinară și Tehnologie, diplomă studii post-
universitare;
2012-2014 – Universitatea de Medicină din Viena, Austria,
Școala Vieneză de Stomatologie Inter-
disciplinară (VieSID), diplomă de master;
Stagii: 1997 (septembrie) – „Restorative Dentistry for the 90s”,
Medical Academy of Kiev, Kiev, Ucraina,
certificat;
1997 (decembrie) – «ЦЕКА – аттачмен-системы»,
CEKA, Ulm, Germania, diplomă;
1998 (octombrie) – „Developing your Artistic Self in Today’s
Esthetic Practice”, National medical university,
Kiev, Ucraina, certificat;
1998 (octombrie) – ”Vita Ceramics Seminar. Advanced
Course, VITA ZAHNFABRIK, București,
România, certificat;
2000 (martie-aprilie) – „Cursul Internațional de implantologie
orală nr. 1, USMF ”Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, certificat;
2000 (noiembrie) – «Технология изготовления с

240
 применением аттачменов МК-1», MK-1
Dental-Attachment GmbH, Moscova, Rusia,
certificat;
2000 (decembrie) – ”Restorative Dentistry”, Dentsply
International, Chișinău, certificat;
2001 (mai) – ”Дент-Арт 2001”, Dentsply International,
Poltava, Ucraina, certificat;
2001 (august) – ”Dentsply Master Course”, Dentsply
International, Poltava, Ucraina, certificat;
2002 (februarie) – ”Cursul de parodontologie nr. 2”,
USMF ”Nicolae Testemițanu”, certificat;
2002 (septembrie) – ” Дент-Арт 2002”, Dentsply
International, Poltava, Ucraina, certificat;
2002 (noiembrie) – ”Restorative Dentistry”, Dentsply
International, Chișinău, certificat;
2003 (decembrie) – ”Tehnologiile moderne în stomatologia
estetică”, USMF ”Nicolae Testemițanu”,
Chișinău, certificat;
2003 (octombrie) – Эндодонтический Форум, Dentsply
Maillefer, Sochi, Rusia, certificat;
2004 (martie) – ”Ultimate PFM and All Ceramic
Restorations. Advanced Course”, Noritake,
Nagoya, Japonia, certificat;
2004 (martie-aprilie) – ”Probleme Actuale în Stomatologie”,
International Center for Dental Education,
Chișinău, certificat;
2004 (iunie) – ”Put a sparkle in your practice and your patients
smile with tooth whitening”, Ultradent,
Chișinău, certificat;
2004 (iunie) – ”Putting Excitement in your cosmetic dentistry
with direct bonding”, Ultradent, Chișinău,
certificat;
2004 (octombrie) – «II Форум Дентсплай для стоматологов
СНГ», Sochi, Rusia, certificat;
2004 (noiembrie) – ”The modern problems in dentistry”,
Detsply International, Chișinău, certificat;
2005 (februarie) – ”Cresco Ti Implant System”, Cresco Ti
Academy, Varșovia, Polonia, certificat;
2005 (mai) – ”The modern problems in dentistry”, Detsply
International, Chișinău, certificat;
2006 (septembrie) – ”Probleme actuale în stomatologie”,
ASRM, Chișinău, certificat;
2006 (noiembrie) – ”Tehnici moderne de confecționare a
protezelor dentare”, ASRM, Chișinău, certificat;

