Este o realitate de necontestat că în lipsa unui regim alimentar adecvat, orice tratament medicamentos are o eficienţă redusă sau chiar nulă în majoritatea bolilor cronice care sunt pe primele locuri în determinarea morbidităţii şi mortalităţii în ţările civilizate (bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, obezitatea, hepatitele cronice, cancerul, etc.) şi chiar în multe dintre bolile acute (ex. enterocolitele). Este chiar şi mai evident că o alimentaţie nesănătoasă este factorul principal în determinarea apariţiei acestor boli la persoane iniţial sănătoase (cu sau chiar şi fără anumite predispoziţii ereditare).

1. Bolile cardio-vasculare

Întrucât toate bolile cardio-vasculare vor fi însoţite mai devreme sau mai târziu de insuficienţă cardiacă (incapacitatea inimii de a pompa sângele necesar organismului conform necesităţilor) alimentaţia trebuie să prevină suprasolicitarea muncii inimii.

În acest scop, în primul rând, se va reduce cantitatea de sare din alimentaţie. Sodiul din sarea de bucătărie reţine apa în organism şi creşte volumul plasmatic determinând o muncă în plus pentru inimă. Mai mult, edemul peretelui vaselor de sânge datorat sodiului în exces determină îngustarea lumenului (interiorul) arterelor mici şi, ca urmare, creşte rezistenţa vasculară la fluxul sanguin, determinând creşterea tensiunii arteriale şi, în consecinţă, suprasolicitarea inimii.

Necesarul de sare pentru un om sănătos care nu lucrează în mediu cu temperaturi crescute (de ex. siderurgiştii, minerii în minele de cărbune etc.) sau care nu depune o activitate fizică intensă care să determine pierderi crescute de sodiu prin transpiraţie, este de aproximativ 2 g/zi.

Persoanele care pregătesc mâncarea cu puţină sare, fără a mai adăuga sare în momentul când servesc masa, consumă circa 4 g de sare/zi.

Cei care pregătesc mâncarea cu mai multă sare şi/sau care îşi adaugă sare la mâncare în momentul când servesc masa consumă 6-8 g de sare/zi sau chiar mai mult, unii ajungând până la 16-20 g de sare/zi.

La un bolnav de insuficienţă cardiacă gravă consumul de sare trebuie redus drastic, la unii chiar sub 1 g/zi. Actualmente, când există la îndemâna medicilor şi pacienţilor o varietate largă de medicamente diuretice se permit mici cantităţi de sare (circa 2 g/zi), ceea ce înseamnă că dacă mâncarea este pregătită în toalitate fără sare s-ar permite sare cât cuprinde un vârf de cuţit mic pe care bolnavul să-l adauge la mâncărurile pe care le preferă cu puţină sare.

Mulţi pacienţi nu realizează, însă, că unele alimente ar avea cantităţi foarte mari de sare, cum ar fi Vegeta, alunele şi seminţele sărate, conservele, murăturile, măslinele (cu excepţia celor care sunt în mod special conservate fără sare).

Este important de menţionat că bicarbonatul de sodiu are un conţinut asemănător de sodiu ca şi sarea de bucătărie şi folosirea lui trebuie restricţionată, de asemenea, în cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă.

Deoarece mâncarea nesărată nu este atât de apreciată, este necesară o „îmbunătăţire” a gustului cu condimente care nu dăunează acestei categorii de pacienţi, cum ar fi: sucul de lămâie, borşul de putină din tărâţe, bulionul de roşii conservat fără sare, mărar, pătrunjel sau alte plante care dau gust plăcut mâncării.

 Un alt aspect al dietei indicate în bolile  cardiovasculare este dieta cu un conţinut redus de grăsimi de origine animală. Adoptarea unei astfel de diete se impune deoarece grăsimile de origine animală conţin cantităţi mari de colesterol, iar colesterolul crescut în sânge este unul din factorii de risc majori pentru bolile cardiovasculare moderne determinate de depunerile de grăsimi pe pereţii arterelor (accidentele vasculare cerebrale, infarctul miocardic, angina pectorală şi celelalte forme de cardiopatie ischemică, arteropatie obliterantă periferică). Din acest motiv se indică diminuarea la maxim din alimentaţia acestor pacienţi a grăsimilor de origine animală. Aceasta înseamnă excluderea untului, a cărnurilor grase şi chiar a smântânei şi folosirea doar a laptelui degresat, a brânzei preparate tot din lapte degresat şi diminuarea consumului de ouă la cel mult 2 ouă pe săptămână.

