STILUL NEO-ROMANESC

Stilul romanesc? Unii afirma si sunt in stare sa jure pe ce au mai sfant ca nu exista;altii ii gasesc acestuia pana si nuante si-l numesc stil neoromanesc....

-Un stil intre trecut si prezent-

La sfarsitul secolului al XIX-lea sentimentul renasterii nationale, care pornise de la ideile revolutionare de la 1848, este acum un sentiment comun,care cheama arta si arhitectura sa-si aduca propriile contributii. Arhitectura este implicata profund ca instrument de experimentare si exemplificare; devine program politic si cultural, gasind in Analele de arhitectura si arte frumoase si in numeroase alte publicatii un vehicul de comunicare si formare de mare relevanta. Avantul catre europenizare urgenteaza elaborarea de instrumente de concilier intre exigentele modernitatii si valorile culturii nationale. Se infiinteaza noi institute de cercetare si gestiune culturala precum Comisia Monumentelor Istorice(1892), cu sarcina de a cataloga, studia si restaura patrimoniul monumental al tarii.

Dupa cum se intampla si in alte

contexte europene incapacitatea arhitecturii exlectice de a raspunde noilor exigente culturale si economice ale societatii moderne conduce la necesitatea confruntarii cu propria istorie a arhitecturii, cu scopul de a gasi in ea referinte teoretice si tehnice utilizabile in cadrul unui nou limbaj arhtiectural. Astfel ia nastere stilul national sau neoramanesc, un curent arhitectural afirmat intre sfarsitul secolului al XIZ-lea si primele decenii ale secolului XX, prnind de la traditia arhitecturala nationala. Este vorba de o intoarcere si in anumite privinte de o rescriere a reperelor culturale autohtone care pot sta la baza statului national, in analiza carora sunt angajati si literati, istorici si filozifi, care acopera intreaga gama a expresiilor artistice si pune inca o data intrebarea initiala: Orient sau Occident? Constituirea stilului national este intim inradacinata in procesul de construire a statutlui national, fiind ca atare strans legata de schema teoretica si ideologica ce il insoteste. Evolutia sa se desfasoara in paralel cu cea a constiintei nationale, culturale si politice a tarii. Acest stil va fii totodata un refugiu tardiv in trecut, un instrument de construire a identitatii ce se opune influentei culturilor occidentale, dar si un filtru pentru a le recepta critic pe acestea. Cruciadele moderniste ale lui Marcel Iancu n-ar fi avut aceleasi efecte de emancipare a culturii locale daca nu ar fi gasit in stilul national o contrapartida semnificativa. Elaborarea acestuia a fost o operatiune dificila, plina de instrumentalizari, naivitati si mistificari, echivoca inclusiv din punct de vedere stiintificm desi necesara. Realizandu-se intr-un context cultural caracterizat printr-o multitudine de crezuri stilistice- bizantin, neoclasic in versiune balcanica, eclectic-, ea a comportat o cautare asidua a surselor, o confruntare lubera si intensa intre diferitele subiecte sociale, expresie a unei autentice pasiuni creatoare, si nu in ultimul rand construirea unei structuri culturale care sa serveasca maturizarii unui nivel superior de identitate. Toate acestea au permis ca exercitiul proiectului sa capete cu greutate

critica, ca elaborarea conflictului dintre prezent si trecut sa fie structurata, ca certitudinile locale slabe sa se orgnizeze intr-un sistem teoretic capabil sa se opuna prreluarii acritice a modelelor occidentale.

