Foto: Guliver Getty Images
„Se întâmplă rar sau niciodată ca o căsătorie să evolueze într-o relație lină, lipsită de crize. Conștientizarea nu apare fără durere.“ – spunea cândva renumitul psiholog C.G. Jung. Iar spusele lui au fost, sub variate forme, confirmate de studiile avangardiste din psihologia iubirii. În prezent, știința a evoluat atât de mult încât un psiholog relațional bine pregătit poate prezice cu o rată destul de mare de succes care va fi evoluția unui cuplu – după doar 15-20 de minute în care i-a văzut pe cei doi interacționând. Sigur, o asemenea afirmație poate părea hazardată și probabil că în mintea multora, la citirea acestor cuvinte, se pun în funcțiune mecanismele psihologice ale scepticismului. Din mai multe motive, scepticismul este prima reacție pe care majoritatea oamenilor o are atunci când cineva le spune că știința a descoperit ce anume contribuie la trăinicia unei relații de succes sau cum putem salva o relație, astfel încât aceasta să devină adăpostul nostru psihologic pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
Și mai apare și întrebarea: „De ce atâta zarvă pentru o relație fericită?! Dacă nu merge de la sine, înseamnă că nu-i de mine!“ (Asta îmi relata de curând un bărbat epuizat – și suplimentar obosit de ideea că trebuie să depună efort și acasă, nu doar la serviciu.) Iar explicațiile vin tot din cercetările recente: 1. Noi toți am fost configurați neurobiologic pentru a trăi în relații; prin urmare, acestea dau sens existenței noastre. 2. Persoanele căsătorite trăiesc cu 4 până la 8 ani mai mult decât cele necăsătorite sau singure.
În prezent, dovezile sunt clare: o căsnicie fericită îți poate menține o stare bună de sănătate, influențând direct sistemul imunitar, despre care știm că apară organismul de boli. Statistici repetate de-a lungul anilor consolidau ideea că o despărțire sau un divorț poate afecta negativ funcționarea sistemului imunitar și așa ajungem să fim mai expuși la bolile infecțioase și la cancer. Iată, acum ni se confirmă că și contrariul este valabil: o relație sigură și de durată este cea mai bună asigurare de viață.
Astfel, pe bună dreptate, apare întrebarea: Ce anume face ca o relație să dureze și ce-ar putea duce la moartea ei? Totul ține doar de șansă, așa cum ne spune psihologia simțului comun? Sau este vorba despre ceva mai mult, care se află și sub controlul nostru? Răspunsul este scurt și cuprinzător (și, pentru multă lume, contraintuitiv): Relațiile fericite nu se nasc, ci devin astfel – prin implicare și efort susținut.
Căsniciile fericite nu sunt perfecte; nu sunt nici măcar lipsite de certuri. Am văzut adesea parteneri în cupluri fericite, care se certau zdravăn și vocal; dar, spre deosebire de cei din cuplurile nefericite, aceștia știau să repare, să reclădească încrederea și să-și utilizeze energia și iubirea spre evoluție și creștere, nu spre lupta pentru putere sau dreptatea absolută în relație.
Majoritatea partenerilor care sunt împreună și trăiesc fericiți de peste trei decenii spun (în cadrul cercetărilor întreprinse) că la baza legăturii lor stă o prietenie trainică și sinceră, că s-au obișnuit să vorbească despre toate problemele lor unul cu celălalt, că au învățat să nu decidă fără să-și întrebe jumătatea, că au făcut din politețe un mod de comunicare (fiindcă nu se tem să spună „te rog“, „mulțumesc“ și „cu plăcere“), că nu-i sperie ideea de-a fi influențați de celălalt și că au avut mereu grijă să petreacă suficient timp împreună. Ce învățăminte putem extrage de aici? Că la baza unei relații de durată se află încrederea și angajamentul. Nu este vorba despre lipsa de probleme sau despre economii uriașe în bancă, nici măcar despre vacanțe exotice semestriale sau de un trai definit prin vile luxoase și mașini scumpe. Secretul constă în disponibilitatea emoțională și afectivă a celor doi și în angajamentul lor de a parcurge împreună călătoria numită „viață“. Acestea sunt cupluri în care partenerii de 60-70 de ani se plimbă pe stradă. nu cu telefoanele inteligente în mână sau la volanul bolizilor de lux, ci având grijă să țină în palme mâinile persoanei care, în timp, a ajuns să reprezinte, probabil, cel mai de preț dar pe care l-au primit vreodată.
