Ce vom descrie în continuare nu este o trivializare a alchimiei. Vom vedea că până la obţinerea dulceţii vom trece prin toate stadiile alchimice de la nigredo la albedo şi la rubedo. Trebuie să înţelegem că alchimia nu este o teorie abstractă, ci este o aplicare practică la situaţiile concrete ale vieţii cotidiene. Orice activitate pe care o avem în viaţă poate fi o operaţiune alchimică dacă avem atitudinea corespunzătoare. Când obţinem dulceaţa trebuie să punem tot sufletul în toate fazele obţinerii ei, ca şi cum am obţine nu o simplă dulceaţă, ci chiar elixirul vieţii. A doua prejudecată în legătură cu alchimia pe care trebuie să o eliminăm este că nu avem nevoie de un laborator sofisticat, ci este suficient să utilizăm obiectele şi situaţiile din jurul nostru, de exemplu pe cele pe care le găsim în orice bucătărie. Nu există persoană, indiferent de sex, vârstă şi alte caracteristici personale, care să nu poată efectua aceste activităţi. Nu există persoană mai favorizată sau mai defavorizată de soartă. Toţi au şanse egale de a progresa. Fiecare începe cu ce instrumente are la dispoziţie, cu îndemânarea pe care o are în acel moment, este suficient să dorească să obţină dulceaţa unei noi vieţi.
Pentru a obţine dulceaţa este nevoie de o reţetă. Reţeta include o listă atât a ingredientelor iniţiale, cât şi a instrumentelor şi condiţiilor de lucru. Avem nevoie de:
-120 nuci verzi mici
-1 kg de zahăr
-1 lămâie
-3 căni cu apă
-2 plicuri de zahăr vanilat
Practicând qigong vom vedea că o reţetă alchimică este aur curat, dacă reuşim să obţinem dulceaţa, bineînţeles. Numai un Maestru veritabil în arta alchimică cum este Lin Kai Ting ne poate oferi o reţetă care să producă efectul scontat. Acţionând asupra materiei prin tehnicile qigong producem o transformare a spiritului, iar acţionând cu ajutorul spiritului putem dobândi măiestria în transformarea materiei. Nu trebuie să credem că atunci când pregătim o dulceaţă, pregătim doar o simplă dulceaţă. Qigong-ul ne face atenţi nu numai la conţinutul gândirii, ci şi la ce este mintea, la activitatea ei. Nu vom fi atenţi doar la pregătirea dulceţii, ci la cum o pregătim şi în acest mod este posibil să obţinem adevărata dulceaţă a vieţii.
De ce avem nevoie de exact 120 şi nu de 119 nuci? Iată că fără să vrem intrăm pe tărâmul alchimiei, deoarece numărul 12 este legat de manifestarea în spaţiu şi timp a „ceva”. Nucile nu sunt ceva invizibil, dificil de cuantificat, ci sunt manifestări cât se poate de concrete ale luminii solare. Nucul a extras prin frunzele sale acel „ceva” din lumina solară, putem să-l numim Foc, şi l-a înmagazinat în nuci. Această extragere s-a putut efectua doar când frunzele erau îndreptate spre o anumită direcţie spaţială, simbolic Răsăritul sau Estul, şi la un anumit moment de timp, numit simbolic Zi, momentul „când creşte iarba”. Spaţiul şi timpul alchimic nu coincid cu spaţiul şi timpul fizic, ci apar în locuri şi momente arbitrare, dacă anumite condiţii sunt satisfăcute. În funcţie de satisfacerea anumitor condiţii specifice avem 12 momente de timp şi 8 direcţii spaţiale specifice. Clipa de graţie începe la momentul Zi când suntem centraţi în Centrul pătratului Luo Shu şi ne îndreptăm atenţia spre Est. Estul înseamnă ascensiunea soarelui şi yang-ul adevărat este în creştere. Ideea principală este că pentru fiecare om există în decursul zilei şi vieţii sale anumite locuri şi momente când ajunge în anumite noduri energetice ale lumii unde poate colecta o energie specială, foarte înaltă. Dar oamenii obişnuiţi trec pe lângă şansa lor în fiecare zi şi rămân numai cu amăreala, iar nucile nu sunt colectate şi dulceaţa vieţii nu este obţinută. Mare păcat! Pentru că este suficient pentru toţi şi încă se mai poate primi şi pe deasupra.