Recurgerea la arhitectura neoromaneasca se manifesta mai ales in cazul constructiilor publice si monumentale, unde elementul figurativ este o componenta esentiala a alegerilor ce stau la baza proiectelor. In arhitectura privata, si in special in cea rezidentiala, stilul neoromanesc este putin folosit. Aici, elementele arhitectonice sunt realizate conform practicilor traditionale-curente, cel putin pana la ruptura definitiva determinata de curentul modernist. Blestemele figurative ale arhietcturii religioase sunt cele care furnizeaza contributia cea mai consistenta in cadrul repertoriului stilistic adoptat pentru definirea stilului neoromanesc. Sunt utilizate, de asemenea, reportajul figurativ al arhitecturii civice-aulice, cel al artei brancovenesi, precum si elemente ale arhitecturii eclectice si Art nouveau contemporane, in timp ce este neglijat repertoriul vernacular. Traditia arhtiecturii civice poate fi identificata in principal in cazul resedintelor nobiliare si al locuintelor urbane ale claselor instarite. Tipul sau recurent este tipologia compacta a casei rurale, adoptata si modificata pentru resedintele urbane nobiliare, in diferitele versiuni ce deriva din dimensiunile si din functiile sale caracteristice. Galerii, geamlacuri, prodvoare, porticuri sau adaosuri, precum pavilionul terasa, constituie vocabularul de baza al acesteia sau un complex sistem de elemente spatiale, constructive si figurative, care nu se preta adoptarii nediferentiate la scara casei unifamiliale sau a edificiului public de mari dimensiuni. Acest fapt a condus atat la solutii greoaie si disproportionate, cat si la inovatii interesante. Continuand traditia arhitecturii urbane in principal prin imprumutarea registrelor decorative ale lacaselor de cult si ale resedintelor nobiliare, noul stil face dovada unei limitari de fond: este vorba despre asimilarea neizbutita a caracteristicilor functionale si constructive folosite pe scara nmai larga in arhitectura veche. Tentativa de modernizare a repertoriului estetico-formal traditional, unul dintre punctele cele mai importante ale neoromanescului, genereaza un stil definitiv in principal prin

accentele sale expresioniste, prin abundenta formelor si decoratiilor, care totusi nu conduce la o arhitectura esentialmente tridimensionala. Prin urmare, stilul neoromanesc se arata a fi greoi, costisitor si nu prea poate fi intalnit decat la cladirile aulice. El apare a fi putin evolutiv, incapabil sa corespunda difuzarii si adoptarii in masa. In ciuda acestor limite, arhitectura neoromaneasca va reusi sa se afirme aca o expresie a identitatii culturale nationale vreme de cateva decenii. Afirmarea va impulsiona totodata semnificativ cercetarea istorica si o mai buna cunoastere a patrmoniului arhitectural national. Stilul neormanesc va coexista cu arhitectura eclectica pana la sfarsitul anilor 20, dar inca din acel deceniu incep sa apara evidente ( asa cum fusese si in cazul eclectismului) discontinuitatile dintre sistemul functional, cel constructiv si cel figurativ. Stimului sau evolutiv si parcursul incurajator al arhtiecturii istoriciste si-au epuizat de-acum propria functie. La inceput critica ecectismului fusese sustinuta si de exigentele pentru crearea unei identitati nationale, partizane ale noului stil national. In perioada interbelica insa, devine evident ca o cultura nationala nu se poate forma in afara impartasirii celei europene, deci in afara avangardelor artistice din primii ani ai secolului XX si al iscarii Moderne. Aceasta din urma se inscrie deci in aceeasi exigenta fondatoare a culturii nationale si ca atare este abilitata sa inlocuiasca stilul neoromanesc.