241
 2007 (iunie) – «Гнатологические аспекты зубо-челюстно-
лицевой системы», ivoclar Vivadent,
Moscova, Rusia, certificat;
2007 (septembrie) – ”Actualități în stomatologie”, ASRM,
Chișinău, certificat;
2007 (noiembrie) – ”Tehnologiile curativ-profilactice
avansate în stomatologia contemporană
elaborate de compania EMS”, USMF ”Nicolae
Testemițanu”, Chișinău, certificat;
2008 (septembrie) – «Эстетика: от коммуникации до
реставрации», Dent-Art, Poltava, Ucraina,
certificat;
2009 (noiembrie) – «Применение артикуляторов и систем
функциональной диагностики при лечении
стоматологических больных», Sankt
Pertersburg, Rusia, certificat;
2012 (februarie) – ”Cerec – Basic Training”, Sirona Dental
Academy, Chișinău, Moldova, certificat;
Activitatea profesională: 1989-1992 – șef de secție „Stomatologie”, Policlinica
Feroviară pentru Copii;
1989-prezent – medic-șef CS „Fala-Dental”;
2000 – stomatolog protetician, categoria superioară
(confirmată în 2005, valabilă până
în iulie 2017);
2000-2009 – organizarea și patronarea campionatelor
republicane (Chișinău), din cadrul
campionatului internațional ”Prisma
International” (Poltava, Ucraina);
2001-prezent – vicepreședinte, Asociația Stomatologilor
din Republica Moldova;
2006-2012 – asistent universitar, Catedra Stomatologie
Terapeutică FECMF, USMF „Nicolae
Testemițanu”, Chișinău;
2007-prezent – membru, Consiliul științific specializat
DH 50 Specialitatea 323.01 (Stomatologie)
din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”
(7 teze de doctor în științe medicale);
2008 – organizator al Seminarului Stomatologilor din
Republica Moldova la tema ”Noutăți
endodontologice”, Chișinău;
2008-2009, 2012-2013, 2015 – Președinte, Comisia
examenelor de stat, Colegiul Național de
Medicină și Farmacie ”Raisa Pocalo”,
mun. Chișinău, Catedra „Discipline tehnico-

242
 dentare”;
2009-2014 – coordonator și consultant științific la 27 lucrări
de diplomă, Facultatea de Stomatologie, IP
USMF ”Nicolae Testemițanu”, Chișinău;
2011 – organizator al Seminarului Stomatologilor din
Republica Moldova la tema ”Aparatul
masticator. Optimizarea ocluziei (Endodonție.
Implantologie. Restaurări directe și indirecte –
ca o unitate);
2012 – stomatolog generalist, categoria superioară
(valabilă până în iulie 2017);
2012 – medic specialist în management sanitar, categoria
superioară (valabilă până în iulie 2017);
2012-prezent – conferențiar universitar, Catedra
Stomatologie Terapeutică FECMF, USMF
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, conducător
științific a 5 competitori (doctor în științe
medicale);
2014-prezent – membru, Seminarul Științific de Profil
„Stomatologie” de examinare a tezelor
de doctorat;
2014 – membru comitetului organizator al V-lea Congres
Internațional Medical a Studenților și Tinerilor
Medici ”MedEspera”, Chișinău
Domenii de interes științific stomatologie terapeutică, parodontologie, protetică dentară,
endodonție, chirurgie orală, implantologie, ortodonție,
stomatologie interdisciplinară
Participări la foruri științifice 2001 – ”Probleme actuale în stomatologie”, al XI-lea Congres
(naționale și internaționale): național al medicilor stomatologi, Chișinău;
2002 – „Dental Terapeutic Restaurative Treatment”,
Lucrările Săptămânii XXVII a Uniunii Medicale
Balcanice, Chișinău;
2003 – ”Actualități în stomatologie”, MoldDent, Chișinău;
2003 – ”Probleme actuale în stomatologie”, al XII-lea
Congres național al medicilor stomatologi
din Republica Moldova, Chișinău;
2003-prezent – Conferințele anuale ale colaboratorilor USMF
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Moldova;
2005 – „Method of treatment of the paradont”, Experience
Inpex Invention, Pittsburgh, SUA;
2005 – „Methode de traitement du periodont”,
Salon international des inventions des techn-
ques et produits nouveaux, Geneva, Elveția;
2005 – lector, «Прямая реставрация или непрямая?