Nucile pentru dulceaţă se adună la începutul lunii iunie în perioada când yang-ul adevărat începe să crească. Trebuie să înţelegem că această perioadă a yang-ului adevărat în creştere este diferită pentru fiecare fruct în parte. Prima dată apar căpşunile, apoi cireşele, vişinele, caisele, nucile. Dacă dorim să adunăm nuci pentru prăjituri este suficient să aşteptăm luna august sau septembrie, când nucile cad singure din nuc. În această perioadă yang-ul adevărat este în descreştere, iar yin-ul adevărat este în creştere. În funcţie de ce anume dorim să obţinăm în operaţiunea alchimică vom face o colectare a energiei în anumite perioade ale anului, ale lunii sau ale zilei. Această colectare se poate face direct prin tehnicile qigong de alchimie internă sau se poate face prin alchimia externă, adică prin colectarea energiei de un anumit tip în plante medicinale, fructe, rădăcini, care sunt recoltate la anumite perioadă, prelucrate şi ingerate pentru a produce un anumit efect energetic care se manifestă fiziologic. De exemplu pentru a ridica nivelul yang-ului în corp se preparau la palatul împăratului chinez leacuri care nu erau dizolvate în apă, ci în roua colectată dimineaţa devreme ce conţinea o cantitate mai mare de yang adevărat în creştere. De asemenea yang-ul adevărat este în creştere în primul pătrar al lunii.
În funcţie de afecţiune şi de disbalansul energetic se întăreşte componenta yin sau yang a organismului uman folosind alchimia externă în tratamentul cu plante. Mâncarea pe care o preparăm depinde de ingredientele şi de momentul zilei când o pregătim, cât şi de starea de spirit a bucătarului. Nu mâncarea sau dieta în sine este importantă, ci modul în care armonizăm energiile externe cu energiile interne. Dacă ştim cum să armonizăm aceste energii mâncarea cea mai banală poate fi un leac vindecător. Atunci când operaţia este executată la locul şi timpul potrivit. Sper că am reuşit să schimb un pic atenţia voastră de la ce mâncăm la când şi unde mâncăm şi în special cum mâncăm.
Când tăiem o nucă verde în două vedem efectul unor energii care sunt invizibile ochiului. Când yang-ul adevărat este în creştere observăm că sub coaja verde avem un nucleu alb puţin diferenţiat. Când yang-ul adevărat se apropie de maturitate, nucleul alb se diferenţiază într-o coajă exterioară, o pieliţă intermediară şi un miez interior. Biologul are dreptate când ne va explica alte detalii şi alte cauze, dar acestea sunt valabile doar în planul fizic. Cauzele mai profunde trebuie căutate în planul energetic.
Nucile pot fi spălate în exterior, dar această operaţie de cosmetizare nu ne ajută prea mult la obţinerea dulceţii. A fi prezentabili în exterior fără a efectua o operaţie de curăţire în interior este o pierdere de vreme din punctul de vedere al alchimiei. Pentru a face dulceaţa trebuie să facem această „muncă neagră” – nigredo şi să nu ne fie ruşine să ne murdărim. Pentru că în momentul în care îndepărtăm coaja verde lucioasă, curată, prezentabilă, ne murdărim imediat pe mâini cu tanin. Operaţia nigredo începe în momentul în care realizăm că dulceaţa se poate obţine doar prin înlăturarea amărelii din viaţa noastră, coaja verde amară. Emoţiile negative formează această coajă a egoismului nostru care desparte „ceea ce este al nostru” de „ceea ce nu este al nostru”. Nu putem să ne bucurăm de dulceaţa fructelor din pomul vieţii până ce nu înlăturăm obstacolele amare, care nu sunt nicidecum exterioare, ci sunt prinse organic de noi, ni se pare că fac corp comun cu fructul şi ne caracterizează. Procesul de rupere a cojii este perceput aproape ca o despuiere şi sărăcire a personalităţii noastre false. În locul verdelui prezentabil, tineresc, nu rămânem cu un alb strălucitor, ci dimpotrivă, cu un negru care nicicum nu iasă de pe mâini. În această fază alchimică este important să fim optimişti, să nu ne învinovăţim pentru vini imaginare. Dacă dorim să obţinem un corp alb, plin de energie pozitivă, înaltă, zhen qi, trebuie să eliminăm taninul, energia patogenă, bing qi. Nu trebuie să ne temem de ea, pentru că înţelegem că această coajă exterioară ne-a protejat şi a fost utilă în creşterea noastră. Dar acum am ajuns la un moment al dezvoltării noastre când trebuie să îndepărtăm această coajă şi negreală de pe mâini. Poate am fi preferat să nu începem această operaţie. Parcă era mai bine doar să vorbim de alchimie decât s-o practicăm efectiv.
