SERIAL Boieri mari, Episodul 1: Cantacuzinii, ,,mai romani decat pamantenii".

Cantacuzino ,,Nababul", boierul care-l concura pe regele Carol I

Alexandra Serban,

Dinastia Cantacuzino a fost o piatra de temelie in istoria Romaniei. Au fost familie mare, desfasurata pe sase
ramuri, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, ba chiar cu rude prin Rusia. Oamenii nu trebuie sa uite: de
la Serban-voda inainte, a fost candva un Cantacuzino care s-a ocupat fie cu ctitorii de biserici, palate si spitale,
fie a excelat in domeniul sau de activitate - de la teatru, la armata si medicina experimentala.

Istoria Cantacuzinilor pe pamant romanesc incepe in secolul al XVI-lea, dar primii descendenti au fugit in 1453
din Constantinopolul asediat de turci. S-au revendicat de la originile imparatesti ale Catancuzinilor bizantini, iar
izvoarele istorice par sa le faca dreptate in acest sens. Cantacuzinii s-au asezat in mai multe state europene, iar
pe pamant romanesc s-au dezvoltat in sase ramuri, cu origini in Valahia, dar si in Moldova. In fine, e familie
mare, cu blazon important - vulturul bicefal a ramas mostenire de la jumatatea secolului al XVI-lea - incat astazi
te intrebi cum s-a facut de nu intalnesti cate-un Cantacuzino la fiecare colt de strada.

Voda, mai mult decat anti-otoman

Probabil ca cel mai de seama si mai cunoscut membru al familiei este Serban-voda Cantacuzino, domn al Tarii
Romanesti timp de zece ani (1678-1688). Manualele de istorie au inregistrat, metodic si selectiv, ca domnul
muntean a participat in 1683 la asediul Vienei, fortat de armatele otomane, insa a facut tot posibilul ca armata
pagana sa fie infranta de crestini. Apoi, manualele arata planurile sale anti-otomane, gandite atat de ingenios
strategic, incat aveau sa alunge turcii din Constantinopol. Sfarsitul se iveste subit - cum adesea se intampla in
istoriile medievale, cand domnitorul este ucis prin otravire chiar de catre boierii din cercul sau restrans, tematori
de planurile sale indraznete. Istoricii inca polemizeaza daca a fost, intr-adevar, ucis de fratii sai si de Constantin
Brancoveanu, cel care avea sa-i succeada la tron, cert este insa ca sunt omise cateva detalii importante din anii
sai de domnie. De pilda, pentru conturarea unei identitati nationale ar fi interesanta si mentionarea faptului ca in
1688 a aparut ,,Biblia de la Bucuresti", prima traducere completa a Bibliei in limba romana, scrisa in caractere
chirilice. Acesta nu e putin lucru pentru acele vremuri in care inca se cristaliza identitatea poporului. In vremea
lui Cantacuzino s-au manifestat oameni de cultura de anvergura, precum Nicolae Milescu Spataru si fratii
Greceanu, care de altfel au si lucrat impreuna la traducerea Bibliei.

Foto: Portretele familiei Cantacuzino: Constantin Postelnicul, Elina, sotia lui, si fiii lor, in ordinea varstei:
Draghici Spatar, Serban-voda, Constantin Stolnicul, Mihai Spatarul, Matei Aga, Iordachi. Sursa: ,,Albumul
familiei Cantacuzino", Tiparul Institutului de Arte Grafice ,,Minerva", 1902

Un reper al Capitalei
Apoi, trebuie mentionat ca una dintre cladirile-simbol ale
Bucurestiului a fost ridicata tot de domnitorul Cantacuzino.
Palatul si manastirea Cotroceni au adapostit fetele domnitoare
ale Tarii Romanesti inca de la ridicare. Serban Cantacuzino a
ridicat asezamantul la scurt timp dupa ce s-a urcat pe tronul tarii.
A fost unul dintre proiectele de care s-a ingrijit indeaproape:
,,Noi singuri am infipt sapa in pamant si cu mana noastra jos in
temelie caramizi am pus", spunea voda, citat de istoricul George
Potra, in volumul colectiv ,,Familiile boieresti din Moldova si
Tara Romaneasca" (coord. Mihai Dim. Sturdza). A inzestrat
manastirea dupa pofta sa, cu mosii, case si pravalii si in 1679 a
inceput constructia unui palat. Asezat pe dealul Cotrocenilor,
palatul era o resedinta de vara, dar si un punct strategic in oras.
A continuat sa fie folosit in acest scop si de urmasii sai la tron,
pana cand Nicolae Caragea a mutat Curtea Domneasca aici.
Palatul a ramas in picioare si a fost renovat si dezvoltat in
secolele urmatoare. Biserica, in schimb, a fost daramata in 1984
din ordinul lui Nicolae Ceausescu si a fost refacuta in 2004.

