Gradinile suspendate ale Semiramidei

3

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soțiile sale, Amytis sau Amuhea.Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida (sau Semiramis). După informațiile istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime.

Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul Babel.

Construcția grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă și uscată, peisajul arid și obiceiurile vechilor locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noțiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omenești. Această mentalitate a făcut pe vechii perși să numească grădinile lor „raiuri”.

Așezat pe fluviul Eufrat, vechiul Babilon își pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către zeul Baal, fie de regele Ninus, soțul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalitățile și războaiele cu asirienii, Babilonul reușește pe la sfârșitul secolului al VII-lea î.Ch. să-și consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene.

Fiul și urmașul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.), reface orașul, întărind fortificațiile și construind palate, ele înșăși fortificate. Ținând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoții, conferind statului un regim teocratic.