Pentru a decoji nucile ne folosim de un cuţit care este un Metal al minţii noastre. Dacă la bucătărie avem un cuţit gata fabricat, în alchimie trebuie să ne colectăm atât ingredientele, cât şi să ne fabricăm propriile instrumente. La început cuţitul este foarte bont, este mai mult perseverenţă şi răbdare, decât ascuţime a minţii sau înţelepciune. Lipsa de voinţă şi absenţa „argintului viu” din mintea noastră se datorează aceleiaşi cauze: este mult mai simplu şi rezistenţa este minimă în a-i imita pe alţii şi în a nu încerca să rumegi de unul singur problemele personale. Cu cât discriminarea şi voinţa noastră creşte vom observa că tăişul este mai ascuţit şi lama cuţitului străluceşte mai tare. Pentru că este simplu să vezi cu ochiul fizic partea neagră, oxidată, moartă şi partea albă, vulnerabilă, nouă, vie şi cu totul altceva să vezi ce e bine şi ce e rău pentru tine din punct de vedere spiritual. Nu deţinem decât într-o formă foarte primitivă un tăiş spiritual adecvat pentru a separa cele două componente, albă şi neagră, pentru că în această etapă nu ştim să facem încă deosebirea între ele. Le denumim simbolic zhen qi şi bing qi, dar nu ştim ce înseamnă ele. Nu ştim ce să evităm în viaţă şi de aceea nu suntem capabili să îndepărtăm învelişul egoismului nostru. De asemenea nu ne este clar ce anume ne împinge înainte în viaţă, care este scopul nostru, ce avem de făcut. Nigredo este o operaţie pe care o efectuăm pe întuneric, rar conştienţi de ceea ce facem. Rarele momente de conştienţă se datorează momentelor în care suntem în starea qigong, atunci când practicăm qigong. În acele momente suntem centraţi şi procesul alchimic produce din Pământul central Metalul. Prin efortul nostru de a aduce energie pozitivă şi de a elimina energia negativă noi lucrăm asupra Lemnului. Lemnul este nuca noastră, corpul şi mintea obişnuită, pe care încercăm să o decojim folosind Metalul, voinţa noastră în formare.
Nucile curăţate sunt puse în Apă, alt element care trebuie fabricat şi care nu este disponibil în mod simplu, deschizând doar un robinet. Această apă trebuie schimbată de mai multe ori, pentru că nucile noastre produc o apă galbenă, foarte amară, care trebuie aruncată. Cu un cuţit mai ascuţit îndepărtăm resturile de coajă, care nu mai este verde, apoi neagră, ci galbenă. Apa devine şi ea mai pură pentru că majoritatea cojii, care înnegrea apa, a fost îndepărtată. Aceste operaţii se repetă mereu şi mereu, ad infinitum. Este o operaţie cu adevărat migăloasă şi nimeni nu ne poate spune când se va termina. Reţeta este laconică: după suficiente spălări va apărea corpul alb interior. Dar ce înseamnă acest corp alb şi cum arată putem doar presupune şi specula, ceea ce nu e bine pentru că ne putem lenevi.
Ce este important de reţinut este că există o legătură organică între Foc, Lemn, Apă, Pământ şi Metal. Cu cât ne apropiem mai mult de corpul alb, discriminăm mai bine, ne putem centra şi medita mai bine, obţinem cantităţi mai mari de apă pentru a curăţa. Învăţăm fără să vrem şi alte operaţii: filtrarea apei, ascuţirea metalului, etc. pentru că observăm natura duală a celor cinci elemente: Lemnul este nuca albă în interior şi cu coaja neagră-verde; Apa poate fi atât curată, vie, cât şi galbenă, amară, moartă; Metalul poate fi tocit, bont, dar poate fi şi ascuţit; Pământul poate fi centrat în jurul personalităţii false sau poate fi adunat în jurul centrului spiritual, adevărat; Focul poate fi ascuns de ignoranţă sau se poate manifesta deschis sub forma înţelepciunii. Cele cinci elemente sunt doar forme ale unui singur element, ale unui unic principiu, cvintesenţa (esenţa celor cinci) lumii, copilul din noi, dacă dorim să-l umanizăm. El are trei caracteristici jing, qi şi shen, dar acestea pot fi atât de generale încât se pot extinde de la energiile din Triplul încălzitor la Microcosmos, Macrocosmos şi Dao.