Spatarul, cuprins de dumnezeiasca ravna

Probabil ca ctitoria care a schimbat fundamental mersul

lucrurilor in capitala Tarii Romanesti a fost ridicarea spitalului
Coltea, institutia care punea astfel bazele sistemului medical oferit gratuit in Tara Romaneasca. A fost initiativa
revolutionara a spatarului Mihai Cantacuzino, fiului marelui postelnic Constantin Cantacuzino si fratele lui
Serban-voda. Spitalul a fost construit in jurul bisericii cu acelasi nume - ridicata in 1701-1702 - si a fost
inaugurat pe 14 octombrie 1704. Inspirat de asezamintele similare pe care le vizitase in Orient, spitalul era
format din doua sali si cateva dependinte si era loc de tratament mai ales pentru pacientii cu boli de piele. Pentru
ca spitalul sa fie sustinut financiar, spatarul i-a donat cateva mosii din Prahova, Ialomita, Braila si Ramnicu
Sarat, insa nu s-a implicat in administrare.

Spitalul a inceput sa functioneze la capacitate maxima in iunie 1715, in vremea domniei lui Stefan Cantacuzino,
nepotul de frate al spatarului si ultimul domn pamantean inainte de instaurarea domniilor fanariote. Pe Turnul
Coltei - cea mai inalta cladire din Bucuresti de la vremea sa, a carui constructie fusese finalizata in 1715 - era
montata pisania: ,,Aceasta inconjurare de zid, cu toata coprinderea din temelie, s-au zidit de dumnealui jupan
Mihai Spatarul Cantacuzino, carele fiind coprins de dumnezeiasca ravna, toate acestea foarte infrumusetate a
facut precum se vede, pentru marirea si slava lui Dumnezeu si pentru vesnica pomenire a dumnealui si a tot
neamul dumnealui si s-au savarsit in zilele luminatului Domn a toata Tara Romaneasca, Io Stefan Voda
Cantacuzino, fiind Arhiereu - Mitropolit prea sfintitul parinte Antim in anul 1715".

Cantacuzini de neuitat

Viata si faptele Cantacuzinilor sunt greu de cuprins in cateva randuri de ziar. Sunt greu de cuprins chiar si in
volume zdravene! Totusi, retin atentia cateva personalitati a caror trecere prin istorie inca are ecou si astazi. De
pilda, Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost un om politic de marca al inceputului de secol XX si probabil ca
ultimul mare boier veritabil al Romaniei. Astazi, cand ideile si ideologiile contemporane s-au distantat de
conservatorismul promovat de el in acele vremuri, au ramas emblematice palatele ridicate de boierul roman,
sursa de inspiratie si admiratie mereu actuale. In aceeasi masura retine atentia si istoria marelui aviator militar
Constantin ,,Bazu" Cantacuzino, a medicului si academicianului Ioan Cantacuzino si a Marucai, sotia lui George
Enescu. Sunt povestile la care este necesar sa ne mai intoarcem uneori, cand uitam de unde venim si incotro ne
indreptam. E educativ.

Ctitoriile Cantacuzinilor in Tara Romaneasca

Cele mai insemnate ctitorii - din punctul de vedere al functionalitatii la vremea lor - ale boierilor Cantacuzino au
fost manastirile. Erau centre culturale, sociale si spirituale de mare importanta locala, dintre care multe s-au
pastrat pana astazi. Printre cele mai cunoscute se numara Manastirea Comana (refacuta in 1742 de Serban
Cantacuzino, fiul lui Draghici), Manastirea Hurezi (ctitorita de Constantin Brancoveanu, cu Parvu Cantacuzino
ispravnic la zidire), Biserica de la Fantana Boului din Bucuresti (construita de Maria Doamna a lui Serban-voda
Cantacuzino, in 1683), Schitu Magureanu din Bucuresti, biserica de la Cotroceni (ctitorita de Serban-voda
Cantacuzino), biserica Coltea (sub patronajul spatarului Mihai Cantacuzino), biserica Banului din Buzau,
Manastirea din Ramnicu Sarat, bisericile din Filipestii de padure si Filipestii de targ, Manastirea Dintr-un Lemn,
Schitul Lespezi. In total sunt 28 de biserici si manastiri documentate ca fiind ctitorile de un membru al familiei
Cantacuzino in Tara Romaneasca.

Constantin (Dinu) Serban Cantacuzino: ,,Boier te nasti. In timpul vietii, poti deveni baron, care e altfel"
Constantin (Dinu) Serban Cantacuzino (61 de ani) este unul dintre urmasii vechii familii boieresti.
Descendent al ramurii Rafoveni. In genealogia sa se amesteca nume cu ecou in istorie: Rosetti, Brezoianu,
Rafoveanu, Budisteanu, Mavrocordat. Este descendent direct al lui Serban-voda. Si ce au de-a face toate
cu omul secolului acestac Dinu Cantacuzino crede ca s-a pastrat, cel putin, o gingasie a firii, un bun simt
sanatos. Astazi, se ingrijeste de mostenirea si memoria familiei, vorbeste cu calm si blandete si despre
episoadele luminoase ale inaintasilor sai, dar si despre momentele tragice. Asta a fost istoria. Acum e
vremea sa se repare greselile trecutului.

