„Îi urăsc pe comuniști, nu pot să mă abțin.”

---

Simbol al unei generații, Cornel Chiriac a reușit prin muzica transmisă pe undele Europei Libere să devină idolul tineretului român și nu numai. Moartea sa în plină glorie, la doar 32 de ani, a produs în țară un val de consternare. Asta și pentru felul în care a avut loc. La 4 martie 1975, in apropierea miezului noptii, Cornel Chiriac a fost înjunghiat lângă mașina sa, într-o parcare din vecinătatea Parcului Luitpoldpark din München. A fost găsit o oră mai târziu de o studentă care se întorcea acasă. Medicii sosiți la fața locului nu au putut constata decât decesul.

Cornel Chiriac a murit aici

Un tânăr pasionat de Jazz

Ionel Corneliu Chiriac s-a născut la 9 mai 1942 în Uspenca, Basarabia (azi Ucraina). S-a mutat cu familia în Piteşti, unde a făcut liceul, după care a absolvit Facultatea de Limbi Străine la Universitatea Bucureşti. Încă din adolescență Cornel a dovedit o pasiune pentru jazz, strângând toate informațiile posibile despre reprezentanții acestui gen și ascultând melodii pe unde putea. Copia pe caietele sale cărți, cronici, interviuri și știri din reviste de specialitate, apoi le traducea, separat, în limba română. „În timpul liceului se ocupa numai de muzică. Își pierdea nopțile scriind. Dimineața se trezea foarte greu să meargă la școală” își amintește mătușa lui. A scos chiar o revistă scrisă de mână „COOL Jazz” care o copia pentru prieteni.

Mare iubitor al acestui gen, se angajează la Radio România în 1963 și devine membru fondator al „Federației europene de jazz”. Chiriac va copia discuri întregi pe benzi și le va aranja în arhiva Radiodifuziunii. „Toată bandoteca radio este scrisă și pusă de mâna lui Cornel Chiriac”, avea să spună mai târziu Aurel Gherghel, unul dintre cei mai importanți organizatori de evenimente din anii ’70-’80. Debutul l-a făcut cu emisiunea „Jazz de ieri și de azi”, devenită ulterior „Jazz magazin”.

Într-o noapte din 1967 a reușit să asculte toată discografia Beatles apărută până atunci, adusă în țară de Camil Petrescu jr. „Am venit a doua zi dimineață și dormea pe mașina de scris […]; a ridicat capul și a spus: «Domnule, sunt senzaționali!» și a adormit la loc”, își amintește Petrescu jr.

Metronomul muzical și întâmplări cu Phoenix

Descoperind gustul pentru rock, începând din 10 iulie 1967 Cornel Chiriac a realizat la Radio România cea mai populară emisiune de muzică de atunci, intitulată „Metronom”. În colaborare cu Geo Limbășanu, prezenta ascultătorilor informații la zi din sfera genurilor pop, rock sau jazz. Au fost difuzate melodii ale unor formații ori interpreți precum Beatles, Cream, Jimi Hendrix, Bob Dylan sau Joan Baez. Uneori se întâmpla ca anumite albume să fie prezentate publicului la doar două-trei zile de la apariția lor în Statele Unite.

Ca producător, a sprijinit în special formațiile Phoenix (Timișoara) și Sideral (București). Nicu Covaci își amintește: “Formația Phoenix a început în anul 1962 cu turnee, dar nu eram așa de cunoscuți în țară. În anul 1968 la Festivalul Național Studențesc în comisie era Cornel Chiriac și când noi am început să cântăm a sărit pe masa juriului și a început să danseze. Ne-a dus imediat de la Iași la București la radio, la televiziune și la Electrecord.”