Până la urmă totul se reduce la un unic principiu, Dao. Unii cred că pentru a ajunge la Dao trebuie să practice qigong ani de zile şi ca o încununare a practicii lor, cândva vor reuşi să trăiască în Dao şi să păşească pe cale. Alţii cred că Dao poate fi înţeles într-o singură clipă, într-o străfulgerare de intuiţie. Oare cine are dreptate? Şi unii şi alţii au dreptate. Ultimii au dreptate pentru că intrând în starea qigong îl cunoşti direct, nemijlocit de simţurile corpului şi conceptele minţii. Primii au dreptate pentru că, deşi ţi se oferă acest mod de a-l cunoaşte nemijlocit încă de la primii paşi în şcoala Maestrului Lin Kai Ting, pentru că a intra în starea qigong este printre primele tehnici ce le înveţi, se petrece o transformare în timp a practicantului, care cunoaşte la început efectele exterioare şi apoi tot mai interioare ale prezenţei divine din sine. Până când dintr-odată, se petrece un salt, care este o graţie divină acordată practicantului, când practicantul trece de la mintea sa obişnuită la o altă conştiinţă.
Dincolo de straturile sale de negreală, de ignoranţă a minţii obişnuite, practicantul descoperă corpul alb şi strălucitor al conştiinţei sale, copilul interior. Acesta nu este Dao, este un mesager al său care ne arată că qi-ul este o inteligenţă universală. De asemenea, qi-ul nu este Dao. În acest mod se trece la stadiul de albedo. Dar nu trebuie să se creadă că stadiul de nigredo s-a terminat. Dimpotrivă. De-abia acum începe cu adevărat stadiul de nigredo, necesitatea înlăturării impurităţii din noi. De-abia acum, albul strălucitor ne arată ce mare şi multă este negreala noastră. Dar nu trebuie să disperăm. Când înţelegem ce să evităm este un pas înainte important în dezvoltarea noastră spirituală. A nu avea emoţii negative înseamnă să evităm să mai murdărim puritatea naturală a minţii noastre. Trebuie să înţelegem că această interpretare este dualistă. Vrem să fim într-o stare continuă de pace mentală, de beatitudine, pentru că înţelegem că acesta este albul nostru interior. Iar pe de altă parte dorim să eliminăm activitatea minţii, pentru că orice gând, bun sau rău, impurifică starea naturală a minţii şi este perceput ca o negreală.
Când albul (sau albastrul cerului) este doar o spărtură minusculă în nori negrii de furtună suntem foarte stresaţi şi chiar se va întâmpla de multe ori să pierdem starea noastră de pace. Când înţelegerea noastră progresează prin practică descoperim cerul infinit al minţii noastre pe care sunt doar câţiva norişori albi, vaporoşi care se topesc şi reapar spontan din el. Atunci înţelegem că albul şi negrul sunt doar două stări particulare ale minţii noastre, starea pasivă, pură, şi starea activă, haotică. Când putem echilibra cele două energii, când putem acţiona, înotând pe peştele yang, centraţi pe ochiul său pasiv yin sau când putem rămâne inactivi ca peştele yin fiind atenţi la ochiul său yang, înseamnă că începem să înţelegem ceva din Arta lui Dao. Dao nu este departe, este chiar axul central al fiinţei noastre, un axis mundi. Din Dao se generează şi în Dao se întoarce în fiecare clipă totul. Ne putem imagina Dao ca ochiul uraganului, este vid şi este Arta care permite teribilul vârtej din jurul său. Dacă suntem centraţi nu suntem prinşi niciodată de iureşul frenetic al vieţii din jur, suntem în ochiul ciclonului. Putem să ne trăim viaţa şi totuşi, dacă nu suntem atraşi spre exterior de cele cinci simţuri sau spre interior de cele şapte dezechilibre