Dinu Cantacuzino se ocupa de buna functionare a Hanului lui Manuc din Bucuresti, mostenire a familiei; Sursa
foto: Adevarul
,,Weekend Adevarul": V-ati nascut la Hunedoara, desi familia dumneavoastra este originara din
Muntenia. Cum s-a intamplati
Dinu Cantacuzino: M-am nascut in orasul Vulcan. Acolo aveau parintii mei domiciliu obligatoriu. Dupa un an,
ne-am mutat la Petrosani, pentru ca a gasit tata de lucru la Combinatul Minier Valea Jiului. Ei au fost mutati din
Ploiesti. Tata s-a insurat cu o ploiesteanca, aveau mosia la Rafov, dar aveau casa si in Bucuresti. I-a evacuat in
1950, cand tata era in anul doi de facultate la Politehnica. Fiind priceput la mecanica, a gasit de lucru la reparat
motoare.

Cum s-a impacat cu destinul intors brusc de razboi, de comunistii

Imediat dupa razboi, ca sa aiba din ce trai, cauta pe camp bombe neexplodate, le dezamorsa si folosea aluminiul
sa faca tuciuri, vase. Fiind dusman al poporului, oriunde se ducea sa se angajeze nu statea mai mult de o
saptamana, doua, pentru ca venea ala de la cadre si spunea ca are dosarul prost. Vremurile au fost tulburi, s-a
descurcat cum a putut. Unii au fugit din tara, unii au ramas ca au zis ca vin americanii - si uite ca au venit foarte
tarziu si nici acum nu stiu daca chiar au venit sau sunt in trecere.

Trecutul boieresc lasat in ceata

In copilarie vi s-a explicat ca faceti parte dintr-o familie boiereascai
La Petrosani am stat pana cand am implinit 9 ani. La varsta aia nu prea stiam multe. Dupa aceea bineinteles ca
mi-au explicat, cand am inceput sa fim mai siguri din punct de vedere al securitatii personale. Cat am fost mici
au evitat sa discute, pentru ca era riscant, puteam sa spunem ceva pe la scoala. Nu ne-au spus nimic, ca sa nu fie
nevoie sa ne zica: ,,Nu vorbiti despre asta". Totul a fost o ceata, sa spun asa. De exemplu, invatatoarea mea nu
avea notiunea de volum: pur si simplu, metru ori metru ori metru, ei nu-i dadea metru cub, era metru patrat.
Saraca, nu stia, era nevasta secretarului de partid, daca avea patru clase! In fine, au pus-o la clasele de primare,
de a nenorocit serii de copii! Acasa, ai mei, cand vedeau foile inrosite, ce sa-mi spuna Ca e proasta tovarasa !
Imi spuneau ca poate a gresit si o lasau asa. Sa nu aiba probleme. Din pacate, pentru ei a fost o perioada grea, de
teroare.

Ati avut de suferit din cauza numeluit Macar ca poate va ascultau mai des la istorie in liceuv
In mod direct, eu mai putin. Desi au fost cativa profesori care se vedea ca nu ma-nghiteau. La istorie am avut
norocul de o profesoara extraordinara in liceu, painea lui Dumnezeu!

Astazi, care sunt reactiile oamenilor cand afla ca va cheama Cantacuzinov

Multi stiu despre familie. Cei mai in varsta au invatat la scoala despre Serban-voda Cantacuzino. Cam atat, de
fapt. Pentru ca atat a fost in manualul de istorie, desi si ceilalti membri ai familiei au facut foarte multe. De
pilda, fratele lui, stolnicul Mihai Cantacuzino, a construit spitalul Coltea, unde tratamentul era gratuit, a realizat
si prima harta a Tarii Romanesti, o chestiune importanta in vremea aceea! Cantacuzinii au venit in tarile romane
dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci. S-au inrudit cu boierii pamanteni si au devenit, cum spunea
cineva, chiar mai romani decat pamantenii, in sensul ca au facut mai multe pentru Tara Romaneasca decat cei
care erau de aici. Au lasat biserici, au lasat spitale, au lasat cultura.

Ce va mai leaga de stramosi, cu exceptia obiectelor materiale pastratev

S-a transmis, nu stiu daca genetic, dar s-a transmis o anumita tinuta si niste limite alte bunului simt, desi noi nu
am mai trait ca ceilalti, cu guvernanta care sa te invete limba germana, franceza de mic si-asa mai departe.

Un sfat intelept
Pana in comunism, familiile boieresti erau implicate in politica. Dupa '90, putini au fost cei care au
revenit, probabil ca cel mai notabil e cazul Paleologu. Pe dumneavoastra nu v-a tentat ideea astav
M-a batut gandul sa intru in politica, dar cineva foarte intelept mi-a zis ca la firea pe care o am, e mai bine sa nu.
Mi-a explicat ca e o jungla si ca nu e nimic asezat, structurat. Acest domn intelept, Corneliu Coposu, mi-a spus:
,,Intri intr-o lume total corupta". In plus, multi m-au sfatuit, ca sa-mi rezolv problemele juridice si de mostenire,
sa intru in PSD ori in PNL. Am zis ca asta deja e dovada clara ca nu trebuie sa intru in politica.