Chiar dacă există la ora actuală medicamente eficiente pentru scăderea producţiei de colesterol din ficat, lipsa unui regim alimentar adecvat nu poate fi înlocuită prin folosirea medicamentului, mai ales că aceste medicamente au efecte secundare, în unele cazuri devenind chiar mai dăunătoare decât valorile crescute ale colesterolului în sine.

Mesele voluminoase şi alimentele care produc meteorism abdominal, condimentele iuţi, oţetul, mesele servite seara chiar înainte de culcare sunt, de asemenea, contraindicate, mai ales pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă gravă, putând decompensa un bolnav în pofida unui tratament medicamentos bine condus.

Pentru pacienţii obezi cu boli cardiace un regim hipocaloric este de un real folos întrucât scăderea greutăţii corporale va aduce o  îmbunătăţire evidentă a evoluţiei bolii.

2. Diabetul zaharat

Dacă până nu demult recomandările medicale pentru bolnavii cu diabet zaharat constau în diete cu reducerea drastică a procentului glucidelor din raţia calorică şi înlocuirea lor cu cantităţi crescute de proteine şi grăsimi, studii recente au arătat că regimurile alimentare cu o cantitate de glucide, lipide şi proteine asemănătoare persoanelor sănătoase (60% glucide, 25% lipide şi 15 % proteine) sunt cele mai potrivite şi pentru pacienţii cu diabet zaharat, recomandându-se chiar diete de atac cu un procent de grăsimi şi mai redus (aprox.12%) în favoarea, în principal, a glucidelor (70%) şi ceva mai puţin a proteinelor (18%), aşa numita dietă 70/12/18. (5)

O astfel de dietă a fost folosită în primele zile pentru a reduce glicemia cât mai repede la persoanele cu valori crescute de glicemie, apoi, după echilibrare folosindu-se dieta 60/25/15.

Desigur, dacă ne referim la calitatea glucidelor, un pacient diabetic trebuie să acorde mai multă atenţie acestui aspect decât persoanele care nu au diabet zaharat.

Diabeticii ar trebui în primul rând să evite în dieta lor dulciurile concentrate, preparatele cu zahăr, mai ales când acestea sunt asociate şi cu grăsimi (ex. îngheţata, frişca, prăjiturile, bomboanele etc.), întrucât aceste alimente au indicele glicemic foarte ridicat.

Indicele glicemic reprezintă efectul pe care îl au alimentele în creşterea glicemiei după consumul unei anumite cantităţi din acel aliment în comparaţie cu efectul de creştere al glicemiei după consumul unei cantităţi similare de glucoză care se consideră a avea indicele glicemic 100.

Din acest punct de vedere alimentele sunt clasificate ca alimente cu:

• indice glicemic redus (indice glicemic sub 40)
• indice glicemic mediu (indicele glicemic între 40 şi 60)
• indice glicemic crescut (peste 60). 

Există, însă, şi alimente cu indice glicemic peste 100 (deci mai mare decât al glucozei). Din acest motiv recomandarea pentru bolnavii de diabet este de a folosi alimente cu indice glicemic redus sau mediu şi de a evita alimentele cu indice glicemic crescut.

În plus, indicele glicemic este mai puţin dependent de cantitatea de glucide conţinute în acel aliment şi este mai mult dependent de forma cum acele glucide sunt prezente în acesta. Dacă alimentele sunt bogate în fibre vegetale timpul de digestie al glucidelor este prelungit şi absorbţia este întârziată, glicemia nu creşte rapid şi astfel pancreasul nu este suprasolicitat. Există cărţi care conţin tabele cu indicele glicemic corespunzător alimentelor (De ex. „Indicele glicemic” de  Michel Montignac). (7)

Numărul meselor

În cazul bolnavului cu diabet de tip II, tratat cu medicaţie orală sunt suficiente 3 mese/zi sau chiar numai 2 mese/zi. Dacă pacientul suferă în plus şi de obezitate a 3-a masă trebuie înlocuită cu o cantitate mică de fructe crude în scopul reducerii greutăţii corporale.