Cu Phoenix a realizat importante înregistrări în studioul Radio (1968-1969) și i-a promovat în diferite ocazii. În 1969 a întreprins demersuri pentru a-i aduce la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov, reușind să îi includă în program. Între timp, membrii Phoenix fuseseră cazați la Hotelul Nord din București pentru a fi vizionați de cenzură. În timpul desfășurării festivalului, Chiriac s-a întors de la Brașov cu vestea proastă a anulării concertului, dar s-a reîntors în speranța rezolvării problemei in extremis. Nereușind să convingă organizatorii, ca protest, s-a închis în camera sa de hotel și a dat foc la draperii. Personalul hotelului și pompierii au spart ușa pentru a stinge incendiul, iar Cornel Chiriac a dispărut în învălmășeală, având la el doar benzile cu melodiile.

Invadarea Cehoslocaviei, finalul carierei în România

După acest incident, problemele tânărului redactor îndrăgostit de muzică bună păreau a nu se mai sfârși. Cornel Chiriac voia să difuzeze pe undele medii pe care emitea postul de radio național un gen de muzică ce nu era deloc pe gustul celor ce controlau politic programele de la Radio București. Astfel, Cornel a înțeles repede că emisiunea realizată de el nu putea să aibă zile multe și a început să se gândească serios la o viață nouă dincolo de granițe.

Momentul schimbării avea să apară curând. După invazia Cehoslovaciei din august 1968 de către armata sovietică, Cornel Chiriac a difuzat, în semn de protest, pe postul naţional de radio, o baladă a lui Mircea Florian, „Vocea oilor”, în care se spunea cum cinci lupi mici şi unul mare au atacat o stână. Furia autorităţilor comuniste faţă de tânărul rebel a atins cote maxime când Chiriac a difuzat melodia celor de la Beatles, „Back in the URSS”, motiv pentru care populara emisiune „Metronom” a fost desfiinţată.

Ultima filă a dosarului de angajat la radio al lui Cornel Chiriac este despre „desfacerea contractului de muncă“. Datat 9 aprilie 1969, ordinal 343, stabilea că „începând cu data de 26 martie 1969, se desface contractul de muncă al lui Chiriac Cornel”. Motivația este redată într-un referat: „3 aprilie 1969, Chiriac Cornel, Redactor III la Redacția Actualități nu s-a mai prezentat la serviciu din ziua de 26 martie 1969, iar din informațiile pe care le avem nici nu s-a mai întors în țară dintr-un voiaj făcut în străinătate. În consecință, vă rugăm să dispuneți desfacerea contractului de muncă.“

Ce se întâmplase? Decis să părăsească definitiv România, Cornel Chiriac a reuşit să treacă graniţa în Austria cu ajutorul unei invitaţii falsificate, primită în timpul festivalului „Cerbul de Aur”. A profitat de o viză turistică pentru o țară din Est și a ajuns în lagărul de refugiați de la Treiskirchen, din apropierea Vienei. Steaua lui norocoasă a făcut ca despre sosirea lui acolo să afle Noël Bernard, șeful Departamentului românesc al Europei Libere din München.

De la București în studiourile din München

Noël Bernard demarase deja o amplă acțiune de restructurare a programelor în limba română ale Radioului american din Capitala Bavariei. Dorea să facă din ele o alternativă viabilă la emisiunile tot mai marcate de ideologie transmise de Radio București. Ambiția lui era ca Europa Liberă în românește să fie un post de radio complet, nu doar unul cu un apreciabil conținut politic, fără ca prin această schimbare de strategie editorială să își abandoneze misiunea de post de radio militant, anticomunist. Cornel Chiriac era omul de care avea nevoie spre a face cât se poate de competitive programele muzicale ale Radioului. Noël Bernard: „Îmi aduc aminte ca astăzi de ziua în care ne-am întâlnit într-un frumos şi vechi hotel de pe malurile Salzarului, un râu pitoresc care traversează oraşul lui Mozart. M-a întâmpinat un băiat tânăr, pe vremea aceea avea 25 sau 26 de ani, puţin hippy ca înfăţişare, dar evident inteligent, plin de candoare şi simpatic. Conversaţia n-a durat prea mult. Mi-a povestit despre greutăţile pe care le întâmpinase la Radio Bucureşti, despre felul cum emisiunile lui erau cenzurate.”