Monumente istorice recuperate

Apropo de mostenire, cand ati demarat procesele de retrocedare>
Cam prin '90 am inceput ba cu o casa, ba cu un teren. Dar am intrat in posesia conacului de la Rafov cand deja
era in ruina, in 2000. Pana in 1992 a fost sediul Primariei, al CAP, al IAS, era acolo si un dispensar veterinar. In
'92 au plecat din conac pentru ca li s-a parut scumpa intretinerea, s-au mutat la vreo 80 de metri, intr-o casuta.
Ei, si sub ochii lor, s-a praduit de a ajuns o ruina. Dar si reprezentantii autoritatilor locale au plecat cu sobele de
acolo. Era o teracota cu model, diferita in fiecare camera, iar ei le-au demolat si le-au carat acasa. Au luat si
usile, si podelele, si grinzile de lemn. Totul.

Acolo ati inceput renovarile>

Nici acum nu am reusit sa fac cadastrul. Nu e clar cu titlurile de proprietate din vecinatati. Am tot avut
promisiuni de la primari, dar nu s-a facut nimic. Eu sper sa reusesc sa restaurez conacul, care e monument
istoric clasa A - clasat dupa ce a intrat in posesia mea, ceea ce a facut autoritatile sa se scuze: ,,Cand eram noi in
cladire, nu era nicio lege de protectie...". Acum vreau sa pornim anul asta hotelul de la Hanul lui Manuc, ca sa
avem bani sa ne putem concentra pe restaurarea conacului, ca fara bani nu se poate. Persoana fizica posesoare
de monument istoric nu primeste niciun leu de nicaieri, nici fonduri europene, nici norvegiene. Imobilul trebuie
sa fie intr-o fundatie, intr-o asociatie, ca sa poata primi sponsorizari. Dar, in momentul ala, nu mai e al tau. Dar
e pacat de conacul asta de la Rafov, care e mai vechi decat Hanul lui Manuc, e din 1737.

Conacul de la Rafov a intrat in posesia mostenitorului in anul 2000, cand ajunsese deja o ruina

Asa e, intre timp ati reusit sa intrati in proprietatea Hanului lui Manuc. Cum ati aflat ca va apartine
Pana in '90, nu am stiut. Tin minte ca mergeam la Liceul Industrial Energetic, iar cand veneam la Piata Unirii sa
schimb autobuzul, ma opream cu colegii si mancam branzoaice aici in preajma. Inauntrul Hanului nu intram, ca
n-aveau voie elevii sa consume alcool - e, dar cate-o bere mai beam si noi cateodata (zambeste). Am aflat ca-mi
apartine dupa Revolutie. Strabunica mea din partea tatalui, Cleopatra Baicoianu, era o tipa foarte exacta, cu o
educatie germana. Nu facea absolut nimic fara notar si avocat, totul era inscris undeva, erau actele puse la punct.
Fratele ei, Alexandru Baicoianu, care era magistrat, avea hartiile praf, nimic nu era in ordine. Ea a avut
documente din 1881, cand a intrat in familie, pana in 1950 - chitanta de plata a impozitului din ianuarie '50,
cand a venit nationalizarea. Am avut toate actele si tot a durat zece ani sa intru in posesie. Desi aparuse legea
care spunea ca daca ai acte doveditoare, retrocedarile se fac fara instanta. Nu s-au lasat si tot in instanta am
ajuns. Societatea care patrona Hanul lui Manuc, Caru' cu Bere, Gambrinus, cateva unitati grele din Bucuresti,
era cu capital majoritar de stat, a AVAS-ului. Castigau o gramada de bani si numai 5% se duceau la stat, restul
imparteau intre ei. Banii ajungeau pana la tovarasul Nastase. Era un sat fara caini.

Ce s-a ales de palatele Nababului

Stiti ce se intampla cu castelul de la Floresti, care e in ruina
Nu este pe ramura noastra, e pe ramura Nababul. Ioana Cantacuzino a murit acum vreo cinci ani, fara
mostenitori. Apucase sa vanda Busteniul, dar a fost si acolo o poveste. A castigat procesul de restituire, dar
statul i-a cerut vreo 17 miliarde despagubire pentru intretinere, pentru investitiile facute, fara sa ia in calcul si
lipsa de folosinta... Aberant! Atunci a aparut un cetatean american de origine romana, care a zis ca preia el
litigiul si cumpara. Ei, n-a mai fost niciun litigiu dupa ce a cumparat... Si l-a luat foarte ieftin. Vreo doi ani a
facut imbunatatiri, a schimbat clante, a dobandit si o parte din terenul dimprejur - abia la urmatoarea vanzare,
noii proprietari au continuat procesul si au obtinut 270 de hectare de padure in spatele domeniului. Si, dupa doi
ani, acel domn l-a vandut de noua ori mai scump, iar cei care l-au preluat l-au vandut din nou cu 24 de milioane.
Cam asta a fost istoria. Iar castelul de la Floresti are proprietari, a fost cumparat de cineva.