În schimb, diabeticul care primeşte tratament cu insulină necesită un număr mai mare de mese pentru a preveni crizele de hipoglicemie. Astfel, la cele 3 mese principale se adaugă 1-2 gustări pentru a acoperi în mod egal cantităţile de insulină administrată injectabil întrucât administrarea artificială a insulinei nu se poate compara ca eficienţă şi exactitate cu secreţia unui pancreas sănătos care eliberează totdeauna insulina la cerere în funcţie de necesităţi în urma intervenţiei unui complicat mecanism de reglare pus în corpul fiinţei umane şi al animalelor de către Creator.

Această necesitate de gustări suplimentare devine cu atât mai imperioasă cu cât pacientul depune efort fizic datorită faptului că efortul fizic creşte efectul insulinei şi metabolizarea glucozei. În acest fel se evită riscul crizelor de hipoglicemie.

Atingerea greutăţii ideale este esenţială pentru o bună echilibrare a pacientului cu diabet zaharat. Din acest motiv regimul hipocaloric şi activitatea fizică regulată sunt factori importanţi de luat în seamă pentru prevenirea sau tratarea diabetului zaharat la persoanele cu obezitate.

3. Sindromul metabolic

Sindromul metabolic constă într-o asociere morbidă care cuprinde obezitate abdominală reprezentată prin valori crescute ale circumferinţei abdominale (peste 94 cm la bărbaţi şi peste 80 cm la femei) asociată cu încă cel puţin două din următoarele criterii:

• Valori crescute ale trigliceridelor serice mai mari decât 150 mg/dl
• Valori scăzute ale „colesterolului bun”  (HDL), sub 40 mg/dl la bărbaţi sau sub 50 la femei.
• Valori crescute ale TA (peste 135/85 mmHg)
• Valori crescute ale glicemiei ajeun (peste 100 mg/dl)

Obiectivele tratamentului acestui sindrom vizează fiecare factor patologic menţionat atât din punct de vedere medicamentos, cât şi al regimului alimentar. De aceea regimul alimentar are în vedere atât obezitatea, urmărind scăderea greutăţii corporale prin reducerea raţiei calorice, cât şi celelalte elemente cu care obezitatea este asociată în cadrul acestui sindrom.

Obezitatea reprezintă una dintre suferinţele cele mai răspândite în lume (dacă nu chiar cea mai răspândiută) chiar şi în ţările sărace. Obezitatea reprezintă, de asemenea, unul din principalii factori de risc pentru bolile cardio-vasculare şi chiar pentru neoplazii care reprezintă primele cauze de morbiditate şi mortalitate la ora actuală în ţările dezvoltate economic.

Tratamentul obezităţii este dificil întrucât  pe de o parte, până la apariţia complicaţiilor, această suferinţă este privită doar ca un inconvenient estetic, iar, pe de altă parte, întrucât cere un efort susţinut şi o exercitare îndelungată a voinţei pentru a atinge rezultatele dorite, mulţi dintre pacienţi renunţă la lupta cu această boală alegând să trateze doar complicaţiile ei. 

Pentru o reuşită sigură în atingerea greutăţii corporale ideale este necesară o dietă în care numărul caloriilor ingerate să fie mai mic decât numărul caloriile utilizate. 

În general, o dietă de 1400-1800 cal/zi reprezintă o alegere potrivită pentru o persoană obeză, reuşindu-se în acest mod o scădere lentă de aproximativ 0,5 kg/săptămână, această scădere lentă prezentând şi avantajul adaptării mai uşoare a organismului la o dietă sănătoasă, astfel încât senzaţia de înfometare să nu fie intensă ca în cazul regimurilor hipocalorice drastice.

În general, persoanele obeze simt aproape permanent senzaţia de foame. Această senzaţie apare datorită hipoglicemiei care apare la persoanele obeze cu un pancreas încă sănătos care secretă insulină pentru a contracara creşterea glicemiei produsă de alimentele cu indicele glicemic ridicat (în principal dulciurile, alimente foarte apreciate şi dorite de persoanele cu obezitate). Din acest motiv persoanele obeze simt nevoia imperioasă ca după 2-3 ore după mese să mănânce o gustărică (un covrig, un biscuit, o bomboană, o băutură îndulcită etc) ceea ce provoacă o nouă hiperglicemie şi o nouă reacţie pancreatică de secreţie de insulină care depune glucoza transformată în grăsime la nivelul ţesutului adipos. Ruperea acestui cerc vicios necesită un efort volitiv chiar împotriva acestor dorinţe intense de a mânca pentru a calma senzaţia de foame.