-Traditie si eclectismDupa o prima faza de modernizare in care prevaleaza tendintele estetice importate masiv din Occident, stilul neoromanesc introduce ceea ce este considerat primul limbaj arhitectural al Romaniei moderne. Acest limbaj ar putea fi definit si drept versiunea locala a esteticii romantice, prezenta inca in secolul al XIX-lea alaturi de procesele de recompunere teritoriala si politica a statelor europene. Reperele sale lingvistice se bazeaza pe o contradictie fundamentala, evidentiata de Mihnea Gavris si Ana Maria Zhariade: el se naste intr-o pozitie de antagonism evident fata de traditia istoricista si eclectica europeana, dar in acelsi timp este un exemplu de sincretism artistic si cultural, capabil sa conduca spre sinteza doua elemente in aparenta ireconciliabile: traditia arhitecturala, ce deriva din cea post-bizantina, si eclectismul Beaux-Arts, ale carui procedee compozitionale le imprumuta Din acest punct de vedere stilul neoromanesc se bazeaza oe i dubla sincronizare: cea cu prrocesul de constructie a identitatii nationale, prin recurgerea la traditia locala, si cea cu climatul cultural occidental, prin recurgerea la limbajul Beaux Arts. In definitiv dincolo de vocabularul adoptat, procedeul compozitional al stilului neoromanesc se defineste ca fiind tipuc eclectic. Reluan periodizarea cea mai curenta, putem imparti evolutia stilului in trei faze: incipienta: ( 18861906), matura (1906- 1918) si finala (1919- 1940) . in faza incipienta se distinge un grup de arhitecti ,toti formati la Paris, al carui mentor recunoscut este Ion Mincu. Aceasta perioada se caracterizeaza prin cautarea libera si inventiva de noi expresii , prin

teoretizare, definirea prinipalelor elemente lingvistice si asumarea conotatiei de arta urbana. Faza matura, reprezentata de un grup de arhitecti formati si ei in buna parte la Paris, se caracterizeaza prin afirmarea unui statut teoretic si al unui limbaj mai evoluat, ca si prin atribuirea unei valente politice noului stil. Neoromanescul matur este pus in slujba puterii aflandu-se in neta opozitie cu arhitectura moderna si gasindu-si recunoasterea in Epozitia Nationala din 1906. In timpul acestei faze, gustul pentru neoromanesc se regaseste intr-o gama mai vasta de tipologii functionale ( edificii publice, case la pret redus, cladiri in sistem de coproprietate etc,) ca si in domeniul modei. A treia faza, cea interbelica, se caracterizeaza prin rolul important dobandit de arhitectii formati la nou infiintata Scoala de Arhitectura de la Bucuresti. O data cu constituirea Romaniei Mari, stilul national este identificat drept stilul oficial. In aceasta faza, el se apropie de modernism, adaptandu-se pentru noile si multiplele sale destinatii functionale( birouri, servicii publice, etc..). limbajul sau devine mai flexibil, fiind supus unui proces de contaminare continua asimiland elemente din art nouveau ca si din art deco( pentru unii autori stilul neoromanesc poate fi interpretat si ca un fel de art nouveau romanesc), precums i unele aspecte ale vocabularului modernist. Acest proces de modificare devine obiectul teoretizarii si experimentarii, iar arhitectii de seama, precum Antonescu, Doiecescu si Cantacuzino, vor realiza opre de arhitectura neoromaneasca influentate de elementele esteticii modernste.

-Stilul neoromanesc si arta populara-

Relatia dintre stilul national, arta populara si elementul cultural etnic a fost cel putin controversata, dupa cum se arata intr-un recent eseu de Carmen Popescu, slabelor leagturi stabilite intre stilul national si arta populara li s-au adaugat apoi intrumentalizarile politice declansate in jurul acestei chestiuni etnice. Primele semne ale crizei noului stil, criza datorata slabirii abnegatiei pentru cercetare si dobandirii progresive a conotatiei de arhitectura a regimului, pot fi observate inca din a doua jumatate a anilor 1910, in perioada deplinei maturizari, si inca si mai mult in confruntarea cu logica funcionalista a arhitecturii moderne. Propunerea stilului national apare complicata, dar nevoa recuperarii sale drept reper identitar este puternica si clara. Componentele arheologice ale esteticii sale constituie aspectul sau cel mai retrograd. Multi arhitecti, printre care Bratescu si Cantacuzino, lre-au contestat apeland la principiile modernismului pentru a le elimina si pentru a permite impunerea unei noi estetici, in care sa se exprime atat ceea ce este romanesc,cat si ceea ce apartine civilizatiei moderne.