Bernard și conducerea americană a Europei Libere l-au ajutat pe Cornel Chiriac să își poată asigura un statut legal care să îi permită stabilirea la München și să-și continue activitatea în domeniul radiofonic. La scurtă vreme, Metronomul transferat de la București la München a fost un triumf, audiența lui a depășit toate estimările, ascultătorii lui Cornel Chiriac nu se limitau, așa cum se aproximase, numai la tinerii din România ci din toată Europa.

Sub ochiul rece al securității

În controversata sa carte „Orizonturi roşii”, Ion Mihai Pacepa îl citează pe Ceauşescu ordonând executarea inamicilor regimului său personal cu celebrele vorbe: „Dă-i-l pe Radu“. Metodele de asasinat utilizate de Securitate, după învăţăturile şi metodele KGB, erau diverse, iar cei care le-au căzut victimă au fost mulţi. Regimul de la Bucureşti era extrem de nemulţumit de comentariile mai mult decât critice ale lui Cornel Chiriac la adresa lui, ca şi de popularitatea lui unică, în rândurile tineretului din România, unde muzica pop/rock era interzisă. E de la sine înțeles faptul că, încă din primele zile aflate în München, Cornel Chiriac era pus sub urmărire.

Deși în ochii Securității Chiriac apărea ca un om deosebit de periculos, realitatea „din teren” era cu totul alta. Îndrăgitul realizator de radio român era un tip însingurat cu foarte puțini prieteni adevărați, deși din România pe care o părăsise primea zilnic zeci de scrisori ai căror expeditori începeau prin a-și exprima dorința de a-i deveni prieteni.

„La 16 ani sunem majoritatea căliţi atât sufleteşte cât şi trupeşte de viaţa de aici. Când e albă când e neagră, când e caldă, când e rece, dar de puţine ori a fost albă şi caldă viaţa asta ca să ne bucurăm şi noi. Acum, însă, după vestita dată de 7 iulie 71 (n.r. când au apărut tezele de partid prin care s-a instituit revoluţia culturală după modelul comunist), viaţa tinerilor s-a înrăutăţit mult mai mult. S-au dus bărbile şi pletele tinerior, s-a dus muzica. S-au dus toate. Dar câte ceva tot a mai rămas: cozile la carne. Dar cine are curajul să se ridice şi să strige aceste adevăruri? Nimeni! Căci cum «ai dat din aripi» cum te-au şi înhăţat. Şi se abat asupră-ţi pumnii şi bastoanele «sticleţilor» care încearcă pe aceste căi să te facă să gândeşti «ca un adevărat comunist»“.

Fragment dintr-o scrisoare trimisă din România comunistă pe adresa Europei Libere

Cornel Chiriac nu se adaptase niciodată condiției de exilat. Era convins că, dacă i-ar fi fost dat să trăiască vremuri normale, locul lui era nu la Műnchen, ci la București, la microfonul postului de radio național, nicidecum la acela al unui post finanțat de americani, aflat la 2000 de kilometri distanță de țara în care se născuse și unde își începuse cariera de disc-jockey, într-un moment în care cuvântul acesta nu prea făcea parte din vocabularul de bază al românilor. Poate singura consolare venea din partea logodnicei sale, Gerlinde „Linda” Schuster.

Noël Bernard: „Cornel se simţea singur. Un băiat singur de care nimănui nu-i păsa. Cornel nu se putea împăca cu gândul că sute de mii, dacă nu milioane de tineri din România îl adorau, în timp ce aici la München era un oarecare. Încerca să găsească un surogat. Aduna la el acasă pe cine vrei şi pe cine nu vrei, încercând să aprindă un mic foc de căldură şi prietenie care să înlocuiască flacara de dor care-l ardea. Pierdea zilele și multe nopți într-o continuă căutare, sfâșiat de o neliniște care nu se astâmpăra. Câteodată își găsea refugiul într-o sticlă de vin.”