,,Suntem multi"
Aveti legaturi cu urmasii altor familii de boieri<</strong>
Sigur, cu Sturzestii, Golestii, Paleologu, Cerchez, din ce stiu mai indeaproape. Din pacate, in jungla asta
care se numeste democratie postdecembrista nu prea am reusit sa ne intalnim asa des. Ne vedeam mai des
inainte de Revolutie, la cate unul din noi acasa.

Dintre Cantacuzini cati urmasi mai suntt Mai tineti legatura<</strong>

Noi, membrii familiei Cantacuzino, ne intalnim o data la doi ani la cineva acasa. Suntem multi, raspanditi
prin Europa - in Germania, Franta, Belgia, Suedia - in America. Si in Romania mai sunt, la Arad, in
Bucuresti.

Ce mai inseamna astazi sa fii boier<</strong>

Boier te nasti. In timpul vietii, poti deveni baron, care e altfel (zambeste). Dupa '90 nu a existat o
reabilitare a boierilor. 50 de ani s-a spus ca au supt sangele poporului si au facut numai nenorociri. In
postcomunism, au fost cateva emisiuni noaptea tarziu, dar nu de maxima audienta, incat sa inteleaga
oamenii ca nu a fost asa. In '48, odata cu instaurarea regimului comunist, s-a rasturnat scara de valori.
Astazi asta lipseste: educatia si bunul simt. Cred ca daca ar fi un pic de bun simt, lucrurile s-ar rezolva
mult mai usor.
Boierul absolut
Duminica, 12 februarie 1890. Pe la amiaza, la
resedinta boierului Cantacuzino de pe Calea
Victoriei, incep sa se incoloneze calestile si
trasurile. High-life-ul bucurestean se aduna in
epicentrul vietii mondene, in chip fastuos, in
haine de gala. Gheorghe Grigore Cantacuzino,
presedintele Camerei Deputatilor, dadea bal
mare. O nota de atmosfera: in acea seara n-a
trecut pragul palatului picior de liberal. Au fost
invitati exclusiv marii conservatori ai zilei -
printre care, generalul Manu (presedintele
Consiliului de Ministri si ministru de Interne) si
sotia (nascuta Cantacuzino), printul Alexandru
Stirbey, Alexandru Marghiloman (ministrul
Lucrarilor Publice), P.P. Carp (deputat) si sotia
(nascuta Cantacuzino), Titu Maiorescu (deputat),
Alexandru Lahovary (ministrul Afacerilor
Straine), Adolf Cantacuzino (presedinte al Curtii
de Apel) - alaturi de reprezentantii marilor puteri
in Romania.

La ora 14.30 fix, si-a facut aparitia si cuplul

regal, Carol I si Elisabeta, alaturi de Principele
mostenitor Ferdinand. Gheorghe Cantacuzino i-a
intampinat pe suverani, iar sotia sa, Ecaterina, i-
a oferit Reginei ,,o magnifica creanga de liliac
alb asortata cu trandafiri parfumati" - asa cum o
catalogheaza Claymoor, prezent la petrecere si
recenzent in revista ,,L'Independence
Roumaine". Si-n curand, incepu petrecerea. O
priveliste feerica - ,,parca eram in mijlocul unei scene din mitologie, gradina Armidei", completeaza tabloul
Claymoor - care antrena ritmurile pianului cu glasurile domnisoarelor prezente. In final, s-a distins intre toate
Irina Cantacuzino, cu Rapsodia a patra a lui Liszt, dar si doamna Voinescu-Boldur, cu aria Dalilei din opera
,,Samson si Dalila" a lui Saint-Saens. Concertul s-a incheiat la lasarea noptii peste Bucuresti. Venise vremea
cinei, numita gingas ,,gustare", desi meniul continea: tartine cu icre negre, homar in aspic, somon sos
mayonnaise, fripturi de fazan, salata a la russe, branzeturi si fructe asortate si compot de ananas. Vasazica, ospat
boieresc, nu gluma! Dupa incheierea mesei, s-a revenit in sala de bal, unde au inceput dansurile. La 20.30,
suveranii au parasit incinta, iar marii boieri conservatori au continuat petrecerea, cu cotilioane si muzica
lautareasca deopotriva, pana la ora 23.00. Lumea buna a Capitalei si corpul diplomatic strain parasea ostenita
unul dintre cele mai importante baluri ale sezonului de iarna din Bucuresti. Fusese un succes despre care avea sa
se vorbeasca saptamani bune.