Vreţi să slăbiţi? Iată câteva reguli esenţiale pentru tratamentul obezităţii:

1. A nu mânca decât la orele de masă prestabilite şi nimic între mese este prima şi cea mai importantă regulă.
2. A mânca 2 mese/zi (numai masa de dimineaţă şi prânzul) şi nimic după orele 14.00-15.00 constituie a doua regulă esenţială pentru atingerea greutăţii ideale.
3. A nu mânca dulciuri sau alte alimente cu indicele glicemic ridicat constituie a treia regulă esenţială a tratamentului obezităţii. Respectarea acestei reguli contribuie în mare măsură la reducerea senzaţiei de foame care apare la persoanele obeze în scurt timp (la 2-3 ore) după servirea mesei. 

În general respectarea acestor reguli simple pot asigura o scădere a greutăţi corporale de 0,5 kg/săptămână fără efort special de calculare a caloriilor ingerate zilnic.

Dacă acest regim alimentar se combină cu o activitate fizică crescută efectele benefice sunt şi mai evidente şi scăderea greutăţii corporale este mai accentuată.      

În cazul în care scăderea greutăţii corporale stagnează în ciuda respectării cu rigurozitate a tuturor regulilor prezentate mai sus este necesară calcularea caloriilor ingerate zilnic urmărindu-se realizarea unei diete cu circa 1600-1800 calorii/zi la peroanele cu activităţi sedentare. Din experienţa noastră, însă, un astfel de regim alimetar strict este rareori necesar.  

Odată atinsă greutatea ideală a corpului este necesară o urmărire atentă a greutăţii corporale prin cântărirea săptămânală. În cazul în care apare o creştere a greutăţii corporale cu aproximativ 1 kg sunt benefice curele de sucuri de zarzavat şi fructe (aproximativ 1300-1500 ml/zi) timp de 2-3 zile până se reuşeşte să se atingă din nou greutatea ideală.

Formula greutăţii ideale în funcţie de vârstă (V), înălţime (T) şi sex (F, B) recomandată este:

G_B(ărbaţi) = 50 + 0,75 x (T – 150)+ (V – 20):4

G_F(emei) = G_B x 0,9

         Se consideră greutate normală şi valorile cu 10 % în plus sau 10% în minus faţă de greutatea ideală. Valorice mai mari de peste 10% faţă de greutatea ideală sunt definitorii pentru diferite grade de obezitate.

         Celelalte elemente care definesc sindromul metabolic beneficiază şi ele foarte mult de pe urma unui regim alimentar corect. Am menţionat deja că:

1. Hipertensiunea arterial beneficiază de regimul hiposodat aşa cum a fost prezentat deja la capitolul referitor la boli cardio-vasculare.
2. Valorile crescute ale glicemiei beneficiază de regimul alimentar recomandat bolnavilor cu diabet zaharat. 
3. Valorile crescute ale trigliceridelor beneficiază de regimul alimentar fără dulciuri şi fără alimente cu indice glicemic ridicat (la fel ca în cazul diabetului zaharat cu care se asociază frecvent) şi alimente fără grăsimi de origine animală şi chiar cantităţi reduse de grăsimi de origine vegetală.
4. Valorile scăzute ale HDL-colesterolului se pot corecta prin creşterea activităţii fizice efectuată zilnic.

4. Insuficienţa renală cronică  

         Elementul esenţial în dieta pacientului cu insuficienţă renală cronică este excluderea cărnii din alimentaţie. Substanţele rezultate din metabolismul proteinelor din carne se elimină prin rinichi. Incapacitatea rinichiului de a elimina aceste substanţe determină acumularea lor în organism (uree, creatinină, acid uric), iar incapacitatea rinichiului de a menţine echilibrul acido-bazic prin diminuarea substanţelor acide din organism determină apariţia acidozei cu efecte grave asupra tuturor organelor şi ţesuturilor şi, mai ales, asupra cordului şi creierului. Cunoscută ca fiind cel mai important furnizor de substanţe acide din alimentaţie carnea este, deci, contraindicată în acest caz mai mult decât în cazul altor boli.

         În cazul insuficienţelor renale grave (mai ales cele acute, sau cele cronice foarte avansate) este necesară o atenţie sporită pentru a evita şi vegetalele cu conţinut mare de potasiu, mai ales atunci când pacienţii nu sunt dializaţi.