O crimă în miez de noapte

Marți, 4 martie 1975, München. E o zi obișnuită pentru Cornel Chiriac care își petrece timpul la serviciu, în studiourie Radio Europa Liberă, înregistrând o serie de programe. Printre ele, o premieră mondială a unei piese de Mrozek pe care Vlad Mugur, refugiat și el în Germania, o punea în scenă la Teatrul Municipal din Constanz. Seara, în jurul orei 19, iese în oraș. Colegii nu-l văd bine, e destul de posomorât și neliniștit.

Andrei Voiculescu, redactor pe atunci la Europa Liberă, își amintește: „Numai cei trecuți prin exil pot să înțeleagă prin ce am trecut noi. Este o perioadă de început, de euforie, vine alta în care iți vine să-ți iei câmpii. Ești departe de cei pe care i-ai cunoscut, ești într-o lume nouă, Germania fiind o lume extrem de neprimitoare și implicit ai acel feeling de singurătate. Cornel avea un remediu: îi plăcea băutura. Insă în ultimii doi ani de zile devenise un om echilibrat, trebuie să o spun. Își făcuse propria casă. Stătea puțin mai în afara München-ului, nu în buricul târgului după cum se obișnuiește la noi. Ieșea din când în când seara și se ducea prin discoteci.”

Cornel Chiriac își propune să-și viziteze mai mulți prieteni apropiați, unii dintre ei proprietari de localuri cu specific românesc. La volanul mașinii sale, Mercedes 230, străbate cartierul boemei locale, Schwabing, și în apropierea unei piețe, pe bulevardul Elisabeth-Straße, îl întâlnește pe Mario Gropp, un tânăr de 17 ani pe care-l cunoștea de ceva vreme. Oprește mașina, îl ia și pleacă mai departe urmând traseul Elisabeth-Straße, Franz-Joseph-Straße și în final Occam-Straße unde la fiecare clădire e câte un local de muzică.

Cei doi intră într-o pizzerie, unde Chiriac se cunoștea cu barmanul și patronul. Comandă un vin roșu și, la rugămintea lui Gropp, și ceva de mâncare. La un moment dat, Cornel are o altercație cu barmanul care îi spune să achite consumația, știindu-l că uneori uită să plătească. În acest moment, Cornel Chiriac face un gest imprudent: scoate din buzunar niște bani pe care îi luase de la bancă în după-amiaza zilei respective pentru a achita o instalație stereofonică pe care o luase în rate. Astfel, în văzul celor prezenți, Cornel Chiriac se afișează cu ditamai teancul de 1.100 de mărci. Realizând trăsnaia, iese repede din bar spre toaleta în care exista un telefon public și-și sună o colegă de muncă, explicându-i situația. Femeia îl sfătuiește să împartă banii în trei buzunare diferite și să părăsească zona.

Ce nu știa Cornel era că partenerul său de pahar, Mario Gropp, figura ca recidivist în evidențele Poliției federale germane. Avea o condamnare cu suspendare și, în acel moment, era în grija unui lucrător social. Andrei Voiculescu: „Ironia sorții e că acest lucrător social avea un obicei. Când cei pe care îi avea în ingrijirea sa se purtau bine, el le făcea un cadou. Acestui tânăr Mario Gropp i-a făcut cadou două pumnale marocane de alea lungi, drepte, cu lama în stea.” În seara de 4 martie 1975 armele erau la el.

Este puțin înainte de miezul nopții. Cornel Chiriac achită nota și dă să plece spre casă. Însă Mario Gropp îl roagă să-l ducă cu mașina acasă, undeva la o adresă din cartierul respectiv. Recidivistul îl ghidează pe Cornel să intre pe niște străzi întunecoase și îi spune să se oprească în apropierea parcului Luitpoldpark. Sorin Cunea, pe atunci redactor la Europa Liberă, povestește: „În zona Parcului Luitpoldpark, ziua era o plăcere să te plimbi, dar seara străduțele sale erau destul de întunecate, fiind totuși un cartier foarte onorabil, adică, nu era rău-famat sau, mă rog… L-a dus acolo și, în urma unei discuții, asasinul a scos două cuțite.”