243
 Верное решение», Учебный семинар
«Показания к прямой реставрации зубов»,
Учебный центр «Апполония», Poltava,
Ucraina;
2006 – Materiaux d'osteoplastie, Salon international des
inventions des techniques et produits nouveaux,
Geneva, Elveția;
2008 – „Osteoplastic materials”, New techniques and
products SuZhou, Suzhou, China;
2008 – Congresul XIV al Asociației Stomatologilor din
Republica Moldova, Chișinău;
2008-2014 – conferințe în cadrul expozițiilor MoldExpo,
MoldDent, Chișinău;
2009 – „The confections of the bridge manufacture using the
implantable supports”, Balkan Medical Union,
Chișinau, Moldova;
2009 –„Therapeutic-prophylactic toothpaste”, European
Exhibition of Creativity and Innovation, Iași,
România;
2009 – ”The fourth East-European Congress of
Dental Implantation”, Lvov, Ucraina;
2009 – Primul Congres Internațional ”Zilele Medicinei
Dentare” Iași-Chișinău, ASRM, Chișinău;
2010 – „Application of BioR® in stomatology”, Salon
international des inventions des techniques et
produits nouveaux, Geneva, Elveția;
2010 – „Osteoplastic Materials”, IV International Warsaw
Invention Show, Varșovia, Polonia;
2010 – Al XV-lea Congres Național cu participare
internațională al Asociației Stomatologilor din
Republica Moldova, Chișinău;
2010 – ”Application of BioR in stomatology”, Seoul
International Invention Fair (SIIF), Seoul,
Coreea de Sud;
2011 – „Remedy for treatment of parodentium affections”,
Innova, Brussels, Belgia;
2011 – lector, „Фунциональная диагностика – основа
направленной терапии”, Учебный центр
«Апполония», Poltava, Ucraina;
2011-2014 – Zilele francofone medicale dentare. Edițiile:
XV, XVI, XVII, XVIII a Zilelor Facultății de
Medicină Dentară, Iași, România;
2012 – „Gel for treatment of periodontium affections”,
Salon international des inventions des techni-

244
 ques et produits nouveaux, Geneva, Elveția;
2012 – lector, workshop, «Жевательный орган: состояние,
диагностика, реабилитация»,
Международный весенний семинар,
Учебный центр «Апполония»,
Poltava, Ucraina;
2012 – ”Restaurarea estetică direct în design liber”, seminar
ASRM, Chișinău;
2013 – „Modern method in treatment of dental implant
occlusion”, Innova, Brussels, Belgia;
2013 – „Modern method of dental implant occlusion”, Salon
international des inventions des techniques et
produits nouveaux, Geneva, Elveția;
2013 – Авторский семинар, «Использование
функциональной окклюзионной концепции
в реставрационной терапии прямым
методом», Учебный Центр персональной
стоматологии Владимира Новикова,
Moscova, Rusia;
2013 – lector, workshop «Микрохирургия пародонта с
увеличением», Международный весенний
семинар, Учебный центр «Апполония»,
Poltava, Ucraina;
2014 – „Combined method for fixing dentures by using
implanted supports”, Salon international des
inventions des techniques et produits nouveaux,
Geneva, Elveția;
2014 – ”Zilele francofone medicale dentare”,
Asociația Dentară Română pentru Educație,
Iași, România;
2014 – „Method of prosthetic treatment for temporo-
mandibular dysfunctions, to diagnose the state
of occlusion”, Salon international des inventions
des techniques et produits nouveaux, Geneva,
Elveția;
2014 – „Reabilitarea ocluzală a pacienților cu disfuncții
musculo-articulare prin aplicarea tehnologiilor
digitale moderne”, al XVIII-lea Congres
Internațional al Uniunii Naționale a Asociațiilor
Stomatologice, București, România;
2014 – Al XVII-lea Congres Național al Asociației
Stomatologilor din Republica Moldova,
Chișinău;
2014 – 5 International Medical Congress for Students and
th

245
 Young Doctors „MedEspera”, Chișinău;
2014 – Zilele Francofone Medicale Dentare. Ediția XVIII
a Zilelor Facultății de „Medicină Dentară”,
al 6-lea Congres Internațional al Asociației
Dentare Române pentru Educație „Performanță
versus malpraxis în practica curentă”. Iași,
România;
2015 – ”Early identification of bruxism signs and symptoms
for prevention of temporomandibular
dysfunctions”, 20th Congress of the Balkan
Stomatological Society (BaSS) „New
interdisciplinary approaches in oral and general
rehabilitation. Jubilee edition”, București,
România;
2015 – ”Periodontitis-organ(heart)-target concept – modern
paradigm in periodontology”, 20th Congress of
the Balkan Stomatological Society (BaSS)
„New interdisciplinary approaches in oral and
general rehabilitation. Jubilee edition”.
București, România;
2015 – 1 International Congress of General and Oro-
st