         În cazul când valorile tensiunii arteriale sunt ridicate reducerea sării în alimentaţie, concomitent cu tratamentul medicamentos al hipertensiunii arteriale, constituie un element important de tratament.

5. Bolile digestive

         Bolile digestive sunt reprezentate de o gamă largă de suferinţe ale diferitelor segmente ale tubului digestiv, suferinţe în care dieta are un rol esenţial, uneori depăşind ca importanţă chiar tratamentul medicamentos. 

Varietatea mare a acestor suferinţe determină şi diferenţe relativ mari ale indicaţiilor de regim alimentar, pentru suferinţe ale diferitelor organe digestive, dar uneori şi diete diferite pentru suferinţe diferite ale aceluiaşi organ. Vom prezenta pe scurt indicaţiile generale pentru regimul alimentar potrivit pentru unele dintre cele mai frecvente boli digestive.

• Diareea acută 

         Se manifestă prin scaune multiple, moi, frecvent apoase, cu debut brusc. Cauza poate fi infecţioasă, dar adesea poate fi reprezentată de excese alimentare şi asocieri nepotrivite de alimente.

         Regimul alimentar constă în primele 1-2 zile din dietă hidrică (mai ales dacă sunt asociate şi cu vărsături) reprezentată de ceai de chimen (secărică) sau de afine uscate, la care se adaugă 1-2 linguriţe pudră de roşcove la 150 ml ceai şi o alimentaţie simplă reprezentată de:

• mucilagiu de orez,
• banana,
• măr decojit şi ras pe răzătoarea de sticlă (ca pentru sugari),
•  brânză proaspătă de vaci sau caş dulce (poate fi uşor sărat)
•  supă de morcovi fierţi şi bine pasaţi sau mixaţi timp de 3-5 minute. 

Acestea, şi nimic în plus, sunt singurele alimente care vor forma meniul pacientului până la apariţia primului scaun de consistenţă normală sau în intervalul de până la 24 de ore în care nu a mai apărut nici un scaun.

Abia atunci se poate adăuga în alimentaţie în decursul zilei următoare un regim cu:

• supă dulce de zarzavat
• pâine prăjită
• albuş de ou fiert.

În următoarele zile se reia un regim de alimentaţie normal, din care se evită, însă, în prima săptămână:

• dulciurile concentrate
• grăsimile animale
• preparatele cu mult ulei
• bulionul
• murăturile
• salatele crude

În toată această perioadă ceaiul se poate îndulci doar cu glucoză. Nu se va folosi zahăr, nici miere de albine.

• Ulcerul gastric sau duodenal

         Persoanele cu o astfel de suferinţă nu tolerează alimentele acre (cum ar fi murăturile, bulionul, oţetul), iar în perioadele dureroase nici citricele (inclusive lămâia), roşiile, vinetele sau ardeii, dar nici unele dintre fructe, cum ar fi: strugurii, vişinele, piersicile care ar trebui evitate atât sub formă crudă, cât şi ca elemente ale unor preparate gătite.

         Prăjelile şi afumăturile trebuie excluse în totalitate din alimentaţia acestor personae, chiar şi în perioadele de acalmie a bolii.

         De asemenea, trebuie evitate băuturile carbogazoase, cafeaua, cacaua, ciocolata – toate aceste elemente fiind recunoscute ca determinând o creştere a acidităţii gastrice. 

Condimentele iuţi (piper, muştar, usturoi, ceapă, ardei iute, hrean) sunt contraindicate. 

Sunt preferate supele dulci, alimentele preparate din orez sau făinoase: pilaf (fără adaos de ingrediente acre sau iuţi),  budincă (fără adaosuri de arome), fulgi de ovăz, cartofi, dovlecei, fasole păstăi, conopidă, morcov, avocado, brânză de vaci, lapte, ouă fierte, iar dintre fructele consummate în stare crudă: banane, pere moi, afine, cireşe şi pepene galben.

• Litiaza biliară

În litiaza biliară se vor evita alimentele preparate cu multă grăsime (chiar şi vegetală), torturile, maionezele, salata boeuf, zacusca), ciocolata, cafeaua, condimentele iuţi (muştar, piper, usturoi, hrean) care prin contracţia puternică a veziculei biliare pe care o produc, pot mobiliza un calcul către canalul coledoc determinând colică biliară sau chiar obstrucţie cu icter mecanic care necesită intervenţie chirurgicală urgentă.