interioare suntem mereu în armonie, în centru. La nivelul minţii obişnuite nu vedem acest uragan teribil universal, numit roata samsarei. Datorită ignoranţei noastre percepem doar o briză slabă şi mici neplăceri cotidiene. Nu vedem cum suntem angrenaţi în curenţii universali. Credem că, ce simţim, gândim, credem, ne aparţine şi asta ne protejează de suflul spiritului lumii. Acest vânt bate în întregul Univers pentru a ne smulge aceste iluzii personale pentru a ne face să vedem forţele universale. Când am descoperit conştiinţa din noi, albul, şi am îndepărtat o parte din coaja neagră suntem izbiţi de energia tot mai mare a vieţii. O numim apă vie pentru că ne dăm seama că ne hrăneşte albul, şi apă moartă când are funcţia de a îndepărta negreala (dar este important de reţinut că este aceeaşi apă) şi de a menţine albul strălucitor. Lămâia ce o folosim la dulceaţa noastră are un caracter antioxidant şi are chiar acest scop de a menţine nucile noastre albe. Înţelegem acum ceva: ignoranţa noastră, coaja, avea ea însăşi un rol de protecţie antioxidant. Până ce nu înţelegem ce este viaţa cu adevărat, ignoranţa este stratul de protecţie împotriva oxidării vieţii, care este moarte. Energia pe care o descoperim este apa moartă ce omoară impurităţile noastre şi ne cauzează moartea dacă rămânem în mizeria noastră, cocoţaţi ca un cocoş trufaş pe grămada noastră de gunoi. Aceeaşi energie, nu alta, este apa vie care ne hrăneşte sufletul. În toate poveştile se vorbeşte de apa vie şi moartă. În Biblie de asemenea se aminteşte de apa care ieşea din grădina Edenului şi se desparte în patru braţe. Cele patru braţe sunt cele patru elemente care se învârt în jurul centrului, grădina Edenului. De aceea diagrama celor cinci elemente, svastika indiană şi crucea creştină au aceeaşi semnificaţie. Este nevoie de exact patru forţe şi de o a cincea, care este fiecare din celelalte şi totuşi separată, pentru ca să le echilibreze. Folosind această Artă suntem în grădina Edenului, protejaţi de iureşul samsaric al vieţii şi totuşi trăind plenar, în ochiul uraganului. Cele patru braţe mai hrănesc cu apa lor patru ţări, care sunt cele patru lumi interioare amintite în Cabală.
Stadiul de albedo ne revelează conştiinţa noastră. Acest copil ne conduce la lumea noastră interioară, acest Eden îngropat în fiecare din noi, care totodată este unul singur. În această grădină descoperim pomul vieţii şi pomul cunoaşterii. Pomul cunoaşterii sunt cei doi peşti din diagrama yin-yang, este mintea noastră care discriminează. Întreaga noastră lume pe care o vedem în jurul nostru este construită din această discriminare. În lumea noastră interioară toate planele psihice sunt construite din aceeaşi discriminare şi aceasta este semnificaţia canalelor stâng şi drept, sau Ida şi Pingala, sau cunoaşterea binelui şi răului. Şi totuşi, la fiecare nivel există acel cerc din diagrama yin-yang, care este Dao, din care se generează şi în care dispar toate dualităţile. Un pendul poate să oscileze la nesfârşit din stânga în dreapta, arătându-ne că mişcarea are aparent o cauză vizibilă, transformarea binelui în rău şi invers, dar mişcarea este de fapt produsă de nemişcare, de acel punct central de care este atârnat pendulul. Această unire a contrariilor este pomul vieţii şi înseamnă descoperirea lui Dao, a treia forţă misterioasă care permite atât unirea contrariilor şi întoarcerea lor la origini, în marele Vid, cât şi separarea contrariilor şi crearea întregii lumi.