Cine e acest Cantacuzino

Foto: Gheorghe Grigore Cantacuzino, in
tinerete; Sursa: ,,Familiile boieresti din Moldova
si Tara Romaneasca", vol III (Coord. Mihai
Dim. Sturdza)

Gazda evenimentului la care participase insusi

regele Carol I era personalitatea cu cea mai mare
greutate la acel moment. Gheorghe Grigore
Cantacuzino s-a nascut in 1833, la Bucuresti, ca
fiu al marelui vornic Grigore Iordache
Cantacuzino si al Alexandrinei Kretzulescu. A
fost crescut in spiritul culturii franceze, cu
guvernator francez, pe Peyreboive, adus de tatal
sau de la Paris. De altfel, studiile si le-a finalizat
in Capitala Frantei, de unde s-a intors licentiat in
litere si doctor in drept, cu teza ,,Teoria inovatiei
in dreptul romanesc si in dreptul francez". In
1864, s-a casatorit cu Ecaterina Baleanu, cu care
a avut patru copii. In acelasi an, a inceput sa ia
amploare si prestatia sa publica, dupa ce a
demisionat din magistratura, fiind consilier la
Curtea de Apel, ca o forma de protest la adresa
,,loviturii de stat" a lui Alexandru Ioan Cuza.
Totul in parcursul vietii sale s-a desfasurat dupa
tiparul vechilor familii boieresti: a mostenit o
avere fabuloasa, un statut social incomparabil si
relatii politice solide. Totusi, n-a facut parada cu
toate acestea, desi s-a bucurat de toate foloasele
ce i-au revenit: considera averea ,,temelia
necesara stralucirii numelui sau istoric", dupa
cum aprecia Ioan C. Filitti in volumul ,,Arhiva
Gheorghe Grigore Cantacuzino" (1919) - cu alte cuvinte, nu concepea mare boier fara mare avere, iar relatiile
sociale si politice veneau ca un drept pe care era dator sa-l intretina si pentru urmasi. Totusi, capitalul sau
financiar, politic si social il ridica in fruntea elitei romanesti, unele voci sustinand ca era chiar mai bogat decat
regele Carol I. Porecla ,,Nababul" n-a fost, asadar, decat apelativul firesc la care s-au gandit contemporanii.

A detinut cele mai importante functii din statul roman in dezvoltare: deputat de Prahova si de Braila, primar al
Capitalei (1869-1870), ministru al Justitiei, al Lucrarilor Publice si al Finantelor. In 1892 a fost ales presedintele
Senatului, iar din 1899 a preluat sefia Partidului Conservator. A fost insarcinat cu formarea guvernului in doua
mandate, in 1899 si in 1905.

Bucurestiul in epoca batausilor

Desi conservator, Cantacuzino Nababul era vizionar. In timpul mandatului sau de primar al Capitalei a inaugurat
primele linii de transport in comun, omnibuze care sa lege ,,garile drumurilor de fier cu alte curse in oras", a
dechis Bulevardul Regina Elisabeta Doamna, a construit o fantana bogat ornata de sculptorul Karl Storck, care
astazi se afla in Parcul Carol. Si-a inceput mandatul de primar cu fast: a fost cel care i-a cununat, pe 3 noiembrie
1869, pe Carol si pe Elisabeta. Insa lucrarile de imbunatatire a Bucurestiului erau mai degraba o treaba de zeci
de mandate, caci dinamica orasului era demna de Vestul salbatic. Constantin Bacalbasa a inregistrat in volumul
,,Bucurestii de altadata" acest aspect din Bucurestiul lui 1871, la final de mandat al Nababului: ,,Un vestit cap
de banda era Iliea Geambasu zis si Ilie Tabacu. Foarte sprinten, foarte ager, foarte indraznet, era un tip
exceptional. Nu inalt de talie, uscativ, incaleca calul si insotit de tovarasi calari pornea prin mahalele dupa
aventuri si orgii, intra calare prin carciumi, chiuind si trosnind din bici, galopa in fruntea batausilor sai, iar
lumea speriata fugea din fata lui. Viola domiciliurile, spargea usile, intra pe ferestre, lua femeia de langa barbatii
terorizati, smulgea fetele din casa parintilor. Si trebuia sa le necinsteasca". Acesta era Bucurestiul care trebuia sa
intre in randul capitalelor europene si se vede treaba ca era un proces anevoios. Desi acest Geambasu - mare
bandit! - a fost ucis in 1875. Circumstantele au aratat ca s-ar fi ocupat de el conservatorii.

Anul nefast al Nababului

Gheorghe Cantacuzino nu era un politician aprig, cu limba ascutita. Dimpotriva, era bland si cu stapanire de
sine. De pilda, intr-o altercatie verbala cu domnul P.P. Carp - binecunoscut pentru verva sa - Nababul nu i-a
spus decat atat interlocutorului sau care luase foc: ,,Domnule Carp, baga-ti sabia in teaca!". Temperamentul
acesta nu i-a fost de ajutor in cariera sa politica. Initiativele sale n-au ramas in memoria colectiva, desi in toate
functiile pe care le-a detinut a incercat sa inoveze: de pilda, fiind cel mai mare proprietar de terenuri petrolifere,
s-a interesat si de valorificarea proprietatilor petrolifere ale statului, care avea contracte cu nemtii. Avea, cumva,
acest spirit al muschetarilor. Alta poveste: in 1877 a daruit statului o salupa pentru flota Dunarii, pe care regele a
numit-o dupa el. Dar cand a ajuns la putere guvernul liberal, salupa a fost redenumita ,,Sageata" si nimeni nu s-a
suparat.