Mă întreba de curând un jurnalist: „Care este arma secretă a unei relații de succes?“ Întrebarea mi-a fost adresată și cu referire la cartea mea, Revoluția iubirii, în care îi încurajez pe parteneri să renunțe la lupta pentru putere și să lupte pentru iubire. Iar răspunsul meu a sunat așa: Cred că avem mai multe arme prin care ne putem proteja relația, iar două dintre acestea sunt admirația și aprecierea față de partener + curajul de-a ști să repari ceea ce ai stricat. Desigur, în teorie, acestea pot părea banalități și idei simple, dar în realitate impactul acestor purtări în cuplu s-a dovedit a avea un efect uriaș asupra trăiniciei relaționale. Dacă nu cauți să descoperi ceva de apreciat la partenerul tău, mai mult ca sigur vei căuta să-i vezi defectele, minusurile și limitările – asta și deoarece noi suntem ființe extrem de curioase, iar mintea umană se află într-o căutare continuă (de bune sau de rele). Dacă nu mai ai puterea să-ți admiri jumătatea de cuplu, e lucru sigur că te vei plictisi și atenția îți va fi captată de alte persoane. Experiența mea din cabinet stă martor: mereu va apărea cineva mai tânăr, mai frumos și, poate, mai deștept decât jumătatea pe care o ai deja. Dar să nu uităm că frumusețea se află în ochii privitorului și, pentru a vedea mereu frumosul, nu trebuie să schimbăm priveliștea; este suficient să privim cu alți ochi. Iar dacă nu ai curajul să spui (când ai greșit) cele trei cuvinte vindecătoare – „îmi pare rău“ – ori să te lași vindecat de acestea (atunci când celălalt le rostește), vei avea din nou și din nou sentimentul că nu ești alături de persoana potrivită și nu ești nici în relația potrivită. Nu cred că poți cultiva o relație trainică, fără să mai și greșești. Însă fundamentul relațiilor sănătoase constă în curajul de a repara rupturile psihologice și emoționale ce apar pe parcurs. Iar singurul proces prin care acest miracol devine posibil este iertarea.
În loc de concluzii, aș vrea să rămânem cu frazele pe care ni le-a lăsat Erich Fromm, când a relevat diferența dintre iubire și pseudo-iubire. Iubirea imatură spune: „Te iubesc, pentru că am nevoie de tine.“ În schimb, iubirea matură spune: „Am nevoie de tine, pentru că te iubesc.“
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asa ca ma apuc eu constiincios sa citesc articolul sa aflu si eu solutia asta secretoasa.la rezistenta peste ani si ani.
Si gasesc acilea marele secret:: "frumusețea se află în ochii privitorului și, pentru a vedea mereu frumosul, nu trebuie să schimbăm priveliștea; este suficient să privim cu alți ochi".
Adica priveste cu alti ochi. No ce sa spun, hai ca m-o spart solutia. And how the f_ck I do that ? CUM te reeduci, te reinveti sa o (il) privesti cu alti ochi ? este in opinia mea intrebarea cheie si neraspunsa de articol.
Apoi as mai indrazni o speculatie vizavi de iertare ca tot vorbeste autorul de "imi pare rau" urmat de iertare. ... "Imi pare rau" trebuie rostit cu cainta/regret sincer, adanc dar celalalt nu are de unde sa stie daca este sau nu autentica, sincera cainta.
Si doi, iertarea este un fel de chinteesenta a crestinismului si este cea mai mare provocare la care trebuie sa raspunda cel ce se vrea crestin. Este cel mai greu lucru de realizat. Asa ca ceea ce vrea autorul sa ne prezinte ca solutie accessibila si la indemana, nu e chiar asa. E cum spuneam cel mai mare challenge al crestinului. Apai nu mai vorbesc de necrestini. :)
Comoditatea este doar o parte din relație, peste care dacă nu treci, nu ajungi la iubirea sinceră și necondiționată.