Autorii stilului national adopta, in plus, un procedeu compozitional propriu abordarii istorice, derivat de la Ecole de Beaux Arts, explicitat

cu nonsalanta proprie eclectismului. Este un procedeu

stigmatizat in curand, insa renuntarea la acesta nun va fi usoara; el va fi adoptat fara intrerupere pana in anii 30, dovedindu0si, in orice caz, incapacitatea de a reprezenta complexitatea teritoriului si a arte romanesti. In acord cu un asemenea procedeu, noul stil nu cultiva o abordare regionalista, ci restituie o viziune generica asupra identitatii nationale si ignora arta populara ca factor central al acesteia; o arta pe care Cantacuzino o defineste drept un mare invatamant, caci ea a unificat aspectul tarii(..) si a fost o expresie unitara a acestui neam, ca si limba romaneasca Arta si arhitectura populara, cu toate ca sunt expresiile clasei sociale care defineste in cea mai mare masura identitatea tarii, inspira putin stilul national, care reflecta putin-dincolo de decoratiile de lemn cioplit, acoperisurile tuguiate, evocari ale peisajelor si culturilor campenesti si putine altele de acest fel- din repertoriul foarte vast de lemente figurative si de constructie Intre timp, printre teoretizari si realizari, notiunea de specific romanesc se tot modifica. Incepand din anii 20. Lumea rurala devine obiect de studiu; insasi regina Maria imbraca portul popilar la ocazii oficiale. Ajuns la guvernare in 1928, puternicul Partid National Taranesc sustine in proiectul noului stat caracterul central al culturii rurale. Insa, daca in declaratiile de principiu se afirma suprematia stilului national fata de arhitectura regionalista si populara, in practica doar de rare ori vor fi luate in considerare conditiile climatice, materialele si formele de exprimare locale. Astfel in constructia stilului neormanesc istorismul va prevala asupra cautarii elementului vernacular, in ciuda faptului ca acest lucru ar fi fost mult mai bineexploatat atat pe planul functionalitatii, cat si ca expresie identitara a lumi rurale, a carei ideologie era atat de prezenta in politica institutionalista.

Pe langa aceea de a fi un instrument de reelaborare a traditiei istorice, cu amintitele contradictii referitoare la cultura populara, stilul neoromanesc isi asuma o valenta politica: Vocabularul sau se doreste a fi o sinteza a traditiei pentru a uni si mai bine ansamblul teritoriului . Intr-un stat care nu si-a metabolizat inca diversitatea etnica, obiectivul de a reprezenta elementele unificatoare( fie ele si uniformizatoare) prevaleaza asupra celui de a reprezenta diversitatea si bogatia, care comporta riscul de a favoriza diviziuni. Referrirea la elementul etnic

apare astfel mai mult ca instrument al unei politici totalitare ( Nichifor Crainic publica in 1937 programul sau, Statul etnocratic , cu evidente referiri la principiile naziste si rasiste decat ca o deschidere reala catre o intreaga lume care nu s-a vrut sau nu s-a putut sa fie redescoperita. Iar inc eea ce priveste valenta iconica a versiunilor eclectice ale stilului national, este clar ca acestea pot fi asimilate imaginilor puse in slujba puterii, pe cand cele vernaculare nu.

-Stilul neoromanesc si modernismulMai ales in ultima faza, nbumerosi autori se angajeaza constant atat in plan teoretic cat si la nivelul realizarilor, in cautarea unui teren de conciliere intre stilul national si cel international. Cu autoritatea pe care o detine, Cantacuzino observa ca arta romana nu castiga copiind elemente taranesti, ci insusindu-ne calitatile, itnentiile si experienta aceste iarte si asumandu-ne raspunderea pentru propriile noastre alegeri. Dimpotriva, acelasi autor ne aminteste ca metoda funcionalista introdusa de Miscarea Moderna este in realitate cea mai potrivita pentru a fi transpusa in arta populara, intrucat aceasta din urma urmeaza in mod intrisec o logica a economiei si a funcionalismului. Prin urmare, schimbul si contaminarea elementelor materiale, conceptuale si metodologice intre cele doua arii culturale ale traditiei si modernitatii sunt experimentate pana la capat. Vom vedea ca acest proces este definitoriu pentru opera multor autori de autori de prima mana, cu realizari mai mult sau mai putin reusite, dar necesare. Citam doar cativa dintre acestia. Duiliu Marcum cu Pavilionul pentru expozitia de la Barcelona din 1929, ofera un exemplu de stil national abordat dintr-o perspectiva diferita; acelasi Marcu, restructurand Athenee Palace( 1937), indica posibilitatile si limitele unei interventii de reducere a unui limbaj istoric la unul modern. Henriette Dlavrancea Gibory demonstreaza posibilitatea e a activa in cadrul stilului modern facand trimiteri la traditia de constructie locala sau doar sugestii, printr-o cautare libera pronind de la lectia maestrilor Miscarii