Foto: Ziarul ,,Adevarul" ironiza situatia dramatica in care se afla Cantacuzino Nababul in 1907: ,,Primul-
ministru: Rascoala la universitati, rascoala la partid si acuma si rascoale taranesti. Ma mir si eu cum mai stau la
putere!!"

Anul 1907 a fost insa cel mai greu din cariera sa politica. Nimic n-a mers cum trebuia in acel an. Nici macar
initiativa sa, inspirata de omologul sau francez Clemenceau, de a inchide unele tripouri nu a fost dusa la bun
sfarsit in acel an: a descoperit ca cele mai luxoase si mai mari localuri erau detinute de membri ai majoritatii
parlamentare. Ghinion, insa n-a fost cel mai mare. In 1907, societatea romaneasca a rabufnit: pe de-o parte au
avut loc marile rascoale ale taranilor, reprimate brutal de autoritati, dar dublate de revolte alte studentilor care
sustineau cauzele taranilor, iar pe de alta parte, disensiunile din interiorul Partidului Conservator care negocia
fuzionarea tuturor factiunilor conservatoare din tara. Aceste crize simultane au dus la inlaturarea de la putere a
Guvernului si a lui Cantacuzino de la sefia partidului, care a intrat pe mana lui P.P. Carp.

Cantacuzino Nababul a murit pe 23 martie 1913, la ora 13.35, din cauza unei pneumonii. La moartea sa, ziarul
,,Adevarul", care ii facuse opozitie vehementa in anii de guvernare, a scris in articolul de omagiu: ,,Odata cu
Gh. Gr. Cantacuzino dispare din lumea conservatoare singurul om care in partidul sau si fata de rege a avut cea
mai mare autoritate, nu numai prin faptul ca a fost dupa rege cel mai avut om din tara si prin faptul ca a trecut
prin cele mai inalte demnitati in stat si in ierarhia politica". Relatia cu regele Carol I, indiferent de capitalurile
fiecaruia, a fost una stransa: la vestea mortii sale, in cateva ore, Carol I se prezenta in persoana la resedinta
Nababului pentru a oferi condoleante familiei. In acea zi, in Bucuresti s-au arborat drapelele in berna. A fost
inmormantat cu onoruri militare in mausoleul sau din Cimitirul Bellu, construit dupa planurile arhitectului Ion
Mincu.

Marile ambitii ale boierului Cantacuzino

Memoria Nababului este astazi mentinuta vie de cele trei palate ale sale: din Busteni, Bucuresti si Floresti.
Constructia lor a fost bucuria lui personala. Castelul Zamora, din Busteni (foto sus), a fost construit dupa
planurile arhitectului Grigore Cerchez si a fost finalizat in 1908. Aici era resedinta sa de vara, asa cum si regele
Carol I isi construise un astfel de refugiu in Sinaia. De altfel, a ramas si o legenda urbana legata de edificiu. Se
zice ca printul l-ar fi tachinat pe rege: ,,Majestate, imi permiteti sa-mi acopar castelul cu bani de aura", facand
aluzie mai degraba la averea sa fabuloasa. La care Carol i-ar fi raspuns: ,,Da, cu o conditie: sa asezi banii pe
muchie, unul langa altul". Putea sa faca aceasta Nababul de ar fi dorit. Castelul a fost decorat cu o galerie de
picturi murale realizate pe piele de Cordoba, cuprinzand douasprezece portrete ale celor mai importanti membri
din ramura valaha a familiei Cantacuzino. In perioada comunista, castelul a fost transformat intr-un sanatoriu,
iar peste picturile murale s-a asternut un strat gros de vopsea.

O alta pofta excentrica a lui Cantacuzino Nababul a fost sa-si construiasa un palat care sa-i semene Versailles-
ului. Frumos, cum sa nu fiet Avea sa se numeasca Micul Trianon (foto stanga). Arhitect a fost ales Ion
Berindey, iar tehnica de constructie aleasa a fost cea mai noua din epoca. Stilul arhitectural era eclectic francez,
cu elemente rococo si neoclasice. Nababul nu a trait sa-si vada palatul din Floresti finalizat, iar cladirea a intrat
in posesia fiului sau, Mihail Cantacuzino.

Acelasi Berindey ii construise Nababului si palatul din Bucuresti, de pe Calea Victoriei (foto dreapta). Casa cu
Lei, cum mai este cunoscuta cladirea care astazi adaposteste Muzeul National ,,George Enescu", a fost
construita in stilul baroc specific epocii lui Ludovic al XVI-lea. Si acest palat a ramas mostenire lui Mihail, care
a lasat-o testament sotiei sale Maruca. In 1939, aceasta s-a recasatorit cu George Enescu, iar cladirea a inceput
sa gazduiasca Muzeul National ,,George Enescu" incepand cu 1956.