Maxillo-Facial Rehabilitation „Actualities in

dental medicine, classic and modern. Medical
practices associated with dental medicine. The
pioneers of mondial Implantology. Inaugural
edition”. Istanbul, Turcia;

Lucrări științifice Monografii - 1; articole - 117; articole fără coautori – 18,

publicate: brevete de invenții - 34; ghiduri practice - 2;
recomandări metodice - 1.
Premii, mențiuni, distincții, 2001 – Campionatul republican ”Prisma International”,
titluri onorifice etc. locul I, diplomă;
2001, 2004 – Dublu campion al Republicii Moldova în
terapia restaurativă și dublu finalist al
campionatul internațional „PRISMA
International”, Ucraina, Poltava;
2004 – Concursul internațional din orașul Moscova, Rusia:
„Caмый интересный клинический случай” –
locul întâi, diplomă – „Маэстро стоматологии”;
2005 – Merit în domeniul inovațional, apreciată cu gradul
Chevalier, Comission Superieure des
Recompenses, Brussels, Belgia;
2005 – Diplomă pentru participarea la Expoziția Interstatală
Specializată «СНГ: Наукоемкая продукция

246
 и высокие технологии» (ministru al economiei
și comerțului din Republica Moldova – V. Lazăr);
2005 – Diplomă de excelență cu medalia de argint ”Inventica”
pentru rezultate deosebite în creație tehnică,
INFOINVENT-2005, Chișinău;
2006 – Merit în domeniul inovațional, apreciată cu gradul
Officer Comission Superieure des
Recompenses, Brussels, Belgia;
2006 – Diplomă de excelență pentru înaltul nivel științific și
tehnic al invențiilor prezentate în cadrul
salonului Inventika, București, România;
2008 – Merit în domeniul inovațional, apreciată cu gradul
Commander, High Comission of the Invention
Award, Brussels, Belgia;
2007 – Diplomă de gradul al doilea, acordată de către
Guvernul Republicii Moldova
(prim-ministru Vasile Tarlev);
2007 – Diplomă de excelență, Salonul Național de Inventică
Pro Invent, Cluj Napoca, România;
2007 – Диплом почтения и благадарности за активное
участие в организации и прведении Салона
«Архимед-2007», Moscova, Rusia;
2008 – Diplomă de excelență, Salonul Național de Inventică
Pro Invent, Cluj Napoca, România;
2009 – Diplomă de excelență, Salonul Național de Inventică
Pro Invent, Cluj Napoca, România;
2010 – Diplomă de excelență, Salonul Național de Inventică
Pro Invent, Cluj Napoca, România;
2010 – Diplomă de excelență pentru valoroasa contribuție
științifică conferită celui de-al XV-lea Congres
Național cu participare internațională al
Asociației Stomatologilor din Republica
Moldova, Chișinău;
2010 – Premiul OMPI pentru Activitate Inovațională,
Organizația Mondială a Proprietății
Intelectuale, Geneva, Elveția;
2013 – Diplomă de gradul întâi, acordată de către
Guvernul Republicii Moldova
(prim-ministru Iurie Leancă);
2013 – Diplomă de excelență pentru valoroasa contribuție
științifică conferită celui de-al XIV-lea
Conferințe Naționale cu participare inter-
națională al Asociației Stomatologilor din
Republica Moldova, Chișinău;

247
 2014 – Certificat de apreciere pentru contribuțiile deosebite
drept membru al Comitetului organizatoric
a celui de-al 5-lea Congres medical
internațional al studenților și tinerilor medici
”MedEspera”;
2015 – Premiul Special ERiNET pentru activitate
inovațională, Erfinderforderung Innovationen
Netzwerkmanagement (ERiNET),
Schmalkalden, Germania;
Apartenența la societăți, asociații științifice naționale, internaționale
2001-prezent – membru, Asociația Stomatologilor
din Republica Moldova
2009- prezent – membru, Comunitatea Stomatologilor din
Federația Rusă
Competențe personale
Limbi străine: Rusa (nivel avansat)
Engleza (nivel intermediar)
Franceza (nivel intermediar)
Date de contact: MD-2001, str. București 13, mun. Chișinău,
Republica Moldova
tel. (+373) 69 500 080, e-mail: info@faladental.com
valeriu.fala@usmf.md
web: www.faladental.com

248