Este suficientă o singură clipă de intuiţie pentru a cunoaşte sămânţa Dao, dar nu este suficientă o viaţă întreagă pentru a descoperi întregul pom al vieţii şi legătura sa cu pomul cunoaşterii. De fiecare dată când suntem în starea qigong, pendulul nostru trece prin axul central şi putem face saltul de la mintea legată de corpul nostru ce oscilează între yin şi yang la conştiinţa punctului central. Nu există o diferenţă între mintea începătorului, mintea practicantului avansat şi mintea unui Maestru când acestea sunt în starea qigong. Maestrul asta doreşte să ne înveţe: să nu mai căutăm în exterior, ci folosindu-ne de tehnicile qigong care ne aduc în această stare specială de centrare să ne cunoaştem în interior. Oricât de mult dorim să sărim nişte etape de dezvoltare, acest lucru nu este posibil. Nu putem înainta pe verticală, zburând în sus şi în jos în ochiul ciclonului, sau urcând şi coborând pe scara lui Iacob, dacă nu rămânem în centru.
Dar atunci prin ce ne deosebim de un Maestru? Prin fructele din pomul vieţii care sunt înţelepciunea practicii. El a făcut dulceaţa şi ne serveşte şi pe noi pentru a o gusta. Ne oferă reţeta pentru a o produce şi ne asistă în toate etapele de fabricare alchimică. Dar pentru a avea dulceaţa trebuie singuri să o pregătim măcar o dată, să trecem prin toate operaţiile alchimice. Centrarea şi toate operaţiile nu se realizează o dată şi cu asta am terminat, am dobândit înţelepciunea. Nu. Această înţelepciune este dinamică. Putem fi într-o clipă centraţi după care ne decentrăm. Recentrîndu-ne învăţăm un echilibru mai bun şi aplicarea în noi situaţii. Înţelepciunea noastră se adânceşte. Uităm că ştim pentru a permite ştiutului spontan să se manifeste continuu, să se reînvie clipă de clipă o dată cu viaţa. Suntem conştienţi o clipă de ceea ce ştim dar nu ne mai legăm de cunoaşterea dobândită cum am făcut înainte. O lăsăm să vină şi să plece. Mintea este pură dacă lăsăm ca cunoaşterea să fie directă, să vină când avem nevoie de ea şi să o părăsim, să-i permitem să plece. Dacă nu pleacă nu poate veni o nouă undă de inspiraţie. Un Maestru curge odată cu curgerea Naturii şi de aceea deşi se transformă clipă de clipă, el este imobil face de curgerea în sine şi nu este atins de aceasta. Rezistenţa noastră la curgerea universală crează acele turbione în urma noastră care determină karma noastră. Deşi un Maestru are şi el o karma el nu mai este atins de ea pentru că este una cu devenirea universului. Poate dispărea Universul? Nu. Deşi se transformă necontenit el rămâne pentru totdeauna.
Toate stadiile alchimice le putem vedea în natură. Fructul la început este verde, dar treptat se coace sub razele soarelui, Focul central. Când fabricăm dulceaţa noi repetăm operaţia de coacere fierbând albul nucilor verzi. Această fierbere este o coacere în acord cu natura. Noi doar repetăm operaţia de coacere folosind înţelepciunea directă a minţii, Focul. Dar cum am spus, noi nu realizăm o operaţie artificială, ci doar permitem Artei să se manifeste, permitem legilor naturii să acţioneze. Coacerea este operaţia rubedo, când accentul se pune pe acţiunea Focului. Curăţarea este operaţia albedo, când accentul se pune pe acţiunea Apei. Ridicarea plăntuţei sufletului nostru din sămânţa adormită, ascunsă în solul negru este operaţia nigredo. Dar în ultimă instanţă există un singur agent universal Dao, o singură operaţiune alchimică Arta care este tot Dao, care se face sub acţiunea unei singure legi, legea lui Dao.
În operaţia de coacere a fructului vom observa că pe lângă acţiunea directă a Focului din razele solare avem nevoie de circulaţia sevei Apei, care are un curent de expansiune care permite Lemnului să crească şi fructului să se mărească, cât şi un curent de solidificare prin care are loc o diferenţiere internă în fruct, o întărire, caracteristică Metalului. Stabilitatea Pământului asigură înălţarea pomului şi coacerea fructului, dar se referă în special la această echilibrare de curenţi: ascendent (Foc), descendent (Apă), expansiune (Lemn), solidificare (Metal), central (Pământ). Aceste mişcări se manifestă dual în organism. Ele pot fi studiate cu ajutorul trigramelor, folosind liniile continue şi întrerupte. Mişcarea centrală este linia continuă yang, iar mişcarea stânga-dreapta este linia întreruptă yin. Revelarea mişcării centrale este utilă când suntem interesaţi de procesul de unificare, pentru a urca în pomul vieţii. Revelarea mişcării stânga-dreapta este utilă când suntem interesaţi de aplicaţiile practice ale legii lui Dao, pentru a coborî în pomul cunoaşterii. Mişcarea centrală este numită prenatală pentru că este universală şi eternă. Mişcarea stânga-dreapta este postnatală, apărută după diferenţierea ce a urmat naşterea. Aceste mişcări duale ale celor cinci elemente formează în total zece ramuri cereşti.