La capătul străzii Brunner nu e nici țipenie de om. Vechiul Mercedes oprește în beznă. În liniștea nopții, Gropp scoate pumnalele și le îndreaptă spre gâtul amicului său cerându-i banii. Abia de se dumirește, Cornel Chiriac încearcă să ducă mâna la spate, moment în care Gropp, cu o mișcare bruscă, îl atacă înfingându-i un cuțit în ficat și unul în beregată. Fără nicio șansă de supraviețuire, Cornel Chiriac se prăbușește la pământ, lângă automobil, într-o baltă de sânge. Atacatorul îi ia banii și fuge.

O oră mai târziu, corpul lui Cornel Chiriac este găsit de o studentă care se întorcea acasă. Poliția constată lipsa portofelului, circumstanță ce a favorizat ipoteza că era vorba despre o crimă de drept comun. Asasinul a fost prins la scurtă vreme.

Victimă a securității?

Date ce au ieșit la iveală de-a lungul anilor par să accentueze veridicitatea acestei ipoteze. Liviu Tofan, fost redactor și șef al Știrilor de la Secția Română a Europei Libere, a întreprins o cercetare amănunțită care întărește supoziția că disc-jockey-ul de la Europa Liberă a fost victima Securității. Prima victimă dintr-o lungă serie ce include morțile suspecte ale directorilor Noël Bernard și Vlad Georgescu ori agresiunile îndreptate asupra Monicăi Lovinescu și Emil Georgescu. Tofan a ajuns la concluzia că, în urma comentariilor politice la adresa regimului Ceaușescu, Cornel Chiriac a plătit cu viața.

Sorin Cunea a fost martor în procesul ce a urmat asasinatului din noaptea de 4 spre 5 martie 1975. Iată declarația lui în această privință: „Sigur că este o supoziție, dar ideea a fost vehiculată printre noi, aici, pentru că acest tânăr asasin – trebuie să mărturisesc, era minor când a înfăptuit crima – era considerat un om al Securității. Degeaba a încercat el în proces, acest Mario Gropp, să insinueze că Cornel ar fi fost homosexual și atunci, într-un moment dificil, el a încercat să se apere – minciună sfruntată, pentru că, printre martorii citați a fost și logodnica lui Cornel Chiriac, Linda, o fată superbă (din Timișoara, dacă nu mă înșel, dar care era stabilită aici, la München, care îl adora pe Cornel și muzica lui, și tot ce făcea) – și a spus categoric în proces, în instanță, că Cornel, nici nu se punea în discuție să fi fost homosexual. Dar individul, învățat de avocați, a folosit această stratagemă sau alibi, nu știu cum să îl numesc în termeni juridic… Instanța nu a ținut seama, s-a văzut că este o mistificare, o încercare de a scăpa de vină, dar nu a reușit.”

Fiind minor, pedeapsa maximă pentru Mario Gropp a fost de nouă ani de închisoare și i s-au acordat opt. Criminalul a făcut în jur de cinci ani de pușcărie din cei opt, după care a fost pus în libertate. La scurtă vreme, recidivistul a participat la un viol în grup și s-a întors după gratii. De altfel și în anul 2007, când s-a făcut o documentare pentru filmul „Război pe calea undelor”, în care se povestește și despre Cornel Chiriac, asasinul său se afla din nou în închisoare.

„Am plâns ca niște copii”

După ce a fost ridicat de la morgă, trupul lui Cornel Chiriac a fost depus în capela Cimitirului de Est din München unde a rămas mai multe zile înainte de a-i veni rândul să fie incinerat. De toate formalitățile s-au ocupat mama lui Cornel și prietena acestuia, Gerlinde „Linda” Schuster. „Cornel a avut o asigurare de viață de 200.000 mărci. Banii, sau o mare parte din ei, nu mai știu, i-a ridicat mama lui Cornel. Mie mi-a dat din acești bani numai avansul de 1000 de mărci pe care-l plătisem pentru cumpărarea unei canapele extensibile. Banii de la asigurare au fost depuși într-un cont la o bancă pe numele mamei lui Cornel. De formalitățile legate de asigurare s-au ocupat cei de la Europa Liberă,” a declarat Linda.