• Constipaţia cronică

Constipaţia cronică nu este doar o boală ce crează discomfort de moment, ci o frecventă cauză a unor boli grave de colon, dintre care cea mai de temut este cancerul.

Tratamentul necesită un regim alimentar bogat în fibre vegetale. Aceasta se poate realiza prin suplimentarea zilnică a alimentelor cu fulgi de ovăz înmuiaţi timp de 10-15 minute într-o cantitate mică de lichid (apă, ceai, supă, lapte).

Se recomandă 1-2 linguri de 2-3 ori pe zi de fulgi de ovăz sau seminţe de in 1-2 linguriţe de 2-3 ori pe zi sau folosirea ca alimente a perelor moi, pepenelui galben, merelor coapte, prunelor uscate (neafumate) înmuiate în apă sau prunelor din compot.

Seminţele de dovleac neprăjite (doar uscate pentru a fi uşor de decojit) sunt, de asemenea, un aliment eficient folosit pentru rezolvarea problemelor de constipaţie.

• Ciroza hepatica

În cazul acestei afecţiuni se recomandă evitarea consumului de carne şi a condimentelor iuţi, a prăjelilor şi afumăturilor pentru a preveni encefalopatia portală şi hemoragiile digestive şi a reduce cantitatea de sare în alimetaţie pentru a evita retenţia de apă şi apariţia edemelor sau ascitei. Acestea constituie elementele esenţiale ale regimului alimentar în ciroze. Regimul alimentar de cruţare digestivă indicat şi în ulcerul gastric sau duodenal este potrivit, în general, şi în cirozele hepatice şi hepatitele cronice.

• Colitele cronice

Colitele cronice (colonul iritabil, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică) sunt boli dificil de tratat şi cu regim alimentar adecvat greu de stabilit.

Evident, condimente iuţi, cafeaua, alcoolul, alimentele afumate, murăturile, bulionul, oţetul sunt interzise chiar şi în perioadele de remisiune. Regimul alimentar de cruţare digestivă indicat în ulcerul gastric sau duodenal este recomandat deseori şi în colite cu excepţia laptelui dulce şi a smântânei care sunt contraindicate în general în colitele cronice. 

Legumele cu celuloză fină cum ar fi dovleceii, morcovii, bamele sunt potrivite, în general, şi la pacienţii cu colite. Dintre salate se recomandă sfecla coaptă, salata verde, avocado şi se pot încerca roşiile galbene decojite.

Ca o recomandare aparte pentru suferinzii de boli digestive este indicaţia de a urmări cu atenţie propria toleranţă digestivă la diferite alimente (toleranţă care uneori nu se potiveşte indicaţiilor generale) şi de a exclude din alimentaţie alimentele pe care nu le tolerează şi a folosi alimentele care din proprie experienţă s-au dovedit a fi tolerate. Poate mai mult ca în orice alte tipuri de boli această colaborare a pacientului în realizarea schemei proprii de regim alimentar are o importanţă covârşitoare în succesul tratamentului acestei boli.

Bibliografie:

1. Dr. Oz Challenge. Personal Health Plan  –  http://members.doctoroz.com/challenge/health-within-reach.
2. American Dietetic Association (2000). „Nutrition and Athletic Performance: Position of the American Dietetic Association, Dietitians of Canada, and the American College of Sports Medicine.” – Journal of American Dietetic Association  100:1543–1566.
3. http://www.beyondthebend.com/health/breakfast.htm.
4.  Iulian Mincu, Dorina Boboia,  Alimentaţia sănătoasă a omului sănătos şi bolnav, editura Medicală, 1975, pag. 165.
5. Dietary Guidelines for Americans, 2010 – Institute of Medicine. Dietary Reference Intakes for Energy, Carbohydrate, Fiber, Fat, Fatty Acids, Cholesterol, Protein, and Amino Acids.
6. Anderson V.W. Randles Km, Kendall CW, Jenkins D.J. Carbolydrate and fiber recomandations for individuals with diabets; a quantitative assessement and meta-andysis of the evidence, J.AmColl Nutr.2004, febr.23(1); 5-17).
7. Michel Montignac, Indicele Glicemic, editura Litera  Internaţională, 2009.