Aceste mişcări trebuie să le simţim cum conlucrează în interiorul organismului nostru la cele trei nivele energetice: corp-respiraţie-minte sau jing-qi-shen. De aceea avem opt mişcări interioare (sau opt direcţii) corespunzătoare la cele două mişcări duale (ale celor cinci elemente) manifestate pe cele trei nivele energetice. Cele opt mişcări sunt asociate cu cele opt trigrame. Armonizarea acestor opt mişcări din interiorul corpului nostru cu cele opt mişcări din exteriorul nostru se poate realiza studiind hexagramele, care sunt îmbinarea unei trigrame interioare (jos) cu o trigramă exterioară (sus). „Exteriorul” nostru nu este neapărat ceva exterior nouă, ci poate fi o forţă sau un proces obscur sau superior, pe care nu-l înţelegem.
În faza nigredo încercăm să îndepărtăm ceea ce credem că este negreala. Cineva spunea că este precum măturatul sau spălatul hainelor. Îl faci o dată, iar se depune praful, iar se murdăresc hainele, o iei de la capăt cu curăţatul. Este o muncă care nu se mai termină. Te întrebi la un moment dat dacă are rost s-o mai faci. Dar ce bine te simţi să fie curat în casă sau să îmbraci haine curate. Aşa este şi în noi un imbold spre această curăţenie lăuntrică. Suntem mereu atraşi de lucrurile exterioare şi devenim confuzi, tulburaţi. Dacă nu putem vedea mişcarea inversă, de reînnoire, de curăţire, de albire, vom rămâne mereu la scoaterea petelor. Pentru a trece la albedo este mai mult o schimbare de optică de la a vedea petele la a vedea albul hainelor pe care sunt petele negre. De la conţinutul minţii la mintea din care se generează fără încetare aceste gânduri. Ce le generează? De unde apare această activitate necontenită a minţii? Când reuşim cât de puţin să ne desprindem de atracţiile spre exterior apare o strângere a minţii, o concentrare la cele interioare. Mintea se adună, se relaxează, nu mai este difuză, tensionată. Apare o stare de bucurie fără motiv pentru că inima se calmează, iar corpul se relaxează. Energia „internă” care era răspândită peste tot prin Univers, peste tot unde se ducea gândul nostru, este adunată acum în noi pentru că gândul nostru se întoarce la locul în care ne aflăm. De aceea o putem percepe în corpul nostru ca şi vitalitate. Această stare o percepem ca pe o stare albă, pură, în comparaţie cu starea neagră de agitaţie. Dar dacă încercăm să reţinem această stare albă, dacă ne agăţăm de binecuvântările ei, o, oroare, aceasta se preschimbă într-o stare neagră. Aceasta ne conduce la starea rubedo, la condiţia de natural. Trebuie să lăsăm mintea să vină şi să plece. Să urmărim această mişcare a minţii care este ca mişcarea inimii: se strânge, se adună, se opreşte, se relaxează. În faza de nigredo sau albedo noi ne chinuim să îndepărtăm coaja sau tindem spre albeaţa interioară a fructului, iar natura tot timpul realizează foarte natural această îndepărtare a cojii. Pentru faza rubedo trebuie să învăţăm această naturaleţe de la coacerea fructelor. O nucă sub influenţa Focului se coace treptat şi când îi vine vremea coaja verde se usucă şi se desprinde de la sine, în mod natural, fără niciun efort. Când reuşim să ne desprindem din acest ciclu nesfârşit care constă în respingerea negrelii din noi şi atracţia pentru albeaţa din noi descoperim acest drum natural, central, care ne conduce la înţelegere, la îndepărtarea ignoranţei legate de funcţionarea minţii noastre.