Dispariția lui Cornel Chiriac a fost primită cu amărăciune la București. Alexandru Sipa a organizat o serată la Clubul de Jazz din Brașov, in memoriam. La București, formația Phoenix era în studioul Electrecordului, înregistrând albumul „Cantafabule”. Nicu Covaci: „Fără Cornel Chiriac noi nu existam la ora asta. Îi datorăm totul. Era un băiat deschis, plin de energie și de intenții bune. De aceea a și fost pedepsit într-o lume criminală. Nimic nu e întâmplător. A avut o contribuție la valoarea radioului național ca instituție, dar și pentru artiștii noștri care s-au apucat de muzică fascinați de ceea ce auzeau, fascinați de stările emoționale pe care puteau să le producă emisiunile lui Cornel Chiriac.”

De acea zi fatidică își amintește și Octavian Ursulescu: „Vestea asasinării lui Cornel Chiriac, bunul prieten comun, ne-a găsit în studioul Tomis; am plâns toți ca niște copii…”

Înapoi, acasă

După ce a fost incinerat, urna cu cenușa celui care a fost Cornel Chiriac a fost adusă la București. Pe aeroport l-au așteptat mama, fratele Dorel, și un nepot, Cornel Jr. În drum spre Pitești s-au oprit la restaurantul “ Ambasador”, s-au așezat la o masă, au pus urna pe unul din cele patru scaune și au comandat patru coniacuri. Cel care a avut idea a fost Dorel: „în acest fel, Cornel va putea să-și ia adio de la unul dintre locurile care i-au fost dragi”, rememorează fratele său. A încheiat spunând: „de aici mi-am luat la revedere de la Cornel înainte de plecarea lui în Germania, bând un coniac.”

În Pitești, Mihai Chiritescu, prieten și coleg de școală cu Cornel, a aranjat cu tatăl său care era preot, să oficieze o slujbă de înmormântare, apoi urna a fost readusă la București. „Nici la înmormântarea care a avut loc la Cimitirul Reînviarea nu am avut parte de liniște”, iși amintește mătușa lui Cornel Chiriac. „Ii vedeam pe securiști cum ne-au urmărit până la groapă. Le era frică să nu se întâmple ceva”.

Dar nu s-a întâmplat nimic. Nici atunci și nici acum. Nimeni, dar absolut nimeni din structurile de putere care mai de care mai democrate care s-au perindat pe la București nu a făcut nimic ori aproape nimic pentru a se afla adevărul despre moartea lui Cornel Chiriac, dar și despre mult prea multele „accidente” cărora le-au căzut victimă disidenții români. Probabil că arhivele DIE pot spune multe despre atentatul criminal la viața acestui soldat al libertății care a fost Cornel Chiriac. Dacă n-ar fi fost ucis, dacă ar fi apucat căderea dictaturii, e fără îndoială că vocea lui Cornel Chiriac ar fi răsunat fără ezitare în favoarea rupturii radicale cu un sistem pe care l-a detestat și care, din nenorocire, a reușit să-l răpună. A fost un non-conformist, un spirit anti-totalitar, o conștiință liberă, opusul a ceea ce regimul încerca să impună drept model cultural. România democratică îi datorează imens.

Ionel Corneliu Chiriac
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:	Uspenca, județul interbelic Cetatea-Albă, Basarabia (azi Ucraina)
DATA ŞI LOCUL MORȚII:	4 spre 5 martie 1975 / 32 de ani, München, Germania
CAUZA DECESULUI:	omor cu premeditare
LOC DE VECI:	Cimitirul Reînvierea, București
A FOST:	jurnalist, realizator radio, producător, publicist și toboșar de jazz

resurse: contributors.ro, europalibera.ro, pagina facebook Metronom – In amintirea lui Cornel Chiriac, cornel-chiriac.org, interviuri cu apropiații lui Cornel: Gerlinde Schuster, Mircea Udrescu, Noël și Ioana Măgură Bernard, Andrei Voiculescu, Mihai Chirițescu, Sorin Cunea