10

Moderne, ca in cazul vilelor Stoenescu (1939) si Popovici( la Balcic, azi in Bulgaria, 1934). Prin cartierul rezidential pentru functionarea societatii Gaz-Electrica(1937), Octav Doicescu ofera un exemplu de imbinare a vocabularului vernaculo-urban cu arta populara. Florea Syanculesc, pionier al integrarii artei rurale in stilul modern, reinterpreteaza cula tipica Olteniei, iar o propunere analoga este elaborata de Radu Udroiu. Fiecare dintre aceste opere isi aduce contributia specifica pe drumul strabatut de stilul national in vederea apropierii de ce l international, ca si la evolutia disciplinei in raport cu schimabrea cadrului socio-economic al tarii.

Licentiat in inginerie la Bucuresti (1875) si apoi in arhitectura la Ecole des Beaux Arte din Paris(1884) membru fondator al Societatii Arhitectilor din Romania si ulterior presedinte al acesteia, aduce o contributie fundamentala elaborarii canoanelor estetice si de constructie ale stilului neoromanesc. Realizand casa Lahovary (acum Spitalul Cantacuzino. 1886), Mincu proiecteaza ceea ce este considerat manifestul curentului neoromanesc.

11

-stavropoleos-1904-prima restaurare realizata de un arhitect roman

In cazul Bufetului de la Sosea ( acum restaurantul Doina, 1889-1892) din Parcul Kiseleff el reinterpreteaza in mod exemplar diferitele spatii ale casei taranesti, precum pridvorul, arcurile ascutite etc.
Bazat pe proiectul unui pavilion-restaurant executat

pentru expozitita universala de la Paris din 1889, Bufetul de la Sosea este cea mai reusita expresie a poeticii sale, gratie iscusintei folosirii efectelor pitorescului, a compozitiei asimetrice si a decoratiei bogate, in care se regasesc figuratii si materiale traditionale recompuse in mod complet original. Prin Scoala Centrala de Fete din strada Icoanei (1890), care reia canoantele compozitionale ale arhitecturii monastice de la sfarsitul secolului al XVII-lea, arhitectul elaboreaza o reinterpretare moderna a culturii istorice. Odata ce s-a rupt de traditia eclectica si a creat un nou canon stilistic, incu isi construieste propria opera ca pe un compendiu de inovatie estetica si constructiva caracteristica de un accentuat gust romantic. Din ea transpare neincetata cautare de valori si elemente spatiale capabile sa continue cultura arhitecturala nationala. Printre exemplele reprezentative ale acesteia numarandu-se, dupa Mincu, Biserica Stavropoleos din Bucuresti, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Maestru recunoscut de catre arhitectii generatiei sale ( printre care Petre Antonescu, Nicolae Gika Budeti, Cristof Cerchez) si de catre cei care l-au urmat, Mincu va exercita cu oasiune rolul de profesor la Scoala de Arhitectura din Bcuresti(1896-1908). Figura sa de prestigios om de cultura, angajat in politica, in activitatea publicistica si in invatanabt a sprijinit substantial iluminismul nationalist prezent in cultura romaneasca intre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX

12

-SCOALA CENTRALA DE FETE-

-Scoala cu internat -are ka baza o conceptie clasica care aminteste de

imaginea si formele neregulate si simetrice ale unor ansambluri manastiresti de la sf, sec XVIII-antim