Aviatorul
Constantin ,,Bazu" Cantacuzino a fost nepotul
Nababului si fiului lui Mihai si al Marucai,
nascut pe 11 noiembrie 1905. Bazu a studiat in
Geneva, la Bucuresti, la Strasbourg si la Paris.
Nu a fost elevul exemplar. Pasiunea lui era
pilotajul. Si aici a excelat, devenind faimos pe
plan international. Povestea sa in domeniul
pilotajului incepe la Scoala Civila de Pilotaj
,,Mircea Cantacuzino" din Baneasa: in 1933 ia
brevetul epntru polot de turism, peste un an,
pentru zbor fara vizibilitate si pentru pilot de
avion militar, iar in 1935, pentru avion de
vanatoare si avion de transport public. A devenit
imediat campion national la exercitii de
acrobatie aviatica si sef de escadrila la directia
de aviatie civila. A fost decorat cu ,,Virtutea Aeronautica" de regele Carol al II-lea chiar pe 6 iunie 1934, in
locul unde cu patru ani inainte regele aterizase neanuntat pentru a-si relua tronul de la fiul sau, Mihai. Era
sarbatorita anual, ,,Ziua Restauratiei", drept descalecarea din vazduh a monarhului.

Pasiunea lui Bazu pentru avioane si pilotaj era sustinuta chiar si de oficiali ai statului, amici ai familiei. De
pilda, Grigore Gafencu, fost ministru al Afacerilor Externe si ambsador al Romaniei in Franta si Rusia, l-a ajutat
sa se angajeze ca pilot-stagiar la LARES - liniile aeriene romane exploatate de stat. In 1940, a fost promovat sef
unic al pilotilor LARES. Din aceasta postura, nu a fost chemat la razboi. Dar printul Cantacuzino nu putea sta
deoparte. S-a inrolat benevol. Ca pilot militar, Bazu Cantacuzino a facut minuni in aer. Pe Frontul de Est, a
doborat numeroase bombardiere si avioane de vanatoare sovietice, iar la finalul razboiului, a totalizat 608
misiuni de lupta si a inregistrat 68 de victorii aeriene. Dupa instaurarea regimului comunist, i-a fost confiscata
averea si i s-a ridicat brevetul de aviator. A reusit sa fuga in Spania, unde a murit in 1958. A fost decorat de
doua ori cu Ordinul ,,Mihai Viteazul" si ,,Crucea de Fier".

A avut trei neveste: Georgeta Diamandi, sora acesteia, Anca Diamandi, si Kujnir Nadejda, zisa Nadia, divortata
Herescu. Din casatoria cu Anca Diamandi, a avut o fiica, pe Maria Ioana (pseudonim literar Oana Orlea).

Pionierul
Ioan Cantacuzino a fost unul dintre cei mai mari
microbiologi romani, fondatorul scolii romanesti
de imunologie si patologie experimentala. A
urmat studiile la Paris, intai la Liceul ,,Louis le
Grand", apoi la Facultatea de Stiinte si
Facultatea de Medicina. In 1892, a fost admis la
laboratorul de patologie al lui Ilija Mecinikov,
continuandu-si studiile la Institutul Pasteur. In
1894 si-a sustinut teza de doctorat asupra
combaterii holerei. Pe baza cercetarilor sale, a
pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica,
metoda care ii poarta numele si care este in
continuare folosita in tarile in care aceasta
maladie nu a fost eradicata.

Dupa incheierea studiilor la Paris, Ioan

Cantacuzino s-a intors in tara. In 1901, a fost
numit profesor la Facultatea de Medicina din
Bucuresti si sase ani mai tarziu, director al
Serviciului Sanitar din Romania. In cadrul
Facultatii de Medicina a infiintat Laboratorul de
Medicina Experimentala, precum si revistele
,,Revista Stiintelor Medicale" si ,,Annales de
Biologie". In anii Primului Razboi Mondial a
facut eforturi pentru combaterea epidemiei de
tifor exantematic care se raspandise in tara.

In 1923, a pus bazele Institutului National de

Seruri si Vaccinuri, care astazi ii poarta numele,
iar din 1925 a fost membru titular al Academiei
Romane. Datorita eforturilor sale, in 1926
Romania a fost a doua tara dupa Franta care a
introdus vaccinul impotriva tuberculozei pentru nou-nascuti. Dar in acest an Ioan Cantacuzino a suferit si un
grav accident de masina, in urma caruia s-a ales cu ambele gambe sfaramate si din care s-a recuperat cu foarte
mare greutate. In 1931, a fost numit ministru al Sanatatii Publice in guvernul Iorga-Argetoianu. In 1934,
medicul Cantacuzino participa la funeraliile lui I.G. Duca, asasinat de legionari, cand raceste puternic si
inceteaza din viata cateva zile mai tarziu.

Serial: Mari familii boieresti