De-abia acum putem începe din nou faza de nigredo înarmaţi cu această înţelepciune, care nu este o cunoaştere acumulată, ci este o mişcare continuă, intuitivă, de observare a mişcării minţii. Există o mişcare a minţii universale prin noi şi prin lume. Este ca o mişcare a aerului pe care o urmărim în zborul nostru. Zborul nostru este natural dacă urmează îndeaproape toate schimbările curgerii aeriene. Păsările nu depun decât un minim de efort, se pot roti ore întregi în aer fără să obosească. Dacă putem aplica această înţelegere la viaţa noastră putem să trăim o zi întreagă fără să mai fim obosiţi seara. Este posibil să nu ne mai fie somn pentru că nu mai suntem obosiţi mental. Pasărea shen a rămas intactă, neatinsă de zbor, ea poate continua să zboare la nesfârşit în aerul calm. Ce este negreala în această fază? Oboseala. Ea se strecoară încet, încet, nu ştim de unde. Ea pătrunde în noi din trecut. De fiecare dată când nu răspundem spontan la mişcarea aerului din acea clipă, când suntem surprinşi de neprevăzut şi într-o încordare plină de spaimă ne blocăm şi aplicăm o mişcare învăţată din trecut. Noul înseamnă viaţă şi este posibil doar dacă scurtcircuităm memoria noastră. Doar dacă renunţăm la certitudine, la ceva învăţat dinainte. Doar când suntem goi faţă de trecut. Agăţarea faţă de certitudinea trecutului naşte teama faţă de incertitudinea viitorului. Chiar şi când încercăm să scăpăm de trecut, de o istorie personală plicticoasă, este doar pentru a găsi contrariul în viitor. Am dus-o prost în viaţă până acum, atunci dorim să evadăm într-o credinţă viitoare călduţă despre rai, reîncarnare, nemurire.
Prepararea elixirului neantizează toate aceste posibilităţi iluzorii. Deţinerea acestui elixir, a înţelepciunii zborului în acord cu mişcarea lumii, are un efect atât de puternic în clipa prezentă încât acesta poate lumina trecutul şi viitorul practicantului. Pentru că practicantul este fericit acum, pur şi simplu nu îi mai este teamă de incertitudinile viaţii şi acceptă toate capriciile ei cu recunoştinţă. Acest elixir nu poate fi deţinut. El vine şi pleacă. El este primit şi este oferit cu dărnicie celorlalţi. Pierzându-l l-am recâştigat. Ţinându-l ascuns, doar pentru noi, îl pierdem. Trebuie să înţelegem această mişcare continuă a minţii noastre, care este mintea universală. Ce contează că ne dăm de o sută de ori, de o mie de ori de-a berbeleacul când încercăm să zburăm? Spiritul din noi, dacă-i permitem, va încerca din nou şi din nou să ne înalţe de la pământ! Dar acestea sunt cuvinte mari: spirit, suflet. Le folosim fără să înţelegem ce înseamnă, inclusiv subsemnatul. Pentru a putea cu adevărat să zburăm este nevoie de viteză. Mintea obişnuită pe care o avem nu este flexibilă, nu este suficient de rapidă. Moare, ca un motor de avion înecat, de fiecare dată când este prea plină, indiferent cât de subtil este conţinutul său. Pentru a desprinde un avion de la sol de ce anume avem nevoie? De aripi, de o dorinţă fermă de a ne desprinde de la sol şi de viteză. Avionul poate decola şi se poate desprinde de la sol numai dacă are viteză. O viteză cu adevărat mare. Dacă avem o viteză mică putem ajunge în satul învecinat. Dacă mărim viteza putem ajunge într-o ţară vecină, dar tot pe Pământ. Dacă avem o viteză cu adevărat mare putem începe să ne eliberăm. La început de gravitaţia Pământului. Putem ajunge pe Lună. Apoi pe Mercur, apoi pe Venus, apoi pe Soare. Totul este legat de viteză. Ne antrenăm pe Pământ pentru viteză. O viteză dincolo de orice limitări. Teleportarea? Este o limitare, pentru că credem că spaţiul este o limitare. Clarviziunea? Este o limitare, pentru că credem că timpul este o limitare la a ştii ce ne aşteaptă. Dar de fiecare dată ne vom întoarce la unica noastră limitare, mintea noastră. Ea este alfa şi omega. Începutul şi sfârşitul limitării noastre.
qigong spirit 
Comentarii recente