-planul de forma dreptunghiluara compus din 4 aripi -p+e duspuse simetric in jurul unei curti interioarep=Sali de clasa, cantina, bucatarie, Sali de festivitate e= dormitoare

-ax de compozitie perpendicular pe strada -clasele dispuse in jurul curtii interioare

13

-volumul redus ca dimensiuni in raport cu

alte scoli construite in acea perioada-nu are retorica monumentalitatii volumului,ruptura a lui Mincu de caracterul perioadei respective -in curtea interiora : - la intersectia axelor este asezat un coapc- rogoarea spatiulu iinterior -circulatia si accesele la toate incaperile se fac printr-o suita de coridoare largi care inconjoara curtea interioara -curtea interioara este marginita la parter de o suita continua de arcade trilobate, sprijinite pe coloane de piatra - zidul de deasupra arcadelor este tapisat cu ornamente florale realizate din ceramica policroma - fatadele sunt impartite in 2 registre prin intermediul unui brau plasat la nivelul planseului dintre parter si etaj - fatada prrincipala are 3 elemente majore distincte: -1 corp central cu intrarea -2- pavilioane de colt-usor decrosate, asezate in prelungirea aripilor laterale -liniile simple si suprafete netede ale fatadelor sunt inviorrate de cateva profile si accente: -colonada curtii interioare cu toata decoratia sa - braul median de pe farada principala, din faianta policroma. -lantul continuu de arce sprijinite pe console de tencuiala smaltuit verde de sub streasina -galeria din interiorul curtii a fost initial deschisa -apare din nou scrisul

14

15

-Bufetul de la sosea-

-preia ideea construirii unei cladiri din mediul rural-resedinta boiereasca- cu foiesor, tigla pe acoperis si garlici (pivnita) =resedinta populara in zona de deal - arh eclectica- acoperire cu tabla si pante mici - foisoruil prezenta puternica -cladire asimetrica -multe elemente decorative pe foisor

16

-pe partea laterala exista sugestia unui boivindou de provenienta balcanica

-ceramica faltuita policroma - plastica arhitecturala miscata- o mare, dar echilibrata bogatie de decor cu rolul de a evidentia partile superioare ale fatadelor - accentul este pus pe foisorul de la etaj la care urca o scara monumentala exterioara, acoperita de o mare poala a invelitorii a carei panta o urmareste pe cea a scarii - in panta opusa foisorului apare o loggie in cimpozitia careia apar ca niste replici usor schimbate ale foisorului, ornamente florale de faianta policroma - decor cu stucaturi -arcatura laitmotivul lui Ion Mincu -pitoresc policromie pe fond alb -apare scrisul-nume de podgorii renumite

17

-casa lahovari-resedinta lui Iacob Lahovari - a modificat o cladire existenta, aplicandu-i o decoratie( dupa 1 an de documentare) -ceea ce a creat o valva in contextul epozcii a fost scara extrem de mica a unei locuinte destinate unui personaj important in epoca - a fost terminata in 1886

18

- a atasat un foisor caruia i-a dat o functiune moderna : -se poate trece cu trasura -intrare-peron acoperit cu foisor-arc trilobat -cladire simetrica - registre de decoratie policroma-bitoni si frize -in interior-spatiul central casetat cu luminator - pictate scene fara un rapel la arhiecti nationali

-BIBLIOGRAFIECAFF, Mihail, Ion Mincu, Bucuresti, Ed. Meridiane, 1970 CINA , Giuseppe -Bucuresti, de la sat la metropola: identitate urbana si noi tendinte (Editie
bilingva),editura capitel,2010, ISBN13: 9789731885001

DERER, Hanna, Un altfel de istorie.Valente ale patrimoniului construit, Bucuresti, Ed.

Universitara Ion Mincu, 2007

PETRASCU, Nicolae, Ioan Mincu, Bucuresti, Ed. Cultura Nationala, 1928 WOINAROSKI, Cristina, Lotizarea si Parcul Ioanid, Bucuresti, Ed. Simetria

19